Document Omf
Document Omf
Document Omf
12. Osteointegrarea
care se vor adauga coroane, punti sau proteze dentare. Protezarea poate
avea loc si imediat (din considerente estetice si functionale), dar exista
variatii la fiecare pacient, in functie de care trebuie eveluat raspunsul
acestuia la tratamentul aplicat.Sinus lift intern este recomandat in
special cand trebuie inlocuiti doar cativa dinti.Se realizeaza in zona
premolarilor si molarilor, la nivelul crestei: se creaza o cale de acces catre
sinusul maxilar, apoi impingandu-se cu grija membrana sinusala, se
introduce substituentul osos pentru crearea unei inaltimi si latimi
corespunzatoare suportului implantului dentar necesar.Aceasta procedura
se efectueaza atunci cand exista o cantitate de os alveolar relativ
suficienta si este necesara o aditie osoasa de numai 1-2 milimetriMetoda
interna;Dup practicarea anesteziei locale prin infiltraie, sunt practicate
dou incizii verticale unite de-a lungul crestei alveolare, iar ntreaga
grosime a lamboului muco-periostal se decoleaz spre vestibul. Se
contureaz apoi o fereastr la nivelul peretelui lateral al sinusului (tabl
vestibular maxilar) cu o frez diamantat la turaie redus Fereastra
osoas creat este rotit orizontal, cu membrana sinusal, mpins
nuntru, devenind parte a sinusului ridicat. Se inser un instrument
(elevator) curb de-a lungul marginii inferioare a ferestrei pentru a separa
membrana de os. Decolarea se continu anterior, posterior, superior i
mezial pn cnd este realizat elevarea complet. Clinicianul trebuie s
se asigure c terminaia ascuit a elevatorului rmne n contact cu osul,
iar partea neted n contact cu membrana sinusal pe tot parcursul
decolrii membranei sinusale. Dup decolarea membranei sinusale, n
spaiul rezultat la nivelul treimii inferiore a sinusului se va practica
augmentarea osoas, cu particule sau bloc. Apoi, se aplic o membran
din colagen pentru a acoperi fereastra osoas creat i lamboul se
sutureaz pasiv pentru realizarea nchiderii primare. Se recomand
asteptarea unei perioade de vindecare de cca 6 luni pentru maturarea
osoas iniial.
46 Cerintele si tipurile lambourilor folosite in sinus lifting-ul
lateral.
LAMBOU MUCOPERIOSTAL LAMBOU TRAPEZ LAMBOU IN FORMA DE
TRIUNGHI
Cunoasterea corecta a manoperei chirurgicale experienta profesionala a
clinicianului.Respectarea regulilor de asepsie si antisepsie.cunoasterea
indicatiilor si contraindicatiilor pentru aplicrea procedurii.1. Cand este
inaltimea osului pe plan vertical este mai mica de 10mm
2. Pe plan orizontal cand grosimea osoasa este mai mica de 3mm si cu o
inaltime care nu depaseste 8mm
-infectii periimplantare
-angularea incorecta a implantului,-alinierea incorecta a implantului