ORGANELE, CLASIFICAREA SI BIOLOGIA

PLANTELOR HORTICOLE
Majoritatea plantelor horticole cultivate provin din
plantele spontane, salbatice, care in
decursul timpului au suferit o serie de modificari, atat sub
influenta mediului, cat si ca urmare a
selectiei facute de om. Munca de selectie a urmarit in
permanenta obtinerea unor organe mai
valoroase pentru alimentatie (fructe mai mari, radacini
modificate, tulpini, muguri, inflorescente,
frunze etc.).
2.1.ORGANELE PLANTELOR HORTICOLE

Toate plantele horticole sunt constituite din

doua mari parti distincte: partea subterana si partea
aeriana.
Partea subterana este formata din totalitatea
radacinilor, care fixeaza planta in sol si o
asigura cu substante nutritive si apa. La unele specii
radacina are forma unuitarus (pivot) cu
directie de crestere verticala (morcov, pastarnac), care
serveste si pentru acumularea substantelor de
rezerva si sunt comestibile; la altele, radacinile sunt foarte
subtiri si rasfirate (ardei, castraveti,
capsuni, coacaz etc.). Unele specii cum sunt cele pomicole
cu radacini puternice, ramuroase, care au
extindere laterala mai mare decat proiectia partii aeriene iar
in adancime pot depasi 1-6 m.
Partea aeriana la plantele horticole este constituita
din una sau mai multe tije ramificate sau nu, in functie de
particularitatile speciilor. Unele tulpini sunt foarte scurte,
modificate, avand forma unui disc (ceapa), la alte specii
tulpina esteingrosata, suculenta si comestibila (gulia).
La majoritatea speciilor pomicole, tulpina este mult
mai complexa, fiind formata dintr-o singura tija (trunchi) cu
o coroana unica. La o coroana se disting doua categorii
mari de ramificatii: unele puternice, groase, lungi, numite
ramuri de schelet pentru ca formeaza scheletul pomului
(axul coroanei, sarpantele, subsarpantele etc.), iar alte r
amificatii de dimensiuni reduse pe care seformeaza
fructele si care se numesc ramuri sau formatiuni de rod.
Inflorescentele si florile sunt extrem de variate l
848j91i a speciile horticole, unde au fost modificate in
procesul selectiei si se folosesc in alimentatia
omului. Florile pot fi hermafrodite, unisexuat monoice si
unisexuat dioice. In procesul fecundarii, unele plante se
fecundeaza cu polen propriu de la aceiasi floare, planta sau
soi (plante autogame), alte specii sunt insa autosterile si se
fecundeaza numai cu polen strain de la alte soiuri.
Fructele si semintele sunt deosebit de variate in
cadrul horticulturii. Unele se consuma in stare cruda, insa
preparate (pastaile de fasole, castravetii, caisele si nucile
verzi), altele insa numai la coacerea deplina (fructele
speciilor pomicole, strugurii, pepenii).
2.2.CLASIFICAREA PLANTELOR HORTICOLE
Clasificarea acestora se poate face dupa mai multe
criterii si anume dupa: originea lor geografica, apartenenta
(familia) botanica, durata de viata, organele folosite in
consum, habitus, particularitatile fructelor, asemanarile
privind cerintele fata de factorii de vegetatie etc.
2.2.1.Clasificarea dupa durata de viata.
Din acest punct de vedere se disting urmatoarele
grupe mari de plante horticole:
a).plante anuale, la care ciclul de viata dureaza un
singur an (tomate, ardei, vinete, bamele etc.); ele cresc si
fructifica in acelasi an;
b).plante bianuale, la care ciclul de viata este de 2
ani (ex. morcovul, pastarnacul, telina, ceapa, varza etc.);
ele cresc vegetativ in primul an, fructifica in anul al doilea
si se usuca;
c).plante vivace sau perene, la care durata de
viata este de mai multi ani, exemplul: sparanghelul,
leusteanul, reventul, capsunii, vita de vie, coacazul, agrisul
si toate celelalte specii pomicole.

2.2.2.Clasificarea plantelor horticole dupa particularitatile

biologice.
 Aceasta clasificare este considerata ca cea mai
potrivita pentru practica, distingandu-se urmatoarele
grupe:
a).specii de plante legumicole, care cuprinde de
regula plante ierboase in majoritatea lor anuale sau
bienale si care se cultiva pentru diferite organe
(radacini, frunze etc.);
b).specii pomicole, la care plantele de regula au
tesuturile lignificate sau nelignificate; acestea
formeaza un schelet solid incat se autosustin si se cultiva
pentru fructele lor;
c).specii viticole, care cuprind plante cu tesuturi
lignificate, dar nu se pot autosustine si au nevoie de diferite
mijloace de sustinere pentru o cultura rentabila.
In cadrul pomiculturii si viticulturii speciale se face
clasificarea dupa habitus si dupa particularitatile fructului.
Dupa habitus, acestea de clasifica in 6 grupe: po
mi propriu-zisi, arbusti, arbustoizi,
subarbusti, plante ierboase si liane.
Pomii propriu-zisi sunt plante lemnoase cu o
singura tulpina (tije) puternica si coroana omogena, cu
inaltime variabila (5-20 m) si radacini foarte viguroase,
ramuroase. Se inmultesc prin seminte si samburi pentru
obtinerea portaltoilor si prin altoire in vederea mentinerii
particularitatilor soiurilor (ex: nucul, marul, parul etc).
Arbustii sunt plante lemnoase de talie mica (cca.l,5
m) cu numeroase tulpini (l0-20) care cresc si se ramifica
din zona coletului avand aspect de tufa, traiesc 15-20 de
ani, se inmultesc prin butasire si marcotaj (coacazul si
agrisul).
Arbustoizii sunt plante lemnoase cu vigoare medie
(intre pomi si arbusti),cu inaltime de 3-5 m, formeaza 2-4
tulpini din zona coletului, durata de viata este de 20-25
ani. Se inmultesc prin marcotaj si mai rar prin butasire
(alunul, gutuiul spontan, cornul, ciresul arbustoid).
Subarbustii sunt plante lemnoase, care formeaza
numeroase tulpini inalte de 1-3 m si subtiri
de 1-1,5 cm. Tulpinile traiesc numai doi ani, dar in fiecare an
apar noi tulpini sau lastari din radacini
care regenereaza permanent tufa, asigurandu-i o
longevitate de 12-15 ani. Capacitatea de emitere a
lastarilor din radacina (drajonare) este foarte puternica si
inmultirea se face pe aceasta cale (zmeurul
si murul).
Dupa fruct speciile pomicole se clasifica in 5 grupe si
anume:
Grupa semintoase sau pomacee care produc fructe
false (poame, la formarea carora ia parte si receptaculul) si
care formeaza seminte cum este cazul la mar, par, gutui,
mosmon, paducel, scorus etc. Cresc sub forma de pomi si
arbustoizi, au repausul de iarna mai lung, infloresc mai
tarziu primavara, formeaza muguri floriferi micsti in varful
ramurilor, iar sub punctele de insertie ale fructelor
formeaza burse.
Grupa samburoase sau drupacee cuprinde speciile
prun, cais, piersic, cires, visin, corcodus,
porumbar etc. Acestea au fructele adevarate (drupa)
formand un sambure. Ele au repausul de iarna
mai scurt, infloresc mai devreme si pot fi afectate de
ingheturile tarzii de primavara, mugurii
floriferi au pozitie laterala pe ramuri, formeaza flori fara
frunze, pe locul unde au fost fructele nu se
formeaza burse, ci raman puncte suberificate si ca urmare
ramurile se degarnisesc mai rapid. Pomii intra mai devreme
pe rod si au o viata relativ mai scurta.
Grupa plantelor nucifere cuprinde speciile ale caror
fructe sunt achene sau nuci propriu zise, cum este cazul la
alun, castan precum si specii care au fructul o drupa
(migdal) sau drupa falsa (nuc). Unele din aceste plante
sunt unisexuat-monoice (nuc, castan, alun) iar altele
hermafrodite (migdalul). La toate speciile nucifere se
consuma samanta propriu zisa care este inchisa intr-o
coaja tare lignificata sau membranoasa care le face
rezistente la transport.
Grupa bacifere cuprinde specii ale caror fructe sunt
bace propriu zise (coacaz, agris, afin, actinidie) precum si
pe cele care au fructe false numite poliachene (capsunul)
ori polidrupe (zmeur si mur). Toate fructele acestor specii
sunt sensibile la lovituri, manipulari si transport.
 2.3.INMULTIREA PLANTELOR HORTICOLE

In horticultura inmultirea plantelor se face cu scopul

obtinerii materialului biologic necesar infiintarii de noi
culturi. In practica se disting doua cai de inmultire:
a) sexuata sau prin seminte;
b) asexuata sau vegetativa.
Inmultirea prin seminte sau sexuata este folosita
pentru majoritatea speciilor horticole, in special a celor cu
durata de viata de 1 si 2 ani. In procesul polenizarii si
fecundarii speciile horticole se comporta fie ca plante
autogame, fie ca plante alogame.
Prin incrucisarea a doua linii consangvinizate de obtin
seminte hibride. La plantele rezultate
din seminte hibride in prima generatie (F1) se manifesta
fenomenul numit heterozis sau vigoare
hibrida.
Plantele inmultite prin seminte au urmatoarele
caracteristici generale: de la o singura planta se obtine un
numar foarte mare de descendenti; acestia au plasticitate
mare mai ales cand sunt de natura hibrida; in cazul
speciilor alogame insa nu se transmit fidel caracterele la
urmasi, iar la plantele multianuale inceputul fructificarii are
loc tarziu; semintele insa se pastreaza mai usor si un timp
mai indelungat.
Inmultirea vegetativa este folosita in general pentru
specii si soiuri, dar in horticultura ea se foloseste mai mult
decat in alte ramuri ale agriculturii.
Plantele inmultite pe cale vegetativa, indiferent d
e metoda folosita, au o serie de caracteristici cu
deosebire cele provenite din samanta; mostenesc de la
planta mama si transmit fidel la urmasi toate caracterele
ereditare (atat in cazul speciilor autogame, cat si a celor
alogame); indivizii nou obtinuti pe cale vegetativa nu incep
ciclul biologic de la inceput, ci continua ciclul de viata de la
nivelul de la care a provenit organul vegetativ.
Metodele de inmultire vegetativa sunt urmatoarele:
Inmultirea prin bulbi se foloseste la ceapa, usturoi si
o serie de plante floricole. Bulbii sunt
tulpini subterane foarte scurte de forma unui disc din care la
partea inferioara se formeaza radacini,
iar la partea superioara au unul sau mai multi muguri
imbracati in frunze modificate, carnoase si
groase.
Inmultirea prin tuberculi si radacini sau tulpini
tuberizate se utilizeaza la cartof, batat, precum si la unele
plante floricole.
Inmultirea prin rizomi se practica la revent,
sparanghel, tarhon, hrean si la o serie de plante floricole ca
stanjenelul, floarea miresei, gerbera.
Inmultirea prin despartirea tufei se utilizeaza la unele
legume (tarhon, leustean), la unele specii floricole (bujor,
nemtisor), precum si la unele plante pomicole (coacaz, agris
etc.).
Inmultirea prin stoloni se practica la capsun si
frag. Stolonii sunt niste firisoare subtiri care
iau nastere la subtioara frunzelor si se alungesc pe
suprafata solului.
Inmultirea prin drajoni se foloseste pe scara mare la
zmeur, mur si mai putin la visin arbustoid, unele tipuri de
prun locali etc.
Inmultirea prin marcotaj se bazeaza pe proprietatea
unor specii de a emite radacini adventive cu oarecare
usurinta daca ramurile sau lastarii lor sunt introduse in
pamant nedespartiti de
planta mama, unde li se asigura conditii optime: umidit
ate mare, aerisire buna pentru respiratie si temperatura
moderata.
Inmultirea prin butasire consta in detasarea unei
portiuni de planta (ramura, lastar, frunza) si pusa apoi intr-
un mediu umed, aerat si cu temperatura optima pentru a
forma radacini si tulpini.
Inmultirea prin altoire consta in imbinarea intima a
doua plante sau doua portiuni de plante
care formeaza un individ nou, capabil de viata
independenta.
2.4.CICLUL DE VIATA AL PLANTELOR HORTICOLE
Dupa cum se stie de la clasificarea plantelor
horticole, in cadrul acestora exista o mare diversitate in
privinta duratei de viata.Unele isi desavarsesc ciclul de
viata in decurs de un an (plante anuale), altele in timp de
doi ani (plante bianuale), iar altele au durata de viata de
cativa ani sau chiar cateva decenii (plantele perene).
2.4.1.La plantele legumicole in ciclul de viata se
disting trei perioade mari: de samanta, de crestere
vegetativa si de reproductie (fructificare).
Perioada de samanta dureaza de la fecundare pana
la sfarsitul germinarii. Ea cuprinde trei subfaze:
a).faza embrionara, care incepe de la fecundarea
ovulelor pana la coacerea semintei, timp in care se
formeaza embrionul, cotiledoanele si tegumentele semintei;
b).faza de repaus a semintei care dureaza de la
coacerea semintei pana la germinare;
lungimea acestei faze fiind in functie de specie pana la
limite cand se pierde facultatea germinativa;
c).faza de germinatie incepe dupa repaus numai
in anumite conditii de umiditate si temperatura, specifice
fiecarei plante si dureaza pana la aparitia primei frunze
adevarate.
Perioada cresterii vegetative se caracterizeaza prin
predominarea fenomenelor de crestere,
formarea organelor vegetative ale plantei (radacinile si
tulpina cu ramificatiile ei si frunzele). In aceasta perioada
sunt cuprinse doua fazepentru plantele anuale si trei faze
pentru plantele bianuale si perene si anume:
a).faza de rasad incepe cu aparitia
primelor frunze adevarate si continua cu sporirea
masei vegetative aeriene si a sistemului radicular. In
aceasta faza plantele au nevoie de multe ingrasaminte cu
azot pentru a creste;
b).faza acumularii substantelor de rezerva se
caracterizeaza prin depozitarea in anumite organe ale
plantelor (bulbi, tuberculi, radacini, rizomi, frunze) a unor
mari cantitati de substante de rezerva care au fost
sintetizate in frunze;
c).faza de repaus a plantei este intalnita numai la
plantele bienale si perene si reprezinta un mod de adaptare
a plantelor fata de conditiile de clima cu anotimpuri calde si
reci. Plantele intra in repaus numai dupa depozitarea
substantelor de rezerva care vor asigura pornirea in
vegetatie in primavara urmatoare.
Perioada de maturitate sau reproducere incepe la
plantele
faze:
a).faza cresterii tulpinilor florale are loc pe baza
rezervelor depozitate in organe dar si a celor sintetizate
de frunza;
b).faza fructificarii care reprezinta incheierea ciclului
de viata pentru plantele anuale si bienale.

2.4.2.La plantele pomicole si viticole care au

organisme mult mai complexe, ciclul de viata este mult
deosebit. Durata de viata mate la aceste plante, cat si
delimitarea neta dintre anotimpuri in cursul anului determina
modificari morfologice si fiziologice ireversibile in ciclul
ontogenetic, dar si schimbari cu caracter periodic care se
repeta in fiecare an, cum sunt de exemplu starea de
repaus si starea de vegetatie care constituie ciclul anual.
Deci, ciclul de viata (ciclul ontogenetic) este o insumare a
ciclurilor anuale.
Ciclul de viata al plantelor pomicole si viticole se
imparte in patru mari perioade de varsta:
embrionara, de crestere vegetativa sau de tinerete, de
fructificare sau maturitate si de uscare sau
declin.
Perioada embrionara sau de samanta este caract
eristica numai plantelor inmultite prin
seminte si samburi. Ea incepe de la formarea zigotului si
continua cu maturarea si postmaturarea
semintei; aceasta din urma are nevoie de 60-180 zile, in
functie de specie, pentru ca sa poata incolti.
Perioada de tinerete sau de crestere incepe de la
germinarea semintelor sau de la pornirea in crestere a
mugurilor altoi si dureaza pana la aparitia primelor frunze si
fructe. Durata perioadei de tinerete este de 2-10 ani si
depinde de factorii ereditari ai speciei, portaltoiului, soiului
si de agrotehnica aplicata.
Perioada de maturitate sau de fructificare incepe cu
aparitia primelor fructe si se incheie cu
incetarea fructificarii; procesul de fructificare devine
predominant dar paralel are loc si procesul de
crestere.
Perioada declinului (batranete) se caracterizeaza
prin aparitia uscarii la exteriorul coroanei
care cuprinde ramurile terminale si prin aparitia de lastari
lacomi in zonele de uscare ale varfurilor
ramurilor. Procesul uscarii inainteaza spre centrul coroanei
cuprinzand si valul de lastari lacomi.

2.5.CICLUL ANUAL LA PLANTELE HORTICOLE

La plantele horticole anuale, ciclul anual se
suprapune cu ciclul de viata (tomate, ardei etc.).
La plantele bianuale se disting doua cicluri anuale: primul
ciclu in care plantele cresc activ
formandu-si organele vegetative si depunand substante de
rezerva in diferite organe si al doilea
ciclu anual in care plantele infloresc si formeaza fructele si
semintele. La plantele multianuale care
au o durata mare de viata, de zeci sau chiar sute de ani, se
intalnesc tot atatea cicluri anuale cati ani
traiesc. In zona temperata schimbarile periodice ale co
nditiilor de vegetatie, determina doua
perioade distincte: una de activitate fiziologica activa
numita perioada de vegetatie si alta de viata
latenta numita perioada de repaus. Aceste doua perioade
constituie impreuna ciclul anual de viata la
pomi si vita de vie.
Perioada de repaus este determinata de o serie de
factori ca: scaderea temperaturii, durata zilei etc. In cursul
acestei perioade unele procese fiziologice inceteaza
(cresterea si fotosinteza), altele se reduc simtitor
(respiratia, transpiratia).
Perioada de repaus cuprinde doua faze: repausul ad
anc (profund) si repausul fortat

(facultativ).

Repausul profund, denumit si obligatoriu are loc dupa

caderea frunzelor si dureaza 1-3 luni,
in functie de specie si de temperatura. Daca toamna
temperatura a scazut treptat si plantele s-au
calit, rezistenta la ger in aceasta faza este cea mai mare
(de la +16oC la smochin la peste -33oC la
mar).
Repausul facultativ sau fortat urmeaza dupa cel pr
ofund, cand plantele pot porni in vegetatie, dar sunt
fortate de conditiile de clima (temperaturi scazute) sa
ramana in stare latenta - de aici si denumirea de repaus
fortat. Daca in aceasta faza la sfarsitul iernii apar "ferestre"
cu zile calduroase, plantele se decalesc, rezistenta lor la
ger scade si pot fi distruse cu usurinta de gerurile care
survin ulterior.Acest lucru se intampla adesea la speciile
cu repaus obligatoriu scurt (cais, migdal, piersic etc.).
Perioada de vegetatie activa dureaza de la miscarea
sevei sau umflarea mugurilor pana la caderea frunzelor
toamna. Ea incepe dupa ce temperatura depaseste "pragul
biologic" al speciei care poate fi de 5-10oC si chiar mai mult
in functie de specie. Perioada de vegetatie se
caracterizeaza prin intensificarea tuturor proceselor
fiziologice si biochimice, formandu-se organe
noi (lastari, frunze, muguri, radacini) si cresc in grosime
cele vechi; in acelasi timp plantele infloresc, leaga fructe
pentru anul in curs, dar formeaza si muguri floriferi pentru
anul urmator.
Fazele cresterii.
Din mugurii formati pe ramurile anuale la pomi I pe
coarde la vita de vie pornesc in crestere lastari la care se
disting patru faze principale de crestere, in special la lastarii
mai lungi.
a). Faza dezmuguririi si inceputul cresterii lastarilor.
Aceasta se manifesta prin intensificarea circulatiei sevei,
umflarea mugurilor, deschiderea lor, si prin cresterea
lastarului pana la formarea primelor 5-6 frunze.
b). Faza cresterii intense sau accelerate a lastarilor.
Pe masura ce suprafata foliara creste prin
aparitia de noi frunze, sporeste procesul de fotosinteza si
cantitatea de asimilate, determinand un
ritm mai accelerat de crestere a lastarilor de la o zi la alta.
In aceasta faza plantele au cerinte mari fata de azot si fata
de apa. De aceea trebuie administrate ingrasaminte
azotate inca de la sfarsitul iernii pentru a ajunge in forma
asimilabila la nivelul radacinilor active in timp util.
c). Faza incetinirii si incetarea cresterii. Aceasta faza
incepe cand adausul de crestere de la o
zi la alta este in scadere si se termina cand in varful
lastarului se contureaza mugurele terminal. In
aceasta faza numarul de frunze este inca in crestere, iar
suprafata fotosintetica atinge dimensiunile
maxime odata cu incetarea cresterii. In acest caz
cresterea fiind mai redusa, consumul scade si se
creeaza disponibilitati pentru alimentarea procesului de
fructificare, ca si de diferentiere a mugurilor
floriferi pentru anul viitor, iar mai departe de acumulare a
substantelor de rezerva. Incetarea
normala a cresterii lastarilor are loc in cursul lunilor iulie-
august in functie de zona si conditii
meteorologice.
d). Faza maturarii tesuturilor si pregatirea pentru
iernat. Principalele procese care au loc in
aceasta faza sunt ingrosarea membranelor celulare,
acumularea substantelor de rezerva sub forma
de amidon in tesuturi, formarea suberului pe lastari etc. faza
se incheie la caderea frunzelor care este
precedata de migrarea substantelor organice si a unor
substante minerale (NPK) din frunze in
tulpina, radacini etc. Caderea frunzelor are loc dupa c
e ziua se micsoreaza sub 12 ore, iar

temperatura din cursul noptii scade sub 15oC.

Fazele fructificarii.
Procesele fiziologice si biochimice care duc la
formarea unei recolte la pomi se desfasoara nu intr-o
singura perioada de vegetatie, ci se intind pe un ciclu anual
si jumatate. In toate cazurile, rodul unui an se formeaza
din muguri diferentiati in anul precedent. In cadrul
procesului de fructificare se disting patru faze importante
si anume:
a). Faza diferentierii mugurilor floriferi. Aceasta faza
incepe pe la mijlocul verii si este rezultatul unor procese
fiziologice deosebit de complexe care sunt determinate de
o serie de factori interni si externi.
Inceputul schimbarii in aceasta
evolutie este determinata de un proces intim si deosebit
de complex numit "inductie florala".
In tara noastra inductia florala are loc in general in a
treia decada a lunii iunie, fiind in functie de specie, soi,
conditiile meteorologice ale anului, altitudine, etc. In unele
cazuri poate incepe chiar mai devreme, iar la
altitudinile mari abia in iulie-august. Procesele de
diferentiere morfologica a mugurilor dureaza cateva luni,
uneori definitivandu-se abia in primavara.
b). Faza dezmuguritului, a infloritului si legarii
fructelor. Aceasta faza are loc primavara
dupa incalzirea timpului, cand se realizeaza o anumita
suma de grade de temperatura activa, adica
peste pragul biologic de 7oC si anume de la 290oC pana la
700oC in functie de specie si soi. Ea
incepe cu umflarea mugurilor, aparitia florilor si se termina
cu caderea petalelor. Speciile pomicole
infloresc in ordinea urmatoare: migdal, cais, piersic, cires,
visin, prun, par, mar, gutui. La unele
specii inflorirea se face inaintea aparitiei frunzelor (cais), la
altele insa, fie concomitent, fie dupa
aparitia frunzelor. In procesul polenizarii, plantele pomicole
se comporta diferit in functie de
particularitatile genetice. Astfel, se intalnesc soiuri
autofertile (cele care se fecundeaza cu polen
propriu din aceeasi floare, acelasi pom sau de la pomi din
acelasi soi) si soiuri autosterile la care
fecundarea nu se poate face cu polen propriu, ci este
necesar polen strain de la alte soiuri.
c). Faza cresterii si dezvoltarii fructelor urmeaza
dupa legarea fructelor si dureaza pana la
intrarea lor in parga. Viteza de crestere a fructelor, calibrul,
greutatea si numarul de fructe ajunse la
 recoltare depinde de numerosi factori ca: vigoarea ra
murilor de rod, originea polenului,
aprovizionarea cu elemente nutritive si apa a pomilor,
raportul frunze-fructe, etc. O parte din
fructele legate cad la inceputul lunii iunie - fenomen
cunoscut sub numele de cadere fiziologica.
d). Faza maturarii fructelor. Aceasta faza incepe la
intrarea in parga a fructelor si este caracteristica prin
schimbarea culorii verzi a fructelor in galben, portocaliu
sau rosu, specifice soiului, pulpa se inmoaie treptat, scade
aciditatea, creste procentul de zahar, apare aroma, iar
gustul devine din ce in ce mai pl
REPRODUCEREA PLANTELOR

Reproducerea asexuata la plante:

Acest tip de reproducere se realizeaza cu ajutorul germenilor

asexuati.Cand acesti sunt specializati (spori ) este vorba despre
reproducere asexuata specializata. Cand germenii asexuati sunt
nespecializati, reproducerea se numeste vegetative.

Reproducerea asexuata specializata:

Unele plante terestre se inmultesc prin spori . Ei sunt germeni asexuati

unicelulari specializati care se formeaza in organe numite sporogon (la
muschi) sau sporange (la ferigi) . Formarea lor este precedata de
o diviziune reductionala (meioza) , de aceea ei sunt haploizi.
- La muschi: dupa fecundatie ia nastere zigotul. Din acesta se dezvolta
sporogonul in care se formeaza sporii haploizi. Prin germinare, din spor ia
nastere un tal filamentos protonema, pe care se formeaza noi tulpinite de
muschi ce vor purta organele sexuale.

- La ferigi : dupa fecundatie, din zigot (care nu se desprinde de portal) se

dezvolta o plantula, un sporofit tanar, pe care se formeaza la maturitate, pe
fata inferioara a frunzei, sporangi grupati in sori. In sporangi, in urma
meiozei, se formeaza sporii. La maturitate sporangii se deschid si
elibereaza acesti spori.

Prin germinare, sporul da nastere unei plantule haploide- protalul, pe care

se formeaza organelle producatoare de gamete.

Reproducerea vegetativa la plante:

Reproducerea vegetative la plante este de tip asexuat, in care

descendentul este generat de un singur parinte.Noul individ rezulta dintr-un
fragment al corpului parental.Astfel, la unii muschi , pe frunzisoare se
formeaza propagule pluricelulare, care prin diviziune genereaza un
gametofit nou.

La unele plante acvatice toamna se formeaza muguri de iarna , care se

desprind de planta mama si ierneaza in namol.

La majoritatea plantelor, reproducerea vegetative se realizeaza prin organe

vegetative: tulpini, radacini, frunze.
Celulele redevin meristematice (se intorc la stadiul embrionar) si se divid
intens , mitotic; dau astfel nastere la o noua planta.

Inmultirea vegetative se poate realize prin: muguri adventivi de pe radacini

(drajoni), tulpini taratoare (stoloni), tulpini subterane (bulbi, rizomi,
tuberculi), fragmente de tulpini sau frunze (butasi).

Oamenii folosesc pentru cultivarea unor plante(ceapa, usturoi,pansele,

allele, cartof),organele subterane amintite. Ei au elaborate metode
artificiale de multiplicare a plantelor utile, de exemplu : marcotajul,
butasirea si altoirea.

MARCOTAJUL: consta in ingroparea unei portiuni dintr-o ramura, lasandu-I

varful afara. Portiunea ingropata trebuie sa prezinte cel putin un nod la care
lastarul (numit marcota) sa poata inradacina.

BUTASIREA: este taierea unui fragment dintr-o ramura si fixarea sa in

pamant cu capatul bazal in jos. Butasul trebuie sa aiba cel putin doua
noduri cu muguri viabili.De la cel de jos se formeaza radacini, iar de cel
superior un nou lastar.

ALTOIREA: se practica la pomii fructiferi si unii arbusti. Se detaseaza un

fragment mic de ramura (sau numai un mugure), altoiul care se articuleaza
care se articuleaza la tesuturile conducatoare ale unei plante inradacinate
(portaltoi)

La ora actuala, multiplicarea vegetative este o tehnica de mare interes.

Reproducerea sexuata la angiosperme:

Reproducerea sexuata presupune contopirea a doi gamete de sex opus(
haploizi-n) in procesul de fecundatie. Rezulta celula-ou sau zigotul (diploid
-2n) care continua ciclul de dezvoltare a noului organism.

Acesta, spre deosebire de cel rezultat in urma reproducerii asexuate,

contine trasaturi commune cu cele ale parintilor, dar are si caractere noi,
care asigura variabilitatea in cadrul speciei.

La plantele cu seminte- spermatofite, reproducerea sexuata se realizeaza

cu ajutorul florilor si semintelor (la gimnosperme) si cu ajutorul florilor,
semintelor si fructelor (la angiosperme) . La angiosperme, fructul
protejeaza semintele si asigura raspandirea lor.

Procesul de fecundatie la angiosperme:

Graunciorul de polen ajuns pe stigmatul florii ( in urma polenizarii prin

vant,apa sau insecte) germineaza. Formeaza un tub polinic in care patrund
cei doi nuclei spermatici ( gamete barbatesti ), proveniti din diviziunea
mitotica a nucleului generativ al graunciorului de polen.

Un nucleu se contopeste cu oosfera ( gametul femeiesc) si formeaza

celula-ou sau zigotul principal(2n). Al doilea nucleu spermatic (n) se
contopeste cu nucleul secundar al sacului embrionar (2n) si formeaza
zigotul accesoriu (3n), de aceea la angiosperme fecundatia este dubla.

Dupa fecundatie urmeaza procesele care conduc la transformare ovulelor

in seminte si a ovarului in fruct.

ALGE,verzi,rosii,brune Flagelatele:-sunt plante unicelulare

-au reprezentant euglena verde:-aceasta traieste in balti si lacuri
-vara, cand se inmultesc foarte mult,da apei o culoare verde
Euglena:-este formata dintr-o celula cu aspect de fus
-are in unterior un flagel, cu care se misca in apa
-in citoplasma se gasesc un nucleumare si niste formatiuni care contin pigmenti verzi
-se hraneste ziua cu autotrof,iar noapte cu heterotrof
Toate plantele cu nucleul individualizat se numesc EUCARIOTE.

ALGELE VERZI:-sunt talofite unicelulare si pluricelulare

-majoritatea sunt plante de apa
Verzeala-zidurilor:-este o alga verde unicelulara, care traieste pe scoarta copaciilor,
ziduri si stanci
-celula este sferica, iar in citoplasma are un nucleu central si un cloroplast mare in
forma de potcoava
-hranirea se face prin fotosinteza
Inmultirea se face prin diviziune: mai intai se divide nucleul, iar apoi, printr-un perete
despartitor, citzoplasma.Astfel se formeaza doua celule care se mai divid inca o data,
rezultand patru celule.Din fiecare ian nastere o noua alga.
Matasea-broastei:-este o alga verde pluricelulara,formata din celule care alcatuiesc un
filament lung si subtire
-in citoplasma lor exista un cloroplast in forma de panglica spiralata
Vara, inmultirea se face asexuat, prin diviziune transervala, datorita careia filamentul se
alungeste continuu
Spre toamna, are loc inmultirea sexuata. Astfel, doua filamente de sex diferit(unul
feminin si altul masculin) se apropie si emit un canal prin care continutul unei celulese
unneste cu continutul celeilalte.Rezulta o singura celula numita celula-ou (zigot), care
se desprinde si cade pe fundul apei.
Primavara, ea va da nastere unei noi alge.
In Marea Neagra traieste o alga verde usor de recunoscut numita salata de mare.
ALGELE BRUNE:-traiesc in mari si oceane, mai ales in zona litorala, la adancimi care
permit patrunderea razelor de soare
-talul este ramificat saulatit si are o parte bazala cu care se prinde de un suport
-celulele au clorofila, insa si un pigment brun, care le dau culoarea specifica
ALGELE ROSII :-traiesc, mai ales, in mari
-talul este ramificat, de culoare rosie, datorita unui pgment rosu

Importanta algelor :
In apele dulci sau marine constituie hrana multor animale. De asemenea, ele sunt
principala sursa de oxigen pentru respiratia vietuitoarelor din apa!
Algele sunt importante si pentru om. In multe zone ale Globului, ele sunt recoltate si
folosite in alimentatie sau ca nutret pentru animale, ori ingrasamant natural
Plantele textile

Bumbacul este o plant tehnic ca i inul, bumbacul face parte din familia
Malvaceae care se prezint sub form de tufe, seminele bumbacului sunt
toxice, prin coninutul de 1,5 % Gosypol. Bumbacul este un material foarte
folositor pentru a obine mbrcminte. Bumbacul are mai multe proprietati
printre care se numara si : luciul: bumbacul are luciu mat; culoarea: in
general la bumbac culoarea este alba, galbuie; lungimea:fibre scurte:la
bumbac, lana fibre lungi:in canep, filament, higroscopicitatrea Ca i
bumbacul sunt mai multe materiale care au luciu. unele dintre ele ca si
mtasea au luciul mai evident sau altele au un luciu slab (cnepa i inul)
Culoarea bumbacului depinde de felul pigmenilor naturali.

hidroscopiccitatea: este o proprietate la firelor de a absorbi lichidele in

mediul ambiant. exemplul cel mai caracteristic este lna.
Plant cultivat n zonele clduroase, cu rdcin pivotant. Tulpina
este la nceput ierboas, iar apoi devine lemnoas. Frunzele sunt
mari, lucioase pe partea superioar. La coacere, fructul se desface n
5 pri, elibernd seminele nconjurate de fire lungi, subiri (fibre
textile).Impotanta bumbacului:1.firele albe,2.vata,3.uleiul din seminte
este folosit la sapun.
nc din cele mai vechi timpuri cnepa a fost o plant traditional a
romnilor obtinndu-se productii record pe teritoriul trii
noastre.ncercm acum relansarea acestei vechi traditii combinnd
tehnologia modern cu vasta experienta dobndit n trecut ncepd
de la cercetare, cultur, industrializre si pn la comercializare.
Canepa pentru fibra "Cannabis Sativa" este o planta folosita din vechi
timpuri pentru imbracaminte si alte articole gospodaresti. Dovezile
arheologice o atesta din anii 7000 - 8000 I. Hr. Pe teritoriul Romaniei,
cultura canepii a fost inlesnita de sciti incepand cu secolul VII I. Hr.
Herodot mentioneaza indeletnicirea femeilor dace in realizara de
imrcaminte si decoratiuni in gospodarie.
Dacii au folosit canepa si la vindecarea ranilor si arsurilor cu
cataplasma din inflorescenta. Traditia cultivarii si prelucrarii canepii in
sistem gospodaresc s-a mentinut in unele zone pana in zilele noastre.
 Pana in anul 1989 Romania ocupa primil loc in Europa cultivand 56-
70% din productia totala si locul 4 in lume (45.000 ha) pentru ca sa
ajunga in 1994 la numai 800 ha. Necesitatea relansarii acestui
domeniu decurge din avantajele culturii si insusirile deosebite ale
fibrei.

Canepa romaneasca are cel mai mic continut de substanta drog

din lume - maxim 0,02%.
- Este buna premergatoare multor culturi agricole (asolament).
- Productie mare de planta: 7.000-10.0000 kg/ha.
- Productie mare de fibra: 3.000 kg/ha.
- Tehnologie simpla.
- Cheltuieli relativ scazute.
- Nu se erbicideaza si nu se praseste - determina distrugerea
buruienilor prin inabusire.

- Are foarte putine boli, in cazuri foarte rare necesita tratamente.

- Fertilizeaza organic solul.
- Este o planta ecologica.
- Dupa epurarea apelor rezultate dupa topirea in bazine, acestea pot fi
folosite in irigatii.
- Planta poate fi folosita in procent de 100%.

CEREALELE
Modelul alimentatiei sanatoase a fost sintetizat de catre nutritionisti in
forma unei piramide, in care fiecare grupa de alimente isi regaseste locul
mai spre varf sau mai la baza, in functie de importanta in alimentatia
oamenilor sanatosi si care vor sa isi mentina starea de sanatate timp
indelungat. Daca ne uitam la baza acestei piramide vom descoperi
CEREALELE si vom constata ca avem nevoie de cantitati importante din
aceasta grupa de alimente pentru a fi sanatosi si pentru a preveni bolile.
Cu toate acestea, conform studiilor, consumul curent al alimentelor
provenite din cereale este mult mai mic decat ar fi necesar. Haideti sa
vedem de ce sunt cerealele atat de importante pentru alimentatia omului
modern.
 Partea comestibila a cerealelor este reprezentata de semintele sau
fructele acestor plante. Boabele de cereale sunt alcatuite din mai multe
straturi, care imbraca un miez. Acest miez (numit uneori si "germene")
contine grasimi nesaturate, proteine, fier, vitamine din clasa B. El este
inconjurat de catre endosperm, un strat de grasimi fixate intr-o matrice
proteica. Urmeaza un strat format din fibre nedigerabile, dare care contine
si fier, tiamina, niacina, riboflavina si chiar proteine. Stratul exterior are rolul
de a proteja toata samanta.

Cuvantul "cereale" este derivat de la numele roman al zeitei care

guverna granele, Ceres. Toata lumea cunoaste cel putin cateva dintre
cereale: grau, porumb, orez, orz, ovaz, secara si alimentele care se fabrica
din acestea, paine, faina, paste fainoase, cereale pentru micul dejun etc.

Atunci cand oamenii primitivi au inceput sa introduca cereale in

regimul lor alimentar, ei consumau boabele intregi sau macinate, fara se
piarda nimic din compozitia plantei. Astazi cerealele sunt procesate si din
pacate ajungem sa consumam numai anumite parti din planta, nu neaparat
cele mai hranitoare. Faina alba de grau si orezul decorticat nu reprezinta
cea mai buna optiune pentru un regim alimentar sanatos. Prin tehnicile
moderne de preparare s-a inceput sa se adauge fier, vitamine, calciu.

Pentru ca sunt bogate in glucide si sarace in grasimi, cerealele

reprezinta combustibilul ideal pentru muschi. Atunci cand 55-60 % din
energie provine din carbohidrati, rezervele de glicogen muscular sunt
mentinute la capacitate maxima, in consecinta vom fi pregatiti pentru a face
fata eforturilor sustinute. Recent, cerealele au inceput sa-si recapete
popularitatea si locul lor in alimentatia omului modern, fiindca multi
cercetatori au atras atentia asupra rolului lor in prevenirea unor boli. Fibrele
alimentare care se gasesc in cereale previn constipatia si diverticulozele,
care sunt asociate cu riscul de aparitie a cancerului de colon. De
asemenea, ele au capacitatea de a reduce colesterolul si nivelul glicemiei,
ceea ce contribuie decisiv ca controlul bolilor cardiovasculare si a
diabetului. Produsele din cereale rafinate au de cele mai multe ori o mare
parte din fibrele alimentare eliminate, in consecinta nu vom beneficia de
efectele benefice ale acestora, deci este bine sa alegem produse de
panificatie din cereale integrale.

Cerealele sunt surse importnante de proteine; ele asigura aproximativ

jumatate din necesarul de proteine al populatiei lumii. In tarile dezvoltate
mai mult de 90% din cereale sunt utilizate ca hrana pentru animale. Desi
nici una dintre cereale nu asigura toti aminoacizii esentiali, combinatia de
cereale eventual si cu alte surse vegetale de proteine (cum ar fi mazarea si
fasolea), poate constitui o sursa completa de proteine.

Faptul ca cerealele se gasesc la baza piramidei alimentelor inseamna

in principal doua lucruri: in primul rand ne arata importanta acestei grupe
de alimente si in al doilea rand ne indica faptul ca in dieta noastra zilnica,
cantitatea de cereale trebuie sa fie bine reprezentata. Se indica sa
consumam zilnic intre 6 si 11 portii de cereale. O "portie" poate insemna 1
felie de paine, 30 g de cereale pentru mic dejun, o ceasca de orez etc.
Asadar nu este chiar atat de dificil sa ne asiguram cantitatea optima de
cereale. Chiar si intr-un regim de slabire, consumul a 1-2 felii de paine nu
reprezinta o tragedie, ba din contra, un beneficiu, in special daca alegem
paine integrala

Curiozitati din lumea plantelor

Sub actiunea factorilor caracteristici unor anumite medii de viata,functiile si

structura unor plante se adapteaza in mod cu totul original,constituind
curiozitati ale naturii.
Unele plante arborescente din Bombacaceae s-au adaptat la mediul
secetos.Ele au ajuns la foreme neobisnuite prin acumularea rezervelor
nutritive si a apei in tulpina principala.Printre mbacaceae),din podisurile
aride ale Braziliei ,un arbore cu tulpina inalta de 40 m ,in forma unui butoi
imens din varfurile caruia pornesc ramurile cu frunzele. Printre uriasii
regnului vegetal sunt si arborii mamuti din California,Sequoia gigantea . o
specie de gimnosperma inalta pana la 145 m,cu circumferinta tulpinii pana
la 38 m.

Eucaliptul-Eucaliptus amigdalina (fam. Myrtaceae) din Australia si

California detine recordul inaltimii printre ceilalti arbori.Caracteristic prentru
eucalipti este marea lor inaltime de 140160 m,dar si cresterea
rapida,crescand de regula cu 7 m in 2 ani.Dupa 80 an iinceteaza cresterea
in lungime si continua cresterea in grosime.
Curiozitati din lumea plantelor
Arborele calatorului Ravenala madagascariensis(fam. Musaceae)- este o
specie de palmier din Madagascar si Africa. Din varful tulpinii se deschide
un evantai gigantic de frunze lungi de 3-4 m si late de 1m,la inceput
intregi,apoi divizate in lacinii neregulate . Tecile frunzelor sunt concave ,
dispuse in acelas plan si stranse unele intr-altele,formand un rezervor in
care se acumuleaza apa de ploaie.Ravenala traieste prin locuri
mlastinoase, de aceea ramane legendara parerea ca apa din tecile
frunzelor ar fi cautata de calatorii insetati , care in realitate nu duc lipsa de
apa in acele locuri umede.

Curiozitati din lumea plantelor

Tumboa Welwistchia mirabilis este o gimnosperma care traieste in
desertul Kalahari din Africa. Tulpina inalta de 50-60 cm are forma unei
cupe.Planta poarta numai 2 frunze,opuse,liniare,lungi de 2 m si late pana la
1 m.Ele sunt pieloase si rezistente in tot timpul vietii aproape de 100
ani.Vintul sfasie frunzele in franjuri,pe cand de la baza ele cresc
mereu.Rafflesia arnoldi(fam. Raffesiaceae) traieste in padurile tropicale din
Sumatera ,Djawa si Calimantam,ca parazita pe radacinile unor
liane.Aceasta planta ciudata nu are tulpina si nici frunze , ca rezultat al
parazitismului.Intreaga planta se reduce la o radacina foarte scurta si la o
floare solitara .gigantica ,cu diametrul de aproape 1 m,fiind cea mai mare
floare din lume.

Baobabul Adansonia digitala (fam. Bombacaceae) este arborele renumit

al Africi , prin marea grosime a trunchiului ,cu circumferinta de 30 m ,dar si
prin detinerea recordului de varsta ,care la unele exemplare s-a gasit ca
atinge in jurul a 5000 de ani.Dracontium Gigas (fam. Araceae), se
aseamana cu un arbore inalt de cativa metri . Dar trunchiul acestei plante
este in realitate un petiol de grosimea unui om si inalt de peste 4 m,petiol
care are aparenta unei tulpini.In varful petiolului este o singura frunza
gigantica ,cu limbul foarete crestat.
 Uleiul de palmier

Originar din Africa, unde i acum exist plantaii slbatice de palmieri, fiind
utilizat de peste 5.000 de ani pentru scopuri alimentare, uleiul de palmier ocup locul
trei n consumul mondial de uleiuri i grsimi, dupa grsimile animale i uleiul din soia.

Uleiul de palmier se obine din partea crnoas care nconjoar smburele, prin
zdrobire i presare. Smburii sunt separai i, dup ce sunt spari i decojii, pot fi
procesai la rndul lor, rezultnd uleiul din smburi de palmier, care reprezint circa
10% din totalul produciei de ulei obinut din palmier. Uleiul din smbure este
prelucrat separat deoarece compoziia i utilizrile sunt diferite.

Uleiul de palmier i fraciunea sa lichid (oleina) se utilizeaz pe plan mondial ca

ulei de gtit i pentru fabricarea margarinei. De asemenea, grsimile din palmier se
ncorporeaz n amestecuri utilizate pentru fabricarea diverselor produse alimentare,
ca i n prepararea produselor casnice.
 Uleiul de palmier este uor absorbit, digerat i utilizat n procesele metabolice
normale, constituind un suport pentru dezvoltarea sntoas a organismului uman.
Grsimile i uleiurile vegetale reprezint 95% din lipide.

Uleiul de palmier conine un amestec de acizi grai n urmtoarele proporii: 44%

acid oleic, 10% acid linoleic, 40% acid palmitic, 5% acid stearic. Aceast compoziie
este similar cu cea a esutului adipos al persoanelor ce au o diet obinuit.

Surs bogat n vitaminele A i E, uleiul conine foarte mult beta-caroten, care

are rol important n adaptarea ochiului la ntuneric, sntatea mucoaselor,
membranelor i a pielii, creterea oaselor. Rolul principal al vitaminei E este acela de
antioxidant. Ea previne oxidarea acizilor grai nesaturai i a fosfolipidelor i a
vitaminei A.

De asemenea, ajut la meninerea stabilitii membranei celulare i este

esenial pentru meninerea n limite normale a funciilor neurologice.

Uleiul rou de palmier (bogat n vitamina A) este folosit ca supliment nutritiv n

alimentaia copiilor. Combinat cu cel de pete, micoreaz riscul afeciunilor
cardiovasculare. Vitamina E este prezent n toate esuturile. Datorit rolului su
antioxidant, cercettorii au investigat posibilele legturi cu prevenirea cancerului,

Importanta zmeurei

1. Ofera protectie antioxidanta, impotriva cancerului si a microbilor

Zmeurele ajuta la prevenirea deteriorarii membranelor celulare si a

altor structuri din organism, neutralizand radicalii liberi, cu ajutorul acidului
elagic. Acidul elagic nu este singurul fitonutrient din zmeura analizat de
specialisti. Si flavonoidele au fost studiate: quercetina, kaempferol si
moleculele bazate pe cianidina. Aceste molecule de flavonoide sunt
clasificate drept antocianine si apartin grupului de substante care dau
culoare rosie zmeurelor. Antocianinele ofera zmeurelor si proprietatile
antioxidante unice, cat si unele antimicrobiene.

De asemenea, cercetarile efectuate pana in prezent sugereaza ca

zmeura detine si proprietati anticancerigene.

2. Antioxidantii unici din zmeura ofera protectie importanta

Zmeura are putere antioxidanta mai mare cu aproape 50% decat

capsunele, de trei ori mai mare decat kiwi si de 10 ori mai mare decat
tomatele, arata studiile efectuate de cercetatorii olandezi.

Cea mai mare contributie la activitatea antioxidanta a zmeurei este

cea a elagitaninelor care, conform specialistilor, lupta impotriva cancerului.
Vitamina C contribuie cu 20% la intreaga activitate antioxidanta, iar
antocianinele 25%. O alta veste buna este ca inghetarea si depozitarea
acestora nu afecteaza prea mult puterea antioxidanta.

3. Scade nivelul zaharului din sange

Pe langa fitonutrienti, aceste fructe au un continut bogat de nutrienti,

antioxidanti si vitamina B. Zmeura este o sursa excelenta de mangan si
vitamina C, doi nutrienti antioxidanti importanti. De asemenea este o buna
sursa de riboflavina, folati, acid nicotinic, magneziu, potasiu si cupru.
Aceasta combinatie de nutrienti fac din zmeura o alegere grozava care te
ajuta sa minimalizezi impactul asupra nivelului de zahar din sange.

4. Protectie impotriva cancerului

 Studiile efectuate arata ca dietele bogate in fructe ajuta la prevenirea
cancerului: zmeurele si afinele inhiba enzimele metaloproteinaze. Desi sunt
importante pentru dezvoltarea si remodelarea tesuturilor, daca sunt
produse in cantitati ridicate aceste enzime joaca un rol important in aparitia
cancerului. artritelor, aterosclerozei i bolii Alzheimer.

5. Protectie impotriva degenerescentei maculare

Poate ca mama ta ti-a zis, cand erai copil, ca mancand morcovi iti vei
pastra ochii stralucitori. Se pare ca avea dreptate. Fructele iti pot fi de mare
folos in pastrarea vederii. Un studiu publicat in "Arhivele de Oftalmologie"
indica faptul ca 3 sau mai multe portii de fructe consumate pe zi duce la
scaderea riscului (cu 36%) aparitiei degenerescentei maculare, principala
cauza a pierderii vederii la persoanele in varsta.

In acest studiu, in care au fost implicati 110.000 femei si barbati,

cercetatorii au analizat efectul pe care il are consumul de fructe, legume,
vitamine antioxidante A,C,E si carotenoide asupra participantilor. In timp
ce, in mod surprinzator, consumul de legume, vitamine antioxidante si
carotenoide nu au avut un efect major in prevenirea degenerescentei
maculare, consumul de fructe a jucat un rol foarte important in prevenirea
acestei boli.