Povestea lui Harap-Alb

POVESTEA LUI HARAP-ALB Apartenenta la o specie literara- basmul cult Povestea lui Harap-Alb a fost publicată în revista Convorbiri literare în 1 august 1877. Conform clasificării făcute de Jean Boutiere, aparţine grupului basmelor fantastice, alături deSoacra cu trei nurori, Fata babei şi fata moşneagului, Făt-Frumos, fiul iepei şi Povestea porcului. Meritul lui Ion Creangă este că a scos basmul din circuitul folcloric şi l-a introdus în literatura cultă. Toate poveştile autorului sunt de fapt creaţii culte, pot fi considerate chiar nuvele. Lumea descrisă de el în Povestea lui Harap-Alb este una ţărănească, personajul principal nu are trăsături supranaturale. Totuşi se respectă schema narativă a basmului popular. BASMUL CULT este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implacand fabulosul, supranaturalul, care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de carte erou. Confictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui. Personajele indeplinesc, prin raportare la erou, o serie de functii (antagonistul, ajutoarele, donatorii), fiind individualizate prin atribute exterioare si prin limbaj. In bascum cult, stilul este elaborat, se imbina naratiunea cu dialogul si descrierea. Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un autor omniscient, dar nu si obiectiv, deoarece intervine adesea in comentarii. Motivele narative sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunearea prin vicleşug, muncile, demascarea răufăcătorului (Spânul), pedeapsa, căsătoria. În basm sunt prezente clişeele compoziţionale, formule tipice. Formula iniţială: „Amu cică era odată” şi formula finală „Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo be şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă” sunt convenţii care marchează intrarea şi ieşirea din fabulos. Formulele mediane: „şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi nouă”, „şi mai merge el cât mai merge”, „Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este”, realizează trecerea de la o secvenţă la alta şi menţin cititorul atent, antrenându-i curiozitatea. O trăsătură a basmului lui Ion Creangă o reprezintă tratarea fabulosului în mod realist, poveştile lui Creangă fiind caracterizate printr-o alăturare a miraculosului cu realitatea. Astfel, Spânul se comportă ca un om viclean, esenţa lui demonică, fiind dezvăluită mai târziu. Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanţ de acţiuni: o situaţie iniţială de echilibru, o parte pregătitoare, un eveniment duce la dezechilibru, apariţia donatorilor şi a ajutoarelor, trecerea cu bine a probelor ce duce la refacerea echilibrului, apoi răsplata eroului (finalul fericit). . Personajele, deşi individualizate, sunt purtătoare ale unor valori simbolice: binele şi răul în diverse ipostaze. Conflictul dintre bine şi rău se încheie prin victoria forţelor binelui. Personajul principal al basmului cult este mezinul craiului, Harap-Alb. Călătoria întreprinsă de el nu are valoarea de a confirma calităţile excepţionale, ci este un traseu de iniţiere, parcurs de un tânăr naiv şi timid şi care la sfârşit devine capabil sa conducă o împărăţie. În procesul său de formare se disting trei etape: etapa iniţială, de pregătire pentru drum; apoi parcurgerea drumului iniţiatic şi răsplata. Acesta este presărat cu diferite spaţii cu valoare simbolică: podul (simbolizează trecerea la altă etapă a vieţii, atâţ atunci când are loc confruntarea cu tatăl deghizat în urs, cât şi la întâlnirea cu furnicile), fântâna (spaţiu al renaşterii şi al regenerării; scena în care are loc schimbarea numelui, a identităţii şi reprezintă începutul iniţierii spirituale, unde va fi condus de Spân), pădurea (loc al morţii şi al regenerării). Dacă eroul basmului popular era supus în general la trei probe, Harap-Alb trece prin mai multe încercări: aducerea salăţilor din grădina Ursului şi a pielii Cerbului, noaptea petrecută în casa de aramă, separarea macului de nisip, păzirea fetei Împăratului Roş, găsirea şi identificarea acesteia. După ce îşi dovedeşte bunătatea ajutând albinele să-şi facă stup şi ocolind nunta furnicilor, trecând pe un pod, Harap-Alb întâlneşte cele cinci personaje himerice întruchipând focul, apa, pământul şi aerul: Gerilă, Flămânzilă, Setilă, Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă. Ultimile trei probe sunt legate de cucerirea fetei împăratului. Decapitarea eroului este ultima treaptă şi finalul iniţierii. Nunta şi schimbarea statutului social confirmă maturizarea eroului. Spânul nu este doar o întruchipare a răului, ci el ajută involuntar la iniţierea eroului, de aceea calul năzdrăvan nu-l ucide înainte ca iniţierea feciorului de împărat să se fi încheiat. Eroul este sprijinit de ajutoare şi donatori: fiinţe cu însuşiri supranaturale (Sfânta Duminică), animale fabuloase (calul năzdrăvan, craiasa furnicilor şi cea a albinelor), făpturi himerice (cei cinci tovarăşi) sau obiecte miraculoase (aripile crăieselor, smicelele de măr, apa vie, apa moartă). Personajul căutat este fata de împărat. Specific basmului cult este modul în care se individualizează personajele. Prin portretele fizice ale celor cinci tovarăşi ai eroului se ironizează defecte umane, dar aspectul lor ascunde şi calităţi sufleteşti precum bunătatea şi prietenia. Registrele stilistice popular, oral, regional conferă originalitate stilului. Limbajul cuprinde termeni şi expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, frecvenţa proverbelor, a zicătorilor introduse în text prin expresia „vorba aceea”. Umorul este realizat cu ajutorul exprimării muscalte („să traiască trei zile cu cea de-alalteieri”), ironiei, poreclelor (Păsărilă, Buzilă), diminutivelor cu valoare augmentativă („buzişoare”, „băuturică”, ect.), caracterizărilor pitoreşti (portretul lui Gerilă, Ochilă, etc.), expresii populare („Da-i cu cinstea, să peară ruşinea”). Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului scris) se realizează prin expresii narative tipice („şi atunci”, „şi apoi”, „în sfârşit”), „şi” narativ; implicarea subiectivă a naratorului („Ce alta, pot să zic?”), dativul epic („Şi odată mi ţi-l înşfacă cu dinţii de cap”) şi versuri populare („De-ar şti omul ce-ar păţi, /Dinainte s-ar păzi!”). „Poveste lui Harap-Alb” este un basm cult ce are ca sursă de inspiraţie basmul popular, de la care autorul păstrează motivele (căsătoria, încercarea puterii, peţitul, probele), personaje fabuloase, ajutoarele venite în sprijinul binelui, formule tipice şi inovează pentru basmul cult umanizarea fantasticului prin comportamentul, gestica, psihologia şi limbajul personajelor. Apartenenta la un gen literar- genul epic Povestea lui Harap-Alb a fost publicată în revista Convorbiri literare în 1 august 1877. Conform clasificării făcute de Jean Boutiere, aparţine grupului basmelor fantastice, alături de Soacra cu trei nurori, Fata babei şi fata moşneagului, Făt-Frumos şi Povestea porcului. Meritul lui Ion Creangă este că a scos basmul din circuitul folcloric şi l-a introdus în literatura cultă. Toate poveştile autorului sunt de fapt creaţii culte, pot fi considerate chiar nuvele. Lumea descrisă de el în Povestea lui Harap-Alb este una ţărănească, personajul principal nu are trăsături supranaturale. Totuşi se respectă schema narativă a basmului popular. Basmul "Harap Alb" este in primul rand o opera epica, deoarece autorul isi exprima in mod indirect gandurile, ideile si sentimentele prin intermediu actiunii si a personajelor. Opera ilustreaza separarea desavarsita bine-rau, raul consituind opozitia in calea binelui. Astfel, personajul principal, Harap-Alb, este simbol al binelui datorita trasaturilor sale morale este pus in antiteza cu Spanul, simbol al raului. Pe toata durata intamplarilor personajul este nevoit sa lupte, sa strabata un drum care are rolul unui test de maturitate. Titlul basmului enunta atat specia literata, cat si numele protagonistului pirtat de-a lungul propriei formari. Pe parcursul firului epic, destinul acestuia cunoaste trei ipostaze: fiul cel mic al craiului, imatur si neinitiat, dar curajos si preocupat de a-si ajuta propria familie, Harap-Alb, ucenic al Spanului, parcungand drumul initierii, Imparatul, initiatul capabil de a conduce imparatia unchiului sau si de a-si intemaia o familie cu aleasa inimii sale. Cea mai mare parte a basmului este dedicata celei de-a doua ipostaze. El este numit de cartre formatorul sau, antagonistul, printr-o sintagma oximoronica, „Harap-Alb”;substantivul comun „harap” desemneaza o perosana cu pielea si parul de culoare neagra si se afla in contradictie cu epitetul cromatic”alb”. Fiul craiului devine astfel sluga atipica a Spanului. Tema basmului are sursa folclorica, prezentand confruntarea binelui cu raul. Pe parcursul acestei confruntari, soldate cu victoria binelui, ca in majoritatea basmelor, eroul central isi formeaza personalitatea, ceea ce confera substanta epica scrierii conferindu-i caracterul de bildungdroman, tradand descententa culta. Ca in orice opera epica, autorul se detaseaza de subiect si nareaza obiectiv intamplarile care se desfasoara intr-un anumit timp si spatiu. Timpul este unul fabulos, timp al unor evenimente unice sugerat de formula initiala "Amu cica era odata", iar spatiul este indepartat, o lume in care doar eroul are acces. Actiunea este relatatat la persoana a III-am de catre un narator a carui perspectiva narativa obiectiva este completata de multiple comentarii subiective. Aceste completari umoristice, ironice, lamurioare sunt specifice stilului autorului Ion Creanga. Discursul narativ imbina original cele trei moduri de expunere. Naratiunea este cea mai mare pandere in tesatura epica, redand prin frecventa verbului, inaintarea actiunii, Aceasta este completata cu dialogul, care are, dublu rol, ca in operele dramtice: dezvoltarea actiunii si individualizarea personajelor prin detalii specifice, care le caracterizeaza. Descrierea se bazeaza in special pe portretizari; persoanjele sunt conturare in asa fel incat sa formeze ample reprezentari in mintea cititorului. Fata imparatului Ros si cei cinci prieteni, care i se alatura protagonistului, sunt descrisi cu amanunte semnificative. Momentele subiectului corespund acţiunilor realizate de erou. Situaţia iniţială în care este prezentat eroul şi curtea craiului reprezintă expoziţiunea, primirea scrisorii de la împăratul Verde, hotărârea fiului mai mic de a-şi încerca şi el norocul şi întâlnirea cu Spânul constituie intriga, probelele pe care le trece Harap-Alb împreună cu prietenii săi alcătuiesc desfăşurarea acţiunii,punctul culminant constă în demascarea Spânului şi recunoaşterea meritelor adevăratului moştenitor, iar prin deznodământ se reface echilibrul iniţial şi are loc răsplata eroului prin moştenirea tronului şi căsătoria cu fata împăratului Roş. Cu toate cele prezentate mai sus putem spune ca „Povestea lui Harap-Alb” arartine genului epic in proza. Tema si viziunea despre lume   Basmul lui Ion Creangă, intitulat „Povestea lui Harap-Alb” a fost publicat în revista „Convorbiri literare” si reprodus apoi în ziarul „Timpul” în mai multe numere succesive. Desi basm cult, el porneste de la modelul celui popular, căruia i se adaugă anumite note originale. Ca si în basmul popular, si în această creatie apartinând lui Ion Creangă se pornestede la realitate, dar autorul se desprinde de ea trecând în supranatural, deoarece basmul reflectă o lume opusă realității zilnice „prin atmosfera ei interioară și prinesența ei”. De aceea viziunea despre lume este una fabuloasă, deoarece sunt prezente multe întâmplări supranaturale, săvârșite de multe personaje cu însușiri ieșite din comun. Această viziune este evidentă atât în tema operei, cât și în întreaga ei structură saula nivelul personajelor. Astfel, tema basmului o constituie, pe lângă lupta dintre bine și rău, idee întâlnită în toate basmele – fie populare, fie culte – , probele pe care le trece protagonistul care parcurge drumul de la condiția de slugă la cea de împărat. Această temă este puternic reflectată de episoadele care conțin încercările la care este supus eroul de către spân și apoi de către Roș-Împărat și de antiteza dintre cele două personaje și Harap-Alb. Din primele secvențe narative ale textului care constituie expozițiunea aflăm de existența împăratului și a celor trei fii ai săi. Acesta îi înștiințează că unul dintre ei, cel mai destoinic, va merge să-i urmeze la tron fratelui său, Verde-Împărat, dorința acestuia constituind intriga acțiunii. Singurul care trece proba impusă de tatăl lor este mezinul, care este sfătuit și de Sfânta Duminică, dar, plecat la drum, acesta nesocotește sfatul împăratului de a se feri de omul spân și de cel roșu. Urmează episoadele care pun în evidență etapele devenirii eroului și încercările prin care acesta trece după ce devine sluga Spânului și dobândește numele de Harap-Alb. Toate aceste încercări vor constitui desfășurarea acțiunii basmului. Astfel, după cea jung la curtea lui Verde-Împărat, conflictul dintre cele două personaje, Spânul și Harap-Alb, se accentueaza, întrucât crăișorul, devenit slugă, va fi trimis să aducă „sălățile” din grădina ursului, capul și pielea cu pietre nestemate ale corbului și pe fata lui Roșu-Împărat. Acum își fac apariția și alte personaje fabuloase: ajutoarele eroului – Gerilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă sau personaje din lume amicilor vietăți – furnicile și albinele. La curtea lui roșu-Împărat eroul și tovarășii săi sunt supuși altor probe pe care le trec însă cu bine, iar în drum spre împărăția lui Verde-Împărat fata se îndrăgostește de erou. Acțiunea atinge punctul culminant când spânul, demasccat, încearcă să se răzbune, tăindu-i capul lui Harap-Alb, care este salvat cu ajutorul apei vii si apei moarte.   Finalul este, ca în orice basm, unul închis, marcat de un deznodământ bine închegat, deoarece, după ce eroul învinge moartea, își dobândește identitatea inițială și se căsătorește cu fata de împărat, moștenind împărăția. După cum se observă, acțiunea pornește de la un fapt real – dorința lui Verde-Împărat de a avea un urmaș la tron pe linie masculină –, dar toate înâmplările determinate de această dorință trec în supranatural- lupta cu ursul, uciderea cerbului și toate încercările prin care trece pentru aducerea fetei lui Roșu-Împărat, răcirea casei înroșite, proba ospățului pantagruelic, fuga fetei și găsirea ei etc.  Într-o astfel de lume, în viziunea scriitorului totul este posibil și voința omului nu cunoaște limite. Așa se explică faptul că Harap-Alb reușește să învingă toate obstacolele, parcurgând un traseu inițiatic. Indirect însă la dobândirea noii identități a lui Harap-Alb și la devenirea sa contribuie și personajele antagonice– Spânul și Roșu-Împărat prin probele dificile la care îl supun, devenind astfel, fără voia lor, promotori în inițierea feciorului de împărat. Relațiile dintre aceste personaje reprezintă o modalitate prin care autorul le evidențiază calitățile și defectele. Toate aceste aspecte referitoare la conținut și la personaje, pun în evidență, paradoxal, pe lângă existența elementului fabulos, și foarte marea apropiere de real. După cum se observă, lumea acestei creații literare pornește de la realitate, trece în supranatural, iar în final se întoarce din nou la realitate, însă Ion Creangă hiperbolizează, înfățișează cu ironie și umor p imagine cavalerească a lumii și de aceea lumea prezentată de el este o lume „pe dos”, „o a doua lume, parodie a celeireale”. Autorul, ca și unul dintre personajele sale – Ochilă –, are o viziune propire asupra realității, căci el „vede toate și pe toți altfel de cum vede lumea cealaltă...”. Nota de originalitate a acestei creații crește și prin prezența unei tehnici narative aparte (îmbinarea vorbirii directe cu cea indirectă, a narațiunii cu dialogul, implicarea naratorului în acțiune etc. ), a elementelor de oralitate ( locuțiuni,interjecții, structuri exclamative, proverbe etc) sau a umorului realizat printr- odiversitate de procedee. Raportul protagonist-antagonist Ion Creanga, unul dintre scriitorii care s-au impus in literatura romana prinoriginalitatea stilului, a lasat posteritatii o opera variata, aducand in literatura culta,farmecul si spontaneitatea literaturii populare. Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga este un basm cult ce apare in anul 1877, inrevista “Convorbiri literare”.  Basmul cult este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu actiune implicand supranaturalul si supusa unor actiuni conventionale, care infatiseaza parcurgerea drumului maturizarii de catre erou.  Titlul basmului enunta atat specia literata, cat si numele protagonistului pirtat de-a lungul propriei formari. Pe parcursul firului epic, destinul acestuia cunoaste trei ipostaze: fiul cel mic al craiului, imatur si neinitiat, dar curajos si preocupat de a-si ajuta propria familie, Harap-Alb, ucenic al Spanului, parcungand drumul initierii, Imparatul, initiatul capabil de a conduce imparatia unchiului sau si de a-si intemaia o familie cu aleasa inimii sale. Cea mai mare parte a basmului este dedicata celei de-a doua ipostaze. El este numit de cartre formatorul sau, antagonistul, printr-o sintagma oximoronica, „Harap-Alb”;substantivul comun „harap” desemneaza o perosana cu pielea si parul de culoare neagra si se afla in contradictie cu epitetul cromatic”alb”. Fiul craiului devine astfel sluga atipica a Spanului. Tema basmului are sursa folclorica, prezentand confruntarea binelui cu raul. Pe parcursul acestei confruntari, soldate cu victoria binelui, ca in majoritatea basmelor, eroul central isi formeaza personalitatea, ceea ce confera substanta epica scrierii conferindu-i caracterul de bildungdroman, tradand descententa culta. Conflictul, dezvoltat pe schema traditionala, este mai complicat decat in cazulmodelului popular, prin implicarea unor personaje complexe si prin dimensiunea psihologica. Eroul si totodata personajul principal al basmului este Harap-Alb, fiul craiului cel mic, care reuseste sa-l surprinda pe tatal sau cu curajul sau pentru a pleca la Verde-Imparat. Prima etapa a drumului o constituie padure labirint in interiorul căreia fiul de crai se intalneste, de trei ori cu Spanul, care-i cere sa-l ia ca sluga. La a treia intalnire, oferta fiind acceptata, Spanul il invita pe tanarul naiv sa coboare intr-o fantana ciudata, pentru a se racori, imediat insa tranteste capacul fantanii si-l sileste pe captiv sa accepte inversarea rolurilor. Asa devine craisorul sluga Spanului, purtând numele de Harap-Alb.  Harap-Alb este eroul, protagonistul, reprezentand forta binelui, numele lui sugerand dubla personalitate a eroului: cea de print si cea de sluga a Spanului. Este caracterizat direct de catre autor, la inceputul basmului, marcandu-i statutul social initial de fiul cel mic al craiului. Trăsaturile ce-l particularizeaza in plan psihologic sunt mentionate din perspectiva altor personaje: Sf.Dumineca“luminatecraisorule” prin care se dezvaluie intelegenta tanarului. Craiul isi recunoaste si el calitatile in urma probei la care il supune”tu esti vrednic de imparat”, iar Spanul, avand rol de initiator , il considera ” fecior de om viclean”. Din punct de vedere moral, personajul intruneste toate calitatile necesare unui viitor imparat: bunatatea, milostenia, curajul, cinstea si demnitatea pe care fiicele Imparatului Verde le remarca de la prima intalnire “ seamana a fi mult mai omenos”.   Spanul este personajul secundar, reprezentand forta raului. El poate intruchipa un ajutor in parcurgerea etapelor spre maturizare, dovada fiind comportamentul sau ilogic si juramantul depus de Harap-Alb în fântână ”pana vei muri si iar vei invia”. Spanul mai poate fi si intruchiparea puterii Diavolului. Statutul sau social initial, este cel de sluga, acesta intalnindu-l pe fiul de crai in padurea labirint unde ii cere acestuia sa-l ia ca ajutor. Portretul sau moral iese la iveala in momentul in care i se infatiseaza de trei or isub aspect diferit, fiului de crai determinandu-l sa-l accepte ca sluga. Rautatea Spanului il va pune in situatii dificile pe Harap-Alb, mai intai luandu-i identitatea prin proba fantanii unde il pune pe fiul de crai sa-i jure credinta “ pana cand vamuri si iar va invia”, apoi supunandu-l la o serie de probe precum cea a aducerii salatilor din gradina Ursului, aducerea pieii cerbului bătuta cu pietre pretioase sau aducerea fetei Imparatului Ros. Prin urmare, Spanul este intruchiparea raului, avand si rolul initiatorului, cum afirma si calul nazdravan un “rau necesar”. De aceea calul nazdravan nu-l ucide inainte ca initierea eroului sa fie incheiata” Si unii ca acestia sunt trebuitori pe lumecateodata, pentru ca fac pe oamnei sa prinda la minte”, îi spune acesta lui Harap Alb, înaintea trecerii probelor.  Trasaturile distinctive ale celor doua personaje motiveaza si incadrarea lor in doua categorii: Harap Alb, protagonistul al basmului, reprezentant al fortelor binelui, este caracterizat de inocenta, bunatata si curaj; pe cand Spanul, personajul antagonist, este un reprezentant al fortelor raului iar trasatura ce-l individualizeaza este rautatea. Probele la care participa cele doua personaje sunt relevante, atat pentru caracterul fiecaruia, cat si pentru relatia stabilita intre cei doi. Relevantă in acest sens este proba fantanii in care fiul de crai isi dovedeste inocenta, avand incredere in cuvintele Spanului care il inchide in fantana, obligandu-l sa-i jure credinta si modificandu-i statutul social sinumele. Fiul de crai devine astfel sluga a Spanului, purtand numele de Harap Alb. O alta scena ilustrativa pentru relatiile dintre cele doua personaje, este cea finala, in care conflictul dintre cei doi ia sfarsit; după demascarea Spânului, acesta îi taie capul lui Harap-Alb, eliberându-l de jurământ, semn ca iniţierea este încheiată. Eroul reînvie însă, datorită ajutorului primit de la prietenii săi, semn că a ştiut să fie un bun prieten, şi primeşte împărăţia şi fata pe care o dorea. Maturizarea eroului, la care Spânul contribuie în mod decisiv, este confirmată de nuntă şi de schimbarea statului social. In opinia mea, deznodamantul basmului conduce la o rezolvare a confliuctului dintre cele doua personaje antitetice: Spanul si Harap Alb, demonstrand astfel rolul fiecaruia in ansamblul basmului. Harap -Alb este un tanar fiu de crai, nematurizat, care parcurge un traseu al initierii in care, un rol major îl au probele la care il supune Spanul. Acesta isi demonstreaza astfel rolul de initiator, recunoscut si de celelalte personaje. Astfel craiul isi avertizeaza fiul sa se feresca de omul span, iar calul ii confirma lui Harap-Alb necesitatea unor astfel de personaje in maturizarea unui tanar, sprijinindu-l în procesul de maturizare. Deznodamantul basmului “Poveste lui Harap-Alb” de I. Creanga se incadreaza astfel in schema basmului popular prin victoria binelui asupra raului. Valoarea intrinseca a basmului cult „Povestea lui Harap Alb” consta in faptul ca reia modelul basmului popular pe care Creanga il recreeaza intr-o forma originala, trasmitand ideea ca omul este supus unui destin prestabilit, având o misiune bine determinată in viata. 5