1. Bont protetic. Noțiune. Criterii de clasificare.

Abutment-ul ( bontul protetic ) reprezintă acea parte a complexului

implantar, răspunzătoare atât de stabilirea unei legături etanşe şi
stabile cu implantul dentar, cât şi de agregarea restaurării protetice
prin cimentarea sau înşurubarea acesteia pe bont.
 Fiecare bont protetic prezintă o porţiune trans-gingivală ce
contribuie la realizarea conturului gingival peri-implantar şi o
porţiune supra-gingivală răspunzătoare de forma şi înclinarea
bontului precum şi de retentivitatea restaurării protetice.
 Porţiunea trans-gigivală poate fi mai lată sau mai îngustă.
 un bont cu înălţime gingivală redusă va fi destinat realizării unei
restaurări cu margini subgingivale, pe când un bont cu înălţime
gingivală crescută este destinat fie poziţionării pe un implant situat
mai profund în os, fie realizării unei restaurări cu margini
supragingivale.
 Unele sisteme de implante au individualizat porţiunea gingivală a
bontului protetic prin crearea unui contur specific marginii gingivale
libere peri-imimplantare, cu scopul obținerii unui efect estetic
superior.
 In ceea ce priveșhte porțiunea sau supragingival a bontului protetic,
caracteristicile acesteia reprezinta principalul criteriu de clasificare al
bonturilor protetice in implantologie.

2. Clasificarea bonturilor după forma bonturilor protetice, după axul

bontului în raport cu implantul și după după numărul componetelor
bontului.

Bonturile protetice pot avea diverse forme:

- Conica
- Cilindrica
- Sferica
1. Bonturile protetice conice sunt cel mai frecvent utilizate, din
cauza gamei largi de indicatii de utilizare (edentatii unidentare,
partiale sau totatale, lucrari protetice agregate prin cimentare
sau insurubare).
Misch remarca faptul ca retentia coroanei scade rapid daca
conicitatea bontului creshte de la 6◦ la 25◦, acest grad de conicitate
fiind dat de suma ambelor versante ale bontului protetic.

Pentru a creste retentia bonturilor conice se recurge de obicei la

urmatoarele metode:
- Cresterea unor retentii aditionale pentru cresterea suprafetei
bontului protetic
- Alegerea unui bont protetic cat mai inalt posibil in situatia clinica
respectiva
- Sablareasuprafeteibontuluiprotetic.
2. Bonturile cilindrice :sunt indicate pentru situatiile clinice in
care spatiile protetice disponibil este redus sau atunci cand se
prefera realizarea unei restaurari protetice agregate prin
insurubare.
Forma cilindrica prezinta shi bonturile care pot fi prelucrate de
tehnician prin frezare, cele din teflon care se pot turna direct si
bonturile protetice provizorii.
Bonturile sferice: reprezinta indicatia de electie pentru situatiile in
care se doreste realizarea unui overdenture inferior, sustinut pe
doua implante.

 După axul bontului în raport cu implantul:

Bontul protetic poate corespunde ca si ax cu implantul in care se
insurubeaza (bont drept) sau poate avea un ax diferit (bont angulat).
Situatia idiala o constituie existenta unui unghi de 90◦ intre implant si
planul de ocluzie, in aceste conditii putandu-se alege un bont drept.
 Daca implantul formeaza un unghi de o alta valoare cu planul de
ocluzie sau exista o lipsa de paralelism accentuat intre implantul
respectiv si celelalte implante sau dinti vecini, se va alege un bont
angulat, in vederea incadrarii restaurarii protetice in ansamblul arcadei,
pentru realizarea unor rapoarte intermaxilare adecvate.
Angulatia bontului variaza in functie de firma producatoare, dar
niciodata nu va depashi un unghi de 25◦.
Alegereaunuibontangulateste de ordinbiomecanic,
forteletransvitandu-se paraxial fata de corpulimplantului.

 După după numărul componetelor bontului.

Acestcriteriu de clasificareestevalabildoar in cazulbonturilorprotetice
ale implantelor two-stage.
Bontul protetic alcatuit dintr-o singura piesa are sudat surubul de
infiletare in implant de portiunea coronara a bontului.
Acest tip de bont protetic are de obicei doua fete plate sau shanturi
verticale, servind ca si componente antirotationale si de pozitionare
pentru suprastructura.

Avantaje:
Sunt reprezentate de usurinta montarii si de posibilitatea
paralelizarii bonturilor fara a exista pericolul perforarii peretilor sau
al deteriorarii surubului de fixare a bontului in implant.
Dezavantajul acestui bont este legat de imposibilitatea existentei
unei conexiuni antirotationale, devine mai important, nepermitindu-
se o fisare precisa a bontului in implant.
Bontul dintr-o singura piesa este destinat numai realizarii unor
restaurari agregate prin cimentare.

3. Clasificarea bonturilor după materialul din care sunt confecționate și

după modul de agregare a restaurării protetice finale.
 Bont protetic conic- pentru o restaurare agregata prin
cimentare.
  Bont protetic prevazut cu tunel oral- destinat infiletarii surubului
ce va fixa restaurarea protetica
Dupa materialul din care este confectionat bontul-
( bont artificial din titan ,zircomiu,alte material (aliaje de aur,
otel
inoxidabil)
- Dupa modalitatea de agregare a restaurarii protetice finite.
( cimentare, insurubare)
4. Conexiunea externă/ internă dintre implant și bont protetic.
Conexiunea de la nivelul corpului implantului se afla pozitionata
deasupra extremitatii cervicale a acestuia, si are o latime de ~ 2mm
Poate fi de forma :
 hexagonala
 octogonala
A fost conceputa cu scopul de a rezista la torsiunea aplicata implantului
in timpul insertiei lui in os.
Dezavantaje :
1) imposibilitatea reproducerii cu exactitate a pozitiei bontului
protetic
2) deteriorarea hexagonului implantului
3) tensionarea surubului de fixare a bontului protetic in implant
Conexiunea de la nivelul corpului implantului se afla in interiorul lui,
pe o distanta de pina la 5.5 mm, imbinindu-se cu patricea de la
nivelul extremitatii cervicale a bontului protetic
Avantaje:
1) insertie mai facila a bonturilor protetice in cavitatea bucala
2) Asigurarea unei protectii mai superioare impotriva ruperii
surubului
3) Asigurarea unei distributii mai buna a fortelor asupra
implanturilor incarcate functional
Dezavantaje:
  necesitatea existentei unei forme mult mai evazate a
implantului in regiunea crestala, necesara pentru a gazdui
conexiunea interna, ceea ce creeaza implanturi slabe cu pereti
subtiri la acest nivel (0,3 mm)

5.Biomecanica corelată cu restaurarea protetică pe implante.

Restaurarile protetice cu sprijin mixt reprezinta lucrari protetice sustinute
atit pe implanturi,cit sip e dintii
naturali.Din cauza diferentei de reilienta dintre implanturi si dintii
naturali.
• Un dinte natural are o mobilitate verticală fiziologică de 28 microni, pe
când cea a unui implant este de aproximativ
8 microni. Mobilitatea implantelor se datorează elasticităţii osului
periimplantar şi este influenţată de diametrul,
numărul şi geometria implantelor incluse în lucrarea protetică, precum şi
de intensitatea forţelor aplicate.
• Diferenţa mare de mobilitate între unii dinţi naturali şi implante
reprezintă unul din principalii factori care stau la
baza eşecurilor biomecanice din cadrul restaurărilor protetice pe implante
cu agregări mixte (pe dinţii naturali şi
implante).
• În cadrul unei restaurări protetice cu sprijin mixt trebuie să existe un
sistem special (sistem de amortizare a
forţelor) care să permită în timpul înfundării primare a dintelui şi
înfundarea lucrării protetice, evitându-se în acest
fel transmiterea unor forţe suplimentare la nivelul implantului. Pentru a-şi
îndeplini acest rol, sistemele de
amortizatori de forţe reprezentaţi de culise şi balamale se vor monta
lângă implant
• Prin aceste sisteme speciale, forţele se vor transmite egal şi fiziologic pe
ambele tipuri de stâlpi de punte, atât pe
perioada de înfundare primară, cât şi în cea secundară a dintelui natural.
• Atunci când forţele ocluzale determină înfundarea în os a dintelui şi a
implantului peste limita fiziologică apar
fenomene patologice ce afectează stabilitatea dinţilor stâlpi precum
următoarele situaţii dezavantajoase pentru
pronosticul restaurărilor protetice cu sprijin mixt:
- Dintele natural nu poate suporta forţele transmise la nivelul lui şi în
consecinţă implantul va fi suprasolicitat,
mobilizându-se odată cu dintele
- Dinţii cu suprafaţa radiculară mică nu vor putea rezista la forţele mari
transmise şi se vor mobiliza împreună cu
implantul
- Transmiterea forţelor în direcţii nefiziologice la nivelul elementelor de
agregare duce la mobilizarea acestora
- Rigiditatea lucrării în sens ocluzal şi lateral duce de multe ori la
mobilizarea implantului datorită dinţilor naturali
incluşi în lucrare.
! Aceste situatii neplacute pot fi combatute prin:
• Dintii naturali stilpi-devitalizati,pt a scadea rezilienta vertical
• Axul de insertie a implantului sa fie cit mai aproape posibil de axul de
inserte al dintilor naturali
• Corpul de punte sa fie mai lung si mai subtire,nu din ceramic,ci un
material mai elastic
• Utilizarea unor bonturi protetice pe implanturi,care au o mobilitate
similara rezilientei parodontale a dintilor
naturali

6.Avantajele supraprotezei (overdanture )față de restaurarea

implanto-protetică fixă.

- echilibrul mai bun al protezelor cu creşterea eficienţei funcţionale,

- prevenirea unei rezorbţii accentuate a crestelor reziduale datorită
utilizării implantelor, care asigură stimularea osoasă, i ̂ntârziind procesul
de atrofie,
- prin creşterea stabilităti̧ i şi sprijinului supraprotezei se reduce din
mărimea solicitărilor ocluzale asupra ţesuturilor subiacente, care se
transmit vertical.
- forţele orizontale şi de torsiune sunt mult mai diminuate,
- eficienţa masticaţiei superioară protezelor totale convenţionale,
- sprijinul mixt asigură o asimilare psiho-corticală mai uşoară a protezelor,
- cu un aspect estetic mai bun şi mai ales fără teamă de desprindere a
protezelor i ̂n vorbire sau i ̂n masticaţie, aspecte nu tocmai plăcute mai ales
i ̂n situaţiile i ̂n care pacienţii sunt i ̂n compania altor persoane,
- costuri mai reduse, datorită necesităti̧ i unui număr redus de implante
pentru susţinerea protezei, - igienizare facilitată prin posibilitatea
i ̂nlăturării protezei.
- Salvarea si mentinerea radacinilor corect tratate sau plasarea
implanturilor dentare vor reduce cu mult resorbtia osului precum si
deteriorarea progresiva a oaselor maxilare.
- Supraprotezarea poate controla o parte din modificarile faciale care
conduc la riduri si imbatranirea prematura.
- Supraprotezele au un sprijin si o mentinere superioara protezelor clasice
iar masticatia si fonetica vor fi astfel mult imbunatatite.

8.Morfologia suprafețelor ocluzale a coroanelor din restaurarea

protetică
Weinberg și Kruger au demonstrat că orice creștere cu 10 grade a pantei
cuspidiene duce la o creșterea încărcăturii cu 30%.
Se indică aplatizarea reliefului ocluzal, cu crearea în intercuspidarea
maximă a unor relații ocluzale de tip freedom in centric.
În cazul edentaţiilor posterioare superioare sau inferioare se recomandă
confecţionarea unor lucrări protetice cu relief ocluzal mai atenuat, şi
suprafeţele ocluzale mai înguste în sens vestibulo-oral, deoarece în
regiunile posterioare ale arcadelor suprafaţa implantelor este mai mică
decât suprafaţa radiculară a dinţilor naturali pierduţi. O suprafaţă ocluzală
îngustă scade presiunile exercitate asupra implantului şi contribuie la o
distribuţie mai fiziologică a forţelor scăzând efectul forţelor lateral
9.Extensiile restaurărilor protetice, lungimea lor. Indicații:
De câte ori este posibil se evită realizarea unor extensii la restaurările
implanto-protetice fixe.
Totuşi, în cazurile în care sunt utilizate este esenţială lungimea acestora.
S-a observat că la fiecare 1 mm de pârghie duce la o creştere cu 15% a
flexiunii asupra implantului situat în vecinătatea extensiei.
Lungimea maximă a extensiei atât la restaurările fixe, cât şi la cele
mobilizabile va trebui să fie cel mult egală cu distanţa antero-posterioară
dintre implantele cele mai anterioare şi cele mai posterioare.
Într-un experiment s-a observat că la o extensie de 16 mm pe 4 implante
şi o forţă de 100 N aplicată pe extensie, implantul din vecinătatea
extensiei se va înfunda, iar următorul se va ridica, producând balans şi
resorbţie osoasă.
În aceleaşi condiţii, dar cu o extensie de 8 mm, scad forţele de presiune pe
primul implant, iar pe al doilea implant forţa este aproape nulă. În
consecinţă se indică realizarea unor extensii de cel mult 8 mm.
Indicații:
 Pentru confecționarea restaurărilor fixe;
 Pentru confecționarea restaurărilor mobilizabile;
 Edentații parțiale mici;
 La inserţia a trei implante în poziţie tripodică, iar la polul opus se află
realizarea unei extensii distale.

10.Particularități ale biomecanicii în restaurările protetice cu sprijin mixt

(atât pe implanturi cât și pe dinții naturali):
În cazul unor edentaţii parţiale, tratamentul implanto-protetic se poate
realiza prin două variante:
 Lucrări protetice susţinute exclusiv pe implante;
 Lucrări protetice susţinute atât pe implante, cât şi pe dinţi naturali
(restaurări protetice cu sprijin mixt).
Majoritatea autorilor au reţinut în ceea ce priveşte tratamentul implanto-
protetic prin lucrări protetice cu sprijin mixt, reţineri datorate diferenţei
de rezilienţă dintre implant şi dinţi naturali.
Un dinte natural are o mobilitate verticală fiziologică de 28 microni, pe
când cea a unui implant este de aproximativ 8 microni. Mobilitatea
implantelor se datorează elasticităţii osului periimplantar şi este
influenţată de diametrul, numărul şi geometria implantelor incluse în
lucrarea protetică, precum şi de intensitatea forţelor aplicate.
Diferenţa de mobilitate dintre cele două tipuri de stâlpi de punte duce la
apariţia unor probleme biomecanice.
Înfundarea primară a dintelui în alveolă sub acţiunea forţelor ocluzale este
urmată de o înfundare secundară. În timpul aceste înfundări secundare se
produce şi înfundarea implantelor cu 5 microni. Această înfundare
reprezintă o mişcare fiziologică echilibrată a celor două tipuri de stâlpi de
punte.
În cadrul unei restaurări protetice cu sprijin mixt trebuie să existe un
sistem special (sistem de amortizare a forţelor) care să permită în timpul
înfundării primare a dintelui şi înfundarea lucrării protetice, evitându-se în
acest fel transmiterea unor forţe suplimentare la nivelul implantului.
Pentru a-şi îndeplini acest rol, sistemele de amortizatori de forţe
reprezentaţi de culise şi balamale se vor monta lângă implant.

11.Care sunt criteriile de alegere a unei restaurari implant-protetice

De-a lungul timpului, s-a incercat implementarea unor criterii care sa
faciliteze luarea unei decizii optime de tratament. Decizia in comun accord
cu pacientul, in functie de dorintele si posibilitatile financiare, dupa o
investigare atenta a particularitatilor morfo-functionale.
S-au alcatuit 3 mari categorii de criterii clinice:
1.cantitate tesut dur si moale ce va fi inlocuit de rest fixa
2.Tipul de sprijin al viitoarei rest mobilizabile
3.Topografia/intindrerea edent
Edentații unidentare:
 la maxilă
 la mandibulă
Edentații parțiale
 la maxilă
  la mandibulă
Edentații totale
 la maxilă
 la mandibulă

12.Clasificarea restaurărilor implanto-protetice după Misch.

Misch împarte viitoarele restaurări implanto-protetice fixe (FP) in 3
clase:
 FP-1 reprezinta o restaurare fixa ce inlocuieste numai coroana si
avind aspectul unui dinte natural. Acest tip de restaurare protetica e
posibila doar in contextul unei oferte osoase adecvate.
 FP-2 este o restaurare implanto-protetica fixa,ce inlocueste atit
coroana cit si o parte din radacina. Conturul coroanei va aparea
normal in jumatatea ocluzala/incizala, dar este alungit in jumatatea
gingivala, dind un aspect inestetic.
 FP-3 este o restaurare implanto-protetica care spre deosebire de FP-
2,va inlocui atit coroana cit si o parte a gingiei fixe retrase in urma
resorbtiei osoase.
Misch imparte restaurarile mobilizabile (RP) in doua categorii:
 RP-4 reprezinta un overdenture cu sprijin exclusiv
implantar,necesitind de obicei insertia a 5 implanturi la
mandibula si 6-8 la maxila
 RP-5 este o proteza mobilizabila cu sprijin mixt pe implanturi si
mucoasa, necesitind prezenta a 2-4 implanturi.

13.Varietatilerestaurarilor implanto-protetice in tratamentul edentației

unidentare.
Edentația unidentara
Este restaurata implanto-protetic printr-o restaurare fixa cu sprijin
implantar, utilizindu-se criterii dependente si independente de topografia
edentatiei.
Latimea vestibulo-orala a crestei va trebui sa fie de minim 6mm.
Dimensiunea mezio-distala a coroanei din ceara va trebui sa fie minim
7mm.Implantul se va insera in dreptul centrului viitoarei coroane,atit in
sens vestibulo-oral,cit si mezio-distal pentru a permite o directionare a
fortelor in axul lung al implantului.
In sens gingivo-apical, extremitatea cervicala a corpului implantului va fi
plasata la minim 2 mm deasupra marginii gingivale libere.
Printre contraindicatiile locale ale restaurarii implanto-protetice
unidentare se numara:
 ocluzia adinca
 bruxism
 distructii coronare importante ale dintilor naturali vecini ce
recomanda si reconstructia lor protetica, optindu-se pentru o punte
clasica cu trei unitati.
Contraindicatiile generale:
 stari precanceroase
 endocrinopatii
 afectiuni granulomatoase
 boli sanguine
 obiceiuri vicioase
tulburari psihologice etc

14.Varietatilerestaurarilor implanto-protetice in tratamentul

edentației partiale.
In restaurarea implanto-protetica a edentatiei partiale se recomanda
solidarizarea implanturilor multiple pentru o mai buna
amortizare,exceptie facind unele edentatii frontale reduse.
Distanta dintre doua implante se calculeaza tininduse cont de faptul ca
intre centrele a doua implanturi adiacente trebuie sa fie 7mm.Distanta
dintre un implant si dinte natural se calculeaza din centrul implantului
pina la fata proximala a dintelui care trebuie sa fie min 4mm.
Restaurarile protetice cu sprijin exclusiv implantar sunt preferate
restaurarilor cu sprijin mixt. Uneori se ajunge la necesitatea includerii in
lucrare alaturi de implanturi si a unor dinti restanti, cind e:
 imposibil insertia in os a unui numar suficient de implanturi, datorita
unei oferte osoase necorespunzatoare.
  posibilitatea insertiei implantului doar la o distanta mai mare de un
dinte fata de dintii restanti.
In cazul unui prognostic favorabil de 5-10 ani dintii sunt tratati si se
prefera sa nu fie inclusi in lucrare. Daca totusi se includ se recurge la una
din variantele terapeutice:
 punte demontabila cu prezenta unei cape la nivelul dintelui
 se unesc m.multi dinti adiacenti sau se adauga mai multe
implante,conexiunea cu corpul de punte cu dispozitive speciale de
ancorare.
In edentatie frontala maxilara pentru planificarea tratamentului
implanto-protetic se masoara distanta de la suprafata proximala a dintelui
pina la extremitatea laterala a canalului incisiv. Daca distanta este mai
mare
sau egal cu 22mm se pot insera 3 implanturi. Daca este mai mare sau egal
cu 15 se pot insera 2, iar daca este mai mic de 15 se poate insera doar 1.
In edentatii maxilare posterioare deseori se recurge la diverse procedee
de augumentare din cauza deficitara a inaltimii osului.In privinta nr de
implante ce vor fi inserate,ideal ar fi ca fiecare dinte absent sa fie inlocuit
cu un implant. Nr de implanturi posibile intr-o situatie clinica se calculeaza
prin masurarea distantei de la nivelul fetei distale a dintelui adiacent
spatiului edentat,pina in dreptul locului unde inaltimea osului disponibil
masoara min 10mm.
In edentatie frontala mandibulara nr de implanturi se va determina prin
masurarea lungimii spatiului edentat.
In edentatie posterioara mandibulara este necesara insertia unor
implante de 10mm.Cind latimea crestei edentate deficitara necesita
procedee de augumentare. Spatiu edentat se analizeaza pe 2 segmente:
- de la fata distala a dintelui adiacent spatiului edentat pina la orificiu
mentonier
- de la or.mentonier pina unde limita verticala a osului disponibil este
de 12mm.
-
 15.Varietatilerestaurarilor implanto-protetice in tratamentul
edentației totale.
Variante terapeutice implanto-protetice utilizate:
a. proteza detasabila fixa
b. supraproteza cu sprijin
 implantar
 mixt(implanturi si mucoasa)
In edentatie totala la maxila e importanta determinarea preimplantara a
relatiilor intermaxilare.Dintre variantele
terapeutice implanto protetice se poate instala:
 Proteza maxilara fixa detasabila,nr de implanturi necesare este cel
putin 4,dar sunt preferate 6 implanturi.
 Supraproteza maxilara(overdenture-ul maxilar) care poate fi cu 2
sau cu 4 implante.
In edentatia totala la mandibula:
a. Proteza fixa detasabila:
 se indica utilizarea a 5 implanturi
 dispunerea colineara sau insertia implantelor de-a lungul unei linii
curbe
 pirghia maxima va fi de o lungime si jumatate din distanta dintre cel
mai anterior si cel mai posterior implant.
 in structurii metalice va fi de 6 mm
b. Supraproteza cu 2 implanturi
c. Supraproteza cu 3 implanturi si atasamente sferice
d. Supraproteza cu 4 implanturi dispuse trapezoidal

16.Supraproteza(overdenture). Avantaje. Dezavantaje.

Avantaje:
a. lucrare fixă:
 cimentată;
 demontabilă;
b. stabilizează osul crestei alveolare;
c. nu impune șlefuirea şi devitalizarea dinților restanți;
d. transformarea crestelor alveolare în proces neoalveolar;
 e. ameliorarea funcțiilor alterate.
Dezavantaje:
 riscul fracturării lucrării protetice;
 riscul fracturării implantului;
 riscul apariției mobilității implantului;
 2 intervenții chirurgicale;
 tratament de lungă durată;
 riscul fracturării bontului protetic;
 riscul deşurubării bontului protetic
 riscul fracturării/deşurubării șurubului de fixare al protezei;
 riscul descimentării.

17.Examenele paraclinice utilizate in diagnosticarea si tratamentul

implanto-protetic.
După examinarea clinică a pacientului i se vor recomanda acestuia
examene complementare:
 analize medicale generale individualizate – rezultatul lor ar putea
temporiza tratamentul;
 radiografii dentare pentru stabilirea unui diagnostic precis şi pentru
efectuarea corectă a tratamentului pre- şi proprotetic.
Se vor indica radiografii pentru:
 procesul alveolar la nivelul dinţilor stâlpi;
 dinţii stâlpi (rădăcină, spatiul parodontal, coroană);
 crestele edentate;
 dinţii restanţi care ridică probleme (distrucţie coronară masivă,
microproteze, modificări de culoare, mobilitate, dureri, resturi
radiculare dar au importanţă pentru proiectul protezei).

Radiografiile simple retroalveolare sunt cele mai bune deoarece arată în

detaliu situaţia locală. Se pot realiza şi radiografii panoramice pentru
vizualizarea în ansamblu a ambelor maxilare. Radiografiile care
interesează ATM sunt necesare atunci când sunt semne clinice de afectare
a articulaţiei.
-Radiografia panoramica(Radiografia panoramica evidentiaza inaltimea si
lungimea crestelor edentate si a bazei oaselor maxilare,topografia
sinusurilor maxilare si a foselor nazale,traiectul canalului mandibular si
localizarea gaurii mentoniere).
- Teleradiografia de profil ( se utilizeaza in situatiile cind se plaseaza
implante in zonele anterioare ale maxilarelor,realizata la 5 sau10 m ofera
imagini cu dimensiuni exacte.permite aprecierea formei crestei osoase a
spatiului relative intre corticala si spongioasa,predeterminarea lungimii
implantului si a structurii trabeculare interne).
-Tomografia computerizata (permite reprezentarea tridimensionala a
osului unde urmeaza sa fie inserat implantul).
-Radiografia retroalveolara ( este de mare folos atit preoperator cit mai
ales postoperator cind se efectueaza controale de durata scurta,mijlocie si
lunga).
-Radiografia cufilm muscat(ajuta la diferecierea calitativa a structurii
osoase compacte de cea spongioasa,la edentatul total).
Fotografia
În cazurile grave în care sunt realizate modele documentare sunt necesare
şi diapozitive/fotografii pentru a ilustra gravitatea situaţiei şi
complexitatea tratamentului.
Este bine ca fotografia, filmele sau înregistrarea video să se facă înainte de
amprentare pentru a demonstra exact starea clinică cu care se prezintă
pacientul.
Amprentarea
Se va realiza în prima sedinţă de prezentare a pacientului la medic şi va
viza ambele maxilare înainte de efectuarea vreunui tratament preprotetic
în afara unui detartraj supragingival.
După această amprentă se va realiza modelul documentar.
În cazurile în care nu sunt necesare extracţii dentare care să schimbe
situaţia clinică această amprentă preliminară va folosi la realizarea
modelului de studiu.
Modelele vor fi realizate din gips dur.
În funcţie de situaţiile individuale examinate, mai pot fi recomandate şi
alte examene paraclinice ca:
  kineziomandibulografia,
 electromiografia,
 iar pentru articulaţia temporo-mandibulară axografia computerizată

18.Etapele clinico-tehnice de realizare a restaurării implanto-protetice

fixe.
Etapele de realizare:
Etapa clinica:
• ex. clinic si paraclinic pentru evaluarea starii generale a pacientului si
a statusului dento-parodontal in contextul diagnosticului complex ;
evaluare clinica si radiologica a ofertei de os
Etapa paraclinica:
• realizarea modelului de studiu si diagnostic
Etapa clinica:
• Diagnosticul final;
• -indicatia de tratament
• -stabilirea planului terapeutic
• -alternative protetice
• etapa prechirurgicala
• conditionarea structurilor dure si moi ale campului protetic
• confectionarea placii de orientare ocluzala
• etapa chirurgicala(monofazica la implantele de stadiul I)
• Faza I inserarea infrastructurii la nivelul ofertei osoase existente si a
minisuruburilor provizorii(pentru implantele de stadiul II)`
• amprentarea campului protetic pentru realizarea restaurarilor
provizorii
Etapa paraclinica:
• confectionarea modelului pentru restaurarea provizorie si realizarea
acesteia in functie de particularitatile cazului
Etapa clinica:
• etapa chirurgicala
• faza a II-a descoperirea corpurilor implantelor si montarea
dispozitivelor permucozale(cele de stadiul II)
Etapa paraclinica:
• eventuale reoptimizari ale RP
Etapa clinica:
• inserarea stalpilor adevarati sau analogi eventual prepararea
bonturilor dentare pe care se va agrega viitoarea restaurare
protetica definitiva.
• amprentarea campului protetic cu sau fara dispozitive de transfer
Etapa paraclinica:
• confectionarea modelului de lucru de obicei cu bonturi mobile
• confectionarea placii de contentie si inregistrare pe modelul de lucru
Etapa clinica:
• verificarea pozitiei placii de contentie si inregistrare in cavitatea
bucala pentru prevenirea posibilitatilor de modificare a pozitiei
stalpilor
Etapa paraclinica:
• montarea modelului de lucru in articulatorpe baza datelor
inregistrate cu sabloanele de ocluzie sau arcul facial
• confectionarea machetei viitoarei suprastructuri (ceara, rasini, sau
materiale foto)
• ambalarea tiparul si turnarea componentei metalice
Etapa clinica:
• verificarea adaptarii scheletului metalic al suprastructurii in
cavitatea bucala
Etapa paraclinica:
• dezambalarea prelucrarea componentei metalice si conditionarea in
vederea aplicarii componentei fizionomice
• aplicarea placajelor fizionomice: ceramica, rasina diacrilica,
compozita, polisticla
 • verificarea restaurarii pe model
• prelucrarea finala a restaurarii
Etapa clinica:
• verificarea adaptarii protezei pe campul protetic, a integrarii eiin
functionalitatea ADM;
• Fixarea provizorie nu este unanim acceptată;
• Fixarea nu are loc suprastructurile mobilizabile;
• Definitivarea agregării definitive prin unul din procedeele de fixare
• Controlul periodic al pacientului

19.Particularități de confectionare ale restaurărilor implanto-protetice

provizorii.

Restaurarea provizorie se poate fixa prin cimentare sau cu şurub. Retenţia

prin cimentare prezintă unele avantaje, cea mai importantă fiind uşurinţa
fabricării. Această metodă are, însă, o serie de dezavantaje. Posibilitatea
decimentării, necesitatea de a manipula bontul şi ţesuturile moi în cursul
fazei de vindecare precoce reprezintă o potenţială problemă. Totodată,
posibilele complicaţii biologice, precum reacţia de corp străin şi inflamaţia
asociată retenţiei cimentului în ţesuturile periimplantare moi se pot
dovedi catastrofale. În cadrul unor rapoarte de caz, Shapoff a demonstrat
natura distructivă a cimentului retenţionat, ce poate conduce la pierdere
osoasă.
Utilizarea unei restaurări provizorii fixată cu şurub elimină dezavantajele
cimentării, dar fabricarea restaurării este mult mai dificilă. Angulaţia
implanturilor frontale, îndeosebi la implanturile maxilare frontale, impune
necesitatea unui acces către şurub situat vestibular sau vestibulo-incizal,
ceea ce necesită abilităţi anumite pentru a-l “ascunde” la nivelul
restaurărilor temporare.
Alegerea materialului restaurator provizoriu adecvat pentru situaţia
specifică este esenţială pentru obţinerea succesului. Fabricarea corectă a
restaurării temporare fixate cu şurub poate minimiza complicaţiile
precoce. Complicaţiile precum fracturile necesită îndepărtarea acestor
componente fixate cu şurub, adesea înainte de apariţia osteointegrării. În
primele studii legate de încărcarea imediată, îndepărtarea prematură a
restaurării era considerată un factor contributiv la eşecul implantului.
Ocluzia este un factor important în protocoalele de încărcare imediată şi
precoce. Aplicarea unei restaurări temporare în ocluzie nu se poate
considera o contraindicaţie absolută. Degidi şi colab. au constatat că
implanturile posterioare multiple imobilizate şi restaurate cu şi fără
contact ocluzal în locaţiile mandibulare laterale s-au comportat în mod
similar.8 Restaurările frontale pe implant diferă de cele posterioare prin
faptul că de obicei forţele ocluzale nu sunt direcţionate axial, ci în direcţii
oblice. Aceasta poate duce la slăbirea şuruburilor din bonturi şi la
fracturarea materialelor de faţetare acrilice şi compozite. Menţinerea
acestor restaurări în afara contactului ocluzal poate minimiza frecvenţa
acestor complicaţii.
În 2011, autorul (Dr. Levin) a publicat o serie de cazuri cu evaluarea
supravieţuirii implanturilor şi a nivelurilor osoase marginale la implanturile
cu inserare şi restaurare provizorie imediată în regiunile maxilare şi
mandibulare frontale.9 S-au monitorizat implanturi de titan modificate pe
o perioadă medie de încărcare cu restaurarea finală de 9 luni. S-au evaluat
nivelurile osului marginal, iar menţinerea osului, BM (bone maintenance)
s-a definit ca fiind osul prezent proximal la nivelul sau mai coronar de
platforma implantului. Din cele 30 implanturi plasate consecutiv, 25 (83%)
au demonstrat menţinerea osului.
Studiul de faţă evaluează implanturile situate în locaţii anatomice similare
respectând acelaşi protocol chirurgical (cu lambou). Singura diferenţă faţă
de studiul anterior a constat în tipul de implant utilizat: din titan de gradul
4, cu suprafaţă sablată cu fluoruri. Aceste implanturi prezintă, de
asemenea, şi o porţiune coronară prevăzută cu microfileturi (0,185mm).
Implanturile cu nivel osos utilizate în studiul anterior nu conţineau acest
segment cu microfileturi pe corpul implantului. Este postulat faptul că
microfiletul este responsabil de BM crestal. De peste un deceniu,
investigatorii au demonstrat BM excelentă cu acest tip de
macrotopografie pe corpul implantului. Printre ei se număra Norton, care
în 2001 a realizat acest lucru după încărcarea timp de 4-7 ani a acestui
design de implant în cazul substituţiilor unidentare.
Scopul acestui studiu prospectiv este acela de a demonstra supravieţuirea
implantului şi BM în cazul unor implanturi din titan de gradul 4, cu
suprafaţa sablată cu fluoruri, inserate imediat postextracţional şi
restaurate provizoriu imediat într-o manieră nefuncţională, în zona
estetică, precum şi încărcate timp de minim 1 an cu restaurarea definitivă.

20.Particularități de confectionare ale restaurărilor implanto-protetice

definitive.

După ce a fost măsurată dimensiunea verticală de ocluzie conform

metodei anatomo- fiziologică , următoarele preparaţii sunt făcute pentru
amprentarea finală a mandibulei şi i ̂nregistrării relaţiei centrice .

Pe baza unei amprentări preliminare, se realizeaza modelul de diagnostic

al mandibulei, conform cărea se confecţioneaza o lingură individuală cu
forma arcadei mandibulare, la care se va adapta şablonul de ocluzie
pentru i ̂nregistrarea relaţiei centrică . Pentru ghidarea materialului de
i ̂nregistrare a relaţiei intermaxilare, sunt create doua orificii
corespunzatoare implanturilor şi multiple retenţii pe suprafaţa ocluzală a
lingurii situate posterior acestor orificii. Apoi se i ̂nşurubeaza bonturile de
transfer şi se efectueaza ampretarea finală concomitent cu i ̂nregistrarea
relaţiei centrice.
In̂ laborator, sunt ataşate la bonturile de transfer implanturile analog, şi se
confecţioneaza un model de lucru din ghips. Pe baza relaţiei centrică
inregistrată, modelul mandibular se poziţioneaza i ̂n conjunt cu cel maxilar
pe braţul inferior şi respectiv superior al ocluzorului.

Modelul final mandibular se va repoziţiona i ̂n ocluzor, iar dinţii protezei

mandibulare sunt aşezaţi i ̂n macheta din ceară i ̂n funcţie de modelul
antagonist deja stabilit. Macheta din ceară este returnată la cabinet
pentru proba intraorală, unde sunt verificate: aşezarea pe câmp, ocluzia,
estetica şi aprobarea pacientei .

In laborator, proteza este executată din răsi̧ nă acrilică termopolimerizabilă

după protocolul standard. Suprafaţetele protezei sunt finisate şi lustruite.

In̂ cabinet, sunt fixate bonturile retentive pe implanturi conform

recomandărilor producătorului şi proteza finală este inserată intraoral
pentru ajustarea ei i ̂n locurile unde presiunea pe ţesuturi era i ̂n exces,
folosindu-se o pastă indicatoare de presiune.

21 . Etapele clinico-tehnice de realizare ale unei supraproteze a

pacientului edentate total.

După ce a fost măsurată dimensiunea verticală de ocluzie conform

metodei anatomo- fiziologică , următoarele preparaţii sunt făcute pentru
amprentarea finală a mandibulei şi i ̂nregistrării relaţiei centrice .
Pe baza unei amprentări preliminare, se realizeaza modelul de diagnostic
al mandibulei, conform cărea se confecţioneaza o lingură individuală cu
forma arcadei mandibulare, la care se va adapta şablonul de ocluzie
pentru i ̂nregistrarea relaţiei centrică . Pentru ghidarea materialului de
i ̂nregistrare a relaţiei intermaxilare, sunt create doua orificii
corespunzatoare implanturilor şi multiple retenţii pe suprafaţa ocluzală a
lingurii situate posterior acestor orificii. Apoi se i ̂nşurubeaza bonturile de
transfer şi se efectueaza ampretarea finală concomitent cu i ̂nregistrarea
relaţiei centrice.

In̂ laborator, sunt ataşate la bonturile de transfer implanturile analog, şi se

confecţioneaza un model de lucru din ghips. Pe baza relaţiei centrică
inregistrată, modelul mandibular se poziţioneaza i ̂n conjunt cu cel maxilar
pe braţul inferior şi respectiv superior al ocluzorului.

Modelul final mandibular se va repoziţiona i ̂n ocluzor, iar dinţii protezei

mandibulare sunt aşezaţi i ̂n macheta din ceară i ̂n funcţie de modelul
antagonist deja stabilit. Macheta din ceară este returnată la cabinet
pentru proba intraorală, unde sunt verificate: aşezarea pe câmp, ocluzia,
estetica şi aprobarea pacientei .

In laborator, proteza este executată din răsi̧ nă acrilică termopolimerizabilă

după protocolul standard. Suprafaţetele protezei sunt finisate şi lustruite.

In̂ cabinet, sunt fixate bonturile retentive pe implanturi conform

recomandărilor producătorului şi proteza finală este inserată intraoral
pentru ajustarea ei i ̂n locurile unde presiunea pe ţesuturi era i ̂n exces,
folosindu-se o pastă indicatoare de presiune.

22. Proteza detaşabilă fixă. Indicaţii. Avantaje. Dezavantaje.

Avantaje:
- lucrare fixă:
• cimentată;
• demontabilă.
- lucrare pe termen lung;
- lucrare cu o bună stabilitate;
- se refac în procent crescut funcțiile alterate;
- rezultate previzibile;
- se oprește rezorbția osului și coborârea podelei sinuzale;
- forțele se transmit fiziologic în interiorul osului.
Dezavantaje:
- vorbirea este ușor afectaă;
- fizionomia suferă adesea;
- realizarea stâlpilor de sprijin este adesea dificilă;
- eșecul implanturilor;
- fractura / descimentarea șuruburilor de fixare;
- fractura / descimentarea bontului protetic;
- fractura protezei;
- tratament de lungă durată și costisitor;
- mai multe etape chirurgicale.
Contraindicații:
- ofertă osoasă deficitară;
- boli ce contraindică operația;
- alte afecțiuni generale ce pot genera contraindicații:
• temporare
• definitive

23.Tipurile de sisteme de menținere ale unei supraproteze.

- bara Dolders
- bonturi speciale
- telescoape
- acorare prin magneţi
- capse (ball attachment)
- culise
24. Metoda de amprentare cu lingura inchisă în cazul implanturilor two-
stages.
In situatia amprentarii cu lingura inchisa, efectuata la cazurile cu
implanturi de generatia a 2a, componentele de transfer sunt reprezentate
de capa de transfer, bontul analog si implantul analog. Deobicei aceste
elemente sunt codificate dupa culori corespunzator diametrului
implantului. La aceste tipuri de implanturi sunt mai multe procedee de
realizare a amprentei. Primul procedeu consta in alegerea si montarea pe
implanturi a unor bonturi protetice cu diametrul adecvat si adaptarea
grosimii mucoasei gingivale, peste care se vor aseza capele de transfer. Se
realizeaza amprentarea, iar dupa indepartarea amprentei din cavitatea
bucala, capa de transfer va ramane fixate in lingura. Cand implanturile au
diferenta de ax de 25-30grd, amprentarea va fi dificil de efectuat, uneori
imposibil de indepartat. In interiorul capei se va fixa bontul analog care
are sudat si implantul analog si se va turna modelul in laborator.
Dezavantajul metodei: imposibilitatea ajustarii bonturilor protetice de
catre technician in laborator. Al doilea procedeu consta in pozitionarea
bonturilor de transfer pe implanturi in cav bucala, peste care se vor aseza
capele. Dupa aceasta se trece la amprentarea campului protetic. La
indepartarea amprentei, capele de transfer vor ramane bine fixate in
amprenta datorita formei retentive. In interiorul capelor tehnicianul va
pozitiona bonturile analoage la care va fixa apoi implanturile analoage.
Dupa indepartarea amprentei din cav bucala, implanturile sunt acoperite
cu bonturi de cicatrizare.

25. Metoda de amprentare cu lingura inchisă încazul implanturilor one-

stage.

Componentele de transfer pentru implanturile onestage sunt

reprezentate de capele de transfer, bontul si implantul analog, ultimile
doua fiind solidarizate impreuna formand o singura piesa. In cazul
implanturilor onestage, capele de transfer sunt prevazute in interiorul lor
cu striuri asezate in cruce, care se potrivesc in santurile longitudinale ale
bontului protetic si au rol de component antirotationala. Capele mai
prezinta la extremitatea superioara o portiune retentive care are rol de a
le mentine in interiorul amprentei la dezinsertia acesteia din cavitatea
bucala. Dupa montarea capelor pe bonturi se pozitioneaza amprenta pe
campul protetic, iar la dezinsertia ei, capele vor fi retentionate in
interiorul acesteia, la nvelul lor pozitionandu-se apoi implanturile
analoage solidarizate cu bonturile analoage. Amprenta este trimisa astfel
la laborator in vederea turnarii modelului si prelucrarii bonturilor pentru
confectionarea viitoarei lucrari protetice.

26. Metoda de amprentare cu lingura deschisa, avantaje/dezavantaje.

• Amprentarea cu ajutorul lingurei deschise la momentul de față

reprezintă cea mai răspîndită metodă.
• Lingura poate fi una de unică folosință, din plastic cu un spațiu de
perforare efectuat in locul implantului introdus. Utilizarea lingurei
individuale este de preferință, mai ales in cazul în care sunt prezente 2 sau
mai multe transferuri, cu toate ca amprentarea în cprezența doa a unui
implant pertmite utilizare lingurei standart de unica folosință. • Inițial, în
implant se introduce transferul corespunzător. Dacă numarul
transferurilor este 2 sau mai mare, se recomadă legarea lor împreuna cu
ața dentară si acrilat autopolimerizabil pentru prevenirea posibilelor
deformări în mometul inlăturării amprentei din cavitatea bucală.
• Ulterior cu ajutorul frezei se creează spațiu în loja unde vorr ieși
transferurile. Transferul nu trebuie să se țină la marginea tăieturii și să se
opună inserării usoare în cavitatea bucală. Din această cauză se
recomandă perforarea cu un exces de 5 mm. Pentru fiecare transfer.
Lingura se adapează obligatoriu în cavitatea bucală (cu transferurile
aplicate directia aplicări lingurii poate fi îngreunat. Apoi, spatiul de
perforare este inchis cu ceară.
• Amprentarea se efectuează pri metoda SANDWICH, sau cu material de
amprentare monofazic.
• În cazul cînd se amprenteaza cu material monofazic poliesteric, toare
perforările existente în lojă se acoperă cu emplastru si suprafața internă
se prelucrează cu adeziv. • Ulterios, carpula cu materialul amprentare se
introduce in malaxorul autorizat si se aplică pe gingia din jurimprejurul
transferului. Apoi, se introduce și a distribui materialul amprentar in
lingura, avind grija a îl aplica atent, fara bule .
• Lingura se introduce în cavitatea bucală, se poziționează relativ față de
locul transferului si aplica. În momentul aplicării, prin stratul fin de ceară,
care acopera spațțiul perforat, se palpează transferul. Dupa finisare
apolimerizării materialului amprentar, suruburile de transfer se eliberează
de ceara, si se desșurubează. Lingura amprentara se îînlătră din cavitatea
bucală. Se determină calitatea amprentei , în el se introduc analogul
implantului si în așa fel, amprenta ste transmisa la laborator.
• În cazul în care se utilizează tehnica sandwich pentru amprentare, se
tapetează doar spațiul perforat cu ceara. Stratul corijabil de silicon se
introduce din malaxor, prin carpula, acoperînd uniform spațiul din jurul
colului transferului si respectiva gingie din jurul implantului. Atunci cind
transferuluile sunt poziționate foarte aproape sau retentivități vizibile
între marginea gingivală si transfer, este recomandabil de a acoperi
toalmente transferul cu un strat corijabil si de a umple retentivitațile si
matiarl, pentru a exclude, adunarea de boluri de aer si riscul nerefularii
materialului în spațiul creat. Amprentarea ulterioara se efectueaza dupa
tehnica Sandwich standart.

27.Incarcarea imediata a implanturilor dentare. Etapele clinic-

tehnice.Avantaje/Dezavantaje.

Succesul restaurărilor protetice pe implanturi dentare este asigurat de

elaborarea unui plan de tratament adecvat și de poziţionarea corectă a
implanturilor. Progresele tehnologice respectiv imagistica 3D și utilizarea
tehnologiei CAD/CAM au permis inserţia precisă a implanturilor, fără
lambou, cu reducerea timpului de vindecare, discomfortului, tumefacţiei
și durerii determinând creșterea gradului de acceptabilitate a
tratamentului de către pacient. Cazul prezentat ilustrează un protocol de
încărcare protetică imediată prin supraproteză pe sistem bară pasivă
 (Seeger), implanturile fiind inserate printr-o tehnică chirurgicală minim
invazivă cu ajutorul unui ghid chirurgical realizat stereolitografic.
Etapa protetică clinică și de laborator pentru
confecţionarea supraprotezei.
Secvenţe:
• Preoperator realizarea machetei lucrări protetice
mandibulare (laborator) și proba acesteia în cavi-
tatea bucală. Verificarea îndeplinirii cerinţelor estet-
ice și funcţionale (clinic)
• Confecţionarea portamprentei individuale din
acrilat fotopolimerizabil transparent prin duplicarea
machetei (laborator)
• Postoperator montarea transferurilor pe bonturile
protetice (clinic )
• Realizarea prin frezaj în portamprenta individuală a
lăcașurilor pentru transferuri (clinic),
• Amprenta funcţională (clinic),
• Turnarea modelului (laborator),
• Confecţionarea machetei barei cu ajutorul compo-
nentelor calcinabile prefabricate de la Rhein 83,
Italia. Pentru a crea o conexiune pasivă pentru bara
susţinută pe implanturi și a corecta micile
imperfecţiuni care pot apărea în timpul amprentării
sau în timpul etapelor de laborator s-a utilizat
sistemul Seeger de la Rhein83.
• Confecţionarea machetei suprastructurii fără
duplicare după izolarea machetei barei cu un agent
de separare (Picosep),
• Montarea tijelor și turnarea ambelor structuri
metalice în aceeași timp
• Ambalarea, turnarea, dezambalarea și prelucrarea
structurilor metalice
• Confecţionarea componentei fizionomice pe scheletul metalic .
• Aplicarea barei pe bonturile protetice în cavitatea bucală, inserarea
inelelor
Seeger și fixarea acesteia prin înșurubare (clinic),
• Aplicarea supraprotezei, verificarea și ajustarea rapoartelor ocluzale.
Etapa protetică de confecţionare a barei, componentei
metalice a protezei și componentei fizionomice nu a durat mai mult de 28
de ore,
permiţând respectarea protocolului de încărcare protetică imediată.

29.Incarcarea intirziata a implanturilor dentare. Etapele clinic-

tehnice.Avantaje/Dezavantaje.

metodele de descoperire a implanturilor.

a) Incizie si decolarea mocoasei
b) Incizie realizata cu mucotomul, inlaturarea portiunii de mucoasa de
forma circulara

30. Accidente ce pot apărea în timpul confecţionării lucrărilor protetice

pe implanturi
1.Accidente ce apar la montarea bontului protetic.
1.Dificultati in descoperirea surubului de vindecare:
Cauzele acestui incident sunt:
-greseli in identificatr a suruburilor de vindecare cauzate de inutilizarea
ghidului chirurgical in etapa de descoperire a implanturilor
-acoperirea surubului de vindecare cu os de neoformatie
2.Imposibilitatea montarii bontului protetic:
Cauzele:
-mobilitatea implatului prin lipsa integrarii osoase
-lipsa de paralelism a implanturilor
-incongruenta dintree implant si bontul protetic ales
-alteterarea fietului din interiorul din interiorul implantului in timpul
manevrelor de introducere in os
-fracturarea partii filetante a bontului protetic
Mobilitatea implantului si alterarea filetului din interiorul extremitatii
cervicale a acestuia neesita din pacate inlocuirea implantului,iar
incongruenta dintre implant si bont se remediaza prin alegerea unui bont
protetic adecvat.
Fracturarea partii filetante a bontului protetic in interiorul corpului
implantului necesita indepartarea portiunii fracturare.Daca aceasta
indedpartare este posibila se va insera un ou bont.Daca nu este
posibila,atunci va trebui indepartat si implantul.

2.Accidente ce apar la montarea lucrării protetice definitive.

1.Dificultati de montare a lucrarii protetice
Aceste dificultati sunt cauzate de lipsa de paralelism a implanturilor si a
bonturilor protetice.Prevenirea acesei situatii se realizeaza printr-o
interventie chirurgicala corecta de insertie a implanturilor,utilizind chidul
chirurgical si sprijinita de un plan de tratament adecvat situatiei
clinice.Bonturileprotetice vor fi alese astfel incit sa pemita realizarea unei
insertii facile a lucrarii,cu retusari minime in laborator si crerea unor
rapoarte interarcadice fiziologice.
2. Fracturarea surubului de fixare a lucrarii protetice
Acest accident are loc prin stringerea excesiva sau paraaxiala a suruburilor
destinate agregarii restauratorii protetice definitive.Majoritaqtea
suruburilor de fixare se string cu o forta de 30-35 Ncm.
Complicatii postterapeutice.
1.Mobilizarea implantului.Cauzele :
-incarcarea protetica prematura a implantului
-realizarea incorecta a integrarii epitelio-conjuctive
-pozitionarea implantului intr-o zona cu elasticitate mandibulara marita
-restaurari protetice provizorii sau ddefinitive incorecte
-realizarea unei ocluzii nefiziologice
-prezenta bruxismului
-igiena locala deficitara
Principala cauza de mobilizare tardiva a implantului o constituie
transmiterea nefiziologic a fortelor asupra acestuia(forte paraaxiale).
Complicatiile data de trauma ocluzala pot fi ameliorate si prin inlocuirea
ceramicfilor dure cu rasini compozite si aliaje nobile,precum si prin
realizarea unui design ocluzal adevat ,cu moroflogie atenuata si
suprafetele ocluzale ingustate in sens vestibulo-oral.
2.Fractura implantului si a bontului protetic
Cauza o constituie directia si intensitatea nefiziologica a fortelor ce se
transmit asupra implanturilor.
Data statistice referitoare la fracturarea implantului :
-3,5% in studiu efectuat de Adell pe o perioada de 15 ani
-0,9% in studiul lui Leuvenene pe edentatii pratiale dupa 29 luni de la
incarcare
-0,15 dupa Leuvene pentru edentatia totala La 36 luni de la incarcare
-0,4 % dupa Gothenburg,studia realizat pe 5 ani
In cazul fracturarii bontului protetic se indica urmatoarele atitudini
terapeutice in funtie de generatia implantului :
-generatia I-a este necesara atit indepartarea bontului,cit si a implantului
-generatia II-a se indeparteaza numai bontul protetic fracturat,iar numai
daca acesta nu se p0o0ate indeparta este neesara atuni si indepartarea
implantului.
3.Desurubarea bontului protetic,fracturarea sau desurubarea surubului de
fixare a restaurarii protetice agregate prin insurubare
Aceste complicatii reprezinta consecinta transmiterii nefiziologice a
fortelor asupra complexului implantar.
Transmiterea nefiziologica a fortelor este influentata la rindul ei de
urmatorii factori :
-insertia implanturilor intr-o topografie inadecvata si intr-un ax dde
insertie nefavorabil
-conceperea gresita a planului de tratament
-greseli de executie ale lucrarii protetice ce duc absenta pasivitatii insertiei
restaurarii si la o refaccere ocluzala inadevata.