Paste Oile Mele (H. M. Richards)
Paste Oile Mele (H. M. Richards)
Paste Oile Mele (H. M. Richards)
Richards
Traducere
Loredana Sîrbu
� VlOţă şi Stinatate
T itlul în original: Feed My Sheep
286.3
Cuprins
Prefaţă ..................................................................................................... 5
1 . Ce este predicarea? ............................................ .......................... 7
2. Predicatorul .................................................................................. 54
EDITORII
PRELEGEREA 1
Ce este predicarea?
D
RAGI COLEGI PREDICATORI, vă spun bun venit! Nu mă aflu aici
pentru că aş şti mai multe decât voi despre predicare sau
pentru că aş pretinde că sunt o autoritate în acest domeniu.
De fapt, sunt convins că la încheierea acestui seminar, unii dintre voi
nu vor fi deloc de acord cu unele dintre lucrurile pe care le voi spune;
dar acesta este un lucru bun. Dacă reuşim să-i determinăm pe oa
meni să gândească suficient de mult încât să nu fie de acord cu noi,
atunci lucrul acesta va fi, pe termen lung, un câştig. Dacă nu pot să vă
conving că am dreptate, atunci încercaţi voi să mă convingeţi că aveţi
dreptate.
De şapte luni încoace, de când am primit invitaţia de a susţine
aceste prelegeri, m-am gândit mai serios ca niciodată la lucrarea de
predicare şi, în mod deosebit, la predicarea în Biserica Adventistă
de Ziua a Şaptea. Am analizat propria mea experienţă şi am încercat
să exprim în cuvinte puţinul pe care îl cunosc despre acest subiect
vast. Am citit cu mai multă atenţie decât până acum tot ce spune
Sfânta Scriptură despre predicare. Am citit în legătură cu această
temă câteva cărţi scrise de cei mai mari predicatori şi profesori ai
lumii. Î n final, am trimis câte o scrisoare la aproximativ cinci sute
de predicatori activi, în care le-am cerut sfatul. Am primit două sute
de răspunsuri. Î n urma acestor acţiuni, am ajuns la trei mari con
cluzii: prima - subiectul este vast; a doua - specialiştii au tratat în
8 PAŞTE OILE MELE!
la Yale care mi-au căzut în mâini şi pentru care am avut timp, câteva
dintre cărţile pe care mi le-a trimis fratele Osborn şi alte cărţi pe
care le-am achiziţionat personal.
În urma citirii acestor cărţi, în urma analizării experienţei mele
personale şi a căutării lui Dumnezeu în rugăciune pe această temă,
am tras două concluzii. Prima este aceea că tot ce se putea spune
despre predicare s-a spus deja şi s-a spus chiar mai bine decât aş
reuşi eu. A doua concluzie este aceea că ştiu foarte puţin despre
acest subiect, că simt că am deficienţe aproape în toate aspectele şi
că, prin urmare, nu pot fi un predicator adevărat şi puternic, şi cu
atât mai puţin un mare predicator. Dată fiind însemnătatea acestui
subiect, Î i cer lui Dumnezeu să-mi binecuvânteze eforturile.
Acum, în versetul al paisprezecelea din primul capitol al celei
mai scurte Evanghelii, Evanghelia după Marcu, găsim aceste cuvinte:
,,Isus a venit în Galileea şi propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu."
Acesta este primul lucru pe care îl aflăm despre El. Prima ocupaţie
a Mântuitorului nostru în lumea aceasta, după începerea lucrării
Sale publice, a fost aceea de predicator. El a venit predicând. Cuvân
tul " propovăduia" din acest pasaj înseamnă " a proclama", ,,a anunţa"
sau " a vesti", " a striga cu glas tare." Esenţa soliei lui Isus, aşa cum
este ea amintită în acest pasaj, este aceasta: " S-a împlinit vremea şi
Împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evan
ghelie." (Marcu 1,15)
Să observăm acum caracteristicile predicării Sale: ea se baza pe
împlinirea profeţiei, pe inspiraţia Scripturilor Vechiului Testament.
Ea era o chemare la pocăinţă şi la credinţă. Aceste patru idei se des
prind clar din text. Profeţia din Daniel 9 - marea profeţie despre
cele 70 de săptămâni pe care o cunoaştem cu toţii - s-a împlinit
la ungerea lui Isus cu Duhul Sfânt în râul Iordan. Î n Fapte 10,3 8,
citim că Isus a fost uns cu Duhul Sfânt şi că mergea din loc în loc,
vindecându-i pe bolnavi şi pe toţi cei apăsaţi de diavolul, " căci Dum
nezeu era cu EL" El a fost uns acolo, lângă Iordan, cu Duhul Sfânt
şi a devenit Unsul - adică Hristos - ca împlinire a acestei profeţii.
Şi a început îndată să predice: " S-a împlinit vremea ... Pocăiţi-vă şi
credeţi în Evanghelie." El a venit ca să predice solia aceasta.
10 PAŞTE OILE M ELE!
"
"A afla t el adevărul?", "A respins el adevărul? - adevărul şi persoa
na sunt inseparabile, adevărul e mărturisit de o persoană. Adevărul
lui Dumnezeu mai este numit "veste ", iar omul care o transmite este
numit " mesager". "Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o
propovăduim", spune Ioan (1 Ioan 1,5). Iată deci, vestea pe care am
auzit-o şi pe care o transmitem mai departe.
Mesagerul transmite un mesaj, iar noi trebuie să fim mesagerii
lui Dumnezeu. Apostolul Petru, în cuvântul rostit înaintea Consiliu
lui general din Ierusalim, a spus: " Noi suntem martori ai acestor
lucruri" (Fapte 5,32). După cum se ştie, el nu făcea altceva decât să
repete cuvintele rostite de Isus cu ocazia ultimei trimiterii a uce
nicilor: "Voi sunteţi martori ai acestor lucruri " (Luca 24,48). I ar
făgăduinţa Sa era aceasta: " Ci voi veţi primi o putere, când Se va co
borî Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată
Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământuluL" (Fapte 1,8)
Există totuşi o mare deosebire între un martor şi un avocat. Isus
nu a spus: "Veţi fi avocaţii MeL" Ştiţi, foarte mulţi predicatori şi-ar
dori să fie avocaţii lui Dumnezeu. I-am ascultat pe unii care ştiu
într-adevăr să aducă argumente. Da, ei sunt specialişti! Î nsă unul
dintre semnele neîndoielnice ale predicatorului adevărat este acela
că el încetează să mai fie avocat şi devine martor.
Î n vremea când eram student la şcoala aceasta, am fost martorul
unui incident neplăcut; al unui episod violent. Î ntr-o zi, în timp ce
mă întorceam acasă de la bisericuţa mea unde predicam, troleibu
zul s-a oprit la o anumită staţie şi atunci s-a întâmplat ceva. La
coborâre, un băieţel care purta pe umăr nişte patine, l-a lovit din
greşeală pe un pasager care aştepta să urce. Acesta s-a înfuriat foar
te tare. Soţia lui i-a făcut un semn cu cotul, dar el a urcat înaintea
ei, un lucru foarte ciudat pentru un domn manierat cum părea.
După ce s-a urcat, fiindcă furia nu-i trecuse încă, a scos umbrela pe
14 PAŞTE OILE MELE!
favoa rea noastră; că El, Domnul Î nsuşi, va veni a doua oară ca să în
vie morţii, să-i mute pe cei în viaţă în cer şi să ne ia la El pentru tot
deauna; că El ne-a făgăduit nemurirea; că această fericită nădej de
a noastră trebuie răspândită în toată lumea şi trebuie predicată la
to ate ne amurile. Aceasta este singura speranţă a lumii pierdute şi
păcăto ase, dar este o speranţă măreaţă şi îndestulătoare. Aceasta
este Evanghelia şi aceasta trebuie să predicăm.
Trebuie să credem aceste lucruri şi, crezându-le, să le proclamăm
cu putere cum făceau apostolii de odinioară - "Vai de mine, dacă nu
vestesc Evanghelia! " (1 Cor. 9,1 6). "Vaiul " acesta este important; nu
este doar un cuvânt. Prietenii mei, dacă nu am acest " vai" în inimă,
atunci nu voi fi niciodată predicator. Există un singur remediu recu
noscut pentru păcat, şi anume sângele lui Isus vărsat pe crucea de
pe Calvar. Trebuie să-L predicăm pe Hristos răstignit; moartea Sa
este viaţa noastră. Moartea Sa înseamnă moartea morţii. Gândiţi-vă
la aceasta! Este adevărat sau nu? El este singurul nostru Î nlocuitor,
singurul nostru Răscumpărător. Când umbra crucii s-a ridicat pe
dealul singuratic al Calvarului, ea a adus singura speranţă pe care a
cunoscut-o sau o va cunoaşte lumea vreodată: puterea de a trăi aici
şi de a trăi pentru totdeauna cu El acolo.
Acum să aruncăm o privire asupra marilor religii ale lumii. Î n
China avem confucianismul, bazat pe marile învăţături morale ale
unui om care nu era convins că există un Dumnezeu, dar înaintea
căruia sute de milioane de oameni se închină astăzi ca unui zeu.
India, după cum se ştie, este locul de naştere al budismului, cu calea
lui cu opt braţe, cu marele ciclu al vieţii şi cu sutele lui de mii, ba
chiar cu milioanele lui de reîncarnări. Aceste religii, în forma lor
originală, conţin multe principii înalte şi nobile, dar, în înţelegerea
lor cea mai înaltă despre cer, ne dezvăluie gândirea omului dor
nic să-L găsească pe Dumnezeu, a omului nesatisfăcut de viaţa
lui, recunoscându-şi păcatul, căutând trecerea finală într-o aşa
numită nirvana, unde să fie liber de suferinţă şi unde, prin mii de
reîncarnări, să-şi găsească în cele din urmă odihna.
Odată, am petrecut câteva zile în Rangoon şi am stat de vorbă
cu un avocat budist de seamă. El a încercat să mă convertească
20 PAŞTE OILE MELE!
saj, la altcineva. "În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub
cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi"
(Fapte 4, 12). Trebuie să credem aceasta, prietenii mei, altminteri ar
fi mai bine să nu mai predicăm. Trebuie să credem cu toată inima
noastră! Şi trebuie să mai credem că oamenii sunt pierduţi. Până
când nu vom ajunge să credem că fiecare fiinţă omenească este un
păcătos care merită iadul, nu vom predica niciodată cu foc. Până
când nu voi crede că în capitolul trei din Romani este vorba despre
mine şi despre orice alt om - că ochii noştri, gura noastră, limba
noastră, gândul nostru, picioarele noastre, orice parte a corpului
nostru este condamnată, pe bună dreptate, înaintea lui Dumnezeu
şi că merită focul iadului - cum voi putea vreodată să predic?
Rezultă de aici că predicarea adevărată a Evangheliei există
numai acolo unde omul vorbeşte exclusiv din Sfânta Scriptură,
Cuvântul lui Dumnezeu. Nu există predicare adevărată dacă omul
vorbeşte despre orice altceva care nu este din acest Cuvânt. Poate
că este un bun pedagog, însă nu este predicator decât dacă predică
din Cuvântul lui Dumnezeu. El trebuie să expună Scriptura, să o facă
uşor de înţeles, să o proclame, să arate că ea este o mângâiere pen
tru sfinţi şi o chemare adresată păcătoşilor de a deveni sfinţii lui
Dumnezeu. El ia Cuvântul lui Dumnezeu şi îl proclamă cu putere şi
dragoste, cu un foc sfânt aprins în suflet şi cu zel pentru cauza lui
Dumnezeu, fără să ţină seama de consecinţe. Când mesajul lui este
mai mare decât el însuşi, atunci el este portavocea lui Dumnezeu.
Aceasta este predicarea.
Pe lângă faptul că i-a trimis pe ucenicii Săi să predice, Isus a de
scris şi lucrarea pe care aceştia urmau să o facă până la sfârşitul
veacului şi, totodată, le-a încredinţat un mesaj : le-a poruncit să îi
înveţe pe oameni tot ceea ce EI i-a învăţat pe ei. Ei trebuiau să-i
înveţe pe alţii ceea ce Hristos îi învăţase pe ei. Voi da citire acum
unui paragraf din Viaţa lui Iisus, pag. 790 (ediţia 2 0 08) : " Ucenicii
trebuiau să vestească ceea ce îi învăţase Hristos. Se cuprinde aici
nu numai ceea ce spusese El în persoană, ci şi ce spusese prin toţi
profeţii şi învăţătorii Vechiului Testament. Î nvăţătura omenească
este exclusă. [Cu cât învăţăm mai repede lucrul acesta, cu atât mai
22 PAŞTE OILE MELE!
bo găţiile lumii în mâinile lui. Şi-a adus aminte că în casa tatălui era
hrană şi că în inima lui era dragoste. El ştia că nu trebuia să facă
altceva decât să ia hotărârea şi să treacă la acţiune, să se întoarcă
acasă la tatăl lui, unde putea primi ajutor şi unde putea să ocupe
măcar poziţia de slujitor plătit.
După cum vedeţi, prietenii mei, tânărul acesta cunoştea multă
doctrină. Doctrina solidă, teologică a fost cea care l-a determinat
să ple ce de la porci, nu doar dezgustul faţă de lucrurile din jur. Şi
o rice om care pleacă de la porcii lumii acesteia o va face pentru că
este atras de o mare doctrină sau idee teologică. El îşi va da seama
că are un Tată într-o ţară îndepărtată, că Tatăl îl iubeşte, că Tatăl îl
va primi dacă se întoarce la El, că Tatăl are hrană care îi poate sa
tisface foamea sufletului, că Tatăl are planuri pentru viitorul lui. Da,
aşa este!
Aceste adevăruri mari erau foarte diferite de situaţia imediată
în care se afla, însă fiul risipitor a acţionat pe baza lor şi ştim care a
fost rezultatul. Ele au devenit realitate. El a scăpat de moartea prin
înfometare nu datorită faptului că a dispreţuit lucrurile din jur, ci
datorită câtorva adevăruri mari în care a avut credinţă. El trebuia
să aibă credinţă în aceste mari adevăruri înainte de a se întoarce
acasă.
Î n Carte stă scris: "Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va
face slobozi" (Ioan 8,3 2). Aceasta este o făgăduinţă, o poruncă, un
privilegiu, o datorie. Oamenii trebuie să vadă adevărul. Ei trebuie
să vadă lucrurile care se află dincolo de situaţia lor prezentă, iar
predicatorul trebuie să-i ajute să vadă adevărul. Ei trebuie să vadă
ce poate să fie, ce urmează să fie. Şi trebuie să acţioneze pe baza
acestui adevăr prin credinţă. Aşadar, făgăduinţele, poruncile şi
adevărurile mari ale teologiei celei mai profunde să-i determine să
se îndrepte spre Dumnezeu. Sarcina predicii este aceea de a reda
semnificaţia acestor adevăruri măreţe pentru viaţa oamenilor, de a
ajuta la zămislirea unei vieţi noi.
De aceea, am putea spune că activitatea predicatorilor nu este
aceea de a oferi prelegeri despre botanică, ci aceea de a produce flori.
Cunoştinţele de botanică îi pot fi folositoare. Fără îndoială că florile
24 PAŞTE OILE MELE!
parte din viaţa lui, ar trebui să am grijă să-i vorbesc despre marile
adevăruri ale Legii lui Dumnezeu, despre revelaţiile măreţe din Cu
vâ ntul Său, despre făgăduinţele veşnice din Sfânta Evanghelie.
Aşadar, ai avea curaj să mergi la cineva şi să-i spui: " Dă-mi două
"
să tă mâni din viaţa ta! şi apoi să glumeşti, să râzi şi să vorbeşti
p
vrute şi nevrute în tot acest timp? Sunt lucrurile pe care vrei să le
prezinţi înaintea credincioşilor suficient de importante, încât să
mergi la fiecare om în parte şi să îi zici: " Domnule, am ceva să vă
sp un! "
Predica ar trebui să însemne creşterea şi aducerea la maturitate,
cu o sârguinţă neîntrecută, a tot ce este mai bun şi mai frumos în
omul care predică. Ar trebui să spunem: "Aceasta este înţelegerea
mea cea mai completă, gândul meu cel mai bun, aspiraţia mea
supremă; şi o cred din toată inima." Cât de clar reiese din Scriptură
că predica ar trebui să fie rodul cel mai desăvârşit al predicatorului!
Despre Isus ni se spune: " Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe
munte ... a început să vorbească şi să-i înveţe " (Matei 5,1 .2). Cea
mai mare predică din toate timpurile, Predica de pe Munte, a ieşit
de pe buzele Lui, fiindcă ea se afla în inima Lui. Ea a fost cerută
de nevoia oamenilor - " Când a văzut Isus noroadele ... a început să
vorbească şi să-i înveţe."
Tot la fel, astăzi, nevoia omului este ocazia predicii, motivaţia
predicii, motivaţia întregii noastre predicări. Dacă am avea posi
bilitatea ca în momentul în care ne ridicăm să vorbim, să facem o
radiografie spirituală a inimii persoanelor din auditoriul nostru, am
modifica predica în funcţie de ceea ce am descoperi? Am vorbi cu
mai mult entuziasm, cu mai multă ardoare, cu mai multă grijă, cu
mai multă compasiune? Ne-am ruşina din cauza apatiei noastre, a
monotoniei noastre şi a tonului nostru formalist? Să presupunem
că aţi afla că a doua zi sau săptămâna următoare, cineva din sală va
muri şi că ascultă astăzi, fără să ştie, ultima lui predică. Să presu
punem că vă ascultă cineva care urmează să treacă printr-o mare
suferinţă şi că nu ştie aceasta acum. Poate că un bărbat îşi va pierde
soţia săptămâna următoare. Poate că un copil va rămâne fără mamă.
Înainte să mai ai şansa de a-i vorbi, o femeie va descoperi că soţul
26 PAŞTE OILE MELE!
�--------�-�- --- -- --� ----- - --------
cântă reau mai multe tone. Valul de apă şi grohotiş a ajuns la podul
fe roviar şi l-a luat cu totul. De asemenea, a distrus şi autostrada în
go an a lui către mare. La scurt timp după aceea, a apărut trenul.
Un şofer de camion care tocmai descoperise dezastrul, a încer
cat să-I avertizeze pe mecanicul trenului cu lanterna, dar era prea
târziu. Trenul, împreună cu petrecăreţii din el, şi-a continuat drumul
pe bucata de pod rămasă şi aproape toate vagoanele, cu excepţia câ
torva de la urmă, s-au prăbuşit în râu. Sufletele preţioase din tren
şi-au găsit moartea în valul de noroi şi pietre şi au fost purtate până
la mare. În numai 20 de secunde, peste 140 de oameni şi-au pierdut
viaţa în acea noapte de Crăciun, iar printre ei, şi doi dintre tinerii
noştri. Tristeţea s-a abătut asupra întregii ţări din cauza acestei
tragedii. După cum era de aşteptat, bucuria Crăciunului şi sosirea
re ginei au fost umbrite de această mare durere. A fost o lovitură
grea.
Care credeţi că a fost primul gând care mi-a venit în minte a doua
zi de dimineaţă când am aflat vestea cumplită? M-am întrebat dacă,
în trenul acela, se afla vreo persoană care a auzit vreuna din predi
cile pe care le ţinusem în cele trei zile premergătoare accidentului.
Am spus ceva care să-i ajute să întâmpine veşnicia? Acesta a fost
primul meu gând. A participat vreunul dintre oamenii aceia la semi
narele mele? Ce am spus?
Dr. Charles Reynolds Brown, decanul Şcolii Teologice de la
Universitatea Yale, a făcut parte din grupul de predicatori care au
susţinut o serie de cuvântări în oraşele din Golful San Francisco în
duminica Paştelui în 1906. Toate bisericile erau pline. M iercurea
care a urmat, la cinci şi jumătate dimineaţa, un cutremur puternic
a transformat oraşul San Francisco într-un morman de dărâmături.
În noaptea zilei de 17 aprilie, mulţi dintre oamenii cărora dr. Brown
şi ceilalţi pastori le-au vorbit în duminica Paştelui s-au dus la cul
care bogaţi şi fericiţi. A doua zi de dimineaţă, s-au trezit - dacă au
mai avut această şansă - săraci şi în mijlocul ruinelor. Mulţi din
tre ei s-au trezit înconjuraţi de flăcările puternice ale unui foc de
nestăvilit. În excelenta sa carte TheArt ofPreaching [Arta predicării],
pe care sper că o veţi citi cândva, dr. Brown mărturiseşte că şi-a
28 PAŞTE OILE M ELE!
tâ nje şte după ceea ce avem mai bun de oferit, iar noi, din cauza le
nevi ei sau a fricii, a atitudinii uşuratice sau a neconvertirii inimii, îl
lăsă m în întuneric pentru totdeauna. Fie că vrem să credem sau nu,
p re dic area este cea mai importantă funcţie a bisericii creştine şi a
mesajului adventist.
Citiţi istoria bisericii noastre! Citiţi nu numai ce a rămas consem
nat; citiţi şi printre rânduri şi veţi vedea că în orice epocă, succesul
bisericii lui Dumnezeu de pe pământ a crescut sau s-a diminuat în
fu ncţie de succesul predicării. Atunci când predicarea atingea un
nivel înalt, prosperitatea bisericii creştea; atunci când predicarea
avea o importanţă redusă, biserica scădea. Fiţi atenţi acum! Voi citi
un comentariu pe care l-am notat, pentru ca să nu fiu interpretat
gre şit.
Există în lumea aceasta ţări în care slujitorii religioşi au investit
cel mai mult în arhitectură. Ei s-au bucurat de tot sprijinul financiar,
politic şi moral al statului în care lucrau. Catedralele lor s-au înălţat
până la cer şi şi-au păstrat până astăzi frumuseţea neasemuită.
Formele liturghiei lor au făcut apel la tot ce este frumos în natura
umană. Au avut privilegiul de a întrebuinţa cele mai înalte expresii
ale artei şi frumosului. Altarele lor sunt obiecte de colecţie. Icoanele
şi statuile lor sunt nişte minuni ale lumii. Ei au putut să îşi desfete
membrii cu cea mai bună muzică instrumentală sau vocală şi totuşi
ceva lipsea: vocea vie a unui om viu care să transmită o solie vie de
la Dumnezeul cel viu.
Religia a cunoscut un declin, în ciuda bisericilor frumoase, a
muzicii frumoase, a liturghiilor frumoase şi a artei frumoase. Pe
măsură ce religia decădea, biserica se răcea. Se gol ea. Apoi, aşa
cum se întâmplă întotdeauna, din întuneric ieşea o lumină - un
om călare, care călătorea 8 sau 9 mii de kilometri an de an, vestind
Evanghelia, un om care predica în aer liber în faţa minerilor cu faţa
murdară de cărbune, un om care se afla lângă mormântul tatălui lui
şi predica în cimitir, fiindcă autorităţile nu-i permiteau să predi ce
de la amvonul tatălui lui. Dumnezeu a avut întotdeauna un om
înflăcărat care să vestească solia din cer. Aşa au loc redeşteptările!
Redeşteptarea vine întotdeauna prin predicare.
30 PAŞTE OILE MELE!
--- ---- ------- - -- � - - - - - - - - - -- ----
lor, pentru hrănirea lor; iar în cealaltă, predicile sunt adresate oa
menilor neevlavioşi şi păcătoşilor, ca să-i câştige pentru Hristos. Şi
volumele numeroase de predici ale lui Spurgeon pot fi clasificate la
fel - jumătate pentru oamenii care nu Îl cunosc pe Dumnezeu, iar
cealaltă jumătate, pentru cei care Îl cunosc.
De aceea, în opinia mea, ar trebui să includem în fiecare predică
un mesaj care să-i îmbărbăteze pe sfinţi şi altul care să-i convingă
şi să-i convertească pe păcătoşi, întrucât, în aproape orice biserică,
există oameni care nu Î l vor găsi niciodată pe Dumnezeu dacă nu Îl
găsesc atunci şi acolo. Fulton J. Sheen declară că numai în Statele
Unite, 10 milioane de adulţi umblă pe străzi bâjbâind în căutarea lui
Dumnezeu. Câţi dintre ei vor intra în bisericile noastre săptămâna
aceasta sau săptămâna viitoare?
Din câte ştiu, aceste prelegeri trebuie să facă referire în cea mai
mare parte la predicarea săptămânală obişnuită a predicatorilor
adventişti de ziua a şaptea şi nu la predicarea în general sau la predi
cile de evanghelizare. Părerea mea este că predicarea adevărată,
predicarea adventistă adevărată, se va îndrepta către oamenii care
participă în mod regulat la serviciile divine din Sabat şi că, într-o
mare măsură, mulţi dintre noi pierdem ocazia dată de Dumnezeu şi
va trebui să-I dăm socoteală. Ce facem noi pentru sufletele pierdute
care participă la serviciile noastre divine obişnuite?
Bunicul meu pe linie paternă era predicator metodist. La fel
străbunicul şi stră-străbunicul şi tot aşa până la John Wesley. Am
vizitat biserica bunicului meu, l-am auzit predicând şi am luat parte
la slujbele lui. El era un om evlavios. Prietenii mei, vă mărturisesc că
el era un creştin sincer! Era un om care Îl cunoştea pe Domnul. Tatăl
meu s-a vindecat pe loc atunci când bunicul meu s-a rugat pentru
el. Doctorii nu i-au mai dat nicio şansă, dar bunicul s-a plecat pe ge
nunchi şi s-a rugat pentru el, iar el s-a vindecat. Datorită rugăciunii
dragului meu bunic metodist, Dumnezeu l-a salvat pe tata, pentru
ca să devină pastor adventist de ziua a şaptea. Bunicul meu nu era
un mare orator, era doar un om evlavios care le vorbea oamenilor
din inimă. Î nsă în fiecare duminică, după ce termina predica, se du
cea la un mic altar - ştiţi că în bisericile metodiste din vremea aceea
CE ESTE PREDICAREA? 33
exista un altar unde puteau veni cei care aveau acest îndemn de a se
ruga, un fel de bancă a tristeţii, dacă vreţi să o numim aşa - el se du
cea acolo şi " deschidea uşile bisericii ", cum spunea el. Făcea lucrul
acesta de fiecare dată când, printre ascultători, se afla o persoană
necunoscută sau o persoană cunoscută, dar neconvertită. Apelurile
lui nu erau emoţionale; el cobora de la amvon şi spunea: " Deschid
acu m uşile bisericii pentru toţi cei de aici care doresc să fie creştini.
Este cineva aici care vrea să răspundă la chemarea Evangheliei şi
să- şi predea inima lui Isus? Biserica vă invită. Vă rog să ieşiţi în faţă,
să daţi mâna cu mine şi să deveniţi membri ai bisericii." Făcea acest
lucru duminică de duminică şi uneori nu venea nimeni. Alteori
venea câte cineva. Dar bunicul deschidea uşile bisericii în fiecare
săptămână.
I-am spus această poveste fiului meu care predică acum în Wi
hicita Falls, Texas, şi în urmă cu câteva săptămâni, a început să
folosească şi el un sistem asemănător. A început să includă în fie
care predică, pe lângă informaţii şi adevăr, un apel înflăcărat, un
mesaj pentru cei pierduţi. La încheierea fiecărui serviciu divin, face
un apel - nu neapărat un apel foarte emoţionant, ci o simplă des
chidere a uşilor bisericii - şi le dă celor doritori ocazia de a lua o
decizie fermă pentru Domnul. După primele şase săptămâni, mi-a
scris că aproape în fiecare săptămână o persoană lua această de
cizie. Oameni la care nici nu se aşteptase au trecut de partea lui
Hristos. Predica acolo de câteva luni fără să adreseze apeluri, con
siderând că ele sunt potrivite pentru întâlnirile de evanghelizare.
Însă mulţi oameni nu participă la astfel de întâlniri. Poate că ei vor
veni la biserică numai o singură dată. De ce să nu le dăm ocazia să
vină la Hristos?
Odată, l-a vizitat unul dintre secretarii Conferinţei şi a prezentat
un mesaj despre programul pe care dorea să-I pună în aplicare în
perioada următoare. Fiul meu i-a amintit că s-au făcut eforturi în
comunitatea aceea de a încheia fiecare predică cu un apel spiritual.
Fratele a cooperat şi, la final, fiul meu a făcut apelul obişnuit, des
chizând uşile bisericii şi invitându-i, liniştit şi calm, pe ascultători
să ia decizia de a se preda lui Hristos. Spre surprinderea tuturor,
34 PAŞTE OILE MELE!
un bărbat şi soţia lui au ieşit în faţă. Din felul în care erau îmbrăcaţi
şi din atitudinea lor, se vedea clar că nu erau membri ai vreunei
biserici, însă erau sinceri. Lacrimile le curgeau pe obraji în timp ce
au povestit că le-au promis unor rude să intre într-o zi în Biseri
ca Adventistă de Ziua a Şaptea. În ziua aceea, au trecut cu maşina
prin apropierea bisericii, au văzut numele ei şi s-au gândit să se
ţină de cuvânt şi să intre. Era prima dată când intrau într-o biserică
adventistă. Duhul Sfânt i-a luat în stăpânire în timp ce fratele nostru
predica şi prezenta adevărul Evangheliei odată cu promovarea pro
gramului respectiv, iar la încheierea serviciului divin, când băiatul
meu a deschis uşile bisericii, ei au ieşit în faţă. S-au convertit în mod
sincer, iar acum se pregătesc pentru botez.
Să presupunem acum că fiul meu nu ar fi deschis uşile bisericii.
Oamenii aceştia şi-ar fi văzut de drum şi aceea ar fi fost ultima lor
ocazie. Vreau să vă spun ceva, fraţi credincioşi: cred că pierdem o
şansă extraordinară dacă nu fructificăm cumva serviciile obişnuite
pe care le ţinem în fiecare Sabat. Fiecare este liber să facă aşa cum
vrea, numai să facă ceva! Atunci, oamenii vor şti că îi aşteptaţi să ia
o decizie când le prezentaţi invitaţia călduroasă. Este posibil ca ni
meni să nu ia decizia mai multe săptămâni la rând; dar este la fel de
posibil ca cineva să răspundă. Î nsă merită să facem apeluri şase luni
la rând chiar şi numai pentru un singur suflet. Să nu uităm că, prin
tre ascultătorii noştri, se află mereu cineva care are nevoie de aju
tor. Şi că, în orice auditoriu de două sau trei sute de persoane, tre
buie să fie cineva care are de luat o decizie mare chiar atunci, în ziua
aceea. Fără îndoială că predicarea autentică în Biserica Adventistă
de Ziua a Şaptea îi va câştiga pe oameni la Hristos, Sabat după Sa
bat, de-a lungul unui an şi că îi va pregăti pentru un loc în lucrarea
lui Dumnezeu şi pentru un loc în Î mpărăţia slavei Sale din veşnicie.
Aşadar, predicarea adevărată trebuie să fie doctrinară, nu numai
etică; ea trebuie să apeleze atât la minte, cât şi la inimă. Fac din
nou referire la Phillips Brooks, care a predicat o perioadă în Bos
ton - un oraş puternic unitarian, dar care astăzi, după cum se ştie,
este catolic. Phillips Brooks predica deseori despre marile doctrine,
cum ar fi Trinitatea, întruparea şi alte subiecte asemănătoare. El
predica despre lucrurile în care credea; şi aceasta fără ca numărul
CE ESTE PREDICAREA? 35
care trebuie să şi-o pună un pastor nu este " Sunt eu un mare predi
cator? ", ci " Este esenţială Evanghelia pe care o predic?" Când aveam
14 ani, l-am auzit pe episcopul Quayle şi încă îmi mai aduc aminte
predica lui. Dacă un predicator poate stârni interesul unui băiat de
14 ani, atunci el este un predicator mare. Episcopul Quayle avea
dreptate. EI spune că cele mai multe cărţi, cele mai multe euvântări
şi activităţi umane se ocupă cu relaţiile şi posesiunile efemere.
Î nsă predica, pentru a fi o predică mare de la Dumnezeu, trebuie
să se ocupe cu lucrurile eterne. " Dacă predica aceasta ar rămâne
nerostită, care ar fi p ierderea? " întreabă episcopul Quayle. " Ridică
această sabie tăioasă la gâtui fiecărei predici pe care urmează să
o ţii şi vezi cum se comportă." Dacă nu trece testul, nu o mai ţine.
Ridică sabia la gâtui ei ! Dacă predica nu este despre o mare temă,
despre o mare problemă sau o mare cauză, atunci nu o mai ţine. " Eu
sunt glasul ! " striga Ioan în arşiţa soarelui. "Ascultaţi cuvântul Dom
nului! " zicea Ieremia, profetul predestinat. Aceasta este adevărata
predicare.
Renumitul Charles Haddon Spurgeon scria:
Nu sunt deloc de acord cu predicarea care transformă
adevărul lui Dumnezeu într-un instrument pentru exersarea
gândirii şi care socoteşte că Scriptura este un fel de amvon
de la care pot fi prezentate nestingherit opiniile personale.
Dacă am trecut dincolo de ceea ce ne învaţă Cartea, Dum
nezeu să şteargă tot ce am spus! Vă rog, nu credeţi niciun
lucru care trece chiar şi numai cu o iotă dincolo de ceea
ce este arătat clar în Carte. Prefer să trec în viaţa aceasta
drept un om care, pur şi simplu, a repetat învăţătura Scrip
turii; drept un om care nu a produs nicio idee, care nu a
adus nimic nou; drept un om care nu s-a gândit niciodată
că aceasta ar face parte din chemarea lui, dar care a ajuns
la concluzia că datoria lui este aceea de a lua mesajul de
pe buzele lui Dumnezeu, atât cât îi stă în putinţă, şi de a
fi, pur şi simplu, glasul lui Dumnezeu înaintea oamenilor,
temându-se ca nu cumva să transmită ceva care vine de
la el. Dar fără să se gândească vreodată că ar trebui să
CE ESTE PREDICAREA? 43
143. Ştiţi cine a scris aceste cuvinte. Numai o singură persoană pu
tea să le scrie.
Iată un citat din acelaşi autor în care avem o profeţie şi o
făgăduinţă: "Adevărurile vechi, primite la început, trebuie vestite
pretutindeni. Trecerea timpului nu le-a diminuat valoarea. Efortul
neîntrerupt al vrăjmaşului este de nu lăsa ca aceste adevăruri să
prindă rădăcini şi de a aşeza în locul lor teorii false. Î nsă Domnul va
ridica oameni cu o percepţie ascuţită, care vor discerne clar unel
tirile lui Satana şi care le vor oferi acestor adevăruri locul cuvenit în
planul lui Dumnezeu." The Rev;ew and Herald, 2 0 aug. 1903. Nu-i
-
aşa că e minunat?
Să vă spun un lucru, dragi tineri care vă pregătiţi pentru slujirea
pastorală: proclamaţi Evanghelia veşnică! Nu este vremea să lăsăm
46 PAŞTE OILE M ELE!
Ibid., pag. 51
Nicio ramură a adevărului care a făcut din adventiştii de
ziua a şaptea ceea ce sunt ei azi nu trebuie să fie slăbită.
Noi avem vechile pietre de hotar ale adevărului, experienţa
şi datoria şi trebuie să stăm tari în apărarea principiilor
CE ESTE PREDICAREA? 49
Predicatorul
unei predici, unul dintre păzitorii de vite care se aflau în sală a în
ceput să-i creeze greutăţi.
- Dar asta se găseşte în Biblie, nu-i aşa? a întrebat el.
- Da, a răspuns misionarul.
- De unde ştii că este adevărat?
Î nainte să poată da un răspuns, a intervenit un fermier:
- la ascultă, băiete, de unde ştii care lucruri sunt adevărate? De
unde ştii dacă misionarul acesta este sincer când vorbeşte? Nu-ţi
dai seama din ceea ce simţi? Nu-ţi dai seama din tonul vocii lui?
Dragi prieteni, iată ce îi va convinge pe cei mai mulţi oameni -
simţământul pe care li-l dă omul din faţa lui, glasul lui. De aceea,
adevărul lui Dumnezeu nu este o filozofie, nu este nici măcar o teo
rie sau o formulă pe care ar putea cineva să o descopere printr-un
simplu efort intelectual - el este viaţă. El vine de la Viaţă. Isus a zis:
" Dumnezeu este Duh şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în
duh şi în adevăr" (Ioan 4,24). "În El era viaţa şi viaţa era lumina oa
menilor" (Ioan 1,4). Există în fiecare dintre noi ceva pe care oame
nii îl simt, fiindcă Duhul mărturiseşte în noi şi prin noi că suntem
fiii lui Dumnezeu.
Secolul acesta este caracterizat de scepticism. Nu mai încape
nicio îndoială. Este o epocă în care îndoiala e la mare cinste şi în
care uneori mărturisirea de credinţă e luată drept dovada unei
minţi reduse. Este epoca deziluziilor, a presimţirilor sumbre, în
care milioane de oameni - şi chiar mulţi aşa-zişi creştini - vorbesc
despre " Marele Posibil ", atunci când se referă la viitor şi chiar la
existenţa lui Dumnezeu Î nsuşi.
Dar să nu ne pierdem vremea condamnând scepticismul din vre
mea noastră, ci mai bine să îi oferim ceva extraordinar în care să
creadă. Vom reuşi aceasta numai atunci când vom avea în inimile
noastre o convingere şi o credinţă adevărată. Predicarea adevărată
va câştiga inima celui îndoielnic şi sceptic. Poate că nu îl va lămuri
imediat, dar mintea lui va fi cucerită dacă predica este rostită cu
credinţă şi căldură, dacă ea vine din sufletul unui predicator care
nu ia în derâdere îndoiala şi necredinţa şi care spune: " Ştiu ce
putere are această boală. Şi eu m-am rugat: 'Cred, Doamne! Ajută
PREDICATORUL 57
apro piată, ştiu foarte bine cum s-a simţit. E l spunea: " Cât timp voi
mai fi nevoit să construiesc biserici? Vreau să predic." Până atunci
nu fă cuse altceva decât să supravegheze construirea a trei biserici
_ adu nase bani şi construise biserici. El îmi spunea: "Vreau să ţin
studii biblice. Vreau să le predic oamenilor. Acum vreau să fac nişte
cursuri de stomatologie şi să câştig bani, pentru ca apoi să predic şi
să ţin studii biblice." Era clar că trecea printr-o perioadă critică, însă
Dom nul l-a ajutat să o depăşească. Vă mărturisesc că a fost nevoie
de multă rugăciune. Î n curând, va fi hirotonit şi continuă să lucreze
ca pastor. Eu cred că este nevoie să ne cercetăm pe noi înşine şi să
spunem " Vreau să predic " ; dar atunci când facem aşa, nu ne va fi uşor.
Stă scris în Carte că apostolii au făcut ceva atunci când au con
statat că biserica creştea foarte repede, că poverile ei administrative
deveneau tot mai grele şi că energiile lor principale erau investite
numai în activităţi organizatorice, în detrimentul marelui obiectiv
al existenţei lor: lucrarea de apostoli, predicatori şi învăţători ai Cu
vântului. Ce anume au făcut? Au trecut la reorganizare şi au ales alţi
oameni care să se ocupe de aceste activităţi secundare.
Când am fost rugat să susţin aceste prelegeri, am trimis scri
sori la cinci sute dintre pastorii noştri şi i-am rugat să îmi trimită
o evaluare a predicării în Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea şi să
scrie câteva sugestii. Cred că unul dintre cei care mi-au răspuns a
reuşit să surprindă esenţa problemei. După ce a stat de vorbă de
spre această temă cu mai multe persoane, el mi-a scris: " Noi credem
că această experienţă din Fapte trebuie repetată în vremea noastră.
Dacă vrem să păstrăm sistemul organizaţional administrativ uriaş
pe care îl avem în prezent, noi suntem de părere că ar trebui puşi
deoparte oameni. Fie că îi numim diaconi sau altfel, ei să primească
un salariu regulat la fel ca toţi ceilalţi pastori, dar să fie aleşi sau
rânduiţi pentru această slujbă, ca în trecut, şi să fie lăsaţi să o
împlinească, iar noi ceilalţi să putem predica."
Ei bine, de ce nu? Apostolii au făcut aşa în vremea lor. " Cei doi
sprezece au adunat mulţimea de ucenici şi au zis: 'Nu este potrivit
[rezonabil] pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slu
jim la mese. [Să le slujească săracilor la biserică, pentru că aveau
62 PAŞTE OILE MELE!
această piatră preţioasă. ' Î n sulul cărţii este scris despre Mine.' Eşti
un slujitor al Duhului Sfânt. Aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu şi
a sângelui lui Hristos Î i aparţine Lui (adică Duhului Sfânt) în între
gime. Fratele meu, trebuie să fii un om al Bibliei, un om al lui Hris
tos, un om al Duhului Sfânt." Dr. Horton a devenit, într-adevăr, un
astfel de om - un mare predicator şi scriitor al credinţei .creştine.
Consider că descrierea făcută de dr. Pierson este un tablou frumos
a ceea ce trebuie să fie un adevărat pastor.
De aceea, punem următoarea întrebare tuturor celor care se
pregătesc pentru sluj irea pastorală: " Potrivit luminii şi credinţei
primite, eşti tu un om al Bibliei, un om al lui Hristos, un om al
Duhului Sfânt?" Rareori se întâmplă ca oamenii să se ridice mai sus
decât pastorii 101: Dacă ochii noştri nu sunt îndreptaţi către Cuvânt,
dacă nu credem că Sfânta Scriptură este, din scoarţă în scoarţă, Cu
vântul lui Dumnezeu sfânt şi inspirat, dacă trăim în păcat şi într-o
nesinceritate bine ştiută, nu suntem altceva decât nişte orbi care
încearcă să-i conducă pe alţi orbi. Iată ce spune marele predica
tor în 2 Corinteni 1 1, 1 3 - 1 5 : " Oamenii aceştia sunt nişte apostoli
mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui
Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un
înger de lumină. Nu este mare lucru dacă şi slujitorii lui se prefac în
slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor." Gândiţi
vă la cuvintele acestea! Apostolul Pavel se referă aici la nişte oa
meni pe care îi numeşte sluj itorii lui Satana. Î n aceste vremuri
din urmă, mulţi îi urmează pe aceşti conducători mincinoşi. Să ne
rugăm ca Dumnezeu să-i izbăvească pe copiii Săi din mâna sluji
torilor mincinoşi. Iar noi, la rândul nostru, să ne asigurăm că nu
suntem dintre ei, întrucât mântuirea noastră depinde de aceasta. Să
ne asigurăm că suntem sinceri, că predicăm Cuvântul şi că susţinem
adevărul atât cât putem mai bine.
N imeni nu poate prezenta un mesaj călduros, insuflat de Duhul,
dacă nu are Duhul Sfânt în inima lui. Poate că este un bun actor,
dar nu va reuşi vreodată să câştige suflete şi să ducă mai departe
lucrarea lui Hristos. Poate că va reuşi să se prefacă o vreme, dar nu
pentru mult timp. Credincioşii vor descoperi imediat ce se ascunde
dincolo de mască.
PREDICATORUL 71
din morţi şi Hristos te va lumina! " (Efes. 5,14) Cât de teribil este să
dormi somnul morţii spirituale într-o vreme ca aceasta, într-o zi ca
ace asta, într-un ceas ca acesta!
Ca să fim slujitori adevăraţi ai lui Dumnezeu, trebuie să credem
că am fost chemaţi la lucrarea pastorală. Slujirea pastorală este o
ch e mare, nu doar o profesie. Este o vocaţie, nu o îndeletnicire. Este
o chemare, o menire, un angajament pe viaţă. Biblia arată clar că
Dumnezeu este Acela care cheamă şi că această chemare este atât
de vitală încât, în lipsa simţământului obligaţiei care o însoţeşte,
niciun pastor nu are dreptul de a lucra.
Î n 1 Corinteni 12,28 există o declaraţie limpede în care se arată
că Dumnezeu a rânduit în biserică apostoli, proroci etc. care au
primit o chemare specială. Şi mai stă scris că " nimeni nu-şi ia cin
stea aceasta singur, ci o ia dacă este chemat de Dumnezeu, cum a
fost Aaron " (Evr. 5,4). Nu vom clădi niciodată o lucrare pastorală
puternică, necesară în mişcarea aceasta, până când nu vom realiza
că Dumnezeu trebuie să selecteze şi să aleagă cine Î i va sluji. Iar
pastorul trebuie să fie ferm convins că a fost chemat de Dumnezeu.
Subliniez ideea că pastorul ar trebui să fie convins că se află în
lucrarea sacră de slujire prin voinţa lui Dumnezeu, la fel ca Pavel.
Putem avea această convingere că nu am devenit pastori prin voinţa
noastră, a părinţilor noştri sau a prietenilor noştri. Glasul lăuntric
al Duhului Sfânt, evenimentele şi împrejurările providenţiale
prin care am trecut ne vor îndruma. CăIăuzirea lui Dumnezeu se
manifestă deseori atât în evenimentele exterioare, cât şi în viaţa
lăuntrică. De multe ori, providenţa lui Dumnezeu ne îndrumă în
astfel de momente, într-un mod special.
Citez acum din secţiunea Slujitorul Evangheliei din Review a nd
Herald ( 1 0 august 1939, pag. 8) :
În Life of Matthew Henry [Viaţa lui Matthew Henry], la pagina
34, se găseşte consemnarea autoanalizei pe care acesta şi-a făcut-o,
ca să vadă din ce motiv a intrat în lucrare. El şi-a pus şase întrebări,
după cum urmează:
74 PAŞTE OILE MELE!
fectele şi să ne strice astfel toate predicile. Dar ele nu fac aşa. Soţiile
noastre ştiu dacă suntem sinceri.
A fi omul lui Dumnezeu, a predica mesajul lui Dumnezeu din
Cartea lui Dumnezeu înaintea poporului lui Dumnezeu în ziua lui
Dumnezeu - iată idealul, aşa trebuie să fie şi este tot ceea ce ne
dorim să fim, pentru ca persoanele cele mai apropiate să poată
spune atunci când ne aud predicând: " Mesajul acesta mi-a aj uns
la suflet. Ştiu că el îl crede, fiindcă îl trăieşte." Ascultătorii noştri
sesizează lucrul acesta, fie că trăiesc sau nu în aceeaşi casă cu noi.
Dacă cineva nu trăieşte mesajul pe care îl predică, va veni o zi
în care lucrul acesta va fi dezvăluit înaintea lumii. I se va întâmpla
precum celor şapte fii ai lui Sceva, care au chemat numele Domnu
lui Isus peste nişte oameni posedaţi de duhuri rele şi au zis: "Vă jur
pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară! " Atunci s-a
întâmplat ceva tragic. Duhul rău le-a răspuns: ,,'Pe Isus Î l cunosc şi
pe Pavel îl ştiu, dar voi, cine sunteţi?' Şi omul în care era duhul cel
rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi şi i-a schingiuit în aşa
fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea. Lucrul acesta a fost cunos
cut de toţi iudeii, de toţi grecii care locuiau în Efes şi i-a apucat frica
pe toţi: şi Numele Domnului Isus era proslăvit." (Fapte 1 9, 1 3 - 1 7)
Î n copilărie am petrecut mult timp în casa bunicilor mei materni.
Bunica mea citea Biblia cu mare plăcere. Ne citea din ea şi cuvintele
prindeau viaţă sub privirile noastre. Am auzit-o citind acest pasaj
de mai multe ori şi izbucneam în râs de fiecare dată. Îmi descria sce
na şi imaginea pe care mi-am format-o atunci mi-a rămas în minte
până astăzi. Exorciştii aceştia îngâmfaţi aveau o poziţie foarte înaltă
în societate - erau nişte oameni mândri şi egoişti şi se credeau su
periori celorlalţi oameni. Dar dintr-odată totul se schimbă. Un sin
gur om reuşeşte să-i pună pe fugă pe toţi şapte. Incidentul ajunge la
urechea tuturor.
Se poate întâmpla să folosim numele Domnului Isus ca aceşti oa
meni, ca pe un talisman, ca pe un descântec, ca pe o formulă magică,
însă va veni ziua în care viaţa noastră lipsită de putere, viaţa noastră
deşartă, pretenţiile noastre neîntemeiate că suntem conducători
spirituali vor fi spulberate şi în care demonii mândriei şi ai nebuniei
PREDICATORUL 87
din viaţa lui. Prietene, dacă treci printr-o perioadă critică şi dacă
vrei să renunţi, lasă-L pe Dumnezeu să-ţi reînnoiască angajamentul.
Dwight L. Moody a trecut printr-o astfel de criză într-o zi când se
afla în camera unui hotel din New York. Î n timp ce postea şi se ruga,
puterea lui Dumnezeu s-a revărsat peste el în aşa măsură, încât a
fost nevoit să-I ceară lui Dumnezeu să-Şi oprească mâna. A trecut
pe aici şi John Wesley, la 34 de ani, când lucrarea lui era fără succes
şi când era neconvertit. Este adevărat că primise o educaţie foarte
bună la Universitatea din Oxford. Avea autoritate. Era deja hirotonit
de Biserica Anglicană, dar eşecul lui era total şi ştia aceasta. Însă
într-o seară s-a dus la bisericuţa din strada Aldersgate, unde un laic
(atenţie!) s-a ridicat şi a citit introducerea comentariului lui Luther
la Galateni. Î n timp ce el citea, Wesley a spus:
- Am simţit o căldură ciudată în inimă. Apoi am înţeles că până
şi eu pot găsi iertarea de păcate.
Şi aceasta în urma citirii de către un laic a cuvintelor lui Martin
Luther într-o biserică mică. John Wesley a trăit experienţa naşterii
din nou şi a pornit să facă o mare lucrare pentru Dumnezeu. Astfel
de momente, în care experienţa este trăită foarte intens, pot fi sufi
ciente pentru a alunga pentru totdeauna din viaţa noastră fantoma
sentimentului destoiniciei noastre şi pentru a rămâne în fiecare zi
lângă Isus.
Nu uita, prietene predicator, dacă eşti al lui Hristos şi dacă Dum
nezeu te-a chemat să predici Evanghelia, nimic de pe pământ
nu-ţi poate aduce vătămare. Odată au venit la Isus nişte oameni
care L-au avertizat astfel: " Pleacă şi du-Te de aici, căci Irod vrea să
Te omoare." Isus le-a răspuns: " Duceţi-vă şi spuneţi vulpii aceleia:
'Iată că scot dracii şi săvârşesc vindecări astăzi şi mâine, iar a treia
zi voi isprăvi'" (Luca 1 3,32). Ce a vrut Isus să spună aici? El a spus
că avea de făcut lucrarea pe care l-a încredinţat-o Dumnezeu şi că,
până la isprăvirea acestei lucrări, Irod nu putea să-I facă niciun
rău, Pilat nu putea să-I facă niciun rău, Cezar nu putea să-I facă
niciun rău, niciun om de pe pământ nu putea să-I facă vreun rău;
nici măcar demonii. El era Omul lui Dumnezeu, care îndeplinea lu
crarea lui Dumnezeu. La fel se întâmplă şi cu tine, şi cu mine. Lupta
94 PAŞTE OILE MELE!
--- ----
Când aveam 19 ani, m-am dus să-I văd pe bunicul meu care se
afla pe patul de moarte în ultima zi din viaţa lui. A fost un om e
vlavios, un creştin evlavios, de meserie fierar şi fermier. A fost plecat
în Alaska în timpul Goanei după Aur. Eram numai eu cu el. Deodată,
mi-a spus că vrea să se ridice din pat. Am încercat să-I descurajez,
pentru că era foarte bolnav. Era totuşi un bărbat foarte puternic,
fiindcă s-a ridicat şi nu am putut să-I opresc. S-a îndreptat spre o
poliţă din cameră de unde a luat Biblia lui veche. Eu începusem deja
să studiez ca să devin pastor şi lucram cât puteam pentru salvarea
sufletelor. Bunicul meu se rugase de multe ori ca Domnul să-şi pună
mâna peste mine şi să mă conducă în lucrarea de păstorire creştină.
S-a aşezat pe marginea patului şi mi-a spus:
- Nepoate, într-o zi vei deveni pastor, un predicator pentru H ris
tos. Dumnezeu te-a chemat în lucrarea Sa şi vreau să-ţi citesc ceva
pe care trebuie să-I ştii şi să nu-I uiţi niciodată.
A deschis la capitolul 2 din 1 Corinteni şi l-a citit aproape în
întregime, punând accent îndeosebi pe versetele de la 1 3 la 1 6.
EI a insistat asupra faptului că predicatorul trebuie să fie în stare
să întrebuinţeze o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhov
niceşti. " Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumne
zeu, căci, pentru el, sunt o nebunie." Lucrurile duhovniceşti trebuie
"
"judecate duhovniceşte . După aceea, a închis Cartea şi mi-a spus:
- Nepoate, nu uita, nu poţi niciodată să fii un slujitor al lui Hristos
dacă nu eşti un om duhovnicesc. Numai un om duhovnicesc poate
înţelege Scripturile, fiindcă ele au fost scrise de Duhul lui Dumne
zeu. Nu poţi predica Scriptura dacă nu eşti un om duhovnicesc, pen
tru că nu poţi să le înţelegi.
Apoi s-a urcat imediat în pat. După câteva ore, a murit pe braţul
meu, în timp ce rostea un verset din Scriptură: ,, 0, adâncul bogăţiei,
înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt
judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui ! " (Romani 1 1,3 3).
Am cerut ca versetul acesta să fie scris pe piatra de pe mormântul
lui, care se află în Colorado. Atunci am văzut moartea pentru prima
dată; însă despre moartea lui pot să zic: ,,0, de aş muri de moartea
celor neprihăniţi şi sfârşitul meu să fie ca al lor! " (Num. 23,10).
96 PAŞTE OILE M ELE!
Poveţele lui mi s-au întipărit în inimă: " Ca să fii pastor, trebuie să fii
un om duhovnicesc." Când am primit hirotonirea, am rostit ca an
gajament cuvintele din 1 Corinteni 2,1.2 şi de atunci încoace, ele au
fost mottoul lucrării mele. Vreau să vă spun, dragi prieteni şi colegi,
că pastorul adevărat trebuie să fie un om duhovnicesc. Î n inima lui
trebuie să răsune Cuvântul lui Dumnezeu.
Aş putea să spun foarte multe lucruri despre cum ar trebui să fie
predicatorul. Despre calităţile lui s-a vorbit în repetate rânduri şi
mult mai bine decât aş putea eu să o fac. Este mai uşor să vorbeşti
despre ele decât să le trăieşti - este imposibil să le trăim prin pute
rea noastră. Iar după ce am spus tot ce trebuia, ne dăm seama că
totul putea fi cuprins într-o singură propoziţie: Pentru a fi un sluji
tor al lui Hristos, pentru a primi chemarea Sa, pentru ca lucrarea
noastră să-I fie plăcută, trebuie să fim oameni duhovniceşti. Şi dacă
Duhul Sfânt ne călăuzeşte, ne conduce, nu numai în tot adevărul, ci
în toată slujirea, dacă ne susţine, ne învaţă şi ne descoperă lucrurile
lui Hristos, atunci vom fi sluj itori buni ai lui Hristos.
Dragi tineri, vreau să vă spun că nu veţi regreta niciodată fap
tul că aţi acceptat chemarea lui Dumnezeu. Slujirea lui Hristos este
unica ocupaţie care va rămâne în eternitate. Să ne gândim la un
campion al cărui nume este cel mai des amintit în lumea sportului.
El îi depăşeşte cu mult pe toţi concurenţii, este cel dintâi dintre toţi,
inclusiv la proba de decatlon. Î nsă după câţiva ani, devine atât de
firav şi de neajutorat ca un copil şi nu mai are decât nişte trofee de
argint ca amintire. Să ne gândim la un mare umorist, celebru pe mai
multe continente, care se îmbogăţeşte prin faptul că-i face pe oa
meni să râdă - mii de oameni hohotesc de râs în fiecare seară când
îl văd la televizor. Într-un final, el este dat uitării, fără Hristos, fără
speranţă şi fără Dumnezeu în lumea aceasta şi în lumea viitoare. Să
ne gândim la un mare om de stat, la un om de afaceri al cărui nume
este cunoscut de toţi şi care apare în ziarele din toată lumea. Pla
nurile şi oratoria lui i-au captivat pe oameni ani la rând, dar acum
renumele lui se stinge. Imperiul pe care şi l-a imaginat şi pentru
care a muncit se destramă. Acum, el nu mai este decât un nume în
cartea de istorie. Să ne gândim chiar şi la un predicator elocvent
PREDICATORUL 97
"
" Propovăduitorul . .. Lui am fost pus eu.
(1 Timotei 2,7)
A
rgumentul pe care vrem să îl susţinem în prelegerea aceasta
este acela că, în biserica cr; ştină, hirotonirea înseamnă hi
rotonire pentru predicare. In textul nostru, apostolul Pavel
declară: " Propovăduitorul ... Lui am fost pus eu." În versetele anteri
oare se arată ce mesaj a fost " pus " să predice, şi anume acela că Hris
tos " S-a dat pe Sine Î nsuşi ca preţ de răscumpărare pentru toţi: faptul
acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită", că Dumnezeu vrea ca toţi
oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa mântuirii şi că " este
un singur Dumnezeu şi este un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi
oameni: Omul Isus Hristos."
Într-un alt pasaj, apostolul foloseşte aproape aceleaşi cuvinte:
" Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al nea
murilor" (2 Tim. 1,1 1). Î n acest caz, versetul anterior spune că so
lia pe care a fost rânduit să o predice este Evanghelia, iar cuvântul
"
" pus apare şi aici ca şi în 1 Timotei 2,7 şi înseamnă " a fi rânduit, a
fi ales ". Î n ambele pasaje, apostolul declară că el a fost rânduit sau
ales să propovăduiască, adică să predice Evanghelia.
Pavel nu avea nicio îndoială cu privire la chemarea lui de a predi
ca Evanghelia sau cu privire la faptul că această chemare era o rân
duire, o alegere de la Dumnezeu, pe care a primit-o direct de la El
şi nu de la vreo instituţie omenească. Citim acest lucru în Galateni
1,1 " Nu de la oameni ", ci direct de la Dumnezeu. De asemenea,
-
RANDUIŢI sA PREDICE 99
taţi, ascultaţi! " Dacă nu le place, spun contrariul. Este bine ca predi
catorul să ştie să facă faţă situaţiei şi să aibă grijă de el însuşi. Lloyd
George a ştiut cum să se poarte în public şi, apropo, a fost predi
cator baptist, dar şi membru al Partidului Liberal. Î ntr-una dintre
confruntările sale politice importante, când discuţia se încinsese,
exact în mijlocul discursului lui politic cel mai înflăcărat, undeva în
spate, un om a strigat:
- Lloyd George, Lloyd George, unde mai este acum bunicul tău?
Unde mai este măgarul cel bătrân? Şi unde mai este căruţa aia veche
cu care căra cărbune?
Ştiţi că Lloyd George s-a născut într-o familie de ţărani din Ţara
Galilor, oameni de rând. Bunicul lui transporta cărbune cu căruţa în
Criccieth, Ţara Galilor, iar bărbatul acela dorea să spună ceva care
să le distragă oamenilor atenţia de la cuvintele lui Lloyd George, aşa
că, fără niciun motiv, a amintit de bunicul acestuia.
Lloyd George s-a oprit şi i-a spus foarte politicos:
- Da, prietene, m-am născut în Criccieth. Tocmai am fost acolo
într-o mică vacanţă şi am văzut în şopron căruţa aceea veche pe
care o folosea bunicul. Mai este încă acolo.
Apoi a adăugat:
- Bunicul a murit şi sper că este în ceruri; dar observ că măgarul
se află printre noi!
Observaţi cum a reuşit să întoarcă situaţia în favoarea lui. Răs
punsul lui a fost prompt. Din momentul acela, i-a câştigat pe
ascultători de partea lui.
Situaţia era foarte gravă când Henry Ward Beecher s-a dus în
Anglia ca să-I ajute pe Abraham Lincoln să obţină acordul Brita
ni ei de a rămâne de partea Nordului. Anglia declarase război îm
potriva N ordului şi se aliase cu Sudul, şi fără îndoială că astăzi
Statele Unite ale Americii nu ar mai fi existat. Populaţia britanică
suferea; tot centrul Angliei era ameninţat cu foametea fiindcă oa
menii nu puteau să cumpere bumbac din Sud şi nu puteau munci
în fabricile lor. Nordul instaurase o blocadă în Sud şi de aceea,
preşedintele Lincoln l-a trimis pe Henry Ward Beecher, marele
predicator, atât de des citat în toată Anglia, să le vorbească oame-
RÂNDUIŢI sA PREDICE 1 1 3
liare vor lua locul care li se cuvine şi desigur nu locul cel mai impor
tant. Cel care recunoaşte înalta chemare a predicării va avea grijă
de toate lucrurile mărunte. El nu îşi va cere scuze înainte să înceapă
predica. El este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Fie are un
mesaj de transmis, fie nu are. Când vine momentul să înceapă, să
înceapă. L-am auzit de multe ori pe tatăl meu zicând: " Să fii c-a un
înotător puternic. Sari, aruncă-te în apă şi apoi începe să înoţi până
la mal." Aşa trebuie să începeţi predica, precum la săritura în apă!
Î n urmă cu câţiva ani se obişnuia ca începutul să fie lent, puteai să
baţi câmpii treizeci de minute în introducere, dar astăzi, în tumul
tul vieţii din America, nu este la fel. Astăzi, pastorii ating ideea din
primele afirmaţii. Nu uitaţi: " aveţi la dispoziţie numai treizeci de
minute ca să sculaţi morţii ", cum spunea Lamb.
Apoi, poziţia pe care o luăm la amvon nu ar trebui să ştirbească
din sfinţenia mesajului nostru. Este adevărat că oamenii sunt
diferiţi. Unii se luptă cu diverse boli, dar trebuie să încercăm să stăm
drepţi şi să avem o poziţie corespunzătoare şi demnă. Nu uitaţi că
ascultătorii ne urmăresc.
Aş vrea acum să le propun tuturor predicatorilor tineri să înveţe
cum să vorbească în şoaptă. Ştiu că nu are niciun rost să vă spun
să nu şuşotiţi la amvon - la toţi ni se întâmplă. Când cineva care
stă la amvon, unde îl vede toată lumea, poartă o discuţie aprinsă
cu persoana de lângă el sau chiar chicoteşte din când în când, ca
reacţie la cuvintele celuilalt, îi deranjează pe ceilalţi, ca să nu spun
mai mult, şi este un semn că nu ştie cum să se poarte la amvon. Dacă
trebuie neapărat să-i spui ceva persoanei de lângă tine, şopteşte-i
la ureche - dar vorbeşte-i în şoaptă, nu doar pe un ton mai scăzut.
Să nu bombănim, să nu comentăm şi să nu ne exprimăm părerile
personale în spatele vorbitorului. Î n felul acesta îi deranjăm şi pe
cei de la amvon, şi pe cel care predică, dacă este sensibil vreun pic
sau dacă are antenele bune, cum ar trebui să le aibă toţi predicatorii
buni. Cel mai bun tip de predicator este omul încordat, dar care îşi
controlează încordarea. După cum spunea Gladstone: " Eu nu predic
niciodată dacă nu simt în spinare o anumită presiune." De aceea,
RÂNDUIŢI SA PREDICE 1 1 9
măsură, când eşti criticat şi când ai probleme cu unii fraţi, când ci
neva îţi strică lucrarea sau când devii neputincios sau bolnav, eşti
ispitit să crezi că nu ai fost chemat de Dumnezeu sau că predicile
tale nu sunt glasul lui Dumnezeu.
Un laic i-a spus odată unui predicator pretenţios: " Fără haina
preoţească nu îndrăzneşti să predici, fără carte nu eşti în stare să
predici, fără salariu nu vrei să predici." Ne regăsim în aceste cuvinte?
Dacă nu ai mai primi salariul, ai mai predica? Te-ai mai simţi che
mat să predici? Da, este adevărat, s-ar putea să fii nevoit să-ţi cauţi
un loc de muncă, pentru ca să-ţi câştigi existenţa, dar ai continua să
predici dacă nu ai primi salariu? Ai face asta? William Carey a spus:
" Lucrarea mea este să predic Evanghelia. Repar încălţăminte ca
să-mi acopăr cheltuielile."
John Wesley, la 34 de ani, slujea ca pastor, dar nu avea succes,
nu fiindcă i-ar fi lipsit educaţia, căci absolvise la Oxford; nu fiindcă
biserica nu l-ar fi recunoscut, căci era deja hirotonit; ci fiindcă nu
ştia care era voia lui Dumnezeu cu viaţa lui. Î nsă când a avut acea
experienţă sfântă, a fost cuprins de un zel puternic, l-a purtat în su
flet şi a însufleţit cu el Anglia, Irlanda, Scoţia şi, în final, toată lumea.
Avem noi în suflet convingerea care spune: "Vai de mine dacă nu
vestesc Evanghelia! " (1 Cor. 9,1 6)?
Nu voi uita niciodată ziua în care am stat împreună cu fratele Roy
Anderson, care este aici cu noi în seara aceasta, la amvonul lui John
Wesley, din capela lui de pe City Road din Londra. Acolo ne-am ple
cat capul şi ne-am dedicat din nou viaţa slujirii pastorale creştine.
Î n aceeaşi zi am vizitat casa lui şi am văzut camera în care a murit
înconjurat de tineri predicatori. După ce a zăcut inconştient două,
trei zile, a deschis ochii dintr-odată şi a spus zâmbind: " Cel mai bun
lucru este că Dumnezeu este cu noi." Acesta a fost secretul vieţii lui.
El a crezut că Dumnezeu era cu el. El era zelos, deoarece a crezut în
mesajul lui, a crezut în chemarea lui. Pentru mine, John Wesley este
cel mai mare om, în afară de personajele 8ibliei. Dintre toţi oamenii
lui Dumnezeu a căror biografie am citit-o, el a avut inima cea mai
caldă şi mintea cea mai lucidă. O, prietenii mei, ar fi foarte bine dacă
RÂNDUIŢI SĂ PREDICE 1 25
că toate aceste laude sunt reale şi, de-a lungul anilor, dorinţa de a
primi laude creşte şi ajunge să nu mai poată trăi fără ele.
În Florida, era un bărbat care administra un azil pentru predica
torii pensionari şi care povestea că nicăieri altundeva nu a întâlnit
mai multă invidie ca între ei. El punea aceasta pe seama faptului că
le lipsea cinstea şi lauda pe care erau obişnuiţi să le primească în
anii cât au fost activi, iar acum vânau chiar şi cel mai mic cuvânt de
apreciere. Desigur, mulţi pretindeau că sunt deranjaţi de compli
mente. Păreau că se mândresc cu lipsa lor de mândrie. Aţi întâlnit
astfel de oameni? Cum spunea Harry Emerson Fosdick: " Imaginaţi
vă un băiat îngâmfat care vrea să arate că este îngâmfat, dar a cărui
îngâmfare îl asigură că nu este îngâmfat! "
Mândria este u n mare pericol î n lucrarea pastorală. Samuel
Coleridge spunea: " Diavolul a rânjit, fiindcă păcatul lui drag este
mândria care se dă drept umilinţă." M ândria îl poate abate pe
predicator de la cărarea spre Î mpărăţia cerului şi îi poate distruge
speranţa mântuirii.
Apoi este pericolul de a deveni prea ocupaţi. Predicatorul este
prea ocupat şi nu mai are timp să-şi pregătească bine predica, să
citească Scriptura, să se roage, să facă vizite (mod în care poate
obţine cea mai mare parte a materialului pentru predici - prin con
tactul cu oamenii şi prin cunoaşterea lor). Când predicatorul este
atât de ocupat încât nu mai are timp pentru acestea, înseamnă că
este prea ocupat şi nimic mai mult. Este posibil să pierdem con
tactul cu Dumnezeu din cauză că suntem prea ocupaţi cu lucrarea
Lui. Î n graba noastră de a-I sluji, ajungem să nu mai simţim bucuria
prezenţei Sale.
Apoi există pericolul de a ne transforma din predicatori în pro
motori. Î n felul acesta ne pierdem integritatea spirituală. Predica
torul ajunge să considere că oamenii sunt un material bun pentru
organizarea unei promoţii, şi nu copiii lui Dumnezeu care trebuie
ajutaţi să cultive chipul lui Dumnezeu în ei. El se poate afla sub o
presiune atât de mare încât să ajungă să le-o transmită oamenilor.
Şi astfel îi împinge pe toţi să facă lucrare, ca pe nişte rotiţe aparente,
astfel încât mecanismul ecleziastic să funcţioneze mai departe şi să
RÂNDUIŢI SA PREDICE 1 3 1
un cearşaf, zăcea trupul acestei femei care îşi pusese capăt vieţii.
Pe amvon se afla un bilet. Mare mi-a fost mirarea când am aflat că
îmi era adresat mie. Î n el erau scrise următoarele cuvinte: " Dom
nule Richards, vreţi să ţineţi dvs. predica la înmormântarea mea? "
şi apoi era semnătura femeii.
Ulterior au fost descoperite urmele lăsate de ea, care arătau
că încercase mai întâi să intre în apa puţin adâncă, dar că s-a
răzgândit. După aceea, s-a urcat pe terasa sălii noastre şi s-a arun
cat în apa adâncă. Şi-a abandonat soţul, cei trei sau patru copii şi
casa frumoasă - totul - şi şi-a pus capăt vieţii. Mai târziu, am aflat că
musafirul care îi vizitase duminică după-amiază, şi din cauza căruia
am plecat fără să ne facem datoria de predicatori, era un fost iubit
de-al ei. Probabil că prezenţa lui a determinat-o să uite de toate - de
datoria ei faţă de Dumnezeu, faţă de familie şi faţă de ea însăşi - şi
să comită această faptă teribilă. Desigur că trebuie să-L lăsăm pe
Dumnezeu să judece toate acestea. Nimeni nu ştie ce era în mintea
ei la momentul acela şi dacă a fost sau nu pe deplin responsabilă
pentru fapta ei. Însă cert era că nu mai puteam face nimic pentru ea.
Trebuia totuşi să ţin predica de înmormântare! Nu mai oficiasem
niciodată o înmormântare. Era pentru prima dată şi era o situaţie
specială: era vorba despre o femeie care comisese suicid. Oricui i-ar
fi fost greu, însă pentru mine agonia era şi mai mare, întrucât nu
reuşisem să-i dau ajutor când a avut nevoie. Şi, de fiecare dată când
îl vedeam pe soţul ei şi pe copiii rămaşi fără mamă, gândul acesta
devenea aproape de nesuportat. Prieteni, vă mărturisesc, că şi eu, şi
Kenneth ne-am cercetat inima profund în zilele acelea şi I-am pro
mis lui Dumnezeu ca, prin harul Său, să nu ne mai facem vreodată
vinovaţi de nepropovăduirea soliei Sale la timp şi ne la timp.
Am lucrat la predică două zile. Ce să spun? Ce aş fi putut spune?
Î ntr-un anumit sens, mă simţeam aproape vinovat de această trage
die. Poate că, dacă ne-am fi rugat măcar, poate că lucrurile ar fi stat
altfel. Dar nu am făcut nimic. A treia zi, a venit din Colorado Springs
mama femeii şi a adus cu ea un predicator dintr-o altă biserică.
Ne-a spus că nu vrea ca la înmormântarea fiicei ei să predice un
adventist. Eu m-am bucurat! El a predicat despre textul din Apoca-
1 34 PAŞTE OILE MELE!
----
A
m auzit odată că a existat un om care ar fi putut fi un bun
predicator dacă nu ar fi a�ut două defecte. În primul rând, nu
ştia să ţină o cuvântare. In al doilea rând, nu avea nimic de
transmis oamenilor. Ca să fim predicatori, trebuie bineînţeles să ştim
să vorbim în public, dar şi să avem un mesaj real de transmis. Iar
dacă ne referim la predicatorul creştin, atunci mesajul lui trebuie să
fie Evanghelia creştină despre care apostolul spune că este singura
Evanghelie. Ea ne vorbeşte despre Isus. Uneori, oamenii vorbesc de
spre Evanghelia lui X sau despre Evanghelia lui Y. Î nseamnă că ei folo
sesc cuvântul acesta într-un sens foarte vag, întrucât există o singură
Evanghelie.
Şeful unui trib de indieni povestea că a venit la ei un predicator,
ca să le arate că Dumnezeu există. Şeful i-a răspuns:
- Crezi că nu ştim asta? Î ntoarce-te de unde ei venit!
Apoi a venit un alt predicator care le-a zis:
- Nu furaţi; nu vă îmbătaţi; nu minţiţi; nu înşelaţi.
Şeful i-a răspuns:
- Crezi că nu ştim asta? Du-te şi-i învaţă asta mai întâi pe oame
nii tăi ! Ei au nevoie de aceste învăţături.
1 42 PAŞTE OILE MELE!
1 78. Î nsă lucrarea sa nu a avut aici decât puţine roade. Când a ajuns
în Corint, marea metropolă comercială a imoralităţii şi păcatului,
şi-a făcut un alt plan pentru a captiva atenţia celor nepăsători şi
indiferenţi. Î n Corint, tot un oraş grecesc, propovăduirea lui nu
a constat "în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o
dovadă dată de Duhul şi de putere." (1 Cor. 2,4)
Dumnezeu a binecuvântat truda lui, pentru că aici L-a înălţat pe
Isus cel răstignit pentru lumea pierdută şi mulţi au răspuns cu dra-
"
" NOI PROPOVĂDUIM PE H RISTOS CEL RĂSTIGNIT 1 47
goste şi pocăinţă la invitaţia crucii. Atât evreii, cât şi grecii s-au pre
dat lui H ristos, iar despre ei apostolul a scris: " Şi voi, prin El, sunteţi
în Hristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune,
neprihănire, sfinţire şi răscumpărare, pentru ca, după cum este
scris: 'Cine se laudă să se laude în Domnul.'" (1 Cor. 1,30.3 1)
Î n Hristos, evreul ortodox a văzut împlinirea tuturor speranţelor
lui şi a tot ce scriseseră profeţii. Î n Hristos, grecul învăţat a văzut
înţelepciunea adevărată a lui Dumnezeu, aşa cum a fost descoperită
prin Hristos. Iar apostolul, în epistola adresată preaiubiţilor
credincioşi din Corint, le-a adus aminte de zilele acelea, scriind: " Cât
despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc
taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită " (1 Cor.
2,1). Acest mare predicator nu a încercat să-i câştige printr-o retorică
fermecătoare, numită aici "vorbire strălucită". El nu s-a bizuit pe
înţelepciunea filozofiei lor, ca să demonstreze adevărul Evangheliei.
Corintenii au fost cuceriţi de proclamarea simplă şi clară a princi
piilor fundamentale ale Evangheliei.
Evanghelia aceasta conţine relatarea a ceea ce a făcut Dumne
zeu pentru salvarea oamenilor din păcat şi pentru a-i readuce în ar
monie cu El. Ea dezvăluie marele adevăr că Dumnezeu este în Hris
tos "împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele
lor." (2 Cor. 5,19)
Apostolul a declarat: " Căci n-am avut de gând să ştiu între voi
altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit." Expresia " n-am avut
de gând " ne arată că a luat această decizie în mod conştient, că a
luat o hotărâre fermă. Î n altă cetate, Pavel a apelat la argumentaţie
erudită şi la filozofie pentru a combate idolatria păgână. Î nsă aco
lo, el şi-a schimbat metodele şi a proclamat Evanghelia vestind
adevărul fără să aducă prea multe argumente şi raţionamente
elaborate - a afirmat, pur şi simplu, adevărul divin aşa cum era
descoperit în Scriptură şi cum a fost împlinit de Isus Hristos. El a
propovăduit istoria simplă a lui Isus şi a morţii Sale ispăşitoare. Şi
a făcut aceasta plin de cutremur şi slab (1 Cor. 2,3). Era conştient
de slăbiciunile lui, aşa cum ar trebui să fie fiecare pastor care vine
înaintea oamenilor.
1 48 PAŞTE OILE MELE!
despre lucrurile acestea prin Duhul Sfânt trimis din cer. Aşa îmi
doresc să predic. Duhul Sfânt care a scris Scripturile i-a călăuzit pe
aceşti oameni atunci când le propovăduiau şi ne va călăuzi şi pe
noi. Gândiţi-vă că Duhul Sfânt care a scris Scripturile vă va călăuzi
când veţi predica despre ele. Inima păcătosului nu va putea să li se
împotrivească. Vorbind despre coborârea Duhului Sfânt, Isus a zis:
"
" EI Mă va proslăvi. Duhul Sfânt a spus mai multe despre Isus decât
despre Sine. El nu spune prea multe despre Sine. Î n cele câteva texte
în care vorbeşte despre Sine, El nu face altceva decât să ne ajute
să înţelegem că El este o persoană. El vorbeşte despre Isus. Duhul
Sfânt a fost trimis ca să-L proslăvească pe Isus, " pentru că va lua din
ce este al Meu şi vă va descoperi." (Ioan 1 6,14)
De aici înţelegem foarte clar că, dacă vrem să avem puterea
Duhului Sfânt în predicarea noastră, trebuie să predicăm despre
lucrurile privitoare la Isus Hristos. " EI Mă va proslăvi." Aşadar, dacă
Îl proslăvim pe Hristos în toate predicile noastre şi dacă ne luptăm
să renunţăm la tot egoismul şi vanitatea noastră, vom avea puterea
Duhului Sfânt.
"Atunci când un păcătos priveşte o dată iubirea Tatălui, după
cum se poate vedea în sacrificiul Fiului Său, şi se supune influenţei
divine, are loc o schimbare a inimii şi, de atunci încolo, Hristos este
totul în tot." Faptele apostolilor, ediţia 2006, pag. 1 80. Apostolul
-
Pavel ştia lucrul acesta din proprie experienţă. Pentru el, " crucea
era obiectul de cel mai mare interes. Î ncă din momentul în care el
fusese oprit din lucrarea sa de prigonire a urmaşilor Nazarineanu
lui răstignit, el nu încetase niciodată să preamărească crucea. Atunci
îi fusese dată o descoperire a iubirii infinite a lui Dumnezeu, aşa
cum era arătată în moartea lui Hristos; şi o transformare minunată
fusese săvârşită în viaţa sa, aducând toate planurile şi năzuinţele
sale în armonie cu cerul. Din ceasul acela, el devenise un om nou în
Hristos." Ibid., pag. vezi 1 79
-
băteau joc, iar alţii au zis: �supra acestor lucruri te vom asculta
altă dată'" (Fapte 1 7,32). Predicarea de azi despre Isus Hristos îi
determină pe unii filozofi să îşi bată joc, iar pe alţii să amâne pe altă
dată ascultarea Evangheliei cercetătoare.
Aşadar, apostolul a predicat despre H ristos chiar şi pe Dealul lui
Marte şi unii oameni au crezut pe baza predicării lui. S-au conver
tit câţiva cetăţeni, dintre care sunt amintiţi " Dionisie Areopagitul,
o femeie numită Damaris " (Fapte 1 7,34). E posibil ca Damaris să fi
fost în vremea aceea o femeie cu vază, cunoscută în Atena. Probabil
că apostolul a tresăltat de bucurie când a văzut că oamenii aceia de
seamă au răspuns predicării sale şi L-au primit pe Domnul Isus. Î n
poezia lui Frederic W. H. Myers, Pavel vorbeşte astfel despre Damaris:
Apoi L-am propovăduit pe Hristos; iar ea m-a ascultat. Şi -
pag. 1 16
Î ntr-adevăr, cele două cărţi Slujitorii Evangheliei şi Mărturii pen
tru pastori sunt tot ce aveţi nevoie pentru omiletică. Am citit zeci
de cărţi scrise de mari profesori, dar, în ceea ce priveşte principi
ile fundamentale pe care le-au scos la lumină şi le-au descoperit în
experienţa lor, nu există niciun lucru care să nu se regăsească şi în
aceste două cărţi. Toate se regăsesc.
Sunt ispitit să citez tot capitolul "A-L predica pe Hristos " din
Slujitorii Evangheliei, dar n-o s-o fac. Citiţi-l singuri. Citiţi fiecare
pagină, fiecare propoziţie, fiecare cuvânt şi nu Îl veţi mai lăsa pe
Hristos cel răstignit în afara predicării voastre. Dacă Spiritul Profe
tic nu ne-ar fi lăsat decât acest capitol, ar fi fost suficient. Ar fi bine
ca fiecare predicator să îl memoreze. Atunci veţi înţelege că discur-
1 60 PAŞTE OILE MELE!
- O, minunat!
- Ai produs o redeşteptare?
- Nu, dar am avut o părtăşie minunată.
- S-a supărat cineva?
- A, nu, nu!
- Atunci, a fost un eşec. Dacă nu ai reuşit nici să superi pe nimeni
şi nici să produci o redeşteptare - măcar una din două - atunci nu
s-a întâmplat nimic.
Vedeţi voi,' când predicaţi adevărul în mod real, cineva fie se
va converti şi se va lăsa schimbat de el, fie îl va respinge. Oriunde
ajungea Pavel, se producea fie o redeşteptare, fie o răscoală. Oame
nii reacţionau. Şi lumea se întorcea pe dos. "Au venit şi aici " - aşa
spune raportul. Era predicarea creştină profetică, care-L înălţa pe
Isus înaintea lumii.
O, ce bine ar fi ca predicarea noastră să întoarcă lumea pe dos!
Mai puţină predicare lipsită de viaţă şi moleşită, mai multă predi
care din Scriptură, o predicare profetică, o predicare creştină - în
care Isus să fie înălţat înaintea lumii, Isus cel răstignit pentru
păcatele oamenilor, Isus cel înviat ca să ne facă neprihăniţi şi fericiţi
şi Isus cel care Se va întoarce din nou cu slavă şi putere. Î n multe
biserici, se pare că predomină atitudinea de tipul: " Sst, linişte, aveţi
grijă, nu-i treziţi pe cei adormiţi, nu predicaţi cu bucurie, cu avânt,
cu prea mare zel! Nu se cuvine. Nu se mai face aşa acum " şi cel mai
descurajator, " n u se face aşa! ".
Probabil că va veni timpul când predicatorii adevăraţi ai lui Dum
nezeu vor fi aduşi mai des înaintea dregătorilor şi vor fi trimişi la
închisoare. Poate că atunci va veni timpul când lumea va fi întoarsă
pe dos de solia lui Dumnezeu.
Odată am participat la o întâlnire a lucrătorilor din Cehoslova
cia, într-un castel mare care aparţinuse familiei Rothchild, dar care
trecuse în proprietatea statului. Se afla în mijlocul unei păduri de
2.000 de hectare, unde pe vremuri împăratul obişnuia să iasă la
vânătoare împreună cu supuşii lui. Acolo ne-am adunat ca să ne
rugăm şi să studiem împreună. Pe scaunele din faţa mea se aflau
preşedintele Conferinţei şi trezorierul. Când am auzit ce experienţe
"
---- ---- " NOI PRopovADUIM PE HRISTOS CEL RASTIGNIT 1 65
" Sicriul era făcut din lemn de Maine, era prins în cuie de Pitts
burgh şi era căptuşit cu stofă de Baltimore. Persoana decedată
era îmbrăcată într-un costum din New York, iar mormântul fusese
săpat cu unelte din St. Louis. Toate aceste materiale se fabrică şi în
Georgia, dar tot ce i-a oferit Georgia acestei înmormântări a fost
persoana decedată şi un loc de îngropăciune." Poate că aşa şi era.
Evanghelia completă a lui Isus Hristos conţine tot ceea ce inima
omenească a avut, are şi va avea vreodată nevoie; însă unii predi
catori nu oferă altceva decât nişte trupuri neînsufleţite, iar oamenii
lasă băncile goale, pentru ca ei să aibă unde să le depună. Am spus
" unit predicatori. Slavă Domnului, că nu toţi fac aşa! Imaginaţi-vă:
nişte oameni morţi le predică altor oameni morţi. Nu este de mirare
că nu are loc nicio înviere.
Nu sunt teolog. Nu sunt în măsură şi nici nu doresc să vă cer
să scrieţi o declaraţie teologică despre jertfa ispăşitoare a lui Hris
tos. Adventiştii de ziua a şaptea au crezut în ea dintotdeauna, au
susţinut-o dintotdeauna, însă mulţi predicatori de-ai noştri au ne
voie să o înţeleagă pe deplin. Trebuie să predice despre ea tot mai
mult.
Cineva spunea: " Există o multitudine de teorii despre ispăşire
şi probabil că există puţin adevăr în fiecare." Totuşi, chiar dacă
ar mai apărea alte mii de teorii şi chiar dacă le-am pune pe toate
laolaltă, mintea omenească nu ar putea pricepe toată splendoarea,
frumuseţea şi slava jertfei lui Isus de pe Calvar şi a lucrării pe care o
face El astăzi pentru noi. Pentru mine, este suficient să ştiu că Isus
a murit pentru păcatele mele, după Scripturi. Acesta este mesajul
pe care trebuie să-I cunoască inima mea şi o lume întreagă. Mesajul
acesta este slava pastorului creştin; după cum spunea apostolul:
" Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea
Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă
de mine, şi eu faţă de lume! " (Gal. 6,14) . Pentru el, crucea însemna
mântuirea oferită de Hristos prin răstignirea Sa. Crucea este sim
bolul cuvintelor din Ioan 3,16.
Am vizitat odată, împreună cu pastorul Fordyce Detamore, Ma
cao, acel minuscul teritoriu portughez de pe coasta de sud a Chinei.
1 70 PAŞTE OILE MELE!
Neavând încotro, s-a apropiat de fosta lui casă, a bătut la uşă şi lo
catarii, nişte creştini, au binevoit să-I primea scă la ei.
Aceştia erau adventişti de ziua a şaptea. Bineînţeles că nu ştiau
nimic despre acest bărbat. Nu auziseră niciodată nimic despre el.
Casa fusese păstrată bine, era zugrăvită, bine mobilată, plăcută şi
primitoare. L-au invitat înăuntru şi l-au făcut să se simtă ca acasă.
Bărbatul a rămas la ei câteva luni.
Nu a trecut mult timp şi au început să-i vorbească despre Dom
nul Isus Hristos, care însemna atât de mult pentru ei. Vorbind şi
lucrând cu el cu blândeţe, ei au început să Î l propovăduiască pe
Hristos cel răstignit acestui om sărman care, după ce şi-a înche
iat drumurile prin lume, mai umbla încă în întuneric, în ceea ce
priveşte lucrurile spirituale.
Î n cele din urmă, spre marea lor bucurie, bătrânul a acceptat da
rul mântuirii vestit în Evanghelie, s-a convertit pe deplin şi a cerut
să fie botezat. De aceea mă aflam acolo - ca să stau de vorbă cu el şi
ca să-I botez. Î n seara aceea, el mi-a spus:
- Frate Richards, locul în care te-ai aşezat în seara aceasta, în
firida aceea mică de unde ai ţinut studiul biblic, este locul unde am
stat împreună cu soţia mea când ne-am căsătorit. Acolo am aşezat-o
în sicriu. Şi după aceşti 50 de ani, este locul unde Î l văd pe Isus. De
ce nu m-am întors la El atunci? De ce nu I-am predat inima atunci?
De ce nu am primit solia Sa atunci când soţia mea îmi vorbea despre
ea cu atâta bunătate şi iubire? De 5 0 de ani încoace, am tânjit tot
timpul de dorul ei. Dar acum ştiu că o voi revedea. Voi fi împreună
cu ea. O voi reîntâlni înaintea Domnului.
A doua zi, când păşea spre apa rece a pârâului de munte ca să fie
botezat, mi-a şoptit:
- Te rog să numeri în gând până la 15 şi să nu mă scoţi din apă
până atunci. Vreau să fiu botezat cu adevărat. Am întâlnit atât de
mulţi oameni botezaţi numai în parte!
- Frate Shepherd, i-am răspuns eu, nu este nevoie. Botezul este
un simbol al morţii lui Isus pentru păcatele mele şi ale tale, al învie
rii Sale din morţi. Dă-mi voie să te ajut să intri în apă.
- Nu, mi-a zis el, stând cât de drept putea la vârsta lui înaintată,
am călcat cincizeci de ani pe urmele celui rău şi vreau să intru sin
gur în apa botezului. Vreau să urmez exemplul Domnului meu.
1 74 PAŞTE OILE MELE!
-------
dalion pe care îl purta la gât. Nu şi l-a scos de la gât, dar l-a desfăcut
ca să mi-l arate.
- Î l port de cincizeci de ani, mi-a spus.
L-a deschis şi mi-a arătat fotografia soţiei lui, o tânără frumoasă.
Apoi mi-a zis, în timp ce lacrimile i se prelingeau pe obraji:
- Acum am s-o văd din nou.
După aceea, mi-a dat cinci sute de dolari ca să-i pun la zecime. Îl
găsise pe Domnul cu adevărat şi la fel şi persoanele care s-au bote
zat împreună cu el. Pentru el şi pentru toţi ceilalţi, propovăduirea
crucii era " puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu " (1 Cor. 1,2 4).
Când auzeau vorbindu-se despre ea, ei puteau să cânte:
Isus cât m-a iubit de mult,
Murind în locul meu!
Cum aş putea să nu-L ascult,
Să nu-L iubesc şi eu?
P
rintre scrisorile interesante primite de la predicatorii adven
tişti, mi-a parvenit şi o scrisoare de la un pastor care lucrează
Într-una dintre cele mai mari Conferinţe ale bisericii. Iată ce
spune el:
" Cea mai mare nevoie a mea este să primesc Duhul Sfânt Într-o
măsură bogată, să simt tot mai viu prezenţa lui Isus şi să fiu mereu
conştient că Isus vine foarte curând. Pentru acestea mă rog cu sin
ceritate."
După aceea, el Îşi exprimă următoarea temere:
Mi-este teamă că ne paşte marele pericol de a adapta
solia noastră la ceea ce vor oamenii să audă, şi nu la ne
voile lor. Ne preocupăm prea mult să avansăm şi să deve
nim populari. Ar trebui să ne preocupe mai mult subiectul
credincioşiei şi datoria solemnă de a fi solii lui Dumne
zeu. După ce am primit scrisoarea dvs., am stat de vorbă
cu câţiva slujbaşi ai comunităţii. Cea mai des întâlnită
nemulţumire a lor este legată de faptul că nu se predică
suficient solia; marile doctrine pentru care iau venit în
biserică par a fi neglijate. Ei vor predici consistente, bine
pregătite, despre soliile celor trei îngeri, nu doar predici
bune pe care le poate ţine orice pastor metodist. Mi-este
teamă, în special, că predicatorii noştri tineri sunt prea
1 80 PAŞTE OILE MELE!
" Noi suntem ... turma pe care o povăţuieşte mâna Lui ". Î n Psalmul
1 19, 1 76 apare expresia " rătăcesc ca o oaie pierdută". În Ieremia
5 0,6, avem următoarea declaraţie: " Poporul Meu era o turmă de oi
pierdute." Î n Matei 1 0, 1 6, Isus le-a spus ucenicilor că îi trimite " ca
pe nişte oi în mijlocul lupilor". Iar în 1 Petru 2,25, avem imaginea
impresionantă a oilor rătăcite vindecate de Păstorul sufletelor noa
stre, adică de Isus. Aşada� tabloul acesta frumos cu păstorul şi oile
Sale se regăseşte pretutindeni în Scriptură.
Din fragedă pruncie ne amintim frumoasele cuvinte ale Psal
mului 2 3 : " Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic."
După cum ştim cu toţii, cuvântul pastor are semnificaţia de păstor.
Isus a zis: " Eu sunt Păstorul cel bun " (Ioan 1 0, 14). El este modelul
tuturor pastorilo� al tuturor păstorilor. Ce face Păstorul cel Bun?
După prezentarea identităţii păstorului, cea dintâi declaraţie din
Psalmul 23 este următoarea: " El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce
la ape de odihnă." Păstorul hrăneşte oile. El le duce la păşunile bune,
unde se pot simţi bine şi unde iarba este hrănitoare. El are grijă ca
oile să aibă mâncare hrănitoare şi apă înviorătoare. De aceea, ele nu
vor duce lipsă de nimic.
Cuvântul lui Dumnezeu este hrana spirituală cu care trebuie să
ne hrănim turma. Iov spune: " N-am părăsit poruncile buzelor Lui;
mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui" [n. tr.: KJV " am preţuit
-
cuvintele gurii Lui mai mult decât hrana necesară"] (Iov 2 3, 1 2). Cu
vântul lui Dumnezeu este asemănat cu hrana.
Când i-a scos pe israeliţi din ţara Egiptului, Dumnezeu i-a hrănit
cu mană. Î n felul acesta, El dorea să-i înveţe că în Cuvântul Său puteau
găsi hrană spirituală adevărată: " Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să su
feri de foame şi te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoşteai, nici
părinţii tăi n-o cunoscuseră, ca să te înveţe că omul nu trăieşte numai
cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul"
(Deut. 8,3). Isus a făcut referire la această mană a vieţii atunci când
"
" PAŞTE OILE MELE! 1 83
bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit,
Doamne, Dumnezeul oştirilor! " (Ier. 1 5, 1 6). Ce text extraordinar!
Cineva trebuie să ţină o predică nemaipomenită despre acest text.
Când ajungeţi acasă, ţineţi o predică bună pe baza lui, adresându-vă
inimii voastre. Cele mai bune predici pe care le veţi ţine sunt cele
1 84 PAŞTE OILE MELE!
---
Este bine să predici din Carte, nu-i aşa? Este mult mai bine decât
să fii în situaţia unui predicator căruia Mark Twain i-a spus într-o
d uminică:
- Toate cuvintele din predica dvs. se găsesc într-o carte pe care
o am acasă.
- Este imposibil, i-a zis pastorul, este o predică originală.
- Î mi pare rău, dar am acasă o carte în care se găsesc toate cuvin-
tele acestei predici.
- Aduceţi-o s-o văd.
Săptămâna următoare, Mark Twain a adus cartea. Titlul ei era
" Dicţionarul Webster" !
Isus i-a dat lui Petru trei porunci: " Paşte mieluşeii Mei . . . Paşte
oiţele Mele . . . Paşte oile Mele! " Aceasta este datoria predicatorului
adevărat, aceasta este datoria noastră. Unii dintre membrii noştri
socotesc că se practică prea des " tunderea" sărmanelor oi flămânde.
Am primit o scrisoare de la o soră care locuieşte într-o locali
tate izolată. Este o femeie credincioasă, cu o experienţă îndelungată
în lucrarea lui Dumnezeu, care Îl cunoaşte pe Domnul Isus Hristos
şi care preţuieşte Evanghelia. Nu are ocazia să asculte o predică
decât o dată la câteva luni. Trebuie să-şi asigure hrana spirituală
prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu, prin studierea lecţiunii şi
prin comuniunea cu Domnul prin rugăciune. Câteodată, reuşeşte să
ajungă la bisericuţa aflată la câţiva kilometri de casa ei. Aşteaptă
nerăbdătoare să ajungă acolo şi să primească hrana potrivită care
să o ajute să crească în credinţă. Dar spune că, de multe ori, rămâne
dezamăgită fiindcă vorbitorul, un angajat al Conferinţei - respo n
sabilul vreunui departament sau chiar preşedintele Conferinţei -
nu trece pe acolo decât dacă este un eveniment special, însoţit de o
colectă pentru diverse proiecte - Sărbătoarea Secerişului, progra
mul Faith for Today sau Voice of Prophecy, toate lucruri bune de alt
fel. De obicei, vorbitorul nu rămâne decât la un serviciu divin şi apoi
pleacă grăbit în altă comunitate. Sora noastră propune să se ţină
două servicii divine, unul în care să aibă loc programul special şi al
tul în care să se ofere hrană consistentă din Cuvântul lui Dumnezeu.
1 90 PAŞTE OILE MELE!
tit sau nu, nu mai ţineţi nicio predică. Ellen White ne spune aşa. Nu
mai predicaţi !
Vom descoperi că noi nu putem folosi Duhul Sfânt, ci că Duhul
Sfânt trebuie să ne folosească pe noi. Dacă vom accepta să fim
conduşi de Duhul, vom afla că El ne va călăuzi în tot adevărul.
Atunci, vom fi capabili să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu ca să-I
putem predica şi altora. " Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul
care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni
le-a dat Dumnezeu prin harul Său " (1 Cor. 2,1 2). Atunci vom şti că
vorbele noastre vor aduce rod numai prin puterea Duhului Sfânt, că
" iubirea lui Hristos este puterea fiecărei mărturii pentru Dumnezeu
care a fost rostită vreodată de buzele omeneşti." Slujitorii Evan
-
veţi descoperi că ele vor să afle despre marile teme. Nu uitaţi: oa
menii aşezaţi în bănci au o gândire la fel de profundă ca şi voi. Mulţi
dintre ei cunosc ştirile internaţionale la fel de bine ca şi voi. Unii
dintre ei înţeleg Biblia la fel de bine ca voi. Dar, deşi au nevoie să
audă mesajul în cuvinte clare şi simple, ei au nevoie totuşi să le fie
p rezentate continuu marile teme. Ei au nevoie să ştie că mesajul
glorios despre Hristos face parte din domeniul marilor idei.
Enunţarea marilor adevăruri - a celor mai mari adevăruri - este
deosebit de importantă pentru eficienţa predicării. Confruntaţi-l
pe ascultător şi vorbiţi-i neîncetat despre veşnicie, despre Dum
nezeu, despre Hristos, despre mântuirea prin credinţă, despre
ispăşire, despre divinitatea lui Hristos, despre personalitatea şi
puterea Duhului Sfânt, despre adevărul absolut aşa cum este el des
coperit în Legea lui Dumnezeu şi despre responsabilitatea noastră
personală faţă de El, despre libertatea sufletului, despre puterea ha
rului şi a dragostei lui Dumnezeu asupra mediului, despre păcatul
şi decăderea oamenilor, despre ridicarea omului prin Evanghelie,
despre biruinţa finală a adevărului prin Hristos la a doua Sa venire,
despre Î mpărăţia glorioasă şi veşnică a lui Dumnezeu - şi în toate,
descoperirea lui Hristos în calitate de Creator, Răscumpărător şi
Împărat. Prezentaţi-le neîncetat aceste adevăruri mari dacă doriţi
ca bisericile voastre să aibă parte de o predicare de excepţie.
Episcopul Quayle ne aduce aminte că "viaţa remarcabilă, rostirea
unui adevăr remarcabil trebuie să-I definească pe fiecare predicator
şi mesajul lui." Î ntr-adevăr, predica vorbeşte, de fapt, despre predi
cator; este exteriorizarea sufletului lui. Predica este în fapt o ţinere
la curent a oamenilor cu viaţa predicatorului. Nimeni nu poate să
spună mai mult decât ceea ce este. Am deseori impresia că predica
torul adevărat îşi predică lui însuşi şi că oamenii doar i se alătură ca
să-I asculte. Eu cred că doar aşa trebuie să predicăm. Predicatorul
este un om, iar mesajul lui trebuie să fie potrivit mai întâi pentru
sufletul lui, dacă doreşte să fie potrivit şi pentru sufletul altora.
Trebuie să ţinem cont de trei lucruri dacă dorim să fim predi
catori eficienţi şi să împlinim scopul principal al predicării, adică
hrănirea turmei lui Dumnezeu. Î n primul rând, trebuie să ţinem
206 PAŞTE OILE MELE!
ziceţi: " Cum să-mi fac timp? " Tot aşa cum îşi face timp muncitorul
sau funcţionarul. Sunt 24 de ore într-o zi şi toate sunt ale voastre.
Sarcina aceasta face parte din activitatea voastră. De ce nu o înde
pliniţi? Ce drept aveţi să-I întrerupeţi pe om din treaba lui şi să-i
cereţi să vă asculte predica, dacă nu aţi investit tot atâta efort şi
timp în activitatea voastră cât a investit el în activitatea lui? -
Nu uitaţi, orele de dimineaţă sunt potrivite pentru munca de
creaţie. Atunci sunteţi refăcuţi după odihna nopţii şi atenţia nu vă
este distrasă de treburile zilei. Atunci este momentul să deschideţi
marea Carte şi să aveţi comuniune cu Dumnezeu, să aflaţi ce vrea
El să spună, care este mesajul Său pentru lume, dar mai ales pen
tru sufletul vostru şi pentru turma voastră. Eu nu mă apuc de scris
discursurile de la radio după-amiaza. Atunci scriu scrisori şi citesc.
Dimineaţa este timpul potrivit pentru munca de creaţie. Din cauza
lipsei studiului şi a meditaţiei asupra Cuvântului, destul de multe
predici sunt mai degrabă o şarlatanie decât o expunere, cum scrie
un autor în Christianity Today. Unii nu studiază nici o jumătate de
oră pe zi, nici măcar cincisprezece minute pe zi.
Fiecare predicator ar trebui să fie familiarizat cu literatura cea
mai valoroasă din ţara lui. El ar trebui să fie în stare să stea de vorbă
cu oamenii la nivelul lor. Dacă cineva citează dintr-un poet mare, el
ar trebui să ştie care este autorul şi dacă îl citează corect sau nu.
Î n urmă cu câteva săptămâni, am intrat într-o librărie ca să
cumpăr o carte de poezii şi am spus: " Vreau o carte de poezii scrise
de autorul care a zis: 'Insulele Greciei, insulele Greciei! Unde Sap
pho cea înflăcărată a iubit şi a cântat.'" Bărbatul care răspundea de
raionul respectiv mi-a spus un singur cuvânt, " cântase ". " Sunteţi
sigur? " l-am întrebat. El mi-a răspuns " Sigur! " Apoi mi-a dovedit
recitând restul strofei, pe care ar fi trebuit să o ştiu şi eu (acum o
ştiu!). Am aflat mai târziu că Byron a scris " cântase ", pentru ca să
rimeze cu " răsărise ".
Aşadar, ce veţi face în orele dimineţii? Veţi studia sau nu? Dar
poate că spuneţi: 0 dar nu pot! " Cred că Î i datorăm lucrul aces
,, ,
Binecuvântează Tu adevărul
Pe care mi l-ai descoperit astăzi,
Cum ai binecuvântat pâinea
Î n Galileea;
Atunci va înceta orice robie,
Lanţurile se vor rupe;
Şi voi găsi în Tine
Tot ce îmi doresc!
Cuvintele Tale
Sunt duh şi viaţă;
Mă grăbesc să le ascult,
"
" PAŞTE OILE M ELE! 2 1 7
Ră spun sul
predicatoril or
M
i se pare potrivit ca în această ocazie să descoperim câteva
aspecte legate de starea predicării sau, mai bine zis, de sta
rea predicatorului. Creştinismul însuşi a început cu predi-
carea, iar mişcarea adventistă de ziua a şaptea a început îndeosebi ca
o mişcare a predicării. Care este astăzi starea predicării în biserica
noastră, potrivit mărturiei date de predicatori, lideri de Conferinţă
şi laici? Întrebarea aceasta trebuie să primească un răspuns com
plet. Nu pretind că voi răspunde în întregime la ea în prezentarea de
astăzi, dar am aflat câteva lucruri despre starea actuală şi vreau să vi
le aduc la cunoştinţă.
Nu este nevoie să subliniem că predicarea are o importanţă
covârşitoare pentru toţi creştinii, şi în special pentru adventiştii
de ziua a şaptea. Apostolul Pavel pune întrebarea: " Şi cum vor auzi
despre El fără propovăduitor? " (Rom. 1 0, 1 4). Deşi este adevărat că
Dumnezeu le predică inimilor oamenilor prin intermediul creaţi unii
şi direct prin Duhul Său, în înţelepciunea Sa, El a ales să rânduiască
oameni care să-şi dedice toată viaţa predicării soliei cereşti.
Isus Î nsuşi a fost predicator (Mat. 4, 1 7). El a rânduit ucenici " ca
să-i aibă cu Sine şi să-i trimită să propovăduiască" (Marcu 3,14). Ei
RASPUNSUL PREDICATORILOR 2 1 9
Dar este numai o propunere. Î nsă în scrisorile lor, cei mai mulţi
spun astfel: " Nu am decât rareori ocazia să-i ascult pe alţii pre
dicând." De aceea, ei sunt de părere că nu pot comenta despre predi
carea adventistă în general. Vă citesc dintr-o astfel de scrisoare, nu
mai un fragment important. Aproape tot ce voi spune în continuare
sunt citate din scrisori şi vă rog să mă suportaţi!
"
" Printre aspectele pozitive ale predicării noastre , ne spune ci
neva, " este acela că ea se bazează pe Biblie şi probabil că predicarea
noastră este, în general, mai bună decât predicarea obişnuită din
celelalte biserici."
Bineînţeles că simţim aşa fiindcă iubim foarte mult credinţa
aceasta şi o privim în mod subiectiv, cum este şi firesc, la fel ca fie
care mamă, care crede că pruncul ei este cel mai frumos din lume.
Ştiţi, părerea noastră despre o persoană apropiată sau despre o
persoană pe care o apreciem este diferită de cea a altor persoane.
Î n timp ce se plimbau prin Parcul Pheonix din Dublin, două fe
mei văd un bătrân care se juca cu un câine vagabond. Una dintre ele
zice:
- Uite-te la bătrânul acela caraghios care se j oacă cu câinele!
Femeia se uită cu atenţie la el şi îi spune prietenei:
- 0, draga mea, este episcopul de Dublin!
- Vai, ce simpatic este! exclamă prima femeie.
Vedeţi, depinde despre ce persoană este vorba. Presupun că aces
ta este motivul pentru care privim la oamenii noştri şi considerăm
că sunt destul de buni - pentru că sunt ai noştri.
Cred că aproape patru cincimi din totalul scrisorilor susţin că
predicarea adventistă este, în general, la fel de bună sau mai bună
decât predicarea obişnuită, în ceea ce priveşte mărimea biseri
cilor şi capacitatea predicatorilor care se ocupă de ele. De aseme
nea, susţin că pastorii noştri predică din Biblie mai mult, iar în ce
priveşte ataşamentul faţă de marea solie definitorie pentru noi, ca
adventişti, şi măsura în care aderă la ea, predicarea este superioară
predicării din orice altă zonă a lumii. Aceasta este reacţia generală
exprimată în scrisorile primite.
Unul dintre cei care mi-au scris spune că o trăsătură negativă a
predicării noastre este aceea că predicatorii şi invitaţii noştri susţin
RAsPUNSUL PREDICATORILOR 225
sori urmează aceeaşi linie de gândire. Unii sunt de părere că, deşi
predicile noastre sunt aproape la fel de bune ca şi cele obişnuite,
foarte mulţi dintre lucrătorii noştri ţin predici care nu urmăresc un
anumit scop. Ei spun tot ce se poate spune despre o idee, dar fără să
ajungă undeva. Predica ar trebui să urmărească un anumit fir logic.
De asemenea, ar trebui să avem mai multe predici expozitive. Se ştie
că predicile expozitive sunt printre cele mai dificile de ţinut, dar de
ce să le evităm? Unii dintre lucrătorii noştri reuşesc acest lucru. O
bună expunere a unui text, a unui capitol sau chiar a unei cărţi din
Biblie va fi o mare binecuvântare pentru ascultători. Autorul acestei
scrisori spune că avem nevoie de predici care să ne " scuture ", să ne
trezească din letargia noastră spirituală. Trebuie să fim provocaţi,
treziţi şi inspiraţi. Avem nevoie de o mărturie directă, nu ca din
partea unui judecător, ci ca din partea unuia care este mâhnit de
nepăsarea poporului lui Dumnezeu.
Mergem mai departe. Am aici o scrisoare care mi-a mişcat inima:
"
" Punctele tari ale predicării noastre , ne spune autorul ei, " sunt: ea
se întemeiază pe Scriptură şi îşi susţine doctrinele profund şi clar,
dar există şi puncte slabe. Predicarea nu este suficient de bună pen
tru timpurile în care trăim. Le spunem oamenilor ce să facă, dar în
cele mai multe cazuri nu le spunem cum să facă. Vorbim adeseori
dintr-o perspectivă negativă. Î ncercăm să dovedim totul . . . ca în
abordarea de tip polemic. Trebuie să vestim Evanghelia şi să avem
mai multă putere de la Duhul Sfânt.
Multe predici sunt ca o înregistrare audio - vorbitorul îşi scoate
notiţele, aruncă în grabă o privire peste ele şi apoi le redă întoc
mai. Predicile noastre nu mişcă inima şi sufletul, fiindcă predicarea
autentică despre Isus Hristos este atât de rară. Nu vorbim despre
crucea Lui. Nu-L înălţăm pe Mântuitorul înaintea omenirii pierdute.
Arătăm spre standardele desăvârşirii. Predicăm despre condamnare şi
zicem 'Ieşiţi', dar nu le întindem oamenilor o mână caldă ca să-i înălţăm
la Isus. Predicile noastre sunt de multe ori o critică adusă convingerilor
altora ... Ele îi avertizează pe oameni, dar nu-i duc la mântuire."
După aceea, autorul scrisorii îşi prezintă experienţa personală:
" Odată, un pastor al Bisericii lui Hristos m-a invitat să particip la o
discuţie în contradictoriu. Nu am acceptat, dar am fost de acord să
RAsPUNSUL PREDICATORILOR 227
După cum ştiţi, în urmă cu ceva timp, în Statele Unite s-a realizat
un sondaj în care s-a pus următoarea întrebare: " Despre ce subi
ect preferaţi să vă vorbească predicatorul dvs.?" Subiectul preferat
de oameni nu a fost bomba atomică sau distrugerea în masă; nici
scufundarea continentului şi ridicarea la suprafaţă a Atlantidei
sau alte lucruri înfricoşătoare de acest gen. Care credeţi că a fost
subiectul preferat? Pe primul loc a fost " Cum să primesc răspuns la
rugăciune? " Pe locul al doilea a fost " Cum să fim fericiţi în familie;
cum să soluţionăm problemele apărute în cămin?"
Autorul scrisorii numărul 1 2 3 ne aminteşte că " mulţi dintre
membrii noştri au venit la adevăr prin intermediul campanii lor de
evanghelizare, în care s-a pus accent pe doctrinele importante ale
credinţei noastre. Ei au fost convinşi de obligativitatea Legii morale
şi au aflat, din profeţie, în ce perioadă ne aflăm pe axa istoriei lumii,
dar când evanghelizarea se termină, situaţia se schimbă. Pastorul
bisericii ar trebui să predice despre aşa-numitele adevăruri prac
tice ale Bibliei, cum ar fi: îndreptăţirea prin credinţă, creşterea în
har, atitudinea faţă de îndoială, legămintele etc. Bineînţeles că toate
aceste subiecte ar fi trebuit dezbătute deja în timpul campaniei de
evanghelizare.
Cum poate cineva să vină înaintea oamenilor cu marile doctrine
ale credinţei noastre până nu au primit cu toţii, din plin, harul lui
Dumnezeu prin Hristos? De ce să convingem pe cineva să ţină altă
zi? Contează dacă ţine Sabatul sau duminica, atâta timp cât nu este
un creştin convertit, născut din nou? Acestea sunt marile întrebări
pe care trebuie să ni le punem cu toţii."
Acest autor declară: " După încheierea efortului evanghelistic,
am constatat că aveam sarcina destul de dificilă de a continua apro
fundarea cunoştinţelor membrilor noi. Sabat de Sabat am predicat
despre subiectele amintite mai sus."
Oamenii sinceri care mi-au trimis scrisorile acestea nu sunt de
acord unii cu alţii în toate detaliile - nicidecum. Dar sunt de acord
în aspectele principale ale lucrării de slujire a Evangheliei şi, în
special, în privinţa acestei idei exprimate de autorul numărul 6 7 :
" Avem prea multe predici despre teorii fantastice, care subminează
232 PAŞTE OILE MELE!
"Î n urmă cu puţin timp, tatăl meu şi-a cumpărat o Biblie nouă şi
am observat că Biblia veche pe care o folosise în pastoraţie mai mulţi
ani, o păstra pe un raft aparte; i-am cerut voie să o folosesc, proba
bil din motive sentimentale. De prima pagină era lipit următorul
paragraf preluat dintr-un articol scris de E. H. Sockwell în Review:
'Când îmi pregătesc predicile, m-am obişnuit să îmi pun
următoarele întrebări : De ce am ales subiectul acesta? Va împlini
cuvântarea aceasta nevoile spirituale ale ascultătorilor? Poate că
voi fi ascultat de o persoană care este pe punctul de a-L părăsi pe
Mântuitorul. Va reuşi predica aceasta să îi încălzească inima şi să-I
ajute să se răzgândească? Va reuşi predica mea să îi aducă înapoi
pe cei fascinaţi de vanităţile şi nebuniile lumii? Sunt eu pregătit să
rostesc acele cuvinte prin care Dumnezeu să-i cheme înapoi pe cei
pierduţi care vor fi de faţă? Sunt pregătit să rostesc acele cuvinte
care să îi mângâie pe cei îndureraţi? Am eu dorinţa sinceră de a-i
alina şi de a-i încuraja pe cei care se simt părăsiţi de Dumnezeu?'"
Ne vor ajuta aceste întrebări să alegem subiecte mai bune şi să
ţinem predici mai bune? Sunt convins că ne vor ajuta şi mă bucur că
prietenul meu a inclus aceste întrebări provocatoare în scrisoarea
lui.
Cum arată o predică adventistă de ziua a şaptea? Răspunsul la
această întrebare ne este oferit de un predi�ator puternic, care este
totodată şi un scriitor foarte iscusit. El ne oferă o imagine cât se
poate de reală. Am deschis scrisoarea lui, pe care mi-a adresat-o per
sonal, fiindcă am crescut aproape împreună, şi am citit următoarele
cuvinte: " Predica adventistă este un mesaj clădit pe Biblie, pe toată
Biblia; un mesaj care radiază în jur adevărul scripturistic; un mesaj
în care scânteiază perlele Bibliei. Este un mesaj care proclamă mân
tuirea prin sângele Răscumpărătorului nostru iubit. Este un mesaj
care arată păcatul prin înălţarea legii lui Dumnezeu. Este un mesaj
care subliniază iar şi iar venirea în curând a Domnului nostru. Este
un mesaj de speranţă care aduce pace şi bucurie în inima tulburată.
Este un mesaj care îi determină pe oameni să strige: 'Ce trebuie
să fac ca să fiu mântuit?' (Fapte 1 6,30). Ucenicii spuneau: 'Nu ne
ardea inima în noi când ... ne deschidea Scripturile?' (Luca 24,32)
RĂSPUNSUL PREDICATORILOR 239
Din când în când, nu prea des, ne arde inima în noi când ascultăm
predici din Cuvânt.
Unii pastori şi chiar unii dintre conducătorii noştri îşi citesc
predicile - ba chiar şi rugăciunile. Pot astfel de predici să fie puter
nice? De multe ori plecăm din casa Domnului descumpăniţi şi
descurajaţi. Nu avem nevoie de abordarea psihologică. Nu avem
nevoie de imitaţiile slabe ale lui Norman Vincent Peale sau ale lui
Harry Emerson Fosdick. Nu vrem să ni se ţină de la amvon cursuri
de dezvoltare personală. Nu avem nevoie de predici speculative. Nu
dorim să fim mustraţi dintr-un spirit al 'corectitudinii'. Sesizăm cu
uşurinţă superficialitatea şi nesinceritatea. Ne ferim de fanatism,
dar şi de formalism. Nu ne plac predicuţele, predicile scurtate din
cauza prea multelor imnuri, colecte sau campanii. Vrem să auzim
solia Evangheliei de altădată în plinătatea ei! " La aceasta putem
spune: " Amin şi iar amin! "
"
" La astfel de predici , continuă acest autor, " nu ajungem în urma
unei hotărâri. Pastorul însuşi trebuie să fie plin de ardoare dacă
doreşte ca mesajul lui să-i facă pe oameni să simtă că arde inima în
ei. Câteva dintre cele mai bune predici pe care le-am ascultat au fost
susţinute de oameni cu limba încurcată. Zelul lor aprins, consacra
rea lor deplină, dedicarea lor faţă de această sarcină, au compensat
lipsa capacităţii lor de a vorbi. Predica este o reflectare a vieţii.
Lucrurile la care medităm, ceea ce ascultăm şi citim, devin o par
te din noi şi se reflectă în predicile noastre. Adevărul este că marile
predici nu se construiesc într-o zi, într-o săptămână sau într-un
an. Ele sunt rodul lucrării de-o viaţă. Cel care umblă din loc în l oc,
făcând bine, cel care se roagă lângă patul bolnavilor şi în casele ce
lor descurajaţi, cel care sapă adânc în Cuvânt, ca să găsească perlele
adevărului, cel care nu are timp să studieze tot potopul de cărţi care
se găseşte astăzi pe piaţă, ci numai operele marilor oameni care au
crezut în Biblie, cel care îi iubeşte pe semenii lui şi care le vorbeşte
oamenilor din comunitate ca unuia singur, cel care se uită pe sine
însuşi şi Î l vede numai pe Isus, omul Cărţii - acest om va ţine predici
mari, predici adventiste! Avem astfel de oameni. Ei câştigă suflete.
Bisericile lor sunt prospere şi membrii lor îi urmează pe cărarea
240 PAŞTE OILE MELE!
torul local să-şi poată dedica timpul celor care i-au fost daţi în grijă
- să-i hrănească, să îi încurajeze spiritual şi să pregătească astfel
un popor care să-L întâmpine pe Dumnezeul lui. Deseori, suntem
presaţi să participăm la diverse proiecte în timpul lunilor de iarnă,
când ar trebui să investim timp şi energie în câştigarea de suflete.
Poate că acest lucru este irelevant pentru predicarea adventistă,
însă tot ce are de-a face cu predicatorul îi influenţează predicarea."
Comentariile continuă astfel scrisoare după scrisoare, predica
tor după predicator, mărturie după mărturie. Şi, spre marea mea
surprindere, aproape tot atâţia preşedinţi de Conferinţe şi adminis
tratori au scris la fel pe această temă.
Numărul 34 spune: " Predicile din Sabat să fie mai puţin cen
trate pe campanii şi mai mult centrate pe Hristos. Activităţile nu
trebuie să ia locul consacrării. Este nevoie de mai multă pregătire
personală a predicii. Prea multe predici sunt pregătite în pripă sau
sunt pregătite prea slab. Pastorul poate avea putere spirituală în
predicare numai atunci când îşi ia mai mult timp pentru studiu per
sonal, rugăciune şi meditaţie pentru predica din Sabat."
Trei preşedinţi au propus să se depună mai mult efort pentru a
transforma orice tip de program într-un program de câştigare de
suflete. Campania pentru Semne, de exemplu, devine un program de
continuare a lucrării cu prietenii de adevăr sau un mijloc de evan
ghelizare pentru găsirea de noi prieteni de adevăr. Sărbătoarea
Secerişului devine o lucrare de găsire a sufletelor, dar şi o campanie
de strângere de fonduri. Astfel, predicarea poate să însoţească
diferite programe. Unii fac ceva în privinţa aceasta, dar toţi admit
că este nevoie de o schimbare.
"
" Preocuparea mea , spune unul dintre preşedinţi, " este faţă de
predicatorul obişnuit, faţă de cel care trebuie să păstorească trei,
patru sau cinci biserici mai mici; sau, dacă este privilegiat, ca de ex
emplu pastorul nostru din acest oraş, el trebuie să aibă grijă de cel
puţin o grupă mică. Aceşti oameni ajung să-şi viziteze turma de cel
mult două ori pe lună, în cele mai fericite cazuri. Î ntr-o singură oră,
ei trebuie să prezinte toate programele promoţionale şi să aibă grijă
de multele treburi ale bisericii. De aceea, o mare parte a predicării
RASPUNSUL PREDICATORILOR 255
lasă de dorit. Nu mai rămâne prea mult loc pentru predicarea plină
de Duhul Sfânt, atunci când trebuie să încheiem predica cu un apel
de a oferi bani pentru o centrală nouă sau pentru un abonament
la o revistă bună. Povara aceasta apasă greu pe umerii lucrătorilor
noştri. Ei resimt această presiune. Î n urmă cu câţiva ani, i-am rugat
pe lucrătorii noştri să completeze un chestionar despre predicare şi
am constatat că aceasta era marea lor îngrijorare. Dorinţa lor era să
nu mai fie atât de presaţi cu campaniile de promovare, ca să dedice
mai multă atenţie salvării sufletelor şi predicării."
Un alt preşedinte propune ca lucrătorii noştri, mai ales cei care
au o singură comunitate mare, să facă din fiecare al doilea Sabat
un Sabat strict evanghelistic. Î n ziua aceea, să nu se facă nicio cam
panie de promovare. Desigur, soluţia aceasta nu poate fi aplicată de
pastorii care au mai mult de o biserică.
Preşedintele numărul 40 ne spune: " O, cât de multă nevoie au
membrii noştri dragi să audă în fiecare Sabat predici bune şi so
lide din Biblie şi cât de mult tânjesc ei după ele! Unii dintre pastorii
noştri recurg la filozofie, trecând cu vederea soliile uluitoare rostite
de Ioan Botezătorul, de Ilie sau pe cele din Matei 2 4 şi Apocalipsa
14. Predicăm noi despre profeţiile din Daniel şi Apocalipsa cu tot
atâta elan şi entuziasm sau vorbim despre întrebările ingenioase
puse de vreun profesor de Biblie şi despre interpretarea profeţiilor
dată de el? "
Un alt preşedinte, numărul 50, spune că există o Conferinţă în
care toţi lucrătorii îşi iau cel puţin trei luni pe an pentru Sărbătoarea
Secerişului. Este evident că pastorul, copleşit de toate aceste înda
toriri, nu mai are timp să studieze profund pentru a veni la amvon
în Sabat dimineaţă cu mintea concentrată asupra mesajului pe
care vrea să-I transmită. Preşedintele acesta ne spune: " Nu avem
tot atâta timp pentru studiu şi meditaţie cât au pastorii din alte
denominaţi uni."
Aşadar, observăm că preşedinţii sunt, în general, de acord cu
pastorii. Unul dintre lucrătorii noştri merge atât de departe, încât
afirmă că, dacă se înşală, dacă predicarea directă a Cuvântului în
fiecare Sabat nu este planul lui Dumnezeu pentru hrănirea turmei,
256 PAŞTE OILE MELE!
diferitele poziţii oficiale pe care le-a avut în ultimii ani i-au distras
atenţia de la subiectul captivant al predicării." Acest gânditor lucid
spune că avem nevoie de o lucrare de predicare consacrată mai
mult ca oricând, că acum există o tendinţă continuă de a ne abate
atenţia de la aceste scopuri şi obiective. Spre exemplu: "Ţinând cont
de accentul tot mai mare pus pe necesitatea de a atinge anumite
obiective şi de numărul crescut de campanii ale bisericii, ţinând
cont de tendinţa administratorilor Conferinţelor de a plasa respon
sabilitatea finală asupra pastorului local, tentaţia continuă a aces
tuia este de a-şi abate predicarea spre ceea ce constituie, până la
urmă, nişte obiective mai mărunte. Scopul suprem al predicii de
Sabat dimineaţă este fără îndoială acela de a-i ajuta pe membri să-L
cunoască mai bine pe Dumnezeu, să cunoască responsabilitatea
faţă de El şi voia Sa pentru ei."
Mai departe, el aminteşte cuvintele lui Pavel care a declarat că nouă
ni s-a încredinţat propovăduirea împăcării (2 Cor. 5,19). " Ceea ce vreau
să spun", continuă el, " este că pastorul nu-şi poate permite să se abată
în predicarea sa de la această misiune rânduită de cer şi că, dacă s-a
specializat în interpretarea profeţiilor sau în aşa-numita predicare
promoţională, această specializare ar trebui supusă sau subordonată
obiectivului împăcării." Aceasta este adevărata lucrare de pastoraţie:
a-i aduce pe oameni înapoi la Dumnezeu fie prin predicarea despre
profeţii, fie prin activităţile promoţionale sau de oricare alt tip.
Scrisoarea continuă: "În ceea ce priveşte chestiunea schimbării
condiţiilor în anumite aspecte, răspunsul trebuie să fie un ca
tegoric DA, însă predicatorul însuşi trebuie să se schimbe într-o
anumită măsură. Î n definitiv, el este răspunzător, în primul rând,
înaintea lui Dumnezeu, iar pastorul adevărat este dator să-şi res
pecte propria conştiinţă şi propria datorie faţă de Dumnezeu, care
l-a chemat."
După aceea, autorul acestei scrisori, un foarte bun prieten de-al
meu şi un slujitor sincer al lui Dumnezeu, care lucrează ca admi
nistrator şi totodată ca predicator, spune: " Nu trebuie să ne lăsăm
stăpâniţi de împrejurări." Şi dă ca exemplu trei bărbaţi, neadventişti,
care nu s-au lăsat dominaţi de împrejurări: G. Campbell Morgan,
RASPUNSUL PREDICATORILOR 261
după citate din Spiritul Profetic sau din altă parte. Ei vor să audă
predici biblice în armonie cu Spiritul Profetic. Ei vor să asculte oa
meni care ştiu că au fost chemaţi prin Duhul Sfânt şi care îşi dedică
timpul lucrării adevărate. Cuvintele care vin de la Dumnezeu nu pot
fi înlocuite cu nimic altceva.
Î n opinia mea, toate aceste scrisori sunt vrednice de atenţia
noastră şi ar putea alcătui o carte valoroasă. Poate că unii dintre
noi o vor dezaproba. Poate că unii îşi vor exprima nemulţumirea
când vor citi anumite părţi din ea. Poate că vom respinge anumite
părţi şi vom considera că ele exprimă adevărul numai în parte. Î nsă
în ansamblu, ea ne-ar oferi un tablou real. Ne-ar pune pe gânduri şi
cred că ne-ar determina să ne rugăm. Simplul fapt că am citit aceste
scrisori m-a determinat să mă rog şi să îmi examinez viaţa şi lu
crarea personală. Scrisorile acestea m-au făcut să mă simt foarte
umil. Aş vrea să pot vorbi în numele acestor oameni. Aş vrea să fiu
cu adevărat o portavoce pentru gândurile şi simţămintele lor. Mă
mândresc cu oamenii care au scris aceste scrisori. Sunt oameni ai
lui Dumnezeu. Toţi sunt credincioşi, sunt loiali şi fac tot ce pot în
sistemul pe care îl avem. Sunt credincioşi. Îşi iubesc semenii.
Pe zi ce trece, sunt tot mai fericit că fac parte din corpul pasto
ral al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, care este alcătuit, în cea
mai mare parte, din oameni gata de sacrificiu, consacraţi, sinceri şi
evlavioşi. Ce armată de lucrători avem! Putem transcrie toate regu
lile şi principiile predicării la care ne putem gândi şi putem dobândi
cea mai bună instruire practică posibilă din lume; putem aranja să
avem condiţiile cele mai bune din punct de vedere omenesc; dar
dacă ne lipseşte acel singur lucru, dacă nu suntem creştini convertiţi
cu adevărat, născuţi din nou, plini de Duhul Sfânt, gata să dăm
mărturie, lucrarea noastră pastorală nu va fi niciodată adevărată.
Ascultaţi următoarele întrebări din Spiritul Profetic care ne stră
pung sufletul ca nişte săgeţi ascuţite:
A fost schimbat caracterul vostru? A fost înlocuit în
tunericul cu lumina, dragostea de păcat cu dragostea de
sfinţire şi curăţie? Aţi fost convertiţi voi, cei care sunteţi
angajaţi în lucrarea de a-i învăţa adevărul pe alţii? S-a
RASPUNSUL PREDICATORILOR 26 5
pag. 390
Iată, prieteni, provocarea pentru orice predicator, pentru orice
student la teologie, pentru orice student în practică, pentru orice
om care-şi îndreaptă faţa către Ierusalim. Aţi fost convertiţi, voi
care îi învăţaţi pe oameni? Nu avem voie să fim nesiguri în această
privinţă. Prietene, poate că ai o religie bazată pe experienţă. Atun
ci toate aceste probleme pe care le-am amintit nu vor sta în calea
unui om care Î l slujeşte cu adevărat pe Dumnezeu. El ia decizia de
a-L urma oriunde pe Domnul I sus Hristos şi de a asculta de El şi
de Marea Trimitere. Adevereşte Duhul Sfânt împreună cu duhul
tău că eşti un fiu al lui Dumnezeu? Dacă nu eşti sigur că ai fost
convertit, nu mai predica până nu dobândeşti această certitudine.
Iată care este mesajul meu pentru dvs. Am aici, în faţa mea, zeci
şi zeci de citate - pagini după pagini de materiale minunate. Dar
mă opresc aici. Dacă nu suntem convertiţi, nu putem face nimic, in
diferent cât timp ne luăm sau în ce sistem lucrăm. Dar putem să ne
predăm inima lui Isus.
266 PAŞTE OILE MELE! - --------- - ----
Lectura predicatoril or
"
" S-o citească în toate zilele vieţii lui. (Deu
teronom 1 7, 1 9)
S
e povesteşte că, la încheierea unei cuvântări puternice, atât
Lyman Beecher, cât şi fiul lui, Henry Ward Beecher, au fost
întrebaţi:
- De cât timp aţi avut nevoie ca să pregătiţi predica din dimineaţa
aceasta?
- De patruzeci de ani, a venit răspunsul.
Orice predică este bine pregătită numai atâta timp cât îşi trage
seva dintr-o viaţă rodnică. Unii îşi pregătesc predicile; alţii se
pregătesc pe ei înşişi. Pregătirea pentru predică este însăşi viaţa
predicatorului. Pregătirea pentru predicare - din punct de vedere
intelectual, fizic şi spiritual - înseamnă pregătirea predicatorului
însuşi. Studiul şi meditaţia, însoţite de rugăciune serioasă, consti
tuie o parte importantă a pregătirii noastre pentru predicare.
Cel care vrea să predice cu adevărat trebuie să aibă ceva de spus.
El trebuie să aibă un mesaj, iar mesajul trebuie să vină de la Dumne
zeu. Revelaţia lui Dumnezeu a fost dată lumii nu numai prin natură
şi în mod direct în inima omului, ci şi în formă scrisă. Î ntrucât
mărturia scrisă este mai eficientă decât mărturia orală, Dumnezeu
a oferit mărturia Sa cu privire la adevăr în formă scrisă, pe paginile
Sfintei Scripturi - pe scurt, în Biblie. Prin urmare, ca să cunoaştem
voia lui Dumnezeu pentru omenire şi ca să fim în stare să le vestim
_ _ _ _ __ _ _ _ __ ��Tl�_R��EDICATORI LOR 269
cea în vremea aceea. În luna august a acelui an, s-a retras în Forest
Home, în munţii din California. Acolo a cutreierat cărările de munte
din inima pădurilor şi s-a luptat cu îndoielile. Iată ce ne povesteşte
chiar el:
"Î ntr-un final, doborât de disperare, mi-am predat voinţa viului
Dumnezeu descoperit în Scriptură. Am îngenuncheat înaintea Bi
bliei deschise şi am zis: 'Doamne, sunt multe lucruri din această
carte pe care nu le înţeleg. Dar Tu ai zis că «cel neprihănit va trăi
prin credinţă». Tot ce am primit de la Tine, am primit prin credinţă.
Aici şi acum, accept prin credinţă că Biblia este Cuvântul Tău. Î l ac
cept în întregime şi fără rezerve. Acolo unde sunt lucruri pe care
nu le înţeleg, nu voi trage o concluzie până când nu voi primi mai
multă lumină. Dacă este voia Ta, Te rog, dă-mi autoritatea de a vesti
Cuvântul Tău şi, prin această autoritate, dă-mi convingerea de păcat
şi întoarce-i pe cei păcătoşi la Mântuitorul.'"
El a încetat să mai dovedească în predicile lui că Biblia era
adevărată. În mintea lui, adevărul acesta era clar stabilit. Şi a con
statat că repeta iar şi iar cuvintele: " Biblia spune, Biblia spune, Bi
blia spune." Ştiţi că aşa predică Billy Graham: " Biblia spune ". Şi ţinea
Biblia în mână, după vechiul obicei al predicatorilor scoţieni şi după
bunul obicei al predicatorilor adventişti. Oamenii să vadă că ţineţi
Biblia în mână şi să vă audă zicând: " Biblia spune."
Acesta a fost începutul marelui succes al lui Billy Graham. Pute
rea lui Dumnezeu s-a revărsat peste el şi a început să predice cu au
toritate. Ştiu aceasta pentru că l-am ascultat. Î ntr-o singură predică,
el a vorbit din Biblie mai mult decât mulţi adventişti pe care i-am
ascultat. Era ca în predicile adventiste de odinioară - " Biblia spune "
şi cita din ea. Folosea puţine ilustraţii, cele mai multe din Biblie -
"
" Biblia spune . Î n mâna lui, Cuvântul lui Dumnezeu era ca o sabie
puternică, " mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde
până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva "
(Evrei 4,1 2). Î n vechime, când mergeau la luptă, oamenii foloseau
săbii bine ascuţite care să taie şi să spintece încheieturile uşor.
Aşadar, prieteni, putem să ne întoarcem la acest tip de predicare?
Ştiţi ce a însemnat ea pentru Billy Graham. El nu are tot adevărul pe
LECTURA PREDICATORILOR 277
John Cotton, găsim următoarele cuvinte care, deşi sunt citate de
seori, nu îşi pierd frumuseţea:
El a fost Biblia vie în carne şi oase; tablele pe care
Erau înscrise cu litere mari cele două Legăminte.
Evanghelie şi Lege, fiecare avea locul ei în inima lui;
Capul lui era indexul Cărţii Sfinte;
Iar numele lui, prima pagină; şi, apoi,
Viaţa lui, un comentariu asupra textului.
0, ce monument plin de slavă va fi
când va reveni la viaţă, într-o nouă ediţie !
Dar ne putem aştepta să nu existe erată
Î n paginile şi între coperţile veşniciei!
Nu-i aşa că e un epitaf frumos? Viaţa predicatorului trebuie să
fie un comentariu asupra textului, nu-i aşa? Este un epitaf de modă
veche, dar înfăţişează portretul adevărat al predicatorului, care
este o Biblie vie. Să dea Dumnezeu ca epitaful acesta să fie valabil şi
în dreptul nostru!
În Sfintele Scripturi se găsesc patru nume date creştinilor, care
reprezintă cele patru virtuţi fundamentale, atât de esenţiale pentru
mântuirea omului. Iată-le:
Creştinii sunt numiţi sfinţi datorită sfinţeniei lor, credincioşi
datorită credinţei lor, fraţi datorită dragostei lor şi ucenici datorită
cunoştinţelor lor. Dar cum putem avea sfinţenie, credinţă, dragoste
sau cunoştinţe dacă nu ne hrănim din Cuvântul lui Dumnezeu?
Nu am uitat niciodată cuvintele lui Henry van Dyke, pe care le-am
învăţat în colegiu - frumosul elogiu pe care îl aduce Sfintelor Scrip
turi. Sper că îl veţi memora şi voi:
Născută în Răsărit şi îmbrăcată în forme şi imagini ori
entale, Biblia trece pe toate cărările lumii cu pas cunoscut
şi străbate toate ţările ca să-i găsească pe ai săi. Ea a învă
ţat să-i vorbească inimii omeneşti în sute de limbi. Ea intră
în palat, ca să-i spună monarhului că el este slujitorul Celui
Preaînalt şi intră în colibă ca să-I asigure pe ţăran că el
este fiul lui Dumnezeu.
_�___ ___ ___ __________ Ec_T--=-U..:...:RA�
L_ : PR�E=D_.:.::IC::...'A�
TO�R�IL�O�R�2�
8�3
vântul - " uriaşi ". Cum putem deveni nişte uriaşi? Da, dacă cercetăm
Scripturile zilnic, dacă le purtăm cu noi şi dacă le memorăm.
Gândirea noastră este pipernicită şi neputincioasă dacă nu o
dezvoltăm continuu. Citesc din nou de pe aceeaşi pagină:
Mintea tuturor trebuie să fie aprovizionată cu acea
cunoaştere a adevărurilor Cuvântului lui Dumnezeu, ca să
poată fi pregătiţi, în orice moment, să prezinte din vistierie
lucruri noi şi vechi. Minţile au fost mutilate şi pipernicite
din lipsă de zel şi de disciplină serioasă şi severă. A venit
timpul când Dumnezeu spune: " Du-te înainte şi cultivă ap
titudinile pe care ţi le-am dat. " Ibid
�_______ ECTU RA PREDICATORI LOR 285
L�
copiilor: " Tati stă de vorbă cu Dumnezeu. Nimeni nu are voie să-I
deranjeze."
Predicatorul trebuie să-L caute pe Dumnezeu pentru acea co
muniune sfântă în care primeşte planul pentru ziua respectivă şi
pentru veşnicie. Este bine ca el să aibă în fiecare dimineaţă această
perioadă de creştere, acest ceas împreună cu Dumnezeu. Chiar- dacă
este numai o jumătate de oră, schimbarea se va vedea în viaţa lui în
numai câţiva ani. Oamenii vor observa progresele lui, vor observa
schimbările făcute şi îi vor cere să predice în diferite locuri. Îl vor
solicita, pentru că progresează permanent. Atunci, vor fi mai puţini
predicatori care să fie mutaţi după numai câteva luni. Se vor econo
misi milioane de dolari pentru lucrare. În opinia mea, conducătorii
noştri ar trebui să se gândească la aceste lucruri. Avem astăzi sute
de biserici care au nevoie de predicatori noi. Nu de alţi predicatori,
ci de predicatori noi - de oameni care cresc mereu şi care se înno
iesc tot timpul. Nu este nicio problemă cu predicatorii noştri, atâta
timp cât ei progresează continuu. Ei trebuie să crească şi să se dez
volte neîncetat.
Milioane de dolari ar fi economisiţi pentru lucrare dacă oamenii
ar creşte, dacă ar fructifica zilnic această oră, dacă ar face ceea ce
le dictează bunul simţ, ceea ce le spune Spiritul Profetic şi ceea ce
fiecare ştie că are de făcut. Atunci ei ar predica cu mai multă putere,
subiectele de predici s-ar înmulţi şi ar ieşi la iveală de pe fiecare
pagină a Bibliei, chemându-i: " Predică despre mine! Predică despre
mine! "
De ce unii predicatori prezbiterieni sau din alte denominaţiuni
pot locui în acelaşi loc 35 sau 40 de ani, pot progresa mereu, pot de
veni predicatori mai buni, pot scrie cărţi, pot susţine prelegeri, iar
comunităţile lor pot să crească mereu? De ce? Fiindcă ei studiază şi
progresează mereu. Îşi iau concediu, călătoresc, se duc să îi asculte
pe alţi predicatori şi slujirea lor pastorală se consolidează. Chiar şi
cincisprezece minute de citit pe zi pot să ne schimbe viaţa.
Dr. William Osler, numit adesea " Părintele medicinii americane ",
era un om foarte ocupat. Fără îndoială că niciunul dintre predica
torii noştri nu a fost vreodată mai ocupat decât dr. Osler. Muncea
LECTURA PREDICATORllOR 289
149.
Preexistenţa lui Hristos, a doua venire a Domnului Hris
tos cu putere şi slavă, demnitatea Sa, Legea Sa sfântă şi
înaltă, acestea sunt subiectele asupra cărora trebuie să stă
ruim cu simplitate şi convingere. Ibid.
-
viaţa în mod temeinic! Viaţa voastră şi viaţa celor din jur va deveni
mai frumoasă. Sau studiaţi în detaliu scrierile unui om mare. Bacon
spunea: " Cititul îl face pe om complet" ; unii dintre noi suntem cam
incompleţi.
Pastorul ar trebui să fie familiarizat cu lectura şi să o îndrăgească.
Ar trebui să aibă cărţi, nu multe, dar câteva. Fiecare pastor ar tre
bui să înceapă să-şi facă o mică bibliotecă. Nu este nimic mai
preţios decât să deţii câteva cărţi, să le subliniezi, să le citeşti şi să
le îndrăgeşti. Predicatorul adventist de ziua a şaptea îşi va dori, în
mod firesc, să aibă toate cărţile noastre şi nu vreau să le mai amin
tesc, pentru că şi le poate procura oricând - în special scrierile Spi
ritului Profetic. Î nsă propun ca biblioteca lui specială de religie să
fie construită în jurul Bibliei. Veţi găsi câteva sugestii bune în cartea
Profitable Bible Study [Studiul biblic fructuos] de Wilbur M. Smith,
publicată de W. A. Wilde Company, în Boston, Massachusetts. Au
torul oferă câteva metode simple de studiere a Bibliei şi o listă cu
primele o sută cele mai bune cărţi (alese de el) care ar trebui să se
găsească în biblioteca cercetătorului Bibliei. Mai există o altă carte
bună, The Pastor and His Library [Pastorul şi biblioteca lui], de Elgin
S. Moyer, publicată de Moody Press, în Chicago, Illinois.
Ce vreau să spun prin construirea bibliotecii de studiu în jurul
Bibliei? Cumpăraţi un comentariu bun al întregii Biblii (dacă se
poate, cel puţin unul), apoi cel puţin o carte despre Geneza, Exod,
Levitic etc., despre toate cărţile Bibliei; un dicţionar biblic bun; un
atlas biblic bun; Concordanţa exhaustivă Strong sau/şi Concordanţa
analitică Young. Dacă am nevoie să găsesc uşor un text, prefer
Concordanţa Walker, deşi ediţia revizuită a Concordanţei Cruden
este mult îmbunătăţită.
După aceea, ar fi bine ca tinerii să înceapă să îndosarieze mate
rialele - în special articole din ziare şi notiţele importante. Nu tre
buie să cumpăraţi o cartotecă scumpă chiar de la început. Majori
tatea dintre noi am început cu o cutie din lemn de mărime potrivită
sau cu o cutie din carton (eu am preferat a doua variantă). Ceea
ce contează este ce faci cu materialele. Nu cred că Socrate, Platon
sau Aristotel aveau cartoteci din metal, dar probabil că ne amin-
LECTURA PREDICATORILOR 295
trebui să înveţe să predice liber. " Dar nici de data aceea, nu L-am
ascultat", a mărturisit el.
După câteva săptămâni, într-o duminică dimineaţa, se afla pe o
canapea în stil antic, cu tapiţerie din păr de cal, dintr-acelea cum
aveau pe vremuri la amvon. Canapele acelea erau foarte grele şi
nu puteai să le muţi de unul singur, iar părul de cal se ştie că este
foarte lunecos. Î nainte să se ridice să vorbească în faţa unei mari
mulţimi de oameni pretenţioşi, a lăsat puţin foile cu predica lângă
el, pe canapea. Î nsă, la o mică adiere de vânt, foile au alunecat prin
deschizătura din spătarul canapelei şi au căzut în spatele ei. Fiind
o canapea grea, nu putea să o ridice sau să o împingă şi, în cele din
şa nsa de a trăi mai mult decât ceilalţi şi, potrivit statisticilor rea
liz ate în domeniul asigurărilor de viaţă, predicatorii au o speranţă
de viaţă foarte mare. Dacă au grijă de ei, dacă se dedică din tot sufle
tul lucrării lor şi dacă sunt veseli şi plini de credinţă, ei au şansa de
a trăi la fel de mult ca ceilalţi oameni.
Totu'ş i, chiar dacă este sănătos, chiar dacă este înzestrat (are
o înfăţişare plăcută, este capabil ş.a.m.d.), dacă predicatorul nu
se hrăneşte permanent din Cuvânt, dacă nu este un bun cititor
al cărţilor bune şi al caracterului oamenilor, lucrarea lui va fi in
completă. El trebuie să caute şi să citească "în cartea Domnului "
(Is. 34, 1 6). El trebuie să fie în stare să o citească şi să o tâlcuiască
(Dan. 5,7). El trebuie să citească în Scripturi, cum a spus Isus (Ma
tei 2 1,42). El trebuie să fie în stare să citească Scripturile, astfel
încât comunitatea să îl înţeleagă. La fel ca Maestrul lui, el trebuie
să se scoale să citească (Luca 4, 1 6) "în faţa poporului " (Ex. 24,7).
Odinioară, când primeau veşti bune de la Ierusalim, credincioşii
dintre neamuri se bucurau când le citeau. Pastorul adevărat al lui
Dumnezeu va fi în stare să scrie prorocia ca să fie citită uşor (Hab.
2,2). Iar când studiază profeţia, el va asculta de porunca lui Hristos,
"
" cine citeşte să înţeleagă! (Mat. 24, 1 5). Isus i-a pus următoarea în
trebare unui învăţător al Legii din vremea Sa: " Ce este scris în Lege?
Cum citeşti în ea?" (Luca 1 0,26) Iar prima binecuvântare din cartea
Apocalipsa îi vizează pe cei care o citesc (Apoc. 1,3).
Deşi este adevărat că " dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii
că n-ai mai isprăvi, şi multă învăţătură oboseşte trupul': după cum
citim în Eclesiastul 1 2 , 1 2, ştim că prin studiu, creştem sufleteşte.
Marele apostol însuşi, cel mai puternic predicator al tuturor timpu
rilor, l-a sfătuit astfel pe tânărul pastor aflat în perioada de practică:
"
" Ia seama bine la citire ( 1 Tim. 4, 13); iar în ultima sa epistolă
scrisă din temniţa întunecată din Roma, când viaţa lui se apropia
de sfârşit şi când se apropia ziua execuţiei, el a scris: " Numai Luca
este cu mine. Ia pe Marcu şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos
pentru slujbă. Când vei veni, adu-mi mantaua pe care am lăsat-o în
Troa ... şi cărţile, mai ales pe cele de piele " (2 Tim. 4, 1 1-13). Pavel
era singur şi dorea ca Marcu şi Timotei să fie cu el. Î i era frig şi avea
306 PAŞTE OILE MELE!
" Un n or
aş a de m are de m artori "
"
I
NAINTE DE A DA CITIRE textului nostru, aş vrea să vă împărtăşesc
o parte dintr-o scrisoare pe care am primit-o de la un om pe care
îl respect şi îl stimez foarte mult, nu numai ca predicator, ci şi ca
om cult şi gentleman. Scrisoarea lui este foarte directă:
Cu toate acestea, este cert că noi, ca denominaţiune,
nu numai că avem de întâmpinat o criză, ci trecem chiar
acum prin ea, iar din cercetările pe care le-am realizat în
ţara aceasta şi în alte părţi, trebuie să aibă loc o reajustare
a metodelor şi a imaginii noastre. Dar eu cred cu tărie
că, dacă se va întâmpla vreodată să ne pierdem viziunea
despre evanghelizarea agresivă, acesta va fi un indiciu că
am ajuns la punctul de saturaţie, că ne-am " liniştit" şi am
încetat să mai fim o mişcare. Desigur că, după cum ai zis
şi tu, metodele trebuie adaptate la vremea noastră, în care
schimbările au loc rapid. . . Î mi doresc să nu mai fim tot
timpul în urma vremurilor şi să ne silim să folosim metode
care au fost acceptate de alţii cu mult înaintea noastră.
În acelaşi timp, am încrederea că vom menţine intacte
identitatea şi individualitatea mesajului nostru. Nu sunt
"
" U N NOR AŞA DE MARE DE MARTORI 309
dat mărturie despre credinţa lor chiar până la moarte. După cum
scrie Jean Calvin în comentariul lui asupra cărţii Evrei: " Suntem
înconjuraţi de o atât de mare mulţime, încât oriunde ne întoarcem
privirile, suntem întâmpinaţi de multe modele de credinţă ... EI
spune că, prin mărturia lor, credinţa este dovedită suficient, pentru
ca să nu mai existe nicio îndoială; fiindcă virtuţile sfinţilor sunt tot
atâtea mărturii care ne întăresc, pentru ca noi, bizuindu-ne pe ele şi
luându-Ie drept călăuze şi tovarăşi, să mergem înainte spre Dumne
zeu cu mai mult avânt."
Aceşti martori, care au trăit slujindu-L pe Dumnezeu cu credin
cioşie secol după secol, confirmă prin experienţa lor că Dumne
zeu este credincios faţă de poporul Său. Ei au participat la aceeaşI
luptă în care ne aflăm şi noi. De aceea, când citim istoria lor şi când
auzim despre vitejia şi biruinţa lor, zelul nostru trebuie să crească.
Când aflăm ce au facut ei, aflăm de fapt ce trebuie să facem noi. Prin
amintirea vieţii lor, ei ne asigură că putem să rezistăm; că greutăţile
pe care s-ar putea să le întâmpinăm nu durează decât puţin. Ha
rul lui Dumnezeu ne va susţine, iar răsplata credinţei este sigură
şi nepieritoare. Aşadar, văzând că " suntem înconjuraţi cu un nor
aşa de mare de martori ", adică de martiri, de oameni care şi-au dat
viaţa pentru credinţă, pentru predicarea Cuvântului, să mergem
înainte şi să urmăm exemplul lor - un monument pentru toţi din
jur. Aceasta este ideea transmisă aici: trebuie să dăm mărturie pen
tru credinţa noastră, la fel ca ei.
Acesta este gândul care ne trece prin minte atunci când vizităm
locurile pline de eroism pentru Dumnezeu - Insula Iona şi Valea
Glendalough, aflată la câteva mile la sud de Dublin. Petreceţi câteva
zile acolo printre ruinele acelor biserici antice ale lumii creştine
precatolice. Când vizitaţi locurile din Ţara Sfântă, când mergeţi pe
urmele lui Isus şi ale apostolilor, gândiţi-vă la mărturia lor pentru
Hristos. Când ajungeţi la Roma, vizitaţi Î nchisoarea Mamertini,
unde a stat în lanţuri apostolul Pavel. Veţi fi înconjuraţi de mărturia,
de martiriul acestor oameni ai lui Dumnezeu.
Deci " suntem înconjuraţi ", spune Jean Calvin, " de o atât de mare
mulţime, încât oriunde ne întoarcem privirile, suntem întâmpinaţi
de multe modele de credinţă." Aceasta este ideea. Nu că ei privesc la
316 PAŞTE OILE MELE!
-----
cele mai slabe opere ale sale în Florenţa, înaintea unei săli pline.
Datorită renumelui de mare muzician, mulţimea îl asculta. Ei soco
teau că opera trebuia să fie bună, pentru că o dirija Verdi. La înche
ierea concertului, spectatorii s-au ridicat în picioare, l-au aplaudat
şi i-au aruncat flori. L-au aclamat îndelung, ca şi cum ar fi interpre
tat o capodoperă. Verdi ştia că nu a dat tot ce a avut mai bun, dar
a primit aplauzele. A făcut nenumărate plecăciuni. Primea laudele
cu încântare şi cu încuviinţare, până când a dat cu ochii de marele
maestru Rossini. Acesta stătea în loja sa şi îl privea, de parcă ar fi
vrut să-i spună: ,,0, Verdi, Verdil " Atunci, Verdi s-a oprit brusc şi s-a
făcut nevăzut de pe scenă cât a putut de repede.
Tot aşa se va întâmpla şi cu cei care aleg laudele oalnenilol� Într-o
zi, undeva, ei vor da cu ochii de un lucrător sincer sau de Dumnezeu
Î nsuşi şi cum vor mai tremura ei atunci! Noi nu slujim ca să primim
laude, onoare sau slavă. De altfel, dacă am predica aşa cum ar tre
bui, am primi mai degrabă lovituri şi ghionturi şi mulţi oameni ar fi
nemulţumiţi de predicile noastre.
Avem multe de învăţat din viaţa şi din lucrarea acestor predi
catori din Biblie şi din istoria bisericii. Deci repet, citiţi biografii!
Emerson a spus odată: " Nu există istorie, ci numai biografie." De ce
nu citim aceste biografii? Au fost scrise multe istorii ale predicării,
dar niciuna dintre ele nu este completă. Nu s-a publicat o istorie
completă a predicării creştine scrisă de un singur autor. Cea mai
aproape de această ţintă a fost cartea lui Dargan, apărută în 19 1 2,
însă autorul a murit înainte de a publica ultimul volum, cel despre
predicatorii americani. A reuşit să termine numai partea despre lu
crarea de predicare din Europa.
Dr. W. G. Blaikie a scris o carte bună despre predicatorii scoţieni,
cu titlul The Preachers of Scotland From the Sixth to the Nineteen th
Cen tury [Predicatorii Scoţiei din secolul al VI-lea până în secolul
al XIX-lea], apărută în 1888. Negreşit, Scoţia se află în fruntea lu
mii creştine în ceea ce priveşte predicarea. Probabil că cea mai
bună carte de istorie a predicării care a apărut până acum este
cea publicată recent, şi anume The History of Preaching in Britain
and America [Istoria predicării în Britania şi în America], de F. R.
Webber, o lucrare în trei volume. Până în prezent, nimeni nu a În-
3 1 8 PAŞTE OILE MELE!
tot mai vedeau Irlanda. Aşa că au plecat mai departe, spre nord şi
în cele din urmă s-au oprit pe Iona, o insulă mică şi izolată în apro
piere de Insula Mull, unul dintre promontoriile vestice ale Scoţiei.
Î ntrucât de acolo nu puteau vedea Irlanda, şi-au ridicat nişte barăci
mici, au început să organizeze o şcoală şi să îi instruiască pe tineri,
ca să meargă şi să le predice picţilor şi scoţienilor păgâni. Turiştii
care vizitează astăzi Europa, descoperă numele acestor tineri în
Elveţia, în Franţa şi în Germania, dar şi în vestul Germaniei şi de-a
lungul Dunării.
Aceşti tineri predicatori celţi, irlandezi şi scoţieni-irlandezi au
continuat să lucreze din Iona timp de aproximativ două sau trei
sute de ani, până când au venit vikingii şi au ucis cincizeci şi doi
dintre elevii tineri, le-au ars clădirile şi au distrus totul. Au recon
struit satul, dar după şapte ani, vikingii le-au distrus munca din
nou. Ruinele aşezării au rămas în această stare timp de mai multe
secole, dar în prezent Asociaţia Iona Fellowship restaurează
clădirile. Dacă veţi călători vreodată în Europa, nu pierdeţi ocazia
de a vizita Iona. Vă va impresiona profund. Î n vremurile străvechi,
ea se chema Insula Sfântă. Î n Evul Mediu era consi derată un loc
deosebit de sfânt şi, atunci când s-a crezut că l umea va fi distrusă
printr-un alt potop, se spunea că ea este singura bucată de pământ
care nu va fi înghiţită de ape. De aceea, toţi au vrut să fie îngropaţi
pe această insulă. Se spune că acolo sunt înmormântaţi patruzeci
şi şapte de împăraţi - împăraţi ai Scoţiei, ai Norvegiei şi ai alto r
ţări - pe această mică insulă care are cinci kilometri în lungime ş i
4 kilometri î n lăţime.
Cei care participă la lucrarea de reconstrucţie sunt un grup de
prezbiterieni care cred că biserica a apostaziat atât de mult, încât
nu va reuşi niciodată să îşi încheie lucrarea în lume până nu se va
întoarce la principiile fundamentale de la început, aşa cum au făcut
Columba şi urmaşii lui.
Este o experienţă extraordinară să te întâlneşti cu aceşti oameni
în timp ce lucrează la restaurarea clădirilor. Astăzi, puteţi umbla pe
pietrele pe care au călcat Columba şi tovarăşii lui în urmă cu mai
bine de o mie de ani.
324 PAŞTE OILE MELE!
culte. Una dintre declaraţiile celebre ale lui John Bradford este re
marca pe care a făcut-o în timp ce urmărea un criminal care era dus
la locul execuţiei: " Iată cum pleacă din lume, prin harul lui Dumne
zeu, John Bradford." Declaraţia aceasta a fost atribuită altor zeci de
oameni, şi categoric că mulţi au rostit aceste cuvinte; dar Bradford
le-a rostit primul.
Apoi a fost Bernard Gilpin, supranumit Apostolul Nordului, un
romano-catolic sincer. El a intrat într-o dispută cu Peter Martyr, un
protestant, şi când strângea material pentru această controversă, s-a
convertit şi a devenit un mare predicator protestant. În cele din urmă,
i s-a poruncit să compară înaintea episcopului Bonner în Londra sub
acuzaţia de erezie. În drum spre Londra, şi-a rupt piciorul şi, în timp ce
se refăcea, regina Maria a murit; în felul acesta, viaţa lui a fost salvată.
În acest caz, este evident că răul a fost transformat în bine.
A urmat perioada elisabetană - epoca de aur a literaturii, epoca
lui Shakespeare, Spenser, Bacon şi a ilustrului Ben Jonson. Nu a fost
o epocă a marii predicări. Regina Elisabeta nu a făcut prea multe ca
să încurajeze această lucrare. A fost totuşi o epocă îndelungată de
progrese treptate care au început cam în vremea ei.
Ajungem apoi la epoca puritanilor, un timp al marii predicări şi
al marii persecuţii, o persecuţie săvârşită în mare parte de Biserica
oficială a Angliei şi de Biserica Episcopală din Scoţia şi, totodată,
într-o anumită măsură, din coloniile americane. Erau date legi care
îi constrângeau pe oameni să meargă la biserică în toate dumini
cile şi la sărbători, sub ameninţarea cu plata unei amenzi. Sute de
predicatori care nu acceptau să rostească anumite jurăminte le
gate de slujba preoţească erau daţi afară din slujbă. Aţi fi dispuşi să
renunţaţi la salariu şi la toate celelalte pentru convingerile legate
de o anumită doctrină? Ei aşa au făcut.
Mulţi pastori ai bisericii oficiale nu se apropiau niciodată de bi
sericile lor. Ei trăiau în Londra cu un salariu bun şi îi lăsau pe oa
meni fără predici. Faptul acesta a iscat multe critici şi a contribuit
la stârnirea spiritului puritan şi, în cele din urmă, al separatismului.
Unii dintre aceşti separatişti au fugit din ţară şi s-au stabilit în Olan
da, unde au rămas doisprezece ani. Î n 1 6 2 0, au plecat în America
cu o corabie numită Mayflower, ca să găsească libertate religioasă.
"
" UN NOR AŞA DE MARE DE MARTORI 333
anglicană era mai adesea tematică decât exegeti că. La fel era şi la pu
ritani - ca urmare a influenţei scolasticismului. Structura predicilor
era complicată, cu multe subîmpărţiri şi subcapitole. Introduceri
le erau lungi. Erau incluse observaţii, "întrebuinţări " sau aplicaţii.
Predicatorul puritan se străduia să prezinte orice amănunt posi
bil al �ubiectului, fie că avea sau nu o aplicaţie practică la nevoile
enoriaşilor. De aceea, predicile constau adesea din câteva adevăruri
minore, legate prea puţin de text. Şi, cum remarca cineva, dacă trei
predicuţe separate nu pot alcătui o singură predică, e posibil ca
treizeci sau patruzeci de idei să atingă unitatea? Cu toate acestea,
mulţi dintre aceşti oameni erau mari predicatori prin personali
tatea lor.
Astăzi, când avem predici de treizeci sau patruzeci şi cinci de
minute, este greu să ne închipuim cum reuşeau puritanii să asculte
în linişte o citire a Scripturii de patruzeci şi cinci de minute, o predică
de două ore, două rugăciuni a câte o oră fiecare, două rugăciuni a
câte o j umătate de oră fiecare şi o rugăciune de cincisprezece mi
nute - cu alte cuvinte, un serviciu divin de şase ore. Predicatorii din
vremea aceea credeau că marile adevăruri ale Scripturii nu puteau
fi explicate sau prezentate în mai puţin de o oră sau două. Chiar şi în
vremea lui Chalmers, Wesley şi Whitefield, se crede că era nevoie de
cel puţin o oră - probabil chiar mai mult - pentru a lăsa o impresie
asupra ascultătorilor.
Probabil că există un oarecare adevăr în concepţiile acestor oa
meni. Cum poate cineva să prezinte în mod corect un mare adevăr
scripturistic în cincisprezece sau chiar în douăzeci de minute? Puţini
pot să capete entuziasm şi claritate în atât de puţin timp. Se spune
că, în trecut, mulţi dintre marii predicatori nu puteau să capete entu
ziasm şi claritate sau să lase o impresie adâncă decât după ce predi
cau douăzeci sau treizeci de minute. Cineva spunea că "de multe ori
predicile mediocre îi transformă pe oameni în creştini mediocri".
Predicile puritanilor aveau multe lipsuri. Erau supraîncărcate cu
citate în greacă şi latină, cu analogii exagerate, cu simboluri rafinate
şi, în ansamblu, aveau o structură prea complexă; însă predicarea
era viguroasă şi era biblică.
336 PAŞTE OILE MELE!
- Da, ştiu; dar vreau să fac parte din biserica aceea care . . .
- Dar toate spun aşa. Du-te ş i studiază-le şi ele îţi vor arăta unde
să mergi.
- Nu, a zis ea, dvs. m-aţi adus la Isus şi sunt sigură că ştiţi unde
trebuie să merg. Domnule Sunday, vă rog să-mi spuneţi care biserică
se apropie cel mai mult de învăţăturile Bibliei.
- Păi, dacă vrei să urmezi Biblia exact aşa cum stă scris în ea,
atunci du-te la adventiştii de ziua a şaptea.
Şi l-a ascultat. A devenit o foarte bună profesoară de Biblie.
Aceste două profesoare convertite de BiIly Sunday m-au ajutat să
aduc la adevăr mai multe sute de oameni - de fapt, aproape 2.000.
Timpul nu ne îngăduie să mai vorbim despre Moody, un adept al
simplităţii, un rug aprins care, atunci când se descuraja şi se gân
dea să renunţe la predicare, se ducea în Anglia şi vizita biserica lui
Spurgeon. Se aşeza la balcon cu braţele rezemate de balustradă, cu
obrajii plini de lacrimi şi îl asculta pe Spurgeon predicând. Doamna
Moody şi doamna Spurgeon erau foarte bune prietene. El asculta
cinci sau şase predici de-ale lui Spurgeon, apoi se urca în corabie şi
se întorcea în America, plin de avânt şi curaj, gata să predice ca un
om născut din nou. Este bine ca, din când în când, să-i ascultăm pe
alţii predicând. Mergeţi şi ascultaţi-i pe marii predicatori.
Nu trebuie să uităm să-I amintim pe cel mai de seamă predicator
al mişcării din care ne tragem: William M iIler, un fermier credincios
şi un fost sceptic. El a fost un vorbitor biblic zelos, a cărui simplitate
şi onestitate au atras atenţia membrilor celor mai răzvrătiţi din bi
serica lui. Citiţi predicile lui: sunt simple, sincere şi fără ocolişuri.
Î l amintim apoi pe John Loughborough, un bărbat mic de statură.
Când eram copil, l-am auzit predicând cu ocazia unei Conferinţe
Generale care s-a desfăşurat într-un cort mare chiar aici, în zona
aceasta. A fost nevoit să se urce pe o masă ca să poată fi văzut. Nu
exista sistem de amplificare, dar oamenii îl auzeau foarte bine.
De asemenea, ne gândim la S. N. Haskell, marele cercetător al
Bibliei. Fratele Haskell spunea că nu se încumeta să înceapă a studia
Biblia în timp ce aştepta sosirea trenului, fiindcă ar deveni atât de
absorbit de ea, încât n-ar mai observa sosirea şi plecarea trenurilor.
"
" UN NOR AŞA DE MARE DE MARTORI 3 5 1
Limb a de foc
T
extul nostru se găseşte în Fapte 2,3 : "Nişte limbi ca de foc
au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte
una pe fiecare dintre ei." Încep această prelegere cu un citat
din William Arthur. " Predicarea Evangheliei va ajunge să exercite
o mare influenţă asupra omenirii numai prin atragerea de oameni
extraordinari, ori prin înzestrarea oamenilor obişnuiţi cu o putere
extraordinară." Cuvintele acestea sunt luate dintr-o broşură cu titlul
Limba de foc, pe care a primit-o tatăl meu de la bunicul meu. Fiind
un predicator metodist zelos, el dorea ca fiul lui să ştie că Dumnezeu
dăruieşte limba de foc, adevărata putere de a predica. Darul Duhului
Sfânt oferit în Ziua Cincizecimii i-a ajutat pe oamenii obişnuiţi să facă
o lucrare neobişnuită.
Cei mai mulţi dintre noi - trebuie să admitem - suntem nişte oa
meni obişnuiţi. Aici s-au spus câteva cuvinte foarte frumoase despre
mine, dar ele nu reflectă realitatea. Sunt un om obişnuit, la fel ca voi.
Cu toţii suntem oameni obişnuiţi, dar avem un mesaj extraordinar
şi când îl predicăm trebuie să avem o putere extraordinară, puterea
Duhului Sfânt.
Este adevărat că multora nu le-a plăcut predica ţinută de Pe
tru în Ziua Cincizecimii. La mulţi oameni din vremea noastră nu
le-ar plăcea. Predica lui li s-ar părea aridă multor oameni care nu
354 PAŞTE OILE MELE!
când aveţi aceste două lucruri - când aveţi adevărul lui Dumnezeu
şi Duhul lui Dumnezeu, nu trebuie să vă mai temeţi de nimeni şi de
nimic. Darul acesta al vorbirii cereşti este socotit de Sfântul Pavel
mai important decât darul limbilor. " Cine proroceşte este mai mare
decât cine vorbeşte în alte limbi ", a spus el (1 Cor. 14,5). Lucrul
acesta a fost dovedit în Ziua Cincizecimii. A fost prima manifestare
a darului profeţiei din biserica nou-testamentală, diferit de prezi
cerile din vechime şi de profeţiile din Vechiul Testament - mă re
fer la cele publice - un dar pentru proclamarea Evangheliei. Darul
limbilor era pentru necredincioşi un semn că darul mai important
al profeţiei are două fun cţii, pe care darul limbilor nu le poate îm
plini niciodată. O funcţie este aceea de " zidire " a credincioşilor, iar
cealaltă este aceea de a exercita influenţă asupra necredincioşilor
neînvăţaţi. Ştiţi că în 1 Corinteni 14,24. 2 5 se spune: " Dar dacă toţi
prorocesc şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el
este încredinţat de toţi, este judecat de toţi. Tainele inimii lui sunt
descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui
Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul
vostru."
Omul trebuie să audă Evanghelia în limba lui sau într-o limbă
pe care o cunoaşte, pentru ca mesajul să îi atingă inima şi să îl
nască din nou. Acest tip de profetizare este diferit de profeţie, în
sensul obişnuit al cuvântului, datorită faptului că el nu comunică o
revelaţie specială. El nu descoperă vreun adevăr nedescoperit până
atunci, ca de pildă nişte evenimente viitoare. El se foloseşte de in
telect; se foloseşte de organele corpului în conformitate cu legile
naturale, dar sub puterea supranaturală a Duhului Sfânt. El este
un dar în care întreaga natură omenească lucrează în cooperare cu
Duhul lui Dumnezeu. Intelectul este iluminat şi înviorat de lumina
divină. Puterea morală este readusă la viaţă; corpul este pătruns de
o putere divină care se simte în vorbire. Darul acesta este aşezat de
către apostol pe treapta cea mai înaltă, pentru că, în exercitarea lui,
omul se află în cea mai strânsă comuniune cu Dumnezeu, în cali
tate de unealtă inteligentă angajată într-o lucrare sfântă, lucrarea
de chemare a fiilor risipitori înapoi la mamele lor, de convingere a
358 PAŞTE OILE MELE!
tru el ca să i se dea cuvânt. " Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot
felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa
şi în rugăciune pentru toţi sfinţii şi pentru mine, ca ori de câte
ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscută cu
îndrăzneală taina Evangheliei " (Efes. 6, 18.19). Cred că noi, ca predi
catori, ·trebuie să le cerem credincioşilor să se roage pentru noi, ca
să primim acest cuvânt într-un mod special. Este un dar special,
pentru care trebuie să ne rugăm.
Dacă revedem istoria vremurilor postapostolice, istoria din
primele secole ale existenţei bisericii până în Evul Mediu şi apoi
mai departe, până în epoca modernă, putem afirma cu certitudine
că religia creştină şi-a continuat existenţa numai prin interme
diul limbii de foc. Păcătoşii s-au convertit, viaţa sfântă a intrat în
biserică şi s-au făcut progrese numai datorită câtorva oameni care
au avut o măsură mai mare sau mai mică din această putere de la
început, şi care rosteau cuvintele Domnului: " nu cu vorbiri învăţate
de la înţelepciunea omenească, ci cu vorbiri învăţate de la Duhul
Sfânt." (1 Cor. 2, 13)
Putem nota în cărţile de aducere-aminte următoarele cuvinte
certe: fără această limbă de foc, colegiile noastre frumoase, semina
rul nostru, universitatea noastră cea nouă şi toate eforturile noastre
- deşi preţioase datorită banilor şi timpului investite în ele - nu ne
vor ajuta niciodată să încheiem propovăduirea Evangheliei veşnice
nici în această generaţie, nici în vreo alta viitoare. Dacă nu avem
limba de foc, nu o vom termina nici în 10.000 de ani. În momen
tul de faţă, în multe ţări, numărul naşterilor este mai mare decât
numărul oamenilor care aud Evanghelia. Toate aceste instituţii sunt
bune şi vă îndemn să nu vă faceţi impresia că dispreţuiesc vreu
na dintre instituţiile noastre. Ele sunt bune şi pot fi consacrate şi
sfinţite pentru cauza lui Dumnezeu. Dar, dacă nu ar exista niciuna
dintre ele - dacă nu am avea edituri, biserici, colegii, şcoli, seminare
sau universitate - şi dacă am avea limba de foc, lucrarea ar putea fi
încheiată şi ar fi încheiată.
Biserica de la început nu avea niciuna dintre instituţiile men
ţionate mai sus, dar şi-a împlinit lucrarea, şi Evanghelia a fost dusă
360 PAŞTE OILE MELE!
flet" (Fapte 2,46; 4,3 2). [ . . ] Ziua Cincizecimii le-a adus iluminarea
.
2006, pag. 1 1 8
Fără îndoială c ă vom fi foarte surprinşi s ă vedem c e predicatori
va chema Dumnezeu la încheierea lucrării Sale. După cum stelele de
pe cer strălucesc diferit, tot la fel, lucrătorii Săi sunt diferiţi unul de
celălalt. Ştim că fiecare stea pe care o admirăm pentru strălucirea
ei va dispărea în întuneric. Ni se spune că aceia care şi-au asumat
podoabele sanctuarului, dar nu sunt îmbrăcaţi cu neprihănirea lui
Hristos, se vor arăta atunci în ruşinea propriei lor goliciuni. (Vezi
Profeţi şi regi, ediţia 2 006, pag. 1 3 2)
Dumnezeu are în toate ţările oameni credincioşi, care vor
străluci atunci ca stelele de pe cer care luminează în întuneric. Î mi
place făgăduinţa aceasta. Se găseşte la pagina 1 3 2 în Profeţi şi regio
Tatăl meu mi-a citit-o de două sau de trei ori înainte de a se stinge
din viaţă. El mi-a zis: " Fiule, lucrul acesta trebuie să ne dea curaj !
'Dumnezeu are în rezervă o constelaţie de oameni aleşi, care vor
străluci în mijlocul întunericului.'"
LIMBA DE FOC 365
că, în acel mare nor de martori, de la înălţarea lui Hristos până în Evul
Mediu şi mai departe, până în zilele noastre, au existat oameni rânduiţi
de Dumnezeu, împuterniciţi prin Duhul Sfânt, care au înălţat adevărul.
Dacă suntem ambasadorii lui Hristos, dacă suntem reprezentanţii
Săi, atunci glasul Său se va face auzit prin noi. Dacă oamenii sunt
necunoscători cu privire la Planul de Mântuire, atunci trebuie să li
se spună în cuvinte simple cum pot fi mântuiţi şi cum să-şi păstreze
mântuirea. Ei doresc să cunoască acest subiect mai mult decât orice
alt subiect cuprins în adevărul divin.
Trebuie să predicăm despre pocăinţă, despre credinţă şi despre
dragostea lui Dumnezeu. Trebuie să predicăm despre adevăruril e
368 PAŞTE OILE MELE!
neri, nu uitaţi: " Munciţi din greu, rugaţi-vă şi speraţi mereu." Dragi
prieteni tineri, veţi avea încercări şi greutăţi. Trebuie să fiţi convinşi
că Dumnezeu v-a chemat, altfel nu veţi rezista în mijlocul vicisitudi
nilor care vor veni, cu siguranţă.
Isus a spus: " Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi
părăsi." De aceea, putem fi convinşi că El va rămâne cu noi atâta timp
cât îi rămânem credincioşi. Chiar dacă întâlnim pe cărare încercări
şi împotrivire, noi vom şti că păşim pe urmele Sale. Căpetenia mân
tuirii noastre, Cel care a fost făcut desăvârşit prin suferinţă, este
Domnul Hristos care va da învăţătură şi va predica prin noi.
Noi ştim că unii se vor converti fără să audă vreo predică. Chiar
dacă nu vor avea la dispoziţie toate privilegiile pe care le au alţii,
Duhul Sfânt al lui Dumnezeu îi va călăuzi pe cărarea adevărului. Dar
"mijlocul folosit de Dumnezeu pentru salvarea sufletelor este prin
'nebunia propovăduirii crucii.'" Mărturii, voI. 5, ediţia 1 998, pag.
-
Ibid., pag. 3 1 7
Sunt multe lucruri legate d e Scriptură p e care l e vom înţelege
în lumea viitoare mai bine decât acum. Un text potrivit atât pen
tru predicatorii tineri, cât şi pentru cei mai în vârstă este Deute
ronom 29,29: " Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului
nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre." Să lăsăm lucru
rile ascunse în seama lui Dumnezeu. Nu este nicio problemă dacă
medităm la ele şi ne gândim la ele, dar acestea nu ar trebui să ne
împiedice să lucrăm. Nu ar trebui să şovăim sau să abandonăm
predicarea Evangheliei până la momentul în care vom înţelege pe
deplin un text sau un subiect neclar, care i-a pus în dificultate pe
slujitorii lui Dumnezeu din toate veacurile. Chiar şi în studiul cel
mai profund de care suntem capabili, vom constata că putem spune
împreună cu apostolul: " Cât de nepătrunse sunt j udecăţile Lui şi cât
de neînţelese sunt căile Luil " (Rom. 1 1,33). Deşi nu vom reuşi să
explicăm toate tainele, Î l vom putea înălţa pe Isus. El ne va ajuta şi
ne va susţine în lucrurile pe care trebuie să le ştim. Toţi pastorii lui
Hristos pot confirma acest adevăr minunat.
Odată trebuia să particip la un Comitet de toamnă, la care urma să
se discute despre viitorul postului The Voice of Prophecy. Totodată,
am fost solicitat să vorbesc duminică seara în faţa a două sau trei
mii de oameni într-o sală publică. Aceasta era o problemă, pentru
că ştiam că la întâlnirea aceea aveau să participe mulţi neadventişti,
pe lângă mulţi membri de-ai noştri (conducători şi slujbaşi). Mi-a
fost destul de dificil să pregătesc o predică potrivită, care să fie o
binecuvântare pentru toţi. Am lucrat la ea câteva săptămâni şi so
coteam că am făcut o treabă bună. Când am ajuns la Comitetul de
toamnă, unul dintre colegii mei a venit la mine şi, cum m-a văzut,
mi-a spus: " Ce păcat că nu ai fost aici în Sabat. A fost fratele Nichol şi
LIMBA DE FOC 3 7 1
a vorbit despre cutare şi cutare." Era exact subie ctul pre dicii mele!
Trei săptămâni de trudă irosite în van! Bineînţeles că el a pred icat
mai bine decât aş fi reuşit eu, sunt convins.
Eram foarte obosit din cauza călătoriei. Nu aveam nicio predică şi
mai aveam la dispoziţie numai câteva ore. Aveam în faţă un comitet
importa � t, care urma să decidă soarta noastră, lucru care mă privea
direct, şi apoi marea întâlnire de duminică seara. A început să mă
doară capul foarte tare. Se spune că durerea se instalează în punctul
slab al corpului, iar la mine se oprea întotdeauna la cap. După o
noapte albă, m-am trezit, am mers pe jos zece km prin zăpadă şi am
făcut exerciţii fizice intense, sperând că lucrul acesta mă va ajuta.
Dar m-am înşelat. Durerea de cap m-a necăj it toată ziua, la fel ca şi
noaptea precedentă. Eram slăbit şi dărâmat şi aveam sentimentul
că nu voi fi în stare să prezint nimic nici în faţa comitetului, nici
în faţa nimănui. Cu câteva minute înainte de începerea comitetului,
m-am dus singur în sala aceea mare din Grand Rapids. Era Întune
ric înăuntru. M-am suit la balcon, m-am plecat Înaintea Domnului,
mi-am deschis inima Înaintea Sa şi l-am povestit necazul meu. El
cunoaşte toate necazurile noastre, dar aşteaptă să I le povestim.
I -am spus cât de rău mă simţeam, că nu puteam să mă concentrez şi
nici să apar înaintea comitetului ca să explic ce cred că trebuia făcut
cu postul de radio. Nu aveam niciun subiect pentru seara aceea,
aveau să vină mii de oameni, dintre care mulţi aveau să ia decizii
pentru El. L-am rugat, în mod precis, să mă vindece pe loc şi să mă
ajute să intru în sala de comitet liber de durere, dacă aşa era voia Sa
şi spre slava Numelui Său.
Nu am primit Întotdeauna răspunsuri imediate la rugăciune; în
unele cazuri nu am primit niciun răspuns. Dar de data aceea, am
primit un răspuns. M-am ridicat de pe genunchi şi am ieşit din
sala Întunecată. Când am intrat pe uşa sălii de comitet, am avut
senzaţia că cineva mi-a luat durerea cu mâna. Mă simţeam mai
bine ca niciodată, de parcă pluteam. Era minunat să fii plin de viaţă,
de entuziasm şi sănătate! M intea îmi era limpede şi eram fericit
în Domnul. Am intrat în sală şi, în scurt timp, multe probleme au
fost Îndreptate. Fraţii ne-au susţinut În mod minunat şi lucrarea lui
3 72 PAŞTE OILE MELE!
Iată cum putem să nu avem niciun convertit. Dar dacă veţi predi
ca exact invers, este cert că veţi fi predicatori buni şi veţi avea suc
ces în câştigarea de suflete. Poate că biserica nu va fi plină întot
deauna, dar dacă predicaţi Evanghelia lui H ristos, după metoda lui
H ristos, veţi câştiga câteva suflete pentru el.
În urmă cu puţin timp, un laic a trimis o scrisoare către o revistă
prestigioasă de religie din ţara noastră, împreună cu un articol
"
scurt cu titl ul " Cum aş predica eu dacă aş fi pastor. Citez acum din
articolul lui:
Î n primul rând, dacă aş fi predicator, nu aş alege subi
ecte din literatură, ştiinţă sau politică, ci din religie. Aş
predica din Cuvântul lui Dumnezeu. Aş predica despre
marile doctrine ale păcatului şi ale mântuirii. M-aş inspira
din Biblie, şi nu din Darwin sau Kipling, nu din ultimul
ziar sau din ultima revistă. Oamenii tânjesc după hrană
spirituală şi, dacă aş fi predicator, le-aş oferi-o direct. Nu
este nicio îndoială că oamenii vor asculta astfel de predici,
întrucât aşa au predicat Phillips Brooks, Spurgeon, Moody,
McGuire şi toţi ceilalţi mari predicatori. Chiar Hristos
Î nsuşi.
În al doilea rând, nu aş include în predică îndoielile şi
criticile aduse Scripturii. A predica despre critica Scrip
turii înseamnă a aduce un om flămând în bucătărie şi a-i
arăta din ce este alcătuită o pâine. [Prieteni, folosiţi prea
des expresii de genul: "Versetul acesta nu este inspirat" şi
" Cuvântul acesta nu se găseşte în original" . Acest lucru
le face rău oamenilor, pentru că ei nu au atât de multe
cunoştinţe ca voi în acest domeniu şi s-ar putea ca nici voi
să nu aveţi atât de multe cunoştinţe cum credeţi, deci fiţi
atenţi!] Oamenii tânjesc după hrană biblică şi nu după un
LIMBA DE FOC 3 7 5
"
între dar şi răsplată. Veţi putea fi mântuiţi, dar " ca prin foc , însă
lucrările voastre vor fi distruse. 0, prieteni, ar fi mai bine să nu ne
fi născut niciodată sau să fim aruncaţi în mare cu o piatră de moară
l egată de gât; ar fi mai bine ca stâncile şi munţi i să ne acopere şi să
ne ascundă de faţa Celui care stă pe scaunul de domnie şi de mânia
Mielului, decât să fim necredincioşi lucrării pastorale creştine. -
" Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm
"
lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea (Evr. 6,9). Solia lui
Dumnezeu va fi predicată şi va fi predicată cu o l imbă de foc, până
la sfârşitul timpului. Fiecare ţăruş şi fiecare stâlp al credinţei sta
bilit p rin Cuvântul lui Dumnezeu şi prin revelaţia Duhului Său va fi
susţinut şi p ro clamat de cineva.
Adevărul pe care Dumnezeu l-a dat pentru poporul Său, în aceste
zile de pe urmă, ar trebui să-I ţină tare în momentul în care vin în
biserică unii care prezintă teorii false. Adevărul care a stat tare în
faţa atacurilor vrăj maşului de mai mult de o jumătate de secol tre
buie să fie şi pe mai departe siguranţa şi mângâierea poporului lui
Dumnezeu. - Mărturii, voI. 9, ediţia 1991, pag. 58, 59
De ce să nu fim noi oamenii aceia care să vestească adevărul?
Poate că nu avem daruri mari, dar putem avea parte de o mare con
sacrare. Dumnezeu ne-a încredinţat fiecăruia dintre noi un talent
pe care îl putem folosi cel mai bine pentru a-i aj uta p e alţii şi pentru
a binecuvânta lumea.
Nu a fost niciodată vreun trandafir în lume
Care să nu aducă frumuseţe crengii pe care a crescut.
Nu a fost niciodată vreun vânt sub cer
Care să nu dea iuţeală aripilor unei păsări.
pag. 457
Sfinţii vor fi întăriţi, păcătoşii vor fi convinşi de păcat şi atraşi la
"
H ristos de s imţământul că pe acolo " trece Isus din Nazaret . Predi
carea autentică nu va face paradă de elocvenţa omenească. Ea va
exprima adevărul care a fost revelat de-a lungul veacurilor şi care
a fost lumina lumii, într-un limbaj desluşit, prin sentimente şi gân
d uri caracterizate de simplitate. E a va urma M odelul care ne aj ută
LIMBA DE FOC 391
să " umblăm în lumină, după cum El însuşi este lumină". Prin ea,
oamenii vo r înţelege lanţul adevărului, verigă cu verigă, unindu-Ie
într-un întreg desăvârşit. H ristos, şi El răstignit, va fi centrul, ştiinţa
şi cântecul ei.
Predi carea autentică va fi predicarea Evangheliei veşnice la
orice neam, seminţie, limbă şi norod. E a este şi va fi predicarea în
care predicatorul se ascunde în spatele crucii şi Îl înălţă pe I sus.
Ea va striga : " Iată M ielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! "
(Ioan 1,29) " I ată mirele, ieşiţi-I în întâmpinare! " ( Mat. 2 5,6). Va fi,
aşa cum am mai spus, limba de foc.
Dă-mi un glas, un strigăt şi un plânset
0, vocea mea să fie ca un vuiet în urechile lor,
Un gât care să strige, dar nedoborât de sforţare,
Ochi care să plângă, dar nedoborâţi de lacrimi.