Sf. Ioan Hrisostomul
Sf. Ioan Hrisostomul
Sf. Ioan Hrisostomul
„Pe Ioan nu poate să-l vază omul fiind în trup, pentru că el stă chiar
înaintea scaunului lui Dumnezeu, pe care-l înconjoară Heruvimii şi
Serafimii” (Din Visul Fericitului Adelfie, episcop de Cocusa care la
găzduit pe Sfântul Ioan pe drumul surghiunului).
Pr.Prof. Ioan G. Coman, un împătimit de suflul duhovnicesc al
Sfântului Ioan Gură de Aur, în Patrologia1 sa, în capitolul pe care i-l
consacră, face următoarea subliniere de adâncime: „Sfântul Ioan este un
scriitor şi un teolog normativ pentru Biserica Ortodoxă, alături de cei doi
mari Capadocieni: Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie de Nazianz,
numiţi toţi trei «Mari dascăli ai lumii şi ierarhi»”. În intenţie, se urmăreşte
a se dovedi în ce constă acest caracter „normativ”, al Sfântului Ioan şi
care sunt implicaţiile lui în viaţa liturgică a Bisericii şi a persoanelor care
o alcătuiesc. Scrierile confraţilor catolici îl numesc „Père et docteur de
l’Église”, sintagmă care ascunde în sine multiple semnificaţii. Ca fii
duhov-niceşti ai Sfântului, este nevoie să-i cunoaştem avatarurile
existenţei pentru că „autorul nostru a trăit cum a învăţat şi a învăţat cum a
trăit, adică după Evanghelie, având ca model pe Domnul nostru Iisus
Hristos”, cum subliniază Pr. Coman2. Vom descoperi astfel nu numai un
mod exemplar de a exista ca şi creştin ci şi multe permanenţe care slujesc
actualitatea stringentă a con-vieţuirii duhovniceşti întru acest părinte şi
doctor al Bisericii. Viaţa sa este una dintre cele foarte bine cunoscute în
comparaţie cu Părinţii secolului al IV-lea. Sursa cea mai precisă se află
chiar în scrierile sale, multe dintre ele, scrieri de circumstanţă, predici
ocazionale şi scrieri care trimit în mod direct la intimitatea autorului lor.
Dar, alături de aceste surse imediate, alte documente permit reconsti-
1
Pr. I. Coman, Patrologia, Manual pentru uzul studenţilor Institutelor Teologice,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1956,
p. 208.
2
Ibidem, p. 208.
276 Pr.prof.dr. Costachi Grigoraş
3
E.C. Butler, Authorship of the Dialogus de Vita Chrysostomi, în
ΧρυσοστοµιiV, Studi e ricerche intorno a S. Giovanni Crisostomo a cura del Comitato
pel il 150 centenario della sua morte, Roma, 1908, fasc. 1, p. 35-46.
4
Socrate, Hist. Eccl., VI, 2-23; VII, 25 şi 45; P.G., t. LXVII, col 661-736, 793,
836.
5
Sozomen, Hist. Eccl., VIII, 2-28, P.G., t. LXVII, col 1513-1592.
6
Teodoret de Cir, P.G., vol. LXXXII, col 1256-1269.
SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR... 277
7
Palladius, Dialogue sur la vie de Jean Chrysostome, éd. A.-M. Malingrey,
«Sources Chrétiennes», no 341 et 342, Paris, 1988, passim.
8
Pr. I. Coman, op.cit., p. 200.
SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR... 279
9
A. Puech, Saint Jean Chrysostome, Paris, 1900, p. 38.
10
G. Rauschen, Jahrbücher der Ehristlichen Kirche unter dem Kaiser Theodosius
dem grossen, Versuch einer Ernenerung der Annales Ecclesiastti des Baronius für die
Jahre 378-395, Fribourg-en-B., 1897, Anhang II, Die Schriftstellerische Tätigkeit des J.
Chrys. von seinem ôffentlichen Antreten als Prediger zu Antochien.
11
A.J. Festugière, Antioche païenne et chrétienne. Libanius, Chrysostom et les
moines de Syrie, Paris, 1959.
280 Pr.prof.dr. Costachi Grigoraş
12
A. Nägele, Chrysostomos Libanios, în „Chrisostomica. Studi, ricerche intorno a
S. Giovanni Crisostomo”, Roma , 1908, p. 81-142.
13
P. Petit, Les élèves Libanios, Paris, 1957.
14
Louis Bréhier, Civilizaţia Bizantină, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1994
(traducere Alexandru Madgearu).
15
Ch. Diehl, Justinien et la civilisation byzantine en IVe siècle, p. 572.
16
Ch. Diehl, op.cit., p. 568.
SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR... 281
organiza din patru în patru ani Jocurile Olimpice. Ele au fost suprimate de
Iustin I în 521. Ele se desfăşurau la Dafne, cartierul aflat la două ore de
oraş, unde se găsea un vechi templu al lui Apollo şi un sanctuar al
Nimfelor pe care-l frecventau păgânii încă în secolul al V-lea. Dintr-un
hemiciclu în formă de teatru, prevăzut cu acoperiş de olane, susţinut pe
coloane din marmură albă, o cascadă, formată din cele două izvoare,
Castalie şi Pallas, străbătea trei grădini pentru a cădea apoi în piscina în
formă de exedră ce constituia, parcă, orchestra acestui teatru de apă.
Începând cu secolul al IV-lea, Antiohia avea şi un hipodrom, iar violenţa
disputelor între facţiuni o egala pe cea din Constantinopol. Sfântul Ioan
predica în zadar împotriva curselor. Auditorii lui îl ascultau cu admiraţie,
dar a doua zi se întorceau iar la hipodrom. Cel mai frecventat era teatrul.
Pe vremea lui Libaniu (314-391) aici se jucau încă piese clasice.
Biserica Antiohiei a fost întemeiată de Sfântul Petru, înaintea celei
din Roma, iar antiohienii aminteau cu mândrie că denumirea de creştin se
născuse în oraşul lor17.
Datorită poziţiei geografice, Antiohia era pod de legătură între India
şi Extremul Orient, pe de o parte, şi ţările din Occident, ocupate de
barbari, pe de altă parte. Cât priveşte comerţul, Antiohia era rivala
Alexandriei.
Din nefericire aceste izvoare de bogăţie au fost secătuite în secolul
al VI-lea. Când nenorocirile abătute asupra sa îl anihilează (cutremure
devastatoare, masacre, incendii, jafuri), Iustinian îl reconstruieşte dar nu
se mai ridică la nivelul său de altădată, iar acum, din capitala Orientului
n-a mai rămas decât un sat, încununat de gloria Sfântului Ioan, ce este
nestemata cea mai frumoasă a coroanei sale.
Înainte de a intra în substanţa scrierilor Sfântului Ioan din perioada
antiohiană (386-398) – perioada sa cea mai fecundă, sub raport pastoral şi
ca scriitor bisericesc (misiuni care la Sfântul Ioan s-au suprapus,
învingând efemerul timpului prezent prin mesajul în viitorime a scrisului
rămas) – vom prezenta câteva consideraţii privind scrierile Sfântului Ioan
Gură de Aur.
Începem prin următoarea opinie autorizată, referitoare, pentru
moment, la aspectul cantitativ:
17
Ch. Diehl, op.cit., p. 573.
282 Pr.prof.dr. Costachi Grigoraş
18
cf. S. Haidacher, Eine unbeachtete Rede des hg. Chrysostomus an Neugetaufte,
Zeit schrift für Katholische Theologie, 1904, t. XXXVIII, p. 142 şi A. Wikenbauser, Der
hg. Chrysostomus und die Tachygraphie in „Archiv für Stenographie”, t. VIII, 1907, p.
268.
19
S. Jérôme, De vir.ill., 129, P.L., t. XXIII, col 754.
20
Palladius, Dialog. 12,; P.G., t. XLVII, col 40.
21
Cyril al Alexandriei, De recta fide ad reginas, I, P.G., t. LXXVI, col 1216.
SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR... 283
22
Mansi, J..D., Sacrorum Conciliorum nova et amplissima collectio, Florentiae et
Venetiis, 1759-1798, passim.
23
„Noi precum vezi, la Deus una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este
între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăătură
pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între
noi unul întâi şi altul al doilea şi de vei chema pe unul vin şi ceilalţi doi. Drept aceea
scoală-te de porunceşte celor ce ne cinstesc să nu se mai certe pentru noi că nevoinţa
nostră a fost aceasta, şi cât am fost viu şi după aceea, ca să ne împăcăm şi să aducem
lumea la unire” (Mineiul pe Ianuarie, ziua a treisprezecea). Acestea sunt cuvintele cu
care cei trei sfinţi dascăli ai lumii şi ierarhi „grăiră într-un glas” către Ioan al Evhaitelor,
„bărbat înţelept în toate, cunoscător al învăţăturii elineşti, cum se vede din scrierile lui şi
care ajunsese pe culmea virtuţilor”, trăitor în vremea împăratului Alexie Comnenul 1081
(acelaşi Minei).
24
cf. S. Haidacher, Eine unbeachtete Rede des hg. Chrysostomus an Neugetaufte,
Zeit schrift für Katholische Theologie, 194, t. XXXI, 1907, p. 168-193.
284 Pr.prof.dr. Costachi Grigoraş
alte omilii marcate în prima ediţie latină ca fiind lucrări incerti interpretis
şi, spre 419, a primelor 25 omilii asupra Evangheliei Sfântului Apostol şi
Evanghelist Matei25.
Este posibil ca tot Aniamus să fi dat traducerea în latină a trei
opuscule: De compuctione, De reparatione lapsi, Quad nemo laeditur nisi
a scipso.
În secolul al VI-lea, la comanda lui Cassiodor, Mutianus traduce
încă alte 34 omilii asupra Epistolei către Evrei26, şi, poate, cele 55 omilii
asupra Faptelor Apostolilor27. Versiunea latină a celor două scrieri Ad
Theodorum lapsum este anonimă, dar, în mod sigur, foarte veche.
Până în prezent se ştiu foarte puţine lucruri despre traducerile
lucrărilor sale în armeană, siriană şi coptă. Versiunile siriene mai ales, a
căror existenţă este sigură, ar necesita un studiu detaliat în opinia lui J.S.
Assemani28 şi W. Wrigth29.
Lucrarea fundamentală asupra răspândirii scrierilor Sfântului Ioan
Hrisostom în Biserica ortodoxă şi în cea catolică este considerată cea a lui
Chr. Baur: Jean Chrysostome et ses oeuvres dans l’histoire littéraire.
Essai présenté a l’occasion du XVe centenaire de Saint Jean
Chrysostome, Louvain et Paris, 1907, p. 3-82.
Această lucrare poate fi completată în ce priveşte literatura
armeană, arabă, rusă şi georgiană prin studiile lui A. Aucher, C. Bacha, A.
Palmieri, M. Tamarati, în ODLF@FJ@:4iV, Studi e ricerche intorno a S.
Giovanni Crisostomo, a cura del comitato per il XVo centenario della sua
morte, Roma, 1908, facs. I, p. 143-216, şi desigur, prin studii ce privesc
literatura română veche.
25
cf. Chrysostomus Baur, L’entrée littéraire de Saint Chrysostome dans le monde
latin, în „Revue d’Histoire ecclésiastique”, 1907, t. VIII, p. 249-265 şi A. Nilmart, La
collection des 38 homélies latines de Saint Jean Chrysostome, în „Journal of Theological
Studies”, iulie 1918, t. XIX, p. 305.
26
Institutiones, I, 8, P.L., t. LXX, col. 1120.
27
Ibidem, col. 1122.
28
cf. Assemanus, J.S., Bibliotheca Orientalis Clementino-Vaticana… una cum iis
(codicibus) qui ex Monte Atho in eandem bibliothecam super illati sunt, tomi III (terti),
pars secunda, Rome Propagande, 1728, passim.
29
cf. Wright, W., Catalogue of the syriae mss in the British Museum, t. III, Index,
Londra, 1872, passim.
SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR... 285
Informaţii necesare:
Există trei ediţii complete ale operei Sfântului Ioan, ale lui Fronton
du Duc, Savile şi Montfaucon:
- Fronton du Duc: 6 volume (1609-1624) şi ultimele 6 apărute în
1636 de către Ch. Morel şi S. Cramoisy.
Cele 12 volume au fost reimprimate în 1698 la Francfort; în 1701 la
Mayence, în 1723 la Francfort şi Amsterdam.
- Savile în 8 volume in folio, apărută la ’Éton în 1612 şi n-a mai fost
reimprimată.
- Montfaucon, în 13 volume in folio, apărută la Paris între 1718 şi
1738; A fost reimprimată la Veneţia: 1734-1741; 1775, 1780.
Migne, P.G., t. XlVII-LXIV, reproduce textul lui Montfaucon, afară
de omiliile la Matei unde dă textul lui Field, Cambridge, 1839.
286 Pr.prof.dr. Costachi Grigoraş