COMUNICAREA

Comunicarea e asemenea unui nor gros pe care vnturile l tot mping si l destrama si care
pluteste peste aproape toate stiintele.
Diversitatea coplesitoare a nivelurilor de comunicare de la cel interpersonal pana la cel planetar
precum si inevitabilele lor ntrepatrunderi si conditionari, ne fac sa mpartasim opinia potrivit careia o
singura disciplina nu ar putea face fata investigarii unui asemenea conglomerat.
Majoritatea stiintelor si profesiilor au propria lor partitura n corul stiintelor comunicarii.
Fiecare specialist vine cu experinta, perspectiva si interesele proprii pentru a ne povesti cum se vede
comunicarea de la fereastra sa. Din aceasta colectie de panorame, fiecare din noi selecteaza ceea ce simte ca
poate da un sens mai profund existentei sale efemere. Georgeta Rata aminteste contributia lui Pierre-Antoine
Pontoizeau la gruparea celor mai importante discipline care si dau mna pe tarmul comunicarii si
completeaza schema francezului cu nca trei discipline (teoria cibernetica,antropologia si teoria
structuralista) care pot oferi modele pertinente de analiza a comunicarii. Daca avem n vedere doar caile de
comunicare si contextual comunicarii, atunci biologia, informatica si teoria comunicarii ofera modelele
necesare unei bune predictii a evenimentelor; daca ne plasam doar la nivelul continutului informativ, atunci
istoria, sociologia si etnologia ne nvata cum sa formulam cel mai bine informatia; daca avem n vedere
toate constrngerile relationale pe care le presupune comunicarea, atunci psihologia, psihanaliza si
semiologia contribuie cu siguranta la cunoasterea pretentiilor, atitudinilor si obisnuintelor publicului.

DEFINITIA COMUNICARII
Comunicare reprezinta instiintare, stire, veste, raport, relatie, legatura. Cam acestea ar fi sinonimele
care ne sunt oferite de catre dictionarul explivativ pentru comunicare. Desi pare simplu intelesul
comunicarii este mult mai complex si plin de substrat. Comunicarea are o multime de intelesuri, o multime
de scopuri si cam tot atitea metode de exprimare si manifestare. Nu exista o definitie concreta a comunicarii
insa se poate spune cel putin ca, comunicarea inseamna transmiterea intentionata a datelor, a informatiei.

Ce se intelege prin comunicare:

o provocare constanta pentru psihologia sociala;
o activitate; satisfacerea nevoilor personale;
legatura intre oameni, etc.
Comunicarea este un proces activ care implica exprimarea ideilor si intelegerea lor de catre cei carora
le este transmis mesajul.
De asemenea, comunicarea mai poate fi definita ca actul de transmitere a informatiei intre indivizi.
Societatea continua sa existe prin transmitere, prin comunicare, dar este corect sa spunem ca ea exista
in transmitere si in comunicare. Este mai mult decat o legatura verbala intre cuvinte precum comun,
comunitate, comunicare. Oamenii traiesc in comunitate in virtutea lucrurilor pe care le au in comun; iar
comunicarea este modalitatea prin care ei ajung sa detina in comun aceste lucruri. Pentru a forma o
comunitate sau o societate , ei trebuie sa aiba in comun scopuri, convingeri aspiratii, cunostinte - o
intelegere comuna - "acelasi spirit" cum spun sociologii. Comunicarea este cea care asigura dispozitii
emotionale si intelectuale asemanatoare, moduri similare de a raspunde la asteptari si cerinte.
Comunicarea se realizeaza pe trei niveluri:
1. Logic
2. Paraverbal
3. Nonverbal
Dintre acestea, nivelul logic (deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de
comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal (ton, volum, viteza de rostire...) si 55% la nivelul nonverbal
(expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea etc.).
 Daca intre aceste niveluri nu sunt contradictii, comunicarea poate fi eficace.
Daca insa intre niveluri exista contradictii, mesajul transmis nu va avea efectul scontat.

Delimitari conceptuale
Faptul c limbajul i comunicarea constituie mecanismele psihice aflate cel mai la ndemna individului
pentru a-i regla propria sa conduit, dar i conduita altora, este mult prea evident pentru a insista asupra lui.
Daca sistemul imaginilor, conceptelor i ideilor, format prin intermediul mecanismelor informaional-
operaionale ar fi inut secret, dac el n-ar fi folosit, vehiculat, atunci n-ar avea aproape nici o utilitate
practic, nu ar fi capabil de influena i interinfluen, nu putea fi preluat i reintrodus n circuitul
cunoaterii, nu ar avea nici un impact asupra actlvitii umane.
Comunicarea, neleas ca act tranzacional, inevitabil n situaii de aciune, devine esenial, fundamental
att pentru viaa persoanei, ct i pentru viaa social a individului.
Din pcate, noiunile de comunicare, limb, limbaj sunt polisemantice, ele comportnd o pluralitate
de sensuri; ele constituie obiectul de investigaie al mai multor discipline tiinifice (lingvistica,
psihologia, sociologia, semiotica, cibernetica etc.), care aduc propriile lor perspective de abordare,
nu ntotdeauna identice sau mcar complementare.
Comunicarea a fost definit cel mai adeseori ca o form particulara a relaiei de schimb ntre dou sau
mai multe persoane, dou sau mai multe grupuri.
Claude Levi-Strauss interpreta societatea de pe pozitia unei teorii a comunicrii. Dup el, n societate
sunt posibile tipuri de schimburi (sau de comunicri):
o schimbul femeilor ntre grupuri (datorat regulilor rudeniei sau cstoriei);
o schimbul bunurilor materiale (datorat regulilor economice);
o schimbul mesajelor ntr-o limb comun interlocutorilor (datorat regulilor lingvistice).
Primele doua tipuri de schimburi largesc n mod nepermis sfera noiunii de comunicare,
cel de al treilea o ngusteaz mult mai mult, reducnd-o doar la comunicarea dintre oameni i doar la un
singur tip al acesteia, cea verbal.
Dat fiind faptul c nici una dintre aceste dou accepiuni nu este satisfactoare, cercettorii s-au
orientat spre depistarea unor elemente difereniatoare mult mai fine.
Unul dintre pasionaii investigatori ai comunicrii nota: "exist comunicare cnd exist schimb de
semnificaii. (CLAUDE FLAMENT)
Se reine, aadar, noiunea de "schimb", dar se precizeaz mai bine coninutul acesteia, semnificaiile putnd
fi transmise att prin mijloace verbale, ct i nonverbale.
Ali autori au adus precizri pe directia unora sau altora dintre parametrii presupui de "schimbul de
semnificaii".
SILLAMY insista asupra caracterului de feed-back al comunicrii. Cnd informaia este transmis,
considera el, se produce o aciune asupra receptorului i un efect retroactiv asupra persoanei emitente.
ANZIEU si MARTIN atrag atentia asupra elementelor componente ale comunicrii i orientarea ei;
comunicarea constituie ansamblul proceselor psihice i fizice prin care se efectueaz operaia de punere n
relaie a unei persoane sau a mai multora cu o alta sau cu mai multe, n vederea atingerii unor obiective.
Aadar, eseniale pentru actul comunicrii sunt:
1) relaia dintre indivizi sau dintre grupuri;
2) schimbul, transmiterea i receptarea de semnificatii;
3) modificarea voit sau nu a comportamentului celor angajai.
Inelegerea n acest mod a comunicrii o ntlnim i n lucrrile de dat ceva mai recent.
Principala problem pe care o presupune studiul comunicrii este aceea a stabilirii coninutului i a
mijloacelor prin intermediul crora acesta este transmis.
Nivelurile comunicarii umane
 Comunicarea umana se poate desfasura pe cinci niveluri relativ distincte:
1. Comunicarea intrapersonala este comunicarea n si catre sine. Fiecare fiinta umana se cunoaste si se
judeca pe sine, si pune ntrebari si si raspunde,astfel ca aceasta comunicare cu propriul forum interior
devine o sursa de echilibru psihic si emotional.
2. Comunicarea interpersonala este comunicarea ntre oameni. Obiectivele acestei comunicari snt extrem de
multiple si complexe: cunoasterea celor de lnga noi, crearea si ntretinerea legaturilor umane, persuadarea
interlocutorului, recunoasterea valorii personale, satisfacearea nevoilor afective, de control si dominatie etc.
Comunicarea interpresonala directa presupune initierea de contacte personale nemijlocite si interactive ntre
oameni, pe cnd cea interpersonala indirecta are nevoie de mijloace si tehnici secundare de punere n contact
uman (scrierea, nregistrarile magnetice sau transmisiile prin unde sau fibra optica).
3. Comunicarea de grup se deruleaza n colectivitati umane restrnse, de maximum 11 persoane - echipe,
familii, cercuri de prieteni, colegii de redactii etc. La acest nivel se asigura schimburi de idei si emotii, se
mpartasesc experiente si se cauta solutii de rezolvare a problemelor, se iau decizii si se aplaneaza conflicte.
4. Comunicarea publica si are radacinile n retorica antica. Discursul public nu viza doar transmiterea de
informatii, ci mai ales schimbarea opiniilor si actiunilor publicului, influentarea sentimentelor acestora.
Eficienta unei astfel de comunicari se afla deopotriva n minile oratorului si ale publicului sau.
5. Comunicarea de masa se refera la producerea si difuzarea mesajelor scrise, vorbite, vizuale sau
audiovizuale de catre un sistem mediatic institutionalizat catre un public variat si numeros
Motivele care stau la baza consumului de mesaje mediatice vizeaza informarea, construirea identitatii
personale,integrarea si interactiunea sociala si divertisment.

Etape ale dezvoltarii comunicarii umane

Se pot distinge 6 epoci:
Epoca semnelor si semnalelor. La nceput, fiintele umane comunicau cu ajutorul sunetelor pe care reuseau
sa le produca din punct de vedere fizic (mrituri,mormaieli, tipete), precum si prin miscarile si pozitiile
corpului.
Epoca vorbirii si a limbajului. Aceasta noua epoca este plasata n timp acum circa 40.000 de mii de ani
cnd oamenii de Cro Magnon aveau structura craniana, limba si laringele asa cum le avem noi astazi. Aceste
detalii anatomice le-au facilitat crearea vorbirii si limbajului, oferindu-le astfel un avantaj semnificativ fata
de oamenii de Neanderthal. Limba i-a ajutat sa si concretizeze gndurile si sa transmita mesaje din ce n ce
mai complexe, astfel ca oamenii de Cro Magnon si puteau planifica si
coordona vnatoarea mult mai eficient si se puteau apara mult mai bine.
Epoca scrisului. Istoria scrisului este cea a evolutiei de la reprezentari pictografice la sisteme fonetice, de la
reprezentarea ideilor complexe prin imagini sau desene stilizate, la folosirea literelor pentru a sugera
anumite sunete. Primul pas spre scriere a fost facut prin standardizarea semnificatiilor imaginilor. Istoricii
plaseaza aparitia primelor inscriptii (pictograme conventionalizate) carora li se pot asocia anumite
semnificatii n Mesopotamia si Egipt, n jurul anului 4000 B.C. Principalul stimul n
dezvoltarea sistemelor de scriere a fost practicarea agriculturii, care a atras dupa sine o serie de probleme ce
trebuiau rezolvate: nregistrarea hotarelor si proprietatilor, a vnzarilor si cumpararilor, cresterea si scaderea
cotelor rurilor, miscarea corpurilor
ceresti etc. Scrierea apartine clasei notatiilor grafice.
Epoca tiparului. Prima carte din lume (Diamond Sutra) a fost tiparita de chinezi n anul 868 A.D., desi se
pare ca tehnica tipariturii le era cunoscuta chinezilor nca din secolul al V-lea A.D. n Europa, spectaculoasa
inventie apartine unui obscur aurar din Mainz, Johann Gutenberg, iar primele carti tiparite ncep sa apara
odata cu secolul al XV-lea. Tiparul a permis reproducerea mult mai rapida a cartilor si eliminarea treptata a
erorilor de transcriere.
Epoca mijloacelor comunicarii de masa. Odata cu secolul al XIII-lea, influentata si stimulata de Marile
Descoperiri si de spiritul Renasterii, ncepe sa se dezvolte o informatie cu adevarat universala capabila sa
sustina apetitul tot mai crescut al oamenilor pentru stiri si cunoastere. nca din timpul civilizatiilor antice,
oamenii se
adunau n locuri privilegiate agora, trgurile, piata, forumul sau templul - pentru a afla lucruri noi.
Noutatile zilei se afisau pe zidurile din pietele publice sau a forumurilor din Grecia si Roma Acta
Publica, acta diurna, Acta Senatus spre informarea cetatenilor. Reteaua de circulatie a informatiilor s-a
diversificat odata cu aparitia mijloacelor de comunicare premergatoare ziarului. n secolul al XVI-lea,
guvernul venetian tiparea o mica foaie de stiri cu caracter ocazional numita gazzette,cuvnt derivat din
gazzetta care nsemna moneda mica. n Franta, prima foaie cu caracter popular dateaza din 1529, iar
termenul folosit pentru aceste publicatii cu un
profund caracter popular era canards18. n Anglia, de-abia prin 1621, stirile externe ncepeau sa fie
publicate n asa-numitele corantos cu aparitie neregulata. Actul de nastere al presei periodice se semneaza la
nceputul secolului al XVII-lea cu aportul a doua mprejurari benefice: perfectionarea tiparului si
organizarea postei ca serviciu regulat.
Epaca mijloacelor de comunicare computerizata. Ceea ce s-a schimbat de-a lungul secolelor si mai ales
n ultimele decenii snt modalitatile si amploarea cu care informatia este produsa, colectata, prelucrata,
pastrata si difuzata.19 Daca adaugam la toate acestea mariajul dintre calculator si telecomunicatie,
comunicarea este acaparata de o societate informationala.

Comunicarea umana poate fi verbala sau nonverbala.

Coninutul comunicarii este extrem de variat:
comunicarea vehiculeaz imagini, noiuni, idei (deci are un coninut informaional),
ea faciliteaz i manifestarea conduitelor afective, produce disonana sau consonana psihic, efecte
de acceptare sau refuz, concordant sau nonconcordan (coninutul afectiv-emoional),
prin comunicare se transmit trebuine, aspiraii, imbolduri spre aciune (coninutul motivaional),
se iniiaz, se declaneaz sau se stopeaz activitile, se manifest rezistena la eforturi (coninutul
volitiv).
In general, se comunic trei tipuri de informaii:
cognitive (coninutul semnelor lingvistice);
indiceale (centrate pe locuitor cu scopul definirii i controlrii rolului lui n timpul comunicrii);
injonctive sau conative (schimbate ntre interlocutori pentru a face s progreseze comunicarea spre
realizarea unui scop).
Mijloacele comunicrii se clasifica astfel:
Dup dou axe opuse:
vocal versus nonvocal (cuvinte versus gesturi, atitudini) i
verbal versus nonverbal (cuvinte versus noncuvinte).
Din combinarea acestor dou axe rezult urmtoarele categorii de mijloace de comunicare:
1) vocal-verbal: cuvntul fonetic ca unitate lingvistic;
2) vocal-nonverbal: intonaii, calitatea vocii, emfaz;
3) nonvocal-verbal: cuvntul scris ca unitate lingvistic;
4) nonvocal-nonverbal: expresia feei, gesturile, atitudinile.
Exist i o alt clasificare a mijloacelor de comunicare:
lingvistice (limba dublu articulat i de manifestrile vocale);
para-lingvistice, mai mult sau mai puin contiente, nelese de membrii unei culturi: nonverbal-
vocale (tonul vocii), nonvocale (gesturi);
extra-lingvistice, care scap locutorului n timpul comunicrii
o vocale: calitatea vocii care fumizeaz informaii biologice, psihologice sau sociale asupra
locutorului),
o nonvocale (maniera de a se mbrca).
Combinarea coninuturilor i mijloacelor comunicrii conduce la un anumit specific al comunicrii:
* informatia cognitiv este legat de mijloace lingvistice i paralingvistice (gesturile fiind un substitut al
cuvintelor);
* informarea injonctiv este legat preponderent de mijloacele paralingvistice (gesturi, micri, intonaii
pentru a sugera unui parrticipant de a vorbi), dar uneori i de mijloacele lingvistice (fraze rituale de
primire);
* informarea indiceal se transmite prin toate mijloacele
Teoria comunicarii considera comunicarea ca fiind modalitatea de legatura in spatiu si timp intre
un obiect-sistem si mediul extern, ca sursa generatoare de semnale purtatoare de informatie sau ca
transfer de informatie de la sistem sursa (emitent) la un sistem receptor (destinatar). Potrivit acestei
acceptiuni, comunicarea devine nu numai un atribut al omului, ci si al sistemelor fizice si biologice, la
nivelul carora se realizeaza procese de reglare. Notiunea de comunicare ne apare astfel ca relatie si ca
proces.
Relaia se defineste ca legatura informationala intre doi termeni: sursa sau emitentul si receptorul sau
destinatarul. Emitentul genereaza si transmite semnale. Pentru a transmite semnale , sistemul emitent trebuie
sa posede cel putin doua stari distincte (elemente, de ex. litere). Receptorul sau destinatarul este sistemul
care capteaza si prelucreaza semnalele transmise de emitent, modificandu-si sub actiunea lor starea initiala.
Calitatea in sine a comunicarii este determinata de capacitatea de receptie si prelucrare a destinatarului.
Dintre toate sistemele reale ce pot ocupa locul de destinatar, omul dispune de cea mai complexa capacitata
de receptie si prelucrare-decodare. Ipostaza de emitent si de destinatar nu au un caracter invariant ci unul
relativ, cei doi termeni putandu-si schimba reciproc locurile, pe parcursul procesului de comunicare.
Ca proces, comunicarea se refera la ansamblul operatiilor de codare-recodare-decodare, ce se aplica
asupra alfabetului de baza (la nivelul sursei) si alfabetului-cod (la nivelul destinatarului) si la succesiunea
mesajelor care se transmit intre emitent si destinatar. Procesul de comunicare se caracterizeaza prin
frecventa si periodicitate, prin amplitudine sau intensitate, prin natura substantial calitativa a semnalelor si
prin continutul mesajelor. Privit prin prisma teoriei generale a informatiei, el ne dezvaluie 3 laturi: latura
cantitativa, semantica si pragmatica.
Latura cantitativa se refera la conditiile obiective, necesare pentru ca mesajul sa poarte o minima
cantitate de informatie. Aceasta conditie rezida in existenta, la nivelul destinatarului, a unei stari de
incertitudine in legatura cu sursa. Volumul informatiei emis la nivelul sursei este, de regula, mai mare decat
cel inregistrat la nivelul treceptorului. Astfel, comunicarea este supusa unor influente perturbatoare ce pun in
evidenta mai multe situatii:
Situatia ideala nu exista nici un factor perturbator;
Situatia optima predominarea absoluta a semnalului asupra zgomotului;
Situatie de maxima nedeterminare pronbabilitatea semnalului este egala cu cea a zgomotului;
Situatia critica dominarea zgomotului asupra semnalului.
Latura semantica se va realiza daca, atunci cand emitentul transmite un mesaj, iar receptorul isi
modifica starea tezaurului sau intern in concordanta cu continutul informational al mesajului. Pentru ca
procesul de comunicare dintre emitent si receptor sa realizaze dimensiunea semantica, sunt necesare
cateva conditii fundamentale:
Astfel emitentul va trebui:
- sa organizeze transmiterea semalelor in acord cu capacitatea de admisie si de rezoluie
(prelucrare) a destinatarului;
- sa codifice mesajul cu un alfabet pe care sa-l posede si destinatarul;
- sa organizeze fluxul mesajelor in concordanta cu regulile logico-gramaticale ale limbii
in care se face codificarea.
La rndul sau, receptorul trebuie;
- sa cunoasc limba in care se transmite mesajul;
- sa posede modelele tezaurizate ale combinaiilor- cod prin care se transmit mesajele;
- sa dispun de operatori de comparare a combinatiilor-cod primite;
 - sa posede experiene anterioara in legtura cu mesajele primite.
Indicatorul comportamental concret care atesta realizarea laturii semanticii il constituie starea
receptorului dup primirea mesajului dat. Daca reacia sa concorda cu coninutul informaional, latura
semantica s-a realizat.
Latura pragmatica presupune stabilirea unei relaii intre mesajul emis de sursa si o anumita stare de
necesitate a receptorului. Daca mesajul respectiv contribuie la satisfacerea strii de necesitate atunci latura
pragmatica s-a realizat.
Prin unitatea celor doua ipostaze ale sale de relaie si de proces- comunicarea pune in evidenta
cteva caracteristici:
completitudinea este data de diferena dintre cantitatea de informaie emisa si cea real
transmisa destinatarului; cu act aceasta diferena este mai mica, cu att comunicarea este mai
completa.
Promptitudinea se msoar prin durata dintre momentul apariiei necesitaii unui mesaj si
momentul receptrii lui. O comunicare este considerata prompta daca mesajele pe care le
vehiculeaz pot fi inca folosite pentru atingerea obiectivului reglrii.
Fidelitatea exprima gradul de corespondenta pe elemente de coninut intre mesajul emis si cel
real transmis si recepionat de ctre destinatar.
Dup contextul spatio-temporal in care se desfasoara, comunicarea poate fi directa (fata in fata) si
indirecta (existenta unui mediator).
Dup natura substanial-calitativa a sistemelor relaionate, comunicarea poate fi omogena (ambele
sisteme avnd aceeai natura substanial-calitativa) si heterogena (un sistem de o natura substanial-
calitativa, iar celalalt de o alta), fizica (ambele sisteme sunt entitati fizice neinsufletite), biologica (vegetala,
animala, umana).
Cele de mai sus ne ajuta sa diferentiem inca doua notiuni (limba si limbajul) stans legate intre ele si extrem
de importante pentru comunicare.

Limba este totalitatea mijloacelor lingvistice (fonetice, lexicale si gramaticale) ce dispune de o organizare
ierarhic potrivit unor reguli de ordonare. Ea este un sistem nchegat de semne (cuvinte) i de reguli
gramaticale stabilite social-istoric. n raport cu individul, ea este un dat obiectiv. Ea depinde nu de existena
n sine a individului, ci de existena colectivitii umane, a poporului, a naiunii. Din acest punct de vedere,
ea este extraindividual.

Limbajul
activitatea psihic de comunicare ntre oameni prin intermediul limbii
activitatea verbal, de comunicare prin intermediul limbii: una dintre formele activittii
comunicative ale omului.
Specificul psihologic al limbajului. Limbajul reprezint modul in care se asimileaz, se integreaz si
functioneaza limba la nivel individual. El se subordoneaz activitatii de comunicare, comportamentului
semiotic.
Din punct de vedere psihologic, funcia semiotica exprima capacitatea parial nnscuta, parial
dobndita a omului de a folosi semen ca nlocuitori ai obiectelor.
Ca modalitate de realizare a comunicrii, limbajul verbal nu poseda un coninut reflectoriu propriu
fiecare cuvnt sau propoziie obiectiveaz si exprima continuturi senzorial perceptive, noionale,
emoionale, motivaionale, motorii. Din punct de vedere psihologic, limbajul verbal devine mediator al
diferitelor funcii si procese contiente si subconstiente, el fcnd posibila structurarea comportamentului
verbal.
 Diferenierea intre limba si limbaj se poate face prin criterii cum ar fi: istoric, ontogenetic,
instrumental-funcional.
Din punct de vedere istoric, limbajul precede limba. Aceasta se constituie pe baza dezvoltrii
aparatului fonator si pe msura obiectivrii structurilor limbajului. Iniial, limba exista si se manifesta in
forma limbajului oral interindividual. Treptat insa, limba se va detaa relativ de limbaj, constituindu-se intr-
o entitate specifica, obiectivata prin semne grafice si reguli logico-gramaticale.
Din punct de vedere ontogenetic limba precede limbajul, ea prezentndu-se individului ca o realitate
obiectiva, pe care el trebuie s-o cunoasc si s-o asimileze pentru a putea intra in relaie adecvata de
comunicare cu semenii.
Din punct de vedere instrumental-funcional , limba constituie o mulime de baza, constituita din
urmtoarele elemente:
Repertoriul de combinaii cod designative (vocabularul),
Alfabetul (literele cu ajutorul cruia se formeaz alfabetul)
Regulile gramaticale (care definesc modul de combinare a elementelor vocabularului).
In aceasta infatisare, limba este un instrument de comunicare potenial.
Zlate: Sunt cel puin dou diferenieri existente ntre limba i limbaj:
a. n timp ce limba este un fenomen social (elaborat de societate i nu de fiecare individ n parte),
limbajul este un fenomen individual, individualizarea lui realizndu-se att n plan fiziologic (datorat
unor particulariti ale aparatului fonator), ct i n plan psihologic (el avnd o manifestare personal i
diferit de la individ la individ; chiar dac materialul limbii este acelai, difer selecia i dispunerea
cuvintelor n fraz, fiecare act de comunicare caracterizndu-se printr-un "coeficient personal"; extrem de
ilustrativ pentru caracterul individualizat psihologic al limbajului este definiia dat limbajului de
Rubinstein: 'limbajul este limba n actiune';
b. dac limba este extraindividual, limbajul este mijlocul de vehiculare al limbii, el presupune
transformarea elementelor limbii n elemente proprii, or pentru aceasta este necesar contientizarea laturii
fonetice, grafice i semantice a cuvintelor, trecerea de la structuri semantice simple (cuvinte izolate) la
structuri semantice complexe (propoziii, fraze, discursuri, texte).
Cele dou noiuni se difereniaz dup sfera lor: comunicarea, dat fiind c se realizeaz nu doar prin
mijloace verbale, ci i nonverbale, are o sfer mai larg dect limbajul care este o comunicare verbal,
realizat prin mijloace lingvistice.
Valer Mare considera c ntre comunicare i limbaj exist relaii de coincidena parial a sferelor,
cele dou noiuni coninnd i elemente proprii, ireductibile unele la altele.
Limbajul depete limitele comunicrii propriu-zise, desfurndu-se, ntr-un fel sau altul, i atunci
cnd nu are loc comunicarea interuman (deci limbajul continu s funcioneze i atunci cnd omul nu
comunic cu nimeni).
La rndul ei, comunicarea depete limitele limbajului verbal, angajnd o serie de comporta-mente
specifice ale vieii psihice a omului (imitaia, contaminarea, competiia etc.).
Autorul citat atrage atenia asupra faptului c distincia, dei real, este totui relativ, n realitate cele
dou fenomene fiind indisolubil legate ntre ele.
Lucrul acesta devine cu att mai evident cu ct limbajul este mai elaborat. Odat constituit, prin
verigile sale interne, el intervine n desfurarea tuturor formelor de activitate uman, inclusiv n procesul
comunicrii nonverbale.

II. Scopurile i rolurile comunicrii

Comunicarea ntre persoane sau ntre grupuri joac un rol esenial, de prim ordin. Ea este att de
important i util nct unii autori nu s-au sfiit s-o considere ca reprezinta unul dintre "elementele" cheie n
definirea, nelegerea i explicarea individului i chiar a societii.
Exist, cteva "raiuni" ale comunicrii la nivel individual:
 o Prin comunicare, individul se umanizeaz, i formeaz i i dezvolt personalitatea,
deoarece ea este cea care i asigur transmiterea experienei sociale.
o comunicarea permite influenarea educativ-formativ a individului: n lipsa comunicarii
individul rmne la nivelul dezvoltrii biologice, rmne izolat, inapt pentru interaciunea social, privat
de capacitatea de integrare n colectivitate. Nu va fi posibil interaciunea raional, bazat pe gindire i
reflexie, coordonarea reciproc a persoanelor, cooperarea i interinfluenarea reciproc.
o Omul este o fiin care comunic i n virtutea acestui fapt se formeaz i se manifest ca om.
o Activitile de comunicare l transform pe om dintr-un simplu subiect ntr-un actor capabil
s "acioneze asupra" i nu numai de a "fi n". Omul comunicant. apelnd la limb, se construieste pe sine
ntr-un context intercomunicaional permanent, atitudinile lui verbale fiind legate de context, de
microsituatiile sociale n care el traiete.
o omul comunicant nu este doar oglinda care reflect realitatea, ci chiar constructorul realitii.
Aceasta nu nseamn a nega determinismul, ci a lasa loc unei dinamici creatoare. Realitatea social nu este
un fapt ce trebuie tradus n limb, ci un antier de construcii. Indivizii nu inceteaz de a construi aceast
realitate, dar se construiesc i pe ei ca urmare a tranzaciilor comunicative. Spaiul comunicrii nu este un
loc neutru i omogen, ci dimpotriv, un loc de ajustare i de glisare semantic.
Exist, ns, nu numai raiuni individuale ale comunicrii, ci i "raiuni sociale":
o oamenii sporesc uniformitatea de informare, depind, astfel, stadiul n care unii sunt
informai, iar alii nu.
o Comunicarea social contribuie la sporirea uniformitii de opinie a membrilor grupurilor,
fapt care se instituie ntr-o premis esenial a uniformitii de aciune.
o Schimbarea ordinii ierarhice a grupurilor se poate obine prin intermediul schimbului de
informaii.
o Comunicarea satisface i nevoia exteriorizrii emoiilor; organizarea social este imposibil
fr comunicare; o societate este constituit din grupuri care comunic ntre ei .
Rolurile comunicarii
a) descoperirea personal (n timpul comunicrii nvtm despre noi i despre alii, ne descoperim,
mai ales prin intermediul comunicrii sociale, care const n raportarea la alii i n final, n propria
noastr evaluare);
b) descoperirea lumii exteme (comunicarea d o mai bun nelegere a realitii exterioare, a
obiectelor i evenimentelor);
c) stabilirea relaiilor cu sens (prin comunicare cptam posibilitatea de a stabili i a menine relaii
strnse cu altii, deoarece ne place s ne simim iubii i plcui de alii);
d) schimbarea atitudinilor l comportamentelor (comunicarea, mai ales cea realizat prin mass-media,
exceleaz n schimbarea atitudinilor i comportamentelor noastre i ale altora);
e) joc l distracii (comunicarea este mijloc de destindere, de a face glume, de a ne simi bine)

Rolul limbajului, ca mediator n desfurarea i dezvoltarea tuturor celorlalte mecanisme psihice,

indiferent dac acestea sunt contiente sau incontiente:
o sub influenta lui percepia capt sens, semnificatie, se mbogete, se transform n
observaie - ca percepie cu scop;
o reprezentrile devin generalizate cnd sunt evocate sau formate cu ajutorul cuvintelor;
o far limbaj nu se poate vorbi de formarea noiunilor, judecilor i raionamentelor, fr el
nu exist abstractizri i generalizri, nu pot fi rezolvate probleme;
o formulrile verbale sunt garania memorrii de durat; n combinatorica imaginativa,
cuvintele apar ca vehiculatori de imagini; verbalizarea permite definirea motivelor i departajarea lor de
scopuri; voina este un proces de autoreglaj verbal; nsi personalitatea uman se formeaz i i
exteriorizeaz mare parte din coninutul ei prin limbaj. Limbajul devine, astfel, un fel de ax al sistemului
psihic uman, care face posibil fenomenul de contiin
 Rolul limbajului este att de mare nct activitatea lui nu se ntrerupe odat cu intreruperea
comunicrii cu alii, dimpotriv, ea se pstreaz pe tot parcursul strii de veghe (uneori sub forma limbajului
interior) i chiar n timpul somnului.
Faptul c limbajul are un rol fundamental n activitatea psihic a omului poate fi demonstrat, printre
altele, cu ajutorul unui experiment n care activitatea lui este perturbat. De exemplu, dac se cere unor copii
ca n timpul procesului rezolvrii problemelor s-i in limba cu dinii, vor aprea perturbri ale procesului
rezolutiv.

III. Formele comunicrii si functiile comunicarii

In genere, n clasificarea comunicrii sunt utilizate trei criterii: numrul de persoane, instrumentele
(mijloacele) comunicrii, obiectivele ei.
1. Dup numrul de persoane:
o comunicarea interpersonal (se desfoar intre dou persoane, capt o nuana personal atunci
cnd partenerii se afl n relaii intime, reciprocitate sau o nuan profesional, cnd partenerii se
cunosc mai puin; poate fi autentica aspirnd la durata i permanen sau neautentic. ocazional,
provizorie)
o comunicarea de grup (reglat nu de optica personal a fiecrui participant, ci de optica general,
comun tuturor membrilor grupului, ea fiind deci supraindividual); la rndul ei poate fi mprit n
comunicare Intragrup - desfurat n interiorul grupului - i comunicare Intergrup - intre grupuri.
2. Dup Instrumentele folosite, cea mai rspndit este
o nonverbal i
o verbal.
3. Dup prezena sau absena unor obiective, :
o comunicare incidental (atunci cnd individul furnizeaz informaia despre sine fr a avea intenia
de a o face; prin indici mai grosieri sau de mare finee, indivizii comunic informaii despre statutul,
rolurile, aspiraiile lor i chiar despre o serie de trsturi psiho-comportamentale);
o comunicare consumatorie (care survine ca o consecin a unor stri emoionale sau motivaionale a
unui individ, fiind expresia direct a acestor stri; ceea ce i mpinge pe indivizi s comunice nu este
dorina de a furniza informaii, ci pur i simplu de a-i exprima starea afectiv pe care o triesc; ea
vizeaz schimbul cu altul de placere, lund adeseori forma ("a vorbi pentru a vorbi,. 'a vorbi pentru
a trece timpul);
o comunicare Instrumental (urmrete modificarea conduitei receptorului, presupune ntotdeauna
prezena unor scopuri, este, deci, utilitar),
o comunicare comuniune (partenerii comunic cu bucurie reciproc i fr alt ambiie dect de a
"sarbtori" ntlnirea lor, vizeaz mai ales atmosfera emoional aprut n cursul derulrii ei).
Dintre toate, comunicarea instrumental are cele mai mari virtui reglatorii, ea deosebindu-se net de
cea consumatorie.
Dac n comunicarea consumatorie mesajele sunt emise, forma i coninutul lor depinznd de starea
emitorului, n comunicarea instrumental mesajele sunt transmise i variaz dup efectele pe care trebuie
s le produc asupra receptorului.
Apoi, dac n prima, altul este perceput ca subiect dorit pentru a fi ntlnit i pentru a stabili
comunicarea, n cea de-a doua, altul este perceput ca obiect de exploatat.
Particularitile acestor forme de comunicare sugereaz utilizarea lor difereniat in situaiile concrete
interacionale.
De pilda, utilizarea comunicarii consumatorii ntr-o situaie de examen, i nu a celei instrumentale, ar
constitui nu numai o greeal de ordin psihologic, ci i o greeal practic, deoarece ea n-ar fi eficient.
Recent, s-a ncercat clasificarea formelor comunicrii dintr-o perspectiv mai ampl: filosofica,
tehnic, politica, pragmatic.
Lucien Sfez recurge la trei metafore n clasificarea formelor comunicrii:
 o metafora main - omul este liber vis--vis de tehnica, se servete, dar nu este aservit de ea.
important fiind prepoziia "cu"; aceast perspectiv presupune a vorbi despre comunicare ca despre
un mecanism cu trei elemente eseniale -emitator, canal, receptor - dintre care central este primul, el
avnd putere asupra celorlalte
o metafora organism - omul este partea unui ntreg, el este inserat n. acest tot, el face parte din
mediu, iar mediul face parte din el; apare astfel un cuplu n care cei doi parteneri nu i-au pierdut
total identitatea, dar practic schimburi nencetate ntre ei, unul exprimndu-se prin altul; ceea ce
conteaz este prepoziia "n"; aplicat la comunicare, aceast metafor atrage atenia asupra
necesitii de a fi luate n considerare toate elementele constitutive ale comunicrii, care se
integreaz unele n altele);
o metafora confuziei - omul este absorbit de tehnic, el nu exist dect prin tehnic, de aici importana
particulei "prin"; subiectul i obiectul, productorul i produsul ncep s se confunde, pierzndu-i
astfel realitatea, identitatea, sensul; n loc de a fi productor, omul este un simplu produs, dand
prioritate mainii inteligente; aplicat la comunicare, aceast metafora conduce la confundarea total
a emitorului cu receptorul;
Intr-un univers n care toi comunic, fr a putea determina cine vorbete, ntr-un univers fr
ierarhie, comunicarea moare prin exces de comunicare i sfrete printr-o interminabila agonie de spirale.
Prima metafor genereaz comunicarea reprezentativ (n care emitorul traduce lumea obiectiv
pentru un receptor pasiv), iar a doua, comunicare expresiv (n care individul exprim lumea care l
exprim pe el nsui); n sfrit, a treia, comunicare confuz (bazat pe confuzia dintre cele dou forme
anterioare sau cum o numete autorul, tautism, un neologism ce provine din combinarea tautologiei, pentru
ca aici comunicarea este o repetiie imperturbabil n linitea unui subiect mort sau surdo-mut, cu autismul,
deoarece individul este inchis n fortreaa sa interioar; comunicarea se face de la sine ctre sine nsui,
ns un sine diluat ntr-un tot. .
A.Comunicarea nonverbal.
Dup cum reiese chiar din denumirea ei, se realizeaz prin intermediul mijloacelor nonverbale -
corpul uman, spatiul sau teritoriul, imaginea.
1. Comunicarea prin corp este cea mai complex, deoarece intervine n "ntlnirile" cotidiene nu doar ca un
obiect natural, ci ca un produs voluntar travestit, mascat, metamorfozat (prin mbrcaminte, machiaj, tatuaj,
mutilri);
Ea recurge la mijloace ca: aparena fizic, gesturile, expresia feei (mimica).
Legat de aparena o mare importan o are mbrcmintea persoanei, ca furnizor de formaii
adecvate sau false despre individ, de asemenea, ca facilitator al apropierii sau ndeprtrii unor
persoane de altele, mai ales n situaiile n care mbrcmintea este aproape un mijloc
instituionalizat (mbrcmintea de poliist, de medic etc.). Uneori mbrcamintea "comunic"
diverse trsaturi caracteriale ale oamenilor (fuga spre originalitate) sau inteniile lor (intenia de a se
distinge, de a place ete.).
Gesturile reprezint unul dintre cele mai importante mijloace care dau acces la o persoan; Jean
Stoetzel le clasifica in trei categorii:
o gesturi autice (care nu au nici o legtur cu comunicarea, dar care trdeaz o anumit stare
afectiv a individului, de exemplu, la un examen, o persoan i frmnt minile, ine
creionul ntre dini, mic picioarele sub banc);
o gesturi obinuite (reverena diplomatului, degetele ridicate ale elevilor care vor s rspund
la lecie ete.);
o gesturi simbolice (prin care se exprim aprobarea, indiferena, entuziasmul; pentru a chema
pe cineva se face un semn cu degetul, pentru a aproba se da din cap).
Exist chiar o tiin a gesturilor, numit kinezica.
 Contribuii importante la structurarea ei a adus Ray Birdwhistell {Introduction to kinesics, 1952), care
a aplicat metodologia lingvisticii structurale la studiul gesturilor. gsind o coresponden ntre unitile
verbale i cele gestuale (fenomenelor le corespund kinemele, ca fiind cele mai mici uniti de aciuni
gestuale; morfemelor le corespund kinemorfemele).
Kinezica devine n concepia lui o adevrat gramatic a gesturilor.
Exist ns nu numai o kinezic, ci i o parakinezic, deoarece gesturile au intensitate, durat,
ntindere, amplitudine, ritmuri constante sau n flux, caracteristici care se integreaz contextelor psihologice,
sociale.
Studiind relaia dintre cultur i personalitate, Birdwhistell a ajuns la concluzia c gestul reprezint
o a treia instan ce se interpune ntre cele doua noiuni.
El ajunge chiar la stabilirea unei stratificri sociale a oamenilor pornind de la indicii gestuali.
Corpul uman nseamn nu numai aparena fizic sau gestic, ci i expresia fetei, mimica cu un foarte
mare rol n comunicarea nonverbal. Privirea, se pare, c se distinge ca element central al expresiei feei.
Susinerea sau ocolirea ei, fixitatea sau mobilitatea ei trdeaz strile de admiraie, iubire, dumnie etc.
Cercetrile au artat c ntr-o conversaie asupra unor probleme personale, persoanele se privesc ntre
50%-60% n timpul conversaiei. Prin expresia feei putem stimula, orienta, decodifica i nelege inteniile
partenerului, susine partenerul.
2. Comunicarea prin spaiu i teritoriu.
Omul este extrem de grijuliu cu spaiul n care triete. El i delimiteaz i amenajeaz teritoriul n
funcie de nevoi i mprejurri.
Tocmai modul de delimitare i amenajare a spaiului "comunic" multe informaii despre individ.
Dintr-o perspectiv sociologic i antropologic, pot fi desprinse trei tipuri de teritorii: tribale, familiale,
personale (Desmond Morris, 1977).
Dintr-o perspectiv psihologic i psihosocial ne ocupam mai ales de ultimul tip de teritoriu, mai
strns legat de particularitaile psihice ale omului.
Studiul relaiilor spaiale, ca mod de comunicare, revine unei tiine numite proxemica.
Printre problemele studiate de ea putem enumera: jocul teritoriilor, maniera de a percepe spaiul n
diferite culturi, efectele simbolice ale aspectelor spaiale, distanele fizice ale comunicrii.
Edward T. Hall exceleaz n studiul rolului distanelor spaiale n comunicare. Cartea lui, The
Hidden Dimension, aprut n 1966, este considerat a fi o veritabil gramatic a spaiului. Dup el,exist
patru tipuri de distane (intim, personal, social, public) ce regleaz comunicarea n funce de
respectarea sau ncalcarea lor fiecare dintre ele se asociaz diferit cu celelalte categorii de mijloace ale
comunicarii.
De exemplu,:
n distana intim (corp la corp sau maximum 15-40 cm, vocea are un rol minor, se exprim
involuntar unele vocale);
n distana personal (45-75 cm, pn la maxim 125 cm vocea este normal, familiara);
n distana social (125-210 cm, un maxim de 210-360 cm, vocea este plin i distinct, mai intens;
n distana public (3,60-7,50 m i cu un minimum de peste 7,50 m, discursul este formalizat,
gesturile stereo; interlocutorul devine un simplu spectator, iar comunicarea un spectacol).
3. Comunicare prin imagini.
Viaa modrem a adus cu sine o multitudine de mijloace imagistice de comunicare (afi, fotografii,
benzi desenate, ilustraii, cinema, televiziune).
Comunicarea prin imaginea omniprezent, creaz un paradox: dei mai puin interactiv, deoarece se
exercit ntr-un singur sens, ea este mult mai eficient - afecteaz un numr extrem de mare de persoane.
Aadar, intre reciprocitatea i amploarea ei exist o oarecare incompatibilitate, care se datoreaz
tehnicii care nu ofer destinatarului posibilitatea de rspuns imediat,
diferenelor de competen: n timp ce toti oamenii tiu s mnuiasc limbajul,
lucrul nu-i valabil i pentru imagine, fapt care duce la accentuarea inegalitii dintre emitor i receptor.
 - 0 mare importanta n aceast form de comunicare o are mesajul lingvistic care nsoete imaginea, o
completeaz sau o exprim.
Important este i contextul, el fcnd s varieze semnificaia ei.
Abraham Moles (1988) a stabilit chiar un indice de iconicitate,iar J. Bertin a efectuat studii asupra
''graficii, definit de el ca limbajul ochilor.
Proliferarea comunicrii prin imagini, dei omniprezenta este considerat de unii autori ca
reprezentnd un fenomen de regresiune cultural, el mpiedicnd dezvoltarea altor forme de comunicare (se
pierde, de exemplu, gustul pentru lectur).
Mijloacele nonverbale ale comunicrii au, n totalitatea lor, urmtoarele roluri:
1)de a transmite ceva (idei, informaii, intentii, trsaturi de caracter);
2)de a nuana i preciza comunicarea (care devine, astfel, aprobativ sau dezaprobativ, receptiv sau
nereceptiv);
3) de a ajuta persoanele s se exprime i s se neleag reciproc mult mai bine (pentru realizarea
acestui ultim rol, mijloacele nonverbale trebuie s le nsoeasc pe cele verbale, n nici un caz nu pot
aciona independent).
De Vito stabilete ase funcii ale comunicrii nonverbale asociate celei verbale.
Astfel, ea accentueaz, completeaz, contrazice, regleaz, repet, substituie comunicarea verbal

B. Comunicarea verbal (limbajul).

Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit n comunicarea
interuman. El a i fost definit de aceea ca fiind "un vehicol ce transport intenii, atitudini.
Limbajul este i un tip aparte de conduit a individului, i anume, de conduit verbal, ce implic
activiti diverse (vorbire, ascultare, schimb de idei, reinerea mesajelor sonore, reproducerea sau traducerea
lor).
De asemenea, conduita verbal se subsumeaz unei familii mai vaste de conduite i anume conduitelor
simbolice (desen, gesturi, scris, diverse alte coduri).
Limbajul, ca facultate inerent i specific speciei umane, constituie tocmai expresia i realizarea
conduitelor verbale.
Studiul limbajului presupune investigarea unor probleme cum ar fi: perceperea limbajului, nelegerea
discursului, memorizarea frazelor i a textelor, achizitia i producerea limbajului.
Nu-i de mirare, de aceea, de ce psihologii au nceput studiul limbajului cu investigarea relaiei dintre
fenomenele externe ale producerii i perceperii sunetelor, i procesul intern al gndirii (Wundt).
Buhler, criticnd poziia lui Wundt, explica limbajul prin referire doar la evenimentele externe, dect
prin invocarea obscurelor "procese mentale", poziie care se va radicaliza n behaviorism. Watson, Kantor
etc. s-au centrat pe studiul determinanilor funcionali ai comportamentului verbal.
Contribuii remarcabile la studiul limbajului au adus reprezentanii colii constructiviste (Wallon,
Vgotski, Luria, Piaget) preocupai de investigarea achiziiei limbajului, implicit de socializarea copiilor..
Din multitudinea problematicii psihologice referitoare la limbaj, vom decupa doar o singur problem
care se distinge nu numai prin semnificaia ei major, ci i prin aceea c a fost extrem de controversat. Este
vorba despre problema achiziiei limbajului, care i-a condus pe unii autori la considerarea limbajului ca
fiind nnscut, iar pe alii la ideea construirii treptate a structurii limbajului.
Teoriile nativiste ale limbajului insist asupra rolului echipamentelor biologice nnascute. Nu este nici
un dubiu, afirm susintorii acestor teorii, c intrm n lume echipai pentru vorbire. Fcnd un inventar al
capacitilor nnscute ale vorbirii, Gray arat c acestea sunt:
structurile anatomice prezente in gt (laringe, faringe) care ne fac api a produce o gam larg de
sunete, comparativ cu orice alt manifer;
preferina de a asculta, de vorbi, de a distinge toate sunetele de baz ale vorbirii;
mecanisme care fac posibil trecerea printr-o serie de faze (gngurit,)
ariile specializate pentru vorbire din creier (Broca i Vernicke).
 Cel mai tipic reprezentant al teoriilor nativiste ale limbajului este Noam Chomsky, care incearca sa
explice structurile lingvistice de suprafa descrise naintea lui de Saussure i Sapir.
Ei artaser c unitile lingvistice de baz intr n relaii specifice ntre ele i chiar cu realitile
extralingvistice (semnale, simboluri, integrandu-se n construcii mult mai complexe (sintagme, paradigme,
produse gramaticale).
Chomsky i-a propus un dublu scop:
1) de a gasi acele structuri non-aparente ale vorbirii (numite de el structuri profunde) n stare de a
explica structurile de suprafaa;
2) de a stabili regulile care transform structurile profunde n structuri de suprafa.
El s-a orientat spre dezvoltarea regulilor de transformare a structurilor profunde n structuri de suprafa,
constituind ceea ce s-a numit gramatica generativ.
Trecerea de la gramatica sintagmatic de suprafata la cea generativ i transformaional a reprezentat
o adevarata revoluie n ceea ce privete conceperea limbajului, ea atragind atenia psihologilor de a studia
nu doar comportamentul verbal n expresia lui intern, ci i reprezentrile mentale psiholingvistice pe care
comportamentele verbale le reflect.
- 0 a doua idee a lui Chomsky se refer la distincia pe care el o face ntre conceptul de competen
lingvistic i conceptul de performan lingvistic: in limbajul vorbit al unui individ exist fraze
gramaticale, dar i fraze negramaticale.
Cum ar putea fi difereniate acestea?
Chomsky ofer ca metod recurgerea la intuiia subiectului, la contiina lui implicit, adic la
capacitatea lui intrinsec-ideal de a produce i nelege fraze n acord cu "forma" limbii, de a aprecia gradul
de devian al unui enun n raport cu o "bun form".
Chomsky i propune un nou scop, i anume, acela al analizei competenei lingvistice a subiectului
vorbitor, care reprezint o proprietate eseniala a spiritului uman si care const n cunoaterea de care
dispune subiectul, cunoatere ce prezideaz orice act verbal, ea lund forma unei gramatici, a unui sistem de
reguli.
Performana lingvistic este definit ca fiind capacitatea subiectului de a pune n practic sistemul de
reguli, n funcie de diverse situaii i mprejurri. Conceptul de competen este studiat de lingvistic, cel de
performan de psiholingvistic
Din pcate, relaiile dintre cele doua concepte sunt, dup cum remarca Bronkart, ambigui, fapt care a
marcat pentru mult timp nsi relaiile dintre lingvistic i psiholingvistic.
Cea de-a treia idee esenial pentru psihologia limbajului este cea care se refer la considerarea
limbajului (mai ales a structurilor profunde i a competenei lingvistice) ca fiind nnscut.
la natere. creierul omenesc este nzestrat cu o structur nervoas nalt specific, avnd capacitatea
de a realiza structuri lingvistice complexe.
creierul omenesc se maturizeaz la fel ca alte organe (inima, ficatul), n cazul lui fiind mai nimerit s
vorbim despre cretere, ideea de dezvoltare i de construcie, cnd este vorba de limbaj, nemaiavnd
sens.
Maturizarea creierului se produce prin developarea n sens fotografic a unor structuri deja existente
i nicidecum prin nvare. Argumentul imbatabil n favoarea acestei teze l-ar constitui localizarea
centrului limbajului, care pledeaz pentru specificitatea ereditar.
Chomsky consider, deci, c omul se nate predispus s nvee limbajul n anumite moduri. Regulile
lingvistice sunt mult prea complexe pentru ca s poat fi nvate de ctre copii singuri, cu ajutorul
unei inteligene generale. Dimpotriva, arata el, copiii sunt ajutai de o nelegere nnscut a
aspectelor limbii (este vorba despre regulile gramaticale) comune tuturor limbilor. De asemenea, ei
sunt ajutai de un ghid nnscut care faciliteaz achiziionarea regulilor unice ale limbajului specific
unei culturi. Acestea sunt numite de Chomsky mijloace de achiziie ale limbajului. 0 facultate de
limbaj determinat genetic, precizeaz o anumit clas de gramatici omenete accesibil. Copilul i
va nsui una din aceste gramatici pe baza datelor limitate care i sunt accesibile. Pentru Chomsky,
 lingvistica cu structurile ei profunde, cu gramaticile ei generative este primordial n raport cu
cogniia.
Chomsky pierde din vedere faptul c dezvoltarea cognitiv i cea a limbajulul sunt interactive. Bronckart
arat c pe bun dreptate concepia lui Chomsky a avut un veritabil rol catalizator in evoluia tiinelor
comportamentului verbal i a tiinelor n general, nu uit s adauge c 'din punct de vedere psihologic, ca
i' d.p.d.v. pedagogic, interesul ei este limitat'
eoriile invatarii limbajului au fost dezvoltate de behavioriti i constructivisti: limbajul nu este n mod
special diferit de orice alt form a comportamentului.
Spre deosebire ns de behaviorismul tradiional al lul Watson, care punea accent doar pe elemente {stimul -
reacie), Skinner aduga un al treilea - ntrirea (sau recompensa, cum mai este denumit popular).
Aceste trei elemente interactioneaz n maniera urmtoare: stimulul care acioneaz asupra
organismului ofer ocazia pornind de la care raspunsul este susceptibil de a fi emis i de a fi intrit.
Dac se produce ntrirea pozitiv a reaciei, se instaleaz un proces de discriminare i stimulul devine
un agent susceptibil de a face s apar rspunsul.. Acesta este tipul de interaciune pe care Skinner l
numete operant.
Comportamentul verbal este un asemenea comportament operant, achiziionat prin condiionarea
operant si folosit ca un instrument pentru a opera n mediul inconjurtor, ntr-o astfel de manier, nct s
se achiziioneze o intarire a stimulului.
In explicarea comportamentului verbal, trebuie s se tina seama de variabilele situaionale susceptibile
a ntri rspunsul, de istoria ntririlor in contextul grupului social din care face parte individul sau de
ngrdirile genetice ale speciei sale.
Aadar, se nva, este achiziionat n timpul vietii individului; el trebuie ajutat prin condiii i mijloace
specifice.
Dac la Chomsky esenial era ceea ce el numea language-acquisition device- LAD, n viziunea
behavioritilor i a reprezentanilor teoriilor nvrii sociale, important este sistemul de suport pentru
achiziia limbajului (language-aquisition support-system prescurtat LASS).
Contribuia cea mai semnificativ pe direcia ilustrrii caracterului dobndit al limbajului a adus-o,
ns, Piaget, adept al modelului auto-organizrii psihicului. Fr a intra n amnunte, amintim c trei
concepte sunt eseniale pentru ntreaga teorie piagetian:
1) Interacionism (care se refer la relaiile de interaciune reciproc ntre organism i mediu, respinge
unilateralitatea teoriilor behavioriste care privilegiaz mediul, dar i teoriile preformiste, ce acordau
o prea mare atenie structurilor interne ale organismului);
2) constructivism (ce vizeaz dou aspecte eseniale: pe de o parte, rolul activ al orga-nismului, pe de
alt parte, caracterul progresiv al elaborrii structurilor cunoaterii, inclusiv a limbajului);
3) echilibrul (ce cuprinde sistemele reglatoare care permit aciunea organismului mpotriva factorilor
perturbatori i reechilibrarea structurilor inteme).
Ipoteza piagetian esenial n ceea ce privete natura i originea limbajulul este continuitatea
functional ntre sistemele reprezentative i cele de tratare a informaiilor.
Subiectul, datorit perfecionrii sistemelor de tratare a informaiilor, i construiete mai nti
imaginile mentale (reprezentrile), apoi simbolurile i, n sfrit, semnele vorbirii.
Crearea semnificaiei este indisolubil legata de activitatea cognitiv. Trecerea de la inteligena
acional (senzorio-motorie) la inteligena operaional (reflexiv) se face n mod firesc, fra rupturi majore.
In final, se ajunge la adaptarea corespunztoare a individului la solicitrile mediului.
In 1975 a avut loc o celebr disput ntre Piaget i Chomsky, cunoscut sub denumirea de controvers
dintre inneism i constructivism. Concepia lui Chomsky duce ctre o serie de bizarerii:
1) dat fiind faptul c limbajul este cuprins n genomul individului, acesta i-1 poate nsui chiar n
condiiile unei educaii limitate;
2) toate ipostazele posibile despre regulile sintaxei pe care copilul ar putea s le inventeze sunt excluse
de motenirea genetic;
3) limbile vorbite sunt n toate privinele, n toat lumea, aceleai;
 4) mediul joac, n cel mai bun caz, un rol declanator, el avnd un rol minim n elaborarea
cunotinelor.
Acestor concluzii exagerate, Piaget le opune altele mult mai realiste:
1) structurile cognitive ale intelectului se construiesc printr-o organizare de aciuni succesive exercitate
asupra obiectelor; (dei nu crede n existena structurilor cognitive nnscute ale inteligenei, accept
ideea c funcionarea inteligenei implic mecanisme nervoase ereditare, mecanisme care sunt
insuficiente pentru explicarea genezei i evoluiei comportamentului uman);
2) exist o inteligen general uman care este apt s transforme n realitate potenele organizatoare
elementare ale creierului, n diferite forme din ce n ce mai complexe. Principiile dup care se
conduce Piaget sunt "minimum de performare i "maximum de autoorganizare"
Formele limbajului verbal. Analiza limbajului in contextul activitatii generale de comunicare
interumana a dus la delimitarea formelor particulare in care se manifesta: limbajul extern si limbajul intern.
Limbajul extern este adresat cu precadere unor destinatari din afara. El se realizeaza in doua forme:
limbajul oral si limbajul scris.
Limbajul oral rezulta din succesiunea selectiva, structurata dupa regului logico-gramaticale, a
sunetelor articulate, produse de aparatul fonator. Dupa specificul schemei de comunicare, limbajul oral se
realizeaza in trei variante: solilocviu, monolog si dialog.
Solilocviul inseamna vorbirea cu voce tare cu noi insine. In mod normal, aceasta forma se intalneste
la copii (pana la 5 ani). La adult, vorbirea cu sine insusi apare doar situational sau in stari patologice.
Monologul presupune existenta unui destinatar extern, care sa recepteze fluxul mesajelor fara a
replica dupa fiecare secventa, ci doar la sfarsit. De regula, monologul este centrat pe o anumita tema, si el
are ca obiectiv informarea auditoriului.
Dialogul este forma cea mai frecventa de realizare a limbajului oral. El se desfasoara prin alternarea
pozitiilor celor doi termeni ai relatiei de comunicare si are caracter de schimb reciproc de mesaje. Dialogul
poate fi structurat si liber-situational. In primul caz, dialogul se axeaza pe o problema anume, si prin el se
urmareste ajungerea la un acord, consens sau rezultat final. Dialogul liber se incheaga si se desfasoara
spontan.
Limbajul scris se realizeaz prin codarea mesajelor orale in forma grafica. Din punct de vedere
ontogentic se constituie mai trziu dect cel oral, printr-un proces de instruire in care copilul trebuie sa
diferenieze literele si sa le lege in cuvinte. Limbajul scris are doua verigi care se constituie paralel: cititul si
scrierea. El se realizeaz dup clasa a patra si are un grad mare de dificultate datorita regulilor logico-
gramaticale. In cadrul limbajului scris apar procedee stilistice care mresc latura expresiva. El depinde de
nivelul general de instruire si cultura al subiectului.
Limbajul intern reprezint o comprimare a limbajului extern. Din punct de vedere structural se
bazeaz pe scheme logico-gramaticale. Din punct de vedere funcional se bazeaz pe scurt-circuite,
omitandu-se cuvinte si realizndu-se noduri releu. Din punct de vedere ontogenetic se consolideaz mult
mai trziu dect limbajul oral si scris. Limbajul intern dispune de o mare viteza de derulare a ideilor. Cu cat
este mai bine elaborat, cu att gndirea este mai bine consolidata.

Funciile comunicrii i limbajului

Eficacitatea comunicrii este strict dependent de gradul de implicare al individului (sau grupului) in
ea. La rndul su, gradul de implicare exprim caracterul funcional al comunicrii i limbajului. Iata de ce
psihologii s-au concentrat pe stabilirea functiilor acestor 2 mecanisme psihice.
Karl Buhler le clasifica dupa natura procesului psihic predominant (emotianal expresiva, conativa,
referential-designativa).
Ombredane prefera ierarhizarea lor de la primitiv si spontan catre elaborat si voluntar (afectiva,
ludica, practica, reprezentativa, dialectica)
In fiecare dintre aceste clasificari este prezenta functia reglatoare a comunicarii si limbajului, care este
esentiala.
Gerard Wackenheim Functiile comunicarii si limbajului, in raport cu individul.
1) functia de integrare a individului in mediul su - permite individului alturi i mpreun cu alii, s
ia poziie fa de alii, s se adapteze situaiilor noi, s in seama de experiena altora, sa asimileze o
parte din ea);
2) functia de dezvluire si autodezvluire - prin comunicare, individul se face cunoscut altora, dar i
siei, i corijeaz o serie de percepii i atitudini eronate, se introspecteaz i se poate nelege mai
bine;
3) funcia valorizatoare - comunicarea rspunde nevoii individului de a fi apreciat, prin intermediul ei
individul atragnd atenia altora asupra sa, implicit, afirmndu-se;
4) funcia reglatoare a conduitei altora - comunicnd cu alii, un individ i poate ameliora poziia n
ierarhia grupului, i poate determina pe acetia s-i schimbe atitudinile, creeaz conflicte sau
atmosfere destinse n timpul unei conversaii;
5) funcia terapeutic (comunicarea este un mijloc curativ, mrturie n acest sens stnd psihanaliza,
psihodrama i ntreinerea rogersian).
Funciile comunicrii n raport cu grupul:
1) funcia productiv-eficient (permite realizarea sarcinilor, mai ales n situaia n care acestea implic
un nalt grad de cooperare ntre membrii grupului, ajut "locomoia" grupului spre atingerea
scopurilor fixate);
2) funcia facilitatoare a coeziunii grupului (prin comunicare se nate i subzist un grup; ncetarea
sau perturbarea ei se soldeaz fie cu moartea grupului, fie cu apariia unor disfuncionaliti grave);
3) funcia de valorizare a grupului (aproape identic cu cea ntlnit i la nivelul individului; prin
comunicare grupul i afirm prezena, se pune n eviden, i relev importana, originalitatea, i
justific existena);
4) funcia rezolutiv a problemelor grupului (comunicarea salveaz onoarea grupului, iar cnd acesta
se degradeaz trece prin perioade dificile, poate fi utilizat ca mijloc terapeutic; sociodrama este
poate cel mai bun exemplu n susinerea acestei funcii).
Funciile comunicrii i limbajului, clasificate dup raportarea la grup, sugereaz faptul c dincolo de
cuvinte i de sensul asigurat de lexic, omul poate produce sensuri derivate, cu efecte multiple, datorate
tocmai dinamicii grupului.
A comunica nseamn a "intra n orchestr", a intra n simbolurile disponibile, a-i ajusta timbrul la
ansamblul preexistent, a pune n comun, a face ceva mpreun cu cineva.
Paradigma orchestrei se opune paradigmei liniei de telegraf, ea combate egocentrismul, insistnd, n
schimb asupra necesitii de a pune n joc ansamblul semnelor disponibile interlocutorilor care declaneaz
comportamente.
Rolul reglator al comunicrii i n special al limbajului a fost evideniat ntr-o multitudine de cercetri
Influenta reglatoare a limbajului se remarca cel mai bine in cadrul proceselor persuasive.
Sunt trecute n revist tehnici cum ar fi: folosirea argumentelor cvasilogice, a argumentelor bazate pe
structura realului (relatii de succesiune, de coexisten), a legturilor care fundeaz realul (cazul particular,
raionamentul prin analogie)
In afara strategiilor argumentative, o mare importan, dintr-o perspectiv psihologic, o au i factorii
facilitatori sau perturbatori ai persuasiunii.
O sistematizare excelent a acestora a fost fcut de ctre Marcel Bromberg.
Persuasiunea este influenata de:
1) caracteristicile sursei persuasive (credibilitatea, atractivitatea, puterea ei de a distrubui sau nu
recompense i pedepse);
2) caracteristicile mesajului (mesaje unilaterale sau bilaterale, structura mesajului, tipul mesajului);
3) caracteristicile receptorului (legate ndeosebi de unele procese i mecanisme psihice ce intr n
funciune n timpul procesului persuasiv; atenia, nelegerea, acceptarea, memorizarea, aciunea; o
 mare importan o are i punerea n gard a receptorului, contra inteniei persuasive sau contra
coninutului mesajului - ambele putnd duce la fenomenul rezistenei la schimbare).
Legate de unul sau altul dintre aceti factori, exist tehnici de reglare dezvoltate n psihologie referitoare la
procesele persuasive:
*McGuire (1964) a propus tehnica inoculrii, bazat pe analogia cu imunizarea biologic a organismului;
aa cum putem crete capacitatea de aprare a orga-nismului prin injectarea anticipat a unor virui, similari
celor care se presupune c vor aciona mai trziu, tot aa putem stimula aprarea atitudinal a individului
inoculndu-i o form atenuat de argumente contraatitudinale susceptibile a fi formate n viitor.
*Exist i terapii de susinere, asemantoare ntririi organismului printr-un aport de vitamine. Analog, i
putem furniza individului o previziune bazat pe un set de argumente de susinere care i va permite s
reziste la contra-propaganda ulterioar.
*De la astfel de constatri s-a ajuns i la o generalizare: dac posibilitatea de contraargumentare a
receptorului permite descreterea impactului persuasiv al unui discurs, atunci orice procedeu capabil a
anihila un astfel de proces trebuie s creasc eficacitatea discursului. Aadar, impactul mesajulul persuasiv
va fi cu att mai mare cu ct el este structurat ntr-o manier capabil a elimina orice contraargumentare din
partea receptorului.
PROCESUL DE COMUNICARE
Comunicarea este un proces prin care se schimba informatii intre indivizi printr-un sistem comun de
simboluri, semne sau atitudini. Informatiile nu pot fi transmise in lipsa comunicarii.
Procesul de comunicare implica intotdeauna mai multe elemente:
- un emitator;
- un receptor;
- mesajul;
- canalul de transmitere a mesajului;
- feedback-ul.
Emitatorul - este cel care transmite informatia dupa ce o codifica in mesaj. El are initiativa
comunicarii. Emitatorul poate influenta eficienta comunicarii prin doi factori: atitudinea sa, care trebuie sa
fie pozitiva si selectionarea adecvata a simbolurilor/ limbajului, in functie de auditoriu si de mediul in care
se face comunicarea.
Esenta procesului consta din transferul sau trimiterea informatiei de la receptor la emitator. Acest
model elementar trebuie nsa extins deoarece comunicarea nu se ncheie niciodata cu simpla preluare sau
receptare a informatiei. n primul rnd nu trebuie omisa circulatia informatiei si n sens invers (feed-back),
deoarece comunicarea nu se realizeaza dect n vederea obtinerii unui raspuns. n al doilea rnd,
comunicarea este un proces intentional: emitatorul transmite receptorului o informatie prin intermediul unui
canal cu scopul de a produce anumite efecte asupra receptorului. n al treilea rnd, toata aceasta desfasurare
de forte nu s-ar dovedi pe deplin eficienta daca nu s-ar acorda importanta att codajului ct si decodajului
mesajului transmis. n al patrulea rnd, nu trebuie ignorata nici posibilitatea aparitiilor unor erori de codare
sau decodare,precum si imixtiunea unor factori perturbatori. Toate aceste elemente vor diminua reusita
comunicarii.
Privita ca un act de punere n relatie a emitatorului cu receptorul,comunicarea poate fi nteleasa
drept ansamblul proceselor fizice si psihologice prin care se efectueaza operatia punerii n relatie cu una
sau mai multe persoane n vederea obtinerii unor anumite obiective.
 PLEDOARIE PENTRU COMUNICAREA INTERPERSONALA
SAU ARTA DE A VINDECA PRIN CUVANT

Fiinta umana ramane in centrul preocuparilor oamenilor cu "gulere albe". Omul este acel "raison d'tre"
al profesiei noastre caci, prin medicina omul poate deveni mai bun, mai afectiv si mai generos.
Morala profesiunii medicale este constituita din norme de comportament profesional, iar etica
profesionala reprezinta respectarea acestor norme.
Prin activitatile noastre, prin comportamentul nostru nu trebuie sa dezmintim increderea bolnavului in
medic si in medicina. Etica arata ca esential in atitudinea morala este "a fi si nu a avea". Esenta morala este
de fapt altruism, abnegatie, asumarea responsabilitatii medicale si nu posesiune de bunuri, egoism si
indiferenta.
Indatoririle etice ale profesionistilor din domeniul sanatatii sunt:
* asigurarea sanatatii oamenilor;
* asigurarea echilibrului bio-psiho-social;
* asigurarea capacitatii de munca creatoare.
Toate acestea se pot realiza prin respectarea unor norme de comportament ce vizeaza grija fata de
bolnav, respectarea intereselor societatii, a consimtamantului bolnavului, a secretului medical.
Fara o interiorizare a convingerii ca aceste norme trebuie promovate si respectate, nici nu poate fi
vorba de o constiinta morala profesionala.
Indiferent de posibilitatile tehnice, mai ales in cazurile in care acestea nu mai ajuta, atat medicul cat si
asistenta trebuie sa ramana mai intai de toate oameni, care prin actiunea lor sa respecte integral interesele
omului bolnav dar si interesele societatii.
Comportamentul bazat pe "solutii standard" nu este viabil datorita complexitatii vietii profesionale
medicale. Comportamentul se bazeaza deci pe optiuni valorice care ofera criterii de judecata etica la fiecare
caz in parte.
Respectarea principiilor deontologiei medicale (ale intrajutorarii si umanismului) transforma medicina
din stiinta in arta.
Medicina este jumatate stiinta, jumatate arta. Arta medicala pentru a fi desavarsita trebuie sa izvorasca
din dragoste si asa omul devine mai afectiv, mai bun, mai generos. Dar medicina viitorului este medicina
omului sanatos. Daca secolul al XIX-lea a fost pentru medicina un secol al diagnosticului, secolul al XX-lea
al terapeuticii, secolul XXI va fi un secol al profilaxiei. Cu alte cuvinte asistam la o reactualizare a
conceptului de profilaxie (concept vechi de mai bine de doua milenii) si aceasta din mai multe considerente:
1. dezvoltarea unei medicini supraspecializate cu tehnologii de varf in diagnosticul si tratamentul bolilor
nu a dus la imbunatatirea starii de sanatate a oamenilor asa cum se astepta;
2. medicina moderna nu a reusit sa inlature inechitatile in ceea ce priveste sanatatea intre populatii definite
geografic sau economico-social;
3. imbatranirea populatiei, prelungirea supravietuirii persoanelor cu afectiuni cronice au dus la cresterea
cheltuielilor pentru ocrotirea sanatatii si a volumului ingrijirilor medicale;
4. s-a schimbat stilul de viata al oamenilor, iar cel putin patru componente ale stilului de viata se pot
constitui in factori de risc pentru sanatate (alcool, tutun, obezitatea, consum de droguri);
5. stilul de viata nesanatos este responsabil de mai mult de jumatate din anii de viata prematur pierduti;
6. s-a schimbat tabloul morbiditatii si mortalitatii, pe primele locuri fiind "bolile civilizatiei" si nu bolile
infectioase.
7. promovarea unui stil de viata sanatos menit a maximiza sanatatea, bunastarea si implinirea umana
reprezinta efortul conjugat al persoanei insasi dar si a intregii comunitati;
8. elementul esential in luarea deciziilor cu privire la sanatate este comunicarea interpersonala.
Comunicarea umana este plina de probleme si de dificultati si de aceea se poate constitui in motiv de
insucces al programelor de sanatate (in problema ingrijirilor primare).
 Prin comunicarea interpersonala se urmareste modificarea comportamentului nesanogen intr-unul
sanogen si mentinerea acestei schimbari.
Comunicarea necesita o permanenta imbunatatire. Clientii, sanatosi sau bolnavi au nevoie de
informatii bune, pe intelesul lor si de mesaje sustinute si incurajatoare.
Comunicarea interpersonala are loc la nivelul dispensarului, policlinicii, spitalului, in cadrul
comunitatii si la domiciliu si presupune interactiunea dintre lucratorii din domeniul sanatatii si pacienti,
prieteni, rude, sot, sotie. Gradul de satisfactie al pacientilor fata de prestatiile medicale apare daca medicul
sau asistenta isi trateaza cu respect si politete pacientul, daca ii ofera informatiile de care are el nevoie
pentru a face o alegere in cunostinta de cauza si daca este sigur ca informatiile care il privesc vor fi
confidentiale.
Comunicarea interpersonala ofera o intelegere mai profunda a problemelor, pentru ca se adreseaza
problemelor individuale si produce un feed-back imediat.
Pacientii pe care reusim "sa-i formam" pot deveni in grupul lor cu care se asociaza, un factor de
motivare si ii putem utiliza cu succes in grupurile unde este necesara schimbarea comportamentala (tineri).

Concluzii:

* asistenta reprezinta o veriga importanta in transmiterea mesajelor ce privesc sanatatea oamenilor;

* nevoia si cererea de informatii corecte si relevante legate de starea de sanatate sunt in continua crestere;
* o populatie bine informata va avea un control mai mare asupra propriei stari de sanatate;
* comunicarea cere anumite abilitati care pot fi obtinute prin invatare;
* comunicarea presupune anumite obstacole care trebuiesc invinse;
* comunicarea presupune o buna pregatire profesionala;
* comunicare este o relatie de respect empatie - sinceritate ce se stabileste intre profesionistii in halate
albe si clienti VALOROSI, UNICI SI IMPORTANTI.
* clientii sunt VALOROSI, UNICI SI IMPORTANTI.

Reflectii si maxime:

"E in zadar sa vorbesti celui care nu vrea sa te asculte."-M. Eminescu

"Cuvantul este sunet si culoare, e mesagerul gandului uman."-T. Vianu
"Cat de puternice sunt cuvintele drepte. "Biblia
"Cuvintele sunt cele mai puternice droguri folosite de omenire."-Rudyard Kipling
"Pana de scris este mai puternica de cat sabia"-Shakespeare
"Ca sa pregatesti o buna cuvantare spontana iti trebuie mai mult de trei saptamani. "Mark Twain
"Scrierea la persoana a treia deseori ne permite sa ne ascundem in spatele organizatiei. "H. Schwartz
"Precizarea intelesului termenilor este cea dintai precautie care se ia in orice discutie."P. P. Negulescu
"O cuvantare fara scop specificat este ca o calatorie fara destinatie."Ralph C. Emedley