Confucianismul

Confucianismul este o religie, cu aproximativ 6.000.000 de adepti (majoritatea n China, Coreea, Vietnam, Japonia), fondata de filozoful chinez Confucius (551-479 .C), care se preocupa de principiile bunei conduite, intelepciunea practica si relatiile sociale. Confucius nu avea intentia sa intemeieze o religie noua, ci sa interpreteze si sa renasca religia dinastiei Zhou, cu ritualurile sale, pe care el le-a interpretat nu ca niste sacrificii facute de oameni, pentru a primi iertarea de la zei, ci ca niste ceremonii ale oamenilor, ntrupnd modele de comportament civilizat, adunate de-a lungul mai multor generatii. Acestea insemnau pentru Confucius smburele societatii chineze. Confucius, al carui nume chinezesc era Kung Fu Tzu, s-a nascut in statul Lu, in anul 551 .C. intr-o familie aristocrata, care-si pierduse averea si pozitia. Despre tatal lui, care a murit cnd Confucius avea 3 ani, se spune ca fusese un razboinic puternic. Confucius a fost cel mai mic dintre cei 11 copii, traind in saracie, dar primind o educatie sanatoasa. In tinerete a fost profesor, dar a aspirat la o pozitie guvernamentala, intruct avea o deplina incredere in capacitatea lui de a reorganiza societatea. Si-a petrecut mult din viata calatorind prin China, dnd sfaturi conducatorilor. Era unul din acei filozofi, care aspirau la salvarea unei tari, prin sfaturile pe care le dadea. Spre deosebire de ceilalti, care si-au gasit calea in cunoastere, Confucius s-a inspirat din trecut, pe care incerca sa-l transforme in realitate. Se declara un traditionalist, nu un creator de nou, ci un iubitor al vechiului. Ultimii ani din viata i-a petrecut in orasul natal, unde s-a dedicat in totalitate propovaduirii invataturilor sale. Analectele reprezinta o colectie de invataturi ale lui Confucius, pastrate de discipolii lui, considerate singurele care i se pot atribui lui Confucius cu siguranta. Confucianismul este una din cele mai influente traditii filozofice din lume, cu introspectii profunde in natura umana. Desi confucianismul a devenit ideologia oficiala a statului chinez, n-a existat niciodata ca religie instaurata, cu biserici si preoti. Savantii chinezi l-au onorat pe Confucius ca pe un mare intelept, fara insa a-l venera ca pe un zeu. La rndul lui, Confucius nu a pretins niciodata a fi o divinitate. In confucianism, omul este centrul universului, el nu poate trai in izolare, ci in comunitate. Scopul vietii este atingerea fericirii individuale, care se poate obtine prin pace. Confucius a descoperit ca intre oameni se stabilesc 5 feluri de relatii fundamentale, bazate pe dragoste si datorie, care ar putea fi imbunatatite, daca fiecare din cei implicati si-ar aduce contributia: conducator-supus, parinte-fiu, sot-sotie, frate-frate, prieten-prieten. Confucianismul este pur umanism, o filozofie care se preocupa de fiintele umane, de interesele si realizarile lor, mai degraba dect de abstractiuni sau probleme de teologie. El nu este att o religie, ct un cod moral, care a influentat foarte mult gndirea si modul de viata al chinezilor. Principiile fundamentale ale acestei gndiri sunt: supunere si respect fata de superiori si parinti, datorie fata de familie, loialitate fate de prieteni, umilinta, sinceritate si politete. Astazi, confuciansmul este adeseori confundat cu taoismul. Este foarte greu de distins intre ce e element taoist si ce apartine confucianismului, intruct amndoua au idei asemanatoare despre om, societate, conducatori, cer si univers. Confucianismul se ocupa de aspectul practic si pamntesc, pe cand taoismul se ingrijeste de cel esoteric si ceresc. Amndoua credintele au radacina in gndirea a doi filozofi chinezi. Confucius si Lao Tze, fondatorul Taoismului, au fost contemporani, si este stiut in ambele traditii, ca ei au avut cteva dialoguri.

udaismul (Mozaicismul) (2000.e.n - prezent)

Iudaismul (Mozaicismul) Tragandu-si radacina din descendentii Iudeii, Iudaismul a fost infiintat in anul 2000 i.C. de Avraam, Isaac si Iacob si are peste 18 milioane de adepti. Iudaismul adopta credinta intr-un singur Dumnezeu, care este creatorul universului si care conduce poporul ales, evreii, prin profetii cu care el vorbeste. Cuvantul lui este descoperit in Biblia evreiasca (sau Vechiul Testament), scrisa integral in ebraica - cu exceptia catorva capitole sau versete, care sunt in aramaica, limba semitica asemanatoare cu ebraica - si care este cartea cu cele mai multe traduceri si cei mai multi cititori din lume. Biblia este impartita in: Torah (cele cinci carti ale lui Moise), Neviim (Prorocii) si Ketuvim (Scrierile, Psalmii). In literatura rabinica se intalneste des termenul Torah pentru a desemna intreaga Biblie. Torah-ul contine si un numar de 613 de porunci, incluzand pe cele 10, care sunt explicate in Talmud. Iudeii cred ca, conditia omului poate fi

imbunatatita, cuvantul Torah-ului trebuie ascultat si urmat, si ca Mesia va aduce, intr-un final, omenirea intr-o stare paradisiaca. Iudaismul promoveaza ideea de comunitate printre toti oamenii de credinta evreiasca, apartenenta la o sinagoga sau templu, si importanta vietii de familie. Ceremoniile religioase au loc atat acasa, cat si la sinagoga. Iudaismul se imparte in trei mari grupari, care se deosebesc intre ele prin modul in care interpreteaza acele parti din Torah, care trateaza activitatile personale, ale comunitatii, internationale si religioase: 1.Comunitatea Ortodoxa, care considera Torah-ul provenit direct de la Dumnezeu, si de aceea obligatoriu; 2.Miscarea Reformata, o forma simplificata si rationalizata a iudaismului, care adopta in primul rand continutul etic al Torah-ului; 3.Iudeii Conservatori, care respecta multe din ritualurile din Torah, dar care admit si schimbari, datorate vietii moderne. Al patrulea grup, Iudeii Reconstructiei, resping conceptul de popor ales al lui Dumnezeu, dar mentin ritualurile ca parte a mostenirii culturale iudaice. Sinagogele (inseamna in ebraica case de intrunire) sunt de 20 de secole locuri in care evreii se intrunesc pentru a se ruga si a studia. Orice loc poate sluji acestui scop cu conditia sa fie orientat spre Ierusalim, sa nu fie acoperit de alta constructie si sa contina un anumit numar de obiecte de cult. Chivotul sfant este partea esentiala, care contine sulurile Torei, suluri de pergament pe care Torah a fost scrisa de mana. In fata Chivotului sfant arde o lumina vesnica, care simbolizeaza faptul ca Sfanta Scriptura continuta in Torah este lumina. In zilele de luni, joi, de Shabbat si in diminetile zilelor de sarbatoare, este scos unul din aceste suluri pentru a se citi textul recomandat. Rabinul inseamna Intelept, si este astazi indrumatorul spiritual al comunitatii sale, propovaduind, prezidand diverse ceremonii sinagogale sau familiale. Rabinul poate si trebuie sa se casatoreasca. Shabbat-ul este in religia iudaica ziua binecuvantata si sfintita de Dumnezeu, care i-a incredintat-o poporului Israel, ca semn al legamantului incheiat cu el. Copiii lui Israel au primit porunca solemna de a intrerupe orice munca in ziua de Shabbat, acesta fiind mai sfant chiar si decat Casa Domnului. Pornind de la aceasta conceptie, rabinii au alcatuit o lista cu 39 de munci de baza interzise de Shabbat, scopul lor nefiind acela de a crea o constrangere, ci dimpotriva, de a permite omului sa se elibereze cat mai mult de muncile ce ar putea degenera in robie, de a se elibera de goana dupa bogatie si de a reinvata sa traiasca. Ragazul creat de odihna de Shabbat trebuie sa fie ocupat cu rugaciuni, studiu, o atmosfera sarbatoreasca, atat la sinagoga, cat si acasa. Circumcizia este considerata, dupa Avraam, semnul esential al legamantului dintre Dumnezeu si poporul sau. In a opta zi de viata, baietelul este introdus prin acest rit in Legamant. Operatia este efectuata in general de catre un circumcizor, care rosteste o binecuvantare potrivita, ca si de tatal copilului. Circumcizia este ritul oficiat cu cea mai mare fidelitate de evrei, indiferent de tendinta careia ii apartin. Kashrut reprezinta ansamblul de reguli care structureaza sistemul alimentar al evreilor. Sunt considerate pure (tahor) numai rumegatoarele cu copita despicata (Deuteronomul 14, 6). Porcul, calul, iepurele sunt interzise (sunt tame, adica impure). Animalul sacrificat ritualic trebuie vidat de sange: Dar ia bine seama sa nu mananci sange, pentru ca sangele are in el viata si sa nu mananci viata laolalta cu carnea. Sa nu mananci sangele, ci sa-l versi jos ca apa (Deuteronomul 12, 23-24). Sunt permise de asemenea toate vietatile care vietuiesc in apa si au aripi si solzi, ramanand interzise reptilele si molustele, dar si vulturul, corbul, soimul, uligaia, cioara, strutul, cucuveaua, pescarusul, uliul, huhurezul, ibisul, lebada, pelicanul etc (Deuteronomul 14, 9-21). In plus, Sa nu fierbi iedul in laptele mamei sale (Deuteronomul 14, 21). Despre iudaismul actual este putin de zis. Religia iudaica, prin fiinta si scopul ei, ar fi fost menita sa fie numai o pregatire, o calauza spre Cristos cum spune apostolul Pavel. De aceea, cu venirea crestinismului, valabilitatea sa ar fi incetat. Tema mozaismului era ideea mesianica, venirea unui mesia, care urma sa introneze universalitatea religiei adevarate, in locul iudaismului particularist si exclusivist. De vreme ce imparatia mesianica s-ar fi realizat prin venirea lui Isus si instituirea crestinismului, mozaismul si-ar fi incheiat menirea istorica. Perpetuarea lui ar fi o eroare. Asteptarea unui alt mesia, cerut numai de interesele nationale exclusive ale poporului evreu, face din mozaismul de astazi mai mult o doctrina nationala decat una religioasa. Aceasta rezulta si din faptul ca iudaismul mai supravietuieste si azi, redus insa aproape exclusiv numai la poporul iudeu, fara sa fi fost imbratisat de alte popoare.

Buddhismul (550.e.n - prezent)

Cu o traditie veche de peste doua milenii, cu forme diverse, potrivit tarilor in care s-a dezvoltat si deseori greu accesibil pentru occidentali, buddhismul nu poate fi separat de mediul in care a aparut: India secolelor 6 si 5 i.C. buddhismul are peste 370 milioane de adepti si a fost fondat de Siddharta Gautama, cunoscut si sub numele de Sakyamuni (numele de clan) sau Buddha, care nu este un nume, ci un titlu, insemnand Cel iluminat. Buddha nu a pretins niciodata ca ar fi Dumnezeu, si nici n-a fost privit ca atare de buddhisti. El a fost o fiinta omeneasca care a atins un nivel ridicat de cunoastere, intelegand viata cat mai adanc posibil. In pofida zelului unor naratori ulteriori, care a transformat biografia lui Buddha intr-o adevarata legenda, mai este inca posibila reconstituirea marilor etape ale vietii celui care, dupa 547 de existenta anterioare, animale si umane, in care s-a dedicat practicarii virtutilor si acumularii unor fapte meritorii, hotaraste sa se manifeste pentru ultima data, manat de compasiune fata de fapturile aflate in suferinta pe taramul Indiei. Nascut print, intr-un mic regat nepalez, Terai, in sanul unei familii bogate, copilul, care se pare ca manifestate calitati iesite din comun, primeste numele personal de Siddharta. Tineretea lui a fost cea obisnuita pentru un tanar nobil din epoca sa: viata indestulata, studii, casatorie. In jurul varstei de 30 de ani, cand, se spune, urma sa devina tata, descopera prin intermediul a patru intalniri, mai intai suferintele care-i apasa pe oameni: batranetea, boala, moartea, apoi o cale spre speranta unei eliberari, prin imaginea senina a unui calugar care traieste in sihastrie. Dezgustat de existenta sa de placeri desarte, el alege sihastria si dupa multi ani de cautari felurite, opteaza pentru Calea de mijloc, care il va face sa inteleaga lucrurile asa cum sunt: iluzorii, trecatoare si sa descopere o metoda ce poate elibera definitiv fiinta de patimi, de iluzii aducatoare de suferinta. Aceasta este Desteptarea si din acest moment merita pe deplin titulatura de Buddha ("Cel iluminat"), din radacina sanscrita "Budh" (a se destepta, a se ilumina). Rezistand ispitei de a accede imediat la o eliberare personala egoista, Buddha se hotaraste sa raspandeasca invatatura sa. Timp de 40 ani, va calatori prin Valea Gangelui, explicandu-si doctrina, apeland din cand in cand la amintirile din vietile sale anterioare, adunand in jurul lui calugari si adepti laici, acceptand chiar, spre sfarsitul vietii, la insistentele discipolului sau Ananda, intrarea in comunitate si a calugaritelor. Ajuns la o varsta avansata si considerandu-si misiunea implinita, el dispare pentru totdeauna, inaltandu-se in Parinirvana. Imediat dupa moarte, relicvele sale vor fi vehement disputate, apoi impartite intre mai multe regate. buddhismul s-a stins in India acum 1000 de ani (desi, a renascut recent). S-a extins la sud, in Sri Lanka si sud-estul Asiei, unde o forma a buddhismului continua sa infloreasca, si la nord, in Tibet, China, Mongolia i Japonia. Forme ale buddhismului mai sunt practicate in aceste tari, desi in ultimul secol au suferit mari modificari, efecte ale comunismului. De asemenea, in ultimul secol, buddhismul a ajuns si in Vest, unde sute de mii de oameni au devenit adepti. Spiritul liber de a cerceta, de a intreba este o trasatura importanta a buddhismului. Buddha insusi a incurajat oamenii sa cerceteze ei insisi adevarul invataturilor sale, inainte de a le accepta. Buddha nu a vrut niciodata ca oamenii sa practice invataturile sale din credinta oarba sau din superstitie. Oamenii ar trebui sa puna in aplicare numai ceea ce cred ei ca le este benefic fizic si psihic. Deoarece buddhismul respecta dreptul omului de a cerceta si de a alege singur, este o religie toleranta fata de celelalte religii, invatand oamenii sa traisca in armonie unii cu altii, indiferent de rasa sau religie. buddhismul recunoaste toate fiintele ca fiind egale, predica iubirea universala, bunatatea si compasiunea nu numai fata de semeni, ci si fata de toate creaturile, care impreuna cu oamnii impart acelasi mediu. Daca oamenii doresc sa traiasca fericiti in lumea aceasta, ei trebuie sa aiba grija si sa contribuie la bunastarea celorlalte fiinte. buddhismul vede viata ca un proces de schimbare continua, iar scopul celor ce practica aceasta religie este sa profite de acest fapt. Asta inseamna ca, in opinia lor, omul se poate schimba in bine, factorul decisiv in aceasta schimbare il detine mintea omeneasca, iar buddhismul a dezvoltat multe metode de antrenare a mintii. Foarte importanta este meditatia, care este o cale de inducere a unor stari pozitive, caracterizate de calm, concentrare, constienta si emotii, cum ar fi prietenia. buddhismul ne invata ca prin meditatie si printr-un comportament moral, se poate atinge Nirvana, o stare de iluminare, de desteptare, desi inainte de a ajunge aici, omul este subiectul mai

multor vieti, unele dintre ele bune, altele rele, depinzand de karma fiecaruia. Karma este definita ca actiunea intentionata, altfel spus, fiecare gest, vorba sau fapta facute constient si intentionat. Karma inseamna intentie buna sau rea. Conform pricipiului cauza-efect, karma dintr-o viata anterioara determina natura vietii prezente. La baza nvturii lui Buddha stau cele patru adevruri sfinte: 1. Viaa este suferina; 2. Setea de placere este originea suferinei; 3. Durerea poate fi vindecat prin domolirea acestei sete, prin anihilarea totala a dorinei; 4. Pentru a ndeprta dorina, trebuie urmat drumul cu opt ramuri, denumit Nobila Crare Octupl, care nseamn: nelegere dreapt, gndire dreapt, cuvnt drept, fapt dreapt, mijloace de existen drepte, efort drept, concentrare dreapt. Cele cinci percepte sunt: 1. Sa nu omori. 2. Sa nu furi. 3. Sa nu minti. 4. Sa nu fi imoral. 5. Sa nu consumi droguri sau bauturi alcoolice. Buddha este un mantuitor, in sensul ca arata o cale, dar fiecare ramane liber s-o urmeze sau nu. Linia de conduita este propusa, nu impusa, si drumul este lung si solitar. Cele patru adevaruri constituie mostenirea inestimabila lasata de Buddha, si niciodata, de-a lungul istoriei sale, indiferent de imbogatirile si transformarile sale, buddhismul nu va lepada nici cea mai mica parte din aceasta invatatura initiala. buddhismul a venit ca o religie noua, ceruta de sufletul popular, care nu putea concepe religia austera si rece, fara temple si zei, de pura contemplare filozofica, care era brahmanismul. Intemeietorul acestei religii, care numara peste 150 de milioane de credinciosi, este inteleptul Buddha (nume de nastere: Siddharta), din familia princiara Sakya. Ducand o viata plina de placeri in cadrul familiei, a ajuns prin meditatie un intelept (Buddha), dupa ce, parasind familia, deveni calugar muni, de aici si denumirea de Sakyamuni, sub care mai e cunoscut. Intelepciunea descoperita de el era ca, pentru a domina viata, trebuie sa stii sa te eliberezi de ea, tinzand catre nirvana. Deci, in fond, acelasi principiu ca si brahmanismul. Deosebirea, care a si asigurat succesul buddhismului, e ca, desi nici el nu invata masele despre zei, adeptii lui Buddha l-au facut pe el semizeu si i-au instituit un cult. Acesta i-a asigurat succesul, fata de rigiditatea abstracta a brahmanismului, desi Buddha insusi propaga aceleasi invataminte: agnosticismul religios, eliberarea de viata, metempsihoza dupa moarte si trecerea in nirvana. Prin organizarea pe care si-a dat-o, dar mai ales prin admirabilele ordine calugaresti pe care le-a organizat, buddhismul a izbutit sa se raspandeasca foarte rapid, mai ales in afara granitelor Indiei: China, Tibet, Japonia, inlocuind peste tot aproape complet brahmanismul anterior. In India, buddhismul, desi a prins, s-a amestecat in curand cu alte religii populare, dand nastere unei noi religii, denumite hinduism sau neobrahmanism, in care s-a contopit si brahmanismul, si care este astazi religia cea mai raspandita in India, numarand peste 200 milioane de adepti. Caracteristic e faptul ca neobrahmanismul (hinduismul) a imprumutat foarte multe elemente crestinismului si o directie a lui, vishnuismul, a adoptat atat ideea de treime, cat si pe cea de intrupare si rascumparare. Cu toate acestea, datorita curentelor si riturilor populare, care au fost adoptate de hinduism, ca si de vishnuism, practicile si ceremoniile lor sunt asa de bizare se merge chiar pana la sacrificiii umane oferite zeitei Kali incat neobrahmanismul (hinduismul) pare a reprezenta un posibil regres spiritual, chiar fata de brahmanismul clasic anterior.

Hinduismul (Neobrahmanismul) (200.e.n - prezent)

Hinduismul zilelor noastre nu este acelasi cu Hinduismul de acum 5000 de ani. Religia hindusa a evoluat in acesti ani. Acum ea cauta sa fie o sinteza a diverselor idei si influente ce strabat intreg subcontinentul indian si care reprezinta sute de grupuri sociale, culturale si tribale. De fapt, insasi termenul hindu nu este originar din India. El este denumirea persana a fluviului Indu. Yoghi Ramacharaka face aceasta observatie: "Diferitele secte hinduse, desi practic par sa fie religii diferite, in realitate se considera a nu fi decat diferite secte si diviziuni ale Unei Singure Religii Eterne a Indiei, bineinteles, fiecare considerandu-se pe sine ca fiind cea mai buna si mai favorizata exprimare si interpretare a ei." Scrieri sacre, Scripturile hinduse au fost culese de-a lungul a sute de ani, incepand cu scrierea traditiilor orale existente in ultima jumatate de mileniu inainte de Cristos. Aceste scripturi sunt cunoscute sub numele de Veda (care inseamna, intelepciune/cunoastere). Portiunea de incheiere a scrierilor Veda este numita Upanishads, care reprezinta o sinteza a invataturilor vedantice. Principalele invataturi ale scrierilor Upanishads includ crezul in panteism, in ispasirea karmica si in reincarnare. Poate cea mai bine-cunoscuta parte a Vede-lor este legenda hindusa a lui Bhagavad-Gita, care este povestea unui print razboinic, pe numele de Arjuna si a conducatorului sau de car Krishna, o incarnare deghizata a zeului hindus Vishnu. Bhagavad-Gita a fost scrisa si ulterior modificata intre anii 200 i.C. si 200 d.C. O ilustratie a pluralismului si a naturii Hinduismului se gaseste in compararea Dumnezeului legendei Bhagavad-Gita cu Dumnezeul literaturii vedice timpurii. Dumnezeul descris de catre Gita este personal si adeseori pare monoteist (adica, e vorba de un singur Dumnezeu, care este personal si nu parte a creatiei sale). Cu toate acestea atunci cand cineva citeste scriptura vedica timpurie, va descoperi ca Dumnezeu este prezentat ca fiind panteist (adica, toata creatia este una, fie ca este divina sau nu). Hinduismul contemporan Exista trei clasificari de baza, in care sutele de secte hinduse se impart in: 1. Monistii abstracti, care subliniaza unitatea filozofica a universului, in locul ideii religioase sau teiste. 2. Adeptii lui Vishnu, care sunt devotati inchinarii (in multe forme diverse) zeului Vishnu (manifestat in forme diverse), si considerat forma suprema de divinitate. 3. Adeptii Shivei, care se devoteaza inchinarii zeului Shiva, cea mai superioara manifestare a divinitatii. Meditatia Transcedentala, cu accentul ei filozofic, se incadreaza in clasa monista, in timp ce Societatea Internationala pentru Constiinta Krishna, sustine ca Krishna, Dumnezeul suprem, este totuna cu Vishnu, astfel ei fiind identificati cu adeptii Vishnuismului. Expertul in religiile lumii Ninan Smart remarca problemele diverselor sisteme contemporane de crezuri hinduse: In concluzie ar trebui sa se puna intrebarea, care este esenta Hinduismului ? Este o intrebare grea. Exista hindusi ortodocsi, care neaga existenta lui Dumnezeu. Altii, desi nu-l neaga pe Dumnezeu, ii acorda un loc secundar, considerandu-l o faza iluzorie a Absolutului. Intr-o asemenea varietate de opinii teologice, ce ramane necesar crezului hindus ? Cu certitudine, doctrinele reincarnarii si a eternitatii sufletului. Imaginea lumii ca un loc in care spiritul nemuritor al omului este la nesfarsit implicat in ciclul reincarnarii domina imaginatia indiana de aproape trei milenii. Ca adaugire, un complex sistem social a dat forma religiei actuale a subcontinetului intr-o indelungata perioada de timp. De aceea, Hinduismul nu este doar una dintre cele mai vechi religii ale lumii, ci si una dintre cele mai complexe. Aceasta complexitate manifestata prin unghiurile diferite din care se determina realitatea finala este cea care atrage si ii fascineaza pe multi intelectuali. Desi foarte variat, dupa Josh McDowell, apologet crestin, in Hinduism se mai gasesc urmatoarele concepte comune:

- Brahman, eternul Trimutri, sau Dumnezeu ttrei-in-unul (trinitar): Brahma (ca si Creator), Vishnu (ca si Pastrator) si Shiva (ca Nimicitor). - Supunerea Soartei, devreme ce omul nu estte in afara, ci parte a lui Brahma. - Sistemul Castelor, determinate de legile lui Manu. - Nirvana, starea finala atinsa la emancipaarea sufletului din lantul de nasteri si renasteri. - Yoga, disciplina care-l face in stare pe individ sa-si controleze trupul si emotiile. - Dharma, Legea Ordinii Morale, pe care fieecare individ trebuie sa o gaseasca si sa o urmeze pentru a atinge Nirvana. Prin urmare, Hinduismul este foarte tolerant fata de celelalte religii, fiindca gaseste o asemanare la fiecare si cauta sa le asimileze.

Crezuri hinduse Dumnezeu: Nu exista despre Dumnezeu o idee unica. Conceptele hinduse despre divinitate includ oricare dintre urmatoarele: monismul (toata creatia/existenta este una); panteismul (toata creatia/tot ce exista este divin); panenteismul (Dumnezeu se afla in creatie ca si sufletul in corp); animismul (Dumnezeu, sau mai multi Dumnezei, traiesc/salasluiesc in creatiile sale, cum ar fi copacii, pietrele, animalele etc); politeismul (exista multi Dumnezei); henoteismul (exista mai multi Dumnezei dar ne inchinam unuia singur); monoteism (exista doar un singur Dumnezeu). Karma si Samsara: Fundamentala pentru gandirea hindusa este idea ca toate sufletele sunt eterne si raspunzatoare pentru faptele lor din timp. Karma se refera la datoria creata de faptele rele ale unui om pentru care trebuie sa se ispaseasca (prin diferitele sisteme hinduse), pentru ca el sa scape din ciclul de Samsara, de reincarnari (in care sufletul locuieste in trupuri omenesti succesive), sau de transmigrare (in care sufletul locuieste in trupuri succesive - omenesti, animale, sau chiar de plante si alte obiecte fara viata). Legea karmei se aplica atat oamenilor cat si animalelor. De aceea, renasterea poate lua o forma superioara sau inferioara, urcand prin ea in sus pe scara sociala, (renastere ca membru al unei caste superioare) sau coborind pe scara sociala, (renastere intr-o casta mai inferioara sau ca animal). Mantuire: Cele trei cai principale hinduse de mantuire includ karma marga (adica metoda), care este calea actiunii dezinteresate; bhakti marga (calea devotarii) si jnana marga (calea cunoasterii si a descoperirii mistice). Jnana marga obtine realizarea de sine prin constienta intuitiva si revelatie mistica. Bhakti marga obtine realizarea de sine prin jertfe rituale si disciplina. Moksha: Concept cunoscut si sub numele de mukti, este termenul hindus folosit pentru scaparea, eliberarea sufletului din ciclul karmei. De aceea, pentru un hindus, telul suprem al existentei sale este sa fie eliberat din samsara (ciclul obligatoriu al vietii) si din legea karmei cu sirul ei lung de nasteri, morti si renasteri. Cand cineva obtine aceasta eliberare, respectivul se crede ca intra intro stare de desavarsire, de perfectiune. Sistemul de caste: Este o trasatura unica a religiei hinduse. Relatarea originilor castelor este interesanta. Se spune ca Brahma l-a creat pe Manu, primul om. Din Manu s-au nascut patru feluri de oameni, dupa cum a hotarit creatorul Brahma. Din capul lui Manu au iesit Brahmanii, cei mai buni si mai sfinti oameni. Din mainile lui Manu au iesit Kshatriyas, conducatorii si razboinicii. Meseriasii au iesit din coapsele lui si au fost numiti Vaisyas. Restul oamenilor au iesit din picioarele lui Manu si sunt cunoscuti sub numele de Sudras. Odata cu trecerea timpului, sistemul castelor din India a devenit tot mai complicat, ajungand astazi sa existe mii de subcaste. Acesta constituie inca parte integrala a ordinii sociale a Indiei, chiar daca a fost scoasa in afara legii de catre guvernul indian. Din vremurile cele mai timpurii, hindusii au venerat vaca si au considerato posesoarea unei mari puteri. In privinta notiunii de Dumnezeu, fiinta suprema a Hinduismului

este indefinita, este impersonalul Brahma, Absolutul filozofic. Crestinismul afirma ca exista o singura fiinta suprema care este infinitul Creator personal. Pe deasupra, Dumnezeul crestin este iubitor si deosebit de interesat si implicat in treburile umanitatii, in puternic contrast cu distanta divinitate a Hinduismului. Hindusul il priveste pe om ca fiind o manifestare a impersonalului Brahma, lipsit de valoare individuala sau personala. Crestinismul insa, invata ca omul a fost facut in imaginea lui Dumnezeu avand personalitate si capacitatea de a primi si de a oferi dragoste. Desi imaginea lui Dumnezeu din om a fost corupta la caderea acestuia in pacat, omul ar fi inca nespus de pretuit de catre Dumnezeu. In Hinduism nu exista ideea de pacat impotriva unui Dumnezeu sfant. Faptele nelegiuite nu sunt savarsite impotriva vreunui Dumnezeu, ci sunt in principal rezultatul ignorantei. Aceste rele pot fi biruite urmand principiile si doctrina mantuirii castei din care face parte. Crestinismul, vede pacatul ca fiind un act real de rebeliune impotriva unui Dumnezeu perfect si sfant. Toate pacatele sunt acte de razvratire impotriva legii lui Dumnezeu. In Hinduism mantuirea se poate dobandi in trei feluri: prin cunoastere, fiindca a cunoaste reprezinta parte a fundamentalului Brahma si nu o entitate separata; prin devotament, care inseamna dragoste si ascultare fata de o anume zeitate, sau prin fapte savarsite conform ritualurilor. Aceasta mantuire este necesara din lungul ciclu de nasteri, morti si renasteri. Mantuirea in Crestinism este scapare de la potentiala separare eterna de Dumnezeu si ea nu se poate obtine prin fapte bune, ci este oferita fara plata de Dumnezeu tuturor celor ce vor sa o primeasca. Hinduismul considera lumea materiala ca fiind trecatoare si de importanta secundara fata de descoperirea Brahmanului, in timp ce Crestinismul considera lumea ca avand o realitate obiectiva ce isi are sursa in vointa creatoare a lui Dumnezeu. Hindusii privesc lumea ca fiind doar o extensie, o prelungirea a lui Brahma, o parte a Absolutului, in timp ce crestinii o privesc ca fiind o entitate cu totul diferita in natura ei de Dumnezeu si care nu este parte a unui sistem universal sau monist. Aceste contradictii reprezinta diferentele majore intre cele doua religii. Conform Hinduismului problema fundamentala a omului nu este morala, ci metafizica. Omul nu este vinovat ca a incalcat legea morala a lui Dumnezeu ci pentru ca si-a uitat adevarata lui natura, iar acum se recunoaste ca fiind altceva. Omul nu este un pacatos. Pur si simplu el este ingorant fata de sine, de adevaratul lui Eu. Problema se afla in constiinta lui. Mantuirea lui consta in atingerea acelei stari originale de constiinta pe care a pierdut-o. Adevarata natura a omului sau constiinta lui originala este definita in moduri diferite de guru monisti sau panteisti. Gurul monist, care crede ca Dumnezeu, omul si universul sunt de fapt un tot unitar, afirma ca Omul este Constiinta Infinita sau Dumnezeu, dar care s-a implicat intr-o constiinta finita, rationala si personala. Atata vreme cat ramane in aceasta stare, se va naste de nenumarate ori in aceasta lume de suferinta. De aceea, mantuirea consta in depasirea, transcenderea acestei constiinte personale si finite si prin contopirea cu Constiinta Infinita si Impersonala (sau cunoasterea ei), in felul acesta scapand din ciclul de nasteri si morti. Mantuirea este o chestiune de perceptie sau de realizare. Deja esti una cu Dumnezeu, nu-ti ramane decat sa percepi sau sa realizezi acest fapt. A percepe, in acest context, nu este o activitate a mintii. Nu se pune problema de a cunoaste din punct de vedere intelectual sau de a deduce logic ca noi suntem Dumnezeu, ci mai degraba de a transcende, de a depasi, aceasta cunoastere rationala si constienta si de a experimenta o stare superioara de constiinta sporita, care este Dumnezeu si adevaratul sine. Gurul panteist nu sustine ca omul este, sau devine vreodata, Dumnezeu. Dumnezeu ar fi o fiinta personala pe numele de Krishna. Starea originala a omului este constiinta Krishna, iar adevarata lui natura este de a fi un slujitor iubitor al lui Krishna. Dar omul a uitat acest lucru si a devenit captivul acestei lumi materiale. Acum trebuie sa-si restabileasca legatura cu Krishna si sa dobandeasca Constiinta Krishna. Doar atunci omul va iesi din ciclul de nasteri si morti si va trai pentru totdeauna impreuna cu Krishna in Goloka, adica cer. In Hinduism mantuirea consta deci in descoperirea, perceperea sau experimentarea naturii noastre adevarate. Aceasta realizare are loc atunci cand putem sa ne modificam constiinta noastra si sa ajungem la o stare superioara de constiinta. Cum putem sa ne modificam constiinta ? Prin manipularea sistemului nostru nervos, deoarece constiinta este dependenta de el. In mileniul care s-a scurs, s-au pus la punct numeroase tehnici care sa manipuleze sistemul nervos al omului pentru a putea obtine modificarea constiintei lui.

Aceste tehnici sunt in general cunoscute sub numele de tehnici yoga. Una dintre aceste tehnici este hatha yoga (mantuirea prin exercitiul fizic). Hatha Yoga, care consta din exercitii fizice si de respiratie, este o metoda foarte veche. Crezul ca omul poate dobandi mantuirea prin exercitii fizice se bazeaza pe faptul ca mantuirea se presupune a fi o chestiune de perceptie, ce depinde de starea sistemului nervos al omului, care la randul lui depinde de conditia lui fizica. Prin manipularea psihologica a trupului omenesc, sistemul nervos poate fi imbunatatit iar constiinta modificata/schimbata. Problema pe care o creaza Hatha Yoga este faptul ca ea necesita un proces indelungat si anevoios, care cere multa disciplina si un profesor competent. Intrebarea frecvent pusa este daca un crestin poate sa practice Hatha Yoga. Odata ce o persoana cunoaste modificarea de constiinta si are o viziune a posibilitatilor, aceasta persoana se deschide filozofiei hinduse. O alta metoda de transformare a constiintei este japa yoga (metoda mecanica de mantuire). Japa Yoga inseamna repetarea sau invocarea unei mantre (de regula, este o formula care contine numele unui Dumnezeu sau al un spirit rau). Gurul de orientare monista prefera sa folosesca un nume simbolic al lui Dumnezeu cum ar fi Om, sau o mantra al carei inteles initiatul discipol nu-l cunoaste, pentru ca astfel numele, sau mantra respectiva, sa nu creeze, prin asociere, in mintea lui ganduri sau imagini. Repetarea constanta a unui sunet elimina toti ceilalti stimuli, concentrand astfel mintea asupra lui si in cele din urma sunetul devine un non-stimul. Faptul acesta induce o stare in care mintea este constienta sau treaza, dar nu este constienta sau treaza fata de ceva anume sau de vreo idee. Se spune ca aceasta este constienta constiintei. Ca omul este constient de constiinta. Ea este numita Constiinta Pura sau Constiinta Transcedentala. Fiindca initierea in Meditatia Transcedentala este o chestiune privata, multi crestini o considera misterioasa. De fapt, ea este simpla. Celui ce este interesat in initiere i cere sa aduca flori, dulciuri, o batista alba, camfor etc. In timpul ceremoniei instructorul se inchina unei fotografii a guru-lui lui si apoi ii cere initiatului sa se plece inaintea pozei acestuia. Invatatorul sau instructorul cere binecuvantarea diversilor zei si diferitelor zeite apoi ii transmite initatului o mantra. De obicei, mantra este un cuvant scurt, nume al unei divinitati cum ar fi Ram, Om, Hrim, Sring, Aing. Discipolului ii este cerut sa seada intr-o pozitie confortabila, sa-si inchida ochii si sa repete mantra cu voce joasa, de exemplu, Ram...Ram...Ram..., primele 20 de minute. I se spune ca mai intai va uita de restul lumii si ca va deveni constient doar de mantra. Apoi, va uita si de mantra si va transcende toate gandurile si simtamintele, devenind constient de constiinta. Aceasta este starea transcedentala de constiinta. Dupa catva timp, cel ce mediteaza atinge o stare superioara de constiinta, numita Constiinta Cosmica, stare in care el este constient atat de lume cat si de Constiinta Pura. Dupa ce au trecut mai multi ani de meditatie, respectivul poate atinge Constiinta Divina, in care el ajunge sa perceapa nivelurile mai subtile ale lumii obiective. Se spune ca in aceasta stare omul poate chiar comunica cu pasarile, cu animalele, cu plantele, cu pietrele. Dupa aceasta se ajunge la starea finala de Unitate a Constiintei, in care omul se percepe in unitate/contopire cu universul. Aceasta este considerata eliberarea. Mahesh Yoghi numeste aceasta metoda, metoda mecanica de realizare a Dumnezeirii. El spune ca este posibil sa-l descoperi pe Dumnezeu pe aceasta cale, fiindca Realizarea Dumnezeirii este o chestiune de perceptie iar procesul de perceptie este atat mecanic, cat si automatic. Pentru a percepe obiectele externe nu trebuie decat sa ne deschidem ochii, iar vederea obiectului vine automat fara folosirea intelectului sau a emotiilor. In acelasi fel, pentru a percepe constiinta interioara, nu trebuie decat ca noi sa ne indreptam atentia inspre interior si, in mod automat, vom ajunge sa o percepem. Perceptia exterioara este rezultatul cresterii progresive a activitatii sistemului nervos. Perceptia launtrica este rezultatul diminuarii activitatii, pana ce intreg sistemul nervos inceteaza sa mai functioneze si atinge o stare de liniste, o stare de atentie odihnitoare. In felul acesta se ajunge la realizarea lui Stai nemiscat si afla ca Eu sunt Dumnezeu.