Elemente de Algebra Liniara Si Vectoriala DS
Elemente de Algebra Liniara Si Vectoriala DS
Elemente de Algebra Liniara Si Vectoriala DS
Biblioteca UTM
Reason: I attest to the
accuracy and integrity
of this document
Universitatea Tehnică a Moldovei
Facultatea Inginerie şi Management în Mecanică
Catedra Matematică Superioară
IURIE BALTAG
Chişinău
U.T.M.
2008
PREFAŢĂ
Această lucrare este destinată în primul rînd studenţilor anului
întîi universitar, care îşi fac studiile la facultăţile U.T.M la secţia de
zi sau cu frecvenţă redusă. Lucrarea poate fi utilă şi studenţilor altor
instituţii superioare de învăţămînt cu profil tehnic sau economic.
Lucrarea dată conţine două capitole: algebra liniară ( matrice,
determinanţi şi sisteme de ecuaţii liniare) şi algebra vectorială
( vectori în plan şi în spaţiu, operaţii cu ei şi spaţii vectoriale n-
dimensionale). Fiecare punct conţine în afară de expunerea
materialului teoretic un număr mare de exemple rezolvate detaliat,
iar la finele fiecărui punct se propun exerciţii şi probleme pentru
rezolvare în mod sinestătător şi răspunsuri la ele.
La finele lucrării se află o anexă ce conţine două lucrări de
control cu 25 variante fiecare. Aceste lucrări de control pot fi
folosite pentru lucrul de sinestătător al studenţilor de la secţiile cu
frecvenţa la zi sau cu frecvenţa redusă.
Menţionăm, că primul capitol al acestei lucrări poate fi de folos
liceenilor din clasele superioare şi persoanelor care se pregătesc să
susţină examenul de bacalaureat la matematică.
© U.T.M.,2008
2
Capitolul I. Algebra liniară
1. Matrice şi operaţii cu ele
Definiţia 1. Tabelul, care conţine к⋅n elemente (numere,
simboluri matematice, etc.) situate în к linii şi n coloane se numeşte
matrice de dimensiunea к pe n (se notează k × n).
Vom nota matricele cu litere majuscule ale alfabetului latin - A,
B, C, X,…; iar elementele matricelor- prin litere minuscule - a, b, x,
y, etc. Dacă toate elementele unei matrice sînt numere, atunci
matricea se numeşte numerică.
⎛ a d g ⎞ ⎛ 2 15 ⎞
Exemplul 1. А = ⎜⎜ ⎟⎟ , B = ⎜⎜ ⎟⎟ . Aici А
⎝ t h b ⎠ ⎝ 3 8 ⎠
este o matrice de dimensiunea 2 × 3, iar В este o matrice numerică
de dimensiunea 2 × 2.
Matricele au o vastă aplicare în matematică, fizică, economie şi
în alte ramuri ale ştiinţei. Pe parcurs vom aduce diverse exemple de
aplicare a matricelor.
Forma generală a matricei de dimensiunea k × n este
următoarea:
3
2. Pătratică – la care numărul liniilor este egal cu numărul
coloanelor (k = n). În acest caz matricea se numeşte pătratică de
ordinul n. La matricele pătratice se deosebesc două diagonale:
diagonala principală, care conţine elementele începînd cu cel situat
în colţul de sus stînga şi sfîrşind cu cel din colţul de jos dreapta şi
diagonala secundară, care conţine elementele începînd cu cel situat
în colţul de sus drepta şi sfîrşind cu cel din colţul de jos stînga.
Astfel, matricea B din exemplul 1 este o matrice pătratică de ordinul
doi. Diagonala principală a ei conţine elementele 2 – 8, iar cea
secundară conţine elementele 15 – 3.
3. Matricea-linie – ce conţine o singură linie (k = 1) şi matricea-
coloană ce conţine o singură coloană (n = 1). De exemplu
X = ( x1 x 2 x3 ) este o matrice-linie, care conţine trei elemente.
4. Matricea diagonală – matricea pătratică, la care toate
elementele în afară de cele situate pe diagonala principală sînt egale
⎛ a 0 0 ⎞
⎜ ⎟
cu zero. De exemplu D = ⎜ 0 b 0 ⎟ - este o matrice diagonală
⎜ 0 0 c ⎟
⎝ ⎠
de ordinul trei. Aici elementele a-b-c formează diagonala principală
a matricei; iar elementele 0-b-0 – cea secundară.
5. Matricea nulă – la care toate elementele sînt egale cu zero.
Matricea nulă poate avea orice dimensiuni. De exemplu
0 0 0 ⎞
О = ⎛⎜⎜ ⎟⎟ este o matrice nulă de dimensiunea 2 × 3.
⎝ 0 0 0 ⎠
6. Matricea unitate – matricea pătratică, la care elementele
situate pe diagonala principală sînt egale cu unu, iar toate celelalte
elemente sînt egale cu zero. Matricea unitate poate fi definită şi ca o
matrice diagonală, la care toate elementele de pe diagonala
⎛ 1 0 0 ⎞
⎜ ⎟
principală sînt egale cu unu. De exemplu E = ⎜ 0 1 0 ⎟ - este o
⎜ 0 0 1 ⎟
⎝ ⎠
matrice unitate de ordinul trei.
4
Definiţia 2. Două matrice se numesc egale, dacă ele au aceleaşi
dimensiuni şi elementele lor corespunzătoare sînt egale.
Definiţia dată se aplică la rezolvarea ecuaţiilor matriceale. Un
exemplu corespunzător va fi studiat pe parcursul acestui paragraf.
Să definim acum operaţiile cu matrice.
1) Transpusa unei matrice.
Definiţia 3. Matricea AT se numeşte transpusa matricei А, dacă
AT conţine în calitate de linii coloanele corespunzătoare ale
matricei А. Atunci coloanele matricei AT vor coincide cu liniile
corespunzătoare ale matricei А. Astfel, dacă А = ( ail ) k ×n , atunci
AT = ( a ji ) n× k .
⎛ b c d ⎞
Exemplul 2. Fie А = ⎜⎜ ⎟⎟ . Atunci
⎝ e g h ⎠
⎛ b e ⎞
⎜ ⎟
AT = ⎜ c g ⎟ .
⎜ d h ⎟
⎝ ⎠
2) Suma şi diferenţa a două matrice.
Definiţia 4. Se numeşte sumă (diferenţă) a două matrice А şi В
de aceleaşi dimensiuni o matrice С de aceiaşi dimensiune,
elementele căreia sînt egale cu suma (diferenţa) elementelor
corespunzătoare ale matricelor А şi В. Adică, dacă А = ( ail ) k ×n şi
В = ( b ij ) k ×n , atunci
А ± В = С = (с ij ) k ×n , undе cij = aij ± bij .
Notă. Dacă matricele А şi В sînt de dimensiuni diferite; atunci
adunarea sau scăderea lor este imposibilă.
3) Înmulţirea matricei la un scalar (număr real.)
Definiţia 5. Produs al unui scalar t la o matrice A se numeşte
matricea B, care se obţine prin înmulţirea fiecărui element al
matricei A la numărul t. Adică, dacă А = ( ail ) k ×n , atunci
B= tА = (t ail ) k ×n .
5
Consecinţă. Factorul comun al tuturor elementelor unei matrice
poate fi scos în faţa simbolului matricei.
⎛ 2 15 ⎞
Exemplul 3. Fie matricele А = ⎜⎜ ⎟⎟ ,
⎝ −3 8 ⎠
⎛ −3 4 ⎞
B = ⎜⎜ ⎟⎟ . Să se calculeze matricea С = 2А – В.
⎝ 6 7 ⎠
⎛ 4 30 ⎞
Rezolvare. Calculăm mai întîi 2А = ⎜⎜ ⎟⎟ . Apoi
⎝ − 6 16 ⎠
⎛ 4 30 ⎞ ⎛ − 3 4 ⎞ ⎛ 7 26 ⎞
С = 2А – В = ⎜⎜ ⎟⎟ – ⎜⎜ ⎟⎟ = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ − 6 16 ⎠ ⎝ 6 7 ⎠ ⎝ − 12 9 ⎠
4) Înmulţirea matricelor.
Definiţia 6. Se numeşte produs al matricelor А = ( ail ) k ×n şi
В = ( b ij ) n× p matricea С = ( cij ) k× p , fiecare element al căreia
reprezintă o sumă de produse dintre elementele liniilor
matricei А la elementele corespunzătoare ale coloanelor matricei В.
n
Adică с ij = ∑a
m =1
b , undе i = 1,2,…,k ; j = 1,2,…,p.
im mj
7
E necesar de a stabili ce volum de fiecare tip de materie primă a fost
utilizat de fiecare secţie pe parcursul primelor două semestre.
Rezolvare. Folosind datele din tаbelul 1, alcătuim matricele de
producere a întreprinderii în primul şi al doilea semestru:
⎛ 395 400 0 ⎞ ⎛ 400 390 0 ⎞
А = ⎜⎜ ⎟⎟ şi В = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ 0 220 500 ⎠ ⎝ 0 250 480 ⎠
Pentru a afla volumul producerii în ambele semestre adunăm
matricele А şi В:
⎛ 795 790 0 ⎞
А + В = ⎜⎜ ⎟⎟ = С. Folosind datele din tаbelul 2
⎝ 0 470 980 ⎠
alcătuim matricea cheltuielilor fiecărui tip de materie primă
necesare pentru confectionarea unei unităţi de fiecare produs:
⎛ 5 3 4 ⎞
⎜ ⎟
D = ⎜ 2 6 3 ⎟ . Pentru a determina, cîte unităţi de fiecare tip
⎜ 1 4 2 ⎟
⎝ ⎠
de materie primă au fost utilizate de fiecare secţie pe parcursul
primelor două semestre trebuie să calculăm produsul matricelor С
şi D:
⎛ 3975 + 1580 + 0 2385 + 4740 + 0 3180 + 2370 + 0 ⎞
CD = ⎜⎜ ⎟⎟ =
⎝ 0 + 940 + 980 0 + 2820 + 1960 0 + 1410 + 1960 ⎠
⎛ 5555 7125 5550 ⎞
⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ 1920 4780 33700 ⎠
Răspuns: Pe parcursul primelor două semestre prima secţie a utilizat
5555 unităţi de materie primă S 1 ,7125 unităţi de S 2 şi 5550 unităţi
de S 3 ; iar a doua secţie a utilizat 1920 unităţi de S 1 , 6740 unităţi de
S 2 şi 3370 unităţi de S 3 .
⎛ 2 1 0 ⎞
⎜ ⎟
1) Fie matricele: А = ⎜ 1 1 2 ⎟,
⎜ −1
⎝ 2 1 ⎟⎠
⎛ 3 1 −2 ⎞ ⎛ 3 2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎛ 4 −5 ⎞
B = ⎜ 3 − 2 4 ⎟ , C =⎜ 2 1 ⎟, D = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎜ − 3 5 −1 ⎟ ⎜ 1 0 ⎟⎠ ⎝ 1 3 ⎠
⎝ ⎠ ⎝
10
Să se calculeze: а) А – В; b) 3А + 2В; c) AB – ВА; d) ВС ;
е) СD; f) СА; g) А 3 ; h) B2 – А2 ; i) А(СD).
11
produsului Р 1 , 205 unităţi Р 2 , 180 unităţi Р 3 şi 90 unităţi Р 4 , iar
întreprinderea B a primit o comandă de producere în volum de 145
unităţi ale produsului Р 1 , 110 unităţi Р 2 , 160 unităţi Р 3 şi 200
unităţi Р 4 . În al doilea semestru comanda de producere a fost de
două ori mai mare decît în primul. Produsele date se confecţionează
din trei tipuri de materie primă - S 1 , S 2 , S 3 . La producerea unei
unităţi de Р 1 se utilizează 4 unităţi de S 1 , 2 unităţi de S 2 şi 1
unitate de S 3 ; la producerea unei unităţi de Р 2 se utilizează 2
unităţi de S 1 , 3 unităţi de S 2 şi 5 unităţi de S 3 ; la producerea unei
unităţi de Р 3 - 1 unitate de S 1 , 2 unităţi de S 2 şi 4 unităţi de S 3 ; iar
la producerea unei unităţi de Р 4 - 4 unităţi de S 1 , 0 unităţi de S 2 ; şi
3 unităţi de S 3 .
Să se determine, cîte unităţi de fiecare tip de materie primă
trebuie să procure întreprinderile А şi В pentru ca să se
îndeplinească comanda de producere.
12
Răspunsuri şi indicaţii
⎛ 12 5 − 4 ⎞
⎜ ⎟
1) b) ⎜ 9 − 1 14 ⎟ ; c) matricea nulă de ordinul trei;
⎜ − 9 16 1 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 9 7 ⎞ ⎛ 14 − 9 ⎞ ⎛ 11 12 8 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
d) ⎜ 9 4 ⎟ ; e) ⎜ 9 − 7 ⎟ ; g) ⎜ 4 15 16 ⎟ .
⎜ 0 −1 ⎟ ⎜ 4 −5 ⎟ ⎜ − 4 12 11 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ 4 −2 ⎞ ⎛ 2 −2 ⎞
2) а) X = ⎜⎜ ⎟⎟ ; b) X = ⎜⎜ ⎟⎟ ;
⎝ −1 2 ⎠ ⎝ − 22 16 ⎠
⎛ 0,5 2 ⎞
⎜ ⎟ ⎛ 1 0 ⎞ ⎛ −2 0 ⎞
c) X = ⎜ 2 1 ⎟ ; d). X = ⎜⎜ ⎟⎟ sau X = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎜ 0 −1 ⎟ ⎝ 4 1 ⎠ ⎝ −4 −2 ⎠
⎝ ⎠
⎛ b+d b ⎞ ⎛ b+d b ⎞
3) а) ⎜⎜ ⎟⎟ , b şi d ∈ R; b) ⎜⎜ ⎟ , b şi d ∈ R;
⎝ − 2b d ⎠ ⎝ 0 d ⎟⎠
⎛ 2a + c a b ⎞
⎛ a −c ⎞ ⎜ ⎟
c) ⎜⎜ ⎟⎟ , a şi c ∈ R ; d) ⎜ 0 c 3a − 2b ⎟,
⎝ c a − 5c ⎠ ⎜ 0 0 c ⎟
⎝ ⎠
a, b şi c ∈ R.
⎛ 1 n ⎞ ⎛ cos nα − sin nα ⎞
4) a) An = ⎜⎜ ⎟⎟ ; c) An = ⎜⎜ ⎟⎟ .
⎝ 0 1 ⎠ ⎝ sin nα cos nα ⎠
13
2. Determinanţi
14
n! produse ale elementelor matricei A luate numai cîte unul din
fiecare linie şi fiecare coloană – cîte n elemente în fiecare produs (în
faţa fiecărui produs se ia semnul “+”, dacă numărul permutărilor
simple necesare pentru a aduce mulţimea numerelor de ordine ale
coloanelor în corespundere mulţimii iniţiale a numerelor de ordine
ale liniilor este par, sau semnul “-”, dacă acest număr este impar).
Determinantul matricei А se notează detA, sau A . Forma
generală a determinantului de ordinul n este următoarea:
a11 a12 L a1n
a 21 a 22 L a 2 n
detA = (1)
− − − −
a n1 a n 2 L a nn
Elementele a11 , a 22 ,…, a nn formează diagonala principală a
determinantului, iar elementele a1n , a 2 n −1 ,…, a n1 - diagonala lui
secundară.
Vom concretiza definiţia 2 examinînd determinanţii de
ordinul doi şi trei. Să examinăm mai intîi determinantul de ordinul
doi:
a11 a12
= a11 a 22 − a12 a 21 .
a 21 a 22
Conform definiţiei acest determinant conţine două produse a cîte
două elemente în fiecare. Produsul a11 a 22 se ia cu semnul “+”,
deoarece mulţimea numerelor de ordine ale coloanelor coincide cu
mulţimea iniţială a numerelor de ordine ale liniilor - (1 2); adică
este necesar de 0 permutări simple (număr par); iar produsul a12 a 21
se ia cu semnul “-”, deoarece este necesară o permutare simplă
pentru a aduce mulţimea numerelor de ordine ale coloanelor - (2 1)
în corespundere mulţimii numerelor de ordine ale liniilor - (1 2)
(număr impar).
Să examinăm acum determinantul de ordinul trei. Conform
definiţiei 2 acest determinant conţine 3! = 6 produse a cîte trei
elemente în fiecare:
15
a11 a12 a13
a 21 a 22 a 23 = a11a22 a33 + a12 a23a31 + a13a21a32 − a13a22 a31 −
a31 a32 a33
− a11a23a32 − a12 a21a33 (2)
Observăm, că primele trei produse luate cu semnul “+” sînt
formate din elementele situate pe diagonala principală şi elementele
ce corespund vîrfurilor a două triunghiuri cu bazele paralele ei, iar
celelalte trei produse luate cu semnul “-” sînt formate de elementele
situate pe diagonala secundară şi elementele ce corespund vîrfurilor
a două triunghiuri cu bazele paralele acestei diagonale. Deaceia
această metodă de calcul a determinantului de ordinul trei se
numeşte regula triunghiurilor.
Să motivăm acum semnele din faţa acestor produse.
Mulţimile numerelor de ordine ale liniilor tuturor produselor sînt
ordonate la fel - (1 2 3). Scriem mulţimile numerelor de ordine ale
coloanelor acestor produse: (1 2 3), (2 3 1), (3 1 2), (3 2 1),
(1 3 2), (2 1 3). Se observă uşor, că la primele trei produse este
necesar de un număr par de permutări simple pentru a aduce
mulţimea numerelor de ordine ale coloanelor în corespundere
mulţimii numerelor de ordine ale liniilor (0, 2 şi 2 permutări), iar
pentru ultimile trei produse - de un număr impar de asemenea
permutări (cîte o permutare).
Revenim acum la formula (2) de calcul a determinantului de
ordinul trei. Aceleaşi şase produse se obţin mai simplu, dacă
aplicăm regula lui Sarrus. Pentru aceasta în partea dreaptă a
determinantului scriem primele două coloane ale lui şi calculăm
cele 6 produse în felul următor: primele 3 produse cu semnul “+” le
obţinem înmulţind elementele de pe diagonala principală şi cele
situate paralel acestei diagonale în partea dreaptă a ei; ultimele 3
produse cu semnul “-” le obţinem analogic, înmulţind elementele de
pe diagonala secundară şi cele situate paralel acestei diagonale în
partea dreaptă a ei. Să ilustrăm schema aplicării regulii lui Sarrus:
16
• • • • •
• • • • •
• • • • •
− +
Considerăm cîteva exemple.
3 12
Exemplul 2. Să se calculeze determinanţii: а) ;
1 −5
3 2 −1
cos α sin α
b) ; c) 0 4 5 .
sin α cos α
2 −7 4
3 12
Rezolvare: а) = 3 ⋅ (−5) − 12 ⋅ 1 = -27;
1 −5
cos α sin α
b) = cos 2 α − sin 2 α = cos2 α ;
sin α cos α
3 2 −1
c) 0 4 5 = 3·4·4 + 2·5·2 + (-1) 0·(-7) + (-1) 4·2+ 2·0·4 +
2 −7 4
+ 3 5·(-7) = 48 + 20 +8 + 105 = 181.
Notă. Calculul determinanţilor de ordin mai mare decît trei
conform definiţiei 2 necesită un volum foarte mare de calcule.
Astfel, deja pentru determinantul de ordinul patru e necesar de
calculat 4! = 24 produse a cîte 4 elemente în fiecare, iar pentru
determinantul de ordinul cinci - 5! = 120 produse a cîte 5 elemente
în fiecare. Din aceste motive calculul determinanţilor de ordin mai
mare decît trei nu se efectuează conform definiţiei, ci folosind altă
metodă, care se bazează pe proprietăţile determinanţilor.
Înainte de a trece la expunerea proprietăţilor determinanţilor
vom da cîteva noţiuni preliminare.
Definiţia 4. Se numeşte minor al elementului aij al unui
determinant de ordinul n determinantul de ordinul n-1, care se
17
obţine din determinantul iniţial după înlăturarea din el a liniei i şi
coloanei k. Se numeşte complement algebric al elementului aij al
unui determinant minorul acestui element luat cu semnul “+”, dacă
i + j este un număr par sau cu semnul “-”, dacă i + j este un număr
impar.
Minorul elementului aij se notează М ij , iar complementul
lui algebric - А ij . Conform definiţiei 4, are loc egalitatea:
А ij = (-1) i+ j М ij .
1 2 −3
Exemplul 3. Fie dat determinantul 4 5 8 .
0 −3 1
Să se calculeze М 21 , М 33 , А 22 şi А 21 .
Rezolvare. Pentru a calcula minorul М 21 eliminăm din
2 −3
determinant linia 2 şi coloana 1: М 21 = = -7. Analogic
−3 1
1 2
obţinem, că М 33 = = -3. Calculăm apoi complemenţii
4 5
1 −3
algebrici: А 22 = М 22 = = 1 şi А 21 = -М 21 = 7.
0 1
19
adică det(AB) = detA·detB.
20
a b c
b c a c a b
a b c = d -e + g .
b c a c a b
d e g
Se observă imediat că toţi cei trei determinanţi din partea dreaptă a
egalităţii sînt egali cu zero, deci şi determinantul din partea stîngă a
egalităţii este egal cu zero. În mod analog se demonstrează că
determinantul va fi egal cu zero în cazul în care coincid alte două
linii sau două coloane ale lui.
с) Dacă două linii (două coloane) ale determinantului sînt
proporţionale, atunci din toate elementele unei linii (coloane) se
poate scoate în faţa simbolului determinantului un factor comun,
astfel încît două linii (două coloane) ale lui vor coincide. Şi atunci
după cele demonstrate în punctul b), determinantul va fi egal cu
zero.
Proprietatea 4 d) poate fi demonstrată folosind proprietăţile 6 şi 7
demonstrate mai jos.
Demonstraţia proprietăţii 5. În determinantul din formula (2)
schimbăm de exemplu locurile liniei întîi şi a doua şi dezvoltăm
determinantul obţinut după linia a doua. În rezultat obţinem
dezvoltarea determinantului iniţial după linia întîia (vezi
demonstraţia proprietăţii 2), însă cu semn opus. Prin urmare, dacă
vom scoate în faţa parantezelor semnul “-”, atunci în paranteze
obţinem determinantul din egalitatea (2). Un rezultat analog se va
obţine la schimbarea locurilor altor două linii sau două coloane ale
determinantului.
Demonstraţia proprietăţii 6. De exemplu, fie că linia întîi a
determinantului din (2) se înmulţeşte la numărul t şi se adună la
linia a treia. Determinantul obţinut îl dezvoltăm după linia a treia:
a11 a12 a13
a a13
a 21 a 22 a 23 = ( a31 + ta11 ) 12 -
a 22 a 23
a31 + ta11 a32 + ta12 a33 + ta13
a11 a13 a11 a12
(a32 + ta12 ) + (a33 + ta13 ) .
a 21 a 23 a 21 a 22
21
Apoi deschidem parantezele şi grupăm separat produsele ce conţin
a31 , a32 , a33 şi separat cele care conţin t. În rezultat primele trei
produse formează dezvoltarea determinantului iniţial din (2) după
linia a treia, iar ultimele trei – determinantul, la care prima şi a treia
linie sînt proporţionale şi atunci el este egal cu zero. Prin urmare, în
rezultatul operaţiilor efectuate în proprietatea 6 valoarea
determinantului nu se schimbă.
Demonstraţia proprietăţilor 7 şi 8 se efectuează în mod analog
cu aplicarea proprietăţii 2 despre dezvoltarea determinantului după
linie sau coloană,
Demonstraţia proprietăţii 9 o omitem din motivul
complexităţii ei.
Să examinăm cîteva exemple de calcul al determinanţilor,
aplicînd proprietăţile lor.
Exemplul 4. Să calculăm determinanţii:
1 −1 2 0
a b c
3 2 4 −1
а) a 2 b 2 c 2 ; b) .
3 3 3 0 3 1 2
a b c
−2 1 2 3
Rezolvare. а) Conform proprietăţii 3 scoatem din prima
coloană a determinantului elementul a, din a doua - b, iar din a treia
- c. Apoi, folosind proprietatea 6, scădem de la coloana a doua şi a
treia prima coloană şi obţinem:
a b c 1 0 0
2
a b c 2 2
= abc a b−a c−a .
3
a b c 3 3
a b − a c − a2
2 2 2
6 7 9 0
7 7 14
7 7 14 0
1 0 0
13 − 3
− 6 13 − 3 =− = -42.
14 0
7 14 0
În această egalitate determinantul de ordinul 4 este dezvoltat după
linia a patra. În continuare, în scopul obţinerii a două zerouri în
determinantul de ordinul 3, prima coloană a fost adunată cu a doua,
apoi prima coloană a fost înmulţită la (-2) şi adunată cu a treia.
Determinantul obţinut a fost dezvoltat după prima linie şi redus la
un determinant de ordinul doi.
Notă. Proprietatea 2 despre dezvoltarea determinantului după
linie sau coloană reprezintă o metodă universală de calcul a
determinanţilor de ordin superior (4, 5 etc.) prin reducerea lor la
determinanţi de ordin mai mic. Pentru aplicare eficientă a acestei
proprietăţi şi micşorarea considerabilă a volumului calculelor în
prealabil e necesar de a anula toate elementele unei linii sau coloane
(cu excepţia unuia), apoi de a dezvolta determinantul după linia sau
coloana în care au fost obţinute zerourile, aşa cum a fost efectuat în
exemplul 4 b).
23
Exerciţii şi probleme
1) Să se calculeze determinanţii:
5 −1 cos x sin x a3 1− a
а) ; b) ; c) 2 ;
2 3 − sin x cos x a + a +1 −1
3 9 −5 1 −4 7 4 −6 8
d) 4 −3 8 ; e) 2 2 − 5 ; f) 9 3 −2 ;
7 6 3 6 0 9 − 5 − 9 10
1 a a2 x y x+ y
g) 1 b b 2
; h) y x+ y x ;
1 c c 2
x+ y x y
3 4 1 0 4 0 −1 2
−2 5 2 1 3 1 1 −1
i) ; j) ;
6 2 2 4 2 3 0 −2
3 −2 1 4 0 1 −1 5
1 1 1 1 1 1 1 1
−1 1 2 3 1 1− a 1 1
k) ; l) .
1 1 4 9 1 1 2−a 1
−1 1 8 27 1 1 1 3− a
2) Să se verifice identităţile:
1 a a3 1 a a2
а) 1 b b 3 = (a + b + c) 1 b b 2 ;
1 c c3 1 c c2
4 + 2x 2 7 + 5x 2 5 + 3x 2
b) − 2x 1 − 5x − 3x = 0;
4 x+7 5
24
1 x x2 x3
1 y y2 y3
c) = (y-x)(z-x)(k-x)(z-y)(k-y)(k-z).
1 z z2 z3
1 k k2 k3
3) Să se rezolve ecuaţiile:
x −1 a2 a − 3
a) = 0; b) = 0;
3 x+4 −1 2
2 b −b x −1 x 2x + 1
c) 1 −1 3 = 0; d) 2x + 8 2x + 6 x+4 = 0;
b + 10 1 1 2 3 4
1 1 2 3
1 2 − x2 2 3
e) = 0.
2 3 1 5
2 3 1 9 − x2
4) Să se rezolve inecuaţiile:
2 −3 2 3− x
a) ≤ 0; b) > 0;
x + 5 6x 1 x2
x 1 4
c) − 2 2x 2 < 0.
4 x −4
25
Răspunsuri şi indicaţii
26
3. RANGUL UNEI MATRICE. MATRICEA INVERSĂ
29
a treia linia a doua a matricei. Deoarece ultima linie a matricei
finale conţine numai zerouri, toţi minorii de ordinul 3 ai matricei
2 −3
sînt egali cu zero, iar minorul de ordinul doi = 16 ≠ 0.
0 8
Prin urmare, ordinul maxim al minorului diferit de zero este egal cu
doi. Răspuns. rangA = 2.
30
2 −4 3
bordează pe minorul dat şi îl calculăm: 1 −2 1 = 1 ≠ 0. La
0 1 −1
rîndul său pot fi formaţi doi minori de ordinul patru, care bordează
minorul dat de ordinul trei:
2 −4 3 1 2 −4 3 0
1 −2 1 −4 1 −2 1 2
M1 = şi M2 =
0 1 −1 3 0 1 −1 1
4 −7 4 −4 4 −7 4 5
Calculînd, obţinem că M1 = M2 = 0. Prin urmare, toţi minorii
de ordinul patru ai matricei sînt nuli.
Răspuns. rangA = 3.
33
După aceasta calculăm complemenţii algebrici ai elementelor
matricei A
−3 1 2 1 2 −3
A11 = = 8 , A12 = − = 5 , A13 = = −1 ,
− 5 −1 3 −1 3 −5
−4 2 3 2
A21 = − = −14 , A22 = = −9 ,
− 5 −1 2 −1
3 −4 −4 2 3 2
A23 = − = 3 , A31 = = 2 , A32 = − = 1,
3 −5 −3 1 2 1
3 −4
A33 = = −1 .
2 −3
Aplicînd formula (2), alcătuim matricea inversă:
⎛ 8 − 14 2 ⎞ ⎛ 4 −7 1 ⎞
−1 1⎜ ⎟ ⎜ ⎟
A = ⎜ 5 − 9 1 ⎟ = ⎜ 2,5 − 4,5 0,5 ⎟ .
2⎜
⎝ −1 3 − 1 ⎟⎠ ⎜⎝ − 0,5 1,5 − 0,5 ⎟⎠
36
⎛ −9 4 7 ⎞ ⎛ −9 4 7 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
=⎜ − 7 2 5 ⎟⋅ Răspuns: X = ⎜ − 7 2 5 ⎟⋅
⎜ 1 −1 −1 ⎟ ⎜ 1 −1 −1 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Exerciţii şi probleme
38
Răspunsuri şi indicaţii
⎛ 4 3 ⎞
⎜⎜ ⎟⎟ . Înmulţim ambele părţi ale ecuaţiei cu matricea obţinută
⎝ 1 1 ⎠
39
⎛ 14 11 ⎞
(la dreapta) şi aflăm matricea necunoscută X = ⎜⎜ ⎟⎟ ;
⎝ 0 1 ⎠
⎛ 1 −1 2 ⎞ ⎛ 0 −5 2 ⎞
⎛ 4 −6 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
b) ⎜⎜ ⎟⎟ ; c) ⎜ 2,25 − 4 0,25 ⎟ ; d) ⎜ 0 − 6 3 ⎟.
⎝ 9 − 14 ⎠ ⎜ 1 −6 4 ⎟⎠ ⎜ 0 7 −3 ⎟
⎝ ⎝ ⎠
40
4. Sisteme de ecuaţii liniare, noţiuni de bază.
Rezolvarea sistemelor de ecuaţii liniare prin metoda lui
Cramer
∑a
j =1
ij x j = bi , i = 1,2,..., k (10)
43
ecuaţii liniare are o infinitate de soluţii, atunci el se numeşte
compatibil nedeterminat; iar dacă un sistem de ecuaţii nu are soluţii,
atunci el se numeşte incompatibil.
Compatibilitatea sau incompatibilitatea unui sistem de ecuaţii
liniare se stabileşte cu ajutorul noţiunii de rang al matricei, care a
fost dată în punctul precedent.
Să revenim la sistemul (1) şi să alcătuim matricea acestui
sistem, care este formată din coeficienţii de pe lîngă necunoscutele
x1 ,K, x n . Vom nota matricea sistemului (1) prin A. Adăugînd la
matricea A coloana termenilor liberi ai sistemului (1) vom obţine
matricea extinsă a acestui sistem notată prin A*. Să scriem aceste
matrice:
⎛ a11 a12 L a1n ⎞ ⎛ a11 a12 L a1n b1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ a 21 a 22 L a2n ⎟ ⎜ a 21 a 22 L a 2 n b2 ⎟
A= ⎜ , A* = ⎜
− − − − ⎟ − − − − − ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ a ⎟ ⎜ a ⎟
⎝ k1 a k 2 L a kn ⎠ ⎝ k1 a k 2 L a kn bk ⎠
Se observă imediat, că rangul matricei extinse А* poate fi egal
cu rangul matricei sistemului A sau poate fi cu o unitate mai mare
decît el.
Să formulăm fără demonstraţie teorema de bază a teoriei
sistemelor de ecuaţii liniare.
Teorema 2 ( Kronecker - Capelli ). Dacă rangul matricei
extinse А* este egal cu rangul matricei sistemului A, atunci sistemul
de ecuaţii (1) este compatibil. Şi anume , dacă rangA* = rangA = n,
atunci sistemul are o soluţie unică, iar dacă rangA* = rangA < n,
sistemul are o infinitate de soluţii. Dacă rangul matricei extinse А*
este mai mare decît rangul matricei sistemului A, rangA* > rangA,
atunci sistemul de ecuaţii liniare este incompatibil, adică nu are
soluţii.
44
⎧ x1 − x 2 + 2 x3 = 4
⎪ 2 x + x − x = −1
⎪ 1 2 3
sistem: ⎨ .
⎪ 3 x1 − 2 x 2 + x 3 = 8
⎪⎩6 x1 − 2 x 2 + 2 x3 = 11
Rezolvare: Alcătuim matricea extinsă А* a sistemului dat şi
aflăm rangul ei. În acelaş timp va fi aflat şi rangul matricei A a
acestui sistem. Calculele le vom efectua aplicînd metoda
transformărilor elementare.
⎛ 1 −1 2 4 ⎞ ⎛ 5 1 0 2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 2 1 −1 −1 ⎟ ⎜ 2 1 −1 −1 ⎟
A* = ⎜ → .
3 − 2 1 8 ⎟ ⎜ 5 −1 0 7 ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 6 − 2 2 11 ⎟ ⎜ 10 0 0 9 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Am obţinut trei zerouri în coloana a treia a matricei finale
efectuînd în matricea А* următoarele transformări: Înmulţim
elementele liniei a doua la 2 şi le adunăm cu elementele
corespunzătoare ale liniilor întiî şi patru. Apoi adunăm elementele
liniei a doua cu elementele corespunzătoare ale liniei a treia. După
aceasta în ultima matrice adunăm prima linie cu linia a treia, iar
apoi de la elementele liniei a doua scădem elementele
corespunzătoare ale liniei întiî şi obţinem următoarea matrice:
⎛ 5 1 0 2 ⎞ ⎛ 5 1 0 2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ − 3 0 −1 − 3 ⎟ ⎜ − 3 0 −1 − 3 ⎟
⎜ 10 0 0 → .
9 ⎟ ⎜ 10 0 0 9 ⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 10 0 0 9 ⎟⎠ ⎜⎝ 0 0 0 0 ⎟⎠
⎝
Ultima matrice a fost obţinută din precedenta; scăzînd în ea
de la elementele liniei a patra elementele corespunzătoare ale liniei
a treia. Observăm, că elementele primelor trei coloane ale matricei
finale au fost obţinute prin transformări elementare ale matricei A a
sistemului de ecuaţii dat. Calculînd determinantul format la
intersecţia primelor trei linii şi primelor trei coloane ale matricei,
obţinem, că el este egal cu –10, adică rangA = 3. Determinantul
45
matricei finale este evident egal cu zero, deoarece toate elementele
liniei a patra sînt egale cu zero. Prin urmare, rangul matricei extinse
А* este de asemenea egal cu trei. Deoarece rangA* = rangA = n =
3, conform teoremei lui Kronecker - Capelli sistemul dat este
compatibil determinat, adică are o soluţie unică.
Răspuns: Sistemul de ecuaţii este compatibil determinat.
48
în el coloana k cu coloana termenilor liberi ai sistemului. Să
examinăm pe rînd cazurile expuse în teorema lui Cramer:
1) Dacă ∆ ≠ 0 , atunci din egalităţile ∆ ⋅ x k = ∆ k ,k = 1,2,…,n
imediat obţinem formulele (3) şi în acest caz soluţia sistemului este
unică.
2) Dacă ∆ = 0 , iar cel puţin unul din ceilalţi determinanţi este
diferit de zero, atunci cel puţin una din egalităţile de mai sus se
transformă într-o egalitate numerică falsă: 0 ⋅ x k = ∆ k ≠ 0 . Prin
urmare, în acest caz sistemul (2) este incompatibil, adică nu are
soluţii.
3) Dacă ∆ = 0 şi toţi ceilalţi determinanţi sînt egali cu zero
( ∆ k = 0 , k = 1,2,K , n ), atunci toate egalităţile se transformă în
identităţi de forma 0 ⋅ x k = 0 , care sînt adevărate pentru orice valori
ale necunoscutelor x k . În acest caz, dacă rangA* = rahgA , atunci
sistemul de ecuaţii (2) are o infinitate de soluţii (este compatibil
nedeterminat), iar dacă rangA* > rangA, atunci sistemul nu are
soluţii (este incompatibil).
Teorema este demonstrată..
Exemplul 3. Să se rezolve sistemele de ecuaţii prin metoda
lui Cramer:
⎧ x1 + x2 − 5 x3 = −10
⎧2 x1 − x2 + 3 x3 = 6 ⎪2 x + 3 x − x = 10
⎪ ⎪ 1 3 4
а) ⎨ x1 + 2 x2 + x3 = −2 ; b) ⎨ .
⎪ x − 3x + 2 x = 4 ⎪3 x2 + 2 x3 = 1
⎩ 1 2 3
⎪⎩4 x1 + 4 x2 + 5 x3 + 5 x4 = 0
Rezolvare. а) Alcătuim determinantul sistemului şi îl
calculăm:
2 −1 3
∆ = 1 2 1 = 8 – 9 - 1 – 6 + 6 + 2 = 0. Calculăm în
1 −3 2
49
6 −1 3
continuare ∆ 1 = − 2 2 1 = 28. Deoarece ∆ = 0 , iar ∆ 1 ≠ 0 ,
4 −3 2
conform cazului 2) din teorema lui Cramer rezultă, că sistemul nu
are soluţii.
Răspuns: Sistemul este incompatibil.
b) Alcătuim determinantul sistemului şi îl calculăm:
1 1 −5 0 1 1 −5 0
2 0 3 −1 2 0 3 −1
∆= = =
0 3 2 0 0 3 2 0
4 4 5 5 14 4 20 0
1 1 −5
= - 0 3 2 = -290.
14 4 20
Deoarece ∆ ≠ 0 , sistemul are o soluţie unică. Observăm, că
ecuaţia a treia a sistemului conţine numai două necunoscute - x 2 şi
x3 .Deaceia, pentru a efectua mai puţine calcule vom afla mai întîi
valoarea necunoscutei x 2 .Pentru aceasta calculăm determinantul
1 − 10 − 5 0 1 − 10 − 5 0
2 10 3 −1 2 10 3 −1
∆2 : ∆2 = = = 290.
0 1 2 0 0 1 2 0
4 0 5 5 14 50 20 0
∆
Atunci x 2 = 2 = −1 . Înlocuim valoarea aflată în ecuaţia a
∆
treia a sistemului şi aflăm x3 : − 3 + 2 x3 = 1 ⇒ x3 = 2 . Cunoscînd
valorile necunoscutelor x 2 şi x3 , le înlocuim în prima ecuaţie şi
aflăm x1 : x1 − 1 − 10 = −10 ⇒ x1 = 1 . În sfîrşit, cunoscînd valorile
necunoscutelor x 2 , x3 şi x1 le înlocuim în ultima ecuaţie şi aflăm
50
x 4 : 4 − 4 + 10 + 5 x 4 = 0 ⇒ x 4 = −2 .
Răspuns: (1; -1; 2; -2).
51
A doua matrice a fost obţinută din prima în modul următor: de
la elementele liniei a doua scădem elementele corespunzătoare ale
liniei întîi, iar apoi înmulţim elementele liniei întîi la -3 şi le
adunăm cu elementele corespunzătoare ale liniei a treia. Ultima
matrice a fost obţinută din a doua ; scăzînd în ea de la elementele
liniei a treia elementele corespunzătoare ale liniei a doua.
Observăm aici, că efectuînd transformări elementare numai
asupra liniilor matricei А* , efectuăm de fapt transformări
echivalente ale sistemului dat de ecuaţii în formă matricială. Mai
detaliat vom studia acest procedeu în paragraful următor.
Din ultima matrice rezultă, că rangA* = rahgA = 2 . Însă
sistemul de ecuaţii conţine patru necunoscute. Conform teoremei lui
Kronecker - Capelli sistemul dat este compatibil nedeterminat, adică
are o infinitate de soluţii. Pentru a afla soluţia generală a sistemului
alcătuim sistemul de ecuaţii după ultima matrice obţinută mai sus şi
acest sistem este echivalent cu cel iniţial.
⎧ x1 − 2 x 2 + x3 − x 4 = 8 ⎧ x1 − x 4 = 8 + 2 x 2 − x3
⎨ ⇒⎨ .
⎩ x1 + x 2 + 3 x3 − 2 x 4 = −4 ⎩ x1 − 2 x 4 = −4 − x 2 − 3 x3
Aici am ales în calitate de necunoscute de bază x1 şi x 4 , iar în
calitate de necunoscute libere - x 2 şi x3 . Rezolvăm ultimul sistem
prin metoda lui Cramer. Determinantul sistemului este
1 −1
∆= = -1. Calculăm acum determinanţii ∆ 1 şi ∆ 2 :
1 −2
8 + 2 x 2 − x3 −1
∆1 = = − 20 − 5 x2 − x3 ,
− 4 − x 2 − 3 x3 − 2
1 8 + 2 x 2 − x3
∆2 = = − 12 − 3x2 − 2 x3 .
1 − 4 − x 2 − 3 x3
∆1 ∆
Atunci x1 = = 20 + 5 x2 + x3 , x 4 = 2 = 12 + 3 x 2 + 2 x3 .
∆ ∆
Răspuns: Sistemul este compatibil nedeterminat, iar soluţia
generală a sistemului este:
52
( 20 + 5 x2 + x3 ; x 2 ; x3 ;12 + 3x 2 + 2 x3 ), x 2 şi x3 ∈ R .
Exerciţii şi probleme
⎧2 x1 + 2 x2 − x3 = −1 ⎧ x1 + x 2 − 2 x3 + x 4 = 0
⎪x + 2x − x = 9 ⎪2 x + 3 x − x = 0
⎪ 1 2 3 ⎪
c) ⎨ ; d) ⎨ 1 3 4
,
⎪− x1 − 12 x2 + 14 x3 = 1 ⎪ x1 − 3 x 2 + 2 x 4 = 0
⎪⎩2 x1 + 14 x2 − 15 x3 = 8 ⎪⎩ x 2 − 2 x3 + x 4 = 0
⎧2 x1 + x 2 − x3 − x 4 + x5 = 1
⎪
e) ⎨ x1 − x 2 + x3 + x 4 − 2 x5 = 0 .
⎪3 x + 3 x − 3 x − 3 x + 4 x = 2
⎩ 1 2 3 4 5
⎧2 x1 + 3 x2 + 11x3 + 5 x4 = −4
⎧2 x1 − x 2 + x3 = 1 ⎪2 x + 8 x + 3 = 12
⎪ ⎪ 2 3 4
c) ⎨ x1 + 2 x 2 + 3 x3 = −4 ; d) ⎨ ;
⎪ x − 3 x − 2 x = −8 ⎪ 2 x 3 − 2 x4 = − 2
⎩ 1 2 3
⎪⎩ x1 + x2 + 3 x3 + 4 x4 = 0
53
⎧ x1 + 2 x2 − x4 = 5 ⎧2 x1 − x2 + x3 − x4 = 1
⎪2 x + x + x = 1 ⎪2 x − x − 3 x = 2
⎪ 1 2 3 ⎪
e) ⎨ ; f) ⎨ 1 2 4
.
⎪ x1 + 2 x3 + 2 x 4 = −7 ⎪ 3 x1 − x3 + x4 = − 3
⎪⎩− 3 x2 − x3 + x4 = −3 ⎪⎩5 x1 − x2 − x3 − 2 x4 = 6
⎧ x1 − x 2 + x3 = −1
⎪
c) ⎨ x1 − tx 2 + x3 = 1 .
⎪
⎩tx1 + t x 2 − x3 = t
2 2
54
S 2 şi 330 un. de S 3 . Cîte unităţi de fiecare produs au fost
confecţionate în decursul acestei săptămîni?
6) La o întreprindere se confecţionează trei tipuri de produse - Р 1 ,
Р 2 , Р 3 din trei tipuri de materie primă - S 1 , S 2 , S 3 . Pentru a
confecţiona 1 unitate de Р 1 se iau 5 unităţi de S 1 , 2 un. de S 2 şi 3
un. de S 3 ; pentru a confecţiona 1 un. de Р 2 se iau 3 un. de S 1 , 1 un.
de S 2 şi 2 un. de S 3 ; pentru a confecţiona 1 un. de Р 3 se iau 4 un.
de S 1 , 1 un. de S 2 şi 2 un. de S 3 . În decursul unei luni la
întreprindere s-au utilizat 2700 un. de materie primă S1 , 800 un. de
S 2 şi 1600 un. De S 3 . Cîte unităţi de fiecare produs au fost
confecţionate în decursul acestei luni?
55
Răspunsuri şi indicaţii
57
5. Rezolvarea sistemelor de ecuaţii liniare prin metoda
matriceală şi prin metoda lui Gauss. Sisteme de ecuaţii omogene
58
metoda matriceală de rezolvare a sistemelor de ecuaţii de tip (1)
poate fi aplicată numai în cazul cînd determinantul matricei
sistemului este diferit de zero.
Să aducem un exemplu de rezolvare a unui sistem de ecuaţii
liniare prin metoda matriceală.
Exemplul 1. Să se rezolve sistemul de ecuaţii:
⎧3 x1 − 4 x 2 + 2 x3 = 4
⎪
⎨2 x1 − 3 x 2 + x3 = 0 .
⎪3 x − 5 x − x = −2
⎩ 1 2 3
⎛ 3 −4 2 ⎞
⎜ ⎟
Rezolvare. Alcătuim matricele: A = ⎜ 2 −3 1 ⎟,
⎜ 3 − 5 −1 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 4 ⎞ ⎛ x1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
B = ⎜ 0 ⎟ , X = ⎜ x 2 ⎟ . Aflăm matricea inversă A −1 . Pentru
⎜ −2 ⎟ ⎜ x ⎟
⎝ ⎠ ⎝ 3 ⎠
aceasta mai întîi calculăm determinantul matricei А: detA = 2.
Apoi calculăm complemenţii algebrici ai elementelor matricei A:
−3 1 2 1 2 −3
A11 = = 8 , A12 = − = 5 , A13 = = −1 ,
− 5 −1 3 −1 3 −5
−4 2 3 2
A21 = − = −14 , A22 = = −9 ,
− 5 −1 2 −1
3 −4 −4 2 3 2
A23 = − = 3 , A31 = = 2 , A32 = − = 1,
3 −5 −3 1 2 1
3 −4
A33 = = −1 .
2 −3
Aplicăm formula de calcul a matricei inverse şi obţinem:
⎛ 8 − 14 2 ⎞ ⎛ 4 −7 1 ⎞
−1 1⎜ ⎟ ⎜ ⎟
A = ⎜ 5 − 9 1 ⎟ = ⎜ 2,5 − 4,5 0,5 ⎟ .
2⎜
⎝ −1 3 − 1 ⎟⎠ ⎜⎝ − 0,5 1,5 − 0,5 ⎟⎠
59
În sfîrşit, aflăm matricea necunoscutelor sistemului, aplicînd
formula (3):
⎛ 4 −7 1 ⎞ ⎛ 4 ⎞ ⎛14 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟
X = ⎜ 2,5 − 4,5 0,5 ⎟ ⋅ ⎜ 0 ⎟ = ⎜ 9 ⎟ .
⎜ − 0,5 1,5 − 0,5 ⎟ ⎜ − 2 ⎟ ⎜ − 1 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Răspuns. (14; 9; -1).
60
în aşa mod, încît adunînd după aceasta ecuaţia aleasă la celelalte
ecuaţii ale sistemului în ele să se excludă una şi aceiaşi
necunoscută.
2) Ecuaţia aleasă în punctul precedent o scriem pe primul loc.
Din celelalte ecuaţii alegem una şi o înmulţim cu numere alese în
aşa mod, încît adunînd această ecuaţie la celelalte ecuaţii ale
sistemului (în afară de prima) în ele să se excludă încă o
necunoscută.
3) Ecuaţia aleasă în punctul 2) o scriem pe locul al doilea, iar
cu celelalte ecuaţii ale sistemului continuăm procesul expus pînă
cînd ajungem la ultima ecuaţie a sistemului.
În rezultatul transformărilor de mai sus se obţine un sistem
echivalent cu sistemul de ecuaţii iniţial. Sînt posibile următoarele
trei situaţii:
1. Sistemul obţinut conţine acelaşi număr de ecuaţii şi
necunoscute. Atunci sistemul este compatibil determinat şi are o
soluţie unică. Pentru a determina această soluţie din ultima ecuaţie,
care conţine o singură necunoscută, aflăm valoarea acestei
necunoscute. Înlocuim valoarea aflată în penultima ecuaţie a
sistemului, care conţine două necunoscute şi aflăm valoarea
necunoscutei a doua. Valorile ambelor necunoscute determinate le
înlocuim în ecuaţia a treia de la sfîrşit, care conţine trei necunoscute
şi aflăm valoarea necunoscutei a treia. Continuăm procesul expus şi
aflăm valorile tuturor necunoscutelor sistemului.
2. Sistemul obţinut conţine mai multe necunoscute decît
ecuaţii. Atunci sistemul este compatibil nedeterminat şi are o
infinitate de soluţii. Fie, că sistemul final conţine n necunoscute şi r
ecuaţii (n > r). Atunci n – r necunoscute se aleg în calitate de
necunoscute libere (ele pot primi orice valori reale) şi se transferă în
părţile stîngi ale ecuaţiilor sistemului, iar celelalte necunoscute se
exprimă prin ele. Astfel se obţine soluţia generală a sistemului, care
conţine mulţimea tuturor soluţiilor ale acestui sistem. Pentru a
obţine o soluţie particulară a sistemului de ecuaţii acordăm fiecărei
necunoscute libere cîte o valoare numerică arbitrară, iar valorile
celorlalte necunoscute le calculăm din expresiile obţinute la finele
61
transformărilor efectuate.
3. În procesul transformărilor echivalente o ecuaţie a
sistemului se transformă într-o egalitate numerică falsă de tipul
0 = b, unde b este un număr diferit de zero. Atunci sistemul este
incompatibil, adică nu are soluţii.
63
⎛ 4 0 1 −7 3 ⎞
⎜ ⎟
⎜ 6 1 0 − 10 5 ⎟
→⎜ .
0 0 0 0 0 ⎟
⎜ ⎟
⎜ 0 0 0 0 0 ⎟
⎝ ⎠
Ultima matrice a fost obţinută adunînd în matricea a doua
prima linie la liniile doi, trei şi patru. Ultimele două linii ale
matricei finale reprezintă identitatea numerică 0 = 0. De aceia,
sistemul iniţial de ecuaţii este echivalent cu următorul:
⎧4 x1 + x3 − 7 x4 = 3
⎨ . Sistemul dat conţine patru necunoscute şi
⎩6 x1 + x2 − 10 x4 = 5
două ecuaţii. Alegem două necunoscute în calitate de necunoscute
libere (ele pot primi orice valori reale), iar celelalte necunoscute le
exprimăm prin ele.
Fie x1 şi x 4 - necunoscute libere. Atunci obţinem:
⎧ x3 = 3 − 4 x1 + 7 x4
⎨ .
⎩ x2 = 5 − 6 x1 + 10 x4
Prin urmare, sistemul de ecuaţii este compatibil nedeterminat şi
are o infinitate de soluţii. Soluţia generală a acestui sistem este:
( x1 ; 5 − 6 x1 + 10 x4 ; 3 − 4 x1 + 7 x 4 ; x 4 ); x1 , x 4 ∈ R .
Pentru a obţine o soluţie particulară a sistemului, acordăm
necunoscutelor libere x1 şi x 4 cîte o valoare arbitrară, iar valorile
necunoscutelot x2 şi x3 le calculăm din egalităţile precedente.
Fie x1 = 0 şi x4 = 1 . Atunci x2 = 5 − 6 ⋅ 0 + 10 ⋅ 1 = 15 şi
x3 = 3 − 4 ⋅ 0 + 7 ⋅ 1 = 10 . Obţinem soluţia particulară (0; 15; 10; 1).
Răspuns: Sistemul este compatibil nedeterminat, soluţia lui
generală este:
( x1 ; 5 − 6 x1 + 10 x4 ; 3 − 4 x1 + 7 x 4 ; x 4 ); x1 , x 4 ∈ R .
c) Alcătuim matricea extinsă a sistemului şi obţinem două
zerouri în coloana a treia a matricei în liniile întîi şi trei. După
aceasta, în matricea obţinută de la linia a treia scădem prima linie şi
obţinem ultima matrice:
64
⎛ 3 − 1 2 − 1 18 ⎞ ⎛ 7 5 0 9 22 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜2 3 −1 5 2 ⎟ → ⎜ 2 3 −1 5 2 ⎟ →
⎜1 − 4 3 − 6 14 ⎟ ⎜ 7 5 0 9 20 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ 7 5 0 9 22 ⎞
⎜ ⎟
→ ⎜ 2 3 −1 5 2 ⎟ .
⎜ 0 0 0 0 −2 ⎟
⎝ ⎠
Ultima linie a matricei finale reprezintă ecuaţia
0 ⋅ x1 + 0 ⋅ x 2 + 0 ⋅ x3 + 0 ⋅ x 4 = -2, care evident nu poate avea soluţii.
Deci şi sistemul în întregime nu are soluţii.
Răspuns: Sistemul este incompatibil.
65
După aceasta în matricea a doua înmulţim linia a doua cu -2 şi
o adunăm la linia a treia, iar apoi adunăm linia a doua la ultima linie
a matricei şi obţinem matricea următoare:
⎛ 1 2 0 −11 ⎞ ⎛ 1 − 2 0 0 −1 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 0 − 3 1 2 −1 ⎟ ⎜ 0 5 1 0 3 ⎟
⎜ 0 4 0 −1 2 ⎟ → ⎜ 0 4 0 −1 2 ⎟ →
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 0 −6 0 3 0 ⎟ ⎜ 0 6 0 0 6 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛ 1 0 0 0 1 ⎞
⎜ ⎟
⎜ 0 0 1 0 −2 ⎟
→⎜ .
0 0 0 −1 − 2 ⎟
⎜ ⎟
⎜ 0 1 0 0 1 ⎟
⎝ ⎠
Aici penultima matrice a fost obţinută din precedenta,
înmulţind linia a treia a ei cu -1 şi adunînd-o la prima linie, apoi
înmulţind linia a treia cu 2 şi adunînd-o la prima linie şi, în sfîrşit,
înmulţind linia a treia cu 3 şi adunînd-o la ultima linie. După
aceasta împărţim ultima linie a matricei obţinute la 6 şi, operînd cu
ea, obţinem trei zerouri în coloana a doua şi în rezultat matricea
finală.
Din ultima matrice de mai sus imediat obţinem valorile
necunoscutelor: x1 = 1, x3 = −2 , x 4 = 2 , x 2 = 1 .
Răspuns: (1; 1; -2; 2).
66
⎧a11 x1 + a12 x2 + K + a1n xn = 0
⎪a x + a x + K + a x = 0
⎪ 21 1 22 2 2n n
⎨ (4)
⎪ − − − − − − − − − − − − − − − − −
⎪⎩ak1 x1 + ak 2 x2 + K + akn xn = 0
Orice sistem de ecuaţii liniare omogene este compatibil,
deoarece el admite soluţia nulă: x1 = x2 = ... = xn = 0 .
Uşor se verifică următoarea teoremă.
Teorema 1. Dacă seturile de numere X 1 = (a1 , a2 ,..., an ) şi
X 2 = (b1 , b2 ,..., bn ) sînt două soluţii ale sistemului de ecuaţii
omogene (4), atunci şi setul α1 X 1 + α 2 X 2 (reamintim, că această
expresie se numeşte combinaţie liniară a soluţiilor X 1 şi X 2 ) pentru
orice valori reale ale numerelor α1 şi α 2 de asemenea va fi o
soluţie a acestui sistem.
Să examinăm două cazuri:
1) k = n. Atunci, conform teoremei lui Cramer, dacă
determinantul sistemului det A este diferit de zero, atunci sistemul
(4) are numai soluţia nulă. Dacă, însă det A = 0, atunci sistemul
este compatibil nedeterminat, adică are o infinitate de soluţii.
Determinarea soluţiei generale a sistemului poate fi efectuată prin
metoda lui Cramer sau Gauss expuse anterior.
2) k ≠ n . Atunci calculăm rangul matricei sistemului rang A.
Dacă rangA = n , atunci conform teoremei lui Croneker-Capelli
sistemul este compatibil determinat şi are numai soluţia nulă. Dacă,
însă rangA < n , atunci sistemul este compatibil nedeterminat, adică
are o infinitate de soluţii. Să amintim procedeul determinării soluţiei
generale valabil pentru ambele cazuri.
Fie rangA = r < n . Alegem un minor nenul de ordinul r al
matricei A. Cele r necunoscute corespunzătoare coeficienţilor
minorului dat se numesc necunoscute de bază, iar celelalte n-r
necunoscute se numesc necunoscute libere şi pot lua orice valori
reale. Necunoscutele libere se transferă în părţile drepte ale
ecuaţiilor sistemului, care poate fi rezolvat apoi prin metoda lui
67
Cramer sau metoda lui Gauss-Jordan. În acest caz sistemul conţine
n-r soluţii liniar independente; care formează un sistem fundamental
de soluţii, iar soluţia generală a sistemului poate fi exprimată sub
forma unei combinaţii liniare a soluţiilor sistemului fundamental.
Exerciţii şi probleme
⎧3 x1 − 4 x2 + 2 x3 = −4
⎪
c) ⎨2 x1 + 3 x2 + x3 = 8 .
⎪3 x + 5 x − x = 8
⎩ 1 2 3
69
⎧ x1 + x 2 − x3 + x 4 = 8 ⎧ x1 − 5 x 2 + 6 x3 = 9
⎪ ⎪
c) ⎨2 x1 − x 2 − x3 − x 4 = −2 ; d) ⎨2 x1 + x 2 − 3 x3 + x 4 = 12 ;
⎪ x + 2 x + x + x = 20 ⎪− x − 6 x + 9 x − x = −2
⎩ 1 2 3 4 ⎩ 1 2 3 4
⎧2 x1 − x2 + 2 x3 = 3 ⎧2 x1 − x2 + x3 − x4 = 1
⎪ x + 3x − x = 6 ⎪2 x + 2 x − 2 x + 5 x = −6
⎪ 1 2 3 ⎪
e) ⎨ ; f) ⎨ 1 2 3 4
;
⎪ x1 + x 2 + 3 x 3 = 6 ⎪ 3 x1 − x 3 + x4 = −3
⎪⎩ x1 − 2 x2 − x3 = −4 ⎪⎩2 x1 − x2 − 3 x4 = 2
⎧ x1 + 2 x2 + 3 x3 − x4 = 1
⎪ 2 x + 3x + x + x = 1 ⎧2 x1 − x2 + 3 x3 + 4 x4 = 5
⎪⎪ 1 2 3 4 ⎪4 x − 2 x + 5 x + 6 x = 7
⎪
g) ⎨ 3 x1 + 2 x2 + x3 − x4 = 1 ; h) ⎨ 1 2 3 4
, t ∈ R.
⎪ 5x + 5x + 2 x = 2 6
⎪ 1 x − 3 x2 + 7 x3 + 8 x4 =9
⎪ 1 2 3
⎪⎩tx1 − 4 x2 + 9 x3 + 10 x4 = 11
⎪⎩2 x1 + 2 x2 + 2 x3 − x4 = 1
71
Răspunsuri şi indicaţii
72
Capitolul II
Algebra vectorială
73
→
Definiţia 2. Se numeşte produs al numărului t cu vectorul a
→ → → →
vectorul b = t a de modul | b | = t| a |, care este coliniar de aceiaşi
→ →
direcţie cu a , dacă t > 0, sau coliniar de direcţie opusă lui a , dacă
t < 0.
→ →
Notă. Dacă t = - l, atunci obţinem vectorul b = - a numit
→
opus vectorului a .
→ →
2) Suma vectorilor. Fie daţi doi vectori a şi b . Reieşind din
→
definiţia egaliţăţii vectorilor putem situa vectorul b astfel, încît
→
originea lui să coincidă cu extremitatea vectorului a .
→ → →
Definiţia 3. Se numeşte sumă a vectorilor a şi b un vector c ,
→ →
care uneşte originea vectorului a сu extremitatea vectorului b . Se
→ → →
notează c = a + b .
În mod analog se defineşte suma mai multor vectori.
3) Diferenţa vectorilor.
→ →
Definiţia 4. Pentru a scădea de la vectorul a vectorul b
→ →
trebuie să adunăm la vectorul a vectorul opus lui b :
→ → → →
a - b = a + (- b ).
→ →
Să examinăm aparte cazul, cînd vectorii a şi b au aceiaşi
→ → → →
origine (vezi desenul 1). Fie a = AB , b = AD . Construim pe
aceşti vectori un paralelogram notat pe desen ABCD:
B C
a
A D
desenul 1.
74
→ → → → → →
Atunci, din definiţiile 3 şi 4 rezultă, că a + b = AC şi a - b = DB
Această proprietate geometrică a sumei şi diferenţei a doi vectori
poartă denumirea de regula paralelogramului.
76
→ →
vectorul a = AB .
y2 ·····································B
y1 ············A C
O x1 x2 X
desenul 2
→
Definiţia 7. Se numesc coordonate ale vectorului a în planul
XOY proiecţiile lui pe axele OX şi OY, adică diferenţile dintre
proiecţile extremităţii şi originii acestui vector pe axele date:
→ →
a = AB = (x2 - x1; y2 - y1) (desenul 2).
77
→
a = (a1; a2) şi un număr real t. Din definiţiile 2 şi 7 rezultă, că
→
pentru a înmulţi t cu vectorul a trebuie fiecare coordonată a
→
vectorului să o înmulţim cu numărul t : t a = (ta1; ta2) (3)
→
30. Suma şi diferenţa vectorilor. Fie daţi vectorii a = (a1; a2) şi
→ →
b = (b1; b2). Îi vom situa astfel, ca originea vectorului b să
→
coincidă cu extremitatea lui a (desenul 1).
→ →
Fie, că А(x1; y1), В(x2; y2) şi C(x3; y3). Atunci a = AB =
→ →
= (x2 - x1; y2 -y1) şi b = BC = (x3 – x2; y3 – y2). Folosind regula
→ → →
paralelogramului obţinem, că a + b = AC = (x3 – x1; y3 – y1).
Deoarece x2 - x1 = a1 , y2 - y1 = a2 , x3 – x2 = b1 , y3 – y1 = b2
obţinem, că x3 – x1 = a1 + b1 şi y3 – y1 = a2 + b2
Astfel ajungem la concluzia, că pentru a afla suma a doi vectori
trebuie să adunăm coordonatele lor corespunzătoare:
→ →
a + b = (a1 + b1; a2 + b2).
→ →
Din definiţia 4 оbţinem, că a - b = (a1 - b1; a2 - b2).
Generalizînd ambele rezultate pentru suma şi diferenţa vectorilor,
obţinem formula:
→ →
a ± b = (a1 ± b1 ; a 2 ± b2 ) (4)
→
40. Produsul scalar al vectorilor. Fie vectorii a = (a1; a2) şi
→
b = (b1; b2). Revenim la desenul 1 şi aplicăm în triunghiul АВD
teorema cosinusurilor: DB = AB + AD − 2 AB ⋅ AD ⋅ cos α .
2 2 2
→ → → → → → → → →
Deoarece a = AB , b = BC , a - b = DB şi a · b =
= AB ⋅ AD ⋅ cos α , din egalitatea precedentă obţinem, că:
→ → → → → → → → → → → →
| a - b |2 = | a |2 +| b |2 - 2 a · b , sau 2 a · b = | a |2 +| b |2 - | a - b |2.
78
Aplicînd formulele 2 şi 4, din ultima egalitate obţinem:
→ →
2 a · b = a1 + a 2 + b1 + b2 − (a1 − b1 ) − (a 2 − b2 ) = 2a1b1 + 2a 2 b2 .
2 2 2 2 2 2
= ( a1b1 + a 2 b2 )/( a1 + a 2 ⋅ b1 + b2 ).
2 2 2 2
(6)
În continuare, ştiind unghiul dintre vectori şi modulele
lor, putem afla aria triunghiului format pe aceşti vectori din formula
binecunoscută:
→ →
S ∆ = 0,5·(| a |·| b |)sinα, unde sinα = 1− cos 2 α (7)
Să examinăm un exemplu de aplicare a formulelor (1)-(7) de
mai sus.
Exemplul 2. Sînt date coordonatele a trei vîrfuri ale unui
paralelogram: А(-1; 2), В(2; 6), С(8;6). Să se determine: а) |АВ| ;
b) coordonatele vîrfului D; c) mărimea unghiului ВАD; d) aria
paralelogramului.
Rezolvare. а) Fie paralelogramul АВСD (desenul 1). Folosind
→ →
definiţia 7, calculăm coordonatele vectorului a = AB = (3;4), iar
apoi modulul lui după formula (2):
→
|a| = 9 + 16 = 5. Răspuns: |АВ| = 5.
79
→ → →
b) Aplicînd regula paralelogramului, obţinem: BA + BC = BD .
→ →
Aflăm apoi coordonatele vectorilor BA = (-3; -4) şi BC = (6; 0).
→
Din formula (4) determinăm, că BD = (3; -4).
→
Fie D = (x; y). Atunci, din definiţia 7 rezultă, că BD = (x-2;
y-6). Egalînd coordonatele corespunzătoare ale acestor vectori,
obţinem ecuaţiile următoare: x-2 = 3, y-6 = -4. De aici х = 5, у = 2.
Răspuns: D(5; 2).
c) Fie α = <BAD. Vom calcula cosα după formula (6). În acest
scop mai întîi calculăm:
→ → → → → →
AB = (3; 4), AD = (6; 0), | a | = | AB | = 5, | b | = | AD | = 6,
→ → → →
a · b = AB⋅ AD = 18 + 0 = 18.
Apoi înlocuim aceste rezultate în formula (6) şi obţinem, că
cosα = 3/5.
Răspuns: α = arccos(3/5) .
d) Deoarece diagonala paralelogramului îl împarte în două
triunghiuri congruiente, avem, că S ABCD = 2 S ABD . Aria triunghiului
ABD o vom calcula după formula (7).
Calculăm mai întîi sinα = 1− cos 2 α = 0,8. Apoi calculăm
S ABD = 0,5 ⋅ AB ⋅ AD ⋅ sin α
= 12. Prin urmare, S ABD = 24.
Răspuns: S ABCD = 24 (un. p.).
81
În afară de cele expuse mai sus, la rezolvarea problemelor se
aplică şi condiţiile de colinearitate şi coplanaritate ale vectorilor,
exprimate în coordonate.
Din definiţia vectorilor colineari şi definiţia 2 despre
→ →
înmulţirea vectorului la un scalar, obţinem, că doi vectori a şi b
sînt colineari atunci şi numai atunci, cînd are loc egalitatea:
→ →
b = (b1; b2; b3) = t· a = (ta1; ta2; ta3) unde t este un anumit
număr real.
De aici obţinem condiţia de colinearitate a doi vectorilor: Vectorii
sînt colineari atunci şi numai atunci, cînd coordonatele lor sînt
proporţionale:
b1 = ta1 , b2 = ta2, b3 = ta3 (8).
→ → → →
Şi anume, dacă t > 0, atunci a ↑↑ b , iar dacă t < 0, atunci a ↑↓ b .
→ →
Fie daţi trei vectori: a = (a1; a2; a3), b = (b1; b2; b3) şi
→
c = (c1 , c 2 , c3 )
. Să formulăm condiţia de coplanaritate a vectorilor:
trei vectori sînt coplanari atunci şi numai atunci, cînd determinantul
format din coordonatele lor este egal cu zero:
a1 a2 a3
b1 b2 b3 = 0 (9)
c1 c2 c3
Demonstraţia acestui fapt va fi efectuată în punctul următor.
Să studiem mai jos cîteva probleme, ce se bazează pe operaţii
cu vectori în coordonate.
Exemplul 3. Fie date patru puncte în spaţiu: A(5; -10),
B(5; -7; 8), C(2; 2; -7), D(5; -4; 2).
Să se determine: a) mărimea unghiului ВАD; b) sînt oare coplanare
punctele date; c) vîrfurile cărei figure geometrice sînt aceste puncte?
→ →
Rezolvare. а) Aflăm coordonatele vectorilor a = AB =
→ →
=(6; -12; 18) şi b = AD = (6; -9; 12). Calculăm modulele acestor
vectori şi produsul lor scalar după formulele (2I) şi (5I):
82
→ → → →
| a | = | AB | = 36 + 144 + 324 ≈ 22,5; | b | = | AD | =
→ → → →
36 + 81 + 144 ≈ 16,2 ; a⋅ b = AB⋅ AD = 36 + 108 + 216 = 360.
Apoi după formula (6I ) determinăm cosα, unde α este unghiul
BAD: cosα = 360/(22,5·16,2) ≈ 0,987. De aici α = arccos(0,987)
≈ 90.
Răspuns: <BAD = 90.
b) Pentru a determina, dacă punctele A,B,C,D sînt coplanare
(aparţin unui şi aceluiaşi plan) alcătuim trei vectori ce unesc
punctele date. De exemplu:
→ → → → → →
a = AB = (6; -12; 18), b = AD = (6; -9; 12) şi c = AC = (3; -3; 3).
Apoi calculăm determinantul format din coordonatele lor:
6 − 12 18
6 − 9 12 = 0.
3 −3 3
Din condiţia (9), rezultă, că vectorii examinaţi sînt coplanari.
Prin urmare, punctele А, В, С, D sînt coplanare.
→ → → →
c) Vom examina perechile de vectori: AB şi CD , AD şi BC
→ → → →
AB = (6; -12; 18), CD = (3; -6; 9). Se observă, că AB = 2 CD ,
adică aceşti vectori sînt colineari de aceiaşi direcţie.
→ →
În continuare obţinem, că AD = (6; -9; 12), BC = (-3; 9 -15).
Evident, coordonatele acestei perechi de vectori nu sînt
proporţionale, deci vectorii daţi nu sînt colineari. Prin urmare,
figura plană АВСD reprezintă un trapez.
Răspuns: АВСD - trapez.
→
Exemplul 4. Se dau vectorii următori: a = (2; 3; -1),
→ → →
b = (1; -2; 3) şi c = (2; -1; 1). Să se determine vectorul x , ştiind,
→ → → →
că el еste perpendicular pe vectorii a şi b şi x · c = - 6.
→ → →
Rezolvare. Fie x = (x1; x2; x3). Din condiţia x · c = - 6,
83
aplicînd formula de calcul a produsului scalar în coordonate,
→
obţinem ecuaţia 2x1 – x2 + x3 = - 6. Deoarece x este perpendicular
→ → → →
pe a şi b , produsul lor scalar este egal cu zero: x · a = 0 şi
→ →
x · b = 0. De aici obţinem încă două ecuaţii: 2x1 + 3x2 - x3 = 0 ,
x1 – 2x2 + 3x3 = 0.
→
Astfel, pentru aflarea coordonatelor vectorului x trebuie să
rezolvăm un sistem de ecuaţii liniare. Mai jos rezolvăm acest sistem
prin metoda lui Cramer:
⎧2 x1 − x 2 + x3 = −6 2 −1 1
⎪
⎨2 x1 + 3 x 2 − x3 = 0 ∆ = 2 3 −1
⎪ x − 2 x + 3x = 0 1 −2 3
⎩ 1 2 3
Calculăм: = 14,
− 6 −1 1 2 −6 1
∆1 = 0 3 −1 ∆2 = 2 0 −1
0 −2 3 1 0 3
= - 42, = 42.
∆ ∆
x1 = 1 = −3 x 2 = 2 = 3
Atunci ∆ , ∆ . Înlocuim valorile aflate în
prima ecuaţie a sistemului şi aflăm, că x3 = 3.
→
Răspuns: x = (-3; 3; 3).
Exerciţii şi probleme
1) Fie date trei vîrfuri ale unui paralelogram: А(3; -5), В(5; -3),
С(-1; 3). Să se afle: a) coordonatele vîrfului D; b) mărimea
unghiului А; c) aria paralelogramului.
2) Fie А(1; 4), В(3; -9), С(-5; 2) – vîrfurile unui triunghi. Să
84
se afle: а) lungimea medianei ВК; b) aria triunghiului.
3) Să se determine mărimea unghiului dintre vectorii:
→ → → →
а) a = (3; 4) şi b = (2; -1); b) a = (2; 0) şi b = (-3; 3);
→ → → →
c) a = (-4; -3) şi b = (8; 6); d) a = (4; 2) şi b = (1; 2).
→ → → →
4) Vectorii a şi b sînt perpendiculari, iar | a | = 5 şi | b | = 12.
→ → → →
Să se afle | a + b | şi | a - b |.
→ →
5) Mărimea unghiului dintre vectorii a şi b este egală cu
→ → → → → →
1200, iar | a | = 3 şi | b | = 5. Să se calculeze | a + b | şi | a - b |.
→ →
6) Fie daţi vectorii a = (3; -5; 8) şi b = (-1; 1; -4). Să se
→ → → →
calculeze: а) 3 a -2 b ; b) | a + b |.
7) Se consideră următoarele puncte: A(3; -1; 2), B(1; 2; -1),
C(-1; 1; -3), D(3; -5; 3). Să se determine: а) mărimea unghiului
ВАD; b) sînt oare coplanare punctele date; c) vîrfurile cărei figure
geometrice sînt aceste puncte?
→ →
8) Vectorii a = (2; -3; 6) şi b = (-1; 2; -2) au origine comună.
→
Să se afle coordonatele vectorului c , care are aceiaşi origine, dacă
→ →
el e situat pe bisectoarea unghiului dintre vectorii a şi b iar
→
| c | = 378 .
9) Punctele A(-1; -2; 4), B(-4; -2; 0) şi C(3; -2; 1) sînt vîrfurile
unui triunghi. Să se afle: а) mărimea unghiului В; b) aria
triunghiului.
10) Punctele A(1; 2; 1), B(3; -1; 7) şi C(7; 4; -2) sînt vîrfurile
unui triunghi. Să se afle mărimile unghiurilor interioare ale acestui
triunghi şi să se determine tipul lui.
→
11) Să se determine vectorul x , dacă el este colinear
→ → →
vectorului a = (2; 3; -1) şi x · a = 36.
85
→ →
12) Se dau vectorii a = (2; -3; 1), b = (1; -2; 3) şi
→ →
c = (1; 2; -7). Să se afle coordonatele vectorului x , ştiind, că el
→ → → →
еste perpendicular pe vectorii a şi b şi x · c = 10.
→ → →
13) Fie vectorii a = (2; -1; 3), b = (1; -3; 2) şi c = (3; 2; -4).
→ → → → → → →
Să se determine vectorul x , dacă x · a = -5, x · b = -11, x · c = 20.
→ →
14) Fie vectorii a = (3; 2; 2) şi b = (18; -22; -5). Să se afle
→
coordonatele vectorului x , ştiind, că el еste perpendicular pe
→ →
vectorii a şi b , formează cu direcţia pozitivă a axei OY un unghi
→
obtuz şi | x | = 14.
Răspunsuri şi indicaţii
86
2. Reper vectorial în spaţiile R2 şi R3.
Produsul vectorial şi cel mixt al vectorilor
a2
→
a
→
j
→
O i a1 X
desenul 1.
→
Ultima egalitate se numeşte dezvoltare a vectorului a după
→ →
reperul format din vectorii unitari i şi j . Menţionăm, că această
dezvoltare este unică. Această noţiune poate fi generalizată prin
următoarea definiţie:
87
→ →
Definiţia 1. Se zice, că doi vectori a şi b formează un reper
vectorial într-un sistem de coordonate plan dat (spaţiu
→
bidimensional R2), dacă orice vector c al acestui plan în mod unic
poate fi reprezentat sub forma unei combinaţii liniare a vectorilor
daţi:
→ → →
c = x ⋅ a+ y ⋅ b (1)
unde numerele x şi y se determină în mod unic. Reprezentarea (1) se
→
numeşte dezvoltare a vectorului c după reperul format din vectorii
→ →
a şi b .
→ →
Notă. Evident, dacă ţin unul din vectorii a sau b este nul,
atunci ei nu pot forma un reper, deoarece sub forma unei combinaţii
liniare a vectorilor daţi vor putea fi reprezentaţi numai vectorii
colineari cu vectorul nenul.
Definiţia 2. Un reper vectorial dat se numeşte ortogonal, dacă
vectorii reperului sînt reciproc perpendiculari. Reperul ortogonal se
numeşte ortonormat, dacă toţi vectorii lui au modulele egale cu unu.
→ →
Anterior am observat, că vectorii unitari i şi j formează un
reper vectorial ortogonal şi ortonormat. Apare următoarea întrebare:
→ →
care sînt condiţiile asupra vectorilor arbitrari a şi b pentru ca ei să
formeze un reper în R2? Are loc teorema:
→ →
Teorema 1. Doi vectori nenuli a şi b formează un reper
vectorial în R2 atunci şi numai atunci, cînd ei sînt necolineari.
→ →
Demonstraţie. Fie, că vectorii a = (a1; a2 ) şi b = (b1; b2 ) sînt
necolineari. Atunci coordonatele lor verifică condiţia: a1b2 ≠ a2b1 .
→
Luăm orice vector c = (c1; c2 ) al acestui plan.
→ →
Vectorii a şi b vor forma un reper vectorial, dacă vom putea
determina în mod unic aşa două numere x şi y, încît să se
88
îndeplinească egalitatea (1). Scriind această egalitate în coordonate,
obţinem un sistem de ecuaţii liniare pentru determinarea
necunoscutelor x şi y:
⎧ a1 x + b1 y = c1
⎨ (2)
⎩a2 x + b2 y = c2
a1 b1
Determinantul sistemului este ∆ = = a1b2 − a2b1 ≠ 0 ,
a2 b2
→ →
deoarece vectorii a şi b sînt necolineari. Deci, în baza teoremei lui
Cramer, sistemul are o soluţie unică pentru orice numere c1 şi c2 .
Astfel am demonstrat, că orice doi vectori necolineari formează un
reper în R2.
Să demonstrăm acum afirmaţia inversă: dacă doi vectori
formează un reper vectorial, atunci ei sînt necolineari. Fie, că
→ →
vectorii a = (a1; a2 ) şi b = (b1; b2 ) formează un reper vectorial în
→
plan. Atunci, pentru orice vector c = (c1; c2 ) al acestui plan putem
determina în mod unic aşa două numere x şi y, încît să se
îndeplinească egalitatea (1), care în coordonate este echivalentă cu
sistemul (2). Din teorema lui Cramer rezultă, că sistemul (2) are o
soluţie unică numai atunci, cînd determinantul lui este diferit de
zero. Punînd condiţia ∆ ≠ 0 , obţinem, că a1b2 ≠ a2b1 , de unde
→ →
rezultă, că vectorii a şi b sînt necolineari.
Teorema este demonstrată.
Să aducem un exemplu de dezvoltare a unui vector după un
reper în R2.
→
Exemplul 1. Să se verifice, dacă vectorii a = (2;−3) şi
→
b = (1;2) formează un reper vectorial şi să se dezvolte vectorul
→
c = (9;4) după acest reper.
89
Rezolvare. Doi vectorii sînt colineari numai în cazul, cînd
→ →
coordonatele lor sînt proporţionale. Verificăm vectorii a şi b la
colinearitate: 2׃1 = 1; -3׃2 = -1,5. Coordonatele vectorilor nu sînt
proporţionale, deci vectorii sînt necoliniari. Conform teoremei 1
→ →
vectorii a şi b formează un reper în R2 .
→
Să dezvoltăm vectorul c = (9;4) după acest reper. Pentru
aceasta trebuie să aflăm aşa două numere x şi y, încît să se
îndeplinească egalitatea (1), care în coordonate este echivalentă cu
sistemul (2). Alcătuim sistemul (2) pentru vectorii daţi şi obţinem:
⎧ 2x + y = 9 ⎧ y = 9 − 2x ⎧ y = 9 − 2x ⎧y = 5
⎨ ⇔⎨ ⇔⎨ ⇔⎨ .
⎩− 3 x + 2 y = 4 ⎩− 3x + 2(9 − 3x) = 4 ⎩− 7 x = −14 ⎩x = 2
→ → →
Răspuns: c = 2 a+ 5 b
90
Z
→ →
k a
→
j
→
i
Y
X
desenul 2.
În căzul spaţiului R3 are loc următoarea definiţie analogică
definiţiei 1:
→ → →
Definiţia 3. Se zice, că trei vectori a , b şi c formează un
reper vectorial într-un sistem de coordonate în spaţiul
→
tridimensional R3, dacă orice vector d al acestui spaţiu în mod unic
poate fi reprezentat sub forma unei combinaţii liniare a vectorilor
daţi:
→ → → →
d = x ⋅ a+ y ⋅ b+ z c (3),
unde numerele x, y şi z se determină în mod unic.
→
Reprezentarea (3) se numeşte dezvoltare a vectorului d după
→ → →
reperul format din vectorii a , b şi c .
Definiţia 2 în cazul spaţiului R3 se păstrează fără modificări.
→ → →
Menţionăm cu acest prilej, că vectorii unitari i , j şi k formează
un reper vectorial ortogonal şi ortonormat în R3.
Are loc următoarea teoremă:
91
→ → →
Teorema 2. Trei vectori nenuli a , b şi c formează un reper
vectorial în R3 atunci şi numai atunci, cînd determinantul format din
coordonatele lor este diferit de zero.
→
Demonstraţie. Fie daţi trei vectori a = (a1; a2 ; a3 ) ,
→ →
b = (b1 ; b2 ; b3 ) şi c = (c1 ; c2 ; c3 ) , coordonatele cărora formează un
→
determinant diferit de zero. Luăm orice vector d = (d1; d 2 ; d 3 ) al
→ → →
acestui spaţiu. Vectorii a , b şi c vor forma un reper vectorial,
dacă vom putea determina în mod unic aşa trei numere x, y şi z, încît
să se îndeplinească egalitatea (3). Scriind această egalitate în
coordonate, obţinem un sistem de ecuaţii liniare pentru
determinarea necunoscutelor x, y şi z :
⎧ a1 x + b1 y + c1 z = d1
⎪
⎨a2 x + b2 y + c2 z = d 2 (4)
⎪a x + b y + c z = d
⎩ 3 3 3 3
92
soluţie unică numai atunci, cînd determinantul lui este diferit de
zero. Teorema inversă este demonstrată.
Teorema este în întregime demonstrată.
poate fi mai mare decît doi, deoarece matricea conţine numai două
coloane. Determinantul matricei extinse a sistemului dat este
a1 b1 c1
∆ = a2 b2 c2 . Dacă ∆ ≠ 0 , atunci rangul matricei extinse este
a3 b3 c3
egal cu trei şi în baza teoremei lui Kronecker-Capelli sistemul nu
are soluţii, ceia ce este imposibil. Prin urmare, ∆ = 0 .
→ →
Fie acum, că ∆ = 0 . Să demonstrăm, că atunci vectorii a , b şi
→
c sînt coplanari.
Conform proprietăţilor determinanţilor, dacă un determinant
este egal cu zero, atunci o linie sau coloană a lui reprezintă o
93
combinaţie liniară a celorlalte două linii sau coloane. Fie, că
coloana a treia a lui ∆ este o combinaţie liniară a primelor două,
adică există aşa două numere x şi y, încît au loc egalităţile din
sistemul (*). Totalitatea acestor egalităţi este echivalentă cu
→ → →
egalitatea vectorială c = x ⋅ a + y ⋅ b , ceia ce înseamnă, că vectorii
sînt coplanari.
Teorema este demonstrată.
→
Exemplul 2 Să se verifice, dacă vectorii a = (2;4;1) ,
→ →
b = (1;−2;3) şi c = (0;−2;5) formează un reper vectorial în R3 şi să
→
se dezvolte vectorul d = (2;0;11) după acest reper.
Rezolvare. Alcătuim determinantul format din coordonatele
2 1 0
→ → →
vectorilor a , b şi c şi îl calculăm: ∆ = 4 − 2 − 2 = -30.
1 3 5
→ → →
Deoarece ∆ ≠ 0 , din teorema 2 rezultă, că vectorii a , b şi c
formează un reper vectorial în spaţiu.
→
Pentru a dezvolta vectorul d după reperul dat trebuie să aflăm
aşa trei numere x, y şi z, încît să se îndeplinească egalitatea (3), care
în coordonate este echivalentă cu sistemul (4). Alcătuim sistemul
(4) pentru vectorii daţi şi obţinem:
⎧ 2x + y = 2
⎪
⎨4 x − 2 y − 2 z = 0 . Determinantul sistemului este deja calculat:
⎪ x + 3 y + 5 z = 11
⎩
∆ = −30 . Pentru a aplica formulele lui Cramer calculăm ceilalţi
determinanţi:
2 1 0 2 2 1
∆1 = 0 − 2 − 2 = -30, ∆ 2 = 4 0 − 2 = 0,
11 3 5 1 11 5
94
2 1 2
∆ ∆ ∆
∆ 3 = 4 − 2 0 = -60. Atunci x = 1 = 1 , y = 2 = 0 , z = 3 = 2 .
∆ ∆ ∆
1 3 11
→ → →
Răspuns: d = a+ 2 c .
→
b
→
a
desenul 3.
95
→ → → →
[ a b ] = - [ b a ] (acest fapt rezultă din proprietatea 3) a produsului
vectorial).
→ →
2. [ a b ] = 0 numai în cazul, cînd unul din vectori este nul sau
vectorii sînt colineari (deoarece vectorii sînt coliniari atunci, cînd
α = 00 sau α = 1800 , dar sin 00 = sin 1800 = 0 ).
→ → → →
3. [ t a b ] = t [ a b ], pentru orice scalar t (se verifică uşor prin
definiţia 4).
→ → → → → → →
4. Are loc legea distributivă: [ a ( b + c )] = [ a b ] + [ a c ].
→ →
5. Modulul produsului vectorial al vectorilor a şi b este egal cu
aria paralelogramului construit pe aceşti vectori (rezultă imediat din
definiţia 4, proprietatea 1) a produsului vectorial.
→
6. Calculul produsului vectorial în coordonate. Fie a = (a1; a2 ; a3 ) ,
→
b = (b1 ; b2 ; b3 ) . Dezvoltînd aceşti vectori după reperul format din
→ → → → → → →
vectorii unitari i , j şi k , obţinem: a = a1 i + a2 j + a3 k ,
→ → → →
b = b1 i + b2 j + b3 k . Calculăm produsul vectorial, folosind
proprietăţile lui 1 – 4:
→ → → → → → → → → →
[ a b ] = [( a1 i + a2 j + a3 k ) (b1 i + b2 j + b3 k ) ] = a1b1 [ i i ] +
→ → → → → → → → → →
a1b2 [ i j ] + a1b3 [ i k ] + a2b1 [ j i ] + a2b2 [ j j ] + a2b3 [ j k ] +
→ → → → → →
a3b1 [ k i ] + a3b2 [ k j ] + a3b3 [ k k ].
→ → → → → →
În baza proprietăţii 2. avem, că [ i i ] = [ j j ] = [ k k ] = 0, iar
→ → → → → → → →
în baza proprietăţii 1. avem, că [ j i ] = - [ i j ], [ k i ] = - [ i k ]
→ → → →
şi [ k j ] = - [ j k ]. Folosind aceste relaţii obţinem, că
→ → → → → → → →
[ a b ] = [ i j ]( a1b2 - a2b1 ) + [ i k ]( a1b3 - a3b1 ) + [ j k ]( a2b3 - a3b2 ).
96
→ → → → → → → → →
Observăm în continuare, că [ i j ] = k , [ i k ] = - j şi [ j k ] = i .
Înlocuind aceste relaţii în egalitatea precedentă, obţinem definitiv:
→ → → → →
[ a b ] = i ( a2b3 - a3b2 ) - j ( a1b3 - a3b1 ) + k ( a1b2 - a2b1 ) =
→ → →
i j k
= a1 a2 a3 (5)
b1 b2 b3
97
IV. Să studiem ultimul compartiment al acestui punct destinat
produsului mixt al vectorilor.
→ → →
Definiţia 4. Se numeşte produs mixt al vectorilor a , b şi c un
→ → →
număr notat ( a b c ), care este egal cu rezultatul produsului scalar
→ → →
dintre produsul vectorial [ a b ] şi vectorul c . Adică
→ → → → → →
( a b c ) = ([ a b ] c ).
→ → → →
Notăm [ a b ] = d , β - unghiul format de vectorul d cu
→ → →
vectorul c , iar α - unghiul dintre vectorii a şi b (desenul 4).
→ →
d c
→
b
→
a
desenul 4.
→ → → → → → → → →
Atunci ( a b c ) = ([ a b ] c ) = |[ a b ]|·| c |· cos β (6)
98
sînt coplanari, atunci ei se află în unul şi acelaşi plan şi volumul
paralelipipedului construit pe aceşti vectori este egal cu zero; în caz
contrar volumul paralelipipedului este diferit de zero).
3. Dacă în produsul mixt schimbăm locurile a doi vectori, atunci se
→ → → → → →
schimbă numai semnul din faţa simbolului lui: ( a b c ) = - ( b a c )
→ → → → → →
= - ( c b a ) = - ( a c b ) (aceste relaţii rezultă din faptul, că la
schimbarea locurilor a doi vectori volumul paralelipipedului nu se
schimbă, dar se schimbă orientarea tripletului de vectori).
4. Valoarea produsul mixt a trei vectori nu se schimbă, dacă
→ → → → → →
schimbăm în mod circular vectorii produsului: ( a b c ) = ( b c a )=
→ → →
= ( c a b ) (în acest caz se păstrează şi volumul paralelipipedului şi
orientarea tripletului de vectori).
5. Calculul produsului mixt în coordonate. Din formula (5 ) obţinem
coordonatele produsului vectorial:
→ → a a a a a a
[ a b ] = ( 2 3 ; − 1 3 ; 1 2 ). Din definiţia produsului
b2 b3 b1 b3 b1 b2
mixt a trei vectori (formula (6) şi calculul produsului scalar în
coordonate obţinem în continuare:
→ → → → → → a a a a a a
( a b c ) = ([ a b ] c ) = 2 3 c1 − 1 3 c2 + 1 2 c3 =
b2 b3 b1 b3 b1 b2
a1 b1 c1
= a2 b2 c2 .
a3 b3 c3
Astfel, am obţinut formula de calculul a produsului mixt în
coordonate:
a1 b1 c1
→ → →
( a b c ) = a2 b2 c2 (7)
a3 b3 c3
Să aducem un exemplu de aplicare a produsului mixt.
99
Exemplul 4. Să se calculeze volumul piramidei cu vîrfurile în
punctele A(2; 3; 1), B(4; 1; -2), C(6; 3; 7), D(-5; -4; 8) şi înălţimea
ei coborîtă din vîrful D.
Rezolvare. Aflăm mai întîi coordonatele a trei vectori cu
→ → →
origine comună: AB = (2; -2; -3), AC = (4; 0; 6), AD = (-7; -7; 7).
Apoi calculăm produsul mixt al acestor vectori după formula (7):
2 −2 −3
→ → →
( AB AC AD ) = 4 0 6 = 308. Deoarece modulul
−7 −7 7
produsului mixt a trei vectori este egal cu volumul paralelipipedului
construit pe aceşti vectori, iar volumul piramidei construite pe
vectorii daţi este egală cu 1 din volumul paralelipipedului,
6
308 154
obţinem, că V pir = = .
6 3
Pentru a afla înălţimea piramidei ne vom folosi de formula
S
binecunoscută: V pir = baz ⋅ H , unde H este înălţimea piramidei.
3
3V
De aici H = pir . Aflăm aria bazei cu ajutorul produsului
Sbaz
→ → →
i j k
→ → → → →
vectorial: [ AB AC ] = 2 − 2 − 3 = -12 i +24 j + 8 k =
4 0 6
→ →
1) Să se verifice, dacă vectorii a = (3;−2) şi b = (−2;1)
→
formează un reper vectorial şi să se dezvolte vectorul c = (7;−4)
după acest reper.
→ →
2) Să se verifice, dacă vectorii a = (1;2) şi b = (2;−3) formează
→
un reper vectorial şi să se dezvolte vectorul c = (9;4) după acest
reper.
→ → →
3) Se dau vectorii a = (3;−1) , b = (1;−2) şi c = (−1;7) . Să se
→ → → → →
dezvolte vectorul d = a + b + c după reperul format din vectorii a ,
→ →
b şi c .
→ →
4) Să se verifice, dacă vectorii a = (3;−2;1) , b = (−1;1;−2) şi
→
c = (2;1;−3) formează un reper vectorial în R3şi să se dezvolte
→
vectorul d = (11;−6;5) după acest reper.
→ →
5) Să se verifice, dacă vectorii a = (2;1;0) , b = (1;−1;2) şi
→
c = (2;2;−1) formează un reper vectorial şi să se dezvolte vectorul
→
d = (3;7;−7) după acest reper.
→ →
6) Se dau vectorii a = (3;−1;−2) şi b = (1;2;−1) . Să se
→ → → → → → → → →
calculeze: a) [ a b ]; b) [(2 a + b ) b ]; c) [(2 a - b )(2 a + b )].
→ → → →
7) Fie | a | = 1, | b |·= 2, iar unghiul dintre vectorii a şi b este
α = 1200. Să se calculeze:
→ → → → → → → → →
a) |[ a b ]|; b) |[(2 a + b ) b ]|; c) |[(2 a - b )(2 a + b )]|.
→ → → → → →
8) Fie | a | = 3, | b |·= 26, iar |[ a b ]| = 72. Să se afle ( a b ).
101
→ → → → → →
9) Fie, că vectorii a , b şi c verifică condiţia a + b + c = 0.
→ →
Să se demonstreze, că atunci sînt adevărate egalităţile: [ a b ] =
→ → → →
=[ b c ] =[ c a ].
→ →
10) Ce condiţii trebuie să verifice vectorii a şi b pentru ca
→ → → →
vectorii a + b şi a - b să fie colineari?
11) Să se calculeze aria triunghiului, vîrfurile căruia sînt
punctele A(1; -1; 2), B(5; -6; 2) şi C(1; 3; -1) şi înălţimea
triunghiului coborîtă din vîrful B.
→ → →
12) Se dau vectorii a = (2;−1;3) , b = (−3;1;2) şi c = (1;2;3) .
→ → → → → →
Să se calculeze: a) [[ a b ] c ]; b) [ a [ b c ]].
→ → → →
13) Fie | a | = 6, | b |·= 3 şi | c | = 3. Unghiul dintre vectorii a şi
→ → →
b este α = 300, iar vectorul c este perpendicular pe vectorii a şi
→ → → →
b . Să se calculeze ( a b c ).
→
14) Să se afle produsul mixt al vectorilor a = (1;−1;3) ,
→ →
b = (−2;2;1) , c = (3;−2;5) .
15) Să se determine, dacă vectorii următori sînt coplanari:
→ → → →
a) a = (−1;0;6) , b = (−2;2;1) , c = (3;−2;5) ; b) a = (−3;0;4) ,
→ →
b = (−2;1;1) , c = (−5;1;3) .
16) Să se demonstreze, că punctele A(1; 2; -1), B(0; 1; 5),
C(-1; -2; 1) şi D(2; 1; -7) sînt coplanare şi să se determine vîrfurile
cărei figuri geometrice sînt aceste puncte.
17) Să se calculeze volumul piramidei cu vîrfurile în punctele
A(2; -1; 1), B(5; 3; 4), C(3; 2; -1), D(4; 1; -3) şi înălţimea ei
coborîtă din vîrful B.
102
18) Volumul piramidei ABCD este egal cu 5. Trei vîrfuri ale ei
se află în punctele A(2; 1; -1), B(3; 0; 1) şi C(2; -1; 3), iar vîrful D
aparţine axei OY. Să se afle coordonatele vîrfului D.
Răspunsuri şi indicaţii
→ → → → → → → → →
1) c = a − 2 b . 2) c = 5a + 2 b . 3) d = 2a − 3 b .
→ → → → → → → →
4) d = 2 a − 3 b + c . 5) d = 2 a − 3 b + c .
6) a) (5; 1; 7); b) (10; 2; 14); c) (20; 4; 28).
7) a) 3 ; b) 3 3 ; c) 10 3 . 8) ± 30.
→ →
10) Vectorii a şi b trebuie să fie colineari. 11) S ∆ = 12,5; H = 5.
12) a) (-7; 14; -7); b) (10; 13; 19). 13) ± 27. 14) -7.
15) a) coplanari; b) ne coplanari.
16) trapez. 17) V pir = 3 , H ≈ 0,47 . 18) (0; 8; 0) sau (0; -7; 0).
103
3. Spaţii vectoriale N-dimensionale. Dependenţa şi
independenţa liniară a vectorilor. Reper vectorial în RN
104
(spaţiile R2 şi R3 studiate anterior).
105
regula 3, obţinem, că |A - B| = 16 + 16 + 4 = 6.
c) Produsul scalar al vectorilor А şi В îl calculăm după
regula 4: А·В = 9 +32 -4 +24 = 61.
106
Definiţia 3. Un sistem de vectori se numeşte liniar dependent,
dacă cel puţin unul din vectorii acestui sistem este o combinaţie
liniară a celorlalţi vectori. Dacă nici unul din vectorii sistemului dat
nu poate fi reprezentat sub forma unei combinaţii liniare a celorlalţi
vectori ai acestui sistem, atunci sistemul de vectori se numeşte liniar
independent.
Notă. Dacă un sistem de vectori conţine vectorul nul, atunci
acest sistem este liniar dependent, deoarece, după cum am observat
anterior, vectorul nul este o combinaţie liniară a oricărui sistem de
vectori ai spaţiului dat.
Exemplul 2. Să se verifice la dependenţă liniară sistemul de
vectori: А1 = (0; 4; -2; 1), А2 = (2; 3; 4; -5), А3 = (-2; 5; -8; 7).
Rezolvare. Sistemul dat va fi liniar dependent, dacă cel puţin
unul din vectorii sistemului va fi o combinaţie liniară a celorlalţi
vectori. În caz contrar sistemul va fi liniar independent.
Presupunem, că vectorul А3 este o combinaţie liniară a
vectorilor А1 şi А2. Atunci vom putea determina aşa două numere x
şi y, încît va avea loc egalitatea:
А3 = xА1 + yА2 = (0; 4x; -2x; x) + (2y; 3y; 4y; -5y) =
=(2y; 4x+3y; -2x+4y; ; x-5y).
Egalînd coordonatele vectorului obţinut cu coordonatele
corespunzătoare ale vectorului А3, obţinem următorul sistem de
⎧ 2 y = −2 ⎧ y = −1
⎪ 4x + 3 y = 5 ⎪ 4x − 3 = 5
⎪ ⎪ ⎧ y = −1
ecuaţii: ⎨ ⇔ ⎨ ⇔⎨ .
⎪ − 2 x + 4 y = −8 ⎪ − 2 x − 4 = −8 ⎩ x=2
⎪⎩ x − 5 y = 7 ⎪⎩ x + 5 = 7
Astfel, am obţinut, că А3 = 2А1 - А2. Prin urmare, А3 reprezintă o
combinaţie liniară a vectorilor А1 şi А2.
Răspuns: Sistemul de vectori este liniar dependent.
În continuare vom enunţa cîteva teoreme, în care se vor expune
proprietăţile vectorilor liniar dependenţi şi a celor liniar
independenţi.
Teorema 1. Fie dat un sistem de vectori: А1, А2, …, Аk . Dacă
sistemul este liniar independent, atunci şi orice sistem format dintr-
107
o submulţime de vectori ai acestui sistem este de asemenea liniar
independent. Dacă însă cîţiva vectori ai acestui sistem formează un
sistem de vectori liniar dependent, atunci şi sistemul în întregime
este un sistem liniar dependent.
Demonstraţie. Să demonstrăm mai întîi prima parte a
teoremei. Fie, că sistemul de vectori: А1, А2, …, Аk este liniar
independent. Presupunem contrariul, că există o submulţime a
acestui sistem, care formează un sistem de vectori liniar dependent
şi anume vectorii А1, А2, …, Аm (m < k) sînt liniar dependenţi.
Atunci unul din ei reprezintă o combinaţie liniară a celorlalţi
vectori. Fie, de exemplu, că acesta este vectorul А1 şi are loc
egalitatea А1 = x2А2 +....+ xmАm. , unde x2,...., xm sînt numere
reale. Dar atunci este adevărată şi egalitatea următoare:
А1 = x2А2 +....+ xmАm + 0·Аm+1 +…+0·Аk.
Adică А1 este o combinaţie liniară a tuturor vectorilor
sistemului iniţial, deci acest sistem este liniar dependent. Am
obţinut o contrazicere. Prin urmare, orice sistem format dintr-o
submulţime de vectori ai unui sistem liniar independent este de
asemenea liniar independent.
Să demonstrăm acum partea a doua a teoremei. Fie, că o
submulţime a sistemului iniţial de vectori formează un sistem de
vectori liniar dependent şi anume vectorii А1, А2, …, Аm (m < k)
sînt liniar dependenţi. Atunci unul din vectori este o combinaţie
liniară a celorlalţi vectori ai sistemului dat. Fie, de exemplu, că
acesta este vectorul А1. Dar atunci este adevărată egalitatea
А1 = x2А2 +....+ xmАm + 0·Аm+1 +…+0·Аk , de unde rezultă, că
sistemului iniţial este liniar dependent.
Teorema este demonstrată.
108
Demonstraţie. Să demonstrăm mai întîi condiţia necesară. Fie
dat un sistem liniar dependent de vectori nenuli А1, А2, …, Аk .
Atunci, cel puţin unul din vectorii acestui sistem este o combinaţie
liniară a celorlalţi vectori. Fie, de exemplu, că vectorul А1 este o
combinaţie liniară a celorlalţi vectori ai sistemului. Conform
definiţiei 2 există k-1 numere reale m2,...., mk astfel, încît este
adevărată următoarea egalitate: А1 = m2А2 +....+ mkАk.
Dar atunci este adevărată şi egalitatea următoare:
А1 - m2А2 -…- mkАk = 0. Adică, pentru sistemul de vectori А1, А2,
…, Аk se îndeplineşte egalitatea (2) cu x1 = 1, x2 = - m2, , xk = - mk.
Condiţia necesară a teoremei este demonstrată.
Să demonstrăm acum condiţia suficientă a teoremei. Fie dat un
sistem de vectori nenuli А1, А2, …, Аk , pentru care este adevărată
egalitatea (2) şi printre numerele x1, x2, , xk este cel puţin unul
diferit de zero. Fie, de exemplu, că x1 ≠ 0 . Atunci, din egalitatea
(2) obţinem, că este adevărată următoarea relaţie:
x
А1 = − 2 А2 − .... − xk Аk. De aici rezultă, că vectorul А1 este o
x1 x1
combinaţie liniară a celorlalţi vectori ai sistemului. Conform
definiţiei 3 sistemul dat de vectori este liniar dependent. Condiţia
suficientă a teoremei este demonstrată.
Teorema este demonstrată complet.
Consecinţă. Un sistem de vectori nenuli А1, А2, …, Аk este
liniar independent atunci şi numai atunci, cînd egalitatea (2) poate
avea loc numai în cazul cînd toate numerele x1, x2, , xk sînt egale cu
zero: x1 = x2 = .... = xk = 0.
Această consecinţă rezultă din teorema 1 şi poate fi uşor
demonstrată prin metoda reducerii la absurd.
Să aducem un exemplu de aplicare a teoremei 2.
112
Definiţia 4. Un sistem de vectori А1, А2, …, Аk din RN
formează un reper vectorial în spaţiul RN , dacă orice vector A al
acestui spaţiu poate fi reprezentat în mod unic sub forma unei
combinaţii liniare a vectorilor acestui sistem:
A = x1А1 + x2А2 +…+ xkАk (3),
unde numerele reale x1, x2, , xk se determină în mod unic.
Reprezentarea (3) se numeşte dezvoltare a vectorului A după
reperul format din vectorii А1, А2, …, Аk .
113
А = k1 А1 + k 2 А2 +...+ k n Аn (40)
Scăzînd din (40) egalitatea (4), obţinem, că este adevărată
egalitatea următoare:
x x
(k1 + 1 ) А1 + (k2 + 2 ) А2 + .... + (kn + xn ) Аn = 0.
x0 x0 x0
Deoarece sistemului de vectori А1, А2, …, Аn este liniar
independent, conform consecinţei din teorema 2, egalitatea
precedentă poate avea loc numai în cazul, cînd toate expresiile din
paranteze de pe lîngă vectorii А1, А2, …, Аn sînt egale cu zero:
x x
k1 + 1 = k2 + 2 = ... = kn + xn = 0. De aici obţinem, că
x0 x0 x0
x x
k1 = − 1 , k 2 = − 2 ,..., k n = − xn .
x0 x0 x0
0
Prin urmare, reprezentările (4 ) şi (4) sînt identice; deci orice vector
A din RN poate fi reprezentat în mod unic sub forma unei combinaţii
liniare a oricărui sistem de n vectori liniar independenţi ai acestui
spaţiu.
Teorema este demonstrată.
Notă. Este important de menţionat următorul fapt: dacă
numărul vectorilor în sistemul dat de vectori este mai mic decît n
sau cei n vectori formează un sistem liniar dependent, atunci acest
sistem de vectori nu reprezintă un reper vectorial în spaţiul RN .
Demonstraţia acestei note poate fi efectuată în mod analog
demonstraţiei teoremei 4.
Reieşind din teorema 4 şi nota de mai sus, putem enunţa
condiţiile necesare şi suficiente pentru ca un sistem dat format din
n vectori să reprezinte un reper vectorial în spaţiul RN :
114
a11 a12 K a1n
a21 a22 K a2 n
∆ = ≠ 0 (5)
K K K K
an1 an 2 K ann
Demonstraţie. Să demonstrăm mai întîi condiţia necesară. Fie,
că sistemul de vectori А1, А2, …, Аn reprezintă un reper vectorial
în spaţiul RN . Din teorema 4 şi nota ce urmează după ea rezultă, că
acest sistem este liniar independent.
Presupunem contrariul, că determinantul ∆ format din
coordonatele vectorilor sistemului este egal cu zero. Atunci rangul
matricei alcătuite din coordonatele vectorilor А1, А2, …, Аn este
mai mic decît n şi conform teoremei 3 sistemul dat de vectori este
liniar dependent. Am obţinut o contrazicere, care demonstrează, că
ipoteza a fost falsă şi ∆ ≠ 0.
Condiţia necesară a teoremei este demonstrată.
Să demonstrăm acum condiţia suficientă. Fie că ∆ ≠ 0. Atunci
rangul matricei alcătuite din coordonatele vectorilor А1, А2, …, Аn
este egal cu n şi conform teoremei 3 sistemul dat de vectori este
liniar independent. Din teorema 4 în continuare rezultă, că sistemul
dat de vectori reprezentă un reper vectorial în spaţiul RN . Astfel
este demonstrată şi condiţia suficientă a teoremei.
Teorema este demonstrată complet.
Să aducem un exemplu de dezvoltare a unui vector după un
reper dat.
Exemplul 5. Să se arate, că sistemul de vectori А1 = (2; 0; 3; 1),
А2 = (-2; 2; 2; -3), А3 = (1; 1; 1; -2), А4 = (1; -2; 0; -1) formează
un reper în spaţiul R4 şi să se dezvolte vectorul A = (0; 0; -1; 10)
după acest reper.
Rezolvare. Alcătuim şi calculăm determinantul format din
coordonatele vectorilor sistemului:
115
2 0 3 1 2 0 3 1
4 2 11
−2 2 2 −3 4 2 11 0
= =−5 1 7 =
1 1 1 −2 5 1 7 0
3 −2 3
1 −2 0 −1 3 −2 3 0
−6 0 −3
⎢6 3⎥
− 5 1 7 = ⎢ = 63.
⎣13 17⎥⎦
13 0 17
Determinantul obţinut este diferit de zero, deci conform teoremei 5
sistemul de vectori formează un reper în spaţiul R4 .
Pentru a dezvolta vectorul A = (0; 0; -1; 10) după acest reper
alcătuim egalitatea (3) pentru cazul dat:
A = x1А1 + x2А2 + x3А3 + x4А4. Scriind această egalitate vectorială
în coordinate obţinem un sistem de ecuaţii liniare, din care se
determină necunoscutele x1, x2, x3 , x4:
⎧ 2 x1 − 2 x2 + x3 + x4 = 0
⎪ 2x + x − 2x = 0
⎪ 2 3 4
⎨ .
⎪ 3 x1 + 2 x 2 + x3 = −1
⎪⎩ x1 − 3 x2 − 2 x3 − x4 = 10
Pentru a rezolva acest sistem aplicăm metoda lui Gaus - Jordan.
Alcătuim matricea extinsă a sistemului de ecuaţii şi efectuăm
transformări elementare numai asupra liniilor ei:
⎛2 − 2 1 1 0 ⎞ ⎛2 − 2 1 1 0 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜0 2 1 − 2 0 ⎟ ⎜4 − 2 3 0 0 ⎟
⎜ 3 2 1 0 − 1⎟ → ⎜ 3 2 1 0 − 1⎟ →
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 1 − 3 − 2 − 1 10 ⎟ ⎜ 3 − 5 − 1 0 10 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
⎛5 −7 0 1 10 ⎞ ⎛5 − 7 0 1 10 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜13 − 17 0 0 30 ⎟ ⎜ 1 − 11 0 0 12 ⎟
⎜6 ⎟ → ⎜ →
−3 0 0 9 6 −3 0 0 9⎟
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜3 − 5 − 1 0 10 ⎟⎠ ⎜3 − 5 − 1 0 10 ⎟⎠
⎝ ⎝
116
⎛ 0 48 0 1 − 50 ⎞ ⎛ 0 0 0 1 − 2⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 1 − 11 0 0 12 ⎟ ⎜1 0 0 0 1 ⎟
⎜ 0 63 0 0 − 63 ⎟ → ⎜ 0 1 0 0 − 1 ⎟ .
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 0 28 − 1 0 24 ⎟ ⎜0 0 −1 0 2 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Din ultima matrice direct obţinem, că x1 = 1, x2 = -1, x3 = -2,
x4 = -2.
Răspuns: A = А1 - А2 - 2А3 -2А4 .
În încheiere vom menţiona, că cei n vectori unitari de bază
Е1 = (1; 0;…;0), Е2= (0; 1;…;0), …, Еn = (0; 0;…;1) formează cel
mai comod reper în spaţiul RN , deoarece coordonatele oricărui
vector al acestui spaţiu coincid cu coeficienţii dezvoltării vectorului
dat după reperul format din vectorii Е1, Е2, …, Еn.
Într-adevăr, fie orice vector А = (a1; a2 ;...; an ) din spaţiul RN.
Atunci este adevărată egalitatea următoare:
a1 E1 + a2 E2 +...+ an En = a1 (1; 0;…;0) + a2 (0; 1;…;0) +...+
+ an (0; 0;…;1) = (a1; a2 ;...; an ) = А.
Exerciţii şi probleme
Răspunsuri şi indicaţii
118
Anexă
⎛ 2 −2 1 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 1. 1) Fie matricele: А = ⎜ 0 3 5 ⎟,
⎜ −1 2 4 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 4 1 −3 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 2 − 2 0 ⎟ . Să se calculeze: а) А2 - 3ВА; b) А-1.
⎜ 1 2 5 ⎟⎠
⎝
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 + x 2 + x3 = 2
⎪
⎨3 x1 + x 2 − 4 x3 = −3 .
⎪4 x + 2 x + 3 x = 5
⎩ 1 2 3
3 1 −1 4
2 0 3 −3
3) Să se calculeze determinantul: .
1 1 −1 2
4 −2 4 3
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧2 x1 + x 2 + x3 − 2 x 4 = 6 ⎧ 3 x1 + x2 + x3 = 0
⎪ x − x − 2 x + x = −5 ⎪ 2x + 4x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 1 3
a) ⎨ ; b) ⎨ .
⎪3 x 2 + 2 x3 − x 4 = 7 ⎪ 2 x1 + x2 − x3 = 0
⎪⎩3 x1 + 2 x 2 + 2 x3 − x 4 = 6 ⎪⎩3 x1 − 5 x2 + 6 x3 = 0
⎛ 3 2 1 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 2. 1) Fie matricele: А = ⎜ − 3 0 5 ⎟ ,
⎜ −1 1 3 ⎟
⎝ ⎠
119
⎛ 3 1 −2 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 0 − 4 3 ⎟ . а) Să se calculeze: ВА + В2; b) В-1.
⎜ 1 5 4 ⎟⎠
⎝
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 + 2 x 2 − x3 = −2
⎪
⎨2 x1 + 4 x 2 − x3 = −3 .
⎪ x + 2 x + 3x = 2
⎩ 1 2 3
2 1 −3 5
3 4 0 −3
3) Să se calculeze determinantul: .
1 2 −1 5
3 −2 3 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + x2 − 4 x3 − 2 x4 = 0 ⎧ x1 + x2 + 3 x3 = 0
⎪ x + x − 2 x + x = −8 ⎪2 x + x − 4 x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
3
⎪ 1 x + 2 x2 − x 3 + x 4 = 7 ⎪ 1x − 2 x2 − x3 =0
⎪⎩5 x1 + 4 x2 − 7 x3 = 6 ⎪⎩2 x1 − x2 + 2 x3 = 0
⎛ 4 0 6 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 3. . 1) Fie matricele: А = ⎜ − 2 1 2 ⎟ ,
⎜ −1 2 3 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 1 4 −2 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 0 3 3 ⎟ . Să se calculeze: а) В2 – 2АВ; b) В-1.
⎜ 1 4 2 ⎟
⎝ ⎠
120
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 + x 2 − x3 = 0
⎪
⎨ x1 + 4 x 2 − x3 = 6 .
⎪ 2 x + 2 x − 3 x = −2
⎩ 1 2 3
3 0 −3 5
2 1 0 3
3) Să se calculeze determinantul: .
1 3 −1 5
2 −2 4 1
4) ) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + x2 − 6 x3 − 4 x4 = 6 ⎧ x1 + x2 + x3 = −2
⎪3 x − 4 x − 3 x + 14 x = 19 ⎪2 x + x + 4 x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
x
⎪ 1 + 2 x2 − 4 x4 = −3 ⎪ 1 x + 3 x2 − x 3 =1
⎪⎩5 x1 − 5 x2 − 4 x3 + 6 x4 = 0 ⎪⎩ 2 x1 − x2 + 5 x3 = 0
⎛ 0 2 2 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 4 . 1) Fie matricele: А = ⎜ 3 1 − 4 ⎟ ,
⎜ −1 2 3 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 1 1 3 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 0 4 − 5 ⎟ . Să se calculeze: а) 3АВ + В2; b) А-1.
⎜ 2 0 3 ⎟
⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 − 2 x 2 − 3 x3 = 0
⎪
⎨2 x1 + 4 x 2 + x3 = 7 .
⎪ − 2 x + x + x = −5
⎩ 1 2 3
121
4 1 2 3
3 −2 0 4
3) Să se calculeze determinantul: .
1 2 −1 3
−2 3 3 8
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + 5 x2 − 11x3 − 2 x4 − 3 x5 = 0 ⎧ x1 + x2 + x3 = 3
⎪− 3 x − x + 4 x − 7 x + 15 x = 0 ⎪ 2x + x + x = 4
⎪ 1 2 3 4 5 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪2 x1 + 2 x2 − 3 x3 + x4 + 10 x5 = 0 ⎪ x1 − 3 x2 − x3 = −3
⎪⎩3 x2 − 5 x3 − 4 x4 + 11x5 = 0 ⎪⎩ x1 − x2 + 5 x3 = 5
⎛ 2 5 0 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 5 . 1) Fie matricele: А = ⎜ − 1 2 4 ⎟ ,
⎜ −2 3 1 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 2 1 4 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 2 2 0 ⎟ . а) Să se calculeze: 2АВ - А2; b) В-1.
⎜ 1 3 −2 ⎟
⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧3 x1 + 2 x 2 − x3 = 4
⎪
⎨2 x1 − x 2 − 4 x3 = −2 .
⎪ x + x + 3x = 2
⎩ 1 2 3
2 3 −3 0
5 1 0 −2
3) Să se calculeze determinantul: .
1 4 1 5
2 −2 4 3
122
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧2 x1 − x2 − x3 + 2 x4 = 4 ⎧ x1 + 5 x2 + x3 = 0
⎪ x + 3x − 3x − 3x = 0 ⎪ 2 x − 3x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 1 3
a) ⎨ ; b) ⎨ .
⎪3 x1 + 2 x2 + x4 = 2 ⎪ x1 + x2 + 4 x3 = 0
⎪⎩7 x1 + 2 x2 + 4 x4 = 10 ⎪⎩ x1 − x2 + 6 x3 = 0
1 3 −1 0
−2 1 0 −2
3) Să se calculeze determinantul: .
1 3 1 5
2 −1 4 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + 2 x2 − 10 x3 + 2 x4 − x5 = 0 ⎧ x1 + 5 x2 + x3 = 3
⎪x − x + 4 x − 5x + 5x = 0 ⎪ 2 x + 3x − 3x = 9
⎪ 1 2 3 4 5 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪2 x1 − x2 + 3 x3 + x4 + 2 x5 = 0 ⎪ x1 − 5 x2 − 4 x3 = 3
⎪⎩4 x1 − 3 x3 − 2 x4 + 6 x5 = 0 ⎪⎩ x1 + 2 x2 + 6 x3 = −10
123
Vаrianta 7. 1) Să se rezolve ecuaţia matriceală XА - 2B = A2,
⎛ 2 1 2 ⎞ ⎛ 1 −3 2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
unde А = ⎜ 3 1 2 ⎟ , В = ⎜ 5 1 1 ⎟.
⎜ 1 3 −5 ⎟ ⎜ 2 0 −3 ⎟
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧2 x2 − 3 x3 = −1
⎪
⎨2 x1 + x2 + x3 = 2 .
⎪ x + 3x − 2 x = 1
⎩ 1 2 3
0 − 2 −1 1
2 1 0 4
3) Să se calculeze determinantul: .
1 2 −1 3
− 2 −1 5 0
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧2 x1 + 2 x 2 + x3 + 2 x 4 = 6 ⎧ 5 x2 − 3 x3 = 0
⎪3 x − x − 2 x − x = −6 ⎪ x + 3x − x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
2
⎪ 2 x + x 3 + x 4 = 5 ⎪ 1x + 8 x2 − 4 x3 = 0
⎪⎩3 x1 + 2 x 2 + 3 x3 − 2 x 4 = 6 ⎪⎩2 x1 + 11x2 − 5 x3 = 0
124
0 2 −4 1
−2 3 0 4
3) Să se calculeze determinantul: .
2 − 2 −1 − 3
4 −1 7 − 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + x 2 + 3 x3 + 2 x 4 = 5 ⎧ x1 − x2 + x3 = 2
⎪x − x − 2x + 2x = 7 ⎪ 2 x + x − 3 x = −1
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪2 x1 − 3 x 2 + 2 x3 − x 4 = 3 ⎪ x1 + 2 x2 − 4 x3 = −3
⎪⎩ x1 + 2 x 2 + 2 x3 − 2 x 4 = −4 ⎪⎩ 3 x1 − 2 x3 = 1
−2 1 5 0
2 −1 0 6
3) Să se calculeze determinantul: .
4 2 −1 5
4 −1 − 7 3
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
125
⎧2 x1 + x 2 − x3 − 2 x 4 = 4 ⎧ x1 − 4 x2 + 2 x3 = 0
⎪x − x + 2x + 2x = 6 ⎪ 5x + 3x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 1 3
a) ⎨ ; b) ⎨ .
⎪ x 2 + 2 x 3 − 3 x 4 = 1 ⎪ 4 x1 + 4 x2 + x3 = 0
⎪⎩2 x1 + 2 x 2 + x3 − x 4 = 5 ⎪⎩6 x1 − 4 x2 + 5 x3 = 0
4 1 0 −1
2 2 3 4
3) Să se calculeze determinantul: .
−1 2 1 5
4 −1 6 − 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + 3 x 2 + x3 − 2 x 4 = 7 ⎧ x1 − x2 + 2 x3 = 0
⎪x − 2x + 2x + 2x = 1 ⎪
⎪ 1 2 3 4 ⎪ x1 + x3 = 0
a) ⎨ ; b) ⎨ .
x
⎪ 1 − 3 x 2 + 2 x 3 − x 4 = 7 ⎪ 4 x1 + 4 x2 + x 3 = 0
⎪⎩2 x1 + x 2 + x3 + 3 x 4 = −2 ⎪⎩6 x1 + 3 x2 + 5 x3 = 0
⎛ 3 2 0 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 11 . 1) Fie matricele: А = ⎜ − 1 2 4 ⎟ ,
⎜ −4 3 5 ⎟
⎝ ⎠
126
⎛ 1 1 4 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 2 2 6 ⎟ . а) Să se calculeze: АВ - А2; b) В-1.
⎜ 1 2 −3 ⎟
⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧3 x1 + x2 − x3 = 2
⎪
⎨ x1 − x2 − 4 x3 = −3 .
⎪x + x + x = 2
⎩ 1 2 3
1 3 −2 0
4 1 1 −2
3) Să se calculeze determinantul: .
1 −3 1 5
2 −2 0 3
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧2 x1 − x2 + 3 x3 + 4 x4 = 5 ⎧ x1 + 7 x2 − x3 = 0
⎪4 x − 2 x + 5 x + 6 x = 7 ⎪ 4 x − 3x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 1 3
a) ⎨ ; b) ⎨ .
6
⎪ 1 x − 3 x2 + 7 x3 + 8 x4 = 9 x
⎪ 1 − 2 x2 + 4 x3 = 0
⎪⎩8 x1 − 4 x2 + 9 x3 + 10 x4 = 11 ⎪⎩ x1 − x2 + 8 x3 = 0
⎛ 1 2 0 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 12. 1) Fie matricele: А = ⎜ − 1 3 4 ⎟ ,
⎜ −2 −3 1 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 3 0 −4 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 2 2 3 ⎟ . а) Să se calculeze: 2АВ + А2; b) A-1.
⎜ −1 2 − 3 ⎟
⎝ ⎠
127
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧2 x1 − x2 + 2 x3 = 3
⎪
⎨ x1 + x2 − 3 x3 = −4 .
⎪ x + 3 x + x = −2
⎩ 1 2 3
1 −2 2 4
0 1 3 −2
3) Să se calculeze determinantul: .
1 −3 2 −4
2 3 0 3
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + 2 x2 − 3 x3 + 2 x4 − 2 x5 = 2 ⎧ x1 + 7 x2 − x3 = 0
⎪ x − x + x − 5 x + x = −1 ⎪ x − 3 x = −2
⎪ 1 2 3 4 5 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 3
.
2 x
⎪ 1 2 + x + 3 x3 + x 4 − 2 x5 = 0 ⎪ 1x − 2 x 2 + 4 x3 = 5
⎪⎩4 x1 + 2 x2 + x3 − 2 x4 − 3 x5 = 2 ⎪⎩ x1 − 4 x2 + 6 x3 = 7
⎛ 1 −1 0 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 13. 1) Fie matricele: А = ⎜ 2 − 3 2 ⎟ ,
⎜ −2 3 1 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 2 −1 4 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 0 2 − 3 ⎟ . а) Să se calculeze: 2АВ – B2; b) A-1.
⎜ 1 −2 4 ⎟
⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧4 x1 − x2 + x3 = 2
⎪
⎨2 x1 + x2 − 2 x3 = 1 .
⎪6 x + 3 x − x = 3
⎩ 1 2 3
128
−1 3 2 −2
1 2 −3 2
3) Să se calculeze determinantul: .
1 −4 2 5
2 6 0 3
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧2 x1 + x2 + x3 + x4 = 1 ⎧ x1 − 5 x2 − x3 = 0
⎪3 x − 2 x − 5 x + 4 x = −30 ⎪ 4 x + 2 x − 3x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪ x1 + 3 x2 + 2 x3 − 3 x4 = 17 ⎪− 3 x1 − 7 x2 + 2 x3 = 0
⎪⎩ x1 − x2 + x3 − x4 = 2 ⎪⎩ 5 x1 − 3 x2 − 4 x3 = 0
⎛ 3 −2 1 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 14. 1) Fie matricele: А = ⎜ 4 3 2 ⎟ ,
⎜ 2 0 1 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 2 −1 4 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 0 2 3 ⎟ . а) Să se calculeze: АВ + B2; b) B-1.
⎜ 1 −2 0 ⎟
⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 − x2 + 3 x3 = 6
⎪
⎨2 x1 − x2 − 2 x3 = −3 .
⎪5 x − 3 x − x = 0
⎩ 1 2 3
0 − 3 2 −1
1 − 2 −1 2
3) Să se calculeze determinantul: .
−1 4 2 3
2 −6 0 3
129
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + x2 + x3 + 2 x4 = 0 ⎧ x1 − 3 x2 − x3 = 0
⎪3 x − 2 x − 2 x + 2 x = 0 ⎪2 x + 2 x − 3 x = −1
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪ x1 + 2 x2 + 2 x3 − 3 x4 = 0 ⎪ x1 − 7 x2 + 2 x3 = 3
⎪⎩4 x1 + x2 + x3 + x4 = 0 ⎪⎩ 3 x1 + 3 x2 + 4 x3 = 7
⎛ 5 −2 3 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 15. 1) Fie matricele: А = ⎜ 4 2 2 ⎟ ,
⎜ 2 0 1 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 3 −1 2 ⎞
⎜ ⎟
В= ⎜ 4 2 1 ⎟ . а) Să se calculeze: 3АВ - A2; b) A-1.
⎜ −1 − 2 0 ⎟
⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 − x2 + 6 x3 = 3
⎪
⎨4 x1 − x2 − 4 x3 = −2 .
⎪5 x + 2 x + 2 x = 1
⎩ 1 2 3
2 −3 1 −3
−1 2 −1 4
3) Să se calculeze determinantul: .
3 −4 2 −4
−2 2 0 3
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
130
⎧ x1 + 5 x2 + x3 + 2 x4 = 4 ⎧ 4 x1 − x2 + 2 x3 = 0
⎪3 x − x − x + 2 x = 0 ⎪ 2 x + x − 3x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪ 2 x 1 + 3 x2 + 2 x3 − 3 x4 = 1 ⎪ 2 x1 − 2 x2 + 5 x3 = 0
⎪⎩ x1 + 4 x2 + x3 + x4 = 3 ⎪⎩ 6 x1 − x3 = 0
2 −1 0 3
−2 2 3 −4
3) Să se calculeze determinantul: .
−3 2 1 −5
4 −1 5 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧6 x1 + 4 x2 + x3 + 2 x4 = 3 ⎧ x1 − 2 x2 + 2 x3 = 0
⎪6 x + 5 x + 3 x + 5 x = 6 ⎪
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 5 x1 + x3 = 0
a) ⎨ ; b) ⎨ .
12
⎪ 1 x + 8 x 2 + x3 + 5 x4 = 8 ⎪ − 4 x1 − 2 x2 + x 3 = 0
⎪⎩6 x1 + 5 x2 + 3 x3 + 7 x4 = 8 ⎪⎩ 6 x1 − 2 x2 + 3 x3 = 0
131
⎛ −1 3 0 ⎞ ⎛ 1 3 2 ⎞
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
А= ⎜ 1 4 5 ⎟ , В = ⎜ 2 − 3 −1 ⎟ .
⎜ 2 − 3 −1 ⎟ ⎜ −3 2 0 ⎟⎠
⎝ ⎠ ⎝
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 + x2 − 7 x3 = 3
⎪
⎨3 x1 − 4 x2 + 3 x3 = 2 .
⎪ x − 3 x − 2 x = −1
⎩ 1 2 3
5 1 2 0
8 2 3 2
3) Să se calculeze determinantul: .
−6 −2 1 −5
− 4 −1 4 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + x2 − 2 x3 + x4 − 2 x5 = 0 ⎧ 2 x1 − 2 x2 + x3 = 5
⎪ x − x + x − x + x = −0 ⎪ x + x + 2x = 2
⎪ 1 2 3 4 5 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
2
⎪ 1 x + x2 − 3 x3 + x4 − 2 x5 = 0 ⎪ − 3 x1 + x2 + x 3 = −3
⎪⎩ x1 + 2 x2 − 3 x3 + 2 x4 − 3 x5 = 0 ⎪⎩ 4 x1 − 2 x2 − 3 x3 = 3
132
−3 1 4 0
2 −1 − 3 5
3) Să se calculeze determinantul: .
−4 2 5 3
4 −1 − 6 −1
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧2 x1 + x2 − x3 − 2 x4 = −3 ⎧4 x1 − x2 + 2 x3 = 0
⎪5 x − x − x + 2 x = 1 ⎪ 5x + x + x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪ x1 + 2 x3 − 3 x4 = −1 ⎪ x1 − x2 + 2 x3 = 0
⎪⎩3 x1 + 3 x2 + x3 − x4 = 0 ⎪⎩3 x1 − 4 x2 + x3 = 0
0 2 −3 2
−2 3 0 4
3) Să se calculeze determinantul: .
2 − 2 −1 − 3
4 −3 5 −6
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
133
⎧ x1 + x2 − 3 x3 + 2 x4 = −4 ⎧ 3 x1 − x2 + x3 = 1
⎪2 x − x − x + 2 x = 0 ⎪ 2 x + x − 3x = 6
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 1 2 3
a) ⎨ ; b) ⎨ .
⎪ x1 − 3 x2 + 2 x 3 − 3 x 4 = 8 ⎪ x1 − 2 x2 + 2 x3 = −3
⎪⎩4 x1 − 3 x2 − 2 x3 − x4 = −3 ⎪⎩ 5 x1 − 2 x2 = 3
0 2 −3 2
−2 3 0 4
3) Să se calculeze determinantul: .
2 − 2 −1 − 3
4 −3 5 −6
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + x2 − x3 + x4 = 4 ⎧ 3 x1 − x2 + x3 = 0
⎪2 x − 2 x + x + 2 x = 3 ⎪ 2 x + x − 3x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
3 x
⎪ 1 2 − x + 2 x3 − x4 = 5 ⎪ − x 1 + 2 x2 − 4 x 3 = 0
⎪⎩2 x1 − 3 x2 + 2 x3 − x4 = −1 ⎪⎩ 5 x1 − 2 x3 = 0
⎛ 2 −1 3 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 21. 1) Fie matricele: А = ⎜ 4 1 2 ⎟,
⎜ 2 0 −1 ⎟
⎝ ⎠
134
⎛ 5 −2 2 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 4 − 2 1 ⎟ . а) Să se calculeze: 2АВ - A2; b) B-1.
⎜ −1 − 2 0 ⎟
⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧ x1 − x2 + 2 x3 = −1
⎪
⎨3 x1 − x2 + 4 x3 = 1 .
⎪4 x + 2 x − 2 x = 4
⎩ 1 2 3
3 −3 1 0
−1 2 −1 4
3) Să se calculeze determinantul: .
3 −6 2 −7
−2 1 0 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧ x1 + 2 x2 + x3 + x4 = 0 ⎧ x1 − 2 x2 + 2 x3 = 8
⎪3 x − 2 x − x − 2 x = 0 ⎪ 2x − x + 4x = 1
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪ 1x − 3 x2 + 2 x3 − x4 = 0 x
⎪ 1 2 + x + 2 x3 = −7
⎪⎩ x1 + 3 x2 + x3 − x4 = 0 ⎪⎩ 2 x1 − x2 + 4 x3 = 1
⎛ −1 − 2 1 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 22. 1) Fie matricele: А = ⎜ 2 4 2 ⎟,
⎜ −2 0 −3 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 3 −2 2 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 2 −3 1 ⎟ . а) Să se calculeze: 3ВА - A2; b) A-1.
⎜ −1 0 2 ⎟⎠
⎝
135
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧2 x1 − x2 + 2 x3 = −5
⎪
⎨2 x1 + 2 x2 + 3 x3 = 10 .
⎪x + x + 2x = 5
⎩ 1 2 3
2 −3 1 2
−1 2 4 4
3) Să se calculeze determinantul: .
3 −2 2 −5
−2 1 0 0
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧3 x1 + 2 x2 − x3 − x4 = 2 ⎧ x1 − x2 + 2 x3 = 0
⎪ x − 2 x − x − x = −2 ⎪2 x − 3 x + 4 x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
2
⎪ 1 x − 3 x 2 + x 3 − 3 x4 = 0 3
⎪ 1 x − 4 x2 + 6 x3 =0
⎪⎩2 x1 + 3 x2 + x3 − x4 = 4 ⎪⎩ x1 − 2 x2 + 2 x3 = 0
⎛ 1 −2 4 ⎞
⎜ ⎟
Vаrianta 23. 1) Fie matricele: А = ⎜ 2 0 2 ⎟,
⎜ −2 1 −3 ⎟
⎝ ⎠
⎛ 0 −2 2 ⎞
⎜ ⎟
В = ⎜ 2 − 2 1 ⎟ . а) Să se calculeze: 3ВА - B2; b) B-1.
⎜ −1 0 1 ⎟
⎝ ⎠
2) Să se rezolve sistemul prin metoda lui Cramer:
⎧3 x1 − x2 + 2 x3 = 8
⎪
⎨ x1 + 2 x2 − 3 x3 = 5 .
⎪− 2 x + x + 2 x = −5
⎩ 1 2 3
136
−2 −3 1 −5
4 2 −3 4
3) Să se calculeze determinantul: .
3 1 2 5
3 1 0 4
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧3 x1 + x2 − 2 x3 + 2 x4 − x5 = 12 ⎧ x1 − 2 x2 + x3 = 8
⎪ x − x + 2 x − x + 3 x = −5 ⎪ x + 3 x + 2 x = −4
⎪ 1 2 3 4 5 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
⎪2 x1 + 2 x2 − 3 x3 + x4 − x5 = 4 ⎪ 2 x1 + x2 + 3 x3 = 4
⎪⎩ x1 + 3 x2 − 5 x3 + 2 x4 − 4 x5 = 0 ⎪⎩ x1 + 8 x2 + 3 x3 = −16
2 0 −3 1
−2 3 4 −4
3) Să se calculeze determinantul: .
2 −2 −4 3
4 2 −5 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
137
⎧ x1 + 2 x2 − x3 + 3 x4 = 0 ⎧ 2 x1 − x2 + 2 x3 = 3
⎪2 x − x + x − 2 x = 0 ⎪ x + 3x − 3x = 1
⎪ 1 2 3 4 ⎪ 1 2 3
a) ⎨ ; b) ⎨ .
⎪ − x1 − 2 x2 + 2 x3 + 3 x4 = 0 ⎪ − x1 + 2 x 2 + 4 x 3 = 5
⎪⎩2 x1 − x2 + 2 x3 + 4 x4 = 0 ⎪⎩ x1 − x2 − 2 x3 = −2
−1 1 − 2 2
0 3 −4 4
3) Să se calculeze determinantul: .
2 −2 −4 1
1 0 −5 2
4) Să se cerceteze la compatibilitate şi în cazul, că sînt compatibile
să se rezolve prin metoda lui Gaos-Jordan următoarele sisteme de
ecuaţii:
⎧2 x1 + 2 x2 − x3 + x4 = 4 ⎧ 4 x1 − x2 + 3 x3 = 0
⎪3 x − x + 4 x − 2 x = 2 ⎪ x + 2x − x = 0
⎪ 1 2 3 4 ⎪
a) ⎨ ; b) ⎨ 1 2 3
.
x
⎪ 1 − 2 x 2 + 2 x3 + 3 x4 = −1 ⎪ 3 x 1 − 3 x2 + 4 x 3 = 0
⎪⎩2 x1 + 3 x2 + 2 x3 + x4 = 5 ⎪⎩ 5 x1 − x2 + 2 x3 = 0
138
Lucrarea de control nr. 2
Vаrianta 1. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(1; -1; 13),
B(4; -3; 1), C(3; -2; 3), D(4; -1; 9). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (2; -1; 3), b = (1; -3; 2), c = (3; 2; -4).
→
Să se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii:
→ → → → → →
v · a = -5, v · b = -11, v · c = 20.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (2; 0; 1; 5), А2 = (4; -3; 2; 1),
А3 = (-2; 3; -1; 4), А4 = (4; -1; 5; 5), А5 = (0; -3; -2; 0) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (0; 3; 1; 3), А2 = (1; 2; 0; 2),
А3 = (3; 2; 2; -1) ; A4 = (2; 0; -1; 4) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (6; 7; 2; 8) după acest reper.
Vаrianta 2. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(4; -5; -1),
B(0; -3; 3), C(1; -2;6), D(4; 1; 7). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (2; -3; 1), b = (1; -2; 3), c = (1; 2; -7). Să
→ → →
se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii: v ┴ a ,
→ → → →
v ┴ b , v · c = 10.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (-1; 3; 1; 2), А2 = (3; -3; 2; 0),
А3 = (-4; 3; 1; 2), А4 = (-5; 6; 2; 4), А5 = (7; -6; 1; -2) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
139
4) Sînt daţi vectorii А1 = (0; 1; 1; 2), А2 = (1; -2; 0; 4), А3 = (3; 1;
2; -2) ; A4 = (5; 0; 1; -3) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (9; -1; 3; -1) după acest reper.
Vаrianta 3. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(3; -11; 5),
B(1; -3; 2), C(1; 4;-5), D(-2; 1; 5). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ →
2) Fie daţi vectorii: a = (4; -2; -3), b = (0; 1; 3). Să se determine
→ → → → → →
vectorul v , care verifică următoarele condiţii: v ┴ a , v ┴ b , | v | =
=26.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (-4; 3; 0; 6), А2 = (1; -2; 2; 7),
А3 = (-5; 5; -2; -1), А4 = (-2; -1; 4;20), А5 = (-3; 1; 2; 13) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (3; 1; 0; -2), А2 = (2; -2; 1; 4),
А3 = (-1; 0; 2; -3) ; A4 = (1; 1; 2; -3) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (2; 4; -1; 1) după acest reper.
140
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (2; -1; 2; 2), А2 = (0; -2; 1; 5), А3 = (1; 0;
4; -3) ; A4 = (2; 1; -2; 4) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (5; -2; 5; 6) după acest reper.
141
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (6; 0; -3; 5), А2 = (-2; 6; 1; 4),
А3 = (8; -6; -4; 1), А4 = (4; 6; -2; 9), А5 = (2; 12; -1; 13) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (-1; 2; 4; 5), А2 = (1; -2; 2; 0), А3 = (3; 1; -
3; 3) ; A4 = (1; -2; 4; 2) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (3; 1; 11; 4) după acest reper.
142
→ →
2) Vectorii cu origine comună a = (2; 6; -4) şi b = (4; 2; -2) sînt
→
situaţi pe laturile unui triunghi. Să se determine vectorul v egal cu
suma vectorilor situaţi pe medianele acestui triunghi, extremităţile
cărora coincid cu vîrfurile triunghiului.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (5; 7; 3; 0), А2 = (-4; 2; -5; 4),
А3 = (9; 5; 8; -4), А4 = (6; 16; 1; 4), А5 = (1; 9; -2; 4) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (1; 1; 0; -4), А2 = (3; -1; 1; -4), А3 = (2; 0;
-3; 1) ; A4 = (1; 2; 2; 3) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (7; 2; 0; -4) după acest reper.
Vаrianta 9. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(3; 10; 3),
B(2; 0; -4), C(3; 2;5), D(-1; -2; -3). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ →
2) Vectorii cu origine comună a = (7; 8; -5) şi b = (3; -2; 9) sînt
→
situaţi pe laturile unui triunghi. Să se determine vectorul v egal cu
suma vectorilor situaţi pe medianele acestui triunghi, extremităţile
cărora coincid cu vîrfurile triunghiului.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (3; -4; 3; 5), А2 = (5; -2; 3; -7),
А3 = (0; -4; 6; 4), А4 = (8; -10; 12; 2), А5 = (-3; 0; 3; -1) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (4; 2; -13; 2), А2 = (5 -1; 2; 3), А3 = (2;
0; 2; 4), A4 = (3; 1; 2; 2) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (2; -3; 16; 3) după acest reper.
143
Vаrianta 10. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(1; 8; -1),
B(3; 5; 2), C(1; -2;0), D(5; 4; 1). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ →
2) Fie daţi vectorii: a = (-4; -6; 12), b = (1; -2; -2). Să se determine
→
vectorul v colinear cu produsul vectorial al acestor vectori, dacă
→
| v | = 2 75 .
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (1; 2; -3; 5), А2 = (4; 2; 3; -4),
А3 = (0; -2; 3; 5), А4 = (5; 2; 3; 6), А5 = (3; 0; 6; -9) şi de exprimat
unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei combinaţii liniare
a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (3; 1; -1; 2), А2 = (7 -1; 0; 3), А3 = (-2; 4;
2; 6), A4 = (-4; 2; 5; -1) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (2; 3; 6; 5) după acest reper.
Vаrianta 11. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(7; -3; 2),
B(5; -4; 2), C(3; 6;-4), D(6; -5; 0). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ →
2) Fie daţi vectorii: a = (-5; 7; 10), b = (-2; 2; 3). Să se determine
→
vectorul v colinear cu produsul vectorial al acestor vectori, dacă
→
| v | = 168 .
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (10; 4; 0; 6), А2 = (4; 2; 3; 2),
А3 = (1; -2; 8; 4), А4 = (6; 2; -3; 4), А5 = (7; 0; 5; 8) şi de exprimat
unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei combinaţii liniare
a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (2; 1; 2; -3), А2 = (5 -1; 4; 0), А3 = (-3; 2;
1; 5), A4 = (3; -2; 5; 4) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
144
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (7; 0; 12; 6) după acest reper.
Vаrianta 12. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(8; 3; -5),
B(5; 8; -1), C(4; 2;-3), D(6; 5; -4). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c)aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (-4; 2; 8), b = (4; -2; -6), c = (2; -2; 1).. Să
→ → →
se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii: v ┴ a ,
→ → → →
v ┴ b , v · c = -4.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (1; -4; 0; 3), А2 = (5; 2; -7; 8),
А3 = (4; 6; -7; 5), А4 = (6; -2; -7; 11), А5 = (-1; 4; 0; -3) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (2; 4; -3; 3), А2 = (0 -1; 7; 2), А3 = (3; -2;
4 ; 2), A4 = (1; -2; 0; 4) din spaţiul R4. Să se arate, că sistemul
format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu şi să se
dezvolte vectorul A = (-2; -1; 3; 4) după acest reper.
Vаrianta 13. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(6; -3; 4),
B(5; -2; 1), C(3; 4;-6), D(4; -5; 3). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (-5; -2; 6), b = (4; 1; -3), c = (2; 3; 0). Să
→
se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii:
→ → → → → →
v · a = -5, v · b = 7, v ┴ c .
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (4; -4; 1; 3), А2 = (7; 0; -4; 5),
А3 = (4; 3; -2; 6), А4 = (7; -7; -1; 2), А5 = (3; -10; 1; -4) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
145
4) Sînt daţi vectorii А1 = (0; 3; -1; 3), А2 = (1 -1; 5; 2),
А3 = (2; -4; 3 ; 7), A4 = (1; -3; 0; 4) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (0; 2; 5; -2) după acest reper.
Vаrianta 14. 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3: А(4; -2; 5),
B(4; -1; 3), C(3; -6; 5), D(4; -6; 2). Să se calculeze: a) |AD|;
b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD; d) volumul
piramidei ABCD.
→ → →
2) Fie daţi vectorii: a = (5; -1; 3), b = (2; 0; -3), c = (4; -7; 5). Să
→
se determine vectorul v , care verifică următoarele condiţii:
→ → → → → →
v · a = 6, v · b = 7, v · c = -4.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (5; -3; 1; 2), А2 = (6; 4; -4; 3),
А3 = (0; -3; 2; 4), А4 = (5; -4; -1; 3), А5 = (6; 5; -2; 2) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (3; 0; -1; 2), А2 = (1 1; 4; 0),
А3 = (2; -3; 3 ; 4), A4 = (2; -3; 3; 4) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (6; -2; 6; 6) după acest reper.
147
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (2; -5; 5; 0), А2 = (-1; 4; -2; 2),
А3 = (2; -3; -5; 7), А4 = (3; -4; -2; 9), А5 = (3; -7; -3; 5) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (1; 3; -3; 0), А2 = (-2; 4; 2; 1),
А3 = (1; 0; 4 ; -3), A4 = (2; -3; 2; 1) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (3; 7; 2; -1) după acest reper.
148
→ →
2) Fie daţi vectorii: a = (5; -2; 6), b = (-6; 4; -8), Să se determine
→ → → → →
vectorul v , care verifică următoarele condiţii: v ┴ a , v ┴ b ,
→
| v | = 3.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (2; -1; 4; 6), А2 = (2; -2; 5; 7),
А3 = (0; 1; -1; -1), А4 = (4; -3; 9; 13), А5 = (2; 0; 3; 5) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (1; 0; 6; -2), А2 = (3; 2; -5; 4),
А3 = (2; 1; 0 ; 7), A4 = (-2; 5; 1; 3) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (6; -3; -1; 11) după acest reper.
150
Vаrianta 23 . 1) Fie date patru puncte în spaţiul R3:
А(8; 3; 4), B(4; 2; -2), C(1; 3; -7), D(2; 3; -4). Să se calculeze:
a) |AD|; b) cosinusul unghiului BAC; c) aria triunghiului ABD;
d) volumul piramidei ABCD.
→ →
2) Fie daţi vectorii: a = (3; -2; 2), b = (-5; 3; -4). Să se determine
→ → → → →
vectorul v , care verifică următoarele condiţii: v ┴ a , v ┴ b ,
→
| v | = 10.
3) De găsit numărul maxim de vectori liniar independenţi ai
sistemului format din vectorii А1 = (2; -3; 1; 6), А2 = (5; -2; 4; 3),
А3 = (1; 0; 1; 6), А4 = (2; -6; 5; 10), А5 = (2; -2; 1; 0) şi de
exprimat unul din vectorii liniar dependenţi sub forma unei
combinaţii liniare a celor liniar independenţi.
4) Sînt daţi vectorii А1 = (1; 0; 4; 3), А2 = (-1; 3; 2; 4),
А3 = (2; 3; -4 ; 5), A4 = (4; 0; 2; -3) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (3; 0; -2; -6) după acest reper.
151
А3 = (0; 3; -5 ; 1), A4 = (1; -1; 2; 3) din spaţiul R4. Să se arate, că
sistemul format din aceşti vectori reprezintă un reper în acest spaţiu
şi să se dezvolte vectorul A = (1; 4; 6; 9) după acest reper.
152
BIBLIOGRAFIE
153
CUPRINS
Anexă…………………………………...……………………….119
Lucrarea de control nr.1………………………...……….119
Lucrarea de control nr.2………………………...……….139
Bibliografie………………………………………………………153
154
ELEMENTE DE ALGEBRĂ LINIARĂ ŞI VECTORIALĂ
Redactor: I.Enache
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bun de tipar 26.02.08. Formatul hârtiei 60x84 1/16.
Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 200 ex.
Coli de tipar 9,75 Comanda nr.26
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
U.T.M., 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168.
Secţia Redactare şi Editare a U.T.M.
2068,Chişinău, str. Studenţilor, 9/9.
155
156
Universitatea Tehnică a Moldovei
IURIE BALTAG
Chişinău
2008
157