Sisteme Politice Parlamentare-1
Sisteme Politice Parlamentare-1
Sisteme Politice Parlamentare-1
Capitolul I
1. Consideraţiuni introductive.
2. Noţiunea de „politic” din perspectiva politologiei.
3. Noţiunea de regim politic şi regim constituţional.
Capitolul II
1. Regimuri constituţionale.
Diferite tipuri de regimuri constituţionale.
1.1. Regimul Prezidenţial
1.2. Regimul Semi – prezidenţial
1.3. Regimul Parlamentar
Capitolul III
2
Regimul parlamentar al Marii Britanii
1. Consideraţii generale
2. Parlamentul
3. Camera Lorzilor
4. Camera Comunelor
5. Primul Ministru
6. Monarhia
7. Apariţia şi rolul partidelor
8. Opoziţia
9. Administrţia Locală
Bibliografie.
3
CAPITOLUL I
1. Consideraţiuni introductive.
4
prealabilă a „politicului” ca fenomen ce interacţionează cu
societatea.
5
aceste opinii – curente de gândire ce nu s-au putut concretiza intr-o
idee unitară sunt sintetizate în trei mari orientări:
6
dar nu unică, importanţa ei decurge tocmai din existenţa celorlalte
si interacţiunea cu acestea2;
- Privind politologia strict ca o stiinţă ce are ca obiect de
studiu statul ar înseamna o îngustare nejustificată a obiectului
acestei discipline.
Importante elemente ale sistemului politic ca partidele
politice, puterea, norma, conduita şi activitatea politică ar rămâne
in afara obiectului său de studiu3.
3
A. Piţurcă – Introducere în studiul politologiei
4
Herman Haller – Ştiinţa Politică
7
Un prim agrument ar fi că statul şi puterea politică este doar
o componentă a sistemului politic şi nu politicul ca atare. În nici un
caz, ea nu este in masură să acopere sistemul politic.
Însăşi noţiunea de putere, definirea acesteia nu este pe deplin
elucidată în ştiinţa politică, existând o tendinţă de extindere a sferei
acesteia şi asupra unor elemente nepolitice sau dimpotrivă de
restrângere a acesteia numai la aspectele autorităţii.
5
A. Piţurcă – Introducere în studiul politologiei
6
. Ovidiu Trăsnea, Filosofia politică, Ed. Politică Bucureşti
8
realitatea complexa7. Ea ne fiind nici o pseudo-stiinţă, aşa cum este
prezentata de diverşti ideologi francezi printre care amintim
Gaston Bouthaul şi nici un capitol teoretic al sociologiei ca la R.
Aron.
7
A. Piţurcă – Introducere în studiul politologiei
8
Benone Puşcă, Andy Puşcă – Drept constituţional comparat,
Phillipe Ardant – Institutions politiques et Droit Constitutionnel
9
Astfel, cu referire la regim politice, în literatura de
specialitate se fac mai multe clasificări ale regimurilor politice.
Putem clasifica regimurilele politice în regimuri politice
democratice şi regimuri politice nedemocratice, regimuri politice
autoritare şi regimuri politice autocratice, şi nu în ultimul rând
regimuri politice constituţionale, regimuri politice fasciste,
militare, prezidenţiale, parlamentare etc.
Importanţa acestei clasificări fiind relevată însăşi prin
modalitatea de exerciţiu ale puterii politice.
Regimurile constituţionale sunt de fapt modalitatea prin care
regimurile politice se exprimă pe plan juridic şi al organizării
constituţionale.9 Ca lege fundamentală a statului, constituţia va
consacra ideile politice şi modalităţile de organizare ce se reflectă
în sistemul politic respectiv.
Exprimarea pe plan juridic este dată de rigoarea juridică, ce
asigură interpretarea textului constituţional în mod just, şi sau
clarificarea unor prevederi neechivoce ce nu sunt suficient de
concret relatate, astfel încât textul constitutiei să servească
intereselor statului de drept.
9
Benone Puşcă, Andy Puşcă – Drept constituţional comparat
10
CAPITOLUL II
1. Regimuri constituţionale.
Diferite tipuri de regimuri constituţionale.
11
Este primul dintre regimurile politice şi se remarcă prin
faptul că acest regim conferă un mare număr de atribuţii
preşedintelui. Aceste atribuţii pot fii neutralizate printr-o procedură
care conferă transparenţă şi totodată permite controlul opiniei
publice, precum şi tragerea la răspundere a şefului de stat pentru
abateri de la mandatul ce i s-a oferit.10
Puterile largi ce îi sunt oferite preşedintelui nu afecteză cu
nimic relizarea întregului mecanism al instituţiilor democratice
întrucât însuşi preşedintele se află sub controlul Constituţiei.
Alegerea preşedintelui se face pe baza unui proceduri
democratice de consultare a poporului. Prin urmare, adoptarea sau
aplicarea regimului prezidenţial nu este influenţată atăt de mult de
prerogativele preşedintelui, de ponderea şi tipul ce îi aparţin
acestuia, ci de modul în care se încadrează această putere în
mecanismele de control democratic şi de verificare a felului în care
preşedintele îşi exercita prerogativele.11
10
Tudor Drăganu – op. cit.
11
Victor Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu – Drept constituţional comparat.
12
Regimul semi–prezidenţial imaginează o cale de mijloc între
sistemul prezidenţial în care preşedeintelui i se acordă prerogative
ofarte lagi şi sitemul parlamentar în care presedintelui nu i se
acordă nimic12.
Ca elemente comune între cele două regimuri menţionate mai
sus, regimul prezidenţial şi cel semi–prezidenţial, remarcăm
posibilitatea de punere sub acuzaţie a preşedintelui în anumite
situţii grave, pentru abaterea de la mandatul ce i s-a încredinţat.
De remarcat este faptul că atât în sitemul prezidenţial căt şi
în cel semi–prezidenţial preşedintele nu are iniţiativă legislativă,
dar el poate oprii adoptarea unor proiecte de legi şi dispune
trimiterea lor pentru o nouă discutare Camerei (sau Camerelor) în
scopul reexaminării pentru proiectul pe care nu îl acceptă13.
În cadrul sistemului semi–prezidenţial preşedintelui îi revine
rolul de arbitru între puterile statului, fiind ales de întregul popor,
de fapt puterea executiva apaţinând Guvernului. Totodată în
sistemurile semi–prezidenţiale preşedintele poate dizolva
parlamentul, în anumite situaţii specifice prevăzute în Constituţie,
în timp ce în sistemul prezidenţial, preşedintele nu poate face acest
lucru. Aceasta reprezentând cea mai impotantă deosebire între
regimul prezidenţial şi cel semi – prezedinţial.
12
Benone Puşcă, Andy Puşcă – Drept constituţional Comparat
13
Victor Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu – Drept constituţional comparat.
13
În sistemul anumitor constituţii preşedintele are aceleaşi
atribuţii privind funcţiile militare şi cele de politică externă.
14
de încrederea parlamentului, urmând să demisioneze atunci cănd o
pierde etc14.
Referitor la relaţia dintre republica şi monarhie, trebuie
precizat că în actualele condiţii istorice monarhia poate exista
numai sub forma celei constituţionale15, în timp ce republicile pot
fi atât prezidenţiale, semi – prezidenţiale cât şi parlamentare.
În concluzie, în ţările în care la acest moment exista un regim
monarhic, în realitate acesta este unul monarhic constituţional
guvernat de principiul fundamental potrivit căruia regele nu se
amestecă în politică ci rămâne doar un simbol al statului, păstrând
atribuţiile preşedintelui de republică în cadrul sistemelor
parlamentare.
14
Tudor Drăgan – începuturile şi dezvoltarea regimului parlamentar în România până în 1916
15
Victor Duculescu, Constanţa Călinoiu, Georgeta Duculescu – Drept constituţional comparat.
15
Capitolul III
1. Consideraţii generale
16
Charta Libertatum” din anul 1215, “Petition of Rights”din
anul1628, “Habeas Corpus Act” din anul 1679, “Bill of Rights” din
anul 1689, “Act of Settlement” din 1701, “Reform Act” din anul
1832, “Parliament Act” din anul 1911, “Statutory Instruments Act”
din anul 1946, şî nu în ultimul rând “Parliament Act” din anul
1959.
Alături de aceste acte se aplică şi un mare număr de tradiţii şi
cutume constituţionale cu un rol funcţional bine stabilit, de a căror
existenţă şi obligativitate este conştientă intreaga naţiune engleză,
aceste simboluri constituţionale cu un caracter tradiţional fiind
respectate cu rigurozitate, fără a se simţi nevoia unei codificări.
In acest sens, Prof. C. Dissescu aprecia la începutul secolului,
că ”amintirea şi uzul zilnic al drepturilor şi libertăţilor individuale
consfinţite de cutuma britanică sunt săpate adânc în viaţa
poporului, atât de adânc încât nici o constituţie din lume nu a fost
atât de puţin nesocotită cum a fost Constituţia engleză”.
În Anglia, procesul de formare a instituţiilor de guvernare, în
special a Monarhiei şi Parlamentului a parcurs etape distincte.
Mai întâi, s-a format Coroana ca simbol al autorităţii publice.
Parlamentul apărând mai târziu, ca o reacţie a burgheziei
împotriva absolutismului regalităţii, manifestat deseori în forme
violente.
Parlamentul britanic, una din cele mai vechi instituţii ale
edificiului constituţional, este format din Monarh, Camera Lorzilor
17
şi Camera Comunelor. Apariţia camerelor sub forma actuală
reprezintă rezultatul unui îndelung proces istoric.
2. Parlamentul
16
Benone Puşcă, Andy Puşca – Drept constituţional Comparat
17
Benone Puşcă, Andy Puşca – Drept constituţional Comparat
18
Raporturile cu coroana exprimau subordonarea parlamentului
faţă de corană; regele având atât atribuţi executive cât şi
legislative.
Starea de subordonare a parlamentului britanic faţă de rege a
continuat şi în sec. XIV, acesta este marcat de separarea
parlamentului în două camere. Astfel la 1332 cele două grupuri
(unul format din prelaţi şi nobili şi unul format din cavalerii
reprezentanţi ai comitatelor şi reprezentanţii oraşelor) deliberau
separat, iar în 1351d in aceste două grupuri s-au format două
adunări cu localuri separate – Camera Lorzilor respectiv Camera
Comunelor. La acestă dată cele două adunări nu aveau atribuţiile
unui organ legislativ.
În cea de-a doua jumătate a sec. XV procedurii de legiferare i
se adaugă noi elemente, în sensul că acum proiectul de lege
formulat de una din camere era trimis celelalte spre examinare şi
aprobare, ulterior acesta (proiectul de lege) fiind trimis regelui,
care, dacă îl aproba devenea lege18.
Din această perioadă încep să se întărească puterile
parlamentului. Astfel la 1399 Regele Richard al II- lea este
destituit de către parlament. Cu timpul relaţiile dintre parlament şi
regalitate s-au normalizat în sensul că puterea parlamentului nu a
mai putut fi contestată de monarh.19
18
Benone Puşcă, Andy Puşca, – Drept constituţional Comparat
Gh. Tănase Gheorghe – Op. cit.
19
Benone Puşcă, Andy Puşca – Drept constituţional Comparat
19
De menţionat este reforma din 1823 ce a extins sistemul de
partide de la parlament în toată ţara, legându-l de sistemul
Cabinetului de Guvernare.
În această perioadă se clarifică relaţiile dintre Camera
Comunelor şi Camera Lorzilor. Este instituţionalizată existenţa
opoziţiei, ce trebuia să-şi asume o serie de funcţii tradiţionale ale
parlamentului şi nu în ultimul rând se modifică procedura
parlametară în scopul asigurării unei guvernări efective.
3. Camera Lorzilor
20
politic s-a diminuat, devenind simbolic, astfel că, în prezent,
puterea politică a parlamentului britanic este concentrată în sânul
Camerei Comunelor, fiind exercitată de aceasta, în strânsă legătură
cu programul politic şi interesele partidului de guvernamant.
Din punctul de vedere al organizării puterilor şi al
raporturilor dintre ele, vechile cutume constituţionale au fost
înlocuite cu altele20. Astfel, dacă recrutarea prim miniştrilor se
făcea, conform cutumei, din rândul Camerei Lorzilor, iar miniştrii
răspundeau în faţa acesteia, astăzi răspunderea miniştilor se
angajează numai în faţa Camerei Comunelor, iar premierii sunt
recrutaţi dintre deputaţi.
Camera Lorzilor este condusă de Lordul Cancelar, membru al
guvernului şi preşedinte al Curţii Supreme de Apel. Camera
Lorzilor poate numi comisii speciale cu caracter temporar (select
committees) însărcinate cu soluţionarea unor probleme concrete
ale activităţii Camerei. De asemenea, Camera Lorzilor serveşte
monarhul să-şi facă cunoscută poziţia faţă de programul
Guvernului prin mesajul Tronului. Camera Lorzilor, simbol al
dezvoltării constituţionale a Marii Britanii şi factor decisiv al
întăririi încrederii naţiunii engleze în instituţiile sale politice,
rămane o constantă a vieţii politice, fiind păstrată nu numai în
sistemul de guvernare, ca o institutie politica adânc înrădăcinată, ci
şi în conştiinţa publică.
20
Internet – Noţinuea de executiv şi administraţie publică în principalele sisteme contemporane
21
4. Camera Comunelor
23
De pildă, parlamentul numeşte primul-ministru şi pe
ministrii, guvernul exercită initiaţiva legislativă, comisiile
parlamentare verifică activitatea guvernului, deputaţii interpelează
miniştrii etc. O expresie a acestei colaborări între puteri este şi
responsabilitatea ministerială care constă în prerogativa
parlamentului de a cere membrilor guvernului să raporteze în faţa
acestuia în legatură cu modul in care isi indeplinesc atribuţiile21.
5. Primul Ministru
24
Printre atribuţiile primului ministru amintim:
Este lider al partidului său pe tot cuprinsul ţării şi în
parlament; este speck-erul Camerei Comunelor; este responsabil cu
desemnarea miniştrilor, ce sunt numiţi de regină cu avizul său;
selectează acei miniştrii ce urmeză să constituie cabineltul;
prezidează şedinţele cabinetului şi coordonează îm mod direct
întraga politică, dezvoltând şi precizând orientările de principiu pe
care le stabileşte propriul său partid etc.
Primul ministru este cel ce comunică suveranului hotărârile
guvernului, este responsabil pentru o mare varietate de numiri şi
exercită un patronaj considerabil.
6. Monarhia
25
Monarhul Angliei este un simbol al tradiţiei, doar
aparent implicat in viaţa politică, statutul său corespunzând
maximei:
”Regele domneşte, dar nu guvernează”.
El este considerat iresponsabil din punct de vedere politic şi
se bucură de o adevarată imunitate in materie penală si civilă. Aşa-
numitul rol politic al monarhului este pur formal, intrucât acesta se
conformează, fie dorinţei guvernului, fie unor cutume în favoarea
acestuia.
7. Opoziţia
27
Referitor la atribuţiile opoziţiei menţionam următorele:
Opoziţia asigură responsabilitatea continuă cu privire la căile prin
care puterile guvernului sunt exercitate; acceptă responsabilitatea
guvernării când electoratul doreşte schimbarea politică; cooperează
cu guvernul în dezbaterea problemelor supuse parlamentului;
exprima principiul liberăţii cuvântului în Marea Britanie23.
8. Administraţia Locală
23
Benone Puşcă, Andy Puşca – Drept constituţional Comparat
24
V.D. Lipman – Local Government Areas, citat de R. M. Punnet,op.cit
28
pot figura printre candidaţii propuşi pentru alegerea consiliului,
trebuie sa fie apolitici şi imparţiali în exercitarea activităţii lor.
Foştii consiliei locali nu pot deveni funcţionari decât după
12 luni de la expirarea mandatului.
Consiliile locale trebuie să se reunească de cel puţin patru
ori pe an, deşi de fapt numărul şedinţelor acestui consiliu este mult
mai mare25.
Şedinţele consiliului local au forma unor dezbateri pe
marginea propunerilor făcute de comitetele consiliului.
25
Benone Puşcă, Andy Puşca – Drept constituţional Comparat
29
Bibliografie:
Powered by http://www.e-referate.ro/
Adevaratul tau prieten
30