Genealogia Lui Iisus
Genealogia Lui Iisus
Genealogia Lui Iisus
În genealogia lui Iisus este sintetizată întreaga istorie a poporului lui Dumnezeu,
de la Avraam la David şi până la întruparea lui Hristos. A arătat din om în om că
de la Avraam la David au fost 14 generaţii, de la David până la exilul babilonian
alte 14 generaţii şi de la întoarcerea din robia babilonică până la Naşterea lui
Hristos alte 14 generaţii. O istorie marcată de trei perioade a câte 14 generaţii, de
o simetrie perfectă pentru a arăta că ea se află sub călăuzirea Preasfintei Treimi,
şi că în lume nimic nu este întâmplător, ci proniator şi că totul are un sens
profund, tainic cunoscut de Dumnezeu şi dezvăluit oamenilor atât cât au nevoie
să cunoască pentru mântuirea lor.
Între strămoşii lui Iisus ne mai surprinde menţionarea a cinci femei: Tamara,
Rahav, Rut, Batşeba şi Fecioara Maria, într-o istorie care cel mai adesea era
rezervată bărbaţilor. Iar aceste femei nu sunt menţionate deloc la întâmplare.
Tamara, o femeie arameeancă, a ţinut să aibă un moştenitor de la socrul ei, Iuda,
pe care l-a înşelat ca să-şi atingă scopul, prefăcându-se că este o prostituată.
Rahav nu numai că era de neam canaanit, ci era şi o femeie desfrânată. Rut nu
era nici ea de neam israelit; era o moabiteancă, pe care Biblia o laudă pentru
fidelitatea ei faţă de soacra sa, după moartea soţului ei, ceea ce înseamnă,
implicit, fidelitatea faţă de poporul lui Dumnezeu. Iar „femeia lui Urie“, adică
Batşeba, care se pare că n-a fost cu totul nevinovată pentru păcatul pe care
David l-a săvârşit din cauza ei, era, probabil, de neam hitit, ca şi primul ei soţ,
Urie. Menţionându-le pe aceste patru femei în linia genealogică a lui Iisus, Sfântul
Matei relevă adevărul că Fiul lui Dumnezeu a venit pentru toţi oamenii, nu numai
pentru evrei, şi că, de asemenea, El a venit nu numai pentru cei drepţi, ci şi
pentru cei păcătoşi.
A cincea femeie menţionată în genealogia de la Matei este Sfânta Fecioară
Maria. O menţiune care nu este făcută oricum. Redând genealogia Dreptului Iosif,
când ajunge la menţionarea acestuia, Evanghelistul îl prezintă ca „logodnicul
Mariei“. Şi încă de aici ţine să precizeze că din eas-a născut Iisus, Care se
cheamă Hristos. Iisus, aşadar, din neamul lui Israel, este de fapt fiul Mariei, şi nu
al lui Iosif, Fiul oamenilor, dar şi Fiul lui Dumnezeu. Evanghelistul explică mai
apoi în partea a doua a capitolului întâi că Iosif n-a avut nici un rol în zămislirea
lui Iisus şi că Fecioara Maria „s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt“. Maria
şi Iosif erau amândoi din neamul lui David şi erau logodiţi potrivit legii iudaice.
Iosif nu este decât tatăl adoptiv al Mântuitorului. Dumnezeu îi porunceşte lui Iosif
s-o ia pe Maria în casa sa şi să-i dea Pruncului numele Iisus. În acest fel, Iosif
asigură legitimitatea Naşterii Pruncului într-o familie. Dar adevăratul Tată al lui
Iisus este Dumnezeu; El s-a zămislit în pântecele Fecioarei prin „umbrirea“ puterii
Celui Preaînalt. Arhanghelul Gavriil este cel care îi dă direct Maicii Domnului cea
dintâi informaţie asupra identităţii cereşti a Mântuitorului, anume că va fi Fiul lui
Dumnezeu. Iosif şi-a asumat, în faţa lumii, o paternitate care i-a fost cerută de
Sus şi a înţeles porunca Domnului, cu mirarea fără sfârşit a omului simplu şi
drept, fiind mereu în aşteptarea deznodământului evenimentului. Chiar dacă Iisus
nu este fiul natural al lui Iosif, odată ce acesta i-a dat numele, Iisus moşteneşte
prerogativele davidice din care se trage Iosif.
Hristos, centrul istoriei şi capătul ei
Cele două aspecte ale Naşterii lui Iisus, din neamul lui David, prin Fecioara
Maria, şi de Sus, de la Duhul Sfânt, sunt înscrise în prima pagină a Noului
Testament şi stau la baza învăţăturii de credinţă ortodoxă, potrivit căreia Iisus
Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, asemenea nouă oamenilor,
afară de păcat. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă: „Aşadar, când auzi
că Fiul lui Dumnezeu este Fiul lui David şi al lui Avraam, nu te îndoi că şi tu, fiu al
lui Adam, vei fi fiu al lui Dumnezeu. Că Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi smerit în
zadar şi în deşert atât de mult, dacă n-ar fi vrut să ne înalţe şi pe noi. S-a născut
după trup, ca tu să te naşti după Duh; s-a născut din femeie, ca tu să încetezi de
a mai fi fiu al femeii. Pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu a avut o îndoită naştere:
una asemenea nouă, şi alta mai presus de noi. Pentru că S-a născut din femeie,
Se aseamănă cu noi; dar pentru că nu S-a născut nici din sânge, nici din voinţa
trupului sau a bărbatului, ci de la Duhul Sfânt, ne arată naşterea cea mai presus
de noi, naşterea cea viitoare, pe care ne-o va dărui nouă de la Duhul“.
Lista strămoşilor după trup ai lui Iisus se încheie cu El ca să arate că Iisus Hristos
nu are urmaşi după trup; El este feciorelnic. Prin El Dumnezeu a inaugurat un alt
fel de naştere, naşterea duhovnicească de la Duhul Sfânt. După cum Adam stă la
începutul vechii umanităţi, tot astfel Mântuitorul stă la începutul unei noi umanităţi,
doar că descendenţa Sa nu mai ţine de ordinea firii, ci ţine de ordinea
supranaturală a naşterii de la Duhul Sfânt.