Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 3
Managementul empiric a aparut odata cu diviziunea muncii si traiul
omului in grupuri organizate. Inainte de a se cristaliza ca stiinta, drumul
parcurs de "management" a fost de la o forma embrionara manifestata o data cu constituirea primelor colectivitati umane in comuna primitiva, pana la inceputul secolului XX cand Henry Fayol si Frederich Taylor prin lucrarile "Administratia industriala si generala", respectiv "Principiile managementului stiintific" au analizat de o maniera stiintifica, pentru prima data, procesul de management si sistemul de management, elaborand un set de reguli, principii si metode de conducere stiintifica.
Studiul literaturii de specialitate in domeniul managementului reliefeaza
existenta unor multiple clasif 16516v2119q icari ale scolilor de management, grupate dupa principiile si natura conceptelor utilizate cu precadere. In opinia specialistilor romani, sunt considerate 5 curente sau scoli principale: clasica (traditionala), sociologica (behaviorista sau comportista), cantitativa, sistemica si contextuala.
1. Scoala clasica (traditionala) este reprezentata de F.W. Taylor,
considerat fondatorul stiintei managementului, care in lucrarea sa "The Principles of Scientific Management" publicata in anul 1911 arata ca "sistemul managementului stiintific implica o revolutie completa a starii de spirit a muncitorilor si in acelasi timp o revolutie a starii de spirit a celor care sunt de partea conducerii", identificand urmatoarele principii fundamentale ale managementului:
* Studiul tuturor cunostintelor traditionale, inregistrarea, clasificarea si
transformarea acestora in legi stiintifice; * Selectia stiintifica a muncitorilor, perfectionarea calitatii si cunostintelor acestora; * Punerea in aplicare a studiului muncii de catre muncitori stiintific antrenati; * Repartizarea aproape egala a muncii executate in intreprindere intre muncitori si manageri; * Realizarea cooperarii intre oameni, in locul individualismului haotic.
Alti reprezentanti de seama ai acestei scoli sunt: H. Fayol, G. Barth, H.
Gantt, Frank si Lillian Gilbreth, E. Filene, H. Koontz, C. O'Donnel. Unii autori il considera pe pe Henry Fayol adevaratul "parinte" al managementului, un industrias francez care a scris lucrarea "Administration Industrielle et Gnrale", in care a delimitat functiile managementului si functiunile firmei, a formulat un set de principii ale managementului si a identificat atributele managerului. In opinia sa, functiile managementului, functiunile organizatiei si atributele managerilor sunt:
a. Functiile managementului: a prevedea (a evalua viitorul si a-l pregati),
a organiza (a intreprinde, a dota o intreprindere cu materiale, utilaje, capital si resurse umane pentru a putea functiona), a comanda ("a trage cele mai mari foloase de la cei care formeaza unitatea in interesul intreprinderii"), a coordona (a realiza armonia intre toate componentele intreprinderii, pentru a-i facilita functionarea si succesul) si a controla ( a verifica daca totul se petrece conform programului adoptat si principiilor amise);
b. Functiunile organizatiei: tehnica, financiara, comerciala, contabila, de
securitate si manageriala;
c. Atributele managerilor: calitati fizice (sanatate, vigoare), mentale
(abilitatea de a intelege si a invata, judecata, vigoare mentala si adaptabilitate), morale (fermitate, responsabilitate, initiativa, loialitate, tact si demnitate), educationale (autoperfectionare) si experineta (vechime in munca).
d. Principiile managementului:
* Diviziunea muncii bazata pe specializarea pe care economistii o
considera necesara pentru cresterea eficientei; * Autoritate si responsabilitate. Fayol considera autoritatea ca o combinatie intre competenta data de pozitia managerului si cea data de trasaturi ale personalitatii (inteligenta, experineta, trasaturi morale); * Disciplina, ordine, echitate, initiativa, stabilitate, echilibru, spirit de echipa; * Unitatea de comanda - prin care intelege ca fiecare salariat sa primeasca ordine de la un singur superior; * Unitatea de conducere - presupune ca toate deciziile sa porneasca din varful ierarhiei; * Subordonarea intereselor individuale celor generale; * Remunerarea - care trebuie sa aduca un maximum de satisfactii atat executantilor cat si managerilor; * Inlantuirea nivelurilor ierarhice - care presupune circuite scurte intre nivelul superior si cel inferior al managementului.
In concluzie, meritul principal al scolii clasice il reprezinta contributia
decisiva la conturarea stiintei managementului, delimitarea functiilor manageriale si functiunilor organizatiei si elaborarea unor principii stiintifice de management. Accentul a fost pus pe cercetarea functiunilor de organizare si productie, neglijandu-se elementele de natura resurselor umane si a relatiilor firmei cu mediul ambiant.