Familie botanic care cuprinde plante ierbacee, mai rar semiarbuti (lsniciorul- Solanum dulcamara, ctina de garduri- Lycium

halimifolium), cu flori pe tipul 5 (caliciul gamosepalcu 5 sepale concrescute, adesea persistente, corola cu 5 petale lobate sau dinate), hermafrodite, cu ovarul format din dou carpele din care se formeaz fructe bace sau capsule.

Unelesolanaceaecrescspontan(mtrguna- Atropa belladona, mselria - Hyascyamus niger, laurul porcesc- Datura stramonium, zrna - Solanum nigrum, etc), altele se cultiv n scopuri alimentare(cartoful- Solanum tuberosum, tomatele- Solanum lycopersicum sin. Lycopersicum esculentum, ardeii- Capsicum annuum, vinetele- Solanum melogena), ornamentale (petuniaPetunia violacea, Nicandra- Nicandra physaloides, ctina de garduri- Lycium halimifolium, reginanopii - Nicotiana alata, Brunfelsia- Brunfelsia sp.) sau pentru industria igaretelor (tutunul Nicotiana Solanaceaele tabacum, conin mahorca alcaloizi toxici Nicotiana sau rustica). medicinali.

Familiasolanaceaeaparinesubncrengturii Angyiospermae clasa Dicotyledoneae.

Din cadrul familiei solanaceae fac parte specii de plante legumicole, care se mai numesc i legume solano-fructoase, cu o mare importan alimentar i economic care ocup suprafee ntinse de teren. Cca. 3,5 milioane hectare sunt cultivate n rile din sudul, sud-estul i sudvestul Europei,ct i n Asia i n cele dou Americi. (M.Dumitrescu i colab., 1998). Speciile care aparin acestei grupe sunt: tomatele, ardeiul , vinetele si cartoful. Sunt plante anuale care au o perioad de vegetaie destul de lung, pn la obinerea primei recolte fiind necesare n medie 130 zile. Plantele acestei grupe manifest cerine ridicate fa de factorii de mediu, n special fa de lumin i cldur datorit originii lor din regiunile calde ale planetei.Cultivarea lor se face n cea mai mare parte prin rsad, mai ales pentru obinerea recoltelor timpurii. Sunt i situaii cnd pot fi cultivate prin semnat direct n cmp cum este cazul tomatelor de toamn, cu producie destinat industrializrii. Plantele au o cretere viguroas ceea ce impune plantarea lor la distane mari ntre rnduri i pe rnd, rezultnd astfel desimi mici la unitatea de suprafa. Se creeaz astfel posibiliti pentru efectuarea mecanizat att a lucrrilor de nfiinare a culturilor, ct i de ntreinere, inclusiv de recoltare mecanizat la tomatele destinate industrializrii, ct i semimecanizat la vinete i ardei. Aceste specii de plante legumicole sunt considerate din punct de vedere al rotaiei culturilor, ca fiind bune premergtoare pentru majoritatea speciilor legumicole, datorit preteniilor lor de fertilizare n anul culturii cu cantiti nsemnate de ngrminte organice i minerale.

TOMATE Genul Lycopersicon ; Lycopersicon esculentum Miller

De la tomate se consum fructele la maturitate fiziologic, dar i cele

care nu ajung n aceast faz (gogonele) pentru prepararea murturilor. Importana alimentar deosebit a tomatelor este dat de faptul c acestea se pot consuma ntr-o gam variat de moduri: n stare proaspt, ca salat simpl sau n amestec cu alte legume, sau preparate n ciorbe, sosuri, ghiveci, roii umplute etc, prelucrate industrial sub form de past, bulion, conserve,sucuri obinuite sau picante etc.Tomatele au valoare alimentar ridicat datorit coninutului fructelor n vitamine, zaharuri,substane minerale, aminoacizi i acizi organici . Din producia realizat de pe 1 hectar de cultur se pot obine 2660 kg substan uscat total, 1384 kg zaharuri, 1444 kg protein brut, 228 kgsubstane minerale i 10 kg acid ascorbic. Din cauza excesului de baze (5 mg/100 g s.p.), tomatele acioneaz fiziologic ca alcalini-zant, fapt favorabil pentru organismul uman. Compoziia chimic a fructelor este mult influenat de soi i de factorii externi. Acumularea desubstan uscat i acid ascorbic n fructele maturate n august i septembrie este cel mai puternic influen de temperatur i radiaia solar. Sinteza glicogenului este sistat la 30 C. Particulariti botanice i biologice In ara noastr tomatele sunt plante anuale, dei n zonele de origine se comport ca plante perene.In condiii de sere, tomatele pot s vegeteze mai muli ani. Tomatele (fig.1) sunt plante anuale in conditii de cultura, desi in locurile de origine, ca si in zonele climatice asemanatoare, se comporta ca plante perene. Plantele sunt ierboase, dar in a doua perioada a ciclului de viata dintr-un an incep sa se lemnifice in zona tulpinii principale sau a ramificatiilor de ordin inferior, precum si in zona radacinilor.

Radacina. Tomatele prezinta un sistem radicular puternic dezvoltat, atat in stratul lucrat al solului, cat si in adancime, ceea ce inseamna ca planta are nevoie de o cantitate mare de apa, dar poate rezista si la secete prelungite. Rdcina principal a tomatelor atinge 1,5 m adncime, dar numeroase rdcini laterale ajung pn Ia 1,6 m. Rdcinile exploreaz un volum de sol de 8 m pentru 9 m suprafa, dac distanele de plantare permit (Nisen, 1993). La tomatele cultivate n sere masa principal a rdcinilor se dezvoltntre 18 i 45 cm, dar o parte ajung la peste 1 m adncime. Repartizarea pe orizontal se realizeaz peo raz de 50 - 80 cm.Rdcina are un ritm rapid de cretere. n condiii normale de temperatur, Ia plantele tinere,rdcinile cresc cu 2 - 7 mm/zi (Lehman, 1953; Brejnev, 1944). La 30 de zile dup rsrirea plantelor,cnd au format numai o frunz adevrat, rdcina principal ajunge la 50 cm lungime (Edelstein,1953). Pe un sol bine lucrat, dinamica creterii rdcinii dup plantare se apreciaz la 20 cm dup 2 sptmni, 75 cm la 3 sptmni, 100 cm Ia 4 sptmni i 125 cm dup 5 sptmni (Becker Dillingen,1956). Plantele de tomate i refac cu uurin sistemul radicular i n plus au nsuirea de a emite uor rdcini adventive din tulpini (Dumitrescu M., 1998). Un alt model de dezvoltare a radacinilor se realizeaza prin transplantarea rasadului. Aceasta, cu ocazia repicarii sau a infiintarii culturii, este operatiunea in urma careia are loc ruperea varfului radacinii principale, precum si a radacinilor laterale. Acest lucru determina o ramificare accentuata a sistemului radicular. In afara radacinilor care au la origine radacina primara, sistemul radicular al tomatelor mai poate cuprinde si radacinile adventive, ce pornesc de pe tulpina, daca aceasta este acoperita cu sol si exista o umiditate corespunzatoare.

Fig.1. - Plante de tomate (dupa Andrieux si Vilmorin, 1912) Tulpina. Tomatele prezinta o tulpina erbacee si erecta, cand plantele sunt tinere. La unele soiuri, cu habitus mai redus, pozitia erecta se mentine pe intreaga perioada de vegetatie. In stadii de crestere si dezvoltare mai avansate, datorita masei acumulate de lastari, frunze si fructe, tulpina se culca pe sol si plantele devin taratoare, deoarece prezinta un tesut mecanic (partial semilignificat) slab dezvoltat. Calitatea tulpinii de a fi taratoare favorizeaza planta sa formeze radacini adventive si asigura o timpurietate mai mare a recoltei. Tulpina, la plantele mature, are o grosime de circa 3 cm, este usor muchiata si acoperita cu perisori scurti, maciucati si glandulosi, in amestec cu perisori tectori simpli, lungi si ascutiti (Zanoschi si Toma, 1985). Perisorii glandulosi se rup usor la atingere, eliminand un material cleios de culoare verde si miros specific, ce contine solanina si diferite substante toxice pentru eventualii daunatori. Cresterea tulpinii (si, implicit, ramificarea) este diferita in functie de soi si se incadreaza in doua tipuri de baza nedeterminata si determinata si o alta intermediara O planta cu tipul de crestere nedeterminata prezinta o tulpina principala care poseda in apex un mugure vegetativ, ce ii asigura o crestere continua (nedeterminata). La plantele cu tipul de crestere determinata, dupa ce pe tulpina principala se formeaza 35 inflorescente, in apex se formeaza o inflorescenta si, astfel, cresterea mai departe a axului tulpinii principale este stopata.

Frunza. Tomatele prezinta un sistem foliar bogat prin numarul si suprafata frunzelor. Frunza este simpla, petiolata, alterna (asa cum s-a aratat la descrierea tulpinii), cu limbul puternic sectat, in segmente de forme si marimi diferite. O frunza tipica (fig.2) prezinta la nivelul V limbului un rahis sau ax hermafrodite, grupate in inflorescente cimoase simpodiale simple sau compuse, (fig. 12.3) extraxilare, deci pe internod (Zanoschi si Toma, 1985). Inflorescenta poate fi simpla, cu un singur ax, sau ramificata, cu mai multe brate (fig.12.4), in functie de genotip sau de interactiunea acestuia cu conditiile de mediu.

Fig.2- Frunza tomate provenind din nervura principala. De o parte si de alta, in acelasi plan, sunt plasate segmentele (frunzulitele sau foliolele), care confera limbului un aspect imparipenat-sectat. Limbul se termina cu o foliola mare si prezinta, de o parte si de alta, in mod altern, pana la opt foliole de aproximativ aceeasi marime. Fetele limbului sunt netede sau gofrate, dar, de cele mai multe ori, aceste caractere depind si de conditiile de mediu. Culoarea frunzelor este verde, de diferite

nuante: verde-deschis (verde-galbuie) la frunzele tinere, verde-argintie sau verde-albastruie la frunzele mai batrane. Floarea tomatelor este pe tipul 5. Petalele sunt de culoare galben i sunt concrescute la baz.Staminele sunt concrescute la baz cu tubul corolei, iar anterele sunt unite, formnd un con careacoper pistilul. In mod obinuit, stilul este mai scurt dect staminele. Polenul cade pe stigmat ntimpul deschiderii florii, rezultnd o polenizare autogam. In proporie de 4-5 % stigmatul poate depinivelul staminelor (tip de stil exert), fiind posibil polenizarea alogam. La tropice, alogamia ajungel a 5 - 1 0 %. In condiii de mediu nefavorabile fecundarea nu are loc i florile avorteaz i cad.Stigmatele sunt receptive 1-2 zile nainte de deschiderea florii i 4-8 zile dup aceea. Polenul germineaz imediat, iar traversarea stilului se face n mai puin de 2 zile Tomatele au flori actinomorfe,

Fig. 3 - Floarea si inflorescenta de tomate: 1 inflorescenta; 2 muguri floriferi in diferite stadii; 3 floare deschisa (dupa Kvasnikova, 1962 )

Fig.4 Tipuri de inflorescente Florile se prind pe axul inflorescentei prin pediceli de 1-3 cm. Acestia, de regula, sunt articulati, iar din punctul articulatiei se produce desprinderea fructelor de pe ciorchine. La cultivarele pentru recoltare mecanizata s-a introdus caracterul "pedicel fara articulatie" prin genele jointless (j si j^, care asigura desprinderea fructelor fara pedicel. Floarea prezinta un caliciu format din cinci, mai rar pana la 10 sepale unite. Corola este gamopetala, rotata, cu diametrul de 1-2,5 cm, alcatuita din cinci, mai rar pana la 10 petale galbene, terminata cu cinci, respectiv 10 lacinii. Androceul este alcatuit din 5-10 stamine (uneori chiar mai multe, de exemplu 16-18, la florile cu petale duble), cu filamente foarte scurte, libere, dar unite la baza cu tubul corolei. Gineceul este format din 2-7 carpele unite; prezinta un ovar superior continuat cu un stil lung, care strabate tubul staminal, si se termina cu un stigmat capitat, lipicios; de regula, stilul (stigmatul) nu depaseste nivelul anterelor. Structura florala prezentata asigura o autogamie foarte ridicata. In cazul cand conditiile de mediu sunt excesive, stilul poate scoate stigmatul deasupra conului anterial, fiind posibila si polenizarea cu polen strain. Fructul. Recolta utila a tomatelor este formata, exclusiv din fructele formate si ajunse la un anumit stadiu de maturitate intr-un ciclu de vegetatie. De numarul si marimea fructelor depinde, in mod direct, cantitatea de recolta. Fructul de tomate este o baca carnoasa si zemoasa, de forma, marime si culoare varibile.

Forma poate fi: mai mult sau mai putin sferica, turtita, ovata, piriforma s.a. Marimea, apreciata prin cea mai mare dimensiune (diametrul maxim), poate fi (dupa Esquinas-Alcazar, 1981): foarte mica (< 3 cm), mica (3-5 cm), medie (5-8 cm), mare (8-10 cm), foarte mare (> 10 cm). Culoarea fructelor imature poate fi verde-inchis sau verde-deschis, cu sau fara pata verde de culoare mai inchisa, de forma unei calote in zona pedunculara. Culoarea fructelor mature este data de culoarea pielitei, care poate fi incolora sau galbena, si culoarea tesutului mezocarpului. Aceasta poate fi: verde (foarte rar, apare ca o mutatie), galbena, portocalie, rosie, rosie de diferite nuante (carmin, bordo). Samanta de tomate este mica, de culoare galbuie-cenusie, reniforma, comprimata, de 24 mm diametru, matasos-paroasa. Numarul de seminte dintr-un fruct variaza de la 150 pana la 300, in functie de soi, marimea fructului si conditiile de polenizare/fecundare (Zanoschi si Toma, 1985). Intr-un gram sunt cuprinse 300-380 seminte.

Ardeiul Capsicum Annum L.

ardeiul ocup un loc important, avnd numeroase ntrebuinri. Fructele de ardei se pot consuma n stare proaspt, ca atare, ceea ce prezint mare importan deoarecevitaminele sunt utilizate integral de ctre organismul uman. Fructele de ardei se folosesc la prepararea unei game foarte largi de mncruri, se preteaz pentru a fi prelucrate n industriaconservelor sau pentru prepararea boielei de ardei. Unele specii i varieti de ardei au odeosebit valoare decorativ i pot fi cultivate n ghiveci, n cas. Compoziia chimic a fructelor de ardei este foarte complex. Coninutul n vitamina C depinde de gradul de maturitate, de culoarea i mrimea fructelor (Somos A., 1984). Condiiile de cultur influeneaz coninutul n vitamina C, acesta fiindmai mare la culturile din cmp, comparativ cu cele din sere (tabelul 2.2). i distanele de plantare influeneaz

coninutul n vitamina C. De exemplu, soiul Kalinkoi Zold, cultivat la 20 x 25cm, a acumulat 175 mg vitamina C/100 g, iar la 40 x 40 cm, 290 mg vitamina C/100 g substan proaspt (Somos A., 1984). n condiii de irigare, coninutul n vitamina C scade fa de situaia ncare nu se irig (265 mg la neirigat, fa de 151 la irigat, soiul Cecei -Somos, 1984) Ardeiul iute, datorit coninutului n capsicin, are ntrebuinri i n industria farmaceutic. Astfel, tinctura capsici este folosit la prepararea vatei termogene i a unor alifiiutile n tratarea bolilor reumatice (Bereiu, 1977). Din fructele de ardei se pot extrage colorani alimentari, foarte solicitai de industrie (Pochard, 1987). Ardeiul este o plant erbacee, peren, dar in condiiile din Romnia se cultiv ca plant anual. Se prezint sub form de tuf globuloas ce atinge o nlime de 40-50 cm dac se cultiv in cmp, iar in spaii protejate poate s ajung pn la 2-2,5 m.

Particulariti botanice i biologice. In condiiile din ara noastr ardeiul este o plant anual. n regiunile de origine se poate comport ca plant perena. Rdcina principal este pivotant. Cu ocazia repicarii rdcina se poate rupe, dar se dezvolt numeroase rdcini laterale. Dup Popescu V., 1977, Somos A., 1984, un rol important l au rdcinile adventive care se dezvolt n numr foarte mare din hipocotil. Sistemul radicular este superficial. In plan orizontal rdcinile au o lungime de 30 - 50 cm, iar n adncime ajung la 30 - 60 cm. Datorit sistemului radicular superficial, ardeiul necesit a fi irigat pentru reuita culturilor. Rdcinile reprezint 9 -10% din greutatea total a plantei (Somos A., 1984). Tulpina este ramificat simpodial, dar exist o mare diversitate de ramificare i formare a lstarilor. La culturile din cmp neprotejat tulpina atinge nlimi de 40 - 70 cm, n funcie de varietate, n sere,mai ales n ciclul prelungit, plantele ating nlimi depeste 2 m, necesitnd susinerea.

Frunzele sunt simple, peiolate, cu limbul cordiform sau lanceolat, colorat n verde de diferite nuane. Numrul de frunze pe plantprezint variaii importante. Forma i mrimea fructelor se coreleaz pozitiv cu forma i mrime frunzelor. Florile sunt hermafrodite, alctuite pe tipul 5, solitare sau dispuse cte douIa locul de ramificare a tulpinii. Se pot ntlni flori cu 6 sau 7 petale. Numrul staminelor este cuprins ntre 5 i 8. Ardeiul se caracterizeaz prin heterostilie clar pronunat (Maier I, 1969,Popova D., 1973). Fructul de ardei este o baca de forme i dimensiuni foarte diferite, n funcie de varietate i soi. Poziia fructelor pe tufa poate fi erect sau pendul. Fructele se formeaz mai nti pe tulpina principal i apoi pe ramurile laterale (Kato iTanaka, 1971). La maturitatea tehnic culoarea poate fi verde sau galben, cu diferite nuane, n funcie de soi. Pericarpul fructelor de ardei are grosimi cuprinse ntre 1 i 8 mm . La maturitatea fiziologic fructele devin roii sau portocalii. Gustul poate fi dulce sau picant. Seminele sunt aezate pe un receptacul crnos, au form rotund turtit i culoarea galben. Intr-un fruct se pot ntlni 1-2 g de semine (fig. 2.5). Seminele au diametrul de 3 - 6 mm i grosimea de0,5 - 1 mm. Greutatea a 1000 de semine este de 5-7 g. Seminele de Capsicum pubescens au culoarea neagr. Facultatea germinativ este de 80-85 % i se pstreaz 3-4 ani. n Romnia se cultiv urmtoarele grupe horticole de ardei: 1. ardeiul gras: fructe mari, dulci, n form de prism, trunchi de piramid, inim .a.; 2. ardeiul gogoar: fructe mari, dulci, rotunde, puternic turtite, cu suprafaa mai mult sau mai puin lobat; 3. ardeiul lung: fructe mari, dulci, cu pulpa mai subire dect formele anterioare, de form conic, alungit, uneori aplatizat (n form de teac), drepte sau curbate;

4. ardeiul iute: fructe mici, iui, cu pulpa subire, de form conic-alungit sau sferic; 5. ardeiul de boia: fructe asemntoare ardeiului lung sau iute, cu gust dulce sau iute, cu o mare concentraie n pigmeni colorai.

Vanata Solanum Melongena L

vinetelor este de 24 - 28 calorii/100g.Coninutul n fitoncide i alte substane determin scderea colesterolului n snge. Fructele de vinete au i alte nsuiri terapeutice: sunt diuretice, laxative, antianemice, stimulente hepatice i ale pancreasului, calmante etc Particulariti botanice i biologice. Ptlgelele vinete sunt plante anuale autogame. Specia cultivata S.melongena (fig. 12.18) este erbacee, anuala, cu un habitus bine dezvoltat, sub forma unei tufe de pana la 100 cm inaltime si 40-70 cm diametru. Radacina isi incepe evolutia din radicula embrionului, care evolueaza intr-un sistem radicular bine dezvoltat, puternic ramificat, dar localizat in stratul superficial al solului pana la adancimea de 30-50 cm. Unele radacini pot ajunge pana la 100-150 cm. Tulpina este erecta, cu un sistem mecanic bine dezvoltat, mai mult sau mai putin ramificata sub forma de tufa. La inceput, tulpina este erbacee, dar dupa 60-70 de zile devine partial lignificata, incepand de la baza. Cresterea tulpinii este de tip monopodial pana la 8-12 etaje foliare, dupa care devine de tip simpodial, prin stoparea cresterii tulpinii principale datorita formarii unei flori, in apexul acesteia. Sistemul caulinar este acoperit cu spini stelati. Tulpina de patlagele vinete nu are capacitatea de a forma radacini adventive; din cauza aceasta si prinderea rasadurilor dupa plantare are loc mai greu.

Frunza este lung petiolata, cu limbul ovat sau lanceolat, cu marginea, la inceput, intreaga, dar, mai pe urma, usor ondulata sau sinuat-lobata. Dimensiunile frunzei, sunt mari, avand lungimea de 7-15 cm si latimea de 4-10 cm (la culturile din camp) si de pana la 30-40 cm si, respectiv, 15-20 cm (la culturile din sera). Frunza prezinta o culoare verde-inchis, cu nuante de la verde cu reflexe de violet slab, in special pe nervura principala, la violet-verde si verdeinchis, in functie de varsta. Florile sunt actinomorfe, hermafrodite, amplasate axilar, de obicei solitare si foarte rar cate 2-3, cu pozitie nutanta. Caliciu are un aspect carnos si este format din 6-8 (9) sepale unite si se termina cu tot atatea lacinii lanceolate, aspre, spinoase. Corola este gamopetala, rotata si formata din 6-9 petale de culoare violet-deschis pana la violet-inchis sau chiar de culoare alba. Corola are un diametru de 2,5-3,5 cm. In centrul corolei se afla o pata galbena de forma stelata. Androceul este format din 5 (6) 8 stamine cu antere mari, galbene, care se deschid poricid. Gineceul este bicarpelar sincarp. La unele soiuri se manifesta fenomenul de heterostilie. Polenizarea este autogama, directa si uneori indirecta, dar fructificarea este mai buna daca polenizarea este incrucisata; de obicei, gradul de alogamie poate fi pana la 20-25%. Fructul este o baca carnoasa, variate (fig. foarte mare lung 12.19):

pedunculata, de forme invers ovata, piriforma, sferica sau alungita, pana la ingust cilindrica, cu varful rotunjit (Zanoschi si Toma, 1985). Lungimea variaza intre 520 (30) cm, grosimea intre 5-10 (15) cm, iar masa este cuprinsa intre 60-1000 grame. Fructele sunt netede, lucioase, avand la maturitatea de

consum culoare negru-violet, violacee, cu striatiuni verzui si, mai rar, alb-verzuie, alb-galbuie. La maturitatea fiziologica, fructul capata o culoare galben-maronie sau galben-cenusie. Sub pielita subtire a fructului se afla mezocarpul si endocarpul care

Fig.4 - Forme si marimi de fructe de patlagele vinete constituie asa-numitul miez sau pulpa fructului de culoare alba, cu aspect spongios. Semintele sunt incastrate in endocarp sub forma unui strat cu contur rotund-stelat. Samanta este mica, turtita, galben-cenusie sau galben-maronie lucioasa, de 2-2,6 mm; 1000 de seminte cantaresc 3,5-5 grame. Perioada de vegetatie dureaza 180-240 de zile, in functie de soi si de conditiile climatice sau meteorologice ale anului. Primii muguri florali apar la circa 70-80 de zile de la rasarire, iar primele flori dupa alte 10-15 zile. De regula, florile apar cand planta are 8-10 frunze si incepe sa ramifice. Primele fructe la maturitatea tehnologica apar cand plantele au varsta de 110-160 de zile; maturitatea fiziologica survine dupa inca 30-50 de zile.

Alaturi de specia S.melongena, cu cele trei varietati botanice esculentum, incanum si insanum, de mare importanta pentru activitatea de ameliorare o prezinta si var.ovigerum, ca si unele specii salbatice. Varietatile esculentum si incanum sunt asemanatoare, cea de-a doua fiind, se pare, forma ancestrala a primei. Dintre speciile salbatice sunt de mentionat S.integrifolium si S.indicum (rezistente la boli, cum ar fi fuzarioza, verticiloza s.a.), precum si S.sisymbriifolium (rezistenta la musculita alba si nematozi) si S.macrocarpon (rezistenta la paianjenul rosu).

Radacina , vanata prezint un sistem radicular bine dezvoltat, unele rdcini pot ajunge la adncimea de 1 m, dar,avnd n vedere c se cultiv prin producerea de rsaduri, masa rdcinilor exploreaz solul pe oadncime de 20 - 40 cm, n funcie de tipul de textur a solului (substratului sau amestecului nu-tritiv). Ele reprezint doar 2 %din greutatea plantei mature (Butnariu, 1983). Capacitatea de a formarea rdcini adventive Ia ptlgelele vinete este redus, iar sistemul radicular se reface greu la transplantare, de aceea este necesar o bun pregtire a terenului, producerea de rsad repicat n ghi-vece i o atenie sporit la plantare i n perioada imediat urmtoare

Tulpina este erect, ramificat, de culoare verde-violacee i poate avea nlimi de pn Ia 1 m ncazul culturilor de cmp, sau de 1,5 - 2 m n culturile de ser, unde pentru a se menine n poziievertical necesit susinerea pe spalier. Creterea mai viguroas, din culturile efectuate n ser,necesit plantarea Ia distane mai mari dect n cmp. Frunzele sunt mari (pn la 40 cm lungime i 25 cm lime), ovoid-lanceolate, cu peiolul lung,cu marginea ntreag i nervuri mai nchise la culoare (de obicei violacei), uneori prevzute cu spini(epi), dispuse alternativ pe tulpin. Florile sunt axilare, mari, solitare, rar apar cte 2 - 3 Ia acelai nivel axilar. Culoarea florilorprezint diferite nuane, de la violet la albastru-in-digo, n funcie de soiul cultivat. Florile sunt hermafrodite cu polenizare autogam, dar s-a nregistrat i un procent variabil de 10-30% de plante alogame, de aceea la culturile semincere se impune respectarea distanelor de izolare n spaiul cultivat.

Fructul este o baca de forme, dimensiuni i culori diferite, n funcie de soi . Fructele sunt netede,

lucioase. Culoarea fructelor la maturitatea de consum poate fi violacee pn la neagr,neagr - rocat, iar la maturitatea fiziologic poate fi galben-albicioas. Pulpa fructului este deculoare alb-verzuie, cu gust plcut (prin preparare), fraged, cu semine mici, albe, dac serecolteaz Ia momentul optim (maturitatea de consum). Dac se depete acest moment d e recoltare, pulpa devine amar, lemnoas, cu semine brunifcate, tari. Seminele sunt mici, turtite, glabre, lucioase, de culoare galben-cenuie. Diametrul seminelor este circa 2,8 mm, iar grosimea este de 0,6 -0,9 mm. Greutatea a 1000 de semine este 3,5 - 5 g. Numrul de semine Ia un gram este de 200-300. Facultatea germinativ este de 75 85% i dureaz 4-5 ani.

Cartoful Solanum tuberosum L

Cartoful este o planta anuala erbacee, care se inmulteste in cultura pe cale vegetativa, prin tuberculi, in ultimul timp si prin butasi de tulpina, iar in procesul de ameliorare, se inmulteste prin seminte. La inmultirea vegetativa prin tuberculi, imediat dupa plantare, incep sa creasca coltii din care, in sol, se formeaza radacinile, stolonii si tuberculii, iar la suprafata solului tulpinile cu frunze, flori si fructe. Radacina cartofului porneste de la partea subterana a tulpinii si se ramifica, formand un sistem radicular fibros, bine dezvoltat. Plantele provenite din seminte formeaza o radacina pivotanta, cu numeroase ramificatii. Marea majoritate a masei radacinilor se afla in stratul arabil, 20-30% cresc pana la 70 cm (un numar redus de radacini depaseste 100 cm, iar uneori

atinge chiar 150-200 cm). Lateral, radacinile se dezvolta pe raza de 30-50 cm. Pe solurile compacte, radacinile se dezvolta mai mult lateral, pe cele usoare, strabat profund in pamant. Stolonii reprezinta ramificatii ce pornesc din mugurii tulpinali subterani. O planta de cartof produce in medie 10-15 stoloni cu lungimea de 5-30 cm. Cu cat stolonii sunt mai scurti (mai mici de 10-15 cm), cu atat asigura o formare mai grupata a tuberculilor in cuib si favorizeaza aplicarea metodei mecanizate de recoltare. Din punct de vedere anatomic, stolonii au structura asemanatoare cu cea a tulpinii. Stolonii au pozitie orizontala sau oblica, forma cilindrica, sunt mai grosi decat radacinile si mai carnosi. Tuberculii sunt formatiuni ale tulpinilor subterane si, la inceput, au forma unor noduli, care, ulterior, crescand in grosime si lungime, capata forme si dimensiuni caracteristice soiului. Initierea tuberculilor (tuberizarea) are loc la 10-35 de zile dupa rasarirea plantei, iar cresterea lor dureaza 4585 de zile, variind la soiurile timpurii si la cele tarzii. La suprafata, tuberculul formeaza niste proeminente (sprancene) si adancituri (ochi), care, in functie de soi, difera ca numar, forma si dispunere si sunt mai dense spre varf si din ce in ce mai rare spre baza. In mod obisnuit, un ochi are 3 muguri: unul central si doi laterali. Culoarea tuberculilor variaza in functie de soi, este influentata genetic, poate fi rosie ori galbena, cu diferite nuante ale acestora. Pulpa tuberculului este de culoare alba, galbena etc. De regula, soiurile americane au pulpa de culoare alba, cele germane in majoritate galbena, iar cele olandeze, romanesti alba sau galbena. Tulpina. Din mugurii tuberculilor se dezvolta tulpini ierboase, purtatoare de frunze si flori. Ele pot fi erecte sau usor arcuite, cu o inaltime de 30-100 cm si grosimea de 0,6-1,2 cm. Tulpina are aspect de tufa, deoarece dintrun tubercul-mama apar 4-8 tulpini. Culoarea tulpinii este verde. Spre maturitate, tulpinile se ingalbenesc si, treptat, se usuca si se lignifica. Uneori, tulpinile pot fi acoperite cu peri rari si lungi. Frunzele sunt imparipenat-compuse, alcatuite din 2-5 perechi de foliole, care pot avea forma elipsoidala, oval-lanceolata sau rotunda.

Perechile de foliole mari alterneaza cu perechi de foliole intermediare, mai mici. Foliola terminala poate fi libera sau cu concrestere unilaterala (concrescuta cu o foliola) sau bilaterala (concrescuta cu doua foliole invecinate). Marimea, forma si aspectul foliolelor sunt particularitati ale soiului. Floarea. Florile sunt reunite in inflorescente, cime simple sau compuse. Floarea este de tip 5, cu androceul format din 5 seminte cu anterele unite, gineceul compus dintr-un ovar superior bilocular, stilul lung si stigmatul de forma unei gamalii. Abundenta infloririi si durata acesteia prezinta caracteristici ale soiurilor. In general, soiurile timpurii infloresc mai putin. Majoritatea soiurilor nu produc fructe. Polenizarea este autogama, insa nu este exclusa nici alogamia. Inflorirea si fructificarea nu sunt fenomene constante. Florile speciei Solanum tuberosum la cartoful alb florile sunt albe sau alb-galbui in timp ce la cartoful rosu acestea au o nuanta violacee sau roz. Infloreste in lunile Iulie-August . Fructul este o baca polisperma rotunda, verde-violacee, iar la maturitate cu luciu argintiu; contine 50-100 de seminte, grupate in doua carpele. Semintele sunt mici, ovoidale, plate, au circa 2 mm in lungime, culoare alb-murdar; MMB 0,5g. Origine i rspndire , originar din America de Sud (regiunile nalte i umede din Peru, Columbia); a fost adus n Europa n secolul al XVI-lea (prima oar n Spania, apoi n Anglia); s-a rspndit n zonele cu condiii favorabile; producii mari se obin n Germania, Olanda, Frana, Polonia etc.; a fost luat n cultur n Romnia n secolul XIX.

Tutunul

Nicotiana tabacum L

Planta anuala de talie mare , 1-3 m , glandulos sunt paroasa .Frunzele

mari , sesile , ovat-eliptice , paroase . Florile sunt roze rosii , dispuse in raceme lunile sau Iunie panicule terminale . Infloreste in septembrie .Capsulele cu numeroase seminte foarte mici (10000/gram) , cu tegumentul terminal reticulat-punctat Radacina tutunului este pivotanta, cu numeroase ramificatii ce patrund in sol la adancimea de 1,5 m. Tulpina este rotunda, pubescenta, cu lastari laterali in partea superioara. Inaltimea ei e de 150-180 cm. Frunzele sunt alterne, rareori petiolate, cu marginea intreaga si de forme diferite: rotunda, ovala, lat-ovala, oval-alungita, cardioforma, eliptica, lanceolata, pubescenta. Inflorescenta este un panicul corimbiform. Florile sunt de tipul 5, dispuse pe peduncule cu bractee tubulare. Corola este infundibuliforma, cu indoitura pentagonala, alba, roz sau rosie si are 5 stamine. Tutunul este o planta cleistogama autogama-facultativa. Fructul este o capsula compusa din 2 compartimente ce contin numeroase seminte; se deschide cu 2 valve. In inflorescenta, in functie de soi, se formeaza de la 30 pana la 120 de capsule. Fiecare capsula contine aproximativ 2,5-4 mii de seminte. Semintele sunt mici, rotunde, asimetrice, cu suprafata alveolata, grunturoase, brune-cafenii. Lungimea semintei constituie 1,40,9 mm, iar latimea 0,3-0,6 mm. Masa a 1 000 de seminte variaza intre 0,08-0,1 g; 1 g de

seminte

include

10-15

mii

de

bucati.

Tutunul este cultivat pentru frunzele sale utilizate in obtinerea produselor de fumat si prizat: tigarete, tutun de pipa, tigari de foi, tutun pentru prizat, tutun pentru mestecat. Compozitia chimica a frunzelor este determinata de calitatea produselor, fiind influentata de insusirile soiului, de factori de mediu (clima si sol), varsta plantei, pozitia frunzei pe tulpina si poate fi imbunatatita pe diferite cai . Cerintele fata de caldura ale tutunului sunt mari.Tutunul este o planta termofila, care isi petrece o mare parte din perioada de vegetatie in spatii protejate (rasadnita, tunel, solar, sera).Samanta germineaza la minimum 12 grade Celsius, temperatura optima de crestere a plantelor este de 27 grade Celsius, temperaturile de 16-17 grade Celsius inrautatesc calitatea tutunului.Daca rasadul a fost corespunzator calit inainte de plantare plantele mici suporta, pentru o perioada scurta de timp -1..-2 grade Celsius. In climatul cald si secetos se reduc dimensiunile frunzelor, dar se obtine tutun cu aroma excelenta, in timp ce in climat rece, cu precipitatii abundente, se formeaza frunze cu tesuturi grosiere, lipsite de aroma, bogate in nicotina.

BIBLIOGRAFIE
1. Ruxandra Ciofu, Nistor Stan, Victor Popescu, Pelaghia Chilom, Silviu Apahidean, Arsenie Horgos, Viorel Berar, Fritz Laurer, Karl Fritz Laurer, Nicolae Atanasiu, 2003, Tratat de legumicultura, Editura Ceres

2. Lucia Popovici, Constanta Moruzi, Ioan Toma, Atlas Botanic- Editura Didactica si Pedagogica 2006

3.

Elemente de botanica si biologie Tomatele - descriere pe EuroFerma.md

http://euroferma.md/?p=1103#respond 2. Particularitati botanice si biologice Patlagelele vinete - descriere pe EuroFerma.md http://euroferma.md/?p=1132 3. Particularitatile morfologice Cartoful - descriere pe EuroFerma.md http://euroferma.md/? p=281

CUPRINS Tomate - Importanta culturii - Particularitati botanice si biologice Ardeiul - Importanta culturii - Particularitati botanice si biologice Vanata - Importanta culturii - Particularitati botanice si biologice Cartoful - Particularitati botanice si biologice
Tutunul

- Particularitati botanice si biologice