Revista 190 Decembrie
Revista 190 Decembrie
Revista 190 Decembrie
Medicina mi-a fost soţie, iar literatura amantă. Când mă plictiseam lângă
una, înnoptam lângă cealaltă.
Ştiu să vorbesc în puţine cuvinte, despre lucruri multe.
Nu mă îndoiesc că medicina a avut o mare influenţă asupra activităţii
mele literare. Aceasta a dezvoltat în mare măsură sfera observaţiilor mele,
i-a îmbogăţit cunoştinţele a căror valoare pentru scriitor o poate pricepe
numai cel care este el însuşi medic.
Anton Pavlovici Cehov
Eu n-am călătorit de plăcere şi nici n-am căutat material pentru cărţi de
aventură, destinate celor care, în fotolii, nu călătoresc decât prin lectură.
Eu am avut o misiune de îndeplinit: să învăţ oamenii cum trebuie păstrată
sănătatea, arătându-le beneficiile stiinţei.
Victor Heiser (epidemiolog american, specialist în medicină tropicală,
ce întreprinde nu mai puţin de 16 călătorii în jurul lumii, vizitând peste 60 de
ţări), „Extraordinara odisee a unui medic”
Practica medicinii este o artă bazată pe ştiinţă.
Fiecare caz îşi are lecţia sa, o lecţie care poate fi învăţată, deşi nu se
face totdeauna.
William Osler
Studiul medicinii contribuie la erudiţie şi la arta de a scrie.
Thomas G. Pickering
Ştiinţa fără conştiinţă este ruina sufletului.
Rabelais
Hârtia scrisă arde greu.
Laşitatea e cel mai cumplit viciu.
Mihail Bulgakov, în „Maestrul şi margareta”
2
Scriitori medici
Pentru mine este un trist spectacol să văd pe filozofi şi chiar oamenii de
ştiinţă să intre în discuţiuni asupra raportului ştiinţei şi credinţei, ca noţiuni de
valoare egală, când ştiinţa modernă din ce în ce arată mai mult binefacerea
ei pe toate terenurile de activitate omenească. Ştiinţa este adevărul, este
cunoaşterea şi întrebuinţarea forţelor naturii, spre fericirea omului.
Victor Babeş
Despre Henri Mondor, chirurg eminent, scriitor, membru al Academiei
de Medicină, al Academiei de Chirurgie, al Academiei de Ştiinţe şi al
Academiei Franceze:
Fie că foloseşte bisturiul, fie stiloul, Mondor operează cu precizie, în
stilul lui Anatole France.
Georges Duhamel
Nicăieri n-am văzut ca cineva, stăpânind deopotrivă un bisturiu, o pană
şi un creion, să le folosească ascuţimea cu aceeaşi eleganţă, aşa cum o
face devotatul dumneavoastră secretar general.
Paul Valery, despre Henri Mondor, în „Discurs către chirurgi”, 1938
Când eram tânăr, bolnavii erau aceia care se temeau de mine; acum,
când am părul cărunt, eu sunt acela căruia mi-e teamă de bolnavii mei.
Johann Peter Frank
De câte ori operez mă întreb: aş îngădui oare să mi se facă mie însumi
operaţia pe care vreau s-o fac bolnavului meu?
C. A. Th. Billroth
Ai gândit vreodată ce este, în definitiv, un medic? În forma sa cea mai
nobilă, el poate fi egalul artistului; însă medicului nu-i este permis, ca acestuia,
să aştepte ora inspiraţiei sau să aleagă persoanele sale; medicul este cel
ales de acestea şi trebuie să fie disponibil la orice oră.
Hans Carossa, „Doktor Bürger”
În terapeutică, atât excesul de zel, cât şi insuficienţa terapeutică pot fi
dăunătoare. Trebuie să ai inima fierbinte şi capul rece.
Koltîpin
3
Soarta a făcut ca unul dintre nepământean. Era frig, tare frig în celulă şi răceala se
cei mai importanţi scriitori ai simţea prin ţurţurii de gheaţă ce atârnau ca nişte
limbii române să fie medic. Nu ciorchini pe sub obloanele ţintuite ale fiecărei celule.”
Nicolae BACALBASA
a fost o somitate medicală, dar un bun clinician, Frig pătrunzător (deţinuţii politici nu aveau dreptul
un meseriaş cinstit. Medic de front în Primul să aibă ciorapi, doar cei de drept comun) şi foame:
,
4
În tinereţe l-am cunoscut pe caricaturistul Ion de 11 ani nu a făcut focul), s-a apropiat de Rugăciunea
Dogar Marinescu, băiat tânăr, mai tânăr decât mine, inimii şi de cercul creştin intelectual Rugul Aprins de
mustind de talent şi a cărui soartă după ce a întins-o la mănăstirea Antim. Practica un fel de animism de
din lumea socialismului spre Dincolo nu o mai cunosc. tip budist.
Printr-un act de încredere, imprudenţă şi orgoliu, În biblioteca sa trăia un fel de şoricel pe care nu a
Dogar mi-a arătat una dintre caricaturile sale ce îi permis să îl extermine nimeni, cum în spărtura
defineau orizontul existenţial. Era viitoarea cruce din geamului său şi-a ţesut plasa un păianjen cu cruce, nu
cimitir purtând anul naşterii (1956 cred) şi anul morţii, a mai reparat geamul în ciuda frigului.
1944, când cizma comunismului i-a strivit antum şi Ascetic, blând, hieratic, bătrân, a devenit totuşi o
prenatal existenţa, odată cu cizma Sovietelor. ţintă. Ţara era stăpânită de alogeni, pentru care Iisus
Cred că acest concept este aplicabil spiritual şi chiar Hristos era în cel mai bun caz un trădător, oricum, un
material vieţii lui Vasile Voiculescu. duşman, şi cozi de topor îmbătate de putere şi opiul
În anul 1943, doctorul Voiculescu se pensionează. sadismului. Li s-a spus celor din urmă de către cei
Peste trei ani îşi pierde soţia, cu care a avut cinci copii, dintâi să distrugă românismul. O făceau cu toată beţia
în urma unei hemoragii cerebrale. Este drama vieţii abuzului şi a cruzimii.
sale şi în această mare încercare, poetul, de o profundă La 74 de ani, doctorul, veteran de război decorat,
credinţă creştină, face totul de a nu se rupe de cel care suferise îngrijind bolnavii de tifos exantematic,
Dumnezeul care l-a încercat atât de greu. febră tifoidă şi hepatită, a intrat în maşina de tocat
Credinţa doctorului nu a fost o revelaţie bruscă, ci Partid-Securitate cu marca Jilava-Aiud. Era o maşină
un fruct al căutării. Asemeni lui Saul, devenit Sfântul de exterminare şi l-a exterminat, etalat, în cinci ani,
Pavel, Voiculescu a plecat de pe poziţii dacă nu opuse, între care patru între zidurile închisorii.
atunci cel puţin depărtate: Din 1946, Voiculescu nu a mai putut publica nimic.
„O minte înţărcată de credinţă şi hrănită Crima românismului a fost pedepsită întâi prin luarea
ştiinţificeşte: materialism, pozitivism, evoluţionism. vocii şi apoi prin asasinat.
Nemulţumit, am dezertat şi am trecut la vrăjmaş. Am Este remarcabil că cele mai semnificative creaţii
cunoscut Kabala, am citit Seferul cu comentariile lui, ale doctorului datează tocmai din această perioadă a
am practicat pe rozecrucienii lui Peladan, am rămas tăcerii forţate. Este valabil şi pentru poezie, şi pentru
îndelung la Teosofie citind... până la modernii Schuré, proză, cât şi pentru teatru. În această perioadă scrie
Rudolf Steiner, madame Blawatzky. Pregătirea „Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare, în
ştiinţifică, în loc să mă depărteze, m-a apropiat de traducere imaginară de Vasile Voiculescu”. Este vorba
credinţă. Cu cât mai poliedric, cu atât au avut loc pe de 90 de sonete care îl pun pe Voiculescu pe un loc
unde să străbată experienţe complete, puncte de greu de atins în axiologia unei naţii şi a unei limbi,
vedere noi, interferenţe de doctrine, putinţa de alături, cred, de Eminescu.
comparaţii, lumină mai multă. Iar din toate, sinteza că Nuvelele din „Ultimul berevoi” şi romanul „Zahei
neapărat credinţa trebuie să stea la temelia spiritului orbul” sunt summumul prozei sale. Sunt fructul celor
omului normal.” zece ani de existenţă liberă din perioada dezlănţuirii
Poezia lui Voiculescu este o poezie impregnată de Antihristului.
creştinism. Poate vorbi în hierofanie. S-a apropiat de Ultimii cinci ani sunt de fapt zdrobirea trupului în
expresionism şi apoi de fantastic, dar fără a îl abandona cei patru ani de infern penitenciar şi un an de agonie
niciodată pe Dumnezeu. în imobilizarea şi durerile atroce ale sfârşitului biologic.
Chiar şi medicina pe care a practicat-o se baza pe L-a meritat oare poporul român pe bunul, blândul
„diagnosticul existenţial”, în care se întâlnea şi stoicul doctor Voiculescu? Iată o întrebare la care
psihosomatica cu abordarea socială. astăzi este greu de răspuns. Petre Ţuţea a dat un
Din 1927, colaborează la „Gândirea” lui Nichifor răspuns public şi cinic în ceea ce îl privea.
Crainic, revistă care, în 1943, îi dedică un număr oficial. Ţuţea era şi el un credincios. Voiculescu era însă
După moartea soţiei, Voiculescu s-a sihăstrit, un mare credincios, un rugător cu inima. El se raporta
supunându-şi trupul şi spiritul la asceză. Mânca extrem la Dumnezeu şi nu aştepta nimic de la nimeni. Iar
de puţin, trăia în frig (şi-a blocat soba cu cărţi şi timp Dumnezeul său învăţa să ierţi.
5
Multe din lucrurile pe care îmi cereţi să vi le
destăinuiesc sunt nu numai fără putinţă de împărtăşire,
dar îmi sunt chiar mie misterioase. Deşi ale mele, le
simt inaccesibile. Versurile mele cu caracter religios
sunt mai puţin chiar decât o aluzie la aceste realităţi
tainice, aşa cam cum o hartă arată lumii în loc de munţi
reali ori ape şi traduce în cifre cotele înălţimilor. Nu
ne vom putea înţelege decât prin simpatie şi identitate
de experienţe lăuntrice!
Îmi cereţi să vă spun despre credinţă, măcar despre
credinţa mea!
D-lor, m-am născut pe ţărmuri de ape mari şi
m-am trezit că ştiu să înot. Vă pot desluşi toate felurile
de a înota, dar despre înot în sine nu v-aş putea articula
un singur cuvânt valabil. Cum v-aş putea învăţa acea
împletire deplină a trupului cu apa, acel instinct definitiv
de siguranţă care face din scufundare o plutire, acel
ritm de respiraţie mlădiată de val, cu deschiderea
pieptului într-un unghi pe care nu l-ar putea determina
nici o mecanică din lumea aceasta?... Mă întrebaţi
despre credinţă şi expresia ei lirică, despre artă şi
credinţă?... Vă voi răspunde în ceea ce priveşte înotul,
cu cât gesturile în apă sunt mai mari şi mai gălăgioase,
cu atât înotătorul e mai slab, mai nesigur, aproape de
înecare. Neştiutori, începătorii fac cele mai
dezordonate, zgomotoase şi grandilocvente gesturi cu
braţele şi picioarele... Înotul perfect se face fără
opintiri, e nesimţit. Pluteşti, aproape cufundat întreg în
apă, abia mişcând... Astfel e înotul de fond, înotul serios pe ea, să fie numai ritul şi formele ei, de atunci nu se
în mare şi ocean... mai poate sluji drept la doi domni. Cine vrea să facă
Credinţa adevărată e aşijderi acestui instinct de artă pură trădează credinţa cea pură. Adevărata
tăcută şi lină plutire, e la fel ca această nesfielnică inspiraţie religioasă care mai poate împreuna arta şi
predare în puterea apelor, de cufundare şi menţinere credinţa a rămas numai rugăciunea... Dar şi rugăciunea
graţie harului unei respiraţii tainice, graţie unei inspiraţii supremă se rosteşte, cum ştiţi, muţeşte, cu buzele
de aer pe care-l sorbi într-o clipă, de sus, ca să-l aduci sufletului.
cu tine la fund... credinţa e un instinct de ritm şi D-lor, mi-am revăzut zilele astea versurile, mărturie
orientare care nu se poate deşuruba în cuvinte oricât conştiinţei mele religioase, care mă târăsc azi în faţa
de măiestre. D-voastră, ca înaintea unui tribunal. Nu refac aici
D-lor, după mine, iertaţi-mă, poeziile noastre procesul pe care l-am intentat eu singur poeziei mele,
religioase, aceste gesturi verbale, sunt tot atât de nici procesul conştiinţei mele literare care a alunecat,
departe de adâncul credinţei, cum sunt departe de înotul ca bila pe marginea ruletei şi aleargă, încă şovăind, în
adevărat bălăcirile copiilor într-o băltoacă până la faţa cărui stil şi forme să se oprească definitiv... Vreau
glezne. Când sunt într-adevăr mari şi sfâşietoare, să apuc altă cale de data asta, să pătrund, mai de-a
gesturile de artă pot fi cel mult mărturia unui dramatic dreptul şi mai adânc pentru D-voastră, în firea
înec, cum s-a întâmplat cu toţi romanticii. Legăturile problemei şi să desluşim împreună, dacă se poate,
între artă şi credinţă sunt vechi legături de pură temeliile neclintite ale credinţei deasupra cărora se
dependenţă. Arta nu a relevat. Arta a slujit totdeauna alcătuiesc şi se petrec jocurile de la suprafaţa noastră.
credinţa de-a lungul tuturor religiilor. De când însă arta D-lor, eu socotesc credincioşia o însuşire organică,
s-a emancipat, de când arta a devenit ea însăşi o un temperament, o cristalizare specială a vieţii noastre.
religie, care cere credincioşilor săi să o slujească numai Desigur, e mult mai greu de stabilit chipurile şi
6
categoriile în ordinea spirituală decât cea psihică şi rigoare să repet toate banalităţile care însoţesc
biologică. Muşchii, oasele, capacitatea pulmonară, confesiunile de acest soi. Sunt născut la ţară, ceea ce
indicele vital, reacţiile nervoase, micile şi marile pasiuni, socotesc că e cel mai mare noroc din viaţa mea.
facultăţile cu care ne naştem, toate ne dau această Părinţii mei, oameni simpli, au fost pioşi, de o credinţă
tăietură, ne imprimă anume forme biopsihice şi ne neabătută, de nici o clipă de şovăire sau de îndoială.
încadrează în anumite tipuri, mai mult sau mai puţin Practicanţi moderaţi, fără habotnicie, religia a fost însă
fericite. Aţi auzit de cele două tipuri fundamentale ale pravilă, enciclopedia vieţii lor practice. În casa noastră
omului la care s-au oprit învăţaţii: unul tipul picnic, mic s-a citit mult, mai ales cărţi religioase şi rituale, Biblia
şi celălalt tipul atletic - între ele se aşează toate cu Vechiul şi Noul Testament. Păstrez şi acum psaltiri
celelalte corcituri. şi ceasloave de-atunci, cu litere chirilice, al căror rost
Spiritul l-aş recunoaşte între altele măcar două l-am deprins buchisind bucoavne sfinte, şi mama şi
calapoade, două caractere: credincioşia şi tata, ca toţi oamenii de la ţară, erau mari pasionaţi ai
necredincioşia - picnismul şi atletismul spiritual. Cu o cititului, mai ales ai cititului cu glas tare, ca la strană.
întreagă gamă de amestecuri între ele. Când ne-am înălţat puţin, am trecut noi copiii la rând,
Credincioşia e de aceeaşi stare morală cu să le citim lor.
caracterul. Căror structuri biologice şi psihice se Trăiam însă o viaţă autentic rurală, ritmată de
încorporează aceste structuri spirituale, de credincioşie anotimpuri, poruncită de natură, însăilată pe datini şi
şi necredincioşie, nu ştiu dacă se va cunoaşte vreodată. străvechi obiceiuri. Trebuie să vă mai spun că nu am
Eu mărturisesc aceste lucruri ca pe nişte fantezii ale avut preoţi în familie.
mele, deşi le simt sau le presimt ca foarte reale... Cât mai pot descoperi eu însumi înapoi, aproape
D-lor, n-am nici un merit să cred, m-am născut dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaş, stând
aşa! Caut în tot trecutul meu şi nu găsesc nici o singur într-o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei
întâmplare care să mă ducă silnic la credinţă, nici o gârle... Nu e nici poezie, nici proză... E adevărul. Sunt
nenorocire care să mă răstoarne, nici o suferinţă care singur, în fundul grădinii noastre de câteva pogoane,
să mă-ntoarcă, cum întorci o mănuşă, nici un foc care mi se părea atunci uriaşă... Stau pe un mal cu
alchimic care să mă topească şi apoi să mă transmute flori şi mă uit în zare, şi simt şi acum fericirea acelei
în alt metal. Dacă am încetat uneori de a crede am singurătăţi copilăreşti, plină de o mare, de o nespusă,
făcut-o liniştit, aşa cum mi se întâmplă deseori să uit a ai zice de o mistică aşteptare. Aşteptam de atunci ceva
respira când sunt prea plecat asupra unei lucrări. Dar ce aştept şi acum, ceva care să-mi împlinească un dor
numaidecât nevoia de aer îmi dilată iar pieptul, fără nehotărât şi aşteptam cu siguranţă, atunci, că va veni...
ştirea şi voia mea. M-am născut, cred, un tip credincios, Mă simţeam, mă credeam predestinat. Mi se spunea
organic credincios, şi îndrăznesc să spun credincios că m-am născut cu căiţă-n păr, că voi avea noroc...
chiar dacă nu aş fi religios. Dumnezeu este simplu Mama mă adora... Surorile mă iubeau, pentru toţi eram
pentru cine-l prinde dintr-o dată... Aţi văzut ce socoteli o minune. Eram un copil de cel mult trei ani, stam
lungi şi încurcate trebuie să faci ca să explici unor copăcel între flori de in sălbatec, cu un cer albastru
persoane o problemă, pe care alţii o intuiesc deasupra, cu un şir de munţi albaştri în fund, visam cu
numaidecât! Celebrul Inodi, aproape cretin, găsea ochii deschişi la soartă şi eram fericit de aşteptare.
dintr-o dată, cu simplu calcul mintal, rădăcina pătrată Ce aşteptam? Îngeri, pe Dumnezeu şi pe Sf. Petre, pe
a unui număr de zeci de cifre... Fericiţi cei ce nu au Sfânta Duminică din basmele cu care-mi era capul
nevoie de logaritme mistice sau religioase ca să-l afle împuiat, era desigur în acel copilaş cârlionţat o copie,
pe Dumnezeu. Ce simplă e credinţa! D-nelor, ceva împrumutat şi de la făt-frumosul din poveste, aur,
iertaţi-mi îndrăzneala, dar aş pune între fericirile de arme, cai, tărâmuri de dincolo. Dar era de atunci în
pe munte şi aceasta: fericiţi câţi se nasc credincioşi. mine o siguranţă care să mi se izbândească un vis pe
Despre unul ca acesta a spus Domnul prin gura care nu-l formulam şi nu l-am formulat niciodată. Cred
psalmistului „Încă din pântecele maicii tale te-am că n-am să pierd nici în clipa morţii acest sentiment
ales”. Încă o dată, nici o luptă patetică, cu lumea ori clar şi mistic, despre care nu mă pot înşela: sentimentul
cu mine însumi, nu mi-a încercat credinţa. unui copil fericit pe un mal de flori, sub un cer albastru,
Departe de mine a socoti credincioşia ereditară. E într-o tainică grădină aşteptând ceva încă şi mai
cu atât mai mare preţul celor care capătă credinţa minunat. Refăceam experienţa edenică? Eram iarăşi
mai târziu, cu lupte şi exerciţii, după mari încercări şi primul nostalgic după Paradis? Cert e că sentimentul
eforturi, aşa cum pe planul fizic japonezii, pitici, au meu de atunci era de ordin religios, şi astăzi, când arar
realizat prin educaţie o rasă de japonezi atleţi, graţie mă duc departe acasă, locul cu predilecţie mi-e tot
unui regim special de mâncare şi de practică fizică. acolo, în fundul grădinii, astăzi săracă în flori, cu tot
Dar cei mai mulţi dintre noi ne naştem în chip normal orizontul îngustat, aceeaşi vastă aşteptare tăbară
tipi credincioşi şi numai educaţia modernă, faustiană, asupra mea... E trepiedul Sibilei din mine, apucată de
ne abate de la tipul primitiv: aşa cum ne orăşenizează reverii şi aşteptări ca de oracole. O aşteptare de la
trupul, ne alterează şi spiritul. D-lor, nu ştiu dacă e de nord, din munţi. Şi rămân acolo, aşa, până ce amurgul
7
îşi strânge coada de păun de pe culmea Pănătăului - şi întreb iarăşi alergând prin grădină la mama care ţesea
luceafărul îmboboceşte în văzduh. la război ca să-i spun cu uimire şi oarecum speriat de
Mai târziu, acea aşteptare s-a coborât din cer sub bucurie că mica şi zdrenţuita cărţulie de cinci bani,
pământ: am ajuns căutător pătimaş de comori, nu epistolia Maicii Domnului, căzută din cer, pe care o
pentru tezaure în sine, ci ca să mi se împlinească soarta purtam în buzunarul de la sân, s-a zbătut acolo, a pâlpâit
proorocită. ca o vietate, dându-mi un semn. D-lor, dacă n-aş fi
Din toate lecturile, cea care m-a impresionat cel ajuns medic, cred că aş fi fost preot... Cel mai plăcut
mai mult a fost Biblia, cu aspra ei grandoare de dramă, joc al meu a fost de-a biserica - nu o maimuţăreală şi
jumătate pământeană, jumătate divină. Dumnezeul nici o batjocură, ci o reală şi sinceră practică
meu favorit a fost Iehova, ale cărui apucături de copilărească a marilor mistere. Puteam să ne jucăm
prigoane pentru vrăjmaş - protecţie pentru aleşi, le de-a orice altceva, de ce numaidecât să botezăm mieii
râvneam. Până astăzi am rămas un iehovist în priori din curte. Sub un nuc imens aveam biserica şi
străfundurile necercetate ale sentimentelor mele altarul după nişte perdele. Clopotele ne erau crengile.
credincioase. Fiul venea pe urmă, blând şi ascultător, Însăşi mama consimţea să vie uneori la slujba mea şi
de mână cu maica sfântă. E poate şi icoana autorităţii să mă asculte. Pe atunci se scoteau pui de pasăre cu
tatălui, fără umbră de ştirbire în casa noastră de atunci. sutele. Şi mureau foarte mulţi... Credeţi că a pierit
Sfinţii mei favoriţi, afară de arhangheli, îndeosebi vreunul necreştineşte, fără slujba înmormântării sau
focosul Mihail, sfinţii mei au fost Avram şi Isac, şi neîngropat? Gropiţe după gropiţe, săpate cu săpăluge
Iacob, am dormit ca ei cu capul pe piatră şi am aşteptat de grădină, se înşiruiau mormintele puişorilor jeluiţi,
sub agudul din fundul grădinii îngerul pentru luptă. Am toţi cu cruci de beţişoare la cap şi asta nu o dată, ci
ciulit urechea ca să aud glasul Domnului cu Samuel. veri întregi şi ani de-a rândul. Mi-amintesc de jalea ce
Am luptat împotriva Filistenilor cu Samson, am cântat ne-au adus într-o toamnă iernatică moartea a vreo
cu David, păzind oi şi am plâns cu profeţii. Am ştiut câteva sute de rândunici apucate de zăpadă şi
Vechiul Testament de la un capăt la celălalt, - ca pe adăpostite în pod, în porumbar, prin casă. Toate au
un epos - încât idilica Evanghelie a rămas pentru mine răposat, însă toate au avut parte de înmormântare, mi
până târziu în umbră. s-ar fi părut un mare păcat dacă nu aş fi făcut-o.
Dar ceea ce cred că a ajutat la întărirea unui Amintirea rândunicilor înmormântate în pământul
temperament cu care m-am născut şi care n-a fost copilăriei mele înalţă şi azi aripi în sufletul meu.
prea contrariat de împrejurări a fost traiul de la ţară Toate acestea mi-au fost, în fond, o comoară de
din prima copilărie. Datinile care se împleteau pe unde am cheltuit şi din care-am trăit după ce-am plecat
cununa anului şi pe care le aşteptam şi le practicam de acasă, de la 6 ani, în şcoli, printre străini. Pentru
ca pe nişte mari şi de preţ spectacole. Teatrul nostru examene m-am rugat şi-am dat în genunchi la icoane,
cel mai scump era liturghia şi serviciul religios din până în primele clase de liceu. Multă vreme, dorul de
fiecare Duminică şi sărbătoare, mai ales după ce acasă, vitregia vieţii de internat şi de gazdă mi le-am
descoperisem sensul ascuns al tuturor gesturilor consolat citind cu plânset psaltirea pe care o purtam
liturgice. Mai desfătătoare decât orice gală de la mine, însuşindu-mi pentru mine toate revendicările
operă din câte am văzut de atunci încolo, mi-au rămas lui David. Încetul cu încetul însă, impresiile s-au
pentru totdeauna deniile Paştilor, cu marea şi minunată acoperit cu praful oraşelor şi credinţa am uitat-o. N-a
Vinere, când cântam prohodul. Cu luni de zile înainte fost o apostazie, nici măcar tăgadă sau luptă. Am trecut
îl învăţam împreună cu mama, fără greşeală. Ocolirea prin studii ştiinţifice şi prin toate vămile materialismului
bisericii, slujba triumfală a învierii, au pus numai cu mintea, nu cu sufletul. Până şi socialismul,
peceţii indelebile pe-o amintire ce n-aş vrea să o pierd atotbiruitor pe atunci, a trebui să îmbrace pentru mine
niciodată. Sunt emoţii neştirbite, a căror intensitate o o haină sentimentală, poporanism, ca să ader la el.
simt la fel acolo, în amintire, şi astăzi. Sufletul nostru, D-lor, nu mai eram religios, nu mai eram creştin, dar
măcar în copilărie, prinde, fără să ştie, în placa lui tot cu Felix Dantec şi alţi iluştri atei, nu eram nici păgân,
sensibilă, pe Dumnezeu. Practicile religioase, cultul, nici ateu. Rămăsesem credincios prin temperament.
fac să se contureze, să apară şi să se fixeze în Un simţ al orientării de natură religioasă mă purta şi
conştiinţă, chipul Domnului, aşa cum manipulaţiile în atunci prin viaţă. N-am avut nici o criză de credinţă.
diverşi reactivi ajută să reiasă pe placa fotografică Şi pe încetul, aşteptarea cea de la început pusă în alţi
chipurile prinse. Astfel, misterioasa impregnare rămâne termeni acum intelectuali, nu mistici, a pus iar stăpânire
pururi negativă sau se şterge - mă văd într-o zi pe mine.
luminoasă, cu sora mea cea mare de mână, mergând Instinctul m-a dus la filozofie şi la metafizică. Din
pe drum afară din sat. Deasupra mea, pe cerul verzui, liceu începusem să citesc lucrări de psihologie şi
un înger imens, ca un Crist pantocrator pe bolta morală. Am ajuns curând la Schopenhauer şi nu-mi
bisericii... Întreb şi acum pe sora mea, care nu-şi pare rău. El m-a condus la Upanişade şi la Buda. Din
aminteşte şi crede că am visat. Impresia mea e însă anii întâi de litere, psihofizica şi psihopatologia dincolo
aşa de tare şi vie, ca şi când aş avea o vedenie. Mă de Sergio, Wundt şi Hofding m-au dus la medicină, pe
8
urmele lui Vaschide, ale lui Pierre Janet şi ale lui William esenţială. Câte ceva din aceste studii şi transmigraţii
James cu experienţa lui religioasă. se reflectă în poeziile mele. Vedeţi, ca pe o masă de
Dar şi la medicină aceeaşi uitare de credinţă: nici joc de noroc, bila minţii mi-a alergat şovăind pe dinaintea
sub muşchi, nici sub scoarţa creierului, nici în bolnavul fiecărui număr. Dar bila nu s-a oprit. Se împotrivea
spitalelor nu era D-zeu. Studiul e aşa de mecanizat în înclinarea temperamentală a tablei, fundamentul
nerv, de meschinizat în celulă, aşa de ucis în semnul organic al alcătuirii. Credinţa mă poartă mai departe
clinic, încât adevărul, primul bolnav e cel pe care-l spre acel loc fără număr de unde nu mai e nici o
întâlneşti după ce scapi de şcoală. D-lor, viaţa socială întoarcere.
cu răspunderea şi greutăţile ei a început iarăşi să D-lor, aşteptarea cea mai sigură şi neistovită cu
răscolească vechiul instinct aproape uitat. Şezusem care mi s-a deschis zarea copilăriei mele, care îmi va
până acum pe o redie a mării şi făcusem semne cu închide orizontul vieţii de aici, este cred aşteptarea lui
degetul pe nisip. Anii de studiu trecuseră însă. Viaţa Dumnezeu, care deşi ascuns, nu-mi e necunoscut. Îl
m-a zvârlit în mare şi trebuia să înot. Căsătorit acum aştept. Şi suprema aventură care isbeşte visul şi
şi cu copii, surghiunit într-o plasă de munte care cu basmul unei vieţi e că are să vie.
toţi cei 60 de km în lung, 60 în lat, se strânge ca un laţ Nu vă ascund că ştiinţa poate interpreta această
de hingher, am început să scot capul din apă şi să trag întoarcere spre credinţă ca o involuţie, o înapoiere la
aer în sus. Numai aşa mă puteam ţine deasupra. Am mentalitatea primitivă a omului necivilizat. Ca pe o
dat din mâini violent, m-am agitat, adică am scris lucruri slăbire şi o eclipsare a funcţiilor superioare ale
din fericire azi pierdute. creierului, năpădite de răscoală funcţiilor subordonate,
Am alergat la tot ceea ce atunci, sunt mai bine de interioare, localizate sub scoarţă şi care a pus mâna
30 de ani, ispitea o minte înţărcată de credinţă, şi pe cârmuire. Complexe vechi magice, străvechi
hrănită ştiinţificeşte, materialist, pozitivist, evoluţionist. refulări, ştiinţa lui James Williams le respecta şi le
Littre, Claude Bernard, Aug. Comte, Darwin, Spencer. recunoştea puternica lor realitate sacră..., mai mult
La începutul lumii, ziceam cu ei, va fi fost D-zeu, aşa ca ştiinţa de azi a lui Freud. Dar nu pentru curiozitatea
cum la începutul pomului a fost sămânţa. Dar cine ştiinţifică de psihologie fiziologică ne-am descoperit
mai caută sâmburul în chaosul teluric din care a răsărit noi sufletele aici. Dacă n-ar fi fost ascultate de fiecare
tulpina? Dumnezeu stă sus în roadele ramurilor noastre. dintre Dvs., cu emoţia propriei lor confesiuni, în
La o parte adică cu fastele şi archivele cosmogoniilor identitatea de sentimente şi sinceritate, aceste
divine. Dar ramurile îmi rămâneau mai sterile. mărturisiri pentru Dvs. ar fi ridicole copilării, iar pentru
Nemulţumit, am dezertat şi am trecut la vrăjmaşi. Am mine, inutile profanări.
cunoscut Kabala din studii, mai ales ale lui Frank şi Ceea ce vă pot afirma, sfârşind, este că pregătirea
Karpe, am citit Seferul, cu comentariile lui, am practicat ştiinţifică, studiile medicale, cunoştinţele de filosofie şi
pe rozcrucienii lui Peladan, am cercetat iluminismul tot câştigul meu în celelalte domenii de cultură, artă,
filosofului necunoscut, am rămas îndelung la teosofie, literatură, în loc să mă depărteze, m-a apropiat de
de la gnoza la Pista Sofia, prin Fabre d’Olivet. Saint credinţă. Unilateral aş fi fost poate un ateu naiv, un
Yves D’Alveidre, Eliphas Levy şi Papus, până la simplist negativ. Cu cât mai poliedric, cu atât am avut
modernii Schure, Rudolf Steiner, M-me Blawatzky, loc pe unde să străbată experienţe complexe, puncte
Annie Besant şi câţi alţii. de vedere noi, interferenţe de doctrine, putinţă de
Dar nu m-am afiliat la nici o societate secretă, comparaţii, lumină mai multă. Iar din toate, sinteza că
n-am aderat la nici o sectă şi nu sunt un iniţiat, de neapărat credinţa trebuie să stea la temelia spiritului
teamă să nu-mi îngrădesc libertatea. Am simţit că omului normal. Căci e o tristă unilateralitate traiul
nicăieri nu pot fi mai liber decât Dumnezeu. El e unica într-un spaţiu cu o singură dimensiune morală, a trăi
libertate a omului. de pildă numai în bucurie sau numai în durere. Viaţa e
Am respins de la început spiritismul, atât cel radical multidimensională. La cele două laturi de jos,
al lui Alan Kardec, cât şi cel pseudo-ştiinţific al lui pământeşti, le-aş zice dimensiuni pasionale - bucuria
Crooks. şi durerea - la care se limitează materialismul, trebuie
Am cultivat cu emoţie pe Carly, pe Emerson, şi să adăogăm o a treia înălţime, dimensiunea
prin ei pe Novalis, m-am entuziasmat de Maeterlinck spiritualităţii... şi transfigurându-ne să trecem în a patra
ca să mă-ntorc apoi la Platon, şi la neoplatonicieni. dimensiune metafizică, în extaz şi sfinţenie.
Vă mărturisesc, m-a interesat această preumblare Dar numai în credinţă ne putem construi un spaţiu de
şi m-am complăcut aşa cum mi-ar place să mă plimb viaţă mai presus de al târâtoarelor, arhitecturat cu
într-o galerie închisă cu vitralii colorate. Treci printr-o dimensiunile adâncirii şi înălţimii în infinit.
dungă de galben mâhnit, intri în alta de roşu aprins, ca
să păşeşti într-o a treia de violet mistic. Vasile Voiculescu, confesiune rostită în faţa
Dar am sfârşit prin a dori lumina cea albă, cea studenţilor de la Teologie din Bucureşti - Revista
adevărată, şi-am ieşit afară cu ochii pe cer. Culorile Gândirea, Anul XIV, nr. 8, octombrie 1935.
acelea erau numai calităţi ale ei, nu era lumina
9
Mihail Bulgakov reprezintă un accident al sorţii, un
caz de magie politică şi un mesaj din lumea celor cărora
li s-a interzis să cuvânteze. A murit la 49 de ani de o
nefropatie congenitală, în propriul său pat.
Totul îl predestina glonţului sau morţii prin
înfometare îndărătul sârmei ghimpate.
Fiu de teolog cunoscut, ofiţer medic în armata
albgardistă, fraţii ce au luptat în armata albă împotriva
bolşevicilor stabiliţi la Paris.
Aceasta în condiţiile în care erai împuşcat chiar
dacă nu ai făcut nimic, strict pentru origine socială.
O rudă de a mea, basarabean, ofiţer în armata
imperială rusă în timpul Primului Război Mondial,
mi-a povestit cum se făcea trierea. Te puneau să arăţi
mâinile: ai bătături, eşti de-ai noştri. N-ai bătături pe
mâini, glonţul.
În aceste condiţii, Bulgakov şi-a permis să fie
scriitor satiric, să susţină public dreptul la libertatea
cuvântului („un scriitor căruia i-ar trece prin cap să
demonstreze că nu are nevoie de libertatea cuvântului
ar semăna cu un peşte care ar încerca să convingă
lumea că poate trăi fără apă”), un scriitor care a cerut Realitatea este sângeroasă, flămândă, arbitrară.
repetat, public, să părăsească ţara pentru a pleca în Chit că aşa-zisa Revoluţie a fost iniţiată de mica
Occident. A fost un scriitor care după ce că a activat burghezie alogenă, domnia mârlăniei agresive şi
în armata albă antibolşevică şi-a permis să scrie un îmbătată de dispariţia opreliştilor este nota dominantă.
roman „Garda Albă”. Încălecând Rusia, Lenin şi banda sa au lăsat-o
A publicat într-o revistă literară a emigraţiei, flămândă.
„Nakanune”, ce apărea la Berlin! Aici au apărut Ca şandramaua sa politică să supravieţuiască, Lenin
„Însemnări pe manşetă”. este obligat să introducă NEP-ul (Noua Politică
Ai zice că e un masochist care provoacă repetat şi Economică) când, alături de dezmăţul forţelor de
inconştient soarta. represiune, este tolerată iniţiativa particulară.
Bulgakov începe să scrie în Rusia lui Lenin, părinte Rezultatul este apariţia unei himere politico-economice,
al terorii de stat. Lenin este cel care a declarat şi pus înfiorătoare, dar şi barocă. Un baroc al mârlăniei şi al
în aplicare „cu cât vom ucide mai mulţi popi, cu atât neamului prost înflorit în veleitate şi omnipotenţă. O
mai bine pentru revoluţie”, care dispreţuia intelectualii, lume fantasmagorică şi sângeroasă care a creat şi o
ura ţărănimea şi faţă de care marii dictatori ai lumii literatură fantas-magorică.
care i-au urmat par nişte figuri pale, lipsite de imaginaţie În ciuda represiunii, a vigilenţei, au apărut şi opere
în domeniul barocului actului de exterminare. Lenin satirice, chiar mai mult impregnate de fantasticul
dispreţuieşte poporul rus, o afirmă deschis şi repetat. cotidian, din care unele au răzbit la lumină asemenea
Pe toţi intelectualii de valoare i-a încărcat pe nişte ierburilor ce cresc printre crăpăturile învelişului de
vapoare şi i-a expulzat din ţară. asfalt.
10
Bulgakov începe să scrie de la vârsta de 29 de ani, să îl consulte pentru o pareză a membrului superior.
renunţând la medicină. Devine un reprezentant major Numai că academicianul Behterev era neuropsihiatru.
al satirei ruse, reuşind să publice peste 200 de povestiri Şocat de faptul că a descoperit că statul este condus
şi nuvele. Între acestea, Diavoliada (1924) şi Ouălele de un bolnav psihic, îşi împărtăşeşte descoperirea
fatale (1925). câtorva cunoscuţi. Îi mai rămân de trăit câteva ore
O nuvelă majoră „Inimă de câine” este confiscată după aceasta, va fi otrăvit la Balşoi Teatr din Moscova
de către poliţia politică sovietică. Va apărea doar (tartine cu icre negre otrăvite) şi înmormântat cu
postum şi după multă vreme şi foarte departe, mai onoruri naţionale.
exact în 1968, într-o revistă rusească din Germania de Stalin este fascinat de piesa lui Bulgakov. Va asista
Vest. la 15 reprezentaţii. Aplaudă de fiecare dată. Dar
Ulciorul nu merge de multe ori la apă! La 7 mai fascinaţia nu îl face să promoveze un duşman ideologic.
1926, i se face o percheziţie domiciliară şi i se confiscă Piesele lui Bulgakov sunt interzise, din 400 de articole
numeroase manuscrise, inclusiv propriul său jurnal critice care se publică, 390 sunt injurioase şi aproape
zilnic intitulat sugestiv „Sub talpa cizmei”. De aproape că îi cer moartea.
un an era filat în mod deschis, fără jenă, pe stradă. Să În 1930, fără mijloace de existenţă, exclus practic
ştie, să bage la cap. Jurnalul comentează suculent din viaţa literară, Bulgakov face o mişcare de o nebunie
politica, şefii ţării, cotidianul, stările sale sufleteşti, provocatoare care ar fi costat viaţa oricui. Adresează
relaţiile cu femeile (în scurta sa viaţă a avut trei o scrisoare Securităţii şi una identică lui Stalin. „În
neveste). Era deja, un scriitor celebru, chit că persoana mea, un dramaturg, autor a cinci piese,
marginalizat, şi se pare că membri ai Biroului Politic cunoscut în URSS şi în străinătate, se află la ora actuală
(cupola comunistă!) s-au înghesuit să citească aceste condamnat la mizerie, să trăiască în stradă, dat pradă
pagini. În inconştienţa sa, Bulgakov nu s-a speriat, nu morţii. În URSS, orice autor satiric este un duşman al
s-a îngropat, ci a făcut scandal. A protestat la Rîcov, regimului. Sunt un înflăcărat apărător al libertăţii
şeful guvernului. Timp de ani de zile a făcut scandal cuvântului.”
să i se restituie acest document profund personal (şi Bulgakov cere să i se dea dreptul de a părăsi ţara
care, ieşind din pântecul nesăţios al KGB-ului după împreună cu soţia. Nu va primi acest drept. Dar nici
căderea comunismului, va fi publicat în Franţa, în nu va dispare în hăul penitenciar sau nu va muri de
1992). foame. Este numit imediat regizor adjunct al unuia din
În 1926, Bulgakov dramatizează romanul „Garda marile teatre. Dar interdicţia de a publica practic se
Albă” sub numele „Zilele Turbinilor”. Succesul a fost păstrează.
fulgerător, chit că critica proletcultistă a sărit la gâtul Scrisoarea lui Bulgakov se suprapune unui alt
piesei. eveniment. Sinuciderea lui Maiakovski. Maiakovski era
În 1929, scriitorului i se restituie jurnalul confiscat. poetul oficial al regimului. Perfidul Stalin îşi mută dibaci
De îndată ce îl primeşte, rupe şi deşiră paginile şi le piesele de şah. Îi va da un telefon personal lui Bulgakov.
aruncă în foc. Viaţa sa intimă fusese pângărită de Şi îl asigură că va primi un loc de muncă.
securişti. Jurnalul n-a dispărut, căci „băieţii” i-au dat Stalin aprecia doi scriitori, nu politic, ci artistic.
originalul şi şi-au făcut copii. Securitatea este o Anume pe Pasternak şi pe Bulgakov. În lumea
instituţie strângătoare! represiunii totale, nici unul dintre ei nu a făcut puşcărie.
Lenin, lovit de dambla, moare în 1924 după ce, timp Aceasta în condiţiile în care Bulgakov, morfinoman,
de un an, fusese o legumă. Noul stăpân al Rusiei este nevropat, om cu mândrie aproape sinucigaşă, a fost
Iosif Djugaşvili, gruzinul ce şi-a luat numele de Stalin. perpetuum provocator. Dar Stalin era diabolic.
Stalin, elev al şcolii de popi din Tbilisi (elev excelent Cuvântul vine de la grecescul diabolei, dedublare.
de altfel, dotat intelectual), are certe interese culturale. Protejându-l fizic, a fost asemenea motanului care a
În tinereţe a scris versuri, după unii, bune. Este un om îngrozit toată viaţa şoricelul, îmbibându-se de satisfacţia
care citeşte mult. Dar „stăpânul” este un paranoic groazei ce o trezea.
dominat de cruzime. Diagnosticul de paranoia i-a fost De altfel, în timpul războiului, papa i-a considerat
pus de celebrul neuropsihiatru rus Behterev, chemat ca fiind diabolici şi pe Stalin, şi pe Hitler şi a practicat
11
exorcizarea de la distanţă a acestora. Stalin este prezentat faustian. Şi mulţi speră că
În 1936, apare în Pravda un articol de fond (articol Stalin va opri golănia comunistă. Reprimarea oamenilor
de fond în principalul cotidian al Partidului!) „strălucire lui Lenin (şi ei criminali notorii) nu displăcea.
exterioară, conţinut fals”, care distruge opera lui Scriitorul de emigraţie V. Şulghin, în cartea Anul
Bulgakov, Molière. 1920, scria: „Lenin şi Troţki nu pot renunţa la socialism.
Pasternak este atacat în mod similar. Dar nici unul Ei trebuie să ducă acest sac până la sfârşit. Atunci va
dintre cei doi nu este arestat. veni cineva. Acesta va fi un om cu adevărat Roşu
Teroare ideologică împotriva intelectualilor este unul prin puterea voliţională şi cu adevărat Alb prin
din exemplele „diaboleinului”. Căci, în 1937, toţi criticii obiectivele pe care le urmăreşte. Acesta va fi un
Partidului care i-au atacat (evident la ordin!) pe bolşevic prin energia sa şi naţionalist prin convingerea
Pasternak şi Bulgakov vor fi împuşcaţi. sa.”
Bulgakov începe să simtă fascinaţia Diavolului. Şi Stalin a ordonat, când era şef militar în timpul
vrea să se facă frate cu dracul. Vrea numai să treacă războiului civil la Ţariţîn (care va deveni Stalingrad),
puntea sau mai mult? ca toţi ofiţerii vechii armate ce luptau de partea roşilor
El este obsedat de Molière, autorul dramatic satiric angajaţi de Troţki să fie executaţi, dar acelaşi Stalin a
care beneficia de protecţia şi simpatia lui Ludovic al reacţionat diferit când s-a turnat un film cu albii.
XIV-lea în timp ce îşi bătea joc vârtos de nobilime. Marele regizor alogen a vrut să-i batjocorească
Puşkin, genial, dar cu grave tulburări de prezentându-i ca pe nişte paiaţe. Stalin a devenit palid
comportament, a fost cenzurat personal de severul ţar ca hârtia de furie. Una era împuşcarea ofiţerilor, alta
Nicolae I (în timp ce liberalul Alexandru I l-a exilat batjocorirea Imperiului. Acum, imperiul rus colorat în
pentru batjocorirea credinţei într-o scrisoare privată, roşu îl moştenise el, era al lui.
deschisă de cenzură). La aniversarea a 60 de ani, la operă, a fost
Realitatea este o fantezie a aleatoriului şi a bunului spectacolul festiv cu „Dau viaţa pentru Ţar”,
plac. reintitulată Ivan Susanin, operă ce a avut premiera
Într-o lume ieşită din ţâţâni se poate întâmpla orice. la încoronarea lui Nicolae al II-lea. Opera lui Glinka.
Într-o astfel de lume, nu există o limită clară între posibil Este o operă în care se cântă imnul ţarist.
şi imposibil. Tot cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, Bulgakov
Capodopera lui Bulgakov „Maestrul şi Margareta” a primit comandă să scrie o piesă despre tinereţea
este barocul unei lumi ce şi-a pierdut reperele, în care revoluţionară a lui Stalin.
teroarea este combătută prin magie. Marele său vis, înfrăţirea cu Diavolul, tindea să
În fond, supravieţuirea fizică a Maestrului a fost, devină realitate.
în condiţiile Rusiei Sovietice, un act magic în care a Omul care a trăit fantasticul şi l-a transpus în literă
intervenit fără îndoială Volandul gruzin. a ignorat spiritul acestuia. A încercat să râmeze. S-a
Romanul a fost început în 1928 şi terminat în 1930. dus să cerceteze în arhive tinereţea Zeului îndrăcit.
Este o primă versiune ce a fost arsă, căci scriitorul Doar că zeul, în tinereţe, fusese turnător al poliţiei
este un îndrăzneţ, înecat periodic de valul panicii politice ţariste şi belirea arhivelor a fost una dintre grijile
sindromului „în aşteptare”. În următorul an (anul marii sale majore. A turnat nenorocitul pe alţii în cadrul
terori), termină a treia versiune. Până în 1940, anul aceleiaşi filosofii utilitariste, necruţătoare, cu care a
morţii sale, când şi orbeşte, lucrează la o a patra ucis ulterior.
versiune pe care o va şlefui ultima sa soţie, asemeni Bulgakov a avut imaginaţie, dar nu a avut intuiţie. I
nevestei lui Dostoievski, secretară, infirmieră, critic. se retrage comanda, proiectul se prăbuşeşte şi este
A ştiut Stalin de cartea în care era prezentat de toată mirarea că nu a sfârşit-o prost! Băgase singur
asemenea Diavolului? În mod cert da, dar în cartea mâna în viespar!
sa, Diavolul este Stăpânul. A avut bunul-simţ să moară în câteva luni, în martie
Dar motoul este din Goethe: „Eu sunt parte a unei 1940.
puteri care mereu vrea răul şi mereu înfăptuieşte Dracul n-are sentimente!
binele.” Nicolae Bacalbaşa
12
Demonul şi un tânăr la bordel, desen al lui Puşkin
13
S-a născut într-un mediu favorizat, fin, de diplomat
englez, la Paris, dar soarta i-a fost potrivnică. A rămas
orfan de mic şi a fost crescut de un unchi, om la al
cincilea deceniu de viaţă, preot de provincie în sud-
vestul Angliei. A fost un om „însemnat” şi aceasta i-a
marcat viaţa. Era bâlbâit.
„Eram scund, rezistent, dar nu puternic. Mă
bâlbâiam, eram timid şi bolnăvicios. Nu mă atrăgea
sportul, atât de important în viaţa englezilor. Din aceste
Portretul lui W. Somerset Maugham realizat de Graham Sutherland (1949), Galeria Tate, Londra.
cauze sau prin născare, instinctiv, mă feream de oameni,
ceea ce făcea să nu am relaţii cu ei. În diverse
momente ale vieţii, am ţinut la anumiţi oameni. Dar
faţă de oameni în general, nu am avut niciodată
simpatie.”
Bâlbâiala îl va separa nu numai de oameni, ci şi de
Dumnezeu. Respins de oameni, s-a apropiat de
Dumnezeu. Dar crezând în iluziile copilăriei în
omnipotenţa Dumnezeului său, s-a rugat fierbinte să
fie dezlegat de blestemul beteşugului. Nu s-a aşteptat
să fie refuzat. La vârsta adultă, despărţirea de sacru
s-a făcut pe baze raţionale.
Despărţit de oameni şi de Dumnezeu, i-a rămas
luciditatea. Şi a descoperit că fusese înzestrat cu un
minunat meşteşug al ogoirii, turnând suferinţa şi trăitul
în literă.
Un alt „din bube, mucegaiuri şi noroi”...
A început să scrie literatură ca student la medicină.
S-a apucat să scrie spontan, nedeliberat, prin atracţie
totală inexplicabilă, parcă „prescrisă”. Să fie acesta
un răspuns târziu al divinităţii la rugile sale?
Literatura a devenit nu doar principala sa ocupaţie,
ci şi filosofia sa existenţială. El a înţeles că pe această
cale, tot răul este spre bine.
Dintre toţi oamenii, doar artistul este liber.
„Toate păcatele şi nebuniile, nenorocirile, iubirea
neîmpărtăşită, defectele fizice, bolile, nevoile,
speranţele distruse, înjosirile, pe toate scriitorul are
puterea să le transceadă, să le topească în strofă,
cântec, povestire.”
A avut o viaţă lungă (1874-1965) şi s-a bucurat pe
tot parcursul acesteia de succes. A ajuns unul dintre
cei mai citiţi scriitori englezi ai secolului XX. Paradoxul
este că acest scriitor englez a învăţat franceza înainte
de a vorbi engleza, s-a născut şi a murit în Franţa. Un Eu niciodată nu m-am ocupat de propagandă.”
alt paradox este succesul constant al unui, dacă nu Critica a afirmat că nu a fost profund şi cu adevărat
mizantrop, atunci cel puţin înstrăinat. original. În realitate, inacceptarea sa s-a datorat faptului
L-a iubit constant publicul, mai puţin critica. că nu a voit şi nu a acceptat niciodată să fie trendy.
„Nu-mi fac iluzii despre locul meu în literatură. În toată William Somerset Maugham a fost un scriitor
Anglia, doar doi critici cu reputaţie s-au aplecat să mă noncomformist care nu a acceptat niciodată dogma,
aprecieze cu seriozitate, iar tineri capabili care scriu normarea nescrisă, dar unanim impusă, a unei mafii
despre literatura contemporană nu mă amintesc literare şi critice. „Nu vreau să fiu apreciat mai bine
niciodată. Nu am nici o pretenţie. Este absolut natural. decât aş merita-o. Cei ce mă plac să mă ieie aşa cum
14
sunt, iar restul nu au decât să nu mă accepte. Am mai de-al doilea. Despre oamenii politici de la vârf pe care
mult forţă de caracter decât inteligenţă şi mai mult i-a cunoscut vorbeşte ca despre indivizi banali şi
inteligenţă decât talent înnăscut.” deseori primitivi.
Maugham este un stilist, povestitor, filosof. Nu este O condiţie a reuşitei este oratoria şi capacitatea de
un scriitor elitist, este democratic în sensul în care o a menţine interesul auditorilor. Dar se pare, afirmă
enormă capacitate empatică te prinde în vârtejul Maugham, că trebuie un talent specific, necorelat cu
consideraţiilor sale despre viaţă, anihilându-ţi restul talentelor recunoscute ca atare. A fost divers şi
reticenţele şi apărările naturale. „Sunt învinuit că în prolific.
cărţile mele prezint oamenii mai răi decât ar fi ei în În teatru a avut mare succes: Lady Frederick
realitate. Cred că nu am nici o vină. Pur şi simplu (1907), Soţia fidelă (1927), Pentru serviciile depuse
prezint anumite trăsături de caracter pe care mulţi (1932). Sunt piese în care critică cu aciditate viaţa
scriitori preferă să le ignore. Cred că cea mai socială.
importantă caracteristică a omului este inconsecvenţa. A fost celebru prin romane: Robie (1915), Luna şi
Nu îmi aduc aminte să fi întâlnit vreodată o doi bani jumătate (1919), Prăjituri şi bere
personalitate coerentă. În om pot exista trăsături englezească (1930), Ascuţişul lamei (1944). Esenţial,
incompatibile şi chiar să rezulte din această coexistenţă deşi poate nu atât de gustat, a fost romanul său despre
o impresie de armonie.” „Nu înţeleg cum oamenii îşi Machiavelli, Atunci şi acum. Este un eseu în chip de
permit să îşi judece semenii când ar trebui să se roman, despre istorie şi popor (mai exact populaţie).
oprească numai privindu-şi gândurile. O bună parte a Titlul cărţii se explică prin moto-ul său: Plus ça
vieţii o petrecem în visări, cu cât suntem mai change, plus c’est la męme chose. Cu cât se schimbă
imaginativi, cu atât visarea este mai diversă şi mai mai mult, toate rămân aceleaşi!
colorată. Ar accepta cineva vreodată să devină Cheia istoriei este în firea ticăloasă (eufemistic
publice? Nu, ne-am fi prăbuşit de ruşine. Am urla că contradictorie) a primatelor bipede.
nu am fi putut fi niciodată atât de ticăloşi, răi, meschini, A excelat în genul scurt, a scris eseu filosofic
pofticioşi, duplicitari, orgolioşi şi sentimentali. Visările (Bilanţ).
noastre, în aceeaşi măsură parte a noi înşine ca şi Eu, unul, îl iubesc, i-am respirat cu nesaţ eleganţa
faptele, ar trebui să trezească responsabilitate în mod sceptică, dar am fost şi lovit, năucit de cartea sa Robie.
egal.” Este o carte fundamentală în istoria culturii şi în istoria
Pe undeva, Maugham dă de înţeles că răul stă în cuplului. Poate fi istoria unei iubiri neîmpărtăşite şi
om. Adevărul naşte ură, spunea Terenţiu. Numai că batjocorite, dar în fapt este revelaţia cum suntem din
lui Maugham i s-a iertat adevărul, artistic distilat (a concepţie robiţi şi vânduţi de hormoni. Ne naştem
fost un mare, desăvârşit stilist), căpătând dragostea sclavi!
cititorilor şi recunoaşterea secolului XX, repetate În cartea sa testament Bilanţ, doctorul bâlbâit care
ecranizări ale operelor sale. A fost unul dintre cei ce a căutat fericirea şi a primit în schimb succesul (cadoul
şi-au permis să trăiască exclusiv din scris (nu au fost unei societăţi pe care nu o respecta, căci a înţeles-o şi
mulţi!) încă de la debutul său, abandonând medicina. şi-a asumat, spre deosebire de alţii mai necinstiţi,
A practicat şi o altă meserie, nu de nevoie, ci din înţelegerea) menţionează CALEA în această lume
pasiune. absurdă. Îl citează pe Fray Luis de Leon: „Frumuseţea
Maugham a fost un jucător care a descoperit vieţii constă în necesitatea ca fiecare să acţioneze
sportul politicii. Dar a unei politici cu totul speciale. A potrivit firii şi îndatoririlor sale.”
colaborat cu serviciile secrete ca agent diplomatic la Zero opţiuni!
vârf, neoficial, jumătate agent de influenţă. În lunga Totul este prescris şi impus. De genă şi de Ceilalţi.
sa viaţă a făcut-o şi în Primul Război Mondial, şi în cel Nicolae Bacalbaşa
***
* Am început să scriu în mod cît se poate de firesc. frumos volum legat în piele, dar n-am citit-o şi
La fel cum înoată raţa pe eleşteu. Niciodată nu mi-am de-atunci n-am mai putut pune mîna pe nici un
revenit din uimirea de a fi scriitor; nu eram menit cu exemplar. Îmi pare rău, deoarece aş fi aflat din paginile
deosebire acestei profesiuni faţă de care nu aveam o lui ce fel de om a fost. Devenind secretarul Asociaţiei
înclinaţie specială şi nu înţeleg de unde o asemenea pe care o întemeiase, a locuit mulţi ani pe Chancery
chemare la mine. De o sută şi mai bine de ani, cei din Lane, iar cînd a ieşit la pensie, retrăgîndu-se într-o
familia mea au fost jurişti. Potrivit Dicţionarului casă de pe Kensington Gore cu vederea spre
Biografiilor Naţionale, bunicul meu a fost unul din Kensington Park, a primit în dar o tavă, un serviciu de
cei doi fondatori ai Societăţii Legislative, iar în catalogul ceai şi unul de cafea, precum şi un candelabru de
Bibliotecii de la British Museum există o lungă listă a argint, atît de masive şi de uvrajate încît de-atunci
lucrărilor lui de drept. A scris o singură carte cu alt n-au încetat să constituie o complicaţie pentru urmaşi.
profil şi anume o culegere de eseuri, colaborări ale Un bătrîn avocat pe care l-am cunoscut în copilărie
sale la serioase reviste ale vremii şi pe care, din mi-a povestit că, pe vremea cînd era stagiar, a fost
modestie, nu le-a semnat. Am văzut o dată cartea, un invitat o dată la cină la bunicul. Acesta a tăiat friptura,
15
apoi servitorul i-a întins o farfurie cu cartofi copţi în bine ca şi domnişoarei Anita Loos. Ţinea în mînă o
coajă. Nimic mai gustos decît un cartof copt, cu unt, pană de scris, iar alături se ridica un vraf de cărţi, fără
piper şi sare, dar după cît se părea, bunicul nu era de îndoială ale lui. Deşi purta un costum negru, nu arăta
aceeaşi părere. S-a ridicat de pe scaunul lui din capul atît de impunător cum mă aşteptam, ci avea un aer
mesei, a luat cartofii de pe platou şi i-a aruncat unul puţin răutăcios. Cu mulţi ani în urmă, rînduind hîrtiile
cîte unul în portretele de pe perete. Apoi, fără o vorbă, unuia dintre fiii lui, adică ale unchiului meu, care
s-a aşezat din nou şi şi-a continuat masa. L-am întrebat murise, am dat peste jurnalul pe care îl ţinuse bunicul
pe prietenul meu ce efect a avut această purtare cînd, în tinereţe, la începutul veacului al XIX-lea, făcuse
asupra celorlalţi oaspeţi. Mi-a răspuns că nimeni nu ceea ce mi se pare că se numea micul tur, Franţa,
i-a acordat nici o atenţie. Mi-a mai spus că bunicul Germania şi Elveţia; şi-mi amintesc că, descriind
era cel mai urît om din cîţi cunoscuse. M-am dus la cascada nu prea grandioasă a Rinului la Schaffhausen,
sediul societăţii, pe Chancery Lane, să mă conving cu aducea mulţumiri Atotputernicului care crease „această
ochii mei dacă fusese într-adevăr chiar atît de urît, impresionantă cataractă”, oferind astfel „bietelor sale
căci există acolo un portret al lui. Dacă ceea ce spunea făpturi prilejul de a-şi vedea propria nimicnicie în
bătrînul domn era adevărat, pictorul îl flatase cu comparaţie cu prodigioasa grandoare a operei sale.”
neruşinare pe bunicul; îl zugrăvise cu nişte ochi frumoşi
de culoare închisă, sub sprîncenele negre, străbătuţi * Bilanţ, W. Somerset Maugham, Editura Univers,
de-o licărire uşor ironică; nasul drept, gura energică şi 1982
buzele pline, roşii. Părul negru vîlvoi îi venea la fel de
mijlocul primei domnii constituţionale a lui Ion Sunt destui care se agită şi azi să interzică „Pe
,
Iliescu. Timpul o luase pe repede înainte şi istoria aripile vântului”.
îşi ieşea din ţâţâni. Giuseppe Tomasi di Lampedusa s-a plimbat mult
Mai întâi au fost evenimentele din Decembrie timp pe la diverse edituri cu manuscrisul sub braţ.
1989, apoi Mineriada cea Mare. În Italia postbelică, opera sa a fost considerată de
Pe vremea când manifestam în Piaţa redacţii ca fiind elitistă, neinteresantă pentru masele
Universităţii, nu aveam cum să ştiu că în ţară sunt largi populare.
douăzeci de mii de luptători GRU. „Pohod na Sibir” a apărut în editura Venus, pe o
Luam bătaie de la oamenii negri sub privirea hârtie aproape ca cea de ziar şi fără a beneficia de
vigilentă a oamenilor roşii. critica de întâmpinare.
Omuleţii verzi nu se inventaseră încă. Pentru cei care încearcă să înţeleagă istoria ultimei
Mai apoi s-a surpat pe dinăuntru Imperiului sute de ani a patriei noastre, „Pohod na Sibir” este o
Sovietic. carte fundamentală. Reprezintă prohodul, nisa
În 1994, nimeni nu înţelegea unde se situează solemnis, recviemul visului României Mari căreia
România şi spre ce urma să se îndrepte. tocmai ne pregătim să-i serbăm centenarul.
1994 este anul apariţiei lucrării „Pohod na O carte care va rămâne.
Sibir”. Şi în spatele ei, ca o fantomă căreia de abia dacă i
„Pohod na Sibir” descrie, cu pana unui se distinge conturul, autorul: Achile Sari.
participant la evenimente, dezastrul armatei Medic, deţinut politic, aromân şi, nu în ultimul rând,
române pe frontul Don-Stalingrad şi patimile scriitor.
supravieţuitorilor.
Ce căutam noi acolo şi dacă aveam sau nu de
ales este o altă poveste.
Pline de morţi sunt cimitirele istoriei.
Să ne cinstim morţii noştri.
„Pohod na Sibir” este o spovedanie a celor
învinşi, demers care o alătură unor opere celebre
ca „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell sau
„Ghepardul” de Giuseppe Tomasi di Lampedusa.
Mitchell, Giuseppe Tomasi di Lampedusa, cât
şi Achile Sari au fost autorii unei singure cărţi.
Atâta doar, cartea lui Achile Sari nu are nimic
din orgoliul sfidător al celor două romane care
şi-au câştigat ferm locul în istoria literaturii
universale şi pe baza cărora s-au turnat două filme
celebre.
Dacă cele două au măreţia unor catedrale,
„Pohod sa Sibir” a fost scrisă sub zodia modestiei
aparente a mănăstirilor moldave.
Toate trei au fost întâmpinate cu duşmănie de
unii, căci adevărul naşte ură, ne avertizează
Dr. Achile Sari cu vărul său, 1986
17
Fragment din cartea Pohod Na Sibir, Achile Sari,
Ed. Venus, Bucureşti, 1994:
În serile senine, ne uităm cu ochiul liber în panglica
învolburată a Donului, din care aburii urcau încet în
sus, dând impresia că sub pânza de apă un cazan imens
încălzea apele. Dincolo de firul apei din liziera de
pădure ce străjuia malul Donului şi care era ticsit de
armată şi de blindate, puteai distinge cu greu vreo urmă
suspectă şi numai cărările bătătorite, ce se întretăiau
în diverse direcţii de-a lungul malului, păreau după botul
de deal, canalele observate pe lună sau desenele
geometrice ce brodau podişurile stăpânite cândva de
incaşi sau maiaşi.
Era tot ce puteam observa noi, atât cu ochiul liber,
cât şi cu luneta noastră, şi din când în când, huruitul
greu de motoare ambalate, a blindatelor.
Acum parcă nu mai simţeam nici frigul, nici
umezeala, ci întreaga noastră fiinţă într-o încordare
supremă vibra la unison cu trepidaţiile pământului
îngheţat şi huruitul infernal al motoarelor care se
înfigeau ca mii de ace în timpanele noastre. Să încerc
să le explic soldaţilor mei de ce au dat drumul la aceste ajungea la paroxism.
simfonii metalice, cei din faţa noastră? La ce bun? Ce Aidoma animalelor care, datorită unor simţuri
le puteam spune? Şi nici ei, care sunt convins că ar fi superioare nouă, trădează nelinişte, agitate scot fel de
dorit să le spun ceva, nu încercau să tulbure liniştea fel de sunete, gemete, urlete, pământul care
audiţiei. Îţi făcea impresia că asculţi o operă de Wagner, bolboroseşte se zguduie, scoate zgomote venite din
în care alămurile de toate felurile, tobele, trompetele străfunduri, oamenii presimt venirea, apropierea
şi toate laolaltă făceau să vibreze întreaga atmosferă pericolului, nu atât de mult, sau chiar foarte rar prin
a camerei de concert, în aşteptarea unei opere de simţuri, ci prin raţiunea şi prelucrarea informaţiilor
epopee teutonă. Într-un fel şi noi în gropile noastre, în culese, îi alertează. Trăiam doar prin îngrijorarea mea,
noaptea aceea de noiembrie, neprietenoasă şi neagră, a noastră a tuturora, dar manifestată în forme diferite,
eram auditorii acelei uverturi macabre, în aşteptarea putând dacă ai fi asistat ca un observator să alcătuieşti
baghetei ce va da semnalul cortinei de ridicare şi o gamă perfectă de manifestări şi reacţii ale oamenilor.
defilarea cavalerilor secolului XX, nu în armuri Şi cât de paradoxale sunt unele manifestări. Cât de
medievale, ci călărind pe reptile de fier cu limbi de foc bizară îţi apare fiinţa asta omenească care, pusă în
şi scântei de mitraliere, venind exact în noaptea faţa unor stări de mare încordare, răspunde după
Walpurgică să ne cucerească. Aşteptarea era grea, subiect, de la calm şi echilibru, coordonându-şi perfect
emoţiile creşteau cu fiecare clipă, frigul şi întunericul mişcările, până la isterie care este extrem de
ce ne înconjurau mărea sensibilitatea care, încet, încet, molipsitoare, devine comună.
18
Alexandru Ivasiuc s-a născut în 1933 la Sighetul
Marmaţiei sub zodia puterii şi a violenţei.
Copil fiind a trebuit să-şi părăsească oraşul în urma
dictatului de la Viena
După hortişti, au urmat comuniştii.
A fost dat afară după doi ani de la facultatea de
filosofie.
Nimic personal. Atâta doar că era fiu de profesor,
avea origine socială nesănătoasă.
A fost primit la medicină. Medicina nu avea atâta
încărcătură ideologică.
În 1956, student în anul IV, a încercat să organizeze
un miting de solidaritate cu ceea ce se numea pe atunci
„evenimentele din Ungaria”. A fost arestat pe 4
noiembrie 1956.
După două zile de anchetă, nu mai avea dinţi în
gură.
Condamnat la 5 ani de închisoare, a cunoscut Jilava,
Gherla, Periprava şi Salcia.
La ieşire, i s-au mai dat doi ani de domiciliu Dar Ţuţea a rămas legendă ca o flacără vie cu
obligatoriu la Rubla, în Bărăgan. cele „Trei sute douăzeci şi una de vorbe memorabile”,
- Bă, i-a spus un gardian marelui Ţuţea, un alt apărută la Humanitas.
celebru al puşcăriilor comuniste, se vorbeşte că ai fi Proza lui Ivasiuc avea un echilibru precar, făcea
tare deştept, dar eu nu cred. Că dacă ar fi adevărat ce făcea şi luneca în eseu.
ce spun ăştia, tu ai fi afară, iar eu înăuntru. Şi-a găsit sfârşitul răpus de subiectul central al
După logica caraliului, Ivasiuc a fost mai deştept operei sale, puterea. De data aceasta a fost puterea
decât Ţuţea. pământului. A murit în cutremurul din 4 martie 1977,
La scurt timp după eliberare, a devenit funcţionar în faţa blocului Scala, lovit de o cărămidă. Avea 44 de
la ambasada Statelor Unite şi apoi şi-a descoperit ani.
vocaţia de scriitor. „Astăzi pare uitat de tot”, notează despre el
Toate romanele lui elaborate în rafală se ocupă de Manolescu. Alex Ştefănescu, după ce îi elogiază
problema puterii. Puterea ca mecanism supraindividual. intelectul, decretează scurt „nu se acreditează ca
Ideea principală a romanelor sale, în care se prozator”.
amestecă discursul victimei cu discursul învingătorului, Şi totuşi...
o reprezintă inutilitatea luptei împotriva sistemului. Probabil că dacă şi-ar fi finalizat studiile medicale,
Omul căruia i s-au scos dinţii a devenit ideologul ar fi devenit psihiatru ca un alt celebru medic scriitor
supunerii. debutat în aceeaşi perioadă, Augustin Buzura.
Dacă tot s-a ocupat de putere, s-a ocupat şi puterea Prin întreaga sa existenţă, ca şi prin scrisele sale,
de el. A primit de două ori Premiul Uniunii Scriitorilor nu a făcut nimic altceva decât să exploreze raportul
şi o dată Premiul Academiei. dialectic dintre victimă şi atotputernicia agresorului.
A fost director de casă de film, secretar al Uniunii Practic, în 1973, când Nils Bejerot a lansat
Scriitorilor, redactor şef şi director adjunct al editurii sintagma „Stockholm Sindrom”, demersul lui Ivasiuc
Cartea Românească. A intrat şi apoi a ieşit din era deja terminat.
manualele de liceu. Poate că istoria a fost nedreaptă cu el. Poate că a
Atât Ţuţea cât şi Ivasiuc au avut parte de cari care fost mai mult decât scriitor. Ca în versurile lui
le-au ros opera. Despre Ţuţea s-a spus că a fost un Topârceanu:
geniu oral. Ideile lui sclipitoare, care se revărsau în „Ştia să taie sticlă poleită şi toţi nerozii îl credeau
torent, se sleiau de îndată ce le aşternea pe hârtie. geamgiu”.
19
Noiembrie 1959, într-un spaţiu stăpânit de apă, la
stânga, Dunărea vânătă-gălbuie, mărginită de sălcii
plângătoare, la dreapta, câmp mocirlos. La mijloc,
tăindu-şi drum prin pâclă, miria podul cu o mie de
perechi de picioare înaintează anevoios prin noroi şi
băltoace. De sus vine burniţa, durează de zile şi nopţi,
trece prin zeghile rărite de-atâta purtat, prin saivanele
unde am înlocuit oile. Pe laturile coloanei, soldaţi din
trupele Securităţii, vigilenţi, pândind fiecare mişcare a
duşmanilor poporului. Trece rar şi în pas, ţanţoş ca un
mareşal, caporalul Ţugui, şeful pazei, călare pe faimosul
lui măgar. I se pare că ne mişcăm încet, ne împroaşcă
cu înjurături spurcate, ne asigură printre sudălmi că,
dacă ar fi după el, „ne-ar da glonţu’”, să nu mai
mâncăm pâinea statului de pomană. Mergem în rânduri
de câte cinci „ia pe cinci şi ţine-aproape!”. Din rândul Alexandru Ivasiuc
din faţa mea ţâşneşte un tânăr, iese la un pas lângă
coloană, se lasă fulgerător pe vine, se ridică zile de permisie pentru vajnicul apărător al republicii.
ţinându-şi pantalonii, soldaţii urlă, Ţugui zbiară Cum, însă, tânărul în cauză, Alexandru Ivasiuc pe nume,
demenţial, omul şi-a reluat locul. După câţiva paşi, nu putea fi învinuit de tentativă de evadare, caporalul
ţâşneşte din nou, acum pe stânga coloanei. Apoi iar, şi e nevoit să se mulţumească cu înjurături.
iar... Se lasă pe vine, se ridică, sare disperat să-şi reia În acea toamnă de pomină, cum era distrofic,
locul, salt de cangur, mişcări automate, cum automate Ivasiuc ar fi putut să moară, ca atâţia alţi colegi de la
sunt şi mişcările miriapodului. De pe dreapta, caporalul Salcia, unde în urma hoţilor căpitanului Mălăngeanu,
aruncă peste coloană şuvoiul de sudălmi. Tună şi „tatăl hoţilor”, deţinuţii au primit, săptămâni în şir,
fulgeră - dar n-are ce face. Banditul n-a ieşit din mămăligă din mălai rânced şi ciorbă de ceapă putrezită.
„pelimetru”. Presiunea vulcanului din maţe nu l-a Atunci, soarta l-a cruţat.
împins dincolo de linia imaginară punctată de soldaţi. Alexandru Mihalcea
Altfel ce l-ar mai fi tămâiat! Un bandit mai puţin, zece
„În lagărul de la Periprava, pe cînd lucra la prăşitul de susţinere a Revoluţiei din Ungaria. În plus, fostul
porumbului, Saşa Ivasiuc rămăsese la un moment dat medicinist era foarte neîndemînatic. Îi venea mai uşor
mult în urma colegilor săi de brigadă. Deţinuţii politici să lanseze o teorie şi să se mişte elegant printre cele
fuseseră aduşi de curînd din penitenciarul Gherla, erau mai complicate abstracţiuni, decît să tragă o linie
cu toţii slabi şi lipsiţi de putere, iar mulţi dintre ei nu dreaptă între două puncte. Se străduia totuşi să ţină
ţinuseră în viaţa lor o sapă în mînă. Era şi cazul lui pasul cu tovarăşii de muncă şi ar fi reuşit, probabil,
Saşa, student al Facultăţii de Medicină, arestat în dacă porumbul ar fi fost singura plantă de pe acel ogor.
noiembrie 1956 pentru organizarea unei manifestaţii Numai că pămîntul, furat apelor prin îndiguiri recente,
20
continua să hrănească o mare varietate de buruieni, medicinistul se chinuia să salveze dintre buruieni un
dintre care pălămida şi pirul se numărau printre cele fir mai arătos, rotind artistic tăişul sapei în jurul rădăcinii,
mai docile. Adevăratul război se ducea împotriva soldatul nu a mai răbdat. A început să-l înjure şi a
stufului. Pe cît de înaltă îi creştea tulpina, pe atît de asmuţit câinele asupra lui. Animalul l-a doborît dintr-
adînci îi erau rădăcinile. Era prima praşilă şi, pentru un salt.
un ochi neexersat, firele de stuf se deosebeau prea - Smulge-l imediat! a poruncit soldatul.
puţin de firele de porumb. Pe un om trăit la ţară, Căzut în genunchi, Saşa Ivasiuc nu înţelegea.
diferenţa dintre frunzele plăpînde ale porumbului şi Făcuse o treabă mai înceată, dar bună. Rîndul lui arăta
săgeţile viguroase ale stufului nu l-ar fi pus în cine ştie chiar mai bine decît rîndurile din dreapta sau stînga:
ce încurcătură; pe Saşa, crescut la oraş şi doar printre era mai verde, de un verde intens, muşuroaiele se
cărţi, subtilitatea îl depăşea. Efortul de identificare a aliniau mulţumitor, iar unele plante răsăreau drept, mai
vegetaţiei îi lua multă energie, dar nu îl scutea de erori; înalte şi mai viguroase. Ezita: cum să smulgi un fir
confuzia între specii se producea frecvent. Reteza cu gata prăşit? Pentru a-l lămuri, soldatul îl izbi cu patul
grijă ceea ce credea el că sînt buruieni, înlătura prudent pistolului automat între umeri; nu cunoştea metodă mai
smocurile sălbatice, iar atunci cînd aduna ţărîna în jurul bună de a împărtăşi şi altora din tainele lucrării
plantei selectate se bucura că, în sfîrşit, din inima pămîntului.
muşuroiului construit cu atîta migală se înalţă biruitoare - Tu nu vezi că ai tăiat porumbul şi ai lăsat stuful?
o frumoasă tulpină. Pornea mai departe, izbea Cu dinţii, cu dinţii să-l smulgi!
încrîncenat cu sapa în pămîntul nisipos, amestecat cu Numai că forma aceasta de agricultură nu era cu
cochilii de melci, fără a reuşi totuşi să se ţină în rînd putinţă în cazul lui Saşa. Saşa Ivasiuc îşi pierduse dinţii
cu ceilalţi săpători. Pe urma lui, la doi paşi distanţă, în anchetă. Îşi răsuci capul în direcţia soldatului,
venea un soldat din cordonul de pază, cu un cîine-lup deschise gura şi îi arătă gingiile goale.”
în lesă. Omul urmărea atent contribuţia lui Alexandru
Ivasiuc la agricultura patriei, privea şi nu-şi credea * fragment din Tortura pe înţelesul tuturor, Florin
ochilor. După un timp, într-un moment în care Constantin Pavlovici, Ed. Cartier, 2001
Emil Brumaru
Situată în afară de spaţiu şi timp, considerată pe bună dreptate
poezia lui Brumaru ignoră concretul pornografică şi licenţioasă, dar versurile
existenţial croind o altă realitate. încărcate de neruşinare ingenuă şi
Lumea sa poetico-ficţională, care celebrare păgână ajung să devină bijuterii
integrează microcosmosul înconjurător, literare îmbrăţişate de public şi critică.
seduce prin muzicalitatea îmbinării Genul acesta de literatură, cel puţin
cuvintelor şi plasticitatea imaginilor, pe la noi, fie că era considerată „de
celebrează pansexual şi cu o naivitate gang”, fie era tratată cu neîncredere şi
mimată banalul inedit, conferindu-i falsă pudoare.
valenţe artistice. Dacă un mare poet trebuie să fie
Demiurg şi Mare Preot al propriei sale lumi, oficiază deschizătorul de drumuri, cel care să ducă corabia
înconjurat de apostoli: Detectivul Arthur, Tamara sau poeziei la ţărmuri inaccesibile până atunci, Emil
Julien Ospitalierul. Brumaru nu este numai un poet important, ci un mare
Ca şi Arghezi, e creator de „frumuseţi şi lucruri poet.
noi” din materiale considerate până la el nepoetice. Care într-un moment al vieţii sale a fost medic de
Nu în ultimul rând, Brumaru e marele poet al circă la Rezervaţia de îngeri Dolhasca.
sexualităţii, al dorinţei de femeie a bărbatului.
Această parte importantă a operei sale ar putea fi Gheorghe Bacalbaşa
21
POEZIE
PREZENTARE SONETUL 19
Trăiam în bulion, trăiam în fructe, Ce desfătare, iarăşi popou cu locuri dragi,
În dulci latrine cu hârtii murdare, Lin ridicîndu-ţi fusta şi sprijinită-n coate
În untdelemn duceam naive lupte, Pe un pervaz, îmi dărui ca pe o bunătate,
Sticlele mele aveau dop de soare. Uitîndu-te afară şi mestecînd posmagi.
Şi fiindcă ţi-e ruşine un pic de ce îţi fac,
Iubeam păianjeni fără ca să-mi pese Vorbeşti cu o vecină ce-ntinde rufe-n curte,
Şi lângă ziduri mirosul de var; Şi-i scrii chiar cu creionul reţete pentru turte,
Pe tăvi dormeam alături de mari fese În timp ce eu cu mîna blînd bucile-ţi desfac.
De piersice roz-albe ce transpar. Şi-atunci cînd plin de rouă, fără să ştiu nimica,
Mă bălăcesc în tine ca-n troace dulci moi porci,
Iar perna mea, ca laptele de moale, Tu rîzi şi-i spui vecinei că-i gata mîncărica
Puf de cocor ce zboară-n ea avea. De fiert, şi din fereastră alene capu-ntorci,
Piperele cu rangurile sale Băgîndu-mi limba-n gură, tot sufletul să-mi sugi.
Vechi pretendente-au fost la nara mea. Şi-ţi scoţi, înfierbîntată, piciorul din papuci.
Şi pentru-a-mi fi stăpână şi regină
Peste imperiul vast de lene calmă
În faţa mea creştea ciuperca fină
Cu reverenţe şi cu spori în palmă.
22
*
23
ce poate face subiectul unei întregi cărţi! Tot în cadrul literatura amantă”.
înclinaţiei pentru frumos trebuie amintită şi plăcerea Răsfrîngeri ale conflictului dintre profesiunea de
cu care se dedică mulţi medici artei grădinăritului şi medic şi vocaţia ca scriitor apar în diferite opere ale
cultivării florilor - despre care latinii spuneau: terrestria scriitorilor medici. Îndeosebi, asemenea aspecte le
sidera flores... (stelele pămîntului, florile...)1. găsim în lucrările lui Hans Carossa (1878-1956), din
Astfel de preocupări şi pasiunea pentru frumos în care amintim: „Anul frumoaselor iluzii” (Das Jahr der
general nu numai că îl întregesc pe medic ca om, dar schönen Täuschungen); „Lumea suferinţei” (Das
îl fac totodată mai iubitor şi mai apropiat de semenii Leidende Welt); „Conduită şi însoţire” (Führung und
lui, îi lărgesc orizontul de gîndire şi cunoştinţe, care Geleit); „Destinul dr. Bürger” (Die Schicksale
devine mai puţin rigid, mai puţin mecanic. Aşa cum Doktor Bürgers) etc., romane în care se arată
vom arăta într-unul din capitolele următoare, trăim îndeosebi greutăţile profesiunii de medic. „Cine ar
într-o vreme în care tehnicizarea extremă a medicinei deveni medic, dacă ar putea să prevadă toate
ar putea să ducă la o „desumanizare” a ei, la uitarea dificultăţile ce-l aşteaptă?” - spunea, de altfel, şi
bolnavului ca om. Şi tocmai pentru a evita ca practica Goethe.
medicinei - „care este o artă bazată pe ştiinţă”2 - să Desigur că, dacă pentru literatură este necesară o
nu devină un act pur mecanic, de robot, preocupările anumită înclinare - talent, vocaţie - la care se adaugă
literare şi cunoaşterea creaţiilor literare pot contribui foarte multă muncă, tot astfel şi pentru medicină trebuie
în mod real la umanizarea actului medical, la să existe o înclinare, o pasiune. Astfel, James Joyce
desăvîrşirea frumoasei misiuni, pe care medicul o are spunea despre el însuşi: „din parte-mi am încercat de
în cea mai umanitară dintre profesiuni. trei ori studiile medicale. Dar ar fi fost mult mai
Am putea încheia cu acest frumos sfat al lui dezastruos pentru restul semenilor mei dacă aş fi
Goethe, binevenit pentru orice specialist care este continuat pe această cale, în loc să fiu ceea ce sunt”.
expus, pe măsură ce-şi restrînge sfera de preocupări, Desigur că o anumită „opţiune” între profesiunea
să le aprofundeze tot mai mult: „Man solite alle Tage de medic şi cea de scriitor nu trebuie concepută ca
wenigstens ein kleines Lied horen und ein gutes fiind obligatorie, forţată. Ambele vocaţii pot să coexiste
Gedicht lesen” („Ar trebui ca în fiecare zi să asculţi şi să se dezvolte separat, „fiecare ca o parte întreagă”,
cel puţin un mic cîntec şi să citeşti o bună poezie”). cum spunea R. Kaech. De regulă însă, una sau alta
dintre înclinări va avea tendinţa să predomine şi, treptat,
POATE FI MEDICUL ÎN ACELAŞI TIMP tensiunea dintre cele două „vocaţii” se va rezolva prin
SCRIITOR? dezvoltarea precumpănitoare a uneia din ele.
„Medicina nu este numai o profesiune. Ea este Dubla calitate, de medic şi de scriitor, face posibil
o vocaţie.” să se deosebească două aspecte - după cum
predomină una dintre cele doua activităţi - fapt care
Întrebarea pe care şi-au pus-o, cu o anumită acuitate permite să separăm pe oamenii cu aceste calităţi în
şi uneori cu nelinişte şi anxietate, cei care, profesînd două mari grupe.
medicina, au descoperit că posedă şi o vocaţie literară Prima grupă cuprinde „scriitorii-medici”, aceia care,
a fost: a rămîne medic, ori a deveni scriitor? după ce au practicat un timp variabil medicina şi au
Rezolvarea acestei probleme nu s-a făcut cu cules o experienţă bogată în cunoaşterea oamenilor,
uşurinţă şi nici nu a urmat pentru toţi aceleaşi căi. Una au „evadat” ulterior din cadrul activităţii medicale şi
din soluţii şi, totodată, cea mai dificilă, este aceea de a au devenit scriitori. În asemenea cazuri, activitatea de
împleti tot timpul o activitate cu cealaltă, cu tot atîta scriitor a prevalat asupra aceleia de medic, celebritatea
pasiune. O astfel de cale a ales Cehov, care a fost un fiindu-le adusă de creaţia lor literară. Acest grup este
medic convins, activ şi iubit de bolnavi („eu sînt medic ilustrat de numele unor scriitori de renume, ca Rabelais,
şi mă ocup cu medicina”), dar în acelaşi timp a dat Schiller, Keats, Cehov, Duhamel, Maugham şi alţii.
lumii o operă literară nemuritoare. „Ce fericire că „Medicii-scriitori” formează cel de-al doilea grup,
printre noi a trăit un om ca Cehov” - spunea scriitoarea mult mai numeros, dar şi mult mai puţin cunoscut
engleză Katherine Mansfield, care, fermecată de publicului. Aceştia continuă să acorde prioritate
talentul de scriitor al acestuia, scria mai departe în activităţii de medic, prin care devin cunoscuţi - uneori
jurnalul său: „Ah, Cehov! De ce eşti mort? De ce nu cu renume mondial - în timp ce creaţiei literare îi dedică
pot să-ţi vorbesc seara într-o cameră mare, uşor numai o parte din timpul lor liber.
întunecată? Noi înclinăm cu adîncă simpatie către aceştia din
Modul cum a reuşit Cehov să ducă o viaţă în care urmă, din care mulţi rămîn necunoscuţi prin activitatea
practica medicinei se îmbina cu elaborarea unei opere lor literară sau rămîn accesibili numai unor cercuri
de valoare universală rămîne însă o realizare restrînse. Fără a-şi neglija profesiunea de bază, cea
excepţională. Se ştie că el însuşi a spus în glumă despre de medic, ei reuşesc totuşi creaţii literare valoroase,
această viaţă complexă: „medicina mi-a fost soţie, iar dar pe care nu le valorifică totdeauna prin publicare,
24
comportîndu-se faţă de ele ca nişte părinţi vitregi... Prin calitatea de a scrie, medicii scriitori îşi lărgesc,
Aceşti medici datorează exerciţiilor lor literare o deci, influenţa şi implicit răspunderea socială.
exprimare aleasă şi o măestrie deosebită, o adevărată În activitatea lor creatoare, scriitorilor medici le stă
artă a scrisului, care se reflectă şi în operele lor la îndemînă o cunoaştere adîncă a realităţii, a atîtor
medicale. oameni pe care i-au cercetat îndeaproape. Dar nu este
Numărul tuturor acestor medici, din toate ţările, nu suficient ca tematica operei să fie inspirată din viaţă
va putea fi niciodată cunoscut în întregime. Din grupul şi s-o reflecte pasiv. Realizarea operei, orientarea şi
medicilor scriitori vom aminti cîteva figuri, mai bine soluţia pe care o aduce arată încotro se îndreaptă
cunoscute, ca Pasteur Vallery-Radot şi Henri Mondor, scriitorul: dacă construieşte ceva util sau, dimpotrivă,
care au fost nu numai medici renumiţi, dar şi maeştri dărîmă fără să clădească nimic şi fără să lase speranţa
în mînuirea condeiului, fiind primiţi, pentru opera lor vreunei soluţii, dacă te înalţă, sau dacă te coboară în
literară, ca membri ai Academici franceze. Dar pe desnădejde.
lîngă aceste două nume, cîte încă nu există... Să cităm În cuprinsul cărţii de faţă vor fi prezentaţi şi cîţiva
doar cîteva: Vasili Axionov (U.R.S.S.), René Kaech, scriitori medici - din fericire mai puţini la număr - care
Cb. Hahn, J. Junod (Elveţia), Luc Durtain, René au plătit un tribut curentelor decadente (freudism,
Dumesnil (Franţa), Lino Businco, Mario Tobino, abstracţionism, existenţialism etc.), sub influenţa
Corrado Tumiati (Italia), Fernando Namora cărora s-au aflat în ţările lor, cu structură social-
(Portugalia), omnipracticianul H. N. Blaich (dr. economică tipică orînduirii burgheze. Astfel pot fi citaţi
Owlglass - în Germania), O. Carp (prof. Proca), G. Benn, A. Schnitzler, Williams etc.
V. Papilian, I. Mironescu, V. Ciocîlteu, George Ulieru, „Un poet este un adevărat poet cînd poate face
Al. Rădulescu şi încă alţii - din ţara noastră - despre din ideile sale personale un izvor de bucurie pentru noi
care vom vorbi mai departe. toţi”, spunea scriitorul indian Rabindranath Tagore, iar
Cunoaşterea vieţii şi a operelor scriitorilor medici aforismul vechi de aproape două milenii al părintelui
ne arată, neîndoielnic, că între profesiunea de medic medicinei, Hippocrat: „acolo unde este dragoste de
şi cea de scriitor nu există nici o incompatibilitate şi om, acolo este şi dragoste de artă”, deşi se referea la
că, dimpotrivă, ele pot coexista armonios. „Sînt medic medicină, îşi păstrează semnificaţia şi pentru creaţia
şi aceasta nu este de loc o ocupaţie accesorie pentru literară.
mine”, spune A. Döblin, altădată „medicul săracilor” O responsabilitate particulară a medicilor scriitori
în Berlin şi totodată unul din cei mai mari scriitori şi asupra căreia s-a discutat mult în ultimii ani, în special
germani în perioada dintre cele două războaie mondiale, în presa apuseană, se referă la modul cum este
înainte de a termina acest subcapitol, amintind înfăţişată medicina şi cum sînt prezentaţi medicii în
următoarele rînduri datorite lui Egon Friedell: „Fiecare literatură, în general, şi în special în literatura scrisă
poet este, într-un anumit fel, un doctor de suflete şi de medici. În afară de problema „secretului medical”,
fiecare medic trebuie să fie, într-un anumit fel, poet, care credem că este privit uneori cu exagerare şi fără
căci altfel nu va putea citi într-o fiinţă străină”. simţ social de discernămînt, un consens unanim rezultă
din aceste articole şi eseuri: răspunderea scriitorului,
RESPONSABILITATEA SCRIITORULUI care nu trebuie să aducă prejudicii nici bolnavilor şi
MEDIC nici medicinei prin subiectele tratate. El nu are dreptul
„Umanismul, pacea, prietenia sînt comanda- să zdruncine încrederea bolnavilor în posibilităţile
mentele supreme ale epocii noastre. Toţi scriitorii medicinei şi în comportarea medicilor şi nici să le ofere
adevăraţi trebuie să includă în opera lor aceste soluţii terapeutice înşelătoare ori nocive.
valori superioare ale conştiinţei umane.” În literatura apuseană au apărut într-adevăr,
Dr. Albert Schweitzer îndeosebi în ultimii ani, un mare număr de opere literare
Răspunderile scriitorului medic în creaţia literară cu subiecte medicale în care autorii, dornici de succese
nu pot fi altele decît acelea ale fiecărui scriitor. El are rapide şi avizi de senzaţional, prezintă cu precădere
o răspundere socială, aşa cum are răspunderea artistică aspecte neobişnuite şi excepţii din medicină, cazuri
a creaţiei sale. La acestea s-ar putea adăuga şi patologice particulare, exploatînd la maximum
responsabilitatea pe care orice medic în literatura pe curiozitatea publicului pentru ceea ce este rar şi
care o scrie o are faţă de profesiunea sa. extravagant. În alte opere se etalează cu lux de
Scriitorilor medici le revine sarcina nobilă de a amănunte unele aspecte negative ale practicii medicale,
include în opera lor ceea ce poate servi dragostei de care sînt atribuite nu cauzelor sociale care le
om, ca valoare umanistică, tot ceea ce poate fi util generează, ci medicinei şi medicilor în general. Pe bună
omului. Acel vechi precept hippocratic nil nocere (a dreptate, unii, ca dr. Sallieres, în lucrarea Scriitori
nu cauza nici un rău), care se referă la bolnavi, trebuie contra medici, au criticat recent acele opere literare
extins şi asupra operei literare a scriitorilor medici, „scrise de medici, de foşti studenţi în medicină rămaşi
adresată unei mase mult mai largi de oameni: cititorilor. în pană sau de scriitori avizi de un succes rapid” (Ch.
25
Hahn, 1960). Drept o „mostră” a acestui gen de mai străluciţi povestitori ai tuturor timpurilor, precum
literatură poate fi dat romanul Trupuri şi suflete al şi alţii, ca Maugham, Duhamel sau Veresaev.
scriitorului Maxence Van der Meersch (din fericire, Poezia constituie, de asemenea, o pasiune a
autorul n-a fost medic) pentru ideile eronate şi stupide medicilor. Dintre poeţii medici amintim pe romanticul,
pe care le expune. În orice caz, bolnavii de tuberculoză marele Keats (Anglia), Justinus Kerner, Gottfried
au avut de suferit de pe urma lecturii acestei cărţi, Benn şi Hans Carossa (Germania), O. W. Holmes şi
unde li se recomanda pentru vindecare postul alimentar Williams (S.U.A.), iar în ţara noastră pe O. Carp,
(!). Unele critici au fost adresate şi unor păreri medicale George Magheru şi alţii.
expuse de Axel Munthe, în Cartea de la San Michele. Genul dramatic a fost ilustrat de Fr. Schiller, A. P.
Cehov, W. S. Maugham, precum şi de mulţi scriitori
GENURI LITERARE ÎN CREAŢIA germani, ca G. Büchner, Fr. Wolff, K. Schönherr, A.
MEDICILOR Schnitzler, iar în ţara noastră de Aurel Baranga, D.
S-ar putea afirma că pasiunea medicilor pentru Tărchilă, H. Stancu, I. Hristea.
scris nu are limite... Într-adevăr, nefiindu-le poate Lucrările biografice şi eseurile au intrat în
deajuns cele peste 5 800 de reviste medicale care apar preocupările medicilor scriitori. Menţionăm aici numele
astăzi în lume şi în care ei publică aproape un milion lui H. Mondor, Pasteur Valléry-Radot, A. Cabanés,
de articole anual - fără să mai socotim şi cărţile Gregorio Maranon, Pierre Valléry-Radot etc.
medicale - ei vor, pare-se, să mai publice şi opere Mulţi medici au creat minunate scrieri de călătorii
literare... şi aventuri (gen reportaj); astfel amintim aici pe Victor
„Invadarea” de către medicii scriitori a tărîmurilor Heiser, autor al acelei Extraordinare odisei a unui
beletristicei ar putea să trezească gelozia scriitorilor medic, pe Alain Bombard, Jean Charcot, Peter
de meserie, atrăgînd asupra lor fulgerele pe care, în Freuchen sau pe exploratorul şi medicul David
mitologia greacă, Jupiter le-a aruncat asupra lui Livingstone...
Esculap, zeul medicinei, învinuit că ar fi vindecat atît Unii medici au realizat scrieri cu pronunţate
de mulţi oameni, încît ameninţa să lase pustiu regatul preocupări sociale; astfel din ţara noastră cităm pe
subpămîntean a lui Hades... George Ulieru, iar în străinătate pe Carlo Levi, Albert
Cu atît mai mult, cu cît de o astfel de „ispravă”, Schweitzer, Norman Bethune şi alţii.
înţeleasă în sensul prelungirii duratei medii a vieţii Un alt fapt demn de menţionat îl constituie
populaţiei globului pămîntesc, „se face vinovată” cu preocupările gazetăreşti ale medicilor, inaugurate acum
adevărat medicina modernă. Într-adevăr se ştie că 285 de ani (1679), prin publicarea la Paris a primului
această medie a ajuns dincolo de 70 de ani şi medicina ziar medical de către Nicolas de Blégny. Activitatea
modernă îşi propune s-o prelungească la 85 de ani... ziaristică a fost ilustrată apoi de mulţi alţii, printre care
În comparaţie cu giganticele realizări ale medicinei, amintim de Th. Wakley, F. Marti-Ibanez şi Morris
creaţiile literare ale medicilor ocupă un loc infinit mai Fishbein. Apariţia primului ziar se datoreşte tot unui
modest, ceea ce le acordă şanse reduse de a concura medic - Théophraste Renaudot - care în 1631 a făcut
pe cei ce s-au dedicat literaturii. Aceste creaţii literare să apară La Gazette.
nu sînt însă mai puţin interesante pentru a fi cunoscute. Nu ar trebui uitat, de asemenea, că iniţiatorul
Ele sînt numeroase şi se răspîndesc în variate „specii” romanului poliţist, al literaturii detective, a fost tot un
literare, despre care vom vorbi amănunţit în capitole medic, cunoscutul Conan Doyle, creatorul lui Sherlok
aparte. Aici vom face numai o simplă enumerare. Holmes.
Unul din genurile literare cel mai des abordat de Medicii au excelat şi în genul satiric, cel mai grăitor
scriitorii medici şi în care ei au obţinut, în epoca exemplu fiind marele Rabelais, precum şi în cel al
contemporană, succese mari este romanul. Este confesiunilor autobiografice, în care autori ca Axei
suficient să amintim de succesul realizat în cadrul Munthe, Veresaev, Majocchi sau Cronin s-au bucurat
acestui gen de către Cronin sau de Soubiran. Romanul de un succes deosebit.
acestuia din urmă, Les hommes en blanc („Oameni
în alb”), a fost citit de public cu deosebit interes. De Note:
altfel, după o statistică făcută la Paris în 1951, 1.
W. Osler, celebrul clinician (1849-1919).
romanele cele mai citite par să fie cele a căror acţiune 2.
În librăriile noastre a apărut recent un minunat album
se desfăşoară într-o atmosferă medicală. În Statele datorat unui medic, dr. Mircea Bichiceanu şi Rodica Rarău-
Unite, cele 34 de volume ale lui Frank Gill Slaughter, Bichiceanu, intitulat „Flori din România” (Editura Meridiane,
chirurg „summa cum laude” şi totodată romancier cu Bucureşti, 1964).
renume, au fost vîndute în 25 de milioane de exemplare.
Genul epic scurt - povestirea, schiţa şi nuvela - a * fragment din Medici scriitori... scriitori medici,
fost deseori abordat de medicii scriitori. În acest gen Marin Voiculescu, Mircea Angelescu, Ed. Medicală,
excelează A. P. Cehov, recunoscut ca unul dintre cei Bucureşti, 1964
26
*
Altă personalitate a epocii de atunci a fost celebrul adică între ziarul „Universul” al lui Stelian Popescu
scriitor de nuvele şi romane Mihail Sadoveanu. Iată din str. Brezoianu şi ziarele evreieşti „Dimineaţa” şi
ce ştiu despre dânsul. „Adevărul” din str. Sărindar. Războiul civil dintre ziarele
Mama sa era moldoveancă şi femeie de serviciu naţionaliste şi cele evreieşti a mobilizat masele
în gara Paşcani. Tatăl, oltean din comuna Sadova, populare: legionarii susţineau ziarul „Universul”, iar
judeţul Dolj, practica avocatura la diferite tribunale din comuniştii, ziarele „Dimineaţa” şi „Adevărul”. Lupta
Moldova. Viitorul scriitor s-a dintre legionari şi comunişti a dus
născut dintr-o legătură ocazională la zeci de răniţi şi la arderea în
şi a fost recunoscut de tată, de pieţe publice a ziarelor
unde şi numele de Sadoveanu. „Dimineaţa” şi „Adevărul”,
Atât educaţia, cât şi talentul lui confiscate de la chioşcuri şi
Mihail Sadoveanu sunt mie în sută standuri. Atunci, în iunie 1936 -
cu autenticitate moldovenească. cred că am mai scris asta - eram
În tinereţe, Sadoveanu era intern la Spitalul Colţea şi mi-au
vânător pasionat şi participa la fost aduşi, simultan, un student
partide de vânătoare în Munţii legionar, Ernest Crăciun, şi un
Carpaţi, probabil de capre comunist tipograf, Popescu, ambii
sălbatice sau de porci mistreţi. răniţi cu cuţitul. Le-am dat egală
Legat de această pasiune, a asistenţă medicală şi, mirabile
existat un incident sau accident, dictu, i-am internat în acelaşi salon,
care a fost învăluit total în tăcere. cu rugămintea să facă pace şi să
La sfârşitul unei nopţi, înainte de fie români.
zori, pe când Mihail Sadoveanu şi Văzând cum masele populare
alţi vânători urcau cu automobilul iau atitudine contra ziarelor
spre vârful muntelui, pe un drum evreieşti „Dimineaţa” şi
foarte îngust şi cu un singur sens „Adevărul”, patronii acestora au
de circulaţie, s-au întâlnit cu o organizat o diversiune şi au scris
căruţă plină cu lemne, trasă de doi cai. Drumul fiind pe frontispiciul ziarelor că sunt sub direcţia şi cu
foarte îngust, nu exista altă soluţie decât ca unul din prestigiul lui Mihail Sadoveanu. Mulţimile anonime
vehicule să se retragă. Vânătorii şi Mihail Sadoveanu s-au înverşunat; mai mult, au intrat în librării, au
au cerut să se retragă căruţa. Ţăranul le-a demonstrat confiscat toate romanele lui Sadoveanu şi le-au pus
că era imposibil să se retragă, deoarece era în pe foc în mijlocul străzii, cântând imnuri naţionaliste,
coborâre şi caii nu puteau împinge căruţa înapoi. în special legionare, de unde înverşunarea lui
Vânătorii nu voiau ca maşina lor să dea înapoi la vale Sadoveanu împotriva legionarilor. În acea epocă, în
şi, în plină altercaţie, Mihail Sadoveanu şi-a descărcat Bucureşti se spunea despre Mihail Sadoveanu că este
arma în ţăran şi l-a omorât. Având protecţie la putregai în ambalaj înşelător şi că numele lui era
autorităţile de stat din Moldova, crima a fost camuflată „Jidoveanu”. Să evoc întâi ameninţarea cu sinuciderea
şi Sadoveanu n-a păţit nimic. şi apoi comportamentul lui Sadoveanu faţă de prietenul
Mihail Sadoveanu a intrat în ordinul francmasonic său apropiat, Lucreţiu Pătrăşcanu.
şi a urcat până la gradul 33. Politica lui personală a După eliminarea mea din învăţământul universitar,
fost ca, în vorbe, să se arate democrat generos în ianuarie 1945, am trăit jumătate din timp practicând
pro-socialist de stânga şi, în faptă, să fie în relaţii de medicina la domiciliul bolnavilor solicitanţi şi jumătate
reciproc avantaj cu puterea de stat şi cu cine plăteşte. din timp citind la Biblioteca Academiei, unde custode
În iunie 1936, a avut loc la Bucureşti un adevărat supraveghetor era mult distinsa doamnă Rodica
război civil între presa de dreapta şi cea de stânga, Ionescu. Astfel, în anii 1945-1947, am adunat un mare
27
capital de cunoştinţe, în special din domeniul social- se dovedi că este de inspiraţie autohtonă. Ameninţarea
politic. Intram în bibliotecă în jurul orei 13.00 şi plecam lui Sadoveanu cu sinuciderea şi discursurile organizate
de acolo la 22.00, la ora închiderii. de Agit-prop pe trotuare şi în tramvaie mă fac să cred
Într-o seară de la începutul anului 1947, observ în că înaltele autorităţi ale ocupaţiei sovietice şi ale PCR
antreul de la ieşirea din bibliotecă un număr mare de nu au vrut să-i plătească dreptul de autor lui Sadoveanu
persoane, cred că vreo 30-40, toţi intelectuali bine pentru simpla lui semnătură şi că au vrut chiar să-i
îmbrăcaţi, toţi cu figuri serioase ascultând cu atenţie taie din ghearele lungi, lacome de venituri din averea
şi toţi păstrând tăcerea, ca în ajunul unui eveniment statului.
catastrofal. În mijlocul lor, Mihail Sadoveanu, singurul Precum se ştie, Mihail Sadoveanu a fost mai tare
care vorbea, cu emfaza unui actor de tragedie: „Mă decât acuzatorii lui, întrucât nu s-a sinucis şi a continuat
voi sinucide şi să vedem cum le va fi când se va afla să primească fabuloase venituri, pe care nu le
despre protestul acuzator al celui care i-a însoţit de la capitaliza la bănci, nu cumpăra proprietăţi, ci le cheltuia
începutul luptei şi i-a protejat în situaţiile lor dificile. pe mese sardanapalice şi pe daruri făcute unei mulţimi
Sinuciderea mea nu-i din interes personal, are o de linguşitori şi de favoriţi.
semnificaţie social-politică pe care o va înregistra Eu am dat asistenţă medicală atât fiicei sale Profira,
istoria şi pe care o vor studia urmaşii. Să se înţeleagă căsătorită Popa, precum şi fiicei sale Teodora,
bine că sunt hotărât a-mi pune capăt zilelor.” căsătorită Ştiubei, în locuinţa lor din str. Barbu
Cele de mai sus au fost văzute cu ochii mei şi auzite Ştefănescu-Delavrancea nr. 47 şi nu am constatat
cu urechile mele în holul ieşirii din bibliotecă, seara la decât o viaţă de oameni obişnuiţi, aşa cum a fost
ora 22.00. Subliniez că toate persoanele de faţă păstrau burghezia autohtonă românească.
tăcerea cu sens aprobativ şi păreau a fi îngrijorate de Să menţionez ultima ticăloşie a lui Mihail
consecinţele posibilului eveniment. Sadoveanu, din primăvara lui 1954. La Iaşi, Sadoveanu,
A doua şi a treia zi, pe când mergeam la domiciliul ca patron, şi Lucreţiu Pătrăşcanu, ca emul, făceau un
unor bolnavi, am aflat cheia celor întâmplate. Pe trotuar tot inseparabil, în primăvara lui 1954, aşa cum voi arăta
şi în tramvai lua cuvântul câte un tânăr care, cu glas mai jos, Gheorghe Gheorghiu-Dej a obţinut
tare, întreba mulţimea trecătorilor: „Când oamenii au condamnarea la moarte a lui Lucreţiu Pătrăşcanu.
salarii atât de mici şi când ţara trece prin atâtea greutăţi, Familia acestuia a făcut cerere de graţiere la
e oare firesc şi admisibil ca un singur om cu numele Preşedinţia Republicii Populare Române, unde
de Mihail Sadoveanu să aibă venituri lunare de 60-80 preşedinte era dr. Petru Groza şi vicepreşedinte, Mihail
de ori mai mari decât salariul mediu pe economie? E Sadoveanu.
oare firesc şi admisibil să se întâmple o asemenea Gh. Gheorghiu-Dej, ca secretar general al PCR, a
nedreptate?” ordonat să se respingă cererea de graţiere. Dr. Petru
Evident, tinerii aceştia făceau parte din Agit-prop1 Groza nu a vrut să semneze ordinul lui Gh. Gheorghiu-
al PCR şi repetau în public ce li se pusese pe limbă, Dej, dar Mihail Sadoveanu a făcut-o, fără niciun fel
foarte probabil de consilierii sovietici şi de liderul lor de remuşcare sau de ruşine. Explicaţia este una
nr. 1, Ana Pauker. singură şi anume, lipsa de moralitate şi lăcomia de bani.
Mihail Sadoveanu colecta imense venituri din După moartea lui Sadoveanu, am fost solicitat să
reeditarea de către stat a operelor sale literare, a dau asistenţă medicală, în str. Brezoianu, văduvei sale,
interviurilor date ziarelor comuniste, a conferinţelor la Valeria, născută Mitru. Era cu 40 de ani mai tânără
postul de radio şi, la epoca aceea, din celebrul roman, decât Sadoveanu, frumoasă şi distinsă ca orice
mai exact faimosul text, cu titlul de „Mitrea Cocor”. moldoveancă şi, din nefericire, atacată de îngrozitoarea
Acest faimos text, cum am mai spus, a fost elaborat boală de autoagresiune a arterelor cerebrale, cu numele
în laboratoarele ideologice de la Moscova şi trimis spre de Alzheimer. Fusesem solicitat de fratele bolnavei şi
publicare, sub semnături prestigioase, în limba poloneză de soţia acestuia, nişte oameni tare cumsecade şi deloc
la Varşovia, în limba cehă la Praga, în limba germană comunişti sau securişti.
la Berlin, în limba maghiară la Budapesta, în limba
sârbă la Belgrad şi în limba română la Bucureşti. Toate Note:
1.
aceste versiuni est-europene erau identice ca fapte şi Abreviere a „Aparatului de Agitaţie si Propagandă”,
idei şi difereau numai prin numele personajelor şi organ al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, ulterior
numele presupusului autor. denumit „Departament Ideologic” (n.a.)
În limba română, revoluţionarul comunist care este
personajul principal a primit numele de Mitrea Cocor * fragment din Memorii (1929-1989), Dr. Şerban
şi textul a fost atribuit oficial lui Sadoveanu, pentru a Milcoveanu, Ed. Pământ, Bucureşti, 2008
28
Desprinsă din celebrul neam Ştirbei, familia Milcoveanu a luat naştere spre sfârşitul secolului XVI şi a dat
judeţului Olt şi ţării numeroşi oameni de seamă, care au excelat în diverse domenii. Unui dintre membrii
fruntaşi ai familiei a fost Şerban Milcoveanu, medic şi istoric din pasiune.
Simona Chirici
Un om de excepţie, un doctor de avangardă, o figură
originală, o inteligenţă sclipitoare, o adevărată
enciclopedie - toate cuprinse într-o modestie de
adevărat intelectual - aşa a fost perceput de colegi,
prieteni, studenţi şi pacienţi, cel care a fost doctorul
Şerban Constantin MILCOVEANU. A fost medic
primar, asistent universitar 1940-1945, decorat cu
Coroana României şi Steaua României, panglica
Virtutea Militară, Medalia Eliberarea de sub regimul
fascist.
La 30 august 2009, a încetat din viaţă la vârsta de
98 ani, doctorul Şerban Constantin MILCOVEANU,
fost student al savantului prof. dr. NICOLAE
PAULESCU şi nepotul prof. dr. Constantin
DIMITRESCU-SEVEREANU (1840-1930), una din
cele mai reprezentative figuri de chirurgi români.
S-a născut la 23 decembrie 1911, în comuna Milcov,
judeţul Olt. A studiat la Colegiul Naţional „Sf. Sava”
din Bucureşti şi în 1935 a absolvit Facultatea de LONGINESCU GHEORGHE, VASILE PÂRVAN,
Medicină din Bucureşti. Şi-a început cariera RADULESCU MOTRU, NICHIFOR CRAINIC,
profesională în 1935 ca preşedinte al „Societăţii NAE IONESCU, SIMION MEHEDINŢI etc. şi s-a
Studenţilor în Medicină”, în 1936-1940 ca preşedinte apropiat de mişcarea naţionalistă condusă de
al „Asociaţiei Internilor de Spital”, în octombrie 1940 CORNELIU ZELEA CODREANU, căruia i-a fost
ca preşedinte al „Asociaţiei Generale a Medicilor din admirator, partizan şi devotat. La 17 aprilie 1938 este
România” (Colegiul Medicilor) şi în septembrie 1940 arestat şi izolat sub pază jandarmerească, întâi în
ca asistent universitar la Facultatea de Medicină din mănăstirile Tismana în Oltenia şi Dragomirna din
Bucureşti, asistent al academicianului profesor doctor Bucovina şi apoi în lagărul Miercurea Ciuc din nord-
NICOLAE LUPU (1884-1966). estul Transilvaniei. La 25 iunie 1938, Tribunalul Militar
A aderat de tânăr la ideile marilor profesori A. C. Bucureşti judeca statul major al Legionarilor şi
CUZA, NICOLAE PAULESCU, ION condamna între 5-9 ani închisoare grea pentru
GĂVĂNESCU, CORNELIU SIMULEANU, ION „complicitate la trădare” pe ing. Gh. CLIME,
CATUNEANU, TRAIAN BRĂILEANU, Alexandru CANTACUZINO şi pe dr. Şerban
29
MILCOVEANU. Scapă ca prin minune din lui, marele chirurg prof. dr. Amza Jianu, format la
înspăimântătorul masacru din 22 septembrie 1939, când şcoala prof. dr. TOMA IONESCU.
au fost asasinaţi 275 şefi legionari, în frunte cu ing. În toamna anului 1944, fiind mobilizat pe Frontul
Gh. CLIME, dr. Ionel BARNEA şi principele de Vest ca medic al Spitalului Militar 144 din Botoşani,
Alexandru CANTACUZINO. un tribunal comunist din Bucureşti l-a eliminat din
În iunie 1941 are loc, la Tribunalul Militar Bucureşti, funcţia de asistent universitar la facultatea de Medicină
procesul aşa-zisei „rebeliuni legionare”, cu ordinul din Bucureşti, pentru vinovăţia de apartenenţă, în anii
generalului Ion Antonescu să se pronunţe sentinţe de 1935-1937, la Mişcarea Legionară. La demobilizare a
condamnare la moarte pentru majoritatea acuzaţilor: fost eliminat din funcţia de medic consultant la cabinetul
general Petrovicescu, principele Alexandru Ghica, medical al Uzinelor şi Domeniilor Reşiţa din str. Vasile
jurist Victor Biriş, publicist Constantin Maimuca etc. Alecsandri nr. 4, rămânând simplu liber profesionist
Au fost băgaţi în proces cu ordinul de a fi condamnaţi cu cabinetul medical în str. Sapienţei nr.1, lângă podul
câte 5 ani închisoare: prof. univ. P.P. Panaitescu, Mihai Vodă. A plecat pe Frontul din Est cu gradul de
rectorulUniversităţii din Bucureşti, dr. Alexandru sublocotenent şi s-a întors de pe Frontul de Vest cu
Popovici, chirurg la spitalul Colţea şi dr. Şerban acelaşi grad.
MILCOVEANU. Cum Şerban Milcoveanu nu În perioada 1948-1952 a fost fără serviciu, fiind
avusese nicio demnitate în guvernarea legionară, la epurat din motive politice. La 17 aprilie 1952 este
propunerea procurorului general SON AURELIAN arestat şi după 18 luni de detenţie politică şi anchetă
(1888-1952), a fost achitat din „lipsă de probe”. penală, la 7 mai 1954 este eliberat ca nevinovat şi trimis
Este trimis pe Frontul din Est (1941-1943), când ca medic la Spitalul Caritas, Policlinicile Gh. Coşbuc,
s-a încercat de patru ori asasinarea lui prin misiuni Bradului şi Vitan. Din 15 mai 1954 până la 31
periculoase anume concepute: în bătălia de la Odessa decembrie 1973 a lucrat ca medic de circumscripţie.
din octombrie 1941 şi în bătălia din 1 iulie 1942 de la După 42 ani de activitate profesională a terminat la
Sevastopol. A fost medic în cadrul Batalionului munca de jos, ca medic de circumscripţie teritorială.
„Pionieri de Asalt” din cadru Diviziei IV Vânători de Doctorul MILCOVEANU a fost în permanenţă
Munte. În vara anului 1943, dr. Milcoveanu era şeful urmărit, hăituit, persecutat, ameninţat cu moartea,
secţiei medicale II din spitalul 7 Campanie Simferopol- obligându-l să renunţe la convingerile sale. Nu i s-a
Crimea de sub comanda colonelului dr. Cornel Stoian. permis accesul la nicio funcţie, participarea la niciun
Puţini ştiu că atunci, în 1943, la SIMFEROPOL, un congres medical, acordarea unui titlu ştiinţific etc. Cu
submarin sovietic a eşuat şi 10 militari sovietici răniţi mare greutate a reuşit să participe, timp de 6 luni, în
au reuşit să ajungă la mal. Un subaltern l-a informat 1957, la cursul intensiv de cardiologie la Spitalul Colţea,
pe dr. MILCOVEANU, care a ordonat să fie aduşi sub conducerea acad. prof. dr. Basil Teodorescu
imediat în spital, unde i-a îngrijit, riscându-şi chiar viaţa. (1891-1967). La terminarea prelegerii de deschidere,
Sovieticii nu au uitat această faptă de o mare prof. dr. Basil Teodorescu, vine în mijlocul celor 80 de
umanitate, care este consemnată în analele marinei cursanţi, îi strânge mâna dr. Milcoveanu şi în auzul
sovietice. oficialităţilor de Partid şi de Stat spune: „Dacă fac cu
Generalul Ion Antonescu, care era într-o vizită pe plăcere acest curs este că printre cursanţi eşti
front, avea o durere continuă în membrele inferioare. dumneata”. Cu toate că la examenul de absolvire şi
A fost chemat printre alţii şi dr. Şerban Constantin calificare a fost clasat printre primii, doctorul
Milcoveanu. Milcoveanu a rămas mai departe medic de medicină
Dr. MILCOVEANU i-a pus diagnosticul de generală la circumscripţia teritorială.
reticuloză malarică şi l-a sfătuit să meargă la unchiul Ion Coja
30
Medicina populară tradiţională românească şi *
medicina ştiinţifică
Cu ascendenţe aromâneşti, Corneliu Zeana, cardiolog reputat, om simpatic, prietenos, mă solicită să scriu
două-trei rânduri despre cartea pe care o trimite la tipar. În paralel cu meseria lui, se interesează de viaţa
politică şi în special de cea europeană. A fost mulţi ani preşedintele Mişcării Europene (secţiunea Română), a
editat Cugetarea Europeană, o publicaţie pe teme educative şi morale, a stat de vorbă cu lideri europeni şi a
scris, evident, articole pe care le strânge, acum, într-un volum. Ele au ceea ce se cheamă nerv, idei, intră
curajos în polemică şi propune soluţii. Unele dintre ele se ocupă şi de viaţa literaturii în epoca internetului şi a
globalizării. De pildă, vorbeşte despre traducerile care se fac la noi, în ultima vreme tot mai des, după ureche.
Are dreptate, urechismul a devenit, vorba lui Ţuţea, o metodă de lucru la români şi în sfera culturii. Cine-i
poate opri, cine-i poate corecta sau trage la răspundere azi?
Eugen Simion
31
*
Bucureşti, sfârşit de iulie, 1948. Lui Teohari embriologie la Facultatea de Medicină din Iaşi (1928-
Georgescu, ministru de interne, i se comunică lapidar. 1942), apoi la cea din Bucureşti (1944-1946).
Urmărirea unui anume Grigore T. Popa, element Împătimit de o curiozitate ştiinţifică ieşită din comun,
duşmănos, destituit din postul de profesor la Facultatea Gr. T. Popa a fost în egală măsură unul din marii
de Medicină din Bucureşti, lua sfârşit deoarece individul deschizători de drum din morfofiziologia deceniului 3.
decedase de o boală de rinichi, pe 18 iulie 1948. Ministrul Beneficiind de o bursă Rockefeller a efectuat stagii în
era informat că doi ofiţeri ai Securităţii îl obligaseră pe S.U.A (1925-1926, la Chicago şi Woods-Hole) şi la
acad. Nicolae Gh. Lupu, decan, să interzică expunerea Londra şi Cambridge (1927). A fost apoi profesor invitat
în facultate şi făcuseră totul ca înmormântarea la Belu şi „Research Fellow” la Institutele de Anatomie ale
să se facă cât mai discret posibil. De altfel, noul regim Universităţilor din Londra (1929-1932) şi Cambridge
avusese noroc, în miez de vară, studenţii care luaseră (1935-1936), membru al mai multor societăţi ştiinţifice
de atâtea ori apărarea fostului lor profesor de anatomie, străine. Îi găseam astfel numele, alături de cel al soţiei
erau în vacanţă. O mână grăbită a aruncat deci dosarul sale, dr. Florica Popa, în celebrele tratate ale lui Testut-
Gr. T. Popa la arhivă (probabil la secţiunea „în slujba Latarget, Rouviere, în lucrările comune semnate de
imperialismului anglo-american”). Din fericire „vândutul profesorii Fr. R. Lilllie şi Ch. I. Harriek.
pe dolari”- cum nu s-ar sfii să-l numească şi azi unii Ele sunt dedicate stării funcţionale a pericardului şi
ziarişti - fusese un soi de păpădie. Vorbele, gândurile durei-mater, dublei enervări a fibrei musculare, originii
sale nu încolţiseră doar în conştiinţa a peste 25 de embrionare a meningelor. Dar marea sa „lovitură” în
generaţii de medici care-i fuseseră elevi, ci intraseră în medicina secolului XX este descoperirea împreună cu
biblioteci şi ameninţau să-i păstreze numele şi după Una Fielding a sistemului „port-hipofizar”, care nu e
dispariţia fizică a discipolilor. altceva decât o legătură de vase sanguine, care uneşte
Biografia „tulburătorului de ordine publică” Gr. T. glanda hipofiză de o structură nervoasă (diencefalul).
Popa, contrazicea ab initio imaginea leninistă standard În 1931, o atare descoperire a părut ciudată. Vase de
a duşmanului de clasă. Nu era un produs al clasei sânge care să unească o glandă endocrină cu sistemul
exploatatoare, ci se născuse pe 1 mai 1892 în casa nervos? Ce sens fiziologic putea să aibă o asemenea
plugarului Teodor Popa, din Şurăneşti - Vaslui. În acel legătură? Ipoteza avansată de Gr. T. Popa în epocă, şi
moment, un alt june celebru de la Şurăneşti, Emil anume că anumite structuri ale sistemului nervos pot
Racoviţă împlinise 24 de ani, luase de câteva luni (1891) fabrica hormoni, asemeni glandelor endocrine clasice, a
licenţa de zoolog la Sorbona. Rămas orfan de mamă la fost primită cu rezervă, unii considerând-o o adevărată
numai 5 ani, Grigore fusese destinat să rămână la erezie, deşi, la Cambridge şi la Bucureşti, savantul român
coarnele plugului. A ajuns totuşi bursier al „Liceului a reuşit să izoleze din lichidul cefalo-rahidian şi primii
Naţional” din Iaşi (1902-1911) numai fiindcă Maria, asemenea hormoni pe care i-a numit cerebrostimuline.
mama sa, a lăsat cu limbă de moarte ca fiul ei să fie dat Scepticismul oficial avea să dăinue aproape o jumătate
la carte, iar învăţătorul din sat s-a ţinut de capul lui Tudor de secol, până în 1977, când numele lui Gr. T. Popa a
spunându-i că fiul său are o minte de excepţie. Cum să „explodat” în conştiinţa fiziologiei mondiale o dată cu
nu rămâi uimit când, la 16 ani, liceanul îi scrie la Jena lui premiul Nobel acordat cercetătorilor R. Guillemin,
Ernst Haeckel, cel mai mare evoluţionist al vremii după Rosaline Jallow şi A. Schally, care-l recunosc pe
Darwin, cerându-i permisiunea să-i traducă celebra sa profesorul bucureştean drept precursorul neurocriniei -
carte „Istoria creaţiei”. Şi culmea, Haeckel îi răspunde cea mai nouă ramură a endocrinologiei.
dându-i consimţământul. Deşi tradusă cartea n-a apărut, Dar Gr. T. Popa nu a fost doar un cercetător pasionat
din motive pecuniar editoriale. Doi ani mai târziu al structurilor vii. Înzestrat cu un verb ales, rod şi al
proaspătul bacalaureat ezită lung între filozofie, naturale unor stăruitoare lecturi umaniste, el a fost unul din acei
şi medicină. teribili oratori ştiinţifici care, ca şi predecesorul de catedră
Fără îndoială că bătrânul laborant de la anatomia Fr.I. Rainer, îşi vede amfiteatrul invadat nu numai de
ieşeană a rămas perplex în 1914, când a văzut că noul studenţii săi, ci şi de o avalanşă de medici din oraş, de
preparator al catedrei, nu e altul decât studentul boboc, scriitori, istorici, filozofi, oameni ai ştiinţelor pozitive -
care leşinase la prima oră de disecţie şi căruia îi turnase interesaţi mai ales de îndrăzneţele sale incursiuni în istoria
o cană de apă în cap. Din acel moment, cariera ştiinţifică biologică şi socială a omului. Nu e de mirare că îi găsim
şi universitară a lui Gr. T. Popa avea să urce continuu, numele pe coperta revistei Însemnări ieşene (1936),
până în 1946, când în viaţa intelectuală a ţării au pătruns alături de cele ale lui Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu
brutal impostorii, pseudosavanţii promovaţi de PCR. şi George Topârceanu. Aici a publicat el ample eseuri
Luptător cu molimele în tranşeele Primului Război antropologice şi sociale, fiind socotit în epocă un fel de
Mondial, Gr. T. Popa a urcat toate treptele învăţământului Alexis Carrel român. Dar spre deosebire de autorul
universitar ajungând profesor titular de anatomie şi celebrei L’homme - cet inconnu, Gr. T. Popa nu s-a
32
limitat doar la consideraţii generale de antropologie fizică C. I. Parhon, pentru ocuparea râvnitului fotoliu de
şi culturală, ci a fost realmente obsedat, toată viaţa, de „preşedinte” al R.P.R. Consideră că e mai prudent să
educaţia la români. „nu-l cunoască” şi alţi colegi şi prieteni academicieni -
Traumatizat permanent de superficialitatea unor Nicole Gh. Lupu - noul decan, Şt. S. Nicolau,
intelectuali de aşa-zisul „balcanism” al societăţii C. Ionescu-Mihăieşti, N. Hortolomei, I. Făgărăşanu,
româneşti şi impresionat profund de realizările pedagogiei Marius Nasta şi alţii, preocupaţi care de treptele scării
universitare engleze şi americane, el n-a încetat nici o ierarhice ivite în faţă, care de confecţionarea umbrelei
clipă să creadă în valabilitatea unui transplant de spirit şi pentru viforniţa ce se anunţa dinspre răsărit. Evident că
organizare de tip balcanic în învăţământul superior „şomerul-reacţionar”, deşi ales membru al Academiei
românesc (Ştiinţa ca bază de primenire a omului, 1944, Române în 1936, este exclus din componenţa Academiei
Reforma spiritului, 1945). R.P.R, cu largul concurs al colegilor Traian Săvulescu
Pătruns până la ultima fibră de ideile democraţiei de şi C. I. Parhon, împărtăşind astfel soarta indezirabililor
tip occidental, era firesc ca Gr. T. Popa să fie unul dintre Lucian Blaga şi Rădulescu-Motru. Curând încep şi
cei mai fervenţi luptători împotriva rasismului. Ciclul de hărţuielile securităţii. Familia hotărăşte să-l ascundă pe
conferinţe ţinut la Iaşi între 1938-1941, polemica cu la diferiţi prieteni de nădejde. Doarme când la o adresă,
unii antropologi hitlerişti în care a dovedit cu argumente când la alta, nu iese pe stradă şi astfel reuşeşte să scape
peremptorii falsitatea aplicării raseologiei în biopolitică de arestare până pe la începutul lui iulie 1948, când
i-au adus faima unui antifascist de primă mărime. A fost bolnav pe moarte, este adus acasă. În toată această
de altfel unul din membrii marcanţi ai Grupului Universitar perioadă, doar câteva licăriri de bucurie. Elevul său,
Democrat (G.U.D) alături de Horia Hulubei, Simion George Emil Palade, viitorul laureat Nobel, îi scrie cu
Stoilov, Daniel Danielopolu, Bazil Teodorescu, Gr. Moisil regularitate din Turcia, apoi din S.U.A. Primirea lui Palade
ş.a, semnatar al memoriului - protest al intelectualilor la Institutul Rockefeller din New York este urmarea unei
din 1944, care cerea ieşirea României din război şi elogioase scrisori de recomandare, pe care atât de
denunţarea alianţei cu Axa. apreciatul în S.U.A Gr. T. Popa o dăduse discipolului
Tuturor le-a apărut deci firesc ca Gr. T. Popa să fie său.
numit în toamna lui 1944 decan al Facultăţii de Medicină. Au trecut peste 40 de ani de la dispariţia fizică a
Guvernul Groza şi mai ales ministrul învăţământului de intelectualului de elită care a fost Gr. T. Popa.
atunci, Ştefan Voitec, aveau să constate cu stupefacţie O bună parte dintre cei care l-au cunoscut au murit
că băiatului plugarului din Şurăneşti nu e dispus să-şi şi ei. I-au rămas credincioşi câţiva elevi (V. Săhleanu,
vândă cugetul. O conferinţă ţinută în 1945, în care reia Al. Ianculescu ş.a) care-l pomenesc în scrierile lor. O
tema exemplarităţii universităţilor engleze şi americane, anchetă făcută de autorul acestor rânduri printre medicii
îi aduce o vehementă scrisoare de protest din partea lui tineri şi studenţii ultimului an de medicină aduce rezultate
C. I. Parhon pentru care optimum-ul de perfecţiune îl deplorabile: doar 2% din ei au auzit de existenţa sa, doar
reprezentau universităţile sovietice. Conflictul se unul poate preciza că este descoperitorul circulaţiei port-
accentuează, Gr.T. Popa face un gest nemaiauzit. Îşi dă hipofizare. De reţinut că medicina e singura facultate
demisia din ARLUS şi critică public această asociaţie. unde există o disciplină specială de „istorie” a artei lui
Curând, în facultatea al cărui decan era, îşi face apariţia Esculap.
un „cal troian” în persoana ilegalistului Simion Oieriu Şi poate n-aş fi scris niciodată aceste rânduri dacă
(nume românizat), un farmacist oarecare din Bucovina, n-aş fi asistat de curând, la o ciudată „cursă contra
cu veleităţi de savant. Sprijinit de PCR, reuşeşte să rupă cronometru” (telefoane, intervenţii) pentru prinderea unui
în două catedra de biochimie a prof. Ciocîlteu şi să se loc la alegerile de membrii post-mortem ai Academiei
facă profesor. Curând S. Oieriu începe o luptă pe viaţă Române. Familiile, prietenii unor dispăruţi fac presiuni
şi pe moarte împotriva lui Gr. T. Popa, care i se opusese ca pe lista ce-l cuprinde pe Mircea Eliade să figureze
pe motiv că o catedră universitară trebuia ocupată pe diverşi profesori, foşti directori de institute - unii urcaţi
bază de lucrări şi prin concurs, nu cu pumnul de fier al pe scara de incendiu a ştiinţei, alţii care
PCR-ului. Aproape în acelaşi timp, i se cere un lucru s-au înscris ca primii semnatari pe lucrările unor
nemaiauzit, să înmatriculeze în anii superiori V şi VI colaboratori, valoroşi dar fără suprafaţă politică. Din
câteva sute de tineri, din care unii nici nu ştiau româneşte, informaţiile ce le deţin, Gr. T. Popa nu e în vederea
pe motiv că fuseseră persecutaţi de hitlerişti pe teritoriul celor care se ocupă actualmente de această listă. Aş vrea
României, în Transilvania, Galiţia etc. Cu alte cuvinte, i să cred că cei care au fost excluşi în 1947 din Academia
se cerea să subscrie la acordarea diplomei de doctor, Română comunistă, redevin automat membrii actualei
după 2-3 ani de studii. Refuzând, este catalogat reacţionar, Academii Române. În caz contrar am putea crede în
ba chiar legionar, el, care prin tot ce scrisese combătuse persistenţa deliberată a unor grave nedreptăţi, care ar
ideile totalitarismului fascist. O primă încercare de a-l pune la îndoială discernământul celor care lucrează în
demite se loveşte de protestul ferm al studenţilor problemă.
medicinişti, care-l adorau. În 1946 este totuşi azvârlit (din Revista 22, anul I, nr.25/1990)
de la catedră şi devine pur şi simplu şomer, sub ochii
nepăsători ai prietenului de o viaţă, Mihail Sadoveanu, a * fragment din: Subteranele memoriei, selecţie şi
cărui unică preocupare devenise o luptă criptică cu prezentare de Vasile Igna, Ed. Universal Dalsi, 2001
33
CRONICÃ
Cine este Petru Botezatu? Tânăr poet român inedite, poematice, chintesenţe semnificative pentru
, NAZARE
din Basarabia, născut la Andruşul de Jos (Cahul, conţinutul grupajului de poezii cuprinse: „Ia-ţi inima
Republica Moldova), în ziua a doua de Crăciun a din piept, cât mai e plină de dragoste, ca un imens
anului 1984. Este absolvent al Facultăţii de altar…”; „Dinspre frunză înspre ram, eram vis şi dor
Filologie şi Istorie a Universităţii „Bogdan eram…”; „Când dorul ca o stâncă mă apasă, doar în
Petriceicu Haşdeu” din Cahul. Conduce cotidianul Cuvânt mă pot întoarce Acasă.” şi „Faceţi linişte - să
independent „Curierul de Sud”, a auzim cum răsună în noi sufletul”.
fost mai mulţi ani şeful Direcţiei Fiinţa iubită întruchipează
Ghitã
Cultură, Tineret şi Sport a Consiliului pentru poet marea, nemărginirea,
Local Cahul, calitate în care s-a muntele, stelele şi luna: „Când îmi
afirmat drept un promotor al culturii e dor de mare, te caut cu privirea
naţionale româneşti dincolo de Prut. -/ cât necuprins de linişte în tine
Câteva exemple sunt edificatoare: poţi s-ascunzi -/ şi nu-nţeleg cum
în cuvântul rostit cu prilejul dezvelirii de nemărginirea/ sălăşluieşte-n
bustului marelui poet Grigore Vieru, ochii tăi profunzi.// Când mi-e dor
la 6 iulie 2014, în Parcul central al de munte, te cuprind,/ rătăcitor, ca
oraşului Cahul, Petru Botezatu vântul printre stânci,/ şi mă prefac
aprecia că monumentul respectiv într-o lumină, pâlpâind/ în gândurile
reprezintă „o datorie morală şi de tale nebănuit de-adânci.// Când îmi
suflet a cahulienilor” faţă de Grigore e dor de stele şi de lună,/ când
Vieru, cel care a sfârşi tragic într- nu-mi mai este cerul din inimă
un cumplit accident rutier, după senin,/ stihia mea frumoasă şi
săvârşirea la Cahul a unei nebună,/ de peste tot de unde-s eu
emoţionante seri eminesciene (la către tine vin.” („Când îmi e
care a participat şi poetul gălăţean Viorel dor…”, p.16).
Dinescu); Petru Botezatu omagiază în manifestări Dragostea poetului este într-un ton crescendo,
publice organizate la Cahul Ziua Limbii Române copleşitoare, în „Dedicaţie”: „Dacă aş vedea toate
(31 august) şi Ziua lui Eminescu (15 ianuarie) frumuseţile lumii,/ dar nu şi faţa ta luminoasă,/ ar fi în
etc. A lucrat ca lector la Catedra de Filologie zadar.// Dacă aş gusta toate bunătăţile câte sunt,/ dar
Română a Universităţii „B.P. Haşdeu” din Cahul, nu şi dulceaţa buzelor tale,/ ar fi în zadar...// Toate
iar de câtva timp locuieşte în Franţa. Este membru câte-mi sunt dragi, până şi viaţa,/ nu ar avea culoare
al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. şi farmec/ fără dragostea ta.” („Dedicaţie”, p.23).
Petru Botezatu este un bun prieten al Poetul îşi cheamă cu disperare iubita, personifi-
gălăţenilor, la care a venit în mai multe rânduri când-o cu soarele, cu universal, cu infinitul iubirii, cu
sau pe care i-a găzduit la Cahul. Este semnificativă viaţa însăşi: „Ţi-s ochii licăriri, frumoaso,/ ca nişte sori
în acest sens manifestarea care a avut loc la Cahul răsfrânţi în rouă…// Tu numai vino mai aproape/ de
la 31 august 2012, cu prilejul marcării Zilei Limbii pieptul meu durut/ şi vei vedea cât dor încape/ în clipa
Române, când poetul basarabean şi-a lansat unui mic sărut…// Tu numai vino lângă mine,/ Copila
cartea de poezii Berestih (Facerea), iar regretatul mea cu ochi de rouă,/ Şi-n taina nopţilor senine,/ Să ne
director al Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, zidim o viaţă nouă” („De dragoste…”, p.37).
Sergiu Dumitrescu, a făcut o donaţie de carte (300 Petru Botezatu crede în relaţia divină dintre Poezie
de volume) Bibliotecii Raionale Cahul şi Liceului şi Dumnezeu, dintre Cuvânt, din lumina căruia
„Ion Creangă”. „ne-nălţăm cu el în slavă” şi Dumnezeu, în forţa divină
Poeziile lui Petru Botezatu au un numitor a creaţiei: „Trimite-mi, Doamne, rogu-te, de sus/
comun: dragostea. Autorul volumului Văzul lui cuvintele care nu s-au mai spus,/ cuvintele meşterite
Homer are ca dominantă tematică dragostea în raiul tău, alese/ de îngeri, dar care să poată fi înţelese/
pentru fiinţa iubită, pentru patria sacră şi identitare de muritorii de rând.” („Rugăciune”, p.47).
personalităţi, pentru Dumnezeu. Gândurile poetului Chipul lui Dumnezeu, spune poetul, e cioplit în
ţin loc de capitole ale volumului, patru, dau titluri Cuvânt: „Doar cei pătrunşi de lumina Cuvântului/ ştiu
34
REFORME LA MUZEUL MUZELOR
Elena PARAPIRU
În Germania, la un Târg Internaţional de carte,
alege ţara în care să răsari -/ şi-a răsări înseamnă a
Dan Brown, scriitor american, care se vinde
prinde rădăcină -,/ cum nu-şi aleg pământul stejarii performant, de celebru ce este, a lansat romanul
seculari,/ nici păsările cerul - să zboare spre lumină.// „Origini”, stârnind instantaneu valuri tsunami
Nu-ţi poţi alege ţara, cum nu-ţi alegi părinţii,/ şi ea-ţi globale în lumea celor ce citesc, simulează sau
va creşte-n suflet şi va-nflori în tine/ când vântul gestionează operaţiunea.
fericirii sau cel al suferinţei/ te va purta pe ape mai Cum stă bine unei societăţi de consum cultural,
reci şi mai străine.” („Ţara”, p.85). Sau: „Nimic mai până la actul lecturii, cartea a fost angajată în
dulce şi nimic mai sfânt/ decât Icoana Ţării din Cuvânt./ traducere mondială cu tarif corespunzător, pe baza
Cu râuri iuţi şi munţi albiţi pe creste,/ cu oameni care unor referinţe rezumate la ideea explozivă care ar
vin dintr-o poveste,// ca nişte zei din depărtări de mit,/ sta la baza ei: „Dumnezeu nu va supravieţui ştiinţei;
locul divinităţii va fi luat de o conştiinţă colectivă;
fără-nceput şi fără de sfârşit,/ îşi duc tihnit prin
oamenii nu vor mai avea nevoie de Dumnezeu...”.
veşnicie mersul,/ de parcă sunt de-un leat cu Apoi, ambalaj de enigme, aventuri, teorii, personaje
Universul.” („Icoana Ţării”, p.89). plecate devreme de-acasă, tot tacâmul momelii
Poezia lui Petru Botezatu descinde din Eminescu, epice.
din Coşbuc, din Grigore Vieru. Pentru poet, Grigore Autorul în cauză a întreţinut isteria curiozităţii
Vieru rămâne nemuritor, îl caută peste tot şi pentru prin cuvântări mobilizatoare, ofensive sau
totdeauna copiii generaţiilor ce vor veni: „Te caută temporizatoare, cum se potriveşte unui negustor
copiii în iarbă şi în flori,/ şi Dumnezeu te plânge, şi talentat, promovând şi o atitudine profetică
Prutul, şi Siretul./ Iar tu, în România de dincolo de reparatoare, îngrijorată de soarta omenirii şi a
nori,/ rămâi în veci acelaşi - şi Omul, şi Poetul.” („Te planetei, ba filozofic, ba religios, ba ştiinţific, încât
ciuleau urechile şi bodyguarzii ce îl păzeau ca pe
caută copiii”, lui Grigore Vieru, p.94).
sfintele moaşte ale vreunui sfânt sau mucenic, care
Poezia lui Petru Botezatu este senină, tonică, în tinereţe şi-a dat în peticul gândirii şi al faptelor
sinceră, musteşte de suflet, de dor, de iubire de oameni, reprobabile.
de Ţară, de pământul naşterii şi al veşniciei. Petre Analizând datele problemei, s-ar zice că din
Botezatu este un maestru al rimei, al expresiilor şi perspectiva Brown-ului nostru, ar dispărea acel
construcţiilor poematice - „inima din piept, ca un imens Dumnezeu creat de oameni (ceea ce n-ar fi nici o
altar”, „cuvintele se prefac în porumbei albi”, „pădurea pagubă!), fiindcă scriitorul – oricât de perfid ar fi
îşi desfrunzea fiinţa”, „însetaţi de apă senină”, „În – nu îl acceptă ca divinitate creatoare a omului.
cuvânt Dumnezeu sălăşluieşte întreg”, „Răsar în florile Scriitorul insistă că ştiinţa face şi drege, bâiguind
frumoase chipuri de morţi”, „Faceţi linişte - Să auzim în ceaţă ceva despre etică, despre morală şi poate
despre suflet, pentru care are nevoie de un „prefix”
cum răsună în noi sufletul…” etc. Creaţia lui Petru
esenţial, care modifică întrutotul sensul: Conştiinţa.
Botezatu este lesnicioasă cititorului, este explicită, Despre această componentă a fiinţei umane n-a
emoţionează. vorbit nici Brown, nici vreunul dintre locotenenţii
Împărtăşesc întru-totul îndemnul Mariei-Daniela lui din plutonul de promovare, nici măcar vreun
Pănăzan, care prefaţează cartea: „Un volum ce merită bodyguard mai ambiţios intelectual, ori poate că
adus în atenţia publicului larg, mai ales acum în pragul toţi la un loc, într-o nouă ordine literară, culturală,
marii aniversări din 2018, deoarece se înscrie în linia artistică sunt forme de tropi sau figuri de stil.
poetică a creatorilor moderni, care au exprimat, prin Oricum, lumea „Originilor” lui Dan Brown mi
scrisul lor, sărbătoarea Logosului. Petru Botezatu face s-a părut lipsită de haz, dar plină de roboţi. Aşa-i
parte din categoria poeţilor care trebuie să fie stâlpi când misionarii ei elimină imaginaţia. Şi în schimb
zornăie arginţii pentru care unii se pupă, se înjură
morali şi spirituali ai unei Patrii în lumina
şi se cultivă sub umbrele literare. Din acest punct
Logosului”. de vedere, Brown şi ai lui pot raporta că şi-au
* Petru Botezatu, Văzul lui Homer, Editura PIM, îndeplinit misiunea.
Iaşi, 2017 Pesemne că ştiu ei cui.
35
CRONICÃ
Octavian MIHALCEA
36
CRONICÃ
Volumul de versuri Taină săgetând rubin, spontană, şi, cu un surplus de vitalitate, poeta
Dumitru ANGHEL
37
să fie în pas cu poezia modernă şi cu aderenţa la Ori o paranteză în planul filosofiei elementare,
cititorul şi mai modern prin aşteptări: „Din astral, OMUL, ca o conştiinţă existenţială, factorul primar
informaţii schimbă destinul,/ inovează clipele, spre al vieţii, între ideea canonică a creaţiei divine, Adam
ferestrele muzelor/ .../ enigme astrale prin noi.../ şi coasta din care a apărut Eva, care să explice din
către voi...” („Cu voi”..., p. 19). ce motive Femeia a ajuns egala bărbatului, cu
Din perspectivă tematică, există în noua lirică a drepturi electorale şi nu numai, atât de târziu, spre
doamnei Valentina Balaban o percepţie filosofică mijlocul secolului al XIX-lea, sau nici măcar astăzi,
majoră, indiferent de sursa de inspiraţie, dar cu o în plin mileniul III, în universul bigot musulman: „De
insistentă trimitere spre o mistică riguroasă, nu meserie... OM... precipitat prin instincte,/ ridicat
neapărat ecleziastică, dar cu atât mai convingătoare: dintr-un atom şi un ton rostit pe ape/ Navigator terran
„Decăzuţii triunghiului, evadaţi din cuie,/ scot spinii pe coasta lui Adam,/ în plămada Oceanului Luminat”
pictaţi pe rugi însângerânde/ către Tatăl Nostru, („...OM”, p. 51).
Cel ce spală nevoi,/ prin şuvoaie de ploi...” („Prin Noua tehnică prozodică şi imprevizibilele
şuvoaie de ploi”, p. 25). tematici de-o derutantă structură ideatică din volumul
Este atât de abruptă trecerea de la poezia Taină săgetând rubin sunt motivate de poeta
cuminte şi tradiţională din primele cărţi ale poetei Valentina Balaban în planul creaţiei superioare lirice
Valentina Balaban şi avalanşa prozodică modernă dinspre Columna brâncuşiană: „Trufandalele
a versului său din acest volum, încât reacţia de prim gândurilor dezlănţuite / prin nebunia atingerii piscului
contact a cititorului va fi, sigur, una de contrarietate, cu tridentul/ algelor pe fluxul nopţilor/ trena Rebelei/
poate şi de nonaccept dar, ca-ntr-o Cavalcadă .../ luminând columna creaţiei/ în harismă”
wagneriană sau pe partitura unui Nibelungen Lied, („Columna creaţiei”, p. 53); cu trimiteri insistente
acceptul se va produce împăciuitor, cu o frenezie a spre zone ale unor culturi literare, plastice, muzicale
vitalului, ca un pariu dintr-o Loterie a şanselor: şi de Istorie a civilizaţiilor, ca o terapie a Esteticului
„Identităţile răstoarnă nimicul, / pe scântei ce regenerator: „Magenta apusului reflectă în inimă/
materializează văzduhul/ într-o taină săgetând tăria astrelor, ce-mi clipocesc/ tainele sufleteşti prin
jumătăţile” („Pariul...”, p. 31), exact ca în magica terapia frumosului” („Magenta apusului”, p. 56).
şi încrâncenata dilemă shakespeare-iană, pe care Pe coordonatele asiguratorii ale unui testament
scriitoarea şi-o asumă, din considerente de etică sentimental, ca o motivaţie şi ca o speranţă de
majoră şi de educaţie morală, de-o delicată creator şi frumos, poeta renunţă la toate clişeele
intimitate: „Veşnicia noului, cu labirintul prozodice şi afirmă cu un entuziasm melodios: „Calc
întrebărilor,/ pe scene biliare, sub măştile lutului...” pe durere cu plăcerea viitorului,/ Ocolesc banalul,
(„To be or not to be...”, p. 35). sunt exaltat să fac. Să fiu,/ să mistui energiile în
Prudentă, înţeleaptă şi cu simţul eticului, izvorât plăceri creatoare,/ .../ să prind muza-n pană pulsată
din echilibru, Valentina Balaban oferă un tip de prin file.../ Ocean de idei pe-o suflare difuză”
literatură nouă, modernă şi de valoare, împletind („Să...”, p. 60). Există şi o erotică stăpânită,
percepţia corectă a realităţii cu o simbolistică cenzurată decent în poezia doamnei Valentina
tematică dintr-o perspectivă multiplă şi ipotetică, Balaban, pe care şi-o asumă poziţionată în lumea
chiar şi atunci când plusează, ca din amvonul unui feerică a lecturilor sadoveniene din copilărie: „Prin
altar sau din sanctuarul unei Justiţii rigide: „Simţiri rădăcinile gândului, scanez neantul.../ Înotând în
dezlegate din ochiul Ziditorului/ zugrăvind afluenţii iubirii, sub umbra salciei,/ ce leagănă lăstarii
instantanee şoptite/ pe umerii dilemelor, căutând genealogici prin foşnetul/ Dumbrăvii Minunate...”
scuza acarului/ în triaj ul decalogului spre („Dansul inelelor”, p. 63).
scopuri...”. („Scuza acarului”, p. 41) Ba, chiar Poezia de dragoste, moment festiv, unic şi
mizează pe şanse astrale venite din irizări cosmice, miraculos al unui suflet însetat de fiorii celui mai
cu o nonşalantă acceptare a hazardului: „O inimă uman şi nobil sentiment, încheie într-un registru intim
rătăcită prin două zaruri/ jonglează în auzul Tău ce şi o notă melancolică volumul de versuri Taină
arhivează/ replica restricţiilor cu palpitaţii confuze”. săgetând rubin: „Nu uit... că uneori, iubim/ când
(„Şansa curcubelului”, p. 44). nimeni n-a ştiut suspinul/ din ochi o lacrimă ştergeai/
Dar are şi cel puţin două alternative pentru toate îmbrăţişându-mi disperarea/ .../ Nu uit: cerul meu
dilemele existenţiale care-i bântuie sufletul: cu nori/ prin zâmbet l-ai deschis,/ c-o floare şi-un
„Plâng.../ Ceruri gri mă strâng/ în uneltiri de gânduri, sărut,/ Nu uit...” („Nu uit...”, p. 70).
sfidând nouri hoinari” („Plâns Bacovian”, p. 48), în Dar, mai ales, un volum de versuri ca o declaraţie
nota nostalgică şi resemnată a Simbolismului de de creator de frumos, cu semnătura de fidelitate a
altădată; sau: „În arome amfibii, lotcile separă/ confesiunilor poetei Valentina Balaban: „Pe aripi de
nuferii ce poartă brotacii spre chindie,/ ce aşteaptă calendar mă deşir/ şi înşir poveştile paşilor ghemuiţi/
plinul năvoadelor/ din veselia cherhanalelor” în nopţi, prin bateriile timpului/ ce-mi încarcă fire
(„Veselia cherhanalelor”, p. 49); din atmosfera de zi, spre/ potecile neştiutelor ce emană/ riscuri
baladescă a ostroavelor din Bălţile Brăilei, cu creatoare de speranţe” („Pe aripi de calendar...”,
Terente şi Tanti Elvira... p. 73).
38
Ediţia a XIX-a
(28 septembrie - 1 octombrie 2017)
XIX-a ediţie. Ca în fiecare an, simpozionul a fost Memoria monumentelor;
găzduit de către Muzeul Unirii din Iaşi, unde - Sala Dublei Alegeri: Viaţa monumentelor laice
,
39
- Mihai-Bogdan Atanasiu - Patrimoniul de carte
de la biserica Sfinţii Teodori din Iaşi;
- Mariana Şlapac - Semne protectoare cu
încărcătură magică din cetăţile Ţării Moldovei;
- Lucian-Valeriu Lefter - Satul vasluian între tradiţie
şi actualitate;
- Alexandrina Cuţui - Catapeteasma Bisericii
Schitului Brătăşeşti-Argeş, conservare/restaurare;
- Constantin Firtea - Mănăstirea Bârnova -
propuneri de restaurare.
Conform unui bun obicei, organizatorii au prevăzut
şi o vizită la monumentele istorice din Iaşi: Mănăstirile
Bârnova, Frumoasa şi Cetăţuia.
Dar ultimele două zile au fost consacrate unui
program de documentare, prin vizitarea unor obiective
în majoritate din jud. Neamţ:
- Biserica Rotondă din Leţcani;
- Palatul „Al. I. Cuza” din Ruginoasa;
- Palatul Cantacuzinilor din Paşcani;
- Biserica „Cuvioasa Parascheva” din Dolheştii reculegere în memoria acestor specialişti din domeniul
Mari; arhitecturii, istoriei, restaurării monumentelor: Liviu
- Mănăstirile: Probota, Râşca, Bisericani Brătuleanu, Ruxanda Beldiman, ing. Mircea Crişan,
şi Pângăraţi; ing. Adrian Mihalache, ing. Bârlea Vasile, prof. Ilie
- Hanul de la Şerbeşti; Luceac din Cernăuţi.
- Biserica „ Sf. Gheorghe” şi conacul Cantacuzino Merită a fi semnalat mesajul rostit în sala Teatrului
din comuna Ştefan cel Mare; Naţional, unde înaintaşii noştri de glorioasă amintire
- Mănăstirea şi Monumentul Eroilor de la au hotărât, acum o sută de ani: „A păstra cu scumpătate
Războieni; sămânţa de credinţă” în viitorul Neamului Românesc,
- Conacul Ştefan Catargiu din Tupilaţi; ne-am adunat şi noi astăzi, pentru a ne aminti de
- Casa Memorială „Vasile Alecsandri” din Mirceşti; vrednicia lor şi de testamentarul îndemn întru salvarea
- Castelul Sturdza din Miclăuşeni. Monumentelor istorice, care nu sunt ale noastre, ci
La una din aceste locaţii au fost pomeniţi specialiştii ale urmaşilor noştri, în veacul veacurilor, ca martore
care an de an au participat la aceste simpozioane cu ale jertfelor generaţiilor trecute şi temple ale
lucrări remarcabile. S-a păstrat un moment de memoriei naţionale.
Castelul Sturdza de la Miclăuşeni
40
(IV)
fragment din romanul Pe malul de lut al fluviului
- Nu, dobitocul a dat cu pe faleză, înţolit în trening şi cu adidaşi în picioare. Se
piciorul în cutie, ca să arate ţine mai bine ca tine, să ştii. Dacă ţii morţiş să te iei în
că ştie fotbal. Era în sandale beţe cu el, poţi încerca, he-he-he!
de-alea, cu degetele - Am pornirea să-l lovesc de câte ori îi văd mutra,
pe-afară. Golanii din parc dar îţi dai seama că n-am s-o fac. Dacă tot ai pomenit
leşinau de râs, stând călare pe gărduleţ, iar el dă-i de Fuţi, mai ştii de ce îi spuneam noi aşa?
Ioan Gh. TOFAN
43
128
TOMASELLI, Angela - pictor. S-a născut
Corneliu STOICA
la 5 noiembrie 1943, în localitatea Brezoi, Vâlcea.
A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae
Grigorescu” din Bucureşti, secţia artă
monumentală, promoţia 1967, unde a studiat cu
Simona Vasiliu Chintilă, Gh. Popescu şi Costin
Ioanid. În acelaşi an s-a stabilit în Galaţi, lucrând
ca muzeograf principal la Muzeul de Artă Vizuală
şi profesoară la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”.
În 1993 se transferă la Bucureşti. Membru al
UAP, din 1971. A debutat în 1968 în Expoziţia
interjudeţeană de artă Galaţi-Brăila-Vrancea.
Participă la Saloanele anuale ale Filialei Galaţi a
UAP şi la cele naţionale. Expoziţii personale: Galaţi
(1970, 1975, 2000); Bucureşti (1974-1975, 1977,
1988, 1993, 1996, 1998, 2000, 2002, 2006, 2007,
2009, 2011); Brăila (1975), Roma, Italia (1983,);
Iaşi (1999); Predazzo, Italia (2001); Koblenz,
Bendorf (2002); Paderborn, Germania (2003),
Aiud, Alba (2003); Râmnicu Vâlcea (2000, 2003,
2009, 2013 - retrospectivă); Dej (2002);
Paderborn, Germania (2003); Bistriţa (2003); Bacău (2011); „Amintiri suprapuse”, Galeria de Artă
Vaslui (2005); Bârlad (2005); Stockolm, Suedia „Forma”, Deva (2014); „Chipuri şi închipuiri ale
(2006); Fălticeni (2009); Bruxelles, Belgia (2008); muntelui Stânca Ţurţudan”. Brezoi (2017); „Arhitecturi
suprapuse”, Centrul Cultural „Mihai Eminescu”,
Galeria Luceafărul, Bucureşti (2017). Participări la
Blues la Brezoi - FOXY LADY
expoziţii de grup şi colective: „Promoţia 1967”, Bacău
(dedicaţie Roxanei Stroe)
(1972, 1974, 2017); „Sensuri în abordarea peisajului”,
Galaţi (1974); Saloanele Moldovei, Bacău, Chişinău
(1995, 1996, 2000); „Sacrul în artă”, Bucureşti (1999);
„Realitatea şi formele ei de expresie”, Galaţi (1976);
„Arta în drum spre muzeu” (1999); „Jertfă şi
răscumpărare”, Bacău (1999); „Dunărea în arta
românească”, Viena, Austria (1997); Târgul
internaţional de arte vizuale (TIAV), Bucureşti (2000,
2001); Salonul Internaţional de Artă, Quissac, Franţa
(2001); Festivalul Montmartre en Europa, Paris, Franţa
(2002); Memorialul Eminescu, Ipoteşti, Botoşani
(2002); Salonul Naţional de Artă, Bucureşti (2006) etc.
Participări la tabere şi simpozioane naţionale şi
internaţionale: Galaţi (1975), Tescani, Bacău (1994),
Moineşti, Strehaia, Ipoteşti (2006); Măgura - Bacău
(1997); Mogoşoaia - Bucureşti, Agafton (1999);
Brebu-Prahova, Blasova - Brăila, Voina - Câmpulung,
Argeş (2000); Tours - Franţa (2001); Ipoteşti (2002);
Dealul Malului - Râmnicu Vâlcea (2002, 2003, 2007);
Blaj - Alba (2003); Balcic (2006); Panaci - Vatra
Dornei („Întâlnirea Maeştrilor”), Monteoru - Buzău
(2007); „Dunărea şi Dobrogea Creştină”, Mânăstirea
Dervent (2008); Briare, Franţa (2009); Viscri (2013);
44
Măldăreşti (2014), Călimăneşti (2017). În 2015 a iniţiat Arhitecturi la Brezoi
organizarea unei tabere anuale de creaţie la Brezoi. A
publicat, împreună cu soţul său, pictorul Eugen Holban,
albumul „Arta populară din judeţul Galaţi” (Comitetul
de Cultură şi Artă al Judeţului Galaţi,1974). Distincţii:
Premiul I pentru pictură la expoziţia cadrelor didactice,
Bucureşti (1976); Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din
Moldova (1995); Premiul Muzeului de Artă Bacău
(1996); Marele Premiu la Salonul de Sud, Râmnicu
Vâlcea (1998), Diploma de onoare a juriului, Salonul
Internaţional de la Quissac, Franţa (2001); Titlul de
Cetăţean de Onoare al localităţii Brezoi, Vâlcea (2009);
Distincţia „Râmnicul meu”, Primăria oraşului Râmnicu
Vâlcea (2013). Are lucrări în colecţii de stat şi private
din România, Republica Moldova, Australia, Coreea,
Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Mauritius, SUA.
Cunoscută pentru pasiunea cu care explora lumea
vegetală şi minerală, structurile geologice ale diferitelor
Înger
imaginare”, „Muzicieni”, „Arhitecturi”, „Chipuri şi
închipuiri ale muntelui”, „Arhitecturi suprapuse”).
Desigur, ruptura nu s-a produs brusc, fiindcă ciclul
„Fabulelor”, expus prin 1988, prefigura, într-un fel,
această evoluţie. Pictoriţa a folosit şi învăţămintele
acumulate din cercetarea artei populare din zona
Covurluiului, a studierii frescelor religioase, a
aprofundării creaţiei artiştilor care au marcat arta
universală modernă şi contemporană. Ea a rămas
aceeaşi coloristă de mare fineţe, dar lumea care
populează acum spaţiul tablourilor sale este ciudată,
Peisaj
Bibl.: Maria Magdalena Crişan şi Alexandra Titu,
Angela Tomaselli, album, Editura gallerya.ro, Râmnicu
Vâlcea, 2003; Corneliu Stoica, Identităţi artistice,
Editura Alma, Galaţi, 2004; Valentin Ciucă,
Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din
Moldova 1800-2010, Editura Art XXI, Iaşi, 2011;
Corneliu Stoica, Dicţionarul artiştilor plastici
gălăţeni, Editura Axis Libri, Galaţi, 2013.
46
Cristalizări
Corneliu STOICA
Ştefan Axente, expozantul de la Galeriile de
Artă „Nicolae Mantu”, a debutat cu o expoziţie
personală în noiembrie 2013, la doi ani după
absolvirea Facultăţii de Arte Plastice, Decorative
şi Design din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”
Galaţi, cu examen de licenţă susţinut la
Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi.
Primise în timpul studenţiei o menţiune la Bienala
de Artă Plastică „Gheorghe Petraşcu” din
Târgovişte (2010), iar apariţia lui în peisajul
mişcării plastice gălăţene a fost destul de
promiţătoare, lucrările lui de atunci fiind expresia
unui artist care caută să se desprindă de influenţa
dascălilor cu care a studiat în diferite etape ale
vieţii (Gheorghe Suciu, Gheorghe Mihai-Coron,
Gheorghe Andreescu, Tudor Ioan, Liliana
Negoescu) şi să-şi construiască un discurs care
Garofiţe
Parfum de iasomie
Într-un tablou intitulat „Stăpânul culorilor”, cu tentă
vădit simbolică, pe fundalul unui glob pământesc
proiectează, într-o formă simplificată, „Omul vitruvian”
al lui Leonardo da Vinci, considerat etalonul perfect al
corpului uman. Este înconjurat de meridiane şi paralele
trasate prin linii ce alcătuiesc un adevărat mozaic
coloristic. Într-un altul, „Culorile luminii”, spaţiul plastic
este dominat de un triunghi, simbol, în creştinism, al
trinităţii, peste care, în partea superioară se desfăşoară,
ca o mângâiere perpetuă, o aripă de înger, de o fineţe
cromatică ce atinge rafinamentul. Dar această figură
Culorile luminii
geometrică reprezintă şi triunghiul Roş-Galben-
48
Albastru stabilit de Cezanne pentru obţinerea tentelor
intermediare din cele trei primare şi complementarele
lor Oranj-Verde-Violet. „Insula sufletelor albe” este
un fel de eden unde cei neprihăniţi, trecuţi într-o altă
dimensiune, figuraţi ca nişte semne miniaturale, şi-au
găsit salvarea, liniştea şi viaţa veşnică. Din puţinele
cuvinte rostite de Ştefan Axente la vernisaj, am înţeles
că el se numără printre acei artişti care consideră că
prin ei lucrează Divinitatea şi că prin ceea ce fac aduc
de fapt un elogiu Creatorului Suprem şi Creaţiei
Acestuia. Aserţiuni făcute la Galaţi, cu prilejul unor
expoziţii personale, şi de pictorul Mihai Coţovanu din
Iaşi sau de sculptorul Liviu Mocan din Cluj-Napoca.
Acesta din urmă chiar spunea că este un ucenic al lui
Dumnezeu şi că prin creaţia sa încearcă să se apropie
tot mai mult de Artistul Suprem, să-L cunoască şi
să-L înţeleagă.
Stăpânul culorilor
Maci
lăcrămioare, liliac, garofiţe, iasomie şi maci sunt pictate
cu aceeaşi căldură a sufletului. Ele îşi etalează corolele
mai mari sau mai mici, zâmbesc celor care le privesc,
îi îndeamnă să le cultive şi să se bucure de frumuseţea
lor. Sunt flori simple, modeste, dar în faţa cărora
vizitatorul se opreşte şi parcă ar vrea să le mângâie şi
să şi le apropie.
Cu ce-a de a doua expoziţie personală a sa,
„Cristalizări”, Ştefan Axente confirmă că se află pe
un drum bun de evoluţie şi că poate contribui cu
propriile creaţii la creşterea prestigiului Filialei locale
în cadrul căreia activează. Aşteptăm de la el, în viitor,
În multe din tablourile sale, Ştefan Axente pictează o mai mare lărgire a repertoriului tematic şi a genurilor
pe dominante de albastru, galben şi roşu. Predominant picturale, ca şi abordarea în lucrările sale a fiinţei
este albastrul, de la cel de cobalt şi ultramarin, până la umane.
cele mai subtile azuriuri. Dacă pentru florile pomilor
Peisaj însorit
foloseşte tuşe impresioniste şi o materie picturală
onctuoasă, astfel că inflorescenţele par nişte boabe
de ceramică albă, în rest pigmentul este răspândit fie
cu pensulaţii lise sau cu cuţitul de paletă. Peste unele
tonuri adesea revine cu suprapuneri de pastă diluată
obţinând efecte deosebite de transparenţă. Ştefan
Axente este un poet al luminii şi al culorii, prin excelenţă
liric, iar demersul său de acum înregistrează într-adevăr
cristalizări care justifică debutul promiţător din 2013.
Cele câteva tablouri cu flori, reprezentând stânjenei,
49
Colocviu naţional despre dansul popular românesc
La Buşteni, în perioada 1-5 Oltului, Mărginimea Sibiului, Valea
noiembrie 2017, a avut loc ediţia a Târnavelor, Ţara Secaşelor şi Valea
VII-a a Colocviului Naţional Hârtibaciului. Au fost aduse în scenă
„Coregrafia dansului tradiţional astăzi”, jocuri cu ritmuri binare şi ternare,
manifestare organizată de două ori pe învârtite, fecioreşti şi haţegane de o
an - martie şi noiembrie - de Centrul frumuseţe şi o complexitate cum rar
Judeţean de Cultură Prahova, Asociaţia întâlneşti în alte zone folclorice.
Aşezămintelor de Cultură şi Centrul Vineri seara, în sala de spectacole
Cultural „Aurel Stroe” din localitate. a Centrului Cultural „Aurel Stroe” a
La ediţia din această toamnă, la avut loc un regal de folclor, un spectacol
care au participat peste 160 de în care au evoluat aproape toţi
coregrafi, instructori şi dansatori participanţii la curs, aducând, pe
profesionişti din toate zonele folclorice parcursul a aproape trei ore, costume
ale ţării, au fost invitaţi să predea jocuri şi jocuri din toate zonele folclorice. Din
populare din Moldova de Sud coregrafii Dobrogea până în Bucovina, din Banat
Ion şi Mihaela Horujenco, de la Centrul Cultural până în Maramureş sau Oltenia, din Bihor până în
„Dunărea de Jos” Galaţi. Primele două zile ale Câmpia Dunării, tot ce e mai autentic şi reprezentativ
atelierului de lucru au constituit deci un parcurs prin din folclorul coregrafic al acestor zone a fost adus în
nu mai puţin de 10 jocuri gălăţene, de la hore, sârbe, scenă.
jocuri de perechi şi brâie sau bătute. Repertoriul sud- Au evoluat, de asemenea, colegii din Republica
moldovenesc a stârnit interesul participanţilor la curs, Moldova (Chişinău), din localităţile româneşti din
care nu mai avuseseră, majoritatea, contact cu jocul Ucraina, dar şi ruşii lipoveni.
popular din această zonă. Invitaţi de marcă au ţinut să fie alături de artiştii
Pe lângă latura practică, s-a vorbit şi despre prezenţi în scenă: Dl. Alexandru Pugna, ministru
împărţirea pe subzone a Moldovei de Sud - Lunca secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, senatorul
Siretului, Podişul Covurluiului, Lunca Prutului - dar şi Ion Simionca din Bistriţa, coregraf de profesie şi
despre structura ritmică şi specificul jocurilor sud- membru al comisiei de cultură din Senat, dar şi fostul
moldoveneşti, despre influenţe munteneşti şi primar al oraşului Buşteni, senatorul Emanoil Savin,
dobrogene. gălăţean de origine. Sunt personalităţi care doresc să
După zona Galaţiului, a venit rândul Prahovei, prin contribuie, printr-o serie de măsuri legislative, la
coregraful Valerică Colezea, să aducă în scenă câteva schimbarea în bine a statutului aşezămintelor culturale
jocuri specifice acestei zone. din România, dar şi a legislaţiei care îi vizează pe cei
Joi seara şi vineri dimineaţă, maestrul coregraf ce lucrează în domeniul valorificării creaţiei şi culturii
Vasile Stoia a adus în faţa cursanţilor jocuri populare populare româneşti.
dintr-o zonă folclorică extrem de importantă - Sibiul, Colocviul s-a încheiat cu decernarea diplomelor -
cu subzonele sale bogate în folclor coregrafic: Ţara atestat pentru competenţă în folclorul coregrafic din
Moldova de Sud, Prahova şi Sibiu, precum şi a
unor diplome de excelenţă pentru cei care au
contribuit la ridicarea nivelului calitativ al acestei
manifestări culturale naţionale.
De asemenea, duminică dimineaţă a avut
loc şi un seminar în care s-a discutat despre
costumul popular din zonele din care s-au
predat jocurile.
Colocviul Naţional de la Buşteni devine
treptat o adevărată şcoală de perfecţionare a
coregrafilor, dar şi de iniţiere şi pregătire a celor
tineri care vor să îşi aleagă o profesie nobilă,
dar grea în aceeaşi măsură: coregraf în dansul
popular românesc.
Ion şi Mihaela Horujenco
50
„Destine artistice”,
repere ale artei gălăţene
Cartea criticului de artă
Corneliu Stoica Destine
artistice (Editura „Axis
Libri”, Galaţi, 2017)
reprezintă un studiu de sinteză, extrem de bine
Roxana BÃRBULESCU
documentat, o readucere în atenţia publicului iubitor
de artă a plasticii româneşti gălăţene reprezentată
de 22 de artişti care astăzi nu mai sunt printre noi,
dar care, prin activitatea lor artistică, au avut o
mare contribuţie la crearea şi consolidarea Filialei
Galaţi a UAPR, aducând, în acelaşi timp, un imens
aport întregii arte româneşti contemporane.
Demn de apreciat este modul în care această
carte acoperă o muncă impresionantă, reflectată
atât în bogăţia informaţiei pe care ne-o aduce
referitor la viaţa artiştilor gălăţeni - scriitorul
oferindu-ne la fiecare artist în parte o descriere
biografică amănunţită, foarte bine documentată în
Arhivele Naţionale ale României sau din studiul
lucrărilor de specialitate - cât şi în aprecierile critice
ale stilului fiecăruia, printr-o pertinentă şi
amănunţită analiză a demersului lor artistic, ce
acoperă toate genurile artei plastice: pictură,
sculptură, grafică sau arte decorative.
Inserarea în paginile cărţii a numeroase citate
din ziarele vremii, cataloage, pagini de jurnal sau
din corespondenţele personale sau ale unor artişti
cu diverse personalităţi ale vremii, precum şi atenţia
acordată factorilor care au influenţat parcursul lor reproduceri ale lucrărilor atent selectate pentru a
artistic şi stilul sau tehnica abordată, completează puncta stilul fiecărui plastician şi o serie de fotografii
textele într-un mod plăcut şi le imprimă acea ale artiştilor, întregeşte imaginea de ansamblu asupra
accesibilitate care face plăcută lectura. Toate vieţii şi operelor celor 22 de plasticieni. Astfel putem
demonstrează calitatea domnului Corneliu Stoica parcurge şi vizual lucrările de pictură ale lui Nicolae
de a sesiza şi de a pune în valoare atât operele, Mantu, Dorotheei (Lola) Schmierer-Roth, Sorin
cât şi viaţa unor artişti plastici care nu mai sunt Manolescu, Gheorghe Naum, Gheorghe Levcovici,
printre noi, dar care au lăsat în urmă un tezaur Mihai Dăscălescu, Nicolae Spirescu, ale Emiliei Iacob,
artistic ce nu trebuie uitat, iar scopul cărţii domniei Doinei Elena Ştefănescu, Ioan Simion Mărculescu,
sale este chiar acesta, de a-i readuce în faţa Gheorghe Suciu, acuarelele lui Mihail Gavrilov, Elenei
publicului iubitor de artă, al criticilor de specialitate Hanagic, Emiliei Dumitrescu, sculpturile lui Vasile
şi al artiştilor. Vedeş, Marcel Grosu, Constantin Dimofte, Silviu
Contactul pe care autorul l-a avut încă din Catargiu, Sergiu Dumitrescu, sculptura, pictura şi
tinereţe, chiar de la începuturile carierei sale în grafica lui Vasile Onuţ, grafica şi pictura Paraschivei
domeniul criticii de artă, cu o parte dintre artişti, (Paşa) Smirnov sau pictografiile lui Aurel Manole.
precum şi vizitele în atelierele lor - ce i-au permis Voi urma îndemnul din prefaţă al autorului Corneliu
cunoaşterea directă a operei acestora şi stabilirea Stoica de „a lăsa drum liber spre sufletul şi inima mea”
acelui contact unic cu artistul aflat în mediul intim acestui discurs critic şi biografic şi, cu bucuria celui
al spaţiului de creaţie - dau cărţii o notă de care şi-a îmbogăţit universul cunoaşterii artistice în
familiaritate şi de căldură, care completează studiile urma parcurgerii acestei minunate cărţi, îi sfătuiesc
critice făcute pe marginea lucrărilor de artă. De pe toţi iubitorii de artă, şi nu numai, să nu ocolească
asemenea, materialul ilustrativ, format din acest volum şi să-l preţuiască pe măsura valorii lui.
51
Revista Dunãrea de Jos
EDITOR: CONSILIUL JUDEŢEAN GALAŢI
Preşedinte: COSTEL FOTEA
CENTRUL CULTURAL „DUNĂREA DE JOS”
Manager: Florina ZAHARIA
[email protected]
DTP: Ina Diana PANAMARCIUC, Coperta: Adrian Doru NICA
Culegere şi corectură: Laura DUMITRACHE, Ina Diana PANAMARCIUC
Coperta I - Anton Cevov, pictură de Osip Braz, 1898
Tematici:
Ianuarie 2018 - Centenar 2018
Februarie 2018 - Sculptură românească
Din sumar:
Doctorul Vasile Voiculescu, Ultimii zece ani, Nicolae Bacalbaşa - p. 4, Confesiunea
unui scriitor şi medic, Vasile Voiculescu - p. 6, Tango cu diavolul, Un bâlbâit
dăruit de luciditate, Nicolae Bacalbaşa - p. 10, Pohod na Sibir, Eseistul puterii,
Gheorghe Bacalbaşa - p. 17, Salturi de cangur în Insula Mare, Alexandru Mihalcea
- p. 20, Emil Brumaru, Gheorghe Bacalbaşa - p.21, Poezie: Emil Brumaru - p. 22,
Medicii şi arta scrisului - p. 23, Mihail Sadoveanu, Dr. Şerban Milcoveanu - p. 27,
Doctorul Şerban Constantin Milcoveanu, Ion Coja - p. 29, Medicina populară
tradiţională românească şi medicina ştiinţifică, Corneliu D. Zeana - p. 31, Cazul
Grigore T. Popa - p. 32, „Eram vis şi dor eram...”, Ghiţă Nazare - p. 34, Origini
viitoare, Brown-rentabile, Elena Parapiru - p. 35, O remarcabilă imaginaţie
creatoare, Octavian Mihalcea - p. 36, Taină săgetând rubin, Dumitru Anghel -
p. 37, Monumentul - Tradiţie şi viitor, Radu Moţoc - p. 39, Răfuieli de cartier (IV),
Ioan Gh. Tofan - p. 41, Dicţionar artişti plastici gălăţeni 128, Corneliu Stoica -
p. 44, Morphochroma, Corneliu Stoica - p. 47, Colocviu naţional despre dansul
popular românesc, Ion şi Mihaela Horujenco - p. 50, „Destine artistice”, repere
ale artei gălăţene, Roxana Bărbulescu- p. 51