Dreptul constitutional.

Stiinta juridica a dreptului public

Cojanu Madalina Facultatea de Administratie si Afaceri Administratie publica, anul I, grupa 102

Dreptul este ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat care au ca scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman in principalele relatii din societate, intr-un climat specific al apararii drepturilor esentiale ale omului si statornicirii spiritului de dreptate. Etimologic, termenul de administratie deriva din latinescul directus, care insemna drept, direct, in linie dreapta, in limba latina insa cuvantul care corespunde substantivului drept era jus, care inseamna drept, dreptate, legi. Celula de baza a dreptului o reprezinta norma juridica. Dreptul nu poate exista si nici nu poate fi explcat in afara realitatii sale normative. Normele juridice contin reguli de comportament, atribuie drepturi si stabilesc relatii corelative, fixeaza praguri de comportament si sanctiuni pentru cei ce neglijeaza sau se comporta in dispretul acestui comportament. Ansamblul normelor juridice instituite de stat, care reglementeaza relatiile intre persoanele fizice si juridice, norme al caror respect este obligatoriu si a caror nerespectare este sanctionata tehnic, fizic sau patrimonial formeaza dreptul statului respective sau sistemul normative al acestuia .Dreptul nu este deci altceva decat ansamblul normelor juridice. n funcie de ramura de drept creia aparin, individualizat prin obiectul propriu de reglementare i prin metodele de reglementare specifice, normele juridice se pot clasifica n norme de drept constituional, norme de drept penal, norme de drept administrativ etc. Obiectul interesului nostru l constituie normele de drept constituional, n cadrul crora se includ normele constituionale. Autorii de drept constituional au ncercat s evidenieze specificul normele constituionale, pe care unii teoreticeni ai dreptului nu le consider norme juridice n adevratul sens, ci doar norme cu valoare de principiu, folosite doar n interpretarea normelor juridice aparinnd altor ramuri de drept, n msura n care nu reglementeaz direct modul de instituire, organizare i funcionare a autoritilor publice la cel mai nalt nivel statal. Preocuprile sunt justificate de mai multe considerente: stabilirea unei ierarhii a actelor normative, n vrful creia este situat constituia; creterea importanei controlului de constituionalitate; procesul de constituionalizare a dreptului; integrarea european care determin i implementarea acquis-ului comunitar i care impune reconsiderarea unor concepte (suveranitate, constituie). Normele constituionale sunt norme juridice de o for superioar celorlalte norme care alctuiesc un sistem de drept, obligatorii pentru toate organele statului. Este datoria autoritii publice ce are de interpretat dispoziiile constituionale s identifice structura logico-formal, cu elementele sale, respectiv ipoteza, dispoziia i sanciunea.Normele constituionale instituie, n cazul nerespectrii lor, sanciuni specifice (revocarea unui ministru, retragerea ncrederii acordate guvernului, declararea unei legi ca fiind neconstituional), neavnd doar valoare de principiu. Chiar pentru reglementrile cu valoare de principiu, de larg generalitate, cuprinse n constituii, unele sanciuni sunt stabilite prin norme aparinnd altor ramuri de drept.

Dreptul, in intregul sau, se prezinta sub forma unui sistem care este impartin in drept public si drept privat,clasificarea apartinand lui Ulpian (170-220 d.Hr.).El mentioneaza ca dreptul public se refera la interesele statului iar dreptul privat la interesele diferitelor persoane. Dreptul public cuprinde acele norme care se refera la organizarea si functionarea autoritatilor publice, a raporturilor dintre stat si particulari precum si la raporturile dintre state. (ex.dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul penal, dreptul international public). Dreptul privat determina raporturile dintre particulari, fie dintre persoane fizice, fie dintre acestea si persoane juridice ori numai dintre persoane juridice. (ex. dreptul civil, dreptul comercial, dreptul international privat, dreptul familiei). Distinctia dintre dreptul public si dreptul privat nu trebuie insa absolutizata. Nu rare ori,din ratiuni puternice teoretice si practice se produc imixtiuni ale dreptului privat in viata publica (sectorul industrial, comercial) si invers (anumite situatii de publicizare). Cateodata se face o separatie rigida ca si cum cele doua mari parti ale dreptului ar fi despartite de un zid. Se merge pe ideea ca din moment ce dreptul privat cuprinde reguli aplicabile subiectelor egale intre ele, acestea nu se pot aplica si in raporturile de drept public. Idea este exagerata, daca nu cumva chiar falsa. Atat dreptul public cat si cel privat sunt parti ale aceluiasi sistem de drept, au trasaturi particulare dar si multe trasaturi comune. Au izvoare commune, chiar si contractuale daca se admite ideea contractului de drept public. Dreptul constitutional este o ramura a dreptului public care s-a conturat mai tarziu decat alte ramuri de drept. Inceputurile acestei ramuri se situeaza spre sfarsitul sec. al XVIII-lea cand au aparut primele catedre de drept constitutional n Italia, la Ferrara, n 1796, fiind urmat de alte dou la Pavia i Bologna. Ulterior, n 1834 fost nfiinat i la Paris o catedr de drept constituional. Termenul de drept constituional s-a rspndit odat cu elaborarea diferitelor constituii scrise i n restul Europei, afar de Germania sau Austria, unde disciplina de studiu a purtat denumirea drept de stat. In explicarea conceptului de drept constitutional s-a plecat de la articolul 16 din Declaratia drepturilor omului si cetateanului din 1789 conform careia orice societate in care garantia drepturilor nu este asigurata, nici separatia puterilor determinata nu are constitutie. Dreptul constitutional este acea ramura a dreptului public formata din norme juridice care reglementeaza raporturile sociale ce apar in procesul exercitarii puterii de stat, drepturile si libertatile fundamentale precum si modalitatile de realizare concreta a acestora. Intr-o alta ordine de idei ,dreptul constituional este o ramur de drept alctuit dintr-o grupare de norme juridice cu un obiect comun de reglementare. Este vorba de normele juridice care reglementeaz forma statului, organizarea i funcionarea puterilor publice i raporturile dintre ele, limitele puterilor publice , precum i de celelalte norme cuprinse n Constituie, cu alt obiect de reglementare. Normele privitoare la forma de stat , la forma de guvernmnt, la organizarea i funcionarea parlamentului i la raporturile acestuia cu alte organe sunt norme ce nu fac obiectul altor ramuri de drept i este evident c ele aparin ramurii dreptului constituional. Exist ns n Constituie i norme referitoare la raporturi sociale ce nu in de instaurarea, meninerea i exercitarea puterii.

Aceste norme reglementeaz raporturi ce in de dreptul civil, dreptul administrativ etc. Cu privire la acestea s-a pus ntrebarea dac i ele aparin dreptului constituional, sau in de alte ramuri de drept. Majoritatea autorilor de drept constituional admit c toate normele din Constituie, deci i cele discutate, fac parte din ramura dreptului constituional. Ele sunt norme cu valoare superioar ce antreneaz consecine n planul reglementrilor din alte ramuri de drept, n sensul c acestea nu vor putea fi elaborate cu nclcarea normelor constituionale, acestea din urm avnd valoarea unor principii din care decurg limitele i cadrul reglementrilor celorlalte ramuri de drept. Dreptul constituional are rol determinant n sistemul dreptului deoarece: -toate normele juridice ale celorlalte ramuri de drept trebuie s fie conform cu normele de drept constituional. -modificarea unor norme de drept constituional atrage modificarea sau abrogarea normelor corespunztoare altor ramuri de drept. -constituia ca izvor al dreptului constituional este izvor de drepturi i pentru celelalte ramuri de drept. n Romnia, studiul constituiei s-a fcut, la nceput, mpreun cu studierea dreptului administrativ, sub titulatura de drept public, primul curs fiind inut la Academia Mihilean, n 1837. Patruzeci de ani mai trziu, Simion Brnuiu era, la Iai, titularul catedrei de Drept public al romnilor. Noiunea de drept constituional a aprut n ara noastr n 1864, odat cu publicarea unui volum intitulat Drept constituional de ctre A. Codrescu, i a fost consacrat deplin n prima jumtate a secolului XX, prin activitatea tiinific i didactic a profesorilor Constantin Stere, Constantin Dissescu, Paul Negulescu, George Alexianu sau Ion Vntu. n a doua jumtate a secolului XX s-a ncetenit n Europa, pentru a desemna disciplina de studiu, titulatura de Drept constituional i instituii politice, care a fost preluat, dup 1989, i n Romnia. Dreptul constituional romn reglementeaz cele mai importante relaii sociale, care apar n procesul instaurrii, meninerii i exercitrii puterii. Guvernanii, desemnai n urma unor alegeri libere de ctre guvernai, organizeaz ntreaga via a statului, n limitele stabilite de legea fundamental. Importana relaiilor sociale reglementate impune ca reglementarea s se fac prin cele mai importante i mai eficiente forme juridice, exemplul cel mai elocvent fiind constituia, legea fundamental a rii. Cuvntul constituie deriv din constitutio, care n limba latin nseamn aezare cu temei, starea unui lucru. Termenul comun a fost folosit n dreptul roman pentru a desemna legile care emanau de la mprat, indiferent de domeniul lor de reglementare. n Evul Mediu noiunea este utilizat n lumea ecleziastic, n sfera de cuprindere semantic intrnd o serie de legi monahale. Secolul al XVIII-lea apropie nelesul termenului de ceea ce se nelege n momentul de fa prin Constituie, respectiv acea lege care, reglementnd organizarea i funcionarea statului,

limiteaz puterea monarhului i garanteaz drepturile i libertile fundamentale ale individului. Concepia ine seama exclusiv de coninutul normelor, forma de adoptare a acestora fiind indiferent. Cel mai bun exemplu pentru a ilustra aceast concepie este Anglia, unde exist un numr de reguli juridice care, dei nu sunt consacrate ntr-o lege sistematic de organizare a statului, ci s-au format n cea mai mare parte pe cale de obiceiuri, iar ntr-o mai mic msur printr-un numr de acte scrise cu valoare de lege, aduc limitri puterii monarhului i garanteaz drepturile individuale, alctuind o adevrat constiutie. Ideea c normele constituionale trebuie cuprinse n legi scrise i sistematice a fost o consecin a cutrii de procedee juridice ct mai eficiente pentru limitarea puterilor guvernanilor i respectarea drepturilor personalitii . Revoluiile american i francez au afirmat c este necesar recunoaterea unei valori supreme constituiei fa de celelalte legi. Pentru a se asigura aceast supremaie, adoptarea constituiilor trebuie s se fac de ctre o adunare special aleas, dup o procedur mai elaborat dect n cazul normelor obinuite. n scopul consolidrii supremaiei constituiei s-a cutat un mijloc pentru a o face obligatorie inclusiv pentru puterea legiuitoare. Astfel a aprut un organ specializat, independent, care s verifice conformitatea legilor cu prevederile constituionale. n cazul n care constituia nu era respectat, legile nu mai puteau fi aplicate. Constituia, aa cum este neleas acum, cuprinde ansamblul normelor juridice, prin care se stabilete modul de instituire, organizare i funcionare a puterii publice, limitndu-se totodat exercitarea acesteia, prin garantarea colaborrii i controlului ntre autoritilor publice, precum i prin respectarea drepturilor personalitii.

Bibliografie
Ioan Muraru si Simina Tanasescu Drept constitutional si institutii politice editura All Beck Cristian Ionescu Drept constitutional si institutii politice editura Universitara Bucuresti 2007 http://ro.wikipedia.org/wiki/Drept_constitu%C8%9Bional http://www.scribd.com/doc/7059241/Drept-Constitutional http://facultate.regielive.ro/cursuri/drept/drept-constitutional-201841.html