EFECTE SOCIOECONOMICE ALE SECETEI ASUPRA

CALITATII VIETII COMUNITATILOR UMANE

DIN ROMANIA

Seceta, perceputa ca o incapacitate temporara a resurselor de apa de a

face fata consumurilor, constituie, alaturi de alte fenomene distructive, cum ar fi
poluarea sau inundatiile, principalele „urgente planetare” ale zilei. Specialistii
apreciaza ca secetele si fenomenele generate de acestea (aridizare si
desertificare) au la baza, pe langa modificarile in circulatia generala a
atmosferei, determinate de manifestarea efectului de sera, si cauze antropice,
datorate utilizarii nerationale, defrisarilor sau modificarilor de peisaj, cu efecte
negative asupra bilantului apei.

Impactul distructiv al secetelor si aria tot mai mare de producere a

acestora, care cuprinde 1/4 din totalul suprafetei de uscat a Terrei, fac ca
fenomenul respectiv sa fie considerat, dupa poluare, riscul ecologic cu cea mai
mare amploare si stabilitate. Aceasta, intrucat secetele, in special cele
prelungite sau care se produc in ani succesivi, determina multiple efecte
negative, de ordin ecologic, economic si social, ce afecteaza calitatea vietii
comunitatilor umane. Astfel, sub raport ecologic, seceta poate produce
degradarea terenurilor agricole si reducerea potentialului biologic al solului, o
inrautatire a conditiilor de viata si de munca ale oamenilor.

In plan economic, acest fenomen natural extrem afecteaza, in primul

rand, productia agricola si pune in pericol securitatea alimentara a populatiei.
Simultan, seceta determina reducerea efectivelor de animale, scaderea
productiei de energie electrica in hidrocentrale, greutati in alimentarea cu apa a
localitatilor etc. Din punct de vedere social, seceta genereaza saracie, in special
in randul populatiei rurale, pune in pericol activitatile umane, afecteaza starea
de sanatate a populatiei, deterioreaza relatiile interumane.

Studiile si rapoartele elaborate de institutiile de profil din Romania si de

catre ONU-FAO demonstreaza ca si tara noastra este afectata de seceta, care,
in situatii prelungite, duce la aparitia aridizarii (adancirea nivelului freatic) iar, in
unele areale, chiar la desertificare (lipsa covorului vegetal), insa nu de tip
saharian. Analizele climatice asupra Romaniei, privind ultimii 40 de ani ai
secolului al XX-lea, pun in evidenta scaderea cantitatilor anuale de precipitatii,
mai ales in zonele sudice si sud-estice ale tarii, arii cu risc mare pentru
fenomenul de seceta datorita si temperaturilor mai ridicate. Aceasta tendinta
este mai putin evidenta in ves 414i81e tul tarii, dar manifesta o crestere in
vestul si nordul Moldovei. Un alt aspect demn de a fi remarcat este faptul ca
zona montana, care prezinta in mod normal un bilant puternic pozitiv al apei, a
inregistrat, in ultimii ani ai secolului al XX-lea, valori neobisnuit de coborate ale
cantitatilor de precipitatii. Acest lucru are un impact negativ nu numai pe plan
local, ci si la nivel de tara, unde influentele economice si sociale sunt legate,
indeosebi, de productia de energie electrica, de irigatii.

Desi fenomenul de seceta, ca si cel de inundatie, s-a manifestat in

Romania pe parcursul mai multor ani din ultimele patru decenii, totusi rareori
uscaciunea s-a extins la nivelul intregii tari, asa cum s-a intamplat in anul 2000,
care a fost o exceptie din acest punct de vedere. Amploarea si intensitatea
secetei din anul respectiv au fost puse in evidenta si de valorile negative ale SPI
(Standard Precipitation Index), indice propus, in 1993, de McKee si colaboratori
(Universitatea Dakota-SUA) pentru cuantificarea deficitului sau excesului de
precipitatii (tabelul nr. 1).

Cei mai secetosi ani din Romania din ultimele patru decenii ale secolului
al XX-lea*

Tabelul nr.1

*Conform SPI, care are, in caz de seceta, urmatoarele semnificatii:

intre –1,0 si –1,49 – uscaciune moderata;

intre –1,5 si –1,99 – uscaciune severa;

≥ –2,0 – uscaciune extrema.

Impactul secetei asupra agriculturii si silviculturii in Romania

In Romania, agricultura este o ramura economica de prima importanta,

cu veche traditie, ce constituie ocupatia de baza pentru o mare parte a
populatiei, respectiv 27,7%, in anul 2002. De altfel, in mediul nostru rural
traieste aproape jumatate (peste 47%, in 2002) din populatia totala a tarii.
 Productia agricola, spre deosebire de cea industriala, are un grad foarte
ridicat de nesiguranta, depinzand, in cea mai mare masura, de conditiile
climatice. Sub acest aspect, Romania prezinta, asa cum s-a aratat mai sus, un
mare risc climatic, mai ales in ceea ce priveste regimul precipitatiilor, fapt
pentru care atat secetele, cat si inundatiile sunt fenomene frecvente care
afecteaza in mare masura productia agricola. Specialistii apreciaza ca, la nivelul
intregii tari, circa 2% din totalul suprafetei agricole este afectat de seceta
extrem de severa (practic, in toti anii), 28% de seceta foarte severa (in
peste 40 din 100 de ani) si 60% de seceta redusa (in mai putin de 10 din 100
de ani)

Dupa cum se cunoaste, seceta afecteaza, in primul rand, productia

vegetala, iar in functie de durata si intensitatea acestui fenomen, efectele sale
negative se transfera si in zootehnie. Cele mai importante pierderi sunt legate
de calamitarea culturilor de cereale, de care depinde, in cea mai mare masura,
securitatea alimentara a populatiei. Acest lucru se intampla, in caz de seceta, si
in Romania, cunoscuta prin ponderea mare a productiei agricole vegetale
(62,8%), in ansamblul productiei obtinute in sectorul agricol. In ceea ce
priveste profilul productiei vegetale, acesta este dat de cultura cerealelor,
dominata de grau si porumb, care au o veche traditie in tara noastra.

Studiile de economie agrara arata ca modificarile structurale produse in

agricultura romaneasca, dupa 1989, prin aplicarea Legii fondului funciar, au
determinat importante modificari si in structura culturilor din tara noastra. Ca
urmare, mica gospodarie taraneasca a devenit preponderenta, sub aspectul
proprietatii private asupra pamantului si este bazata mai mult pe autoconsum si
mai putin pe comercializarea produselor. Din aceasta cauza, agricultura s-a
orientat, in special, in directia culturilor de grau si de porumb.

In momentul de fata, deoarece culturile de cereale, practicate

preponderent de sectorul agricol privat, sunt realizate pe suprafete mici, cu
minimum de cheltuieli de infiintare si intretinere, recoltele obtinute sunt scazute
si influentate de conditiile climatice, in special de seceta. In consecinta,
veniturile producatorilor agricoli sunt in concordanta cu productivitatea scazuta,
iar seceta care se prelungeste de la un an la altul pune pe multi tarani in
imposibilitatea reluarii ciclului agricol. In perioada 1995–2001, productia de
cereale a Romaniei a oscilat intre 22,1 milioane de tone in 1997 si 10,4 milioane
de tone, in anul 2000, cand, din cauza secetei, s-au inregistrat productii foarte
scazute atat la grau (4,4 milioane de tone, fata de 7,1 milioane de tone in
1997) cat si la porumb (4,8 milioane de tone, fata de 12,6 milioane de tone in
1997).

Din analiza datelor puse la dispozitie de Ministerul Agriculturii, Padurilor

si Dezvoltarii Rurale referitoare la impactul factorilor naturali de calamitate
(inundatii, inghet tarziu, bruma, ploi torentiale, grindina, seceta etc.) asupra
productiei agricole, in general, si a celei de cereale, in special, cele mai mari
efecte distructive le are, in Romania, seceta. In acest interval de trei ani (2000–
2002), suprafetele calamitate prin seceta excesiva si prelungita au reprezentat,
la nivelul intregii tari, intre 87,8% in 2002 si 95,4% in anul 2000 din totalul
suprafetelor calamitate de factorii naturali. Sub aspect valoric, pierderile
cauzate de seceta au fost cuprinse intre 69,3% (in 2002) si 92,3% (in 2000) din
totalul pierderilor aduse agriculturii de catre factorii naturali de calamitate.

Tabelul nr. 2

Situatia suprafetelor agricole calamitate de factorii naturali si valoarea

estimativa a pierderilor (2000–2003)

Sursa: Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale.

* Inundatii, ploi torentiale si grindina, furtuni, bruma si inghet la sol, seceta

prelungita.

** Inclusiv Municipiul Bucuresti.

*** Date partiale.

In ceea ce priveste efectul secetelor excesive si prelungite asupra

culturilor de cereale, trebuie aratat ca acestea au fost calamitate, in perioada
2000–2002, pe suprafete mari si foarte mari, mergand de la peste 1,3 milioane
ha, in 2001 (68,1 % din suprafata calamitata de seceta, la nivelul tarii) si pana
la aproximativ 4 milioane de hectare, respectiv 52,3% din totalul suprafatei
atinsa de seceta, sau 46% din arabil in anul 2000, cand seceta a cuprins, in
diferite proportii, toate judetele Romaniei (tabelul nr. 3).

Tabelul nr. 3

Situatia suprafetelor de grau-secara si porumb calamitate de seceta

excesiva si prelungita

(2000–2002)

Ca urmare, si pierderile valorice la culturile de cereale au fost direct

proportionale cu suprafetele afectate de seceta. Astfel, conform datelor MAPDR,
culturile de cereale au inregistrat, in perioada 2000–2002, datorita secetelor
excesive si prelungite, pierderi valorice importante, cuprinse intre 5 892,4
miliarde lei (in 2002) si 11 355,5 miliarde lei (in 2000), respectiv intre 82,5% si
55,6% din totalul pierderilor pe tara cauzate de seceta productiei agricole
(tabelul nr. 4).

Tabelul nr. 4

Situatia valorica a pierderilor la grau-secara si porumb pe suprafetele

calamitate (2000–2002)

Sursa: Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale.

In cadrul culturilor de cereale, cel mai puternic impact al secetelor

anuale, din perioada analizata, s-a manifestat la nivelul culturilor de grau si de
porumb, care reprezinta principalele plante cerealiere de care depinde
securitatea alimentara a populatiei din tara noastra.

Deoarece seceta poate aparea in diferite perioade de timp la nivelul

unui an, si pentru ca cele doua cereale au cicluri de vegetatie si cerinte de apa
diferite, acest fenomen meteo extrem poate afecta, in cursul unui an agricol, fie
numai cultura graului, fie numai pe cea a porumbului. In mod exceptional, cum
a fost anul 2000, cand seceta excesiva s-a manifestat pe o perioada lunga de
timp, au fost calamitate ambele culturi. Astfel, in perioada 2000–2002, sub
aspectul suprafetelor afectate de seceta terenul arabil cultivat cu grau a fost
calamitat intr-o proportie cuprinsa intre 16,4% (in 2001) si de 77,8% (in 2002)
din totalul suprafetelor cu cereale atinse de seceta. Insa sub aspect valoric,
pierderile cele mai mari la grau, in ansamblul pierderilor cauzate de seceta la
cereale, s-au inregistrat in anii 2000 si 2002, cand acestea au reprezentat 29,1
si, respectiv, 82,5% (tabelele 3 si 4).

In ceea ce priveste cultura porumbului, aceasta a avut cele mai mari

suprafete afectate de seceta in anii 2000 si 2001 (58,6 si, respectiv, 79,9% din
totalul suprafetei de cereale, calamitate de seceta). De altfel, acestia au fost si
anii in care pierderile valorice la porumb au fost si cele mai mari, de 63,8 si,
respectiv, 89,3% din totalul pierderilor cauzate de seceta culturilor cerealiere
(tabelele 3 si 4).

In continuare, voi prezenta urmarile, in plan teritorial, ale secetei din

anul 2000, an considerat unul dintre cei mai secetosi din ultima jumatate de
secol, cand fenomenul de uscaciune s-a manifestat, cu diferite intensitati, in
toate cele 41 de judete ale tarii. Suprafata afectata de seceta excesiva
prelungita a fost de 7 642 489 de hectare, adica 95,4% din suprafata totala
calamitata de diferite fenomene meteorologice si hidrologice (inundatii, inghet
tarziu, ploi torentiale, furtuni, grindina etc.), care, in anul respectiv, a fost de 8
009 223 de hectare. Statistica arata ca, intr-un numar de 11 judete, suprafetele
calamitate de seceta au fost pana la 100 000 ha, in 22 de judete, intre 200 000
si 300 000 ha, iar in 8 unitati teritorial – administrative ale tarii, aceste
suprafete au depasit 300 000 ha (Botosani, Cluj, Constanta, Dolj, Iasi, Mures,
Olt, Vaslui).

In ceea ce priveste valoarea pierderilor din agricultura cauzate de

seceta, acestea au fost, in anul 2000, de 20 411,6 miliarde lei, ceea ce
reprezinta 92,3% din totalul de 22 116,6 miliarde de lei al pierderilor
determinate de diferitele fenomene meteorologice si hidrologice distructive
(tabelele 2 si 4). Au fost consemnate pierderi de peste 500 miliarde de lei, cu
precadere in judetele din partile de est, sud-est si sud ale tarii, cum ar fi:
Bacau, Buzau, Constanta, Dolj, Ialomita, Mehedinti, Olt, Prahova, Tulcea,
Valcea, dar si in unele judete din partea de vest, respectiv Bihor si Satu Mare.
In unele judete, ca de exemplu in Galati, Iasi, Teleorman si Vaslui, care cunosc
asemenea altor judete dintre cele mentionate mai sus o rata ridicata a saraciei
rurale, valoarea pierderilor cauzate agriculturii de seceta excesiva si prelungita
a depasit, in anul 2001, pentru fiecare dintre ele, cifra de 1 000 de miliarde de
lei.

La nivelul productiei vegetale, cerealele au inregistrat, din cauza

secetei, o diminuare, in 2000, cu 38,5% fata de anul 1999, cifrandu-se la circa
10,5 milioane de tone, din care 4,4 milioane tone de grau si 4,9 milioane tone
de porumb, fara sa afecteze consumul populatiei. Acest fenomen s-a
manifestat, cu diferite intensitati, si in perioada 2001– 2003. Astfel, seceta din
anul 2003 a fost considerata de catre specialisti mult mai catastrofala decat cea
din Moldova din 1946, deoarece a cumulat multe dintre influentele negative ale
acestui fenomen din cei trei ani precedenti si s-a manifestat, cu diferite
intensitati, in aproape intreaga tara.

Intrucat datele prezentate de MAPDR privind efectele secetei prelungite

din anul 2003 nu mi se par suficient de concludente, deoarece sunt incomplete,
nu s-a putut face o analiza la nivel teritorial a efectelor acesteia. Spre exemplu,
graul apare calamitat doar in zece judete, pe o suprafata care totalizeaza numai
197 628 ha. Or, conform specialistilor, seceta s-a facut simtita la nivelul intregii
tari si a compromis, in diferite proportii, cea mai mare parte a graului de pe cele
1 415 336 ha. Numai asa se explica de ce, cu o productie medie de 1 719
kg/ha, Romania a obtinut o productie totala de grau de numai 2,4 milioane de
tone, cum nu a mai fost de zeci de ani. S-a creat, astfel, un deficit pentru
consum de 1 milion de tone, care a facut ca tara noastra sa fie dependenta de
import pana la recolta din 2004 (Bilant la recoltarea paioaselor, 2003).

In multe comune din judetele afectate de seceta, in care productia de

grau a fost compromisa in proportie de peste 50%, operatiunile de recoltare pe
unele suprafete au fost sistate, deoarece erau mai scumpe decat valoarea in
sine a recoltei obtinute. In alte cazuri, graul uscat de seceta a fost folosit ca
furaj pentru animale. Specialistii considera ca pierderile inregistrate de catre
micii producatori agricoli pentru fiecare hectar de grau distrus de seceta s-au
cifrat, la nivelul anului 2003, la circa 6 milioane ha, in cazul utilizarii unei
tehnologii minime, si pana la 12 milioane lei/ha, la fermele mari, in situatia
aplicarii tuturor verigilor tehnologice. Asa cum reiese din cele prezentate mai
sus, principalul efect al secetei la nivelul agriculturii il constituie scaderea
productiei agricole la principalele culture agricole. Scaderea productiilor de
cereale si de plante furajere se transfera asupra sectorului zootehnic, care, in
perioadele secetoase, inregistreaza un regres, prin micsorarea septelului. Ca
urmare, ambele influente se regasesc in venitul tot mai mic al producatorului
agricol.

In acest fel, pierderile care se cumuleaza de la un an la altul, datorita

secetelor excesive si prelungite, accentueaza declinul in agricultura si contribuie
la accentuarea saraciei, in special la nivelul celor peste 4 milioane de mici
exploatatii, de tipul gospodariei taranesti. Se ajunge in situatia ca, indiferent de
pretul de vanzare al cerealelor, o mare parte dintre tarani sa nu-si poata acoperi
cheltuielile de productie si deci sa fie pusi in imposibilitate de a relua ciclul
agricol. Se formeaza, astfel, un cerc vicios, in care „saracia creeaza saracie”, iar
„satul romanesc nu face o tranzitie spre economia de piata, ci ramane
incremenit in subzistenta” (M. Berca, 2000).

Impactul secetelor din agricultura este resimtit insa si de populatia

urbana, prin intermediul preturilor la produsele agroalimentare, care
inregistreaza cresteri imediate si constituie un barometru al intensitatii acestor
fenomene meteorologice distructive. Seceta tinde sa devina, alaturi de poluare
si de exploatarea irationala, unul dintre factorii de presiune asupra padurii atat
pe plan mondial, cat si in tara noastra. Specialistii in silvicultura apreciaza ca
Romania se incadreaza in randul tarilor europene cu paduri moderat afectate,
fenomenul cel mai raspandit fiind cel de defoliere. Cel mai avansat grad de
vatamare al padurilor se inregistreaza in sudul si vestul tarii, datorita deficitului
hidric si excesului termic, unde se constata extinderea procesului de aridizare
(Strategia Nationala si Programul de actiune privind combaterea desertificarii,
degradarii terenurilor si secetei, 2000).

In anii secetosi, pe langa uscarea arborilor, se inregistreaza si cele mai

numeroase incendii forestiere. Acestea sunt determinate atat de factori naturali
(descarcari electrice, autoaprindere pe fondul temperaturilor inalte), cat si
antropici (neglijente, actiuni intentionate) si sunt favorizate de efectele
secetelor prelungite din vara si din toamna. Statistica de mediu consemneaza,
pentru perioada 1996–2000, un numar mediu anual de 199 de incendii
forestiere. Accentuarea fenomenului de seceta in acest interval de timp de cinci
ani a atras dupa sine si o crestere exploziva a numarului de incendii de padure,
de la un minim de 37 in 1997, la un maxim de 688 in anul 2000. Cresterea
numarului de incendii a condus si la marirea suprafetei de paduri distruse prin
foc, care, de la 67,7 ha in 1997, a ajuns la 3 606,7 in 2000 (Mediul inconjurator
in Romania, 2001).

Desi statistica de mediu nu mentioneaza valoarea pagubelor produse de

incendii, este de presupus ca aceasta se ridica la ordinul miliardelor de lei, la
care se vor adauga eforturile financiare pentru refacerea fondului forestier, ale
caror rezultate se vor putea vedea peste un numar mare de ani.

IMPACTUL SECETEI ASUPRA ALIMENTARII CU APA A LOCALITATILOR

Schimbarile climatice globale, caracterizate prin cresterea

temperaturilor, accentueaza fenomenul de seceta meteorologica, care, in timp,
conduce la instalarea secetei hidrologice, respectiv la reducerea debitelor
resurselor de apa (de suprafata si subterane), fapt ce pericliteaza alimentarea
cu apa a localitatilor, industriei si agriculturii. Specialistii apreciaza ca 72% din
alimentarile cu apa pentru diferite folosinte provin din surse de suprafata. In
perioadele de seceta hidrologica, resursele de apa de pe raurile interioare pot sa
scada de aproape noua ori, ceea ce creeaza probleme, mai ales in zonele cu risc
ridicat la acest fenomen meteorologic extrem. In acelasi timp, se produce si o
diminuare accentuata a resurselor de apa subterane, care mareste deficitul de
apa in zonele respective, unde se instaleaza asa-numitul „stress hidric”, cand
omul percepe seceta hidrologica prin lipsa apei (Strategia Nationala si
Programul de actiune privind combaterea desertificarii, degradarii terenurilor si
secetei, 2000).

In felul acesta, criza apei devine unul dintre factorii cu cele mai mari
efecte negative asupra calitatii vietii, datorita aparitiei unor disfunctii in
alimentarea cu apa a localitatilor, in special a celor care utilizeaza surse proprii
(fantani si izvoare), supuse influentelor climatice. Statistica arata ca un numar
de aproximativ 7,7 milioane de locuitori, reprezentand 34,4% din populatia tarii
se alimenteaza cu apa din surse proprii. Este vorba, in principal, de populatia
rurala, adica de 6,7 milioane de locuitori (66,3% din total rural), dar si de
aproximativ 1 milion de locuitori din orase (circa 8,2% din total urban) (Anuarul
statistic al Romaniei 2002). Aceste date arata ca mediul rural romanesc este
inca departe de un nivel de dotare corespunzator, in ceea ce priveste
infrastructura fizica a alimentarii cu apa in sistem centralizat, singura modalitate
de contracarare a efectelor secetei, mai ales in zonele cu risc ridicat la acest
fenomen. Spre deosebire de localitatile urbane, unde ponderea populatiei care
se alimenteaza cu apa potabila din surse proprii tinde sa se micsoreze intr-un
ritm mai rapid, prin extinderea retelei centralizate de distributie a apei, la sate,
acest mod de procurare a apei va persista inca multa vreme. Sunt avute in
vedere o serie de particularitati ale asezarilor din mediul rural, cum ar fi
numarul mare al satelor (peste 13 000), gradul ridicat de dispersie in teritoriu al
acestora si, nu in ultimul and, puterea economica scazuta a comunitatilor
satesti. Este de presupus ca, inca ulta vreme de acum inainte, numeroase sate
se vor confrunta, in anii secetosi, pe anga alte probleme, cu lipsa apei.

In mediul rural, problema alimentarii cu apa din surse proprii, in special

din antani, ridica, in momentul de fata, aspecte legate de posibilitatea de
realizare (adancime) in functie de nivelul acviferului, de amplasarea in raport cu
sursele de poluare si de calitatea apei. Astfel, se poate remarca, in primul rand,
adancimea redusa a multor fantani, care, pe langa faptul ca da posibilitatea
contaminarii apei, determina un debit fluctuant, in functie de conditiile
meteorologice. Ca urmare, in perioadele secetoase, multe fantani seaca, ceea
ce provoaca o lipsa acuta de apa pentru numeroase asezari rurale. Este
edificatoare, in sensul de mai sus, situatia creata in multe judete, in special din
zonele cu risc ridicat de seceta si desertificare, in perioada 2000–2003, de
seceta prelungita, care a lasat fara apa multe sate, cu efecte dramatice asupra
populatiei.

In 2003, considerat a fi un an mai secetos chiar decat 1946, criza de

apa s-a manifestat la nivelul intregii tari, fiind insa mai profunda in judetele din
zona extracarpatica, unde exista areale cu seceta cronica. Astfel, in sudul
judetului Dolj si, partial, in sud-vestul Mehedintiului, din cauza secetei
prelungite si a abandonarii, in mare parte, a irigatiilor, panza freatica a coborat,
in ultimii ani, chiar si cu mai bine de 5 m sub nivelul mediu normal, ceea ce a
dus la secarea multor fantani.

In vara lui 2003, ca si in anii precedenti, seceta a afectat si

aprovizionarea cu apa a localitatilor care dispuneau de sisteme de alimentare
centralizata. Ca urmare, in multe orase ale tarii s-a procedat la restrictionarea
distributiei apei in cursul zilei. Regimul de livrare a apei catre consumatori doar
un anumit numar de ore pe zi prezinta insa riscul permanent de infiltrare in
reteaua de alimentare cu apa, prin conductele perforate, a apelor fecaloid-
menajere, generand riscul unor epidemii.

Impactul secetei si caniculei asupra starii de sanatate a

populatiei

Dupa cum se cunoaste, seceta este un fenomen meteorologic

determinat de cantitatea redusa sau de lipsa precipitatiilor, un timp indelungat.
Seceta se poate produce in orice anotimp al anului, insa, in anotimpul cald, ea
este insotita, in mod frecvent, de temperaturi ridicate ale aerului, care
accentueaza acest fenomen si agraveaza multiplele sale efecte negative. Ca
urmare, in perioadele secetoase, valurile de caldura produc un puternic stres
termic si asupra organismului uman, constituind un factor de risc pentru
sanatatea acestuia. In general, un risc crescut prezinta cardiacii, bolnavii cu
afectiuni renale sau pulmonare. Ca urmare, in perioadele caniculare se
inregistreaza o crestere a mortalitatii generale, mai ales prin boli
cardiovasculare (S. Vlaicu, 1998).

In unele zone ale tarii, unde procesul de aridizare si desertificare a fost

accelerat de actiunile iresponsabile ale omului, prin distrugerea unor
ecosisteme, efectele secetei au marit, in mod considerabil, riscul la imbolnavire
al populatiei. Un exemplu, in acest sens, il reprezinta sudul Olteniei, considerat
cel mai arid perimetru din Romania. Aici, prin secarea baltilor si defrisarea
padurilor din lunca Dunarii, a disparut vantul local „Baltaretul”, care, in timpul
verii, batea de la sud la nord si antrena vaporii ce se formau deasupra celor
aproape 1.000 km2 de balti din lunca fluviului. Este vorba de un fel de briza
care contribuia atat la umezirea aerului si la micsorarea coeficientului de ofilire
a plantelor cat si la diminuarea temperaturilor diurne din timpul verii. Ea a fost
inlocuita de vantul uscat si fierbinte, numit „Austrul”.

Aceasta modificare in plan climatic, care contribuie la accentuarea

desertificarii si determina adevarate furturi de nisip, a dus la cresterea
numarului de persoane astmatice, in special din randul copiilor (Gh. Tiganele,
2003). Efectele negative ale temperaturilor ridicate se amplifica, mai ales in
conditiile in care canicula este asociata cu o umiditate atmosferica crescuta.
Organismul uman suporta foarte greu umiditatea atmosferica, deoarece corpul
nu mai transpira si inmagazineaza caldura. Ca urmare, cei mai multi oameni au
o stare de lesin si de sufocare, fara sa sufere o afectiune cronica.

Potrivit OUG nr. 99/2000, sunt considerate temperaturi extreme ale

aerului cele care, in conditiile de microclimat cald, depasesc, doua zile
consecutiv, 370Celsius, iar in conditii de microclimat rece scad sub -200Celsius.
Masurile minimale care trebuie asigurate de angajatori pentru protectia
salariatilor sunt: reducerea intensitatii si ritmului activitatii fizice, asigurarea
ventilatiei la locurile de munca, alternarea efortului dinamic cu cel static,
asigurarea apei minerale pentru angajati (2–4 litri/persoana) etc.

In vara anului 2003, cand temperatura aerului s-a mentinut saptamani

in sir la valori de peste 350C, Ministerul Sanatatii si Familiei a facut public o
serie de recomandari pentru prevenirea efectelor temperaturilor mari asupra
sanatatii populatiei.

Pe langa acest impact imediat al temperaturilor ridicate din perioadele de

uscaciune asupra sanatatii oamenilor, se inregistreaza si un impact datorat
secetelor prelungite sau succesive, care se traduce prin incidenta mai mare a
bolilor legate de malnutritie, in special in zonele cu risc ridicat la acest fenomen.
Este vorba, in primul rand, de tuberculoza, boala cauzata de scaderea
rezistentei sistemului imunitar, ca urmare a proastei alimentatii a oamenilor,
prin consumul ridicat de cereale (in special de porumb), in detrimentul carnii,
laptelui si a branzeturilor. Astfel, incidenta recidivelor este in continua
ascensiune, de la 4 197 de cazuri la 100 000 de locuitori in 2001, la 4 438 in
2002, respectiv o crestere de 18,7%.

Cea mai dramatica situatie se inregistreaza in randul copiilor: de la 1

817 imbolnaviri in 2001, la 1 885 in 2002, iar zonele cu ampla incidenta se
suprapun judetelor cu seceta cronica, adica Vaslui, Galati, Calarasi, Ilfov,
Teleorman, unde alimentatia populatiei este insuficienta si de slaba calitate

Seceta – factor generator de saracie

Dintre efectele negative generate de seceta, saracia este cea mai

grava disfunctie, in plan socioeconomic, din zonele afectate de acest fenomen
climatic extrem. Saracia se defineste ca o stare de lipsa de lunga durata a
resurselor necesare pentru a asigura un mod de viata considerat decent,
acceptabil la nivelul unei comunitati.

Aceasta definitie sugereaza ideea raportarii fenomenului la contextul

societal mai larg, in speta, la starea de saracie din tara noastra. Cercetarile
intreprinse in vederea stabilirii nivelului de saracie comunitara in tara noastra
evidentiaza insa faptul ca aceasta se cantoneaza, cu precadere, in mediul rural,
unde populatia traieste, in cea mai mare parte, din veniturile obtinute din
productia agricola (vegetala si animala), care poate fluctua, in mod sensibil,
functie de situatia parametrilor climatici. Conform ultimului Raport de evaluare
a saraciei, elaborat de Banca Mondiala (octombrie 2003), chiar daca la nivel
national, saracia s-a redus semnificativ fata de anul 2000, ajungand la 28,9%,
saracii din rural reprezinta 67% din populatia saraca. Sub raport regional, cel
mai ridicat risc de saracie este localizat in regiunea Nord-Est – 47% peste media
nationala. Nivelul ridicat al saraciei din aceasta regiune, unde traieste si cel mai
mare numar de persoane sarace (25% din populatia saraca si 30% din cea
extreme de saraca), se datoreaza, cel putin in mediul rural, productiilor agricole
scazute, ca urmare a fenomenului de seceta care afecteaza aproape anual zona.

Studiile sociologice recente arata ca principalele surse generale

specifice care genereaza saracia comunitara rurala sunt:

– izolarea si lipsa mijloacelor adecvate de comunicare (drumuri, poduri,

electricitate sau telefon);

– productia agricola scazuta, datorita faramitarii excesive a proprietatii, lipsei

capacitatilor de investitie etc.;

– populatia imbatranita;

– lipsa sau accesul necorespunzator la serviciile publice (de transport, de

sanatate, de educatie);

– existenta unui segment important de populatie, reprezentat in special de

tineri, fara pamant.

La aceste cauze generale care determina starea de saracie din mediul

rural trebuie, in mod obligatoriu, luat in considerare riscul climatic al zonei in
care se afla comunitatea, precum si starea de fertilitate a pamantului. Acesti doi
factori pot atat sa genereze cat si sa mentina starea de saracie, impiedicand, in
acest fel, dezvoltarea comunitara, in zonele cu risc crescut de seceta. Desi
factorii saraciei sunt identificati mai ales in plan economic, politic, social si
cultural, la baza ei poate sta si un management defectuos al secetei.

Fenomenul se datoreaza, uneori, si gradului redus de constientizare a

starii de lucru de catre populatie si de neimplicare a acesteia in actiuni de
prevenire si diminuare a desertificarii si degradarii solurilor. Asa se explica
faptul ca zonele cu pungi de saracie persistente sunt si cele care inregistreaza o
degradare accentuata a sistemelor de irigatie sau de defrisare a perdelelor
forestiere de protectie a terenurilor agricole.

Prin urmare, impactul socioeconomic al saraciei in mediul rural se

traduce prin nivelul de trai scazut al populatiei, prin deficitul de capital uman,
prin dependenta demografica ridicata, printr-o infrastructura slab dezvoltata,
prin conditiile precare de locuit si prin serviciile publice necorespunzatoare.

Datorita saraciei, cele mai multe gospodarii din zonele cu risc de seceta
recurg la culturi si specii de animale traditionale, fapt care conduce la obtinerea
de randamente scazute in agricultura. O asemenea strategie nu poate avea
drept consecinta decat perpetuarea saraciei in mediul rural romanesc.

BIBLIOGRAFIE

1. Barzoi Vali, Cea mai mare criza energetica din istorie, National nr. 2000/25
august 2003.

2. Berca Mihai, Un viitor pentru trecutul satului romanesc, Revista „Profitul

agricol” nr. 3/2000, p. 9.

3. Canarache Andrei, Utilizarea eficienta a resurselor funciare in agricultura,

Conferinta

„Cercetarea stiintifica in sprijinul redresarii si relansarii agriculturii si silviculturii

romanesti”, Editura Ceres, Bucuresti, 2001, p. 11.

4. Hera Cristian, A.Canarache, Seceta si desertificarea, probleme actuale majore

ale omenirii, Revista „Agricultura Romaniei” nr. 27/2000, p. 1–7.

5. Sima Elena, Impactul factorilor structurali si tehnici asupra culturilor

cerealiere, Revista„Agricultura Romaniei” nr. 1/2002, p. 8–9.

6. Tiganele Gheorghe, Campia Olteniei este amenintata sa devina

desert, Romania libera nr. 4127/14 octombrie 2003.

7. Zamfir Catalin (coord.), Politici sociale in Romania, Editura Expert, Bucuresti,

1999.

8. Zamfir Elena (coord.), Strategii antisaracie si dezvoltare comunitara, Editura

Expert,

Bucuresti, 2000.

9. ***, Anuarul statistic al Romaniei 2002, INS, Bucuresti.

10. ***, Bilant la recoltarea paioaselor, Revista „Profitul agricol” nr.19/2003,
p.5.

11. ***, De la saracie la dezvoltare rurala, Comisia Nationala pentru Statistica –

Banca

Mondiala, Bucuresti, 1998.

12. ***, Mediul inconjurator in Romania, INS, 2001.

13. ***, OUG nr. 99/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu
temperature extreme pentru protectia persoanelor incadrate in
munca, Monitorul Oficial al Romaniei nr. 304 din 4 iulie 2000.

14. ***, Planul national anti-saracie si promovare a incluziunii sociale, Guvernul

Romaniei,2002.

15. ***, Strategia nationala si programul de actiune privind combaterea

desertificarii,

degradarii terenurilor si secetei, MAPPM, 2000.