Universitatea de Medicină şi Farmacie “ Gr. T.

Popa” Iaşi
Disciplina Anatomie
 Planul cursului
1. Definiţie
2. Nomenclatura
3. Clasificarea generală a muşchilor
4. Clasificarea funcţională a muşchilor
5. Structura muşchiului somatic
6. Alcătuirea muşchiului
7. Inserţia muşchilor
8. Raporturile muşchilor
9. Structurile conjunctive organizate
auxiliare ale muşchilor striaţi
10. Vascularizaţia muşchilor somatici
11. Inervaţia muşchilor somatici
12. Proprietăţile muşchilor somatici
 1.Definiţie - Sistemul muscular reprezintă totalitatea muşchilor din
organism. În cadrul structurii anatomice a corpului uman, muşchii
ocupă un loc important, reprezentând cca 40% din greutatea acestuia.

•Muscles convert chemical energy into mechanical energy.

• Muscles make up the bulk of the body and account for about
one-third of its weight.
•Their ability to contract not only enables the body to move,
but also provides the force that pushes substances, such as
blood and food, through the body.
•Without the muscular system, none of the other organ
systems would be able to function.
 2. Nomenclatură

Muşchii somatici au forme şi dimensiuni variate,

topografie regională, inserţii bine individualizate şi acţiuni
specifice.
În nomenclatura anatomică aceste particularităţi,
utilizate singular sau combinat, denumesc muşchi sau grupe
musculare în funcţie de:
•formă – mm. trapezius, rhomboideus, deltoideus;
•topografie – mm. supraspinatus, infraspinatus;
•dimensiuni – mm. longissimus thoracis, latissimus dorsi;
•inserţii – mm. coracobrachialis, brachioradialis;
•acţiune – mm. levator scapulae, supinator;
•acţiune şi topografie – mm. flexor digitorum superficialis,
extensor carpi ulnaris.
 2. Nomenclatură
Individual muscles are named on the basis of several criteria, each of which focuses on a particular structural or functional
characteristic.
• Direction of the muscle fibers.
– Some muscles are named in reference to some imaginary line (usually the midline) on the body. When a muscle name
includes the term rectus (straight), its fibers run parallel to that imaginary line. The term oblique (slanted) in a name tells
you that the muscle fibers run at an angle to the imaginary line.
– The rectus femoris is a straight muscle of the thigh. The external oblique is a muscle slanted across the abdomen.
• Relative size of the muscle
– Such terms as maximus (largest), minimus (smallest), and longus (longest) are often used in muscle names.
– The gluteus maximus is the largest muscle of the gluteus muscle group.
• Location of the muscle.
– Some muscles are named for the bone with which they are associated.
– The temporalis and frontalis muscles overlie the temporal and frontal bones of the skull.
• Number of origins.
– Some muscle names begin with a prefix indicating the number of origins.
– The biceps, triceps, and quadriceps have two, three, and four origins respectively.
• Location of the muscle's origin and insertion.
– Some muscles are named for their attachment sites.
– The sternocleidomastoid muscle has its origin on the sternum (sterno) and clavicle (cleido) and inserts on the mastoid
process of the temporal bone.
• Shape of the muscle.
– Some muscles have a distinctive shape that helps to identify them.
– The deltoid muscle is roughly triangular. (Deltoid means "triangular".)
• Action of the muscle.
– Action terms like flexor, extensor, and adductor appear in the names.
2. Nomenclatură
a. Forma

M. trapezius
M. deltoideus
2. Nomenclatură

b. Topografie

M. supraspinatus
2. Nomenclatură

c. Dimensiuni

M. latissimus dorsi
2. Nomenclatură
d. Inserţii

M. brachioradialis

M. coracobrachialis
2. Nomenclatură

e. Acţiune

M. levator scapulae
M. supinator
2. Nomenclatură
f. Acţiune şi topografie
3. Clasificarea generală a muşchilor

În organism se găsesc trei tipuri de muşchi:

•Muşchi cardiac - intră în alcătuirea pereţilor inimii;
•Muşchi neted - intră în alcătuirea pereţilor organelor cavitare, a vaselor sanguine
şi limfatice;
•Muşchi striat (scheletici, voluntari) alcătuiesc în ansamblu subsistemul
muscular: 300 muşchi somatici care formează partea activă a sistemului
locomotor, au topografie peri-osteo-articulară sau interosteofascială, reprezintă
40% din greutatea totală a corpului uman.

Muschi cardiac Muschi neted

3. Clasificarea generală a muşchilor

Skeletal Cardiac Smooth

 3. Clasificarea generală a muşchilor

Voluntary Involuntary

Skeletal Cardiac Smooth

Limbs Heart Viscera

Striated Non-striated

Note: Control, Location and Structure

Muşchii striaţi (scheletici, voluntari) alcătuiesc în
ansamblu subsistemul muscular: 300 muşchi
somatici
•formează partea activă a sistemului locomotor,
•au topografie peri-osteo-articulară sau
interosteofascială,
•reprezintă 40% din greutatea totală a corpului
uman.
Muşchii scheletici reprezintă elementele active ale
sistemului locomotor. Prin contracţie, muşchiul
scheletic acţionează asupra articulaţiilor determinând
schimbarea poziţiei relative a oaselor şi, deci,
producearea unui lucru mecanic concretizat prin
modificarea relativă a corpului sau a segmentelor
acestuia faţă de mediul extern.

Funcţia contractilă a muşchilor somatici este

coordonată şi integrată funcţional de creierul
locomotor, ansamblu de structuri nervoase specifice
cu reprezentare la toate nivelurile sistemului nervos
central. El realizează locomoţia de tip uman.
Structure of skeletal muscle

• Each cell (fibre) is long and cylindrical

• Muscle fibres are multi-nucleated
• Typically 50-60mm in diameter, and up to
10cm long
• The contractile elements of
skeletal muscle cells are
myofibrils
• Voluntary movement of skeletal parts
• Spans joints and attached to skeleton
• Multi-nucleated, striated, cylindrical fibres
 Muşchi scheletic

4. Clasificarea funcţională a muşchilor

•muşchi involuntari: muşchiul cardiac şi muşchii netezi

•muşchi voluntari:muşchiul striat
4. Clasificarea funcţională a muşchilor

În urma stimulării fiziologice sau artificiale, muşchiul se contractă, se scurtează şi

punctele de origine şi inserţie se apropie. Acest tip de contracţie, cu scurtare şi
tensiune musculară constantă, se numeşte izotonică. Când muşchiul se
contractă între origine şi inserţie fixe, tensiunea generată creşte şi o astfel de
contracţie, fără deplasare, se numeşte izometrică.
În organism, mişcările dominante, de angulare şi redresare a segmentelor
corpului, sunt executate de muşchi agonişti cu ierarhie funcţională precisă şi
acţiune sinergică. Muşchii scurţi, peri-articulari (ex. manşeta muşchilor rotatori)
realizează trecerea articulaţiei din poziţia de repaus în poziţia de start şi sunt
consideraţi iniţiatori ai mişcării.
Mişcarea principală este executată de muşchii performeri care pot fi:
•de amplitudine, lungi, cu origini şi inserţii punctiforme şi corpuri libere, situaţi în
loje musculofasciale superficiale;
•de forţă, mai scurţi, cu origini extinse pe suprafeţe osoase mari până la
capsulele articulare, situaţi în loje musculare profunde.
Restul muşchilor grupei, care au cote mici şi variabile de participare la realizarea
mişcării dominante, poartă numele de asistenţi şi se ierarhizează procentual.
Muşchii antagonişti se opun mişcării principale prin relaxare activă pe măsura
desfăşurării acesteia şi contribuie la realizarea mişcărilor coordonate,
armonioase şi fine.
 5. Clasificarea muşchilor scheletici

După dimensiune:
•lungi
•laţi
•scurţi.

Muşchii lungi sunt acei muşchi la care predomină lungimea (ex. biceps
brahial, sartorius). Sunt situaţi mai ales la nivelul membrelor şi prin contracţia
lor determină imprimă amplitudine mişcării.
 5. Clasificarea muşchilor scheletici
Muşchii laţi sunt muşchii la care predomină două dimensiuni, lăţimea şi
lungimea, faţă de a treia (grosimea) (ex. latissimus dorsi, oblic extern al
abdomenului). Sunt situaţi, de obicei, la nivelul pereţilor trunchiului.
5. Clasificarea muşchilor scheletici

Muşchii scurţi sunt au dimensiuni mici (ex. muşchii mâinii). Se găsesc în jurul
articulaţiilor mici şi prin contracţia lor produc mişcări fine, variate, precise,
puternice, dar de amplitudine mică.
După formă:
•fusiformi (m. plantaris),
•aplatizaţi, cu aspect de lamă musculară (m. obliquus
externus abdominis);
•cu geometrie variată (m. traperzius, mm. rhomboidei,
m. quadratus femoris).
După orientarea fibrelor musculare

în cazul celor mai mulţi muşchi, fibrele musculare sunt paralele cu direcţia pe
care se exercită forţa muşchiului (m. obliquus abdominis internus);

Când fibrele musculare abordează axul ce corespunde direcţiei forţei după o

direcţie oblică, muşchii pot fi:
•unipenaţi (m. flexor pollicis longus );
•bipenaţi (m. interossei dorsales);
•multipenaţi (m. deltoideus);
•semicirculari (m. orbicularis oculi);
•circulari (m. sphincter uretrae).
•cruciformi (m. sternocledomastoideus)
•spiroidali (m. latissimus dorsi, supinator)
După topografie (situarea în organism):
•superficiali, acoperiţi în totalitate de fascii, care se insera cu unul sau ambele
capete pe faţa proundă a pielii, cu hilul situat pe feţele profunde (muschii
expresiilor faciale)
•profunzi, acoperiţi de fascii numai pe feţele superficiale, care prezintă şi hilul
muscular. Unii acţionează asupra organelor de simţ (muşchii globului ocular)
sau asupra unor viscere (muşchii laringelui).
După poziţia în raport cu segmentele corpului:
•muşchii capului şi gâtului,
•muşchii trunchiului,
•muşchii membrelor.
După numărul capetelor de inserţie:
•cu un capăt,
•biceps,
•triceps,
•cvadriceps.
După modalitatea de unire dintre corpul muscular şi tendon:
•penaţi,
•digastric (omohioidian)
După direcţia corpului:
•direcţi, întinşi ca o coardă între origine şi inserţie (muşchii ischiocrurali);
•indirecţi, a căror traiectorie este angulată de un punct fix, cu valoare de troliu,
numit hipomohlion.
În organism, majoritatea muşchilor sunt indirecţi şi au drept hipomohlion:

•proeminenţe osoase (maleolele medială şi laterală, tuberculul

dorsal al radiusului);
•retinacule şi vagine fibroase (retinaculul muşchilor extensori,
vaginele fibroase digitale ale muşchilor flexori);
•tendoane şi muşchi (încrucişarea tendonului m. teres major cu cel al
capătului lung al m. triceps brachii, respectiv, m. quadratus plantae
pentru tendonul m. flexor digitorum longus);
•vagine musculare (m. sartorius);
•oase sesamoide.
După numărul articulaţiilor peste care trec:
•uniarticulari,
•pluriarticulari.

După mişcările pe care le imprimă:

•flexori,
•extensori,
•adductori,
•abductori,
•pronatori,
•supinatori,
•rotatori.
4. Structura muşchiului somatic

Muşchiul somatic este format din unităţi structurale şi funcţionale specializate

numite fibre musculare care sunt capabile să se contracte axial sub acţiunea
stimulilor specifici. Deoarece volumul fibrei musculare rămâne constant, în
timpul contracţiei aceasta se expandează şi diametrul său creşte.
Fibrele musculare striate
sunt unităţi structurale
polinucleate, de tip sinciţial,
relativ cilindrice, cu
diametrul de 20-70 µm şi
lungime care, în funcţie de
dimensiunile muşchiului,
variază de la câţiva
milimetri (m. stapedius al
urechii medii) până la 10 şi
chiar 35 cm în m. biceps
brachii şi respectiv, m.
sartorius ai adultului.
Examinată la microscopul
optic, fibra musculară
prezintă membrană
periferică numită
sarcolemma, citoplasmă
care prezintă striaţii
caracteristice longitudinale
şi transversale şi numeroşi
nuclei dispuşi
submembranar.
La microscopul electronic se evidenţiază miofibrilele, elementele contractile
ale fibrei musculare care au o lungime de 1-3 µm. Fiecare miofibrilă este
formată din segmente întunecate şi luminoase alterne care determină
aspectul tipic, striat transversal, al fibrei musculare. Segmentele luminoase,
numite izotrope (I), prezintă în zona centrală o bandă întunecată (Z) şi partea
miofibrilei cuprinsă între două astfel de benzi poartă numele de sarcomer.
Segmentele întunecate, anizotrope (A), prezintă în zona centrală o bandă
clară (H) care, la rândul său, are în zona centrală o linie întunecată (M).
Fiecare miofibrilă este compusă
din:
•miofilamente groase de
miozină, cu diametrul de 10 nm şi
lungimea de 1,5 µm, situate în
banda anizotropă;
•miofilamente subţiri de actină,
cu diametrul de 5 nm, care
formează segmentul izotrop şi se
extind printre filamentele de
miozină ale benzii anizotrope
adiacente.
După tipul de contracţie, miofibrilele se clasifică în:
•tip 1 – cu contracţie lentă şi metabolism aerob, care nu dezvoltă oboseală
musculară (muşchi „roşii” şi intră în alcătuirea musculaturii posturale,
antigravitaţionale);
•tip 2a – cu contracţie rapidă şi metabolism aerob, care nu dezvoltă
oboseală musculară (muşchi „albi” şi intră în alcătuirea muşchilor flexori ai
trunchiului, antagonizaţi de musculatura posturală);
•tip 2b – cu contracţie rapidă şi metabolism anaerob, care dezvoltă
oboseală musculară (muşchi „albi” şi intră în alcătuirea muşchilor de forţă şi
amplitudine cu activitate intermitentă).
Muşchiul somatic este alcătuit din fascicule, unităţi
funcţionale solidarizate prin ţesut conjunctiv portnerv
şi portvas, numit endomisium. Acestea pot fi:
primare, formate dintr-un lanţ de fibre musculare
striate care se articulează între ele prin contacte
directe miomiale terminoterminale (orizontale,
scalariforme sau cu intersecţie conjunctivă),
terminolaterale sau laterolaterale, secundare,
care rezultă din asocierea fasciculelor primare şi
sunt învelite într-o teacă de ţesut conjunctiv numită
perimisium intern. Fasciculele secundare sunt
asociate la rândul lor prin ţesut conjunctiv portvas şi
portnerv dispus la periferia corpului muscular, care
se numeşte perimisium extern, epimisium sau
fascie musculară.
Acesta înveleşte muşchiul în totalitate şi prezintă:
•faţă profundă, care aderă la suprafaţa muşchiului
(origine fascială) şi este separată de tendon printr-un
ţesut conjunctiv lax cu valoare sinovială;
•faţă superficială, care se articulează cu fasciile
altor muşchi pe care îi solidarizează în loje sau
compartimente musculofasciale.
.
Hilul muscular (aria neurovasculosa) reprezintă locul prin care mănunchiul
neurovascular al muşchiului abordează faţa superficială a fasciei şi pătrunde
în muşchi.
Proiecţia cutanată a hilului poartă numele de punct electric al muşchiului.
 Fascia musculi

Epimysium

Endomysium

Perimysium et vasa musculi

Corpus

Cauda
Peritendineum
Tendo

A B C D Fibre Sharpey

Tipuri de contacte miomiale –

terminoterminale: pseudodigastric
(A), liniar (B), scalariform (C) şi
terminolaterale (D).
 5. Alcătuirea muşchiului

În principiu, cel mai simplu muşchi somatic este format din:

•cap (caput) - partea muşchiului care aderă la osul relativ imobil în
timpul mişcării, se mai numeşte şi punct fix (punctum fixum) sau
origine (origo). Muşchiul poate avea unul sau mai multe capete de
origine (m. rectus femoris – caput rectum şi caput reflexum, capetele
costale ale m. serratus anterior). Originea poate fi punctiformă pentru
muşchii de amplitudine sau pe suprafeţe osoase extinse pentru
muşchii de forţă. Din punct de vedere structural, originea poate fi
tendinoasă, aponevrotică sau mixtă, musculotendinoasă şi musculo-
aponevrotică. Funcţional, originea şi inserţia se inversează în funcţie
de complexitatea mişcărilor alterne.
•corp (corpus), reprezentat de partea contractilă a muşchiului, care
se scurtează fără să-şi modifice volumul.
•coadă (cauda), defineşte partea terminală a muşchiului, care se
fixează pe osul mobil prin intermediul unui tendon şi se numeşte
inserţie (insertio).
7. Inserţia muşchilor
Pot constitui inserţii musculare:
Pielea (muşchii expresiilor faciale), faţa profundă a mucoaselor (muşchii
expresiilor faciale), formaţiuni aponevrotice (muşchii obturatori),
membranele sinoviale (articularis genu), organe (muşchii globului ocular),
oase.
Muşchii se ataşează organelor asupra cărora acţionează fie direct, fie, de
cele mai multe ori, prin intermediul tendoanelor. Când muşchiul se insera
direct, perimisiumul se continuă cu periostul. Când inserţia se face prin
intermediul tendonului, între fasciculele musculare şi cele tendinoase se
realizează o unire complexă. Perimisiumul extern se continuă cu periteniul
extern, iar perimisiumul intern se continuă cu periteniul. Extremităţile
fibrelor musculare (rotunjite, conice, ascuţite), pătrund în depresiuni
corespunzătoare de la nivelul tendonului. Intre fibrele musculare şi tendon
se interpune, astfel, sarcolema.
8. Raporturile muşchilor
•Cu oasele şi cartilajele pe care se insera sau pe care le acoperă.
•Cu articulaţiile peste/prin care trec.
•Cu aponevrozele care îi învelesc şi pe care se pot insera.
•Cu vasele şi nervii cărora le formează şanţuri, sau de care sunt perforaţi.
•Cu pielea, glandele exocrine şi muşchii vecini.
9. Structurile conjunctive organizate auxiliare ale muşchilor striaţi
Asocierea funcţională a componentelor sistemului locomotor se realizează cu
participarea directă a ţesutului conjunctiv care se organizează în:

a. Structuri de fixare
Muşchii se fixează pe oase sau pe alte ţesuturi (dermul pielii) prin intermediul
ţesutului conjunctiv. Acesta poate fi reprezentat de perimisium şi epimisium,
situaţie în care modul de fixare este considerat „muscular” deoarece
structurile conjunctive nu sunt observabile cu ochiul liber.
În alte situaţii, fibrele musculare şi componentele conjunctive ale muşchiului
se continuă cu formaţiuni colagene care poartă numele de tendoane.
Fiecare fibră colagenă se fixează cu un capăt pe sarcolema extremităţii
periferice a fibrei musculare dintr-un fascicul primar şi cu cealaltă extremitate
pe periost sau se continuă cu fibre perforante Sharpey ale stratului compact
extern al osului. Fibrele colagene sunt solidarizate în fascicule printr-un ţesut
conjunctiv lax portvas şi portnerv numit peritendineum intern. Fasciculele sunt
asociate în tendoane prin peritendineum extern care se continuă cu
perimisium extern al muşchiului.
Tendoanele au forme variate (cordoane cilindrice, benzi aplatizate sau membrane
subţiri şi late – aponevroze), lungimi corelate cu cele ale muşchilor şi sunt direcţionate
regional în sens proximodistal.
În zona de pasaj pe planurile de angulare ale membrelor, tendoanele sunt ancorate la
planul osos prin benzi fibroase numite retinacule. Acestea sunt structurate sub formă
de arcade şi formează, cu planurile osteo-articulare, vagine fibroase prin care
tendoanele alunecă datorită prezenţei unor formaţiuni de tip seros – vaginele
sinoviale.

Tendo

Retinaculum
tendinis

A B
Vagina sinovială este alcătuită dintr-o lamă parietală care tapisează
faţa profundă a vaginei fibroase şi alta viscerală dispusă pe suprafaţa
tendonului. În zona axială profundă, pre-osoasă, a vaginei fibroase,
lama parietală se reflectă şi se continuă cu cea viscerală prin
mezotendon (mesotendineum), formaţiune seroasă portvas şi
portnerv.
Vagina fibrosa
Tendo

Lamina visceralis Cavitas synovialis

Lamina parietalis Lamina parietalis

Lamina visceralis
Tendo
Mesotendineum

Vagina fibrosa Mesotendineum et

hilum tendinis

Vasa et villi synoviales

A B
Bursele seroase
Sunt cavităţi care vin în raport cu suprafaţa
unui tendon sau a unui muşchi favorizând
alunecarea acestora. Conţin o cantitate de
lichid. Sunt tendinoase, intertendinoase
(latissimus dorsi şi mare rotund), musculare
(subscapular), intermusculare (subspinos şi
deltoid). Pot prezenta prelungiri. Pot fi situate
între un plan osos şi piele.

Inele fibroase şi osteomusculare

Se formează între fasciculele unor muşchi.
Prin ele trec vase şi nervi. Pe aceste arcade
se insera fasciculele musculare (mare
adductor, flexor superficial, solear). Apar
atunci când contracţia musculară ar stânjeni
circulaţia. Prin cele musculare contracţia
muşchiului nu influenţează transmisia
nevoasă (sartorius, coracobrahial).
b. Structuri de asociere

Compartimentele musculofasciale sunt delimitate între fascia de înveliş

(fascia investiens) şi planurile profunde osteo-articulare. În spaţiul
subfascial, muşchii agonişti şi antagonişti ocupă compartimente
distincte, separate între ele prin structuri conjunctive organizate sub
formă de membrane fibroase numite septuri intermusculare. În
interiorul unui compartiment se delimitează loje musculofasciale,
superficiale pentru muşchii de amplitudine şi profunde pentru muşchii
de flexie. Între lojele musculofasciale se găsesc axele neurovasculare
regionale.
10. Vascularizaţia muşchilor somatici

•ramurile scurte, de tip distributiv, ale arterelor regionale de pasaj

care pătrund în muşchi prin hil şi formează plexuri capilare
abundente în perimisium şi endomisium. Arterele musculare
stabilesc anastomoze multiple cu teritoriile musculare învecinate
şi pot constitui căi colaterale de restabilire a circulaţiei în cazul
obstrucţiei trunchiurilor arteriale mari.
11. Inervaţia muşchilor somatici.
Nervii destinaţi muşchilor somatici sunt asociaţi vaselor în mănunchiuri
neurovasculare şi pătrund împreună cu acestea prin hil. Nervul principal al
muşchiului este alcătuit din axoni eferenţi care se ramifică în perimisium şi
endomisium şi arborizaţiile lor terminale stabilesc plăci motorii cu fibrele
musculare. Totalitatea fibrelor musculare inervate de un singur axon
constituie unitatea motorie.
Arborizaţiile terminale ale axonilor aferenţi formează în endomisium
plexuri dense şi terminaţiile acestora sunt conectate cu fusurile
neuromusculare şi cu organele tendinoase Golgi.
 12. Proprietăţile muşchilor somatici

1. contractilitatea defineşte capacitatea

muşchilor de a-şi scurta lungimea (a se
contracta); nici un alt tip de celule din corpul
uman nu prezintă această proprietate;
2. extensibilitatea defineşte capacitatea fibrelor
musculare de a se întinde (extinde), adică de a-
şi mări lungimea;
3. elasticitatea defineşte capacitatea muşchiului
de a reveni la lungimea iniţală în starea de
relaxare;
4. excitabilitatea defineşte proprietatea
muşchiului de a răspunde la un stimul.
 13. Direcţia de mişcare
• Sensul (direcţia) unei mişcări este în funcţie de aşezarea muşchiului
faţă de axele articulaţiei. Planul mişcării este întotdeauna sensul
(direcţia) unei mişcări în funcţie de aşezarea muşchiului faţă de axele
articulaţiei.
• Planul mişcării este întotdeauna perpendicular pe axul mişcării (axul
biomecanic, axul articular).
• În acelaşi plan şi în jurul aceluiaşi ax se pot efectua întotdeauna două
mişcări de sens opus pentru realizarea cărora există două grupe
musculare (muşchi) deosebite.
• În plan sagital, mişcările se realizează în jurul unui ax transversal şi
sunt flexia şi extensia (pentru unele segmente se numesc ante şi
retroproiecţie, ex: mişcările in plan sagital ale umărului).
• În plan frontal, mişcările se realizează în jurul unui ax sagital; pentru
membre se numesc abducţie si adducţie, iar pentru trunchi şi gât
mişcări de înclinare laterală. Mişcările corespunzătoare ale degetelor
sunt raportate la axul mâinii şi al piciorului. In plan transversal,
miscările se realizează în jurul unui ax longitudinal si se numesc
miscări de rotaţie internă sau externă. Pronaţia şi supinația sunt
mişcări de rotaţie particulare care se petrec la nivelul antebraţului
sipiciorului. Circumducţia este o combinaţie succesivă intre mai multe
mişcări fundamentale. În gimnastică, denumirea mişcărilor este puţin
diferită; astfel, circumducţiei ii corespund rotările de trunchi, iar rotaţiei
denumirea de ”răsuciri de trunchi”.
 13. Direcţia de mişcare
• În afara celor trei perechi de mişcări fundamentale principale mai există şi mişcări speciale:
dilatare - constricţie; ridicare - coborâre; punere în tensiune. Un singur muşchi acţionand la
nivelul aceleaşi articulaţii care are mai multe axe de mişcare poate să aibă mai multe
acţiuni, câte una în raport cu fiecare ax articular. Dintre acestea una este principală, iar
celelalte sunt secundare. De exemplu, adductorul lung este adductor, dar şi flexor şi rotator
extern al coapsei. Avantajele constau în economia de volum muscular şi în posibilitatea de
înlocuire a unui muşchi în leziuni, paralizie, oboseală prin muşchii de rezervă. Există
muşchi care în raport cu un anumit ax de mişcare şi fără să-şi schimbe poziţia faţă de
acesta se descompun în porţiuni funcţionale diferite (în funcţie de aşezarea faţă de ax), cu
toate că anatomic se prezintă ca o unitate. Totalitatea fasciculelor alcătuind o porţiune
funcţională deosebită, acţionând în acelaşi sens, se numeşte „unitate mecanică”.
• Unităţile mecanice din cadrul unui muşchi au acţiune opusă între ele. Descompunerea în
unităţi mecanice se întâlneşte la muşchii voluminoşi sau laţi alcătuiţi din porţiuni cu
orientare diferită. De exemplu, deltoidul în raport cu axul transversal al articulaţiei scapulo-
humerale se descompune într-o porţiune posterioară (extensoare) şi una anterioară
(flexoare); gluteul mare în raport cu axul sagital al articulaţiei coxo-femurale este alcătuit
dintr-o porţiune superioară (abductoare) şi una inferioară (adductoare).
• În cursul unei mişcări un muşchi îşi poate modifica aşezarea faţă de ax (migrarea peste
axul mişcării) inversându-se acţiunea lui. Nu întotdeauna poziţia anatomică utilizată ca
punct de plecare al unei mişcări permite muşchiului acţiune optimă. De exemplu, gluteul
mare ca extensor al coapsei are eficacitate optimă din poziţia de flexie a acesteia („avântul„
din săritura de pe loc). În realizarea mişcărilor intervine hotărâtor şi gravitaţia. Forţa de
gravitaţie se aplică în centrul de greutate al segmentului respectiv. Poate acţiona în acelaşi
sens cu mişcarea considerată sau în sens opus. Muşchii care la un moment dat trebuie să
contrabalanseze forţa gravitaţiei pentru menţinerea unei poziţii au acţiune
antigravitaţională. În condiţiile staţiunii verticale anumite grupe musculare realizează
preponderent o acţiune antigravitaţională (muşchii profunzi ai spatelui, extensorii membrului
inferior, muşchii plantei).
 Cardiac muscle

• Main muscle of heart

• Pumping mass of heart
• Involuntary rhythmic contraction
• Critical in humans
• Heart muscle cells behave as one unit
• Heart always contracts to it’s full extent
• Cardiac muscle cells (fibres) are short,
branched and interconnected
• Cells are striated & multi-nucleated
• Adjacent cardiac cells joined via electrical
synapses (gap junctions)
• These gap junctions appear as dark lines
when viewed under LM, and are called
intercalated discs
 Smooth muscle
• Lines walls of viscera
• Found in longitudinal or circular
arrangement
• Alternate contraction of circular &
longitudinal muscle in the intestine leads
to peristalsis
• Spindle shaped uni-nucleated cells
• Striations not observed
• Actin and myosin filaments are present
• Ratio of thin-to-thick filaments is 16:1 (in
striated muscle this is 2:1)
• Myosin filaments are attached to
dense bodies at the end of each
cell
• Involuntary movement of internal organs
 Muscle Control

Type of Nervous Type of Example

muscle control control

Skeletal
Skeletal Controlled Voluntary Lifting a
by CNS glass
Cardiac Regulated Involuntary Heart
by ANS beating
Smooth Controlled Involuntary Peristalsis
by ANS