Plumb
Plumb
Plumb
de George Bacovia
2
plasat la final de vers pentru a sugera închiderea, imposibilitatea
evadării.
Titlul poeziei constituie și simbolul central, dar și simbol
plurivalent. Ocurențele cuvântului “plumb”, reluat de șase ori, în poziții
simetric distribuite în cele două strofe, configurează atmosfera lirică.
Sonoritatea cuvântului, un lexem alcătuit din patru consoane și o
vocală închisă, sugerează căderea grea, fără ecou.
Cuvintele-cheie (“plumb”, “cavou”, “singur”), în același timp
simboluri obsedante, care circulă de la o poezie la alta, contribuie la
realizarea unui decor macabru, dezolant, în maniera decadenților (una
dintre direcțiile simbolismului francez).
Textul este alcătuit din două catrene construite pe baza lexemului
“plumb”, care este reluat în șase din cele opt versuri ale poeziei.
Realizate prin paralelism, cele două secvențe poetice corespund celor
două planuri ale realității: realitatea exterioară, obiectivă, simbolizată de
“cimitir” și “cavou”, și realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de
sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare.
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spațial închis, apăsător,
sufocant, în care eul poetic se simte claustrat: un cavou simbolizând
universul interior. Elementele decorului funerar sunt “sicriele de
plumb”, “vestmântul funerar”, “flori de plumb”, “coroanele de plmb”.
Vântul este singurul element care sugerează mișcarea, însă produce
efecte reci, ale morții, sugerate auditiv “Și scârțâiau coroanele de
plumb”. Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă
sugestia nocturnului.
Strofa a doua debutează sub semnul tragicului existențial generat
de dispariția afectivitații. Ambiguitatea poetică este introdusă prin
multiplele seminificații pe care le poate primi epitetul “dormea întors”.
Expresia spaimei de moarte se realizează printr-o imagine auditivă:
strigătul sugerează spaima de neant a ființei, iar verbul la persoana I
3
singular accentuează întoarcerea spre planul subiectiv “Și-am început să
strig”. Elementele naturii primordiale, “frigul” și “vântul”, produc în
poezie disoluția materiei și sugerează percepția prin senzații tactile a
vidului sufletesc.
La nivel stilistic, se remarcă prezența simbolului central “plumb”
asociat metaforelor: “flori de plumb”, “ coronae de plumb”, “aripile de
plumb”.
În ceea ce privește prozodia, poezia “Plumb” este riguros
construită, sugerând prezența morții, prin închiderea versurilor cu rimă
îmbrățișată, măsura fixă de 10 silabe, iambicul alternând cu amfibrahul.
La nivel fonetic, cuvântul “plumb” cuprinde o vocală închisă de
câte două consoane “grele”, cee ace sugerează o închidere a spațiului.
La nivelul morfologic, se remarcă prezența verbelor, în marea lor
majoritate statice. Timpul imperfect desemnează trecutul nedeterminat,
permanența unei stări de angoasă.
La nivel sintactic, textul este alcătuit din propoziții principale,
independente, coordonate prin juxtapunere sau copulativ. De asemenea,
se remarcă topica inversă, cu subiectul postpus (“Dormeau adânc sicriele
de plumb”).
La nivel lexical, se remarcă prezența cuvintelor din câmpul
semantic al morți: “sicriu”, “cavou”, “funerar”, “coroană”, “mort”.
Prin atmosferă, muzicașitate, folosirea sugestiei,a simbolului și a
corespondențelor, zugrăvirea stărilor sufletești de angoasă, de spleen,
poezia “Plumb” se încadrează în estetica simbolistă.
Poezia bacoviană depășește experiența simbolistă întrucăt:
“Folosindu-se de recuzita simbolistă, Bacovia o exploatează oarecum
din exterior, cu o distanță ce merge de la ironia imperceptibilă la
parodie” (D.S.R.)