Transplantul de organe din punct de vedere

ortodox
Mareste imaginea.
Transplantul de organe din punct de vedere ortodox
Suferinta este o realitate pe care nu o putem nega, nu o putem subaprecia si nici nu o putem
inlatura lasand impresia ca nu o luam in seama, dupa cum nu rezolvam cauza si faptul concret al
suferintei, teoretizand cu privire la ea. De multe ori suferinta este mai grea decat moartea fizica.
De aceea Biserica se roaga incat fiii ei sa aiba parte de "sfarsit crestinesc, fara durere, neinfruntat
si in pace". Nu ne este ingaduit sa "teoretizam" despre suferinta nici macar atunci cand este
vorba de suferinta altuia. Dimpotriva, in aceasta situatie, crestinul trebuie sa aiba un
comportament dinamic, compatimitor si participativ fata de aproapele, facand tot ce-i sta in
putinta spre a usura suferinta celuilalt.
In lumina Revelatiei, crestinul intelege cauza suferintei, precum si faptul ca Dumnezeu poate
sa foloseasca ciar raul spre bine. Din aceasta perspectiva, crestinul poate intelege si sensul
ascuns al suferintei. !ceasta este una din manifestarile raului fizic si psiic, rau derivat din raul
moral. "ste consecinta mortii duovnicesti, a indepartarii de Dumnezeu, iar suferinta provocata
de boala este preludiul mortii fizice.
Stiind toate acestea, dupa modelul Mantuitorului #ristos, crestinului nu-i este ingaduit sa
aiba o atitudine pasiva fata de boala si de suferinta, nici cand el are parte de ele, nici cand altii
sunt victima acestora. In toate impre$urarile descrise in Noul %estament, in care Mantuitorul
#ristos S-a intalnit cu boala si suferinta, "l nu a ramas indiferent& a vindecat toti bolnavii care I-
au fost prezentati sau care ii cereau acest lucru, pe altii i-a scapat de suferinta provocata de
foame 'Matei (),(*-+(, Ioan -,(-(./, insetatei femei samarinence i-a dat apa cea vie 'Ioan ),)-
)+/ etc, a vindecat insa suferintele neconstientizate provocate de orgoliu si ipocrizie. ! asumat
suferintele lumii si a neutralizat, a anulat, a distrus prin propria-I suferinta suferinta firii umane
asumate din Sfanta 0ecioara "spre invierea vietii" 'Ioan .,+1/, adica spre starea in care viata, ca
fapt, ca realitate concreta, si ciar notiunea de "viata" vor fi supuse unei transformari, unei
prefaceri cu totul speciale, ecivalente cu o e2istenta innoita, innoita in ne-stricaciune 'I 3or.
(.,.)/. Invierea si preaslavirea firii umane asumate de Ipostasul 3uvantului lui Dumnezeu,
confirma posibilitatea curmarii suferintei si depasirea mortii fizice, drept consecinte ale
inlaturarii mortii duovnicesti, prin desavarsita comuniune cu Dumnezeu. In acelasi timp,
fundamenteaza credinta si speranta crestinilor ca e2istenta omului nu se stinge prin suferinta si
moarte, ci ca omul, trecand prin suferinta si moartea fizica, trece la viata cea fara de sfarsit unde
va avea fericirea sa traiasca in comuniune cu Dumnezeu, prin Iisus #ristos si in arul Duului
Sfant. 0irea oricarei persoane asumata de 0iul lui Dumnezeu in trupul Sau mistic, partasa la
roadele invierii si prea-slavirii firii Sale omenesti asumata din Sfanta 0ecioara 'printr-o viata
corespunzatoare e2igentelor e2istentei ca madular al %rupului mistic al lui #ristos/, va trai
realmente spre viata, avand parte ciar din viata aceasta de "arvuna" vietii nestricacioase, lipsite
de suferinta.
Biserica lupta impotriva pacatului si a tot ceea ce, legat de pacate inseamna suferinta. in
acelasi timp binecuvanteaza toate eforturile depuse de membrii ei, persoane individuale si
institutii, in vederea inlaturarii raului si a tuturor formelor sale de manifestare in viata si in
societatea umana.
3um medicina are drept obiectiv ameliorarea si eventual inlaturarea suferintei si a bolii,
Biserica a binecuvantat si binecuvanteaza stradaniile medicilor. Nu intamplator in calendarul
crestin se gasesc sfinti, consacrati cu numele de "doctori", adica medici.
In implinirea obiectivului lor, medicii folosesc mi$loace devenite demult obisnuite, dar si
mi$loace si procedee e2traordinare. 4nul dintre acestea din urma este transplantul de tesuturi si
de organe. 5otrivit 6egii nr. +78. 9(.(118 prin "transplantul de tesuturi si7sau de organe se
intelege acea activitate medicala comple2a care, in scop terapeutic, inlocuieste tesuturi si7sau
organe umane compromise morfologic si functional, din corpul unui subiect uman cu alte
structuri similare, dovedite ca fiind sanatoase 'cap. I, alin. III/.
%ransplantul de tesuturi si de organe este una din performantele practicii medicale, care
transforma suferinta in nade$de prelungirii vietii. "ste o performanta a stiintei si a practicii
medicale pe care Biserica o binecuvanteaza atata vreme cat, prin transplant, se va reda viata
normala unei persoane, fara insa a i-o ridica alteia& nimeni nu trebuie ucis pentru ca sa traiasca
altcineva.
:iata este un dar al lui Dumnezeu. ;mul a fost creat fiinta vie '<en. +, =/ spre a-si trai viata
asa cum a fost data de Dumnezeu - cu daruire, nu in mod egoist. 3restinismul marturiseste si
invata ca viata eterna a omului depinde de viata aproapelui. Iar calitatea vietii eterne depinde de
cata viata, cu adevarat omeneasca, am pus in viata aproapelui. !ltfel spus, de cata viata spre
viata am oferit aproapelui, nu "viata" spre moarte '6eben zum 6eben sau, zum e>igen 6eben, in
replica fata de Sein zum %ode - Martin #eidegger/. ;mul are cu atat mai indestulat viata, cu cat
din dragoste fata de aproapele si de viata eterna a amandurora, investeste propria sa viata in viata
aproapelui, dupa invatatura si modelul Mantuitorului nostru Iisus #ristos, care a spus ucenicilor
Sai& "Sa va iubiti unul pe altul, precum "u v-am iubit" 'loan (.,(+/. Iar implinirea poruncii
iubirii, care cuprinde deopotriva pe Dumnezeu si pe aproapele 'Matei ++,*=-)9/, uneori, poate
presupune ciar sacrificiul suprem, incat "Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca
viata sa si-o puna pentru prietenii sai" 'loan (.,(*/. 4cenicii au cunoscut iubirea Mantuitorului,
3are a mers pana la $ertfa, punandu-Si viata pentru altii& "Intru aceasta am cunoscut iubirea& ca
!cela si-apus viata pentru frati" 'I loan *,(-/, avea sa scrie spre sfarsitul secolului I Sfantul
!postol Ioan.
5ractica medicala a transplantului de tesuturi si de organe a adoptat respectarea unor principii
generale, ca& demnitatea persoanei 'donor, receptor, medic/, sa aiba scop terapeutic, sa fie in
folosul aproapelui, sa respecte viata si ciar moartea persoanei umane 'care are dreptul sa intre si
sa iasa din istorie/, sa respecte drepturile omului, dimensiunea duovniceasca a e2istentei umane
si sa nu fie determinat de oportunisme politice sau economice, de curiozitati medicale, la moda
in lumea noastra secularizata. Medicul trebuie sa aiba constiinta ca este instrument si colaborator
al lui Dumnezeu in inlaturarea manifestarii raului in lume ca suferinta. Realizandu-se din iubire
si din respect fata de viata umana, transplantul va lua in calcul viata persoanei umane in toata
comple2itatea ei, nu numai viata care se consuma la nivel e2clusiv biologic. 0iind metoda
e2ceptionala de tratament, transplantul este $ustificat dupa ce s-au epuizat toate celelalte forme si
modalitati de tratament.
Tipuri si forme de transplant
In "giptul antic se practica de$a transplantul de tesut epitelial. In agiologia crestina se
vorbeste despre faptul ca sfintii doctori fara de arginti, 3osma si Damian, in sec. al I:-lea au
efectuat transplantul de gamba unui suferind, prelevand gamba de la un om mort de patru zile.
Medicina a facut progrese enorme, dar multa vreme nu s-a preocupat de posibilitatea si
fiabilitatea transplantului. In (1.) s-a realizat primul transplant fiabil de rinici, iar in (1-=
primul transplant de inima. 4lterior, performantele au continuat, actualmente realizandu-se
transplantul de& rinici, ficat, pancreas, inima, plaman, inima-plaman 'din (18(/. !ctualmente se
vorbeste de posibilitatea transplantului de parti ale creierului si ciar de transplant de cap. In
ceea ce priveste tipurile de transplant, actualmente se efectueaza transplanturi de tesuturi& sange,
vene, oase lungi, valve cardiace, cornee, maduva osoasa, piele, transplant de celule izolate,
transplant de organe regenerabile 'ficatul/ si neregenerabile duble 'rinicii/, unice 'inima,
plaman, intestin subtire, pancreas/. Din punct de vedere al donorului si al receptorului,
transplantul poate fi& transplant ontoplast 'transplant de tesut viu de la o parte la alta a aceluiasi
organism, transplant omoplast 'realizat prin transplant de tesuturi si organe de la un individ la
altul apartinand aceleiasi specii - in cazul nostru, de la om la om/, transplant eterolog 'realizat
prin transferul de tesuturi si organe de la un individ apartinand unei specii la un individ
apartinand altei specii/. Daca se crede ca transplantul anumitor organe de la animal la om ar fi
posibil si fiabil, pana acum incercarile de transplant a unor organe de cimpanzeu si babuin la om
nu s-a bucurat de succes, cu e2ceptia valvei cardiace, transplantata de la porc la om. 5osibilitatea
teoretica a fiabilitatii eterotransplantului ridica multe probleme, dintre care putem aminti
cateva&
- riscul esecului datorat reactiei de respingere pe care o va avea organismul uman cand
organul de animal va intra in contact cu sangele uman. In asemenea situatii, se stabileste imediat
o reactie antigen-anticorp cu activarea complementului si distrugerea endoteliului vascular. In
ciuda incercarilor de a bloca aceasta reactie a organismului primitor, rezultatele nu sunt
concludente si nici validate. Supunerea unui bolnav la o asemenea incercare, menita din start
esecului, va fi ecivalenta cu incalcarea libertatii persoanei.
- teama ca transplantul eterolog va altera personalitatea primitorului datorita implantului
unui organ de animal. In aceasta privinta trebuie sa avem o oarecare prudenta cu privire la
organul sau tesutul care se va transplanta. 0icatul si inima nu au decat un caracter e2ecutor, fara
sa fie sediul unor functii care sa afecteze esenta personalitatii, cum este cazul encefalului. 5e de
alta parte omul consuma diverse tesuturi de provenienta animala, organismul uman receptandu-
le si ranindu-se efectiv. Daca un organism omenesc va putea recepta un organ sau o parte de
organ animal, avand in vedere ca lumea vegetala si animala au fost create spre folosul omului,
din acest punct de vedere consideram ca un asemenea transplant ar putea fi acceptat.
- riscul ca prin transplantul eterolog sa nu se transmita omului anumiti agenti virali specifici
animalelor. !par probleme psiologice la purtatorii unor organe animale, iar familia si societatea
trebuie sa depaseasca eventualele andicapuri in receptarea persoanelor carora li se va face
transplant eterolog.
%oate aceste riscuri si temeri, pentru moment tin de domeniul teoretic, deoarece pana acum,
cu e2ceptia transplantului de valva cardiaca de la porc la om, nu s-a realizat vreun transplant
fiabil de organe de provenienta animala la om. !ceasta va fi posibila numai daca transplantul
eterolog se va efectua cu organe de la animale modificate genetic, ca suprafetele celulelor
organului transplantat sa se asemene cu cele ale organelor omenesti, incat organele prelevate de
la animale transgenice. !ceasta va ridica insa noi si serioase probleme de ordin etic.
%ransplantul ontoplast si transplantul omoplast s-au bucurat de cel mai mare succes de-a
lungul anilor, mai mult sau mai putin mediatizat, mai mult sau mai putin incura$at. Daca in ceea
ce priveste transplantul ontoplast nu sunt probleme din punct de vedere moral, in ceea ce
priveste transplantul omoplast, in ultimii treizeci de ani au aparut serioase probleme de ordin
moral, legal si religios, cum ar fi& selectia donatorilor si a primitorilor, consimtamantul constient
din partea donatorului si a primitorului, libertatea donatorului si a rudelor acestora, definirea
persoanei si a mortii umane, dreptul societatii de a preleva organe de la cadavre, legalitatea
compensatiilor si remunerarii donatorilor, legalitatea transplanturilor care ar putea afecta
identitatea primitorului, legitimitatea transplantului e2perimental, obstinatia terapeutica si
incetarea terapiei intensive si mentinerea artificiala in viata.
Dispozitii legislative privind transplantul de organe
%inand cont de problemele ridicate de practica transplantului si, in general, de sanatatea
omului, pornind de la 3onventia Drepturilor ;mului anumite organisme internationale au
elaborat si emis diverse acte normative prin care au recomandat sau au impus diverselor state
adoptarea anumitor documente care sa stabileasca limitele si cadrul legal in care sa se efectueze
anumite forme de tratament, intre care si transplantul.
Merita mentionate in acest sens 3arta Sociala "uropeana si 3odul "uropean de Securitate
Sociala. 5e langa acestea, unele documente europene cu continut mai restrans, si anume&
(. 3odul de la Re?@$avi@, din (1=., precizeaza conditiile transfuziei de sange,
+. !cordul nr. 8)7(1=) privind scimbarea testului de compatibilitate a tesuturilor,
*. Recomandarea =87+1 si Recomandarea =17. in vederea transplanturilor, implanturilor si
prelevarii de tesuturi si de organe de origine umana. Recomandarea =87+1 din (( mai (1=8
aprobata de 3omitetul de Ministri ai 3. ". are o serie de reguli, definitii si invitatii catre statele
membre ale 3. ". privind legislatiile nationale 'cum ar fi in domeniul prelevarii de organe&
consimtamantul donatorului, gratuitatea donarii de organe etc/. Recomandarea =17. precizeaza
conditiile transplantului de organe, iar Rezolutia 5arlamentului "uropean nr. +)7=1 se pronunta
asupra bancilor de organe.
). 3onventia asupra Bioeticii a 3onsiliului "uropei din (17((7(11- interzice comercializarea
de organe si parti ale corpului uman.
5e baza acestor documente internationale si ale altora, Romania a elaborat si promulgat
6egea nr. +78. 9(. (118 privind prelevarea si transplantul de tesuturi si organe umane. 6egea nr.
+ din (118 are cinci capitole si noua ane2e. "a va fi completata si modificata prin 6egea nr.
*17+( ian. +99* privind prevenirea si combaterea criminalitatii organizate. !sadar, din (118
Romania dispune de cadrul legal in care pot sa se realizeze prelevarea si transplantul organelor
umane. Nu este in obiectivul nostru discutarea continutul acestei legi. %rebuie sa precizam ca ea
se aliniaza legislatiei europene privind transplantul de tesuturi si organe.
Principii fundamentale luate in considerare la realizarea transplantului
Spuneam mai sus ca realizarea transplantului ridica serioase probleme de ordin moral, social
si religios. Merita, asadar, taentionate cateva principii fundamentale de care trebuie sa se tina
cont la realizarea transplantului.
(. 5rincipiul benefic, specific, de altfel, oricarui act terapeutic, care sa e2iste un ecilibru
intre avanta$ele, riscurile si dezavanta$ele unei anumite interventii terapeutice. Daca transplantul
va risca grabirea mortii pacientului in caz de nereusita, sau supunerea la o trauma mai mare, fara
certitudinea reusitei, el nu trebuie efectuat. Desigur, riscuri e2ista in orice interventie. "le trebuie
asumate de cineva. 5entru aceasta se impune o informatie onesta a tuturor factorilor implicati in
respectivul act terapeutic, fara sa se ascunda nimic vreunuia din factorii implicati in acest
eveniment medical. Numai in felul acesta decizia privind realizarea respectivului act medical va
fi una constienta si responsabila.
+. !pararea vietii donatorului si a primitorului.
!cest principiu poate fi incalcat atunci cand se cauta mai de graba performanta medicala
decat sanatatea bolnavului sau atunci cand, daca se face prelevarea organelor de la un cadavru,
ecipa de recoltare a purces la preluarea organului inainte ca moartea sa se fi instalat in mod real
sau cand nu a fost constatata, respectandu-se toate e2igentele cerute de lege si de starea de fapt a
donatorului.
In cazul donatorului viu, se respecta principiul de mai sus, atunci cand viata donatorului nu
va avea de suferit substantial, incat acesta sa devina inapt pentru o viata normala sau sa-si piarda
ciar viata pentru a amana decesul altei persoane. In ceea ce-l priveste pe primitor, i se respecta
viata daca, prin transplant, se garanteaza reala prelungire a ei in conditii normale sau aproape
normale. Daca efectul transplantului nu ar fi altul decat prelungirea agoniei pacientului, viata
acestuia va fi mai degraba respectata daca va fi prelungita prin mi$loace paliative, decat sa fie
supusa traumei pe care o presupune totusi transplantul.
*. 5rincipiul nediscriminarii pacientilor.
Numarul bolnavilor a caror viata ar putea fi salvata sau ameliorata prin transplant este foarte
mare fata de numarul mic al organelor disponibile. In aceste situatii, medicii trebuie sa faca o
selectie. 3riteriile acestei selectii sunt diverse 'utilitarist, economic, cauzal, al urgentei, re$ectia
si calitatea vietii post transplant etc/. Daca transplantul trebuie sa aiba caracter terapeutic,
selectia pacientilor nu trebuie sa fie impiedicata sau viciata de motive de ordin rasial, social,
economic, religios etc, ci determinata doar de conditiile optime de reusita a transplantului si de
finalitatea acestuia.
). Respectul fata de libertatea si autonomia persoanei.
5e de o parte, se refera la obligativitatea consimtamantului suficient si eficient informat atat
din partea donatorului, cat si din partea primitorului, pe de alta parte se refera la persoanele care
nu-si pot e2ercita libertatea total sau partial. Din aceasta categorie fac parte detinutii 'a caror
stare de constrangere fizica le-ar putea influenta liberul consimtamant/, persoanele aflate in
saracie e2trema, disponibile de obicei sa-si vanda un rinici pentru a vietui, persoane
andicapate din punct de vedere psiic sau nervos si copiii. "cipa de transplant trebuie sa
informeze sub toate aspectele si in detaliu atat pe donator, cat si pe primitorul de organe cu
privire la riscurile, beneficiile, procedura si consecintele prelevarii si, respectiv, implantului de
organe, incat cei vizati sa poata lua otararea in deplina cunostinta de cauza. In egala masura,
toti factorii implicati in procesul de informare trebuie sa se asigure ca cei vizati au inteles
realmente toate cele prezentate. 3onsimtamantul trebuie dat in mod e2plicit si in scris. %rebuie
asigurata prote$area celor lipsiti de capacitatea e2ercitiului si copiii. In ultima vreme se practica
transplantul de trunci7cap la caini si la maimute cu perspectiva la om. Daca transplantul altor
organe nu afecteaza identitatea personalitatii, deoarece creierul conserva "memoria personala",
transplantul de cap7trunci poate afecta identitatea si unicitatea persoanei. !celasi risc l-ar
prezenta si transplantul glandelor genitale 'testicole si ovare/. 5entru ca un asemenea transplant
nu presupune terapia persoanei, ci doar asigurarea fertilitatii, el nu-si gaseste $ustificarea. !stfel,
ar afecta identitatea si autonomia persoanei. !semenea genuri de transplant nu raspund unei
necesitati terapeutice, ci mai de graba unei curiozitati medicale. Din punct de vedere crestin ele
sunt de neacceptat.
Respectarea celor patru principii fundamentale este absolut necesara si concomitenta. Spre
e2emplu, nu se poate vorbi de un transplant licit daca s-a obtinut consimtamantul informat,
incalcandu-se insa principiul dreptatii prin profilarea de lipsa capacitatii de e2ercitiu sau de alta
vulnerabilitate a vreunei persoane.
Persoanele implicate in realizarea transplantului
a/ Medicul si ecipa de transplant. Medicul, artizanul transplantului "are un rol dificil si
ingrat, de multe ori insuficient constientizat in intreaga lui dimensiune etica", spune 5rof. dr.
Sebastian Nicolau. 3iar daca a demonstrat ca este integru din punct de vedere moral, este supus
unor presiuni diverse, uneori contrare& pe de o parte, el este in situatia sa apere viata, pe de alta
parte este conditionat si de cele mai multe ori restrictionat, de posibilitatile reale de ordin
economico-financiar, de limitele programului stiintific, de dotarea tenica, de cariera etc. in
spital, puterea persuasiva a medicului asupra bolnavului este cvasitotala. Suspectat de rea
intentie, uneori el poate pune in actiune institutiile $udiciare. "De aceea - spune 5rof. Nicolau -
este e2trem de dificil ca medicul sa concilieze sentimentul datoriei fata de pacient cu celelalte
considerente de ordin social 'costuri, prioritati/. 5artea financiara a procedurii de transplant
poate aduce mari castiguri medicului si nu au fost rare situatiile de abandon deontologic si moral
din partea acestuia. 3u toate acestea ecipa medicala care efectueaza transplanturi reusite se
bucura de un imens prestigiu in lumea medicala si a pacientilor, iar riscul orgoliilor satisfacute
trebuie avute in vedere. 5revenirea acestora impune o pregatire mult mai comple2a a medicului,
dincolo de cea stiintifica, pentru a face fata dilemelor morale si optiunilor dificile care-i stau in
fata".
Daca este cu frica de Dumnezeu, medicul - in special cel care preleva organele - isi poate
face multe probleme de constiinta, determinat, mai ales, de prelevarea organelor de la oameni
declarati legal si stiintific morti, dar a caror inima continua sa bata. 5entru asemenea cazuri de
constiinta, Biserica trebuie sa-si formuleze un punct de vedere clar. 5otrivit legislatiei in vigoare,
daca in conditii normale, organele vitale functioneaza nu se va putea face prelevare de organe.
Biserica e2clude posibilitatea prelevarii, organelor care nu este realmente moarta.
b/ Donatorul. In cazul in care acesta este viu, i se vor prezenta toate detaliile privind riscurile
la care se e2pune. Daca va face dovada capacitatii de e2ercitiu, ca a inteles cele prezentate si isi
va da consimtamantul in mod e2pres si in scris, nu e2ista probleme de ordin legal si etic. in cazul
insuficientelor renale, adesea se cere un organ de la un frate minor. in aceasta situatie medicul,
duovnicul si parintii trebuie sa fie foarte atenti. in functie de varsta, copilul poate sa-si dea
consimtamantul in vederea prelevarii riniciului. 5arintii, in calitate de reprezentanti legali,
trebuie insa sa gandeasca foarte serios la viitorul copiilor lor. 5rin urmare, pe langa
consimtamantul copilului trebuie avut in vedere consimtamantul parintilor.
In cazul nou-nascutilor anencefalici, eventuali donatori de organe, singura procedura licita
pentru prelevarea de organe este cea prin care se ingri$este nou-nascutul in mod normal pana
cand se va produce stopul cardio-respirator. Numai atunci se poate interveni in vederea
prelevarii organelor. Specialistii atrag insa atentia ca nou-nascutii anencefalici nu sunt "buni
donatori" datorita, atat frecventei imaturitatii organelor '.*-.8A/, cat si datorita gradului inalt de
malformatii asociate cu conditia de baza 'apro2imativ *9A din malformatii sunt ale cailor
urinare/. %ransplantul de organe de la asemenea donori va aduce desigur pre$udicii suplimentare
primitorului, lucru nepermis.
Din ce in ce se incearca tratarea unor maladii, cum ar fi par@insonul, anumite tulburari de
metabolism si unele forme de diabet prin implantarea de tesuturi provenind de la embrioni
umani. Merita retinut ca Biserica si crestinismul in general, considera embrionul din momentul
constituirii sale, fiinta umana. 5rin urmare el are o serie de drepturi. 5entru ca prelevarea de
organe presupune consimtamantul donatorului va fi de neacceptat prelevarea de tesuturi de la un
embrion dat fiind ca, desi fiinta vie, acesta este in imposibilitatea de a-si da consimtamantul.
5reluarea de tesuturi de la un embrion presupune avortul. ;r, in nici un caz Biserica nu poate
accepta acest lucru& nu avem dreptul sa ucidem un om spre a prelungi viata altui om.
In cazul prelevarii de organe de la persoanele decedate, lucrurile se simplifica atunci cand
omul si-a dat acordul ca, dupa moarte, anumite organe ale trupului sau sa fie folosite pentru
transplant. !par probleme in cazul cand urmasii si rudele vor otari cu privire la prelevarea
organelor. %oti specialistii sunt de acord ca este licita prelevarea organelor de la cadavre,
desigur, acordandu-se tot respectul trupurilor umane neinsufletite. In aceasta privinta nici
Biserica nu poate avea obiectii. %oata lumea este de acord ca organele trebuie prelevate in
momentul in care ele sunt fiabile pentru reusita operatiei. "ste o dubla si grava eroare de ordin
medical sa supui un suferind traumei provocate de operatia pentru transplant si aceasta sa nu
reuseasca din cauza ca organul grefat nu mai era apt pentru un transplant eficient. Deopotriva,
este o mare eroare si un pacat grav ca, in graba de a preleva organe fiabile, ecipa de prelevare
sa ucida un om, care nu era mort.
!sadar, apar gri$i, obiectii si rezerve cu privire la momentul declararii mortii. Din punct de
vedere crestin moartea are doua acceptiuni& a/ indepartarea omului de Dumnezeu prin pacat
'moarte care poate fi temporara sau vesnica, in functie de gravitatea pacatului, de pocainta sau
lipsa acesteia/ si b/ moarte fizica concretizata prin despartirea sufletului de trup. %ot efortul
crestin este acela de a scapa de moartea vesnica prin comuniunea dinamica cu Dumnezeu in
#ristos, prin Duul Sfant. !ceasta nu e2clude gri$a pentru conditiile, momentul si modalitatea
separarii sufletului de trup.
Din punct de vedere medical se vorbeste de mai multe "morti", si anume& a/ moarte aparenta
'functiile vitale sunt atat de mult slabite incat nu pot fi percepute decat cu aparate speciale/, b/
moarte clinica 'functiile vitale au incetat fara sa se fi alterat inca structurile in mod ireversibil, de
aceea este posibil ca aceste functii sa fie reactivate prin terapia intensiva si reanimare/, c/ moarte
biologica se produce atunci cand organele vitale au intrat de$a in proces de alterare, adica a
inceput procesul de necrozare a tesuturilor, d/ moarte cerebrala.
Moartea cerebrala
Spuneam mai sus ca Biserica este interesata in primul rand ca omul sa evite moartea
duovniceasca. 3onstatarea mortii fizice nu este obiectivul teologiei sau al filozofiei, ci tine de
resortul stiintelor medicale si eventual $uridice. 5ana nu demult era considerata moarta, acea
persoana careia inima i-a incetat sa mai bata si careia ii lipsea respiratia. Datorita tenicilor de
reanimare s-a a$uns la convingerea ca moartea este un proces si ca ea nu este in mod necesar si
e2clusiv legata de incetarea batailor inimii. Moartea, ca incetare efectiva a vietii umane
presupune oprirea inimii, absenta respiratiei spontane si moartea cerebrala '5rof. dr. R. 5alade/.
Moartea cerebrala, concept introdus de Societatea Internationala de %ransplant, se produce
atunci cand, oprindu-se circulatia sangvina intracraniana, inceteaza in mod ireversibil toate
functiile cerebrale 'corte2, cerebel si trunciul cranian/. 3reierul este cu adevarat mort cand este
constatata absenta oricarei activitati atat in centrii corticali, cat si in cei vegetativi. 6egea nr.
+7(118 stipuleaza criterii foarte precise pentru declararea mortii cerebrale, si anume& (/ e2amen
clinic, constand in& constatarea comei profunde, flasca, areactiva, absenta refle2elor de trunci
cerebral 'in mod special absenta refle2elor foto motor si corneean/, +/ absenta ventilatiei
spontane, confirmata de testul de apnee 'la un 5a3;+ de -9 mm #g/, */ doua trasee ""<,
efectuate la - ore, care sa ateste lipsa electrogenezei corticale.
Diagnosticul de moarte cerebrala va fi stabilit dupa efectuarea testelor de mai sus, de catre
doi anestezisti reanimatori diferiti sau de un anestezist reanimator si un neurolog sau
neurocirurg, prin doua e2aminari repetate la un interval de - ore '!ne2a ./. Din acest moment
nu mai este posibil ca o fiinta umana sa mai revina la viata. !cademia 5ontificala de Stiinte
considera ca moartea cerebrala este adevaratul criteriu al mortii, deoarece incetarea functiilor
cardio-respiratorii mai mult de ) minute duce foarte rapid la moartea cerebrala. ;amenii de
stiinta considera ca in cazul terapiei intensive, odata instalata moartea cerebrala, personalul
medical este indreptatit sa suspende terapia.
3omisia Nationala "lvetiana "Dreptate si pace" spune in acest sens& "daca noi socotim ca
fiinta omeneasca este o unitate indisolubila a trupului si a sufletului, trebuie sa admitem ca viata
pamanteasca a unei persoane s-a sfarsit in mod definitiv cand creierul acesteia, suportul fizic al
sufletului, a incetat definitiv sa mai functioneze ciar daca este posibil sa se mentina inca
metabolismul trupului 'in mod artificial, n.n./, nu mai este vorba de o viata a persoanei.
! mentine un trup in mod artificial in "viata", fara cea mai mica perspectiva de revenire a
persoanei la viata va ecivala cu o lipsa de respect fata de trupul defunctului". Moartea cerebrala
reprezinta, din punct de vedere medical, alterarea ireversibila a vietii celulelor scoartei cerebrale,
ceea ce face ca trupul omului sa nu mai fie structura propice prin care sufletul omenesc
comunica cu mediul incon$urator, ceea ce face ca trupul sa nu-si mai asigure propria-i e2istenta
din scimbul cu mediul incon$urator si nici comunicarea cu sufletul nemuritor. :a fi o structura
incapabila insa sa asigure conditiile minime de manifestare a sufletului in ea.
Dupa testele si constatarile de mai sus pacientul poate fi declarat, legal, mort. "Buridic, nu se
poate accepta recoltarea de organe fara ca individul sa fie legal declarat mort '.../. 5rin urmare,
se poate declara moartea unei persoane, se poate elibera certificatul de deces si dupa acest
moment se poate trece la prelevarea organelor in vederea transplantului" '5rof dr. Radu 5alade/.
"Moartea are loc la un moment precis, spune 5rof. R. 5alade, potrivit definitiei medico-legale,
ciar daca nu corespunde e2act biologiei". !ceasta ridica o serie de obiectii ale specialistilor, si
nu numai, cu privire la prelevarea organelor imediat dupa declararea medico-legala a mortii pe
baza mortii cerebrale. Dl. dr. <eorge Stan considera ca organele nu pot fi prelevate decat dupa
instalarea mortii biologice, altfel avem de-a face cu eutanasiere, prin urmare, cu uciderea unui
suferind, lucru inadmisibil. !cademicianul dr. 3onstantin Balaceanu-Stolnici considera ca
prelevarea organelor de la bolnavii aflati in moarte clinica ridica probleme foarte serioase care
nu pot fi rezolvate "decat in conte2tul bioeticii eutanasiei". 3a si ceilalti specialisti, !cad. 3.
Balaceanu-Stolnici declara& "Necesitatea preluarii unui organ nu trebuie folosita drept prete2t
pentru incetarea terapiei de sustinere paliativa a donatorului si nu $ustifica grabirea mortii
acestuia".
"Sfarsitul fiecaruia dintre noi vine atunci cand vrea Dumnezeu, iar mesa$ul medicinii este de
a lupta pentru viata si nu de a $ustifica moartea. Medicul este dator sa aline suferintele, dar nu
are dreptul sa grabeasca intentionat procesul natural al mortii".
5rofesorul Sebastian Moldovan de la Sibiu, situandu-se pe o pozitie usor vitalista, pe baza
unui studiu foarte documentat, in Raportul catre 3omisia de Bioetica a !riepiscopiei 3lu$ului,
demonstreaza ca, biologic vorbind, viata se continua in trupul uman si dupa declararea mortii
cerebrale, si este viata umana. Nu sugereaza insa nici o solutie. Nu trebuie insa uitat ca toate
persoanele a caror moarte cerebrala se constata, se gasesc in serviciile de terapie intensiva ale
spitalelor. Deci, sunt tinute artificial in viata, oarecum fortat. Daca nu s-ar gasi in acele spatii si
nu ar primi ingri$irile specifice acelor spatii ar fi fost moarte demult ciar si din punct de vedere
biologic.
5reluand invatatura crestina potrivit careia sufletul este in tot trupul omenesc, 5rof. dr.
%ristam "ngelardt precizeaza ca e2ista o diferenta intre organele trupului omenesc in ceea ce
priveste efectul prezentei lor la definirea personalitatii. Spre e2emplu, omul isi pastreaza
calitatile personale si identitatea personala ciar daca i se transplanteaza o alta inima, un alt ficat
sau un alt plaman. Sufletul este si in mana, dar distrugandu-se mana nu se distruge si persoana.
Sufletul este si in inima, dar in cursul operatiilor pe cord oamenii traiesc avand inima scoasa din
trup 'ciar daca aceasta nu este decat pentru cateva ore/. Nu acelasi lucru este cand este afectat
creierul& cand unei persoane i s-a distrus creierul, persoana este moarta. 5rin urmare, este o
crima sa declari un om mort numai ca i-a incetat functionarea spontana a sistemului cardio-
respirator fara sa fi murit si creierul. Dupa moartea creierului celelalte parti ale trupului pot fi
folosite pentru transplant. !celasi profesor semnaleaza ca disciplina impune ca "uaristia sa fie
data oamenilor vii, nu cadavrelor 'can. 8* de la Sinodul Cuini-Se2t/ si nici celor inconstienti.
Biserica a fost altadata foarte realista. Se pare ca a asimilat persoanele muribunde si in stare de
inconstienta cu oamenii de$a morti. "ste o atitudine care merita sa fie luata in considerare atunci
cand vorbim de moartea cerebrala.
5rofesorul <. Mantzaridis de la %esalonic considera ca moartea, in calitate de separare a
sufletului de trup, ramane o taina. Nimeni nu va putea spune cu precizie ca separarea aceasta
coincide cu moartea cerebrala. "5oate sa coincida, poate sa preceada, poate ciar sa urmeze
mortii cerebrale". Si in acest sens 5rofesorul Mantzaridis aminteste de revenirea la viata a celor
declarati morti din punct de vedere clinic si pe cei care au revenit la viata dupa ce functiile
cardio-respiratorii au incetat. !celasi profesor fundamentandu-se pe Sfantul Ma2im
Marturisitorul '!mbigua, 5. <. 1(, (++.!/, va spune ca omul nu se identifica cu trupul, nici cu
sufletul, nici cu unirea acestora, nici cu suma lor, ci este ceva care le depaseste pe toate acestea
si in acelasi timp le cuprinde, fara sa fie continut de vreunul dintre aceste elemente si fara sa fie
determinat de vreunul dintre acestea. 0iind creat dupa cipul lui Dumnezeu, omul este inteles si
se pune in valoare in masura in care reflecta in el prototipul sau. !tata vreme cat implineste
porunca iubirii si ramane in Dumnezeu, care este iubire, este membru al Bisericii lui #ristos. In
aceasta perspectiva, daruirea unui organ, a unui tesut si ciar a unei picaturi de sange, din
dragoste fata de aproapele, inseamna autodaruirea si auto$ertfirea intregului om in interiorul
aceluiasi %rup mistic al lui #ristos, ceea ce e2clude privirea trupului omului ca pe un simplu
mi$loc de insanatosire fizica a cuiva sau ca pe o magazie de organe de scimb.
Cateva evaluari teologice
5ractica transplantului de organe a devenit de$a obisnuita. 3a vrea sau nu, crestinul nu i se
poate opune si nici nu ar avea motive s-o faca. Refuzul de a fi donator de organe pentru
transplant, in timpul vietii sau dupa moarte nu este $ustificat de ideea ca la invierea de obste
trupurile vor invia cu inventarul complet al atomilor si moleculelor trupului in momentul mortii,
invierea mortilor va fi un act de noua creatie a lumii si a omului, dupa modelul trupului inviat al
Mantuitorului #ristos. Din momentul conceperii si pana in momentul mortii, trupul omenesc
este constituit 'prin puterea creatoare a lui Dumnezeu/ din structurarea si destructurarea
elementelor fizico-cimice ale lumii, de intrarea si iesirea acestora din noi, pastrandu-si
identitatea si continuitatea personala. 3riteriul invierii trupurilor nu va fi reconstituirea sumei
tuturor elementelor fizico-cimice trecute prin noi intr-o viata pamanteasca, ci asa cum spunea
Sfantul <rigore de N?ssa, "din pacatele si virtutile care se imprima in suflet pentru eternitate,
precum se imprima sigiliul in ceara".
Biserica binecuvanteaza orice practica medicala in vederea alinarii suferintei din lume.
Biserica previne insa pe toti sa inteleaga transplantul ca pe o practica medicala menita inlaturarii
suferintei membrilor ei si nu ca pe una care sa alimenteze ideea autonomiei vietii fizice si a
prelungirii acesteia, in detrimentul credintei in viata eterna, adevarata viata, negli$andu-se
pregatirea pentru aceasta.
Donatorul de organe trebuie sa implineasca gestul sau din dragoste fata de aproapele, de
bunavoie, in urma unei informari corecte si a unui consimtamant liber si independent de orice
influenta straina de constiinta sa. !celeasi e2igente trebuie sa fie implinite de rudele celui
decedat, responsabile de trupul acestuia si dispuse sa ofere anumite organe ale defunctului
pentru transplant. Biserica se opune oricarei tranzactii cu organe umane si oricarei e2ploatari a
starilor de criza si a vulnerabilitatilor potentialilor donatori 'lipsa de libertate psiica sau fizica,
penuria sociala/.
In privinta declararii mortii reale 'parasirea trupului de catre suflet/ identificata cu moartea
cerebrala legal declarata, trebuie respectate cu e2actitate criteriile de diagnosticare a mortii
cerebrale si respectiv, legale. "ste legiferat ca declararea mortii cerebrale s-o faca o ecipa
medico-legala neimplicata in actiunea de transplant, pe baza criteriilor clinice si de laborator
e2istente. Biserica nu poate fi de acord cu transplantul tesuturilor embrionare care comporta
riscul afectarii sanatatii fatului si nici cu-utilizarea pentru transplant a organelor nou-nascutilor
acefali sau idrocefalici. In egala masura, respinge eventuala tendinta a unora de a deveni
donatori de organe, cu conditia sa fie eutanasiati.
3onsimtamantul informat si lucid de a-si oferi un organ, in viata sau dupa moarte, pentru
binele semenului suferind, din iubire fata de acesta si dezinteresat, precum si otararea rudelor
de a permite prelevarea de tesuturi sau organe in vederea transplantului de la trupurile decedate
ale celor fata de care au drepturi legale, respectandu-se legea, sunt in acord cu morala crestina.
Biserica binecuvanteaza persoanele care pot face asemenea sacrificii, dar in egala masura,
intelege pe cei care nu pot face aceasta, respectand libertatea si decizia fiecarui om. Deopotriva,
are toata intelegerea pentru cei care-si doresc scaparea de suferinta si prelungirea vietii fizice,
incredintata ca acesta va duce la cresterea lor duovniceasca.
Binecuvantand efortul medicilor pentru eforturile depuse in vederea reducerii suferintei din
lume, si prin transplantul de organe, precum si $ertfa celor dispusi sa le ofere, Biserica nu poate
incura$a negativismul ne$ustificat al altora. Daca viata aproapelui, cea fizica si cea
duovniceasca, este garantata, nici un sacrificiu nu este prea mare, cu conditia& sa nu ucizi un
om spre a promite sau a da viata altuia.
Pr. prof. dr. Vasile Raduca