PLUMB de George Bacovia- particularități ale textului poetic

Simbolismul este un curent literar, apărut în Franța, la sf. secolului al XIX-

lea, având ca manifest literar articolul intitulat ”Le Symbolisme” al
scriitorului francez Jean Moreas (1886).
Promovează necesitatea unei înnoiri a poeziei față de retorica romantică și față de
impersonalitatea poeziei parnasiene. Se urmărește stabilirea unei corespondențe intime
între eul liric și lumea exterioară, cultivă sugestia și simbolul, manifestă preferință
pentru anumite culori, spații (parcul solitar), instrumente muzicale.
George Bacovia este cel mai important poet simbolist roman, care a debutat în 1916,
cu volumul intitulat Plumb, primit negativ atât de critica literară, cât și de cititori,
pentru că România urma să intre în primul război mondial. Următoarele volume,
Scântei galbene și Cu voi, îl impun drept un mare poet al literaturii române.
Poezia Plumb a apărut în fruntea volumului de debut și este o artă poetică
simbolistă, prin utilizarea simbolurilor, a corespondențelor; muzicalitatea interioară
se realizează cu ajutorul tehnicii repetițiilor, prin cromatică și dramatismul trăirilor
eului liric.
Titlul poeziei este alcătuit din substantivul plumb, care denumește un metal gri, ce
sugerează apăsarea sufletească. Sonoritatea surdă a cuvântului – patru consoane și o
vocală – relevă închiderea definitivă a spațiului existențial.
Tema poeziei o reprezintă moartea și se exprimă starea de melancolie, tristețea,
singurătatea poetului, care se simte încătușat într-o lume meschină și mediocră.
Motivele specific simboliste sunt plumbul (laitmotiv), somnul și singurătatea.
Din punct de vedere structural, se disting două catrene, cu rimă îmbrătișată,
măsura de zece silabe și ritmul predominant iambic. Lirismul subiectiv, redat la nivel
expresiv prin mărcile subiectivității ( stam – verb la persoana 1 singular, meu – adjectiv
pronominal posesiv) are drept corespondent în planul naturii două elemente care
sugerează melancolia, spleenul: vânt, frig.
Relațiile de simetrie sunt evidențiate prin prezența simbolului plumb, așezat
simetric în poezie, de șase ori. Imaginarul poetic simbolist este realizat în jurul
cuvintelor cheie: plumb, cavou, singur. Se disting două secvențe poetice,
corespunzătoare celor două strofe: prima este o expresie a unei realități exterioare,
obiective, iar a doua - a unei realități interioare, subiective.
Prima secvență descrie elemente ale unui cadru spațial închis apăsător, sufocant,
cavoul simbolizând un loc în care eul liric își pierde identitatea; elementele decorului
funerar sunt: sicriele de plumb, funerar vestmânt, florile de plumb, coroanele de
plumb. Versul incipit ”Dormeau adânc sicriele de plumb” cuprinde cele două simboluri
ale liricii bacoviene, sicriul și plumbul. Se sugerează ideea de moarte, iar adverbul cu
valoare de epitet, adânc, induce ideea somnului etern (se transferă totul în planul
eternității). Mediul exterior capătă greutatea apăsătoare, specifică plumbului, astfel că
eul liric se retrage, simbolic, în spațiul închis al cavoului, izolându-se astfel de lumea
exterioară. Vântul este singurul element care sugerează o oarecare mișcare, însă
asocierea cu verbul din versul patru, scârțâiau, poartă amprenta morții.
A doua secvență poetică debutează cu o imagine a iubirii pierdute: ”Dormea întors
amorul meu de plumb”. Se creează sugestia morții, a transformării iubirii într-o
suferință profundă. Metafora ”aripile de plumb” accentuează acest sentiment, de
apăsare sufletească, evidențiind lipsa oricărei speranțe, imposibilitatea înălțării.
Încercarea eului liric de a ieși din acest spațiu sufocant este sortită eșecului: ”Și-am
început să-l strig”. Neputința de a-și depăși suferința creează o senzație apăsătoare, o
spaimă de moarte. Punctele de suspensie și liniile de pauză sunt mărci ale
subiectivității, potențând sentimentele eului liric. La nivel morfologic, se
observă preferința pentru verbe și substantive („ plumb”, „dormeau”, „flori”), astfel că
discursul liric este caracterizat prin solemnitate și sobrietate. La nivel sintactic, se
remarcă propozițiile principale predominante, aceasta fiind modalitatea cea mai
potrivită de expresie artistică bacoviană.
Viziunea despre lume se exprimă cu ajutorul temelor și al motivelor, surprinzând
relația dintre eul liric și lumea înconjurătoare, mediocră, depărtată de adevăratele valori
ale vieții. Folosirea cromaticii pentru a descrie sentimentele eului liric sugerează o lume
gri, lipsită de speranță.
Creația bacoviană evidențiază un eu liric solitar și prizonier al unei
conștiințe înspăimântate de sine, de neant și de lumea în care trăiește, dar
în care nu se poate integra. Imaginarul poetic relevă un spațiu închis, ca un
adevărat cimitir. Eului liric nu îi mai rămâne decât să rătăcească printr-o lume
construită ca o închisoare. Poetul dezvăluie o realitate a cărei geneză se află în procesele
sale sufletești, ea fiind o proiecție a stărilor sale de spirit. Lumea materială se reduce la
culoare, stare, mișcare, prefăcând realitatea în mister.
În concluzie, prin tema și motivele abordate, poezia Plumb evidențiază
transformarea realității obiective, receptată de o sensibilitate aflată sub influența unei
stări depresive, într-o realitate interioară. În acest fel, lumea materială este asimilată
trăirilor sufletești, reducându-se la culoare, sunet, cuvânt.