Bloc Revista Euroregionalia

MUZEUL DE ARTĂ DIN TIMIȘOARA
EUROREGIONALIA
R e v i s t ă d e s t u d i i i n t e r d i s c i p l i n a r e
Director:
Victor NEUMANN
Anul I, nr. 1
Timișoara-2014
CUPRINS
5 Victor NEUMANNN
Argument
este o revistă de studii interdisciplinare cu apariție anuală editată de Muzeul de Artă Timișoara 7 Ruxandra DEMETRESCU
în cooperare cu Centrul de Studii Avansate în Istorie al Universității de Vest din Timișoara Avatarurile impresionismului în cultura vizuală din
și cu Institutul de Studii Bănățene al Academiei Române Timișoara România interbelică. Simptom al unei modernități eșuate?
Revista apare cu sprijinul financiar al 29 Cristina ȘIRCUȚA

Consiliului Județean Timiș Femeia artist și sterotipurile românești interbelice
65 Anemari Monica NEGRU

Consiliul științific: Artă tradițională și asociații feministe în România interbelică
ADRIAN CIOROIANU (Universitatea București) 85 Constantin ITTU

DANA CONSTANTIN (Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara) Transilvania interbelică în paginile «Telegrafului român»
CAROL DAVID (Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara) din Sibiu
RUXANDRA DEMETRESCU (Universitatea Națională de Arte București)
LUCIAN NASTASĂ (Muzeul de Artă Cluj-Napoca) 103 Gabriel SZÉKELY
MIODRAG MILIN (Institutul de Studii Bănățene al Academiei Române, Filiala Timișoara) Arhitectura din Banat și fenomenele socio-culturale
VICTOR NEUMANN (Muzeul de Artă Timișoara) în anii 1920-1940
MARCELA OPRESCU (Muzeul de Artă Timișoara)
LJUBODRAG RISTIĆ (Institutul de Balcanologie al Academiei de Științe și Arte a Serbiei, Belgrad) 133 Getta NEUMANN
MIHAI SPĂRIOSU (Universitatea Georgia, Athens, SUA) Liceele israelite din Timișoara în anii 1919-1948.
RĂZVAN THEODORESCU (Secția de Arte a Academiei Române, București) Între istorie și memorie
© Copyright EUROREGIONALIA
161 Gudrun ITTU
Sașii transilvani și șvabii bănățeni din perspectiva
Toate drepturile rezervate.
creațiilor lor artistice
ISSN: 2393-087X
203 Adrian SZAKÁCS
Responsabilitatea pentru conținutul fiecărui text publicat aparține, în exclusivitate, autorului.
Arta reflectată în «Revista Institutului Banat-Crișana»
Fotografie: Liviu Tulbure (MArT)
Copertă, layout și prepress: S.C. Twin Design S.R.L
229 Victor NEUMANN
Tiparul executat la: Tipografia “BALCANIC” S.R.L. | www.balcanic.ro | E-mail: [email protected]
Expoziții-eveniment la Muzeul de Artă Timișoara
EUROREGIONALIA - 1/2014
ARGUMENT
Victor NEUMANN

De ce EUROREGIONALIA? În primul rînd pentru că este vorba
despre o revistă ce se referă la istoria culturală din spațiul situat între Dunăre-Criș-
Mureș-Tisa. În al doilea rînd, pentru că articolele și studiile ce le va găzdui revista
cu acest nume fac trimitere la arta, istoria, cultura şi particularităţile regionale
ale Banatului, ale României şi ale Europei Centrale şi de Sud-Est. În al treilea
rînd, revista intenţionează să coaguleze o echipă de cercetători, să evidenţieze
potenţialul creator regional și euroregional și să stimuleze cooperarea academică
internațională. În al patrulea rînd, Euroregionalia dorește să încurajeze inovaţia
metodologică şi conceptuală, studiile interdisciplinare. Prin intermediul publicației
intenționăm să apropiem și să valorificăm potențialul academic din euroregiunea
în care se află Timișoara și Banatul, contribuind la afirmarea noilor tendințe în
științele umaniste și a noilor orientări în arta locală și universală.
EUROREGIONALIA intenţionează să promoveze cele mai de seamă

contribuţii ale comunităţii academice și artistice din Timişoara cu trimitere
la România şi la Europa central-sud-estică. Studiile şi articolele vor urmări
investigarea documentară, analiza comparativă a informațiilor, prelucrarea
acestora în acord cu metodologia contemporană. Profilul interdisciplinar își va
demonstra utilitatea, așezînd în prim plan cunoștințele ce fac posibilă o mai bună
și mai complexă înțelegere a omului și a aspirațiilor sale din trecut și din viitor.
EUROREGIONALIA va selecta și va difuza în limba engleză cele

mai bune dintre studiile din ediția în limba română. Revista va apărea sub egida
Muzeului de Artă Timișoara. Numerele vor fi tematice, astfel încît fiecare dintre
ele să stîrnească un interes prin rezultatele documentării şi prin lămurirea temelor
supuse cercetării.
EUROREGIONALIA include în primul său număr comunicările

prezentate în cadrul simpozionului național «Artă, societate și cultură în România
interbelică», simpozion organizat de Muzeul de Artă Timișoara în zilele de 5-7
4 5
noiembrtie 2014. O parte dintre acestea vizează teme precum emanciparea de

sub influența paradigmei romantice l’art pour l’art care a dominat decenii de-a
rîndul cercetările de istoria artei și de istoriografie din România. Altele, prezintă
arta ca fenomen social, ca mijloc de conceptualizare și de redare a structurii de AVATARURILE IMPRESIONISMULUI
gîndire, ca mod de înțelegere a sensibilităților umane și a Weltanschauung-ului
regional și național românesc din deceniile interbelice. Cîteva o privesc ca pe un ÎN CULTURA VIZUALĂ DIN ROMÂNIA INTERBELICĂ.
mijloc de transmitere a sacrului și a profanului. În fine, am considerat ca fiind de
interes examinarea socialului și politicului ca sursă de inspirație a artistului, obiect
SIMPTOM AL UNEI MODERNITĂȚI EȘUATE?
și subiect al creației, reprezentare a realității prin noțiuni inventate și/sau ideologii Ruxandra DEMETRESCU (Universitatea Națională de Arte București)
comunitariste. Alături de textele dedicate descrierii și problematizării artei,
publicăm și cîteva contribuții de istoria istoriografiei, de istoria presei și de istorie
politică din perioada interbelică și din aceea postbelică.
Prin promovarea studiilor interdisciplinare asociind umanioarele și Studiul de faţă nu are ambiţia de a oferi o privire exhaustivă asupra
artele, revista EUROREGIONALIA urmărește cunoașterea și recunoașterea apariţiei şi dezvoltării modernităţii în artele plastice româneşti din prima
particularităților istorice regionale în relație cu acelea naționale. Ea intenționează jumătate a veacului trecut. Am încercat mai degrabă să urmăresc dacă şi
să arate în ce constă multi- și interculturalitatea Banatului și a Voivodinei din
cum se „poate lua pulsul“ modernităţii societăţii româneşti prin analiza
perspectivă euroregională și europeană. Evaluarea creațiilor artistice, literare,
filozofice și asocierea lor istoriei intelectuale va contribui la o reflecție novatoare peisajului artistic, redus la unul dintre segmen-tele sale fundamentale:
asupra trecutului și a prezentului, demonstrînd rostul comprehensiunii faptelor și pictura peisagistică de factură impresionistă. Pentru aceasta, am pornit de la
al evenimentelor în beneficiul unei Begriffsgeschichte românești și europene. investigarea cîtorva locuri comune generale: poziţia neprivilegiată a culturii
Timișoara, 14 decembrie 2014
vizuale în raport cu cea scrisă, în acord cu clişeul „românul s-a născut poet“;
întîietatea picturii faţă de sculptură în ce priveşte implantarea şi recuperarea
modernităţii în cultura noastră vizuală. Analizînd apoi realitatea practicilor
artistice interbelice, le-am confruntat cu discursul critic şi/sau teoretic
generat de acestea, pentru a ajunge la concluzia (surprinzătoare) că nu există
un acord armonic, ci unul „sincopat“ între artă şi teorie: tezele şi urgenţele
ideologice sînt mai evidente la nivelul textual decît în cel vizual, chiar şi în
cazul aceluiaşi actor/protagonist (cum se întâmplă la Francisc Şirato, de
pildă). Într-o societate obsedată de ideea sincronismului cu civilizaţia şi
cultura occidentală, dar în egală măsură de recuperarea unui filon „specific
naţional“, poziţia artelor plastice poate fi descifrată sub semnul unui paradox
simptomatic: pe de o parte, asistăm la dezvoltarea unui modernism confortabil
asumat la nivelul biografiilor artistice individuale, iar pe de altă parte se poate
identifica dimensiunea radicală a unui discurs critic ce militează pentru un stil
naţional, românesc şi autentic.
6 7
EUROREGIONALIA - 1/2014 RUXANDRA DEMETRESCU — Avatarurile impresionismului în cultura vizuală din România interbelică
Din perspectiva istoriei artei, modernitatea a fost în general definită instituţia academică nu au reprezentat pentru el, aşa cum s-a spus adesea, un
ca respingere a academismului clasicizant, fiind circumscrisă cronologic şi „jug“4, un drum potrivnic temperamentului său, ci arma adecvată şi eficientă
geografic între pictura franceză din anii 1860 şi arta americană din anii 1960. ce-i putea asigura o carieră academică, siguranţa patronajului oficial şi, în
Modernitatea a consacrat arta ca realizare radicală, prin căutarea cu orice preţ final, dobîndirea demnităţii şi a prestigiului social care să-l separe definitiv
a noului, a neaşteptatului şi mai ales prin afirmarea rupturii şi a diferenţei de condiţia marginală a meşterului medieval. Ion Frunzetti, deşi mai degrabă
(Unterscheidung)1. Ea presupune definirea fiecărui moment remarcabil de critic cu privire la arta lui Aman, considera că meritul său a fost de a fi convins
ruptură ce inaugurează o creaţie nouă în raport cu cea precedentă. Sarcina publicul „de deosebirea de structură şi rost social dintre meşteşugar şi artist“5.
istoriei artei este să descrie şi să analizeze dintr-o perspectivă asumat Primul modern în sensul unei dimensiuni anti-academiste şi al unei
pluralistă modernităţile succesive, fără a le ierarhiza, abţinîndu-se de la orice înnoiri artistice radicale a fost Nicolae Grigorescu. Din perspectiva istoriei
judecată de valoare2. Noţiunea de artă modernă nu poate fi însă redusă la o artei, modernitatea a fost în general definită ca respingere a academismului
dimensiune descriptivă sau teoretică, avertiza Jean Marie Schaeffer, pentru că clasicizant, fiind circumscrisă cronologic şi geografic între pictura franceză
ea operează într-un cîmp discursiv dominat de afecte puternice şi creează o din anii 1860 şi arta americană din anii 19606. Modernitatea a consacrat arta
„formă de viaţă“, dezvăluind, prin intermediul practicii artistice, chiar destinul ca realizare radicală prin căutarea cu orice preţ a noului, a neaşteptatului şi
umanităţii occidentale3. mai ales prin afirmarea rupturii şi a diferenţei (Unterscheidung)7. Abia cu
Dacă modernitatea artistică europeană poate fi citită (şi) sub semnul Grigorescu se poate vorbi de tranziţia de la întîrziere la sincronizare. Darul
marii rupturi ce se produce în jur de 1800, în arta românească se poate uitării – pentru a-l cita pe Andrei Pleşu8 – l-a ajutat să străbată diferitele
identifica în acelaşi moment cronologic, ca trăsătură specifică, o mutaţie etape ale biografiei sale artistice, de la micul iconar la pictorul barbizonist,
fundamentală, o ruptură brutală faţă de tradiţia artei „vechi“ medievale post- după ce a asimilat şi a depăşit lecţia clasică şi romantică. A fost primul mare
bizantine. Modernitatea, adoptată de români abia după ce s-a săvîrşit mult peisagist într-un secol ce-şi măsura înnoirea şi prin reautonomizarea genului,
discutata „occidentalizare“, a impus şi un nou model de comportament. pentru a fi apoi consacrat ca pictor naţional care a reuşit să dea scenei rurale
Foarte tardiv în raport cu cel originar, el se instalează abia în a doua jumătate o autenticitate, eludînd accentele exotice de pînă la el. O biografie artistică
a secolului al 19-lea, începînd cu Theodor Aman. El este cel care consacră exemplară, de la icoană la seria impresionistă, depăşind tradiţia, stilurile
modelul artistului oficial şi demnitatea „artei liberale“ care se afirmă odată cu retrograde, barbizonismul, pentru a converti lecţia plein-air-istă în forme
academia, muzeul, expoziţia şi atelierul ca locuri culturale consacrate. Având proprii.
ca scop legitimarea statutului artistului şi ridicarea artei în plan social, Aman
era în dezacord cu aspiraţiile modernilor şi independenţilor; instrucţia şi 4
Jean Marie Schaeffer, „L’art moderne comme figure anthropologique“, în vol. La paranthese
du moderne, Acte du colloque 21-22 mai 2004, Paris, Centre Pompidou, 2005, p. 101.
5
Radu Bogdan, “Locul lui Aman în cultura românească“, în Studii şi cercetări de istoria artei,
1
Charles Harrison, „Modernism“, în Critical Terms in Art History, London & Chicago, The tom 14, nr. 1, 1967, p. 46.
6
University of Chicago Press, 1996, p. 142. Ion Frunzetti, Pegas între Perseu şi Meduză, vol. II, p. 191.
2 7
Hugh Silvermann, „Le postmodernisme comme modernité fin de siècle“, în Revue de Charles Harrison, „Modernism“, în Critical Terms in Art History, London & Chicago, The
Métaphysique et de Morale, 2001/4, nr. 32, p. 485. University of Chicago Press, 1996, p. 142.
3 8
Raymond Court, „La modernité esthétique en plein séisme“, în Études, 2007/4, Tome 407, Hugh Silvermann, „Le postmodernisme comme modernité fin de siècle“, în Revue de
p. 368. Métaphysique et de Morale, 2001/4, nr. 32, p. 485.
8 9
EUROREGIONALIA - 1/2014 RUXANDRA DEMETRESCU - Avatarurile impresionismului în cultura vizuală din România interbelică
totodată necontestata sa modernitate. În mod paradoxal, modernitatea

În literatura artistică românească, Nicolae Grigorescu reprezintă picturii lui, esenţială pentru că a deschis calea pătrunderii ecourilor străine,
prima legendă a artistului9, pictorul care a depăşit toate tradiţiile, care nu a era tematizată în numele specificului artei româneşti. El era, pe de o parte
fost profesor, deşi a avut nenumăraţi adepţi/epigoni. Asemenea lui Courbet, contestat din punct de vedere teoretic ca specific naţional, dar ca limbaj era
ar fi putut spune: „Nu pot să învăţ pe nimeni arta mea, nici arta unei şcoli văzut ca expresia plastică a peisajului românesc.
anume, deoarece neg învăţămîntul artistic, pentru că, altfel spus, susţin că arta Gîndirea despre artă apare şi se dezvoltă la noi ca istoriografie şi
este individuală, ea este pentru fiecare artist talentul ce rezultă din propria literatură artistică abia în secolul al XX-lea, în directă legătură cu spectaculoasa
inspiraţie şi din studiile personale asupra tradiţiei“10. Consacrat ca „pictor modernizare şi occidentalizare a artei româneşti, a picturii în special. După ce
naţional“, Nicolae Grigorescu a constituit pentru posteritatea artistică şi critică modernitatea s-a instalat, putea să se nască şi dezbaterea privind specificul
un reper inconturnabil. În primul rînd, în receptarea ecourilor impresioniste naţional versus sincronismul cu direcţiile artistice occidentale. În România,
în peisajul artistic românesc şi în constituirea unui discurs privind formarea polemica privind specificul naţional este consonantă cu problema culturală
unei „culturi a ochiului“., admiţînd că virtuţile operei lui s-au născut din a tradiţiei.
contactul vizual cu natura11. Lecţia sa a fost cea a unui ochi privilegiat: Sehen Discursul istoriografic şi teoretic născut în conjuncţie cu arta
lernen ist alles, afirma contemporanul său, pictorul şi teoreticianul Hans von românească din prima jumătate a secolului trecut este dominat de o
Marées. Era si convingerea lui, chiar dacă nu cunoştea celebra deviză. Mai problematică existentă în tot spaţiul cultural european şi caracterizată de
tîrziu, aceste cuvinte aveau să fie citate de Ştefan Neniţescu, devenind un disputele în jurul conceptelor de modernism, avangardă şi noul clasicism.
motto al discursului despre pictură în prima jumătate a secolului al XX-lea. Dimensiunea particulară a literaturii critice din România poate fi identificată
La sfîrşitul anilor 1930, cînd se aniversa centenarul naşterii, într-o anumită tensiune – adesea inconfortabilă – între modelele occidentale
Nicolae Grigorescu devine subiectul unei simptomatice dezbateri polemice moderniste, percepute sub semnul alterităţii şi filonul autohton, descifrat ca
care avea să reviziteze dimensiunea sa „specific românească“, reafirmînd stil naţional, recuperabil sub semnul unicităţii.
„Urgenţa“ în cultura română din primele cinci decenii ale secolului al
9
Andrei Pleşu, „Idilism şi uitare în pictura lui Grigorescu“, în Idem, Ochiul şi lucrurile, Bucureşti, XX-lea a constituit-o aflarea unui stil „specific românesc“, unul care să se poată
Meridiane, 1986, p. 126-127. diferenţia de „marele“ model occidental. După un secol de occidentalizare,
10
A se vedea Ernst Kris & Otto Kurz, Legend, Myth, and Magic in the Image of the Artist.
(1934) Trans. Alastair Laing, Lottie M. Newman, New Haven, London, Yale University Press, care a însemnat în evoluţia picturii renunţarea la modelul post-bizantin şi
1979 Cei doi autori au stabilit constante de natură predominant anecdotică ce pot fi identificate recuperarea unui culturi vizuale de tradiţie clasică şi apoi modernă, se pune
în majoritatea biografiilor de artişti. Modul în care informaţia istorică se îmbină cu ficţiunea, cu
extraordinarul şi cu anecdoticul favorizează naşterea mitului. A alătura dimensiunea legendară acut problema căutării rădăcinilor autohtone. Se ajunge astfel, în cele din
dimensiunii istorice, reale, oferă posibilitatea stabilirii unor circumstanţe speciale în care să urmă, la amendarea şi negarea „cîştigurilor“ occidentale. Interesant este că, din
fie plasat artistul. De cele mai multe ori, biograful acordă atenţie unor astfel de detalii pentru
a ridica valoric statutul artistului. Punctele esenţiale ale eroizării sunt legate de naşterea, această perspectivă, textele literaturii artistice româneşti sînt mai concludente
copilăria artistului şi primul său contact cu arta, chemarea artistului către artă (de obicei o decît imaginea pe care evoluţia picturii din acea vreme o oferă. Aceasta din
întâmplare ieşită din sfera obişnuitului), talentul nativ şi manifestat precoce, tenacitatea de a-şi
urma chemarea înfruntând soarta potrivnică etc. Toate acestea au menirea să ateste că artistul urmă este în mare măsură consonantă fie cu tendinţele postimpresioniste,
nu este un om obişnuit şi că el are un statut special în societate. În acest mod, motivul eroului fie cu cele (moderate) ale avangardei, apoi cu noul clasicism, fenomen ce
este racordat la mitul artistului.
11
Gustave Courbet, Peut-on enseigner l’art?, Paris, L’Échoppe, 1990, p. 5-6.
domină, sub semnul întoarcerii la ordine – retour à l’ordre – scena artistică
10 11
occidentală după primul război mondial. Discursul critic apare, la o lectură discuţiilor privind specificul românesc al artei sale şi de a realiza o analiză
atentă, mult mai dezechilibrat şi dominat/obsedat de aflarea răspunsului atentă a modului în care s-a raportat Grigorescu la maeştrii picturii europene
(corect) la două întrebări prioritare: ce este stilul românesc şi cum poate fi şi la natură, definind viziunea acestuia ca rezultat al unei continue „educaţii a
definit specificul (nostru) naţional. Argumentele sunt căutate într-o zonă ochiului“: „Grigorescu nu copiază pe nimeni […] ceea ce îl interesează este
culturală extrem de vastă, de la recuperarea artei populare, pînă la unele repere să înveţe să privească natura. Numai educaţia ochiului îi va permite să ajungă
majore occidentale: aşa de pildă, Cézanne a fost considerat un reper benefic, la o viziune artistică, şi el s-a silit mai mult decît toţi pictorii români, mai mult
unul ce putea consona cu modelul tradiţional de raportare la natură, în vreme chiar decât Andreescu, să-şi facă această educaţie a ochiului“16.
ce impresionismul a fost dezavuat categoric ca neprielnic atmosferei locale. Există în textul lui Şirato sugestii referitoare la cunoaşterea vizuală,
Şirato reprezintă, în contextul prezentei discuţii, exemplul diferită de cea raţională, care poartă o amprentă vag fiedleriană: „Rezultatele
emblematic. Căci, aşa cum afirma Ioana Vlasiu, „anii 1920, spre deosebire de obţinute de Grigorescu sînt datorate unui contact direct cu natura, contact
deceniul următor, se remarcă printr-o problematizare a actului creator […] mai mult vizual decît raţional, şi de aceea mai larg ca la Luchian sau ca la
artiştii încep să scrie […] încearcă să propună un program artistic coerent“12. Andreescu. Pentru a pătrunde toate tainele din aspectele naturii, pentru
În afara oricăror determinări istorice, Francisc Şirato enunţă conceptul de a împinge analiza fenomenelor naturale pînă la ultima lor consecinţă,
„conştiinţă formală“13, identificabilă în toate vîrstele artei româneşti, un fel de ochiul pictorului trebuie să fie de o conformaţie particulară şi de o extremă
esenţă atemporală ce dă identitatea stilistică naţională, manifestată în „evitarea sensibilitate. Grigorescu a avut acest privilegiu şi astfel el a ştiut să străbată
formei naturaliste“, „propensiunea către abstract“ şi „degajarea structurii, bariera impresionismului primar, care înseamnă o formă nediferenţiată a
esenţei formei“ de lestul ornamental. Sursele sale pot fi identificate în lecturi artei“17. Ochiul privilegiat aminteşte de acel ominöses Sehen al lui Marées, iar
de pură vizualitate, directe sau, mai degrabă mediate de Ştefan Neniţescu, critica impresionismului poate fi pusă şi în legătură cu amendarea fiedleriană
a cărui autoritate speculativă l-a marcat pe pictor. De asemenea, conştiinţa a naturalismului18. Virtuţile teoretice ale lui Şirato au fost remarcate şi
formală poate fi citită şi în spiritul voinţei artistice riegliene, noţiune care a recunoscute de contemporanii săi ca o trăsătură aflată sub semnul unei
fost mult vehiculată în cultura română interbelică14. excepţii împovărătoare. Astfel, Neniţescu însuşi nota într-o cronică din1927
Cea mai convingătoare fructificare a unei lecţii formaliste se găseşte că „gîndeşte şi vrea poate prea mult şi prea teoretic“.19
însă în abordarea teoretică a operei lui Nicolae Grigorescu, realizată de Alături de încercarea de constituire a unui vocabular critic, gîndirea
Şirato din perspectiva văzului „privilegiat“ al maestrului. Monografia pe românească despre artă este dominată de dimensiunea generic-culturală,
care i-a dedicat-o pictorului în anul 193815 are meritul de a depăşi cadrul
şi Idem, „Năzuinţa formativă“, în Orizont şi stil, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă
„Regele Carol II“, 1936, pp. 138-166, în care stilul este definit ca o categorie filozofică, în
12
George Oprescu, “Grigorescu şi societatea timpului său“, în Studii şi Cercetări de Istoria Artei, conjuncţia dintre accentul axiologic, atitudinea anabazică şi catabazică şi năzuinţa formativă.
16
nr. 2/1963, pp. 281-312. Francisc Şirato, Grigoresco, Collection Apllo dirigée par Alexandru Busuioceanu, Bruxelles,
13
Ioana Vlasiu, Anii 20. Tradiţia şi pictura românească, Bucureşti, Meridiane, 2000, p.9. 1938.
17
14
Francisc Şirato, „Arta plastică românească“, în Gândirea, 1924, republicat în Încercări critice. Idem, Grigorescu, tradus de V. Benes, Mărturii despre Grigorescu, ed. Ionel Jianu şi V. Beneş,
15 Bucureşti, 1957. p. 131.
Vezi Lucian Blaga, „Concepte fundamentale în ştiinţa artei“, în Geneza metaforei şi sensul 18
culturii, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II“, 1937, pp. 134-143: Ibidem, p. 139.
19
autorul amendează itinerariul urmat de gânditorii „conştiinţei“ citind, de pildă, conceptele Respingerea impresionismului este un topos al gândirii artistice româneşti interbelice în
lui Wolfflin drept moduri de aplicare ale aşa-zisei „voinţe artistice“ pe urmele lui Riegl. Vezi contextul promovării „noului clasicism“, cum se va vedea în continuare.
12 13
concretizată în problema tradiţiei, a sufletului românesc şi a specificului satului românesc“ în discursul său de recepţie la Academia Română23,
naţional. În prima jumătate a secolului trecut, cultura românească se va afla afirmînd că „satul este situat în centrul lumii şi se prelungeşte în mit“.
într-o continuă recuperare a sentimentului naţional şi a rădăcinilor acestuia. Textul, concis şi dens, rezumă în fapt concepţia gînditorului român despre
Politicul şi esteticul se întîlnesc într-un ethos naţionalist ce va atrage după „virtuţile“ spaţiului patriarhal autohton prin: 1. distincţia între dimensiunea
sine o sumă de redeşteptări culturale: scriitori şi artişti se vor îndrepta spre citadină şi cea rurală: „a trăi la oraş înseamnă a trăi în cadru fragmentar şi în
teme istorice, religioase, spre lumea rurală şi reprezentarea peisajului ca limitele impuse la fiecare pas de rînduielile civilizaţiei. A trăi la sat înseamnă
marcă identitară. Simbolurile, tradiţiile şi miturile sînt chemate să definească a trăi în zarişte cosmică şi în conştiinţa unui destin emanat din veşnicie“;
un conţinut unic al identităţii naţionale, conturată din valori culturale ce 2. consacrarea satului ca spaţiu privilegiat ce anulează complexul periferiei
dau autenticitate prin întoarcerea la rădăcini, într-o societate resimţind şi al provinciei: „orăşenii sufăr aproape întotdeauna de conştiinţa şi teama
modernizarea ca efect al civilizaţiei industriale pe cale de a eroda tradiţia şi periferialităţii. Între marile oraşe e o adevărata întrecere de a preface şi a
valorile autohtone. proclama pe toate celelalte drept provincie“, în vreme ce „problemele de
Această epocă este marcată în România de intense dezbateri: Ion psihologie legate de polaritatea metropolă-provincie nu se pun deloc pentru
Mincu aplică principiile unui stil naţional în arhitectură20, Alexandru Tzigara- sufletul satului“; 3. dimensiunea „anistorică“ a satului, care „nu s-a lăsat ispitit
Samurcaş pune bazele unui muzeu de artă naţională, iar George Oprescu şi atras în istoria făcută de alţii peste capul nostru. El s-a păstrat feciorelnic
publică volumul Arta ţărănească la români, ce poate fi (re)citit ca tentativă neatins în autonomia sărăciei şi a mitologiei sale, pentru vremuri cînd va
de definire dintr-o perspectivă ştiinţifică a unei componente esenţiale a putea să devină temelie sigură a unei autentici istorii româneşti“. Din această
creativităţii poporului român. Imaginea identitară a României prezentată la filozofie solară şi autarhică, beneficiind de girul unei neştirbite autorităţi, se
Expoziţia Internaţională din 1937 accentua ideea integrării în modernitate va consolida conştiinţa existenţei celor două Românii şi se va alimenta clişeul
a lumii rurale, valorificată ca lume vie, reală, eliberată de idilismele naive ale confortabil că „veşnicia s-a născut la sat“.
secolului al XIX-lea21. Pavilionul central, în concepţia comisarului general, O dimensiune predominant tradiţionalistă domină şi discursul
Tzigara-Samurcaş, adăpostea un „muzeu naţional“, impunînd cu autoritate despre artă şi funcţiile sale, mergînd pînă la accentele anti-moderniste şi anti-
civilizaţia rurală. Se năştea astfel o imagine de propagandă eficace, preluată de occidentale ale lui Nichifor Crainic. Pentru ideologul Gândirii, negativismul
presa occidentală și care amintea de artiştii români care au făcut sinteza între culturii moderne şi autonomia valorilor estetice duc la o criză a artei, care îşi
tehnicile Occidentului şi tradiţiile naţionale şi despre splendorile civilizaţiei pierde rolul de „suplinire mângîietoare“; adversar neobosit al imitaţiei naturii
bizantine care se îmbinau fericit cu poezia şi culoarea contemporană22. în artă care duce la „degradarea morală“, Nichifor Crainic definea activitatea
Să mai amintim că în acelaşi an, 1937, Lucian Blaga făcea „elogiul artistică drept creaţie născută din „nostalgia paradisului“ şi al cărei rol este
de a compensa absenţa frumosului suprem24. Autorul afirma independenţa
artei faţă de natură, dar nu în sensul artei abstracte, ci ca „oglindă“ a lumii
20
Ştefan Neniţescu, „Subiectul“, în Scrieri de istoria artei şi de cronică plastică, op. cit., p. 241.
de dincolo, cu un conţinut moral implicit. Sînt idei ce coincid în parte şi
21
A se vedea Carmen Popescu, Le style national roumain. Construire une nation à travers
23
l’architecture 1881-1945, Presses Universitaires de Rennes & Simetria, 2004, în special capitolul Ibidem, pp. 117-119.
„Inventer un style national“, pp. 47-132. 24
Elogiul satului românesc, Discurs rostit la 5 iunie 1937 în şedinţă solemnă de L. Blaga cu
22
Laurenţiu Vlad, Imagini ale identităţii naţionale, Bucureşti, Meridiane, 2001, p. 113. răspunsul d-lui I. Petrovici, Bucureşti, Cartea Românească, 1937, pp. 5-16.
14 15
în anumite detalii cu concepţia lui Francisc Şirato, mai ales în strădaniile în trei vîrste: arta populară, arta bizantină şi arta modernă reprezentată de
pictorului de a explica raportarea artistului la natură. Astfel, într-un articol Grigorescu, Andreescu şi Luchian. Şirato face elogiul artei populare, afirmînd
programatic publicat în 1922, acesta va afirma că „atitudinea artistului în faţa că „arta ţăranului e de invenţiune, de concentrare, pătrunzînd prin sentiment
naturii se fixează pasivă prin impresiune optică şi activă prin sentiment“; doar pînă la esenţialul formei“. Pe de altă parte, privind cu ochiul unui artist – am
prin căldura sentimentului, „opera de artă devine viabilă“.25 spune inevitabil modern -, el este cu atît mai sensibil la dimensiunea non-
În 1924 apar două texte fundamentale despre arta românească: mimetică pe care o citeşte aici: „El [ţăranul] nu copiază şi nu imită natura.
Francisc Şirato publica, în Gândirea, eseul despre „Arta plastică românească“, Natura o spiritualizează prin purificare şi o exprimă într-un echivalent
iar Marin Simionescu-Râmniceanu, în Ideea europeană, articolul „Avem o artă geometric: forma eliberată de existenţă corporală“29. Două caracteristici se
naţională?“. Răspunsurile sînt diferite, dar există şi puncte de vedere comune. pot descifra aici şi ele dau „tonul“ tematizării tradiţiei în spaţiul literaturii
Pentru Râmniceanu, elementul caracteristic în evoluţia artistică a „neamului artistice românești: accentuarea formei ca „diferenţă specifică“ a artelor
românesc“ este „adaptabilitatea“, iar în pictură aceasta s-a manifestat prin plastice: „…cînd forma se organizează, haosul dispare din univers prin
importarea unui stil, şi anume impresionismul. Astfel, se naşte predilecţia organizare“30. Evitarea „dezordinii naturaliste“ este totodată un imperativ
pentru peisaj şi picturalitate în arta românească modernă. Amendarea modern, dar şi strat ancestral, rezultat al „imitaţiilor directe după natură, în
producţiei artistice contemporane autohtone „aservită străinătăţii“ va fi forme convulsive, sinuoase, simţămînt al său (al pămîntului românesc) căruia
reluată într-un studiu mai amplu26 în care se va afirma indiferenţa „românului îi opune austeritatea unei atitudini concentrate….“31.
luminat“ pentru ce ar fi „specific românesc“. De aceea pictura noastră, „dusă Trebuie amintită existența unui topos al teoriei artei occidentale ce
peste graniţă, n-ar atrage atenţia prin specificul ei“, din pricina „tendinţei de introducea, încă de la finele veacului al XIX-lea, abandonarea sau temperarea
adaptabilitate care a făcut pe artiştii noştri să aleagă din peisajul românesc imitaţiei. Astfel, Fiedler vorbea de „a treia cale“, de „producere a realităţii“
numai ce seamănă cu peisajul Apusului“27. şi nu de imitarea ei, iar Riegl respingea teoria mimesis-ului, afirmând
Francisc Şirato, care împărtăşea aceeaşi viziune negativă asupra „idealismul“ operei de artă potrivit căruia omul, deşi se inspiră mereu din
impresionismului, denunţă însă „miopia intelectuală, comparabilă miopiei natură, nu o imită niciodată“32, arta lui devenind „concurarea naturii“33. În
oculare“, vinovată de aserţiunea „nu avem o artă naţională“ şi enunţă, drept obstinaţia căutării unei tradiţii autohtone, ceea ce-l distinge, poate, pe Francisc
corectiv, conceptul de conştiinţă formală născută „cu încetul, din obscuritatea Şirato este o fericită racordare la problemele fundamentale ale discursului
neştiinţei, […] din vălmăşagul aspectelor deosebite a fenomenelor naturale teoretic modern. Sau, altfel spus, fructificarea tradiţiei pentru a reconsidera
şi ajunsă la esenţa formală a lucrurilor“28. Dat suprem al poporului român şi modernitatea însăşi și pentru a-i adăuga o nouă dimensiune. A fost, de altfel,
implicit dovada că are o artă naţională, conştiinţa formală este identificabilă şi intenţia istoriografiei artistice recente din România, dorind să evidenţieze
sincronismul cu tendinţele europene în practica artistică interbelică şi,
25
Nichifor Crainic, Nostalgia paradisului, Editura Cugetarea, [f.a.], pp. 179-190. 29
26 Francisc Şirato, „Arta plastică românească“, în Încercări critice, p. 38.
Francisc Şirato. „Arta în conformitate cu natura“, în Încercări critice, Bucureşti, Meridiane, 30
1967, p. 63. Ibidem.
31
27
Marin Simionescu-Râmniceanu, „Caracterele naţionale ale artei româneşti“, în Necesitatea Ibidem, p. 37.
32
frumuseţii. Studii de estetică şi artă, Bucureşti, Cultura naţională, 1925, pp. 27-40. Alois Riegl, Historische Grammatik der bildenden Künste, Köln, 1966, p. 21.
28 33
Ibidem, p. 36. Ibidem, p. 129.
16 17
implicit, modernitatea acesteia, inclusiv a laturii ei tradiţionale34. Oscar Walter Cisek s-a confruntat direct cu conceptele lui Şirato în
Spirit modern, Francisc Şirato n-a fost niciodată un adept al conferinţa despre Sufletul românesc în artele plastice (1928): „el recunoaşte
experimentelor avangardei, iar poziţia sa clasicizantă i-a impus cultul formei că la baza artei populare, a artei bisericeşti […] ca şi a picturii moderne
şi valorificarea tradiţiei. Pe de altă parte, scrierile sale demonstrează şi o se află acelaşi spirit care strînge impresiile venite din lumea exterioară,
dimensiune socială a artei: scopul creaţiei nu este delectarea pură, ci exigenţa simplificîndu-le în artă pînă la expresia esenţei formale“38. Deşi formula poate
de a fi „un izvor de satisfacţii senzoriale cu repercusiune morală“. El pleda mai bine şi mai convingător intenţiile autorului însuşi, Cisek se delimitează
în textele sale critice pentru misiunea picturii de a vorbi acea „limbă nouă“, de dimensiunea „formalistă“ a lui Şirato atunci cînd notează că deşi „aceste
potrivită specificului naţional: „Arta unui popor intră în domeniul public constatări […] sînt foarte interesante, descoperind un fir interior în evoluţia
internaţional ca element cultural atunci cînd izbuteşte să-şi afirme caracterul artelor plastice din România […] ele se mărginesc totuşi numai la formal, la
propriu“35. felul de expresie“39. Inspirat mai degrabă de Max Dvořák şi de istoria artei ca
Importanţa gîndirii sale a fost recunoscută de contemporani. Petru istorie a spiritului decît de Riegl şi de istoria artei ca istorie a stilului, Cisek
Comarnescu avea să noteze în prefaţa antologiei ce va fi publicată postum, în propune „să începem nu cu forma, ci cu „acea materie primă spirituală, cu
1957, că „Şirato a rămas multă vreme cel mai cuprinzător şi metodic critic de structura psihică ce poartă […] numele: sufletul românesc“40. Influenţat
artă, chiar şi cînd şi-au făcut simţită în mai mare măsură prezenţa în critica în mare măsură de Lucian Blaga, va reafirma „dorul“ şi „mitul“: „La noi, în
de artă Tonitza, Tudor Vianu, Oscar Walter Cisek, Lucian Blaga, Victor Ion credinţele poporului şi în credinţa lui artistică, mitul mai trăieşte şi nu se
Popa, aceştia aducînd consideraţii mai ample de estetică şi filozofia culturii“36. lasă doborît uşor de gălăgia drumului de fier, de bubuitul motoarelor de
Francisc Şirato pare a confirma o frază datorată lui André Lhote cum că aeroplan“41. În acest discurs marcat de toate clişeele spiritualiste ale vremii
„pictorii sunt foarte vorbăreţi“, ceea ce consacra oarecum imprudent trecerea am identificat un singur element integrabil în vocabularul critic: amendarea
„de la paletă la masa de scris“ şi se justifica astfel: „Cel mai modest, ca şi cel imitaţiei prin exemplul lui Cézanne, evocat simptomatic între arta populară
mai glorios mînuitor al penelului, nu poate rezista tentaţiei de a-şi expune şi arta lui Brâncuşi: „Nici ţăranul nu redă, el se manifestă în sensul minunatei
intenţiile primului vizitator binevoitor, de a-şi explica particularităţile tehnicii propoziţii a lui Cézanne care spune că arta n-ar fi altceva decît o armonie care
sau concepţia despre artă“. Subtil, artistul francez adăuga: „Printre pictori sînt se dezvoltă paralel cu natura. Aşadar nu o imitaţie, ci creare din nou…“42.
însă şi taciturni, rezervaţi şi timizi. Aceştia din urmă, în lipsa auditoriului, îşi În 1925, la Muzeul „Jeu de Paume“ din Paris se deschidea o mare
încredinţează frămîntările sau ambiţiile hîrtiei“37. expoziţie de artă românească. Caracterul excepţional al evenimentului era
dat, pe de o parte, de dimensiunea retrospectivă, asumînd o privire rezumativ-
34
A se vedea studiile Ioanei Vlasiu, care, încă din anii 1980, a tematizat pentru prima dată la exhaustivă:„exposition d’art roumain ancien et moderne“. Din comitetul
noi semnificaţia tradiţiei în contextul realismelor interbelice europene, văzute nu ca fenomene
retardatare şi anacronice, ci ca aspect al modernităţii, alternativă la căutările experimentale ale
38
avangardei. O.W. Cisek, „Sufletul românesc în artele plastice“, în Sufletul românesc în artă şi
35
Francisc Şirato, „Spre o artă naţională“, în Încercări critice, Bucureşti, Meridiane, literatură, Cluj, Editura Dacia, 1974, p. 20.
39
1957, p. 30. Ibidem.
36 40
Petru Comarnescu, „Cuvânt înainte“, la Francisc Şirato, Încercări critice , p. 6. Ibidem, p. 21.
37 41
Andre Lhote, De la paletă la masa de scris, traducere şi cuvânt înainte de Adina Nanu, Ibidem, p. 32.
Bucureşti, Meridiane, 1974, p. 15. 42
Ibidem, p. 30.
18 19
francez de organizare făcea parte Henri Focillon, acest „mare prieten al cea populară sau între tehnica nou dobîndită în secolul trecut din străinătate
românilor“.43 Prefaţînd catalogul expoziţiei, celebrul istoric de artă vorbea şi sensibilitatea poporului […] nu există, aşadar, acea discontinuitate sau
de cele „trei vîrste şi trei lumi ale gîndirii unui popor“ care se descifrau în ruptură de care se vorbeşte cu atîta insistenţă“. Reluînd mult-discutatul
arta populară, arta religioasă şi pictura şi sculptura modernă, delimitînd însă în epocă concept de adaptabilitate, folosit mai degrabă pentru a amenda
„emoţia şi lirismul“ propriu artei din veacul trecut de „arta veche, care este în occidentalizarea, Comarnescu nota că atunci „cînd se vor adînci creaţiile
primul rînd ordine“.44 Aşa cum a demonstrat Ioana Vlasiu45 textul depăşea o majore ale artei noastre, se va vedea că adaptabilitatea nu a însemnat putinţa
dimensiune pur conjuncturală, fiind reluat după două decenii, în ultimul său rapidă de imitaţie, ci, dimpotrivă, calitatea de a asimila numai ceea ce a
volum. Demn de reţinut este îndemnul istoricului de artă adresat prietenilor convenit artiştilor noştri pentru a fi ei înşişi, exprimînd prin particularităţile
săi pictori români, de a privi cu mai multă atenţie frescele mănăstirilor din condiţiei lor naţionale universalul uman“47.
Moldova decât peisajul normand preferat de compatrioţii săi impresionişti. Treptat, critica românească începe să vadă, dincolo de influențele
Cea mai amplă şi ambiţioasă tentativă de a descifra „specificul occidentale, şi dimensiunea autohtonă a picturii moderne şi îndeosebi
românesc“ i se datorează lui Petru Comarnescu, care publica în 1930 studiul virtuţile de „artist naţional“ ale lui Grigorescu, Andreescu sau Luchian. Astfel
„Specificul românesc în literatură şi artă“. Contestînd „adaptabilitatea“ se naşte un discurs în care modernitatea, analizată cu din ce în ce mai multe
enunţată/denunţată de Râmniceanu, Comarnescu afirmă „seninătatea“ nuanţe, va fi fructificată şi convertită în dimensiune „specifică“. În 1931, cu
ca semn distinctiv al unui neam echilibrat, „care a rezistat veacuri tuturor ocazia unei expoziţii de artă românească, Aurel Broşteanu afirma că Nicolae
vitregiilor, rămînînd unit şi întreg“. O dimensiune explicit integratoare Grigorescu reprezintă, mulțumită „limbajului culorilor”, cel dintîi interpret
l-a condus pe autor să identifice trei trăsături fundamentale, definite drept al comunității naționale, în vreme ce arta lui Andreescu reflectă „identitatea
„generale“ şi „constante“ ale sufletului românesc: „Aceste trei caracteristici: tonală şi coerenţa picturală a întregului“48. Doi ani mai tîrziu, Alexandru
un sentiment aparte al naturii, simţul măsurii şi vioiciunea se înmănunchează Busuioceanu avea să publice un studiu dedicat artei româneşti moderne49 în
firesc şi inevitabil într-o seninătate de viaţă, armonioasă şi pură“46. Gîndirea care refăcea parcursul istoric al picturii româneşti moderne, identificîndu-i
lui Comarnescu poate fi interpretată ca „împăcare a contrariilor“, una ce trăsăturile particulare. Aflîndu-şi începuturile în romantism, arta românească
încerca să identifice o evoluţie şi să găsească o motivaţie, o dezvoltare logică modernă se defineşte prin „sentimentalismul idilic“ şi „gustul pentru culoare“
în istoria artelor româneşti. El observa o continuitate fericită între arta cultă al unui „temperament în căutarea expresiei“. Prin Grigorescu, „pictura
şi cea populară, negînd momentele de ruptură: „Între arta noastră cultă şi românească cîştigase ştiinţa cea nouă a culorii şi a nuanţelor just observate“;
prin Andreescu, ajungea „pînă la tonalităţile şi valorile intime ale materiei
43 intuite de ochiul aproape al unui impresionist“; prin Luchian, marele iniţiator
A se vedea Remus Niculescu, „Henri Focillon et l’art roumain”, în Revue roumaine
d’histoire de l’art t.XXXI, serie Beaux-arts, 1994, pp. 3-38. Studiul este urmat de o anexă
bibliografică conţinând scrierile lui Focillon despre arta românească.
44 47
Henri Focillon, L’Art et l’histoire en Roumanie, în Exposition de l’Art Roumain ancien Ibidem, p. 233.
et moderne. Catalogue des oeuvres exposées, Paris, 1925, p. 27. 48
Aurel Broşteanu, Acest altceva… pictura, Bucureşti, Meridiane, 1974, p. 14.
45
Ioana Vlasiu, „Henri Focillon et l‘experience roumaine“, în Histoire de l’art, nr. 30, 49
Studiul a apărut iniţial în L’Europe de L’Est et du Sud-Est, Paris, nr. 3-4, 1933,
iunie 2002, pp. 139-145. pp. 182-202; reluat (şi citat aici) în Alexandru Busuioceanu, Scrieri despre artă, ediţie
46
Petru Comarnescu, „Specificul românesc în cultură şi artă“, în Kalokagathon, îngrijită de Theodor Enescu şi Oana Busuioceanu, Bucureşti, Meridiane, 1980, pp.
Bucureşti, Editura Eminescu, 1985, p. 217. 76-79.
20 21
al colorismului modern, promova sinceritatea artistului. că „il est lui aussi, de son pays, auquel il tient par la fibre la plus secrète,
O lectură comparativă a autorilor angajaţi în dezbaterea privind aves l’espèce de vivacité inquiète et de genie […] qui le distingue de son
specificul naţional este concludentă în cazul în care se iau în considerare groupe“55. Consacrat ca geniu singular, modern şi naţional, Luchian a fost
artiştii și nu conceptele. Astfel se poate identifica acel „clivaj“ amintit la „cel mai iubit dintre pămîntenii“ pictori români, atît de public, cît şi de critici
începutul studiului între realitatea artistică şi lumea ideilor sau, între gustul sau de colecţionari; el nu a fost subiect – sau pretext – de controverse şi nu a
publicului şi exigenţa (sau priorităţile) criticii. O primă constatare porneşte, creat dileme interpretative. Altfel spus, a fost mereu „înnoitorul, dar niciodată
inevitabil, tot de la Grigorescu, ce pare a fi mereu momentul princeps al oricărei „neînţelesul“.
abordări. Pentru generaţiile interbelice, de la „maestrul de la Câmpina“ În contextul dezbaterilor privind specificul naţional şi recuperarea
începe şi evaluarea artiştilor, fie din perspectiva modernităţii, fie din aceea tradiţiei a apărut, în anii 1920, un discurs simptomatic de respingere a
a „românităţii“ lor. Analizînd opera lui Grigorescu, Şirato considera că impresionismului, văzut ca stil impersonal, incapabil să surprindă sufletul
„specificul românesc în plastică e identificat mai întîi de Grigorescu“50. Cisek românesc. Şirato va ajunge să discute în termeni de geografie atmosferică
susținea că „redarea fidelă a unui subiect românesc nu înseamnă întotdeauna specifică, de identitate spirituală, afirmînd că „ţara noastă nu oferă condiţiile
şi redarea într-un înţeles românesc, redarea într-un stil din care s-ar desprinde naturale de lumină şi atmosferă propice acestui gen de artă. Atmosfera
substanţa fondului românesc“. licăritoare cu sclipiri solare a ţinuturilor franceze noi nu o avem“56. În mod
Nu la fel stau lucrurile în cazul lui Luchian; toţi autorii par a fi în similar, Oscar Walter Cisek amenda maniera facilă impresionistă, care cere
consens, subliniindu-i caracterul de excepţie, socotindu-l înnoitor şi singular. doar „linişte, răbdare şi bunul simţ al unui om cultivat“57. Petru Comarnescu
Şirato, de pildă, spunea că „era un deschizător de drumuri neştiute“ pentru că nota că impresionismul a fost în acord cu sensibilitatea artistică autohtonă:
„spiritul său atacă probleme care nici în Apus nu se înfipseseră în conştiinţa „Vizualităţii româneşti, mai iubitoare de culoare decît de compoziţie prea
publicului“51. Cisek vedea în Luchian „o artă diametral opusă lui Grigorescu cerebrală, i-a convenit la un moment dat mai bine impresionismul decît
şi tocmai de aceea cu adevărat românească“52. Pictorul „nu e niciodată patetic academismul“58. Se poate citi aici o „apologie“ a stilului dezavuat de alţi
sau declamatoriu […] înfăptuind o sonorizare, o polifonie de străluciri care critici: cultul naturii şi al picturalităţii. La aceleaşi concluzii ajunsese, cu doar
se sintetizează numai fiindcă îşi au izvorul în taina unei tensiuni interioare“53. cîţiva ani înainte, şi Râmniceanu, care denunţa însă „importul“ stilului ca
Despre „o artă de sinteză plastică amintise şi Şirato, atunci cînd îl compara simptom al adaptabilităţii.
pe Luchian cu Cézanne, Van Gogh sau Gauguin....54. Sub semnul unicităţii La Lucian Blaga găsim cea mai coerentă analiză a impresionismului:
îl vedea şi Henri Focillon, atunci cînd scria despre el că este contemporanul „Naturalistului îi plăcea natura de linie mai constantă, impresionistul
nostru prin nota nervoasă şi raritatea vibrantă a culorii, subliniind totodată iubeşte inconstanţa“59. Interesant este binomul maximă constanţă–maximă
50 55
Idem, „Momentul istoric şi cultural în pictura românescă“, op. cit., p. 45. Henri Focillon, op.cit.
51 56
Şirato, „Luchian“, Încercări critice, p. 115. Francisc Şirato, „De ce moare impresionismul?“, în Încercări critice, op. cit., p. 61.
52 57
Cisek, op. cit., loc. cit., p. 27 Oscar Walter Cisek, „Luchian şi depăşirea impresionismului“, în Sufletul românesc în
53
Idem, „Luchian şi depăşirea impresionismului“, în op.cit., p. 61 artă şi literatură, Cluj, Editura Dacia, 1974, p. 56.
58
54
Werner Hofmann, Fundamentele artei moderne, trad. rom. de Elisabeth Axmann Petru Comarnescu, „Specificul românesc în cultură şi artă“, op.cit., p. 216.
59
Mocanu şi Bucur Stănescu, Bucureşti, Meridiane, 1977, p. 260. Lucian Blaga, „Natura sub unghiul maximei constanţe“, în Feţele unui veac, 1925,
22 23
inconstanţă ce poate fi citit în spiritul lecturilor formaliste, amatoare de termeni însă lua cît mai distanţat acest aspect în spaţiu: cu alte cuvinte, prefera
antinomici în analiza vizuală şi ca fructificare a teoriei despre naturalism a lui viziunea depărtată vederii apropiate, care îl tulbura: „carele lui cu boi vin din
Max Deri, citat de filozoful român. Max Deri definea naturalismul ca Rufwort depărtare de unde sînt şi văzute“. Ochii maestrului nu sînt scrutători datorită
des Tages, delimitînd două etape ale dezvoltării acestuia: cucerirea realităţii, temperamentului său de visător, iar impresionismul epocii nu i-a marcat decît
tipică primei generaţii (situată cronologic între 1850 şi 1875), care căuta meşteşugul, căci „sufletul i-a rămas de cioban, plin de poezia depărtărilor“63.
die Dauer Einstellung vor der Natur60 și denumită „naturalismul obiectiv“; O contribuţie importantă în receptarea ecourilor impresioniste
și cea de-a doua, a „naturalismului subiectiv“ aparţinînd generaţiei de după în peisajul artistic românesc a avut-o formarea acelei „culturi a ochiului“.
1875, căutînd die seelische Moment-Einstellung vor der Natur. Prima generaţie Se configurează astfel un discurs – implicit sau explicit – despre virtuţile
e reprezentată de Courbet şi de Manet (pînă la 1870), iar cea de-a doua vizualităţii artistice, întrupate în primul rînd în opera lui Grigorescu, născută
corespunde impresionismului. din contactul vizual cu natura64. Pe de altă parte, prestigiul „noului stil“ al
Evocarea lui Deri are meritul de a subsuma cel puţin trei tendinţe ale maestrului a fost dublat de receptarea sa din perspectiva „artei cu specific
naturalismului. Este unul dintre rarele cazuri în care teoria artei marchează naţional“, datorată în mare măsură influenţei sămănătoriste. Aceasta promova
filozofia. Blaga sesizează deosebirea fundamentală între naturalismul care redă puritatea civilizaţiei rurale ca alternativă a civilizaţiei urbane, dar cu un limbaj
suma unor impresii ce ţin de o „relativă substanţialitate“ şi impresionismul impresionist65.
care reţine doar „pura, singulara impresie“. În Fragmente moderne61, Tudor Modernitatea picturii lui Grigorescu, esenţială pentru că a deschis
Vianu nota cîteva observaţii subtile: „impresionismul solicitase de la pictor o calea pătrunderii acestor ecouri, era revendicată în spiritul „specific“ artei
nemijlocită atenţie pentru sensaţie, simplitatea spiritului şi gustul vieţii prinsă româneşti. El era uneori contestat din punct de vedere al sufletului autentic
la izvor“, adăugînd că „a fost o frumoasă epocă pentru pictură“ care a dat o naţional, dar era privit unanim ca prima expresie plastică a peisajului românesc.
artă „lipsită de orice emfază, simplă, călduroasă şi intimă“. Cu toate acestea, Specificul artei moderne din România este definit ca tendinţă continuă de
„mai tîrziu li s-a imputat impresioniştilor înclinarea de a reduce omul la o sinteză şi ca picturalitate proprie spiritului latin. În termenii „importului
simplă retină“. Amendarea este formulată în termeni estetici: „niciodată el străin“, Busuioceanu afirma că „impresionismul sau postimpresionismul au
nu a putut depăşi graţiosul. Sentimentul tragic, viaţa adîncă a personalităţii îi dat loc unei întregi şcoli româneşti, foarte variată şi evoluată“66.
erau interzise. Senzaţia trebuia să devină o ocaziune de credinţă de idealism“. Dacă impresionismul „istoric“ reflectă o civilizaţie citadină matură,
În articolul „Arta nouă“, deşi nu-l citează, Francisc Şirato vorbea dominată de spiritul scientist67, în cazul impresionismului românesc avem
despre naturalism în termenii lui Deri: „Naturalismul nu cunoaşte decît de-a face doar cu un fenomen de import. Scientismul experimental e
suprafaţa lucrurilor, aspectul lor exterior“, iar „artistul plastic, oprindu-
şi observaţia pe fenomenele naturii, se deprinde a le cunoaşte de aproape, 63
Ibidem, p. 110.
apropiindu-şi elementele formale propice realizărilor plastice“62. Grigorescu 64
George Oprescu, „Grigorescu şi societatea timpului său“, în Studii şi Cercetări de
Istoria Artei, nr. 2/1963, pp. 281-312.
citat aici p. 61. 65
Călin Dan, Jean Al. Steriadi, Bucureşti, Meridiane, 1987, p. 25.
60
Max Deri, Malerei im XIX Jahrhundert, Berlin, Cassirer, 1922, pp. 109 şi urm. 66
Busuioceanu, op. cit., p. 77.
61
Tudor Vianu, „Expresionismul”, în Fragmente moderne, op. cit., pp. 22-23. 67
A se vedea Mosche Barasch, „Science and Painting”, în Theories of Art. From
62
Francisc Şirato, „Arta nouă“, loc. cit., p. 109 Impressionism to Kandinsky, New York and London, Routledge, 2000, pp.34-44.
24 25
dominat de concepţiile mai romantice despre esenţa valorilor naţionale, iar îmbogăţită magistral de Aman şi Grigorescu71.
ritmul accelerat al revoluţiei industriale şi civilizaţia urbană sînt înlocuite de Încă din anul 1909, Alexandru Bogdan Piteşti, colecţionarul avizat,
o modernizare moderată dintr-o economie agricolă rurală. De asemenea, semnala rămînerea în urmă a gustului publicului românesc, ce se oprise la
psihicul colectiv e ataşat altor probleme, aşa cum şi ritmul percepţiei la impresionism (referindu-se la Samuel Mützner)72. Într-o cronică despre
nivel socio-individual este de altă natură. „Explozia impresionistă“ are loc Luchian din 1908, Fritz Storck semnala încă o direcţie, primitivismul, ca
abia în perioada interbelică. Aşa cum observa Călin Dan68, este utilă nu atît expresie mai sinceră pentru arta modernă. Theodor Cornel, aflat la Paris,
o comparaţie între impresionismul românesc şi cel francez, cît mai degrabă nu aprofunda contribuţia artiştilor care reprezentau impresionismul sau
analiza diferitelor maniere prin care acesta a fost preluat de artiştii români; post-impresionismul, ci era preocupat doar de mişcarea simbolistă73. Cecilia
dacă şi cum au înfruntat prejudecata locală ce afirma fidelitatea faţă de Cuţescu-Storck nota în memoriile ei din perioada studiilor pariziene (1904-
soliditatea formei, un colorit intens şi dramatic, moştenite sau integrate în 1906) că impresioniştii „destrămau prea mult obiectele şi, de dragul luminii,
psihicul colectiv de la maeştrii Grigorescu şi Andreescu. Sau, în egală măsură, pierdeau forma: nu-i mai preocupa destul materia“. Inconsistenţa formală
cum se comportă artiştii români faţă de revelaţia luminii ca mijloc de expresie se asocia şi cu precaritatea subiectului: „orice motiv le era binevenit şi nu se
plastică prin care se opera în viziunea impresionistă. dădeau în lături de a picta motivele cele mai umile […], evidenţiind că nu
În perioada interbelică, peisajul, ca şi orice scenă de inspiraţie motivul face valoarea operei, ci felul în care era tratat“74.
rurală, va fi privit ca o piatră de încercare pentru un artist și aceasta datorită Mefienţa faţă de impresionism poate fi privită asemenea feţelor lui
epigonilor lui Grigorescu. Într-o cronică dedicată expoziţiei lui Iser din 1920, Janus: pentru tradiţionalişti, el este denunţat ca fenomen străin, neadaptabil
Tonitza remarca peisajul lipsit de orice dulcegărie, exprimînd temperament specificului românesc; pentru moderni, el este deja revolut, fiind „depăşit“ de
şi sinceritate69. El sublinia totodată că formula peisajelor sau a scenelor rurale postimpresionism.
impregnate de o nota dulceagă erau pe gustul publicului ce căuta elementul
consacrat sau anecdota. În perioada antebelică, peisajul românesc însemna
transpunerea aproape fotografică sau „dezmăţat romantică“ a peisajelor rurale,
exprimînd veselie, un „dolce far niente“ sau „jemanfişism“. Tonitza considera că
nu această dulcegărie caracterizează peisajul românesc, ci atitudinea serioasă
faţă de natură a lui Luchian sau Andreeescu. Mai tîrziu, spre deosebire de
„confecţionerii de specific“, Apcar Baltazar, Camil Ressu, Ştefan Dimitrescu,
Francisc Şirato s-ar fi adaptat la specificul peisajului românesc70. Pe de altă
parte, George Oprescu considera că Andreescu, reprezentantul „stilului grav“
în peisaj, accesibil doar unui cerc restrîns de amatori, rămîne în afara tradiţiei
71
George Oprescu, op. cit., p. 150.
68 72
Călin Dan, op. cit., p. 36. Ibidem, p. 12.
69 73
Nicolae Tonitza, Scrieri despre artă, Bucureşti, Meridiane, 1964, p. 147. Ibidem, p. 17
70 74
Nicolae Tonitza, op. cit., p. 155. Cecilia Cuţescu-Storck, Fresca unei vieţi [1944], Bucureşti, Editura Vremea, 2006, p. 146.
26 27
FEMEIA-ARTIST
ȘI STEREOTIPURILE ROMÂNEȘTI INTERBELICE
Cristina SIRCUȚA (Centrul de Studii Avansate în Istorie al U.V.T.)
Acest articol este o încercare de a privi România dintre cele două

războaie mondiale din perspectiva prezenței feminine în roluri nontradiționale
în „cultura majoră1”. El nu este scris dintr-o perspectivă feministă și, implicit,
nu îşi propune să evidenţieze contribuția culturală a femeilor sau permanenţa
unui statut defavorizat. Am urmărit, mai degrabă, să analizez schimbările
survenite între cele două războaie, schimbări care au afectat și femeile și să
arăt că producția literară și artistică a femeilor a fost favorizată de emanciparea
Acesta este un text orb care înlocuiește textul original și se referă la conținutul acestui articol.
lor progresivă, parte a unui proces mai vast de schimbare și modernizare.
În perioada interbelică literatura scrisă de femei a cunoscut un
moment de vârf1. În pictură s-au evidențiat un număr semnificativ de artiste
plastice2, iar în teatru unele dintre cele mai talentate actrițe au devenit și
directoare de teatru3. Totuși, până în prezent s-a cercetat doar ce au realizat
scriitoarele și artistelele și mai puțin cum au ajuns ele să fie acceptate în mediile
profesioniștilor din domeniu. Această problemă este puțin cercetată în
1
„Cultura majoră” și „cultura minoră” sunt concepte din limbajul filosofic al lui L. Blaga. Au fost
teoretizate pentru prima dată în cel de-al treilea volum din Trilogia culturii, Geneza metaforei
și sensul culturii, apărut în 1937. Cele două concepte nu sunt antagonice. În timp ce cultura
minoră este una locală, de tip etnografic, cultura majoră reprezintă creația modernă, rezultat
al vieții urbane și al dezvoltării industriale. Lucian Blaga, Trilogia culturii, București, 2011, p.
331. Folosesc aici conceptul de „cultură majoră” pentru a mă referi la creațiile culturale care
au un impact mai larg.
2
Hortensia Papadat-Bengescu, Martha Bibescu, Henriette Yvonne Stahl, Ticu Archip, Sanda
Movilă, Lucia Demetrius, Anişoara Odeanu, Cella Serghi, Ioana Postelnicu, Cora Irineu,
Sorana Gurian ș.a..
3
Cecilia Cuțescu-Storck, Aurelia Ghiaţă, Elena Popeea, Nutzi Acontz, Rodica Maniu,
Magdalena Rădulescu, Micaela Eleutheriade, Margareta Sterian, Lucia Demetriade Bălăcescu,
Nuni-Dona Delavrancea ş.a..
28 29
EUROREGIONALIA - 1/2014 CRISTINA SIRCUȚA — Femeia-artist și stereotipurile românești interbelice
istoriografia românească comparativ cu cea europeană și americană4. Câteva Modernizarea României interbelice – premisa carierelor feminine
dintre puținele demersuri ale istoricilor români axate asupra personalităților
feminine au investigat mai ales problema drepturilor femeii, fiind centrate Începutul afirmării femeilor în roluri nontradiționale este strâns legat
preponderent asupra reprezentantelor mișcării feministe5. Lipsesc, de de contextul socio-istoric: procesul mai vast de schimbare și modernizare.
asemenea, abordările inter- și multidisciplinare și perspectivele comparatiste, Înțeleg schimbarea ca pe o serie de transformări de natură socială, economică,
pentru a descoperi ce a fost propriu femeilor din România și ce a fost comun politică și culturală cu impact asupra structurilor fundamentale ale unei
cu restul Europei. societăți. Istoricii Mirela-Luminița Murgescu și Bogdan Murgescu apreciază
Îmi propun să contribui la dezvoltarea cunoașterii României că acest concept – schimbare – se conturează în momentul în care la nivelul
interbelice, căutând răspunsuri la câteva întrebări: cum au reușit unele femei opiniei publice există percepția unor schimbări semnificative6.
să se afirme în literatura, arta și teatrul din România interbelică ? Ce legătură Modernizarea, concept asociat, de regulă, teoriilor evoluționiste,
există între afirmarea profesională a femeilor, pe de o parte, și, pe de altă parte, se referă, în esență, la un proces de schimbare particular, prin care o țară
contextul socio-istoric și resursele de personalitate și de caracter proprii ? trece de la o societate denumită „tradițională” la o societate considerată
Ce schimbări s-au generat în jurul scriitoarelor și artistelor respective ? Ce drept „modernă”. Până în prezent, nicio teorie a modernizării nu a reușit
perspective noi li s-au deschis femeilor ? Pentru aceasta, m-am focalizat să explice complexitatea acestui proces. Fiecare a pus accentul pe anumite
asupra ascensiunii în carieră a trei personalități feminine semnificative în aspecte: culturale, economice sau politice ș.a. Mai recent, sociologul israelian,
cultura românească interbelică: o scriitoare (Hortensia Papadat-Bengescu), Shmuel Eisenstadt, a propus noțiunea de multiple modernities7. Împărtășesc
o pictoriță (Cecilia Cuțescu-Storck) și o directoare de teatru (Lucia Sturdza accepțiunea aceasta și consider importantă și delimitarea între modernitate
Bulandra). Voi arăta că Hortensia Papadat-Bengescu, Cecilia Cuțescu-Storck / modernizare și occidentalizare8. Eisenstadt afirmă că pattern-urile statelor
și Lucia Sturdza Bulandra au avut de înfruntat normele și stereotipurile estice nu au însemnat continuări simple, ci au avut un caracter ambivalent.
societății românești interbelice în privința rolului femeii, într-un context Unele țări au repudiat pretențiile hegemonice ale occidentalizării.
național și european marcat de așteptări bine delimitate (universul casnic) Ca și în alte țări europene, transformările economice, politice și
față de femei. Am pornit de la premisa că afirmarea femeilor s-a produs în socio-culturale din timpul primului război mondial și imediat după 1918 au
strânsă legătură cu procesul de schimbare și modernizare (contextul socio-
istoric) din România interbelică, dar și cu capitalul uman și social al fiecăreia.
6
Ghizela Cosma, Femeile şi politica. Evoluţia dreptului de vot în perioada interbelică,
Cluj-Napoca, 2001; Ştefania Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc. Antologie de texte
(1838-1929), Iaşi, 2002; Ştefania Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc. Studiu şi
antologie de texte (1929-1948), Iaşi, 2006; Mirela Chioveanu, „Prezenţa publică feminină la
4
Lucia Sturdza-Bulandra, Maria Filotti, Aura Buzescu, Silvia Dumitrescu Timică, Elvira cumpănă de veacuri: de la asociaţiile culturale la emanciparea feministă” în Anuarul Institutului
Popescu, Dina Cocea, Elvira Godeanu ș.a.. de Istorie „A D. Xenopol, tom XLI, Iaşi, 2004, p. 171-188; Vasile Rămneanţu, „Activitatea
5 Reuniunilor Femeilor Române din Timişoara şi Provincie în perioada 1930-1940”, în Analele
Cele câteva cercetări din România care abordează perioada interbelică din perspectiva Banatului, Serie nouă, Arheologie-Istorie, 2002-2003, vol. 2, Timişoara, 2004, p. 515-529 ș.a..
elitei culturale feminine aparțin mai ales filologilor și criticilor literari și pun accent, în mod 7
predilect, pe opera scriitoarelor, iar studiile asupra artei plastice feminine insistă îndeosebi Mirela-Luminița Murgescu, Bogdan Murgescu, „Tranziție, tranziții: conceptualizarea
asupra dimensiunii cantitative (tablouri, expoziții, premii). Elena Zaharia-Filipaș, Studii de schimbării în cultura română”, în Victor Neumann, Armin Heinen (editori), Istoria României
literatură feminină, Bucureşti, 2004; Bianca Burţa-Cernat, Fotografie de grup cu scriitoare uitate. prin concepte. Perspective alternative asupra limbajelor social-politice, Iași, 2010, p. 420.
8
Proza feminină interbelică, Bucureşti, 2011. S.N. Eisenstadt, „Multiple modernities”, in Daedalus, Winter 2000; 129, 1; p. 1-29.
30 31
avut repercursiuni și asupra vieții femeilor. Unul dintre cele mai importante Dorinţa de autoafirmare se poate observa în mai multe direcţii: în profesie,
indicii ale schimbării este cel din domeniul politic. Dacă anterior acest sector în viaţa publică, în artă. Faţă de perioada antebelică, mult mai multe femei
era rezervat exclusiv bărbaților, în unele țări: Rusia (1917), Anglia (1918), urmează cariere de succes, dintre care unele, în premieră, în profesii aşa-zis
Austria (1918), Germania (1919), femeile obțin drept de vot. La sfârșitul „masculine”: avocat, notar, inginer, arhitect, scriitor etc.
anului 1918, în Germania și Marea Britanie, femeile alcătuiau până la 35% Abordarea pe care o propun este una interdisciplinară, iar metoda
din angajații sectorului industrial9. România înregistrează și ea o epocă principală de investigare a temei este studiul de caz. Am optat pentru această
nouă. Realizarea României Mari a însemnat, pe de o parte, împlinirea unității metodă pentru că mă ajută să ajung la o imagine cât mai completă asupra
naționale prin unificarea a patru sisteme legislative diferite, iar, pe de altă fenomenului studiat. Pentru a reduce nota subioectivă, am recurs la utilizarea
parte, aspirația integrării în ritmul european de modernizare. În 29 martie mai multor surse de informare, memorii, presa culturală interbelică, cronici
1923 a intrat în vigoare Constituția care prevedea prin art. 6 faptul că legi și critici literare ori artistice, biografii, monografii, opera propriu-zisă,
ulterioare vor garanta egalitatea femeilor cu bărbații. Aceasta nu s-a întâmplat interviuri, corespondență, romane autobiografice. Chiar dacă studierea doar
în urma votării Legii electorale din 27 martie 1926, dar s-a produs etapizat în a trei cazuri nu permite formularea unor generalizări, ea facilitează o mai bună
192910, 1938 și 193911. Legea nr. 96 din 20 aprilie 1932 va anula incapacitatea înțelegere a problematicii puse în discuție.
civilă a femeii măritate. Până la această dată, potrivit art. 199 din Codul civil
român, femeia căsătorită nu putea face avere fără autorizația soțului. Implicit, Hortensia Papadat-Bengescu - prima mare scriitoare de limbă
și femeile care doreau să-și publice creațiile literare, muzicale etc. aveau română?
nevoie de aprobarea soțului12.
Scriitoarea care va marca un moment distinct nu doar în literatura
Contextul socio-istoric al României dintre cele două războaie
română scrisă de femei, ci în întreaga literatură română, fiind considerată atât
mondiale, marcat de procesele de schimbare și modernizare, se caracterizează
în epocă, cât și postum, drept prima mare scriitoare, deschizătoare de drumuri
și prin afirmarea (emanciparea) femeii în sfera publică. Înțeleg prin afirmarea
în proza românească interbelică, Hortensia Papadat-Bengescu (1876-1955),
femeii un proces intrinsec modernizării, care presupune depăşirea de către
a debutat cu o lucrare literară la Iași, în anul 1913, la vîrsta de treizeci și șapte
femei a sferei ocupaţiilor casnice și posibilitatea lor de exprimare în viața
de ani. Debutul său a fost în revista ieșeană Viața românească. Cu un an
publică, prin practicarea unor profesii înalt valorizate. După 1900 și îndeosebi
înainte, publicase cîteva cronici pe teme mondene în ziarul conservator de
între cele două războaie mondiale, a crescut numărul femeilor cu studii.
limbă franceză La politique13, din București.
Interesul pentru literatură îi este însuflețit, încă din copilărie, de
9
Ibidem, p. 3. popularitatea pieselor de teatru ale unchiului său din partea tatălui, generalul
10
Serge Berstein, Pierre Milza (coordonatori), Istoria secolului XX, vol. I, Sfârșitul lumii
Bengescu-Dabija14. Scriitoarea Constanța Marino-Moscu a încurajat-o să se
europene (1900-1945), București, 1998, p. 111.
11
În 3 august 1929, a intrat în vigoare Legea organizării administrative, care a oferit femeilor
13
posibilitatea de a alege şi de a fi alese în consiliile comunale şi judeţene. Monitorul Oficial nr. Dacă o scriitoare editase o lucrare înainte de căsătorie, soțul avea dreptul să interzică o
282 din 29 martie 1923, p. 13316. nouă ediție a cărții. Art. 20 din același cod lăsa o portiță femeilor intelectuale, precizând că pot
12
Pentru prima dată în istoria României, dreptul femeilor de a vota pentru Parlament şi de obține autorizație din partea Tribunalului, în cazul în care soții le refuză acest drept. Const.
a fi alese la Senat a fost instituit de Legea electorală din 9 mai 1939, care detalia prevederile Hamangiu, Scriitori și artiști. Studiu asupra dreptului lor, București, 1897, p. 152.
14
Constituţiei din 27 februarie 1938. Primele texte publicate de Hortensia Papadat-Bengescu sînt cronici și studii critice („Henry
32 33
afirme, îndrumând-o spre revista Viața romînească. La vremea respectivă,

revista era condusă de C. Stere și dr. I. Cantacuzino, dar sufletul publicației Recunoașterea meritelor literare
ce apărea lunar din anul 1906, era G. Ibrăileanu. Acesta va fi și primul său
mentor spiritual. Ce l-a determinat pe criticul literar să o sprijine pe viitoarea Reputația de scriitoare a Hortensiei Papadat-Bengescu a fost în
romancieră? Deși nu era o prezență feminină numeroasă în anturajul acestei permanentă ascensiune între cele două războaie mondiale. Deși a debutat
publicații, înainte de Hortensia Papadat-Bengescu mai publicaseră în paginile editorial abia la vârsta de patruzeci și doi de ani cu volumul de proză scurtă Ape
revistei și alte femei, printre care: Izabela Sadoveanu, Otilia Cazimir, Ana adânci (1919), eliberându-se, astfel, de teama de a deveni un scriitor postum,
Conta-Kernbach. Nu era un spațiu închis femeilor, însă nici unul stimulator. scrierile sale au fost primite cu entuziasm de o parte a reprezentanților criticii
În prima recenzie consacrată autoarei, G. Ibrăileanu afirma că i-a atras atenția literare. Chiar de la începutul carierei, a fost admirată de contemporani pentru
„originalitatea și caracterul eminamente feminin15”. originalitatea creației ei literare și pentru aducerea în prim-plan a unei noi
Hortensia Papadat-Bengescu primește sprijin și din partea poetului perspective asupra problematicii feminine. Referindu-se la acest prim volum,
G. Topârceanu16, iar prin intermediul lui G. Ibrăileanu și din partea scriitorului G. Ibrăileanu, nota în 1919, anul apariției volumului de „feminități”, cum îl
Al. Vlahuță17. Recunoștința față de toți cei care au avut un rol însemnat în acest numește criticul Vieții românești, că „nu există alt scriitor care să epuizeze cu
demers este explicită în corespondența purtată de scriitoare cu G. Ibrăileanu atîta necontenită noutate materia unui subiect. Bucăți ca Marea sau ca Femei,
în perioada 1914-1923. Între anii 1920-1927, Hortensia Papadat-Bengescu a între ele sînt lucrări de miniatură, executate pe dimensiuni de frescă18”.
publicat mai multe volume de nuvele: Sfinxul (1920), Femeia în fața oglinzii Colaboratoare importantă a revistei Viața romînească, în perioada
(1921), Romanță provincială (1925), Desenuri tragice (1927), drama Bătrânul ianuarie 1913 - iulie 1922, prozatoarea a publicat articole și în alte publicații
(1920) și romanele Balaurul (1923) și Romanul Adrianei (1924). În 1926 interbelice. A avut o bună primire din partea scriitorilor grupați în jurul lui E.
a apărut ediția a II-a a Sfinxului cu titlul Lui Don Juan, în Eternitate, îi scrie Lovinescu. Din anul 1918, Hortensia Papadat-Bengescu contribuie cu eseuri,
Bianca Porporata; Pe cine a iubit Alisia? Consacrarea statutului de scriitoare i-a recenzii, articole critice la publicația Lectura pentru toți, condusă de Lovinescu.
asigurat-o participarea la ședințele cenaclului „Sburătorul” condus de Eugen În 1919, este cooptată la revista ieșeană Însemnări literare19. Se asociază,
Lovinescu și publicarea celor patru volume din ciclul Hallipilor: Fecioarele invitată fiind printr-o scrisoare trimisă de Eugen Lovinescu, în comitetul
despletite (1926), Concert din muzică de Bach (1927), Drumul ascuns (1932) de redacție al revistei Sburătorul și a făcut parte dintre membrii fondatori
şi Rădăcini (I-II, 1938). ai cenaclului cu același nume20. Pe lângă Sburătorul și Sburătorul literar, de-a
lungul perioadei interbelice textele sale îi sînt acceptate de cele mai exigente
Bataille”, „Sur la mort de Liciu”), semnate cu pseudonimele „Suzon” și „Loys”. Odată cu textele
publicații: Săptămâna muncii intelectuale și artistice, Cetatea literară, ambele
literare publicate în Viața românească, scriitoarea începe să se semneze cu numele real. F.
Aderca, Mărturia unei generații, București, 1929, p. 213-214.
15 18
„Din copilărie, își va aminti scriitoarea, îl admiram necondiționat: era poet, dramaturg. Ibidem, p. 77.
În admirația mea se cuprindea persoana, opera lui, cît și privilegiul meseriei sacre..(...)”. Ioan 19
G. Ibrăileanu, „Ape adînci”, Însemnări literare, Iași, nr.1, 2 februarie 1919 apud Hortensia
Holban, Hortensia Papadat-Bengescu, București, 1985, p. 9.
Papadat-Bengescu. Antologie, studiu introductiv, tabel cronologic și bibliografie de Viola
16
G. Ibrăileanu, „Hortensia Papadat-Bengescu. Ape adânci”, în Însemnări literare, Iași, nr. 1, 2 Vancea, București, 1976, p. 52.
februarie 1919, reprodus în Scriitori români și străini, vol. II, București, 1968, p. 63-65. 20
Însemnări literare a apărut la Iași, în anul 1919, din inițiativa lui G. Ibrăileanu. Aceasta ținea
17
G. Topîrceanu este cel care îi corectează primele texte ale Hortensiei Papadat-Bengescu și locul, temporar, Vieții romînești, suspendată în anul 1916, din cauza greutăților generate de
care și care va avea o contribuție importantă în ceea ce privește rezolvarea formalităților legate intrarea României în război.
de tipărirea primului volum. Scrisori către G. Ibrăileanu, București, 1966, p. 57-58.
34 35
conduse de Camil Petrescu, Tiparnița literară, aflată sub direcția lui Camil contemporane, N. Iorga i-a acordat cîteva rînduri și Hortensiei Papadat-
Baltazar și Petru Comarnescu. Lucrări literare îi apar și în Adeverul literar Bengescu. Deși constată că lucrările autoarei depășesc nivelul celor scrise
și artistic, Universul, Viața literară, Vremea ș.a. Face parte și din comitetul de pînă atunci de femei, apreciază că sînt „ciudate pagini de analiză sufletească,
redacție al Revistei scriitoarei. Totuși, cantitativ, articolele publicate în aceste grele de urmărit, cîteva în care descrierea scurtă, expresivă, țintind drept la
reviste sînt în număr mult mai mic decît cele publicate de scriitori precum scop, se unește cu halucinanta constatare a efectelor ce se produc dintr-o
Camil Petrescu sau Liviu Rebreanu. Aceasta și datorită faptului că abia în privire indiscretă, dintr-o poftă schițată brutal asupra delicateței femeiești25”.
1933, cînd soțul său, magistratul Nicolae Papadat s-a pensionat, scriitoarea Critici dure au fost exprimate și din partea scriitorului și jurnalistului
s-a stabibilit în capitală. Tudor Teodorescu-Braniște, care, deranjat de topica frazei Hortensiei Papadat-
Ceea ce a atras în primul rând atenția criticilor asupra prozei Bengescu26, concluzionează: „scrisul d-nei H.P.-B constitue o primejdie
Hortensiei Papadat-Bengescu era nota complet diferită de ceea ce se publicase pentru limba românească și un monstruos atentat împotriva bunului simț
pînă atunci în literatura scrisă de femei. Cu prilejul apariției volumului Femeia literar27”. Opera Hortensiei Papadat-Bengescu a fost ținta unor critici venite
în fața oglinzii (1921), Eugen Lovinescu avea să glorifice proza Hortensiei din partea scriitorilor recenzați nefavorabil de E. Lovinescu. Paul Zarifopol
Papadat-Bengescu în patru numere consecutive ale revistei Sburătorul literar. sugera de pildă că aprecierea scriitoarei s-ar baza pe cauze extraliterare28.
Răspunzînd criticilor scriitoarei, autorul Istoriei civilizației române moderne Astăzi, valorile literare interbelice s-au mai decantat. În unanimitate,
explică neînțelegerile generate de stilul scriitoarei21, absența acțiunii din Hortensia Papadat-Bengescu și-a obținut aprecierea din partea scriitorilor29
scrierile sale, intelectualitatea operei22, spiritul analitic23. și criticilor literari30. În perioada dintre cele două războaie însă, numele său
Pe parcursul apariției celor patru volume din ciclul Hallipilor, elogiile avea o influență enormă. Prestigiul în creștere al autoarei cilului Hallipilor este
la adresa operei sale s-au înmulțit. Tudor Vianu considera că scriitoarea
25
„a dus arta narațiunii și analizei nu numai pînă la un punct foarte înaintat Tudor Vianu, Opere 3 Scriitori români ** Sinteze, București, 1973, p. 62-63.
26
N. Iorga apreciază doar romanul Balaurul (1923), care înfățișează primul război mondial
al progresului ei, dar și pînă la forme și procedee de care au trebuit să țină prin ochii infimierei Laura. Toate celelalte creații bengesciene (până în 1934, scriitoarea
seama toți cîți au scris după ea24”. Similar s-au exprimat Camil Petrescu, Liviu publicase deja trei din cele patru volume din Ciclul Hallipilor) nu sunt nici măcar amintite.
N. Iorga, Istoria literaturii românești contemporane, vol. II, În căutarea fondului, București,
Rebreanu, Mihail Sebastian, Anton Holban. În Istoria literaturii românești 1934, p. 301.
27
„D-sa H.P. –B. Deveni scriitoare cu diplomă, consacrare târzie, dar bruscă... De-atunci, tot
21
Dicționarul general al literaturii române, Editura Academiei Române, București, 2006, p. 59. ce scrie d-sa este prealabil etichetat „genial”. Nimeni însă, nu mai citește. Nici chiar corectorul,
22
„...stilul d-nei H.P. –B. Poate fi lipsit de calitățile obicinuite ale clarității și sobrietății; fiindcă greșelile de tipar abundă în scrisul d-sale...” sau ” „...scriitoarea noastră înșira slove pe
raportat însă la imensa bogăție a fondului și la ritmul sufletesc, e nu numai un stil necesar, ci și hârtie cu aceiași neglijență – plină de farmec gospodăresc, dacă vreți – cu care ar mesteca o
unul perfect, prin armonie și echilibru intern”. E. Lovinescu, „Hortensia Papadat-Bengescu. I”, delicioasă peltea de gutui...”. Vezi Tudor Teodorescu-Braniște, Oameni și cărți, vol. I, Bucrești,
Sburătorul literar, anul I, nr. 14, 17 decembrie 1921, București, p. 322-323. 1922, p. 79-80.
28
23
„Literatura scriitoarei e o literatură de presiune înaltă; fenomenele sufletești depășesc Ibidem, p. 84.
29
rigoarea legilor comune; printr’un determinism pe care nu-l putem decât constata fără nici un Într-o scrisoare trimisă de G. Ibrăileanu, în 23 decembrie 1926, Paul Zarifopol nota: „...el s-a
fel de dezaprobare, ea displace deci sensibilităților medii”. Ibidem, nr. 16, 31 decembrie 1921, închis (E. Lovinescu n.n.) într-o admirație unică și infirmă pentru doamna P.B. Sînt confuzii
p. 370. de aceste organice, sau nu știu cum să le zic. Ferească D-zeu pe orice bărbat!” (subln.n.), în
24
„D-na Hortensia Papadat-Bengescu e din rasa stendhaliană a analiștilor, ce-și măresc viața Scrisori către G. Ibrăileanu, București, 1966.
30
sentimentală prin colaborația analizei. Rar, impresionant, și la noi unic, fenomenul acordă Nicolae Breban, de pildă, vorbește despre „genial doamnă Bengescu” la care a ajuns destul
scriitoarei o originalitate ce-o izolează în mijlocul literaturii noastre”. Ibidem, nr. 17, 7 ianuarie de târziu, cărțile sale fiind interzise în școală. Nicolae Breban, Confesiuni violente. Dialoguri cu
1922, p. 1. Constantin Iftime, București, 1994, p. 104-108.
36 37
ilustrat și prin faptul că a fost solicitată să facă parte din Asociația culturală și mai complex decît autorul Patului lui Procust pentru evoluția romanului
și științifică „Viața românească31”. Mai tîrziu, la invitația lui E. Lovinescu, nostru modern37”.
devine nu doar colaboratoare a revistei Sburătorul, ci și membră fondatoare
a cenaclului cu același nume32. Scriitoarea s-a numărat printre membrele Obstacole și resurse
fondatoare ale Societății Scriitoarelor Române, instituție întemeiată în anul în calea afirmării Hortensiei Papadat-Bengescu
192533.
Educația formală a celei mai importante scriitoare din literatura
În 1936, Hortensiei Papadat-Bengescu i-a fost decernat marele
română s-a oprit la nivelul studiilor liceale. Hortensia Papadat-Bengescu nu
premiu pentru creație literară, iar zece ani mai tîziu, în 1946, pemiul nțional
a urmat o facultate în țară sau în străinătate, deși, după propriile-i mărturisiri,
pentru proză34. Deși era o scriitoare absentă în spațiul public (Hortensia
și-ar fi dorit foarte mult. Poate că și această situație a contribuit la permanenta
Papapat-Bengescu refuza propunerile de participare la conferințe, prezidarea
neîncredere38 a scriitoarei în propriile-i capacități și la înnoirea continuă
unor societăți locale etc.), se observă o creștere constantă a autorității de
a stilului său literar sub influența mentorilor G. Ibrăileanu și E. Lovinescu.
care se bucura atît în rîndul intelectualilor „simpli”, cititori de reviste literare,
Educația familială a contribuit la dezvoltarea aptitudinilor sale literare39.
la rîndul lor dornici de a deveni cunoscuți35, precum și în mediile literare.
Nivelul de instruire pe care l-a dobîndit în urma absolvirii Institutului de
Autoarea Concertului din muzică de Bach va sprijini ea însăși promovarea
domnișoare Bolintineanu din București era unul ridicat40.
unor tineri dornici de afirmare36. Autoarea Concertului de muzică din Bach
Camil Baltazar, aflat mulți ani în intimitatea cenaclului Sburătorul și
a beneficiat de încrederea unuia dintre cei mai importanți critici literari ai
prieten al Hortensiei Papadat-Bengescu, a subliniat că autoarea a început să-și
epocii. În 1925, la Teatrul Național din București se juca piesa Lulu, scrisă
publice lucrările literare cînd copilul ei cel mai mic împlinise vîrsta de șapte
de Eugen Lovinescu în colaborare cu Hortensia Papadat-Bengescu. Cu un an
ani41. Doar în corespondența privată și voalat, Hortensia Papadat-Bengescu
înainte, la sugestia scriitoarei, conducătorul cenaclului Sburătorul acceptase să
face referire la obstacolele aflate în calea afirmării femeii scriitor din cauza
modifice Lulu, inițial un roman, într-o piesă de teatru. Chiar dacă rezultatele
nu s-au văzut imediat, romanele scriitoarei transmit „un material mai subtil
37
Într-o altă scrisoare din 5 martie 1920, scriitoarea intervine la G. Ibrăileanu pentru a-i
facilita colaborarea la revista ieșeană a lui Felix Aderca: „...Am o solicitare către d-ta. ...Domnul
31 Aderca, din Craiova, care se manifestă de curînd remarcabil în proză, crede că l-aș putea sluji cu
Nicolae Manolescu spunea că romanele ciclului Hallipa reprezintă „un moment ulterior ceva pe lîngă d-voastră, pentru ca unele lucrări ale lui să încapă în V.r. (...)”. Apud Ibidem, p. 100
în evoluția genului la noi” față de contemporanele Pădurea spânzuraților, Baltagul, Enigma 38
Otiliei și că, alături de Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu „anticipează proza primei Nicolae Manolescu, op. cit., p. 1.
39
generații de după războiul mondial”. Nicolae Manolescu, „Hortensia Papadat-Bengescu - 125”, Criticului literar ieșean îndrăznește să-i mărturisească idealul său: „Ambiția mea a fost să fiu
în România literară, anul XXXIV, nr. 48, 5-11 decembrie 2001, p. 1. un mic scriitor român...”. Apud Scrisori către G. Ibrăileanu, București, 1966, p. 69.
32 40
Scrisori către G. Ibrăileanu, op. cit., p. 93. Despre părinții săi, ambii cu preocupări literare, mama, profesoară, iar tatăl, ofițer, Hortenisia
33
Dicționarul general al literaturii române, Academia Română, București, 2006, p. 59. Papadat-Bengescu a notat în câteva pagini găsite de Camil Baltazar la fiica Hortensiei, Elena
34 Stamatiad: „Mama mea...cu răbdare m-a învățat slovele, apoi cititul și limba noastră scumpă,
Natalia Negru, „Cuvîntare” în Revista scriitoarei anul I, nr. 2, decembrie 1926, p. 18. cît și în limba franceză...Tatăl meu, deși mult ocupat, găsea totuși timp pentru a-mi vorbi
35
Dicționarul general al literaturii române, p. 54. de scriitorii și poeții români și francezi pe care îi cunoștea, încurajînd aplicarea mea spre
36
Hortensia Papadat-Bengescu îi scria lui G. Ibrăileanu într-o scrisoare expediată din Focșani, compoziția literară”. Ioan Holban, Hortensia Papadat-Bengescu, București, 1985, p. 8.
41
la 31 decembrie 1919: „Azi, mergînd la poștă, un domn maior în rezervă și proprietar (...) m-a La terminarea pensionului, scriitoarea vorbea fluent două limbi străine, germana și franceza,
oprit ca să mă consulte dacă trebuie să trimită din opera lui la V.r. Prospectul!” în Idem, Scrisori iar mai târziu va învăța singură și limba italiană. Valeriu Ciobanu, Hortensia Papadat-Bengescu,
către G. Ibrăileanu, p. 96. București, 1965, p. 14.
38 39
familiei. „În schimb, dacă ați fi venit (se referă la posibilitatea unei vizite a lui de a o lăsa să urmeze studii superioare46, relațiile cu soțul care nu se putea
G. Ibrăileanu la Focșani- n.n.) ...nu ați fi găsit nici un ungher al meu numai, împăca cu gîndul că soția este scriitoare, timpul acordat creșterii și îngrijirii
m-ați fi căutat zadarnic în casă și poate și în mine pe mine, cea adevărată. celor cinci copii, au contribuit la întîrzierea debutului literar al scriitoarei.
Nimic care să amintească biblioteca Alinei (aluzie la personajul din nuvela
Marea – n.n.). Eu am concedat celor dimprejur, fiindcă țiu mult la o estetică Climatul literar: De la clișee și prejudecăți la atitudini
a lor personală, partea asta ca să mă lase și ei pe mine să gîndesc uneori în favorabile literaturii scrise de femei
liniște. (subln.n.)”42. Mai tîrziu, la vârsta maturității, scriitoarea și-a mărturisit
adevărata viață, menționînd lipsa de înțelegere a soțului în ce privește vocația În Europa interbelică, au apărut multe lucrări beletristice scrise
sa literară43. de femei. Începînd cu 1901, anul în care operele scriitorilor cu notorietate
În corespondența particulară a Hortensiei Papadat-Bengescu se universală au început să fie premiate de Academia Suedeză, și pînă la
observă nemulțumirea scriitoarei față de condiția femeilor din România. S-a sfîrșitul perioadei interbelice, s-a conferit Premiul Nobel unui număr de
confruntat ea însăși cu această problemă, fiind nevoită să ceară permisiunea patru femei47. În această perioadă se intensifică dezbaterile cu privire la
soțului pentru a se alătura unei asociații literare44. Potrivit Codului civil femeile scriitoare. Virginia Woolf avea să scrie în 1929 A Room of One’s Own
român (1865), valabil și în primul deceniu interbelic, scriitoarea în (O cameră separată)48 în care articulează o critică a societății patriarhale
calitate de femeie măritată a fost obligată să-și schimbe domiciliul odată engleze. Scriitoarea engleză considera că și femeile pot fi scriitori valoroși,
cu soțul. Pînă în anul 1933, cînd soțul său magistratul Nicolae Papadat s-a iar absența lor se explică doar prin faptul că nu au dispus de o cameră proprie
pensionat și s-au stabilit în București, scriitoarea a trăit în mai multe orașe și, implicit, nu au putut să-și dedice timpul muncii intelectuale. Discuții
de provincie45, nefiind conectată la pulsul vieții literare. Refuzul părinților aprinse despre locul femeilor scriitoare în literatură s-au purtat și în Franța49.
42
Camil Baltazar, Evocări și dialoguri literare, București, 1974, p. 81. În România50, la fel ca în Slovacia51 și în alte țări din Sud-Estul Europei,
43
Vezi Scrisori către G. Ibrăileanu, op cit. p. 34.
44
Într-o însemnare din iulie 1949 scriitoarea remarca: „...viața ta întreagă, timp de 45 de ani 46
de căsătorie (ba mai mult), a fost distrusă de egoismul felurit al omului ce a fost și îți este soț, Turnu-Măgurele, Buzău, Focșani, Constanța, Galați.
47
dar sensul de soț, de tovarăș, de protector, nu există. Dar, sînt multe de spus! Da, el poate aduce Scriitoarea a mărturisit că refuzul părinților de a o trimite să studieze în străinătate era legat
argumente de nemulțumire, și faimoasa sa indignare din faptul că sînt o intelectuală. Nu! Nu e de faptul că era singură la părinți, iar mama sa avea grave probleme de sănătate (crize de inimă).
comică, cum ar părea această indignare, e profund sinceră. La noi în casă – striga neobosit și cu Valeriu Ciobanu, op. cit., p. 15.
convingerea în dreptatea lui – la noi în casă ne reuneam în familie, se vorbea, se juca loton, așa 48
Prozatoarea suedeză Selma Lagerlöf (1909), scriitoarea italiană Grazia Deledda (1926),
ne petreceam timpul, dar să citești cărți, phe (subln.n.)” Ioan Holban, op. cit., p. 12. romanciera norvegiană Sigrid Undset (1928) și scriitoarea americană Pearl Buck (1938).
45
Aflată la Focșani, în 2 ianuarie 1920, viitoarea romancieră, care, la sfârșitul anului precedent 49
Virginia Woolf, O cameră separată, București, 1999, p. 5.
fusese chemată să participe la înființarea Asociației culturale și științifice „Viața românească”, 50
se confesa lui G. Ibrăileanu, mărturisind nemulțumirea față de prevederile învechite ale Literatura scrisă de femei a avut o istorie târzie în România. Prima scriitoare recunoscută,
Codului civil român. Pentru a întocmi o procură cerută de Ibrăileanu, prozatoarea avea nevoie Matilda Cugler (1853-1931), fiica unui german și a unei poloneze, căsătorită cu chimistul
de autorizația soțului, magistratul N.N. Papadat, care, la rândul său, îl împuternicește pe M. Petre Poni, fost ministru al Instrucțiunii Publice, a publicat versuri, la Iași, încă din primul
Sevastos, în calitate de avocat, să semneze în locul scriitoarei actul constitutiv și statutele an de apariție a revistei Convorbiri literare (1867). Cf. Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu,
Institutului de arte grafice și Editură „Viața românească”. Apud Scrisori către G. Ibrăileanu, op Tudor Vianu, Istoria literaturii române moderne, București, 1985, p. 181.
51
cit. p. 93- 97. „Rolul femeii cehoslovace în literatură”, în Societatea de Mâine, anul II, nr. 23 și 24, Cluj, 14
40 41
femeile scriitoare s-au afirmat și au fost recunoscute mai ales după primul cunoscut filozof și sociolog. Odată cu apariția Concertului din muzică de Bach,
război mondial. Romancierii și criticii literari români din perioada în 1927, Ralea neagă capacitatea femeii scriitor de a avea obiectivitate56.
interbelică au adoptat o poziție ambivalentă față de literatura scrisă de
femei. Liviu Rebreanu52 îi recomanda scriitoarei Cella Serghi să renunţe la Femeile-artist în context național și internațional:
scris, argumentul invocat fiind acela că e foarte dificil şi pentru bărbaţi53. L. Cecilia Cuțescu Storck
Rebreanu nu numai că avea să-și schimbe opinia despre posibilitățile femeii-
scriitoare după citirea primului roman al Cellei Serghi, dar avea să joace un rol Femeile au început să fie recunoscute în calitate de creatoare de artă
important în începuturile sale literare. la sfîrșitul secolului al XIX-lea, odată cu extinderea mișcării impresioniste,
Eugen Lovinescu, criticul literar care a contribuit probabil cel apărute în Franța, deși de-a lungul timpului, au existat opere create de femei
mai mult la modernizarea și europenizarea literaturii românești, afirma că care au aparținut tuturor curentelor artistice57. După primul război mondial,
„literatura nu e în genere o vocaţie feminină, ci bărbătească54”. Aceasta nu l-a dintre curentele artei moderne, dadaismul și suprarealismul au admis femei
împiedicat să încurajeze scrisul feminin și chiar să marcheze carierele celor printre membrii activi58. Cu toate acestea, prezența lor era mai degrabă o
mai importante scriitoare din România interbelică: Hortensia Papadat- excepție decît un fenomen clar conturat. Și școlile de artă din Europa s-au
Bengescu, Ioana Postelnicu, Lucia Demetrius, Elena Farago, Cella Serghi, deschis mult mai tîrziu femeilor. Existau însă instituții de artă particulare,
Sorana Gurian etc. Către sfîrșitul perioadei, Lovinescu își nuanțează opinia, unde femeile erau acceptate59.
făcînd distincția între literatura feminină și literatura femeilor: „Literatura Antologiile și lucrările consacrate artei moderne și contemporane
femeilor nu e exclusiv feminină, adică o literatură în care se valorifică arată că artiștii din primele decenii ale secolului al XX-lea sînt, în marea lor
elementele esențiale ale feminității, ci poate avea și alte caractere, întrucît arta majoritate, bărbați. O examinare mai detaliată dezvăluie că un număr mare de
nu trebuie să cunoască legile sexelor”55.
56
O opinie mult mai vehementă cu privire la capacitățile de creație „Cu această ocazie, se pune însă o întreagă problemă de creație artistică. Pot face femeile
scriitoare adevărată psihologie? Înțelegerea oamenilor presupune transpunerea în altul, ghicire
a femeilor scriitoare îi aparține lui Mihai Ralea, doctor în litere la Paris, a specificității lui sufletești, deci obiectivitate. Dar toate constatările de caracterologie ori de
psihologie comparată, de la moraliștii francezi pînă la oamenii de știință sistematici germani,
sunt de acord în a susține că femeia nu poate sări din ea, nu se poate depăși, nu poate vedea
iunie 1925, p. 392-393. decît confuz și nedeterminat, dincolo de viziunea ei subiectivă”. Mihai Ralea, Perspective,
52
După apariția romanului Ion (1920), L. Rebreanu s-a bucurat de o notorietate considerabilă București, 1928, p. 74-82 apud Hortensia Papadat-Bengescu. Antologie, studio introductive,
în epocă, ocupând mai multe poziții de prestigiu: preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români, table chronologic și bibliografie de Viola Vancea, București, 1976, p. 141-142.
Director al Teatrului Național din București, director al mai multor reviste literare. 57
Lucian Regenbogen, Grandes dames de la peinture moderne. Mari doamne ale picturii moderne,
53
„Și iată-mă în fața marelui romancier (...)<E avocată, înscrisă în barou>, a căutat Camil să București, 2001, p. 17.
marcheze un punct în favoarea mea. (...) Și cînd i-am spus că scriu un roman, nu i-a plăcut 58
Ioana Cristea, Aura Popescu, Doamnele artelor frumoase româneşti afirmate interbelic,
deloc și nu s-a sfiit să-mi spună că scrisul nu-i pentru fete (subln. n.), și nu-i nici jucărie, nici Bucureşti, 2004, p. 6.
cochetărie (...). Cf. Orizont, anul XXVII, nr. 41, 14 octombrie 1976, p. 1 ; 7 apud Aurel Sasu, 59
Mariana Vartic, Romanul românesc în interviuri. O istorie autobiografică, vol. III (R-S), partea II, Mary Cassatt, pictorița care a avut un rol important în mișcarea impresionistă, a studiat la
Bucureşti, 1988, p. 419-420. Paris, în 1868, în atelierul lui Thomas Couture, pentru că Școala de Arte Frumoase din capitala
54 Franței, centrul internațional al artei moderne de la acea dată, nu admitea fete. Lilla Cabot-
Afirmația a fost făcută într-un dialog purtat cu scriitoarea Ioana Postelnicu. E. Lovinescu, Perry, pictorița americană stabilită la Paris, frecventa în 1887 Academia Colarossi și Academia
Memorii-Aqua forte, Bucureşti, 1998, p. 605. Julien, singurele instituții care admiteau prezența femeior. În 1901, Gabriele Münter (1877-
55
E. Lovinescu, „Notă asupra literaturii noastre feminine”, în Revista Fundațiilor Regale, anul 1962) nu a fost primită nici la Academia din München, nici la cea din Düsseldorf. Ibidem, p.
VI, nr. 7, iulie 1939, p. 179. 102, 87, 83.
42 43
femei talentate au început să fie recunoscute de critică. Unele dintre acestea dintîi „...în generația mijlocie a artiștilor, femeile nu-s de loc inferioare celor
au devenit celebre în epocă. În anii 1870-1880, la Paris, s-a înființat Uniunea mai mulți dintre bărbați66”. E o atitudine ambivalentă și în schimbare aceea
Femeilor Artiste60, iar în 1937, a fost inaugurată Expoziția Femeilor Artiste privitoare la femei.
din Europa la Muzeul „Jeu de Paume” din Paris, în cadrul căreia au expus Într-o lucrare mai recentă dedicată artistelor și operelor plastice
tablourile marilor pictorițe ale timpului: Mary Cassatt, Berthe Morisot, feminine din România interbelică se menționează faptul că cei mai importanți
Natalia Goncearova61 ș.a. critici și cronicari de artă interbelici aveau rețineri, dacă nu chiar prejudecăți
Și în ce privește pozițiile de conducere, obstacolele instituționale cu privire la femeile artiste. Într-o monografie privitoare la opera Olgăi
în calea afirmării femeilor, deși încă destul de numeroase, începeau să se Greceanu se vorbește despre opoziția explicită a unor personalități culturale
clatine62. Chiar dacă Şcolile de Arte Frumoase din Iaşi şi Bucureşti au fost interbelice, printre care și N.N. Tonitza, invocîndu-se un fragment dintr-un
deschise publicului feminin încă din 189563, prezența femeilor-artist nu era articol publicat de pictorul român în ziarul Universul literar din 20 decembrie
încă larg acceptată. Nu existau restricții în învățămîntul artistic superior sau 1925: „Oricît s-ar ţipa după egalitatea sexelor în artă, egalitatea aceasta nu-şi
în saloanele de artă, dar opinia curentă era aceea că locul femeilor este în altă poate avea rostul. Îndeobşte femeile ţin cu rîvnă deşartă să zugrăvească şi să
parte. Într-un interviu realizat de istoricul Adrian Majuru în anii 1998-2000 sculpteze în felul viguros al bărbaţilor. Ratarea vine inevitabil (subl. n.)67”.
cu Ligia Minovici64, aceasta își amintește că, studentă fiind în România de Aceste aprecieri necesită o aprofundare. Revenind la fragmentul
după primul război mondial, profesorul său de istoria artei, George Oprescu, incriminat, acesta face parte din cronica scrisă de Tonitza și dedicată mai
un nume consacrat al criticii de artă, nu era de acord cu prezența femeilor în multor expoziții de artă68. Pentru o mai bună înțelegere a mesajului, îl voi cita:
învățămîntul superior, susținînd „Fetele la bucătărie și la cratiță65”. În al doilea
deceniu interbelic însă, G. Oprescu avea să revină cu o observație opusă celei „Expoziția d-nei Steurer a trecut neobservată de „marele public”.Era natural.
D-na Steurer e cel mai desăvârșit talent femenin din cîte cunoaștem până în
clipa de față (subln.n.). Îndeobște femeile țin, cu rîvnă deșartă, să zugrăvească
60
Ioana Cristea, Aura Popescu, op. cit., p. 6. și să sculpteze în felul „viguros” al bărbaților. Ratarea vine, inevitabil. Ori
61 cît s-ar țipa după egalitatea sexelor în artă, egalitatea aceasta nu-și poate
Ibidem, p. 148.
62
avea rostul. Sufletul femeiei are răsfrîngeri neașteptate și rare. Condamnată
În 1919, Käthe Kollwitz a devenit prima femeie profesor la Academia de Artă din Prusia. a fi mamă, ea are o înclinare nestăpînită pentru amănuntul precis și delicat,
Lucian Regenbogen, op. cit., p. 193. Cu trei ani înainte, în România, Cecilia Cuțescu-Storck a
pentru ritmul clopotelor în vecernie; pentru vagul acela în lucrurile mari care
fost numită profesoară la catedra de arte decorative a Școlii de Arte Frumoase din București,
fiind prima femeie care a ocupat această poziție în învățământul artistic de stat din Europa.
o silește să privească lumea înconjurătoare ca printr-o deasă atmosferă de
63 parfumuri (subln.n.). (...). Fiindcă n-a încercat să-și siluiască instinctele, nici
România s-a aflat printre primele ţări europene care a admis prezenţa fetelor la Şcolile de
sentimentele, activitatea d-nei Steurer e încununată în artă de un mare și pe
Arte Frumoase din Iaşi şi Bucureşti (1895). Iniţiatorul acestui demers a fost pictorul Gheorghe
Tăttărescu, în ciuda opoziţiei lui Theodor Aman, directorul Şcolii din Bucureşti, din acea
perioadă. Acesta din urmă susținuse până la sfârşitul vieţii, în 1891, că „nu se pot admite fete
cu băieţii înaintea modelurilor nude de bărbaţi şi nu este admis aceasta în nicio academie din
66
străinătate”. Vezi Ioana Cristea, Aura Popescu, op. cit., p. 6. Afirmația a fost făcută într-un articol despre Lucia Demetriade Bălăcescu. G. Oprescu a
64
Ligia Tudoran (1911-2004), studentă la Facultatea de Drept și Litere în România interbelică, reunit în volum toate articolele sale apărute în ziarul Universul între august 1932 și noiembrie
s-a căsătorit cu Dumitru Minovici (1897-1982), urmaș al celebrei familii bucureștene Minovici 1933. George Oprescu, Anul artistic la noi și la alții. Studii și impresii, București, 1934.
67
(de numele căreia se leagă înființarea Institutul Medico-Legal, al doilea din Europa după cel de Vezi Adina Nanu, Ștefania Iancu-Ciovârnache, Olga Greceanu, București, 2004, p. 24.
la Paris, prima Societate de Salvare și primul Spital de Urgență din regiunea Balcanilor etc.). 68
Este vorba despre expozițiile Iser, Ciurdea Steurer, Octav Băncilă, Muzeul T. Stelian. Vezi
Adrian Majuru, Familia Minovici univers spiritual, București, 2005, p. 29-30. N. Tonitza, „Ultimele expoziții”, în Universul literar, anul XLI, nr. 51, 20 decembrie 1925, p.
65
Ibidem, p. 38. 12-13..
44 45
deplin meritat succes (subln.n.). Firește – în cercurile amatorilor fini69”. Pictorița basarabeană Nina Arbore, una dintre co-fondatoarele
Asociaţiei Femeilor Pictore şi Sculptore75, oferă mai multe detalii despre
Ceea ce se vede de la prima vedere în fragmentul de mai sus este dificultățile întîlnite de femeile-pictor în carieră. În 1927, în cadrul unui
faptul că Tonitza, în cronica dedicată pictoriței Maria Ciurdea Steurer și-a interviu acordat lui Petru Comarnescu, artista sublinia condițiile de inegalitate
exprimat admirația pentru artistele care pictează fără a încerca să renunțe la în care munceau femeile artiste:
propria identitate feminină. Tonitza nu spune nicăieri că femeile pictorițe sînt
inferioare bărbaților pictori. Nereușita în producțiile artistice ale pictorițelor „De ce am înfiinţat acest salon? Nu ca o mişcare feministă, ci tot din motive
artistice. Femeile talentate nu prea erau primite nicăieri. Chiar „Arta Română”
vine, în opinia sa, atunci cînd ele își neagă specificul feminin. Atitudinea nu prea primea bucuros picturi feminine. De aceea am înfiinţat acest salon în
așa-zis misogină de care amintesc cele două cercetătoare nu am întîlnit-o care femeile talentate să poată expune fără greutăţile pe care le cer expoziţiile
personale. Am expus la Salonul Femeilor Pictori şi Sculptori în fiecare an. De
nicăieri în scrierile lui Tonitza apărute în ziarele și revistele vremii și adunate
asemenea şi la Salonul Oficial76”.
în volum70 și nici în corespondența sa71. Tonitza a sprijinit promovarea unor
artiste72. Și alți cronicari și critici de artă precum P.I. Georgescu-Rachitivanu73
În 1938, s-a înfiinţat la Bucureşti Mica Antantă Feminină (sau Mica
sau Eugen Crăciun74 au scris favorabil despre expozițiile pictorițelor, insistînd
Înţelegere Feminină), care va organiza o epoziţie cu participare internaţională.
asupra ideii că se poate face artă și fără a încerca să copiezi „masculinitatea”
Tot în 1938 se pun bazele Cercului Artistic Feminin care aduna în jurul
reflectată de creațiile artiștilor.
său, în principal, artiste mai tinere77. În anii premergători primului război
mondial, încă din timpul studiilor de de artă în capitala Franței, tablourile
69 Ceciliei Cuțescu Storck au fost acceptate în cadrul unor expoziții de grup,
Ibidem, p. 12.
70
N. Tonitza, Scrieri despre artă, București, 1962. pentru ca în anul 1906 să i se organizeze prima expoziție personală la Paris78.
71
În anul 1921, cu prilejul unei expoziții Ninei Arbore, N.N. Tonitza tocmai îi lua apărarea În aceeași perioadă, artista este prezentă la vernisajele societății „Tinerimea
artistei împotriva pictorilor tradiționaliști care îi desconsiderau creațiile: „...Nina Arbore face
artă. O artă de cea mai pură esență, pentru că nu este arta calapodului consacrat, ci expresia Artistică”, unde va trimite cîteva picturi79. În octombrie 1906 revine în țară și
plastică a unui temperament unic....”. Articolul a apărut în Avîntul din 15 februarie 1921. Vezi deschide la Ateneul Român cea dintîi expoziție personală80. Încheierea anilor
N. Tonitza, op. cit. p. 125.
72
Pictorițele Adina Paula Moscu şi Titina Căpitănescu Călugăru au debutat cu sprijinul și sub
75
îndrumarea maestrului N.N. Tonitza, Corespondenţă 1906-1939, Bucureşti, 1978, p. 9. Asociația, care s-a întins pe o perioadă de 11 ani, între 1916 şi 1927, a fost întemeiată de
73
„Dar trebue dela început să aducem d-nei Mutzner recunoștința noastră pentru o atitudine Cecilia Cuţescu-Storck, Olga Greceanu şi Nina Arbore. Prima expoziție a fost organizată sub
rară într’un timp în care multe femei se îndeletnicesc cu arta: d-sa nu a găsit necesar să fugă egida reginei Elisabeta. Alte manifestări ale asociațioei au fost inaugurate la Bucureşti, în 1922,
de ceiace altele numesc cu groază „feminitate” (subln.n.). A înțeles că, bine întrebuințată, 1924, 1925, 1926 şi 1927. Ioana Cristea, Aura Popescu, op. cit., p. 7.
76
aceasta nu este nici dulcegărie, nici capriciu, dar o însușire plină de resurse”. P.I. Georgescu- Petru Comarnescu, „Artiştii nostri. Voroava liniilor adânci. De vorbă cu d-ra Nina Arbore”,
Rachitivanu, „Cronica artistică. Pictură și aquarelă (Expozițiile N. Grant și Rodica Maniu- în Rampa nouă ilustrată, 20 martie 1927 apud Gheorghe Vida, Nina Arbore. Maeştri basarabeni
Mützner)”, în Viața romînească, anul XIX, nr. 4, aprilie 1927, p. 102. din secolul XX, Bucureşti, 2004, p. 6-7.
74 77
La sfârșitul anului 1922, cu prilejul expoziției Asociației Femeilor Pictore și Sculptore, Ioana Cristea, Aura Popescu, op. cit., p. 7.
Eugen Crăciun nota în Viața Romînească: „Nu știm dacă această separație a sexelor artistice 78
Cu acest prilej, zeci de lucrări, dintre care unele de mari dimensiuni, sunt etalate în fața
este o misoandrie specială, sau numai un feminism de speță aleasă; salutăm în orice caz cu criticilor și a publicului. Cecilia Cuțescu Storck, O viață dăruită artei, București, 1966, p. 62.
toată simpatia manifestarea colectivă dela Maison d’Art, care nu este întru nimic inferioară 79
manifestărilor masculine de aceiași natură (subln.n.)”. Eugen Crăciun, „Cronica artistică: În anul 1904, a trimis lucrările „Studiu” și „Cap de copil”, iar în 1905 două peisaje. Marin
Expozițiile: Rodica Maniu. – Bunescu. – Demian – Expoziția Artistelor pictori și sculptori”, în Mihalache, Cecilia Cuțescu-Storck, București, 1969, p. 27.
80
Viața romînească, anul XIV, nr.12, decembrie 1922, p. 419. Marin Mihalache, op.cit, p. 9.
46 47
de ucenicie marchează o schimbare în preocupările artistei, orientînd-o expoziții personale la București84, fiind invitată la diverse manifestări artistice
spre pictura murală81. Cecilia Cuțescu-Storck a ocupat poziții de prestigiu ocazionale85. De-a lungul carierei sale, Cecilia Cuţescu Storck și-a expus
în mediile artistice: profesor la Școala de Belle Arte din București (prima lucrările în saloanele de artă ale mai multor centre culturale europene. Artista
femeie profesor în învățământul artistic de stat din Europa), președintă a a participat la expoziții internaționale deschise la Paris, Veneția, Atena,
Sindicatului Artelor Frumoase. Barcelona, Poznan86. Operele sale au fost văzute cu prilejul unor epoziții de
artă românească inaugurate la Bruxelles, Anvers, Haga, Amsterdam, precum
Recunoașterea meritelor artistice și în cadrul expozițiilor artistelor din „Mica Înțelegere” organizate la Belgrad,
Zagreb, Ljubliana, Praga, Brno, Bratislava.
Încă de la începutul carierei sale, Cecilia Cuțescu-Storck s-a bucurat
Cecilia Cuțescu-Storck a fost apreciată în epocă de specialiștii în
de atenția criticilor de artă. Primele picturi acceptate la cîteva saloane
domeniu, dovadă fiind premiile luate în țară și în străinătate. Majoritatea
pariziene sînt remarcate de revista Tendances Nouvelles, din conducerea
criticilor de artă care au analizat lucrările sale erau colaboratorii celor mai
căreia făcea parte și sculptorul Auguste Rodin. Publicațiile bucureștene erau
importante ziare și reviste ale perioadei interbelice: Viitorul, Adevărul,
conectate la mișcarea artistică internațională, iar unele publicații inserează
Viața Romînească, Gândirea, Rampa ș.a., evidențiind atît operele propriu-
reacții privind impactul pe care l-a avut expoziția personală a Ceciliei Cuțescu
zise, cît și faptul că a fost o deschizătoare de drumuri în arta decorativă
la Paris82. În prima etapă a creației sale, progresele îi deschid noi oportunități.
românească. Pictorița a mai fost apreciată și pentru modul în care transpunea
La Paris e desemnată să facă parte din Comitetul Uniunii Internaționale de
tradiţia naţională artistică ţărănească în arta decorativă, situîndu-se pe o
Arte Frumoase și Literatură; e propusă ca societară la Salonul de toamnă
poziţie modernă spre deosebire de Tzigara-Samurcaş, adept al spiritului
al Parisului, dar nu obține numărul suficient de voturi pentru a fi acceptată.
tradiţionalist87.
Revenită în țară, recunoașterea publică a creațiilor sale artistice i-au facilitat
Cecilia Cuțescu-Storck a fost prima femeie din ţara noastră care a
accesul în mediile artistice de elită, chiar și în acelea mai puțin deschise
executat pictură murală. Unii critici au apreciat că prin această modalitate de a
femeilor. În primul deceniu al secolului al XX-lea, dintre membrii societari ai
picta artista a contrazis aspectul fragil, sensibilitatea fizică cu care este asociată
grupării „Tinerimea artistică83”, Cecilia Cuțescu-Storck a fost singura femeie,
femeia, fiind „singura care a arătat pe acest drum o deosebită persistență și
fiind și membră a juriului Salonului Oficial din Bucureşti.
dorință de înnoire a procedeelor88”. În perioada interbelică, Cecilia Cuţescu-
În șirul manifestărilor artistice din țară, Cecilia Cuțescu-Storck
Storck a desfăşurat și o activitate intensă în vederea recunoaşterii drepturilor
participă la expozițiile societății „Tinerimea Artistică” și este prezentă în
femeii fiind membră a Asociaţiei pentru Emanciparea Civilă şi Politică
expozițiile colective deschise ale saloanelor oficiale de pictură, desen și artă
decorativă, preecum și în expozițiile de stat. Artista a organizat mai multe 84
În anul 1906 și 1924 la Ateneul Român ; în 1921 la „Maison d’art”, iar în 1928 în sala
„Ileana”a Cărții Românești.
81 85
Reprezentative sunt: holul Băncii Marmorosch-Blank și lucrarea „Istoria negoţului Expoziția artistelor pictore în folosul Crucii Roșii (1916, 1921) ; Expoziția Asociației
romînesc”, aceasta din urmă inaugurată în 1934, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de existență a Femeilor Pictore (1927, 1928); expoziția de artă româneasă deschisă cu prilejul Congresului
Academiei de Studii Economice. Lucrarea avea 100 de metri pătrați. presei latine (1927), epoziția „Franța văzută de artiști români” (1921).
82 86
Este vorba de ziarele: La Roumanie (13 mai 1906), Voința Națională (10 aprilie și 28 mai), Marin Mihalache, Cecilia Cuțescu-Storck, București, 1969, p. 28.
Libertatea (5 mai) etc. 87
Amelia Pavel, Pictura românească interbelică un capitol de artă europeană, Bucureşti, 1996,
83 p. 10.
C. Brâncuși, Șt. Luchian, G. Mirea, Șt. Popescu, D. Paciurea, G. Petrașcu, Ip. Strâmbu ș.a.
88
Angela Vrancea, Cecilia Cuțescu-Storck, București, 1957, p. 20.
48 49
a Femeilor înfiinţată în 1918. Artista a contribuit la afirmarea talentelor Bucureşti. În amintirile sale, artista menţionează: „numirea mea s-a realizat
feminine, fiind cofondatoare a Asociaţiei Femeilor Pictore şi Sculptore datorită faptului că Ministru I.G. Duca, care avea o mare apreciere pentru
(1916-1927). arta mea, m-a ajutat. Multă vreme a dăinuit satisfacţia, ascunsă în mine, că
deschisesem drum nou de activitate şi de afirmare femeilor93”.
Evoluția profesională a Ceciliei Cuțescu-Storck
Roluri feminine jucate de bărbați și femei actrițe-directoare
La 14 martie 1879, în comuna Cîineni (Rîul Vadului), se naște
Cecilia Cuțescu. Părinții ei naturali, care aveau mai mulți copii, o lasă în grija
de teatru: Lucia Sturdza Bulandra
bunicilor. La vîrsta de șase ani se mută cu familia în capitală. Este înscrisă la
Școala centrală de fete, iar părinții adoptivi îi înțeleg chemarea pentru artă În lucrarea dedicată istoriei teatrului în Moldova, academicianul
și, la recomandarea pictorului polonez Ajdukiewicz aflat în acea perioadă Teodor Burada compara modul în care era privit teatrul în prima jumătate
în România, o susțin financiar spre a se înscrie în cele mai căutate școli de a secolului al XIX-lea cu ceea ce devenise el după 1918: „Pe cînd mulți nu
pictură din străinătate89. Între anii 1897 și 1899 a urmat școala de pictură vroiau ca numele lor să fie scris pen afiș, pe cînd rolurile de femei se jucau de
„Damenakademie” din München cu profesorul Schmidt, iar mai târziu, bărbați căci actrițele erau privite ca niște femei depravate (subln. n.)... astăzi
Academia Julian din Paris cu Jean Paul Laurens şi Benjamin Constant. Tot aici, se observă o mare schimbare”94. Multă vreme a dominat ideea că actoria este o
timp de un an, a frecventat cursurile Școlii de Arte Frumoase. În anul 1901, carieră necuviincioasă pentru femei. La început, rolurile feminine erau jucate
pe cînd împlinise 22 de ani, le solicită părinților sprijinul financiar pentru un de bărbați în travesti. La aproape o sută de ani distanță de la prima apariție
atelier propriu90. În anul 1903, în urma căsătoriei cu un violonist francez, i se pe scenă a unei femei, în primele decenii ale secolului al XX-lea, prejudecata
naște primul copil91. În anul 1909, artista s-a căsătorit cu sculptorul Frederic că a juca teatru este rușinos pentru o femeie mai avea încă mulți adepți. Cele
Storck 92. mai multe atitudini negative la adresa actrițelor asociau această profesie cu
Cecilia Cuţescu Storck a fost numită în iunie 1916 profesor în urma lipsa de seriozitate și dorința de a avea o viață mondenă95. Aceste stereotipuri
unui concurs la catedra de artă decorativă de la Şcoala de Belle Arte din penetraseră toate mediile sociale96, precum și cercurile literare97.
93
89
Cecilia Cuțescu Storck, O viață dăruită artei, București, 1966, p. 16. Cecilia Cuţescu-Storck, Fresca unei vieți, București, 1943, p. 323.
94
90
Cecilia Cuțescu-Storck, op.cit, p. 37. Teodor T. Burada, Istoria Teatrului în Moldova, vol. II, Iași, 1922, p.4.
95
91
Ibidem, p. 51. Maria Filotti (1883-1956), una dintre cele mai cultivate artiste românce, a studiat Literele,
92 Dreptul şi Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, la clasa Aristizzei Romanescu.
Ibidem, p. 58. Pe vremea stagiului la Paris, când trimitea regulat lucrări societății „Tinerimea Marcat de prejudecăţile vremii, un coleg de la Facultatea de Litere, aflând că joacă teatru
Artistică” și, uneori, întârzia, viitorul său soț reușea să remedieze situația: „Cînd eram în apreciază că „din partea unei studente serioase aceasta dovedea vanitate, uşurinţă şi frivolitate”.
întîrziere, sculptorul Frederic Storck le vorbea colegilor, împăca lucrurile și pînă la urmă se La fel, o parte dintre rude consideră că profesia de actriţă o dezonorează, şi, în consecinţă, îi cer
găsea și pentru mine un locșor pe pereții sălilor”. Vezi și Ibidem, p. 299: „În momentele cele să-şi schimbe numele de scenă.Maria Filotti, Am ales Teatrul, Bucureşti, 1961, p. 38.
mai interesante, în toiul lucrului, când un pictor bărbat ar fi fost ocrotit de soţia sa ca să nu fie 96
supus grijilor străine de lucru, eu ca pictor femee, eram mereu întreruptă de bucătăreasă, care Când debutează pentru prima dată pe scenă, Lucia Sturdza primește o telegramă din partea
îmi şoptea grijulie de după perdeaua ce închidea atelierul: <Coniţă, nu-mi ajunge untul>, … bunicii din partea tatălui prin care i se îngrădește dreptul de a purta numele părintesc „Je te
sau zahărul, sau făina etc. Trebuia să las lucrul, să mă duc iar la cămară şi… cîte alte nimicuri şi défends de porter le nom de ton père sur la scène”. (Îți interzic să porți numele tatălui tău pe
banalităţi, nu mă trezeau din vis la realitate ? Aşa mă luptam între grijile casei, ale familiei şi ale scenă). Lucia Sturdza Bulandra, op. cit., p. 357.
97
picturii şi era destul de greu !” Cu toată părerea de rău a profesoarei sale Lucia Sturdza Bulandra, Claudia Millian renunță
50 51
Poate nu într-o măsură atît de mare ca literatura, teatrul a cunoscut artistice: a atras publicul către teatru, a perfecționat tehnicile de montare a
un moment de referință în perioada interbelică din perspectiva interpretării pieselor, a sprijinit tinerii actori care nu s-au bucurat de atenție pînă la el. Cu
artiștilor, unii dintre aceștia jucînd pe mari scene de teatru de la Paris98. Pe ajutorul lui Davila, au devenit cunoscute Marioara Voiculescu, Lucia Sturdza
lîngă piese de teatru99, apar lucrări teoretice pe această temă100. Între cele două Bulandra, Marioara Giurgea, Tony Bulandra, Gh. Storin, Ion Manolescu102 ș.a.
războaie, alături de teatrele subvenționate de stat din București, Iași și Craiova, În aceste împrejurări, Lucia Sturdza Bulandra va repurta o serie de succese103
au luat ființă teatre de stat la Cluj, Chișinău și Craiova, precum și mai multe care vor continua și după înființarea propriei societăți de teatru și îi vor aduce
teatre particulare. Dificultățile financiare din timpul crizei economice din anii consacrarea.
1929-1933 au dus la închiderea unor teatre naționale (Craiova, Cernăuți, La 30 august 1914, împreună cu soțul său, actorul Tony Bulandra, și
Chișinău) și a mai multor companii private. La teatrele de stat, legislația alături de actrița Marioara Voiculescu, deschide stagiunea la sala „Modern”
stabilea că numărul actrițelor trebuia să fie mai mic decît cel al actorilor101. din capitală, punînd bazele uneia dintre cele mai apreciate și longevive (1914-
1941) companii particulare de teatru din țară104. Sub directoratul ei, compania
a reunit un ansamblu valoros, înlesnind afirmarea și a altor actori ai teatrului
românesc. Nivelul artistic al spectacolelor a fost unul ridicat, principalul
concurent al companiei fiind Teatrul Național, și nu companiile teatrale
Itinerariu profesional:
actriță, directoare, profesoară, regizoare și traducătoare particulare. Ca directoare de teatru, Lucia Sturdza-Bulandra a promovat un
repertoriu valoros, punînd în scenă piese de teatru renumite din repertoriile
Lucia Sturdza și-a început cariera artistică la Teatrul Național din românesc și universal105.
București la sfîrșitul anului 1898. Începuturile afirmării Luciei Sturdza, dar Sub directoratul ei, în anul 1923 a fost adus de la Berlin regizorul
și a altor actori care prin activitatea lor au scris istoria teatrului românesc, Karl Heinz Martin, reprezentant al expresionismului în teatrul german.
se leagă de autorul capodoperei Vlaicu-Vodă (1909). „Epoca Davila”, cum Acesta a pus în scenă câteva piese și a făcut cunoscute noi metode de regie,
au ajuns să fie considerate cele două perioade ale directoratului acestuia la de pregătire a rolurilor, decoruri, efecte de lumină etc106. Teatrul Bulandra
Teatrul Național (1905-1908 și 1912-1914), a dus la o revigorare a vieții
102
Petre Sturdza, op. cit., p. 230. Cf. și V. Maximilian, Evocări, București, 1956, p. 108.
103
Apud F. O. Fosian, 87 artiști bucureșteni din teatru, operă și revistă. Portrete, biografii, amintiri,
să studieze la Conservatorul de artă dramatică, după ce se mărită cu poetul Ion Minulescu, care București, p. 95.
îi interzisese să joace teatru. Lucia Sturdza Bulandra, op. cit., p. 245-246. 104
98 Cristian Popișteanu, Dorin Matei, Sturdzeștii: din cronica unei familii istorice, cu un Cuvânt
Maria Ventura, Eduard de Max, Jean Yonnel, Elvira Popescu. înainte de acad. Dan Berindei, București, 1995, p. 113.
99
Gh. Ciprian, V.I. Popa Tudor Mușatescu, Al. Kirițescu, Mihail Sebastian, Camil Petrescu, 105
Dintre piesele româneşti, majoritatea au fost premiere absolute: Prometeu și Cocoşul
Mihail Sorbu, G..M. Zamfirescu ș.a. negru de de Victor Eftimiu, Chemarea codrului de C. Diamandi, Domnişoara Nastasia de
100
Camil Petrescu, Tudor Vianu ș.a. G.M. Zamfirescu, Cuib de viespi de Al. Kiriţescu, Omul care trebuie să moară de I. Minulescu
101
Legea pentru modificarea unor dispoziții din legea pentru organizarea pe baze autonome a ş.a. Dintre cele universale amintim, Livada de vişini de Cehov, Strigoii de Ibsen, Evantaiul
Teatrelor Naționale și Operelor Române din 25 martie 1931 stabilește pentru Teatrul Național Lady-ei Windermere de Oscar Wilde, Magnificul încornorat de Crommelynck, Ecaterina Ivanova
din București un număr de cel mult 25 de actrițe la un ansamblu artistic de 60 de membri. La şi Anfissa de Leonid Andreev, Knock de Jules Romains, Scara de mătase de Chiarelli, Arleziana
celelalte teatre, personalul feminin este și mai redus, fiind, potrivit acestei legi, de cel mult de Alphonse Daudet ș.a.. Cf. Ileana Berlogea, Teatrul românesc în secolul XX, Bucureşti, 2000,
1/3Vezi art. 47 în C. Hamangiu, Codul General al României. Legi noui de unificare, vol. XIX, p. 29.
106
1931, București, 1932, p. 238. Invitația către regizorul german a fost lansată de regizorul Soare Z. Soare, cel care după
52 53
devenise și o școală pentru actori, care, după experiența și renumele cîștigate profesioniști din teatru pentru repertoriul propus113, pentru modul cum
aici, erau angajați în teatrele de stat din marile orașe ale României107. După atrăgea actorii în trupă114, pentru iscusința managerială în găsirea fondurilor
abdicarea regelui Mihai I al României, Lucia Sturdza Bulandra a condus necesare supraviețuirii companiei115, pentru prestigiul de care se bucura
Teatrul Municipal din București. Actrița s-a remarcat şi prin activitatea în viața publică. Toate au impus-o printre numele sonore ale generației
didactică, timp de treizeci de ani fiind profesoară la Conservatorul de Artă sale116. Disciplina de fier pe care Lucia Sturdza Bulandra o pretindea
Dramatică din București. A scris lucrări de specialitate, a format generaţii actorilor companiei sale și asprimea observațiilor au făcut ca deciziile să fie
de actori108, a regizat și a tradus piese de teatru din limbile franceză, italiană, acceptate de multe ori fără rezerve, din teamă117. Pînă să ajungă la aprecierea
germană și engleză109. colaboratorilor, Lucia Sturdza Bulandra a avut de luptat cu prejudecățile
vremii. În amintirile sale, artista mărturisește reacția de dezaprobare a
Aprecieri asupra prestațiilor sale artistice și manageriale celorlalți asociați ai companiei Bulandra: „În colectivul de conducere eram
singura femeie, iar bărbaţilor nu le plăcea intervenţia mea hotărîtă şi, uneori,
Prestigiul actriței a crescut de la un an la altul. În stagiune mai clarvăzătoare118”.
1913-1914, actrița se afla printre societarii110 primei scene a țării111.
Ajunsese să fie remarcată și de către cei mai exigenți oameni Influența socială
de cultură ai epocii. Scriitorul și dramaturgul Camil Petrescu,
Actriță, directoare, profesoară, regizoare și traducătoare de piese
cunoscut pentru severitatea sa în privința interpretării teatrale, afirma cu
de teatru, Lucia Sturdza Bulandra a inspirat și influențat cariera multor
prilejul premierei piesei Profesiunea doamnei Warren de G.B. Shaw că artista
tineri actori. Semnificativ este numărul mare de artiști celebri care își leagă
a egalat prin interpretarea sa valoarea literară a comediei lui George Bernard
Shaw112. Aprecierile la adresa Luciei Sturdza Bulandra au vizat mult mai
mult decît calitatea interpretării sale. S-a bucurat de considerația celorlalți 113
Ion Manolescu, Amintiri, București, 1962, p. 130.
114
Promova tineri actori, colabora cu personalități artistice feminine de notorietate europeană,
debutul ca director de scenă la teatrul Bulandra, a înregistrat mai multe succese de regie în cum a fost Maria Ventura, societară a Comediei Franceze din Paris, fără teama de a-și pierde
perioada interbelică. Vezi Ion Manolescu, Amintiri, Prefața de Tudor Teodorescu-Braniște, din autoritatea artistică. Vezi Lucia Sturdza Bulandra, op. cit., p. 81-82.
115
București, 1962, p. 198. În amintirile sale, Ion Manolescu prezenta situația astfel: „Apoi, unde să găsim cele patru-
107
Ibidem. cinci milioane, mai ales în perioada aceea de apăsătoare criză financiară?...„Numai distinsa
108 noastră colegă, cu energia ei bine cunoscută, a putut să realizeze minunea de a obține de la una
Nicolae Bălţăţeanu, George Calboreanu, Dina Cocea, Radu Beligan, Victor Rebengiuc, din băncile cele mari un împrumut (...)”. Ion Manolescu, op. cit., p. 224-226.
Aura Buzescu, Mihai Popescu, Fory Etterle, Niki Atanasiu, Al. Giugaru, Nineta Gusti ș.a. 116
109 Artista a primit mai multe medalii „Bene Merenti” cl. I, „Meritul Cultural în ordinul de
George Marcu, Rodica Ilinca, Dicționarul personalităților feminine din România, București, cavaler” cl. I și II, „Vulturul Alb” (Iugoslav). F.O. Fosian, op. cit., p. 96.
2009, p. 211. 117
110 Tânăra actriță Leny Caler (1904-1992), care a jucat spectacole regizate de Lucia Sturdza
Artiștii teatrelor naționale erau societari (cu un stagiu de cel puțin trei ani în serviciul Bulandra, recunoștea peste ani: „La repetiții n-am avut curajul să ies din cuvântul doamnei
teatrului) și stagiari. Vezi Legea pentru organizarea și administrarea teatrelor din România din Bulandra sau s-o contrazic. Trebuie să mătrturisesc că doamna Bulandra, în tot timpul cât am
27 martie 1910 la C. Hamangiu, Codul general al României. Legi uzuale, vol. VI, 1910, p. 193- jucat în teatrul condus de ea, m-a intimidat permanent, m-a inhibat. Mai mult decât atât, pot
194. spune că mi-era și puțin frică de ea. Când mi se adresa, deveneam în fața ei stângace, timidă,
111
Alături de Constantin Nottara, Ion Petrescu, Ion Brezeanu, Tony Bulandra, Maria Filotti mută”. Leny Caler, Artistul și oglinda – repertoriu, roluri și parteneri de neuitat, București, 2004,
ș.a Ioan Massoff, Istoria teatrului Național din Bucrești 1877-1937, p. 269. p. 44.
112 118
Ioan Massoff, Teatrul romînesc. Privire istorică, volumul VI, București, p. 292. Lucia Sturdza Bulandra, op. cit., p. 87.
54 55
afirmarea de întîlnirea cu ea. Actrița Nineta Gusti (1913-2002) povestește, vieții a trăit etatizarea teatrelor în timpul regimului comunist (1948). Într-o
într-un interviu, cum s-a conformat îndrumărilor artistice ale Luciei Sturdza epocă în care femeile nu erau bine văzute neînsoțite în public, Lucia Sturdza
Bulandra când aceasta i-a cerut imperativ să renunțe la graiul moldovenesc119. are curajul să se prezinte în fața directorului Teatrului Național din București,
Fascinația față de profesoara de la Conservator s-a menținut și atunci cînd Petre Grădișteanu. Este angajată, deși nu absolvise Conservatorul de artă
Nineta Gusti se bucura de notorietate: „Eram ditamai actrița bătrînă și dramatică, ci Facultatea de Litere și Filozofie. Va urma studii de specialitate,
cînd o vedeam mă înroșeam la față și îmi bătea inima de emoție. Așa mă avînd-o ca îndrumătoare pe Aristizza Romanescu124. Cînd debutează pentru
impresiona120”. Profesoara Lucia Sturdza Bulandra a avut un rol important și prima dată pe o scenă, și aceasta se întîmpla chiar pe scena Teatrului Național
în cariera lui Radu Beligan (n. 1918). Într-un interviu, acesta mărturisește din București, în seara zilei de 1 octombrie 1898, primește o telegramă din
cum practic i s-a schimbat destinul în urma întîlnirii cu artista121. partea bunicii din partea tatălui prin care i se îngrădește dreptul de a purta
Lucia Sturdza Bulandra marcase o epocă de împliniri din punct de numele părintesc125.
vedere artistic, imprimîd tinerilor dragostea pentru artă, seriozitate și exigență Artista s-a născut la 25 august 1873 la Iași, într-o familie boierească,
în chestiuni de interpretare. Actorul Victor Rebengiuc, care a cunoscut-o descendentă a domnitorului Sturdza. Pînă la un punct, prestigioasa familie
pe L.S. Bulandra la începutul carierei sale artistice, a rămas impresionat de a Luciei Sturdza a fost o piedică în cariera sa artistică. Este limpede însă
calitățile sale manageriale122. Debutînd la sfîrșitul secolului al XIX-lea, cînd că achizițiile familiale anterioare au jucat un rol important în activitatea
în tot cuprinsul Regatului României existau doar trei teatre subvenționate de sa profesională. Însuși faptul că aparținea unei ilustre familii i-a întărit
stat, la București, Iași și Craiova123, Lucia Sturdza Bulandra a fost implicată autopercepția, stima de sine și autoritatea. Cel mai probabil este că
activ în procesul de profesionalizare a spectacolelor de teatru, iar spre sfîrșitul aptitudinea managerială (spiritul de observație, relația cu oamenii,
capacitatea de a-i conduce), sesizată de majoritatea contemporanilor săi
119
„Am fost eleva doamnei Bulandra. Și după două săptămâni de Conservator am și început în perioada în care se afla la conducerea instituțiilor teatrale (compania
să joc. Un rolișor mic, de balerină de circ. Eu vorbeam moldovenește pe atunci și doamna
Bulandra mi-a pus condiția asta: <Vrei rolul? În două săptămâni să nu mai aud la tine nici un
Bulandra, apoi Teatrul Municipal), s-a dezvoltat în familie. În familie
<șî>, nici un <șe>. Și nici c-a mai auzit. Era grozavă. Avea prestanță, avea o forță extraordinară. a primit o importantă cultură umanistă, care a ajutat-o în carieră126.
Și era o profesoară”. Interviul a apărut inițial în revista Cinema în martie 1984. A fost reprodus
în Eva Sîrbu, Actorii noștri. Interviuri uitate, vol. II, București, 1999, p. 192.
120
Ibidem, p. 192-193. Concluzii
121
„M-am înscris la Conservator, unde am început cu un eşec total. Am dat examen şi nu Fără a se ridica numeric la ponderea scriitorilor și artiștilor
am intrat. (...) I-am scris atunci doamnei Bulandra o scrisoare care a mişcat-o mult, pentru
că mai târziu mi-a mărturisit că a păstrat-o. Dar atunci, imediat, a intervenit să mai dau o dată consacrați, ascensiunea femeilor în roluri nontradiționale în „cultura majoră”
examen. (...) Aşa am devenit elevul celei mai bune profesoare de actorie, doamna Bulandra. O dintre cele două războaie mondiale nu poate fi ignorată. Prin operele lor,
profesoară ciudată. Nu avea decât studenţi talentaţi”. Rodica Mandache, „Teatrul, viața mea”, în
Jurnalul național, 5 ianuarie 2009; http://jurnalul.ro/editie-de-colectie/radu-beligan/teatrul-
124
viata-mea-318078.html, accesat la 4 septembrie 2014. Mai mult decât atât, citește cu pasiune tot ce găsea legat de arta dramatică. „Am înțeles,
122
Simona Chițan, Mihaela Michailov, Victor Rebengiuc omul și actorul, București, 2008, spune Lucia Sturdza Bulandra, că atît cultura fără talent, cît și talentul fără cultură nu pot făuri
p. 39-40. un actor desăvârșit. Lucia Sturdza Bulandra, op. cit., p. 13.
125
123
Art. 2 din Legea pentru organizarea și administrarea teatrelor din România din 27 martie „Je te défends de porter le nom de ton père sur la scène”. (Îți interzic să porți numele tatălui
1920 precizează că teatrele subvenționate de stat, în număr de trei (București, Iași, Craiova) tău pe scenă). Lucia Sturdza Bulandra, op. cit., p. 357.
126
vor purta titulatura de „naționale”. Vezi C. Hamangiu, Codul General al României. Legi uzuale, În perioada interbelică, artista a tradus mai multe piese de teatru din limbile franceză,
vol. VI, București, 1920, p. 190. italiană, germană și engleză. Cf. George Marcu, Rodica Ilinca, op. cit., p. 211.
56 57
unele personalități feminine precum Hortensia Papadat-Bengescu, Cecilia Sau, sculptorul Frederic Storck și omul politic I.G. Duca, care au contribuit la
Cuțescu Storck și Lucia Sturdza Bulandra au contribuit la definirea unui afirmarea Ceciliei Cuțescu Storck și la promovarea ei ca prima femeie profesor
climat de cultură modern. Aportul lor la cultura română este remarcabil din învățămîntul de stat din Europa. În fine, Alexandru Davila, dramaturg și
într-un moment în care literatura, pictura și teatrul din România aspirau la o director al Teatrului Național din București, a pledat pentru recunoașterea
integrare și o recunoaștere europene. personalității Luciei Sturdza Bulandra.
Prin tradiție, literatura, pictura și teatrul nu au fost profesii feminine. Spre deosebire de scriitoarele, pictorițele și actrițele din alte țări
În România, femeile au început să devină cunoscute ca scriitoare, pictorițe, europene în care procesul de modernizare era mai accentuat, femeile
actrițe începînd cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea. De atunci, din România care au urmat aceste cariere au fost recrutate îndeosebi din
numărul lor a crescut, chiar dacă într-un ritm mai scăzut decît al bărbaților. familiile aristocratice (Lucia Sturdza Bulandra) sau din clasa de mijloc
Continuarea procesului de modernizare prin industrializare și urbanizare, (Hortensia Papadat-Bengescu și Cecilia Cuțescu-Storck). România fiind
intensificarea schimbărilor economice (accesul femeilor în munca plătită o țară preponderent agrară nu a reușit să traverseze cu ușurință etapa de la
în industrie, servicii, comerț, profesii intelectuale); juridice (extinderea tradițional la modern. Deși ameliorat în România interbelică, numărul ridicat
drepturilor femeilor, îndeosebi în planul drepturilor civile); educative al femeilor analfabete a marcat procesul de emancipare. Pe de altă parte, deși
(creșterea numărului de femei alfabetizate și a celor cu studii superioare) au multe avuseseră studii superioare nu au urmat o carieră pentru că în viața
schimbat treptat situația celui „de-al doilea sex”. Contextul socio-economic femeii căsătoria avea prioritate. Chiar dacă mediile familiale în care au crescut
și politic a permis femeilor să ocupe și alte roluri, în afara celor tradiționale le-au oferit premisele carierei, au existat multe obstacole în momentul în
de fiică, soție și mamă. Pe acest fundal, sînt proiectate carierele celor trei care s-au decis să urmeze o profesie. Hortensia Papadat-Bengescu și Lucia
personalități feminine. Ele au înțeles și au produs cultura în strînsă legătură cu Sturdza Bulandra s-au confruntat cu roluri și norme familiale patriarhale.
rezultat al pregătirii profesionale și al dezvoltării spirituale. Pentru a avansa în Doar Cecilia Cuțescu Storck s-a bucurat de toate ușile deschise din partea
carieră, au fost nevoite să mențină un echilibru între tradiție și modernitate. familiei de origine și a celei de procreere. Probabil că un atu în ascensiunea lor
Hortensia Papadat-Bengescu, Cecilia Cuțescu Storck și Lucia Sturdza profesională a fost și faptul că erau soții și mame, iar în epocă femeia măritată
Bulandra sînt produsul epocii lor. Ele fac parte din prima generație de femei se bucura de mai mult respect din partea societății. Ajungînd să ocupe poziții
care dobîndesc prestigiu și nu sînt o excepție așa cum s-a întîmplat în secolul profesionale invidiate și de către bărbați, bucurîndu-se de recunoaștere și
al XIX-lea. Societatea românească interbelică a oferit femeilor posibilitatea influență, ele nu au fost percepute ca deviante precum alte femei din epocă
de a-și schimba poziția în cadrul structurii sociale (mobilitatea verticală pentru că nu au renunțat la îndatoririle tradiționale. Toate trei și-au jucat rolul
intergenerațională și intragenerațională). Șansele femeilor de a face carieră și de mame la fel sau poate chiar mai mult decît în condiția în care nu și-ar fi
reușita lor în profesii înalt valorizate, ocupate anterior doar de bărbați, au fost urmat vocația. Hortensia Papadat-Bengescu a debutat publicistic doar după
influențate de capitalul uman personal (talent, motivație, voință, perseverență, ce cel de-al cincilea copil a intrat în școala primară; Cecilia Cuțescu-Storck,
strategii inteligente de gestionare a resurselor și a situațiilor). De asemenea, mamă a trei copii, și-a amenajat atelierul în apropierea camerei copiilor pentru
a contat și capitalul lor social: suportul oferit de anturajul Vieții Românești a-i supraveghea; Lucia Sturdza Bulandra a avut o fetiță din prima căsătorie.
și cenaclul Sburătorul, susținători de prim rang. De exemplu, criticii literari Meritul principal al celor trei personalități feminine care au făcut
G. Ibrăileanu și E. Lovinescu au susținut-o pe Hortensia Papadat-Bengescu. obiectul acestui studiu de caz constă atît în cîștigurile însemnate pe care le-au
58 59
adus în profesiile în care au activat, cît și în felul în care au gestionat resursele și Cioculescu, Șerban, Streinu, Vladimir, Vianu, Tudor, Istoria literaturii române moderne,
București, 1985.
obstacolele unei societăți interbelice în schimbare, dar care mai păstra multe Cristea, Ioana, Popescu, Aura, Doamnele artelor frumoase românești afirmate interbelic,
elemente tradiționale. Hortensia Papadat-Bengescu a deschis drumul prozei București, 2004.
Cuțescu-Storck, Cecilia, Fresca unei vieți, București, 1943, reprodusă în facsimil la editura
psihologice în literatura română, influențînd generații întregi de scriitori. Semne, București, 2008.
Cecilia Cuțescu Storck a inaugurat pictura murală la noi, iar Lucia Sturdza Cuțescu Storck, Cecilia, O viață dăruită artei, București, 1966.
Filotti, Maria, Am ales Teatrul, Bucureşti, 1961.
Bulandra a pus bazele celui mai renumit teatru particular, care nu doar că a Hortensia Papadat-Bengescu. Antologie, studio introductive, table chronologic și bibliografie de
rivalizat cu Teatrul Național, dar a și dat startul multor actori talentați. Viola Vancea, București, 1976.
Holban, Ioan, Hortensia Papadat-Bengescu, București, 1985.
Intrînd în profesii dificile și pentru bărbați, Hortensia Papadat- Iorga, N., Istoria literaturii românești contemporane, vol. II, În căutarea fondului, București, 1934.
Bengescu, Cecilia Cuțescu Storck și Lucia Sturdza Bulandra au contribuit Lovinescu, E., Memorii-Aqua forte, Bucureşti, 1998.
Manolescu, Ion, Amintiri, București, 1962.
la îmbunătățirea percepției asupra capacităților intelectuale ale femeilor Marcu, George, Ilinca, Rodica, Dicționarul personalităților feminine din România, București,
2009.
și, implicit, au exercitat o influență asupra poziției femeilor din România.
Massoff, Ioan, Teatrul romînesc. Privire istorică, volumul I (De la obîrșie pînă la 1860), 1961.
Prin carierele lor, au arătat că literatura, pictura și teatrul pot fi și „vocații Maximilian, V., Evocări, București, 1956.
Mihalache, Marin, Cecilia Cuțescu-Storck, București, 1969.
feminine”, nu doar masculine cum susținea cîndva Eugen Lovinescu. Sînt Milligan, Jennifer E., The Forgotten Generation. French Women Writers of the Inter-war Period,
multe cercetătoare contemporane care susțin cum că intelectuali de prestigiu Oxford, 1996.
Neumann, Victor, Heinen, Armin (editori), Istoria României prin concepte. Perspective alternative
ai României interbelice au fost misogini. Ceea ce, cu excepțiile rigoare, asupra limbajelor social-politice, Iași, 2010.
este adevărat. Chiar și așa, orice generalizare este păguboasă. La fel ca în Nanu, Adina, Iancu-Ciovârnache, Ștefania, Olga Greceanu, București, 2004.
Pavel, Amelia, Pictura românească interbelică – un capitol de artă europeană, Bucureşti, 1996.
alte țări europene și în România interbelică are loc un proces de schimbare Popișteanu, Cristian, Matei, Dorin, Sturdzeștii: din cronica unei familii istorice, București, 1995.
a atitudinilor. Chiar dacă e lent, el probează tranziția de la convingerea Prodan, Paul I., Teatrul românesc contimporan 1920-1927, București, 1927.
Regenbogen, Lucian, Grandes dames de la peinture moderne. Mari doamne ale picturii moderne,
că feminitatea înseamnă copil, casă, gospodărie, sensibilitate, fragilitate, București, 2001.
inferioritate, în esență dependență de un bărbat, la recunoașterea faptului Sadoveanu, Izabela, „Cronica literară (Literatura feminină): Trei scriitoare din generația
de azi”, în Viața românească, anul XXII, nr. 1, 2 și 3, ianuarie, februarie, martie 1930,
că femeile au drumul lor în literatură, pictură și teatru, iar creațiile lor pot fi p. 159-160.
remarcabile. Scrisori H. Papadat-Bengescu, G. Călinescu, Leon Feraru, Eugen Lovinescu, Perpessicius, Liviu
Rebreanu, Mihail Sebastian, Ilarie Voronca, G. M. Zamfirescu către Camil Baltazar.
Bibliografie Studii și documente, București, 1965.
Sasu, Aurel, Vartic, Mariana, Romanul românesc în interviuri. O istorie autobiografică, vol. III
(R-S), partea II, Bucureşti, 1988.
Academia Română, Dicționarul general al literaturii române, București, 2006. Scrisori către G. Ibrăileanu, București, 1966.
Aderca, F., Mărturia unei generații, București, 1929. Sîrbu, Eva, Actorii noștri. Interviuri uitate, vol. II, București, 1999.
Baiculescu, George, Massoff, Ioan, Teatrul românesc acum o sută de ani, cu o prefață de Paul I. Sturdza, Lucia, Actorul și arta dramatică, București, 1912.
Prodan, București, 1935. Sturdza Bulandra, Lucia, Amintiri...Amintiri..., Ediția a II-a revăzută și adăugită, București,
Baltazar, Camil, Evocări și dialoguri literare, București, 1974. 1960.
Berlogea, Ileana, Teatrul românesc în secolul XX, Bucureşti, 2000. Sturdza, Petre, Amintiri. 40 de ani de teatru, Editura Meridiane, București, 1966.
Berstein, Serge, Milza, Pierre (coordonatori), Istoria secolului XX, vol. I, Sfârșitul lumii europene Teodorescu-Braniște, Tudor, Oameni și cărți, vol. I, București, 1922.
(1900-1945), București, 1998. Tonitza, N., Scrieri despre artă, 1962.
Blaga, Lucian, Trilogia culturii, București, 2011. Tonitza, N.N., Corespondenţă 1906-1939, Bucureşti, 1978.
Breban, Nicolae, Confesiuni violente. Dialoguri cu Constantin Iftime, București, 1994. Vianu, Tudor, Opere 3 Scriitori români ** Sinteze, București, 1973.
Burada, Teodor T., Istoria Teatrului în Moldova, vol. II, Iași, 1922.
Vrancea, Angela, Cecilia Cuțescu-Storck, București, 1957.
Caler, Leny, Artistul și oglinda – repertoriu, roluri și parteneri de neuitat, București, 2004.
Ciobanu, Valeriu, Hortensia Papadat-Bengescu, București, 1965.
Ciopraga, Constantin , Hortensia Papadat-Bengescu, București, 1973.
60 61
62 63
ARTĂ TRADIȚIONALĂ ȘI ASOCIAȚII FEMINISTE

ÎN ROMÂNIA INTERBELICĂ
Anemari Monica NEGRU (Arhivele Naționale ale României)

Mişcarea feministă s-a conturat în anii interbelici şi în România,
cu diverse iniţiative educative, artistice, culturale, dar şi legislative, politice,
prin care se urmărea afirmarea şi emanciparea femeii. Printre cele mai
active asociaţii feministe, care s-au remarcat în sfera vieţii culturale, au fost:
Ţesătoarea Regina Elisabeta, Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române,
Consiliul Naţional al Femeilor Române, Casa Femeii, Mica Înţelegere Feminină.
Fiecare dintre aceste asociaţii interbelice a integrat în programul său şi iniţierea
de demersuri care să promoveze educaţia, cultura şi arta naţională. Elementul
comun al tuturor acestor asociaţii – la care se mai pot adăuga şi societăţile
Solidaritatea, Uniunea Intelectuală Română, Gruparea Femeilor Române,
Auxiliara Feminină FIDAC -, cu rol de fondatoare, preşedintă, finanţatoare, a
fost prinţesa Alexandrina Gr. Cantacuzino.
Membră a elitei feministe a epocii, remarcată printr-o amplă şi variată
activitate, naţională şi internaţională, prin calităţi intelectuale, religiozitate,
putere de muncă, Alexandrina Gr. Cantacuzino s-a născut la 20 septembrie
1876, în comuna Ciocăneşti, judeţul Ilfov, tatăl său fiind locotenentul Theodor
Pallady, participant la războiul de independenţă din 1877-1878, iar mama -
Alexandrina Kreţulescu, ambii din familii boiereşti. Rămasă orfană de mamă,
ea a fost crescută şi educată de o mătuşă din familia Ghica, şi-a desăvârşit
studiile în Franţa, unde a arătat interes pentru limbi străine, istorie, retorică
şi economie. În anul 1899, Alexandrina Pallady s-a căsătorit cu politicianul
conservator Grigore G. Cantacuzino (1872-1930), fiul lui Gheorghe Gr.
Cantacuzino Nababul şi al Ecaterinei Băleanu, şi au avut trei copii.
Feministă convinsă, prinţesa Alexandrina Cantacuzino, a susţinut,
64 65
EUROREGIONALIA - 1/2014 Anemari Monica NEGRU — Artă tradițională și asociații feministe în România interbelică
din fonduri proprii, mişcarea de emancipare a femeii române. Ea a întreţinut societăţilor SONFR, Solidaritatea, Uniunea Intelectuală Română, Mica
33 de şcoli pentru fete (de exemplu, Institutul Tinerelor Fete din Bucureşti, cu Înţelegere Feministă (MIF). A făcut parte din consiliul societăţii Gospodăriilor
400 eleve, un externat, un curs comercial secundar), cămine pentru băieţi şi Rurale, a fost fondatoarea societăţii Amicele Tinerelor Fete. Ea a fost unica
fete de liceu, 30 de biblioteci populare. Profund naţionalistă, a trimis peste membră femeie a Institutului Social Român, unde a obţinut o secţie de
5000 de cărţi în Basarabia.� Numeroasele articole, discursuri, comunicări, studii feminine. Numită consilier municipal în Bucureşti, a înzestrat personal
publicate în limba română sau franceză, i-au asigurat o reputaţie incontestabilă şcoala bucureşteană nr. 48. A avut şi activitate politică, fiind membră a P.N.Ţ.
de feministă. Totodată, ea a publicat studii literare, monografii, a susţinut conferinţe – de
Un rol important în istoria mişcării feministe naţionale l-a jucat exemplu, în ianuarie 1922 conferinţa cu titlul Drepturile femeii în Constituţia
Zoe Gr. Râmniceanu, fondatoare şi lideră a unor asociaţii feministe viitoare.
reprezentative, precum Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, Lista feministelor din România interbelică cuprinde şi alte
Ţesătoarea, Solidaritatea. În Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române personalități ale asociaţiilor feministe menţionate, precum Elena Odobescu
(SONFR) a îndeplinit funcţia de casieră generală, a participat constant la (fondatoare şi membră a comitetului de conducere a SONFR, a CNFR),
reuniunile societăţii. Zoe Râmniceanu a lăsat prin testament multe donaţii Maria Glogoveanu (fondatoare şi secretară generală a SONFR), Elena
(în bani, terenuri, biblioteci) asociaţiilor SONFR, Ţesătoare Regina Elisabeta Cerchez (membră CNFR, secretar general a MIF), Adela Chiru Nanov
şi Institutorii din Bucureşti.� A fost prima femeie aleasă în comisia interimară (directoare a şcolii „Regina Elisabeta Ţesătoarea”), Alexandrina Fălcoianu
a Capitalei. (fondatoare a Casei Femeii), Elena Stângaciu (secretara generală a Casei
O feministă cu numeroase iniţiative a fost Calypso Botez. Licenţiată Femeii, membră a MIF) ş.a.
în istorie şi filozofie, ea a profesat la liceul de fete „Carmen Sylva” din
Bucureşti. În timpul Primului Război Mondial a fost preşedinta Crucii Roşii Asociaţia şi şcoala „Ţesătoarea Regina Elisaveta”
din Galaţi. În 1917-1918, împreună cu alte feministe din Iaşi, a pus bazele
Asociaţiei pentru emanciparea civilă şi politică a femeilor române, care din Dintre asociaţiile feministe menţionate mai sus, promovarea şi
anul 1919 a înfiinţat o filială la Bucureşti, condusă de Calypso Botez.1 Ea a valorificarea artei tradiţionale româneşti a constituit obiectivul societăţii
fost printre fondatoarele şi prima preşedintă a Consiliul Naţional al Femeilor de binefacere Ţesătoarea4, care s-a înfiinţat la 27 ianuarie 1905, cu sediul în
Române (CNFR).2 În cadrul CNFR, a prezidat secţia muncii, calitate în care Bucureşti, sub protecţia Reginei Elisabeta. Având deviza: Viitorul ţării îl ţese
a înfiinţat prima şcoală de secretare.3 femeia5– vezi Anexa 1, Regina Elisabeta a susţinut societatea, cuvintele ei fiind
Calypso Botez a fost şi membră în comitetele de conducere ale păstrate şi în Actul de fundaţie al societăţii:
„Necontenit preocupată de binele iubitului nostru popor, şi totdeauna cu mintea
şi inima la fericirea sa, am chibzuit că unul din mijloacele prin care s-ar putea
1
Elena Bogdan, Feminismul, Tipografia Huniadi, Timişoara, 1926, p. 73, 74; Ştefania
ajunge la propăşirea pe tărâmul economic, este înflorirea industriei casnice, atât
Mihăilescu, Din istoria feminismului românesc. Studiu şi antologie de texte (1929-1948), Editura
Polirom, Iaşi, 2006, p. 36.
2 4
ANR, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, dosar 27/1919, f. 1-2. Elena Bogdan dr., op. cit., p. 78; Paraschiva Câncea, Mişcarea pentru emanciparea femeii în
3
Ghizela Cosma, Femeile şi politica în România, Evoluţia dreptului de vot în perioada interbelică, România, Editura Politică, 1976, p. 120.
5
Presa Universitară Clujeană, 2002, p. 154–155. Ghizela Cosma, op. cit., p. 154.
66 67
de însemnată şi productivă odinioară. Călăuzită de acest gând, am ales una din Zoe Gr. Râmniceanu a înfiinţat şcoala-atelier „Regina Elisaveta Ţesătoarea”,
ramurile acestei industrii cultura gândacilor de mătasă, mai la îndemână tuturor cu regulament şi program de funcţionare (vezi Anexa 3), avînd centrul în
şi cu care poporul nostru este obişnuit, cultură, ce prin voinţa Domnului, va Bucureşti şi sucursale în comune și orașe. De exemplu, la 18 mai 1927, a fost
procura celor care o vor cuprinde, mari foloase, după cum şi altă dată le producea
inaugurată şcoala de ţesătorie de la Chişinău9. Alte şcoli asemănătoare au
însemnate venituri. Şi atuncea, am făurit cu gândul un aşezământ, căruia i-am
funcţionat la Sulina şi Ismail10. Din Comitetul de direcţie al şcolii, diferit de
zis: «Ţesătoarea», care să aibă ca ţel răspândirea culturei gândacilor de mătasă, şi
consiliul de administraţie al societăţii, făceau parte: Zoe Gr. Râmniceanu –
întrebuinţarea mijloacelor prin care ar fi posibilă desăvârşirea scopului”.6
preşedintă, Alexandrina Gr. Cantacuzino, Alexandrina Barbu Catargi, Zoe C.
Golescu, Ana Th. Nica, Maria Racotta şi Fanny Seculici11.
Aşadar, scopul acestei societăţi era încurajarea şi dezvoltarea în
În anii 1930, s-a remarcat la conducerea şcolii, printr-o activitate
România a culturii gândacilor de mătase, a ţesătoriei mătăsii şi comercializarea
inovatoare şi productivă, Adela Chiru Nanov.12 Şcoala avea local propriu
acestor produse. Prima preşedintă a societăţii a fost Zoe Gr. Râmniceanu,
numai pentru eleve interne, cu 2 ateliere mari, înzestrate cu războaie, unelte,
iar din consiliul de administrare făceau parte miniştrii Agriculturii şi
maşină Schaft, maşini de tricotat, săli de clasă, cancelarie, dormitor (pentru
Domeniilor, al Finanţelor, al Cultelor şi al Instrucţiunii Publice, domnii: Al.
84 de eleve interne), baie, sală de masă, bucătărie, spălătorie, curte, grădină
Băicoianu, L. Basset, N. N. Butculescu, Gr. G. Cantacuzino, N. Cesianu, Emil
de zarzavat, plantaţie de duzi (vezi Anexa 4)13. Scopul acestei şcoli era „să dea
Costinescu, Mihail Dinu, Ştefan Greceanu, dr. C. I. Istrati, administrator
învăţămînt gratuit la fete de săteni şi femei tîrgoveţe în meseria ţesutului”14, să
delegat, I. Calinderu, J. Lahovary, Al. Marghiloman, dr. Al. Obregia, general
formeze bune gospodine, maestre de industrie casnică, perfecţionate în arta
L. Mavrocordat, C. Stoicescu, D. I. Neniţescu, secretar general şi lt.-col. M.
ţesutului, în lucrări executate după vechile modele, mai ales în culori vegetale.
Borciner, casier central7. În anii 1930, comitetul de direcţie al asociaţiei era
Maestrele absolvente reîntoarse în comunele lor au învăţat sătencele cum să
format din: Alexandrina Cantacuzino, Zefira col. Voiculescu, Vighi Berceanu,
dezvolte cultura gîndacilor de mătase, uscarea gogoşilor, trasul borangicului.
Anibal Teodorescu, C. Bozianu, Olga Mavrogheni, Zoe Bengescu, Ana
Şcoala „Regina Elisabeta Ţesătoarea”, autorizată de Ministerul de
Lahovary. În Statutele societăţii se evidenţia faptul că veniturile s-au constituit
Industrie şi Comerţ cu decizia Nr. 36871/1910, jurnalul Nr. 1878/1910,
din donaţiile autorităţilor (de exemplu, Regina Elisabeta a donat 12.000 lei)
oferea cursuri de ţesătătorie, sericicultură, vopsitorie vegetală şi chimică,
şi a numeroşi particulari, din taxele de înscriere, cotizaţii lunare și vînzări.
cusături naţionale, alesul scoarţelor româneşti, covoare persane, gospodărie.
Prima adunare generală a societăţii Ţesătoarea a avut loc la 27
ianuarie 1907, iar în darea de seamă s-au evidenţiat activităţile societăţii din
Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, dosar 443, f. 39.
anii 1905-1906, s-au analizat greutăţile culturii gîndacilor de mătase şi s-au
9
Vezi Statutele Societăţii Ţesătoarea în ANR, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor
căutat soluţii. În anul 1906, activităţile societăţii se extinseseră în 27 judeţe, Române, dosar 443, f. 47v-48.
printre care Ilfov, Dolj, Mehedinţi, Teleorman8. În anul 1907, lidera societăţii, 10
ANR, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, dosar 443, f. 39v.
11
Dimineaţa, 18 mai 1927 în ANR, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române,
6
Vezi Statutele Societăţii Ţesătoarea în ANR, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor dosar 1239, f. 56.
12
Române, dosar 443, f. 47v. ANR, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, dosar 189, f. 7-9, manuscris.
7 13
Idem, dosar 453, f. 48-50; ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 160, f. 157-158, manuscris. Idem, dosar 439, f. 67v, registru, manuscris.
8 14
Dare de seamă a Consiliului de administraţie asupra activităţei Societăţei „Ţesătoarea” în Universul, Anul al 55-lea, nr. 169, miercuri, 22 iunie 1938, în ANR, fond Societatea Ortodoxă
anii 1905-1906, Instit. de Arte Grafice „Carol Göbl”, Bucureşti, 1907, în ANR, fond Societatea Naţională a Femeilor Române, dosar 445, f. 19.
68 69
Obiectivele pedagogice ale şcolii erau extinse, astfel materiile prime predate
la şcoala ortodoxă „Regina Elisaveta Ţesătoarea” în anul şcolar 1943–1944 În anul 1912, după 5 ani de studii, au promovat primele absolvente ale şcolii
au fost: limba română, limba franceză, aritmetica-geometria, ştiinţele care au primit diploma de maestră în baza căreia au fost numite maestre
naturale, științele fizico-chimice, geografia, istoria, tehnologia, religia, igiena, de ateliere la sate. O parte dintre ele şi-au deschis ateliere pe cont propriu,
pedagogia, gospodăria, desen geometric şi aplicat, caligrafia, muzica, educaţia fiind ajutate de Ministerul Economiei Naţionale. În anul 1927, dintr-o rentă
fizică, dirigenţia, ţesutul, sericicultura, cultura dudului, filatura, teoria a defunctei preşedintă Zoe Râmniceanu s-a înfiinţat un premiu anual cu
covoarelor, vopsitoria vegetală15. numele donatoarei în valoare de 20.000 lei, premiu care se acorda celei mai
Şcoala „Regina Elisaveta Ţesătoarea” asigura examene finale la merituoase absolvente a şcolii „Ţesătoarea”17. Din anul 1934, această şcoală
disciplinele specifice profesiei de ţesător: sericicultură, covoare, ţesut, a urmat programul oficial al Ministerului Culturii Naţionale, cu maestre şi
filatură, tehnologie, cultura dudului şi vopsitorie. În mare parte, fondurile profesori calificaţi, avînd o singură specialitate: ţesătoria (creşterea gîndacilor
şcolii proveneau din comercializarea producţiei proprii, activitatea elevelor de mătase, confecţionarea de covoare, cusături naţionale, tricotaj).
fiind susţinută, ca dovadă statistica16 cu covoarele confecţionate de atelierul Istoria societăţii Ţesătoarea este cu suișuri și coborîșuri: nu a
acestei şcoli, de la înfiinţare până în 1942: funcţionat în perioada primului război mondial, consiliul său de administraţie
nu s-a mai putut reuni. După primul război mondial, societatea Ţesătoarea a
Şcoala Ortodoxă
organizat anual o adunare generală cu participarea constantă a Reginei Maria,
„Regina Elisabeta Ţesătoarea”
protectoarea asociaţiei. Regina a luat parte la dezbateri şi decizii privind
Bucureşti
organizarea şi funcţionarea societăţii (vezi Anexa 6 )18.
Tablou
Un obiectiv important al societăţii şi şcolii Ţesătoarea a fost
de covoarele confecţionate de atelierul şcoalei
între anii 1907 şi 1941 – 1942 organizarea de expoziţii de covoare româneşti, de regulă la Casa Femeii, în
Splaiul Independenţei 46, în vederea promovării artei populare. Membrele
societăţii au încercat să organizeze în fiecare an o expoziţie de covoare,
Anul Metri pătraţi Bucăţi
cusături naţionale, pînzeturi, stofe, invitînd să participe toate şcolile de
industrie casnică din ţară, iar cea mai frumoasă lucrare era premiată. După
1907 47 10
decesul Zoei Râmniceanu în anul 1926, societatea Ţesătoarea a desemnat ca
1924 183,36 110
1926 259,64 91
preşedintă activă pe Alexandrina Cantacuzino, care, în martie 1929, a propus
1928 291,34 96 organizarea unui concurs de scoarţe româneşti între şcolile de industrie
1929 335,67 118 casnică de stat şi cele particulare. În acest scop ea a şi făcut o generoasă
1930 403,25 145 donaţie19.
1941 - 1942 47,96 38
17
Idem, dosar 52, f. 51.
15 18
ANR, dosar 453/1943 – 1944, f. 48 – 50. ANR, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, dosar 440, f. 39.
16 19
ANR, dosar 439, f. 67v, registru, manuscris. ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 96, f. 53.
70 71
La 1 iunie 1929, societatea Ţesătoarea a deschis prima expoziţie de Ploeşti, Gorj, Constanţa, care au expus 83 de scoarţe româneşti25. Premiile
scoarţe naţionale (covoare olteneşti, munteneşti, moldoveneşti, basarabene), au fost acordate în ziua de 29 aprilie 1931, iar primarul capitalei, Demetru
specifice prin ţesut, colorit, prin desen, în sala de conferinţe a Casei Femeii. I. Dobrescu, a oferit 30.000 lei din partea primăriei26. Aşadar, administraţia
Printre participanţi au fost şi Regina Maria a României, Demetru I. Dobrescu, Bucureștiului a susţinut activitatea şcolii „Ţesătoarea”. De altfel, primarul
primarul Bucureştiului, care au analizat calitatea scoarţelor româneşti şi au Alexandru G. Donescu a mai vizitat această şcoală şi a făcut aprecieri privind
propus diferite soluţii pentru „menţinerea şi răspândirea gustului pentru ordinea şi progresele școlii27.
modele curat româneşti”20. În paralel, s-a organizat un concurs, iar juriul În anii următori au fost realizate alte expoziţii şi concursuri de scoarţe
format din Alexandrina Cantacuzino (președinte), Elena general Perticari, româneşti. Astfel, la 9 mai 1934 s-a desfăşurat al VI-lea concurs de scoarţe la
Sarmiza Alimăneşteanu, Pia Alimăneşteanu, Zefira colonel Voiculescu, Casa Femeii, iar la 16-20 mai 1935, al VII-lea. În zilele de 1-4 mai 1936, a
Cecilia Storck, Costin Petrescu şi Anibal Teodorescu a hotărât ca din cele avut loc un concurs de covoare şi motive româneşti, iar între 10 și 20 martie
132 scoarţe trimise, 79 să fie respinse pentru că nu îndeplineau condiţiile 1937, un alt concurs (vezi Anexa 7)28. Școala „Regina Elisabeta Ţesătoarea”
(nu aveau caracter românesc, desenul era prea mecanic, coloritul prea a funcţionat cu succes în perioada interbelică, astfel încît de la înfiinţare şi
slab)21. Printre premianţi au fost atelierele patronate de doamnele Aretia Gh. pînă în 1936 au absolvit aici 243 de eleve, majoritatea ocupînd posturi de
Tătărăscu (Gorj), Nisipeanu, Vincent, Stamatiade, Ciuceanu (Bucureşti), maestre şi ajutoare de maestre la şcolile statului, iar o parte dintre ele lucrînd
Alexandrina Duly (Piteşti), Turcanovici (Roman) şi şcolile de industrie pe cont propriu în satele lor. În programul anului şcolar 1936-1937, alături de
casnică de la Chişinău, Călăraşi, Botoşani (Şcoala Moldoveanca)22. specializarea alesului scoarţelor româneşti s-au adăugat ţesutul borangicului,
Ţesătoarea a avut şi reprezentare internaţională, astfel, în 1930 al stofelor de mobilă, al hainelor preoţeşti, precum și creşterea viermilor de
şcoala a participat la o expoziţie organizată la Barcelona, obţinînd medalia mătase, filatul gogoşilor, cusăturile naţionale, vopsitoria vegetală, educaţia
de aur, iar covoarele şi stofele au fost mult apreciate, toate fiind vîndute23. economică şi secţia de croitorie şi tricotaje. Anual, şcoala producea zeci de
La 23 aprilie 1931 a avut loc deschiderea expoziţiei de covoare româneşti metri de pînză ţesută în borangic, bumbac, lînă, fote naţionale pentru liceul
organizată de societatea Ţesătoarea la Casa Femeii. În prezenţa regelui Carol de fete „Iulia Haşdeu”, şerveţele de dantelă şi covoare de diferite dimensiuni29.
al II-lea, Alexandrina Gr. Cantacuzino a ţinut un discurs, mulţumind regelui Au mai fost şi sincope, astfel că în anul 1936, directoarea societăţii, Adela
pentru participarea la eveniment24. La această expoziţie de scoarţe româneşti Chiru Nanov, menţiona într-un raport că s-au prezentat puţine concurente şi
au participat 22 de şcoli şi ateliere de industrie casnică, meserii, societăţi, nu s-a mai ţinut concursul anual de scoarţe româneşti30. Dar tot în anul 1936,
maestre şi maici din Arad, Bucureşti, Călăraşi, Chişinău, Craiova, Târgovişte,
25
ANR, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, dosar 439, f. 25v, 26v,
registru, manuscris.
20 26
Idem, dosar 125, f. 1-7, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, dosar Universul, 29 aprilie 1931, în ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 60, f. 80.
439, 9v-10, registru, manuscris. 27
ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 160, f. 157-158, manuscris.
21
ANR, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, dosar 439, f. 9, registru, 28
ANR, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, dosar 440, f. 33, dosar 442,
manuscris. f. 3, 6, manuscris.
22
Idem, f. 11v-12, registru, manuscris. 29
ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 222, f. 36, manuscris.
23
ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 97, f. 16-19, 46-49, manuscris. 30
ANR, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, dosar 439, f, 64, registru,
24
Idem, dosar 144, vol.II, f. 156-162, manuscris manuscris.
72 73
comitetul societăţii Ţesătoarea a hotărît realizarea unui album Societatea 7-10 iunie 1941, la Casa Femeii s-a mai organizat o expoziţie de scoarţe,
Ţesătoarea Regina Elisabeta, Scoarţe premiate, Caiet Nr. 1, cu 5 modele, cu 5 ţesături şi cusături româneşti, remarcîndu-se trei scoarţe valoroase depuse de
foi explicative (istoricul şi modul de lucru al scoarţei), în număr de 1000 de Maria Şoarece și descrise astfel:
exemplare (vezi Anexa 8)31. „ a) <Crini domneşti> (pe cîmp galben-soare), reprezintă epoca de
În anul 1937, societatea Ţesătoarea a fuzionat cu Societatea Ortodoxă aur a lui Ştefan cel Mare. Motivele florale sînt lucrate după fresca domnitorului
Naţională a Femeilor Române. Patrimoniul societăţii Ţesătoarea era format de la biserica Sf. Nicolae din Dorohoi – secolul al XV/lea.
atunci din 3 clădiri la Buzău, Giurgiu, Galaţi, în valoare de 8.141.178 lei şi b) Scoarţa <Gloria>, pe fond albastru, ca floarea de in, reprezintă
şcoala „Ţesătoarea Regina Elisabeta”, cu 80 de eleve interne, fiice de săteni, epoca de îndrumare religioasă a domnitorului Radu cel Mare (evlaviosul) şi
care se întreţineau prin propriile lor mijloace, instituţia avînd un buget de motivele – stilizări de crini – sînt lucrate după fresca de la Govora – secolul al
cheltuieli şi venituri generat din producţia atelierului32. SONFR a luat XV-lea. În cîmp, sus şi jos, stema: Hohenzolern-Sigmaringen.
Ţesătoarea sub protecţia sa şi a continuat seria concursurilor şi expoziţiilor c) Scoarţa <Veselie> reprezintă epoca lui Constantin Basarab şi
de scoarţe şi cusături româneşti, astfel încît în perioada 10-16 aprilie 1938 motivele sînt luate de la Biserica domnească din Tîrgovişte – secolul XVII. ”37
la Casa Femeii din Splaiul Independenţei nr. 46 au fost expuse modelele Numeroase documente de după al doilea război arată că şcoala
vechi de scoarţe olteneşti33. La expoziţie s-au remarcat și noile desene şi „Ţesătoarea” a continuat să funcţioneze, în 1947 organizîndu-se un nou
concepţii prezentate de atelierul Aretiei Tătărescu din Gorj, covoarele şcolii concurs şi o nouă expoziţie de scoarţe38. Juriul a fost condus de profesorul
„Ţesătoarea” şi ale atelierelor doamnelor Neamţu din Craiova și Ciuceanu din universitar şi muzeograful Tzigara Samurcaş. El a adresat aprecieri Aretiei
Bucureşti34. La deschiderea acestei expoziţii au participat miniştrii de resort Tătărescu, preşedinta Ligii Naţionale a Femeilor din Gorj, pentru inovaţiile
din Elveţia, Franţa, Germania, Finlanda şi Olanda, precum şi reprezentanţi ai aduse scoarţelor olteneşti și Adelei Chiru Nanov, directoarea şcolii „Regina
ministerelor educaţiei și economiei din România35. Acțiunile care promovau Elisaveta”, pentru frumuseţea scoarţelor lucrate de elevi. Juriul a acordat
arta tradiţională au fost apreciate. La 19 iunie 1938, directoarea şcolii premiul I pentru haine preoţeşti atelierului din Gorj al Aretiei Tătărăscu39.
„Ţesătoarea”, Adela Chiru Nanov, a deschis o expoziţie de covoare, carpete, În concluzie, societatea şi şcoala-atelier „Ţesătoarea Regina Elisaveta”
stofe pentru costume preoţeşti, la care au participat numerose personalități au promovat cu succes arta tradiţională românească, printr-o serie de activităţi
ale timpului: Gr. Trancu-Iaşi, fost ministru, ing. Ioan Sterian, director general educative, prin executarea de produse populare, prin expoziţii şi concursuri
al învăţământului profesional, arhitectul Popescu ş.a.36. naţionale şi internaţionale.
Chiar şi în perioada celui de-al doilea război mondial, în zilele de
31
Ibidem.
32
33
ANR, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, dosar 444, f. 7.
34
37
35
ANR, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, dosar 444, f. 19. Idem, dosar 450, f. 134.
38
36
Universul, Anul al 55-lea, Nr. 169, miercuri, 22 iunie 1938, în ANR, fond Societatea Idem, dosar 457.
39
Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, dosar 445, f. 19. Idem, dosar 450, f. 124.
74 75
comercial de fete din ţară.

Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române Totodată, SONFR a organizat diferite evenimente culturale: serbări
(Duminica Ortodoxiei, Ziua Mamei – sărbătorită întîia oară în anul 1928),
Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române (SONFR) a fost concursuri, expoziţii (de exemplu, tîrgul de industrie casnică rurală din
o asociaţie culturală şi religioasă, înfiinţată în anul 1910 la Bucureşti, din 1940, expoziţia de scoarţe, ţesături şi cusături româneşti din 1941), bazare şi
iniţiativa unor reprezentante ale elitei feminine a epocii: Zoe Gr. Râmniceanu, loterii (anual), colecte şi chete publice cu scop educativ, concerte religioase,
Alexandrina Gr. Cantacuzino, Maria I. Glogoveanu, Elena Odobescu, Sultana concerte de muzică simfonică (de exemplu, cele susţinute de George Enescu
Miclescu, Irina Butculescu, Anastasia Gr. Filipescu, Esmeralda Manu, Elena în anul 1914); aici se emiteau bilete din vînzarea cărora se asigurau fondurile
Seulescu, Zoe Mandrea, Elisabeta Manu, Zoe Rosetti Bălănescu, Maria societăţii.
Timuş şi Eleonora Stratilescu.40 SONFR a încurajat promovarea artei populare, atît prin intermediul
SONFR a funcţionat în Bucureşti şi în multe alte oraşe ale României, societăţii Ţesătoarea, pe care a patronat-o din 1937, cît şi prin numeroase alte
prin numeroase filiale înfiinţate la Arad, Bacău, Blaj, Botoşani, Buzău, Beiuş, iniţiative. Societatea a colaborat constant cu biserica ortodoxă şi a colectat
Bârlad, Brăila, Bistriţa-Năsăud, Câmpeni, Cluj, Chişinău, Câmpulung, fonduri pentru ridicarea şi funcţionarea multor lăcaşuri de cult: capele la
Călăraşi, Curtea de Argeş, Craiova, Caransebeş, Dorohoi, Diciosânmartin, institutele SONFR din Iaşi, Craiova, biserici precum Sf. Apostoli, Sf. Vasile,
Dumbrăveni, Focşani, Galaţi, Giurgiu, Gherla, Huşi, Letea Nouă, Mehadia, Sf. Ilie Gorgani din Bucureşti, catedralele ortodoxe din Cluj și Tîrgu Mureş,
Orşova, Odorhei, Oradia, Ploeşti, Piatra-Neamţ, Roşiori de Vede, Roman, prima mănăstire de maici din Cluj42. De asemenea, SONFR a făcut numeroase
Sulina, Sibiu, Slatina, Sebeş, Tighina, Tg. Ocna, Tecuci, Turda, Timişoara, eforturi în scopul ridicării mausoleului dedicat victimelor primului război
Turnu-Severin, Târgovişte, Tg. Mureş, Vaslui.”41 Aceste filiale ale SONFR au mondial de la Mărăşeşti. La congresul SONFR din 22 mai 1938 de la Galaţi,
iniţiat diverse acţiuni culturale şi religioase, educative şi sociale mai bine de 38 Alexandrina Cantacuzino a evidenţiat realizările filialelor SONFR, ale
ani. Asociaţia a întemeiat instituţii de învăţămînt: şcoli primare şi secundare, asociaţiei Ţesătoarea, dar şi numeroasele piedici în construirea mausoleului
teoretice, comerciale, şcoli profesionale şi de industrie casnică, şcoli pentru de la Mărăşeşti. Conducerea societăţii începuse, încă din anul 1919, să
adulţi, cămine, cantine, colonii de vară. De exemplu, la 17 septembrie 1912 acţioneze în vederea construirii unui mausoleu în amintirea victorioaselor
s-a inaugurat, în prezenţa Reginei Elisabeta și a lui Spiru Haret, primul lupte de la Mărăşeşti şi a victimelor războiului. S-a hotărît construirea în
institut al societăţii cunoscut sub numele de „Institutul de Domnişoare”. Aici subsolul clădirii a unei cripte mortuare şi a unui mare cavou și ridicarea unei
funcţionau şcoala primară, liceul complet cu secţiuni clasic–modern şi real şi biserici. Timp de 19 ani s-a muncit pentru ridicarea Bisericii Neamului de
curs liber. La acest institut lecţiile de istorie au fost predate de A. D. Xenopol la Mărăşeşti, iar construirea monumentului a durat din 1923 pînă în 1938.
și N. Iorga. SONFR a mai organizat 2 colonii de vară pentru copile debile SONFR a promovat profesionişti cu reputaţie ca inginerii Constantin Proske
la Carmen Sylva (Eforie Sud) şi Piatra Neamţ, iar în 1919 a fost inaugurată şi G. Cristinel, sculptorii Ion Jalea şi Cornel Medrea. Inaugurarea mausoleului
Şcoala secundară şi comercială din Bucureşti, înfiinţîndu-se astfel primul curs de la Mărăşeşti a avut loc la 6 august 1933, cu participarea regelui Carol al
40
ANR, fond Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române, dosar 4/1910–1918, f.
65–66.
41 42
ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 125/1935, f. 100. ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 138, f. 56.
76 77
II-lea43. săptămână, fiind primite la Casa Femeii44.

CNFR a promovat valorile tradiţionale ale artei românești, au
Consiliul Naţional al Femeilor Române (CNFR) organizat expoziţii de covoare, dar și concerte cu muzică populară. O secţie a
CNFR, Comisia Artei, prin eforturile feministelor Cornelia Emilian şi Wally
Este vorba de o asociaţie care a încercat să coalizeze societăţile Alexandrescu, a organizat participarea României la expoziţiile de pictură de
feministe în jurul unor acţiuni comune. Asociaţia a fost întemeiată în anul la Varşovia, ceea ce a fost un succes45. În anul 1937, a fost organizată expoziţia
1921, fiind condusă de Calypso Botez, iar din anul 1930 de Alexandrina internaţională a femeilor-pictoriţe de la Paris, unde s-au afirmat şi pictoriţe
Cantacuzino. române. De exemplu, Cecilia Cuţescu-Storck a luat parte la acest eveniment
Obiectivele CNFR erau complexe, drept dovadă comisiile și a vîndut tablouri pentru muzeele pariziene.
permanente ale Asociaţiei, organizate în funcție de tipul de activităţi,
respectiv după sistemul de operaţiuni al Consiliului Internaţional al Femeilor: Casa Femeii
finanţe, presă, protecţia copilului, migraţie, educaţie, pace, agricultură, lege
şi poziţie legală a femeii, munca, igiena, sufragiul, morala, cinematografia. Casa Femeii a fost un puternic centru de asistenţă socială din
La conducerea acestor comitete s-au aflat feminste remarcabile precum România interbelică, înfiinţat de CNFR în 1927 și avînd numeroase iniţiative
Alexandrina Cantacuzino, Ecaterina Caragea, Tereza Bally, Maria Radovici, culturale şi de solidaritate socială: conferinţe, consultaţii juridice şi medicale
dr. Maria Răzvan-Potecă, dr. Manu, dr. Majo, Ella Rădulescu, Elena gen. gratuite46, cantine şi adăposturi pentru femei abandonate, victime ale violenţei
Stângaciu, Victoria Hurmuzescu, Margareta Atanasiu, Cornelia Emilian, și şomere, restaurant cu preţuri reduse pentru elevi, funcţionari şi muncitori,
Ştefania Demetrescu, Ecaterina Cerchez, Caliope Dimescu, Maria Mironescu, bibliotecă, prăvălii pentru desfacerea articolelor din industria casnică, cursuri
Wally Alexandrescu, Victoria Dobrescu, Lucreţia amiral Irimescu, Maria de calificare pentru fete etc. Casa Femeii acorda ajutoare pentru săraci şi
gen. Anastasiu, Ethel Pantazzi, Dora Ştefănescu, Alexandrina Floru, Silvia intelectuali și accesul la o bibliotecă.
Slăvescu. În localul Casei Femeii s-au desfăşurat numeroase adunări, congrese
CNFR a colaborat cu importante asociaţii feministe internaţionale sau întruniri ale SONFR, CNFR, Uniunea Intelectuală Română, Amicii
precum Consiliul Internaţional al Femeilor. Alexandrina Cantacuzino, Muzeelor, Secţia Auxiliară Feminină FIDAC şi ale altor organizaţii47. Au ţinut
Ecaterina Cerchez, Margareta Atanasiu, Ella Rădulescu au participat la cuvîntări specialiste în domeniul asigurărilor sociale, cazul jurnalistei Aida
congresul Consiliului Internaţional al Femeilor de la Washington din 1925 și Vrioni. Tot acolo a funcţionat un salon literar purtînd numele lui Alexandru
de la Viena din 1930. De exemplu, cu ocazia întîlnirii de la Viena, Alexandrina Macedonschi și au avut loc şezători și concerte48. De asemenea, aşa cum s-a
Cantacuzino a fost realeasă vicepreşedinte al Consiliului. CNFR a distribuit văzut din prezentarea societăţii Ţesătoarea, în localul Casei Femeii s-au deschis
cu acea ocazie un buletin privind activitatea sa din ultimii 5 ani, buletin editat
44
Ziarul nostru, An IV, nr. 5-6, mai-iunie 1930, p. 3; ANR, fond familial Cantacuzino, dosar
în limbile română şi franceză. Tot atunci s-a organizat o expoziţie cu pictiri
132, f. 163-183, manuscris.
și sculpturi ale unor creatoare din România. Delegate din Suedia, Anglia, 45
Letonia, Danemarca, Norvegia, SUA, Peru au vizitat România timp de o 46
Idem, dosar 157, f. 21.
47
Ghizela Cosma, op. cit., p. 77.
43 48
Idem, dosar 26, f. 40. ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 235, f. 1-7, manuscris, dosar 265, f. 163-167.
78 79
mai multe expoziţii de scoarţe româneşti organizate de această societate, poşete, perne, broderii de artă, rochii minunate ale doamnelor Cobilovici şi
exemplul acelora din anii 1931, 1938, 1941. Fărcăşanu53. Prin această expoziţie ţările MIF şi-au afirmat tradiţiile, specificul
industriei lor. În onoarea delegatelor, regele şi regina Iugoslaviei au dat un
Mica Înţelegere Feminină (MIF) concert-bal la palat.
În anul 1925, în cadrul conferinţei MIF de la Atena, s-au discutat
S-a constituit în anul 1923 cu ocazia participării la congresul Alianţei chestiuni de un interes vital pentru femei, insistîndu-se asupra cererilor de
Internaţionale a Femeii pentru Sufragiu de la Roma, iniţiativa aparținînd drepturi integrale. Un mare succes a avut şi expoziţia pictoriţelor române
Alexandrinei Cantacuzino49. MIF era o asociaţie a liderelor mişcării feministe organizată de Elena Odobescu şi Cecilia Cuţescu-Storck54. Au fost expuse
din România, Iugoslavia, Grecia, Cehoslovacia şi Polonia, o organizaţie şi vîndute tablouri executate de Cecilia Cuţescu-Storck, Maria Pilat, Nina
balcanică ce lupta pentru obţinerea drepturilor politice, civile şi municipale Arbore, Olga Greceanu, Rodica Maniu, Elena Poppea ş.a.55.
ale femeilor şi menţinerea păcii în Balcani. MIF avea ca scop eliminarea din În ziua de 3 decembrie 1930, şcoala „Ţesătoarea” a luat parte cu
legislaţia ţărilor componente a prevederilor care nedreptăţeau femeile50, produsele sale la expoziţia organizată de Mica Înţelegere Feminină la Praga.
urmîrind rezolvarea problemelor lor de ordin economic, social şi politic MIF a mai organizat și alte expoziţii, în 1935 de exemplu, o expoziţie de
(igiena socială şi protecţia mamei, protecția copilului, etc.). pictură la Varşovia. În 1938, o expoziţie de pictură şi sculptură la Belgrad
Din iniţiativa româncelor, cu ocazia celei de-a doua conferinţe a MIF (lucrări foarte apreciate, tablouri vîndute pentru sute de mii de lei)56. În
din 1924 de la Belgrad, a fost organizată şi prima expoziţie internaţionale 1938, expoziții la Bucureşti şi Cluj. În 1939, la Praga, unde a beneficiat de
feminină. A fost una de artă populară, cu lucrări manuale: covoare şi vase o impresionantă asistenţă, România fiind reprezentată prin operele Cecilei
greceşti, costume, mătăsuri şi broderii româneşti, dantele cehoslovace, Cuţescu-Storck, Maria Pilat, Maria Râmniceanu, Julieta Orăşanu, Elena
broderii, cusături şi costume, covoare din Iugoslavia, lucrări din lemn Poppea, Ana Tzigara-Samurcaş57.
poloneze. Au participat ţările membre MIF, iar secţiunea română a prezentat
în jur de 500 de obiecte lucrate de femei și mult apreciate de vizitatori (vezi Concluzii
Anexa 5)51. Ziarul Pravda din 31 octombrie 1924 descrie expoziţia română
astfel: „În secţiunea română îţi fură ochii toaletele scumpe inspirate de motive Asociaţiile feministe prezentate au promovat pe diverse căi arta
naţionale. Variate broderii expuse îţi dau posibilitatea să cunoşti broderia tradiţională românească, astfel Ţesătoarea şi Societatea Ortodoxă Naţională a
română. S-a expus de asemenea şi fotografia mausoleului de la Mărăşeşti”52. Femeilor Române au creat şcoli de ţesătorie şi au expus produsele elevelor-
Ziarul Dimineaţa aminteşte de pînzele societăţii Ţesătoarea, de bluze, şorţuri, maestre. Consiliul Naţional al Femeilor Române a organizat expoziţii de pictură
românească la Bucureşti, Viena, Varşovia, Praga. Mica Înţelegere Feminină a
49
Alexandrina Gr. Cantacuzino, Cinsprezece ani de muncă sociala şi culturală. Discursuri, 53
conferinţe, articole, scrisori, Tipografia Românească, Bucureşti, 1928, p. 313. Ibidem, f. 156.
54
50
Paraschiva Câncea, op. cit., p. 129. Dimineaţa, 3 februarie 1926, în ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 427, f. 149.
55
51
Alexandrina Gr. Cantacuzino, Cinsprezece ani de muncă…, p. 103, 122, 327; Vremea, ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 19, f. 10-11.
56
29.X.1924, în ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 46, f. 83. Idem, dosar 433, f. 87-89, manuscris.
52 57
ANR, fond familial Cantacuzino, dosar 46, f. 106-107. Timpul, nr. 626, 30 ianuarie 1939, p. 6.
80 81
prezentat broderii, mătăsuri şi tablouri ale unor pictoriţe române la Belgrad,

Atena, Praga, Varşovia, Bucureşti, Cluj. Prin toate aceste manifestaţii, prin
susţinerea şi promovarea creaţiilor artistice, organizaţiile feministe au
contribuit la informarea opiniei publice naţionale şi internaţionale.
Eforturile educative, artistice ale acestor asociaţii feministe au fost
sprijinite de importante personalităţi ale României interbelice: reginele
Elisabeta şi Maria, regele Carol al II-lea, primari ai Bucureştilor, miniştrii
educaţiei, economiei, culturii naţionale. Declanşarea celui de-al doilea
război mondial şi numeroasele probleme care au urmat – crize economice,
politice, destrămarea României Mari, ocupaţiile militare, precum şi decesul
Alexandrinei Cantacuzino -, au determinat reducerea treptată a activităţii, iar
după instalarea regimului comunist în România, dizolvarea acestor asociaţii.
Bibliografie
Arhivele Naţionale ale României: fondul Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române,
fondul Familial Cantacuzino.
Presa:
• Dimineaţa, 1924, 1926, 1927
• Timpul, 1939
• Universul, 1931, 1937
• Ziarul nostru, 1930
• Cantacuzino, Alexandrina Gr., Cinsprezece ani de muncă sociala şi culturală.

Discursuri, conferinţe, articole, scrisori, Tipografia Românească, Bucureşti, 1928.
• Bogdan, Elena dr., Feminismul, Tipografia Huniadi, Timişoara, 1926, p. 73, 74
• - Câncea, Paraschiva, Mişcarea pentru emanciparea femeii în România, Editura
Politică, 1976, p. 120, 129.
• Cosma, Ghizela, Femeile şi politica în România, Evoluţia dreptului de vot în perioada
interbelică, Presa Universitară Clujeană, 2002, p. 154–155.
• Mihăilescu, Ştefania, Din istoria feminismului românesc, Studiu şi antologie de texte
(1929-1948), Editura Polirom, Iaşi, 2006, p. 36.
82 83
TRANSILVANIA INTERBELICĂ
ÎN PAGINILE «TELEGRAFULUI ROMÂN»
DIN SIBIU
Constantin ITTU (Muzeul Brukenthal Sibiu)
Perioada care se circumscrie studiului de faţă este aceea cuprinsă

între anii 1926–1928, în care dr. George Proca a fost redactorul Telegrafului
Român. El mai avusese o astfel de însărcinare, provizorie însă, între august
1903 şi februarie 1904, suplinindu-l pe Teodor Păcăţean1. Perioada de
activitate a noului redactor a coincis cu cea a păstoririi mitropolitului Nicolae
Bălan (1920–1955)2, timp în care au avut loc unele evenimente bisericeşti: s-a
adoptat noua „Lege şi Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române”
(1925), la baza căreia a stat „Statutul organic şagunian” şi a fost înfiinţată
Patriarhia Română (februarie 1925). În plus, s-au înfiinţat eparhii noi, cum a
fost Episcopia Armatei (1921), cu sediul la Alba Iulia, Episcopiile Constanţei
și Ismailului, Hotinului (1923) şi a Americii (1934)3. Toate aceste realizări
şi-au găsit ecou în paginile Telegrafului Român.
1
Ioan Beju, “Redactorii Telegrafului Român” în Telegraful Român, nr. 1–4, 1–5 ianuarie 1978,
p. 11.
2
Miron Cristea, pe atunci mitropolit primat – patriarh va deveni în 1925 – l-a ales pe
profesorul universitar dr. Nicole Bălan datorită vastei sale culturi, fiindcă era un reprezentatnt
de seamă al ortodoxiei românești din Transilvania. În discursul de întronizare de la Sibiu, el a
spus: “Fii fericit că ai scăpat de umilirile şi zbuciumările celor care ţi-au precedat în scaunele
episcopilor de aici” (Ion Rusu-Abrudeanu, I. P. S. Sa Patriarhul României Dr. Miron Cristea.
Inalt Regent. Omul şi faptele, Bucureşti, 1923, p. 334). Nicolae Bălan a făcut studii la Cernăuţi
şi Breslau, devenind doctor în ştiinţe telologice la Sibiu în 1905, oraş în care va desfăşura
o semnificativă activitate didactică, publicistică şi politică, fiind un participant activ la
evenimentele care au însoţit Unirea din 1918 (Cristian Vasile Petcu, Guvernarea Miron Cristea,
Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2009, p. 162).
3
Ibidem, pp. 161–166.
84 85
EUROREGIONALIA - 1/2014 Constantin ITTU — Transilvania interbelică în paginile «Telegrafului Român» din Sibiu
În istoria Telegrafului Român s-au făcut remarcați numeroși și de 2 mai 1945 a dat cale liberă «iepurării», cum ortografia Scînteia: „Comisia
mare prestigiu ierarhi ai bisericii ortodoxe precum Andrei baron de Şaguna, va întocmi liste cu toate publicaţiile periodice şi neperiodice apărute de la
Nicoae Bălan, Miron Romanul, Ioan Meţianu, Nicolae Bălan, Nicolae Colan, 1 ianuarie 1917 pînă la 23 august 1944, cuprinzînd idei legionare, fasciste,
Nicolae Mladin şi Antonie Plămădeală. De asemenea, faimoși cărturari hitleriste, şoviniste, rasiste (…)”. Anulau titluri cei de la serviciul central al
precum Aaron Florian, Zaharia Boiu, Nicolae Cristea, Teodor Păcăţian, cenzurii militare, cei de la serviciile de cenzură ale prefecturilor, secţiile de
Dumitru Stăniloae4. Pentru perioada avută în vedere, presa a jucat rolul unei poliţie din subordinea Ministerului de Interne. O altă „comisiune” funcţiona
instituţii fără de care regimul democraţiei nu ar fi putut funcţiona. Se poate pe lîngă Preşedinţia Consiliului de Miniştri. Mai era și secţiunea culturală a
spune că studierea presei îngăduie „o unică cunoaştere a ideilor unei elite, ea Ministerului Propagandei, Ministerului Învăţămîntului şi Culturii, procesul
permite în acelaşi timp punerea în evidenţă a unor curente de opinie publică fiind coordonat de Serviciul Cenzurii Sovietice9.
dintr-o ţară; puterea acestor curente este dată de tirajul ziarelor. Presa poate Înainte de Unirea din 1918, presa românească din orașele
deveni un instrument de propagandă utilizat de grupuri sociale bine definite transilvane era axată pe tematica naţională, avea caracter polemico-militant
sau de către stat”5. şi era subsumată unui singur scop: formarea statului naţional. Abonarea la
În literatura de specialitate subiectul acesta a fost foarte puţin atins. o publicaţie periodică românească, precum şi colaborarea la aceasta, era
Multe dintre temele, direcţiile de interes urmărite de presa interbelică erau socotită drept o obligație față de propria comunitate10. După Unire, apare
contrare principiilor comuniste, motiv pentru care era interzisă abordarea însă un dublu fenomen: pe de o parte creşte numărul periodicelor în limba
lor, cu atît mai puţin era dorită aprofundarea acestora prin studii şi cercetări. română, iar pe de altă parte scade calitatea actului jurnalistic, perioada în
Interesul era concentrat pe studierea presei comuniste şi a organizaţiilor de discuţie fiind chiar caracterizată drept una a „crizei presei româneşti din
stînga6. O serie de documente ale anilor interbelici – cărţi, jurnale, memorii, Transilvania”11. Gheorghe Tulbure, redactorul revistei Cele trei Crişuri din
corespondenţă – au dispărut din cauza cenzurii7, aceasta însemnînd nu doar Oradea scrisese că „este o criză a cărţii, este o agonie a presei din Ardeal. Mai
scoaterea ori arderea lor în urma unor percheziţii, ci şi distrugerea lor de către mult decât atît: a murit o presă. A murit, zic, pentru că ea a fost odată şi nu e
posesor/-i, prin autocenzură, din cauza fricii. „Sub cizma Secţiunii politice tocmai mult de atunci. Cine a cunoscut viaţa noastră publică cu manifestările
a Comisiunii Aliate de Control, epurările cuprindeau nu numai biblioteci şi ei dinainte de (primul) război, ştie că noi ardelenii aveam o presă, modestă
librării, dar şi saloane de carte ori anticariate. Nu scăpau de percheziţie nici ca tiraj, dar curată şi viguroasă la suflet. Era o presă de credinţă şi de ideal,
debitele, chioşcurile ori locuinţele particulare. Zeloşii împuterniciţi intrau cinstită, serioasă şi entuziastă ca un dascăl de catedră”12. Ion Agârbiceanu a
în casele oamenilor după cărţi «dăunătoare»”8. Decretul Lege nr. 364, din fost direct în exprimare afirmînd: „mai adesea este acea cloacă de intrigi şi
meschinării individuale care se ascunde sub eufemismul: politică”13. Credem
4
Laurenţiu Streza [Mitropolitul Ardealului], „La ceas aniversar – Telegraful Român la 160 de
ani”, în Telegraful Român, Anul 161, Nr. 5–8, 1 şi 15 februarie 2013, p. 1.
9
5
Sorin Radu, „Consideraţii privind structura şi organizarea presei româneşti din Transilvania Idem.
10
în perioada interbelică (1919–1939)”, în Apulum, XXXIII, 1996, pp. 2015–221, la p. 215. Ion Agârbiceanu, „Greutăţile presei române din Ardeal”, în Almanahul presei române,
6
Idem. Tipografia Viaţa, Cluj, 1926, p. 115.
11
7
Magda Ursache, „Ard malurile internetului”, în Ziarişti online, Monday, November 7th, 2011 Radu, op. cit., p. 216.
12
(http://www.ziaristionline.ro/2011/11/07/ard-malurile-internetului/ – 19. 09. 2004) Idem.
8 13
Idem. Agârbiceanu, op. cit., pp. 116–117.
86 87
că nu trebuie să ne ferim să presupunem că unii dintre ziariştii acelor timpuri numindu-l „popa seringă”17. Că unele ziare din Transilvania s-au şablonizat
n-au înţeles că „dincolo de coterii, viaţa unei naţiuni e mult, dar mult mai după tipicul unora centrale, ne-o dovedeşte un articol din Chemarea de la
complexă”, iar în încercarea lor de a distruge un anumit profil de presă „au Cluj. Atacîndu-l pe Ioan Lupaş, catalogat drept „savantul dela Sălişte şi jur”,
acţionat ca o cîrpă murdară care şterge o faţă ingenuă”14. În ziarul Patria din foaia clujeană îl numeşte „Popa Friptură”, de la „fripturist/-şti”, formule care
Cluj, Ion Agârbiceanu afirma că nivelul la care s-a ajuns s-a datorat noului se repetă cu voluptate în articolul respectiv. Autorul articolului din Chemarea
mod de a scrie şi de a redacta, adică după şablon, unul impus de „luptele încheie în felul următor: „la mănăstire părinte şi ziceţi rugăciuni pentru
necivilizate de partid”15. mistuirea fripturii”18.
Au fost situaţii în presa vremii în care partizanatul politic a fost Una dintre personalităţile de primă mînă a teologiei ortodoxe,
însoțit de corupţie, din interbelic venindu-ne o sintagmă rămasă celebră: pe atunci tânărul preot şi teolog sibian Dumitru Stăniloae, a publicat și
„etajul şi şantajul”. „Naşul” acestei formulări a fost, prin comportament, el în paginile Telegrafului Român, temele articolelor sale avînd în vedere
afirmaţii şi atitudine, Pamfil Şeicaru, patronul ziarului Curentul. Campaniile rolul activ al preotului în viaţa cetăţii, condiția lui trebuind ă fie una între
de presă erau „conduse, cînd era necesar, cu tenacitate şi ferocitate, pînă la „aristocraţie” (nobleţe sufletească) şi „eroism” și „harisme”. În plus, „biserica
istovirea adversarului”, cu menţiunea că ziarul amintit nu deţinea monopolul nu se poate mărgini la repetarea apatică şi automată a rînduielilor de cult,
acestui contra-curent comportamental. Curentul însă era campionul unor nici la rezolvarea pedantă a chestiunilor de cancelarie şi contabilitate”. Ce
astfel de campanii împotriva societăţilor industriale, bancare şi comerciale, iar frapează în publicistica de factură pastoral-teologică a tînărului (pe atunci)
rezultatul a fost un sediu impunător şi una dintre cele mai moderne tipografii profesor sibian este francheţea cu care analizează nu statutul, ci starea de fapt
din epocă. Pamfil Şeicaru a devenit extrem de bogat, astfel că şi-a putut a preoţimii, inclusiv derapajele acesteia. În diagnosticul privind realul pericol
permite să intre în politică în calitate de deputat în Parlamentul României16. dat de o eventuală „preoţime decăzută”, Dumitru Stăniloae îşi rezervă statutul
Una dintre victimele lui Pamfil Şeicaru a fost Ioan Lupaş, căruia de fenomenolg, refuzîndu-l pe cel de justiţiar. El consideră că dintre rănile
nu-i venea să creadă că a ajuns ţinta unor astfel de manevre. Deşi Pamfil care macină corpul social reprezentat de preoți, unul care ar trebui să fie de
Şeicaru ştia foarte bine că numirile de miniştri se făceau pe criterii politice, elită, se numără absența „dragostei de carte la foarte mulţi”, „lipsa de contact
el a profitat de faptul că istoricul şi teologul Ioan Lupaş a ocupat funcția de cu foştii profesori [de teologie] şi în general cu oamenii care i-ar putea ajuta să-
ministru al sănătăţii şi ocrotirilor sociale în anii 1926 şi 1927 şi a încercat să-l şi ţină privirea spre cer”, precum şi inadvertenţa dintre cuvîntul predicatorial
şantajeze. Deoarece Lupaş a refuzat să cedeze presiunilor, Curentul l-a atacat, „viforelnic” şi propria existenţă de „burghezi comozi, foarte puţin transfiguraţi
de legămintele din predica de mai înainte”. Dumitru Stăniloae consideră că
„un astfel de preot e laicizat cu desăvîrşire. Nu mai are în el nimic din puterea
14
Laurenţiu Mihu, „Complicaţiile care se ascund după demisiile lui Ponta şi Pricopie”, în
transformatoare de suflete, cuvîntul lui e rudimentar. Stai lîngă el ca lîngă o
România Liberă, 18 septembrie 2014, ediţia electronică (http://www.romanialibera.ro/
opinii/editorial/ce-ne-asteapta-dupa-demisiile-lui-ponta-si-pricopie-350372 – 19. 09. 2014).
15
Agârbiceanu, op. cit., p. 117.
17
16
Răzvan Chiruţă, „«Şantajul şi etajul». Boală veche, dar încă actuală în presa românească”, Nicolae Dădârlat, „Prezenţe regale în Mărginimea Sibiului”, în Magazin istoric, S. N., An
în România Liberă, 31 mai 2013, ediţia electronică (http://www.romanialibera.ro/ XLVI, nr. 8 (545), august 2012, p. 37.
18
special/reportaje/-%C5%9Eantajul-si-etajul---boala-veche--dar-inca-actuala-in-presa- Hamlet, „Teoriile dlui Popa Friptură”, în Chemarea, Anul I, Nr. 15, Cluj, 8 August 1926,
romaneasca-303478 – 19. 09. 2014). p. 2.
88 89
apă stătută”19. la această ocazie a face un mic adaus (...) şi adecă: fiecare preot şi învăţător,
Editorialul Telegrafului Român din 1 ianuarie 1926 trece succint în fără gînd la premii şi fără ordin de sus, să-şi ţie de datorie a purta o «cronică» a
revistă realizările de natură administrativ-bisericească din anul precedent, localităţii”, căci „toate acestea pot să formeze izvoare nepreţuite de cunoştinţe
realizări care, în perspectiva timpului, au contribuit la modernizarea bisericii asupra avutului nostru ca români şi creştini, sub toate raporturile”22.
ortodoxe: „Aceste evenimente sînt: votarea legii privitoare la unificarea La rubrica „Ştiri locale”, cititorilor revistei li se pun la dispoziţie două
organizaţiei bisericeşti, o lucrare pe care biserica ardeleană, prin ideile informaţii: prima se referă la un concert ce se va organiza la sala Unicum la
conducătoare ale statutului său organic, şi-a adus partea de contribuţie; „6 ianuar (Botezul Domnului)” de către „Reuniunea culturală naţională a
înfiinţarea patriarhatului român (..)”20. Articolul vrea să spună că biserica meseriaşilor români din Sibiu”. A doua informaţie priveşte o „piesă teatrală” în
din Transilvania şi Banat, ghidîndu-se după „Statutul organic şagunian”, patru acte şi versuri, piesă „care se citeşte cu plăcere”, fiind inspirată din viaţa
oferea posibilităţi de largă participare a laicilor în administrarea treburilor marilor clasici francezi și intitulată „La mielul alb”, autorii ei fiind Charles
bisericeşti, lucru neîntîlnit şi de neconceput în Vechiul Regat, unde totul era Lebrun şi D. Nanu.23. La aceeași rubrică de „Ştiri locale”, Telegraful Român
administrat numai de clerici21. menționa o ştire din care aflăm că „trupa dlui director Paul Sundt” oferea
Un subiect sensibil, unul pe care l-am întîlnit şi în deceniile în care o serie de reprezentaţii, prima dintre acestea fiind cea cu opereta Voievodul
Transilvania s-a aflat sub stăpînirea Monarhiei Austro-Ungare este îndemnul ţiganilor de Johann Strauss, „jucată în 2 seri după olată”. În afara colectivului
repetat adresat preoţilor şi învăţătorilor de a redacta monografiile satelor. (se pare) bine cunoscut sibienilor, format din „dnii Strehl, Straussberg,
Autorul articolului menţionează iniţiativa prim-consilierului oraşului Orăştie, Schiper şi damele Holstein şi Karmen”, publicul va avea prilejul să o admire
dr. Eugeniu Muntean, publicată într-un număr din 1925 al Telegrafului Român, pe soprana vieneză Grete Holm24. Chiar dacă din paginile ziarului nu aflăm,
privind “compunerea monografiilor satelor noastre”. Sceptic în privinţa se cuvine să sublinem faptul că prezenţa sopranei constituia un eveniment în
reuşitei unei astfel de iniţiative, autorul articolului solicită „să mi se permită, Sibiul acelui început de an 1926. Grete Holm cîntase – desigur, tot ca soprană,
jucînd rolui lui Sári –, în premiera Voievodului ţiganilor din 11 octombrie 1912
19
Ioan Moga, „Impulsuri pastoral-teologice la întâlnirea cu modernitatea. O dimensiune puţin de la Viena25.
tematizată a teologiei părintelui Stăniloae”, în Tabor, Nr. 4, aprilie 2013, pp. 17–29, la pp. 18–19
şi p. 23. În același început de an 1926 apărea la Sibiu „Revista Teologică”.
20
Telegraful Român, Anul LXXIV, Nr. 1–2, Sibiu, 1 ianuarie 1926, p. 1. Înfiinţată în 1907 din iniţiativa şi sub conducerea profesorului dr. Nicolae Bălan
21
Antonie Plămădeală, Contribuţii istorice privind perioada 1918–1938, Elie Miron Cristea: de la Institutul teologic din Sibiu, revista a fost şi a rămas publicaţia oficială
Documente şi corespondenţă, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 1987, p. 11. După Unirea
din 1918, mitropolia Ungrovlahiei a fost văduvită de ierarhul ei. Din cauza unor greşeli din a Mitropoliei Ardealului, fiind o publicație de ştiinţă şi viaţă bisericească.
timpul ocupaţiei germane, mitropolitul Conon Arămescu–Donici s-a retras din scaun. Apud Cu prilejul marilor sărbători religioase, de obicei de Paşti şi de Crăciun,
George Enache, „Drama mitropolitului primat Conon” în ziarul Lumina, sâmbătă, 2 octombrie
2010, ediţia electonică; http://ziarullumina.ro/documentar/drama-mitropolitului-primat- ierarhii locului – nu numai mitropolitul Ardealului, ci şi episcopii sufragani
conon – în 6. 10. 2014). Biserica din Bucovina, cu o organizare stabilită prin „Planul regulativ
bisericesc” din 1786, încredinţa conducerea întru cele spirituale şi lumeşti episcopului,
22
respectiv arhiepiscopului şi consistoriului său. Biserica din Basarabia era organizată după Ilie Ciuleiu, „Monografiile satelor”, în Telegraful Român, Anul LXXIV, Nr. 1–2, Sibiu, 1
tipic ţarist, pe baza „Regulamentului spiritual al lui Petru cel Mare” din 1721 şi a „Statutului ianuarie 1926, p. 4.
consistoriilor spirituale”, dat la 9 aprilie 1883. Prima consfătuire pe tema unificării bisericeşti 23
Telegraful Român, Anul LXXIV, Nr. 1–2, Sibiu, 1 ianuarie 1926, p. 3.
a avut loc la începutul lui martie 1919, la Sibiu, unde un comitet de organizare, avându-l în 24
frunte pe protopopul de Sălişte, Ioan Lupaş, a convocat un congres preoţesc (Petcu, op. cit., Ibidem, Nr. 1–2, Sibiu, 1 ianuarie 1926, p. 4.
25
pp. 131–133). http://en.wikipedia.org/wiki/Der_Zigeunerprimas – 23. 09. 2014).
90 91
ai acestuia – se adresau deopotrivă preoţilor şi credincioşilor din eparhiile Fiind o publicaţie a mitropoliei Ardealului, Telegraful Român publica
lor prin intermediul pastoralelor, adevărate scrisori publice, cuprinzînd numeroase ştiri legate de literatura sau activitatea religioasă. Spicuim doar
îndemnuri şi urări. Instrumentul cel mai la îndemînă spre a fi răspîndite două dintre ele: „Sub titlul de «Ancore» am anunţat pe al treilea volum de
în întreaga Transilvanie, nu doar citite în propriile eparhii, a fost Telegraful versuri publicate de dl. Ioan Al. Bran-Lemeny de la Braşov. Volumul conţine,
Român26. Pentru perioada care ne interesează, mitropolitul Ardealului era pe 31 de pagini din 84, versuri religioase, dintre care unele au apărut mai
Nicolae Bălan, episcopul Caransebeşului, Iosif Bădescu, episcopul Oradiei, întîi în ziarul nostru”31. Următoarea informaţie priveşte primul congres al
Roman Ciorogariu, episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmajului, Grigorie asociaţiilor creştine studenţeşti din România, Iugoslavia, Grecia şi Bulgaria,
Comşa. desfăşurat la Sofia în perioada 6-10 mai 1926. Articolul ne înformează asupra
Numărul 136 din mai 1926 al Bibliotecii Asociaţiei (număr din desfăşurării, scopului şi expectanţelor tinerilor participanţi32.
seria publicată de Astra) a îngemănat două povestiri istorice ale „regretatului Printr-un scurt şi sobru „Act de recunoştinţă”, Telegraful Român
Ioan Al. Lapedatu, fostul profesor al liceului din Braşov”. Prima, „Amor şi anunţă că Institutul de credit şi economii Albina din Sibiu – de fapt, Banca
răzbunare”, avea ca subiect un presupus complot între Ţepeş Vodă şi boierii săi, Albina – „a binevoit a vota din cvota de binefacere” un ajutor de cinci mii de
iar a doua, „O tragedie din bătrîni” viza soarta Movileştilor. Ziarul precizează lei „Reuniunii culturale naţionale a meseriaşilor români din Sibiu”33. Telegraful
că sursele profesorului Lapedatu au fost Gheorghe Şincai, Miron Costin şi anunţă că „în amintirea lui Coşbuc” se va dezveli la Năsăud un bust al acestuia,
„tezaurul de monumente istorice ale lui Papiu Ilarian”. Numele regretatului duminică, 20 iunie 1926, evenimentul fiind completat de o serată literar–
profesor apare şi în „Biblioteca Poporală a Asociaţiunii”, aceea care publică muzicală34. Ultimile trei zile din octombrie 1926 au fost martorele serbării
”Luptele lui Mihai Viteazul povestite de el însuşi”27. culturii româneşti în Basarabia, zilele respective rămînînd „cu litere neşterse
Miercuri seara, 26 mai 1926, a avut loc la Sibiu o reprezentaţie în sufletele tuturor participanţilor la înălţătoarea solemnitate”. În prima zi a
cu sala plină, oaspeţi fiind artiştii Teatrului Naţional din Cluj28. În 5 iunie, festivităţilor, 29 octombrie, s-a inaugurat Asociaţiunea (Astra) în Basarabia
compania dramatică a „reputatului artist Mişu Fotino” a dat un spectacol şi sfinţirea noului local de la Chişinău în prezenţa multor reprezentanţi ai
la teatrul sibian, reprezentaţia fiind una „cu mult duh şi haz”29. George intelectualităţii locale, dar și din Bucureşti și Cluj.
Enescu a concertat în sala Unicum din Sibiu în zilele de 9 şi 10 octombrie Sub titlul „Reuniunile de femei” este prezentată problema
1926, programul „maestrului violonist” cuprinzînd bucăţi alese din marii feminismului, subliniindu-se că „mişcarea feministă e cunoscută şi la noi,
compozitori ai lumii30. dar nu ca în străinătate”. Alte ţări „încep a avea un număr tot mai mare de
femei advocaţi, magistraţi, reprezentanţi ai poporului în parlament. Ba vedem
26
Dumitru Belu, Curs de omiletică. Momente din istoria predicii. Teoria predicii, apare cu femeia şi la amvon apărînd doctrinele bisericii”. Spre deosebire de situaţia
binecuvântarea Înaltpreasfinţitului †Laurenţiu Mitropolitul Ardealului, Editura InfoArt Media, din Europa de Vest, „ţăranca română duce şi acum desagii încărcaţi, la tîrg
Editura Andreiana, Sibiu, pp. 503–504; Idem, Chemări la slujire, apare cu binecuvântarea
Înaltpreasfinţitului †Laurenţiu Mitropolitul Ardealului, Editura InfoArt Media, Editura
Andreiana, Sibiu, pp. 17 şi 57.
27 31
Telegraful Român, Anul LXXIV, Nr. 39–40, Sibiu, 20 mai 1926, p. 7. Ibidem, Nr. 41, Sibiu, 29 mai 1926, pp. 2-3.
28 32
Ibidem, Nr. 41, Sibiu, 29 mai 1926, p. 3. Ibidem, Nr. 41, Sibiu, 29 mai 1926, p. 3.
29 33
Ibidem, Nr. 42–43, Sibiu, iunie 1926, p. 5.. Ibidem, Nr. 42–43, Sibiu, 4 iunie 1926, p. 4.
30 34
Ibidem, Nr.77, Sibiu, 5 noiembrie 1926, p. 3. Ibidem, Nr. 45, Sibiu,11 iunie 1926, p. 3.
92 93
sau la lucru, mergînd înapoia bărbatului”. Pe scurt, autorul articolului, evitînd articole, versuri şi notiţe de Emil Isac, Horia P. Petrescu, A. Bârseanu, G.
polemica („nu voiesc ca, în cadrul acestei scurte expuneri, a mă aprofunda în Bogan-Duică ş. a. Cu titlu informativ pentru cititorii de azi, abonamentul
chestiune”), este interesat de propăşirea de care beneficiau nu doar femeile anual pentru membrii Asociaţiunii era de 100 lei, respectiv 200 de lei „pentru
Europei Occidentale, ci şi ţările din zona respectivă, dar tratează subiectul cu alţii”37.
atenţie, spre a nu strica acolo unde n-ar mai fi putut îndrepta nici cu pana, nici Numărul 3 din 1927 al Telegrafului Român oferă informații despre
cu vorba35. apariţiile editoriale de la Cernăuţi: Biserica ardeleană în 1916–1918 de
Primul număr din anul 1927 al Telegrafului Român ne oferă două ştiri R. Cândea, profesor universitar la Cernăuţi; Sfârşitul unei ireligiozităţi:
culturale la cumpăna dintre ani. Din prima aflăm că artiştii Teatrului Naţional marxismul, avîndu-l ca autor pe același profesor. În fine, se amintește faptul că
din capitală au oferit un spectacol în a treia zi de Crăciun în sala teatrului profesorul Cândea a mai publicat și broşura intitulată Biserică şi stat38.
din Sibiu, jucînd „o zguduitoare dramă” în cinci acte: Puterea întunericului Neuitându-i nicio clipă profilul, condeiele care au scris la Telegraful
de Tolstoi. Entuziasmat de spectacol, cronicarul subliniază că „moravurile Român au adus ştiri şi informaţii dintre cele mai diverse din domeniul teologic
din viaţa sătenilor Rusiei zugrăvite în culori realiste cer o interpretare adînc propriu-zis; iată una din sfera omileticii, catalogată ca fiind o noutate: este
studiată de actori de prima mînă”. Din a doua ştire aflăm că Reuniunea vorba despre volumul De la leagăn până la moarte scris de episcopul Aradului,
culturală naţională a meseriaşilor români din Sibiu îi invită pe cei interesaţi Ienopolei şi Hălmajului, Grigorie Comşa (1925–1935), „care pe 225 de
la concertul care va avea loc în sala Unicum din Sibiu în ziua de „6 ianuarie pagini cuprinde 25 predici funebre şi 26 predici asupra feluritelor taine, cum
(Botezul Domnului)”36. şi la sfinţiri de biserici, la introducerea unui preot în parohie etc.”39. Episcopul
Din rubrica intitulată „Cărţi şi reviste” al aceluiaşi prim număr le era cunoscut sibienilor deoarece fusese student la Teologie în Sibiu, după
al Telegrafului Român din 1927 aflăm că a apărut nr.12/1926 al Revistei care a trecut la Universitatea din Budapesta, unde şi-a luat doctoratul în drept,
Teologice. Pe lângă articolele în limba română, întîlnim şi unul în germană, devenind apoi redactor la Telegraful Român. Volumul invocat a apărut în anul
intitulat „Unterwegs zu Heimat (În drum spre patria eternă)”. De asemenea, 1927 și este doar unul din şirul altor culegeri de predici: Predici pentru toate
revista cuprinde o contribuţie care pare şi azi de actualitate, subiectul fiind duminicile de peste an şi alte ocazii (1918), Istoria predicii la români (1921),
unul de dezbatere: „Lupta pentru învăţămîntul religios în şcoala secundară”. Veniţi la Hristos. Predici (1926) etc. Calităţile sale intelectuale şi morale i-au
Sîntem informați despre apariţia numărului 11/1926 al revistei Biserica oferit şansa de a deveni membru de onoare al Academiei Române (1934),
Ortodoxă Română a Sfîntului Sinod „cu un bogat cuprins”, publicaţie al Societăţii Scriitorilor Români, precum şi membru în Comitetul Central al
incluzînd și ea un articol despre subiectul sensibil menţionat mai sus: „Tot Astrei40.
despre învăţământul religiei în liceu”. Apoi, ni se aduce la cunoștință apariția Consiliul arhiepiscopesc al mitropoliei Ardealului are două
publicaţiei „Luminătorul”, nr. 24 din 1926, publicație aparținînd Bisericii din
Basarabia și care abordează doar teme religioase. O altă revistă promovată este 37
Ibidem, Nr. 1–2, Sibiu, 1 ianuarie 1927, p. 6.
Transilvania, revista Asociaţiunii cu același nume, numerele 11–12, conținînd 38
Ibidem, Nr. 3, Sibiu, 8 ianuarie 1927, p. 3.
39
Ibidem, Nr. 18–19, Sibiu, 4 martie 1927, p. 5.
40
35 „25 mai 1935 – A trecut la cele veşnice în Arad, Episcopul Grigorie Comşa”, în Basilica,
Ibidem, Nr. 84–85, 8 decembrie 1926, p. 5. Agenţie de ştiri, 25. 05. 2014 (accesat în 26. 09. 2014); mai multe despre „predicile de
36
Ibidem, Anul LXXV, Nr. 1–2, Sibiu, 1 ianuarie 1927, pp. 6–7. mângâiere” în Dumitru Belu, Curs de omiletică, pp. 522–528.
94 95
intervenţii într-un număr din Telegraful. Prima este o chemare–invitaţie Din Buletinele despărţămîntului Sibiu al Asociaţiunii (Astra) au fost
adresată preoţimii din cuprinsul arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Sibiu motivată publicate numerele 49–52. Primul dintre ele conţine o schiţă despre Nicolae
de împlinirea a patruzeci de zile de la „moartea Maiestăţii Sale Regelui Bălcescu în perioada petrecută la Plermo, autor fiind Horia Petra Petrescu.
Ferdinand – marţi 30 august” [1927]. În acest sens, clerul este îndemnat Următorul cuprinde darea de seamnă despre activitatea culturală din anii
a oficia parastasul cuvenit în toate bisericile din cuprinsul eparhei „Joi în 1926-1927 şi o contribuţie cu titlul „Tuberculoza duşmanul neamului”.
1 Septemvrie ora 11 a.m.”. A doua intervenţie este una prin care „Consiliul Ultimul, „o povestire împotriva analfabetismului” intitulată „Nunta amînată”
central bisericesc cu adresa 5085 din 30 Iulie a. c. atrage atenţiunea cucernicilor avîndu-l ca autor tot pe Horia Petra Petrescu44. La sfîrșitul anului 1927 apărea
preoţi să nu se lase înşelaţi de o Societate cu sediul în Bucureşti, strada Tunari un anunţ în Telegraful Român din care aflăm despre publicarea traducerii
29, care face zgomotoasă reclamă pentru editarea unui almanah al preoţilor Noului Testament, traducere realizată de părintele Grigore (Gala Galaction)
din România-mare, pentru care se adresează în scris sau verbal, invitîndu-i să și tipărită sub patronajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române din acea
trimită o fotografie, scurte date biografice şi o anumită sumă de bani”41. vreme, Miron Cristea45.
O personalitate care a făcut cinste învăţămîntului sibian a fost Vasile În cel dintîi număr al Telegrafului Român din anul 1928 a fost publicat
Stan – absolvent de teologie la Sibiu şi doctor în filozofie la Budapesta –, articolul „România în lumina unei statistici”, articol ce referă la publicațiile
profesor de limba română la Institutul teologic pedagogic din Sibiu, apoi profesorului de geografie de la Universitatea din Budapesta, Dr. Eugen
director al Şcolii normale „Andrei Şaguna” din acelaşi oraş. Telegraful Român Cholnoky. Acesta publicase un Atlas geografic şi statistic, autorul articolului
salută alegerea sa (de fapt numirea sa de către mitropolitul Nicolae Bălan) ca din Telegraful polemizînd cu geograful ce elaborase douăzeci de hărţi și
episcop vicar al mitropoliei Ardealului, afirmînd că „directorul şi profesorul care – potrivit spuselor sale – avea o preocupare specială pentru materialele
şcoalei noastre normale a slujit tinerimii ce se pregăteşte pe drumul sinuos cartografice reprezentînd Ungaria istorică. Motiv pentru care publicistul
al dăscăliei, ca grăitor exemplu de neobosită lucrare şi îndelungă răbdare, de Telegrafului invită cititorul român să-şi cunoască foarte bine patria deîndată
modestie, de energie şi de bunătate, de creştinească şi românească virtute. ce vecinii se interesează excesiv de mult de ea46.
Ca director, pe lîngă opera de birou corect îndeplinită, a căutat să fie mereu, Începutul anului 1928 marchează trecerea lui Valeriu Branişte la
prin cunoştinţele şi autoritatea sa, promovătorul educaţiei morale şi naţionale cele veşnice. Necrologul dedicat acestuia evidenţiază, pe lîngă activitatea de
a elevilor şi sprijinitorul colegilor săi din şcoala Andreiană”42. În același an patriot, „apostolatul său ziaristic” într-o vreme cînd a fi publicist român în
1927 a apărut și Anuarul şcolii normale publicat de Dr. Vasile Stan. Anuarul, Transilvania “însemna a te înscrie între candidaţii siguri ai temniţelor de stat”.
publicat la Tiparul tipografiei arhidiecezane, este prefațat de „cuvîntarea Despre Braniște adaugă: „în 1893 era director interimar al Tribunei, peste
arhimandritului Dr. Vasile Stan, directorul şcoalei normale”43. un an înfiinţează cu dr. Cornel Diaconovici ziarul timişorean Dreptatea, al
cărui redactor responsabil, apoi director a fost pînă la intrarea sa în temniţa
ungurească”. În 1894, Valeriu Branişte fundează, împreună cu dr. Cornel
41
Ibidem, Nr. 61, Sibiu, 26 august 1927, pp. 1–2.
42
Ibidem, Nr. 64–65, Sibiu, 9 septembrie 1927, p. 3. Vasile Stan va fi primul episcop ortodox
al Maramureşului, cu reşedinţa la Sighet, păstorind până la moarte (între 1938–1940 la Sighet, 44
iar după răpirea Ardealului, în refugiu la Sibiu, până în 1945, mormântul său fiind lângă cel al Ibidem, Nr. 66–67, Sibiu, 16 septembrie 1927, p. 5.
45
mitropolitului Andrei baron de Şaguna, la Răşinari, satul lui Goga şi Cioran). Ibidem, Nr. 74–75, Sibiu, 14 octombrie 1927, p. 3.
43 46
Ibidem, Nr. 74–75, Sibiu, 14 octombrie 1927, p. 5. Ibidem, Anul LXXVI, Nr. 1–2, 1 ianuarie 1928, p. 5.
96 97
Diaconovici, publicaţia Romänische Jahrbücher, revistă politico-literară47, iar Academie Teologică și care a contribuit îndelung la afirmarea bisericii
în 1897 întemeiază ziarul Patria de la Cernăuţi, pentru ca mai apoi să pună ortodoxe din Transilvania, pregătind preoţi şi învăţători cu respect față de
bazele„viforosului Drapelul – una din mîndriile Lugojului şi ale Bănatului – cult și față de națiunea română. Un profesor de la amintita Academie, Nicolae
în care scrie numeroase articole polemice şi literare”. Nu este ignorată nici Colan, devenea rector și avea s-o conducă în anii 1928-1936) fiind specialist
activitatea politică, mai ales că Valeriu Braniște fusese membru al Consiliului în Noul Testament şi redactorul Revistei Teologice . Colan a devenit preot, apoi
Dirigent de la Sibiu în anii 1918–1920, ministru fără portofoliu și ministru al episcop al Vadului, Feleacului şi Clujului în anii 1936–1957 și mitropolit al
Instrucţiunii Publice din Transilvania şi Banat. După dizolvarea Consiliului, Ardealului în deceniul 1957–1967.
s-a întors la Lugoj48. Informațiile despre Valeriu Braniște și aprecierile pe De reţinut este și faptul că Telegraful Român rămîne fidel tradiţiei de a
marginea activităților lui erau pe deplin îndreptățite. Fusese una dintre prezenta ştiri ori evenimente culturale din alte regiuni ale Europei Centrale. În
strălucitele figuri ale intelligentsiei românești din Banat, un gînditor politic acelaşi timp, Telegraful îşi îmbogăţeşte oferta prin inserarea unor evenimente
a cărui stăruință asupra idealurilor de emancipare socială și națională au fost din toate regiunile noii Românii construită după primul război. Nu lipsesc
reflectate cu asupră de măsură în ziarul Drapelul. informații privind publicaţiile periodice, titlurile de cărţi ori date despre
Știrile publicate sînt diverse, ele probînd extinderea preocupărilor celebrările din Bucureşti, Bucovina şi Basarabia. Dacă subiectele culturale din
ziariștilor transilvani la istorie, societate, viață intelectuală, cultură anii anteriori s-au păstrat – concerte ori spectacole de la Viena –, noutăţile
instituțională, dar și la curiozități ce marcaseră mai mult sau mai puțin epoca. sînt nu atît ştirile din Regat, ci aranjarea lor în economia vizuală a publicaţiei.
Telegraful este ziarul ce aduce vestea alegerii profesorului Silviu Dragomir de Ştirile din Bucureşti, cărora li se acordă suficient spaţiu, sînt precedate de
la Universitatea din Cluj ca membru al Academiei Române. El ocupase locul cele din Transilvania care ocupă prima sau primele pagini. De notat este că
devenit vacant prin dispariția prematură a savantului Vasile Pârvan49. Și tot accentul a fost pus adesea pe ştirile privind Basarabia și Bucovina. În general,
în Telegraful sînt promovate alte noi apariții editoriale precum Contribuţii la se poate spune că în anii la care ne-am referit, Telegraful a fost o publicație
istoria bisericească din Ardeal de Matei Voileanu, carte ce cuprinde conscripţia cu interes constant pentru viața bisericească, pentru instrucție profesională
bisericii ortodoxe din Transilvania din 1805, iniţial tipărită şi adnotată de și formarea elitelor românești transilvano-bănățene, dar mai ales pentru
Eugen Gagyi în 1911 în revista Transilvania. Matei Voileanu o completează interiorizarea actului educațional prin dezvoltare spirituală.
cu datele conscripţiilor din anii 1733 şi 1750, el uşurînd astfel munca
„cercetătorilor care se ocupă de istoria bisericii noastre dreptmăritoare”50. Bibliografie
În același an 1928, Telegraful Român amintește de schimbarea
rectorului Institutului Teologic din Sibiu, vechiul Institut seminarial devenit Bidu-Vrânceanu, Angela, (coord.), Lexic ştiinţific interdisciplinar, Editura Universităţii din
Bucureşti, 2001.
Cîmpeanu, Remus, Câmpian, Anca (coord.), În spiritul Europei moderne: administraţia şi
confesiunile din Transilvania în perioada reformismului teresian şi Iosefin (1740-1790),
47
Liana Păun, „Timişoara uitată. Tipografii şi ziare de la Habsburgi la comunişti”, în Pressalert, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2009.
Timişoara, 31. 08. 2013 (http://www.pressalert.ro/2013/08/timisoara-uitata-tipografii-si- Crişan, Vasile, Aurel C. Popovici (1863–1917), Editura Altip, Sibiu, Alba Iulia, 2008;
ziare-de-la-habsburgi-pana-la-comunisti/ – 30. 09. 2014). Ferreol, Gilles, Jucquois, Guy, Dicţionarul alterităţii şi al relaiţiilor interculturale, Editura
48
Telegraful Român, Anul LXXVI, Nr. 3, 5 februarie 1928, p. 2. Polirom, Iaşi, 2005.
49 Istoria românilor, vol. VIII, România întregită (1918–1940), Academia Română, Secţia de
Ibidem, Nr.45, 9 iunie 1928, p. 3 Ştiinţe Istorice şi Arheologice, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003.
50
Ibidem, Nr.66, 19 septembrie 1928, p. 3. Ittu, Constantin, Semnale de telegraf, Editura Universităţii Lucian Blaga, Sibiu, 2001.
98 99
Le Rider, Jacques, Europa Centrală sau paradoxul fragilităţii, volum coordonat de Dana
Chetrinescu şi Ciprian Vălcan, Prefaţă de Ciprian Vîlcan, Postafaţă de Ilinca Ilian,
Editura Polirom, Iaşi, 2001.
Lupaş, Ioan, Mitropolitul Andreiu Şaguna. Monografie istorică, Tiparul Tipografiei
Arhidiecezane, Sibiu, 1909.
Magnette, Paul, Europa, statul şi democraţia. Suveranul îmblânzit, traducere şi studiu introductiv
Roxandra Ivan, Institutul European, Iaşi, 2005.
Moga, Ioan, „Impulsuri pastoral-teologice la întâlnirea cu modernitatea. O dimensiune puţin
tematizată a teologiei părintelui Stăniloae”, în Tabor, Nr. 4, aprilie 2013, pp. 17–29.
Patapievici, Horia-Roman, Omul recent, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001.
Petcu, Cristian Vasile, Guvernarea Miron Cristea, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2009.
Plămădeală, Antonie, Contribuţii istorice privind perioada 1918–1938, Elie Miron Cristea:
Documente şi corespondenţă, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 1987.
Popovici, Aurel C., Stat şi naţiune. Statele Unite ale Austriei Mari, Editura Albatros, Bucureşti,
1997.
Radu, Sorin, „Consideraţii privind structura şi organizarea presei româneşti din Transilvania în
perioada interbelică (1919–1939)”, în Apulum, XXXIII, 1996, pp. 2015–221.
Răduţiu, A., Gyémánt, L., Repertoriul actelor oficiale privind Transilvania tipărite în limba
română, Bucureşti, 1981.
Schaser, Angelika, Reformele iosefine în Transilvania şi urmările lor în viaţa socială, Hora, Sibiu,
2000.
Vălcan, Ciprian, “Hermeneutica răbdării”, în Jacques Le Rider, Europa Centrală sau paradoxul Acesta este un text orb care înlocuiește textul original și se referă la conținutul acestui articol.
fragilităţii, volum coordonat de Dana Chetrinescu şi Ciprian Vălcan, Prefaţă de
Ciprian Vâlcan, Postafaţă de Ilinca Ilian, Editura Polirom, Iaşi, 2001.
100 101
ARHITECTURA DIN BANAT

ȘI FENOMENELE SOCIO-CULTURALE
ÎN ANII 1920-1940
Gabriel SZÉKELY (Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a
Banatului din Timișoara)
Oraşele din Banat sunt situate la punctul de întâlnire a mai multor

zone geografice ale Europei, care prezină şi astăzi caracteristicile istorice,
culturale, etnice şi lingvistice din trecut. Aceste zone învecinate au avut în
istorie propria influenţă asupra evoluţiei şi dezvoltării oraşelor din regiunea
Banatului. Adevărată poartă a Orientului, dar şi loc de întâlnire a „Vestului”
cu „Estul”, Banatul a avut de-a lungul istoriei o mare însemnătate culturală
şi politică. Culturile ce au ajuns aici în diferite epoci au dat naştere unui
amalgam unic în felul său, valoros şi interesant.
De cele mai multe ori marile curente culturale europene au avut un efect
întârziat asupra zonei studiate, în unele cazuri întârzieri de ani, zeci de ani
sau chiar secole. Curentele culturale şi artistice de aici erau mult diferite de
forma din ţările lor de origine, fie datorită evoluţiei şi schimbărilor survenite
în timp, fie datorită modului în care ele au fost înţelese şi adoptate de
locuitorii din Banat. De remarcat este totuşi faptul că aproape toate aceste
curente şi modele şi-au păstrat caracteristicile esenţiale, chiar şi atunci când
în conştiinţa generală îşi pierduseră de mult sursele şi formele originare.
Trebuie reţinut faptul că dezvoltarea urbanistică a oraşelor studiate a avut
un caracter planificat pe tot cuprinsul ultimelor trei secole, de la cucerirea
austriacă din 1718 şi până în zilele noastre. Perioada anterioară acestui an
n-a lăsat însă aproape nici o urmă asupra imaginii de astăzi a oraşelor, spre
Acesta este un text orb care înlocuiește textul original și se referă la conținutul acestui articol. deosebire de oraşele din Transilvania care păstrează până în prezent amintirea
epocii medievale. Acest lucru se datorează diferitelor războaie şi distrugeri ce
102 103
EUROREGIONALIA - 1/2014 Gabriel SZÉKELY — Arhitectura din Banat și fenomenele socio-culturale în anii 1920-1940
au avut loc în timp, dar în special planurilor urbanistice elaborate şi aplicate de avangardă care cereau schimbări în concepţia arhitecturală, deşi nu exista
de austrieci în perioada imediat următoare cuceririi. Vechile străzi şi clădiri, o viziune clară de ansamblu.
rămase din perioada ocupaţiei otomane, care a durat un secol şi jumătate, au În domeniul arhitecturii schimbarea a avut două motive foarte
fost în mod sistematic demolate şi înlocuite, atât pentru a da un nou aspect puternice la începutul secolului al XX-lea: pe de o parte dezvoltarea
aşezărilor cât şi din motive strategice. tehnicii care impunea cu tot mai mare forţă schimbarea în modul de viaţă
al oamenilor, pe de altă parte noua concepţie ce a apărut în toate domeniile
Noi tendințe în arhitectura și urbanistica regională artei la acea vreme. Câțiva arhitecți ai perioadei 1900 au devenit prin ideile
lor adevărate simboluri ale progresului în domeniul proiectării. Otto Wagner
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea apare în Europa o tendinţă în cartea sa intitulată Arhitectura modernă scria: „Arhitectura va fi modernă
importantă de desprindere a teoriei arhitecturii de vechea gândire clasicistă. doar atunci când va interveni nu numai o schimbare a limbajului său, dar
A început un proces lent de transformare, care s-a bazat pe idei apărute în primul rând o mutaţie esenţială a fundamentelor sale teoretice”1. Apărea
odată cu Renaşterea, care au fost accelerate şi încurajate de schimbările deci ideea de a rupe legăturile cu trecutul. Caracteristica poate cea mai
importante ale structurilor societăţii ce se afla în faţa unei mari transformări importantă a arhitecturii moderne este însă raţionalismul ei: „ceva nepractic
şi dezvoltări industriale. Astfel, după secole a devenit posibilă afirmarea unor nu poate fi frumos”, spune Paul Souriau în La beauté rationelle. Arhitecții cei
individualităţi creatoare, care s-au văzut eliberate de normele clasicizante şi mai importanți ai primei jumătăți ai secolului al XX-lea, au fost pe de o parte
de viziunile romantice ale unor arhitecţi europeni importanți ca Boullée şi intelectuali cu o vastă cultură, formați în spiritul vechilor școli de gândire
Ledoux, care și-au pus amprenta pe gândirea arhitecților din secolul al XIX- și de proiectare ai Europei, pe de altă parte persoane care doreau foarte
lea. Filonului raţionalist generat de gândirea unora ca Gottfried Semper şi mult schimbarea într-un nou context economico-social. Ca în alte domenii
Viollet le Duc a putut ieşi la lumină, în timp ce au apărut noi deziderate ca (economic, politic), schimbările din arhitectură pe care le-a adus secolul al
de exemplu sublinierea responsabilităţii sociale a arhitectului. În anii 1800, XX-lea au dus la numeroase convulsii și conflicte de mărime mai mică sau
arhitecții încep să fie considerați proiectanți capabili să creeze clădiri și orașe, mai mare. În multe cazuri arhitecții carismatici ai epocii moderne au recurs la
nu doar artiști ca în epocile anterioare. Acest lucru se regăseşte în scrierile un limbaj aproape demagogic și au trebuit să lupte pentru punerea în practică
unor artişti şi gânditori ai vremii ca: Pugin, Ruskin şi Morris. Dezvoltarea a ideilor lor. Se pare că simpla capacitate de a crea o arhitectură nouă de
economică și socială a gândirii europene a influențat în final și gândirea bună calitate nu era suficientă pentru a pune bazele unei cariere deosebite.
arhitecților cât și rolul lor în societate. În timp s-a ajuns la o schimbare a Discursurile arhitecților moderniști au pornit întotdeauna de la idei raționale,
mentalităţii arhitecților conform căreia proiectanții au început să-și atribuie dar de multe ori au trecut dincolo de limitele unei gândiri echilibrate, tocmai
un rol din ce în ce mai mare în modelarea culturii moderne și a modului de viață din necesitatea de a învinge pe cei care susțineau argumente contrare.
al oamenilor. Cu toate acestea se poate spune că în multe privinţe clasicismul Mişcarea care s-a numit „arhitectura modernă” a ştiut să profite cu
academic şi-a păstrat poziţia dominantă în prima jumătate a secolului al XX- multă abilitate de momentul propice afirmării sale, moment ce a avut loc după
lea. Existau anumite tradiții culturale ce nu puteau fi modificate cu ușurință,
chiar și în contextul unor mari transformări economice, culturale și politice.
1
La început au apărut eseuri, manifeste şi proclamaţii scrise de diferite grupuri Apud Otto Wagner, în Nicolae Lascu, Funcţiune şi formă, Editura Meridiane, Bucureşti, 1989,
p. 63
104 105
Primul Război Mondial. Existau mai multe aspecte favorabile la acea dată: cunoscute sunt modelele „Parisului Haussmannian”, ale „Ringului Vienez”
epuizarea cercetării picturii postcubiste, dorinţa societăţii de a găsi şi integra sau al „Oraşului Organic”.
valori noi, marile programe de reconstrucţie necesare după război, noua Schimbarea este uşor de urmărit şi pe bulevardele Timişoarei ce a apărut odată
abordare ştiinţifică a problemelor sociale ce câştiga teren. Leonardo Benevolo cu marea reorganizare a oraşului în jurul anului 1900. Într-o primă etapă până
observă că: „Arta şi urbanismul converg în acest moment spre acelaşi rezultat: în anii 1930 conform regulamentelor de urbanism în vigoare străzile erau
pe de o parte reîntroducerea creaţiei artistice la diferite niveluri ale amenajării construite în regim închis fără nici o excepţie, cu front continuu al fațadelor
urbane, pe de altă parte transformarea planificării într-o combinaţie raţională spre stradă. La sfârşitul anilor 1920 încep primele tentative de a construi case
de interese publice şi private, compatibile între ele, în cadrul regulilor pieţei şi izolate pe lot. Este vorba de clădiri cu un număr redus de apartamente (de
ale competiţiei economice. Miza este o nouă organizare a oraşului, luându-se obicei două sau trei), construite pe terenuri rămase libere pe marginea noilor
în consideraţie ansamblul funcţiunilor sale de cadru fizic, în care viaţa omului bulevarde.
îşi poate dobândi întreaga sa valoare”2. Dorinţa moderniştilor de a crea ceva total nou şi de a schimba starea
Este firesc faptul că şi la Timişoara şi la Arad la sfârşitul anilor 1920 de fapt a lucrurilor nu era un secret pentru nimeni. Pieter Oud scria în 1925:
şi la începutul anilor 1930 noul curent artistic a început să-şi facă simţită „Eu sunt fără rezerve de partea artei moderne, totuşi trebuie să recunosc că
prezenţa. Se schimbaseră foarte multe lucruri faţă de anii de dinainte de război. uneori preţuiesc în ea la fel de mult forţa cu care frânge vechiul, ca şi talentul cu
În timpul războiului şi în anii imediat următori a avut loc o stagnare aproape care construieşte noul.”3 Vilele anilor 1930 din Timişoara aduceau într-adevăr
totală în ceea ce priveşte construcţia de noi clădiri. Mai târziu în anii 1920 „noul”. În contextul general al oraşului, erau pete noi interesante de culoare ce
stilul dominant pare a fi eclectismul devenit tradiţional şi stilul neoromânesc. contrastau într-o manieră benefică cu oraşul istoric, fără a recurge la contraste
După demolarea zidurilor de apărare a orașelor, fenomen ce a remodelat brutale sau neplăcute. Vilele noi din Aradul interbelic s-au concentrat în
urbanistic orașul Timișoara începând cu anii 1900, concepțiile urbanistice se câteva zone mici ale oraşului, cea mai importantă dintre acestea aflându-se
schimbă repede datorită modificărilor sociale importante din acea perioadă. pe malul Mureşului, în apropierea zonei centrale, unde se afla cândva cetatea
Tradiţionalele cvartale şi străzi coridor ce au dominat de secole peisajul urban turcească demolată de austrieci în anii 1760.
european încep să piardă terenul în faţa unei noi concepţii. Argumentele Dacă înainte de primul război mondial locuinţele preferate de
aduse se leagă de criterii de igienă urbană, de modificarea gustului estetic, de burghezie erau apartamentele din marile palate Art Nouveau, după război
năzuinţa arhitecţilor pentru schimbare. Se încearcă reducerea procentului de sunt căutate casele izolate pe lot cu un număr redus de apartamente. Aceste
ocupare a solului şi amplificarea spaţiilor libere plantate şi amenajate. Astfel „case americane” – cum erau ele cunoscute în limbajul uzual – devin
după secole de urbanism închis (străzi coridor, pieţe capsulate) se acceptă şi caracteristice pentru locuirea burgheză a perioadei interbelice. În acelaşi timp
o altă formă a relaţiei dintre volumele construite şi spaţiile libere, îndeobşte în noul context economic se renunţa la construirea unor palate de închiriat de
numită urbanism deschis, caracterizat prin dispersarea clădirilor în spaţiu. mari dimensiuni. Este interesantă această schimbare atât de rapidă a gustului
De fapt între oraşul tradiţional medieval sau baroc şi concepţia modernistă şi dezideratelor legate de locuire a celor din păturile medii şi superioare.
de ocupare a terenului au existat momente intermediare, dintre care cele mai Explicaţia este legată probabil de fascinaţia pe care o aduce cu sine de obicei
2 3
Leonardo Benevolo, Oraşul în istoria Europei, Editura Polirom, Iași, 2003 Apud Pieter Oud, în Nicolae Lascu, op. cit., p. 54
106 107
tot ce este nou şi de mirajul cuvântului „modern”. De asemenea a crescut

şi dorinţa de individualism a cetăţenilor încorsetaţi până atunci de statul Meșteri, constructori și arhitecți
Austro-Ungar. Acesta înfrânase o dezvoltare prea mare a individualismului
şi promovase în toate situaţiile vieţii o supunere faţa de societate şi împărat. În mod tradițional, începând cu secolul al XVIII-lea, marea masă
În aceste condiţii, până după Primul Război Mondial, casele de raport atent a construcțiilor din Banat sunt realizate de meșteri constructori calificați,
înşiruite erau considerate cele mai potrivite pentru a asigura ordinea dorită. formați ca ucenici sub îndrumarea unei persoane cu experiență în domeniu
În acelaşi timp aceste clădiri dădeau un aspect urban aşezărilor şi prin locuirea sau în școlile destinate meșterilor care apar în Imperiul Habsburgic începând
de tip colectiv reduceau din libertatea cetăţenilor. Un alt aspect ce a influenţat cu anii 1700. Arhitecți diplomați formați în universități nu locuiesc în zona
schimbarea este legat de transformările ce au avut loc în viaţa economică. Banatului decât după 1880 când se întorc acasă primii absolvenți ai unor
Până în 1918 cele mai multe investiţii mari din Timişoara şi Arad se fac cu universități de arhitectură din Imperiu sau din Germania. Totuși în cadrul
credite acordate de marile bănci din Imperiu sau de bănci mai mici locale armatei imperiale prezente în Banat, au activat din anii 1700 persoane care
afiliate acestora. După primul război mondial acest mod de finanţare dispare, dețineau un titlu de arhitect sau inginer militar obținut la Viena. În perioada
ceea ce influenţează substanţial şi mărimea investiţiilor în oraşele din Banat. interbelică cea mai mare parte a construcțiilor încă se mai realizează de către
Dacă pentru marii reprezentanţi ai modernismului unul dintre meșteri localnici, capabili să prezinte beneficiarului schițe și să conducă
principalele obiective ale noii arhitecturi funcţionaliste era rezolvarea șantierele. Din această cauză putem afima, că marea masă a construcțiilor au
problemei locuirii de masă, în oraşele din Banat, ca de altfel în toată Europa de încă un oarecare caracter vernacular, cu excepția clădirilor publice. Acestea
Est, casele moderniste făceau parte doar din apanajul burgheziei. În zonele cu din urmă erau proiectate de arhitecți, care trăiau în orașele Timișoara sau
locuinţe modeste de la periferia oraşelor faţadele erau în continuare decorate Arad, sau erau chemați pentru anumite lucrări din capitalele Budapesta sau
conform tradiţiei şi nici în rezolvările de plan nu se arătau prea multe căutări Viena. În preajma anilor 1900, în zona Banatului, doar la Timișoara și Arad,
noi. Nimic din ideile „maşinii de locuit” ale lui Le Corbusier sau din inovaţiile trăiau arhitecți cu diplomă universitară, dar nu erau mai mult de cinci în
lui Gropius referitoare la tipizarea şi prefabricarea elementelor constructive nu nici unul dintre orașele amintite. În perioada interbelică situația se schimbă
s-a aplicat în Romania anilor 1930. Principalele cauze ale acestui fapt trebuie datorită apariției unei noi generații care își termină studiile după război la
căutate atât în slaba dezvoltare a industriei, ce nu putea furniza materialele Budapesta, Viena sau la București.
necesare, cât şi în guvernările de dreapta ale acestei perioade ce abordau diferit Dintre arhitecții mai importanți care au activat în perioada
problema socială decât guvernele de stânga la putere în Franţa şi Germania. interbelică la Timişoara trebuie amintiți Gheorghe Bleyer, Mathias Hubert,
În acelaşi timp limbajul puterii rămâne clasicismul, ceea ce dovedeşte şi faţada Albert Krausz, Constantin Purcariu, Edmund Stanzel, Victor Vlad, Martin
noului palat administrativ construit la Timişoara în anul 1933 şi finalizat între Wetzl şi Michael Wolf. Au mai lucrat la Timişoara în această perioadă arhitecţi
1938 şi 1940. Limbajul modernist rămâne în această perioadă un limbaj al bucureşteni, precum Leiba Simion (Facultatea de Medicină Dentară), Duiliu
iniţiativei private, cum se întâmplase iniţial şi cu stilul secession, în timp ce Marcu (Sala Capitol, faţada Operei din Timişoara, clădirea Institutului
statul prefera pentru edificiile sale stilurile istorice considerate purtătoare ale Politehnic), Constantin Nanescu, Ciulli Tascu şi Ion Traianescu (Catedrala
unor valori sigure. Ortodoxă din Timişoara). La Arad în perioada interbelică au trăit şi au lucrat
arhitecţii Babocs István, Fenyves Károly, Köver Lajos, Madár Géza, Răfiroiu
108 109
Silvestru, Szömörkény Rudolf şi Sztrakovits Vilmos. germani, 20% maghiari şi 20% evrei.
În această perioadă coninuaseră să activeze cunoscuții arhitecți
precum László Székely, cel ce a proiectat foarte multe clădiri reprezentative Locuința interbelică – rezultat al schimbărilor sociale
și care fusese primul arhitect șef al orașului Timișoara, Dintre tinerii arhitecți
ce se afirmă în Timișoara interbelică îl amintim pe Victor Vlad, promotorul În primii ani ai secolului tipurile de locuire din oraşele Europei
stilului neoromânesc. Trebuie menționate, de asemenea, creațiile lui Albert Centrale s-au modificat foarte puţin faţă de secolele anterioare, cel puţin în
Krausz, Gheorghe Bleyer și Silvestru Răfiroiu, care au proiectat un număr ceea ce priveşte tipurile de planuri. Schema de plan importată de la Viena
mare de vile moderniste și mici blocuri de locuințe pentru segmentul social după 1700 s-a menţinut la locuinţele urbane până la Primul Război Mondial.
al burgheziei. Apoi, s-a remarcat Victor Déznay, unul dintre primii urbaniști Au existat tentative de înnoire în cazul unor locuinţe izolate comandate
din România, cunoscut în întreaga Europă pentru lucrările sale teoretice. de oameni înstăriţi, care au adus cu sine din occident noi tipuri de planuri
sau le-au cerut arhitecţilor să proiecteze pentru ei ceva unic, însă aceste
Contextul social în Banatul interbelic experimente au rămas cazuri izolate. Este greu de spus dacă respectul faţă
de o anumită tradiţie sau condiţiile impuse de reglementările urbanistice
După anul 1920 mulți dintre cei mai bogați locuitori ai Banatului își au impus conservatorismul proiectanţilor şi beneficiarilor din această zonă.
pierd parțial averile datorită reformelor economice, în timp ce inițiativa este Oricum societatea austro-ungară era o societate conservatoare, iar meşterii
preluată de noi industriași și negustori întreprinzători. Aceștia devin în multe care proiectau şi executau cele mai multe clădiri de locuit preferau să urmeze
cazuri comanditarii noilor imobile ridicate în această perioadă. Se construiesc schemele vechi cunoscute. Arhitecţii cu diplomă proiectau de obicei case de
hale industriale, blocuri de locuințe, clădiri comerciale și numeroase vile raport cu mai multe etaje, pentru proiectarea cărora meşterii nu aveau destule
elegante. cunoştinţe.
După primul război mondial populaţia oraşelor Timişoara şi Arad a După 1918 la Timişoara şi la Arad, ca şi în întreaga Europă Centrală,
continuat să crească. Dezvoltarea industriei şi a comerţului a atras țărănimea au avut loc schimbări majore în ceea ce priveşte locuirea. Pentru prima
spre marile orașe. Noii veniţi se angajau ca muncitori industriali sau ca ucenici dată după două sute de ani se renunţă la modelele tradiţionale. La originea
ai meşteşugarilor şi negustorilor. Datorită creşterii ponderii populaţiei schimbării stau exemplele venite din Occident, unde funcţionalismul în doar
româneşti a crescut substanţial şi ponderea celor de religie ortodoxă, în timp câţiva ani a înlocuit toate tipurile de locuire urbană cunoscute până atunci.
ce ponderea catolicilor de etnie maghiară sau germană a scăzut. În 1930 Modelul locuinţei urbane cu curte interioară promovată de politica urbană
catolicii reprezentau aproximativ 50% din totalul polulaţiei în timp ce cei de din Imperiu atât de mult timp este abandonat pentru totdeauna, iar noile
religie ortodoxă reprezentau 35%. În consecinţă, la Timişoara s-au construit apartamente sunt concepute în concordanţă cu schimbările din societate.
mai multe biserici ortodoxe, din care două de mari dimensiuni. La Arad, Schimbarea s-a produs la sfârşitul anilor 1920 şi începutul anilor
populaţia maghiară, majoritar catolică, era de peste 50% până după 1945. 1930 când gândirea funcţionalistă a ajuns în această parte a continentului.
Dintre proprietarii de case etajate la Timişoara, statistica din 1936 arată că Noile apartamente erau mai puţin înalte, sufrageriile şi-au pierdut din rolul lor
aproximativ 40% erau evrei, 20% germani, 10% români şi 8% maghiari. În de reprezentare, au apărut în planuri dormitoarele şi camerele decomandate,
cazul caselor parter situaţia era diferită: aproximativ 25% erau români, 24% a crescut numărul băilor. Modernismul a schimbat profund gândirea
110 111
proiectanţilor în doar câţiva ani. Criza de după război a făcut ca nimeni să Toate acestea demonstrează cât de mult s-a schimbat societatea
nu mai construiască case de raport de mari dimensiuni. Unele parcele din în doar câţiva ani. Dispărând legile scrise şi nescrise ale unei societăţi
zona centrală a oraşului, unde ar fi trebuit să se construiască case de raport tradiţionaliste şi conservatoare cum era Imperiul, în care fiecare avea rangul
conform planurilor mai vechi, au ajuns în proprietatea burgheziei îmbogăţite său bine determinat şi o posibilitate de mişcare redusă, oamenii au optat
care a construit pe ele case inidividuale elegante de dimensiuni mari, izolate ca în întreaga Europă şi aici pentru mai multă libertate, pentru mai mult
pe lot sau cuplate pe o singură latură. În a doua jumătate a anilor treizeci individualism. Schimbări au loc nu numai în societate, ci şi în cadrul familiei.
au fost construite din nou locuinţe pentru a fi închiriate, dar aceste blocuri Există în continuare un salon elegant în apartamentele burgheze, dar nu mai
moderniste erau mult mai mici ca volum faţă de clădirile de raport ale anilor există obligativitatea ca întreaga familie să treacă prin această încăpere atunci
1900-1914. când iese din dormitor, aşa cum se întâmpla în casele „vagon” tradiţionale.
Dacă limbajul modernist al anilor 1930-1940 nu se caracteriza la Astfel membri familiei pot avea mai multă intimitate. Salonul este frecventat
Timişoara sau la Arad prin faţade deosebit de plastice, din punct de vedere în continuare ca spaţiu comun al întregii familii, dar numai atunci când
funcţional apartamentele corespundeau cerinţelor moderne. Campania de respectiva persoană doreşte contactul cu ceilalţi locuitori ai apartamentului.
construire a stagnat în timpul războiului, ca de altfel în toată Europa, dar după Se reduce şi contactul cu locuitorii din apartamentele învecinate. Accesul în
1945, în scurtul răstimp care a mai rămas până la naţionalizarea imobilelor, apartamente se face de acum înainte dintr-o casă a scării, şi nu din cursivele
s-au mai construit un număr de vile şi mici blocuri. Locuinţele interbelice din care formează acele spaţii semiprivate ale caselor de raport austriece. Cel ce
Banat se caracterizează în general printr-o simplitate a faţadelor şi printr-o vine acasă sau pleacă este mult mai puţin văzut de vecinii cu care contactele
împărţire interioară foarte raţională, lipsită de extravaganţe. Modernismul a sociale se reduc aproape la zero. Este o lume pragmatică, capitalistă şi
fost conceput aici ca un pas spre o locuire cât mai practică care să satisfacă individualistă, care înlătură ultimele urme ale ierarhiei şi ordinii feudale, ale
nevoile clasei de mijloc. Formele geometrice pure, care au revoluţionat cărei valori mai supravieţuiau în societatea austro-ungară.
arhitectura europeană a secolului al XX-lea, sunt foarte rare pe străzile din Pentru locuinţele modeste de la periferie noile lotizări de după
Timişoara şi Arad. 1900 încă nu au permis construirea de case izolate pe lot. Astfel, în cartierele
Cea mai importantă schimbare este legată de funcţia de reprezentare îndepărtate de centru tradiţia caselor cu front continuu la stradă nu este
a locuinţei. Sufrageriile pierd din importanţă, dispar holurile mari şi elegante abandonată până după 1920. O mare parte dintre muncitorii industriali
fiind înlocuite de nişte „Windfang-uri” mici şi economice. Înălţimea tavanului şi dintre servitori locuiau la periferie în case cu grădini mari, majoritatea
nu mai este la cinci metri înălţime, aşa cum cereau normativele şi tradiţia lipsite de canalizare şi alimentare cu apă. Aceste cartiere aveau un aer mai
până acum, ci coboară la trei metri. Uşile masive din stejar, înalte de trei metri mult rural decât urban şi mulţi dintre locuitori se mai ocupau măcar parţial
ca în palatele renascentiste, sunt înlocuite cu uşi simple, înalte de doi metri, cu agricultura. Astfel era rezolvată în parte alimentarea oraşului cu legume
cu geamuri pentru a permite o luminare indirectă. Salonul care până acum proaspete, în timp ce muncitorii din industrie se simţeau mult mai bine aici
avea în principal un rol de reprezentare, este adaptat nevoilor unei familii decât în demisolurile caselor din centru.
obişnuite. Se caută decomandarea tuturor camerelor, pentru ca locatarii să Burghezia construieşte pe terenurile virane din centrul Timişoarei
aibă cât mai multă intimitate. Creşte numărul băilor care de acum înainte sunt sau pe malul Mureşului la Arad case izolate pe lot cu un număr redus de
dotate la fel ca şi bucătăriile cu tot confortul. apartamente. Casele acestea sunt de obicei simple ca volumetrie, mai mult
112 113
sobre decât pline de fantezie. Ferestrele simple au 1,5 m înălţime şi au formă cum autorităţile şi burghezia au permis şi chiar au încurajat la începutul anilor
pătrată sau dreptunghiulară. Principiile moderniste enunţate de Le Corbusier 1930 specula cu terenurile din centrul oraşului. Acestea, în loc să fie folosite
nu stârnesc interes şi nu pot fi aplicate datorită lipsei de tehnică cât şi a mâinii aşa cum se dorea iniţial pentru clădiri publice şi pentru case de raport, au
de lucru calificate. Acoperişurile terasă, clădirile pe piloţi, ferestrele în bandă, fost parcelate şi cumpărate de noii îmbogăţiţi, care şi-au ridicat case elegante.
planul liber şi structura din cadre de beton armat, rămân aproape necunoscute Liberalismul a dus la dispariţia programelor de locuinţe sociale, la fărâmiţarea
până după 1938, când sunt aplicate la construirea unor clădiri publice. parcelelor şi la apariţia în centrul oraşului a unor case parter, sau cu un singur
Schimbarea este provocată mai mult de o cerinţă venită din partea societăţii, etaj.
decât de dorinţa arhitecţilor de a aplica ideile „moderniste”. Faţadele plane Deşi aplicarea prevederilor „Cartei de la Atena” ar fi fost o gravă eroare
fără reliefuri, şarpantele cu ţiglă folosite în continuare, păstrarea pe unele la Timişoara, Déznai avea totuşi dreptate în ceea ce priveşte urmările nedorite
bulevarde a frontului continuu la stradă, fac ca trecerea de la o etapă la alta să ale unui liberalism neîngrădit. Se poate spune că în perioada 1918-1935 toate
fie mai lină în această parte a continentului decât în occident. Desprinderea eforturile s-au direcţionat spre construirea unor locuinţe individuale. Acestea
totală de trecut pare imposibilă aici. Oraşele Timişoara şi Arad, cât și celelalte se împărţeau în două categorii: cele din centru ale burgheziei şi cele modeste
așezări mai mici ale regiunii, rămân în ansamblul lor în continuare oraşe din zona semiurbană a periferiilor. Abia după anul 1933 unii investitori au avut
unitare şi destul de sobre în înfăţişare. Pragmatismul german a avut mai mult din nou iniţiativa construirii unor locuinţe colective cu un standard destul
rol în apariţia noilor clădiri moderniste decât dorinţa de a copia noua lume a de ridicat şi dotate cu tot confortul. Este vorba de mici blocuri de locuinţe
formelor „moderne”. construite în zona centrală, cu un număr de patru până la zece apartamente.
Oamenii care se mută în noile „vile” burgheze aparţin unei pături Noua campanie de construire a blocurilor a continuat până în anul 1948,
sociale ce s-a emancipat după 1918. Între aceștia se întîlnesc funcționari când condiţiile economice şi politice schimbate nu au mai permis acest lucru.
rang înalt, industriaşi, negustori şi liber profesionişti. Modelul individualist
american-britanic se impune tot mai mult în detrimentul locuirii colective Locuințele sociale
tradiţionale. Urbanistul Déznai Victor critica în anii treizeci politica urbană
de după primul război mondial.4 El deplângea faptul că în România nimeni La fel ca şi în perioada anterioară la Timişoara şi la Arad locuinţele
nu urma prevederile „Cartei de la Atena”, că nu se făceau eforturi pentru sociale ieftine construite pentru muncitori sunt rare. În această perioadă, în
standardizare şi prefabricare în construcţii, că nu se făceau proiecte tip ambele oraşe, familiile sărace locuiesc în suburbiile care se dezvoltă tot mai
pentru casele ieftine ale muncitorilor. În viziunea urbanistului, politica mult. Locuinţele sunt modeste, cu bucătărie şi una sau două camere. Băile sunt
urbană a Vienei din vremea aceea era demnă de urmat. Blocurile de locuințe puţine la număr în unele zone de la periferie, iar materialele de construcţie
vieneze numite „Hof ”-uri i se păreau o reală rezolvare a problemei caselor folosite în multe cazuri sunt de proastă calitate. Totuşi din punct de vedere
muncitoreşti. Liberalismul din România şi abandonarea planurilor ambiţioase urbanistic clădirile respectă alinierile, iar micile grădini din faţa caselor sunt
de la 1900 pentru Timişoara i se par o gravă eroare. Déznai descrie modul îngrijite. Statul nu creează în această perioadă nici un fel de programe pentru
construirea unor locuinţe ieftine. Există în schimb câteva exemple de firme
care construiesc locuinţe pentru angajaţii lor. O astfel de instituţie este regia
4
Victor Déznai, Broşură de urbanism - Timişoara, Editura Hunyadi, Timişoara, 1929 comunală de tramvaie din Timişoara care în anul 1929 iniţiază construirea
114 115
unui număr de trei case cuplate cu câte două apartamente fiecare pentru sunt izolate conform noilor idei urbanistice din epocă. Acest lucru se poate
angajaţii regiei. Casele tip se construiesc în acelaşi an pe strada Renaşterii observa pe Calea Martirilor sau pe bulevardul Take Ionescu continuat cu
în apropierea depoului de tramvaie. Locuinţele au la parter un living şi o bulevardul Simion Bărnuţiu. În linii mari direcţiile de dezvoltare prezente în
bucătărie iar la mansardă două dormitoare. Baronul Neumann, prorietarul planul lui Emil Szilárd din 1913 nu sunt schimbate, dar se modifică viziunea
fabricii de textile U.T.A. din Arad, a construit de asemenea locuințe ieftine asupra modului de ocupare a parcelelor şi relaţia cu strada.
pentru angajații săi. Planul urbanistic general realizat de Adrian Suciu, aprobat în
Faptul că în perioada interbelică în România nu au fost la putere anul 1932, a urmat prevederile planului din 1913, dar a propus reducerea
guverne de stânga ca în numeroase ţări din vestul continentului, a împiedicat suprafeţei urbane la 1000 ha, cât şi alinieri noi pentru clădiri în anumite zone.
apariţia unui program naţional pentru construirea locuinţelor sociale. Se restudiază prospectele străzilor, încadrându-le în patru categorii: artere
Pentru Transilvania şi Banat este caracteristic faptul că numeroase familii de mari de penetrare, străzi de circulaţie locală, străzi comerciale şi străzi de
muncitori locuiau la periferia oraşelor în zone semirurale cu case înconjurate locuit. Planul din anul 1936 a preluat în mare parte ideile planului din 1932
de grădini şi livezi. În aceste zone periferice condiţiile de locuire nu erau şi a elaborat regulamente pentru diferitele zone ale oraşului, dar a renunţat
proaste, dar lipsa canalizării, a pavajului de pe unele străzi şi chiar a reţelelor definitiv la străzile comerciale prevăzute în planurile anterioare.5
de apă făcea ca viaţa să fie destul de grea în unele cartiere. În ceea ce priveşte La Arad au existat în anii 1930, de asemenea, mai multe planuri
politica statului din acea vreme există totuşi excepţii. Apariţia puținelor urbanistice generale. Ultimul plan a fost „Regulamentul de edilitate al
locuinţe sociale se datorează probabil şi legii din 1927, din timpul domniei Municipiului Arad din 12 august 1941”. În cadrul extinderilor noi au fost
regelui Ferdinand, care încerca să stimuleze construcţia de locuinţe pentru prevăzute şi mici centre secundare de cartier. Ele echilibrau rolul foarte
muncitori. important al bulevardului care până atunci era singurul centru. Existau şi aici
zone noi diferite din punct de vedere social. Calea Romanilor şi continuarea
Limitele spațiului urban și regulamentele de urbanism acestui bulevard de partea cealaltă a râului, acolo unde s-a aflat cândva
vechea cetate, zona de locuinţe Eroul Necunoscut, au devenit cartiere de
După 1918, Timişoara nu se extinde în teritoriu, dar în interiorul vile locuite de burghezie. La acestea se mai pot adăuga câteva străzi pe malul
perimetrului urban există încă spaţii vaste neocupate, rămase libere după râului în vecinătatea tribunalului, între actualele străzi Splaiul Praporgescu şi
dărâmarea zidurilor. Este importantă urbanizarea rapidă a acestor zone bulevardul Gen. V. Milea. Vilele construite aici au de obicei un singur etaj şi
din oraş lipsite practic de infrastructură şi cu clădiri foarte puţine. Cea mai sunt izolate pe lot. Parcelările sunt bine integrate cu vechea tramă a oraşului
importantă problemă este completarea bulevardelor care unesc centrul şi cu malul Mureşului. În acelaşi timp se conturează Cartierul Funcţionarilor,
(Cartierul Cetate) cu celelalte cartiere care s-au format în afara incintei cetăţii. zona Subcetate, cartierele Bujac, extinderea către nord a Grădiştei, extinderea
Regulamentul din anul 1936 prevede pentru aceste bulevarde la fel ca şi pentru către est a Gaiului, extinderea în lungul Căii Radnei către Micalaca, care sunt
zona centrală clădiri cu cel puţin două etaje. Pe bulevardul 3 August 1919 care realizate în spiritul oraşului-grădină. Casele din aceste cartiere au de obicei
leagă centrul de cartierul Cetate se poate observa că parcelările făcute după
1920 au propus pe o anumită zonă un front continuu al faţadelor, iar pe o
5
altă porţiune clădiri izolate pe lot. În general clădirile noi de pe bulevarde Mihai Opriş, Timişoara: Mică monografie urbanistică, Editura Tehnică, București, 1987,
p. 162
116 117
un singur nivel şi sunt destul de modeste. Ele au fost destinate muncitorilor beneficiarilor. Politica pronunţată de dreapta a României interbelice a
industriali care munceau în fabricile din Arad. Toate casele aveau o grădină influenţat evoluţia oraşelor prin avantaje acordate păturilor superioare ale
proprie de dimensiuni mai mari sau mai mici. Aceste cartiere muncitoreşti societăţii şi prin lipsa aproape totală a programelor sociale care existau deja
noi s-au adăugat cartierelor mai vechi construite la sfârşitul secolului al XIX- la acea dată în occident. Dacă în perioada premergătoare celui dintîi război
lea, aflate tot la periferia oraşelor şi care semănau mult cu satele din Banat. oraşele Timişoara şi Arad aveau numai străzi-coridor construite compact,
Se poate spune în concluzie că în perioada interbelică oraşele cartierele sau străzile construite după 1920 avuseseră ca model tipologia
Timişoara şi Arad şi-au extins substanţial suprafaţa ocupată cu clădiri, în oraşului-grădină. Schimbarea s-a datorat atât noilor idei urbanistice, cât şi
special cu clădiri parter la periferie, destinate muncitorilor sau în unele schimbării condiţiilor economico-politice.
cazuri funcţionarilor. Zonele cu vile sunt relativ reduse ca suprafaţă şi sunt În anii 1930 noile zone ale Timişoarei sunt încă într-o continuă
amplasate în aşa fel încât să completeze vechile centre urbane conturate în transformare. Reţeaua stradală se extinde la început paralel cu canalul Bega şi în
secolul al XIX-lea. vecinătatea marilor bulevarde, pentru ca în timp să fie ocupate toate terenurile
Urbanistul timişorean Déznay Victor a criticat în epocă planurile urbanistice. rămase libere. Clădirile de locuit noi se caracterizează prin fronturi de clădiri
De fapt textul lui Déznay a fost scris în 1929, dar la acea dată realitatea de întrerupte, clădiri de înălţime medie şi mică înconjurate de numeroase spaţii
pe teren reflecta deja starea de fapt, pe care planurile urbanistice ulterioare verzi. La creşterea foarte mare a spaţiilor verzi din oraş au contribuit noile
au întărit-o. Déznay numeşte speculă imobiliară construirea unor clădiri parcuri amenajate în lungul cursului canalului Bega, numeroasele grădini
cu un singur etaj în zonele centrale. El compară evoluţia Timişoarei cu particulare ale vilelor şi caselor mai modeste, cât şi spaţiile verzi din cuprinsul
reglementările urbanstice din Viena vremii, unde se construiau locuinţe arterelor de circulaţie: rozarii, aliniamente de arbori, garduri vii etc.
sociale multietajate subvenţionate de autorităţile locale. Proliferarea unor Ideile moderniste au schimbat aspectul oraşului. Aşa numitul model
clădiri cu unul şi două niveluri în zonele centrale şi fărâmiţarea parcelelor, britanic propus deja cu decenii în urmă de diferiţi arhitecţi sau urbanişti cu
reprezintă după părerea lui Déznay un compromis făcut burgheziei din ocazia construcţiei Ringului din Viena sau al reconstrucţiei oraşului Szeged
partea autorităţilor. El deplânge, de asemenea, demolarea integrală a zidurilor a fost implementat la Timişoara în anii 1920-1930. Dezvoltarea oraşului a
cetăţii, dispariţia pieţelor cu o atmosferă intimă din centru şi lipsa tehnologiei făcut ca vaste zone urbane să reflecte noile concepţii liberale. Atenţia acordată
din occident care permitea deja la acea dată prefabricarea clădirilor.6 diferitelor tipuri de spaţii verzi din jurul clădirilor de locuit sunt caracteristice
acestei perioade. Trebuie menţionate și noile dotări care au apărut pe malul
Imaginea spațiului urban râului Mureş în Arad: terenuri de sport, baze sportive, primul ştrand al
oraşului şi zone verzi mai mici amenajate în apropierea cartierelor noi.
Evoluţia interbelică a oraşelor Timişoara şi Arad a fost determinată După 1935, reapare interesul pentru realizarea unor clădiri de locuit
de realităţile sociale şi economice ale acelei epoci. Construirea clădirilor colective izolate sau încadrate în fronturi stradale mai vechi. Numărul acestor
izolate pe parcelă a corespuns atât noilor teorii urbanistice cât şi cerinţelor noi blocuri este la început foarte redus, dar ia o oarecare amploare în perioada
1935-1938. Clădirile acestea au de obicei două sau trei etaje şi câte două
apartamente mai spaţioase pe un etaj sau mai multe mai mici. Majoritatea
6
Victor Déznay, Broşură de urbanism - Timişoara, Editura Hunyadi, Timişoara, 1929
acestor blocuri sunt amplasate la Timişoara la marginea vechiului cartier
118 119
Cetate sau pe bulevardele care unesc centrul cu cartierele exterioare. În beneficiarilor particulari la clădirile publice finanţate de stat. În cazul
zonele istorice cu front continuu al faţadelor constituite în secolul al XIX-lea comenzilor de stat faţadele moderniste nu sunt acceptate. Se preferă stilurile
clădirile acestea noi sunt integrate atât la Timişoara cât şi la Arad în fronturile istorice considerate reprezentative pentru autoritatea statului prin vechimea
existente. În zonele nou constituite blocurile rămân de multe ori izolate pe şi conotaţiile lor. Stilul oficial promovat de stat în perioada anilor 1920 este
lot conform noilor principii urbanistice. La Arad blocurile noi sunt puţine cel neoromânesc. Cele mai reprezentative clădiri în stil naţional sunt noua
la număr şi se regăsesc sporadic în tot centrul istoric, acolo unde existau încă catedrală ortodoxă din Timişoara şi noua faţadă a operei din acelaşi oraş.
parcele libere pe care se putea construi în perioada interbelică. Din a doua jumătate a anilor treizeci autorităţile vor promova neoclasicul
Aradul, care a avut o dezvoltare mult mai puţin spectaculoasă în şi neoromanicul, sub influenţa arhitecturii lui Mussolini din Italia fascistă.
această perioadă, s-a extins cu cartiere de vile pe zone mult mai reduse. În Pentru statul condus de Ion Antonescu modelele arhitecturale italiene
mare, zona centrală nu şi-a schimbat caracterul dobândit în secolul al XIX-lea. sunt potrivite pentru a exprima autoritatea statului totalitar. Pentru această
În ceea ce priveşte suburbiile, acestea aveau acelaşi caracter în cele două oraşe categorie este reprezentativă prefectura nouă din Timişoara, în stil neoclasic
şi s-au extins mult în perioada interbelică. Parcelările noi sunt în mod evident şi căminul Liceului C.F.R. din Arad (astăzi clădirea Liceului de Artă „Sabin
influenţate de ideea oraşului-grădină. Clădirile erau în mare parte modeste, Drăgoi”) în stil neoromanic.
iar racordarea lor la reţelele oraşului era asigurată doar în unele zone. Această Arhitectura comandată de beneficiari particulari este lipsită de
situaţie a apărut şi datorită faptului că Timişoara avea în anii 1930 suprafaţa monumentalism. Faţadele sunt foarte diferite, de la neoromânesc sau
oraşului Bruxelles, dar o populaţie de zece ori mai redusă, ceea ce făcea ca neoclasic până la modernism pur. Există şi multe faţade cu rezolvări hibride
echipamentele urbane să fie foarte costisitoare. în care faţade simple de factură modernă sunt completate cu decoraţii
Un alt caracter au zonele centrale unde au fost amplasate noile clădiri punctuale sau atice tradiţionale care marchează intrarea. De fapt exemplele
publice ale oraşului Timişoara. Printre acestea se numără clădirile destinate tradiţionale clasicizante sau modernismul pur sunt destul de rare, dominante
noului Institut Politehnic, clădirea cinematografului Capitol, noua prefectură, fiind variantele mixte care împrumută elemente din mai multe stiluri.
clădiri pentru unele regii autonome etc. Clădirile publice au de obicei un
caracter monumental şi faţade mai apropiate de arhitectura tradiţională decât Fațadele locuințelor
de modernism. La Arad în perioada aceasta nu s-au construit clădiri publice
noi decât în număr foarte mic. (A) Clădirile cu faţade eclectice
Se poate spune că zonele urbane timişorene conturate în perioada
interbelică au un aspect aerat, datorită coeficientului redus de utilizare a Eclectismul a avut o tradiţie veche în Timişoara şi Arad şi a reuşit să
terenului, clădiri nu prea înalte şi multe spaţii verzi. De aici rezultă valoarea se menţină parţial şi în perioada secessionului. Clădirile mai vechi construite
unor zone rezidenţiale din Timişoara sau Arad ce au un aspect plăcut şi la începutul secolului serveau ca model clădirilor mai noi. Se mai construiau
liniştit. Prin coficientul mic de utilizare a terenului aceste zone au compensat clădiri decorate în stil clasicizant şi în anii cincizeci ai secolului al XX-lea.
caracterul aglomerat al unor zone învecinate concepute în perioadele Limbajul eclectic apărea în egală măsură în cartierele mai sărace,
anterioare după regula străzii-coridor. pe faţadele caselor parter executate de meşteri constructori, cât şi pe
În ceea ce priveşte opţiunile stilistice, acestea diferă mult de la comenzile faţadele unor clădiri elegante din centru. Atunci când în anii 1930 influenţa
120 121
modernismului creşte în cartierele burgheziei, acest lucru se va resimţi şi De la sfârşitul anilor 1920, pe noile parcelări destinate construcţiei
în cartierele mai sărace. Rezultatul va fi o îmbinare spontană a elementelor de vile, apar primele faţade în stil neoromânesc. Cele mai frumoase clădiri în
moderne (ferestre pătrate, ancadramente simple etc.) cu decoraţii ce fac parte acest stil se găsesc pe bulevardul Loga. Coloanele brâncoveneşti decorează
din limbajul tradiţional. De obicei arhitecţii, meşterii şi beneficiarii încercau de obicei loggii şi dau un aer aparte acestor clădiri în contextul arhitectural
să extragă din funcţionalism ceea ce li se părea benefic pentru noile clădiri, al Timişoarei. Deşi nu formează ansambluri unitare şi nu reprezintă un stil
dar încercau să păstreze într-un fel şi tradiţia. Nu este încă lămurită întrebarea dominant, pe străzile noilor cartiere interbelice se pot întâlni case de locuit
de ce unii proiectanţi sau beneficiari promovau eclectismul în timp ce alţii decorate în stil neoromânesc. Este de remarcat faptul că deşi este vorba
au preluat regulile estetice moderniste. Oricum după 1920 nu mai apar despre un stil importat dintr-o altă zonă a ţării, totuşi arhitecţi locali celebri
ansambluri unitare de clădiri cu faţade clasicizante ca înainte de 1900. Printre au realizat faţade în acest stil la cererea beneficiarilor. Acesta este şi cazul lui
arhitecţii importanţi ai vremii care foloseau un limbaj eclectic trebuie amintit László Székely.
Székely László, fostul arhitect şef al oraşului, autorul a numeroase palate în
stil secession înainte de 1914. În anii de după război Székely a preferat să se (C) Modernismul
întoarcă către un limbaj eclectic mixt în care apar des elemente clasicizante.
Vilele cu faţade în stil modernist pur sunt puţine la Timişoara şi
(B) Stilul neoromânesc Arad. La Timişoara există astfel de clădiri în vecinătatea Parcului Rozelor, pe
bulevardul Take Ionescu, pe bulevardul Michelangelo şi pe strada Galaţi. La
Acest stil a apărut la Timişoara după Primul Război Mondial. Arad se găsesc câteva exemple pe Calea Romanilor şi pe malul Mureşului.
În primii ani de după 1918 stilul naţional a fost preferat de către autorităţi Aceste clădiri atrag şi astăzi atenţia prin puritatea formelor şi faţadele frumos
pentru clădirile publice importante. În acest sens trebuie amintită Catedrala proporţionate. Alături de vilele cu faţade în stil neoromânesc, acestea sunt
Ortodoxă din Timişoara şi noua faţadă a Teatrului Naţional. În afară de singurele clădiri din perioada interbelică care evidenţiază dorinţa creatorilor
Ion Traianescu, arhitectul catedralei, clădirile publice în stil neoromânesc de a adera în mod conştient la un stil. Există clădiri celebre moderniste în
din Timişoara au fost proiectate de doi arhitecţi: Duiliu Marcu şi Victor Timişoara, precum „Casa cu Trei Fete” de pe bulevardul Michelangelo
Vlad. Victor Vlad este autorul unor clădiri importante din Timișoara în stil (numele se datorează unui basorelief amplasat în partea superioară a clădirii)
neoromânesc dintre care trebuie amintite noua fațadă a Primăriei orașului și sau clădirea care adăposteşte în prezent Facultatea de Medicină Dentară,
clădirea Institutului de Igienă de pe strada Victor Babeș. Un caz interesant aflată pe colţul bulevardului Revoluţia din 1989 şi a străzii Martin Luther.
este Casa Ciobanu proiectată de arhitectul Mathias Hubert. Clădirea aflată La fel ca şi în cazul caselor moderniste din Bucureşti şarpanta acoperită cu
pe strada „Proclamaţia de la Timişoara” a fost construită în anii 1920 în tablă este mascată de un atic înălţat pentru a nu strica unitatea compoziţiei. O
spiritul palatelor de raport din perioada 1900-1918, ca o completare a unui categorie aparte formează vilele tip „vapor” cu livingul ieşit în afara volumului
front format din astfel de palate. Noutatea constă în faptul că beneficiarul i-a casei la parter şi rotunjit după modelul unei prore de corabie.
cerut arhitectului să folosească motive populare. Acesta pornind de la numele O altă categorie formează clădirile situate la intersecţia străzilor
proprietarului a amplasat pe faţadă basoreliefurile care reprezintă un bărbat şi Paris şi Colonel Enescu, cît şi casa situată pe colţ la intersecţia străzilor Mihai
o femeie în port popular. Eminescu şi Patriarh Miron Cristea. Acestea au fost construite în anii 1930,
122 123
respectă principiile moderniste, dar au anumite particularităţi. În primul acest război pentru a ne elibera de influenţele nefaste. Astfel eliberaţi, privim
rînd au acoperişuri acoperite cu ţiglă şi faţade plane cu decroşuri de doar cu mai multă atenţie şi serenitate civilizaţia occidentală, care este în spiritul
zece centimetri. O particularitate o constituie folosirea cărămizii aparente, trecutului nostru”7. Atunci când vorbeau despre Occident, intectualii români
probabil împrumutată din arhitectura britanică. E o compensare a absenței se refereau în acea vreme de obicei la Italia cu care România era legată prin
jocului de volume real prin folosirea unor cîmpuri de materiale diferite sau legături culturale şi mai puţin la Franţa cu care România era în război. O idee
striaţiuni în tencuială. Intrările sunt marcate prin benzi de ferestre verticale. asemănătoare avea şi Nichifor Crainic când pleda în timpul războiului pentru
Este evidentă cunoaşterea de către arhitect a artei moderniste, dar în acelaşi o cultură care să se debaraseze de elementele orientale ale ortodoxismului
timp se observă un anumit conservatorism şi dorinţa adaptării noilor clădiri pentru a se apropia de cea latină. Regele Carol al II-lea susţinea şi el la
la atmosfera tradiţională a oraşului. sfârşitul anilor 1930 stilul clasicist: „Om cultivat, regele Carol acorda o
O mare parte dintre casele anilor 1930 au împrumutat ceva din mare importanţă artelor. El vroia să-şi lege numele de realizări culturale
gîndirea modernistă, păstrând şi elemente tradiţionale. Chiar dacă faţadele de mari dimensiuni, atât la propriu cât şi la fingurat. Încuraja dezvoltarea
simple nu pot fi încadrate în stilul eclectic, atice, terase şi alte elemente unei arhitecturi oficiale, care era aşteptată deja de o vreme de către mulţi.
arhitecturale aduc aminte de stilurile istorice. Este o arhitectură cu elemente Patronează lucrări gigantice, şantiere noi, cât şi restaurări a unor edificii vechi
stilistice mixte care astăzi dă caracterul unor zone din Timişoara. Clădirile – ca de exemplu Palatul Regal. Scara arhitecturii, este la fel cu ambiţiile sale:
cu locuinţe colective cu două sau trei etaje au de obicei faţade foarte simple monumentală. Pentru a demonstra că ţine pasul cu timpul său, îşi îndreaptă
cu ferestre pătrate şi şarpante acoperite cu ţiglă. În unele cazuri, intrările sunt privirea spre sistemele politice tari. Acelaşi lucru îl vor face şi arhitecţii săi.
marcate prin benzi verticale de ferestre la casa scării. Limbajul arhitectural Astfel arhitectura oficială românească primeşte o imagine clasicizantă, după
aparţine modernismului, dar este foarte reţinut şi simplificat. În zonele modelul unei tendinţe generale pe plan mondial”8.
centrale s-a impus frontul continuu la stradă, în timp ce în zonele nou O categorie aparte de clădiri formează noile biserici construite la
construite clădirile sînt izolate pe lot. Timişoara şi Arad în perioada interbelică. Cele mai multe biserici noi construite
la Arad erau ortodoxe şi erau decorate în stil tradiţional: în cartierul Grădişte,
Limbajul arhitectural al clădirilor publice la Piaţa U.T.A., în Şega, în noua zonă parcelată spre Micalaca. Complexele
sportive de pe malul Mureşului la Arad sunt de obicei moderniste, la fel şi
Spre deosebire de arhitectura caselor de locuit comandată în stadioanele U.T.A. şi C.F.R. din acelaşi oraş. Cele mai multe şi cele mai
exclusivitate de burghezia vremii, o parte dintre clădirile publice vor fi importante comenzi publice le-a primit în anii 1920 la Timişoara arhitectul
decorate în conformitate cu preferinţele stilistice ale autorităţilor. În acest bucureștean Duiliu Marcu. El a fost cel care a remodelat faţada Teatrului
sens se pot observa două etape distincte în promovarea stilurilor. Într-o Naţional din Timişoara (proiectată de renumiţii Helmer şi Fellner la sfârşitul
primă etapă stilul sprijinit de autorităţi este cel neoromânesc – promovat în secolului al XIX-lea). Beneficiarul (ministerul) a cerut ca faţada monumentală
mai multe oraşe ale ţării. Într-o a doua etapă odată cu începutul dictaturii
lui Carol al II-lea se schimbă viziunea autorităţilor. După această dată va fi
7
promovat un neoclasicism inspirat din arhitectura Italiei fasciste. Carmen Popescu, Le Styl National Roumain, Editura Simetria, București, 2004, p. 305
8
Ibidem., p. 32 9
În timpul războiului, în 1940, pe plan teoretic G.M. Cantacuzino
susţinea clasicismul, ca un element important al culturii naţionale: „Noi
luptăm
124 împotriva Orientului, urmând destinul nostru istoric. Dar purtăm 125
să fie realizată în stil neoromânesc. Ea reprezintă un arc de trimuf care din să adăpostească o şcoală de arte şi meserii, dar după 1918 clădirea încă
păcate nu este în concordanţă cu arhitectura clădirilor învecinate. Proiectul a neterminată a fost transformată în primărie. Faţadele realizate după 1918 de
fost realizat în 1922, iar lucrările la Teatrul din Timişoara au început în anul arhitectul Victor Vlad au fost decorate în stil neoromânesc ca şi toate celelalte
1923 şi s-au terminat în anul 1927. clădiri publice din epocă. Se regăsesc pe faţadă elemente populare românești
O altă clădire importantă proiectată la Timişoara de Duiliu Marcu şi brâncoveneşti bine armonizate şi proporţionate. Turnul monumental de
este Institutul Politehnic din oraş (Facultatea de Mecanică) şi căminul pe colţul clădirii gândit de Székely László ca un accent, a devenit un foişor
studenţesc al aceluiaşi institut de pe bulevardul Mihai Viteazul, construite de mari dimensiuni cu trei registre având fiecare trei grupuri de ferestre.
între anii 1922-1930. Beneficiar al lucrărilor a fost Ministerul Lucrărilor Registrul mijlociu are dimensiuni monumentale. Primăria din Timişoara
Publice, care a şi realizat o primă variantă a proiectului, completată ulterior de este singura clădire publică importantă decorată în stil brâncovenesc alături
Marcu. Şi de această dată autorităţile au impus stilul naţional pentru decorarea de Institutul de Igienă de pe bulevardul Victor Babeş, ambele proiectate de
noii construcţii. Într-un stil asemănător, dar fără decoraţii neoromâneşti, a arhitectul Victor Vlad. Intrarea acestei clădiri este marcată printr-o compoziţie
fost realizată faţada sălii de cinema Capitol proiectată în anul 1930 de acelaşi monumentală în stil brâncovenesc, cu coloane false, având înălţimea a două
arhitect, care a câştigat concursul de arhitectură organizat de minister. etaje. Ca şi în cazul Primăriei şi aici compoziţia centrală a clădirii foloseşte
Acoperişurile înalte cu ţiglă şi suprafeţele de zid cu cărămidă aparentă se motivul foişorului din arhitectura muntenească din secolul al XVIII-lea.
integrează bine în atmosfera generală a oraşului. Sala are 1182 locuri, 13 loji Stilul neoromânesc a ajuns la Timişoara în etapa lui cea mai târzie.
oficiale, şi 9 laterale de fiecare parte. Duiliu Marcu a încercat, după cum a Pentru faţada Operei Marcu a folosit elemente bizantine, în timp ce pentru
declarat, să creeze o arhitectură în stil neoromânesc, dar de factură modernă. clădirea Politehnicii a utilizat motive populare. Traianescu la rândul său a
Cărămida aparentă care acoperă faţadele Politehnicii şi ale sălii de cinema combinat în cazul Catedralei stilul moldovenesc cu cel muntenesc. În această
Capitol este inspirată de fragmentele rămase din vechile ziduri ale cetăţii, iar fază târzie a stilului se utilizează decoraţii de provenienţe diferite. Clădirile
turnurile de pe colţuri de Castelul Huniazilor. Cărămida aparentă, similipiatra promovate de stat sunt monumentale şi de mari dimensiuni. O parte dintre
şi acoperişurile cu ţiglă se încadrează bine în atmosfera clădirilor din zonă. noile clădiri destinate învăţământului au faţade moderniste. Căminul şcolii
Biserica Ortodoxă din Piaţa Mocsony realizată între anii 1931 şi de ucenici construit între anii 1935-1937 pe bulevardul Revoluţiei din 1989
1936 după planurile lui Victor Vlad, are, de asemenea, faţadele inspirate din după proiectul lui Ciulli Tascu are forme geometrice simple şi faţada împărţită
stilul naţional. Volumul masiv al clădirii cu un turn rotund lat este flancat de în benzi continue orizontale de ferestre şi zidărie. Clădirea Şcolii Catolice
două clopotniţe. Victor Vlad, profesor la Politehnică, a mai proiectat clădiri Notre-Dame de pe bulevardul Tinereţii nr. 9 construit în 1936 după planurile
publice în stil neoromânesc la Timişoara în perioada interbelică printre care lui Michael Wolf are faţada plană şi goluri pentru ferestre dreptunghiulare
noua faţadă a clădirii Primăriei şi clădirea Institutului de Igienă din strada sau terminate cu arc în plin cintru la partea superioară. Altă clădire publică
Victor Babeş. Faţada clădirii Prefecturii 1938-1943 a fost proiectată de Victor cu faţade moderniste este Centrul de Telecomunicaţii din Timişoara de pe
Vlad în stil neoclasic monumental (proiectul iniţial a fost realizat de Mathias bulevardul Mihai Eminescu construit în 1937 după planurile lui Constantin
Hubert în 1933 pentru o şcoală de fete, dar s-a schimbat destinaţia clădirii). Nanescu. Clădirea are volume masive, simple.
Clădirea Primăriei din Timişoara a fost proiectată în anii 1910 de O altă construcție este aceea a „Casei de Asigurări Sociale” (astăzi,
arhitectul Székely László. Construcţia ar fi trebuit conform proiectului iniţial Facultatea de Medicină Dentară), construită între anii 1936-1939 după
126 127
planurile lui Leiba Simion în colaborare cu şeful de proiect Ionescu, este alinierea corectă a caselor, integrarea lor în vaste zone verzi ce se află pe
una dintre puţinele clădiri de mari dimensiuni din Timişoara care au preluat terenurile publice sau private, acoperișurile tipice de țiglă, gardurile, curțile,
integral limbajul modernismului. Clădirea are formă de cub, cu atic înalt care culorile pastelate, sunt toate elemente care contribuie la crearea unor zone
maschează şarpanta şi ferestrele ordonate în benzi orizontale. Sala de cinema unitare urbanistic și arhitectural. Zonele de mici blocuri și vile apărute în
„Scala” de pe strada Lenau este construită în anii 1937-1938 după planurile perioada interbelică în orașele din Banat au un anumit aer de eleganță și sunt
lui Mihai Dolliner. Faţada plană modernistă are două benzi orizontale şi două considerate și astăzi cele mai valoroase și plăcute părți ale orașelor în care
benzi verticale de ferestre. O altă clădire modernistă interesantă construită se află. Urbaniștii și arhitecții de astăzi ar putea să învețe destul de mult din
în 1940 este Clubul Muncitorilor de la Regia Comunală de Tramvaie de pe studiul acestor străzi. Este atractivă în special gruparea unui număr mic de
Aleea Sofia Imbroane. La Arad, în această categorie se poate integra clădirea apartamente (între două și șase de obicei) pe terenuri destul de mari cu mult
policlinicii de pe strada principală. spațiu verde. Pentru orașe de talie medie soluția interbelică a unor locuințe
Prefectura din Timişoara construită în vremea dictaturii lui Carol al colective cu un număr mic de apartamente apare astăzi ca o soluție ideală.
II-lea are un stil clasicizant cu un şir de coloane pe faţadă care au înălţimea a Originea culturală și stilistică a arhitecturii interbelice din Banat este
trei etaje. Tot în stil neoclasic s-a construit „Camera de Comerţ şi Industrie” diversă. Ea reflectă evoluția societății și culturii care a marcat Europa Centrală
din Timişoara în anul 1931 după planurile lui Székely László. Dacă în acest din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până la al Doilea Război Mondial.
caz s-a preferat stilul neoclasic, în cazul căminului Liceului C.F.R. din Arad După anul 1920, se fac simțite și opțiunile stilistice care marchează clădirile
s-a preferat stilul neoromanic. Dacă regiile autonome, fundaţiile care finanţau publice din România acelor vremuri. Stilurile preferate de putere apar pe
învăţământul, firmele mari sau burghezia care îşi construia vile, au acceptat fațadele noilor clădiri culturale, administrative sau destinate învățământului.
modernismul din vestul continentului, autorităţile au continuat să promoveze Un stil cu rădăcini în arta vernaculară, cel Neoromânesc, devine pentru un
stiluri istorice. Până după cel de-al Doilea Război Mondial modernismul a moment arta oficială, în timp ce eclectismul central european cu rădăcini
rămas în general un stil al burgheziei. vechi de două secole, persistă în continuare în mod spontan. Stilul neoclasic
inspirat din arta Italiei fasciste și modernismul cubist apar sub forma unor
Concluzii alegeri culturale conștiente, prin care statul și burghezia vremii caută să
împrumute modele occidentale. Într-o oarecare măsură putem vorbi și
Arhitectura interbelică a schimbat imaginea urbană, în special la despre o sinteză între arhitectura modernă și cea tradițională a Banatului din
Timişoara în zonele centrale ale oraşului. Politica liberală, lipsa unor investiţii cele două secole anterioare.
mari ca în perioada precedentă, noua societate dominată de o burghezie care
s-a ridicat parţial după 1918, au remodelat oraşul şi au impus un nou model BIBLIOGRAFIE
de locuire, inspirat din exemplul ţărilor occidentale. S-ar putea considera că
existența simultană a mai multor stiluri pe străzile Banatului interbelic este Abraham, Dorel, Introducere în sociologia urbană, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991.
Brătuleanu, Anca, Timişoara in the Interwar Period – Urban planning and architecture – manuscris
un lucru ciudat și reduce valoarea zonelor urbane. În fapt, amalgamul stilistic Derer, Peter, Locuirea urbană, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985.
Lascu, Nicolae, Funcţiune şi formă, Editura Meridiane, Bucureşti, 1989.
al acestor orașe reprezintă o mare sursă de bogăție culturală, rezultată din
Benevolo, Leonardo, Oraşul în istoria Europei, Editura Polirom, Iași, 2003.
armonizarea unor valori de origini diferite. Apartamentele asemănătoare, Hall, Peter, Oraşele de mâine, Editura All Educational, București, 1999.
128 129
Ilieşu, Nicolae, Timişoara monografie istorică, Editura Planetarium, Timişoara, 2003.
Lanevschi, Gheorghe, Aradul vremurilor de mult apuse 1834-1914, Editura Polis, Cluj, 2005.
Leşcu, Octavian, Planurile municipiului Timişoara şi denumirea străzilor în decursul anilor
1716-2000, Timişoara, 2003.
Loos, Adolf, Keramika, în Troztdem 1900-1931, Editura Adolf Opel, Viena, 1982.
Munteanu, Ioan, Munteanu, Rodica, Timişoara. Monografie, Editura Mirton, Timişoara, 2002.
Opriş, Mihai, Timişoara. Mică monografie urbanistică, Editura Tehnică, Bucureşti, 1987.
Palóczi, Antal, A városok rend, Editura Uniunii arhitecţilor şi inginerilor din Ungaria,
Budapsta, 1903.
Plank, Ibolya, Hajdu, Virag, Ritook, Pal, Fény es forma, Light and Form, Modern Architecture and
Photography 1927-1950, Editura Kulturalis örökség védelmi hivatal, Budapesta,
2003.
Popescu, Carmen, Le style national roumaine, Editura Simetria, București, 2004.
Sedlmayr, Hans, Pierderea măsurii, Editura Meridiane, Bucureşti, 2001
Vasilescu, Sorin, Istoria arhitecturii moderne, Editura Institutul de Arhitectură „Ion Mincu”,
Bucureşti, 1993.
Déznai Victor, Broşură de urbanism – Timişoara, Editura Hunyadi, Timişoara, 1929.
Pintilie, Ileana, “Documente din arhive particulare contribuind la cunoaşterea unui arhitect
timişorean de la începutul secolului XX - Székely Lászlo”, în Studii şi comunicări,
Muzeul Județean Arad nr. III/1996.
Idem, “Urbanism şi arhitectură la început de veac în Timişoara”, în Analele Banatului, Muzeul
Banatului Timișoara, vol. III/1998. Acesta este un text orb care înlocuiește textul original și se referă la conținutul acestui articol.
130 131
LICEELE IZRAELITE DIN TIMIȘOARA

ÎN ANII 1919-1948
ÎNTRE MEMORIE ȘI ISTORIE
Getta NEUMANN (Comunitatea Evreilor din Timișoara)
Învățământul evreiesc la Timișoara începuse în urmă cu sute de ani,

odată cu stabilirea primelor familii în oraș. Cea dintîi mărturie despre prezența
lor este consemnată pe piatra de mormînt a medicului Asriel Assael (decedat
1
în 1636) din vechiul cimitir evreiesc-sefard din Timișoara . Conform tradiției
Acesta este un text orb care înlocuiește textul original și se referă la conținutul acestui articol. iudaice, în centrul căreia se află studiul, copiii evrei erau instruiți în heder și
2
Talmud Tora, unde învățau să citească, să scrie și să socotească . Statisticianul
maghiar Fényes Elek nota în secolul al XIX-lea: „Această categorie de
populație, decăzută și disprețuită, are calitatea lăudabilă de a-și trimite cu
predilecție copiii la învățătură, cu mari cheltuieli. Rareori vedem vreun evreu,
chiar sărac, care să nu știe scrie, citi și mai cu seamă socoti”.3
De la maghiarizare la autoidentificare comunitară
La Timișoara, primele școli israelite, în care învățămîntul laic, cu limba

de predare germană, se îmbină cu cel religios, apar de abia la mijlocul secolului
al XIX-lea, în cartierele Cetate și Fabric, funcționând cu intermitențe. 1867,
anul Concordatului – compromisului prin care s-a creat Monarhia Austro-
1
Victor Neumann, Istoria evreilor din Banat. O mărturie a multi- și interculturalității Europei
Central-Orientale, Editura Atlas, București, 1999, p. 9-21. Pentru înscrisul de pe piatra tombală
vezi p. 10 .
2
Despre începuturile învățămîntului evreiesc la Timișoara și în alte localități din Banat vezi
Victor Neumann, op.cit., p. 49-65.
3
Acesta este un text orb care înlocuiește textul original și se referă la conținutul acestui articol. Apud Moshe Carmilly-Weinberger, Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944), Editura
Enciclopedică București. 1994. P.101
132 133
EUROREGIONALIA - 1/2014 Getta NEUMANN — Liceele izraelite din Timișoara în anii 1919-1948 între memorie și istorie
Ungară - reprezintă unul crucial în istoria comunității timișorene. Transilvania La începutul secolului al XX-lea, pericolul asimilării complete,
și Banatul se aflau sub admninistția ungară a monarhiei. Cele două state, prin care caracteristicile identitare sînt anihilate, dar și repetatele răbufniri
Austria și Ungaria, recunosc același suveran, Franz Joseph I (împărat și rege), de antisemitism trezesc în mulți evrei timișoreni dorința de a funda școli
au ministere comune precum cele de apărare, finanțe și politică externă, dar superioare cu un învățămînt laic, completat prin cursuri de ebraică și religie
fiecare dispune de un parlament și de un guvern propriu. Propunerea prim- în cadrul cărora elevii își pot însuși cunoștințe despre iudaism și despre
ministrului Andrássy Gyula de a acorda drepturi egale locuitorilor israeliți tradiția sărbătorilor religioase. Totodată, după proclamarea Unirii Banatului
din Ungaria este legiferată în 25 noiembrie 1867, ceea ce deschide posibilități și a Transilvaniei cu România, școlile sînt preluate de statul român care
de dezvoltare nelimitate pentru cetățenii evrei. În 1868, parlamentul ungar introduce româna ca limbă de predare. Copiii evrei de limbă maghiară vor
votează Legea naţionalităţilor (Legea XLIV) în care se stipula că toți cetățenii frecventa aceste școli, acesta fiind unul dintre motivele pentru care evreii
Ungariei reprezintă o singură națiune, aceea ungară, au egalitate în drepturi timișoreni vor întemeia o instituție prin care să-și poată afirma și perpetua
4
indiferent de religie sau de comunitatea lingvistică din care fac parte . Legea identitatea comunitar-religioasă. „În cazul Transilvaniei nu putem vorbi
învăţămîntului (Legea XXXVIII) introducea obligativitatea alfabetizării, despre asimilarea evreilor la națiunea română, ci mai degrabă de un proces de
dezvoltînd instrumente eficace de omogenizare a populației, respectiv de disimilare care a împins o parte semnificativă a evreimii către autoidentificare
7
maghiarizare. Evreii din regiunile aflate sub administrația ungară au fost de etnică”6, conchide Gido Attila despre evreii din Clujul interbelic .
acord cu această legislație ce contribuise la emanciparea lor. Drept urmare,
Problema identitară nu este deloc simplă și aceasta rezultă – așa
aveau să se considere maghiari de religie mozaică.
cum susține Victor Neumann – din faptul că opțiunile de acest fel sînt în
Congresul comunităților evreiești din Ungaria, Transilvania și Banat curs de a fi clarificate. În primul rînd, evreii din Banat și Transilvania aveau
ce a avut loc la Pesta (decembrie 1868-februarie 1869) nu a putut împiedica particularitățile lor de limbă și religie, motiv pentru care și-au propus să
sciziunea evreimii în două curente, cel ortodox și cel neolog, la care se va se unească. Una dintre importantele întruniri cu acest scop a avut loc la
adăuga, din 1877, acela de status-quo-ante. Ortodocșii evrei au respectat ritul Timișoara la 27 mai 1923. E vorba de “ Marea Adunare a Evreilor din Banat și
8
religios întocmai, ceea ce a făcut mai dificilă integrarea lor în societate; neologii din ținuturile Aradului” . În al doilea rînd, este vorba de un set de valori
introduc reforme ce atenuează rigurozitatea ritului liturgic și a obiceiurilor comportmentale pe care evreii și-l însușiseră prin coabitarea lor cu mai multe
tradiționale și facilitează integrarea lor social-culturală5; cei din status-quo- religii și culturi în cadrul Imperiului austriac și al Monarhiei Austro-Ungare și
ante optează pentru o cale de mijloc, pentru situația de dinaintea sciziunii.
Proiectul înființării unor școli confesionale eșuează din cauza divergențelor în 6
Gidó Attila, Două decenii. Evreii din Cluj în perioada interbelică, Institutul pentru Studierea
sînul comunităților, copiii evrei frecventînd școlile de stat cu limba de predare Problemelor Minorităților Naționale, Cluj-Napoca, 2014, p.12
maghiară. Acest fapt a declanșat un proces rapid de asimilare. 7
Este adevărat că între evreii din Cluj și Timișoara erau și diferențe în privința culturii identitare,
cei din Timișoara fiind mai cosmopoliți, apropiați codului cultural austriac în vreme ce aceia
din Cluj mai apropiați codului cultural maghiar. Vezi Victor Neumann, “Multiculturality and
4
Banatul se afla sub administrația ungară a Monarhiei dualiste, Austro-Ungare. Era vorba de Interculturality. The Case of Timișoara” în Hungarian Studies, Hungarian Academy of Sciences,
zona ce purta numele de Transleitania. Budapest, N.1-2, 2007, p.3-17; Idem, “Timișoara between <Fictive Ethnicity> and <Ideal
5
Aron Chorin (1766-1844), rabin în Timișoara și Arad, propusese reforme începînd cu anul Nation>. The Identity Profile during the Interwar Periode”, în Balcanica, Serbian Academy of
1818. Vezi în acest sens Victor Neumann, “Reforma religioasă și emanciparea politică”, în Sciences, Belgrade, 2013, p. 391-412.
8
Idem, Istoria evreilor din Banat…, p. 67-97. Cf. Victor Neumann, Istoria evreeilor din Banat…, p.118-119.
134 135
care aveau să pălească după primul război în favoarea naționalismelor etnice. Ernö Vermes11, comunitățile din oraș se unesc, surmontează diferențele dintre
În al treilea rînd, în secolul al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, ele și aleg un Curatoriu care înaintează o cerere de aprobare a creării unui liceu
evreii din Banat și Transilvania au o traiectorie social-politică și civică diferită izraelit. Curatoriul este compus din personalități de vază ale intelectualității,
comparativ cu aceia din Vechiul Regat al României. din proprietari de întreprinderi, din reprezentanți ai celor cinci comunități
- Comunitatea Israelită Neologă din Cetate, Comunitatea Status-quo
Condițiile înființării Liceului Izraelit
din Fabric, Comunitatea Ortodoxă Autonomă din Iosefin, Comunitatea
Rezoluția de la Alba Iulia stipulează în Articolul III „Deplină libertate Ortodoxă din Fabric, Comunitatea Sefardă - cît și din reprezentanți ai Uniunii
națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, Naționale. Președintele comunității evreilor din Timișoara era avocatul dr.
administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sînul său”, iar Tratatul Adolf Vertes, liderul comunității din Cetate. Deseori erau prezenți la reuniuni
minorităților din 9 decembrie 1919, Art. 7., declară că „România se obligă rabinii dr. Jakab Singer, din partea comunității status-quo-ante cu sinagoga
a recunoaşte ca supuşi români, de plin drept şi fără o formalitate, pe evreii în Fabric, dr. Miksa Drexler, rabinul neolog de la sinagoga din Cetate, Bernat
locuind în ţară pe teritoriile României şi care nu pot a se prevala de nici o altă Schück, rabinul ortodox de la sinagoga din Iosefin și Abraham Schönfeld,
naţionalitate”9. Mai mult, politica statului român și, din 1922, a ministrului rabinul micii comunități sefarde. Invitatul permanent la ședințele săptămînale
Instrucțiunii Publice, Constantin Angelescu, urmărește centralizarea ale curatoriului a fost directorul liceului, dr.Victor Deznai.
învățămîntului și încurajarea identităților comunitar-lingvistice și religioase
În 4 noiembrie 1919, pe baza doar a unei autorizații orale, Liceul
ale șvabilor, sașilor, evreilor. Bazîndu-se pe punctul 7 al Tratatului amintit al
Confesional Izraelit își începe activitatea pentru cei 650 de elevi și eleve, 401
minorităților, articolul 133 din Constituția României din 1923 ratifică trei
băieți și 249 fete, din care 70 de copii neevrei12, cu un sistem de coeducație și
decrete-legi din 1918 și 1919 și stipulează încetățenirea evreilor, garantîndu-
limba de predare maghiara. Toți cei implicați sunt cuprinși de un entuziasm
le pentru întîia oară egalitatea în drepturi cu oricare alt cetățean român.
imens pentru această întreprindere de pionierat. Nu existau localuri adecvate,
Potrivit articolului 7 al Constituției României din anul 1866, doar străinii
lipsea mobilierul, materialul didactic și multe altele. Clasele au fost repartizate
de religie creștină aveau dreptul să devină cetățeni români. Observăm de aici
în diferite spații aflate în imobile situate în diferite cartiere ale orașului
mai exact în ce a constat diferența dintre evreii din Banat și Transilvania și
Timișoara. De exemplu, în săli din Palatul Lloyd, în sala festivă a Comunității
cei din Vechiul Regat, respectiv dintre timpul emancipării unora și timpul
Evreiești din Cetate, în clădirea Politehnicii, în săli puse la dispoziție de către
emancipării altora.
alte școli, care, cu bunăvoință, cedează și table și bănci. O fabrică de pălării din
În 20 noiembrie 1918 se înființează Uniunea Națională a Evreilor din Ungaria a donat un microscop. Dr. Rosenthal Marcel, un proiector. Fabrica de
Banat și Transilvania, organizație sionistă care viza recunoașterea evreimii ca textile a oferit materiale la un preț avantajos. Se purtau tratative cu primăria
minoritate națională10. În același an, mulțumită eforturilor lui Viktor Jordan și orașului pentru eventuala achiziție a unui teren în vederea construirii școlii.
Era nevoie de o bibliotecă. S-au organizat colecte de bani. În această forfotă se
9
Ioan Scurtu (coordonator), Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu, născuse conștiința înnoirii printr-o școală izraelită superioară modernă. „Să
România între 1918-1940. Documente și materiale, Editura Universității București, 2001.
E-book: http://ebooks.unibuc.ro/istorie/istorie1918-1940/10-3.htm
11
10
Ladislau Gyémant, Învățământul evreiesc din Transilvania. Perspectivă istorică Kauftheil Ernö, A Temesvari Zsido Liceum jubileuma, Uj Kelet, Tel Aviv, 1964.
12
http://adatbank.transindex.ro/inchtm.php?kod=304%20-%20top Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Timișoara, Fond 39, L.Ev.M. 6, f.6.
136 137
nu uităm că ceea ce noi înfăptuim aici, tot ce fiecare profesor săvîrșește are d) Cărțile întrebuințate în școlile noastre snt manuale românești
influență asupra viitorului și întreaga lume ne privește”13, afirma directorul aprobate;
școlii, dr. Deznai.
e) Limba română și istoria o predau profesori de stat;
Sînt luni în care se iau decizii de principiu. Rabinul ortodox Schück a) Avem clădire proprie și aptă pentru învățămînt;
revendică cursuri de religie separate, după orientarea comunitară și religioasă,
b) Predăm conform planului de învățămînt al statului;
dar Curatoriul hotărăște în unanimitate că liceul, care reprezintă toate
comunitățile, ortodoxă, neologă, status-quo-ante și sefardă, va oferi un curs c) Ne acomodăm cu ordonanțele relative la învățămînt;
unitar, conținutul căruia va fi stabilit de comun acord de către prim-rabini14. d) Garantăm salariile profesorilor;
Programa școlară este cea de stat, cu 2-3 ore de religie și istoria evreilor în
plus. În ziua de 2 ianuarie 1920 se emite autorizația Nr. 23527-1919 de către e) Asigurăm pensiiile profesorilor;
Resortul Cultelor și Instrucțiunii din cadrul Consiliului Dirigent pentru …. pierderea acestui drept ar deprima foarte mult evreii din Timișoara dacă ar
Transilvania, Banat și Părțile Ungurene (Partium). „In temeiul dispozițiunii vedea că sforțările și sacrificiile lor pe calea românizării nu au nici atîta valoare
de lege XXX din 1883, a hotărîrilor Marei Adunări Naționale din 1 decembrie în ochii Guvernului ca să fie recompensate prin recunoașterea dreptului de
1918 din Alba Iulia, prezentîndu-se cu prilejul vizitei mele în Timișoara la publicitate”16.
28 septembrie 1919 deputăția comunităților de cult izraelite din Timișoara,
Particularitatea Timișoarei – decisivă în funcționarea liceelor
am luat la cunoștință înființarea unui liceu confesional izraelit pe lîngă
următoarele condiții:…”15, scrie șeful Resortului Cultelor și Instrucțiunii din Remarcabilă este voința întregii comunități izraelite de a înființa
Consiliul Dirigent. Se formulează opt condiții, unele cu implicații dificile. liceul evreiesc cu orice preț. Limba română ca limbă de predare constituie
Totuși, acestea sînt rezolvate, așa cum reiese din cererea din 1924 adresată punctul cel mai sensibil. „În ceea ce privește limba de propunere (predare)
ministrului de către amintitul Curatoriu pentru dreptul de publicitate și am admis deocamdată limba maghiară, actuala limbă maternă a elevilor,
dreptul de a emite diplome recunoscute de stat. Tonul este ferm, sigur de după cum stabilește petițiunea, cu condițiunea expresă că numai în mod
sine. Reprezentanții școlilor solicită ceea ce li se cuvine. „Am îndeplinit provizoriu și transitoriu, … treptat (ea urmînd a fi) înlocuită cu limba de
condițiunile puse în autorizația resortului și în regulamente și anume: propunere (predare) româna întrucît nu se va introduce limba națională
evreiască…”, scrie șeful Resortului în 30 ianuarie 192017. Procesul verbal
a) Am desființat coeducația; al ședinței Curatoriului în care se dezbate acest punct reflectă atitudinea
b) Am introdus limba statului ca limba de predare; predominantă în sînul comunității, dar și diferitele concepții și curente. Iată
ce spune directorul liceului, dr. Victor Deznai: „... dat fiind faptul că ministrul
c) Profesorii sunt cetățeni români;
ne-a obligat să întemeiem școala pe bază confesională, conform tratatului
de pace și pe baza dreptului nostru ca minoritate avem libertatea să stabilim
13
S.J. al A.N.T., Fond 39, L.Ev.M.6, f.17. Traducere din maghiară.
14 16
Ibidem, L.Ev.M.5, f.17. Ibidem, L.Ev.M.2, f.23.
15 17
S.J. al A.N.T., Fond 39, L.Ev.M.2, f.7. S.J. al A.N.T., Fond 39, L.Ev.M.2, f.7.
138 139
limba de predare. Dar pentru că instrucțiunea din documentul autorizației necesare ca să se evite incidentele care ar putea provoca pierderea dreptului
privitoare la limba de predare nu ține cont de toate acestea – în cazul în care, de publicitate sau ar putea periclita existența liceului.
în ciuda petiției noastre, ministrul va insista asupra acestei instrucțiuni – ce să
Cu totul altfel decurge viața școlilor izraelite din Cluj și Oradea.
alegem: româna sau ebraica?”18.
La Cluj, Tarbut20 Zsidó Iskolaegyesület Fiú-, illetve Leánygimnáziuma
Nici vorbă să se insiste asupra drepturilor garantate prin lege. Nici (Uniunea Școlară Evreiască, Gimnaziul de Băieți, respectiv de Fete) înființată
vorbă să se cramponeze de limba maghiară. De la bun început, abordarea în 1920, este închisă în 1927, făcînd parte din școlile „iredentiste” interzise de
este pragmatică, scopul suprem fiind înființarea liceului. În faza alegerii guvernul român pe motiv că s-au opus utilizării limbii române și au insistat
între limba română și limba ebraică (idiș ar fi fost o altă posibilitate, dar asupra cultivării limbii și culturii maghiare. Cînd li se desființează școala,
nu se bucura de prestigiu în rîndurile evreilor timișoreni din acea epocă), evreii clujeni răsuflă cu ușurare21. Direcțiunea, profesorii și elevii de la Tarbut
simțul pragmatic învinge din nou. Argumentele partizanilor limbii române: Zsidó Iskolaegyesület rămaseră fideli limbii și culturii maghiare predată ca
din cauza dificultății limbii ebraice, elevii nu vor fi în stare să-și însușească materie principală și făcuseră tot ce era posibil pentru păstrarea identității
materia; copiii trebuie pregătiți pentru viață, iar părinții nu vor considera maghiaro-evreiești. La Oradea, rabinul dr. Kecskeméti Lipót se considera
ebraica utilă, prin urmare își vor trimite copiii la alte școli; chiar și fără ebraică, de naționalitate maghiară și de religie mozaică și rostea cuvîntări fulminante
în comparație cu școlile de stat, liceul va avea un specific propriu în măsura în pentru conservarea limbii și culturii maghiare ca elemente principale și
care oferă o educație în spirit evreiesc. Pentru ebraică pledează mai cu seamă definitorii ale identității evreiești. El susținea că locul evreilor maghiari era pe
sioniștii care pun accent pe caracterul național și un eventual viitor, chiar dacă teritoriul ungar, nicidecum în altă parte a lumii, nicidecum în țara promisă a
îndepărtat, în Palestina. Concluzia este o soluție temporară de compromis: idealului sionist. Cu timpul, mulți evrei își vor da seama de importanța limbii
unele materii se vor preda în română, altele, în ebraică. Aceasta pentru că, așa române, care devenea o condiție indispensabilă atît pentru existența unui
cum spune Deznai cu înțelepciune, dar și cu resemnare și amărăciune: „…noi învățămînt evreiesc, cît și pentru reușitele socială și economică. Retrospectiv,
aici nu avem rădăcini, vom fi întotdeauna ″străini″, tineretului trebuie așadar mulți vor considera demersul comunităților clujene și orădene ca neavenit,
să-i dăm o educație care să-i permită să subziste oriunde în lume. Cu româna nemaivorbind de faptul că devotamentul evreilor pentru cultura maghiară nu
nu ajunge departe, cu ajutorul limbii ebraice va putea fi, în schimb, în legătură va fi nicidecum răsplătit.
cu frații noștri de pretutindeni…”.
Cît de diferită este viziunea evreilor timișoreni de cea a clujenilor
Cum altă cale nu exista, se introduce limba română, o chestiune și a orădenilor! În răspunsul din ianuarie 1920 la comunicarea șefului
deloc ușoară. În procesele verbale citim detalii amuzante despre dificultățile Resortului Cultelor și Instrucțiunii, concepția Curatoriului este formulată
profesorilor de a preda în română. Elevii nu știu românește, părinții nici atît. răspicat: proiectul pornise de la ideea înființării liceului pe baza apartenenței
Dintre profesori, cel de română declara la un moment dat că își dă demisia la naționalitatea evreiască. „Doar din cauza neclarificării problemelor legate
din cauza indisciplinei în timpul orelor!19. Direcțiunea ia, desigur, măsurile de naționalitate, respectiv de religie și limbă, am fost nevoiți să întemeiem
20
Tarbut = cultură (ebraică).
18
S.J. al A.N.T., Fond 39, L.Ev.M.2,f.34-37.Traducere din maghiară. 21
Tibori Szabó Zoltán, Zsidlic. A kolozsvári Gimnázum története (1940-1941), Editura Mega,
19
S.J. al A.N.T., Fond 39, L.Ev.M.5, f.16. Cluj 2012, pp. 43-44.
140 141
instituția noastră pe bază confesională”22. Această viziune își găsește expresia (Gergely) Kabdebo, primarul Károly Telbisz, notarul-șef Josef Geml, șeful
oficială comunitară la amintita adunare a evreilor din Regiunea Banat și poliției Rudolf Bandl, cu toții reprezentînd diversitatea comunitar-religioasă
Județul Arad ce a avut loc la 27 mai 1923 și la care au participat delegați și/sau lingvistică a Timișoarei26.
din Timișoara, Arad, Lugoj, Caransebeș, Sânnicolau Mare, Deta, Reșița,
Pătrunși de importanța istorică a înființării unei instituții care va
Lipova, Curtici, Ciacova și din partea Asociației Naționale Evreiești din
cultiva și întări identitatea evreiască, Curatoriul și profesorii vor să creeze un
Cluj. Dr. Adolf Vértes enunță convingerea care animă adunarea: Se va crea
liceu modern, de un înalt nivel intelectual. Se adoptă sistemul de coeducație,
cîndva un stat național pe pămîntul patriei sfinte, iar „evreimea din restul
după modelul unor școli din țările occidentale, așa cum se menționează în
lumii, legată sufletește de acest centru, trebuie să dobîndească statutul de
procesele verbale. Mereu se manifestă grija ca totul să se petreacă în mod
minoritate națională în țările în care trăiește”. Adunarea decide constituirea
ireproșabil, cu atenție pentru cele mai mici detalii: profesorii sînt sfătuiți
unei organizații evreiești pentru toți evreii, indiferent de apartenența lor la
să se abțină de la comentarii politice, iar profesoarele să afișeze o ținută
curentul ortodox, neolog, status-quo sau sionist, care să obțină recunoașterea
vestimentară decentă. Atunci cînd există reclamații din partea părinților
drepturilor lor sociale și culturale ca minoritate națională23.
privind pedepsele corporale administrate de unii profesori, aceștia „sînt
De ce se deosebesc atît de mult evreii din Banat de cei din Transilvania somați să renunțe la asemenea metode pedagogice și educative extremiste”,
la începutul secolului al XX-lea? Cei din Transilvania își definesc identitatea la asemenea „brutalități”!27 Nu e de mirare că Liceul Izraelit, după cum reiese
prin apartenența la limba și cultura maghiară și, în mod secundar, la religia din mărturiile foștilor elevi din anii 1940, era probabil unicul liceu din oraș în
mozaică; cei din Banat se afirmă ca naționalitate evreiască de religie mozaică. care nu erau aplicate pedepse fizice.
Originea etnică și religia apar separat pe tabelul nominal al profesorilor
din 193824, dar acest trend se desena deja la începutul secolului. Unul Condițiile de funcționare a liceelor
dintre motive este fizionomia plurilingvă și multiculturală a Timișoarei, un În anul 1923 se interzice coeducația, limba română devine limba de
creuzet de comunități aflate într-un echilibru numeric în care evreii își aveau predare obligatorie. Liceul se separă în trei școli: Liceul teoretic de băieți, cu
locul lor bine definit și respectat. Conform unui recensămînt de la 1900, opt clase (patru gimnaziale și patru liceale), director este în continuare dr.
evreiinumărau după religie 5.788 de persoane și reprezentau 11,66% din Victor Deznai, director pentru toate secțiile liceului; Școala Superioară de
totalul populației, ocupînd locul trei ca mărime după germani și maghiari25. Comerț, cu opt clase (patru gimnaziale și patru comerciale), director fiind
Sînt relevante informațiile despre inaugurarea în 1906 a sediului Comunității, Isidor Marton; Gimnaziul de fete cu patru clase, avînd ca directoare pe dr.
o clădire impozantă, realizată după planurile arhitectului Leopold Baumhorn. Feodora Weiss. În 1925, din cauza cunoștințelor sale lacunare de română, dr.
La festivitate au participat reprezentanți ai oficialităților, prefectul Gregor Victor Deznai este înlocuit la direcțiunea liceului de dr. Iosif Marcus, originar
din Cernăuți, un profesor de limbă maternă română, care va deține această
22
S.J. al A.N.T., Fond 39, L.Ev.M.2, f.9. funcție pînă în anul 1945, cînd Isidor Marton preia conducerea. Tiberiu
23
Victor Neumann, Istoria evreilor din Banat..., p. 158. Farkas este directorul Liceului Comercial pînă în anul 1948, anul desființării
24
S.J. al A.N.T., Fond 39, L.Ev.M.2, f.59. Terminologia din statitiscile timpului fusese
împrumtuată din aceea oficială.
26
25
Tiberiu Schatteles, Evreii din Timișoara din perspectivă istorică. București: Editura Hasefer, Ibidem, p. 125.
27
2013, pp. 198-200. S.J. al A.N.T., Fond 39, L.Ev.M.5, f.17.
142 143
liceelor. Directoarea Gimnaziului de Fete este Johanna Winkler, sucesoare an, în medie, 500 de elevi și eleve învățau în liceele izraelite.
fiindu-i Sidonia Hercz.
Cetățeni cu drepturi egale, evreii se avîntă să se realizeze în cele
Începînd cu anul 1923, amintitele școli funcționează într-un imobil mai diferite domenii și săvîrșesc miununi pentru propriul lor succes și
propriu, clădit din fonduri proprii, din colecte și donații, de Comunitatea pentru bunăstarea obștei. În Timișoara, mai bine de 50% din întreprinderi
Evreilor sub președinția avocatului dr. Adolf Vértes. El se află pe bvd. Carmen și majoritatea unităților comerciale erau proprietate evreiască, în aceeași
Sylva nr. 2, mai tîrziu, bvd. I.V. Lenin, acum, str. Mihai Eminescu. Arhitectul proporție erau avocații, medicii și farmaciștii evrei. Exista o pătură largă și
este Gideon Neubauer, iar Jakab Klein supervizează lucrările. Imobilul liceului nevoiașă de meseriași, muncitori și mici funcționari, mai cu seamă printre
cuprinde 16 săli de clasă, una de gimnastică, una de desen, un laborator de evreii ortodocși, pentru care studiul Torei era incompatibil cu lumea
fizică și de chimie, o bibliotecă însumînd 1.600 de volume, o cancelarie/ industrială și comercială seculară.
sală de conferințe și biroul directorului. Ulterior, în anul 1928, clădirii i se
Fisuri apar pe tot parcursul acestei perioade de efervescență
adaugă încă un etaj, acolo unde va funcționa Liceul Comercial. Liceul teoretic
socială, economică și culturală. Limitîndu-ne la instituțiile școlare, deja din
și Gimnaziul de fete se instalează la parter. În același an, din cauza afluenței
1924 se înregistrează manifestări antisemite. În culegerea de documente
elevilor din localitățile din jur în curtea liceului se ridică, , Internatul de băieți.
Antisemitismul universitar în România în anii 1919-1939 este listată o notă
El este destinat locuirii și întreținerii a 60 de elevi. Directorii internatului ce
din 16 decembrie 1924: „Adresa directorului Liceului Izraelit din localitate
va funcționa pînă în 1939 sînt Isidor Marton și soția28. Activitatea liceelor
către prefectul poliției în legătură cu agresiunile repetate ale studenților
cu drept de publicitate este confirmată prin autorizațiile No. 51, 52 și 53 din
români la adresa elevilor evrei din școala ce o conduce”30. Parcurgînd lista
anul 1928, autorizații eliberate de Ministerul Educației Naționale pe baza
de documente referitoare la antisemitismul universitar, constatăm cu plăcere
legii învățământului particular. Cele două congregații cu cel mai mare număr
că acestea sînt semnificativ mai puține la Timișoara, față de Cluj, București
de membri – neologii din centrul orașului și status-quo-ante din Fabric - se
sau Iași. Revenim însă rapid la realitate: în Timișoara nu exista Universitate,
unesc în 1930 într-o singură comunitate, aceea de rit occidental. Comunitatea
doar Politehnica, unde nu era picior de evreu!31. În 1938, rectorul Politehnicii
este mai mare și mai unită ca niciodată.
din Timișoara anunță pe ministrul educației că nu există niciun student evreu
Pentru a ne da seama de numărul populației evreiești și de ponderea în acea instituție de învățămînt superior. În anii trecuți apărea cîte unul, dar
elevilor, cităm cîteva cifre disponibile din recensăminte și din evidența era exmatriculat din motive obscure. Poveștile transmise sînt oribile: cîțiva
liceelor. După recensămîntul din anul 1930 s-au declarat de naționalitate
evreiască 7.171 persoane, adică 8% din populație, dar 9.368 de persoane s-au 30
Antisemitismul universitar în România (1919-1939). Mărturii documentare. Ediție îngrijită
declarat de confesiune mozaică, explicația diferenței de 2.197 fiind distincția de Lucian Nastasă, cu o prefață de Carol Iancu. Cluj-Napoca, Institutul pentru Studierea
ce o făceau aceștia din urmă între etnie și religie. Asociind „maghiarii de Problemelor Minorităților Naționale: Kriterion, 2011. Nr. 117.
31
Ibidem. Nr. 365. Un fapt asemănător e confirmat de Victor Neumann în temeiul statisticilor
religie mozaică”, evreii reprezintă mai mult de 10% din populație29. În fiecare publicate de rectorul Politehnicii în anul 1930, cf. Idem, “Timișoara between «Fictive
Ethnicity» and «Ideal Nation». The Identity Profile during the Interwar Periode”, în
Balcanica, Serbian Academy of Sciences, Belgrade, 2013, p. 391-412. Vezi același text în
28 română intitulat “Timișoara interbelică între «etnicitatea fictivă» și «societatea deschisă»”,
S.J. al A.N.T., Fond 39, L.Ev.M.202, f.9. în Idem, Interculturalitatea Banatului, ediția a II-a, ArtPress-Institutul European, Timișoara/
29
Tiberiu Schatteles, Ibidem, p. 265. Iași, 2013, p. 52-53.
144 145
studenți evrei sfidaseră ura antisemită a colegilor lor, alții au fost obligați specială. Casele proprietate evreiască sunt expropriate și intră în posesia
să abandoneze școala spre a nu fi plătit cu viața32. Fiul lui Isidor Marton, CNR-ului (Centrul Național de Românizare). Evreii nu au dreptul să
directorul Liceului Comercial, un tînăr zdravăn, a fost în așa hal zdrobit în locuiască într-o casă CNR. Farmaciștii, avocații, inginerii nu au dreptul să-
bătaie încît era fericit că a rămas în viață după două luni de spitalizare33. și exerseze profesiunea. Medicii pot trata numai pacienți evrei. Evreii nu au
dreptul să aibă angajați ne-evrei. Funcționarii sînt expulzați din instituțiile
Viața liceelor în anii discriminării rasiale publice. Evreii nu au dreptul să frecventeze locurile publice: cinema, teatru,
Antisemitismul subiacent izbucnește, sub forme virulente, din operă, terenuri de sport. Se confiscă mașinile, aparatele de radio, bicicletele,
ce în ce mai des, devenind un fenomen aproape permanent. La Timișoara, etc. Evreii sînt daţi afară din armată. Bărbații evrei între 18 și 45 de ani sînt
agitația antisemită este alimentată în special de asociațiile germane. În scutiți de serviciul militar şi trimiși în detașamente de muncă forțată. Se
1937-1938, guvernul Cuza-Goga introduce legi antievreiești care sînt introduc impozite speciale, iar evreii din localitățile mai mici sînt obligați să
abrogate după căderea guvernului. Ca reacție la afirmarea extremei drepte se mute în orașele mari, scopul fiind pregătirea deportării lor.
și a antisemitismului, mulți evrei devin activi în mișcări antifasciste și de La 29 august 1940, decretul guvernului Gigurtu limitează la 6%
stînga. Sînt vremuri tulburi. Prin Dictatul de la Viena, semnat la 30 august accesul elevilor evrei în şcolile medii şi în universităţi, iar în şcolile elementare
1940, impus de Germania nazistă și Italia fascistă, România cedează de stat elevii evrei urmează a fi primiţi numai în limita locurilor disponibile
aproape jumătate din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste. după înscrierea elevilor creştini. Evreii sînt excluşi din învăţămîntul
Timișoara rămîne în România. Pe atunci nu-i era încă nimănui clar ce noroc profesional34. Decretul lege din 11 octombrie 1940 exclude evreii, profesorii
au avut evreii timișoreni față de coreligionarii lor din Cluj, Oradea, Satu și elevii din toate şcolile de stat și particulare. Șocul este puternic. Iată câteva
Mare, Sighet... Dimpotrivă, unii dintre ei aveau nostalgia monarhiei austro- mărturii ale foștilor elevi:
ungare ori le era dor de limba și cultura maghiară, iar alții priveau cu mare
Şi la noi, la Deva, copiii evrei au fost daţi afară de la şcoală. Abia începusem
îngrijorare ascensiunea legionarilor care, în septembrie 1940, ajung la putere
şcoala, eram în clasa întîi doar de cîteva zile, cînd învăţătoarea mi-a zis că
în coaliție cu mareșalul Ion Antonescu. Peste 3-4 ani devine clar faptul că
ea mă iubeşte, dar trebuie să plec de la şcoală, că a venit ordin. A zis că o
deoarece Timișoara rămăsese sub administrație românească, evreii din oraș
să-mi dea cărţi şi tot ce am nevoie. (Claudia Junger, Haifa, despre cum
au supravieţuit deportării în lagărele de exterminare.
s-au petrecut lucrurile, cînd era o fetiță de 9 ani)35.
Amintim succint legislația antievreiască introdusă de guvernul
Antonescu pentru că a avut un efect direct asupra școlii, a profesorilor, elevilor În ziua aceea am ieşit împreună cu doi-trei băieţi în parcul de lîngă
și părinților. Întreprinderile evreiești sînt boicotate și jefuite. Întreprinderile liceu, ne-am aşezat pe o bancă, eram trişti. Deodată s-au apropiat
se „românizează” (cel puțin 50% trebuia să treacă în proprietate creștină). Se doi dintre vechii mei colegi, doi dintre cei care ne înjuraseră şi ne
dau afară angajații evrei. Unii continuă să lucreze, dar numai cu o autorizație provocaseră în ultimii patru ani. Ne aşteptam ca de abia acuma să ne
34
Ladislau Gyémant, “Învățământul evreiesc din Transilvania. Perspectivă istorică”
32
Vezi Schatteles, op.cit., pp. 281-284. http://adatbank.transindex.ro/inchtm.php?kod=304%20-%20top
33 35
Convorbire în 2014 cu Tomi Laszlo, fost elev la Liceul Izraelit din Timișoara. Getta Neumann, Destine evreiești la Timișoara. Portretul comunității în secolul al XX-lea,
Editura Hasefer 2014, pp.23-24
146 147
provoace, că uite, au ajuns la putere şi de acum înainte pot să ne înjure reperați de elevii de la Liceul Industrial, înjurați cu termenul de „Jidani!” și
în public. Dar au venit la noi şi ne-au spus: „Am auzit ce s-a întîmplat, atacați. Directorul remarcă: „Evreul nu poate fi azi zgomotos pe stradă, strada
nu vă mai puteţi înscrie în şcoala noastră. Să ştiţi că ne este ruşine. Noi nu e a lui…”38. E o atmosferă intimidantă, dar comportamentul supus și umil
n-am vrut asta, noi nu ne-am gîndit la asta. Ne pare rău de cum ne-am nu e pe placul băieților. Arnold Junger din Haifa povestește:
purtat pînă acum! Şi să ştiţi că noi sîntem convinşi că nu va dura mult
şi o să devenim din nou colegi. Un moment pe care nu am putut să-l uit”.
(Tomi Laszlo36, Haifa, despre momentul expulzării la vîrsta de 15 ani).
Este admirabil că memoria victimelor a reținut momentele de

omenie. Învățătoarea împărtășește tristețea fetiței, colegii regretă ieșirile
antisemite - toți sînt conștienți de nedreptatea măsurilor discriminatoare.
Decretul-lege antonescian tolerează existența școlilor evreiești particulare, în
care, în acești ani, profesori și elevi își găsesc un refugiu. Eforia Școlilor Izraelite
insistă pe lîngă Ministerul Culturii Naționale : „… cu onoare comunicăm că
școalele noastre timp de 21 ani am avut dreptul de publicitate cu rezultate
foarte bune la examenele de bacalaureat activînd în sensul românizării
populației”,37 dar din anul 1940 școlile izraelite își pierd dreptul la publicitate.
Se țin examene de încheiere a studiilor liceale sub președinția avocatului
dr. Samuel Ligeti, președintele Comunității Evreiești din Timișoara, dar
certificatele emise nu au valoare.
În această ambianță de antisemitism fățiș, directorul dr. Marcus

atrage mereu atenția elevilor asupra disciplinei, asupra unui comportament
regulamentar și asupra ținutei corecte. Elevii purtau uniformă și șapcă, iar
numărul de ordine trebuia cusut pe bluză și pe palton, astfel încît să poată fi
identificați în oraș. Urmările nerespectării regulilor puteau fi foarte grave, de
exemplu elevii din București găsiți fără număr pe braț fuseseră eliminați. Sînt
rugați cu insistență să vorbească între ei exclusiv în română. În Registrul de
comunicări de ordine, pe 5 noiembrie 1940, directorul dr. Marcus notează că
elevii au ieșit pe stradă vociferînd, „ca și cum am trăi timpuri normale”, au fost
1943. Liceul Confesional Izraelit funcționează fără drept de publicitate
36
Ibidem.
37 38
S.J. al A.N.T., Fond 39, L.Ev.M.175, f.110 S.J. al A.N.T., Fond 39, L.Ev.M.125, Registru de comunicări de ordine, f. 86.
148 149
Liceul era în centrul Timişoarei, într-o clădire superbă. Noi, copiii, În curînd se dispune evacuarea întregii clădiri care din 1942 va deveni sediul
mergeam după şcoală pe un cîmp să jucăm puţin fotbal, apoi mergeam Chesturii Poliției Timișoara. Comunitatea Evreilor face eforturi imense
acasă. Cînd veneam de la şcoală, prima trecere pe bulevard era pe lîngă ca învățămîntul să continue în mod normal, cu toate că localurile sînt
liceul Diaconovici Loga. Acolo luam de obicei prima bătaie. După aceea improvizate, profesorii - cei trimiși la muncă obligatorie - trebuie supliniți
mergeam mai departe şi treceam pe lîngă Banaţia, şcoala germană, unde și întreaga comunitate este terorizată. Familiile elevilor se luptă cu mari
e Medicina acum. Acolo ieşea a doua ceată de băieţi. Ăştia erau nemţi probleme: mulți bărbați sînt departe de casă, în lagăre de muncă forțată;
hitlerişti, erau mai feroce. Aşa era atunci, în ’38-’39, cînd mişcarea mulți au fost concediați și cîștigă cu greu un ban; alții și-au pierdut baza
legionară era în floare39. existențială, magazinele și întreprinderile fiind „românizate”; proprietarii
de imobile sînt expropriați, iar cei care locuiesc în imobile proprietate
Încă o relatare despre bătălii între băieți de la Desideriu Cohen din
evreiască sînt obligați să-și caute o locuință în alt loc, de obicei într-un cartier
Lod, Israel:
periferic. Pauperizarea populației evreiești și tensiunea provocată de pericolul
Sistematic ne aşteptau huligani din ăştia! Eu veneam din Iosefin cu deportării în Transnistria sau, ulterior, într-un lagăr de exterminare (fiecare
tramvaiul şi mă întorceam cu tramvaiul. Seara se urcau în tramvai ăştia de are pregătit un rucsac cu lucruri esențiale și bocanci) arată cît de nefavorabile
la Banaţia, acolo unde actualmente este Medicina. Ce să-ţi spun? Unul cu erau condiţiile pentru funcționarea liceelor. Cu toate acestea, ca o dovadă a
două capete mai mare decît mine. A stat în spatele meu, eu nu l-am văzut. triumfului rațiunii și a umanismului, liceele izraelite își dovedesc tăria morală
Numai am simţit că ceva mă-mpunge! Şi-atunci m-am uitat în spate şi și intelectuală și excelează în acești ani. În mod paradoxal, liceele cunosc o
am văzut cine este. Ne-au bătut, ne-am bătut, i-am bătut! Depinde, ştii? perioadă de glorie.
Depinde de cîţi veneau40.
Se jonglează cu inventivitate între diferitele posibilități de
De remarcat că violența încăierărilor nu depășea mult vehemența unor continuare a cursurilor. Liceele de băieți funcționează în anii școlari
ciocniri băiețești, dar nu trebuie să uităm că din 1940 antisemitismul e oficial, 1940/1941 și 1941/1942 în localul Școlii Primare Izraelite din Fabric (Str.
e statal și asigură un suport solid antisemitismului individual, conferind Caragiale 1) și chiar în incinta Sinagogii din Fabric, Gimnaziul de fete, în
acestor înfruntări o dimensiune care depășea certurile între copii. Dar, în localuri puse la dispoziție de Comunitate în imobilul ei, (Str. Gheorghe
comparație cu multe alte locuri din Europa acelor vremuri cumplite, un băiat Lazăr nr. 5), iar Liceul comercial în curtea sinagogii din Fabric. În anul 1942,
evreu avea totuși posibilitatea să riposteze la agresiuni. evacuîndu-se imobilul ce a servit ca sediu al Comunității, iar școala primară
fiind la rîndul ei rechiziționată de Ministerul Muncii, o parte a Liceelor de
În toamna anului 1940, edificiul liceului este rechiziționat, iar
băieți și a Gimnaziului de fete este plasată într-o casă particulară închiriată în
Internatul Școlar este pregătit în scopul instalării Facultății de Teologie din
acest scop (Str. Caragiale nr. 18), șase clase, iar o altă parte în localuri adaptate
Cluj. În 4 ianuarie 1941, Primăria somează Liceul Izraelit să cedeze etajul
din sinagoga din Fabric, două clase.41 În preajma gării din Fabric se închiriază
clădirii pentru plasarea Gimnaziului romano-catolic maghiar, dar, în cele din
o vilă, numită „Pacsirta”42, după birtul de faimă dubioasă din vecinătatea
urmă, se instalează spitalul militar german, iar liceele sînt adunate la parter.
41
39
S.J. al A.N.T., Fond 39, L.Ev.M.202, f.9; 172, f. 65.
Getta Neumann, op.cit, p. 102. 42
40
Rândunica (maghiară).
Ibidem, p.163.
150 151
imediată, o casă cu camere tip vagon pe care elevii trebuiau s-o traverseze Cei 435 de elevi și eleve, cei 30 de profesori și profesoare depun cele
pînă ajungeau la sala lor de clasă. Se fac acte de bravură logistică, iar cursurile mai mari eforturi pentru ca învățămîntul să se desfășoare în condiţii optime.
continuă să fie susţinute și se face carte. Se țin conferințe săptămînale cu părinții, profesorii fiind la dispoziția lor
timp de o oră. Diriginții au un rol educativ și moral mult mai semnificativ
O notă din 11 mai 1942 consemnată în „Registrul de comunicări
decît în timpuri normale. Societatea de Ajutor a Liceului înființată în 1932
de ordine” relevă situația absurdă în care funcționa liceul. Directorul
se străduiește să ajute elevii nevoiași. Tînărul rabin și profesor de religie dr.
Marcus comunică ordinul conform căruia după serbarea școlară obișnuită
Ernest Neumann, împreună cu președintele Comunității, dr. Samuel Ligeti,
are loc: „Sărbătorirea Mareșalului Ioan Antonescu, Conducătorul Statului,
merg din casă în casă ca să consoleze și să încurajeze populaţia evreiască a
care împlinește 60 ani. Un profesor va vorbi despre marea personalitate
Timişoarei. Se caută soluții pentru a oferi cursuri prin corespondență elevilor
a Mareșalului și înfăptuirile sale, se vor executa cîntece patriotice și se
săraci și, mai cu seamă, celor din orașele și satele din jur care nu au posibilitatea
vor declama poezii eroice”43. Școala era obligată prin ordin să serbeze pe
să frecventeze cursurile. Se fac cereri pentru autorizații de călătorie pentru
conducătorul guvernului, cel ce o privase de dreptul de a emite diplome, cel
elevii și profesorii care au familia în alte localități, evreii neputînd circula
ce o expulzase din sediul ei și o amenința cu deportarea.
dintr-o localitate în alta fără acceptul autorităţilor. Elevii care împliniseră 18
În 1941, după recensămîntul evreilor ordonat de Ion Antonescu, ani sunt mobilizați la muncă forțată în detașamente locale. Școala reacționează
numărul evreilor din oraș este de 11.788 de persoane, 10,7% din populație44. prompt și programează cursuri după-amiaza, astfel că tinerii după nouă ore
În decembrie 1942, la Liceul Teoretic pentru Băieți sînt 226 de elevi și 12 de muncă fizică grea, frînți de oboseală și murdari, învață pînă seara și reușesc
profesori; la Gimnaziul Izraelit de Fete, 178 eleve şi 11 profesoare; la Liceul să încheie programul curricular.
Izraelit Comercial, 31 elevi şi 7 profesori (profesorii bărbați nu erau admiși
În anii în care accesul la cinema, teatru, operă le era interzis evreilor,
ca profesori la fete și nici profesoarele la băieți). 435 de elevi și eleve, 30 de
cercurile extra-școlare de literatură universală și literatură ebraică, istorie,
profesori și profesoare45. Finanțele liceului nu erau niciodată strălucite, iar
științe, matematică, arte și în special muzică sînt mai frecventate ca niciodată,
acum, cînd elevii săraci, din ce în ce mai numeroși, sînt parțial sau total scutiți
la ele participînd și foști elevi, absolvenți ai liceului. Profesorii, printre ei
de taxe școlare, situația este dramatică. În lucrarea Privire generală asupra
intelectuali de seamă cu publicații și, mai tîrziu, cu o carieră universitară,
școlilor secundare izraelite din Timișoara publicată în anul 1942 şi semnată
își dăruiesc timpul, energia și cunoștințele cu generozitate. Situația este
de directorul dr. Iosif Marcus și secretarul Albert Wagmann, este prezentat
excepțională, iar profesorii și elevii se comportă corespunzător și sînt la
bugetul. Venituri: Lei 3.800.000 lei din taxe școlare; Cheltuieli: 6.800.000 lei
înălțime. Să amintim pe câțiva: Dr. Victor Deznai, profesor de franceză și
(salarii, pensii, chiria, impozite, diverse, extraordinare). Deficitul de 3.000.000
urbanist, un adevărat cărturar, Marika Neumann, profesoară de matematică,
de lei trebuia să fie acoperit de comunitatea evreilor din alte venituri46.
admirată pentru competența și dăruirea ei, Frederic Hauben, profesor de
latină, autor a numeroase publicații, dr. Max Eisikovits, profesor de muzică,
43 compozitor și muzicolog, dr. Ernest Neumann, prim-rabin timp de 63 de
S.J. al A.N.T., Fond 39, L.Ev.M.125, f.144.
44
Tiberiu Schatteles, l.c., p. 264-265; p 364. ani al Comunității, Francisc Frucht, cunoscut ca poet sub numele de Anavi
45
S.J. al A.N.T., Fond 39, L.Ev.M.202, f.9; 202, f. 26. Adam, dr. Iosif Marcus, profesor excelent de latină și director chibzuit și
46
Ibidem, 202, f.9
152 153
uman. Distanța obișnuită între profesor și elev se diminuează în aceste semnificativă. „A propos de operă, mi-am adus aminte că în vara lui 1943,
circumstanțe. În evocări pline de prospețime, elevii își amintesc cum jucau Filarmonica din București dirijată de George Georgescu a dat un concert la
fotbal și discutau despre politică și situația de pe front cu dirigintele lor dr. Timișoara și o grupă de evrei care lucrau într-un detașament de muncă la
Ernest Neumann, care se informa ascultînd radio BBC la un vecin. Aparatele Primărie au fost trimiși la operă să ajute la transportul instrumentelor. Maestrul
de radio fuseseră confiscate, dar mulți povestesc cum se găseau timișoreni de Georgescu a remarcat că acești băieți păreau cam intelectuali și i-a întrebat de
treabă ce le permiteau evreilor să asculte știrile în casele lor. unde au ajuns să fie hamali. Cînd a aflat că e vorba de tineri evrei din detașamente
de muncă obligatorie, le-a dat invitații gratuite pentru concert”49.
Aceeași idee de omenie este la baza povestirii cu tîlc a fostului

Exemple de solidaritate și omenie în anii dictaturii fasciste
elev Bernhard Rothenstein, care va deveni profesor universitar de fizică
Barbaria era la putere, dar spiritul timișorean amintit, născut din la Politehnica din Timișoara și un fizician cu numeroase publicații. S-a
coexistența cultural-comunitară și din civism, nu dispăruse. Într-o scrisoare întîmplat la una dintre șezătorile literare cu profesorul Frucht (Anavi Adam).
adresată lui Ion Antonescu, câţiva intelectuali din Banat protestează: Era prin 1942-1943. În cadrul liceului funcţiona un Cerc Cultural. Ne întîlneam
„Oricare ar fi concepţia noastră faţă de evrei, sîntem creştini şi oameni... şi săptămînal în sala festivă de lîngă Templul din Fabric, iar elevii îşi prezentau
ne cutremurăm la ideea că cetăţenii unui stat ar putea fără nici o vină să fie operele literare sau scurte eseuri despre lecturile lor. Eram sprijiniţi de profesorii
despuiaţi de tot avutul lor şi alungaţi din ţara în care s-au născut şi în care zac Frucht, Kardos, Hauben şi Kun. Într-o sesiune a Cercului, prezentam în sistemul
de secole osemintele părinţilor, bunicilor şi străbunicilor lor”47. de teatru radiofonic piesa autorului german Ernst Toller, cu titlul „Hinkemann”.
Cunoaștem multe exemple de solidaritate cu evreii din acei ani. Piesa are un profund caracter pacifist, înfăţişînd suferinţele unui om întors de pe
Tatăl lui Miki Raviv (numele a fost adoptat în Israel, la origine era Nicolae front, invalid şi traumatizat sufleteşte. La un moment dat, prin una dintre ferestre
Wächter) e trimis la muncă obligatorie, iar mama rămîne singură cu un copil a pătruns un bolovan, care, din fericire, nu a rănit pe nimeni. Profesorul Frucht a
mic în locuința care este rechiziționată de germani. E disperată, dar vecinii sărit de la locul său, ieşind în mare viteză din sală. După cîteva minute s-a întors,
Lucica și Ioachim Cârloabă îi propun să se mute la ei în casă. „Oameni buni, ţinînd de guler un elev de la liceul Banaţia50 (temutele „şepci roşii”). L-a legitimat
oameni minunați!”, povestește Miki48. Corespondența dintre doi foști elevi, şi i-a explicat că cei din sală audiau piesa unui autor german, duşman convins
Imre Deutsch din New York și Tomi Laszlo din Haifa, evocă alte exemple al războiului în care mulţi nemţi au murit şi mor. După care i-a dat drumul să
de comportament cinstit și curajos. Imre își aduce aminte că la 11-12 ani el plece. Scenele din acea după-amiază mi-au revenit de multe ori în minte, gîndindu-
era spectator asiduu la operă, cu toate că evreilor le era interzisă frecventarea mă că, pe lângă filozofie, profesorul Frucht m-a învăţat şi o puternică lecţie de
localurilor publice. Tomi, pe atunci de 16-17 ani, confirmă că de multe ori viaţă, de neuitat: Capul sus51 ! Într-o vreme în care obiectivul statului german
românii „închideau ochii” la directivele de discriminare. Istorioara lui este era anihilarea poporului evreu, cînd partizanii politicii lui Hitler se aflau nu
49
47
Scrisoare trimisă cabinetului Antonescu de către un cerc de intelectuali timişoreni. Amintiri publicate pe revista online a evreilor timișoreni www.bjt2006.org, septembrie
Arhivele Comunității Evreilor din Timișoara, Dosar nr. 75/1941, fila 105, apud Victor 2014.
50
Neumann, op.cit., p. 142. Liceul german.
48 51
Getta Neumann, ibidem, p. 342. Getta Neumann, l.c., p. 451-452
154 155
numai în Germania, ci și printre locuitorii germani din Timișoara, copiii evrei

perseverau să vorbească și să studieze limba și literatura germană! Credința în
valorile universale, în binele și frumosul creat de oameni, indiferent de etnie
sau religie, era o victorie a umanismului asupra barbariei.
De la bun început, liceele au încurajat organizațiile sioniste care

au recrutat membri din rîndurile elevilor. După convorbirea cu profesorul
Goldstein, Organizația Sionistă din Transilvania comunică într-o scrisoare
din noiembrie 1940 că vor trimite 242 cărți. „Aceste volume au fost alese –
pentru tinerimea evreească – de domnul prof. Goldstein și conțin lucrările
cele mai valoroase și reprezentative ale literaturii palestinene”52. Aceste
rînduri au un miez emoțional aparte cînd cunoști destinul tînărului profesor
de religie și ebraică Ernest Goldstein-Zehavi. Prima lecţie de ebraică începea
cu Iam (marea), Ba Iam Onia (vaporul pe mare), povestește tot Bernhard
Rothenstein, prevestind parcă faptul că profesorul meu de ebraică va sfîrşi cu
Mefkure, undeva, pe fundul mării, în drum spre ţara visurilor sale53. Tînărul
sionist a pierit pe vasul Mefkure împreună cu cei peste 300 de pasageri care
sperau să se așeze într-o țară în care nu va exista antisemitism. 1944. Prima serie de absolvenți după lovitura de stat din 23 august
Sfîrșitul învățămîntului evreiesc la Timișoara urma legilor rasiale”54, asigură avantaje celor întorși din lagăre, organizează o
sesiune deschisă în care elevii sau studenții se puteau prezenta la examene în
După 23 august 1944, măsurile legislative antievreiești sînt abrogate
momentul în care se simţeau pregătiţi.
și liceele își recîștigă dreptul de publicitate și vechiul sediu. Deja în septembrie
1944 se formează comisii speciale de bacalaureat pentru elevii evrei care nu Despre examenul de admitere din 1944, Tomi Laszlo relatează:
puteau să se prezinte la examene în anii 1940-1944. Patru generații de tineri Rezultatele muncii corpului profesoral şi ale elevilor s-au văzut imediat după
sînt examinați, iar cei care obțin diploma de bacalaureat se pot prezenta imediat eliberare. Absolvenţii Liceului Izraelit au dat dovadă de o pregătire deosebit de
la examenul de admitere la Politehnică. Legea Voitec din 30 noiembrie 1944, bună în toate domeniile, la locul de muncă sau în studiul universitar. La examenul
purtînd numele Ministrului Educației Naționale „fixează sesiuni de examene de admitere la Politehnică din 1945, din primii 20 admişi, 19 au fost din rîndurile
speciale pentru ca elevii să-și poată recupera anii pierduți (1940-1944) de pe absolvenţilor Liceului Izraelit. Cea mai mare parte se află azi în Israel, o parte
mai mică în Germania, SUA, Canada şi Australia, puţini au rămas în România55.
Nivelul academic excelent al absolvenților instituției explică faptul că mulți
52
S.J. al A.N.T., 173, f.90
53
Getta Neumann, l.c., p.452. În august 1944, vasul Mefkure, pe care se afla profesorul 54
Goldstein, a cunoscut aceeași soartă ca și vasul Struma în decembrie 1941: în drum spre S.J. al A.N.T., ibidem, 221, f.8.
55
Palestina, a fost scufundat de un submarin german. Getta Neumann, l.c., p. 448.
156 157
dintre aceștia au devenit personalități în diferite profesii, muncind, creînd Carmilly-Weinberger Moshe, Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944), Editura
Enciclopedică București. 1994.
și fiind utili oriunde s-au așezat. Oameni de știință, cercetători, profesori
Gidó Attila, Două decenii. Evreii din Cluj în perioada interbelică, Institutul pentru Studierea
universitari în diverse discipline, scriitori, poeți, jurnaliști, medici, ingineri, Problemelor Minorităților Naționale, Cluj-Napoca, 2014.
contabili, ei au probat asimilarea de vaste cunoștințe, o ținută morală Gyémant Ladislau, Evreii din Transilvania. The Jews of Transylvania. A historical Destiny,
impecabilă, deprinderea coabitării în societățile multiculturale. Institutul Cultural Român. Centrul de Studii Transilvanae, Cluj-Napoca, 2004.
Gyémant Ladislau, Învățământul evreiesc din Transilvania. Perspectivă istorică
Liceele își încetează activitatea în 1948 ca urmare a reformei http://adatbank.transindex.ro/inchtm.php?kod=304%20-%20top
învățămîntului, una prin care se desființează școlile particulare și confesionale. Iancu Carol, Les Juifs en Roumanie (1866-1919). De l’exclusion à l’émancipation. Éditions de
În anii următori, evreii Timișoarei aleg, în cea mai mare parte a lor, drumul l’Université de Provence, 1978.
emigrației. Învățămîntul evreiesc a continuat pînă în anul 1958 sub forma Istorie și memorie evreiască. Volum omagial dedicat doamnei dr. Lya Benjamin, Hasefer,
2011http://www.csier.jewishfed.ro/public_html/documente/istoriememorie.pdf
unei școli de stat, cu limba de predare idiș.
Kauftheil Ernö, A Temesvári Zsido Liceum jubileuma. Articol apărut în Ùj Kelet, Israel, 1964
În clădirea liceului a funcționat Liceul de Sport, apoi, pînă în Löwy Moritz, Oberrabbiner, Skizzen zur Geschichte de Juden in Temesvár, Szegedin, 1890
anul 2013, Liceul de Arte Plastice. Potrivit informațiilor din presa locală https://archive.org/stream/skizzenzurgesch00lwgoog#page/n6/mode/2up
și națională apărute în septembrie 2014, clădirea va fi demolată. Edificiul Neumann Getta, Destine evreiești la Timișoara, Editura Hasefer, 2014.
internatului, actualmente sediul Inspectoratul Școlar JudețeanTimiș, va fi, se Neumann Victor, Istoria evreilor din Banat. O mărturie a multi- și interculturalității Europei
pare, propus pentru vînzare. oriental-centrale, Editura Atlas, București, 1999.
Idem, The End of a History. The Jews of Banat from the Beginning to Nowadays. Editura
Duioșia și recunoștința foștilor elevi ce se regăsesc în poveștile lor Universității din București 2006.
despre Zsidlic (prescurtarea de la Zsidó Lyceum, Liceul Izraelit) depășesc cu Idem, “Multiculturality and Interculturality. The Case of Timișoara” în Hungarian Studies,
mult în intensitate nostalgia absolvenților altor școli. Nu este greu de înțeles. Hungarian Academy of Sciences, Budapest, N.1-2, 2007, p.3-17;
Într-o lume care o luase razna, într-un sistem în care valorile umaniste se
Idem, “Timișoara between «Fictive Ethnicity» and «Ideal Nation». The Identity Profile during
prăbușiseră, liceele erau o oază de cultură și de integritate morală, un punct the Interwar Periode”, în Balcanica, Serbian Academy of Sciences, Belgrade, 2013, p. 391-412.
de referință pentru tineretul evreiesc. Propunînd un exemplu de demnitate și
Idem, Interculturalitatea Banatului, ediția a II-a, Art Press Timișoara- Institutul European Iași,
de încredere în om și în omenie, transmițînd valori autentice pe tot parcursul 2012.
existenței lor, liceele izraelite au devenit un important capitol în istoria Popescu Ionel, Comunitățile evreiești din Banat. Secolele XVIII-XIX, Editura Excelsior Art
orașului și, îndeosebi, în aceea a evreilor timișoreni. 2007.
Schatteles Tiberiu, Evreii din Timișoara din perspectivă istorică, București. Editura Hasefer,
2013.
Bibliografie Singer Jakab, Temesvári rabbik a XVII és XIX-ik századba. Seini, (Szinerváralja), Wieder Jakab
Nyomdája, 1928.
Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Timișoara, Fond 39, Liceul Confesional Izraelit
Teoretic de Băieți Timișoara. Tercatin Baruch, Herșcovici Lucian-Zeev, Prezențe rabinice în perimetrul românesc. Secolele XVI-
XXI, Hasefer, București, 2008.
Antisemitismul universitar în România (1919-1939). Mărturii documentare. Ediție îngrijită
de Lucian Nastasă, cu o prefață de Carol Iancu. Cluj-Napoca Institutul pentru Studierea Ziegenlaub William, “Liceele israelite din Timișoara”, Revista Cultului Mozaic, nr. 506, 15
Problemelor Minorităților Naționale: Kriterion, 2011. decembrie 1984.
158 159
SAȘII TRANSILVANI ȘI ȘVABII BĂNĂȚENI

DIN PERSPECTIVA CREAȚIILOR LOR ARTISTICE
Gudrun ITTU (Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu)
a. Scurt istoric al minorităţii germane din România
Pînă la formarea statului român modern în 1918, au existat 12 (după

dialectul vorbit, unii autori identifică chiar mai multe) grupuri de germani
aşezate sau colonizate în epoci istorice diferite, în Transilvania, Banat, zona
Satu-Mare, Maramureş, Bucovina, Basarabia, Dobrogea şi Vechiul Regat,
regiuni care făceau parte din state diferite. Cei mai vechi şi mai bine organizaţi
au fost saşii transilvăneni, colonizaţi de regii Ungariei în secolele al XII-lea
şi al XIII-lea în sudul Transilvaniei şi în părţile Bistriţei, în vederea apărării
şi întăririi graniţei de sud şi de est a regatului. În schimbul acestui serviciu,
ei au primit o serie de privilegii, bucurîndu-se de o largă autonomie politică
�
şi administrativă . Saşii au constituit, alături de maghiari şi de secui, una
dintre așa-numitele naţiuni recepte ale Principatului Transilvaniei. Păstrînd
continuu legăturile culturale şi economice cu regiunile din care proveneau,
ei au reprezentat o punte de legătură între Transilvania şi centrul, respectiv
vestul Europei. Au fost foarte uniţi, dînd prioritate intereselor comunităţii
faţă de cele individuale şi au creat instituţii în beneficiul tuturor membrilor
ei. Astfel, sistemul lor de învăţămînt, în mare parte gratuit, s-a numărat încă
din evul mediu printre cele mai vechi şi progresiste din Europa. În învăţămînt,
cultură şi ştiinţă, realizările lor au fost considerabile.
Șvabii din Banat – o populație de limbă germană și aparținînd religiei
�
catolică -, au format al doilea grup numeros al germanilor . Colonizarea
160 161
EUROREGIONALIA - 1/2014 Gudrun ITTU — Sașii transilvani și șvabii bănățeni din perspectiva creațiilor lor artistice
1
Banatului a avut loc după 1716 , în urma eliberării acestei regiuni de sub Şi-au păstrat limba şi obiceiurile, întreţinînd, în special la Bucureşti, o viaţă
ocupaţia otomană şi luarea ei în stăpînire de către Casa de Habsburg. culturală intensă. După formarea României Mari, toate aceste grupuri
Coloniştii germani din Banat nu s-au bucurat de autonomia politică şi au intrat în componenţa Regatului României, formînd, în temeiul limbii
administrativă de care se bucuraseră saşii şi nici n-au dezvoltat o conştiinţă materne comune, minoritatea germană. În conformitate cu recensămîntul din
4
comunitar-lingvistică spre a accentua diferențele față de alte comunități. 1930, aceasta număra aproximativ 745.000 de persoane . Insulele lingvistice
Pentru o lungă perioadă, s-au împăcat cu statutul de bănățeni, folosind un disparate prezentau mari diferenţe din punct de vedere cultural, iar contactele
idiom propriu, adesea adoptînd și pe acelea ale populațiilor învecinate. În dintre ele erau aproape inexistente. Excepţie făceau Transilvania şi Banatul,
secolul al XIX-lea, neavînd instituţii tradiţionale, au fost supuşi maghiarizării, ambele fiind parte ale Monarhiei Austro-Ungare, reprezentanţii lor politici
un proces favorizat în mare măsură de propria intelectualitate. Abia la 1900 a fiind colegi în Parlamentul de la Budapesta.
început lupta lor organizată împotriva politicii de maghiarizare. Iniţiativa unificării culturale a minorităţii germane a plecat de la saşi,
Şvabii sătmăreni au fost colonizaţi în secolul al XVIII-lea de către grupul cel mai bine organizat. În 1922, profesorul sibian Richard Csaki (1886-
contele Sándor Károlyi pe domeniile sale, iar ţipsării trăiesc în Maramureş 1943) a înfiinţat Liga culturală a germanilor din România Mare [Das Kulturamt
de la mijlocul secolului al XVIII-lea. Ambele grupuri nu au avut realizări des Verbandes der Deutschen in Großrumänien] cu sediul central la Sibiu,
cultural-artistice remarcabile. Și în Bucovina, devenită în 1775 provincie tocmai pentru a realiza apropierea culturală a grupurilor germanofone. Cea
a Casei de Habsburg, au fost colonizaţi numeroşi germani, care, în 1910, mai importantă realizare a Ligii a fost organizarea Universităţii de vară de
reprezentau 9,3% din populaţia totală. În 1930, aveau să numere 109.024 la Sibiu, la care au participat renumiţi savanţi din Germania. Universitatea
persoane. Capitala regiunii, Cernăuţi, a fost un important centru de cultură de vară era un fel de substitut pentru o universitate germană în sud-estul
2
şi de spiritualitate germană . Colonizarea germanilor dobrogeni a început în Europei, a cărei înfiinţare era respinsă de autorităţile române. Stabilirea de
jurul anului 1840, în acest caz fiind vorba de singurul grup care nu a venit contacte cu intelectualitatea română şi cu cea maghiară, precum şi organizarea
direct din spaţiul germanofon, ci dintr-un alt teritoriu de colonizare, anume de evenimente comune, s-au aflat de asemenea pe agenda ei de lucru. A
din Basarabia și din sudul Rusiei. Pînă la 1878, cînd Dobrogea a devenit parte fost desfiinţată în 1931, reproşîndu-i-se neimplicarea politică şi ignorarea
5
a statului român, acești germani au trăit sub dominaţie otomană. problemelor arzătoare care frămîntau pe atunci minoritatea germană .
În decursul timpului, dar mai cu seamă după ce principele german Chiar dacă în perioada interbelică au existat nemulţumiri şi momente
Carol de Hohenzollern a urcat pe tronul României, numeroşi germani tensionate între statul român şi minorităţile sale, acestea s-au bucurat de o
din Banat, din Transilvania, dar şi din Germania, Austria, Elveţia, atraşi de autonomie culturală. Saşii şi-au organizat în continuare învăţămîntul primar,
3
avantajele oferite de rapida dezvoltare a ţării, s-au stabilit în Vechiul Regat .
Banatului, Editura Academiei Române, București, 2009, p.38-48 Cf. și Victor Neumann,
Interculturalitatea Banatului, ediția a II-a, Editura Institutul European, Iași, 2012. Pentru
1
Thomas Nägler, Aşezarea saşilor în Tranilvania, Editura Kriterion, Bucureşti, 1981. aspectele teoretice privind multiculturalitatea, Idem, „Vergleichende Betrachtungen ueber
2
Rudolf Gräf, “Germanii din Banat sau istoria între două emigrări. Cercul care s-a închis”, die Multikulturelle Philosophie” în Forschungen zur Volks-und Landeskunde, Band 48/2005,
în Smaranda Vultur (coord.), Germanii din Banat prin poveştile lor, Editura Paideia, Bucureşti, Editura Academiei Române, București-Sibiu, p.7-33.
4
2000, p. 13-64. Irina Livezeanu, Cultură şi naţionalism în România Mare 1918-1930, Editura Humanitas,
3
Spre a vedea partic acestei regiuni, a înțelege fenomenul multi- și intercultural, vezi Victor Bucureşti, 1998, p. 270-274.
5
Neumann, “Cultura în Banat la începutul evului modern. Primul ziar l ularitățile ocal: Vasile Ciobanu, Identitatea naţională a germanilor din România în perioada interbelică, Editura
Temeswarer Nachrichten”, în Idem (Coordonator), Identitate și Cultură. Studii privind istoria Muzeului Naţional al Literaturii Române, Bucureşti, 2013, p. 21-56.
162 163
secundar şi profesional în forma în care funcţionase şi înainte, iar în Banat au de la cea moderată a cercurilor bisericeşti şi a oamenilor politici burghezi, la
fost înfiinţate numeroase şcoli cu predare în limba germană. În toate zonele opoziţia tranşantă a cercurilor socialiste şi comuniste.
locuite de comunitățile de limbă germană au funcționat ansambluri artistice
profesioniste şi de amatori, ziare cotidiene, săptămînale şi reviste culturale, b. Arta plastică a comunităților germane din România
edituri şi tipografii. În anii 1930 germanii din România s-au lăsat intoxicaţi, în
număr mare, de propaganda nazistă, o greşeală care avea să-i coste. De la aşezarea lor în interiorul arcului carpatic în secolul al XII-lea,
Anul 1940 a adus României mari pierderi teritoriale, iar minorităţii saşii transilvăneni au menţinut neîntrerupt contactul cu spaţiul lingvistic
germane pierderea unui număr însemnat număr. În urma Dictatului de la german. Arhitectura şi arta plastică a spaţiului locuit de ei au fost puternic
Viena, partea de nord a Transilvaniei a fost atribuită Ungariei horthiste, iar influenţate de cele practicate în centrul şi vestul Europei, această regiune
în urma tratatului Ribbentrop-Molotov, Basarabia şi Bucovina de nord au cunoscînd toate stilurile artistice europene, cu menţiunea că acestea au ajuns
intrat în componenţa Uniunii Sovietice. Pentru prima dată în istorie, saşii din în Transilvania cu o întîrziere de cîteva decenii. Arta plastică religioasă a
Transilvania de nord au fost despărțiți de comunitatea lor din sudul regiunii, saşilor a atins punctul culminant în secolul al XVI-lea, înainte de adoptarea
iar germanii din Basarabia, Bucovina şi Dobrogea au fost „repatriaţi” în de către aceştia a reformei religioase luterane. Îndepărtarea protestanţilor de
6
„Reich”. La presiunea Germaniei, a fost creat Grupul Etnic German , unul care imagine în favoarea cuvîntului scris, coroborată cu reculul din planul vieţii
7
i-a inclus pe aproape toţi cetăţenii români de etnie germană . Grupul etnic a economice – cauzat de dezastrul de la Mohács (1526) –, au condus, în timp,
obţinut drepturi colective, fiind subordonat direct celui de-al Treilea Reich. la o provincializare a creațiilor artistice.
Condus de fascişti convinşi, s-a inserat şi/sau a preluat conducerea unor Începutul picturii laice de şevalet este legată de numele lui Gregorius
instituţii tradiţionale precum biserica, şcoala, vecinătăţile, pe care a încercat din Braşov (?–1553). În secolul următor, mai mulţi germani din regiunea Spiš
să le adapteze nevoilor sale propagandistice. [Zips] din Slovacia şi-au părăsit locurile natale din motive religioase şi s-au
La 12 mai 1943 s-a semnat un acord bilateral româno-german în urma stabilit în Transilvania. Printre aceştia s-a numărat şi Jeremias Stranovius
căruia etnicii germani din România au fost înrolaţi în Waffen-SS, păstrîndu- (?–1702), care a devenit cetăţean al Sibiului. Portretele în ulei executate de
şi cetăţenia română. Acordul venea să consfinţească o stare de fapt, întrucît Stranovius sînt privite ca primele lucrări baroce din mediul săsesc. În a doua
8
numeroşi etnici se alăturaseră de mult armatei aliate . Transferarea etnicilor jumătate a secolului al XVIII-lea, Sibiul a devenit un centru cultural important,
germani într-un corp al armatei naziste a fost o eroare gravă cu repercusiuni pe fapt datorat mai ales faimoasei colecţii de artă europeană a baronului Samuel
termen lung. Problema aderării etnicilor germani la ideologia nazistă trebuie von Brukenthal (1721-1803). Baronul Brukenthal i-a sprijinit pe pictorii
privită nuanţat, întrucât opoziţie antihitleristă a existat la mai multe niveluri, Johann Martin Stock (1742-1800) şi Franz Neuhauser jr. (1763-1836), artişti
remarcabili, care s-au afirmat ca talentaţi portretişti. Neuhauser a introdus şi
un nou gen în arta transilvăneană, anume, peisajul.
6
Anton Sterbling, „Zur Aussiedlung der Deutschen aus Rumänien“, în Kontinuität und Wandel După mai bine de un secol de dominaţie a semilunii turceşti,
in Rumänien und Südosteuropa, Verlag Südostdeutsches Kulturwerk, München, 1997, p. 73.
7 Banatul a devenit „țară/domeniu de coroană” a Casei de Habsburg. În scopul
Erwin Wittstock, „Zur bevorstehenden Auflösung des Kulturamtes“, în Klingsor, anul VIII,
nr. 9, sept. 1931, p. 355. realizării reformelor preconizate, autorităţile au dus o politică de colonizare
8
Michael Kroner, Horst Göbbel, Vor 50 Jahren. Flucht-Deportation-Enteignung-Entrechtung, cu imigranţi din teritoriile germane, din alte regiuni de coroană, precum şi
Nürnberg, 1994, p. 54.
164 165
din teritoriile limitrofe. Odată cu stăpânirea habsburgică, în Banat a pătruns practicînd un stil artistic impregnat de idealurile clasice, academiste,
stilul baroc, stil în care au fost ridicate impresionante monumente laice şi caracterizat prin rigoare, acribie a desenului şi armonie cromatică. Realizările
ecleziastice. Pictura bănăţeană a secolului al XVIII-lea şi a primei jumătăţi a artistice ale lui Ludwig Schuller, format la Academia de Artă din Viena, au
celui următor a fost tributară Academiei de la Viena. La sfîrşitul veacului al fost mai modeste, pictura lui înscriindu-se stilului academic-realist. Sub
XIX-lea, artiştii din Timișoara și din Banat au preferat să se formeze în centre îndrumarea lui Dörschlag au învăţat, la Gimnaziul evanghelic din Sibiu,
artistice mai moderne precum Budapesta, München şi Düsseldorf. talentații artiști de mai tîrziu: Robert Wellmann (1866-1946), Fritz Schullerus
La mijlocul secolului al XIX-lea, la Sibiu a activat un cerc de artişti (1866–1898), Arthur Coulin (1869–1912) şi Michael Fleischer (1869-
locali şi străini format din Theodor Glatz (1818-1871), Albert Gustav Schivert 1938). Octavian Smighelschi (1866–1912), elev la Şcoala de stat, s-a pregătit
(1826-1888), Theodor Benedikt Sockl (1815-1861), Heinrich Trenk (1818- în particular cu profesorul Dörschlag, fiind prieten cu cei amintiţi anterior.
1892), Johann Böbel (1824-1887), Clara Soterius von Sachsenheim (1822- Tinerele Hermine Hufnagel (1864–1897) şi Anna Dörschlag (1869–1947),
9
1861), Heinrich Zutter (?). Membrii grupului au fost inspiraţi de curentele fiica profesorului, s-au pregătit în particular cu acesta . Pregătirea elevilor
romantic şi Biedermeier, realizările lor fiind modeste în comparaţie cu lui Carl Dörschlag a fost una temeinică, în spiritul disciplinei, al muncii
reprezentanţii acestor curente din spaţiul cultural german. asidue, al acribiei desenului şi al redării naturaliste a modelului. Plecînd la
drum cu o astfel de educaţie, aceştia s-au adaptat uşor cerinţelor academiilor
c. Începuturile modernităţii în arta germanilor din Transilvania de artă. Au urmat orientările artistice predominante din spaţiul central-
european, respectiv realismul şcolii müncheneze, mai apoi, Jugendstil-ul (Art
10
Abia la sfîrşitul secolului al XIX-lea au dispărut barierele provinciale Nouveau) .
şi artele plastice transilvănene s-au sincronizat cu acelea create în mediile Profesorul Dörschlag a rămas tot timpul în legătură cu foştii săi elevi, s-a
artistice din Europa Centrală. În cazul transilvan, influența a fost îndeosebi bucurat de succesele lor şi a suferit cînd acestea se lăsau aşteptate. Totodată
una germano- austriacă. Primul eveniment important din secolul al XIX-lea a pledat pentru sprijinirea lor materială şi a insistat ca Muzeul Brukenthal
prin care s-au pus bazele progresului artei germanilor din Transilvania a fost să-şi îmbogăţească galeria de artă autohtonă, achiziţionîndu-le lucrările.
reforma sistemului de învăţămînt confesional evanghelic. Mai cu seamă a În general, elevii lui Dörschlag au frecventat cursurile Şcolii Superioare de
învăţămîntului gimnazial, care rezerva educaţiei estetice, inclusiv desenului, Profesori de Desen din Budapesta, o şcoală cu metode destul de rigide, dar şi cu
un loc central. Aplicarea noului program a fost facilitată de stabilirea în cîţiva profesori foarte buni precum Székely Bertalan (1835-1910), mentorul
Transilvania a doi pedagogi de excepţie, Ludwig Schuller (1826-1906), venit lui Fritz Schullerus şi al lui Octavian Smighelschi. Aproape toţi transilvănenii
din Carintia (Austria), şi Carl Dörschlag (1832-1917) din Hohen Lukow, doreau să-şi continue studiile la Academia Regală de Artă din München,
landul Mecklenburg (Germania). Primul, sosit în 1857, a ocupat postul de deoarece capitala Bavariei era unul dintre cele mai efervescente centre
profesor de desen la gimnaziul din Sighişoara; iar al doilea, sosit în 1862, a
funcţionat la început la Reghin, apoi, la Mediaş, iar din 1871, la gimnaziul 9
„Ernüchterung”, în Meteor, anul I, nr. 2, 12 noiembrie 1944, p. 1-3 (Membrii Grupului Etnic
evanghelic din Sibiu. Prin eforturile conjugate ale acestor profesori, atitudinea se împart în 4 categorii: a) adepţi înflăcăraţi ai ideologiei naziste, b) oportunişti, c) indiferenţi
şi d) opozanţi.
faţă de artă şi artişti a cunoscut modificări importante. 10
Hans-Werner Schuster, „Der Wehrdienst der Rumäniendeutschen im Zweiten Weltkrieg“,
Profesorul Carl Dörschlag studiase la Academia de Artă din Berlin, în Siebenbürgische Semesterblätter, anul I, nr 2, München 1987, p. 158-172.
166 167
11
artistice, capitala artistică a Europei Centrale. Pentru saşi, opţiunea pentru Deutsches Tageblatt , cel mai important cotidian de limbă germană din
München a fost motivată de conştiinţa apartenenţei la aceeaşi comunitate Transilvania timpului, oprindu-se la creațiile reprezentative, lăudîndu-le sau
12
lingvistică şi la aceeași spiritualitate, precum şi de dorinţa de sincronizare cu criticîndu-le .
aceasta. Dacă sibienii şi-au început studiile la Budapesta, Karl Ziegler (1866- Expoziţia internaţională din 1887 a fost un imbold pentru continuarea
1945), fost elev al profesorului Ludwig Schuller, a optat pentru Berlin. Abia în activităţii expoziţionale, organizatorii fiind convinşi că treziseră curiozitatea
1887, s-a alăturat elevilor lui Dörschlag și aceasta cu prilejul primei expoziţii publicului pentru arta plastică. Totodată, ei nutreau convingerea că nu
internaţionale de artă de la Sibiu. sosise încă momentul pentru înfiinţarea unei societăţi artistice. În aceste
La sfîrşitul secolului al XIX-lea, încă nu sosise timpul pentru femei să fie condiţii exista posibilitatea ca în cadrul expoziţiilor Asociaţiei meşteşugarilor
13
primite la studii în academiile de arte, ele trebuind să urmeze cursurile școlilor [Bürger- und Gewerbeverein] să fie prezentată şi arta plastică transilvană .
de artă înfiinţate special pentru ele. Astfel, Hermine Hufnagel a învăţat timp de În calitatea sa de preşedinte al secţiei de artă plastică din cadrul Asociaţiei
doi ani la Viena în cadrul Atelierului de pictură decorativă al Asociaţiei femeilor meşteşugarilor, Adolf von Stock a dorit ca expoziţiile anuale să devină o
[Atelier für Kunstgewerbliche Maltechniken des Frauenerwerbvereins] şi tradiţie locală, motivele fiind următoarele: creşterea coeziunii grupului de
a continuat la München, la Şcoala de artă a asociaţiei artistelor [Schule des artişti locali, respectiv formarea conştiinţei de grup a acestora, urmărirea
Künstlerinnenvereins]. Spre deosebire de Hufnagel, Anna Dörschlag a progreselor înregistrate şi educarea publicului din punct de vedere estetic.
frecventat Şcoala de artă a asociaţiei artistelor de la Berlin [Kunstschule des Ceea ce trebuia să devină tradiţie, s-a oprit însă în anul 1890, după al treilea
Vereins Berliner Künstlerinnen]. eveniment de profil. Efectul participării la amintitele expoziţii (1887-1890)
O premisă favorabilă pentru statutul de oraş artistic pe care Sibiul a fost acela că tinerii au prins curaj, prezentîndu-se apoi individual în cadrul
îl dobîndise la finele secolului al XIX-lea a fost, fără îndoială, existenţa unor evenimente plastice de mai mare sau mai mică anvergură. Curînd aveau
Muzeului Brukenthal. Atât profesorul Dörschlag, cît şi elevii săi, şi-au legat să se împrăştie în toate vînturile, preocupaţi de carieră şi de desăvîrşirea
mari speranţe de această instituţie, în cadrul căreia îşi doreau înfiinţarea unei artistică. Chiar dacă iniţiativa expoziţiilor anuale s-a oprit după trei ani,
Galerii de artă regională. Intrarea în modernitate a artei saşilor transilvăneni, aceassta a făcut ca Sibiul să fie cel dintîi centru artistic modern din sudul
coincide cu intrarea în circuitul european al Muzeului Brukenthal, acesta Transilvaniei, rămînînd ca reper în istoria artelor plastice.
reprezentînd o veritabilă şcoală superioară de artă. Dezavantajul acestei Cercul profesorului Dörschlag s-a subțiat prin dispariția unora dintre cei
pinacoteci consta în faptul că nu dispunea de o colecţie de artă modernă. ce l-au creat. În 1897 a murit Hermine Hufnagel, în 1898 Fritz Schullerus,
Un eveniment important pentru impulsionarea şi dezvoltarea artei plastice
11
în sudul Transilvaniei a fost aşa numita Primă expoziţie internaţională de artă Gudrun-Liane Ittu, „Der Malerkreis um Professor Carl Dörschlag, ein Beispiel deutsch-
rumänischer Kunstbestrebungen“, în Rodica Miclea, Sunhild Galter, Doris Sava (coord.),
de la Sibiu, iniţiată de secretarul gubernial Adolf von Stock, un descendent Rumänisch-deutsche Kulturbestrebungen, Verlag der Lucian Blaga-Universität, Sibiu/
al artistului Johann Martin Stock. Evenimentul a fost organizat în spaţiile Hermannstadt, 2008, p. 192-200.
12
Casei de reuniuni [Gesellschaftshaus], în perioada 27 august – 22 septembrie Iulia Mesea, “Thinking about Modernity in Southern Transylvania”, în Confluenţe. Repere
europene în arta transilvăneană/ Convergences. European Landmarks in Transylvanian Arts/
1887. La eveniment au participat peste 126 de artişti din Budapesta, Viena, Konfluenzen. Europäische Bezüge der siebenbürgischen Kunst (catalog de expoziţie), Palatul
München, Berlin precum şi transilvăneni, care, împreună, au expus 419 Brukenthal, Sibiu, 2007, p. 89-100.
13
A.v.St. [Adolf von Stock], „Von der Kunstausstellung“, în Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt
lucrări. Von Stock a comentat expoziţia în cotidianul sibian Siebenbürgisch- (în continuare SDT), anul XIII, nr. 4170, 31 august 1887 şi nr. 4189, 22 sept. 1887.
168 169
15
în 1912, Arthur Coulin şi Octavian Smighelschi, iar în 1917 profesorul al bisericilor fortificate din Transilvania ; înfiinţarea, în 1895, a Muzeului
Dörschlag. Odată cu dispariţia lor, Sibiul a pierdut calitatea de centru artistic, Carpatin [Karpathenmuseum], care a stat la baza secţiei de etnografie şi artă
ştafeta fiind preluată de orașul Braşov. populară a Muzeului Brukenthal; şi crearea, în 1899, la Sighişoara, a Muzeului
Sighişoara Veche [Museum Alt Schässburg].
d. Asociaţia „Sebastian Hann” – Asociaţia Sebastian Hann, organizată după modelul asociaţiilor
o promotoare a modernismului şi a tradiţiei sașilor transilvani artistice germane Deutscher Verein für Kunstwissenschaften din Berlin şi
Dürerbund din Dresda, şi-a propus să schimbe în spirit secession atît mentalităţile
Înfiinţată în 1904, la Sibiu, Asociaţia Sebastian Hann (Sebastian referitoare la arta plastică, cît şi practicile artistice prin introducerea artei în
Hann Verein für heimische Kunstbestrebungen) se înscrie într-o tendinţă 16
toate sferele cotidianului . În programul asociaţiei era introdusă şi o idee
mai veche din mediul german transilvănean, cea de creare de societăţi şi nemaiîntîlnită în mişcarea de înnoire artistică din vestul Europei, dar larg
asociaţii în scopuri diferite: ştiinţifice, profesionale, de petrecere a timpului răspîndită în Europa Centrală și de Est, anume, necesitatea ca operele de artă
liber, caritabile etc. Deşi a apărut tîrziu, asociaţia a jucat în cei peste 40 să poarte amprenta sensibilităţii comunității care le-a creat. Or, specificul
de ani de existenţă ai ei (1904-1946) un rol deosebit în viaţa artistică a ducea necesarmente la arta populară, care, de asemenea, trebuia revigorată şi
regiunii. Apariţia ei tîrzie se explică în primul rînd prin spiritul protestant al folosită ca sursă de inspiraţie pentru artiştii locali. Numele societăţii sibiene
saşilor transilvăneni, care, dublat de vicisitudinile istoriei, a dus la judecăţi s-a constituit, pe de-o parte într-un omagiu adus celui mai cunoscut meşter
pragmatice, la un trai relativ auster şi la respingerea luxului şi risipei. Or, aurar şi argintar transilvănean din secolul al XVII-lea, iar pe de altă parte a
în accepţiunea lor, arta plastică era expresia unor asemenea tendinţe. Ar fi subliniat importanţa decorativismului şi a artei decorative în secession/
desigur eronat să afirmăm că în comunitatea săsească din secolul al XIX- Jugendstil. Principalele prevederi statutare ale asociaţiei erau următoarele:
lea ar fi domnit un dezinteres total pentru artă. Fiind privită mai mult prin – revigorarea mişcării artistice – a artei plastice, artei populare şi a
prisma unor categorii politice şi istorice decît prin cele estetice, se dădea artizanatului – prin sprijin acordat artiştilor, meşterilor populari şi artizanilor
prioritate produselor artistice identitare, respectiv acelora care îi singularizau locali;
şi delimitau de ceilalţi locuitori ai Transilvaniei. În această categorie se – educaţia estetică a membrilor asociaţiei şi a publicului larg;
înscriau produsele artei populare, precum şi urmele trecutului glorios aflat – păstrarea moştenirii culturale şi oprirea exportării obiectelor
în contradicţie cu prezumtiva decadenţă a prezentului, respectiv bisericile valoroase în afara graniţelor spaţiului geografic în care au fost create;
orăşeneşti, cetăţile bisericeşti şi tezaurele acestora (retabluri poliptice, vase şi – sprijinirea meşteşugarilor şi a meşterilor populari care contribuie
cărţi de cult, epitafuri etc). Interesul arătat operelor artistice în discuţie este la realizarea scopurilor asociaţiei;
probat prin articole şi studii despre construcţiile ecleziastice, urbane şi rurale – consiliere gratuită de specialitate pentru cei care doresc să
14
publicate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prin cîteva acţiuni achiziţioneze opere de artă;
de anvergură precum realizarea, în anii 1869-1870, a primului recensămînt – consiliere în probleme de construcţii şi urbanism;
15
14
A. v. St. [Adolf von Stock] „Aus der Ausstellung. Bildende Kunst“, în SDT, anul XIV, nr. „Hermannstädter Kunstausstellung“, în SDT, anul XIII, nr. 4200, 5 octombrie 1887, p. 974.
16
4493, 19 septembrie 1888; Heinrich Müller, „Die erste Hermannstädter Kunstausstellung“, în Arthur Coulin, „Unsere bildende Kunst“, în SDT, anul XXX, nr. 9396 din 11 noiembrie.
Archiv des Vereins für siebenbürgische Landeskunde, anul X, nr. 10, 1887, p. 107-111. 1904.
170 171
– colectarea de fonduri (cotizaţii, donaţii, tombole) necesare tranzacţie, privind-o ca rezolvare pe termen lung a tuturor problemelor
organizării de conferinţe, expoziţii, publicaţii, achiziţii de opere de artă sau financiare ale muzeului şi ca pe o şansă de realizare a unei galerii de artă
obiecte de interes muzeal. Rapoartele de activitate, publicate în perioada regională. Sibienii se împotriveau, privind problema mai ales sub aspect
cuprinsă între anii 1905 şi 1913 probează faptul că asociaţia a respectat întru moral şi juridic. Considerau înstrăinarea ca pe o dublă contravenţie, atît
totul statutul, patronînd sau organizînd evenimente artistice importante. împotriva testamentului fondatorului muzeului, un act care interzicea
Dintre acestea, amintim expoziţiile de pictură şi grafică: în 1905, la Sibiu a fost înstrăinarea de obiecte din colecţie, cît şi împotriva statutului asociaţiei
deschisă prima mare expoziţie de artă transilvăneană;in 1906, la Sighişoara, a care interzicea exportul de opere de artă. După ce se apelase şi la opinia
fost organizată expoziţia comemorativă Betty Schuller (1860-1904); în 1907, unor experţi internaţionali, sibienii au ieşit învingători. Scandalul a avut un
la Braşov, Expoziţia studenţilor la Academiile de Artă, în 1907; la Agnita, rezultat benefic, anume, înfiinţarea în 1913 a unui compartiment al asociaţiei
expoziţia pictorului Michael Barner (1881-1961); la Braşov, cea a pictorului destinat îmbogăţirii colecţiilor de artă regională a Galeriei Brukenthal
Friedrich Mieß (1854-1935); în 1910, la Braşov, expoziţia Hans Eder (1883- [Galerievereinigung zur Vergrößerung der heimischen Abteilung der Baron
1955); în 1911, tot la Braşov, expoziţia Eduard Morres (1884-1980); în 1912, Brukenthalschen Gemäldesammlung]. Se preconiza achiziţia, o dată la
la Sighişoara, expoziţia de pictură Ernst Honigberger (1885-1974), iar în doi ani, a unei opere reprezentative a unui artist sas. Galerievereinigung şi-a
1913, la Sibiu, expoziţia comemorativă Arthur Coulin (1869-1912). continuat activitatea şi în perioada României Mari, contribuind constant la
18
Scriitorul Adolf Meschendörfer (1877-1963) a redactat, la Braşov, extinderea galeriei de artă transilvăneană .
între anii 1907 şi 1914, revista culturală Die Karpathen, care a preluat şi În timpul primului război mondial activitatea asociaţiei s-a
funcţia de organ de presă al asociaţiei, popularizîndu-i activităţile. Deşi artele întrerupt, iar după unire unele dintre competenţele ei (precum protecţia
plastice nu deţineau o pondere însemnată în economia periodicului, datorită monumentelor) au fost preluate de organisme specializate ale statului
publicării a numeroase reproduceri, cronici plastice, biografii artistice, român. După război şi pînă la desfiinţarea ei în 1946, asociaţia şi-a desfăşurat
aceasta a constituit o adevărată tribună de afirmare pentru artiştii locali. Atât activitatea în condiţii istorice diferite, minorităţile trăind adesea momente
membrii Cercului profesorului Dörschlag, cît şi a doua generaţie de artişti de frustrare. Din acest motiv, mărcile identitare au avut din nou prioritate.
moderni, cei născuţi în intervalul 1880-1890, au fost adesea prezenţi în Dacă pînă la marea conflagraţie accentul a căzut cu precădere pe valoarea
paginile revistei. Întrucît puţine dintre lucrările celor din urmă pot fi găsite în estetică a acestora, după război, cuvîntul de ordine a fost autenticitate. În
colecţii publice sau private din ţară, publicaţia este o sursă valoroasă pentru prim prim-planul preocupărilor asociaţiei a stat sprijinirea artiştilor plastici
studierea operelor lor de tinereţe. transilvăneni – indiferent de stilul artistic practicat – şi îmbogăţirea galeriei
În 1911, asociaţia a fost implicată într-un scandal de proporţii de artă autohtonă a Muzeului Brukenthal. În cadrul asociaţiei a funcţionat
care a divizat societatea săsească. Un colecţionar din SUA oferea Muzeului și o secţie de artă local-comunitară [Heimatkunst], îndrumată de pictoriţa
Brukenthal 1.000.000 de dolari în schimbul celor mai celebre tablouri ale sale
Omul cu tichia albastră de Jan van Eyck, Bărbat rugîndu-se şi Femeie rugîndu-
17 Ars Transsilvaniae, X-XI, 2000-2001, p. 267-277.
se de Hans Memling . Filiala din Braşov s-a pronunţat pentru o asemenea 18
În arhiva Bibliotecii Brukenthal se păstrează scrisori referitoare la achiziţia unor tablouri
de către Galerievereinigung şi la predarea lor în custodia Muzeului Brukenthal. Astfel, în 7
noiembrie 1913 i s-a predat lucrarea în ulei a lui Arthur Coulin, În păduricea de măslini, iar în
17
Iulia Mesea, “O dispută între curatori şi artişti. Omul cu tichia albastră de Jan van Eyck“, în 20 octombrie 1923, tabloul Annei Dörschlag Ţărancă din Cisnădioara cu copil.
172 173
Trude Schullerus (1883-1983). În cadrul ei s-au întreprins acţiuni în sprijinul cerinţelor şi gustului publicului transilvănean. Hans Mattis-Teutsch (1884-
revenirii la portul popular (în locurile în care nu mai era purtat), a producerii 1960), format la Budapesta, München şi Paris, a fost singurul artist german
19
de textile tradiţionale, a revigorării ceramicii tradiţionale , a mobilierului din Transilvania care, la sfîrşitul celui de-al doilea deceniu al secolului al XX-
ţărănesc pictat etc. Secţia Heimatkunst a contribuit la răspîndirea obiectelor lea a trecut la reprezentări abstracte în genul expresionismului muzical al lui
de artă populară şi a educat pături largi de populaţie urbană în sensul Kandinsky.
aprecierii şi folosirii acestora. Pe întreg parcursul existenţei sale, Asociaţia Cei mai mulţi dintre artiştii enumeraţi mai sus au fost prezenţi pînă
Sebastian Hann a promovat noile tendinţe în arta plastică, contribuind astfel la în 1914 în paginile revistei Die Karpathen, un periodic care, alături de artiştii
sincronizarea artei transilvănene cu cea central europeană, militînd totodată consacraţi, îi sprijinea pe debutanţi. Activitatea artistică le-a fost întreruptă
pentru păstrarea culturii şi artei tradiţionale. sau schimbată de izbucnirea primului război mondial. Nu ştim dacă,
asemenea majorităţii confraţilor lor din Germania, au primit cu entuziasm
e. A doua generaţie de artişti moderni transilvăneni vestea conflagraţiei, doritori, în spirit nietzschean, să distrugă vechile valori
şi revistele culturale Das Ziel, Das neue Ziel, Ostland şi Klingsor în scopul reconstrucţiei lumii. Formaţi în aceleaşi centre în care se formaseră
şi expresioniştii germani, probabil că artiștii germani din Transilvania
Dacă prima generaţie de artişti moderni [Gründergeneration], în împărtăşiseră întrucîtva sentimentele acestora. Mai tîrziu, luptînd pe frontul
principal cei din Cercul lui Dörschlag, era formată din sibieni, următoarea de est, în Bucovina şi Galiţia, iar apoi pe frontul italian, au realizat că imaginea
a aparţinut aproape în totalitate Braşovului, un oraş mai receptiv la lor despre război era diferită de realitatea crudă, trăită pe cîmpul de luptă.
experimentele formale şi cromatice de la începutul secolului al XX-lea. Hans Eder, înrolat în Grupul artiştilor de pe lângă cartierul general de presă
Asemenea colegilor lor mai vîrstnici, cei mai mulţi dintre reprezentanții noii al armatei austro-ungare [Kunstgruppe des k. und k. Kriegspressequartiers,
generaţii au studiat mai întîi la Budapesta, mai apoi, într-unul dintre centrele KPQ], a pictat numeroase imagini cutremurătoare ale războiului, foarte
20
germane, München sau Berlin . Dacă primul grup a fost destul de omogen puține păstrîndu-se. Militarii reprezentaţi în Retragerea armatei austro-
din punct de vedere stilistic, practicînd o pictură inspirată din realismul ungare, o masă de corpuri obosită, greoaie, cu ochi larg deschişi sau aproape
münchenez şi din Jugendstil, cel de-al doilea prezintă o mai mare diversitate. inexistenţi, nu arată a eroi, ci duc cu gîndul la năluci, iar Fabrica distrusă din
Modernişti precum Hans Hermann (1885-1980), Eduard Morres (1884- ciclul Kolomeea devine simbolul civilizaţiei căzute în barbarie. Femeile-artist,
1980), Hermann Morres (1885-1971), Heinrich Schunn (1897-1984) îşi rămase acasă, au văzut şi reprezentat conflagraţia prin efectele produse asupra
apropiaseră principiile constructive cézanne-iene, în timp ce Hans Eder populaţiei civile. Astfel, Margarete Depner a creat lucrări de grafică şi pictură
(1883-1955), Ernst Honigberger (1885-1974), Fritz Kimm (1890-1979, cu orfani şi văduve într-o manieră ce o apropie de Käthe Kollwitz, o artistă pe
Margarete Depner (1885-1970) şi Grete Csaki-Copony (1893-1990) au fost care o cunoscuse în timpul studiilor sale din Germania.
atraşi de expresionism, pe care l-au asimilat într-o manieră proprie, adaptată
19
În anii ‘30 la Petreşti-Alba a funcţionat un atelier în care erau produse toate tipurile de
ceramică săsească cu excepţia celei de Saschiz.
20
Iulia Mesea, “Transylvanian Painters in European Art Centres”, în Iulia Mesea (coord.),
Pictori din Transilvania în centre artistice europene (catalog de expoziţie), Palatul Brukenthal,
Sibiu 2007.
174 175
Societatea Das Ziel [Zielgesellschaft] unei publicaţii avangardiste, intenţie care i-a nemulţumit pe conservatori
şi tradiţionalişti. Publicarea unei reproduceri după o linogravură abstractă
După primul război mondial au apărut mai multe reviste culturale de Hans Mattis-Teutsch, o lucrare dintr-o serie apreciată la Budapesta de
care au reflectat starea de spirit a tinerei generaţii ce luptase în tranşee, o gruparea MA şi la Berlin de Herwarth Walden, a provocat atacuri concertate
24
generaţie căreia conflagraţia îi răpise cei mai frumoşi ani de viaţă, dar care era asupra revistei . Redactorii nu s-au lăsat intimidaţi, ci au continuat să publice
25
însufleţită de dorinţa unui nou început. Instabilitatea primilor ani postbelici, lucrări ale avangardistului braşovean . În ziua de 10 iulie 1919 Societatea
conservatorismul mediului social transilvănean au făcut ca o seamă de reviste Das Ziel a deschis, la sala Redoute din Braşov, expoziţia „interesantului
să fi avut apariții efemere. Totuși, beneficiul pe care l-au adus artei plastice a artist” Mattis-Teutsch, un eveniment care s-a bucurat de numeroase critici şi
26
fost considerabil. Între 1 aprilie şi 1 octombrie 1919 a apărut la Braşov revista încercări de interpretare ale operelor sale .
Das Ziel [Ţelul] care, în ceea ce priveşte arta plastică a fost cea mai progresistă Das Ziel a fost singurul periodic german din România care l-a susţinut
şi curajoasă publicaţie culturală germană din Transilvania. Editată de un grup pe marele artist. Pentru mulţi cititori ai revistei şi vizitatori ai expoziţiei,
de tineri, aceasta a declarat război „reacţionarismului burghez [...], tuturor întîlnirea cu arta nonfigurativă a fost şocantă. Au fost și exemple care au
manifestărilor retrograde şi laşe, confortului şi calofiliei”, promiţînd să fie un demonstrat că amintita tendință devenise de interes pentru cunoaşterea
21
„loc de întîlnire pentru tinereţea spirituală şi gîndirea progresistă” . fenomenelor artistice contemporane. Astfel se explică şi o încercare ulterioară
27
Deşi cam în aceeaşi perioadă (1919-1920) apăruse în capitala de tălmăcire a artei lui Hans Mattis-Teutsch de către scriitorul Herman Roth .
22
Germaniei o revistă omonimă , publicaţia din Braşov nu a considerat-o Das Ziel a publicat şi consideraţii ale abstracţionistului despre arta modernă,
drept model, orientîndu-se după mişcarea berlineză Der Sturm, condusă de care au prefigurat ideile exprimate în lucrarea teoretică Kunstideologie
28
Herwath Walden (1878-1941). Gruparea lui Walden a editat revista Der [Ideologia artei], apărută în 1933 la Potsdam . În ciuda atacurilor împotriva
Sturm (1910-1932), a condus o galerie de artă (1912-1924), a organizat operelor lui Mattis-Teutsch în cotidiane cu mare tiraj precum Deutsche
seri de lectură (Sturmabende) şi a iniţiat, în 1918, o şcoală de actorie şi un Tagespost şi Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt, redactorii periodicului Das
teatru de avangardă (Sturmschule şi Sturmbühne). Prin intermediul activităţii Ziel au apărat cu argumente pertinente opera şi persoana artistului care la
29
sale complexe, Walden a făcut cunoscute în Germania toate orientările acea dată se bucura deja de o recunoaştere internaţională . Dacă operele lui
avangardiste de dinainte şi de după război. Spre deosebire de mişcarea
24
Der Sturm, editorii revistei Das Ziel au urmărit mai puţin popularizarea Reproducere: Hans Mattis Teutsch, „Holzschnitt-vom Stock gedruckt”, în Ibidem, nr. 2,
p. 22.
mişcărilor artistice internaţionale, cît mai ales pe cea transilvană, progresistă, 25
23 Reproduceri; Hans Mattis Teutsch, „Holzschnitt-vom Stock gedruckt”, în Ibidem, nr. 7, p
mai ales pe cea de la Braşov . Aidoma societăţii berlineze, Societatea Das 120 şi p. 177; Hans Mattis Teutsch, „Holzschnitt-vom Stock gedruckt”, în Ibidem nr. 9, p. 155.
26
Ziel [Zielgesellschaft] a organizat expoziţii de artă plastică şi seri de lectură „Unsere Kunstausstellungen“, în Ibidem, nr. 6, p. 90; Stefan Hevesy, „Mattis-Teutsch
(Vorbesprechung)“, în Ibidem, nr. 6, p. 91; -G-, „Kollektiv–Ausstellung Mattis-Teutsch“, în
[Zielabende]. De la al doilea număr începînd, a prins contur ideea realizării Ibidem , nr. 8, p. 140.
27
Herman Roth, „Der Schein der Wirklichkeit und seine Überwindung durch die Erscheinung
21
„An unsere Leser“, în Das Ziel, anul I, nr 1, p. 1. der Kunst. Unter anderem ein Versuch der Wegbahnung zu den Bildern von Mattis-Teutsch“,
22
Bruno Unberath, „Das Ziel–Programmatisches und erscheinungsspezifische Merkmale“, în în Ibidem, nr. 9, p. 154-160.
28
Forschungen zur Volks- und Landeskunde, anul XXVI, vol. 28, nr. 2, 1985, p. 57-67. Hans Mattis-Teutsch, „Betrachtungen über die neue Kunst“, în Ibidem, nr. 2, p. 21.
23 29
„Kunstausstellungen“, în Das Ziel, anul I, nr. 4, p. 50. Ernst Honigberger, „Dem Kritiker der Tagespost, Herrn Erwin Reisner“, în Ibidem, nr. 10,
176 177
Mattis-Teutsch au dus la dezbateri aprinse, operele expresioniştilor figurativi

au fost acceptate fără opoziţie. În ceea ce priveşte numărul reproducerilor pe Societatea Das neue Ziel
pagina de titlu, pe primul loc se situează Ernst Honigberger, ale cărui litografii
30
pot fi întîlnite în multe numere ale revistei Das Ziel . După dispariţia revistei Das Ziel, avea să apară, la 15 octombrie
În scurta sa existenţă de numai o jumătate de an, Societatea Das 1919, primul număr al unei alte publicaţii, Das neue Ziel [Noul ţel], organul
Ziel a organizat opt expoziţii la sala Redoute din Braşov, dintre care şapte de presă al Societăţii omonime. Aceasta i-a păstrat pe cei mai mulţi dintre
personale (Hans Eder 8 mai – 15 iunie; Ernst Honigberger 20 iunie – 5 iulie; colaboratorii revistei premergătoare, cooptînd şi nume noi. După cum se
Hans Mattis-Teutsch 10 – 25 iulie; Eduard Morres 27 iulie – 7 august; Fritz arată în cuvîntul către cititori, publicaţia a renunţat la ce avea mai valoros
Kimm 10 august – 21 august; Grete Csaki-Copony 24 august – 4 septembrie; antemergătoarea ei, anume la atitudinea avangardistă, afirmînd că „o revistă
Friedrich Miess 7 – 18 septembrie; expoziţie de artă decorativă 21 are dreptul la existenţă, la proiecţie în viitor, numai dacă este ancorată în
septembrie – 2 octombrie). Au expus artişti aparținînd tuturor orientărilor, realităţile noastre şi se dezvoltă odată cu ele”32..Această premisă era expresia
de la Hans Mattis-Teutsch la academistul Friedrich Miess şi autohtonistul compromisului făcut mediului conservator de unde provenea majoritatea
[Heimatkünstler] Eduard Morres. Toate expoziţiile s-au bucurat de cronici cititorilor publicaţiei. Deşi în numărul 4 din 1 decembrie 1919, numele lui
de întîmpinare [Vorbesprechung]; de articole în care operele artistului Mattis-Teutsch apare între colaboratori, acesta nu a mai avut nici un fel de
erau prezentate și explicate în contextul curentului de care aparţineau; 33
contribuţie . Asemenea revistei Das Ziel, Das neue Ziel a propagat creaţia
de reproduceri după creațiile reprezentative. În cronica de întîmpinare a locală, în special cea a expresioniştilor. Lucrări de Ernst Honigberger, Hans
expoziţiei Ernst Honigberger de pildă, Mattis-Teutsch prezenta parcursul Eder, Fritz Kimm, Margarete Depner, Grete Csaki-Copony au fost adesea
artistului, arătînd cum, la începutul carierei, acesta a îmbrăţişat naturalismul. reproduse în paginile sale, marele absent fiind Hans Mattis-Teutsch. Nici Das
Participarea la război i-a întîrziat dezvoltarea normală, dar mai apoi a ars neue Ziel nu a avut o viaţă prea lungă, ultimul ei număr purtînd data de 10
etapele astfel încît lucrările recente nu mai sînt imitative, ci reprezeintă muzica octombrie 1920.
31
propriului său suflet . Prin aspiraţii şi realizări, revista Das Ziel face parte din
seria efemeridelor cu tendinţe avangardiste, născute din spiritul de frondă al Revista Ostland
unui mic grup de entuziaşti faţă de inerţia mediului transilvănean, precum şi
din dorinţa de a conecta arta conaţionalilor la cele mai noi tendinţe europene. Din iunie 1919 pînă în septembrie 1921, la Sibiu a apărut revista
Ostland, Monatsschrift für die Kultur der Ostdeutschen, un periodic ce
se adresa tuturor germanilor din România Mare. Ea a fost condusă de
profesorul Richard Csaki (1886-1943). Prin intermediul publicaţiei şi a
Ligii culturale a germanilor din România Mare [Das Kulturamt des Verbandes
der Deutschen in Großrumänien], Richard Csaki a încercat să contribuie la
formarea conştiinţei supraregionale a tuturor grupurilor germanofone care,
p 179-180.
30
Ernst Honigberger, în Ibidem, nr. 2, nr. 3, nr. 4, nr. 7, nr. 9, nr. 10 – pagina de titlu;
31
MT [Mattis-Teutsch], „Kollektiv-Ausstellung Ernst Honigberger“, în Ibidem, nr. 7, p. 111. 32
„An unsere Leser“, în Das neue Ziel. Halbmonatschrift für Kultur, Kunst, Kritik, anul I, 15
octombrie 1919, p. 2.
178 33 179
Die Schriftleitung, „In eigener Sache“, în Ibidem, nr. 18, 1 iulie 1920, p. 291.
în condiţiile istorice de după Marea Unire, formau minoritatea germană din Alături de celelalte reviste culturale, Ostland a contribuit prin
34
România . Spre deosebire de publicaţiile efemere din Braşov care debutaseră reproduceri, cronici de expoziţie semnate de prestigioşi cunoscători de artă
cu manifeste belicoase, Ostland a pornit la drum cu o declaraţie de intenţie, (Oskar Walter Cisek, Ernst Lissauer, Hermann Konnerth) şi prin articole
arătînd că dorea să devină „oglinda fidelă a activităţii culturale a germanilor teoretice la cunoaşterea, înţelegerea şi acceptarea fenomenului artistic
35
din România” . Ţinînd cont de publicul căruia i se adresa, periodicul trebuia transilvan şi european de către cititorii de limbă germană din România..
să fie mai degrabă conservator decît unul de avangardă.
Din punctul de vedere al artei plastice, Ostand a promovat, alături
de expresioniştii consacraţi, artişti tradiţionalişti sibieni, cunoscuţi şi agreaţi Revista Klingsor
de public, precum Hans Hermann, Trude Schullerus, Hildegard Schieb,
Anna Dörschlag, Hermann Lani. În ciuda tendinţei conservatoare pe care a Spre deosebire de cele trei reviste anterioare, Klingsor a fost o
imprimat-o revistei sale, Richard Csaki a salutat apariţia publicaţiei braşovene publicaţie relativ longevivă, menţinîndu-se pe piaţă timp de şaisprezece ani,
Das Ziel, exprimîndu-şi convingerea că cele două pot fi complementare pe 39
din 1924 și pînă în 1939 . Înaintea de apariția revistei, a luat fiinţă agenţia
piaţa publicisticii germane din România. De asemenea, nu s-a alăturat omonimă [Klingsor-Agentur], condusă de Gust Ongyerth (1897-1969) şi
criticilor aduse lui Mattis-Teutsch, exprimîndu-şi chiar aprecierea în legătură de scriitorul Heinrich Zillich (1898-1988). Asemenea Societăţii Das Ziel,
36
cu numărul controversat în care erau reproduse linogravurile artistului . Klingsor-Agentur a organizat expoziţii, concerte, spectacole de teatru, avînd în
Toate expoziţiile organizate de Societatea Das Ziel în vara şi toamna anului 40
subordine chiar şi o editură, care a funcţionat pînă în anul 1929 . Publicaţia,
37
1919 au beneficiat de cronici în publicaţia Ostland , ele nefiind însă favorabile care purta numele unui legendar trubadur, a fost condusă de Heinrich
tuturor artiştilor. Dintre braşoveni, ţintele atacurilor criticului Alfred Witting Zillich pînă în 1936, iar după stabilirea acestuia în Germania de Harald
au fost Hans Mattis-Teutsch şi Grete Csaki-Copony, iar dintre sibieni, Hans Krasser (1905-1981). Alături de multe aspecte ale vieții culturale, revista a
38
Hermann . acordat o atenţie deosebită și artei plastice, promovînd-o în mod constant pe
aceea locală sau regională. Reproducerile şi cronicile publicate de-a lungul
34
Richard Csaki, „Unser Kulturprogramm“, în Ostland, anul III, nr. 8, ianuarie 1921, p. anilor permit urmărirea parcursului artiştilor transilvăneni pe o perioadă
231–236; Gudrun-Liane Ittu, „O punte între etnii: Liga culturală a germanilor din România
Mare“, în Vasile Docea (coord.), Relaţii româno-germane. Studii istorice/Deutsch-rumänische
îndelungată. Atenţia s-a îndreptat şi spre artiştii din alte regiuni ale României,
Beziehungen. Historische Studien, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2003, p. 67-75. precum şi asupra celor români şi maghiari. În ceea ce priveşte intenţia de
35
„Zur Einführung“, în Ostland. Monatsschrift für die Kultur der Ostdeutschen, anul I, nr 1, iunie unificare culturală a minorităţii germane, aceasta a fost preluată de Klingsor
1919, p. 1.
36 de la antemergătoarele sale şi dusă mai departe. Revista a încercat apropierea
R. Cs. [Richard Csaki], „Das Ziel, Blätter für Kultur und Satire, Kronstadt, 1.-2. Heft“, în
Ibidem, p. 54. de mediile culturale românești şi maghiare, editînd numere speciale în acest
37
Dr. A. Witting, „Kollektivausstellung Ernst Honigberger in Kronstadt“, în Ibidem, nr. 4, p. sens.
210; „Kollektivausstellung Ed. Morres in Kronstadt“, în Ibidem., anul II, nr. 1, 1919, p. 52–53;
„Kollektivausstellung Fritz Kimm in Kronstadt“, în Ibidem, p. 53; „Kollektivausstellung Grete Csaki- În privinţa expresioniştilor transilvăneni, Klingsor oferă cercetătorilor
Copony in Kronstadt“, în Ibidem p. 54; „Kollektivausstellung Friedrich Miess in Kronstadt, în Ibidem,
anul II, nr. 2, 1919, p. 101.
38
Dr. Alfred Witting, „Bilderausstellung Hans Hermann in Kronstadt“, în Ibidem, anul II, iulie 39
Partea de literatură a revistei Klingsor a făcut obiectul unei interesante teze de doctorat,
1920, p. 555–556. elaborată de Horst Schuller Anger, Kontakt und Wirkung. Literarische Tendenzen in der
siebenbürgischen Kulturzeitschrift „Klingsor“, Bucureşti, 1994.
180 40 181
„Rundschau“, în Klingsor, anul VI , aprilie 1929, nr. 4, p. 158.
posibilitatea observării procesului lor de îmblînzire şi de abordare a unei Hans Eder, cel mai apreciat expresionist sas, ajuns la vîrsta maturităţii,
45
atitudini din ce în ce mai conformiste. Cauzele acestui proces au fost, pe de-o a apărut frecvent în paginile revistei. S-a bucurat de cronici de expoziţii ,
46
parte abandonarea la începutul deceniului al treilea al secolului al XX-lea a de medalioane şi de reproduceri ale operelor importante. Apreciat ca
47
expresionismului în chiar centrele în care acesta luase naştere, iar pe de altă desenator şi gravor, Fritz Kimm a fost şi el adesea prezent în revistă . În
parte adecvarea la gustul comanditarilor de care erau dependenţi artiştii. toţi cei şaisprezece ani de existenţă, Klingsor l-a menţionat numai de două
Dacă în ceea ce priveşte literatura, revistele Das Ziel, Das neue Ziel, Ostland şi ori pe Mattis-Teutsch: prima dată, în septembrie 1925 cu prilejul expoziţiei
48
Klingsor au publicat texte ale celor mai importanţi scriitori de limbă germană de acuarelă şi sculptură organizată de agenţie , iar a doua oară, cu prilejul
ai momentului, în privinţa artei plastice nu i-au educat pe cititori. Nu li se apariţiei la Potsdam, în 1933, a lucrării teoretice „Kunstideologie. Stabilität
49
oferea material ilustrativ referitor la fenomenele artistice contemporane în und Aktivität im Kunstwerk” .
plan european, or acest dezinteres a avut consecinţe negative asupra formării Pe lîngă artiştii consacraţi, cu o activitate expoziţională bogată,
50 51 52
gusturilor artistice. precum Grete Csaki-Copony , Ernst Honigberger , Hermann Konnerth ,
În primul său număr, Klingsor a dat glas dezamăgirii generaţiei Trude Schullerus, Hans Hermann, Heinrich Schunn, revista i-a mediatizat
postbelice pe care „destinul a confruntat-o prea devreme cu probleme grave şi pe Waldemar Schachl (1893-1957), Eduard Karl Closius (1893-1959)
41
[...] lăsînd-o apoi pradă părăsirii şi convingerii că a fost indusă în eroare ”. Dolf Hienz (1897-1944), Karl Brandsch (1900-1978), Karl Hübner (1902-
Deşi dezamăgită, această generaţie dorea să elimine „tot ce este vetust, josnic, 1991), Josef Strobach (1903-1983) ş. a., unii fiind astăzi aproape uitaţi.
42
mincinos” . Dincolo de asemenea declaraţii, Klingsor a fost ani de-a rândul o
publicaţie progresistă, cu intenţii de înnoire culturală. Aflată în siajul evoluţiei
45
„Ausstellung Hans Eder–Oskar Netoliczka“, în Ibidem, anul IV, noiembrie 1927, p.
din Germania, revista a exacerbat în ultimii săi ani de existenţă sentimentul
435–436; Gerhard von Mutius, „Hans Eder in Bukarest“, în Ibidem, anul VI, ianuarie 1929,
naţionalist german. În ciuda faptului că revista s-a bucurat de colaborarea p. 36–37; Oskar Netoliczka jr., „Ausstellung Hans Eder in Kronstadt“, în Ibidem, noiembrie
1929, p. 435–436; Dr. A. Kelterborn, „Ausstellung Hans Eder“, în Ibidem, decembrie 1929, p.
unor importanţi critici precum Hans Wühr, Oskar Walter Cisek, Hermann 474–476; Otmar Richter, „Gemäldeausstellung Hans Eder in Kronstadt“, în Ibidem., anul XIII,
Konnerth, ea nu a urmărit un program estetic bine conturat în domeniul artei noiembrie 1936, p. 427–428.
43 46
plastice . Hans Wühr, un critic ale cărui judecăţi şi-au păstrat valabilitatea Hans Wühr, „Siebenbürgische Künstler: Hans Eder, Fritz Kimm“, în Klingsor, anul I,
noiembrie. 1924, p. 289–293; Heinrich Zillich, „Der Hintergrund in den Gemälden Hans
pînă astăzi, a pledat pentru aplicarea de criterii axiologice universal valabile Eders“, în Ibidem, anul IV, noiembrie 1927, p. 429–433; Harald Krasser, Hans Eder, în Ibidem,
artei transilvănene, criticîndu-i pe cei care îi amăgeau pe artişti cu laude anul XVI, februarie 1939, p. 77.
47
Heinrich Zillich, „Kronstädter Gemäldeausstellungen und Maler“, în Ibidem, anul VI,
nemeritate. Comentariile criticului referitoare la expoziţiile organizate la
44
decembrie 1929, p. 473–476.
Sibiu pe parcursul anului 1924 au fost extrem de dure . 48
„Veranstaltungen unserer Geschäftsstelle“, în Ibidem, anul II, septembrie 1925, p. 360.
49
Erhard Antoni, „Mattis-Teutsch, Kunstideologie. Stabilität und Aktivität im Kunstwerk“, în
Ibidem, anul IX, decembrie 1933, p. 487.
41
„Aufruf “, în Ibidem, anul I, aprilie 1924, nr. 1, p. 1–2. 50
„Grete Csaki-Copony“, în Ibidem, anul II, aprilie 1925, p. 160; Heinrich Zillich, „Kronstädter
42
Ibidem, p. 2. Gemäldeausstellungen“, în Ibidem, anul VII, mai 1930, p. 197.
43 51
Dr. Konrad Nussbächer, „Zur Klingsor-Ausstellung“, în SDT, anul L, nr. 15318, 22 iunie 1924, Hans Wühr, „Ernst Honigberger“, în Ibidem, anul V, iulie 1928, p. 246-249.
p. 3. 52
Otmar Richter, „Herbstausstellungen in Kronstadt“, în Ibidem, anul XIV, noiembrie 1937,
44
Hans Wühr, „Kunstausstellungen in Hermannstadt“, în Klingsor, anul I, august 1924, nr. 5, p. 414-415; Ernst Jekelius, „Zur Ausstellung Hermann Konnerth in Kronstadt“, în Ibidem, anul
p. 236–238 XV, ianuarie 1938, p. 34.
182 183
Dintre bănăţenii participanţi în anii 1937 şi 1938 la expoziţiile germanilor din sensibilitate şi estetică diferită de cea locală. Heinrich Zillich s-a arătat
România critica i-a remarcat pe pictorii Hans Emineth (1890-1969), Emil destul de rezervat faţă de arta românească, explicînd motivele. În viziunea
53
Lenhardt (1886-1956) şi Franz Ferch (1900-1981) . sa „arta transilvănenilor este mai spirituală, demersul lor artistic pornind din
La începutul deceniului al patrulea al secolului al XX-lea, în mediul interior spre exterior, pe cînd la români direcţia este opusă, din exterior spre
german din Transilvania au apărut mai mulţi sculptori, reprezentanţi ai unui interior”. „Un artist de forţa lui Eder nu poate fi egalat nici cel puţin de Iser,
58
gen artistic neglijat de secole. Lucrările Margaretei Depner (1885-1970), cele cel mai important dintre artiştii români” . Evident, aserţiunile lui Zillich
54
ale lui Oskar Netoliczka (1897-1970), Hans Guggenberger (1902-1987) şi sînt discutabile. Respingerea a fost reciprocă. Expresionismul, considerat
55
Ernst R. Boege (1899-1985) sînt armonioase şi echilibrate, avînd ca model „stil german”, nu a plăcut la Bucureşti şi invers, senzualismul românilor nu i-a
sculpturile clasiciste. Acestor sculptori li s-a alăturat la evenimentele din 1937 impresionat pe germanii din Transilvania.
şi 1938 bănăţeanul Sebastian Rotschingh (1898-1971), un artist bine cotat Toate revistele analizate au avut merite importante în ceea ce
56
de critica de specialitate . Brașovul a fost un centru artistic important în priveşte familiarizarea cititorilor cu operele artiştilor plastici locali și
perioada interbelică. Cît privește Sibiul, acesta s-a remarcat prin apariția unui naționali într-o perioadă cînd accesul la opera de artă, la imagine în general,
număr relativ mare de femei-artist: Anna Dörschlag, Grete Csaki-Copony, era destul de redus. Ceea ce le desparte este gradul de acceptare/respingere
Trude Schullerus. Ernestine Konnerth-Kroner, Hildegard Schieb, Henriette a experimentelor radicale. Important rămîne faptul că au sprijinit arta de
Bielz, fenomen inexistent la Brașov. Dintre acestea, Grete Csaki-Copony, valoare, iar multe dintre judecăţile exprimate atunci şi-au păstrat valabilitatea
căsătorită cu sibianul Richard Csaki, şi Trude Schullerus au creat opere de pînă în zilele noastre.
certă valoare.
Un obiectiv important al mişcării Klingsor a fost apropierea de f. Liga culturală a germanilor din România Mare
cultura română, inclusiv de arta plastică din Vechiul Regat. În acest scop, în [Das Kulturamt des Verbandes der Deutschen in Großrumänien]
iunie 1924 au fost programate la Braşov şi Sibiu expoziţii incluzîndu-i pe cei
mai importanţi artişti români ai momentului: Iosif Iser, Gheorghe Petraşcu, Instituția cu acest nume și-a desfăşurat activitatea în anii 1922-1931,
Nicolae Tonitza, Marius Bunescu, Francisc Şirato, Lucian Grigorescu, Ştefan contribuind la unificarea spirituală a grupurilor germanofone de pe teritoriul
57
Dimitrescu, Vasile Popescu . Expoziţiile s-au constituit în importante noului stat român. Acţiunile Ligii aveau în vedere cultivarea proximităţii
evenimente plastice, oferind publicului transilvănean un eşantion de culturale inter-germane, apropierea de celelalte comunități lingvistice,
precum şi stabilirea de contacte cultural-ştiinţifice cu Germania. Liga a
53
Harald Krasser, „Bemerkungen zu unserer bildenden Kunst aus Anlass der Kronstädter
înfiinţat numeroase biblioteci publice, a organizat concerte, spectacole de
Gesamtschau”, în Klingsor, anul XVI, ianuarie 1939, p. 31–35. teatru şi expoziţii în ţară şi în străinătate. După cum am amintit deja, cea mai
54
Reproducere după sculptura lui Hans Guggenberger: „Misch Orend”, în Ibidem, anul VII, importantă realizare a Ligii a fost organizarea Universităţii de vară de la Sibiu
august 1930, p. 314.
55 [Ferialhochschule Hermannstadt], la care au fost invitaţi reputaţi savanţi
Reproducere după sculptura lui Boege:„Prof. Tzigara Samurcaş”, în Ibidem, anul X,
septembrie 1933. din Germania: filozofii Oswald Spengler (1880-1936) şi Friedrich Lipsius
56
Harald Krasser, „Bemerkungen zu unserer bildenden Kunst aus Anlass der Kronstädter
Gesamtschau”, în Klingsor, anul XVI, ianuarie 1939, p. 31–35. 58
„Über die Klingsor-Veranstaltungen des Jahres 1924“, în Klingsor, anul I, decembrie 1924,
57
„Ausstellung Klingsor“, în SDT, nr. 15313, 17 iunie 1924, p. 6. p. 357–359.
184 185
(1873-1934), istoricul culturii Otto Lauffer (1874-1949), etnograful Eugen – monitorizarea fenomenului emigrării şi încercarea contracarării
Fehrle (1880-1957), germanistul Friedrich Panzer (1870-1954) ş. a. acestuia;
Întrucît fiecare dintre grupurile de germani avea o viaţă comunitară – cunoaşterea vieţii culturale a românilor şi a altor comunități ce
şi culturală proprie, mai bogată sau mai săracă, dar relativ izolată de celelalte, coabitau cu germanii şi stabilirea de contacte (culturale) cu acestea.
crearea unei instituţii-cadru de îndrumare şi coordonare era o necesitate.
Rolul conducător şi l-au asumat saşii, grupul cel mai vechi şi mai bine De asemenea, profesorul Csaki era de părere că trebuia acordată
organizat atît din punct de vedere cultural, cât şi politic. Iniţiatorul mişcării a o atenţie deosebită grupurilor mici care nu aveau capacitatea să organizeze
fost profesorul sibian Richard Csaki (1886-1943), editorul revistei culturale activităţi culturale importante. Datorită profesionalismului și implicării în
Ostland. Monatsschrift für die Kultur der Ostdeutschen (1919-1921). Mai tîrziu, rezolvarea problemelor complexe, Liga a contribuit în mod semnificativ la
respectiv în perioada 1926-1943, revista a apărut într-o serie nouă, sub titlul transformarea conştiinţei grupurilor mici de germani într-o nouă conştiinţă,
Ostland. Halbmonatsschrift für Ostpolitik, fiind un forum politic a germanilor dincolo de diferenţele locale, anume în aceea de minoritate germană din
din estul Europei. Conştientizînd faptul că planurile sale aveau o anvergură România.
prea mare pentru a putea fi realizate prin intermediul unei reviste, Csaki a Dacă în primii ani de după primul război, relațiile dintre România
publicat în ianuarie 1921 proiectul unui forum cultural supraregional, care şi Germania au fost rezervate, o manifestare culturală putea contribui
59
avea să devină Liga culturală a germanilor din România Mare . Proiectul la detensionarea acestora. În acest sens, un important eveniment a fost
prevedea următoarele: organizat în anul 1927, eveniment deopotrivă cultural, diplomatic şi
– activitatea culturală să devină un pilon important al vieţii politic. În colaborare cu secţia pentru străinătate a Institutului central pentru
comunitare şi să se desfăşoare în paralel cu activitatea economică şi politică. educaţie şi învăţămînt [Zentralinstitut für Erziehung und Unterricht] din
În acest sens se prevedea stabilirea de contacte cu personalităţi marcante ale Berlin, Liga a organizat un eveniment numit impropriu Expoziţie de artă
vieţii politice şi economice dispuse să sprijine demersurile culturale; populară [Volkskunstausstellung]. Dimensiunea politică a evenimentului a
– colaborarea cu asociaţiile şi societăţile culturale existente şi fost amplificată prin prezenţa celor trei comunități cultural-lingvistice din
unificarea acelora cu programe şi profiluri similare sau identice; Transilvania, germană, română şi maghiară, făcîndu-se astfel demonstraţia
– organizarea de „zile culturale”; bunei convieţuiri în statul român. Secţiunea românească a expoziţiei a fost
– organizarea „Universităţii de vară de la Sibiu”; singura care a cuprins numai artă populară în adevăratul sens al cuvîntului
– înfiinţarea unui organ de presă; (ţesături, broderii, covoare, costume populare, obiecte din lemn), ceilalţi
– elaborarea „Enciclopediei germanilor din România Mare”; participanţi definind noţiunea de popor/popular într-un sens mai larg. În
– înfiinţarea unui centru de documentare şi informare; conformitate cu definiţiile proprii fiecărei culturi, au fost expuse alături de
– organizarea de conferinţe şi de alte acţiuni de popularizare a artă populară, obiecte de cultură urbană, artă decorativă, precum şi lucrări
ştiinţei ; de grafică şi pictură. Astfel, expoziţia a fost agrementată cu lucrări aparţinînd
– stabilirea de contacte cu emigraţia germană de pretutindeni; artiştilor braşoveni Friedrich Mieß, Hans Eder şi Fritz Kimm. S-a apelat la
creatori originari din Transilvania, dar stabiliţi în Germania, precum Walter
59
Richard Csaki, „Unser Kulturprogramm“, în Ostland, anul III, 21921, p. 231-236.
Teutsch, profesor la Academia de Artă din München, Karl Ziegler, profesor la
186 187
EAcademia
UROREGIONALIAde Artă din Königsberg (Kaliningrad din 1946), Ernst Honigberger
- 1/2014 Gudrun ITTU — Sașii transilvani și șvabii bănățeni din perspectiva creațiilor lor artistice
60
şi Hermann Konnerth, stabiliți la Berlin . De partea muzicală s-au ocupat
război mondial expresioniştii au căutat forme şi limbaje noi, transilvănenii
saşi stabiliţi în Germania, precum compozitorul Waldemar von Baußnern
au continuat încă mult timp să lucreze în stilul lor preferat. Includerea
(1866-1931), mezzosoprana Lula Mysz-Gmeiner (1876-1948), interpretul
expresionismului german în lista curentelor de artă degenerată i-a luat prin
de lieduri Gerhard Jekelius (1885-1945) şi pianiştii Egon Siegmund (1906-
surprindere şi i-a dezorientat.
1942), Selma Honigberger (1888-1958) şi Luise Gmeiner (1885-1951). Pe
Este interesant de urmărit modul în care Günther Egon Ott (1915-
durata expoziţiei (17 martie-6 aprilie 1927), au avut loc întîlniri, conferinţe,
?), critic de artă la cotidianului Bukarester Tageblatt, în cronica expoziţiilor
ghidaje tematice cu participarea de specialişti şi personalităţi din varii domenii.
bucureştene din anul 1937 făcea slalom între discursul oficial şi preferinţa
Printre conferenţiari s-au aflat criticul de artă sibian dr. Hans Wühr, stabilit 63
sa pentru expresionism . La început se declara adept al ideii conform căreia
din 1926 în Germania, care a prezentat prelegerea cu titlul Psihologia poporului
arta unei etnii este emanată din sîngele acesteia, citîndu-l, pentru a fi cît mai
şi arta populară, dr. Zalosiecky din Cernăuţi, care a conferenţiat despre Arta
convingător, pe Goebbels. Cînd se referea la etnicii germani din România, el
populară românească şi cea din Europa de est, şi custodele [Reichskunstwart]
61 susținea că istoria acestora este un factor determinant al specificului artistic.
dr. Edwin Redslob, care s-a referit la Actualitatea artei populare .
Trăind în mijlocul unor etnii străine, germanii şi-au păstrat specificul naţional
Expoziţia de artă populară din 1927 a fost un eveniment cultural
timp de secole, astfel că nu exista niciun pericol de a prelua tocmai „derapajele
şi politic de mare anvergură, care a demonstrat că este posibilă colaborarea 64
artistice evreieşti” . Apărînd expresionismul, Ott afirmă că oficialităţile din
dintre minorităţi şi majoritate. Totodată, ea a trezit interesul Germaniei
Germania ar respinge numai excesele făcute în numele acestuia, excese care
pentru minoritatea germană din România, un interes iniţial benefic care,
au dus la degenerare, respectiv la apariţia cubismului şi dadaismului. Cronica
după cîţiva ani, a devenit însă extrem de nociv.
lui Günther Egon Ott reflectă atitudinea de compromis a etnicilor germani
din România, care, în genere, urmau modelul german, dar nu concepeau să
g. Arta germanilor din România în perioada nazistă nu-şi păstreze o relativă autonomie.
După cum am arătat deja, și în rîndurile minorităţii germane din Organizaţia de breaslă Deutsche Künstlerschaft”
România ideologia nazistă a găsit pămînt fertil. Nici artiştii plastici nu au şi expoziţiile „Gesamtschau” patronate de aceasta
rezistat acestei tentaţii, preluînd motive ale artei oficiale naziste. În același
62
timp, criticii şi-au însuşit parţial discursul practicat în Germania . După Deşi din anii 1920, artiştii etnici germani erau adesea prezenţi în
cum am arătat anterior, expresionismul a fost receptat de artiştii aparținînd expoziţiile din capitală, nu au fost percepuţi ca un grup distinct şi bine organizat,
comunității germane din România, vorbindu-se chiar de un expresionism ceea ce a dus la frustrări, exprimate după cum urmează „[...] prea mult am lăsat
transilvănean. Spre deosebire de Germania, unde la scurt timp după primul lucrurile să evolueze de la sine şi ne-am încercat norocul zbătîndu-ne de unii
singuri. Ne aflăm însă în pericol de a fi sufocaţi. Avem datoria, în calitate de
reprezentanţi ai etniei noastre, să fim luaţi în seamă la nivelul ţării”. În februarie
60
Monica Vlaicu. „Die siebenbürgische Volkskunstausstellung in Berlin 1927“, în Forschungen
zur Volks- und Landeskunde, anul XXVIII, nr. 2, vol. 30, 1987, p. 79. 63
61
Günther Egon Ott, „Deutsche Malerei in Bukarest. Deutsche Ausstellungen im Jahre 1937“,
Ibidem, p. 82-84. în Deutscher Kalender für Rumänien (editat de Bukarester Tageblatt), 1938, p. 107-109.
62
Marianne Porsche, „Die deutsche bildende Kunst der Gegenwart“, în: SDT, anul LXII, nr. 64
Ibidem, p. 109.
19542, 19 iunie 1938, p. 5.
188 189
1937, această nemulţumire a avut drept consecință lansarea unui apel privind premieră la prima Gesamtschau au fost nelipsite din expoziţiile ulterioare,
înfiinţarea unei organizaţii profesionale proprii Deutsche Künstlerschaft, care fiind deseori reproduse.
65
să-i facă mai vizibili în plan naţional . Toţi artiştii importanţi, inclusiv Hans
Mattis-Teutsch, au răspuns apelului, organizînd Prima expoziţie a artiştilor A doua expoziţie “Gesamtschau”
germani din România [Erste Gesamtschau deutscher Künstler aus Rumänien],
66
deschisă la Brașov, între 2 și 23 mai 1937 . La aceasta au luat parte artişti Comunitatea artiştilor germani din România, încurajată de succesul
din toate regiunile, cu excepţia Basarabiei. Bucovina a fost reprezentată de de care s-a bucurat prima expoziţie, a hotărât organizarea unui al doilea
un sculptor pe nume Otto Hilgath. Abstracţionistul Hans Mattis-Teutsch a eveniment. El a fost programat în perioada 30 octombrie-20 noiembrie
67
expus alături de confraţii săi din Braşov . În cronica din cotidianul Bukarester 1938, locul de desfăşurare fiind pavilionul patinoarului din Braşov . Cum
71
Tageblatt, Günther Egon Ott constata că „alături de opere genuin germane, se întîmplase cu un an în urmă, şi de această dată a fost lansat un apel către
sînt expuse şi altele, născute dintr-o concepţie străină”, cum ar fi „lucrările toţi artiştii etnici germani, solicitîndu-li-se punerea la dispoziţia juriului a 4-5
remarcabile” ale lui Hans Mattis-Teutsch. Ott îşi exprimă regretul că artistul lucrări de mărime medie. Expoziţia, din care lipseau reprezentanți de bază ai
este prea puţin luat în seamă, fapt ce s-ar datora educaţiei plastice deficitare artei transilvănene, Mattis-Teutsch, Hans Eder şi Fritz Kimm, s-a deschis în
68
a publicului . noiembrie 1938 şi a fost comentată în mai multe publicaţii. Absenţa lui Eder
Un alt critic, Otmar Richter, a comentat expoziţia pentru revista era motivată de pregătirea unei expoziţii personale, vernisată la 7 decembrie
Klingsor, remarcînd prezenţa unei bogăţii de stiluri. În opinia sa, expoziţia era 1938, la sala Redoute din Braşov. Franz von Killyen a comentat evenimentul
69
„mai eterogenă decît pe vremea celor mai sălbatice –isme” . Pentru critici plastic, subliniind faptul că în pictura lui Eder intervenise o schimbare majoră,
şi public, artiştii bănăţeni Franz Ferch (1900-1981) şi Sebastian Rotschingk anume „evoluţia spre un mod de reprezentare mai realist şi cu atenţie sporită
70
(1898-1971) au fost o surpriză plăcută . Din punct de vedere stilistic, 72
pentru forme şi contururi” , formularea fiind un eufemism pentru procesul
tablourile lui Ferch erau inspirate din noua obiectivitate [Neue Sachlichkeit], de cuminţire a expresionistului de altădată. Este dificil de stabilit dacă
iar motivele sale le prefigurau pe cele din epoca realismului socialist, practicat schimbarea intervenită la Eder se datora concesiilor făcute comanditarilor
în primii ai ani comunismului. Cîteva dintre operele artistului expuse în sau dacă se inspirase din arta nouă practicată în Germania.
Scriitorul şi traducătorul Herman Roth (1891-1959) a comentat în
65
„Aufruf an alle deutschen bildenden Künstler Rumäniens”, în: Bukarester Tageblatt, anul XI, cotidianul Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt într-un mod destul de ambiguu
nr. 3021, 24 aprilie, 1937, p. 5.
66 cea de-a doua Gesamtschau . Pe de-o parte, regreta absenţa lui Mattis-Teutsch
„Die erste Gesamtausstellung deutscher Künstler aus Rumänien”, în: SDT, anul LXIII, nr.
19206, 30 aprilie 1937, p. 5. din expoziţie, dorind să-i vadă lucrările la evenimentele viitoare, iar pe de altă
67
Fr. v. Killyen, „Eröffnung der Gesamtschau deutscher Künstler aus Rumänien“, în Ibidem,
nr. 19212, 9 mai 1937, p. 3.
68
Günther Egon Ott, Deutsche Kunst in Rumänien, în: Bukarester Post, nr. 21, 23 mai 1937, p. 71
„An alle deutschen Künstler Rumäniens“, în SDT, anul LXIV, nr. 19580, 4 august 1938, p.
7 şi nr. 22, 30 mai 1937, p. 6 ([...]. 3; „Die Kronstädter Gesamtschau der deutschen Künstler“, în Ibidem, nr. 19673, 20 noiembrie
69
Otmar Richter, „Erste Gesamtschau deutscher Künstler in Rumänien“, în: Klingsor, anul 1938, p. 8; Harald Krasser, „Bemerkungen zu unserer Bildenden Kunst aus Anlass der
XIV, nr. 6, iunie 1937, p. 229. Kronstädter Gesamtschau“, în: Klingsor, an XVI, nr. 1, ianuarie 1939, p. 31–35.
70 72
Ibidem, p. 230–231. Franz v Killyen, „Ausstellung Hans Eder“, în: SDT, anul LXVI, nr. 19687, 7 decembrie 1938,
p. 5.
190 191
parte amintea de „demonii descompunerii” care invadaseră arta occidentală. expresioniştilor transilvăneni drept un grup puternic ancorat în etnia din
Spre deosebire de aceasta, susţinea autorul, arta germanilor din sud-estul care provenea, neatins de boala individualismului şi cosmopolitismului
Europei rămăsese înrădăcinată în „pămînt şi popor”. În sprijinul afirmaţiei sale occidental, putea fi un şiretlic, folosit de Krasser pentru a-i feri de atacuri. Aşa
venea faptul că „2/3 dintre cele 129 de lucrări din expoziţie plecau de la peisajul cum am mai afirmat, criticii saşi erau şi la sfârşitul deceniului al patrulea al sec.
78
patriei”. Este posibil ca Herman Roth să fi dorit ca astfel să-i mulţumească pe XX admiratori ai expresionismului, apreciindu-i şi protejându-i pe artişti .
artiştii de toate orientările, luîndu-şi totodată măsuri de precauţie spre a nu fi Krasser s-a exprimat şi în legătură cu artiştii saşi pe care Transilvania
acuzat de neînsuşirea ideologiei sîngelui şi gliei. Dacă la înfiinţarea sa, în 1937, îi dăruise Germaniei, susţinând că printre cei rămaşi în ţară se aflau unii la
scopul organizaţiei de breaslă a artiştilor germani din România era creşterea fel de buni, dar necunoscuţi în străinătate, în ciuda faptului că lucrările îi
79
vizibilităţii în ţară, în 1938, după a doua „Gesamtschau”, ea ţintea mai departe, legitimează drept germani autentici . Consideră că a sosit momentul ca
73
propunîndu-şi ca membrii ei să fie cunoscuţi în Germania . organizaţia de breaslă să-i sprijine pentru a fi cunoscuţi şi recunoscuţi în
80
O altă cronică a evenimentului expoziţional din noiembrie „Reich” .
1938 a fost scrisă de Harald Krasser (1905-1981) şi publicată în Klingsor,
74 81
revistă pe care o conducea la data respectivă . Comparând arta plastică Reorganizarea etnicilor germani după principii naţional-socialiste
cu alte genuri artistice, autorul trăgea concluzia că era domeniul în care
înstrăinarea şi rătăcirea artistului ajunsese la paroxism, fapt pentru care se În octombrie 1939, Berlinul intervenea în viaţa internă a comunităţii
impunea renunţarea imediată la manifestări străine [artfremd] de esenţa germane din România, numindu-i conducătorul, care pînă atunci fusese ales.
75
poporului german . Referindu-se la pictura germanilor din Transilvania în Situaţia de aliniere şi subordonare a fost resimţită curînd şi în cultură. Dacă
contextul dezvoltării generale, Krasser conchidea că aceasta s-a dezvoltat Liga culturală a germanilor din România Mare fusese înfiinţată cu scopul de a
organic, fără cezuri. Referitor la expresionism, scriitorul admite existenţa facilita comunicarea şi armonizarea vieţii culturale a grupurilor de germani,
unui curent transilvănean, dar numai în sensul preluării unor tehnici şi nou creatul Oficiu Central Cultural al Comunităţii Naţionale a Germanilor
caracteristici formale, nu şi în cel al dezrădăcinării din peisajul şi spaţiul din România [Landeskulturamt der Volksgemeinschaft der Deutschen in
76
sufletesc transilvănean . Într-adevăr, ceea ce a fost desemnat prin sintagma Rumänien], reproducea organizarea culturală a celui de-al treilea Reich. La
„expresionism transilvănean” are o serie de caracteristici proprii, rezultate din presiunea Germaniei naziste, în noiembrie 1940, a fost creat Grupul Etnic
77
situaţia socială, economică şi morală a acestui spaţiu geografic . Prezentarea German (în continuare, G.E.G), iar statul român a fost nevoit să acorde
drepturi colective membrilor săi. Încă de la Marea Unire, obţinerea acestui
73
-e-,Die Kronstädter Gesamtschau der deutschen Künstler, în: Ibidem, nr. 19673, 20 nov. statut a constituit un punct important pe agenda oamenilor politici germani,
1938, p. 8.
74 78
Harald Krasser, Bemerkungen zu unserer bildenden Kunst…, în Klingsor, anul XVI, nr. 1, G. O. E [Günther Egon Ott], „Von deutscher Kunst“, în Bukarester Tageblatt, nr. 3855, 30
1939, p. 35. ianuarie 1940, p. 6.
75 79
Ibidem, p. 32. Harald Krasser, Bemerkungen…, p. 33
76 80
Ibidem, p. 32 Ibidem, p. 34.
77 81
Gudrun-Liane Ittu, „Der südsiebenbürgische Expressionismus, eine Variante des deutschen Problema este tratată pe larg în Vasile Ciobanu, Contribuţii la cunoaşterea istoriei saşilor
Expressionismus?“, în: Forschungen zur Volks- und Landeskunde, anul XXXIX, nr. 41, 1-2, 1998, transilvăneni 1918-1944, Sibiu, Editura Hora, 2001, p. 159-264.Vezi capitolul 3, „Organizaţiile
p. 125–140. politice ale saşilor transilvăneni în perioada 1918-1944“.
192 193
adesea discutat în parlamentul României. Visul s-a împlinit sub auspicii mobilitatea teritorială a artiştilor. Din punct de vedere stilistic, arta plastică a
neprielnice, întrucît G.E.G. era direct subordonat Reich-ului. germanilor dinafara Germaniei ar putea constitui un capitol distinct al artei
Dacă în 1933, în Germania era creată Reichskulturkammer, germane, numai că interesul arătat de nazişti nu era unul firesc, ştiinţific, ci
responsabilă pentru destinele culturii oficiale, alinierea totală a G.E.G. față avea la bază raţiuni ideologice şi dorinţa de acaparare a unor oameni care de-a
de „Reich” a atras după sine crearea, la 8 noiembrie 1941, a Oficiului pentru lungul timpului avuseseră o dezvoltare diferită de cea a patriei de origine.
cultură a G.E.G. [Kulturkammer der Deutschen Volksgruppe], singurul
organism care elabora politicile culturale ale etnicilor germani din România. Cea dintîi expoziţie a artiştilor germani din România în Reich-ul
În cadrul festivităţii de constituire a Oficiului s-a afirmat cu hotărîre că nazist
germanii din România nu constituie grupuri culturale independente, iar
realizările lor au fost posibile numai datorită apartenenţei la un organism
82
Răspunzînd invitaţiei Oficiului Central pentru Germanii Etnici
mare, la germanitate . 84
[Volksdeutsche Mittelstelle] Oficiul pentru cultură al G.E.G. a început
De la crearea Oficiului, care avea secţii pentru toate genurile artistice,
pregătirile pentru organizarea unei mari expoziţii itinerante. După încheierea
evenimentele plastice au fost supervizate şi patronate de acesta. Totodată,
selecţiei lucrărilor, la sala G.E.G. din Braşov s-a deschis în 6 decembrie
amintitul oficiu le-a creat artiştilor posibilitatea de a expune în Germania,
1941 expoziţia care, pe parcursul anului 1942, a fost itinerată la Berlin (16
organizînd, în 1941 şi 1944, două mari expoziţii itinerante. Activitatea 85 86 87
mai–14 iunie 1942) , Stuttgart (august) , Saarbrücken (octombrie) şi
Oficiului a fost facilitată de interesul pe care Germania îl arăta producţiilor
Diedenhofen/Lotaringia) (noiembrie).
artistice din sud-estul Europei, producţii neluate în seamă pînă atunci. În
Organizatorii evenimentului au dorit să ofere publicului german
martie 1940, chiar înainte de crearea Oficiului, Academia Germană ajunsese la
un eşantion reprezentativ al artei germane moderne din România, selectînd
concluzia că istoria artei germane nu era completă fără studierea şi includerea
în acest scop nu numai opere ale artiştilor în viaţă, ci şi ale unor creatori
în tratatele ei a artei etnicilor germani din estul şi sud-estul Europei. Pentru
importanţi de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. În prezentarea expoziţiei în
a demonstra această aserţiune, în aceeaşi perioadă, la „Maximilianeum” din
Südostdeutsche Tageszeitung, cronicarul susţinea că arta transilvănenilor
München a fost deschisă o expoziţie ce cuprindea opere de artă din mai
83
prezenta un decalaj de aproximativ două decenii faţă de cea din Germania,
multe epoci ce intraseră în vizorul istoricilor de artă germani . Arta plastică
un fapt benefic întrucît i-a ferit de „sălbăticirea” vieţii artistice. Transilvănenii
a minorităţilor germane din estul şi sud-estul european are trăsături care o
nu s-au îndepărtat de filonul tradiţiei, evitînd astfel producerea unei cezuri
apropie mai mult de arta spaţiului lingvistic german decît de cel al statelor
naţionale pe teritoriul cărora ele trăiau. Fenomenul se explică prin relaţiile
strînse întreţinute timp de secole de comunitățile de limbă germană şi prin 84
http://de.wikipedia.org/wiki/SS-Haupt%C3%A4mter#Hauptamt_Volksdeutsche_
Mittelstelle (accsesată 6 octombrie 2014).
85
Marianne Weingärtner, „Ausstellung deutscher Künstler aus Rumänien, Berlin, 1942“, în
82
„Unsere kulturpolitische Mission erhält Gestalt. Feierliche Gründung der Kulturkammer Südostdeutsche Tageszeitung nr. 120, 28 mai 1942, p. 5; „Großer Erfolg der Berliner Ausstellung.
der Deutschen Volksgruppe in Rumänien“, în Südostdeutsche Tageszeitung, anul I, 9 noiembrie Die Pressestelle der Volksgruppenführung teilt mit“, în Ibidem, nr. 138, 18 iunie 1942, p. 2.
86
1941, nr. 201, p. 3. „Unsere Kunstausstellung in Stuttgart“, în Ibidem, nr. 191, 19 august 1942, p. 2.
83 87
G.E.O.[Günther Egon Ott], „Deutsche Kunst im Osten und Südosten“, în Ibidem, nr. 20074, „Ein Gruß Saarbrückens an den Volksgruppenführer“, în Ibidem, nr. 234, 8 octombrie 1942,
16 martie 1940, p. 5. p. 2.
194 195
88
între trecut şi prezent . În cadrul expoziţiei nu s-au remarcat numai artiştii
transilvăneni, continuatori ai unei îndelungate tradiţii, ci şi un grup consistent A doua expoziţie
de artişti bănăţeni, dintre care Franz Ferch s-a bucurat de cea mai mare
apreciere. Vernisată la 16 mai 1942 în spaţiile generoase ale noului muzeu După succesul primei expoziţii s-a trecut la pregătirea celui de-al
din Bodestraße (Berlin), expoziţia a fost deschisă pînă în 14 iunie. În ciuda doilea eveniment de mare amploare. Aşa cum se întîmplase în 1941 şi de
mai multor evenimente importante desfăşurate în aceeaşi perioadă precum această dată s-au organizat previzionări, una la Braşov de dimensiuni reduse,
– expoziţia „Paradisul sovietic”, „Marea expoziţie de artă din Berlin” şi iar cea de-a doua, mai amplă, la Sibiu. Ambele expoziţii de previzionare au
„Expoziţia Academiei Prusace” –, cea a artiştilor germani din România a fost 92
fost însoţite de cataloage tipărite . În variantă sibiană, expoziţia a cuprins
89
încununată de succes deorece „le deschisese artiştilor porţile în ţara-mamă . 227 de opere, dintre care opt făceau parte din colecţia Muzeului Brukenthal
Fusese un eveniment deopotrivă cultural şi politic/propagandistic. şi erau semnate de profesorul Dörschlag şi de elevi ai săi. Alături de artişti
La Stuttgart, supranumit oraş al germanilor din străinătate, saşi şi şvabi, expoziţia s-a bucurat şi de participarea lui Gustav Müller-Reener,
deoarece aici funcţiona Institutul pentru Germanii din Străinătate [Deutsches originar din Reghin şi stabilit la Ploieşti, precum şi de cea a lui Rudolf
90
Ausland Institut] , expoziţia a fost organizată la Memorialul performanţelor Schweitzer (Schweitzer-Cumpăna) din Bucureşti. Vernisajul a avut loc în data
germane din străinătate [Ehrenmal der deutschen Leistung im Ausland] din de 22 decembrie 1943 la Şcoala de fete (Seilergasse, astăzi str. Banatului),
Wilhelmspalast. Cum era de aşteptat, expoziţia s-a bucurat şi la Stuttgart expoziţia fiind deschisă pînă în 2 ianuarie 1944 .
93
atît de atenţia vizitatorilor, cît şi de cea a criticilor de specialitate. În semn În 16 martie 1944, la Künstlerhaus din Viena se deschidea expoziţia
de apreciere, municipalitatea a achiziţionat mai multe opere de artă. Al Deutsche Künstler aus Rumänien. A fost bine primită, demonstrînd celor
treilea popas al expoziţiei a fost oraşul Saarbrücken. Acestui loc i se acorda prezenţi că în sud-estul Europei viaţa culturală germană era deosebit de
o semnificaţie aparte întrucît printre colonizatorii Banatului din secolele al 94
activă . După Viena, expoziţia a poposit, în intervalul 8-18 mai, la Salzburg.
XVIII-lea – al XIX-lea se aflaseră şi emigranţi din vestul Germaniei. Expoziţia Deschisă la Festspielhaus, a fost prezentată într-o formulă redusă, cuprinzînd
a fost folosită în scopuri propagandistice, conferindu-i-se însemnătatea unei 95
doar 70 de lucrări . A urmat castelul din Breslau/Wroclaw, unde expoziția a
reîntîlniri peste secole. La Diedenhofen, în Lotaringia/Lorena, un ţinut
care se afla în curs de re-germanizare, expoziţia a îndeplinit un puternic
rol propagandistic, germanii din România fiind dați drept exemplu privind 92
91 Kulturkammer der Deutschen Volksgruppe in Rumänien. Kammer der bildenden Künste.
rezistenţa faţă de încercările de deznaţionalizare . Ausstellung der Kronstädter Künstler in den Ausstellungshallen der Volksgruppe 31. Oktober–14.
November 1943 (catalog de expoziţie); Dr. O. Richter, „Ausstellung Kronstädter Künstler“, în
Südostdeutsche Tageszeitung, nr. 265, 14 noiembrie 1943, p. 6.
88
„Deutsche Kunst in Rumänien“, în: Ibidem, nr. 224, 6 decembrie 1941, p. 6. 93
Kunstausstellung der Deutschen Volksgruppe in Rumänien. Vorschau der Ausstellungen im
89
Josef Strobach, „Die Türen zum Mutterland geöffnet. Die Ausstellung Deutsche Künstler Reich. Hermannstadt, Dezember 1943, veranstalte von der Kammer der bildenden Künste (catalog
aus Rumänien in Berlin ein voller Erfolg“, în Ibidem, nr. 176, 1 august 1942, p. 5. de expoziţie); „Kunstausstellung der Deutschen Volksgruppe. Vorschau der Ausstellung im
90
Ernst Ritter, Das deutsche Ausland-Institut in Stuttgart 1917-1945. Ein Beispiel deutscher Reich“, în Ibidem, nr. 296, 21 decembrie 1943, p. 5.
94
Volkstumsarbeit zwischen den Weltkriegen (Frankfurter Historische Abhandlungen, Band 14), „Zeugnisse eines starken Kulturlebens. Wiener Pressestimmen zur Ausstellung deutscher
Steiner Verlag, Wiebaden, p. 62-76. Künstler aus Rumänien“, în Ibidem, nr. 74, 29 martie 1944, p. 5.
91 95
„Zur Ausstellung ‘Deutsche Künstler aus Rumänien’. Ein Rückblick“, în Ibidem, nr. 21, 28 Eduard Morres, „Die zweite Kunstschau unserer Volksgruppe in Salzburg“, în Ibidem, nr.
ianuarie 1943, p. 5. 144, 25 iunie 1944, p. 5.
196 197
96
fost deschisă în intervalul 20 iunie-18 iulie 1944 . Apoi, probabil, la Dresda, inspirată din expresionism, iar cealaltă localistă/autohtonistă [Heimatkunst],
de unde i s-a pierdut urma. Abia la 20 august, la mai bine de o lună de la caracterizată printr-o abordare realisto-idilică a motivelor din natura patriei sau
închiderea ei la Breslau, Südostdeutsche Tageszeitung publica bilanţul expoziţiei din viaţa poporului. La jumătatea deceniului al treilea a avut loc îmblînzirea
97
precum şi relatări din presa sileziană . Înaintarea rapidă a armatei sovietice a expresioniştilor şi orientarea lor spre reprezentări realiste, inspirate din noua
făcut ca o parte dintre lucrări să ajungă pradă de război. Trei lăzi cu tablouri au obiectivitate [Neue Sachlichkeit], în timp ce autohtoniştii și-au menţinut
98
ajuns la Dresda, de unde au fost readuse în România în anul 1957 . linia tradiţională. Odată cu pătrunderea ideologiei naziste, unii artişti s-au
După căderea nazismului, au dispărut cele mai multe dintre operele apropiat, din oportunism sau din convingere, de noua estetica germană, care
de artă ale etnicilor germani prezente în ultima Expoziţie a artiştilor germani seamănă izbitor cu cea a primilor ani postbelici, cunoscută sub numele de
din România, opere dintre care cele mai multe nu aveau nimic în comun realism socialist.
cu ideologia timpului, fiind instrumentate de conducătorii Oficiului de
artă plastică în scopuri propagandistice. La expoziţiile din 1942 şi 1944 au Bibliografie selectivă
participat aproape toţi artiştii germani reputaţi din România, mai puţin Hans
Mattis-Teutsch, ale cărui lucrări făceau parte din categoria celor declarate
Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt (Sibiu) 1874-15 martie 1941/ Südostdeutsche Tageszeitung
degenerate. Participanţii au perceput aceste evenimente ca pe un cadou din din 16 martie 1941-1944
partea G.E.G., nebănuind că foarte curînd, după schimbarea regimului politic Die Karpathen (Braşov):1907-1914
Das Ziel (Braşov): aprilie-octombrie 1919
din România, vor avea de suferit. Das neue Ziel (Braşov): octombrie 1919-octombrie 1920
Ostland (Sibiu): iunie 1919-septembrie 1921
Klingsor (Braşov) 1924-1939
Concluzii Ciobanu Vasile, Contribuţii la cunoaşterea istoriei saşilor transilvăneni 1918-1944, Editura Hora,
Sibiu, 2001
Ciobanu Vasile, Identitatea culturală a germanilor din România în perioada interbelică, Editura
În ultimul deceniu al secolului al XIX-lea şi la începutul celui de-al XX- Muzeului Literaturii Române, Bucureşti, 2013.
lea, se constată sincronizarea artei germanilor de pe teritoriul actual al României Gräf Rudolf, “Germanii din Banat sau istoria între două emigrări. Cercul care s-a închis”, în
Smaranda Vultur (coord.), Germanii din Banat prin poveştile lor, Editura Paideia, Bucureşti,
(Transilvania şi Banat) cu tendinţele din spaţiul lingvistic german, în special cu
2000.
realismul Şcolii müncheneze, iar apoi cu tendinţele impresioniste, secession Ittu Gudrun-Liane, „Der südsiebenbürgische Expressionismus, eine Variante des deutschen
(Jugendstil) şi expresioniste. Înainte de primul război mondial mai mulţi artişti Expressionismus?“, în: Forschungen zur Volks- und Landeskunde, anul XXXIX, nr. 41, 1-2,
1998.
transilvăneni aveau frumoase cariere internaţionale, întrerupte de izbucnirea Ittu Gudrun-Liane, The Avant-Garde Artist/Artistul avangardist/Der Avantgardekünstler –
conflagraţiei. Apoi, în primii ani interbelici, s-au manifestat două tendinţe, una Hans Mattis-Teutsch – His Work and Thought/Opera şi gândirea/Sein künstlerisches Oeuvre
und kunsttheoretisches Denken, Editura Universităţii Lucian Blaga Sibiu, 2001.
Ittu Gudrun-Liane, Tradiţie, modernitate şi avangardă în arta plastică a germanilor din
96 Transilvania la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Reflectate în publicaţii,
„Unsere Kunstausstellung in Breslau“, în Ibidem, nr. 147, 29 iunie 1944, p. 6; „Glaube an die
deutsche Sendung in Europa“, în: Ibidem, 20 august, nr. 192, 1944, p .5. Editura Academiei Române Bucureşti, 2008.
97 Ittu Gudrun-Liane, Artişti plastici germani din România. Între tradiţie, modernitate şi compromis
„Glaube….“, p. 5.
ideologic. Anii 1933–1944, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2011.
98
Manfred Wittstock, „Bildende Künstler, Kunsthandwerker und Kunstgewerbler Livezeanu Irina, Cultură şi naţionalism în România Mare 1918-1930, Editura Humanitas,
der Siebenbürger Sachsen in der Zwischenkriegszeit und ihre Beziehungen zum Bucureşti, 1998.
Nationalsozialismus“, în Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde, anul XXIV, 2/2001, p. Mesea Iulia, “O dispută între curatori şi artişti. Omul cu tichia albastră de Jan van Eyck“, în Ars
253–254.
198 199
Transsilvaniae, X-XI, 2000-2001.
Mesea Iulia, “Thinking about Modernity in Southern Transylvania”, în Confluenţe. Repere

europene în arta transilvăneană/ Convergences. European Landmarks in Transylvanian
Arts/ Konfluenzen. Europäische Bezüge der siebenbürgischen Kunst (catalog de expoziţie),
Palatul Brukenthal, Sibiu, 2007.
Mesea Iulia (coord.), Pictori din Transilvania în centre artistice europene (catalog de expoziţie)
Palatul Brukenthal 2007.
Miklosik Elena, Arta bănăţeană interbelică, Editura Graphite, Timişoara, 2008.
Nägler Thomas, Aşezarea saşilor în Tranilvania, Editura Kriterion, Bucureşti, 1981.
Neumann, Victor, Inyterculturalitatea Banatului, Editura Institutul Europedan, Iași, 2012.
Ritter Ernst, Das deutsche Ausland-Institut in Stuttgart 1917-1945. Ein Beispiel deutscher
Volkstumsarbeit zwischen den Weltkriegen (Frankfurter Historische Abhandlungen, Band
14), Steiner Verlag, Wiebaden, 1976.
Schuller Anger Horst Kontakt und Wirkung. Literarische Tendenzen in der siebenbürgischen
Kulturzeitschrift „Klingsor“, Editura Kriterion, Bucureşti, 1994.
Sterbling Anton, „Zur Aussiedlung der Deutschen aus Rumänien“, în Kontinuität und Wandel
in Rumänien und Südosteuropa, Verlag Südostdeutsches Kulturwerk, München, 1997.
Unberath Bruno, „Das Ziel – Programmatisches und erscheinungsspezifische Merkmale“, în
Forschungen zur Volks- und Landeskunde, anul XXVI, vol. 28, nr. 2, 1985.
Vlaicu Monica, „Die siebenbürgische Volkskunstausstellung in Berlin 1927“, în Forschungen Acesta este un text orb care înlocuiește textul original și se referă la conținutul acestui articol.
zur Volks- und Landeskunde, anul XXVIII, nr. 2, vol. 30, 1987.
Vultur Smaranda (coordonatoare), Germanii din Banat prin poveştile lor, Editura Paideia,
Bucureşti, 2000.
Wittstock Manfred, „Bildende Künstler, Kunsthandwerker und Kunstgewerbler
der Siebenbürger Sachsen in der Zwischenkriegszeit und ihre Beziehungen zum
Nationalsozialismus“, în: Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde, anul XXIV, nr. 2,
2001.
200 201
ARTA REFLECTATĂ ÎN REVISTA

INSTITUTULUI SOCIAL BANAT-CRIȘANA
Adrian SZAKÁCS (Muzeul de Artă Timișoara și Centrul de Studii
Avansate în Istorie al U.V.T.)
Institutul Social Banat-Crișana, înființat în anul 1932 la Timișoara, a

reprezentat un centru de cercetare al realităților sociale interbelice din vestul
României, în Revista acestuia fiind oglindită activitatea lui de cercetare.
Temele abordate sînt vaste, cele mai des întîlnite fiind din domeniile
sociologie, istorie, etnologie, teoria politică, artă, actualitatea momentului
etc. Analiza discursului promovat în această revistă ne permite să înțelegem
mai bine perioada dintre cele două războaie mondiale, modul în care
evenimentele culturale, politice, artistice sau sociale sînt prezentate. Studiul
nostru urmărește maniera în care arta, ca expresie superioară a spiritualității
umane, dar și a epocii, este înțeleasă și dorită de autorii articolelor. Astfel,
pornind de la textele apărute în amintita revistă, ne propunem să răspundem
la întrebări cum ar fi: cum este abordată arta într-o publicație interbelică
regională? Cum este văzut și înțeles fenomenul artistic? În ce fel politicul a
influențat percepția asupra artei? A existat o tendință de a româniza artele?
Cum sînt văzuți artiștii bănățeni și cum este oglindită condiția lor în Revista
Institutului Social Banat-Crișana? Ce înseamnă bănățenismul în artă?
Conform recensămîntului general al populației României din 1930,
după criteriul ‚’naționalitate’’, în Timișoara numărul celor declarați germani,
maghiari sau români este foarte apropiat. Alături de aceștia, un procent mai
mic de cetățeni s-au declarat evrei, sîrbi, croați sau sloveni, ruși, cehi, bulgari,
1
polonezi, ș.a.m.d. Timișora interbelică se caracteriza printr-o mare diversitate
1
Acesta este un text orb care înlocuiește textul original și se referă la conținutul acestui articol. V. Neumann, Interculturalitatea Banatului, Editura Art Press-Institutul European, Timișoara,
2012, p. 50.
202 203
EUROREGIONALIA - 1/2014 Adrian SZAKÁCS — Arta reflectată în Revista Institutului Social Banat-Crișana
cultural-lingvistică. Referitor la societatea timișoreană a perioadei istoricul nu este deajuns ca să urmărim numai rezultatele științifice, măcar așa îmi închipui
Victor Neumann observa: Definirea identității colective potrivit apartenenței și planul Majestății Sale, ci să potolim lumea. Ori pentru a obține acest rezultat
‚’etnoculturale’’ generase o nesiguranță pentru o bună parte a locuitorilor regiunii nu-mi rămâne alt mijloc decât naționalismul, propaganda națională. Nu văd alt
5
care aveau o orientare cosmopolită și pentru care sensul conceptelor de majoritate remediu . În răspunsul simplu al țăranilor intervievați de Cornel Grofșorean
2
și minoritate le era străin. nu este vorba de nici o nostalgie după fosta monarhie dualistă, ci de o mai bună
Creat sub influența Institutului Social Român din București, administrație statală. România interbelică nu a dorit să creeze individului
condus de profesorul Dimitrie Gusti, Institutul Social Banat-Crișana își sentimentul de cetățean cu drepturi, obligații și răspunderi.
propusese cercetarea vieții sociale, politice, economice și culturale a zonei Conform Statutelor institutului sociologic de la Timișoara, au
3
și identificarea soluțiilor practice de rezolvare a problemelor . Avusese și un funcționat șapte secții: secția economică, financiară, tehnică și agrară,
scop politic, promovarea elementului etnocultural românesc, românizarea condusă de D. Mardan; secția de politică socială și sociologie, condusă de Ad.
marilor orașe, cultivarea diferențelor. Sugestivă pentru această intenție este Brudariu; secția de studii urbanistice și administrative, condusă de V. Vlad;
scrisoarea adresată lui Dimitrie Gusti de către președintele Institutului Social secția juridică, sub conducerea lui M. Gropșianu; secția minoritară condusă
6
Banat-Crișana și rectorul Școlii Politehnice V. Blașian, în care sunt formulate de C. Grofșorean și secția medicală condusă de V. Popoviciu . Misiunea
obiectivele institutului timișorean: Românizarea celui mai eterogen și eteroglot de a scrie despre artă a revenit secției cultural-artistice, înființată în 1932
ținut și Unificarea sufletească în spiritul intereselor permanente ale românismului și condusă de Ioachim Miloia. Principalele domenii spre care aceasta și-a
4
în cadrul noii sale geografii politice . îndreptat atenția au fost: istoria, istoria literară, istoria artelor și etnografia,
De la fundarea sa, Institutul Social Banat-Crișana nu a urmărit educația fizică, educația națională, teatrul și cinematografia, istoria presei și
7
scopuri strict științifice și nici o promovare reală a culturii regionale din istoria cărții, muzica. În mai puțin de un an (octombrie 1932-mai 1933),
vestul României. Faptul că o bună parte a locuitorilor Banatului interbelic au fost convocate 14 ședințe, susținute 10 comunicări și recenzate 9 cărți.
înțelegeau relația stat-cetățean ca având la bază reglementări juridice și nu Comunicările ținute de personalități locale printre care Ioachim Miloia,
trăiri mistico-romantice reiese și dintr-o altă scrisoare destinată lui Dimitrie V. Vlad, Traian Topliceanu, au abordat teme privind arhitectura, istoria
Gusti și semnată de Cornel Grofșorean, directorul Revistei Institutului Social românilor din Banat, învățământul și problemele sale, necesitatea înființării
8
Banat-Crișana: ...în contactul direct care-l stabilesc cu anchetatul, după ce i-am unei școli de arte frumoase la Timișoara . Alături de abordări decente, au fost
câștigat încrederea, știindu-mă și bănățean și având și o oarecare reputație aflu făcute multe concesii propagandei politice. Editată timp de 13 ani, Revista
din răspunsurile sale o ură față de tot ce e domn, o ură față de oraș, o ură față de Institutului Social Banat-Crișana a apărut în 98 de numere, asociate în 37 de
București. Aflu de multe ori răspunsul: "a fost mai bine sub unguri". În consecință,
5
Scrisoarea lui C. Grofșorean către D. Gusti, 9 septembrie 1936, în Arhiva Muzeului
Banatului Montan Reșița, MD 34/9752, apud. C. Albert, Documentele Institutului Social
2
Ibidem. Banat-Crișana, vol. II, Corespondență, Ed. Mirton, Timișoara, 2009, p. 142.
6
3
A. Negru, Din istoria cercetării sociale românești. Institutul Social Banat-Crișana, Ed. Argonaut, *** ”Înființarea Institutului Social Banat-Crișana”, în Revista Institutului Social Banat-Crișana,
Cluj-Napoca, 1999, p. 49. Anul I, nr. 1, ianuarie-februarie, 1933, p. 29.
7
4
Scrisoarea lui V. Blașian către D. Gusti, 31 martie 1933 în Arhiva B.J.T., f.251, apud. C. Albert, *** „Din activitatea secțiilor - Secția Cultural-Artistică”, în Revista Institutului Social Banat-
Documentele Institutului Social Banat-Crișana, vol. II, Corespondență, Ed. Mirton, Timișoara, Crișana, Anul I, nr. 2-5, martie-octomvrie, 1933, p. 81.
8
2009, p. 123. Ibidem, pp. 81-82.
204 205
13
volume, însumând în total 5252 de pagini. Revista a fost împărțită în trei fi văzute drept dovezi ale puterii creatoare a acestor tălăzuiri de viață nouă .
9
rubrici permanente: studii și articole; însemnări și recenzii, mesaje oficiale . Publicat în numărul unu al Revistei Institutului Social Banat Crișana,
Încă din primul număr al revistei este publicat un articol scris de acest text poate fi socotit un articol-program al publicației, intenția redacției
Constantin Stoicănescu intitulat sugestiv, Tălăzuiri de viață nouă – notări fiind aceea de a da tonul în modelarea mentalității colective românești
pentru ideologia tinerelor generații bănățene. Acesta pune problema orientării în funcție de o idee etnonațională abstractă. Pe de altă parte, ideologi de
în arta și cultura momentului, în opinia lui preocuparea centrală urmând să nivelul aceluia aici invocat considerau că este negarea realităților multi- și
fie cultura țărănească. Iată ce spune Stoicănescu: Baza culturii care o vrem interculturale din regiunile Banat și Crișana va însemna anularea unei istorii
e cultura țărănească și acea parte a culturii urbane care s-a format în ritmul plurale. O atare orientare este cu atît mai dramatică în cazul amintitului
și sub dogoarea culturei și artei poporane în care svâcnește viața a milioane de institut și al revistei sale cu cît acest Constantin Stoicănescu avea să devină
anonimi, manifestată simplu, dar care tocmai în această simplitate își are măreția șeful legionar al județelui Timiș, apropiat al lui Horia Sima, în mediile politice
10
. Autorul acuză orientarea spre Occident a civilizației românești și absența extremiste din România interbelică și cu deosebire în acelea ale Gărzii de Fier
14
dezvoltării unor ipotetice forme culturale pornite dintr-un inconștient fiind poreclit celălalt satana .
colectiv românesc tributar spiritualității, firii și mediului. Stoicănescu este Trebuie spus că orașele Banatului interbelic beneficiaseră de o
de părere că trebuie ascultat pulsul vital, trebuie cizelate zăcămintele nostre importantă dezvoltare industrială, de o continuare a modernizării, în general
sufletești și nicidecum importate forme moarte dela cultura spre care ne-am starea de spirit a locuitorilor lor fiind toleranța și civismul moștenite din
11
orientat . Tema reîntoarcerii la origini și a curățării culturii și artei locale de așa epoca anterioară și care fuseseră similare în multe medii urbane din Europa
15
numitele elemente străine va adesea prezentă în limbajele perioadei interbelice. Centrală . O astfel de societate ce tinde în mod natural spre dezvoltare și
Pornind de la muzică, de la arta decorării hainelor și de la instincte, autorul progres economic sau tehnologic este trimisă de autorul articolului citat mai
16
aduce argumente din obscura antichitate dacică în favoarea autohtonismului sus spre un arhaism idealizat , spre un caracter imaginar născut spontan în
român bănățean: În special noi bănățenii suntem mult mai aproape de Agatârșii urmă cu mii de ani. E o discrepanță între realitatea Banatului acelui timp și
cântecului și împodobirii vestmintelor, decât de Romani, - pentru cari grăitoare tendințele etno-arhaice ale unor modești intelectuali dornici să orienteze
17
sunt instinctele, chiar contra mărturiilor din hrisoave. Peste orice urme de civilizație viitorul local și național .
instinctele sunt mărturii fidele din timpul zămislirii noastre ca popor, când s-a Influența ideologiilor la modă în anii 1930-1940 asupra artelor este
12
fixat ființa și caracterul nostru specific . Din dorința de a arăta existența unui
nou curent cultural-artistic autohtonist, amintitul autor consideră că operele 13
Ibidem.
sculptorului Romulus Ladea și compozițiile muzicale ale lui Sabin Drăgoi pot 14
Cf. C. Papanace, Evocări, Ed. Fundației Buna Vestire, București, 1997, p. 233.
15
Victor Neumann, Interculturalitatea Banatului, vezi îndeosebi capitolele “Trăsăturile melting
9 pot-ului bănățean” și „Timișoara interbelică: între «etnicitatea fictivă» și societatea deschisă”, p.
A. Negru, op. cit., p. 140. 31-43 și p. 43-69.
10
C. Stoicănescu, „Tălăzuiri de viață nouă – notări pentru ideologia tinerelor generații 16
Pentru orientările epocii vezi Irina Livezeanu, Cultură și naționalism în România Mare
bănățene”, în Revista Institutului Social Banat-Crișana, Anul I, nr. 1, ianuarie-februarie, 1933, (1918-1930), Traducere de Vlad Russo, Editura Humanitas, București, 1998.
p. 4. 17
11 Victor Neumann, „Obsesia intelighenției române în perioada interbelică: specificitatea
Ibidem, p. 3. etno-națională”, în Idem, Ideologie și fantasmagorie. Perspective comparative asupra istoriei gîndirii
12
Ibidem, p. 4. politice est-central europene, Editura Polirom, Iași, 2001, p. 103-120.
206 207
18
vizibilă și în articolul Curente naționaliste în muzică de Filaret Barbu. Fără a prin capitalizările industriei și comerțului și prin introducerea democratismului
ține seama de particularitățile regiunii sau de natura artei studiate, autorul politic. În calea acestui curent s-a pus curentul de stânga, revoluționar, atonal,
încearcă definirea unei epoci naționaliste în muzică pornind de la istoria și propovăduit de Schönberg și adepții lui, în majoritatea lor evrei. Deci, lipsa
evoluția acesteia. El identifică o primă formă de naționalism în Freischütz- spirituală a evreilor se observă și în arta muzicii, care, din lipsă de folclor propriu
ul lui Weber și dezbate temele care l-au influențat pe Wagner, văzut ca sau din cauza ignorării folclorului ebraic, nu pot crea nimic trainic, ci măresc
19
reformatorul de eri și reprezentantul curentului naționalist german de astăzi . confuzia în războiul sunetelor din epoca de decadență a muzicii universale. Peste
Efectul naționalismului în muzică este văzut de autor ca unul de împrospătare. acest haos muzical plutește însă creația primilor naționaliști muzicanți, cari, prin
23
Reformele introduse de Wagner – insistă Filaret Barbu - reprezintă începutul lucrările lor au pecetluit odată pentru totdeauna existența naționalității în artă .
unui curent naționalist sănătos, care începe în Rusia și se termină abia în epoca Deși articolul are ca scop analiza unor curente muzicale, politica și
de după războiul mondial, de-acum 20 de ani, în țările balcanice, în orientul ideologia împart arta în bună și rea. Utilizarea termenului de război arată o
20
Europei . atmosferă ce intensifica ideile radicale de dreapta. Capitalismul și democrația
Legătura dintre muzică și politică este surprinsă atunci când se ia în sunt asociate cu mutilarea culturii. F. Barbu considera că naționalismul
discuție situația Italiei: Unul din reprezentanții muzicii noui italiene este Casella. era calea optimă, acesta având ca adversar ideologia de stânga, una care ar
El întemeiază neoclasicismul italian, prin fascism. Programul său reacționar – aparține propagatorilor decadenței, cu deosebire evreilor. E un exemplu din
bine-înțeles n-a fost descoperit de el. Tendința a fost de-a rupe cu tradiția populară multe altele ce indică faptul că în anii interbelici mediile artistice fuseseră
și a se pune în serviciul unei noui ideologii. E vorba de ideologia constructivă: profund contaminate de politică. Istoricul Victor Neumann observa: În
clarificarea teoriilor practicate până acum într-o atmosferă întunecată, nebuloasă. vreme ce raționaliștii, moderniștii, europeniștii, personalitățile cu spirit critic și o
Acest nou naționalism european vrea, cu orice preț, să propage o nouă artă conduită în care primau principiile individualismului pierd teren, adversarii lor
națională. Acțiunea lui Casella merge mână-n mână cu desvoltarea politică a vor reuși să-l câștige supralicitând mitul etno-național. Implicarea multora dintre
21
programului fascist . intelectualii doctrinari în politică va avea consecințe în schimbarea formei de
24
Teoria politică modelează teoria muzicală, fascismul, doctrină conducere a statului .
antidemocratică și cu pretenția declarată de a schimba lumea penetrase Un articol dedicat conceptului de bănățenism este publicat de C.
22 25
arta. Căutarea unui specific național în artă, opțiunea antidemocratică și Miu-Lerca. Acesta caută în cultura regională sensul noțiunii de bănățenism.
tendințele antisemite sunt mai mult decât vizibile în concluziile articolului Autorul atrage atenția asupra influenței geografiei și istoriei în viața locuitorilor
invocat: Din cele expuse reiese clar tendința generală a naționalizării artei. unei regiuni, făcând o incursiune în ultima dintre acestea. Pentru a explica
Tendința aceasta a încolțit la finele secolului al XIX-lea, secol mutilat în fața culturii, legătura dintre așa-numita provincie și așa-numitul specific regional respectiv
dintre ființa etnică și unitate, autorul preia termeni din biologie ca: celulă,
18
F. Barbu, „Curente naționaliste în muzică”, în Revista Institutului Social Banat-Crișana, Anul
VI, nr. dublu 22-23, aprilie-septembrie, 1938, p. 5. 23
19 Ibidem.
Ibidem. 24
20 V. Neumann, Ideologie și fantasmagorie. Perspective comparative asupra istoriei gândirii politice
Ibidem, p.7. în Europa Est-Centrală, Ed. Polirom, Iași, 2001, p. 105.
21
Ibidem, p. 11. 25
C. Miu-Lerca, „Bănățenism și creație” în Revista Institutului Social Banat-Crișana, Anul VI,
22
Ibidem,p. 15. nr. dublu 22-23, aprilie-septembrie, 1938, p. 16.
208 209
31
ereditate, osmoză, etc., afirmând: Ideia bănățeană deci este explicată atât de clar intercultural din noțiunea de bănățean, promovarea criteriilor de etnicitate în
32
și de fenomenele biologice și fiziologice legate de tainele originii prin legi ce nu se locul celui de civism fusese inspirată de teoriile romantismului etnonațional
26
desmint în noi, în Banat. Legăturile biologice, organiciste și ereditare capătă și nu reflecta mentalitatea dominantă a locuitorilor regiunii. În continuare,
accente mistice în discursul autorului: În noi trăiesc strămoșii, într-o ordine pentru a arăta faptul că bănățenismul creează autentic, autorul apelează
atavică nedesmințită. I-am moștenit în sânge. Forțele sau slăbiciunile lor sunt la exemple din domeniul artistic: Ion Vidu, căruia Moldova cunoscutului
patrimonii pe cari le cinstim sau le detestăm după putința noastră de apreciere, de Muzicescu nu i-a dat inspirație, se servește de lunca Timișului pentru a-și
27
negare sau de respect. Morții sunt tradiția vie a unui neam. invoca muzele. Sabin Drăgoi, venit în Banat găsește aici filonul nestemat,
33
Cântecul și portul sunt văzute ca elemente supreme ale artei adevărata vână de mulți, de prea mulți, de noi înși-ne, ignorată, părăsită.
tradiționale, ca manifestări și dovezi ale culturii de prim rang. Specifice Sensurile politice ale bănățenismului nu rămân neexploatate, autorul
culturii bănățene ar fi portul, cântecul, dansul, pasiunea, elanul, căldura, vede regionalismul ca un lucru bun, capabil să ofere Banatului mai multe șanse
variația, dărnicia, prisosul, totul devenind un baroc al culturii noastre poporale, de afirmare. Acesta explică: ...bănățenismul politic nu e centrifug în concepția
28
devenit stil și ca atare o unitate specifică . La întrebarea Cine este bănățean?, C. unității mult visate a românilor. E departe de a promova acțiunii de autonomie
Miu-Lerca – aidoma lui C. Grofșorean - îi include pe toți cei care lucrează politică geografică. Și nu e exclusivist față de valorile universal recunosute, cari nu
întru binele regiunii, indiferent de originea lor regională. Ceea ce este însă ne sunt antagoniste... Bănățenismul politic se opune însă categoric centralismului
34
contrar spiritului timișorteanal timpului este că el pretinde ca noțiunea politicianist. Politica capitalei este acuzată direct: Centralismul politicianist
de bănățean să fie definită astfel încât să nu se confunde insul din Banat cu ne-a reținut din desvoltarea noastră firească, ne-a dosit din drumul destinelor
românul bănățean. De exemplu, noțiunii de bănățean să nu-i poată fi asociat românești. Am fost o anexă sentimentală ca răspândire geografică, un mijloc de
35
comerciantul evreu Mauriciu Goldman, medicul șvab Braun sau preotul exploatare ca stare economică, o turmă ? ca entitate politică.
29
sârb Iagodici. Concluzia este astfel formulată: Justificări de ordin biologic, Articolul continuă prin întărirea argumentației în favoarea culturii
apoi însăși cultura noastră etnografică, tradiția, definesc bănățanul cel adevărat: bănățene prin exemplificări de personalități culturale, științifice și militare
bănățean e oricine care are o comuniune cu acest pământ, cu condiția să se fi provenite din Banat, cu o valoare unanim recunoscută. Îndeamnă la ridicarea
asimilat sufletește în masa românească într-o perfectă unitate de simțire, de unor monumente, clădiri și statui pe baza frumosului și ale autohtonismului
credință și gândire bănățană. Să vorbească aceeași limbă, să se împărtășească arătând: Creația bănățeană a reușit a-se consacra. Ea nu trebuie însă limitată,
cu aceleași cântece, să joace aceleași jocuri, să rostească aceleași rugăciuni – să ci stimulată și încurajată acolo unde se manifestă, în arte ca și în literatură. În
30
trăiască și să se integreze deci în postulatele spirituale ale baștinei. creațiile artistice, culturale, ne diminuăm noi înșine, ridicând mediocritățile
Excluderea unei mari părți a locuitorilor Banatului multi- și
31
Victor Neumann,”Trăsăturile melting pot-ului bănățean”, în Idem, Interculturalitatea
Banatului, Art-Press-Institutul European, Timișoara-Iași, 2012, p. 31-43.
26
Ibidem, p. 20. 32
Idem, Conceptul de națiune la români și unguri. Un studiu despre identitățile politice, Editura
27
Ibidem, p. 21. Institutul European, Iași, 2013.
28 33
Ibidem. C. Miu-Lerca, Bănățenism și creație…
29 34
30 35
Ibidem. Ibidem.
210 211
preocupare a unor intelectuali din anii interbelici. Într-un sondaj pe această
altor provincii. Ceeace e al nostru ne pare fără preț și tot ce vine din alte părți temă, printre cei ce își exprimă opinia se numără: Nicolae Tonitza, Francisc
36
este tămaiat. Nu avem conștiința puterii și valorii noastre. Convins de valoarea Șirato, Cecilia Cuțescu-Storck, Theodorescu-Sion, Ștefan Dimitrescu, Ion
37
artiștilor locali deplânge slaba lor promovare. Încheie trasând direcția de 39
Jalea, George Enescu, Ion Pillat, N. Iorga și alții. Rezultatele arată că nu există
dezvoltare ulterioară a artei: Lupta de afirmare se angajează pe acest unic front: nici un consens în stabilirea elementelor ce sunt sau nu sunt românești și nici
localismul creator, respectul specificului baștinei. Creația bănățeană nu cunoaște 40
asupra ariei geografice pe care arta românească se întinde. Întreaga epocă
38
altă lege. Cei cari nu i se supun se proscriu. interbelică este marcată de discuții în jurul specificului național, a importanței
Articolul poetului Constantin Miu-Lerca urmărește sensurile artei populare, a sufletului românesc și a originilor acestuia. Istoricul de artă
41
conceptului de bănățean/bănățenism, oferind și propria sa definiție, una Ruxandra Demetrescu observa: Politicul și esteticul se întîlnesc într-un ethos
având la bază etnocultura românească ca factor obligatoriu al statutului de naționalist: scriitori și artiști se vor orienta spre teme istorice, religioase, rurale,
bănățean. Identitatea locală proaspăt redefinită de autor este avansată în arta reprezentând peisajul ca marcă identitară. Simbolurile, tradițiile și miturile sunt
și cultura națională. Convins de existența valorii creatorilor locali, acuză lipsa chemate să definească un conținut unic al identității naționale, conturat în temeiul
de promovare a acestora. Una dintre cauze fiind faptul că populația zonei preia valorilor culturale românești.
42
autori ai altor provincii, ignorându-i pe ai săi. O altă cauză este identificată în În aceeași notă este scris un articol în Revista Institutului Social
politicianismul și centralismul statului român interbelic, autorul dezvoltînd Banat-Crișana de către Grigore Ion. El își propune căutarea specificului
ideea unui bănățenism politic profund și exclusiv românesc, dar autonom în 43
bănățean. În introducere suntem informați că prezența și caracteristicile
raport cu puterea unică de decizie a capitalei. Aceasta reprezintă o unui specific bănățean sunt dezbătute în sferele intelectuale bănățene de
mărturie extraordinară a orientărilor politice ale unei părți a elitei intelectuale câteva luni. Prezent la aceste discuții, autorul evocă existența unei capacități
regionale aflată între naționalismul românesc centralist și dorința de a se artistice proprii locuitorilor regiunii, una deosebită, dar existentă în cadrul
opune omnipotenței acestuia. În fapt, ea își propusese să promoveze propriile românismului. Pentru a ajunge la specificul bănățean, autorul asociază mediul
sale valori și spera să fie văzută ca avînd șanse egale cu aceea din Vechiul Regat (care ar duce la apariția unei culturi specifice) și creația, care ar fi rezultatul
al României. Era o tendință a anilor interbelici, în care orientarea ideologică culturii. Cultura este asemănată cu o entitate vie, unică, este asociată tinereții,
locală prezenta un amestec de naționalism și de refuz al politicianismului înfloririi, destinului propriu.
44
central, o tendință care, uneori, a condus spre orientări extremiste. Atîta timp Dezvoltând tema de la general la particular, articolul ia în discuție
cît nu s-a ținut seamă de reala structură socio-culturală a Banatului interbelic,
bănățenismul așa cum a fost promovat de invocații autori nu urmărea scopurile
39
întregii comunități locale, prin urmare nu putea contribui la o promovare I. Vlasiu, Anii ‚20 tradiția și pictura românească, Ed. Meridiane, București, 2000, p. 26.
40
reală, artistică sau politică, a Banatului. Ibidem, p. 27.
41
Căutarea unui specific național în artă reprezintă o constantă R. Demetrescu, Conceptul de stil național în istoriografia artistică. Afirmarea vocabularului
critic, în Istoria României prin concepte. Perspective alternative asupra limbajelor social-politice,
editori: Victor Neumann și Armin Heinen, Ed. Polirom, Iași, 2010, p. 331.
42
Ibidem.
36
Ibidem, p. 34. 43
G. Ion, “Pe urmele specificului bănățean”, în Revista Institutului Social Banat-Crișana, Anul
37
Ibidem, p. 35. VI, nr. dublu 22-23, 1938, p. 37.
38 44
212 213
cultura spațiului mioritic, formulare preluată din opera lui Lucian Blaga. mioritic ca abstractă matrice a spiritualității românești. Sunt așteptați viitori
Grigore Ion cercetează legătura dintre cultul religios, elementul etnic și țărani-artiști ca purtători ai unei identități păstrată nealterată, a eventualului
capacitatea de creație. Consideră piramidele egiptene, catedralele gotice și arhetip românesc, etnic și rural. Articolul poartă amprenta controverselor
lăcașurile de cult ortodoxe ca fiind simboluri ale unei spiritualități cu înclinări, intelectuale din cercurile creatorilor și propagatorilor doctrinei românismului
45
cu tendință spre universalitate. Ortodoxia ar fi singura formă a cultului creștin în care reprezentanții bănățeni își doresc recunoașterea propriului aport.
care nu a preluat nimic esențial din tradiția popoarelor adepte. Romanii ar fi Înțelesul conceptului de specific bănățean, provenit din bănățenism,
influențat cultul catolic, impunându-i autoritatea, disciplina și înclinarea spre caută elementul ce diferențiază zona față de celelalte. Întreprinderea nu ia în
46
expansiune și subtilități juridice, iar protestantismul ar fi preluat dorința de seamă un segment important de populație identificată cu o altă etnocultură
libertate și individualitate ale vechilor teutoni. decât cea promovată de autor. Specificul bănățean nu a fost urmărit în funcție
În privința modului în care autorul înțelege specificul național, citim de caracterul și interesele comune ale locuitorilor Banatului, nu a urmărit
47
următoarele: Ceace se pricepe sub național este în fond etnicul . În opinia autorului plurilingvismul sau interferențele culturale, ci a plecat de la diferențialism
publicat de Revista Institutului Social Banat-Crișana, varianta cea mai bună de etnic. Rolul ideologiei identitare a indus în eroare și a falsificat realitățile
50
manifestare a specificului național era apariția unor țărani-artiști aflați sub cea multi-și interculturale ale Banatului .
48
mai pură influență a geniului creator etnic . Bazându-se pe aceleași surse ale În numărul 24 din anul 1938 al Revistei Institutului Social Banat-
creației, spațiul și etnia, și restrângând aria preocupărilor, autorul ajunge la Crișana, Elena Secoșan propune înființarea unei noi subsecții care să aibă
arta tradițională bănățeană. Identifică trei puncte caracteristice ale folclorului în vedere industria și arta casnică țărănească. În motivarea propriei intenții,
local: graiul, dansul și coloritul ornamenticei. Ca exemple invocă impresiile autoarea consderă portul popular ca obiect ce trebuie analizat în mod
pe cvare i le-a făcut atelierul sculptorului Romul Ladea, unde a admirat deosebit, el reprezentând proba talentului genial și al superiorității etnice
51
două busturi inspirate din spiritualitatea bănățeană: Iorgovan, reprezentând a poporului român față de celelalte popoare . Scopul este acela de a studia
miticul erou din mitologia românească, a cărui acțiune este localizată pe arta tradițională românească bănățeană, a descoperi obiectele acesteia, a le
Valea Cernei, și cel al unui țăran bănățean. Cu o privire de sub sprânceană, dar împărți în funcție de locuri, a le colecționa pe acelea cu valoare deosebită,
plină de șagă, cu o înclinare bățoasă a capului, dar cu mii de sburdălnicii în vârful a crea la Timișoara un muzeu etnografic. În sfîrșit, autoarea mai propune
mustețelor, cu încrețături și umbre-ntunecate pe frunte, dar cu smei glumeți sub ele, industrializarea și vânzarea bunurilor de artă populară, dar și o propagandă
52
cu multă aroganță și puțină războinicie bătăușe în atitudine, în întreaga ritmică a la sate pentru revenirea la portul strămoșesc, reeducând gustul artei naționale .
bustului care se muia, se-mbăta – ea -ntr-o substanță fundamentală – într-o mare Preocuparea pentru conservarea și păstrarea patrimoniului etnologic al unei
49
de mândrie și făloșenie rustică... zone era binevenită atunci. Societatea românească cunoaștea o transformare
Arta națională este văzută ca element de manifestare etnică, spațiul și o modernizare ce a făcut posibilă emanciparea locuitorilor de la sate,
45
Ibidem. 50
46 Asupra definirii conceptului de Identitate Culturală Multiplă vezi V. Neumann, Neam, popor
Ibidem. sau națiune? Despre identitățile politice europene, Editura Curtea Veche, București, 2005, p. 206.
47
Ibidem, p. 41. 51
E. Secoșan, “O nouă subsecție a Institutului”, în Revista Institutului Social Banat-Crișana, nr.
48
G. Ion, Op. Cit., p. 42. 24, octombrie- decembrie, Anul VI, 1938, p. 132.
49 52
214 215
emancipare ce a condus la pierderea elementelor tradiționale. Cercetarea și sale. Totuși, observă autorul, romanul, piesa de teatru, pictura sau sculptura
56
valorificarea potențialului creator al unui singur element etnic dintr-o zona cer o temeinică pregătire: aici nu s-au prea pomenit copii precoce . Creația
cunoscută ca multi- și interculturală, arătat ca superior, trădează însă o tendință artistică mai este influențată însă și de alti factori cum ar fi starea biologică,
monculturală, respectiv refuzul integrîrii diversității artistice, ertnografice, socială sau geografică. Contrar teoriilor rasiste ale epocii, Ladea consideră
istorice a Banatului. Adică, Banatul real, cel în care s-au manifestat plenar amestecul populațiilor ca fiind benefic, favorizând apariția geniului: ...oamenii
limbile și culturile sale, română, germană, sîrbă, maghiară, franceză, slovacă, creatori apar la frontierele țării lor, unde amestecul e mai probabil. Orașele mari,
57
cehă, bulgară, evreiască, țigănească. porturile unde circulația este mare încă sunt cuiburi de creatori . Nu omite să
Un articol dedicat filozofiei artei plastice a publicat cunoscutul precizeze faptul că existența rolului biologic în procesul creației este o teorie
53 58
sculptor bănățean Romulus Ladea . Acesta deplînge slaba atracție pe care incredibil argumentată . În privința rolului artei, Romulus Ladea nu crede
o exercită arta plastică în societatea românească, vinovată fiind, spune că aceasta ar trebui să ne facă nici mai buni, nici mai cuminți, ci doar să ne ofere
59
artistul, școala. Aceasta pune în valoare literatura, în schimb pictura a rămas cea mai curată bucurie...să fie ceea ce este: operă de artă.
necunoscută. Orice elev cunoaște operele lui Mihai Eminescu, I/L. Caragiale Deși dorința de a identifica un specific național în artă, de a arăta
sau Ion Creangă, însă prea puțini au auzit de Ștefan Luchian sau de Ion superioritatea acesteia în fața celorlați, de a ridica actul artistic pe idealul
Andreescu. După spusele sculptorului, arta aparține geniului, talentului, este unui exclusivism etnonațional preocupă și fascinează multe minți ale epocii,
în funcție de intuiție, de imaginație, de viață afectivă, dar are și partea ei lucidă de Romul Ladea se distanțează de aceste tendințe: ...oricum ar varia caracterul
54
gândire. Deoarece orice om beneficiază într-o oarecare măsură de asemenea etnic și oricare ar fi stilul, arta plastică va rămânea creație în funcție de frumos; va
calități, fiecare poate fi și creator, imaginația fiind partea cea mai importantă. rămânea materie și spirit, adecă formă și conținut; va fi creatoarea unei lumi, ce se
Alături de aceasta, rol în creație au și intelegența, judecata. Instinctul creator e afirmă ca un ansamblu de sine stătător. Din aceste puncte de vedere trebue privită
60
caracteristic umanului, nivelul de exteriorizare a acestuia diferă în funcție de și judecată arta plastică .
individ. Pentru a arăta cum se naște actul creator, Ladea apelează la citate din: Modul în care actul creator este descris are la bază frumosul, sufletul
Edgar Alan Poe (poemul Corbul), Emile Zola sau Mihai Eminescu. Ei sunt și materia și nu etnicul, sau rasa. Cu alte cuvinte, valorile universal umane
văzuți ca lucrând la opera lor rațional și lucid, fără a se abandona inconștient sunt esențiale, iar ele sunt indiferente la variabile cum sunt timpul sau locul
în brațele unei muze. Cu toate acestea, Goethe mărturisește că nu știe niciodată nașterii. Lumea se cere a fi văzută unitar, un unul-totul complex și superior,
55
sigur unde începe în gândirea sa teoria și unde intuiția ? . surprins de creația artistică. Punctele de vedere ale lui Romul Ladea sunt
Pornind de la această demonstrație, Romul Ladea se întreabă cum tributare mediilor artistice bănățene, unde personalități precum Aurel Ciupe,
se pot explica situațiile în care vârsta creatorului este foarte mică (de ex.
Mozart, Haydn, Beethoven, Rimbaud sau Petöfi), poate prin cunoașterea 56
Ibidem. E aici un neoromantism, adesea de inspirație herderiană, unul foarte răspândit
inconștientă a copilului de două zile, care găsește și știe ce să facă cu sânul mamei printre intelectualii noilor națiuni est-europene, izvorul lui fiind adesea neglijat ori complet
necunoscut.
57
53
R. Ladea, „Schița unei conferințe despre arta plastică”, în Revista Institutului Social Banat- Ibidem, p. 68.
58
Crișana, nr. 25, ianuarie-martie, Anul VII, 1939, p. 65. Ibidem, p. 69.
54 59
Ibidem. Ibidem.
55 60
216 217
64
Catul Bogdan, Franz Ferch, Albert Krausz, Julius Podlipny, Oskar Szuhanek, de arte decorative de la Timișoara. Printre artiștii profesori sunt amintiți:
Albert Varga, Ferdinand Gallas, Géza Rubletzky și alții, conservă civismul Alexandru Pop, Catul Bogdan, Capidan Pericle, Aurel Ciupe, Eugen Pascu,
central european, unul imun la influențele ideologiilor diferențialismului Anastasie Damian, Romul Ladea; iar printre cei ce s-au ocupat de predarea
etnic, la ideile fasciste propagate în anii de dinaintea celui de-al II-lea război cursurilor teoretice Coriolan Petranu, Victor Papilian, Bogdan Duică, Emil
65
mondial. Isac și Atanasie Popa. Articolul, creat în scopul de a atrage atenția autorităților
Un articol informativ cu privire la deschiderea expoziției retrospectivă guvernamentale asupra nevoii școlii de sprijin, recurge și la argumentul
a cărții, artelor plastice și a graficei românești din Banat a fost publicat sub național, aproape obligatoriu în anii celui de-al doilea război mondial: Ea a
61 66
semnătura lui Aurel Bugariu . Expoziția își propune să adune dovezi asupra avut și are în primul rând o menire națională... , sensul conceptului de național
drepturilor României în Banat, să demonstreze că aici își are un leagăn străvechi fiind acela de etnonațional, de întărire a unui element etnic, la o graniță
62
cultura românească sub toate formele ei de reprezentare . Au fost expuse lucrări considerată atunci amenințață și instabilă; ...ea a ținut piept și se interpune ca un
de artă veche, Zugravul Nedelcu, Diaconul Vasile, Constantin Daniel, M. zid, împotriva tuturor manifestărilor artistice străine...,modul în care străin este
Velceleanu, N. Popescu, Ion Zaicu, Virgil Simionescu, Diodor Dure, dar și de înțeles de autorul articolului reiese din afirmația: ...manifestările artistice străine
artă contemporană semnate de Romul Ladea, Catul Bogdan, Aurel Ciupe, C. fiind alimentate materialicește și din străinătate și aveau un formidabil aparat de
67
Baba, Ioan Isacu, Corneliu Liuba, Alexandru Popp, Lucia Ladea, Laura Vlad- propagandă. Însă Școala de arte frumoase nu s-a dat învinsă . Se vorbește și
63
Delamarina, Iulius Podlpny, etc. . despre „străinul din interior”, cel diferit din punct de vedere etnocultural,
Organizarea expoziției și modul în care aceasta este reflectată văzut de autorul articolului ca antagonic culturii române. Atmosfera de pe
în publicațiile vremii arată dorința autorităților române, sub conducerea frontul de Est influențează mințile și condeiele, nu întâmplător termeni ca
generalului Ion Antonescu, de a promova un naționalism puternic în toate luptă, izbândă, armă, existență, sunt folosiți în loc de argumnte profesionale în
ariile vieții sociale. Sub presiunea cedărilor teritoriale din anul 1940 și după favoarea amintitei școli: Lupta spirituală care trebue să o dăm va compensa toate
declanșarea ostilităților pe frontul de Est, dorința de a evidenția o superioritate cheltuielile făcute și ne va aduce izbânda românească pe teren cultural…. Printre
68
românească care să creeze încredere armatei și populației civile devine tot mai aceste arme intră și existența și activitatea Școlii de arte decorative . Articolul se
pregnantă și se întipărește și în modul în care artele plastice sunt prezentate. încheie cu prezentarea expoziției elevilor, amintind că Aurel Ciupe a vorbit
Expresii de genul jertfă de sânge sau prin foc și fier la răsărit arată faptul că despre activitatea Școlii, lucrările clasei de sculptură a profesorului Romul
influența războiului este foarte puternică, iar autorul compară expoziția cu o Ladea și cele ale clasei de arte decorative ale lui Iulius Podlipny fiind cele mai
69
campanie militară desfășurată în Banat, la granița de apus, pentru a accentua apreciate de public .
apartenența românească a regiunii.
În aceeași notă, Gheorghe Atanasiu face o incursiune în istoria Școlii 64
Gh. Atanasiu,” Școala de arte decorative din Timișoara”, în Revista Institutului Social Banat-
Crișana, Anul X, mai-august, 1942, p. 363.
65
61 Ibidem, p. 364.
A. Bugariu, „Expoziția retrospectivă a cărții, artelor plastice și a graficei românești din 66
Banat”, în Revista Institutului Social Banat-Crișana, An IX, nr. septemvre-decemvre, 1941, Ibidem, p. 366.
67
p. 404. Ibidem.
62 68
Ibidem. Ibidem, p. 368.
63 69
Ibidem. Ibidem, p. 371.
218 219
După Gheorghe Atanasiu, principalul scop al unei școli de arte Iancu în care acesta încercase separarea etnicului și biologicului de național,
74
frumoase la Timișoara nu este cel al dezvoltării cultural-artistice a urbei, considerat emanația conștiinței culturii comune . Grofșorean identifică aici
ci cel "național", cel ce trebuia să favorizeze un grup cultural-lingvistic în similaritatea cu teza maghiară pusă în serviciul procesului de asimilare, o
detrimentul celorlalte. Acest tip de gândire apare încă din primii ani ai doctrină pledând pentru naționalismul eliberat de etnicism și rasism. Este
perioadei interbelice, personalități ca Stan Vidrighin (primar al Timișorii) acesta un motiv de a-l critica pe Victor Iancu ce dăduse un alt înțeles faptelor
sau Onisifor Ghibu (director al ministerului cultelor și instrucțiunii publice de cultură și de identitate. Recunoaște că „națiunea” ca noțiune în drept poate
75
din Consiliul Dirigent) văzând în înființarea Școlii Politehnice un pas spre însemna totalitatea cetățenilor, fără raportare la etnic și biologic , dar îl acuză
70
românizarea zonei . Aceste păreri ce ignorau atât conceptul de cetățenie pe Victor Iancu pentru semnul de egalitate pus între „națiune” și „național”.
juridică cât și diversitatea cultural-lingvistică a Banatului au dus la politici Cornel Grofșorean arătă că între o astfel de „națiune” și „conștiința culturii”
76
discriminatorii și au creat premisele dezvoltării xenofobiei și rasismului. nu există legături . El propune conceptul de „nație” ca fiind identic cu etnicul
În articolul Etnic sau estetic, apărut în Revista Institutului Social Banat- și biologicul. Potrivit aceleiași fantasmagorice interpretări, un cetățean
Crișana din septembrie-octombrie 1943, Cornel Grofșorean, directorul etnocultural diferit de majoritate se poate integra „națiunii”, dar niciodată
acesteia, își dezvăluie propriile păreri cu privire la manifestul lansat de „nației”: poate deveni un Român excelent, dar niciodată nu se va transforma într-
77
membrii Cercului literar din Sibiu ce își propuneau valorificarea esteticei un Daco-Vlah .
71
pure, desghiocată de etnic și etic Acest manifest tipărit în ziarul Viața din 13 Din articolul analizat reiese faptul că directorul Revistei Institutului
mai 1943 este scris de I. Negoițescu și semnat, printre alții, de Victor Iancu, Social Banat-Crișana, înțelege și dorește o națiune în sens etnic. Aceasta
Eugen Todoran, Cornel Regman, Ovidiu Drimba. Aceștia văd literatura contrazice opiniile lansate într-o conferință publică de Victor Iancu, unul
și arta momentului într-o criză, cerând reîntoarcerea la tendința lansată dintre semnatarii manifestului Cercului literar de la Sibiu, cel ce promovase
72
de Titu Maiorescu și Eugen Lovinescu . Etnicul și eticul erau considerate despărțirea etnicului de național și înțelegerea națiunii în sens civic. Deși
78
ca aparținând „culturii minore”, „cultura majoră” fiind universală. Emis în provenit din mediul social al Banatului, autorul propune un mod de
timpul războiului, manifestul sugera o concepție deschisă, milita împotriva comprehensiune a națiunii de cele mai multe ori diferit de al majorității
esteticului, a regulilor impuse, dar și împotriva naționalismului din artă și locuitorilor Timișoarei interbelice, care conviețuind într-un mediu plurilingv,
cultură. Cornel Grofșorean se împotrivește împărțirii culturii în "majoră" intercultural și multiconfesional ajung la a nu se identifica clar cu un element
și "minoră" și vede tendința anti-etnică drept epuizarea fondului etnocultural etnic ci cu unul al cetățeniei, al dreptului și al respectului reciproc. Ideea de
73
al popoarelor vest europene’ . El face legătura cu o conferință a lui Victor
74
Ibidem, p. 515.
70 75
Cf. V.ictor Neumann, Interculturalitatea Banatului, Artpress-Institutul European, Timișoara, Ibidem.
2012, pp. 52-53. 76
Ibidem, p. 516.
71
C. Grofșorean, Etnic, ori estetic, în Revista Institutului Social Banat-Crișana, Anul XI, 77
Ibidem.
septemvrie-octomvrie, 1943, p. 510. 78
72 Cornel Grofșorean s-a născut în 1881 la Periam, fiind botezat de baronul Tallián Béla și
P. Poantă, Cercul de la Sibiu. Introducere în fenomenul originar, Ed. Ideea Europeană, căsătorit cu Berta Luiza, apoi cu Anuța Klesner. Primar al Timișoarei în anul 1921 și în anii
București, 2006, pp. 83-84. 1931-1932. Cf. C. Albert, “Studiu introductiv: Cornel Grofșorean – trepte spre o biografie”
73
C. Grofșorean, Etnic, ori estetic, în Revista Institutului Social Banat-Crișana, Anul XI, în Documentele Institutului Social Banat-Crișana, vol.II, Corespondență, Ed. Mirton, Timișoara,
septemvrie-octomvrie, 1943, p. 512. 2009, p. 11- 17.
220 221
națiune etnică își continuă traseul și accentele din epoca interbelică și în anii Societatea antebelică și interbelică timișoreană era suma
celui de al doilea război mondial. Filozofia și discursul socio-politic o vor interferențelor comunităților cultural-lingvistice ce conviețuiau aici de
ridica la rangul de mistică. Chiar și așa, există păreri și scrieri contrare acestei secole. Cu toate acestea, autorul articolului împarte arta și artiștii după un
doctrine, exemplul Cercului literar de la Sibiu reunind artiști și oameni de relativ criteriu etnic și încearcă crearea unei senzații de concurență sau de
cultură ce si-au manifestat capacitatea de a gândi și a crea pe cont propriu, de conflict, în situația în care majoritatea timișorenilor nu rezonau la dicotomiile
a se opune ideologiilor pur speculative. etnoculturale. În acest context trebuie spus că îndreptățite sunt analizele și
În ultimul an de existență al Institutului și al revistei sale, 1946, a fost concluziile istoricului Victor Neumann potrivit cărora ideologiile și practicile
publicat un articol semnat de Traian Topliceanu și dedicat culturii din Banat. comunitariste de acest fel nu făceau parte din codul cultural-identitar local
85
El prezintă Banatul ca loc al confruntării etno-politice între români pe de-o sau regional așa cum a subliniat istoricul Victor Neumann . Din articolele
79
parte și sârbi, germani și maghiari pe de altă parte . Articolul vorbește despre ce abordează arta și cultura în Revista Institutului Social Banat-Crișana reiese
condițiile de manifestare culturală ale populațiilor Banatului în anii 1918- că la nivelul statelor nou formate după primul război mondial în Europa
80
1940. Se arată că drepturile minorităților au fost garantate și respectate . Centrală și de Est, identitatea colectivă era definită de omul politic, de istoric,
Fiecare comunitate culturală e analizată separat, indicându-se numărul de lingvist sau etnograf și mai puțin de jurist și tehnocrat, de unde identificarea
86
școli, de la cele elementare la Școala Politehnică, bisericile, asociațiile culturale, vorbitorilor unei limbi cu un grup anume, cu o etnie sau chiar cu o națiune .
publicațiile, literatura, artele plastice, muzeele, bibliotecile. Referitor la arte, Concluzii
sunt amintiți pictorii români reprezentativi: A. Demian, I. Isac, C. Liuba, V. Institutul Social Banat-Crișana a reprezentat unicul for cultural
Simionescu, C. Bogdan, A. Ciupe, C. Minișan, A. Pop, I. Miloia; sculptorul în regiunea Banatului românesc interbelic ce și-a propus studierea unor
81
Romul Ladea și arhitectul Victor Vlad. În cazul germanilor, Adam Müller teme socio-umane. A promovat domenii ca istorie, sociologie, economie,
Guttenbrunn este socotit o adevărată valoare literară. În pictură și grafică, A. etnografie, artă, filozofie și politică, abordându-le dintr-o perspectivă
Ferch, Fr. Ferch, L. Hermann, V. Stürmer, H. Eminet, Lene Weber, St. Strobl, etnoculturală și promovând doar elementul românesc. Modul în care Revista
Em. Lenhard, iar în sculptură și arhitectură S. Rotsching, G. Schadt și Matei Institutului Social Banat-Crișana prezintă arta și societatea nu reflectă realitatea
82
Hubert . În categoria maghiarilor sunt invocate numele: Ferenczy I., Varga bănățeană a momentului, ci anumite puncte de vedere ideologice inspirate de
A., Szuhanek O., Podlipny I., Litteczky A., Matzner L., Gallas F., Rubleczky o ideologie politică dominantă în Vechiul Regat al României și potrivit căreia
83
O. Despre artiștii plastici și muzicienii provenind din comunitatea de limbă
84 85
sârbă din Banat, Topliceanu spune că niciunul nu s-ar fi evidențiat . Despre diferențele dintre bănățenismul promovat de unii intelectuali de limbă română și
cultura identitară a Timișoarei aceleiași perioade vezi Victor Neumann, „Timișoara interbelică:
Între <etnicitatea fictivă> și <societatea deschisă>” în Victor Neumann, Interculturalitatea
79 Banatului, ediția a II-a, ArtPress-Institutul European, Timișoara-Iași, 2012, p. 43-69.
T. Topliceanu, „Sinteza problemelor culturale”, în Revista Institutului Social Banat-Crișana, 86
Anul XIV, ianuarie-iulie, 1946, p. 3. Pentru o imagine generală a orientării intelectuale vezi Irina Livezeanu, Cultură și naționalism
80 în România Mare (1918-1930), Editura Humanitas, București, 1998. Pentru exemplificare și
Ibidem, p. 5. explicarea temei vezi Victor Neumann, „Obsesia intelligentsiei române în perioada interbelică:
81
Ibidem, p. 17. specificitatea etno-națională”, în Ideologie și Fantasmagorie. Perspective comparative asupra
82
Ibidem, p. 28. istoriei gândirii politice în Europa Est-Centrală, Editura Polirom, Iași, 2001, p. 103-120; „Neam
83 și popor: noțiunile etnocentrismului românesc”, în Istoria României prin concepte. Perspective
Ibidem, p. 34. alternative asupra limbajelor social-politice, Editori: Victor Neumann și Armin Heinen, Editura
84
Ibidem, p. 38. Polirom, Iași, 2010, p.379-401; cf. p. 384.
222 223
accentul nu era pus pe cetățean, pe drepturile și pe libertățile lui, ci pe crearea unor țărani creatori aflați sub controlul unui geniu etnic și descifrarea artei
unei identități colective bazate pe mitice origini comune. populare. Născut din specificul național, specificul bănățean sau bănățenismul
Pornind de la analiza articolelor publicate în revistă observăm este o prelungire a celui dintâi. Autorii revistei luaseră în considerare doar
ca tendințe generale în interpretarea și prezentarea fenomenului artistic: populația etnic românească. Noțiunea de bănățean este definită în Revista
o tendință autohtonistă: orientează arta, indiferent de natura sa, spre un Institutului Social Banat-Crișana ca aparținând exclusiv etnoculturii române,
autohtonism românesc ce se dorește păstrat cât mai pur sau repurificat conlocuitorii fiind definiți prin sintagma inși din Banat. Bănățenismul în artă
de influența unor elemente „străine”. Acestea sunt considerate ca fgiind este chemarea spre lucrul autentic, operele unor artiști locali fiind aduse
etnoculturi diferite de aceea majoritară, eventual, elemente exportate de ca argumente ale existenței unei creații specific bănățene. În acest spirit se
orașele aflate în plină dezvoltare industrială și care se remarcxaseră prin deplânge lipsa de promovare a autorilor din zonă și preluarea creației din alte
modul de viață occidental. Capitalismul și democrația sunt văzute de multe provincii și se lansează invitația la ridicarea de monumente, clădiri și statui,
ori ca aducând un aport în distrugerea elementelor caracteristice etnonațiunii înțelese ca fiind localiste.
române, a culturii și a artei sale. Adeseori, autorii articolelor refuză adoptarea Bănățenismul politic este și el exclusiv românesc, dar autonom în
civilizației occidentale, orientarea materialistă și resping ideea drepturilor raport cu puterea unică de decizie a autorităților din capitală, adică, opus
87
egale pentru grupurile cultural-lingvistice diferite de acela majoritar . centralismului. Apariția și dezvoltarea ideii și a noțiunii de bănățenism arată
Adesea, articolele din revistă transformă arta în argument pentru controversele intelectuale existente în mediile creatorilor și propagatorilor
teorii și poziționări politice. Intenția era de a demonstra superioritatea doctrinei românismului. Reprezentanții bănățeni își doresc recunoașterea
culturii românești în fața altora și drepturile românilor asupra Banatului. Arta propriei personalități și a propriilor lor contribuții. Reiese sentimentul unei
populară era idealizată. Studiul acesteia și al specificului etnic avea scopuri politici discriminatorii la care bănățenii se simt supuși de către autoritățile
propagandistice precise. Atunci când se vorbea despre creatorii de artă din statului și nevoia de a colabora la crearea unei mari civilizații românești, văzută
Banat se făcea împărțirea acestora în români și minoritari. Unii autori au preluat însă doar prin prisma unei singure comunități cultural-lingvistice. Amestecul
modele din fascismul italian sau din nazismul german. Odată cu implicarea de naționalism și antidemocrație, de anticentralism și antipoliticianism a
României în al doilea război mondial și odată cu acutizarea problemelor de pe creat premisele nașterii simpatiilor față de doctrinele extremiste și față de
front, limbajele belicoase, comentariile șovine și antisemite se remarcă în mai statele europene care le propagau.
multe dintre articolele ce abordează fenomenul artistic, respectiv creatorii Societatea bănățeană a momentului și în mod deosebit cea a marilor
artelor. orașe era una puternic industrializată și modernizată. În aceste condiții
Exista o tendință spre localism, unii autori preocupându-se de relațiile interumane erau bazate pe drepturi juridice, evoluția democrației și
descoperirea și descrierea a ceea ce ei considerau a fi fiind specificul național, a capitalismului asigurând condiții bune de dezvoltare a întreprinderilor și a
o particularitate căutată de mulți intelectuali români interbelici și care nivelului economic al populației. Militantismul autohtonist și condamnarea
era menită să arate trăsăturile artei curat românești. Se spera în apariția modului de viață occidental nu rezona cu o astfel de societate. În Timișoara
interbelică identificarea strictă cu un grup etnic era dificilă în sensul în care
87
Vezi Thomas Remus Mochnács, “Politica minorităților – o preocupare a Timișoarei plurilingvismul, căsătoriile mixte și aprecierea mesajului mai multor confesiuni
interbelice”, în Victor Neumann (coordonator), Identitate și Cultură. Studii privind istoria
Banatului, Editura Academiei Române, București, 2009, p. 155-178.
erau frecvent întâlnite. Astfel "specificul bănățean" nu putea fi urmărit
224 225
pornind doar de la elementele etnoculturale românești, absența recunoașterii

statutului de "bănățean" pentru toți locuitorii regiunii demonstrând o ruptură Bibliografie
între modul de a gândi al majorității populației Banatului și amintitele teorii
Revista Institutului Social Banat-Crișana, anii 1933-1946.
formulate în multe dintre articolele Revistei Institutului Social Banat-Crișana. ”Înființarea Institutului Social Banat-Crișana” în Revista Institutului Social Banat-Crișana,
Anul I, nr. 1, ianuarie-februarie, 1933.
Sigur că intențiile cercului de sociologi din jurul Dimitrie Gusti au condus Albert, Carmen, Documentele Institutului Social Banat-Crișana, vol.II, Corespondență, Editura
la mai multe rezultate notabile privind cunoașterea societății și a bazelor Mirton, Timișoara, 2009.
Demetrescu, Ruxandra, Conceptul de stil național în istoriografia artistică. Afirmarea
culturale românești, dar impactul lor asupra gîndirii politice interbelice a fost vocabularului critic, în Istoria României prin concepte. Perspective alternative asupra
minor. Pînă și în cazul instituțiilor ce își propuseseră programe de cercetare limbajelor social-politice, editori: Victor Neumann și Armin Heinen, Ed. Polirom,
Iași, 2010.
relativ apropiate Institutului lui Gusti de la București, cum a fost cazul Negru, Andrei, Din istoria cercetării sociale românești: Institutul Social Banat-Crișana, Editura
Institutului Social Banat-Crișana, în locul ideile reformatoare au fost preferate Argonaut, Cluj-Napoca, 1999.
Neumann, Victor, Interculturalitatea Banatului, Editura Artpress-Institutul European,
simpatiile pentru doctrinele naționalist-extremiste. Este de reținut că nici Timișoara, 2012.
un colaborator al amintitei reviste nu provenea din rîndul altor comunități Idem, Neam, popor sau națiune? Despre identitățile politice europene, ediția a II-a, Editura Curtea
Veche, București, 2005.
lingvistice decît aceea română. Cu toate că aceste tendințe erau din ce în ce Idem, Ideologie și fantasmagorie. Perspective comparative asupra istoriei gândirii politice în Europa
mai vizibile în deceniile interbelice, cea mai mare a populației Timișoarei Est-Centrală, Editura Polirom, Iași, 2001.
Idem, Neam și popor: noțiunile etnocentrismului românesc, în Victor Neumann și Armin Heinen,
continua tradițiile iluminist-cosmopolite ale Europei Centrale, răspunzînd Istoria României prin concepte. Perspective alternative asupra limbajelor social-politice,
88 Editura Polirom, Iași, 2010.
prin civism exceselor ideologice și măsurilor politice radicale .
Papanace, Constantin, Evocări, Editura Fundației Buna Vestire, București, 1997.
Poantă, P., Cercul de la Sibiu. Introducere în fenomenul originar, Editura Ideea Europeană,
București, 2006.
Vlasiu, Ioana, Anii ‚20 tradiția și pictura românească, Editura Meridiane, București, 2000.
88
Victor Neumann, „Timișoara interbelică…”, în Idem, Interculturalitatea Banatului,
p. 43-47. Victor Neumann, „Cultura civică a Timișoarei în anii dictaturii național-
comuniste”, în Idem,, Ideologie și fantasmagorie.., 147-151, cf. p. 149-151.
226 227
EXPOZIȚII-EVENIMENT
LA MUZEUL DE ARTĂ TIMIȘOARA
Victor NEUMANN
DANA CONSTANTIN
ȘI MARCEL BUNEA
Experimentele unei generaţii1
Timișoara a fost locul privilegiat al experimentelor tehnice și

științifice, dar și al inovațiilor muzicale, artistice, literare și chiar filozofice.
Unele dintre acestea au devenit emblematice pentru România și pentru
Europa. Muzeul de Artă Timișoara și-a propus să se insereze într-o asemenea
tradiție, să se numere între instituțiile de cultură deschise experimentelor,
ideilor și limbajelor artei, culturii și științei contemporane. Conservînd valorile
patrimoniale, Muzeul de Artă Timișoara dorește să devină o instituție vie, în
care să se regăsească dialogul interdisciplinar interogînd prezentul și viitorul.
Îmi place să cred că expozițiile, dar și conferințele și dezbaterile pe teme de artă
și istorie, artă și religie, artă și politică, toate, libere de orice prejudecăți, dar
avînd darul de a formula ipoteze de lucru privind înțelesul dat de artist, istoric
și filozof omului și fenomenelor ce-l înconjoară, vor contribui, încet, dar sigur,
la schimbarea mentalităților. Spun aceasta știind că arta, creațiile culturale în
genere, joacă un rol excepțional în structurarea gîndirii și a felului nostru de a
1
Acesta este un text orb care înlocuiește textul original și se referă la conținutul acestui articol. Textul acesta a prefațat albumul expoziției Doi. Dana Constantin-Marcel Bunea, Muzeul de
Artă Timișoara, 2014.
228 229
EUROREGIONALIA - 1/2014 Victor NEUMANN — Dana Constantin și Marcel Bunea. Experimentele unei generații
fi în acord cu timpul trăit. De aceea, cred, Timișoara și România în ansamblu, paradigme ale acesteia. Tablourile artistei sînt trasee ascensionale, o ieşire din
au enorm de cîștigat cultivînd arta și muzica, reinventîndu-se pe sine. labirintul existențial, o înălţare deasupra neajunsurilor cotidiene. Acest gen
de creaţie poate fi asemuit, fără a exagera cîtuşi de puţin, cu energia spirituală
Cunoscuți publicului iubitor de artă din România prin expoziții
a lui Brâncuşi, cel mai bine cu pasărea măiastră a genialului sculptor român.
personale și de grup, naționale și internaționale, prin premiile și distincțiile
obținute, prin recunoașterea conferită de includerea numelor și creațiilor Omniprezenta criză de conştiinţă a omenirii invită la o reflecţie
lor artistice în dicționare, enciclopedii, albume și cărți, Dana Constantin și din multiple unghiuri asupra trecutului şi a viitorului, ceea ce îndeamnă
Marcel Bunea sunt doi artiști români a căror prezență pe simezele Muzeului istoricul să reinterpreteze faptele în funcţie de schimbările produse în timp,
de Artă Timișoara reprezintă un eveniment cultural de prim rang, unul ce iar artistul să-şi structureze idealul în funcţie de origini şi continuităţi. Ceea
atrage atenția prin tematică, inventivitate, mijloace de expresie, demonstrînd ce este semnificativ în această artă a Danei Constantin este ampla şi adevărata
cît de importante sînt libertatea de conștiință și îndrăzneala în creație. cromatică, amplitudinea ei fiind evidenţiată prin profunzimi neașteptate,
sugerînd fuziunea orizonturilor. E aici un limbaj pictural ce indică permanenta
Dana Constantin a studiat la Institutul de Arte Plastice “Ion
reevaluare și rafinare a valorilor plastice tradiționale și așezarea lor într-un
Andreescu” din Cluj-Napoca. Formarea ca artist i-o datorează profesorului
nou context. În sfîrşit, mai cred că prin acest fel de a crea arta se naşte ocazia,
Florin Maxa, cel ce i-a cultivat încrederea de sine, educația plastică, deschiderea
altminteri rar întîlnită, de a conceptualiza trăirile spirituale. Un motiv să
spre muzica clasică și literatura de specialitate, spre arta conceptuală. Este
apreciem că verticalele din lucrările Danei Constantin invită la identificarea
o artistă aflată în plină forță creatoare și, totodată, una dintre strălucitele
înţelesurilor profunde ale tranziţiei omului dinspre trecut spre viitor, la o
profesoare ale Facultății de Arte a Universității de Vest din Timișoara.
izomorfie cromatică ce tinde să dea imagine și sens unor compoziții muzicale.
Marcel Bunea este absolvent al Institutului de Arte Plastice
Cît despre pictura lui Marcel Bunea, ea se insinuează în sufletul
Nicolae Grigorescu din București, astăzi, Universitatea Națională de Arte.
şi în mintea privitorului prin dinamica planică, discursivă, comunicativă,
S-a format sub coordonarea lui Walter Andreas Kirchner - artist român-
prin ritmurile ei muzicale şi prin constructivism. Marcel Bunea e un
transilvan stabilit în Germania, dobîndind o consacrare internațională,
care i-a influențat decisiv formația, dar și înclinația spre muzică și literatură. împătimit pictor al geometriilor postmoderne, al pluralităţii cultural-
urbane şi al muzicii de jazz. Aspiraţiile lui sînt consonante cu acelea ale
Același Walter Andreas Kirchner a fost cel dintîi ce i-a facilitat lui Marcel
lumii actuale, artistul fiind preocupat de trăirile sale, descoperind amintiri
Bunea accesul la noile tehnici și orientări din artele europeană si mondială.
din trecut sau din viitor, fragmente de realitate. Liniile picturii lui trimit
Pictura Danei Constantin este o revalorificare excelentă, la cele la dinamica planică, evitînd narativul. Pictura lui Marcel Bunea este o
mai înalte cote, a mijloacelor picturale şi a istoriei picturii. Ea foloseşte în construcţie elegantă, viguroasă, o muzică a liniilor şi a culorilor, una
mod creativ tehnicile picturii în straturi, descoperite de olandezi, generînd atonală, invocînd ritmurile vieţii contemporane dominate de fragmentări,
un mesaj autentic, foarte personal. Mulţumită deosebitei sensiblităţi, în rupturi, viziuni. Abstractele compoziţii ale artistului dau seamă asupra
picturile artistei descoperim profunzimi cromatice, radiind aidoma unui lac unui tip de ordine și iluminare spre care ar putea să tindă omenirea. Ele
infinit. Ceea ce particularizează opera Danei Constantin este reinventarea degajă o forţă teribilă, sugerînd-o pe aceea a marilor metropole ale lumii,
nu doar a mijloacelor, dar şi a temelor artei clasice, repotenţarea vechilor dar în care simţim deopotrivă impulsul rădăcinilor istorice, al Bizanţului,
230 231
al folclorului românesc şi îndeosebi al folclorului transilvan. Este ceva

mai mult decît emoționant în acest gen de pictură, este muzica timpului
nostru, vezi și simți cum poate fi reinventat totul, cum renaște creația, cum
ȘTEFAN CÂLȚIA:TRADIȚII SI SIMBOLURI2
muzica formelor dă seamă asupra istoriei trăite și asupra istoriei viitoare.
Victor NEUMANN
În cazul în care vrem să recunoaștem ce au creat mai bun generațiile
născute în perioada imediat postbelică, vom spune că în această pictură
există în expresive culori și în cele mai clare linii muzica celebrelor formații
de beat și jazz ale anilor 1960-1970. Așa cum Beatles trăiește - recentul Felul nostru de a ne așeza în lume poartă pecetea familiei, a
concert aniversar de 50 de ani de existență de la Los Angeles, în care Paul valorilor culturale moștenite, a contextului social-politic în care ne-am
McCartney și Ringo Starr au reinventat o istorie oferind un strălucit
născut și am evoluat. Sînt multe elementele ce contribuie la formarea
exemplu a ceea ce este în stare să producă o cultură autentică – la fel și
personalității individului, adesea însă influențele majore provin de
liniile și culorile lui Marcel Bunea dau viață imaginației noastre. Ele refac
la cei pe care îi admirăm pentru strălucirea gîndului și durabilitatea
principiul unificator al unui ansamblu de opere ce nu se desprinde numai
din texte sau din eticheta socială, ci mai ales dintr-o ars combinatoria ce trece
sentimentelor lor, de la cei ce-i prețuim pentru talentul și etica muncii
dincolo de aparențe reprezentînd agentul sau motorul experienței estetice. lor, de la cei ce sînt vrednici să povestească lumea de ieri și lumea de
mîine. Mă gîndesc acum la artiștii ce-și descoperă singuri vocația, la cei
Dacă în cazul Danei Constantin este vorba de o continuitate creativă,
ce sunt în măsură să descopere ideile, credințele și așezările create de
în acela al lui Marcel Bunea în discuţie este o discontinuitate creativă. În fapt,
studiindu-le cu atenţie, sîntem invitaţi să observăm nu atît diferenţele, cît mai propria lor comunitate, la cei ce știu să prelucreze inteligent și atrăgător
ales complementaritatea operelor lor. Aşezînd pe simezele Muzeului de Artă relația local-universal.
Timişoara o pictură plină de ritmuri surprinzătoare, însumînd dinamici, culori Cînd Ștefan Câlția m-a invitat întîia oară în atelierul său am fost
şi tehnici identitare, am dorit să venim în întîmpinarea unui public dornic de fascinat de amalgamul de lumini și umbre al locului în care își petrecea
valori, atras de paradoxuri şi de posibile interpretări inedite. Expoziţia celor cea mai mare parte a fiecărei zile; am fost impresionat de ferestrele
doi artişti reprezintă unul din experimentele strălucite ale unei generaţii de
înalte ale imobilului, mîngîiate de frunzele și florile grădinii din fața
artişti ajunsă la maturitate şi care fac cinste artei româneşti contemporane,
lui. Descopeream misterul pe care artistul știe să-l cultive voluntar
integrîndu-se totodată artei universale.
ori involuntar, admiram arta etnografică împodobind casa - obiectele
de ceramică, vechiul pat al casei țărănești, lăzile de lemn depozitînd
documente prăfuite ale unor vremuri îndepărtate, fotografii de familie
-, toate asociindu-le universului din care descind picturile maestrului.
În pofida unui timp istoric puțin prielnic poeziei ori artelor
vizuale, Ștefan Câlția a rămas profund atașat de arta picturii sale.
232 233
EUROREGIONALIA - 1/2014 Victor NEUMANN — Ștefan Câlția: tradiții și simboluri
Admirabilele serii de tablouri ce le-a pictat în ultimele decenii Transilvanismul declarat al lui Ștefan Câlția este dublat de o orientare
demonstrează continua diversificare a temelor de studiu, preocuparea religioasă tolerantă, deschisă spre diversitățile de orice fel. La fel de
pentru creionarea unui stil inconfundabil, formularea unui mesaj explicit este atașamentul său nedezmințit față de monarhie. Casa Regală
propriu. Câlția este un călător dincolo de spațiu și timp. El povestește a României este pentru el o referință de vîrf, una statornică pentru
– e un înnăscut povestitor - despre deplasările la Șona, satul părinților, ceea ce înseamnă societate și cultură, diplomație și bine de obște.
situat în apropierea orașului Făgăraș, despre înfățișarea oamenilor de Crezul artistic al maestrului derivă dintr-o mare și continuă
acolo, despre ocupațiile și trăsăturile lor de caracter, despre dragostea curiozitate față de om și natură, tradiții și simboluri, cărți și idei. De
ce le-o poartă. Descrie ca nimeni altul familia și comunitatea locală, aici, plăcerea de a desena sau de a picta episoadele frumoase ori triste
stăruind asupra șansei recuperării unor uitate obiceiuri, dar și a ce l-au marcat. De aici, gîndul ce pendulează între nostalgia unei lumi
reconstruirii unei uitate diversități regionale. Pentru Ștefan Câlția, de mult apuse și speranța unui timp al schimbărilor. De aici, subtila
Șona reprezintă o altă lume decît aceea obișnuită, reprezintă fabulosul ironie la adresa lumii moderne, acea ars combinatoria în care păsările,
loc al copilăriei, cel ce i-a oferit bogăția de idei picturale. Șona e un oamenii și circul livrează imaginea amalgamată a lumii de astăzi, o
punct în care nimeni și nimic nu pare să se grăbească și în care spațiul critică subtilă a stării de spirit ori a aceleia de civilizație în care trăim.
și timpul își dau mîna spre a face cunoscute semnele unei istorii
Repetatele noastre întîlniri au făcut posibile o înțelegere
nepervertite de modernitate. Probabil, așa se explică faptul că satul
reciprocă a gîndurilor, au născut întrebări și răspunsuri venind
acesta a devenit punctul de plecare și de întoarcere al artistului, o
în întîmpinarea unor căutări intelectuale. De aceea, probabil, ca
referință permanentă în majoritatea tablourilor sale și în fascinantele
istoric și ca interpret al culturii naționale și europene, am fost și
povești care le-au făcut posibile. Nu este o întîmplare faptul că Ștefan
sînt fascinat de picturile și poveștile lui Ștefan Câlția. De aceea,
Câlția crează o artă prin care readuce la viață unicitatea geografică
împreună cu artiștii, muzeografii, scriitorii și profesorii care-i cunosc
a teritoriului cunoscut odinioară sub numele de Fundus Regius:
foarte bine opera, am considerat că a sosit momentul să-i adresăm
dominantele dealuri subcarpatice ori prelungirile podișului transilvan,
maestrului invitația de a organiza o primă și amplă expoziție în Palatul
acele punți de pe care poate fi admirată întreaga Țară a Oltului și
Baroc ce găzduiește Muzeul de Artă Timișoara, instituție destinată
pe care artistul le reprezintă sub diverse forme, mărimi, culori.
consacrării autenticelor valori culturale românești și universale.
Reflecțiile lui Ștefan Câlția se revendică din lunga și înțeleapta
În loc de concluzie, voi spune că expoziția – la a cărei
cultură rurală românească. Ce altceva pot spune deîndată ce observ
organizare și-a adus un aport substanțial cunoscuta Galerie Posibilă din
că maestrul are darul de a se studia pe sine și pe ceilalți, are harul de
București - este menită să readucă în atenția iubitorilor de artă o creație
a descoperi universalitatea sub influența des invocatelor și admirabil
impresionantă, una ce invită pe de-o parte la un exercițiu de admirație,
reprezentatelor tradiții locale. Inovațiile sale rezultă din reinventarea
iar pe de alta la o reflecție optimistă asupra viitorului. Expoziția
trecutului, a identității personale și a colectivității umane de altădată.
probează remarcabilul rol al Școlii de Artă de la Timișoara în contextul
234 235
EUROREGIONALIA - 1/2014 Victor NEUMANN — Ștefan Câlția: tradiții și simboluri
învățămîntului academic național și european, meritele unor pictori și

profesori precum Iulius Podlipny, inimitabilul mentor al maestrului
Ștefan Câlția. Prin conferințele, dezbaterile și lansările de carte ce vor
însoți expoziția, prin întîlnirile științifice naționale și internaționale ce
le va găzdui în aceeași perioadă Muzeul de Artă Timișoara își propune
să cultive excelența, contribuind astfel la candidatura orașului la titlul
de capitală culturală europeană în 2021.
Acesta este un text orb care înlocuiește textul original și se referă la conținutul acestui articol. Acesta este un text orb care înlocuiește textul original și se referă la conținutul acestui articol.
236 237
TIMIȘOARA –
PARCUL ROZELOR, GRĂDINILE ȘI GRĂDINARII
ORAȘULUI. CONFESIUNI DE ȘTEFAN CÂLȚIA
Consemnate de Patricia BĂDULESCU
“Mă gîndesc că e o şansă aceea de a reuşi să facem

ca acest frumos oraş să devină capitală culturală europeană”.
(Ștefan Câlția, 2014)
Era într-o dimineaţă de decembrie 2014, după ce s-a închis

expoziţia de la Muzeul de Artă din Palatul Mercy/Baroc al Timișoarei, iar
Ştefan Câlţia îşi aduce aminte de locurile şi oamenii pe care îi lăsase în
urma sa2. Gîndurile despre oraşul rînduit în jurul unei grădini au început
să se înfiripeze în lumina rece ce pătrundea prin fereastra atelierului său....
Prima grădină
Expoziția pe care am avut-o laTimişoara s-a chemat Locuri. Unuldintre

locurile cele mai frumoase rămase în mine ca amintire – şi la care expoziţia a făcut
referire – este grădina, înţeleasă atȃt ca spaţiu propriu-zis, cît şi într-un sens larg.
În 1949, cînd familia mea a plecat de la Şona la Făgăraş, am lăsat în
urma noastră, în sat, o căsuţă mică şi o grădină. În 1950, satul a fost colectivizat
şi casa a fost luată de colhoz. Ani la rînd, noi, copiii, atunci cȃnd veneam la
bunici, urcam pe deal şi ne aşezam în „grădina noastră”, care nu mai avea gard.
Nimeni nu mai ştia unde se termină hotarul uneia sau alteia dintre grădini.
Cu toate acestea, acolo, între pruni, în iarba înaltă, în frumuseţea locului, noi
simţeam că stăm – şi chiar stăteam – în grădina noastră. În acei ani, cînd
treceam Oltul „de pe Ardeal” – cum se spune în Ţara Făgăraşului – ajungeam
2
Este vorba despre expoziţia găzduită în noiembrie 2013 de Wagner Maison de la Porcelaine
(Bucureşti), în care Ştefan Câlţia şi artista Ana Wagner au expus împreună desene şi obiecte
Acesta este un text orb care înlocuiește textul original și se referă la conținutul acestui articol. din porţelan pictat.
238 239
EUROREGIONALIA - 1/2014 Patricia BĂDULESCU — Confesiuni de Ștefan Câlția
la o îngrăditură, la o pajişte verde şi în primii ani ai copilăriei credeam, ştiam muzeului în care este expusă artă bănăţeană cu portretul lui Wilhelm Mühle şi
că grădina aceea era „Ţara Făgăraşului”. Şi de atunci, cînd aud pe cineva rememorarea grădinii de trandafiri a devenit atît de puternică încît m-a făcut
vorbind despre Ţara Făgăraşului, am senzaţia că înaintea mea se aşterne o să mă gîndesc că, de fapt, grădinile sînt, poate, cel mai important lucru pe care
pajişte verde. Era îngrădită, dar eu nu ţin minte gardurile. Ţin minte doar putem să-l păstrăm în noi. Grădinile sunt locuri în sens profund şi din acest
iarba. Poate ne-am putea gîndi la grădină ca la un fel de „ghetou”, atribuind motiv am vrut să aduc un omagiu familiei Mühle, făcînd ceea ce pot să fac eu
acestui termen un sens frumos: e locul pe care omul şi-l ocroteşte, izolîndu- ca pictor, adică expunînd nişte lucrări în care plantele sînt predominante şi
se într-o oarecare măsură, pentru a păstra lucrurile „curate” pentru ai săi. Cu amenajînd un spaţiu care să amintească cumva de bucuria şi căldura pe care
toate acestea, grădina nu este un loc pe de-a-ntregul închis... poate să o aibă cineva atunci cînd îşi rînduieşte viaţa în jurul unei flori.
Grădina dintre ape

Wilhelm şi Árpád Mühle sau despre Parcul Rozelor
Preocuparea pentru ideea de grădină m-a vizitat adesea. Grădina dintre ape
Tot o grădină este, de pildă, şi Parcul Rozelor din Timişoara. Chiar aşezarea
este numele sub care am reunit o serie de lucrări şi totodată este titlul unei
lui, pe malul Begăi, face din el un fel de grădină plutitoare şi aşa l-am perceput
expoziţii ce a precedat-o cu un an pe cea de la Timişoara�. Sînt lucrări ce
în tinereţea mea, în noaptea cînd l-am întîlnit prima dată, cînd porţile
au legătură cu anii copilăriei mele, cînd îmi plăcea să mă ascund. De fapt,
internatului erau închise şi eu am fost nevoit să dorm pe o bancă, sub o tufă
era vorba mai degrabă de plăcerea de a mă duce într-un loc în care aveam
de trandafiri. Apa care curgea, întunericul, noaptea, mirosul trandafirilor
libertatea de a împlini fanteziile şi gîndurile năstruşnice care îmi treceau prin
m-au făcut să am senzaţia că grădina în care mă aflam plutea pe deasupra
minte fără să fiu stînjenit de nimeni şi pentru asta aveam nevoie de locuri
tuturor lucrurilor. Tîrziu de tot am aflat că, de fapt, Parcul Rozelor, grădina
ferite. Unele dintre cele mai frumoase şi ferite locuri erau micile insuliţe
în care am dormit o noapte, nu era un loc oarecare. El se născuse ca urmare
de pe Olt. Eram un copil învăţat cu apa, înotam uşor, treceam uşor dintr-o
a strădaniei membrilor unei singure familii, numită Mühle, care, timp de
parte în alta a Oltului şi mă strecuram pe cîte o astfel de insuliţă care devenea
cel puţin două generaţii, reprezentate de Wilhelm şi de Árpád, tată şi fiu, au
astfel „domeniul meu”. Deşi nu gîndeam lucrurile chiar în acest fel pe atunci,
fost, în cea de a doua jumătate a secolului al XIX şi în prima parte a secolului
pot spune acum că, întrucîtva, trecerea din „grădina mea”, din această „ţară
următor, „florarii”, horticultorii şi peisagiştii Timişoarei şi chiar ai acestei părţi
a mea”, din „grădina dintre ape” în lumea reală, în lumea „cealaltă”, se făcea,
a Europei. Árpád Mühle este cel ce a gîndit şi rînduit acest loc care, în timp,
de fapt, prin apă. Era o modalitate de a mă spăla, de a mă purifica. Acolo, în
a devenit aproape inima acestui oraş, inima verde, inima „vie” a oraşului. De
aceste „grădini dintre ape”, se întîlneau două lumi. Una dintre ele era cea a
altfel, în vremea anilor 1958-59, cînd eu ajung acolo la liceu şi cînd Árpád
curăţeniei, a nisipului fin, curat, a apei care clipocea lîngă mine, a peştilor care
Mühle se stinsese din viaţă deja de aproape 20 de ani, Timişoara încă se mai
săreau din cînd în cînd, a imaginii cerului care se aşeza în apă.
numea Oraşul Trandafirilor.
Anul trecut, cînd Galeria Posibilă, împreună cu Victor Neumann, directorul Toate lucrurile astea erau de o puritate teribilă, însă totodată, atunci cȃnd
Muzeului de Artă Timişoara, mi-au organizat expoziţia de la Palatul Baroc (cel te strecurai puţin mai înăuntrul insuliţei, înăuntrul „grădinii”, te întîlneai cu
ce găzduiește Muzeul de Artă Timișoara), întîmplător sau nu – pentru că este ierburi, cu buruieni, cu putreziciunile aduse de ape, cu tot ceea ce ţinea de
posibil ca, pînă la urmă întîmplarea să nu existe – m-am întîlnit într-o sală a o moarte după care urmează refacere. Bineînţeles că acel copil care eram
240 241
nu gîndea povestea despre moarte şi renaştere în aceşti termeni, însă era că nu mai ramîn în mine doar ca un abur de fericire, de teamă, de îndoieli, de
fascinat de toate aceste lucruri. Mă strecuram în acea întunecime a ierburilor bucurii, cîteodata de voluptate aproape fizică (lucruri care ţin de copilărie).
şi buruienilor cu teamă şi curiozitate şi atunci cînd simţeam că lucrurile mă Astfel, am început să îmi dau seama că mersul nostru în acea grădină din sat
cuprind în aşa măsură încît în mine se aşterne teama, mă retrăgeam încet, mă avea şi o altă motivaţie decît cea senzorială. Era vorba de o întoarcerea la loc,
tolăneam pe nisipul curat şi mă uitam la cerul limpede. Astfel, atunci cînd am înţeles, de această dată, ca reper. Această grădină există încă astăzi şi eu încă
desenat „grădinile dintre ape”, am făcut, de fapt, o călătorie, cu mintea mea o iubesc. De cîte ori mă duc undeva în lumea largă întîlnesc grădini, între
de astăzi, în acele vremuri şi acele stări. Trebuie să mai spun că în grădina care şi unele fantastice, precum Giardino di Boboli din Florenţa, în care am
dintre ape, în această grădină a mea, în acest loc, nu putea trece oricine. Dacă dormit o după-amiază sub un gard viu de frunze de dafin. Şi, cu toate acestea,
noi – eu şi prietenii mei – voiam să mai aducem pe cineva, era nevoie să „îi oriunde m-am dus am pus mereu în cumpănă ceea ce vedeam cu grădina mea
trecem”. Faptul că puteam să mai aduc pe cineva acolo îmi dădea cîteodată un de pe deal. Vreau să mai spun că atunci cînd întîlnesc o grădină, un parc, îmi
sentiment de putere. Îmi aduc aminte că, într-o vară, nişte fetiţe din vecini au place să mă aşez şi să adorm. De ce ar simţi cineva nevoia să adoarmă într-o
vrut să ajungă acolo, le-am trecut în „grădină” şi pentru noi a fost o poveste grădină? Bineînţeles, pentru a se odihni, dar cred că este, totodată, vorba şi de
extraordinar de frumoasă toată ziua aceea petrecută în soare şi apă. plăcerea de a te cufunda într-un lucru care îţi înlesneşte trecerea din această
lume într-o alta. Să treci altundeva printr-o grădină e un lucru extraordinar.
De ce n-am spune despre o grădină că e o poartă? Spre ce? Poate spre ceva
Grădini pentru Dinu Pillat
mai frumos...
O altă serie de lucrări cu acest subiect, gîndită mai tîrziu, a fost aceea a
„grădinilor pentru Dinu Pillat”. Prefaţa cărţii de poezii de Rainer Maria Grădinari
Rilke, îngrijită de Ileana Mălăncioiu şi publicată prin anii 19903, mi-a întărit Prin grădina copilăriei mele trecea cărarea pe care oamenii din sat se duceau
sentimentul că aceste poezii lasă în mine un duh al păcii şi al frumuseţii lui să adune fînul de pe deal. Grădina era o scurtătură între drumuri şi dacă
Dumnezeu şi a Creaţiei. Natura sensibilă, delicată, în care îl presimţim în stăteai în ea, în singurătatea şi pacea ta, auzeai din cînd în cînd foşnind,
permanenţă pe Creator, e lucrul despre care vorbesc acele poezii – aceste trecînd pe lîngă tine o femeie cu furca sub braţ sau cu două mere în mînă sau
exerciţii de limba germană, cum le-a numit Dinu Pillat. Această stare se cineva povestind şi coborînd ori urcînd. Grădinile sînt şi locuri de trecere,
împerechează, se întîlneşte cu o meditaţie a mea legată de ceea ce scrie Ileana dar peste care această trecere nu se face ca peste un pustiu. Întdeauna ele au
Mălăncioiu în introducere, unde aminteşte de o scrisoare a lui Dinu Pillat în un pîrleaz, o oprire, un mic loc pe care trebuie să îl depăşeşti ca să poţi intra
care acesta îi scrie soţiei lui, în perioada cînd era hăituit, bătut şi umilit, că în ele. În grădină se intră şi din ea se iese. Astfel, grădinile nu sînt numai ale
singurul lucru pe care şi-l doreşte e să stea undeva, într-o grădină şi să lucreze. grădinarilor, ci şi ale celor ce trăiesc în preajma lor şi uneori le străbat.
Citind acele lucruri, mi-am dat seama că toate amintirile mele despre acest
loc ce poartă numele de grădină încep să capete o altă reprezentare, în sensul Aşa se face că dacă vorbim de Parcul Rozelor din Timişoara, eu nu pot să
nu mă gîndesc şi la cele două zile pe care le-am petrecut într-un pod, într-o
casă situată oarecum în oglindă cu parcul prin raportare la Palatul Baroc, în
3
Rainer Maria Rilke, Exerciţii de supravieţuire (trad. Dinu Pillat, prefaţă de Ileana Mălăncioiu), preajma Pieţei Unirii. Făceam curat în acea casă şi trebuia să coborîm din pod
ed. Litera, Bucureşti, 1993
242 243
fragmente de instrumente muzicale de suflat. Acel pod era un fel de depozit cît el dăinuie în amintirea generaţiilor următoare. De pildă, în sat la mine încă
al unui atelier de instrumente muzicale, care chiar în vremea aceea începeau sînt oameni care spun: „Eu am făcut şcoala în sat, cele patru clase, cu domnul
să dispară. Prietenul meu Nelu Perciun mi-a spus la un moment dat, mai Borcea”. Dacă îi întrebi, chiar şi pe cei care nu l-au avut învăţător, ei spun:
tîrziu, după ani, că ultimul meşter în confecţionarea instrumentelor muzicale „Păi tatăl meu ştia lucrul ăsta pentru că a făcut şcoala cu domnul Borcea”.
de suflat se afla la şcoala noastră, unde repara instrumente. Trist că nu i se Amintirea puternică a acestui învăţator a supravieţuit şi supravieţuieşte chiar
mai oferă prilejul de a confecţiona un instrument. Şi atunci, deşi nu stăteam şi la a patra generaţie. Acest lucru se întîmplă şi în cazul lui Ioan Perciun.
bine cu banii nici eu, nici prietenul meu, i-am comandat împreună un corn de Uneori mă întîlnesc cu oameni care par destul de în vîrstă şi care vorbesc cu
vînătoare. A fost ultimul instrument pe care acel meşter l-a făcut, fiind foarte entuziasm despre profesorul Perciun. Cunoscîndu-l în intimitatea vieţii sale,
fericit că, în sfîrşit, mai are o astfel de comandă. pot spune că ceea ce m-a legat din punct de vedere uman de el e modul cum
reuşeşte să gestioneze lucrurile aspre şi dure ale vieţii în aşa fel încît să nu
Tot astfel, dacă umbli pe străzile Timişoarei, te poţi întîlni cu prietenul meu,
devină aspru şi răutăcios el însuşi. Unul dintre lucrurile care mă fac să îl caut
Gigi Tăuş, bijutierul care, din mijlocul oraşului, din pavajul vechiului oraş, de
e starea de echilibru a lui şi a întregii lui familii. În ciuda tuturor problemelor
lîngă sinagogă şi catedrala romano-catolică în preajma cărora îşi are şi astăzi
şi a lucrurilor pline de dramatism prin care viaţa ne face cîteodată să trecem,
atelierul, din toată această atmosferă de fostă capitală imperială de provincie,
Nelu şi Eugenia Perciun, soţia sa, par să aibă puterea de a străbate uşor lumea.
pleacă pentru a-şi face o grădină la Gărîna...
Un alt lucru extraordinar de frumos e faptul că împreună cu ei doi, fără să
Un capitol aparte al vieţii mele ce mă leagă de Timişoara este prietenia mea vrei, ajungi să comentezi lumea din jurul tău. Aşa cum reuşesc ei să le descrie,
cu un alt locuitor al acestui oraş, anume Ioan Perciun. Această prietenie s-a cele mai dezagreabile personaje capătă o notă de umor. Discuţia despre ce
ţesut şi încă se ţese uşor, firesc. Cînd ne-am cunoscut, el era un copil delicat, se întîmplă în jur nu devine niciodată o bîrfă, ci un fel de analiză plăcută a
sensibil, care nu avea nimic din „stofa” de lider, cum, într-un fel, cred că lumii. Astfel, Nelu îşi menţine în permanenţă o atitudine de bunătate. Cu el
aveam eu sau un alt prieten al meu, Mihai Mihai, care eram nişte adolescenţi eu comunic cu stări, cu interiorul, foarte adȃnc, fără să fie nevoie să vorbim.
ce aveau mai mereu iniţiativa... Dar dacă privesc acum cărarea pe care Nelu Dacă mi se întîmplă să am o nelinişte, o nedumerire, chiar dacă nu i-o dezvălui,
Perciun a umblat de atunci, de cînd ne-am cunoscut prima dată, la vîrsta cu el simt că o comentez în tăcere. Relaţia dintre noi ţine de un strat nedefinit
de 15 ani, şi pînă acum, cînd am trecut de 70 de ani, îmi dau seama că el a şi adînc al firii umane. Îmi amintesc că în liceu era doar unul dintre colegii
fost unul dintre personajele din jurul meu care a acumulat cel mai mult, cu mei. Însă cînd eram în ultimul an şi a trebuit să învăţăm pentru „maturitate”,
răbdare, cu tenacitate, cu un rafinament intelectual extraordinar şi cu umor. adică pentru ceea ce era pe atunci echivalentul bacalaureatului, nu ştiu ce
Acest prieten minunat a fost profesor la liceul de artă din Timişoara, adică la întîmplare a făcut să începem noi să învăţăm împreună. De fapt, petreceam
Şcoala de Muzică şi Arte Plastice căreia amîndoi i-am fost elevi şi care a fost amîndoi timpul într-un cimitir şi mai mult ne uitam la cruci, la flori şi doar din
ca o grădină de crescut şcolari, cu nişte „grădinari” de excepţie, precum Julius cînd în cînd citeam cîte ceva. Din acea perioadă am rămas legaţi unul de altul.
Podlipny, Simion Mărcuş, Petria Dordea, oameni care se dăruiau şi care îşi Am făcut facultatea împreună, am locuit la Bucureşti în aceeaşi cămăruţă şi
urmăreau „plantele” cu mare atenţie şi dragoste. Cred că Nelu Perciun face toate marile evenimente ale vieţii ne-au legat, deși el s-a întors la Timişoara şi
parte dintre acei profesori care şi-au însuşit aceste calităţi ale dascălilor noştri. eu am rămas în Bucureşti, departe de oraşul în care am devenit prieteni.
Un criteriu pentru a-ţi da seama dacă un profesor a fost foarte bun este timpul
244 245
Revenind, ceea ce vreau să spun este că anticari, librari, profesori, meşteri

de tot felul, dar şi oameni cu îndeletniciri mai recente străbat zilnic oraşul,
intersectîndu-se cu o grădină, în clipa de faţă aproape uitată. Cred, grădina
numită Parcul Rozelor este un loc care trebuie racîştigat. Acum e ca un
teritoriu pierdut. Ea există în fiecare dintre aceşti iubitori ai oraşului, dar,
într-o oarecare măsură, e nevoie ca ea să fie recuperată. Mă gîndesc că o şansă
în acest sens e şi aceea de a reuşi să facem ca acest frumos oraş să devină
capitală culturală europeană. Nu e un orgoliu şi nici un vis fără sens, pentru
că Timişoara, prin arhitectura şi prin locuitorii ei, are un „parfum” aparte.
Iar eu cred că, în această nouă ţară care se cheamă Europa, merită să devină
capitale culturale acele oraşe care se diferenţiază prin lucruri care sînt doar
ale lor. Pentru că, de fapt, în această lume de care noi ne speriem, spunînd că
„se globalizează”, personalităţile, individualităţile sînt tot mai importante. E
nevoie ca, fiind împreună mai mult ca niciodată, să simţim că sîntem, fiecare,
unici în felul nostru.
246 247
248 249
REMBRANDT ȘI «CORIDOARELE CULTURALE»

ALE TIMIȘOAREI
4
Victor NEUMANN
De ce o expoziție Rembrandt? Cum se explică această „vizită” a lui

Rembrandt la Timișoara, respectiv de ce opera grafică a marelui artist va fi
expusă în Palatul Baroc din orașul de pe Bega? Este aceasta o ocazie de a
re-descoperi, a reciti și a înțelege vocația și identitatea culturală a Olandei,
a umanismului și a Occidentului? Este vorba de o reorientare culturală, în
sensul multiplicării relațiilor Estului cu Vestul și al apropierii românești de
paradigma occidentală? Sau, în discuție este acceptarea unei subordonări
structurale față de curentele artistice și de idei dominante?
Expoziția Rembrandt – apogeul artei gravurii, pusă la dispoziția

publicului de EuroArt Luxembourg în cooperare cu Muzeul de Artă Timișoara,
face parte dintr-un program prin care dorim să arătăm cum operele artistice și
științele umaniste produc schimbări majore în vocabularul istoric, generînd
un raport înnoitor între «spațiul experienței» și «orizontul așteptării».
Creația rembrandtiană este una profund individuală, dar și una a mediului
care a făcut-o posibilă, anume acela al Țărilor de Jos atunci cînd, în secolul al
XVII-lea -, fuseseră puterea dintîi a lumii.
Într-o instituție avînd o producție intelectuală atractivă, așa cum cred că

este Muzeul de Artă Timișoara, nu poate absenta trimiterea la prestigioasele
creații ale umanismului, la magia, mitologia și știința ce au conturat reperele
societății contemporane. O expoziție Rembrandt pune în lumină o întreagă
istorie, iar o dată descoperite și înțelese moștenirile ei vom observa mai exact
4
Acesta este un text orb care înlocuiește textul original și se referă la conținutul acestui articol. Text acesta a fost publicat ca prefață la albumul Rembrandt-Apogeul artei gravurii, Muzeul de
Artă Timișoara, 2014.
250 251
EUROREGIONALIA - 1/2014 Victor NEUMANN — Rembrandt și «coridoarele culturale» ale Timișoarei
ce este posibil sau imposibil de gîndit la un moment dat. .

O creație precum aceea rembrandtiană invită la rememorarea
metodică a unui univers uman în care coexistă o mulțime de puncte de
vedere. Aidoma muzicii clasice, ea stîrnește pasiuni intelectuale, invită la
lecturi și interpretări, la comentarii contradictorii sau complementare. Arta
lui Rembrandt – mai mult decît altele - trimite la cunoașterea conceptuală,
dar și la instituțiile care i-au conservat și garantat existența timp de sute de ani.
În reflecțiile formulate în albumul intitulat Eu jucîndu-mă de-a

Rembrandt, Corneliu Baba asocia artei olandezului muzica lui Beethoven,
stăruind asupra înrudirii dintre „orchestrația umbrei și luminei”, găsind
similaritățile lor în “vocea poruncitoare a destinului” și în “așteptarea
dramatică”. Recitindu-l pe Rembrandt expus în marile colecții ale lumii,
Corneliu Baba este impresionat de forța operei acestuia, de durata lungă în
care ea se așează: “Lumina zilei va străbate mereu și azi ca și atunci pe vremea
lui, prin ochiuri de geam și va cădea la fel pe chipurile oamenilor, pe obiecte
de metal, pe faldurile mătăsurilor sau ale catifelelor, va desena pe ziduri
umbre adînci sau ușoare. Lumina va lupta cu întunericul după aceleași legi
imuabile spre a cuceri fiecare hegemonia”.
Expoziția de gravuri a celebrului artist organizată de Muzeul de

Artă Timișoara în cooperare cu Euro Art Luxembourg conține un strălucit
fragment din opera unui vizionar căruia lumina îi este cel mai de seamă ideal.
În saloanele Palatului Baroc din Timișoara revedem articulațiile de cîmpuri
din secolul de aur al Olandei, mărturia universală a unui timp și a unui spațiu
inimitabile. E o iluzie retrospectivă, fără de care însă nu vom afla nicicînd cum
s-au născut competențele rare ale ființei umane, cum s-a legitimat o creație și
cum a dobîndit prin ea însăși un mare grad de autonomie.
Arta, literele și istoria, arta și filozofia își joacă rolul lor deîndată
ce contribuie la depășirea terorismului verbal și favorizează afirmarea
unei segment intelectual ce tinde să diminueze decalajele dintre arte sau
dintre științele umaniste. Probabil, cîndva, în Europa de mîine, ierarhiile
comunitariste se vor atenua deîndată ce omul se va lăsa sedus de intuiția, Acesta este un text orb care înlocuiește textul original și se referă la conținutul acestui articol.
lumina și viziunea metafizică a lui Rembrandt.
252 253
254

Bloc Revista Euroregionalia

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bloc Revista Euroregionalia

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bloc Revista Euroregionalia

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MUZEUL DE ARTĂ DIN TIMIȘOARA

Revista apare cu sprijinul financiar al 29 Cristina ȘIRCUȚA

65 Anemari Monica NEGRU

ADRIAN CIOROIANU (Universitatea București) 85 Constantin ITTU

EUROREGIONALIA intenţionează să promoveze cele mai de seamă

EUROREGIONALIA va selecta și va difuza în limba engleză cele

EUROREGIONALIA include în primul său număr comunicările

noiembrtie 2014. O parte dintre acestea vizează teme precum emanciparea de

totodată necontestata sa modernitate. În mod paradoxal, modernitatea

Acest articol este o încercare de a privi România dintre cele două

afirme, îndrumând-o spre revista Viața romînească. La vremea respectivă,

ARTĂ TRADIȚIONALĂ ȘI ASOCIAȚII FEMINISTE

comercial de fete din ţară.

II-lea43. săptămână, fiind primite la Casa Femeii44.

prezentat broderii, mătăsuri şi tablouri ale unor pictoriţe române la Belgrad,

• Cantacuzino, Alexandrina Gr., Cinsprezece ani de muncă sociala şi culturală.

Perioada care se circumscrie studiului de faţă este aceea cuprinsă

ARHITECTURA DIN BANAT

Oraşele din Banat sunt situate la punctul de întâlnire a mai multor

tot ce este nou şi de mirajul cuvântului „modern”. De asemenea a crescut

LICEELE IZRAELITE DIN TIMIȘOARA

Învățământul evreiesc la Timișoara începuse în urmă cu sute de ani,

De la maghiarizare la autoidentificare comunitară

La Timișoara, primele școli israelite, în care învățămîntul laic, cu limba

Este admirabil că memoria victimelor a reținut momentele de

În această ambianță de antisemitism fățiș, directorul dr. Marcus

Aceeași idee de omenie este la baza povestirii cu tîlc a fostului

numai în Germania, ci și printre locuitorii germani din Timișoara, copiii evrei

De la bun început, liceele au încurajat organizațiile sioniste care

SAȘII TRANSILVANI ȘI ȘVABII BĂNĂȚENI

a. Scurt istoric al minorităţii germane din România

Pînă la formarea statului român modern în 1918, au existat 12 (după

Mattis-Teutsch au dus la dezbateri aprinse, operele expresioniştilor figurativi

Mesea Iulia, “Thinking about Modernity in Southern Transylvania”, în Confluenţe. Repere

ARTA REFLECTATĂ ÎN REVISTA

Institutul Social Banat-Crișana, înființat în anul 1932 la Timișoara, a

pornind doar de la elementele etnoculturale românești, absența recunoașterii

Timișoara a fost locul privilegiat al experimentelor tehnice și

al folclorului românesc şi îndeosebi al folclorului transilvan. Este ceva

învățămîntului academic național și european, meritele unor pictori și

“Mă gîndesc că e o şansă aceea de a reuşi să facem

Era într-o dimineaţă de decembrie 2014, după ce s-a închis

Expoziția pe care am avut-o laTimişoara s-a chemat Locuri. Unuldintre

Grădina dintre ape

Revenind, ceea ce vreau să spun este că anticari, librari, profesori, meşteri

REMBRANDT ȘI «CORIDOARELE CULTURALE»

De ce o expoziție Rembrandt? Cum se explică această „vizită” a lui

Expoziția Rembrandt – apogeul artei gravurii, pusă la dispoziția

Într-o instituție avînd o producție intelectuală atractivă, așa cum cred că

ce este posibil sau imposibil de gîndit la un moment dat. .

În reflecțiile formulate în albumul intitulat Eu jucîndu-mă de-a

Expoziția de gravuri a celebrului artist organizată de Muzeul de

lumina și viziunea metafizică a lui Rembrandt.

S-ar putea să vă placă și