MESTERUL MANOLE - LUCIAN BLAGA

Date despre autor si opera Ca si poezia, dramaturgia lui Blaga atesta stranse legaturi cu
miscarea modernista. Chiar insesi denumirile pe care le da unora din piesele sale sunt
marturie directa a inrauririi expresioniste: mister pagan (Zamolxe); joc dramatic (Ivanca);
pantomima (invierea). in teatrul lui Blaga, ca si in teatrul expresionist, personajele nu sunt
decat simboluri pentru fortele stihiale ale vietii. In consecinta, la baza conflictului dramatic
vor sta contradictiile dintre aceste forte, care actioneaza in spatele personajelor, si nu
motive psihologice sau sociale, determinabile istoriceste. Drama Mesterul Manole a fost
publicata la Sibiu in 1927. Peste doi ani in 1929, la 6 aprilie, piesa vedea si lumina rampei,
in premiera absoluta, pe scena Teatrului National din Bucuresti.

Piesa se sprijina pe cunoscuta legenda a Manastirii Argesului, iar autorul altoieste pe sensul
metaforic al baladei populare ideea ca tot ce e cu adevarat durabil se obtine prin jertfe.
Cunoscuta tema a jertfei zidirii este cunoscuta la toate popoarele din sud-estul Europei, dar
balada romaneasca este unanim recunoscuta ca fiind cea mai aleasa intruchipare artistica.
innoirea si innobilarea acestui mit stravechi prin valorile nemuritoare dobandite de indrazneala,
tenacitatea si jertfa generatiilor mai noi este strans legata de bogatia, stralucirea si unicitatea
arhitectonica a manastirii de pe Arges. Lucian Blaga comprima datele oferite de partea
introductiva a baladei si expozitia dramei incepe cu motivul surparii zidurilor. Derutat si aproape
descurajat de acest fenomen de nepatruns, Manole masoara si socoteste in odaia sa de lucru, in
prezenta staretului Bogumil si a unui personaj ciudat, Gaman, care doarme intins pe podele un
somn agitat, bantuit de vedenii terifiate, ce-l fac uneori sa tresara si sa se comporte in nestire.

Rezumatul
Lucian Blaga comprima datele oferite de partea introductiva a baladei si expozitia dramei incepe
cu motivul surparii zidurilor. Derutat si aproape descurajat de acest fenomen de nepatruns,
Manole masoara si socoteste in odaia sa de lucru, in prezenta staretului Bogumil si a unui
personaj ciudat, Gaman, care doarme intins pe podele un somn agitat, bantuit de vedenii terifiate,
ce-l fac uneori sa tresara si sa se comporte in nestire. Staretul Bogumil are pentru situatia
disprerata in care se aflau constructorii o singura solutie- jertfa: "Sufletul unui om cladit in zid ar
tine laolalta incheieturile lacasului pana-n veacul veacului", zice staretul. Conflictul dramei
incepe a se definii, dar el nu va fi cu desavarsire instalat in actiunea piesei decat dupa intrarea in
scena a Mirei, sotia lui Manole. Mira cunoaste framantarea interioara a sotului sau si a inteles
sfatul staretului Bogumil. Dupa un plin de neintelesuri schimb de replici cu Manole din care
rezulta puternica dragoste ce-i leaga pe cei doi soti, are loc scena in care Gaman se manifesta ca
expresie a fortelor oarbe dezlantuite, scena ce devine in contextul framantarilor lui Manole, o
ampla metafora a stihiilor telurice invrajbite impotriva zidirii, care trebuie invinse prin jertfa, si
Manole intelege ca sfatul lui Bogumil nu e lipsit de talc. Acum conflictul e clar si definitiv
instalat; el e de natura interioara, izvorat din infruntarea luciditatii mesterului care construise inca
multe altele, cu necesitatea, care pentru Manole e irationala, de a sacrifica un om, si nu pe
oricine, ci pe propia-i sotie. Elementele conflictului sunt asadar, pe de o parte, devoranta pasiune
pentru constructie, pe de alta, intensa dragoste pentru viata, pentru frumusetea si puritatea ei,
toate intruchipate de Mira. Manole este obligat de jocul sortii sa aleaga intre biserica- simbol al
vocatiei creatoare- si Mira- simbol al vietii, al dragostei, al puritatii omenesti. Or biserica si Mira
sunt cele doua "jumatati" ale personalitatii eroului. Fara una din ele, marele mester e anulat ca
om. Constatam deci un echilibru perfect al fortelor conflictului, si de aici caracterul tragic al
acestuia. Blaga va insista asupra acestor framantari interioare, facand din personajul sau un erou
de tragedie antica, acolo unde balada rezolva aparent simplu- un conflict starnit de clarificarea in
vis a cauzei prabusirii zidurilor. Conflictul piesei lui Blaga este tragic pentru ca "e fara iesire".
"Iesirea" din conflict nu poate avea loc decat prin moartea eroului, o moarte necesara, fara
indoiala. Intamplarile se precipita. Zidurile cad din nou si mesterii lui Manole sunt tentati tot mai
mult de ideea abandonarii lucrarii . Si, ca si cum noul esec nu era de ajuns, din partea lui Voda
un sol aduce un ultimatum. Mistuit de arderea patimii sale creatoare si urmarit de ideea jertfei,
Manole fagaduieste, spre uluirea zidarilor o noua incercare: "Rabdarea lui Voda o mai cer pentru
trei zile . Pe urma, sau biserica ramane dreapta, sau sangele nostru se va slei... Ai venit sol de la
Voda, intoarce-te sol de la noi: biserica se va ridica!" Cu raspunsul dat de Mamole lui Voda
actiunea se apropie de punctul culminant. Dar complexitatea compozitionala a dramei izvoraste
din complexitatea personajului ei principal. In permanenta Manole evolueaza pe doua planuri
fundamentale aflate intr-o stransa conditionare reciproca: unul psihologic si unul al faptelor. In
ordine psihologica, actiunea si, o data cu ea personajul ating punctul maxim al incordarii in
momentul hotararii de a jertfii (cand Manole spune ii solului ca "biserica se va ridica", hotararea
e definitiva); in ordinea faptelor, punctul culminant e marcat de zidirea Mirei in temeliile
bisericii. Trecand prin chinuri mai presus de puterea unui om, Manole incearca sa evite jertfirea
Mirei, dar zidarii sai il constrang in virtutea juramantului facut, momentul zidirii Mirei fiind plin
de semnificatii. Zidarii traiesc din plin febra creatiei si biserica se inalta, Manole insa s-a
schimbat; tot mai puternica devine constiinta ca pentru el, ca individ, sacrificiul nu mai inseamna
izbanda, ci secatuirea tuturor puterilor sufletesti. Bolnav de iubirea lui pentru Mira, muncit de
inutilitatea sacrificarii celei mai de pret fiinte ce-i apartinea cu trup si suflet, in gestul suprem al
renuntarii nemaigasind iara nici un sens, Manole se razvrateste impotriva propiei sale fapte si a
celui care i-o ceruse si vrea sa sparga zidul pentru a-si elibera iubita. Biserica ramane dreapta,
Domnitorul vine cu alai sa vada minunea si sa se bucure de stralucirea ei. Boierii si calugarii insa
il acuza pe Manole de crima si socotesc biserica lui "intaiul lacas al lui Anticris". Acest conflict
secundar reprezinta exteriorizarea unor contradictii existente in sufletul lui Manole inca de la
inceputul dramei . Dupa cum stim balada se incheie cu moartea tuturor constructorilor,
semnificatie nu numai a sacrificiului total, dar si a razbunarii voievodului egoist care vrea sa fie
singurul ctitor al unei asemenea capodopere. Blaga lasa in viata pe mesteri ca pe niste dovezi vii
si concrete ale adevarului ca marile izbanzi ale omului vor cere neintrerupt noi si mari sacrificii
umane Moartea lui Manole ce se sinucide, ii eternizeza opera, astfel amandoi, autor si opera
ating absolutul Tipologia personajului Blaga nu paraseste nici o clipa conditia omului astfel
conditia umana este studiata proportional cu misterul perfectiunii.Manole este un personaj nou ca
tip si esenta ce reprezinta mitul lui Atlas ce poarta povara unei constructii pe care s-o conduca in
eternitatea momentului si in existenta eterna a istoriei sale.El sacrifica iubirea umana si propria
personalitate desavarsind totul prin sinucidere. Desi Manole este cel ce filtreaza intreaga putere
si forta a jertfei, zidarii nu raman nici ei straini de suferinta se de ideea ca au dat minunii cladite
de ei tot ce aveau mai bun, inclusiv linistea si echilibrul sufletesc. Ei au invesnicit capodopera lor
cu propriile lor suflete. Dupa cum stim balada se incheie cu moartea tuturor constructorilor,
semnificatie nu numai a sacrificiului total, dar si a razbunarii voievodului egoist care vrea sa fie
singurul ctitor al unei asemenea capodopere. Blaga lasa in viata pe mesteri ca pe niste dovezi vii
si concrete ale adevarului ca marile izbanzi ale omului vor cere neintrerupt noi si mari sacrificii
umane. in esenta lor, fiecare dintre zidari e un Mester Manole. Acte Opera este o piesa de teatru
Final operei Finalul dramei din nou se disociaza de balada. in balada, dupa terminarea bisericii,
marele mester declara, ca vrea sa construiasca "Alta monastire,/ Pentru pomenire,/ Mult mai
luminoasa/ Si mult mai frumoasa!". in drama, insistenta autorului se concentreaza asupra
conditiei dramatice a creatorului, de unde gestul de razvratire impotriva propriei lui opere.
Biserica ramane dreapta Ea are acum zugraveli, clopote si carti. Domnitorul vine cu alai sa vada
minunea si sa se bucure de stralucirea ei. Boierii si calugarii insa il acuza pe Manole de crima si
socotesc biserica lui "intaiul lacas al lui Anticrist". Acest conflict in aparenta secundar nu este, de
fapt, altceva decat exteriorizarea unor contradictii existente in sufletul lui Manole, inca de la
inceputul dramei. El se si manifesta de altfel prin dezacordul dintre marele mester si staretul
Bogumil si prin ezitarile lui Manole de a se hotari asupra jertfei. Izvorul acestei contradictii se
afla in incompatibilitatea mitului precrestin al jertfei cu religia crestina, care nu accepta ideea
uciderii. Se clarifica astfel sensurile mitice pe care le aduce in drama Bogumil, calugar
atemporal, altfel decat calugarii care cer osandirea lui Manole pentru crima. Dar osanda nu mai
ajunge la marele mester. El si-a depasit conditia, cucerind eternitatea si atingand absolutul prin
creatia sa zamislita din suferinta. Finalul inspirat si lasat intocmai cu finalul din balada
"Monastirea Argesului"aduce in prim plan idea de sacrificiu ca model si exemplu al
perfectiunii,insa spre deosebire de balada opera lui Blaga creza un nou model cel al perfectului
atins prin sinucidere si nu crima. Multimea insasi care-l apasa pe Manole impotriva calugarilor si
boierilor, sanctifica esenta mitica a eroului: "Noi strigam, boierii urla, noi aparam, calugarii
osandesc - toti suntem jos, Manole singur e sus, singur deasupra noastra, deasupra bisericii!" La
propriu si la figurat, caci Manole se urca in adevar in turla, trage clopotul, dupa care se arunca in
gol. Propria lui moarte, eterna ca orice moarte, ii eternizeaza opera. Tipul de conflict Bivalent
descriind uniform doua destine supuse sacrificiului spre gloria idealului ales si dus pana la
capat.Este esenta unui mare neant ce acoprera o dragoste insufletita prin pasiune si
iubire.Biserica pe care o construeste Manole devine raportata si la celelalte personaje un adevar
acoperit prin martiriul iubirii.Astfel Manole este sacrificat in primul rand spiritual ca apoi
material asadar conflictul fiind la inceput in constiinta personajelor iar apoi in realitatea dura.

Citate de critica
"Ambasadorul de o dinioara a devenit un exemplu infailibil si de necontestat de diplomatie in
literatura romana." V Ploput
"Mesterul Manole devine un exemplu a unei capodopere privita ca pe o metamorfoza a sclpirii
unui geniu ce nu uita radacinile rurale ale minunatelor imnuri ciobanesti" E. Simion 
"Daca destinul lui Manole s-ar fi schimbat fie si intr o simpla coincidenta perfectiunea si
sacrificiul nu s ar mai fi relizat"