DESPRE TEOLOGIA POSTPATRISTICA http://ortodoxie.trei.ro/istoric/teologia_patristica_bor/6d_despre_teologia_postpatristica.h tml la 12.09.2011.

Mintuitorul Iisus Hristos a facut cunoscut ucenicilor Sai ca "Duhul este acela care da viata ... pentru ca cuvintele pe care vi le-am spus eu sint duh si viata" (Ioan 6, 63). Credinciosi acestei povatuiri, scriitorii patristici au cultivat cele duhovnicesti si astfel Clement Alexandrinul, Origen si Sf. Vasile cel Mare au precizat ca "intelepciunea este stiinta lucrurilor dumnezeiesti si omenesti si a cauzelor acestora" (Coman I. G., Originea si sensul intelepciunii, B.O.R., 11/12 1945, p. 647s). In consecinta Sf. Grigorie de Nazianz a dat indemnul: "filozofeaza deci despre lumi si lumi, despre materie, sufletul si minte, despre cele bune si rele, despre inviere, judecata, rasplata, si despre suferintele lui Hrisos; ai ajuns la telul dorit, atunci ai realizat o valoare; ti-ai gresit insa tinta, atunci nici asa nu ai paguba, ci staruie mai departe" (Migne PG 36, 25). Pentru aceste motive epoca patristica a oferit cercetari intelectuale si a dat raspunsuri depline la numeroasele erezii ale vremii, contribuind la cristalizarea dogmelor crestine atit pe linie verticala spre Dumnezeu, catre "Intelepciunea divina" (Sophia), cit si pe cea orizontala spre cunoasterea lumii materiale si a sufletului uman (Werner M., Die Entstehung des christl. Dogmas, Berna 1953; Loichita V., Hotaririle dogmatice ale celor 7 sinoade ecumenice, Mitropolia Banatului 1959; p. 24-44). Variind insa capacitatea de cunoastere umana, si concluziile variaza; astfel Tertullian privea la cugetare cu groaza si de aceea s-a baricadat dupa meterezele credintei categorice, numita fideism, pentru ca elementele revelatiei divine cu privire la Sf. Treime, Intrupare, Euharistie si Inviere sa nu I se para sufletului absurde, nemaiauzite si imposibile. De aceea pentru el Biserica nu era un organism haric, ca pentru patristica rasariteana, ci o institutie paminteasca cu administratie umana. Si aceasta a indrumat apoi patristica latina. Dominanta in spiritualitatea Rasaritului ortodox patristic ramine "iubirea ioaneica" (Ioan 13, 34) care sustine armonia intre suflet, lume si Dumnezeu si de aceea va fi teista si pentru ea se vor agita crestinii chiar in arene. Spre finea epocii patristice s-a simtit nevoia sistematizarii si a popularizarii teologiei. In acest scop au fost folosite mijloacele metodiei filozofice, platonice si aristotelice, care au influentat apoi, dupa 749, si pe urmasii epocii patristice, propriuzise, contribuind la raspindirea Sf. Evanghelii catre neamuri, la invingerea credintelor religioase populare si la combaterea supersititiilor.

INCHEIEREA EPOCII PATRISTICE Promotorul traditiilor patristice in Rasaritul ortodox a fost Bizantul, care cuprindea in spiritualtitatea sa: elementele elenismului clasic, principiile dreptului roman si Ortodoxia. Clasicismul era promovat de Universitatea bizantina, organizata de imp. Teodosiu II in 425 cu cele 7 arte liberale, si dreptul roman si-a gasit interpret in legislatia imp. Justianian (-565). Dar din cauza extensiunii geografice si a contactelor spirituale, sinteza eleno-crestina initiala a trecut apoi spre un sincretism mediteranian, in care domina Ortodoxia si respectul "Intelepciunii divine" ... Sf. Sophia. Deoarece in dogmatica locul central l-a ocupa Hristologia, care in arta "stilului bizantin" era exprimata prin Pantocratorul din cupola bisericii, marii teologi ai vremii isi centreaza Hristocentric creatiile lor spirituale, unind in jurul Mintuitorului cerul si pamantul si estompind istoria in eshatologie, spre realizarea "indumnezeirii", indicata ca scop divin de Sf. Grigorie de Nissa. Dionisie Pseudo-areopagitul (pe la 510) inalta sufletele spre Divinitate, pe care o concepe cosmic si astfel explica conditiile "indumnezeirii" credinciosilor, dorite de Mintuitorul Hristos; in acest sens si-a gasit pe cel mai fidel interpret in Sf. Maxim Marturisitorul ( 662) si astfel lucrarile areopagitice vor inriuri asupra lumii crestine intregi, fiind promovate si la Academia ecumenica patriarhala din Constantinopol, pana in 726. Culmea sintezei patristice o exprima Sf. Ioan Damaschinul (749), ultimul Parinte bisericesc, magistru al sintezei, care a reusit sa realizeze convertirea si asimilarea neoplatonismului si aristotelismului in Crestinism, in cunoscuta triologie: "Pege gnoseos ... Fintina cinostineti", care cuprinde: Dialectica sau Capitol filozofic, Despre 101 erezii si importanta: Expunere precisa a credintei ortodoxe, numita pe scurt "Acrivia", care ofera cea mai grandioasa sinteza a teologiei patristice. Sf. Ioan "nu dorea sa adauge nimic de la sine" (Migne PG 94, 525 si 533), pentru ca in teologie s-a spus totul ce trebuia; dar recomanda "sa cercetam si cartile inteleptilor pagani, poate vom gasi si la ei ceva bun de invatat si vom culege de acolo ceva folositor sufletului" (MiPG 94, 532). Cu privire la "Ortodoxie" a dat cea mai reusita definitie, dovedind ca ea nu este speculatie abstracta, ci traire reala, cind a preizat ca: "misterul Ortodoxiei consta in iconomia divina de a se realiza in lume viata si invatatura Mintuitorului Hristos cel intrupat" (MiPG 94, 981s si 1100). Apoi a precizat continutul dogmatic al sf. Icoane si a definit rolul lor educativ, estetic, llatreutic si haric. Cultivarea acestei Ortodoxii a consemnat-o apoi in cartea "psaltica" a Octoihului, care s-a raspindit peste tot. l-au continuat apoi Sf. Teofan Marturisitorul ( 82), autor de cronografie, patriarhul Nichifor Marturisitorul ( 829) si mai ales Sf. Teodor Studitul ( 826), care a inaugurat teologia "mistagogica", de a explica rolul Sf. Taine pentru mantuirea credinciosilor, prin impartasirea harului divin, razimindu-se pe Pseudoareopagit. I s-a alaturat si Filotei din Sinai (cca 820), care in "Trezvia sufleteasca" a subliniat rolul rugaciunii in lupta spirituala contra pacatelor, precum si al sf. Icoane ca legatura cu Hristos.

Un rol deosebit l-a indeplinit Manastirea Stadion din Constantinopol, in care "se cultiva in mod elegant filozofia, precum si libera discutie asupra dogmelor Sf. Parinti, incit orice vorbe sectare puteau fi respinse prin raspunsuri corespunzatoare, aplicind la urma concluziile adevarului teologic ortodox" (MiPG 99, 272). In acea manastire mai inflorea poezia religioasa, prin Teodor Studitul, Teodor Graptul, Teofan Graptul si poeta Kassia, apoi copierea manuscriselor si alcatuirea de Florilegii, catene, filocalii si proverbe patristice. Pe linga teologia oficiala isi mai faceau loc si vechile scrieri apocrife la Vechiul si Noul Testament si Apocalipsul Maicii Domnului. Pentru sustinerea misionarului s-a raspindit romanul "Varlam si Ioasaf", atribuit Sf. Ioan Damaschinul, dar probabil originar din Georgia-Gruzia, cu izvoare in budhism. Pentru a-I feri pe credinciosi de carti nepotrivite, patriarhul Nichifor Marturisitorul a compus, pe la 815, cartea cartilor bune, numita: "Stihometria cartilor sfinte", si totodata si un registru de carti apocrife, oprite de a fi citite, dind urmare unei propuneri mai vechi a Sf. Grigorie de Nazianz care a fost legiferata in can. 63 al Sinodului cvini-sext din 692. Astfel se incheie epoca patristica cu biruinta Ortodoxiei asupra ereziei, consfintita in prima Duminica din Postul Sf. Pasti, pe atunci 11 martie 843, cind sinodul a compus un sinodic pentru condamnarea tuturor ereticilor, incepind cu Simon Magul si incheind cu ultimul iconoclast. Iconografic, aceasta biruinta a fost exprimata prin: Soborul arhanghelilor, numit "synaxa".

ECOURI POSTPATRISTICE Operele Areopagitice, Acrivia Sf. Ioan Damaschinul si Duminica Ortodoxiei au marcat incheieirea epocii patristice propriu-zise, dar totodata au si deschis portile pentru o epoca postpatristica, ce se va adapa din seva teologiei ortodoxe, acumulata si expusa patristic. In acest sens s-a reorganizat si Universitatea bizantina, inca in 830, prin dascalul ecumenic Ignatiu si apoi in 846 a fost reorganizata si Academia patriarhala. In 858 a intervenit o noua reorganizare, prin regentul Bardas, asa ca Universitatea devenea un adevarat centru al stiintei universale (Panepistemion), aducea Constantinopolului numirea de "cetatea luminii", caci numai in biblioteca imperiala se aflau la 30.000 volume. Astfel s-a impus un sir intreg de carturari, incepind cu rectorul Leon din Tesalonic, cronicar, care preda filozofia si stiintele exacte; profesorul Teodor dadea cursuri de geometrie, prof. Teodosiu de astronomie si prof. Kametas de gramatica. Se incepea cu gramatica, apoi se urma cu lecturi de autori clasici, cu retorica si dialectica, apoi cu aritmetica, geometria si astronomia; la urma se invata filozofia. Cei distinsi deveneau dascali si puteau primi titlul de "filosof", care insemna ca respectivul e cunoscator al lucrurilor divine si umane.

Adevaratul indrumator cultural a fost secretarul imperial Fotie ( 897), cel mai invatat barbat al timpului sau. El a reorganizat cursurile Academiei patriarhale si a infiintat un curs anexa la biserica Sf. Apostoli, unde preda filozofia, retorica si gramatica; apoi la Universitate a introdus din 856 si cursuri de filozofie religioasa, pe care le tinea Constantin din Sicilia. Devenind apoi patriarh (858-867 si 877-886), el a realizat o puternica traditie si cu numerosi ucenici, scriind singur in cele mai multe domenii teologice, istorice si literare. Intre acestea s-au impus: Myribiblion, disertatiuni filozofice la 279 opere de continut variat (ed. 1960); Lexiconul expresiilor clasice eline, si Amfilohia, cu 300 raspunsuri la intrebari teologice, filozofice etc. Dupa distrugerea celor 6 saci cu manuscrise, dupa 867, s-au mai pastrat: Syntagma canoanelor, sau Nomocanonul in XIV titule, Enciclica antilatina din 867 pentru apararea "izvoarelor Ortodoxiei", Mistagogia contra lui Filioque si Contra celor ce zic papa are primatul. Apoi s-au pastrat comentarii exegetice, omilii, stinte morale, raspunsuri canonice, corespondenta combaterea Pavlicienilor maniheici, indemn catre armeni sa revina la Ortodoxie etc. De aceea imp. Vasile I Macedoneanul i-a cerut patr. Fotie concursul pentru definirea legislatiei bizantine si sa scrie prefata la Epanagoge, in pregatirea colectiei Basilicalelor. Apoi Leon VI Filozoful a precizat ca obligatiile principale ale patriarhului sunt: "Sa vegheze asupra Ortodoxiei si asupra unitatii bisericesti", ca astfel sa se defineasca autonomia reciproca intre Stat si Biserica. Ca ucenic si urmas al lui Fotie la catedra de filosofie, din 861, a activat Constantin Filozoful (869), care impreuna cu fratele sau Metodie (885) au devenit "Apostolii slavilor" dupa ce au inventat alfabetul slavon-bisericesc dupa majuscula bizantina, numit apoi cirilica, in 855, si au primit pentru el binecuvintare si in 862 si 882 de la patr. Fotie, spre a incepe traducerea operelor ortodoxe grecesti in slavona pentru uz misionar, bisericesc, de cult si de instructie ortodoxa, incepind cu Psaltire, Apostol, Evanghelia, Octoih si Liturghier. (Vechea scriere laica slavona, glagolitica, era cu totul improprie pentru aceasta misiune bisericeasc, care cerea respectarea demnitatii cuvintului divin prin litere mari). Apoi a mai scris in greceste: Elogiul Sf. Grigorie Teologul, trei tratate despre Sf. Clement si Despre discutiile sale impotriva iconoclastilor, a saracenilor, hazarilor, iudeilor, mohamedanilor. Fratele sau Metodie, ajuns mitropolit in Moravia si Panonia, a tradus alte carti ortodoxe si a compus codicele juridic: Zakon sudnai liudem ... pentru judecare civila; apoi a tradus Syntagma in 50 titule a lui Ioan Scolasticul si altele. Prin aceasta activitate ei au inaugurat cultura crestina pentru slavi si in istoria culturii s-a impus capitolul despre "Cirilometodianism". Misiunea Fratilor Constantin si Metodie la slavii din Moravia si Cehia, cu trimitere de ucenici spre vecinatatile bulgare, sirbesti, panonice, polone si kievene, a intimpinat rezistenta latinismului crestin german apusean, asa ca pina la urma, dupa moartea lui Metodie (-885), "cirilometodismul"slavo-cirilic a fost respin si parte latinizat, producind astfel "problema cirilometodiana". Venind ucenicii Sf. Metodie din Moravia spre Bulgaria, ei au gasit aici adapost oficial, pentru ca Bulgaria era in discordie cu Bizantul si astfel tarul bulgar credea ca prin acest

slavonism sa-si creeze o culturalitate proprie. Dintre cei "sapte sfinti" ucenici s-au impus Naum, Sava, Anghelar, Gorazd si mai ales Sf. Climent de la Ohrida (916), considerat ctitorul culturalitatii crestine bulgare, in rit cirilo-ortodox. El a pus bazele, in 893, invatamintului slavo-bulgar, infiintand scolile de la Ohrida si Preslav si creind o pleiada de aproape 3.500 de ucenici, toti pusi sub scutul "Intelepciunii divine" - Sf. Sofia, pentru ca Sf. Climent preciza ca "dogmele fara har si fara viata curata nu pot duce la mintuire". El a scris prima liturghie slavo-bulgara, dar se pare ca aceasta nu a fost prima opera crestina bulgara; astfel se afirma, ca mult inainte Sf. Metodie, activand in regiunea Tesalonicului, ca diregator, ar fi compus pentru administratie codicele: Zakon sudnai liudem. In fruntea ostenitorilor in teologie s-au pus insusi tarul Simeon (927), cunoscator al clasicismului, invatat la Bizant, care a tradus 135 cuvintari ale Sf. Ioan Gura de Aur, anumite in bulgara "Zlatostrui" (in romaneste Margarint). Exarhul Ioan, cel mai fecund scriitor, a tradus Acrivia si Dialectica Sf. Ioan Damaschinul, Exaimeronul Sf. Vasile cel Mare (ed. 1958); episcopul Constantin din Preslav comenteaza Evanghelia dupa Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Ciril al Alexandriei si patr. Gherman. In Georghia (Iberia-Gruzia) de la poalele Caucazului, influenta bizantina s-a accentuat pe vremea catolicosului ortodox Arsenie II (976), cind apar numeroase traduceri din literatura patristica si bizantina; s-a impus filozoful Ioan Petritz, cunoscator al clasicismului si inaugurator al epocii nationale culturale georgiene; I-a urmat apoi Eutimie Iberianul ( 1020), care ofera o noua editie a romanului Varlaam si Ioasaf, pe linga traduceri din Sf. Maxim Marturisitoru. Roman cel Nou, Sf. Ioan Damaschinul, Ioan din Edessa si Petru cel Nou. La monofiziti s-au impus autorii armeni din miscarea preoteasca a "vardapetilor", si la iacobitii sirieni s-a distins ca teolog Moses-bar-Cepha (950), care a scris indeosebi despre Paradis Copticii egipteni se tineau de o parte. In aceea vreme, la romanii carpatici din "cultura Dridu" a venit slavonismul cirilic pe doua cai si anume: direct din Moravia prin ucenicii Sf. Metodie, ca Zandov (valahul Sandu) in Dacia si Moznopon in Alpii Valahici, ca si de la sud, din Bulgaria, traducere lui corespunde cu inaugurarea stapinirii feudale, se constata inscriptii cirilice din 912 (Bucov), din 943 si 992 (Basarabi). Pe atunci, la Bizant s-a impus marele carturar, imp. Constantin VII Porfirogenetul, care reorganizeaza universitatea, in 945, spre un grad si mai enciclopedic, fiind secondat si de Scoala de la Studion, condusa apoi de Simeon Piosul (963). Concomitent s-a refacut si biblioteca vestita a Ptolomeilor de la Alexandria, trecuta din 642 in patrimoniul patriarhiei ortodoxe, pron patr. Eutihiu (940), numit de arabi Said-ibn-Batrik; era autorul cronicii "Siragul de perle", incepind cu Facerea lumii. S-a mai alcatuit apoi organizarea marii Larve de la Athos, prin Sf. Atanasie Atonitul, in 969, fapt prin care s-a definit centrul spiritual al Ortodoxiei, si precizare imp. Zimisces ca intre sacerdotiu si imperiu se va pastra autonomia reciproca si armonia in chestiunile comune, a dat sprijin activitatii teologice in continuare.

Aceasta teologie bizantina a devenit si obiect de zestre pentru printesele bizantine casatorite dincolo de granitele imperiului bizantin. Astfel Maria Lekapena le-a dus in Bulgaria, in 927; Teofano le-a luat cu sine in 972 in Germania lui Otto II si Anna, maritata dupa Vladimir de la Kiev, le-a dus in 989 in Rusia. In adevar, Rusia Kieveana, unde a venit mitropolitul Mihail, in legatura cu increstinarea ei oficiala, ofera taramul pentru o inflorire culturala. Ea a venit acolo fie direct de la Bizant, in forma greaca, fie din Bulgaria, in forma cirilica, fiind si aici pusa sub scutul "Intelepciunii divine" ... Sf. Sophia. Din Bulgaria au venit textele paleoslave din Sf. Scriptura, pentru cultul bisericesc, apoi traduceri din Sf. Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Grigore din Nzianz, Sf. Ioan Damaschinul, Acrivia, din Sf. Ciril al Ierusalimului, Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Atanasie Sinaitul, Sf. Teodor Studitul si Sf. Efrem Sirul. Apoi pe vremea cneazului Iaroslav cel Mare (1064) s-au infiintat scoli la Novgorod (1025) si Kursk (1032) si cercuri de traducatori din greceste si de copiatori de texte slavo-bulgare; apoi s-a generalizat si psaltichia bizantina; pentru evitarea alunecarilor s-a tradus din greceste si bulgara: Registrul cartilor oprite (pe la 1075, Duicev, Naistariat slav. Spisok, Sofia 1955, p. 56ss). Principiul ortodox al limbii nationale in cult, opus trilingvismului apusean, a sprijinit literatura crestina in limbile siriaca, coptica, armeana, georgiana, araba, persana si paleoslava, asa cum au si sustinut-o fratii Constantin si Metodie la Venetia si Roma. De aceea teologia ortodoxa bizantina, in limba paleoslava, a trecut si la sirbii increstinati in 864, producind apoi si copii pe pamint sirbesc. Apoi traditiile cirilometodiene au supravietuit si la Cehi la Manastirea Sazava, prin Sf. Procopie (1053). Ocuparea regiunilor slave sud-dunarene, bulgare si sirbe, de catre Bizant si organizarea Arhiepiscopiei de Ohrida, in 1018, a provocat stagnarea literaturii slavone sud-dunarene, raspindindu-se acum mai mult cea bizantina si cu stilul arhitectonic bizantin. Deci in acest timp ortodocsii slavi sud-dunareni au fost alimentati cu manuscrise bisericesti slavo-ruse, pina in sec. XIII, prin mijlocirea manastirilor Sf. Pantelimon si Zografos din Athos. Dar multe manuscrise s-au pierdut datorita practicii bisericesti ca cele uzate sa fie arse spre a nu fi profanate. Totusi constiinta bulgara s-a mentinut in legatura cu amintirea Sf. Ioan Rilski si a manastirii sale.

INITIERI UMANISTE Desi la Bizant nu se cunostea precis apropierea "mileniului" de la Hristos, fie la anul 1000 de la Nastere, fie la 1033 dupa inviere, fie la 1071 de la caderea Ierusalimului, cum au fost stabilite soroacele in Apus, cu toate ca Apocalipsa s-a bucurat de atentia exegezei bizantine, totusi, pelerinajul latinilor apuseni, care numarau anii dupa "era crestina", fata de "anii de la Facerea lumii" dupa bizantini, in expresie origenista (de ciclu cu 6000 plus 1000 ani), a facut ca sa creasca atentia spre cele duhovnicesti, dar si pamintesti. Daca

deci Hristos avea sa vina la Parusie curind, atunci trebuia accentuata Ortodoxia, ca marturie pentru o viata crestina corecta, care sa duca la mostenirea vietii vesnice. De aceea Sf. Simeon Noul Teolog ( 1022), ucenicul lui Simeon Piosul de la Studion, a venit cu accentuarea tezei despre "indumnezeire", lansata de Sf. Grigore de Nissa si sustinuta de Areopagit, si stimulind "focul cunoasterii" (fost gnoseos) prin contemplatie, si a staruit pentru isihia ... linistea meditatiei, ca "izvor de duhovnicie" spre stimularea dragostei catre semen; intre lucrarile sale se impune "Cartea iubirii" si Capitolele mistice. Intarirea politica a imperiului bizantin prin Vasile II Bulgaroctonul s-a resimtit si in latura culturala. Astfel imp. Constantin IX Monomahul a reorganizat Universitatea bizantina in facultati, fiind ajutat de Ioan Mavropus, Mihail Psellos si Ioan Xifilinul. Dar accentul ideologic s-a pus pe Facultatea de filozofie, spre a stabili o conceptie bine definita spre lume, in cadrul controbersei dintre platonism, care venea cu realismul ideilor si al notiunilor generale, si aristotelism care aparea nominalist considerind notiunile generale ca simple nume; in plus, in urma notiunilor generale, si aristotelism, care aparea nominalist, purtau intaietatea. Pe aceasta linie s-au impus Grigore Magistrul: logician neinvins, filozoful Niceta Gramaticul, Bizantinos, patr. Eustaritos din Niceea, care a pus problema notiunilor si a valorii lor. Intre acestia, numai Mihail Psellos (1079) a reusit sa se impuna in mod categoric, ca un ginditor luminat, erudit, inteligent, cu o cultura vasta de teolog, exeget, istoric, canonist, diplomat si politician. Ca teolog a inteles sensul schismei din 1054, desi era initial pentru impacare, si a apreciat-o apoi ca necesara, ca sa fie aparata credinta ortodoxa de inovatiile latino-papale. Fiind influentat de Sf. Grigore din Nazianz si de Sinesiu din Cirene, el a tratat problemele teologice in lucrarile: Didascalia, Despre Sf. Treime, Dialogul despre puterea demonilor, Cronograful istoric, Comentariul la Cantarea Cintarilor si altele. Ca filozof si "consul" al Facultatii filozofice, a respins neoplatonismul deviat si a revenit la platonismul autentic, pe care insa l-a aplicat in concordanta cu Ortodoxia, in sensul lui: cred si inteleg ... intelligo et credo. Cu privire la cunoasterea umana a precizat ca: la baza cunostintelor omenesti si lumesti sta stiinta empirica; alaturi sta filozofia, ca sinteza a acestor cunostinte prin reflexie, si in fine este teologia ca sinteza despre cele divine, potrivit cu revelatia. Aceste trei sisteme si cai de cunoastere urmaresc acelasi scop, dar fiecare avind obiectul si metoda sa proprie, ca sa ajunga sa cunoasca cauzele prime si ultime ale existentei. Ce priveste viata ca atare, si deci si istoria, in ea se impleteste Providenta divina cu libertatea omului: era expresia conceptiei sale de crestin ortodox. Acest umanism bizantin, larg, suplu si tolerant, mentinind armonia intre suflet si lume, a oferit conditiuni bune pentru cunoasterea celor din lume chiar si la Academia patriarhala, care indruma pe linia teismului, ca Pronia divina intervine in mersul vietii. Aceasta academie era condusa de un "dascal ecumenic" (rector) si avea 12 profesori pentru materiile referitoare la: Sf. Scriptura, teologia patristica, psaltire, retorica si filozofie; toti profesorii erau clerici-presviteri. In cadrul ei s-au impus si istoricii teisti George Kedrenos si Mihail Ataliotul, cu cronici de la Facerea lumii.

Pr. Prof. Milan Sesan, "Mitropolia Ardealului", nr. 4-6/1966, pag. 279-296.