MODALITĂŢI DE IMPLICARE A PĂRINŢILOR PLECAŢI PESTE HOTARE

ÎN SOLUŢIONAREA PROBLEMELOR ŞCOLARE ALE COPIILOR LOR

Genialul Louis Pasteur la împlinirea vârstei de 60 ani,fiind sărbătorit de Academia de Ştiinţe din
Paris,în discursul ţinut şi-a amintit cu evlavie de mamă şi de tată,nu de prestigioşii înţelepţi ai
vremii:,,Tu mi-ai arătat ceia ce poate face răbdarea(adresându-se amintirii tatălui dispărut).Ţie îţi
datorez tenacitatea în lucrul de fiecare zi.”Despe mama sa a spus:,,Ţie îţi datorez entuziasmul şi
admiraţia pentru faptele mari.Fiţi binecuvântaţi şi unul şi celălalt,scumpii mei părinţi,pentru ceea
ce aţi fost pentru mine.”
Pe bună dreptate,familia constituie primul mediu de viaţă al copilului.Anume ea exercită o
influenţă considerabilă asupra dezvoltării şi educaţiei acestuia.Conform Codului Familiei al
Republicii Moldova,părinţii sunt responsabili de educaţia copiilor,de creşterea lor,de dezvoltarea
lor.Constatăm însă cu regret că fenomenul migraţiei.un proces cu substrat economic,care în
ultimii ani a luat amploare în ţara noastră,afectează mult familia.Astfel,creşte o generaţie de
cetăţeni pentru care noţiunea de ,,familie” este distorsionată sau lipseşte cu desăvârşire iar
viitorul ţării este în pericol.O problemă stringentă,ce-şi caută căile de soluţionare de mulţi ani
solicită statului/clasei politice nu numai proiectarea şi realizarea unor grandioase planuri
naţionale de acţiune cu privire la protecţia copiilor rămaşi fără îngrijirea părinţilor,dar rezolvarea
acesteia în complexitatea problemelor social-economice cu care se confruntă Republica
Moldova,pentru că,în acest context,şcoala şi societatea sunt chemate să compenseze lipsa
educaţiei în familie,dar ele nu pot substitui grija şi dragostea părinţilor de care aceşti copii sunt
privaţi.Doar alături de familie,şcoala poate influenţa,prin condiţiile concrete în care se desfăşoară
procesul de învăţământ,personalitatea copilului.Căminul părintesc este locul unde se pune
temelia înaltelor valori morale,acest proces este continuat la nivelul instituţiilor de învăţământ.
În fiecare epocă,prin urmare există elemente pozitive şi negative în educarea copiilor,ţinînd cont
de acest aspect este important să ne axăm pe diferenţa dintre creştere şi educare,precum şi cum
să depăşească părinţii greutăţile întâmpinate în educarea copiilor.Rolul familiei este foarte
important în dezvoltarea copiilor din următoarele aspecte:fizic,intelectual,moral,estetic.
Cuvântul,,creştere”desemnează dezvoltarea biologică,raţională şi psihologică a copilului.Părinţii
sunt cei care se preocupă de dezvoltarea fizică a copilului:asigură hrana şi îmbrăcămintea,asigură
securitatea copilului,le crează condiţii bune de petrecere a timpului liber,se îngrijesc de sănătatea
lui.Familia se preocupă desigur şi de dezvoltarea proceselor intelectuale ale copiilor,rezultatele
copilului de la şcoală depinzând mult de măsura şi modul în care se implică părinţii în procesul
de învăţare.În familie se mai formează şi cele mai importante deprinderi de
comportament:respectul,politeţea,cinstea,sinceritatea,decenţa în vorbire şi
atitudini,cumpătarea.Un alt aspect în realizarea tuturor acestor sarcini este modelul
parental,părintele este exemplul direct al copilului,cel din urmă devine oglinda părintelui,aceste
conexiuni canalizate constructiv pot avea efecte benefice pentru actanţii procesului
educaţional.Aşadar,o casă ordonată stabileşte clar în mintea copilului faptul că trăieşte într-o
lume ordonată,această calitate în viitor asimilând-o şi copilul.Aşadar educaţia şi formarea
persoanelor conform idealului educaţional este o acţiune la care îşi dau concursul părinţii,şcoala
şi întreaga societate,colaborarea dintre factorii educaţionali este absolut necesară dacă ne dorim o
ţară cu viitor şi nu o Moldovă schilodită,căreia i s-a amputat sufletul,văduvită de moralitate.[1]
Funcţionarea eficientă a unui sistem educaţional depinde mult de onorarea responsabilităţilor
asumate de părţile implicate şi de crearea unui parteneriat constructiv.Parteneriatul dintre familie
şi şcoală constituie o condiţie indispensabilă a educaţiei copiilor,iar stabilirea unor relaţii strânse
între părinţi,profesori şi alţi actori comunitari asigură buna funcţionare a instituţiei de
învăţământ,având impact direct asupra calităţii educaţiei şi determinând în final,beneficii la nivel
social.
Analiza particularităţilor familiei contemporane din Republica Moldova indică că aceasta este
dominată de valori materiale.Preocupaţi de rezolvarea problemelor financiare părinţii le
neglijează pe cele generate de dezadaptarea socială.În intenţia de a asigura un trai decent
copiilor,mulţi decid să plece după un câştig mai substanţial,pe un termen indefinit,peste hotarele
ţării.De aceia multe din funcţiile familiei sunt transmise altor instituţii sociale,cauzând treptat o
înstrăinare între copii şi părinţi.Deşi şcolii îi revine sarcina de a facilita inserţia socială a
copilului,ea nu poate înlocui contribuţia familiei în acest proces.Copiii lăsaţi fără îngrijire
parentală nu se pot adapta în societate,le este greu să stabilească relaţii şi,deseori se simt
marginalizaţi,defavorizaţi.Consecinţele migraţiei părinţilor se manifestă prin:
 Pierderea legăturii sociale cu familia şi şcoala;
 Lipsa interesului pentru studii;
 Muncă şi alte ocupaţii care trebuia să le îndeplinească părintele(ţii)absenţi;
 Înrăutăţirea bruscă a stării neuropsihice a membrilor familiei;
 Ponderea ridicată a alcoolismului timpuriu la adolescenţi;
 Creşterea numărului de infractori minori;
 Creşterea tentativelor de suicid la adolescenţi[2,p.25]
Societatea noastră suportă modificări la nivel structural,transformându-se treptat într-un orfelinat
gigant cu ,,Orfani sociali”ai căror părinţi sunt vii şi care afirmă că au fost nevoiţi să îşi
părăsească copiii întrucât,,le pasă de ei”.Numărul copiilor fără îngrijire părintească este în
continuă creştere.Conform datelor din subdiviziunile teritoriale pentru anul 2010 în ţară au fost
înregistraţi 66.662 copii fără supraveghere parentală,dintre care 27.816 sunt privaţi de îngrijirea
ambilor părinţi.Riscurile la care sunt expuşi copiii din respectiva categorie sunt multiple,iar lipsa
comunicării şi afectivităţii părinteşti nu pot fi compensate cu nimic.Bunicii,rudele apropiate şi
vecinii nu pot înlocui dragostea şi supravegherea părinţilor,nu pot oferi sfaturi pentru o orientare
corectă în viaţă,deoarece fie nu sunt în stare,fie nu-şi pot asuma rolul de călăuzitor.În
consecinţă,frecvent aceşti copii devin prada realităţilor din societate,implicându-se în diverse
orientări valorice diferite de cele acceptate.La moment nu există politici publice în domeniu,iar
statul nu poate asigura creşterea a generaţii de copii lăsaţi fără îngrijirea părintească.În această
ordine de idei,realizarea unui parteneriat între şcoală şi familie devine din ce în ce mai
dificil.Întrucît fiecare al treilea copil are unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă peste
hotare,eficienţa parteneriatului educaţional se află în stânsă corelaţie cu interesul faţă de studii
manifestat de tutorii sau persoanele în grija cărora sunt lăsaţi copiii.Familia deci devine mediată
de îngrijitori,iar funcţionalitatea ei depinde de nivelul de responsabilizarea a acestuia.
Menţionăm că problema copiilor rămaşi fără îngrijire părintească rareori este discutaă la nivelul
Direcţiilor Genarale de Învăţământ sau în cadrul Administarţiilor Pubice Locale,aceasta fiind
abordată preponderent pentru evidenţierea statistică.Marea majoritate a profesorilor nu cunosc
starea reală a copiilor din această categorie,deoarece părinţii nu informează şi nici nu legalizează
statutul de tutore al persoanelor în grija căruia îşi lasă copiii pentru perioada în care vor
absenta.Implicarea părinţilor în activităţile şcolare este redusă fapt datorat lipsei unei colaborări
sistematice dintre ei şi îngrijitori.Foarte puţini din ei reîntorşi pentru scurt timp în ţară păşesc
pragul şcolii,responsabilitatea pentru viaţa şcolară a copiilor fiind pusă în seama tutorilor.La
rândul lor îngrijitorii nu-i informează pe părinţi despre problemele copiilor,preferând să-i pună la
curent abia după ce soluţionează problema.Dezinformaţi,părinţii nu cunosc problemele şcolare
ale copiilor lor şi nici domeniile şcolare în care se pot implica,nici profesorii nu le acorda prea
mare importanţă unor asemenea părinţi.
Dat fiind faptul că sancţiunile părinţilor se manifestă sub forma unor restricţii financiare,copiii
obişnuiesc să le ascundă dificultăţile şcolare.Astfel apar probleme de încredere,ceea ce cauzează
distanţarea.În rezultat copiii nu le împărtăşesc părinţilor emoţiile,sentimentele,planurile de
viitor.Imitând comportamentul şi valorile existente în familie,copilul este tentat să acorde
prioritate valorilor materiale şi nu celor educaţionale.
Propunem în acest context un şir de recomandări care ar optimiza participarea părinţilor plecaţi
la muncă peste hotare în viaţa şcolii.
La nivelul politicii de stat,este necesară o descentralizare administrativă în domeniul educaţiei
în calitate de proces situat la linia de intersecţie dintre sistemul de educaţie şi sistemul
comunitar.Acest proces presupune repartizarea raţională a resurselor
educaţiei(financiare,materiale,informaţionale,umane)valorificând condiţiile existente în plan
teritorial şi local,în contextul unor criterii pedagogice unitare.Învăţământul nu poate rămâne la
discreţia celor care cunosc superficial preceptele pedagogice şi problemele şcolii.De aceea în
condiţiile actuale,reevaluarea rolurilor autorităţilor administraţiei publice în raport cu societatea
reprezintă un element-cheie al democratizării sistemului de învăţământ.Deşi în republica noastră
funcţionează legea cadru a descentralizării aceasta nu este implimentată în domeniul
educaţiei,marea majoritate a instituţiilor de învăţământ fiind dependente de hotărârile luate la
nivel central,iar autorităţile centrale de cele mai multe ori nu cunosc situaţia şi necesităţile reale
ale instituţiilor de învăţământ,acordând prioritate unor domenii mai puţin importante.Necesitatea
descentralizării la nivelul unei politici de stat eficiente a fost afirmată de majoritatea managerilor
şcolari,un pas în această direcţie îl constituie asociaţiile părinţilor şi profesorilor care au menirea
de a favoriza cooperarea dintre părinţi şi reprezentanţii administraţiilor publice locale.În cadrul
întrunirilor părinţii pot aborda problemele cu care se confruntă şcoala şi pot negocia posibilităţile
de soluţionare.În cazul în care administraţiile pubice locale nu sunt interesate sau nu dispun de
resurse financiare,intervin asociaţiile părinţilor şi a profesorilor.Crearea acestora prezintă
multiple avantaje:
 Sporirea interesului părinţilor faţă de activităţile şcolii,a nivelului de participare în cadrul
acestora
 Soluţionarea problemelor la nivel şcolar;
 Constituirea unui parteneriat durabil dintre părinţi,profesori şi administraţia publică
locală.
Impiedimentul principal în realizarea unei descentralizări la momentul actual este lipsa de
încredere în gestionarea democrată a finanţelor şi lipsa unei instruiri în managementul
resurselor.Tot la nivelul politicii de stat sunt necesare schimbări legislative care ar impune
părinţii să îşi asume responsabilitatea pentru creşterea şi educarea copiilor lor.
Conform legii cu privire la migraţie(nr.1518-XV din 6 decembrie 2002)părinţii nu sunt obligaţi
să perfecteze o tutelă legală.Din acest motiv persoanele în grija cărora sunt lăsaţi copiii la
momentul respectiv,nu pot fi trase la răspundere sau nu pot fi forţate să participe la acţiunile
şcolii.
De asemenea trebuie efectuate schimbări la nivel social,în primul rând prin susţinerea şi
finanţarea continuă a învăţământului public de către stat.Valorile educaţionale nu mai sunt
actuale în cadrul societăţii contemporane.Deşi majoritatea afirmă că studiile copiilor sunt
importante pentru părinţi şi că anume acestea sunt ,,mobilul”plecării lor,realitatea demonstrează
contrariul.Valorile educaţionale şi culturale formate de-a lungul secolelor nu mai sunt actuale.Cu
părere de rău,pentru a obţine studii la universitate nu mai sunt importante mediile înalte ci mai
degrabă o sumă de bani pentru a achita contractul de studii.De aceea principalul stimul al
elevilor nu sunt cunoştinţele şi abilităţile formate,implicarea în activităţi educaţional-
culturale,dar intrarea în posesia acelei sume care le-ar permite să se înscrie la universitate sau să
obţină un post de muncă.
Criza economică şi sărăcia din Moldova sunt principalele cauze care au determinat migraţia
populaţiei active,personalul din sfera învăţământului fiind constituit în mare parte din cadre
vârstnice,în mediul rural se relevă,evident un deficit de pedagogi deoarece profesorul nu se mai
bucură de autoritatea de altădată.Este astringentă implimentarea unei politici care ar ridica
statutul profesorului,care i-ar asigura un salariu pe potrivă favorizând astfel şi o schimbare de
atitudine la nivel social.Pentru a crea posibilităţi de angajare în câmpul muncii este necesară
implimentarea unei orientări profesionale prin susţinerea parteneriatului şcoală-universităţi-
servicii publice.Intervenţia şcolii trebuie să se bazeze pe informarea,formarea şi orientarea
elevilor.În condiţiile actuale tinerii îşi aleg specialitatea nu în funcţie de aptitudini şi capacităţi ci
în funcţie de prestigiul respectivei specialităţi ,alteori familia joacă un rol hotărâtor în alegerea
domeniului de profesionalizare.Cele mai solicitate meserii sunt cele ce ţin de domeniul
economiei,dreptului şi limbilor străine.Prin urmare aceste sfere cunosc surplus de
specialişti.Orientarea profesională la nivel de şcoală ar contribui la creşterea interesului elevilor
faţă de studii,la cunoaşterea pieţei muncii şi a oportunităţilor de angajare şi în consecinţă,la
alegerea corectă a profesiei.
Deasemenea este necesară instituirea unei colaborări fructuoase între organele administraţiei
publice locale şi ceilalţi actori comunitari.Problema copiilor privaţi de îngrijire părintească este
discutată la nivel sporadic,în lipsa implicării sau a cunoaşterii situaţiei reale aceasta rămâne
nesoluţionată şi se agravează.În această ordine de idei este binevenită organizarea de şedinţe cu
îngrijitorii,în cadrul cărora să se discute dificultăţile cu care se confruntă copiii rămaşi fără
supraveghere părintească,căci problemele pot fi soluţionate numai dacă sunt discutate.
La nivelul instituţiilor şcolare,un pas important este păstrarea legăturii cu părinţii în vederea
informării lor cu privire la reuşita academică a copiilor,la posibilităţile de conlucrare cu
profesorii în sensul creării unui parteneriat viabil.De asemenea,profesorii trebuie să-i convingă
pe părinţi de necesitatea de a legaliza statutul de tutore al persoanei în grija căreia este lăsat
copilul,deoarece în caz de neexercitare a responsabilităţilor de tutore,actorii şcolari pot interveni
şi pot lua măsuri legislative corespunzătoare.
Pentru a creşte interesul copiilor pentru studii este nevoie de perfecţionarea sistematică a
cadrelor didactice şi utilizarea unor metode de predare-învăţare moderne,interactive.Acest lucru
se resimte,în special în mediile rurale,unde majoritatea învăţătorilor sunt în etate şi utilizează
puţine metode de acest tip,motiv pentru care mulţi copii nu au interes pentru însuşirea materiei
predate,fapt ce îi demotivează.
La nivel de familie,este necesară asigurarea unei colaborări viabile între tutori şi părinţi,chiar
dacă se află la distanţă,părinţii trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru educarea vertiginoasă
a copilului,ei trebuie să cunoască toate problemele cu care se confruntă copilul,să se implice în
soluţionarea acestora,De aceea,a menţine contactul cu profesorul este de importanţă stringentă.În
concluzie pot menţiona că construirea şi menţinerea unui parteneriat între şcoală şi familie
depinde de asumarea responsabilităţilor de către toţi actorii educaţionali.[3,p.43]
Referinţe bibliografice:
1. Univers pedagogic pro nr. 46 -23 decembrie 2010
2. Studiul realizat în cadrul proiectului ,,Situaţia copiilor rămaşi fără îngrijire părintească în
urma migraţiei”,implimentat de CIDDC,cu suportul financiar al UNICEF,2006
3. Implicarea părinţilor în activitatea şcolii,studiu realizat în cadrul proiectului,,Optimizarea
participării şi calităţii educaţionale în ţările Europei de sud-est,implimentat cu sprijinul OSI
Budapesta,2008

COMUNITATEA ÎN SPRIJINUL COPIILOR DIN FAMILII DEZINTEGRATE

În ultimii ani fenomenul migraţiei cetăţenilor Republicii Moldova a luat amploare,punând în
pericol viitorul ţării,dar mai ales cel al copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare.Astfel de
împrejurări modifică substanţial misiunea şcolii,aceasta devenind din instituţie complementară
familiei,în instituţie care preia rolul familiei în educaţia şi sprijinirea copiilor din familii
dezintegrate.
Complexitatea problemelor lumii contemporane cere deschiderea şi flexibilitatea strategiilor
didactice către un parteneriat educaţional.Implicarea diverşilor agenţi educaţionali,a diferitelor
instituţii şi persoane din comunitate dezvoltă în prezent o imagine complexă şi dinamică a
influenţelor educaţionale.Fiecare instituţie poate contribui la formare şi instruire prin modalităţi
de sprijin şi colaborare indirecte şi directe.Instituţiile din comunitate care pot fi antrenate în
parteneriatul cu şcoala sunt:
Administraţia publică locală,caracterizată ca unul dintre cei mai importanţi actori comunitari
deoarece:
 Este responsabilă de serviciile de educaţie,sănătate;
 Deţine un buget constituit din contribuţiile membrilor comunităţii,care îi oferă
posibilitate mai mare de soluţionare a problemelor locale;
 Cunoaşte cel mai bine oamenii şi evenimentele din cadrul comunităţii.
Acţiunile administraţiei publice locale ar trebui îndreptate spre prevenirea apariţiei unei astfel de
categorii de copii.Acest lucru ar putea fi realizat prin conlucrarea cu părinţii ce doresc să plece
peste hotare,instituind tutelă asupra copiilor,protejându-i astfel de multitudinea problemelor cu
care urmează să se confrunte.Succesul implicării administraţiei publice depinde de gradul de
deschidere şi cooperare cu ceilalţi actori comunitari.
Agenţii economici,sunt în stare să acorde sprijin material sau suport în soluţionarea unor
probleme,oferind burse,premii cu scopul motivării spre o înaltă reuşită şcolară.De asemenea
agenţii economici ar putea realiza diverse activităţi cultural-artistice pentru copiii din familiile
dezintegrate cu scopul de a evita implicarea lor în activităţi antisociale.
Organizaţiile nonguvernamentale,pot interveni în cele mai diferite domenii ale vieţii
comunitare,acoperind diverse sfere cum ar fi:cultura,educaţia,protecţia mediului
ambiant.Realizarea unor activităţi cu caracter educativ,de petrecere a timpului liber,ar constitui
un factor valoros în formarea tinerei generaţii.
Biserica,este unul dintre cei mai importanţi subiecţi comunitari.Pe contribuţia acesteia se
mizează din următoarele considerente:
 Este un punct de reper în educaţia morală şi comunitară a copilului;
 Se implică activ în sensibilizarea populaţiei referitor la relaţiile părinte-
copil,promovarea unor comportamente morale atât pentru părinţi cât şi pentru copii.
Chiar dacă cea mai fidelă categorie de enoriaşi rămân cei bătrâni,biserica are în vizor şi generaţia
în creştere.Astfel ea ar putea îndruma copilul aflat în dificultate prin predicile sale,ar putea crea
un cerc pe interese privind studierea cărţilor bisericeşti,cât şi alte activităţi cu caracter
prosocial.Succesul tuturor iniţiativelor depinde, însă,de personalitatea preotului,de atitudinea
acestuia faţă de problemele locale,cât şi de atitudinea celorlalţi actori comunitari faţă de biserică.
Având ca obiectiv creşterea unor generaţii sănătoase,se impune stabilirea unei colaborări dintre
administraţia publică locală,instituţiile şcolare şi instituţiile medicale pentru a identifica copiii
rămaşi fără supraveghere ce necesită asistenţă medicală.
În dezvoltarea programelor de educaţie preventivă şi cultivarea comportamentelor prosociale
este necesară participarea poliţiei ,având ca grup-ţintă copiii din familii dezintegrate în vedrea
informării corecte asupra consecinţelor comportamentului antisocial.În cazul în care copiii din
această categorie suntantrenaţi în acţiuni antisociale se impune implicarea tuturor actorilor
comunitari întru elaborarea unui program de reabilitare şi reintegrare în familie,în cadrul
instituţiei şcolare.
Analiza datelor referitoare la delicvenţa juvenilă relevă faptul că în ultimii ani situaţia la
capitolul infracţiuni comise de minori este influenţată de condiţiile în care cresc şi sunt educaţi
copiii.E regretabil faptul că s-au produs schimbări atât în structura familiei cât şi în modul de
exercitare a rolului educativ de către familie şi instituţiile comunitare.
Cercetarea,,Respectarea drepturilor minorillor în locurile de detenţie”efectuată de Institutul de
Reforme Penale încearcă să determine structura familiilor celor 262 minori delicvenţi
intervievaţi.Din numărul total de minori care au săvârşit infracţiuni,18% provin din familii
dezintegrate,cu unul sau ambii părinţi plecaţi peste hotare(diagrama 1).

Diagrama 1

Copii din familii normal constituite

26%

Copii din familii monoparentale

44%

Copii orfani
12%

Copii cu părinţi plecaţi la muncă peste hotare

18%

Unul din obiectivele acestei cercetări a fost şi identificarea condiţiilor de bază ce au detreminat
săvârşirea infracţiunilor şi care este frecvenţa lor.Cea mai înaltă frecvenţă a înregistrat-o lipsa
controlului din partea părinţilor(diagrama 2).

Diagrama 2
Grupul de prieteni

Lipsa unei activităţi

Violenţa intrafamilială

Starea de ebrietate

Conflict cu un membru al familiei

Divorţul părinţilor

Supratutelarea din partea mamei

Lipsa controlului din partea părinţilor

Venitul mic al familiei

0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90%

Copiii din familii dezintegrate simt nevoia să fie recunoscuţi,acceptaţi şi stimulaţi atât de semenii
lor,cât şi de adulţi,afilierea la un grup reprezentând o posibilitate sigură de a-şi realiza dorinţele
şi aspiraţiile.Prin contactul cu respectivele grupuri,tânărul îşi dezvoltă capacităţile şi aptitudinile
asimilând şi interiorizând o serie de valori şi norme specifice grupului,care nu întotdeauna sunt
în concordanţă cu valorile şi normele social-acceptate.Lipsa părinţilor şi a controlului din partea
lor,modul de petrecere a timpului liber reprezintă un teren fertil pentru infracţionalitatea în
rândul tinerilor.Fenomenul infracţionalităţii juvenile implică o serie de probleme complexe la
nivel individual,familial şi comunitar.Astfel devine indispensabilă revitalizarea funcţiilor de bază
ale şcolii,cât şi a celorlalţi actanţi comunitari.A contribui la efortul educativ în formarea unei
generaţii sănătoase este o responsabilitate pe care trebuie să şi-o asume aceşti factori.
În principiu nu există copii vinovaţi ci copii şi adolescenţi care sunt victime ale mediului lor,care
trebuie ocrotiţi,reeducaţi şi reintegraţi în comunitate.
Referinţe bibliografice:
1. Raport de monitorizare:Respectarea drepturilor omului în locurile de detenţie,Institutul
de Reforme Penale.
2. Vrasmas,E.,Consilierea în educaţia părinţilor”editura Aramis,Bucureşti 2002
3. Dezvoltare şi participare Comunitară în Republica Moldova(studiu),editura
Gunivas,Chişinău,2005