SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

scurt istoric asupra vieţii şi operei

Pr.prof.dr. Costachi Grigoraş

„Pe Ioan nu poate să-l vază omul fiind în trup, pentru că el stă chiar
înaintea scaunului lui Dumnezeu, pe care-l înconjoară Heruvimii şi
Serafimii” (Din Visul Fericitului Adelfie, episcop de Cocusa care la
găzduit pe Sfântul Ioan pe drumul surghiunului).
Pr.Prof. Ioan G. Coman, un împătimit de suflul duhovnicesc al
Sfântului Ioan Gură de Aur, în Patrologia1 sa, în capitolul pe care i-l
consacră, face următoarea subliniere de adâncime: „Sfântul Ioan este un
scriitor şi un teolog normativ pentru Biserica Ortodoxă, alături de cei doi
mari Capadocieni: Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie de Nazianz,
numiţi toţi trei «Mari dascăli ai lumii şi ierarhi»”. În intenţie, se urmăreşte
a se dovedi în ce constă acest caracter „normativ”, al Sfântului Ioan şi
care sunt implicaţiile lui în viaţa liturgică a Bisericii şi a persoanelor care
o alcătuiesc. Scrierile confraţilor catolici îl numesc „Père et docteur de
l’Église”, sintagmă care ascunde în sine multiple semnificaţii. Ca fii
duhov-niceşti ai Sfântului, este nevoie să-i cunoaştem avatarurile
existenţei pentru că „autorul nostru a trăit cum a învăţat şi a învăţat cum a
trăit, adică după Evanghelie, având ca model pe Domnul nostru Iisus
Hristos”, cum subliniază Pr. Coman2. Vom descoperi astfel nu numai un
mod exemplar de a exista ca şi creştin ci şi multe permanenţe care slujesc
actualitatea stringentă a con-vieţuirii duhovniceşti întru acest părinte şi
doctor al Bisericii. Viaţa sa este una dintre cele foarte bine cunoscute în
comparaţie cu Părinţii secolului al IV-lea. Sursa cea mai precisă se află
chiar în scrierile sale, multe dintre ele, scrieri de circumstanţă, predici
ocazionale şi scrieri care trimit în mod direct la intimitatea autorului lor.
Dar, alături de aceste surse imediate, alte documente permit reconsti-

1
Pr. I. Coman, Patrologia, Manual pentru uzul studenţilor Institutelor Teologice,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1956,
p. 208.
2
Ibidem, p. 208.
276 Pr.prof.dr. Costachi Grigoraş

tuirea destul de precisă a istoriei vieţii Patriarhului Constantinopolului,

marele rol pe care l-a jucat în capitală, luptele politice în care s-a implicat,
informaţiile oferite, imediat după moartea sa,,de istorici şi de panegirişti.
În această categorie de documente, cea mai importantă este considerată
Dialogus de vita S. Ioannis Chrysostomi, P.G., t. XLVII, col 5-82, lucrare
ce reproduce un dialog ţinut la Roma în 407 sau 408 între un episcop
oriental şi diaconul roman, Théodore. Ea este scrisă înainte de 425 de
Palladius, episcop de Helenopolis şi Bitinia, autor al L’Histoire lausiaque
(Istoria lausiacă sau Lavsiakomul ori Lavsaikonul). După discuţii
îndelungate şi păreri critice autorizate, ca acelea ale lui Butler E.C.3,
autenticitatea Dialogului este astăzi în afară de orice îndoială. Având ca
model Dialogurile platoniciene (Phaidon), lucrarea pune în scenă pe un
episcop oriental (Palladiu însuşi) şi pe diaconul Théodore prin care se
intenţionează „luminarea” adevăru-lui vieţii Sfântului Ioan în perioada
conflictului cu Teofil al Alexandriei. Este mărturia unui martor ocular
atestată şi ajutată de documente autentice, o apologie mai mult decât o
biografie.
O altă sursă preţioasă este un panegiric al Sfântului Ioan, editat
prima dată în 1848 sub numele lui Martyrius, P.G., t. XLVII, col XLIII-
LIV. Lucrarea a fost scrisă, probabil, imediat după moartea Sfântului
Ioan, atunci când primele veşti despre sfârşitul său dramatic începeau să
sosească de la Constantinopol, adică la finele anului 407 şi începutul
anului 408.
Printre istoricii secolului al V-lea, Socrate4 şi Sozomen5 merită o
atenţie specială pentru locul important pe care-l consacră Sfântului Ioan în
Istoriile lor [Considerăm util un studiu comparativ al cestor texte].
Interesantă ca sursă este şi restul de operă oratorică a lui Teodoret
de Cir care se referă la Sfântul Ioan Gură de Aur6.

3
E.C. Butler, Authorship of the Dialogus de Vita Chrysostomi, în
ΧρυσοστοµιiV, Studi e ricerche intorno a S. Giovanni Crisostomo a cura del Comitato
pel il 150 centenario della sua morte, Roma, 1908, fasc. 1, p. 35-46.
4
Socrate, Hist. Eccl., VI, 2-23; VII, 25 şi 45; P.G., t. LXVII, col 661-736, 793,
836.
5
Sozomen, Hist. Eccl., VIII, 2-28, P.G., t. LXVII, col 1513-1592.
6
Teodoret de Cir, P.G., vol. LXXXII, col 1256-1269.
 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR... 277

Între scriitorii de după moartea sa, menţionăm pe cei ce se preocupă

a cânta personalitatea şi calităţile sale şi sunt, totuşi, mediocri ca istorici:
- George al Alexandriei, Vita S. Ioannis Chrysostomi – un melange
de legende, anecdote şi minuni, editată de N. Savile, Chrysostomi opere
Omnia, t. VIII, p. 157-265, Eton, 1612.
- Împăratul, Înţeleptul Leon (le Sage ?) cu a sa Laudatio Sancti
Ioannis Chrysostomi, P.G., t. CVII, col 228-292.
- Simeon Metafrastul – ce rezumă scrierile predecesorilor lui (P.G.,
t. CXIV, col 1045-1209). Sursa sa principală este un anonim, editat de
Savile, op.cit., t. VIII, p. 293-371, inspirat de lucrarea lui George al
Alexandriei şi de noi istorici de minuni.

Prima perioadă din viaţa Sfântului Ioan, de la naştere până la

episcopat
Sfântul Ioan a fost şi rămâne una din cele mai proeminente
personalităţi ale Bisericii creştine din toate timpurile. El a fost o apariţie
excepţională pentru vremea şi mediul său, lăsând urme de neşters în
sufletul prietenilor săi şi al maselor nesfârşite de credincioşi care-l iubeau
nespus de mult. Întreaga sa existenţă este un izvor nesecat de meditaţie
pentru creştini deoarece este o viaţă cu reflexe multiple, după diferitele
situaţii în care s-a aflat şi cărora le-a imprimat specificul riguros al
personalităţii sale.
Anul naşterii sale nu a fost fixat cu certitudine; el este probabil 344
(Cronologia lui Lietzmann indică 354 ca an al naşterii) şi s-a născut în
Antiohia. Tatăl său, Secundus, a fost magister militum Orientis; a murit la
puţin timp după naşterea copilului, lăsând văduvă la doar 20 de ani pe
soţia sa şi mama Sfântului Ioan, Antuza, creştină ce şi-a consacrat restul
vieţii creşterii şi educaţiei fiului ei. Devotamentul său a fost desăvârşit şi
el a stârnit admiraţia lui Libanius, retor luminat, „lumina Antiohiei” ce i-a
fost profesor (informaţia se află în Ad.vid.jun. 2, P.G., t. XLVIII, col 601).
Într-o primă etapă, Sfântul Ioan a urmat cursurile şcolii filosofului
Andragathius, apoi pe cele ale lui Libanius, mestru care l-a entuziasmat le
cei 20 de ani ai săi (informaţia se află în De sacerd., 1, P.G., t. XLVIII,
col 623).
Cu toate acestea retorica păgână nu a fost de natură să-l reţină; deşi
nu era botezat, el se consacra cu ardoare studiului Sfintelor Scripturi sub
278 Pr.prof.dr. Costachi Grigoraş

conducerea lui Diodor de Tars şi a lui Meletie din Antiohia. Diodor de

Tars, personalitate copleşitoare a timpului său, care inaugurează Şcoala
Catehetică Antiohiană, conduce împreună cu un anume Carterios un
•Fi0JZD4@< (mănăstire).Viaţa sa religioasă şi austeritatea sa îl
marchează pe ucenic profund (Dialog 5, al lui Palladius) şi acesta
sfârşeşte prin a fi botezat în 369 de către Meletie, care-l rânduieşte ca
citeţ.
Conform cu mărturisirile sale din De sacerd., I, 4 P.G., t. XLVIII,
col 624, vrea să renunţe la viaţa din lume şi să se retragă în solitudine, vis
care-i este impiedicat de rugăminţile mamei sale. Primele pagini ale
tratatului său despre preoţie pot fi considerate relatări istoric exacte, care
se situează în jurul anului 373.
În compensaţie, duce o viaţă austeră, ca aceea a unui monah
autentic până în 374 sau 375 – anul morţii mamei sale – când Sfântul Ioan
se retrage în munţii din jurul Antiohiei pentru patru ani, ducând o
existenţă de eremit, însoţit şi îndrumat fiind de un călugăr bătrân; apoi,
vrând să-şi ducă existenţa până la limitele perfecţiunii creştine, se retrage
complet singur într-o peşteră, pentru doi ani, până ce austeritatea traiului
îi şubrezeşte sănătatea fragilă şi-l obligă să se întoarcă la Antiohia7.
Odată cu întoarcerea sa în lume, Meletie îl rânduieşte diacon în 381.
În anii diaconatului său, până în 386, când Flavian îl hirotoneşte preot şi-i
încredinţează misiunea de predicator, el redactează aproape toate tratatele
sale consacrate monahismului şi fecioriei (ce l-au preocupat în special în
cei 10 ani de dinaintea diaconatului) şi problemelor de ordin pastoral şi
apologetic încununate în Tratatul Despre Preoţie.
Timp de 12 ani predică în Antiohia. „Geniul şi arta sa oratorică”8 îl
fac cunoscut până departe. El predică nu numai în biserica cea mare şi
frumoasă, zidită de Constantin, sau în biserica cea veche (B"8"4V), ci în
toate bisericile Antiohiei şi în împrejurimi, în fiecare Duminică şi
sărbătoare, iar în Postul Mare, aproape în fiecare zi. Predica sa a devenit
legendară şi i-a adus cognomenul de „Gură de Aur”, „Chrysostom”.
Firesc, despre ea s-a scris enorm şi se va scrie cât vor fi veacurile căci,
atenţie la Motto, el stă înaintea scaunului lui Dumnezeu. Cităm o mărturie

7
Palladius, Dialogue sur la vie de Jean Chrysostome, éd. A.-M. Malingrey,
«Sources Chrétiennes», no 341 et 342, Paris, 1988, passim.
8
Pr. I. Coman, op.cit., p. 200.
 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR... 279

din perioada contemporană din Occident, anume aceea a lui A. Puech9:

„Jean était né orateur, et dès ses débuts, il conquit et charme le peuple
d’Antioche. Entre tous les maîtres de la parole, soit profane, soit sacrée, il
est certainement un des plus grands. Il a d’abord une facilité prodigieuse,
et nous pouvons nous en rendre compte aujourd’hui encore; car ses
homélies qu’il n’a point d’ordinaire prie la peine de revoir nous
apparaissent manifestement parole est entraînée par un mouvement
rapide, comme elle est colorée et échauffée par une vive passion; la
période n’est point ramassée et vigoureusement condensée comme la
période latine ou comme celle de Démosthène, ell se développe, au
contraire, par degrés successifs, avec des reprises imprévues, avec un
certain abandon, mais un abandon plein de grâce”.
Vom urma cronologic scrierile Sfântului Ioan după lucrarea deja
consacrată în domeniu a lui G. Rauschen10.
Primul an al misiunii sale pastorale a fost consacrat unor
controverse doctrinare prilejuite de schisma alegerii lui Meletie. Arienii
erau turbulenţi şi numeroşi, evreii se agitau, iar printre creştini un mare
număr celebrau cu evreii sărbătorile lunii de Tisri, anul nou, expiaţia şi
tabernacolul sau chiar începeau solemnităţile paştelui la 14 Nison
(Protopaschites). Asupra evreiilor îşi îndreaptă Sfântul Ioan primele sale
atacuri şi ne vom opri asupra acestor prime omilii în paginile următoare.
Zăbovim, înainte de acest demers, asupra perioadei istorice
traversată de Sfântul Ioan în existenţa sa, pentru a-l vedea chiar din epoca
formării sale ca un mare Părinte şi Doctor al Bisericii.
Lucrarea fundamentală în această privinţă este cea a lui A.J.
Festugière11, în care acesta scoate la lumină texte păgâne şi creştine ce
reconstituie climatul Antiohiei din vremea Sfântului Ioan, deşi nu face
lumină în toate problemele controversate. De exemplu, asupra faptului
dacă Sfântul Ioan a fost sau nu discipolul lui Libanius, acesta conchide:

9
A. Puech, Saint Jean Chrysostome, Paris, 1900, p. 38.
10
G. Rauschen, Jahrbücher der Ehristlichen Kirche unter dem Kaiser Theodosius
dem grossen, Versuch einer Ernenerung der Annales Ecclesiastti des Baronius für die
Jahre 378-395, Fribourg-en-B., 1897, Anhang II, Die Schriftstellerische Tätigkeit des J.
Chrys. von seinem ôffentlichen Antreten als Prediger zu Antochien.
11
A.J. Festugière, Antioche païenne et chrétienne. Libanius, Chrysostom et les
moines de Syrie, Paris, 1959.
280 Pr.prof.dr. Costachi Grigoraş

„Tout dépend, en somme, de la valeur qu’il faut attribuer à l’historien

Socrate”.
A. Nägele12 conchide asupra influenţei certe a lui Libanius.
Asemenea, P. Petit în Les élèves de Libanios13, consideră înfluenţa
acestuia posibilă.

Scurt excurs asupra Antiohiei

Întemeiată de Seleucos-Nicanor în anul 301 î.e.n., Antiohia devine
repede cel mai mare oraş din Orient şi rivala Alexandriei. În acelaşi timp,
„cu tot caracterul eterogen al populaţiei sale, elenismul era aici mai pur
decât în Egipt” după opinia autorizată a lui L. Bréhier14. Greaca era limba
curentă şi şcolile de filozofi şi oratori erau renumite, cu mult înaintea
întemeierii Constantinopolului15.
Fluviul Oronte, venind din sud, iese din valea sa adâncă şi se
îndreaptă spre mare la sud-vest printr-o falie unde rocile de bazalt
alternează cu formaţiunile terţiare. Antiohia este aşezată pe malul stâng al
fluviului. Oraşul era înconjurat de grădini irigate, dispuse în amfiteatru şi
etajat pe pantele muntelui Silpios. Denumită Antiohia cea frumoasă, apoi
la recomandarea lui Simeon Stâlpnicul – Oraşul lui Dumnezeu,
Theoupolis16, era construit după un plan grandios, cu străzi lungi şi drepte
mărginite de porticuri. Una din străzi traversa oraşul dintr-o parte în alta
având 36 de stadii (14 km.).
Împărţit în patru cartiere (tetrapolele lui Strabon), împrejmuit
fiecare cu ziduri, avea o populaţie de 500.000 locuitori în epoca romană şi
200.000 pe vremea Sfântului Ioan (P.G., vol 50, col 591). Această
populaţie cosmopolită (greci, sirieni, evrei), foarte agitată, impresionabilă
şi superstiţioasă era renumită pentru spiritul său răzvrătit. Gustul pentru
serbări grandioase era principala sa grijă. Sub împăratul roman
Commodus (180-192), Antiohia cumpărase de la eleni dreptul de a

12
A. Nägele, Chrysostomos Libanios, în „Chrisostomica. Studi, ricerche intorno a
S. Giovanni Crisostomo”, Roma , 1908, p. 81-142.
13
P. Petit, Les élèves Libanios, Paris, 1957.
14
Louis Bréhier, Civilizaţia Bizantină, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1994
(traducere Alexandru Madgearu).
15
Ch. Diehl, Justinien et la civilisation byzantine en IVe siècle, p. 572.
16
Ch. Diehl, op.cit., p. 568.
 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR... 281

organiza din patru în patru ani Jocurile Olimpice. Ele au fost suprimate de
Iustin I în 521. Ele se desfăşurau la Dafne, cartierul aflat la două ore de
oraş, unde se găsea un vechi templu al lui Apollo şi un sanctuar al
Nimfelor pe care-l frecventau păgânii încă în secolul al V-lea. Dintr-un
hemiciclu în formă de teatru, prevăzut cu acoperiş de olane, susţinut pe
coloane din marmură albă, o cascadă, formată din cele două izvoare,
Castalie şi Pallas, străbătea trei grădini pentru a cădea apoi în piscina în
formă de exedră ce constituia, parcă, orchestra acestui teatru de apă.
Începând cu secolul al IV-lea, Antiohia avea şi un hipodrom, iar violenţa
disputelor între facţiuni o egala pe cea din Constantinopol. Sfântul Ioan
predica în zadar împotriva curselor. Auditorii lui îl ascultau cu admiraţie,
dar a doua zi se întorceau iar la hipodrom. Cel mai frecventat era teatrul.
Pe vremea lui Libaniu (314-391) aici se jucau încă piese clasice.
Biserica Antiohiei a fost întemeiată de Sfântul Petru, înaintea celei
din Roma, iar antiohienii aminteau cu mândrie că denumirea de creştin se
născuse în oraşul lor17.
Datorită poziţiei geografice, Antiohia era pod de legătură între India
şi Extremul Orient, pe de o parte, şi ţările din Occident, ocupate de
barbari, pe de altă parte. Cât priveşte comerţul, Antiohia era rivala
Alexandriei.
Din nefericire aceste izvoare de bogăţie au fost secătuite în secolul
al VI-lea. Când nenorocirile abătute asupra sa îl anihilează (cutremure
devastatoare, masacre, incendii, jafuri), Iustinian îl reconstruieşte dar nu
se mai ridică la nivelul său de altădată, iar acum, din capitala Orientului
n-a mai rămas decât un sat, încununat de gloria Sfântului Ioan, ce este
nestemata cea mai frumoasă a coroanei sale.
Înainte de a intra în substanţa scrierilor Sfântului Ioan din perioada
antiohiană (386-398) – perioada sa cea mai fecundă, sub raport pastoral şi
ca scriitor bisericesc (misiuni care la Sfântul Ioan s-au suprapus,
învingând efemerul timpului prezent prin mesajul în viitorime a scrisului
rămas) – vom prezenta câteva consideraţii privind scrierile Sfântului Ioan
Gură de Aur.
Începem prin următoarea opinie autorizată, referitoare, pentru
moment, la aspectul cantitativ:

17
Ch. Diehl, op.cit., p. 573.
282 Pr.prof.dr. Costachi Grigoraş

„L’héritage littéraire de Jean est immense. Aucun Père de l’Église

grecque, Origène excepté, n’a autant écrit que lui, ou autant dicté. La plus
part des homélies en effet n’ont pas été écrites par Jean, mais simplement
recueillies, telles quelles étaient prononcées, par des sténographes et l’on
trouve encore dans plusieurs d’entre elles des notes ou des remarques
dues à ces scribes18. De très bonne heure, les oeuvres de Jean se
répandirent partout”.
G. Bardy sesizează prin expresia „De très bonne heure”, calitatea
fundamentală a lucrării pastorale a Sfântului Ioan – ancorarea în prezentul
timpului mântuitor pe care l-a traversat şi l-a marcat într-o asemenea
manieră încât orice istoric sau exeget al perioadei domniei lui Arcadie şi
Onoriu, se opreşte asupra personalităţii şi rolului Sfântului Ioan.
Cea mai veche mărturie privind această răspândire prodigioasă se
află în lucrarea De viris illustribus a Sfântului Jeronim (Jérôme) din
39219: „Ioannes, Antiochenae ecclesiae presbyter, Eusebiu Diodorique
sectator multa componere dicitur, de quibus BgDÂ ÊgDTFb<0H tantum
legi”.
La rândul său, Palladius pune în gura lui Teodor această formulă:
„Je le connaissais non seulement de renom mais encore par ses traités, ses
homélies et ses lettres, FL((DV::"J", Ò:48\"4, ¦B4FJ@8"\, qui nous
étaient parvenus20.
În Orient ca şi în Occident, scrierile sale sunt citite, sunt citate şi
sunt considerate o autoritate; întru aceasta stau mărturie şi florilegiile
patristice ce includ multe fragmente din aceste lucrări.
Este interesant de notat că Ciril al Alexandriei, nepotul şi succesorul
episcopului Teofil, cu care Sfântul Ioan a avut acel regretabil conflict, pe
care-l vom prezenta în capitolele următoare, este cel care, pentru prima
dată, în 429 sau 430, extrage un argument doctrinar dintr-un text al
Sfântului Ioan21.

18
cf. S. Haidacher, Eine unbeachtete Rede des hg. Chrysostomus an Neugetaufte,
Zeit schrift für Katholische Theologie, 1904, t. XXXVIII, p. 142 şi A. Wikenbauser, Der
hg. Chrysostomus und die Tachygraphie in „Archiv für Stenographie”, t. VIII, 1907, p.
268.
19
S. Jérôme, De vir.ill., 129, P.L., t. XXIII, col 754.
20
Palladius, Dialog. 12,; P.G., t. XLVII, col 40.
21
Cyril al Alexandriei, De recta fide ad reginas, I, P.G., t. LXXVI, col 1216.
 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR... 283

La al doilea Conciliu de la Niceea în 787 se va proclama: „Dacă

Ioan Chrisostom vorbeşte de asemeni despre icoane, cine va îndrăzni să
vorbească încă împotriva lor?”22.
Începând cu secolul al XI-lea, numele Sfântului Ioan serveşte pentru
a desemna autorul elocvent printr-o operă perfectă. Din secolul al XI-lea,
(poate al X-lea spune Bardy), Sfântul Ioan figurează alături de Sfântul
Vasile şi Sfântul Grigorie de Nazianz ca unul din cei trei ierarhi ai
Bisericii Ortodoxe (greacă!) onoraţi printr-o sărbătoare specială23 (a se
vedea mineiul pe Ianuarie şi „istoria” acestei sărbători a celor Trei
Ierarhi).
Cele de mai sus arată că sintagma „De très bonne heure” este
departe de a ilustra o vogă pasageră. Popularitatea sa s-a menţinut în
decursul veacurilor, pentru aceasta stând mărturie şi numărul uriaş („le
nombre exceptionnellement considérable”) de manuscrise din scrierile
sale care ni s-au transmis.
Baur, cel mai bun biograf al său (op.cit.), relevă 1917 manuscrise
copiate între secolele VIII-XVI, aflate în cataloagele imprimate ale
marilor biblioteci, între care fiecare conţine cel puţin o omilie. Numai la
Biblioteca Naţională din Paris se află 455 astfel de manuscrise. Dar,
aceste texte sunt nu numai copiate, ci şi traduse în mare parte în multe
dintre limbile creştine. Între 415 şi 419, pelagianul Aniamus dă o versiune
latină pentru şapte omilii asupra Sfântului Apostol Pavel, pentru omilia
Ad neophytos ce a fost editată de S. Haidacher în 190424, pentru o serie de

22
Mansi, J..D., Sacrorum Conciliorum nova et amplissima collectio, Florentiae et
Venetiis, 1759-1798, passim.
23
„Noi precum vezi, la Deus una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este
între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăătură
pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între
noi unul întâi şi altul al doilea şi de vei chema pe unul vin şi ceilalţi doi. Drept aceea
scoală-te de porunceşte celor ce ne cinstesc să nu se mai certe pentru noi că nevoinţa
nostră a fost aceasta, şi cât am fost viu şi după aceea, ca să ne împăcăm şi să aducem
lumea la unire” (Mineiul pe Ianuarie, ziua a treisprezecea). Acestea sunt cuvintele cu
care cei trei sfinţi dascăli ai lumii şi ierarhi „grăiră într-un glas” către Ioan al Evhaitelor,
„bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi
care ajunsese pe culmea virtuţilor”, trăitor în vremea împăratului Alexie Comnenul 1081
(acelaşi Minei).
24
cf. S. Haidacher, Eine unbeachtete Rede des hg. Chrysostomus an Neugetaufte,
Zeit schrift für Katholische Theologie, 194, t. XXXI, 1907, p. 168-193.
284 Pr.prof.dr. Costachi Grigoraş

alte omilii marcate în prima ediţie latină ca fiind lucrări incerti interpretis
şi, spre 419, a primelor 25 omilii asupra Evangheliei Sfântului Apostol şi
Evanghelist Matei25.
Este posibil ca tot Aniamus să fi dat traducerea în latină a trei
opuscule: De compuctione, De reparatione lapsi, Quad nemo laeditur nisi
a scipso.
În secolul al VI-lea, la comanda lui Cassiodor, Mutianus traduce
încă alte 34 omilii asupra Epistolei către Evrei26, şi, poate, cele 55 omilii
asupra Faptelor Apostolilor27. Versiunea latină a celor două scrieri Ad
Theodorum lapsum este anonimă, dar, în mod sigur, foarte veche.
Până în prezent se ştiu foarte puţine lucruri despre traducerile
lucrărilor sale în armeană, siriană şi coptă. Versiunile siriene mai ales, a
căror existenţă este sigură, ar necesita un studiu detaliat în opinia lui J.S.
Assemani28 şi W. Wrigth29.
Lucrarea fundamentală asupra răspândirii scrierilor Sfântului Ioan
Hrisostom în Biserica ortodoxă şi în cea catolică este considerată cea a lui
Chr. Baur: Jean Chrysostome et ses oeuvres dans l’histoire littéraire.
Essai présenté a l’occasion du XVe centenaire de Saint Jean
Chrysostome, Louvain et Paris, 1907, p. 3-82.
Această lucrare poate fi completată în ce priveşte literatura
armeană, arabă, rusă şi georgiană prin studiile lui A. Aucher, C. Bacha, A.
Palmieri, M. Tamarati, în ODLF@FJ@:4iV, Studi e ricerche intorno a S.
Giovanni Crisostomo, a cura del comitato per il XVo centenario della sua
morte, Roma, 1908, facs. I, p. 143-216, şi desigur, prin studii ce privesc
literatura română veche.

25
cf. Chrysostomus Baur, L’entrée littéraire de Saint Chrysostome dans le monde
latin, în „Revue d’Histoire ecclésiastique”, 1907, t. VIII, p. 249-265 şi A. Nilmart, La
collection des 38 homélies latines de Saint Jean Chrysostome, în „Journal of Theological
Studies”, iulie 1918, t. XIX, p. 305.
26
Institutiones, I, 8, P.L., t. LXX, col. 1120.
27
Ibidem, col. 1122.
28
cf. Assemanus, J.S., Bibliotheca Orientalis Clementino-Vaticana… una cum iis
(codicibus) qui ex Monte Atho in eandem bibliothecam super illati sunt, tomi III (terti),
pars secunda, Rome Propagande, 1728, passim.
29
cf. Wright, W., Catalogue of the syriae mss in the British Museum, t. III, Index,
Londra, 1872, passim.
 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR... 285

În cartea lui N. Cartojan, Istoria literaturii române vechi, la cap.

Literatura slavilor sud-dunăreni, p. 17, se spune că Simeon, ţarul
Bulgariei de după Boris, urcat pe tron în 893, a tradus 135 de discursuri
ale Sfântului Ioan Hrisostomul reunite sub numele de Zlatoshy („valul de
mare”). La p. 25 se spune că „Intrarea ţărilor noastre în zona culturii sud-
slave este un fapt capital în istoria românească, căci a avut consecinţe din
cele mai însemnate pentru destinele viitoare ale neamului. Ea a fost fatală
pentru toată cultura noastră veche”, iar mai departe: „Noi, cu toată
latinitatea fiinţei noastre etnice, despărţită de latinitatea occidentală prin
unguri, care până la începutul secolului al X-lea erau încă păgâni, am
intrat în sfera de cultură a popoarelor sud-dunărene. Dar cu toate
neajunsurile ce au decurs pentru noi din această situaţie, totuşi slavismul –
oricât s-ar părea de paradoxal la prima vedere – a contribuit într-o măsură
oarecare la păstrarea intactă a unităţii noastre etnice”.
Lucrarea citată mai sus a lui Chr. Baur dă o lungă şi, după opinia lui
Bardy, o „curioasă?” listă de ediţii greceşti (367), latine (297), germane
(46), engleze (50), arabe (3), armene (8), boemiene (11), bulgare (2),
copte (3), spaniole (4), franceze (94), glagolitice (2), olandeze (5),
ungureşti (1), italiene (46), poloneze (3), ruse (3), rutene (1), slave (41),
suedeze (1), turce (1), valahe (1) apărute până în 1908 (p. 82-222).

Informaţii necesare:
Există trei ediţii complete ale operei Sfântului Ioan, ale lui Fronton
du Duc, Savile şi Montfaucon:
- Fronton du Duc: 6 volume (1609-1624) şi ultimele 6 apărute în
1636 de către Ch. Morel şi S. Cramoisy.
Cele 12 volume au fost reimprimate în 1698 la Francfort; în 1701 la
Mayence, în 1723 la Francfort şi Amsterdam.
- Savile în 8 volume in folio, apărută la ’Éton în 1612 şi n-a mai fost
reimprimată.
- Montfaucon, în 13 volume in folio, apărută la Paris între 1718 şi
1738; A fost reimprimată la Veneţia: 1734-1741; 1775, 1780.
Migne, P.G., t. XlVII-LXIV, reproduce textul lui Montfaucon, afară
de omiliile la Matei unde dă textul lui Field, Cambridge, 1839.
286 Pr.prof.dr. Costachi Grigoraş

Traducerile în limbile moderne (din lista lui Chr. Baur):

În limba franceză:
- Saint Jean Chrysostome, Oeuvres complètes, traduites pour la
première fois en français sous la direction des prêtres de l’Immaculée
Conception de Saint-Dizier, Bar-le-Duc, 1863-67, 11 volume.
- Traducerea lui J. Bareille (abate), Paris 1864-72 (se află la
Biblioteca Centrală), 19 volume.
În limba engleză:
- În Select library of the nicene and post-nicene Fathers of the
Christian Church, editată de Ph. Schaff, New York, 1889-90, t. IX-XIV.
În limba germană în Bibliothek der Kirchenvater, Kempten, 1869-
1884, 10 volume.
În 1916, Chr. Baur traduce Comentariile la Sfântul Matei, t. XXV,
XXVI şi XXVII,1 iar A. Nägele, în 1916, t. XXVII,2.
În limba română: «Părinţi şi Scriitori Bisericeşti», volumele 21-23
şi alte numeroase traduceri.
Ca o concluzie autorizată privind editarea operei Sfântului Ioan o
cităm pe a lui G. Bardy (op.cit. col 668): „Malgré le grand nombre de ces
éditions, on peut dire qu’un immense travail reste à faire pour donner
enfin un texte exact et sûr des oeuvres de Jean. La critique des manuscrits
n’a pas été, jusqu’ici, tentée de manière scientifique; beaucoup d’entre
eux, et non des moins importants n’ont pas étudiés avec le soin qu’il
aurait fallu. Bref, ni le text de Savile, ni celui de Montfaucon ne sont
satisfaisants, et une bonne édition complète des écrits de Jean est un des
désiderats les plus urgents de la littérature et de la théologie patristiques.
Ce n’est pas seulement la critique textuelle des oeuvres de Jean qui
est à faire, mais la critique d’authenticité”.
În ce priveşte autenticitatea, este important de subliniat că, cea mai
mare parte a operei sale fiind omilii, este motivul pentru care apocrifele
iau locul, în manuscrise, celor autentice, cu mare uşurinţă. În 421,
Fericitul Augustin, în Contra Iulianum, citează ca fiind din Sfântul Ioan,
pasaje din două omilii apocrife. Începând cu secolul al V-lea apar multe
lucrări care au circulat sub numele său şi manuscrisele le-au transmis prin
acest subterfugiu. Primele ediţii Savile şi adesea Montfaucon încep
lucrarea de a discerne bobul bun de cel rău, grâul de neghină. Progrese
considerabile a făcut S. Haidacher, care în studiile apărute între 1894 şi
 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR... 287

1908 în Zeitschrift für Katholische Theologie reţine atenţia asupra tuturor

aspectelor legate de studiul omiliilor Sfântului Ioan.
Tabloul general al scrierilor Sfântului Ioan Gură de Aur:
I. Omilii exegetice (cea mai mare parte din perioada antiohiană):
- La Geneza – două serii, una de 9 şi alta de 67 omilii (prima în 386
şi alta 388) (după Rauschen).
- La Regi (cinci la Ana, trei la David şi Solomon), din 387.
- La Psalmi (IV-XII, XLIII-XLIX; CVIII-CXVII, CXIX-CL) de la
sfârşitul perioadei antiohiene. Nu se ştie dacă, cu certitudine, Sfântul Ioan
a explicat toată psaltirea.
- La Profeţi (două omilii din 386 sau 382, în general asupra lui
Isaia şi 6 omilii la Antiohia şi altele la Constantinopol.
- La Ieremia şi Daniel – fragmente discutabile ca autenticitate.
- La Evenghelia Sfântului Matei – 90 omilii la Antiohia (spre 390).
- La Evanghelia Sfântului Luca – 7 omilii, De Lazaro, spre 388.
- La Evanghelia Sfântului Ioan - 88 omilii, spre 389.
- La Fapte – 55 omilii la Constantinopoli, spre 400-401.
- La epistolele Sfântului Pavel – 32 la Romani, două serii de 44 şi
30 omilii la Corinteni, la care se adaugă 3 omilii la I Corinteni; 3 omilii la
II Corinteni; un comentariu la Galateni; 24 la Efeseni; 15 la Filipeni; 12 la
Coloseni; două serii de 11 şi de 5 la cele două Epistole la Tesaloniceni;
două serii de 18 şi de 10 la cele două Epistole la Timotei; 6 la Tit; 3 la
Filimon şi 34 la Epistola către Evrei.
II. Discursuri independente (cuvântări morale şi ascetice, dogmatice
şi polemice, predici la sărbători, panegirice, discursuri de circumstanţă).
III. Tratate:
- despre viaţa monastică: Paraeneses ad Theodorum lapsum (371-
378); De compuctione (381-385); Adversus oppugnatores vitae
monastical (381-385).
- despre feciorie: De virginitate (la Antiohia); Ad viduam juniorem
(spre 380); De non iterando conjugio.
- despre preoţie: De Sacerdotio – la Antiohia, 381-385.
- despre educaţie: trei cărţi Ad Stagirium a daemone vexatum (381-
385).
- apologetice: De sancto Babyla Contra Iulianum et Gentiles,
Contra Judaeos et Gentiles quad Christus sit Deus
288 Pr.prof.dr. Costachi Grigoraş

IV. Scrisori (în jur de 240).

V. Scrieri neautentice:
1. Prima este Liturghia Sfântului Ioan Hrisostom folosită în Biserica
ortodoxă şi greco-catolică. Conciliul din 692 (quinisext) nu cunoştea
liturghia Sfântului Ioan (vezi studiul lui Pl de. Muster, Les origines et les
développements du texte grec de la liturgie de Saint Jean Chrysostome, p.
245-357).
2. Un manual de introducere biblică, Synopsis Veteris et Novi
Testamenti) – în P.G., t. LVI, col 313-386 – ediţia lui Montfaucon a fost
completată de Byennis şi Klostermann, ce au folosit alte manuscrise.
3. Opus imperfectum in Mathaueum, comentariu latin, incomplet al
primei Evanghelii care este, în general, anexată la scrierile sale (P.G., t.
LVI, col 615-946).
Indicaţii necesare în, J. Zeiller, Les origines chrétiennes dans les
provinces danubiennes de l’Empire romain, Paris, 1918, p. 474-482.

St. John Chrysostom – a brief history of his life and work

Abstract: St. John Chrysostom is an authoritative writer and theologue of the

Orhodox Church (according to Pr. Prof. I. G. Coman) who imposes an exemplary way of
existence as a Christian. The name of St. John emphasizes the idea of the eloquent
author through an exquisite work. He was impressive in a variety of things, but
especially in the rethorical art, his preachment becoming legendary and giving him the
name of “Chrysostom”.
Even from the beginning of his spiritual activity he remarked himself as a great
Father and Doctor of the Church and for this reason his writings are read, quoted and
considered extremely important both in the East and West.