The Nun
(2018)Călugărița: Misterul de la mănăstire
Postere The Nun |
|
Sinopsis The Nun
Mai multDupă ce o tânără călugăriță își ia viața în condiții misterioase la o mănăstire izolată din România, înalții prelați de la Vatican hotărăsc să cerceteze incidentul. Astfel, în ciuda trecutului său destul de obscur, părintele Burke este trimis la mănăstirea Cârța împreună cu o tânără novice, chiar înainte ca aceasta să își depună jurământul final. Reușind să descopere taina blestemată pe care o ascune mănăstirea, cei doi ajung să își riște nu doar viața,…
citeşteDupă ce o tânără călugăriță își ia viața în condiții misterioase la o mănăstire izolată din România, înalții prelați de la Vatican hotărăsc să cerceteze incidentul. Astfel, în ciuda trecutului său destul de obscur, părintele Burke este trimis la mănăstirea Cârța împreună cu o tânără novice, chiar înainte ca aceasta să își depună jurământul final. Reușind să descopere taina blestemată pe care o ascune mănăstirea, cei doi ajung să își riște nu doar viața, dar și credința și chiar propriul suflet în confruntarea cu prezența malefică ce bântuie mănăstirea, transformând-o într-un andevărat câmp de luptă al celor vii cu cei damnați.
Taissa Farmiga sora Irene | Charlotte Hope sora Victoria | Demián Bichir părintele Burke | |||
Vera Farmiga Lorraine Warren | Patrick Wilson Ed Warren | Maria Obretin sora Abigail | |||
Lili Taylor Carolyn Perron | Dana Voicu | Ingrid Bisu sora Oana |
Caseta tehnică
AKA
- Valak
- Monahinja
Produs de
New Line CinemaDistribuitorul international
Warner Bros.Distribuit in Romania de
Vertical EntertainmentȚara
SUABox office The Nun
-
listă cu 809 filme, creată de Vorador pe 12 Septembrie 2011
-
listă cu 138 filme, creată de Navzar25 pe 19 August 2014
-
listă cu 234 filme, creată de Cretzulynne pe 21 Ianuarie 2014
Articole despre film
Filme de urmărit la TV
Cinemax 2
00:50
|
Inglourious Basterds(2009)Ticăloși fără glorie
|
TV1000
19:10
|
Forrest Gump(1994)Forrest Gump
|
Film +
22:00
|
The Dark Knight Rises(2012)Cavalerul negru: Legenda renaște
|
CineCloud
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Smile 2
- Boku no Hîrô Akademia za Mûbî Yuâ Nekusuto
- We Live in Time
- The Apprentice
- Retreat Vama Veche
- The Wild Robot
- Goodrich
- Candidatul perfect
- Vogter
- 200% Wolf
- MadS
- Holy Week
- Venom: The Last Dance
- Absolution
- Volveréis
- Panda Bear in Africa
- Moartea în vacanță
- Conclave
- Elevation
- Rebellious
- Anora
- Megalopolis
- Red One
- Gladiator II
- La Cocina
- Dahomey
- Ekskurzija
- Kensuke's Kingdom
- Alice On & Off
Filme noi în SUA
- A Real Pain
- Terrifier 3
- Stranded Pearl
- Weekend in Taipei
- Small Things Like These
- Bird
- Wicked: Part One
- Moana 2
- From the Ashes
- Oh, Canada
- Kraven the Hunter
- The Lord of the Rings: The War of the Rohirrim
- Sonic the Hedgehog 3
- Nosferatu
- Den of Thieves 2: Pantera
- Better Man
- Wolf Man
- Game of Power
Program TV
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Film The Nun
Părerea criticului
Acţiunea are loc în anul 1952, când sinuciderea unei călugăriţe la mănăstirea Santa Carta din munţii României pune pe jar Vaticanul. Părintele Anthony Burke (Demián Bichir), un specialist în manifestări religioase suspecte, este trimis să investigheze ce s-a întâmplat. Îl însoţeşte soră Irene (Taissa Farmiga), o tânără care se pregăteşte să devină călugăriţă. Investigaţia începe cu Frenchie… citeşte
Părerea ta
Spune-ţi părereaSonorizare ff buna
Suspans..
Nota...9/10
Cand am aflat ca, defapt nu era nicio calugarita la manastire, si totul a fost o inscenare de-a lui Valak, m-au luat serios fiorii pe sira spinarii :))
Valak e un personaj foarte inspaimantator, mi a placut foarte mult inca din filmul Conjuring.
Cum am spus, o poveste foarte bine facuta si interesanta !
De vazut pentru cei care adora filmele horror
Bun
Scenariul e putin cam tras de coadă, unele lucruri nu prea au logică în șirul acțiunii. Oricum, această categorie de filme nu se remarcă prin scenarii extradordinare.
Pe de altă parte, partea horror mi s-a părut foarte bună; efectele, sunetul, mai ales în cinema, mi-au făcut puțin pielea de găină.
Partea nasoala ar fi ca personajele sunt prea neconvingatoare (mai ales cele trei principale), iar in unele momente prea tensionate se starneste un umor involuntar si deloc util.
Dar tot ce tine de demon e cum trebuie si pe mine doar asta ma interesa, oricum in filmele astea horror actorii joaca fad / nememorabil, dar in acest film parca prea neconvingator.
La modul general din filmele de genul asta ramai cu niste stari de spaima ca amintiri, nu cum facea glume obraznice acel Frenchie Canadian guy. Zic si eu. Mai ales ca filmul te tine in priza constant si eu, unul, ma rugam sa tina cat mai mult suspansul.
Scenariul este unul care lasa de dorit, sunt multe momente repetitive si previzibile. Sunetul este bine realizat si acesta este singurul motiv pentru care mai tresari ocazional. Per total, am vazut filme mult mai bune, care te faceau sa te uiti peste umar cand ieseai seara din cinema (Conjuring, Anabelle, Insidious). Dezamagitor.
Spune-ţi părerea despre The Nun
Pentru a scrie un review trebuie sa fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.