VISCOLUL

Viscolele sunt vânturi puternice însoţite de spulberarea zăpezii şi de

transportul acesteia deasupra suprafeţei pământului.

Vânturile cu tăria între 2 - 5 se numeşte briză, iar cele cu tăria între 6 -8 este
numit vânt puternic, început de furtună. Vântul cu gradul de tărie 9 este numit pur
şi simplu furtună, iar vântul cu tăria 12 este numit orcan, uragan, taifun. Pe pământ
vântul poate atinge teoretic 1230 km/oră aceasta este de fapt viteza sunetului,
practic această viteză nu poate fi atins de cel mai puternic tornado (până în prezent
s-a măsurat la tornado o viteză maximă de 500 - 600 km/oră).
Viteza vânturilor, în timpul viscolelor, variază în medie, pentru teritoriul
României, între 11 şi 17 m/s, adică între 41 şi 60 km/h; în realitate ea depăşeşte
aceste limite convenţionale.
În funcţie de viteza vântului, viscolele se grupează convenţional în trei
categorii, şi anume: violente (cu viteze mai mari de 17 m/s), puternice (cu viteze
între 17 şi 11 m/s) şi moderate (cu viteze între 10 şi respectiv 6 m/s).
Cauza principală a formării vântului este diferenţa presiunii atmosferice între
două regiuni. Aerul cald fiind mai uşor se înalţă producându-se un minim de
presiune, locul lui va fi preluat de masele de aer din zona rece (maxim de presiune
atmosferică) , până când se va egala diferenţa de presiune dintre cele două regiuni
Această circulaţie a maselor de aer stă la baza termodinamicii.
Intensitatea vântului depinde direct proporţional de diferenţa de presiune
dintre cele două zone geografice.
Direcţia vântului este influenţată de forţa Coriolis care ia naştere prin rotaţia
pământului, deviind de exemplu în emisfera nordică, vânturile spre vest.
Un alt factor care schimbă direcţia şi eventual temperatura vântului sunt
obstacolele topografice ca: munţi, văi, sau canioane. Fönul, de exemplu, este un

1
vânt rece din Munţii Alpi care la trecerea peste Alpi (urcare şi coborâre) prin
fenomenul de frecare a maselor de aer de munte se încălzeşte.
Viscolul este un eveniment atmosferic complex în cadrul căruia zăpada ce
cade sau a căzut este spulberată puternic de către vânt, astfel încât vizibilitatea
scade extrem de mult, iar aprecierea căderii concomitente a ninsorii este
imposibilă. Este un fenomen atmosferic complex cu un mare potenţial calamitar.
Pentru zonele temperate şi reci, viscolul este fenomenul atmosferic de iarnă
cu consecinţele cele mai grave şi cu spectaculozitatea cea mai mare. El acţionează
atât prin forţa mecanică a vântului, care poate rupe crengile arborilor, conductorii
aerieni, etc. cât şi mai ales, prin spulberarea zăpezii din spaţiile deschise şi
acumularea ei în locurile adăpostite, unde grosimea stratului ajunge uneori de mai
mulţi metri, producând dificultăţi serioase
transporturilor rutiere şi feroviare.
Spulberarea zăpezii de pe întinse suprafeţe agricole, lipseşte culturile de
toamnă de stratul natural protector care le fereşte de îngheţ şi diminuează umezeala
atât de necesară parcurgerii fazelor
vegetative de primăvară.
Viscolele provoacă în fiecare an
pagube importante tuturor ţărilor din
zonele temperate şi de latitudini mari. Drept
urmare, ele sunt studiate cu atenţie sub
raportul repartiţiei, direcţiei vântului,
cantităţii de zăpadă, datelor producerii, duratei şi condiţiilor sinoptice în care se
dezvoltă.

In cele mai frecvente situatii, viscolele sunt insotite de ninsori abundente

care reduc foerte mult vizibilitatea. Viscolele devin hazarde naturale atunci cand

2
prin efectele datorate vanturilor puternice, spulberarii zapezii si acumularii acesteia
sub forma de troiene produc pagube materiale importante si pierderi de vieti
omenesti.
Viscolele perturba traficul rutier, feroviar si aerian adeseori acestea fiind
intrerupte pentru diferite perioade. Vanturile puternice produc dezradacinari de
arbori si intreruperi ale livrarilor de curent electric si ale aprovizionarii
populatiei. Localitatile pot sa ramana blocate pentru mai multe zile, drumurile de
acces fiind inchise. Teritoriile din zonele temperate, subpolare si polare sunt
expuse, in fiecare iarna, viscolelor puternice care produc perturbari majore ale
activitatilor umane.
Producerea viscolelor este favorizata de contactul unor mase de aer rece,
cu presiune ridicata(Anticiclonul Siberian, Anticiclonul Est-European), cu aerul
mai cald si umed provenit din ciclonii mediteraneeni. Pe teritoriul Americii de
Nord, 80 de milioane de persoane din nordul SUA si din Canada locuiesc in centre
urbane expuse viscolului. In martie 1993, un astfel de viscol puternic produs pe
coasta de este a SUA si a Canadei a blocat in totalitate traficul aerian, iar
numeroase autostrazi si cai ferate au fost inchise.

3
 Viscole puternice se inregistreaza si in Europa, unde se
produc pagube insemnate datorita densitatii mari a populatiei si existentei a
numeroase obiective economice. Viscolul este rezultatul interacţiunii dintre
particularităţile circulaţiei aerului deasupra continentului european şi
caracteristicile suprafeţei terestre a României.

Fig. 1 Frecvenţa viscolelor în România

Viscolul se formează în anumite situaţii sinoptice specifice pentru România
care rezultă din cuplajul a doi centri barici europeni, respectiv, anticiclonul Est-
European(fig. 2 I ), Azoric(fig.2 II ) sau Scandinav (fig.2 III) cu o perturbaţie
mediteraneană la contactul dintre ei creându-se gradienţi termobarici foarte mari.

4
 Fig. 2 Tipuri barice generatoare de viscole în România

Ştiut fiind că viscolele se produc la întâlnirea brutală între două tipuri de

mase de aer cu caracteristici fizice diferite, care se confruntă brutal numai în
straturile inferioare ale troposferei (până la 600-800 m altitudine), rolul barajului
orografic apare şi mai evident.
Cauza principală care produce intensificările de vânt în timpul viscolului
este apariţia unor gradienţi barici ridicaţi (diferenţe mari de presiune deci) între
formaţiunile anticiclonice situate la nord sau nord-est de România şi depresiunile
barice situate în sud-estul Europei, sau deasupra Mărilor Mediterană şi Neagră.
Cantitatea de zăpadă căzută în timpul viscolelor se exprimă în litri pe metru
pătrat, atât pentru fiecare direcţie a vântului în parte, cât şi pentru fiecare zi cu
viscol, indiferent de direcţia vântului.
Datele statistice arată că, în cea mai mare parte a României, cele mai mari
cantităţi de zăpadă cad în situaţiile în care vântul este orientat dinspre nord şi nord-

5
vest. Situaţia se schimbă doar în sudul extrem şi pe litoral, unde cele mai mari
cantităţi medii anuale de zăpadă cad în timpul viscolelor cu vânt orientat dinspre
est şi nord-est. De asemenea, cantităţile medii de precipitaţii căzute în cursul unei
zile cu viscol evidenţiază existenţa valorilor celor mai mari (peste 8 l/m2) în sud-
estul Olteniei şi sud-vestul Munteniei, în nordul Dobrogei şi în regiunea izvoarelor
Mureşului şi Oltului. Acestea nu coincid însă cu regiunile în care viscolele au
frecvenţa maximă.

BIBLIOGRAFIE

Bordei-Ion Ecaterina, 2005, Curs de fenomene meteorologice de risc ecologic ,

Bucureşti
Bordei-Ion Ecaterina, 1983, Rolul lanţului alpino-carpatic în evoluţia
ciclonilor mediteraneeni, Ed. Academiei RSR, Bucureşti
Bordei-Ion N., 1988, Fenomene meteoclimatice induse de configuraţia
Carpaţilor în Câmpia Română, Ed. Academiei RSR, Bucureşti
Ciulache S, 1985, Meteorlogie şi Climatologie, Universitatea Bucureşti.
Ciulache S., N. Ionac, 1995, Fenomene atmosferice de risc, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti
Neguţ S., 1981, Meteorologie marină, Ed. Şt. şi Ped., Bucureşti
Roşu Al., 1987, Terra-Geosistemul vieţii, Ed. Şt şi Encicl., Bucureşti
Strahler A. N., 1973, Geografia Fizică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti