Tema joc si joaca

in literatura romana
de Dinu Danut
Moto: Jocul este mai vechi decat cultura
Johan Huizinga

Jocul este o entitate ce sta la baza societatii umane, deoare-ce oricat de

dezvoltata ar fi lumea moderna din punct de vede-re psihologic si
tehnologic, toate reusitele ei se datoreaza ele-mentului ludic prezent in
fiecare dintre acestea. Omul repre-zinta, in esenta sa, un animal si, ca
orice animal, individul se gandeste si actioneaza numai pentru bunastarea
propriei existente si nu pentru integritate intregii specii (fapt ce va deveni,
in opinia mea, un motiv de stagnare a evolutiei rasei umane).
Avand in vedere acest lucru, intre fiecare membru al societatii
se manifesta un spirit competitional specific jocului al carui rezultat este
cultura omeneasca, sau, in alte cuvinte, ludicul marcheaza un constituent
fundamental al culturii.
In literatura romana, jocul si joaca ca teme literare sunt intalnite in
operele multor cunscuti scriitori, cum ar fi Tudor Arghezi, Ion Barbu, Filip
si Matei Florian, sau Florin Iaru. In creatiile acestora jocul si joaca intra in
adiacenta cu copilaria, insa nu sunt eclipsate de catre acesta, autorii
atribuind ludicul chiar si maturului.
Tablouri biblice (Versuri de Abecedar) reprezinta o grupare de cinci
poezii scrise de Tudor Arghezi (Adam si Eva, Paradisul, Porunca,
Pacatul si Pedeapsa) in care poetul, inspirandu-se din Vechiul
Testament, prezinta o viziune personala asupra modului in care
Dumnezeu a creat primii oameni, asupra vietii acestora in Rai, asupra
pacatului savarsit de acestia si asupra pedepsei primite din partea
divinitatii, autorul pastrand coordonatele testului biblic, insa creand un
unvers nou cu ajutorul particularitatilor lexicale ale textului, plin de
puternice accente ludice.
In Adam si Eva se ofera o perspectiva ironica asupra momentului
Facerii, idee sustinuta de secventa Cu praf si nitelus scuipat, creatia
divina fiind desacralizata in versurile Ca sa incerce daca un altoi / De stea
putea sa prinda pe noroi

care marcheaza imbinarea sacrului cu profanul. Adam, intaiul om, este

faurit pentru a alunga singuratatea lui Dumnezeu (Urandu-i-se singur in
stihii / A vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii). Plamada insa nu iese cum
ar fi trebuit din pricina materialelor folosite, diferenta dintre proiectia
divina si cea a concretului fiind denotata de prezenta conjunctiei
adversative dar atat in incipitul celei de-a doua strofe, cat si in cea de-a
treia, interjetia predicativa iata atentionand asupra imper-fectiunii
umane. Finalul poeziei este marcat de crearea vei, pusa sub semnul
parodicului (I-a rupt un os din coaste ceva, / Si-a zamislit-o si pe Eva),
avand rolul de a corija comporta-mentul lui Adam.
In opera literara Porunca, eul liric prezinta spatiul paradiziac in
care este plasat primul cuplu (Prin Rai copiii-au dus-o foarte bine), fiind
construita o imagine a lumii pe dos, copii avand libertate deplina, traind
fara restrictii din partea nimanui. Insa odata cu porunca divinitatii, cea de a
nu gusta din fructele Pomului Cunosterii Binelui si Raului, spiritul de
libertate intra in antiteza cu o interdictie ceea ce naste dorinta de cunoastere in mintea lui Adam si a Evei, angajandu-se in jocul ispitei, pe care cu
neputinta il pierd.
Poezia Pedeapsa incheie ciclul Tablouri biblice. Adam si Eva
pacatuiesc prin neascultarea ordinului divinitatii, traind cu iluzia ca
Dumnezeu nu este capabil sa ii vada , neconstientizand omniprezneta si
omniscienta Sa (Credeau ca Domnul e culcat / Si n-o sa stie ce s-a
intamplat). Eul liric trateaza cuplul pe un ton ironic ce capata o nota
acuzatoare, indicand infantilitate si imaturitatea lor prin cuvintele netot si
neroada, ce apartin unui registru minor. In momentul prinderii oamneilor
in timpul furtului de catre Dumnezeu, fiecare isi declina responsabilitate
pentru faptele sale (Adam pe Eva lui o a parat, / Eva pe sarpe, care s-a
tarat), fapt ce reprezinta principalul motiv pentru Alungarea din Paradis in
viziunea argheziana (Ca Dumnezeu loveste-ntotdeauna / Mai tare decat
faptele minciuna).
In poemul cu forma baladesca Dupa Melci, scris de Ion Barbu,
jocul este vazut ca o metoda de cunoastere. Incipitul este marcat de o
confesiune inocenta din partea copilului nazdravan: Eram mult mai prost
pe atunci, ce denota conditia sa de neinitiat in tainele vietii, actualizandu-se motivul ucenicului-vrajitor, citandu-l pe Oberon Zell-Ravenheart.
Acesta se alatura grupului sau de prieteni, caracterizat de un absolut ludism
determinat de termeni precum tanci ursuzi sau cozi plavane, iesirea din
bordei simbolizand depasirea propriilor limite. Ajuns in padurea a carei
imagine este marcata de anotimpul primaverii (lastari si vrejuri crude,
foi ude) gaseste un melc si din dorinta de a se juca cu el il descante

pentru a-l scoate din carapacea sa (Melc, melc, / Cotobelc, / Ghem vargat
/ Si ferecat; / Lasa noaptea din gaoace / Melc natang si fa-te-ncoace).
Insa interventia in ordinea magica a cosmosului printr-o forma
oculta are efecte neasteptate si tragice, de proportii enorme, asupra naturii
inconjuratoare, reprezentate in viziunea poetului printr-o vifornita tarzie,
un element specific iernii, intrand astfel in antiteza cu timpul prezentat.
Prin actul descantecului sunt eliberate forte specifice obscurului si maleficului: capcauni, joimarite, muma padurii, gusata cu gateji. Aceste fiinte
fabuloase, chiar demonice, caracterizate de deformari fizice fara nicio
valenta estetica, imprima copilului sentimental de teama, care, inspaimantat, fuge acasa. Ascultand porunca ucenicului-vrajitor, melcul iese din
ascunzatoarea sa si degera in frigul de afara.
Intors in locul de unde please, copilul descopera consecintele
faptelor sale si isi descatuseaza emotiile traite, plangand fiinta ucisa.
Punctul culminant al poeziei este denotat de ultima incantatie: Melc,
Melc, ce-ai facut/ Din somn cum te-ai desfacut ? / Ai crezut in vorba mea /
Prefacuta Ea glumea! care exprima regretul copilului pentru moartea
melcului, acesta incercand sa reitereze ipostaza de fals demiurg si sa-l
reinvie. Joaca sa nevinovata, cu efecte nefaste, devine pentru el o
experienta initiatica, de cunoastere.
In romanul autobiografic Baiuteii, scris de Filip si Matei
Florian, este schitata imaginea unei epoci, a unui spatiu contemporan in
care se consuma veselia si fericirea copilariei sau a adolescentei celor doi
naratori, opera literara capatand astfel valente monografice. Aceasta
actualizeaza tema joc si joaca, actiunea ludica cunoscand mai multe forme
pe parcursul naratiunii. Se distinge cultura de gasca ca unitate sociala
ierarhizata in cadrul careia se practica jocuri tipice colectivitatii (joaca
de-a razboiul, construirea de forturi), copii ierarhizandu-se dupa abilitatile
pe care le au (Bebe isi aminteste, si asta e la gradinita, ca sa raman cu ei
trenuie sa le demonstrez ca nu-s). Alte categorii sunt reprezentate de
jocurile de cunostere, cele initiatice sau cele din spatial scolii, imaginarul
jocului fiind prezentat prin intermediul unui limbaj colocvial impregant cu
accente argotice.
In concluzie, tema joc si joaca se configureaza in literatura romana
ca tema fundamentala, avand in vedere caracterul primordial al jocului
pentru fiinta umana, fapt relevat si in textele prezentate.