Subiecte examen Drept Procesual Penal

1.Modurile de sesizare a organelor de urmarire penala

Sesizarea organelor de urmărire penală
Definiție: Sesizarea organelor de urmărire penală reprezintă încunoștințarea organelor de
urmărire penală cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.
Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere, plângere prealabilă, denunț sau prin
acte încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu.
În cazul infracțiunilor săvârșite de militari, sesizarea comandantului este ncecesară numai în
ceea ce privește infracțiunile săvârșite de militari, celelalte infracțiuni fiind supuse dreptului
comun în materia sesizării.

Plângerea este modalitatea de sesizare a organelor de urmărire penală, prin care o

persoană fizică sau juridică încunoștințează autoritățile că a fost victima unei infracțiuni.
Plângerea se face în scris sau oral ( sonsemnându-se într-un proces-verbal de organul care
o primește ) de către persoana vătămată, personal sau prin mandatar, special ( atașând
plângerii procura ), de către substituiții procesuali ( de unul din soți pentru celălalt soț sau de
copilul major pentru părinte ) ori de reprezentantul legal pentru persoanele lipsite de
capacitate de exercițiu.
Persoana cu capacitate de exercițiu restrânsă poate face plângere, cu încuviințarea
persoanelor prevăzute de legea civilă.
Plângerea poate fi depusă și în formă electronică, fiind legal formulată numai dacă este
certificată prin semnătură electronică.
În cazul în care făptuitorul este persoana care reprezintă legal sau încuviințează actele
persoanei vătămate, sesizarea organelor de urmărire penală se face din oficiu.
Formularea unei plângeri penale seste facultativă, cu excepția situației în care legea impune
obligația anumitor persoane de a sesiza organele de urmărire penală.
Persoana vătămată nu este obligată să indice încadrarea juridică a faptei în plângere.
Dacă persoana vătămată a indicat în plângere o încadrare juridică a faptei reclamate,
organele judiciare nu sunt ținute de aceasta, putând să înceapă urmărirea penală pentru
încadrarea juridică pe care o consideră legală.
În cazul în care plângerea este îndreptată la organul de urmărire penală și nu cuprinde
condițiile de formă neesențiale prevăzutede lege, ori când descrierea faptei este incompletă
ori neclară, plângerea se restituie pe cale administrativă petiționarului, cu indicarea
elementelor care lipsesc fără a fi înregistrată în registrele privind sesizările cu caracter penal.
În cazul în care plângerii îi lipsește o condiție esențială de fond sau de formă se va dispune
clasarea.
Plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se
transmite, pe cale administrativă, organului judiciar competent.
În ipoteza în care în baza plângerii organul de cercetare penală necompetent a dispus
începerea urmăririi penale in rem, transmiterea cauzei la organul de cercetare competent se
va realiza dă către procuror.
Dacă însă parchetul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală începută in rem
în baza plângerii nu este competent, procurorul va dispune prin ordonanță declinarea de
competență.
În situația în care plângerea este întocmită de către o persoană care locuiește pe teritoriul
României, cetățean român, străin sau persoană fără cetățenie, și prin aceasta se sesizează
săvârșirea unei infracțiuni pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene, organul
judiciar este obligat să primească plângerea și să o transmită organului competent din țara
pe teritoriul căreia a fost comisă infracțiunea.
Persoana care nu vorbește sau nu înțelege limba româna poate dispune ălângerea în limba
pe care o înțelege.
Odată cu depunerea plângerii, aceasta poate solicita ca, atunci când este citată, să
primească și o traducere a citației.
Audierea persoanei vătămate de către organul judiciar care a înregistrat o plângere cu privire
la săvârșirea unei infracțiuni se desfășoară de îndată, iar dacă acest lucru nu este posibil, se
va realiza ulterior depunerii plângerii, fără întârzieri nejustificate.
Declarația dată de persoana vătămată constituie mijloc de probă, chiar dacă a fost
administrată înainte de începerea urmăririi penale.

Plângerea prealabilă este plângerea de a cărei formulare legea condiționează punerea în

mișscare a acțiunii penale în cazul anumitor infracțiuni.
Formularea plângerii prealabile nu atrage obligația procurorului sau a organelor de cercetare
penală de a dispune începerea urmăririi penale in rem sau de a dispune continuarea
efectuării urmăririi penale față de suspect ori punerea în mișcare a acțiunii penale.
Plângerea prealabilă este actul de sesizare a organelor de urmărire penală în cazul
infracțiunilor strict și limitativ prezăute de lege pentru care este impusă o asemenea condiție
procedurală pentru a se considera sesizarea legal întocmită.
Plângerea prealabilă evidențiază manifestarea de voință în sensul tragerii la răspundere
penală a făptuitorului și este adresată organului de urmărire penală competent.
Plângerea prealabilă este considerată validă indiferent de titularura sau denumirea dată de
persoana vătămată acesteia, dacă din cuprinsul acesteia rezultă că sunt satisfăcute cerințele
legale, precum și manifestarea de voință în sensul tragerii la răspundere penală a
făptuitorului.
Nesemnarea plângerii prealabile în termenul de decădere prevăzute de lege sau neînsușirea
acestei plângeri în orice alt mod de persoana vătămată în interiorul acestui termen,
echivalează cu lipsa plângerii prealabile.
Plângerea prealabilă se face în scris sau oral ( donsemnându-se într-un proces-verbal de
organul care o primește ) de către persoana vătămată, personal sau prin mandatar special
( atașând plângerii procura ).
Caracterul special al mandatului este necesar chair și atunci când mandatarul are calitatea
de avocat al persoanei vătămate.
Trebuie ca mandatarul să fie împuternicit în mod expres pentru formularea plângerii
prealabile pentru infracțiunea a cărei victimă a fost mandantul.
Prin urmare, mandatul special trebuie să fie dat întotdeauna după comiterea infracțiunii
asupra mandantului și să indice explicit infracțiunea pentru care mandatarul este împuternicit
să formuleze plângere prealabilă și, dacă este cunoscut, numele persoanei împotriva căreia
se formulează sesizare.
Nu se poate formula plângerea prealabilă de către un substituit procesual ( de soț pentru
celălalt soț, sau de către copilul major pentru părinți ).
Plângerea prealabilă poate fi depusă și în formă electronică, fiind legal formulată numai dacă
este certificată
În cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu, plângerea
prealabilă se face de către reprezentanții ei legali, iar dacă persoana vătămată are
capacitate de exercițiu restrânsă, plângerea prealabilă se formulează personal, cu
încuviințarea persoanelor prevăzute de legea civilă, în amble cazuri acțiunea penală putând
fi pusă în mișcare și din oficiu ( caracter facultativ nu obligatoriu )
Organele judiciare se pot sesiza din oficiu, nefiind condiționate de existeța plângerii
prealabile atunci când:
- Persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu ori are capacitate de exercițiu
restrânsă.
- Persoana juridică vătămată prin săvârșirea infracțiunii este reprezentată chiar de către
infractor.
- Persoana vătămată a decedat sau persoana juridică a fost lichidată, înainte de expirarea
termenului prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile.
Dacă, pe întreaga durată a termenului pentru formularea plângerii prealabile, persoana
vătămată a fost într-o imposibilitate obiectivă de a formula plângere prealabilă, decedând ca
urmare a infracțiunii după expirarea termenului de formulare a plângerii prealabile,
 Când decesul sau lichidarea intervin iediat după expirarea tremenului de formulare a
plângerii prealabile, iar victima nu s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă de a formula
plângere prealabilă, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare din oficiu.
În cazul în care organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, retragerea plângerii
produce efecte numai dacă este însușită de procuror prin ordonanță sau declarație orală
consemnată în încheierea de ședință.
Procurorul sau organele de cercetare penală sesizate din oficiu pot dispune începerea
urmăririi penale in rem și în lipsa plângerii, putând efectua acte de urmărire penală, însă în
lipsa plângerii prealabile nu se poate trece la etapa infestigației in personam.
Dacă prin săvârșirea infracțiunii au fost vătămate mai multe persoane, infractorul va
răspunde penal, chiar dacă plângerea prealabilă a fost formulată numai de una din
persoanele vătămate.
Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni ( termen procedural de
decădere ) din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârșirea faptei.
Plângerea prealabilă nu va fi considerată tardivă dacă în termenul de 3 luni a fost depusă la
administrația locului de detenție ( infractor condamnat ) ori la unitatea militară sau la oficiul
poștal prin scrisoare recomandată.
Când persoana vătămată este minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data
când reprezentantul său legal a aflat despre săvârșirea faptei.
În cazul în care făptuitorul este reprezentantul legal al persoanelor vătămate minore sau
incapabile, termenul de 3 luni curge de la data numirii unui nou reprezentant legal.
În cazul infracțiunii de abandon de familie, termenul de introducere a plângerii prealabile
prevăzute de art 296 C.P.P, de 3 luni din ziua în care persoana vătămată sau reprezentantul
ei legal a aflat de săvârșirea faptei, curge de la data la care persoana vătămată ori
reprezentantul său legal a cunoscut săvârșirea faptei.
Astfel, termenul de 3 luni poate să curgă din 3 momente diferite:
- Din momentul consumării infracțiunii dacă acest moment este identic cu cel al cunoașterii
faptei.
- Din momentul cunoașterii săvârșirii faptei care se poate situa între momentul consumării
faptei până la momentul epuizării.
- În momentul epuizării infracțiunii sau ulterior acestuia, odată cu cunoașterea săvârșirii
faptei, caz în care nu trebuie să fi fost împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale.

Termenul prevăzut de lege pentru introducerea plângerii prealabile se suspendă pe durata

desfășurării medierii.
În cazul în care părțile nu au încheiat o înțelegere, persoana vătămată poate introduce
plângere prealabilă în același termen care își va relua cursul de la data întocmirii procesului
verbal de încheiere a procedurii de mediere, socotindu-se și timpul scurs înainte de
suspendare.
Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului
competent.
Dacă plângerea prealabilă a fost greșit îndreptată la organul de urmărire necompetent sau la
instanța de judecată, se trimite pe cale administrativă organului de urmărire penală
competent.
Plângerea prealabilă greșit îndreptată este considerată valabilă chiar dacă a fost introdusă în
termen la organul judiciar necompetent.
În cazul infracțiunilor flagrante organul de urmărire penală este obligat să constate
săvârșirea faptei chiar în lipsa plângerii prealabile, însă după constatarea infracțiunii
flagrante, organul de urmărire penală cheamă persoana vătămată, și dacă aceasta declară
că face plângere prealabilă, continuă cercetările putând dispune începerea urmăririi penale.
În acest caz, termenul de 3 luni de formulare a plângerii prealabile curge de la data
încunoștințării cu privire la posibilitatea formulării plângerii, în caz contrar, organul de
cercetare penală înaintând procurorului actele încheiate cu propunere de clasare.
Denunțul este modalitatea de sesizare a organului de urmărire penală constând în
încunoștințarea despre săvârșirea unei infracțiuni făcute de o persoană fizică sau o persoană
juridică, alta decât cea vătămată prin infracțiune ( inclusiv de către făptuitor ).
Denunțul se poate face numai personal.
Dacă denunțătorul este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu, denunțul se face de
către reprezentantul său legal.
Denunțul trebuie să fie scris și semnat.
Denunțul anonim nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a constitui un act de
sesizare a organelor judiciare, dar poate conduce la sesizarea acestora din oficiu, dacă
organul de urmărire penală, după verificarea veridicității celor cuprinse în denunț, constată
că există date cu privire la săvârșirea unei infracțiuni.
Denunțul în formă electronică îndeplinește condițiile de formă numai dacă este certificat prin
semnătură electronică.
Denunțul formulat oral se consemnează într-un proces verbal de către organul care îl
primește.
Denunțul are, în principiu, caracter facultativ, cu excepția cazurilor în care legea prevede că
nedenunțarea unei infracțiuni atrage răspunderea penală a persoanei care avea obligația să
o facă, fiind pasibilă de infracțiunea de nedenunțare.
În anumite cazuri prevăzute explicit de lege, formularea denunțului are natura unei cauze de
nepedepsire ( mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta înainte ca organul de urmărire
penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta ) sau a unei cauze de reducere a pedepselor.
Denunțătorul poate fi audiat în calitate de martor de organele de urmărire penală.
De regulă, denunțătorul nu are calitatea de persoană interesată, care să atragă dreptul de a
formula plângere împotriva soluției de clasare dispusă de procuror ( infracțiuni de corupție ).
În cazul în care denunțul este îndreptat la organul de urmărire penală competent și nu
cuprinde condițiile de formă neesențiale prevăzute de lege, ori când descrierea fapte este
incompletă ori neclară, denunțul se restituie pe cale administrativă cu indicarea elementelor
care lipsesc.
În cazul în care denuțului îi lipsește o condiție esențială de fond sau de formă se va dispune
clasarea.
Denunțul greșit îndreptat la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite
pe cale adminsitrativă organului judiciar competent chiar dacă se constată lipsa unor condiții
de formă sau de fond a actului de sesizare, urmând ca parchetul competent să dispună
restituirea pe cale administrativă a denunțului atunci când carențele de formă sunt
neesențiale sau, după caz, clasarea.
Organul de urmărire penală se sesizează din oficiu dacă află că s-a săvârșit o infracțiune pe
orice altă cale decât plângerea, denunțul, sesizările făcute de organele cu funcții de
conducere.
Sesizarea din oficiu poate fi făcută atât de procuror ( indiferent dacă urmărirea penală se
efectuează în mod obligatoriu de către acesta sau doar supraveghează cercetarea penală ),
cât și de organele de cercetare penală ( chiar și atunci când urmărirea penală trebuie
efectuată în mod obligatoriu de către procuror ).
Organele de urmărire penală se pot sesiza din oficiu și atunci când datele și informațiile
provin din actele încheiate de organele de constatare.
Nu este necesară întocmirea unui proces verbal de sesizare din oficiu atunci când din
probele administrate în cadrul procesual existen rezultă necesitatea extinderii urmăririi
penale in rem sau in personam, caz în care se procedează doar la lărgirea sferei procesului
penal existent, iar nu la o nouă începere de urmărire penală realizată în temeiul unui act de
sesizare.
În cazul infracțiunilor flagrante surprinse de organele juridiciare, fără a fi avut cunoștință
anterior de intența făptuitorului, procesul-verbal de constatare al acestora încheiat de
organele de urmărire penală are natura juridică atât a unui act de constatare a infracțiunii,
cât și a unui act de sesizare din oficiu.
Indiferent de caracterul flagrant sau neflagrant al infracțiunii, procesul verbal de sesizare din
oficiu sau de constatare a infracțiunii flagrante nu constituie act de începerea urmăririi penale
in rem, după sesizarea din oficiu urmărirea penală începându-se in rem prin ordonanță.
Instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniuni Europene și autoritățile din statele membre
competente, în temeiul dreptului național aplicabil denunță fără întârziere la EPPO orice
comportament infracțional pentru care EPPO ar putea să își exercite comptența.
Sesizarea EPPO trebuie să cuprindă cel puțin o descriere a faptelor, inclusiv o evaluare a
prejudiciului cauzat sau care riscă să fie cauzat, eventuala încadrare juridică și orice
informație disponibilă la potențialele victime, persoanele suspectă și alte persoane implicate.
Organele de constatare sunt obligate să întocmească un proces verbal despre împrejurările
constatate, având obligația să ia măsuri de conservare a locului săvârșirii infracțiunii și de
ridicare sau conservare a mijloacelor materiale de probă.
În cazul infracțiunilor flagrante, aceleași organe au dreptul de a face percheziții corporale sau
ale vehiculelor, de a-l prinde pe făptuitor și de a-l prezenta de îndată organelor de urmărire
penală.
Actele încheiate de organele de constatare împreună cu mijloacele materiale de probă se
înaintează de îndată organelor de urmărire penală.
Procesul-verbal prin care se constată comiterea unei infracțiuni, încheiat de organele de
constatare, constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală și nu poate fi supus
controlului pe calea contenciosului administrativ.
Nu se poate dispune restituirea pe cale administrativă a actului de sesizare întocmite de
organele de constatre.
Persoanele care au întocmit procese verbale în calitate de organe de constatare pot fi
audiate ca martori de organele de urmărire penală.

Alte modalități de sesizare pot fi:

- Comandanții de nave și aeronave sunt obligați să constate infracțiunile comise pe acestea
și să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate.
Actele încheiate împreună cu mijloacele materiale de probă se înaintează organelor de
urmărire penală de îndată ce nava sau aeronava ajunge în primul port sau aeroport
românesc.
Procesul-verbal de constatare constituie act de sesizare și nu poate fi supus controlului pe
calea contenciosului administrativ.
- Sesizarea comandantului militar este necesară în cazul săvârșirii de către militari a uneia
dintre infracțiunile contra capacității de luptă a forțelor armate.
Chiar dacă organele de urmărire penală au fost sesizate în alt mod, sesizarea comandantului
reprezintă o condiție pentru începerea urmăririi penale.
- Sesizarea făcută de instanța de judecată prin încheierea prin care a fost constatată
infracțiunea de audiență.

2.Suspendarea urmaririi penale

Art. 312: Cazurile de suspendare
(1)În cazul când se constată printr-o expertiză medico-legală că suspectul sau inculpatul
suferă de o boală gravă, care îl împiedică să ia parte la procesul penal, organul de cercetare
penală înaintează procurorului propunerile sale împreună cu dosarul, pentru a dispune
suspendarea urmăririi penale.
(11)Procurorul dispune suspendarea urmăririi penale numai dacă, luând în considerare toate
circumstanţele cauzei, apreciază că suspectul sau inculpatul nu ar putea fi audiat la locul
unde se află sau prin intermediul videoconferinţei ori că audierea lui în acest mod ar aduce
atingere drepturilor sale ori bunei desfăşurări a urmăririi penale.
(12)Dacă nu se dispune suspendarea urmăririi penale, audierea suspectului sau inculpatului
la locul unde se află sau prin videoconferinţă nu poate avea loc decât în prezenţa avocatului.
(2)Suspendarea urmăririi penale se dispune şi în situaţia în care există un impediment legal
temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană.
(3)Suspendarea urmăririi penale se dispune şi pe perioada desfăşurării procedurii de
mediere, potrivit legii.

3.Cazurile de reluare a urmaririi penale

Reluarea urmăririi penale
Definiție: Reluarea urmăririi penale este actul procesual ce constă în reluarea urmăririi
penale în cazul în care a încetat cauza de suspendare a acesteia, s-a dispus restituirea
cauzei de către judecătorul de cameră preliminară, s-a dispus redeschiderea urmăririi
penale, ori a fost respins acordul de recunoaștere a vinovăției și, în principiu, nu a intervenit
vreunul din cazurile care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea
acesteia.
Se va dispune reluarea urmăririi penale și atunci când suspectul sau inculpatul solicită
continuarea urmăririi penale în urma dispunerii unei soluții de clasare ca urmare a
intervenției amnistiei antecondamnatorii, prescripției răspunderii penale, retragerea plângerii
prealabile, a unei cauze de nepedepsire sau a uneia de neimputabilitate sau de renunțare la
urmărire penală.
În cazul în care suspendarea urmăririi penale a fost dispusă pe motiv că suspectul/inculpatul
suferă de o oală gravăcare îl împiedică să participe la procesul penal, reluarea urmăririi
penale după suspendare are loc când se constată prin orice mijloc de probă, de procuror sau
organul de cercetare penală, că a încetat cauza care a determinat suspendarea.
Procurorul se pronunță asupra reluării urmăririi penale prin ordonanță.
În cazul în care suspendarea urmăririi penale a fost dispusă ca urmare a existenței unui
impediment legal temporar, la încetarea impedimentului, procurorul va dispune prin
ordonanță reluarea urmăririi penale.
În cazul în care suspendarea urmăririi penale a fost dispusă pe perioada desfășurării
procedurii de mediere, urmărirea penală se reia din oficiu, prin ordonanța procurorului,
imediat după primirea procesului verbal prin care se constată că nu s-a încheiat înțelegerea
între părți sau, dacă aceasta nu se comunică, la expirarea termenului de 3 luni.
Prescripția răspunderii penale își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere restituirea cauzei la parchet dacă:
- A constatat că rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar procurorul, deși a mențiunut
dispoziția de trimitere în judecată, nu a remediat în termenul de 5 zile neregularitatea și
aceasta atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății.
- A constatat că rechizitoriul este neregulamentar întocmit, procurorul a răspuns în termen de
5 zile arătând că menține dispoziția de trimitere în judecată și ca a acoperit neregularitatea
actului de sesizare, însă judecătorul, în urma unei noi evaluări, constată că în realitate
procurorul nu a respectat obligația procedurală de remediere a actului de sesizare și nu
poate fi în continuare stabilit obliectul sau limitele judecății.
- A exclus toate probele administrare în cursul urmăririi penale sau a constatat nulitatea
( absolută sau relativă ) a întregii urmăriri penale.
- Procurorul a solicitat restituirea cauzei în ipoteza în care au fost excluse o parte din probe
sau anulate unele acte procesuale/procedurale, ori s-a constatat neregularitatea actului de
sesizare.
- Procurorul nu a comunicat dacă menține dispoziția de trimitere în judecată în termenul de 5
zile prevăzut de lege în cazul în care au fost excluse o parte din probe sau anulate unele
acte procesuale sau procedurale, ori dacă s-a constatat neregularitatea actului de sesizare.
Lipsa ordonanței prin care se dispune reluarea urmăririi penale de procurorul care
supraveghează sau efectuează urmărirea penală sau, după caz, de procurorul ierarhic
superior atrage nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală și excluderea tuturor
probelor administrate ulterior reluării investigației.

Cazuri de redeschidere a urmăririi penale:

1. Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția de clasare, în cadrul
controlului ierarhic exercitat din oficiu sau la plângerea persoanei interesate, constată,
ulterior dispunerii soluției de clasare că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia
clasarea.
În acest caz, procurorul ierarhic superior trebuie să dispună prin ordonanță motivată atât
infirmarea ordonanței de clasare sau dispoziției de clasare din rechizitoriu, cât și
redeschiderea urmăririi penale.
2. Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția de renunțare la urmărire
penală, în cadrul controlului ierarhic exercitat din oficiu, constată în urma evaluării
materialului de urmărire penală existent în cauză că nu a existat împrejurarea pe care se
întemeia renunțarea,
3. Dacă procurorul de caz constată că, după dispunerea soluției de clasare, au apărut fapte
sau împrejurări noi, necunoscute la momentul adoptării soluției, din care rezultă că a dispărut
împrejurarea pe care se întemeia clasarea.
În acest caz, procurorul de caz, prin ordonanță motivată, dispune atât revocarea ordonanței
de clasare, cât și redeschiderea urmăririi penale.
4. Când procurorul de caz constată că suspectul sau inculpatul nu și-a îndeplinit cu rea-
credință obligațiile impuse prin ordonanța de renunțare la urmărire penală.
5. Când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea formulată împotriva actului
prin care s-a dispus soluția de clasare și a trimis cauza procurorului în vederea redeschiderii
urmăririi penale.
6. Când judecătorul de cameră preliminară a respins cererea de confirmare a ordonanței de
renunțare la urmărire penală, a desființat soluția de netrimitere în judecată și a trimis cauza
la procuror pentru completarea urmăririi penale.
Există și situații în care redeschiderea urmăririi penale nu este posibilă ( când clasarea s-a
dispus pentru decesul suspectului sau inculpatului persoană fizică ori radierea
suspectului/inculpatului persoană juridică sau clasarea s-a dispus pentru împlinirea
prescripției speciale a răspunderii penale )
Redeschiderea urmăririi penale se dispune de procuror/procurorul ierarhic superior prin
ordonanță.
Procedura de confirmare juridiciară.
În cazurile de redeschidere a urmăririi penale, dacă a fost comunicată ordonanța conținând
soluția de netrimitere în judecată, procurorul trebuie să sesizeze judecătorul de cameră
preliminară în vederea confirmării ordonanței de redeschidere în termen de cel mult 3 zile.
Competența de soluționare a solicitării procurorului de confirmare a redeschiderii urmăririi
penale aparține judecătorului de cameră preliminară din cadrul instanței căreia i-ar reveni
competența să soluționeze cauza în primă instanță prin raportare la infracțiunile pentru care
se impune reluarea investigațiilor sau la persoana în legătură cu care se consideră că trebuie
redeschisă urmărirea penală.
Termenul de 3 zile este un termen procedural imperativ, care se calculează pe zile libere de
la data dispunerii soluției de redeschidere.
Nerespectarea termenului atrage incidența nulității absolute.
Nu trebuie parcursă procedura de confirmare judiciară în următorele cazuri:
- Dacă redeschiderea urmăririi penale este consecința admiterii de judecătorul de cameră
preliminară a plângerii formulate împotriva soluției de clasare, când acesta dispune trimiterea
cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale.
- Atunci când redechiderea urmăririi penale ete dipuă ca urmare a repingerii cererii de
confirmare a oluției de renunțare la urmărire penală, cînd judecătorul de cameră preliminară
trimite cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale.
- Când procurorul ierarhic superior care a dispus soluția infirmă soluția de netrimitere în
judecată și dispune redeschiderea urmăririi penale, anterior comunicării ordonanței care
cuprinde soluția.
Procedura de analiză a legalității și temeiniciei ordonanței prin care s-a dispus infirmarea
ordonanței de netrimitere în judecată și redeschiderea urmăririi penale, respectiv a
ordonanței prin care s-a dispus revocarea ordonanței de clasare sau de renunțare la
urmărire penală, este contradictorie și orală și se defășoară în camera de consiliu cu citarea
suspectului sau inculpatului și participarea procurorului.
Nu este necesară citarea persoanei vătămate, a părții civile sau a celei responsabile
civilmente din cauza în care s-a solicitat redeschiderea urmăririi penale.
Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică soluționarea cererii de confirmare.
În cazul în care redeschiderea urmăririi penale vizează un suspect sau inculpat minor sau
privat de libertate în altă cauză, ori internat medical, asistența juridică este obligatorie,
judecătorul de cameră preliminară trebuind să dispună desemnarea unui avocat din oficiu,
dacă suspectul sau inculpatul nu și-au desemnat un apărător ales.
Judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheierea motivată fie confirmarea
ordonanței de infirmare/revocare, fie confirmarea acesteia, încheierea judecătorului de
cameră preliminară fiind definitivă.
Instanța poate respinge acordul de recunoaștere a vinovăției, caz în care trimite dosarul
procurorului în vederea continuării urmăririi penale.

4.Clasarea
Clasarea este soluția de netrimitere în judecată pe care o dispune procurorul sau judecătorul
de cameră preliminară când constată, în urma verificării materialului de urmărire penală, că
există un impediment la punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale dintre cele
prevăzute de Codul de procedură penală.
Procurorul dispune clasarea prin:
- Odonanță, indiferent dacă în cauză s-a dispus sau nu continuarea urmăririi penale față de
suspect sau dacă a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
- Prin rechizitoriu, când pentru unele dintre faptele pentru care a fost efectuată urmărirea
penală e dipune trimiterea în judecată, iar pentru altele clasarea.
Procurorul trebuie să se pronunțe prin actul prin care se dipune clasarea cu privire la:
- Ridicarea au menținerea măurii aisigurătorii luate în vederea reparării pagubei. Aceata va
înceta de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în
termen de 30 de zile de la comunicarea soluției.
Indiferent de temeiul soluției de clasare, procurorul trebuie să dispună ridicarea măsurii
asiguratorii luate în vederea garantării confiscării extinse sau a garantării executării pedepsei
amenzii penale.
- Restituirea bunurilor ridicate dacă acestea nu fac obiectul confiscării speciale.
- Sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de
siguranță a confiscării speciale sau cu propunere de desființare totală sau parțială a unui
înscris.
- Sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare ori de confirmare,
de înlocuire sau de încetare a măsurilor de siguranță a obligării la tratament medical sau a
internării medicale.
- Cheltuielile judiciare.
Motivarea în fapt și în drept a ordonanței de clasare este obligatorie atunci când:
- Dacă procurorul nu își însușește argumentele cuprinse în propunerea organului de
cercetare penală.
- Dacă în cursul urmăririi penale a existat cel puțin un suspect în cauză.
- Dacă procurorul dispune din oficiu clasarea.
O copie a ordonanței de clasare se comunică persoanei care a făscut sesizarea, suspectului,
inculpatului sau altor persoane interesate. 28
Dacă persoana vătămată nu înțelege limba română, copia ordonanței de clasare va fi
comunicată în limba pe care aceasta o înțelege.
5.Renuntarea la urmarirea penala
Renunțarea la urmărirea penală
Procurorul va putea renunța motivat la urmărirea penală în cazurile și condițiile strict și
limitativ prevăzute de lege ( art. 318 CPP ).
Procurorul poate dispune renunțarea la urmărire penală în următorele condiții:
- Să fi fost începută urmărire penală in rem în cauză.
- Urmărirea penală să vizeze o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau
pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani.
Nu se poate dispune renunțarea la urmărire penală în cazul în care maximul special
prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă este mai mare de 7 ani închisoare.
În cazul în care fapta a rămas în faza tentativei prezintă importanță pedeapsa prevăzută de
lege pentru fapta consumată.
În cazul variantelor agravante sau atenuante ale infracțiunilor se va avea în vedere
pedeapsa prevăzută de norma de incriminare pentru această variantă a infracțiunii comise,
iar nu pedeapsa prevăzută de lege pentru forma de bază a infracțiunii.
Nu se va putea dispune renunțarea la urmărire penală în cazul în care obiectul cauzei îl
constituie o infracțiune care a avut ca urmare moartea victimei.
- Din probele administrate să nu rezulte vreun impediment la punerea în mișcare sau
exercitare a acțiunii penale.
- Să nu se poată reține existența unui interes public în urmărirea faptei.
Procurorul dispune renunțarea la urmărire penală prin:
- Ordonanță – prin aceeași ordonanță putându-se dispune atâr clasarea cu privire la anumite
fapte, cât și renunțarea la urmărire penală pentru alte fapte.
- Rechizitoriu – când pentru unele fapte sau persoane se dispune trimiterea în judecată, iar
pentru altele renunțarea la urmărire penală.
Odată cu dispunerea renunțării la urmărire penală procurorul poate impune suspectului sau
inculpatului, una sau mai multe din următoarele obligații de a face:
- Să înlăture consecințele faptei penale sau să repare paguba produsă ori să convină cu
partea civilă o modalitate de reparare a acesteia.
- Să ceară public scuze persoanei vătămate.
- Să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă cuprinsă între 30
și 60 de zile, în afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate
presta această muncă.
Această măsură poate fi impusă numai suspectului sau inculpatului persoană fizică.
- Să frecventeze un program de consiliere.
Măsură impusă numai suspectului sau inculpatului persoană fizică.
În cazul în care procurorul dispune ca supectul sau inculpatul să îndeplinească una sau mai
multe obligații de a face, stabilește prin ordonanță termenul până la care acestea urmează a
fi îndeplinite, care nu poate fi mai mare de 6 luni, respectiv de 9 luni pentru obligații asumate
prin
acord de mediere încheiat cu partea civilă, termen care curge de la data comunicării
ordonanței/dispoziției din rechizitoriul de renunșare la urmărire penală și nu de la data
confirmării renunțării la urmărire penală.
Ordonanța de renunțare a urmăririi penale dispusă de procuror se supune confirmării
instanței de judecată.
Procurorul trebuie să se pronunțe prin actul prin care dispune renunțarea la urmărire penală
și cu privire la:
- Ridicarea sau menținerea măsurii asiguratorii luate în vederea reparării pagubei.
- Restituirea bunurilor ridicate.
- Sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunere de luare a măsurii de
siguranță a confiscării speciale sau cu propunere de desființare totală sau parțială a unui
înscris.
- Sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare sau confirmare, de
înlocuire sau de încetare a măsurilor de siguranță a obligării la tratament medical sau a
internării medicale.
- Cheltuieli judiciare.
Ordonanța de renunțare la urmărire penală trebuie întotdeauna motivată în fapt și în drept de
către procuror.
În cazul neîndeplinirii cu rea-credință a obligațiilor în termenul stabilit de procuror, acesta
revocă renunțarea la urmărire penală prin ordonanță și dispune redeschiderea urmăririi
penale.
Sarcina de a face dovada îîndeplinirii obligațiilor sau prezentarea motivelor de neîndeplinire
a acestora din care să rezulte că nu se poate reține reaua-credință revine suspectului sau
inculpatului.
Redeschiderea urmăririi penale în cazul revocării soluției de renunțare la urmărirea penală
trebuie supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară în termen de 3 zile de la data
dispunerii sub sancțiunea nulității absolute a ordonanței de redeschidere.
Ordonanța de renunțare penală este supusă verificării procurorului ierarhic superior, iar când
acesta apreciază că soluția de renunțare la urmărire penală este legală și temeinică, se va
parcurge procedura judiciară contradictorie în fața judecătorului de cameră preliminară.

6.Rechizitoriul
Recheizitoriul este actul prin care procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului și
deopotrivă, prin rechizitoriu, procurprul poate dispune o soluție de claare, de renunțare la
urmărire penală sau de dijungere cu privire la alte fapte invetigate în aceeași cauză,
indiferent dacă aceste fapte privesc pe inculpatul trimis în judecată și/sau alte peroane.
Rechizitoriul poate fi întocmit de procurorul care a efectuat urmărirea penală în cauză ori
doar de unul dintre procurorii care au efectuat acte de urmărire penală în cauă au de
procurorul căruia i-a fot repartizată cauza, chiar dacă nu a efectuat sau upravegheat niciunul
dintre actele de urmărire penală efectuate în faa invetigativă.
Rechiitoriul trebuie ă decrie în mod detaliat, precis și complet acuațiile formulate împotriva
inculpatului, fiind necesar ă curpindă:
- Prezentarea situației de fapt cu care va fi sesizată intanța.
- Încadrarea juridică completă – secțiunea în drept care presupune analiza elementelor
constitutive ale infracțiunii ( ca la Penal Special ).
- Latura civilă – procurorul trebuie să menționeze în rechizitoriu dacă persoana vătămată s-a
constituit sau nu parte civilă, cuantumul determinat al prejudiciului, obiectul pretențiilor,
precum și dacă a fost sau nu reparat.
- Mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale ( declarații de martori, etc. )
- Date privind persoana inculpatului.
- Date privind urmărirea penală ( modalitatea de sesizare, ordonanța prin care s-a început
urmărirea penală, etc. )
- Temeiul de drept al trimiterii în judecată sau al soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse
prin rechizitoriu.
- Partea dispozitivă ( dispoziția de trimitere în judecată, inculpatul trimis în judecată în stare
de libertate sau de arest preventiv, la domiciliu sau control judiciar, infracțiunea și încadrarea
juridică completă, alte soluții dispuse de procuror ( clasare/renunțare la

urmărire penală ), alte propuneri formulate de procuror ( propuneri de luare sau menținere a
măsurilor privative de libertate, de luare a măsuriilor preventive ale controlului judiciar, etc. ),
competent să se pronunțe pe aceste propuneri fiind judecătorul de cameră preliminară,
disjungerea și eventuala declinare de competență, cheltuieli judiciare, numele și prenumele
persoanelor care trebuie să fie citate în instanță cu indicarea calității lor în proces și locul
unde urmează a fi citate, dispoziția de sesizare a instanței competentă ).
Rechizitoriul este supus verificării sub aspectul legalității și temeiniciei procurorului ierarhic
superior celui care l-a întocmit, care poate:
- Constata legalitatea și temeinicia rechizitoriului.
- Infirma rechizitoriul și restituii cauza pentru refacerea sau completarea urmăririi penale.
7.Camera preliminara
Camera preliminară.
Definiție: Procedura camerei preliminare este o nouă fază a procesului penal, în cadrul
căreia, judecătorul de cameră preliminară analizează legalitatea administrării probatoriului, a
sesizării instanței prin rechizitoriu și a actelor efectuate de către organele de urmărire penală.
A. OBIECTUL CAMEREI PRELIMINARE.
După terminarea urmăririi penale, procurorul verifică dacă au fost respectate dispozițiile
legale care garantează aflarea adevărului, dacă urmărirea penală este completă și există
probele necesare și legal sau loial administrate și dispune trimiterea în judecată a
inculpatului prin rechizitoriu atunci când, din materialul de urmărire penală rezultă că fapta
există, că a fost săvârșită de inculpat și că acesta răspunde penal.
Dacă aceeași persoană a fost trimisă în judecată în mai mult cauze penale, reunirea
cauzelor nu este posibilă în faza camerei preliminare.
Obiectul procedurii de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată a
inculpatului prin rechizitoriul procurorului, a următoarelor aspecte:
a. Competența instanței.
b. Competența organelor de urmărire penală.
c. Regularitatea rechizitoriului.
Neregularitatea rechizitoriului este o sancțiune care intervine atunci când actul de sesizare
este întocmit cu nerespectarea condițiilor intrinseci sau extrinseci necesare pentru sesizarea
instanței.
Neregularitatea rechizitoriului poate fi invocată oricând, în faza camerei preliminare, de părți
sau de subiecții procesuali ori de către judecătorul de cameră preliminară din oficiu.
d. Egalitatea și loialitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale.
Constituie ipoteze de nelegalitate sancționate în faza de cameră preliminară:
- Dispunerea de către procuror a delegării efectuării urmăririi penale și efectuarea acesteia
de organe de cercetare penală necompetente.
- Punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o infracțiune comisă în străinătate pentru care
legea penală română se aplică în temeiul principiului personalității/realității fără autorizarea
prealabilă a organului competent.
- Redeschiderea urmăririi penale fără confirmarea a posteriori a judecătorului de cameră
prliminară sau redeschiderea urmăririi penale dispusă de procuror cu încălcarea normelor de
competență, chiar dacă a fost confirmată, prin încheierea judecătorului de cameră
preliminară.
- Incomatibilitatea procurorului care a efectuat actele de urmărire penală.
- Nelegala citare a suspectului sau inculpatului.
- Încălcarea dreptului la apărare a inculpatului.

B. PROCEDURA CAMEREI PRELIMINARE.

Durata procedurii în camera preliminară, în primă instanță, este de cel mult 60 de zile
( termen de recomandare ), calculată de la data înregistrării cauzei la instanță.
După înregistrarea cauzei la instanță aceasta este repartizată aleatoriu unui judecător de
cameră preliminară care, prin rezoluția administrativă va dispune:
a. Comunicarea copiei certificate a rechizitoriului și, după caz, a traducerii autorizate a
acestuia, inculpatului la locul de deținere ori la adresa unde locuiește sau la care a solicitat
comunicarea actelor de procedură.
b. Stabilirea termenului în care inculpatul, persoana vătămată, partea civilă sau responsabilă
civilmente poate formula cereri și excepții, termenul fiind de cel puțin 20 de zile de la data
copiei rechizitoriului inculpatului sau de la comunicarea oblictului camerei preliminare în
cazul celorlalți.
Termenul stabilit de judecătorul de cameră preliminară este un termen judiciar și nu unul
legal, depășirea acestuia neatrăgând decăderea părților și a subiecților procesuali principali
din dreptul de a-și vedea examinate, în procedura contradictorie, cererile formulate după
expirarea termenului, dar înainte ca judecătorul de cameră preliminară să fi dispus o soluție
de începere a judecății în camera de consiliu.
Nulitățile relative pot fi ridicate doar până la finalizarea procedurii în cameră preliminară, în
vreme ce nulitățile absolute pot fi invocate și în calea de atac a contestaților.
c. Încunoștiințarea inculpatului, persoanei vătămate, a părții civile și a celei responsabile
civilmente, prin adresă despre obiectul procedurii în cameră preliminară, dreptul de a-și
angaja un apărător ales, dreptul de a formula cereri și excepții cu privire la regularitatea
rechizitoriului, legalitatea și loialitatea administrării probelor și legalitatea efectuării celorlalte
acte de urmărire penală, precum și termenul în care se pot formula în scris cererile și
excepțiile.
d. Desemnarea unui avocat din oficiu în cazul în care asistența juridică a inculpatului este
obligatorie, iar inculpatul nu are angajat un avocat ales.

C. CONTRADICTORIALITATEA ȘI ORALITATEA PROCEDURII DE CAMERĂ

PRELIMINARĂ.
Caracterul contradictoriu al fazei de cameră preliminară constituie o consecință a declarării
ca neconstituționale a unor dispoziții procedurale care reglementau caracterul scris și
necontradictoriu al procedurii în cameră preliminară.
Încheierea judecătorului de cameră preliminară nu este definitivă, instituind obligativitatea
comunicării pronunțate în urma procedurii necontradictorii procurorului, inculpatului, părții
civile, părții responsabile civilmente sau a persoanei vătămate care pot formula contestație în
termen de 3 zile de la comunicare.
În termenul stabilit în camera de consiliu, judecătorul de cameră preliminară trebuie să pună
în dezbatere contradictorie cererile și excepțiile depuse în scris sau invocate în ședință de
părți sau persoana vătămată, precum și cele invocate din oficiu, și să asculte concluziile
procurorului, ale părților și persoanei vătămate.
După închiderea dezbaterilor, judecătorul de cameră preliminară evaluează cererile și
excepțile formulate și poate dispune, prin încheiere motivată, pronunțată în camera de
consiliu, una din următoarele soluții:
- Constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de
urmărire penală și dispune începerea judecății.
- Constată neregularitatea rechizitoriului.
- Exclude toate probele administrate în cauză și dispune restituirea cauzei la parchet.
- Exclude o probă sau o parte din probele administrate în cauză constatând neregularitatea
actului de sesizare în cazul în care probele excluse au fost redate în rechizitoriu.
- Constată incidența sancțiunii nulității absolute sau a nulității relative cu privire la toate
actele procesuale/procedurale din cursul urmăririi penale și dispune restituirea cauzei la
parchet.
- Constată incidența sancțiunii nulității absolute sau a nulității relative cu privire la unul/unele
dintre actele procesuale/procedurale din cadrul urmăririi penale.
- Declină competența de efectuare a procedurii camerei preliminare judecătorului de cameră
preliminară din cadrul instanței competente.
Este obligatorie întocmirea minutei în care este consemnată soluția pronunțată.
În primul, al treilea și al cincelea caz, încheierea se comunică procurorului, părților sau
persoanei vătămate care pot formula contestație în termen de 3 zile de la comunicarea
minutei încheierii.
În cazul în care judecătorul dispune declinarea competenței, încheierea este definitivă.
În cazurile al doilea, al patrulea și al șaselea, încheierea se comunică de îndată parchetului
care a emis rechizitoriul, părților și persoanei vătămate, însă nu poate fi atacată separt cu
contestație.

D. PROCEDURA INCIDENTALĂ.
Procedura incidentală este nepublică și necontradictorie, în cadrul acestei proceduri
acordându-se competențe parchetului ca și după finalizarea urmăririi penale să poată să-și
exprime opțiunea pentru continuarea sau nu a procesului penal prin menținerea sau nu a
dispoziției din rechizitoriu referitoare la trimiterea în judecată a inculpaților, respectiv să
efectueze actele necesare remedierii rechizitoriului.
În toate cazurile în care se parcurge această procedură, procurorul va trebui să precizeze în
termen de 5 zile ( termen procedural legal imperativ, calculat pe zile libere ) de la
comunicarea încheierii judecătrului de cameră preliminară dacă menține sau nu dispoziția de
trimitere în judecată.
Opțiunile procurorului în cele 5 zile sunt:
- Să remedieze în scris neregularitățile rechizitoriului și să comunice în scris că menține
dispoziția de trimitere în judecată, caz în care este necesară confirmarea de către procurorul
ierarhic superior.
- Să solicite restituirea cauzei la parchet ( când nu pot fi remediate neregularitățile actului de
sesizare ).
- Să comunice că înțelege să-și mențină acuzația formulată și dispoziția de trimitere în
judecată în cazul în care s-a constatat nulitatea numai a unei părți a actelor de urmărire
penală sau au fost excluse numai o parte din probele nelegale sau neloial adminsitrate,
decizie care nu trebuie supusă confirmării procurorului ierarhic superior.
- Să nu exprime vreo poziție față de neregularitățile constatate, caz în care se va dispune
restituirea cauzei la parchet.

E. SOLUȚIILE JUDECĂTORULUI DE CAMERĂ PRELIMINARĂ.

1. Începerea judecății – în cazul în care nu au fost formulate cereri sau excepții în termenul
stabilit de judecător sau acesta a respins toate cererile și excepțiile formulate constatând
legalitate sesizării instanței, administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală,
sau dacă procurorul a remediat neregularitatea și pot fi stabilite obiectul și limitele judecății,
iar procurorul menține soluția de trimitere în judecată.
2. Restituirea întregii cauze la parchet – dacă rechizitoriul este neregulamentar întocmit,
neregularitatea nu a fost remediat de către procuror în termenul de 5 zile, iar neregularitatea
atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecății.
Reluarea urmăririi penale nu se dispune prin încheierea judecătorului de cameră preliminară,
ci prin ordonanța procurorului care supraveghează sau efectuează urmărirea penală.

F. CONTESTAȚIA.
Calea de atac a contestației poate fi exercitată în termen de 3 zile de la comunicarea minutei
încheierii judecătorului de cameră preliminară.
Titularii contestației sunt: procurorul, părțile ( inculpatul, partea civilă, partea responsabilă
civilmente ) și persoana vătămată ( persoanl sau prin avocat ), prin reprezentant legal sau
convențional.
Contestația poate avea ca obiect:
- Modul de soluționare al cererilor și excepților în procedura camerei preliminare.
- Soluția de începere a judecății, respectiv soluția de restituire a cauzei la parchet, dispuse în
procedura camerei preliminare.
Contestația se despune la judecătorul de cameră preliminară care a pronunțat hotărârea
care se atacă și se motivează în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii judecătorului
de cameră preliminară sau de la data comunicării încheierii.
Declararea contestației produce următoarele efecte:
- Efect suspensiv – restituirea cauzei la procuror sau începerea judecății având loc după
rămânerea definitivă a încheierii judecătorului de cameră preliminară.
- Efect devolutiv – limitat la obiectul procedurii de cameră preliminară.
- Non reformatio in peius – se aplică cu privire la soluțiile pe care le poate dispune
judecătorul de cameră preliminară cu ocazia soluționării contestației formulate numai de
inculpat.
Competența soluționării contestației aparține completului de judecători de cameră
preliminară de la insatnța ierarhic superioară celei sesizate.
Contestația se soluționează în camera de consiliu cu citarea părților și a persoanei vătămate
și cu încunoștințarea procurorului.
Termenul de soluționare a contestației este de 60 de zile ( termen de recomandare ).
Neprezentarea persoanelor legal citate nu împiedică soluționarea contestației.
Participarea procurorului la soluționarea contestației este obligatorie sub sancțiunea nulității
absolute.
Când prezența inculpatului este obligatorie în fața instanței, judecătorul de cameră
preliminară va dispune aducerea acestuia în termenul stabilit.
Când apărarea este obligatorie, președintele completului care soluționează contestația
procedează la desemnarea unui avocat din oficiu.
Completul de judecători de cameră preliminară care soluționează contestația poate dispune,
prin încheiere motivată, pronunțată în camera de consiliu, următoarele soluții:
- Ia act de retragerea contestației.
- Respinge contestația ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată.
- Admite contestația și dispune începerea judecății ( când judecătorul de cameră preliminară
a contestat neregularitatea sesizării ori a dispus excluderea unor probe )
- Admite contestația, desființează încheierea atacată ( prin încheierea judecătorului de la
prima instanță care a respins cererile și excepțiile formulate în cauză ).
- Admite contestația și trimite cauza spre rejudecare judecătorului de cameră preliminară de
la prima instanță.
Întocmirea minutei este obligatorie.
Încheierea pronunțată în calea de atac a contestației este definitivă.
Este inadmisibilă cererea de revizuire sau contestația în anulare exercitată împotriva
încheierii definitive prin care s-a pronunțat o soluție cu privire la obiectul camerei preliminare
este încheiată.
În impoteza în care, prin încheierea definitivă s-a dispus începerea judecății, prima instanță
stabilește termen și dispune citarea părților și a subiecților procesuali principali.
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul primei instanțe, care a dispus începerea
judecății va exercitat și funcția de judecată în cauză.

G. MĂSURI PREVENTIVE ȘI ALTE MĂSURI PROCESUALE ÎN CAMERA PRELIMINARĂ.

În cursul procedurii camerei preliminare se înregistrează ca dosare asociate, de la momentul
formulării acestora:
- Cererile privind luarea, înlocuirea, revocarea, încetarea măsurilor preventive sau
modificarea conținutului acestora, precum și verificarea periodică a măsurilor preventive.
- Cererile privind luarea, modificarea sau ridicarea măsurilor asigurătorii.
- Cererile referitoare la msurile de siguranță.
Judecătorul de cameră preliminară se pronunță cu privire la:
- Luarea unei măsuri preventive din oficiu sau la cererea procurorului, formulată prin
rechizitoriu ori în fața judecătorului de cameră preliminară.
- Înlocuirea, revocarea sau încetarea de drept a măsurilor preventive, luate sau prelungite în
cursul urmăririi penale la cererea inculpatului, a procurorului sau din oficiu.
- Confirmarea măsurii arestării preventive luate în lipsă, fie de judecătorul de cameră
preliminară, fie de judecătorul de drepturi și libertăți în cursul urmăririi penale.
Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului aflat sub puterea măsurii
arestării preventive, rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei se înaintează judecătorului de
cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei
măsurii preventive.
După trimiterea în judecată prin rechizitoriu a inculpatului arestat, cauza trece în mod
obligatoriu în faza camerei preliminare.
În cadrul acestei proceduri, judecătorul de cameră preliminară trebuie să procedeze din
oficiu în termen de 3 zile de la primirea dosarului la verificarea legalității și temeiniciei stării
de arest preventiv sau arest la domiciliu, înainte de expirarea duratei măsurii, termenul de 3
zile fiind un termen de recomandare.
Judecătorul de cameră preliminară poate dispune menținerea măsurii arestării preventive,
înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă mai ușoară, încetarea de drept a măsurii
preventive.
În cazul menținerii măsurii preventive, judecătorul are obligația de a verifica periodic, dar nu
mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării.
Judecătorul de cameră preliminară de la insatnța sesizată cu rechizitoriul se pronunță, la
cerere sau din oficiu asupra luării, menținerii, înlocuirii, revocării sau încetării de drept a
măsurilor preventive.
Încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară se pronunță cu privire la legalitatea și
temeinicia măsurilor preventive poate fi atacată cu contestație în termen de 48 de ore de la
pronunțare sau, după caz, de la comunicare.
Contestațiile se soluționează de completul de judecători de cameră preliminară din cadrul
insatnței de control judiciar, în cameră de consiliu, prin încheiere, care se pronunță tot în
camera de consiliu.
În cazul în care prin rechizitoriu procurorul a solicitat luarea măsurilor asiguratorii, respectiv
menținerea ori ridicarea măsurilor asiguratorii luate în cursul urmăririi penale, judecătorul de
cameră preliminară trebuie să se pronunțe cu privire la solicitarea procurorului.
Judecătorul de cameră preliminară se pronunță cu privire la contestația formulată de inculpat
împotriva ordonanței de instituire a măsurilor asigurătorii.
Împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul
de cameră preliminară, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face
contestație în termen de 48 de ore care curge de la prounțare, dacă acestea au fost prezente
la pronunțare sau de la comunicarea încheierii dacă acestea au lipsit la pronunțare.
Judecătorul de cameră preliminară verifică periodic, dar nu mai târziu de un an, dacă
subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii.
Procedura de verificare periodică trebuie să fie contradictorie și se desfășoară cu
participarea obligatorie a procurorului, și cu citarea părților și persoanelor interesate.
Asistența juridică nu este obligatorie în cadrul acestei proceduri.
În faza de cameră preliminară, procedura de verificare se desfășoară în camera de consiliu,
iar în faza de judecată, procedura va fi publică.
Judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere motivată menținerea, restrângerea
sau extinderea măsurii asigurătorii, respectiv ridicarea măsurii asigurătorii.

8.Atributiile presedintelui completului de judecata

Atribuțiile președintelui completului.
Preșdeintele conduce ședința, îndeplinind toate îndatoririle pe care le are de la lege și decide
asupra cererilor formulate de părți, persoana vătămată sau procuror, dacă rezolvarea
acestora nu este dată completului de judecată.
Președintele completului de judecată are obligația să verifice și să se pronunțe asupra
calității de reprezentant al unei persoane care se prezintă ca avocat, exercitând acte
specifice acestei profesii și folosind însemnele profesiei de avocat.
În cursul judecății, președintele, după consultarea celorlalți membri ai completului poate
respinge întrebările formulate de părți, persoana vătămată și de procuror, dacă acestea nu
sunt relevante și utile soluționării cauzei.
Dispozițiile președintelui completului sunt obligatorii pentru toate persoanele prezente în sala
de judecată.

9.Felurile hotararilor judecatoresti penale

Felul hotărârilor judecătorești penale.

Definiție: Hotărârea judecătorească este actul procesual prin care instanța de judecată sau
judecătorul soluționează o cauză penală sau anumite aspecte ale acesteia.
Felurile hotărârilor judecătorești se împart în:
A. ÎNCHEIERI – sunt hotărârile judecătorești prin care judecătorul sau instanța se pronunță
fie asupra unor chestiuni de fapt și de drept ridicate în cursul judecății fără să se
dezinvestească sau să judece fonul cauzei, fie asupra măsurilor preventive sau asigurătorii
ori cu privire la unele procedee probatorii ( percheziția, interceptarea și înregistrarea
convorbirilor telefonice ).
Sunt încheieri toate hotărârile instanței de judecată pronunțate în cursul judecății cu excepția
sentințelor și a deciziilor.
Încheierea de ședință este hotărârea în cuprinsul căreia se consemnează desfășurarea
ședinței de judecată.
Încheierea de ședință cuprinde:
- Ziua, luna, anul și denumirea instanței.
- Mențiunea dacă ședința a fost sau nu publică.
- Numele și prenumele judecătorilor, procurorului și grefierului.
- Numele și prenumele părților, avocaților și ale celorlalte persoane care participă în proces
și care au fost prezente la judecată, precum și ale celor care au lipsit, cu arătarea calității lor
procesuale și cu mențiunea privitoare la îndeplinirea procedurii.
- Fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și textele de lege în care a fost
încadrată fapta.
- Mijloacele de probă care au fost supuse dezbaterii contradictorii.
- Cererile de orice natură formulate de procuror, de persoana vătămată, de părți, și de ceilalți
participanți la proces.
- Concluziile procurorului, ale persoanei vătămate și ale părților.
- Măsurile luate în cursul ședinței.

Încheierea de ședință se întocmește de grefier în termen de 72 de ore de la terminarea

ședinței și se semnează de președintele completului de judecată și de grefier.
B. SENTINȚE – sunt hotărârile prin care instanța de judecată ( indiferent de gradul acesteia )
se pronunță în primă insatnță într-o cauză penală sau prin care se dezînvestește, fără a
pronunța o soluție ( declinarea competenței ).

Tot prin sentință Înalta Curte de Casație și Justiție sau curtea de apel se pronunță cu privire
la cererile de strămutare a judecății unei cauze penale.
Sentințe mai pot fi pronunțate și cu ocazia soluționării unei căi extraordinare de atac
( respingerea unei cereri de revizuire ).

C. DECIZII – sunt hotărârile judecătorești pronunțate de instanța care judecă apelul,

contestația în anulare, recursul în casație.
Înalta Curte de Casație și Justiție pronunță decizii prin care soluționează recursurile în
interesul legii sau când pronunță o hotărâre preliminară.

10.Procedura in cazul recunoasterii invinuirii

Art. 375: Procedura în cazul recunoaşterii învinuirii
(1)Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4),
instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale
celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii.
(11)Inculpatul poate recunoaşte faptele şi solicita judecarea cauzei în condiţiile prevăzute la
art. 374 alin. (4) şi prin înscris autentic.
(12)În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (11), dacă inculpatul este minor, este necesară şi
încuviinţarea reprezentantului său legal
(2)Dacă admite cererea, instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun
administrarea de probe cu înscrisuri.
(3)Dacă respinge cererea, instanţa procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(12).

11.Ultimul cuvant al inculpatului

ULTIMUL CUVÂNT AL INCULPATULUI – este momentul final al judecății, când inculpatul,
persoanl, are cuvântul în vederea prezentării punctului său de vedere cu privire la acuzația
ce îi este adusă, fără a-i putea fi puse întrebări și fără a putea fi întrerupt.
În situația în care, din ultimul cuvânt al inculpatului, rezultă fapte sau împrejurări noi,
esențiale pentru soluționarea cauzei, instanța dispune reluarea cercetării judecătorești sau
reluarea dezbaterilor.
Încălcarea dreptului la ultimul cuvânt al inculpatului atrage sancțiunea nulității relative.

12.Termenul de apel
DECLARAREA APELULUI.
a. Termenul de declarare a apelului.
Apelul poate fi declarat:
1. În termen de 10 zile ( termen procedural legal imperativ ) care curge de la data
comunicării în mod legal a copiei minutei sentinței penale, atât pentru procuror, cât și pentru
persoana vătămată și părți.
Dacă prima instanță nu a procedat la comunicarea în mod legal a minutei sentinței, însă
după redactarea hotărârii, aceasta a fost comunicată în mod legal, termenul de apel curge
de la data comunicării hotărârii motivate.
2. Pentru martor, expert, interpret și avocat, de îndată după pronunțarea încheierii prin care
s-a dispus asupra cheltuielilor judiciarea și indemnizațiilor și cel mai târziu în 10 zile de la
pronunțarea sentinței prin care s-a soluționat cauza sau, în termen de 10 zile de la
comunicarea sentinței prin care a fost aplicată amenda judiciară sau prin care s-a dispus
asupra cheltuielilor judiciare sau indemnizaților.
3. În termen de 10 zile ( termen legal imperativ ) care curge de la data la care orice persoană
fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau
printr-un act al instanței au aflat despre actul sau măsura care a provocat vătămarea.
4. În termend e 10 zile ( termen legal imperativ ) care curge de la pronunțare pentru procuror
și de la comunicarea copiei minutei pentru persoana condamnată în străinătate în procedura
recunoașterii hotărârii și transferului în vederea continuării executării pedepsei în România.
Termenul de 10 zile este un termen procedural și se calculează pe zile libere, operând
totodată și prorogarea termenului dacă ultima zi a acestuia este o zi nelucrătoare.
Neformularea apelului în termen atrage, de regulă, respingerea acestuia ca tardiv, ca efect al
decăderii.

13.Persoanele care declara apelul

TITULARII APELULUI.
Pot formula apel:
a. Procurorul.
- Cu privire la latura penală și civilă a cauzei.
- Procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanța care a pronunțat sentința penală.
Dacă rechizitoriul a fost emis de un parchet ierarhic superior celui de pe lângă instanța care
a pronunțat sentința penală și acest parchet poate declara cale de atac împotriva hotărârii
- Apelul poate fi formulat atât în favoarea, cât și în defavoarea părților.
- Dacă judecata s-a desfășurat în absența procurorului, reprezentantul Ministerului Public va
putea formula apel prin care să invoce acest motiv de nulitate absolută.
b. Inculpatul.
- Cu privire la latura penală și civilă a cauzei, personal sau prin reprezentant legal ori
mandatar cu procură specială.
Avocatul care l-a reprezentat pe inculpat la judecata în primă instanță și soțul inculpatului pot
declara apel în numele acestuia fără a fi necesar un mandat special pentru aceștia.
- Inculpatul nu poate invoca prin apel nelegalitatea sau netemeinicia sentinței primei instanțe
cu privire la dispozițiile care privesc exclusiv situația unor coinculpați, a persoanei vătămate,
a altor părți ori participanților la procesul penal.
c. Persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente.
Partea civilă sau partea responsabilă civilmente poate declara apel atât în privința laturii
penale, cât și a celei civile a cauzei.
Persoana vătămată poate declara apel numai cu privire la latura penală a cauzei, în cazul în
care nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Partea responsabilă civilmente, în principal, poate formula apel în ceea ce privește latura
civilă a cauzei, iar în subsidiar, cu privire la latura penală a cauzei, poate formula apel numai
în măsura în care soluția din latura penală a influențat soluția din latura civilă.
Toți pot declara apel persoanl sau prin reprezentant legal ori mandatar cu procură specială.
Au posibilitate de a declara apel și moștenitorii ori, după caz, succesorii în drepturi sau
lichidatorii părții civile sau responsabile civilmente, în cazul în care în cursul procesului penal
a survenit decesul persoanei fizice ori radierea persoanei juridice.
d. Martorul, expertul și interpretul.
Pot declara apel numai cu privire la dispozițiile instanței referitoare la restituirea cheltuielilor
efectuate pentru participarea la proces, la plata venitului de la locul de muncă de care a fost
lipsit prin participarea la proces, la indemnizațiile cuvenite ori cu privire la amenzile judiciare
aplicate prin sentință, nu și cu privire la latura penală sau civilă a cauzei.
e. Avocatul.
Avocatul din oficiu al unei părți poate declara apel în nume propriu cu privire la nelegalitatea
dispozițiilor sentinței referitoare la plata onorariului.
Avocatul ales sau desemnat din oficiu poate declara apel și împotriva dispoziției instanței de
judecată de aplicare a unei amenzi judiciare doar dacă sancțiunea a fost aplicată prin
sentința primei instanțe.
f. Orice persoană fizică ori juridică.
Orice persoană fizică sau juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-
o măsură sau printr-un act al instanței - pot declara apel numai în ceea ce privește
dispozițiile care au provocat vătămarea persoanlă și directă a drepturilor legitime ale
acestora printr-o măsură sau printr-un act al instanței, nu și cu privire la fondul cauzei.

14.Felurile apelului

15.Solutiile la judecata in apel

SOLUȚIILE LA JUDECATA ÎN APEL.
1. Respinge apelul ca nefondat ( atunci când constată că sentința dată în primă instanță este
legală și temeinică ), tardiv ( când nu a fost făcut în termenul prevăzut de lege sau când
instanța de control judiciar respinge cererea de repunere în termenul de apel ) sau
inadmisibil ( când acesta a fost declarat împotriva unei hotărâri care este definitivă sau de o
persoană care nu are calitate procesuală activă ori apelul este declarat de un substituit
procesual pe care partea sau subiectul procesual nu dorește să și-l însușească ), menținând
hotărârea atacată.
2. Admite apelul și desființează hotărârea atacată.
Desființarea presupne anularea hotărârii judecătorești pronunțate de prima instanță pentru
erori de procedură sau de judecată, de către instanța ierarhic supăerioară, prin admiterea
căii de atac a apelului.
Desființarea poate fi totală ( când privește întreaga sentință ) sau parțială ( când privește
numai unele deispoziții ale hotărârii instanței inverioare ).
Când instanța de apel desființează sentința atacată păoate adopta unule din următoarele
soluții:
- Să înlocuiască soluția desființată cu o altă soluție legală și temeinică:
- Să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță dacă:
o Judecata cauzei a avut loc în lipsa unei părți nelegal citate sau care, legal citată a fost în
imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate,
invocată de acea parte.
o Există vreunul din cazurile de nulitate privind compunerea completului de judecată,
publicitatea ședinței de jucetaă, participarea procurorului, prezența inculpatului atunci când
participarea sa este obligatorie potrivit legii, asistarea de către avocat a inculpatului, precum
și a celorlalte părți atunci când asistența este obligatorie, în cazul ultimelor două aspecte se
rejudecă numai dacă au interevenit în cursul judecății de apel.
o Prima insatnță nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul
de sesizare sau asupra acțiunii civile.
o A fost încălcat dreptul la un proces echitabil în primă instanță sau există vreun alt viciu
semnificativ și substanțial care conduce la încălcarea dreptului la dublul grad de jurisdicție în
materie penală.
- Se trimite cauza spre rejudecare la instanța competentă în cazul în care judecata a fost
efectuată de către o instanță ierarhic inferioară ( material sau personal ), celei legal
competente.
Instanța de rejudecare se pronunță în limitele în care hotărârea a fost desființată.
Instanța de apel trebuie să indice ultimul act valabil pe care îl menține dintre cele efectuate în
primă instanță, În caz contrar, toate actele procedurale fiind desființate de drept.

16.Cazurile de contestatie in anulare

Contestația în anulare.
Definiție: Contestația în anulare este calea extraordinară de atac nesuspensivă de executare
ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în sccopul anulării unei
hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale și al pronunțării unei
noi hotărâri cu respectarea exigențelor legale.
CAZURILE DE CONTESTAȚIE ÎN ANULARE.
1. CÂND JUDECATA ÎN APEL A AVUT LOC FĂRĂ CITAREA LEGALĂ A UNEI PĂRȚI SAU
CÂND, DEȘI LEGAL CITATĂ, A ACEASTA A FOST ÎN IMPOSIBILITATE DE A SE
PREZENTA ȘI DE A ÎNȘTIINȚA INSTANȚA DESPRE ACEASTĂ IMPOSIBILITATE.
Acest caz vizează numai erorile de procedură de la judecata în apel.
Există două ipoteze:
A. Situația în care prin exercitarea contestației în anulare este înlăturată încălcarea, cu
ocazia judecății în apel, a dreptului la un proces echitabil al părții în privința garanțiilor
dreptului la apărare, a dreptului de a participa persoanl la dezbateri, a încălcării principiilor
contradictorialității și a legalității armelor, a dreptului de a propune probe.
Este necesar ca procedura de citare a părții ori a persoanei vătămate la judecarea apelului
să nu fi fost îndeplinită deloc, ori a fost îndeplinită doar la o parte dintre adresele de citare
indicate de inculpat sau să fi fost viciată.
Viciile care atrag, de regulă, nulitatea relativă nu trebuie să fi sot acoperite prin prezența
părții nelegal citate, personal sau reprezentată de un avocat ales sau din oficiu, la judecarea
apelului.
Celelalte părți, legal citate, au posibilitatea să invoce neregularități privind procedura de
citare a unei alte părți doar în condițiile legale, numai la termenul la care s-au produs.
Numai partea nelegal citată, care a lipsit de la judecarea apelului poate să invoce acest caz
de contestație în anulare.
B. Contestația în anulare are ca scop garantarea dreptului la un proces echitabil al persoanei
ce s-a aflat în situația de a nu se prezenta la judecarea apelului din cauza unor împrejurări
excepționale.
Pentru a putea fi invocat acest caz de contestație în anulare trebuie îndeplinite următoarele
condiții:
- Partea legal citată în apel să fi lipsit de la judecarea apelului din cauza unei imposibilități
obliective de a se prezenta.
- Partea să un fi putut înștiința instanța prin niciun mijloc de comunicare despre această
împiedicare.
Dovada imposibilității de prezentare și de încunoștințare poate fi realizată prin orice mijloc de
probă care un este interzis de lege.
2. CÂND INCULPATUL A FOST CONDAMNAT DEȘI EXISTAU PROBE CU PRIVIRE LA O
CAUZĂ DE ÎNCETARE A PROCESULUI PENAL DINTRE CELE PREVĂZUTE LA ART. 16
CPP.
3. CÂND HOTĂRÂREA DIN APEL A FOST PRONUNȚATĂ DE ALT COMPLET DECÂT CEL
CARE A LUAT PARTE LA DEZBATEREA PE FOND A PROCESULUI.
4. CÂND INSTANȚA DE APEL NU A FOST COMPUSĂ POTRIVIT LEGII ORI A EXISTAT
UN CAZ DE INCOMPATIBILITATE .
Acest caz de contestație în anulare vizează numai erorile de procedură de la judecata în
apel.
5. CÂND JUDECATA ÎN APEL A AVUT LOC FĂRĂ PARTICIPAREA PROCURORULUI SAU
A INCULPATULUI CÂND ACEASTA ERA OBLIGATORIE.
Este asimilată lipsei procurorului și situația în care acesta este prezent, dar nu formulează
concluzii, fie ca urmare a omisiunii instanței de a-i da cuvântul, fie în ipotezele în care
concluziile formulate sunt vagi ori fără legătură cu cauza.
6. CÂND JUDECATA ÎN APEL A AVUT LOC ÎN LIPSA AVOCATULUI, CÂND ASISTENȚA
JURIDICĂ A INCULPATULUI ERA OBLIGATORIE.
7. CÂND ȘEDINȚA DE JUDECATĂ ÎN APEL NU A FOST PUBLICĂ, ÎN AFARĂ DE
CAZURILE CÂND LEGEA PREVEDE ALTFEL.
Acest caz vizează numai aerorile de procedură de la judecata în apel.
8. CÂND INSTANȚA DE APEL NU A PROCEDAT LA AUDIEREA INCULPATULUI
PREZENT DACĂ AUDIEREA ERA LEGAL POSIBILĂ.
Va fi respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată pentru acest motiv dacă:
- Inculpatul a invocat dreptul la tăcere pe întreg parcursul procesului penal.
- Inculpatul legal citat nu a înțeles să se prezinte în fața instanței de apel.
- Avocatul ales al inculpatului învederează că acesta nu înțelege să se prezinte în fața
instanței de apel și nici să dea declarații.
- Inculpatul nu a dorit să dea declarații în primă instanță dar a fost audiat în apel.
- Deși inculpatul nu a fost audiat în primă instanță, ascultarea acestuia a avut loc în fața
instanței de control judiciar.
9. CÂND ÎMPOTRIVA UNEI PERSOANE S_AU PRONUNȚAT DOUĂ HOTĂRÂRI
DEFINITIVE PENTRU ACEEAȘI FAPTĂ.
Pentru rezinerea acestui caz trebuie îndeplinite următoarele condiții:
- Existența unei hotărâri definitive cu privire la fondul cauzei penale.
- Existența unei duble proceduri, în maetrie penală, de sancționare.
- Să existe identitate de persoană între aceea în privința căreia s-a pronunțat o hotărâre
definitivă și persoana în privința căreia se intenționează începerea urmăririi penale, punerea
în mișcare a acțiunii penale, trimiterea în judecată sau pronunțarea unei noi hotărâri
judecătorești.
- Noul proces penal să privească fapte identice ori fapte care sunt în mod substanțial
aceleași.
Pentru a se reține existența acestui caz, trebuie să existe două sau mai multe hotărâri
definitive în care aceeași persoană a fost judecată pentru aceeași faptă materială ( identitate
de persoană și de obiect )
HOTĂRÂRI SUPUSE CONTESTAȚIEI ÎN ANULARE.
1. Deciziile penale definitive pronunțate de instanțele de apel, prin care acestea s-au
pronunțat cu privire la acțiunea penală civilă ori au dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
2. Hotărârile penale definitive pronunțate de prima instanță sau de instanța de apel ( sentințe
sau decizii ) prin care se rezolvă acțiunea penală/civilă.
3. Ultimele hotărâri definitive prin care instanța penală s-a pronunțat asupra fondului cauzei
întrucât se invocă existența autorității de lucru judecat a primei hotărâri.
Sentințele primei instanțe definitive prin neapelare, când se invocă cazul prevăzut de art.
246, lit. b CPP sau cazul prevăzut de art. 246, lit. i CPP.
Contestația în anulare poate fi formulată prin cerere scrisă:
A. De către procuror.
B. Personal sau prin reprezentant legal sau mandatar cu procuro specială de către:
- Inculpat.
- Părțile civile sau responsabile civilmente sau persoana vătămată care au avut calitatea de
apelant sau intimat în stadiul judecării cauzei în apel.
Acestea nu vor putea exercita contestația în anulare în cazurile prevăzute de art 246, lit. b, e
teza a doua, h și i. CPP
TERMENUL DE FORMULARE A CONTESTAȚIEI ÎN ANULARE.
Poate fi:
A. În termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.
Se va avea în vedere data comunicării deciziei de apel redactate, iar nu a minutei acesteia.
Termenul de 30 de zile este un termen procedural, maximal, depășirea acestuia atrăgând
respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.
B. Oricând în cazul contestației în anulare prin care se invocă art. 426, lit. b și i CPP.
INSTANȚA COMPETENTĂ.
Contestația în anulare întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 426 lit. a, c – h CPP se
judecă de către instanța de apel.
Contestația în anulare întemeiată pe cazurile prevăzute de art. 246 lit. i CPP se introduce la
instanța la care a rămas definitivă pe latură penală ultima hotărâre prin care a fost încălcat
principiul ne bis in idem.
Completul care judecă contestația în anulare va avea același număr de judecători ca și
completul care a pronunțat hotărârea definitivă.
SUSPENDAREA EXECUTĂRII HOTĂRÂRII.
Formularea cererii de contestație în anulare nu suspendă de drept efectele hotărârii
definitive.
Totuși, instanța sesizată, la cerere sau din oficiu, poate suspenda executarea hotărârii a
cărei anulare se cere, prin încheiere definitivă, cu ascultarea obligatorie a concluziilor
procurorului.
În cazul în care instanța dispune suspendarea executării hotărârii, cât și atunci când
respinge cererea de suspendare a executării hotărârii, încheierea instanței trebuie motivată
și nu este supusă vreunei căi de atac.
Respingerea unei prime cereri de suspendare a aexecutării pedepsei nu constituie un
impediment pentru formularea unei noi cereri și obținerea suspendării executării hotărârii pe
parcursul rejudecării cauzei.
Suspendarea executării hotărârii supuse contestației în anulare poate fi dispusă fie prin
încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a cererii, fie printr-o încheiere
ulterioară și va dura, în principiu, până la soluționarea pe fond a contestației în anulare.
Dacă instanța dispune respingerea căii extraordinare de atac se va relua executarea
pedepsei aăplicate prin hotărârea definitivă care este astfel menținută.
Dacă este admisă calea extraordinară de atac, hotărârea definitivă va fi anulată și, pe cale
de consecință, va fi anulat și mandatul de executare a pedepsei.
ADMISIBILITATEA ÎN PRINCIPIU.
Judecata contestației în anulare, indeiferent de motivul invocat, presupune o primă etapă,
respectiv admisibilitatea în principiu, care nu vizează, însă și soluționarea acestei căi
extraordinare de atac, ci doar verificarea, dacă sunt întrunite condițiile de exercitare a
acesteia.
Instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, cu citarea părților și
cu participarea obligatorie a procurorului.
Vor fi citate doar părțile interesate, asupra cărora s-ar restrânge efectele contestației în
anulare, în cazul în care ar fi admisă.
Dacă sunt întrunite toate condițiile, instanța admite în principiu, prin încheiere definitivă,
contestația în anulare, iar în caz contrar, instanța de judecată, prin sentință ( când hotărârea
atacată a rămas definitivă în primă instanță ), respectiv prin decizie ( când hotărârea atacată
a rămas definitivă în apel ) va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.
PROCEDURA DE JUDECARE A CONTESTAȚIEI ÎN ANULARE.
După admiterea în principiu a contestației în anulare, instanța fixează termenul pentru
judecarea temeiniciei acesteia și dispune citarea părților interesate în soluționarea
contestației.
Judecarea temeiniciei contestației în anulare are loc în ședință publică, asistența juridică
pentru inculpatul privat de libertate fiind obligatorie.
Instanța de judecată nu poate încuviința nicio probă care vizează fondul cauzei, contestația
în anulare urmând a avea loc în baza probelor deja administrate, după înlătiurarea civiului
procedural care a generat-o.
La termenul fixat, instanța ascultă pătțile și concluziile procurorului
Dezbaterea va fi numai cu privire la cazurile de contestație în anulare care au fost invocate
în cererea inițială și care au trecut prin filtrul admisibilității în principiu.
Instanța poate dispune următoarele soluții:
a. Admite contestația în anulare – caz în care desființează prin decizie definitivă hotărârea a
cărei anulare se cere prin raportare lșa fapta și persoana la care se referă.
Întocmirea minutei deciziei penale este obligatorie.
După desființarea hotărârii definitive, procesul penal care fusese finalizat este reluat fie de
îndată, fie acordând un termen.
Prima instanță poate dispune fie încetarea procesului penal, fie desființarea ultimei sentințe
sau a acelei părți din ultima sentință cu privire la care există autoritate de lucru judecat,
sentința primei instanțe putând fi atacată cu apel.
Instanța de apel va proceda fie la rejudecarea apelului ( câînd calea ordinară de atac a fost
respiunsă ca tardivă, inadmisibilă sau nefondată fără a fi fost administrate probe de instanța
de apel ), fie la rejudecarea cauzei ( când apelul fusese admis și s-a pronunțat o nouă
hotărâre ), fie va dispune desființarea ultimei decizii sau a acelei părți din ultima decizie cu
privire la care există autoritate de lucru judecat.

b. Respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.

Instanța se pronunță doar cu privire la temeinicia contestației.
Dacă motivele invocate în susținerea contestației nu sunt întemeiate sau nu au fost probate,
instanța de judecată va respinge contestația în anulare ca neîntemeiată.
Dacă pe parcursul procedurii a fost dispusă măsura suspendării executării, instanța are
obligația de a menționa în dispozitiv că executarea hotărârii supuse contestației în anulare
urmează a fi reluată.
În cazul în care o contestație în anulare este respinsă printr-o hotărâre definitivă,
introducerea unei noi contestații bazate pe același motiv este inadmisibilă.

17.Cazurile in care se poate face recurs in casatie

CAZURI DE CASARE.
1. În cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau
după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioră celei
legal competente.
Este singurul caz de casare care vizează încălcarea unei norme de procedură.
Nu este incident acest caz de casare în cazul în care încălcarea normelor de competență
materială sau personală privește faza de urmărire penală, inclusiv hotărârile pronunțate de
judecătorul de drepturi și libertăți, procedurile subsecvente dispunerii unei soluții de
netrimitere în judecată finalizate prin hotărârea definitivă a judecătorului de cameră
preliminară, sau faza camerei preliminare.
2. Inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
3. În mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.
Poate fi invocat acest caz când față de actele și lucrările dosarului, prin hotărâre definitivă, s-
a dispus încetarea procesului penal luându-se act de împăcarea părților în lipsa unei
maifestări de voință exprese și neechivoce a inculpatului care nu a făcut o declarație explicită
de împăcare în fața instanței sau pentru cazul în care s-a dispus încetarea procesului penal
pentru infracțiunea de încăierare apreciindu-se în mod eronat că inculpatul a fost prins în
încăierare împotriva voinței sale.
4. Nu s-a constatat grațierea sau, în mod greșit, s-a constatat că pedeapsa aplicată
inculpatului a fost grațiată.
5. S-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

18.Cazurile de revizuire
CAZURI DE REVIZUIRE.
Revizuirea poate fi cerută în următoarele cazuri:
1. Când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei
și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză
2. Când hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opin ia
unui expert sau pe situațile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de
mărturile mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată.

Mărturia mincinoasă trebuie să fi avut o contribuție determinantă la pronunțarea unei hotărâri

nelegale sau netemeincie.
Mărturia mincinoasă trebuie dovedită prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare,
renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a
procesului penal prin care instanța, pronunțându-se asupra fondului acuzației penale a
constatat existența mărturiei mincinoase și săvârșirea faptei de către martor, expert sau
interpret.
În cazul în care nu se poate face dovada prin hotărâre judecătorească, proba cazului de
revizuire, după admiterea în principiu, se poate face prin orice mijloc de probă.
3. Când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat
fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția
pronunțată în cauză.
4. Când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte
de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere,
împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză.
5. Când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia în materia
aplicării legii penale mai favorabile.
Caracterul inconciliabil vizează, în principiu, situația de fapt reținută și, ca excepție, poate
viza și situații de drept diferite, întemeiate pe aceeași bază factuală.
Hotărârile nu trebuie să fi fost atacate concomitent prin intermediul altor căi extraordinare de
atac.
6. Când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală, care după ce hotărârea a devenit
definitivă, a fost declarată neconstituțională, ca urmare a admiterii unei excepții de
neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării
dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea
hotărârii pronunțate.
Excepția de neconstituționalitate trebuie să fi fost invocată în cursul procesului penal în
cazua a cărei revizuire se cere de revizuent.

19.Acordul de recunoastere a vinovatiei

Acordul de recunoaștere a vinovăției.
Definiție: Acordul de recunoaștere a vinovăției constituie actul de sisizare a instanței între
procuror și inculpat în cazul în care inculpatul înțelege să recunoască faptele de care este
acuzat și încadrarea juridică a acestora și agrează în cadrul discuțiilor cu procurorul o
modalitate de individualizare a tratamentului sancționator.
TITULARII ACORDULUI DE RECUNOAȘTERE.
1. Procurorul de caz.
2. Inculpatul.
Organul judiciar trebuie să aducă la cunoștința inculpatului posibilitatea încheierii, în cursul
urmăririi penale, a unui ocrod, ca urmare a recunoașterii vinovăției.
Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi inițiat fie de procurorul care supraveghează sau
efectuaează urmărirea penală, fie de inculpat.
Inculpații minori pot iniția procedura acordului de recunoaștere a vinovăției numai cu
încuviințarea reprezentantului lor legal.
Nu este neceasră încuviințarea reprezentantului legal când inculpatul este major la data
inițierii acordului, chiar dacă infracțiunea de care este acuzat a fost comisă în minorat.
Indiferent de titularul care are inițiativa încheierii acordului, procurorul de caz este singurul în
măsură să decidă dacă se va încheia acordul de recunoaștere a vinovăției, inculpatul având
doar dreptul de a iniția încheierea acordului, nu și de a obține încheierea acestuia.
Când se încheie acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorul nu mai întocmește
rechizitoriu cu privire la inculpatul cu care a încheiat acest acord.
CONDIȚII PENTRU ÎNCHEIEREA ACORDULUI DE RECUNOAȘTERE A VINOVĂȚIEI.
1. Să fi fost pusă în mișcare acțiunea penală.
Dacă acțiunea penală s-a pus în mișcare față de mai mulți inculpați, se poate încheia un
acord de recunoaștere a vinovăției distinct cu fiecare dintre aceștia.
2. Inculpatul cu care se încheie acordul să fie asistat juridic de un avocat ales sau desemnat
din oficiu.
Pe parcursul derulării procedurii de încheiere a acordului de recunoaștere a vinovăției
asistența juridică este obligatorie.
3. Legea să prevadă pentru infracțiunea pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală
numai pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de până la 15 ani alternetiv sau nu cu
pedeapsa amenzii.
Se va avea în vedere maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea
consumată fără a fi luate în calcul cauzele de agravare sau de atenuare.
În cazul variantelor atenuante sau agravante ale infracțiunii se va avea în vedere maximul
special prevăzut de norma de incriminare pentru varianta reținută, iar nu maximul special
prevăzut de norma de incriminare în forma de bază.
Această soluție se impune și în cazul în care variantele agravante sau atenuante ale
infracțiunii nu sunt stipulate în cadrul aceleiași norme de inciminare în forma de bază.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită trebuie să fie amenda ori
închisoarea de 5 ani sau mai mică dacă se intenționează negocierea unei soluții de
renunțare la aplicarea pedepsei.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită trebuie să fie amenda ori
închisoarea mai mică de 7 ani când se negociază o soluție de amânare a aplicării predepsei.
4. Să existe suficiente probe administrate în cursul urmăririi penale din care să rezulte
existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția
inculpatului.
Insuficiența probelor pentru stabilirea existenței faptei și a vinovăției inculpatului atrage
respingerea acordului de către instanță.
5. Să existe avizul prealabil și scris al procurorului ierarhic superior prin care acesta să fie de
acord cu limitele acordului.
Avizul prealabil al procurorului ierarhic superior este obligatoriu și se emite în urma sesizării
acestuia de către procurorul de caz, printr-un referat prin care sunt propuse limitele
acordului.
Procurorul ierarhic superior poate aviza cadrul în care trebuie să se situeze acordul dintre
procurorul de caz și inculpat sau poate respinge propunerea formulată de procurorul de caz.
Avizul procurorului ierarhic superior se realizează prin mențiune datată și semnată înscrise
pe referatul procurorului de caz.
6. Procurorul de caz și inculpatul să agreeze obiectul acordului.
OBIECUL ACORDULUI DE RECUNOAȘTERE A VINOVĂȚIEI.
Acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect:
1. Recunoașterea necondiționată a comiterii faptei pentru care a fost pusă în mișcare
acțiunea penală.
2. Acceptarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
Încadrarea juridică nu poate face obiectul negocierii între procuror și inculpat, aceasta fiind
stabilită prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, respectiv prin ordonanța de
schimbare a încadrării juridice dispuse ulterior punerii în mișcare a acțiunii penale.
Inculpatul trebuie să accepte atât încadrarea juridică a faptei prin raportare la norma de
incriminare, cât și existența vreunei stări de agravare ori a unor circumstanțe agravante
legale sau atenuante.
3. Acceptarea felului și cuantumului pedepsei:
- Pedeapsa principală:
Inculpatul și procurorul trebuie să agreeze atât felul pedepsei principale, cât și cuantumul
acesteia prin raportare la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de norma de incriminare.
Pedeapsa trebuie menționată într-un cuantum determinat.
Se poate încheia acord de recunoaștere a vinovăției, chiar dacă fapta care face obiectul
investigației este grațiată, caz în care se va negocia pedeapsa pentru această faptă și se va
constata intervenția grațierii antecondamnatorie.
În cazul concursului de infracțiuni este necesar să se precizeze pedeapsa pentru fiecare
infracțiune concurentă.
- Pedeapsa completmentară.
Inculpatul și procurorul trebuie să agreeze atât felul pedepsei complementare, cât și durata
pedepsei complementare dacă a fost agreată aplicarea pedepsei a interzicierii unor drepturi.
În cazurile în care aplicarea pedepsei complementare este obligatorie, absența unei
negocieri a felului și duratei pedepsei va atrage respingerea acordului, această carență
neputând fi acoperită în fața instanței.
- Pedeapsa accesorie.
Va fi întotdeauna aplicată dacă se aplică și o pedeapsă complementară.
4. Forma de individualizare a regimului sancționator.
Acordul poate viza fie o soluție de condamnare, fie amânarea aplicării pedepsei sau
renunțarea la aplicarea pedepsei.
Dacă a fost agreată soluția condamnării cu suspendarea sub supraveghere a executării
pedepsei trebuie negociate și următoarele aspecte:
- Termenul de supraveghere ( între 2 și 4 ani ).
- Numărul zilelor în care condamnatul va presta o muncă în folosul comunității ( între 30 și 60
de zile dacă se agrează că este necesară impunerea acestei obligații ).
- Obligațiile de a face sau a nu face care pot fi impuse inculpatului.
Nu pot constitui obiect al negocierii aspectele ce țin de latura civilă a cauzei, nici măcar în
situația în care procurorul exercită acțiunea civilă în numele persoanei vătămate lipsite de
capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.
5. Natura, felul, cuantumul și conținutul măsurii educative.
Inculpatul care a comis o faptă în minorat și procurorul trebuie să agreeze atât natura măsurii
educative, felul măsurii educative, cât și cuantumul acesteia prin raportare la limitele speciale
prevăzute de lege, caz în care nu se poate negocia aplicarea unei pedepse, chiar dacă
inculpatul este major la data încheierii acordului.
În situația în care se agreează, în urma negocierii, aplicarea unei măsuri educative
neprivative de libertate, negocierea urmează a continua cu privire la:
- Durata măsurii educative. Stagiul de formare civică poate fi impus pe o durată de la o zi la 4
luni, supravegherea pe o durată cuprinsă între 2 și 6 luni, consemnarea la sfârșit de
săptămâna între 4 și 12 săptămâni, asistarea zilnică între 3 și 6 luni, negocierea realizându-
se între limitele prevăzute de lege care nu vor fi redusae.
- Necesitatea impunerii unei sau mai multora dintre obligațiile de a face sau a nu face
prevăzute de lege.
Dacă se agreează, în urma negocierii, măsuri educative privative de libertate, negocierea
urmează a continua cu privire la stabilirea duratei măsurii educative.
Astfel, negocierea se va realiza între limitele măsurilor educative reduce cu o treime după
cum urmează:
- Măsura internării într-un centru educativ poate fi impusă pe o periooadă determinată
cuprinsă între 8 luni și 2 ani.
- Internarea într-un centru de detenție poate fi impusă pe o perioadă determinată cuprinsă
între 1 an și 4 luni și 3 ani și 4 luni, dacă pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsa
închisorii mai mică de 20 de ani, respectiv între 3 ani și 4 luni și 10 ani, dacă pedeapsa
prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisorea de 20 de ani sau mai mare
ori detențiunea pe viață.
CONȚINUTUL ACORDULUI DE RECUNOAȘTERE A VINOVĂȚIEI.
Acordul de recunoaștere a vinocățieie se încheie în scris și trebuie să cuprindă cel puțin
următoarele elemente:
1. Data și locul încheierii.
2. Numele, prenumele și calitatea celor între care se încheie.
3. Date privitoare la persoana inculpatului.
4. Descrierea faptei ce formează obiectul acordului.
5. Încadrarea juridică a faptei și pedeapsa prevăzută de lege.
6. Probele și mijloacele de probă.
7. Declarația expresă a inculpatului prin care recunoaște comiterea faptei și acceptă
încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală.
8. Felul și cuantumul părecum și forma de executare a pedepsei, felul, cuantumul măsurii
educative, ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei
cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat.
9. Semnăturile procurorului, ale inculpatului și ale avocatului.
PROCEDURA ÎN FAȚA INSTANȚEI
După încheierea acordului, procurorul sesizează instanța căreia i-ar reveni competența să
judece cauza în fond și trimite acesteia acordul însoțit de dosarul de urmărire penală.
Determinarea competenței instanței se face în fucnție de infracțiunea care face obiectul
acordului sau de calitatea personală a inculpatului care a încheiat acordul.
Dacă instanța este sesizată cu unul sau mai multe acorduri, când acordurile sunt întocmite
succesiv, procesul penal nu mai cunoaște faza camerei preliminare.
După repartizarea aleatorie a dosarului, completul care urmează să se pronunțe în cauză va
efectua o verificare preliminară a regularității actului de sesizare limitată numai la
respectarea de către procuror a elementelor de formă.
Dacă instanța constată neregularitatea actului de sesizare, instituie o procedură remediu în
cadrul căreia instanța dispune acoperirea omisiunilor cu privire la condițiile extrinseci ale
actului de sesizare în cel mult 5 zile de la data comunicării, sesizând în acest sens
conducerea parchetului care a emis acordul.
Sesizarea poate fi făcută prin adresă înainte de primul termen de judecată sau în temeiul
încheierii instanței de la termenul de judecată stabilit în cazul în care instanța constată atunci
din oficiu sau ca urmare a cererilor părților sau a persoanei vătămate existența omisiunilor.
Remedierea actului de sesizare nu poate viza și condițiile intrinseci ale acestuia, neputându-
se suplini carențele actului de sesizare cu privire la elementele care ar fi tgrebuit să rezulte în
urma procesului de negociere, și nici nu pot fi înlăturate elemenetele de nelegalitate
constatate în legătură cu obiectul procesului de negociere.
Remedierea actului de sesizare nu se va realiza de procurorul ierarhic superior, ci de
procurorul care a negociat acordul.
Acoperirea omisiunilor trebuie să fie realizată cel târziu până la momentul în care instanța se
pronunță cu privire la admiterea sau respingerea acordului.
Ședința de judecată este publică și se desfășoară cu citarea inculpatului, părții civile sau
responsabile civilmente și a persoanei vătămate care vor avea dreptul de a formula cereri,
excepții și de apun concluzii cu privire la obiectul acordului.
Nulitățile abosulte referitoare la actele procesuale/procedurale sau probe administrate în
cursul urmăririi penale pot fi invocate în orice stare a procesului, în vreme ce nulitățile
relative pot fi invocate din oficiu sau pe cale de excepție până la primul termen de judecată
cu procedura legal îndeplinită.
Inculpatul nu poate reveni asupra recunoașterii efectuate în cursul urmăririi penale, cu
excepția situației în care probează existența unor constrângeri, violențe sau presiuni din
partea organelor de urmărire penală sau a folosirii de către acestea a altor manopere
neloiale.
Participarea procurorului este obligatorie.
În cadrul acestei proceduri speciale, în fața instanței nu se mai administrează probe/
readministrează probele administrate în cursul urmăririi penale, procedura specială neavând
stadiulș cercetării judecătorești.
Instanța analizând acordul poate pronunța, prin sentință, următoarele soluții cu privire la
latura penală a cauzei:
1. Admite acordul de recunoaștere a vinovăției și pronunță soluția cu privire la care s-a ajuns
la un acord.
Soluția pronunțată de instanță în acest caz, trebuie să fie întotdeauna cea care rezultă din
acord.
2. Respinge acordul de recunoaștere a vinovăției și trimite dosarul procurorului în vederea
continuării urmăririi penale dacă:
a. Se constată neregularitatea actului de sesizare atunci când:
- Nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru încheierea acestuia în mod valabil,
cu privire la toate faptele reținute în sarcina inculpatului care au făcut obiectul acordului.
- Instanța apreciază că soluția cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și
inculpat este nelegală.
b. Deși actul de sesizare este legal întocmit, instanța apreciază că soluția cu privire la care s-
a ajuns la un acord între procuror și inculpat este nejustificat de blândă în raport cu
gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
În cazul în care instanța respinge acordul nu se va pronunța și cu privire la acțiunea civilă,
procesul penal trecând din nou în faza de urmărire penală și continuând cu acțiunea civilă
alăturată acțiunii penale.
După respingerea unui acord și trimiterea cauzei în vederea cercetăriik urmăririi penale,
procurorul poate încheia ulterior un alt acord cu același inculpat sau poate decide trimiterea
acestuia în judecată prin rechizitoriu.
Judecătorul care a respins acordul pe motiv că pedeapsa este pra blândă este incompatibil
să judece cauza în care procurorul a dispus ulterior trimiterea în judecată a inculpatului prin
rechizitoriu.
După punerea în dezbatere contradictorie a părților și a procurorului, instanța se pronunță
prin sentință și asupra :
- Menținerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii preventive dispuse pe
parcursul procesului penal cu privire la inculpat.
- Dispunerii unei măsuri de siguranță.
- Desființării totale sau parțiale a unui înscris.
- Menținerea sau ridicarea măsurii asigurătorii luate în cauză.
- Obligării la cheltuieli judiciare.
- Pata din cauțiune a amenzii penale aplicate sau a despăgubirilor civile.
APELUL ÎN CADRUL ACORDULUI DE RECUNOAȘTERE.
Pot formula apel:
1. Procurorul cu privire la latura penală și civilă a cauzei.
Poate declara apel procurorul din cadrul parchetului de pe lângă instanța care a pronunțat
sentința penală, indiferent de soluția pronunțată de prima instanță.
Apelul poate fi declarat atât în favoarea, cât și în defavoarea părților, însă procurorul nu
poate solicita instanței de apel pronunțarea unei soluții mai grele decât cea negociată cu
inculpatul.
Dacă judecata s-a desfășurat în absența procurorului, prezența acestuia fiind obligatorie la
judecata în primă instanță în toate cazurile, reprezentantul Ministerului Public va putea
formula apel prin care să invoce acest motiv de nulitate absolută.
2. Inculpatul cu privire la latura penală și civilă a cauzei.
Inculpatul poate formula apel personal sau prin reprezentant legal ori mandatar special,
avocatul care l-a reprezentat pe inculpat în judecata în primă instanță și soțul
3. Persoana vătămată, partea civilă sau cea responsabilă civilmente.
Partea civilă sau partea responsabilă civilmente poate declara apel atât în privința laturii
penale, cât și a celei civile.
Persoana vătămată poate declara apel numai cu privire la altura penală, iar dacă se
constituie parte civilă și la latura civilă.
4. Interpretul – numai cu privire la dispozițiile instanței referitoare la indemnizațiile cuvenite
ori cu privire la amenzile judiciare aplicate prin sentință.
5. Avocatul.
Avocatul din oficiu al unei părți poate formula apel în nume propriu cu privire la nelegalitatea
dispozițiilor sentinței referitoare la plata onorariului.
6. Orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit
printr-o măsură sau printr-un act al instanței.
Apelul poate fi declarat:
- În termend e 10 zile care curge de la data comunicării în mod legal a copiei minutei
sentinței penale, atât pentru procuror, cât și pentru persoana vătămată și părți.
- Pentru interpret și avocat, de îndată după pron unțarea încheierii prin care s-a dispus
asupra cheltuielilor judiciare și indemnizațiilor, și cel mai târziu în 10 zile de la pronunțarea
sentinței prin care s-a soluționat cauza sau, după caz, în termen de 10 zile de la
comunicarea sentinței prin care a fost aplicată amenda juridicară sau prin care s-a dispus
asupra cheltuielilor jduiciare sau indemnizațiilor.
- În termen de 10 zile care curge de la data la care orice persoană fizică ori juridică ale cărei
drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanței au
aflat despre actul sau măsura care au provocat vătămarea.
Procedura în fața instanței de apel va fi contradictorie, cu citarea persoanei vătămate și a
părților și cu participarea obligatorie a procurorului.
Instanța de apel poate pronunța următoarele soluții:
1. Respinge apelul menținând hotărârea atacată, dacă apelul este tardiv, inadmisibil ori
nefondat.
2. Admite apelul, desființează sentința prin care acordul a fost admis și dispune restituirea
cauzei la parchet.
3. Admite apelul, desființează sentința prin care acordul a fost respins, admite acordul de
recunoaștere a vinovăției.
Împotriva hotătârii judecătorești prin care a fost admis acordul de recunoaștere a vinovăției
se poate formula :
- Contestație în anulare.
- Revizuire.
- Recurs în casație.

20.Contestatia privind durata procesului penal

Contestația privind durata procesului penal.
Definiție: Contestația privind durata procesului penal este mijlocul procesual prin intermediul
căruia suspectul, inculpatul, persoana vătămată, partea civilă și partea responsabilă
civilmente sau procurorul pot solicita accelerarea procedurii în situația în care activitatea de
urmărire penală sau de judecată nu se îndepălinește într-o durată rezonabilă.
În cursul urmăririi penale, contestația poate fi introdusă de către părți sau subiecți procesuali
principali.
În cursul judecății contestația poate fi introdusă de procuror sau de inculpat, persoana
vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente.
Contestația se formulează în scris. Dacă nu sunt respectate condițiile de formă, se va
dispune restituirea pe cale administrativă a contestației formulate.
TERMENUL DE INTRODUCERE A CONTESTAȚIEI.
1. După cel păuțin un an de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul
urmăririi penale.
În cazul în care contestația este formulată de persoana vătămată, termenul curge de la data
începerii urmăririi penale in rem.
2. După cel puțin un an de la trimiterea în judecată, pentru cauzele aflate în cursul judecății
în primă instanță.
3. După cel puțin 6 luini de la data sesizării insatnței cu o cale de atac, pentru cauzele aflate
în căile de atac ordinare sau exstraordinare.
COMPETENȚA DE SOLUȚIONARE.
a. În cazule penale aflate în cursul urmăririi penale, competența revine judecătorului de
drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă
insatnță.
b. În cauzele penale aflate în cursul judecății sau în căile de atac ordinare ori extradordinare,
competența revine instanței ierarhic superioare celei pe rolul căreia se află cauza.
c. Când procedura juridicară cu privire la care se formulează contestația se află pe rolul
Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a contestației aparține unui alt
complet din cadrul aceleiași secții.
ASPECTE PROCEDURALE.
Procedura are un caracter accelerat, contestația trebuie să se soluționeze în cel mult 20 de
zile de la înregistarera acesteia.
După înregistrarea contestației, judecătorul de drepturi și libertăți, cel de cameră preliminară
sau instanța, dispune următoarele măsuri administrative prealabile:
- Informarea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, respectiv a
instanței pe rolul căreia se află, cu privire la contestația formulată, cu mențiunea posibilității
de a formula un punct de vedere cu privire la aceasta și comunicarea termenului până la
care poate fi transmis punctul de vedere.
- Solicitarea dosarului sau a unei copii certificate a dosarului cauzei porcurorului care
efectuează sau supraveghează urmărirea penală, respectiv instanței pe rolul căreia se află
cauza.
Dosarul trebuie trimis organului care soluționează contestația în cel mult 5 zile de la primirea
solicitării.
- Informarea celorlalte părți din proces și, după caz, a celorlalți subiecți procesuali principali
cu privire la contestația formulată și la dreptul de a-și exprima punctul de vedere în termenul
acordat în acest scop de judecătorul de drepturi și libertăți sau de instanță.
Procedura este nepublică, având loc în camera de consiliu, este contradictorie și orală.
Contestația se soluționează prin încheiere, în camera de consiliu, cu citarea părților, a
subiecților procesuali principali și cu participarea procurorului.
DELIBERAREA ȘI SOLUȚIILE.
Pentru a determina în concret dacă în cauză a fost sau nu termenul rezonabil al procesului
penal, judecătorul de drepturi și libertăți sau insatnța va avea în vedre următoarele criterii:
a. Natura și obiectul cauzei.
b. Complexistatea cauzei, inclusiv ărin luarea în considerare a numărului de participanți și a
dificultăților de administrare a probelor.
c. Elementele de extraneitate ale cauzei.
d. Faza procesuală în care se află cauza și durata fazelor procesuale anterioare.
e. Comportamentul contestatarului în procedura judiciară analizată, inclusiv din perspectiva
exercitării drepturilor sale procesuale și procedurale și din perspectiva îndeplinirii obligațiilor
sale în cadrul procesului.
După deliberare judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau
instanța se pronunță prin încheiere definitivă și poate dispune următoarele soluții:
1. Admite contestația și stabilește termenul în care procurorul să rezolve cauza, judecătorul
de cameră preliminară să finalizeze procedura, respectiv instanța de judecată să soluționeze
cauza, precum și termenul în care o nouă contestație nu poate fi formulată.
2. Respinge contestația ca inadmisibilă în cazul în care nu a fost formulată de o persoană
care avea calitate procesuală activă sau dacă prin obiectul ei nu urmărește rezolvarea
probelemei lipsei de celeritate a procesului.
3. Respinge contestația ca neîntemeiată, caz în care o nouă contestație poate fi formulată
oricând.
4. Ia act de retragerea contestației.
În acest caz o nouă contestație nu mai poate fi formulată în cadrul aceleiași faze procesuale
în care a fost retrasă.
Încheierea se motivează în termen de 5 zile de la pronunțare și se comunică părților și
subiecților procesuali principali din cauză care sunt ținuți să respecte termenele cuprinse în
aceasta.
Dosarul se restituie în ziua motivării.
O nouă contestație nu poate fi formulată înainte de expirarea termenului stabilit prin
hotărârea de admitere, ci doar pentru motive ivite ulterior contestațeiei anterioare.

21.Instanta de executare
Instanța de executare.
PUNEREA ÎN EXECUTARE A HOTĂRÂRILOR PENALE DEFINITIVE.
Este activitatea procesuală, efectuată din oficiu, în care sunt executate dispozițiile hotărârii
penale definitive.
Competența punerii în executare a hotărârilor penale definitive aparține instanței de
executare.
Hotărârea instanței penale, rămasă definitivă la prima instanță de judecată, sau la instanța
ierarhic superioară ori la instanța de apel, se pune în executare de către prima instanță de
judecat.
Ca excepție, hotărârile pronunțate în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție se
pun în executare, după caz, de Tribunalul București în a cărei circumscripție se află locul de
deținere.
Dacă pedeapsa aplicată unui militar nu se execută prin privare de libertate, competența
teritorială a tribunalului militar se va determina potrivit art. 41 CPP.
În legătură cu activitatea de executare a hotărârilor penale definitive, legea acordă
competențe funcționale specifice fie judecătorului delegat cu executarea hotărârilor penale,
fie judecătorului delegat cu supravegherea privării de libertate, competențele acestora fiind
diferite.
Hotărârile penale nedefinitive dar executorii ( cele privind măsurile preventive, de siguranță,
etc. ) se pun în executare, după caz, de judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de
cameră preliminară swau de instanța care le-a dispus și nu de instanța de executare.
În cazul pedepsei amenzii și măsurilor educative neprivative de libertate, judecătorul delegat
cu executarea din cadrul instanței de executare poate delega unele atribuții judecătorului
delegat cu executarea de la instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în
circumscripția căreia locuiește persoana aflată în executare.
JUDECĂTORUL DELEGAT CU EXECUTAREA.
Președintele instanței de executare deleagă anual unul sau mai mulți dintre judecătorii
acesteia pentru coordonarea activităților privind punerea în executare a hotărârilor
judecătorești.
Judecătorii delegați de președinții instanțelor cu executarea hotărârilor judecătorești penale
exercită următoarele atribuții:
- Îndrumă și controlează activitatea compartimentului de executări penale.
- Emit mandatele de executare a pedepsei închisorii și a pedepsei detențiunii pe viață,
asigură comunicarea și supraveghează luarea măsurilor pentru ducerea la îndeplinire a
acestora.
- Asigură punerea în executare a măsurilor educative privative de libertate, precum și a celor
neprivative de libertate.
- Îndrumă și controlează activitatea desfășurată de serviciul de probațiune cu privire la
punerea în executare a pedepselor și măsurilor neprivative de libertate.
- Soluționează plângerile împotriva deciziilor consiliului de probațiune.
- Aplică amenzi judiciare pentru comiterea unor abatarei judiciare în cazurile prevăzute de
lege.
- Rezolvă corespondența aferentă activității de punere în executare a hotărârilor penale.

JUDECĂTORUL DELEGAT CU SUPRAVEGHEREA PRIVĂRII DE LIBERTATE.

Judecătorul acesta are o competență sepcifică diferită de cea a judecătorului delegat cu
executarea.
Judecătorul delegat cu supravegherea privării de libertate, supraveghează și controlează
asigurarea legalității în executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate.
În exercitarea atribuțiilor sale judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate audia
orice persoană, poate solicita informații ori înscrisuri de la administrația locului de deținere,
poate face verificări la fața locului și are acces la dosarul individual al deținuților, evidențe și
orice alte înscrisuri sau înregistrări necesare pentru exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege.
Atribuțiile administrativ-jurisdicționale se exercită în cadrul procedurilor speciale și se
finalizează printr-un act administrativ numai încheiere.
HOTĂRÂRI PENALE EXECUTORII.
Hotărârile penale executorii sunt hotărârile judecătorești ce poat fi puse în executare.
În principiu, o hotărâre devine executorie în momentul rămânerii sale definitive.
Rămânerea definitivă a hotărârii primei instanțe – este momentul în care hotărârea primei
instanțe devine executorie.
Hotărârile primei instanțe rămân definitive:
1. La data pronunțării, când hotărârea nu este supusă contestației sau apelului.
2. La data expirării termenului de apel sau de introducere a contestației (1) când nu s-a
declarat apel sau contestație în termen, formularea cererii de repunere în termenul de apel
sau de contestație nu suspendă executarea de drept (2) când apelul sau, după caz
contestația declarată a fost retrasă înăuntrul termenului.
În cazul în care, în termenul de apel, persoana vătămată sau partea renunță la apel,
hotărârea este definitivă sub aspectul laturii penale de la data expirării termenului de apel,
respectiv de la data renunțării sub aspectul laturii civile.
3. În cazul retragerii apelului sau, după caz, a contestației declarate în termen.
4. La data pronunțării hotărârii prin care s-a respins apelul sau, după caz, contestația
declarată în termen.
În situația în care, sentința pronunțată, privește mai mulți inculpați, se va analiza în funcție de
fiecare inculpat în parte dacă hotărârea este definitivă sau nu.
Rămânerea definitivă a hotărârii instanței de apel este momentul la care hotărârea instanței
de apel devine executorie.
Hotărârile instanței de apel rămân definitive la data pronunțării acestora, atuncio când apelul
a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel.
Dacă apelul a fost respins, ceea ce rămâne definitiv este hotărârea primei instanțe de la data
pronunțării hotărârii prin care a fost respins apelul. 135
Hotărârea pronunțată în calea de atac a contestației rămâne definitivă la data pronunțării
acesteia atunci când contestația a fost admisă și procesul a luat sfârșit în fața instanței care
o judecă.
Dacă, contestația a fost respinsă, ceea ce rămâne definitiv este hotărârea primei instanțe de
la data pronunțării hotărârii prin care a fost respinsă contestația.
Există cazuri în care încheierea/sentința este definitivă de la data pronunțării, nefiind supusă
niciunei căi de atac.
Există și o serie de hotărâri sau dispoziții care, deși sunt nedefinitive au caracter executoriu.
PUNEREA ÎN EXEECUTARE A PEDEPSELOR PRINCIPALE.
Pedeapsa închisorii și pedeapsa detențiunii pe viață se pun în executare prin emiterea
mandatului de executare.
Mandatul de executare se emite de judecătorul delegat cu executarea în ziua rămânerii
definitive a hotărârii la instanța de fond sau, după caz, în ziua primirii extrasului hotărârii de
la instanța de apel.
Mandatul de executare se întocmește în 3 exemplare și cuprinde:
a. Denumirea insatnței de exsecutare.
b. Data emiterii.
c. Datele privitoare la persoana condamnatului.
d. Numărul și data hotărârii care se execută și denumirea instanței care a pronunțat-o.
e. Pedepasa pronunțată și textul de lege aplicat.
f. Pedeapsa accesorie aplicată.
g. Timpul reținerii și arestării preventive ori al arestului la domiciliu care s-a dedus din durata
pedepsei.
h. Mențiunea dacă cel condamnat este recidivist.
i. Ordinul de arestare și de deținere.
j. Semnătura judecătorului delegat.
k. Ștampila instanței de executare.
Dacă persoana condamnată se află în stare de libertate, pentru aducerea la îndeplinirea
mandatului se trimit două exemplare organelor de poliție de la domiciliul sau reședința
condamnatului sau celor în raza cărora condamnatul locuiește fără forme legale.
Un exemplar al mandatului va fi înmânat condamnatului, iar cel de-al doilea va fi predat de
către organul de poliție locului de deținere unde persoana condamnată este condusă pentru
executarea pedepsei.
Al treilea exemplar al mandatului de executare rămâne atașat la dosarul cauzei.
Dacă persoana condamnată este privată de libertate, pentru aducerea la îndeplinire a
mandatului de executare se trimit două exemplare comandantului la locul de deținere, un
exemplar al mandatului va fi înmânat persianei condamnate, iar cel de-al doilea exemplar va
fi depus la dosarul individual al condamnatului.
Al treilea exemplar al mandatului va rămâne atașat la dosarul cauzei.
Pe baza mandatului de executare, organul de poliție procedează la arestarea condamnatului.
Odată cu înmânarea mandatului de executare, persoanei condamnate i se aduce la
cunoștință, sub semnătură, în scris, dreptul de a solicita redeschiderea procesului penal în
cazul în care a fost judecată în lipăsă, care poate fi exercitat în termen de 1 lună din ziua în
care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal
împotriva sa.
Dacă persoana condamnată nu poate ori refuză să semneze se va încheia un proces-verbal.
În situația în care există presupunerea rezonabilă că persoana condamnată a părăsit
teritoriul României se poate emite de către insatnța de executare un mandat european de
arestare.
Dacă cel condamnat se află în stare de libertate, odată cu emiterea mandatului de executare
a pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață, judecătorul delegat cu executarea emite și un
ordin prin care interzice condamnatului să părăsească țara.
Ordinul se întocmește în 3 exemplare și curpinde:
- Denumirea instanței de executare.
- Data emiterii.
- Datele privitoare la persoana condamnatului.
- Pedepasa pronunțată împotriva acestuia.
- Numărul și data hotărârii de condamnare.
- Denumirea instanței care a pronunțat-o.
- Numărul mandatului de executare a pedepsei emis pe numele condamnatului.
- Dispoziția de interzicere a părărsirii țării.
- Semnătura judecătorului delegat.
- Ștampila instanței de executare.
Pe durata termenului de supraveghere, persoana supravegheată față de care s-a dispus
amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei
poate solicita motivat instanței de executare să încuviințeze părăsirea teritoriului României.
Instanța de executare soluționează cererea în camera de consiliu, cu citarea persoanei
supravegheată și a consilierului de probațiuine.
Asistența juridică este obligatorie, dacă pentru infracțiunea pentru care s-a dispus pedeapsa,
legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani .
După ascultarea persoanei supravegheate și a consilierului de probațiune, instanța de
executare se pronunță prin încheiere definitivă, iar în cazul în care admite cererea, insatnța
stabilește perioada pentru care persoana supravegheată poate părăsi România, care nu
poate fi mai mare de 30 de zile.
PROCEDURA PUNERII ÎN EXECUTARE A PEDEPSEI AMENZII.
Persoana condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să achite integral amenda în
termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și să comunice
judecătorului delagat cu executarea dovada plății, în termen de 15 zile de la efectuarea
acesteia.
Prin depunerea recipisei de plată integrală, pedeapsa amenzii este executată.
Când cel condamnat se găsește în imposibilitatea de a achita integral amenda, poate solicita
judecătorului delegat cu executarea eșalonarea plății amenzii în rate lunare pe o perioadă ce
nu poate depăși 2 ani.
Cererea de eșalonare poate fi formulată atât în termenul de 3 luni, cât și după expirarea
acestuia.
Judecătorul delegat cu executarea se pronunță prin încheiere definitivă.
Judecătorul delegat cu executarea, constatând că persoana fizică, condamnată nu a achitat
amenda, în tot sau în parte, în termenul de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare, sesizează insatnța de executare care procedează astfel:
- Când constată că neexecutarea nu este imputabilă condamnatului, dispune executarea
amenzii prin muncă neremunereată în folosul comunității, în afară de cazul în care persoana
nu poate presta această muncă din cauza stării de sănătate.
- Când constată că neexecutarea nu este imputabilă condamnatului și acesta nu își dă
consimțământul la prestarea unei munci neremunereate în folosul comunității, înlocuiește
amenda cu închisoarea.
- Când constată neexecutarea cu rea-credință a amenzii, înlocuiește amenda cu închisoarea.
În cazul nerespectării de către persoana juridică a termenului de achitare a amenzii sau a
unei rate din aceasta, executarea pedepsei amenzii se face potrivit prevederilor Codului de
procedură fiscală.
PUNEREA ÎN EXECUTARE A PEDEPSELOR COMPLEMENTARE.
Interzicerea exercitării unor drepturi.
Se execută de la data executării sau considerării ca executată a pedepsei principale.
Ca excepții, când executarea începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare:
- Când pedeapsa complementară este aplicată de către insatnță pe lângă pedeapsa amenzii.
- Când pedeapsa complementară este aplicată de instanță pe lângă pedeapsa închisorii a
cărei executare este suspendată sub supraveghere.
Executarea păedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi începe:
a. De la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii.
b. De la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere.
c. După executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă sau
după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
d. După expirarea termenului de supraveghere al liberării condiționate în cazul în care
instanța a dispus liberarea condiționată din executarea pedepsei închisorii.
Pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi se pune în executare prin trimiterea de către
judecătorul delegat al instanței de executare a unei copii de pe dispozitivul hotărârii, în
funcție de drepturile a căror exercitare a fost interzisă, persoanei juridice de drept public sau
de drept privat autorizate să supravegheze exercitarea dreptului respectiv.
Comunicarea nu se va face de la data rămânerii definitive a hotărârii, ci de la data când
pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi devine executabilă.
PUNEREA ÎN EXECUTARE A MĂSURILOR DE SIGURANȚĂ.
1. Obligarea la tratament medical.
Măsura de siguranță a obligării la tratament medical luată printr-o hotărâre definitivă se pune
în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv și a copiei de pe raportul de expertiză
medico-legală, autorității de sănătate publică din județul pe teritoriul căruia locuiește
persoana față de care s-a luat măsura, respectiv administrației locului de deținere, în cazul în
care obligarea la tratament medical însoțește pedeapsa închisorii ori a detențiunii pe viață
sau privește o persoană aflată în stare de deținere.
Autoritatea de sănătate publică va comunica de îndată persoanei fațăp de care s-a luat
această măsură, unitatea sanitară la care urmează să efectueze tratamentul.
Obligarea la tratament medical poate fi dispusă și în mod provizoriu, ca măsură procesuală,
în cursul urmăririi, de judecătorul de drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară
în procedura de cameră preliminară, sau al judecății de către instanță.
Dacă instanța de executare primește comunicarea unității sanitare cu privire la faptul că
persoana supusă la tratament medical nu s-a prezentat pentru a urma tratamentul, fără a
exista o justificare obiectivă, dispune internarea medicală a acesteia.
Dacă insatnța de executare primește comunicarea unității sanitare, că persoana supusă la
tratament medical se sustrage tratamentului medical, după verificarea motivelor absenței
( dacă este sustragere de la tratament sau absență justificată ), în cazul sustragerii va
dispune internarea medicală.
Dacă instanța de executare primește comunicarea unității sanitare că datorită ameliorării
stării de sănătate a persoanei față de care s-a luat măsura, efectuarea tratamentului medical
nu se mai impune sau că, din cauza înrăutățirii stării de sănătate a acesteia, este necesară
internarea medicală, insatnța de executare dispune efectuarea unei expertize medico-legale
cu privire la starea de sănătate a persoanei.
Efectuarea expertizei medico-legale este obligatorie.
Instanța de executare, în ședință publică, ascultă concluziile procurorului, a persoanei față
de care s-a luat această măsură și ale avocatului acesteia, precum și ale expertului și
medicului desemnat și dispune prin sentință fie încetarea măsurii obligatorii la tratament
medical, fie internarea medicală, sentință ce poate fi atacată cu contestație.
Întocmirea minutei în două exemplare este obligatorie.
2. Internarea medicală – presupune internarea făptuitorului care are o bloală sau o tulburare
psihică, inclusiv cea produsă de consumul cronic de alcool sau de alte substanțe psiho-
active, într-o unitate sanitară de specialitate.
Sustragerea de la executarea măsurii internării medicale constituie infracțiunea de
neexecutare a sancțiunilor penale.
Judecătoria în a cărei circumscripție se află unitatea sanitară are obligația de a verifica
periodic, dar nu mai târziu de 12 luni, dacă internarea medicală mai este necesară.
MĂSURILE DE SIGURANȚĂ PROVIZORII.
În cazul în care măsura obligării la tratament medical sau a internării medicale a fost luată în
mod provizoriu în cursul urmăririi penale sau al judecății, punerea în executare se face de
către judecătorul/instanța care a luat această măsură.
INTERZICEREA EXERCITĂRII DREPTULUI DE A OCUPA O FUNCȚIE SAU DE A
EXERCITA O PROFESIE ORI O ALTĂ ACTIVITATE.
Punerea în executare a acestei măsuri de siguranță se face prin comunicarea de către
judecătorul delegat cu executarea a unei copii de pe dispozitivul hotărârii persoanei juridice
în cadrul căreia persoana exercită respectiva funcție, profesie, etc.
Persoana cu privire la care s-a luat măsura de siguranță poate cere, după trecerea a cel
puțin 1 an de la data punerii în executare, revocarea măsurii când temeiurile care au impus
luarea acesteia au încetat.
Competența de soluționare a cererii de revocare aparține insatnței de executare, procedura
desfășurându-se în ședință publică cu citarea persoanei față de care s-a luat măsura.
Asistența juridică și participarea procurorului la soluționarea cererii este obligatorie.
Instanța poate dispune prin sentință admiterea sau respingerea cererii de revocare, sentința
pronunțată putând fi atacată cu contestație.
EXECUTAREA CONFISCĂRII SPECIALE ȘI A CONFISCĂRII EXTINSE.
Măsura de sesizare se execută după cum urmează:
Lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit legii.
După rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus confiscarea, deținătorii bunurilor
confiscate, intrare în proprietatea privată a statului au următoarele obligații:
- Să declare bunurile trecute în propriatatea privată a statului la organele de valorificare în
termen de 10 zile de la data primirii de către deținător a documentului care constituie titlu de
proprietate a statului asupra acestora.
- Să predea bunurile trecute în proprietatea privată a statului organelor de valorificare.
- Să inventarieze bunurile.
Dacă lucrurile confiscate se află în păstrarea organelor de poliție sau a altor instituții,
judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organului la care
se află.
Când confiscarea privește sume de bani ce nu au fost consemnate la unități bancare,
judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organelor
fiscale, în vederea executării confiscării potrivit dispozițiilor privind creanțele bugetare.
Când s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, dacă prin lege nu se prevede altfel,
distrugerea se face în prezența unei ciomisii formate din jduecătorul delegat cu executarea al
instanței de executare, un reprezentant al parchetului de pe lângă aceeași instanță, un
reprezentant al Inspectoratului Județean de Poliție, gestionarul camerei de corpuri delicte în
gestiunea căruia se află bunurile suspuse distrugerii și, dacă este cazul, reprezentanți ai altor
autorități cu competențe în domeiu, desemnați de judecătorul delegat.
PUNEREA ÎN EXECUTARE A AVERTISMENTULUI ÎN CAZUL DISPUNERII RENUNȚĂRII
LA APLICAREA PEDEPSEI.
Dacă instanța dispune renunțarea la aplicarea pedepsei va aplica infractorului un
avertisment ce constă în prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunțarea la
aplicarea pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a
consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiunea.
Executarea avertispmentului are loc de îndată, în ședința în care s-a pronunțat hotărârea.
Dacă avertismentul nu poate fi executat îndată după pronunțare, punerea în executare a
acestuia se face la rămânerea definitivă a hotărârii prin comunicarea unei copii de pe
aceasta persoanei căreia i se aplică.

22.Liberarea conditionata
Definiție: Liberarea condiționată este măsura ce poate fi dispusă de instanța de judecată,
constând în punerea în libertate a persoanei condamnate, înainte de executarea în întregime
a pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață, dacă sunt îndeplinite condițiile strict și
limitativ prevăzute de lege.
Această măsură are întotdeauna un caracter facultativ.
CONDIȚII DE ACORDARE A LIBERĂRII CONDIȚIONATE.
1. Condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață.
În acest caz trebuie îndeplinite următoarele condiții:
a. Persoana condamnată să fi executat efectiv cel puțin 20 de ani de detențiune.
Va fi avută în vedere la stabilirea acestei durate și perioada în care persoana condamnată s-
a aflat în stare de arest preventiv sau în stare de arest la domiciliu.
b. Persoana condamnată să fi îndeplinit intergral obigațiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le
îndeplinească.
c. Persoana condamnată să fi avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei.
d. Instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra
în societate.
2. Condamnări la pedeapsa închisorii.
a. Să fie exeutată fracția de pedeapsă prevăzută de lege.
Calculul fracției de pedeapsă ce trebuie executată se face prin raportare la pedeapsa pe
care condamnatul o execută efectiv, nu la cea la care a fost condamnat de către instanță.
b. Persoana condamnată să se afle în executarea pedepsei în regim semideschis sau
deschis.
c. Persoana condamnată să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de
condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le
îndeplinească.
d. Instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintgra
în societate.

23.Cazurile de amanare a pedepsei

CAZURI DE AMÂNARE A EXECUTĂRII PEDEPSEI.
Cazurile de amânare a executării pedepsei sunt limitativ prevăzute de lege:
1. Când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă
de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a ANP și care face imposibilă
executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu
asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța
apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea
publică.
Condiții:
- Condamnatul să sufere de o boală care face imposibilă executarea imediată a pedepsei.
- Boala să nu poată fi tratată nici în rețeau medicală a ANP și nici sub pază permanentă în
rețeaua Ministerului Sănătății.
- Condamnatul să nu își fi provocat singur starea de boală, prin refuzul tratamentului medical,
aal intervenției chirurgicale, prin acțiuni de autoagresiune sau prin alte acțiuni vătămătoare.
- Condamnatul să nu se fi sustras de la efectuarea expertizei medico-legale.
- Lăsarea în libertate a condamnatului să nu prezinte un pericol pentru ordinea publică.
2. În cazul în care persoana condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an

24.Cazurile de intrerupere
ÎNTRERUPEREA EXECUTĂRII PEDEPSEI ÎNCHISORII SAU A DETENȚIUNII PE VIAȚĂ.
Este măsura ce poate fi dispusă de instanță, constând în întreruperea temporară a executării
pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață în cazurile prevăzute strict și limitativ de lege
( aceleași ca și cele de amânare a executării pedepsei ).

25.Cazurile de contestatie la executare

CAZURILE DE CONTESTAȚIE ÎN EXECUTARE.
Executarea unei hotărâri definitive nu poate fi contestată decât în cazurile limitativ prevăzute
de lege.
Legiuitorul a apreciat însă că în această fază procesuală, desi nu poate fi pusă în discuție
autoritatea de lucru judecat a hotărârii, totuși pot exista unele elemente de nelegalitate a
executării care se impugn a fi înlăturate atunci când:
1. Se reține existența unui impediment la executarea hotărârii, atunci când hotărârea, deși nu
era definitivă, a fost pusă în executare, sau când executarea a fost îndrepttată eronat
împotriva altei persoane decât cea vizată în hotărâre, sau când nu mai există vreo pedeapsă
de executat în condițiile în care a intervenit amnistia sau grațierea totală postcondamnatorie
ori prescripția executării pedepsei, etc.
2. Hotărârea rămasă definitivă nu este suficient de clară și este necesară lămurirea ei.
3. Se impune reducerea pedepsei ce se execută ca urmare a intervenției unei cauze de
reducere.
Art. 598 CPP, prevede două situații distincte în care poate fi formulată contestația la
executare:
- Existența unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută.
Nelămurirea poate privi fie sentința primei instanețe rămasă definitivă prin neapelare sau ca
urmare a respingerii căii de atac a apeului, fie deciza insatnței de apel prin care a fost
admisă calea ordinară de atac, desființată sentința penală atacată și, după rejudecare,
modificată hotărârea primei insatnțe.
- Există un impediment la executare.
În jurisdicție a fost reținut acest motiv de contestație la executare în următoarele cazuri:
o Schimbarea numelui persoanei condamnate anterior punerii în executare a mandatului de
executare a pedepsei închisorii.
o Omisiunea deducerii duratei reținerii a persoanei condamnate prin hotărâre definitivă.
o Emiterea greșită a mandatului de executare a pedepsei închisorii în cazul în care prin
hotărârea de condamnare, deși se aplicase o pedeapsă rezultantă în urma contopirii,
această pedeapsă nu era executabilă, fiind menținută liberarea condiționată acordată pentru
una din pedepsele ce au fost contopite, egală cu pedeapsa rezultantă.
o Constatarea existenței mkotivelor întemeiate de a se crede că viața persoanei expulzate
este pusă în pericol ori că persoana condamantă va fi supusă la tratamente inumane sau
degradante în statul în care urmează a fi expulzată, motive ce nu au fost analizate pe
parcursul soluționării fondului cauzei.
Poate fi invocat drept motiv de contestație la executare, hotărârile definitive în care persoana
condamnată nu este autorul infracțiunii, o altă persoană utilizând în mod fraudulos identitatea
celui condamnat.
4. Când se invocă amnistia postcondamnatorie, prescripția executării pedepsei, grațierea
postcondamnatorie sau altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Constituie cauză de micșorare a pedepsei intervenția unei legi penale mai favorbaile după
rămânerea definitivă a hotăriârii care poate fi invocată în codițiile art. 6 CPP.
Caracterul nelegal al pedepsei aplicate nu poate fi invocat pe calea contestației la executare,
ci doar pe calea recursului în casație.
Constituie o cauză de stingere a pedepsei, intervenția unei legi de dezincriminare după
rămânerea definitivă a hotărârii.
Numai prescripția executării pedepsei principale poate fi invocată pe calea contestației în
executare, pedepsele complementare aplicate persoanei fizice sau măsurile de siguranță
nefiind prescriptibile.
După rămânerea definitivă a hotărârii, faptul că în mod greșit nu s-a constatat incidența
grațierii antecondamnatorii sau că în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată
inculpatului a fost grețiată, constituie un motiv de recurs în casație.