Capitolul II : METODE SI TEHNICI DE CERCETARE

A.
B.
1.
2.
3.
4.
5.

Etapele procesului investigativ

Metode de cercetare
Ancheta sociologica
Observatia
Experimentul
Analiza documentelor sociale + unitati de analiza
Metoda monografica

Metoda modul de cercetare, sistemul de reguli si principii de cunoastere si

transformare a realitatii obiective.
Etimologie: gr. methodos = cale,drum, mijloc
- drum al gandirii in procesul de obtinere a adevarului
Tehnica ansamblul de prescriptii metodologice (reguli,procedee) pentru o
actiune eficienta atat in sfera productiei materiale, cat si in sfera productie
spirituale, precum si in cadrul altor actiuni umane.
Etimologie: gr. tekhne = procedeu, viclesug
Procedeu maniera de actiune , de operare cu instrumentul de investigatie
(interviu, chestionar, fisa de observatie)

A. Etapele procesului investigativ

1. Stabilirea temei si a obiectivelor de cercetare
2. Documentarea studierea literaturii de specialitate pentru a afla ce s-a
intreprins si la ce concluzie s-a ajuns in respectiva problema.
3. Stabilirea ipotezelor de cercetare stabilirea legaturilor intre variabilele
de tipul: cu catcu atat,dacaatunci
4. Esantionarea stabilirea grupului tinta din totalul populatiei investigate.

5. Stabilirea metodologiei de cercetare

a.
alegerea metodei de cercetare
b.
alegerea tehnicii/procedeului de cercetare
c.
elaborarea instrumentelor de investigare
d.
operationalizarea conceptelor
e.
testarea informatiilor, preancheta (preancheta inseamna testarea
instrumentelor de cercetare)

6. Recoltarea informatiilor si anume cercetarea propriu-zisa

7. Prelucrarea informatiilor
8. Analiza calitativa si cantitativa a informatiilor

9. Validarea ipotezelor de cercetare confirmarea sau infirmarea lor in

cercetarea sociologica

10. Intocmirea raportului de cercetare si prezentarea acestuia

beneficiarului.

A. Etapele procesului investigativ

(detaliat-explicata fiecare etapa)
1. Stabilirea temei si a obiectivelor de cercetare
2. Documentarea studierea literaturii de specialitate pentru a afla ce s-a
intreprins si la ce concluzie s-a ajuns in respectiva problema.
3. Stabilirea ipotezelor de cercetare stabilirea legaturilor intre
variabilele de tipul: cu catcu atat,dacaatunci

Problematica ipotezelor in cercetare

Ipoteza
Def. - un enunt stiintific cu valoare probabila ce urmeaza sa devina adevarata
sau falsa in urma cercetarilor de teren.
- reprez. o legatura de determinare, cauzalitate si interconditionare intre
fenomene, fapte, proce sociale si relatii sociale.
- se deosebeste de principiu care se fondeaza pe trecut, dar si de banuiala care
este un enunt hazardat ce nu se bazeaza pe un nr. mare de fenomene, factori si
procese sociale.
- ca judecata de posibilitate cuprinde in sine o intrebare pentru ca se imagineaza
o corelatie intre variabile si un raspuns pentru ca se intuieste legatura ce urmeaza
sa fie confirmata sau infirmata in cercetarile efectuate.
Din punct de vedere logic, ipotezele sunt implicatii materiale. Ipoteza este falsa
daca antecedentul (X) este adevarat, iar consecventul (Y) este fals.
- pentu a fi valida in cercetare trebuie sa fie masurabila
- poate fi adevarata atunci cand ea poate fi masurata.
Testabilitatea se refera la faptul ca o ipoteza corect formulatata
trebuie sa fie intotdeauna testata.
Testarea presupune, in mod necesar, capacitatea de a masura caracteristicile
fenomenelor.. astfel, daca nu putem masura valoarea lui xsau lui y, relatia de
implicare intre x si y nu va putea fi testata
Ex Fals: Daca elevii au un suflet mare, atunci acestia se vor implica in mai
multe actiuni de voluntariat. Aceasta ipoteza este Falsa deoarece sufletul elevilor
nu poate fi masurat.
Ex Adevarat: Cu cat pozitia in ierarhia organizationala este mai mare cu atat
satisfactia profesionala este mai mare.

Masurarea si scalarea
- componenta de baza a procesului de cunoastere ce consta intr-o operatie
empirica si conceptuala prin care se atribuie anumite valori obiectelor si
proceselor sociale.
- o determinare cantitativa prin care se urmareste sa se surprinda realitatile
sociale prin modalitati concrete utilizandu-se anumite etaloane.
Masurarea
- Orice proces sau fenomen social trebuie sa fie masurat pentru a fi cunoscut.
- O caracteristica masurabila, specifica unui proces, fenomen sau produs social
poarta numele de variabila. - Ea poate varia, poate luat diverse valori.
- prin masurare trebuie sa se ia in considerare natura domeniului cercetat si sa se
evidentieze caracteristicile lor cantitative specifice.
Elementele componente ale operatiei de masurare sunt:
a. obiectul de masurat : din perspectiva masurarii, fenomenele sociale
pot fi grupate in doua mari categorii:
- variabilele sociale- acele fenomene carora le este proprie in
mod explicit, o expresie cantitativa
- atributele sociale fenomenele care nu au o astfel de
expresie cantitativa explicita
b. unitatea de masurare sau etalonul
- elementul de comparatie prin intermediul caruia se realizeaza det. calitativa si
cantitativa a sistemului de masurare.
- trebuie sa indeplineasca 2 conditii:
1. sa corespunda naturii domeniului de cercetat.
2. sa fie in acord cu obiectul urmarit la un moment dat in cadrul cercetarii
c. reguli de atribuire a valorilor se realizeaza printr-un proces de
analiza constand din compararea etalonului cu obiectul de masurat.
Rezulta mai multe scale :nominala,ordinala,de interval,de proportii
Variabila reprezinta o caracteristica a unui proces sau fenomen care poate
avea valori diferite pe un anumit interval.
Exemplu: variabila sex are 2 valori, barbat femeie, variabila varsta are valori
de la 0 la n ani
Exista 2 moduri in care aceste valori pot varia: intr-o maniera discreta, luand
doar anumite valori pe un anumit interval sau, dimpotriva, intr-un mod
continuu, putand lua orice fel de valoare = variabile discrete si continue
Exemplu: un grup poate fi caracterizat de o variabila discreta cum este sexul,
variabila care poate lua doar 2 valori, barbat sau femeie, dar acelasi grup poate fi
caracterizat, in acelasi timp, si de o variabila atitudinala, care pe un interval, de
la 1 la 10 (1- preferinta minima, 10 - maxima) poate avea orice valorea.
Valorile pe care le poate lua o variabila formeaza o scala.
Scalele pot fi de 4 tipuri:
- scale nominale care nu presupun nici un fel de relatii de succesiune, ordine
sau ierarhie intre valorile pe care le poate lua o variabila.
Exemplu: lista de bunuri pe care cineva le are in gospodarie poate forma o
asemenea scala. Intre valorile pe care le poate lua variabila pe care o putem
numi achizitii sau dotari casnice nu exista nici un fel de ordonare ierarhica.

- scale ordinale in care valorile pe care le poate lua o variabila sunt

ordonabile dupa un anumit criteriu si scala reprezinta o ordonare a acestor
valori.
Exemplu: aprecierea unei anumite actiuni intreprinse de guvern poate avea
urmatoarele valori: absolut de acord, de acord, dezacord, dezacord
total
- scale de interval care masoara variabile continue.
Fata de scalele ordinale, ele propun un continuu intre cele 2 valori polare
(maxim si minim) pe care le poate lua o variabila.
Exemplu: Inaltimea pe care o poate avea o populatie data este scalabila pe un
interval, in sensul ca inaltimea, atat a oricarui membru, cat si media populatiei,
poate avea orice fel de valoare, bineinteles, intr-un interval dat.
- scale de proportii acestea sunt scale de interval in care exista un punct
natural de pornire a distributiei.
Exemplu: este cazul varstei (variabila are un punct natural de pornire 0)
Masurarea presupune utilizarea unor instrumente pentru a cuantifica valorile
unei variabile. Orice masurare sociala, indiferent de instrumentele utilizate,
trebuie sa intruneasca 2 caracteristici principale:
- fidelitatea
- validitatea
Fidelitatea se refera la precizia unei masuratori.
Exemplu: in domeniul fizicii, putem masura un obiect si sa spunem ca el are
circa 2 metri, 1 metru si optzeci si sase de cm sau sa exprimam marimea astfel:
1864,832 milimetri (este vorba de precizii diferite).
Exemplu: din punctul de vedere al unei masuratori sociale putem avea o scala de
apreciere cu o precizie mica cu 2 valori (de exemplu): acord dezacord sau cu
o fidelitate a masuratorii mai mare, utilizand 4 valori: acord in mare masura
acord dezacord dezacord in mare masura. Putem avea si o fidelitate mult
mai mare daca le cerem subiectilor sa isi exprime acordul fata de o problema pe
o scala de zece valori (de la 1 la 10)
Validitatea datelor sau corectitudinea masuratorii este corelata cu fidelitatea.
Exista si cazuri in care fidelitatea se afla intr-o relatie inversa cu validitatea.
Exemplu: daca intrebam populatia in ce masura este de acord cu liberalizarea
avortului, utilizarea unei scale cu 2 vaiante de raspuns acord dezacord duce
la o validitate mult mai mare a datelor decat utilizarea unei scale cu valori de la
1 (total dezacord) pana la 10 (acord total). In acest ultim caz, avem o
fidelitate mai mare, insa datele sunt mai putin valide, o medie a raspunsurilor de,
sa spunem, 7,85 nu ne ajuta sa spunem nimic concret despre atitudinea
populatiei investigate.

Fidelitatea si validitatea au legaturi stranse intre ele.

Situatii:
un test poate fi fidel, dar nu si valid
daca un test nu este fidel, nu are cum sa fie valid.

fidelitatea este o conceptie necesara a validitatii, dar nu si

suficienta.

4. Esantionarea stabilirea grupului tinta din totalul populatiei investigate.

def.- tehnica metodologica prin care devine posibila elaborarea de influnete
venite din partea universului de cercetat ( populatie) prin investigarea acelei
parti din cadrul sau.
- se realizeaza prin urmatoarele modalitati:
I Selectia probabilistica
a. repetata
b. nerepetata
c. mecanica
II Selectia rationala
III Selectia stratificarii
I Selectia probabilistica
a. repetata un procedeu de tragere la sorti prin care unitatea extrasa se
reintroduce in urna pastrandu-si astfel sansa de a fi extrasa din nou;
probabilitatea fiind de 1 la 1mie (1/1000)
b. nerepetata se procedeaza ca si in cadrul celei repetate dar fara a reintroduce
in urna unitatea extrasa, astfel ca probabilitatea va fi: 1/1999; 1/1998
c. mecanica consta in alc. unei liste a tuturor unitatilor colectivitatii generale
intr-o ordine oarecare (nume, alfabetic, nr. strada, varsta, ) urmata de
selectarea cu caracter intamplator pe baza unui pas de masurare. K = N/n
[ K= pasul de masurare; N = colectivitatea generala; n = volumul
esantionului]
ex. N = 1000; n =100 atunci k = 1000/100 = 10
- se fac bilete cu nr. De la 1 la 10 se extrage nr.3
- atunci esantionul va cuprinde nr. 3, 13, 23, 33, 43, 53, ..
( trebuie sa avem 100 nr., adica 100 persoane cat cuprinde
esantionul)
II Selectia rationala
- este o metoda bazata pe o alegere apreciativa ( Moser) sau facuta cu
premeditare ( Mills).
Putem spune ca este o metoda ce consta in alegerea gandita analitica a fiecarei
unitati sociale ce urmeaza sa intre in esantion. Se stabilesc cotele de selectie ptr.
fiecare strat. Cotele apar inauntrul stratului, ele reprezentand parti numerice in
care este impartit stratul. In cadrul cotelor elementele pot fi alese probabilistic
sau neprobabilistic.
III Selectia stratificarii
- stratificarea este fotografierea pe tipuri sau grupe de caracteristici ale unei
colectivitati date.
Fiecare grupa poarta denumirea de strat al colectivitatii totale (mai poarta si
denumirea de stratificare)
Fotografierea colectivitatii totale se face sub forma unor liste a tuturor unitatilor
care compun colectivitatea respectiva. Aceste liste se intocmesc dupa anumite
criterii:

d. zona geografica, judete, comune

e. liste pe tipuri de grupe stabilite dupa anumite caracteristici:
alfabetic/nr strazi/ nr de casa
O alta problema ce se cere rezolvata in problema esantionarii cand se realizeaza
o cercetare sociologica este stabilirea celui mai potrivit volum al esantionului.
Este o problema ce influenteaza in mod direct reprezentativitatea esantionului.
Un esantion prea mic este intotdeauna deformat si influentat de particularitatile
unitatilor cuprinse in cercetare (selectie). A determina volumul esantionului
necesar al colectivitatii de selectie inseamna a stabili nr de unitati care va fi
supuse cercetarii si care sunt cuprinse in aceasta colectivitate.

5. Stabilirea metodologiei de cercetare

a. alegerea metodei de cercetare
b.alegerea tehnicii/procedeului de cercetare
c.elaborarea instrumentelor de investigare
d. operationalizarea conceptelor
Operationalizarea conceptelor:
Operationalizarea consta in prescrierea operatiilor empirice necesare trecerii
de la teorie la cercetarea concreta.
Operationalizarea conceptelor este redata de:
1. stabilirea dimensiunii conceptului de analizat definirea
riguroasa a conceptului(domeniului supus cercetarii) si
stabilirea dimensiunilor conceptului, prin aceasta
intelegandu-se un aspect principal al domeniului cercetat.
Dimensiunile nu sunt altceva decat concepte cu un grad
mai redus de generalitate decat conceptul analizat
2. det. variabilelor ( prin variabila se intelege fenomene,
procese si relatii sociale desemnate de dimensiunile
conceptului operationalizat si care au proprietatea de a-si
modifica continutul lor sau de a produce modificari de
continut asupra altor fenomenesi procese din campul
realitatii)
3. stabilirea indicatorilor generali si empirici ( prin
indicatori se desemneaza un semn observabil ce face
referire la aspectele realitatii sociale. Reunirea tuturor
indicatorilorcare desemneaza un animit fenomen sau o
dimensiune a acestuia conduce la elaborarea indicatorilor
generali sau empirici. Indicii statistici sunt marimi
relative, exprimate printr-un raport intre doua marimi ale
aceluias indicator la momentul T1 si T0. indicii empirici
reprezinta o unitate a determinarilor cantitative prin care
se studiaza un anumit domeniu al vietii sociale.).
d.testarea informatiilor, preancheta (preancheta inseamna testarea instrumentelor
de cercetare)

6. Recoltarea informatiilor si anume cercetarea propriu-zisa

7. Prelucrarea informatiilor
8. Analiza calitativa si cantitativa a informatiilor

9. Validarea ipotezelor de cercetare confirmarea sau infirmarea lor in

cercetare

10. Intocmirea raportului de cercetare si prezentarea acestuia

beneficiarului.

B Metode de cercetare
Ancheta sociologica
- este o metoda de interogare, informare asupra feaptelor sociale la nivelul
grupurilor mici si mari de analiza cuantificabila in vederea descrierii si
explicarii lor.
- este una dintre cele mai complexe metode, complexitatea sa fiind data de:
1.fenomene subiective [a) aspiratii, trebuinte, motivatii; b) opinii, atitudini si
comportamente; c) cunostiinte/ marturii despre fenomene, fapte si procese
sociale]
2. fenomene obiective [a) caracteristici demografice ocupatie, genul F/M,
varsta; b) caracteristici ale mediului social si ale mediului de viata]
Atributele anchetei sociologice:
1.
ofera posibilitatea de a culege informatii foarte bogate
2.
rapiditatea si usurinta aplicarii instrumentelor de ancheta
3.
aria larga de aplicabilitate
4.
economicitatea economisesti timp, munca, resursa umana si
financiara
Limitele anchetei sociologice:
1.
posibilitatea unor erori/ dostorsiuni datorate de operatorul de ancheta,
subiectul investigat, datorita esantionarii si a formularii intrebarilor.
2.
introducerea unor rigiditati intre subiectul anchetat si operatorul de
interviu care genereaza distorsiuni in raspunsuri.

Tipuri de anchete sociologice

1. dupa telul urmarit si modul de desfasurare distingem:
a) intensive (o problema)- extensive (mai mule probleme)
b) individuale colective
c) directe indirecte
d) calitative cantitative
2. dupa continutul problemelor investigate:
a) socio-economice
b) comerciale
c) de opinie publica
d) asupra mijloacelor de comunicare in masa

Instrumente de investigatie ale anchetei:

I planul de ancheta
II interviul
III chestionar
I planul de ancheta - o elaborare teoretica de investigatie care trebuie sa
raspunda la intrebarile: ce voi cerceta?; cum? si cu cine? voi cerceta

II interviul
- o tehnica/ un procedeu de obtinere a unor informatii pe baza unor intrebari si
raspunsuri verbale de la indivizi si grupuri umane.
- se utilizeaza atunci cand studiem probleme mult mai complexe, mentalitati,
obiceiuri, atitudini, comportamente, credinta si traditii.

Avantajele interviului:
1.
posibilitatea de a studia comportamente nonverbale
2.
inregistrarea spotaneitatii raspunsurilor
3.
posibilitatea de a studia probleme mult mai complexe
4.
utilizarea unor mijloace audio-video
Dezavantajele interviului:
1. nu asigura anonimatul
2. dureaza foarte mult
3. este foarte costisitor
Tipuri de interviuri:
1.
dupa continutul comunicarii/ domeniul abordat putem avea interviuri:
politice, economice, culturale, sociale.
2.
dupa calitatea informatiilor:
a)
interviuri intensive extensive
b)
interviuri individuale de grup
Calitatea informatiilor este data de:
- durata interviului (5-10mn pana la 1h)

- pregatirea operatorului de interviu

3. dupa modalitatea de comunicare:
a) face to face (directe)
b) prin telefon (indirecte)
III chestionarul
- reprezinta o succesiune logica si psihologica de intrebari scrise/ semne grafice
cu functie de stimuli in raport cu ipotezele cercetarii ptr a obtine informatii
despre fenomene sociale in baza unor raspunsuri scrise de la indivizi.
O succesiune logica deoarece intrebarile se succed de la cele cu un continut
general la unele cu un continut particular.
O succesiune psihologica deoarece intrebarile de inceput au rolul de a atrage
subiectul catre tema in cauza; sunt folosite intrebari de spart gheata.
Avantajele chestionarului:
- poate fi aplicat pe un esantion foarte mare
- asigura anonimatul
- dureaza foarte putin
- nu este costisitor
Dezavantajele chestionarului:
- nu putem observa comportamente nonverbale
- nu obtine informatii corecte in totalitate si raspunsuri la toate intrebarile
- nu putem utiliza mijloace audio-video
Tipuri de chestionare:
a - dupa continutul informatiei:
a) cant. Informatiei:
1. chestionare specifice cu o singura tema
2. chestionare omnibus cu mai multe teme
b) calitatea informatiei
1. chestionare de date factuale de tip administraiv
2. sondaje de opinie
b - dupa forma intrebarilor
a) intrebari inchise (precodificate) de tipul: da, nu, nu stiu/ non-raspuns; rareori ,
uneori, deseori,
b) intrebari deschise ce necesita rasp. libere din partea celui investigat
c) intrebari mixte sunt utilizate prin alternanta intrebarile inchise si deschise
c - dupa modalitatea de aplicare
a) chestionare autoadministrate ( chestionare postale, in ziare, reviste)
b) chestionare administrate de catre operatorul de ancheta
Reguli de care trebuie sa tinem seama ptr a formula intrebarile unui chestionar:
1. fol. unor intrebari introductive si anume de spart gheata cu rolul de a apropia
subiectul de tema investigata.
2. evitarea intrebarilor tendentioase (care sa nu sugereze raspunsuri)
3. evitarea intrebarilor negativiste(ex.nu sunteti de acord cu..),cu duble
negatii(ex. Nu ati fost niciodataimplicat), metafore, fig de stil,

4. sa utilizam intrebari filtru care au rolul de a separa dupa un anumit criteriu un

segment al populatiei de restul subiectilor
5. intrebari de trecere de la o regula la alta/tema
6. evitarea intrebarilor personale
7.nu utilizati neologisme sau cuvinte putin cunoscute celor carora le
aplicati chestionarul. Ex. Credeti ca reformele au un caracter eclectic?
8. intrebarile formulate clar, sa fie simple nu complexe (gen fraza)
9. evitarea cuvintelor tari (ex.furt) si elevate (ex.eclectic)
10. evitarea intrebarilor duble (2 intr. Intr-o intrebare)ex. Ce parere aveti despre
manualele de sociologie si matematica?
11.evitati cuvintele care au mai multe intelesuri; ex. Va iubiti profesorii?
12. evitati intrebarile ipotetice, deoarece raspunsurile vor fi foarte generale si
foarte diverse; ex. Ce ati face daca ati ajunge astromaut?
13. evitati intrebarile generale deoarece fara un context(unde,cand, cine) nu au
valoare; ex. Credeti ca exista dreptate?
14.evitati intrebarile intime sau personale pt ca subiectii va vopr
raspundemai degraba dezirabildecat asa cum gandesc; transformatile in
intrebari impersonale; ex. Cat de des va mintiti prietenul/prietena cel/cea
mai bun/buna?
15. nu puneti interbari care sa fie interpretate ca fiind de testare a
cunostintelor, pt ca apare efectul de prestigiu si tendinta de a raspunde
dezirabil, asa cum cred subiectii ca trebuie raspuns in public. ; ex. Ati citit
proza literara a lui M. Eminescu?
16. la finalul chestionarului sa fol. date de identificare ( data, ocupatia, localitate,
gen, varsta), iar la inceput trebuie sa avem codul de identificare.
17. La inceputul chestionarului sa apara codul de identificare; ex. Aplic 50 de
chestionare , fiecare are un cod primul chestionar 001pana la ultimul care are
codul 050.

Sondajul de opinie:
- este un tip special de ancheta pe baza de chestionar, focalizata pe o
problematica limitata.
Instrumentele de lucru sunt, practic, similare: se utilizeaza chestionare, acestea
sunt administrate unor esantioane reprezentative ptr. anumite populatii.
- este centrat insa doar pe intrebari care vizeaza opiniile subiectilor, mai mult
decat atat, se incearca estimarea opiniilor care au caracter public.
O opinie este o parere pe care cineva o are in raport cu un fapt,
un eveniment, o intamplare. Aceasta parere reflecta o parte din atitudinile,
valorile, sentimentele, personalitatea pe care respectiva persoana si le-a
construit de-a lungul vietii.
Nu orice fel de opinii ale oamenilor au statut de opinii publice. Daca
un anumit subiect nu este de actualitate, el nu reclama opinii care sa aiba
caqracter public, iar intrebarile unui astfel de chestionar, in aceste conditii,
nu pot masura decat opinii individuale(ex. Un parinte spune ca este
[periculos ca un colip de 17 ani sa stae toata noaptea la o petrecere. In
baza acestei opinii el poate impune dupoa caza o serie de restrictii,
interdictii )
Daca un subiect este de interes public si exista dezbatere publica
asupra sa, atunci putem vorbi de opinii cu caracter public. Ex. Daca in
Romania s-ar propune u=introiducerea uniformelor scolare pt elevii de

liceu si ar exista dezbateri in presa si in societate asupra acestei posibile

masuri, diversele opinii exprimate, reductibile la pozitionari pro si contra
masurii respective ar ave3a caracterul unor opinii publice. Pt. a exista o
opinie publica trebiue sa existe si un interes clar al populatiei fata de
respectiva problema, precum si un nivel ridicat al comunicarii si
dezbaterii publice privitoiare la respectivul subiect.
Sondajele de opinie sunt utilizate mai mult ca niste simple termometre pt
a lua temperetura populatiei in anumite probleme arzatoare si de
actualitate.

Observatia sociologica
- consta in obs. sistematica pe baza unui plan dinainte elaborat si cu ajutorul
unor instrumente adecvate a actiunilor si interactiunilor evenimentelor, relatiilor
si proceselor sociale intr-un camp social dat.
- metoda de investigare calitativa a fenomenelor sociale.
Tehnicile de observare se diferentiaza in functie de:
1. modul in care se realizeaza inregistrarea faptelor in procesul observarii si prin
fol. unor aparate de tip audio-video
2. dupa modul de implicare a observatorului:
a) ca participant total acesta se implica atat emotional cat si comportamental in
cercetare
b) cercetator exterior situatiilor sociale fiind implicat partial a.i. sa poata
inregistra fenomene si fapte sociale
c) cercetator participant priveste de la distanta faptele sociale, deci nu se
implica in acest demers.
Combinand aceste 2 modalitati putem spune ca observatia poate fi:
1. structurata consta in utilizarea unor tehnici de masurare in care se specifica
modul de inregistrare a datelor pe categorii de codificare ( observatorul nu se
implica)
2. participativa cercetatorul se implica total in situatia sociala investigata, este
un membru al comunitatii.
3. nedistorsionata utilizarea unor instrumente de investigare in vederea
analizarii unor situatii concrete din viata sociala.
Instrumentele de baza ale observatiei sociologice sunt fisa de observatie si grila.
Fisa de observatie:
- vizeaza urmatoarele aspecte:
1. nume, prenume
2. data
3. ocupatia
4. locul de desfasurare
5. localitatea
6. varsta
7. sex
- in functie de planul pe care si l-a elaborat observatorul, vom obtine detalierea
unui comportament, fapt sau realitate sociala.
- concluziile la care a ajuns observatorul.
Observatia sociologica

o metoda de cercetare preluata din metodele de cercetare specifice

stiintelor naturii.
este cea mai veche metoda de cercetare stiintifica si isi propune sa
analizeze comportamentele pe care
oamenii le au in diferite situatii.
In functie de modul in care se desfasoara si se inregistreaza datele poate fi:
a. Observatie structurata presupune o cunoastere prealabila a fenomenelor
cercetate, ceea ce permite utilizarea ca instrument a grilei de observatie pentru
inregistrarea datelor.
Grila de observatie
- este un instrument relativ simplu in care sunt trecute, intr-o forma organizata,
diferitele tipuri de comportamente pe care vrem sa le observam.
Observatia propriu-zisa consta tocmai in notarea ordinii, a numarului de
comportamente de un anumit tip pe care le-am prevazut in grila, si eventual, a
caracteristicilor specifice acestora.
In functie de acuratetea grilei, precizia observatiilor poate fi mai mare sau mai
mica. Cu cat grila este mai structurata, cu atat precizia masuratorii va fi mai mare si
putem spune, ca si fidelitatea masuratorii respective va creste.
Ex: Putem avea o grila care exprima doar 2 situatii: subiectul sta pe scaun
subiectul sta in picioare, sau o grila in care avem trecute multiple tipuri de posturi
(pozitii ale corpului) presupuse de pozitia in picioare sau pe scaun (picior peste
picior, aplecat in fata)
Exista insa posibilitatea ca grila sa fie extrem de precisa si sa descrie un numar
foarte mare de comportamente, insa tocmai acest lucru poate face insa ca
identificarea si notarea lor in timp real sa fie disfunctionala.
Observatia structurata are 2 mari neajunsuri.
Primul se leaga exact de caracteristica structurii.
Structura presupune o cunoastere prealabila a tipului de comportamente pe care
urmeaza sa le masoare.
In afara acestei cunoasteri prealabile, nu se poate construi o grila de observatie.
.
b. Observatie nestructurata este utilizata atunci cand cercetatorul nu
cunoaste fenomenele care se vor produce in cadrul demersului de cercetare si nu
poate utiliza un instrument prestabilit de inregistrare a informatiilor.
Observatia nestructurata este utilizata in situatiile in care nu putem folosi o grila
capabila sa ne structureze observatia. Ea este prezenta in cercetarile unor grupuri
sau persoane despre care nu avem o cunoastere prealabila semnificativa si in
cercetarile in care este greu sa se produca un instrument de observatie bine
structurat.
Ex: Daca dorim sa cercetam un grup de copii ai strazii, este posibil sa nu stim exact
ce tip de comportamente trebuie sa ne asteptam in anumite situatii. Uneori exista si
situatia in care nu suntem interesati de cuantificarea unor tipuri de comportamente,
ci de analizarea, explicarea si interpretarea lor.
In acest caz , nu este necesar ca observatia sa fie una structurata.

Pentru a observa comportamentele cuiva este necesar sa fii intr-un anume gen de
contact cu persoana respectiva. In acest caz, apare intrebarea daca prezenta
cercetatorului nu influenteaza comportamentele celui observat.
Ex: Daca dorim sa studiem comportamentul profesorilor in timpul predarii si
asistam la ore, atunci se pune problema daca nu cumva, in realitate, profesorii isi
vor schimba comportamentul obisnuit tocmai pentru ca in sala de clasa stiu ca
exista un cercetator care ii observa.
Pentru a elimina o astfel de problema a fost propusa o tehnica particulara:
observatia nedistorsionanta, care nu altereaza comportamentele celui
observat. Ea presupune utilizarea unor instrumente speciale, cum ar fi aparatura
de inregistrare audio sau video, oglinzi semitransparente sau un sistem de
televiziune cu circuit inchis. Aceste procedee sunt utilizate de obicei in conditii de
laborator.
Observatia nedistorsionanta se utilizeaza cu succes in sociologie pentru cercetarea
unei game largi de subiecte, deoarece posibilitatea inregistrarii video a
comportamentelor ingaduie analizarea lor oricand, de oricati cercetatori.
Observatia nedistorsionanta - neajunsuri.
Instrumentele de inregistrare pot fi vizibile si pot influenta, la randul lor,
comportamentul persoanelor observate. De asemenea, utilizarea acestor aparate de
inregistrare fara stirea celor observati ridica si probleme de moralitate: cand sunt
folosite aceste instrumente, cei observati trebuie anuntati ca vor fi urmariti sau
inregistrati
Un alt tip de criteriu de clasificare al observatiei tine seama de modul in care se
implica cercetatorul; om cadrul social in care face observatiile sale.
Din acest punct de vedere, putem vorbi de:

observatie participativa presupune prezenta activa a cercetatorului in

grupul studiat, cu sau fara a-i anunta pe membrii grupului in privinta
intentiilor sale de cercetare. Observatia participativa presupune
participarea directa a cercetatorului la activitatile grupului sau comunitatii
pe care o studiaza. El poate face acest lucru prezentandu-si sau nu calitatea
de observator.
Observatia participativa este diferita in functie de nivelul implicarii si al vizibilitatii
pozitiei de cercetator la nivelul grupului studiat.
Avem astfel 4 situatii:

Implicare maxima
Grupul crede
ca cercetatorul
este un membru obisnuit
Grupul stie
ca cercetatorul nu apartine
grupului studiat

Implicare scazuta
Observatie participativa
sub acoperire

Observatie participativa
deontologic interna

Observatie participativa
deontologic externa

Observatie participativa
neutra

In primul caz, observatia sub acoperire se refera la situatia in care cercetatorul se

implica asemenea unui membru real al grupului sau comunitatii pe care o studiaza
si nu isi dezvaluie rolul de cercetator. In calitate de membru, implicarea in
activitatile grupului este similara cu a tuturor celorlalti.
Tipul deontologic intern se refera la situatia in care membrii grupului studiat nu
stiu ca sunt observati de cercetator, iar acesta nu se implica decat foarte slab in
activitatile grupului, de regula, din motive deontologice sau morale.
Ex: daca studiaza cineva comportamentul si relatiile din cadrul unui grup de
persoane care se drogheaza este evident ca implicarea cercetatorului nu poate sa fie
una totala.
Observatia deontologic externa se refera la cazul in care grupul cunoaste statutul
cercetatorului, iar acesta se implica in activitati ca si ceilalti membri. Acest tip de
observatie este unul des intalnit in studiile calitative dedicate comunitatilor.,
deoarece prezenta cercetatorului nu poate fi una naturala in grup.
Tipul neutru este cel in care cercetatorul este vazut de membri ca fiind in afara
grupului, iar acesta nici nu se implica in activitati. Acest tip este utilizat de multe ori
ca o forma de cercetare asa-zis de tatonare a unui mediu social care urmeaza a fi
studiat.
Deontologia
reprezinta codul moral al unei profesiuni sau meserii.
In cazul sociologului, codul deontologic presupune, in primul rand, respect si
consideratie fata de oameni, indiferent de cultura, mediul, etnia din care fac parte.
Sociologul trebuie sa aiba grija ca, prin activitatea sa de cercetare, sa nu afecteze
libertatile si valorile umane fundamentale.

observatie nonparticipativa nu presupune prezenta cercetatorului in

grupul observat.

Experimentul
-

este o metoda care deriva direct din observatie.

presupune stimularea, determinarea unei reactii, observarea si
masurarea ei, intr-un mediu controlat, fara interferente din exterior.
Ex: In activitatea noastra coditiana facem relativ des experimente in miniatura:
spunem o gluma cuiva sau facem o farsa si urmarim modul in care acesta
reactioneaza, insa nu masuram reactia(durata, intensitate),ci, de cele mai multe ori,
ne amuzam sau ne bucuram la aparitia ei.
- consta in analiza actiunii unor variabile independente asupra variabilelor
dependente intr-o situatie controlata cu scopul verificarii ipotezelor de cercetare.
Prin variabila independenta intelegem factorii introdusi in experiment de catre
cercetator.
Prin variabila dependenta intelegem introducerea factorilor asupra carora se
exercita influenta variabilelor independente.
.

Explicatii:
Daca intr-un experiment se urmareste influenta proximitatii fizice asupra formarii
diadelor (grupuri de 2 persoane), putem spune ca distanta spatiala dintre acestia
reprez. variabila independenta, iar prietenia sau formarea diadelor maritale
constituie variabila dependenta.
Prin control intelegem eliminarea tuturor factorilor care ar putea intervenii intre
relatia dintre variabile independente si cele dependente si care ar putea duce la
concluzii gresite.
Tipuri de experimente:
1. experimentul de laborator se realizeaza intr-un spatiu special amenajat, iar
experimentele sunt realizate in cond. artificiale. Experimentul social presupune
conditii speciale de realizare, laboratoare, aparatura de inregistrare
2. experimentul de teren se realizeaza in mediul natural al oamenilor (ex: clasa de
elevi, pe strada, ) El poate fi realizat insa si in mediul in care subiectii sau
grupurile studiate isi desfasoara in mod obisnuit activitatea Acest aspect se leaga de
efectul perturbator pe care il poate produce experimentul insusi.
Acest efect poarta numele de efectul Howthorne, dupa numele uzinelor unde a fost
evidentiat la inceputul secolului trecut de sociologul american Elton Mayo.
Cercetatorul american a dorit sa realizeze la uzinele amintite un experiment cu
scopul de a cerceta modul in care eficienta muncii era influentata de mediu
(iluminarea atelierelor, temperatura, umiditate, zgomote). Astfel, in timpul
activitatii unui grup de oameni din uzina, el a modificat pe rand factorii de mediu: a
crescut, iar apoi a scazut lumina, a modificat temperatura, sonorizarea
Rezultatele au fost paradoxale. Orice crestere a zgomotului, caldurii, luminii ducea
la cresterea productivitatii muncii.
Numai ca si orice scadere a acelorasi variabie conducea la acelasi efect.
In realitate, muncitorii respectivi reactionau pur si simplu la schimbarea mediului,
devenind mai atenti si, din aceasta cauza, avand un randament mai bun. Simplul
fapt ca participau la experiment ii facea pe oameni mai atenti si mai eficienti. De
acest efect trebuie sa tinem seama in orice tip de investigatie sociala in care
observatorul poate influenta, prin prezenta sa, comportamentul subiectilor pe care ii
studiaza.
Aceste 2 tipuri de experimente ne ajuta sa stabilim relatia cauzala intre fenomene,
fapte si procese sociale.

Analiza documentelor sociale

Analiza documentelor sociale:
- un tip de metoda care ne permite sa studiem in stiintele sociale atat prezentul,
cat si procesele si fenomenele trecute.
Documentul social - act oficial cu ajutorul caruia poate fi probat un fapt, poate
fi recunoscut un drept sau stabilita o obligatie.
d.p.d.v sociologig , documentul semnifica un obiect/text care ofera o informatie.

Documentele sociale pot fi(tipuri):

- publice (ziare)
- oficiale (acte)
- personale neoficiale (biografia sociala, jurnalul)
Biografia sociala
Def. este istoria unei vieti scrise de catre altcineva pe baza datelor si informatiilor
disponibile.
se identifica adesea cu studiul de caz
cuprinde: - date demografice si sociale despre sine si familia de
provenienta
- istoria dezvoltarii indiviuale
- caracteristici si semnificatii asociate vietii subiective, referitoare la
date despre sine, relatiile cu altii,
trairi si atiudini, optiuni valorice;
Jurnalul
Def. ofera o varietate mult mai mare de informatii care sunt mai exacte intrucat
inlatura eventualele distorsiuni ale memoriei cuprinzand notatii succesive ale
evenimentelor si experientelor traite.
Unitati de analiza a documentelor sociale
- spatiul sau timpul: spatiul, in sensul de spatiu ocupat, de exemplu, de lungimea
textelor dintr-un ziar; timpul in sens de timp de emisie(la radio sau tv) dedicat
anumitor probleme.
- cuvintele: se numara de cate ori apar anumite cuvinte intr-un text dat.
- temele: sunt propozitii care exprima anumite idei despre un subiect dat. (ex:
familia hotaraste pentru membrii ei )
- personajele: sunt utilizate ca unitati de analiza, in special in cercetarea unor
produse culturale care implica astfel de interpretari. (ex:putem studia evolutia
rolului femeii in societate romaneasca studiind personajele feminine dintr-o
telenovela la moda care pot reflecta diversele roluri ale femeii din societate)
- itemul: este un tip special de produs care este analizat ca atare (ex: editorialul)

Monografia sociologica
- monos unul; grafie descriere = descrierea unei/ a unui unitati, obiect sau
colectivitati.
Unitatea supusa cercetarii, desi apare ca un intreg trebuie sa fie
reprezentativa, tipica ptr o alta unitate investigata.
In a2a jum. a sec XIX in Franta, francezul Frederic Le Play, efectua
studii monografice si era considerat parintele metodei monografice. Acesta a
condus timp de 30 de ani scoala monografica, in cadrul careia a realizat o
monografie ce viza familiile muncitoresti. Prima parte facea referiri la mediul
social si mediul economic, iar in partea 2 pune accent pe viata de familie (nr de
membrii, locuinta, sanatate, imbracaminte, ocupatie)

Tot in aceeasi perioada in Romania, Ion Ionescu De la Brad realiza

studii monografice in judetele Dorohoi, Mehedinti si Putna. Studiile acestuia au
fost continuate de Bogdan Petriceicu Hasdeu si Dimitrie Gusti.
D.Gusti infiinteaza scoala monografica de la Bucuresti (functioneaza
1920-1948)in cadrul careia cauta sa dezvolte studiul monografic punand accent
pe efortul fundamentarii teoretice a cercetarilor, perfectionarea metodelor de
cercetare si elaborarea de modele si scheme monografice. Gusti elaboreaza o
doctrina ce vizeaza studiul monografic asupra comunitatilor rurale si urbane, dar
accentul este pus in mod deosebit pe studiul comunitailor rurale. Pornind de la
metoda vie a observatiei, Gusti considera ca metoda monografica se incadreaza in
acest tipar a.i. realizeaza filmul sociologic pe baza unor tehnici moderne. Astfel
acesta realizeaza primul film sociologic (film documentar) cu privire la traditiile
si obiceiurile taranilor (evidentiaza viata satului romanesc)

III. Individ si societate

Cultura
Edward Tylor definea cultura ca reprezentand acel complex intreg care include
cunoasterea, credintele, arta, morala, legile, obiceiurile si orice fel de capacitati si
deprinderi achizitionate de om ca membru al societatii.
Cultura - reprezinta toate modurile de gandire,de comportament si de productie
transmise de la o generatie la alta prin comunicare sau prin orice alt mijloc,cu
exceptia celui genetic.
Cultura reprezinta tot ceea ce este produs sau utilizat de catre om si care poate fi
transmis de la o generatie la alta,prin orice mijloace ne-genetice.
Cultura nu se refera doar la produsele de elita create intr-o societate,ci la orice fel
de produs.
Functiile culturii:
1. de adaptare asigura supravietuirea ca raspuns la conditiile de mediu si
contribuie la mentinerea speciei biologice si autodeterminarea omului prin
raportare la natura sa.
2. de socializare presupune transformarea fiecarui individ intr-un membru al
comunitatii prin insusirea normelor, codurilor si simbolurilor specifice sistemului
de valori.
Insusirea de catre indivizi a acestora se realizeaza prin interiorizare a valorilor
precum si a obtiunilor valorice ce contribuie la diferentierea indivizilor conferind
fiecaruia o distinctie sociala.
Prin procesul de socializare elementele din cultura poporului sunt asimilate,
invatate inca din primii ani de viata.
3.
de reproducere a comunitatii prin memorizare, stocare si transmitere a
culturii.
Aceasta aduna in jurul sau obiecte comune, simboluri sau imagini pe care le
impartasesc cei care fac parte din comunitatea respectiva, asigurand stabilitate,
coeziune si continuitate.
Identitatea culturala:
- este data de valorile si atitudinile care permit populatiei majoritare sa-si exprime
continuitatea intr-un spatiu dat.
Aceasta poate fi cunoscuta si prin examinarea unor aspecte ce sunt date de:
- limba vorbita
- obiceiuri, traditii, populare de consum
- un mod de viata
- nivelul de trai
- petrecerea timpului liber
- structuri familiale
- trasaturi specifice de personalitate (ospitalitate, entuziasm, harnicie, grija fata de
avutul personal si civic,)
4. de comunicare se exprima prin accordul sau dezaccordul in relatiile interumane
si se impartasesc valori si semnificatii, opinii, atitudini si comportamente.
Cultura poate fi inteleasa ca:
- ca produs deoarece ceea ce se obtine in urma productiei culturale (creatii, opere

de arta) ea functioneaza ca patrimoniu, ca zestre ce se transmite din generatie in

generatie.
- ca comportament uman un mod de a face transmis printr-un act cultural (ex:
procesul de adaptare presupune informatie ereditara care contine informatiile
despre continut si informatia dobandita) acumulata de individ pe tot parcursul vietii
prin intermediul procesul de socializare si invatare.
- ca proces de producere de bunuri, valori, norme, simboluri si semnificatii.
Acest proces cuprinde mai multe etape:
- producere
- multiplicare si reproducere
- difuzare
- circulatia si receptarea valorilor culturale
Tipuri de cultura a functiei de reproducere:
1. culturi traditionale : predominante in societatile traditionale comunitati rurale
ce se caracterizeaza prin traditii, obiceiuri, valori si atitudini specifice satului.
2. culturi moderne : regasite in societatea contemporana, specifice comunitatilor
urbane in care elementul de noutate se intrepatrunde cu acele caracteristici proprii
fiecarei culturi generand fenomenul de aculturatie.
Forme de cultura:
1. culturi orale al caror suport il reprezinta memoria colectivitatilor.
2. culturi scrise sau istorice pentru care cultura inseamna traditie scrisa.
3. culturi multimediatice: caracterizate prin coexistenta unor suporturi diverse
(orale sau scrise, consemnate pe memorie magnetica) specifica civilizatiei in care
informaria este stocata si transmisa prin intermediul bibliotecilor, videotecilor, sau
arhivelor sonore.
Cultura si civilizatie:
Din punct de vedere sociologic,diferenta dintre cele 2 notiuni este data de
amploarea su de raspandirea culturii.Astfel, spunem ca o cultura a atins stadiul de
civilizatie in masura in care produsele sale sunt apreciate si preluate de alte culturi
sau societati.
Termenul de civilizatie are o extensie mult mai mare, el trecand adesea dincolo de
granitele unei societati sau natiuni.
Etimologic provine di latinescul civis = statut e cetatean roman, dar, totodata, si
superioritatea cetatenilor romani fata de straini / barbarii necivilizati
Structura culturii:
In general,toate aspectele vietii sociale fac parte din si definesc cultura unei
societati, aceasta incluzand valorile, credintele, obiceiurile, ritualurile, modelele de
comportament si obiectele folosite in viata cotidiana.
Intalnim 3 componente majore ale culturii:
a.Componenta ideatica - se refera la totalitatea ideilor (valori,credinte,mituri),
care sunt vehiculate intr-o societate data.
O categorie speciala a acestora o formeaza valorile care sunt idei pretuite,
respectate de catre membrii unei comunitati.

Valorile precizeaza ceea ce este bun sau rau, ghideaza, actiunile oamenilor, in
general, pe baza lor elaborandu-se majoritatea normelor sociale.
Credintele - sunt idei despre lume si viata,despre ceea ce este adevarat sau fals.
b.Componenta obiectuala - se refera la toate tipurile de produse culturale care au
o existenta materiala.
Orice obiect creat sau doar utilizat de om cu un anumit scop, in masura in care este
transmis generational ca modalitate de utilizare sau producere a sa apartine culturii.
c.Componenta normativa - se refera la totalitatea regulilor pe care oamenii le
respecta intr-o societate.
Normele sociale sunt de o mare diversitate, astfel ca putem spune, intemeiat, ca
traim intr-un univers normativ.
Intalnim mai multe clasificari:
1.dupa modul de transmitere:
- norme scrise
- norme nescrise
2.dupa gradul de aplicare a lor in viata obisnuita:
- norme ideale
- norme reale
3.dupa domenil pe care il reglementeaza:
- norme juridice
- norme tehnice
- norme de organizare
- norme educationale
Totalitatea normelor dintr-o societate formeaza ordinea normativa. Aceasta
reprezinta un element esential in caracterizarea unei anumite societati.
Intalnim : - societati cu regimuri normative puternice
- societati cu regimuri normative slabe
Nerespectarea normelor atrage sanctiuni in orice societate.
Pedepsele asociate unor norme pot fi :
- din punctul de vedere al consecintelor lor asupra subiectilor care incalca
respectivele norme : - puternice
- slabe
Normele pot fi :
- formale exprimabile intr-o forma scrisa, precisa
- informale fara o forma scrisa, impuse in practica sociala reala.
Legile penale exprima intotdeauna sanctiuni privative de libertate sau penalitati
foarte mari.
Legile civile au sanctiuni financiare moderate sau mici.
Normele morale au exprimate sanctiuni foarte dure, mergandu-se pana la
izolarea totala (sociala) a individului in comunitate, in timp ce pentru majoritatea
obiceiurilor incalcate nici nu exista propriu-zis sanctiuni.

Distinctia sociala si diferenta inter- si intra- grupala se asociaza diferitelor practici

si categorii sociale de apartenenta.
Astfel acestea sunt evidentiate prin:
1. cultura inalta (a elitei)- o regasim la oras si functioneaza cu ajutorul unor
specialisti.
2. cultura de masa reprezinta un corp de simboluri, mituri, nu are modele proprii
de creatie.
3. contracultura sau subcultura
4. folclorica apartine satului si rezulta din dialogul omului cu natura.
Cultura, subcultura si contracultura:
Cea mai simpla componenta a unei culturi poarta numele de element cultural.(o
melodie, o norma de salut,)
Aceste elemente functioneaza intr-o cultura doar intr-o maniera integrata, adica in
cadrul unor complexe culturale.
Complexele culturale sisteme in care sunt asociate mai multe elemente culturale.
Mai multe comunitati pot avea aceeasi cultura de baza, insa pot avea complexe
culturale proprii, capabile sa le diferentieze.
Intalnim : - cultura dominanta;
- subculturi
Subculturile pot sa apartina:
- unor comunitati profesionale (subcultura sociologilor formule de comunicare
proprii,un anumit stil de viata, )
- unor cimunitati care au valori, norme si stiluri proprii de viata (subcultura
rockerilor)
Contracultura un tip special de subcultura in care unele valori, credinte, norme
sunt in opozitie sau acelea ale culturii dominante (comunitatile marginale, grupuri
deviate ori sectele religioase - dezvolta uzual contraculturi)
Contractul intre culturi:
Este o realitate indiscutabila faptul ca oamenii din comunitati si din societati
diferite interactioneaza in permanenta.
Culturile diferitelor societati sunt puse continuu in contact.
Intalnim 3 tipuri de situatii:
a.Aculturatia procesul prin care, ca urmare a contactului dintre doua culturi, se
ajunge la aparitia unor complexe culturale noi, care au in componenta elemente din
culturi diferite.
b.Acomodarea procesul prin care doua culturi diferite ajung sa isi defineasca
granite clare si sa convietuiasca, fara sa se transforme in mod radical.
c.Asimilatia procesul prin care o cultura a unei comunitati si-a pierdut identitatea
si a fost inglobata in cultura dominanta, respectiva populatie nu pastreaza decat, cel
mult, anumite complexe culturale proprii si, prin urmare, cultura sa nu mai exista
decat ca o subcultura a unei culturi dominante.

Cultura si constiinta colectiva

- un ansamblu de valori materiale, spirituale, un mod de viata

relativ stabil dobandit si transmis de la o generatie la alta prin
schimbari continue si fixe prin mecanisme constiente sau
subconstiente.
Socializarea
Socializarea procesul prin care se formeaza personalitatea umana, prin care
individul invata de la parinti, profesori, prieteni, colegi, din familie, din scoala, si
din alte institutii, comportamente, abilitati, informatii care il transforma in fiinta
sociala, capabila sa traiasca si sa se dezvolte intr-o societate.
Factorii care ne moderniezeaza permanent comportamentul in societate agenti
de socializare.
Factorii care influenteaza procesul de socializare :
Procesul de socializare influentat de mai multi factori:
a.Factorii biologici
Formarea personalitatii individului si procesul de achizitie a culturii unei societati
sunt influentate de anumite caracteristici biologice, inclusiv ereditare.
Un anumit tip de temperament,anumite caracteristici afective fac ca individul sa
asimileze diferit si sa reactioneze diferit la realitatea sociala.
b.Mediul fizic
- ne influenteaza in procesul de socializare intr-o masura semnificativa. Aceasta
deoarece suntem permanent obligati sa ne adaptam la el.
c.Cultura
Profilul cultural al unei societati imprima anumite caracteristici procesului de
socializare.
Procesul de socializare difera foarte mult de la o societate si de la o comunitate la
alta in interiorul aceleiasi societati.
Socializarea in mediul rural difera de socializarea in mediul urban, stilul de viata
al acestor comunitati, cultura lor, influentand masiv valorile, credintele, atitudinile,
normele si comportamentele care sunt cultivate.
d.Experienta de grup
Viata in grupuri este o caracteristica general umana.
Este, astfel, firesc ca experienta indivizilor, la nivelul grupurilor in care
traiesc, sa ii influenteze in mod deosebit.
e.Experienta personala
- este un factor esential in procesul de socializare.
Situatiile prin care trecem lasa intotdeauna in urma o serie de invataturi care
ne modifica urmatorul comportament sau modul in care, in viitor, ne vom
raporta la o situatie similara.
Cele mai multe conflicte dintre adolescenti si parintii lor pornesc tocmai din
diferenta dintre experienta personala a parintilor, pe care acestia incearca sa o
trasmita copiilor, si dorinta de a experimenta a adolescentilor.
CONFLICT DE ROL

- apare atunci cand exista cerinte contrare intre doua roluri care provin din
doua statusuri diferite pe care le detine aceeasi persoana.
Ex: Daca un profesor are propriul copil ca elev si, intr-o anumita situatie
particulara, ar trebui s ail sanctioneze, atunci avem un conflict de rol. Aceasta
deoarece, pe de o parte, rolul de professor ii cere sa fie intrangent si, prin
urmare, sa sanctioneze elevul, pe cand rolul de parinte ii cere sa il protejeze,
asadar, san u il sanctioneze.
Tipuri de socializare:
Literatura sociologica defineste 6 tipuri majore de procese de socializare.
Intalnim (in functie de mai multe criterii):
A. In functie de momentul in care se realizeaza,socializarea poate fi:
a.Socializare primara are loc in primii ani de viata si se incheie in jurul varstei
de 7 ani.(in acest timp: copilul invata limbajul, normele de baza pentru viata in
societate si asimileaza valorile fundamentale ale societatii in care traieste).
Cel mai important agent de socializare il reprezinta familia.
(sintagma a avea cei sapte ani de acasa)
b.Socializare secundara incepe in jurul varstei de 7 ani si se incheie odata cu
adolescenta.(in aceasta etapa: copilul asimileaza toate rolurile sociale,produsele
culturale si normele care il fac sa poata trai normal in societate).
c.Socializare continua dureaza cel mai mult in viata uni individ, incheindu-se
doar odata cu disparitia acestuia.(in aceasta etapa: asimilam cunostinte si
comportamente care tin de rolul nostru de cetateni ai unei comunitati, de angajati
la un loc de munce, de soti/sotii, de parinti ai urmatoarei generatii).
B. In functie de scopul pentru care se realizeaza, socializarea poate fi:
a.Socializare anticipatorie se refera la procesul prin care un individ se
socializeaza pentru anumite roluri sociale pe care nu le detine inca si, nici nu
poate sa le detina in momentul socializarii.
Majoritatea jocurilor copiilor reprezinta procese de socializare anticipatorie.
b.Socializare negativa procesul prin care individul invata modele
comportamentale, valori sau norme care sunt opuse celor specifice
comunitatii/societatii in care traieste.
c.Resocializarea un proces de socializare in care individul invata noi metode
comportamentale,valori sau norme diferite de cele pe care le poseda deja.
Resocializarea presupune renuntarea la anumite valori, credinte, obiceiuri, norme
si acceptarea altora noi.
Acest proces se regaseste in procesele de tranzitie de la o etapa a vietii la alta
( trecerea de la copilarie la adolescenta sau de la adolescenta la viata adulta).
Agenti de socializare:
Socializarea se realizeaza in urma actiunii unor agenti de socializare, adica a unor
persoane, grupuri sau organizatii care intervin in procesul de socializare si care

influenteaza ceea ce invata individul valorile, convingerile si compotamentele

acestuia.
Cei mai importanti agenti de socializare sunt:
- familia are un rol fundamental in socializarea primara a copilului.
- scoala contribuie la socializarea indivizilor si la consolidarea si rafinarea
anumitor valori, convingeri, atitudini sau comportamente dezirabile.
- grupurile de egali reprezinta grupurile formate din membri care au
aproximativ aceeasi varsta; aceste grupuri reprezinta pentru tineri cel mai
important agent de socializare, alaturi de familie, iar odata cu socializarea
secundara ele devin uneori chiar mai importante.
- mass-media are capacitatea de a impune si de a promova anumite valori, norme
sau modele de comportament.
Educatie si socializare:
Educatia reprezinta una dintre temele de interes major din sociologie,existand o
ramura aparte - sociologia educatiei care exploreaza acest subiect.
Educatia reprezinta ansamblul actiunilor si proceselor sociale prin care
societatea transmite noilor generatii cunostintele, valorile, atitudinile si
comportamentele necesare intregrarii sociale.
Intre notiunile de educatie si de socializare exista o mare asemanare, ambele
procese ducand la promovarea si cultivarea a ceea ce societatea considera ca fiind
important, valoros si util.
Socializarea are insa o acceptiune mai larga, incluzand toate influentele sociale
care isi pun amprenta asupra formarii individului.
Educatia este un proces continuu.
Intalnim : - educatia continua
- educatia adultilor
Intalnim 3 tipuri majore de educatie:
a. educatie informala procesul de invatare voluntara sau involuntara realizat
prin intermediul relatiilor si interactiunilor noastre cu ceilalti.
b. educatie formala ansamblul proceselor de invatare derulate in cadrul
sistemului de invatamant.(educatia este atent planificata si controlata,realizata de
personal specializat cadre didactice avand obiective clare, prestabilite)
c. educatia non-formala reprezinta activitatile de invatare derulate intr-un cadru
formal, insa in afara sistemului de invatamant.
Acest proces este mai putin ruguros,depinde aproape exclusiv de vointa/optiunea
individului si include o gama larga de organizatii sau programe : scoli de vara.
Cea mai importanta este educatia formala prin intermediul institutiilor de
invatamant: gradinite, scoli, licee,
Scoala indeplineste o multitudine de functii dincolo de rolul ei central de a
organiza si de a conduce procesul de invatare al copiilor si adolescentilor.
Cele mai importante functii ale scolii sunt: functia de socializare, de integrare
siciala, de control social, de mediere a prietenilor sau chiar casatoriilor.

Importanta educatiei pentru individ (studiile sociologice au aratat ca persoanele cu

un nivel de instruire mai ridicat castiga mai mult).
Status si Rol
Statusul pozitia pe care un individ o detine intr-o anumita structura sociala;
- reprezinta tot ceea ce un individ asteapta de la ceilalti pe baza pozitiei pe care o
are.
Rolul- ansamblul comportamentelor pe care le performeaza un individ in baza
statusului pe care il detine
- se refera la tot ceea ce toti ceilalti asteapta de la un individ datorita pozitiei pe
care acesta o detine.
O persoana poate detine mai multe statusuri.
Ex.cineva poate avea statusul de student , prieten,de fiu/fica, de cetatean, dar poate
avea in acelasi timp,si statusul de barbat/femeie,de adolescent;
- fiecare individ ierarhizeaza aceste statusuri scotand in fata unul sau altul dintre
ele
Cea mai importanta este educatia formala realizata prin intermediul insitutiilor de
invatamant: gradinite, scoli, licee, universitati. In perioada 6-18 ani, aceste institutii
de invatamant au rolul cel mai important in formarea si pregatirea individului
pentru viata in societate.
Scoala indeplineste, astfel, o multitudine de functii dincolo de rolul ei central de a
organiza si de a conduce procesul de invatare al copiilor si adolescentilor. Astfel,
printer functiile importante ale scolii: functia de socializare, de integrare sociala, de
control social, de mediere a prieteniilor sau chiar casatoriilor
In ceea ce priveste importanta educatiei pentru individ, studiile sociologice au
aratat ca persoanele cu nivel de instruire mai ridicat castiga mai mult. Aceste studii
contrazic perceptia potrivit careia numai fraierii merg la scoala, in timp ce
desteptii fac bani. De altfel, cazurile de persoane cu un nivel scazut de scolarizare
care castiga mult sunt putine, ele reprezentand exceptii de la regula generala. In
acest sens, persoanele care se ingrijesc de propria educatie au sanse mai mari sa
obtina slujbe mai bine platite, acesta fiind si motivul pentru care multe banci au
lansat linii de creditare pentru studii (contractarea unui credit pentru acoperirea
cheltuielilor de formare profesionala). Existenta acestui instrument bancar de
creditare are la baza cresterea numarului celor care recunosc importanta formarii
profesionale de calitate si privesc propria instruire ca pe o investitie economica.
Cineva poate avea statusul de student, de prieten, de fiu sau fiica, de cetatean, dar
poate avea, in acelasi timp, si statusul de barbat sau femeie, de adolescent
In functie de stiuatie, fiecare individ ierarhizeaza aceste statusuri scotand in fata
unul sau altul dintre ele. In afara de ierarhia proprie, exista si o alta ierarhie facuta
de persoanele cu care interactionam.
Ex: in cazul unor colegi de banca, unul dintre ei poate considera ca statusul cel mai
important al celuilalt este acela de prieten sau prietena si va considera ca este
normal sa fie ajutat daca nu stie la teza. Colegul/a poate insa considera ca,
dimpotriva, cel mai important status in ora de curs este acela de coleg/a, ceea ce nu
presupune oferirea sprijinului asteptat.
In oricare asemenea situatii pot aparea multe probleme de comunicare, precum si
tensiuni in relatiile dintre oameni, pentru ca ei vor performa anumite
comportamente in functie de statusul principal pe care il iau ca referinta intr-o

situatie data, cata vreme ceilalti pot astepta alte comportamente (roluri), potrivit cu
ceea ce ei considera a fi statusul central.
Conflictul de status are o probabilitate mai mare sa apara atunci cand se suprapun,
in anumite situatii, mai multe statusuri, iar ierarhizarea este dificila.
Ex: atunci cand un profesor trebuie sa predea propriilor copii, fiind atat parinte
(ceea ce presupune protejarea propriilor copii), cat si professor (ceea ce presupune
echidistanta si obiectivitate). Un baiat poate considera ca este mai important
statusul de femeie al unei college (incercand, de aceea, sa o cucereasca), iar ea
poate sa considere, dimpotriva, ca statusul ei de colega sau de eleva este mai
important (neobservand sau putand chiar sa interpreteze gresit comportamentele si
gesturile baiatului)
Tipologia statusurilor
Intalnim 2 tipuri de status:
- unele care pot fi dobandite de subiecti prin diferite procedee
- altele ca nu pot fi dobandite
Toate statusurile profesionale sunt dobandite, nu atribuite.
Majoritatea statusurilor atribuite pot fi si dobandite in conditii speciale.
Indicatorii de status
- elemente care pot sa ajute la indicarea statusului unei persoane.
Ex: un medic se imbraca in spital in halat alb, are eventual si un ecuson, iar uneori
mai foloseste si un stetoscop purtat la gat, chiar si atunci cand doar se deplaseaza
prin spital si, prin urmare, nu are ce face, in realitate, cu el.
Pentru multe statusuri exista indicatori foarte precisi
Ex: Pentru statusul de persoana casatorita exista verigheta ca indicator de status,
pentru professor, catalogul.
Nici un obiect nu are in sine calitatea de indicator de status.
(aceasta este obtinuta doar intr-un anume context social dat)
Ex: cartea de identitate este un indicator de status daca o utilizam, in rest, ea nu are
aceasta calitate pentru ca, daca o tinem in buzunar, nefiind vizibila, ea nu poate
indica nimic.
Indicatori pot fi utilizati: - voluntar
- involuntar, cand este vorba de uniformele pe care
diferitele institutii le impun membrilor lor.
Fie ca este vorba de armata, de inchisoare sau de o manastire, toate aceste
institutii impun uniforme.
Salopeta unui muncitor are o functie protectoare, insa ea are si rolul de a
sublinia ca in acel spatiu persoana respective nu este mama sau tata, barbat
sau femeie, nu este prieten, nu este nimic altceva decat muncitorul, angajatul
acelei institutii.
Calitatea esentiala a unui indicator de status este aceea de a indica statusul cel mai
important pe care o persoana considera ca il are intr-un anumit moment sau,
statusul pe care o institutie in care se afla acea persoana i-l impune ca status
central.

Tipologia rolurilor sociale:

- unui status ii sunt asociate mai multe roluri in functie de grupul sau persoana cu
care interactioneaza individul.
Rolurile sociale pot fi clasificate in multe modalitati.
Intalnim 2 tipuri de rapoarte la rolurile sociale:
- exista roluri prescrise pentru un anumit status si pe care ceilalti se asteapta sa le
performeze cineva,de aceea le numim roluri asteptate.
- exista roluri performate in mod real de o persoana pe care le numim roluri
performate.
Pot exista dificultati in indeplinirea rolurilor datorate lipsei de experienta sau
invatatii neadecvate a acestora.
Pot exista incompatibilitati intre personalitatea unui individ si cerintele
comportamentale si atitudinile pe care le impune statusul pe care acesta il detine.
Mai exista o situatie care poate genera diferente majore intre rolurile asteptate si
cele performate.Ea este legata tot de dificultatile de indeplinire a unor roluri si
poarta numele de conflict de rol.
Conflict de rol apare atunci cand exista cerinte contrare intre 2 roluri care provin
din 2 statusuri diferite pe care le detine aceeasi persoana.

Institutiile sociale si tipologia lor

In limbaj obisnuit, institutia este o organizatie delimitata intotdeauna spatial si
temporal.
In sociologie,prin institutie se intelege ceva mai mult. Familia este,spre exemplu, o
institutie, ca si Biserica sau statul. Dar si banii sunt o institutie sociala,ei avand
functia de a reglementa circulatia monedei intr-o societate.
Orice organizatie functioneaza pe baza unei institutii sociale,
insa nu orice institutie exista sub forma unei organizatii.
In raport cu tipul de functie sociala pe care o indeplinesc, institutiile pot fi:
- institutii politice se refera la conducerea comunitatilor si a societatilor
- institutii juridice privesc administrarea controlului social si asigurarea ordinii
- institutii economice se ocupa cu producerea de bunuri si servicii
- institutii culturale se indeletnicesc cu producerea si difuzarea culturii
- institutii religioase administreaza practicile si ideologiile religioase
- institutii ale vietii private asigura desfasurarea vietii private a indivizilor
Din punct de vede istoric, aparitia unor noi institutii sociale s-a manifestat, prin
procesul de diferentiere institutionala.
Diferentierea institutionala procesul prin care dintr-o institutie sociala,de
regula, fundamentala, ce indeplineste mai multe functii in societate, apar alte
institutii noi care preiau unele dintre functiile institutiei de origine.
Un tip special de institutie este institutia totala care incearca sa isi controleze si sa
isi influenteze membrii la un nivel maximal.
Cel mai important exemplu de institutie totala din care oricare dintre noi a facut
parte este familia.

Foarte multe institutii sociale pot indeplini roluri de institutii totale doar pentru
anumiti membri, in anumite situatii.
Aceste institutii exclud, posibilitatea ca indivizii sa-si pastreze alte statusuri in
afara celor oferite de ele si restrictioneaza comunicarea cu exteriorul, precum si
posibilitatea de a le parasi.

Familia ca institutie sociala

Familia- reprezinta un grup de oameni care relationeaza datorita unor legaturi de
sange, mariaj sau adoptie.(cele 3 forme de relatii pe baza carora se pot intemeia
familiile).
- reprezinta un grup social, primar, mic construit din 2
persoane de sexe diferite care au o gospodarie comuna si au
relatii natural biologice, psihologice, morale si juridice; si care
raspund una ptr ala in fata societatii.
Relatiile dintre membrii familiei sunt relatii de rudenie.
Rudenia poate fi:
- biologica bazata pe legaturi de sange
- sociala prin casatorie
Exista si rudenia de tip spiritual: nasia,fratia de cruce
Exista si grupuri de oameni care au relatii afective puternice si care nu formeaza
totusi o familie.
Atunci cand rudenia nu se refera la relatiile dintr-o familie bazate pe legaturi de
casatorie sau de sange rude fictive.
Familia ce institutie sociala, detine in societate cateva functii principale:
- functia de status se refera la faptul ca, in mod uzual, cele mai importante
statusuri ale unei persoane sunt oferite de familie
- functia afectiva se refera la faptul ca orice fiinta umana isi gaseste echilibrul
afectiv,in primul rand, in cadrul familiei.
- functia protectiva se refera la faptul ca oamenii sunt protejati, in orice
societate, in primul rand, de institutia familiei, si mai apoi de alte institutii.
- functia economica se refera la faptul ca familia reprezinta o unitate
economica,atat ca productie, cat si ca registru de consum
- functia de socializare prin care se asigura invatarea comportamentelor,
abilitatilor, informatiilor necesare fiecarei persoane pentru a putea sa traiasca si sa
se dezvolte intr-o societate.
- functia de reproducere biologica / este una biologica si sociala in acelasi timp,
presupunand dezvoltarea demografica a unei societati. asigura perpetuarea speciei,
functia vitala a familiei si a societatii in sine.
Tipologia familiei:
Tipul cel mai raspandit astazi il reprezinta familia nucleara.
a.Familia nucleara formata din membrii a cel mult 2 generatii care traiesc in
aceeasi gospodarie.

Una dintre formele cele mai raspandite ale familiei nucleare o reprezinta familia
conjugala,singura care are si functii de procreere,care este o familie nucleara
formata din sot,sotie.
In afara de forma conjugala, mai exista si cazuri ale unor familii formate din alte
tipuri de rude(frate sora)care traiesc in aceeasi gospodarie.
b.Un alt tip de familie nucleara este familia monoparentala (denumire utilizata
pentru a desemna familiile in care copiii sunt crescuti doar de unui dintre parinti)
1. familia nucleara constituita din sot, sotie si copii, deci
familia constituita din membrii a cel mult 2 generatii.
a. familia conjugala sot + sotie si eventual copii, pune accent
pe functia biologica (perpetuarea speciei - procreare)
b. familia monoparentala un singur parinte + copil (factor ce
determina acest tip de familie)
- disparitia unuia dintre ei (deces) sau ambii sunt crescuti de
bunici
- conflicte intre parteneri divort
- unul dintre parinti lucreaza in alta localitate si este lasat in grija celuilalt.
Opusa familiei nucleare este familia extinsa.(aceasta este formata din membrii a
mai mult de 2 generatii care traiesc in aceeasi gospodarie.
2. familia extinsa constituita din membrii a mai multor
generatii.
- familia traditionala fam extinsa
Casatoria ca moment de intemeiere a familiei.
1. Casatoria ca angajament familial.
Parintii aleg pentru fiul, fiica lor un partener/a de viata.
2. Casatoria ca strategie patrimoniala.
Familia este cea care gestioneaza averea noului venit ( fata
casatorita va locui la baiat, iar parintii baiatului va gestiona
averea fetei)
3. Casatoria izvorata din legatura dragostei impartasita de ambii
parteneri
4. Noua alianta (concubinaj)
Patenerii stau impreuna fara un act oficial si uneori precede
casatoria.
Factori ce influenteaza instabilitatea familiei:
1. Regula celor 3-6luni si celor 3 ani
2. Varsta partenerilor
3. Distanta spatiala dintre familii
4. Averea dintre parteneri
5. Nivelul de pregatire
6. Nivelul intelectual
Norme ale familiei:
O analiza a institutie familiei, relevanta pentru intelegerea modului ei de
functionare, o ofera analiza normelor pe baza carora ea functioneaza.
a.Normele de casatorie sunt normele sociale care reglementeaza alegerea
partenerilor.

Intalnim 2 tipuri de casatorie:

- casatorie endogama presupune alegerea partenerului din interiorul grupului
din care facem parte.
- casatorie exogama se refera la casatoria in afara grupului
Normele de casatorie endogama pot lua forma unei presiuni sociale care ne
determina sa ne casatorim cu persoane cu un status social similar cu al nostru
(tineri cu tineri)
Cele mai importante norme de casatorie sunt normele de incest.
b.Normele care reglementeaza numarul partenerilor
- acestea precizeaza foarte clar cu cate persoane ne putem casatori in acelasi timp.
Intalnim 2 tipuri de casatorii sau familii:
- casatoriile de tip monogam se incheie intre un singur barbat si o singura
femeie.
- casatoriile de tip poligam - intalnite mai ales la nivelul comunitatilor arhaice.
c.Normele de autoritate normele care privesc conducerea si exercitarea puterii
la nivelul familiei.
Intalnim: - familii patriarhale - puterea fiind exercitata de tata.
- matriarhale - presupune un tip de familie in care conducerea si
autoritatea este exercitata de mama
- familii bazate pe norme de exercitare comuna a puterii - In
societatea contemporana cel mai des intalnite sunt cazurile de impartire intre soti a
autoritatii in familie, desi aceasta este rareori una egala si, de aceea, este greu de
definit o limita tipologica pentru aceasta familie.
d.Normele de locatie norme care stabilesc unde se intemeiaza gospodaria unei
noi familii.
Aceste norme pot fi de:
- patrilocatie cand noua familie poate sa se stabileasca in gospodaria parintilor
baiatului
- matrilocatie cand noua familie poate sa se stabileasca in gospodaria parintilor
fetei.
- neolocatie cand se intemeiaza o noua gospodarie.
Neolocatia este cea mai raspandita norma contemporana de locatie,insa
respectarea ei depinde, in mod evident, de resursele pe care se poate baza o noua
familie.
e.Normele pentru alegerea partenerului
- in societatea contemporana - atractia reciproca si afectivitatea reciproc
impartasita constituie baza selectiei partenerilor sau ceea ce in sociologie numim
dragoste romantica.
In realitate,exista mult mai multe norme si factori care reglementeaza aceasta
selectie,pentru ca nu ne indragostim de oricine,oriunde si oricand.
Homogamia selectia partenerilor in vederea casatoriei se face pe baza asemanarii
acestora din punctul de vedere al statusurilor pe care le detin.
Un alt factor important in alegerea partenerilor/persoanelor care ne plac si de care
ne indragostim este proximitatea(apropierea)
Divort si casatorie:
Casatoria institutie sociala

Divortul - are ca functie anularea casatoriilor.

Cele 2 institutii functioneaza foarte diferit.
In orice societate exista incomparabil mai putine divorturi decat casatorii.
Numarul divorturilor este important si se masoara printr-un indicator special care
se numeste divortialitate.
Divortialitatea reprezinta numarul de divorturi la o mie de casatorii.
Exista mai multi factori care conduc la instabilitatea familiilor:
- varsta diferentele foarte mari de varsta intre soti, constituie o sursa majora a
instabilitatii
Casatoriile cele mai stabile sunt cele in care barbatul are o varsta cu 2-4 ani mai
mare decat femeia.
- socuri in familie experientele traumatizante de la nivelul familie, moartea
copiilor, a unor rude apropiate, pot conduce la tensiuni capabile sa creasca
instabilitatea familiei
- nevoia de indepartare a unuia dintre soti de una sau de ambele familii din
care provin partenerii
- diferentele social, economice sau culturale majore intre cei 2 soti
- regula celor 6 luni si a celor 3 ani (daca cei 2 soti s-au casatorit la mai putin de 6
luni sau la mai mult de 3 ani de la prima intalnire, acea familie va avea un
coeficient mai mare de instabilitate.
- instabilitatea familiilor din care provin partenerii
- femeia ramane insarcina inaintea casatoriei sau in primul an de mariaj
daca femeia este deja insarcina inaintea casatoriei este posibil ca acesta sa fi fost
motivul major al mariajului, ceea ce este suficient pentru stabilitatea viitoare a
relatiilor de familie.
Alternative la familia clasica:
Familia ca institutie a evoluat permanent de la inceputurile civilizatiei
umane,forma actuala, reprezentand doar o etapa in acest proces evolutiv.
1.Familia de tip poligam - un tip de familie des intalnit in unele state arabe si
orientale.
2.Casatoria de tip homosexual a devenit legala in unele societati.
3.Coabitarea consensuala presupune ca 2 persoane sa traiasca in comun,ca o
familie,insa in afara unei casatorii formale.
Coabitarea consensuala este de 2 tipuri:
- premaritala: cand cei 2 traiesc impreuna o perioada de timp, inaintea casatoriei
sau in vederea unei casatorii ulterioare
-propriu-zisa: cand cei 2 decid sa traiasca permanent in acest mod.
Religia ca institutie sociala
Un aspect extrem de important al vietii sociale il reprezinta, religia.
Religia reprezinta ansamblul credintelor si comportamentelor umane cu privire la
fiinte, forte sau puteri supranaturale, sacre sau divine.
La baza religiei sta distinctia dintre sacru tot ceea ce este supranatural, divin si
profan tot ceea ce este obisnuit,pamantesc.
- reprezinta latura spirituala, activitatea sociala a unei
comunitati.

Biserica un fenomen social deoarece reuneste intr-o

comunitate morala pe toti cei ce adera la ea.
Religia un sistem unitar de credinte si practici cu privire la
lucrurile sacre.
- face distinctia intre sacru si profan, deoarece sacru face
referiri la divinitate, iar profanul la real.
Gandirea primitiva a generat urmatoarele sentimente
religioase:
- animism (credinta in fiinte insufletite)
- fetisism (credinta intr-un lucru, obiect, animal - fetus)
- cultul mortilor si al stramosilor (este legat de ginta si trib)
- cultul zeilor legat de popoare si natiuni.
Evolutia religioasa a cunoscut urmatoarele forme:
1. politeismul (credinta grecilor si a romanilor)
2. dualismul (in religia persana credinta in 2 zei)
3. triteismul ( la Indieni)
4. monoteismul regasit in cele 3 religii:
a) iudaismul - Moise
b) mahomedaismul Mahomed
c) crestinismul Fiul lui Dumnezeu
Auguste Comte evidentiaza evolutia religiei de la forma inferioara fetishismla cea superioara monotheism. Teoria sa face referire la legile universale ale
evolutiei societatilor, la fel cum, in fizica, Newton, reusise sa ajunga la asemenea legi
universale. Pentru el legea universala care putea explica evolutia societatii era legea
celor 3 stadii.
Legea celor 3 stadii:
1.
Teologic realitatea se confunda cu adevarul, omul crede ca prin credinta
afla adevarul.
2.
Metafizic pune accent pe esenta si ratiune (principiul lumii prin
ratiune)
3.
Pozitiva pune accent pe experienta si observatie
Cunoasterea pozitiva este cunoasterea bazata pe date empirice,
cea bazata pe analiza cu mijloace stiintifice a realitatii.
Emil Durkheim considera ca religiile dreiva din triteism si observa ca
magia este facuta din credinte si ritualuri.
Acesta are miturile, dogmele, credintele, ceremoniile si rugaciunile ei.
De exemplu: cultul mortilor este obiect atat al riturilor religioase cat si al
celor magice; deosebirea consta in faptul ca lucrurile sacre sunt profane.
Magicianul realizeaza slujbele cu spatele la altar, nu are o Biserica a sa, are
o clientela. Magia se face pe ascuns, iar magicianul este unul izolat.
Religia este deschisa, publica si oamenii se intalnesc la Biserica.

Statul in societatea contemporana

In antichitate, grecii si romanii defineau statul prin termenii:
1. polis cetate
2. politeia forma de organizare

3. republica republica
4. imperiu realitate istorica
Termenul de stat este definit ca acea institutie ce asigura
unitatea si coeziunea comunitatii.
Pentru a exista statul trebuie sa se instituie relatia stat-societate.
Pentru a exista aceasta relatie este nevoie de:
1. grupuri sociale ce au o existenta indelungata
2. o organizare bazata pe legi sociale si culturale
3. o diviziune sociala intre condusi si conducatori
4. o structura ierarhica complexa si durabila
Sociologii marxisti considerau ca diviziunea principala este
intre clasa dominanta si dominata.
Pentru Kmars puterea dominata in societate apartinea puterii
care poseda proprietatea asupra mijloacelor de productie.
Guvernul este cel care detine puterea asupra afacerilor claselor
dominante. Astfel Kmars ajunge la concluzia ca exista o
posibila confiscare a puterii din mainile unei minoritati.
In teoria elitelor Pareto considera ca exista 2 categorii de puteri
la nivelul conducerii:
1. leii cei care guverneaza prin forta si violenta
2. vulpile cei care guverneaza prin viclenie sau siretenie,
abilitate
Daca elitele se constituie intr-un grup prea inchis, ele se expun
la contestarea puterii din partea elitelor urcate din straturile
inferioare ale societatii. Astfel W.Mills considera ca exista 3
domenii aflate la putere:
1. domeniul economic condus de marii administratori de firme
2. domeniul politic condus de stat
3. domeniul militar condus de ofiterii superiori.
Principii de guvernare a statului modern:
1. principiul suveranitatii nationale
- suveranitatea este unica, inanielabila, perpetua. Aceasta
exprima calitatea exercitarii puterii de a fi suprema pe teritoriul
national.
Suveranitatea exprima unitatea puterilor si reprezinta izvorul
general al vointei cetatenilor.
2. principiul separarii puterilor in stat si echilibrul dintre
acestea:
- puterea legislativa emite legi
- puterea executiva aplica legi
- puterea judecatoreasca judeca diferendele si
restabileste legalitatea
3. principiul guvernarii reprezentative.
Poporul delega puterilor: legislativa, executiva, judecatoreasca,
dreptul de a comanda.
4. principiul garantarii constitutionale (suprematia
constitutionala)

Constitutia fixeaza activitatea organelor de stat in limitele legii.

5. principiul consacrarii drepturilor si libertatilor
fundamentale ale oamenilor.
dreptul la viata, egalitate, libertate, la munca, securitate,
sanatate.

Regimul politic si Sistemul politic

Sistemul politic un ansamblu coerent de elemente aflate
in relatii de interdependenta integrat in viata sociala si aflat
in raportul de interconditionare cu societatea in ansamblul
ei.
Sistemul politic nu se confunda cu sistemul social deoarece
acesta difineste modul in care isi exercita puterea politica si
cum este organizata viata sociala.
Sistemul politic cuprinde:
1. institutii politice reprezentate de stat si organele sale,
partide politice organizatii.
2. relatiile politice constituite din ansamblu raporturilor
intre institutiile politice, cetateni si institutii.
3. ideile politice regasite in teorii, conceptii, idei,
programe si strategii politice.
4. normele si valorile sistemului politic sunt impuse fie
prin traditii, fie prin autoritate.
Regimul politic cuprinde modul concret in care
functioneaza un sistem politic.
Aristotel realizeaza prima tipologie a regimurilor politice in
functie de numarul celor care se afla la putere:
1. regalitate unul singur obtine puterea.
2. aristocratia caracterizeaza prin mai multi care detin
puterea si formeaza oligarhia
3. democratia puterea reprezentata de popor.
Tipologia cel mai des utilizata imparte regimurile politice
in:
1. democratii pluraliste caracterizate prin mai multe
partide politice si o societate civila activa.
2. autoritarismul puterea se exercita in mod autoritar.
3. totalitarismul - puterea executiva este impartita astfel
incat masele sa se supuna.
Regimul politic reprez modul concret in care
functioneaza un sistem politic.
Sistemul politic cuprinde ansamblul elementelor aflate
in relatii de interactiune, interdependenta integrate in viata
sociala.
Acesta pune accent pe raportul de interconditionare cu
societatea in ansamblul ei.

Sistemul politic din punctul de vedere al specificului

sau consta in faptul ca defineste modul in care se exercita
puterea politica precum si organizarea vietii sociale a unei
societati.
Sistemul politic isi exercita puterea asupra societatii, dar
si organizeaza viata sociala a acesteia in functie de:
- caracteristicile institutiilor politice ce sunt
reprezentate de stat si organele sale,
- de relatiile politice constituite din raporturile
instituite intre institutii, institutii si cetateni, intre
cetateni,
- de ideile politice regasite in teorii, conceptii,
strategii politice, programe, convingeri
- norme si valori politice ce exprima reguli de
activitate impusa fie prin traditie fie prin autoritate.
Toate aceste componente ale sistemului politic interactioneaza,
se schimba, astfel ca transformarile profunde din societate
genereaza modificari sau schimbari ale regimului politic. Deci
toate aceste elemente se afla intr-o permanenta interactiune si
interdependenta.
Partide politice:
- au luat nastere in jurul unor personalitati sau in conditiile
unui eveniment istoric de o importanta deosebita.
Partidul politic este o organizatie al carui obiectiv final este
cucerirea sau influentarea puterii guvernamentale.
- promoveaza si exprima interese politice, ideologii, ale unor
grupuri sau clase sociale.
Functiile partidelor:
1. medierea intre societatea civila si stat; rezolvarea
conflictelor.
2. mentinerea puterii pentru a beneficia si distribui avantaje
materiale membrilor sai
3. propulsarea sociala pentru indivizii carora le sunt refuzate o
serie de cariere ravnite.
4. promovarea unor interese nationale, locale, regionale.
Partidele de opozitie pun accent pe urmatoarele functii:
1. informarea si explicarea guvernului, dar si publicului
larg a intereselor pe care le promoveaza.
2. demonstrarea unor politici alternative la initiativele
guvernului.
In exercitarea acestor functii exista 3 stadii pe care le parcurg
partidele si anume:
1. strategii si mijloace politice specifice.
2. influentarea puterii
3. exercitarea puterii

Pluralismul democratic poate fi identificat in urmatoarele

sisteme:
1. bipartitismul SUA, Anglia
2. multipartitismul tari scandinave
3. multipartitismul cu un partid dominant Japonia, Mexic
Criterii ce tin de alegerea liderului politic:
1. pregatirea profesionala si educatia
2. mediul familial din care provine liderul
3. ocupatia avuta inainte de a intra in politica.

Capitolul IV. STRUCTURA SOCIALA

Grupuri sociale
- este o pluritate de indivizi aflati intr-o interactiune de cooperare si solidaritate, au
scopuri comune, aspiratii si atitudini.
Tipologia grupului social:
1. grupul mic format de la 2 pana la 10 membrii (ex: familia, prietenii, echipa)
2. grupul mijlociu intre 16 si 40 membrii; maxim 50 (ex: clasa, echipa de fotbal )
3. grupul mare peste 50 membrii (ex: parlamentul, scoala,)
In interiorul grupului apar relatii de interactiune ce duc la coeziune, ce are un rol
important deoarece evidentiaza climatul psiho-afectiv din interiorul grupului.
Consensul reprezinta accordul sau concordanta punctelor de vedere a membrilor
grupului.
Fiecare om apartine, unui numar foarte mare de grupuri: familia,
prietenii cu care jucam carti, prietenii cu care iesim la petreceri, colegii de clasa,
vecinii de bloc sau tot atatea grupuri din care facem parte. In fapt, ne formam si
traim in si prin grupuri.
Mai mult decat atat, atunci cand suntem intr-un grup, ne purtam
altfel decat atunci cand suntem, singuri. La adapostul sentimentului de
securitate pe care ni-l da grupul si din cauza presiunii de grup, facem lucruri pe
care singuri nu le-am face. Astfel, cei mai multi tineri incep sa fumeze sau chiar
sa se drogheze din cauza presiunii de grup. Tot din cauza presiunii de grup se
produc cele mai multe chiuluri de la scoala de regula, nu chiulim singuri, ci
impreuna cu alti colegi sau pentru a fi alaturi de alti prieteni. Tot din cauza
presiunii de grup, tinerii ajung sa isi inceapa viata sexuala din ce in ce mai
devreme.
Apparent, notiunea de grup este simpla si usor de inteles. Cu toate
acestea, la nivelul limbajului comun, folosim o serie de cuvinte care, intr-o
anumita masura, desemneaza lucruri asemanatoare: grup, echipa, multime,
adunare, gloata, clica, gasca
Nici in sociologie definirea notiunii de grup nu este foarte simpla,
existand o serie de concepte distincte care definesc grupuri de oameni aparte si
anume:
a) Multimea este un tip aparte de grupare umana in care oamenii nu se cunosc
intre ei, se intalnesc intamplator si stau impreuna pentru perioade scurte de
timp. Tinerii adunati la un concert formeaza o multime, nu un grup.
b) Echipa este un tip aparte de grup in care membrii au roluri difenite si exersate
pentru a atinge un scop comun constientizat si asumat de toti membrii. Astfel,
cand ne uitam la un meci de fotbal, vedem o echipa, nu un grup de fotbalisti. In
acelasi fel, spunem despre colegii nostril de clasa ca formeaza un grup si doar in
anumite situatii o echipa.
c) Categoria sociala este un concept folosit in sociologie pentru a desemna mai
multi oameni care au caracteristici similare la nivelul unei populatii spre
exemplu, profesorii dintr-un judet formeaza o categorie sociala, fara a forma un
grup.

In sociologie, grupul social este definit ca fiind orice agregare umana de doua sau
mai multe persoane, avand urmatoarele caracteristici:
- sentimental de apartenenta la grup membrii grupului constientizeaza faptul
ca formeaza un grup si, mai mult decat atat, ei sunt perceputi ca atare de catre
ceilalti membri ai societatii (ceilalti se raporteaza la ei ca la un grup)
- intre membrii grupului exista interactiuni altfel spus, daca intre membrii unei
colectivitati umane nu exista nici un fel de relatii, atunci nu avem de a face cu un
grup, ci , cel mult, cu un grup potential sau cu o categorie sociala.
- existenta unor caracteristici comune (valori, credinte, aspiratii, obisnuinte,
interese comune)
- existenta unor interese comune si a unui scop comun.
Tipologia grupurilor sociale
Grupurile din care facem parte pot fi extreme de diferite.
Unele mai mari, altele mai mici. Unele implica relatii si interactiuni intense,
altele mai putin intense.
Cele mai importante tipuri de grupuri sociale sunt:
a) Grupuri primare si grupuri secundare:
- grupuri primare sunt grupuri mici, in care membrii comunica direct si au
relatii de tipul fata in fata. Ele au o puternica incarcatura afectiva, avand o
mare putere de influentare a individului.
Ex: familia sau grupul de prieteni grupuri primare
- grupuri secundare, opusul grupurilor primare, desemneaza grupurile care nu
se bazeaza pe interactiuni affective; sunt, adesea, grupuri de interese sau
profesionale care au, in mod usual, scopuri precise si in care, de cele mai multe
ori, interactiunile sunt mijlocite de instrumente. Implicarea emotionala a
individului in aceste grupuri este redusa.
b) Grupuri formale si grupuri informale:
- grupuri formale sunt grupuri care au o forma prestabilita, create in mod
normal de o structura organizationala. Pozitiile si relatiile din interiorul
grupurilor formale sunt independente de subiectii care le ocupa, acestea fiind
redate printr-o organigrama. Relatiile si interactiunile din grupurile formale se
realizeaza dupa anumite reguli scrise, in interiorul grupului existand o ierarhie
oficiala.
Astfel, toti profesorii dintr-un anumit liceu formeaza un grup formal.
- grupurile informale sunt grupuri naturale care apar in decursul
interactiunilor dintre anumiti subiecti. Aceste grupuri, de cele mai multe ori, nu
au scopuri, reguli sau structuri interne clar precizate. Apartenenta la un astfel de
grup are la baza simpatia si atractia dintre membri.
Aceste 2 tipuri de grupuri sunt compatibile, ele putand coexista. Astfel, intr-un
grup formal mare (cum este grupul profesorilor liceului vostru sau grupul
elevilor din clasa din care apartineti) pot exista unul sau mai multe grupuri
informale formate din 3-4 profesori sau elevi intre care exista relatii de
apropiere, de simpatie reciproca. La nivelul unui grup, ansamblul interactiunilor
dintre membrii sai poate avea la baza trei tipuri mari de relatii: atractie,
respingere sau indiferenta. Analiza acestor relatii in interiorul unui grup
informal ne permite trasarea unei siciograme, adica a unei harti a relatiilor

dintre indivizi, a subgrupurilor si a canalelor de comunicare din interiorul

grupului.
c) Grupuri de apartenenta si de referinta:
- grupuri de apartenenta sunt grupurile din care facem parte la un moment dat
- grupurile de referinta sunt acelea din care nu facem parte, desi luam ca reper
valorile, normele si/sau simbolurile lor. Grupurile de referinta sunt grupuri pe
care le apreciem si la care aspiram sa ajungem, ele putand avea o influenta
covarsitoare asupra noastra.
Aceste grupuri de referinta au un rol essential in socializarea anticipative, fiind
grupuri ale caror specificitati (valori, atitudini, comportamente) avem tendinta
de a le imita. Mai mult decat atat, din randul grupurilor de referinta cei mai
multi tineri isi selecteaza idolii. Dorinta prea puternica de a face parte dintr-un
anumit grup de referinta poate, in unele cazuri, genera frustrari, insatisfactii si
stari de disconnfort fata de grupul actual.
d) Inauntru si in afara grupului (in-group si out-group)
Aceasta distinctie scoate in evidenta tendinta unor grupuri de a se delimita clar
de ceilalti indivizi care nu sunt membri ai grupului. Astfel, unele grupuri pot fi
inchise, exclusiviste sau ermetice, membrii lor neputand face parte din alte
grupuri complementare.
Ex: in acest sens il reprezinta clasele de elevi.
Daca faci parte din grupul elevilor din clasa a XIa B, nu poti face parte din
grupul elevilor din clasa a XIa C. In astfel de grupuri, membrii tind sa se
defineasca prin diferentierea de ceilalti si in opozitie cu ei, tind sa se perceapa ca
fiind speciali comparative cu toti ceilalti din afara grupului, ajungand sa
defineasca lumea in termenii noi si ei.
Atfel de grupuri pot ajunge foarte usor sa intre in competitie intre ele
si chiar sa dezvolte comportamente agresive, asa cum este cazul suporterilor unei
echipe de fotbal. Astfel de interactiuni se pot dezvolta intre diferite licee (noi, cei
de la liceul X, versul ei, cei de la liceul Y), intre elevii diferitelor clase de acelasi
liceu (noi, cei din clasa A versus ei, cei de la B) dar si intre grupuri de elevi de
aceeasi clasa (noi, rockerii, versus ei, hiphoperii, sau manelistii). Simpla
apartenenta la un astfel de grup determina individul sa imparta lumea in noi
si ei si, implicit, sa dezvolte atitudini si comportamente de superioritate sau
chiar de denigrare si ostilitate fata de ceilalti. Trebuie precizat ca astfel de
grupuri intra in competitie, competitia determinand, totodata, si cresterea
coeziunii interne.
Intr-un astfel de grup, indivizii care exceleaza in a promova
identitatea propriului grup dobandesc cu usrinta o poztie centrala in cadrul
grupului.
Dinamica grupurilor efecte si presiuni de grup
Una dintre temele majore de studio in stiintele sociale o reprezinta
analiza proceselor care au loc in interiorul unui grup, acest domeniu de analiza
fiind cunoscut sub numele de dinamica grupurilor.
Cele mai importante aspecte legate de dinamica grupurilor sunt:
Formarea grupurilor:

Grupurile nu sunt elemente statice, natura relatiilor dintre membrii

unui grup fiind intr-o permanenta schimbare. Grupurile sunt entitati vii care
trec prin anumite etape in care membrii grupului se raporteaza unii la altii in
moduri diferite.
Una dintre cele mai cunoscute analize ale etapelor pe care le parcurge un grup ii
apartine sociologului Bruce Tuckman potrivit caruia orice grup parcurge sau
poate parcurge urmatoarele 4 etape:
1. Formarea este etapa de inceput a grupului, in care membrii nu se cunosc
intre ei, relatiile fiind extrem de politicoase si protocolare. In aceasta etapa
preocuparea indivizilor este de a-i cunoaste pe ceilalti si de a explora propriile
sanse de afirmare in cadrul grupului.
2.Furtuna.
Este etapa conflictuala in care indivizii isi negociaza pozitiile in cadrul grupului.
Acum apar tensiuni si se ngociaza relatiile de autoritate si sferele de influenta
intre membrii grupului.
In cazul unor grupuri mai mari, in aceasta etapa se formeaza sub-grupuri si
aliante intre diverse persoane, adesea etichetate drept clici sau grupuri de
interese.
Grupurile care nu reusesc sa depaseasca aceasta etapa ajung sa
traiasca intr-o permanenta stare de tensiune si neincredere, indivizii irosindu-si
energiile pentru a mentine luptele interne. Adesea, la nivelul limbajului comun,
spunem despre astfel de grupuri ca au membri care se mananca intre ei.
3.Normarea este etapa in care se stabilesc normele pe baza carora va functiona
grupul, in care se ratifica rezultatele negocierii din etapa anterioara. Astfel,
grupul ajunge sa isi defineasca o anumita ordine interioara. In aceasta etapa
apar ceea ce s-ar putea numi statusuri emergente, adica pozitii in grup care sunt
rezultatul interactiunilor si negocierilor.
4. Functionarea etapa in care grupul functioneaza respectand regulile agreate,
perioada de productivitate maxima.
Evident ca nu toate grupurile trec prin toate aceste 4 etape sin u peste tot
cele 4 etape se manifesta cu aceeasi intensitate. Aproape in orice grup, indivizii
sunt animate de nevoia de a-si defini clar pozitia si sferele de influenta in cadrul
grupului. Apar astfel comportamente de delimitare a teritoriului propriu si
comportamente de dominare care nu fac altceva decat sa defineasca structura de
puterea a grupului (cum este impartita puterea intre membrii grupului). Nu
exista grupuri in care toti membrii sa aiba pozitii egale. La prima vedere, unele
grupuri ar parea simetrice in ceea ce priveste distribuirea puterii si influentei
intre membrii, insa, la o analiza mai atenta, se poate distinge clar diferentele
dintre indivizi, unii avand o pozitie centrala, altii, o pozitie periferica in grup.

Relatii sociale si interpersonale

Toate relatiile din cadrul unei societati si anume dintre colectivitati, institutii,
dintre institutii si personae, personae sunt relatii sociale.
Acestea sunt modelate de o logica globala a organizarii sociale reprezentand
caramida fundamentala din care societatea se constituie.

Relatiile interpersonale influenteaza profound satisfactia de viata a individului si

calitatea mediului uman.
Relatiile interpersonale implica procese psiho - afective de tip interactiv, legaturi
directe dintre 2 sau mai multe persoane. Au o puternica incarcatura afectivemotionala si o puternica implicare in aspectele particulare ale vietii individului (fam.,
prieteni, timpul liber, munca)
1.
2.
3.
4.

Relatiile interpersonale sunt:

reciproce: persoanele influenteaza si sunt influentate la randul lor.
directe: interactiunea dintre persoane se realizeaza constient si nemijlocit
valorizatoare: creeaza mediul natural necesar structurarii si afirmarii
individuale prin raportare la cadrul de referinta valoric (ciine sunt eu?; spre ce
tind?; ce vreau?; ce aspiratii am? )
motivate: fiecare persoana tinde sa intre in relatii cu ceilalti in scopul
tranzactionarii unor informatii, sentimente, trairi, idei, bunuri, servicii,

In functie de gradul intensitatii si durata trairii, relatii interpersonale angajeaza

persoanele in grade diferite si anume:
1.
profound, complet, cu intensitate mare si durata lunga (fam, grupul de
prieteni,)
2. limitat, fragmentar, sporadic (relatiile sunt formale): relatia medic-pacient,
elev-profesor
Importanta relatiilor interpersonale pentru viata umana:
Toate relatiile din cadrul societatii se cristalizeaza intre indivizi si poarta amprenta
specifica a personalitatii umane.
Personalitatea umana - sistem dinamic deschis, complex, organizat, compus atat
din activitati complementare, potentiale cat si din activitati actualizate.
Relatiile interpersonale in varietatea lor reprezinta un mediu necesar pentru
interactiunea dintre indivizi, un mediu activ si semnificativ pentru viata personala a
individului. Aceste relatii cuprind totodata potentele individuale in pluritatea
situatiilor de viata de munca in care respective persoana este un agent activ (actor
social).
In societatea contemporana se evidentiaza evolutia societatii caracterizata de o
explozie a complexitatii situatiilor vietii sociale in cadrul careia rolurile sociale sunt
inalt differentiate:
a) )Aceasta diferentiere este regasita si in cadrul societatii traditionale. Astfel ca se
remarca o explozie a experientelor umane redata de rolul social indeplinit de un individ
anume.
In societatea traditionala/ comunitatea arhaica rolurile sociale sunt bine delimitate,
astfel ca acsetea sunt reduse doar la cateva ce vizau sfera familiei, a vecinatatii si a
cooperarii in munca.
Insa in societatea contemporana (moderna) cu greu am mai putea realize o lista a
rolurilor sociale, deoarece fiecare individ este stimulat sa-si dezvolte potentele la
nivelul cerintelor sociale. Astfel ca acestea indeplineste mai multe roluri sociale de
aceea nu mai putem sa facem o lista.
b) Aceasta explozie a rolurilor duce la o saracire a relatiilor umane.

In societatea moderna sunt reduse posibilitatile de implicare a relatiilor

interpersonale de durata si implicare emotionala afectiva mica. Astfel ca fiecare
persoana se implica la un moment dat foarte putin deoarece indeplineste un anumit rol
si interactioneaza cu alte persoane doar in masura in care acestea joaca roluri
complementare.
Deci relatiile sunt reduse la situatii formale si evidentiata a saraciei de continut
reglementate prin norme impuse de diviziunea sociala.
Modele si stiluri interpersonale

1. Modelul mecanicist:
-se bazeaza pe relatii interpersonale puternic standardizate.
Caracteristic relatiilor interpersonale din perspectiva mecanicista este lipsa de
angajare afectiva si reducerea stricta a rolurilor sociale dintre exigentele cerute de
acestea.
Relatiile interpersonale cunosc un proces rapid de specializare si standardizare
dictat de logica sistemului social si tind sa se reduca la interactiuni abstracte
impersonale fiind dictate de o logica stricta a relatiei sociale jucate.
Oamenii se raporteaza intre ei exclusiv in termeni dictati de normele generale si
formale cerute de situatiile sociale existente in diferite sfere ale vietii sociale (ex.
muncitor - maestru, doctor - pacient, profesor - student).
Relatii interpersonale se simplifica, devin strict functionale pentru sistemul
institutional in care se dezvolta, sunt golite de impuritatile generate de particularitatile
persoanelor implicate. Evolutia societatii moderne impune o mare diversificare a
comportamentelor pe care omul le detine atat simultan cat si succesiv in timpul vietii
sale.
Standardizarea relatiilor in societatea moderna se extinde rapid de la actiunea asupra
masinii la interactiunile dintre oameni.
Putem vorbi de o standardizare a comportamentelor umane atunci cand ne raportam la
relatia medic- pacient ( acesta invata nu numai cum sa trateze pacientii, ci si cum sa
relationeze cu acestia), vanzator- cumparator...
Exemplu de model mecanicist:
-rolul ospatarului:
(explicatie): cand luam masa la un restaurant cunoastem dinainte comportamentul
ospatarului si anume acesta se inclina, zambeste, ne ofera politicos meniul, asteapta
cateva minute, noteaza comanda, zambeste, se retrage...
Ne putem intreba: Poate fi inlocuit ospatarul cu un robot? Da./Nu. Ambele raspunsuri
sunt justificate. Deoarece este un caz de relatie de rol strict determinata cu un
comportament bine invatat, specializat.
Ospatarul poate fi inlocuit foarte bine cu un robot, ba chiar asemenea inlocuire este
una avantajoasa, "un robot este si va ramane un robot", deoarece nu trebuie sa
stimuleze ca este vesel atunci cand este trist, el va fi asa cum ii dicteaza programul.
Insa ospatarul daca este un om trist in acel moment trebuie sa surada profesional la
comanda creand o relatie artificiala alienata pentru el.
Concluzia:

Comportamentul uman in astfel de situatii devine o tehnologie pusa la punct

inginereste de catre specialisti si insusita / invatata de fiecare persoana in parte.
Modelul mecanicist accentueaza depersonalizarea si separarea stricta a rolurilor ,
omul poate sa fie eficient in fiecare dintre rolurile pe care le indeplineste cu conditia
sa le respecte strict dupa cerintele roluluisau fara nici un amestec din viata personala.
Modelul mecanicist si criza identitatii de sine.
Limitarea stricta a relatiilor dintre persoane doar la modelul mecanicist are in timp
efecte distructive asupra autenticitatii persoanei, a echilibrului psihoemotional. Jucand
rand pe rand atatea roluri diferite impuse de varietatea enorma a activitatilor moderne,
omul nu mai stie clar cine este el cu adevarat, care este identitatea lui de sine, ce rol il
reprezinta mai bine, incotro se indreapta. Modularizarea persoanei umane pune accent
pe pulverizarea omului in multimea rolurilor si situatiilor diferite.
Astfel ca, omul nu se mai regaseste pe el ca individ cu un statut propriu, nu se mai
recunoaste ca persoana distincta in ansamblul relatiilor sale.
Se produce astfel o alienare a omului de sine insusi si de ceilalti, ajungandu-se la o
instabilitate si labilitate comportamentala caracteristica omului modular ("om
modular" - Alvin Toffler)

2. Modelul complementaritatii:
- suprimata in identitatea si unicitatea sa, in campul inalt standardizat al relatiei
sociale, individul isi cauta posibilitati de exprimare si autoactualizarea in sfera vietii
private in timpul liber.
Viata sociala este sfera participarii standardizate dominate de o logica exterioara, viata
privata preia functia unui spatiu de exprimare a propriei identitati. Viata sociala pune
in evidenta relatia individului atat in plan social cat si personal. Totodata viata sociala
ii impune acestuia sa se implice activ. Riscul este al unei alienari acute a vietii
personale si a celei private. Sub unei presiuni excesive, viata privata este adesea
distorsionata de adevarate procese compensatorii patologice (violenta, tendinte de
dominare a celorlalti, insingurare...)

3. Modelul organic
-pune accent pe refacerea unitatii organice dintre sistemele sociale, tot mai complexe
si diferentiat si nevoia persoanei umane de exprimare completa, globala a propriei
sale identitati in toate sferele de activitate.
Indeplinirea rolurilor sociale specializate se poate realiza, nu neaparat prin epurarea
sinelui actorului ci prin expresia specifica acestuia.Actionand intr-un rol specializat,
actorul poate sa se exprime pe sine cu toata bogatia sa interioara iar acest lucru nu se
poate realiza decat raportandu-se la ceilalti parteneri sociali, nu numai ca actori sociali
ce ocupa pozitii sociale specifice ci si ca persoane umane.

Comunicare si interactiune sociala

Comunicarea - un process social prin care se transmite un mesaj intr-o maniera
codificata unui destinatar in vederea receptarii.
Comunicarea in viata sociala are loc ca urmare a anumitor imprejurari si nevoi intre
anumite limite ale indivizilor unei comunitati.
Una dintre caracteristicile umane a interactiunii o constituie relationarea
interpersonala.

Interactiunea interpersonala se naste din nevoia de comunicare. Nu toti

comunicam la fel deoarece tine de personalitatea fiecaruia de a fi comunicativ, de a
stabili un numar mare de relatii interpersonale sau dimpotriva a fi izolat, a comunica
greu, a fi mai putin dispus catre dialog.
Exemplu: Unii elevi sunt deschisi, comunicativi, asteapta cu nerabdare sa mearga
in tabere sau sa participe la diverse activitati de grup, insa altii sunt mai izolati si
prefera sa citeasca o carte sau sa navigheze pe net.
Comunicarea evidentiaza capacitatea de interactiune ce tine de personalitatea
fiecaruia, de abilitatea sociala care depinde atat de cunoasterea intereselor, grupului, a
mediului de provenienta, a statusului social economic cu care intra in relatie, cat si de
capacitatea de anticipare a reactiilor celorlalti.
Aceasta relatie de interactiune tine de autoeducatie si devine o strategie
comportamentala in functie de orientarea morala a personalitatii individului.
In priocesul de comunicare individual indeplineste un dublu rol:
- subiect cunoscator
- obiect al cunoasterii
Cunoasterea de sine si cunoasterea celuilalt devine o componenta indispensabila vierii
moderne.
Tipuri de comunicare:
1. sursa de presiune in a comunica = se realizeaza in functie de motivele pentru care
individual este determinat sa comunice.
Se identifica urmatoarele surse de presiune de a comunica:
a)
presiuni spre uniformitate in grup care pot exista din diferite motive:
individuale (dorinta de o identificare cu grupul) sau sociale (presiunea grupului)
b)
presiuni pentru schimbarea pozitiei individului in grupul respective sau
pentru a trece la un alt grup. Aceasta schimbare se realizeaza datorita atractiei
pentru un status social mai inalt.
c)
Presiuni datorate unor stari emotionale: bucurie, furie, veselie, ostilitate
par sa produca presiuni in procesul de comunicare.
2.
din punctual de vedere al caracterului comunicarii
distingem:
a)
comunicare formala realizata in mod official intre indivizi, plasati la
diferite nivele ierarhice si intre individ si institutii.
b)
comunicare informala realizata intre indivizi situati la aceeasi nivel
ierarhic
Sociologia ne face sa credem ca ceea ce era valabil in vremea lui Aristotel si anume ca
omul este o fiinta sociala si ca nu poate trai decat in asociere cu ceilalti, este valabil
si astazi.
Uneori realitatea incearca sa ne demonstreze altceva si anume apartenenta de
comunitate, de laolalta tinde sa devina un ideal utopic. Sunt atatea motive care ne
determina sa credem ca omul modern este un insingurat, deci putem afirma:
- tinde sa fie un izolat sis a ramana multe ore in fata televizorului, a ziarelor, a
revistelor
- convietuirea la bloc ca tip de locuire modern ail amplaseaza intr-un spatiu laolalta cu
altii in afara sferei sale de aspiratii, interese, preocupari profesionale, timp liber, dar
cu care nu comunica decat foarte rar sau deloc.

Exemplu: comunica cu vecinul numai in cazul in care apare o defectiune la

instalatia termica.
- conditia materiala, preocuparea zilnica de asigurare a celor necesare traiului presupune
timp pierdut, stare de nervozitate si relative putin timp pentru comunicare.
- existenta unui cadru organizatoric la majoritatea locurilor de munca ce se bazeaza pe
rezolvari de sarcini individuale si mai putin lucru in echipa.
- din raporturile stratificarii sociale rezulta un sentiment al mandriei care inseamna o
distanta voit pusa intre unul si altul; sentiment care de asemenea izoleaza.
Obstacolele in calea comunicarii tin de prejudecati, de anumite trasaturi de
personalitate ce se formeaza in raporturile interumane.
1.
Exemplu: credem ca cine are pareri contrare cu ale noastre sunt impotriva
noastra ne sunt dusmani
2. Exemplu: daca nu exista dialog, alt argument nu exista decar forta violenta,
razboaie
Dialogul o metoda de comunicare utilizata in rezolvarea conflictelor, a problemelor
si este necesar in activitati ce necesita solutii.
Exemplu: sindicat patronat.

Interactiune si comunicare, si spatiul public

Ca process social care implica o relatie sociala prin comunicare se exercita o
anumita influenta, pe de o parte a celui ce transmite un mesaj si pe de alta parte a
celui care recepteaza mesajul.
Influenta depinde de urmatoarele elemente:
1.
cine transmite mesajul
2.
situatia sau controlul
3.
caracteristicile mesajului
4.
procesele solicitate receptorului (atentia, intelegerea, acceptarea) care
implica anumite efecte in plan comportamental.
In functie de aceste particularitati ale procesului de comunicare in care se remarca o
tipologie a proceselor ce influenteaza anumite tipuri de putere : recompensatoare,
coercitiva, legitima, puterea specialistului, a expertului.
In relatia de comunicare pot fi sesizate 2 tipuri de asteptari:
a)
a celui care transmite mesajul, care incearca sa exercite o putere de
influenta asupra celorlalti.
b)
a celui care recepteaza mesajul, care poate sa-si manifeste sau nu
disponibilitatea spre influenta.
Acest comportament poate fi:
1.
de identificare care rezulta din concordanta dintre opinia publica, dar si
opinia comunicatorului cu cea a receptorului, de acceptare a influentei
(conformarea) pentru a obtine o recompense sau a evita pedeapsa.
2.
de internalizare prin asimilare de informatii pentru ca receptorul resimte
corespondenta cu propria valoare.

Conformarea un process de influenta si are probabilitatea cea mai scazuta de a

produce o comunicare reala pentru ca depinde in mare masura de situatia sociala.
Exemplu: in scoala relatia profesor elev genereaza o serie de influente. Noua teorie
a invatarii in care elevul devine participant active in relatia de comunicare profesor
elev, tinde sa deplaseze accentual de la conformare ca tip de acceptare de a evita
pedeapsa la identificare si asimilare a unor valori la care elevul adera. Totodata
democratizarea relatiei in care profesorul nu numai ca invata pe elev ci si de la elev,
modifica procesul de influenta. Acesta este rezultatul tipului de relatie ce se instituie si
este afectat de situatia contextuala in care se afla cei 2 membrii ai relatiei.
Exemplu ipoteza:
Indivizii sunt (Daca) mai dispusi sa tina seama de sfaturile si informatiile venite din
partea celor pe care ii cunosc personal pentru ca (atunci) increderea in ei este
rezultatul unui indelung process de comunicare.
Caracteristici ale comunicarii de tip uman:
1.
inalt abstractizate utilizarea de simboluri si semen
2.
existenta unor coduri comune intre emitator si receptor in sens invers
nu apare comunicare
3.
character intentional emitatorul doreste ca mesajul sa ajunga la
receptor si totodata sa fie inteles de acesta.
4.
este insotita de metacomunicare semnale adiacente care sustin
intelegerea
Forme ale comunicarii:
1.
interpersonala realizata intre 2 persoane fiecare putand detine
alternative calitatea de emitator si receptor.
2. de grup se realizeaza pe baza a 3 structuri comunicationale:
a) structura centralizata: in cadrul sau un singur membru al grupului primeste
informatii de la ceilalti, identifica solutia, adopta decizia si o comunica celorlalti.
b) structura omogena: fiecare membru transmite celorlalti informatiile detinute si le
prelucreaza pe cont propriu comunicand solutia identificata.
c ) structura intermediara: pune accent pe combinarea celor 2 structuri omogena si
centralizata.
3. comunicarea de masa o sursa transmite simultan mesaje catre o masa mare de
oameni comunicare pin mass-media

Comunicarea de masa si spatial public

Mijloacele de comunicare in masa, presa, radioul si televiziunea au devenit
indispensabile vietii noastre cotidiene.
Ele constituie un element de modernitate si civilizatie deoarece:
a) permit aflarea in timp a informatiilor referitoare la problemele de interes public.
b) usurarea schimbului de idei la timp si in conditii optime
c) pun la dispozitia cetatenilor mijloace de exprimare a unui drept (ex: libertatea de
exprimare)
In spatial public romanesc in perioada de tranzitie, mijloacele de comunicare in

masa au cunoscut urmatoarele tendinte:

1. cresterea spectaculoasa a numarului de publicatii (ziare, reviste) si o mare
diversitate a programelor Tv si radio la nivel local si national.
2. diversificarea mesajelor informationale apare o paleta larga de programe Tv si
emisiuni radio

STRATIFICARE SOCIALA
- este un fenomen care ne afecteaza profound vietile
Termenul face trimitere la geologie,mai exact,la modul in care straturile de roca se
suprapun. In mod similar, stratificarea sociala inseamna ordonarea pe verticala a
indivizilor unui grup sau a unei societati in functie de:
- resursele pe care acestia le au la dispozitie.
Prin resurse intelegem, de obicei, orice lucru care are valoare pentru membrii unui
grup sau ai unei societati.
Ex: banii ca resursa financiara. Aurul, bijuteriile, automobilele de lux, hainele,
operele de arta, locuintele, pamantul constituie resurse ori bunuri intens valorizate in
societatile contemporane.
- influenta sociala de care acestia dispun. Prin influenta sociala avem in vedere 2
lucruri: pe de-o parte, este vorba de putere capacitatea unui individ de a-si impune
propria vointa in ciuda rezistentei altora. Pe de alta parte, influenta sociala se refera la
prestigiul ori stima de care se bucura o persoana datorita pozitie pe care o are.
Bunaoara, un director de scoala se poate bucura de mai mult prestigiu in localitate
decat personalul auxiliary al institutiei.
Consecinta directa a stratificarii sociale este inegalitatea sociala faptul ca
membrii unei societati au acces inegal la resursem pozitii si influenta sociala.
Stratificarea si inegalitatile sociale sunt fenomene universale in sensul ca ele sun
prezente in toate societatile umane, indifferent de perioada istorica. Ceea ce difera
intre societati si de la o perioada la alta este amploarea inegalitatilor dintre indivizi si
caracterul drept sau nedrept al acestora inegalitati. Astfel, intr-o societate democratica,
exista inegalitatilor este fireasca atat timp cat este asigurata egalitatea de sanse intre
indivizi.
CLASELE SOCIALE
Pentru a clasifica indivizii in clase sociale, sociologii au in vedere urmatoarele
elemente:
a) Educatia ori nivelul de scolarizare al unei persoane.
Educatia are un rol hotarator pentru stabilirea pozitiei sociale pe care o detine o
persoana. In societatile contemporane, educatia inteleasa ca ani de scoala absolviti
reprezinta o resursa deosebit de importanta pentru bunastarea indivizilor.
De obicei, cu cat un individ este mai educat ori cu cat are un nivel de scolarizare mai
ridicat, cu atat va detine o pozitie mai importanta in societate si va dispune de mai
multe resurse materiale.
b) Ocupatia este un indicator extreme de important al pozitie detinute de o persoana
in ierarhia unei societati. Fara indoiala, ocupatia unei persoane este influentata, printre
altele, de educatia pe care aceasta o are. Asa cum am vazut in teoria functionalista a

stratificarii sociale, ocupatiile de prestigiu dintr-o societate (ex: medic, avocatm

professor, inginer) sunt cele care necesita o pregatire scolara si de specialitate insa
ocupatiile difera intre ele si prin prestigiul ori stima sociala care le sunt asociate.
c) Venitul salariile obtinute de indivizi la locul de munca si sumele de bani castigate
din alte surse precum investitiiel ori dividentele.
d) Averea reprezinta totalitatea bunurilor si valorilor pe care le detine o persoana,
cum ar fi economiile in bani sau de alta natura, proprietatile detinute, actiunile la
diverse companii si fonduri de investitii.
Desi in present exista diferente din punctul de vedere al inegalitatilor sociale,
populatia fiecarei societati poate fi impartita in urmatoarele clase sociale:
a) La varful ierarhiei se afla clasa de sus care cuprinde circa 0,5% din populatie. Desi
din punct de vedere numeric este redusa, clasa de sus serveste adeseori drept grup de
referinta pentru celelalte clase sociale. Puterea ori influenta politica de care se bucura
cei din clasa de sus, sunt, de asemenea, insemnate. Sursa principala de venit a celor
din clasa de sus o reprezinta mostenirile si investitiile proprii.
b) Urmatoarea clasa este formata din indivizi care detin pozitii importante in
corporatii si companiile multinationale. Aceasta este asa numita clasa manageriala
ori clasa corporatista si cuprinde circa 0,5% din populatie; indivizii care fac parte din
aceasta categorie au, de asemenea, venituri si averi considerabile. Diferenta dintre
clasa de sus si cea corporatista tine de faptul ca prima este alcatuita cu precadere din
membri ai unor familii vechi ori cu traditie. Cei din clasa corporatista sunt indivizi
care au reusit sa acceada, prin educatie si eforturi proprii, in paturile superioare ale
unei societati. Cel mai adesea, indivizii din clasa manageriala provin din clasa de
mijloc. Ca si cei din clasa de sus, membrii clasei manageriale se bucura de prestigiu si
putere politica insemnate. Ca nivel de instruire, cei mai multi membri ai clasei
manageriale sunt absolventi de facultate; sursele principale ale veniturilor si averii
sunt profesia, afacerile proprii si investitiile.
c) Clasa de mijloc ii include pe cei mai multi (45%)dintre cetatenii societatilor
capitaliste dezvoltate. In aceasta clasa intra micii meseriasi si mici antreprenori,
specialistii cu ocupatii intelectuale (ex:medicii, avocatii, profesorii, inginerii) si
micii functionary (ex: vanzatorii, politistii, secretarele, mici functionary din
administratia publica, invatatorii, asistentele medicale). Ca nivel de educatie,
persoanele din clasa de mijloc au absolvit cel putin liceul, iar o proportie insemnata
sunt absolventi de invatamant superior; sursa principala de venit este salariul.
d) Clasa muncitoare circa 38% din populatie ii include pe muncitorii calificati,
semicalificati si necalificati din industrie, comert si agricultura.
Unii dintre ei sunt absolventi de liceu, auy venituri relativ mici care provin in
intregime din salariile, au proprietati putine si, de obicei, se bazeaza pe ajutorul
rudelor pentru sprijin.
e) Clasa de jos circa 16% din populatie include persoanele cu venituri foarte mici,
care nu detin proprietati si au un nivel de scolarizare foarte scazut. Cel mai adesea, in
aceasta categorie intra somerii si cei care traiesc din ajutoarele sociale. Aceasta clasa
este cea a saracilor unei societati persoane care au resurse materiale si influenta
sociala extreme de reduse si care depend adeseori de ajutorul unor institutii
specializate (guvern sau organizatii de calitate) pentru a supravietui.
MOBILITATEA SOCIALA
- miscarile unor indivizi sau grupuri dintr-o clasa sociala in alta
Este de mai multe feluri, in functie de crieterii de clasificare folosite:

A) dupa crieteriul directiei miscarii persoanelor, mobilitatea poate fi:

a. Mobilitatea sociala verticala miscarea unor indivizi sau grupuri de la o clasa
sociala la alta.
Mobilitatea sociala verticala poate fi:
- acescendenta, respectiv, miscarea de la o clasa sociala inferioara la o clasa sociala
superioara.
Aceasta poate fi cazul unei persoane din clasa de mijloc ai carei parinti apartin clasei
muncitorilor. Intrucat respective persoana a atins o clasa sociala superioara celei a
parintilor, spunem ca avem de a face cu mobilitatea sociala ascendenta (ori in sus);
- descendenta atunci cand are loc trecerea unui individ dintr-o clasa sociala
superioara intr-o clasa sociala inferioara (mobilitatea sociala descendenta ori in jos).
Aceasta poate fi cazul unei persoane din clasa muncitoare ai carei parinti provin insa
din clasa de mijloc.
b. Mobilitatea sociala orizontala se refera la miscarile unui individ sau grup de
indivizi dintr-o pozitie sociala in alta aflata insa la acelasi nivel, cum ar fi, de pilda, un
strungar care isi schimba locul de munca de la firma A la firma B sau o asistenta
medicala care se transfera de la un spital la altul, continuand sa aiba aceeasi ocupatie.
Cu alte cuvinte, in aceste cazuri este vorba de miscari in interiorul aceleiasi clase
sociale.
B) In functie de criteriul directiei de miscare a unei persoane de la o clasa sociala la
alta in raport cu parintii sai (mobilitate intergenerationala), sunt mentionate alte 2
forme:
a. mobilitatea sociala intergenerationala ascendenta, cand copiii ajung intr-o clasa
sociala superioara celei din care au facut parte parintii;
- mobilitate sociala intergenerationala descendenta, cand copiii coboara dintr-o
clasa sociala inferioara celei a parintilor.
C) din punctul de vedere al modificarilor produse pe baza educatiei si ocupatiei
copiilor comparate cu cele ale parintilior se poate discuta despre mobilitate
educatioanala sau ocupationala. Aceasta poate fi ascendenta sau descendenta in
comparatie cu parintii.
D) un ultim criteriu se refera la modul in care se produce modificarea pozitie
sociale. Prin aplicarea lui se obtin:
a. Mobilitatea de schimb ori individuala care se refera la miscarile persoanelor
dintr-o clasa sociala in alta, miscarile care se datoreaza eforturilor si meritelor
individuale determinate de educatie, calificari si merite personale.
b.Mobilitate structurala se refera la miscarile unor indivizi de la o clasa sociala la
alta, miscari datorate unor schimbari majore in configuratia unei societati. (ex:
revolutia industriala)

V. Mecanisme de functionare a societatii

Capitolul 5. ORGANIZARE
SOCIALA
Organizarea sociala procesul prin care oamenii isi coordoneaza activitatile in
vederea realizarii unor obiective comune.
In societate, oamenii isi urmaresc propriile scopuri si propriile finalitati.
Scopurile se refera la intereselor pe termen lung sau pe termen scurt ale indivizilor:
obtinerea unui castig, a unui loc de munca, obtinerea unei note bune la examen,
Exista si scopuri comune mai multor oameni, cum ar acelea ale unui grup,
comunitati sau chiar natiuni. Pentru realizarea scopurilor comune este nevoie de
coordonarea activitatilor mai multor indivizi, astfel incat contributia fiecaruia sa fie
optima pentru atingerea finalitatii propuse.
Coordonarea activitatilor este necesara datorita diferentierii actiunilor individuale in
realizarea obiectivului comun.
Exemplu: atunci cand mai multi oameni ridica impreuna un obiect greu,
coordonarea este minima, ei pur si simplu isi insumeaza forta fizica. Chiar si intr-un
astfel de exemplu exista o organizare a acelor oameni, pentru ca este nevoie ca ei sa
ridice in acelasi timp obiectul respectiv, sa il apuce fiecare dintr-o anumita
parte,etcNivelul de organizare in acest caz este unul foarte simplu.
In alte cazuri, ca atunci cand, intr-o scoala, unii se ocupa de educatia elevilor la o
anumita materie, altii se ocupa de intretinerea laboratoarelor, de inscrierea elevilor
in diverse clase,etc, avem de-a face cu un mod de organizare mai complex, care
presupune multiple activitati diferite, realizate de persoane diferite.
Diferentierea si separarea activitatilor sociale pe sectoare specializate, in conditiile
existentei unei coordonari de sarcini sau relatii de schimb de bunuri si servicii,
poarta denumirea de diviziune a muncii.
Diviziunea muncii este procesul care sta la baza organizarii sociale. Acesta din urma
presupune, mai intai, diferentierea activitatilor individuale si apoi coordonarea
acestora in vederea realizarii scopurilor comune.
Complexitatea modului in care se organizeaza oamenii poate fi surprinsa prin 2
caracteristici:
- gradul/ nivelul de agregare al indivizilor: el poate sa plece de la nivel de grup si
poate sa ajunga pana la organizatii, state, organizatii internationale;
- formalizarea relatiilor dintre membri: organizarea poate sa fie slab formalizata,
relatiile dintre indivizi sa fie slab preformulate si pot sa ajunga pana la un grad inalt
de formalizare, adica relatiile dintre indivizi sunt prescrise, au o forma prestabilita
pe care membrii o respecta cu strictete.
Organizarea oamenilor bazata pe un cadru formal de relationare formeaza un tip
special de structuri sociale pe care le vom denumi organizatii.

ORGANIZATIILE SOCIALE
Termenul organizatie vine din limba greaca (organon) si inseamna unealta.
Organizatiile sunt grupuri mari de oameni intre care exista relatii formale (care sunt
predefinite, exista dinaintea intrarii lor in organizatie), la nivelul carora exista
scopuri clar definite, norme si reguli care le reglementeaza activitatea. Au
intotdeauna scopuri clar definite si, ele trebuie privite ca instrumente pentru a realiza
anumite lucruri in societate.
Economistul american de origine austriaca, Peter Drucker apreciaza ca societatea
contemporana dezvoltata este o societate a organizatiilor.
Exista, in societatile moderne, organizatii specializate nu doar in domeniul
industrial, dar si in domenii precum ingrijirea persoanelor aflate in nevoie (spitale,
azile, centre de plasament), socializarea primara se secundara (scoli, universitati,
centre de educatia adultilor), prezervarea culturii (muzee, galerii de arta, biblioteci),
protectia personala si financiara (politie, firme de asigurari, fonduri de investitii) s.a.
Importanta organizatiilor si caracterizarea societatii drept una organizationala rezulta
si din faptul ca viata indivizilor este in mod fundamental afectata de organizatii.
De la cea mai frageda varsta suntem implicati in organizatii: crese, gradinite, apoi
scoli, licee, universitati. In orgranizatii suntem angajati, ne petrecem timpul liber
(cinematografe, teatre, muzee), ne ingrijim sanatatea (spitale)
Toate domeniile de activitate sociala sunt caracterizate de un proces de rationalizare.
Procesul de rationalizare determina aparitia organizatiilor formale, bazate pe
contracte si norme scrise, impersonale, spre deosebire de formele de organizare
informale bazate pe rudenie sau relatii personale.
Noi ne-am nascut in organizatii, am fost educati in cadrul acestora si consacram o
parte importanta a existentei noastre muncind in cadrul acestora. Cea mai mare parte
dintre noi murim in cadrul lor
Clasificarea organizatiilor
Exista mai multe criterii posibile de clasificare a organizatiilor.
a. Dupa criteriul marimii, exista:
- micro-organizatii care dispun de maximum 9 angajati
- organizatii mici, avand 10-49 de salariati
- organizatii mijlocii cu 50 -249 de angajati
- organizatii de mari dimensiuni numarand peste 250 de angajati.
b. Dupa criteriul obiectului de activitate exista organizatii care functioneaza in
agricultura, in industria extractiva, in industria prelucratoare, in constructii, comert,
hoteluri si restaurante, posta si telecomunicatii, organizatii care desfasoara activitati
financiare, bancare si de asigurari, invatamant sau sanatate si asistenta sociala.
Clasificarea activitatilor din economia natioanala (CAEN) prevede toate obiectele de
activitate pe care o organizatie le-ar putea avea.

c. Dupa criteriul formei de proprietate, organizatiile pot fi:

- organizatii publice, cand acestea apartin statului sau autoritatilor locale fiind
infiintate prin decizii parlamentare, guvernamentale sau ale consiliilor locale carora
li se si subordoneaza.
Exemple de organizatii publice sunt primariile, agentiile guvernamentale, scolile,
liceele, spitalele,
- organizatii private, cand acestea sunt rezultatul liberei initiative a indivizilor si
astfel sunt autonome in conditiile respectarii legii.
In cazul organizatiilor private, exista:
- organizatii private pentru profit, societatile comerciale cu raspundere limitata sau
pe actiuni care pot actiona fie in domeniul industrial, fie in cel al serviciilor. Ele
desfasoara activitati economice si urmaresc obtinerea unui profit.
- organizatii private nonprofit, asociatiile si fundatiile care urmaresc interese
comunitare sau generale, nu doar pe cele ale membrilor organizatiei; astfel de
interese tin de respectarea drepturilor monoritatilor sau animalelor, promovarea unor
cauze sociale, asistenta oferita persoanelor aflate in nevoie. Ele urmaresc obiective
de interes general sau comunitar.
In practica sociologica foarte importante sunt deosebirile dintre organizatiile publice
si cele private. Acestea influenteaza modul in care organizatiile se constituie, se
structureaza si functioneaza.
a.Mediul concurential
In timp ce organizatiile economice functioneaza intr-un mediu concurential,
organizatiile publice functioneaza intr-un mediu neconcurential.
Mediul concurential determina organizatiile de imbunatatire a serviciilor si de
atragere de noi clienti, acest lucru asigurandu-le supravietuirea si performanta.
Mediul neconcurential determina o dependenta a cetateanului de organizatiile
publice. Acest lucru permite organizatiilor publice sa fie mai rigide, pentru ca
supravietuirea lor nu depinde de performantele inregistrate.
b. Definirea scopurilor
Analizele sociologice au aratat ca scopurile si obiectivele organizatiilor publice sunt
mult mai vagi si mai ambigue decat acelea ale organizatiilor private economice sau
nonprofit. Organizatiile publice recurg uneori la aceasta practica, in special pentru a
evita conflictele si contradictiile cu alte organizatii sau interese publice.
c. Mecanisme de evaluare a performantelor
Daca la nivelul organizatiilor economice evaluarea performantelor se face foarte
simplu, prin intermediul profitului realizat, la nivelul organizatiilor publice
evaluarea este cu mult mai complicata.
Exista 2 cauze majore. In primul rand, definirea vaga si ambigua a scopurilor
organizationale face dificila si evaluarea performantelor organizationale. In al doilea
rand, in cazul institutiilor publice, evaluarea se face, de alte institutii publice.
d. Autonomia organizationala
Organizatiile private se bucura de o autonomie mai mare, avand un grad de libertate
ridicat comparativ cu organizatiile publice.

Organizatiile publice sunt obligate, prin lege, sa respecte un numar mare de

proceduri de organizare si functionare, in timp ce organizatiile private sunt cu mult
mai flexibile.
Organizatiile private au autonomie maxima in stabilirea regulilor de organizare si
functionare, pe cand organizatiile publice functioneaza pe baza unor aprobari de la
institutii ierarhic superioare.
e. Surse de finantare
O alta diferenta majora, care explica numarul mare de reguli si proceduri impuse
organizatiilor publice, tine de sursele de finantare: organizatiile publice sunt
finantate din bani publici, pe cand cele private sunt finantate din bani privati.
Institutiile publice sunt obligate sa cheltuiasca, prin respectarea regulilor si
procedurilor, banii publici, pe cand organizatiile private sunt obligate sa cheltuiasca
nu numai corect, ci si eficient resursele. Astfel, intr-o organizatie publica, o persoana
care cheltuie eficient, dar incorect resursele organizatiei isi poate pierde locul de
munca, in timp ce o persoana care cheltuie corect, dar ineficient poate fi promovata.
Nu acelasi lucru se intampla intr-o organizatie privata.
f. Modalitatile de motivare a angajatilor
Studiile sociologice cu privire la motivatia si moralul angajatilor au aratat diferente
foarte mari intre organizatiile publice si cele private, angajatii din organizatiile
private imregistrand un nivel motivational cu mult mai ridicat. Nivelul motivational
ridicat, fiind acompaniat de o preocupare crescuta a angajatilor pentru eficienta si
performanta proprie si a organizatiei, este un factor important care contribuie la
performanta organizatiilor.
In primul rand, in organizatiile publice nu exista o legatura directa si clara intre
performanta individuala si performanta organizatiei si nici intre performanta
individuala si nivelul recompenselor.
In al doilea rand, persoanele care prefera sa lucreze in sectorul public difera de
acelea care prefera sa lucreze in sectorul privat. Angajatii sectorului public apreciaza
intr-o mai mare masura securitatea locului de munca si, in al doilea rand, masura in
care locul de munca ii ofera satisfactii financiare sau profesionale.
Nu acelasi lucru se intampla la nivelul angajatilor care prefera sectorul privat,
acestia valorizand, in primul rand, masura in care locul de munca ofera satisfactii
profesionale si financiare.
O alta cauza a nivelului scazut de motivatie a angajatilor din organizatiile publice
tine de modalitatile foarte reduse de motivare pe care le poate utiliza managerul unei
organizatii private. Organizatiile private dispun de un fond de recompensare a
performantelor cu mult mai flexibil folosit in stransa legatura cu performantele
angajatilor. In institutiile publice, desi exista fonduri de premiere, acestea se
distribuie angajatilor nu in functie de performante, ci in functie de alte criterii
(vechime in organizatie)sau se distribuie fara nici un fel de criteriu.
Organizatiile publice, prin insasi natura lor, trebuie sa fata unor constrangeri externe,
constrangeri care le determina sa fie mai greoaie in functionarea lor, mai rigide si,
implicit, mai putin eficiente. Analiza critica a modului de functionare a
organizatiilor publice a dus la dezvoltarea unor modalitati alternative de ragandire a
institutiilor publice si identificarea unor modalitati menite sa creasca eficienta
acestora cum sunt:
- dezvoltarea de parteneriate public-privat pentru furnizarea unor bunuri sau servicii.
- cresterea autonomiei institutionale

- externalizarea anumitor servicii furnizate in mod traditional de stat si crearea unor

mecanisme care sa permita organizatiilor private sa concureze cu organizatiile
publice.
Consecinte pe care mobilitatea resurselor umane le aduce in
prim-plan in cadrul unei organizatii:
- posibilitatea de a promova dintr-o functie inferioara in una
superioara.
- prefectionarea sa - mobilitatea pe orizontala

Birocratia
Birocratiile sunt organizatii de mari dimensiuni, avand o structura ierarhica si o
buna definire a sarcinilor asociate fiecarui rol.
Comunicarea intre membri este predominant formala, iar relatiile sunt functionale si
impersonale.
Organizatia birocratica apare astfel ca unul dintre mecanismele de rationalizare
specifice marilor organizatii moderne. Forma de organizare birocratica este specifica
organizatiilor moderne de mari dimensiuni, indiferenr daca acestea sunt publice sau
private.
Organizatiile birocratice sunt caracterizate prin:
- au dimensiuni mari
- majoritatea angajatilor lucreaza in cadrul organizatiei cu norma intreaga cea mai
mare partea a vietii lor, aceasta fiind principala lor sursa de venit.
- angajatii sunt numiti pe baza unui tip de evaluare a competentelor lor, nu pe baza
vreunei caracteristici prescrise (religie) si nici ca urmare a unui proces de alegere
publica.
- sunt conduse prin structuri de autoritate ierarhice, intre superior si subordonat,
drepturile si oligatiile fiind stabilite prin norme stricte.
- subordonarea este datorata pozitiei de autoritate, nu persoanei care ocupa
respectiva pozitie.
- mentin o separatie stricta intre pozitia de autoritate si persoana care o detine.
Birocratizarea a raspuns nevoii de organizare sistematica, eficienta a muncii pentru a
produce randamente superioare organizarilor mai putin rationalizate.
Din punct de vedere istoric, birocratia a reprezentat o inovatie sociala prin care
munca era sistematizata, iar capacitatea de munca intens solicitata, in schimbul unui
salariu care le asigura muncitorilor sursele de subzistenta.
Birocratia a devenit repede forma predilecta de organizare in societatile moderne.
Societatea organizatiilor s-a transformat treptat intr-o societate birocratica.
Birocratia nu are insa doar consecinte pozitive.
Cele 2 disfunctionalitati importante sunt:
a. Birocratul virtuos care respecta, orice s-ar intampla, rolul prescris, este excesiv
de disciplinat, nu poate veni in ajutorul clientilor, ci devine sclavul propriilor rutini.
b. Antrenarea incapacitatii sau pericolul supraspecializarii
In sistemul birocratic functionarii trebuie sa se specializeze pentru a fi eficienti. In
acest mod, ei pot sa ajunga la o supereficienta a activitatilor.

Organizatiile neguvernamentale si non-profit

Revolutia din decembrie 1989 a permis, printre altele, reaparitia si dezvoltarea unui
tip special de organizatii, cele neguvernamentale si non-profit.
Existenta acestor organizatii fiind expresia dreptului de asociere libera al oamenilor.
Sectorul ONG a cunoscut in ultimele decenii o crestere spectaculoasa. Acest sector
al vietii sociale include un numar foarte mare de organizatii civice, de marimi
diferite si avand domenii de activitate distincte.
Exista, astfel, organizatiile foarte mari, cu cateva mii de angajati care actioneaza la
nivel international, dar si organizatii mici cu foarte putini angajati.
In ceea ce priveste domeniile de activitate, varietatea organizatiilor private nonprofit este foarte mare.
Exista multe tipuri de astfel de organizatii si chiar mai multe tipuri de definitii ale
lor.
Cateva caracateristici general valabile pentru organizatiile acestui sector sunt
urmatoarele:
- sunt private ca forma de proprietate, dar publice ca scopuri urmarite
- pot genera profit, insa este interzisa distribuirea profitului catre cei ce formeaza sau
conduc aceste organizatii
- sunt independente de institutiile publice, avand un grad ridicat de autonomie
- presupun participarea voluntara a unor persoane; aceasta caracteristica este una
definitorie, in ciuda faptului ca foarte multe organizatii private non-profit isi
desfasoara activitatea cu personal platit.
Studiile realizate asupra organizatiilor neguvernamentale au aratat ca acestea au un
rol important(organizatiile civice), din mai multe puncte de vedere:
a.
Organizatiile civice duc la cresterea perfomantelor organizatiilor
publice, ele mediind relatiile dintre cetateni si institutiile publice. Astfel, cu cat
cat organizatiile civice sunt mai numeroase, si mai active, cu atat institutiile
publice functioneaza mai bine.
b.
Organizatiile civice faciliteaza dezvoltarea economica si cooperarea
civica, reprezentand un fundament solid pentru cooperarea economica.
c.
Organizatiile civice reprezinta o alternativa cu mult mai eficienta la o
serie de servicii furnizate in mod traditional de stat.
d.
Organizatiile civice satisfac o nevoie fundamentala de asociere si afiliere
a oamenilor.
e.
Organizatiile civice reprezinta un spatiu de invatare si formare de
competente pentru tineri.
Integrarea socio-profesionala
Integrarea se refera la interiozarea normelor si valorilor dominante in grupul din
care facem parte. In urma proceselor de integrare, individul capata sentimentul de
apartenenta si identificare cu grupul.
Integrarea socio-profesionala este rezultatul procesului de socializare prin care
indivizii dobandesc cunostintele si competentele specifice in vederea indeplinirii
rolului organizationa asumat, dar isi interiorizeaza obiectivele, valorile si normele

asociate acesteia. Vorbim de integrarea socio-profesionala doar in cazul persoanelor

care indeplinesc roluri, fiind angajate in cadrul organizatiei (salariati cu contract de
munca, colaboratori, voluntari), si nu in cazul clientilor sau beneficiarilor serviciilor
oferite.
Intr-o scoala, profesorii, cadrele didactice auxiliare si personalul administrativ sunt
angajati, fiind integrati socio-profesional, in timp ce elevii sunt beneficiarii
serviciilor de educatie si, in aceasta calitate, ei sunt integrati social (se angajeaza sa
respecte normele de conduita), dar nu si profesional (nu indeplinesc roluri specifice
pentru realizarea obiectivelor organizatiei)
Integrarea socio-profesionala presupune m ai multe etape:
- socializarea anticipativa se realizeaza inainte ca presoana sa devina membra a
organizatiei in care urmeaza sa functioneze; in general are loc in cadrul sistemului
formal de educatie, in scoli, licee, scoli profesionale, facultati, unde indivizii
dobandesc cunostinte si abilitati necesare indeplinirii anumitor roluri sociale
(meserii)
- adaptarea se realizeaza imediat ce individul se alatura unei organizatii, confruntand
propriile asteptari despre viata organizationala cu realitatea de zi cu zi. Aspecte
formale ale aceste etape pot include programe de orientare, perioade de stagiu sau
proba, programe de formare specifica la locul de munca.
Informal nou-venitul se acomodeaza stilului de lucru al colegilor si sefilor,
rutinelor, procedurilor, normelor, intr0un cuvant culturii organizationale.
- integrarea propriu-zisa se realizeaza atunci cand individul se identifica total cu
organizatia si isi autocontroleaza comportamentul, astfel incat sa raspunda cat mai
bine rolurilor organizationale.
De gradul de integrare socio-profesionala a indivizilor depind performanta,
implicarea si corectitudinea acestora in cadrul organizatiei.
Organizatiile isi dezvolta propriile strategii si programe de integrare a nou-venitului,
care completeaza socializarea anticipativa realizata in cadrul scolilor si
universitatilor. Aatfel de strategii include programe de orientare, strategii practice
care vizeaza persoanele aflate inca in perioada studiilor liceale sau universitare,
consiliere si numirea de mentori.
Toate aceste strategii contribuie la crearea unor trasaturi de personalitate specifice
omului organizational, acel individ capabil sa gandeasca si sa actioneze in spiritul
obiectivelor organizatiei, dar care sa fie, totodata, responsabil fata de societatea si
comunitatea in care organizatia functioneaza.

VI. Probleme sociale

Ordine si control social
Def.Ordinea sociala desmneaza ansamblul institutiilor si relatiilor stabilite
dintre acestea intr-o societate data.
Din punctul de vedere al sursei si modului de instituire a ei, ordinea sociala este:
1. conceputa ca emanatie a autoritatii ce exercita controlul social din afara.
Reprezentantii acestei orientari considera ca in absenta legii si puterii suveranului,
oamenii ar trai intr-un razboi continuu. Depasirea acestei stari sociale este imaginata de
Hobbes ca un contract social in care fiecare individ renunta la o parte din libertatea sa
si primeste in schimb protectie.
2. conceputa ca un produs al actiunii sociale in care prioritar este autocontrolul.
Reprezentantii acestei orientari sustin ca ordinea sociala este un efect al procesului de
integrare a normelor si valorilor sociale ale grupului care nu se mai impun din afara
prin constrangere.
Instanta morala:
- denumita de E.Durkheim constiinta colectiva sau constiinta comuna este cea care
reglementeaza viata sociala a oamenilor.
- Talcott Parsons defineste actiunea sociala prin partile ei componente, scopurile,
situatia de actiune si integrarea individului in societate prin trecerea de la
intentionalitatea intrinseca (interioara) a actiunii umane la cea simbolica a actelor care
devin dependente de norme, simboluri.
Prin caracterul normativ si axiologic individul accepta legile, normele si valorile
sociale.
Prejudecati si Discriminare
Prejudecata atitudine fata de o persoana sau grup de persoane, care nu se bazeaza pe
realitate, ci doar pe considerentul apartenentei persoanei sau persoanelor resprective la
un anumit grup (etnic sau rasial), ori la o categorie sociala sau profesioanala. La baza
lui stau stereotipurile care pot fi numite in limbajul comun si prejudecati pe ca le avem
despre anumite categorii sociale.
Stereotipurile pot fi pozitive sau negative.
Exemple:
Multi dintre noi am auzit expresii precum: nemtii sunt oameni seriosi si muncitori,
persoanele cu fruntea inalta sunt deosebit de inteligente sau romanul s-a nascut
poet.
Acestea sunt exemple de stereotipuri pozitive.
Exemple:
Multi dintre noi am intalnit pareri potrivit carora femeile sunt fiinte sensibile ce se
lasa conduse numai de emotii si locul femeii este in bucatarie, nu in politica.
Acestea sunt stereotipuri negative.
Pe baza lor functioneaza prejudiciile care sunt opinii si atitudini ce tradeaza sentimente
de profunda antipatie si dispret fata de membrii unui alt grup sau ai unei categorii de
persoane (ex: persoanele de alta religie, persoanele varstnice)

Prejudiciile (parerile preconcepute despre alte persoane) se bazeaza pe zvonuri, pe

informatii din auzite si nu pe cunoasterea directa a persoanelor fata de care exista
stereotipuri si respectiv prejudicii.
Prejudiciile sunt foarte greu de schimbat.
Multi dintre noi avem prejudicii fata de diverse categorii sociale ori persoane; multe
dintre acestea ne sunt transmise prin intermediul grupurilor primare (familia, cercul de
prieteni) si al comunitatii mai largi din care facem parte (grupul etnic).
Discriminare comportamentul ce este generat si ghidat de prejudiciile despre
persoane care apartin altor grupuri sau categorii sociale si implica un tratament incorect
aplicat acestor persoane.
Cineva poate insa sa discrimineze fara a avea prejudicii.
Exemplu: cineva poate sa nu aiba o parere proasta despre un membru al unui anumit
grup, dar, la presiunea celorlalti, sa discrimineze resprectiva persoana.
Cele mai frecvente prejudicii si comportamente discriminatorii sunt intalnite in raport
cu alte grupuri etnice.
Etnia este o categorie construita social care este formata din indivizi care au aceeasi
limba, origini, cultura, traditii si, uneori, religie.
Prejudiciile etnice isi au de multe ori originea in faptul ca percepem alte persoane ca
fiind diferite de noi.
Discriminarile si conflictele pe crieterii etnice apar insa mai ales cand indivizii
apartinand unor grupuri etnice diferite intra in competitie pentru resurse.
Prin resurse intelegem, de obicei, orice lucru care are valoare pentru membrii unui
grup sau ai unei societati.
Exemplu: banii- ca resursa financiara. Pamanturile, petrolul, metalele pretioase
constituie alte resurse ori bunuri intens valorizate in decursul istoriei in mai toate
societatile.
Xenofobia teama de indivizi straini care apartin altor culturi sau grupuri entice
este o atitudine extrema a etnocentrismului si implica refuzul, respingerea radicala a
strainilor; ea conduce aproape intotdeauna la prejudecata si la discriminare.
Prejudecatile, dar, mai ales, discriminarea pe criterii etnice genereaza probleme sociale,
uneori foarte grave, cum ar fi conflictele armate intre populatii diferite si exterminarea
in masa a persoanelor care fac parte din anumite grupuri.
Discriminarea pe criterii etnice poate lua si forme oarecum mai blande, insa cu urmari
dramatice pentru cei discriminati cum ar fi excluderea de la anumite bunuri, servicii,
pozitii sociale fapt care ii impinge pe cei discriminati la marginea societatii, in
saracie.
Cauzele prejudiciilor si discriminarii pe criterii etnice:
Psihologii sociali invoca tendinta oarecum naturala a indivizilor de a blama alte grupuri
si persoane pentru problemele pe care le au ei insisi. Aceasta este asa-numita strategie
a tapului ispasitor gasirea unui vinovat pentru dificultatile pe care le intalnim.

Strategia tapului ispasitor a avut efecte dramatice in cazul evreilor in decursul

istotiriei si, mai ales, inainte si in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, cand
regimul lui Hitler i-a considerat vinovati pentru dezstrul economic din Germania si a
pus in aplicare un plan sistematic de eliminare fizica a populatiei evreiesti din Europa
prin lagarele de munca si exterminare.
Theodor W. Adorno considera ca prejudecatile si comportamentele discriminatorii fata
de alti indivizi se datoreaza existentei unei asa numite personalitati de tip autoritar.
Indivizii cu aceasta personalitate proveneau din parinti care se comportasera foarte
sever, dur, autoritar cu ei. Ca urmare a modului in care fusesera crescuti in familie,
indivizii cu o personalitate de tip autoritar erau, la randul lor, incapabili sa-si exprime
sentimentele si sa fie deschisi fata de persoane din alte grupuri, neputand sa accepte
diferentele.
Explicatiile sociologice cu privire la existenta prejudiciilor si a discriminarilor pe
criterii etnice pun accentul pe factorii socio-culturali si economici.
In orice grup uman exista suspiciuni cu privire la indivizii care nu fac parte din acelasi
grup. Acest lucru se intampla, in special, in comunitatile omogene, inchise si relativ
izolate.
Prejudecatile si discriminarea se intemeiaza pe perceperea diferentelor dintre indivizi si
grupuri. Putem intalni multe alte tipuri de prejudecati si forme de discriminare.
Amintim la acest punct prejudecatile fata de persoanele de alta religie, fata de
persoanele de alt sex, fata de persoanele apartinand minoritatilor sexuale ori fata de
indivizi care sufera de anumite boli precum SIDA.
Si in raport cu astfel de categorii de indivizi exista numeroase forme de discriminare.
Bunaoara, femeile sunt, de multe ori in mod sistematic, excluse de la anumite pozitii si
functii sociale, sunt mai prost platite decat barbatii, desi au acelasi nivel de pregatire si
sunt, de obicei, primele victime ale somajului si saraciei.
In Afghanistan, femeile nu aveau nici cele mai elementare drepturi sociale, politice si
civice (le era interzis accesul la educatie, nu aveau voie sa munceasca in afara
gospodariei si nu aveau drept de vot). Aceste forme de tratament inegal si incorect al
femeilor sunt numite discriminari pe crieterii de gen.
In anumite tari, indivizii apartinand unei minoritati religioase sunt, de asemenea,
exclusi, discriminati si persecutati in raport cu persoanele care fac parte din grupul
religios dominant (discriminare pe criterii religioase)
Informatii importante despre prejudecati si discriminare:
a. prejudecatile sunt construite social prin interactiunea dintre indivizi care apartin unor
grupuri diverse
b. prejudecatile sunt atitudini si opinii care indica, adesea, o profunda antipatie fata de
persoanele care sunt percepute ca diferite.
c. discriminarea este consecinta comportamentala uzuala a prejudecatilor; ea implica
exluderea din viata economica, sociala si politica, si persecutarea sistematica a
persoanelor apartinand altor grupuri (etnice, religioase, de gen, bolnavi)
Grupurile ori categoriile sociale ale caror membri sunt discriminati sunt desemnate prin
termenul de minoritati sociale.

Pentru sociologi, o minoritate sociala este un grup care, pe baza perceputei sale
diferente fata de alte grupuri dintr-o societate, are resurse materiale si putere sociala
mai reduse.
O minoritate sociala nu se defineste pe baza numarului indivizilor ce o compun, ci pe
baza discriminarii si excluderii acestora din viata sociala, economica si politica.
Exemplu: desi sunt majoritare in populatia tarii, femeile din Romania dar nu numai
reprezinta pentru sociologi o minoritate sociala intrucat, comparativ cu barbatii, au mai
putine resurse materiale si influenta sociala.
Devianta
- reprezinta ansamblul abaterilor de la normele si valorile societatii acceptate la nivelul
unei societati de indivizi sau grupuri sociale.
Devianta cuprinde o arie larga de conduite sau acte de la cele excentrice (ex: gesturi
nonconformiste) pana la cele imorale (ex: atitudini obscene) si care de regula nu sunt
sanctionate de lege.
Sociologii definesc devianta ca un ansamblu de conduite si manifestari dezaprobate de
societate cum ar fi prostitutia, consum de alcool, droguri, infractiunile, dar si orice alta
incalcare a normelor sociale (ex: salutul atunci cand intram intr-o incapere)
Devianta poate fi definita:
1) intr-un sens mai restrans prioritar normativ: devianta negativa echivalenta cu
incalcarea normelor si regurilor sociale si care genereaza de regula comportamente
antisociale prejudicii, materiale si morale.
2) intr-un sens mai larg prioritar social: devianta pozitiva: echivalenta cu revolta
individului fata de anumite norme, reguli si conventii sociale si tendinta de a le
schimba cu altele.
Devianta este facilitata de:
1) lipsa de claritate sau consistenta a anumitor norme individul nu stie daca norma
permite, impune sau interzice anumite actiuni. (ex: cati oameni nu stiu ca nerestituirea
unui bun se sanctioneaza sau ca procurarea si consumul de droguri, de medicamente cu
efect halucinogen este interzisa de lege, sau ca bagabontajul prelungit al copiilor pe
strazi reprezinta un delict)
2) incompatibilitatea dintre normele si asteptarile individului multi indivizi
considera ca sunt nedreptatiti de lege, motiv pentru care incearca sa-si realizeze
scopurile (sa-si procure hrana, imbracaminte, resurse financiare) prin mijloace imorale
inegale (coruptie, frauda)
3) agentii mecanisme si influente: anumite medii sociale incurajeaza comportamentul
sau tendintele nonconformiste astfel incat unii indivizi care manifesta un
comportament buzar sau insolent, si care le-a fost tolerat sau permis in anumite
contexte sociale, considera legitim sa se comporte identic in alte contexte; insa nu sunt
acceptati.
Relativitatea notiunii de devianta in diferite contexte pune accent pe un comportament
care poate fi calificat ca deviant, depinde de coeziunea (omogenitate) grupului de
gradul sau de toleranta si de mijloacele de control social (sanctiuni) pe care le au la
dispozitie.
Ceea ce intr-un grup social poate aparea ca devianta, in atl grup poate constitui un
comportament normal, obisnuit.

Totodata indivizii nu sunt socializati intr-o cultura comuna unei singure sau intregi
societati ci doar intr-o serie de subculturi sau culturi diferite.
Devianta fata de normele si valorile unei culturi sau subculturi, comportamentul poate
fi conform cu normele si valorile alteia.
Devianta nu exclude deci conformitatea fata de normele unui grup sau subculturi
(delicventa depilda dezvolta o subcultura care cere respectarea unor norme precise ale
unor grupuri marginale)
Din punct de vedere sociologic, devianta nu poate fi luata in considerare decat in
contextul unei definitii sociale care tine seama de relatia dintre indivizii care se
angajeaza in anumite comportamente si comunitatea sociala.
Marginalitate si devianta:
In majoritatea societatilor exista un conflict normativ intre cultura dominanta si
diversele subculturi deviante, intre socializarea concordanta si discordanta. Acest
conflict odata interiorizat si resimtit de indivizi le produce acestora o stare ambivalenta
atitudinala facandu-i sa oscileze intre reperele normative ale culturilor aflate in
conflict. Raportandu-se simultan la normele si valorile sociale, si regulile de conduita
ale fiecareia dintre ele, indivizii se marginalizeaza.
Marginalitatea:
- o stare conflictuala resimtita de indivizi datorita participarii lor la 2 grupuri culturale
cu norme dinstincte.
Prin extensie, omul marginal, este acel individ care este simultan membru a doua sau
mai multor grupe ale caror norme si valori culturale sunt diferite unele fata de altele
(ex: emigrantul a carui dualitate culturala atrage dupa sine o inadaptare sociala ce-l
impinge spre periferia societatii)
Din punct de vedere sociologic, marginalitatea este echivalenta cu starea de inadaptare
sociala si fustrare resimtita de individ ca urmare a oscilatiei comportamentului sau intre
sistemul normativ al subculturii de care apartine sau pe care o ia ca baza de referinta.
Cauze ale deviantei:
Etimologia termenului comportament deviant duce catre personalitatea individului.
Devianta ca fenomen de inadaptare sociala generala de conflictul intre idealul
individului, sitemul sau de valori si posibilitatile oferite de societate determina un
conflict acompaniat de controlul social dintr-o societate.
Specificul crimei:
Intre formele de devianta sociala se regaseste si crima.
Crima include acte si fapte care violeaza flagrant codurile penale impunand adaptarea
unor sanctiuni accordate de organizatii coercitive si punitive (pe baza legala) fata de
persoanele respective.
Un comportament criminal poate fi definit printr-o serie de caracteristici:
1) este consecinta unei actiuni sau inactiuni cu caracter ilicit, imoral si ilegal prin care

sunt violate o serie de valori sociale (ex: viata si sanatatea individului, libertate,
proprietate)
2) actiunea sau fapta este comisa de o anumita persoana care este constienta si
responsabila (ex: in consecinta monorii sau persoanele sub o anumita varsta sau
bolnave psihic, chiar daca comit o crima nu au raspundere penala deoarece nu au
constiinta si vointa actelor comise)
3) actiunea sau fapta este prevazuta de lege si sanctionata printr-o pedeapsa (ex: nici o
persoana nu poate fi pedepsita pentru o fapta care nu este legal definita drept crima)
Crimele reprezinta violari ale codurilor penale, unele fiind insa mai grave si mai
frecvente decat altele.
Exista tendinta de a grupa crimele in functie de valorile care sunt violate, frecventa sau
intensitatea, amploarea si gravitatea acestora:
1) crime comise impotriva persoanei, de regula cu violenta si agresiune care genereaza
insecuritate si neliniste in randul oamenilor (ex: violul, talharia)
2) crime comise impotriva proprietatii care implica luarea ilegala a unor bunuri si
valori materiale care apartin altcuiva (ex: inselaciune, delapidare)
3) crime comise prin frauda si coruptie implica mita, coruptia si santajul,
constrangerea fizica si morala.
4) crimele comise fara victime include acte si fapte care nu au victime evidente, in
sensul ca nimeni nu depune o plangere.
5) crime comise de gulerele albe include violari ale legilor de catre indivizi
respectabili si onorabili din clasa de sus a societatii ce utilizeaza pozitia sociala pentru
derularea unor actiuni ilegale frauduloase (ex: publicarea de reclame false, fixarea
preturilor, poluarea mediului, vanzarea ilegala de bauturi, droguri . )
Tipuri de devianta si crima:
1) reala se refera la totalitatea actelor deviante si criminale comise in mod real intr-o
societate, indiferent daca au fost descoperite sau instumentate juridic.
2) descoperita amploarea si intensitatea este mai redusa fata de cea reala deoarece nu
toate crimele comise sunt descoperite sau instrumente de organele de politie.
3) de judecata al carei volum este mult mai diminuat deoarece nu toate delictele
descoperite sunt si judecate, si nu toti delicventii sunt judecati.
Anomia sociala:
- termenul deriva din grecescul a fara si nomos lege, si desemneaza, in general,
starea de dereglare a functionalitatii unui sistem sau subsistem social.
Emile Durkheim a utilizat pentru prima ora termenul in sociologie, pentru a defini o
anumita ambiguitate normativa, o lipsa sau o absenta a regulilor. Conform lui
Durkheim, starea de anomie se manifesta atunci cand, la nivelul societatii, se
inregistreaza schimbari bruste care afecteaza sanatatea medie a acesteia (revolutii sau
calamitatile naturale)
Robert K. Merton preia si reanalizeaza conceptul de anomie.
Pentru el, anomia reprezinta nu o caracteristica a structurii sociale, a unui sistem, ci
una a indivizilor sau grupurilor sociale. In acest sens, el a construit asa numita
paradigma (teorie) a tipurilor de raspuns la situatii anomice, termenul ca atare
devenind sinonim cu frustrarea, instrainarea, starea de nesiguranta, izolarea .
Constructia sa teoretica porneste de la ipoteza ca exista un conflict intre scopurile
valorizate social si mijloacele de realizare a acestora de catre indivizi.

Merton a conturat 5 modalitati prin care oamenii se adapteaza idealurilor societatii si

mijloacelor de atingere a lor:
- conformitatea reprezinta tipul ideal de adaptare a conduitei, caracterizat prin
compatibilizarea scopurilor propuse de sitemul social si a mijloacelor institutionalizate
care asigura buna functionare a unei societati.
- inovatia reprezinta acceptarea scopurilor si respingerea mijloacelor legale in vederea
atingerii lor creandu-se metode noi (nelegale).
Exemplu: un hot are un scop legitim, acela de a obtine bani, dar mijloacele pe care le
utilizeaza nu sunt legitime, adica nu sunt corecte.
- ritualismul reprezinta un tip de comportament in care mijloacele de a obtine un
rezultat sunt legale, dar scopurile nu sunt legitime in societate.
Exemplu: cineva utilizeaza un chestionar de angajare care era utilizat in perioada
comunista si in care sunt cerute date despre parintii sau rudele canditatului, desi acest
scop nu mai este legitim.
- evaziunea este tipul de comportament prin care indivizii sau grupurile sociale resping
atat scopurile culturale, cat si mijloacele pentru atingerea lor.
- rebeliunea: este caracterizata de respingerea scopurilor si mijloacelor legale si de
incercarea de a stabili o noua ordine.
Merton sugereaza ca acest tip de adaptare este in mod clar definit de celelalte si
reprezinta, mai degraba, o incercare de a schimba structura sociala, o incercare de a
institutionaliza noi scopuri si mijloace pentru societate.
Cauzele deviantei si delicventei:
Majoritatea indivizilor se conformeaza normelor si valorilor societatii in care traiesc
datorita procesului de socializare.
Principalele teorii referitoare la devianta si delicventa:
a. Teoria atavismului a fost elaborata de catre Cesare Lombroso, profesor universitar
de medicina legala. Conform lui Lombroso, etimologia delicventei rezida in
identificarea la nivel individual a unor malformatii anatomice care creeaza puternice
tendinte criminogene, cum ar fi dezvoltarea masiva a maximarelor, anomalii ale
urechilor, ochiului, nasului
b. O alta teorie, contestata de catre cunoasterea stiintifica, este aceea asupra raselor
elaborata de catre Joseph Arthur Gobineau care sustinea ca rasele sunt inegale sub
raport biologic, fiziologic si intelectual. Aceasta inegalitate face ca o rasa sa fie
permanent inferioara celeilate. Astfel, rasa alba, prin caracterele sale anatomice,
biologice, psihologice, psihologice, ar fi superioara celorlalte rase, deci mai putin
predispusa la acte deviante.
c. Teoriile psihologice sustin ideea ca actul criminal este determinat de componentele
personalitatii, ale unei personalitati specifice. Deviantul practica un tip aparte de
comportament, diferentiat de cea a noncriminalului. In acest sens, Jean Pinatel
subliniaza faptul ca geneza delicventei rezida in deficientele personalitatii, in
fenomenul de imitatie al comportamentului criminal si in raportul dintre fustrare si
agresivitate.
d. Teoria dezorganizarii sociale, elaborata in cadrul Scolii de la Chicago, pune in
evidenta influenta ecologiei urbane asupra infractionalitatii. Reprezentantii au
examinat caracteristicile ariilor urbane, metropolitane, ajungand la concluzia ca ratele
infractionalitatii erau distribuite diferentiat in tot orasul, iar zonele cu cote inalte de
criminalitate aveau cote inalte si la alte probleme ale comunitatii, precum mortalitatea
infantila, saracia, tulburarile psihice

e. Teoria asociatiilor diferentiale elaborata de Edwin Sutherland considerat a fi

decanul criminologiei americane, consta in interpretarea comportamentului criminal
ca proces de invatare sociala. Esentiala in savarsirea actului delicvent, din aceasta
prespectiva, este existenta unor valori sociale ignorate sau negate de individul deviant,
precum si prezenta unor grupuri izolate care se indeparteaza de normele consacrate
social.
f. Teoria conflictelor culturale elaborata de catre Thorsen Sellin, considera
urmatoarele: cu cat numarul de contradictii dintre valorile si normele unui grup si
normele legale (dominante) este mai mare, cu atat este mai ridicata rata criminalitatii.
Comportamentul delincvent apare pe fondul acestor conflicte de cultura, cand individul
este obligat sa interiorizeze un sistem ambivalent de valori si norme.
g. Teoria subculturilor delincvente explica actele antisociale prin si ca reactie de
protest fata de normele si valorile societatii, precum si prin dorinta indivizilor de a
anihila frustrarile implicate de statusul lor marginal. Conceptul de sbucultura
delincevnta este nonutilitar, in sensul ca indivizii nu comit infractiuni cu un scop
material, ci pentru a se valoriza si pentru a dobandi o anumita faima.
h. Teoria reactiei sociale fata de devianta sustine ca actul criminal apare ca o
consecinta a aplicarii unei etichete. Nu incalcarea normei caracterizeaza actul
deviantei, ci procesul complex in cursul caruia individul este etichetat ca deviant.
Norma : model, regula. Prescriptie care reglementeaza comportamentul indivizilor,
grupurilor, organizatiilor si colectivitatilor.
Normele sunt de diferite tipuri: interdictii (tipuri de comportamente care sunt interzise,
practicarea lor antrenand diferite pedepse), recomandari (comportamente considerate a
fi dezirabile, a caror realizare este recompensata, indicatii ale performantei minime
acceptate, spre exemplu, norma de munca), moduri de a face un lucru norme tehnice,
modele de comportament in diferite situatii.
DELICVENTA JUVENILA
Desemneaza conduitele morale inadecvate ale tinerilor care nu au implinit varsta
majoratului (18 ani).
In sens restrans in categoria minorilor sau adolescentilor care sunt delicventi sunt
vinovati dar si victime.
Adesea cauzele comportamentale antisociale pot fi independente de individul in cauza.
Ele apar in absenta sprijinului moral oferit de adulti a lipsei de protectie in familie a
esecului in educatia din scoala.
In aceasta categorie intra persoanele care manifesta tulburari de comportament ca
urmare a:
a) abandonarii de catre parinti sau educatori si care intra in diverse anturaje nefaste.
b)abandonul scolar sau fuga de acasa in urma aplicarii unor sanctiuni
Se considera a fi fapte predelicvente anumite acte de devianta ale adolescentilor
precum: indisciplina, atitudinea negativa fata de scoala manifesta prin absenteism,
randament scolar scazut, nerespectarea regulamentului scolar.
Se considera a fi fapte irationale cele care intrunesc comulativ trei elemente:
1) pericol social
2) vinovatia
3) incriminarea
Intre faptele antisociale cele mai frecvente comise de minori sunt infractiunile de furt,

tulburarea linistii publice (agresare, insulte, batai , scandal, etc.)

Cauze care conduc la inlaturarea caracterului penal:
1) iresponsabilitatea dovedita pe baza unor expertize medico-psihiatrice
2)varsta
- minorii pana la o anumita varsta nu au raspundere penala considerandu-se ca prezinta
o insuficienta maturizare psihica.
Pentru minorii care au savarsit fapte antisociale, societatea adopta diferite masuri in
scopul educatiei lor si evitarea repetarii faptelor.
Masurile pot fi:
a) internarea intr-o scoala de reeducare
b)internarea intr-o scoala generala de munca si reeducare
c) incredintarea minorului spre educarea unui colectiv scolar sau de munca
COPIII STRAZII
Fenomenul copiii strazii cuprinde persoane si comportamente deviante cu un grad de
pericol scazut.
In categoria copiilor starzii intra minorii care au abandonat familia sau institutia de
ocrotire si isi duc existenta pe strazi, in gari, in canal, la subsolul blocurilor- spatii
improprii de locuit.
Acesti copii provin din familii dezorganizate cu nivel minim de existenta sau
abandonati in casele de copii.
Acestia isi castiga existenta fie prin efectuarea unor munci sporadice platite din mila
cetatenilor (spalare de parbrize, cararea unor bagaje, etc) fie din cersit.
Ei traiesc in grupuri, duc o viata lipsita de conditii igienice de trai fiind supusi bolilor si
faptelor antisociale.
In Romania acest fanomen a aparut dupa 1989, avand explicatii economice morale si
sociale.
Masurile de diminuare a acestui fenomen au fost sortite esecului.
CORUPTIA
Coruptia este un fenomen anomic, o problema sociala generata de anumite interese.
Poate sa apara coruptie atunci cand vorbim de o competitie in cadrul unui grup de
interese, membrii acestuia prin diverse mijloace (ilicite) sa atinga anumite scopuri.
Coruptia nu poate avea o definitie universal valabila si poate fi regasita cu intelesuri:
a)acte sau fapte iricite de utilizare frauduloasa a puterii ( politica, administrativa si
judecatoreasca)
b)obtinerea unor avantaje personale de catre functionarii publici (manageri,
administratori, judecatori, directori si alte persoane publice)
c)modalitati de obtinere a unor foloase personale, imorale, ilicite, ilegale cum ar fi:
furtul din avutul public, evaziune fiscala, abuz in serviciu si falsificare de monede.
In orice fapt de coruptie exista doua tipuri de relatii de complicitate:
1) Persoana sau grupul care corupe - are rolul de a influenta alt individ sau grup in
scopul obtinerii unor avantaje materiale sau morale. Sunt utilizate in acest scop diverse
mijloace imorale, ilegale, ilicite: mita, abuz, santaj, forta, etc.
2) Persoana sau grupul care se lasa corupt/a care incalca normele morale ale
deontologiei profesionale, juridice, in scopul obtinerii de foloase necuvenite.
Ca fenomen social, coruptia a existat in toate timpurile si in toate societatile.
Ea poate fi explicata atat prin lipsa sau marimea stimulentelor materiale ale celor care
se abat de la deontologia profesionala, dar si prin nevoia de fonduri pentru sustinerea

unor activitati.( ex: sustinerea campaniei electorale)

Operationalizarea conceptului de coruptie pune in lumina urmatoarele dimensiuni:
a) coruptia economica
b) coruptia politica
c)coruptia administrativa
d) coruptia profesionala
Fenomenul de coruptie are o istorie lunga n societatea romaneasca astfel ca darul,
tributul, peschesul, ciubucul, sau bacsisul reprezinta forme care sau platit de-a lungul
timpului pentru obtinerea diverselor foloase economice politice sau sociale.
Fie ca ele au obtinut linistea tarii sau linistea personala ele reprezinta fapte de coruptie.
Etimologia termenului:
-provine din latinescul coruptio-onis care semnifica o stare de abatere de la moralitate,
datorie si lege.
Concluzie: Fenomenul coruptie este un fenomen anomic, este o problema sociala
complexa ce caracterizeaza societatea in general si pe cea romaneasca in special.
SARACIA
-poate fi definita - in sens absolut -situatia individului in care ii lipsesc resursele
necesare traiului
- in sens relativ - saracia desemneaza absenta resurselor unui individ
sau ale unui grup atunci cand sunt comparate cu cele ale altor membrii ai societatii.
Saracia poate fi definita ca o lipsa de resurse necesare asigurarii unui trai decent.
Definitiile saraciei de subzistenta prezinta dezavantajul ca sunt formate sub forma unui
nivel relativ scazut al venitului, insa trebuie sa se ia in calcul si asteptarile intr-o
societate in care este posibil sa se vorbeasca despre o crestere economica.
Cauze imediate ale saraciei:
- nivelel venitului- scazut
-caracterul neregulat al venitului
-numarul mare al membrilor
-pierderea sustinatorului de familie
-sanatatea subreda nu poate muncii in conditii optime
-somajul
-varsta inaintata
Concluzie:
Saracia nu este determinata de slabiciunile individului (lene, nesabuinta) ci mai
degraba de factori economici, structurali sau canamitati naturale.
INFRACTIONALITATEA
Reprezinta o fapta care prezinta un pericol social savarsita cu vinovatie si sanctionata
de legea penala.
Infractionalitatea reprezinta deci totalitatea conduitelor cu un grad ridicat de
periculozitate.
Ca fenomen juridic, faptele de infractiune cad sub incidenta Codului Penal, adica sunt
sanctionate penal.
Infractionalitatea prezinta urmatoarele caracteristici:
1) Este savarsita cu vinovatie adica deliberat, fiind faptuitorul constient si responsabil.
2) prezinta un pericol social prin incalcarea normelor morale de convietuire sociala
care apara interesele individului, drepturile omului si ordinea publica.

3 Este prevazuta de legea penala .

Starea de infractionalitate este greu de estimat pentru ca nu toate infractiunile sunt
cunoscute:
ex: cazul conducatorilor auto aflati in stare de ebrietate si nedescoperiti de organele de
control.
Clasificarea infractiunilor:
1) dupa obiectul infractiunii
a)infractiuni contra statului, pacii si omenirii (terorismul)
b) infractiuni contra persoanei si contra convietuirii sociale.
c)infractiuni asupra organelor de stat sau a unor organizatii sociale
2) varsta faptasului
a) infractiuni comise de minori pana in 18 ani
b)infractiuni comise de tineri (18- 25 ani)
c) infractiuni comise de adulti sau persoane in varsta (majore) ( 25- 60 ani)
3) sexul faptuitorului
a) infractionalitatea barbatilor
b)infractionalitatea femeilor
4) gravitatea faptei
a) infractiuni grave ( tradare, spionaj, atentat, omor)
b)de gravitate mijlocie (omor din culpa, viol, talharire, mita, inselatorie)
c)infractiuni usoare- incalcari ale unor reguli de circulatie.
5) mediul in care se produce:
a)infractionalitate urbana
b)infractionalitate rurala
Cauzele infractiunilor trebuie cautate atat in mediile sociale (saracie, lipsuri) cat si in
psihologia persoanei (neimpliniri, frustari, psihoze, agresivitate, etc)
Aceste cauze pot fi si de natura biologica: ( cauze, organice, imbolnaviri grave care
afecteaza sanatatea psihica).

Legi sociale si legi juridice

Legea exprima o relatie necesara stabila, esentiala si generala care se stabileste
intre laturile aceluiasi fenomen social si intre fenomene sociale diferite sau intre stari
succesive ale unui social.
Legile sociale se manifesta intotdeauna prin intermediul actiunii subiective a
oamenilor.
Legile sociale au o existenta obiectiva, ele nu se confunda cu legile apartinand
stiintei, legile sociologice care sunt enunturi despre regularitatile din viata sociala
cunoscute si aprobate de oamenii de stiinta.
Legile sociale nu se confunda cu legile juridice, legi scrise care reglementeaza niste
raporturi intre indivizi.
Deci, legea este un instrument de previziune,ea fiind asteptarea unei repetitii
rezultate ea insasi din acelasi fenomen de repetitie.
Spre deosebire de legile sociale care genereaza un anumit tip de ordine sociala (cea
naturala, fireasca, umana), legile juridice impun un anumit tip de comportament
indivizilor tocmai pentru a pastra si restabili ordinea sociala.
Legile juridice orienteaza comportamentul uman si se refera la interesele cu
probleme publice ridicate(circulatia pe drumurile publice, educatia in scoli) sau
personale (familie, proprietate)

Acceptarea si supunerea sunt atitudini care exprima adeziunea la actiunea umana si

comuna de elaborare a lor. La fel si sanctiunea aplicata de organele de stat celor care nu
respecta legea, exprimata constrangerea ce se exercita pentru a se pastra sau restabili
ordinea sociala.
Orice societate pune accent pe valori: etnice, morale. Acestea duc la formularea
normelor sociale deoarece o societate functioneaza pe baza acestora.
Normele sociale vizeaza comportamente precise ce sunt adresate indivizilor
doarece acestia actioneaza in anumite contexte situationale (ex: a invata sa saluti,
sa inveti constituie reguli de comportare in scoala; ele sunt elemente concrete
din viata scolara si deriva din valorile societatii, cum ar fi functionalitatea,
corectitudinea, respectul ; elemente abstracte identificate de societate)

NORME SI VALORI SOCIALE

Orice societate pune accent pe valori: etice, morale. Normele sociale deriva din valorile
sociale.
Acestea duc la formularea normelor sociale deoarece o societate functioneaza pe baza
acestora.
Normele sociale vizeaza comportamente prescrise ce sunt adresate indivizilor deoarece
acestia actioneaza in anumite contexte situationale (ex: a invata sa saluti, sa inveti
constituie reguli de comportare in scoala; ele sunt elemente concrete din viata scoalara
si deriva din valorile societatii, cum ar fi functionalitatea, corectitudinea, respectful
elemente abstracte identificate de societate)
Controlul social
- reprezinta un ansamblu de forme, mijloace si mecanisme de constrangere si
presiune sociala, dar si de recunoastere si recompensare prin care societatea evolueaza
comportamentele si actiunile indivizilor, respingand pe unele si acceptand ep altele.
Controlul social include un ansamblu de mecanisme sociale si culturale prin
intermediul carora:
a) sunt impuse indivizilor o serie de interdictii si constrangeri
Ex: nu ai voie sa faci un anumit lucru sau iti este interzis sa faci o anumita actiune: nu
ai voie sa vi fara uniforma scolara si iti este interzis sa faci o anumita forma de protest.
b) sunt permise indivizilor anumite actiuni sau fapte.
Ex: tot ceea ce nu este interzis, este permis cu conditia sa nu dauneze societatii: tinuta.
Orice individ devine constient prin intermediul diferitelor pozitii si roluri sociale pe
care este chemat sa le indeplineasca de principiile de organizare ale societatii in care
acesta traieste ajungand treptat sa le respecte fie deliberat si voluntar, fie constrans sau
silit.
Dimensiunile controlului social:
1. dimensiunea externa se refera la conformarea individului fata de norme datorita
presiunilor si influentelor exercitate asupra lor fie de societate, fie de grupul in care
traiesc.
Consecinte: individul respecta normele din cauza fricii impuse de pedeapsa sau
impuse de existenta acesteia.

Ex: nu trec pe culoarea rosie a semaforului de teama ca ma vede agentul de circulatie si

ma amendeaza (frica de pedeapsa sau sanctiune)
2. dimensiunea interna individul este incadrat prin conformare deliberata constienta
si voluntara fata de norme si valori datorita invatarii si interiorizarii acestora
considerand ca facand parte din eul lor.
Consecinte: individul respecta normele nu din cauza fricii de pedeapsa ci datorita
convingerilor si credintelor in valabilitatea acestora.
Ex: nu trec pe culoarea rosie a semaforului pentru ca nu am voie.
In orice societate exista un sistem de institutii si mijloace de influentare si integrare
a indivizilor, de promovare si aparare a normelor, a valorilor sociale care ii sunt proprii
si de respingere si sanctionare a conduitelor nepermise, denumit de fapt sanctiuni
sociale.
Sanctiunea o modalitate de stimulare, impunere, descurajare sau prevenire a unor
comportamente individuale sau de grup, in raport cu normele morale si juridice.
Orice sanctiune implica fie o pedeapsa, fie o recompensa (rasplata). Scopul lor este
acela de a creea comportamente concordate cu normele considerate a fi legitime
(dezirabile = bune)
Clasificare:
Dupa intensitatea reactiei sociale fata de anumite comportamente sanctiunile pot fi:
1. pozitive repezinta moduri de aprobare a comportamentelor care respecta normele
sociale.
Ex: doplome, premii, lauda
2. negative concretizate in relatii de dezaprobare a celor care incalca normele, legile.
Ex: dispret, marginalizare, privare de libertate.
Dupa autoritatea care accorda sanctiunea identificam:
1. formale sau organizate autoritatea legala si legitima
Ex: scoala, politia
2. informale sau neorganizate (neformale) acestea sunt accordate de rude, prieteni,
vecini.
Ex: aprecieri verbale din partea vecinilor, atunci cand savarseste o fapta buna (este
olimpic), iar din partea parintilor primeste o excursie; sau cand se abate de la norme
este dispretuit de vecini si pedepsit de parinti.

Tipuri de sanctiuni:
1. Sanctiunile pozitive organizate include reactiile de exprimare ale cunostintei
publice, accordarea de distinctii, premii, ordine si recompense pentru acele
comportamente care sunt conforme cu normele si valorile sociale sau care se remarca
peste media comportamentelor recunoscute in societate.
Ex: se accorda note si calificative pentru elevii care invata foarte bine, sau diplome de
merit sau excelenta.
2. Sanctiunilr pozitive neorganizate include reactiile de aprobare din partea
membrilor unui grup social (familie, prieteni, vecini) sau chiar a opiniei publice fata
de comportamente care sunt in conformitate.
Ex: aplauze, flatare, idolarizare; mediatizarea prin mass media (ziare, reviste)

3. Sanctiunile negative organizate fundamentate pe forta si constrangerea unor

institutii si organizatii prin care sunt amendate sau pedepsite persoanele care incalca
normele si valorile sociale (ex: privare de drepturi, excludere, expulzare)
4. Sanctiunile negative neorganizate sunt reprezentate de expresiile de respingere
verbala (ex: dispret, batjocura, satirizare) sau condamnare morala (izolare,
marginalizare) a conduitelor neconforme cu regulile grupului.
Ex: Daca folosim un limbaj indecent sau te manifesti agresiv, prietenii sau colegii se
feresc de tine, te evita sau chiar te marginalizeaza.
Tipuri si mijloace de control social
1.in functie de caracterul permisiv (a permite) sau represiv (a respinge) al mijloacelor
utilizate controlul social poate fi:
a) control social pozitiv se fundamenteaza pe cunoasterea si interiorizarea de catre
individ a normelor si valorilor sociale ca si pe motivatia acestora de a le respecta din
convingere. Motivatia poate fi realizata prin aprobari, sugestii, reconpense, stimulente
si prin recunoastere oficiala a actiunilor si comportamentelor dezirabile (palcute)
b) control social negativ se bazeaza pe temerile individului ca va fi sanctionat in
cazul nerespectarii sau incalcarii normelor si regulilor sociale. El include o serie de
tabuuri si interdictii de natura juridica, morala, religioasa, culturala, administrativa prin
care societatea respinge si pedepseste comportamentele care violeaza normele sociale.
2. in functie de instantele sau institutiile care exercita controlul social.
a) control social organizat exercitat in societate prin intermediul institutiilor si
organizatiilor specializate (politie, justitie, armata)
b) control social neorganizat realizat de grupuri sociale (prieteni, familie) prin
intermediul unor obiceiuri, traditii, practici morale si culturale.
3. mijloace controlul social include o serie de forme, mijloace si instrumente de
presiune si recompensare directe-indirecte, formale-informale si explicite-implicite.
Functiile controlului social
1.
2.

Asigura ordinea si stabilitatea sociala

Realizeaza evaluarea rolurilor prescrise si rolurilor jucate de
individ.

3.

Asigura realizarea sistemului de recompense si pedepse.

Limite ale controlului social:
1.
Reprezinta o interventie in sfera vietii private a individului.
2.
Instituie controlul paternalist al statului, chiar al bunastarii.
3.
Creaza devianta in mediile defavorizate.
Perspectiva sociologica referitoare la odrinea sociala se inscrie in 2 mari orientari:
1. ordinea sociala este conceputa ca un sistem functional de societati integrate, tinute in
echilibru datorita unor mecanisme reglatoare.
Talcott Parsons subliniaza faptul ca o societate se intemeiaza si functioneaza pe baza
unui sistem congruent de norme sociale generale, unanim acceptate.
2. ordinea sociala construieste o explicatie pe baza conceptelor de constrangere si forta.
In societatile structurate in clase, ordinea sociala reprezinta sistemul institutional istoric
constituit prin care se asigura dominatia unor clase de catre altele.
In sens general controlul social desmneaza procesul prin care o instanta (institutie,
grup, persoana) influenteaza, reglementeaza, modifica sau orienteaza comportamentele

sau actiunile altei instante care apartine aceluiasi sistem cu ajutorul unor instumente si
materiale simbolice in vederea asigurarii, echilibrului si functionarii specifice
sistemului.
Concluzie: pornind de la aceasta afirmatie facuta cu privire la controlul social, putem
spune ca functiile de baza ale acestuia sunt de prevenire, limitare si elimanare a
abaterilor de la normativitatea existenta.
Tipuri ale controlului social:
1. control psiho-social reprezinta coordonarea si reglementarea comportamentelor
individuale si de grup prin intermediul mijloacelor si instrumentelor formale sau
informale.
a) control social formal construit din ansamblul de norme si reguli, perceptii
impersonale elaborate de instructii, organizatii si asociatii. Acestea stipuleaza drepturi
si obligatii, recompense si sanctiuni avand drept scop buna functionare a subsistemului
sau sistemului social.
Controlul formal sau institutional tinde catre standardizarea conduitelor in vederea
asigurarii ordinii sociale.
b) control social informal se indentifica la nivelul rolurilor sociale dintr-un sistem
social. El este rezultatul socializarii primare si secundare si asigura conformitatea
comportamentelor individuale si colective cu nomativitatea sociala.
In sens particular acesta se manifesta si ca autocontrol, in sensul de asumare rationala a
propriilor comportamente si relatii.
Eficienta controlului social depinde de complementaritatea controlului formal cu cel
informal si impreuna cu cel coercitiv (constrangere forta)
Controlul social ca rezultat al socializarii il determina pe individ sa determine puternice
tendinte de adeziune la normele si valorile sociale, iar societatea va astepta ca el sa se
manifeste in moduri previzibil social.
Conformitate si conformism:
Conformitatea reprezinta tendinta comportamentului de a fi in concordanta cu regulile
sociale ale grupului sau societatii.
Aceasta se deosebeste de conformism care consta in acceptarea mecanica a unor
comportamente, norme chiar impotriva convingerii proprii ale individului.
Comportamentul unui individ se conformeaza normei grupului din care face parte, insa
nu de putine ori in societate pot aparea comportamente variante sau deviante care
se indeparteaza de la standardele valorice existente.
Un comportament deviant este un comportament care incalca normele si valorile
sociale intrand in conflict cu standardele acceptate social si moral, dar si cultural in
cadrul unor grupuri sau sisteme sociale. El acopera o varietate mare de tipuri mergand
de la asa numitul comportament excentric definit prin gesturi insolite sau vestimentatie
aparte si dezordine comportamentala pana la comportamente aberante, delicvente sau
chiar criminale.
Ex: tinerii cu parul lung, se imbraca neglijent blugi rupti, decolorati si foloseste un
limbaj arogant.
Un astfel de comportament este considerat deviant in general, dar nu reprezinta o
amenintare suficienta pentru ordinea sociala astfel incat sa fie definite criminale, dupa
cum pana recent purtarea cerceilor de catre baieti si a fustelor scurte de catre fete erau
considerate nepotrivite, dar fara sa reprezinte un delict.
Daca anumite acte si fapte comise de indivizi, cum ar fi crimele, furturile sau violurile
sunt mai usor de definit intrucat incalca codurile legale (juridice), mai dificil de definit

sunt acele fapte care desi sunt deviante din punct de vedere social, nu intra in conflict
cu legile penale, de exemplu alcoolismul, prostitutia, sinuciderile, bolile psihice.

Problemele sociale
Problemele sociale evidentiaza influenta vietii sociale asupra grupurilor sau
comunitatilor. Acestea evidentiaza o serie de conditii si de comportamente deviante
considerate manifestari ale dezorganizarii sociale sau pt a justifica schimbari prin
intermediul a unor mijloace.
Conflictul social desemneaza o competitie la nivel economic, politic, etnic ,
religios , astfel ca putem vorbi de conflicte industriale, religioase, etnice; acestea
conturandu-se intr-o teorie a conflictelor sociale.
In functie de sensul valoric pt membrii societatii putem vorbi de distantele sociale
intre idealul social si realitatile imediate.
Un exemplu poate fi evidentiat prin promovarea resurselor creative ale
generatiei tinere in conditiile de tranzitie a afirmarii inteligentelor de elite din mediile
defavorizate social scoala in mediul rural se afla la o distanta mare fata de rezidenta
(urban), sunt incadrate cadre didactice necalificate a.i. se adopta programe sociale si
educationale in vederea corectarii efectelor negative. Aceasta problema sociala se
incadreaza in sens pozitiv vorbim de probleme sociale pozitive.
Insa in cadrul societatii sunt evidentiate si probleme sociale negative.
Sociologul american Robert Merton pune accent pe schema mijloace scopuri
alaturand-o notiunii de functie careia i se alatura si cea de disfunctie
Realizeaza aceasta alaturare de notiuni cu scopul de a intelege notiunea de conflict
social. Acesta se incadreaza in probleme sociale negative percepute ca generatoare de
disfunctionalitati, dificultati care impun interventii ameliorative sau inlaturarea lor. In
aceasta categorie putem sa incadram discriminarea, infractionalitatea, coruptia, saracia.
Deci toate conflictele sociale ce apar la nivelul societatii.
Problemele sociale genereaza necesitatea solutionarii lor prin participarea unor
organisme specifice sau a societatii in ansamblu. Se are in vedere aplicarea unor
strategii de actiune ameliorative care sa corecteze efectele negative sau perturbatoare,
sa contribuie la cresterea calitatii vietii, sa opreasca declinul economico social
(probleme sociale formale) si impactul sau asupra nivelului de trai (probleme sociale
informale).
Conflictele sociale pot fi formale sau informale, iar acestea se pot evidentia
intr-un mediu industrial.
Conflictul industrial desemneaza orice nemultumire ce apare in cadrul
raporturilor de munca, in general cea legata de contractul de munca si negocierea
salariilor.
Conflictele formale au la baza expresiile organizate ale conflictului si sunt
puse in practica de catre sindicate sau alti reprezentanti.
Conflictele informale au la baza organizarea sistematica si sunt rezultatul unui
sentiment de nemultumire sabotaj, forme de protest individuale, absenteism,
intreruperea lucrului, schimbarea locului de munca insa aceste comportamente
generate sunt greu intelese de conducere.

Deci putem spune ca puterea de a face sa implice mai cu seama cooperarea (puterea
asupra cuiva /a ceva) putere gresit inteleasa ce determina conflictul regasit intr-o
societate si tratat de ganditori in cadrul problemelor sociale.