Disciplina de Microbiologie UMF Tg.

Mureş
LP4

Medii de cultură
Medii de cultură: complexe de substanţe care permit creşterea şi multiplicarea bacteriilor
(conţin substanţe nutritive, au pH corespunzător, umiditate corespunzătoare, sunt sterile,
atmosferă corespunzătoare - aero/anaerobioza)
Clasificare
După consistenţă:
- lichide (repartizate în eprubete)
- solide (geloza dreaptă, înclinată, în placă)
- semisolide (în eprubete)
După conţinutul de substanţe nutritive:
1. Medii naturale: conţin substanţe nutritive în forma lor naturală, fără a fi prelucrate în
prealabil: mediul cu bilă, mediul cu lapte, mediul cu ouă, ser de bou coagulat
2. Medii artificiale:
A) Medii de bază – pentru germeni nepretenţioşi
1) bulion simplu
2) geloza simplă – bulion + agar-agar (un extract de alge care asigură consistenţa
solidă, nu are proprietăţi nutritive)
B) Medii compuse
1) Medii complexe: mediu de bază + substanţe organice (sânge, ser, glucoză), sunt
folosite pentru cultivarea germenilor pretenţioşi (geloza sânge)
2) Medii de îmbogăţire: conţin agenţi selectivi, care inhibă dezvoltarea unor bacterii
şi permit creşterea altora
3) Medii speciale
- mediul Löwenstein-Jensen – pt. cultivarea micobacteriilor
- mediul Sabouraud – pt. cultivarea levurilor (Candida)
- mediul chocolat – neisserii, hemofili
4) Medii diferenţiale şi selectiv-diferenţiale: indicator de culoare, +/- substanţe
selective (inhibă creşterea unor bacterii) + zaharuri/polialcooli ; sunt folosite
pentru izolare şi identificare (geloza lactozată, TSI, SIM, Leifson, Chapman)

-1-
 Disciplina de Microbiologie UMF Tg.Mureş
LP4

Caractere de cultură
- se studiază aspectul macroscopic al coloniilor bacteriene izolate

1. Coloniile de tip S (smooth)

colonii rotunde

margini regulate, bombate

suprafaţa netedă, translucidă

uşor detaşabile de pe mediu

suspensionate în sol. saline produc suspensii omogene (ser fiziol.)

reprezintă forma normală pentru majoritatea bacteriilor patogene, fiind dotată cu
calităţi optime de structură antigenică şi de patogenitate.
2. Coloniile de tip R (rough)

colonii neregulate

plate, uscate

suprafaţa zbârcită

aderente la mediu

în soluţii saline produc suspensii neomogene (fenomenul de aglutinare spontană)

este caracteristică, în general, bacteriilor nepatogene, cu 3 excepţii: Bacillus anthracis,
Mycobacterium tuberculosis, Corynebacterium diphtheriae
3. Forme intermediare: S-R , R-S
4. Coloniile de tip M

aspect mucos

foarte mari

foarte bombate

foarte lucioase

cu tendinţă de curgere şi de confluare

caracteristice bacteriilor care posedă capsulă (de ex. Klebsiella)
5. Coloniile pufoase

mucegaiuri
6. Fenomen de căţărare

Proteus: pe medii simple creşte sub forma unui văl care acoperă toată suprafaţa
mediului (nu apar colonii)

-2-
Disciplina de Microbiologie UMF Tg.Mureş
LP4

Caracterele biochimice şi de metabolism ale germenilor

- studiază metabolismul bacterian şi prezenţa diferitelor enzime specifice
- studierea acestor caractere permit încadrarea bacteriilor în specie
1. Metabolismul glucidic
- se studiază pe medii de cultură diferenţiale sau selectiv-diferenţiale
- urmăreşte descompunerea diferitelor zaharuri de către bacterii (glucoză, lactoză,
zaharoză, manitol)
- prin descompunerea zaharului de către bacterii mediul se acidifică, iar indicatorul
de culoare schimbă culoarea mediului de cultură
2. Metabolismul proteic
- se studiază pe medii de cultură diferenţiale
- prin descompunerea proteinelor de către bacterii se eliberează metaboliţi precum
indol, H2S sau amoniac
- indolul şi H2S se evidenţiază cu ajutorul unor hârtii de filtru îmbibate în reactiv
specific (reactiv Kovacs pentru indol şi săruri de Pb pentru H2S)
- prezenţa amoniacului se evidenţiază cu ajutorul unui indicator de culoare
3. Enzimele bacteriene
• hemolizinele
- enzime care lizează hematiile (alterează hemoglobina)
- prezenţa acestei enzime se evidenţiază pe mediu geloză-sânge
- principalele tipuri de hemoliză:
o alfa (α) - apare ca o zonă verzuie în jurul coloniei
o beta (β) - sângele este descompus total, în jurul coloniei este o zonă
clară, transparentă
• catalaza
- descompune apa oxigenată în apă şi oxigen
- oxigenul eliberat se evidenţiază prin formarea bulelor de gaz
• coagulaza
- determină coagularea plasmei recoltate pe anticoagulant
• oxidaza
- enzime oxidative
- acţionează asupra unor substanţe producând compuşi coloraţi

-3-
Disciplina de Microbiologie UMF Tg.Mureş
LP4

4. Alte teste
• Mobilitatea
- bacteriile flagelate sunt mobile şi migrează într-un mediu de cultură
semisolid, deviază de la locul de inoculare (traiectul de înţepătură)
• Mirosul
- la multe specii, coloniile au miros caracteristic
• Producerea de pigment
- Pigmenţi nedifuzibili – nu difuzează în mediu, vor colora doar colonia (ex.
Staphylococcus aureus – pigment auriu)
- Pigmenţi difuzibili – difuzează în mediu, colorează şi mediul (ex.
Pseudomonas – pigment verde).

-4-
 Disciplina de Microbiologie UMF Tg.Mureş
LP4

Identificarea microorganismelor pe baza structurii antigenice

Identificarea antigenică se bazează pe specificitatea reacţiei antigen-anticorp.

Antigen se consideră orice substanţă care, pătrunsă în organism, provoacă răspuns

imun din partea acestuia, ceea ce rezultă în producerea de anticorpi.

Reacţia antigen – anticorp este specifică, antigenul poate fi legat numai de anticorpul
ce s-a produs ca răspuns la stimulul antigenic respectiv.

ag + ac ag-ac

Aceste reacţii pot fi folosite pentru detectarea unui antigen necunoscut cu ajutorul unui
anticorp cunoscut (metode de diagnostic directe):

ag? + ac ag-ac

Elementele reacţiei sunt antigenul necunoscut şi anticorpul cunoscut reprezentat de

seruri imune de referinţă.
În cazul în care antigenul corespunde anticorpului, se formează complexul imun
antigen-anticorp. În funcţie de cum se vizualizează/detectează formarea complexului imun
există mai multe metode bazate pe reacţii antigen-anticorp:

reacţii de precipitare: complexele imune formează precipitat,

reacţii de aglutinare: complexele imune formează aglutinat,

RFC – se detectează consumarea complementului (acesta se leagă de
complexele imune distrugând antigenul),

reacţii în care elementul cunoscut este marcat – se detectează elementul marcat
din complexul imun format.

-5-
 Disciplina de Microbiologie UMF Tg.Mureş
LP4

Reacţia de aglutinare
Antigenele: corpusculare, aglutinogene
Anticorpii: aglutinine
Complexul imun: aglutinat
Are loc între antigenele de pe suprafaţa celulei microrganismelor şi anticorpii corespunzători.
Frecvent se realizează pe lamă de microscop.
Pe o lamă de microscop curată şi degresată se depune la un capăt 1 picătură de ser aglutinant
polivalent iar în celălalt capăt 1 picătură de soluţie salină izotonă (martor).
În fiecare picătură se suspensionează cu ansa un fragment din colonie.
Dacă microorganismul are antigene specifice serului aglutinant, în 1-2 minute apare
aglutinarea (grunji vizibili cu ochiul liber sau cu lupa).
În picătura martor şi în cazul reacţiei negative, amestecul rămâne opalescent, uniform.

Reacţia de precipitare
Antigenele: de natură coloidală (solubile), precipitinogene
Anticorpii: precipitine
Complexul imun: precipitat.
Pot avea loc în medii lichide (metode folosite în bacteriologie) sau în medii solide.
Reacţii de precipitare în mediu solid
Precipitinele, precipitogenele au capacitatea de a difuza în gel de agaroză. Unde se întâlnesc
în cantităţi echivalente se formează precipitat vizibil cu ochiul liber.
Metoda Mancini – imunodifuzia simplă (radială).
- Elementul cunoscut (ag) se inglobează în gel de agaroză.
- Gelul topit se toarnă în plăci, după solidificare se decupează godeuri.
- În godeuri se introduce elementul necunoscut al reacţiei (serul de cercetat:
ac?).
- Se incubează în cameră umedă peste noapte la temperatura camerei. Anticorpii
din serul cercetat difuzează în gel, dacă corespund antigenului inglobat, are loc
reacţia antigen-anticorp.
- În zona echivalenţei se formează precipitat circular.
- Se măsoară diametrul precipitatului, se raportează la curbe etalon, astfel
precizându-se cantitatea de anticorpi din ser (metodă cantitativă).

3 -6-
 Disciplina de Microbiologie UMF Tg.Mureş
LP4

Metode moderne – metode care folosesc un reactant imunologic marcat

Reacţia de imunofluorescenţă (RIF)

Principiu:
• identificarea antigenelor necunoscute montate pe lamă cu ajutorul anticorpilor
cunoscuţi marcaţi fluorocrom
• fluorocromii:
- emit fluorescenţă dacă se expun la raze UV,
- izotiocianatul de fluoresceină (galben-verzui), rodamina (portocalie)
- preparatul se examinează la microscopul cu fluorescenţă
- puncte fluorescente pe fond întunecat: în preparatul examinat au fost prezente
antigenele căutate (rezultat pozitiv)
- absenţa punctelor fluorescente: în preparat nu au fost prezente antigenele
căutate (rezultat negativ).
• dezavantaje:
- preparatele sunt instabile
- nu pot fi păstrate în timp
- este necesar microscop special.

Metoda imunoperoxidazică (IPO)

• marcare enzimatică – peroxidază (descompune peroxidul); vizualizarea se realizează
prin adăugarea substratului cromogen – rezultă un precipitat maroniu, insolubil, vizibil
la microscopul optic,
• se realizează la fel ca şi RIF,
• avantaje:
- preparatele pot fi păstrate în timp
- nu este necesar microscop special.

-7-
 Disciplina de Microbiologie UMF Tg.Mureş
LP4

Metode imunoenzimatice (RIE, ELISA - enzyme-linked immunosorbent

assay)
Permit detectarea antigenelor libere şi a anticorpilor. Este posibilă determinare cantitativă.
La reacţii participă:
• un reactant imunologic cunoscut ataşat de un suport solid (plăci cu godeuri, lame,
baghete)
• un reactant imunologic marcat enzimatic – peroxidaza,
• substrat specific (cromogenic). Se produce o modificare de culoare detectabilă
spectrofotometric (determinare cantitativă),
• substanţe pentru stoparea reacţiei (baze sau acizi puternici).
Reacţiile au loc în aparate automate, semiautomate.
Între reacţii – spălare cu soluţii tampon.

Detectarea antigenelor
anticorpi specifici

anticorpi marcaţi enzimatic

antigen?

substrat cromogen

-8-
 Disciplina de Microbiologie UMF Tg.Mureş
LP4

Identificarea microorganismelor prin detectarea acizilor nucleici

Genomul microorganismului conţine secvenţe specifice, detectarea prezenţei acestora într-

un produs patologic sau în culturi celulare are valoare diagnostică.

Metode de hibridizare
Principiu: fragmente monocatenare de oligonucleotide marcate (sonde), având secvenţă
cunoscută (caracteristică unui microorganism) se vor ataşa pe baza complementarităţii de
secvenţe complementare situate pe acizii nucleici ale virusului de identificat.
Etape de lucru:
• extragerea acizilor nucleici,
• denaturarea acizilor nucleici şi fixarea acestora pe un suport,
• hibridizare: adăugarea sondelor (marcate enzimatic, cu fluorocrom sau cu substanţe
radioactive) şi ataşarea acestora de secvenţele omoloage,
• eliminarea sondelor nefixate,
• vizualizarea hibridizării.
Vizualizarea se face în funcţie de tipul marcajului folosit.

A T T G C A A T
C G C G
G C G C
denaturare T A T A

Reacţia în lanţ a polimerazei (PCR – polimerase chain reaction)

Se detectează secvenţe specifice de acid nucleic după o prealabilă amplificare.
Etapele de lucru
• detectarea ADN-ului,
• extragerea ADN-ului,
• amplificarea:
o se realizează în aparatul PCR şi constă din mai multe cicluri identice:
 denaturare (90C),

-9-
 Disciplina de Microbiologie UMF Tg.Mureş
LP4

 alinierea primerilor (50C) – 2 secvenţe de oligonucleotide care se

leagă prin complementaritate pe cele două catene la o anumită distanţă
între ele.
 sinteza lanţurilor complementare (70C ) – elongaţie; este necesară
prezenţa enzimei polimerază (Taq) şi a nucleotidelor – se formează
lanţurile complementare astfel se dublează cantitatea de ADN,
 reluarea ciclului de n ori – se obţin 2n copii ale secvenţei de identificat,
• vizualizarea produşilor de amplificare:
o produşii de amplificare obţinuţi se separă electroforetic,
o colorare cu bromură de etidiu
o vizualizare cu raze UV – prelucrare computerizată.
Multiplex PCR – se amplifică mai multe gene odată.
Real time PCR.
RT-PCR - este necesară revers-transcriptaza.

Boala experimentală
Studiul pe animale se face doar în cazurile în care celelalte metode de identificare sunt
nestisfăcătoare.
Este necesară cunoaşterea metodelor de contenţie a animalelor.
Înainte de inoculare animalele sunt marcate, dacă este necesar sunt anesteziate (intervenţii
dureroase), iar locul inoculării se epilează şi se antiseptizează.
Inocularea se face prin diferite căi:

intradermic,

subcutanat,

intramuscular,

intravenos,

intraperitoneal,

intranazal,

intracerebral.
Suspensiile microoranismelor sunt inoculate prin injecţie, inhalare, ingestie, badijonare, etc…
Se urmăreşte patogenitatea bacteriilor, virusurilor, paraziţilor, prin studiul modificărilor care
apar la animalul inoculat.

-10-