DREPTUL DE UZUFRUCT

 Definiţia dreptului de uzufruct

Potrivit art. 395 alin. 1, din Codul civil, uzufructul este “dreptul unei persoane (uzufructuar) de a
folosi pentru o perioadă determinată sau determinabilă bunul unei alte persoane (nudul
proprietar) şi de a culege fructele bunului, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de ai
conserva substanţa”.
Deci, dreptul de uzufruct este acel drept real principal derivat, esenţialmenten temporar, asupra
bunului sau bunurilor ce aparţin în proprietatea altei persoane, care confera titularului său,
numit uzufructuar, atributele de posesie şi folosinţă, cu obligaţia de a le conserva substanţa şi de
a le restitui proprietarului la încetarea uzufructului.
Uzzufructuarul nu poate distruge bunul, dispozitia ramine la nudul proprietar, care este liber sa
o instraineze.
Uzufructuarul nu are dr. de preemtiune (Dreptul de preempţiune conferă preferinţă unei
persoane numită preemptor la cumpărarea unui bun, la preţ egal, atunci când proprietarul
acestuia îl vinde'. De exemplu, dreptul de preempţiune al chiriaşului la cumpărarea
apartamentului pe care l-a închiriat.)
 Caracterele juridice
--- Este un drept real - fiind opozabil tuturor, deoarece presupune legatura directa intre
titularul tau si bun (art. 395 CC);
Uzufructul este un drept real principal, deoarece are o existent autonoma si se exercita ca si
dreptul de proprietate, insa fara a afecta substanta lucrului si fara a-i hotari soarta juridica.
---Drept inalienabil – nu poate trece de la uzufructuar la o alta persoana prin acte juridice sau
prin succesiune. Art.398(1).
Insa acesta interdictie nu impiedica uzufructuarul sa foloseasca bunul care face obiectul
uzufructului, inclusiv prin transmitere in locatiune sau arenda, in conditiile ar.396 (2;3)
(2) La constituirea uzufructului se aplică aceleaşi reguli ca şi la înstrăinarea bunurilor care fac
obiectul uzufructului.
(3) Obiect al uzufructului poate fi orice bun neconsumptibil care se află în circuit civil, mobil
sau imobil, corporal sau incorporal, inclusiv un patrimoniu sau o parte din el.
--- Este un drept temporar prin esenta sa. Dacă titularul său este o persoană fizică, el
poate dura cel mult pina la decesul acesteia. Dacă uzufructuarul este o persoană juridică,
uzufructul va dura pînă la lichidarea ei,( art. 420 alin 1 C. civil), dar nu mai mult de 30 ani. Actul
juridic prin care se constituie un drept de uzufruct perpetuu şi transmisibil pentru cauză de
moarte este lovit de nulitate absolută.
--- Este un drept incesibil atît prin acte juridice între vii cît şi pentru cauză de
moarte. Deci, acest drept nu va putea fi înstrăinat terţilor, gajat sau ipotecat. Deşi acest drept
este intransmisibil, uzufructuarul are totuşi posibilitatea de a ceda altei persoane beneficiul
(prin transmiterea în locaţiune sau arendă a bunului, în condiţiile art. 396 alin. 2 şi 3 C. civil)
sau emulmentul uzufructului (culegerea fructelor – art. 405 C. civil).
--- Este un drept ce se constituie asupra unor bunuri neconsumptibile; drept
mobiliar sau imobiliar- art. 396 alin. 3 C. civil. Prin excepţie uzufructul poate fi constituit şi
asupra bunurilor consumptibile, dacă acestea sînt părţi componente ale unui bun
neconsumptibil al unui patrimoniu dat în uzufruct – art. 402 C. civil.
---Este un drept viager – dureaza pe timpul vietii uzufructuarului art.397, 420.
 Continutul juridic
Conţinutul juridic al dreptului de uzufruct este alcătuit din atributele de posesie şi folosinţă,
uzufructuarul avînd dreptul de a culege şi percepe, în proprietate, fructele bunului respectiv.
Proprietarul rămîne doar cu atributul de dispoziţie juridică pe care-l poate exercita liber, fără a
adduce însă atingere dreptului de uzufruct pe durata uzufructului. Proprietatea este astfel golită
de o bună parte de conţinutul său juridic. De aceia se numeşte nuda proprietate, iar proprietarul
se spune că este un nud proprietar. Prin urmare din unirea uzufructului cu nuda proprietate se
poate obţine deplina proprietate.
  Obiectul dreptului de uzufruct
Potrivit art. 396 alin. 3 C. civil, obiect al uzufructului poate fi orice bun neconsumptibil care se
află în circuitul civil, mobil sau imobil, corporal sau incorporal, inclusiv un patrimoniu sau o
parte din el.
Rezultă că uzufructul poate avea ca obiect orice fel de bunuri mobile sau imobile, corporale sau
incorporale.
Ca obiect principal bunurile fungibile nu pot forma obiect al uzufructului deoarece acestea se
apropie, în situaţia noastră, de regimului juridic al bunurilor consumptibile, bunuri ce nu pot
forma obiectul uzufructului. Aceasta deoarece consumarea bunului presupune prezenţa
atributului dispoziţiei, ceia ce este contrară instituţiei uzufructului.
Nimic nu împedică ca la constituirea uzufructului obiectul accesoriu să fie format din bunuri
consumptibile. Aceasta reiese din dispoziţiile art. 402 din C. civil. Dar, în acest caz el va avea
obligaţia de a restitui, la stingerea uzufructului, bunuri de acelaş gen, în aceiaşi cantitate,
calitate şi valoare egală, sau preţul lui.
Dreptul de uzufruct poate fi constituit asupra bunurilor aflate în proprietatea privată, adică în
circuitul civil, indiferent de titular. Bunurile din domeniul public nu vor putea forma obiectul
dreptului de uzufruct acestea fiind scoase din circuitul civil.
Dacă uzufructul se constituie asupra unui imobil, naşterea modificarea sau stingerea este
condiţionată de înscrierea în registrul de imobile.
Uzufructul poate avea ca obiect unul sau mai multe bunuri individuale, determinate, ori o
fracţiune dintr-o universalitate sau chear o întreagă universalitate. De aceia, după caz, el este cu
titlu particular, cu titlu universal sau universal.
Uzufructul poate fi constituit şi asupra unor bunuri incorporale sub forma dreptului de
creanţă.
De ex., dobînda din drepturile bancare, părţi sociale, mărci de producţie şi de comerţ,
modele industriale. Dreptul de superficie poate forma obiect al dreptului de uzufruct.
 Modul de dobîndire a uzufructului
Potrivit art. 396 alin. 1 C. civil, dreptul de uzufruct se poate constitui prin lege, act juridic sau
hotărâre judecătorească.
a.) Deşi constiuirea dreptului de uzufruct poate fi realiată prin lege, la ora actuală nu există
reglementări care ar prevedea-o expres. În literatura de specialitate s-a admis că vom fi în
prezenţa
unui astfel de uzufruct cînd, de ex., părinţii folosesc bunurile copiilor lor.
b.) În general, constituirea dreptului de uzufruct, se realizeză prin acte juridice, adică prin
convenţie/contract (bilateral) sau testament (unilateral).
Convenţia poate fi cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, directă sau indirectă.
Persoana care poate constitui un drept de usufruct poate fi numai roprietarul bunului.g
--- Uzufructul se constituie în mod direct (calea de instrainare)atunci cînd proprietarul
înstrăinează unei personae atributele de posesie şi folosinţă, păstrînd pentru sine, pe toata
durata uzufructului, doar atributul dispoziţie. O formă directă de stabilire a uzufructului o
reprezintă şi situaţia cînd proprietarul actual al bunului înstrăineză, pe de o parte, posesia şi
folosinţa şi pe de altă parte, nuda proprietate la două persoane diferite.
--- Constituirea uzufructului în mod indirtect (calea de retentie) se realizeză pe cale de
retenţiune, prin înstrăinarea atributului dispoziţiei şi reţinerea pentru înstrăinător a atributelor
de posesie şi folosinţă. Atunci când uzufructul se constituie asupra unor imobile este necesar ca
constituirea să fie înregistrată în registrul de imobile.
c.) Constituirea dreptului de uzufruct se poate realiza, potrivit codului civil, şi pe cale
judecătorească, dar numai dacă legea prevede o astel de modalitate. De ex., cazul unei
societăţi comerciale insolvabile care avea ca aport social dreptul de folosinţă asupra unui bun pe
un termen ce depăşeşte data lichidării societăţii. Administratorul insolvabilităţi poate să
închirieze acest drept pe o perioadă ce nu va depăşi termenul dreptului de folosinţă indicat în
actul de constituire. În acest caz considerăm că actul de închiriere a dreptului de folosinţă a
bunului va fi un contract de uzufruct.
  Drepturile şi obligaţiile uzufructuarului
a.) Corespunzător atributelor de posesie şi folosinţă din conţinutul dreptului său,
uzufructuarului îi sînt recunoscute următoarele categorii de drepturi:
--- dreptul de a obţine posesia bunului de a o exercita paşnic şi nestingherit, art. 395 alin. 1b,Cc
--- dreptul de a folosi bunul în limitele şi cu respectarea destinaţiei bunului, aşa cum a fost
stabilită de proprietar. Dreptul de folosinţă îi dă dreptul uzufructuarului să săvîrşească acte de
conservare şi administrare asupra bunului, art. 395 alin. 1 C. civil;
--- dreptul de a culege fructele acestea dobândindu-se de la data culegerii lor, art. 395, 401 CC;
---dreptul de a dispune bunirile consumptibile art.402 CC
---dreptul de a face reparaţii capitale pe cont propriu dacă nudul proprietar nu efectuiază la
timp astfel de reparaţii – art. 412 alin. 3.4,6 C. civil;
--- dreptul la compensarea cheltuielilor de reparaţii capitale şi la despăgubiri –art.412(6) C civil;
--- dreptul de a renunţa la uzufruct – art. 420 alin. 1 C. civil.
b.) Uzufructuarul are şi anumite obligaţii, astfel:
--- obligaţia de primire a bunuluisi de a intocmi la inventarul bunurilor mobile şi constatarea
stării material în care se află imobilile – art. 399 C. civil. Dacă obiectul uzufructului îl formează o
universalitate de bunuri întocmirea actului este obligatorie.
--- obligaţia de a se folosi de bun ca un bun proprietar, cu indatorirea de a-i conserva substanta
art. 395 alin. 1 şi art. 409 C. civil.
---Obligatia de a achita plata, daca contractual de insistuire a uzufructului o prevede art.400 CC
--- obligaţia de a face acte de conservare şi întreţinere a lucrului, art. 412 C. civil;
--- obligaţia de informare a proprietarului despre orice tulburare şi uzurpare a dreptului de
proprietate – art. 410 C. civil.
---Obligatia de pastrare a destinatiei bunului art.411 CC
---Obligatia efectuarii reparatiilor art.412 CC
--- obligaţia de a suporta primele de asigurare dacă bunul este asigurat, art. 414 C. civil;
--- obligaţia de restituire a bunului obiect al dreptului de uzufruct, art. 423 alin. 1 CC;
--- obligaţia de a despăgubi nudul proprietar în cazul pieirii sau deteriorării bunului din
culpa uzufructuarului, art. 395; 423 alin. 2 C. civil.
 Drepturile şi obligaţiile nudului proprietar
Pe durata uzufructului, dreptul de proprietate este dezmembrat prin golirea lui de o bună parte
de atributele din conţinutul său juridic. Proprietarul rămâne doar cu nuda proprietate. a.)
Printre drepturile nudului proprietar, identificăm următoarele:
- dreptul de a poseda bunul, nudul proprietar fiind un posesor mijlocitor, art. 304(1)
- dreptul de dispoziţie, proprietarul avînd posibilitatea de a înstrăina bunul, 416 CC;
-dreptul la actiuni de aparare art.416 CC;
-dreptul de vot, in cazurile prevazute de lege art.404 (2)CC
-dreptul asupra comorii, descoperite in bun art. 419 C. civil;
-dreptul de reziliere a contractelor de locaţiune sau arendă, art. 398 alin. 4 C. civil.
-Dreptul de a cere de la uzufructuar intoarcerea resurselor financiare, care au fost primite de
uzufructuar in contul achitarii creantelor devenite scadente in timpul existentei uzufructului403
---Dreptul de reziliere a contractelor de locatiune sau de arenda art.398(4)
---Dreptul de a cere plata pentru usufruct, daca contractual de constituire a dreptului de
usufruct o prevede art.400 CC
---Dreptul de a cere incetarea uzufructului art.421
b.) Nudul proprietar are următoarele obligaţii:
--- obligaţia de a se abţine de la orice act care ar tulbura folosinţa uzufructului, art.417
--- obligaţia de garanţie împotriva evicţiunii, art. 417 C. civil;
--- obligaţia de despăgubire, art. 417 C. civil;
--- obligaţia de restituire a sumelor plătite în avans de usufructuar,art. 418 C. civil, sau
cheltuiel de reparaţii mari, 412 alin 6 C. civil;
--- obligaţia de a menţine contractele de locaţiune şi arendă încheiate de uzufructuar în
cazul stingerii uzufructului. Art.398(4)
  Stingerea uzufructului
Potrivit Codului civil dreptul de uzufruct se stinge prin:
a.) Moartea uzufructuarului, deoarece uzufructul este un drept temporar, cel mult viager, art.
420 (1) C. civil;
b.) Expirarea termenului pe durata căruia a fost constituit. Uzufructul constituit în favoarea unei
persoane juridice poate fi constituit pe o durată maximă de 30 de ani. Art.420(1)
c.) Consolidare sau întrunirea în aceiaşi personă a calităţii de proprietar şi uzufructuar – art.
420 (1) C. civil;
d.) Pieirea totală a bunului. Prin pieire sau desfiinţare bunului înţelegem atît distrugerea lui
materială, cît şi pierderea lui juridică cum ar fi expropierea pentru cauză de utilitate publică.
Pieirea trebuie să se datoreze forţei majore sau cazului fortuit şi să fie definitivă – art. 422 alin.
1, C. civil;
e.) Anularea actului prin care nudul proprietar a dobindit dreptul de proprietate. Rezoluţiunea
sau nulitatea titlului prin care cel ce a constituit uzufructul a dobîndit
dreptul de proprietate. Desfiinţarea titlului nudului proprietar are ca efect şi desfiinţarea
drepturilor consimţite de acesta în favoarea terţilor, conform principiului “resoluto jure dantis
resolvitur jus accipientis”; art.420 (2)
f.) Renunţarea uzufructuarului la dreptul său – art. 420 (1) C. civil. Renunţarea poate avea loc
expres sau tacit, cu titlu oneros ori cu titlu gratuit;
g.) Prin voinţa părţilor, art. 415 C. civil;
h.) La cererea nudului proprietar dacă uzufructuarul abuzeză de folosinţa bunului, art. 421 CC.
 Lichidarea uzufructului
În momentul stingerii dreptului său, uzufructuarul trebuie să înceteze actele de folosinţă şi să
restituie proprietarului posesia bunului respectiv. Această obligaţie nu există dacă uzufructul s-a
stins prin consolidare sau prin pieirea totală a bunului din cauze neimputabile uzufructuarului.
Dacă bunul a pierit sau s-a deteriorat din culpa uzufructuarului, legea prevede obligaţia lui de a
despăgubi proprietarul.
Dacă deteriorarea bunului se datorează folosinţei normale a bunului, uzufructuarul nu are
obligaţia de a-l despăgubi – art.409 CC. Dacă au fost aduse îmbunătăţiri bunului de către
uzufructuar nudul proprietar va fi obligat să restituie valoarea îmbunătăţirilor - art. 412 alin. 6
C.civil.
Fructele vor fi percepute de uzufructuar pînă la data stingerii uzufructului, ulterior acestei date
ele vor aparţine nudului proprietar.
Dreptul de uz.
2.1Definiţie
O varietate a dreptului de uzufruct îl reprezintă dreptul de uz care se particularizează prin aceia
că titularul are recunoscute atributele de posesie şi folosinţă asupra bunului altuia, dar numai în
limitele satisfacerii nevoilor personale şi familiale
Pornind de la dispozitia art.424, uzul este dreptul real asupra bunului altuia, in virtutea caruia
uzuarul poate folosi bunul si culege fructele lui necesare pentru nevoile proprii si ale familiei
sale.
Esential pt dreptul de uz este faptul ca folosinta uzuarului se reduce la fructele utile necesitatilor
sale personale, iar daca are familie , uzuarul poate sa culeaga fructele bunului si pt satisfacerea
cerintelor tuturir membrilor lui de familie.
Se poate afirma ca membrii de familie ai uzuarului sunt: sotul, copiii lui, inclusive cei adoptive,
alti descendenti sau ascendenti intretinuti de acesta. Pt necesitatile acestor personae, uzuarul
poate folosi si culege fructele bunului care face obiectul dreptului sau.
Dreptul de uz este acel drept principal, esenţialmente temporar, dezmembrămînt al dreptului de
proprietate care conferă titularului său atributele de posesie şi folosinţă asupra unui bun aflat în
proprietatea altuia, dar numai în limitele necesare satisfacerii nevoilor peronale sau ale familiei
sale.

2.2. Constituirea, exercitarea si stingerea dreptului de uz.

Potrivit art. 424 alin. 3 C. civil, uzul se constituie prin lege sau act juridic. În ce priveşte
obiectul dreptului de uz acesta poate fi orice bun care face parte din circuitul civil, cu specificare
că în cazul imobililor trebuie respectată cerinţa intabulării în registrul de carte funciară.
Actul de instituire a uzului poate limita sau extinde dr. de uz.
Limitarea sau extinderea se poate raporta la cercul de personae care beneficiaza de folosinta si
de fructele bunului sau numai la anumite folosinte.
Dreptul de uz asupra unui imobil ia nastere la data inscrierii lui in registrul bunurilor imobile.
Regimul juridic aplicabil uzufructului se va aplica şi în cazul uzului, cu particularitatea că:
--- titularul său poate fi doar o persoană fizică;
--- are caracter stric personal, în sensul că uzuarul nu poate înstrăina beneficiul sau
emulmentul dreptului său;
--- va putea culege doar fructele necesare nevoilor sale. Restul fructelor vor rămîne ale
nudului proprietar, dacă actul de constituire nu prevede altfel.
Uzuarul care are dreptul numai asupra unei părţi din bun are dreptul să folosească facilităţile
destinate uzului comun.
Dreptul de uz se stinge în aceleaşi temeiuri ca şi uzufructul şi produce aceleşi efecte juridice.
Exercitarea dreptului de uz. Dreptul de uz se exercita similar dreptului de usufruct, in baza
normelor ce reglementeaza acest drept. Normele dreptului de usufruct se resfring si asupra
obligatiilor uzuarului si a drepturilor si obligatiilor nudului proprietar.
Dr. de uz nu poate fi cedat, iar bunul care face obiectul acestui drept nu poate fi inchiriat sau
arendat.
Uzuarul suporta cheltuielile de cultura sau de intretinere proportional partii de care se foloseste.
Uzuarul nu poate pretinde la mai multe fructe decit la cele care se cuvin pt nevoile proprii si ale
familiei sale daca actul nu pevede altfel. Uzuarul al carui drept se extinde numai asupa unei
parti din bun are dreptul sa foloseasca facilitatile destinate uzului comun.
Stingerea uzului: Dr. de uz se stinge in aceleasi temeiuri ca si uzufructul si produce aceleasi
efecte juridice.
 3. Dreptul de abitaţie
Dreptul de abitaţie este un drept de uz care are ca obiect o locuinţă. El conferă titularului său dreptul de a
poseda şi folosi acea locuinţă proprietatea altei persoane, pentru satisfacerea trebuinţelor de locuit ale lui
şi ale familiei sale.
În raport cu dreptul de uzufruct, dreptul de abitaţie se caracterizează prin două particularităţi:
--- titularul său poate fi doar o persoană fizică;
--- are caracter personal putînd fi exercitată doar, de regulă, numai pentru satisfacerea nevoilor de locuit
ale titularului şi ale mebrilor săi de familie.
Aceasta înseamnă că dreptul de abitaţie este inalienabil, insesizabil şi nu poate fi închiriat.
Titularul dreptului de abitaţie poate locui personal ori împreună cu soţul sau cu copii săi, chIar şi atunci
cînd căsătoria a fost încheiată, ori copii sau născut după constituirea dreptului de abitaţie.
Dreptul de abitaţie poate fi constituit prin lege sau act juridic şi poate avea ca obiect doar o locuinţă. În
acest sens înregistrarea dreptului în registrul bunurilor imobile este obligatorie.
Dreptul de abitaţie se stinge în aceleaşi temeiuri ca şi uzufructul şi produce aceleaşi efecte juridice.
Stingerea dreptului se înscrie în registul bunurilor immobile.
Conform art.424, dreptul de abitatie, numit si drept de locuinta, reprezinta dreptul persoanei fizice de a
tra in locuinta unei alte persone.
Titularul dreptului de abitatie poate locui personal sau impreuna cu sotul si copiii sai.
El este in drept sa instaleze in locuinta oferita de nudul proprietar sotul si copiii chiar si atunci cind
casatoria a fost incheiata ori copiii s-au nascut dupa constituirea dreptului de abitatie.
Dreptul de abitatie este guvernat de aceleasi dispozitii ca sc i dreptul de uz si, implicit, cele de usufruct.
Referitor la sot, se cere precizat faptul ca dispozitia legii se refera numai la persoana cu care titularul este
in casatorie legala. In privinta copiilor, putem afirma ca titularul dreptului de abitatie ii poate instala in
locuinta numai pina la virsta de 18 ani, deoarece persoanele care ating virsta majoratului, potrivit art.51
din Codul familiei, nu mai sunt considerate copii.
Pornind insa de la obligatia parintilor de a intretine copiii majori inapti pt munca ce necesita sprijim
material (Codul familiei,art.74)consideram ca titularul dreptului de abitatie este in drept sa-si instaleze in
locuinta si copii majori inapti pentru munca.

Constituirea dreptului de abitatie:

Potrivit art.424 (3), dreptul de abitatie se constituie in temeiul unui act juridic ari al legii. Obiect al
dreptului de abitatie poate fi numai un imobil cu regim juridic de locuinta.
Dreptul de abitatie se poate constitui si in baza de testament daca testatorul a stipulat o clauza sub forma
de legat.
Art.1488 reglementeaza expres modul de folosire a locuintei in baza de legat, stipulind ca legatarul are
dreptul sa locuiasca in casa, apartamentul sau pe o portiune din acestea pina la sfirsitul vietii daca un
termen mai mic nu a fost stipulate expres.
Dreptul de abitatie al legatarului se pastreaza chiar si in cazul in care mostenitorul instraineaza unui tert
obiectul grevat cu drept de abitatie. Dispozitia art.1489 (2) apare ca o exceptie de la dispozitia art.424(2)
stabilind ca legatarul titular al dreptului de folosinta a locuintei poate sa-si instaleze membrii de familie in
locuinta numai daca testamentul prevede expres aceasta posibilitate.
Dreptul de abitatie se poate naste si in baza unui contract de instrainare a bunului cu conditia intretinerii
pe viata, deoarece dobinditorul proprietatii are obligatia de a asigura persoana care a instrainat bunul
(beneficiarul intretinerii) cu locuinta pe timpul cit vat rai (art.839). Partile pot indica expres locuinta in
care beneficiarul intretinerii va locui, inclusive in locuinta pe care o intraineaza, acest drept de abitatie
putind fi inregistrat in registrul bunurilor immobile.
Se poate evidentia un drept de abitatie si in art.130 din Codul cu privire la locuinte, potrivit caruia
membrii de familie ai proprietarului casei, instalati de el in casa ce ii apartine, sunt in drept de a se folosi,
ca si el, de incaperile casei, daca in timpul instalarii nu s-a convenit altfel.
Acestea sunt in drept sa-si instaleze copiii minori in incaperea acordata de proprietar; instalarea unor alti
membri de familie se admite numai cu consimtamintul proprietarului.
Dreptul de folosire a incaperii se mentine pt aceste persone si in cazul incetarii raporturilor familiale cu
proprietarul casei.
Exercitarea dreptului de abitatie: Dr. de abitatie nu poate fi cedat, iar bunul care face obiectul lui nu
poate fi inchiriat. Titularul dr.de abitatie suporta cheltuielile de uzura sau de intretinere proportional
partii de care se foloseste. Titularul dr.de abitatie al carui drept poarta numai asupra unei parti din bun
poate sa foloseasca facilitatile destinate uzului comun.
Stingerea dreptului de abitatie: Dreptul de abitatie se stinge in aceleasi temeiuri ca si uzufructul si
produce aceleasi efecte juridice. Stingerea dreptului se inscribe in registrul de imobile.
Dreptul de superficie
1) Definitie si caractere juridice. Dreptul de superficie este acel drept real principal,
dezmembramant al dreptului de proprietate asupra unui teren, care consta in dreptul de
proprietate al unei persoane, numita superficiar, privitor la constructiile, plantatiile sau alte
lucrari ce se afla pe un teren proprietatea altuia, teren asupra caruia superficiarul are un drept de
folosinta.
Dreptul de superficie prezinta urmatoarele caractere juridice:
a) este un drept imobiliar avand ca obiect intotdeauna un bun imobil, adica o suprafata de teren;
b) este un drept perpetuu, in sensul ca exista atata timp cat dureaza constructia, plantatia sau
lucrarea ce se afla in proprietatea altei persoane, decat proprietarul terenului; el nu se poate stinge
prin neexercitare;
c) este un drept imprescriptibil extinctiv; actiunea in revendicare poate fi introdusa oricand
pana la stingerea insusi a dreptului de superficie.
Dreptul de superficie poate fi dobandit prin titlu, uzucapiune sau direct prin lege. Dobandirea
prin uzucapiune are loc in conditiile prevazute de reglementarile existente in aceasta materie.
2) Dobandirea dreptului de superficie
Aceasta se poate realiza prin titlu, prin uzucapiune sau prin lege
2.1) Constituirea dreptului de superficie prin titlu
Titlurile prin care se dobandeste dreptul de superficie asupra terenurilor proprietate
particulara, sunt conventia si testamentul.
Cu privire la terenurile aflate in domeniul privat al statului si al unitatilor administrativ –
teritoriale, dreptul de superficie se constituie prin act de concesiune15. Acesta se face in schimbul
unui pret, acesta stabilindu-se prin decizia prefecturii sau primariei, astfel incat sa se asigure
recuperarea in 25 de ani a terenului
2.2) Constituirea sau dobandirea ex lege a dreptului de superficie
Legislatia consacra un singur drept de superficie care se naste ex lege, adica direct din lege.
Astfel, in interpretarea si aplicarea prevederilor art.30 din Codul familiei, practica judiciara a
statuat ca toate constructiile ridicate in timpul casatoriei pe terenul bun propriu al unuia dintre
soti, sunt bunuri comune. Sotul neproprietar al terenului devine titularul unui drept de superficie.
Drept urmare, constructia devine proprietatea in devalmasie a celor doi soti, iar terenul pe care
s-a construit ramane in proprietatea unuia dintre soti, asupra lui avand un drept de folosinta.
3) Exercitarea dreptului de superficie.
Dreptul de superficie confera titularului sau atributele de posesie, folosinta si dispozitie.
Posesia si folosinta terenului pe care se afla constructia sau lucrarea respectiva se pot exercita in
stransa legatura si in limitele necesare exercitarii dreptului de proprietate care intra in alcatuirea
dreptului de superficie. Dispozitia materiala face referire doar la posibilitatea proprietarului de a
dispune de un teren numai in vederea realizarii constructiei, plantatiei sau lucrarii ce urmeaza a
fi facuta pe acel teren.
In ceea ce priveste atributul de dispozitie, este in afara de orice discutie ca superficiarul are
dreptul sa instraineze constructia, plantatia sau lucrarea respectiva aflata pe terenul altei
persoane, fara consimtamantul proprietarului terenului. Astfel dreptul de superficie este
transmisibil prin acte juridice intre vii sau pentru cauza de moarte, cu titlu oneros sau cu titlu
gratuit. De asemenea dreptul de superficie poate fi grevat de sarcini reale, cum ar fi dreptul de
servitute si dreptul de ipoteca.
4) Stingerea16 dreptului de superficie.
Dupa cum se stie, dreptul de superficie este un drept perpetuu in sensul ca dureaza atat timp
cat dureaza plantatia sau constructia ce se afla in proprietatea altei persoane, decat proprietarul
terenului.
Dreptul de superficie nu se pierde prin neexercitare.
Dreptul de superficie inceteaza sau se stinge numai in urmatoarele doua situatii: cand
constructia, plantatia sau lucrarea a pierit sau a fost desfiintata de catre superficiar si cand
proprietarul terenului devine si proprietar al plantatiei sau lucrarii respective.
Gajul general al creditorilor
Potrivit art 27 CC Persoana fizica rs pt obligatiile sale cu tot patrimonial sau, cu exceptia
bunurilor care,conform legii, nu pot fi urmarite. Art 68(1) persoana juriddica rs pt obligatiile
sale cu tot patrimonial ce ii apartine.
Natura dreptului de gaj:
Creditorii chirografari au la dispozitie doar dreptul de gaj general.Aceasta nu este insa vreo
favoare facuta lor, ei nu detin vriun drept real si in consecinta, ei sunt lipsiti de orice drept de
preferinta si de urmarire, cu urmatoaree efecte:
-deoarece nu au nici o preferinta, in caz de insuficienta de bunuri, ei isi vor satisfice creantele
proportional si fara discretie intre data nasterii creantei lor: creditorii recenti vor fi tratati egal
cu cei mai vechi.
-neavind un drept de urmarire, ei vor putea urmari doar bunurile care inca se afla in patrimonial
deitorului lor:orice bun iesit din acest patrimoniu in mod automat scapa gajului lor general.
Caracterele juridice:
a)este o garanţie generală deoarece, de regulă, are ca obiect întregul patrimoniu al
debitorului, privit ca o universalitate juridică, formată dintr-o sumă de valori, făcând abstracţie
de individualitatea fiecărui drept care intră în conţinutul său. întrucât nu poartă asupra unor
elemente individualizate ale patrimoniului, existenţa gajului general nu este afectată de
schimbările sau fluctuaţiile care au loc ca urmare a dobândirii sau înstrăinării unor drepturi,
realizării unor creanţe sau asumării unor datorii.
b)Garantie comuna- este accesibil tuturor creditorilor chirografari indifferent de cine a fost
primul si ultimul.
c)Debitorul pastreaza gestiunea patrimoniului sau - Debitorul păstrează posesia şi
folosinţa lor şi poate să le înstrăineze valabil prin acte juridice între vii sau pentru cauză de
moarte, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit. Aceste acte sunt, în principiu, opozabile creditorilor,
cu excepţia situaţiei în care ele au fost încheiate în frauda drepturilor lor;
d)Nu confera creditorilor dreptul de urmarire si dr de preferinta - Pe temeiul
dreptului de gaj general, creditorii îşi vor putea realiza creanţele numai prin valorificarea silită a
bunurilor existente în patrimoniul debitorului, precum şi a celor care vor intra în patrimoniul lui
între timp, până la realizarea lor integrală.
e)Este o garantie proportionala(daca sunt obtinute din executare si nu sunt suficiente pt
stingerea creantelor, ele se distribuie proportionat)- Gajul general plasează creditorii într-o
poziţie de deplină egalitate asupra rezultatului urmăririi bunurilor din patrimoniul debitorului.
Astfel, preţul obţinut din valorificarea bunurilor debitorului se împarte între creditori
proporţional cu valoarea fiecărei creanţe.
 Limitări ale dreptului de gaj general
Regula ca debitorul rs pt toate obligatiile saleb cu tot activul sau patrimonial este intr-adevar
inevitabila chiar din momentul nasterii obligatiei. Totusi in unele cazuri, expres aratate de lege,
anumite bunuri ale debitorului pot fi declarate insesizabile, cu efectul ca ele nu vor putea fi
urmarite de catre creditor. Prevederea legala cadru privitoare la bunurile insesizabile se contine
in art 89 al Codului de executare, care, printer bunurile insesizabile ale debitorului, include:
-bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului persoana fizica si al
membrilor lui de familie. A) imbracaminte, pt fiecare persoana. B) incaltaminte, lingerie de corp
si de pat.
-unele bunuri specific agriculturii-semintele de culture agricope pt insamintare si sadire
-bunurile din domeniul public al statului sau al unitatilor administrative-teritoriale.
 Atributele dreptului de gaj general
Legea, pt a proteja dr de gaj general, acorda creditorilor urmatoarele drepturi:
-drepturi de luare a masurilor conservatorii, cum ar fi sechestrul asupra conturilor bancare sau a
altor bunuri ale debirorilor.
-intentarea pe cale oblica a actiunilor, pe care debitorul lor neglijeaza sa le exercite
-atacarea actelor frauduloase ale debitorului insolvabil-a pauliana
-intentarea in cazurile anume aratate de lege, a unor actiuni directe contra debitorului sau.
Actiunea oblica
Creditorul, al carei creanta este certa, lichida si exigibila poate, in numele debitorului sau,
exercita drepturile si actiunile acestuia in cazul in care debitorul, in dauna creditorului, refuza
sau omite sa le exercite.
Actiunea oblica/indirecta/subrogatorie – drept al creditorului(cred oblic) de a exercita fie
in instant de judecata sau fara concursul ei, drepturile subiective ale debitorului sau, care refuza
sau omite sa le exercite in dauna primului, fata de u tert (debitorul oblic)
 Elementele definitiei:
-creditorul oblic are dreptul de a pretinde realizarea unui drept subiectiv care nu ii apartine.
-dreptul subiectiv realizat, real sau de creanta, se bucura d actiuni in justirie. Poate fi pretins in
instant de judecata.
-debitorul refuza sau omite sa exercite dreptul subiectiv in cauza
-pasivitatea respective dauneaza creditoruli oblic.
Dupa natura sa actiunea oblica este ma putin decit o masura de executare silita a create
creditorului oblic, dar nu mai mult decit o masura de asigurare a create creditorului oblic.
 Domeniul de aplicare
Atunci cind debitorul neglijeaza exercitarea unei actiuni care ii apartine, de exemplu o actiune in
revendicare, nulitate sau pt plata unei creante nascute dintr-un contract, in repararea unui
prejudiciu, creditorul poate execita dreptul respective cu sau fara intentarea unei actiuni in
justitie, indirect, in mod oblic, in numele debitorului sau.
Are dreptul de a urmari:
-bunurile aflate in proprietatea debitorului, dar posedate de terti
-creantele, predominant banesti, ale debitorului fata de subdebitori.
Creditorul nu are vriun drept direct contra debitorului debitorului sau. El nu actioneaza in nume
propriu, ci se prezinta in numele debitorului sau. El intenteaza anume actiunea debitorului sau
contra debitorului, care devine debitor oblic.
 Delimitarea de alte figure juridice:
De institutia reprezentarii:
a.in cazul actiunii oblice, creditorul nu are nevoie de acordul debitorului pt a intent. Din contra,
el poate actiona anue cind debitorul refuza in mod vadit sa-si exercite drepturile. Daca insa
debitorul va intra in procesul deja pornit de reclamantul oblic, evident va prelua controlul, iar
creditorul va ramine doar pt a-si apara propriile interese.
b.in cazul actiunii oblice, creditorul actioneaza dintr-un interes propriu (caci una dintre
conditiile exercitarii actiunii pe cale oblica este ,,dauna creditorului,,) interes care trebuie
demonstrate in fata instantei.
 Conditiile de exercitare a actiunii oblice:
Conditii fata de debitorul inactive:
-debitorul inactive este in incapacitate de plata sau exercita un pericol de o asemena
incapacitate de plata.
-debitorul nu exercita anumite drepturi care pun in pericol executarea in natura a unei obligatii
si /sau creaza o anumata stare de incertitudine cu privire la posibilitatea executarii in natura.
Conditiile fata de creanta creditotului oblic:
-creanta tb sa fie certa – ea tb sa existe,nu I sepoate inputa nici un dubiu sau nici o contestatie
-creanta tb sa fie lichida – cuantumul sau este determinat cu exactitate
-creanta tb sa fie exigibila-datoria este deja scadenta, termenul de executare al ei a expirat.
Nu este obligatoriu ca creanta sa fie lichida si exigibila la momentul intentarii actiunii, ci tb sa
fie asa cel tirziu la momentul examinarii actiunii.
Conditiile fata de dreptul exercitat de creditorul oblic prin actiunea oblica:
Unele drepturi subiective nu pot fi exercitate pe cale oblica. Art 599 instituie creditorului
interdictia de a eercita drepturile si actiunile care sunt exclusive personale ale debitorului:
-drepturile personale nepatrimoniale:actiunile de stare civila, stabilire a paternitatii,maternitatii
-drepturile patrimoniale, ale caror exercitare implica o apreciere subiectiva din partea titularului
lor.
Efectele exercitatii si admiterii actiunii oblice:
- Pîrîtul acţionat poate opune creditorului toate apărările şi excepţiile pe care le-ar putea opune şi
debitorului. Exceptiile invocate pot fi: stingerea obligatiilor prin compensatie, nulitatea actului
juridic, prescrierea obligatiei.
Debitorul inactive:
-debitorul nu este lipsit de exercitarea independent a actiunii sau dupa caz de incheierea unui
contra de tranzactie
-daca se atrage in proces, hot judcat chiar si defavorizata ii va fi opozabila
Creditorul oblic:
-Creditorul oblic nu are nici o prioritate pt efortul sau. Toate bunurile ce sunt obtinute intra in
patrimonial debitorului si beneficiaza tori creditorii acestuia.

Actiunea pauliana
Actiunea pauliana- actiune judiciara prin care creditorul contesta actul juridic viclean al
debitorului sau (fraudator)prin care acesta isi diminuiaza patrimonial incheiat cu un tert (numit si
tert contractant)
Tipologia:
-Actiunea pauliana de dr comun-intemeiata pe caracerul contrar ordinii publice al actului juridic
Actiunea pauliana de dreptul insolventei – administratorul, poate introduce in instant de
insolvabilitate, pe toata durata procedurii, actiuni judiciare pt a anula:
-acte juridice fictive sau frauduloase incheiate de debitor, care au afectat drepturile creditorilor
-acte juridice in care prestatia debitorului este vadit mai mare decit cea primita
-actele juridice cu titlu gratuity din partea debitourlui in care generozitatea donatorului nu este
proportional.

Conditii:
-actul juridic sa fie fraudulos, vinzarea la pret diminuat, donatia catre o ruda, iertarea unui dnator
Sa existe intentia de a frauda a participantilor la actul juridic fraudulos
-creditorul tb sa aiba un interes nascut si actual
Creanţa celui care exercită acţiunea pauliană trebuie să fie certă, exigibilă şi lichida-
contra debitorului, parte la actul juridic fraudulos
Actul juridic este daunator pt creditot.

Efectele:
-Faţă de terţul dobînditor, actul juridic este revocat. Efectul ei se va mărgini la repararea
prejudiciului suferit de creditor.
-Faţă de debitor, actul revocat continuă să rămînă în fiinţă şi să-şi producă efectul în
raporturile sale cu terţul contractant. Revocarea actului operează exclusiv în raporturile dintre
creditor şi terţ. Lucrul se întoarce în patrimoniul debitorului numai printr-o ficţiune grefată pe
raporturile dintre creditor şi terţul dobînditor
-Faţă de ceilalţi creditori ai debitorului, admiterea acţiunii pauliene nu produce nici un efect.
Revocarea actului atacat profită numai creditorului sau creditorilor care au introdus acţiunea.
Aşadar, acţiunea pauliană are caracter individual.
Fidejusiunea
Noţiune. Fidejusiunea reprezintă situaţia cînd o parte (fidejusor) se obligă faţă de o altă parte
(creditor) să execute integral sau parţial, gratuit sau oneros, obligaţia debitorului.
Art. 1150 prevede temeiul apariţiei fidejusiunii.
a. Fidejusiunea poate să ia naştere cînd creditorul şi debitorul realizează acordul de fidejusiune,
că anume pe debitor îl va reprezenta o persoană.
b. Cînd este prevăzut în textul legii, cînd în contract este stipulat acest fapt.
c. Cînd instanţa de judecată impune, la încheierea contractului să fie stabilit un fidejusor.
Caracterele juridice ale fidejusiunii
§ este un contract solemn, forma scrisă fiind indicată pentru a se putea face proba contractului.
§ este o garanţie expresă, în sensul că obligaţia asumată de către fidejusor faţă de creditor
trebuie să fie certă;
§ este un contract esenţialmente unilateral, dînd naştere la obligaţii numai în sarcina
fidejusorului. Raporturile care se pot naşte între fidejusor şi debitorul a cărui obligaţie este
garantată nu rezultă din contractul de fidejusiune;
§ este un contract cu titlu gratuit deoarece fidejusorul nu urmăreşte să obţină un echivalent al
obligaţiei sale de la creditorul cu care contractează;
§ este un contract cu titlu oneros, fidejusorul urmărind o contraprestaţie;
§ este un contract accesoriu însoţind şi garantînd obligaţia principală a debitorului faţă de
creditor.
2. Condiţiile privind persoana fidejusorului
Condiţii generale
1. Capacitatea de a contracta, adică capacitatea de exerciţiu să fie deplină.
2. Consimţămîntul, persoana trebuie să-şi manifeste voinţa, fără ca să fie viciată.
3. Obiectul contractului, este o prestaţie pe care i-o datorează debitorul creditorului. Obiectul
trebuie să fie determinat, să fie în circuitul civil, să fie licit şi moral.
4. Clauza contractului, este scopul pe care-l urmăresc părţile. Acesta trebuie să fie real, licit şi
moral.
5. Forma. Este necesară forma scrisă, adică solemnă.
Condiţii speciale
1. Domiciliul sa reşedinţa în R.M.
2. Să dispună de bunuri suficiente pentru garantarea obligaţiilor.
3. Persoanele juridice trebuie să fie înregistrate pe teritoriul R.M.
Dacă fidejusorul nu poate să execute obligaţiunile, debitorul va fi obligat să angajeze un alt
fidejusor. Dacă fidejusorul este unul cu reputaţie rea, debitorul va fi obligat să prezinte un alt
fidejusor. Decizia în cazul dat, este luat de către creditor.
Functionarea fidejusiunii:
-Obligatia de informare – pe durata raportului de fidejusiune atit creditorul cit si debitorul
principal ii revine anumite obligatii de a informa fidejusorul despre evolutia obligatiei garantate
-Obligatia de garantie a fidejusorului – debitorul principal si fidejusorul au statut de codobitori
solidary fata de creditor in privinta obligatiei garantate. Rs solidar
-Limitele de cuantum – principiul transparentei- contractual de fidejusiune tb sa determine
intinderea obligatiei de garantie a fidejusorului principal 1156(2)
*fidejusorul rs in toate cazuril doar pina la suma maxima mentionata in cont de fidej
*fidejusirul poate invoca anumite circumstante pt a reduce sum ape care o are de platir
-Limitele temperate: art 1170(2) –fidejusorul fara un termen extinctive fixat, inceteaza daca
creditorul in decurdul unui an de la scadenta obligatiei garantate nu a intentat nici o actiune
contra fidejusorului.
Termenul de 1 an se aplica in lipsa termenului stipulate in cont de fid.
3. Efectele fidejusiunii între fidejusor şi creditor
În cazul în care debitorul principal refuză să-şi execute obligaţia faţă de creditor, acesta are
dreptul să treacă la urmărirea fidejusorului, chiar înainte de a-l urmări pe debitorul principal.
Fidejusorul poate să opună creditorului:
1. toate excepţiile inerente obligaţiei principale pe care le-ar fi putut invoca debitorul (nulitatea
actului, prescripţia acţiunii, etc.);
2. excepţiile personale;
3. excepţiile specifice:
§ beneficiul de discuţie. Beneficiul de discuţie constă în facultatea fidejusorului de a cere
creditorului care a început urmărirea împotriva sa, să urmărească mai întîi pe debitorul
principal şi numai după aceea, dacă nu-şi va realiza creanţa, să-l urmărească şi pe el.
§ beneficiul de diviziune. Este un alt beneficiu al fidejusorului, adică datoria pe care o are
debitorul să fie împărţită la toţi fidejusorii care au participat la executarea obligaţiunilor
debitorului.
Dacă nu există beneficiul de diviziune, şi dacă există mai mulţi co-fidejusori, atunci, fiecare
fidejusor se obligă pentru întreaga datorie a debitorului faţă de creditor. În cazul în care părţile
au convenit asupra diviziunii, fidejusorii pot cere ca creditorul să-i divizeze acţiunea şi să o
reducă la partea pe care o datorează fiecare din ei. Dacă un fidejusor plăteşte mai mult decît
altul, debitorul va trebui să le întoarcă la fiecare, suma care au plătit-o.
Art. 1155, prevede că creditorul este obligat să furnizeze la cererea fidejusorului, conţinutul
contractului, adică, valoarea creanţei, modul de executare a acesteia şi toată informaţia privind
termenul limită pentru executare. În cazul neexecutării de către fidejusor a prestaţiilor,
debitorul va fi obligat să angajeze un alt fidejusor.
4. Efectele fidejusiunii între fidejusor şi debitor
Fidejusorul care a executat obligaţia principală, are dreptul să ceară de la debitor satisfacerea
creanţelor sale, adică devine creditor. El poate cere de la debitor suma care a achitat-o în locul
acestuia, dobînda aferentă (dacă s-au înţeles), cît şi cheltuielile auxiliare (transport, tranzacţie).
Fidejusorul impune un anumit termen pentru debitor pentru ca să execute prestaţiile care-i
revin. În cazul dat, fidejusorul a fost unul cu titlu oneros.
Fidejusorul pierde dreptul la acţiunea în regres:
§ dacă a plătit datoria fără să fi fost urmărit şi fără să-l fi înştiinţat în prealabil pe debitor, iar
acesta dovedeşte că ar fi putut stinge datoria prin mijloace proprii;
§ dacă nu l-a înştiinţat pe debitor că a făcut plata şi acesta plăteşte datoria a doua oară.
Fidejusorul poate să acţioneze împotriva debitorului, chiar înainte de a fi plătit, în cazul în care
fidejusorul este urmărit în justiţie pentru plată, sau dacă debitorul s-a obligat să-l elibereze de
fidejusiune într-un termen determinat şi acesta a expirat.
Dacă există mai mulţi debitori, fidejusorul care a prestat fidejusiunea pentru toţi aceştia, are
drept de regres contra fiecăruia dintre aceşti debitori pentru a-şi recupera ceea ce a plătit.

Fidejusorul, la rîndul său, poate cere de la debitor, eliberarea de fidejusiune, dacă:

§ situaţia patrimonială a debitorului principal s-a înrăutăţit;
§ urmărirea în justiţie a debitorului este îngreunată după preluarea fidejusiunii, din cauza
schimbării domiciliului, reşedinţei, sediului acestuia;
§ debitorul principal întîrzie cu îndeplinirea obligaţiei sale;
§ creditorul a obţinut o hotărîre judecătorească împotriva fidejusorului.
Dacă obligaţia principală nu a ajuns la termen, debitorul principal poate să-i ofere anumite
garanţii fidejusorului în loc să-l elibereze.
Dacă există situaţia că debitorul a executat obligaţia garantată prin fidejusiune, el trebuie
imediat să înştiinţeze fidejusorul. În caz contrar, fidejusorul care a executat obligaţia are dreptul
să ceară de la debitor plata achitată creditorului.
5.Stingerea fidejusiunii
Stingerea fidejusiunii poate avea loc:
§ Pe cale directă
Ø Fidejusiunea încetează atunci cînd din cauza creditorului nu mai poate avea loc subrogarea
fidejusorului în drepturile creditorului faţă de debitor. Fidejusorul în acest caz este eliberat în
măsura prejudiciului suferit.
Ø Fidejusiunea încetează odată cu expirarea termenului pentru care a fost stabilită. Dac
termenul nu este determinat, fidejusiunea va înceta dacă creditorul, în decurs de 1 an de la
scadenţa obligaţiei garantate nu a intentat nici o acţiune contra fidejusorului.
§ Pe cale indirectă
Ø Prin compensarea creanţelor către debitor, adică debitorul execută prestaţiile în locul
fidejusorului.
Ø Confuziunea, obligaţia se stinge în cazul în care o singură persoană întruneşte calitatea de
creditor şi debitor. În unele cazuri, dacă confuziunea încetează să existe, efectele ei încetează de
asemenea.
Ø Remiterea de datorie. Obligaţia se stinge dacă creditorul, prin înţelegerea cu debitorul îl
eliberează pe acesta de executarea prestaţiei. Remiterea de datorie este totală dacă nu a fost
prevăzut expres că este parţială.
Ø Fidejusiunea încetează în cazul modificării fără acordul fidejusorului, a obligaţiei garantate,
cînd această modificare atrage mărirea răspunderii sau altei consecinţe nefavorabile pentru
fidejusor.
Ø Fidejusiunea încetează în cazul remiterii datoriilor garantate către o altă persoană, dacă
fidejusorul nu a acceptat să garanteze executarea obligaţiei de către noul debitor (cînd se
schimbă debitorii).
 Regresul fidejusorului
Actiunea in regres este intentata de tertul care a platit in locul debitorului principal, sau din
culpa debitorului principal si este indreptata contra debitorului principal in rezultatul platii.
Fidejusorul are dreptul de a cere de a debitor restituirea acestei prestatii in masura
deplina.
Gajul
1. Noţiunea şi caracterele juridice ale gajului
GAJUL- drept real accesoriu care greveaza un bun mobil si confera creditoruli gajist dreptul de a
fi satisfacut cu preferinta fata de ceilalti creditori din valoarea acestuia in cazul in care debitorul
nu exercita obligatia garantata sau o executa necorespunzator.
Gajul, este un drept real, care îi revine creditorului, de a-şi satisface creanţele în raport cu alţi
creditori, datorită faptului că debitorul, nu şi-a executat obligaţia faţă de acesta. Bunurile gajate
trebuie să fie în circuitul civil şi nu trebuie să fie grevate cu alte drepturi.
Caracterele juridice ale contractului de gaj
1. Accesoriu – adică depinde de contractul principal. Exemplu: debitorul a împrumutat o sumă
de bani de la creditor, de unde creditorul cere ca garanţie un bun mobil sau imobil.
2. Real – adică prevede remiterea bunului atunci cînd este vorba despre gaj cu deposedare.
3. Înregistrat (fără deposedare) – atunci cînd este vorba despre gaj fără deposedare, acesta
trebuie să fie înscrie în Registrul Cadastral, deoarece în situaţia în care un bun este transmis la
un terţ, persoana respectivă să fie convinsă de faptul că bunul dat nu este gajat.
4. Cu deposedare – adică bunul gajat se transmite creditorului şi în caz de pieire acestuia, riscul
va fi suferit de creditor.
5. Sinalagmatic – adică obligaţiile revin ambelor părţi. Dacă debitorul îşi execută obligaţiile
sale, atunci creditorul va trebui să întoarcă bunul gajat dacă este vorba despre gaj cu
deposedare.
6.Garantie indiviziibila- gajul nu se reduce pe masura stingerii datoriei, ramine acelasi
7.Garantie specializata – are ca obiect unbun concret
2. Tipurile de gaj
a. Fără deposedare (înregistrat) – adică atunci cînd este fără deposedare, el rămîne la debitor,
care trebuie să înscrie bunul gajat, în Registrul Cadastral.
b. Cu deposedare – de exemplu: amanetul. În situaţia respectivă bunul gajat, trece la creditor,
care suportă riscul pieirii bunului. În contract trebuie să fie prevăzut caracteristica bunului
gajat.
c. După natura raporturilor:
§ Ipoteca – unde sînt gajate bunurile imobile, adică construcţiile, loturile de pămînt, etc.
§ Ipoteca de întreprinzător – adică se gajează patrimoniul persoanei juridice, bunurile acesteia
sau fonduri fixe ori circulate. d. Pot fi gajate mărfurile care se află în circulaţie sau în proces de
prelucrare. e. Pot fi gajate şi bunurile pe care debitorul le va dobîndi pe viitor.
3. Temeiurile apariţiei gajului. Registrul Gajului.
Gajul, se constituie în virtutea legii sau a contractului. Gajul înregistrat apare în momentul
înregistrării sale, conform normelor stabilite de Codul Civil. În cazul amanetului, gajul apare în
momentul în care persoana transmite bunul la lombard.
Gajul ia naştere din: a. Sumele datorate de la stat. Exemplu: credit.
b. Creanţe care rezultă dintr-o hotărîre judecătorească.
Gajul fără deposedare apare în momentul înregistrării sale în Registrul Cadastral. Contractul de
gaj, cît şi cel de ipotecă trebuie să fi încheiate în scris, în caz contrar, acestea vor fi nule. Orice
modificare a contractului de gaj, trebuie să fie făcută cu acordul ambelor părţi, în caz contrar, el
va fi nul.
În contractul de gaj trebuie să fie indicat numele sau denumirea părţilor, domiciliul sau sediul
lor, acordul expres al creditorului gajist, tipul gajului, descrierea bunului gajat, estimarea
bunului, locul aflării bunului, scadenţa, valoarea maximă a acestuia fără dobînzi şi alte
cheltuieli, permiterea sau interzicerea gajului ulterior, etc.
La momentul constituirii gajului, debitorul trebuie să aducă la cunoştinţa creditorului despre
faptul dacă asupra bunului gajat mai au şi alţi subiecţi alte drepturi. Dacă creditorul gajist nu
este de acord cu aceasta, atunci el îşi satisface creanţa în raport cu ceilalţi creditori. Informaţia
înscrisă în Registrul Cadastral cu privire la un bun este una veridică. Dacă gajul este lovit de
nulitate, el nu poate fi înscris în Registrul respectiv.
Odată ce a fost constituit gajul, părţile se obligă la condiţiile stipulate în contract. Atunci cînd
debitorul invocă faptul că nu ştia despre înregistrarea gajului, aceasta este greşeala lui, deoarece
el trebuia să ştie. Odată ce s-a executat obligaţia parţială sau totală, documentele ce ţin de
această executare, vor prezenta un temei pentru a se înregistra o modificare corespunzătoare a
datelor din Registrul Gajului. Odată ce s-a executat obligaţia debitorului faţă de creditor, deja se
stinge şi gajul care duce la radierea informaţiei din Registru.
Radierea poate fi cerută de:
1. Creditorul gajist.
2. Debitorul gajist, în baza unui demers scris de ambele părţi, a declaraţiei scrise de creditor, cu
privire la renunţarea la gaj sau a hotărîrii judecătoreşti.
3. La radiere din Registru se aplică regulile înscrierii şi aici creditorul gajist este obligat să
asigure înregistrarea încetării gajului imediat, după executarea obligaţiei garantate prin gaj.
4. Drepturile şi obligaţiile părţilor contractului de gaj
Conform art. 476, Cod Civil, drepturile şi obligaţiile părţilor se pot stabili de comun acord.
Creditorul poate, la rîndul său, să instituie o persoană, care să gestioneze bunul gajat, neavînd
dreptul de a transmite gestiunea unei alte persoane. Debitorul gajist, ori terţul la care se află
bunul, este obligat să urmeze indicaţiile gestionarului gajului.
Conform art. 477/2, bunul garantat:
§ Poate fi grevat cu drepturi reale (să dea în arendă). Orice acţiune întreprinsă asupra gajului
trebuie să fie în legătură cu acţiunile creditorului.
§ Dacă a fost permis gajul ulterior, atunci, cînd se ajunge la scadenţă, creditorul înştiinţează
terţa persoană, fără ca să existe vreo obiecţie din partea acesteia.
§ Creditorul are dreptul de a folosi obiectul gajului, doar în cazurile prevăzute de contract,
urmînd să prezinte debitorului gajist, o dare de seamă despre utilizarea lui.
§ După folosirea obiectului gajului, prin strîngerea fructelor, va fi compensată obligaţia
principală.
§ Dacă gajul se repetă, creditorul gajist poate ceda gradul de prioritate altui creditor de a-şi
satisface interesele primul. Creditorul care a cedat gradul de prioritate, are obligaţia ca în 3 zile
de la cedare, să înştiinţeze pe debitor şi debitorul gajist cînd e terţ, adică persoanele
cointeresate. Gradul de prioritate se poate transmite numai la acelaşi bun, pentru satisfacerea
intereselor creditorului. Cedarea se înregistrează în baza unei cereri a creditorului gajist, în
acelaşi mod ca şi înregistrarea gajului, şi care produce efecte de la data înregistrării.
5. Exercitarea dreptului de gaj
Creditorul gajist poate să-şi exercite dreptul de gaj, dacă debitorul gajist nu şi-a executat
obligaţia sa principală, totalmente sau în modul corespunzător. Aici, creditorul gajist are
următoarele posibilităţi:
1. Să vîndă bunurile gajate.
2. Să le vîndă sub controlul instanţei de judecată.
3. Să le ia în posesiune spre a le administra.
Creditorul gajist, îşi satisface creanţa indiferent la cine se află bunul gajat.
Creditorul gajist care are scopul de a-şi satisface creanţa, trebuie să notifice despre aceasta, şi să
anunţe atît debitorul gajist cît şi terţa persoană care deţine bunul. Dacă gajul este fără
deposedare, atunci este necesar, ca la Registrul Cadastral, să se depună un preaviz, care, trebuie
să indice volumul obligaţiei garantate şi trebuie să fie semnat numai de către creditor.
Termenul acordat de creditorul gajist pentru transmiterea bunului mobil, nu va fi mai mic de 10
zile, iar pentru bunul imobil – 20 zile, şi pentru un bun luat în posesiune spre a fi administrat –
10 zile.
Transmiterea bunului la creditor
1. Benevol – adică debitorul înţelege că e necesar de a transmite bunul gajat.
2. Silită – atunci cînd transmiterea se face în baza unei hotărîri judecătoreşti, adică debitorul
este impus.
Creditorul, după ce a obţinut în posesiune, bunul gajat, el poate să vîndă bunul respectiv, prin
negocieri directe, tender sau licitaţie publică, fără nici o întîrziere justificată, contra unui preţ
comercial rezonabil, şi, în interesul major al debitorului gajist. Odată ce vinde bunul respectiv, el
acţionează în numele proprietarului, şi este obligat să informeze cumpărătorul despre calitatea
bunului la momentul vînzării. Cumpărătorul dobîndeşte bunul grevat cu drepturi reale.
În situaţia în care vînzarea bunului are loc sub controlul instanţei judecătoreşti, aici se angajează
o persoană care efectuează vînzarea respectivă. Această persoană e obligată să informeze părţile
interesate despre acţiunile pe care le va întreprinde pentru vînzarea bunurilor gajate, acţionînd
în numele proprietarului.
Obiectul gajului poate fi vîndut numai sub controlul instanţei de judecată numai dacă:
a) Lipseşte autorizaţia sau acordul unei alte persoane, necesar la încheierea contractului de gaj,
pentru validitatea acestuia.
b) Obiectul gajului îl constituie bunurile de valoare istorică, artistică sau culturală.
c) Debitorul gajist lipseşte, şi nu poate fi identificat locul aflării lui.
După vînzare, creditorul gajist are dreptul doar la ceea ce este necesar satisfacerii creanţei sale.
Creditorul trebuie să plătească din vînzarea bunului gajat, toate cheltuielile ce ţin de vînzare,
apoi creanţele prioritare drepturilor sale şi după aceea, creanţele proprii. Dacă mai există şi alte
creanţe care trebuie să fie plătite din vînzarea bunului gajat, creditorul gajist care a vîndut
bunul, va depune instanţei judecătoreşti, o dare de seamă cu privire la produsul vînzării bunului
gajat şi îi va transmite suma rămasă după plată. În caz contrar, creditorul va fi obligat, în termen
de 10 zile de la data vînzării bunului, să prezinte o dare de seamă proprietarului bunului vîndut
şi să-i remită surplusul, dacă acesta există.
Dacă bunul care se vinde, nu e suficient pentru satisfacerea creanţelor garantate şi acoperirea
cheltuielilor creditorului gajist, acesta conservă o creanţă neprivilegiată pentru diferenţa
datorată de debitorul său.
6. Temeiurile încetării gajului
Art. 495.
a) Stingerea obligaţiei garantate prin gaj – gajul încetează odată ce debitorul îşi execută toate
obligaţiile pe care le are faţă de creditor.
b) Expirarea termenului pentru care a fost constituit gajul – a trecut perioada de timp pentru
care acesta a fost stabilit.
c) Pieirea bunurilor gajate – pot pieri din cauza forţei majore. Debitorul este obligat să pună în
gaj un alt bun sau să execute obligaţia principală.
d) Comercializarea silită a bunurilor gajate – comercializarea silită apare în situaţia în care
debitorul nu şi-a executat prestaţia şi el este impus de instanţa de judecată de a vinde bunul
gajat şi de a-şi acoperi toate obligaţiile.
e) Scoaterea bunurilor din circuitul civil – pot fi acele bunuri care nu pot constitui obiect al
gajului. Exemplu: parcurile.
f) Exproprierea pentru cauză de utilitate publică – în situaţia respectivă, debitorul este obligat
să pună în gaj un alt bun, însă, de obicei, gajul încetează şi debitorul va trebui să întoarcă
datoria.
g) Amanetul – aici gajul se stinge odată cu încetarea posesiunii, adică cînd bunul amanetat se
pune în circulaţie.

Conditiile de validitate a gajului:

-Creditorul gajist este titularul creantei
-debitorul gajist este proprietarul bunului gajat
-debitorul gajust poate fi debitorul obligatiei
-debitorul gajist poate fi un tert
Ipoteca
1. Noţiunea şi caracterele juridice ale ipotecii
Ipoteca este o garanţie reală, servind la garantarea obligaţiilor unui debitor faţă de creditorul
său, printr-un bun imobil din propriul său patrimoniu, anume desemnat pe cale legală în acest
scop (ipoteca nu presupune deposedarea debitorului de imobil). Sintetic, ipoteca este o garanţie
reală, imobiliară, constînd dintr-un drept real accesoriu asupra unui imobil al debitorului.
Conform legii cu privire la ipotecă, aceasta este un drept real, în al cărui temei, creditorul este în
drept să ceară satisfacerea creanţelor sale, cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori, inclusiv statul,
din valoarea bunurilor imobile depuse în ipotecă, în cazul în care debitorul omite să execute
obligaţiile garantate cu ipotecă.
Caracterele juridice ale ipotecii
a) Este un drept real accesoriu – Acest drept acordă titularului său posibilitatea de urmărire a
bunului în mâinile oricui s-ar afla şi atribuie un drept de preferinţă pentru satisfacerea creanţei
sale înaintea celorlalţi creditori. Ca drept accesoriu, ipoteca însoţeşte obligaţia pe care o are
debitorul faţă de creditor, a cărei soartă o împărtăşeşte integral. Ea nu este un drept real
dezmembrat. Proprietarul continuă să deţină toate atributele şi avantajele proprietăţii.
b) Este o garanţie imobiliară – se referă strict la bunurile imobile.
c) Este supusă principiului specializării – determinarea prin contractul de ipoteca a caracterului
cert al valorii creanţei garantate.
d) Este indivizibilă – ipoteca va continua să existe asupra întregului imobil, în situaţia în care s-
a plătit numai o parte din datorie sau dacă, în caz de partaj al unui imobil ipotecat, imobilul
trece în lotul unui copărtaş (acesta va trebui să suporte urmărirea pentru întreaga datorie
deoarece garanţia este încorporată în imobil).
Temeiurile de instituire a ipotecii
Ipoteca este instituită în temeiul legii (ipoteca legală) sau a contractului (ipoteca
convenţională).
Ipotecii legale i se aplică prevederile privind ipoteca convenţională, dacă legea nu stabileşte
altceva.
Temeiurile pentru instituirea ipotecii legale sînt:
a) creanţele statului pentru sumele datorate conform legislaţiei fiscale;
b) creanţele rezultate dintr-o hotărîre judecătorească, precum este stabilit de legislaţie.
Ipoteca legală este instituită prin înregistrarea în Registrul Bunurilor Imobile a unui aviz, în
care se indică bunul imobil care face obiectul ipotecii, temeiul şi mărimea creanţei.
La avizul depus pentru înregistrare se vor anexa dovada că avizul a fost adus la cunoştinţa
debitorului ipotecar, precum şi hotărîrea instanţei de judecată sau actul ce confirmă creanţele
statului faţă de debitorul ipotecar apărute în baza legislaţiei fiscale.
Creditorul ipotecar care a înregistrat ipoteca legală are dreptul de a urmări bunul imobil ipotecat
în condiţiile stabilite de prezenta lege.
2. Condiţiile ipotecii
§ Ipoteca nu va putea fi constituită decît prin act autentic.
§ Inscripţiile ipotecare se fac la judecătoria în a cărei rază teritorială sunt situate imobilele
ipotecate.
§ Pot fi ipotecate numai imobilele (care se afla in circuitul civil) împreună cu accesoriile lor care
sunt imobile prin destinaţie, precum si uzufructul asupra unor imobile.
§ Ipoteca trebuie sa fie specializata sub un dublu aspect:
– să fie determinată cu privire la imobilul afectat.
– să fie determinată în ceea ce priveşte valoarea creanţei.
Condiţii privind persoana constituentului:
§ cel ce o constituie trebuie sa aibă capacitatea deplină de exerciţiu.
§ cel ce o constituie trebuie sa aibă calitatea de proprietar actual al imobilului ce se ipotechează.
Bunurile viitoare ale debitorului nu pot forma obiectul unei ipoteci. Iar, dacă dreptul de
proprietate al constituentului este sub condiţie suspensivă sau rezolutorie, aceeaşi condiţie va
afecta şi ipoteca. De asemenea, nu se pot ipoteca bunurile altuia, indiferent daca acestea aparţin
persoanelor fizice sau juridice, decît cu consimţămîntul lor expres.
Condiţii de formă. Contractul de ipotecă este un contract solemn, ipoteca trebuind sa fie
încheiată prin înscris autentic.
Condiţii de publicitate
§ acestea nu ţin de caracterul solemn al contractului de ipotecă, ci numai de asigurarea
opozabilităţii şi a rangului de preferinţă ale ipotecii.
§ publicitatea constă în înscrierea ipotecii în registrul cadastral din raza teritoriala a căruia se
află situat imobilul.
3. Clasificarea ipotecii
Din examinarea normelor legale prezentate mai sus rezultă că ipoteca poate fi de două feluri, în
funcţie de sursa ori izvorul său:
§ convenţională;
§ legală;
Ipoteca convenţională este aceea care ia naştere din convenţia părţilor, în formele prevăzute de
lege.
Ipoteca legală este aceea care ia naştere în virtutea unei dispoziţii speciale a legii.
4. Stingerea ipotecii
Ipoteca încetează în cazul:
a) satisfacerii obligaţiei garantate cu ipotecă;
b) pieirii totale a bunului ipotecat;
c) exproprierii bunului ipotecat;
d) scoaterii bunului ipotecat din circuitul civil;
e) acordului scris al creditorului ipotecar de a radia ipoteca;
f) expirării termenului contractului de ipotecă;
g) rezilierii contractului de către părţi;
h) vînzării în cadrul executării silite a dreptului de ipotecă;
i) altor situaţii prevăzute de lege.
Garantia debitorului
Garanţia debitorului constituie una din noile instituţii reglementate de legislaţia civilă a
Republicii Moldova. Ea nu se confundă cu garanţia prevăzută de art.188 din Codul civil din
1964, care reprezenta de fapt o varietate a fidejusiunii. Prin natura sa, garanţia debitorului 27
constituie un mijloc juridic general de garantare a executării obligaţiilor, întemeiat pe gajul
general al creditorilor chirografari. După cum rezultă din definiţie, garanţia debitorului este
totdeauna de natură contractuală, întrucît constituie un angajament asumat de debitor şi
consimţit de creditor privitor la executarea corespunzătoare a obligaţiei. Acest angajament poate
să constea fie în obligaţia debitorului la o prestaţie necondiţionată, fie în obligaţia lui la o
prestaţie depăşind obiectul propriu-zis al contractului. În cazul în care garanţia debitorului este
exprimată printr-o prestaţie necondiţionată, debitorul renunţă de a invoca eventualele excepţii
prin care s-ar urmări evitarea executării obligaţiei, executarea parţială sau amînarea executării.
Cu alte cuvinte, debitorul renunţă la ceia ce ar fi putut opune în cazul în care nu ar fi garantat
printr-o asemenea garanţie. Astfel, dacă debitorul a garantat executarea unei obligaţii cu
termenul de prescripţie expirat, atunci în caz de neexecutare el nu se poate libera de plată prin
invocarea prescripţiei extinctive. La fel, debitorul care a garantat plata necondiţionată a unei
prestaţii neconforme condiţiilor contractului (cantitativ sau calitativ) nu poate invoca excepţii
privitor la neconformitatea prestaţiei şi respectiv nu poate refuza plata unei asemenea prestaţii.
Garanţia debitorului poate să constea şi în angajamentul acestuia la o prestaţie depăşind
obiectul propriuzis al contractului, adică la o prestaţie peste valoarea obligaţiei stabilite iniţial.
Din acest punct de vedere, garanţia debitorului constituie un mijloc eficient de garantare a
executării obligaţiei care stimulează debitorul să execute obligaţia în mod corespunzător.
Garanţia debitorului fiind de natură convenţională trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii de
valabilitate ca şi orice act juridic civil. În caz contrar, garanţia debitorului este lovită de nulitate
şi respectiv nu produce efectele stipulate în articolul precedent. Astfel este cazul, garanţiei date
de către o persoană fără capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsă, garanţiei
privitoare la o prestaţie contrară legii, ordinii publice sau bunelor moravuri (art.220 Cod civil),
etc. În cazul în care, debitorul se obligă la o prestaţie ce depăşeşte obiectul contractului, atunci
garanţia va fi valabilă numai dacă debitorul nu se obligă în mod exagerat. Caracterul exagerat al
prestaţiei se determină de la caz la caz, ţinîndu-se cont de o serie de împrejurări, precum ar fi de
pildă împrejurările concrete ale cauzeidepăşirea substanţială a valorii prestaţiei, termenul
suplimentar acordat de creditor pentru executarea obligaţiei, mărimea prejudiciilor suportate de
către creditor, etc. Aprecierea caracterului exagerat al prestaţiei suplimentare la care s-a obligat
debitorul, se efectuiază de către instanţa de judecată, reieşinduse din împrejurările concrete ale
cauzei. După cum se observă, legiuitorul nu acordă instanţei de judecată dreptul de a reduce
mărimea prestaţiei exagerate pînă la limita în care aceasta ar deveni neexagerată, precum se
întîmplă spre exemplu în cazul clauzei penale, ci lipseşte garanţia integral de efecte. Astfel
garanţia debitorului trebuie să îmbrace întotdeauna forma scrisă, chiar dacă obligaţia principală
în vederea căreia a fost stipulată nu ar îmbrăca această formă. Garanţia debitorului se consideră
încheiată în formă scrisă, dacă actul juridic care o generează este întocmit cu respectarea
cerinţelor expuse în art. 210 Cod civil. În cazul în care obligaţia principală trebuie încheiată în
formă autentică, această cerinţă nu se răsfrînge asupra formei garanţiei. Din felul în care este
redactat acest text de lege, se observă că nerespectarea formei scrise lipseşte garanţia de efecte,
adică atrage nulitatea acesteia.
Articolul 634. Noţiunea de garanţie a debitorului
Garanţia debitorului constă în obligaţia lui la o prestaţie necondiţionată sau la o prestaţie
depăşind obiectul propriu-zis al contractului. Obligatia debit de a presta neconditionat sau de a
acorda o prestatie mai mare decit obligatia garantata.
Articolul 635. Validitatea garanţiei Acceptarea unei garanţii produce efecte dacă nu
contravine dispoziţiilor legale şi dacă debitorul nu se obligă în mod exagerat.
Articolul 636. Forma garanţiei Garanţia produce efecte doar atunci cînd este făcută în scris.
Este o conventie accesorie prin care se poate garanta doar o creanta valabila.Nulitatea creantei
garantate atrage nulitatea intelegerii cu privire la garantia debitorului.
Arvuna
1. Noţiunea arvunei
631Arvuna este o suma de bani sau un alt bun pe care o parte contractantă o dă celeilalte părţi
pentru a confirma încheierea contractului şi a-i garanta executarea. În caz de dubii, suma plătită
este considerată avans.
Prin arvună pot fi garantate obligaţiile născute din contracte între persoane fizice sau persoane
juridice. Spre deosebire de reglementările din Codul Civil din 1964, Codul Civil în vigoare
prevede că arvuna poate să constea atît din sume de bani, cît şi din alte bunuri. Mărimea arvunei
nu este limitată după valoare, însă este evident, că aceasta constituie doar o parte din prestaţia
pe care trebuie s-o execute partea care dă arvuna.
Tipurile de arvuna:
-arvuna confirmatorie – stipulatie contractuala care are rol de a descuraja partile sa nu
respecte contractual.
Articolul 633. Reţinerea sau restituirea arvunei
(1) Dacă, pentru neexecutarea contractului, răspunde partea care a dat arvuna, aceasta rămîne
celeilalte părţi. Dacă pentru neexecutarea contractului răspunde partea care a primit arvuna, ea
este obligată să plătească celeilalte părţi dublul arvunei.
(2) Pe lîngă cele prevăzute la alin.(1), partea care răspunde pentru neexecutarea contractului
este obligată să repare celeilalte părţi prejudiciul neacoperit prin plata arvunei dacă în contract
nu este prevăzut altfel.
-arvuna penalizatoare sauarv de dezicere – ea indreptateste una dintre parti sa declare
rezolutiunea ori rezilierea contractului fara nici un motiv sub sanctiunea pierderii arvunei.
Caracterele juridice:
-este o clauza accesorie – se supune valabilitatii contractului pe care il garanteaza
-este consesuala – contractual de arvuna este valabil prin simpla lui incheiere cu predarea
bunului
-are un character bilateral – arv confermatorie- este capabila sa sanctionezze ambele parti
-are character solemn – forma scrisa, problema antecontractelor de vinzare-cumparare a
imobilelor
-este supusa principiului transparentei – expresa si clara
2. Funcţiile arvunei
Prin finalităţile sale arvuna îndeplineşte următoarele funcţii :
1) de confirmare a încheierii contractului
2) ca mijloc de garantare a executării contractului – menţine şi sporeşte interesul părţilor
contractante de a face tot posibilul ca contractul garantat cu arvună să se execute, căci în caz de
neexecutare a contractului, partea vinovată va suporta consecinţele negative, manifestate fie
prin pierderea arvunei de către partea care a dat-o, fie prin plata dublului arvunei de către
partea care a primit-o.
3) funcţia de plată, adică arvuna se include în preţul bunului. Exemplu: contractul de vînzare –
cumpărare.
4) de compensare. Partea care răspunde pentru neexecutarea contractului este obligată să
repare prejudiciul celeilalte persoane, dacă în contract nu a fost prevăzut altfel.
Comentariul Oficial la Codul Civil prevede că datorită funcţiei de garantare a executării
contractului arvuna se deosebeşte de plata în avans, care nu este în stare să confirme încheierea
contractului şi să garanteze executarea obligaţiei, căci partea care a efectuat o plată în avans este
în drept să pretindă restituirea avansului, practic în toate cazurile de neexecutarea a
contractului, iar partea care a primit avansul nu poate fi obligată nici într-un caz să restituie
dublul plăţii primite. Din acest considerent, pentru a evita eventualele litigii, legislatorul obligă
părţile să stipuleze în scris (art.631 alin (2)) că plata a fost efectuată anume cu titlul de arvună,
în caz de dubii se va aplica prezumţia potrivit căreia, suma plătită este considerată ca avans. La
avans, dacă una dintre părţi nu are posibilitate de a încheia contractul, atunci cealaltă parte, are
dreptul să-şi întoarcă suma sau bunul. La arvună, nu se poate restitui suma de bani sau bunul.
Dacă la arvună neexecutarea obligaţiei vine de la partea care a dat arvuna, atunci arvuna nu se
restituie. Dacă pentru neexecutarea contractului, răspunde partea care a primit arvuna, ea este
obligată să plătească dublul arvunei. Arvuna se face în formă scrisă, iar avansul nu.
3. Reţinerea sau restituirea arvunei
Conform codului civil R. M., se evidenţiază faptul că dacă pentru neexecutarea contractului,
răspunde partea care a dat arvuna, atunci arvuna rămîne celeilalte părţi. Iar dacă pentru
neexecutarea contractului, răspunde partea care a primit arvuna, atunci aceasta din urmă va fi
obligată să plătească celeilalte părţi, dublul arvunei. Pe lîngă toate acestea, partea care răspunde
pentru neexecutarea contractului, este obligată să repare celeilalte părţi, prejudiciul neacoperit
prin plata arvunei, dacă în contract nu e prevăzut altfel.
Arvuna în Codul Civil al României
§ Arvuna confirmatorie este acea clauză convenţională potrivit căreia părţile, fără a stipula
expres o clauză de dezicere, convin ca una dintre ele să plătească celeilalte o sumă de bani (sau
alte bunuri fungibile) care, în caz de executare a obligaţiei, fie se va imputa asupra prestaţiei
datorate, fie va fi restituită. Prin urmare, arvuna acţionează ca o garanţie a executării obligaţiei.
Plata ei nu este prin ea însăşi o prestaţie principală convenită de părţi, ci o prestaţie cu caracter
accesoriu, care, în funcţie de convenţia părţilor, poate fi imputată sau nu asupra prestaţiei
principale, principiul fiind acela că se restituie în cazul în care contractul încetează din cauze
care nu atrag răspunderea vreuneia dintre părţi.
În cazul arvunei confirmatorii, neexecutarea fără justificare poate atrage declararea rezoluţiunii,
care are ca efect fie reţinerea arvunei, fie plata dublului acesteia (art. 1.544 NCC).
§ Arvuna penalizatoare este acea clauză convenţională prin care părţile stipulează expres
dreptul de a se dezice de contract al uneia („dacă mă voi răzgândi”) sau al amândurora, caz în
care partea care a denunţat contractul, după caz, fie va pierde arvuna, fie va restitui dublul celei
primite.
Spre deosebire de cazul arvunei confirmatorii, în cazul arvunei penalizatoare, creditorul
obligaţiei neexecutate nu poate opta pentru executarea contractului sau pentru rezoluţiunea
acestuia cu repararea prejudiciului, deoarece clauza de dezicere este o clauză de denunţare
unilaterală a contractului, iar arvuna acţionează asemănător clauzei penale, fiind o estimare
convenţională a prejudiciului suferit în caz de denunţare unilaterală.
Clauza penala
Clauza penala – este o prevedere contractuala prin care partile evalueaza anticipat
prejudicial, stipulind ca debitorul, in cazul neexecutarii obligatiilor, urmeaza sa remita
creditorului o suma de bani sau un alt bun art 624 (1)
Ex:In cazul in care nu achita pretul in termen, cumparatorul va datora vinzatorului o penalitate
de 0,1% per zi intirziere
Functiile clauzei penale
1.Functia reparatorie: penalitatea care se calculeaza conform clauzei penale p-oate fi evaluate
anticipat, dupa cum urmeaza:
-prejudiciul suportat de o parte contractata pt neexecutarea totala sau pt executarea
necorespunzatoare a obligatiei datorate ei.
Astfel, partile vor evalua despagubirile compensatorii, cele care vin sa inlocuiasca prestatia sau o
parte din ea. O asemenea penalitate poate fi numita penalitate compensatory
-prejudiciul suportat de o catre o parte contractanta pt executarea cu intirziere. O astfel de
penalitate nu va inlocui prestatia datorata propriu-zisa ci se va cumuli ei. Aceasta este
penalitatea de intirziere sau moratoria.
2.F sanctionatorie – penalitatea se datoreaza creditorului indifferent de existent si intinderea
prejudiciului cauzat prin neexecutare. Debitorul este pedepsit prin sanctiune private chiar in
absenta unui prejudiciu real.
3.F de garantie – Clauza penala este un mijloc de garantare a executarii obligatiilor (in sens
larg).Ea are un puternic scop cominatoriu, fiind un mijloc de presiune asupra debitorului care,
stiind ca este amenintat cu plata sumei forfgetare ridicate va face tot posibilul sa execute
intocmai prestatiile datorate.
Caracterele juridice:
1.Este o clauza contractuala - incorporate in contract.
Pt incalcarea termenului prevazute la art 18 alin 1 legea consumatorului – vinzatorul prestatorul
achita consumatorului pt fiecare zi(ora daca termenul a fost stability in ora) depasita o
penalitate in marime de 5% din pretul produsului, serviciului in vigoare la data examinarii
reclamatiei consumatorului.
2.Este o clauza accesorie – este incorporate intr-un contract, depinde de acest contract.
Daca pt contractual de baza se cere forma autentica atunci sip t cl penala se cere o forma
autentica. Dca contract de baza pe care il penalizeaza clauza este nul, atunci devine nula si cl
penala.
3.Are caracter solemn – o clauza penala nu este valabila altfel decit in forma scrisa. CC nu
recunoaste lauza penala in forma verbal.
Functionarea cl penale
-Intrunirea conditiilor de raspundere contractuala
Pornind de la cele3 f-tii ale cl penale se observa ce de fapt ea se aplica in contextual raspunderii
contractuale a unei parti contractante. Astfel pt functionarea clauzei penale, se cer intrunite
conditiile generale ale rs contractuale dar cu urmatoarele derogari.
a.scutirea de sarcina probei prejudiciului. Creditorul nu mai tb sa arate de ce el a pierdut pe zi
0,1%, dar din start spune in contract
b.prescriptie extinctive speciala, 6 luni conform art 268 lit a- 6 luni nu mai este necesar, este art
630 CCjudecatorul are dr sa reduca termenele extinctive la cererea debitorului.
- Cumularea penalitatii cu alte remedii juridice pe care le are creditorului –
a.penalitati compensatorii de platesc in locul prestatiei, deci ele nu se cumuleaza cu prestatia
b. penalitatile moratoria, se platesc suplimentar la prestatie, deci se cumuleaza
c. problema cumulului penalitatii moratoria cu dobinda legala de intirziere.
d. cumulul penalitatii si a actiunii generale de despagubire.
Tipurile de clauza penala
Clauza penala inclusive – conform regulii generale in azul in care a solicitat plata penalitatii
creditorul poate cere repararea prejudiciului doar in partea in care acestanu a fost acoperit prin
plata despagubirilor.
Clauza penala alternative – in cazurile prev de lege sau contract creditorul are dreptul de a
allege intre cererea privind plata penalitatii sau plata despaguburilor
Clauza penala punitive – in cazurile prev de lege sau contract creditorul poate cere si plata
penalitatilor si repararea integral a prejudiciului
Clauza penala exclusive – in cazurile prev de lege sau contract creditorul este in drept sa ceara
doar plata penalitatilor, dar nu are dreptul sa ceara repararea prejudiciului, chiar daca
penalitatea este mai mica decit marimea prejudiciului.

Reducerea clauzei penale:

-nu se admite excluderea sau reducerea marimii penalitatilor: *Penalitatea stabilită de lege nu
poate fi exclusă şi nici micşorată anticipat prin acordul părţilor. Aceasta nu exclude posibilittea
de a exclude sau reduce obligatia de plata a penalitatii care deja este datorata. Art 629
*penalitatea legala sau contractuala cere deja a fost achitata de catre debitor.\
- În cazuri excepţionale, luîndu-se în considerare toate împrejurările, instanţa de judecată poate
dispune reducerea:
* clauzei penale disproporţionat de mari.
*nu se afecteaza in mod disproportionat interesele patrimoniale ale creditorului.
*nu se afecteaza in mid disproportional alte interese decit cele patrimoniale ale creditorului,
inclusive interesul privind preintimpinarea incalcarii repetate a obligatiilor de catre debitor sau
de catre alte personae.
Retentia
1. Noţiune
Dreptul de retenţie presupune acel drept pe care poate să-l deţină o persoană în cazul prevăzut
de lege, atît timp cît creditorul bunului respectiv, nu-l despăgubeşte pentru cheltuielile necesare
şi utile pe care le-a făcut pentru acel bun şi pentru prejudiciile pe care le-a cauzat.
Persoana care exercită dreptul de retenţie are dreptul de a deţine bunul atît timp cît creditorul
bunului respectiv nu-l despăgubeşte privind toate cheltuielile pe care le-a efectuat asupra
bunului dat. Dreptul de retenţie nu poate fi exercitat în cazul în care posesiunea bunului
provine dintr-o faptă ilicită, abuzivă, ilegală ori dacă bunul este insesizabil. Dreptul de retenţie
nu poate fi invocat de către posesorul de rea-credinţă, în afara cazurilor prevăzute de lege.
Exemple de exercitare a dreptului de retenţie: a) În cazul vînzării – cumpărării;
b) În cazul depozitării unui bun;c) În cazul locatarului sau chiriaşului, etc.
Caracterele juridice: -este un drept legal-apare doar in cazurile prev de lege; -drept
posesoriu-apare doar din momentul ce retentarul este in posesia bunului; - dr potestativ-se
exercita la dorinta retentorului,spontan; - dr indivizibil – subsista atita timp cit exista creanta
garantata.
2. Natura juridică Referitor la natura juridică, aici autorii au opinii diferite. Unii consideră
că dreptul de retenţie este un drept real, deoarece el este opozabil tuturor, alţii consideră că este
unul personal, deoarece detentorul, adică persoana care a efectuat anumite îmbunătăţiri asupra
bunului/lucrului creditorului, nu are drept de urmărire şi de preferinţă asupra acestuia. Deci, el
nu are posibilitatea ca să vîndă lucrul/bunul respectiv, pentru a-şi recupera toate cheltuielile. Cu
toate acestea, dreptul de retenţie este un drept real imperfect, deoarece este opozabil tuturor,
însă nu există posibilitatea urmăririi şi executării dreptului de preferinţă asupra
bunului/lucrului.
Dreptul de preferinţă îi oferă detentorului precar o simplă detenţiune asupra bunului. El trebuie
să conserve bunul cu diligenţa unui bun proprietar. El are posibilitatea de a percepe fructele,
fiind obligat să le impute asupra creanţei sale, fiind o formă de compensare a tuturor
cheltuielilor. Persoana care exercită dreptul de retenţie asupra unui bun/lucru nu poate dobîndi
bunul/lucrul respectiv prin uzucapiune.
Odată ce creditorul bunului/lucrului şi-a asumat toate responsabilităţile faţă de detentorul
precar, acesta din urmă este obligat să restituie bunul.
Persoana care exercită dreptul de retenţie, ulterior achitării tuturor datoriilor din partea
creditorului bunului/lucrului, are obligaţia de conservare a bunului, precum şi răspunderea
pentru pierirea sau stricăciunea lucrului provenită din culpa sa. El va răspunde pentru pierirea
bunului/lucrului indiferent dacă pieirea a fost din cauza dolului şi culpei grave, ci şi pentru
culpă uşoară, deoarece dreptul de retenţie profită debitorului restituirii lucrului.
Creditorul lucrului care se află la detentorul precar, are obligaţia de restituire a cheltuielilor,
obligaţie ce depinde de natura acestora:
§ Obligaţiile necesare, vor fi restituite integral.
§ Obligaţiile utile vor fi restituite doar în măsura în care au creat o valoare pentru lucru şi nu au
fost disproporţionale cu valoarea acestuia.
La fel, creditorul lucrului trebuie să-l despăgubească pe detentorul precar pentru toate daunele
care i-au fost cauzate acestuia de lucrul pe care-l deţinea.
3. Condiţiile privind exercitarea dreptului de retenţie
1. Condiţia privind datoria.
Între lucru şi datorie trebuie să existe o anumită legătură, ceea ce şi prezintă o principală
condiţie a dreptului de retenţie. Această legătură poate fi:
§ Materială – adică atunci cînd cheltuielile făcute de detentorul precar, privesc strict lucrul.
§ Juridică – adică atunci cînd deţinerea lucrului şi creanţa invocată, rezultă din acelaşi raport
juridic. Exemplu: mandatul, unde mandatarul poate reţine bunurile încredinţate prin contract
pînă la achitarea tuturor cheltuielilor efectuate cu mandatul.
2. Condiţia privind creanţa creditorului
Aceasta trebuie să fie:
§ Certă – creanţa ce are o existenţă neîndoielnică în sensul că asupra ei nu s-a conturat un
litigiu;
§ Lichidă – cînd volumul obligaţiilor este unul determinat, adică se cunoaşte;
§ Exigibilă – creanţa a cărei executare, la nevoie chiar silită, poate fi cerută de către creditor.
Creanţa va deveni certă, lichidă, exigibilă atunci cînd se va pronunţa o hotarîre executorie pe
baza probelor ce vor fi administrate în contradictoriu cu reclamatul.
3. Condiţia privind debitorul
Debitorul trebuie să fie proprietar exclusiv şi actual al bunului, adică să fie adevăratul proprietar
al bunului/lucrului respectiv.
4. Stingerea dreptului de retenţie
Conform Codului Civil, dreptul de retenţie se stinge în cazul în care bunul ajunge în posesia
adevăratului creditor sau titularului dreptului, dacă detentorul nu dobîndeşte din nou bunul, în
baza aceluiaşi temei juridic.
Dreptul de retenţie încetează dacă cel interesat consemnează suma pretinsă sau oferă
detentorului o garanţie suficientă.
Deposedarea involuntară de bun nu stinge dreptul de retenţie. Cel care exercita acest drept
poate cere restituirea bunului, sub rezerva regulilor aplicabile prescripţiei extinctive a acţiunii
principale şi dobîndirii bunurilor mobile de către posesorul de bună – credinţă.

Articolul 637. Dispoziţii generale cu privire la retenţie

(1) Cel care este dator să remită sau să restituie un bun poate să-l reţină, în cazul prevăzut de
lege, atîta timp cît creditorul nu-l despăgubeşte pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-a
făcut pentru acel bun şi pentru prejudiciile pe care bunul le-a cauzat.
(2) Prin retenţie se poate garanta de asemenea o creanţă care, deşi nu este legată direct de
bunul deţinut, se bazează pe o obligaţie ale cărei părţi sînt comercianţi.
(3) Dreptul de retenţie este înlăturat în cazul în care creditorul oferă o garanţie reală,
considerată suficientă de către instanţă, sau consemnează suma pretinsă.
(4) Dispoziţiile alin.(1) şi (2) se aplică în măsura în care contractul nu prevede altfel.
Articolul 638. Excluderea dreptului de retenţie
(1) Dreptul de retenţie nu poate fi exercitat dacă posesiunea bunului provine dintr-o faptă
ilicită, este abuzivă ori ilegală sau dacă bunul este insesizabil.
(2) Dreptul de retenţie nu poate fi invocat de către posesorul de rea-credinţă, în afara
cazurilor prevăzute de lege.
 Articolul 639. Opozabilitatea dreptului de retenţie
(1) Dreptul de retenţie este opozabil terţilor fără îndeplinirea vreunei formalităţi de
publicitate.
(2) În toate cazurile, dreptul de retenţie nu poate fi opus creditorilor care au început
executarea silită împotriva debitorului.
(3) Deposedarea de bun contrar voinţei nu stinge dreptul de retenţie. Partea care exercită
acest drept poate revendica bunul, ţinînd cont de regulile prescripţiei.
Articolul 640. Obligaţia de conservare a bunului şi de percepere a fructelor
Retentorul trebuie să conserve bunul cu diligenţa unui bun proprietar. El va percepe fructele,
fiind obligat să le impute asupra creanţei sale.
Articolul 641. Stingerea dreptului de retenţie
Dreptul de retenţie se stinge în cazul în care bunul ajunge în posesiunea creditorului sau
titularului dreptului, dacă retentorul nu dobîndeşte din nou bunul în baza aceluiaşi temei
juridic.