INTRODUCERE

Importanța și actualitatea temei cercetate. Principiile reărezintă idei călăuzitoare,

care stau la baza tuturor ramurilor de drept, care stabilesc arhitectura dreptului și
aplicarea sa, reguli de maximă generalitate, care sintetizează experiența socială și asigură
echilibrul dintre respectarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor. Principiile sunt
elemente primordiale indispensabile, care guvernează și reglementează ctivitatea întrgii
societăți, și datorită însemnătății lor ele ocupă primul capitol din Constituția RM. Un rol
deosebit de important într-un stat de drept îi revine principiilor procesual penale, care
contribuie în mod substanțial la aflarea adevărului într-o cauză penală, justa soluționare
a acesteia și atragerea la răspundere penală a făptuitorului. O importanță vitală în cadrul
principiilor procesual penale îl ocupă principiul inviolabilității domiciliului și secretul
corespondenței. Principoiul inviolabilității domiciliului conform căruia nici o persoană
nu poate fi lipsită de proăprietate decât doar în cazurile expres prevăzute de lege. Sectretul
corespondenței constă în faptul că nici o persoană nu poate fi limitată în dreptul la
secretul scrisorilor, telegramelor cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Actualitatea temei rezultă că datorită respectării principiilor procesual penale se

asigură realizarea scopului procesului penal, se asigură respectarea drepturilor
recunoscute prin lege părților și participanților la procesul penal, drepturi ce sunt
consacrate în Constituția RM și CPP al RM și tratate internaționale.

Scopul, sarcinile și obiectul cercetării. Scopul de bază al lucrării cercetate este

determinarea naturii juridice a principiului inviolabilității domiciliului și secretul
corespondenței și a importanței acestora pentru societate.
În cadrul studiului, autorul și-a stabilit obiective care au o imortanță atât teoretică cât și
practică:
A analiza reglememtările juridice și doctrinare ale respectivei teme abordate;
A analiza principiile, care guvernează activitatea procesual penală;
A scoate în evidență rolul și esența principiilor procesuale, inviolabilitatea domiciliului
și secretul corespondenței;

1
 A studia și cerceta problemele speciale legate respectarea acestor principii în activitatea
procesual penală;
Obiectul cercetării îl constituie evidențierea importanței principiului secretului
corespondenței și inviolabilității domiciliului în cadrul procesului penal, respectarea
acestora de către organele de drept, părți și ceilalți participanți.
Baza științifică-metodologică este determinată de analiza teoretică și cercetarea
științifică privind problematica principiului secretului corespondenței și inviolabilitatea
domiciciliului. Sursele utilizate urmează a fi clasificate în acte normative naționale,
internaționale, manuale, monografii și siteografie.
Structura și volumul lucrării. Lucrarea este structurată logic, fiind folo site atât
procedee teoritice cât și practice. Teza este analizată în două capitole, care sunt prezentate
în paragrafe, în final fiind prezentate concluzia și bibliografia.
Primul capitol este intitulat CONSIDERAȚIUNI GENERALE PRIVIND
PRINCIPIILE DREPTULUI și urmează a evidenția natura juridică, rolul și esența
principiilor în activitatea procesuală.
Al doilea capitol este intitulat PRINCIPIUL INVIOLABILITĂȚII ȘI SECRETUL
CORESPONDENȚEI în care urmează a fi stabilită necesitatea, specificul fiecărui
principiu și importanța fiecăruia dintre acestea în realizarea procesului penal.

2
 CAPITOLUL I. CONSIDERAȚIUNI GENERALE PRIVIND PRINCIPIILE
DREPTULUI
1.1 Conceptul de principiu al dreptulul
Principiile reprezintă idei călăuzitoare, care stau la baza tuturor ramurilor de drept,
reguli de maximă generalitate, care sintetizează experiența socială și asigură echilibrul
dintre respectarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor.

Din punct de vedere etimologic cuvîntul principiu provine de la latinescul principium,

care în traducere are sensul de început, obârșie sau element fundamental.

Orice principiu reprezintă un început pe plan ideatic, o sursa care catalizează procesul
de mișcare, o regulă ce necesită a fi respectată și ocrotită [6, p.23].

Principiile constituie prescriptiile generatoare care stabilesc arhitectura dreptului și

aplicarea sa, și pot apărea sub formă de axiome, deducții sau o generalizare a unor fapte
concrete.
Principiile dreptului se clasifică în mai multe categorii și anume în:
Principii generale- sunt ideile fundamentale ce stau la temelia dreptului și pe care se
intemeiază toate ramurile de drept și anume principiul libertății, principiul egalității,
principiul justiției, principiul umanismului.
Principii ramurale-sunt ideile, regulile, care stau la baza unei ramuri de drept,
deosebim principiile dreptului constituțional, principiile dreptului penal, principiile
dreptului familiei. Principiile dreptului familiei sunt: egalitate între soț și soție (în
drepturi),principiul fidelității,principiul educării în comun a copiilor de către părinți),
principiile dreptului constituțional sunt : principiul suveranității, egalității, demnitășii,
legalității.

Principii interramurale-sunt ideile comune pentru două sau mai multe ramuri de drept.
De exemplu principiile interamurale de drept procesual civil și drept civil.
Principiile instituțiilor juridice- sunt acele idei care stau la baza unei instituții juridice
(ansamblu de norme juridice). [2.2, p.24-25].

3
 Princiipiile expuse anterior, crează un sistem complex ce definește criteriile după care
societatea și justiția se conduce. Dacă să comparăm princiipile date, putem observa că au
aceeași menire și anumed e a folosi balanța conștiinței și de a face alegerea corectă în
anumite situații existențiale.
Principiile au o valoare incontestabilă și ocupă un rol esențial în cadrul tuturor
ramurilor de drept, de asemenea ele sunt foarte importante și în cadrul procesului penal,
pentru că anume ele fundamentează şi reglementează întregul procesul penal, determină
regulile generale de conduită ale părților și tuturor participanților în cadrul procesului
penal precum şi fazele acestuia.
Prin sistem de principii fundamentale ale procesului penal se înţelege ansamblul
organizat al tuturor regulilor cu caracterul cel mai general care determină reglementarea
şi desfăşurarea procesului penal. În cadrul sistemului, principiile fundamentale sînt
aşezate în ordine logică, determinată de puterea lor de acţiune şi contribuţia pe care o au
la realizarea scopului procesului penal, fiind cuprinse într-un tot organizat datorita
legăturii pe care o au între ele.
Desfășurarea procesului penal în condiții de maximă obiectivitate și corectitudine
presupune existența unor reguli, care guvernează activitatea organelor judiciare și care
stau la baza aplicării normelor juridice în cadrul procesului penal de către fiecare organ
în parte. Principiile procesual penale constituie idei fundamentale potrivit cărora este
organizat sistemul judiciar în interiorul acestora fiind cuprinse normele fundamentale pe
care se bazează întreaga activitate procesual penală, dar tot odata ele sunt și idei
genearale, care determină toate istituțiile procesual penale și fazele procesului penal [11,
p.56-57].
Prin principii ale procesului penal se înțeleg reguli ce au caracter general manifestate
prin norme procesual penale concrete sau care derivă din interpretarea unui ansamblu de
asemenea norme. Principiile procesuale au ca esență asigurarea realizării sarcinilor
procesului penal. Fiecare principiu în mod individual caracterizează diferite laturi ale
procesului penal. Ele fiind așezate in ordine logică în dependență de puterea lor de acțiune

4
și contribuția pe care o au în vederea atingerii scopului procesual penal, astfel ele sunt
cuprinse într-o întreaga armonie ordonată, prin o colaborare permanentă între ele.
Unele dintre aceste principii apar mai des în diferite faze ale procesului penal astfel
conferind participanților la proces o totalitate de drepturi, obliații și garanții. În așa mod
ele fiind protejate prin lege și încalcarea lor se permite doar în strictă comformitate cu ea,
adică prin demersuri de către procuror sau autorizarea de către judecătorul de instrucție,
deci în cadrul fazei de urmărire penală fac parte principiile ce țin de:
Inviolabilitatea persoanei – nici o persoană nu poate fi reținută, decât în modurile și
cazurile strict prevăzute și admise prin lege (CPP al RM), astfel privarea de liberate,
reținerea, arestul persoanei este permis numai prin o hotărâre motivată a judecătorului de
instrucție sau ân caz flagrant, dar ân așa mod reținerea persoanei până la emiterea unui
mandat de arest nu poate depăși 72 ore.
Inviolabilitatea domiciliului- domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate
pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
Limitarea secretului corespondenței-în cursul unui proces penal, nici o persoană nu
poate fi lipsită sau limitată în dreptul la secretul scrisorilor, al telegramelor, convorbiri
telefonice şi alte mijloace legale de comunicare, deoarece este asigurat de stat. Limitarea
acestui drept se face în baza unui mandat judiciar [12, p.76].
1.2 Principiile care guvernează activitatea procesuală penală
Desfăşurarea procesului penal are loc în strictă conformitate cu principiile şi normele
recunoscute ale dreptului internaţional, tratatelor internaţionale la care RM. este parte, cu
prevederile Constituţiei RM. şi a Codului de Procedură Penală. Dacă există neînţelegeri
între prevederile tratatelor internaţionale şi prevederile CPP al RM, prioritate vor avea
cele internaţionale. Dacă în procesul judecării unei cauze se constată că norma ce urmează
a fi aplicată contravine prevederilor Constituţiei şi este prevăzută de un act juridic care
poate fi supus controlului constituţionalităţii, atunci, judecarea se opreşte şi se informează
Curtea Supremă de Justiţie, care sesizează Curtea Constituţională. Dacă, la soluţionarea
cauzei, norma este prevăzută într-un act ce nu poate fi supus controlului, atunci se va
aplica direct legea.

5
 Dacă la soluţionarea unei cauze se stabileşte că norma juridică naţională ce urmează să
fie aplicată contravine tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului la care RM este parte, instanţa va aplica reglementările
internaţionale în direct, motivînd hotărîrea sa şi informînd despre aceasta Curtea Supremă
de Justiţie.
Hotărîrile Curţii Constituţionale (interpretarea Constituţiei) sînt obligatorii pentru toate
instanţele de judecată din RM.
Un alt principiu de rezonanță în acivitatea procesuală este principiul prezumției de
nevinovăție, care presupune că persoana acuzată de săvîrşirea unei infracţiuni, este
nevinovată atît timp cît nu au fost aduse probe împotriva ei în cadrul unui proces judiciar,
unde îi vor fi asigurate toate garanţiile necesare privind apărarea [7, p.78].
Principiul prezumției de nevinovăție reprezintă dreptul ce garantează protecție
persoanelor în procesul penal împotriva arbitrariului precum și în stabilirea și atragerea
la răspundere penală. Pe de altă parte, acest principiu are menirea de a-l scuti pe inculpat
de a-și dovedi nevinovația, stabilind sarcina de a proba vinovația acestuia acuzatorului
prin utilizarea mijloacelor de probă ce sunt reglementate de legislația în vigoare.
Un rol deosebit de important în cadrul procesului penal îi revine principiului egalității.
Acest principiu exclamă că toate persoanele sînt egale în faţa legii, a instanţei de judecată,
a organului de urmărire penală, fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, avere,
origine naţională sau socială, etc. Asupra persoanelor care beneficiază în baza legii de un
anumit grad de imunitate, urmărirea penală şi judecarea se face în baza unor condiţii
speciale prevăzute de Constituţie, tratate internaţionale, CPP al RM şi alte legi . [8, p.83]
Toate persoanele şi organele care participă la un proces penal, sînt obligate să respecte
drepturile, libertăţile şi demnitatea umană. Limitarea temporară de acestea, se efectuează
doar în cazurile prevăzute de lege (ex: arestul). În cadrul unui proces penal, nimeni nu
poate fi supus la tortură sau alte tratamente inumane. Însărcinarea privind neaplicarea
torturii sau altor pedepse crude, îi revine autorităţilor în a cărei grijă se află persoana
privată de libertate.

6
 În cadrul unui proces penal, la fel, orice persoană are dreptul să se apere prin toate
mijloacele care nu sînt interzise de lege, în scopul apărării drepturilor, libertăţii şi
demnităţii sale. Dacă s-a cauzat un prejudiciu prin încălcarea acestora, atunci prejudiciul
se repară în modul stabilit de lege. Dacă victima este persoană minoră sau este martor,
atunci se va acţiona pentru respectarea intereselor acestuia, indiferent de faza procesului
[6, p. 67].
Conform principiului de libertății persoanei, nimeni nu poate fi reţinut şi arestat decît
în cazurile şi în modul stabilit de CPP al RM. Privarea de libertate, arestare şi astfel de
acţiuni, se permit în baza unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti
motivate. Reţinerea persoanei pînă la emiterea mandatului de arest, nu poate depăşi 72
ore. Persoana care a fost reţinută este informată despre toate drepturile sale, motivul
reţinerii sau arestării, încadrarea juridică a acţiunii de săvîrşire a acţiunii de care este
bănuită sau învinuită, în prezenţa unui avocat ales de el sau un avocat de stat. Organul de
urmărire penală sau instanţa de judecată trebuie să elibereze imediat orice persoană care
a fost deţinută ilegal sau dacă a trecut termenul pentru reţinerii sau arestării. Percheziţia
sau examinarea corporală pot fi efectuate asupra persoanei, fără consimţămîntul acesteia,
numai în condiţiile CPPal RM [4, p.91].
Datorită principiului de inviolabilitatea a domiciliului nici o persoană fizică sau juridică
nu poate fi lipsită de proprietate, decît doar din motive de utilitate publică, în baza
condiţiilor CPP al RM şi conform principiilor generale ale dreptului internaţional.
Bunurile persoanei pot fi sechestrate în baza hotărîrii judecătoreşti, care ulterior se descriu
în procesul verbal şi persoanei căreia i-au fost sechestrate bunurile respective, i se dă o
copie a acestuia, cu referinţă la cazul dat.
În cursul unui proces penal, nici o persoană nu poate fi lipsită sau limitată în dreptul la
secretul scrisorilor, al telegramelor, convorbiri telefonice şi alte mijloace legale de
comunicare, deoarece este acesta este asigurat de stat, și principiul secretul
corespondenței este consemnat și în Constituția RM. Limitarea acestui drept se face în
baza unui mandat judiciar.

7
 Orice persoană are dreptul la inviolabilitatea vieţii private, la confidenţialitatea intime,
familiale, la protejarea onoarei şi demnităţii personale. În cadrul procesului penal, nimeni
nu are dreptul să intervină nelegitim în viaţa intimă a altei persoane [7, p.72 ].
De obicei, informaţia privind viaţa privată nu poate să fie acumulată decît doar în
cazurile cînd această informaţie se administrează într-o cauză penală concretă. În cazul
dat, persoana nu poate refuza să dea o anumită informaţie despre viaţa sa privată, ci poate
să ceară explicaţii privind necesitatea obţinerii acesteia, explicaţia fiind inclusă în
procesul verbal.
La desfăşurarea procesului penal se utilizează limba de stat. Persoana care nu cunoaşte
limba de stat are dreptul să ia cunoştinţă cu toate actele şi materialele dosarului şi să
vorbească în faţa organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată prin interpret.
Persoanele care acceptă să vorbească sau care posedă o altă limbă pot desfăşura procesul
penal în limba acceptată, însă hotărîrile procesuale vor fi întocmite în mod obligatoriu şi
în limba de stat [5, p.101].
Principiul garantării dreptului la apărare în cursul procesului penal, organele judiciare
sunt obligate să asigure parților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile
prevazute de lege și să administreze probele necesare în aparare [15].
La desfăşurarea procesului penal, părţile au dreptul să fie asistate sau după caz,
reprezentate de un apărător ales sau de un avocat de stat. Organul de urmărire penală şi
instanţa sînt obligate să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul de a avea un
apărător ales de el sau un avocat de stat, i se va oferi un avocat de către stat în cazul în
care nu are suficiente resurse să-l achite.
Desfăşurarea judecăţii este publică, private fiind doar cele prevăzute în condiţii CPP al
RM ( secret de stat, comercial, bancar). Dacă în cadrul procesului penal, minorul este
victima sau martor, instanţa de judecată va asculta declaraţiile acestuia într-o şedinţă
închisă. Accesul în sala de judecată, poate fi interzis presei sau publicului prin încheiere
motivată, pe parcursul întregului proces sau a unei părţi din el, în interesul respectării
moralităţii, ordinii publice sau securităţii naţionale, etc [9, p121].

8
 Orice persoană are dreptul la examinarea şi soluţionarea cauzei sale în mod echitabil,
în termen rezonabil, de către o instanţă de judecată independentă, imparţială, legal
constituită. Dacă se constată că organul de urmărire penală sau judecătorul sînt interesaţi
în acest proces, atunci ei nu pot participa nici direct, nici indirect la acesta.
Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale se face în termene rezonabile. Criteriile
de apreciere a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale sînt:
§ Complexitatea cazului;

§ Comportamentul participanţilor la proces;

§ Conduita organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată;

§ Importanţa procesului pentru cel interesat;

§ Vîrsta de pînă la 18 ani a victimei.

Respectarea acestui termen la urmărirea penală se asigură de către procuror, iar la

judecare, de către instanţa de judecată. Dacă la efectuarea urmării penale sau a judecării
există posibilitatea încălcării termenului rezonabil, participaţii la acest proces pot ca
printr-o cerere să se adreseze judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată să
accelereze urmărirea penală sau judecarea. Cererea dată va fi examinată în absenţa
părţilor în termen de 5 zile lucrătoar [11, p.24].
Nimeni nu poate fi obligat să dea mărturii împotriva sa sau a rudelor sale apropiate, a
soţului, soţiei, logodnicului, logodnicei sau să-şi recunoască vinovăţia [2].
Dacă organul de urmărire a propus unei persoane să facă declaraţii împotriva sa sau a
altor persoane menţionate mai sus, atunci acesta e în drept să refuze de a da asemenea
declaraţii şi nu poate fi tras la răspundere pentru aceasta, în acest mod beneficiind de
dreptul său de a nu mărturisi împotriva sa.
Conform principiului dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori,
nimeni nu poate fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru aceeaşi faptă,
excepţie fiind cazurile cînd s-au constat anumite fapte sau vicii care s-au implicat în
urmărirea penală şi au afectat hotărîrea luată de instanţa de judecată [14].

9
 Odată cu finisarea urmăririi penale şi stabilirea unei sentinţe judecătoreşti, împiedică
reluarea efectuării urmăririi penale şi stabilirii altei sentinţe, excepţie fiind cazurile cînd
se descoperă anumite vicii sau fapte care au afectat hotărîrea luată.
Pe lîngă victime, dispun de aceste drepturi şi persoanele care au fost condamnate,
arestate nelegitim sau lezate în drepturile lor prin alt mod. Victima care a fost lezată are
dreptul să ceară în baza CPP al RM, de a intenta o procedură penală, de a participa la
proces în calitate de parte vătămată, de a fi repusă în drepturile personale pierdute şi de
a-i fi reparate prejudiciile morale, fizice şi materiale. Astfel ea beneficiind de principiul
asigurării drepturilor victimei în urma infracțiunilor, abuzurilor de serviciu și erorilor
judiciare.
Părţile participante la un proces penal, au drepturi egale şi se află în raport de
contradicţie, adică pe de o parte este partea acuzării, iar pe de altă parte, cea a apărării.
Părţile în procesul penal, îşi aleg poziţia, modul şi mijloacele de susţinere a ei de sine
stătător, fiind independente de instanţă, de alte organe ori persoane.
Justiţia se efectuează în baza legii de către instanţele judecătoreşti legitim constituite.
Competenţa instanţei de judecată şi limitele jurisdicţiei ei, modul de desfăşurare a
procesului penal sînt la fel pentru toate persoanele şi pentru toate situaţiile. Hotărîrea luată
de instanţa de judecată este verificată de instanţele judecătoreşti superioare. Acest
principiu ocupând un loc proeminent în desfășurarea procesului penal [8, p.75-76].
În cadrul înfăptuirii justiţiei, judecătorii ocupă un rol diriguitor, sînt independenţi și se
supun numai legii. El judecă materialele şi cauzele penale conform legii şi propriei
convingeri bazate pe probele cercetate în procedura judiciară. Procurorul nu trebuie să
accepte concluziile organului de urmărire penală privind comiterea infracţiunii ce ar
constitui obiectul învinuirii, deci funcţia de bază a procurorului este de a reprezenta
probele învinuirii. Persoana care emite mandat de percheziţie sau arest, se numeşte
judecător de instrucţie şi este independent de celelalte organe de drept şi instanţe
judecătoreşti.
Judecătorul şi persoana care efectuează urmărirea penală apreciază probele după cum
consideră de cuviinţă, bazîndu-se pe toate probele administrate şi prezentate. Nici o probă

10
nu are putere atît timp cît nu a fost cercetată şi administrată în folosul procesului penal și
cu respectarea normelor prevăzute de legislație în vigoare.
Principiul oficialității este un principiu caracteristic doar procesului penal care
statuiază posibilitatea organelor judiciare de a se sesiza, din oficiu, cu privire la comiterea
unei infracțiuni [13].
Deasemenea oficialitatea prevede excluderea posibilității pentru părți de a opri
continuarea procesului penal, întrucât stingerea unei cause penale intrând exclusiv în
atribuțiile organului judiciar. Procurorul şi organul de urmărire penală poartă obligația de
a porni urmărirea penală în cazul în care se constată că s-a săvîrşit o infracţiune. Pe lîngă
acestea, ei trebuie să efectueze toate acţiunile necesare pentru a constata fapta penală şi
persoana vinovată de săvîrşirea ei și pentru a o a atrage la răspundere penală potrivit
vinovăției sale. Instanţa de judecată efectuează acţiunile procesuale din oficiu, în limitele
competenţei sale, în afară de cazul cînd, prin lege, se dispune efectuarea acestora la
cererea părţilor.
Principiile reprezintă verigă de necesitate vitală a procesului penal, care contribuie la
desfășurarea normală a acestuia, la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei penale.
Principiile procesului penal reprezintă fundamentul pe care este construit întregul
edificiu al normelor procesual penale, și ele se includ în categoria mecanismelor, care pun
în funcțiune toate activitățile și acțiunile, care în integru alcătuiesc procesul penal. Și
anume ele sunt cele care guvernează întreaga activitate procesuală în scopul identificării
persoanelor, care comit fapte prejudiciabile, atragerea acestora la răspundere penală,
aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei penale.

11
 CAPITOLUL II. INVIOLABILITATEA DOMICILIULUI ȘI SECRETUL
CORESPONDENȚEI
2.1 Inviolabilitatea domiciliului
Termenul de inviolabilitate înseamnă ceva ce nu poate fi violat, încălcat, atins, care se
află în mod legal la adăpost de orice urmărire, de orice atingere, încălcare sau pedeapsă.
Inviolabilă este persoana, domiciliul acesteia precum și proprietatea și aceste elemente
distinctive sunt apărăte atât de legislația națională prin intermediulul Constituției RM,
CPP al RM, precum și prin intermediul actelor internaționale cum sunt: CEDO, DUDO,
pacteleinternaționale cu priveire la drepturile politice, economice și sociale.
Noțiunea de domiciliu este prevăzută în mod expres în art. 6 pct. 11 din Codul de
procedură penală care presupune- locuinţă sau construcţie destinată pentru locuirea
permanentă sau temporară a unei sau a mai multor persoane (casă, apartament, vilă,
cameră la hotel, cabină pe o navă maritimă sau fluvială), precum şi încăperile anexate
nemijlocit la acestea, constituind o parte indivizibilă (verandă, terasă, mansardă, balcon,
beci, un alt loc de uz comun). Prin noţiunea de domiciliu, în sensul prezentului cod, se
înţelege şi orice teren privat, automobil, navă maritimă şi fluvială privată, birou, iar sub
aspectul art. 30 din Codul civil pe lângă domiciliu este identificată și reședința persoanei
fizice fiind definită ca locul unde își are locuința temporară sau secundară [2].
Analizând aceste două aspecte observăm faptul că noțiunea dată de către Codul de
procedură penală omite noțiunea de reședință, dar utilizează noțiunea de locuință
temporară .
Noţiunea de domiciliu nu se confundă cu cea de proprietate, sau de proprietar. Pentru
că în dreptul public o locuinţă este domiciliul persoanei fizice, chiar dacă aceasta nu este
şi proprietarul, dar o ocupă în mod legal (cameră de hotel, cameră de cămin studenţesc,
cameră închiriată ). De altfel inviolabilitatea domiciliului se fundamentează mai mult pe
respectul personalităţii umane, decât pe dreptul de proprietate.
Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, prin prevederile art. 8
recunoaște dreptul persoanei de a-i fi respectat domiciliul. Nu se admite ingerința
autorităților publice în exercitarea dreptului inviolabilității domiciliului [4].

12
 Ca și excepție acest amestec este admis când este prevăzut de lege și dacă constituie o
măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională,
securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea și prevenirea infracțiunilor,
protejarea sănătății a valorilor morale sau pentru protejarea drepturilor și libertăților
altora.
Drepturile garantate prin prevederile art.8 a CEDO nu sunt drepturi absolute, astfel încât
nu orice ingerință a statului în exercițiul acestor drepturi constituie o violare a art. 8 al
Convenției. Nu există o ingerință în exercițiul vreunuia dintre drepturile prevăzute în art.8
atunci când actul prejudiciabil a fost săvârșit cu acordul valabil al persoanei protejate,
atunci când a fost produs chiar de către persoana prejudiciată, sau atunci când acesta este
consecința absolut normală a unei situații date, de care persoana în cauză era
conștientă.[1.4]
Prima condiție impusă de art.8 al Convenției pentru justificarea unei ingerințe este ca
aceasta să fie prevăzută de lege, respectiv să aibă o bază legală internă. Aceasta presupune
ca norma să fie cunoscută în condiții rezonabile, a previzibilității și a accesibilității.
A doua condiție pentru ca ingerința să fie legitimă, este aceea ca acțiunea să vizeze unul
dintre scopurile prevăzute în art.8 CEDO.
A treia condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se considera că intruziunea autorităților
este licită, este aceea de a fi necesară într-o societate democratică și proporțională
scopului urmări [4].
La nivel național Constituția Republicii Moldova în art. 29 reglementează dreptul la
inviolabilitatea domiciliului astfel indentificându-l ca un drept fundamental al omului, în
esența sa acest drept este parte componentă dreptului la respectarea vieții private și de
familie. În aceeași măsură fiind un element esențial al libertății persoanei și al demnității
omului. Art. 29 alin. 2, prevede faptul că de la dreptul la inviolabilitatea domiciliului
există derogări admise de lege ele fiind urmatoarele:
entru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești, derogările
de la norma constituţională sunt posibile însă doar în cazuri specifice. Ca și articolele
respective ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor și a libertăţilor

13
fundamentale ale omului și Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile și politice,
articolul cu privire la inviolabilitatea domiciliului prevăzut în Constituița RM impune
respectarea principiului legalităţii acţiunilor, care au drept efect încălcarea inviolabilităţii
domiciliului [1].
Încălcarea inviolabilităţii domiciliului trebuie să fie autorizată, în cazul înfăptuirii
justiţiei penale, de către instanţa judecătorească, prin mandat judiciar. Încălcarea
inviolabilității domiciliului pote fi efectuată fără autorizarea judecătorului de instrucție în
baza ordonanței procurorului în cazul infracțiunilor flagrante, precum și în cazurile, care
nu permit amânare. Judecătorul de instrucție trebuie informat despre efectuarea acestor
acțiuni de urmărire penală în termen de 24 ore. În cazul în care sunt suficiente temeiuri,
judecătorul de instrucție, prin încheiere motivată, declară acțiunea de urmărire penală
legală, sau după caz ilegală.
Obiectivul urmărit este interzicerea imixtiunilor arbitrare sau ilegale în viaţa particulară
a omului la domiciliul său. Astfel, organele de drept are dreptul să intre la orice oră a zilei
în locuinţe și în alte încăperi ale cetăţenilor și să le cerceteze în scopul curmării
infracţiunilor sau contravenţiilor, urmăririi persoanelor suspectate de comiterea
infracţiunilor, a persoanelor care se ascund de organele de urmărire penală și de judecată,
se eschivează de la executarea pedepsei penale sau contravenţionale etc [7,p.143].
cazurile de forță majoră și de extremă necesitate- incendiu, inundație, prevenirea unei
epidemii sau epizootii este firesc ca legea să admită în anumite situaţii pătrunderea
neautorizată în locuinţă, inclusiv în mod forţat și fără consimţământul locatarilor, în
primul rând, pătrunderea în domiciliu se consideră legală în cazul stingerii incendiilor și
efectuării lucrărilor de deblocare și salvare. Astfel, colaboratorii serviciului de salvatori
și pompieri în timpul stingerii incendiilor și efectuării lucrărilor de deblocare și salvare
au dreptul să intre nestingherit la orice oră de zi sau noapte în toate localurile unităţilor
economice, precum și în locuinţele și construcţiile auxiliare ale cetăţenilor, și să forţeze,
în caz de necesitate, ușile și geamurile, elementele de construcţie care le îngrădesc
accesul, să demonteze și să demoleze construcţii, să întreprindă alte acţiuni în executarea
acestor lucrări [5, p.45].

14
 Pătrunderea în domiciliu se consideră legală și în cazul în care evenimentele sau
circumstanţele pun în primejdie existenţa, integritatea cuiva sau a ceva cum ar fi în caz
de inundaţii, cutremure, anumite stări ale omului: foame, sete sau maladii. În cazurile de
extremă necesitate, legiuitorul admite sacrificarea unor valori mai puţin importante în
favoarea unei valori mai importante, cum este viaţa omului.
Din analiza art. 12 a Codului de procedură penală putem conchide două aspecte, în
primul rând e vorba de faptul că legea procesuala garantează acest dreptul la
inviolabilitatea domiciliului prin faptul că în cursul procesului penal nimeni nu este în
drept să pătrundă în domiciliu contrar voinței persoanelor care locuiesc sau dețin sediu în
ele, al doilea aspect îl privim prin prisma excepției, care presupune că perchezițiile,
cercetările domiciliului, precum și alte acțiuni de urmărire penală la domiciliu, pot fi
ordonate și efectuate în baza unui mandat judiciar, iar la efectuarea acțiunilor fără mandat
judecătoresc, organul abilitat imediat după efectuare sau nu mai târziu de 24 de ore de la
terminarea acțiunii să prezinte judecătorul de instrucție materialele, prin care acesta se va
expune asupra legalității acestor acțiuni [2].
Observăm faptul că atât la nivel internațional cât și național inviolabilității domiciliului
îi este consacrată o protecție reglementată de un șir de acte legislative prin care se încearcă
protejarea domiciliului persoanei care constituie un adăpost și un loc în care
personalitatea umană se dezvoltă și se simte în siguranță, astfel asigurând dreptul la viața
intimă, privată și familiară.
Pentru a asigura inviolabilitatea domiciliului la efectuarea acțiunilor de urmărire
penală și măsurilor speciale de investigații, organul care va efectua acțiunile menționate
mai sus se conduce după princiipiile legale. Luând în considerare faptul că prin acțiune
de urmărire penală se înțeleg acele mijloace legale prin care se află adevărul într-o cauză
penală, se atrage la răspundere penală făptuitorul, urmărind realizarea scopului
procesului penal.
Din examinarea art. 279 CPP se menționează faptul că acțiunile de urmărire penală se
efectuează în strictă conformitate cu legislația procesual penală și numai după
înregistrarea sesizării cu privire la infracțiune. Acțiunile de urmărire penală pentru

15
efectuarea cărora este necesară autorizarea judecătorului de instrucție sunt pasibile de
realizare doar după începerea urmărirei penale.
Dacă ne referim la cercetarea la fața locului, percheziție, ridicarea de obiecte la
domiciliul persoanei atunci aceste acțiuni pot fi, efectuate doar cu consițământul
persoanei domiciliate, adică proprietarului, posesorului și în ultimul rând cu autorizația
judecătorului de instrucție. Dar totuși nu putem să negăm faptul că există și excepții și
anume acele legale, din conținutul art. 279 alin (4) desprindem faptul că în cazul
infracțiunilor flagrante, precum și în cazurile ce nu suferă amânare, consimțământul sau
autorizația judecătorului nu sunt necesare, însă despre efectuarea acțiunilor trebuie de
informat imediat, dar numai târziu de 24 de ore, procurorul sau după caz judecătorul de
instrucție pentru a se expune aspru legalității acțiunii [2].
Pentru interepretarea corectă a cazul flagrant și cazul ce nu suferă amânare vom apela
la ajutorul art. 6 pct. 6 și 10 CPP RM prin care explică expresiile sus menționate și anume
prin caz ce nu suferă amânare întelegem un pericol real, că se vor pierde sau distruge
probele, că bănuitul sau învinuitul se poate ascunde în încăperea suspectată ori că se
vor comite alte infracțiuni iar prin delict flagrant înțelegem infracțiune descoperită în
momentul săvârșirei ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat [2].
Pentru a decide autorizarea efectuării unei acţiuni procesuale ce implică imixtiunea
organului de urmărire în viaţa privată a persoanei, afectîndu-i anumite drepturi sau
libertăţi fundamentale, judecătorul de instrucţie verifică următoarele condiții și anume:
Dacă imixtiunea organului de urmărire penală este prevăzută de lege.
Dacă această imixtiune este necesară într-o societate democratică.
Dacă imixtiunea solicitată urmărește un scop legitim.
Dacă este respectat principiul proporționalității între dreptul sau libertatea persoanei
garantate de lege și necesitatea efectuării acțiunii procesuale solicitate.
Vom explica fiecare condiție în parte pentru a face o claritate, în cazul primei condiții
se consideră imixtiunea organului de urmărire penală prevăzută de lege în cazul în care
aceasta imixtiune este reglementată de lege, iar legea care autorizează imixtiunea este
clară, accesibilă și previzibilă.

16
 Claritatea legii se exprimă printr-un grad suficient de exactitate a prevederilor
respective, adică legea trebuie să conţină măsuri de protecţie contra acţiunilor arbitrare
ale autorităţilor publice. Accesibilitatea legii prezumă publicarea ei în Monitorul Oficial
în condiţiile Legii nr.173- XIII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în
vigoare a actelor oficiale, adică legea trebuie să fie accesibilă persoanelor la care se referă.
Pentru a satisface exigenţa previzibilităţii prevederilor legale, legea trebuie să fie
redactată în termeni suficient de clari şi precişi, cu toate noţiunile bine definite, care
permite corelarea acţiunilor organului de urmărire penală cu exigenţele legii şi definesc
în mod clar domeniul conduitei interzise şi consecinţele nerespectării prevederilor
respective. A doua condiție presupune că imixtiunea este considerată necesară într-o
societate democratică atunci cînd ea este compatibilă cu principiile democratice.
Caracterul unei societăţi democratice se exprimă prin supremaţia dreptului în societatea
democratică şi necesitatea de a se opune ingerinţelor arbitrare în drepturile şi libertăţile
persoanei garantate de legea naţională şi internaţională. Acţiunea necesară într-o societate
democratică se determină în raport cu echilibrul atins între drepturile individului şi
interesul public, fiind aplicat principiul proporţionalităţii.
A treia condiție indică că scopul legitim trebuie să aibă o legătură interconexată cu
securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi
prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, protejarea drepturilor şi
libertăţilor altor persoane [4].
Ultima condiție și anume respectarea principiul proporţionalităţii între dreptul sau
libertatea persoanei garantate de lege şi necesitatea efectuării acţiunii procesuale solicitate
recunoaşte că drepturile omului nu sunt absolute şi exercitarea drepturilor unei persoane
trebuie să fie apreciată în raport cu interesul public mai larg. Pentru a exercita controlul,
procurorul trebuie să prezinte judecătorului de instrucţie materialele cauzei care au
confirmat necesitatea efectuării acţiunii procesuale respective fără autorizarea
judecătorului de instrucţie. Materialul prezentat judecătorului de instrucţie trebuie să
conţină date, care argumentează necesitatea efectuării acţiunii procesuale respective fără
autorizarea judecătorului de instrucţie, adică date ce ar confirma fie situaţia „cazului de

17
urgenţă", fie a „cazului ce nu suferă amînare", sau că a fost săvîrşită „infracţiune
flagrantă". În urma controlului judiciar, dacă au existat temeiuri suficiente pentru
efectuarea acţiunii respective fără autorizarea judecătorului de instrucţie, acesta printr-o
încheiere motivată declară acţiunea de urmărire penală efectuată legală, în caz contrar
acţiunea de urmărire penală se declară ilegală.
Încheierea judecătorului de instrucţie prin care a fost declarată legală sau ilegală
acţiunea de urmărire penală efectuată fără autorizarea judecătorului de instrucţie este
irevocabilă şi nu poate fi supusă nici unei căi de atac [6, p.92].
Dacă e să ne referim la acțiunile de urmărire penală care aduc la atingerea inviolabilități
domiciliului scoatem în evidență cercetarea la făța locului acțiune reglementată de art.
118 CPP RM. După autori autohtoni CFL este o activitate procedurală și de tactică
criminalistică al cărei obiect îl constituie perceperea nemijlocită de către organul de
urmărire penală a locului unde s-a săvârșit fapta infracțională, având ca scop stabilirea
naturii și împrejurările comiterii faptei, precum și a datelor de identificare a făptuitorului
[2].
Cercetare la fața locului este un procedeu probatoriu, care constă în cercetarea
amănunțită a locului unde s-a desfășurat activitatea infracțională, cu scopul de a cunoaște
exact situația locului săvârșirii infracțiuni, de a stabili poziția și starea mijloacelor
materiale de probă în vederea stabilirii naturii și împrejurărilor comiterii infracțiunii.
Ofițerul de urmărire penală nu este în drept să efectueze Cercetare la fața locului în
lipsa sesizării cu privire la infracțiune sau în scopul descoperirii infracțiunii.
Deci pentru a putea efectua Cercetarea la fața locului trebuie să avem un temei legal,
fără acest temei noi încălcam dreptul la inviolabilitatea domiciliului. În faza de urmărire
penală, organul de urmărire penală efectuează personal cercetarea la faţa locului. În cursul
judecăţii, instanţa efectuează cercetarea la faţa locului cu participarea părţilor şi în
prezenţa procurorului, de asemenea, se asigură şi prezenţa apărătorului ales sau din oficiu.
În general cercetarea la faţa locului se efectuează de către organul de urmărire penală,
iar în cazul de infracţiune în flagrant delict cercetarea la faţa locului se efectuează imediat

18
după înştiinţarea organelor de urmărire penală, dar în timp de 24 de ore materialele
acumulate se vor trimite procurorului.
Având în vedere faptul că cercetarea la fața locului poate avea loc la domiciliul și în
scopul asigurării inviolabilității domiciliului, în cazul când cercetarea la fața locului se
efectuează la domiciliu fără permisul persoanei căreia i se limitează dreptul, aceasta se
efecutuează în baza ordonanței, dar cu autorizația judecătorului de instrucție.
În unele cazuri cercetarea la fața locului permite de a întreprinde anumite acțiuni pentru
reprimarea activității criminale sau pentru preîntâmpinarea comiterii altor infracțiuni din
aceste considerente Cercetarea la fața locului trebuie să fie efectuată cât se poate de
operativ. Legea eliberează organului de urmărire penală obligația de a întocmi o
ordonanță în legătură cu cercetarea la fața locului. Doar în cazuri excepționale, când este
vorba de cercetarea la fața locului la domiciliu, este necesară ordonanța organului de
urmărire penală și încheierea judecătorului de instrucție, dar și în asemenea situații
acțiunea procesuală poate fi efectuată fără autorizația judecătorului de instrucție în baza
ordonanței motivate a procurorului , fapt motivat de caracterul flagrant al infracțiunii [12,
p.165]
O altă acțiune de urmărire penală care limitează dreptul la inviolabilitatea domiciliul
este percheziția. Percheziția reprezintă activitatea de urmărire penală și de tactică
criminalistică, care decinde în căutarea obiectelor, valorilor sau documentelor a căror
existență sau deținere este tăgăduită, în scopul descoperirii și administrării probelor
necesare pentru justa soluționare a cauzei penale. Totodată această acțiune procesuală
poate fi definită ca orice constrângere ce se realizează fără consimțământul sau acordul
proprietarului sau posesorului.
Scopul percheziției rezidă în descoperirea și ridicarea anumitor obiecte, care au fost
destinate pentrui comiterea faptei prejudiciabile, pentru săvârșirea infracțiunii, precum și
în cazul în care au fost dobândite în urma săvârșirii infracțiunii. Pe parcursul efectuării
percheziției pot fi descoperite și ridicate anumite obiecte care nu sunt căutate, dar a căror
circulație liberă este interzisă. Luând în considerare că aceasta acțiune lezează dreptul la

19
inviolabilitatea domiciliului, percheziția poate fii efectuată doar după pornirea urmărirei
penale.
Efectuarea percheziției până la pornirei urmărirei se consideră o încalcare flagrantă a
legii procesual penale și rezultatele obținute nu pot avea valoare probantă. Un alt
deziderent important este faptul că percheziția poate fii efectuată numai cu autorizația
judecătorului de instrucție. Doar în cazuri excepționale, când este un delict flagrant real,
percheziția poate fii efectuată fără autorizație, însă în baza unei ordonanțe motivate.
Judecătorul de instrucție urmează a fi informat imediat, dar nu mai târziu de 24 ore despre
efectuarea acestei acțiuni procesuale, prezentându-i-se toate materialile. În ordonanță
trebuie indicate obligatoriu motivele efectuării percheziției fără autorizația judecătorului
de instrucție. Examinănd materialile prezentate, judecătorul de instrucție se pronunță
asupra legalității sau ilegalității percheziției, iar în caz de recunoaștere a percheziției ca
ilegală, toate materialile acumulate nu vor avea valoare probantă, fiind inadmisibile. [2.7,
p.57]
Până la începerea percheziţiei, reprezentantul organului de urmărire penală este obligat
să înmâneze, sub semnătură, persoanei la care se face percheziţia sau ridicarea copia de
pe ordonanţa motivată. Toate obiectele şi documentele ridicate se prezintă tuturor
persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei. Cu toate că la efectuarea percheziţiei
persoana, care efectuează urmărirea penală este în drept de a deschide încăperile şi
depozitele care sunt încuiate, doar dacă proprietarul refuză să le deschidă benevol, acesta
în măsura posibilităților trebuie să evite deteriorarea sau distrugerea nejustificată a
bunurilor. În același timp organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile
pentru ca circumstanţele privitoare la viaţa intimă a persoanei, constatate în legătură cu
efectuarea percheziţiei sau ridicării să nu fie date publicității. Se interzice efectuarea
percheziţiei în timpul nopţii, cu excepția fiind cazulurile flagrante.
Conform art.127 alin. (7) CPP RM se indică faptul că persoana la care se efectuează
percheziția, poate solicita prezența apărătorului. În acest sens acțiunea procesuală se
întrerupe până la prezentarea apărătorului, dar nu mai mult decât pentru 2 ore. [1.2]

20
 Dacă e să ne referim la efectuarea percheziției în localurile misiunilor diplomatice
atunci putem evidenția că în localurile misiunilor diplomatice, inclusiv în cadrul
localurile în care locuiesc membrii misiunilor diplomatice şi familiile lor, percheziţia sau
ridicarea se poate efectua doar la cererea sau cu acordul statului străin, exprimate de şeful
misiunii diplomatice. Acest acord se solicită prin intermediul Ministerului Afacerilor
Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova. La efectuarea percheziţiei sau
ridicării în localurile menţionate mai sus este obligatorie prezenţa procurorului şi a unui
reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii
Moldova.
Legislația națională prevede condiții speciale referitoare la inviolabilitatea domiciliului
unor categorii de persoane, activitatea cărora implică responsabilități deosebite cum ar fi
de exemplu deputații Parlamentului RM, conform legii nr. 39 din 07.04.1994 cu privire
la statutul deputalui în Parlament și anume art. 9 și 10 care reglementează că imunitatea
parlamentară are ca scop protejarea deputatului în Parlament împotriva urmărilor
judiciare şi garantarea libertăţii lui de gîndire şi de acţiune. Deputatul nu poate fi
persecutat sau tras la răspundere juridică sub nici o formă pentru opiniile politice sau
voturile exprimate în exercitarea mandatului Declarația Universală a Drepturilor Omului,
10. 09.1948, Convenția Europeană a Drepturilor Omului în vigoare septembrie 1953 [3].
Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat cu excepţia cazurilor de infracţiune
flagrantă, sau trimis în judecată pe cauză penală ori contravenţională.
Prncipiul inviolabilității este un principiu de valoare incontestabilă atât pentru părțile și
participanții la procesul penal precum și pentru societate în general. El asigură respectarea
unor drepturi fundamentale și anume el asigură respectarea dretului la proprietate, și
datorită lui nimeni nu poate pătrunde în domiciliul altuia fără consimțământul
proprietarului sau posesorului și în cazurile părevăzute de lege cu autorizarea
procurorului și după caz a judecătorului de instrucție.
Inviolabilitatea domiciliului poate fi încălcată sau mai bine zis limitată prin intermediul
unor măsuri speciale de investigație, cum ar fi cercetare domiciliului și intalarea în el a
aparatelor ce asigură supravegherea și înregistrarea audio/video fără înștiințarea

21
proprietarului, în scopul descoperirii utmelor infracțiunii, persoanelor aflate în căutare și
pentru observarea evenimentelor ce se produc în domiciliu.
Supravegherea domiciliului prin folosirea mijloacelor tehnice ce asigură înreistrarea se
efectuează fără înștiințarea proprietarului, în cazul în care există suficiente temeiuri
pentru a se considera că acțiunile, evenimentele ce se produc în domiciliu pot conține
informații despre fapta care s-a comis.
2.2 Secretul corespondenței
Din cele mai vechi timpuri corespondența și anume: scrisori, telegrame constituiau un
mod eficient de transmitere a informațiilor în toate părțile lumii. Ea reprezenta, precum
și în prezent reprezintă o formă de comunicare, de schimb de informații foarte care avea
și unele aspecte negative și anume că scrisorile, telegramele ajungeau într-un timp mai
îndelungat, totodată acestea puteau fi diteriorate sau distruse înainte de a ajunge la
destinatar.
Dreptul la secretul corespondenței este un drept exclusiv și fundamental prevăzut în
Constituția RM precum și în acte, tratate naționale și internaționale, anume statuare în
cadrul acestora scoate în evidență necesitatea și vitalitatea acestui drept pentru întreaga
societate.
Datorită însemnătății lui, acest principiu este prevăzut și în CEDO în art. 8, care prevede
că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului
său, şi a corespondenţei sale. Totodată acest principiu este reglemantat și în DUDO art.
8, care stipulează că nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în
familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi
reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea
imixtiuni sau atingeri [3].
Atât CEDO cât și DUDO consfințesc principiul sectretului corespondenței, care
decinde în faptul că viața, proprietatea precum și corespondența persoanei sunt
intangibile,și nu pot fi supuse imixtiunii, decât în cazurile expres prevăzute de lege,
Dreptul la respectarea corespondenței este defin ca facultatea de a comunica cu
persoane terțe fără a fi întrerupt și fără cenzură.

22
 Constituția RM în art. 30 garantează secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor
trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace de comunicare. La fel
în art. 30 alin (2) permite în caz de necesitate, în scopul protejării securității naționale,
bunăstării economice a țării, ordinii publice și pentru prevenirea infracțiunilor, limitprii
acestui drept, cu respectarea condițiilor legale [1].
În cadrul unui proces penal necesitatea ascultării sau interceptării schimbului de
informații dintre persoane apare în legătură cu administrarea probelor în procesul
urmăririi penale, astfel scrisorile, telegramele, banderolele, radiogramele, coletele,
containerele poștale, comunicările prin fax și prin poșta electronică pot fi utilizate la
necesitate, prin intermediul unor măsuri speciale de investigații, autorizate de către
judecătorul de instrucție.
Aceste măsuri speciale de investigație, care limitează dreptul la secretul corespondenței
sunt prevăzute exhaustiv în CPP al RM art. 133-138. Dreptul la secretul corespondenței
poate fi violat, dacă există temeiuri rezonabile de a presupune că trimiterile poștale
primite sau expediate de către bănuit, învinuit pot conține informații, ce pot servi în
calitate de probe în cauza penală, pe una sau pe mai multe infracțiuni grave, deosebit de
grave, precum și excepțional de grave. În cazul în care prin alte procedee probatorii nu
pot fi obținute aceste probe, organul de urmărire penală are dreptul să rețină, să cerceteze,
să predea, să percheziționeze sau să ridice trimiterile poștale ale bănuitului sau ale
învinuitului.
În acest sens pot fi reținute, predate, percheziționate, deasemenea și ridicate următoarele
trimiteri poștale: telegrame, mandate poștale și scrisori de orice gen, acestă acțiune fiind
realizată în baza ordonanței întocmite de către procurorul, care conduce, sau după caz,
efectuiază urmărirea penală [8, p.60].
Acestă ordonanță este prezentată de către procuror judecătorului de instrucție și ea
trebuie să includă: motivele dispunerii reținerii, cercetării, percheziționării sau ridicării
trimiterilor poștale, numele/prenumele persoanei sau persoanelor ale căror trimiteri
poștale trebuie să fie reținute, adresa exactă a respectivelor persoane, denumirea
instutuției poștale asupra căreia se pune obligația de a reține, trimiterile poștale, genuri de

23
trimiteri poștale, care se rețin, se cercetează, se predau, se percheziționează sau se ridică,
deasemenea se indică în mod obligatoriu durata de efectuare a acestei măsuri, durata de
autorizare a măsurii poate fi prelungită în condițiile CPP al RM.
După ce a fost autorizată ordonanța privind reținerea, cercetarea, predarea,
percheziționarea ori ridicarea trimiterilor poștale, se transmite șefului instituției poștale.
Pentru șeful instituției poștale executarea acestei ordonanțe este obligatorie. Șeful
instituției poștale, care a ridicat trimiterile poștale, indicate în ordonanță, comunică
imediat despre acest fapt organului care a emis respectivul act.
Reținerea, cercetarea, predarea, percheziționarea sau ridicarea trimiterilor poștale poate
fi anulată de către organul de urmărire penală care a emis ordonanța respectivă, de către
procurorul ierarhic superior sau de judecătorul de instrucție, după ce a expirat termenul
pentru care a fost emisă acesată autorizație, însă nu mai târziu de terminarea urmăririi
penale [7, p.45].
Organul de urmărire penală prezentându-se în instituția poștală aduce la cunoștință
șefului acesteia, contra semnătură, ordonanța cu privire la examinarea și ridicarea
trimiterilor poștale. În baza acestei ordonanțe el deschide și examinează trimiterile
poștale. În cazul în care organul de urmărire penală descoperă documente sau alte obiecte
care au importanță probatorie în cauza penală, acesta le ridică sau face copii. Dacă
asemenea documente sau obiecte lipsesc reprezentantul organului de urmărire penală
dispune înmânarea trimiterilor poștale, care au fost examinate adresantului.
Despre fiecare examinare și ridicare a trimiterilor poștale se întocmește un proces-
verbal, cu respectarea condițiilor de întocmire a unui asemenea act, ce sunt prevăzute de
CPP al RM. În acest proces-verbal se va indica în particular, către cine, unde, când a fost
examinată, ridicată trimiterea poștală sau a fost dispusă înmânarea acesteia adresantului,
genul trimjterii poștale, deasemenea de pe ce trimiteri poștale au fost făcute copii, și ce
mijloace tehnice au fost utilizate, deasemenea se indică și ce a fost depistat în cadrul
acestei măsuri. Toți participanții și cei prezenți la acestă acțiune procesuală sunt preveniți
despre obligativitatea păstrării secretului corespondenței, nedivulgarea informației cu

24
privire la urmărirea penală, precum și despre răspunderea care o poartă conform art. 178,
315 din CP, acest fapt consemnându-se în proces-verbal [12, p.30].
O altă măsură specială de investigație prin intermediul căreia are loc încălcarea
dreptului la secretul corespondenței este monitorizarea comunicațiilor telegrafice și
eletronice.
Prin comunicații electronice înțelegem transmiterea informațiilor prin intermediul
surselor electronice, de ex: email, rețele de socializare ( facebook, ok.ru, instagram, etc.)
Iar prin cele telegrafice se înțelege transmiterea la distanțe mari de mesaje textuale sau
simbolice fără a fi nevoie de predarea fizică a obiectului purtător de mesaj (semaforul
alfabetic, alfabetul morse).
Monitorizarea conecțiunilor, comunicațiilor telegrafice și electronice, precum și altor
comunicări, rezidă în accesul și verificarea fără a fi înștiințat expeditorul sau destinatarul
comunicărilor, care au fost transmise instituțiilor ce prestează servicii de livrare a
corespondenței electronice, altor comunicări, inclusiv și a apelurilor de primire și ieșire a
abonatului.
Monitorizarea conexiunilor comunicațiilor telegrafice și electronice se dispune numai
în cazul în care există temeiuri verisomile și reale de a se presupune că acestea conțin sau
pot să conțină informații referitoare la circumstanțele faptei ce urmează a fi probate.
Instituțiile care sunt abilitate cu prestarea serviciilor de livrare a corespondenței
electronice a apelurilor de intrare și ieșire, sau a altor comunicări informea zăorganul de
urmărire penală sau procurorul despre aflarea ăn posesia lui a comunicărilor, care
urmează a fi supuse verificării.
Ofițerul de urmărire penală, sau după caz procurorul iau cunoștință imediat, dar nu mai
tîrziu de 48h din momentul recepționării informației, de conținutul acestei comunicări, și
adoptă o decizie cu privire la ridicarea sau transmiterea ei pentru o livrare ulterioară,
copiere, fotogafiere, sau fixare prin intermediul altui mijloc tehnic [8, p.81].
Ridicarea conexiunilor electronice sau telegrafice se va efectua, dacă există temei
pentru a se considera că pentru acțiunea de administrare a probelor originalul va avea o
importanță mult mai mare, decât o poate avea copia acestuia sau fixarea vizuală.

25
 Intercepaterea și înregistrare comunicărilor constau în folosirea unor mijloace speciale,
prin care se poate afla conținutul unor convorbiri într două sau mai multe persoane. Prin
procesul de înregistrare a comunicării se înțelege stocarea informațiilor care au fost
obținute în urma interceptării pe un suport tehnic.
Interceptării și înregistrării pot fi supuse comunicările bănuitului, învinuitului, dar și a
altor persoane, inclusiv a persoanelor a căror identitate nu a putut fi stabilită și despre,
care există date care contribuie în mod rezonabil la formarea concluziei, că ele contribuie,
în orice mod, la pregătirea, comiterea, favorizarea, fie la tăinuirea unei infracțiuni sau
primesc și transmit informații care au o importanță deosebită pentru cauza penală
respectivă.
Deasemenea interceptării și înregistrării pot fi supuse și comunicările victimei, părții
vătămate, ale rudelor acesteia, precum și amembrilor familiilor lor, a martorului, în cazul
în care există un pericol iminent și real pentru sănătatea, viața și pentru alte drepturi
funfamentale ale acestuia. Comunicările acestor părți și participanți ai procesului penal
sunt interceptate în scopul prevenirii comiterii unei infracțiuni, sau dacă există un risc real
și evident că pot fi pierdute în mod iremedibil, sau pot fi denaturate probele [11, p85-86].
Informația care a fost obținută prin intermediul înregistrării și interceptării
comunicărilor se transmite de către subdiviziunea tehnică, care a efectuat această măsură
către ofițerul de urmărire penală sau procuror. Informația se transmite pe un purtător
material de informație împachetat, sigilat, cu ștampila subdiviziunii tehnice și în mod
obligatoriu cu indicare numărului de ordine.
După expirarea termenului de autorizare a acestei măsuri, în termen de 24 ore organul
de urmărire penală sau procurorul întocmește un proces verbal, cu privire la interceptarea
și înregistrarea comunicărilor. Acest proces-verbal trebuie să includă data, locul și ora
întocmirii, funcția persoanei care a efectuat măsura, datele de identitate și identificare
tehnică ale subiectului ale cărui comunicări au fost supuse înregistrării sau interceptării,
perioada în care s-a efectuat această măsură, mijloacele tehnice ce au fost utilizate.
Deasmenea el va include și alte informații importante ce au fost obținute în urma
interceptării comunicărilor cu privire la identificarea, localizarea unor persoane,

26
cantitatea, numărul de identificare a purtătorilor materiali, pe care a fost înregistrată
această informație și numărul de comunicări stenografiate [5, p.111] .
Acestă măsură poate fi încetată din momentul dispariției temeiului care a servit la
autorizarea acesteia sau în baza cererii exprese a persoanei în privința căreia a fost dispusă
această măsură.

27
 CONCLUZII
Principiile ocupă un rol esențial și au o importanță vitală pentru activitatea procesuală,
dar și pentru societate în general.
Dacă ne referim la principiile procesual-penale acestea au rolul de a determina conduita
și activitatea părților și a altor participanți în cadrul procesului penal, și realizarea cu
succes a scopului acestuia.
Un loc însemnat le revine principiilor inviolabilității domiciliului și secretului
corespondenței, care constituie un mijloc de apărare, protecție, repsectare a unor drepturi
fundamentale, precum viața personală, familială, proprietatea.
Cu toate că acestea reprezintă drepturi exclusive ce nu pot fi încălcate, totuși în anumite
situații prevăzute de lege acestea pot fi supuse procedurii de mixtiune.
Aceste cazuri pot apărea în cazul în care, la efectuare unor acțiuni procesuale lipsește
consimțământul proprietarului, posesorului, destinatarului, expeditorului, cu autorizarea
procurorului sau după caz a judecătorului de instrucție.
În prezent avem un număr mare de încălcări a acestor principii, bazate pe nerespectare
prevederilor legislației în vigoare în cadrul efectuării unor acțiuni procesuale precum,
cercetarea la fața locului, percheziția, ridicarea de documente sau obiecte, interceptarea
convorbirilor, ridicarea trimiterilor poștale. Aceste încălcări pot fi comise și din cauza că
organul respectiv efectuează aceste acțiuni prin neglijență, din cauza volumului mare de
lucru, deasemenea din dorința de a reuși să descopere, acumuleze probe și pentru a evita
pierderea calității acestora.
Pentru a se evita comiterea acestor încălcări este necesară responsabilizarea organelor
de drept, respectare și îndeplinire întocmai a prevederilor legale.

28
BIBLIOGRAFIE

Acte normative
1. Declarația Universală a Drepturilor Omului, 10. 09.1948, ratificat de RM la
data de 28. 07.1990.
2. Convenția Europeană a Drepturilor Omului în vigoare septembrie 1953,
ratificat de RM la data de 21. 08. 1999.
3. Constituția Republicii Moldova din 29. 07. 1994, publicat: 18. 08. 1994 în
NR. 1 art. Nr. 1, în vigoare: 27. 08. 1994.
4. Codul de procedură penală al RM, publicat: 07.06.2003 în Monitorul Oficial
Nr.104-110 art Nr: 447 în vigoar: 12.06.2003.
Manuale, monografii și lucrări didactice
5. Adrian Stefan Tulbure, Angela Maria Tatu, Drept procesual penal, ed. ALL
BE, București 2001.
6. Alexandru Boroi, Stefania Georgeta Ungureanu, Nicu Jidavu, drept
procesual penal, ed. ALL BECK, Chișinău 2000.
7. Alexandru Pintea, drept procesual penal Partea Generală și Partea Specială
, ediție revăzută și adăugită, ed. LUMINA LEX, București 2005.
8. Ion Neagu, Anastasia Grișu, Aurel Ciobanu, drept procesual penal, curs
selectiv pentru licență ed. ALL BECK,Chișinău 2001.
9. Igor Dolea, Dumitru Roman, Adrian Cerbu, drept procesual penal, ed.
Cartier, Chișinău 2005.
10. Mihai Poalelungi, Lilia Grimalschi, Stas Splavnic, Comentariu asupra
hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului versus Republica Moldova,
Concluzii şi. recomandări, ed LUMINA LEX, București 2001.
11. Silvia Carmen Paraschiv, drept procesual penal ed. LUMINA LEX
12. Ruslan Popov, Anatolie Donciu, drept procesual penal partea generală(
ciclu1), București 2003.
Surse web
13. www.lex.justice.md, accesat la data 21.03. 2018.

29
14. https://dreptmd.wordpress.com, accesat la data de 12. 05. 2018.
15. www.usem.md., accesat la data de 12.03. 2018, ora 21:12.

30