FEG BRASOV

LUCRARE DE PRACTICA

ELEV,

PIRVAN (APETROAIE) MARIA CEZARA

2018

1
ÎNGRIJIREA PAIENŢILOR CU SCARLATINĂ

CUPRINS

2
I.PARTEA GENERALĂ
I.1.DEFINIŢIE/pg.4
I.2. ISTORIC/pg.4
I.3.ETIOLOGIE/pg.6
I.4.EPIDEMIOLOGIE/pg.7
I.5.PATOGENIE/pg.8
I.6.MANIFESTĂRI CLINICE/pg.9
I.7.FORME CLINICE/pg.19
I.8.COMPLICAŢII/pg.22
I.9.DIAGNOSTIC/pg. 23
I.10.DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL/pg.25
I.11.TRATAMENT/pg.26
I.12.PROFILAXIE/pg.27
I.13.ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA
BOLNAVILOR/pg.28

II.PARTEA PERSONALĂ

II.1. MOTIVAŢIA STUDIULUI/pg.32

II.2.OBIECTIVE/pg.32
II.3.MATERIAL ŞI METODĂ/pg.33
II.4.REZULTATE/DISCUŢII/pg.34
II.5.CAZURI CLINICE/pg.43
II.5.CONCLUZII/pg.66

BIBLIOGRAFIE/pg.67

3
I.1. DEFINIŢIE

Scarlatina este o boală acută infecţioasă transmisibilă, endemo -epidemică,

dată de streptococul beta hemolitic de grup A, caracterizată clinic prin: febră,
angină, exantem.(6)

I.2.ISTORIC

Scarlatina se pare că a fost cunoscută de medicii arabi. Această boală a fost

descrisă pentru prima dată în Europa în secolul al XVI-lea de către Ingrassias,
care a numit-o rossania (după culoarea roşie a exantemului).
Primul medic care o diferenţiază de celelalte febre eruptive şi îi dă o
descriere clinică corectă este Sydenham, în secolul al XVII-lea. Acesta a
observat variabilitatea mare a gravităţii epidemiilor de scarlatină. Primele cazuri
descrise de el în Londra au fost numite scarlatina simplex, arătând prin aceasta
benignitatea bolii, dar după câţiva ani a avut ocazia să observe forme extrem de
grave de boală, cu letalitate mare.
Descrierea clasică a scarlatinei o face Bretonneau.
Cercetări asupra etiologiei scarlatinei au fost făcute de către Loffler, Babeş,
Berge în secolul al XIX-lea şi de către Gabricevski, Zlatogorov, Savcenko şi
Cantacuzino în secolul al XX-lea.
Dohle (1911) a descris ca agenţi patogeni ai scarlatinei nişte corpusculi din
polinuclearul neutrofil, dar s-a constatat ulterior că aceştia nu aveau legătură cu
etiologia scarlatinei.
O contribuţie importantă în ceea ce priveşte etiologia streptococică a
scarlatinei au adus lucrările soţilor Dick, la începutul secolului al XX-lea.
Face parte din grupul „febrelor eruptive” ale copilăriei, alături de rujeolă,
rubeolă, rozeola infantum. Este o boală de declarare nominală, de internare
obligatorie ( cu excepţii în cazurile cu condiţii bune de izolare la domiciliu,
4
având aprobarea CMP) şi cu tratament etiologic de asemenea obligatoriu. Deşi
incidenţa scarlatinei este în scădere în ultimele decenii, totuşi, scarlatina, ca şi
celelalte infecţii cu streptococul beta-hemolitic din grupa A (angina, sinuzita,
erizipelul) prezintă însemnătate şi în prezent, din cauza complicaţiilor
postinfecţioase ce pot surveni la cei netrataţi sau trataţi incorect (reumatism,
nefrită, endocardită etc); în plus, în ultimii ani se constată o recrudescenţă a
acestor infecţii peste tot în lume.(1)

I.3.ETIOLOGIE

Din multitudinea streptococilor existenţi clasificaţi în beta-hemolitici (pe

placă cu geloză sânge produc hemoliză mare, completă), alfa-hemolitici (sau
viridans, care produc o hemoliză incompletă, cu inverzirea mediului) şi
nehemolitici, primul grup este cel mai implicat în patologia umană. Pe baza
structurii antigenice streptococii beta – hemolitici au fost împărţiţi în grupe
(desemnate cu litere: A,B,C,D etc.) şi tipuri (desemnaţi cu cifre: 1,2,3 etc);
dintre toţi aceştia, cei din grupul A produc infecţii la om, iar dintre ei numai cei
capabili să producă o exotoxină specială (cu efect eritrogen) sunt cei care
produc scarlatină (numai la receptivi, adică cei care nu au antitoxină care să-i
protejeze).
În concluzie, agentul etiologic al scarlatinei este streptococul beta –
hemolitic din grupul A, producător de toxină scarlatinoasă (eritrogenă, numită şi
toxina Dick) (4)

I.4.EPIDEMIOLOGIE

Scarlatina este răspândită peste tot în lume, cu precădere în zonele

temperate; la noi în ţară, ca peste tot, morbiditatea prin această boală a scăzut
continuu; decesele, de asemenea, au diminuat apreciabil, mai ales după

5
introducerea penicilinei. Epidemiile de scarlatină au caracter sezonier, în sensul
că nivelul endemic prezintă creşteri epidemice în lunile reci de toamnă-
primăvară, începând cu aglomerările din şcoli. Izvorul epidemiogen este doar
omul şi anume bolnavul, în primele zile de boală (eliminarea germenului prin
picături Flugge încetează îndată după administrarea penicilinei); un rol mai
important ca sursă de germeni îl au purtătorii faringieni de streptococ care, în
colectivităţi şcolare, reprezintă 20-60%, în raport cu sezonul şi mersul
epidemiei. Dat fiind rezistenţa streptococilor în mediul exterior, calea de
transmitere se face nu numai prin picături (contagiune directă), dar şi prin
obiecte (jucării, batiste, alte obiecte) contaminate (contagiune indirectă), ca şi
prin particule de praf, ce conţin germeni. Aceasta impune ca în afara
dezinfecţiei continue, să se facă, după externarea bolnavilor, şi dezinfecţia
terminală a salonului ( a locuinţei).
După boală se instalează o imunitate durabilă care este numai antitoxică
(deci împiedică reapariţia scarlatinei), nu şi antistreptococică (putând apare noi
infecţii streptococice cu diverse surse, distincte din punct de vedere antigenic).
Receptivitatea la scarlatină este maximă la copiii între 1-10 ani. Testarea
receptivităţii se poate face prin testul Dick: se injectează intradermic o anumită
cantitate de toxină care dă roşeaţa pielii la cei receptivi, reacţie care rămâne
negativă la cei care au anticorpi antitoxici (dobândiţi prin boală aparentă sau
uşoară, trecută neobservată). Testul intradermic Dick, ca şi testul Schick din
difterie sunt deci, teste de imunitate, nu de alergie (absenţa reacţiei –rezistenţă,
prezenţa reacţiei – susceptibilitate).

I.5. PATOGENIE

Streptococul se fixează pe celulele epiteliale faringiene, proliferează şi

secretă toxina care va difuza în organism, producând erupţia prin efect direct pe

6
sistemul neurovegetativ dar şi printr-o reacţie de hipersensibilitate întârziată.
Sunt implicate trei mecanisme:
 Mecanismul toxic în care este implicată toxina eritrogenă a
streptococului care determină febra, enantemul, fenomenele
cardiovasculare, digestive (greţuri, vărsături) şi nervoase (cefalee,
agitaţie).
 Mecanismul septic apare simultan sau la câteva zile de la mecanismul
toxic datorită pătrunderii streptococului în ţesuturile vecine focarului
primar (apar otite, sinuzite, adenite cervicale şi foarte rar septicemii).
 Mecanismul imun-alergic apare la 16-21 zile de boală, când apar
anticorpii faţă de diferitele antigene streptococice, titrul anticorpilor
antieritrotoxici creşte progresiv, asigurând titrul protector în a 3-a
săptămână şi titrul maxim în a 4-5 –a săptămână.
Anticorpii antieritrotoxici asigură imunitatea specifică
antiscarlatinoasă. Apar şi alţi anticorpi (antistreptolizele O)- utilizaţi în
diagnostic ca reacţia anticorp-antigen, care determină fenomene de tipul
reumatism articular acut, glomerulonefrită acută, eritem nodos, purpură etc).

I.6. MANIFESTĂRI CLINICE

 Incubaţia este de 3-6 zile, cu limite între 1-10 zile.

 Debutul este brusc, mai rar brutal. De obicei, în plină sănătate,
bolnavul prezintă triada simptomatică clasică a bolii: febră, dureri
faringiene şi abdominale, vărsături. În general, o angină însoţită de
vărsături trebuie suspectată de scarlatină. Febra se urcă până la 38-39
grade C, precedată de frison sau frisoane repetate. Hipertermia este
exagerată la început, chiar în cazurile care ulterior evoluează benign.
Bolnavul prezintă de la început tulburări gastro-intestinale, simulând
uneori o apendicită acută.
7
 Apare, de asemenea, o uscăciune importantă în gât, apoi jenă şi dureri la
deglutiţie, care se vor accentua ulterior. Respiraţia este mai frecventă, pulsul
este accelerat şi depăşeşte gradul febrei, atingând la adulţi 120, la copii 120-140
de bătăi pe minut. Bolnavul prezintă o stare de nelinişte, uşoară agitaţie şi
insomnie;
În faza de invazie, faţa bolnavului prezintă un aspect destul de
caracteristic, care se va accentua şi mai mult în perioada următoare. Apare aşa
numita „mască Filatov”, care constă în următoarele: pomeţii obrajilor sunt
intens congestionaţi şi roşii, iar regiunile din jurul gurii şi nasului sunt mai
palide. Această mască poate lipsi în scarlatinele mai uşoare; o putem găsi şi în
alte boli febrile, de exemplu în pneumonie şi gripă.
La sfârşitul fazei de invazie se constată enantemul foarte caracteristic, care
cuprinde cavitatea buco-faringiană, şi se intensifică şi mai mult în perioada
eruptivă.
Limba la debutul scarlatinei este albă, încărcată cu un depozit albicios, cu
marginile şi vârful roşii; se mai numeşte şi „limbă de porţelan”.
Angina scarlatinoasă. În scarlatină, amigdalele sunt hipertrofiate, intens
hiperemiate şi extrem de roşii. Roşeaţa cuprinde, în afară de amigdale, şi lueta
până la baza ei, unde se opreşte net şi trece sub formă de două semicercuri, bine
delimitate la periferie, în stâlpi, care sunt şi ei înglobaţi în această roşeaţă. Lueta
este adesea şi edemaţiată, edemul putând să se extindă şi spre faringele
posterior. În această fază pe amigdale se găsesc adesea puncte purulente. Deci,
în scarlatină uneori angina poate avea aspectul unei angine eritematoase şi
pultacee.
Ceea ce este caracteristic enantemului buco-faringian, este intensitatea
culorii roşii a mucoaselor, care nu este niciodată aşa de exprimată în anginele
banale, precum şi delimitarea netă a roşeţii la baza luetei.
 Perioada de stare. După 1-2 zile de la debut, bolnavul intră în
perioada eruptivă a bolii, când apare exantemul caracteristic.

8
 În această fază se descriu următoarele simptome:

Fig.I.6.1.
Enantemul.
Enantemul buco-faringian descris în perioada de invazie se intensifică şi
mai mult. Tumefacţia şi edemul acestor regiuni devin mai evidente, mai ales la
nivelul amigdalelor şi luetei, uneori bolnavul prezentând jenă la respiraţie. Pe
amigdale se constată depozite pultacee, fie numai la nivelul criptelor, fie pe
întreaga suprafaţă a amigdalei, ca în difterie. Bolnavii prezintă şi dificultăţi în
deglutiţie în raport cu fenomenele anginoase. Înspre a 4-a şi a 7-a zi de boală,
congestia tuturor acestor regiuni cedează. Mucoasa devine mai netedă, lucioasă,
pentru ca în a 10-a –a 12-a zi, toate aceste regiuni să-şi reia aspectul lor aproape
normal.

Fig.I.6.2.

9
 Fig.I.6.3.
Limba. Începând cu această perioadă eruptivă, deci din a 2-a zi de boală,
depozitul sabural începe să se elimine, limba descuamându-se de la vârf spre
bază. În a 3-a – a 4-a zi de boală descuamaţia este parţială, depozitul central
având forma unui V, cu deschiderea înspre baza limbii, în timp ce marginile
limbii sunt descuamate formând un alt V roşu, care cuprinde în interiorul său V-
ul alb format de depozitul sabural. Procesul de descuamare a limbii este
terminat aproximativ în a 4-a – a 6-a zi de boală, când papilele limbii apar
turgescente, proeminente, limba apărând mamelonată, aspect clasic descris sub
denumirea de limbă zmeurie.
Urmează apoi refacerea epiteliului lingual, aspectul devenind neted, lucios,
lustruit, ca o limbă poleită. În 10-12 zile, aspectul limbii revine la normal. Este
de reţinut că această evoluţie în diferitele stadii a limbii este foarte caracteristică
pentru scarlatină, astfel că la un moment dat, din aspectul acestui organ putem
conchide aproximativ în a câta zi de boală ne găsim. În cazurile uşoare de
scarlatină acest aspect al limbii poate lipsi.
Exantemul

10
 Fig.I.6.4.

Fig.I.6.5.

Fig.I.6.6.

11
 Fig.I.6.7.
La 3 zile de la debutul simptomatologiei, apare exantemul, acesta
dominând tabloul clinic în perioada eruptivă a bolii. Deşi exantemul se impune
atenţiei medicului şi celor din jurul bolnavului, fiind pe primul plan, totuşi
importanţa lui diagnostică nu este aşa de mare ca a enantemului, pentru că în
unele cazuri, rare de altfel, el poate lipsi sau poate fi discret, pe când enantemul
este constant şi apare mai precoce.
Exantemul apare în prima zi pe gât, apoi pe trunchi, pe faţa anterioară a
toracelui şi a abdomenului şi la rădăcina membrelor; a doua zi se întinde şi pe
extremităţi, astfel că în 48 de ore este de obicei generalizat pe întreg corpul. În
cazurile cu exantem bine exprimat, privit de la distanţă mică, tegumentele sunt
de culoare uniform roşie, având aspectul „racului fiert”. Deşi exantemul este de
obicei generalizat pe întreaga suprafaţă a corpului, exceptând faţa, totuşi se
constată că în anumite regiuni el este mai intens, mai ales la rădăcina
extremităţilor, în regiunile axilare, inghinale şi la nivelul centurii, fiind în
general mai accentuat în zonele de flexie decât cele în extensie. Uneori pe
regiunea dorsală şi în părţile mai declive ale corpului, exantemul este cianotic.
Un caracter important al exantemului scarlatinos este intensitatea lui
simetrică. Acest fapt nu se petrece în rujeolă.
Examinat în imediata apropiere, vom constata caracterele esenţiale ale
acestui exantem. Astfel, el este format din nenumărate papule mici, cât o

12
gămălie de ac, fiecare papulă fiind înconjurată de o mică zonă congestivă;
aceste zone hiperemice confluează între ele şi dau roşeaţa difuză a exantemului
(aspect de eritem punctat). Papulele se pot pune în evidenţă mai bine exercitând
o uşoară presiune cu o lamă de sticlă pe tegumentele cu exantem. La palparea
acestuia, pielea ne apare rugoasă.
În partea de flexie a articulaţiilor mari, exantemul se aşează sub formă de
linii, de-a lungul plicilor respective şi uneori aici are un uşor caracter
hemoragic. Această dispoziţie liniară a exantemului se constată mai ales la
nivelul plicilor de la articulaţia cotului, fenomen care este cunoscut sub
denumirea de semnul „Grozovici-Pastia”, fiind descris pentru prima dată de
aceşti autori. Acest semn se poate constata şi în alte regiuni ale corpului, în
special în regiunea poplitee, uneori în regiunea inghinală. Când există, acest
semn are importanţă diagnostică; în cazurile uşoare de scarlatină el poate lipsi.
Exercitând o presiune cu mâna sau cu spatula pe pielea cu exantem,
regiunea comprimată apare de culoare alb-gălbuie, uneori de nuanţă net icterică,
nuanţă care se menţine câteva momente şi după suprimarea presiunii. Această
nuanţă icterică a tegumentelor este dată de o bilirubinemie uşor crescută,
atribuită, fie unei insuficienţe hepatice, fie unei hemolize crescute.
Dacă tragem cu unghia o dungă la nivelul exantemului, apare o dungă
roşie, mărginită de două linii albe, constituind semnul Borsieri.
În scarlatină, ca şi în alte boli infecţioase, există o fragilitate vasculară
importantă, în special în cazurile toxice, ceea ce se poate manifesta prin mici
pete hemoragice pe tegumente sau prin predispoziţia de a face hemoragii la
locurile traumatizate. Dacă se face o ciupitură la nivelul pielii, se produce o
hemoragie locală. Uneori apar hemoragii la nivelul regiunilor comprimate de
haine: în regiunile axilare, la nivelul centurii sau în regiunile declive ale
corpului.
Faţa

13
 Fig.I.6.8.
Exantemul scarlatinos, în mod obişnuit, respectă faţa. La acest nivel, în
faza de stare se menţine aspectul de mască scarlatinoasă din perioada de invazie
şi uneori se accentuează chiar. Totuşi, uneori se poate produce un exantem
discret şi pe faţă, însă numai la nivelul pomeţilor congestionaţi, exantemul
respectând regiunea din jurul gurii şi a nasului, care rămâne mai palidă, în
contrast cu obrajii roşii.
Apariţia exantemului poate fi precedată şi de un prurit generalizat, care de
obicei dispare cu apariţia exantemului, totuşi sunt cazuri când pruritul se
menţine şi în perioada eruptivă.
În unele cazuri la nivelul micropapulelor se observă mici vezicule cu
conţinut clar, realizând o erupţie miliară.
Intensitatea exantemului este variabilă după caz. În general, în cazurile mai
severe de boală şi exantemul este mai exprimat, totuşi aceasta nu este o regulă,
deoarece sunt cazuri foarte grave de scarlatină, cu exantem discret. În unele
cazuri există un exantem foarte uşor numai în regiunile de predilecţie, pe când
în restul tegumentului, erupţia lipseşte. Este de reţinut faptul că sunt cazuri când
exantemul poate lipsi complet, când diagnosticul se face pe alte simptome, în
special pe prezenţa şi caracterul enantemului.
În unele cazuri, de obicei uşoare, exantemul poate avea un caracter
maculos, iar în alte cazuri, predominant papulos.

14
 În formele grave de scarlatină, se întâlneşte exantemul astacoid, format din
pete roşii, infiltrate, edemaţiate, de culoare roşie-închis, uneori violacee,
realizând forma clinică scarlatina „albastră”. În acelaşi timp bolnavul prezintă o
cianoză a extremităţilor şi a buzelor. Tot în formele grave ale bolii, erupţia are
un caracter hemoragic, purpuriu, echimotic.
Evoluţia exantemului este în mod obişnuit următoarea: în primele 2 zile el
se accentuează, ajungând la maximum; persistă 1-3 zile, apoi păleşte şi dispare
încet. Stingerea exantemului se face în ordinea apariţiei, el dispărând întâi de pe
gât şi trunchi, apoi de pe extremităţi, astfel că adesea se întâmplă, că de pe
trunchi erupţia a dispărut, ea persistând pe extremităţi, în special pe părţile lor
distale, la nivelul mâinilor şi al picioarelor. O dată cu dispariţia exantemului,
începe şi descuamarea.
În timpul perioadei eruptive, de obicei simptomele generale se accentuează
şi mai mult.
Temperatura se ridică la 39 de grade, în raport cu gravitatea bolii. O dată
cu apariţia exantemului, adesea febra se exacerbează puţin, după aceea se
produce uneori o uşoară scădere a ei, menţinându-se apoi continuă cu mici
oscilaţii în tot timpul acestei perioade. Starea generală a bolnavului este
variabilă în raport cu gravitatea bolii. De obicei bolnavii prezintă cefalee,
insomnie, uşoară agitaţie. Pulsul este tahicardic în mod obişnuit, mai rar se
poate totuşi produce bradicardie, mai ales în faza de regresiune a bolii.
Perioada de convalescenţă. Durata perioadei febrile a bolii (faza de
invazie şi de erupţie) este de aproximativ 6-10 zile. Din ziua a 7-a – a 10-a de
boală, febra începe să scadă, de obicei litic. În acest timp, toate simptomele bolii
încep să regreseze: dispare exantemul, apoi enantemul cu tulburările disfagice,
se reduc şi dispar adenitele cervicale şi submaxilare, starea generală se
ameliorează în mod treptat, într-un cuvânt dispar toate simptomele morbide
locale şi generale şi bolnavul intră în perioada de convalescenţă, care

15
corespunde aproximativ cu cea de descuamaţie. Prin intervenţia terapeutică
perioada febrilă se scurtează.
Descuamaţia în scarlatină este precoce; ea începe cu descuamaţia mucoasei
buco-faringiene, în special a limbii, care se produce deja în timpul perioadei
eruptive a bolii. Chiar şi descuamaţia tegumentelor începe destul de repede, de
obicei în a 6-a – a 7-a zi de boală, întâi la nivelul gâtului, apoi la nivelul
trunchiului şi, în fine, la extremităţi, unde descuamaţia se menţine multă vreme.
Intensitatea ei variază de obicei cu cea a exantemului; în cazurile cu exantem
intens şi descuamaţia este mai intensă.
În epidemiile uşoare de scarlatină descuamaţia este mai redusă, care adesea
poate trece neobservată.

Fig.I.6.9.

16
I.7.FORME CLINICE

În raport cu gravitatea tabloului clinic, scarlatina se poate prezenta sub trei

forme principale:

 Forme benigne: uşoară, abortivă, frustă.

 Forme medii.
 Forme grave: toxică, septică, toxico-septică.

Formele uşoare. Ele se prezintă cu febră de 38-39 grade, uneori mai

scăzută, starea generală este bună, lipsesc complet fenomenele generale toxice,
nu există fenomene nervoase, se constată o angină nu prea exprimată, cu reacţii
ganglionare regionale foarte reduse. Exantemul este cel obişnuit, dar nu prea
întins.
Printre forme uşoare de boală sunt unele varietăţi.
Există formele fruste de boală cu exantem abia schiţat şi întreaga
simptomatologie foarte redusă.
Formele abortive de boală, sunt acelea în care boala poate începe şi evolua
obişnuit până la un anumit stadiu al ei, după care febra scade brusc şi toată
simptomatologia se reduce şi dispare.
Tot printre cazurile uşoare de boală se descriu şi cazurile de scarlatină
fără exantem în care diagnosticul este mai dificil. El se bazează mai ales pe
datele epidemiologice (prezenţa altor cazuri de scarlatină în imediata apropiere)
şi pe prezenţa enantemului şi a streptococilor hemolitici în secreţia faringiană.
Adesea aceste cazuri sunt diagnosticate ca angine streptococice simple. Totuşi,
este de notat că rareori şi scarlatinele fără exantem pot îmbrăca forme mai
grave.
În ultimii ani scarlatina, în majoritatea cazurilor, îmbracă tabloul clinic al
acestor forme uşoare.

17
 Formele medii. Se prezintă cu simptome ceva mai intense decât cele
uşoare. Febra este de 39-40 grade, starea generală puţin alterată, discrete
fenomene generale de intoxicaţie, insomnie , uşoară agitaţie, tahicardie,
fenomene exprimate de angină, reacţii locale ganglionare evidente, exantem
destul de pronunţat.
Formele grave. În aceste cazuri, atât simptomele locale, buco-faringiene,
cât şi cele generale sunt foarte marcate.
Fenomenele locale de angină sunt foarte exprimate, uneori angina este
necrotică, pseudomembranoasă. Limba şi buzele sunt crăpate, arse, pline de
fuliginozităţi şi apar reacţii ganglionare regionale intense, uneori supurative.
Bolnavul are inapetenţă, greaţă, vărsături, uneori diaree rebelă. Exantemul este
intens, însă nu întotdeauna; el prezintă des o nuanţă violacee, cianotică; uneori
este hemoragic.
Fenomenele generale de intoxicaţie sunt foarte intense; hipertermie mare,
stare generală foarte rea, uneori extrem de gravă, fenomenele nervoase sunt
alarmante (insomnie, ataxo-adinamie, delir), hipotensiune arterială, tahicardie
intensă, puls slab, uneori filiform, tendinţă la colaps, cianoza buzelor şi
extremităţilor.
În formele toxice predomină fenomenele generale de intoxicaţie a
sistemului nervos central, a sistemului endocrino-vegetativ şi a celui cardio-
vascular. Febra este mare, bolnavul prezintă nelinişte, insomnie, agitaţie, uneori
stare subcomatoasă şi convulsii. Tulburările digestive sunt foarte accentuate:
greaţă, vărsături, diaree; din partea aparatului circulator: tahicardie, aritmie, puls
slab, uneori filiform, tendinţă de colaps, tensiune arterială foarte scăzută,
cianoza buzelor şi a extremităţilor; apar de asemenea tulburări respiratorii, fără
cauză pulmonară. Exantemul este cianotic, hemoragic.
Din punct de vedere al evoluţiei, formele toxice pot fi mai rar fulgerătoare,
hipertoxice, de o gravitate excepţională; apar convulsii, stare comatoasă, colaps,
moartea producându-se repede, încă înainte de apariţia exantemului.

18
Diagnosticul în aceste cazuri este dificil, fiind bazat pe noţiunea de epidemie şi
contactul cu un bolnav de scarlatină.
În cele mai multe cazuri, formele toxice au o evoluţie mai lentă, apare
exantemul, cu întreaga simptomatologie descrisă mai sus.
Formele septice sunt caracterizate prin predominanţa fenomenelor septice.
Deseori găsim o necroză tonsilară, care se poate întâlni şi în formele toxice, însă
mai rar. Uneori necroza este progresivă, trecând şi la faringele posterior.
Reacţiile ganglionare sunt foarte marcate, deseori apar adenoflegmoane
cervicale sau abcese amigdaliene, care pot da tulburări respiratorii sau pot leza
vasele mari.
Formele grave mixte (toxico-septice) sunt caracterizate prin fenomene
toxice şi septice, care apar, fie concomitent, fie simptomelor toxice le urmează
localizările septice.(4)

I.8. COMPLICAŢII

Rare astăzi, sunt de trei feluri:

1. Imediate, septice, apar în prima săptămână de boala, sunt de

vecinătate – adenite, rinite, otite, mastoidite, sinuzite, laringite, şi la
distanţă – meningite, septicemii;

2. toxice, în prima săptămână ( nefrită în focar, miocardită, reumatism

precoce), hepatice şi nervoase;

3. tardive: imunologice, corespund complicaţiilor poststreptococice

(RAA, purpura Schonlein, eritem nodos, glomerulonefrită acută
difuză poststreptococică)
La distanţă – bronhopneumonie, pleurezie, peritonită, nefrită.(7)

19
I.9. DIAGNOSTIC

Se bazează pe date epidemiologice, clinice şi de laborator.

 Date epidemiologice. Ele ne pot ajuta la stabilirea

diagnosticului, când există noţiunea de epidemie de scarlatină şi prezenţa
contactului cu un bolnav, înainte cu 1-7 zile. Vom căuta în jurul bolnavului
indivizi cu fenomene de angină şi vom cerceta streptococii hemolitici la
contacţi. Se va cerceta dacă bolnavul a mai avut sau nu scarlatină, ştiind că în
mod obişnuit aceasta conferă o imunitate pe viaţă.
 Diagnosticul clinic al scarlatinei poate fi foarte uşor în
cazurile tipice de boală, bazându-ne pe simpla inspecţie a bolnavului.
Simptomele principale, caracteristice ale bolii sunt:
 Debutul brusc cu febră mare, uneori frison şi vărsături.
 Angina caracteristică, cu dureri în gât, amigdale tumefiate şi
hiperemiate, roşeaţă intensă a stâlpilor, a palatului moale.
 Adenită cervicală regională precoce, care în anginele banale nu
este aşa de pronunţată.
 Limba caracteristică, la început albă, saburală (de porţelan) care se
descuamează apoi, devenind limbă zmeurie.
 Exantemul, care începe la nivelul gâtului şi în două zile se
generalizează pe întreaga suprafaţă a corpului. Exantemul este
micropapulos, aspru la pipăit, pe un fond roşu difuz, mai intens în
unele regiuni; intensitatea lui este simetrică, insotit de semnul
Grozovici-Pastia şi masca scarlatinoasă Filatov.
 Descuamaţia lamelară, precum şi unele complicaţii caracteristice
pentru scarlatină ne pot servi pentru diagnostic.

20
  Date paraclinice.
- leucocitoză cu neutrofilie şi cu eozinofilie,
- punerea în evidenţă a steptococilor hemolitici din nazo-faringele
bolnavului,
- creşterea tardivă şi inconstantă a titrului ASLO, la 16-21 de zile
de la debutul bolii (7).

I.10.DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL

Dificil în formele fruste, se face cu alergodermiile, rubeola, infecţiile cu

enterovirusuri, erupţia mononucleozică, exanteme stafilococice, boala
Kawasaki.
Cu Rubeola diagnosticul diferenţial se face pe baza următoarelor elemente:
incubaţia lungă din această boală (18 zile), cu perioadă de invazie uşoară,
enantem foarte discret, exantemul nu respectă faţa şi este micromaculos, durând
1-2-zile. Simptomul diferenţial cel mai important dintre scarlatină şi rubeolă
este prezenţa în aceasta din urmă a unei microadenopatii occipito-cervicale,
uneori generalizate, care apare deja în perioada de invazie. În cazurile de
rubeolă cu exantem scarlatiniform, diagnosticul diferenţial este dificil.
Prognosticul este favorabil şi complicaţiile sunt rare la cei trataţi.

Bolnavul cu scarlatină se izolează obligatoriu în spital (boală cu

declarare obligatorie). (2)

I.11. TRATAMENT

 Etiologic urmăreşte asigurarea unei penicilinemii prin

administrarea de penicilina G în doză între 800000 – 3000000 U.I./zi, în funcţie
de vârstă, timp de 6 zile. Tratamentul se încheie cu o doză de benzatinpenicilină
21
(Moldamin) de 600000 U.I /zi (copil) sau 1200000 U.I.(adult), doză repetată în
a 14-a şi a 21-a zi de boală,pentru a acoperi perioada când pot apare complicaţii
imunologice, favorizate de persistenţa agentului patogen în criptele
amigdaliene, unde antibioticul ajunge mai greu.
Bolnavii alergici la penicilină se vor trata cu Macrolide
(eritromicină în doză de 30-50 mg/kgc/zi) timp de 10 zile.
Penicilina are un efect prompt şi foarte bun, manifestat sub trei
aspecte principale:
 Efect curativ rapid.
 Efect de sterilizare.
 Efect de prevenire a complicaţiilor.

 Tratamentul simptomatic. Ca medicaţie simptomatică se vor

administra: antitermice, gargară de muşeţel.
 Tratament igieno-dietetic.
Repausul la pat, pe toată perioada de stare a bolii, se impune chiar şi la
cazurile cele mai uşoare de scarlatină. Repausul trebuie păstrat cel puţin 7 zile.
Regimul va fi lactohidrozaharat în perioada febrilă. (7)

I.12. PROFILAXIE

Se face prin diagnostic şi izolare, prin controlul contacţilor şi măsuri în

focar. Supravegherea epidemiologică activă a teritoriului urmăreşte depistarea
bolnavilor cu scarlatină şi alte infecţii streptococice (angine, erizipel,
piodermite, impedigo etc) prin triaje în colectivităţile de copii şi şcolari, tabere,
colonii etc. în sezonul rece; controlul zilnic al copiilor şi personalului în
grădiniţe, creşe, cămine; investigaţii bacteriologice în colectivităţile cu risc
crescut. În afară de măsurile generale, la apariţia unui caz se iau măsuri de
izolare, de supraveghere a contacţilor, timp de 10 zile, cu control clinic la 2-3
22
zile, cu recoltări de exudate faringiene unde este cazul şi tratamentul cu
penicilină al purtătorilor.
Dezinfecţia în focar este obligatorie, de tip continuu şi terminal (formol
5% în soluţie apoasă; cloramină 1-3%; bromocet 1-2%), atât în colectivităţi cât
şi în locuinţe.
Chimioprofilaxia cu penicilină este rareori indicată, la contacţii cu
suferinţe endocardice. Administrarea prelungită timp de 5 ani de penicilină V
sau Moldamin se aplică celor cu antecedente de reumatism articular acut. După
cum se vede, profilaxia generală şi în focar este aceeaşi, în cazul scarlatinei ca şi
al altor infecţii streptococice, obiectivul principal fiind prevenirea complicaţiilor
tardive imunologice.(5)

I.13. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA

PACIENŢILOR CU SCARLATINĂ

Îngrijirea bolnavilor cu boli infecto-contagioase trebuie să se adapteze la

particularităţile specifice acestor boli. Astfel:

 Scarlatina evoluează cu o stare febrilă, care epuizează şi astenizează

organismul, reducând forţele lui de apărare;
 Ele acţionează asupra întregului organism provocând tulburări în
funcţiunea celor mai variate organe şi aparate în cursul aceleiaşi boli care,
de multe ori, necesită intervenţii cu caracter de urgenţă;
 Evoluând relativ rapid, boala trece în scurt timp prin diferitele ei faze,
fiecare reclamând îngrijiri deosebite;
 Din cauza reducerii capacităţii de apărare, organismul acestor bolnavi
prezintă o receptivitate crescută şi faţă de alte infecţii;

23
  Bolnavul contagios reprezintă o sursă de infecţie pentru anturajul său,
personalul de îngrijire şi restul bolnavilor;
 Particularităţile bolilor infecto-contagioase determină sarcinile asistentei
în îngrijirea acestei categorii de bolnavi.

1. Amplasarea bolnavilor.

Repausul la pat, pe toată perioada de stare a bolii, se impune chiar şi în

cazurile cele mai uşoare de scarlatină. Repausul trebuie păstrat cel puţin 7 zile.
Saloanele trebuie să aibă unul, doua, maxim patru paturi, în condiţii de
perfectă curăţenie, cuprinzând numai mobilierul strict necesar.
Temperatura camerei nu trebuie să fie mai mare de 17-19 grade C.
Saloanele trebuie să fie luminoase şi cu o ventilaţie ireproşabilă, pentru a se
putea asigura o aeraţie perfectă.
Patul trebuie să asigure bolnavului o odihnă perfectă.
Bolnavul în stare gravă trebuie servit la pat cu ploscă şi urinar. Se va avea
grijă ca atât plosca, cât şi urinarul să fie dezinfectate.
Asistenta va asigura lenjerie de pat şi de corp curată şi dezinfectată ori de
câte ori este nevoie.
Dezinfecţia curentă şi terminală, este una din premisele cele mai
importante ale îngrijirii bolnavilor contagioşi.

2.Supravegherea bolnavilor şi recunoaşterea precoce a complicaţiilor.

Asistenta trebuie să urmărească funcţiile vitale ale organismului.

Modificările constatate reprezintă de obicei simptomele de debut ale
complicaţiilor, caracteristice pentru bolile infecţioase. Stând în permanenţă

24
lângă patul bolnavului poate observa simptomele alarmante şi să le aducă la
cunoştinţă medicului.

3.Alimentaţia raţională, atât sub raport cantitativ, cât şi sub raport calitativ,
contribuie la menţinerea capacităţii de apărare a organismului. Necesităţile
calorice ale organismului trebuie neapărat acoperite, luând în considerare şi
plusul reclamat de starea febrilă.
În perioada febrilă, când există fenomene de disfagie, se va administra un
regim lactat-hidric, cu supe de legume fără sare, zeamă de compot, sirop, sucuri
de fructe, lichide zaharate, vitamine din abundenţă, pâine prăjită şi făinoase.
Imediat după scăderea febrei, se trece la făinoase (orez, griş, macaroane, tăiţei),
legume preparate cu unt sau ulei (cartofi, morcovi, conopidă, mazăre verde),
biscuiţi, compoturi de diferite fructe şi fructe crude bine coapte. Se menţine
bolnavul la acest regim timp de trei săptămâni, după care, dacă nu survine nici o
complicaţie, se trece la un regim mixt, adăugând în mod progresiv carne, ouă,
brânzeturi, astfel ca în a 5-a săptămână de boală să se ajungă la regimul
obişnuit.

4.Prevenirea diseminării infecţiei şi mobilizarea forţelor de apărare a

organismului.

Capacitatea de apărare a organismului fiind diminuată, el este expus

diferitelor infecţii secundare. Alături de asigurarea condiţiilor ireproşabile de
igienă ale mediului este necesar ca asistenta să vegheze asupra igienei corporale
a bolnavului.
Tegumentele şi mucoasele vor fi ţinute într-o stare de igienă perfectă.
Gargarismul şi prişniţul cervical sunt foarte utile. Imediat ce a devenit afebril
bolnavul poate face din când în când băi calde generale, care favorizează

25
descuamaţia pielii. Dacă este supărător, pruritul va fi combătut cu loţiuni de
alcool mentolat.

5. Prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti.

În orice spital se pot interna bolnavi care, pe lângă afecţiunea lor de bază
se găsesc şi în perioada de incubaţie a unei boli infecţioase. Aceştia pot fi surse
de infecţie şi pentru ceilalţi bolnavi.
Prevenirea infecţiilor transmise pe cale aerogenă reprezintă o problemă
greu de realizat. Izolarea bolnavilor în saloane separate, realizarea circuitelor
septice şi aseptice în spitale, dezinfecţia continuă şi terminală, formolizarea,
razele ultraviolete, evitarea ridicării prafului infectat prin utilizarea
aspiratoarelor sau a procedeelor umede de curăţenie, acoperirea mobilierului şi a
lenjeriei cu un strat de substanţe antiseptice nu dau rezultate suficiente.
Infecţiile aerogene se transmit, fie direct, fie indirect prin personalul medical şi
de îngrijire. Din acest motiv, este bine dacă se poate realiza ca asistenta care
îngrijeşte o categorie de boli aerogene să nu mai intre şi la alte categorii de
bolnavi. Dacă acest lucru nu este posibil, peste hainele de protecţie se va
îmbrăca un halat, care va fi depus atunci când iese din salonul respectiv. Aceste
halate, numite de supraprotecţie, pot fi de unică folosinţă sau se schimbă la
intervale de 8-24 de ore.
Personalul spitalului poate reprezenta o sursă de infecţie aerogenă în
special în cazul gripei, stafilococilor sau scarlatinei. Din acest motiv, ei trebuie
să se apropie de bolnavi cu mască pentru a nu le transmite vreo infecţie.
Dacă într-un salon apare totuşi o infecţie aerogenă, bolnavul va fi izolat
într-o rezervă, iar restul bolnavilor din salon vor fi consideraţi contacţi. Salonul
va fi pus în carantină şi nu se vor face internări până la expirarea perioadei de
incubaţie a bolii respective. Faţă de bolnavii în carantină se vor lua măsuri de
protecţie individuală prin imunizare pasivă.

26
 Este important să se facă, în mod regulat, controlul bacteriologic al
suprafeţelor şi al aeromicroflorei şi în cazul în care este pusă în evidenţă floră
patogenă de spital, salonul sau încăperea respectivă să fie închisă temporar
pentru dezinfecţia riguroasă terminală.

II.1.MOTIVAŢIA STUDIULUI

Scarlatina este o boală infecto-contagioasă a copilăriei, întâlnită mai

frecvent sub vârsta de 10 ani. Toţi bolnavii de scarlatină se internează
obligatoriu în spital timp de 7-10 zile pentru izolare şi tratament. Repausul la
pat este recomandat timp de 7-10 zile, după care bolnavul rămâne izolat la
domiciliu până la 14-21 de zile de la începutul bolii, fiind urmărit în continuare
de către medicul de familie până la 30 de zile, în vederea depistării eventualelor
complicaţii.

II.2.OBIECTIVE

Studiul a urmărit aspectele epidemiologice, clinico- paraclinice şi evolutive

ale scarlatinei.

II.3. MATERIAL ŞI METODĂ

Studiul retrospectiv a inclus un lot de 30 de pacienţi cu Scarlatină

internaţi în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean „Mavromati”
Botoşani, în perioada 2008-2012.
S-au urmărit următorii parametri şi variabile:

27
  Vârsta exprimată în ani;
 Sexul: feminin/masculin;
 Mediul de provenienţă;
 Modul de transmitere;
 Tabloul clinic al bolii;
 Forme clinice;
 Tratament;
 Complicaţii;
 Durata spitalizării.

II.4.REZULTATE/DISCUŢII

Tabelul 1. Distribuţia cazurilor de scarlatină pe ani de studiu

Anul 2013 2014 2015 2016 2017 Total
Nr.pacienţi 9 3 6 7 5 30
% 30 10 20 23 17 100

2017
17% 2013
30%

2016
23%

2014
2015
10%
20%
Fig.1. Numărul de internări pe ani de studiu

28
 În cei cinci ani luaţi în studiu au fost internaţi 30 de pacienţi. Cei mai mulţi
au fost diagnosticaţi în anul 2013, cu un număr de 9 (30%) pacienţi, în următori
ani numărul acestora scăzând. În anul 2014, au fost cei mai puţini pacienţi
internaţi (3 cazuri - 10%).

Tabelul 2. Distribuţia pe grupe de vârstă a pacienţilor cu scarlatină

Vârsta 1 -4 ani 5 -14 ani 15 -24 ani Total
Nr.pacienţi 10 18 2 30
% 33% 60% 7% 100%

15 -24 ani
7% 0%

1-4 ani
33%

5 -14 ani
60%

Fig.2. Distribuţia pe grupe de vârstă a pacienţilor cu scarlatină

29
 Se remarcă predominanţa pacienţilor din grupa de vârstă 5-14 ani ( 18
cazuri - 60%), cu vârsta cuprinsă între 1-4 ani au fost 10 cazuri - 33%, grupa de
vârstă 15-24 de ani fiind reprezentată de 2 pacienţi de 20 şi 24 de ani (tabel 2,
figura 2).

Tabelul 3. Distribuţia în funcţie de sex a pacienţilor cu scarlatină

Sexul Masculin Feminin Total
Nr.pacienţi 19 11 30
% 63% 37% 100%

0% 0%

feminin
37%

masculin
63%

Fig.3 Distribuţia în funcţie de sex a pacienţilor cu scarlatină

30
 Se observă că cei mai mulţi pacienţi au fost de sex masculin (19 cazuri -
63%), restul fiind de sex feminin (11 cazuri – 37%) – (tabel 3, figura 3)

Tabelul 4. Distribuţia pe medii de provenienţă a cazurilor cu scarlatină

Domiciliul Rural Urban Total
Nr.pacienţi 21 9 30
% 63% 37% 100%

0% 0%

feminin
37%

masculin
63%

Fig.4 Distribuţia pe medii de provenienţă a cazurilor cu scarlatină

Se constată că majoritatea pacienţilor au fost din mediul rural (21 cazuri -
63%), iar restul din mediul urban (9 cazuri – 37%) – (tabel 4, figura 4)

31
Tabelul V - Distribuţia pacienţilor în funcţie de sursa de infecţie
Sursa de Angine Scarlatină Purtători Total
infecţie sănătoşi
Nr.pacienţi 10 18 2 30
% 33% 60% 7% 100%

purtatori
sanatosi 0%
7%
angine
33%

scarlatina
60%

Fig.5 Distribuţia pacienţilor în funcţie de sursa de infecţie

Ancheta epidemiologică a evidenţiat faptul ca 10 dintre pacienţi (33%)
erau contacţi cu angine streptococice, 18 cu scarlatină (60%) şi 2 purtători
sănătoşi (tabel 5, figura 5).
Deoarece această boală contagioasă, atunci când nu este tratată
corespunzător, poate fi urmată de complicaţii poststreptococice, s-au efectuat
anchete de specialitate în colectivităţile unde au avut loc îmbolnăviri.

32
 Tabelul 6.Repartiţia pacienţilor în funcţie de calea de transmitere

Calea de DIRECTĂ INDIRECTĂ Total

transmitere prin obiecte,
jucării
contaminate recent
Nr.pacienţi 28 2 30
% 93% 7% 100%

indirect
7% 0%

direct
93%

Fig.6 Distribuţia pacienţilor în funcţie de calea de transmitere

Ancheta epidemiologică a scos în evidenţă faptul că 28 de copii (93%),

şcolari şi preşcolari, s-au îmbolnăvit în mod direct, prin respiraţie şi picături
Flugge (transmise prin tuşit, strănut, vorbit), iar doi pacienţi(7%) s-au
îmbolnăvit în mod indirect, prin intermediul mâinilor şi obiectelor contaminate
recent (tabel 6, figura 6).

33
Tabelul 7. Distribuţia pacienţilor în funcţie de formele clinice ale bolii
Forma clinică uşoară medie gravă total
Nr.pacienţi 10 19 1 30
% 34% 63% 3% 100%

grava
3% 0%

usoara
34%

medie
63%

Fig.7 Distribuţia pacienţilor în funcţie de formele clinice ale bolii.

În 10 (34%) cazuri, forma de boală a fost uşoară, 19 cazuri - 63% au

prezentat forma medie a bolii. În lotul studiat s-a înregistrat un singur caz grav
(tabel 7, figura 7).

34
Tabelul 8. Distribuţia pacienţilor în funcţie de complicaţiile apărute
Complicaţii Nr.pacienţi %
Otită 1 3%
Paralizie facială 1 3%
Sinuzită 2 7%
Total cazuri complicaţii 4 13%
Total cazuri fără complicaţii 26 87%
Total cazuri 30 100%

paralizie
otita
faciala
0% 3% 3% sinuzita
7%

fara
complicatii
87%

Fig.8 Distribuţia pacienţilor în funcţie de complicaţiile apărute

Evoluţia a fost favorabilă în majoritatea cazurilor, cu vindecare ad
integrum (26 cazuri – 87%).(tabel 8, figura 8) .

35
Tabel IX - Distribuţia cazurilor în funcţie de numărul de zile spitalizare
Zile spitalizare 7 zile 10 zile Total
Nr.pacienţi 29 1 30
% 97% 3% 100%

10 zile
3%0% 0%

7 zile
97%

Fig.9 Distribuţia cazurilor în funcţie de numărul de zile spitalizare

Scarlatina se consideră vindecată dacă după 21zile de la începutul bolii, la
două examene bacteriologice consecutive ale exudatului faringian, nu se mai
izolează Streptococul betahemolitic, dacă examenele de urină sunt normale şi
dacă la examenul clinic general nu se constată nici o modificare patologică.Toţi
pacienţii au fost dispensarizaţi, cu indicaţia de a repeta doza de Moldamin în a
14-a şi a 21-a zi. La externare au fost supravegheaţi prin examen clinic la două
şi trei luni, patru examene de urină în următoarele patru săptămâni, VSH,
ASLO, fibrinogen la o lună şi două luni pentru a surprinde eventualele
complicaţii tardive.(tabel 9, figura 9).

36
CAZ CLINIC NR. 1

Pacient: C.A.
Sex: M
Vârstă: 7 ani
Domiciliul: Brasov
Susţinători: părinţii
Data internării: 2.08.2018, ora 10
Talie: 124 cm; Greutate: 24 kg; Temperatură: 39 grade C;
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: Obs. Scarlatină
Motivele internării: copilul este de adus de către părinţi prezentând următoarele
simptome: febră, dureri în gât, roşeaţă intensă care cuprinde amigdalele şi
întregul istm faringian, vărsături, cefalee, prurit.
A.H.C. – aflăm că în familie există un frate confirmat cu
scarlatină în urmă cu o săptămână.
A.P.P. – se neagă antecedente personale patologice
Istoric: debutul a fost brusc în urmă cu două zile. De 24 de ore copilul prezintă
erupţie punctiformă, uşor pruriginoasă, motiv pentru care se prezintă la medicul
de familie însoţit de părinţi. Se suspectează diagnosticul de Scarlatină şi este
direcţionat spre Spitalul de Boli Infecţioase
Observaţii asupra stării de sănătate a bolnavului
Stare generală: influenţată
Starea tegumentelor: exantem scarlatinos, semnul„GrozoviciPastia” este pozitiv
în regiunea de flexie a cotului şi regiunii inghinale.
Aparat digestiv: intensă congestie faringiană, exudat cenuşiu – în puncte.
Status neurologic: agitaţie, fără deficite senzoriale.
Deprinderi pentru menţinerea stării de sănătate: copilul a fost vaccinat
corespunzător până în prezent.

37
Planificarea externării: Spitalizare estimată la 7 zile, dispensarizare în
ambulatoriu de către medicul de familie, necesită supraveghere ulterioară pentru
urmărirea complianţei la regimul igieno-dietetic şi medicamentos.
PLAN DE ÎNGRIJIRE
DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE
ÎNGRIJIRE
1. Hipertermie, -pacientul să -asigur repaus -pacientul
datorită sindromului prezinte obligatoriu la pat prezintă o
toxic, manifestată temperatura timp de 7 zile; uşoară scădere
prin frisoane, risc de corpului în -asigur ventilare a febrei.
deshidratare. limite normale; corespunzătoare;
- să fie echilibrat -asigur
hidro- îmbrăcăminte
electrolitic. lejeră;
-aplic comprese
reci pe frunte;
-în cazul
frisoanelor – se
acoperă pacientul
cu încă 1-2 pături
în plus;
-aplic prişniţe în
regiunea
amigdaliană;
-asigur regim
hidro-lacto-
zaharat, supe de
legume, zeamă de

38
 compot, sucuri de
fructe, vitamine;
-servesc pacientul
cu lichide în
cantitate
corespunzătoare;
-termometrizez
periodic pacientul;
-supraveghez în
permanenţă
pacientul şi
informez medicul
asupra oricărei
schimbări;
-administrez
medicaţia prescrisă
de medic
(antitermice,
Penicilina G).
2.Alterarea -pacientul să -urmăresc -pacientul
confortului datorită prezinte o ameliorarea prezintă o
stării de boală, ameliorare a inflamaţiei ameliorare a
manifestată prin stării de confort. istmului faringian stării de
dureri în gât, cefalee, prin gargară cu confort.
prurit. ceai de muşeţel,
bomboane
antiseptice;
-dezinfecţia nazo-

39
 faringiană (la
indicaţia
medicului);
-combaterea
pruritului cu
loţiuni de alcool
mentolat;
-încurajez în
permanenţă
pacientul;
-administrez
medicaţia prescrisă
de medic.
3.Alterarea -pacientul să -supraveghez -pacientul
alimentaţiei prin aibă o stare de vărsăturile şi notez prezintă o
deficit datorită bine fără greţuri în FO; ameliorare a
alterării mucoasei şi vărsături; -ajut pacientul în stării de
bucale, linguale, -să fie echilibrat timpul nutriţie.
manifestată prin hidroelectolitic vărsăturilor;
dificultate la şi nutriţional. -hidratez treptat
înghiţire, anorexie, pacientul cu
slăbiciune, vărsături. cantităţi mici de
lichide;
-asigur regim
alimentar hidro-
lacto-zaharat sub
formă de supe de
legume, compot,

40
 sucuri naturale;
-asigur igiena
cavităţii bucale de
două ori/oră;
-administrez
medicaţia prescrisă
de medic.
4.Risc de infecţii şi -să nu prezinte -asigur igiena -pacientul nu
complicaţii, datorită suprainfecţii ale mucoaselor şi prezintă
procesului infecţios. mucoaselor, tegumentelor infecţii şi
tegumentelor; (igiena cavităţii complicaţii.
-să se elimine bucale de două
riscurile ori/oră);
transmiterii -repaus la pat –cel
infecţiei; puţin 7 zile, pentru
-să nu prezinte a preveni
complicaţii( complicaţiile (în
toxice, septice, special renale);
alergice). -asigur regimul
igieno-dietetic şi
respectarea
tratamentului
etiologic şi
simptomatic;
-urmărirea analizei
de urină şi a
exudatului
faringian – timp de

41
 3 săptămâni,
repetate periodic;
-exudat faringian
la toţi contacţii;
-dezinfecţia:
lenjeriei,
obiectelor, veselei,
camerei
(formolizare),
folosirea de ploşti
individuale;
-după afebrilitate
pacientul va face
băi calde.
-administrez
medicaţia prescrisă
de medic
(penicilină,
eritromicină; la
externare se
continuă cu
Moldamin.
5.Alterarea odihnei -pacientul să se -asigur lenjerie -pacientul
şi somnului prin odihnească curată şi lejeră; prezintă o
deficit datorită corespunzător. -combat pruritul cu ameliorare a
pruritului, loţiuni de alcool pruritului.
manifestată prin mentolat;
oboseală, slăbiciune. -încurajez în

42
 permanenţă
pacientul;
-observ şi notez în
FO calitatea şi
orarul somnului;
-administrez
medicaţia prescrisă
de medic.
6. Anxietate -să i se reducă -încurajez în -pacientul
determinată de anxietatea. permanenţă comunică cu
boală, manifestată pacientul; echipa
prin izolare, agitaţie. -îl antrenez în medicală şi de
diferite activităţi îngrijire.
care să-i distragă
atenţia de la starea
de boală (citit
poveşti);
-pregătesc psihic
pacientul înaintea
oricărei tehnici;
-educ părinţii să
protejeze copilul
de altă infecţie;
-îl încurajez să
comunice şi să
pună întrebări
legate de boală şi
transmiterea ei.

43
 EXAMENE DE LABORATOR
DATA EXAMENE DE INTERPRETARE
LABORATOR
10.11.2012 Leucocite 12000/mm3
VSH 48 mm/1 h
Fibrinogen 400 mg%
ASLO 80 U.I.
Ex. faringian prezent streptococ
beta hemolitic
grupa A

15.11.2012 Leucocite 5800 mm3

VSH 5/10 mm
ASLO negativ
Fibrinogen 150 mg%
Ex. faringian absent
DIAGNOSTIC EXTERNARE:SCARLATINĂ
TRATAMENT MEDICAMENTOS
MEDICAMENT FORMA DE CALEA DOZA/
PREZENTARE ADMINIS ORAR
TRARE
Penicilina G Flacon 400000 I.V. 2000000/24h
(administrată la 12 U.I.
ore)
Paracetamol Comprimat500mg Oral 1 tb./24 h

Moldamin Flacon 600000UI. I.M. o singură

priză în a 7-a

44
 zi apoi se
repetă:
în a 14-a zi
şi în a 21 zi.

EVALUARE FINALĂ

Copilul C.A., de sex masculin, în vârstă de 7 ani, se internează pe data de

2.08.2018 pentru suspiciunea de scarlatină, diagnosticul fiind confirmat clinic,
paraclinic, epidemiologic (al doilea caz în familie).
Sub tratament cu Penicilina G – 6 zile şi Moldamin 600000 U.I., evoluţia
este favorabilă motiv pentru care se externează pe data de 09.08. 2018 cu
următoarele recomandări:

 Repaus la pat încă o săptămână;

 Repetarea dozei de Moldamin în a 14 –a zi şi apoi în a 21-a zi;
 Să respecte regimul dietetic;
 Dispensarizare.

CAZ CLINIC NR. 2

Pacient: A.P.
Sex: M
Vârstă: 10 ani
Domiciliul: Brasov
Susţinători:părinţii
Data internării: 3.08.2018
Talie: 130 cm; greutate: 30 kg; Temperatură: 39 grade C
DIAGNOSTIC LA INTERNARE: Obs. Scarlatină

45
Motivele internării: copilul este adus de către părinţi prezentând următoarele
semne: febră, erupţie punctiformă, uşor pruriginoasă, cefalee, dureri de gât.
A.H.C. – aflăm că în colectivul de la şcoală au mai existat 2 colegi cu scarlatină.
A.P.P. – se neagă antecedente personale patologice.
Durata bolii: debutul a fost brusc în urmă cu două zile, când copilul însoţit de
părinţi se prezintă la medicul de familie care suspectează o scarlatină formă
medie, fiind direcţionat către Spitalul de Boli Infecţioase Botoşani.
Observaţii asupra stării de sănătate a bolnavului.
Stare generală: influenţată
Starea tegumentelor: erupţie punctiformă, eritemo papuloasă, pe fond de rash
generalizat, uşor pruriginoasă.
Aparat digestiv: intensă congestie faringiană, exudat cenuşiu – în puncte.
Status neurologic: agitaţie, fără deficite senzoriale.
Deprinderi pentru menţinerea stării de sănătate: copilul a fost vaccinat
corespunzător până în prezent.

Planificarea externării: Spitalizare estimată la 7 zile, dispensarizare în

ambulatoriu de către medicul de familie, necesită supraveghere ulterioară pentru
urmărirea complianţei la regimul igieno-dietetic şi medicamentos.

PLAN DE ÎNGRIJIRE
DIAGNOSTIC OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUA-RE
DE ÎNGRIJIRE
1.Alterarea -pacientul să -asigur repaus -pacientul
echilibrului prezinte obligatoriu la pat timp prezintă o
termic temperatura de 7 zile; ameliorare a
datorită corpului în -asigur ventilare febrei, este
procesului limite normale; corespunzătoare a hidratat

46
infecţios, -pacientul să salonului; corespunză-
manifestată prin fie echilibrat -asigur îmbrăcăminte tor.
frisoane, risc de hidro- lejeră;
deshidratare, electrolitic. -aplic comprese reci pe
hipertermie. frunte;
-asigur regim hidro-
lacto-zaharat, supe de
legume, zeamă de
compot, sucuri de
fructe, vitamine;
-servesc pacientul cu
lichide în cantităţi mici,
oferite cu linguriţa;
-termometrizez periodic
pacientul;
-administrez medicaţia
prescrisă de medic.

2.Alterarea -pacientul să -asigur igiena cavităţii -pacientul este

alimentaţiei prin fie echilibrat bucale de 2 ori/oră; alimentat şi
deficit, datorită nutriţional şi -servesc pacientul cu hidratat
alterării mucoasei hidroelectro- alimente semisolide, corespunzător.
bucale, linguale, litic. uşor de înghiţit;
manifestată prin -hidratez pacientul cu
dificultate la cantităţi mici de lichide;
înghiţire, -administrez medicaţia
anorexie, astenie. prescrisă de medic.
3.Alterarea -pacientul să -ajut pacientul să-şi facă -pacientul

47
confortului prezinte o gargară cu ceai de prezintă o
datorită stării de ameliorare a muşeţel, asigur ameliorare a
boală, manifestat stării de bomboane antiseptice; stării de
prin dureri în gât, confort. -asigur dezinfecţie nazo- confort.
cefalee, prurit. faringiană (la indicaţia
medicului);
-combat prurit cu loţiuni
de alcool mentolat;
-încurajez în permanenţă
pacientul;
-administrez medicaţia
prescrisă de medic.
4.Risc crescut -să nu prezinte -asigur igiena -pacientul nu
pentru infecţii şi suprainfecţii mucoaselor şi prezintă
complicaţii, ale mucoaselor tegumentelor; complicaţii.
datorită şi tegumentelor -asigur repaus la pat cel
procesului -să se elimine puţin 7 zile;
infecţios. riscurile -asigur regimul igieno-
transmiterii dietetic şi respectarea
infecţiei; tratamentului etiologic
-să nu prezinte şi simptomatic;
complicaţii. -urmărirea analizei de
urină şi a exudatului
faringian – timp de trei
săptămâni, repetate
periodic;
-efectuarea exudatului
faringian la toţi

48
 contacţii;
-dezinfecţia lenjeriei,
obiectelor, veselei,
camerei prin
formolizare;
-administrez medicaţia .
5. Anxietate -să i se reducă -încurajez în permanenţă -pacientul
determinată de anxietatea. pacientul; comunică cu
boală, mediul -îl supraveghez şi stau echipa
spitalicesc, de vorbă cu el; medicală şi de
manifestată prin -îl încurajez să pună îngrijire.
agitaţie. întrebări despre boală.

ANALIZE DE LABORATOR

DATA EXAMENE DE INTERPRETARE

LABORATOR
14.11.2012 Leucocite 7400/mm3
VSH 24 mm/1 h
Fibrinogen 600 mg%
ASLO 82 U.I.

49
 Ex. faringian prezent streptococ beta
hemolitic grupa A
18.11.2012 Leucocite 5700 mm3
VSH 5/10 mm/1 h
ASLO negativ
Fibrinogen 155 mg%
Ex. faringian absent

DIAGNOSTIC EXTERNARE: SCARLATINA

TRATAMENT MEDICAMENTOS
MEDICA- FORMA DE CALEA DE DOZA/
MENT PREZENTARE ADMINIS- ORAR
TRARE
Penicilina G (la Flacon 400000 UI I.V. 2000000/24 h
12 ore)
Paracetamol Comprimate 500mg Oral 1 tb/24 h
Moldamin Flacon 600000 UI I.M. o singură priză
la 7 zile apoi se
repetă la 14 zile
şi la 21 zile.

EVALUARE FINALĂ

Copilul A.P. de sex masculin, în vârstă de 10 ani se internează pe data de

3.08.2018 pentru suspiciune de Scarlatină, confirmată.
Sub tratament cu Penicilina G, Moldamin, regim igieno-dietetic şi repaus 7
zile la pat, are o evoluţie favorabilă.
50
 Se externează cu următoarele recomandări:

 Să menţină repausul încă o săptămână;

 Să efectueze o doză de 600000 U.I. Moldamin i.m. la 14 zile şi în a
21-a zi;
 Să efectueze sumar de urină în săptămâna a 4-a de la debutul bolii;
 Să respecte regimul igieno-dietetic şi medicamentos prescris de
medic;
 Dispensarizare.

II.6.CONCLUZII

În lotul de 30 pacienţi internaţi cu diagnosticul de Scarlatină în Secţia de

Boli Infecţioase Brasov, în perioada 2013-2017, analiza din punct de vedere a
particularităţilor epidemiologice, clinico- paraclinice şi evolutive a evidenţiat
următoarele concluzii:
Majoritatea pacienţilor au aparţinut grupei de varsta 5-14 ani 60%), ceea
care corespunde cu datele din literatura de specialitate.
Predominanţa cazurilor de sex masculin a fost de 63% din totalul
pacienţilor incluşi în lot.
Bolnavii din mediul rural au fost în proporţie de 63%.
Procentul crescut de contacţi cu bolnavi cu infecţii streptococice (93%),
sugerează deficienţe în izolarea şi tratarea corespunzătoare a acestor pacienţi,
consideraţi a fi posibilă sursă de infecţie.
Calea directă de transmitere a bolii a fost identificată în majoritatea
cazurilor (93%), în colectivităţile de copii şcolari şi preşcolari.
Evoluţia bolii a fost favorabilă, cu un procent ridicat de forme clinice
uşoare şi medii (97%).

51
 Durata de spitalizare a fost de 7 zile în majoritatea cazurilor (97%),
indiferent de prezenţa sau nu a complicaţiilor.
Scarlatina rămâne în continuare o problemă de sănătate publică, dat fiind
riscul crescut de transmitere a agentului etiologic în colectivităţi şi implicit
acela al apariţiei de complicaţii poststreptococice.

BIBLIOGRAFIE

1. Antohe, I - Elemente de nursing clinic, Junimea, Iaşi, 2003

2. Angelescu, M – Terapia cu antibiotice, Ed.medicală, 1991
3. Buiuc, D, Neguţ, M – Tratat de microbiologie clinică, Ed.medicală,1999
4. Braden CR – Pediatr.Infect Dis J 2003
5. Bocârnea, C -Boli Infecţioase şi Epidemiologie, Editura INFO-TEAM,
Bucureşti 1995

52
6. Buiuc D, Negruţ M – Tratat de microbiologie clinica, Ed. Medicală, 1999
7. Chiotan, M.- Boli infecţioase, ed. Naţional, 2006
8. Cajal, N – Tratat de virusologie medicală, Ed.medicală, 1990
9. Ciufecu, C –Emergenţa noilor patogeni.Specia umană în universul
viu.Bacteriologia, 1998
10. Dimitriu, Şt- Boli infecţioase, UMF Iaşi, 1990
11. Dorobăţ, C,M – Boli infecţioase pentru studenţii facultăţilor de stomatologie
şi medici stomatologi, Ed.Tehnopress, 2001
12. Drăgan M- Actualităţi în boli infecţioase, Ed. Viaţa Medicală
Românească,1998
13. Ivan A, Azoicăi D – Vaccinologie, Ed.Polirom,Iaşi, 1995
14. Ivan, A – Tratat de epidemiologie a bolilor transmisibile,Ed.Polirom,
Iaşi,2002
15. Luca, C -Boli Infecţioase, Iaşi, 2007
16. Luca V – Terapia intensivă în bolile infecţioase severe, Ed.tehnopress,2000
17. Harrison - Manual de medicină, ediţia 15, editura Ştiinţelor Medicale, 2004
18. Hawkey, P., Lewis, D. - editors: Medical Bacteriology: a Practical
Approach, Oxford University Press, Oxford, U.K 2005
19. Enescu,I.- Microbii, ed. Ceres, 1988
20. Mozeş, Carol – Tehnica îngrijirii bolnavului, Editura medicală,2008
21. Mihalache D, Azoicăi D- Patologia infecţiilor mereu în actualitate, Ed.
Gh.Asachi, Iaşi, 2000
22. Miftode, E - Boli Infecţiase, Junimea, Iaşi, 2008
23. Mihalache, D – Herpervirusuri, Ed.Ceres,2000
24. Rebedea, I – Boli infecţioase, Ed.medicală, 2000
25. Titircă, L –Ghid de nursing, Ed.Viaţa Medicală Românească,2005
26. Titircă,L-Îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii
medicali,Ed.Viaţa Medicală Românească,2005

53
27. Titircă,L-Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii
medicali,Ed.Viaţa Medicală Românească,2006
28. Titircă, L – Explorări funcţionale şi îngrijiri speciale acordate bolnavului,
Ed.Viaţa Medicală Românească, 2007
29. Titircă, L –Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali,
Ed.Viaţa Medicală Românească, 2004
30. Sicard, D – Dicţionar de examinări medicale, Corint, 2010
31. Voiculescu, M – Boli Infecţioase,Ed.medicală, 1990
32. Titircă,L-Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor de către asistenţii
medicali,Ed.Viaţa Medicală Românească,2006
33. Titircă, L – Explorări funcţionale şi îngrijiri speciale acordate bolnavului,
Ed.Viaţa Medicală Românească, 2007
34. Titircă, L –Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali,
Ed.Viaţa Medicală Românească, 2004
35. Sicard, D – Dicţionar de examinări medicale, Corint, 2010
36. Voiculescu, M – Boli Infecţioase,Ed.medicală, 1990

54