Identificarea persoanelor prin metoda portretului vorbit se bazeaz pe principiile

identificrii criminalistice, care la rndul lor, se sprijin pe teza materialismului didactic, potrivit
creia toate obiectele lumii materiale sunt identice numai cu ele nsele, sunt individuale, iar
nsuirile acestora nu se repet.

Metoda i gsete aplicabilitatea i datorit mprejurrii c omul are nsuirile cele mai variate
i mai complicate, la el manifestndu-se cele mai numeroase elemente de asemnare, dar n
acelai timp i multiple posibiliti de difereniere.

Portretul vorbit este un procedeu de identificare criminalistica avand la baza descrierea

semnalmentelor faptuitorului de catre victima sau martor. Metoda portretului vorbit, care poate fi
definit ca o metod tiinific de descriere i comparare a trsturilor exterioare ale persoanelor.

La baza identificarii persoanelor dupa semnalmentele exterioare sta, pe de o parte, marea

varietate a caracteristicilor individuale care deosebesc o persoana de alta, iar pe de alta parte
caracterul relativ constant al acestor caracteristici

Semnalmentele anatomice (statice) reprezinta variatiile morfologice ale corpului,

capului, fetei si elementelor componente.

Semnalmentele functionale (dinamice) se refera la caracteristicile exterioare ale

persoanelor, care pot fi sesizate in timpul miscarii, respectiv in timpul mersului, vorbirii sau a
altor activitati desfasurate de persoana.

Pe langa semnalmentele anatomice si functionale este necesar sa se evidentieze si

semnele particulare, acele variatii morfologice dobandite congenital sau ca urmare a unor
fenomene patologice - accidente, interventii chirurgicale (culoarea pielii, pete, negi, alunite,
tatuaje).

Realizarea portretului vorbit se face prin caracterizarea semnalmentelor sub aspectul

marimii, formei, pozitiei si culorii.
Termenii utilizati pot fi in functie de caracteristica ce se descrie, si anume:
pentru inaltime - inalt, mijlociu, scund;
pentru lungime - lung, mijlociu, scurt;
pentru latime - lat, mijlociu, ingust;
pentru grosime - gros, mijlociu, subtire
Forma se apreciaza in functie de conturul liniar al organului (parti din organ) care se
descrie, avandu-se in vedere aspectul geometric al detaliului descris. De exemplu, dupa forma,
fata persoanei poate fi: ovala, patrata, dreptunghiulara, triunghiulara.

n categoria semnalmentelor anatomice sunt incluse, n mod condiional, sexul i vrsta care au
un rol deosebit n recunoaterea i identificarea persoanelor.
La descrierea semnalmentelor anatomice ale unei persoane se au n vedere mai multe
categorii de elemente.
 Sexul pentru aprecierea acestuia, se pot folosi, n principiu, observarea direct a
persoanei, verificarea sexului sau determinarea medico legal a sexului.
Vrsta (etatea). Aprecierea vrstei se face cu probabilitate, deoarece intervin o serie de
factori ca tipul constituional, starea general, felul de alimentaie, care influeneaz paralelismul
ce ar trebui s existe ntre etate i nfiarea corespondent acesteia.
Cel mai stabil element este dentiia care, prin constana apariiei, creterii i uzurii, ofer
criterii importante pentru determinarea vrstei.
nlimea (statura). Pentru indicarea nlimii se folosete precizarea valorii n centimetri
atunci cnd stabilirea semnalmentelor se face avnd persoana (cadavrul) n fa. n caz contrar,
se vor folosi termenii de: foarte mic, mic, mijlociu, nalt, foarte nalt.
Conturul corpului (spinrii) depinde de forma coloanei vertebrale, de obinuina inutei
acesteia. El poate fi drept, ncovoiat, piept proeminent sau cocoat.
Umerii se descriu dup lime i nclinaie. Dup lime umerii sunt nguti, mijlocii i lai,
iar dup nclinaie pot fi drepi, ridicai sau cobori. Ca particulariti se pot semnala fenomene
de asimetrie (un umr mai ridicat fa de altul).
Membrele se descriu din punct de vedere al lungimii i grosimii lor, iar la mini se
descriu i degetele. Membrele inferioare i superioare au trsturi comune n ceea ce privete
alctuirea lor. Din punct de vedere al lungimii, membrele pot fi lungi, mijlocii i scurte, iar al
grosimii grose, mijlocii i subiri.
Capul se examineaz, sub aspectul formei liniilor sale de contur, din fa i din profil.
nfiarea formei capului variaz n raport cu gradul de dezvoltare i cu formele oaselor ce-l
alctuiesc.
La figura persoanei se descriu trei zone, i anume:
zona frontal cuprins ntre linia de inserie a prului i rdcina nasului;
zona nazal cuprins ntre rdcina nasului i baza acestuia;
zona bucal cuprins ntre baza nasului i vrful brbiei.
Prile constitutive ale figurii umane (vzut din profil) sunt: inseria prului, fruntea,
arcadele sprncenelor, rdcina nasului, vrful nasului, conturul nasului, anul naso labial,
buza superioar, buza inferioar, brbia, baza brbiei, sprnceana, aripile nasului, captul extern
al sprncenei, nara.
Fruntea este mrginit la partea superioar de linia de inserie a prului, iar la cea
inferioar de baza arcadelor. Fruntea se observ din fa i din profil, iar elementele ce se descriu
sunt urmtoarele: nlimea, limea, nclinarea, particulariti (proeminena arcadelor i a
boselor frontale).
Nasul are urmtoarele elemente componente: rdcina, conturul, vrful, baza, nlimea,
aripa, nara. Examinarea nasului se face din fa i din profil. Elementele care intereseaz
portretul vorbit sunt: rdcina nasului, linia conturului, baza nasului (orientare i lime),
nlimea nasului, proeminena piramidei nazale, particulariti.

Regiunea inferioar a profilului feei, alctuit din jumtatea de jos a acesteia i conturat de
structura maxilarelor superior i inferior, poart denumirea de profil naso bucal. Dac acest
profil este dur, osos, cu gura proeminent, se numete prognat. Dac oasele formeaz o linie de
profil tears, fr ridicturi osoase la nivelul nasului i al gurii, profilul se numete ortognat, iar
dac oasele maxilarului inferior sunt retrase, profilul gurii formnd o linie concav, se numete
retrognat.
DESCRIEREA ZONEI BUCALE.
Zona bucal cuprinde treimea inferioar a figurii persoanei. Ea se ntinde de la anul
subnazal (distana naso - labial) pn la vrful brbiei.
Buzele se descriu din punct de vedere al grosimii, al proeminenei i al particularitilor
lor. Din punct de vedere al grosimii, buzele pot fi: groase, mijlocii, subiri. Ca particulariti ale
buzelor se pot ntlni: ambele buze crpate, buza superioar sau cea inferioar crpat, buza
superioar foarte ridicat, buza inferioar cobort, buz de iepure.
Gura se apreciaz din fa, apreciindu-se dimensiunea, forma i particularitile ei.
Dimensiunea gurii se apreciaz ca: mare, mijlocie, mic. Forma gurii este dat de poziia
comisurilor (colurilor gurii) n raport cu un plan orizontal ce traverseaz centrul ei.
Ca particulariti ale gurii se pot ntlni: gur n form de inim, gur oblic, dimensiuni
exagerate ale gurii (gur mare cu buze proeminente).
Dinii sunt fixai n marginea alveolar a celor dou maxilare i se difereniaz n: incisivi,
canini, premolari i molari. Pot fi: lai, ieii n afar, deprtai unul de altul, lips, fali,
mbrcai. Se mai pot ntlni i anomalii dobndite, cum sunt: lipsa unuia sau a mai multor
incisivi, fractur orizontal, uzur, carii, etc.
n ceea ce privete dentiia n general, ea se examineaz detaliat n cazul cadavrelor
neidentificate.
Brbia se examineaz din fa i din profil, stabilindu-se nclinaia, nlimea i
particularitile ei. nclinaia brbiei, vzut din profil, poate fi oblic interior (retras), vertical,
proeminent. nlimea brbiei se stabilete inndu-se seama de distana de la linia bucal
pn la vrful brbiei, i poate fi: mare, mijlocie, mic. Limea brbiei se observ privind
persoana din fa i poate fi: ngust (ascuit), mijlocie, lat.
Particulariti ale brbiei sunt: bilaleat, alungit, dubl, cu gropi, proeminent,
rsucit.
Ochii sunt situai n cavitatea orbital. Prile vizibile ale ochilor sunt: pupila, care ocup
centrul ochiului, este un orificiu rotund, aparent de culoare neagr; irisul este o band colorat n
jurul pupilei, i care d culoarea ochiului; sclerotica sau albul ochiului.La ochi se examineaz
forma, mrimea, aezarea n orbit, culoarea, deformaiile.Mrimea ochilor se apreciaz n
funcie de lungimea i limea lor, ei putnd fi mari, mijlocii i mici.Aezarea n orbit a globului
ochiului poate s fie normal, nfundat, proeminent. Culoarea ochilor se observ pe iris.
Deformaiile ochilor ca: asimetrie, privire saie, unul sau ambii ochi lips, anumite boli,
etc. se trec la semne particulare.
Prile auxiliare ale ochilor sunt sprncenele i pleoapele superioare. Mai puine detalii se
pot obine n ceea ce privete genele i pleoapele inferioare.
Sprncenele se examineaz din punct de vedere al amplasrii, direciei, formei,
dimensiunii n lungime i lime, nuanei de culoare i particularitilor. Din punct de vedere al
amplasrii, sprncenele pot fi reunite, apropiate, deprtate, ridicate, intermediare, coborte.
Direcia sprncenelor poate fi apreciat astfel: oblice interior, oblice exterior, orizontale. Dup
form, sprncenele pot fi: rectilinii, arcuite, unghiulare, sinuoase (neregulate).
 Ca particulariti ale sprncenelor abundena lor, lipsa sau faptul c sunt rare, precum
i acea ridicare nervoas a unor fire de pr din componena lor.
Pleoapele se examineaz din punct de vedere al deschiderii, al lungimii, i, eventual, al
particularitilor. Astfel, pleoapele scurte nu acoper, cnd sunt nchise, ntregul ochi, iar
pleoapele superioare pot fi coborte pe ochi, att la una din margini exterioar sau inferioar
ct i la partea median.
Genele pot fi lungi sau scurte, rare sau dese, ori pot lipsi complet. Se mai pot ntlni i
gene false.
Brbia i mustile se descriu din punctul de vedere al mrimii, culorii i al portului.
Prul se studiaz din punct de vedere al caracteristicilor sale: linia de inserie,
dimensiunea, natura, densitatea, portul, lungimea, culoarea. De asemenea, se studiaz i chelia.
Tot la pr se examineaz i favoriii (perciunii), care pot fi lungi, scuri, tiai oblic sau drept.
Urechea este partea esenial a figurii n tehnica portretului vorbit, ea prezentnd cele mai
multe caliti de identificare.
Se poate aprecia c urechea are un dublu caracter, i anume: este imuabil ca form, de la
natere pn la moarte i variabil, adic nu se ntlnesc dou urechi asemntoare.
Pavilionul extern al urechii este alctuit dintr-o serie de cartilagii, care au o denumire
special. Ele sunt de mrimi diferite i forme foarte variabile.
La ureche, n afara prilor constitutive ale pavilionului se mai examineaz forma general,
dimensiunile, deprtarea i particularitile acestuia.

SEMNALMENTELE FUNCTIONALE (DINAMICE)

In viata cotidiana recunoastem oamenii nu numai dupa culoarea ochilor, ci dupa
privirea acestora, nu numai dupa conturul fetei, ci dupa mimica, nu numai dupa marimea si
forma membrelor, ci dupa miscarea lor. Astfel, descrierea semnalmentelor anatomice se
completeaza cu cea a semnalmentelor functionale, care apar si pot fi observate cu prilejul
efectuarii diferitelor miscari: tinuta corpului, pozitia capului, mersul, gesticulatia, mimica, vocea
si vorbirea, obisnuintele din diverse activitati
In aprecierea acestui semnalment functional se au in vedere o serie de elemente ale
mersului, cum ar fi: lungimea si latimea pasului, unghiul de mers (pozitiv / negativ), felul in care
talpa piciorului se detaseaza de sol, daca mersul antreneaza miscarile intregului corp, daca
mersul este armonios sau corpul ramane rigid. Se disting urmatoarele tipuri de mers: lent si
greoi; lent; nehotarat, timid; rapid, energic, suplu si ferm.
Mersul unei persoane mai poate fi caracterizat ca: barbatesc, femeiesc, leganat, rigid,
anemic, defectuos etc.
Mimica (expresia fetei) reprezinta ansamblul modificarilor expresive la care participa
partile mobile ale fetei: ochii, sprancenele, fruntea, gura, maxilarele, obrajii. Expresia fetei este
determinata de starea de contractie a muschilor fetei, de particularitatile privirii etc. si poate fi:
calma, severa, iritata, mirata, confuza, distrata, melancolica, plictisita, surprinsa, precauta,
obosita etc.
In descrierea expresiei fizionomice un rol important se acorda privirii. Cele mai intalnite
expresii ale privirii sunt: privirea tandra, rautacioasa, furioasa, banuitoare, neincrezatoare etc.
De asemenea, exista priviri patrunzatoare, mobile, fugitive, fixe, drepte, oblice.
 Se retin ca elemente de individualizare si muscatul buzelor, unele ticuri ca rictusul, stransul
sau suptul dintilor etc.
Gesticulatia este reprezentata de miscari voluntare sau involuntare, cu functii de expresie,
simbolizare, interventie activa; fapte de conduita cu o anumita semnificatie.
Gesturile reprezinta unul dintre cele mai vechi mijloace de exprimare a reactiei
organismului la o modificare survenita in mediul exterior sau interior. Gesturile pot fi impartite
in trei categorii: instrumentale, retorice si reactive.
Gesturile trebuie retinute ca atare, fiind elemente valoroase in identificarea persoanelor,
daca sunt corelate cu alte trasaturi exterioare.
Vocea si vorbirea pot contribui in unele cazuri la identificarea infractorilor. In procesul
vorbirii se pot intalni voci ample, clare, suple, dar din cauza unor tulburari sau afectiuni pot
prezenta unele particularitati (voci infundate, nazalizate, guturale).
De asemenea, varsta si sexul pot fi un criteriu de apreciere al vocii: voce de copil, voce de
adult, voce de batran sau voce de barbat si voce de femeie.
In procesul identificarii persoanelor este important sa fie retinuta atat vorbirea cu unele
erori gramaticale, folosirea unor dialecte, a cuvintelor straine, a neologismelor, cat si vorbirea cu
unele defecte (vorbirea suieratoare, peltica, graseiata, balbaita).

SEMNELE PARTICULARE
Semnele particulare reprezinta anumite defecte anatomice si functionale care ajuta la
identificarea persoanelor sau a cadavrelor cu identitate necunoscuta. Semnele particulare sunt
rezultatul unor malformatii congenitale, traumatisme, interventii chirurgicale.
Acestea sunt de o mare diversitate, cele mai frecvente fiind:
cicatricele - pot avea origine traumatica sau chirurgicala. Cicatricele trebuie sa fie
retinute si descrise in cele mai mici detalii, facandu-se referiri la culoare (alba, roz,
rosie, neagra), forma (liniara, stelata, circulara, semiovala), marime (mica, mijlocie,
mare) si pozitie anatomica;
petele, negii, alunitele sau alte semne din nastere sunt elemente valoroase in
identificarea persoanelor; atunci cand acestea se descriu se va avea in vedere locul,
forma, pozitia, marimea si culoarea lor;
modificarile in sistemul functional al organismului sau al unor organe sau parti din
acesta - fac de asemenea parte din semnele particulare.
ridurile fetei - constituie semne particulare si se descriu dupa forma, adancime si
zona unde se gasesc. Se apreciaza ca cele mai importante pentru identificarea
persoanelor sunt cele frontale si oculare, deoarece prezinta mai multe particularitati;
semnele particulare ca urmare a practicarii indelungate a unor profesii. Acestea
constau in modificari structurale ale unor parti ale corpului omenesc
Astfel: cizmarii au btturi deasupra genunchiului (datorit loviturilor de ciocan) i la mn (ca
urmare a inerii cuitului), precum i nfundarea coului pieptului; croitorii i frizerii btturi i
nepturi pe degete (lsate de manipularea foarfecelor i a acelor de cusut); fierarii ntrirea
podului palmei la nivelul bazei degetelor (datorit inerii ciocanului);
 Tatuajul - se aplica pe diferite parti ale corpului, cu predilectie bratele si pieptul,
furnizand elemente cu valoare identificatoare. Tematica tatuajului este diversa:
pofesionala, sportiva, patriotica, mistica, afectiva, criminala, erotica etc. In
descrierea unui tatuaj se va avea in vedere forma, culoarea, tema reprezentata,
marimea, zona si pozitia in care este aplicat, precum si eventualele nume, litere,
cifre pe care le cuprinde.

IMBRACAMINTEA SI OBIECTELE PORTABILE

Imbracamintea si obiectele portabile fac parte din categoria elementelor importante
pentru identificarea persoanelor, dar mai ales a cadavrelor cu identitate necunoscuta. Se au in
vedere imbracamintea (costumul, pardesiul, paltonul, puloverul, rochia, palaria, caciula, sapca,
basmaua, esarfa etc.), incaltamintea (pantofi, ghete, cizme, sandale etc.) si obiectele portabile
(servieta, borseta, poseta, inelul, bratara, brosa, ceasul, umbrela etc.). Cand se observa astfel de
obiecte trebuie sa se memoreze caracteristicele acestora si eventual unele particularitati
(denumirea obiectului, culoarea, gradul de uzura, materialul din care este confectionar, forma,
monogramul de pe inel etc.).
Toate aceste semne particularare si nu numai pot evidenia i diferenia o persoana de
cealalta uurnd astfel identificarea sa.