Mariuta Diana

Clasa a XII-a A

MITUL URSITOARELOR
IMAGINEA TRINITARA A SORTII

In mitul autohton al Urselor, sau Ursitoarelor, acestea sunt înfățișate ca fiind făpturi
feminine, trei la număr. Uneori sunt descrise ca tinere frumoase,” Fetele care ursesc „, cu
înfățișarea unor Zane, alteori ca Bătrânele-Fecioare, ” Babele care ursesc ” și au înfățișarea
urata, semănând cu niște vrăjitoare. Romulus Vulcanescu, în lucrarea ” Mitologie romana „,
spune ca : ” Fecioria zânelor tinere sau bătrâne înseamna starea de puritate fizica și
spirituala strict necesara ritului ursirii și imparțialității în ursire. Triada de Fete-Fecioare sau
Babe-Fecioare corespunde întreitei ipostaze feminine a zeiței Hecate ( identificata uneori cu
Artemis ), conceputa ca zeița a tuturor făpturilor pământului și subpamantului, cand buna ,
când rea, când binevoitoare, când răuvoitoare, când protectoare, când pedepsitoare.
Imaginea trinitara a Sortii în mitologia romana, ca și imaginea probabil trinitara a zeiței
Bendis la traci, și sigur trinitara a zeiței Hecate la romani și Artemis la greci, simbolizează
același substrat mitic indo-european al răscrucii destinului uman, de cumpăna și alegere. ”
Ursitoarele vin la căpătâiul copilului nou născut în primele zile imediat după nastere pentru a
ursi soarta acestuia. Inca din cele mai vechi timpuri se acorda o importanta deosebita
acestui moment, caci, știindu-se ca Ursitoarele nu trebuie sub nici o forma a fi maniate , ca
nu doresc a fi văzute de către nimeni, și se credea ca de ele depinde întreg cursul vieții al
nou născutului de atunci înainte, și părintii copilului încercau prin rituri cunoscute , sa le
îmbuneze pe acestea, pentru a ursi de bine copilului, astfel încât momentul premergător
sosirii Celor Trei Ursitoare era pregătit cu mare grija, și în detaliu. Se pregăteau daruri
pentru cinstirea și îmbunarea Ursitoarelor, și, se știa ca nimeni nu are voie sa fie prezent în
acel moment în camera copilului, pentru a nu se tulbura ursirea. Cele Trei Urse ( Ursitoare )
sunt cunoscute și denumite astfel : Torcătoarea, cea care toarce firul vieții noului născut,
asistata în acest timp de celelalte doua ursitoare, a doua ursitoare este Depanatoarea, cea
care deapănă firul tors de prima ursitoare pe ghemul vieții și, în fine, cea de a treia ursitoare
este Curatoarea, cea care taie cu o secera firul vieții . Deseori, a treia ursitoare, Curatoarea
a fost confundata cu Zana Mortii, însa nu este asa, Curmatoarea doar fixează în timp limita
vieții, pe când Moartea apare la momentul oportun și curma abia atunci firul vieții, respectiv
la momentul predestinat de către Soarta. Se spune ca Ghemul Vieții este luat de către a
treia ursitoare, de către Curmatoare si aceasta îl ascunde într-o peștera în munți, loc în care
doar Soarta are acces. Exista doua variante rituale ale ursirii, prima varianta optează pentru
activitatea ursitoarelor în primele trei nopți de la naștere, activitatea lor desfășurându-se
succesiv, și, a doua varianta optează pentru ideea ca ursitoarele își îndeplinesc întreaga
activitate de ursire doar în a treia noapte de la naștere. Cea mai apropiata varianta rituala
de ursire este a doua, scoțând în evidenta memoria culturala a componentelor etnogenetice
ale poporului roman.
Se cunoaște ca Cele Trei Ursitoare nu trebuiau sa fie numite de către nimeni pe numele lor
Sfanț. Grecii le numesc ” moirele ” : Clotho, Lachesis si Atropa . Romanii le numesc : Nona,
Decuma și Morta. La noi, ele nu aveau nume individuale, erau numite eufemistic :
Torcătoarea, Depanatoarea și Curmatoarea, în memoria culturala a moșilor și strămoșilor
nostrei existând imaginea ursitoarelor ca fiind fecioare bătrâne, considerate a fii sfinte,
având privirea mereu întunecata, erau tăcute și neîndurătoare. ” In perioada formarii
credinței despre Soarta și Urse, părintii copilului nou născut credeau ca puteau sa vadă cum
vin acestea noaptea și ca puteau auzi cum menesc acestea ființarea fătului lor. Nu trebuiau
sa facă nici o mișcare sau sa scape un accent de mirare pentru a nu tulbura ursita și nici
apoi sa divulge altora ce au văzut și auzit. Trebuia numai sa se roage în taina toată noaptea,
cat stăteau ursele în camera copilului, ca vizita lor sa fie cu noroc. Datorita însa indiscrețiilor
comise de părinti, ursitoarele au devenit invizibile. Rolul părinților l-au luat moașele; se
credea ca acestea fiind mai prudente, puteau sa vadă și sa audă ursita copiilor pe care i-au
moșit. Land moașele vedeau ca intra tiptil ursitoarele, spuneau în gând o rugăciune :
Urselor,/Zanelor,/Frumoaselor,/Fecioarelor, cu bine veniți,/bine ne găsiți,/cum va primim,/cu
pusa masa,/bucate direse,/vanaturi alese,/asa va ospătați,/pan` va dumiriți,/noroc sa
meniți,/fătului moșit …
In legătura cu hotărârile ursitoarelor exista doua teorii care sunt opuse : 1) împotriva
acestor hotărâri nu se poate face nimic pentru a le abate cursul general ( fabulația ) și rar
cel parțial ( anecdotica ) și, 2) împotriva acestor hotărâri se poate face ceva și uneori mai
mult chiar decât s-ar crede. Prima teorie pledează pentru implacabilitatea, a doua pentru
relativitatea deciziei urselor.
I în prezent, în mai toate zonele folclorice se vorbește de Ursitoare, mai mult, se păstrează
datinile și obiceiurile din moși strămoși, cum este spre exemplificare în zona Banatului. In
dimineața care succede ursirii, părintii copilului,( sau, după caz, dacă mama și copilul sunt
încă în spital, atunci bătrânii din casa îndeplinesc acest rit ) pregătesc masa pentru
ursitoare, pe masa așezându-se trei daruri și, se spune ca cele trei daruri e de dorit sa fie
identice, pentru a nu mania pe nici una din cele trei Urse. Mama nou născutului va trebui sa
tina minte ce visează în acea noapte, deci exista superstiția conform căreia, la trezire, a
doua zi în zori, mama sub nici o forma sa nu se trezească cu fata spre fereastra caci ” ii vor
zbura semnele din vis ” , va uita ce a visat și care se va împlini, caci e Noaptea Tainica a
Ursitoarelor. De regula, una din bătrânele din familie o atenționează pe mama, sa se
trezească cu fata spre perete, tocmai pentru ca sa tina minte visul nopții tainice. Mama nu
are voie sa spună decât copilului sau ce a visat în acea noapte, și aceasta după ce este
destul de mare ca sa înțeleagă. Exista și credința ca, dacă mama este în imposibilitatea de a
efectua ritul, singura care o poate înlocui este moașa copilului. Tot în Banat și în prezent , se
păstrează obiceiul ca a doua zi după Noaptea Ursirii, moașa copilului sa primească un dar
din partea familiei, tocmai pentru a purta noroc în rostire nou născutului, adică, moașa fiind
alături de mama, singurele care mai pot interveni pe parcursul vieții copilului, pentru
îmblânzirea ursitoarelor, prin multe daruri și rugăciuni, astfel încât sa influențeze în bine ”
îndreptarea sortii ” copilului. Se pare ca exista și în folclorul bănățean versuri păstrate de-a
lungul timpului prin care se face referire la momentul ursirii, cum ar fii :
” am avut și eu o viata,/legata c-un fir de ața,/și năcazuri în tot locul,/arză-l focu`
nenorocu,/of,/Ursita Rea,/cu grea Soarta ma ursea,/of, sufletul meu,/s-o schimba destinul
greu … „
Împotriva celor ursite de catre Urse, se poate așadar interveni numai parțial și cu sorti
reduse de izbânda, prin vrăji, descântece, rugăciuni, etc. Mitologia romana, ca mitologie
pastorala, menționează ca ipostaze divine trei ursitori ciobani sau trei ursitoare ciobănite. Nu
se cunosc deocamdată în ce împrejurări istorice, ipostazele pastorale ale Sortii,
ciobanii-ursitori sau ciobănitele-ursitoare au cedat locul unor făpturi semi divine specializate
în ursire. ” Ursele trasează în linii mari, momentele biografice ale vieții noilor născuți,
intabulat destinului lor individual. Ele nu se amesteca în anecdotica vietii celui ursit. „

Sursa:
Sfinx777.wordpress.com
“Dictionar mitologic”-Maria Corduneanu, Radu Corduneanu