MASTILE LUI NIETZSCHE

-rezumatul tezei de doctoratI.PREAMBUL

1.

Textul cu rol de pretext pentru

debutul acestei lucrari este urmatorul:

Aici, in <<ermitajul>> din padure, al carui ermit sunt eu, domneste,

de ieri incoace, mare zarva: nu stiu, de fapt, ce s-a intamplat, dar umbra
unei crime se asterne asupra casei. A fost ascuns ceva in pamant, lucrurile
au fost descoperite, se auzeau vaicareli cumplite, erau prezenti numerosi
jandarmi, a avut loc o perchezitie, iar noaptea am auzit din camera
alaturata pe cineva oftand din greu, astfel ca mi-a pierit somnul. Se pare ca
si in timpul noptii s-au facut din nou sapaturi in padure, s-a produs o
surpriza, si iarasi au fost lacrimi si tipete. Un functionar mi-a spus ca ar fi
vorba de o <<poveste cu bancnote>> - nu am destula curiozitate ca sa stiu
atatea cate stie, probabil, toata lumea in jurul meu.
Nu este incipitul unui roman politist, ci numai un fragment dintr-o
scrisoare adresata de Friedrich NIETZSCHE, la 18 iulie 1880, de la
Marienbad, bunului si rabdatorului sau prieten, Peter Gast.
In fragmentul dat, avem un personaj fascinat de propria sa lume,
de propria sa opera, in raport cu care este atras in mod fatal si fericit.
Dar care sa fie traseul acestui ermit, in varsta de 36 de ani varsta pe
care-o avusese tatal lui, atunci cand murise, la cei cinci ani ai baiatului cel
mare , total lipsit de insusirea cea mai omeneasca, mai practica si mai
necesara pentru supravietuire: curiozitatea comuna? De unde vine el, din ce
1

lume si din ce tip de familie si stramosi, ce suferinte misterioase l-au apasat,

ce stea il calauzeste, astfel incat lucru rarisim sa nu stie nimic despre
povestea cu bancnote intamplata in imediata lui apropiere?
Cine este, in fiinta lui, acest Nordic sustras lumii, suficient siesi,
acaparat de propria acumulare?
Si, in fond, ce misiune are el cu adevarat ?
Pentru a-i intelege filosofia si viata acestui ganditor ascuns sub
masca pustnicului, trebuie, in masura posibilului, sa i le reconstruim. Tot
astfel cum, urmandu-l pe Maurizio Ferraris,2 pentru Nietzsche insusi
intentia hermeneutica ramane indreptata fundamental catre o analiza
reconstitutiva. Se contureaza inevitabil, spre cercetare, atat in ceea ce
priveste relatia noastra de intelegere a continuum-ului viata-opera
nietzschean, cat si in ce priveste relatia de intelegere de catre Nietzsche a
originii sale, celebrul cerc hermeneutic. Pentru a se apropia de sinele
sau, pentru a deveni ceea ce este, ganditorul german doreste in
opera sa, in scrisori, in autobiografia sa spirituala Ecce homo sa-si
restituie, prin interpretare, trecutul familiei sale ca trecut, lantul sau
nesfarsit, obscur si declarat nobil al stramosilor sai, de unde-i vin forta
si unicitatea.
Dar este posibila o astfel de restaurare definitiva, unica,
adevarata? Este posibila o dezvaluire a originii si, totodata, o conservare
a ei in forma originara, in integritatea ei?
Sau, dimpotriva, cum argumenteaza Gadamer in Adevar si
metoda: Viata care este restaurata, recuperata in starea ei de
stranietate, nu mai este viata originara. Ea capata, prin acea persistenta
a stranietatii, o a doua existenta a planului culturii.
Altfel spus, incercarea lui Nietzsche de a-si restaura integral, ca
atare, originea, prin apelul la cauzalitatea ereditatii, ar putea fi o
2

interpretare care-si modifica si obiectul, in sens gadamerian, ca si

constiinta de interpret in fata textului constituit din propria-i ereditate.
2. Friedrich Nietzsche i-a smuls mai multe mti pn la a-i arta
propriul chip, n nuditatea lui neomeneasc. El nu a avut o via
privat de cetean al unei Germanii unificate, de bra anonim al unui
corp social. Drept urmare, el nu a avut familie proprie: soie i copii
prin care s socializeze numele Nietzsche, asemeni apropiailor lui. El
a avut numai rdcini strmoeti asupra crora s-a aplecat pentru a i
le apropria prin nou lume: nfricotoare prin libertatea i
singularitatea ei. El este o insul cunoatere i n vederea propriei
explozii de spirit menit s re-ntemeieze o care se auto-fundeaz i care
se consum, n acelai timp.
De aceea, viaa lui neavnd obligaiile ordinare ale ceteanului
german, aventurile existeniale ale lui Nietzsche sunt i experimentri
filosofice ale lumii, sunt diversele fee ale urcuului su filosofic, la finele
cruia se va constitui, din coerena intern a acestei diversiti, o filosofie
a Multiplului. Este o filosofie unitar, dar care se arunc n lume n
multiple modaliti de a fi, acest fapt conferindu-i o dat n plus
putere de fascinaie.
n capodopera sa, Aa grit-a Zarathustra, valorificndu-i ca
pe o secreie vitalist peregrinrile propriei viei terestre i simbolice
simultan - , prezint cele trei metamorfoze ale spiritului: cum spiritul
se schimb n cmil, cmila-n leu i-n fine, leul n copil.
Este, bineneles, propriul traseu existenial convertit n simbol
prin evaluare pe care-l vom analiza i interpreta clasificndu-l n
acelai timp cu propria filosofie n cele trei stadii care se degaj cu

limpezime n biografia spirituala a filosofului dinamit: CMILA,

LEUL, COPILUL.
n demersul nostru am fost ajutai de multe surse, ntre care cele
mai fertile par a fi volumeleNietzsche de Gilles Deleuze, aprut n
1965 n Frana, i tradus de Bogdan Ghiu n 1999, la editura ALL, i
Nietzsche i filosofia, tradus de acelai autor la Ideea European, n
2005.
3.Contributia adusa de mine in aceasta lucrare de cercetare consta in
doua aspecte ce constituie doua directii ale studiului:
a)

demonstrarea

ideii

ca

Friedrich

Nietzsche,ca

persoana

istorica,reala,este constructia filosofiei sale.In opozitie cu interpretarea

biografista(Lou Salome:Frederic Nietzsche ,1894),credem ca filosoful
german apare ca o fiinta-de hartie,ca un factor activ si simbolic al
corpului propriei sale opere.Biografia filosofului este dependenta de logica
evolutiei filosofiei sale,viata sa fiind modelata de filosofia sa.Adevarata
sursa a operei nietzscheene nu este viata lui sociala,terestra(aceasta este
oricum schematica,saraca in evenimente,in vreme ce opera lui este intensproblematica,fertila in semnificatii),,ci este idealitatea dinauntrul sau ca
fiinta-de-hartie,acolo unde infidelitatea fata de modele si dogme-adica
smulgerea suitei de masti-a fost calea de a ajunge la propriul chip.Iar
acesta nu este material-carnal,ci simbolic.De aceea poate scrie intr-o
scrisoare din 1882:am atins un punct in care traiesc cum gandesc.
b)lucrarea este prima exegeza completa,in limba romana,a operei
lui Nietzsche,in integralitatea ei.Inspirat de metamorfozele spiritului
prezentate in Asa grait-a Zarathustra,am

analizat succesiunea de

metamorfoze atat in opera filosofului,cat si ,prin reflexie,in viata lui.

Astfel,prima metamorfoza,CAMILA,este etapa respectarii traditiei si a

maestrilor.Ea

este

fixata

intre

anii

1844-1869

si

corespunde,in

principal,debutului sau:Nasterea tragediei.

A doua metamorfoza,LEUL,este perioada nihilista a demolarii iluziilor
si a adevarurilor prestabilite.Este cuprinsa intre anii:1877-1882,si este
reprezentata, de cele doua volume din Omenesc,prea omenesc.
Spre sfarsitul acestei perioade sunt interpretate doua carti cu caracter
interstitial:Aurora si Stiinta voioasa.
A treia metamorfoza,COPILUL,este etapa afirmarii propriei solutii
filosofice,intre

anii

1883-1888.Ea

cuprinde,cu

deosebire,cele

doua

capodopere nietzscheene:Asa grait-a Zarathustra si Dincolo de bine si de

rau.Anul 1888 este tratat separat,impreuna cu operele aferente.
Cele trei mari etape din creatia lui Friedrich Nietzsche sunt
corespunzatoare celor trei tipuri de nihilism analizate de Gilles Deleuze:
a)nihilismul negativ care cofera valoare de neant vietii-aplicat pe/ si
reprezentat de Nasterea tragediei;
b)nihilismul reactiv al negarii lumii asa-zis adevarate,suprasensibileaplicat pe/reprezentat de Omenesc prea omenesc;
c)nihilismul complet care face din negatie autodistrugerea fortelor
reactive ajunse la implozie si care pregateste transmutatia-aplicat pe/si
reprezentat de Asa grait-a Zarathustra ,cu deosebire.

In sinteza,pentru o prima demonstratie a sublimarii vietii nietzscheene

in textul nietzschean,relevand,totodata,preeminenta textului asupra vietii
private a filosofului,voi cita marturisirea sa din Ecce homo,referitoare la
momentul finalizarii scrieii Amurgul idolilor,redactata in 1888:

:Nemijlocit,dupa terminarea operei mai sus numite si chiar fara

sa mai pierd nici o zi, am abordat misiunea uriasa a transmutarii
valorilor, cu un simtamant suveran de mandrie cu care nimic nu se
poate compara, sigur de fiecare clipa a nemuririi mele (). Cuvant
inainte a luat nastere la 3 septembrie 1888; cand dimineata, dupa ce l-am
asternut pe hartie, am iesit din casa, am gasit in fata mea ziua cea mai
frumoasa pe care mi-o infatisase vreodata Ober Engandinul stravezie,
incandescenta in culorile ei (subl. mea N. S.)
Constiinta

naturii

sale

de

fiinta-de-hartie

arata,de

asemenea,Nietzsche,,intre altele,tot in Ecce homo:am platit aproape cu

propria mea viata acest privilegiu[de a intra intr-olume a lucrurilor mai
inalte si mai delicate].
Prin urmare,lucrarea isi propune sa parcurga traseul formarii acestui
ermit vesel-prezent in textul de debut al cercetarii-,total sustras din lumea
reala,fascinat

fiind

de

lumea

lui

ideala(si

nu

de

povesti

cu

bancnote),pentru care traia.

3.STRUCTURAL,lucrarea cuprinde sase capitole:
I:Intrarea in lume si formarea:1844-1869.
II:Prima metamorfoza:CAMILA:1869-1876.
III:Adoua metamorfoza:LEUL:1877-1882.
IV:A treia metamorfoza:COPILUL:1883-1887.
V:Frenezia:1888.
VI.Iesirea din lume:1889-1900.
PERSPECTIVELE de interpretare intrate in uz si la care m-am
raportat fie polemic,fie consubstantial,sunt:
6

a)perspectiva

biografista:Lou

Andreas

Salome:Frederic

Nietzsche,1894.
b)perspectiva mitologizanta:Ernst Bertram:Nietzsche,incercare de
mitologie.
c)perspectiva ontologica:Eugen Fink:La Philosophie de Nietzsche.
d)perspectiva postmoderna:Gilles Deleuze:Nietzsche si filosofia.
e)perspectiva hermeneutica:Gianni Vattimo:Dincolo de subiect.
f)perspectiva metafizica:Martin Heidegger:Metafizica lui Nietzsche.
Intre acestea,dominanta in lucrare este interpretarea lui Deleuze,care
valorifica flexibilitatea si perspectivismul gandirii nietzscheene,calificand
filosofia nietzscheana drept un discurs nomad,opus gandirii rationaladministrative.

I I.INTRAREA IN LUME SI FORMAREA:18441869: Tot ceea ce este bun vine dintr-o mostenire.
(Amurgul idolilor)
-nascut:15 oct.1844,la Rocken,langa Lutzen,in Saxonia.
-este crescut in mediu

feminin(rude),la Naumburg,dupa moartea

tatalui,in 1849.
-liceul la Pforta,1858-1864.
-elemente ale formarii:
-

muzica lui Wagner,descoperirea filosofiei lui

SCHOPENHAUER,in 1865,la Leipzig.

-prieteniile cu : Paul Deussen si Erwin Rohde;prima intalnire cu

Richard Wagner,in1868.
- Relatia cu marea familie Nietzsche, privita in istoricitatea ei, a
fost pentru filosof un vast camp de cercetare, dar mai ales de credinta.
Rolul acestei relatii, a acestei citiri a antecesorilor, a fost acela de
justificare, de intemeiere a directiei propriului destin, asumat cu
frenezie.
-ia nastere cercul hermeneutico-ereditar alcatuit din stramosi(text)si
nepot(interpret);interpretul sondeaza abisalitatea celor doua lumi ereditarepaterna si materna-pentru a afla acolo secretul propriei sale fiinte,misiunea
lui;este incredintat in Ecce homo ca exista o conspiratie unuversala acelei-mai-bune-ereditati care s-ar fi desavarsit intr-o fiinta aleasa:propria
persoana.
-fiinta duala:un Nordic(puternic prin sine,capteaza forta si energie si
memorie de la lantul bun al stramosilor lui) care contine in interiorul lui un
Sudic(cu rol de risipire,de consum a tot ceea ce acumulase,in
singuratate,Nordicul):pentru Nordic,lucrul primordial si determinat este
intotdeauna sudul ce urmeaza a fi anexat.
-este o dualitate ce se manifesta ca unitate:ratacirile sudice,cu
multiplele lor fatete,sunt pliate pe constanta nordica a personalitatii
sale,care-I confera forta si unicitate si independenta.Formula acestei unitati
este:amor fati.
Ajuns in 1888, constient de nemurirea sa, senin, avea sa evoce
in Ecce homo prezenta adevaratei sale voci interioare, la o varsta
frageda, acel amor fati care-i va lumina intai opera si, in consecinta, si
viata: Intr-o epoca absurd de timpurie, cand aveam sapte ani, stiam
sigur ca nici un cuvant omenesc n-avea sa ma poata atinge, ajunge din
urma vreodata (). Pastrez si astazi inca aceeasi amabilitate fata de
8

oricine, sunt cat se poate de prevenitor fata de cei mai marunti, si in

toate acestea nu intra nici un gram de superioritate, de dispret ascuns
(). Formula mea pentru ceea ce este maret in oameni este amor fati: ca
sa nu vrei sa ai nimic altfel, nici inaintea ta, nici in urma ta, nici in
intreaga vesnicie. Nu numai sa stii sa suporti ceea ce este necesar, si cu
atat mai putin sa-l ascunzi orice idealism este ipocrizia in fata
necesitatii ci sa-l iubesti.
-dependenta

fata

de

primul

si

cel

mai

mare

maestru

al

sau,Schopenhauer,se manifesta pana si in descrierile de natura facute in

scrisori: Furtuna s-a dezlantuit cu o forta neobisnuita, cu vant mare si
grindina, am simtit un avant incomparabil si am recunoscut ca abia
atunci intelegeam cum se cuvine natura, cand suntem nevoiti sa ne
refugiem la ea din cauza grijilor si necazurilor noastre. Ce mai contau
pentru mine omul si nelinistitele lui vreri? Ce inseamna eternul
<<trebuie sa!>>, <<nu trebuie sa!>>. Cat de diferit aratau fulgerul,
furtuna, grindina: forte libere, in afara eticii! Cat de fericite, de
puternice sant, vointa pura, netulburata de intelect! (scrisoare catre
Gersdorff, 7 aprilie 1866, Naumburg).
-existential:1864,Universitatea din Bonn,studii de teologie(cf.dorintei
mamei) si filologie clasica;
-1865,pleaca la Universitatea din Leipzig,studii de
filologie si filosofie;
-perioada celor doua mari tradari:ruptura fata de teologie,apoi fata
de filologie,vazuta ca un avorton al filosofiei.

III.CAMILA:1869-1876:increderea in genii si maestri.

9

-MOTTO: Pe toate aceste greuti le ia asupr-i spiritul cel

rbdtor asemenea cmilei, care-ncrcat se grbete spre pustiu...
(Aa grit-a Zarathustra)
Spiritul dependent al Cmilei s-a relevat, sub latura lui empirico
biografic, n procesul de formare a caracterului nietzscheean, din copilrie
pn la studenie, cnd nsemnele heraldice ale sudicului exuberant i
relaional i marcheaz viaa (strmoii, familia, prietenii, maetri), aflate n
deplin congruen cu vitalitatea nordic, regsit de noi n acumularea
natural nsingurat.
A)PLANUL EXISTENTIAL:
. Idealul nietzschean al Cmilei este mrturisit de filosof ntr-o
scrisoare ctre Gersdorff, din 13 decembrie 1875, din Basel: O
gospodrie simpl, un program cotidian foarte ordonat, fr pofta iritant
de onoruri sau de via social, convieuirea cu sora mea (motiv cruia i se
datoreaz ambiana att de total nietzschean i ciudat de linitit),
contiina de a avea prieteni buni, cu totul extraordinari, proprietatea a 40
de cri bune din toate timpurile i locurile (i a mai multora nu tocmai
rele), norocul imuabil de a fi gsit n Schopenhauer i Wagner pe educatorii
mei, iar n greci obiectul cotidian al muncii mele, credina c de aici nainte
nu voi mai duce lips de studeni buni toate acestea alctuiesc acum viaa
mea3.
Este, acesta, un ideal care va nate Filosoful din profesorul
Friedrich Nietzsche, o dat cu, Naterea tragediei, n 1872; va da aripi
ieirii n aren a incomodului pedagog pentru epoca lui prin cele patru
Consideraii inactuale (ntre 1873 i 1876); va suferi primele rni ale
socializrii filosofice, prin atacuri primite la debutul su, dar va beneficia i
10

de balsamul primelor solidarizri i dovezi de ataament din partea

prietenilor (Rohde) i a Unicului Maestru (Wagner).
Este o perioad de armonie cu sine i cu ceilali, de ncredere n
propriul viitor, ceea ce-l face s-i scrie, entuziast, scumpului su
maestru, n noiembrie 1872: triesc realmente n miezul unui sistem
solar de dragoste prieteneasc.
-1870,profesor titular la Universitatea din Basel;participa la razboiul
franco-german,episodic,bolnav

,revine

la

Basel;se

vindeca

de

sentimentalism national;il cunoaste pe Heinrich Koselitz(Peter Gast).

-1876,12

iulie,ultima

scrisoare

lui

Wagner

catre

Nietzsche;octombrie,concediu de boala un an de zile,in Italia;oct-nov.,ultima

intalnire cu Wagner ,la Sorrente.
- n Basel reia legtura cu ncarnarea geniului (schopenhauerian),
Wagner, care locuia la Tribschen, lng Lucerne, aproape de oraul Basel.
Nscut n 1813 n acelai an cu tatl filosofului, Karl: o alt coinciden
mistic din cronologia nietzscheean Richard Wagner locuia cu Cosima,
fiica lui Franz Liszt, cu 24 de ani mai mic dect maestrul. Cosima l
prsise pe dirijorul Hans von Blow, cu care Wagner colaborase intens. n
25 august 1870, cei doi l-au invitat pe Nietzsche s le fie martor la cstoria
lor, dar tnrul profesor nu i-a putut onora.
Dup prima vizit la Tribschen la 17 mai 1869 Nietzsche i scrie
lui Wagner la 22 mai, de ziua lui Wagner, mrturisindu-i admiraia i
recunotina pentru cele mai bune i elevate momente ale vieii sale, cele
legate de vizitele la Tribschen, de atunci ncolo foarte frecvente. n martie
1870, devine profesor titular al Universitii. Un nou prieten este, nc din
1869,profesorul Jacob Burckhardt, cu care Nietzsche face plimbri
confideniale, i care lucru major l numete pe Schopenhauer
filosoful nostru. i tot la capitolul prietenii, de aceast dat una extrem
11

de fidel, aceea a lui Franz Overbeck, teolog, care n aprilie 1870 ajunge n
Basel, unde ocup un post de profesor de teologie. Mai n vrst cu apte ani
dect Nietzsche, spirit devotat, un adevrat nger pzitor, Overbeck se mut
n aceeai cas cu filosoful, sub camera lui, la etajul I.
Dincolo de climatul creativ de la Tribschen, pe care-l valorific din
plin (dar in care, de multe ori, joaca un rol de umil slujitor folosit de
Cosima in diverse ipostaze casnice-administrative), tnrul profesor i ia n
serios profesia, dorind, cum promisese lui Gersdorff naintea plecrii la
Basel, n 1869, s fac s ptrund n tiina mea un snge proaspt i s
transfer asupra asculttorilor mei acea seriozitate schopenhauerian....
Astfel c, n vara lui 1870, de pild, inea cursuri despre: Sofocle, Hesiod,
Cicero, Eschil, Euripide, metric i ritmic greac.
Dar, n cadrul strmt al prototipului Profesorului cel expus exclusiv
Datoriei zilnice i Monotoniei se nate ceea ce n mod necesar, dar
natural,trebuia s apar: Filosoful.
B)PLANUL

SIMBOLICO-TEXTUAL:

NASTEREA

TRAGEDIEI,compusa intre 1869-1871,publicata in 1872.

-Naterea tragediei apare tiprit n 2 ianuarie 1872, n 800
exemplare, cu un pre de 3 mrci (n 1998, ediia princeps a fost vndut cu
2500 $ ). Onorariul autorului a fost de 300 de mrci. n cercul de prieteni,
primirea crii este mai mult dect favorabil, poate cu excepia lui Ritschl,
mai rezervat.
-

Naterea

tragediei

este

dominat

de

spiritul

filosofic

schopenhauerian, ca i de imaginea copleitoare a lui Richard Wagner n

care tnrul filosof vedea propriul ideal, Jupiterul meu!. Fr a fi de acord
cu teza lui Lou Salom din Friedrich Nietzsche,aprut n 1894!, conform
creia ea explic opera nietzschean prin biografia autorului, credem, odat
12

cu meteorica iubit a lui Nietzsche, c opera lui de debut filosofic are ceva
curat, sntos, ingenuu nsuiri pe care i le va pierde n operele ulterioare.
Faptul se explic, ntr-adevr, prin ataamentul nflcrat pentru tematic i
ideile schopenhaueriene, ca i pentru personalitatea compozitorului. De
aceea, se poate spune c Naterea tragediei este i o mrturisire de iubire.
- Putem spune, n umbra lui Gilles Deleuze (Nietzsche i filosofia,
Editura Ideea European, 2005), c avem aici: prima masc a filosofului. La
fel ca orice for (productoare de sensuri prin nstpnire) ,i filosoful nu
poate s apar i s creasc dect lund forma celui ce domina naintea sa.
Acest mprumut este pasager, el este un moment n succesiunea de mti ce
va s vin, ns atunci cnd este, cnd se manifest, el presupune credin.
De aceea, odat interpretat (evaluat), odat de-mascat, masca strpuns
rmne ca urm, ca nostalgie, aglutinndu-se cu celelalte , ntr-o bucurie
plural: Spiritul este cel care ne salveaz de a fi n ntregime consumai i
redui la crbune... Eliberai de foc, noi avansm atunci, mpini de spirit,
din opinie in opinie trdnd n mod nobil toate lucrurile... (Omenesc, prea
omenesc).
-Natura acestei mti prime este descifrat din chiar primele pasaje,
cnd sunt supuse analizei cele dou instincte artistice ale grecilor: Dionysos
i

Apollo.

Sunt

alte

nume

date

celor

doi

piloni

ai

filosofiei

schopenhaueriene: voina i reprezentarea, i acetia derivai ntr-un mod

strict personal din vai!, originarele kantiene: noumenul i fenomenul.
Dionysos este zeul nopii, al beiei, al nirii n contopirea
universalului prin ruperea vlului Mayei, prin sfasierea iluziei ntreinute de
principium individuations indus de Apolo. Dionysos este zeul muzicii, al
iraionalului originar. n opoziie, Apolo este zeul luminii, al visului
ntreinut de principium individuations, al lumii imaginilor i formelor
armonioase. Reprezentarea lui estetic este arta plastic.
13

-Modelul schopenhauerian este evident, tnrul Filosof fiind o copie

aproximativ a viziunii antecesorului su cruia-i poart masca aurit cu un
entuziasm febril i din care citeaz cu verv i nesa: Aa dup cum pe
marea spumegnd de mnie, care, nemrginit n toate zarile nal i
prbuete munii de valuri urlnd, un luntra st ntr-o luntre ncreztor n
ubreda brcu; tot aa, n mijlocul unei lumi de chinuri, fiecare om n parte
st linitit, rezemndu-se i ncrezndu-se n principium individuationis.
Schopenhauer este un Anaximandru modern. La Anaximandru,
fiinele i pltesc unele altora suferina, deriv toate, degradate, dintr-o
fiin originar peiron.
ns grecii, prin Nietzsche, au o interpretare diferit de cea cretin a
existenei vinovate i czute. Ei fac din existen ceva criminal (i deci
vinovat, prin crima titanic a lui Prometeu), dar nu ceva responsabil. ntradevr, existena este vinovat, exist greeal, ns zeii iau asupra lor
responsabilitatea greelii. Aici se afl, dup Deleuze, diferena dintre
interpretarea greceasc a crimei i cea cretin a pcatului. Aadar, influena
lui Schopenhauer const n rezolvarea suferinei n snul universalului,
Dionysos cel din Naterea tragediei continund nc, s mai soluioneze
durerea; bucuria pe care el o simea continu s fie o bucurie a faptului de a
o fi soluionat.
-Cum arata Eugen Fink (La philosophi de Nietzsche, Les editions
de Minuit, 1965) adevarata tema a Nasterii tragediei este determinarea
naturii tragicului: In fenomenul tragicului, el zareste adevarata natura a
realitatii dezvaluie Fink, numind cartea drept o metafizica de artist. Si
aceasta deoarece Nasterea tragediei are numai o aparenta tema estetica.
Nietzsche insusi, in prima faza a cartii, indeamna cititorul catre problematica
estetica apreciind drept un castig pentru stiinta esteticii si pentru
intelegerea evolutiei artei dualitatea apolinicului si dionisiacului. Apollo si
14

Dionysos ne sunt prezentati drept categorii estetice ale lumii artistice

grecesti, antice, regasite si redesteptate credea atunci filosoful in opera
wagneriana. Sub acest aspect, foarte vizibil, debutul filosofic a lui Nietzsche
apare ca debut filologic.
- In realitate, viziunea nietzscheana nu este una estetica, ci una
filosofica, iar Apolo si Dionysos nu sunt categorii estetice, ci modalitati de
intelegere a fiintei in acceptia sa antic-greceasca, frumosul fiind aici un mod
de a fi al fiintei. Nietzsche nu mai foloseste asa-zise principii estetice, insa
rezultatul este o metafizica de artist (Nietzsche) care formuleaza o noua
conceptie filosofica asupra lumii. Prin arta se descifreaza lumea, arta
devenind un organ al filosofiei. Miezul acestei conceptii este ideea de
tragic ce se afla in inima lumii, viata fiind tragica prin natura ei, iar
tragismul nefiind altceva decat o acceptare entuziasta a vietii, asa cum este
ea: finita, in continuu declin. Tocmai in acest punct interpreteaza Fink se
elibereaza Nietzsche de Schopenhauer: intr-o lume tragica nu poate fi
mantuire, deoarece in finitudine nu se manifesta decat legea inexorabila a
declinului, si totusi in acest mare curent al vietii, se accepta entuziast si
terifiant, totodata, moartea si declinul, pentru ca in tesatura intima a vietii
toate formulele finite sunt temporare, etern fiind doar faptul plin de patos
tragic ca totul este unu, iar viata si moartea sunt fete ale aceluiasi lucru
intunecat si misterios.
Tragedia este, dupa Deleuze, reconcilierea dintre Dionysos si
Apolo, o reconciliere dominata de Dionysos (Dionysos este ca un fond
pe care Apolo brodeaza aparenta frumoasa). Esenta tragicului este in
afirmatie si in bucuria acceptarii Multiplului: Bucuria este una dintre
trasaturile cele mai marcante ale personalitatii sale [a lui Dionysos nota
mea, N.S.], si care contribuie la a-i transmite acest dinamism la care

15

neancetat trebuie sa revenim pentru a putea intelege puterea de expansiune a

cultului sau.
Specific tragicului din Nasterea tragediei este ca Apolo si Dionysos nu se
opun iremediabil (ca in dialectica socratica), precum termenii unei
contradictii, ci aceste doua principii ontologice deghizate in elemente de
teoria artei sunt doua moduri antitetice de a solutiona contradictia printr-o
unitate de afirmatie.
.MOARTEA

TRAGEDIEI

:SOCRATE

-asimilandu-l pe Deleuze, Apolo, privit exclusiv ca opus si nu complementar

lui Dionysos, este poarta de acces catre prima moarte a tragediei:
SOCRATE. Celelalte doua morti vor aparea in timp, in devenire: crestinism
si dialectica moderna, de unde rezulta natura de basm a tragediei: ea are,
evident, trei vieti...
- Socrate este omul teoretic si senin, provaduitorul unei
forme absolut noi a <<seninatatii grecesti>> si a fericirii de a traii..., opus
omului tragic si primul vestitor al decadentei. Cel care l-a anuntat, insa, in
plan artistic pe Socrate, a fost Euripide care a condus grecitatea de la
irationalitatea mitului tragic la rationalitatea senina: Ce voiai tu,
nelegiuitule Euripide, cand ai cautat sa-l mai silesti odata pe acest muribund
[mitul tragic N.S.] sa roboteasca la tine? El a murit in mainile tale
vanjoase....
Euripide este poetul socratismului estetic, a carui esenta este
urmatoarea: <<Totul trebuie sa fie pe inteles ca sa fie frumos>>; ca enunt
paralel pentru socraticul <<numai stiutorul este virtuos>>.
Socrate ucide instinctul artistic, unicul creator si manifestare a libertatii
artistice. Asumand totul in constiinta, Socrate este un dialectician care

16

leaga tragicul de negativ, de contradictia dintre suferinta si viata. Din el, ca

prototip, devenirea va fi reactiva, multa vreme, impunand in prim-plan
conceptia decadenta si nihilista a sclavului, cel care, dupa Deleuze, nu
concepe puterea decat ca obiect al unei recunoasteri(...), ca miza a unei
competitii, si care deci o face sa depinda, la capatul unei lupte, de o simpla
atribuire a unor valori prestabilite.
.NIHILISMUL

NEGATIV:

Nasterea tragediei intruchipeaza in totalitate nihilismul negativ, deoarece

ea inalta fictiunea unor valori superioare vietii si care confera vietii
valoarea de neant; este o negare a vietii prin afirmarea fictiunii de tip
apollinic schopenhauerian; in acest fel, viata devine o simpla aparenta,
devine ireala...Intruchiparea animalica a nihilismului negativ este, pe de o
parte, camila care cara iluziile fictiunii ca si dependentele fata de acestea (in
etapa noastra, Schopenhauer, Wagner, increderea in renasterea mitului tragic
german), iar pe de alta parte este magarul care spune I-A (DA in germana) in
mod mecanic, pentru ca niciodata nu stie sa spuna NU, pentru ca nu are
discernamant: Eu tin la mare cinste limbile si stomacurile indaratnice si
mofturoase, deprinse a spune eu si da si nu. Dar sa-nfuleci si sa mistui
totul iata un narav adevarat porcesc! Sa spui intruna iha [IA pronuntat in
germana, N.S.] aceasta a-nvatat-o doar asinul si cel de acelasi duh cu el!.
In sinteza, ca o structurare a ideilor Nasterii tragediei, vom prelua
tezele acestui debut inspirat si dependent totodata prezentate de Gilles
Deleuze in Nietzsche si filosofia si pe care filosoful-dinamita le va
transforma in traseul evolutiei lui sau le va abandona,dupa adeziunea la ele:
a. Dionysos interpretat din perspectiva contradictiei si a rezolvarii ei
va fi inlocuit cu un Dionysos afirmativ si multiplu;
b. antiteza

Dionysos-Apolo

se

va

estompa

in

beneficiul

complementaritatii Dionysos-Ariadna;
c. opozitia Dionysos-Socrate va fi din ce in ce mai putin suficienta si
va pregati opozitia mai profunda Dionysos-Crucificatul;
17

d. conceptia dramatica cu privire la tragedie va lasa loc unei

conceptii eroice;
e. existenta isi va pierde total caracterul ei inca nelegiuit pentru a
capata un caracter radical inocent.
.FABULATIA:
-.Dar exista ceva cu mult mai rau in aceasta carte [Nasterea tragediei
nota mea, N.S.], pe care il regret mai profund decat de a fi intunecat si alterat
conceptiile dionisiace cu formulari schopenhaueriene: anume ca (...) am dat
sperante acolo unde nu era nimic de sperat, unde totul indica foarte limpede
un sfarsit. Ca, pe baza ultimei muzici germane, am inceput sa fabulez despre
<<natura germana>>, ca si cum ea tocmai ar fi pe cale sa se autodescopere si
sa se regaseasca. (Incercarea de autocritica, din 1886, In: Friedrich
Nietzsche Opere complete 2, Hestia, 1998, p. 16)
Judecata rece, cinica, brutala din indepartatul si intunecatul an 1886,
este

intrezarita inca din auritul an 1872. Atunci cand prietenia si

devotamentul fata de Maestru atinsese punctul de maxima explozie. Odata

cu entuziasmul pentru prietenie si pentru toti prietenii mai apropiati sau mai
vechi, in frunte cu Rohde.
De exemplu, desi era inca un admirator al lui Wagner, totusi, mugurii
razvratirii mijesc inofensivi intr-o scrisoare catre Rohde din 25 octombrie
1872: Se pare ca, gazeta nationala a fost atat de impertinenta, incat sa ma
includa printre <<lacheii literari ai lui W.>>
Cum stim, Nasterea tragediei a fost inchinata lui Wagner, acesta
fiind intruchiparea naturii noastre germane. El, Maestrul, apare ca
salvatorul acestei istorii umbroase, traditionale, care va renaste intr-o alta
forma mitica. In ultimele pagini ale cartii, Nietzsche prevesteste aparitia
unui alai solemn de nebunatic al exaltatilor dionisiaci carora le datoram
muzica germana si carora le vom datora renasterea mitului german..
18

Tanarul filosof fabuleaza, orbit de prima lui masca, de primele lui

iubiri care, desi tradate apoi, vor ramane ca urme, ca nostalgii, undeva in
sufletul lui multiplu, incapator dar sever.
.-Trezirea din somnul fabulatoriu este inevitabila. Ego-ul nietzschean
este in pericol, servitutea lui fata de Maestru tinde sa se permanentizeze. De
aceea, natura lui absolut independenta gaseste mijloace de protest. Lou
Salom, in cartea ei din 1894, gaseste doua tipuri de interpretari relative la
disputa cearta raceala dintre Nietzsche si Wagner: unul contine motive de
natura ideala, iar altul este format din motive umane, prea umane.
Probabil ca ambele tipuri sunt valide, insa, credem noi, cele de natura ideala
sunt structurante, in vreme ce acelea casnice sunt aluvionare. Dar ele se
combina pe nesimtite, incepand cu anul 1872.
. -La 6 aprilie 1874 Wagner ii scrie o scrisoare neta, resimtita ca
dispretuitoare: Mi se pare ca tanarului domn ii lipsesc femeile (...) Cred ca
trebuie sa va insurati sau sa compuneti o opera. Si una si alta va va face bine.
Eu prefer insa casatoria (...) Pentru Dumnezeu, casatoriti-va cu o femeie
bogata. De ce Gersdorff a trebuit sa fie barbat!
Ipoteza lui Lou ca despartirea celor doi a fost generata de o
incompatibilitate intre idealitati pare cea mai credibila. Nietzsche se va fi
instrainat pentru ca simtise in dependenta fata de Wagner un pericol: acela al
mentinerii iluziilor intr-o liniste intelectuala neproductiva.
In fond, tanarul filosof isi construise fictiunea salvatoare in plin
nihilsm negativ indepartandu-se astfel de propria-i viata si, mai mult,
mai grav, de propria potentialitate creativa. Balaurul fictional trebuie
ucis, si odata cu el intreaga fictiune iluzorie in centrul careia se afla
geniul schopenhauerian in mijlocul careia se lasase prins ca un
paianjen in propria-i plasa.

19

IV.LEUL:1877-1882:etapa sceptica,pozitivista,nihilistreactiva.

. MOTTO: Sa-i cucereasca libertatea i sa ntimpine cu un sacru

NU chiar datoria: iat, o, frai ai mei, de ce-i nevoie de un leu.
(Aa grit-a Zarathustra)
.A) PLANUL EXISTENTIAL:
-Intr-o zi, era n timpul verii anului 1876, am simit cum lua natere
n mine un dispre neateptat i o noua nelegere: neierttor clcam pe
frumoasele mele aspiraii i visuri frumoase, aa cum le iubise pana atunci
tinereea mea.[.] O mare separare, intotdeauna mult mai mare, o
ndepartare de buna voie, o nevoie de distanare, o racire i o purificare,
toate acestea i nimic altceva, fura dorina mea timp de multi
anii(Note,1886 )- aa a luat natere acea dureroas, dar necesar,
metamorfozare, a strii de dependen, n incomoda micare continu i
independent; a entuziasmului respectuos fa de maetri, n opiunea
distanarii i separarii; a iluziei, ca fals tarm terapeutic, n plasarea
pmntului ca singurul orizont al sensului i valorii; a nihilismului negativ, n
nihilism reactiv; a CMILEI rbdtoare i fals afirmativ, n LEUL furios,
dar dornic de purificare. n alte cuvinte, aa a luat natere CLTORUL,
ieit dispreuitor din mantia moale i cldua a Profesorului Filosof, al
crui ideal era o gospodarie simpl, linitita, nconjurata de afectivitate.

- La 27 octombrie 1876, la Sorrento, are loc ultima ntlnire cu Wagner,

ntr-o sear memorabil prin eecul ei ce va deveni rsuntor, avndu-i ca
participani pe Wagner, Cosima , Nietzsche i Malwida.
.- Reamintim faptul c Lou Salome stabilete cauzele despririi celor doi
ca fiind de ordin ideal, dar i prea uman. Dintre cauzele ideale, Elisabeth
20

Nietzsche, care zugrvete cu imaginaie conversaia celor doi, amintete c

Wagner i-ar fi vorbit discipolului intr-o manier nflcrata despre Parsifal,
si anume absolut ciudat, nu ca despre un plan artistic, ci ca despre o trire
cretin-religioas. Aadar, aveau o incompatibilitate de idealitai, deoarece
Nietzsche tocmai in acea perioada, a sejurului de iarna 1876 spre 1877, scria,
la Sorrento, Omenesc, prea omenesc I , unde nota sec: ..cretinul nu
crede n abjecia sa individual: el este ru ca om n general. Convertirea
la cretinism a lui Wagner i parea discipolului razvrtit drept falsitate i
gunosenie. Dar, se pare, acest motiv ideal este insuficient n explicarea
rupturii.
Un alt strat al motivelor ideale este acela care vizeaza mentalitatea
antisemit a lui Wagner, relevat prin atitudinea lui potrivnic faa de evreul
Paul Re.
n ordinea motivelor prea umane ale rupturii, dominant era un secret
monstruos, un fapt care, dac ar fi fost fcut public n lumea sectar a
Germaniei sfiritului de secol XIX, l-ar fi mpins pe Nietzsche fie catre
nchisoare (caci pedeapsa era pe msura sectarismului!), fie ctre sinucidere
(valabil pentru o persoan a crei onoare izvora din valorizarea celorlali,
ceea ce pentru nomadul nostru nu prea se justifica, totui!). Este vorba
despre o adevarat ofens de moarte pe care i-a adus-o Wagner
:

explicitarea ofensei va fi fcuta la 21 aprilie 1883, la dou luni de la

moartea lui Wagner (13 februarie 1883), ntr-o scrisoare ctre Peter Gast
(fostul Heinrich Kselitz): Wagner e bogat n idei rele; dar ce spunei
despre faptul c a schimbat scrisori (chiar cu medicii mei) pentru a-i
exprima convingerea c felul meu modificat de a gndi ar fi urmarea unor
abateri nefireti, cu trimitere la pederastie. Cu adevrat, n acea vreme,
acuzaia n cauz era o ofens de moarte, la propriu.

21

.- Ca o continuare fatala a replicii la Parsifal, in mai 1878, apare la editura

Schmeitzner Omenesc, prea omenesc I, prilej cu care Nietzsche i trimite
lui Wagner ultima (lui) scrisoare, nsoita de un exemplar din noua sa
infaisare filosofica. Fostul maestru ntimpin schimbarea la faa a lui
Nietzsche cu ostilitate, mergnd pna la o ataca n Bayreuther Bltter, pentru
ca, n intimitate faa de Cosima, s califice momentul drept un nceput de
dezechilibru nervos din partea rebelului ucenic.

.-n acceai perioad, n vara anului 1878, Nietzsche ii asum pe

deplin noul mod de a fi, pe drum, cautndu-se, regsindu-se i indeprtnduse iarai att de sine ct i de ceilali: criza vieii a sosit: daca n-a avea
sentimentul fertilitaii imense a noii mele filosofii, m-a putea simi
ngrozitor de nsingurat. Snt insa la unison cu mine nsumi; (scrisoare ctre
Malwida von Meysenbug, Basel, 11 iunie 1878); i nca, la 34 de ani, singur
n muni: Astzi, scutur nca de pe mine tot ceea ce nu este propriu-zis al
meu: oameni, prieteni ori dumani, obinuine, comoditi, cri; triesc n
singurtate pentru muli ani de aici nainte, pna cnd, maturizat i desavirit
mi va fi permis (i probabil va trebui) s m ntorc ca filosof al vieii.
(scrisoare ctre Mathilda Maier, Interlaken, 15 iulie 1878).

.NIHILISMUL

REACTIV:

.- Principalele componente ale nihilismului reactiv snt: resentimentul (e

vina ta c eu snt nefericit), contiina ncrcat (ce formeaz comunitai
reactive: este vina mea) i idealul ascetic (combinaie complice ntre
resentiment i contiina ncrcat prin care nihilismul triumf ca
reactivitate).
Focaliznd natura forei reactive, Deleuze identific nsuirile ei negativiste:
1. este o fora utilitar, cu rol n adaptare i limitare parial; 2. are
calitatea insiduoas de a separa fora activ de ceea ce ea poate, negnd-o

22

i degenernd-o n for reactiv; 3. fiind o fora separat de ceea ce ea

poate, fora reactiv se neag pe ea insai i se intoarce mpotriva ei insei.
Exemplul filosofic cel mai sugestiv n ceea ce priveste definirea general
a reactivitaii, n opoziie cu modul de a fi activ, este disputa celebr dintre
Callicles (personaj platonician admirat de Nietzsche) i Socrate, n dialogul
Gorgias. Ne amintim c unele din temele infruntrii snt: determinarea
celei mai bune ci n viaa, relaia natur (physis) lege (nomos).
Dup Socrate, legea ca produs al celor multi i reunii este o fora mai
puternica dect fora celui puternic, suficient siesi, aristocrat. Numai c, n
viziunea lui Nietzsche, pentru Callicles legea nu constituie o for mai mare,
pentru c ea este a celor slabi. Tocmai ntruct snt mai muli, cei reactivi
prin natura lor (care pot institui pericolul tiraniei majoritatii, cum ar spune,
astzi, Karl Popper) nu pot forma o for mai puternic: chiar i atunci cnd
triumf, sclavul nu nceteaz sa fie tot sclav; atunci cnd cei slabi triumf, ei
n-o fac formnd o forta mai mare, ci separnd forta de ceea ce ea poate.11
B)PLANUL

SIMBOLICO-TEXTUAL:OMENESC

-<<Omenesc, prea omenesc>> constituie monumentul unei crize. Ea se

prezint ca o carte pentru spiritele libere [nota mea, Nicolae Stan: ulterior,
n prefata din 1886, avea s deconspire, sever, c asemenea spirite libere
n-au existat niciodat]; aproape fiecare pagin din ea exprim o victorie
cu ea m-am eliberat de ceea ce nu fcea parte din natura mea. Ceea ce nu
face parte din mine este idealismul; titlul spune <<Acolo unde voi vedei
lucruri ideale eu vd lucruri omeneti, o, numai lucruri prea omeneti!
>>(Ecce homo) - iat mrturisirea trzie a filosofului, n 1888, cu privire la
schimbarea vocii, a mtii,a paradigmei.

- Actuala sa filosofie inaugurat cu Omenesc .... este o trezire, o

desteptare dintr-un vis ce a cuprins omenirea gnditoare secole de-a rndul,
23

cantonnd-o n idealitatea metafizicii: ....aa cum omul raioneaz si azi n

vis, omenirea a raionat multe veacuri de-a rndul i n stare de veghe: cea
dinti cauz care-i venea n minte pentru a explica ceva ce avea nevoie de
explicaie i era de ajuns i trecea drept adevr.
- Dar o astfel de nou filosofie trebuia s-i gseasc o form nou de
expresie, o contra-filosofie. Nietzsche a gsit, ntr-adevr, o modalitate
proaspt de a face filosofie, una ce const n fragmentarism i care se
exprim prin aforism: Lucrul fragmentar ca lucru eficient. ;noile enunuri
sunt produse de o maina de rzboi mobil.(Deleuze).Scopul acestei
filosofii nomadice este evitarea codurilor, expresia unei gndiri n micare,
care urmrete o unitate nomadic n relaie contingent fragil cu exteriorul,
fra a reface unitatea despotic intern a discursului filosofic tradiional.
Giorgio Colli avertizeaz asupra erorii de a numi pozitivist, la modul strict,
aceast perioad, deoarece gndirea pozitivist este contrariul gndirii
nomade: este una sistematic i deductiv. Or, sensul noului stil de filosofare
este unul al intuiiei sensibile, propriu unei metode euristice. Semnificaia
tiinei, pentru Nietzsche, nu are nimic de-a face cu natura impersonal
abstract a calculului. Din contr miza nietzschean se ntlnete n coborrea
spre concretee i devenire.
- Noul ciclu filosofic nietzschean este, conform lui Gianni Vattimo n
Subiectul i masca, o expunere a unei metode: aceea a demascri lumii
decadenei, a purei i nstrinatei idealiti: Actuala noastr nclinaie spre
bucuria realului o avem aproape toi nu poate fi neleas dect prin
faptul c ne-am bucurat, vreme ndelungat i pn la saturaie, de ireal.
(Aurora, af. 244)

- Dac ar fi s poarte un nume i o ntrupare acest impuls de neoprit

ctre suprasensibil i minciun, atunci l-am mprumuta, cel mai bine, din
aforismul 309 al tiinei voioase, oper aflat spre finalul Leului i
24

anunnd, totodat, un salt decisiv spre eliberare i independen:

HITAUL NTUNECAT I PTIMA. Acesta, fanatic al adevrului
metafizic, se npustete asupra cltorului, aflat mereu pe drum, fr s
pietrifice nicio reprezentare, tot mai singur, n dialog numai cu umbra sa,
pn ce i aceasta, la captul zilei, cnd soarele asfinete, va disprea:
ntr-o zi drumeul trnti o u n urma sa, se opri i plnse. Apoi spuse:
<<Avntul acesta spre adevr, realitate, nonaparen, contiin! Ce ciud mie pe el! De ce m urmrete tocmai pe mine hitaul acesta ntunecat i
ptima? A vrea s m odihnesc, dar nu m las.>> Sub presiunea acestui
asalt, cltorul, ostenit i rnit, merge mai departe pe drumul anevoios al
demascrii, aruncnd, totui, prevztor, priviri ncrncenate napoi, acolo
unde, cel mai frumos lucru nu l-a putut reine, nu l-a putut iluziona,
pentru c nu m-a putut opri!
Originea acestui cel mai frumos lucru este CONTIINA.
Periculozitatea acestui prim cel mai frumos lucru ctre care l
mpinge HITAUL NTUNECAT I PTIMA, ne este demonstrat n
aforismul 221 al lui Omenesc II prin echivalarea luminismului (epoca
dominaiei raiunii i finalizat n plan istoric, printr-o revoluie a egalitii,
libertaii i fraternitii) cu tot ce este icnit, histrionic, de o cruzime
animalic, voluptos, ndeosebi sentimental i care se mbat pe sine. 27
Oper a lui raio socratic (n care se origineaz), luminismul devine
violent i intempestiv. Utilitatea lui iniial eliberatoare a devenit, sub
captura mistificatoare a metafizicii, periculoas, pentru c incit la fascinaia
pentru rigidizarea opuselor specific mtii rele a lumii individuaiei.
Pentru a finaliza cu prima ipostaz a HITAULUI NTUNECAT
(vestitor al cunoaterii tiinei contiinei), vom analiza aforismul 344
din tiina voioas care ne ofer prilejul de a face trecerea la celelalte dou
nfiri ale HITAULUI: morala, n genere, i cretinismul ca moral
25

specific metafizic. La ntrebarea simpl: dac este nevoie de adevr?, de

regul rspunsul este afirmativ. Exist o necondiionat voin de adevr.
Dar ce este aceasta, se ntreab Nietzsche, unde i are ea obria, sursa,
primul izvor? Pe linia devoalrii idealitii, Nietzsche constat c voina de
adevr cu orice pre este o form a credinei, este convingerea c
nimic nu este mai necesar decit adevrul . Iar aceast convingere i are
sursa ntr-o valorizare de sine, ntr-un ego destul de omenesc <<nu vreau s
nsel, nu vreau s m nsel nici pe mine nsumi>>: i cu aceasta am ajuns pe
trmul moralei, i anume a unei lumi alta dect cea a vieii, a naturii i a
istoriei, opus lumii acesteia, dar al crei scop este tocmai distrugerea lumii
noastre, sub fascinaia unei irepresibile credine metafizice: MORALA. Ea
nu este altceva dect o minciun convenional. Prin moral nu suntem
dect un supraanimal cci fr erorile care zac n supoziiile moralei, omul
ar fi rmas animal. Aa ns el s-a considerat ceva superior i i-a impus legi
mai severe.De aceea, morala este un mijloc de a conserva n general
comunitatea, iar originea ei se afl n fric i speran.
n sfrit, calatorul aflat n lupt surd cu HITAUL INTUNECAT
I PTIMA, mai trebuie s demonteze ultima capcan a acestuia,
deghizat n cel mai frumos lucru cu rol narcotic i nfind o nou
gteal (cum ar spune Socrate despre neltoarea sofistic, n lupt
verbal cu Gorgias): religia CRETIN.
- Vom mrturisi c ne nsuim calificarea lui Gianni Vattimo, n Subiectul i
masca, conform creia Aceast viziune despre originea i temeiurile
religiei nu e desigur foarte original.... ns viziunea nietzschean despre
religie se nscrie ntr-o perspectiv mai larg a criticii filosofiei sale, anume
una care tematizeaz critica virulent fixat asupra mentalitii moral
metafizice; stilistica nietzschean ofer graie unor frazri feuerbachiene:

26

corporalul ofer mnerul de care poi apuca spiritul. 41 (Feuerbach: secretul

teologi este antropologia).
Dar, n sentimentul religios (ca i n cunoatere i n moral), si mai cu
seam n cretinism, idealul ascetic l sfarm pe om, pentru c el este o
combinie nalt reactiv a resentimentului i a contiinei ncrcate.
Triumful reactivitaii este deplin i el se traduce n culpa cretina.
Ajuns n acest punct de maxim nihilism reactiv, el tinde natural ctre
mplinire, iar aceasta const n autosuprimare, n autodistrugere, pn la
nihilismul complet.
Este ceea ce Nietzsche profetizeaz n aforismul 119 din Omenesc I:
Destinul cretinismului [] el va pieri! Dispariia lui este urmarea logic
a lanului de reactiviti, acum strveziu, cunoscut, clar, ntruchipat n
moral, cunoatere, religie. Este victoria ateismului tiinific, este un
eveniment universal european, la care toate neamurile trebuie s-i aib
partea de merit i de onoruri [] Se vede ce anume l-a biruit pe Dumnezeul
crestin: nsi moralitatea cretin, noiunea de sinceritate privit din ce n ce
mai sever, subtilitatea duhovnicilor contiinei cretine transfigurat i
sublimat n contiin tiinific, n puritate intelectual cu orice pre.
(tiina voioas, af. 357).
Probabil c ajuns aici, aflndu-se nc pe drum, curit ns de
fantasmele celui mai frumos lucru lsnd n urm HITAUL
NTUNECAT I PTIMA, o simpl fiar de hrtie, cltorul urmeaz
ndemnul umbrei i privete spre munii din jur cum soarele asfinete.
.INTERSTITIU:AURORA si STIINTA VOIOASA:
A)PLANUL

EXISTENTIAL:

-Dup anul 1880, depind iarna cea mai intunecat a vieii mele (18791880), devenit ceea ce este: un drume, un hoinarntre sudul Italiei i
27

nordul nalimilor Elveiei, Nietzsche intr brusc i sigur ntr-o etap

luminoas, fericit, pe masura desvririi nihilismului textualo-existenial
ca nihilism complet...
n eseul su despre fostul ei iubit maestru din 1894, Lou
Salom crede c acum debuteaz cariera lui de filosof, abia dup ce filosoful
hoinar care va filosofa cu ciocanul va fi ncheiat curba extern a vieii
sale (de natur administrativ) i va fi poposit mai aproape de propria sa
tem i de propriul su chip, altminteri labirintice axate pe mobilitate i
devenire.
-Aurora apare in iunie 1880, la aceeai editur Schmeitzner.
Dup apariia crii, n vara lui 1881 descoper n Elveia un inut care prea
c-l ateapt dintotdeauna, SILS-MARIA, unde va petrece clipe fericite
(oprle zeeti), din perspectiva crora privete oamenii i lucrurile sub
speciae aeternitatis: ca i cum a fi deja mort de mult vreme ei ma
emoioneaz, m sperie i m ncnt, dar eu sunt total ndeprtat de ei.
Pierdut pentru totdeauna...(scrisoare ctre Paul Re, 8 iulie, 1881, la SilsMaria).
-Noile idei ale animalului marin format, nc o dat, n singurtatea
stncilor Genovei, sunt acum, n luna august 1881 de la Sils-Maria o luna
fundamental a unui DA nc inut sub obroc, dar sosit - ,nfricotoare. Ele
sunt cheia noii sale filosofii ce se anun ca o multateptat amiaz a
lumii, i poart numele Eternei Rentoarceri a Identicului: ... Gndul
Venicei Rentoarceri, aceast suprem formul a Acceptrii, cea mai nalt
care poate fi atins vreodat, aparine lunii august a anului 1881; este
aruncat pe hrtie pe o fil purtnd inscripia <<La 6000 de picioare mai
presus de om i de timp>>. n ziua aceea am mers prin pdure la lacul
Silvaplana; m-am oprit lng un uria bloc piramidal de stnc prvlit, nu
departe de Surlei. Acolo mi-a venit acest gnd.
28

47

Aici i leapd Nietzsche

vechile gusturi i mbrieaz altele, mai ales n muzic, unde, n 27

noiembrie 1881, ascult pentru prima oar Carmen de Bizet, pe care-l
opune cu vehemen lui Wagner.
.CAPCANA

TERESTRA

-aceasta stare de fericire, egoist raional, tinde, n avntul ei intrinsec, s ia

un aspect intramundan: n primvara aceluiai an cade prad, cu sprijinul lui
Re, ultimei oprle zeieti a lumii reale: fascinanta rusoaic Lou von
Salom

, mai tnr cu 17 ani dect ermitul ncarnat la Sils-Maria i

viitoare amic avnd astfel o consubstanialitate generic a unor brbai

geniali: Freud, Rilke, ca s nu-i mai punem la socoteal pe rzboiniculeteric Nietzsche, ca i pe viitorul ei so, Paul Re.
Evenimentul ntlnirii celor doi se petrece la Roma, n aprilie
1882, unde filosoful ajunge la 24 aprilie, invitat de Malwida von Meisenbug.
ncepnd din acest moment i pn n noiembrie, sub puterea magic a
credinei n idealitate si lealitate ca idei generale, din care, printr-un truc
psihologic deducea necesitatea existenei n realitate a acestora (relund
astfel credina primitivului in magie), Nietzsche triete un amor platonic,
n mare parte bizar (privit din exterior!)
.
. S-ar putea spune, n nota preeminenei textului fa de via,
desfurat pn aici, c mortala Lou Salom a fost inventat, comandat,
de noua sev ideal cu care s-a rencrcat filosoful nc din vara lui 1881,
la Sils-Maria. n acest sens, Lou este o pur nscocire psihologic,
necesar etapei: Lou este pregatit pentru latura secret a filozofiei mele
(scrisoare care Peter Gast, octombrie,1882).
Aparent fragila, dar sigur inteligenta Lou i va alctui filosofului-dinamit
un portret fizic unic, emoionant, n trsturile cruia se citesc trsturile
portretului spiritual, al filosofiei sale, aa cum n cear se pstreaz urma
29

peceii: Acest brbat de talie mijlocie, cu trsturi calme i cu prul brun

dat pe spate, mbracat modest dar extrem de ngrijit, putea cu uurin s
treac neobservat. Trsturile fine si foarte expresive ale gurii sale erau
aproape n ntregime acoperite de o musta stufoas, lasat. Rsul su era
uor i nu ridica niciodat vocea vorbind. Mersul su avea ceva prudent i
reflectat care-l fcea s-i ndoaie umerii. Era greu de reprezentat acest
brbat n mijlocul unei mulimi; ntreaga sa fiin era marcat de semnul
particular care-i distinge pe solitari [...]. Minile sale, n schimb, atrgeau
privirile: erau deosebit de albe si de fine i Nietzsche spunea el nsui c ele
trdau geniul su.[...] El acorda o importan asemnatoare urechilor sale
care erau foarte mici i foarte fin modelate; el spunea c erau fcute pentru
<<a auzi lucruri nemaiauzite>> (<<Aa grit-a Zarathustra>>I,25,
Prolog,9).
n ceea ce privete ochii si, ei erau cu adevrat revelatori. Dei pe
jumatate orbi, nu aveau privirea nesigur i scruttoare involuntar care
caracterizeaz majoritatea miopilor. Ei preau mai degrab paznici care
vegheaz asupra propriilor lor comori, santinele protejnd accesul la un
mister impenetrabil. Vederea sa defectuoas rspndea asupra trsturilor
sale un farmec magic, cci n loc sa reflecte senzaiile fugitive provocate de
vrtejul evenimentelor externe, ele nu lsau sa transpare decat emoiile care
se nasc din propria sa gndire. Privirea sa era ndreptat spre interior, dar
n acelai timp depind obiectele familiare ,el prea c hoinrete la
infinit sau, mai exact, ochii si observau viaa sa interioar aa cum
contemplm infinitul [...]. Cnd el se nsufleea n cursul unei conversaii, al
crei subiect l interesa, - cum i se ntmpla uneori n timpul ntrevederilor
noastre - vedeam o lumin emoionant aprinzndu-se n fundul pupilelor
sale, apoi stingndu-se imediat. Dar cnd era trist i copleit, singurtatea
sa se manifesta printr-o dispoziie sumbr, aproape amenintoare, care
30

prea c urc din strfundurile fiinei sale din aceast prpastie

interioar n snul creia el era mereu singur i a crei singurtate nu
putea s o impart cu nimeni din acest abis care-l fcea uneori s se
nfioare de oroare i n profunzimea cruia geniul su sfrete prin a se
prbui fr ntoarcere.
Gesturile sale, i, ntr-o manier general, toat atitudinea sa,
ddeau i ele o impresie de linite i de rezerv. El nu renuna niciodat la o
mare curtoazie i la blndee aproape feminin; caracterul su era la fel i
mereu binevoitor; i plceau formele rafinate i elegante ale vieii...,
Este un portret fizic memorabil i unic, dar, n fond, este un portret al unei
idealiti pure i intangibile, construit cu migal de artist de ctre o
ndrgostit iremediabil i pentru eternitate; de ctre o oprla zeiasc
aflat sub fascinaia masiv i acum devoalat a unui animal marin
fermector prin spirit;
.B)PLANUL SIMBOLICO-TEXTUAL:CATRE

FILOSOFIA

DIMINETII
Afori
smul 617 din Voina de putere marcheaz cu acuratee i pregnan
radicalitatea specific acestei metamorfozri dintr-o filosofie a nihilismului
ntr-una a afirmrii. Momentul acestei transformri este resimit cu o
intensitate maxim (vara lui 1881), autorul lui situndu-se pe o culme a
refleciei corespunztoare unei alte culmi la care ajunsese: cea a
existenei: A imprima devenirii caracterul fiinei aceasta este voina de
putere cea mai nalt.
O dubl falsificare, pornind de la simuri i pornind de la spirit pentru
a obine o lume a fiinrii, a persistenei, a valorii uniforme etc. Faptul c

31

totul revine reprezint apropierea extrem a unei lumi a devenirii de aceea a

fiinei: - culme a refleciei.
Aceast mirific dubl-culme, pe care se va instala n totalitate dup
anul 1883, este anunat de cele dou cri cu caracter interstiial, care au
rolul de a relaxa i slbi gndirea nietzschean, pn la o profunzime
zburdalnic: Aurora i tiina voioas.
.ANALIZA OMULUI METAFIZIC :
-Omul metafizic nc supravieuiete n ipostaza omului cu ceasul n
mn, analizat de Vattimo n Subiectul i masca. Absoluta nesiguran a
omului cu ceasul n mn este expresia ultim crede filosoful italian - a
esenei metafizicului care const n dorina continu i disperat de
dominaie a lumii prin cunoatere. Aforismul 329 al tiinei voioase
radiografiaz cu exactitate condiia profund metafizic a americanului
contemporan (i care contamineaz ntreaga Europ): agitat, lipsit de
spirit, supus muncii ca surs de profit, marcat de lipsa de timp: Gndim cu
ceasul n mn, tot aa cum prnzim cu privirea scufundat n ziarul bursei, trim ca unul care se teme nencetat c <<i-ar putea scpa, ceva>>.
<<Mai bine faci orice, dect nimic>>[...] Fiindc viaa, n goana dup ctig,
ne silete s ne cheltuim ntruna spiritul pn la vlguire, ntr-o nencetat
prefctorie de sine sau nelare sau prentmpinare, adevrata virtute este
astzi s faci ceva ntr-un timp mai scurt dect un altul.
-O alt faet a aceluiai tip uman nvins de dorina de a stpni o
ntlnim n Aurora, aplicat la condiia omului de tiin,un alt nfricoat
de moarte, i tocmai de aceea devenit tiran al spiritului omul ne-eliberat
de spaimele moralei i ale cunoaterii: Mersul tiinei nu mai este
mpiedicat azi de faptul accidental c omul triete aproximativ aptezeci de
ani, cum prea mult vreme acesta a fost cazul. Odinioar, insul voia, n acest
rstimp, s ajung la captul cunoaterii [...] ... se credea, fiindc totul prea
32

rnduit n lume n funcie de om, c i cognoscibilitatea lucrurilor este

rnduit n funcie de o msur omeneasc a timpului. [...] Astfel, folozofia
era un soi de lupt suprem pentru tirania spiritului ...
-La tirania timpului, se adaug tirania cunoaterii, iar pentru ca portretul
tipuluimetafizic s prind contur este necesar tema omuluiascet, ntlnit
n Aurora (af. 113),om care se auto-suprim (pregtindu-i lemne pentru
rugul su propriu), printr-o implozie a spiritului nsetat de propria
cunoatere, pn la anihilare
- Cderea i dispariia omului metafizic nihilist par a fi aproape, totui ele
nu vor veni dect odat cu mplinirea lui n acumulare de maxim durere i
dominaie. Aflat ntr-un ceas greu, filosoful, prizonier al iluziei i al
ndeprtrii fa de via, aude o vestire cutremurtoare: Dumnezeu a
murit: este momentul n care ncepe s se ndoiasc de argumentele sale
tradiionale, trezindu-l din visul greu o psric batjocoritoare care
ciripete: Ce contezi tu? Ce contezi tu? (af. 332 Stiina voioas).
Totui, clipa fatal a ultimului om nu a sosit, ea cznd ca o ghilotin
peste lume odat cu omul cel mai respingtor din Aa grit-a
Zarathustra, n viitorul apropiat. De aceea, credem c Gianni Vattimo se
grbete cnd, n Subiectul i masca, identific vestirea Nebunului din
tiina voioas cu moartea violenei care a dominat viaa noastr timp
de attea secole, n cadrul moralei i al societii lui ratio.54 Semnificaia
morii lui Dumnezeu, ca oper a omului smintit din tiina voioas, nu
poate fi complet, deoarece omenirea nu s-a trezit din vis, iar umbra lui
Dumnezeu amgete pmntenii cu uurina cu care umbrele de pe peretele
pesterii amageau sub-pamantenii.
.VESTIREA NOII FILOSOFII:

33

-Ars n toate nveliurile lui iluzorii,n orizontul dimineii apare i un nou

tip de filosof: n locul celui care filosofa defectele nemilos cu sine i cu
lumea apare unul afirmativ: i unde i caut autorul ei [a Aurorei
nota mea N.S.] acea diminea nou, acea roea delicat, pn acum nc
niciodat descoperit, a unor noi zori, cu care se nal la lumin iari o zi
o, un ir ntreg, o ntreag lume de zile noi ntr-o transmutare a! iari?
tuturor valorilor, ntr-o eliberare de toate valorile morale, ntr-un Da spus
cu trie i ntr-o total ncredere acordat tuturor celor ce pn acum
fuseser interzise, dispreuite, blestemate.(Ecce homo).
Noul filosof se simte ndreptit s pregteasc omenirii o nou
amiaz, n care ea s-i renege trecutul ncrcat, negativist, privind cu
detaare n urma sa, eliberat de moral, dansnd peste moral .
.- Ca nc o justificare a tezei noastre privind consubstanialitatea opervia la Nietzsche, Rdiger Safranski, n Un maestru n Germania,
apreciaz c Nietzsche a vrut s fac din viaa sa, filosofie ...,
metamorfozndu-i propria via n simbolistic. n alte cuvinte, ct
filosofie, atta via.
Filosoful convalescent creeaz omul convalescent.
.-Pentru omul re-nsntoit, posesor al unui suflet muritor, s-a
sfrit cu credina n nemurire, specific omului metafizic, cptnd bunul
curaj de-a grei, de-a ncerca, de-a accepta provizoratul nimic nu-i aa de
important! i tocmai de aceea, indivizi si neamuri ntregi pot viza astzi
nite sarcini grandioase...(Aurora, af. 501). n acest univers unde nu exist
nimic fix i absolut, vechile ustensile nihiliste (valori abstract
prestabilite, imperative categorie pure) sunt dizolvate de ctre omul
legislator, capabil ca din surplus, din preaplinul vieii s creeze table de
valori proprii, sens i valoare. Mediul n care acest tip de om ieit din
comun i construiete propria legislaie este unul schimbat, dincolo de
34

privaie i de sterilitatea idealismelor: aud n jurul meu rsetele cele mai

rutcioase, mai zglobii, mai spiridue: spiritele crii mele, chiar ele, m
cotropesc, m trag de urechi i m cheam la ordine. <<Nu mai suportm
mi strig ele afar, afar cu aceast muzic neagr ca pana corbului. Nu
strlucete oare lumina dimineii n jurul nostru? i nu sntem nconjurai de
pajiti verzi i afnate, mpria dansului? A existat vreodat un ceas mai
bun pentru a fi voios? Cine ne cnt un cntec, un cnt al dimineii, att de
nsorit, de uor, de naripat, nct s nu alunge greierii ci mai degrab sa-i
pofteasc s cnte, s danseze i ei? [.] Nu! Nu astfel de sunete! Haidei s
cntm impreun melodii mai plcute i mai vesele!>>
Aceasta este clipa cnd Zarathustra, vestitorul unui alt regn, ntr-o
diminea, trezindu-se o dat cu zorile, se nfi soarelui(Stiinta
voioasa).
Probabil ca una dintre portretizarile cele mai realiste ale acestei
perioade din creatia lui Nietzsche, ca si din viata lui , este aceea descrisa in
scrisoarea catre Carl von Gersdorff, din 20 decembrie 1887: Intr-un sens
major, viata mea se afla tocmai acum ca in plina amiaza: o usa se inchide o
alta mi se deschide[...]Intr-adevar, pustiul din jurul meu este imens, nu-i
mai suport decat pe straini si pe cunostintele de ocazie si , pe de alta parte,
pe cei apropiati mie intotdeauna.Tot restul a fost sfaramat, ori respins (cu
cata violenta si durere!).

V. :COPILUL(1883 1888):FILOSOFIA PROFETICA.

MOTTO: ,,Vremea tacerii a trecut.
(Scrisoare catre Gersdorff, 1883, iunie)

35

Incepand cu anul 1883, viata si textul nietzscheene isi arata, in mod

transparent, congruenta lor intima. Izomorfismul dintre modul sau de a fi si
modul sau de a gandi este total, fara rest. Sustras iremediabil lumii imediate,
dar tocmai pentru a o re-afirma in eternitate, filosofuldinamita intra in text
si, mai departe, se ofera cu generozitate interpretarilor sub multiplicitatea
carora textul se disperseaza in variante interpretative.
Daca pana atunci, viata lui suportase toate ipostazele murmurului
social mediocrizat, toate iluziile comunitare, dupa decembrie 1882 se va
regasi pe sine intr-o liniste profunda, dramatica in strafunduri, senina la
suprafata. Nevoia de alteritate in intelesul prezentei imediate a celuilalt ii
va fi tot mai straina. Celalalt nu este cel-mai-apropiat, ci cel-maiindepartat.Nietzsche cultiva distanta deoarece ea presupune ierarhie.Lipsa
distantei ( prin cel-mai apropiat) produce contradictii, dialectica , asa cum
sclavul hegelian se raporteaza la stapan , resentimentar.
In consecinta, adept al distantei, Nietzsche era convins ca scrie pentru
oamenii vitorului , pentru cei de dincolo de secolul sau. Secolul al XIX-lea
era ceva ce trebuia depasit . . .
Capodoperele sale vor fi scrise cu frenezie si, in acelasi timp, cu
limpezime de cristal pentru cei care vor si pot s-o recunoasca: Asa grait-a
Zarathustra (1883-1885), Dincolo de bine si de rau(1886), Despre
genealogia

moralei(1887),

Cazul

Wagner,

Amurgul

idolilor,

Antichristul, Ecce homo, Nietzsche contra Wagner (1888).

A)PLANUL EXISTENTIAL:1883-1885
Inca de la finele anului 1882, odata cu iesirea brutala din visul
iubirii casnice, Nietzsche se retrage in resedinta lui sudica, unde se simte
mandru si fericit, in singuratate. Problema vinilor marunte, corozive, a
contradictilor celor-prea-apropiati, este depasita: Cel mai frecvent simt o
36

chemare spre inaltimii, de la care problema tragica pare sa se afle sub

nivelul meu. As dori sa eliberez existenta umana macar de unele aspecte ale
caracterului ei crud si sfasietor.[...]...este vorba de misiunea in fata careia
ma aflu, misiunea vietii mele.1
Intr-adevar, dincolo de toate, Friedrich Nietzsche se izoleaza in golful de la
Rapallo, pe litoralul genovez, la inceputul anului 1883, si scrie in zece zile,
sub o teribila presiune a inspiratiei, prima parte din cartea care avea sa
impuna un nou limbaj filosofic:Asa grait-a Zarathustra.
A doua parte a lui Zarathustra este scrisa la fel, in zece zile, intre
26iunie si 6 iulie 1883, la cuibarul de la Sils-Maria : Ieri au sosit, trimise
de Naumann, colile de control la cel de-al doila Zarathustra; [...]...as putea
spune totusi ca reprezinta o victorie de luat in seama asupra <<spiritului
greutatii>>...(scrisoare catre Peter Gast, Sils-Maria, august, 1883).
A treia parte este redactacta la Nisa, intre 8-20 ianuarie 1884. Sub
cerul alkyonic al Nisei, care straluceste pentru prima data asupra vietii
mele, ii scrie, ca dintr-o departare vesnica prietenului sau arhetipal: Vai,
prietene, ce viata sucita, ascunsa, mai duc si eu! Atat de singur, de singur!
Atat de fara de <<copii>>![...]; ne mai vedem inca, mai stam de vorba spre a
nu tacea-ne mai scriem scrisori spre a nu tacea.Adevarul insa il exprima
privirea...(scrisoare catre Erwin Rohde, Nisa, 22 februarie, 1884).
Partea a patra s-a alipit cu greu restului, dovada sta si faptul ca in Ecce
homo sunt narate numai imprejurarile elaborarii primelor trei parti: si cu
asta eram gata.Totusi, in ianuarie 1885, la Nisa , Zarathustra este finalizat
cu a patra parte, sub semnul uni monstruoase distante luate fata de ceilalti:
De altfel, nu exista pe lume nimeni, in momentul de fata, care sa ma
preocupe mult.( scrisoare catre Franziska si Elisabeth Nietzsche, Nisa , 21
martie 1885).

37

Probabil ca una dintre portretizarile cele mai realiste ale acestei

perioade din creatia lui Nietzsche, ca si din viata lui , este aceea descrisa in
scrisoarea catre Carl von Gersdorff, din 20 decembrie 1887: Intr-un sens
major, viata mea se afla tocmai acum ca in plina amiaza: o usa se inchide o
alta mi se deschide[...]Intr-adevar, pustiul din jurul meu este imens, nu-i
mai suport decat pe straini si pe cunostintele de ocazie si , pe de alta parte,
pe cei apropiati mie intotdeauna.Tot restul a fost sfaramat, ori respins (cu
cata violenta si durere!).
B)STILUL
Nu incape indoiala faptul ca problematica stilului nietzschean - a
formei/continutului - este una din principalele idei-forta ale comentatorilor
filosofului german, care si-a atins apogeul in ,, Asa grait-a Zarathustra.``
Vom incerca sa reducem disputa in jurul limbajului acestei opere la
cateva tipologii, asa cum s-au structurat exegezele si analizele stilistice de-a
lungul timpului.
O prima interpretare, moderata, iscata din dorinta de a ,,salva``
filosoficul din opera nietzscheana, sub presiunea poeticului ei, apartine lui
Stefan Augustin Doinas, in introducerea lui la editia tradusa de insusi
valorosul poet roman la editura Humanitas: ea consta in calificativul de
,,discurs-mixt`` aplicat lui Zarathustra: : ,,In Zarathustra, nota originala
consta, ca in orice opera de poezie autentica, in imprejurarea, devenita
norma, ca forma este inseparabila de continut []e limpede ca in Also
sprach Zarathustra gandirea nu s-a nascut si afirmat pe sine impotriva
imaginatiei, ci tocmai servindu-se de aripile frematatoare ale acesteia.``9
Intr-o a doua tipologie interpretativa, intre cei care-l reduc pe Nietzsche la
zona beletristica, expediindu-i importanta filosofica, este si Paul Ernst(citat
de Stefan Augustin Doinas) care, in 1890- imediat dupa cadera fizico38

psihica a lui Nietzsche-, sigur de sine si de verdictul sau, ghilotina stilul

nietzschean: ,,Trivial; dar de o trivialitate ascunsa, vicleana, care, sub un stil
extrem de bombastic, lasa loc presimtirii unui sens mai adanc. Si mai cu
seama fraze, fraze grase, fraze umflate!
O a treia tipologie este aceea care pune accentul pe gandirea
profunda a filosofului - tragic si legiuitor, poate servindu-se de insasi
meditatia lui Nietzsche asupra filosofului ca filosof mascat.Aceasta a fost,
dupa Nietzsche, forma sub care, multa vreme, a aparut spiritul filosofic care
a trebuit intotdeauna sa inceapa prin a se travesti si a se ascunde sub
vesmantul tipurilor anterior stabilite ale omului contemporan,cel al
preotului, al vrajitorului.
continutului

asupra

formei,

Pe aceasta linie a preeminentei

Heidegger

respinge

interepretarea

beletristica a operei nietzscheene, din perspectiva afirmarii unui

continut, a unei gandiri monumentale:De fapt, opera fundamentala
planuita, Vointa de putere, este tot atat de poetica pe cat de imbibata de
gandire este Zarathustra. Raportul celor doua opere ramane acela dintre
propilee si monumental principal .
Deoarece analizam natura limbajului nietzschean, trebuie sa
poposim asupra textelor ermitului vesel referitoare la aceasta tema :
cum se defineste, cum se circumscrie limbajul adecvat filosofiei. Lucratorii
in filosofie (dupa modelul lui Kant) sunt inlocuiti cu filosofi legiuitori,
poruncitori, pentru care: << cunoasterea>> lor e creatie, creatia lor e
legiferare, vrerea lor de adevar este vointa de putere.
S-ar parea, insa, ca prin acest limbaj, nu facem inca un pas inainte
privind forma continutul filosofiei nietzscheene. Este, in aceasta
comunicare aparte, ceva ce ne scapa, ceva insesizabil si care nu se lasa spus
pana la capat. Avem impresia de lipsa asemanatoare cu acea pe care ne-o
transmit insesi precizarile lui Nietzsche despre limba lui Zarathustra: Ce
39

limba va vorbi un asemenea spirit atunci cand vorbeste cu sine insusi?

Limbajul ditirambului Eu sunt cel care a descoperit Ditirambul. Sa ascultam
cum Zarathustra vorbeste cu sine insusi inainte de rasaritul soarelui; o
asemenea fericire smaragdina, o asemenea dulceata zeiasca, nu a mai rostit
inca nici o alta limba inainte de mine.
Dupa aceasta prezentare directa a referentului, a textului supus
sondarii hermeneutice, s-ar putea trece la cea de-a patra tipologie
interpretativa: aceea a institurii unei noi forme de comunicare.
Mai intai, editorul italian Giorgio Colli, in Postfata sa din 1968 la Asa
grait-a Zarathustra, crede ca avem de-a face cu o focalizare asupra a ceea
ce se intentioneaza a se comunica.17 Avem motive sa sustinem ca analiza
lui Colli submineaza teoria discursului mixt, deoarece limbajul ditirambic
nu este nici preponderent poetic, nici preoponderent gandirist, ci comunica
o anumita imediatete a vietii, dincolo de reprezentare si constiinta;
Poate ca filosoful contemporan care a surprins cel mai inspirat lipsa,
inexprimabilul din textul nietzschean este Gilles Deleuze, in Gandirea
nomada. Nomadismul este un concept deleuzian care arata caracterul
de iesire in afara a gandirii nietzscheene. Pana la Nietzsche, fiecare
filosof avea filosofia lui, avea un cod prin care-si conceptualiza propria
viziune, intrerupand miscarea vie a gandirii, ne-reductibila si, in acest mod,
stopand relatia cu exteriorul. Filosofia era expresia purei interioritati care
urmarea decodarea proprie prin instrumentele codarii: legea, contractul,
institutia. Orice lector al unei astfel de filosofii devenea prizonierul puterii ei
imobile, circulare.
In contradictie cu aceasta rationalizare filosofica, Friedrich
Nietzsche ne propune, in exprimarea lui Deleuze, o gandire nomada care
asemeni lui Kafka in literatura bruiaza toate codurile: el este cel

40

dintai care concepe un alt tip de discurs ca o contra - filosofie. Adica un

discurs inainte de toate nomad
Rezulta ca functia principala a acestui nou mod de comunicare antisistem este lupta contra culturii, in acceptia data de Pierre Klossowski:
cultura ca suma a cunostintelor, ca intentie de a preda si invata, intentie
savarsita de filosoful-dascal.Tensiunea dintre cultura si reversul ei,
tonalitatea sufleteasca (care nici nu se preda si nici nu se invata) este
specifica lui Nietzsche: cu cat cultura se acumuleaza, cu atat se aserveste ei
insasi si cu atat sporeste reversul ei, intesitatea muta a tonalitatii
sufletului.Pana cand tonalitatea sufleteasca ce surprinde pe dascal sparge in
sfarsit intentia de a preda: astfel izbucneste slugarnicia culturii in momentul
in care ea se izbeste de mutismul discursului lui Nietzsche. Dupa
Klossowski, in gandirea ditirambica nietzscheana exista doua miscari
divergente: notiunea de luciditate nu valoreaza decat in masura in care
obscuritatea totala nu inceteaza de a fi luata in calcul, deci afirmata.
Lupta interna dintre luciditate si obscuritate este marca noii
filosofii legislatoare.
In sfarsit, in aceasta ultima a patra tipologie a interpretarilor limbajului
nietzschean intra si Jacques Sojcher cu Nietzsche, intrebarea si sensul:
Sa-l citim pe Nietzsche. Sa-i cerem celui ce nu a fost, la modul propriu-zis,
nici filosof, nici poet, ci poate primul ganditor nou, postum chiar si astazi,
care n-a incetat sa anunte sfarsitul metafizicii, sfarsitul nihilismului ca fiind
orizontul posibilitatii noastre, viitorul sensului . . .
Nietzsche se arata a fi un filosof care incearca sa comunice
incomprehensibilul.Dar cum se poate intampla acest lucru? Ce
inseamna a comunica? Dupa Sojcher, comunicarea este de doua tipuri:
una banala, destinata celor multi prin dresajul culturii si educatiei; alta,
destinata exceptiei care conserva distanta: ea este o fiinta atemporala,
41

inactuala, actuala numai la viitor:,,Asa grait-a Zarathustra este cartea in

care figura inlatura orizontul gandirii, al limbii, si (se) cheltuie, duce la
deruta, la absenta drumului, la pierderea identitatii, pana-n punctul din care
trebuie sa treci mai departe, sa te intreci, sa faci exceptie. Asa grait-a
Zarathustra este cartea exceptiei.
C)STRUCTURA
S-a spus, nu fara temei, ca alcatuirea arhitectonica a lui ,,Asa grait-a
Zarathustra, prin cele patru parti, este o replica(uneori cu accente parodice
excesive) la cele patru evanghelii care circumscriu fenomenul istoricoreligios iisusian. Tot astfel, cele patru perspective nietzscheene vor sa
anunte o noua umanitate, dionisiaca. Vechea opozitie de tinerete
Dionysos-

Socrate

este

finalizata

in

opozitia

doua

tipuri

ireconciliabile:Dionysos- Crucificatul.
Asadar, tema generala a capodoperei nietzscheene este apusul
(,,scapatarea) unei umanitati depasite si, concomitent, urcarea
treptelor catre un alt tip, cel al Supraomului.
Pretextul narativ, cu forma ditirambica, imnica, dincolo de metafora
sau analiza, il constituie momentul cand, la patruzeci de ani, intr-o ,,buna
dimineata, profetul Zarathustra paseste in fata soarelui si-si tine
Precuvantarea in care anunta venirea iminenta a unui alt mod de a fi. Caci ,,
Omul e doar o funie, intinsa intre bestie si Supraom-o funie peste un abis.
[]/ Ce e maret in om e ca-i o punte, nu un capat
Atunci cand soarele ajunge la amiaza, iar umbra dispare, Zarathustra
isi incepe apusul, coborand printre oameni, pentru a propovadui o noua
invatatura: a Supraomului:,,Vin sa va-nvat ce este Supraomul.[]/ Sensul
pamantului e Supraomul. O, daca voi v-ati incorda vointa:sensul pamantului
sa fie Supraomul!
42

D)PLANUL SIMBOLICO-TEXTUAL:ASA GRAIT-A

ZARATHUSTRA
Poate ca nici un alt ganditor nu a fost interpretat, inteles, asumat atat de
radical diferit ca Friedrich Nietzsche.
In principal, doua sunt paradigmele interpretative prin care este
valorizata filosofia nietzscheana: cea metafizica, si, bineinteles, cea
antimetafizica.
Referindu-se la aceasta curiozitate a istoriei culturii, Jean Beaufret
sublinia ca: dubla gandire a fiintarii in fiinta sa ca vointa de putere si a
devenirii sub constrangerea fiintei ca eterna reintoarcere a Identicului
constituie in filosofia lui Nietzsche o dificultate inextricabila. [] Nu numai
pentru noi, ci si pentru Nietzsche insusi.
Altfel spus, din echivocitatea intrinseca, inerenta
conceptelor fundamentale nietzscheene, se deduce o dificultate
fireasca a receptarii, o multiplicitate conflictuala hermeneutica.

1.PARADIGMA METAFIZICA:MARTIN HEIDEGGER

La fel ca intreaga gandire a Occidentului de la Platon incoace,
gandirea lui Nietzsche este metafizica, ea nu este altceva decat
implinirea metafizicii occidentale-iata ideile esentiale sub semnul carora
stau prelegerile anuntate in programul Universitatii din Freiburg pentru
semestrul de iarna 1941-1942, dar neprezentate efectiv, ci numai cuprinse in
Nietzsche II, Pfullingen 1961.
- pentru a intelege cat din acest diagnostic sever provine din propria
filosofie si cat vizeaza cu adevarat continutul intim al gandirii lui Nietzsche,
43

ar fi indicat sa poposim asupra conceptiei heideggeriene despre metafizica,

despre spiritul lumii contemporane.
- dupa ce-si va fi scris si publicat capodopera, dupa tribulatiile cunoscute
ale existentialitatii sale, in Introducere la <<Ce este metafizica>>
(1949), Heidegger re-sintetizeaza relatia fiintei si a fiintarii. Rostul
metafizicii este sa gandeasca fiintarea ca fiintare, fiinta nefiind decat
lumina in care apare fiintarea ca fiintare. Discursul metafizic numeste
fiinta si are in vedere fiintarea ca fiintare. Ca urmare, esenta metafizicii
nu este altceva decat istoria absentei si a uitarii adevarului fiintei, de la
Platon incoace.Pentru gandirea metafizica, fiinta este prezenta
permanenta, inertiala, ea intemeind, totodata, fiintarea, ceea ce este
prezent.
Explorand natura lumii contemporane, Heidegger, o reduce la o lume a
tehnicii. In eseul Intrebarea privitoare la tehnica (conferinta sustinuta la 18
noiembrie 1953, in aula Institutului Politehnic din Munchen) esenta tehnicii
este numita Ge-Stell, adica : modul in care realul iese din ascundere ca
situare disponibila35. Natura lui este constrangatoare in sensul de cerere
insistenta de livrare prin care naturii I se pretinde, in chip insistent, de a ceda
energie . . . 36
Bunaoara, ne invata Heidegger, bunicul padurarului actual, nefiind supus
comenzii generate de Ge-Stell se plimba liber si fericit prin padure, in vreme
ce nepotul lui, padurarul de astazi, administreaza padurea intr-un sens
functional, comandat de o forta suprapersonala : comanda industriei de
prelucrare a lemnului.
Omul lumii de azi se afla in plasa malefica a insistentei
cereri de a se livra proprie Ge-Stell-ului.El se supune unei comenzi pe
care nu o sesizeaza ca pe o constrangere.

44

Heidegger analizeaza cinci cuvinte fundamentale ale metafizicii lui

Nietzsche: vointa de putere, nihilismul, eterna reintoarcere, supraomul si
dreptatea.
Ne vom opri asupra a trei dintre ele: vointa de putere, eterna
reintoarcere, supraomul, care ne apar ca esentiale in dezvaluirea gandirii
heideggeriene cu privire la natura filosofiei nietzscheene.
a) VOINTA DE PUTERE
Expresia insasi este decodata prin analiza termenilor: vointa este
aspiratia catre ceva; iar puterea este exercitarea fortei. Astfel ca vointa de
putere exprima aspiratia catre posibilitatea exercitarii fortei, fiind un
sentiment al lipsei38. Aceasta interpretare uzuala, romantica si violenta, ne
avertizeaza Heidegger, este straina de Nietzsche. , Heidegger califica vointa
de putere drept caracterul fundamental al fiintarii ca o atare fiintare,
caci, am vazut in Zarathustra: a fi este totuna cu a-vrea-sa-fii-stapan.
Deci, intre vointa si putere exista o simbioza totala: vointa, departe
de a aspira catre putere, este prezenta ca factor mobil in chiar esenta
acesteia. Cele doua concepte sunt originar unite indestructibil in esenta lor,
si nu sunt recompuse la un moment dat. Unitatea lor originara lumineaza
esenta unica a unui intreg: esenta puterii. Este vorba de o putere pe drum
<<catre>> ea insasi, dar nu ca o aspiratie, ci ca pura exercitare a puterii.
Concluzia lui Heidegger este aceea ca metafizica vointei de putere
este o gandire a valorilor.. In consecinta, vointa de putere este
subiectivizata si ea cuprinde intreaga fiintare ca atare.
Natura afirmativa a nihilismului este foarte importanta in argumentarea
heideggeriana: valorile de pana acum au fost devalorizate, dar fiintarea in
intregul ei subzista; rezulta ca nihilismul nu tinde catre dizolvarea in Nimic,
nu aspira catre pura nimicire.Astfel inteles, nihilismul apare ca o eliberare.
.b)ETERNA REINTOARCERE A IDENTICULUI
45

Eterna reintoarcere a Identicului este conditia sensului afirmativ al

nihilismului:faptul ca nu totul se dizolva in purul nimic. . Eterna
reintoarcere a Identicului apare drept lege primordiala a fiintarii in
totalitatea ei. Argumentatia acestei definiri are in vedere urmatoarele etape:
vointa de putere instituie conditiile conservarii si intensificarii care sunt
valori; puterea nu cunoaste scopuri in sine, finale(nu exista o stare finala), ci
scopul puterii este depasirea in putere mereu pe drum catre propria ei
esenta.
Pentru a finaliza cu definirea completa a conceptului,
realizata de catre Heidegger, sa precizam ca spiritului metafizic ii este
proprie fiinta ajunsa la prezenta. Ceea ce intalnim si la Nietzsche, crede
Heidegger, sub forma clasica a relatiei dintre fiinta si devenire ( fiintare).
Ceea ce devine este numit de catre Heidegger nepersistent, iar fiinta
(persistenta) este regasita intr-o miscare a circuitului eternei
reintoarceri: Eterna reintoarcere a aceluiasi este ajungerea la
prezenta (Anwesung) a nepersistentului( a ceea ce devine) ca atare, insa
aceasta

se petrece in cadrul unei supreme persistente (miscarea in

circuit), a carei unica menire este de a asigura posibilitatea permanenta

a exercitarii puterii

ca putere.Analitic, Identicul (Aceluiasi-ul) care

revine are o dubla fateta : pe de o parte are o subzistenta relativa (ca

devenire), iar pe de alta parte, reantoarecerea lui pe circuit semnifica o
continua readucere la persistenta: Eterna reantoarcere este cea mai
persistenta aducere la persistenta a nesubzistentului.
c) SUPRAOMUL
Am aratat ca vointa de putere este subiectivitate ce se
depaseste continuu prin valori care sunt conditii perspectivistice de crestere.
Aceasta forta fluida da nastere subiectivitatii neconditionate ajunsa la
implinire ca subiectivitate a vointei de putere, Supraomul. Prin el se
46

ruineaza preeminenta detinuta de ratiunea ce isi reprezinta.. Acest act

al ruinarii absolutului traduce esenta metafizica a evenimentului
mortii lui Dumnezeu. In lipsa Dumnezeului suprasensibil,
subiectivitatea (vointa de putere) se vrea pe sine insasi ca putere.
Drumul catre noul tip este explicat in doua mari etape ale reprezentarii
subiectului.
In timpurile de inceput(antichitatea), fiecare fiintare era subjectum,
adica acel ceva ce se afla aici de fata de la sine.

51

Este

subiectivitatea in sens originar.

In epoca moderna, subjectum devine substantialitate determinata ca
reprezentare ce se reprezinta pe sine: omul ca fiinta rationala (la Kant
subiectivitate a fiintarii; la Hegel: subiectivitatea neconditionata, ca
reprezentare neconditionata pentru sine, este insasi fiinta intregii fiintarii)
Actul nihilist nietzschean al rasturnarii, simbolizat prin moartea lui
Dumnezeu, creeaza Supraomul nu ca o noua umanitate suprasensibila, ci
ca subiect suprem ca pura exercitare de sene ca putere a vointei
de putere. Acest subiect suprem se afla in totalitatea fiintarii, adica in
eterna reintoarcere a aceluiasi.
Acest tip de om rasturnat este stapanul pamantului, iar conditiile
dominatiei(valorile) sunt instituite prin masinalizarea lucrurilor (adica,
economisirea fortei lor) si prin disciplinarea omului(adica, acumulare de
forta si purificare).
2. PARADIGMA ANTIMETAFIZICA: GILLES DELEUZE.
Valorizarea filosofiei nietzscheene de catre filosoful francez Gilles
Deleuze se inscrie in asimilarea treptata, in trei etape, a viziunii ermitului
vesel, de gandirea filosofica franceza a secolului XX.
47

. Intr-una din cartile sale dedicate filosofiei lui Nietzsche (Nietzsche,

1965, tradusa in romaneste de catre Bogdan Ghiu, la editura All), Deleuze
sintetizeaza patru contrasensuri posibile ale interpretarii lui
Nietzsche, marcand prin acest avertisment tocmai pilonii unei
receptari anti-metafizice a filosofiei nietzscheene, in total dezacord cu
interpretarea heideggeriana: 1) referitor la vointa de putere (sa credem
ca vointa de putere inseamna <<dorinta de a domina>> sau <<a vrea
puterea>>); 2) cu privire la cei puternici si cei slabi(sa credem ca cei
<<tari>>, intr-un regim social, sunt, prin acest fapt, si <<puternici>>);
3) cu privire la Eterna Reantoarcere (sa credem ca este vorba de o idee
veche de cand lumea, preluata de la greci, hindusi, babilonieni etc.; sa
credem ca este vorba, in cazul ei, de un ciclu, de o revenire a Identicului
sau de o intoarcere in acelasi punct); 4) cu privire la operele ultime (sa
credem ca aceste opere sunt excesive sau descalificate, deja, de
nebunie).
a) VOINTA DE PUTERE
Filosofia nietzscheana a vointei demoleaza vechea metafizica prin
identitatea dintre a vrea si a crea, pe de-o parte, si dintre vointa si
bucurie, pe de alta parte: un om ce vrea, un creator si un vizionar [...].
Vointa iata cum se numeste liberatorul si heraldul bucuriei... .
Anterior, in lumea metafizicii, vointa dorea puterea ceea ce facea
din putere ceva reprezentat, careia-i erau atribuite valori deja facute - idee
proprie unor neputinciosi.
Dimpotriva, argumenteaza Deleuze, nu vointa vrea puterea, ci
puterea este elementul genetic si diferentiator in vointa: ea vrea in vointa si
astfel ea interpreteaza si evalueaza. . Daca vointa este forta ce se raporteaza
la o alta forta (vointa fiind elementul diferentiator al fortei), atunci vointa de
putere vrea un anumit raport de forte, un complex de interactiuni care
48

alcatuieste un TIP de forte si vrere; tipul doneaza sens si valoare fiecarui

fenomen subsumat; astfel, vointa de putere are un caracter plastic,
regasindu-se in fiecare caz in parte: ...vointa de putere este doar Unu, dar
Unu care se afirma despre si din Multiplu. Unitatea ei este cea a Multiplului
si nu se spune decat despre si din Multiplu. Monismul vointei de putere este
inseparabil de o tipologie pluralista.
Metafizica apare atunci cand vointa de putere se desparte de forta,
sau atunci cand, uitand diferentele dintre forte, se identifica forta cu
vointa. Or, pentru ca vointa de putere sa-si mentina caracterul genetic al
fortei si sa fie principiul sintezei fortelor, ea trebuie sa fie ceva care vrea,
iar forta sa fie cea care poate; numai astfel, forta este un concept victorios
printr-o vrere launtrica.
Perspectiva antimetafizica (exprimata in Asa grait-a Zarathustra
- :Despre depasirea de sine), o regasim si in Vointa de putere,
fragmentele 641 si, respectiv, 642: Noi numim <<viata>> o diversitate
de forte asociate printr-un proces comun de nutritie... [...] <<Viata>> ar
trebui definita ca o forma constanta de procese de stabilire a fortei,
procese in care diferiti combatanti la randul lor se dezvolta inegal.
Gilles Deleuze aduce trei contrasensuri la vointa de putere
inteleasa ca vointa care vrea puterea:
1.Puterea este interpretata ca obiectul unei reprezentari: scopul vointei
este si obiectul reprezentarii (omul originar hobbesian se vrea
recunoscut prin dominatie: constiinta, la Hegel, se vrea recunoscuta de
un altul ca o constiinta de sine) este conditia sclavului, a nihilistului.
2.Presupune existenta unor valori prestabilite, admise, care sunt
atribuite vointelor. Departe de a mai fi creatoare de valori noi, vointa
de putere inteleasa metafizic devine vointa de a te face recunoscut
prin valori deja universalizate: avere, onoruri, putere, reputatie.
49

3.Valorile atribuite traditional sunt rezultatul unei lupte de natura

darwinista ( de la Hobbes la Hegel): sunt valori ale sclavului prin care
acesta actioneaza resentimentar asupra ierarhiei.

b)

ETERNA REiNTOARCERE A IDENTICULUI

Ideea comun-populara a eternei reantoarceri pare a nu fi noua, ci ea

si-ar avea originea la popoarele primitive: timpul este o succesiune de
cicluri cosmice.
Lipseste acestei conceptii populare momentul decisiv al transmutatiei,
al convertirii negativului in pozitiv. In aceste sens, se poate spune, cu
indreptatire, ca intreaga Asa grait-a Zarathustra este o istorie a pregatirii
transmutatiei, a depasirii ciclicitatii.Zarathustra este un profet ce trece prin
diverse ispitiri ale unei umanitati epuizate pusa sub semnul vointei de
nimicire.In Partea a treia a lui Zarathustra(Despre viziune si
enigma),imaginea nihilista a timpului ciclic este asociata unei instantieri
nihilist-umane : piticul: <<Oricare dreapta minte>>,a murmurat piticul cu
dispret.<<Oricare adevar e curb,iar timpul insusi e un cerc>>.<<Tu,spirit al
impovararii!>> i-am zis eu manios, <<sa nu iei lucru-acesta prea usor!>>.
Dimpotriva, argumenteaza Gilles Deleuze, in raport cu reprezentarea
piticului, eterna reintoarcere dionisiaca este reproducerea devenirii ca
producere a unei deveniri active: se reintoarce numai pozitivul, iar
negativul este eliminat; diferenta este afirmatie pura; revenirea este
fiinta diferentei care elimina tot negativul; diferenta e fericita; multiplul
,devenirea,hazardul sunt suficiente, prin ele insele obiecte de bucurie; doar
bucuria revine.

50

Printre multiplele capcane, ispitiri in care cad oamenii superiori, ce n-au

capacitatea de a renaste dionisiac,este si aceea a inchinarii la aparenta
dionisiaca: magarul care spune I-A,mimand afirmatia.Este semnificativ
faptul ca desteptarea oamenilor superiori,in pestera,in vederea slujirii
falsei afirmatii prin celebrarea magarului,o face omul cel mai
respingator(ucigasul lui Dumnezeu),cel ce dusese nihilismul la forma lui
extrema pentru o umanitate in curs de extinctie,dar inca nepregatita de
implozia autosuprimarii.
c) SUPRAOMUL
Pentru a afirma Supraomul, Friedrich Nietzsche supune unei critici
radicale natura umanitatii ca expresie a devenirii reactive a tuturor
fortelor. Omul o natura slaba, posesorul unei morale de sclav este,
prin violenta sa nihilista, un pericol pentru cei puternici (aristocratie):
omul teoretic (radacina nihilismului) rastoarna lumea greaca ; Iudeea
(moralei crestine) rastoarna forta Romei ; Reforma rastoarna dialectic
explozia de vitalitate a Renasterii.
De aceea, pentru a elimina vointa de neant a omului, Zarathustra
(steaua de aur) invita diversele fatete ale umanitatii, multiplele
ipostaze ale nihilismului, in pestera sa, in vederea convertirii acestora
prin transmutatie.
O varianta a exemplaritatii umane, oaspete temporar al pesterii profetului,
este omul cel mai respingator (produsul nihilismului reactiv si cauza celui
complet) care-l ucide pe Dumnezeu.
Urmasul lui imediat este un conglomerat de fiinte aflate in suferinta, care
poarta numele unei tipologii: ultimul om. Zarathustra aude strigatul
suferintei acestuia, pleaca in cautarea lui si gaseste particularizarile deja
51

amintite si caricaturizate: prezicatorul, cei doi regi, omul cu lipitoarea,

vrajitorul, ultimul papa, omul cel mai respingator, cersetorul de bunavoie.
Toti il intampina pe Zarathustra cu bucurie, ceea ce poate arata o anumita
capacitate de pre-intelegere a invataturii profetice. Insa raman doar
potentialitati.
Finalul nihilismului se apropie odata cu pieirea omului.Intradevar, aceasta succesiune de masti nihiliste incarneaza adevarata tema
a lui Zarathustra: istoria pregatirii pentru moartea omului.

E)

CONCLUZII

Cele doua perspective de evaluare a filosofiei nietzscheene, opuse, isi

au, la randul lor, comentatori, sustinatori si, deopotriva, adversari.
Poate ca fiecare din cele doua interpretari s-ar putea justifica, in masuri
diferite si in timpi diferiti, in opera nietzscheana.De pilda Asa grait-a
Zarathustra, scrisa intre 1883-1885, este o opera plurala, in care nu se pot
identifica elementele heideggeriene. Pe de alta parte, unele accente
metafizice s-ar putea localiza in Vointa de putere, scriere totusi
nepublicata de autor, desi Montinari concluzioneaza ca filosoful isi
incheiase lucrarea inainte de catastrofa din Torino.
-Recapituland viziunea lui Heidegger asupra lui Nietzsche, vom aminti
ca vointa de putere este ,,caracterul fundamental al fiintarii ca o atare
fiintare, ea este subiectivitate, al carei semn distinctiv il constituie
tocmai gandirea valorilor; in consecinta, Supraomul a fost definit ca
subiectivitate neconditionata ajunsa la implinire ca subiectivitate a
vointei de putere.In sfarsit, acest animal stabilit in chip definitiv(in

52

sensul autonomiei) domina pamantul prin masinalizarea lucrurilor si

disciplinarea omului.
-In cartea sa Resurectia lui Dionysos, Mihai Spariosu ii reproseaza lui
Heidegger ca nu reflecteaza indeajuns asupra ideii de joc al Fiintei,
prezenta la Nietzsche. In toata opera lui, Nietzsche critica, de fapt, intreaga
istorie culturala occidentala, de natura rationala, prin intoarcerea la valorile
grecesti prerationale (dionisiace). In totala contradictie cu Heidegger, vointa
de putere este introdusa de Nietzsche ca o contra-doctrina la traditionalmetafizica Vointa de Adevar, afirmand ca aceasta din urma nu este decat o
forma deghizata a celei dintai, impreuna cu toate judecatile de valoare si
aprecierile despre bine si rau care o insotesc.
-O alta critica adusa anti-nietzscheanismului heideggerian este aceea a lui
Eugen Fink in a sa Nietzsches Fhilosophie. Fink critica interpretarea
oferita de Heidegger vointei de putere nietzscheene care-l califica pe
Nietzsche ca fiind in continuare prizonierul unei metafizici a
subiectivitatii, care concepe Fiinta fiintarii ca obiect al reprezentarii.
Pentru Fink, Nietzsche se situeaza in dimensiunea misterioasa a
jocului, prin metafizica sa artistica, prin viziunea heracliteana a unui
Zeus-copil al lumii.
- Pe aceeasi linie a criticii fata de anti-nitzscheanismul heideggerian se
situeaza si Michel Haar, in convorbirea cu Marc Crpon si Marc de Launey,
publicat in Secolul 21, 2001. Primul repros adus de filosoful francez se
inscrie in observatia mai larga potrivit careia Heidegger este influentat
in valorizarea lui Nietzsche de propriile lui reflectii cu privire la tehnica
(a carei esenta, Ge-Stell-ul, ar comanda lumea contemporana): vointa de
putere nietzscheana ar fi rationala, in relatie cu rationalitatea
tehnologica, fiind principiul de calcul al valorilor.
53

Al doilea repros vizeaza interpretarea abuziva a lui Heidegger

asupra Supraomului:un functionar al tehnicii, o anticipare a
tehnocratului.
Violentele hermeneutice heideggeriene ii par lui Haar incredibile, ca,
de pilda, reducerea vointei de putere la essentia prin care, in mod nepermis,
Heidegger neglijeaza si trece sub tacere critica nietzscheana a conceptului
de esenta, de substanta, de subiect inzestrat cu identitate. Nu exista pentru
Nietzsche, esenta, in sensul unui eidos platonico-aristotelician. Vointa de
putere se sustrage oricarei eidetici, precum si oricarui substantialism.
Intr-adevar, fortarea heideggeriana este violenta, deoarece ,,Vointa de
putere, din care Heidegger isi aduce argumentele viziunii sale, este
dominata de prezenta interpretarii si a perspectivismului ca moduri de a
fi ale lumii: Intrebarea <<ce este aceasta?>> inseamna instituirea unui
sens vazut dintr-o alta perspectiva. <<Esenta>>, <<natura interna>> sunt un
rezultat al perspectivei si presupun deja o multiplicitate. [] Nu putem
intreba: <<cine interpreteaza?>>, caci insasi interpretarea exista (dar nu ca o
<<existenta>>, ci ca un proces, ca o devenire) ca o forma a vointei de
putere, ca un afect. (V.P.,III, fr. 556).
Incheiem aceasta problematizare a conceptelor nietzcheene, pe tema
jocului dintre metafizic si anti-metafizic in opera ermitului vesel, cu
reflectiile lui Gilles Deleuze asupra ideii lumii ca joc universal in care
devenirea ca joc este si fiinta devenirii, eterna reantoarcere.
Eterna reantoarcere este rezultatul loviturii de zaruri
prin care necesitatea iese din hazard. Jocul temeiul fiintei nietzscheene
are doua momente: cand zarurile sunt aruncare, de pe pamant (caci o
zeiasca masa e pamantul, care se zguduie de noile cuvinte creatoare si de
zarurile zeilor Cele sapte peceti), si cand zarurile cad in cerul
nevinovatiei. Aruncarea (pamantul) semnifica afirmarea hazardului, iar
54

caderea (cerul) semnifica afirmarea necesitatii prin combinatia

zarurilor in cadere. Referindu-se explicit la Heidegger, Gilles Deleuze
arata ca acesta realizeaza o interpretare a textelor nietzscheene mai
apropiate de propria sa gandire decat cea a lui Nietzsche. Heidegger nu
tine seama de latura critica a operei lui Nietzsche care nu-si intemeiaza
afirmatia in fiinta. De altfel, ca avataruri ale nihilismului, fiinta, adevarul,
omul si asumarea (impovararea), sunt postulate fata de care filosofia lui
Nietzsche se opune prin afirmarea perspectivismului si a interpretarii:
Perspectivismul este doar o forma complexa de specificitate.
A`)PLANUL EXISTENTIAL:1886-1887.
-Tot ce a scris Friedrich Nietzsche dupa Zarathustra se afla intr-o
osmoza deplina, interna, a problematicii. Intr-adevar, in Dincolo de bine
si de rau, Genealogia moralei, precum si in toate scrierile din anul 1888
(care difera insa prin tonalitate), se regaseste un discurs filosofic care
poate parea fascinat de tentatia sistematicitatii cum credea Giorgio
Colli in Postfata la Dincolo . . . - , dar care, in fond, este omogen si
limpede in duritatea lui: se filosofeaza cu ciocanul transmutatiei ce
elimina, odata in plus, negativitatea. Pentru a sesiza originea comuna a
tematicii acestor scrieri de la Dincolo, la Antichristul trebuie
mentionat faptul ca fundalul generator de idei preluate si prelucrate in toate
operele de dupa 1885 este proiectata capodopera mereu in pregatire, Vointa
de putere.
-Dar centrul de forta al vietii si operei sale, in acesti ani, este cuibarul de la
Sils-Maria, unde-si finalizeaza cele doua opere post-Zarathustra: Dincolo de
bine si de rau (scrisa in iarna lui 1885-1886 si publicata in 1886) si
Genealogia moralei ( scrisa in vara lui 1887, dintr-un foc).

55

-Cararea lui Nietzsche este din ce in ce mai ingusta, mai ascunsa de

centrele de comunicatie, mai pierduta in aerul rece al Engandinului de
Sus. Insa privirea pe care o emana operele acestei perioade febrile este una
limpede, calma, patrunzatoare.
Si asta cu toate ca, in plan fizic, intr-o scrisoare catre George Brandes, din 2
decembrie 1887, Nisa, marturisteste sec si irevocabil: Sunt pe trei sferturi
orb.
B`)PLANUL SIMBOLICO-TEXTUAL:DINCOLO DE BINE SI
DE RAU.
Dincolo de bine si de rau ii succede lui Zarathustra, in care nihilismul,
ajuns la punctul maxim de concentrare, dispare prin implozie. Urmarea,
manifesta in Dincolo..., nu poate fi decat aparitia unui alt tip: Supraomul,
in ipostaza inocentei Copilului. Cartea este discursul celui eliberat,
aflat dincolo de bine si de rau (ca manifestari nihiliste), cu privire la
prejudecatile epocii moderne, contemporane lui Nietzsche: este in toate
aspectele ei esentiale o critica adusa modernitatii, stiintelor moderne,
artelor moderne, neexcluzand de aici nici politica moderna...
Asadar, cartea pare datata istoric, pentru ca ea ataca aspecte ale
contemporaneitatii stricte a filosofului: cum se filosofeaza, lipsa de orizont a
spiritului stiintific, morala de turma, morala crestina, europeanul cel de
toate zilele...
-Friedrich Nietzsche isi deschide critica sa asupra Europei zilelor lui,
denuntand prejudecatile filosofilor metafizici, pusi in slujba vointei de
adevar. Aceasta nu este altceva decat vointa de neant, deoarece
dualitatea metafizica lumea adevarata lumea aparenta nu exista,
totul fiind perspective provizorii, modalitati intensificate de a fi.
56

In opozitie cu astfel de prejudecati, filosoful-Copil propune viitorii filosofi

ai primejdiosului, preocupati de conditiile vietii. Ei sunt poruncitori si
legiuitori, decretand ceea ce trebuie sa fie!, directia de inaintare,
Incotro-ul omenirii. Ei se servesc de, dar si depasesc acumularile
lucratorilor in filosofie, iar bratele lor creatoare intinse catre viitor
manevreaza barosul transmutatiei: <<Cunoasterea>> lor e creatie, creatia
lor e legiferare, vrerea lor de adevar este vointa de putere.
-Un alt aspect al Europei de astazi, expus ciocanului criticii
nietzscheene este morala de turma a europeanului zilelor lui. Se stie
ca, in general, Nietzsche respinge orice morala in masura in care ea este o
actiune tiranica, o constrangere, izvorate dintr-o ura fata de libertate.
In acceptia nietzscheana, morala europeanului sfarsitului de
secol al XIX-lea era un utilitarism de turma. Ea deriva din morala crestina
care partializeaza omul, reducandu-l la ascetismul nihilist.
S-au adus multe critici acestor pagini referitoare la identificarea
europeanului occidental cu omul de turma. Insa a-l critica pe
Nietzsche din perspectiva teoriilor libertariene actuale despre dreptate
si democratie este o eroare cu accente comice. Caci, in realitatea lui,
discursul nietzchean este impotriva masificarii si intolerantei fata de
diferenta, impotriva utilitarismului de turma: Nici una dintre aceste
greoaie animale de turma cu constiinta nelinistita (care pledeaza cauza
egoismului intocmai ca si pe aceea a bunastarii generale) nu vrea sa stie si
nici sa auda ca <<bunastarea generala>> nu este un ideal, un tel, o notiune
cat de cat sesizabila, ci doar un vomitiv, ca ceea ce ii convine unuia nu-i
poate conveni nici pe departe celuilalt, [...] pe scurt, ca intre oameni si, prin
urmare, si intre morale exista o ierarhie.
-Preocupat de critica europeanului din zilele sale, filosofuldinamita lamureste in partea a opta (Popoare si patrii) una din
57

problemele care, in timp, prin mistificare, profund nedrept, a devenit

calcaiul lui Ahile al filosofiei nietzscheene: atitudinea lui fata de
problema evreiasca. In mod uimitor, filosofia ermitului vesel a fost
acuzata ca ar fi fost sursa originara a antisemitismului, ba chiar o preconditie a aparitiei...nazismului! Ceea ce este mai mult decat o naivitate, este
o rea credinta. Pentru ca ideologia nationalist socialista cultiva un
misticism al rasei, in mod explicit, in vreme ce Nietzsche afirma o
filosofie violent anticrestina, antireligioasa. In plus, perspectivismul
structural al acestei viziuni este in totala contradictie cu o ideologie a
dogmei. Am avut de-aface si mai avem, din pacate cu o confiscare a
filosofiei nietzscheene de catre diverse voci ale secolului al XX-lea,
imprimandu-i o directie pervertita, straina naturii ei.
-In contextul mental si social sumbru al secolului al XIX-lea, Friedrich
Nietzsche, plasat in marginea sistemului, face o apologie a evreilor si,
mai departe, propune pur si simplu o expulzare din tara a tuturor
antisemitilor: N-am intalnit nici macar un singur german caruia sa-i fie pe
plac evreii. [] Or, evreii sunt fara doar si poate rasa cea mai viguroasa, cea
mai rezistenta si cea mai pura dintre toate rasele cate traiesc azi in Europa.
[] ar fi poate utila si legitima expulzarea din tara a scandalagiilor
antisemiti.
Solutia este instituirea unei aristocratii care, pe de o parte, se
autodetermina existential si, in acelasi timp, determina valorile, el
[aristocratul] fiind acela care confera cel dintai prestigiu lucrurilor, care
creeaza valori. El pretuieste tot ceea ce ii este propriu: o astfel de morala
consta in glorificarea sinelui. In prim-plan se afla sentimental belsugului, al
prea-plinului puterii, fericirea unei inalte tensiuni, constienta unei avutii
dornice de a se darui si cheltui: -si aristocratul vine intr-ajutor nefericitilor,

58

dar aproape niciodata nu o face din mila, ci mai degraba manat de imboldul
abundentei de putere.
Este destul de trist sa constatam cum, aproape constant,
semnificatia moralei aristocratice (morala de stapani) - in
contradictie cu semnificatia moralei de sclavi-a fost, in timp, violent
rastalmacita, deturnata, pana la un nivel biologizant si darwinist.
Tocmai ceea ce respingea Friederich Nietzsche, deoarece interpretarile
darwiniste erau, in natura lor, resentimentar-nihiliste. Mistificarea
receptarii a mers pana acolo incat, chiar in orizonturi culturale superioare,
aristocratul era asimilat cu clasa sociala corespunzatoare, plasata istoric, in
opozitie cu clasa sociala a sclavilor, nedreptatita de catre aristocrati
Avem de-a face cu o citire stranie, pe dos, a filosofiei nietzscheene
care, de fapt, este profund atasata de ideea fecunda a specificitatii si
independentei vointei creatoare.
VI.

FRENEZIA: ANUL 1888

A)PLANUL

EXISTENTIAL:

Anul 1888 este unul al unei acumulari de tensiune psihica imposibil de

suportat, Friedrich Nietzsche incercand sa se situeaze la inaltimea misiunii
lui: finalizarea proiectului sau de critica a nihilismului si de reevaluare a
tuturor valorilor. Frenezia este semnul sub care se plaseaza atat opera, cat si
viata filosofului.
Aflat in Franta, la Nisa, la inceputul anului, Nietzsche scrie la
primul volum din proiectatul Reevaluarea tuturor valorilor:
Antichristul, pe care-l va finaliza pe 30 septembrie 1888, la Torino.
Revenit din primavara, la Torino, scrie Cazul Wagner (redactat
intre mai-august), Amurgul idolilor (finisat intre august-septembrie si
editat in ianuarie 1889) si Antichristul.
59

Toamna si catre inceputul iernii redacteaza Ecce homo

(octombrie-noiembrie), care apare in 1908 si, in final (decembrie)
termina Nietzsche contra Wagner.
Marea problema care a preocupat pe comentatorii lui Nietzsche a
fost sa stabileasca raspunsul la intrebarea daca operele din anul 1888 au
fost influentate de un posibil inceput de dementa a filosofului. Punctele
de vedere sunt pro si contra. In ceea ce ne priveste, vom prelua si sustine
teza lui Karl Jaspers dupa care filosofia nietzscheana nu poate fi explicata
prin categorii medicale, decat daca acestea ar fi fost certe. Or, nimic nu
poate demonstra existenta unei relatii cauzale intre posibila deteriorare
psihica a filosofului in cursul anului si productiile lui spirituale:
cauzalitatea sub influenta careia se naste ceva nu spune nimic despre
valoarea a ceea ce s-a format. Nu trebuie sa privesti un discurs ca fiind mai
rau sau mai bun, atunci cand stiu ca oratorul are obiceiul sa bea o sticla de
vin...
In acest sens, al autonomiei planului simbolic al textelor in
raport cu transformarile psihico-psihologice ale autorului, se poate spune ca
scrierile anului 1888 sunt neatinse structural de o posibila dementa
aflata in devenire, deoarece ele fac parte organica, prin tematica si stil
(cu unele diferente referitoare la marile idei filosofice) din planul de
ansamblu nietzschean: demolarea nihilismului prin el insusi.
B)PLANUL SIMBOLICO-TEXTUAL
Comun tuturor cartilor scrise in freneticul 1888 (poate mai putin Ecce
homo) este tonul lor polemic, uneori agresiv, ceea ce poate avea o
semnificatie dubla: fie este tonul finalului nihilismului complet, ajuns la

60

starea de implozie; fie este simptomul superficial al combustiei unei boli

latente, inca tinuta in frau de fragil-obositul psihic nietzschean.
Analizate exclusiv din perspectiva continutului lor, temele acestor
scrieri sunt continuari relativ desubstantializate ale celor anterioare: se
situeaza la suprafata conceptelor lui filosofice fundamentale; sunt
finisari retorice si nete ale acestora: despartirea finala fata de Wagner,
ca simbol al modernitatii; demontarea vechilor adevaruri crestine,
iluzorii.
Din aceste puncte de vedere se grupeaza, in mod natural,
urmatoarele structuri de analiza: Cazul Wagner si Nietzsche contra
Wagner, pe de o parte, si Amurgul idolilor si Antichristul pe de alta
parte. Incheierea analizei revine autobiografiei lui spirituale: Ecce homo.
Privind sintetic toate cartile scrise in 1888, ele dau impresia unor schite
recapitulative ale intregii critici nietzscheene a valorilor nihiliste. Poate
astfel se explica si relative saracie a profunzimilor si abisurilor filosofice
specifice, de altfel, lui Nietzsche.
Desi credem ca lucrurile stau intocmai asa, aceste opere de final nu
pot fi expediate ca simple defulari ale unui spirit ajuns la limita
functionarii sale lucide. Pentru ca, asa cum am mai argumentat,
coerenta interna a acestor lucrari, ca si implicarea lor tematica si chiar
stilistica de intreg corpul operelor nietzscheene sunt suficiente
temeiuri de a le interpreta ca pe orice text simbolic: suficient siesi,
autoreferential.

VII.IESIREA DIN LUME:1889-1900

61

MOTTO: ,,Nu am scris si eu, de asemenea, carti

frumoase?
(Friedrich Nietzsche catre sora lui,
Elisabeth, dupa 1897)
Granita dintre luciditate si alienare este inuman de fina: sa fii plasat in
timp, in ,,cusca spatio-temporala, sa fii orientat si adaptat la mediu, dar,
peste o zi sau doua sa iesi din timp si sa amesteci franturi de realitate cu
masive discursuri delirante iata o enigma verificata si de ,,cazul Friedrich
Nietzsche.
Tragismul sfasietor al de-realizarii unui suflet diamantin
este coplesitor si pune intr-o ipostaza delicata orice biograf care,
respectand ,,adevarul istoric, aduce in lumina rationalitatii fapte,
scene, expresii care apartin unei personalitati geniale. Sub forta emotiei,
lectorul acestor informatii le digera cu greu, le asociaza cu timiditate si
partiala credinta geniului pe care si-l reprezinta, intotdeauna, profund
sanatos. De aceea, si derularea traseului ,,iesirii din lume a sclipitorului
Nietzsche pare necredibila, desi, vai, tragedia a fost reala.
Pentru a fi onesti si, in acelasi timp, credibili, nu vom explica saltul
in delir si halucinatie al unui barbat nobil. Dar vom incerca sa descriem
faptele, constienti ca marele filosof a ramas undeva, intangibil, pur, si ca
persoana care face obiectul descrierii noastre este cumva alta: una
neputincioasa, de neanteles, lipsita de forma fata de care avem o
compasiune sporita, jenata, deoarece stim ca ea are o anumita legatura cu
unul din filosofii cei mai patrunzatori si indrazneti ai lumii.
Sobrul profesor Burckhardt, speriat la cei 71 de ani ai sai, ingrijorat
de mai tanarul sau fost coleg, merge intr-un suflet, in dimineata zilei de 6
ianuarie, la Overbeck, pentru a-i arata biletul ciudat. Overbeck va primi si el
astfel de mesaje bulversante
62

Toata anecdotica din jurul ultimului an activ, pe care delicatul si

totodata fulgeratorul Nietzsche nu o merita, a fost si este inca
valorificata trivial. Nimic din splendoarea spiritului nitzschean nu se
regaseste in aceasta evadare din lume! Poate numai anumite nume pe care si
le aroga si care transmit ceva din preocuparile lui reale: Dionysos,
Crucificatul
Nebunia - scrie cu tristete si iubire Halvy va distruge aceasta
fiinta minunata destinata sa nu se mai manifeste decat prin vorbe
incoerente si prin strigate, inainte de a disparea intr-o toropeala pe jumatate
senila si pe jumatate copilaroasa.
Un portret final al acestei stari de un tragism mut, exemplar
in onestitatea si iubirea lui pentru filosoful dinamita, l-a realizat
baroneasa von Ungern Sternberg, pe care Nietzsche o intalnise in
tinerete (sub numele de von der Pahlen), portret insufletit in urma
ultimei ei vizite la casa filosofului, in iulie 1900, cu cateva saptamani
inaintea eliberarii de lume: Spre marea mea satisfactie, ea [sora] mia permis sa fac cunostinta cu Gast, omul cu inima de aur si cap frumos
de muzician. Discipoli recenti, un tanar cuplu cu o cultura delicata,
nobili nu numai de sange cat si de suflet, completau acest cerc simpatic.
[] Doar un subtil sistem de ingrijiri inventat de catre ea [sora],
constand in esenta din schimbarea pozitiei si amplasarii bolnavului din
doua in doua ore, ziua intreaga. [] El ducea, astfel, fara durere fizica,
o existenta pasnica si contemplativa, protejat de meterezele unei iubiri si
unei solicitudini de neobosit, ce se reinnoiau in fiecare dimineata. []
Ce emotie am avut atunci cand l-am vazut in toata nobletea lui, in
insondabila frumusete a expresiei sale de la suprafata sufletului!
Frumusetea ochilor sai, pe care nicio sticla nu-i voala, era perfect
ravasitoare. Aceasta privire stelara de o tristete patrunzatoare, ce parea
63

ca rataceste in departare si, in acelasi timp, ca se cufunda in adancul

sinelui, iradia o forta extraordinara, elibera un fluid magnetic caruia
niciun suflet sensibil nu i se putea sustrage. Imbracat in alb, se odihnea
pe un divan, de care m-am apropiat cu timiditate, in timp ce sora sa ma
prezenta cu aceste cuvinte: <<Dragul meu, nu ti-am adus o prietena
draga, pe care noi am evocat-o adesea impreuna.>> Cu ambele maini lam luat de mana dreapta, fina si fara carne aceasta mana ce fixase pe
hartie atatea ganduri eterne, aere perennius si am murmurat: <<Noi
ne-am intalnit altadata, e mult de atunci, in Italia, la Genova si la
Pisa>>. Ochiul sau scrutator si meditativ a ramas fixat asupra mea,
apoi, scuturand din capul sau puternic, a cautat cu o muta intrebare
privirea surorii sale, care-I murmura cuvinte blande si mangaietoare.
Din pian ieseau, sub degetele maestrului Peter Gast, sunete minunate,
puternice valuri sonore ce-l prindeau pe bolnav la fel ca o forta magica
si, ca o scanteie electrica, il faceau sa tresara in toata fiinta sa. O blanda
beatitidine i se asternea pe chip, tot corpul ii tremura de agitatia febrila
si iata ca o noua viata ii strabatea mainile translucide si inerte.
Sfaramand gheturile paraliziei, ele s-au unit in semn de aplauze. Nu se
mai satura sa-si manifeste astfel bucuria. Deja corzile tacusera dar
privirea ii ramanea adancita in ochii surorii lui, ochi in care parea sa
gaseasca o blanda si elocventa intelegere, iar aceasta delicioasa exaltare
a intregii sale fiinte, acest adevarat uragan de entuziasm continua sa
palpite in acest simulacru de aplauze ce nu mai vroia sa se sfarseasca.
Era un spectacol demn de zei, la care mi-a fost dat sa asist. Ochii umezi,
agitati de inexprimabile sentimente, martorii acestei furtuni interioare
s-au retras. Intensa noastra emotie s-a varsat in lacrimi si imbratisari.
O amintire rascolitoare, emotionanta, sincera, onesta condusa cu o mana de
artist si cu o inima plina de iubire.
64

Friedrich Nietzsche ajunsese la momentul ultim: socotelile cu viata insasi,

si nu cu diverse persoane sau cu idoli falsi, erau incheiate. Fragilitatea fizica
a bolnavului nobil era maxima: o adiere blanda de vara, o picatura cristalina
de roua, un abur abia intrezarit ar fi fost de ajuns pentru a-l elibera de viata
pe care o consumase fulgerator si pentru a-l inalta dincolo
Aceasta clipa a despartirii absolute avea sa fie relatata in termeni
administrativi, limpezi, fara cuvenitele inflorituri stilistice, de catre o
nepoata de-a Elisabethei, Marie Schenk, care avea sa-I scrie lui Meta von
Salis, in 30 august 1900: Defunctul suferea in ultima saptamana de
guturai care s-a intins la plamani. In noaptea de vineri spre sambata [24
spre 25 august] a facut apoplexie. Sambata dimineata la ora 8 00, sotul
meu a fost chemat langa dna E. Frster- Nietzsche, si l-a gasit pe bolnav
inconstient, horcaind si tremurand usor din maini si din picioare; si-a
dat ultima suflare intre 1100 si pranz. Sotul meu a plecat duminica
dimineata, pentru a se ocupa de inhumarea sa in cavoul parintilor. []
Corpul a fost transportat la Rcken marti dis-de-dimineata.
Scrisoarea este un adevarat certificat de deces, prin precizia si raceala ei
afectiva. Ceea ce-o face deosebit de valoroasa din punct de vedere istoric.
Ferparul transmis de Elisabeth este unul scurt , dar coplesitor: Astazi spre
amiaza s-a stins fratele meu mult iubit, Friedrich Nietzsche.
Weimar, 25 august, 1900.

I. Bibliografie critica
1. AIFTINCA,Marin:Nietzsche.Fiinta
Argonaut,Cluj-Napoca,2003.
65

si

valoare,Editura

2. BATAILLE,Georges: Suveranitatea,Editura Paralela 45,Pitesti,2004.

3. BEAUFRET,Jean:Dialogue

avec

Heidegger,vol

II,Ed.de

Minuit,1973.
4. BERTRAM,Ernst:Nietzsche,incercare

de

mitologie,Editura

Humanitas,Bucuresti,1998.
5. Cahiers de Royumont,Philosophie nr. VI,Nietzsche,Les Editions de
Minuit,Paris,1967.
BIRAULT,Henri:De la beatitude chez Nietzsche;
FOUCAULT,Michel:Nietzsche,Freud,Marx;
LOWITH,Karl:Nietzsche et sa tentative de recuperation du
monde;
VATTIMO,Gianni:Nietzsche

et

la

philosophie

comme

exercices ontologiques
WAHL,Jean:Ordre et desordre dans la pensee de Nietzsche
6. CHAMBERLAINE,Lesley:Nietzsche

la

Torino.Sfarsitul

viitorului,Editura Vivaldi,Bucuresti,1999.
7. DELEUZE,Gilles:Critique

et

clinique,Les

Editions

de

Minuit,Paris,1993.
8. DELEUZE,Gilles:Nietzsche,Editura All,Bucuresti,1998
9. DELEUZE,Gilles:Nietzsche si filosofia,Editura Fundatiei Culturale
Ideea Europeana,Bucuresti,2005.
10.DOMENACH,Jean

Marie:Intoarcerea

Meridiane,Bucuresti,1995.

66

tragicului,Editura

11.FELLMAN,Ferdinand:Istoria filosofiei in secolul al XIX-lea,Editura

All,Bucuresti,2000.
12.FINK,Eugen:La

Philosophie

de

Nietzsche,Les

Editions

de

Minuit,1965.
13.FOUCAULT,Michel:Cuvintele

si

lucrurile,Editura

Univers,Bucuresti,1994.
14.Gulian C.I.:Nietzsche I,Editura Academiei Romane,Bucuresti,1994.
15.Gulian C.I.:Hegel.Tanarul Nietzsche,M.Eliade,Editura Academiei
Romane,Bucuresti,1992.
16.GUTHRIE,W.K.C.:Sofistii,Editura Humanitas,Bucuresti,1999.
17.HAAR,Michel:Nietzsche

et

la

metaphisique,Editura

Gallimard,Paris,1993.
18.HAAR,Michel:Par-dela

le

nihilisme.Nouvaux

essays

sur

Nietzsche,Puf,Paris,1998.
19.HAAR,Michel:Le chant de la terre,Herne,Paris,1985.
20.HALEVY,Daniel;Nietzsche,Ed.Bernard Grasset,1944.
21.HEIDEGGER,Martin:Originea

operei

de

arta,Editura

Univers,Bucuresti,1982.
22.HEIDEGGER,Martin:Metafizica

lui

Nietzsche,Editura

Humanitas,Bucuresti,2005.
23.HEIDEGGER,Martin:Repere

pe

drumul

gandirii,Editura

Politica,Bucuresti,1988.
24.HEIDEGGER,Martin:Principiul

identitatii,Editura

Crater,Bucuresti,1991
25.HEIDEGGER,Martin:Nietzsche,Neske,Pfullingen,1961.
67

26.ILISOI,Diana:Nietzsche si postmodernismul,Editura Antet.

27.JANZ,Curt Paul:Nietzsche,biographie,tome III,Ed.Gallimard,1985.
28.JASPERS,Karl:Nietzsche.Einfuhrung in das Verstandnis seines
Philosophierens,Walter de Grytter,GMBH & CO.
29.KOFMAN,Sarah:De l Ecce homo de Nietzsche-Explosion
I,Editions Galilee,1992.
30.KOFMAN,Sarah:Les enfants de Nietzsche-Explosion II,Editions
Galilee,1993.
31.KLOSSOWSKI,Pierre:Nietzsche et la cercle vicieux,Ed.Mercure de
France.
32.KOHLER,Joachim:Friedrich Nietzsche & Cosima Wagner,Editura
Paralela 45,Pitesti,2003.
33.LAZAR,Ioan:Nietzsche.Spectacolul

paradoxului,Editura

Felix

Film,Bucuresti,2005.
34.Lectures de Nietzsche,Le livre de poche,2000.
35.MACOVICIUC,Vasile:Initiere in filosofia contemporana,Editura
Economica,Bucuresti,2000.
36.MARGA,Andrei:Introducere

in

filosofia

contemporana,Editura

Polirom,Iasi,2002.
37.PLATON,Opere I,Editura Stiintifica si Enciclopedica,Buucresti,1975.
38.POSSENTI,Vittorio:Filosofia dupa nihilism,Galaxia Gutenberg,2006.
39.RADULESCU-MOTRU,Constantin:Nietzsche,Editura

Eta,Cluj-

Napoca,1990.
40.RORTY,Richard:Pragmatism si filosofie post-nietzscheana,Editura
Univers,Bucuresti,2000.
68

41.ROSE,Seraphim:Nihilismul si revelatia lui Dumnezeu in inima

omului,Editura Anastasia,Bucuresti,1997.
42.SAFRANSKI,Rudiger:Un

maestru

din

Germania,Editura

Humanitas,Bucuresti,2004.
43.SAFRANSKI,Rudiger:Nietzsche.Biographie dune pensee,Ed.Actes
Sud,2000.
44.SALOME,Lou

Andreas:Frederic

Nietzsche,Editura

Bernard

Grasset,Paris.
45.SARBU,Cristina

Maria:Nietzsche

si

muzica,Editura

Fundatia

Culturala Ideea Europeana,Bucuresti,2005.

46.SCHELLER,Max:Omul resentimentului,Editura Trei,Bucuresti,1998.
47.SECOLUL 21:Nietzsche-un precursor al secolului XX,Editura
Fundatiei Culturale Secolul 21,Bucuresti,2001.
48.SECOLUL 21:Alteritate,Editura Fuindatiei Culturale Secolul 21,17/2002.
49.SOJCHER,Jacques:Nietzsche,intrebarea

si

sensul:Editura

Libra,Bucuresti,2006.
50.SPARIOSU,I.Mihai:Resurectia

lui

Dionysos,Editura

Univers,Bucuresti,1997.
51.STEFANESCU,Alexandru:

Nietzsche

si

moartea

lui

Dumnezeu,Editura Paideia,Bucuresti,2004.
52.STEINER,Rudolf:Friedrich Nietzsche,un luptator impotriva epocii
sale,Editura Univers Enciclopedic,Bucuresti,2003.
53.van

TONGEREN,Paul

J.M.:Reinterpretarea

moderne,Galaxia Gutenberg,Targu Lapus,2004.

69

culturii

54.VATTIMO,Gianni-Pier

Aldo

Rovatti:Gandirea

slaba,Editura

Pontica,Constanta,1998
55.VATTIMO,Gianni:Dincolo

de

subiect,Editura

si

masca,Editura

Pontica,Constanta,1994.
56.VATTIMO,Gianni:Subiectul
Pontica,Constanta,2001.
57.VATTIMO,Gianni;Sfarsitul

modernitatii,Editura

Pontica,Constanta,1993.
58.VATTIMO,Gianni:Dincolo

de

interpretare,Editura

Pontica,Constanta,2003
59.VATTIMO,Gianni:Aventurile

diferentei,Editura

Pontica,Constanta,1996.
60.VLADUTESCU,Gheorghe:Deschidere

catre

posibila

ontologie,Editura Stiintifica si Enciclopedica,Bucuresti,1987

61.WOLTING,Patrick:Nietzsche et le probleme de la civilization,Ed
Puf,1995.
62.ZITTEL,,Claus:Figuri ale autosuprimarii la Nietzsche,Casa Cartii de
Stiinta,Cluj-Napoca,2004.
63.ZWEIG,Stefan:Tolstoi,Nietzsche,Editura Stiintifica,Bcuresti,1996.

II.AU FOST UTILIZATE URMATOARELE

EDITII ALE OPERELOR NIETZSCHEENE
1. NIETZSCHE,Friedrich:Aforisme,scrisori,Editura
Humanitas,Bucuresti,1992.
70

2. NIETZSCHE,Friedrich:Ecce

Homo,Editura

Dacia,Cluj-

Napoca,1994.
3. NIETZSCHE,Friedrich:Opere

complete

1.Poezia,Editura

Hestia,Timisoara,1995.
4. NIETZSCHE,Friedrich:Opere

complete

2.Nasterea

tragediei.Consideratii inactuale I-IV,Editura Hestia,Timisoara,1998.

5. NIETZSCHE,Friedrich:Opere complete 3.Omenesc,prea omenesc I
si II,Editura Hestia,Timisoara,2000.
6. NIETZSCHE,Friedrich:Opere

complete

4.Aurora.Editura

Hestia,Timisoara,2001.
7. NIETZSCHE,Friedrich:Stiinta

voioasa.Genealogia

moralei.Amurgul Idolilor,Editura Humanitas,Bucuresti,1994.

8. NIETZSCHE,Friedrich:Asa

grait-a

Zarathustra,Editura

Humanitas,Bucuresti,1994.
9. NIETZSCHE,Friedrich:Dincolo

de

bine

si

de

rau,Editura

Teora,Bucuresti,1998.
10.NIETZSCHE,Friedrich:Antichristul,Editura

Apostrof,Cluj-

Napoca,1996.
11.NIETZSCHE,Friedrich:Cazul

Wagner.Nietzsche

contra

Wagner,Editura Humanitas,Bucuresti,2004.
12.NIETZSCHE,Friedrich:Vointa de putere,Editura Aion,Oradea,1999.

71

CUPRINS
I.PREAMBUL
II.INTRAREA IN LUME SI FORMAREA:1844-1869
III.CAMILA:1869-1876
A)PLANUL EXISTENTIAL
B)PLANUL SIMBOLICO-TEXTUAL:NASTEREA
TRAGEDIEI.
IV).LEUL:1877-1882
A)PLANUL EXISTENTIAL
72

B)PLANUL SIMBOLICO-TEXTUAL:OMENESC
.INTERSTITIU:AURORA siSTIINTA VOIOASA
A)PLANUL EXISTENTIAL
B)PLANUL SIMBOLICO-TEXTUAL:CATRE
FILOSOFIA DIMINETII
V.COPILUL:1883-1888
A)PLANUL EXISTENTIAL:1883-1885
B)STILUL
C)STRUCTURA
D)PLANUL SIMBOLICO-TEXTUAL:ASA
GRAIT-A ZARATHUSTRA
1.PARADIGMA METAFIZICA:MARTIN
HEIDEGGER
a)VOINTA DE PUTERE
b)ETERNA REINTOARCERE A
IDENTICULUI
c)SUPRAOMUL
2.PARADIGMA
ANTIMETAFIZICA:GILLES DELEUZE
a)VOINTA DE PUTERE

73

b)ETERNA REINTOARCERE A
IDENTICULUI
c)SUPRAOMUL
E. CONCLUZII
A`)PLANUL EXISTENTIAL:1886-1887
B`)PLANUL SIMBOLICOTEXTUAL:DINCOLO DE BINE SI DE RAU
VI)FRENEZIA:ANUL 1888
A)PLANUL EXISTENTIAL
B)PLANUL SIMBOLICO-TEXTUAL
VII)IESIREA DIN LUME:1888-1889
.BIBLIOGRAFIE CRITICA

74