Genealogia lui Iisus

Conf. Constantin Preda, 18 Decembrie 2013

Între 18 şi 24 decembrie, în duminica dinaintea prăznuirii Naşterii Domnului,

Biserica îi pomeneşte pe Sfinţii Părinţi după trup ai Domnului, care de la Adam şi
până la Dreptul Iosif au fost bineplăcuţi lui Dumnezeu. Această duminică este un
fel de extensie şi completare a Duminicii Sfinţilor Strămoşi. Evanghelia care este
rânduită spre a fi citită se referă la originea divino-umană a Mântuitorului (Matei 1,
1-25), iar textul din Apostol se referă la „norul de martori pe care-l avem
împrejurul nostru“ ca să ne ajute să lepădăm orice povară a păcatului care ne
împresoară, pentru ca astfel călăuziţi de steaua magilor şi simplitatea păstorilor
să ne închinăm Pruncului ce S-a născut, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.

Sfântul Evanghelist Matei în prima pagină a Evangheliei sale ne oferă câteva

răspunsuri la o serie de întrebări: „Cine este Iisus Hristos?“, „Care este originea
Sa?“, „De unde vine El?“, „Unde S-a născut?“ Pentru cititorul de astăzi al
Evangheliei după Matei, lectura primei pagini poate fi descurajatoare şi
obositoare, având în vedere faptul că această primă pagină evanghelică este
alcătuită dintr-o înşiruire de 42 de nume, însemnând tot atâtea generaţii de
strămoşi pământeşti ai lui Iisus. Această înşiruire pare şi mai ciudată datorită
modului în care se prezintă: cutare s-a născut din cutare, din cutare s-a născut
cutare, şi aşa sunt înşirate 42 de nume fără nici o explicaţie care să ne
lămurească. Însă o lectură atentă a textului Sfintei Evanghelii ne descoperă
intenţia evanghelistului de a ne prezenta în acest prim capitol al scrierii sale un
adevăr de credinţă, şi anume: „Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om
adevărat“. În prima parte a capitolului ne prezintă „Genealogia lui Iisus“, vrând să
arate prin aceasta originea Sa omenească, ca Fiu al casei regale a lui David, iar
în partea a doua a capitolului întâi, originea Sa dumnezeiască ca Fiu al lui
Dumnezeu întrupat, prin puterea Duhului Sfânt din Fecioara Maria. Acest prim
capitol aşadar ni se prezintă ca o icoană alcătuită din două părţi legate una de
alta, pe care sunt zugrăvite, pe de o parte, numeroasele figuri şi evenimente ale
arborelui Său genealogic, iar pe de alta, taina naşterii lui Hristos în Betleem.
Lista strămoşilor ţinea loc de certificat de naştere
Arborele genealogic al lui Iisus Hristos este reprezentat în afara textelor scrise ale
Sfintelor Evanghelii şi în frescele exterioare ale mănăstirilor noastre din Moldova.
În istoria artei religioase, această reprezentare poartă numele de „Arborele lui
Iesei“ şi are ca sursă de inspiraţie textul profetic din Isaia 11, 1: „O Mlădiţă va ieşi
din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da“. Într-o variantă uşor
amplificată, textul este citat de Sfântul Pavel în Epistola către Romani 15, 12: „Şi
se va arăta rădăcina lui Iesei Cel care Se ridică să domnească peste neamuri;
întru Acela neamurile vor nădăjdui“. În mod evident această profeţie se referă la
Iisus Hristos în dubla Sa implicare: pe de o parte, ca vlăstar după trup al
poporului evreu; pe de alta, ca Mântuitor al întregului neam omenesc.

Evanghelistul Matei ne prezintă arborele genealogic al lui Iisus vrând să arate

prin acesta că Cel a Cărui naştere urmează să o relateze nu era un oarecine, ci
că era un urmaş, pe linie omenească, al regelui David. Să nu uităm că în lumea
antică lista propriilor strămoşi era foarte importantă deoarece ţinea loc de „stare
civilă“. Ca să-şi cunoască propria identitate, propriile rădăcini, ca să poată trăi şi
ocupa un loc în societate, era nevoie ca fiecare persoană importantă să aibă
genealogia personală. Ţinea loc de certificat de naştere.

În genealogia lui Iisus este sintetizată întreaga istorie a poporului lui Dumnezeu,
de la Avraam la David şi până la întruparea lui Hristos. A arătat din om în om că
de la Avraam la David au fost 14 generaţii, de la David până la exilul babilonian
alte 14 generaţii şi de la întoarcerea din robia babilonică până la Naşterea lui
Hristos alte 14 generaţii. O istorie marcată de trei perioade a câte 14 generaţii, de
o simetrie perfectă pentru a arăta că ea se află sub călăuzirea Preasfintei Treimi,
şi că în lume nimic nu este întâmplător, ci proniator şi că totul are un sens
profund, tainic cunoscut de Dumnezeu şi dezvăluit oamenilor atât cât au nevoie
să cunoască pentru mântuirea lor.

Există însă şi o ciudăţenie în genealogia lui Matei, dacă o comparăm cu alte

genealogii prezente în Scriptura Vechiului Testament, care de obicei încep prin
menţionarea pe primul loc a personalităţii celei mai importante; Evanghelistul
Matei îl plasează pe Iisus pe ultimul loc, pentru a arăta că totul converge spre El,
centrul timpului şi al istoriei. În El se desăvârşeşte planul lui Dumnezeu, prin
întruparea Lui în istoria umanităţii, şi în particular în istoria poporului Israel. Iisus
este, astfel, prezentat în primul rând ca fiind legat de patriarhul Avraam, adică de
făgăduinţa lui Dumnezeu de a binecuvânta pe fiecare om care crede, iar în al
doilea rând de regele David, căruia Dumnezeu i-a făgăduit o împărăţie care nu va
avea sfârşit.

Genealogia alcătuită de Sfântul Matei cuprinde aşadar trei serii de 14 nume.

Între strămoşii lui Iisus ne mai surprinde menţionarea a cinci femei: Tamara,
Rahav, Rut, Batşeba şi Fecioara Maria, într-o istorie care cel mai adesea era
rezervată bărbaţilor. Iar aceste femei nu sunt menţionate deloc la întâmplare.
Tamara, o femeie arameeancă, a ţinut să aibă un moştenitor de la socrul ei, Iuda,
pe care l-a înşelat ca să-şi atingă scopul, prefăcându-se că este o prostituată.
Rahav nu numai că era de neam canaanit, ci era şi o femeie desfrânată. Rut nu
era nici ea de neam israelit; era o moabiteancă, pe care Biblia o laudă pentru
fidelitatea ei faţă de soacra sa, după moartea soţului ei, ceea ce înseamnă,
implicit, fidelitatea faţă de poporul lui Dumnezeu. Iar „femeia lui Urie“, adică
Batşeba, care se pare că n-a fost cu totul nevinovată pentru păcatul pe care
David l-a săvârşit din cauza ei, era, probabil, de neam hitit, ca şi primul ei soţ,
Urie. Menţionându-le pe aceste patru femei în linia genealogică a lui Iisus, Sfântul
Matei relevă adevărul că Fiul lui Dumnezeu a venit pentru toţi oamenii, nu numai
pentru evrei, şi că, de asemenea, El a venit nu numai pentru cei drepţi, ci şi
pentru cei păcătoşi.
A cincea femeie menţionată în genealogia de la Matei este Sfânta Fecioară
Maria. O menţiune care nu este făcută oricum. Redând genealogia Dreptului Iosif,
când ajunge la menţionarea acestuia, Evanghelistul îl prezintă ca „logodnicul
Mariei“. Şi încă de aici ţine să precizeze că din eas-a născut Iisus, Care se
cheamă Hristos. Iisus, aşadar, din neamul lui Israel, este de fapt fiul Mariei, şi nu
al lui Iosif, Fiul oamenilor, dar şi Fiul lui Dumnezeu. Evanghelistul explică mai
apoi în partea a doua a capitolului întâi că Iosif n-a avut nici un rol în zămislirea
lui Iisus şi că Fecioara Maria „s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt“. Maria
şi Iosif erau amândoi din neamul lui David şi erau logodiţi potrivit legii iudaice.
Iosif nu este decât tatăl adoptiv al Mântuitorului. Dumnezeu îi porunceşte lui Iosif
s-o ia pe Maria în casa sa şi să-i dea Pruncului numele Iisus. În acest fel, Iosif
asigură legitimitatea Naşterii Pruncului într-o familie. Dar adevăratul Tată al lui
Iisus este Dumnezeu; El s-a zămislit în pântecele Fecioarei prin „umbrirea“ puterii
Celui Preaînalt. Arhanghelul Gavriil este cel care îi dă direct Maicii Domnului cea
dintâi informaţie asupra identităţii cereşti a Mântuitorului, anume că va fi Fiul lui
Dumnezeu. Iosif şi-a asumat, în faţa lumii, o paternitate care i-a fost cerută de
Sus şi a înţeles porunca Domnului, cu mirarea fără sfârşit a omului simplu şi
drept, fiind mereu în aşteptarea deznodământului evenimentului. Chiar dacă Iisus
nu este fiul natural al lui Iosif, odată ce acesta i-a dat numele, Iisus moşteneşte
prerogativele davidice din care se trage Iosif.
Hristos, centrul istoriei şi capătul ei
Cele două aspecte ale Naşterii lui Iisus, din neamul lui David, prin Fecioara
Maria, şi de Sus, de la Duhul Sfânt, sunt înscrise în prima pagină a Noului
Testament şi stau la baza învăţăturii de credinţă ortodoxă, potrivit căreia Iisus
Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, asemenea nouă oamenilor,
afară de păcat. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă: „Aşadar, când auzi
că Fiul lui Dumnezeu este Fiul lui David şi al lui Avraam, nu te îndoi că şi tu, fiu al
lui Adam, vei fi fiu al lui Dumnezeu. Că Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi smerit în
zadar şi în deşert atât de mult, dacă n-ar fi vrut să ne înalţe şi pe noi. S-a născut
după trup, ca tu să te naşti după Duh; s-a născut din femeie, ca tu să încetezi de
a mai fi fiu al femeii. Pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu a avut o îndoită naştere:
una asemenea nouă, şi alta mai presus de noi. Pentru că S-a născut din femeie,
Se aseamănă cu noi; dar pentru că nu S-a născut nici din sânge, nici din voinţa
trupului sau a bărbatului, ci de la Duhul Sfânt, ne arată naşterea cea mai presus
de noi, naşterea cea viitoare, pe care ne-o va dărui nouă de la Duhul“.

Lista strămoşilor după trup ai lui Iisus se încheie cu El ca să arate că Iisus Hristos
nu are urmaşi după trup; El este feciorelnic. Prin El Dumnezeu a inaugurat un alt
fel de naştere, naşterea duhovnicească de la Duhul Sfânt. După cum Adam stă la
începutul vechii umanităţi, tot astfel Mântuitorul stă la începutul unei noi umanităţi,
doar că descendenţa Sa nu mai ţine de ordinea firii, ci ţine de ordinea
supranaturală a naşterii de la Duhul Sfânt.