Irineu Mihalcescu - Teologia Luptatoare

MITROPOLITUL IRINEU MIHÂLCESCU
TEOLOGIA
LUPTĂTOARE
EDIŢIA a II-a
EDITURA EPISCOPIEI ROMANULUI ŞI HUŞILOR
19 9 4
MITROPOLITUL IRINEU MIHĂLCESCU
TEOLOGIA
LUPTĂTOARE
EDIŢIA a II -a
Cu binecuvântarea P.S.
EFTIMIE
Episcopul Romanului şi Huşilor
EDITURA EPISCOPIEI ROMANULUI ŞI HUŞILOR

1994
MITROPOLITUL IRINEU MIHALCESCU
TEOLOGIA LUPTĂTOARE
PRECUVÂNTARE
Apologetica creştină este ramura ştiinţei teologice, care

se ocupă cu respingerea atacurilor venite împotriva
credinţei de la necredincioşi, iar Polemica este ramura
ştiinţei teologice care răspunde atacurilor venite de la
teologii altor confesiuni sau secte, ori chiar aparţinând
aceleiaşi confesiuni, dar care au sau susţin păreri diferite
sau de-a dreptul potrivnice învăţăturilor oficiale ale
Bisericii. Şi una si alta, şi Apologetica şi Polemica, duc deci
luptă literară cu cele două categorii de potrivnici ai dreptei
credinţe, ai învăţăturii celei adevărate. Amândouă pot
fi dar numite cu un singur termen: Teologie luptătoare.
Am dat acestei lucrări titlul de Teologie luptătoare,
deoarece în cele ce urmează sunt tratate problemele
apologetice şi polemice cuprinse mai întâi în manualul de
religie pentru clasa a VII, conform programei analitice din
1929, intitulat: Apologetică sau Elemente de Filosofia
Religiei creştine, şi după aceea în manualele: Noţiuni de
Filosofie a Religiei şi Elemente de Filosofie creştină.
Varietatea acestor probleme şi modul cum le-am expus
în manualele mele didactice m-au dus la convingerea că
R E L I G I A
aceste probleme merită să fie cunoscute în cercuri mai largi
decât cel şcolar şi de minţi mai coapte decât ale elevilor din
clasele primare. Indeosebi pentru studenţii teologi şi preoţi
le cred de mare folos şi nu mai puţin pentru orice om cu DEFINIŢIA ETIMOLOGICĂ A RELIGIEI.
oarecare cultură şi cu râvnă pentru cunoaşterea temeiurilor
credinţei şi învăţăturii Bisericii noastre strămoşeşti. ORIGINEA EI.
In acest scop am condensat problemele din ambele
manuale în acest volum, le-am adus mici modificări, le-am 1. Cuvântui religie este indiscutabil de origine latină.
adăugat un capitol nou : Despre francmasonerie şi le Asupra cuvântului sau a rădăcinii din care el provine,
supun aprecierii cititorilor, în nădejdea, ca prin aceasta sunt însă mai multe păreri.
am adus un cât de mic serviciu Bisericii strămoşeşti şi Astfel, Cicero îl deduce din re-legere = a reciti, a
neamului românesc. medita, a reflecta şi a venera, a cinsti pe cineva.
Virgiliu şi altii după el îl deduc din relinquere = a
rămâne, a deosebi, a pune la o parte, a respecta sau
AUTORUL venera.
Marele scriitor bisericesc apusean, fericitul Augustin
Septembrie, 1941 (+ 420), îl deduce din re-eligere = a alege din nou.
Scriitorul bisericesc, tot apusean, Lactanţiu (+ 325),
îl deduce din re-ligare = a lega din nou sau reciproc, ori
a uni.
Această din urmă etimologie este admisă de cei mai
mulţi filologi şi teologi. Privită, deci, din punct de vedere
etimologic, religia este legătura liberă şi conştientă a
omului cu Dumnezeu. Ea se manifestă prin cunoaşterea
si adorarea lui Dumnezeu. De aceea a fost definită şi ca
modus cognoscendi el colendi Deum.

Cunoaşterea lui Dumnezeu este partea teoretică a a. Un Dumnezeu spiritual, personal şi mai presus de
religiei şi este cuprinsă în doctrina sau învăţătura lume, ca obiect al ei;
religioasă. Adorarea este partea practică şi constă din b. Omul, conceput ca fiinţă spiritual-corporală, adică
viaţă morală şi acte de cult. Doctrină, morală şi cult sunt înzestrată, pe lângă trup, şi cu suflet spiritual, liber şi
astfel cele trei elemente constitutive ale religiei, care stau nemuritor, ca subiect al religiei;
între ele în strânsă legătură. c. Un act al voinţei dumnezeieşti de a se face cunoscut
In vorbirea zilnică, prin religie se înţelege, de obicei, omului, sau revelaţia dumnezeiască, fără de care omul
numai îndeplinirea actelor de cult. O asemenea nu ar putea cunoaşte pe Dumnezeu;
înţelegere este unilaterală şi duce la un formalism sec şi d. Sentimentul religios, care este ecoul sufletesc al
primejdios. raportului dintre om şi Dumnezeu; '
Pentru a ne putea da seama şi mai bine de ceea ce este e. Cultul şi morala ca exteriorizări, înfăptuiri concrete
religia, trebuie să facem deosebire între religia internă şi ale acestui raport.
religia externă. 2. Originea religiei. Religia fiind o legătură vie între
Prin religia internă sau subiectivă se înţelege ceea ce Dumnezeu şi om, originea ei trebuie căutată atât în
simte omul, care se află în legătură cu Dumnezeu, în Dumnezeu cât şi în om.
sufletul său, adică sentimentul religios; iar prin religie Faptul că omenirea n-a existat niciodată fără religie,
externă sau obiectivă se înţelege felul cum se manifestă în că omul a avut religie întotdeauna, pentru care i s-a zis
afară sentimentul religios sau, cu alte cuvinte, cultul şi de unii filosofi animal religios, este un indiciu sigur, că
morala. De fapt, religia internă şi externă sunt cele două religia este un produs al sufletului omenesc, o
părţi care constituie întregul ce poartă numele de religie. proprietate, o însuşire a lui. Intr-adevăr, precum omul nu
Una fără alta nu pot exista şi acolo unde le întâlnim ar putea merge, auzi, vedea, vorbi, judeca etc, dacă nu
separate, nu avem în faţă religia în adevăratul înţeles al ar avea în firea sa posibilităţi date şi predispoziţii spre
cuvântului, ci numai un simulacru al ei. Raportul dintre acestea, tot astfel nu ar putea fi religios, dacă nu ar avea
ele este ca cel dintre suflet şi trup, dintre fond şi formă, predispoziţia firească de a fi religios. Omul este chinuit
dintre miezul şi coaja unui fruct. Religia internă este de dorinţa de a cunoaşte pe Dumnezeu, de a sta în
sufletul, fondul, miezul, iar cea externă este trupul, legătură cu El, cum zice fericitul Augustin: Fecisti nos ad
forma, coaja sau învelişul. te, Domine, et inquietwn est cor nostrum donec requiescat
Acum am putea defini mai complet religia, astfel: in te.
Un raport liber şi conştient al omului cu Dumnezeu, Această dorinţă o putem privi ca predispoziţia
raport care se traduce în suflet prin sentimentul religios, iar leligioasă a omului, ca imboldul sufletesc care împinge,
în afară prin cult şi morală. sileşte pe om să ajungă, pe diferite căi, la ideea de Dum-
In orice religie deosebim astfel următoarele elemente nezeu, să creadă în El şi să ia faţă de El o anumită
esenţiale: atitudine, pe care o arată în afară prin anumite fapte.
10 MITROPOLITUL IRINEU MIHĂLCESCU TEOLOGIA LUPTĂTOARE 11
Odată cu îmbogăţirea experienţei sufleteşti şi cu hizat şi a făcut din ele divinităţi superioare. Animismul
înaintarea în cultură, potrivit cu personalitatea sa nu este însă propriu vorbind o religie, ci o superstiţie şi
morală, omul îşi înfăţişează, în decursul timpului, pe n-a precedat religiei, ci a izvorât din ea şi trăieşte alături
Dumnezeu şi raportul său cu El în forme tot mai demne de ea. Geneza şi evoluţia lui, aşa cum o presupune
şi mai nobile. * ipoteza animistă, sunt inadmisibile din punct de vedere
Dar această predispoziţie a omului spre religie şi-a
psihologic.
câştigat-o prin vreo străduinţă sau vreun merit personal?
c. Fetişismul. In simplitatea sa, omul primitiv a
Aceasta s-ar putea afirma numai în cazul când omul ar fi adorat tot felul de obiecte materiale, crezând că în ele
însuşi creatorul său, autorul fiinţei sale. Cum însă el este locuieşte un spirit. Fetişismul este deci o formă a animis
creatura lui Dumnezeu, originea sau provenienţa mului, mai nou decât el, şi o superstiţie, ca şi el5 care
predispoziţiei religioase din sufletul său este de la trăieşte încă în minţile celor inculţi. El nu a format
Dumnezeu, aşa că, în ultimă analiză, religia îşi are niciodată religia vreunui popor.
originea indirect în Dumnezeu. d. Frica de fenomenele îngrozitoare ale naturii ar fi
Afară de aceasta, religia îşi are originea şi direct în cea care a condus pe cei dintâi oameni la ideea de zei şi
Dumnezeu, căci El S-a descoperit celor dintâi oameni, la cultul datorat lor, cum a zis poetul latin Lucretius:
le-a făcut cunoscută voinţa Sa şi a stabilit raportul ce Primus in orbe deos timor fecit ardua de coelo fulmina
trebuie să existe între El, Creatorul, şi omul, creatura Sa. cum
Desigur că şi fără această descoperire, omul ar fi ajuns la caderent.
cunoaşterea lui Dumnezeu, datorită predispoziţiei Dar, mai întâi, primitivul nu este aşa fricos, cum îl
religioase din sufletul său. Dar aceasta ar fi mers prea presupune această ipoteză, ci dimpotrivă, e foarte
încet şi nu ar fi fost scutită de rătăciri. curajos. Al doilea, dacă religia s-ar fi născut din frică, ar
Cei care nu admit originea supranaturală a religiei, au urma să fie numai divinităţi rele iar nu bune. Al treilea,
încercat să o explice prin diferite ipoteze. Iată cele mai odată cu dispariţia fricii faţă de fenomenele naturii, ar fi
însemnate dintre ele: trebuit să dispară şi religia, potrivit legii: cessante cama,
a. Magia. Omul a trăit mult timp în stare de sălbăticie. cessat effectus.
Atunci a încercat să-şi supună puterile naturii prin magie.
e. Impostura. Oamenii de stat, regii, preoţii ar fi
Când a văzut că prin magie nu-şi poate ajunge scopul, a
inventat ideea de zei, ca să poată ţine mai uşor în ascul-
inventat zei personali, asemenea sieşi, cărora a început
să le ceară ajutor. Astfel, religia ar urma magiei şi s-ar fi tare pe supuşii lor. Dar de unde au luat aceştia ideea de
născut din ea. Adevărul este contrariul: magia a luat zei? Dacă aceasta s-ar fi putut într-unui sau mai multe
naştere din religie. state, nu s-ar putea face pe toată întinderea globului.
b. Animismul. Omul primitiv a populat întreaga Deci, nu s-ar putea explica universalitatea religiei. în
natură cu spirite asemănătoare cu sufletul său, le-a ierar- ceea ce priveşte pe preoţi, ei nici într-un caz nu au putut
inventa religia, deoarece ei sunt servitorii unei religii şi
12 TEOLOGIA LUPTĂTOARE 13
dacă ei ar fi inventat pe zei, se pune întrebarea: dar pe

preoţi, cine i-a inventat?
f. Adorarea naturii, a agenţilor şi fenomenelor ei, a ANIMISM ŞI FETIŞISM
corpurilor cereşti, a munţilor, râurilor, arborilor,
animalelor etc. Aceasta o întâlnim în multe din religiile
popoarelor vechi şi ale primitivilor de azi, dar nu poate Dintre ipotezele care nu admit originea
fi prima forma a religiei, ci e ceva mai târziu, deoarece, supranaturală a religiei şi încearcă să o explice pe cale
de unde ar fi putut lua ideea de divinitate cei ce au naturală sau raţională, două au fost susţinute mai mult,
îndumnezeit natura, dacă n-ar fi existat deja religia? şi anume: animismul şi fetişismul.
g. Totemismul şi Tabuismul. Totemismul este I. Animismul este credinţa, primitivilor şi a omului
adorarea unor animale, care sunt considerate ca strămoşi simplu, de totdeauna, că lumea întreagă este însufleţită.
ai omului, iar tabuismul este ipoteza care susţine că După această credinţă, nu numai omul şi animalele au
religia ar fi luat naştere din tabu, adică din interzicerea suflet, ci şi orice corp organic sau anorganic, precum şi
de a fi atinse anumite lucruri. Şi unul şi altul se întâlnesc orice fenomen sau agent natural. Sufletele din întreaga
în deosebi la primitivii din Australia şi sunt simple prac- lume se pot împărţi în trei categorii:
tici, care au la bază religia. 1. Sufletele morţilor sau ale strămoşilor. Acestea
h. Sociologismul. Ca şi dreptul şi morala, religia ar fi sunt reprezentate într-o formă mai mult sau mai puţin
produsul societăţii, care a impus-o individului. Dar, după materială, căci li se atribuie aceleaşi trebuinţe pe care la
concepţia sociologică, religia ar fi un fenomen care nu are omul în viaţă. Urmaşii mortului trebuie să satisfacă
şi-a făcut apariţia decât târziu, când societatea era destul aceste trebuinţe. Altfel, sufletul răposatului le provoacă
de bine organizată şi înaintată. Dar până atunci, oamenii tot felul de boli şi neajunsuri, îl chinuie în vis etc. Satis-
- şi în grupuri sociale şi individual - nu au avut religie? facerea închipuitelor necesităţi materiale ale sufletelor
Istoria, preistoria, paleontologia şi etnografia ne spun că morţilor constituie cultul strămoşilor sau cultul manilor
da. Deci, nici această ipoteză nu explică în mod (de la latinescul manes).
satisfăcător originea religiei. Urmele acestui cult animist le găsim la toate
popoarele primitive şi inculte, din cele mai vechi timpuri
Nolă. Ioan G. Savin - Fiinţa şi originea religiei şi până azi şi multe din practicile mulţimii ignorante din
sânul religiilor superioare au fost şi sunt în această
privinţă animiste. Nu numai primitivii, ci şi grecii, tracii,-
romanii, egiptenii, chinezii, indienii şi alţii obişnuiau să
pună în mormânt uneltele, armele, diferite obiecte de
care se servise răposatul cât fusese în viaţă, alimente, etc.
Unii îi sacrificau şi soţie, servitori, cai, câini etc.
TEOLOGIA LUPTĂTOARE 15
14 MITROPOLITUL IR1NEU MIHĂLCESCU
Forma aceasta de animism se numeşte naturism.
Astfel, Homer în Iliada aminteşte că eroul Achile a
Nici sub acest aspect animismul nu reprezintă
sacrificat pe mormântul prietenului său Patroclu, toţi caii
şi câinii acestuia şi pe prizonierii troieni. originea religiei sau cea mai veche formă de religie,
Generalitatea, am putea zice, şi adânca vechime a deoarece îndumnezeirea naturii - şi cu aceasta avem de
cultului strămoşilor a făcut pe mulţi să creadă că animis- a face în naturism -, presupune neapărat ca omul să fi
mul, sub această formă, este originea religiei sau cea mai avut de mai înainte şi de altundeva ideea de Dumnezeu.
veche formă de religie. în special, învăţatul englez 3. Spiritele care trăiesc libere în natură. Pe când
Eduard Tylor şi olandezul C. P. Tiele au fost cei mai iluştrii sufletele părţilor naturii, ale agenţilor şi fenomenelor
susţinători ai acestei păreri, care este contrazisă de con- naturale pot fi cunoscute prin simţuri, deoarece se crede
statarea, că niciodată şi nicăieri cultul strămoşilor nu a că sunt una cu lucrurile cărora li se atribuie, spiritele
constituit el singur religia vreunui popor, ci pretutindeni libere stau mai presus de simţuri şi n-au un obiect de care
şi totdeauna oamenii au adorat una sau mai multe să fie legate în mod constant. De aceea, în concepţia
divinităţi. despre fiinţa şi activitatea lor, fantezia omenească a avut
2. Sufletele unei părţi din natură, ca de exemplu: un loc liber pentru combinaţii de tot felul. Puterea lor
cerul, astrele, marea, râurile, munţii etc. şi ale fiind apoi în afara sferei intuiţiei senzuale, adică
fenomenelor şi agenţilor naturali ca de exemplu vântul, misterioasă, dar nu totdeauna de o intensitate
ploaia, fulgerul, aurora, lumina etc. covârşitoare faţă de puterile omeneşti, ci numai de
Cum natura, în genere, cu agenţii şi fenomenele diferite grade, lasă loc liber năzuinţelor omului de a
naturale, sunt de o grandoare impunătoare şi întrec cu supune pe unele din ele. Aceasta este posibil deoarece
mult măsura puterilor omului şi sufletul ce li s-a atribuit spiritele acestea sunt considerate ca singuratice, inde-
de mintea mărginită şi întunecată a primitivului şi a pendente unele de altele şi mărginite. Ca atare omul se
ignorantului este cu mult superior sufletului omenesc, ca poate asocia cu o parte din ele şi poate lupta împreună
atare şi binele şi răul ce s-a crezut că poate face, este contra altora mai puternice.
neasemănat mai mare decât cel pe care-1 poate face Cultul dat spiritelor libere din natură formează
sufletul unui strămoş sau al tuturor strămoşilor la un loc. animismul propriu-zis, căruia i se mai spune şi
De aceea s-a şi presupus că omul a trebuit să facă un mai polidemonism.
mare efort, ca să intre în comunitate cu aceste suflete, să Nici sub această formă, animismul nu este originea
le influenţeze, să le înduplece, să le facă să se intereseze religiei sau cea mai veche formă de religie, deoarece
de soarta sa şi să-i vie în ajutor. Nici aici nu lipsesc alături şi mai presus de ele se întâlneşte totdeauna cultul
sacrificiile, care sunt ca un ajutor pentru om, o divinităţii.
colaborare a lui cu aceste suflete, o contribuţie a sa, un II. Fetişismul este adorarea ca divinităţi a unor
îndemn şi o încurajare dată sufletelor acestora supe- obiecte fie naturale, ca de exemplu: un arbore, o bucată
rioare.
16
MITROPOLITUL IRINEU MIHĂLCESCU TEOLOGIA LUPTĂTOARE

17
de lemn, o piatră, un os etc, fie artificiale, ca de exemplu: El operează cu noţiunea de divinitate, pe care nu a
un baston, o brăţară, un cuţit, un coif, o săgeată etc. putut să o împrumute decât din religia primitivă,
In orice lucru socotit ca fetiş se crede că locuieşte un anterioară lui. în fine, el este mai nou şi decât animismul,
spirit, o putere superioară, care este favorabilă şi ajută de la care a luat noţiunea de suflet sau spirit şi faţă de
celui ce adoră fetişul. Spiritul din obiectul fetiş este privit care este o formă a lui şi o decădere, deoarece constă
sau ca inerent acelui obiect, nedespărţit de el, ca în dintr-o concepţie inferioară şi materială a sufletului.
naturism, sau ca spirit liber - ca în polidemonism -,
înduplecat sau constrâns să intre în obiect de către un
preot sau vrăjitor prin rugăciuni ori prin descântece, vrăji
etc. PO LIT EISM ŞI M ON O TEISM
Fetişistul aşteaptă de la fetişul său tot ce-i trebuie şi
doreşte. Pentru aceasta îi adresează rugăciuni, îi aduce 1. Originea religiei nu poale fi, cum am văzut, decât
ofrande şi sacrificii. Dacă nu obţine ce a cerut, fetişul este supranaturală, adică, cuprinsul sau noţiunile ei au fost
certat, bătut, aruncat sau sfărâmat, pentru ca totuşi, după descoperite omului de Dumnezeu.
o oarecare perioadă de timp, să fie din nou considerat ca Se pune însă de la început întrebarea: Cum trebuie
mai înainte. Primitivii îşi au fiecare fetişul său, pe care înţeleasă revelaţia sau descoperirea dumnezeiască
şi-1 aleg la vârsta pubertăţii. Sunt însă şi fetişi ai unei primitivă? Este ea ceva din afara omului, o acţiune a lui
familii, clan, trib sau popor. în acest caz este şi un cult Dumnezeu asupra omului, un fel de învăţătură sau comu-
mai mult sau mai puţin dezvoltat, stabilit şi obligatoriu nicare făcută de Dumnezeu omului? Sau este ceva in-
pentru toţi închinătorii acestui fetiş. tern, o inspiraţie pusă de Dumnezeu în inima omului,
Cuvântul fetiş este de origine portugheză şi provine sădirea sau plantarea în inima lui a unei conştiinţe mai
din latinescul factitius = ceea ce este făcut de mână sau mult sau mai puţin clare despre divinitate şi a raportului
artificial. A fost mai întâi întrebuinţat de marinarii por- omului cu ea, conştiinţă pe care omul a aprofundat-o,
tughezi ca nume pentru talismanele şi amuletele purtate lărgit-o şi îmbogăţit-o prin propria sa experienţă şi reflec-
de negrii din Africa şi cei de pe zona Coastei de Azur. A tare?
fost apoi generalizat de scriitorul francez de Brosses, în
Cea dintâi concepţie despre revelaţie, deşi cu putinţă
lucrarea: Du culte des Dieux fetiches ou ParalUle de
şi demnă atât de Dumnezeu, cât şi de om, este totuşi
l'ancienne rellgion de l'Egypte avec la religion actuelle de
admisă de puţini teologi, deoarece înfăţişează pe Dum-
Nigritlie (1760).
nezeu prea antropomorf : ca un dascăl ce-şi instruieşte
Fetişismul este susţinut astăzi de către evoluţionişti, elevii. Apoi, dacă Dumnezeu ar fi predat omului
ca prima formă de religie sau ca originea religiei. El este,
noţiunile de religie în mod direct sau personal, acelea ar
de fapt, ca şi animismul, una din formele de degenerare
fi fost atât de lămurite şi s-ar fi întipărit atât de adânc şi
a religiei primitive, care a fost monoteistă.
MITROPOLITUL 1RINEU MIIIĂLCESCU
de durabil în sufletul său, încât niciodată nu s-ar fi uitat de Dumnezeu numai prin puterile sale sufleteşti,
sau întunecat, cum s-a întâmplat. deoarece mintea sa întreagă şi inima nepervertită nu
Al doilea fel de concepere a revelaţiei primitive, ca concepe pe Dumnezeu decât ca unul, ideea de mai mulţi
descoperire sau luminare internă, este mai uşor de dumnezei sau politeismul fiind un nonsens pentru o
admis, deoarece este mai potrivit cu firea raţională şi minte sănătoasă.
liberă a omultii. Astfel înţeleasă, revelaţia divină o Dar prima pereche de oameni ieşită din mâna lui
întâlnim şi în filosofia păgână. De exemplu, Socrate Dumnezeu a călcat voia Lui şi s-a înstrăinat de El. Ca
atribuia toate cugetările sale filosofice demonului, pe urmare a acestui păcat numit originar, mintea li s-a
care-l considera că locuieşte în sufletul său şi învăţa că întunecat, inima s-a pervertit şi voinţa li s-a slăbit. Aceste
aceiaşi zei care vorbesc prin oracole, locuiesc în inte- triste urmări ale păcatului au mers crescând, încât
riorul nostru. Stoicii, de asemenea învăţau că materia omenirea străveche a ajuns în scurtă vreme într-o stare
cosmică este organizată şi primeşte anumite forme prin de decădere generală. In această stare, oamenii au uitat,
intermediul unei puteri dumnezeieşti numită Logos sper- că Dumnezeu este Unul, că este Duh şi că este Creatorul
maticos, în care Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful vede şi Pronietorul şi, cu mintea lor întunecată şi rătăcită, şi-au
revelaţia dumnezeiască făcută păgânilor. Tot astfel făcut mai mulţi dumnezei şi i-au înfăţişat sub chip
trebuie luată şi acţiunea Cuvântului dumnezeiesc despre omenesc şi de animale sau, ceea ce este şi mai grav, au
care Sfântul Apostol Ioan scrie în prologul Evangheliei îndumnezeit şi ceea ce era neînsufleţit în jurul lor sau
sale: Şi Cuvântul în lume era şi lumea prinţr-însul s-a deasupra capului lor, ca: râuri, lacuri, izvoare, mare,
făcut, dar lumea pe El nu L-a cunoscut. arbori, stânci, vântul, ploaia, fulgerul, tunetul, soarele,
A doua întrebare ce se pune este: în ce a constat luna, stelele, lumina, întunericul etc.
revelaţia primitivă? Aşa s-a ajuns de la monoteismul primitiv curat şi
Sfânta Scriptură ne spune că Dumnezeu a înzestrat spiritual, la politeismul cu toate formele lui: zoolatrie,
pe cei dintâi oameni, pe care i-a creat, cu inteligenţă vie fiziolatrie, astrolatrie, la animism şi fetişism, cum zice
şi judecată dreaptă şi nu putem crede că a putut fi altfel Sfântul Apostol Pavel: Au schimbat slava lui Dumnezeu
creatura raţională a lui Dumnezeu. Unei astfel de celui nestricăcios cu asemănarea chipului omului celui
creaturi, Dumnezeu nu-i putea descoperi decât idei clare stricăcios şi al păsărilor şi al celor cu patru picioare şi al
şi precise despre Sine şi despre raportul omului cu Sine. târâtoarelor..., şi adevărul lui Dumnezeu în minciună şi
Care altele puteau fi aceste idei decât că Dumnezeu este s-au închinat şi au slujii făpturii, în locul Făcătorului...
nematerial, adică Duh, că este Unul şi că este Creatorul şi (Romani 1,23,25.)
Pronietorul întregii lumi, deci şi al omului şi, prin urmare, Dumnezeu însă n-a lăsat toată omenirea şi pentru
omul trebuie să se supună voinţei divine. totdeauna să meargă pe drumul pierzaniei, ci a ales un
Religia primilor oameni a fost deci monoteistă şi nu popor, poporul israelit, pe care l-a condus şi format în
se putea să fie altfel, chiar dacă omul ar fi ajuns la ideea aşa fel ca, prin el, întreaga omenire să ajungă din nou la
20 MITROPOLITUL IRINEU MIIIĂLCESCU
cunoaşterea adevăratului şi unicului Dumnezeu şi la TEOLOGIA LUPTĂTOARE 21
adorarea cuvenită Lui. Poporului israelit, i-a descoperit parte a lumii vechi pentru trecerea din întuneric la
Dumnezeu voia Sa din ce în ce mai clar prin prooroci şi lumină, de la rătăcire la adevăr, de la politeismul multi-
a făcut să se nască în mijlocul lui Mântuitorul Hristos, form la monoteismul creştin.
Care a adus lumii revelaţia deplină, deoarece El a fost Nu toate popoarele politeiste şi nici chiar iudeii n-au
Dumnezeu şi om în una şi aceeaşi persoană. primit nici până astăzi, după aproape două mii de ani de
Religia întemeiată de Iisus Hristos Mântuitorul este la venirea Mântuitorului în lume, monoteismul creştin.
restabilirea şi desăvârşirea religiei date de Dumnezeu Aceasta însă nu trebuie să ne facă să ne îndoim, căci va
celor dintâi oameni, este monoteismul cel mai curat şi veni ziua când va fi o turmă şi un păstor, deoarece
mai înalt. problemele religioase trebuiesc privite şi tratate sub
specie aeternitatis.
Pe când poporul israelit a fost condus direct de Dum-
nezeu şi a luminat ca o făclie în întuneric, celelalte 2. Raţionaliştii şi evoluţionista susţin că religia a
popoare au fost lăsate în voia propriilor lor puteri şi, început cu formele cele mai simple, cu animism, fetişism
numai ici şi colo şi din când în când, Duhul lui Dumnezeu a etc. şi s-a ridicat şi spiritualizat treptat, până ce a ajuns
străfulgerat în sufletul câte unui mare în|elept, la creştinism.
desluşindu-i pentru o clipă calea întoarcerii la Monoteismul este deci, după această ipoteză - care
monoteism. poartă frumosul nume al amelioraţiei - târziu de tot şi un
Aceasta este explicaţia pe de o parte a rătăcirilor din ce produs al conştiiţei religioase ajunse la ultima - până în
în ce mai grave în care s-a afundat politeismul cu toate prezent - etapă a evoluţiei sale.
ramificaţiile lui, iar pe de altă parte apariţia în sânul Acestei ipoteze îi stă în faţă alta - a alteraţiei - care
păgânismului a unor înţelepţi profani sau religioşi, cum au susţine dimpotrivă, că prima formă a religiei a fost
fost: Zaratustra, Lao Tse, Confuciu, Buda, monoteistă şi că toate celelalte forme inferioare de
Anaxagora, Socrate, Platon şi alţii, care s-au ridicat la o religie sunt o degenerare a formei primitive.
concepţie mai adecvată despre Dumnezeu, iar unii din ei au Ambele ipoteze sunt extremiste şi niciuna din ele nu
întrezărit chiar monoteismul. Licăririle de lumină ale poate ţine piept criticii.
acestor înţelepţi au descoperit profunzimea întunericului şi Ultimele cercetări asupra religiei primitivilor, mai
adâncimea prăpastiei în care zăcea omenirea păgână şi au ales a celor din Australia, au stabilit că, alături de formele
făcut-o să dorească, să caute lumina adevărului religios de religie inferioară practicate de aceşti primitivi, se
şi o bună parte din ea să-l şi primească, atunci când a constată şi credinţa într-un singur Dumnezeu, care e mai
fost adus lumii în toată plinătatea lui de către veche. De aici s-a conchis la existenţa monoteismului
Mântuitorul Hristos. primitiv1). In acest punct se confirmă aserţiunea ipotezei
Aceasta este calea indirectă, metoda experienţei alteraţiei şi se infirmă ipoteza amelioraţiei.
proprii, prin care Dumnezeu a pregătit cea mai mare Pe de altă parte, Istoria Religiilor constată atât o
degenerare religioasă, o decădere de la monoteismul
MITROPOLITUL IRINEU MIIIĂLCESCU
primitiv - ceea ce dă dreptate tot ipotezei alteraţiei - dar aşa că investigaţiile ştiinţei nu se intersectează cu ale
şi un progres şi o spiritualizare a unora din religii, ceea religiei. Din această cauză, raportul între religie şi ştiinţă
ce confirmă susţinerea teoriei amelioraţiei. Concluzia ce a fost simbolizat când prin două cercuri concentrice, unul
se impune este că religia primitivă a fost monoteistă. Ea mai mic şi altul mai mare, cel mic reprezentând ştiinţa,
a degenerat de timpuriu, dar s-au produs în sânul ei şi cel mai mare religia, când prin două cercuri care se
curente de refacere, de înnoire, care au dus la monoteis- întretaie şi au deci un sector comun.
mul desăvârşit, la creştinism. Scopul ştiinţei este ca, prin cunoaşterea materiei şi a
Nota 1. Aceasta reiese limpede din lucrările au lorilor: Andrev Lang, cu legilor ei, să ne facă stăpâni peste lumea materială;
lucrarea TlieMaking of Religion - Londra, 1900 Magie and Religion - Londra, scopul religiei este să ne facă fericiţi în lumea aceasta şi
1901 Mylh, Ritual and Religion - Londra, 1906 W. Schmidt, în lucrarea: Der
Ursprung der Gotlesidee - Munster 1910 în cea veşnică.
Mijloacele de cercetare ale ştiinţei sunt observarea,
experienţa şi raţiunea, după cum avem de-a face cu
ştiinţe de observaţie, cum sunt ştiinţele naturale în
RELIGIA ŞI ŞTIINŢA general, sau ştiinţe experimentale, cum sunt ştiinţele
fizico-chimice, ori cu ştiinţe abstracte sau de sinteză, cum
1. Puterea de a face ştiinţă şi de a avea religie este un sunt matematica pură şi filosofia şi, în mod deosebit,
privilegiu al omului, în virtutea căruia el stăpâneşte logica şi metafizica. De altfel, observaţia şi experienţa
lumea fizică şi îşi asigură un loc de frunte în lumea pot fi privite ca aplicări sau mijloace de investigare ale
spiritelor, aproape de Dumnezeu, Atotfăcătorul şi raţiunii, aşa că s-ar putea zice că ştiinţa în genere se
Atotţiitorul. Căci raţiunea, pe care se întemeiază ştiinţa foloseşte de raţiune ca unic mijloc de cercetare.
şi credinţa, care stă la baza religiei, sunt cei doi ochi cu Mijloacele de cunoaştere ale religiei sunt credinţa şi
care omul priveşte vremelnicia şi veşnicia. revelaţia.
Ştiinţa este cercetarea lumii materiale, a tot ce cade Credinţa este atât primirea ca adevărate a lucrurilor
sub simţuri; iar religia este cunoaşterea a ceea ce stă mai ce întrec puterea de pricepere a minţii omeneşti, cât şi
presus de simţuri, a supranaturalului. Ştiinţa se ocupă primirea ca adevărate a celor afirmate de o persoană
de cele mărginite şi trecătoare, de ceea ce poate fi vrednică de încredere sau de o autoritate ori instituţie,
măsurat şi cântărit, într-un cuvânt de lumea sau de cum este de exemplu Biserica.
realitatea fenomenală sau materială; iar religia se ocupă Intre mijloacele de cunoaştere ale ştiinţei şi ale
de infinit şi veşnicie, de realitatea noumenală, religiei sau, ceea ce este tot acelaşi lucru, între credinţă
transcedentală sau spirituală. Chiar când se opreşte la şi între raţiune, nu este şi nu poate fi dezacord. Mai întâi,
cele materiale şi trecătoare, când face din ele obiectul pentru că amândouă sunt date omului de Dumnezeu şi
cercetărilor sale, religia le priveşte sub specie aeternitalis, al doilea, pentru că ele se ajută reciproc. Raţiunea
precede credinţei şi-i pregăteşte terenul, construind
24 MITROPOLITUL IRINEU MIHĂLCESCU
temeliile intelectuale pe care le ridică credinţa; iar după
ce credinţa este în posesia adevărurilor revelate, tot ea văzut din depărtare ca rotund, trenul în mers ca stând pe
scrutează şi analizează adevărurile de credinţă, spre a le loc, iar stâlpii de telegraf de pe margine ca fugind etc.
putea face inteligibile şi accesibile minţii. La rândul său, Când ne lovim în ochi, vedem stele verzi, fără ca să fie
credinţa luminează raţiunea şi o călăuzeşte prin labirintul ceva real, când ne ţiuie urechile, auzim un sunet, fără ca
diverselor sisteme şi păreri, iar revelaţia deschide noi să fie produs de ceva din afară de noi, când pipăim un
orizonturi şi adânceşte privirile atât ale credinţei, cât şi obiect prea rece, ni se pare că frige etc. Apoi, în iluzii şi
ale raţiunii. halucinaţii, ceea ce ni se pare că vedem sau auzim, ori nu
corespunde la nimic real în afară de noi, sau este cu totul
Dar e ceva mai mult. Credinţa, ca admitere de
altceva. în toate aceste cazuri şi în altele asemănătoare,
adevărate a celor afirmate de o persoană demnă de
raţiunea este indusă în eroare de către simţuri şi
încredere, nu se întâlneşte numai în religie, ci şi în ştiinţă.
judecăţile pe care ea le face pe baza acestor date false
Foarte multe afirmaţii se primesc aici, fără a fi controlate
ale simţurilor sunt greşite. Ea se poate înşela singură în
sau experimentate din nou, numai pentru că au fost
formarea judecăţilor, căci ce altceva sunt sofismele sau
făcute de alţi cercetători mai înainte. De exemplu cine a
paralogismele? De câte ori din aceeaşi observaţie sau
văzut atomii sau eterul? Câţi dintre noi au măsurat lun-
experienţă nu se trag concluzii diferite, după observator
gimea meridianului pământesc, sau au calculat mărimea
sau experimentator?
şi depărtarea de pământ a soarelui şi a celorlalte corpuri
cereşti? Câţi au experimentat efectul cutărui sau cutărui Cât de felurită este înţeleasă lumea de raţiune, ne-o
medicament sau tratament în vindecarea unei boli arată în fine diferitele sisteme filosofice, materialism,
oarecare? Şi totuşi, admitem acestea toate, numai pentru pozitivism, realism, idealism, spiritualism, pragmatism,
că, credem că sunt într-adevăr aşa, că cei care le-au fenomenalism, utilitarism etc, cu diferitele lor nuanţe.
constatat, stabilit şi experimentat, nu ne mint. După unii cugetători, putem cunoaşte, cu ajutorul raţiunii,
Iată deci un mijloc comun de cunoaştere şi pentru atât lumea materială sau fenomenală cât şi pe cea
religie şi pentru ştiinţă. noumenală sau spirituală, ori metafizică sau transceden-
Siguranţa cunoştinţelor ştiinţifice nu este, cum se tală; după alţii, numai pe cea materială, iar după alţii, ca
afirmă adesea, mai mare decât a celor religioase, ci s-ar de pildă după Kant, nici din aceasta nu cunoaştem decât
putea zice dimpotrivă. Raţiunea nu este un organ in- aparenţele, pe când adevărata realitate, res ipsa,dasDing
failibil şi nici suficient pentru o cunoaştere adecvată, an sicii, sau esenţa lucrurilor ne este necunoscută. Părerea
precisă a lucrurilor şi fenomenelor. Ea se poate înşela fie lui Kant a găsit susţinători şi între oamenii de ştiinţă
din cauza simţurilor, care îi transmit uneori impresii pozitivă, ca exemplu Auguste Comte, William James,
greşite, fie din cauza funcţionării ei defectuoase. Einstein, Poincare, ducele Broglie ş.a., aşa că astăzi se
Aşa de exemplu, văzul ne înfăţişează un baston scufun- vorbeşte foarte mult de relativitatea ştiinţei în genere.
dat în apă, ca frânt de la suprafaţa apei, un turn pătrat Nu tot aşa este în materie de credinţă sau de religie.
Aici siguranţa pe care o dă credinţa, sprijinită pe raţiune
şi luminată de revelaţie, este aşa de mare, că omul îşi Aşa de pildă, dacă este vorba de Dumnezeu, de suflet,
sacrifică viaţa pentru ceea ce crede. Dovadă, milioanele de creaţie, de viaţa viitoare etc. raţiunea sau ştiinţa
de martiri creştini. trebuie să se plece în faţa religiei; iar dacă este vorba de
Folosul pe care îl trage omul de pe urma ştiinţei este, mişcare planetară, de compoziţia chimică a anumitor
de asemeni, foarte mare. în deosebi uimitoarele progrese corpuri, de efectul unui medicament etc, religia trebuie
ale tehnicii moderne în aplicaţiile electronicii, în transport, să dea întâietate ştiinţei.
cercetare, medicină, terepeutică etc, în folosirea în Acest raport de înţelegere şi concesie reciprocă ÎI
diferite scopuri a mijloacelor de tot felul, utilizarea un- exprimă naturalistul Dennert prin cuvintele: Ştiinţa este
delor şi a razelor laser etc, uşurează mult viaţa materială un grad mai mare de siguranţă în unele lucruri, în care
şi o fac mai plăcută. Apoi lărgind sfera cunoaşterii, ştiinţa credinţa este unul mai mic. în cele veşnice, însă, credinţa
a redus, în bună parte, necunoscutul şi face pe om să se este siguranţa absolută. în sfera ei, ea este ştiinţă.
simtă mai sigur şi mai fără grijă în mijlocul naturii. Insă, S-a vorbit totuşi şi se vorbeşte de unele conflicte între
mulţumirea sufletească sau fericirea nu o dă decât credinţa religie şi ştiinţă. însă repetăm că niciodată nu au existat
în Dumnezeu sau religia. Ea singură răspunde deplin la conflicte între adevărata ştiinţă şi adevărata religie, nici
cele trei întrebări, care frământă sufletul omenesc: De între adevăraţii oameni de ştiinţă şi adevăraţii oameni
unde venim noi? Cine suntem? Unde mergem? religioşi şi nici nu pot exista. Au existat însă şi vor exista
Răspunzând la aceste întrebări, ea ne lămureşte conflicte între falşii reprezentanţi ai ştiinţei, între
asupra rostului vieţii, completând şi confirmând ceea ce pseudoînvăţaţi şi pseudocredincioşi, între cei care n-au
spune raţiunea sau ştiinţa şi dându-ne fericirea pe care pătruns cu adevărat în tainele ştiinţei, de o parte, şi cei
ştiinţa nu ne-o poate da. în acest fel, religia şi ştiinţa se ce n-au pătruns în sanctuarul credinţei, de altă parte.
ajută şi se întregesc una pe alta. Istoria ştiinţelor şi a Bisericii ne confirmă aceasta. Ea
2. Un conflict între credinţă şi raţiune, sau între religie ne arată că cei mai mari învăţaţi, adevăraţii oameni de
şi ştiinţă nu este cu putinţă din nici un punct de vedere, ştiinţă, au fost totodată şi oameni credincioşi, care au
deoarece amândouă îşi au câmpul de activitate, scopul şi vorbit cu adânc respect de religie şi nu şi-au permis să
mijloacele de cercetare diferite, iar dacă au şi un mijloc discute cu uşurinţă despre lucrurile sfinte. La fel, nici
de cercetare comun - credinţa - aceasta contribuie şi mai adevăraţii credincioşi şi teologi cu adevărat mari nu s-au
mult la realizarea armoniei depline dintre ele. amestecat în problematica ştiinţei pure şi n-au
Dacă sunt apoi probleme comune, acestea se pot dezapreciat valoarea ştiinţei.
rezolva prin bună înţelegere sau păstrându-şi fiecare Pentru a ne convinge pe deplin de aceasta, este de
punctul său de vedere, sau, mai bine, admiţându-se ajuns să cităm câteva nume din numărul mare al
soluţia dată de aceea din domeniul căreia face parte mai învăţătorilor, care au fost totodată şi profund religioşi:
mult problema în litigiu. Newton, Kepler, Herschel, Faye, Wolf, astronomi: Pascal,
Gauss, Euler, Cauchi, matematicieni: Linne, Civier,
MITROPOLITUL 1RINEU MIHÂLCESCU TEOLOGIA LUPTĂTOARE 29
Lamarck, Agassiz, Geofroy Sainl-Hilaire, naturalişti:
Lavoisier, Liebig, chimişti; Volta, Bunsen, Ampere,
Faraday, Bequerel, Robert Mayer, Hertz, fizicieni: Claude RELIGIA ŞI MORALA
Bernard, Pasteur, şi Dr. Păulescu, fiziologi: Humbold,
Weitz, Ratzel, Qualrefages, etnologi: Ranke, Momsen, is- Religia şi morala. între religie şi morală este aşa de
torici; Descartes, Leibnilz, Kant, Hegel, Fichte, Iacobi, mare asemănare, încât sunt multe fapte pe care nu ştii
Fechner, Renouvier, Boutroux, filosofi. cum să le caracterizezi: morale sau religioase?
Marele Bacon de Verulam a zis: Ştiinţa multă apropie
pe om de Dumnezeu, iar ştiinţa puţină şi fără credinţă, îl
Aşa, de pildă, refuzul lui Socrate de a se sustrage
îndepărtează l ) condamnării la moarte pe nedrept, curajul cu care Gior-
dano Bruno a suferit moartea pe rug, puterea de voinţă
Nota 1. Iată însăşi cuvintele în care îşi exprimă sentimentul lor religios,
câţiva din marii învăţaţi:
a lui Seneca de a-şi deschide singur venele în baie,
Astronomul Kepler (t 1630) în cartea sa Armonia lucrurilor. O, tată al prietenia dusă până la sacrificiu de sine dintre Oreste şi
lumii! Tu ce prin lumina firii aprinzi în noi aspiraţii după lumina graţiei Tale, Pilade etc, trebuie privite ca acte morale, sau trebuie
pentru ca să ne duci la lumina măririi ! Iată cum îţi mulţumesc eu Ţie,
Făcătorul şi Stăpânul meu, că Tu m-ai deslătat prin creaţiunea Ta, căci mult socotite ca izvorând din convingerile religioase ale
m-a fermecat opera mâinilor Tale.
Chimistul 11 Doyle (f!691) spune: "Adevăratul cercetător al naturii autorilor lor şi prin urmare ca acte religioase?
nicăieri nu poate pătrunde în cunoaşterea tainelor creaţiei fără a vedea degetul
lui Dumnezeu".
Tot astfel, iubirea intelectuală de Dumnezeu a lui
Astronomul W. Herschel (tl822) spune într-un loc: "Cu cât se lărgeşte Spinoza, apoteoza datoriei la Kant şi a libertăţii la Hegel,
câmpul ştiinţei, cu atât mai numeroase şi mai irecuzabile devin dovezile despre eul universal al lui Fichte, convingerea nestrămutată a lui
existenţa eternă a unei inteligenţe creatoare şi atotputernică. Geologi,
matematicieni, astronomi, naturalişti, toţi au adus piatra lor la acest mare Nietzsche despre realitatea supraomului etc, au izvorât
templu al ştiinţei, templul ridicat pentru însuşi Dumnezeu". numai din adâncurile morale ale sufletului acestor
R. von Mayer, descoperitorul legii energiei, spune, de asemenea: "Dacă
minţile superficiale, cărora le place mult să figureze ca eroi ai zilei, nu vor să cugetări, dintr-un sentiment pur moral, sau trebuie să
recunoască nimic mai departe, mai înalt, dincolo de lumea materială, nu admitem, că în sufletul lor a fost şi un puternic, nedesluşit
trebuie învinuită ştiinţa de această atitudine ridicolă a câtorva singuratici, ceea
ce nu le poate fi spre cinste şi folos". simţ religios, care a stat la baza acestor idei şi convingeri?
P. Termier (f 1930),profesor de Geologie la Şcoala de Mine şi membru al Asemănarea dintre religie şi morală se reduce la
Academiei de Ştiinţe din Paris: "Este o altă categorie de învăţaţi, care privesc
ca artificială, convenţională, şi deci cu putinţă de depăşit, limita dintre cele următoarele:
două domenii: ştiinţific şi religios... Este o potrivire reală între datele ştiinţei a. Şi religia şi morala atribuie o valoare deosebită
şi ale credinţei creştine. Fără să demonstreze adevărul creştinismului, ştiinţele,
în totalitatea lor, dispun spiritul să recunoască existenţa lui Dumnezeu, a personalităţii omeneşti, consideră omul ca o fiinţă mai
sufletului, a legii morale şi că aici suntem făcuţi pentru un scop supraomenesc. presus de toate celelalte, prin aceea că este religios şi
Dumnezeu, sufletul, legea morală, nemurirea nu sunt, desigur, tot creştinis-
mul, dar sunt temelia pe care se reazemă creştinismul în fiecare din noi". Ioan moral. Pentru religie, omul este chipul şi asemănarea lui
G. Savin - Curs de Apologetică, cap. VII. Dumnezeu, creatura Sa cea mai aleasă, fiul Său. Sufletul
are valoare nesfârşită înaintea lui Dumnezeu.
Din punct de vedere moral, voinţa autonomă din om
este un lucru aşa de mare, că a făcut pe Kant să zică:
30 MITROPOLITUL 1RINEU MIHĂLCESCU 31
Două lucruri îmi umplu sufletul de admiraţie: cerul înstelat Intre religie şi morală este astfel o strânsă legătură
deasupra capului şi conştiinţa din om. fără ca totuşi să se confunde una cu alta. Raportul dintre
Şi religia şi morala înalţă deci pe om, îl transpun din ele este un raport de reciprocitate, adică una
sfera materialităţii şi a senzualităţii în lumea valorilor şi-l condiţionează pe cealaltă. Religia produce morala şi cum
fac mai nobil, mai bun. este religia aşa este şi morala.
b. Şi religia şi morala urmăresc fericirea omului: Dacă ideea de Dumnezeu este josnică, la fel este şi
morala asigură fericirea în viaţa pământească, religia o morala şi viceversa, deoarece divinitatea este întot-
asigură şi în viaţa aceasta şi în cea viitoare. Omul moral deauna idealul vieţii morale. La cele mai multe din
sau virtuos este mulţumit în adâncul sufletului său şi deci triburile sălbatice şi la popoarele semite din vechime,
fericit (chiar după morala rigoristă1) a lui Kant), iar
domnea cea mai crasă imoralitate, deoarece însăşi con-
religia îi promite fericirea şi pe pământ şi în cer. De veţi
cepţia lor despre zei era imorală, pe când în religiile
vrea şi mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca
superioare ca: parsismul, mozaismul şi creştinismul,
zicea Dumnezeu către poporul israelit; Fericiţi cei săraci
găsim şi o morală superioară, deoarece aici concepţia
cu duhul, fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că acelora
este împărăţia cerurilor zice Mântuitorul Hristos. despre divinitate este spirituală. In special, morala
c. Şi religia şi morala presupun ideea de sancţiune şi creştină este morala absolută, deoarece şi religia creştină
operează cu ea, adică şi una şi alta învaţă că virtutea sau este religia absolută.
fapta bună trebuie răsplătită, iar viciul sau fapta rea Raportul de reciprocitate dintre religie şi morală se
trebuie pedepsită. Sancţiunea moralei este imanentă şi observă şi în viaţa de toate zilele şi este confirmat de
relativă2), pe când sancţiunea religiei poate fi câteodată istorie. în viaţa zilnică vedem că oamenii cu adevărat
şi imanentă3), dar în adevăratul ei aspect este transcen religioşi sunt şi morali şi viceversa, iar istoria ne arată că
dentă şi absolută. în epocile în care a înflorit religia, a înflorit şi morala,
d. Şi în religie şi în morală, ideea de libertate este cea precum şi că avântul moralei a atras după sine pe al
care formează specificul actelor religioase şi morale, căci religiei, iar decăderea uneia a adus cu sine şi decăderea
am zis că religia este raportul conştient şi liber al omului celeilalte.
cu Dumnezeu, iar morala poate fi definită ca ştiinţa Religia fără morală este deci ca un pom sterp, iar
actelor libere ale omului. morala fără religie este ca un fruct al cărui miez este lipsit
Orice act prin care se manifestă raportul omului cu de înveliş. Desigur că poate să existe şi o morală inde-
Dumnezeu, nu este cu adevărat religios, dacă omul nu pendentă de religie. Aşa este morala budistă4), aşa a fost
este deplin liber în săvârşirea lui, după cum cea mai morala filosofilor greci, ca Socrate, Aristotel şi stoicii,
nobilă faptă nu este morală, dacă autorul ei nu a săvârşit- care era pur raţionalistă, şi în ziua de azi sunt sistemele
o în mod cu totul liber. de morală numite: utilitaristă, evoluţionistă, pozitivistă,
senzualistă, naturalistă, sociologică, autonomă, a egois-
mului, a forţei, a pesimismului, a inconştientului5) etc.
Toate aceste sisteme de morală sunt însă ceva artifi- Pozitivistă se numeşte morala pozitivismului filosofic. Ca şi aceasta, ea
cial şi cu totul lipsite de viaţă, deoarece - pe lângă alte înlătură ideea de supranatural şi se întemeieză numai pe fapte materiale şi
senzoriale. întemeietorul ei cslc Auguste Comle.
defecte fundamentale pe care le are fiecare din ele şi cu Senzualistă este morala care urmăreşte plăcerea. întemeietorul ei a fost
combaterea cărora se ocupă morala -, sunt lipsite de Aristip de Cirena, ucenicul lui Socrate şi susţinătorii: Epicur (f350 a. Hr.),
Lucreţiu (t51 a. Hr.) şi mai târziu John Locke. Azi nu are susţinători de seamă.
ideea unei sancţiuni absolute pe care o dă numai religie Naturalistă este morala care se reduce la sentimentul înnăscut în om, în
creştină6). virtutea căruia el deosebeşte binele de rău (Rousseau f 1778), sau la simpatie
(Adam Smith 11790), ori la intuiţie naturală sau inspiraţie naivă a inimii (lacobi
Nota 1. Morala lui Kant se numeşte rigorislâ, în opoziţie cu morala fl819).
eudemonistă, deoarece el nu recunoaşte fericirea ca ţintă a moralei sau ca Sociologică este morala care se întemeiază pe faptele sociale, spre
răsplată a faptei bune, ci învaţă că binele moral sau virtutea trebuie practicate deosebire de morala evoluţionistă, care am văzut că se întemeiază pe in-
fără nici-o consideraţie la răsplată. Trebuie să facem binele, deoarece stinctele sociale. Ea îşi are temelia în Rousseau, Spencer şi Auguste Comle şi a
conştiinţa ne porunceşte: Du solist — trebuie. De aceea, morala lui se numeşte fost susţinută în deosebi de Emil Durkheim, fost profesor la Sorbona, iar în
şi morala imperativului categoric. prezent de la Levy-Bruhl, profesor onorific la Sorbona.
Nota 2. Imanent înseamnă ceea ce se petrece în lumea materială sau a Autonoma i se mai zice moralei lui Kant, deoarece principiile de viaţă
simţurilor. Aici are sensul special: în viaţa pământească. morală se cuprind, după el, în însăşi conştiinţa morală, care-şi dă singură, iar
Nota 3. Transcendent înseamnă ceea ce este mai presus de simţuri. Aici
are sensul: în viaţa viitoare sau dincolo de mormânt. nu primeşte din afară legea morală.
Nota 4. Budismul primitiv nu are ideea de Dumnezeu. Morala budistă nu Morala egoismului, al cărui nume spune ce este, a fost susţinută de
este influienţată cu nimic de religie, dimpotrivă, ia asupră-şi rolul religiei de profesorul german Max Stimei- (fl858) care pune egoismul la baza tuturor
a mântui pe om. acţiunilor omeneşti.
Nota 5. Socrate (f399 a. Hr.) este cel dintâi mare filosof grec, despre care
Morala forţei este morala propagată de filosoful german Friedrich
s-a zis că a coborât filosofia din cer pe pământ, deoarece se ocupa cu probleme
Nielzsche (t 1900).
ce privesc direct pe om, iar nu de cunoaşterea naturii, ca filosofii dinaintea de
el. El a pus ca principiu al filosofici maxima: Cunoaste-tepe (ine însuţi A murit Morala pesimismului a fost întemeiată de filosoful german pesimist/lrtw
fiind condamnat la moarte pentru învinuirea de ateu, de guvernul celor 30 de Schopenhauer (t 3860). Ea se aseamănă cu cea budistă şi pune ca scop suprem
tirani, deşi a fost un mare spiritualist şi moralist. al vieţii renunţarea, prin care se nimiceşte dragostea sau alipirea de viaţă, iar
Aristotel (t321 a. Hr.), profesorul lui Alexandru cel Mare şi ucenicul lui ca singură virtute recomandă compătimirea, care însă nu trebuie să se
Platon, este cel mai mare filosof realist pe care îl cunoaşte istoria. Filosofia manifeste prin fapte de caritate sau de ajutorare a aproapelui, căci prin aceasta
Iui, prelucrată de Arabi, a servit drept bază filosofiei scolastice, care a fost i s-ar prelungi viaţa.
dominantă în toată perioada evului mediu. Morala inconştientului, formulată de Eduard de llartmann (tl906),
Stoicii sunt o întreagă serie de filosofi, care îşi trag numele de la Stoa sau discipolul lui Schopenhauer, recomanda sinuciderea în masă a omenirii,
Porticul, în care se adunau unii din ei. Stoicismul a fost mai mult un sistem pentru a se scăpa de suferinţa care domneşte pretutindeni în lume.
practic de morală, pe rare stoicii căutau să-l şi trăiască. întemeietorul Nota 6. Iată o pagină celebră a lui Taine asupra influienţei binefăcătoare
sistemului este Zenon (sec. IV. a. Hr.), iar stoicii mai de seamă au fost: pe care o exercită religia în forma ei superioară, adică, creştinismul, asupra
împăratul Marc Aureliu (t!80 p. Hr.) şi fostul sclav Epictet (sec. II p. Hr.) moralei şi a vieţii în genere:
Utilitaristă se numeşte direcţia sau sistemul de morală care pune ca ţintă a "Sub învelişul său ortodox, catolic sau protestant, creştinismul este încă
moralităţii interesul. întemeietorul lui este jurist- consultul englez Ieremia pentru patru sute de milioane de făpturi omeneşti, (este vorba de secolul XIX)
Bentham (fl832), iar continuatorul, filosoful englez John Sttiart Mill (t 1873). organul spiritual al marii perechi de aripi indispensabile pentru înălţarea
Evoluţionistă se cheamă morala, care aplică la morală evoluţionismu! omului mai presus de el însuşi, mai presus deviata de târâtoare şi de orizonturi
naturalist al lui Lamark si Darwin. Punctul său de plecare este evoluţia mărginite, pentru a-i conduce prin răbdare, resemnare şi speranţă până la
seninătate, pentru a-i ridica mai presus de cumpătare, curăţie şi bunătate,
instinctelor sociale. I se mai zice morală ştiinţifică. Susţinătorii ei au fost
pană la devotament şi sacrificiu.
Herberl Spencer şi Ernest Httckel şi sunt astăzi urmaşii lor.
Totdeauna şi pretutindeni, de optsprezece veacuri, îndată ce aceste aripi
fu lipsit sau au fost frânte, moravurile publice şi private au decăzut. în Italia,
111
timpul renaşterii; în Anglia, sub restauraţie; în Franţa, sub Convenţie şi
directorat, omul a devenit păgân ca în primul veac. S-a făcut dintr-odată, ca
Pe vremea lui August şi a lui Tiberiu, dornic de plăceri şi brutal, abuza de alţii
3
34 MITROPOLITUL IRINEU MIIIĂLCESCU TEOLOGIA LUPTĂTOARE 35
şi de el însuşi. Egoismul brut şi calculat avea întâietate, cruzimea şi sen-
zualitatea se practicau pe faţă, societatea devenise un călău şi un maidan iar poeţii obişnuiau să invoce ajutorul zeilor în cele
primejdios. dintâi versuri ale operelor lor.
Faţă de acest spectacol se poate preţui ceea ce a adus creştinismul în
societăţile noastre moderne: pudoarea, blândeţea, onestitatea, credinţa şi Unii dintre ei au atribuit chiar de-a-dreptul
dreptatea, pe care el le-a insuflat. Nici raţiunea filosofică, nici cultura artistică inspiraţiei dumnezeieşti, frumuseţea operelor lor de artă.
şi literară, nici chiar onoarea feudală, militară şi cavalerească, nici un cod, nici Insuflarea luiApolo - zice Horatius - mi-a dat aria de a
o administraţie, nici un guvern nu poate să aducă acest serviciu. Numai el ne
poate opri în loc pe pragul fatal, ca să stăvilească alunecuşul pe nesimţite, prin face poezie. Dumnezeu - zice Ovidius - trăieşte în noi.
care, fără de răgaz şi cu toată greutatea caracteristică ei, rasa noastră dă mereu Avem părtăşie cu cerul. Din sferele eterice ne vine
înapoi. Bătrâna Evanghelie, oricare i-ar fi învelişul actual, este încă şi azi cel
mai bun auxiliar al instinctului social" (Revuedes Deux Mondes, 1 Juin 1891). inspiraţia.
Nota 7. Ce ajunge un popor a cărui religie a decăzut, ne arată Friedlander, Când Haydn auzi executându-se fraza muzicală Şi s-
în lucrarea sa: Siliengeschiehte Roms.
a făcut lumină din celebrul său oratoriu Creaţia,
ridică mâna către cer şi zise: Nu de la mine vine
aceasta, ci de acolo (din cer).
RELIGIA ŞI ARTA
b. Religia şi arta corespund aspiraţiilor idealiste ale
sufletului omenesc. Omul nu trăieşte numai pentru
Nici una din manifestările vieţii sufleteşti nu are atâta prezent, nu e mulţumit daeă-i sunt satisfăcute numai
afinitate cu religia ca arta. Apropierea dintre una şi alta trebuinţele sale materiale, ci se înalţă cu gândul mai
este aşa de mare, încât unii admiratori ai frumosului, care presus de realitatea care-1 înconjoară, zboară peste mar
nu-şi dau bine seama de ceea ce este religia, cred că arta ginile timpului şi spaţiului, pluteşte într-o lume ideală, în
ar putea să ţină locul religiei şi vorbesc de o religie a care nu îşi mai găseşte mulţumirea sa deplină. Cele două
frumosului. aripi care înalţă din sfera realului în cea a idealului, din
Deşi este un produs spontan al sufletului omenesc, domeniul imanenţei în cel al transcendenţei, sunt religia
totuşi arta a fost întotdeauna nedespărţită de religie, s-a şi arta. -
dezvoltat alături de ea şi a atins cele mai înalte culmi ale Şi religia şi arta au ca ultim scop al aspiraţiei lor
desăvârşirii sub aripile ei ocrotitoare. absolutul, dumnezeirea, pe care religia şi-1 reprezintă
Arhitectura, sculptura, pictura, muzica, poezia, ca adevărul, bunătatea, dreptatea, sfinţenia desăvârşită,
literatura, şi-au atins apogeul în epocile de înflorire a iar arta ca frumuseţea ideală, absolută.
religiei, căreia i-au servit ca forme de manifestare. c. Religiile cele mai spirituale au produs arta cea mai
Afinitatea dintre religie şi artă constă din: desăvârşită şi artiştii mari au avut întotdeauna şi o religie
a. Ideea de inspiraţie dumnezeiască, comună şi foarte înaltă. Faptul că cei mai mari artişti au fost şi sunt
religiei şi artei.
creştini, nu este ceva întâmplător, iar doctrina şi cultul
Credinţa generală a celor vechi era că fără inspiraţie cr
eştin, la rândul lor, îşi datorează desigur sublimitatea
nu poate fi cineva artist. De aceea, artiştii erau numiţi
profeţi sau slujitori ai muzelor şi erau priviţi ca ceva sfânt, formelor lor în bună măsură şi concepţiei artistice.
d. Şi religia şi arta se servesc mai mult de simboluri,
de imagini create de fantezie, decât de silogisme, ori de
36 MITROPOLITUL IRINEU MIHÂLCESCU
idei sau noţiuni. Dacă as putea să-ţi spun ce reprezintă, produse ale fanteziei poetice, atunci n-au mai putut
răspundea un mare pictor unui prieten care-l întreba, ce crede în ele şi religiile care aveau astfel de divinităţi au
reprezenta un tablou al său, nu as fi recurs la penel, pentru trebuit să dispară de pe scena istoriei.
a-i da expresie. O religie este cu atât mai înaltă, mai desăvârşită, cu
Asemănările dintre religie şi artă sunt multe altele, cât noţiunile ei sunt mai admisibile din punct de vedere
dar şi deosebirile sunt numeroase şi însemnate şi logic, mai demne de crezare.
cunoaşterea lor ne fereşte de greşeala de a identifica arta în spatele simbolurilor religioase se ascunde întot-
cu religia sau de a crede, că ar putea ţine locul religiei. deauna o lume de realităţi spirituale. Arta nu pierde
Inainte de a trece la deosebiri, este locul potrivit să nimic din valoarea sa, dacă ceea ce reprezintă ea nu are
cităm un cuvânt al lui Goethe, care caracterizează, de existenţă reală, dar religia nu poate exista fără realitatea
minune, afinitatea strânsă ce există între religie şi artă: obiectului ei.
Oamenii sunt numai atât timp productivi în poezie si artă, c. Arta se adresează părţii emotive a sufletului şi
cât sunt credincioşi. scopul ei este pe deplin atins, dacă, crearea sau con
Deosebirile dintre religie şi artă sunt: templarea unei opere de artă produce în suflet un senti
a. Religia operează cu lumea transcedentală, în care ment de mulţumire şi fericire, pe care nu-1 poate da nici
înalţă sufletele ca într-o realitate absolut obiectivă. Afir- ştiinţa, nici acţiunea practică. Religia influienţează şi
maţiile ei despre existenţa reală a lumii spirituale n-au asupra voinţei şi determină şi postulează anumite fapte,
evidenţa şi stringenţa logică a axiomelor, căci se fără de care ea nu ar avea viaţă adevărată.
întemeiază în cea mai mare parte pe credinţă. O religie care nu influienţează asupra vieţii morale şi
Totuşi ele nu sunt mai puţin sigure, deoarece dacă ar nu se manifestă printr-un anumit cult este un misticism
sta măcar o clipă la îndoială asupra realităţii obiectelor bolnav.
credinţei, religia nu ar putea dăinui. d. S-a zis că şi arta poate influienţa asupra voinţei şi
b. Arta, dimpotrivă, nu se întreabă, dacă ceea ce ea a o determina la săvârşirea de fapte. Pentru întărirea
reprezintă este real sau nu. Ea este iluzionistă. In aceasta acestei afirmaţii s-au adus exemple, privind puternica
stă farmecul ei: să ne facă să credem ca real ceea ce nu înrâurire pe care o exercită îndeosebi muzica asupra
este decât închipuire, să înfăţişeze realitatea în aşa fel şi sufletului omenesc. Este ştiut că un marş războinic, bine
grad încât să ne dea impresia că este realitate, cu toate compus şi bine executat, entuziasmează şi dispune spre
că nu este. fapte eroice pe cel mai fricos om. Instituţia cântecelor
Aceasta este imposibil în religie, deoarece cum am militare se întemeiază chiar pe această observaţie
putea noi sau cum s-ar putea ruga cineva la Dumnezeu, psihologică.
care să aibă numai existenţa imaginară, iar nu reală? Cântecele pe care le cântau şi strigătele pe care le
Când oamenii au înţeles că divinităţile păgâne, scoteau în luptă hoardele neamurilor barbare, aveau pe
înfăţişate sub forme omeneşti sau animalice, sunt
38 MITROPOLITUL IRINEU MIHÂLCESCU TEOLOGIA LUPTĂTOARE 39
lângă scopul de a băga groaza în duşmani, şi pe cel de a Religia cuprinde însă totdeauna şi în mod necesar
înflăcăra pe proprii lor luptători. impulsul către acţiunea morală. Ea se adresează
In cartea lui Iosua, din Biblie, se spune că, cetatatea deopotrivă şi intelectului şi sentimentului şi voinţei.
Ierihonului a căzut în mâna fiilor lui Israel în toiul e. Mulţumirea sufletească pe care ne-o dă arta
sunetelor de trâmbiţă şi al strigătului cuceritorilor. Un stă
marş funebru înduioşează şi dispune spre fapte de numai în contemplare şi este trecătoare, pe când cea
caritate şi cele mai împietrite inimi. Accentele săltăreţe pe
ale unei muzici de dans, venite de la orchestră bună, care ne-o dă religia stă în conştiinţa posedării unui
îmbie la joc şi pe cel ce nu a dansat niciodată. bun
Pe aripile sublimelor armonii ale unui concert religios nepieritor.
de Bortneanschi sau Palestrina, sufletul se înalţă mai Dacă Te am pe Tine, Doamne, ce mă mai întreb de
uşor către Dumnezeu decât prin orice meditaţie şi inim- cer şi de pământ? a zis psalmistul.
ile se dispun către dărnicie în scopuri caritabile, mai f. Religia este în legătură şi cu o anumită
degrabă decât în urma celei mai strălucite cuvântări. concepţie
O muzică, cu adevărat artistică, face din ascultătorii despre lume, pe care o întăreşte şi spiritualizează şi
săi tot ce vrea. Să ne amintim numai de următorul episod este
din viaţa lui Alexandru cel Mare: totodată şi o explicare a lumii. Arta nu este în
Odată, când Alexandru cel Mare se ospăta împreună niciun
cu generalii săi, muzicantul Timoteos îi cânta un cântec raport cu concepţia despre lume.
războinic. Alexandru se înflăcăra atât de mult încât se Dacă sunt şi concepţii estetice despre lume, ele
sculă de la masă, îşi puse platoşa, luă armele şi era gata sunt opera artiştilor şi nu a artei, deoarece nu decurg
să încalece pe Ducipal (calul său) şi să pornească la luptă. din fiinţa ei. Cu alte cuvinte, religia are o latură
Timoteos schimbă melodia, cântă ceva liniştit, duios, şi speculativă, iar arta nu are.
Alexandru lepădă armele şi se aşeză din nou la masă. In sfârşit, religia este un puternic factor social, în
In rezumat, puterea pe care arta o are în general şi în sensul că ea duce la închegarea societăţii sau comu-
mod special muzica asupra sufletului omenesc este mare nităţii, în care-şi realizează scopul său. Arta nu are
şi poate da naştere la o întreagă serie de acte măreţe. nevoie să-şi creeze societăţi, pentru a-şi atinge scopul
Dar acesta putere nu rezidă în artă ca atare, ci în şi chiar dacă ar vrea s-o facă, nu ar putea, deoarece ea
fondul religios sau moral ce se ascunde în ea. Arta dă este individualistă, separatistă, pe când religia este
numai atunci impuls către acţiune, când artistul agregaţionistă.
urmăreşte prin opera sa în mod special un scop religios
sau moral şi când, pentru atingerea lui, prelucrează în
opera sa motive religios-morale.
RELIGIA CA FACTOR SOCIAL
Religia este baza vieţii sociale, deoarece:

a. Ea este principiul constitutiv al familiei şi al statului.
Căsătoria a fost şi este la toate popoarele un act
religios însoţit de ceremonii simbolice, care sunt o
imitaţie a vieţii zeilor sau sunt rânduite de ei. întreţine- c. Religia asigură bunăstarea şi propăşirea popoarelor.
rea focului casnic şi cultul strămoşilor şi al spiritelor Siguranţa vieţii şi a proprietăţii individuale, respec-
protectoare este una din îndatoririle de frunte şi scopul tarea jurământului, supunerea la legi, îndeplinirea
cel mai înalt al familiei primitive. Capul familiei este şi conştiincioasă a funcţiunilor publice etc, sunt condiţii
şeful ei religios, singurul îndreptăţit de a aduce sacrificii indispensabile progresului social. Religia vine în sprijinul
în numele familiei. progresului şi asigură prosperitatea generală, procla-
Asocierea mai multor familii cu aceleaşi divinităţi a mând viaţa şi proprietatea individuală ca bunuri sfinte,
dat naştere clanului şi tribului, iar din asocierea mai iar respectarea jurământului, supunerea la legi şi
multor triburi cu aceleaşi divinităţi a rezultat statul. îndeplinirea conştiincioasă a funcţiunilor publice, drept
Fiecare stat îşi are deci zeii lui protectori, a căror adorare rânduiri dumnezeieşti, a căror nesocotire este pedepsită
este o datorie cetăţenească pentru fiecare individ. şi în această viaţă si în cea viitoare.
Războiul dintre două state sau două neamuri este d. Religia dă naştere şi avânt culturii. Literatura, artele
războiul dintre zeii lor. şi ştiinţele au luat naştere şi s-au dezvoltat din religie şi
b. Religia dă legilor putere. Fără ideea de Dumnezeu, sub ocrotirea ei.
ca cel mai înalt legiuitor şi judecător, de la care îşi deţin e. Religia apropie pe oameni unii de alţii şi cimentează
puterea autorităţile omeneşti, legile nu ar avea nici-o solidaritatea socială, întreţinând în ei totdeauna vie
putere. Miturile unora din popoarele vechi, socoteau conştiinţa, că toţi sunt creaţii sau emanaţii ale aceleiaşi
anumite divinităţi - de exemplu: egiptenii pe Osirisşilsis, divinităţi. Aceasta o realizează în cea mai mare măsură
asiro-babilonienii pe Ea, etc. - ca autori ai celor mai vechi Creştinismul, care numeşte pe Dumnezeu Tată, iar pe
legi ale lor, iar unii legiuitori susţineau că au primit de-a oameni fiii lui şi deci egali între ei şi fraţi.
dreptul de la zei legile date de ei. Astfel la evrei, Moise a O societate fără religie este, astfel, cu neputinţă să
primit Tablele Legii din mâna lui Iehova pe muntele existe, cum a zis, demult, Plutarh: Priviţi pe faţa
Sinai; la indieni, Manii a primit legea sa de la Brahma, pământului. Veţi găsi oraşe fără înlărituri, fără legi, fără
iar la romani regele Numa Pompiliuse pretindea inspirat cârmuitori. Veţi întâlni oameni fără locuinţe stabile, care
de zeiţa Egeria în alcătuirea legii sale. nu cunosc întrebuinţarea monedelor şi nu au idee de arte,
Ce reprezenta mai târziu pentru societatea romană dar nu veţi găsi nici o societate omenească fără credinţa
ideea de divinitate ne-o spune Cicero : într-o divinitate, fără jertfe şi fără rugăciuni.
Nu ştiu dacă, cu subminarea fricii de Dumnezeu, nu va Proba contrară a dorit să o demonstreze Robert Owen
dispărea dintre oameni si fidelitatea şi ordinea socială; iar (f 1858), care a întemeiat în America un oraş cu totul
o maximă latină zice: Quid leges sine meribus? şi, într- ateu, numit Liberia. în scurtă vreme, însă, oraşul a pierit,
adevăr, moravuri sănătoase nu pot fi fără religie. înşişi deoarece, cetăţenii lui nu s-au înţeles între ei şi s-au
suveranii moderni, ereditari ori aleşi, se intitulează: împrăştiat, neputând trăi fără religie.
Suverani prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţiunii.
42 MITROPOLITUL 1RINEU MIHÂLCESCU TEOLOGIA LUPTĂTOARE 43
ELEMENTELE CONSTITUTIVE Din această cauză, pe Dumenzeu îl putem cunoaşte

ALE RELIGIEI. numai cu sufletul în chip haric, iar nu prin simţuri sau în
chip intuitiv, cum cunoaştem lucrurile şi fiinţele sensibile.
DUMNEZEU Cum că Dumnezeu există, este în afară şi mai presus de
orice îndoială. Numai cei răuvoitori pot susţine că nu
CUNOAŞTEREA LUI DUMNEZEU. există Dumenzeu, cum spune Psalmistul: Zis-a cel nebun
ÎN CE FEL ŞI ÎN CE MĂSURĂ? în inima sa: Nu este Dumnezeu (Psalmul 13,1).
Deoarece Dumnezeu există, trebuie să-L şi putem
cunoaşte, căci un Dumnezeu necunoscut ar.fi pentru
1. Dumnezeu este Fiinţa absolută, adică Fiinţa care conştiinţa noastră un izvor nesecat de nelinişte şi
există prin Sine însăşi şi are în Sine plenitudinea per- nesiguranţă, pe când El, dimpotrivă, este izvorul fericirii,
fecţiunilor, aşa că nu este condiţionată de nimeni şi de cum zice fericitul Augustin: Fecisti nos ad te, Domine, et
nimic în afară de Ea. inquietum est cor meum donec requiescat in te.
El este Fiinţa personală, adică are conştiinţa de Sine 2. La cunoaşterea lui Dumnezeu ajungem pe două
şi posedă raţiune, voinţă şi simţire în cel mai înalt grad. căi: pe calea naturală şi pe calea supranaturală.
Dacă Dumnezeu nu ar fi fiinţă personală, ci un simplu Pe calea naturală, cunoaştem pe Dumnezeu din
principiu sau substanţă, care însufleţeşte totul - după studierea naturii şi a sufletului omenesc şi din observarea
cum vom vedea că ne învaţă panteismul - omul nu ar
lumii şi a legilor de care ea se conduce în totalitatea şi în
putea sta în legătură cu El şi religia nu ar putea exista,
fiecare din părţile ei constitutive. Deoarece la această
sau ar fi numai iluzie sau amăgire. Mai mult chiar. Dacă
cunoaştere se ajunge prin raţiune, se mai numeşte şi
Dumnezeu nu ar fi fiinţă personală, El ar fi inferior
cunoaştere sau cale raţională.
omului deoarece ar fi lipsit de cele mai elementare
însuşiri spirituale. Pe calea supranaturală cunoaştem pe Dumnezeu din
revelaţie, adică aşa cum ni s-a descoperit sau cum ni s-a
Dumnezeu, fiind Fiinţă absolută, nu poate să existe în
făcut cunoscut El însuşi în Sfânta Scriptură.
afară de El nimic, care să nu-şi aibă cauza în El, adică
Pe calea naturală au ajuns la cunoaşterea lui Dum-
ceva căruia să nu-i fi dat El naştere, pe care să nu-1 fi creat
nezeu toţi înţelepţii păgâni: Pitagora, Socrate, Platon,
El. Dumnezeu este autorul sau creatorul a tot ce există,
Aristoiel, Plotin, Epictet, ş.a. precum şi întemeietorii de
înafară de rău, care nu este opera Sa.
Dumnezeu este fiinţă pur spirituală, la fel cu sufletul religii: Zaratustra, Buda, Mahomed, ş.a. Pe această cale
nostru, dar infinit care nu se poate percepe cu simţurile. mergând, s-au convins fără îndoială de existenţa lui Dum-
nezeu, marii învăţaţi şi cercetători moderni: Newton,
Kepler, Copemic, Galilei, Ampere, Liebig, Faraday, Pas-
teur ş.a. precum şi filosofii: Descartes, Kant, Hegel,
Cousin, Renouvier.
44
MITROPOLITUL 1RINEU MIIIĂLCESCU TEOLOGIA LUPTĂTOARE 45
Pe aceeaşi cale vor merge până la sfârşitul veacurilor se poate cunoaşte decât ceea ce cade sub simţuri, afirmă
mii şi milioane de oameni şi nu vor greşi, fiindcă Dum- că nu se poate şti dacă Dumnezeu există sau nu, deoarece
nezeu a dat omului raţiune, ca să cunoască nu numai cele
din jurul său şi "cele ce se percep cu simţurile, ci să
cunoască înainte de orice şi mai presus de toate pe Dum-
nezeu, Creatorul său.
Ambele feluri de cunoaştere a lui Dumnezeu,
naturală şi supranaturală, sunt în strânsă legătură şi se
completează reciproc.
Pe cale naturală ajungem să ştim, că Dumnezeu există
şi că El este Cel ce a făcut lumea şi-i poartă de grijă,
adică, Creatorul şi Providenţiatorul ei, iar despre fiinţa
Sa, că El întruneşte în Sine, în chip absolut, toate per-
fecţiunile, care se observă în iume, în măsură redusă şi în
forme relative, şi niciunul din defectele sau lipsurile ce
există în lumea creată. Insă ce este Dumnezeu în Sine sau
în fiinţa Sa, raţiunea nu ne poate spune.
Pe cale supranaturală ajungem să ştim şi ceva despre
esenţa sau fiinţa lui Dumnezeu.
Cu ajutorul raţiunii şi al revelaţiei ştim în mod pozitiv,
mai întâi că Dumnezeu există. Ştim apoi ceva relativ la
fiinţa Sa, şi anume, că este spiritul absolut, că este unul
după fiinţă şi întreit după persoane etc. Ştim, în sfârşit, în
ce raport stă El cu lumea si în special cu omul şi ce cere de
la om, ca să corespundă menirii pentru care a fost creat şi
să fie fericit atât în viaţa aceasta, cât şi în cea viitoare.
3. Dintre cei care susţin că nu putem cunoaşte pe
Dumnezeu pe cale naturală sau raţională, amintim ag-
nosticii, pe unii teologi protestanţi şi şcoala tradiţiona-
listă din cadrul teologiei romano-catolice.
Agnosticii, pornind de la afirmaţia lor de bază, că nu
nu cade sub simţuri. Dar câte lucruri nu cad sub simţuri
şi totuşi agnosticii le admit şi cred că există? Aşa, sunt. de
pildă, atomii, eterul, gravitaţia, etc. Raţiunea are apoi
dreptul să conchidă de la concret la abstract, de la efect
la cauză, chiar când cauza este supranaturală, cum este
Dumnezeu.
Unii teologi protestanţi susţin că nici raţiunea, nici
revelaţia nu ne împărtăşesc cunoştinţele despre Dum-
nezeu, ci numai despre ceea ce cere El de la noi, adică
despre datoriile ce avem faţă de El1). Dar şi ei admit că
Dumnezeu este spirit, că este în trei persoane etc. şi
acestea ce sunt, dacă nu cunoştinţe despre Dumnezeu?
Şcoala tradiţionalistă învaţă că Dumnezeu poate fi
cunoscut prin credinţă, prin revelaţie şi prin tradiţie, şi
nicidecum prin raţiune2).
Fără raţiune însă omul nu ar putea înţelege revelaţia,
iar credinţa ar fi oarbă. Aşa că ea ne ajută la cunoaşterea
lui Dumnezeu. însăşi revelaţia şi tradiţia confirmă aceas-
ta şi o afirmă de nenumărate ori.
4. Ştiind sigur că Dumnezeu există, cum şi ceva despre
fiinţa sa, nu înseamnă că ştim precis ce este Dumnezeu, că
îl cunoaştem pe deplin, că înţelegem desăvârşit fiinţa Sa.
Ceea ce este Dumnezeu în fiinţa Sa a fost, este şi va
fi în veci nepătruns de raţiune. Explicaţia este simplă:
Dumnezeu este fiinţa absolută, nemărginită în orice
privinţă, iar omul este fiinţa mărginită şi relativă în toate
privinţele. Dacă omul ar putea cuprinde pe Dumnezeu
cu raţiunea sa, Dumnezeu nu ar fi nemărginit şi dacă nu
ar fi nemărginit, nu ar fi Dumnezeu.
Următoarele două istorioare ilustrează foarte bine
acest adevăr:
Hicro, tiranul Siracuzei (veacul V a. Hr.) avea la curtea sa mulţi înţelepţi,
printre care se distingea Simonides. într-o zi, Iliero spuse lui Simonides:
Sitnonides, înţelepciunea ta este mare. Am auzit de la tine multe lucruri d. nu este directă nici apriorică, deoarece conchidem
frumoase şi sfaturi chibzuite. încordează-ţi acum mintea şi spune-mi: Ce este
Dumnezeu? Simonidcs ceru timp de gândire două zile. la existenţa lui numai din ceea ce vedem în lume şi nu
După pe trecură cele două zile, ceru alte patru, după aceea alte opt şi ar plecăm de la cauză la efect Ci este:
fi mers pană la infinit, dacă Hiero, supărat, nu l-ar fi întrebat: Dar ce? Nu
cumva ai de gând să mă amai la infinit cu răspunsul tău? a. Prin analogie, deoarece nu putem reprezenta pe
Da răspunse Simonides, tocmai acesta este răspunsul meu. Dumnezeu cum este în realitate, ci numai cum ni-L
Cum aşa? replică Hiero.
Intrebarea ta, stăpâne -zise Simonides - este mai presus de puterile închipuim pfin comparaţie sau analogie cu lucrurile
înţelepţilor. Cu cât cugeti mai mult la ea, cu atât mai puţin o înţelegi. Este mărginite;
asemenea unui munle: chiar de departe văzut este imens şi cu cât te apropii b. Simbolică, deoarece, necunoscând ce este Dum
mai mult de el, cu atât este mai mare, mai impunător. Şi dacă nu poţi cuprinde
şi acoperi muntele cu mâna, cum ai vrea să poţi cuprinde cu mintea pe cel nezeu în fiinţa Sa, nu ne putem exprima ideile ce ne
care a făcut şi munţii şi pe oameni? facem despre El decât prin simboluri sau imagini ori
Hiero înţelese cuvintele lui Simonides, îşi îndreptă privirile cu cucernicie
spre cer şi exclamă: Da, Dumnezeu nu poate fi înţeles de mintea omenească!". figuri. Astfel, zicem că Dumnezeu este lumina
Marele scriitor bisericesc, fericitul Augustin, povesteşte despre sine ceva neapropiată, foc mistuitor, mare, necuprins şi fără mar
cam asemănător. După ce compuse multe şi preţioase opere, Augustin îşi
propuse să scrie o carte despre Dumnezeu. începu şi scrise titlul, dar nu ajunse gini etc.4).
mai departe, deoarece, voind să lămurească întrebarea: Ce este Dumnezeu? c Aposteriorică sau-per effectus ori indirectă, deoarece
se gândi până obosi. Plecă pe malul mării, ca să se recreeze. Cum se plimba
pe ţărm, gândind la problema care îi frământa mintea, văzu un copil, care cunoaştem pe Dumnezeu numai din lucrările Sale, adică,
făcuse o gropiţă în nisip şi căra de zor, cu un ciob, apă din mare şi o turna în conchidem de la efect la cauză. Acest fel de cunoaştere
gropiţă.
Ce faci tu, copile? întrebă Augustin. Vreau să deşert marea în gropiţa este însă superior celui empiric, de care se servesc
mea, răspunse copilul, continuându-şi lucrul cu grăbire. Augustin surâse şi ştiinţele experimentale, deoarece se întemeiază pe
merse mai departe, zicând în gândul său: Cât de naivi sunt copiii! Ce puţin noţiunile metafizice de cauzalitate şi finalitate şi are ca
înţeleg ei! Cum îşi închipuie de pildă acest copilaş, că poate deşerta marea în
gropiţa sa şi încă cu un ciob! efect certitudinea absolută.
Gândul său se întoarse din nou la problema care îl frământa, dar acum
luă o altă întorsătură. Nu sunt eu la fel ca acest copil - îşi zise el - căci vreau Nota 1. Chiar reformatorii Luther şi Calvin învaţă că Dumnezeu nu poate
să cuprind cu slaba mea minte şi să fac înţeleasă altora întreagă fiinţă a fi cunoscut cu raţiunea şi şcoala rilscliliană de azi, întemeindu-se pe Kant,
nemărginitului Dumnezeu? Mărginitul nu poate cuprinde pe Cel nemărginit. susţine că Dumnezeu nu poate fi cunoscut prin judecata teoretică şi nici nu
E de ajuns, dacă el I se poate pleca înainte, dacă se poate lăsa în voia lui, dacă ne interesează, din acest punct de vedere, dacă există sau nu, ci este postulat
îşi dă osteneala să cunoască această voie şi să trăiască conform ei". numai de judecata de valoare, ca o necesitate pentru mântuirea noastră.
5. Din cele relatate până aici rezultă că, cunoaşterea (Rilsclil-Rechtj'ertigung tind Versolmung).
noastră despre Dumnezeu: Nota 2. Această şcoală sau direcţie teologică din sânul romano-catolicis-
mului, reprezentată de vicontele de Bonald (f 1840), Lamennais (tl854),
a. nu este ca cea matematică, adică evidentă şi con Abb6 Dautain (t 1865), Abb6Ventura (t 1861) şi alţii, îşi are punctul de plecare
strângătoare; în doctrina protestantă despre totala întunecare a raţiunii omeneşti din cauza
păcatului originar. Acelaşi lucru ca tradiţionaliştii îl susţine şi filosoful german
b.nu se întemeiază pe experienţă 3); Iacobi (+ 1819), de la care avem adânca maximă: Mit dan Kopfe ein Heide,
c. nu este deplină, căci nu cunoaşte decât puţin despre mit
dem Gemutfi ein Christ = Cu capul - raţiunea - sunt păgân, cu inima sunt
fiinţa şi atributele lui; creştin. .
Nota 3. Sunt totuşi două curente de cugetare, care susţin că, cunoaşterea
lui Dumnezeu se întemeiază pe experienţă.
Acestea sunt: pragmatismul şi misticismul. Pragmatismul susţine, prin spirituală si personală, care este Dumnezeu. Totul în jurul
reprezentantul său, filosoful american William James, în lucrarea sa: Ex-
perienţa religioasă, că oamenii cu adevărat religioşi, intuiesc direct invizibilul, nostru ne confirmă aceasta.
adică dumnezeirea. Aşa a fost formulat argumentul acesta de filosoful
Dar recunoaşterea existenţei lui Dumnezeu numai ca un fapt de
conştiinţă, fără o realitate obiectivă, nu este suficientă pentru religie. Leibnitz (+ 1716). împotriva lui s-au ridicat mai multe
Marii mistici clin EvulJVIediu, ca sfântul Bemard de Clmrvaux (ti 153), obiecţiuni.
Gerson (tl428), Sacob Bohme (tl624) şi alţii, susţin că, prin extaz, omul se
pune în comuniune directă cu Dumnezeu şi că, precum corpul are anumite S-a zis mai întâi, în numele scepticismului epis-
organe ale simţurilor prin care se pune în contact cu lumea sensibilă, tot astfel temologic a lui Kant, că legea cauzalităţii este numai ceva
şi sufletul îşi are simţurile sale cu care percepe pe Dumnezeu. Dacă în această subiectiv, ceva care există numai în sufletul nostru, iar nu
cunoaştere sau intuire mistică se adaugă şi o cunoaştere raţională, care, după
unii mistici, precede, iar după alţii urmează, misticismul este admisibil; dacă obiectiv, adică ea nu există în realitate, nu este şi în afară
n-o admite, este în eroare şi nu poate fi primită. de noi şi deci lumea nu se conduce de ea.
Concepţia kantiană despre cauzalitate nu este însă
admisă de toţi filosofii, căci dacă s-ar admite, ar urma că
real sau obiectiv este numai sufletul nostru, iar lumea
ARGUMENTELE RAŢIONALE PENTRU materială este o simplă iluzie, şi ştiinţa exactă, care se
DOVEDIREA EXISTENŢEI LUI DUMNEZEU întemeiază pe cercetarea cauzală, nu ar fi posibilă fără
această lege fundamentală a lumii.
ARGUMENTULCOSMOLOGIC S-a zis că legea cauzalităţii se aplică numai la lumea
sensibilă sau a fenomenelor şi că deci nu avem dreptul să
Argumentele pe care le formulează raţiunea pentru conchidem la o cauză a lumii, care să fie mai presus de
a dovedi existenţa lui Dumnezeu sunt mai multe. Astfel lume.
cele mai însemnate sunt: Chiar dacă, într-adevăr, legea cauzalităţii nu s-ar
1. Argumentul cosmologic. Acest argument conchide aplica lumii supranaturale, transcedentale, spirituale, şi
la existenţa lui Dumnezeu din observarea lumii (=cos- nu vedem pentru ce, totuşi raţiunea poate apela la o
mos) în trei feluri: cauză transcedentală, deoarece întreaga ei activitate este
a. Din contingenţa lumii. Experienţa ne arată că toate suprasensibilă.
lucrurile din lume şi deci şi lumea însăşi nu-şi sunt ele Cauza lumii, postulată de acest argument, nu este
insele cauza, ci sunt întâmplătoare, condiţionate, adică apoi o cauză secundară care să fie produsă de o altă
pioduse de cineva sau ceva din afară de ele şi ca atare cauză, ci este o cauză primară, ultimă sau absolută, care
pot să existe sau să nu existe, adică sunt contingente. Cum îşi este singură cauză şi care este totodată şi cauza sufi-
nimic nu poate să existe fără cauză, lumea trebuie să aibă cientă, adică prin care se poate explica pe deplin lumea.
cauză care nu poate fi întâmplătoare, cauzată şi con- în fine, s-a zis că, deşi tot ce este în lume este contin-
tingenta, ci absolută, necesară, eternă, gent, totuşi nu trebuie să căutăm o cauză mai presus de
neschimbătoare,
50 MIHĂLGESC TEOLOGIA LUPTĂTOARE 51
U
lume pentru a ne explica lumea, căci ea se explică prin mişcarea va avea sfârşit, ea va trebui să aibă şi început
cauzele secundare care se condiţionează reciproc. şi cauza ei este Dumnezeul cel veşnic.
Dar suma totului nu poate fi de altă natură decât de Aristotel este cel care a formulat prima oară acest
a părţilor componente. Oricâte cauze secundare am argument3).
aduna ele nu vor da o cauză absolută, după cum toţi Materialiştii obiectează contra acestui argument că
idioţii din lume, adunaţi la un loc, nu vor da un om cu mişcarea nu a fost despărţită niciodată de materie sau,
minte. ceea ce este tot una, că materia a fost totdeauna în
Următoarea comparaţie a filosofului englez Clarke, mişcare. însă după teoria cosmogonică a lui Kant şi
vădeşte lipsa de logică a acestei obiecţii: Laplace, lumea s-a produs din nebuloasa primitivă în
Să presupunem un lanţ atârnat în văzduh, cu capătul care materia ar fi fost în stare gazoasă şi incandescentă.
de sus la o înălţime necunoscută. Să presupunem mai Incandescenţa ar fi provenit din mişcarea sau cioc-
departe că lanţul nu cade, ci stă continuu întins, deşi nirea atomilor sau, mai exact, a electronilor sau ionilor
verigile lui tind către pământ, în virtutea legii gravitaţiei.
între ei. Ştiinţa experimentală de astăzi ne spune, că
Este oare de crezut că, pentru a ne explica cum se susţine
acest lanţ, este deajuns sase răspundă că veriga cea mai de forma primitivă a materiei nu este cea gazoasă, ci una în
jos se ţine de a doua de mai sus, aceasta de a treia si aşa care atomii sau electronii sunt aşa de îndepărtaţi unii de
mai departe la infinit? alţii încât nu se ciocnesc unii cu alţii.
Dar ce susţine întreg lanţul? Problema nu se poate Nebuloasa primitivă a trebuit să treacă şi ea prin
rezolva, decât admiţând o cauză exterioară, deosebită de această stare înainte de a fi gazoasă. Cine a pus deci în
lanţ şi care-l ţine suspendat1) mişcare atomii ei, pentru a deveni incandescentă, dacă
b. Din constatarea mişcării. Materia este în sine inertă. nu Dumnezeu? 4).
Adică ea nu se poate pune în mişcare singură, dacă este Afară de aceasta legea entropiei dovedeşte că
în stare de repaus, nici să se oprească singură, dacă este în mişcarea nu este veşnică, după cum pretind materialiştii.
mişcare. c. Din constatarea vieţii pe pământ. Viaţa plantelor şi
Mişcarea presupune deci ca primă cauză o mişcare a animalelor nu poate proveni din materie, ci trebuie să
sau un mişcător, care la rându-i să nu fie mişcat de altceva aibă o cauză superioară, vie şi inteligentă, care nu poate
sau de altcineva şi care este Dumnezeu. fi decât Dumnezeu.
Legea entropiei2) demonstrează că mişcarea va avea Ştiinţa omenească nu admite naşterea substanţei vii
un sfârşit prin aceea că energiile care se transformă în sau a vieţii din materia anorganică. Teoria generaţiilor
căldură, nu se transformă din nou în întregime în energii, echivoce sau spontane, care susţine contrariul, a fost
aşa încât căldura va atinge cândva un grad care nu va mai scoasă din circulaţie de către Pasteur, iar ştiinţele
permite nici-un schimb de energii şi, prin urmare, naturale arată numai cum a evoluat sau s-a dezvoltat
mişcarea va înceta şi cu ea va pieri şi lumea. Dacă, viaţa pe pământ, nu cum s-a născut ea. Aşa că originea
vieţii nu poate fi pusă decât în Dumnezeu 5).
52__________MITROPOLITUL IRINETJ MIHÂIXESCU
în toate cele trei forme ale sale, argumentul cos- ce am putea să le facem, ca răspuns la această tăgăduire neânţeleasă, este,
ca, la rândul nostru, să ne îndoim de facultatea lor mintală: căci sincer
mologic dovedeşte astfel existenţa lui Dumnezeu ca vorbind, inteligenţa Creatorului ne pare infinit mai sigură şi mai de necontes-
ultimă cauză a lumii sau drept Creatorul ei. tat decât a ateilor francezi şi străini.
Camille Flammarion - Dumnezeu în natură
Nota 1. Citat după E.Valvekens - Foi et Raison (pag.21)
Nota 2. Legea entropiei a fost formulată de marele fizician Claudius.
Nota 3. în Evul Mediu acest argument a fost aproape dat uitării. El a fost
din nou pus în circulaţie de filosoful francez spiritualist Paul Janet (+ 1899), în
lucrarea sa: Le materialism contempomin (cap.IV). ARGUMENTUL TELEOLOGIC
Nota 4. Marele învăţat englezThomson (LordKelvin) (+
1867)şifiziologul german Helmholtz (+ 1894) explică originea vieţii pe
pământ ca adusă de pe vreo planetă de vreun bolid. Ipoteza este în tot ce există vedem o armonie şi finalitate
neştiinţifică, deoarece în spaţiul dintre planete este un frig de câteva sute de
grade, care distruge orice germen de viaţă. în afară de aceasta, se pune desăvârşită, adică tot ce există în lume, fiinţe şi lucruri, se
întrebarea: "Dar pe acea planetă cum a luat naştere viaţa?". supun unei minunate rânduieli neschimbătoare şi tind către
Nota 5. Vezi în această privinţă, lucrarea ilustrului astronom francez
contemporan Abalele Moreux: D'ou venons nous? precum şi Faye: L'origine un scop = lelos. Este destul să ne aruncăm privirile a noi
du monde şi Charbonnelle : Les confins de la science et de la philosophie. înşine sau la lumea din jurul nostru, spre a ne
convinge de ordinea şi finalitatea care domnesc pretutin-
LECTURA - Cunoaşterea lui Dumnezeu din studiul naturii. deni. Cine nu va recunoaşte, de exemplu, că ochiul, acest
Contemplarea naturii pământeşti oferă, fără contrazicere, farmece par-
ticulare spiritului instruit, care descoperă, în organizarea fiinţelor, mişcarea minunat aparat fotografic, este făcut ca să reproducă
neîncetată a atomilor din care sunt formate şi schimbarea permanentă ce se imaginile care ne înconjoară? Că urechea cu cele 6000 de
operează în toate lucrurile. Căldura solară, care ţine în stare lichidă apa fibre ale ei (fibrele lui Corti) este un admirabil instrument
fluviilor şi a mărilor, ridică seva către vîrful arborilor, face să bată inima
vulturilor şi a porumbeilor. Lumina care răspândeşte verdeaţa în livezi, acustic, care percepe de la cele mai joase până la cele
hrăneşte plantele cu o suflare necorporală, populează atmosfera cu mai înalte sunete?
minunatele sale frumuseţi aeriene. Sunetul care tremură în frunziş, cântă la
marginea pădurii, murmură pe ţărmul mărilor, într-un cuvânt, corelaţia Dar uimitoarea corelaţie dintre trup şi suflet? Cât
forţelor fizice, care reunesc sistemul întregii vieţi sub fraternitatea aceloraşi despre minunile săvârşite din instinct la diferite animale,
legi.
Deci, cu cât este mai mare admiraţia deşteptată de razele vieţii la ar trebui să reproducem aproape întreaga zoologie
suprafaţa pământului, cu atât este mai aplicabilă pentru toate aceste lumi, descriptivă, ca să ne facem o idee completă de ele.
care trimit raze de deasupra capetelor noastre, în timpul nopţii tăcute. Aceste
lumi depărtate, care, ca şi a noastră, se leagănă în eter, sub leagănul aceloraşi Aceleaşi minuni şi încă şi mai mari descoperim, dacă,
energii şi legi, sunt ca şi a noastră, scaunul activităţii şi al vieţii. Am putea să contemplăm corpurile cereşti şi lumea nesfârşit de mică.
precizăm această mare şi falnică privelişte a vieţii universale ca o elocventă Soarele, care este de aproape un milion şi jumătate de
mărturie a inteligenţei, înţelepciunii şi a puterii nespuse, care a găsit cu cale,
de la aurora creaţiei, să vadă reflectându-se splendoarea sa în oglinda naturii ori mai mare decât pământul şi care, împreună cu cele
create. Dar, sub acest aspect nu vrem să desfăşurăm aici programul materiilor opt planete;xcare gravitează în jurul lui, ocupă cam 22 de
cereşti, vrem numai să chemăm pe cei care tăgăduiesc inteligenţa creatoare
înaintea teatrului de legi ce conduc lumea. milioane de kilometri în spaţiu, nu este decât o părticică
Dacă, după ce vor consimţi să deschidă ochii înaintea acestui teatru, vor din infinit. între cele vreo 31 de milioane de stele sunt
stărui în tăgăduirea acestei inteligenţe, mărturisim că cea mai mare dreptate
multe cu mult mai mari decât soarele şi la distanţe mult
mai mari de pământ. Şi totuşi, toate se supun aceleiaşi
Jegi a gravitaţiei, care face ca piatra aruncată în aer de tocmai antipodul ordinei, deoarece este lipsit de con-
mâna omului să cadă pe pământ, ca atomii sau electronii tinuitate şi de constanţă şi ca atare nu poate produce
să stea la o anumită distanţă unii de alţii, ca să dea ordinea. încă din vechime, Cicero zicea: mai lesne va
densitate mai mare sau mai mică a corpurilor etc. crede că Iliada şi Odiseia au luat naştere dintr-o cantitate
Ordinea şi finalitatea lumii nu pot fi produsul materiei de litere aruncate la întâmplare, decât că lumea a fost
sau al întâmplării, deoarece materia este lipsită de produsă din întâmplare. Dacă întâmplarea a făcut lumea
cugetare şi întâmplare, de asemenea; pe când ordinea şi - continuă el -pentru ce astăzi nu mai face măcar o casă
finalitatea presupun o inteligenţă şi o voinţă, care tind sau o colibă?
către El. Trebuie deci să existe mai presus de lume un Iar Victor Hugo numeşte hazardul o mâncare pe care
infinit de înţelept rânduitor şi acesta este Dumnezeu. cei şmecheri o servesc proştilor.
Acest rânduitor al lumii nu poate fi decât unul singur, S-a zis, de asemenea, că ordinea ar fi produsul
deoarece întreaga structură a lumii arată o desăvârşită materiei, care ar avea în sine un impuls spre organizare şi
unitate. El trebuie să fie totodată o fiinţă personală, o finalitate inconştientă. Ordinea şi finalitatea presupun
inteligentă, atotputernică şi bună, căci numai o astfel de inteligenţă, pe care materia brută nu o are şi nici nu o
fiinţă a putut face lumea cea atât de bogată în frumuseţi poate produce, precum nu poate produce nici măcar
şi variată în forme. viaţa. Şi apoi, care ar fi în acest caz, originea legilor, cărora
Când privim cerul şi stelele - zice Cicero - ce poale fi trebuie să se conformeze materia spre a s e produce
mai clar şi mai evident decât că este o fiinţă superioară ordinea, şi scopul pe care ordinea trebuie să-l aibă în
înzestrată cu inteligenţă desăvârşită, de care sunt cârmuite vedere, spre a putea fi vorba de finalitate?
toate? în fine, s-a tăgăduit existenţa scopului şi a armoniei în
Argumentul teleologic a fost formulat întâia oară de natură, iar ordinea s-a pretins că este rezultatul evoluţiei
Socrate, iar ucenicul său, Platon, i-a dat o mare dezvoltare. materiei.
Sfânta Scriptură îl foloseşte adesea din care cauză el se în ce priveşte ordinea, am văzut că ea nu poate fi
numeşte şi argument biblic. însuşi Kant, care nu ' admite produsul materiei; în ce priveşte existenţa scopului şi a
nici-un argument raţional pentru dovedirea existenţei lui armoniei, să vedem dacă evoluţioniştii, care le
Dumnezeu, îl consideră ca cel mai vechi, cel mai puternic, tăgăduiesc, au dreptate. Legile fizice şi chimice, care
cel mai potrivit minţii omeneşti şi care merită respectul guvernează gravitaţia, electricitatea, căldura, lumina,
toturor timpurilor. cristalizarea, afinitatea atomică, raporturile dintre
împotriva acestui argument s-au ridicat, de asemeni,
mai multe obiecţii. volum şi greutate etc. în lumea anorganică; combinarea
S-a zis mai întâi că ordinea şi armonia din lume ar fi armonică a corpurilor chimice pentru a forma celule;
produsul hazardului sau al întâmplării. Hazardul însă este coordonarea celulelor pentru a forma organe în stare de
a exercita funcţii speciale; subordonarea tuturor or-
ganelor şi funcţiilor în ordinea asigurării vieţii, etc, sunt
56
MITROPOLITUL IRINEU MIHĂLCESCU 57

tot atâtea fapte care evidenţiază ordinea şi finalitatea din sitate, unitatea de plan care dovedeşte un autor in-
lume pentru cine nu-şi închide ochii în faţa realităţii. Să teligent, imens, unic, să mi se demonstreze contrariu.
ascultăm ce zice în privinţa finalităţii organelor
simţurilor doi mari cugetători şi învăţaţi francezi, poetul
Sully Prudhomme si fiziologul Charles Richet, fost
profesor la Facultatea de Medicină din Paris: E cu
putinţă să se tăgăduiască cum că ochiul este făcut ca să
vadă?
"Ar fi, după părerea noastră, să se cadă într-un exces
fantastic de absurditate, dacă s-ar presupune că nu este
un raport de la cauză la efect, între ochi şi vedere. Nu
este din întâmplare că ochiul vede.
Este un întreg angajament de părţi, un minunat
mecanism în totul şi în amănuntele cele mai mici care ne
permite să afirmăm cu certitudine: că ochiul este făcut
ca să vadă....
Am luat ochiul ca exemplu, dar am putea lua orice alt
organ, ca de exemplu urechea, inima, stomacul, creierul,
muşchii...
Adaptarea organului la funcţiunea sa este atât de
perfectă, încât concluzia unei adaptări nu întâmplătoare,
ci voite, se impune".l)
"Care plantă, acre animal, care element nu poartă
pecetea Aceluia pe care, Platon l-a numit eternul
geometru?" se întreabă Voltaire.
"Insecta cea mai neînsemnată este o maşină ale cărei
resorturi sunt făcute exact unul pentru altul... Ea trăieşte
în virtutea unei arte pe care noi nu putem nici să o
imităm, nici să o înţelegem, dar viaţa sa are un raport
imediat cu întreaga natură, cu elementele, cu astrele a
căror lumină ea percepe. Dacă aceasta nu este imen-
Dovezi împotriva unei inteligenţe supreme nu s-au adus
niciodată". 2)
Argumentul teleologic dovedeşte, deci, existenţa lui
Dumnezeu ca fiinţă personală şi spirituală, adică
înzestrată cu inteligenţă şi voinţă.
LECTURĂ. Dumnezeul Cel veşnic, necuprins, atotştiutor, a trecut pe
dinaintea mea. Nu L-am văzut în faţă, dar reflexul Lui cuprinzându-mi
sufletul, m-a aruncat în înmărmurirea admiraţiei. Am urmărit ici şi colo
urmele Sale în lucrurile creaţiei. Şi în toate aceste opere, chiar în cele mai mici,
mai imperceptibile, ce putere! ce înţelepciune! ce perfecţiune nespusă!
Am observat cum fiinţele însufleţite se supun regnului vegetal şi se
înlănţuiesc de el, iar vegetalele se suprapun mineralelor, care sunt în mărun-
taiele globului, în timp ce acesta gravitează într-o ordine invariabilă în jurul
soarelui, căruia îi datoreşte viaţa. In sfârşit, am văzut soarele şi toate celelalte
astre, întreg sistemul solar imens, incalculabil în infinitatea sa, mişcându-se în
spaţiu, suspendat în vid de un prim motor incomprehensibil: Fiinţa fiinţelor,
Cauza cauzelor, Conducătorul şi Guvernatorul universului, Stăpânul şi
Autorul oricărui lucru din lume... Toate lucrurile create poartă pecetea
înţelepciunii şi a puterii sale şi sunt totodată visteria şi argumentul fericirii
noastre. Folosul ce le aduc, atestă bunătatea Celui ce le-a făcut; frumuseţea
lor demonstrează înţelepciunea Lui, în timp ce armonia, conservarea, dreptele
proporţii şi fecunditatea lor nesecată, proclamă înţelepciunea acestui mare
Dumnezeu.
Vreţi să-l ziceţi Providenţă? Acesta-i numele Său şi numai sfatul Său
explică lumea. E drept să credem, că există un Dumnezeu imens, etern, pe
care nici o fiinţă nu L-a născut, nimic nu L-a creat, fără de care nimic nu există,
care a făcut şi rânduit această operă universală. El nu poate fi văzut cu ochii
noştri, pe care-i umple totuşi lumina Sa. Singură cugetarea îl poate percepe, în
acest altar adânc se ascunde măreţia Sa.
(Line - în Dumnezeu în natură, de Camille Flammarion)
Nota 1. - în lucrarea publicată de amândoi aceşti învăţaţi sub titlul: Le
probleme des causes finaliie Paris, Alean, 1902. Asupra acestei chestiuni se
mai pot consulta: Paul Janet-lxs causes finales De Coster - Le probleme de
la finalite.
Dr. M.C.Paulescu în lucrarea cu acelaşi titlu din colecţia Science et
Religion şi Abbe" Movcux-Les confins de Ia science et de la foi.
Nota 2. -Citat tot după E.Valvekens: Foi et Raison-pag.28l.
legii scrisă în inimile lor... (Romani 2,14,15). Iar Cicero

; ■ f ■
ARGUMENTUL MORAL ŞI ONTOLOGIC

zice: A fost întotdeauna convingerea bărbaţilor cu
1. ArgumentuFmoral se sprijină pe existenţa şi pos- adevărat înţelepţi că legea morală nu este ceva inventat de
tulatele conştiinţei morale şi se formulează în mai multe oameni sau introdus de popoare, ci ceva veşnic, de care
feluri. Una din formele lui cele mai obişnuite este aceasta: trebuie să se conducă toată lumea. Ultima ei temelie este
a. Existenţa şi funcţiunea conştiinţei sunt fapte deci în Dumnezeu, Care porunceşte şi opreşte. Şi această
netăgăduite. Ea este judecătorul nediscutat căruia se lege este aşa de veche, ca Duhul lui Dumnezeu însuşi.
supun toţi, căci cine nu-i ascultă poruncile, este aspru c. Kant a formulat acest argument astfel: Virtutea
mustrat de ea. Conştiinţa nu depinde de noi, adică de trebuie răsplătită cu fericire, iar viciul pedepsit. Aceasta
voinţa noastră, deoarece nu- i putem porunci, ci ea ne cere în mod imperios conştiinţa. în viaţa pământească,
porunceşte nouă. Originea ei nu poate fi deci în sufletul însă, virtutea nu este întotdeauna sau nu este pe deplin
nostru, ci în afară şi mai presus de noi, în Dumnezeu, răsplătită, aşa ca omul virtuos să fie fericit. Tot asemeni,
fiinţa absolut morală, al cărui glas ne vorbeşte prin ea şi viciul nu este întotdeauna pedepsit. Ba, de multe ori se
de la care ea îşi are autoritatea cu care ni se impune. întâmplă ca virtutea să fie pedepsită, iar viciul răsplătit.
b. Conştiinţa ne dă noţiunile de bine şi de rău, de drept şi Trebuie dar să existe o altă lume, în care faptele să fie
nedrept, de moral şi de imoral etc. De aceste noţiuni sunt răsplătite după dreptate şi o Fiinţă atotputernică şi
legate în mod necesar noţiunile de virtute şi păcat, de dreaptă, care să răsplătescă pe fiecare după faptele sale.
merit şi vînă, de răsplată şi pedeapsă şi de un Legiuitor şi Pe argumentul acesta se sprijină în deosebi religia
Judecător suprem, Care a pus în om aceste noţiuni şi Care naturală, spre a dovedi existenţa lui Dumnezeu. El
distribuie recompensele şi pedepsele, adică aplică dovedeşte mai mult decât celelelate, deoarece prin el ne
sancţiunea în chip absolut drept. Se întâmplă conştiinţei să încredinţăm nu numai că Dumnezeu există, ci că este şi
se rătăcească sau, mai exact, să se pervertească din absolut moral şi drept.
cauza păcatului şi astfel să prezinte ca bun, drept, moral, S-a obiectat că originea conştiinţei s-ar putea explica
ceea ce este rău, nedrept şi imoral. Dar în asemenea pe cale evoluţionistă sau raţională şi că ea nu mai este
cazuri ea mustră cu aceeaşi tărie abaterea de la poruncile ei, atunci o dovadă pentru existenţa lui Dumnezeu. Dar
ca şi când nu este pervertită şi serveşte de busolă încercările de a deduce conştiinţa din simpatie sau
moralităţii şi străjer neadormit al legii morale. solidaritate, din plăcere sau interes, sau de a o transfor-
Aceasta ne-o atestă Sfântul Apostol Pavel prin cuvin- ma în funcţie intelectuală nu au dus la nici un rezultat.
tele: Păgânii cei ce nu au lege, din fire fac ale legii. Ea este şi rămâne promulgarea internă a legii eterne,
Neavând lege, ei singuri îşi simt lege, ceea ce arată fapta revelaţia naturală a lui Dumnezeu în noi, cum zice Rous-
seau:
Conştiinţă, conştiinţă! instinct divin, glas nemuritor şi
ceresc; călăuză singură a unei fiinţe ignorante şi mărginite,
60
MITROPOLITUL IR1NEU MIHĂLCESCU
61
dar inteligentă şi liberă; judecător infailibil al binelui şi al Pe această cale au procedat la conchiderea existenţei
răului, care faci pe om asemenea lui Dumnezeu; tu eşti care lui Dumnezeu, de la anumite idei aflate în suflet, unii
faci superioritatea firii omului şi moralitatea actelor lui. cugetători de seamă ca: fericitul Augustin, teologul
Fără tine, eu nu simt nimic în mine, care mă ridică scolastic Anselm de Canterbury şi filosofii Descartes,
deasupra animalelor, decât tristul prilej de a cădea din Leib-nitz, Christian Wolf, Cousin ş.a. Astfel,
rătăcire în rătăcire, ajutat de o minte fără regule şi de o constatându-se în suflet ideea de o fiinţă absolută,
raţiune fără principii. infinită, perfectă, atotputernică, preadreaptă,
S-a căutat, de asemeni, să se tăgăduiască necesitatea preabună, preasfântă etc, s-a conchis că o asemenea
unei sancţiuni supranaturale şi deci şi a lui Dumnezeu, fiinţă - care nu este decât Dumnezeu - trebuie să existe
ca judecător şi răsplătitor al faptelor omeneşti, în realitate.
susţinându-se, că sunt deajuns sancţiunile legilor şi ale Argumentul s-a numit ontologic, deoarece pleacă de
conştiinţei. Dar fără ideea de Dumnezeu, ca judecător şi la ceea ce este (to on) în minte. El este mai abstract decât
răsplătitor, nu există mobil destul de puternic, ca să ne celelalte argumente şi are putere de convingere mai mult
determine la practicarea virtuţii, nici frâu atât de tare, ca pentru minţile deprinse cu operaţiunile logice.
să ne oprească de la păcat. Impotriva acestui argument s-a obiectat mai întâi, că
2. Argumentul ontologic. In mintea noastră există idei nu oricărei idei din mintea noastră îi corespunde ceva în
universale, necesare, apriorice; sau principii, ori realitate. "Dacă îmi închipui că undeva în ocean - obiecta
categorii ale cugetării, cum le-a denumit Kant. Acestea un călugăr cu numele Gaunilo lui Anselm - există cea mai
nu se formează prin abstracţie din impresiile primite prin frumoasă insulă, nu urmează că ea şi trebuie să existe în
simţuri, ci există deodată cu sufletul, cu raţiunea însăşi. realitate". Sau cum obiecta Kant: "dacă îmi închipui că
Ele nu au nevoie să fie demonstrate, ci sunt evidente prin am 100 de taleri (monede) în buzunar, nu înseamnă
ele înseşi şi formează legile constitutive după care se numaidecât că îi şi am".
conduce inteligenţa. In această categorie intră ideile de La aceasta se răspunde: E adevărat că nu oricărei idei
adevăr, bine, frumos, drept etc, noţiunile de cauză, sub- îi corespunde ceva în realitate, dar ideii de Dumnezeu
stanţă, infinit, etc, cum şi propoziţii ca: orice efect trebuie să-i corespundă, deoarece este o idee necesară,
presupune neapărat o cauză, orice fenomen o substanţă etc.
cum sunt şi ideile de bine, adevăr, frumos etc. Ideile de
Logica ne învaţă că deducţiile făcute din aceste idei sau
insulă şi taleri nu sunt necesare şi, deci, nu este con-
principii sunt admisibile. In acest fel se fac în
strângător, din punct de vedere logic, ca numaidecât să
matematici deducţii din axiome. Tot astfel şi în morală se
le corespundă ceva şi în realitate.
deduc din ideile de drept şi nedrept şi din corelatele lor,
recompensă şi pedeapsă, ideea de libertate şi respon- S-a zis apoi, că oamenii au în minte şi idei de fiinţe
sabilitate morală, ca şi cea de recompense şi pedepse în fantastice sau monstruoase, ca de exemplu de balauri,
viaţa viitoare. sfincşi, titani, centauri etc, care nu există în realitate. La
aceasta se răspunde, că există în realitate toate fiinţele
pe care imaginaţia le-a combinat sau ale căror însuşiri
Le-a exagerat, ca sa dea fiintele fantastice sau Acelaşi lucru îl afirmă şi Preistoria. Inmormântarea,
monstruoase. Există şerpi şi şopârle, care, înfăţişaţi mai punerea a tot felul de lucruri în mormânt alături de mort
mari şi cu însuşiri comune, dau fiinţa imaginară de şi trepanaţia 3) sunt dovezi incontestabile, că omul preis-
balaur. Există oameni şi lei, ale căror forme fizice com- toric a avut credinţă în Dumnezeu şi în nemurirea
binate dau sfinxul şi aşa mai departe. sufletului, întemeiată pe universalitatea credinţei în
Deci, ideea de aceste fiinţe este lipsită de realitate
numai în ansamblu, nu şi în părţile ei componente. Dumnezeu.
Antropologia modernă numeşte pe om, de acord cu
inii părinţi bisericeşti, animal religios.
Felul în care diferitele popoare şi hoarde omeneşti îşi
ARGUMENTUL ISTORIC, PSIHOLOGIC ŞI ALTELE inchipuie pe Dumnezeu, ca şi cultul ce-i dau, este, fără
1. Argumentul istoric. Istoria ne atestă că toate indoială, diferit. Dar oricum ar fi, nu există nici-un neam
popoarele, culte sau barbare, din toate timpurile şi din de oameni fără credinţă în Dumnezeu. Acestui argument i
toate locurile, au crezut în Dumnezeu. se zice şi de consensu gentium.
Iar, ceea ce toţi oamenii ţin în chip instinctiv, de S-a obiectat că, nu toate credinţele universale sunt
adevărat, este un adevăr natural, a zis Aristotel. Deci, întemeiate pe adevăr, că sunt şi credinţe care s-au dovedit
Dumnezeu există. greşite. Aşa ar fi de exemplu superstiţiile în genere şi
Universalitatea credinţei în Dumnezeu este într- părerea că pământul e de forma unui disc, că e nemişcat
adevăr realitatea. Priviţi pe faţa pământului - a zis Plutarh - si si că soarele şi planetele s-ar mişca în jurul lui etc.
veţi vedea poate cetăţi fără ziduri, fără legi. Veţi întâlni Răspundem că superstiţiile nu sunt universale,
popoare.care nu cunosc scrierea şi întrebuinţarea banilor. deoarece nu sunt crezute decât de oamenii fără cultură
Dar un popor fără Dumnezeu nu a văzut încă nimeni1) Nu şi slabi la minte, iar credinţa că pământul ar fi ca un disc
este nici un popor aşa de sălbatic - zice Cicero - ca să nu şi imobil şi că celelalte corpuri cereşti ar gravita în jurul
creadă într-un Dumnezeu, chiar dacă nu ştie ce fel este. lui, este de fapt o chestiune de astronomie, care se explică
Descoperirile de pământuri noi şi populaţii necunos- perfect prin iluzia sensurilor care nu influenţează cu
cute, din zilele lui Plutarh şi Cicero şi până astăzi, con- nimic viaţa practică şi nu stă în calea nici unui interes
firmă întru totul cuvintele [or. Ateismul nu există nicăieri material, fiind accesibilă numai oamenilor de ştiinţă.
decât în stare eratică zice Quatrefages. Pretutindeni şi Când Copernic şi Galilei au dovedit falsitatea ei, ea a
totdeauna masa popoarelor n-a fost atinsă de el. Nicăieri încetat de a mai fi profesată. Cu totul altfel este credinţa
nici vreuna din marile rase omeneşti, nici chiar vreo parte în Dumnezeu, care este universală şi veşnică, deoarece
oricât de mică din ele, nu este atee-2) oamenii de pretutindeni şi totdeauna, de pe orice treaptă
de cultură, au crezut şi cred în Dumnezeu, iar ateismul
este o excepţie foarte rară şi ceva individual.
O altă obiecţie este că religia şi-ar putea avea originea
în ignoranţă, în frica de necunoscut, sau că ar fi inventată popoarele au crezut la început într-un singur Dumnezeu
de oamenii de stat sau de preoţi etc. şi deci univer- şi că unele din ele au păstrat-o neîntrerupt, fie sub forma
salitatea ei nu implică numaidecât şi existenţa reală a lui de religie oficială şi publică, fie sub cea de mistere.
Dumnezeu. 2. Argumentul psihologic conchide la existenţa lui
Dumnezeu din trebuinţa ce simte sufletul de a avea un
Dar mai întâi, dacă religia ar avea o astfel de origine,
Dumnezeu, în ardoarea Căruia găseşte unica sa satis
ea nu ar putea fi universală şi, al doilea, ea ar fi trebuit
facţie. Acest adevăr a fost exprimat de bătrânul Homer
să înceteze îndată ce i s-ar fi dat pe faţă originea. Noi
în cuvintele: Toţi oamenii doresc de zei, iar fericitul
vedem însă, pe de o parte, că religia dăinuieşte necon-
Augustin îl confirmă când exclamă: Inquietum est cor
tenit în lume şi că nu este nici un indiciu serios că va
meum, Domine, donec requiescat in te.
înceta cândva să existe. Pe de altă parte vedem că
Istroria ne învaţă şi observaţia de toate zilele ne
învăţaţii tuturor timpurilor - care s-ar fi putut debarasa
dovedeşte, de asemeni, că omul nu poate trăi fără ideea
de religie, dacă ea s-ar întemeia pe vreo eroare sau ar fi
de Dumnezeu. Chiar cei care se fălesc cu ateismul sau
ceva pur omenesc - au fost, în marea lor majoritate, şi
necredinţa totală, au un Dumnezeu pe care-1 adoră,
sunt oameni religioşi.
căruia îşi închină toată viaţa lor. Acest Dumnezeu nu este
Cunoscutul naturalist german contemporan, Dr. Den- însă cel adevărat, ci materia, sau interesul, ori plăcerea.
nert, secretarul Ligii Kepleriene (Keplerbund), a făcut în 3. Argumentul noetic care are ca punct de plecare
această privinţă o foarte interesantă anchetă. El a ex- existenţa adevărului, independenţa lui de cugetarea
aminat părerile şi atitudinea faţă de religie a celor mai noastră şi acţiunea constrângătoare pe care el o exercită
mari învăţaţi: naturalişti, fizicieni, chimişti, matematicieni, asupra cugetării. Nu numai în logică şi în matematică, ci
astronomi, medici, ingineri etc. Rezultatul la care a ajuns şi în morală există adevăruri, care nu au nevoie de a fi
este următorul: din 300 de învăţaţi, 242 au fost credin- demonstrate ca atare, care sunt evidente prin ele însăşi.
cioşi, numai 17 au fost necredincioşi, iar în privinţa res- Aşa sunt, de exemplu, propoziţiile: cercul este rotund,
tului de 41 nu s-a putut stabili dacă au avut sau nu vreo partea e mai mică decât întregul, cele trei unghiuri ale
convingere religioasă 4) triunghiului sunt egale cu două unghiuri drepte, liniile
în sfîrşit, s-a obiectat că, credinţa religioasă a omenirii paralele nu se întâlnesc, binele trebuie făcut şi răul evitat
a fost mai mult politeistă. Politeismul este însă de fapt etc.
negarea divinităţii. Concluzia ar fi că religia nu este
Adevărurile de acest fel sunt produse ale cugetării
universală şi că nu se poate deduce prin urmare că Dum-
nezeu există. noastre, deoarece subzistă independent de noi şi chiar de
timp. Pretutindeni şi întotdeauna cât vor fi fiinţe
Istoria şi mitologia, ca şi studiul aprofundat al religiei cugetătoare, vor trebui să admită neschimbat aceste
triburilor sălbatice de azi, dovedesc din contră, că adevăruri. Precum cugetarea sau raţiunea nu este
monoteismul este forma primitivă a religiei, că deci toate producătoarea adevărului, tot astfel nu este regulativul
66
MITROPOLITUL IRINEU MIIIĂLCESCU
67
lui. Nu adevărul se orientează după cugetare, ci într-un glas existenţa Lui. Dacă, de când e lumea, au fost doi sau trei
nenorociţi de atei, speţa lor e josnică, cinică, descreierată, stearpă, pândită
cugetarea după adevăr. Neconformarea cugetării cu de moarte".
adevărul duce la minciună, rătăcire, absurd. Adevărul nu Privitor la argumentele raţionale pentru dovedirea existenţei lui Dum-
nezeu e de consultat: Preotul Nedelea Georgescu: Argumentele pentru
este ceva subiectiv, deoarece este recunoscut şi admis de dovedirea existenţei lui Dumnezeu în "Biblioteca pentru toţi".
toţi oamenii normali la minte. El nu depinde nici de Nota 2. - în lucrarea sa: L'espece humaine, cap.35.
Nota 3. - Trepanajia este o operaţie chirurgicală, care constă în găurirea
obiectele la care se referă, deoarece acestea sunt sau scoaterea unei bucăţi de os din craniu. La multe fosile omeneşti se găseşte
trecătoare, schimbătoare, pe când el e veşnic. scos sau găurit osul frontal. S-a stabilit că asta se făcea de teama ca mortul să
Aceste însuşiri ale adevărului îşi găsesc explicaţia lor nu se prefacă în strigoi. Există, dar, credinţa într-o viaţă, cum şi aşezarea
cadavrelor cu faţa spre răsărit, care presupune un ritual stabilit, sunt dovezi
deplină numai dacă admitem că există o fiinţă absolută că omul avea şi credinţa în Dumnezeu, pe lingă cea în nemurirea sufletului.
de la care el purcede şi care exercită prin el influienţa sa Nota 4. - S-a zis de mult, că dacă legile geometrice s-ar opune sentimen-
telor şi intereselor noastre, cum se opun legile morale, ele ar fi fost contestate
asupra cugetării. şi combătute cu vehemenţă.
Această fiinţă trebuie să posede între alte însuşiri şi
pe acela pe care le are adevărul: neschimbabilitatea şi
veşnicia. Acesta este Dumnezeu. ■
4. Argumentul "ab utili" deduce necesitatea teoretică, ATEISMUL
a afirmaţiei despre existenţa lui Dumnezeu din folosul
practic adus de religie individului şi societăţii. Contra 1. Ateismul (a=făra şi teos=Dumnezeu) este
sfioşilor şi scepticilor, care au susţinut că, credinţa în tăgăduirea pur şi simplu a existenţei lui Dumnezeu. Aceas-
Dumnezeu este nu numai nefolositoare, ci chiar ta se poate face în două feluri: cu cuvântul şi cu fapta. Cu
dăunătoare, s-a susţinut că ideea de Dumnezeu a adus fapta este atunci când cineva trăieşte fără teamă de
nespus de mari foloase omenirii şi din răsturnarea acelei Dumnezeu.
susţineri s-a conchis indirect la existenţa lui Dumnezeu. Ateismul practic este mai frecvent, pe când cel teoretic
Astfel Montesquieu, în scrierea sa L'esprit des lois, este foarte rar, deoarece raţiunea nu se poate mulţumi
arată contra lui Hobbes, Bayle, Mandeville şi alţii cât de numai cu negarea lui Dumnezeu, ci trebuie să admită
mare este folosul adus omenirii de religie, iar Voltaire a altceva în locul său pentru ca să-şi explice originea şi
zis că: Dacă Dumnezeu nu ar exista, ar trebui inventat. rânduială lumii.
Ateismul este, după cum declară un cunoscut ateu
Nota 1. Acest acord universal este cu atât mai izbitor, cu cât oamenii sunt contemporan, Felix le Dantec, o predispoziţie sufletească
în dezacord aproape asupra tuturor celorlalte chestiuni, cum o spune în
frumoase cuvinte scriitorul bisericesc Maxim de Tir: "Se deosebesc între ele înnăscută, pe care el nu se sfieşte a o numi infirmitate, ori
popor de popor, oraş de oraş, familie de familie, individ de individ, şi chiar chiar monstruozitate 1).
fiecare om nu e întodeauna de acord cu sine însuşi. Ei bine, observaţi că, cu
toată această mare luptă de păreri, toate părerile şi toate legile sunt de acord Argumentul pe care se întemeiază ateismul este, că
asupra punctului că este un Dumnezeu, rege şi părinte al tuturor lucrurilor. Dumnezeu nu există, deoarece nu poate fi perceput. Dar
Grecul şi barbarul, continentalul şi insularul, înţeleptul şi nătângul mărturisesc
68 MITROPOLITUL IRINEU MIHALCESCU TEOLOGIA LUPTĂTOARE 69
câte lucruri sunt în lume pe care mi le percepem şi ele produce din sine totul... In fine ipoteza lui Kant şi
totuşi există? Laplace, care încearcă să explice formarea corpurilor
2. Materialismul susţine că nu există nimic în afară de cereşti din materie, pe cale pur mecanică, are o mulţime
materie şi de combinaţiile ei. El tăgăduieşte, deci, atât de lacune.
existenţa lui Dumnezeu cât şi a sufletului omenesc. Afirmaţia materialismului antropologic, că viaţa este
întrucât tăgăduieşte existenţa lui Dumnezeu, produsul materiei, sau că rezultă din materia anorganică
Creatorul şi providenţiatorul lumii, materialismul ia prin generaţii spontanee, a fost spulberată pentru tot-
numele de cosmologic, iar deoarece tăgăduieşte exis- deauna de către Pasteur; iar temeiurile care se invocă
tenţa sufletului omenesc, ca substanţă spirituală, pentru susţinerea că sufletul ar fi un produs sau o
deosebită de materie, se numeşte antropologic. secreţie, ori o ficţiune a creerului sau, mai exact, a sis-
Afirmaţia de bază a materialismului, că materia este temului nervos, nu pot sta în picioare în faţa adevăratei
singura existenţă reală şi că prin ea se explică totul, nu se ştiinţe.
poate susţine, deoarece el nu a putut răspunde Nici tovărăşia cu darwinismul, pentru a explica
mulţumitor la întrebarea: Ce este materia? Ipoteza originea şi dezvoltarea vieţii pe cale evolutivă, n-a putut
mecanică susţine că materia constă din atomi, adică din da materialismului caracter ştiinţific. Darwinismul ori
nişte minuscule entităţi materiale, invizibile şi in- evoluţionismul sau transformismul, cum se mai numeşte,
divizibile. este o ipoteză filosofică, concepută de naturaliştii
Dar dacă atomii sunt invizibili, cum se poate constata Lamark şi Darwin şi adoptată de materialişti, pentru a
existenţa lor prin experienţa simţurilor, singura admisă explica originea şi evoluţia vieţii pe cale naturală.
de materialism? De unde se ştie apoi, că sunt indivizibili Dintr-o celulă primitivă - care după Darwin, a putut
şi cum ar putea fi astfel, dacă sunt materiali? în sfârşit, fi creată de Dumnezeu 2) - s-au născut fiinţe simple, până
dacă atomii sunt materiali, nu s-a răspuns la întrebarea: ce, după trecerea a zeci de milioane de ani, s-a ajuns la
Ce este materia? om, al cărui strămoş ar fi maimuţa. Lupta pentru exis-
După ipoteza dinamică, atomii sunt centre de forţă şi tenţă, selecţia, ereditatea, şi mediul geografic sau fizic 3)
energie. Dar cum se transformă energia, care nu are ar fi factori hotărâtori în evoluţia vieţii.
dimensiuni, în corpuri, care ocupă un loc în spaţiu şi au Naturalişti de seamă nu recunosc însă transformismul
dimensiuni? sau îl primesc într-o formă, care-i schimbă cu totul carac-
Orice ar fi materia în sine, însuşirea ei fundamentală terul.
este inerţia. Prin urmare, ea nu s-a putut pune singură în Astfel, Zves Delage (f 1920), mare zoolog francez
mişcare, ca prin diferite combinaţii să producă corpurile. zice: Recunosc fără ezitare, că nu s-a văzut o specie dând
Apoi materia nu este veşnică, ci se distruge încetul cu naştere alteia, nici transformându-se într-aha şi că nu
încetul, cum a dovedit-o descoperirea radiului, şi nefiind există nici o observaţie absolut formală, că aceasta ar fi
veşnică, nu este necreată sau necauzată şi nu poate
avut loc cândva. înţeleg o specie adevărată, fixă, ca speciile 3. Deismul recunoaşte un Dumnezeu personal şi
naturale şi care sase menţină ca ele, fără ajutorul omului creator al lumii, dar susţine că după ce a făcut lumea şi a
4). pus în mişcare mecanismul cosmic, El stă deoparte şi nu
Iar un naturalist, transformist ca şi Delage, vorbind se amestecă în conducerea ei. Deismul tăgăduieşte deci
de descoperirea de fiinţe de tranziţie între specii, zice: existenţa minunilor, posibilitatea revelaţiei şi întruparea
Aceste strălucite perspective nu sunt în fond decât miraje Mântuitorului, deoarece aceasta ar fi o intervenţie a lui
amăgitoare. Căci, mai întâi există un lanţ al fiinţelor? Eu Dumnezeu în lume. Idei deiste găsim şi în vechime la
mi-am exprimat deja îndoiala în această privinţă5). filosoful grec Epicur şi la poetul roman Lucreţiu, dar ca
O ipotază nouă, numită a mutaţiei, emisă de botanis- sistem el s-a dezvoltat mai târziu în Anglia, în veacurile
tul olandez De Vries, plecând de la observaţii făcute XVII şi XVIII, de unde a trecut apoi şi pe continent, în
asupra florilor, susţine că se produc specii noi în mod deosebi în Franţa şi în Germania. Promotorul lui în
brusc, ceea ce este cu totul contrariu transformismului. nglia a fost lordul Herbert of Cherbury, iar
Prin urmare, transformismul este o simplă ipoteză susţinătorii ăi cei mai vajnici de pe continent au fost
neconfirmată încă. Cu toate acestea, materialismul a Voltaire si Rousseau.
adoptat-o, a modificat-o şi o susţine. Deismul este greşit, deoarece, dacă Dumnezeu ar
Astfel, E. Haeckel (+ 1916), liderul materialismului, sta în afară de lume şi indiferent faţă de ea, ar urma
susţine că prima celulă s-a născut din materia anor- că e mărginit şi în spaţiu - nefiind lume - şi ca putere -
ganică. Un prieten al său, naturalistul englez Huxley neinter-venind în lume - şi e lipsit de dragoste faţă de om,
(+l895), crezuse chiar că a descoperit pe fundul mării creatura sa cea mai aleasă de pe pământ, nevenindu-i în
secretul naşterii vieţii din materie şi cea mai elementară ajutor, ca să-l scape de mrejele păcatului.
fiinţă monocelulară, căreia îi dăduse numele de Batybius 4. Panteismul (pan=tot şi teos=Dumnezeu) învaţă că
Haeckeli. în curând însă se convinse că se înşelase şi că Dumnezeu nu este ceva personal şi deosebit de lume, ci
nu avusese de a face cu o fiinţă, ci numai cu secreţia unor este numai substanţa lumii, aşa încât totul este Dum
bureţi6). nezeu şi Dumnezeu este totul. Deosebirile ce observăm
Haeckel a imaginat şi un arbore genealogic al în lume între lucruri şi fiinţe sunt simple moduri de
fiinţelor, care ar vădi descendenţa lor unele dintr-altele, existenţă, păreri subiective, închipuiri, deoarece reală
dar aproape nu este naturalist care să-l admită 7). In fine, este numai substanţa divină.
Haeckel a instituit chiar o religie monistă, cu Adevărul, Sub această formă se prezintă panteismul autentic,
Binele si Frumosul ca Divinitate, cu temple pe ai căror care poartă şi numele de panteism acosmistic sau acos-
pereţi sunt pictate radiolarii, infuzorii şi alte vietăţi. miem (de la a=fără şi cosmos=lume), deoarece afirmă
Toate acestea dovedesc că materialismul nu este nici existenţa lui Dumnezeu ca ceva real, pe când lumea se
ştiinţific, nici serios 8). Alte două sisteme de cugetare, pierde în el. Afară de aceasta mai există şi o altă formă
care nu tăgăduiesc de-a dreptul existenţa lui Dumnezeu, de panteism numit pancosmic (e la pan=tot şi cos-
ci numai o reprezintă greşit, sunt: deismul şi panteismul.
mos=lume), deoarece învaţă că realitatea unică este sau altul, că este deosebit de toate celelalte fiinţe şi
lumea, pe când Dumnezeu se pierde în ea. în această lucruri, că nu formează un tot cu ele.
formă, panteism se confundă cu materialismul. Al patrulea, contrazice principiul individualităţii,
Admiţând existenţa unui singur principiu pentru ex- după care nu există două fiinţe sau două lucruri absolut
plicarea lumii, panteismul mai poartă şi numele de asemănătoare sau identice în lume. Două boabe de nisip,
monism (monos=singur) şi anume de monismpanteistic, două cristale, două fire de iarbă, două celule nu se
spre deosebire de monismul materialist. aseamănă în totul. De unde această deosebire, dacă la
Panteismul este vechi în istoria cugetării omenirii, temelia totului stă substanţa unică?
căci îl găsim în India, în şcoala filosofică numită Vedanta, în fine, panteismul este periculos prin consecinţele
în Grecia, la filosofii eleaţi, stoici şi neoplatonici; în sale practice, căci nimiceşte religia şi moralitatea.
creştinism, la ereticii gnostici şi manihei; la filosofii Nimiceşte religia, deoarece substanţa divină, unicul
moderni: Giordano Bruno, Spinoza, Fichte, Schelling şi substrat al lumii - după panteism - vine la conştiinţa de
Hegel; într-o formă deosebită la Schopenhauer şi sine numai în om, aşa ca neexistând un Dumnezeu per-
Hartmann; apoi la Cousin, Gioberti etc, cum şi la mulţi sonal, omul nu are pe cine să adore, sau trebuie să se
poeţi şi literaţi, ca de pildă la Goethe şi chiar la unii din adore pe sine însuşi, ca ultima expresie a substanţei
marii teologi protestanţi, ca Schleiermacher. universale.
Fiind atât de vechi şi răspândit, panteismul a fost Nimiceşte moralitatea, deoarece omul nu are înaintea
formulat în diferite moduri, în fond el este însă acelaşi. cui să fie răspunzător de faptele sale, iar acestea nu pot
Ca sistem de cugetare, panteismul este greşit din mai fi nici într-un caz rele, deoarece sunt în unul şi acelaşi
multe puncte de vedere. timp faptele omului şi ale lui Dumnezeu.
Mai întâi, el confundă pe Dumnezeu cu lumea, ceea Lipsind apoi criteriul pentru aprecierea faptelor, nu
ce este un nonsens, căci infinitul nu poate consta din părţi pot exista nici sancţiuni. Virtutea nu mai poate fi
materiale. răsplătită, nici crima pedepsită, aşa că ordinea socială
Al doilea, nesocoteşte principiul logic al contrazicerii, este ameninţată.
după care un lucru nu poate fi în acelaşi timp în două Panteismul este, deci, periculos şi din punct de vedere
feluri, ca de pildă şi bun şi rău, şi dulce şi acru, şi alb şi social.
negru etc. Cum poate fi dar substanţa divină în unul şi
acelaşi timp şi simplă şi compusă, şi raţională şi brută, şi Nola 1. - în opera sa -L'Aiheisme
moartă şi vie, şi schimbătoare şi neschimbătoare şi finită Nota 2. Darwin nu a fost necredincios, ci toată viaţa sa a rămas, dacă nu
creştin practicant, dar un teist convins. Aceasta a dovedit-o nu numai prin
şi infinită? scris, ci prin atitudinea din viaţa sa de toate zilele. Astfel, el a spus odată cuvinte
foarte grele cuiva, care-l socotea ateu (Picard - Chretien ou agnostique, pag.21
Al treilea, contrazice conştiinţa de sine a omului, in notă).
care-i spune că el este o fiinţă aparte, individuală, că el
singur este cel ce cugetă, simte, voieşte, acţionează
într-un fel
74 MITROPOLITUL IRINEU MIHALCESCU Prin urmare, rămâne tot cum ziceau cei vechi: Omne vivum ex ovo sau mai
modern: TEOLOGIA LUPTĂTOARE
De altfel, în Anglia cei mai mulţi transformişti sunt şi azi oameni religioşi Omne
şi nu se silesc de a numi transformismul lor spiritualist, după cum şi mulţi vivum ex coelula.
teologi sunt adepţi ai transformismului. Catre sfârşitul anului 1929 a apărut o
Nota 3. Prin luptă pentru existenţă, expresie devenită curentă, se înţelege
în Evoluţionism concurenţa dintre fiinţele care trăiesc la un loc şi au
nevoie în cea mai mare parte de aceleaşi mijloace de trai.
Selecţia naturală este supravieţuirea în lupta pentru existenţă a indivizilor
mai puternici şi mai înzestraţi.
Ereditatea este moştenirea urmaşilor de la părinţii lor a însuşirilor
caracteristici pe care aceştia ie posedă.
Mediul geografic sau fizic este în primul rând clima, apoi apa, solul, etc,
care au mare influenţă asupra desfăşurării vieţii. carte despre Transformism, care a
Influenţa exercitată de aceşti patru factori este netăgăduit mare, cu toate facut mare vâlvă în lumea ştiinţifică. Este cartea învăţatului francez
acestea e relativă şi nu poate dovedi, că specia s-a produs dintr-alta şi cu atât LouisVialleton, profesor la facultatea de Medicină din Montpellier. Lucrarea
mai puţin, că viaţa ar fi luat naştere din materia anorganică. poartă titlul - Origine des etres vivants. La ce concluzie ajunge Vialleton, o
Nota 4. In lucrarea sa: Struclure du proloplasme spune subtitlul operei sale, care suna: L'illusion transformiste.
Nota 5. Contejean în Revue scienlifique, 1896. Şi mai categorice sunt Nota 7. - Despre arborele genealogic al lui Hackel, însuşi Cari
cuvintele rostite de marele anatomist şi antropolog german R. Virchow la Vogt, naturalist monist şi ateu, zice: Acest arbore atât de complet şi
congresul internaţional al naturaliştilor, ţinut în anul 1892 la Moscova: bine închegat n-are decât un efect asemenea cu al calului lui Roland: că
In chestiunea omului, am dat înapoi pe toată linia. Toate cercetările n-a existat niciodată. Numeroasele matci originale ce trebuiesc
întreprinse în scopul de a găsi continuitatea în desfăşurarea progresivă, au recunoscute în genealogie nu pot fi reprezentate printr-un arbore. Un
răspuns fără rezultat. Nu există proantropos. Nu există om-maimuţă. stufiş chiar n-ar fi deajuns, ci trebuie o pădure. Nota 8. - Vezi şi Edouard
Lanţul intermediar este o fantomă. (Apud Valvekens, op. cit. P. 94). le Roy - Les Origines houmaines et l'evolution de l'inteligence.
Resturile de schelet- craniul, câţiva dinţi şi un femur- descoperite de doctorul
olandez Dubois, în lava, la doi ani după ce Virchow pronunţase aceste
memorabile cuvinte, au fost socotite de Haeckel ca dovada concretă a fiinţei
intermediare dintre maimuţă şi om, pe care el a botezat-o Pilhecanlhropus
erectus. Virchow a declarat aceste resturi drept patologice, iar mai târziu o
naturalistă germană, doamna Zelenka, a dovedit că femurul era de maimuţă
şi deci că fiinţa cu craniul mic şi cu picioare lungi, botezată
Pilhecanthropus şi încă şi erectus, era de domeniul fanteziei.
Nota 6. In ce priveşte imposibilitatea naşterii vieţii din materia brută,
dovedită peremptoriu de Pasteur, iată ce zice Virchow, care n-a fost spiritualist
ci liber-cugetător şi materialist:
Nu se cunoaşte nici un fapt pozitiv, care să stabilească, cum că o masă
anorganică, fie ea chiar din societatea Carbon et Comp. (aluzie la Haeckel),
sa se fi transformat în masă organică... Nimeni n-a văzut o producţie
spontană a materiei organice. Şi nu teologii, ci savanţii nu admit aceasta. (Din
discursul rostit la Congresul internaţional al naturaliştilor la Berlin -
reprodus după Valvekens, op.cit., pag.67 nota3).
Mai înainte, Lord Kelvin se pronunţase, la congresul din Edimburg, în
acelaşi sens:
Ştiinţa aduce o mulţime de probe invincibile contra ipotezei generaţiunii
spontane, cum aţi auzit din gura predecesorului meu în acest fotoliu (de
preşedinte), d-IHuxiey. O cercetare minuţioasă n- a descoperit până azi alt
principiu din viaţă decât viaţa însăşi. (Apud Valvekens, op.cit., pag.. 67, nota
3).
Insusi Haeckel recunoaşte că încercările de autogenie n-au dat până acum

rezultat pozitiv. (Naturliche Schopfungsgeschichtc, în traducerea
pag.247).
Un însemnat părinte bisericesc, Sfântul Grigore de

Nazianz, descriind măiestria cu care e construit trupul
omului, ne face un tablou înfiorător al înfăţişării, pe care el ar
trebui să o aibă, dacă i-ar lipsi numai mâinile, sau dacă ele
nu ar fi aşa fel făcute ca să îndeplinească feluritele şi
preţioasele servicii pe care le îndeplinesc şi în timp de pace şi
în timp de război.
Dacă omul n-ar avea mâini cu care să-şi ducă hrana la
gură, faţa lui ar avea cu totul alt aspect, un aspect sălbatic.
Căci pentru a se putea hrăni, el ar trebui să aibă sau bot
proeminent, buze mari, cărnoase şi limba lungă, ca animalele
ierbivore, ca să poată smulge iarba; sau bot ascuţit, dinţi puternici
şi tăietori şi limbă aspră pe margini şi moale la mijloc, ca
animalele carnivore; sau, în sfârşit, o altă formă de gură decât
cea pe care o are acum. Dacă însă gura ar avea o altă formă, dacă
limba ar fi mai mare, dinţii altfel dispuşi, omul nu ar putea
scoate sunetele armonioase, care alcătuiesc graiul, ci ar trebui
să zbiere ca boul, sau să latre ca şi câinele, ori să miaune ca
sau să scoată alt sunet nearticulat. Neputând să grăiască,
adică să-şi exprime prin cuvinte cugetările, simţirile,
dorinţele sale, omul ar fi animal ca oricare altul.
Trupul omenesc este, deci, alcătuit astfel în chip artistic şi în
vederea unui scop special: ca să fie insirumentiil sufletului,
organul său de manifestare si colaboratorul lui. Creştinismul
însuşi învaţă despre trupul omului, că a fost creat de Dumnezeu
în chip cu totul diferit de al celorlalte vieţuitoare şi că va fi
părtaş învierii şi nemuririi, după judecata de apoi. De aceea el
nu dispreţuieşte şi nesocoteşte trupul, ci recomandă să fie
preţuit şi îngrijit ca să fie totdeauna sănătos şi să poată fi un
78 MIT T 7
ROP E
OLI
TUL
IRIN
EU
MIH
ALC
ESC
U
Au fost şi sunt degradare a

religii, ca cea budistă, demnităţii omeneşti
şcolile filosofice, ca a duce şi darwinismul
neopitagoreilor şi sau evoluţionismul,
neoplatonicilor şi după care trupul
eretici, ca gnosticii şi omenesc ar fi
maniheii, care învăţau rezultatul unei
că trupul omului a infinite serii de
fost făcut din materie transformări, cu alte
rea; îl numeau cuvinte, ar fi de
"închisoarea origine animală.
sufletului" şi Până acum, însă, nu
propovăduiau s-a dovedit în mod
slăbirea şi sigur, că o fiinţă de
distrugerea lui prin un gen superior se
tot felul de trage din alta de gen
privaţiuni. A inferior şi, ca atare,
înţelege însă astfel evoluţionismul este
rolul trupului, este a o simplă ipoteză
înjosi demnitatea ştiinţifică a cărei
omului, a coborî pe temelie a început a fi
om de pe tronul său zdruncinată de alte
de rege al lumii ipoteze.
văzute şi de 2. Oricât de mult
reprezentant al lui se aseamănă
Dumnezeu pe trupeşte omul cu
pământ. maimuţa şi chiar dacă
La o asemenea s-ar asemăna şi mai
mult, el totuşi se esenţă, nu numai Dumnezeu, cauză, bucurie, exclamă de
deosebeşte de de grad. Aceasta efect, substanţă, mirare etc, fără
maimuţă şi de reiese din existenţă, timp, să rostească
celelalte vieţuitoare, următoarele: spaţiu, absolut, cuvinte propriu
constituie un gen a. - Omul cugetă infinit, adevăr, bine, zise, ci numai
aparte şi le este şi are idei abstracte, frumos etc. sunete
superior prin a doua adică este Pe noţiuni se naturale, interjecţii,
parte constructivă a înzestrat cu întemeiază ştiinţele tot astfel şi animalele
fiinţei sale, prin raţiune, ceea ce abstracte ca cele scot anumite
sufletul său raţional lipseşte animalului. matematice şi fizico- sunete prin care se
şi spiritual. Animalul are naturale, cum sunt: inţeleg şi care
Insuşirile inteligenţă şi Geometria, Algebra, constituie graiul lor.
sufleteşti sunt sensibilitate, adesea Mecanica, Aşa, de exemplu,
însuşirile esenţiale foarte Astronomia, Calculul cocoşul scoate unele
ale omului şi fac dezvoltate şi unele infinitesimal, o bună sunete, când a găsit o
deosebirea între o din ele chiar un fel parte de Fizică şi grămadă de boabe
fiinţă sau" o grupă de raţionament, Chimie etc. şi cheamă găinile să
de fiinţe şi altele. dar aceste Puterea le mănânce şi altele,
Precum deosebirea manifestări sufleteşti sufletească de a când vede uliul şi le
dintre plantă şi se mărginesc la elabora idei vesteşte să se
animal nu rezidă în sensibil, abstracte şi generale ascundă. Tot astfel
elementele materiale la concret, la sau noţiuni şi a cloşca şi potârnichea
din care constau individual; nu se pot opera cu ele este într-un fel îşi
amândouă, ci în ridica la transcenden ceea ce se numeşte
principiul de viaţă, în tal, la abstract, la raţiune ş,i ea este
aceea că animalul are general. Apoi, proprie numai
viaţă superioară multe din actele omului.
animalului, care par b. - Omul are grai
plantei, tot astfel
a avea la bază convenţional, care
între om şi animal,
inteligenţa, se reduc este o consecinţă
deosebirea stă pe
la instinct, adică a raţiunii. Există şi
tărâmul sufletesc.1) se săvârşesc în grai natural,
Din punct de chip mecanic şi nearticulat, care este
vedere sufletesc nu inconştient. Omul comun şi animalului.
este punte de trecere are idei abstracte şi Precum omul geme
de la animal la om. generale sau sau strigă de
între unul şi altul este noţiuni, cum sunt: durere, dă ţipete de
o deosebire de
cheamă puii şi într-alt fel îi avertizează de primejdie. în ce străbat uscatul şi apa în toate direcţiile şi transportă
general vorbind, unele sunt strigătele de bucurie, altele pretutindeni oameni şi mărfuri, făcând legătura între
cele de mirare, altele cele de primejdie ale diferitelor toate punctele globului pământesc.
specii de aaimale r.-prin care se înţelg între ele. Acest grai Descoperirea electricităţii şi a diferitelor unde şi raze
sau limbaj este însă pur emoţional, exprimă pur şi simplu a fost folosită în tratarea diferitelor boli şi pentru inven -
o senzaţie. în faţa primejdiei, animalul nu va scoate tarea telegrafului şi telefonului cu şi fără fir, care
niciodată strigăt de bucurie şi viceversa, el nu poate aproape au eliminat timpul şi spaţiul, transmiţând în
disimula sentimentele sale. Oi totul altfel este limbajul câteva clipe noutăţi de la un capăt al lumii la celălalt.
omului. El exprimă nu numai simţirea, emoţia, ci şi Maşini, instrumente, arme de tot felul au fost inventate,
cugetarea. Mai mult chiar, le poate modifica acţiunea ştiinţe şi arte noi create, astfel că omenirea este în
reflexă şi să exprime cugetări şi sentimente diferite sau progres continuu, pe când la animale nu se constată nici
chiar opuse acelor ce le are în realitate. un progres.
Aşa, de exemplu, martirii creştini şi în genere toţi Ele n-au civilizaţie sau cultură, n-au istorie, cum n-au
martirii rostesc cuvinte sau cântă cântece de mulţumire nici ştiinţă, artă, morală şi religie. Viaţa lor a fost şi este
în toiul celor mai grozave chinuri, care le sfâşie trupul. întotdeauna la fel. Albina îşi construieşte şi azi fagurele,
Singur, graiul omenesc, graiul raţional, convenţional, ar - furnica muşuroiul şi castorul locuinţa cu aceeaşi
tificial, este graiul în adevăratul sens al cuvântului. măiestrie ca acum câteva mii de ani.
c. - Omul este fiinţă etică, adică îşi poate impune sau Maimuţa a imitat întotdeauna gesturile omului, dar
interzice săvârşirea unui act în vederea unui scop, conform n-a ajuns să rostească un singur cuvânt, să exprime o cât
cu ideile sale de bine şi de rău. El poate face aceastea în de elementară cugetare proprie. Papagalul dresat
virtutea libertăţii sale morale. La om, ca şi la animale, pronunţă maşinal câteva cuvinte, dar dresarea nu 1-a
orice impresie primită prin organele simţurilor se trans putut face să cugete. Câinele, calul şi alte animale
mite creierului şi provoacă o reacţie proporţională cu dresate săvârşesc acte care sunt o dovadă de inteligenţă,
acţiunea directă. dar neamul canin şi cabalin n-au făcut nici un pas înainte
d. - Omul este fiinţă inventivă şi capabilă de progres. de când sunt pe lume.
Cu ajutorul raţiunii şi al fiicei ei, al imaginaţiei, omul e. - Omul este fiinţă religioasă. El se poate înălţa cu
poate combina cugetările sale abstracte şi cunoştinţele mintea până la Dumnezeu, poate sta în legătură cu El şi
pozitive avute despre lumea înconjurătoare în infinit de să-şi pună viaţa în serviciul ideilor ce le are despre Fiinţa
multe şi felurite moduri, aşa ca, cunoştinţele lui despre supremă.
natura şi posibilităţile de a modifica, stăpâni şi pune în Această prerogativă a omului este aşa de mare, că
serviciul său se înmulţesc pe zi ce trece. Astfel des mulţi au văzut în ea deosebirea capitală dintre om şi
coperirea puterii aburului a dus la invenţia locomotivei animal şi au numit pe om animal religios.
şi a motorului, care pune în mişcare trenurile şi vapoarele
Animalul nu poate avea religie, deoarece n-are idei tează şi-l conduce spre idealurile făurite de el sau des-
abstracte, ci numai reprezentări sau imagini. coperite lui de Dumnezeu. Dar se poate şi contrariul,
3. Raportul dintre trup şi suflet în fiinţa omului a fost adică să dicteze trupul şi sufletul să i se supună. în primul
asemănat cu cel dintre om şi unealtă, dintre artist şi caz, viaţa este normală, este aşa cum a fost rânduită de
instrument, dintre cavaler şi cal, dintre luntraş şi luntre, Dumnezeu să fie, este un fel superior de viaţă, o viaţă
dintre scriitor şi condei etc. Lucrătorul, artistul, spirituală. în al doilea caz, viaţa este anormală, decăzută,
cavalerul, scriitorul ar fi suflet, iar unealta, instrumentul, animalică, este viaţa păcatului sau păcătoasă, cum o
calul, luntrea, condeiul, ar fi trupul. numeşte religia 2).
Asemănarea aceasta a fost făcută mai întâi de filoso-
ful Platon (+347 a. Hr.), şi a fost şi este folosită încă Nota 1. Dovada că sufletul constituie superioritatea omului faţă de
animale şi-1 deosebeşte de ele, este faptul că asemănarea psihică dintre om şi
de multi filosofi şi teologi, deoarece este foarte sugestivă animale este cu mult mai mică decât cea fizică. Aşa de exemplu, cu maimuţele
şi, într-adevăr, trupul fără suflet este mort, iar sufletul superioare, omul se aseamănă foarte mult ca trup, dar sufleteşte este o
adevărată prăpastie între el şi ele.
nu activează decât prin trup. Nota 2. Psihologia ştiinţifică actuală, numită şi experimentală, exprimă
Totuşi, această asemănare nu redă întru totul raportul dintre trup şi suflet prin aşa zisul paralelism psiho-fizic.
Formulat de Gustav Theodor Fechner, continuat şi adâncit de W. Wundt
adevăratul raport dintre trupul şi sufletul omului, şi admis de cei mai mulţi şi mai de seamă psihologi, paralelismul psiho-fizic
deoarece lucrătorul, artistul, cavalerul, luntraşul susţine că între procesele psihice şi fizice este un paralelism desăvârşit, sau că
scriitorul nu sunt legaţi şi condiţionaţi de unealta, instru- fiecărui proces psihic îi corespunde un anumit proces fizic.
(De consultat în această privinţă Paralelismul'psiho-fizic, teză de doctorat
ment, cal, luntre, condei, ci fiecare este de sine stătător, în Filosofie de I. Petrovici, actual profesor de Logică, la facultatea de Litere
formează o entitate aparte. Nu tot astfel este cu trupul şi a Universităţii din Bucureşti, şi critica făcută ei de G. Bogdan-Duică (fl934),
fost profesor de literatură Română la Universitatea din Cluj, în revista
cu sufletul. Ele sunt deosebite unul de altul, dar aşa de Convorbiri Literare de prin anul 1903 sau 1904).
strâns legate între ele, că numai amândouă la un loc Paralelismul psiho-fizic nu explică însă întreaga viaţă sufletească. Tocmai
pentru cele mai înalte procese psihice nu s-au descoperit procesele fizice, sau
formează entitatea superioară, care este fiinţa mai exact fiziologice, corespunzătoare.
omenească. în afară de aceasta, psihologii actuali nu înţeleg sufletul ca o entitate, ca
Intr-adevăr, omul nu este nici numai trup, nici numai o substanţă ci numai ca un nume pentru totalitatea funcţiunilor sufleteşti,
ceea ce este egal cu negarea sufletului.
suflet, ci sinteza, combinaţia specială, aparte, sui generis, Paralelismul psiho-fizic este combătut de Bergson, în două din lucrările
a acestor două elemente disparate. De aceea, raportul sale: Energie spirituelle şi Essai sur Ies donnees imediates de la conscience, şi
de George Dumas în Trăite" de Psychologie. (A se vedea şi Nouveau Trăite de
dintre trup şi suflet se poate asemăna mai bine cu rapor- psychologie,de acelaşi autor).
tul dintre elementele chimice dintr- un corp material 84
Existenţa acestor elemente se constată în fiecare corp
omenesc, dar ele nu sunt separate, ci combinate sau
contopite aşa fel că dau un corp.
In virtutea acestei strânse legături, sufletul, ca esenţă
spirituală şi deci superioară, stăpâneşte corpul, îi dic-
85
SUFLETUL OMENESC sonală. Acest principiu nu poate fi ceva material,

FUNCŢIUNILE, UNITATEA ŞI deoarece moleculele care constituie corpul omenesc se
primenesc cu desăvârşire, se schimbă intr-un timp relativ
SPIRITUALITATEA LUI. scurt3). El nu poate fi deci decât spiritual. Şi acesta este
sufletul.
1. Sufletul este o substanţă spirituală 1) şi prin urmare c. Intuiţia descoperă, de asemeni, în noi un principiu
cugetătoare, liberă şi nemuritoare. El este cauza care produce cugetarea şi care nu poate fi material, după
fenomenelor psihologice din om, ca: gândirea, judecata, cum nu sunt materiale cugetarea şi acţiunea. Acest prin-
memoria, conştiinţa etc, care sunt deosebite de cele cipiu material este sufletul.
fiziologice şi nu se pot explica prin forţele fizico-chimice. 2. Facţiunile speciale pe care le îndeplineşte sufletul şi
De existenţa sufletului ne încredinţează experienţa, prin care omul se ridică mai presus de animal şi se
conştiinţa şi intuiţia. deosebeşte de el, cum am văzut în lecţia precedentă sunt:
a. Experienţa ne arată că se petrec în noi două feluri a. - cugetarea şi formarea de idei abstracte;
de procese: fiziologice şi psihologice şi raţiunea ne b. - graiul, ca un corolar al cugetări;
spune, că procese de natură diferită nu pot proveni din c. - libertatea voinţei, în virtutea căreia omul este fiinţa
acelaşi principiu, având aceeaşi cauză. etică, sau într-un cuvânt, moralitate;
Trebuie deci să admitem în om două principii: unul d. - invenţia şi progresul;
care explică procesele fiziologice şi altul pe cele e. - conceperea lui Dumnezeu şi a raportului în care
psihologice. Aceasta este concluzia logică a dreptei omul trebuie să stea cu El, adică religiozitatea.
raţiuni şi la ea se opreşte psihologia obiectivă a unui 3. Unitatea sufletească. Cu toate că fenomenele
Kulpe sau Munsterberg 2). sufleteşti sunt diferite, totuşi omul are un singur suflet,
b. Conştiinţa noastră psihologică este aceeaşi în tot care este principiu celor trei aspecte ale vieţii sale:
timpul vieţii. Tânărul îşi aduce foarte bine aminte de vegetativă, senzitivă şi intelectuală. Noi suntem
fapte din copilărie, iar bătrânul, de cele din copilărie şi conştienţi că este activ în noi acelaşi principiu, când
tinereţe. Mustrarea de cuget pentru o faptă rea nu se mâncăm, când simţim gustul mâncării şi când cugetăm
şterge niciodată, oricât de lungă ar fi viaţa cuiva. Trebuie, asupra provenienţei sau compoziţiei mâncării.
deci, să admitem că există în noi un principiu nes Influenţa reciprocă a acestor trei feluri de viaţă este
chimbător, totdeauna acelaşi, care face ca eu să fiu mai departe o dovadă sigură despre unitatea sufletului
aceeaşi fiinţă, aceeaşi persoană, în diferitele vârste ale omenesc. Când suntem cu stomacul plin, nu putem
vieţii mele, un principiu care constituie identitatea per- cugeta în voie, cum zice maxima latină: Plenus venternon
studet libenter, iar dacă dezvoltăm o activitate intelec-
tuală încordată în timpul digestiei, aceasta se opreşte.
Afectele şi pasiunile au, de asemeni, o puternică
înrâurire asupra intelectului şi sunt la rândul lof in- putea-o face, căci ea se schimbă şi constă din părţi, aşa
fluenţate de el. Aceasta influenţare reciprocă ar fi cu că n-ar putea fi subiectul acestei unităţi.
neputinţă, dacă fiecare fel de viaţă şi-ar avea principiul In sfârşit, permanenţa sau unitatea conştiinţei de sine
său aparte; ea este însă posibilă, fiindcă la baza celor trei în tot timpul vieţii, ceea ce am văzut mai sus, este o altă
stă acelaşi principiu. dovadă a unităţii sufletului omenesc.
De aceea şi dezvoltarea funcţiunilor acestor trei feluri 4. Spiritualitatea sufletului. Când zicem că sufletul este
de viaţă se face într-o ordine anumită şi ele se spiritual, înţelegem că el nu constă din materie
condiţionează unele pe altele. Mai întâi se dezvoltă în om ponderabilă ca trupul, ci este o substanţă fină, imaterială,
viaţa pur vegetativă; acesteia îi urmează cea senzitivă şi înzestrata cu raţiune şi libertate, este duh4).
la urmă de tot vine cea intelectuală. însăşi lupta între Spiritualitatea sufletului se deduce în mod logic din
trup şi spirit, între poftele trupului şi aspiraţiile mai conştiinţa de sine şi din natura acţiunilor lui. Dacă
înalte, idealiste, morale ale sufletului, n-ar fi cu putinţă, sufletul ar fi ceva material sau la fel cu trupul material,
dacă pricipiul vieţii vegetative şi senzitive ar fi deosebit
nu s-ar putea explica putinţa sa de a se face pe sine însuşi
de al vieţii intelectuale. Această luptă nu se explică prin
obiectul cugetării sau a reflecta asupra sa însuşi, ceea ce
diversitatea pricipiilor de viaţă, ci prin aceea că sufletul
este atras în unul şi acelaşi timp în mai multe direcţii de constitue conştiinţa de sine), căci materia nu cugetă şi nu
obiective diferite. poate reflecta asupra sa. Nu s-ar putea recunoaşte ca
unicul principiu al tuturor acţiunilor sufleteşti unitatea
Existenţa şi modul de funcţionare al conştiinţei de
conştiinţei, căci materia constă din părţi. Nu ne-am putea
sine ne încredinţează de asemeni că sufletul nostru este
explica identitatea conştiinţei şi a personalităţii noastre,
unul şi acelaşi. Noi ne putem da seama în fiecare clipă de
căci materia din care este făcut trupul este supusă unei
starea în care ne aflăm şi suntem conştienţi de toate
continue schimbări.
procesele vieţii vegetative, senzitive şi intelectuale, care
Sufletul îşi reprezintă lucrurile materiale într-o formă
se petrec în noi. Putem apoi reflecta asupra noastră
imaterială. El transformă impresiile primite prin simţuri
înşine şi ne dăm seama că avem o individualitate proprie,
de la obiectele materiale, în imagini şi reprezentări; pe
că suntem deosebiţi de ceilalţi oameni.
acestea în idei şi ideile în noţiuni, iar noţiunile le combină
Suntem conştienţi, că între funcţiunile sufleteşti este
spre a obţine judecăţi logice. El poate, în sfârşit, nu
cea mai deplină armonie şi unitate, că ele lucrează întot-
numai să cugete, ci şi să aspire la lucruri imateriale, ca de
deauna toate şi de comun acord, chiar dacă, la o privire
pildă la adevăr, bine, frumos, virtute, fericire etc, şi să
superficială, ni se pare că într-un moment dat este activă
numai una din ele. Nimic din acestea n-am putea face, săvârşească anumite acte în vderea atingerii acestor
dacă n-ar fi în noi un principiu spiritual permanent, care idealuri 5). Cum ar putea face aceasta, dacă ar fi
să activeze continuu, după aceleaşi norme. Materia n-ar material?
Pentru a combate existenţa şi spiritualitatea
sufletului, materialista susţin că sufletul nu este altceva
decât suma actelor de gândire, simţire, voinţă etc, iar
acestea sunt produse fiziologice ale creierului. Astfel, S-a susţinut iarăşi, că circiimvoluţiunile ar produce
după Moleschott, cugetarea este fosfrescenţa creierlui, cugetarea. Dar atunci ar urma ca bovinele, în genere, şi
după Vogt este o secreţie a creierului, după cum bila este măgarul să fie mai inteligente decât omul. S-a susţinut,
secreţia ficatului şi urina a rinchilor. Iar după Buchner, de asemeni, că inteligenţa ar depinde de cantitatea de
precum maşina cu aburi, produce o energie, care nu este fosfor din creier. Dar în acest caz, ar trebui ca oaia şi gâscă
identică cu aburul, tot aşa produce şi creierul cugetarea, să fie cele mai inteligente fiinţe.
în susţinerea lor, materialiştii se întemeiază: a. Nici de substanţa cenuşie nu depinde cugetarea, căci
Legătura strânsă dintre inteligenţă si constituţia Anatomia demonstrează, că ea este la fel la toţi oamenii,
creierului. atât ca structură cât şi în compoziţia chimică.
Cu cât creierul unei fiinţe oarecare sau al unui om Cum se explică atunci deosebirea aşa de mare dintre
este mai mare, cu atât acea fiinţă sau acel om este mai oameni, din punct de vedere intelectual?
inteligent. Aşa afirmă materialiştii. Dar, dacă lăsăm la o b. Pe localizarea în anumite regiuni ale creierului a unor
parte celelalte fiinţe şi ne oprim numai la om, vedem că acţiuni sufleteşti ca: mişcarea, vorbirea, scrisul, văzul,
cercetările serioase au stabilit că, creierul irlandezilor' auzul etc.
cântăreşte în medie 1472 gr., al chinezilor 1428 gr., al Nu s-au putut localiza funcţiile sufleteşti mai înalte,
pieilor-roşii 1376 gr., al algerienilor 1336 gr., al es- ca: gândirea, simţămintele, voinţa etc. Apoi în multe
chimoşilor 1359 gr., al negrilor 1232 gr., al englezilor abia cazuri s-au rănit, îmbolnăvit sau extras anume părţile în
1222 gr. şi totuşi inteligenţa acestor popoare nu stă în care sunt localizate funcţiunile sufleteşti cunoscute şi
raportul indicat de aceste cifre. acele fucţiuni s-au împlinit şi după aceea. Toate acestea
Este chiar o observaţie banală, că oamenii cu capul dovedesc că sufletul nu este identic cu creierul şi că
mare - şi care, în cazuri normale, trebuie să aibă creierul localizările unor acţiuni sufleteşti n-au mare importanţă,
mare - sunt puţini inteligenţi. O dovadă mai mult, că nu întrucât se reduc numai la mişcare şi senzaţie şi pot fi
e un raport direct între greutatea creierului şi cugetare, produse şi de alte părţi ale creierului7)
e că, dacă creierul lui Cromwell a cântărit într-adevăr c. - Pe constatarea că bolile mintale au, în cele mai
2000 gr., iar al lui Cuvier 1830 gr., al lui Gambetta a multe cazuri, drept cauză o leziune sau o stare anormală a
cântărit numai 1160 gr. creierului. Aceasta este adevărat. Dar se explică tot aşa
S-a susţinut că nu greutatea absolută a creierului, ci de bine, dacă admitem că creierul este organul sufletului.
cea relativă 6), adică în raport cu greutatea corpului, este In acest caz avem şi adevărata explicaţie pentru momen
cea care determină gradul de cugetare. Dar dacă ar fi aşa, tele de luciditate ale alienaţilor, care şi- au pierdut cu
copilul ar trebui să fie mai inteligent decât adultul şi totul cunoştinţa, ca şi pentru numeroasele cazuri de
multe păsări ar fi mai inteligente decât omul. alienaţie, în care nu se constată nici o alterare anatomică,
chimică sau morfologică a creierului. Tot prin aceasta se
explică faptul, că aceeaşi boală mintală diferă de la un
90 MITROPOLITUL IRINEU MIHĂLCESCU 9 M O
2 P 91
bolnav la altul; că, în cele mai multe cazuri, alienaţii au logică în spusele lor, dar o logică bizară; că bolile
mintale pot proveni şi din cauze iar Spinoza cum
morale, pe ceaşi
deraţiunea
cugetare. Substanţa,
pentru încare înţelesul panteist alnu
animalele lui Spinoza,
adică: ceea ce există prin sine şi se percepe singură, este una singură, însuşi
suferă de aceste boli.
d. - Pe dedublarea conştiinţei sau a personalităţii,
Dumnezeu. adică de acele cazuri patologice în care bolnavii se cred
Nu în acest din urmă înţeles este dar sufletul substanţă,
că sunt altcineva, decât ceia ce sunt în realitate. Suprimarea identităţii eului sau a permanenţei ci în înţelesul
aristotelico-tomist şi este - după expresia lui Toma de Aquino - o substanţă
conştiinţei de sine, în asemeneaimperfectă,
cazuri -pentruzic că,
materialiştii
în această viaţă, - nu
este o dovadă
activează a nonexistenţei
independent, ci în corp, sufletului. In
acest caz avem însă de a face numaiprin corpcuşiun fenomen
împreună morbid, cu tulburarea funcţionării conştiinţei, iar nu
cu corpul.
Nota 2. - Trebuie să existe un suport sau substrat al proceselor sufleteşti,
cu încetarea existenţei eului sauadică
a permanenţei conştiinţei
sufletul, aşa cum există unul al deproceselor
sine şi fizice,
deci nu se poate
materia, deoarece:conchide de aici că
sufletul nu există. efectul trebuie să corespundă cauzei, zice unul din corifeii materialismului, L.
Biichner,
Creierul este deci numai organul în lucrarea sa:
sufletului. El Materie şi forţă (pag.
este centrul 218).senzitive
vieţii Sau cum zice şiunmotrice,
alt fruntaş la care vin, prin
materialist: "Funcţiunea trebuie să fie proporţională cu organizaţia şi să se
mijlocirea nervilor senzitivi, toate impresiile
măsoare prin ea"din
(Karlafară
Vogt, şi de despre
Lecţii la care ompornesc toate
pag. 12). Ori, mişcările
în sfârşit, cum şi manifestările
zice Wundt:
cugetării, simţirii şi voinţei, prin mijlocirea nervilor motori. Dacă nu admitem existenţa sufletului, care
Noi nu putem măsura direct nici cauzele producătoare ale fenomenelor,
operează în creier şi care se serveşte
nici forţelede el ca dealeun
producătoare instrument,
mişcărilor, dar şi pe nu
uneleputem daleadevărata
şi pe altele putem explicaţie
mecanismului prin care senzaţiile materiale se prefac în reprezentări, idei şi noţiuni abstracte, cum şi
măsura după efectele lor. (Apud Ribot, Psychologie allemande, pag. 222).
Nota 3. - Fiziologul Flourens (1867) a dovedit cel dintâi prin experienţă,
întreaga viaţă sufletească. că materia din care constau corpurile vii este într-o continuă schimbare. El a
Creierul, fiind instrumentul sufletului,
strâns piciorulse înţelege
unui porumbelde într-launsine cămetal.
inel de are oDupăfoarte
câtvamare importanţă şi că, de
timp inelul
a fost funcţionării
fineţea structurii şi de regularitatea găsit între piele şilui
os şi apoi în os,şiceea
depinde ce dovedeşte
calitatea că celulelece
serviciilor pielii,
le aduce sufletului.
cărnii şi osului se schimbaseră. După ce a repetat de mai multe ori această
Lipsa sau alterarea lui pune în imposibilitate
experienţă, el tragesufletul
următoareade a lucraOrice
concluzie: în corp.
materie, orice organ material,
orice fiinţă trece şi dispare, se face şi se desface, şi nu rămâne decât un singur
luau,
Nota 1. - Substanţă este - după definiţia lui adică -ceea
Aristotel ceeaceceface şi seToma
există. desface, ceea ce produce
de Aquino a adăugatşiladistruge,
noţiuneacude
alte cuvinte şi pe cea de mişcare sau
existenţă
acţiune, forţa care trăieşte în materie şi o guvernează, (în lucrarea sa: De la Vie et de
l'inteligence, pag. 21).
Ceea ce afirmă Flourens despre animale în genere, Claude Bernard (1878)
confirmă despre om {La Science experimentale, pag. 184), iar materialistul
olandez Malescliolt (1893)precizează că acest schimb se face complet în 30
de zile (în lucrarea sa Circulaţia vieţii, tomul I, pag. 15). Pentru ştiinţa de azi
toate acestea sunt lucruri asupra cărora nici nu se mai discută.
Nota 4. - Nefiind ceva material, ceva care deci să aibă dimensiuni şi să
ocupe un loc în spaţiu, nu se mai poate pune întrebarea care frământă pe
cugetătorii şi oamenii de ştiinţă de altă dată şi pe care şi-o mai pun astăzi numai
cei inculţi: Unde este sediul sufletului în corp? şi la care unii răspund: In cap
(creier)âlţii: în inimă, alţii: în plămâni etc.
Sufletul este pretutindeni în corp, este principiul sau cauza tuturor
fenomenelor vitale, dar se manifestă în forma lui superioară, ca principiu al
vieţii intelectuale, religioase, morale etc. prin creier.
Nota 5. - O dovadă peremptorie de existenţa şispiritualitatea sufletului
omenesc ne oferă cei lipsiţi din naştere de anumite organe ale simţurilor, ca
de exemplu, de ochi sau de urechi normale, ca să poată vedea, auzi etc.
Neavând ochi ca să vadă şi urechi ca să audă, ar urma ca cei atinşi de aceste
infirmităţi să rămână în totală necunoştinţă de realitate, care se percepe cu
aceste simţuri şi ca viaţa lor sufletească să fie deci redusă aproape la zero. Iată
însă, că o americancă născută şi surdă şi oarbă, anume Helen Keler, a ajuns
T EOL O 9 înţe mu
G leas rire
totuşi la un grad de
dezvoltare intelectuală şi SUFLETUL ă şi se
morală, pe care numai
puţini din cei născuţi altf nu
normal îl ating, căci ea este UI el. me
conferenţiară universitară
de Matematici şi a publicat Aşa şte
mai multe opere filosofice, ARGUMEN de etic
fn care se arată un rar
optimism, o adâncă şi pil ă.
sănătoasă înţelepciune, un
TELE dă A
foarte fin simţ religios, mar se
moral şi estetic. Ce altă PRIVIND ii me
dovadă mai convingătoare
s-ar putea aduce pentru
NEMURIRE băr nea
susţinerea tezei că sufletul
este o realitate spirituală, baţi şi
care n-are numaidecât
A LUI. din dup
nevoie de organele
trupului, spre a se trec ă
manifesta?
Prin moartea ut pa
Nota 6. - Cu privire la trăi nte
disproporţia dintre fizică, adicâ prin
inteligenţă şi greutatea despărţirea esc ism
creierului se pot în exi
vededinteresante tabele din: sufletului de trup,
Trăite de P/iysiologie încetează acele me stă
comparee, de G. Colin.
acţiuni ale sufletului mo ne
Nota 7. - Dintre
funcţiunile sufleteşti care sunt strâns ria mu
superioare s-au localizat
legate de trup, adică ur rire
numai memoria, totuşi nici ma ,
aceasta nu dovedeşte acţiunile vieţii
adevărul teoriei localizării
vegetative şi şilo car
şi, prin urmare, nici r e
identitatea sufletului cu animale, pe când
creierul, ci tocmai activitatea lui lor, con
dimpotrivă, că, creierul este
superioară, cea iar stă
organul sau instrumentul
sufletului. Sunt apoi acte intelectuală, arti în
sufleteşti cărora nu le
spirituală, continuă ştii ace
corespunde nici un proces
fiziologic sau substrat şi mai departe. în ea
material.
Aceasta se înţelege ope că
prin nemurirea rele sub
sufletului în sensul lor. sta
propriu al Ac nţa
N est uni
cuvântului.
fel ver
EMURIREA Ideea de
de sală
nemurire a fost însă
ne fiin
d veşnică, omul este pune în părţile astf în
nemuritor. De o materiale din care el şi deo
asemenea nemurire constă în mod cred sebi
vorbeşte şi exclusiv inţa ,
materialismul, după fiinţa sa. Dar cum în jbic
care omul, când materia, după nem eiur
moare, se descom- concepţia urir ile
materialistă, ea de
este veşnică, omul sufl la
nu piere, ci există în etul înm
veci sub forma ui orm
părticelelor se ânta
materiale în care se întâ re şi
descompune, adică lneş cult
este te la ul
nemuritor. toat mor
e ţilor
* pop .
Aceste feluri de oare Nu
a înţelege nemurirea le sxis
sunt însă improprii din tă
şi n-au nimic comun toat pop
cu nemurirea e or
religioasă creştină, tim vec
prin care se înţelege puri hi
că sufletul trăieşte, le şi sau
după despărţirea de din nou
trup, o viaţă toat care
individuală, e să
personală. loc nu
Argumentele pe uril dea
care se sprijină e. o
nemurirea sufletului, Ace deo
astfel înţeleasă, sunt asta sebi
următoarele: o tă
1. Argumentul înv :ins
istoric. Ca şi ede te
credinţa în existenţa reaz trup
lui Dumnezeu, tot ă, uril
or celor răposaţi, să de animale sau 9 M O
nu le însoţească de lăsate în voia 4 P
anumite ceremonii, întâmplării
când le dovedeşte că grija ce
înmormântează sau se poartă cadavrelor
le ard. La multe din izvorăşte din
ele se puneau şi se credinţa în
pune în mormânt, nemurirea
alături de cadavru, sufletuluiJ).
mâncare, băutură,
tot felul de obicte şi
se înjunghiau câini,
cai, sclavi, soţi, cu
convingerea că aces-
tea vor fi de folos
sufletului răposat în
viaţa sa de dincolo
de mormânt. Şeolul
evreilor, sânul lui
Brahma sau nirvana
indienilor,
garonemana
iranienilor, Hadesul
sau Câmpiile Elizee
ale grecilor şi
romanilor, Walhala
germanilor raiul şi
iadul creştin şi
mahomedan etc, sunt
tot atâtea nume
care exprimă
credinţa omenirii
în nemurirea
sufletului şi în viaţa
lui veşnică. însuşi
faptul înmormântării
şi al arderii
cadavrelor şi ferirea
lor de a fi mâncate
T EOL O 9 c s T
G 3 T E
C av- e a A
a rele O A 9
s era 2
ă u D
I
p ade
o sea
a îmb
t ălsă
ă mat
a e,
d iar
ă mor
p min
o tele
st îngr
i ijite
d cu
i mul
n tă
n scu
o mp
u ătat
s e,
u ca
fl une
e le
t ce
e era
l u
e con
î side
n rate
e dre
l pt
e, loc
c uinţ
a ă a
d sufl
97 mor pent
să zicem? Nu e o fost pusă în sufletul al. ru
părere, ci purul nostru, spre a fi Leg răul
adevăr, că în privinţa veşnic înşelat şi ea săvâ
moralei regresăm, niciodată împlinită? mor rşit.
nu progresăm. O maximă ştiinţifică ală O
In sfârşit, în a celor vechi zicea, obli altă
privinţa fericirii, se că natura n-a făcut gă lege
poate zice că plantele nimic în zadar. Dar pe ,
şi animalele sunt Dumnezeu poate om lege
fericite, pentru că face ceva în zadar? să a
trebuinţele plantelor Târâm până la facă sau
sunt satisfăcute de mormânt - zice Bos- bine simţ
hrana ce o trag din suet - lungul lanţ al le şi ul
pământ, de aerul ce speranţelor noastre să drep
respiră, de rouă şi amăgite. Fiindcă evit tăţii,
ploaia care le udă, de nădăjduim e pe
soarele care le necontenit, este un răul, care
luminează şi le semn sigur că nu fără se
încălzeşte; aşa că ele suntem in locul unde să înte
n-ar mai avea nimic putem avea ceea ce urm mei
de dorit, dacă ar dorim, ci trebuie să ărea ază
putea dori. Tot fie un alt loc, o altă scă ordi
asemeni şi animalele viaţă, în care să le răsp nea
îşi satisfac toate putem poseda. lată soci
trebuinţele lor Trebuie deci ca pent ală
materiale, singurele sufletul să fie ru idea
pe care le reclamă nemuritor - conchide bine lă,
instinctul şi acest argument - le cere
mărginită lor in- pentru ca să-i fie făcu însă
teligenţă şi nu doresc satisfăcute aceste t şi ca
ceva mai înalt. Singur înalte aspiraţii: să bine
omul doreşte, aleargă cunoaşterea se le să
după fericire, de la adevărului deplin, aşte fie
leagăn şi până la atingerea perfecţiunii pte răsp
mormânt, fără a o morale şi gustarea la o lătit
atinge. fericirii neîmpuţinate ped şi
Se poate ca o aşa 2
). eaps răul
nobilă tendinţă să fi 4. Argumentul ă ped
epsit. Postulatul Ba, de cele mai care ărţit
acesta nu este însă multe ori se întâmplă nu de
întotdeauna, ci tocmai contrariul, ca înţel trup
numai foarte rar adică virtutea, eg si
satisfăcut. binele, fapta bună să cum înălţ
fie pedepsite, iar poat ând
viciul, răul, crima să e u-se
fie răsplătite. exis cătr
Fiinţa noastră ta e
morală nu se împacă, sufl locu
cu această stare de etul inţel
lucruri, ci postulează des e
nemurirea sufletului părţ supe
şi existenţa unei alte it de rioa
vieţi, în care faptele cor re,
omului să fie p, dec
răsplătite după înţel ât
dreptate. Această eg să-ţi
viaţă este viaţa de mai expl
veci, viaţa care bine ici
începe după moarte, cum prez
adică după locu enţa
despărţirea sufletului ieşte sa
de trup 3). el în într-
Aşa conchide corp un
argumentul şi-i corp
moral. dă cu
S-ar putea viaţ care
obiecta: cum poate ă? sea
trăi sufletul despărţit Nu măn
de trup? Răspunsul î- e ă
a dat din vechime mai aşa
Cicero, în sensul că e uşor de
mai greu să se de puţi
înţeleagă cum înţel n?
trăieşte şi lucrează el es Sunt
în trup decât cum sufle oare
trăieşte singur. tul com
Oamenii - zice el - desp puse
şi asemănătoare un glas lainic ne spune că nu 9 M
se stinge totul în noi şi acest 9
corpului raţiunea, 8 I
minuna moarte,
glas este care consacră cultul t, o dureros
memoria şi celelalte morţilor la toate popoarele lume în ul act
pământului. Acestea toate
facultăţi ale sunt convinse, că somnul nu
mic, cu care l-
atât ar
sufletului, atât de ţine mult şi că moartea nu e mai smulge
bogate şi întinse prin decât o glorioasă schimbare mult din
la faţa. (Genie du din sânul
puterea lor? Chrislianisme, cartea IV, moarte mamei,
cap. III). a şi ar
Nota 1. - "Dintre toate Nota 2. într-o strânsă mormâ geme.
fiinţele create - zice formă logică, pe un solid ntului, Şi
Chauteaubrianţd- omul singur temei fiziologic şi într-o care totuşi
adună cenuşa semenului său frumoasă formă literară ne poate când
şi-i poartă respect. In ochii prezintă acest frumos să soseşte
noştri, domeniul morţii are argument Talmudul, în înghită clipa
în sine ceva sacru. De unde următorul pasaj: această despărţ
vine oare puternica idee ce "Moartea este o taină ca lume în irii,
avem despre moarte? CUeva şi naşterea. Dacă din acel mic, va când
fire de praf merită ele lucru de nimic, care este ieşi o fătul
cinstite din partea noastră? germenele în sânul mamei, fiinţă părăseş
Nu, fără îndoială. poate ieşi o fiinţă care în mai te
Respectăm cenuşa timp ajunge ceva minuna lumea
strămoşilor noştri, pentru că tă. îngustă
Dacă în care
cineva a trăit
ar şi care
spune de
fătului atunci
în încolo
pântece e
le moartă
mamei, pentru
că o să- el,
i sfâşie începe
înveliş o viaţă
urile mai
care îl frumoa
ocrotes să, mai
c, că o nobilă,
să de
distrug două
ă tot ori mai
ce-l nobilă,
înconjo pentru
ară şi că e
condiţi raţional
ile care ă şi
par liberă.
indinsp Aceast
ensabil ă a
e vieţii doua
sale, el viaţă
ar privi nu e
ca o pentru
el, propriu vorbind, decât o coperire, în general,
nouă zămislire şi tainică
înfăptuire a unei alte naşteri. este descoperirea sau I o
Locul sânului matern îl ţine cunoaşterea a ceva n m
lumea. El nu mai are să
trăiască aici nouă luni, ci ascuns. u
mulţi ani se găsesc în afară de Revelaţia d l
el şi în el însuşi, o întreagă u
lume de idei. Dar acelaşi glas dumnezeiască este o
răsună în urechile lui şi zice: actul prin care Dum- u i
Trebuie să mori din nou. nezeu se face a :
Moarte, mormânt şi pieire. Ce
cuvinte amare! Urmarea cunoscut pe sine,
acestei a doua morţi este însă fiinţa, voia şi f p
o viaţă şi mai frumoasă şi mai e
nobilă şi mai plăcută; este un planurile Sale, e
pas mai mult, pasul hotărâtor creaturilor raţionale. l
şi cel din urmă către
Fiindcă Dumnezeu u c
perfecţiuni la care nici n-a
gândit". După E. Caro: L este fiinţă absolut r a
'Idee de Dieti et ses nouvemix spirituală şi care, deci, i l
critiques). e
Nota 3. - "Este o altă nu cade sub simţuri,
viaţă în care se va face omul nu ar fi putut S
dreptate", a strigat Victor n
Hugo în camera franceză, în ajunge niciodată să- L -
şedinţa de la 15 Ianuarie 1850. cunoască, dacă El a a
"Eu cred profund în această
-Dumnezeu - nu ar fi t
lume mai bună şi declar aici,
ea este siguranţa supremă a binevoit să se d u
raţiunii mele, cum este
descopere, să se facă e r
suprema bucurie a inimii a
mele". (După Abbe Iêlarge; cunoscut omului. s
Notre Credo, pag. 228). c l
Dovezile pentru nemurirea
o ă
sufletului se găsesc temeinic
expuse în lucrarea Preotului p
Nedelea Georgescu, e ş
"Nemurirea sufletului", i
publicată în Biblioteca pentru r
toti. i
t p
e
D
REVELAŢIA u c
NATURALĂ ŞI m a
SUPRANATURALĂ n l
e e
1. Revelaţia z
(revelatio = e s
apocalipsis), sau des- u u
p
ranaturală. De Sfântul Apostol even decât
revelaţia este şi Pavel zice: Cele imen
ea naturală şi nevăzute ale lui te.
supranaturală. Dumnezeu, de la R
Revelaţia facerea lumii, din evel
naturală este cea creaturi înţelegându- aţia
făcută în natură şi se, se văd, adică supr
care poate fi veşnica Lui putere şi anat
cunoscută cu ajutorul dumnezeire 2). Iar în ural
minţii. Din cuvântarea sa ţinută în ă,
observarea naturii Areopag, spune că: numi
înconjurătoare, a Dumnezeu nu este tă şi
ordinei şi armoniei departe de noi şi că în pozi
care domneşte în ea, El viem, ne mişcăm şi tivă,
ca şi din studierea suntem 3). este
sufletului omenesc şi Din studierea acee
a evenimentelor sufletului nostru a în
istorice, putem ajunge conchidem că Dum- care
să cunoaştem pe nezeu este spirit, Dum
Dumnezeu şi să spiritul absolut, Care neze
deducem o întreagă posedă în măsură u se
serie de adevăruri nesfârşită însuşirile face
privitoare la El şi la bune ale sufletului cuno
raportul Său cu lumea omenesc, iar din scut
şi în deosebi cu omul. cunoaşterea istoriei prin
Astfel, observarea omenirii, în mijl
ordinei şi a fundamentele ei, oace
regularităţii ce încheiem că omenirea
domnesc pretutindeni mai
tinde în evoluţia ei, pres
în lume deducem că către un scop
trebuie să fie o Fiinţă us de
superior, ideal, fire
preaînţeleaptă, suprapământesc; că
atotputernică şi bună, şi nu
desfăşurarea vieţii ei poat
Care a făcut lumea şi nu este un haos, ci se
se îngrijeşte de ea. e fi
face după un plan cuno
Cerurile spun slava înţelept şi prestabilit;
lui Dumnezeu şi scută
că degetul lui şi
facerea mâinilor Lui, Dumnezeu se vede în
o vesteşte tăria zice prim
toate marile ită
Psalmistul 1), iar
prin credinţă. Ea cuprinde deci adevăruri la a căror Dumnezeu şi viaţa morală pe care le întâlnim la unele
cunoaştere n-am putea ajunge numai prin puterile minţii, religii păgâne, ca de exemplu în brahmanism, budism,
şi multe din ele rămân neînţelese pe deplin chiar şi după parsism, în religia egiptenilor, grecilor, romanilor, galilor
ce se descoperă. etc, iar pe de altă parte credinţa generală că fiecare
Dacă această revelaţie se face prin semne minunate, religie se întemeiază pe revelaţia dumnezeiască. Astfel
perceptibile simţurilor, se numeşte externă, iar dacă se brahmanii susţin că religia lor a fost descoperită de Brah-
adresează de-a dreptul sufletului, împărtăşindu-i idei, ma, prin înţeleptul şi piosul Mânu; iranienii credeau că
simţăminte ori îndemnuri la care n-ar fi ajuns de sine, ori Zaratuştra a primit legea sfântă Zend de la zeul bun
luminându-1, ca să pătrundă înţelesul unor lucruri Ahura Mazda; babilonienii atribuiau începuturile religiei
neînţelese de el mai înainte, atunci se numeşte internă lor divinităţii Oanes sau Ea, iar egiptenii lui Osiris şi
sau inspiraţie, ori insuflare dumnezeiască. Isidei etc. La multe din popoarele primitive, această
în sfârşit, dacă Dumnezeu se face cunoscut direct şi credinţă se găseşte sub forma tradiţiei că la început Dum-
fără nici un intermediu, revelaţia se numeşte directă sau nezeul cel bun locuia pe pământ, dar, din cauza răutăţii
nemijlocită ori imediată; iar dacă se face prin mijlocirea oamenilor, s-a retras în cer şi a lăsat conducerea lumii
anumitor persoane, cum au fost patriarhii şi proorocii în spiritelor inferioare 4).
Vechiul Testament, sau Apostolii şi ierarhia bisericească Revelaţia dumnezeiască n-a lipsit deci niciodată din
în creştinism, atunci revelaţia se numeşte mediată sau lume, sub nici una din cele două forme principale ale ei
mijlocită. - naturală şi supranaturală. Aceasta constituie dovada de
2. Sub forma supranaturală, pozitivă şi directă, Dum- fapt a posibilităţii ei, căci dacă ea a existat, evident că este
nezeu s-a descoperit de la început, de la creaţie, celor posibilă.
dintâi oameni. Din cauza căderii în păcat, însă, această Dumnezeu împărtăşeşte omului prin revelaţie numai
primă revelaţie, numită primordială, s-a întunecat în adevăruri care îi sunt necesare pentru mântuire şi numai
conştiinţa omenirii şi, pentru că oamenii să nu se atât cât îi este absolut trebuitor pentru mântuire şi în
rătăcească cu desăvârşire din punct de vedere religios, mod treptat, potrivit gradului lui de pricepere în materie
Dumnezeu a reînnoit această revelaţie mai întâi către de religie. (Aceasta o spune Sfântul Apostol Pavel în
patriarhi, apoi către poporul evreu, prin Moise şi prin următoarele cuvinte: în multe părţi şi în multe chipuri a
prooroci, şi în cele din urmă, în formă definitivă şi com- grăit Dumnezeu de demult părinţilor noştri prin prooroci,
pletă, către întreaga lume, prin Iisus Hristos, Fiul Său. iar în zilele acestea de pe urmă ne-a grăit prin Fiul Său5).
De la patriarhi şi până la Iisus Hristos, celelalte 3. Din posibilitatea sau realitatea revelaţiei decurge
popoare, afară de evrei, s-au călăuzit în privinţa necesitatea ei, deoarece Dumnezeu nu face nimic de
religioasă de slabele amintiri ce le-au rămas din revelaţia prisos sau care s nu corespundă unei trebuinţe bine
primordială, sub forma de tradiţii şi de revelaţie naturală. simţite.
Aşa se explică pe de o parte ideile relativ înalte despre
102 MITROPOLITUL IRINEU MHIĂLCESCU
Revelaţia supranaturală, adică revelaţia în înţelesul exista după concepţia panteistă, căci dacă Dumnezeu nu
strâns al cuvântului, a fost necesară pentru om, atât ca o este deosebit de lume, cui se relevează El? Lui însuşi?
continuare a celei naturale, ca să deschidă ochilor A convinge pe materialişti, deişti şi panteişti de
sufletului lui sfere mai înalte şi mai largi, cât şi ca rătăcirea în care se află, este imposibil, deoarece se
premergătoare revelaţiei naturale, fiindcă, fără ajutorul obstinează în părerile lor şi o maximă zice: Nu e mai mare
ei, omul n-ar fi putut ajunge la nici un fel de religie. surd decât cel ce nu vrea să audă;. Dar falsitatea sis-
Viaţa omului are ca scop supranatural preamărirea lui temelor lor de cugetare şi dovezile pozitive pentru
Dumnezeu, prin cunoaşterea şi iubirea Lui. Pentru posibilitatea şi necesitatea revelaţiei sunt, pentru orice
cunoaşterea şi atingerea acestui scop, puterile fireşti ale minte, fără păreri preconcepute, probe palpabile că
omului nu sunt însă deajuns, ci el are nevoie de ajutorul susţinerile lor sunt greşite.
descoperirii dumnezeieşti. In starea sa originară, adică
înainte de pierderea harului dumnezeiesc, omul ar fi Nota 1. Psalmul XVIII, 1.
Nota 2. Epistola către Romani, I, 20.
putut atinge acest scop, dar, în starea de slăbiciune şi de Nota 3. Faptele Apostolilor XVII, 27-27.
înjosire în care 1-a aruncat păcatul, îi este peste putinţă. Nota 4. Este clasică în această privinţă lucrarea Etnographie a
antropologilor germani Gerland şi Waitz.. Material bogat oferă asemeni
Tot din cauza slăbirii pricinuite de păcat, omul nu-şi Anthropogeographie, de F. Ratzel, şi pot fi citite cu folos descrierile de
poate atinge pe deplin, numai prin propriile sale puteri, călătorii la primitivi, ca de ex. a lui Livingstone, cum şi ale diferiţilor misionari
creştini.
scopul natural al existenţei sale şi să ducă o viaţă Nota 5. Epistola către Evrei 1,1.
religioasă şi morală demnă de el, ca o creatură aleasă a Nota 6. Imposibilitatea pentru om de a cunoaşte pe Dumnezeu numai cu
ajutorul minţii şi deci de a-şi făuri singur o religie demnă de Dumnezeu şi de
lui Dumnezeu. Pentru aceasta este nevoie de ajutorul lui sine, cum şi o morală superioară, şi dimpotrivă căderea în cele mai cumplite
Dumnezeu, dat prin revelaţie 6). rătăciri, o mărturisesc nu numai părinţii şi scriitorii bisericeşti, ca: Taţian,
Minuciu, Felix, Tertulian, Ciprian, Lactanţiu, Auugustin şi alţii, ci înşişi unii
4. Atât posibilitatea sau realitatea, cât şi necesitatea din cei mai mari înţelepţi greci şi romani, ca: Platon (în De republica, II, şi De
revelaţiei sunt contrazise de materialişti, de deişti şi de legibus XII), Aristotel (Politica VII, 15), Seneca (De vitae brevitate XVI şi
panteişti. De vita beata XXVI), Ovidiu (Tristes II, I), Oraţiu (Epistola I, XVI),
Properţiu (Elegia I şi II), Pers (Satira III, 37) şi alţii,
Materialista, nerecunoscând nici pe Dumnezeu mai "Câţi filosofi sunt - zice Cicero - ale căror obiceiuri şi fel de viaţă sunt
presus de om, nici păcatul şi deci trebuinţa de mântuire conforme cu raţiunea? Unii sunt aşa de uşurateci şi de înfumuraţi, că ar fi fost
mai bine să nu fi învăţat nimic. Alţii sunt avari, ambiţioşi sau chiar sclavi ai
a omului, nu admit că există revelaţie şi că este nevoie de plăcerilor. Cu un cuvânt, se pare că îşi iau sarcina de a desminţi prin fapte
ea. ceea ce învaţă cu cuvântul" (Questiones tusculanae III, 19).
Cercetaţi - zice un scriitor creştin contemporan - istorisirile misionarilor
Deiştii, învăţând că Dumnezeu a făcut într-adevăr catolici sau protestanţi despre triburile nomade ale continentului nou şi vechi;
lumea, dar că nu se amestecă în mersul ei, ci a lăsat-o în răsfoiţi istoria naţiunilor civilizate ale Asiei, a perşilor, a chinezilor şi a
japonezilor, pretutindeni - şi, lucru vrednic de luat în seamă, la naţiunile
seama legilor naturale, tăgăduiesc, de asemeni, civilizate mai mult decât la triburile nomade - veţi găsi aceleaşi aberaţii despre
posibilitatea şi necesitatea revelaţiei. divinitate şi cultul ce i se dă şi aceleaşi practici înjositoare pentru umanitate,
Panteiştii nu tăgăduiesc ca formă nici posibilitatea nici însăşi religia mahomedană, deşi a împrumutat cele mai de seamă învăţături
ale ei de la Moise şi de la Iisus Hristos, n-a putut feri pe aderenţii ei de greşelile
necesitatea revelaţiei, dar în fond sau de fapt ea nu poate
cele mai grosolane şi de stricăciunea cea mai mare" (Olivier, Conferences, devotat cauzei ce a îmbrăţişat, neinteresat de câştig
22).
Totuşi mintea omenească nu este în aşa grad slăbită sau întunecată din bănesc, de onoruri sau de alte avantaje lumeşti, într-un
cauza căderii omului în păcat, încât să nu se poală înălţa fără ajutorul revelaţiei cuvânt dezbrăcat de orice interes personal etc. Modul în
nici măcar la cunoaşterea unui adevăr natural, cum susţin unii dintre protes-
tanţi şi tradiţionaliştii romano-catolici. care se face şi cum se propagă revelaţia trebuie să fie
demn de Dumnezeu şi de om. Dacă una sau alta este
ridiculă, crudă, ruşinoasă, înjositoare, ori se întemeiază
viclenie, amăgire, silă, interes material etc, n-avem
CRITERIILE REVELAŢIEI SUPRANATURALE le-a face cu o revelaţie adevărată.
Criteriile supranaturale sunt minunile şi profeţiile.
MINUNILE ŞI PROFEŢIILE 2. Minunile. Prin minune se înţelege, în vorbirea de
toate zilele, orice întâmplare neobişnuită în natură sau
1. Semnele după care se poate cunoaşte revelaţia din viaţa omului. Ivirea unei comete, cutremurele de
adevărată se numesc criterii si sunt de două feluri: interne pământ, însănătoşirea neaşteptată a unui bolnav,
şi externe. fenomene spiritiste etc, sunt minuni pentru cel neştiutor,
a. Criteriile interne se scot din însuşi cuprinsul fiindcă sunt întâmplări sau acte neobişnuite şi neînţelese
revelaţiei şi unele din ele arată ce nu poate cuprinde de el. Ele se fac însă în limitele puterilor şi ale ordinii
adevărata revelaţie, ca de pildă idei care să stea în con naturale şi de aceea nu sunt minuni. Cauzele lor sunt
trazicere cu bunul simţ, ori exprimarea ei în termeni naturale şi, dacă nu le cunosc toţi oamenii, sunt totuşi
obscuri sau cu mai multe înţelesuri etc. Altele arată ce mulţi care le cunosc, pe când cauza directă şi imediată a
trebuie să cuprindă revelaţia, de pildă adevărurile minunilor este Dumnezeu.
religioase cele mai înalte şi mai curate, expuse într-o Afară de aceasta, chiar dacă un fenomen pare că este
formă limpede şi precisă, fără să contrazică adevărurile mai presus de ordinea"şi de puterea firii, dar dacă nu are
omeneşti evidente etc. Cele dintâi se numesc criterii nega un scop religios- moral, nu poate fi minune, deoarece
tive, cele din urmă pozitive. Dumnezeu nu face minuni în zadar, ci numai pentru
b. Criteriile externe se deduc din împrejurările în care adeverirea revelaţiei Sale, şi deci într-un scop religios-
se face şi faptele care însoţesc revelaţia şi se subîmpart moral.
în naturale şi supranaturale. Tot ce se poate explica pe cale naturală sau pare
Intre criteriile naturale se numără caracterul supranatural, dar nu serveşte un scop religios-moral, nu
organului revelaţiei şi modul în care se face si se este minune J).
propagă revelaţia. Organul revelator, adică persoana în înţelesul religios, minunea este, deci, un fenomen
prin intermediul căreia se face revelaţia, trebuie să fie extraordinar, produs în sfera perceptibilului de însuşi
în totul evlavios, moral, sănătos la minte, convins de Dumnezeu, nemijlocit sau mijlocit, în vederea con-
ceea ce învaţă, firmării revelaţiei.
106
MITROPOLITUL IRINEU MIHÂLCESCU TEOLOGIA LUPTĂTOARE
107
Note carecteristice ale minunii sunt deci: fenomen funcţioneze şi să pună din nou în mişcare o maşină, sau
perceptibil (sensibil), extraordinar, produs de Dumnezeu să-i adapteze un mecanism, în virtutea căruia să poată
(iar nu de legile naturale) şi servind unui scop religios- îndeplini şi alt lucru decât cel pentru care a fost făcută,
moral. cum să nu poată face Dumnezeu aceasta cu lumea şi cu
3. Posibilitatea minunilor. Inainte de toate, minunea aşa zisele ei legi?
este un fenomen religios. Ea îşi are locul numai în con- Făcând minuni, Dumnezeu nu nimiceşte nici ordinea,
cepţia teistă despre lume. Posibilitatea ei nu se poate nici legile firii, ci numai le suspendă într-un punct şi
deci discuta cu cei care nu admit existenţa lui Dumnezeu într-un moment dat, sau mai exact le dirijează în aşa fel
ca fiinţă personală şi ca ziditor şi pronietor al lumii. Aşa ca să producă un alt efect decât cel obişnuit natural.
dar, din punctul de vedere ateist, materialist şi panteist, Dacă, printr-o minune, cei trei tineri n-au ars în cup-
nu poate exista minune în înţelesul strâns al cuvântului. torul Babilonului, dacă Sfântul Apostol Petru nu s-a
Posibilitatea minunii este dată în principiu prin aceea scufundat, mergând pe marea Tiberiadei, dacă diferiţi
că minunea nu contrazice nici noţiunea de Dumnezeu, morţi au fost înviaţi de Mântuitorul şi mulţi bolnavi vin-
autorul ei, nici pe cea de lume, adică mediul în care ea se decaţi etc, nu înseamnă că s-a distrus puterea focului de
produce. a arde, a apei de a îneca, a morţii şi a bolilor de a bântui
Dumnezeu, fiind creatorul şi pronietorul lumii, adică pe oameni, ci numai că puterea, efectul lor natural a fost
cel care a făcut-o, o conservă şi o conduce. Apoi fiind suspendat sau modificat de Dumnezeu în aceste cazuri şi
Fiinţa absolută, Care posedă toate perfecţiunile în cel în altele asemenea.
mai înalt grad, nu I se poate tăgădui dreptul şi putinţa de 4. Obiecţiuni. Ateii, materialiştii, deiştii, raţionaliştii
a interveni în mersul lumii, când găseşte această cuviinţă. şi pozitiviştii obiectează împotriva posibilităţii sau
Dimpotrivă, un Dumnezeu care n-ar interveni în lume şi realităţii minunii, zicând că: minunea contrazice fixitatea
care, deci, n-ar face minuni, n-ar fi Dumnezeu, căci nu se legilor naturii si că ştiinţa n-ar fi posibilă fără legi fixe
poate ca atotputernicia Sa, cum şi bunătatea şi dragostea în natură şi, deci, a admite minunea înseamnă a distruge
Lui către creaturi, să nu se arate din când în când în lume. ştiinţa.
Cugetarea că Dumnezeu nu face minuni, fie din orice La aceasta răspundem: Mai întii este inexact că legile
motive ar fi, este o cugetare nedemnă pentru Fiinţa naturii sunt fixe şi imutabile. Ele sunt mai întâi contin-
supremă şi cel care ar susţine aşa ceva, ar trebui - zice gente, cum a învăţat întotdeauna teologia creştină şi cum
Rousseau - să fie închis fără întărire în casa de nebuni. au susţinut şi demonstrat în numele filosofiei Boutroux şi
Lumea, cu ordinea şi legile ei fizice, nu poate fi o Bergson, iar în numele ştiinţei experimentale Henri
piedică pentru Dumnezeu, ca să nu facă minuni, fiindcă Poincare. Dar, ceea ce este contingent, nu poate fi ab-
ea este opera Lui şi El, ca atotînţelept, găseşte mijlocul solut neschimbător. Experienţa şi observaţia ne arată
de a face minuni, fără să nimicească ordinea sau să apoi unele excepţii însemnate de la legile naturale
tulbure legile ei. Dacă un mecanic priceput poate opri să generale. Aşa de exemplu creşterea vegetaţiei în afară de
pământ este o excepţie de la legea gravitaţiei, după care Obecţia că minunea nu e posibilă, pentru că ar con-
tot ce este pe pământ trebuie să tindă spre centrul trazice legile naturii, nu este întemeiată, pentru că nu se
pământului. cunosc toate legile naturii, spre a se putea zice că
Tot astfel magnetul, care atrage la sine fierul, face minunea este împotriva lor. Pe zi ce trece, se descoperă
iarăşi excepţie de la aceeaşi lege. Apa face, de asemeni, legi noi în natură sau, cel puţin, laturi noi ale legilor
o excepţie de la legea generală a dilatării corpurilor prin cunoscute, şi se stabileşte că ele nu sunt absolute, in-
căldură, căci ea îşi măreşte volumul la frig etc. flexibile sau fixe, aşa că rămâne destul loc pentru minuni.
In sfârşit, omul, prin puterea inteligenţei sale, se 5. Putinţa cunoaşterii minunilor şi a deosebirii
foloseşte de unele legi ale naturii spre a se sustrage altora minunilor adevărate de cele false. Fiind fenomene, adică
sau a le anihila efectele. Ce altceva este cultura, decât o acte care cad sub simţuri, minunile pot fi cunoscute şi
luptă titanică dusă de om împotriva naturii şi a elemen- deosebirea între minunile adevărate şi cele false se poate
telor ei, spre a le supune voinţei sale? Avionul, care face uşor, dacă avem în vedere caracterul supranatural
sfidează legea gravitaţiei; telegrafia şi telefonia fără fir, şi scopul religios-moral al minunii, cum şi condiţiile ce
împreună cu radiofonia şi televiziunea, care nesocotesc trebuie să le îndeplinească taumaturgul (persoana care
spaţiul; locomotivele trenurilor, vapoarele, automobilele face minuni), ca organ sau instrument al revelaţiei divine.
care râd de legea greutăţii materiei, străpungerea Minunea se poate cunoaşte ca atare şi deosebi mai
munţilor, secarea bălţilor, asanarea ţinuturilor pes- întâi de fenomenele sau actele naturale, prin aceea că ea
tilenţioase, folosirea căderilor de apă, ferilizarea întrece ca efect cauzele naturale. Vindecarea unui bol-
câmpiilor aride etc, ce sunt decât tot atâtea biruinţe nav cu medicamente, printr-un tratament oarecare, să
împotriva naturii, decât înfrângeri ale legilor ei sau zicem prin băi, raze, regim alimentar etc, ori printr-o
plecarea lor sub voinţa omului? operaţie chirurgicală, este ceva natural; dar vindecarea
Când sunt dar excepţii de la legile naturii, nu numai cu cuvântul ori de la distanţă a unei infirmităţi
înseamnă nicidecum că ele se disfiinţează, dacă se admite incurabile sau a unei boli grele, este fără îndoială o
minunea, care este şi ea tot o excepţie de la ele. Când minune, pentru că nu e săvârşită pe cale naturală ci prin
omul, creatură mărginită şi slabă, poate folosi natura şi harul lui Dumnezeu.
legile ei în vederea scopurilor sale, Dumnezeu, Creatorul Minunea se deosebeşte iarăşi uşor de faptele istorice
infinit şi atotputernic, să nu poată face acelaşi lucru? obişnuite prin aceea că, având caracter extraordinar, ea
Quod licet bovi, nou UcetJovil2) atrage atenţia contemporanilor în mod deosebit asupra
Cât despre ştiinţă, ea este foarte posibilă, dacă legile ei.
naturii nu sunt fixe, căci ea are ca scop să studieze aceste De minunea falsă iarăşi se deosebeşte uşor minunea
legi aşa cum sunt în realitate, iar nu să pornească la adevărată, oricât s-ar părea de extraordinară cea falsă,
investigaţia lor cu păreri preconcepute. Iar pentru aceas- deoarece aceasta nu serveşte niciodată unui scop
ta minunea nu-i stă nicidecum în cale. religios-moral, ci se face numai în vederea unui interes,
110 MITROPOLITUL IRINEU MIHÂLCESCU 111
adesea material, sau pentru a satisface curiozitatea Fachirii indieni sunt aderenţii unei direcţii mistice, care, prin exerciţii
îndelungate, ajung să facă lucruri care într-adevăr uimesc, ca de exemplu: să
mulţimii, iar taumaturgul este sau un îngâmfat, sau un stea îngropaţi săptămâni întregi şi să se trezească din somnul lor letargic într-o
şarlatan ordinar. anumită zi de mai înainte fixată, să-şi sfâşie corpul fără să curgă sânge; să bea
Aşa sunt în cea mai mare parte minunile făcute de otrăvuri puternice fără să le facă rău, să se ridice în aer, etc. Nimic nu e
supranatural însă în tot ceea ce ei fac, şi pretinsele lor minuni nu urmăresc un
şamani 3), de vrăjitorii triburilor primitive, de fachiri, de scop religios-moral imediat, ca să se poată numi minuni.
medii spiritiste, de hipnotisti etc. Mediiile spiritiste fac într-adevăr unele lucruri neobişnuite, cum sunt în
special mişcarea meselor, vederea la distanţă, ele, dar acestea se explică în
Nota 1. Credinţa în minuni este universală. Ea se întâlneşte la toate mod natura! prin puterea sufletească, pe când faptele mai neobişnuite, ca d.p.
popoarele şi în toate religiile. Toate teologiik vechi - zice Monsabrd -sesprijină ridicarea de obiecte, umblarea prin văzduh a mediului, etc., s-au dovedit că
v
pe minuni. Egiptenii, asirienii, perşii, grecii, romanii, galii au lăsat să pătrundă sunt şarlatanii curate.
ideea de minune, sub toate formele, în istoria lor religioasă. Astăzi, pe ţărmurile Hipnotismul şi sugestia utilizate în mod ştiinţific, cum au făcut în special
Gangelui şi ale ludului, în stepele Tartariei, în pădurile continentelor noi, auzim cele două şcoli medicale franceze: cea de la Salpetriere din Paris, în frunte cu
povestindu-se încă de minunile divinităţii în lume. (Introduction au dogme, Charcot, şi cea de la Nancy, în frunte cu Bernheim, la sfârşitul veacului trecut,
tomul III, pag. 15). De fapt, minunea este identică cu supranaturalul, despre sau de doctorul Coue, până mai anii trecuţi, vindecă într-adevăr multe boli
care Spencer zice: "Dacă este permis să se facă o inducţie pe datele is- nervoase, din care unele chiar foarte grele, dar n-au nimic extraordinar în ele.
toriei,trebuie conchis că un fapt aşa de universal şi permanent, cum este Despre minune în genere se poate citi cu mult folos extrem de interesanta
credinţa în supranatural, nu poate proveni decât dintr-o trebuinjă esenţială a carte a pastorului german F. Bettex, intitulată "Minunea", care a fost tradusă
fiinţei noastre". în româneşte de I. Negpiţă, revăzută de I. Mihălcescu şi publicată în
Nota 2. Ială un interesant text din care se vede că omul foloseşte legile "Biblioteca teologică", Nr. 1, şi a doua ediţie în editura "Cugetarea", 1936.
naturii: "Orice experienţă de fizică, orice combinaţie a unui mecanism religios
determină natura şi llegile ei să meargă, potrivit legii naturii, către scopul pe
care i-I impune voinţa omului. Când chimistul descompune sau compune
diferite corpuri, nu conduce natura, după propriile ei legi, către scopuri şi
rezultate pe care ea singură nu le-ar fi atins? N-o sileşte el să facă cceea ce BIBLIA
fără el n-ar fi putut face? Când medicul redă, prin amestecuri dibace, corpului
slăbit puterile pe care le-a pierdut şi restabileşte astfel echilibrul care constituie
sănătatea; când, în sfârşit, arta şi spiritul omenesc însufleţesc o materie CARTEA CĂRŢILOR
moartă, ca metal sau lemn, pânză sau culori, cărora omul le insuflă sentimen-
tele sale cele mai delicate şi ideile sale cele mai sublime, pe care le împărtăşeşte
auditorilor sau spectatorilor săi, nu este inteligenţa şi voinţa omului care Biblia sau Sfânta Scriptură este cartea sfântă a
determină şi forţează natura să producă, urmând propriile ei legi, efecte pe creştinilor şi a Evreilor, şi anume creştinii o socotesc de
care ea singură nu le-ar fi putut produce, cel puţin în acest fel şi cu această
regularitate?... Şi Dumnezeu, Creatorul, izvorul unic a tot ceea ce există, să sfântă în întregime, Evreii numai Vechiul Testament.
fie redus la rolul de spectator fără nici o putere asupra creaţiei.'EI să aibă mai Cuprinsul ei este istoric, literar şi religios-moral, iar
puţină putere asupra propriei sale opere decât omul! In loc de a o domina să-i
fie supus!(Hettinger, Apologie, II, pag. 165). caracterul ei dumnezeiesc se evidenţiază din acest întreit
Nota 3. Şamani se numesc preoţii, sau mai exact vrăjitorii Tătarilor şi punct de vedere.
Mongolilor fetişti. Ei pretind că pot face diferite minuni, în special să vindece
bolile, alungând spiritele rele care le pricinuiesc, servindu-se de fumat, dansuri, 1. Din punct de vedere istoric, Biblia este o carte de
conjuraţii etc. istorie sfântă. în cadrul său se expune, aici în amănunte
Vrăjitorii altor triburi primitive pretind că fac aceleaşi minuni ca şi
şamanii, servindu-se de aceleaşi mijloace. In Australia şi în Africa Centrală mişcătoare, istoria manifestării dragostei lui Dumnezeu
sunt chiar vrăjitori care pretind că pot face să plouă. faţă de om sau istoria mântuirii omului. Aceasta începe
cu cel dintâi om şi cu facerea lui de către Dumnezeu, se
continuă cu patriarhii şi proorocii, culminează în Iisus
Hristos şi se desăvârşeşte în viaţa veşnică. Ce altă istorie 2. Din punct de vedere literar, Biblia este cea mai
ar putea fi aşa de instructivă, de atrăgătoare şi de sublimă măreaţă operă literară.
ca aceasta!
Cu mult înainte de a fi înflăcărat Honier, pe ţărmurile
Materialul de care se serveşte ea în expunerea sa este Asiei Mici, tineretul neamului sau cu povestirea în stihuri
aproape în întregime pur omenesc, dar,este astfel ales şi nemuritoare a faptelor vitejeşti ale eroilor războiului
grupat, că fiecare părticică oglindeşte şi redă ceva din troian, au intonat Moise şi sora sa cântarea de biruinţă
actul mântuirii. Starea de fericire a lui Adam şi a Evei asupra oştilor egiptene, înecate în Marea Roşie, iar
înainte de căderea în păcat este starea în care aveau să
profeteasa Debora a cântat înfrângerea Canaaniţilor.
se afle toţi urmaşii lor, dacă ei nu păcătuiau.
Mai înainte ca Pindar să-şi fi înstrunit lira, ca să
Căderea în păcat a lui Adam şi a Evei prilejueşte
preamărească pe învingători în jocurile olimpice, regele-
făgăduinţa unui Răscumpărător. Patriarhii sunt per-
pastor David a alcătuit şi însoţit cu armonioase sunete de
sonalităţi religioase, oameni drepţi şi sfinţi care umblă în
harfă psalmii săi, care vor răcori, mângâia şi înălţa
căile Domnului. Profeţii sunt trimişii lui Dumnezeu, spre a
sufletul omenesc cât va fi lumea.
face cunoscută legea Domnului, a feri de rătăcirea
Pe când pe cele şapte coline de pe malul Tibrului abia se
idolească pe fiii poporului ales şi a pregăti terenul pentru puneau cele dintâi pietre din temelia Cetăţii Eterne,
venirea Răscumpărătorului. Amănuntele vieţii politice şi proorocii lui Israel, luminaţi de Duhul Sfânt, vesteau
sociale, a epocilor de glorie şi de cădere, de cultură şi de connaţionalilor lor şi puternicelor popoare din răsărit
barbarie, de războaie şi de pace etc, care se întâlnesc judecata lui Dumnezeu, cu un talent oratoric mai mare ca
atât de des în Vechiul Testament, atât despre poporul al lui Demostene şi Cicero şi într-un zbor poetic superior
evreu, cât şi despre popoarele cu care ei au venit în lui Eschile şi Virgiliu. Iar când grăiau de harul şi
atingere, ca: egiptenii, fenicienii, sirienii, arabii, medo- îndurarea lui Dumnezeu către oile rătăcite ale casei lui
persii, asirienii şi babilonienii etc, nu servesc decât ca să Israel, cuvintele lor erau mai mişcătoare decât ale lui
ilustreze mersul mai repede sau mai încet, mai dechis sau mai Sofocle.
acoperit al ideii de mântuire, până ce ea s-a realizat în Nu este ton în gama simţurilor omeneşti pe care să
persoana Mântuitorului Hristos. nu-3 fi atins proorocii, de la detunăturile produse de
Descifrarea hieroglifelor egiptene, a cuneiformelor izbucnirea mâniei, până la cele mai dulci tonuri ale
asiro-babiloniene şi medo-persane, a altor diferite in- îndurării, de la tânguirea deznădejdii sfâşietoare de
scripţii, papirusuri şi documente, a comfirmat în totul suflete până la accentele înflăcărate ale cântecului de
exactitatea unora din aceste amănunte care erau puse la dragoste.
îndoială. Aşa că, din acest punct de vedere, avem în Cunoaştem numele şi înţelepciunea de pomină a
Biblie şi o operă pur isorică.
celor şapte înţelepţi ai Greciei, în frunte cu Tales. Dar ce
este înţelepciunea lor faţă de adâncul înţelepciunii
regelui Solomon sau a lui Isus fiul lui Sirah, sau, mai ales,
a lui Iisus Hristos Mântuitorul lumii? O picătură de apă TEOLOGIA LUPTĂTOARE 115
faţă de ocean. Au fost şi sunt atâtea religii în omenire. Numai unele
Admirăm avântul filosofic şi idealismul înaripat al din ele au cărţi sfinte, care sunt focarul vieţii religioase a
divinului Pîaton şi ne minunăm de spiritul şi înţelep- celor ce ascultă şi urmează preceptele lor, dar nici una
ciunea practică a lui Socrate. Dar cu atât mai superioare
sunt veşnicele idealuri de care ne vorbeşte Biblia şi cu din ele nu se apropie nici pe departe de Biblie.
atât mai simplu este cuvântul ei şi mai practică învăţătura în religiile greacă, romană, egipteană, asiro-
ei! babiloniană n-au existat cărţi sfinte în adevăratul sens al
Chiar dacă am privi-o numai ca operă a spiritului cuvântului, ci numai cărţi de ritual şi cu cuprins
omenesc, Biblia întrece cu mult toate producţiile literare edificator. La chinezi, cele 5 cărţi sfinte - King - cuprind
ale tuturor popoarelor şi timpurilor. Cu mai multe magie, istorie, poezie şi reguli de politeţe. Prin urmare,
decenii în urmă, ambasadorul unei mari puteri lua masa nici o asemănare între ele şi Biblie.
adesea într-un restaurant parizian împreună cu mai mulţi La indieni, în religia brahmană, cărţile sfinte cunos-
liber-cugetători. Conversaţia acestora se învârtea cute sub numele de Veda, Brahmane'şi Vedanle sunt o
aproape numai în jurul Bibliei, pe care o criticau fără bizară colecţie de tot ce mintea omenească a putut con-
milă. Nimic din ea n-avea preţ în ochii lor. într-o zi, cepe şi născoci: poezie, mit, literatură, filosofie, artă,
ambasadorul le ceru voie să citească un fragment dintr-o medicină şi chiar teologie. Religia cuprinsă în ele este
carte veche, pe care zicea că a găsit-o la un anticar şi care i- panteistă. în zeul suprem Brahma se contopesc toţi cei
a plăcut foarte mult. Citi şi ascultătorii au fost încântaţi de 33 de zei ai cerului, văzduhului şi pământului. Sufletul
măreţia gândirii şi simţirii, exprimate de necunoscutul omenesc, ca să se cureţe de păcat şi să se întoarcă în
autor în impecabile forme poetice. Brahma, trebuie să treacă printr-o nesfârşită serie de
Când se sfârşiră elogiile ce păreau că nu mai con- fiinţe, după gravitatea păcatului săvârşit. O distanţă deci
tenesc, ambasadorul adăugă: ca de la pământ la cer între aceste cărţi şi Biblie.
Domnilor, ceea ce v-am citit este o pagină din acea Cartea sfântă a budismului, Tripitaca, cuprinde în cea
Biblie, pe care dumneavoastră o criticaţi fără s-o mai mare parte reguli pentru viaţa monahală, geografie
cunoaşteţi şi în care eu cred! întreaga carte este la mitică, chestiuni de logică şi de metafizică şi aproape de
înălţimea paginii care v-a stors admiraţia. Fusese o
loc material religios. Despre Dumnezeu nu se pomeneşte
pagină din prorocul Avacum.
3. Din punct de vedere religios-moral, Biblia nici un cuvânt. Aşa că budismul este la origine ateism
cuprinde cea mai înaltă, mai curată, mai spirituală şi curat. Poate fi atunci vorba de o comparaţie măcar între
mai eficace învăţătură religioasă şi morală necesară Tripitaca şi Biblie?
mântuirii. Zend-Avesta, cartea sfântă dată Iranienilor de
Zaratustra, este, de asemeni, o îngrămădire de legende
şi mituri, de cunoştinţe geografice şi de imnuri care se
cântau la aducerea sacrificiilor. Religia avestică constă
din recunoaşterea a două divinităţi: una bună numită
Ahura Mazda şi alta rea, Angra Mainiu, veşnic în luptă, în legea mozaică se ungeau cu untdelemn sfinţit, la
şi din cinstirea a mai multor categorii de spirite, care sunt începutul slujbei lor, profeţii, preoţii şi regii din care
adevărate divinităji. Aşa că, de fapt avem în faţă nu un cauză se numeau unşii Domnului. Iisus se numeşte în
dualism, ci un bogat politeism, pe când în Biblie avem cel deosebi uns, deoarece şi-a îndeplinit rolul de Mântuitor
mai curat monoteism. prin întreita chemare de: profet, preot şi împărat.
In sfârşit, Coranul, cartea sfântă a mahomedanilor, El a venit în lume - cum zice Sfântul Apostol Pavel
cuprinde învăţătura despre un singur Dumnezeu şi alte -la plinirea vremii, adică atunci când fusese rânduit de
învăţături religioase şi morale, împrumutate din Biblie, Dumnezeu din veci ca să vină, când s-au împlinit toate
dar denaturate. cele prezise de prooroci relativ la venirea Sa, când era
Biblia este dar incomparabil superioară tuturor aşteptat deopotrivă şi de evrei şi de păgâni. Căci
cărţilor sfinte ale celorlalte religii şi deci şi din punct de promisiunea dată de Dumnezeu lui Adam şi Evei, la
vedere religios şi moral ea este şi rămâne Cartea Cărţilor. alungarea lor din rai, că le va trimite un Mântuitor, s-a
Citirea ei este de folos în orice privinţă. păstrat nu numai de Iudei, ci şi de alte popoare, sub
Biblia este cea mai bună carte şi aş vrea să se afle în formă de mit. Astfel, găsim această credinţă la indieni, în
mâna oricui - a zis Taylor, un fost preşedinte al Statelor întruparea lui Vişnu în Crişna, care avea să sfărâme capul
Unite. Ea este indispensabilă pentru siguranţa şi trăin- şarpelui Kalia; la chinezi, care aşteptau pe Omul din
icia aşezămintelor de stat. Nu poate fi guvernare dreaptă Apus, pe Adevăratul Sfanţ la egipteni, în zeul bun Horus,
fără religie şi fară morală. Nu există însă morală fără care învinge pe zeul rău, în chip de şarpe, Set; la perşi, în
religie şi nu este religie adevărată decât în Biblie. Ea Saoşiant, a treia şi ultima întrupare a zeului bun Ahura
trebuie pusă mai ales în mâna tineretului, căci este cea
Mazda, care se va naşte dintr-o fecioară şi va birui pe zeul
mai bună carte de şcoală.
rău Angra Mainiu; la mexicani, în zeul Teotl, care rupe
în bucăţi pe adversarul său în chip de şarpe; la greci în
mitul lui Prometeu înlănţuitul, care nu va scăpa de
DUMNEZEIEREA LUI IISUS HRISTOS chinuri decât când un zeu le va lua asupra lui, cum şi în
ideea de Logos şi de înţeleptul Universal al lui Socrate,
Platon, al stoicilor şi neoplatonicilor; la romani, în
1. Mântuitorul sau Răscumpărătorul, făgăduit de prezicerile sibilice şi ale lui Virgiliu, despre împăratul-
Dumnezeu celor dintâi oameni şi prezis de prooroci este Mântuitor *), care va aduce din nou epoca de aur pe
Iisus Hristos. însuşi numele pe care L-a purtat El de
pământ, şi în aşteptarea generală din Orient, cum zice
Iisus, de Hristos şi de Mesia, arată că El este Mântuitorul
Suetoniu, sau din Iudeea, cum afirmă Tacit, va veni cel
lumii, căci Iisus înseamnă pe evreieşte Mântuitor, Hris-
ce va stăpâni lumea; la celţi, în aşteptarea Fiului
tos se traduce în greceşte cu Uns, iar Mesia, pe evreieşte,
înseamnă Răscumpărător. Fecioarei care trebuie să nască etc.
118
119
Mărturie neîndoioasă despre această aşteptare la s-a identificat cu Dumnezeu-Tatal şi a cerut să I se dea
popoarele din răsărit de Palestina este în fine venirea adorare dumnezeiască.
magilor de la răsărit la Naşterea Domnului. d. Din sfinţenia vieţii Sale. Istoria lumii nu cunoaşte
Din descrierea vieţii Mântuitorului, aşa cum ne-o dau o altă figură, care să semene măcar pe departe cu Iisus
cele patru Evanghelii, reiese clar că El n-a fost numai în privinţa curăţiei vieţii morale. însuşi apostolul
Om, ci şi Dumnezeu în una şi aceeaşi persoană, în unul vânzător, Iuda, a trebuit să mărturisească despre El:
şi acelaşi timp. Că a fost om adevărat, la fel ca noi, ne-o Greşit-am de am vândut sânge nevinovat; Pilat şi-a spălat
dovedesc cu prisosinţă naşterea şi creşterea în casa mâinile şi a zis: Nevinovat sunt de sângele acestui Drept,
părinţilor Săi trupeşti; trebuinţa de hrană, de iar duşmanii Săi înverşunaţi au rămas muţi la întrebarea
îmbrăcăminte, de odihnă, pe care a simţit-o ca orice om, Sa: Cine mă acuză de păcat? Inima Sa a fost pătrunsă de
bucuria, întristarea, durerea şi amărăciunea fizică şi cea mai candidă iubire de Dumnezeu şi de oameni şi nu
morală, chinurile şi moartea pe Cruce. e virtute care să nu fi înflorit în sufletul Său.
Fineţea cugetării şi a simţirii Sale, sublimitatea carac- e. Din învăţătura Sa. învăţătura lui Iisus Hristos este
terului Său, bunătatea, blândeţea, smerenia Sa fără de o sublimitate pe care n-a atins-o nicicând înţelep
pereche, ni-L arată însă ca om fără de păcat, desăvârşit, ciunea omenească şi are o putere de prefacere a
ideal, ca prototipul moral al umanităţii, ca întruchiparea sufletelor cum n-a avut nici o altă doctrină a vreunui
cea mai înaltă a tuturor virtuţilor, ca cel mai mare sfânt, filosof sau întemeietor de religie. Şi totuşi este atât de
ca Sfântul sfinţilor 2). simplă şi de limpede, că o pot înţelege şi copiii. Cu privire
Că a fost Dumnezeu adevărat, rezultă: la credinţă, ea descoperă tot ce este de trebuinţă
a. Din profeţii. Profeţii au prezis că Mesia va fi Dum sufletului pentru mântuire. Iar cu privire la morală nu
nezeu. Astfel, Isaia Il numeşte Emanuel, care înseamnă recomandă numai cel mai înalt şi mai curat ideal de
Dumnezeu este cu noi şi adaugă: Dumnezeu însuşi va veni perfecţiune, imitarea Tatălui ceresc, ci ne pune înainte
şi vă va mântui. Daniel îl numeşte Preasfântul, iar pilda vieţii Sale, ca cel mai desăvârşit model de înfăptuire
Ieremia îi zice Domnul, dreptul nostru, nume care se a acestui ideal. De aceea, cu multă dreptate zice Goethe:
dădeau numai lui Dumnezeu. Progreseze cultura spirituală oricât de mult, crească
b. Din mărturia lui Dumnezeu Tatăl. La botezul ştiinţele cu cât de largă extindere §i adâncime, lărgească-se
Domnului în Iordan şi la schimbarea Sa la faţă, s-a auzit spiritul omenesc oricât va voi, însă niciodată el nu se va
glasul Tatălui ceresc, zicând: Acesta este Fiul meu cel înălţa peste sublimitatea şi cultura morală a Creştinis
iubit... mului, aşa cum ea străluceşte si luminează în Sfânta Evan
c. Din mărturia Sa proprie. Iisus însuşi S-a numit pe ghelie. Puterea supranaturală a învăţăturii lui Iisus s-a
Sine Fiul lui Dumnezeu şi a aprobat pe cei ce L-au numit arătat îndeosebi în prefacerea totală a vieţii religioase,
cu acest nume. El Şi-a atribuit însuşiri dumnezeieşti, ca: morale şi sociale a lumii greco-romane, în care ea s-a
veşnicia, puterea de a ierta păcatele şi a învia morţii etc,
răspândit mai întâi, şi a tuturor popoarelor la care a mesianice. Tot ce s-a prezis despre El, s-a împlinit întoc-
pătruns Creştinismul în decursul vremii. 3) mai.
f. Din învăţătura şi minunile Apostolilor. Sfinţii Astfel, El S-a născut din neamul Său din sămânţa lui
Apostoli au mărturisit prin gura de Dumnezeu insuflată Avraam, din tribul lui Iuda, din familia lui David, cum o
a lui Petru: Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu. Ei dovedesc tablele genealogice de la evangheliştii Matei şi
au învăţat prin viu grai şi prin scris că Iisus este Dum Luca şi predicatul de Fiu al iui David, care I s-a dat de
nezeu adevărat, Căruia I se cuvine închinare dum popor la intrarea triumfală în Ierusalim. S-a născut la
nezeiască, şi au săvârşit, în numele Lui, nenumărate timpul prezis de proorocul Daniel, când evreii căzuseră
minuni, dovedind astfel trimiterea lor dumnezeiască şi sub stăpânirea romană şi deci sceptrul nu mai era în
dumnezeirea Celui ce i-a trimis. neamul lui Iuda, cum profeţise Iacov. S-a născut, în fine,
g. Din învăţătura Bisericii şi existenţa martiriului. în Bethleem, cum prezise profetul Miheea, şi dintr-o
Credinţa în dumnezeirea lui Hristos este temelia de fecioară, cum prezise profetul Isaia.
granit a Bisericii, ca aşezământ dumnezeiesc pentru El a îndeplinit funcţiile de profet, preot şi împărat, cum
mântuirea omului. Când Arie a tăgăduit dumnezeirea lui iarăşi se prezisese prin prooroci. Ca profet a prezis
Hristos, Biserica, reprezentată prin Sfinţii Părinţi, a viitorul, cum se va vedea mai departe; ca preot S-a jertfit
hotărât, în Sinodul I ecumenic (Niceea, anul 325), şi a de bunăvoie pe Cruce, pentru păcatele omenirii; iar ca
stabilit în simbolul de credinţă, că El este Fiul unul- împărat a întemeiat şi conduce o împărăţie spirituală, o
născut al Tatălui şi de-o fiinţă cu Dumnezeu-Tatăl. împărăţie care nu este din lumea aceasta, cum a afirmat
Experienţa martiriului este, de asemeni, o dovada El însuşi în faţa lui Pilat.
strălucită despre dumnezeirea lui Hristos. Căci stator- îndeosebi, în ceea ce priveşte rolul Său de preot, şi
nicia cu care au suferit chinurile mii de martiri pentru anume suferinţele ce le-a îndurat înainte de răstignire, în
numele Lui arată că izvorul din care ei sorbeau puterea timpul răstignirii şi după aceea, totul fusese prezis până
şi curajul de a răbda chinurile este supranatural şi cel
în cele mai mici amănunte şi totul s-a împlinit fără ştir-
mărturisit de ei este Dumnezeu.
bire.
h. Din viaţa credincioşilor şi a societăţii creştine.
învăţătura Mântuitorului, bine înţeleasă şi aplicată, a Nota 1. Iată celebrele versuri ale lui Virgil: Timpurile
transformat viaţa individului şi a societăţii, a înlăturat prezise de sibilă au sosit, Imensa ordine a veacurilor ia
un nou curs Un copil, tatăl unei noi rase, este trimis din
rele milenare şi a semănat pretutindeni pace şi fericire. cer. El va lua loc în sânul divinităţii, Va vedea pe eroi
Nu din întâmplare cele mai înaintate şi civilizate popoare amestecaţi cu zeii şi va fi cinstit de ei Va conduce
lumea potolită prin virtuţile tatălui său. Timpul soseşte,
sunt cele creştine. vine, primeşle-ţi marile onoruri. Vino scump fiu al
2. Dumnezeirea lui Iisus Hristos se dovedeşte mai zeilor, odraslă a lui Jupiter! Priveşte înaintea ta,
pământul, ţi se închină şi te salută. Pământul, marea
departe prin împlinirea în persoana Sa a profeţiilor imensă, cerul înalt.
Priveşte, totul se bucură la apropierea veacului ce vine. îmblânzitor de fiare sălbatice fu rănit gata să moară, şi zicea zeiţei: "Vezi tu,
Egloga IV ad Pollionem. stăpână, starea de plâns în care mă aflu?" Aceasta îi răspunse: "Văd, dar
Nota 2. Curăţia fără pereche a vieţii morale a lui Iisus şi felul cum El a lacrimile sunt interzise ochilor mei", şi părăsi pe Ipolit înainte de a-şi da
îndurat patimile şi moartea au făcut pe Rousseau să zică: "Dacă moartea Iui sufletul. "Adio, îi zise ea. Primeşte ultimul meu salut. Nu-mi este permis să
Socrate este demnă de un înţelept, moartea lui Iisus este demnă de Dum- văd un mort, nici să-mi pătez privirea văzând suferinţe".
nezeu". Dar Dumnezeul nostru Iisus Hristos a vrut să îndure moartea ruşinoasă
Portretul moral al Mântuitorului n-a fost şi nu va putea fi prins şi redat de răstignit între doi tâlhari, şi creştinii când mor, sărută crucea, ca să aibă
aidoma de nimeni,"El fiind mai presus de limitele umanităţii şi ale mărginirii curajul Dumnezeului lor de a îndura ultimile chinuri şi de a înfrunta grozăviile
fizice şi morale, este desăvârşirea şi nemărginirea însăşi. iadului. De aceea - zice un păgân modern - oamenii au părăsit pe zeii păgâni
Nu este de mirare, deci, dacă asupra Sa părerile sunt aşa de diferite şi cu toată frumuseţea lor, pe aceşti zei fără lacrimi, care-i părăsesc când sunt
s-au ivit atâtea şi atâtea erezii în decursul veacurilor. Nu este de mirare că, în agonie. Au fugit de cei ce fug de ei în momentul suprem, pentru a se îndrepta
voind să înţeleagă şi să se facă înţeles, Ernest Renan, în celebra lui carte Vie către Acela care a suferit şi a murit ca ei.
de J4sus (tradusă şi în româneşte), îl prezintă ca pe un simplu om şi nu vede
în el nimic dumnezeiesc, pe când L. Couchoud, dimpotrivă, în lucrarea sa Le (Alia, Le Christianisme original, pag. 139-141) Nota 3.
mystere de Jesus, îl înfăţişează numai ca Dumnezeu, fără nimic omenesc în El, Creştinismul a făcut să înceteze sclavia, a ridicat femeia alături cu bărbatul,
chiar fără să fi existat CA om. a redus drepturile tiranice ale bărbatului asupra femeii şi a copiilor, a
Dintre numeroasele opere care redau obiectiv viaţa Mântuitorului, îmblânzit spiritele şi legile etc.,
merită să fie citată Sioriadi Cristo de Giovani Papini, tradusă şi în româneşte, Ca să ne facem o idee de ce mare pată era pentru societatea păgână
Je'sus Christ de Leon de Grandmaison şi Le Christ Jesus de Lepin. sclavia, e destul să reflectăm asupra următoarelor cifre:
Un portret moral destul de reuşit ni-1 dă următoarea pagină: "Iată-L, în Sparta erau 36.000 de cetăţeni liberi şi 244.000 de sclavi; în Atena 21.000
adorabil de simplu şi cu totul adorabil; nu călugăr singuratic ca Sachia-Muni, de cetăţeni liberi şi 40.000 de sclavi; în Roma erau patricieni care aveau câte
ci numai acţiune, ca Dumnezeu însuşi, în acest cadru anume ales. Nu într-o 20.000 de sclavi, iar pe timpul împăratului Claudiu erau în Roma 100.000, şi
ţară moartă a unui popor adormit, ca India; ci într-o ţară vie, cosmopolită, în în tot imperiul 120.000.000 de sclavi (Vezi Rutten, L'Eglise et la Civilisation).
care se agită toată mişcarea omenească, dar fără exploatare şi violenţă. Nu Despre imoralităţile ce bântuiau societatea romană, ne informează chiar
iudeu iudaic, adică duşman al neamului omenesc, cum numeşte Tacit pe iudei, unii dintre scriitorii romani ca: criticul Juvenal, retorul Cicero, poetul Ovidiu,
ci Galileian, adică o rasă simpatică, universalistă, amestecată cu toate rasele filosoful Seneca ş. a. Dintre moderni au tratat acest subiect, arătând şi în ce
din Galileia neamurilor, cum o numeau cu dispreţ iudeii. fel a contribuit creştinismul la înlăturarea acestor rele şi la progresul moral şi
Rasa omenească în tot universalismul ei caracterizează corpul Lui, de o material al omenirii, următorii autori au fost însemnaţi:
curăţie nepătată, de o regularitate şi de o curăţenie edenică. Nobleţea şi Chateaubriand, în Le Genie du Christianisme; Duruy, în Hisloire des
inteligenţa umană, nu viclenia şi dibăcia iudeului se văd minunat sub părui-i Roumains; Momsen, în Romische Geschichle; Gaston Boissier, în La fin du
negru, bogat şi fin, sub fruntea lată, sub nasu-i drept, sub ochii negri, mistici paganisme şi în La religion romaine d'Auguste ăAntonius; Franz de Cham-
şi pătrunzători în acelaşi timp, sub buzele delicate, sub bărbia lunguiaţă, dar pagny, în Les Cesars; P. Reynaud, în La Civilisalion payenne el la morale
armonică, sub faţa ovală, sub talia zveltă, sub toată viriiitatea-i estetică. Cu chretienne; Fustei de Coulange, în La Cile antique; Aug. Loudun, în
adevărat, bunătatea dumnezeiască radiază din privirea şi din cuvântul Lui; L'Antiquite; P. AUard, în Esclaves, seifs memorabks; Troplong, în De
bunătatea dumnezeiască necunoscută oamenilor pe pământ, obişnuiţi de
veacuri să tremure în faţa unui tiran ceresc, ca înaintea Cezarilor pământeşti. l'influence du Christianisme sur le droit prive des Rotnains; Friedlander, în
Da, prin bunătatea nesfârşită a lui Iisus S-a descoperit Dumnezeu omului. Geschichle der Kullur; Preotul Nedelea Georgescu, în Foloasele aduse
în El ni S-a arătat un Dumnezeu; Dumnezeu-Omul fără îndoială, dar nu în omenirii de creştinism, publicată în Biblioteca pentru toţi etc.
viciile omului, ca în zeii înainte de Iisus Hristos, ci într-o umanitate, adică
într-o adorabilă bunătate; bunătate şi umanitate împinse până la iubire, nu
numai faţă de cei perfecţi în virtute, ci faţă de Magdalena păcătoasa; bunătate
şi umanitate nu numai faţă de cei desăvârşiţi în frumuseţe, ci şi faţă de cei
desfiguraţi şi îndureraţi, până la a le împărtăşi urâţenia şi durerile, spre a-i
mângâia mai bine, El cel biciuit, încununat cu spini, răstignit.
Zeii păgâni îşi întorceau faţa de la suferinţe cu un fel de dezgust superb.
In Ipolit al lui Euripide, Artemis-Diana s-a îndrăgostit de viteazul tânăr, când
frumuseţea bărbătească şi faptele lui vitejeşti puteau trezi admiraţie; dar acest
MIHÂLCESCU
125
ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS d. - Ungerea cu aromate, înfăşurarea în giulgiu şi

1. învierea Domnului nostru Iisus Hristos este punerea Domnului în mormântul rece de piatră I-ar fi
dovada cea-mai puternică a dumnezeirii Lui şi a originii provocat moartea, chiar dacă n-ar fi fost mort când
dumnezeieşti a creştinismului, deoarece ea este cea mai fusese luat de pe cruce, deoarece aromatele făceau să se
mare şi mai strălucită minune a Lui. învierea este piatra lipească giulgiul pe trup aşa de tare că nu se mai putea
unghiulară a Bisericii. Cu ea stă sau cade întreaga lua decât cu pielea. Cu aceasta se oprea respiraţia prin
credinţă creştină, căci dacă Hristos n- a înviat, zadarnică pori, care produce moartea prin asfixiere. Răceala
este credinţa noastră, zice Sfântul Apostol Pavel. mormântului putea de asemeni să cauzeze moartea.
însemnătatea covârşitoare ce o are minunea învierii e. - Biciuirea fără milă de către ostaşi, încununarea cu
Domnului a făcut să se concentreze asupra ei toate spini, prăbuşirea sub greutatea crucii, hemoragia
atacurile necredincioşilor. în acest scop s-au făurit mai produsă de răstignire, spânzurarea timp de trei ceasuri
multe ipoteze, care încearcă să explice învierea Dom- pe cruce şi împungerea cu suliţa în coastă, ar fi fost
nului într-un fel sau altul, tăgăduindu-i caracterul deajuns fiecare în parte să producă moartea.
supranatural. Pentru a putea răspunde cu succes acestor f. - Fariseii înşişi, când cer lui Pilat să pună strajă la
ipoteze, trebuie să dovedim mai întâi că Iisus Hristos a mormânt, zic:
murit cu adevărat şi că a înviat cu adevărat. Ne-am adus aminte că înşelătorul acela, pe când era
Moartea reală a Domnului nostru Iisus Hristos se viu, a zis: După trei zile mă voi scula.
dovedeşte prin următoarele: învierea reală a Mântuitorului o adeveresc:
a. - Cei patru Sfinţi Evanghelici mărturisesc că Iisus
şi-a dat duhul pe cruce. a. - Arătările Domnului către femeile mironosiţe;
b. - Ostaşii care primiseră poruncă de al Pilat să către Sfinţii Apostoli, la care intră de două ori prin uşile
sfărâme fluierele picioarelor lui Iisus şi ale celor doi încuiate; lui Luca şi lui Cîeopa, în drumul spre Emaus;
tâlhari, răstigniţi împreună cu El, le-au sfărâmat numai Sfinţilor Apostoli pe ţărmul lacului Tiberiada; aceloraşi
pe ale tâlharilor, nu şi pe ale lui Iisus, pentru că au şi la mai mult de 500 de fraţi, pe un munte în Galileea şi
constatat că Ei murise; apoi unul din ei L-a împuns cu lui Saul, pe calea către Damasc.
suliţa în coastă, din care a curs sânge şi apă. b. - Mărturia soldaţilor, care făcuseră de strajă la
c. - Sutasul însărcinat cu executarea răstignirii a mormânt, către farisei şi procurator.
raportat lui Pilat că Iisus a murit. Numai după aceasta a
îngăduit Pilat Iui Iosif din Arimateia să ia trupul Dom- c. -Atitudinea vrăjmaşilor Domnului după învierea lui.
nului de pe cruce şi să-L îngroape. Aceştia dau bani soldaţilor de strajă şi-i învaţă să spună
că apostolii i-au furat trupul noaptea, dar pe Sfinţii Apos
toli nu-i urmăresc pentru furtul de care îi învinuiau.
d. -Atitudinea Sfinţilor Apostoli. De unde la început
erau neîncrezători în învierea Domnului, după ce li se
arată de mai multe ori, Sfinţii Apostoli se conving aşa de
Eisler în lucrarea sa în care susţine că Mântuitorul a fost
adânc, că fac din înviere argumentul cel mai puternic şi
mai cu efect al predicii lor. Iisus a murit deci cu adevărat, un revoluţionar politic 3).
dar a şi înviat cu adevărat. b. - Ipoteza înşelăciunii susţine că trupul lui Iisus a fost furat
2. Iată acum, ce susţin şi cele mai de seamă ipoteze din mormânt de către Sfinţii Apostoli, care, după aceea,
raţionaliste şi cum se combat. au pretins că a înviat. Am văzut pe farisei
a. - Ipoteza morţii părute. Teologul protestant susţinând aceasta şi dând bani soldaţilor de strajă ca s-o
raţionalist Gottlob Paul, pe la începutul veacului trecut, trimbiţeze urbi et orbi. Ipoteza aceasta a fost susţinută de
şi după el şi alţii, au susţinut că Iisus nu a murit în filosofii păgâni, adversari ai creştinismului; Celsus, Por-
realitate, ci numai a căzut în sincopă, din care s-a trezit firiu şi împăratul Iulian, şi reluată de teologul protestant
graţie mirosului tare al aromatelor, cu care i-a fost uns Reimarus (Î1769). Ea este şi mai şubredă decât cea
trupul, şi a răcelii mormântului1). precedentă. Ca să fure trupul Domnului, Sfinţii Apostoli
Am dovedit însă că Iisus a murit în realitate, aşa că trebuiau să fie, ori foarte curajoşi, ca să nu se teamă de
ipoteza nu poate sta în picioare. soldaţii de strajă, ori destul de bogaţi, ca să-i mituiască.
Sunt apoi o mulţime de imposibilităţi de care se Ştim însă că nu erau nici una nici alta. Apoi, dacă ar fi
loveşte această ipoteză. Aşa, de pildă: Cum a putut ieşi reuşit să-L fure, oricare ar fi fost mijlocul, s-ar fi luat
Iisus din mormânt, dacă n-a înviat cu adevărat şi dacă, măsuri împotriva lor şi a soldaţilor, pe când de fapt li s-a
deci, n-a fost Dumnezeu? Sau cine a răsturnat tocmai la interzis numai să predice pe Iisus cel înviat. Şi mai presus
timp piatra de pe uşa mormântului şi cum a putut-o face de toate, a fost o imposibilitate morală din partea lor ca
în faţa ostaşilor din strajă? Cum ar fi putut Sfinţii Apos- să se fi gândit măcar la aceasta, căci ei, ori credeau că va
toli să creadă că Iisus a înviat cu adevărat când trupul lui învia şi aşteptau aceasta în linişte, ori nu credeau şi
trebuia să fie cu desăvârşire slăbit şi istovit? înseamnă trebuiau să aştepte trei zile să vadă dacă învăţătorul lor
această biruinţă asupra morţii? 2). înviază şi prin urmare este Dumnezeu, sau nu înviază şi
Această ipoteză a fost însuşită şi susţinută de şcoala este, deci, un şarlatan 4).
critică teologică din Tubingen, tot la începutul veacului c. - Ipoteza viziunii susţine că ceea ce au luat femeile
trecut. Reprezentanţii ei cei mai de seamă au fost: Fer- mironosiţe, Sfinţii Apostoli şi toţi câţi au văzut pe Dom-
dinand Christian Bauer, Bruno Baur şi mai ales David nul înviat, drept Iisus înviat cu adevărat, a fost o simplă
Friedrich Strauss, cu faimoasele lui lucrări: "Viaţa lui viziune.
Iisus" şi "Credinţa veche şi nouă". în timpul de faţă Pentru ca să se producă o viziune se cer două condiţii
reprezintă această direcţie Arthur Drews, cu lucrarea sa un organism bolnav, cu nervi zdruncinaţi sau cel puţin
"Christusmythe". supraobosiţi sau supraexciţati şi ideea fixă că se va
Aşa învaţă şi Jean Reville în lucrarea sa "Jesus de produce ceea ce este viu aşteptat, sau ceva de care cineva
Nazareth", aşa reiese din "Viaţa lui Iisus" de Renan, deşi se teme.
el n-o afirmă categoric şi aici va ajunge savantul german
Sfinţii Apostoli şi femeile mironosiţe nu îndeplineau aceasta nu-i adevărat şi să-i lase pradă celor mai grele încercări ce-i aşteptau,
aceste condiţii căci apostolii erau mai toţi pescari plini de spre a se retrage într-o linişte obscură, egoistă şi prudentă, care echivalează
viaţă, iar învierea n-o aşteptau cu nerăbdare, ci se cu o dezertare? (Jesus de Nazareth tomul II, pag. 455).
Nota 3. în timpurile noastre, un alt teolog protestant raţionalist, Heinrich
îndoiau că se va produce. Dovadă că văd pe Mântuitorul Holtzmann, a susţinut ca Iosif din Arimateea ar fi cel care a luat trupul
înviat în mai multe rânduri şi totuşi nu cred că este El. Domnului din mormânt, spre a-i face toate onorurile înmormântării, pe care
nu i le putuse face vineri seara din cauză că începeau Pastele. Dar când a făcut
Tot astfel şi Măria Mâgdalena, care vede pe Iisus înviat aceasta? Sâmbăta, în ziua de Paşte? Nu, pentru că oprea legea şi Iosif era un
şi crede că nu este El, ci grădinarul5). bărbat evlavios. Şi apoi dacă a luat trupul Domnului, pentru ce n-a spus, când
a văzut că se susţine că Iisus a înviat? Putea el asista nepăsător la predica
Lipsa de temeinicie a tuturor ipotezelor care au încer- apostolilor, că Iisus a înviat şi că deci este Dumnezeu, dacă-1 ştia mort ca toţi
cat să tăgăduiască în diferite chipuri caracterul morţii? Este o imposibilitate morală să admitem aceasta.
supranatural al învierii Domnului, lasă să se tragă singura Nota 4. Imposibilitatea morală în care se aflau apostolii de a se gândi să
fure trupul Domnului din mormânt o accentuează de asemeni R6ville. (op.
concluzie firească şi îndreptăţită: Mântuitorul Hristos a cit). Când se cunoaşte starea de spirit a apostolilor din timpul patimilor şi de
înviat cu adevărat! a doua zi după ele, adânca lor descurajare, necredinţa chiar pe care o arată
când femeile mironosiţe le vorbesc de înviere, nu este admis ca ei să se fi înţeles
Nota 1. Ipoteza aceasta - de altfel şi cea următoare - n-a mai găsit de mult nici să se ducă să fure trupul Domnului, pentru ca să poată spune că a înviat.
un susţinător. Deja în a doua jumătate a veacului trecut, teologul protestant Dimpotrivă, schimbarea lor sufletească nu se poate explica, dacă nu s-a
raţionalist E. Ruess scria: "Apologetica poate să se dispenseze astăzi de petrecut ceva supranatural, care a putut să-i convingă de învierea învăţătorului
osteneala de a discuta serios anumite explicaţii imaginate altădată spre a lor. Părerea că trupul Domnului ar fi fost luat din mormânt de căpeteniile
înlătura minunea, ca de exemplu presupunerea unei simple letargii din care preoţilor iudei, este şi mai puţin admisibilă, pentru că dacă ar corespunde
Iisus şi-ar fi revenit puţin cate puţin... Istoria şi psihologia, fiziologia şi bunui adevărului, ei ar fi putut să opună acest fapt predicii apostolilor despre înviere.
simţ au făcut dreptate de mult timp (Histoire Evangelique pag. 701). Nota Nota 5. Această ipoteză a fost susţinută de teologii germani protestanţi
2. Acest argument 1-a dezvoltat însuşi renegatul teolog David Friedrich
Strauss. "E cu neputinţă ca un om care a ieşit din mormânt pe jumătate mort, Strauss, Ewald, Hausrath, Holsten, Pfleiderer şi alţii mai puţin însemnaţi, iar
care a trebuit să se târască slab, bolnav şi lipsit de îngrijiri medicale, care dintre francezi de Renan, Sabatie şi ReVille.
avea nevoie de bandaje, de întărire şi ocrotire, este cu neputinţă să fi făcut într-o formă schimbată, că adică Iisus înviat s-a înfăţişat numai spiritului
apostolilor impresia că El era învingătorul morţii şi al mormântului şi stăpânul apostolilor şi numai în chip spiritual, a fost susţinută această ipoteză de Keim,
vieţii, impresie care stă la baza viitoarei lor propovăduiri. O asemenea Schenkel, Schweitzer, Weizsacher, Stapfer, MCnegoz şi alţii.
înviere n- ar fi putut decât să slăbească impresia pe care el o făcuse asupra lor
în timpul vieţii şi al morţii. Cel mult, ea le-ar fi putut îrezi o senzaţie de milă şi Bibliografie. - Lucrări speciale mai însemnate despre învierea Domnului
de compătimire, niciodată nu le-ar fi schimbat întristarea în entuziasm sau sunt: Ladeuse La Remrection de Jesus;Chauvin, Jesus Chist est-il ressucitel
s-o fi înălţat până la ardoare" (Das Leben Jesu, 218). Irineu Mihălcescu, "Trei conferinţe apologetice".
Un alt raţionalist mai nou, Jean Reville, condamnă deasemeni ipoteza Iui
Paul. Această teorie - zice el - care şi-a avut timpul său de glorie în veacul
trecut este o simplă ţesătură de imposibilităţi materiale şi morale. Material-
mente se poate socoti printre imposibilităţi ca un om deja rupt de oboseală,
istovit de chinuri, pironit pe cruce timp de mai multe ceasuri, coborât,
înmormântat şi aruncat într-un mormânt închis, să fie fizic în stare să iasă DUMNEZEIREA CREŞTINISMULUI
singur din mormânt după aproape 36 de ore şi să facă imediat călătoriile mai
lungi sau mai scurte de care istorisesc Evangheliile. Răstignirea şi efectele sale
fiziologice se opun cu totul la aceasta. Apoi, din punct de vedere moral, pentru Dumnezeirea creştinismului se adevereşte din rapida
oricine studiază mai de aproape caracterul lui Iisus, este permis o clipă să şi-L sa răspândire, din minunata sa conservare şi din extraor-
înfăţişeze lăsându-Şi ucenicii să creadă că El a înviat, când El ar fi ştiut că
dinarele sale efecte.
1. - Rapida răspândire a creştinismului. Nici o altă toţi au fost prigoniţi sălbatic, Mântuitorul a fost răstignit,
religie nu s-a răspândit aşa de repede şi în condiţii aşa de apostolii, afară de unul, au murit de moarte martirică, iar
neprielnice ca, creştinismul. Budismul s-a răspândit creştinii primelor trei veacuri au numărat mii şi mii de
mulţumită faimei pe care o avea întemeitorul său ca martiri în prigoanele pornite contra lor de statul roman.
vlăstar regal, predicii lui timp de cincizeci de ani şi regilor învăţătura dogmatică a creştinismului cuprinde, pe
care l-au primit, susţinut şi apărat. lângă lucruri uşor de înţeles şi convenabile, şi unele
Mazdeisrnul s-a răspândit, de asemeni, prin regi, lucruri anevoie, ori chiar imposibil de înţeles, sau
dintre care cel dintâi a fost Viştaspa, contemporanul şi mistere, ceea ce era o piedică serioasă pentru primirea
protectorul lui Zaratustra. Celelalte religii păgâne au lui. Aşa, de pildă, unitatea şi spiritualitatea lui Dum-
prins deoarece încurajau viciile şi satisfăceau toate pof- nezeu, Sfânta Treime, întruparea Domnului, minunile
tele şi plăcerile senzuale ale oamenilor. Mahomedanis- Mântuitorului, ale apostolilor şi ale sfinţilor etc, erau
mul s-a impus cu forţa armelor de fanaticii credincioşi ai probleme mai presus de puterea de înţelegere atât a
profetului. păgânilor în genere, cât şi a iudeilor.
Nici una din aceste condiţii prielnice, nici unul din Răstignirea Mântuitorului şi cinstirea dată Sfintei
aceşti factori interni sau externi, care au contribuit la Cruci erau chiar, cum zice Sfântul Apostol Pavel, pentru
răspândirea mâi repede sau mai înceată a celorlalte iudei sminteală, iar pentru păgâni nebunie.
religii, nu întâlnim în creştinism. Cu toate acestea el s-a Morala creştină nu convenea, de asemeni, nici
răspândit şi a cucerit sufletele mai repede ca oricare altă păgânilor, nici iudeilor, deoarece ea condamnă toate
religie. păcatele şi viciile pe care le tolerau celelalte religii şi cere
Iisus Hristos, ca om, n-a fost fiu de rege ca Buda, ci o viaţă morală curată şi virtuoasă, la care păgânii nu se
S-a născut într-un staul de vite şi a trăit în sărăcie şi lipsă puteau decide uşor. Creştinismul pretindea păgânilor
în casa unui teslar, până la vârsta de treizeci de ani. După -cum scrie un mare scriitor bisericesc, fericitul Augustin
începerea activităţii Sale publice, a îndurat de asemeni -, nici mai mult nici mai puţin decât să condamne tot ce
tot felul de lipsuri, cum El însuşi a spus-o prin cuvintele: iubiseră şi să iubească tot ce condamnaseră mai înainte.
Păsările cerului au cuiburi §i vulpile vizuini, dar Fiul De o impunere cu de-a-sila a creştinismului sau de
Omului nu are unde să-Şi plece capul. Apoi Hristos a ademenire nu poate fi nicidecum vorba, djn cauza
predicat Evanghelia Sa numai trei ani şi jumătate, nu sărăciei şi lipsei de învăţătura a celdr dintâi
cincizeci, ca Buda. Iar ucenicii Săi n-au fost nici nobili, propovăduitori ai cuvântului Evangheliei, adică a apos-
nici bogaţi, nici învăţaţi, ci numai oameni din poporul de tolilor. Trimiţându-i la predică, Mântuitorul le-a zis: Iată,
jos, simpli, cei mai mulţi din ei pescari. eu vă trimit pe voi ca oile în mijlocul lupilor si, umblând,
De sprijinul sau protecţia vre unui rege sau altui mare propovăduiţi că s-a apropiat împărăţia cerului şi să nu luaţi
potentat civil sau religios, nu s-a bucurat nici nimic pe cale...: nici traistă, nici pâine, nici bani la brâu,
Mântuitorul, nici Apostolii, nici creştinii. Dimpotrivă, ci numai încălţaţi cu sandale si să nu aveţi două haine.
I
I IH i
Cu toate aceste condiţii şi factori interni şi externi
defavorabili, creştinismul s-a răspândit totuşi cu o
repeziciune uimitoare. Chiar în ziua Cincizecimii, când
Elada, în Roma şi poate şi în Spania etc.
Mulţumită predicii apostolilor şi urmaşilor lor,
creştinismul s-a răspândit în scurtă vreme până peste
S-a pogorât Duhul Sfânt asupra Apostolilor, Sfântul graniţele întinsului imperiu roman, încât la jumătatea
Petru a convertit 3000 de oameni prin cea dintâi predică veacului II, Sfântul Justin Martirul scrie: "Nu este
a sa, iar prin a doua alţi 5000. Mulţi dintre cei convertiţi nicicum neam de oameni, fie greci sau barbari, sau
fiind iudei din diferite părţi ale lumii, veniţi la Ierusalim oricum s-ar numi, la care să nu se facă rugăciuni şi să nu
de sărbătoarea Cincizecimii, au dus cu ei sămânţa se aducă mulţumiri Tatălui a toate făcător întru numele
creştinismului în ţările de unde veneau. lui Iisus cel răstignit".
Apostolii au propovăduit, apoi, Evanghelia în toată Ceva mai târziu, Tertulian putea zice romanilor,
lumea cunoscută până atunci; căci Toma s-a dus în India stăpânii de atunci ai lumii: "Noi suntem de ieri şi am
şi în Persia, Iuda Tadeu, în Siria, Mesopotamia şi Ar- umplut toate ale voastre cetăţi, insule, fortăreţe,
menia, Simon Canaanitul în Egipt şi Africa sep- municipii, localuri de întruniri, chiar castrele, curiile,
tentrională, Matia în Etiopia, Andrei în Sciţia, Petru în decuriile, palatul, senatul, forul. Vouă vă lăsăm numai
Asia Mică şi la Roma, iar Pavel în Asia-Mică, Tracia, templele".
Nu din Milan (313), ne-o dovedeşte existenţa a 1500 de
numai episcopi - 850 în Răsărit şi 650 în Apus.
cât de Nu este dar minunată această răspândire aşa de
mult repede?
era de Şi minunea creşte, dacă ne gândim şi la o altă latură
răspân a răspândirii, care este calitatea celor ce au primit
dit, ci creştinismul. S-a zis de unii din adversarii lui că, creştinis-
şi cât mul era religia celor inculţi şi săraci, că el a prins repede
era de deoarece s-a adresat mulţimii celor care trăiau în lipsă şi
bine mizerie, sclavilor, servitorilor, muncitorimii, făgăduindu-
organi le fericire în altă lume.
zat Calomnie! Pentru că aristrocraţia minţii şi a banului
creştin a dat întotdeauna un însemnat contigent creştinismului.
ismul Iosif din Arimateia şi Nicodim, ucenici în taină ai
la Mântuitorului, nu erau ei fruntaşi ai intelectualităţii, iar
începu Zaheu vameşul, fruntaş al burgheziei iudaice?
tul Apoi Apostolul Pavel şi Dionisie, preşedintele
veacul Areopagului atenian, convertit de sfântul apostol Pavel,
ui IV, şi învăţaţi şi filosofi ca cei ce au fost Origent şi Clement
când Alexandrinul, filosofii Aristide şi Justin, retorii Tertulian
Const şi Augustin, omul politic Ambrozie, membrii familiei
antin imperiale Flaviu Clement şi Dometila, şi atâţia alţii
cel întăresc minunea răspândirii creştinismului cu mare
Mare iuţeală şi în pătura cultă şi aristocratică şi dovedesc dum-
a dat nezeirea sa.
rescri 2. - Minunata conservare a creştinismului.
ptul Mântuitorul a întemeiat Biserica pe credinţa în dum-
de nezeirea Sa şi i-a prezis că porţile iadului nu o vor birui.
tolera Această profeţie s-a împlinit, deoarece de la naşterea
nţă Bisericii până astăzi, şi, desigur, şi de azi înainte până la
sfârşitul veacurilor, puterile întunericului s-au coalizat şi
se vor coaliza împotriva ei, s-au străduit şi se vor strădui
134 MITROPOLITUL IRINEU MIIIÂLCESGU TEOLOGIA LUPTĂTOARE 135
s-o nimicească, şi totuşi ea stă tare şi neclintită ca o stâncă
de granit în mijlocul valurilor mării.
Dintele vremii, care roade totul, nu poate să-i aducă CONCEPŢIA CREŞTINĂ DESPRE VIAŢĂ
nici o stricăciune. Nici iudeii, nici păgânii, nici împăraţii
persecutori, nici curentele filosofice dizolvante, nici Viaţa omenească este o problemă, a cărei dezlegare
ereziile otrăvitoare, nici revoluţiile, nici viciul, nici o dă numai creştinismul. Asupra ei au meditat înţelepţii
păcatul, nimeni şi nimic n-au putut-o zdruncina de pe tuturor timpurilor şi din sânul tuturor popoarelor, dar
eterna ei temelie, n-au putut-o slăbi. Dimpotrivă, ea este nici una din soluţiile găsite de ei nu este mulţumitoare.
plină de vigoare şi de tinereţe veşnică şi va creşte şi se va Pentru a găsi o soluţie, gânditorii din totdeauna şi-au
dezvolta până ce omenirea întreagă va fi o turmă unică, pus următoarele întrebări: De unde venim noi oamenii,
cu un unic păstor, Iisus Hristos. ce suntem şi unde mergem? Sau, cu alte cuvinte: Care
Această minunată conservare este o nouă dovadă a este începutul vieţii omeneşti, care este rostul ei pe
dumnezeirii creştinismului. pământ, şi ce scop urmăreşte sau spre ce ţintă tinde?
3. - Extraordinarele efecte ale creştinismului. Răspunsurile date la aceste întrebări, care oglindesc
Religia creştină este un duh nou şi înnnoitor, o putere viaţa în complexul ei, au fost şi sunt felurite.
morală de prefacere care, revărsându-se în lume, a 1. Pe frontispiciul templului grecesc de la Delfi era
schimbat cu totul viaţa omenirii în structura şi resorturile scrisă maxima, pe care a luat-o apoi Socrate ca pe un
ei. punct de plecare al filosofiei sale: Cunoaşte-te pe tine
Creştinismul declară pe oameni fiii lui Dumnezeu. însuţi. Urmând acesta maximă, înţeleptul atenian a
Aceasta înseamnă încetarea oricărei deosebiri de clase crezut că a descoperit scopul vieţii în fericire, la care se
sau caste sociale, înseamnă desfiinţarea sclaviei, abolirea ajunge prin cunoaştere şi virtute. Dar despre cunoaştere
privilegiilor pe care le avea bărbatul asupra soţiei şi a în general el recunoaşte sincer: Ştiu, că nu ştiu nimic. Aşa
copiilor şi întronarea deplinei egalităţi înaintea lui Dum- că viaţa omenească a rămas şi mai departe o enigmă
nezeu, cum zice Sfântul Apostol Pavel: Nu mai este iudeu, nedesluşită de minte.
nici păgân. Nu mai este rob, nici slobod. Nu mai este parte 2. Fericirea este scopul şi rostul vieţii, au zis şi
bărbătească, nici parte femeiuşcă, ci toţi sunteţi una în hedonicii, cu Epicur în frunte, dar nu acea fericire la care
Hristos Iisus. înseamnă introducerea domniei dragostei se ajunge - cum zicea Socrate - prin cunoaştere şi virtute,
între oameni, a frăţiei tuturor oamenilor şi tuturor ci cea pe care o dă plăcerea satisfăcută. Edite et bibite,
popoarelor lumii. Virtuţi noi şi necunoscute mai înainte post mortem nulla voluptas, suna pe latineşte lozinca
- atât individuale cât şi sociale -, înfloresc în sufletul acestei şcoli filosofice.
omului şi lumea devine cu totul alta. Ea a avut şi are şi azi mulţi urmaşi. Nici acesta nu
poate fi scopul şi rostul vieţii, deoarece dacă am admite-
o, ar însemna că la capătul vieţii stă amăgirea cea mai
cumplită, căci fericirea pe care o gustă cel ce o caută în poetul: "Alăturea cu răul stă binele-n viaţă; pe lângă zile
satisfacerea plăcerii este de foarte scurtă durată şi este amare sunt zile de dulceaţă".
urmată întotdeauna şi inevitabil de scârbă şi dezgust. 5. Optimismul învaţă, contrar pesimismului, că tot ce
Paharul plăcerilor are pe fund o amărăciune fără există - deci şi viaţa - este bun. A trăi este prin urmare o
seamăn. fericire. Condus de această concepţie de viaţă, omul
3. Ţinta spre care tindem în viaţă este de a trăi con tinde către perfecţiunea morală, lucrează cu încredere
form naturii, au zis stoicii. Prin natură înţelegeau ei spre atingerea acestui scop şi realizează astfel programul
raţiunea omenească. A trăi conform naturii înseamnă moral. Este de netăgăduit că optimismul este mai
deci a trăi conform dictatelor raţiunii, conform firii aproape de adevăr, decât celelalte teorii expuse până
noastre raţionale. Raţiunea nu este însă în toţi oamenii aici. El, însă, greşeşte închizând ochii în faţa răului, a
aceeaşi. Unuia raţiunea îi spune una, altuia alta. Ceea ce cărui experienţă nu poate fi negată cu totul şi poate avea
pentru unul este raţional, pentru altul este iraţional, efectul contrar celui preconizat de el şi duce la des
absurd chiar. Dictatele raţiunii se contrazic de multe ori, curajare şi pesimism, când omul este lovit de mari şi
se bat cap în cap. Câte sisteme filosofice şi reguli de viaţă multe nenorociri. Apoi dacă el nu are la bază doctrina
practice, în directă contrazicere unele cu altele, nu s-au creştină despre creaţie şi har, nu dă răspuns la
stabilit de raţiune şi în numele ei? Chiar dintre stoici, care întrebarea: Care este originea vieţii? Nu arată de unde şi
plecau de la principiul că a trăi conform naturii înseamnă cum dispune omul de puteri, ca să tindă spre perfecţiune
a trăi conform raţiunii, unii propovăduiau resemnarea şi şi să meargă din progres în progres.
absistenţa (susţine et abstine) în faţa suferinţei, pe când 6. Moralismul lui Kant pune scopul vieţii în
alţii, ca de pildă Seneca, recomandau şi chiar puneau în împlinirea datoriei, în aşa numitul imperativ categoric.
practică sinuciderea. Deci nici aceasta nu poate fi scopul Datoria împlinită se cheamă virtute, iar virtutea realizată
vieţii şi regula ei de aur. postulează fericirea, care dacă nu se ajunge în această
4. Pesimismul, care priveşte lumea şi viaţa ca ceva aşa viaţă, va fi dobândită neapărat în viaţa de dincolo de
de rău, că n-ar trebui să existe; nu admite nici un scop al mormânt. Moralismul nu are însă temelie sigură
vieţii, nu-i recunoaşte nici un rost. Viaţa n-are pentru ce deoarece legea morală, căreia trebuie să se conformeze
să fie trăită, căci ea este numai suferinţă, amăgire. viaţa omului, ca să- şi împlinească datoria şi să devină
Atitudinea practică faţă de viaţă trebuie deci să fie virtuos, este ceva subiectiv, adică un produs al voinţei
sinuciderea, ori nimicirea (nirvana). Bună sau rea, viaţa omului. Şi voinţa se ştie că este schimbătoare şi n-are
însă nu este ceva ales de noi, ci este un dar al lui Dum destulă putere ca să împlinească ceea ce ea porunceşte.
nezeu, o moştenire pe care o primim vrând-nevrând, şi Kant însuşi a recunoscut că, pentru ca voinţa să aibă
ca atare trebuie să o trăim, chiar dacă nu-i înţelegem această putere, omul ar trebui să renască sufleteşte sau
rostul şi nu-i întrezărim scopul. Afară de aceasta, nu se moralmente, adică să dobândească noi puteri sufleteşti.
poate ca viaţa cuiva să fie numai suferinţă, căci cum zice
Cu aceasta el a mărturisit insuficienţa concepţiei sale de nutreşti şi simţi ca şi plantele. Te mişti dintr-un loc în
viaţă şi adevărul nediscutat al concepţiei creştine. altul, simţi şi exprimi plăcere, durere, bucurie, întristare
7. Evoluţionismul. Concepţiile de viaţă enumerate etc, ca şi animalele superioare. Dar tu mai ai ceva, ai mai
până aici au dat răspuns numai asupra scopului sau ros- multe chiar, pe care nu le are nici mineralul, nici planta,
tului vieţii, iar asupra originii ei nu s-au pronunţat. nici animalul. Acel ceva, acele multe te pun pe tine într-o
Evoluţionismul îşi propune să răspundă la ambele ches-
categorie cu totul deosebită şi superioară faţă de tot ce
tiuni şi anume: Evoluţionismul biologic deduce originea şi
vedem, de toată lumea, te încadrează printr-o latură a
viaţa omului din animal, iar viaţa în general din materie,
fiinţei tale într-o altă ordine de lucruri, în altă lume.
prin generaţia spontană, iar ca scop sau ţintă pune per-
fecţionarea fiziologică a speţei umane. Evoluţionismul Tu raţionezi, ai grai articulat, ai conştiinţa de tine,
economic şi moral admite, ca şi cel biologic, aceeaşi adică îţi poţi da seama în fiecare clipă de ceea ce se
origine a vieţii, iar ca scop progresul sau perfecţionarea petrece în tine şi împrejurul tău. Tu îţi poţi imagina
morală cu ajutorul culturii sau chiar cultura însăşi. lucruri care nu sunt, şi combina elemente disparate, ca
Producerea vieţii din materie a fost însă demonstrată să produci opere de artă. Te poţi înălţa cu mintea până
peremptoriu ca imposibilă de către Pasteur, iar la Dumnezeu, pe Care ţi-L reprezinţi într-un chip sim-
delimitarea scopului vieţii la perfecţionarea fiziologică a bolic; te pui în legătură cu El prin inima, prin sufletul tău,
speţei umane este un ideal cu care nu se poate mulţumi şi îi dai adorarea cuvenită etc.
omul adânc cugetător. Tot asemeni, perfecţionarea Aceste posibilităţi sau privilegii pe care le ai numai
morală şi progresul cultural nu pot fi privite ca scop al tu, iar nu şi semenul tău după trup - animalul -, fac din
vieţii de cei care cred şi într-o viaţă veşnică dincolo de tine ceva care nu-şi are s,eamăn în această lume, un
mormânt. novum, o fiinţă care - pe lângă trup -, este şi spirit. Prin
8. Concepţia creştină. Sunt multe alte concepţii de spirit te deosebeşti tu de restul lumii, eşti asemenea cu
viaţă, dar care - ca şi cele precedente -, nu dau un răspuns Dumnezeu, te înalţi până la El şi te uneşti cu El. Viaţa
mulţumitor la toate întrebările referitoare la viaţă. Sin- spirituală este - după învăţătura creştină -, viaţa specific
gură religia creştină ne dă acest răspuns. Ea zice aşa: omenească care este şi ea un dar special cu care te-a
"Omule! Tu nu eşti un produs al materiei, nici un înzestrat Dumnezeu chiar din clipa creaţiei.
urmaş direct sau indirect al maimuţei ori al altui animal, întrebările privitoare la viaţă primesc, deci,
ci tu eşti făptura directă şi cea mai de seamă din toate următorul răspuns din partea religiei creştine:
câte sunt în lume a lui Dumnezeu care a făcut cerul şi - Originea vieţii, în general şi a omului în special, este
pământul, soarele şi stelele, sau, într-un cuvânt, univer- în Dumnezeu, Creatorul a toate. Ţinta sau scopul vieţii
sul, între tine şi lumea înconjurătoare este o strânsă omeneşti este desăvârşirea morală, care merge până la
legătură, o înrudire de aproape chiar. Corpul tău constă asemănarea cu Dumnezeu şi unirea cu EI. Iar mijlocul
din aceleaşi elemente chimice ca şi mineralele. Tu prin care se ajunge la ţintă este virtutea sau fapta bună.
Omul este, deci, călător pe pământ. Patria sa este TEOLOGIA LUPTĂTOARE 141
cerul. Totuşi, în trecerea prin această viaţă, el nu este un Observarea acestui lung sir de suferinţe şi al multor
osândit care caută să-şi împlinească pedeapsa aici jos, altora, care sunt nedespărţite de viaţa omului, a făcut pe
spre a putea apoi intra în viaţa de-a pururi fericită, ci el mulţi să cadă în scepticism, ca Solomon, sau în pesimism,
a fost rânduit să fie regele făpturilor văzute. Să facem om ca Schopenhauer, şi chiar în ateism, ca Buda. Unii au
- a zis Dumnezeu - după chipul şi asemănarea noastră, tăgăduit providenţa, adică purtarea de grijă a lui Dum-
ca să stăpânească peste peştii mării, peste păsările nezeu faţă de lume, cum a făcut însuşi marele filosof
cerului, peste animale şi peste tot pământul. Aristotel. Sau au socotit că lumea este făcută de un
Prin urmare, omul a fost făcut ca să fie fericit şi în Dumnezeu rău, ca arienii, gnosticii şi maniheii. Alţii, în
această viaţă. Dacă însă nu toţi oamenii sunt fericiţi pe fine, s-au mărginit să-şi mărturisească totala lor ig-
pământ, vina este a lor, deoarece s-au făcut robi ai noranţă în această problemă şi să declare problema
păcatului. Cei care voiesc, pot singuri să biruiască răului ca fiind insolubilă. "Nu este mai mare înţelepciune
păcatul şi pot deveni fii şi moştenitori ai împărăţiei lui ca recunoaşterea neştiinţei în astfel de lucruri. Cine
Dumnezeu prin harul lui Iisus Hristos. recunoaşte sincer că nu ştie nimic despre acestea, este
cel mai mare înţelept, iar cine, dimpotrivă, e curios să ştie
ce se ascunde în dosul acestor lucruri este un netot".
Aşa se exprima cel mai mare orator creştin, Sfântul
PROBLEMA RĂULUI Ioan Gura de Aur. El motivează această atitudine de
renunţare la dezlegarea problemei răului, recurgând la
I. - Că răul există pretutindeni în lume şi în om sub următoarea asemănare: Precum un profan nu-şi poate
nesfârşite forme, este un adevăr pe care nu-1 pot tăgădui da seama de operaţiile ce reclamă executarea unui obiect
nici cei mai înfocaţi optimişti, căci o privire oricât de de artă, tot astfel noi, muritorii, nu putem pătrunde în
fugitivă şi superficială ne învederează existenţa lui. Să ne inima multor taine din natură.
oprim o clipă numai la om. El se naşte mai neajutorat Problema este însă prea arzătoare pentru ca mintea
decât orice altă vietate. Nu poate merge, nu se poate iscoditoare a omului, ajutată şi de revelaţia dum-
hrăni, îngriji, susţine sau apăra singur, ci are absolută nezeiască, să nu-i fi găsit dezlegarea, care, trebuie s-o
nevoie de îngrijirea inteligentă şi plină de dragoste a recunoaştem, nu este pe deplin satisfăcătoare. II. Mai
mamei. După ce cu multă trudă a ajuns la maturitate, şi întâi, ce este răul?
chiar înainte de aceasta, are de luptat cu frigul, cu Toţi cugetătorii vechi şi noi sunt de acord în a defini
căldura, cu foamea, cu setea, cu tot felul de griji, necazuri i şi răul ca ceva negativ, ca ceva ce nu are existenţă, ci e lipsa
boli, cu gelozia, duşmănia şi răutatea semenilor, cu binelui (defectus sau privatus boni).
propriile sale gusturi, pofte şi patimi şi, în fine, cu moartea, Sunt trei feluri de rău: metafizic, fizic şi moral. 1. - Răul
pe care, în multe cazuri, o aşteaptă ca o binefacere. metafizic. Se numeşte rău metafizic imperfecţiunile şi
defectele creaturilor, sau mai exact, ceea ce
lipseşte creaturilor imperfecte pentru a fi perfecte. Cum etc. Ele sunt ceva natural, se produc după legi naturale
nimic din ce este creat nu este perfect, căci perfect este şi deci nu sunt şi nu pot fi clasate printre rele. Aceste
numai Dumnezeu, răul metafizic - adică lipsa de per- fenomene naturale neobişnuite - acesta este numele ce li
fecţiune sau de însuşiri superioare acelora pe care o se cuvine -, ne pot fi vătămătoare în măsură mai mică sau
fiinţă le are prin natura sa - nu este ceva pozitiv, ceva ce mai mare, cum de altfel ne pot fi câte odată fenomenele
există în mod real. Aşa, de exemplu, mineralele sunt şi agenţii naturali obişnuiţi.
lipsite de simţire, plantele de locomoţie, animalele de Erupţia unui vulcan, cutremurul de pământ,
puterea de abstracţie, omul de putinţa de a zbura ca trăsnetul, ne pot preface în ruină casele şi clădirile de
păsările, sau de a trăi în apă ca peştii etc. orice fel; inundaţia ne poate distruge avutul mobil şi
Toate acestea sunt rele metafizice şi deci inexistente, imobil, seceta ne poate nimici semănăturile şi păşunea,
deoarece stă în natura metalului să fie nesimţitor, a căldura prea mare a soarelui de vară ne poate da in-
plantei să fie legată de un loc, a animalului să nu poată solaţie, gerul excesiv din timpul iernii ne poate cauza
raţiona, a omului să nu poată zbura sau trăi în apă. diferite boli grele etc. Toate acestea sunt într-adevăr
Aceste lipsuri sunt numai cu numele, sunt improprii, vătămătoare pentru noi şi nu le putem refuza numele de
deoarece însuşirile faţă de care ele apar ca lipsuri nu rele, dar acestea nu înseamnă că înşişi agenţii care au
aparţin naturii fiinţelor sau lucrurilor respective, ci altor produs acestea sunt răi. Parte din relele acestea pot fi
fiinţe sau lucruri de categorii deosebite de ele. Pentru a prevenite sau evitate, şi dacă nu luăm măsuri în acest
lămuri mai bine chestiunea, să luăm şi alte exemple. Nu sens, vina este a noastră, iar ele sunt câte odată certare
este o lipsă sau un rău pentru pietre că nu sunt toate dumnezeiască pentru păcatele noastre.
preţioase, pentru râuri că nu curg în ele lapte, nici pentru Aşa, de exemplu, nu trebuie să ne facem locuinţe pe
apă că nu este caldă, pentru aer că nu este colorat, pentru terenuri vulcanice sau inundabile, ca să nu fim expuşi a
şerpi că nu au picioare, pentru lup că nu-şi poate întoarce le vedea căzând peste noi. Să nu distrugem pădurile şi
capul etc. vom preveni atât seceta, cât şi inundaţiile. Să canalizăm
2. - Răul fizic. Constă din dezordinile aparente din râurile şi să facem irigaţii tot în acelaşi îndoit scop. Să ne
natură, ca de exemplu erupţiile vulcanilor, cutremurele înzestrăm casele şi orice clădiri cu paratrăznet, spre a le
de pământ, inundaţiile, furtunile, gerurile şi căldurile feri de trăznet. Să ne îmbrăcăm uşor vara şi călduros
excesive, seceta, vânturile distrugătoare, plantele iarna, spre a scapă de efectele răufăcătoare ale căldurii
otrăvitoare etc. şi apoi din durerea sau suferinţa fiinţelor şi frigului prea mare etc. Intr-un cuvânt, să ne folosim de
sensibile - a omului şi a animalelor. toate mijloacele pe care ştiinţa ni le pune la îndemână
Amintitele dezordini din natură nu sunt de fapt dezor- spre a preveni, sau cel puţin evita, efectele dezastruoase
dini, ci ne par astfel deoarece nu se produc continuu sau ale agenţilor şi fenomenelor naturale.
la intervale determinate, cum sunt de exemplu răsăritul Câte odată elementele naturale sunt întrebuinţate de
şi apusul soarelui, fazele lunii, succesiunea anotimpurilor Dumnezeu împotriva omului ca pedeapsă pentru păcat.
Aşa au fost apele potopului in timpul lui Noe, scufun- Păcatul este neascultarea şi nesupunerea faţă de
darea pământului cu cetăţile Sodoma şi Gomora, legile morale puse de Dumnezeu în om şi nesocotirea
prefacerea apelor în sânge, năvala broaştelor, a acestora. El este o adâncă dezordine morală ce
muştelor, a lăcustelor şi celelalte plăgi ale Egiptului. stăpâneşte fiinţa celui păcătos şi-1 face element şi cauză
Cât priveşte durerea, ea este ceva natural, fiziologic, de dezordine şi tulburare a mediului social şi chiar fizic
o însuşire a organismului tuturor fiinţelor sensibile, adică în care trăieşte. Nedreptăţile, delictele, crimele de tot
înzestrate cu un sistem nervos mai dezvoltat, şi este de felul, sunt urmarea şi efectul păcatului, sunt păcatul
mare folos pentru conservarea vieţii. Dacă ar fi lipsite de însuşi sub diversele lui înfăţişări.
senzaţia durerii, fiinţele nu şi-ar da seama de vătămările Deşi, prin definiţia sa, în genere, răul este ceva negativ,
ce pot fi aduse organismului si nu s-ar feri sau apara de este numai lipsa binelui, totuşi răul moral sau păcatul
agenţii naturali sau fiinţele care le ameninţă existenţa. este o realitate, o forţă, un virus moral. Precum sărăcia nu
Animalele şi copiii nu simt durerea în toată inten- este numai o lipsă de bogăţie, urâţenia nu este numai
sitatea ei, deoarece n-ai) dezvoltată conştiinţa de sine. La lipsa de frumuseţe, orbirea nu este numai lipsa de
omul matur, durerea este mai adâncă şi mai mare, lumină, bolile nu sunt numai lipsa de sănătate, datoriile
deoarece el poate gândi si la urmările durerii pentru el băneşti nu sunt numai o lipsa de bani etc, ci toate
şi pentru cei de aproape ai lui şi poate simţi pe lângă constau în ceva real, simţit, tot astfel şi păcatul este o
dureri fizice şi dureri morale. realitate, o funestă realitate, cum îl înfăţişează Sfântul
Efectele durerii sunt binefăcătoare pentru om. Apostol Pavel când zice: Nu fac binele pe care-l vreau,
Durerea face să se studieze, să se cerceteze şi să se ci răul pe care nu-l vreau. Şi dacă fac ce nu vreau, nu eu
descopere cauzele sau originea durerii şi să se sunt cel ce fac, ci păcatul care locuieşte în mine.
născocească tot felul de mijloace pentru vindecare sau Răul moral nu este ceva natural, nu este creaţia lui
alinarea ei. Ştiinţa medicală, mai ales chirurgia, n-ar fi Dumnezeu, nu este ceva ce trebuie să fie, ci este ceva
realizat uimitoarele progrese la care a ajuns, dacă n-ar anormal, morbid, ce n-ar trebui să fie. El este o con-
exista durerea. Pentru a se evita şi alina durerea, oamenii trabandă morală, produsul bolnăvicios al libertăţii
îşi strâng rândurile, se constituie în societăţi ştiinţifice, de morale a omului. Dacă ne întrebăm, cum sau pentru ce
binefacere şi ajutor reciproc, iar cei chinuiţi de dureri îşi înzestrat Dumnezeu pe om cu posibilitatea de a încălca
aduc aminte că depind de Dumnezeu, Căruia Ii cer vin- înţeleptele Sale legi sau sfânta Sa voinţă, răspunsul ni-l
decare şi se înarmează cu curaj şi răbdare în suferinţă, dă Leibniz: "Posibilitatea răului moral este pentru om
iar dacă scapă de durere se fac mai buni, mai blânzi şi consecinţa unui mare bine, care este voia liberă şi
mai dispuşi să ajute pe semenii lor. Iată câteva urmări condiţia unui bine şi mai mare, care este meritul".
bune ale durerii. Incontestabil că dintre două lumi - una în care omul
n-ar fi putut păcătui, nefiind liber, adică o lume amorală
3. Răul moral. Este păcatul sub toate formele si cu
şi alta în care omul poate păcătui fiind liber, dar poate
toate urmările lui. 146
MITROPOLITUL IRINEU MIHALCESCU TEOLOGIA LUPTĂTOARE
147
face şi bine şi a avea merit pentru aceasta, adică o lume Teosofia învaţă că omul, ca şi tot ce există, va fi
morală, aceasta din urmă este mai bună si de preferat absorbit în Dumnezeu, care nu este personal.
deoarece aşa a făcut Dumnezeu lumea. 2. Teosofia cu pretenţii de ştiinţă datează abia din
1875. în acest an, o doamnă rusoaică, Blavatsky, pune
bazele unei societăţi aşa zisă teozofică, în New-York.
Puţin după aceea, societatea a fost transferată în India,
TEOSOFIA având ca centru când o localitate, când alta până ce în
anul 1882 s-a stabilit în Adjar, aproape de Madras, unde
1.Cuvântul Teosofie este format din două cuvinte este şi astăzi. Isterică în cel mai înalt grad, cu pretenţii de
greceşti: Theos =Dumnezeu, şi sofia = înţelepciune. medium spiritist şi cunoştinţe în ale ştiinţei oculte ale
Teosofia ar fi dar înţelepciunea lui Dumnezeu sau yoghinilor, cu o neobişnuită putere de sugestie şi în fond
înţelepciunea dumnezeiască. Ea are asemănare şi ca o excroacă în stil mare, doamna Blavatsky câştiga adepţi
nume şi ca obiectiv cu Teologia, dar nu vrea să fie socotită pentru ideile sale prin tot felul de "trucuri" practicate în
ca o religie, ci ca esenţa tuturor religiilor ca cea mai şedinţele spiritiste. Demascată, ea se refugiază la
înţeleaptă înţelepciune, ca adevărul absolut. Londra, în 1885, unde a trăit tot restul vieţii, a publicat
Adevăratul ei nume ar trebui să fie Teofizica, lucrări şi a întemeiat o revistă teosofică.
deoarece întemeitorii săi au definit-o ca ştiinţa Succesoarea sa în fruntea societăţii a fost englezoaica
cunoaşterii naturii, a atributelor Puterii supreme şi a Annie Besant. Aceasta a fost înainte ateistă militantă
spiritelor superioare, prin procedee fizice. care nu urmărea nici mai mult nici mai puţin decât să
Curente de gândire asemănătoare cu Teosofia au izgonească pe Dumnezeu' din cer. Ca teosoafa, îşi
existat în toate timpurile la popoarele cu înaltă cultură propusese să prezinte lumii un Mesia în carne şi oase. în
filozofică, cum au fost indienii, egiptenii şi grecii, în 1905, ucenicul ei favorit, Leadbeater, a prezentat un
vechime, şi popoarele din apusul Europei în Evul Mediu băiat, pe care îl creştea el, drept Pitagora reîncarnat.
sau modern. Ele pot fi cuprinse sub numele generic de Mistificarea a fost dată însă curând pe faţă de tatăl
mistică. copilului, care şi-a reclamat odrasla. De prisos să spunem
Mistica susţine că sufletul omenesc se poate înălţa la că pretinsul Pitagora n-a ajuns nici matematician de
Dumnezeu şi uni cu El sau a se îndumnezei. La această seamă, nici filosof, ca veritabilul Pitagora.
ţintă nu se poate ajunge nici prin simţuri, nici prin Altă reîncarnare, de astă dată a unui Buda, sau a Celui
raţiune, ci printr-o experienţă specială internă, pe cale Prea Sfânt sau a lui Hristos, a fost exhibată de Annie
afectivă, în mod deosebit prin contemplaţie şi prin extaz. Besant şi Leadbeater în persoana unui tânăr indian
Dumnezeu este conceput de adevăraţii mistici ca o fiinţă Krişnamurti, care este purtat ca o divinitate prin
personală. Europa, Asia şi America. Tatăl lui îşi reclamă însă copilul
şi înalta Curte de Justiţie din Madras hotărăşte (18
Aprilie 1913) ca Krişnamurti să fie redat tatălui său. în care omul poate lua cunoştinţă printr-o formă superioară
faţa judecătorilor, d-na Besant susţinu, sub prestare de de cunoaştere prin viziune (clairevoyance).
jurământ, că a asistat la iniţierea lui Krişnamurti, într-o După marea operă a d-nei. Blavatski La Doctrine
localitate din Tibet, în prezenţa şefului suprem al secrete, doctrina teosofică se reduce la următoarele
revoluţiei pământului, adică a Logosului planetar. Lead- puncte:
beater jiîra, de asemeni, că a căutat prin Marte şi Mercur - Există un principiu universal divin, sorginte a tuturor
tineri apţi de muncă spirituală în viitor şi că a primit lucrurilor. Din el porneşte şi în el are să se întoarcă totul,
această însărcinare de mai mulţi ani de la nişte fiinţe când se va sfârşi marele ciclu al evoluţiilor. Această
supraumane. divinitate nu este altceva decât puterea universală şi
Aceste eşecuri ale leaderilor Teosofiei au avut drept misterioasă de evoluţie şi involuţie. Ea nu este Fiinţa
efect ruperea de ei a teosofilor germani şi francezi, care absolută, ci cugetarea absolută sau existenţa absolută,
au format o nouă societate zisă antroposofică. In fruntea /dar impersonală. Numele său mai potrivit este: Nefiinţa,
ei stau, în Germania, Rudolph Steiner *), iar în Franţa Nedeterminarea, Aceea, Sat. Ea mai poate fi definită ca
Edouard Schure 2), ambii cunoscuţi în lumea întreagă Legea unică, cea care se manifestă prin veşnică
prin scrierile lor. Leadbeater a fost hirotonit arhiereu de prefacere.
câţiva prieteni, în Olanda, spre a propovădui un - Ceea ce numim lume nu există în realitate, ci e doar
teosofism, care-şi zicea catolic. o amăgire deşartă, o iluzie trecătoare. Nu există dar
Şi la noi în ţară a pătruns Teosofia. Adepta cea mai creaţie. Unica realitate, Principiul universal divin se
de seamă a fost Bucura Dumbravă (domnişoara reflectă periodic în adâncimile infinite ale spaţiului şi
Seculici), fină literată care ne-a dat "Pandurul" şi astfel apar şi dispar lumile amăgitoare, ce ni se par că ne
"Haiducul", precum şi scrierea teosofică "Ceasuri sfinte". cad sub simţuri.
Ea a murit în 1926 în Alexandria (Egipt), de friguri - Omul constă din şapte elemente: patru elemente
galbene, pe când se întorcea de la un congres teosofic, constituiesc pe omul fizic. Acestea sunt: corpul fizic, prin
care se ţinuse în Adjar. cipiul vital, corpul astral sau senzaţia şi mentalul.
3. Doctrina teosofică este un amalgam de idei - Alte trei elemente constituiesc pe omul spiritual şi
împrumutate din cabala iudaică 3), din filosofia anume: Inteligenţa sau Manas, spiritul sau Bocii şi Marele
neoplatonică 4) şi din gnoza creştină 5), exprimate în Suflet ori Marele Eu sau Atma. (Manas,Boddhi, Atma şi
termeni sanscriţi, deoarece mai la urmă s-a adăpat şi din Sat de mai sus sunt cuvinte sanscrite).
filosofia şi religiile Indiei. - Cele patru principii inferioare care constituie pe
Ideea de bază a Teosofiei este, în puţine cuvinte, omul fizic se schimbă la fiecare naştere pentru multiplele
cugetarea că lumea simţurilor nu cuprinde toată vieţi prin care trece omul. Aşa se explică de ce el nu-şi
realitatea, ci că există sfere superioare ale acesteia, de mai aminteşte nimic din viaţa sau vieţile anterioare.
- Nu orice om se reîncarnează, adică se naşte într-un d. Corpul Eu, propriu numai omului, căci celelalte
alt trup, într-o nouă viaţă, ci numai cel care posedă un sunt comune şi animalelor, este imaterial, raţional şi
aşa zis trup cauzal, adică în care sălăşluesc Spiritul şi voliţional. Prin el omul conduce şi stăpâneşte celelalte
Marele Suflet sau Marele Eu, adică Bodi şi Atma. trei corpuri. Acest corp nu este decât un alt nume pentru
- Condiţiile în care se face reîncarnarea sunt deter raţiune.
minate de Kharma, adică de faptele pe care individul le-a - în om sunt ascunse, aţipesc, puteri misterioase, sunt
săvârşit în viaţa anterioară. Când spiritul va fi complet date posibilităţi sau virtualităţi care pot fi chemate la
purificat prin reîncarnări multiple, atunci va fi absorbit viaţă, trezite, puse în funcţiune prin meditaţia continuă.
în Marele Suflet, se va cufunda în Nirvana. Una din aceste puteri este vederea în ascuns (clayr-
- Datoria capitală a teosofului în oricare din vieţile voyance,Hellsehen), cu care cel ce o are pătrunde
prin care trece este de a renunţa la sine şi a trăi numai străfundurile realităţii în orice privinţă, cunoaşte totul,
pentru alţii. Chiar când îşi împlineşte o datorie către sine, posedă adevărul întreg. Astfel, Steiner, care pretinde că
trebuie să o considere ca şi cum ar fi către o fracţiune a posedă această vedere ne descoperă în operele sale
omenirii. Aşa au trăit şi aceasta ne învaţă marii dascăli ai trecutul solar.
umanităţii: Gautama Buda şi Iisus Hristos. El descrie în cele mai mici amănunte viaţa omului,în
- Morala teosofică este o morală înaltă, altruistă, dar
epoca lemurică pe continentul dintre India şi Australia.
doctrina pe care ea se întemeiază sau, mai exact, din care
derivă este o ţesătura bizară de noţiuni fictive şi con Vorbeşte de nişte fiinţe spirituale care au locuit pe
tradictorii. pământ înaintea oamenilor şi de culturi preistorice. A
existat chiar şi un Hristos preistoric, atunci când
4. Antroposofîa, cum o prezintă Schure şi în deosebi
pământul nu era încă despărţit de soare. Acest Hristos
R. Steiner, diferă întru câtva de teoôfie şi se pierde şi
era un Om-Soare, a avut şapte ucenici, care sunt cei şapte
mai mult decât aceasta în reverii fanteziste.
înţelepţi ai Indiei preistorice, ai unei Indii imaginare, nu
- Mai întâi, omul are cu totul altă constituţie. El nu
are suflet, ci numai corpuri, şi anume patru: ai celei de azi, etc. Curate reverii de consumatori de opiu,
a. Corpul fizic, constând din aceleaşi elemente ca ale unor minţi bolnave care s-au lepădat de dreapta
lumea neîsufleţită; credinţă în Hristos.
b. Corpul viu sau eteric, ori principiul de viaţă, care
Nota 1. Rudolph Steiner (1881-1925), de religie catolică, născut în
poate fi văzut numai de cei ce văd în ascuns (clairvoyants, Ungaria,a făcut studii realiste şi filozofice . A fost mai întâi un adept înfocat '
Hellseher); al lui Darwin şi Haekel şi mare adversar al creştinismului. După aceea s-a
c. Corpul senzorial sau astral, care simte durere, făcut filozof şi în cele din urmă (1913) a întemeiat societatea antroposofică.
Antroposofîa lui are bază mai ştiinţifică decât Teosofia. în această ultimă
plăcere, bucurie, întristare, patimă etc; el are forma unui treaptă a evoluţiei gândirii se apropie mult de creştinism, pe care-1 înţelege în
ou lunguieţ, închide în sine corpul fizic şi pe cel astral şi felul său.
este luminos; Nota 2. Edouard Schure (1841-1929) francez. S-a ocupat la început de
istoria muzicii, ca wagnerian. După aceea s-a dedicat filozofiei religioase, care
1-a condus la Teosofie, în domeniul căreia a scris foarte mult şi a fost bine
152 MITROPOLITUL 1RINEU MIHÂLCESCU
apreciat. Din operele lui teosofice amintim ca mai cunoscute: "Les grands
initids" (1869), Sanctuaires d'Orient (1898) şi L'dvolution divine" (1912).
Nota 3. Cabala este o carte în care se explică cultul iudaic şi regulile de în forma lui de azi, spiritismul datează abia de la
viaţă, cu ajutorul imaginaţiei iară limite. sfârşitul jumătăţii întâi a veacului trecut. în anul 1848, se
Nota 4. Neoplatonismul este un curent de filozofie spiritualistă, care a
înflorit în primele veacuri ale creştinismului, cu care are o oarecare afinitate, auziră în casa unui cetăţean paşnic din satul Hydesville,
întemeietorul lui este Ammonius Sakkas(pe la 200 p. chr.), iar reprezentanţi în America de Nord, tot felul de ciocănituri în uşă, în
mai de seamă: Plotin, Porfir, lamblic, Proclu, ş.a.
Nota 5. Gnoză este cuvânt grecesc care însemnă cunoştinţă. Gnosticismul pereţi, în mobile, fără ca ele să provină de la o fiinţă în
a fost o încercare de a armoniza creştinismul cu filozofia păgână, în special cu
cea platonică şi cu religia parsistă. Sunt mai multe sisteme gnostice, unul mai carne şi oase. Copiii începură să ciocănească şi ei în
fantastic decât altul. glumă şi misterioasele ciocănituri se repetară de acelaşi
număr de ori şi în acelaşi tact. Copiii şi mama lor puseră
diferite întrebări nevăzutei fiinţe de la care credeau că
SPIRITISMUL provin ciocăniturile şi-i cerură să răspundă, în caz afir-
mativ, printr-un număr oarecare de ciocănituri, în caz
1. Spiritismul este pretinsa ştiinţă despre mijloacele negativ, prin altul. Răspunsurile au fost date cum se
de comunicare cu sufletele ceîor decedaţi. ceruse. Se stabili astfel un limbaj convenţional prin
Cu pretenţii de ştiinţă, el este nou; ca practică însă ciocănituri, datorită căruia se conchise că ciocăniturile
este vechi, nefiind altceva decât o formă de continuare a proveneau de la sufletul unui fost locatar al aceleiaşi
necromanţiei (vrăjitoriei) *), care a existat totdeauna în case, care fusese asasinat şi îngropat în pivniţă. S-a săpat
omenire. E destul să amintim epopeea lui Ghilgameş 2), în pivniţă şi s-a găsit un maxilar inferior şi câteva fire de
la babilonieni, care descrie călătoria nedusă la capăt a păr, dar nu s-a putut preciza dacă erau de om sau de
eroului Ghilgameş în infern spre a elibera din lanţurile vreun animal.
morţii pe prietenul său Izdubar. Ciocănituri la fel, însoţite de fenomene ciudate, ca:
De cartea morţilor la egipteni, în care se vorbeşte de răsturnări de scaune, de mese, de sfeşnice, spargerea
reîncarnarea sufletului. De cazul regelui Saul, la evrei, vaselor de sticlă şi a geamurilor de la ferestre etc, s-au
care s-a adresat unei vrăjitoare, ca să-l pună în legătură podus şi în casa unui pastor din Stratford (Ontario). S-au
cu sufletul răposatului mare preot Samueî. De Odiseu, la format comisii de medici şi oameni de ştiinţă pozitivă
greci, care reuşeşte, prin aducere de sacrificii, să stea de care să cerceteze aceste fenomene, şi unii din ei le
vorbă cu suflete de morţi, şi de credinţele populare ale atribuiră unor cauze naturale necunoscute, oculte, iar
acestor popoare şi ale tuturor popoarelor culte şi inculte alţii spiritelor.
din vechime şi de azi în influenţa binefăcătoare şi, mai Această din urmă părere se răspândi ca o boală con-
ales, răufăcătoare a sufletelor celor morţi şi în tot felul tagioasă. Mesele învârtitoare erau la modă. Aproape nu
de mijloace de a le îmbuna. Toate acestea sunt dovezi de era casă din care să lipsească. Astfel luă naştere spiritis-
existenţa şi practicarea spiritismului în diferite forme. mul în America, de unde trecu repede şi în Europa, unde
a avut norocul să câştige ca adepţi somităţi ştiinţifice şi
să ia prin aceasta o formă oarecum ştiinţifică.
Astfel, în Franţa, se numără printre cei dintâi întreabă: "Ce vârstă are x ? Să răspunzi prin atâtea
spiritişti: juristul, medicul şi lingvistul Hippolyte lovituri de picior câţi ani are x"; şi se răspunde.
Denisard Rivail, cunoscut sub pseudonimul de Allan S-au făcut şi mese mai mici speciale şi li s-a pus într-
Kardec,"a cărui operă "Livre des Esprits" (Paris, 1858), unui din picioare un creion, ca să poată scrie răspunsurile
este considerată până azi ca Biblia spiritiştilor. Apoi pe o hârtie peste care se mişcau; sau s-a scris alfabetul
Leon Denis, un alt mare teoretician spiritist, literatul pe suprafaţa mesei, pentru ca un pahar de sticlă să alerge
Victor Hugo, marele astronom Camille Flammarion, şi de la o literă la alta, spre a forma cuvinte, care unite în
profesorul Charles Richet, întemeietorul metapsihicei3). propoziţii să dea răspunsul la întrebarea pusă; ori se
în Anglia au fost spiritişti dintre marii oameni de pune pe masă un ac, ca arătătorul unui ceasornic adaptat
ştiinţă: matematicianul August Morgan, naturalistul la un fel de suveică (psihograf), care îndeplineşte cu mai
Alfred Russel Wallace şi chimiştii Qliver Lodge şi multă promptitudine serviciul paharului.
Crookes. Spiritismul mai nou şi cu pretenţii de ştiinţă nu mai
în Germania s-au ilustrat ca spiritişti: învăţatul Cari lucrează cu mese, fie ele chiar prevăzute cu psihograf, ci
du Prel şi astronomul Zollner; în Italia, Lombrozo; în cu medii. Se numeşte mediu persoana care pretinde că
Rusia omul de stat şi învăţatul Aksakow, şi, la noi, doc- stă în directă comunicare cu spiritele, fie în stare de
torul Istrate şi B.P.Haşdeu, acum câteva decenii, iar azi veghe, fie în stare de transă 4), sau care face legătura între
profesorul naturalist Scarlat Dumitrescu, inginerul cei vii şi spirite, iar prin spirite se înţeleg sufletele celor
C.Stănulescu şi financiarul ALN.Ştefăneseu. morţi.
2.Formele în care s-a practicat şi se practică spiritis- în şedinţele spiritiste, care se ţin de regulă în
mul au fost şi sunt felurite. Cea mai simplă este a meselor întuneric, mediile produc tot felul de fenomene care par
învârtitoare sau mişcătoare Se ia o masă, de regulă minunate şi inexplicabile. Aşa de exemplu se mişcă de la
rotundă, fără cuie de metal, ci numai din lemn, şi locul lor obiecte grele fără a fi atinse, instrumentele
operatorii îşi întind palmele pe ea aşa fel ca degetefe muzicale scot sunete sau melodii, de asemeni, fără a fi
unuia să vină în atingere cu ale vecinului din dreapta şi atinse de cineva, sau chiar se aud asemenea sunete sau
din stânga şi să formeze toate un cerc pe marginea mesei. melodii fără să fie în cameră şi în casa în care se ţin
După câteva minute masa începe să se mişte şi să şedinţele, vreun instrument muzical. Mediile povestesc
răspundă prin lovituri cu unul sau altul din picioare, prin sau scriu ori descriu lucruri sau întâmplări petrecute de
aplecări într-o parte sau alta, prin locomoţie etc, la mult, dar necunoscute de cei de faţă. Ori care se petrec
întrebările ce i se pun şi după înţelegerea ce se stabileşte. în acea clipă la depărtări imense, câteodată chiar în alte
De exemplu, se pune întrebarea: continente sau pe planete, sau care se vor întâmpla într-
"Este x sănătos sau nu ? Dacă este sănătos, să baţi o un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. Unii plutesc în
dată din picior, dacă nu, să baţi de două ori". Sau se aer, alţii fac să fie văzute spirite într-o formă quasi-
materială etc.
3. Toate aceste fenomene zise spiritiste îşi au ex- spiritiste, cele bune descoperind adevărul, cele rele
plicaţia lor, fără să se admită intervenţia spiritelor, a inducând în eroare.
căror existenţă nu se tăgăduieşte de nici o religie şi de După gradul lor de perfecţiune şi curăţie, spiritele
nici o minte sănătoasă, dar care stau şi activează în lumea bune populează sferele ce există între om şi Dumnezeu
lor şi nuse supun capriciului unui medium sau altulia, ca şi se împărtăşesc de o fericire cu atât mai mare cu cât
să se manifeste în şedinţele spiritiste. sfera este mai aproape de Dumnezeu.
Unele din fenomenele spiritiste, ca: mişcarea Spiritele rele, adică cele încărcate de păcate sau de
meselor* a paharelor, a psihografului etc, se explică prin defecte morale, se întorc din invizibil şi se reîncarnează
puterile sufleteşti sau oculte, cuprinse sub denumirea de odată, de două sau de mai multe ori, până ce vor merita
forţe magnetice sau magnetism animal. Altele, ca: poves- prin faptele lor să intre în sfere şi să guste fericirea. Lipsa
tirea sau descrierea de evenimente petrecute, dar care aducerii aminte într-una din vieţi de ceea ce a fost şi ceea
par necunoscute de el în stare de veghe etc, îşi au ex- ce a făcut în viaţa sau vieţile precedente, spiritiştii o
plicaţia în subconştientul asistenţilor sau al mediumului. explică prin aceea că în fiecare viaţă omul are alt corp şi
Altele, ca vederea la distanţă sau telepatia îşi au alt creier. Totuşi, ei citează şi cazuri excepţionale şi
explicaţia în undele sau razele mintale ale mediumului.
foarte rare de asemenea aduceri aminte.
Cele mai multe dintre ele sunt autosugestii ale asis-
Creaţie, păcat original, demoni, munci veşnice pentru
tenţilor sau scamatorii ale mediilor5). 4. Doctrina
cei răi nu există, ci sunt născociri ale ignoranţei. Aceste
spiritistă.
învăţături contra Evangheliei au atras spiritismului con-
Omul constă din trei elemente: corp, perispirit şi suflet.
damnarea din partea Bisericii romano-catolice. Biserica
Corpul este compus din materie ponderabilă şi
noastră, mai tolerantă şi mai prudentă, n-a luat încă o
trecătoare. El îndeplineşte funcţiile vieţii animale sau
atitudine hotărâtă.
fiziologice. Perispiritul este ceva material şi spiritual în
acelaşi timp, s-ar putea zice mai bine o materie eterică. Nota 1. Necromanţia este un fel de vrăjitorie care pretinde că stă de vorbă
El se manifestă cu predilecţie în somn şi domină în spe- cu morţii spre a descoperi viitorul.
cial subconştientul. Prin el se produc şi explică şi Nota 2. Epopeea lui Ghilgameş este cea mai veche epopee pe care o
cunoaşte istoria literară. Este tradusă în româneşte de I.Mihălcescu,
fenomene zise oculte. Sufletul, numit şi corp mintal, este Bucureşti, 1920.
sediul funcţiilor psihice: al cugetării, al raţiunii, Nota 3. Melapsihica este o ştiinţă nouă, care se ocupă în special cu
cercetări despre spiritualitatea sufletului.
conştiinţei şi voinţei libere. Nota 4. Transa este somn hipnotic, în care - după limbajul spiritist - mediul
Moartea este despărţirea de trup a sufletului cedează învelişul său material (corpul) unui spirit, spre a se manifesta.
Nota 5. Un important studiu critic asupra spiritismului dă profesorul
împreună cu perispiritul. Corpul se nimiceşte, iar I.F.Buricescu în lucrarea sa: Misterele sufletului omenesc. Spiritism şi Meiliap-
sufletul, care de acum ia numele de spirit, împreună cu sihică. Bucureşti, 1934.
perispiritul, trăiesc un timp în lumea suprapământească
sau invizibilă. Ele comunică cu cei vii şi produc fenomene
... OCULTISMUL Ocultismul este, de altfel, un nume generic pentru o

întreagă serie de aşa zise ştiinţe. în el se cuprind - pe
1. Ocultismul (de la ocultum = ascuns, secret) sau lângă teosofie şi spiritism, pe care le cunoaştem deja, şi
esoterismul (de la ezotheros = intern, ascuns) este astrologia, fiziognomonia, hiromanţia, grafologia, car-
ştiinţa care pretinde că ar cunoaşte ceea ce este mai tomanţia, oniromanţia şi magia. Apoi, aproape fiecare
presus de experienţa obişnuită, adică ceea ce este din acestea are mai multe ramificaţii. Să le examinăm pe
necunoscut în natură şi în sufletul omului. Putinţa rând:
atingerii acestei ţinte este dată, după ocultişti, în 1. - Astrologia este, după o scurtă definiţie, ştiinţa
simţurile noastre hiperfizice sau în al şaselea simţ. despre influenţa exercitată de astre asupra lumii
Ocultismul ar data, după teoreticieni, chiar de la pământeşti şi în special asupra omului sau ştiinţa deter-
începutul omenirii, fiind făcut cunoscut omului de zei sau minismului material şi psihologic.
îngeri căzuţi. El s-ar fi păstrat şi transmis în mod După astologi, fiecare zi a săptămânii stă sub
misterios din generaţie în generaţie, ascuns sub vălul dominaţia unei planete: luni sub a Lunii, marţi sub a lui
credinţelor, titlurilor şi simbolurilor vechi, cunoscute Marte, miercuri sub a lui Mercur, joi sub a lui Jupiter,
numai de cei iniţiaţi. Adepţilor săi, el le promite des- vineri sub a Venerei, duminica sub a Soarelui. Cum
coperirea adevărului primitiv ce stă la originea oricărei vedem soarele şi luna sunt considerate ca planete, ceea
religii şi filosofii, pârghia care ridică toate forţele naturii, ce e fals; şi când s-au descoperit cele două planete noi,
cheia care descuie lacătul secretelor lumii. Ceea ce ni s-a socotelile astrologilor s-au încurcat.
păstrat din ocultismul vechi se datorează - zic ocultiştii Fiecare din aceste planete influenţează într-un
-lui Hermes Trismeghistos, adică "cel de trei ori prea anumit fel asupra celor ce se nasc în ziua pe care ea o
mare". domină. Astfel, cei care se nasc luni sunt vizionari,
Se numeşte astfel deoarece el ar fi întemeietorul nervoşi, egoişti, leneşi, predispuşi la paralizie, somnam-
religiei, al filosofiei şi al ştiinţei egiptene. De la el au bulism, etc. Cei care se nasc marţi sunt firi voluntare,
rămas trei lucrări sau trei cărţi ocultiste. energice, eroice etc, şi aşa mai departe în celelalte zile.
Trebuie însă ştiut că un Hermes Trismeghistos n-a Dar firea sau caracterul muritorului nu este deter-
existat în realitate, ci sub acest nume se înţelege zeul minată de ziua în care el s-a născut, ci şi de aceea în care
grecesc Hermes, corespunzător lui Tot al egiptenilor, a fost conceput şi zodia, adică de constelaţia, în timpul
însuşi cuprinsul cărţilor nu este de origine egipteană, ci căreia s-a născut, pentru că fiecare zi a anului stă sub o
grecească, şi este de dată relativ recentă, datând din constelaţie. De observat că lunile zodiacale nu
veacul III al erei creştine. corespund întocmai cu cele solare. Astfel, ianuarie ţine
de la 20 ianuarie, la 18 februarie şi stă sub constelaţia sau
zodia Vărsătorului; februarie ţine de la 19 februarie la 20
martie şi stă sub zodia Peştilor; martie ţine de la 21
fluenţa aceleiaşi planete şi a aceleiaşi constelaţii? Deja
martie la 19 aprilie şi stă sub zodia Berbecului şi aşa mai
din vechime, filosoful sceptic Sextus Empiricus a pus
departe.
întrebarea: "S-au născut oare toţi câţi mor într-o
Fiecare constelaţie exercită, ca şi planetele, o catastrofă în aceeaşi zodie?"
anumită influenţă asupra celor ce se nasc în timpul 2. Fiziognomonia este ştiinţa care susţine că se poate
dominaţiei lor. De exemplu cei născuţi în zodia ghici, după întreg exteriorul cuiva, caracterul său moral,
Vărsătorului au fizic slab, sunt expuşi la boli spasmotice, structura sa sufletească.
dar sufleteşte sunt discreţi, mistici, altruişti, cu gusturi O legătură între înfăţişarea exterioară şi specificul
artistice, voinţă fermă, răbdare, pasiuni violente etc. Cei sufletesc există, deoarece nu se poate tăgădui existenţa
născuţi în zodia Peştilor sunt predispuşi la ulcere, unei fizionomii a rasei umane, fizionomii naţionale şi
artritism şi moarte silnică, iar sufleteşte sunt mici la familiale, apoi a copilăriei, a tineretului şi a bătrâneţii, a
suflet, nestatornici, indolenţi etc. bărbatului şi a femeii etc. Trebuie să existe deci şi putinţa
Rezultanta combinaţiei influenţelor constelaţiei şi a cunoaşterii sufletului după anumite criterii somatice,
planetei sub care cineva s-a născut constituie horoscopul, înţeleptul Solomon a zis: Cum se reflectă în apă figura
în care astrologii susţin că se poate citi ca într-o carte celui ce priveşte în ea, aşa şi sufletele oamenilor în ochii
deschisă, tot trecutul şi viitorul acelei persoane, ceea ce înţeleptului (fiziognomonistului).
nu este adevărat. Acest raport între fizic şi psihic este însă relativ, cum
Astrologia a fost mult cultivată în vechime şi anume o recunoaşte un fiziognomist (Rabat): Virtutea
întâi la asiro-babilonieni şi indieni, după aceea la egip- înfrumuseţează şi urâţeşte pe om, zice el. Totuşi, poţi
teni, greci şi romani, iar în Evul Mediu de arabi, precum întâlni urâţi plini de calităţi, şi femei frumoase care sunt
şi de popoarele din apusul Europei, în special de italieni. foarte rele.
Din ea s-a născut Astronomia şi Meteorologia, şi prin Dacă Fiziognomia se mărgineşte numai la observaţii
Astrologie se înţelege astăzi numai partea ei divinatorie, asupra craniului, ia numele de Frenologie. Dacă se
căreia câţiva savanţi apuseni, ca Paul Flambert, Barlez, mărgineşte la studierea mâinii, se cheamă Hirologie.
Brieux, Kraft, si alţii, au căutat să-i dea caracter strict Frenologia sau Craniologia a făcut obiectul studiului
ştiinţific, fără a reuşi. Căci, dacă baza şi punctul de şi cercetărilor a doi mari anatomişti, Galil) şi Broca 2), şi
plecare al Astrologiei sunt admisibile, deoarece nu se a luat după câtva timp formă ştiinţifică. Aceşti doi
poate tăgădui influenţa mediului şi al condiţiilor fizice învăţaţi, plecând de la observarea particularităţilor
din momentul concepţiei şi al naşterii oricui asupra craniului, au format faimoasa teorie a localizării
caracterului sau destinului său, totuşi concluziile la care funcţiilor cerebrale, teorie care a fost infirmată de obser-
ajunge Astrologia §i precizările ce ea le dă sunt pur fan- vaţiile făcute în războiul mondial asupra creierului
teziste. răniţilor.
Pentru ce nu sunt absolut la fel toţi câţi se nasc în
aceeaşi zi a săptămânii din aceeaşi lună, adică sub in-
Hirologia este pe cale de a lua caracter ştiinţific sub în Istoria Sfântă, ca visul lui faraon cu cele şapte vaci
numele de Dactilomanţie sau Digitomanţie, adică de grase şi şapte slabe, explicat de Iosif; visul împăratului
studiu al amprentelor digitale sau al acelor linii ce se Nabucodonosor cu o statuie minunată, explicat de
întipăresc pe orice obiect când îl atingem cu degetele, proorocul Daniel; visul dreptului Iosif de a se refugia în
care variază de la individ la individ şi de care se folosesc Egipt cu pruncul Iisus şi cu mama lui etc.
poliţiştii ca să descopere criminalii. Cei mai vechi credeau că visele profetice erau o des-
3. Hiromanţia este arta sau ştiinţa ghicirii sufletului coperire a zeilor. Ocultiştii explică visele ca o comunicare
şi a destinului cuiva după forma mâinii, a degetelor, a a spiritelor făcută prin intermediul corpului astral.
unghiilor, a liniilor din palmă etc. Hiromanţii moderni, Psihologii le atribuie diferitelor cauze fiziologice, iar
cu pretenţie de oameni de ştiinţă, susţin că hiromanţia se Biserica le atribuie lui Dumnezeu.
întemeiază pe anatomie, fiziologie şi psihologie şi au 7. Magia sau vrăjitoria este totalitatea mijloacelor
oarecare dreptate, pentru că între trup şi suflet este o misterioase prin care omul poate dispune de puterile
strânsă legătură în fiinţa omenească. ascunse ale naturii, de spirite şi de însăşi divinitatea. Ca
Aceste legături nu sunt încă deajuns de cunoscute şi atare ea cuprinde în sine toate ştiinţele oculte şi este
concluziile şi prezicerile hiromanţiei, aşa cum se practică numele vechi al ocultismului, iar numele popular îi este
ea, sunt arbitrare şi dubioase. de vrăjitorie.
4. Grafologia este studiul raporturilor ce există între După cum are ca scop să facă bine sau rău, magia, ia
scrisul cuiva şi caracterul său. Cu tot aerul de ştiinţă numele de albă, sau negră. Aceasta din urmă se mai
ce-şi dă, grafologia este şi rămâne ceva ce pluteşte în vag. numeşte şi teurgie. Mijloacele de care se serveşte şi una
5. Cartomanţia este prezicerea viitorului din aşa zisa şi alta sunt practicile magice care constau din amulete şi
"dare în cărţi de joc". Deşi se cunosc unele preziceri talismane, inele, baghete şi oglinzi, ierburi, pietre, par-
celebre, totuşi nu se poate da nici o crezare cartomanţiei. fumuri magice, descântece, aşa zisele farmece de tot
Iar prezicerile care se împlinesc trebuie atribuite felul, necromanţie, pacte, invocarea diavolilor, satanism,
puterilor divinatoare necunoscute ale sufletului vampirism etc.
omenesc, pe care le posedă în mare măsură, cu ajutorul O ramură a magiei este alchimia, oare urmărea trei
celui rău, unii ghicitori sau ghicitoare în cărţi. scopuri himerice: să facă aur din alte metale, să găsească
6. Oniromanţia este interpretarea viselor. Ex un elixir care să vindece orice boală şi să creeze viaţă prin
travaganţa viselor şi coincidenţa ce se observă adesea mijloace magice. Ea a adus totuşi oarecare servicii
între ele şi evenimentele ulterioare au impresionat adânc chimiei şi terapeuticii.
omenirea de totdeauna şi au determinat din vechime pe Tot magie este §i Cabalistica, numită şi magie înaltă
înţelepţi să le caute explicaţia. Au impresionat si im care pretinde că explică totul prin numere, cărora le
presionează în mod special visele premonitorie sau atribuie putere ocultă şi este arta corespondenţei
profetice. Asemenea vise sunt, de exemplu, cele amintite secrete, a legii analogiei, a forţelor fluide necunoscute, a
împărăţiei cuvântului etc. Ea este cea mai complicată
dintre ştiinţele oculte şi este socotită de ocultişti ca o francmasoneriei şi că ea era organizată atunci, pe vremea
coroană a ocultismului. lui Solomon, aproape la fel ca azi. Dar, chiar
francmasonii mai luminaţi recunosc, că această legendă
Nota /.-T.F.Gall, naturalist german de la începutul veacului trecut, a făcut nu era cunoscută în cercurile lor înainte de veacul al
mare vâlvă cu fixarea zonelor cerebrale ale diferitelor funcţiuni, fnsuşiri,
aptitudini etc. sufleteşti.
Nota 2. Paul Broca (1824-1880) mare chirurg francez, a fost şi
XVIII, şi că s-a născocit, după toată probabilitatea, spre
întemeietorul şcolii antropologice franceze. a se da mai mare însemnătate şi mai mult fast noului
înfiinţat grad de maestru 1).
Alţii susţin că obârşia francmasoneriei s-ar trage de
la aşa zişii zidari liberi ori cioplitori de pietre ornamen-
FRANCMASONERIA tale şi constructori ai domurilor monumentale din evul
mediu, dar e fapt nediscutat că aceşti zidari n-aveau
Cuvântul francmason înseamnă zidar liber, iar nimic din organizarea francmasoneriei propriu-zise 2).
francmasoneria sau masoneria, este o societate secretă, Cât despre părerile că francmasoneria ar fi aşa de
care poartă acest nume, deoarece în organizaţia şi în veche ca şi omenirea şi că deci Adam sau chiar Dum-
ritualul ei se serveşte de unelte de care se folosesc zidarii, nezeu ar fi fost cel dintâi francmason, sau că ea şi-ar avea
ca de exemplu: de mistrie, echer, ciocan, dreptar, compas obârşia în misterele religiei grecilor şi egiptenilor, sau din
etc, pe care le interpretează în mod simbolic şi împarte ordinul templierilor sau al crucii trandafirii (roza), etc,
pe membrii ei în trei grade sau trepte, cărora le dă acestea nu pot justifica întru nimic numele de
numele de: ucenici, lucrători şi maeştri. francmason, nici întrebuinţarea uneltelor masonice în
îndreptăţirea acestei numiri o întemeiază scribii francmasonerie 3).
francmasoni în două feluri:
Unii susţin că francmasoneria îşi are originea de la Obârşia sigură a francmasoneriei datează din anul
1717 şi ţara în care s-a organizat prima dată este Anglia.
Hiram, arhitectul templului lui Solomon. Numirea de
De la introducerea reformei religioase scăzuse şi în
Iachim şi Boaz a celor două coloane din templul masonic,
Anglia, ca şi în alte ţări, zelul credincioşilor şi al com-
cum se numeau şi coloanele din faţa templului lui
unităţilor pentru înălţarea de monumentale clădiri
Solomon, legenda ce circulă printre francmasoni şi se
religioase. Aceasta a avut ca urmare decăderea breslei
predă ucenicilor la primirea în lojă, că adică Hiram a fost zidarilor liberi, care nu mai găseau de lucru decât prea
ucis de-trei ucenici zidari, pentru că el n-a vrut să le spună puţin.
şi lor cuvântul de ordine al maeştrilor, precum şi sim- în aceste împrejurări critice pentru ei, Teofil
bolismul unora din riturile masonice, ar fi dovada de Desaguîiers, predicatorul reformat al Curţii regale,
necontestat, că aceasta este obârşia adevărată a predicatorul James Anderson şi arheologul George
Payne, îşi propuseseră să dea breslei zidarilor liberi altă
menire şi anume: zidirea unui templu spiritual în inima
omului prin cultivarea a ceea ce este bun, nobil şi frumos, ci se înfiinţa o mulţime de noi şi felurite genuri de.
cu alte cuvinte o moralitate fără religie, deci atee şi masonerie de către isteţii urmaşi ai lui Iuda.
întemeiată numai pe raţiune. Astfel, în anul 1756, evreul Ştefan Morin puse în
Patru societăţi de zidari liberi se întruniră la 24 Iunie ordine cele 25 grade ale masoneriei templierilor şi le
1717, într-un restaurant din Londra, puseră bazele introduse în America, unde alţi evrei masoni, ca să poată
societăţii of free Slanes Masons şi consimţiră să crea venituri mai mari lojelor, le ridicară la 33, cum au
urmărească scopul propus de cei trei bărbaţi. Aceasta a rămas până astăzi. Un alt evreu, celebru escroc losef
fost ziua întemeierii francmasoneriei albastre sau Balsamo, cunoscut sub numele de graful Cagliostro
englezeşti, ori începutul lojelor Sfântului Ioan, cum s-a (f 1795) a înfiinţat francmasoneria coptică, cu 90 de
mai numit ea, în amintirea Sfântului Ioan Botezătorul, a • grade, şi a primit în loji şi pe femei. Alţi trei evrei, fraţii
cărui naştere se serbează în ziua de 24 Iunie 4). Bedarride din Avignon au înfiinţat francmasoneria
Ideile masonice au prins repede şi s-au răspândit cu numită Misraim, tot cu 90 de grade şi cu idei cabalistice
iuţeală în toate ţările din apusul Europei, câştigând un cu totul bizare5).
mare număr de membri în special din pătura cultă a Amestecul şi rolul jidovimii în masonerie se vede şi
societăţii şi chiar dintre capetele încoronate. din aceea că în fruntea lojilor din toată lumea stau evrei
Francmasoneria s-a schimbat însă la faţă şi a hiat îndată şi numărul cel mai mare al membrilor lor îl formează
înfăţişări diferite şi a urmărit alte scopuri, datorită jidovimea.
elementului evreiesc care a pătruns în ea şi a aservit-o După obârşie, francmasoneria nu este dar ceva care
intereselor lui naţionale. să impună prin vechimea sa, iar trecutul ei este pătat de
într-adevăr, evreii, care au pus stăpânire în toate crimă şi sânge. în ţările catolice şi mai cu seamă în
ţările, pe finanţe, industrie, comerţ, presă, etc, nu puteau Franţa, francmasoneria a luptat cu orice fel de arme
lăsa să le seape din mână un instrument de dominaţie aşa împotriva Bisericii şi a monarhiei. Enciclopediştii şi mai
de minunat cum avea să fie masoneria încăpută pe toţi făuritorii şi capii marei revoluţii au fost francmasoni.
mâinile lor. Otrava ateistă din însuşi embrionul masonic Intrigile pe care ei le-au ţesut, calomniile pe care le-au
trebuia întreţinută şi exploatată în profitul iudaismului. pus în circulaţie şi, în genere, mijloacele de care s-au
Se amestecară deci în înăcritul aluat al francmasoneriei servit, ca să doboare pe Măria Antoaneta, vor rămâne
principii dizolvante din Talmud, din Cabală şi din magie, pentru totdeauna o pată neştearsă pe numele de
s-a dat simbolurilor cultului altă interpretare, adecvată francmason 6).
noilor scopuri puse mişcării masonice, s-au introdus ca în revoluţiile franceze din 1848 şi 1870 francmasonii
termeni de exprimare cuvinte ebraice şi francmasoneria şi-au avut partea lor, iar dezastrul Franţei în al doilea
a fost tranformată curând în Sinagoga Satanii. război se datorează în întregime comunismului, care este
Nu numai că se deforma cu totul francmasoneria opera masoneriei.
originară, destul de hibridă de la primele ei începuturi,
Revoluţiile care au desfiinţat monarhia şi au TEOLOGIA LUPTĂTOARE 169

proclamat republica în Portugalia, în Rusia şi în Spania, simbolizează ştiinţa vie, a vieţii sociale şi anume: drep-
sunt tot opera francmasoneriei şi, după socotinţa unor tarul are să slujească la măsurarea dreptăţii, iar com-
istorici, niciuna din revoluţiile care s-au produs de la pasul la întinderea iubirii de oameni a noului
veacul al .XVIII încoace nu s-a făcut fără amestecul francmason7).
criminal al lojelor masonice. - După ce se mai săvârşesc unele acte simbolice şi se
Organizarea francmasoneriei variază puţin de la un fel pun la probe ciudate, ca să se vadă dacă are curaj şi e
de masonerie la altul şi de la o ţară la alta. în esenţă, ea statornic în hotărârea de a intra în francmasonerie,
se reduce la următoarele:
novicele depune jurământul de credinţă în masonerie şi
- Unităţile în care sunt grupaţi membrii se numesc
e proclamat membru al lojei8).
loje. Ceea ce sunt cluburile pentru partidele politice, sunt
- Ritualul acesta şi simbolismul lucrurilor şi actelor
lojele pentru masoni; în fruntea fiecărei loje stă un
venerabil, ajutat de un consiliu. Mai multe loje formează din care el constă variază la primirea celorlalte două
o mare lojă, condusă de un mare maestru, încojurat de grade ale francmasoneriei albastre, de lucrător şi
venerabilii lojilor componente. maestru, se complică şi schimbă cu totul la gradele
- Intrarea în francmasonerie se face prin primirea superioare, în special la primirea gradelor 18 şi 33, spre
novicelui în lojă cu un anume ceremonial, sau în termeni a corespunde scopului ascuns al francmasoneriei şi mij
masonici, potrivit ritualului. loacelor cunoscute numai membrilor acestor grade su
- Novicele este introdus în încăperea numită perioare pentru atingerea scopului urmărit de ea şi prin
"templu", legat la ochi şi numai după ce i se pun diferite ei:
întrebări, este dezlegat, ca semn că, intrând în lojă, a Ce este francmasoneria?
trecut din întuneric la lumină. Aici se observă mai întâi Căutând să stabilim semnificaţia cuvintelor
un tablou care înfăţişează cerul înstelat, un glob francmason ^{francmasonerie saumason şimasonerie, am
pământesc, un ghiveci cu o floare, un craniu omenesc, o zis la începutul capitolului, că francmasoneria este o
carte deschisă, un dreptar şi un compas. După inter societate secretă şi am arătat de unde-i vine numele. Dar
pretarea masonică, aceste lucruri ar avea următoarea aceasta nu ne spune nimic despre ceea ce este ea, care-i
semnificaţie: este fiinţa.
- Cerul, pământul cu floarea şi craniul simbolizează Uniunea masonică - zice o carte de instrucţiuni pentru
natura de deasupra, împrejurul şi dedesubtul nostru şi francmasoni - este comunitatea nevăzută, mai presus de
formează toate la un loc primul izvor al cunoştinţei graniţe, de rasă, de culoare, de naţionalitate, de clase, de
omeneşti. Cartea, care uneori este Biblia, simbolizează stări, într-un cuvânt de toate deosebirile dinafară dintre
ştiinţa. Dar pentru că ştiinţa din cărţi e un lucru mort, se oameni, care trece anume chiar peste deosebirile dinăuntru
pune în mâna novicelului un dreptar şi un compas, care de credinţă religioasă, de confesiune şi concepţie despre
lume - a tuturor personalităţilor din trecut, prezent şi viilor,
care s-au străduit pentru înnobilarea lor şi desăvârşirea Mai întâi, pentru ce este secretă masoneria, pentru ce
omenirii9). nu lucrează la lumina zilei, dacă n-are nimic de ascuns,
Definiţia aceasta este o copie ad-literam a definiţiei dacă nu urmăreşte alt scop şi nu se serveşte de alte
Bisericii creştine, sub forma de comunitate, cu însuşirea mijloace decât de cele mărturisite, care n-au pentru ce să
specială de nevăzută, cum o înfăţişează protestantismul. fie tăinuite ?
Aceasta o accentuează şi mai bine aceeaşi carte de in- Apoi, neţinând seama de deosebirile dinafară dintre
struire masonică prin cuvintele: oameni, de: graniţe, rasă, culoare, naţionalitate, clase şi
"Conştiinţa curat masonică se vădeşte, indiferent de stări, francmasoneria pretinde că lucrează pentru
semnele dinafară de recunoaştere dintre membrii întronarea în lume a celor trei principii ale marii revoluţii
lojelor, numai prin faptele morale izvorâte din dragostea franceze: libertate, egalitate şi fraternitate şi că dă
de oameni, fapte care sunt comune tuturor oamenilor dovadă în activitatea ei de cea mai largă toleranţă... Dar
nobili, fie că se numesc, ori nu, francmasoni. întocmai iată, după propria lor mărturie, ce sunt libertatea,
cum Biserica creştină vorbeşte de o "comunitate a egalitatea şi fraternitatea masonice:
sfinţilor" şi înţelege prin ea societatea nevăzută, curat "Libertate. Arma atotputernică, cu care noi am
spirituală, care se întinde şi dincolo de moarte, a tuturor răsturnat lumea, înseamnă independenţa fără margini şi
pioşilor care stau în slujba Dumnezeirii, ceea ce constitue fără restricţii, sustragere de la orice autoritate; înseamnă
cel mai mare merit al lor, tot astfel şi francmasoneria libertatea spiritului, care nu poate fi stânjenită de nici o
recunoaşte comunitatea nevăzută a tuturor celor ce revelaţie; înseamnă independenţa voinţei, care nu se
voiesc binele, mai presus de orice graniţă de spaţiu şi de supune nici unei puteri, care nu recunoaşte nici rege, nici
timp. Veşnic, adică având putere din cel mai cărunt Dumnezeu...
trecut, în timpul de faţă şi în cel mai îndepărtat viitor, este Cu ajutorul libertăţii, ca pârghie, şi al pasiunilor
numai binele moral. Binele însă, îndeplinească-se în as- omeneşti, ca punct de sprijin, noi vom răsturna pentru
cuns, pe nevăzute, aşa ca să nu ştie stânga ce face dreap- totdeauna pe regi şi pe preoţi, aceşti duşmani neînduplecaţi
ta" 10). ai neamului omenesc, mai funeşti pentru omenire decât
Dacă francmasoneria ar fi ceea ce rezultă din aceste tigrii pentru celelalte animale" ri).
două citate, ar însemna că ea este o societate Iată-i pe francmasoni proclamându-se, pe temeiul
filantropică, de o impunătoare înălţime morală, având principiului de libertate, anarhişti şi atei, duşmani
numai neajunsul de care suferă orice morală, care nu se neîmpăcaţi ai monarhiei şi ai religiei! Iată-le toleranţa
bazează pe religie, adică de a nu-şi putea ajunge şi faţă de convingerile politice şi religioase ale celor ce nu
împlini scopul urmărit, oricât ar fi el de sublim. Dar fac parte din lojele lor!
francmasoneria este cu totul altceva decât ceea ce crede "Egalitate. Instrumentul atotputernic cu care noi am
instrucţiunea masonică, că ne înfăţişează. transformat lumea înseamnă, egalizarea proprietăţilor,
căci drepturile omului la pământul comun, ca cetăţean al
unei singure şi aceleaşi lumi, ca copil al unei singure şi
al unităţii universale şi declar că profesez negarea Iui
aceleaşi mame, sunt mai vechi şi mai sacre decât toate Dumnezeu şi a sufletului.
contractele şi decât tot timpul nescris, şi prin urmare
"Trecerea peste deosebirile dinăuntru de credinţă
aceste drepturi trebuie restabilite, iar contractele trebuie
rupte şi dreptul nescris trebuie desfiinţat" 12 >. Iată religioasă şiconfesiuni", trâmbiţată de masonerie ca un
comunismul sub forma lui cea mai nouă, bolşevismul act de mare largheţe de suflet din partea ei, ca o
justificat şi propovăduit de toţi ca principiu al egalităţii! binevoitoare îngăduinţă faţă de credinţa religioasă a
"Fraternitate. Făgăduinţa atotputernică cu care noi am celor ce bat la uşile hrubelor lor, se schimbă, deci, după
stabilit puterea noastră, înseamnă frăţia în depunerea jurământului de credinţă masonică, în ateism
francmasonerie, pentru a construi un stat în stat cu mij- cras, în tăgăduirea credinţei în Dumnezeu şi a sufletului.
loace şi cu funcţiuni independente de stat şi necunoscute însăşi formula: Marele arhitect al Universului, sub care
statului; frăţia în francmasonerie,/?e«i?ra a construi un stat pare a se adăposti în loji ideea de Dumnezeu, este o
deasupra statului, cu o unitate în cosmopolitism, cu o amăgire, o minciună sfruntată, pentru că iniţiaţilor la
universalitate care face ca francmasoneria să fie super- gradul 25 masonic ii se răspunde răspicat: "Marele ar-
oiară statului şi ca să-l conducă; frăţia în francmasonerie, hitect al Universului, în onoarea căruia arde tămâia
pentru a construi un stat în contra statului, atâta vreme cât lojelor şi atelierelor, nu este Dumnezeu ci îngerul
vor mai exista armate permanente care sunt instrumente luminii, geniul muncii, spiritul focului" 14). Dar dacă nu
de apărare, principii parazitare, piedică a oricărei există Dumnezeu şi suflet, nu există, după legea
înfrăţiri. Prin ajutorul fraternităţii, ca pârghie, şi prin masonică, nici înger, geniu sau spirit, ci aceste expresii
urile omeneşti, ca punct de sprijin, noi vom face să piară sunt vorbe goale, cărora nu le corespunde nimic real.
pentru totdeauna parazitismul şi represiunea armată, După alţii Marele arhitect al Universului este însăşi
această ciumă nepotolită, această groază sălbatică a francmasoneria, care se intitulează cu emfază şi Marea
neamului omenesc"13). asociaţie de distrugere universală. După această inter-
Iată proclamata ura împotriva armatei, ca pretare, literele D.G.A.D.U. care reprezintă, pentru
susţinătoare a ordinei de stat, în numele fraternităţii (?) profani iniţialele cuvintelor franţuzeşti: "Du Grand Ar-
masonice! chitect de l'Univers", sunt pentru francmasoni iniţialele
Următorul jurământ rezumă şi accentuează cuprinsul francmasoneriei: "De la Grande Association Destructive
libertăţii, egalităţii şi fraternităţii masonice: Jur să nu am Uniyerselle" 15>.
alfâ patrie decât patria universală... Jur să combat fără în fine, după concepţia materialistă despre lume a
cruţare totdeauna şi pretutindeni: hotarele naţiunilor, masonismului, Dumnezeul masonilor este Natura, sau,
hotarele moşiilor, ale caselor şi ale atelierelor, precum şi mai exact, Omul, căci iată mărturisirea ce face un mare
graniţele familiilor. Jur să pun la contribuţie întreaga mason evreu:16) Cred în eterna Materie Mamă... şi în Om,
mea credinţă pentru triumful nesfârşit al progresului şi Fiul ei iubit... Care din materie s-a zămislit şi din
Pământul, ce-l susţine şi-1 hrăneşte, s-a făcut..."
Pentru răspândirea ateismului in lume, Nota1. Vezi articolul: Din trecutul francmasoneriei de preotul I. Mihălces-
francmasoneria duce o înverşunată luptă făţişă. "Război cu, publicată în revista Biserica Ortodoxă Română, anul XLI (1923), seria II,
No. 12, pag. 891
lui Dumnezeu! Ură lui Dumnezeu!" a striga în plin Nota 2. Idem, ibidem.
congres international un cunoscut mason 17), iar un alt Nota 3. Aiureala că Adam sau însuşi Dumnezeu ar fi cel dintâi francmason
mason a spus: „Infamul este Dumenzeu. Trebuie sa a fost pusă în circulaţie de masoneria numită misraism, aceea care a fost
înfiinţată de fraţii Bedarride din Avignon. Ea a fost susţinută şi însuşită
zdrobim infamul” 18). -mirabile dictum - de Lessing.
- Cu misterele religiei greceşti şi egiptene şi îndeosebi întrucâtva cu
Cum masoneria este dirijata de evrei, razboiul dus de misterele eleusinice, mai mult cu ale Cybeiei şi foarte mult cu ale Isidei, au
asemănare probele la care se supun iniţiaţii în unele loje masonice. Dar
ea este indreptat cu indarjire speciala impotriva originea masoneriei nu este aşa de veche şi asemănările nu sunt concludente.
Creştinismului. "Dogmă jidovească şi spiritul jidovesc, De la templieri a împrumutat francmasoneria multe şi a existat chiar un sistem
de masonerie templierică, cu mai multe ramificaţii. Nici la templieri nu trebuie
teorie şi realizare, totul este îndreptată împotriva căutată originea întregii francmasonerii, pentru că ea în esenţă diferă mult de
Bisericii Creştine, împotriva ei si si numai împotriva organizaţia templierilor. Cu Crucea roză, francmasoneria are prea puţine note
ei si a capului ei nevăzut, Iisus Hristos, este strigătul comune, aşa, că nici în aceasta nu i se poate pune obârşia.
Nota 4. Vezi: Freimaurer-Lehrbuch fllr Br. der unabhăngigen deutschen
de alarma al unui eminent scriitor creştin 19). Grossloge: Freimaurer-verband zur aufgehenden Sonne, von Br. (uder)
Evangheliile trebuie arse - scrie un rabin - fiindcă Rodolph Penzig, Ehrenmeister der Loge": Zur MorgenrOte". Orient, Berlin,
paganismul este mai pujin periculos pentru credinţa z. Z. Grossmeister der F. Z. A." la preotul I. Mihalcescu, op. cit. pag. 892.
Nota 5. Francmasoneria albastră, cu cele trei grade ale sale, n-a mai
evreiasca decât Creştinismul. 20) mulţumit mania gradelor şi a fost considerată ca un simplu noviciat care
Razboi de moarte crestinismului! răcneşte un mason pregătea pentru gradele superioare. S-a înfiinţat, astfel, o nouă
21). Trebuie sa extirpăm lepra devorantă a Creştinis- francmasonerie numită scoţiană, care la rândul ei a fost considerată ca un
grad intermediar între francmasoneria albastră şi între sistemele gradelor
mului, tipa altul 22). Va veni vremea -cobeşte un superioare. Acestea sunt trei: 1. al templierilor, cu alte patru sisteme
înverşunat mason - când crucile şi icoanele vor fi divizionare: sistemul capitolului de Clermont, sistemul strictei observanţe,
aruncate in foc, potirele şi vasele sfinte schimbate în sistemul clericaratului şi sistemul suedez sau creştin; 2. sistemul crucii tran-
unelte folositoare, bisericile prefacute in Sali de dafirii (roze) 3. sistemul egiptean cu subdiviziunile: sistemul coptic, sistemul
misraim şi sistemul sau ritul memfitic. Pentru amănunte vezi Preotul I.
concert, de teatru, sau de adunari si, cand n-ar putea Mihalcescu, op. cit. pag. 892-895.
sluji unui asemenea scop, in hambare de grane si grajduri Nota 6. Vezi Louis Dastfi: Mărie Antoinelle et Ie complot maconique, Paris
de cai. 1910, volum din "Bibliotlie'que d'Etudes de Soci6t6s secretes", la preotul I.
Mihalcescu, op. cit. pag. 896.
Nota 7. Numărul şi felul obiectelor ce se află în loji variază.
Astfel, în jurul mesei se mai află 7 sfeşnice, pe perete un covor cu diferite
Sa nadajduim, ca va veni o zi, cand multimea, luminata desene, jar de o parte şi de alta, spre nord şi sud, la mijlocul lojei, sunt 2 stâlpi
care poartă numele ăelacliiin şiBoaz, cum se numeau cei 2stâlpi sau coloane
de astadata, se va minuna, cum de nu s-au savarsit de din faţa templului lui Solomon. lachim este cuvântul de recunoaştere între
mult o asemenea prefacere. Se va face atunci tabula rasa ucenici, iar Boaz între lucrători.
din tovaraşii popimii» 23). Cobirea s-a împlinit întocmai Nota 8. Ritualul complet al intrării în lojă 1-a dat Tolstoi în romanul său
Război şi pace, când descrie intrarea în francmasonerie a prinţului rus Petre
de bolşevismul rusesc şi de revoluta spaniolă, şi unul si Bezuhoff şi este redat şi de preotul I. Mihalcescu în articolul: Despre simbolis-
alta roade înveninate ale francmasoneriei. mul şi ritualul masonic din Revista Biserica Ortodoxă Română, anul XLI
(1923), seria II, Nr. 14, pag. 1021-1025.
Ritualul primirii în lojă variază de la grad la grad şi chiar pentru
acelaşi grad de la un sistem la altul. Pentru ucenicj simbolurile se iau din
natură, pentru lucrător din meşteşugul zidăriei, iar pentru maestru din
împărăţia luminii. BRAHMANISMUL
Jurământul care este depus de masoni variază, probabil, de la un grad
la altul şi, în amănunt, poate şi de la un sistem masonic la altul. Iată un
formular care se depune de ucenici, după toată probabilitatea, în toate 1. Brahmanismul este una din vechile şi multiplele
lojele de toate riturile: faze prin care a trecut religia indienilor. Numele şi-1 trage
Jur în numele Arhitectului suprem al tuturor lumilor, să nu
descopăr niciodată secretele, semnele, cuvintele, învăţăturile sau de la zeul suprem al acestei religii, care se numeşte
practicile Brahma.
francmasonerie! şi să păstrez tăcere veşnică asupra lor. Făgăduiesc şi
jur să nu trădez niciodată nimic din acestea nici prin scris, nici prin viu Brahma nu este o fiinţă sau o putere naturală, ceva
grai, nici prin gesturi, nici să pun pe altcineva să scrie, să litografieze, să real, ci o simplă abstracţie: personificarea spiritului
graveze, să tipărească ceva, să nu dau în vileag în nici un fel ceea ce mi s-a rugăciunii sau a pietăţii. Contopit cu Athman, sufletul
descoperit până în această clipă, sau mi se va descoperi în viitor. Dacă nu
mă voi ţine de cuvânt, mă oblig să mă supun la următoarea pedeapsă: lumii, el este socotit drept spiritul, esenţa lumii zeilor şi
să mi se ardă buzele cu fier înroşit, să mi se taie o mână, să mi se smulgă a oamenilor, substanţa care cuprinde în sine tot ce există.
limbii din gură, să mi se reteze gâtul, cadavrul meu să fie spânzurat în lojă
în timpul primirii unui nou frate, iar după aceea să fie ars şi cenuşa El se află doar în cer, ca şi pe pământ şi pretutindeni. Din
aruncată în vânt.
Teribilă şi criminală siluire a conştiinţei să juri că nu vei destăinui ceea
cauza abstracţiei sale, nici o denumire nu este adecvată
ce încă nu ţi s-a spus! pentru el, nici o descriere potrivită. Pronumele
Nota 9. Vezi: Preotul I. Mihălcescu, articolul Francmasonii şi
Biserica, pag.757. demonstrativ Tad = aceasta şi silaba mistică Om (extrasă
Nota 10. Idem, ibidem, pag. 758. din aom = ceea ce a fost, este şi va fi) se întrebuinţează
Nota 11. Vezi: Toma Petrescu: Conspiraţia lojelor. Francmasonerie
si Creştinism. Bucureşti, 1941, ediţia III, pag. 12,13. de regulă ca nume al celui fără nume.
Nota 12. Idem, ibidem, pag. 13. Vechii zei ai Indiei: Varuna, Mitra, Indra, Agni,
Nota 13. Idem, ibidem, pag. 13,14.
Nota 14. Idem, ibidem, pag. 47. Rudra şi alţiil) se pierd faţă de el, sunt numai manifestări
Nota 15. Idem, ibidem, pag. 31. trecătoare ale sale, deoarece Brahma este conceput în
Nota 1.6. Adriano Lemni, fost primar al Romei, şeful suprem al
francmasoneriei internaţionale, la T. Petrescu, op. cit. pag. 40. mod panteist, că adică nimic nu există în afară de el, ci el
Nota 17. Belgianul Lafargue, la T. Petrescu, pag. 41. este totul, iar ceea ce se pare că există emană din el, sunt
Nota 18. Francezul De Lanessan, fost ministru şi guvernator al
Indochinei la T. Petrescu, pag. 41. diferite înfăţişări ale sale şi pură iluzie.
Nota 19. Emmaniiel Bărbier, în lucrarea: Les injîlirations ma
$>niques dans l'Eglise, citat de T. Petrescu, pag. 43. Lumea este şi ea, potrivit acestei concepţii, emanaţie
Nota 20. Rabinul Tharphon, citat de Bernard Lazare în lucrarea sa
L'Antisemitisme la T. Petrescu, pag. 43.
din Brahma. Acesta a făcut mai întâi, şi numai prin
Nota 21. Fr. Viviani, la T. Petrescu, pag. 52. cuvânt, apa primordială şi a pus în ea sămânţa sa, care
Nota 22. GambeUa, la T. Petrescu, pag. 52. s-a prefăcut într-un frumos ou de aur, care a servit de
Nota 23. Neagu (Nagliel), în traducerea în română a lucrării
francmasonului Most: La Peste religieuse = (Ciuma religioasă), la T. locuinţă lui Brahma un întreg an al său 2). Desfăcut apoi
Petrescu, pag. 53, 54. în două prin cugetarea lui Brahma, oul a dat naştere
cerului şi pământului cu tot ce este în cer şi pe pământ.
Alteori raportul lumii faţă de Brahma este asemănat
cu firele de păianjen sau cu membrele unei broaşte ţes-
178
179
toase, care se întind şi se strâng după voia acestor două din coapsele lui, iar servitorii din picioare. Drepturile şi
vieţuitoare. Fiinţele şi lucrurile din lume sunt cu atât mai privilegiile de tot felul merg descrescând de la brahmani
curate mai bune, mai spirituale cu cât sunt mai aproape la meseriaşi. Servitorii n-au nici un drept, ci numai
de Brahma şrviceversa. datoria de a servi celelalte trei caste superioare, cum
Lumea este rea şi scăparea din mrejele ei sau picioarele servesc la susţinerea trupului. Mai prejos de
mântuirea constă în întorcerea în sânul lui Brahma, care servitori stă paria, ai căror membri sunt socotiţi că n-au
se face prin metempsihoză, adică sufletele oamenilor trec suflet şi sunt spurcaţi. De aceea nu au voie să locuiască
prin corpuri de fiinţe inferioare sau superioare, după în sate sau oraşe, ori să-şi formeze sate aparte, ci trebuie
păcatele ce au săvârşit sau virtuţile cu care au fost să trăiască prin păduri, prin peşteri, prin morminte
împodobiţi în viaţa pământească, până ce se purifică
părăsite etc.
desăvârşit, ca să se întoarcă în Brahma şi să se con-
In caz de necurăţie, când de exemplu cineva se atinge
topească cu el3).
de un cadavru sau de resturi omeneşti, trebuie să nu vină
Viaţa religioasă şi morală a brahmanismului constă în contact cu nimeni 10 zile, să mănânce orez crud şi să
în tot felul de practici severe, prin care se crede că omul doarmă pe pământul gol. După trecerea acestui timp,
poate obţine scurtarea metempsihozei. Astfel, toţi brahmanul se curăţă spălându-se cu apă, militarul
credincioşii sunt obligaţi să împlinească zilnic
punând mâna pe calul, armele sau elefantul său, iar
următoarele cinci datorii:
agricultorul pe boi.
a)- Să hrănească animalele şi îndeosebi păsările; b)- Anumite rugăciuni, care variază, de asemeni, de la o
Să fie ospitalieri faţă de oameni; c)- Să fie ospitalieri faţă
de spirite; d)- Să fie ospitalieri faţă de zei; e)- Să citească castă la alta, trebuie rostite în anumite ceasuri, timpuri
Vedele4). şi împrejurări, precum: la culcare, la sculare, dimineaţa
la începutul lucrului, la intrarea într-o cameră, la ieşirea
O altă datorie de împlinit este apoi aducerea de din casă, la aşezarea pe scaun, la mâncare, la strănutat,
sacrificii zeilor şi spiritelor, cât mai des. Sacrificiile con-
chiar şi formulele de salutare difereau de la o castă la
stau mai ales din substanţe alimentare: orez,lapte, unt,
grăsime şi băutura soma5). alta.
Totul era reglementat până în cele mai mici
Practicile impuse pentru pocăinţă şi curăţire, ca şi amănunte pentru fiecare castă. Mai ales în viaţa brah-
formulele de rugăciune, regulile de bună cuviinţă şi al-
manilor, nimic nu scăpa de la îngrijirea îmbrăcămintei, a
tele, variau de la o castă la alta, căci religia brahmană
împarte pe oameni în patru caste: a)- Brahmani sau părului şi a unghiilor până la ţinuta în timpul sacrificiului.
preoţi; b)- Militari; c)- Agricultori şi meseriaşi; d)- Ser- Astfel, brahmanul n-are voie să cânte, să sară, să joace,
vitori. să fugă, să scrâşnească din dinţi, să se scarpine în cap, să
mănânce carne, să bea băuturi ameţitoare etc.
Era credinţa că brahmanii au fost făcuţi din capul lui
Primul sfert al vieţii, brahmanul trebuie să-l petreacă
Brahma, militarii din braţele lui, agricultorii şi meseriaşii
studiind cărţile sfinte. In al doilea sfert al vieţii, trebuie
să se căsătorească, să dea naştere la copii şi să-i crească De fapt fiecare din ei îşi are adoratorii săi aparte şi
în mod exemplar. Când părul începe a-i albi, când ajunge in întreg convoi de zei în jurul său, constând din soţie,
bunic, adică în pragul celui de al treilea sfert al vieţii, ;opii, zei subalterni, genii, spirite, etc. Fiecare din ei are
brahmanul trebuie să se retragă în singurătatea pădurii. anume atribuţie faţă de lume: Brahma este creatorul,
Acolo trebuie să-şi lase părul şi unghiile netăiate, să se ftşnu, providenţiatorul, iar Siva, distrugătorul Înmii.
hrănească numai cu ierburi şi rădăcini, să citească necon- Brahma este adorat mai mult de clasa cultă şi de
tenit Vedele, să se arate binevoitor faţă de orice fiinţă eu preoţi. Poporul şi-1 închipuie cu patru capete şi patru
care vine în contact şi să facă tot posibilul să devină cu mâini. Cultul său este puţin răspândit.
totul nesimţitor faţă de impresiile din afară. Mai răspândit este al soţiei sale Sarasvati, zeiţa
In acest scop, trebuie să se rostogolească pe pământ ştiinţei, a elocinţei, a muzicii şi a culturii în general.
timp îndelungat, să meargă numai în vârful degetelor de Sărbătorirea ei se face o dată pe an şi mai ales de către
la picioare, să privească la soare ore întregi, să stea între tineretul şcolar, care-i aduce ca sacrificii, flori, orez şi
mai multe focuri, să se îmbrace în haine umede pe timp aromate.
de pjoaie etc. Vişnu este cel mai însemnat zeu al neobrahmanîs-
In sfârşit, în al patrulea sfert al vieţii, brahmanul avea mului. Pentru a izbăvi lumea de diferite mizerii, el s-a
să ducă viaţa de cerşetor. Acum are voie să-şi taie părul, întrupat de 10 ori în diferite fiinţe şi a venit pe pământ
barba şi unghiile. Rătăcind din sat în sat şi dintr-o provin- ca mântuitor. Astfel, o întrupare a fost într-un peşte, alta
cie în alta, cu traista de gât, cu bastonul într-o mâna şi cu într-o broască ţestoasă, într- un mistreţ, într-un pitic, etc.
un hârb în cealaltă, neţinând seama că i se dă mult sau Cea mai însemnată întrupare a sa este în persoana lui
puţin, bun sau rău, indiferent la toate, tăcut şi meditând Krişna, un erou a cărei viaţă legendară prezintă unele
numai la unirea sa cu Brahma, Brahmanul trăieşte restul mici asemănări cu viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hris-
vieţii sale în mijlocul lumii, dar cu totul desfăcut de ea. în tos 6).
această stare, brahmanul are conştiinţa contopirii sale în Siva este un zeu îngrozitor, a cărui locuinţă se crede
Brahma, a ajungerii la mântuirea deplină şi este în cul- că este în zăpezile veşnice ale Himalaiei, unde se îndelet-
mea fericirii. niceşte cu vânătoarea şi duce viaţă de ascet. El este
2. Brahmanismul panteist a încetat să existe de prin înfăţişat ca având trei ochi, din care al treilea este în
veacul V, î.d. Hr. Locul lui a fost luat de neobmhmanism frunte. Soţia sa, Kali sau Durga, e tot aşa de crudă ca şi
sau hinduism, care există şi azi. el. în plastică este reprezentată cu dinţii rânjiţi, cu limba
Brahma este şi aici divinitate, dar nu impersonală, ci scoasă, cu părul ciufulit, cu un şirag de cranii în jurul
personală, şi nu în fruntea tuturor zeilor, sau divinitate gâtului, cu mâinile pline de sânge, etc. Locuinţa ei este în
supremă, ci alături de alţi doi zei: Vişnu şi Siva. Toţi trei cimitire, a căror zeiţă este şi unde joacă cu duhurile
sunt reprezentaţi în arta plastică printr-un corp omenesc molimelor.
cu trei capete şi trei perechi de mâini.
Fiii lui Siva şi ai Ka\iei,Ganeşa şiKartikeia, sunt unul
Nota 6. învăţătura lui Krişna este expusă într-o carte celebră:
zeu al înţelepciunii şi celălalt al războiului. Ganeşa este Bhagavad-Gita = Cântecul celui preaînalt sau sublim, adică lui Krişna.
înfăţişat ca un om cu capul de elefant şi cu invocarea lui Tradusă în româneşte de I. Mihălcescu (Bucureşti, 1932).
începe orice carte. Kartikeia e înfăţişat cu şase capete
sau şi numai cu unul şi călare pe un păun.
Teologia, morala, filosofia religioasă, ascetismul, or-
ganizarea socială cu împărţirea oamenilor în caste, care BUDISMUL
s-au înmulţit chiar, încât se ridică la vreo 70, sunt în
neobrahmanism aproape în totul aceleaşi ca în vechiul 1. Budismul este o altă fază a religiei indiene,
brahmanism. ieşită din reacţia împotriva formalismului
brahmanic.
Nota 1. Vanina era la început zeul cerului luminos sau al zilei, iar pe întemeitorul lui este un fiu de prinţ din familia
urmă al cerului întunecos sau al nopţii şi al abisului sau al oceanului, iar Mitra
era zeul cerului luminos. Indra era zeul focului de sacrificiu, al focului casnic Sachia, ţinutul Capilavastu de la poalele muntelui
şi al focului ceresc, adică al fulgerului şi al trăsnetului. El era dar zeu Nepal, cu numele Sidarta. I se mai zice şi Sachia-
pământesc, atmosferic şi ceresc totodată. Pe când Indra era căpetenia zeilor
atmosferici, iar Varuna al celor cereşti, Rudra era un vechi zeu al furtunii. Muni, care înseamnă "înţeleptul din familia Sachia
Nota 2. Un an al lui Brahma este egal cu 311.040.000.000 de ani solari. şi Gautama, după numele unui ascet renumit din
Nota 3. Legea lui Mânu, o descriere completă a tuturor ioturilor vieţii
publice şi private a vechilor indieni (tradusă în româneşte de I. Mihălcescu, familia sa, iar Buda înseamnă "iluminat" şi
1920, în editura Casa Şcolilor) stabileşte chiar o ierarhie a existenţelor prin "mântuitor".
care vor trece sufletele încărcate de păcate spre a se întoarce în Brahma. Pe
treapta cea mai de jos - a întunericului - stau lucrurile însufleţite şi toate
Viaţa sa este învăluită în legende. Astfel, după
vieţuitoarele inferioare omului. Pe treapta a doua - a activităţii - stau oamenii. legenda budistă de nord, el este întruparea unui alt
Pe treapta a treia - a bunătăţii - stau fiinţele divine: brahmanii, spiritele Buda anterior, care, graţie vieţii sale virtuoase, se
superioare şi zeii. Aceste trei trepte reprezintă depărtarea de Brahma. Fiecare
treaptă are câte trei subdiviziuni şi în fiecare stau mai multe categorii de fiinţe. află în al patrulea cer. Zeii îl rugară cu toţii să vină
Teologia brahmană pretinde că ştie în ce fiinţă anume va intra mai întâi sufletul din nou pe pământ ca să mântuiască toate fiinţele.
acelui care a făcut un anume păcat, cum şi toată seria fiinţelor prin care va
trece după aceea. El şi-a ales ca mamă pe regina din Capilavastu, se
Nota 4. Vedele sunt cele mai vechi cărţi sfinte ale Indienilor, care au fost coborî în ea în chipul unui elefant alb şi pătrunse în
socotite ca atare şi de brahmanism şi de neobrahmanism.
Sunt patru Vede şi anume: a. Rig-Veda, care cuprinde cele mai vechi pântecele ei ca o raza de lumină în cinci culori.
imnuri religioase; b. Sama-Veda cuprinde cântecele ce se cântau de preoţi la Semne în cer şi pe pământ vestiră lumii naşterea sa. El
aducerea sacrificiilor; c. Yagiur-Veda cuprinde ritualul sacrificiilor şi d.Athar- a ieşit de sub mâna dreaptă a mamei sale, iar zeii
va- Veda sau Brahma-Veda este o colecţie de rugăciuni mai nouă şi de formule
magice. Brahma şi Indra serviră de moaşe. îndată după
Nota 5. Soma, după numele zeului cu acelaşi nume, era băutura sfântă naştere, spuse însuşi cu glas tare, că el este
pe care o beau şi zeii, un fel de ambrozie sau nectar al Grecilor. Ea avea un
gust acrişor şi se prepara din sucul unei plante de munte, asclepias acida, mântuitorul lumii. După cele 32 de semne de
despre care se credea ca a fost adusă din cer de un vultur. frumuseţe descoperite pe corpul lui, un brahman îi
prezise că desăvârşitul Buda, va fi stăpânul lumii,
dacă va îmbrăţişa cariera armelor şi dacă se va
îndeletnici cu cele duhovniceşti.
istoriceşte e sigur că reflexia la mizeriile acestei lumi a
Fiind copii, Buda întrecea în orice privinţă pe cei determinat pe Sidarta să-şi părăsească încă de tânăr - la
20.000 de băieţi şi 20.000 de fete care-i erau camarazi de 29 de ani - casa şi familia, să îmbrace rasa galbenă de
joc. învăţătorul lui era uimit de înţelepciunea lui şi când ascet, să ia calea nesfârşitelor păduri şi să meargă de îa
îl duse într-un templu zeii se strânseră în jurul lui. La 16 un ascet renumit la altul, ca să afle învăţătura
ani când s-a căsătorit cu frumoasa Gopa, învinse în luptă mântuitoare de relele vieţii.
pe toţi ceilalţi pretendenţi în luptă, alergări, tragere la Şapte ani a cutreierat pădurile şi a dus viaţă aspră de
ţintă, înnot, scris, socotit, literatură, filosofie etc. Legen- ascet, pentru ca să ajungă la convingerea că nu prin
da spune ca a avut şi 48.000 de concubine. asceză se poate ajunge la ţinta dorită. A apucat pe altă
Cu toate plăcerile în care înnota, Sidarta a început să cale, a meditaţiei, care 1-a adus la ţintă, căci într-o zi, când
cugete mai adânc şi s-a hotărât să renunţe la orice medita adânc sub un smochin (ficus religios), a des-
plăcere. coperit trei din cele patru adevăruri mântuitoare, care
Patru întâmplări noi pentru el schimbară cu totul stau la baza religiei sale. Spiritul rău, Mara, încearcă în
cursul vieţii lui. zadar să-l abată de la ţintă prin mai multe ispite, dar
a). Când a ieşit într-o zi pe poarta de răsărit a Sidarta a ieşit biruitor şi a ajuns astfel adevărat Buda =?
oraşului, ca să se ducă la o grădină de distracţie, a văzut iluminatul sau Tathagata = desăvârşitul.
un bătrân slab şi gârbovit. întrebând pe vizitiu ce fel de Patruzeci şi patru de ani a propovăduit Buda
om este acela, vizitiul i-a răspuns că este un om ca toţi învăţătura sa în India de nord, însoţit de numeroşi ucenici
oamenii, că starea în care se înfăţişează se datoreşte şi a murit în vârstă de 80 de ani, din cauza unei indigestii
bătrâneţii şi că orice om poate îmbătrâni. "întoarce produsă de consumarea de carne de porc. Corpul i-a fost
înapoi - a zis Sidarta - căci la ce mi-ar folosi plăcerile, ars şi cenuşa împărţită între ucenici.
dacă totuşi voi îmbătrâni cândva ?" 2* Buda n-a lăsat nimic scris, iar învăţătura sa se
b). Altădată ieşi pe poarta de sud şi văzu un bolnav cuprinde în ceîe trei cărţi sfinte Tripitaca *), scrise de
de friguri. Când vizitiul îi spuse că boala poate lovi pe ucenici, care i-au putut-o prinde şi fixa cu precizie în scris,
orice om, se întoarse iarăşi din cale. ascultându-1 timp de 40 de ani şi mai bine cât a predicat
c). A treia oară, ieşind pe poarta de apus, văzu un el.
mort, ceea ce îl tulbură şi mai mult şi-i dădu mai adânc învăţătura lui Buda se rezumă în următoarele patru
de gândit. adevăruri:
d). La a patra ieşire, prin poarta de nord, a văzut un 1. Adevărul sfânt despre suferinţă.
ascet cerşetor, despre care i se spuse că a renunţat la 2. Adevărul sfânt despre naşterea suferinţei.
orice plăcere şi nu mai are nici o patimă. Acum Sidarta 3. Adevărul sfânt despre nimicirea suferinţei.
crezu că a aflat noima vieţii şi se hotărî să se facă ascet. 4. Adevărul sfânt despre calea care duce la nimicirea
Dacă aceste întâmplări au avut loc în realitate sau
s-au petrecut numai în spiritul său, e indiferent, dar suferinţei.
Primul adevăr afirma că totul în lume este suferinţă, amiaza; 2. să nu cânte sau să joace; 3. să nu poarte nici un
durere. Naşterea - zice Buda - este suferinţă; bătrâneţea, fel de podoabe; 4. să nu şadă sau să nu doarmă pe scaun
suferinţă; boala, suferinţă; a fi despărţit de cine îţi place, sau pat înalt; 5. să nu primească bani de la nimeni. La
suferinţă; a-nu ajunge la ce doreşti, suferinţă. Cu un acestea se mai adăuga dreapta meditaţie, care trebuie să fie
cuvânt încincita legătură cu cele pământeşti 2) este îndeletnicirea de căpetenie a ascetului budist. Numai
suferinţă şi suferinţa nu se sfârşeşte nici cu moartea, prin meditaţie se intra în Nirvana. Cuvântul acesta
pentru că sufletul trece după moarte într-un alt corp, înseamnă neant, nimicire. Dacă este însă numai
supus morţii asemeni ca şi cel actual. nimicirea suferinţelor sau şi a sufletului, Buda n-a
Al doilea adevăr susţine că suferinţa se naşte din lămurit-o, iar urmaşii săi sunt în două tabere. Unii susţin
setea de plăceri, de putere, din voinţa sau dorinţa de a trăi.
că Nirvana este un loc şi o stare în care sufletul nu e
Al treilea adevăr descrie leacul pentru nimicirea numai scutit de suferinţă, ci este şi fericit. Cu alte cuvinte,
suferinţei şi acesta este nimicirea setei de plăceri, de Nirvana este ceea ce este în alte religii raiul sau
putere, a dorinţei sau voinţei de a trai. paradisul. Alţii susţin că este nu numai nimicirea
Al patrulea adevăr arată calea care duce la nimicirea suferinţei dar şi a sufletului.
suferinţei, dar nu este o singură cale, ci sunt opt şi anume:
dreapta credinţă, dreapta hotărâre, cuvântul drept, fapta 3. Cum rezultă din cele spuse până aici, în învăţătura
dreaptă, viaţa dreaptă, dreapta cugetare şi dreapta lui Buda nu se vorbeşte nimic despre Dumnezeu,
meditaţie. întrebat de ucenici, dacă Dumnezeu există, răspunsul
Se poate zice că ultima cale, adică dreapta meditaţie, său a fost: Şi dacă ar exista, nu ajută cu nimic la mântuire,
este, după Buda, calea unică ce duce la nimicirea căci omul se măntuieşte - zice Buda - numai prin propriile
suferinţei sau la izbăvire ori mântuire, pentru că prin sale puteri.
meditaţie se ajunge la primirea celor patru adevăruri Budismul însă n-a putut trăi cum a fost conceput de
sfinte şi la aplicarea lor în viaţă. Buda, fără ideea de Dumnezeu şi fără cult religios, ci
Morala budistă este dublă: una inferioară, pentru Buda însuşi, precum şi imaginile şi religiile lui au fost
laici şi alta superioară pentru asceţi. îndumnezeit, în jurul lui au fost aşezaţi şi alţi zei şi o
Laicii sunt datori să observe următoarele cinci porunci, nenumărată mulţime de sfinţi. S-au înălţat temple
din care patru sunt întocmai ca în decalog: 1. nu ucide; 2. nu măreţe pe al căror altar sta o imensă statuie a lui Buda în
fura; 3, nu săvârşi adulter; 4. nu minţi; 5.nu bea băutură ale cărei poale se aduc ca jertfă, flori, fructe şi
ameţitoare. împlinirea acestor precepte nu scapă însă de miresme. Un serviciu religios, care se aseamănă cu litur-
metempsihoză. ghia noastră, se săvârşeşte de tagma preoţească în
Morala pentru asceţi impune acestora observarea anumite zile de sărbătoare şi credincioşii rostesc
următoarelor cinci porunci: 1. să nu mănânce nimic după rugăciuni şi în particular. Cea mai des întrebuinţată
rugăciune sunt cuvintele care constituiau o rugăciune şi
pentru brahmani: Um mani padme hum, adică O,
fericilule din lotus. Fericitul din lotus era la brahmani TEOLOGIA LUPTĂTOARE
însuşi Brahma, care era înfă{işat stând pe o floare de Despre Zaratrustra şi timpul când a trăit el se ştie
lotus sau nufăr. Pentru budişti acest fericit este Buda. pu|in. Sigur e numai că el este fiul unui nobil, cu numele
Dar ceea ce denotă pu|inul preţ ce se pune pe rugăciune Puruşaspa, şi că a avut de luptat, ca reformator religios,
este faptul că aceste cuvinte se scriu adesea pe un petic cu mulţi duşmani, contra cărora a fost sprijinit de regele
de hârtie şi se lipeşte pe o roată care se învârteşte cu Vistaşpa. După cartea sfântă, Avesta, el s-a născut într-o
mâna sau cu piciorul, ori se pune în vârful unei prăjini ca
localitate de lângă râul Daragia, în ţinutul Airiana
să fie învârtită de vânt.
Budismul este astăzi pu|in răspândit în patria sa, Vaegia, dar unde era situat acest ţinut nu se ştie nici până
India. Mai compact este în China, în Tibet şi în Japonia, azi. După tradiţia parsistă şi după cei mai de seamă
unde este însă schimbat mult faţă de cum a fost la iranişti însă, el s-ar fi născut în provincia Atropatene din
origine3). Media, pe când alţii susţin că s-a născut în Iranul
răsăritean sau Bactria. în privinţa timpului când a trăit,
Nota L Tripitaca înseamnăîntreitul coş,adică cele trei cărţi sfinte. vechii scriitori greci îl pun cam cu 7000 de ani înainte de
Acestea suntVinaia, Suimsau Dhcrnna şiAbidharma.Cu cuprins pur religios
sunt numai Vinaia şi Sutra sau Dharma, căci Abidharma este un tratat de Hristos, cei mai noi îl fac contemporan cu Ninus şi cu
logică şi metafizica. Vinaia cuprinde regulile vieţii monahale, iar Sutra sau Semiramida, cam cu 2000 a. Hr„, sau cu Darius Vistaşpa,
Dharma partea teoretică a învăţăturii budiste. Totuşi, e departe de a fi o
dogmatică în înţelesul teologic ol acestui cuvânt, căci despre zei se vorbeşte care a fost rege între anii 521-485. Dar Vistaşpa, tatăl lui
numai în treacăt, iar în rest se ocupă cu descrierea lumii şi în mod special a Darius, nu poate fi acel Vistaşpa în timpul căruia a trăit
cerului, a pământului şi a infernului, cu determinarea perioadelor (calpas) din
viaţa lumii în care apare câte un Buda, cu metempsihoză şi cu clasarea Zaratrustra, ci unul mai demult, fără a se putea preciza
credincioşilor şi a necredincioşilor.
Nota 2. Prin încincita legătură cu cele pământeşti se înţelege, după când.
psihologia budhistă, legătura corpului, a senzaţiilor, a ideilor, a formei şi a
conştiinţei. 2. Religia parsistă este dualistă, adică învaţă că există
Note 3. DespreBudaşi budism s-au scris în limbile occidentale numeroase doi zei principali, în luptă veşnică unul cu altul: Zeul bun
opere amănunţite şi temeinice. în româneşte n-avem decât două mici
traduceri din engleză: Catehismul budist de colonelul Olcot, şi lumina Asiei sau zeul luminii, Ahura Mazda, din care Grecii au făcut
de Arnold, tradusă mai întâi de Barbu Lazureanu.
Ormuz şi Angra Mainiu căruia Grecii i-au zis Ahrinian*)
Ahura Mazda constă din trup şi suflet şi este creatorul
cerului şi al pământului şi autorul ordinii morale şi
raţionale din lume. El a descoperit lui Zaratustra
PARSISMUL învăţătura lui.
în jurul său stau şapte spirite bune, numite Amaşa
l.Sub acest nume se înţelege religia Parşilor, adică a Spân ta, apoi douăzeci şi două de genii; numite lazata, şi
Mezilor şi Perşilor, întemeiată de Zaratrustra sau, cu
numele grecesc, Zoroastru. în fine nenumărate spirite inferioare, numite Fravaşi.
Gei şase Amasa Spanta, în fruntea cărora stă însuşi
Ahura Mazda, socotit şi el ca un Amasa Spanta, sunt
probabil însuşiri personificate ale dumnezeirii.

Cei douăzeci şi doi de Iazata sunt desigur vechii zei ai iranienilor. După ei se numesc zilele lunii şi ei joacă un rol mai însemnat în
religie şi în mitologie decât Amasa Spanta. Cel mai însemnat Iazata este Mitra, geniul sau zeul cu o mie de ochi şi o mie de urechi, care
vede şi aude tot. Vin apoi Vaiu sau Raman, geniul vântului, Tiştria al ploi, Haoma al băuturii sfinte cu aceleaşi nume, corespunzătoare cu
Soma a Indienilor, şi alţii.
Fravaşii sunt spiritele strămoşilor, identificate adesea cu spiritele astrelor. Angra Mainiu, potrivnicul din veci al lui Ahura
Mazda, este autorul răului, al necurăţiei şi al minciunii. El are în jurul său şase Daevas, antipozii Amaşa Spanţilor, în fruntea cărora stă,
precum şi o nenumărată mulţime de alţi Daevas inferiori, antipozi ai iazaţilor şi fravaşilor.
Ahura Mazda locuia din veşnicie în lumină, iar Angra Mainiu în întuneric. Ahura Mazda ştia de existenţa lui Angra Mainiu şi că va
intra în luptă cu el, de aceea crea o întreagă lume de fiinţe spirituale, care trăiră în cer nemişcate 3.000 de ani, după care fură
înzestrate cu corpuri şi puse pe pământ. Angra Mainiu lua abia acum cunoştinţă de existenţa împărăţiei luminii şi se repezi cu furie
împotriva ei, ajutat de toţi acoliţii săi. Ahura Mazda încheie însă cu el un armistiţiu de 9.000 de ani şi rosti o rugăciune care ameţi pe
Angra Mainiu şi-1 făcu să stea amorţit 3.000 de ani. Ahura Mazda se folosi de toropeala lui Angra Mainiu şi crea lumea materială
în 365 de zile. Fiinţele de pe pământ trăiră în pace 3.000 de ani, cât timp Angra Mainiu a stat ameţit. Când acesta se dezmetici, începu
contra lor o luptă care ţinu alţi 3.000 de ani. Lupta a constat în aceea că Angra Mainiu născoci câte o plagă pentru tot ce era bun şi a creat
fiinţe rele, ca să distrugă pe cele bune. Astfel, ţările productive fură
lovite de secetă, frig, muşte şi furnici veninoase etc, iar oamenii, de necredinţă, minciună, boli, certuri etc.
Ahura Mazda îşi susţinu creaturile sale. Aşa de pildă, deşi taurul primitiv muri din cauza bolilor, foamei şi somnului trimise asupra lui
de Angra Mainiu, totuşi din cadavrul lui ieşiră tot felul de cereale şi plante medicale, iar din sămânţa lui, purificată în lună, se născură 272
de specii de animale. Tot astfel din sămânţa omului primordial, Gaio Maratan (cel viu sau muritorul), ieşi cea dintâi pereche de oameni, în
formă de arbori: Maşia şi Maşiana din care se trage tot neamul omenesc.
3.0 nouă întorsătură luă lupta dintre creaturile bune ale lui Ahura Mazda şi cele rele ale lui Angra Mainiu prin intervenirea lui
Zaratustra, după sfârşitul celor dintâi 3.000 ani de luptă.
Zaratustra făcu cunoştinţă oamenilor decăzuţi legea cea bună a lui Ahura Mazda şi birui astfel răul. Biruinţa sa nu este deplină, ci
aceasta este rezervată lui Saoşiant, care se va naşte, după alţi 3.000 de ani, dintr-o fecioară care se va scălda într-un lac în care va fi
depusă sămânţa lui Zaratustra. Când va veni Saoşiant, oamenii nu vor îmbătrâni, vor avea tot ce vor dori şi nu vor muri timp de 3.000 de
ani. Atunci morţii vor învia, sufletele lor se vor uni cu corpurile care le-au avut în viaţă şi se vor înfăţişa la judecata obştească alături de
cei vii. Cei care în viaţa lor pământească vor fi făcut fapte bune vor merge de-a dreptul în Garonmana (rai), unde vor gusta fericirea
veşnică. Cei care vor fi făcut fapte rele, vor fi trimişi în iad, unde vor suferi chinuri îngrozitoare timp de trei zile şi trei nopţi, după care
vor trece înot un râu de metal topit, se vor curaţi de păcate şi vor lua şi ei parte la fericirile Garonmanei. Angro Mainiu însuşi şi slujitorii
lui
vor fi aruncaţi în iad şi mistuiţi de foc, aşa că răul nu va vas de metal aşezat pe o piatră. Se făceau şi altare por-
mai exista. tative, în care regii persani luau cu ei focul sfânt pe
4. Potrivit concepţiei dualiste despre Dumnezeu şi câmpul de luptă.
lume şi luptei dramatice dintre principiul binelui şi al Pentru cinstea deosebită pe care parşii au dat-o
răului, viaţa omului trebuie să fie o luptă continuă focului, religia lor s-a numit şi religia focului.
împotriva răului. Religia trebuie să înlesnească mij- 5. Morala parsista a fost o morală sănătoasă. Datoria
loacele de luptă. Unul dintre aceste mijloace sunt de căpetenie a omului era să se ţină curat. Curăţia sta în
sacrificiile. Ele nu sunt numai un act de cinstire şi gânduri, cuvinte şi fapte. Totuşi, în practică, ea se
mulţumire adus lui Dumnezeu şi spiritelor, ci un ajutor reducea mai mult la curăţia fizică şi cărţile sfinte sunt
real ce li se dă în lupta împotriva răului, căci şi ei au pline de cele mai minuţioase reguli pentru păstrarea ei.
nevoie de întărire şi îndemn, ca şi oamenii. Ca prinoase Cea mai mare necurăţie era a morţii. De aceea, cadav-
se aduc apă, carne şi haoma. Rugăciunea - al doilea rele nici nu se îngropau, nici nu se ardeau nici nu se
mijloc de luptă - este atit particulară, înălţată de fiecare aruncau în apă, ca să nu spurce pământul, focul sau apa.
credincios, cât şi publică, adică de preoţi, împărţiţi în şase Ci se expuneau în turnuri înalte, anume construite, ca sa
clase şi purtând numele generic de magi. Preoţii fie mâncate de păsările răpitoare. Curăţia se credea că
îndeplineau un mare rol social ca educatori ai tineretului. se obţine şi întreţine şi prin spălaturi sau lustruiri cu apă
La vârsta de cincisprezece ani, fiecare băiat era primit sau cu urijiă de vacă.
într-o comunitate religioasă cu o solemnitate deosebită. O faptă bună era mai ales căsătoria, cu scopul de a
Se încingea atunci cu cingătoarea sfântă şi trebuia să-şi naşte cât mai mulţi copii, căci prin aceasta se măreşte
aleagă un protector dintre Iazatas şi un duhovnic dintre împărăţia vieţii. La fel era privită şi cultivarea şi udarea
preoţi. pământului. Trândăvia era unul din cele mai grele
Un rol precumpănitor a avut în legiunea parsista şi păcate. Cine doarme mult e stăpânit de duhul rău(daeva)
focul, care era adorat chiar dinainte de Zaratustra, ca al somnului. E bine ca omul să se scoale de dimineaţă,
reprezentând slava principiului luminos. El înspăimântă să-şi facă rugăciunea, să pună lemne pe foc şi să se apuce
duhurile rele şi veseleşte pe cele bune. De aceea, chiar de lucrul. Cocoşul care scoală pe oameni prin cântecul
focul vetrei familiale, ca geniu bun al casei, trebuie ferit său matinal este pasăre sfântă. Postul era recomandat
de necurăţie. Nu era permis să se sufle în el cu gura sau numai rar şi numai ca mijloc de curăţire, pentru că el
să se scuipe sau să se arunce în el materii necurate, ci slăbeşte corpul şi scade puterile de luptă contra răului.
trebuia să se întreţină numai cu lemn curat şi chiar O faptă mult lăudată era iubirea de adevăr, iar minciuna
aromat. Pentru ca fiecare să poată avea foc curat, se era cel mai mare păcat. Mărturisirea păcatelor înaintea
înreţineau focuri sacre în diferite locuri. Aceste locuri duhovnicului era mult recomndată şi socotită eficace.
erau de obicei întunecoase, pentru ca lumina focului să Canonul pentru iertarea păcatelor consta mai mult din
nu fie micşorată de cea a soarelui. Acolo ardea într-un îndatorirea de a ucide un număr mare de animale ah-
13
rimanice, precum: şerpi, şopârle, muşte, furnici, şacali Răscumpărătorul se va naşte din neamul lor, preceptele
etc. religioase şi morale descoperite lui Moise şi rezumate în
Azi parsismul mai este practicat numai de vreo Decalog şi prezicerile despre persoana, venirea şi rolul
100.000 de credincioşi în India. Răscumpărătorului sau Mântuitorului lumii ori Mesia,
cum se mai numeşte El cu un cuvânt ebraic, sunt un bun
Nota L Cărţile în care se cuprinde religia şi teologia parsistă sunt:
1. Avesta = lege. Este cartea sfântă prin excelenţă, scrisă de însuşi comun al iudaismului şi creştinismului.
Zaratustra. în forma în care există astăzi, însă, numai o infimă parte din ea Deosebirea începe numai când este vorba de inter-
mai e originală. Ea constă din trei părţi: pretarea profeţiilor mesianice, pe care iudaismul nu le
a) Vendidad =cartea legii, care cupride prescripţiuni de curăţire şi
decrierea mistică a facerii lumii, a primului om, a taurului primordial etc. b) recunoaşte ca împlinite în persoana Mântuitorului Hris-
Iasna = carte de ritual cuprinde imne liturgice, formulare de rugăciuni, reguli tos, ci aşteaptă un alt Mesia, care va veni la sfârşitul lumii
pentru aducerea de sacrificii etc. c)Iest, o colecţie de imne în cinstea divinităţii
şi a spiritelor şi descrierea faptelor lor, adică un fel de mitologie. şi va întemeia o împărăţie iudaică peste tot pământul.
2.Bundehes = Creaţia începutului, este o carte care datează abia din De la anul 60 p. Hr., de când statul iudaic a fost
secolul XII sau chiar XIII al erei creştine. Cuprinde teologia parsistă pe
temeiul Avestei şi unele texte pierdute din Avesta. desfiinţat, iar Ierusalimul şi templul distruse şi poporul
3.Minoklmed = înţelepciunea cerească, este o carte mistică, numită împrăştiat în toată lumea de armatele romane conduse
astfel, pentru că pretinde că descoperă înţelepciunea cerului asupra misterelor
lumii. de Titus, fiul lui Vespasian, religia iudaică a luat o
4.Ardă Viraf nameh = cartea lui Ardă Viraf. Este tot o scriere mistică, înfăţişare care diferă mult de cea de până atunci. Mai
în care înţeleptul Ardă Viraf povesteşte cele ce susţine el că a văzut odată întâi, nemaiexistând tempul din Ierusalim, care era
când a fost răpit în cer, în mijlocul unei discuţii cu alţi şapte înţelepţi asupra
Avestei. centrul cultului şi unicul sanctuar în care se putea aduce
jertfele rituale, nu mai există jertfe şi poporul se adună,
ca să se roage, în sinagogi sau case de rugăciune. Apoi,
fiind împrăştiaţi între celelalte popoare, nu mai au or-
IUDAISMUL ŞI MAHOMEDANISMUL ganizarea socială dată de Moise, nici preoţi din neamul
lui Avraam, pentru că nu se mai poate şti care din ce trib
I. Iudaismul sau mozaismul este cea mai apropiată se trage.
religie de creştinism şi cuprinde adevărul în al doilea In fine, locul Legii (Tora) 1-a luat Talmudul 2), locul
rând după creştinism, pentru că este revelată. Iudaismul preoţilor îl ţin rabinii, iar pietatea este înlocuită în mare
se întemeiază pe Vechiul Testament, pe care şi creştinis- parte de o filosofie raţionalistă sau chiaj: materialistă.
mul îl consideră carte sfântă. Credinţa că ei sunt poporul ales al lui Iehova, îi face să
Revelaţia făcută lui Adam despre un singur Dum- se ţină solidari între ei, şi să se ajute, prin mijlocirea
nezeu, creator al lumii şi despre Răscumpărătorul Care francmasoneriei, în toate părţile Jumii unde se găsesc şi
va împăca lumea căzută în păcat cu Dumnezeu, să fie un element dizolvant în sânul tuturor popoarelor.
făgăduinţa dată patriarhilor Avraam, Isaac şi Iacob că De aceea au făcut să se producă împotriva lor, mai ales
în anii din urmă, o mişcare generală numită antisemitism,
şi măsuri aspre, care tind la alungarea lor din toate ţările decât conform voinţei Sale sfinte. De o libertate a voinţei
şi formarea unui stat iudaic. omului nici nu poate fi vorba.
II. Mahomedanismul sau Islamismul 3) este un Pe lângă învăţătura despre Dumnezeu şi despre
amestec de elemente creştine şi iudaice cu elemente din predestinaţie, mahomedanismul mai ţine ca fundamen-
vechea religie păgâna a arabilor. • tale următoarele învăţături dogmatice:
După ordinea firească, el ar trebui să fie superior nu învăţătura despre îngeri. Sunt două feluri de îngeri:
numai iudaismului, ci şi creştinismului, pentru că a îngerii propriuzişi şi ginii. îngerii propriuzişi se împart în
apărut cu 622 de ani după creştinism. El este însă inferior buni şi răi. Cei buni stau în jurul tronului lui Allah şi fac
şi creştinismului şi iudaismului pentru că nu se cunoscută oamenilor voinţa sa. Fiecare musulman îşi are
întemeiază pe o revelaţie dumnezeiască specială sau îngerul sau păzitor, care-1 fereşte de nenorociri, îi scrie
nouă, ci este produsul combinaţiilor personale ale lui faptele într-o carte şi-1 conduce, când moare, la rai sau la
Mahomed 4), întemeietorul lui, care n-a fost profet iad, după cum a meritat prin faptele sale. îngerii răi, cu
adevărat, ci un om bolnav de nervi şi abil politician. Viaţa căpetenia lor Iblis sau Şeitan, fac numai rău oamenilor.
lui plină de aventuri, de inconsecvenţe şi imoralităţi, La judecata de apoi ei vor fi osândiţi la chinuri veşnice
dovedeşte aceasta cu prisosinţă. înpreună cu necredincioşii.
Coranul, cartea sfântă a mahomedanismului, este Ginii sunt un fel de îngeri sau spirite inferioare. Ei
mai mult o operă poetică decât religioasă şi cuprinde pe trăiesc înâtmosferă, se agaţă de bolta cerului şi caută să
lângă învăţături religioase şi morale, tot felul de dispoziţii prindă câte ceva din cele ce Dumnezeu pune la cale cu
civile, aşa că el serveşte şi de cod civil. îngerii buni şi le împărtăşesc vrăjitorilor şi ghicitorilor.
Monoteismul mahomedan, proclamat de Mahomed Când îngerii îi văd agăţându-se de bolta cerului aruncă
în formula Allah este unicul Dumnezeu, iar Mahomed după ei cu valuri de foc pe care oamenii le numesc stele
profetul său, este un mare pas înapoi de la înălţimea la căzătoare sau meteoriţi.
care s-a ridicat creştinismul, care învaţă că Dumnezeu învăţătura despre cărţile sfinte. Mahomedanii
este unic ca fiinţă şi întreit ca persoană şi n-a adus nimic recunosc de cărţi sfinte şi Vechiul şi noul Testament, dar
nou, pentru că monoteismul a fost şi este profesat mai cred că ar fi falsificate. De aceea, cartea sfântă prin
curat de către iudaism. excelenţă este Coranul5), care există din veci, stă pe o
Allah este apoi un Dumnezeu despotic, identic cu masă înaintea lui Allah şi a fost descoperit lui Mahomed
destinul, norocul sau soarta, căruia musulmanul trebuie de îngerul Gavriil.
să i se supună orbeşte. De aceea, una din învăţăturile învăţătura despre profeţi. Sunt două feluri de profeţi:
fundamentale ale dogmaticii mahomedane este predes- rasuli şi nabi. Rasulii sau trimişii lui Dumnezeu au fost:
tinaţia sau fatalismul absolut Totul stă în mâna lui Adam, Noe, Avraam, Moise, Iisus Hristos şi Mahomed,
Dumnezeu. Nimic, nici bine nici rău, nu se întâmplă care au descoperit oamenilor voia lui Dumnezeu. Nabi
sunt oameni fără păcat, făcători de minuni, care văd pe
198 MITROPOLITUL IRINEU MIHALCESCU
Dumnezeu chiar în viaţa pământească şi vor interveni
pentru oameni la judecata de apoi. Numărul lor este de trebuie să-şi facă rugăciunea oriunde s-ar găsi. în mos-
224.000. chei9) rugăciunea se face şezând pe un covor sau rogojină
învăţătura despre învierea obştească şi judecata de şi cu faţa îndreptată către Mecca 10).
apoi. Fiecare om este judecat după moarte de îngeri. La Ca formule de rugăciune servesc versete din Coran şi
sfârşitul lumii, pe care numai Allah îl ştie, se va ţine bucăţi din serviciul liturgic, însoţite de anumite gesturi
judecata obştească de către Allah însuşi. Atunci, la cel rituale ca: plecarea cu faţa la pământ, punerea degetelor
dintâi sunet de trâmbiţă al îngerului Asrafil, va muri tot pe lobul urechii ca semn al ascultării glasului lui Allah -,
ce este viu pe pământ, iar la al doilea vor învia toţi morţii. plecarea capului spre dreapta şi spre stânga ca salutare
O punte mai subţire decât aţa şi mai ascuţită decât tăişul a îngerilor păzitori -, etc. Pentru a nu se greşi ceva la
săbiei, întinsă peste prăpăstiile iadului, duce spre facerea rugăciunii, mahomedanii stau la spatele im-
paradis. Cei drepţi vor putea trece peste această punte amului M) şi imită gesturile lui. Rugăciunea trebuie
şi vor ajunge în paradis, unde vor petrece în veci, precedată de spălarea feţei, a mâinilor şi a picioarelor
îmbrăcaţi luxos, în grădini fermecătoare, la umbra unor până la glesne, cu apa sau cu nisip.
pomi minunaţi, cu fructe delicioase, lângă izvoare de 3. Milostenia se practică şi în particular de fiecare
lapte, miere şi vin, în tovărăşia unor fecioare de o musulman cu dare de mână şi constă şi dintr-un impozit
frumuseţe îngerească. Cei răi vor cădea de pe punte şi care se dă statului în vederea câştigării de prozeliţi şi a
vor fi chinuiţi veşnic în iad împreună cu îngerii cei răi, cu războiului sfânt, cum şi dintr-o dare benevolă care se
ginii şi cu animalele. încasează la sfârşitul postului.
Viaţa religioasă a islamului se reduce la următoarele 4. Postul este numit de Mahomed uşa religiei. în
cinci porunci: treaga lună de primăvară numită Ramadan, este des
1. Mărturisirea credinţei. Oricine vrea să intre în tinată postului sau mai exact ajunării, pentru că
islamism, trebuie să mărturisească credinţa în Allah, musulmanul nu are voie să mănânce nimic în acest timp
unicul Dumnezeu şi în Mahomed, profetul său şi să se până la apusul soarelui. Cine nu poate posti, trebuie să
circumcidă, ca semn văzut al acestei mărturisiri. Credinţa plătească pentru fiecare zi de nepostire. La sfârşitul pos
se mărturiseşte şi adevereşte apoi în viaţă prin prac tului se serbează micul Bairam.
ticarea poruncilor următoare: 5. Călătoria la Mecca este obligatorie pentru orice
2. Rugăciunea. Musulmanul trebuie să se roage de musulman, cel puţin o dată în viaţă. Ea se face în anumite
cinci ori pe zi, la apusul soarelui, pentru că atunci începe luni ale anului şi după un ritual prescris. Cei care fac o
ziua; la un ceas şi jumătate după apusul soarelui, în zorii călătorie sfântă poartă numele de hagii şi sunt socotiţi
zilei, la amiază şi cu o jumătate de oră înainte de apusul misionari ai islamismului,
soarelui. Ceasul rugăciunii se face cunoscut de către Unitatea islamului este sfâşiată de o mulţime de secte
muezin 6) din vârful minaretului 7) şi musulmanul 8) şi şcoli teologice, care se duşmănesc între ele. Numărul
mahomedanilor atingea în anul 1940 cifra de 260.000.000
de dârză pentru cucerirea titlului de cap văzut al TEOLOGIA LUPTĂTOARE 203
Bisericii. Mitropoliţii, pentru că făceau umbră papei, au asemeni, de la adevăratul spirit evanghelic, de la
fost desfiinţaţi, iar sinoadele, care depuneau din când în învăţătura şi morala profesată de Biserica primelor
când câte un papă, n-au mai fost convocate, până ce în veacuri.
fine sinodul din Vatican (1870) recunoscu papei in- Astfel, încă înainte de despărţirea de Biserica de
failibilitatea adică însuşirea de a nu putea greşi, şi 1-a Răsărit, Biserica apuseană învăţa greşit că Sfatul Duh
făcut egal cu Dumnezeu, declarându-1 drept cap văzut şi purcede şi de la Fiul şi că există un foc curăţitor numit
nediscutat al Bisericii. Dreptul de a dicta în întreaga purgatoriu, în care merg sufletele celor ce nu şi- au
Biserică creştină, sau aşa zisul primat jurisdicţional al ispăşit pe pământ anumite păcate şi avea unele practici
papei, care este o urmare logică a infailibilităţii, se necunoscute până atunci în Biserică, cum era de pildă
loveşte însă de împotrivirea neclintită a Bisericii Or- obiceiul de a săvârşi ungerea cu mir numai episcopii,
todoxe şi a protestantismului, care văd în infailibilitate îngăduinţa de a se mânca lapte, ouă şi brânză în Postul
un sacrilegiu şi în primaţie o mândrie diabolică *). Mare şi oricând carne de animale sugrumate. La aceste
Bisericii Romane i se zice aşadar cu drept cuvânt erezii şi practici necreştine s-au adăugat, cu vremea, şi
papală sau papistaşă, nume care nu place teologilor altele, ca: săvârşirea Sfintei Euharistii cu azimă, în loc
catolici.
de pâine dospită, împărtăşirea laicilor numai cu Trupul,
Visurile de mărire ale papilor au fost susţinute de nu şi cu Sângele Domnului, neîmpărtăşirea copiilor
către diferite ordine călugăreşti, în special de ordinul până la vârsta de 7 ani, administrarea Botezului prin
Iezuiţilor, căci monahismul în apus n-are caracterul con- turnare de apă, iar nu prin afundare, învăţătura despre
templativ, ca cel din răsărit, ci urmăreşte diferite scopuri indulgenţe, că adică prin cumpărarea unor bileţele, date
practice, prin diferitele ordine. Unele din acestea au de papă, se iartă păcatele, învăţătura că şi Sfânta
adunat, prin mijloace permise şi nepermise, averi im- Fecioară Măria, iar nu numai Domnul Hristos, s-a născut
ense, pe care se întemeiază în bună parte puterea şi fără păcat, învăţătura despre infailibilitate şi primatul
autoritatea acestei Biserici, dar care a atras asupra lor (a papal şi altele. Moralitatea publică suferă din cauza
ordinelor) şi a Bisericii ura şi prigonirea, câteodată celibatului clerului şi a felului cum o înţeleg unii autori şi
cruntă, a statelor. Alături de monahi a stat şi stă în lupta anumite sisteme de morală.
pentru înfăptuirea visurilor papalităţii, clerul de mir,
Chiar şi în cult, ea a introdus unele inovaţii care o
care a fost silit să trăiască celibatar, ca să fie în totul la
depărtează mult de Biserica primelor veacuri, ca de pildă
dispoziţia papilor şi a episcopilor. statuile, muzica instrumentală, adorarea Inimii Dom-
Din punctul de vedere al organizării, Biserica papală nului nostru Iisus Hristos, limba latină ca unică limbă
se prezintă dar ca un mecanism bine alcătuit şi care de cult şi altele.
funcţionează în mod automat, dar nu creştineşte. Din
punct de vedere dogmatic şi moral ea s-a abătut, de 2. Cu toate că s-a abătut în multe puncte de la
adevărata învăţătură a Bisericii din cele dintâi opt
veacuri şi a căzut în erori grave şi pe tărâmul moral,
Biserica papală ridică totuşi pretenţia că ea singură este TEOLOGIA LUPTĂTOARE
adevărata Biserică creştină. Invaratura Apostolilor, invatatura ce s-a pastrat
Pretenţia aceasta şi-o formulează ea, întemeindu-se curate si neschimbata numai in Biserica noastra
Ortodoxa 2).
pe interpretarea tendenţioasă a celor patru însuşiri ale
Bisericii cuprinse în simbolul de credinţă (Crezul Niceo- Nota L Infailibilitatea papală a fost combătută cu multă îndârjire de unii
Constantinopolitan), care sunt : una, sfântă sobor- din marii teologi catolici, ca: Friedric, Ddllinger, Hefele şi alţii, chiar în sinodul
din Vatican, şi îndată după aceea a şi făcut să se rupă de Biserica Romei o
nicească (Catolică) şi apostolească. parte din fiii ei din diferite ţări, care s-au constituit în Biserică aparte sub
Teologii catolici interpretează aceste însuşiri ca şi numele de Vechi Catolici. Această Biserică există şi azi şi are trei episcopi: la
cum ar fi numai ale ei. In deosebi ei pun mare preţ pe Bonn, în Germania, la Utrecht, în Olanda, şi la Berna, în Elveţia.
împotriva infailibilităţii papale s-a ridicat şi curentul zis modernist din
unitate, despre care susţin că este realizată în chip con- Teologia catolică, iar în unele ţări, ca de exemplu Ungaria, nu s-au promulgat .
cret prin persoana papei, care este - după ei - capul văzut al oficial nici până azi actele sinodului din Vatican, prin care papa e declarat
infailibil. Totuşi infailibilitatea a fost recunoscută şi în aceste ţări în chip tacit.
Bisericii. Ei uită, însă, sau mai bine-zis se fac că uită, că Nota 2. Amănunte asupra fiinţei şi abaterilor de la credinţă, disciplină cult,
Biserica Ortodoxă şi cea protestantă consideră ca etc. ale Romano-catolicismului, ca şi ale protestantismului se găsesc în I.
Mihălcescu: La Tipologie symbolique au poin de vite de VEglise orthodoxe-
inovaţie eretică învăţătura despre primatul papal. orientale, Bucharest et Paris 1932, în Vladimir GuettC; Expunerea doctrinei
Tot astfel şi însuşirile de: sfântă, sobornicească Bisericii Ortodoxe de răsărit, tradusă de Mitropolitul Iosif Gheorghian,
(Catolică) şi apostolească, teologii catolici le atribuie Bucureşti, 1893 şi în N. Lopuhin: Creştinismul apusean, tradus de Episcopul
Nicodim (care avea să fie viitorul patriarh al României).
numai Bisericii lor, dar inchiziţia, viaţa scandaloasă din
punct de vedere moral al multor papi şi a clerului
celibatar, principiile şi practica moralei iezuite, etc. sunt BISERICA PROTESTANTĂ
atâtea semne de întrebare cu privire la sfinţenia acestei
Biserici. Cât pentru sobornicitate sau catolicitate ori 1. Protestantismul este un nume generic pentru o
universalitate şi apostolicitate, temeiurile pe care ele se imensă mulţime de comunităţi creştine, care îşi au
sprijină sunt şi mai şubrede. în ce priveşte catolicitatea originea în reforma religioasă din secolul XVI. S-ar putea
sau universalitatea, cu opt ani în urmă (1933), un teolog zice că singur numele este legătura reală între diferitele
german a susţinut enormitatea că Biserica Catolică este comunităţi protestante, pentru că în ce priveşte
universală, pentru că din sânul ei face parte întreaga învăţătura de credinţă cu greu se pot stabili puncte com-
omenire, toţi oamenii câţi au trăit şi vor trăi pe pământ, une. Diferenţele se observă adesea şi în sânul aceleaşi
oricare ar fi religia căreia ei aparţin. comunităţi. Ieşit din reacţia împotriva Bisericii Catolice
Motivarea? Pentru că ea este singura depozitară a papale sau, mai exact, împotriva abuzurilor ce se
revelaţiei făcută de Dumnezeu lui Adam, şi toate religiile săvârşeau în această Biserică, protestantismul este tocmai
lumii, oricât de rătăcite ar fi ele, deţin câte o părticică din contrariul de ceea ce este romano-catolicismul. Dacă în
această revelaţie. Apostolicitatea, în fine, nu poate catolicism autoritatea papei şi a clerului în genere este, am
reveni Bisericii Catolice, pentru că ea s-a abătut de la putea zice, indiscutabilă, protestantismul nu admite nici o
ierarhie, nici o autoritate, nici un mijlocitor între
om şi Dumnezeu, ci susţine că orice om poate sta în pâine, cu pâine şi sub pâine este trupul Domnului şi în
legătură directă cu Dumnezeu. Singura autoritatea în vin este sângele Domnului, cum a zis Luther). De alţii, ca
faţa căreia el se pleacă este Dumnezeu şi Cuvântul Său, ceva pur spiritual (Calvin), iar de alţii ca o simplă com-
adică Sfânta Scriptură sau Biblia, înţeleasă, nu cum o emorare a cinei de taină (Zwingli şi mulţi alţi teologi
explică Biserica învăţătoare, ci cum vrea fiecare, sau contemporani). Neadmiţând sfânta taină a preoţiei con-
după formula protestantă cum este luminat fiecare de ducătorii spirituali ai comunităţilor, săvârşitorii celor
Duhul Sfânt. două sau trei quasitaine, propovăduitorii autorizaţi ai
Dacă în catolicism se învaţă că omul se mântuieşte Cuvântului lui Dumnezeu, sunt laici cu cunoştinţe
prin credinţă, ca efect al harului dumnezeiesc, şi prin teologice, aleşi în comunitate în acest scop şi purtând
fapte bune, şi se pune mare greutate pe aceasta, în numele de pastori.
protestantism se susţine că mântuirea se obţine numai Protestantismul este dar un fel de bolşevism religios,
prin credinţa - sola fide - sau, mai, exact, numai prin o laicizare completă a creştinismului.
har sau graţia dumnezeiască, pe când faptele bune nu 2. In acest haos şi în această confuzie generală care
sunt de vreun folos, sau sunt chiar vătămătoare. Tot în este protestantismul se pot distinge trei curente sau
spirit de opoziţie faţă de Biserica Romano-Catolică s- direcţii, reprezentate prin cei trei începători ai reformei:
au dezvoltat toate învăţăturile de credinţă, toată morala Luther, Zwingli şi Calvin.
şi toată organizarea protestantismului. Admiterea Luther, cel mai vechi dintre reformatorii propriu-zişi,
Sfintei Scripturi ca unicul izvor şi sursa a credinţei, a rezumă şi reduce creştinismul la convingerea personală
atras după sine nesocotirea Sfintei Tradiţii şi a fiecăruia, că avem în ceruri un Dumnezeu care ne e
interpretarea arbitrară a Sfintei Scripturi. Pentru că tată, şi la siguranţa neclintită că prin credinţa în Hristos
mântuirea se face numai prin harul lui Dumnezeu - o suntem liberaţi de jugul păcatului şi al morţii şi am
predestinaţie care merge până la absurd -, cultul şi devenit din nou fiii lui Dumnezeu. Sfânta Scriptură şi
Sfintele Taine îşi pierd cu totul importanţa. Sfintele Taine sunt cei doi stâlpi ai vieţii religioase, cele
De aceea, liturghia sau mesa, ca şi Tainele Bisericii două faruri spirituale care ne luminează calea în această
şi orice fel de rugăciuni făcute de clerici, sunt viaţă, cele două izvoare nesecate din care scoatem puteri
desfiinţate, ca şi cultul sfinţilor, al icoanelor, al Sfintei suprafireşti, ca să ne întoarcem la Tatăl ceresc. Sfânta
Cruci, al moaştelor. Pictura, şi în unele comunităţi chiar Scriptură ne învaţă care este voia Tatălui nostru din cer
şi muzica, sunt înlăturate din biserică, iar Sfintele Taine şi ne arată mijloacele de a o împlini, iar Sfintele Taine ne
sunt reduse la două: Botezul şi Euharistia, la care unii investesc cu noi puteri pentru ajungerea acestui scop.
mai adaugă şi pocăinţa. Făcând parte cât mai mult Misticismul acesta formează sâmburele luteranis-
raţiunii în materie de credinţă prezenţa lui Hristos în mului original, aşa cum 1-a visat Luther. Pentru viaţa
euharistie este înfăţişată de unii ca reală, dar nu prin morală practică şi pentru organizarea bisericească,
transformarea elementelor, ci prin consubstanţiere Luther n-a avut nici o pricepere. Singurul element de
sau împănare (în 208
MITROPOLITUL IRINEU MIHĂLCESCU TEOLOGIA LUPTĂTOARE
209
disciplinare şi de coeziune sufletească a credincioşilor ciplină de fier, Biserică în care clerici şi laici, viaţă
sunt cele două taine sau sacramente: botezul şi euharis- religioasă, credinţă abstractă şi legea pozitivă cu faptele
tia, la care el adaugă câteodată şi pocăinţa, prin care se bune, cuvântul lui Dumnezeu şi Sfintele Taine, predes-
dă omului graţia dumnezeiască în chip real. Acestea ţin tinaţia şi libertatea personală îşi găsesc aplicaţia în
locul oricărei organizări bisericeşti. unitatea aceluiaşi sistem.
Zwingli este antipodul lui Luther. El este condus în Sub forma calvinismului a pătruns protestantismul în
mod exclusiv de interesul practic şi moral şi nu are nici o toate ţările lumii unde se poate vorbi de protestantism,
înţelegere pentru misticism şi speculaţie. Singura sa pe când luteranismul e circumnscris în Germania şi în
preocupare este restabilirea disciplinei bisericeşti şi ţările scandinave, iar zwinglianismul a dispărut aproape
purificarea cultului. Dumnezeu este un stăpân absolut, cu totul.
iar nu tată. El a predestinat pe unii oameni spre osânda Din calvinism a ieşit şi puzderia de secte neoprotes-
de veci, iar pe alţii spre fericirea de veci. Cum nimeni nu tante, care s-au răspândit ca buruiana rea pretutindeni
poate şti, dacă este predestinat spre fericire, fiecare este unde este creştinismul.
dator să observe învăţătura Sfintei Scripturi, care ne este
Notă. Bibliografia despre protestantism este aceeaşi cu cea din nota 2 din
revelată de Dumnezeu şi cuprinde voia Lui. împărăţia lui capitolul precedent.
Dumnezeu întemeiată de Iisus Hristos este externă, ea
fiind aceeaşi cu statul politic. De aceea, creştinul trebuie
să fie mai înainte de toate un bun cetăţean. Formarea de
buni cetăţeni este scopul ultim al reformei lui Zwingli. BISERICA ORTODOXĂ
Calvin stă la mijloc, între Luther şi Zwingli. Cu Luther
el este de acord în ce priveşte speculaţia, cu Zwingli în 1. Biserica Romano-Catolică şi cea Protestantă, în
ceea ce se raportează la partea practică. deosebi cea din urmă, s-au abătut şi înstrăinat, una mai
Atenuând unilateralitatea externă în care căzuse puţin, cealaltă tot mai mult, de la învăţătura şi practicile
Luther, din cauza opoziţiei sale pasionate în contra Bisericii Ecumenice, a Bisericii primelor opt secole, care
romano-catolicilor, precum şi accentuarea exagerată a este adevărata Biserică în toată puritatea ei, aşa cum a
credinţei justificatoare şi a Bisericii invizibile, Calvin se fost întemeiată de Mântuitorul, organizată de Sfinţii
retrage câţiva paşi înapoi, spre a se apropia de matca de Apostoli şi păstrată de Sfinţii Părinţi. Biserica noastră
la care deviase, de Biserica romană. Ortodoxă stă încă neclintită pe temelia pusă de
Astfel, el reuşeşte să construiască în latura Mântuitorul, păstrează neschimbată organizarea dată de
speculativă un impunător edificiu teologic, care a in- Sfinţii Apostoli şi nu se abate întru nimic de la cele ce au
fluenţat şi influenţează încă teologia luterană. în latura stabilit, învăţat şi practicat Sfinţii Părinţi. Ea este con-
practică, el, deşi admite invizibilitatea Bisericii, totuşi, tinuatoarea directă şi fidelă a Bisericii ecumenice vechi,
reuşeşte să clădească o nouă Biserică văzută, cu o dis-
210 MITROPOLITUL IRINEU MHIĂLCESCU
a adevăratei Biserici a lui Hristos şi deci ea este Biserica
adevărată. nu numai ei, Sfintele Taine, când Biserica Ortodoxă,
Pretenţia de a fi adevărata Biserică o ridică şi Biserica Bisericile eterodoxe şi Biserica Romano-Catolică, adică
Romano-Catolică, şi cea protestantă. toată creştinătatea, afară de ei, admite şapte Sfinte
Biserica Romano-Catolică îşi formează pretenţia de Taine, numai ei au două sau trei? Cum poate fi dreaptă
a fi ea Biserica adevărată, întemeindu-se pe însuşirile administrarea Sfintelor Taine la ei, când n-au preoţi ca
Bisericii exprimate în sinodul niceo-constantinopolitan şi să le săvârşească? Ei au schimbat apoi întreaga
care sunt: una sfântă, sobornicească (catolică) şi apos- învăţătură şi credinţă şi au desfiinţat aproape cu
tolică. Teologii ei interpretează în aşa fel, ca şi cum ar fi desăvârşire cultul. Prin urmare nici această Biserică nu
numai ale ei. In deosebi pun mare preţ pe unitate, despre este cea adevărată.
care susţin că este realizată în chip concret prin persoana Biserica Ortodoxă este adevărata Biserică, pentru că
papei, care este considerat drept cap văzut al Bisericii. Ei ea singură a păstrat într-adevăr fără schimbare tot ce
uită că Biserica Ortodoxă şi cea protestantă consideră ca provine de la Mântuitorul şi de la Sfinţii Apostoli şi în
inovaţie eretică învăţătura despre primatul papei. Tot forma în care s-a stabilit de către Sfinţii Părinţi şi de
astfel şi însuşirile de: sfântă, sobornicească (catolică) şi Sinoadele Ecumenice. Ea n-a schimbat nimic, n-a
apostolică, teologii catolici le atribuie Bisericii lor, adăugat nimic nou la ceea ce a ţinut şi a învăţat Biserica
pentru cuvântul că numai ea ar fi păstrat în toată curăţia Ecumenică din cele dintâi opt secole ale existenţei ei,
şi integritatea ei credinţa cea sfântă, catolică şi apos- veacuri care formează epoca clasică a Creştinismului.
tolică. Ştim însă că această Biserică a admis în curgerea învăţătura ei dogmatică, morală şi cultul sunt aceleaşi
veacurilor, învăţături şi practici noi, care fac ca astăzi care au fost profesate şi practicate în timpul primelor
credinţa profesată de ea să difere mult de a Bisericii opt secole.
ecumenice vechi. Ea nu este şi nu poate fi dar adevărata Duşmanii ei o acuză din această cauză de înţelenire,
Biserică. de incapacitate de progres, dar ea se laudă - şi pe drept
Biserica protestantă pretinde că ea este adevărata cuvânt - de statornicia sa, de conservatorismul său şi nu
Biserică, pentru că ea singură păstrează şi predică curat regretă aşazisele progrese cu care se laudă alte Biserici
cuvântul lui Dumnezeu şi administrează drept Sfintele în materie de credinţă, pentru că acelea sunt simple
Taine. Istoria e martoră însă şi faptele o dovedesc că inovaţii şi rătăciri periculoase. Progresul în materie de
nimic din această susţinere nu este adevărat. Căci, cum credinţă stă în trăire duhovnicească, în îmbogăţirea for-
predică curat cuvântul lui Dumnezeu protestanţii, când mei şi în adâncirea înţelesului, iar nu în schimbarea fon-
ei socotesc ca atare numai Sfânta Scriptură, nu şi Sfânta dului, în adause şi înnoiri dogmatice. Numai în acest sens
Tradiţie şi când interpretează Sfânta Scriptură fiecare a căutat Biserica noastră să progreseze, lămurind fondul,
cum vrea, din care cauză au ieşit din sânul protestantis- îmbogăţind şi înfrumuseţând forma, iar nu schimbând
mului atâtea secte? Cum administrează de drept, şi încă temeliile credinţei şi depărtându-se d© adevăr, aşa cum
au făcut-o Biserica Romano-Catolică şi cea protestantă.
Cum că Biserica noastră Ortodoxă stă neclintită pe însuşi numele de ortodoxă, care înseamnă
adevăratele şi veşnicele temelii dogmatice şi morale puse dreptcredincioasă, arată că Biserica noastră este
ei de Mântuitorul şi de Sfinţii Apostoli şi că este deci adevărata Biserică a lui Hristos, faţă de care celelalte
adevărata Biserică, se vede şi din aceea că singură biserici stau pe o treaptă mai îndepărtată.
întruneşte adevăratele atribute ale adevăratei Biserici, / 2. Organizarea Bisericii Ortodoxe diferă atât de cea
apostolice. a Bisericii Romano-Catolice, care este monarhică, ab-
Ea singură se poate numi una, pentru că numai ea solută, cât şi de cea protestantă, care este ohlocratică.
recunoaşte de unic cap al ei pe Mântuitorul Hristos şi Biserica ortodoxă este, din acest punct de vedere, aris-
păstrează unitatea credinţei şi a învăţăturii, ce i-a fost tocratică, adică suprema conducere văzută o exercită
încredinţată de El. Pe când Biserica Catolică admite un episcopii întruniţi în sinod, iar conducerea de toate zilele
al doilea cap văzut al Bisericii, în persoana papei, iar cea a sufletelor pe cărările mântuirii o fac preoţii, ca delegaţi
protestantă a sfâşiat unitatea credinţei şi a învăţăturii, ai episcopului. Laicii sau credincioşii iau parte în Biserica
admiţând numeroase erezii. noastră, alături de cler, la dezbaterea şi soluţionarea
Ea singură este sfântă, pentru că numai ea se chestiunilor materiale ale Bisericii, pe când la protestanţi
foloseşte, aşa cum a rânduit Mântuitorul, de roadele ei sunt totul, iar la romano-catolici n-au nici un amestec
jertfei Sale pe Cruce şi de harul Sfântului Duh şi deci în nici un fel de chestiuni bisericeşti.
numai ea conduce fără greş pe oameni la mântuire. Datorită, în deosebi, acestei participări a laicilor la
Romano-catolicii şi protestanţii au falsificat învăţătura activitatea economică şi socială a Bisericii, raportul
despre mântuire, justificare sau sfinţire, cei dintâi dintre Biserica conducătoare sau învăţătoare ori cler şi
admiţând meritele prisositoare ale sfinţilor şi indulgen- Biserica ascultătoare sau laici ori simpli credincioşi, este
tele, iar cei de al doilea tăgăduind trebuinţa de fapte cât se poate de intim. Nici zid despărţitor între cler şi
bune pentru mântuire şi înţelegând mântuirea numai ca popor, ca la romano-catolici, nici plenipotenţa drep-
pe ceva extern, ca un act juridic. turilor poporului, ca la protestanţi. La această intimitate
Biserica Ortodoxă singură este universală, pentru că de raport dintre cler şi popor contribuie apoi în or-
numai ea se întemeiază pe hotărârile Sinoadelor todoxie, într-o imensă măsură, faptul că preoţii sunt
Ecumenice sau universale şi este, deci, îndreptăţită a se căsătoriţi şi ca atare mai apropiaţi de enoriaşii lor, cărora
răspândi în toată lumea şi a trăi până la sfârşitul le pot şi trebuie să le fie model de viaţă nu numai ca
veacurilor. preoţi, ci şi ca părinţi, ca soţi, ca gospodari, ca cetăţeni
Ea singură, în sfârşit, este apostolică, pentru că etc, şi nu numai ei personal, ci şi soţia, copiii, slugile lor
numai ea a păstrat organizarea dată de Sfinţii Apostoli etc.
şi a rămas neclintită pe temeliile puse de ei, potrivit Pentru că Biserica Ortodoxă nu urmăreşte scopuri
poruncii Domnului. materiale, ea nu stă în luptă cu statul, ca Biserica
Romano-Catolică, nici nu-1 socoteşte de aşezământ
diavolesc, ca protestanţii luterani, ci ea a trăit şi trăieşte în orice ţară sau continent, serviciul divin se face
în cea mai deplină înţelegere şi armonie cu statul, oricare' pretutindeni în limba latină. Numai în ultimele decenii
ar fi forma lui de guvernământ. Iar pentru că statele sunt s-a aprobat de Vatican săvârşirea slujbelor, în ţările
naţionale, Biserica Ortodoxă e naţională, iar nu cos- catolice, în limbile naţionale. Organizarea bisericească
mopolită ca ceaRomano-Catolică. cu un colorit măcar cât de puţin naţional nu există. Nu
Biserica Ortodoxă fiind naţională, înseamnă că sunt există, de asemeni, nici sinoade naţionale şi nici un
atâtea Biserici Ortodoxe câte state ortodoxe sunt sau vor mitropolit, ci numai episcopi. Membrii ierarhiei, mai ales
fi. Toate Bisericile Ortodoxe la un loc formează unica ai celei înalte, sunt în cele mai multe cazuri străini şi
Biserică Ortodoxă, aşa cum diferite membre şi organe trimişi direct de la Roma.
formează corpul omenesc, sau diferite pietricele un Legătura strânsă dintre Biserică şi naţiune, care
mozaic. există în Biserica Ortodoxă lipseşte în Biserica Romano-
Catolică.
Notă. Fiinţa Ortodoxiei şi diferenţele între Biserica Ortodoxă şi cea
Romano-Catolică şi protestantă sunt expuse în lucrările expuse mai sus, în Toate naţiunile ortodoxe au stat în calea năvălirilor
nota 2, din capitolul XVI, cum şi în Mărturisirea de credinţă a lui Petru Movilă, barbare şi au trebuit să le ţină piept mai mult de o mie
Mitropolitul Kievului, discutată şi aprobată de Sinodul de la Iaşi din anul 1642; de ani. Unele din ele au suferit jugul şi împilarea tur-
în Mărturisirea de credinţă a lui Dositei, Patriarhul Ierusalimului, aprobată de
Sinodul ţinut în Bethleem, la anul 1672, şi alteţe mai puţin însemnate. Colecţia cească până în a doua jumătate a secolului XIX, iar altele
Mărturisirilor de credinţă ale Bisericii Ortodoxe se găseşte în I. Mihăicescu chiar până în zilele noastre, adică până la încheierea
"Bakenntnisse und Zeugnisse des Glattbens dergriechisch-orlhodoxenKirche",
Leipzig, 1904, Hinricks Verlagshundlung. păcii după războiul mondial.
în aceste grele împrejurări istorice, naţiunile or-
todoxe au rămas în urmă cu civilizaţia şi cultura. în-
BISERICA UNITĂ apoiată a rămas şi Biserica, a cărei soartă a fost
nedespărţită de a naţiunii.
Biserica Ortodoxă este Biserica naţională, adică Nu tot aşa s-au petrecut lucrurile cu naţiunile şi cu
fiecare naţiune chiar dacă nu este constituită dintr-un Biserica din Apus. Naţiunile apusene stând la adăpost de
stat independent îşi are Biserica sa cu cler naţional, cu năvălirile barbare - pentru că se aflau în spatele zidului
limbă naţională, ca limbă de cult, condusă de Sinodul său de apărare format din naţiunile ortodoxe, sau, în tot
şi întreţinând cu una din patriarhii legăturile spirituale cazul, barbarii care au pătruns în apus, au ajuns acolo mai
impuse de canoane. Unele din Bisericile statelor or- îmblânziţi - s-au putut dezvolta în linişte şi au putut
todoxe sunt patriarhale ca cele din România, Iugoslavia, ajunge de timpuriu la o stare înfloritoare de cultură şi
Rusia şi Bulgaria. civilizaţie.
Biserica Romano-Catolică este, dimpotrivă, Biserica Biserica Romano-Catolică, avânt în sânul său toate
internaţională sau supranaţională. Oriunde s-ar afla ea, naţiunile apusene, naţiuni culte şi civilizate, a ajuns şi ea
la o stare înfloritoare, mai ales materială. Politica dusă
de papi şi încoronată cu izbândă, ca papii să fie socotiţi Spre a vedea mai bine în ce constă cursa întinsă de
şi împăraţi lumeşti şi să stea mai presus de toţi împăraţii, Biserica Romano-Catolică ortodocşilor prin unire sau
a avut drept rezultat înălţarea Bisericii la o formidabilă uniaţie, sau ce este în realitate unirea şi la ce sfârşit duce,
putere pământească. să examinăm pe scurt, cum s-a făcut şi la ce a ajuns unirea
Succesele avute în apus au încurajat pe papi şi i-au unei părţi a românilor din Transilvania cu Roma papală.
făcut să se gândească în mod serios la împlinirea visului Ca să-şi asigure stăpânirea asupra Ardealului luat de la
lor de aur: de a cuceri întâietatea spirituală, reprezentată turci în 1688, austriecii urmăreau, între altele, unirea
prin ideea primatului papal, peste toată lumea creştină. românilor cu Biserica Romei.
Imensele avuţii ce-i stau la îndemână, diplomaţia folosită Iezuiţii s-au pus pe lucru şi făgăduiau preoţilor
cu isteţime, făgăduieli mincinoase de tot felul de avantaje români iobagi ca şi poporul şi sătui de asuprirea cal-
şi mai ales imensele servicii pe care i le-au adus diferitele vinilor, "marea cu sarea şi Oltul cu totul". însuşi
ordine călugăreşti, ca franciscanii, dominicanii şi cu împăratul Leopold I, în 1672, confirma aceste promisiuni
deosebire iezuiţii, au fost tot atâtea arme sau mai exact mincinoase, dând un rescript în care se spunea, că preoţii
curse de care s-a slujit Biserica Romană pentru ortodocşi, care se vor uni cu Roma, vor fi uşuraţi de
ademenirea ortodocşilor necăjiţi şi asupriţi, ca să caute sarcini şi vor avea dreptul să ia dijmă de la credincioşi.
un adăpost, să vadă un liman de mântuire în staulul Ca urmare a acestor insinuări perfide, protopopii
papal. români şi mulţi preoţi se adunară într-un sinod la Alba-
Nu este naţiune ortodoxă în sânul căreia să nu se fi Iulia, în 1697, sub preşedenţia mitropolitului Teofil şi
găsit un număr mai mic sau mai mare de credincioşi slabi semnară un act de unire cu Biserica Romei. Singura
de înger, care au cedat cântecului de sirenă al viclenilor condiţie ce li se impunea, şi care a fost primită, era
emisari papali şi au debarcat pe uscat catolic. recunoaşterea primatului papal.
Pentru o reuşită cât mai uşoară, vânătorii de suflete Această unire, rămasă numai pe hârtie, se desbătu şi
ortodoxe au simulat că fac concesii uriaşe, că nu cer se încheia din nou în 1698, la 7 octombrie, sub noul
rupere de Biserica Ortodoxă şi trecerea totală la biserica mitropolit Atanasie Anghel. Protopopii şi preoţii care au
papală, ci numai o apropiere, o unire cu Biserica Romei luat parte la sobor au dat un manifest prin care declarau
pe baza câtorva puncte de credinţă. că se unesc cu Biserica Romei, cu următoarele condiţii:
Ortodocşii care au făcut această unire cu Roma a. Să se acorde clerului român privilegiile de care se
papală se numesc uniţi, ceea ce înseamnă că ei nu sunt bucura clerul romano-catolic; b. sărbătorile, posturile,
papistaşi, ci sunt tot ortodocşi, care numai s-au unit, aliat calendarul şi ritualul să rămână neschimbate; c.
sau întovărăşit cu catolicii. Biserica lor nu se numeşte mitropolitul Atanasie să nu fie scos din scaun până la
romano-catolică, ci unită, adică ortodoxă care a făcut moarte, iar succesorul său sa fie ales de sobor, întărit de
uniune cu Roma. papă şi hirotonit de mitropolitul sârbesc; d. protopopii
să rămână neclintiţi în posturile lor.
Era - cum se vede - o unire numai de interes, unire - Biserica Ortodoxă şi poporul român ortodox din
dictată de privilegiile la care aspira obijduitul cler român. Ardeal au fost lăsaţi în părăsire sau chiar prigoniţi atât
Unirea desăvârşită şi definitivă s-a făcut la 4 sep- de autorităţile lumeşti cât şi de cele bisericeşti catolice,
tembrie 1700, pe baza punctelor de credinţă de la 1698 ba chiar şi de uniţi.
şi a condiţiilor stipulate atunci. Trebuie însă să arătăm Urmarea cea mai gravă a unirii este, în sfârşit,
aici reaua credinţă şi falsul făcut cu acest prilej de către catolicizarea aproape completă a clerului şi gravitarea
agenţii papei şi ai curţii imperiale. In 1698, ca şi în 1697, lui şi a laicilor luminaţi spre naţiunile catolice, fie aceasta
singurul lucru care se cerea românilor era recunoaşterea chiar cea maghiară şi înstrăinarea de fiii ortodocşi, fie
primatului papal. Aşa e scris în actul românesc de unire aceştia chiar fraţii lor de sânge din Ardeal şi din prin-
din 1697 şi 1698. In actul latinesc din 1698, iezuiţii au cipate.
trecut, însă, că se recunosc patru puncte dogmatice şi Trei sinoade ţinute tainic, în anii 1872, 1882 şi 1900,
anume: Primatul papal, purcederea Duhului Sfânt şi de la Blaj, au abătut toată ştiinţa teologică pe făgaşele
la Fiul, purgatoriul şi săvârşirea Sfintei Euharistii cu catolicismului sectar şi au admis şi introdus pe de-
azimă. Preoţii români, neştiind latineşte, au semnat a-ntregul ordinea şi disciplina catolică în cadrele
actul aşa cum ii s-a pus înainte, iar în 1700 nici n-a mai Bisericii române unite. N-a mai rămas fraţilor români
fost discutat. uniţi, din bogata moştenire strămoşească de nuanţă or-
Un alt fals din actul latinesc este, că se zicea că tot todoxă, decât Sfânta Liturghie în limba maternă,
clerul românesc primeşte unirea, pe când de fapt în catolicizată şi aceasta în punctul ei culminant: sfinţirea
originalul românesc se spunea că numai cei subscrişi. Sfintelor Daruri.
Urmările acestei uniri făcută pe de o parte, din Ca să se şteargă orice reminiscenţă de ortodoxie, s-a
interes material şi în necunoştinţă de cauză, iar pe de altă schimbat românilor uniţi, ca şi tuturor uniţilor de orice
parte lipsită de sinceritate şi în spirit de înşelăciune, n-au naţiune ar fi, până şi numele: Nu se mai numesc uniţi sau
putut fi decât adânc păgubitoare pentru uniţii români, greco-catolici, ci creştini catolici de rit bizantin.
pentru că: Iată dar ce este unirea cu Roma: o catolicizare lentă!
- preoţii n-au beneficiat decât de o parte din avan
tajele ce li s-au promis;
- mitropolitul a fost degradat la treapta de episcop şi Bibliografie. Decretele conciliului prim şi al doilea ale provinciei
bisericeşti greco-catolice de la Alba-Iulia şi Făgăraş, Blaj, 1927. Conciliul
pus sub ascultarea arhiepiscopului ungur de Strigoniu provincial al treilea al provinciei bisericeşti greco catolice Alba-Iulia şi Făgăraş,
(Esztergom); ţinut la anul 1900, Blaj, 1906.
- unitatea religioasă a Românilor din Ardeal cu cei din
Principate, care se realizase în secolul XIV, s-a rupt;
- Românii ardeleni au fost împărţiţi în .două tabere
duşmane: ortodocşi şi uniţi;
De aceea s-a şi procedat la reeditarea acestei cărţi
apologetice, atât de bine gândită şi realizată, pentru că
răspunde la multe din întrebările care frământă intelec-
tualitatea creştină de astăzi, dornică să cunoască pe Hris-
tos mai mult pe cale raţională §i filosofică, decât prin
rugăciune, prin smerenie şi iubire evanghelică.
Acum când lupta dintre lumină şi întuneric, dintre
POSTFAŢĂ Ortodoxie şi sectele de tot felul, dintre Hristos şi Satana
este declarată pe faţă; când majoritatea intelectualilor
sunt încă indiferenţi faţă de credinţă şi Biserică, când
tineretul, mai ales elevii de liceu şi studenţii sunt amăgiţi
La propunerea mai multor preoţi, teologi şi intelec- de numeroase curente ezoterice de factură hindusă,
tuali, Episcopia Romanului şi Huşilor reeditează, după budistă, ocultă, satanică etc, ca yoga, karate, reîncar-
54 de ani de la prima ediţie, vestita lucrare apologetică, nare, vrăjitorie, muzică rock, alcoolism, pornografie şi
intitulată Teologia luptătoare, a marelui ierarh, profesor desfrâu, Biserica Ortodoxă, mama noastră duhov-
de teologie şi apologet Irineu Mihălcescu, fost Mitropolit nicească, nu poate sta indiferentă.
al Moldovei între anii 1939-1947. Această carte, prin însuşi numele şi cuprinsul ei, este
Prima ediţie a văzut lumina tiparului în toamna anului ca o lumină călăuzitoare în casele şi mâinile tinerilor şi
1941, fiind mult apreciată şi căutată mai ales de studenţi intelectualilor noştri.
şi intelectuali. Timp de peste patru decenii această carte De aceea o recomandăm spre citire tuturor celor ce
a fost interzisă, asemenea multor cărţi bune, ortodoxe,
caută şi iubesc pe Hristos, celor ce doresc salvarea
întrucât divulgau şi combăteau ateismul, ocultismul,
sectarismul şi imoralitatea în ţara noastră, cu o veche neamului nostru şi mântuirea sufletelor lor.
şi profundă tradiţie creştină şi trăire duhovnicească în Redacţia
Hristos.
Astăzi, când toate satele şi oraşele din ţara noastră şi
întreaga societate creştină dreptmăritoare este atacată
direct şi violent de tot felul de secte, mişcări şi curente
neoprotestante, păgâne, oculte, budiste şi satanice, care
urmăresc anihilarea şi fărâmiţarea marii tradiţii or-
todoxe şi a etnicităţii noastre milenare, precum şi
îndepărtarea tineretului şi intelectualităţii creştine din
sânul Bisericii Ortodoxe, apariţia unor asemenea cărţi de
primă necesitate pentru educarea tineretului şi a tuturor
celor ce cred în Hristos se impune tot mai mult.
C U PRI N S CUPRINS 223
P r e c u v â n t a r e . ...................................................5 Sufletul omenesc. Funcţiunile, unitatea
şi spiritualitatea lui..................................84
RELIGIA Nemurirea sufletului. Argumentele pentru
nemurirea lui...........................................92
Definiţia etimologică a religiei. Originea ei.............7 Revelaţia naturală şi supranaturală •....................98
Animism şi Fetişism.............................................. . 13 Criteriile revelaţiei supranaturale.
Politeism şi monoteism............................................17 Minunile şi profeţiile............................. 104
Religia şi ştiinţa........................................................22 Biblia cartea cărţilor......................................... 111
Religia şi morala......................................................29 Dumnezeirea luhIisus Hristos .......................... 116
Religia şi arta............................................................34 învierea Domnului nostru Iisus Hristos............ 124
Religia ca factor social ............................................ 39 Dumnezeirea creştinismului.............................. 129
Concepţia creştină de viaţă............................... 135
ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE RELIGIEI Problema răului................................................ 140
DUMNEZEU Teosofia............................................................ 146
Cunoaşterea lui Dumnezeu. Spiritismul......................................................... 152
In ce fel şi în ce măsură..............................42 Ocultismul......................................................... 158
Francmasoneria................................................ 164
ARGUMENTELE RAŢIONALE PENTRU DOVEDIREA Brahmanismul................................................... 177
EXISTENŢEI LUI DUMNEZEU Budismul........................................................ . 183
Argumentul cosmologic ......................................48 Parsismul.......................................................... 188
Argumentul teleologic .........................................53 Iudaismul şi mahomedanismul.......................... 194
Argumentul moral şi ontologic...............................58 Biserica Romano-Catolică................................ 201
Argumentul istoric, psihologic şi altele . . . . . . 62 Biserica Protestantă......................................., 205
Ateismul....................................................................67 Biserica Ortodoxă .......................................... 209
Biserica Unită ............................................... 214
OMUL Postfaţă............................................................. 220
Natura omului. Trup şi Suflet.
Raportul dintre ele ...............................................76
EPISCOPIA ROMANULUI ŞI HUŞILOR Tiparul executat la
"Tipografia Centrală" Chişinău - Comanda nr. 70
Asociaţia de Stat «Cartea Moldovei»

Irineu Mihalcescu - Teologia Luptatoare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Irineu Mihalcescu - Teologia Luptatoare

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Irineu Mihalcescu - Teologia Luptatoare

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MITROPOLITUL IRINEU MIHÂLCESCU

EDITURA EPISCOPIEI ROMANULUI ŞI HUŞILOR

EDITURA EPISCOPIEI ROMANULUI ŞI HUŞILOR

Apologetica creştină este ramura ştiinţei teologice, care

MITROPOLITUL IRINEU MIHĂLCESCU

dacă ei ar fi inventat pe zei, se pune întrebarea: dar pe

MITROPOLITUL IRINEU MIHĂLCESCU TEOLOGIA LUPTĂTOARE

Religia este baza vieţii sociale, deoarece:

ELEMENTELE CONSTITUTIVE Din această cauză, pe Dumenzeu îl putem cunoaşte

MITROPOLITUL 1RINEU MIIIĂLCESCU TEOLOGIA LUPTĂTOARE 45

MITROPOLITUL IRINEU MIHĂLCESCU 57

legii scrisă în inimile lor... (Romani 2,14,15). Iar Cicero

ARGUMENTUL MORAL ŞI ONTOLOGIC

Insusi Haeckel recunoaşte că încercările de autogenie n-au dat până acum

Un însemnat părinte bisericesc, Sfântul Grigore de

Au fost şi sunt degradare a

SUFLETUL OMENESC sonală. Acest principiu nu poate fi ceva material,

ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS d. - Ungerea cu aromate, înfăşurarea în giulgiu şi

... OCULTISMUL Ocultismul este, de altfel, un nume generic pentru o

Revoluţiile care au desfiinţat monarhia şi au TEOLOGIA LUPTĂTOARE 169

190 MITROPOLITUL IRINEU MIHÂLCESCU

S-ar putea să vă placă și