Subiecte sem.

II 2014

Procedură penală

1. Plângerea
Plangerea este incunostintarea facuta de o persoana fizica sau juridica, referitoare la o vatamare ce
i s-a cauzat prin infractiune.
Plangerea trebuie sa cuprinda : numele, prenumele, cnp, calitatea si domiciulul petitionarului ori,
pentru persoane juridice denumirea, sediul, codul unic de inregistrare, codul de identificare fiscala, nr.
de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor judiciare si contul
bancar, indicarea reprezentantului legal ori conventional, descrierea faptei care formeaza obiectul
plangerii precum si indicarea faptuitorului si a mijloacelor de proba, daca sunt cunoscute.
Se poate face personal sau prin mandatar, mandatul trebuie sa fie special, iar procura ramane
atasata plangerii.
Daca este facuta in scris plangerea trebuie semnata de persoana vatamata sau de mandatar.
Plangerea sub forma electronica indeplineste conditiile de forma numai daca estre certificata prin
semnatura electronica, in conformitate cu prevederile legii.
Plangerea formulata oral se consemneaza intr-un proces verbal de catre organul care o primeste.
Plangerea se poate face si de catre unul dintre soti pentru celalat sot sau de catre copilul major
pentru parinti, persoana vatamata poate sa declare ca nu isi insuseste plangerea,
Pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plangerea se face de reprezentantul legal,
persoana cu capacitate de exercitiu restransa poate sa faca plangere cu incuviintarea persoanelor
prevazute de legea civila.in cazul in care faptuitorul este persoana care reprezinta legal sau incuviinteaza
actele persoanei vatamate, sesizarea organelor de urmarire penala se face din oficiu.
Plangerea gresit indreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se trimite, pe
cale administrativa, organului judiciar competent.
In cazul in care plangerea este intocmita de catre o persoana care locuieste pe teritoriul romaniei,
cetatean roman, strain sau persoana fara cetatenie, si prin aceasta se sesizeaza savarsirea unei infractiuni
pe teritoriul unui alt stat membru al UE, organul judiciar este obligat sa primeasca plangerea si sa o
trimita organului competent din tara pe teritoriul careia a fost comisa infractiunea. Regulile privind
cooperarea judiciara in materie se aplica corespunzator.

2. Denunțul
Denuntul este incunostintarea facuta de catre o persoana fizica sau juridica despre savarsirea unei
infractiuni.
Denuntul se poate face numai personal, dispoziitiile de la plangere aplicanduse in mod
corespunzator.

3. Asemănări și deosebiri dintre plângere și denunț

Asemanari :
- plangerea si denuntul trebuie sa cuprinda numele , prenumele cnp, calitatea si domiciliul, ori
pentru persoane juridice denumirea, sediul , codul unic de inregistrare, codul de identificare fiscala, nr. de
inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor judiciare si contul bancar,
indicarea reprezentantului legal ori conventional descrierea faptei care formeaza obiectul plangerii sau
denuntului, precum si indicarea faptuitorului si a mijloacelor de proba, daca sunt cunoscute
- Daca este facuta in scris plangerea sau denuntul trebuie semnata de persoana vatamata.
- Plangerea sau denuntul sub forma electronica indeplineste conditiile de forma numai daca
estre certificata prin semnatura electronica, in conformitate cu prevederile legii.
- Plangerea sau denuntul formulata oral se consemneaza intr-un proces verbal de catre organul
care o primeste.
- Pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plangerea sau denuntul se face de
reprezentantul legal, persoana cu capacitate de exercitiu restransa poate sa faca plangere cu incuviintarea

1
persoanelor prevazute de legea civila.in cazul in care faptuitorul este persoana care reprezinta legal sau
incuviinteaza actele persoanei vatamate, sesizarea organelor de urmarire penala se face din oficiu.
- Plangerea sau denuntul gresit indreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de
judecata se trimite, pe cale administrativa, organului judiciar competent.
- In cazul in care plangerea sau denuntul este intocmita de catre o persoana care locuieste pe
teritoriul romaniei, cetatean roman, strain sau persoana fara cetatenie, si prin aceasta se sesizeaza
savarsirea unei infractiuni pe teritoriul unui alt stat membru al UE, organul judiciar este obligat sa
primeasca plangerea si sa o trimita organului competent din tara pe teritoriul careia a fost comisa
infractiunea. Regulile privind cooperarea judiciara in materie se aplica corespunzator.
Deosebiri:
- Plangerea este incunostintarea facuta de o persoana fizica sau juridica referitoare la o
vatamare ce i s-a cauzat prin infractiune, denuntul este incunostintarea facuta de catre o persona fizica
sau juridica despre savarsirea unei infractiuni.
- Plangerea se poate face prin mandatar, denuntul se face numai personal
- Plangerea se poate face de catre unul dintre soti pentru celalat sot sau de catre copilul major
parinti, denuntul se face numai personal.
4. Plângerea prealabilă
Punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, in
cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara o astfel de plangere.
Plangerea prealabila se adreseaza organului de cercetare penala sau procurorului, potrivit legii.
Plangerea este incunostintarea facuta de o persoana fizica sau juridica, referitoare la o vatamare ce
i s-a cauzat prin infractiune.
Plangerea trebuie sa cuprinda : numele, prenumele, cnp, calitatea si domiciulul petitionarului ori,
pentru persoane juridice denumirea, sediul, codul unic de inregistrare, codul de identificare fiscala, nr.
de inmatriculare in registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor judiciare si contul
bancar, indicarea reprezentantului legal ori conventional, descrierea faptei care formeaza obiectul
plangerii precum si indicarea faptuitorului si a mijloacelor de proba, daca sunt cunoscute.
Se poate face personal sau prin mandatar, mandatul trebuie sa fie special, iar procura ramane
atasata plangerii.
Daca este facuta in scris plangerea trebuie semnata de persoana vatamata sau de mandatar.
Plangerea sub forma electronica indeplineste conditiile de forma numai daca estre certificata prin
semnatura electronica, in conformitate cu prevederile legii.
Plangerea formulata oral se consemneaza intr-un proces verbal de catre organul care o primeste.
Pentru persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, plangerea se face de reprezentantul legal,
persoana cu capacitate de exercitiu restransa poate sa faca plangere cu incuviintarea persoanelor
prevazute de legea civila.in cazul in care faptuitorul este persoana care reprezinta legal sau incuviinteaza
actele persoanei vatamate, sesizarea organelor de urmarire penala se face din oficiu.
Plangerea prealabila trebuie introdusa in termen de 3 luni din ziua in care perosna vatamata a
aflat despre savarsirea faptei.
Cand persoana vatamata este un minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data cand
reprezentantul legal a aflat despre savarsirea faptei.
In cazul in care faptuitorul este reprezentantul legal al persoanelor minore sau incapabile,
termenul de 3 luni curge de la data numirii unui nou reprezentant legal.
Plangerea prealabila gresit indreptata se considera valabila, daca a fost indrodusa in termen la
organul judiciar necompetent.
Plangerea prealabila gresit indreptata la organul de urmarire penala sau la instanta de judecata se
trimite, pe cale administrativa, organului judiciar competent.
La primirea plangerii prealabile organul de urmarire penala verifica daca aceasta indeplineste
conditiile de forma si daca a fost depusa in termenul prevazut de lege. In cazul in care constata ce este
tardiva, organul de cercetare penala inainteaza procurorului actele incheiate impreuna cu propunerea de
clasare.
Daca intr-o cauza in care s-au facut acte de urmarire penala se constata ca este necesara plangerea
prealabila, organul de urmarire penala cheama persoana vatamata si o intreaba daca intelege sa faca
plangere. In caz afirmativ organul de urmarire penala continua cercetarea, in caz contrar inainteaza
procurorului actele incheiate si propunerea de clasare.

2
 In cazul infractiunii flagranta, organul de cercetare penala este obligat sa constate savarsirea
acesteia, chiar in lipsa plangerii prealabile. Dupa constatarea infractiunii flagrante, organul de urmarire
penala cheama persoana vatamata si daca aceasta declara ca face plangere prealabila incepe urmarirea
penala, in caz contrar organul de cercetare penala inainteaza procurorului actele incheiate si propunerea
de clasare.

5. Suspendarea urmăririi penale

Cazurile de suspendare:
- in cazul cand se constata printr-o expertiza medico-legala ca suspectul sau inculpatul sufera de o
boala grava, care il impiedica sa ia parte la procesul penal, organul de cercetare penala inainteaza
procurorului propunerile sale impreuna cu dosarul, pentru a dispune suspendarea urmarii penale.
- Se dispune si in situatia in care exista un impediment legal temporar pentru punerea in miscare a
actiunii penale fata de o perosna
-Se dispune si pe perioada desfasurarii procedurii de mediere, potrivit legii.
Sarcina organului de urmarire pe timpul suspendarii:
- dupa suspendarea urmarii penale procurorul restituie dosarul cauzei organului de cercetare
penala ori poate dispune preluarea sa.
- Ordonanta de suspendare a urmarii penale se comunica partilor si subiectilor procesuali
principali.
-In timpul cat urmarirea este suspendata, organele de cercetare penala continua sa efectueze toate
actele a caror indeplinire nu este impiedicat de situatia suspectului sau inculpatului, cu respectarea
dreptului la aparare a aprtilor sau subiectilor procesuali. La reluarea urmaririi penale, actele efectuate
in timpul suspendarii pot fi refacute, daca este posibil, la cererea suspectului sau inculpatului.
-Organul de cercetare penala este obligat sa verifice periodic, dar nu mai tarziu de 3 luni de la data
dispunerii suspendarii, daca mai subzista cauza care a determinat suspendarea urmarii penale.
Solutiile de neurmarire si netrimitere in judecata:
- dupa examinarea sesizarii, cand se constata ca au fost stranse probele necesare , procurorul, la
propunerea organului de urmarire penala sau din oficiu solutioneaza cauza prin ordonanta (se
intocmeste o singura ordonanta chiar daca in dosar sunt mai multe fapte sau mai multi suspecti sau
inculpati si chiar daca se dau acestora rezolvarii diferite), dispund:
a) clasarea cand nu exercita actiunea penala ori dupa caz stinge actiunea penala exercitata,
intrucat exista unul dintre cazurile prevazute la art. 16 alin 1 ( fapta nu exista, fapta nu este prevazuta
de legea penala ori nu a fost savarsita cu vinovatie prevazuta de lege, nu exista probe ca o persoana a
savarsit infractiunea, exista o cauza justificata sau de neimputabilitate, lipseste plangerea prealabila,
autorizarea sau sesizarea organului competent ori o alta conditiile prev. De lege , necesara pentru
punerea in miscare a actiunii penale, a intervenit amnistia sau presciptia, decesul inculpatului ori
suspectului , a fost retrasa plangerea prealabila , in cazul inf. pentru care retragerea acesteia inlatura
raspunderea penala, a intervenit impacarea sau a fost incheiat un acord de mediere in conditiile legii,
exista o cauza de nepedepsire prev. de lege, exista autoritate de lucru judecat, a intervenit un tranfer de
proceduri cu un alt stat, potrivit legi).
b) renuntarea la urmarirea penala, cand nu exista interes public in urmarirea penala a inculpatului.
6. Ordonanța de clasare
Clasarea se dispune cand:
- nu se poate incepe urmarirea penala intrucat nu sunt indeplinite conditiile de fond si forma
esentiale ale sesizarii,
- exista unul dintre urmatoarele cazuri: fapta nu exista, fapta nu este prevazuta de legea penala ori
nu a fost savarsita cu vinovatie prevazuta de lege, nu exista probe ca o persoana a savarsit infractiunea,
exista o cauza justificata sau de neimputabilitate, lipseste plangerea prealabila, autorizarea sau
sesizarea organului competent ori o alta conditiile prev. De lege , necesara pentru punerea in miscare a
actiunii penale, a intervenit amnistia sau presciptia, decesul inculpatului ori suspectului , a fost retrasa
plangerea prealabila , in cazul inf. pentru care retragerea acesteia inlatura raspunderea penala, a
intervenit impacarea sau a fost incheiat un acord de mediere in conditiile legii, exista o cauza de
nepedepsire prev. de lege, exista autoritate de lucru judecat, a intervenit un tranfer de proceduri cu un
alt stat, potrivit legi.

3
 Ordonanta de clasare cuprinde mentiunii de la art. 286 alin 2 (denumirea parchetului si data
emiterii, numele si prenumele si calitatea celui care o intocmeste, fapta care face obiectul urmarii
penale, incadrarea juridica a acestei fapte si dupa caz date privitoare la perosna suspectului sau
inculpatului , obiectul actului sau masurii procesuale, ori dupa caz tipul solutiei precum si motivele de
fapt si de drept ale acestora, date referitoare la masurile asiguratorii, masurile de siguranta cu caracter
medical si masurile preventive luate in cursul urmaririi, alte mentiunii prevazute de lege, semnatura
celui care a intocmit-o), precum si dispozitii privind: ridicarea sau mentinerea masurilor asiguratorii,
aceste masuri inceteaza de drept daca persoana vatamata nu intorduce actiune in fata instantei civile,
in termen de 30 zile de la comunicarea solutiei; restituirea bunurilor ridicate sau a cautiunii; sesizarea
judecatorului de camera preliminara cu proprunerea de luare a masurii de siguranta a confiscarii
speciale; sesizarea instantei competente potrivit dispozitiilor legii speciale in materia sanatatii mintale,
in vederea dispunerii internarii nevoluntare; cheltuieli judiciare.
In ordonanta se va face mentiune si cu privire la incetarea de drept a masurii preventive dispuse in
cauza.
Mentionarea motivelor de fapt si de drept este obligatorie numai daca procurorul nu isi insuseste
argumentele cuprinse in proprunerea organului de cercetare penala ori daca in cursul urmarii penale
suspectului i-a fost adusa la cunostinta aceasta calitate.
Ordonanta de clasare se comunica in copie persoanei care a facut sesizarea, suspectului,
inculpatului sau dupa caz altor persoane interesate.Daca ordonanta nu cuprinde motivele de fapt si de
drept se comunica si o copie a referatului organului de cercetare penala.In cazul in care inculpatul este
arestat preventiv, procurorul instiinteaza prin adresa administratia locului de detinere cu privire la
incetarea de drept a masurii arestarii preventive, in vederea punerii de indata in libertate a
inculpatului.
7. Ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale

Actiunea de urmarire penala se pune in miscare de catre procuror, prin ordonanta , in cursul
urmarii penale cand acesta constata ca exista probe din care rezulta ca o persoana a savarsit o
infractiune si nu exista vreunul dintre cazurile de impiedicare aprevazute de art. 16 alin 1sau prin
rechizitoriu, cu ocazia trimiterii în judecată, rezultă că actul de inculpare prin care se pune în
mişcare acţiunea penală este fie ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, fie rechizitoriul.
Punerea in miscare a actiunii penale este comunicata inculpatului de catre organul de urmarire
penala care il cheama pentru a-l audia, in acest sens se incheie un proces verbal.
La cerere, inculpatului i se elibereaza o copie a ordonantei prin care a fost dispusa masura.
Atunci cand considera necesar, procurorul poate proceda personal la audierea inculpatului si la
comunicarea punerii in miscare a actiunii penale.
Organul de urmarire penala continua urmarirea si fara a-la audia pe inculpat atunci cand acesta
lipseste nejustificat, se sustrage sau este disparut.

8. Rechizitoriu
Atunci cand se constata ca au fost respectate dispoziitile legale care garanteaza aflarea adevarului,
ca urmarirea penala este completa si exista probele necesare si legal administratate, procurorul emite
rechizitoriu prin care dispune trimiterea in judecata daca din materialul de urmarire penala rezulta ca
fapta exista, ca a fost savarsita de inculpat si ca acesta raspunde penal; emite ordonanta prin care
claseaza sau renunta la urmarire, potrivit disp. legale.
Cuprinsul rechizitoriului :
- rechizitoriul se limiteaza la fapta si persoana pentru care s-a efectuat urmarirea penala si
cuprinde in mod corespunzator mentiunile mentiunile prevazute la art. 286 alin 2 (ordonanta prin care
procurorul dispune asupra actelor sau masurilor procesuale), datele privitoare la fapta retinuta in
sarcina inculpatului si incadrarea juridica a acesteia, probele si mijloacele de proba , cheltuielile
judiciare, mentiunile prevazute la art. 330 si 331 (dispozitiile privitoare la masurile preventive sau
asiguratorii- cand procurorul dispune trimiterea in judecata a inculpatului rechizitoiul poate sa
cuprinda si procpunerea de luare, mentinere, revocare sau de inlocuire a unei masuri preventive ori a
unei masuri asiguratorii; dispozitiile privitoare la masurile de siguranta-daca aprecxiaza ca fata de
inculpat este necesara luarea unei masuri de siguranta cu caracter medical, procurorul prin rechizitoriu
propune luarea acelei masuri); precum si alte mentiuni necesare solutionarii cauzei.

4
 - este verificat sub aspectul legalitatii si temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau dupa caz
de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel, iar cand a fost intocmit de acesta,
verificarea se face de procurorul ierarhic superior.
- In rechizitoriu se arata numele si prenumele persoanelor care trebuie citate in instanta cu
indicarea calitatii lor in proces si locul unde urmeaza a fi citate.
- Procurorul intocmeste un singur rechizitoriu chiar daca lucrarile urmaririi penale privesc mai
multe fapte ori mai multi suspecti si inculpati si chiar daca se dau acestora rezolvari diferite.
- Rechizitoriu constituie actul de sesizare a instantei de judecata, insotit de dosarul cauzei si de
un nr. necesar de copii certificate ale rechizitoriului pentru a fi comunicate inculpatilor, se trimit
instantei competente sa judece cauza in fond.

9. Extinderea acțiunii penale

Extinderea Acţiunii Penale pentru alte acte materiale. Dacă în cursul judecăţii se descoperă în
sarcina inculpatului date cu privire şi la alte acte materiale care intră în conţinutul infracţiunii pentru
care a fost trimis în judecată, instanţa dispune, prin încheiere, extinderea acţiunii penale şi cu privire la
aceste acte şi procedează la judecarea infracţiunii în întregul ei.
Dacă în legătură cu unele din actele care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni s-a pronunţat anterior
o hotărâre definitivă, se pronunţă o nouă hotărâre în raport cu toate actele care intră în conţinutul
infracţiunii şi se desfiinţează hotărârea anterioară. În această situaţie, instanţa este obligată să pună în
discuţie actele cu privire la care s-a dispus extinderea, făcând
aplicaţie în ceea ce priveşte încadrarea juridică sau schimbarea încadrării juridice.

10. Extinderea urmăririi penale

???????????????

11. Renunțarea la urmărirea penală

In cazul infractiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa inchisorii de ce
mult 7 ani, procurorul poate renunta la urmarirea penala cand in raport cu continutul faptei, cu modul
si mijloacele de savarsire, cu scopul urmarit si cu imprejurarile concrete de savarsire, cu urmarile
produse sau care s-ar fi putut produce prin savarsirea infractiunii constata ca nu exista un interes
public in urmarirea acesteia.
Cand autorul faptei este cunoscut la aprecierea interesului public sunt avute in vedere si persoana
suspectului sau a inculpatului, conduita avuta anterior savarsirii infractiunii si eforturile depuse pentru
inlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii.
Procurorul poate dispune dupa consultarea suspectului sau a inculpatului ca acesta sa
indeplineasca una sau mai multe dintre urmatoarele obligatii:
- sa inlature consecintele faptei penale sau sa repare paguba produsa ori sa convina cu partea
civila o modalitate de reparare a acesteia;
- sa ceara public scuze persoanei vatamate;
- sa presteze o munca nerenumerata in folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa intre 30zile
si 60 de zile in afara de cazul in care, din cauza starii de sanatate persoana nu poate presta
aceasta munca;
- sa frecventeze un program de consiliere.
In cazul in care procurorul dispune ca suspectul sau inculpatul sa indeplineasca obligatiile de mai
sus, stabileste prin ordonanta termenul pana la care acestea urmeaza a fi indeplinite, care nu poate fi
mai mare de 6 luni sau de 9 luni pentru obligatii asumate prin acord de mediere incheiat cu partea
civila si care curge de la comunicarea ordonantei.
In cazul neindeplinirii cu rea-credinta a obligatiilor in termenul prevazut mai sus , procurorul
revoca ordonata, sarcina de a face dovada indeplinirii obligatiilor sau prezentarea motivelor de
neindeplinire a acestora revine suspectului sau inculpatului, o noua renuntare la urmarirea penala in
aceeasi cauza nu mai este posibila.
Ordonanta prin care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala se comunica in copie perosnaei care
a facut sesizarea, suspectului, inculpatului sau dupa caz altor persoane interesate.

5
 12. Cazurile de reluarea a urmăririi penale
Urmarirea penala este reluata in caz de:
- incetare a cauzei de suspendare
- restituire a cauzei de catre judecatorul de camera preliminara
- redeschidere a urmaririi penale
Reluarea urmaririi penale nu poate avea loc daca a intervenit o cauza care impiedica punerea in
miscare a actiunii penale sau continuarea procesului penal.
Reluarea urmaririi penale dupa susoendare - are loc cand se constata de procuror ori de organul
de cercetare penala, dupa caz, ca a incetat cauza care a determinat suspendarea. Organul de cercetare
penala care constata ca a incetat cauza de suspendare inainteaza dosarul procurorului pentru a dispune
asupra relauarii.
Reluarea urmaririi penale in caz de restituire- este reluata atunci cand judecatorul de camera
preliminara a dispus restituirea cauzei la parchet un temeiul art. 346 alin. 3 lit b (a exclus toate probele
administrate in cursul urmarii penale).
Reluarea in caz de redeschidere a urmaririi penale – daca procurorul ierarhic superior celui care a
dispus sotia constatat, ulterior, ca nu a existat imprejurarea pe care se intemeia clasarea infirma
ordonanta si dispune redeschiderea urmaririi penale .In cazul in care au aparat fapte sau imprejurari
noi din care rezulta ca a disparut imprejurarea pe care se intemeia clasarea, procurorul revoca
ordonanta si dispune redeschiderea urmaririi penale.
Cand constata ca suspectul sau inculpatul nu si-a indeplinit cu reacredinta obligatiile stabilite
conform art. 318 alin 3, procurorul revoca ordonanta si dispune redeschiderea urmaririi penale.
Redeschiderea urmaririi penale este supusa confirmarii judecatorului de camera preliminara in
termen de cel mult 3zile, sub sanctiunea nulitatii. Judecatorul de camera preliminara hotaraste prin
incheiere motivata, in vamera de consiliu, fara participarea procurorului si a suspectului sau dupa caz a
inculpatului asupra legalitatii si temeiniciei ordonantei prin care s-a dispus redeschiderea urmaririi
penale.Incheierea judecatorului de camera preliminara este definitiva.
In cazul in care s-a dispus clasarea sau renuntarea la urmarirea penala, redeschiderea urmaririi
penale are loc si atunci cand judecatorul de camera preliminara a admis palngerea impotriva solutiei
sia trimis cauza la procuror in vederea completarii urmaririi penale. Dispozitiile judecatorului de
camera preliminara sunt obligatorii pentru organul de urmarire penala.
13. Plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată
Persoana a carei plangere impotriva solutiei de clasare sau renuntare la urmarirea penala, dispusa
prin ordonanta sau rechizitotiu a fost respinsa conform art. 339 poate face plangere, in termen de 20
de zile de la comunicare,la judecatorul de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni potrivit
legii, competenta sa judece cauza in prima instanta.Daca plangerea nu a fost rezolvata in termenul
prevazut la art. 338 dreptul de a face plangere poate fi exercitat oricand dupa implinirea termenului de
20 zile in care trebuia solutinata plangerea, dar nu mai tarziu de 20 zile de la data comunicarii
modului de rezolvare.
14. Soluții ce pot fi date în cazul plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere
în judecată
Solutionarea plangerii de catre judecatorul de camera preliminara-judecatorul de camera
preliminara stabileste termenul de solutionare care este comunicat impreuna cu un exemplar al
plangerii procurorului si partilor care pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori
temeinicia plangerii.pretentului i se va comunica termenul de solutionare. Persoana care a avut in
cauza calitatea de inculpat poate formula cereri si ridica exceptii si cu privire la legalitatea
administrarii probelor ori a efectuarii urmaririi penale.
Procurorul in termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicarii prevazute la alin 2 transmite
judecatorului de camra preliminara dosarul cauzei.
In situatia in care plangerea a fost depusa la procuror acesta o va inainta impreuna cu dosarul
cauzei, instantei competente.
Judecatorul de camera preliminara se pronunta asupra langerii prin incheiere motivata in camera
de consiliu fara participarea petentului a procurorului si a intimatilor.In cazul in care nu s-a dispus

6
punerea in miscare a actiunii penale, judecatorul de camera preliminara poate dispune una dintre
urmatoarele solutii:
-respinge plangerea ca tardiva sau inadmisibila ori dupa caza ca nefondata
-admite plangerea desfiinteaza solutia atacata si trimite motivat cauza la procuror pentru a incepe
sau pentru a completa urmarirea penala ori dupa caz pentru a pune in miscare actiunea penala si a
completa urmarirea penala
-admite plangerea si schimba temeiul de drept al solutiei de clasare atacate, daca prin aceasta nu se
creeaza o situatie mai grea pentru persoana care a facut plangerea.
In cauzele in care s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale judecatorul de camera
preliminara- respinge plangerea ca tardiva sau inadmisibila , verifica legalitatea administrarii
probelor si a efectuarii urmarii penale, exclude probele nelegal administrate ori dupa caz
sactioneaza protrivit art. 280-282 actele de urmarire efectuate cu incalcarea legii si – respinge
plangerea ca nefondata, admite plangerea , desfiinteaza solutia atacata si dispune inceperea
judecatii cu privire la faptele si persoanele pentru care, in cursul cercetarii penale a fost pusa in
miscare actiunea penala cand probele lefal administrate sunt suficiente, trimitand dosarul spre
repartizare aleatorie; admite plangerea , desfiinteaza solutia atacata si trimite motivat cauza la
procuror pentru a completa urmarirea penala , admite plangerea si schimba temeiul de drept al
solutiei de clasare atacate, daca prin aceasta nu se creeaza o situatie mai grea pentru persoana care
a facut plangerea.

15. Camera preliminară

Obiectul procedurii in camera preliminara:- il constituie verificarea, dupa trimiterea in judecata a
competentei si a legalitatii sesizarii instantei precum si verificarea legalitatii administrarii probelor si a
efectuarii actelor de catre organele de urmarire penala.
Durata procedurii in camera preliminara – este de cel mult 60 de zile de la data inregistrarii cauzei
la instanta.
Masurile premergatoare- dupa sesizarea instantei prin rechizitoriu, dosarul se repartizeaza
aleatoriu judecatorului de camera preliminara.
Copia certificata a rechizitoriului si dupa caz traducerea autorizata a acestuia se comunica
inculpatului la locul de detinere ori dupa ca la adresa unde locuieste sau la adresa la care a solicitat
comunicarea actelor de procedura aducandu-i-se totodata la cunoscinta obiectul procedurii in camera
preliminara dreptul de a-si angaja un aparator si termenul in care de la data comunicarii poate formula
in scris cereri si execeptii cu privire la legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre
organele de urmarire penala.Termenul este stabilit de catre judecator de camera preliminara in functie
de complexitatea si particularitatiile cauzei dar nu poate fi mai scurt de 20 de zile.In cazurile prevazute
la art. 90, judecatorul de camera preliminara ia masuri pwntru desemnarea unui aprator din oficiu si
stabileste in functie de complexitatea si particularitatile cauzei termenul in care acesta poate formula
in scris cereri si exceptii cu privire la legalitatea administrarii probelor si a efectuarii actelor de catre
organele de urmarire penala care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.
La expirarea termenului de 20 de zile, judecatorul de camera preliminara comunica cererile si
exceptiile formulate de catre inculpat ori exceptiile ridicate din oficiu parchetului, care poate raspunde
in scris in termen de 10 zile de la comunicare.
Procedura in camera preliminara:
- daca s-au formulat cereri si exceptii ori a ridicat din oficiu exceptii, judecatorul de camera
preliminara se pronunta asupra acestora prin incheire motivata, in camera de consiliu, fara participarea
procurorului si a inculpatului, la expirarea termenului de 20 de zile.
- in cazul in care judecatorul de camera preliminara constata neregularitati ale actului de sesizare,
in cazul in care sanctioneaza potrivit art. 280-282 (nulitatii) actele de urmarire penala efectuate cu

7
incalcarea legii ori daca exclude una sau mai multe probe administrate incheierea se comunica de
indata parchetului care a emis rechizitoriul.
- In termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediaza neregularitatile actului de sezisare si
comunica judecatorului de camera preliminara daca mentine dispozitia de trimitere in judecata ori
solicita restituirea cauzei.
16. Soluții ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară
Judecatorul de camera preliminara hotaraste prin incheiere motivata, in camera de consiliu fara
participarea procurorului si a inculpatului, aceasta se comunica de indata procurorului si inculpatului.
Daca nu s-au formulat cererii si exceptii ori nu a ridicat din oficiu exceptii, la expirarea termenelor
de 20 zile si respectiv 10zile , judecatorul de camera preliminara constata legalitatea sesizarii instantei,
a administrarii probelor si a efectuarii actelor de urmarire penala si dispune inceperea judecatii.
Judecatorul de camera preliminara restituie cauza la parchet daca:
- rechizitoriul este neregulamentar intocmit, iar neregularitatea nu a fost remediata de procuror in
termenul de 5 zile de la comunicare, daca neregularitatea atrage imposibilitatea satbilirii obiectului sau
limitelor judecatii,
- a exclus toate probele administrate in cursul urmaririi penale,
- procurorul solicita restituirea cauzei in conditiile art. 345 alin 3, ori nu raspunde in termenul
prevazut de aceleasi dispozitii.
In toate celelate cazuri in care a constatat neregularitatii ale actului de sesizare , a exclus una sau
mai multe probe administrate ori a sanctionat protrivit art 280-282 actele de urmarire penala efectuate
cu incalcarea legii judecatorul de camera preliminara dispune inceperea judecatii.
Probele expuse nu pot fi avute in vedere la judecata in fond a cauzei.
Daca apreziaza ca instanta sesizata nu este competenta, judecatorul de cmaera preliminara
procedeaza protrivit art. 50-51 care se aplica in mod corespunzator.
Judecatorul de camera preliminara care a dispus inceperea judecatii exercita functia de judecata in
cauza.
Contestatia : In termen de 3 zile de la comunicarea incheierii prev. la art. 346 alin 1, procurorul si
inculpatul pot face contesttie cu privire la modul de solutionare a cererilor sia a exceptiilor , precum si
impotriva solutiilor prevazute de art . 346 alin 3-5.
Contestatia se judecata de catre judecatorul de camera preliminara de la instanta ierarhic
superioara celei sesizate.Cand instanta sesizata este Inalta Curte de Casatie si Justitie, contestatia se
judeca de catre completul competent, potrivit legii.Dispozitiile art. 343-346 se aplica in mod
corespunzator.
Masurile preventive in procedura de camera preliminara- judecatorul de camera preliminara se
pronunta la cerere sau din oficiu , cu privire la luarea , mentinerea , inlocuirea, revocarea sau incetarea
de drept a masurilor preventive.In cauzele in care fata de inculpat s-a dispus o masura preventiva,
judecatorul de camera preliminara verifica legalitatea si temeinicia masuri preventive, procedand
potrivit dispozitiilor art. 207.
17. Principiile aplicabile în faza judecății în primă instanță
Potrivit art. 351 CPP principiile aplicabile in faza judecatii in prima instanta sunt :
- Oralitatea, nemijlocirea si contradictorialitatea – judecata cauzei se face in fata instantei
constituite potrivit legii si se desfasoara in sedinta, oral, nemijlocit si in contradictoriu.
Instanta este obligata sa puna in discutie cererile procurorului, ale partilor sau ale celorlalti
subiecti procesuali si exceptiile reidicate de acestia sau din oficiu si sa se pronunte asupra lor prin
incheiere motivata.
Instanta se pronunta prin incheiere motivata si asupra tuturor masurilor luate in cursul judecatii.
18. Suspendarea judecății
Potrivit art. 367 CPP –suspendarea judecatii se dispune in anumite situatii :

8
 -cand se constata pe baza unei expertize medico-legale ca inculpatul sufera de o boala grava, care
il impiedica sa participe la judecata, instanta dispune prin incheiere, suspendarea judecatii pana cand
starea sanatatii inculpatului va permite participarea acestuia la judecata.
- daca sunt mai multi inculpati, iar temeiul suspendarii priveste numai pe unul dintre ei si
disjungerea nu este posibila, se dispune suspendarea intregii cauze,
-suspendarea judecatii se dispune si pe perioada desfasurarii procesului de mediare, potrivit legii,
-incheierea data in prima instanta prin care s-a dispus suspendarea cauzei poate fi atacat separat
cu contestatie la instanta ierarhic superioara in termen de 24 de ore de la pronuntare, pentru procuror,
partile si persoana vatamata prezente, si de la comunicare, pentru partile si perosna vatamata care
lipsesc.Contestatia se depune la instanta care a pronuntat incheirea atacata si se inainteaza, impreuna
cu dosarul cauzei, instantei ierarhic superioare, in termen de 48 de ore de la inregistrare.
-contestatia nu suspenda executarea si se judeca in termen de 3 zile de la primirea dosarului,
-procesul penal se reia din oficiu de indata ce inculpatul poate participa la judecat sau la
incheierea procedurii de mediare, potrivit legii,
-instanta de judecata este obligata sa verifice perioadic, dar nu mai tarziu de 3 luni, daca mai
subzista cauza care a determinat suspendarea judecatii,
-daca inculpatul se afla in arest la domiciliu sau este arestat preventiv se aplica in mod
corespunzator prevederile art. 208,
-ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate nu supenda judecarea cauzei.
19. Publicitatea ședinței de judecată
Potrivit art. 352 din CPP sedinta de judecata este publica, cu exceptia cazurilor prevazute de lege ,
sedinta desfasurata in camera de consiliu nu este publica.
Nu pot asista la sedinta de judecata minorii sub 18 ani cu exceptia situatiei in care acestia au
calitatea de parti sau martori precum si persoanele inarmate, cu exceptia personalului care asigura paza
si ordinea.
Daca judecarea in instanta publica ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnitatii
sau vietii intime a unei personae, intereselor minorilir sau ale justitie, instanta, la cererea procurorului,
a partilor ori din oficiu, poate declara sedinta nepublica pentru tot cursul sau pentru o anumita parte a
judecarii cauzei.
Instanta poate de asemenea sa declare sedinta nepublica la cererea unui martor, daca prin
audierea sa in sedinta publica s-ar aduce atingere sigurantei ori demnitatii sau vietii intime a acestuia
sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a perosnaei vatamate sau a partilor in cazul
in care o audiere in public ar pune in pericol confidentialitatea unor informatii.
Declararea sedintei nepublice se face in sedinta publica, dupa ascultarea partilor prezente, a
persoanei vatamate si a procurorului, dispozitia instantei este executorie.
In timpul cat sedinta este nepublica nu sunt admise in sala de sedinta decat partile, persoana
vatamata, reprezentantii acestora, avocatii si celelalte persoane a caror prezenta este autorizata de
instanta.
Partile, perosna vatamata, reprezentantii acestora, avocatii si expertii desemnati in cauza au
dreptul de a lua cunostinta de actele si continutul dosarului.
Presedintele completului are indatorirea de a aduce la cunostinta persoanelor ce participa la
judecata desfasurata in sedinta nepublica obligatia de a pastra confidentialitatea informatiilor obtinute
pe parcursul procesului.
Pe durata judecatii, instanta poate interzice publicarea si difuzarea prin mijloace scrise sau
audiovizuale, de texte, desene, fotografii sau imagini de natura a dezvalui identitatea persoanei
vatamate, a partii civile, a partii responsabile civilmente sau a martorilor, in conditiile prevazute la alin
3 sau 4.
Informatiile de interes public din dosar se comunica in conditiile legii.

9
 In cazul in care informatiile clasificate sunt esentiale pentru solutionarea cauzei, instanta solicita,
de urgenta, dupa caz, declasificarea totala, declasificarea partiala sau trecerea intr-un alt grad de
clasificare ori permiterea accesului la cele clasificate de catre aparatorul inculpatului.
Daca autoritatea emitenta nu permite aparatorului inculpatului accesul la informatiile clasificate,
acestea nu pot servi la pronuntarea unei solutii de condamnare, de renuntare la aplicarea pedepsei sau
de amnare a aplicarii pedepsei in cauza.
20. Citarea la judecată
Potrivit art. 353 CPP – alin 1 – judecata poate avea loc numai daca persoana vatamata si partile
sunt legal citate si procedura este indeplinita. Inculpatul, partea civila, partea responsabila civilmente
si dupa caz, reprezentantii legali ai acestora se citeaza din oficiu de catre instanta.Instanta poate
dispune citarea altor subiecti procesuali atunci cand prezenta acestora este necesara pentru
solutionarea cauzei.Infatisarea persoanei vatamate sau a partii in instanta , in perosna sau prin
reprezentant ori avocat ales sau avocat din oficiu, daca acesta din urma a luat legatura cu persoana
reprezentata, acopera orice nelegalitate survenita in procedura de citare.
Partea sau alt subiect procesual principalprezent personal, prin reprezentant sau prin aparator ales
ori prin functionarul sau persoana insarcinata cu primirea corespondentei, i s-a inmanat in mod legal
citatia pentru un termen de judecata nu mai sunt citati pentru termenle ulterioare, chiar daca ar lipsi la
vreunul dintre aceste termen, cu exceptia situatiilor in care prezenta acestora este obligatorie.Militarii
si detinutii sunt citati din oficiu la fiecare termen.
Pentru primul termen de judecata ,persoana vatamata se citeaza cu mentiunea ca se poate constitui
parte civila pana la inceperea cercetarii judecatoresti.
Neprezentarea persoanei vatamate si a partilor citate nu impiedica judecarea cauzei.Cand instanta
considera ca este necesara prezenta uneia dintre partile lipsa, poate lua masuri pentru prezentarea
acesteia, amanand in acest scop judecata.
Pe tot parcursul judecatii, persoana vatamata si partile pot solicita oral sau scris ca judecata sa se
desfasoare in lipsa, in acest caz nemaifiind citate pentru termenele de judecata.
Cand judecata se amana, partile si celelale persoane care participa la proces iau cunostinta de noul
termen de judecata.
La cererea persoanelor care iau termenul in cunostiinta, instanta le inmaneaza citatii, spre ale servi
drept justificare la locul de munca, in vederea prezentarii la noul termen.
Participarea procurorului la judecata cauzei este obligatorie.
Completul investit cu judecarea unei cauze penale poate din oficiu sau la cererea partilor ori a
persoanei vatamate, sa preschimbe primul termen sau termenul luat in cunostinta, cu respectarea
principiului continuitatii completului, in situatia in care din motive obiective instanta nu isi poate
desfasura activitatea de judecata la termenul fixat ori in vederea solutionarii cu celeritate a
cauzei.Preschimbarea termenului se dispune prin rezolutia judecatorului in camera de consiliu si fara
citarea partilor. Partile vor fi citate de indata pentru noul tertmen fixat.
21. Atribuțiile președintelui completului
Potrivit art. 357CPP- atributiile presedintelui completului sunt :
-conducerea sedintei, indeplinind toate indatoriile prevazute de lege
- decide aspra cererilor formulate de procuror, persoana vatamata si de parti, daca rezolvarea
acestora nu este data in caderea completului.
-in cursul judecatii, presedintele dupa consultarea celorlalti membri ai completului, poate respinge
intrebarile formulate de parti, persoana vatamata si de procuror, daca acestea nu sunt concludente si
utile solutionarii cauzei.
-dispozitiile presedintelui completului sunt obligatorii pentru toate persoanele prezente in sala de
sedinta.

10
 Potrivit art. 358 CPP presedintele completului anunta potrivit ordinii de pe lista de sedinta, cauza
a carei judecare este la rand, dispune a se face apelul partilor si al celorlalte personae citate si
constata care dintre ele s-au prezentat.In cazul participantiilor care lipsesc verifica daca le-a fost
inmanata citatia si daca si-au justificat in vreun fel absenta.partile si perosna vatamata se pot prezenta
si participa la judecat chiar daca nu au fost citate sau nu au primit citatia, presedintele avand
indatorirea sa stabileasca identitatea acestora.
Potrivit art. 359 CPP presedintele vegheaza asupra mentinerii ordinii si solemnitatii sedintei,
putand lua masurile necesare in acest scop, poate limita accesul publicului la sedinta de judecata
tinand seama de marimea salii de sedinta , cand o parte sau orice alta perosan tulbura sedinta ori
nesocoteste masurile luate, presedintele ii atrage atentia sa respecte disciplina, iar in caz de repetare ori
de abateri grave dispune indepartarea ei din sala.Partea sau persoana indepartata este chemata in sala
inainte de inceperea dezbaterilor, presedintele ii aduce la cunostiinta actele esentiale efectuate in lipsa
si ii citeste declaratiile celor audiati.
Potrivit art. 360 CPP –daca in cursul sedintei se savarseste o fapta prevazuta de legea penala,
presedintele completului de judecata constata acea fapta si il identifica pe faptuitor.Incheierea de
sedinta se trimite procurorului competent. In cazul in care procurorul participa la judecata poate
declara ca incepe urmarirea penala, pune in miscare actiunea penala si il poate retine pe suspect sau pe
inculpat.
Potrivit art. 361 CPP presedintele completului de judecata are indatorirea sa ia din timp toate
masurile necesare pentru ca la termenul de judecata fixat judecarea cauzei sa nu sufere amanare.In
acest scop, dosarele repartizate pe complete in mod aleatoriu vor fi preluate de presedintele
completului, care va lua masurile necesare in scopul pregatirii judecatii, astfel incat sa asigure
solutionarea cu celeritate a cauzei. In cazul in care asistenta juridica este obligatorie, presedintele
completului va lua masuri pentru desemnarea avocatului din oficiu , sau pentru persoana juridica
desemnarea unui reprezentant din randul practicienilor in insolventa. Verifica indeplinirea dispozitiilor
privind citarea si dupa caz, procedeaza la completarea ori refacerea acestora. Presedintele completului
se ingrijeste ca lista cauzelor fixate pentru judecata sa fie intocmita si afisata la instanta cu 24 de ore
inaintea termenului de judecata. La intocmirea listelor se tine seama de data intrarii cauzelor la
instanta, dandu-se intaietate cauzelor in care sunt detinuti sau arestati la domiciliu si celor cu privire la
care legea prevede ca judecata se face de urgenta.
22. Procedura în cazul recunoașterii învinuirii
Potrivit art. 375 CPP – procedura in cazul recunoasterii invinuirii este urmatoarea:
- daca inculpatul solicita ca judecata sa aiba loc in conditiile art. 374 alin 4, instanta procedeaza la
ascultarea acestuia, dupa care, luand concluziile procurorului si ale celorlalte parti, se pronunta
asupra cererii,
- daca ademite cererea, instanta intreaba partile si persoana vatamata daca propun administrarea de
probe cu inscrisuri,
-daca respinge cererea instanta procedeaza potrivit art. 374 alin 5-10.Art. 377CPP de citit
23. Audierea inculpatului/coinculpaților
Potrivit art. 378 CPP audierea inculpatului se desfasoara dupa cum urmeaza:
-inculpatul este lasat sa arate tot ce stie despre fapta pentru care a fost trimis in judecata, apoi i se
pot pune intrebari in mod nemijlocit de catre procuror, de persoana vatamata, de partea civila, de
partea responsabila civilmente, de ceilalti inculpati, precum si de avocatii acestora si de avocatul
inculpatului a carui audiere se face.Presedinte si ceilalti membri ai completului pot de asemenea pune
intrebari daca apreciaza necesar pentru justa solutionare a cauzei.
- instanta poate respinge intrebarile care nu sunt concludente si utile cauzei. Intrebarile respinse
se consemneaza in incheirea de sedinta.

11
 - in situatiile in care legea prevede posibilitatea ca inculpatul sa fie obligat la prestarea unei munci
nerenumerate in folosul comunitatii, acesta va fi intrebat daca isi manifesta acordul in acest sens, in
cazul in care va fi gasit vinovat.
-cand inculpatul nu isi mai aminteste anumite fapte sau imprejurari ori cand exista contraziceri
intre declaratiile facute de inculpat in instanta si cele data anterior, presedintele ii cere acestuia
explicatii si poate da citire in intregime sau in parte, declaratiilor anterioare,
-cand inculpatul refuza sa dea declaratii, instanta dispune citirea declaratiilor pe care acesta le-a
dat anterior,
-inculpatul poate fi reasculat ori de cate ori este necesar.
Potrivit art. 379 CPP audierea coinculpatiilor se desfasoara dupa cum urmeaza:
-daca sunt mai multi inculpati audierea fiecaruia dintre ei se face in prezenta celorlalti inculpati,
-cand interesul aflarii adevarului o cere, instanta poate dispune audierea vreunuia dintre inculpati
fara ca ceilalti sa fie de fata,
-declaratiile luate separat sunt citite in mod corespunzator obligatoriu celorlalti inculpati dupa
audierea lor,
-inculpatul poate fi din nou audiat in prezenta celorlalti inculpati sau a unora dintre ei.
24. Audierea martorilor , Audierea expertilor
Potrivit art. 381 CPP – audierea martorului se face potrivit dispozitiilor art. 119-124 CPP , care se
aplica in mod corespunzator .
Daca martorul a fost propus de catre procuror acestuia i se pot pune in mod nemijlocit intrebari
de catre procuror ,inculpat, perosna vatamata, partea civila, parta responsbila civilmente.
Daca martorul sau expertul a fost proprus de catre una dintre parti, i se pot pune intrebari de catre
aceasta, de catre procuror, perosna vatamata si de catre celelelate parti.
Presedintele si ceilalti membri ai completului pot adresa intrebari martorului ori de cate ori
considera necesar, pentru justa solutionare a cauzei.
Instanta poate respinge intrebarile care nu sunt concludente si utile cauzei. Intrebarile respinse se
consemneaza in incheirea de sedinta.
Martotul care poseda un inscris in legatura cu depozitia facuta poate sa il citeasca in instanta.
Procuroul si partile au dreptul sa examineze inscrisul, iar instanta poate dispune retinerea inscrisului la
dosar, in original sau in copie.
Cand martorul nu isi mai aminteste anumite fapte sau imprejurari ori cand exista contraziceri
intre declaratiile facute in instanta si cele date anterior, dupa ce martorul a fost lasat sa declare tot
ceea ce stie, presedintele poate da citire, in intregime sau in parte, declaratiile anterioare.
Daca audierea vreunuia dintre martori nu mai este posibila iar in faza de urmarire penal acesta a
dat declaratii in fata organelor de urmarire penala sau a fost ascultat de catre judecatorul de drepturi
si libertati in conditiile art. 308, instanta dispune citirea depozitiei date de acesta in cursul urmaririi
penale si tine seama de ea la judecarea cauzei.
Daca unui sau mai multi martori lipsesc, instanta poate dispune motivat fie continuarea judecatii,
fie amanarea cauzei. Martorul a carui lipsa nu este justificata poate fi adus cu mandat de aducere.
Martorii audiati raman in sala la dispozitia instantei pana la terminarea actelor de cercetare
judecatoreasca care se efectueza in sedinta respectiva. Daca instanta gaseste necesar, poate dispune
retragerea lor sau a unora dintre ei din sala de sedinta, in vederea reaudierii ori a confrunctarii lor.
Instanta, luand concluziile procurorului , persoanei vatamate, si ale partiilor, poate incuviinta
plecarea martorilor, dupa audierea lor.
Dispozitiile de mai sus se aplica corespunzator si in cazul audiierii expertului sau interpretului.
Dispozitiile art. 130-134 si art. 306 alin 6 se aplica in mod corespunzator.

12
25. Deliberarea
Art. 391-400 –de citit

26. Cuprinsul hotărârii judecătorești

Art. 401-406- de citit

27. Contestația în anulare

Art. 426-432 de citit

28. Revizuirea
Art. 452-465 de citit

29. Acordul de recunoaștere a vinovăției

Art. 478-488

13
 Drept procesual penal - Titular disciplina: Prof. univ. dr. Nicu Jidovu
Subiecte de examen - sesiunea iunie 2013

1. Obiectul urmăririi penale;

Potrivit dispoziţiilor art.200 C.pr.pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu
privire la existenţa infracţiunii, la identificarea făptuitorului şi la stabilirea răspunderii acestuia pentru a
se constata dacă este sau nu cazul să fie trimis în judecată. Organul de urmărire penală este obligat,
conform art.202 C.pr.pen., să strângă toate probele necesare pentru aflarea adevărului şi lămurirea
cauzei sub toate aspectele, atât cele în defavoarea, cât şi cele în favoarea învinuitului sau inculpatului şi
indiferent dacă aceştia recunosc sau nu săvârşirea faptei.

2. Limitele urmăririi penale;

Sub aspectul desfăşurării în timp, urmărirea penală se situează între două limite: limita iniţială şi limita
finală.
Limita iniţială începe odată cu începerea urmăririi penale, şi marchează începutul raporturilor juridice
între subiecţii ce participă la rezolvarea cauzei penale, corespunzând cu declanşarea procesului penal.
Limita finală constă în trimiterea sau netrimiterea în judecată:
- trimiterea în judecată prin rechizitoriul redactat de procuror
- netrimiterea în judecată prin scoaterea de sub urmărire penală(ordonanţă, rezoluţie sau rechizitoriu)
- încetarea urmăririi penale(ordonanţă, rezoluţie sau rechizitoriu)
- clasarea(ordonanţă).

3. Trasaturile caracteristice urmăririi penale;

Trăsăturile caracteristice ale urmăririi penale sunt:
1. lipsa de publicitate a urmăririi penale.
2. caracterul necontradictoriu al urmării penale
3. caracterul preponderent al formei scrise
4. subordinea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală.

4. Actele procesuale prin care se dispune asupra activitatii de urmarire penala;

Actele organelor de urmărire penală sunt:
1. rechizitoriul – trimiterea în judecată
2. ordonanţa – în cazul măsurilor de prevenţie, sau a măsurilor asiguratorii, în cazul punerii în mişcare a
acţiunii penale, scoaterii de sub urmării, suspendarea urmăririi penale
3. rezoluţia – confirmarea propunerii de NUP
4. procesul verbal – în cazuri de excepţie când OUP se sesizează din oficiu în cazul infracţiunilor
flagrante
5. referate cu propunere motivată – în cazurile în care competenţa este exclusivă a procurorului

5. Competenta organelor de cercetare ale politiei judiciare;

Între organele de cercetare penală, organele de cercetare ale poliţiei judiciare ocupă un loc
deosebit deoarece au o competenţă foarte largă, putând să efectueze cercetarea pentru orice infracţiune
care nu este dată în mod obligatoriu în competenţa altor organe de cercetare.
Subliniem faptul că în privinţa cercetării penale nu funcţionează criteriile de repartizare a
cauzelor penale unor organe de un anumit grad ierarhic, aşa cum prevede legea în cazul instanţelor de
judecată. De aceea, în literatura de specialitate se arată pe bună dreptate că organele de cercetare ale
poliţiei judiciare au competenţă materială generală. În ceea ce priveşte competenţa teritorială organele
de cercetare ale poliţiei judiciare instrumentează cauzele penale care le revin potrivit regulilor stabilite
de lege – respectiv dispoziţiile art. 30 C.p. Competenţa organelor de cercetare penală ale poliţiei
judiciare este limitată de prevederile art. 208 alin. 1 lit. a - c C.proc. pen., care stabilesc competenţa
exclusivă a organelor de cercetare speciale, şi de prevederile art. 209 alin. 3 C.proc. pen., care stabilesc
competenţa procurorului de a efectua în mod obligatoriu urmărirea penală în anumite cauze.

6. Competenta organelor de cercetare penala speciala;

Art.208 C.pr.pen. acordă calitatea de organ de cercetare penală şi altor organe decât poliţia
judiciară, stabilind şi competenţa pe care aceste organe speciale o au în efectuarea urmăririi penale. în
conformitate cu dispoziţiile acestui articol, au competenţa de a efectua urmărirea penală următoarele
organe de cercetare penală speciale:
a) ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii unităţilor militare corp aparte şi similare
pentru militarii în subordine;
b) ofiţerii anume desemnaţi de către şefii comenduirilor de garnizoană pentru infracţiunile
săvârşite de militari în afara unităţilor militare;
c) ofiţerii anume desemnaţi de către comandanţii centrelor militare pentru infracţiunile de
competenţa instanţelor militare, săvârşite de civili în legătură cu obligaţiile lor militare.
Competenţa organelor de cercetare militară este o competenţă exclusivă, organele de poliţie
neputând efectua cercetarea penală în locul acestora.
d) ofiţerii poliţiei de frontieră, anume desemnaţi pentru infracţiunile de frontieră.
Desemnarea poliţiştilor de frontieră ca pentru efectuarea urmăririi penale se face prin
dispoziţie a inspectorului general al poliţiei de frontieră (art.23 alin.l din O.U.G. nr. 104/2001 privind
organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, aprobată prin Legea nr. 81/2002).
e) căpitanii porturilor pentru infracţiunile contra siguranţei navigaţiei pe apă şi contra ordinii şi
disciplinei la bord precum şi pentru infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul săvârşite de
personalul navigant al marinei civile, dacă fapta a pus în pericol sau ar fi putut pune în pericol siguranţa
navei sau a navigaţiei.

7. Competenta proprie a procurorului in efectuarea urmaririi penale;

Organele de cercetare penală sunt împărţite de art.201 alin.2 C.pr.pen. în două categorii: organele
de cercetare ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare speciale. Organele de cercetare ale poliţiei
judiciare au o competenţă generală în efectuarea urmăririi penale, putând instrumenta orice cauză care
nu este dată prin lege în competenţa procurorului sau a organelor de cercetare specială. Ca organe de
cercetare ale poliţiei judiciare funcţionează lucrători specializaţi din Ministerul de Interne anume
desemnaţi de ministrul administraţiei şi internelor, cu avizul favorabil al procurorului general al
Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub autoritatea căruia îşi desfăşoară
activitatea. Retragerea avizului conduce la încetarea calităţii de lucrător în cadrul poliţiei judiciare
(art.201 alin.2 C.pr.pen.). Organele de cercetare ale poliţiei judiciare sunt organizate şi funcţionează în
structura Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră
Române şi a unităţilor teritoriale ale acestora.

8. Competenta procurorului in efectuarea urmaririi penale;

Procurorul are ca atribuţii efectuarea urmăririi penale în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege
precum şi supravegherea activităţii de cercetare penală efectuată de poliţie şi de alte organe de cercetare
speciale. Este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală procurorul de la parchetul
corespunzător instanţei căreia îi revine competenţa să judece cauza în primă instanţă. în marea
majoritate a cauzelor penale, procurorul supraveghează urmărirea penală. Există însă unele situaţii
expres prevăzute de lege (art.209) în care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror.
Când este efectuată de procuror, urmărirea penală este supusă supravegherii procurorului ierarhic
superior.

9. Actele incheiate de organele de constatare, comandantii de nave si aeronave si

agentii de politie de frontiera;
Fără a le recunoaşte calitatea de organe de cercetare penală, legea acordă unor organe şi persoane,
denumite organe de constatare, dreptul de a încheia acte de constatare a săvârşirii unor infracţiuni.
Procesele verbale încheiate de aceste organe constituie mijloace de probă.
Sunt organe de constatare:
a) organele inspecţiilor de stat şi alte organe de stat pentru infracţiunile care constituie
încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează potrivit legii;
b) organele de control şi conducere ale administraţiei publice sau ale unor unităţi la care se
referă art.145 C.pen. pentru infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de cei aflaţi în subordine sau
sub controlul lor;
c) ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei române pentru infracţiunile constatate pe
timpul executării misiunilor specifice.
Actele încheiate de aceste organe se înaintează procurorului în cel mult 3 zile de la descoperirea
faptei ce constituie infracţiune, afară de cazul când prin lege se dispune altfel. în caz de infracţiune
flagrantă, aceste organe au obligaţia de a înainta de îndată pe făptuitor procurorului împreună cu actele
efectuate şi mijloacele materiale de probă.
d) comandanţii de nave şi aeronave pentru infracţiunile săvârşite pe acestea cât timp se află în
afara porturilor şi aeroporturilor;
e) agenţii de poliţie de frontieră pentru infracţiunile de frontieră.
Actele încheiate de aceste două categorii de organe de constatare se înaintează organului de
cercetare penală competent în termen de 5 zile de la prima constatare efectuată împreună cu mijloacele
materiale de probă. Pentru comandanţii de nave sau aeronave, termenul curge de la data ancorării navei
sau aterizării aeronavei pe teritoriul românesc. Actele efectuate de organele de constatare au
semnificaţia unor acte premergătoare începerii urmării penale.

10. Modalitatile de exercitare a supravegherii urmaririi penale;

De la regula obligativităţii procesului penal legea a prevăzut unele derogări, potrivit cărora,
declanşarea procesului penal precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale pot avea loc numai ca
urmare a unei anume sesizări prevăzute de lege. Potrivit art. 221 alin. 2, când, potrivit legii, punerea în
mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă ori la sesizarea sau cu autorizarea
organului prevăzut de lege, urmărirea penală nu poate începe în lipsa acestora. De asemenea, urmărirea
penală nu poate începe fără exprimarea dorinţei guvernului străin, în cazul infracţiunii contra
reprezentantului unui stat străin. Când prin săvârşirea unei infracţiuni s-a produs o pagubă uneia din
unităţile la care se referă art. 145 din Codul Penal, unitatea păgubită este obligată să sesizeze de îndată
organul de urmărire penală. Pentru unele infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe căile ferate, acţiunea
penală se pune în mişcare numai la sesizarea organelor competente ale căilor ferate. Sesizarea trebuie
făcută în scris şi semnată de organul competent.

11. Plangerea ca mod general de sesizare a organelor de urmarire penala;

Potrivit art.222 alin. 1, plângerea este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o
persoană juridică referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune. Plângerea poate fi formulată
de persoana vătămată personal sau prin mandatar (mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne
ataşată plângerii) sau de substituiţii procesuali (un soţ pentru celălalt sau copilul major pentru părinte).
Formularea plângerii poate fi făcută în scris sau oral. Când este făcută oral ea trebuie consemnată într-un
proces-verbal de organul care o primeşte.Plângerea trebuie să cuprindă:numele, prenumele, calitatea şi
domiciliul petiţionarului; descrierea faptei ce formează obiectul plângerii; indicarea făptuitorului, dacă
este cunoscut; indicarea mijloacelor de probă.

12. Denuntul ca mod general de sesizare a organelor de urmarire penala;

Potrivit art. 223, denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau
juridică despre săvârşirea unei infracţiuni. Spre deosebire de plângere, poate fi făcut de orice
persoană care a luat cunoştinţă de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. De asemenea,
constituie infracţiune, potrivit art. 263 din C.p., fapta funcţionarului public care luând cunoştinţă de
săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite
sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală. În cazurile în care denunţătorul
nu-şi dezvăluie identitatea, sesizarea sa nu are valoarea unui denunţ, ea constituind o anumită formă de
realizare a sesizării din oficiu.

13. Sesizarea din oficiu ca mod general de sesizare a organelor de urmarire penala;
Organele de urmărire penală se pot sesiza din oficiu atunci când află prin orice altă cale, decât
prin denunţ sau plângere, de săvârşirea unei infracţiuni.
Modalităţi concrete prin care se poate realiza sesizarea din oficiu:
- pe baza constatării personale a unei infracţiuni flagrante;
- pe baza unui denunţ anonim sau pseudodenunţ (denunţ sub o altă identitate decât cea reală);
- prin intermediul mijloacelor de informare în masă;
prin descoperirea, în timpul cercetării într-o cauză, a unor fapte sau aspecte noi, uneori cu totul
străine de ceea ce se cercetează.
în vederea sesizării din oficiu, organul de urmărire penală întocmeşte un proces-verbal în care
consemnează faptele şi împrejurările constatate şi faţă de care s-ar justifica începerea urmăririi penale.
14. Modurile speciale de sesizare a organelor de urmarire penala;
14. Moduri de sesizare speciale
Sunt moduri de sesizare speciale: plângerea prealabilă, sesizarea organului prevăzut de lege, exprimarea
dorinţei guvernului străin, etc.
a) Plângerea prealabilă. în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede în textul de incriminare
că acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, pentru a se începe
urmărirea penală organul de urmărire penală trebuie sesizat prin plângere prealabilă. Plângerea
prealabilă este încunoştinţarea actul procesual prin care persoana vătămată printr-o infracţiune aduce la
cunoştinţa organelor de urmărire penală săvârşirea acelei infracţiuni şi îşi manifestă voinţa de a fi tras la
răspundere penală autorul infracţiunii respective. Titularul plângerii prealabile este, potrivit art.279
alin.l C.pr.pen., numai persoana vătămată prin infracţiune. în cazul în care această persoană nu are
capacitate de exerciţiu, plângerea va fi introdusă de reprezentantul său legal, iar dacă are capacitate de
exerciţiu restrânsă, plângerea se face de către aceasta dar cu încuviinţarea reprezentantului său legal.
Potrivit art.284 al. 1, plângerea prealabilă trebuie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana
vătămată a cunoscut cine este făptuitorul. în cazul în care persoana vătămată este un minor sau un
incapabil, termenul curge de la data când persoana îndreptăţită a reclama a ştiut cine este făptuitorul.
Plângerea prealabilă se adresează organului de urmărire penală competent în raport de infracţiunea ce a
fost săvârşită şi de calitatea făptuitorului.
b) Sesizarea organului prevăzut de lege Când legea prevede că începerea urmăririi penale
nu poate avea loc fără o sesizare specială, aceasta trebuie făcută în scris şi semnată de către organul
competent. Actul de sesizare trebuie să cuprindă aceleaşi date ca şi plângerea. Sesizarea trebuie să
provină de la persoana sau organul prevăzut de lege. Astfel, potrivit art.278 C.pen., pentru infracţiunile
prevăzute la art.273 alin.l, art.274 alin.l, art.275 alin. 1 şi 2 C.pen., este necesară sesizarea organelor
competente ale căilor ferate, iar potrivit art.226 alin.l C.pr.pen. şi art.337 şi art.355 C.pen., pentru
infracţiunile prevăzute de art.331-334 şi respectiv de art.353 şi 354 C.pen., este necesară sesizarea
comandantului.
c) Exprimarea dorinţei guvernului străin Exprimarea dorinţei guvernului străin este un
mod special de sesizare a organelor de urmărire penală pentru infracţiunile îndreptate' împotriva
reprezentantului unui stat străin în România (art.171 C.pen.). Urmărirea penală poate începe însă şi în
lipsa dorinţei guvernului străin, însă nu vor mai fi aplicabile dispoziţiile art.171 C.pen., în ceea ce
priveşte sporul de pedeapsă, ci vor fi aplicate dispoziţiile de drept comun corespunzătoare faptei
săvârşite de inculpat. Sesizarea organelor de urmărire penală pentru fapta respectivă va putea fi făcută
prin orice mod de sesizare.
d) Autorizaţia prealabilă din partea autorităţii prevăzute de lege. Organul de urmărire
penală poate fi sesizat în aceste cazuri prin unul din modurile generale de sesizare dar nu poate proceda
la începerea urmăririi decât în condiţiile obţinerii autorizaţiei impuse de lege. Astfel, magistraţii nu pot
fi reţinuţi, cercetaţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată fără încuviinţarea secţiilor
Consiliului Superior al Magistraturii (art.100 al.2 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor).

15. Actele premergatoare si natura juridica a acestora;

Actele premergătoare sunt mijloacele de investigaţie prin care se verifică seriozitatea unei
sesizări, precum şi existenţa sau inexistenţa vreunuia din cazurile prevăzute de art.10 C.pr.pen. Actele
premergătoare sunt potrivit art.224 alin.l şi 2 C.pr.pen., acte de investigaţie, de strângere de date
efectuate pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună începerea urmăririi penale.
Actele premergătoare constau în acte de investigaţie, de strângere a mijloacelor materiale de probă,
ridicare de înscrisuri, ascultare de persoane, ori efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice sau medico-
legale pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună începerea urmăririi penale.

16. Actele premergatoare efectuate de investigatorii sub acoperire;

Investigatorii sub acoperire sunt, potrivit art.2241 alin.2 şi 3 C.pr.pen., lucrători operativi din
cadrul poliţiei judiciare care desfăşoară activităţi de culegere de date şi informaţii în baza autorizaţiei
procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală. Pentru a se putea autoriza folosirea
investigatorilor sub acoperire este necesar să existe indicii temeinice şi concrete că s-a săvârşit sau că se
pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni contra siguranţei naţionale (prevăzute în Codul penal sau în legi
speciale), a unei infracţiuni de trafic de stupefiante, de arme sau de persoane, de terorism, de spălare a
banilor sau de falsificare de monede sau alte valori sau a unor infracţiuni de corupţie sau asimilată
acestora (prevăzută în Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de
corupţie, cu modificările şi completările ulterioare) ori a unei alte infracţiuni grave care nu poate fi
descoperită sau ai cărei făptuitori nu pot fi identificaţi prin alte mijloace .Cererea de autorizare trebuie să
menţioneze datele şi indiciile privitoarele la faptele şi persoanele faţă de care există presupunerea că au
săvârşit o infracţiune, precum şi perioada pentru care se cere autorizarea. Autorizarea este dată de
procuror, prin ordonanţă motivată, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită pentru
motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Durata totală a autorizării în
aceeaşi cauză şi cu privire la aceeaşi persoană este de maxim 1 an. In cazuri urgente şi temeinic
justificate, se poate solicita autorizarea şi a altor activităţi decât cele pentru care există autorizare,
procurorul fiind obligat să se pronunţe de îndată. Activitatea investigatorilor sub acoperire se situează în
faza actelor premergătoare urmăririi penale Sarcina efectuării actelor premergătoare revine lucrătorilor
operativi din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi din alte organe de stat cu atribuţii în domeniul
siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie ameninţări la adresa
siguranţei naţionale. De asemenea, actele premergătoare pot fi efectuate şi de investigatori sub
acoperire.

17. Inceperea urmaririi penale;

începerea urmăririi penale se dispune de către organul judiciar competent să efectueze urmărirea
penală, fie de către organul de cercetare penală, fie de către procuror. Dispoziţia de începere a urmăririi
penale are caracterul unui act procesual şi se consemnează într-o rezoluţie. Rezoluţia emisă de organul
de cercetare penală sunt supuse confirmării motivate a procurorului care exercită supravegherea, în
termen de cel mult 48 de ore de la data începerii urmăririi penale. Pentru a se putea dispune începerea
urmăririi penale se cer a fi îndeplinite cumulativ 2 condiţii:
1.organul de urmărire penală să fi fost sesizat în vreunul din modurile prevăzute de lege;
2. din conţinutul actului de sesizare sau a actelor premergătoare efectuate să nu
rezulte existenţa vreunui caz din cele prevăzute la art.10 C.pr.pen., cu excepţia celui de la
lit.b1. Dacă din cuprinsul actului de sesizare sau din actele premergătoare rezultă că există una din
situaţiile prevăzute de art.10 (cu excepţiile arătate), organul de cercetare penală este obligat să înainteze
actele încheiate procurorului, cu propunerea de a nu se începe urmărirea penală. Dacă procurorul este de
acord cu această propunere, o confirmă printr-o rezoluţie motivată şi înştiinţează despre aceasta
persoana care a făcut sesizarea. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale se poate face
plângere la instanţă în condiţiile art.2781. în cazul în care instanţa admite această plângere, cauza se
trimite înapoi procurorului în vederea începerii urmăririi penale, iar acesta poate reveni asupra soluţiei
date şi dispune începerea urmăririi, în condiţiile legii (art.273 al.l').

18. Efectuarea urmaririi penale fata de invinuit;

Cercetarea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii pentru
care s-a început urmărirea, identificarea făptuitorului şi stabilirea răspunderii penale şi civile a acestuia,
pentru a se constata dacă este sau nu cazul de a se dispune trimiterea în judecată. Dacă făptuitorul este
cunoscut sau s-a formulat o învinuire împotriva unei persoane, cercetarea penală se efectuează în
legătură cu fapta şi cu făptuitorul respectiv). Dacă făptuitorul nu este cunoscut, urmărirea penală se
efectuează doar în legătură cu fapta şi în vederea descoperirii făptuitorului. Din momentul în care se
descoperă cine este autorul faptei, acesta devine învinuit, iar cercetarea continuă şi cu privire la
făptuitor. Cercetarea penală se poate desfăşura în 2 modalităţi: fără acţiune penală pusă în mişcare şi cu
punerea în mişcare a acţiunii penale.

19. Efectuarea urmarii penale fata de inculpat;

în cauzele de o mai mare complexitate, cercetarea penală se efectuează cu punerea în mişcare a
acţiunii penale. Organul de cercetare, după punerea în mişcare a acţiunii penale, este obligat să îl cheme
pe inculpat, să îi comunice fapta pentru care este învinuit şi să îi dea explicaţii cu privire la drepturile şi
obligaţiile pe care le are. De asemeni, inculpatului aflat în stare de libertate trebuie să îi pună în vedere
că este obligat să se prezinte la toate chemările ce i se vor face în cursul procesului penal şi câ are
îndatorirea să comunice orice schimbare de adresă (art.237 alin.2 şi 3). După ce organul de cercetare
penală apreciază că a administrat toate probele necesare în cauză, pregăteşte dosarul în vederea înaintării
lui la procuror. în cauzele în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, organul de cercetare,
întocmeşte un referat în care se consemnează rezultatul cercetării, referat ce se înaintează împreună cu
dosarul cauzei procurorului. După primirea dosarului, procurorul trebuie să îl cheme pe inculpat şi să-i
prezinte materialul de urmărire penală. în cauzele în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare,
cercetarea penală se consideră încheiată după completarea cercetării şi prezentarea materialului de
urmărire penală inculpatului. Organul de cercetare penală va întocmi un referat de terminare a cercetării
penale pe care îl va înainta procurorului împreună cu dosarul cauzei. Referatul de terminare a
cercetării penale trebuie să se limiteze la fapta care a format obiectul punerii în mişcare a acţiunii
penale, la persoana inculpatului şi la ultima încadrare juridică dată faptei. Dacă cercetarea penală se
efectuează de către procuror, acesta va proceda la prezentarea materialului de urmărire penală
învinuitului sau inculpatului, iar la terminarea cercetării penale trage concluziile pe care le găseşte
întemeiate şi rezolvă cauza fără a întocmi referat de terminare a cercetării penale.

20. Suspendarea urmaririi penale;

Prin suspendarea urmăririi penale se înţelege întreruperea temporară a urmăririi penale ca urmare
a intervenirii unor împrejurări prevăzute de lege care împiedică desfăşurarea în continuare a actelor de
urmărire, împrejurări independente de voinţa organului de cercetare penală, a învinuitului sau
inculpatului. Suspendarea urmăririi penale se poate dispune dacă învinuitul sau inculpatul suferă de o
boală gravă care-1 împiedică să ia parte la proces. Pentru a putea conduce la suspendare, e necesar ca
boala gravă să fie constată printr-o expertiză medico-legală. Procurorul dispune suspendarea, la
propunerea organului de cercetare penală, prin ordonanţă. Pe timpul cât urmărirea penală este
suspendată, organul de cercetare penală va continua să efectueze acele acte a căror îndeplinire nu este
împiedicată de situaţia învinuitului sau inculpatului. Organul de cercetare penală este obligat să se
intereseze periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea.

21. Incetarea urmaririi penale;

încetarea urmăririi penale are loc, conform art.242, atunci când se constată existenţa vreunuia
dintre cazurile prevăzute în art.10 lit.f-h, i1 şi j şi există învinuit sau inculpat în cauză.
Dacă organul de cercetare penală constată existenţa unui caz din cele prevăzute la art.10 lit.f-h, i1
şi j, întocmeşte un referat cu propunerea de încetare a urmăririi penale pe care îl înaintează împreună cu
dosarul cauzei procurorului. Dacă procurorul este de acord cu propunerea organului de cercetare penală,
pronunţă încetarea urmăririi penale prin ordonanţă, în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în
mişcare şi prin rezoluţie, dacă urmărirea s-a efectuat cu învinuit în cauză. In cazul în care procurorul,
primind propunerea organului de cercetare penală de încetare a urmăririi penale, constată că nu este
cazul să se dispună încetarea sau dacă a dispus încetarea doar parţial, va restitui dosarul acestui organ cu
dispoziţia de a se continua cercetarea.

22. Scoaterea de sub urmarire penala;

Scoaterea de sub urmărire penală are loc, conform art.249, atunci când se constată existenţa
vreunuia dintre cazurile prevăzute de art.10 lit.a-e şi există învinuit sau inculpat în cauză. Procedura
scoaterii de sub urmărire penală este aceeaşi cu cea a încetării urmăririi penale. Procurorul dispune, la
propunerea organului de cercetare penală, scoaterea de sub urmărire prin ordonanţă, dacă acţiunea
penală a fost pusă în mişcare, şi prin rezoluţie în caz contrar. Dacă temeiul soluţiei adoptate îl constituie
însă cazul prevăzut de art.10 lit b1, procurorul se pronunţă prin ordonanţă, indiferent dacă acţiunea
penală a fost sau nu pusă în mişcare. Alături de scoaterea de sub urmărire penală, în acest caz,
procurorul va dispune şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ (mustrare, mustrare cu
avertisment, amendă).

23. Clasarea;
Reprezintă o soluţie de netrimitere în judecată, care are loc în situaţiile prevăzute de art.10 CP şi când
nu există învinuit în cauză. Clasarea este prevăzută de art. 11 din Codul de procedura penală, se dispune
de procuror prin ordonanță și reprezintă o modalitate de întrerupere a urmăririi penale. Pentru aplicarea
acesteia este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții:
 intervenirea oricărui caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute de lege și
 inexistența unui învinuit sau inculpat în cauză.
Inexistența învinuitului, presupune lipsa oricăror date cu privire la persoana care ar fi comis fapta,
deci necunoasterea făptuitorului. Când se știe însă că fapta a fost comisă de o persoană, dar aceasta nu a
fost încă identificată, nu se poate dispune clasarea cauzei, cercetarea penală urmând a fi continuată până
la identificarea făptuitorului. Se poate dispune clasarea și în cazul în care intervine prescripția
răspunderii penale. Trebuie spus că există posibilitatea ca după clasare să se dispună reluarea urmăririi
penale, asta dacă se descoperă faptuitorul sau au dispărut motivele care împiedicau desfășurarea
urmăririi penale.
24. Prezentarea materialului de urmarire penala;
Prezentarea materialului de urmărire penală este obligatorie la terminarea urmăririi penale atât
faţă de învinuit cât şi faţă de inculpat. Materialul de urmărire penală se prezintă învinuitului de către
procuror, iar inculpatului de către organul de cercetare penală, afară de cazul în care cercetarea este
efectuată chiar de procuror. Pentru îndeplinirea obligaţiei impuse de lege de prezentare a materialului de
urmărire penală, procurorul, respectiv organul de cercetare penală cheamă pe învinuit sau pe inculpat în
faţa sa şi îi pune în vedere că are dreptul de a lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală, arătându-i
şi încadrarea juridică a faptei. I se asigură apoi posibilitatea de a lua cunoştinţă de îndată de material.
Despre prezentarea materialului de urmărire penală, se va încheia un proces verbal în care se
consemnează şi declaraţiile, cererile şi răspunsurile învinuitului sau inculpatului. Procesul verbal de
prezentare a materialului de urmărire penală trebuie semnat de învinuit sau inculpat, de apărătorul
acestuia şi contrasemnat de organul de urmărire penală.
25. Terminarea urmaririi penale fara actiunea penala pusa in miscare;
procurorul constată că urmărirea penală nu este completă sau a fost efectuată cu
nerespectarea dispoziţiilor legale sau a fost efectuată de un organ necompetent, caz in care va
dispune prin ordonanţă:

26. Terminarea urmaririi penale cu actiunea penala pusa in miscare;

procurorul constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea
adevărului şi că urmărirea penală este completă, existând probele necesare şi legal
administrate, caz în care poate dispune:
- trimiterea în judecată, atunci când din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că
a fost săvârşită de învinuit sau de inculpat şi că acesta răspunde din punct de vedere penal.
- scoaterea de sub urmărire penală, atunci când se constată că a intervenit una din situaţiile de
la art.10 lit.a-e C.pr.pen. în cazul prevăzut la art.10, lit.b1 se dispune şi aplicarea unei sancţiuni cu
caracter administrativ (mustrare, mustrare cu avertisment, amendă).
- încetarea urmăririi penale, atunci când se constată că a intervenit una din situaţiile de la
art.10 lit.f-h, i' şi j C.pr.pen. în cazurile prevăzute de art.10 lit.i nu se dispune încetarea urmăririi penale
ci trimiterea în judecată pentru ca instanţa să poată dispune înlocuirea răspunderii penale.

27. Trimiterea in judecata a invinuitului sau inculpatului;

Trimiterea în judecată a unui învinuit sau inculpat reprezintă un moment esenţial în cadrul procesului
penal. Pentru ca procurorul să poată dispune trimiterea în judecată trebuie să fie întrunite, cumulativ,
conform art.262 din Codul de procedură penală, următoarele condiţii:
a) în cursul urmăririi penale au fost respectate dispoziţiile legale care garantează
aflarea adevărului;
b) urmărirea penală este completă şi în cauza există probele necesare, legal administrate;
c) fapta penală există;
d) fapta penală a fost săvârşită de învinuit sau inculpat;
e) învinuitul sau inculpatul răspund penal.

28. Restituirea sau trimiterea cauzei in vederea completarii sau refacerii urmaririi
penale;
restituirea cauzei la organul care a efectuat cercetarea pentru completarea sau refacerea urmăririi
penale atunci când aceasta nu este completă sau a fost efectuată cu încălcarea dispoziţiilor legale care
garantează aflarea adevărului. Cauza poate fi trimisă însă şi unui alt organ de urmărire competent, dacă
procurorul consideră necesar. trimiterea cauzei la organul competent, atunci când se constată că
urmărirea a fost efectuată de un organ necompetent.

29. Cazurile de reluarea a urmaririi penale;

Prin reluarea urmăririi penale se asigură readucerea procesului penal în prima sa fază dintr-un
cadrul extraprocesual ori din faza de judecată pentru a se asigura o bună administrare a justiţiei.
Conform art.270, urmărirea penală poate fi reluată în caz de:
a) încetare a cauzei de suspendare. Reluarea se dispune în acest caz de către procuror, prin
ordonanţă, la propunerea organului de cercetare penală.
b) restituire a cauzei de către instanţa de judecată în vederea refacerii urmăririi penale.
Reluarea se dispune în acest caz de către instanţă, prin sentinţă sau decizie.
 c) redeschidere a urmăririi penale. Redeschiderea urmăririi penale se dispune de către procuror
atunci când acesta constată că nu a existat în fapt cazul care a determinat scoaterea de sub urmărire
penală sau încetarea urmăririi sau că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia soluţia respectivă.
Redeschiderea urmăririi penale se dispune de procuror prin ordonanţă, după care cauza este trimisă
organului de cercetare penală care reia cercetarea din stadiul în care se afla în momentul scoaterii de sub
urmărire penală sau al încetării urmăririi penale. Redeschiderea urmăririi penale are loc, de asemenea,
când judecătorul, potrivit art. 2781, a admis plângerea împotriva ordonanţei sau, după caz, a rezoluţiei
procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale ori de clasare şi a
trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii urmăririi penale. Reluarea urmăririi penale nu poate
avea loc dacă se constată ca între timp a intervenit vreunul din cazurile prevăzute în art. 10.

30. Plangerea impotriva masurilor si actelor de urmarire penala efectuate de procuror;

Plângerea poate privi atât actele şi măsurile luate de organul de cercetare penală cât şi pe cele
luate de procuror. Plângerea împotriva actelor întocmite de organul de cercetare penală se adresează
procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală şi se depune fie direct la
procuror, fie la organul de cercetare. Plângerea contra actelor procurorului sau contra actelor efectuate
de organul de cercetare penală pe baza dispoziţiilor procurorului, se rezolvă de procurorul ierarhic
superior. Dacă plângerea se îndreaptă împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanţei
sau rezoluţiei de scoatere de sub urmărire sau de încetare a urmăririi penale, ea trebuie să fie formulată
în termen de 20 de zile de la data înştiinţării persoanelor interesate despre soluţia dată. Procurorul este
obligat să rezolve să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice de
îndată persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost rezolvată.

31. Plangerea prealabila ca mod special de sesizare. Titularii, continut si termen de

introducere;
Persoana vătămată şi orice altă persoană a cărei interese legitime au fost vătămate pot face
plângere la instanţă dacă plângerea lor împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, a
ordonanţei sau rezoluţiei de scoatere de sub urmărire, de încetare a urmăririi penale sau de clasare a fost
respinsă de procuror sau dacă acesta nu a fost soluţionată de acesta în termenul legal. Plângerea poate fi
făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriu.
Plângerea se adresează instanţei în termen de 20 de zile de la data comunicării de procuror a
modului de rezolvare a plângerii adresate lui sau de la data expirării termenului de
20 de zile în care procurorul trebuia sa soluţioneze plângerea. Plângerea greşit îndreptată se trimite
organului judiciar competent. Dosarul va fi trimis instanţei în termen de 5 zile de la primirea adresei
prin care se cere dosarul cauzei. La soluţionarea plângerii se citează atât persoana faţă de care s-a dispus
scoaterea de sub urmărire, încetarea sau neînceperea urmăririi penale cât şi persoana care a făcut
plângerea. Neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedică soluţionarea cauzei, dar dacă
instanţa consideră necesară prezenţa lor, poate dispune aducerea lor silit. Prezenţa procurorului este
obligatorie. Soluţionarea plângerii trebuie să aibă loc în cel mult 30 de zile de la data primirii ei de către
instanţă, iar modul de soluţionare trebuie comunicat de îndată persoanei care a făcut plângerea.
In soluţionarea plângerii, instanţa poate adopta una din următoarele soluţii:
o respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată, şi
• menţine soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacată;
o admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi
• trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz.
• Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând
• totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de
• probă.
o admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia/ordonanţa atacată şi, când probele existente
la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare în primă instanţă.
Sentinţa prin care instanţa s-a pronunţat asupra plângerii poate fi atacată cu recurs de procuror, de
persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale,
scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea procesului penal, precum şi de orice altă persoană ale
cărei interese au fost vătămate.
32.Organele la care poate fi introdusa plângerea prealabila;
Plangerea prealabila se adreseaza direct instantei de judecata in cazul urmatoarelor infractiuni: lovire
sau alte violente prevazute de art. 180 din Codul penal, vatamare corporala din culpa prev. de art. 184
alin. 1 din Codul penal, amenintarea prev. de art. 193 din Codul penal, insulta prev. de art. 205 Cod
penal, calomnia prev. de art. 206 Cod penal, furtul savarsit intre soti ori rude apropiate sau de catre un
minor in paguba tutorelui sau, ori de cel care locuieste impreuna cu persoana vatamata sau este gazduit
de aceasta prev. de art. 210 din Codul penal, abuzul de incredere prev. de art. 213 Cod penal si tulburare
de posesie prevazut de art. 220 Cod penal.
Plangerea prealabila se adreseaza organului de cercetare penala sau procurorului in cazul urmatoarelor
infractiuni: vatamare corporala prevazuta de art. 181 Cod penal, vatamare corporala din culpa prev. de
art. 184 alin. 1 si 3 din Codul penal, violarea de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal, violarea
secretului corespondentei prev. de art. 195 Cod penal, divulgarea secretului profesional prev. de art. 196
Cod penal, violul prev. de art. 197 alin. 1 Cod penal, gestiunea frauduloasa prev. de art. 214 Cod penal,
adulterul prev. de art. 304 Cod penal, abandonul de familie prev. de art. 305 Cod penal, nerespectarea
masurilor privind incredintarea minorului prev. de art. 307 Cod penal.

33.Aspecte speciale privind procedura plangerii speciale: in cazul infractiunilor

flagrante, in caz de conexitate sau indivizibilitate ori de schimbare a incadrarii
juridice a faptei.
Conexitatea si indivizibilitatea sunt institutii procesuale care au rezonanta in cadrul
competentei organelor judiciare, in sensul modificarii fizionomiei normale a competentei prin
prorogarea acesteia.Prorogarea de competenta consta tocmai in prelungirea, extinderea competentei
normale a organelor judiciare asupra unor cauze care in mod normal revin altor organe. In cazul
prorogarii competentei, apare posibilitatea sau obligatia reunirii cauzelor care privesc infractiuni,
intre care sunt anumite legaturi in vederea unei mai bune infaptuiri a justitiei. In cazul conexitatii
sau indivizibilitatii, regula este reunirea cauzelor, iar disjungerea (solutionarea separata a cauzelor),
constituie exceptia, si numai daca organele judiciare considera ca aceasta este in interesul bunei
desfasurari a procesului penal. Potrivit art. 38 C.proc.pen., in cazul de indivizibilitate prevazut in
art. 33 lit. a C.proc.pen., precum si in toate cazurile de conexitate, instanta poate dispune, in
interesul unei bune judecati, disjungerea cauzei, astfel ca, judecarea unora dintre infractiuni sau
infractori sa se faca separat. Codul de procedura penala, in art. 281, arata ca, “in caz de conexitate
sau de indivizibilitate intre o infractiune pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face la
plangerea prealabila si o alta infractiune pentru care punerea in miscare a actiunii penale nu se face
la plangerea prealabila a persoanei vatamate, daca disjungerea nu este posibila, se aplica procedura
prevazuta in art. 35”
Ori de cate ori o infractiune, pentru care este necesara plangerea prealabila, este conexa cu o
infractiune pentru care opereaza oficialitatea si disjungerea nu este posibila, competenta revine
organului care are competenta de a urmari infractiunea supusa regimului oficialitatii.
In aceasta situatie, instanta sesizata in aceeasi cauza cu doua infractiuni carora li se aplica,
pe de o parte procedura plangerii prealabile, si respectiv, regimul oficialitatii, trebuie sa trimita
cauza la procuror in vederea efectuarii urmaririi penale pentru ambele infractiuni, urmand ca in
conformitate cu prevederile art. 281 C.proc.pen., instanta sa fie sesizata prin rechizitoriu. Una dintre
situatiile cele mai frecvent intalnite in practica, in cazul infractiunii de furt, este ipoteza cand fapta
este savarsita de rude apropiate sau soti ai persoanei vatamate (furt la plangerea prealabila - art. 210
C.pen.), in participatie cu alte persoane (art. 23 C.pen.). In asemenea cazuri s-a hotarat constant ca
sesizarea instantei cu plangere prealabila pentru faptuitori, este nelegala.
Aspecte legate de procedura plangerii prealabile in cazul schimbarii incadrarii juridice a faptei.
Datorita lipsei de cunostinte juridice sau necunoscuti, nu intotdeauna persoana vatamata face
incadrarea juridica corecta a faptei pentru care depune plangere prealabila, astfel incat se poate ajunge in
urma incadrarii juridice corecte facute de catre organul de urmarire penala la schimbarea acestei
incadrari. In cursul urmaririi unei cauze in care actiunea penala se exercita din oficiu, se poate constata
ca urmeaza a se schimba incadrarea juridica intr-o infractiune pentru care este necesara plangerea
prealabila. In acest caz, organul de cercetare penala are obligatia sa-l cheme pe cel vatamat pentru a-l
intreba daca intelege sa faca plangere (art. 286 C.proc.pen. asa cum a fost modificat prin art. 1 pct. 145
din Legea nr. 356/2006).
In continuare, se procedeaza, in functie de manifestarea de vointa a persoanei vatamate:
 - daca nu se face plangere, organul de urmarire penala inainteaza actele procurorului, in vederea
incetarii urmaririi penale in temeiul art. 11 pct. 1 lit. c, combinat cu art. 10 lit. j;
- daca persoana vatamata declara ca face plangere prealabila, organul de cercetare penala
continua cercetarea.
Anterior modificarii survenite prin Legea nr. 356/2006, articolul 286 alin. 2 C.proc.pen.
reglementa si procedura care trebuie aplicata in situatia in care schimbarea incadrarii juridice a faptei
avea loc in fata instantei de judecata. Astfel, instanta de judecata era obligata sa cheme persoana
vatamata si sa o intrebe daca intelege sa faca plangere pentru infractiunea respectiva si dupa caz,
dispunea continuarea sau incetarea procesului penal.Potrivit reglementarii actuale, daca prima instanta a
fost sesizata cu o infractiune pentru care urmarirea se incepe din oficiu si, in cursul judecatii, schimba
incadrarea juridica intr-o infractiune pentru care este necesara plangerea prealabila, restituie cauza
procurorului pentru nerespectarea dispozitiilor privind sesizarea instantei sau daca terrmenul pentru
introducerea plangerii prealabile a expirat, inceteaza procesul penal pentru lipsa plangerii prealabile.
Potrivit art. 334 C.proc.pen., daca in cursul judecatii, se considera ca incadrarea juridica data
faptei, prin actul de sesizare, urmeaza a fi schimbata, instanta este obligata sa puna in discutie noua
incadrare juridica a faptei si sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la
urma sau eventual amanarea judecatii, pentru a-si pregati apararea.Aceasta prevedere legala trebuie
respectata, in principiu, si atunci cand noua incadrare juridica este mai usoara, deoarece intr-o asemenea
situatie, inculpatul trebuie sa-si organizeze o buna aparare in raport cu noua incadrare data faptei ce i se
imputa.

34. Principiile specifice judecatii;

Principiile procedurale ale judecăţii, stabilite de art. 289 şi 290 C.proc.pen., sunt următoarele:
-nemijlocirea;
-publicitatea;
-oralitatea;
-contradictorialitatea.
a).Nemijlocirea.
Principiul nemijlocirii este interdependent cu acela al aflării adevărului şi se regăseşte în
obligaţia instanţei de a cerceta direct, nemediat, toate aspectele de care depinde soluţionarea cauzei.
Nemijlocirea se realizează prin readministrarea de către instanţa de judecată a probelor strânse
pe parcursul urmăririi penale. Componentele fundamentale ale nemijlocirii constau în:
-stăruinţa instanţei în stabilirea legăturii directe cu probele şi perceperea, tot astfel, a tuturor
împrejurărilor care ar putea înrâuri soluţionarea pricinii (regula imediatităţii);
-obligaţia instanţei de a stabili situaţia de fapt în asemenea mod, încât între sorgintea probelor şi
persoana care percepe informaţia să se interpună cât mai puţine verigii intermediare.
Veridicitatea faptelor este invers proporţională cu distanţa până la sursa probei.
-unicitatea completului de judecată şi continuitatea şedinţei.
Potrivit art. 292 alin.(2) C.proc.pen., completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot
cursul judecării cauzei. Conform art. 11 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea
de judecată se desfăşoară cu respectarea principiului continuităţii.
Derogarea de la regula arătată este posibilă numai dacă:
-păstrarea aceluiaşi complet nu este cu putinţă;
-şedinţa de judecată nu a intrat în etapa dezbaterilor.
Instanţa este obligată se verifice în mod nemijlocit probele administrate în faza de urmărire
penală, chiar în ipoteza în care inculpatul a recunoscut infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Nu există o ierarhie a probelor în raport cu faza procesului în care au fost administrate, ceea ce înseamnă
că instanţa îşi poate întemeia soluţia chiar şi numai pe dovezile strânse în cadrul urmăririi penale, în
măsura în care are convingerea că acestea reflectă adevărul.
b).Publicitatea.
Art.127 din Constituţie consacră caracterul public al dezbaterilor, stabilind că şedinţele de judecată sunt
publice, afară de cazurile prevăzute de lege.De asemenea, în art. 290 alin.(1) teza a I-a C.proc.pen. se
prevede că şedinţele sunt publice. Potrivit art. 197 alin.(2) C.proc.pen., nerespectarea principiului
publicităţii şedinţei de judecată este sancţionată cu nulitatea absolută a hotărârii judecătoreşti chiar şi
atunci când numai o parte a judecăţii s-a desfăşurat cu nesocotirea acestei reguli.Publicitatea reprezintă
mijlocul principal de realizare a scopului educativ al procesului penal şi de asigurare a controlului
opiniei publice asupra justiţiei. Art. 290 alin.(2) C.proc.pen., atenuează regula publicităţii, prevăzând că,
dacă judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere unor interese de stat, moralei, demnităţii sau
vieţii intime a unei persoane, instanţa, la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu, poate declara
şedinţă secretă pentru tot cursul sau pentru o anumită parte a judecării cauzei.
Declararea şedinţei secrete are loc în şedinţă publică, după ascultarea părţilor şi a procurorului.
Art. 485 alin.(2) teza a I-a C.proc.pen. prevede o excepţie de la regula publicităţii, prevăzând că
nu sunt publice şedinţele de judecată privind cauzele cu infractori minori.
Dacă pricina priveşte un inculpat minor şi un inculpat major, iar disjungerea nu este posibilă,
cauza se va judeca în şedinţă publică. Aplicabilitatea principiului publicităţii este limitată doar la şedinţa
de judecată, celelalte etape ale judecăţii-activităţile premergătoare şi de pregătire a acesteia, respectiv
deliberarea-nefiind publice; din contră, potrivit art.307 alin.(2) C.proc.pen, completul de judecată
deliberează în secret. Şedinţa este publică, chiar dacă judecata are loc în camera de consiliu.
În schimb, cu prilejul pronunţării hotărârii se revine la regula de bază a publicităţii, art.310
alin.(1) C.proc.pen., prevăzând că hotărârea se pronunţă în şedinţă publică de preşedintele completului
de judecată asistat de grefier.
Această dispoziţie se aplică şi în ipoteza în care şedinţa de judecată a fost secretă.
c).Oralitatea.
Art.289 C.proc.pen, consfinţeşte, pe lângă principiile nemijlocirii şi contradictorialităţii, regula oralităţii
judecăţii. Spre deosebire de caracterul inchizitorial al urmăririi penale-determinat de realizarea ei în
formă scrisă-, judecata manifestă o natură acuzatorială. Judecătorul percepe probele şi dezbaterile de
auditu, în cadrul unui dialog perpetuu şi animat, în prezenţa părţilor şi sub controlul acestora.
Oralitatea este corelată cu nemijlocirea şi publicitatea, una neputând exista fără celelalte,
legătură pusă în evidenţă şi de faptul că sunt reglementate împreună în cadrul aceleaşi norme juridice.
Actele procesuale şi procedurale efectuate în formă orală, sunt consemnate în scris (declaraţiile
părţilor şi ale martorilor, notele grefierului) şi sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio, potrivit art.
304 alin.(1) C.proc.pen. Oralitatea nu se reduce doar la forma de manifestare a fenomenului procesual,
ci se bucură de o accepţiune mai largă, în sensul că ea implică şi efectele juridice ale afirmaţiilor, de
care instanţa trebuie să ţină seama la soluţionarea cauzei, indiferent dacă ele au fost sau nu consemnate.
d).Contradictorialitatea.
Contradictorialitatea presupune, printre altele, corelarea iniţiativei şi activităţii procesuale a
procurorului şi a părţilor cu iniţiativa şi activitatea instanţei. În concepţia legiuitorului modern,
contradictorialitatea presupune:
-stabilirea poziţiei procesuale a părţilor, egale în drepturi şi cu interese potrivnice, cu acordarea
posibilităţii de utilizare a tuturor mijloacelor legale de contracarare a punctelor de vedere exprimate şi
argumentate;
-diferenţierea principalelor funcţii procesuale, astfel încât acuzarea, apărarea şi rezolvarea cauzei să fie
de atributul unor subiecţi procesuali distincţi;
-pronunţarea hotărârii numai după ce judecătorul a citat părţile;
-obligaţia instanţei de a aduce la cunoştinţa inculpatului actul de sesizare, dreptul părţilor vătămate şi
civile de a formula pretenţii, dreptul inculpatului şi al celorlalte părţi de a formula cereri-indicând
motivele de fapt şi de drept ale acestora-şi de a ridica excepţii, de a a-şi face cunoscute, în mod reciproc,
apărările şi de a solicita probele de care înţeleg să se folosească;
-dreptul părţilor şi al procurorului de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept ivită pe
parcursul procesului;
-fundamentarea soluţiei instanţei de judecată, exclusiv pe motive de fapt şi de drept, pe probe şi pe
explicaţii care au fost supuse, anterior, dezbaterii în contradictoriu.
În principiu, numai acele fapte, stări, situaţii, împrejurări sau probe pot fi luate în considerare la
pronunţarea hotărârii, care au fost puse în discuţie în şedinţa de judecată.
Contradictorialitatea se manifestă pe planuri diferite:
-în raporturile dintre părţi (şi procuror);
-în raporturile dintre părţi şi instanţa de judecată.
Libertatea deplină a formulării tuturor învinuirilor în temeiul unor probe legal administrate şi
posibilitatea invocării oricăror argumente rezonabile în beneficiul apărării reprezintă conţinutul esenţial
al oricărei contradictorialităţi.
Prin însăşi structura sa sistemul procesual român are caracter contradictoriu, deoarece presupune
desfăşurarea a două acţiuni concomitente, dar opuse:
-acţiunea de tragere la răspundere penală prin aplicarea unei sancţiuni;
-acţiunea de apărare împotriva acesteia.
35. Judecata: rolul activ; locul de desfasurare al sedintei de judecata; compunerea
instantei.
Potrivit art. 287 alin.(1) C.proc.pen., instanţa de judecată îşi exercită atribuţiile în mod activ, în
vederea aflării adevărului şi a realizării rolului educativ al judecăţii.
Norma juridică enunţată reia şi particularizează la condiţiile fazei de judecată a procesului
penal principiul rolului activ prevăzut de art. 4 C.proc.pen.
În concepţia legislatorului nostru instanţa nu poate adopta o atitudine neutră sau pasivă faţă
de părţi şi faţă de modalitatea în care se desfăşoară procesul penal; instanţele sunt obligate să
manifeste rol activ, printre altele, prin explicaţiile şi lămuririle acordate părţilor asupra drepturilor
lor, prin punerea în discuţie a tuturor aspectelor obscure sau contradictorii ale procesului şi prin
administrarea probelor necesare clarificării cauzei sub toate aspectele.
Atitudinea activă a instanţelor este nelimitată, cu excepţia actelor procesuale cu caracter
strict personal, care fac imposibilă substituirea.
2).Compunerea instanţei.
Modul de compunere a completelor de judecată este prevăzut de art. 57 din Legea
nr.304/2004 privind organizarea judiciară. Noţiunea de „compunere” a instanţei este distinctă de
aceea de „constituire” a sa, noţiune care include toate organele judiciare care îşi desfăşoară
activitatea în cadrul judecăţii, respectiv procurorul şi grefierul.
3).Locul desfăşurării judecăţii.
Potrivit art. 288 C.proc.pen., judecata se desfăşoară la sediul instanţei. Pentru motive
temeinice instanţa poate dispune ca judecata să se desfăşoare în alt loc. În perioada totalitară
instanţele dispuneau frecvent ca dezbaterile să se desfăşoare la „faţa locului”, respectiv la locul
săvârşirii faptei, în scopul, nu arareori ratat, al sporirii rolului educativ al procesului.

36.Judecata: fixarea termenului de judecata; asigurarea apararii; citarea partilor si a

celorlalte persoane;
Potrivit art. 294 alin.(1) C.proc.pen., în cauzele în care desemnarea unui apărător din oficiu este
obligatorie, judecătorul cauzei, odată cu fixarea termenului de judecată, ia măsuri pentru
desemnarea apărătorului.
Asistenţa juridică presupune exercitarea tuturor drepturilor procesuale ale părţii, cu excepţia
celor strict personale (de pildă, ultimul cuvânt al inculpatului).
Conform art. 291 alin.(1) C.proc.pen., judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi
procedura este îndeplinită.Partea prezentă la un termen nu mai este citată la termenele ulterioare,
chiar dacă ar lipsi la vreunul dintre ele-art.291 alin.(3) C.proc.pen.
Darea termenului în cunoştinţă trebuie să aibă loc în mod expres; prin urmare, este eronat
procedeul instanţei care a considerat că partea care a formulat o cerere de amânare a luat termenul
următor în cunoştinţă prin depunerea cererii. Părţile iau termenul în cunoştinţă numai în măsura în
care poziţia lor din proces şi efectele juridice rămân neschimbate de la data la care partea a fost
prezentă la judecată. Dacă intervin modificări referitoare la statutul procesual al părţii-de pildă, se
schimbă încadrarea juridică a faptei, are loc extinderea acţiunii penale sau a procesului penal, ori
cauza este repusă pe rol-, partea trebuie citată din nou. Nerespectarea prevederilor legale referitoare
la citarea părţilor este sancţionată cu nulitatea relativă, în condiţiile art. 197 alin.(1) şi (4)
C.proc.pen. Cu toate că, neprezentarea inculpatului, citat legal, nu împiedică judecata, instanţa
trebuie să ţină seama de justificările pe care inculpatul le aduce cu privire la absenţa sa şi de
solicitarea ca judecata să nu aibă loc în lipsă, iar dacă va găsi cererea întemeiată instanţa este
obligată să amâne cauza. S-au făcut chiar propuneri de modificare a art. 291 alin.(2) C.proc.pen., în
sensul instituirii obligaţiei instanţei de a amâna cauza de fiecare dată când inculpatul invocă motive
temeinice pentru aceasta.

37.Judecata: intocmirea si afisarea listei cauzelor; verificarea luarii masurilor

pregatitoare sedintei de judecata; conducerea sedintei de judecata;
Pregătirea şedinţei de judecată se caracterizează prin efectuarea unor acte care asigură buna desfăşurarea
a şedinţei de judecată; aceste acte sunt acte de administrare a justiţiei, raţiune pentru care nu li se aplică
principiile specifice ale judecăţii. Ele sunt efectuate în afara şedinţei de judecată de către preşedintele
instanţei şi de personalul auxiliar: grefieri, arhivari.
Pregătirea şedinţei de judecată în oricare dintre etapele sale presupune efectuarea următoarelor acte:
a) Desemnarea completului de judecată. în vederea repartizării pe complete şi a stabilirii
primului termen de judecată, dosarele nou formate vor fi transmise, după înregistrare în registratura
instanţei, persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor.
b) Fixarea termenului de judecată. După preluarea dosarului de către completul desemnat să
desfăşoare activitatea de judecată, se va proceda la fixarea termenului de judecată. Stabilirea termenului
de judecată se face în funcţie de gradul de încărcare a instanţei cu cauze, dar ţinându-se cont şi de
urgenţa cauzelor.
c) Citarea părţilor şi a altor persoane chemate în interesul cauzei. Potrivit aii.291, judecata
poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită. Neprezentarea părţilor
legal citate nu împiedică judecarea cauzei. Dacă însă instanţa consideră că este necesară prezenta uneia
dintre părţile lipsă, poate lua masuri pentru prezentarea acesteia, amânând în acest scop judecata.
Alături de părţi, vor fi citaţi la judecată şi martorii, experţii şi interpreţii a căror prezenţă este
necesară în interesul cauzei.
d) Asigurarea apărării. în cazurile în care legea impune asistenţă juridică obligatorie şi
inculpatul nu are apărător ales, preşedintele instanţei este obligat, odată cu fixarea termenului de
judecată, să ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu.
e) Alte măsuri pregătitoare. Preşedintele completului de judecată are îndatorirea sa ia din timp
toate măsurile necesare, pentru ca la termenul de judecată fixat judecarea cauzei să nu sufere amânare.
De asemenea, se îngrijeşte ca lista cauzelor fixate pentru judecată sa fie intocmită şi afişată la instanţă,
spre vedere, cu 24 de ore înaintea termenului de judecată. La întocmirea listei se ţine seama de data
intrării cauzelor la instanţă, dându-se întâietate cauzelor în care sunt deţinuţi şi celor cu privire la care
legea prevede că judecata se face de urgenţă.

38.Judecata: strigarea cauzei si apelul celor citati; asigurarea ordinii si solemnitatii

sedintelor; constatarea infractiunilor de audienta.
39.Judecata: verificarea sesizarii instantei si a arestarii inculpatului; rezolvarea
chestiunilor incidente;
Şedinţa de judecată se desfăşoară public, oral, nemijlocit şi contradictoriu în faţa completului de
judecată, în prezenţa procurorului şi a părţilor, atunci când aceştia participă la judecată, cu respectarea
următoarelor dispoziţii cu caracter general:
1. Deschiderea şedinţei de judecată. Această activitate se îndeplineşte de
preşedintele completului de judecată care va declara şedinţa deschisă pentru a se atrage atenţia
celor prezenţi că judecata a început şi că trebuie să se conformeze solemnităţii acesteia.
2. Strigarea cauzei şi apelul celor citaţi. Preşedintele anunţă, potrivit ordinii de pe
lista de şedinţă, cauza a cărei judecare este la rând, dispunând facerea apelului părţilor şi al
celorlalte persoane citate. Apelul se face de către grefier, după care se comunică preşedintelui
care din ele s-au prezentat. Dacă părţile s-au prezentat deşi nu au fost citate sau nu au primit
citaţia, pot participa la judecată, preşedintele având îndatorirea să stabilească identitatea
acestora. In cazul în care procedura este îndeplinită se trece la judecarea cauzei în continuare, iar în caz
contrar se impune amânarea cauzei. •
3. Conducerea şedinţei de judecată. Conform art.296 al.l, conducerea şedinţei de
judecată este atributul preşedintelui completului de judecată. Acesta îndeplineşte toate
îndatoririle date de lege şi decide asupra cererilor formulate de părţi, dacă rezolvarea acestora
nu este dată în căderea completului. Conducerea şedinţei impune şi asigurarea ordinii şi solemnităţii
şedinţei. Preşedintele veghează asupra menţinerii ordinii şi solemnităţii şedinţei, putând lua orice
măsură necesară în acest scop. în acest sens, preşedintele instanţei poate limita accesul publicului în sala
de şedinţă în raport de capacitatea acesteia, are dreptul de a atrage atenţia persoanelor aflate în sală că
sunt obligate să păstreze disciplina şedinţei şi poate dispune, în caz de repetare sau de abateri grave,
îndepărtarea persoanelor respective din sală.
4. Constatarea infracţiunilor de audienţă (art.299). Prin infracţiune de audienţă se înţelege
orice faptă prevăzută de legea penală săvârşită în cursul şedinţei de judecată. Preşedintele instanţei este
obligat într-o asemenea situaţie să constate săvârşirea acelei infracţiuni şi să-1 identifice pe făptuitor,
încheind în acest sens un proces verbal ce va fi trimis procurorului.
5. Verificarea sesizării instanţei (art.300). Instanţa este datoare să verifice din oficiu, la prima
înfăţişare, regularitatea actului de sesizare. In cazul când se constată că sesizarea nu este făcută potrivit
legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată şi nici prin acordarea unui termen în acest scop,
dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.
 6. Verificarea arestării inculpatului (art.3001). Dacă inculpatul este trimis în judecată în stare
de arest, instanţa este obligată, după înregistrarea dosarului la instanţă, să verifice din oficiu, în camera
de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive înainte de expirarea duratei acesteia. Verificarea
legalităţii şi temeiniciei arestării preventive are loc şi în cursul judecăţii, periodic şi nu mai târziu de 60
de zile.
7. Rezolvarea chestiunilor incidente. Cererile şi excepţiile formulate de procuror şi
de către părţi, precum şi cele invocate din oficiu de către instanţă, ca chestiuni prealabile, sunt
puse în discuţie în şedinţă, după care instanţa se pronunţă asupra lor prin încheiere motivată.

40.Suspendarea judecatii;
Suspendarea cursului judecăţii poate interveni în trei situaţii: în cazul unei boli grave a inculpatului,
atunci când se ridică în faţa instanţei o excepţie de neconstituţionalitate a unei text de lege în legătură cu
cauza şi în caz de extrădare activă. încheierea dată în primă instanţă prin care s-a dispus suspendarea
cauzei poate fi atacată separat cu recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare
pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Recursul nu suspendă executarea şi se judecă
în termen de 3 zile.

41.Judecata: note privind desfasurarea procesului; incheierea de sedinta.

în cursul şedinţei de judecată, grefierul ia note cu privire la desfăşurarea procesului, consemnând toate
afirmaţiile, întrebările şi susţinerile celor prezenţi, inclusiv ale preşedintelui completului. Procurorul şi
părţile pot cere citirea notelor şi vizarea lor de către preşedinte. După terminarea şedinţei de judecată,
participanţii la proces primesc, la cerere, câte o copie de pe notele grefierului. întreaga desfăşurare a
şedinţei de judecată se înregistrează cu mijloace tehnice audio, iar în caz de contestare a notelor
grefierului, acestea vor fi verificate şi, eventual, rectificate pe baza înregistrărilor din cursul şedinţei.
Contestarea notelor se poate face până la termenul de judecată următor.
încheierea de şedinţă. Pe baza notelor luate în cursul şedinţei de judecată, grefierul întocmeşte după
fiecare termen de judecată, încheierea de şedinţă. Acest act oglindeşte întreaga desfăşurare a judecăţii la
termenul respectiv. încheierea se întocmeşte de grefier în 24 de ore de la terminarea şedinţei şi se
semnează de preşedintele completului de judecată şi de grefier.

42.Judecata: deliberarea; luarea hotararii; minuta; pronuntarea hotararii;

Deliberarea este activitatea prin care membrii completului de judecată se sfătuiesc asupra
soluţiei pe care trebuie să o adopte cu privire la cauza ce a tăcut obiectul judecăţii. Deliberarea şi
pronunţarea hotărârii se fac, potrivit art.306, de îndată după închiderea dezbaterilor, afară de cazul când,
din motive temeinice, sunt amânate dar nu mai mult de 15 zile. Deliberarea are loc în secret şi la ea iau
parte doar membrii completului în faţa căruia a avut loc dezbaterea. Fiecare dintre judecători are vot
egal în soluţionarea cauzei. Când unanimitatea nu poate fi întrunită, hotărârea se ia cu majoritate. în
cazul în care completul este format din doi judecători şi unanimitatea nu poate fi întrunită, judecarea
cauzei se reia în complet de divergenţă. Dacă din deliberare rezultă mai mult decât două păreri,
judecătorul care opinează pentru soluţia cea mai severă trebuie să se alăture celei mai apropiate de
părerea sa. Opinia separată se consemnează şi se motivează obligatoriu. Rezultatul deliberării se
consemnează într-o minută ce va fi semnată de toţi membrii completului de judecată. Din momentul
semnării minutei de către judecători, soluţia dată cauzei nu mai poate fi schimbată sau modificată.

43.Hotararile judecatoresti: concept, clasificare, redactare si semnare;

Instanţele judecătoreşti pot pronunţa trei feluri de hotărâri: încheieri, sentinţe şi decizii.
încheierile sunt hotărârile prin care instanţa de judecată rezolvă toate chestiunile premergătoare
soluţionării fondului. In faza de urmărire penală, ori de câte ori instanţa este chemată să dispună asupra
unei măsuri procesuale sau procedurale sau să efectueze un act, ea se pronunţă printr-o încheiere. In
cursul judecăţii toate măsurile luate de instanţă se menţionează în încheierea de şedinţă.
Sentinţele sunt hotărârile prin care prima instanţă soluţionează fondul cauzei sau se dezinvesteşte
fără să soluţioneze fondul cauzei. Tot sentinţe se numesc şi hotărârile prin care prima instanţă
soluţionează cererile care deschid o procedură de judecată cu privire la executarea pedepsei sau o cale
de atac extraordinară de competenţa primei instanţe (revizuirea).
Deciziile sunt hotărârile prin care instanţa se pronunţă asupra apelului, recursului, recursului în
interesul legii, precum şi hotărârile prin care instanţa de recurs soluţionează fondul cauzei după
rejudecare.
 Cuprinsul hotărârii judecătoreşti variază de la o hotărâre la alta; în general însă orice hotărâre
judecătorească cuprinde 3 părţi: partea introductivă (practicaua), expunerea (considerentele) şi
dispozitivul (minuta). Partea introductivă cuprinde date cu privire la instanţa care a judecat, caracterul
public sau secret al şedinţei, numele judecătorilor, a procurorului şi a grefierului, identitatea părţilor şi a
apărătorilor lor, datele generale ale cauzei. Expunerea arată obiectul judecăţii, chestiunile de drept
rezolvate şi soluţia ce rezultă din cele reţinute în fapt şi în drept de instanţă. Dispozitivul indică soluţia
adoptată de instanţă.

44.Judecata in prima instanta: gradele de jurisdictie; importanta judecatii; scopul si

obiectul judecatii;
Judecata în primă instanţă este etapa iniţială şi obligatorie a judecăţii fără de care nu se poate vorbi de
actul de justiţie. La judecata în primă instanţă trebuie să se soluţioneze fondul cauzei, anume să se
constate dacă învinuirea adusă inculpatului este întemeiată şi în caz afirmativ, să se aplice sancţiunea
prevăzută de legea penală. Totodată rezolvarea fondului cauzei impune şi pronunţarea asupra
pretenţiilor civile ale părţii civile. Judecata în primă instanţă se mărgineşte, conform art.317, la fapta şi
persoana arătate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi
persoana la care se referă extinderea. Obiectul judecăţii în primă poate fi extins în cursul desfăşurării
judecăţii prin extinderea acţiunii penale sau a procesului penal cu privire la noi acte materiale, la noi
fapte sau noi persoane.

45.Participantii la judecata in prima instanta;

La judecata în primă instanţă pot lua parte atât părţile cât şi procurorul şi întotdeauna participă
instanţa de judecată, în lipsa căreia judecata nu poate avea loc. Completul de judecată în primă instanţă
este alcătuit dintr-un singur judecător, mai puţin la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde se judecă în
primă instanţă în complet de 3 judecători. Procurorul participă în mod obligatoriu la judecata în primă
instanţă desfăşurată la alte instanţe decât judecătoria, iar la judecătorie, participarea sa este obligatorie
atunci când instanţa de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu, în cauzele în care legea prevede pentru
infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de 3 ani sau mai mare, în cauzele în care vreunul din inculpaţi
se află în stare de detenţie sau în vreuna dintre situaţiile care impun asistenţa juridică obligatorie,
precum şi în cazul în care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu cea a închisorii. La şedinţele de
judecată privind alte infracţiuni, procurorul participa doar când consideră necesar. Inculpatul aflat în
stare de liberate poate să nu se prezinte la judecată. Dacă procedura de citare este legal îndeplinită,
neprezentarea sa nu va împiedica judecarea cauzei. Dacă însă inculpatul este arestat sau se află în stare
de deţinere, aducerea inculpatului la judecată este obligatorie.

46.Structura judecatii in prima instanta; masuri premergatoare; sedinta de judecata

propriu-zisa;
Pregătirea şedinţei de judecată în primă instanţă este supusă reglementărilor comune în materia judecăţii
cu unele dispoziţii specifice acestei etape a judecăţii. Preşedintele instanţei de judecată, primind dosarul
cauzei, fixează de îndată termen de judecată şi dă dispoziţie pentru citarea persoanelor care trebuie să fie
chemate la judecată. Sunt citate toate persoanele care au dobândit o calitate procesuală în cauză, fie sunt
părţi, fie au fost ascultate ca martor în faza de urmărire sau serviciile lor au fost folosite în cauză ca
experţi sau interpreţi. Persoana vătămată prin infracţiune va fi citată chiar dacă nu s-a constituit parte
civilă sau nu a declarat că doreşte sa participe la proces ca parte vătămată pentru a i se da posibilitatea să
dobândească calitatea de parte în faţa instanţei. întrucât calitatea de inculpat există întotdeauna la data
sesizării instanţei, acesta va trebui să fie citat în această calitate, iar citaţia trebuie să-i fie înmânată cu
cel puţin 5 zile înaintea termenului fixat pentru judecată.

47. Cercetarea judecatoreasca in prima instanta;

Cercetarea judecătorească are ca obiect readministrarea tuturor probelor care au fost administrate
în cursul cercetării penale dar şi administrarea oricăror alte probe noi necesare pentru lămurirea cauzei
sub toate aspectele. Potrivit art.321, actele de cercetare judecătorească se pot efectua doar când
procedura este completă, şi doar într-o anumită ordine - întâi se ascultă inculpatul, apoi celelalte părţi,
martorii, experţii şi interpreţii după care se procedează la prezentarea mijloacelor materiale de probă.
Instanţa poate dispune totuşi unele schimbări ale ordinii, dacă apreciază că este necesar pentru buna
desfăşurare a cercetării judecătoreşti. Când inculpatul este prezent, schimbarea ordinii nu poate fi
dispusă decât după ascultarea acestuia. începerea cercetării judecătoreşti este marcată de citirea actului
de sesizare a instanţei sau de prezentarea succintă a acestuia de către grefier la dispoziţia preşedintelui
completului. I se explică apoi inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce şi i se aduce la cunoştinţă
că are dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrăgându-i-se atenţia că tot ceea ce declară poate fi folosit
şi împotriva sa, dreptul de a pune întrebări coinculpaţilor, celorlalte părţi, martorilor, experţilor, precum
şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, când socoteşte că este necesar. Se trece apoi la
ascultarea inculpatului potrivit procedurii prevăzute în Partea generală a Codului. După ascultarea
inculpatului se procedează la ascultarea celorlalte părţi aplicându-se aceleaşi reguli ca şi la ascultarea
inculpatului.
Instanţa trece apoi la ascultarea martorilor, pe rând, fiecare martor după ce s-a depus jurământul
prevăzut de lege, fiind lăsat să declare tot ceea ce ştie cu privire la cauză. Dacă ascultarea vreunuia
dintre martori nu mai este posibilă, instanţa va dispune citirea depoziţiei date de acesta în cursul
urmăririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea cauzei. Instanţa dispune citirea declaraţiilor
anterioare şi atunci când martorul face declaraţii care sunt în contrazicere cu cele date anterior. Aceeaşi
procedură de ascultare se foloseşte şi în cazul ascultării expertului sau interpretului. Când în cauza
supusă judecăţii există mijloace materiale de probă, instanţa, din oficiu sau la cerere, dispune, dacă este
necesar, aducerea şi prezentarea acestora. Mijloacele materiale de probă pot fi examinate de către
membrii completului de judecată, de către procuror şi de către părţi şi pot fi prezentate şi martorilor sau
experţilor pentru a le recunoaşte sau pentru a face observaţii cu privire la ele. După ce au fost
readministrate toate probele strânse în cursul urmăririi penale, preşedintele instanţei va da cuvântul
procurorului şi părţilor pentru ca aceştia să-şi propună, dacă este cazul, probe noi. Dacă nu s-au formulat
cereri sau dacă cererile formulate au fost respinse, ori dacă s-au efectuat completările cerute,
preşedintele declară terminată cercetarea judecătorească.

48. Restituirea cauzei la procuror si schimbarea incadrarii juridice a faptei;

In cursul cercetării judecătoreşti, înainte de terminarea acesteia, pot interveni unele incidente
procesuale care determină fie o întrerupere a cursului judecăţii, fie o modificare a cursului iniţial. Aceste
incidente pot conduce la restituirea cauzei la procuror, la schimbarea încadrării juridice a faptei sau la
extinderea obiectului judecăţii.
a) Restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale Restituirea cauzei în vederea
refacerii urmăririi penale (art.332) se dispune atunci când, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti,
instanţa constată că în cauza supusă judecăţii, cercetarea penală s-a efectuat de un alt organ decât cel
competent. Cauza nu se restituie atunci când constatarea are loc după începerea dezbaterilor sau când
instanţa, în urma cercetării judecătoreşti, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracţiune
pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare.
Instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale şi în căzui
nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea
instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi asistarea acestuia de către apărător.
împotriva hotărârii de desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale
cărei interese au fost vătămate prin hotărâre, în 3 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la
comunicare, pentru cei lipsă.
b) Schimbarea încadrării juridice (art.334) intervine în cursul judecăţii atunci când,
în raport de probele administrate, se constată că încadrarea juridică dată faptei prin actul de
sesizarea a instanţei nu este corectă. în toate situaţiile, schimbarea încadrării juridice
presupune două obligaţii pentru instanţă :să pună în discuţia părţilor noua încadrare dată faptei;să atragă
atenţia inculpatului că are dreptul de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii pentru a-şi
pregăti apărarea.

49. Extinderea actiunii penale pentru alte acte materiale sau pentru alte fapte, in
cursul judecatii
se poate realiza în cursul cercetării judecătoreşti prin extinderea acţiunii penale sau a procesului penal,
realizându-se în acest fel sesizarea instanţei şi cu privire la alte acte materiale, alte fapte sau persoane
decât cele cuprinse în actul de sesizare iniţial. Extinderea acţiunii penale (art.335) se dispune de către
instanţa de judecată, prin încheiere, dacă în cursul judecăţii se descoperă în sarcina inculpatului date cu
privire şi la alte acte materiale, care intră în conţinutul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Dispoziţia de extindere a acţiunii penale poate fi luată la cererea procurorului, a părţii vătămate, a părţii
civile sau din oficiu. După extinderea acţiunii penale, instanţa procedează la judecarea infracţiunii în
întregul ei, punând în discuţie actele cu privire la care s-a dispus extinderea şi făcând, dacă este cazul,
aplicaţia dispoziţiilor privind încadrarea juridică.
50. Extinderea procesului penal cu privire la alte persoane;
se poate realiza fie pentru alte fapte, fie pentru alte persoane, fie şi pentru alte fapte şi alte persoane.
Conform art.336, extinderea procesului penal pentru alte fapte poate avea loc atunci când se
descoperă în cursul judecăţii în primă instanţă date din care rezultă că inculpatul a mai săvârşit şi o altă
faptă prevăzută de legea penală în legătură cu cea pentru care este judecat.
Procedura extinderii este diferită după cum procurorul este sau nu prezent la judecată.
Extinderea procesului penal cu privire la alte persoane este reglementată de art.337 şi are în
vedere două situaţii:
- participarea unei alte persoane la săvârşirea faptei pentru care inculpatul este judecat;
- săvârşirea de către altă persoană a unei alte infracţiuni care are legătură cu fapta pentru care
este judecat inculpatul. în cazul în care se dispune extinderea procesului penal, instanţa va trebui să pună
în discuţie faptele sau persoanele cu privire la care s-a dispus extinderea şi să procedeze şi la schimbarea
încadrării juridice în raport de noua situaţie reţinută.

51. Dezbaterile judiciare;

Dezbaterile judiciare constau în concluziile pe care le pun oral procurorul şi părţile din proces
asupra fondului cauzei: existenţa sau inexistenţa infracţiunii, săvârşirea ei de către inculpat,
împrejurările care stabilesc răspunderea penală şi civilă a acestuia. în cadrul dezbaterilor judiciare se dă
cuvântul procurorului, precum şi părţilor, acestea din urmă putând pune concluzii personal sau prin
apărător. Art.340 impune următoarea ordine: procurorului, părţii vătămate, părţii civile, părţii
responsabile civilmente şi inculpatului. în cazul în care sunt mai multe persoane care au calitatea de
parte vătămată sau de inculpat, se dă cuvântul, în ordinea arătată, tuturor celor care formează un grup
procesual.

52. Ultimul cuvant al inculpatului;

Momentul final al dezbaterilor este marcat de ultimul cuvânt al inculpatului. Potrivit art.341, înainte
de a declara dezbaterile închise, preşedintele instanţei este obligat să îi acorde inculpatului ultimul
cuvânt. Exercitarea acestui drept se poate face numai de către inculpat, personal.După ce inculpatul a
avut ultimul cuvânt, instanţa va declara dezbaterile închise şi, dacă socoteşte că e necesar, va cere
părţilor să depună concluzii scrise. Părţile şi procurorul pot depune concluzii scrise chiar dacă acestea
nu au fost cerute de instanţă.

53. Rezolvarea cauzei in prima instanta pe latura penala;

Instanţa hotărăşte asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunţând, după caz, una din următoarele
soluţii: condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal. Dispunând achitarea pentru cazul
prevăzut de art.10 lit.b', respectiv încetarea procesului penal şi înlocuirea răspunderii penale (art.10 lit.i),
instanţa va dispune şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.

54. Rezolvarea cauzei in prima instanta pe latura civila;

Odată cu acţiunea penală, instanţa este obligată să se pronunţe si asupra acţiunii civile ce a fost
promovată sau exercitată în faţa sa. Potrivit art.348, instanţa este obligată, chiar dacă nu există
constituire de parte civilă, să se pronunţe asupra reparării pagubei materiale şi a daunelor morale în
cazurile prevăzute în art. 17, iar în celelalte cazuri numai cu privire la restituirea lucrului, desfiinţarea
totala ori parţială a unui înscris şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii. In rezolvarea
laturii civile, instanţa poate obliga la repararea pagubei materiale şi a daunelor morale, potrivit legii
civile sau poate respinge acţiunea civilă. Instanţa penală nu soluţionează acţiunea civilă când pronunţă
achitarea pentru cazul prevăzut în art.10 lit.b, ori când pronunţă încetarea procesului penal pentru
vreunul din cazurile prevăzute în art.10 lit. f sij.

55. Solutionarea altor chestiuni complemetare laturii penale si civile ale cauzei;
- măsurile preventive şi starea de liberate. Instanţa are obligaţia ca, prin hotărâre, să se pronunţe
şi cu privire la luarea, menţinerea sau revocarea măsurii arestării inculpatului.
- măsurile asigurătorii. Instanţa, în cazul când admite acţiunea civilă, examinează şi necesitatea
luării masurilor asigurătorii privind.reparaţiile civile, dacă asemenea măsuri nu au fost luate anterior.
 Când instanţa nu s-a pronunţat asupra acţiunii civile, măsurile asigurătorii luate în cursul
procesului se menţin timp de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, timp în care partea civilă
are posibilitatea să introducă acţiune în faţa instanţei civile.
- cheltuielile judiciare.

56. Pronuntarea hotararii;

Pronunţarea hotărârii se face prin citirea minutei de către preşedintele instanţei de judecată asistat de
către grefier. Pronunţarea are loc în şedinţă publică, fără citarea părţilor. După pronunţare, soluţia dată
cauzei se trece şi în condica de şedinţă a instanţei judecătoreşti, iar hotărârea se redactează în cel mult
20 de zile. Termenul este de recomandare ca şi cel pentru care se pot amâna deliberarea şi pronunţarea
astfel încât nerespectarea lui nu produce consecinţe asupra actului. , Hotărârea se redactează de unul din
judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei şi se semnează de toţi membrii completului de
judecată şi de grefier.
57. Structura si continutul hotararii judecatoresti
Hotărârea prin care cauza este soluţionata de prima instanţă sau prin care aceasta se dezinvesteşte
fără să soluţioneze fondul poartă denumirea de sentinţă.
1. Cuprinsul sentinţei penale
Sentinţa penală cuprinde ca orice hotărâre judecătorească 3 părţi: partea introductivă (în care se
menţionează date privind participanţii la judecată si menţiuni privind îndeplinirea procedurii de citare şi
a actelor făcute la ultimul termen de judecată), expunerea (considerentele pentru care instanţa a adoptat
o anume soluţie în cauză) şi dispozitivul (ce cuprinde soluţia dată şi are acelaşi conţinut ca minuta).

58. Conditiile pentru exercitarea cailor ordinare de atac si clasificarea acestora;

Căile ordinare de atac sunt mijloacele prevăzute de lege prin care se exercită un control
judecătoresc asupra hotărârilor judecătoreşti prin care s-a soluţionat a cauză penală, înainte de
rămânerea lor definitivă în scopul descoperirii şi îndreptării eventualelor erori pe care acestea le-ar
cuprinde. Codul de procedură penală reglementează două căi de atac ordinare: apelul şi recursul.

59. Trasaturile apelului si hotararile judecatoresti supuse acestei cai ordinare de atac
întrucât judecata poate parcurge două sau trei grade de jurisdicţie, neexistând cauze ce sunt
soluţionate în fond în primă şi ultimă instanţă, sentinţa penală este nedefmitivă în momentul pronunţării
sale. Deşi nedefmitivă, sentinţa penală produce totuşi unele efecte:
odezinvesteşte instanţa de judecarea cauzei, aceasta nemaiavând dreptul de a modifica soluţia adoptată;
odetermină prin pronunţarea sau comunicarea sa scurgerea termenului de apel sau
de recurs;
oimpune punerea în executare a dispoziţiilor executorii (cele referitoare la arestarea sau punerea în
libertate a inculpatului, la măsurile asigurătorii şi la confirmarea măsurii de siguranţă a internării
medicale).
După rămânerea definitivă, sentinţa penală are un dublu efect: pe de o parte, hotărârea trece sub
autoritatea lucrului judecat, fiind împiedicată desfăşurarea unui proces penal cu privire la acea cauză
(art. 10 lit.j), iar pe de altă parte, se naşte posibilitatea şi obligaţia punerii hotărârii în executare de către
organele competente. Apelul este calea ordinară de atac prin care se promovează, la instanţa imediat
ierarhic superioară, o rejudecare a cauzei în fond sub toate aspectele de fapt şi de drept, cu posibilitatea
de a se schimba soluţia dată prin hotărârea atacată în privinţa persoanei care a declarat apel sau la care
se referă declaraţia de apel şi în limitele calităţii sale procesuale. Conform art.378, obiectul judecăţii în
apel îl constituie verificarea hotărârii atacate pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a
oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de apel şi pronunţarea asupra tuturor motivelor de apel
invocate.

60. Titularii apelului;

Dreptul de a uza de o cale de atac ordinară aparţine, în principiu, fiecărui subiect procesual ale
cărui drepturi au făcut obiectul judecăţii. Subiecţii procesuali care au drept de apel şi de recurs, precum
şi întinderea acestui drept pentru fiecare dintre ei, sunt arătaţi în art.362 şi 3852. Aşadar, pot declara apel
sau recurs:
a) procurorul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă.
b) inculpatul, în ce priveşte latura penală şi latura civilă.
c) partea vătămată, numai în ce priveşte latura penală, dar în toate cauzele penale;
d) partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ce priveşte latura civilă, dar şi latura penală;
e) martorul, expertul, interpretul şi apărătorul, cu privire la cheltuielile judiciare cuvenite acestora;
f) orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al
instanţei.
Apelul poate fi declarat pentru persoanele prevăzute la lit. b)-f) şi de către reprezentantul legal şi
de către apărător, iar pentru inculpat, şi de către soţul acestuia.
3. Termenul de declarare al căilor de atac ordinare
Conform art.363 şi 3853, durata termenului de apel şi a celui de recurs este de 10 zile, cu excepţia
cazurilor când legea dispune altfel. Nedeclararea căii de atac în termen duce la decăderea din exerciţiul
dreptului şi la respingerea căii de atac formulate ca fiind tardivă. Codul reglementează însă două remedii
procesuale prin care decăderea este înlăturată dacă sunt îndeplinite anumite condiţii stabilite de lege:
repunerea în termen şi apelul sau recursul peste termen.

61. Declararea si motivarea apelului;

Motivele de apel se formulează în scris prin cererea de apel sau printr-un memoriu separat depus
la instanţa de apel cel târziu în ziua judecăţii (art.374 C.p.p.). Codul nu prevede un termen pentru
depunerea motivelor de apel, permiţând chiar formularea lor şi oral în ziua judecăţii. Motivarea apelului
nu este obligatorie, nefiind prevăzută nici o sancţiune pentru nemotivarea acestuia.

62. Termenul de apel;

Termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Pentru procuror, termenul curge de la
pronunţare. În cauzele în care procurorul nu a participat la dezbateri, termenul curge de la
înregistrarea la parchet a adresei de trimitere a dosarului. După redactarea hotărârii, instanţa este
obligată să trimită de îndată dosarul procurorului, iar acesta este obligat să-l restituie după expirarea
termenului de apel. Pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge
de la pronunţare. Pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri, cât şi la pronunţare, precum şi pentru
inculpatul deţinut ori pentru inculpatul militar în termen, militar cu termen redus, rezervist
concentrat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, ori pentru inculpatul internat într-un centru
de reeducare sau într-un institut medical-educativ, care au lipsit de la pronunţare, termenul curge de
la comunicarea copiei de pe dispozitiv. În cazul prevăzut în art. 362 lit. e), calea de atac poate fi
exercitată de îndată după pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor judiciare şi
cel mai târziu în 10 zile de la pronunţarea sentinţei prin care s-a soluţionat cauza. Judecarea apelului
se face numai după soluţionarea cauzei, afară de cazul când procesul a fost suspendat.

63. Renuntarea si retragerea apelului;

După pronunţarea hotărârii şi până la expirarea termenului de declarare a apelului, părţile pot
renunţa în mod expres la această cale de atac.Asupra renunţării, cu excepţia apelului care priveşte
latura civilă a cauzei, se poate reveni înăuntrul termenului pentru declararea apelului.Renunţarea
sau revenirea asupra renunţării poate să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special.
Până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, oricare dintre părţi îşi poate retrage apelul
declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea
se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către
conducerea locului de deţinere. Declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a
fost atacată, fie la instanţa de apel.Reprezentanţii legali pot retrage apelul cu respectarea, în ceea ce
priveşte latura civilă, a condiţiilor prevăzute de legea civilă. Inculpatul minor nu poate retrage
apelul declarat personal sau de reprezentantul său legal. Apelul declarat de procuror poate fi retras
de procurorul ierarhic superior. Apelul declarat de procuror şi retras poate fi însuşit de partea în
favoarea căreia a fost declarat.

64. Efectele apelului;

Efectul suspensiv al apelului este general, absolut şi constant împiedicând ca hotărârea judecătorească să
devină definitivă.Efectul suspensiv este general pentru că toate hotărârile penale supuse căii ordinare de
atac nu pot fi puse în executare, dacă nu s-a soluţionat apelul sau nu a fost înlăturată posibilitatea
exercitării lui prin expirarea termenului de declarare. Cum în sistemul nostru actual majoritatea
hotărârilor în primă instanţă sunt în principiu apelabile, caracterul suspensiv al apelului se manifestă în
general, afară de cazurile când legea îl înlătură expres. Efectul suspensiv este absolut pentru că se
produce ori de câte ori se declară apel, chiar când acesta este neîntemeiat sau neregulat introdus. Până
când respingerea apelului nu se pronunţă de către instanţa superioară, hotărârea primei instanţe nu
devine executorie datorită acestui efect.Efectul suspensiv este constant manifestându-se în permanenţă,
deci din primul moment al decăderii apelului şi până la soluţionarea căii de atac.În realitate, efectul
suspensiv caracterizează nu numai apelul declarat, ci chiar, termenul de apel, înrucât, potrivit
dispoziţiilor art. 416 pct. 2 lit.a C. proc. pen., hotărârea este definitivă la data expirării termenului de
apel, iar în conformiate art. 415 C. proc. pen., hotărârile instanţelor penale devin executorii numai la
data când au rămas definitive. Efectul suspensiv al apelului poate fi total, atunci când prin declaraţia de
apel sentinţa primei instanţe este criticată în întregime, şi paţial, atunci când apelul vizează numai latura
penală ori numai latura civilă a procesului sau doar anumite dispoziţii din hotărârea atacată.
Prin efectul devolutiv al unei căi de atac se înţelege trecerea sau transmiterea, în întregime (ex integro)
sau în parte (in partibus) a unei cauze de la instanţa care a pronunţat hotărârea atacată (judex a quo) la
instanţa competentă să soluţioneze acea cale de atac (judex ad quem). Declararea apelului nu provoacă o
reiterare, o reluare a judecaţii ce s-a încheiat prin pronunţarea hotărârii împotriva căreia s-a exercitat
calea de atac, ci o verificare complexă, în fapt şi în drept a acelei sentinţe, pe baza lucrărilor şi
materialelor din dosarul cauzei.În conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. 2 C. poc. pen., instanţa de
apel este obigată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. Principiul exprimat în
adagiul latin tantum judicatrur quantum devolutur se completează cu prevederile menţionate.O corectă
aplicare a acestei dispoziţii legale obligă instanţa ca în apelul procurorului să examineze toate aspectele
laturii penale, chiar dacă apelantul a vizat în apel soluţia condamnării inculpatului şi nu s-a referit la
soluţia achitării acestuia cu privire la unele dintre infracţiunile pentru care a fost judecat în primă
instanţă şi achitat prin aceeaşi hotărâre. Potrivit art. 362 C. proc. pen. pot declara apel: procurorul,
inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, martorul, expertul, interpretul,
apărătorul, precum şi orice altă persoană ale cărei interese au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un
act al instanţei.

65. Procedura de judecata a apelului: masurile pregatitoare si judecata propriu-zisa;

Judecata în apel se desfăşoară potrivit normelor cu caracter general care disciplinează faza de
judecată la care se adaugă unele norme specifice căilor ordinare de atac, în general sau apelului, în
special. Judecata în apel parcurge aceleaşi stadii procesuale ca şi judecata în primă instanţă: pregătirea
judecăţii, şedinţa de judecată şi deliberarea şi pronunţarea hotărârii. Măsurile premergătoare şedinţei
de judecată sunt cele comune judecăţii în oricare din etapele sale. Sunt de observat doar următoarele
reguli specifice:
dacă în cauză sunt declarate mai multe apeluri, toate vor fi concentrate în faţa aceleiaşi instanţe;
completul de judecată este alcătuit în apel din 2 judecători; sunt citate numai părţile faţă de care apelul
poate produce efecte; martorii sunt citaţi numai dacă se dispune reascultarea lor.
Judecata propriu-zisă în faţa instanţei de apel se poate desfăşura în două modalităţi: fără cercetare
judecătorească şi cu cercetare judecătorească.
Judecarea apelului fără cercetare judecătorească
Judecata în apel se face, de regulă, pe baza probelor administrate de prima instanţă, precum şi a
oricăror probe noi prezentate în faţa instanţei de apel (art.378 al.l). Dacă părţile nu propun administrarea
unor probe noi, judecata propriu-zisă a apelului se identifică cu dezbaterea acestuia.
Preşedintele instanţei de judecată va da cuvântul părţilor în următoarea ordine: apelant, intimat,
procuror. Dacă printre apelurile declarate se află şi cel al procurorului, acesta va avea primul cuvântul.
înainte de a se încheia dezbaterile, inculpatului trebuie să i se acorde ultimul cuvânt. De această dată,
ultimul cuvânt nu mai este personal (ca la judecata în primă instanţă), el putând fi pus şi prin apărător.
Judecarea apelului cu cercetare judecătorească
Motivele de apel formulate şi susţinute în faţa instanţei pot releva necesitatea administrării unor
noi probe sau a readministrării unor probe administrate la prima instanţă. în aceste situaţii, instanţa de
apel poate proceda la efectuarea unei cercetări judecătoreşti, după punerea în discuţie a utilităţii ei.
în acest sens, art.378 al.2 prevede că în vederea soluţionării apelului, instanţa poate da o nouă
apreciere probelor din dosarul cauzei şi poate administra orice noi probe pe care le consideră necesare.
După administrarea probelor, se va da cuvântul părţilor pentru dezbateri, procedura fiind identică cu cea
prezentată anterior. Deliberarea instanţei de apel are loc conform reglementărilor comune în materie.
Dacă în cauză au fost declarate mai multe apeluri, instanţa este obligată să le examineze pe toate şi să se
pronunţe asupra lor. Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută care va fi pronunţată în şedinţă
publică, potrivit reglementărilor comune.
 Soluţiile pe care le poate adopta instanţa de apel
După ce deliberarea a luat sfârşit, instanţa de apel poate pronunţa una din următoarele soluţii
principale: respingerea apelului sau admiterea apelului.
Instanţa de apel respinge apelul şi menţine hotărârea atacată în următoarele situaţii: când apelul este
tardiv; când apelul este inadmisibil; când apelul este nefondat. Apelul se admite atunci când
hotărârea primei instanţe este greşită fie sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt, fie sub aspectul aplicării
legii. Admiterea apelului presupune întotdeauna desfiinţarea hotărârii atacate, în întregime sau în parte.
Admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei primei instanţe sunt însoţite întotdeauna de una din
următoarele soluţii subsecvente:
a) se dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată, atunci când
hotărâree a fost desfiinţată pentru motivul că judecarea cauzei la acea instanţă a avut loc în lipsa unei
părţi nelegal citate sau care, legal citată, a fost în imposibilitatea de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa
despre această posibilitate, ori pentru că la judecata în primă instanţă s-a încălcat o dispoziţie
sancţionată de lege cu nulitatea absolutăi;
b) se dispune rejudecarea de către instanţa competentă, atunci când prima instanţă a judecat cu
încălcarea normelor de competenţă prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute;
c) se pronunţă o nouă hotărâre de către instanţa de apel, în toate celelalte situaţii în care
hotărârea primei instanţe este greşită.
Admiterea apelului poate fi urmată şi de restituirea cauzei la procuror atunci când instanţa de
apel constată că în cursul urmăririi penale s-au încălcat dispoziţiile privitoare la competenţa după
materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi
asistarea acestuia de către apărător.

66. Deliberarea si darea hotararii in apel cu solutiile posibile;

Decizia pronunţată de instanţa de apel trei părţi: partea introductivă, expunerea şi dispozitivul.Partea
introductivă este identică cu cea a sentinţei penale. Expunerea trebuie să arate temeiurile de fapt şi de
drept care au dus, după caz, la respingerea sau la admiterea apelului, precum şi temeiurile care au dus la
adoptarea oricărei soluţii subsecvente. Dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă soluţia dată de instanţa
de apel, data pronunţării deciziei şi menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică. In dispozitiv
trebuie arătată calea de atac de care se poate uza împotriva deciziei şi termenul în care aceasta poate fi
exercitată cu menţiunea că decizia prin care s-a dispus admiterea apelului şi rejudecarea cauzei nu este
supusă nici unei căi de atac. Când s-a dispus rejudecarea, decizia trebuie să indice şi care este ultimul
act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie sa-şi reia cursul. în cazul când inculpatul
s-a aflat în stare de deţinere, în expunere şi în dispozitiv trebuie să se arate timpul care se deduce din
pedeapsă.

67. Hotararile ce pot fi atacate cu recurs;

Recursul se poate îndrepta împotriva sentinţelor, a deciziilor, şi a încheierilor. Potrivit art.3851, pot fi
atacate cu recurs:
 sentinţele pronunţate de judecătorii;
 sentinţele pronunţate de tribunalele militare;
 sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
 sentinţele pronunţate de secţia penală a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
 sentinţele pronunţate în cazul infracţiunilor cu plângere prealabilă;
 deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunalele militare teritoriale, curţile de apel şi
Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor;
 sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede
altfel, precum şi cele privind reabilitarea;
 încheierile date în aceste cazuri, chiar dacă au fost date după pronunţarea hotărârii, dar numai o dată
cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Pot fi atacate cu recurs şi încheierile şi sentinţele pentru care este prevăzută separat calea de atac
a recursului (încheierile privind măsurile preventive, sentinţele de restituire a cauzei la procuror).

68. Titularii recursului si termenul de recurs;

Pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător. Termenul de
recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 363-365 privind data de la care
 curge termenul, repunerea în termen şi declararea peste termen a căii de atac se aplică în mod
corespunzător.

69. Efectele recursului;

Recursul este suspensiv de executare atât în ce priveşte latura penală, cât şi latura civilă, afară de
cazul când legea dispune altfel.
Efectul devolutiv şi limitele sale
Instanţa judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă
declaraţia de recurs şi numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces.Instanţa de
recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 3859. Recursul
declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la
motivele de casare prevăzute la art. 3859, iar instanţa este obligată ca, în afara temeiurilor invocate
şi cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele. În aceste cauze,
instanţa de recurs poate administra probe noi sau readministra probele în situaţia în care consideră
necesar pentru asigurarea dreptului părţilor la un proces echitabil.
Efectul extensiv şi limitele sale
Instanţa de recurs examinează cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat recurs
sau la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără să poată crea acestor părţi o
situaţie mai grea.
Procurorul, chiar după expirarea termenului de recurs, poate cere extinderea recursului declarat de
el în termen şi faţă de alte persoane decât acelea la care s-a referit, fără a se putea crea acestora o
situaţie mai grea.

70. Motivele de recurs;

Recursul trebuie să fie motivat.
Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care
trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată.
În cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în alin. 1 şi 2, instanţa ia în considerare
numai cazurile de casare care, potrivit art. 3859 alin. 3, se iau în considerare din oficiu.
Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul prevăzut în art. 3856 alin. 3, când recursul
poate fi motivat şi oral în ziua judecăţii.

71. Motivarea recursului si masurile pregatitoare sedintei de judecata in recurs;

Recursul trebuie sa fie motivat.Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau
printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului
termen de judecată. Dacă recursul nu este motivat sau nu este motivat în termenul impus de lege,
instanţa va lua în considerare la soluţionarea recursului doar cazurile de casare ce se iau în considerare
din oficiu. In cauzele supuse doar recursului, nu şi apelului, motivele de recurs pot fi formulate şi oral în
ziua judecăţii.

72. Solutiile posibile in recurs;

După ce deliberarea a luat sfârşit, instanţa de recurs poate pronunţa una din următoarele soluţii
principale: respingerea recursului sau admiterea recursului.Instanţa respinge recursul şi menţine
hotărârea atacată în următoarele situaţii: când recursul este tardiv; când recursul este inadmisibil; când
recursul este nefondat. Recursul se admite atunci când instanţa de recurs apreciază că cel puţin unul din
cazurile de casare invocate de procuror sau de părţi sau examinate din oficiu de către instanţă sunt
întemeiate. Admiterea recursului conduce întotdeauna la casarea hotărârii atacate, în întregime sau în
parte. Admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate sunt însoţite întotdeauna de una din următoarele
soluţii subsecvente:
a) se menţine hotărârea primei instanţe, când apelul a fost greşit admis;
b) se dispune achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal în cazurile prevăzute la
art.10;
c) se dispune rejudecarea de către instanţa a cărei hotărâre a fost casată, atunci când instanţa
de recurs constată că:
- instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art.292 al.2 sau a existat un caz de
incompatibilitate;
 - şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
- judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie,
potrivit legii;
- judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie;
- judecata s-a făcut fără efectuarea referatului de evaluare (ancheta socială), în cauzele cu infractori
minori;
- nu a fost efectuată expertiza psihiatrică a inculpatului în cazurile şi în condiţiile prevăzute de art.
117 al. 1 si 2;
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice
dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege;
- instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau
cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze
drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului
- judecata în primă instanţă sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi, sau care, legal
citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa despre aceasta imposibilitate. In cazul în
care nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei,
recursul se admite şi cauza se trimite spre rejudecare la instanţa competentă. Când recursul priveşte
atât hotărârea primei instanţe, cât şi hotărârea instanţei de apel, cauza se trimite spre rejudecare la prima
instanţă dacă ambele hotărâri au fost casate, şi la instanţa de apel când numai hotărârea acesteia a fost
casată. în cazul în care admite recursul declarat împotriva deciziei pronunţate în apel, instanţa de recurs
desfiinţează şi hotărârea primei instanţe, dacă se constată aceleaşi încălcări de lege ca în decizia
recurată. Trimiterea cauzei spre rejudecare se poate dispune şi pentru administrarea de probe dar doar
dacă instanţa de recurs este înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rejudecarea făcându-se în acest caz de
către instanţa a cărei hotărâre a fost casată.
d) se dispune rejudecarea de către instanţa de recurs în celelalte cazuri decât cele prevăzute la
lit.c).
Admiterea recursului poate fi urmată şi de restituirea cauzei la procuror pentru refacerea
urmăririi penale atunci când în cursul urmăririi penale s-au încălcat dispoziţiile privitoare la competenţa
după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului şi
asistarea acestuia de către apărător.

73. Comparatie intre caile ordinare si extraordinare de atac;

Principala asemănare dintre căile de atac deriva din caracterul lor de remedii procesuale, care
tind la verificarea hotărârii supuse controlului şi menţinerea sau schimbarea ei, după cum este conformă
sau nu legii şi, în genere, adevărului şi spiritului de justiţie. împrejurarea că scopul căilor de atac nu este
de regulă evidenţiat expres în lege nu lasă îndoială cu privire la o asemenea concluzie. Orice cauză care
poate justifica exerciţiul unei căi de atac extraordinare poate constitui un motiv de apelare a hotărârii
primei instanţe şi aproape în toate împrejurările şi un motiv de recurs. întrucât legiuitorul intenţionat a
restrâns cadrul de folosire al căilor extraordinare de atac nu a admis şi reversibilitatea tezei de mai sus.
Deosebirile dintre căile de atac ordinare şi cele extraordinare sunt numeroase şi au în vedere
aspecte foarte diferite. în cele ce urmează nu se evidenţiază toate diferenţele mergând până Ia distincţii
procedurale de amănunt reţinându-se numai aspectele esenţiale legate direct de natura juridică deosebită
a acestor căi. Astfel, există deosebiri în ceea ce priveşte: hotărârile care pot formula obiectul căilor de
atac; cazurile în care acestea pot fi exercitate; efectele produse în parte de fiecare; sfera titularilor
înrudiţi la exercitare; termenul de folosire a acestor căi de atac; organele cărora le revine competenţa
rezolvării.
Principala distincţie dintre căile de atac ordinare şi cele extraordinare vizează caracterul hotărârii
atacate. Căile ordinare de atac sunt îndreptate împotriva hotărârilor nedefinitive, iar cele extraordinare
contra hotărârilor definitive. Deosebirea este de esenţă şi atât de importantă, încât toate celelalte
constituie doar consecinţe ale acesteia, derivând din ea ca nişte simple corolare.O cale de atac
extraordinară nu poate fi folosită câtă vreme se menţine posibilitatea atacării hotărârii pe cale
ordinară.Calea extraordinară nu poate fi exercitată nici concomitent cu cea ordinară, neputându-se
introduce când cea din urmă se mai află în curs de rezolvare.
Spre deosebire de căile de atac ordinare, care se exercită numai împotriva hotărârilor penale
nedefinitive, pronunţate de prima instanţă sau de instanţa de apel, căile de atac extraordinare se exercită
numai împotriva hotărârilor care au rămas definitive. Ca regulă, cât timp o hotărâre nu este definitivă şi
poate fi atacată cu o cale de atac ordinară nu se poate interveni cu o cale de atac extraordinară.
Din această deosebire cu caracter esenţial derivă şi alte distincţii între căile de atac ordinare şi căile de
atac extraordinare. Rezumând, putem sublinia că aptitudinea de a folosi o cale de atac ordinară,
exclude aptitudinea de a se recurge la o cale de atac extraordinară.
Diferite sunt şi cazurile în care se permite folosirea căilor de atac . în timp ce, pentru recurs legea fie că
nu enumera anticipat şi limitativ motivele, când hotărârea nu este apelabilă, fie că instituie un număr
foarte mare de cazuri când recursul urmează unui apel, privitor la căile extraordinare codului fixează în
general un număr restrâns de cazuri în care acestea pot fi introduse.
Astfel, cazurile de contestaţie sunt în număr de patru şi restrictiv determinate în art.386 lit. a-d , pe când
revizuirea se poate introduce în alte cazuri în număr de cinci, aşa cum prevede art. 394 lit. a-e şi art.
408 1 Cod proc. pen. introdus prin art.l. pct. 3 din Legea nr. 576/2004.
Efectul suspensiv al apelului sau recursului operează, ope legis, fârâ a fi nevoie să se ceară şi neexistând
nici situaţii în care suspendarea se pronunţă de instanţă. Efectul este general, neaplicarea lui fiind
limitată doar la cazurile expres prevăzute de lege (de pildă, în cazul recursului peste termen).
Spre deosebire, caile extraordinare de atac nu produc de drept acelaşi efect suspensiv.
Deosebirea este justificată pentru că hotărârile împotriva cărora se îndreaptă aceste căi de atac, fiind
definitive, sunt apte de a fi puse în executare şi de cele mai multe ori se află chiar în curs de executare
efectivă. Simpla introducere a căii extraordinare de atac nu atrage suspendarea începerii sau continuării
executării, întrucât în cursul exercitării căii de atac extraordinare se învederează uneori necesitatea
suspendării hotărârii definitive atacate, aceasta poate fi dispusă în anumite condiţii.Rezultă că, în timp
ce la recurs operează o suspendare legală (de drept) şi obligatorie, la caile de atac extraordinare
suspendarea are caracter judiciar şi facultativ. Sfera persoanelor îndrituite a folosi căile extraordinare
de atac este mult mai redusă decât cea a titularilor recursului.
Dispoziţiile largi ale art. 362 C. proc. pen, care prevăd apelanţii sau recurenţii, sunt inaplicabile
în cazul căilor extraordinare de atac. Astfel, nu pot exercita o asemenea cale, în nicio situaţie, martorii,
experţii, interpreţii sau apărătorul în nume propriu. Există cazuri când o cale de atac extraordinară nu
poate fi introdusă de procuror (de exemplu, contestaţia în anulare sprijinită pe motivele prevăzute în
art.386 lit. a şi b). în sfârşit, în cazul recursului în interesul legii acesta nu poate fi folosit de nici un
participant în cauza penală (parte sau procuror), singurul titular fiind exclusiv procurorul general.
între căile de atac ordinare şi extraordinare sunt diferenţieri şi în privinţa termenului de
exercitare. Pentru apel şi recurs termenul este totdeauna precis determinat având o durată relativ scurtă
(10 zile). O ultima deosebire importantă între căile de atac ordinare şi extraordinare se manifestă în
legătură cu organul căruia ti revine competenţa soluţionării cauzei. Apelul şi recursul fiind mijloace de
realizare a controlului jurisdicţional în cadrul gradului clar de jurisdicţie, se judecă întotdeauna la
instanţa ierarhic superioară. fiecare cale de atac având domenii specifice de aplicare nu se suprapune şi
nu se exclude în aceeaşi cauză. Prima hotărâre dată în revizuire, rămasă definitivă, poate fi atacată cu
revizuire dacă survin împrejurări noi sau cu contestaţie în anulare pentru vicii de procedură.

74. Cazurile contestatiei in anulare;

Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs
nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în
imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele
prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent
nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. 11 ori art. 385 16 alin. 1.

75. Titularii, termenul de introducere si competenta judecarii contestatiei in anulare;

Contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)-c) şi e) poate fi introdusă de către
persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de
către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se
cere.Contestaţia pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) poate fi introdusă oricând.
Contestaţia în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)-c) şi e) se introduce la instanţa de
recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere.Contestaţia pentru cazul prevăzut în art. 386 lit.
d) se introduce la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre.

76. Procedura de judecata a contestatiei in anulare;

La termenul fixat pentru judecarea contestaţiei în anulare, instanţa, ascultând părţile şi concluziile
procurorului, dacă găseşte contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie hotărârea a cărei anulare se
cere şi procedează fie de îndată, fie acordând un termen, după caz, la rejudecarea recursului, sau la
rejudecarea cauzei după casare.Când condamnatul se află în stare de deţinere, dispoziţiile art. 375 alin. 2
şi 3 se aplică în mod corespunzător.
Judecarea contestaţiei prevăzute în art. 386 lit. d) se face cu citarea părţilor interesate în cauza în care s-
a pronunţat ultima hotărâre. Instanţa, ascultând părţile şi concluziile procurorului, dacă găseşte
contestaţia întemeiată, desfiinţează prin decizie sau, după caz, prin sentinţă, ultima hotărâre sau acea
parte din ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat.
Sentinţa dată în contestaţie este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului.

77. Cazurile de revizuire;

Revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei
revizuire se cere;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare
penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
Cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate
dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Cazurile de la lit. b), c) şi d) constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale
sau netemeinice.În cazul prevăzut de lit. e), toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

78. Cererea de revizuire. Titularii acesteia si termenul de revizuire

Pot cere revizuirea:
a) oricare parte din proces, în limitele calităţii sale procesuale;
b) soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi după moartea acestuia.
Procurorul poate din oficiu să iniţieze procedura revizuirii.
Organele de conducere ale unităţilor la care se referă art. 145 din Codul penal care au cunoştinţă despre
vreo faptă sau împrejurare care ar motiva revizuirea sunt obligate să sesizeze pe procuror.
Cererea de revizuire în favoarea condamnatului se poate face oricând, chiar după executarea pedepsei
sau după moartea condamnatului.
Cererea de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau a celui faţă de care s-a încetat
procesul penal, se poate face în termen de un an, care curge:
a) în cazul prevăzut în art. 394 lit. a), precum şi în cazurile prevăzute la lit. b), c) şi d) când nu sunt
constatate prin hotărâre definitivă, de la data când faptele sau împrejurările au fost cunoscute de
persoana care face cererea;
b) în cazurile prevăzute în art. 394 lit. b), c) şi d), dacă sunt constatate prin hotărâre definitivă, de la data
când hotărârea a fost cunoscută de persoana care face cererea.
Dispoziţiile din alineatul precedent se aplică şi în cazul când procurorul se sesizează din oficiu.
Revizuirea în defavoarea inculpatului nu se poate face când a intervenit o cauză care împiedică punerea
în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.

79. Procedura de judecata a revizuirii;

Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor
şi fără participarea procurorului. Instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile
prevăzute de lege şi dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date
suficiente pentru admiterea în principiu.
Instanţa, în baza celor constatate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire sau,
prin sentinţă, respingerea acesteia.Cererile ulterioare de revizuire sunt inadmisibile dacă există identitate
de persoană, de temei legal, de motive şi apărări.Când cererea de revizuire a fost făcută pentru un
condamnat decedat, sau când condamnatul care a făcut cererea ori în favoarea căruia s-a făcut revizuirea
a decedat după introducerea cererii, prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. 1 lit. g) procedura de
revizuire îşi va urma cursul, iar în cazul admiterii în principiu, după rejudecarea cauzei, instanţa va
hotărî potrivit dispoziţiilor din art. 13 alin. 2 şi 3 care se aplică în mod corespunzător.
Odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire instanţa stabileşte termen pentru rejudecarea
cauzei, putând suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii.Instanţa poate
de asemenea lua oricare dintre măsurile preventive, dacă sunt întrunite condiţiile legale.În cazul
admiterii în principiu a cererii de revizuire pentru existenţa unor hotărâri ce nu se pot concilia,

80. Procedura de revizuire in situatia reglementata de art. 4081 C.p.p

Hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o
încălcare a unui drept prevăzut de Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale pot fi supuse revizuirii, dacă consecinţele grave ale acestei încălcări continuă
să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.
Pot cere revizuirea:
a) persoana al cărei drept a fost încălcat;
b) soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi după moartea acestuia;
c) procurorul.
Cererea de revizuire se introduce la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care judecă cererea în complet de
9 judecători.
Cererea de revizuire se poate face în termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii Curţii
Europene a Drepturilor Omului.
După sesizare, instanţa poate dispune, din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea părţii,
suspendarea executării hotărârii atacate.
Participarea procurorului este obligatorie.
La judecarea cererii de revizuire, părţile se citează. Partea arestată este adusă la judecată.
Când părţile sunt prezente la judecarea cererii de revizuire, se ascultă şi concluziile acestora.
Instanţa examinează cererea în baza actelor dosarului şi se pronunţă prin decizie. Când instanţa constată
că cererea este tardivă, inadmisibilă sau nefondată, o respinge. Când instanţa constată că cererea este
fondată:
a) desfiinţează, în parte, hotărârea atacată sub aspectul dreptului încălcat şi, rejudecând cauza, cu
aplicarea dispoziţiilor din capitolul III, secţiunea II, înlătură consecinţele încălcării dreptului;
b) desfiinţează hotărârea şi, când este necesară administrarea de probe, dispune rejudecarea de către
instanţa în faţa căreia s-a produs încălcarea dreptului, aplicându-se dispoziţiile din capitolul III,
secţiunea II.
Decizia pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este supusă nici unei căi de atac.

81. Recursul in interesul legii;

Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie sau, în lipsa acestuia, din vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii de secţii
din cadrul acesteia, un număr de 14 judecători din secţia în a cărei competenţă intră problema de drept
care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti şi câte 2 judecători din cadrul celorlalte secţii.
Preşedintele completului este preşedintele sau vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.În
cazul în care problema de drept prezintă interes pentru două sau mai multe secţii, preşedintele sau, în
lipsa acestuia, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie stabileşte secţiile din care provin cei 20
de judecători. După sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele acesteia sau, după caz,
vicepreşedintele va lua măsurile necesare pentru desemnarea aleatorie a judecătorilor din cadrul secţiei
în a cărei competenţă intră problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti,
precum şi a judecătorilor din celelalte secţii ce intră în alcătuirea completului prevăzut la alin. 1.La
primirea cererii, preşedintele completului va desemna un judecător din cadrul secţiei în a cărei
competenţă intră problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, pentru a
întocmi un raport asupra recursului în interesul legii. În cazul în care problema de drept prezintă interes
pentru două sau mai multe secţii, preşedintele completului va desemna câte un judecător din cadrul
acestor secţii pentru întocmirea raportului. Raportorii nu sunt incompatibili.
În vederea întocmirii raportului, preşedintele completului poate solicita unor specialişti recunoscuţi
opinia scrisă asupra problemelor de drept soluţionate diferit. Raportul va cuprinde soluţiile diferite date
problemei de drept şi argumentele pe care se fundamentează, jurisprudenţa relevantă a Curţii
Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii de
Justiţie a Uniunii Europene şi opinia specialiştilor consultaţi, dacă este cazul, precum şi doctrina în
materie. Totodată, judecătorul sau, după caz, judecătorii raportori va/vor întocmi proiectul soluţiei ce se
propune a fi dată recursului în interesul legii. Şedinţa completului se convoacă de preşedintele acestuia
cu cel puţin 20 de zile înainte de desfăşurarea acesteia. Odată cu convocarea, fiecare judecător va primi
o copie a raportului şi a soluţiei propuse.La şedinţă participă toţi judecătorii completului. Dacă există
motive obiective, aceştia vor fi înlocuiţi cu respectarea regulilor prevăzute la alin. 3. Recursul în
interesul legii se susţine în faţa completului, după caz, de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurorul desemnat de acesta, de judecătorul desemnat de
colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv al curţii de apel. Recursul în
interesul legii se judecă în cel mult 3 luni de la data sesizării instanţei, iar soluţia se adoptă cu cel puţin
două treimi din numărul judecătorilor completului. Nu se admit abţineri de la vot.

82. Momentul de la care hotararile judecatoresti penale devin definitive;

Conform art. 416, hotărârile primei instanţe rămân definitive:
la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă apelului şi nici recursului;
la data expirării termenului de apel, când nu s-a declarat apel în termen şi când apelul
declarat a fost retras înăuntrul tennenului;
la data retragerii apelului, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel; la data
expirării termenului de recurs în cazul hotărârilor nesupuse apelului sau dacă apelul a fost
respins, atunci când nu s-a declarat recurs în termen ori recursul declarat a fost retras înăuntrul
termenului;
la data retragerii recursului, în cazul hotărârilor nesupuse apelului dacă aceasta s-a produs după
expirarea termenului de recurs;
la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins recursul în cazul hotărârilor nesupuse
apelului.
Rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de apel
Conform art.4161, hotărârile instanţei de apel, afară de cele prin care s-a dispus trimiterea cauzei
spre rejudecare, rămân definitive:
la data expirării termenului de recurs, când nu s-a declarat recurs în termen şi atunci când
recursul declarat a fost retras înăuntrul termenului;
la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârii instanţei de apel, daca aceasta s-a
produs după expirarea termenului de recurs;
la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărârii instanţei
de apel.
Rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de recurs
Potrivit art.417, hotărârea instanţei de recurs rămâne definitivă la data pronunţării acesteia când:
- recursul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de recurs, fără rejudecare;
- cauza a fost rejudecată de către instanţa de recurs după admiterea recursului; recursul a fost
respins, iar hotărârea instanţei cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare.

83. Instanta de executare;

Instanţa de executare este, potrivit art.418, instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, fără
deosebire după cum hotărârea a rămas definitivă la prima instanţă, la instanţa de apel sau la instanţa de
recurs. De la această regulă, codul prevede o singură excepţie, în privinţa hotărârilor pronunţate de
I.C.C.J ca primă instanţă. Aceste hotărâri vor fi puse în executare nu de I.C.C.J., ci de Tribunalul
municipiului Bucureşti sau Tribunalul Militar Teritorial, după caz. Pentru punerea în executarea a
hotărârii, instanţa la care a rămas definitivă hotărârea va trimite de îndată instanţei de executare un
extras din acea hotărâre, cu datele necesare punerii în executare. Aceeaşi procedură se unnează şi în
cazul hotărârilor nedefinitive dar executorii. Punerea efectivă în executare se realizează de unul dintre
judecătorii delegaţi ai instanţei de executare. în cazul în care se ivesc nelămuriri sau împiedicări la
executare, judecătorul delegat poate sesiza instanţa de executare care are competenţa să se pronunţe
asupra acestora. împrejurările care pot determina sesizarea instanţei de executare pot privi amânarea sau
întreruperea executării pedepsei, înlocuirea pedepsei aplicate, contestarea punerii în executare a
hotărârii. Procedura în faţa instanţei de executare se supune aceloraşi reglementări generale privind faza
de judecată, cu următoarele precizări: după sesizarea instanţei, preşedintele dispune citarea părţilor
interesate şi ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu, în cazurile când legea impune
asistenţa juridică obligatorie;condamnatul arestat este adus obligatoriu la judecată; participarea
procurorului este obligatorie; este obligatorie ascultarea concluziilor procurorului şi a părţilor; instanţa
se pronunţă prin sentinţă.

84. Amanarea executarii pedepsei inchisorii sau a detentiunii pe viata

Amânarea executării pedepsei, dispoziţie luată de instanţa de judecată, în cazul constatării vreuneia
din situaţiile anume prevăzute de lege, ca pedeapsa închisorii, stabilită prin hotărire şi rămasă definitivă,
să nu fie pusă in executare imediat, ci mai tîrziu. A. e. p. se poate dispune atunci cind condamnatul
suferă de o boală care 11 pune în imposibilitate de a executa pedeapsa, cînd condamnata este o femeie
gravidă ori are un copil mai mic de un an (in ambele cazuri executarea pedepsei se amină pină la
încetarea cauzei care a determinat aminarea), sau cind, din cauza unor împrejurări speciale, executarea
imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie ori pentru unitatea la care
lucrează (în acest caz executarea pedepsei se amînă cel mult 3 luni şi numai o singură dată). Cererea de
a.e.p. poate fi făcută de procuror, de condamnat, de soţul, reprezentantul legal sau apărătorul
condamnatului, precum şi de către conducerea unităţii la care acesta lucrează (cînd amînarea este cerută
din cauza unor împrejurări speciale care ar avea consecinţe grave pentru unitatea la care lucrează
condamnatul). A.e.p. poate fi încuviinţată şi în cazul celor condamnaţi la pedeapsa închisorii cu
obligarea la muncă corecţională (in acest caz aminarea pentru starea de graviditate a condamnatei sau
pentru că are un copil mai mic de un an se încuviinţează pe perioada stabilită de normele legale cu
privire la concediul ce se acordă personalului muncitor înainte şi după naştere) (art. 453, C.p.p.).
Instanţa competentă să se pronunţe asupra acordării a.e.p. este instanţa de executare. Aceasta ţine
evidenţa amînărilor acordate şi la expirarea termenului ia măsuri pentru emiterea mandatului de
executare, iar dacă mandatul a fost emis, ia măsuri pentru aducerea lui la îndeplinire (art. 454, C.p.p.).

85. Executarea pedepsei inchisorii la locul de munca; revocarea sau anularea acesteia.
Executarea pedepsei la locul de muncă poate fi dispusă în cazul infracţiunii de furt calificat prev. de
art.209 al.3, dacă pedeapsa aplicată este de cel mult 2 ani.3
Dispoziţiile al.1 şi 2 se aplică şi în cazul în care condamnatul nu desfăşoară o activitate la data aplicării
pedepsei, dispoziţie echitabilă pentru că în condiţiile actuale poţi să nu fi încadrat în muncă şi din
motive independente de voinţa ta. (art.86/7 al.ultim) Art.86/8 C.p. prevede că pe perioada executării
pedepsei condamnatul trebuie să îndeplinească toate îndatoririle la locul de muncă, având o serie de
limitări cu privire la drepturile ce-i revin potrivit legii. Aceste limitări se referă la:
- din totalul veniturilor cuvenite potrivit legii pentru munca prestată, se reţine o cotă de 15-40 %, care se
varsă la bugetul statului;
- drepturile de asigurări sociale se stabilesc în procentele legale aplicate la venitul net cuvenit
condamnatului, după reţinerea cotei prevăzute anterior;
- durata executării pedepsei nu se consideră vechime în muncă;
- nu se poate schimba locul de muncă la cererea condamnatului, decât prin hotărârea instanţei de
judecată;
- condamnatul nu poate fi promovat;
- condamnatul nu poate ocupa funcţii de conducere, iar în raport cu fapta săvârşită nu poate ocupa
funcţii care implică exerciţiul autorităţii de stat, funcţii instructiv educative ori de gestiune.
Pe durata executării pedepsei, condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales. De asemenea,
instanţa poate dispune ca cel condamnat să respecte una sau mai multe din obligaţiile prev. de art.86/3.
Pedeapsa se execută la locul de muncă în baza mandatului de executare a pedepsei. Pe timpul executării
pedepsei în unitatea în care cel condamnat îşi desfăşura activitatea la data aplicării pedepsei, contractul
de muncă se suspendă. În cazul executării pedepsei într-o altă unitate contractul de muncă încheiat
încetează.
Pedeapsa se execută fără a se încheia contract de muncă. Dispoziţiile al.6 se aplică corespunzător şi în
cazul în care condamnatul nu desfăşoară o activitate la data aplicării pedepsei. Dacă cel condamnat a
devenit militar în termen în cursul judecăţii sau după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,
pedeapsa se execută la locul de muncă, după trecerea în rezervă a acestuia.
Revocarea executării pedepsei la locul de muncă: este reglementată de art.86/9 C.p. şi se referă la
situaţia în care cel condamnat, după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus executarea
pedepsei la locul de muncă, săvârşeşte din nou o infracţiune, înainte de începerea executării sau în
timpul executării acesteia, situaţie în care instanţa revocă executarea pedepsei la locul de muncă.
Pedeapsa se aplică potrivit art.39 al.1 şi 2 sau, după caz, art.40. (recidivă sau pluralitate intermediară)
Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate dispune şi pentru această infracţiune
executarea pedepsei la locul de muncă. În această situaţie revocarea nu mai are loc şi se aplică pedeapsa
potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni. Dacă pe parcursul executării pedepsei condamnatul se
sustrage de la prestarea activităţii în cadrul unităţii sau nu-şi îndeplineşte corespunzător îndatoririle ce-i
revin la locul de muncă ori nu respectă măsurile de supraveghere sau obligaţiile stabilite prin hotărârea
de condamnare, instanţa poate să revoce executarea pedepsei la locul de muncă, dispunând executarea
pedepsei într-un loc de deţinere. Dacă instanţa apreciază că prin atenţionarea condamnatului, acesta îşi
va relua îndatoririle ce-i revin, poate să acorde un termen de încercare şi să nu revoce hotărârea prin care
s-a acordat executarea pedepsei la locul de muncă. Această posibilitate nu este prevăzută de lege, dar
plecându-se de la ideea că este o facultate a instanţei de a hotărî executarea pedepsei la locul de muncă,
practica a recurs la această selecţie. Dacă condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii
totale a capacităţii de muncă, instanţa revocă executarea pedepsei la locul de muncă şi, ţinând seama de
împrejurările care au determinat incapacitatea de muncă şi de dispoziţiile art.72 C.p., face o nouă
individualizare şi dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt întrunite
dispoziţiile art.81 sau 86/1.Dacă executarea pedepsei la locul de muncă se revocă pentru săvârşirea unei
noi infracţiuni sau pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce decurg din hotărârea de condamnare, pedeapsa
aplicată sau restul de pedeapsă rămas neexecutat, se execută într-un loc de deţinere. (art.86/9 al.ultim).
Anularea executării pedepsei la locul de muncă: este reglementată de art.86/10 C.p. Potrivit acestui text
de lege „dacă cel condamnat mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii şi
aceasta se descoperă mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată la locul de muncă sau considerată ca
executată, instanţa, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art.86/7, anulează executarea pedepsei la
locul de muncă.” Anularea se dispune şi în cazul în care hotărârea de condamnare pentru infracţiunea
descoperită ulterior se pronunţă după ce pedeapsa a fost executată la locul de muncă sau considerată ca
executată.(amnistiată sau graţiată). Pedeapsa se stabileşte după caz potrivit regulilor de la concursul de
infracţiuni sau recidivă. (art.86/10 al.1 şi 2). a scăderea pedepsei executate în întregime sau în parte, ori,
după caz, la contopirea pedepselor, se aplică dispoziţiile privitoare la pedeapsa închisorii, fără a se ţine
seama dacă una din pedepse se execută la locul de muncă. Pedeapsa astfel stabilită se execută într-un loc
de deţinere. (art.86/10 al.ultim).

86. Amanarea, intreruperea si incetarea executarii pedepsei la locul de munca;

Încetarea executării pedepsei la locul de muncă: este reglementată de art.86/11 C.p. Pentru a stimula un
comportament corespunzător la locul de muncă şi pentru a cointeresa condamnatul în procesul de
reeducare, legiuitorul a dat posibilitatea instanţei să dispună încetarea executării pedepsei la locul de
muncă, dacă cel condamnat a executat cel puţin 2/3 din durata pedepsei, a dat dovezi temeinice de
îndreptare, a avut o bună conduită, a fost disciplinat şi stăruitor în muncă. Pentru ca instanţa să dispună
aceasta este necesar să fie făcută o cerere de către conducerea unităţii unde condamnatul îşi desfăşoară
activitatea sau de către condamnat.Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la
încetarea executării pedepsei la locul de muncă şi până la împlinirea duratei pedepsei duratei pedepsei,
cel condamnat nu a mai săvârşit din nou o infracţiune. Deci, după încetarea executării pedepsei şi până
la împlinirea termenului condamnatul se află într-un termen de încercare. Dacă în acest interval de timp
condamnatul a comis din nou o infracţiune, instanţa poate dispune revocarea încetării executării
pedepsei la locul de muncă, dispoziţiile art.61 şi 86/10 al.3 fiind aplicabile în mod corespunzător.

87. Punerea in executare a pedepsei amenzii;

Punerea în executare a amenzii penale are loc numai în măsura în care condamnatul nu achită de
bunăvoie amenda stabilită de către instanţă. Achitarea amenzii poate avea loc în termen de 3 luni de la
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, iar după achitare, persoana condamnată este obligată,
conform art.425, să depună recipisa de plată integrală a amenzii la instanţa de executare. Când cel
condamnat se găseşte în imposibilitate de a achita integral amenda în termenul prevăzut de lege, instanţa
de execufare, la cererea condamnatului, poate dispune eşalonarea plaţii amenzii, pe cel mult 2 ani în rate
lunare. în caz de neîndeplinire a obligaţiei de plată în termenul de 3 luni sau de neplată a unei rate,
instanţa de executare comunică un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea amenzii
organelor competente în vederea executării amenzii potrivit dispoziţiilor legale privind executarea silită
a creanţelor fiscale şi procedura prevăzută de aceste dispoziţii.

88. Punerea in executare a pedepsei, interzicerii exercitarii unor drepturi - ca si

pedeapsa complementara;
 Executarea pedepsei închisorii şi a detenţiunii pe viaţă ca şi executarea pedepsei la locul de
muncă pot fi amânate în anumite cazuri expres prevăzute de lege. otrivit art.453, executarea pedepsei
închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi amânată în următoarele cazuri:
a) când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală
gravă care face executarea pedepsei şi instanţa apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate
nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. în acest caz, executarea pedepsei se amână până
când condamnatul se va găsi în situaţia de a putea executa pedeapsa;
b) când condamnata este gravidă sau are un copil mai mic de un an. în aceste cazuri,
executarea pedepsei privative de liberate se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea.
Dacă însă pedeapsa se execută la locul de muncă, ea poate fi amânată pe perioada stabilită de normele
legale cu privire la concediul ce se acorda salariatelor înainte şi după naştere.
c) când din cauza unor împrejurări speciale executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe
grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează condamnatul. In acest caz, executarea
poate fi amânată cel mult 3 luni şi numai o singură dată. Durata perioadei de amânare se calculează de la
data admiterii cererii de amânare. Amânarea executării pedepsei se poate acorda numai la cerere.
Cererea de amânare poate fi făcută de procuror, de condamnat, de apărătorul acestuia, de reprezentantul
său legal sau de către soţ, iar în cazul prevăzut la lit.c, şi de către conducerea unităţii la care lucrează
condamnatul. Instanţa competentă să se pronunţe asupra acordării amânării executării pedepsei este
instanţa de executare. Sentinţa prin care aceasta s-a pronunţat este supusă apelului în termen de 10 zile.
Instanţa de executare ţine evidenţa amânărilor acordate şi la expirarea termenului ia măsuri pentru
emiterea mandatului de executare, iar dacă mandatul a fost emis, ia măsuri pentru aducerea lui la
îndeplinire.

89. Punerea in executare a obligarii la tratament medical;

Primind comunicarea, instanţa de executare sau instanţa prevăzută în art. 430 alin. 2 dispune efectuarea
unui raport medico-legal cu privire la starea de sănătate a persoanei faţă de care este luată măsura de
siguranţă.Persoana obligată la tratament medical are dreptul de a cere să fie examinată şi de un medic
specialist desemnat de aceasta, ale cărui concluzii sunt înaintate instanţei prevăzute în alin. 1.
După primirea raportului medico-legal şi a concluziilor medicului specialist prevăzut în alin. 11, instanţa
ascultă concluziile procurorului, ale persoanei faţă de care este luată măsura de siguranţă şi apărătorului
acesteia, precum şi ale expertului şi medicului specialist, atunci când consideră necesar, dispunând fie
înlocuirea tratamentului, fie internarea medicală. Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura de siguranţă
nu are apărător, i se asigură un avocat din oficiu. copie de pe hotărârea definitivă a instanţei prevăzute
în art. 430 alin. 2 se comunică instanţei de executare.

90. Punerea in executare a internarii medicale;

Luarea masurii de siguranta a internarii medicale sau confirmarea ei se face pe baza avizului comisiei
medicale, exprimat de regula in cuprinsul raportului de expertiza medico-legala. Instanta sesizata cu
confirmarea masurii de siguranta a internarii medicale, dispusa in mod provizoriu in cursul urmaririi
penale nu poate confirma valabil aceasta masura fara a se conforma art.162 alin.4. C.pr.pen., care o
obliga sa ia avizul comisiei medicale.Punerea in executarea masurii de siguranta a internarii medicale
luata in mod provizoriu in cursul urmaririi penale sau a judecatii, se face de catre procurorul sau instanta
care a dispus aceasta masura. Cand masura de siguranta a internarii medicale s-a luat printr-o hotarare
judecatoreasca definitiva, punerea in executare a hotararii se face de catre judecatorul delegat cu
executarea de catre instanta de executare. Tratamentul ce urmeaza a se efectua in unitatea sanitara se
stabileste de catre personalul medical, conform normelor si deontologiei medicale.

91. Executarea confiscarii speciale;

Cu privire la executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, Codul de procedură penală
prevede că măsura luată prin ordonanţă sau hotărâre se execută astfel: a) lucrurile confiscate se
predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit legii; b) în cazul în care s-a dispus
distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face în prezenţa procurorului, respectiv a judecătorului,
întocmindu-se un proces-verbal care se depune la dosarul cauzei

92. Liberarea conditionata;

Liberarea conditionata este o institutie de drept penal material (substantial) complementara
regimului executarii pedepsei inchisorii la un loc de detinere, pe care o pot dispune instantele de
judecata cu privire la orice condamnat. Ea este deci o forma de inlaturare conditionata a continuarii
executarii pedepsei, deoarece conditiile trebuie indeplinite atat inainte de a fi acordata, cat si pentru
a deveni definitiva.Ea este un mijloc de individualizare administrativa a executarii pedepsei
inchisorii la locul de detinere."Liberarea conditionata" are avantajul ca se efectueaza in faza de
executare a pedepsei inchisorii, cand condamnatul este sub observatia administratiei penitenciarului,
care il poate cunoaste mai bine si mai profund, dupa conduita lui, dupa munca si dupa unele semne
reale de indreptare. Pentru acordarea liberarii conditionate, nu se tine seama de gravitatea
infractiunii pentru care persoana a fost condamnata, de durata pedepsei inchisorii si nici daca
aceasta a fost pronuntata cu ocazia condamnarii sau in urma comutarii detentiunii pe viata, nefiind
conditii cerute de lege.

93. Contestatia la executare;

Contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de
condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la
executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a
pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
În cazurile prevăzute la lit. a), b) şi d) contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută în alin. 1 sau 6
al art. 460, iar în cazul prevăzut la lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.
Contestaţia împotriva actelor de executare privind confiscarea averii se soluţionează de instanţa civilă,
potrivit legii civile.

94. Conditiile necesare aplicarii a procedurii speciale de urmarire si judecare a unor

infractiuni flagrante;
Pentru a fi urmărite şi judecate potrivit procedurii speciale, infracţiunile flagrante trebuie să
îndeplinească, potrivit art.466, cumulativ două condiţii:
• pedeapsa prevăzută de lege pentru forma tip a infracţiunii să fie închisoarea mai mare de un an şi de
cel mult 12 ani (fără deosebire dacă infracţiunea a fost săvârşită în forma tip sau în forma agravată);
• să fie săvârşite în municipii sau oraşe, în mijloace de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi,
aeroporturi sau gari, chiar dacă nu aparţin unităţilor teritoriale arătate anterior, ori în orice loc aglomerat.
Pentru infracţiunile cu plângere prealabilă, se cere ca o condiţie specială pentru aplicarea
procedurii speciale ca partea vătămată să fi introdus plângerea prealabilă în termen de 24 de ore de la
săvârşirea infracţiunii la organul de urmărire penală.Procedura specială nu se aplică infracţiunilor
săvârşite de minori. Procedura specială nu se va aplica nici în cazurile în care infracţiunile flagrante în
cauză prezintă legături de indivizibilitate sau de conexitate cu alte cauze ce au un alt regim, iar
disjungerea nu este posibilă.

95. Urmarirea penala in cazul infractiunilor flagrante;

Procedura de urmărire penală începe cu întocmirea procesului verbal de constatare a infracţiunii
flagrante în care se consemnează cele constatate cu privire la fapta săvârşită, precum şi cele constatate
cu privire la fapta săvârşită. Competenţa constatării infracţiunii revine organelor de urmărire penală.
Reţinerea învinuitului este obligatorie şi durează 24 de ore. După luarea măsurii reţinerii, urmărirea
penală se poate finaliza în două moduri după cum cercetarea penală a fost sau nu finalizată pe perioada
reţinerii. Dacă procurorul apreciază, în cele 24 de ore, că sunt suficiente dovezi pentru punerea în
mişcare a acţiunii penale, dă rechizitoriu prin care pune în mişcare acţiunea penală şi dispune trimiterea
în judecată şi trimite dosarul instanţei competente. Dacă efectuarea cercetării penale nu poate fi
finalizată în cele 24 de ore de reţinere, procurorul la sesizarea organului de cercetare sau din oficiu,
poate solicita judecătorului arestarea învinuitului, care nu poate depăşi 10 zile, acestea calculându-se de
la data expirării ordonanţei de reţinere. In cazul în care judecătorul a dispus arestarea învinuitului,
procurorul va restitui dosarul organului de cercetarea penală, acesta fiind obligat sa continue cercetarea
şi sa înainteze dosarul procurorului o data cu învinuitul, cel mai târziu în 3 zile de la arestarea acestuia.
Dacă nu s-a putut efectua cercetarea în acest termen, urmărirea şi judecarea se va fac după procedura
obişnuită. Procurorul, primind dosarul, procedează la verificarea lucrărilor urmăririi penale şi se
pronunţă în cel mult 2 zile de la primire, putând dispune trimiterea în judecată, scoaterea de sub
urmărire sau încetarea urmăririi penale, potrivit art.262, ori restituirea cauzei potrivit art.265. Când
procurorul dispune trimiterea în judecată, întocmeşte rechizitoriu şi înaintează de îndată instanţei de
judecată dosarul cauzei, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului.

96. Judecata in cazul infractiunilor flagrante;

Competenţa de judecată în cauzele privitoare la infracţiunile flagrante prevăzute în art.466 este
cea obişnuită. Pentru municipiile împărţite în sectoare, ministrul justiţiei poate desemna una sau mai
multe judecătorii care să judece aceste cauze. In Bucureşti, Judecătoria sectorului 3 a fost desemnată să
soluţioneze cauzele ce privesc infracţiunile flagrante cărora li se aplică procedura specială. Preşedintele
instanţei fixează termenul de judecată, care nu poate depăşi 5 zile de la data primirii dosarului,
dispunând totodată aducerea cu mandat a martorilor şi a părţii vătămate. Inculpatul este adus la judecată.
Celelalte părţi nu se citează. Participarea procurorului la judecată este obligatorie. înainte de a trece la
judecarea cauzei, instanţa verifică dacă în cauză sunt întrunite condiţiile impuse pentru aplicarea
procedurii speciale, în caz contrar, judecata desfăşurându-se după regulile comune. Instanţa procedează
la judecarea cauzei ascultând pe inculpat, martorii prezenţi, precum şi persoana vătămată dacă este de
faţă. Judecata se face pe baza acestor declaraţii şi a lucrărilor din dosar. Instanţa poate dispune, din
oficiu sau la cerere, administrarea de probe noi, în care scop ia măsurile corespunzătoare, pe care le
aduce la îndeplinire în mod direct sau prin organele de poliţie.Pentru administrarea probelor instanţa
poate acorda termene care în total nu trebuie să depăşească 10 zile. Instanţa examinează acţiunea civilă
numai dacă persoana vătămată este prezentă şi se constituie parte civilă, iar pretenţiile acesteia pot fi
soluţionate fără amânarea judecăţii. Dacă rezolvarea acţiunii civile nu este posibilă în termenele fixate
pentru latura penală, instanţa rezervă soluţionarea acţiunii civile pe calea unei acţiuni separate la instanţa
civilă. Cu titlu de excepţie, dacă persoana vătămată este lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu
capacitate de exerciţiu restrânsă, instanţa este obligată să soluţioneze şi acţiunea civilă chiar dacă
persoana în cauză nu s-a constituit parte civilă. Instanţa este obligată să se pronunţe asupra cauzei în
aceeaşi zi în care s-au încheiat dezbaterile sau cel mai târziu în următoarele 2 zile. Inculpatul aflat în
stare de deţinere este adus la pronunţare. Hotărârea trebuie redactată în cel mult 24 de ore. Termenul de
apel şi cel de recurs sunt de 3 zile de la pronunţare, iar judecarea în apel şi în recurs se face de urgenţă.
Nu există însă prevederi speciale pentru desfăşurarea judecăţii în căile ordinare de atac. După declararea
apelului sau a recursului, instanţa este obligată să înainteze dosarul instanţei competente să soluţioneze
calea de atac în termen de 24 de ore.

97. Urmarirea penala in cauzele cu infractori minori;

Urmărirea penală a învinuiţilor şi inculpaţi minori se face potrivit procedurii obişnuite cu completările
derogatorii prevăzute de art. 481-482. Un element specific acestei proceduri constă în chemarea
anumitor persoane la efectuarea actelor de urmărire şi anume a delegatului Serviciului de probaţiune,
părinţiilor sau tutorelui, curatorului sau persoanei în îngrijirea căreia se află minorul. Citarea acestor
persoane este obligatorie la prezentarea materialului de urmărire penală minorului, dar dacă persoanele
legal citate nu se prezintă, actul se efectuează şi în lipsa acestora. La ascultarea şi confruntarea minorilor
ce nu au împlinit vârsta de 16 ani, citarea acestor persoane este lăsată la aprecierea organului de
urmărire penală. Un alt element întîlnit în cazul urmăririi penale penale a minorilor este referatul de
evaluare. Potrivit reglementării art. 482, efectuarea referatului de evaluare a minorului este obligatorie
în cursul procesului penal defăşurat faţă de minor. în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală
are posibilitatea să aprecieze dacă este necesară sau nu efectuarea referatului de evaluare. în situaţia în
care procurorul nu a dispus efectuarea referatului de evaluare în cursul urmăririi penale, instanţa de
judecată în primă instanţă are obligaţia de a dispune efectuarea acestui referat. Referatul de evaluare se
efectuează de către Serviciul de probaţiune de pe lângă tribunalul unde îşi are domiciliul minorul, şi
are rolul de a furniza organului judiciar date privind persoana minorului şi perspectivele de reintegrare
socială a acestuia.

99. Judecata in cauzele cu infractori minori;

Cauzele în care inculpatul este minor se judecă potrivit regulilor de competenţă obişnuită, de
judecători anume desemnaţi. Potrivit Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară (art.35 al.2, art.36
al.3 şi art.39 al.2), în cadrul Curţilor de apel, a Tribunalelor şi a Judecătoriilor funcţionează secţii
specializate pentru minori şi familie ce vor soluţiona infracţiunile săvârşite de minori (şi cele îndreptate
împotriva minorilor, dar pentru acestea nu există o procedură specială). Normele de procedură speciale
se aplică nu numai la judecata în primă instanţă, ci şi la cea în apel şi în recurs. Judecarea cauzei privind
o infracţiune săvârşită de un minor se face în prezenţa acestuia, cu excepţia cazului când minorul s-a
sustras de la judecată. La judecarea cauzei se citează, în afară de părţi, Serviciul de protecţie a
victimelor şi reintegrare socială a infractorilor şi părinţii, iar dacă este cazul, tutorele, curatorul sau
persoana în îngrijirea ori supravegherea căreia se află minorul, precum şi alte persoane a căror prezenţă
este considerată necesară de către instanţă. Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică
judecarea cauzei. In cazul în care persoanele citate se prezintă, Codul le acordă dreptul de a da lămuriri,
de a face cereri şi de a pune concluzii în privinţa măsurilor ce urmează a fi luate în cauză. Şedinţa în
care are loc judecarea infractorului minor se desfăşoară separat de celelalte şedinţe şi nu este publică. La
desfăşurarea judecăţii pot asista persoanele care au fost citate la judecată, apărătorii părţilor, precum şi
alte persoane cu încuviinţarea instanţei. Când inculpatul este minor sub 16 ani, instanţa după ce îl
asculta poate dispune îndepărtarea lui din şedinţă, dacă apreciază că cercetarea judecătorească şi
dezbaterile ar putea avea o influenţă negativă asupra minorului. Când în aceeaşi cauză sunt mai mulţi
inculpaţi, dintre care unii minori şi alţii majori, şi nu este posibilă disjungerea, instanţa judecă în şedinţă
publică şi după procedura obişnuită, aplicând însă cu privire la inculpaţii minori dispoziţiile speciale
(complet specializat, ancheta socială, citarea reprezentanţilor legali şi a autorităţii tutelare)..

100. Punerea in executare a masurilor aplicabile minorilor;

în cazul când s-a luat faţă de minor măsura educativă a mustrării, aceasta se execută de îndată, în şedinţa
în care s-a pronunţat hotărârea. Când, din orice împrejurări, măsura nu poate fi executată îndată după
pronunţare, se fixează un termen pentru când se dispune aducerea minorului, citându-se totodată
părinţii, ori, dacă este cazul, tutorele sau curatorul/persoana în îngrijirea/supravegherea căreia se află
minorul.
Libertatea supravegheată
Când instanţa a luat faţă de minor măsura libertăţii supravegheate, această măsura se pune în
executare chiar în şedinţa în care este pronunţată, dacă minorul şi persoana sau reprezentantul instituţiei
sau unităţii speciale căreia i s-a încredinţat supravegherea sunt de faţă. Când punerea în executare nu se
poate face în aceeaşi şedinţă, se fixează un termen pentru când se dispune aducerea minorului şi
chemarea persoanelor ce sunt citate alături de minor. Revocarea măsurii libertăţii supravegheate pentru
vreuna din cauzele prevăzute în art.108 Cp., cu excepţia cazului când minorul a săvârşit din nou o
infracţiune, precum şi înlocuirea libertăţii supravegheate se dispun de instanţa care a pronunţat această
măsură.
Internarea minorului
în cazul în care s-a luat faţă de un minor măsura educativă a internării într-un centru de
reeducare, instanţa poate dispune, prin aceeaşi hotărâre, punerea în executare de îndată a măsurii luate.
Punerea în executare se face prin trimiterea unei copii de pe hotărâre organului de poliţie de la locul
unde se află minorul. Copia de pe hotărâre se predă centrului de reeducare în care minorul este internat.
Centrul de reeducare comunică instanţei efectuarea internării. Liberarea minorului dintr-un centru de
reeducare şi revocarea liberării înainte de a deveni major, precum şi ridicarea sau prelungirea măsurii
internării într-un centru de reeducare se dispun din oficiu sau la sesizare de judecătoria sau tribunalul
care a judecat în primă instanţă pe minor. Executarea măsurii educative a internării poate fi amânată sau
întreruptă în aceleaşi condiţii ca şi executarea pedepsei închisorii.
Revocarea măsurilor luate faţă de minor
Revocarea sau menţinerea măsurilor educative, precum şi a măsurii liberării minorului dintr-un
centru de reeducare înainte de a deveni major sau dintr-un institut medical-educativ, când minorul a
săvârşit din nou o infracţiune, se dispune de instanţa competentă să judece acea infracţiune.

101. Urmarirea penala in cazul infractiunilor de coruptie

In legislatia romana exista numeroase dispozitii derogatorii de la regulile procedurii de urgenta, fie in
sens restrictiv, cand procedura suporta unele limitari cu toate ca infractiunile sunt flagrante, intrunind
toate conditiile prevazute de C. proc. pen., fie in sens extinctiv, cand procedura devine aplicabila unor
infractiuni care nu indeplinesc toate conditiile flagrantei. cazuri.
• astfel Legea nr. 83 din 22 iulie 1992 privind procedura urgenta de urmarire si judecare pentru
unele infractiuni de coruptie prevede ca, pentru infractiunile de coruptie prevazute in art. 1 al acestui act
normativ, daca sunt flagrante, se aplica dispozitiile procedurii speciale privind urmarirea si judecarea
unor infractiuni flagrante fara a se cere si indeplinirea conditiilor mentionate la art. 466 C. proc. pen.
Totusi procedura presupunea unele termene mai mari pentru realizarea activitatilor procesuale. Se
considera insa ca aceste prevederi nu mai sunt in vigoare, fiind abrogate tacit de dispozitiile Legii nr.
78/2000;
• in Legea nr. 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de
coruptie, cu modificarile si completarile ulterioare, se arata ca infractiunile de coruptie, cele asimilate
acestora sau cele in legatura cu infractiunile de coruptie, daca sunt flagrante, se urmaresc si se judeca
dupa procedura specifica infractiunilor flagrante, chiar daca nu sunt intrunite conditiile limitelor de
pedeapsa prevazute pentru procedura urgenta (art. 21);

102. Cazurile de aplicare a procedurii darii in urmarire si organele judiciare

competente
Art. 521. – (1) Darea in urmarire se solicita si se dispune pentru identificarea, cautarea, localizarea si
prinderea unei persoane in scopul aducerii acesteia in fata organelor judiciare ori punerii in executare a
anumitor hotarari judecatoresti.
(2) Darea in urmarire se solicita si se dispune in urmatoarele cazuri:
a) nu s-a putut executa un mandat de arestare preventiva, un mandat de executare a unei pedepse
privative de libertate, o masura educativa privativa de libertate, masura internarii medicale sau masura
expulzarii, intrucat persoana fata de care s-a luat una dintre aceste masuri nu a fost gasita;
b) persoana a evadat din starea legala de retinere sau detinere ori a fugit dintr-un centru educativ, centru
de detentie sau din unitatea in care executa masura internarii medicale;
c) in vederea depistarii unei persoane urmarite international despre care exista date ca se afla in
Romania.
(3) Darea in urmarire se solicita de:
a) organul de politie care a constatat imposibilitatea executarii masurii prevazute la alin. (2) lit. a);
b) administratia locului de detinere, centrul educativ sau unitatea medicala prevazuta la alin. (2) lit. b);
c) organul judiciar competent potrivit legii speciale, in cazul prevazut la alin. (2) lit. c);
(4) Darea in urmarire se dispune prin ordin de Inspectoratul General al Politiei Romane.
(5) Ordinul de dare in urmarire se comunica in cel mai scurt timp organelor competente sa elibereze
pasaportul, care au obligatia sa refuze eliberarea pasaportului sau, dupa caz, sa ridice provizoriu
pasaportul pe durata masurii, precum si organelor de frontiera pentru darea in consemn.
(6) De asemenea, ordinul de dare in urmarire se comunica in copie:
a) celui in fata caruia urmeaza sa fie adusa persoana urmarita in momentul prinderii;
b) organului judiciar competent care supravegheaza activitatea de urmarire a persoanei date in urmarire.

103. Executarea procedurii speciale de dare in urmarire;

(1) În vederea identificării, căutării, localizării şi prinderii persoanelor date în urmărire pot fi efectuate,
în condiţiile prevăzute de lege, următoarele activităţi:
a) supravegherea tehnică;
b) reţinerea, predarea şi percheziţionarea corespondenţei şi a obiectelor;
c) percheziţia;
d) ridicarea de obiecte sau înscrisuri;
e) monitorizarea tranzacţiilor financiare şi dezvăluirea datelor financiare.
(2) Activităţile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) şi e) pot fi efectuate numai:
a) în baza mandatului emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă să judece
cauza în primă instanţă sau de la instanţa de executare şi cu respectarea procedurii prevăzute la art. 139,
respectiv art. 147;
b) numai în baza mandatului emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa competentă
potrivit legii speciale, cu respectarea procedurii prevăzute la art. 157-160, în cazurile prevăzute la art.
521 alin. (2) lit. c).
(3) Activităţile prevăzute la alin. (1) lit. d) pot fi efectuate numai cu autorizarea procurorului care
supraveghează activitatea organelor de poliţie care efectuează urmărirea persoanei date în urmărire.

104. Cererea de reabilitare judecatoreasca si titularii acesteia;

Reabilitarea judecătorească poate fi acordată doar la cerere. Potrivit art.495, cererea de reabilitare
judecătorească se face de condamnat, iar după moartea acestuia, de soţ sau de rudele apropiate. Soţul
sau rudele apropiate pot continua procedura de reabilitare pornită anterior decesului. La cerere se
anexează actele din care reiese ca sunt îndeplinite condiţiile reabilitării.
105. Procedura judecarii cererii de reabilitare;
Competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă
instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa
corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul. Când cererea de reabilitare se referă
la condamnări pronunţate de în primă instanţă de instanţe de grad diferit, se aplică regulile de la
prorogarea de competenţă. Preşedintele instanţei, fixând termenul pentru soluţionarea cererii de
reabilitare, dispune citarea petiţionarului şi a persoanelor a căror ascultare o consideră că ar fi necesară,
ia măsuri pentru aducerea dosarului în care se găseşte hotărârea de condamnare şi cere o copie de pe fişa
cu antecedentele penale ale condamnatului. Participarea procurorului este obligatorie. La termenul fixat
instanţa ascultă persoanele citate, concluziile procurorului şi verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile
cerute de lege pentru admiterea reabilitării. Când cererea de reabilitare nu este completă, instanţa îi va
pune în vedere petiţionarului să o completeze cu menţiunile cerute de lege. Dacă instanţa apreciază că
materialul aflat la dosar nu este suficient pentru a se pronunţa cu privire la admiterea sau respingerea
cererii de reabilitare, va dispune completarea materialului de persoana interesată, putând cere, în caz de
necesitate, relaţii cu privire la comportarea condamnatului de la organele competente.
Conform art.497, cererea de reabilitare se respinge pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă în
următoarele cazuri:
a) când a fost introdusă înainte de termenul legal; Cererea poate fi repetată după împlinirea termenului
legal
b) când lipseşte adresa petiţionarului şi acesta nu s-a prezentat la termenul de înfăţişare;
c) când lipsesc alte menţiuni cerute şi petiţionarul nu a completat cererea la prima înfăţişare şi nici la
termenul ce i s-a acordat în vederea completării.
Dacă înainte de soluţionarea cererii de reabilitare a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru o
altă infracţiune săvârşită de condamnat, examinarea cererii se suspendă până la soluţionarea definitivă a
cauzei privitoare la noua învinuire.Dacă sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 135 Cp., instanţa va
admite cererea de reabilitare. Neachitarea despăgubirilor civile sau a cheltuielilor judiciare stabilite prin
hotărârea de condamnare de către cel condamnat nu atrage respingerea cererii de reabilitare dacă se
dovedeşte că celui condamnat nu i-a stat în putinţă să le achite. Instanţa poate, în raport de împrejurările
concrete ale cauzei, să dispună reabilitarea sau să acorde un termen ce nu poate fi mai mare de 6 luni,
pentru plata suinelor respective de bani, urmând ca la expirarea termenului să se pronunţe cu privire la
reabilitare. Acordarea reabilitării nu produce modificări cu privire la drepturile acordate părţii civile prin
hotărârea de condamnare.Hotărârea prin care instanţa rezolvă cererea de reabilitare este supusă
recursului.Rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a admis cererea de reabilitare are ca efect
ştergerea din cazierul judiciar a condamnării suferite, menţionându-se intervenirea reabilitării şi pe
hotărârea prin care s-a pronunţat condamnarea în cauză.

106. Cazurile care dau dreptul la repararea pagubei materiale sau a daunei morale in
cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod
nelegal; Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei
suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare. Are dreptul la
repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a
restrâns libertatea în mod nelegal. Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită,
după caz, prin ordonanţă a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin
ordonanţă a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru
cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau
restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a
procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j). Are drept la repararea pagubei suferite şi
persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripţia, amnistia sau dezincriminarea
faptei.

107. Actiune pentru repararea pagubei sau a daunei morale in cazul condamnarii pe
nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod nelegal;
La stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării de libertate sau a restrângerii de
libertate suportate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui
privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă. Reparaţia constă în plata unei sume de bani
sau, ţinându-se seama de condiţiile celui îndreptăţit la repararea pagubei şi de natura daunei
produse, în constituirea unei rente viagere ori în obligaţia ca, pe cheltuiala statului, cel privat de
libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă să fie încredinţat unui institut de asistentă socială şi
medicală. Persoanelor îndreptăţite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate erau
încadrate în muncă, li se calculează, la vechimea în muncă stabilită potrivit legii, şi timpul cât au
fost private de libertate. Reparaţia este, în toate cazurile, suportată de stat, prin Ministerul Finanţelor
Publice.

108. Procedura speciala de refacere si reconstituire a inscrisurilor judeciare

disparute activitate a instanţei de judecată de a reconstitui dosarele sau înscrisurile privitoare la o
pricină aflată în curs de judecată. Instanţa va fixa termen chiar din oficiu, citând părţile, martorii şi
experţii, va cere copii de pe înscrisurile ce au fost trimise de autorităţi şi de care părţile s-au folosit
sau de pe înscrisurile depuse de părţi, dispunând totodată să se scoată din registrele instanţei toate
actele privitoare la înscrisurile ce se refac. Dacă dosarul sau înscrisurile dispărute priveau o pricină
în care se pronunţase o hotărâre de către prima instanţă şi împotriva căreia se făcuse apel, această
hotărâre se va reface după exemplarul aflat la mapa de sentinţe a instanţei de judecată. Dacă şi
aceasta a dispărut, se vor putea folosi la refacere copiile legalizate de pe hotărâre ce s-au încredinţat
părţilor sau altor persoane.