Cum să te relaxezi și să învingi stresul

Introducere

Trăim într-o lume a schimbărilor, în care sunt cultivate îndoiala, nesiguranţa şi anxietatea. În timp ce unele persoane consideră că stresul este necesar pentru a atinge performanţe maxime, pentru mult mai multă lume stresul este cauza unor boli împovărătoare.

În urmă cu numai o sută şi ceva de ani, atacul de cord (una dintre cele mai grave boli provocate de stres) era doar o ciudăţenie medicală. Oare pentru că acum un secol ne era mult mai uşor să ne relaxăm? În acele timpuri, calitatea vieţii era mai importantă decât cantitatea de lucruri făcute – iar oamenii erau mai degrabă fiinţe decât „înfăptuitori".

Nu putem călători înapoi în timp, în schimb, putem învăţa să ne reclădim un stil de viaţă mult mai sănătos şi mai relaxant, prin care să regăsim ceva din acea pace pierdută. Trebuie doar să vrem, iată singura condiţie. La începutul anilor 1980, am început să fiu foarte stresat. În perioada aceea nu-l numeam stres, îi spuneam, pur şi simplu, durere. Lucram până la ore târzii, şapte zile pe săptămână, împins de termenele de predare presante. Relaţiile mele erau departe de a fi armonioase, locul de muncă nu-mi aducea nici o satisfacţie, viaţa mi se părea adesea lipsită de sens şi nu se ivea nici o lumină la capătul tunelului.

Mi-am petrecut câteva luni pentru a-mi analiza durerea, atât pe plan intern, cât şi extern şi pentru a încerca să găsesc soluţii. Mi-am dat seama că înţelegerea de sine este unul dintre lucrurile pe care nu le învăţăm de nicăieri, iar, dacă nu mă pot înţelege, cum oare pot să-mi gestionez propria persoană? – nu îmi pot gestiona nici gândurile, nici sentimentele, nici atitudinile. Am înţeles că trebuie să îmi schimb stilul de viaţă şi că trebuie să mă întorc la şcoală. Nu în scopuri academice, ci la adevărata şcoală a vieţii noastre, adică la propria conştiinţă. Tot ceea ce învăţăm şi tot ceea ce dezvăţăm se petrece în interiorul conştiinţei noastre, acolo ne formăm o viziune şi luăm decizii. Cercetarea mea a fost aprofundată şi amănunţită şi a dus la descoperirea cauzelor fundamentale ale nefericirii umane de la varii niveluri intelectuale, emoţionale şi spirituale.

Din fericire, am mai descoperit că darul cel mai important pe care i-l putem face sinelui este capacitatea de a recrea conexiuni cu starea de pace interioară care a existat dintotdeauna în fiinţa noastră. Mi-am dat seama că este cu putinţă să schimbăm calitatea relaţiilor pe care le avem cu ceilalţi, însă numai atunci când folosim cea mai profundă resursă interioară a noastră, aceasta fiind iubirea, aşa cum ştim cu toţii. Am descoperit că procesul de luare a deciziilor, care pentru multă lume implică un anumit nivel de stres, este ameliorat atunci când ne folosim de înţelepciunea noastră înnăscută. Este o resursă pe care o are toată lumea la dispoziţie, dar puţini învaţă să o folosească.

Am constatat că această muncă interioară n-ar fi putut să o facă în locul meu nici o carte, nici un seminar şi nici un guru – deşi mi-au fost adesea de folos, în perioadele chinuitoare de stres, pentru a-mi aduce aminte de paşii următori ai drumului meu, dar şi de credinţa iluzorie că stresul este pe cât de necesar, pe atât de inevitabil. Schimbarea a devenit posibilă prin intermediul practicilor meditaţiei şi ale concentrării combinate cu puterea acţiunilor personale şi cu reconstituirea unei conştientizări spirituale.

În cartea de faţă am selectat din lucrurile pe care le-am învăţat în acei primi ani. Vă ofer cele mai utile observaţii, alături de câteva exerciţii practice pe care le puteţi încerca în drumul vostru spre o viaţă mai relaxată şi mai iluminată. Sper să vă încurajeze şi să vă ghideze, astfel ca şi voi, la rândul vostru, să înţelegeţi şi să vă aduceţi aminte de înţelepciunea profundă a relaxării. Această înţelepciune nu se află undeva departe, fiind imposibil de atins, ci în adâncul nostru, aşteptând să fie redescoperită.

Căi spre relaxare

Toţi avem de ales. Putem trăi „la turaţie maximă", forţându-ne limitele de la o experienţă la alta, până când, într-o bună zi, cedăm sau putem să ieşim de pe autostrada fără limită de viteză pentru a o lua pe drumuri liniştite, care să ne dezvolte aptitudinile la volan mai degrabă decât capacitatea de a conduce cu viteză. Până la urmă, vom ajunge la aceeaşi destinaţie. Însă rutele diferite pe care le folosim până acolo sunt decisive pentru sănătatea trupului şi a minţii noastre, odată ajunşi.

Poate că am uitat cum să facem astfel de alegeri. Fără îndoială că pentru cei mai mulţi dintre noi drumul cel mai rapid pare alegerea evidentă, cu toate că, pentru a merge pe el, sacrificăm atâtea. Ducem dorul priveliştilor fascinante cu monumente şi peisaje, ne lipseşte farmecul simplu al unui drum mai liniştit pe care să-l urmăm. Căile spre relaxare sunt întortocheate şi pline de viraje. Ne putem chiar rătăci, dar totul contribuie la cât de fascinant, aventuros şi surprinzător este acest drum.

Poate fi dificil să părăsim autostrada. Chiar şi atunci când luăm hotărârea de a încerca să o luăm pe una dintre căile spre dreapta ori spre stânga, dacă nu reuşim să schimbăm gândirea care ne-a făcut să alegem calea cea rapidă, ne vom întoarce repede înapoi pe ea.

Relaxarea nu poate fi grăbită. Trebuie să avem încredere că excursia noastră lentă pe drumuri lăturalnice ne va duce, într-un final, în ţara perspectivelor calme – acel loc la care, în sufletul nostru, visăm cu toţii.

Univers, minte şi trup

Unii gânditori moderni susţin ideea că tot ceea ce există în univers e conectat prin fire invizibile de cauzalitate. Mintea noastră e conectată la trup, iar acesta se leagă de tot ceea ce ne înconjoară, de la vibraţiile propriilor paşi pe pământ, până la undele de sunet care străbat aerul de fiecare dată când vorbim. Această idee se propagă până la marginile lumii noastre şi apoi dincolo de ea, în ceruri.

Nu vă este de nici un folos să nu vă asumaţi riscuri. Nu arătați înţelepciune dacă daţi înapoi.

Nelson Mandela (1918–2013)

Se spune că, dacă un fluture dă din aripi în Japonia, în New York se produce un uragan. Energia străbate totul, iar noi nu putem fi lipsiţi de însemnătate deoarece energia nu se risipeşte niciodată. Fiecare fărâmă de energie risipită are repercusiuni nemăsurate faţă de ceea ne înconjoară. Dacă ţinem cont de aceasta, vom reuşi să înfruntăm aşa-numita stare de stres „ezoteric", acea lipsă profundă de relaxare, care apare atunci când simţim că nu avem un scop în univers.

În ciuda vastei reţele de conexiuni, mulţi dintre noi ne retragem în grota noastră individuală şi stabilim limite imaginare propriei capacităţi de a ne înţelege potenţialul. Putem începe, de pildă, să ne îndoim de valoarea opiniilor noastre. Și, în cele din urmă, deoarece nu ne auzim niciodată exprimându-ne opiniile, ne pierdem singuri respectul de sine pe care îl datorăm intelectului nostru.

Mai mult, cu cât vedem mai mult lumea prin ochii mass-mediei, cu atât o percepem a fi mai în derivă. Incapabili să simţim că vieţile noastre fac parte din istoria prezentului, încercăm să ne separăm de ceea ce percepem ca fiind evoluţii haotice şi primejdioase. Această „mentalitate de supravieţuitori" ne face să fim temători şi defensivi. Începem să ne retragem tot mai mult în faţa conflictelor acestei lumi, însă constatăm că devenim mai speriaţi şi mai tensionaţi pe măsură ce ne dăm tot mai mult în spate.

Însă, dacă ne considerăm indivizi cu gânduri şi acţiuni care au repercusiuni asupra altor persoane, atunci intră şi moralitatea în ecuaţie. Nimeni nu este cu adevărat fericit dacă persoanele cele mai apropiate sunt nefericite. Propria noastră bunătate ni se va întoarce, reflectată de fericirea celorlalţi. Bunătatea din ceilalţi ne va inspira atunci şi mai mult.

Un loc mic din interiorul inimii este la fel de măreț ca întreg universul acesta.

(Upanişadele, cca 800 î.Hr.)

Avem de ales. Putem opta pentru individualism, putem crede într-o lume separată de trupul şi de mintea noastră, putem crede în propria lipsă de însemnătate, care ne face temători în faţa unei astfel de lumi. Ori putem opta pentru o perspectivă în care influenţa minţii şi a corpului se află în echilibru perfect cu influenţa pe care o are lumea asupra noastră. Frica începe să dispară odată ce reuşim să vedem lumea ca fiind a noastră, nu a lor, iar pe noi înşine ca reprezentanţi cu influenţă în interacţiunea universului cu trupul. Iar pacea şi armonia se apropie, asemenea unor fiinţe timide, de mâna care le hrăneşte.

Perspective asupra stresului

Stresul este un cuvânt folosit în exces. Adesea pare că rivalizăm unii cu ceilalţi pentru rolul de cea mai stresată persoană şi ne simţim răsplătiţi atunci când lumea recunoaşte cât de stresaţi suntem. Practic, suntem atât de pregătiţi să ne lăudăm cu stresul nostru, încât rareori ne gândim care este sursa acestuia şi ce vrea să spună despre felul în care trăim.

De-a lungul timpului, elementele care declanşează stresul au evoluat – nu prea aveau strămoşii noştri probleme cu furia la volan! Iar studiile sociologice au arătat că, deşi condiţiile de muncă s-au îmbunătăţit considerabil, muncim mai multe ore şi avem parte de mai multe constrângeri la muncă şi acasă. Societatea modernă aşteaptă din partea noastră să fim capabili să gândim mai repede, să muncim mai mult, să excelăm în tot ceea ce încercăm să facem. În numele civilizaţiei şi al progresului ne-am indus singuri o suferinţă modernă, pe care am numit-o stres.

Nimic din treburile oamenilor nu este demn de o mare neliniște.

Platon (cca 429–cca 347 î.Hr.)

Când percepem un pericol, suferim schimbări fiziologice imediate. Crește nivelul de hormoni şi de adrenalină, redirecţionând spre creier mai mult sânge şi acutizând percepţia senzorială. Corpul nostru reacţionează similar şi în timpul crizelor de stres obișnuit, de zi cu zi, însă starea de alarmare (care se concretizează în reacţii de tip „luptă sau fugi") durează mai mult şi, dacă nu luăm măsuri, putem suferi de probleme fizice sau mentale.

Auzim adesea despre oameni care cedează de prea multă muncă, dar în nouă cazuri din zece ei au, de fapt, nelinişti sau îngrijorări.

Lubbock1 (1834–1913)

În medicina tibetană, stresul este legat de pierderea echilibrului celor trei „umori. Dacă este prezentă în exces, fiecare dintre acestea poate duce la apariţia unor anumite simptome. Astfel, dacă suferim de „stres al umorii Aer apar tensiuni musculare; „stresul umorii Bilă duce la pierderea răbdării şi la iritabilitate; „stresul umorii Flegmă dă naştere la depresie şi oboseală. Puţină lume din Occident împărtăşeşte această viziune a medicinii tibetane, însă ideea umorilor este interesantă din prisma importanţei pe care o acordă echilibrului. Atunci când există un dezechilibru (de pildă, ambiţiile noastre se află în dezechilibru cu viaţa de familie) stresul este o consecinţă clasică.

¹

Simptomele stresului variază extrem de mult de la o persoană la alta şi de la o cauză la alta. În general, stresul se manifestă sub forma unei dureri despre care am putea crede că încearcă să ne transmită un mesaj: că trebuie să schimbăm ceva în interiorul nostru. Dacă suntem stresaţi, o problemă absolut banală ni se va părea adesea insurmontabilă, iar cele mai simple sarcini vor ajunge să ne terorizeze. O persoană se poate simţi constant obosită, alta va avea dureri fantomă, iar o a alta poate ajunge la accese de furie (vezi paginile 25–26 şi paginile 83–85). Nu este necesar să fim doctori pentru a diagnostica stresul şi nici nu avem nevoie de vreo specializare aparte pentru a-l trata. Dacă