Cinci filme pentru colectionari!

de Gloria Sauciuc în 26 Nov 2007
Cinci filme pentru colectionari!

Daca vreti ca, intr-un singur DVD, sa-i aveti pe Olivier Assayas, Sylvain Chomet, Ethan Coen, Joel Coen, Isabel Coixet, Wes Craven, Alexander Payne, Alfonso Cuaron, Christopher Doyle, Gus Van Sant, alaturi de alti 12 regizori talentati, nu va ramane decat sa faceti si dvs. declaratia: "Paris, je t`aime!" si sa intrati in posesia dvd-ului cu titlu omonim. Veti vedea orasul Paris prin ochii unora dintre cei mai aclamati cineasti ai lumii. Cu o distributie care-i alatura pe Natalie Portman, Elijah Wood, Juliette Binoche, Willem Dafoe, Nick Nolte, Gerard Depardieu, Maggie Gyllenhaal, Paris, je t'aime/ Paris, orasul iubirii s-a lansat saptamana aceasta pe DVD si pate fi gasit in retelele Diverta, Hollywood Music & Film si in magazinele de specialitate din intreaga tara.

Urmatoare recomandare pe care o facem colectionarilor de filme bune este Venus, cu un Peter O`Toole in rol principal ce a primit dubla nominalizare - la Oscar si la Globurile de Aur, anul acesta - pentru interpretare.

Cel mai bun film strain din 2006 - Tsotsi - este acum pe DVD! Actiunea filmului cu un Oscar are loc in vastul cartier din Johannesburg, Soweto, unde supravietuirea este obiectivul principal. Tsotsi urmareste sase zile din viata unui tanar si nemilos sef de banda care ajunge sa ingrijeasca un bebelus rapit in mod accidental în timpul furtului unei masini. Tsotsi este un portret indraznet si tulburator al unui tanar furios care traieste intr-o stare de depravare urbana. Lumea sa vibreaza de energia pura a muzicii Kwaito - ritmul modern al ghetoului care reflecta framantarile lui interioare.

"Omul problema" este urmatoarea noastra recomandare, pentru ca tot saptamana aceasta se lanseaza pe DVD. Este o parodie a lumii alienate in care traim. Astfel, Andreas, un barbat in varsta de 40 de ani, soseste intr-un oras straniu fara sa stie cum a ajuns acolo. Descopera ca are o slujba, un apartament si o prietena. Foarte curand, Andreas observa ca ceva nu este in regula. Incearca sa evadeze din oras, dar descopera ca nu exista nicio iesire.

"Saritura"/ "Somersault" a intrat in selectia oficiala a sectiunii "Un certain regard" la Cannes, in 2004. Incepand cu aceasta saptamana se gaseste pe DVD. Un film obsedant din punct de vedere vizual, localizat la poalele partiilor Australiene, Somersault descrie calatoria senzoriala a unei fete, prin intermediul careia ea invata adevaratul inteles al iubirii, familiei si al prieteniei. Traind impreuna cu mama sa tanara si singura, Heidi (Abbie Cornish), in varsta de 16 ani, lipsita de afectiune adevarata, cauta contactul fizic si emotional care ii lipseste atat de mult in relatii sexuale fara viitor. O cearta cu mama sa o face pe Heidi sa plece de acasa si sa se duca pana la statiunea de iarna Lacul Jindabyne.

 

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.

Ştiri cinema

Cronică

jinglebells