Revista Bistritei 2004 PDF

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud
REVt~'TA BISTRITEI
'
xVIII
Accent
2004
http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro
©Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud
ISSN 1222-5096
Editura Acce11t, 2004
Cluj-Napoca
Str. Dorobanţilor 98/20
Tel./fax: 0264-436720
E-mail: [email protected]
, - - - - Colegiul de redacţie - - - - - - - - - - - - - - - - . .
Corneliu GAIU, Gheorghe MARINESCU, George G. MARINESCU,
Virgil MUREŞAN, Ionuţ COSTEA, Valentin ORGA
Culegere computerizată şi desene: Elena PLENICEANU
Orice corespondenţă referitoare la publicaţia Toute corespondance sera envoyee a l'adresse:

"Revista Bistriţei" se va adresa: Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud
Complexul Muzeal Bisbiţa-Năsăud Str. Gen. Grigore Bălan, nr. 19
Str. Gen. Grigore Bălan, nr. 19 4400 Bistriţa
4400 Bistriţa TeL/fax: 0263-211063
TeL/fax: 0263-211063 Roumanie
CUPRINS
ARHEOLOGIE
Diana-Maria SZTANCS, Corneliu BELDIMAN, Podoabe preistorice din materii dure animale:
o mărgea de Spondylus sp. Descoperită în peştera
din Bordu Mare (sat Ohaba-Ponor, com. Pui,
jud. Hunedoara) ................................ o ................................ 9
Arpad TATAR, Aşezări Coţofeni pe Valea Meleşului. 1. Matei "După Vii" (jud. Bistriţa-Năsăud) ...... 23
Carol KACS6, Descoperiri Coţofeni la Oarţa de Sus- Oul Făgetului .................................................... 29
Florin GOGÂLTAN, "Centru" şi "periferie". 1. Între teorie şi realitate arheologică .......................... 39
Florin FODOREAN, Propunere pentru o clasificare a drumurilor din Dacia romană .......................... 63
Florin FODOREAN, Drumul roman de pe valea Mureşului între localităţile Brâncoveneşti
şi Războieni-Cetate. Studiu topografic şi arheologic ............................................. 71
Sorin NEMETI, Piese romane de bronz din Dacia ..................................................................................... 89

Silvius Ovidiu CHIŞ, Reprezentările lui Marsyas pe monumentele funerare din Dacia romană ...... 101
Marius HORGA, Petrografia materialului litic din castrul roman Ilişua ............................................. 105
Corneliu GAIU, Sacrificii şi practici rituale în aşezarea daca-romană de la Stupini
(Bistriţa-Năsăud) ...... o ............................................................................... o ....................... 115
Nicolae GUDEA, Cristian GĂZDAC, Monede cu defecte de batere şi imitaţii de secol IV p.Chr.
în tezaure din Banat ....................................................................... 123
Gheorghe BALTAG, Aşezări şi tipuri de locuinţe din bazinul Târnavei Mari între sec. ill-X. d.Hr . ......... 139
Ioan Marian ŢIPLIC, Sorin COCIŞ, Valentin VOIŞIAN, Descoperiri medievale timpurii
în Cluj-Napoca, str. V. Deleu ........................... 195
ISTORIE
Adriana ANTIHI, Mărturii ale breslei stănarilor aflate în patrimoniul Muzeului de istorie
Sighişoara ...................................................................................................................... 209
Ionuţ COSTEA, Nobilimea transilvăneană din epoca principatului. Probleme istoriografice .......... 217
Petre DIN, Ipostaza justiţiară a împăratului Iosif al II-lea în sensibilitatea colectivă turdeană
în secolul al XVIII-lea .............................................................................................................. 227
Petre DIN, The Myth of the Good Emperor under ]oseph II in the collective sensibility
of the Romanians in 'Ii'ansylvania .......................................................................................... 233
Irina NEMETI, Demonul naşterii în mitologia românilor (avestiţa, striga sau samca) ....................... 243
Luminita DUMĂNESCU, Copilul şi Legea. Societatea românească transilvăneană
la sfârşit de secol XVIII, început de secol XIX ............................................. 249
Daniela DETEŞAN, Testamentul mecenatului Nicolae Simu ................................................................. 259
Mihai ADONIS, Date privind istoricul familiei Boiu din Sighişoara.
Testamentele lui Zaharia Boiu senior .......................................................................... 269
Ciprian GHIŞA, O dezbatere în presa vremii: starea bisericii unite din Ardeal- viziunea lui Bariţ ..... 281
Nicolae TEŞCULĂ, Gheorghe GAVRILĂ, Primăvara lui 1848 văzută de sighişoreanul
&iedrich Csech von Sternheim .............................................. 291
Lorand MADLY, Autonomia saşilor transilvăneni şi circumscrierea sa juridică
până în epoca neoabsolutistă ........................................................................................ 299
Mirela ANDREI, Impactul legislaţiei şi politicii şcolare maghiare dualiste
asupra eparhiei greco-catolice de Gherla 1867-1918 .................................................. 305
Carnelia Elena VULEA, Învăţământul elementar din vicariatul greco-catolic al Haţegului şi
impactul legislaţiei şcolare dualiste (1868-1900).
Problema localurilor şcolare .............................................................................. 315
Dorin-Ioan RUS, Jurnalul predicatorului Gustav Friedrich Kinn
din timpul epidemiei de holeră din Reghinul-Săsesc, din anu/1873 ....................... 325
Robert NAGY, Investiţii străine în Transilvania, Banat şi Maramureş
în perioada dualismului austro-ungar .............................................................................. 331
Virgil MUREŞAN, Modernitate şi arhaism în lumea năsăudeană în secolul al XIX-lea

şi începutul secolului XX.............................................................................................. 353
Lucian PETRAŞ, Campanii electorale comitatense şi dezbateri congregaţionale

în comitatul Arad între anii 1895-1913 ....................................................................... 365
Adrian ONOFREIU, Activitatea Comisiei Judeţene Năsăud de verificare a membrilor Partidului
Muncitoresc Român. Mărturii documentare (1949-1950} ..................................... 375
RECENZII ....................................................................................................................................... 397
Abrevieri. ..................................................................................................................................................... 405
6
AR~f;OLOGif;
Podoabe preistorice din materii dure animale:
o mărgea de Spondylus sp.
Descoperită în peştera din Bordu Mare
(sat Ohaba-Ponor, corn. Pui, jud. Hunedoara)
Diana-Maria SZTANCS,
Corneliu BEWIMAN
1. Introducere. Obiectivele studiului

Ne propunem, cu prilejul de faţă, analiza detaliată a unei piese provenind din cercetările mai vechi
întreprinse într-un sit de peşteră din arealul endocarstic hunedorean, respectiv, binecunoscuta Peşteră din
Bordu Mare, situată pe rama sud-vestică a Muntilor Orăştiei, pe teritoriul satului Ohaba-Ponor, corn. Pui.
Interesul nostru pentru descoperirile din acest sit se justifică prin recuperarea, în deceniul6 al secolului
trecut, a unui artefact unicat din categoria obiectelor de podoabă, de mare valoare documentar-ştiinţifică şi
estetic-simbolică, atribuit din punct de vedere crono-cultural neoliticului timpuriu- cultura Starcevo-Criş. El
a rămas, până acum, doar semnalat în literatura de specialitate.
Lucrarea prezentă se înscrie în seria abordărilor recente din mediul cercetării româneşti de profil rezervate
podoabelor preistorice şi altor artefacte din materii dure animale (Beldiman 1993, 1999, 2000, 2001a-c, 2003a-f,
2004a-g; Beldiman, Luca, Roman, Diaconescu 2004; Beldiman, Sztancs 2004a-d; Beldiman, Sztancs 2005;
Sztancs, Beldiman 2004a-b; Terzea, Beldiman 2003).
Ea îşi fixează drept obiectiv tratarea detaliată, exhaustivă, conform unei metodologii unitare, care să ia
în considerare toate aspectele (materie primă, procedee de fabricare şi reconstituirea lor ipotetică, urme de
utilizare, propuneri de reconstituire a modului de ataşare etc.), a unei piese făcând parte dintr-o categorie
considerată, îndeobşte, în mod "tradiţional" şi nejustificat, ca incluzând "descoperiri mărunte"; ca atare,
ele rămân, de cele mai multe ori, doar inserate, cu menţiuni sumare, în finalul rapoartelor de cercetare, al
articolelor şi al studiilor specializate.
Această categorie înglobează piese de podoabă diverse, realizate din materiale ceramice, litice şi din
materii dure animale (os, dinţi, corn de cervide, cochilii de melci şi scoici etc.), provenind din numeroase
situri preistorice şi având un potenţial informaţional subapreciat şi subexploatat.
2. Contextul descoperirii
Peştera din Bordu Mare (indicativul OPN în cadrul Repertoriului descoperirilor de artefacte din materii
dure animale în România, cf. Beldiman 1999) se află în partea de sud-est a satului Ohaba-Ponor, corn. Pui
(fig. 1), fiind săpată într-un mare pinten de calcar jurasic al bordurii mezozoice a Munţilor Orăştiei. Ea are o
singură sală, lungă de circa 26 m, cu lăţimea maximă de 12 m (în sectorul profund) şi cea minimă de 2,5-3 m
(la intrare).
Cercetările, vizând iniţial recoltarea materialului paleontologic, apoi obiective de natură strict arheologică,
au debutat la 1876, fiind continuate, cu intermitenţe, până în 1929; ele sunt legate de numele unor personalităţi
precum C. Gooss, E. A. Bielz, J. Mallasz, M. Roska, H. Breuil, I. Moldovan.
În anul1954, un colectiv de arheologi şi antropologi condus de Constantin Nicolăescu-Plopşor a reluat,
în cadrul şantierului Cerna-Olt, cercetările în acest important sit endocarstic, ele fiind derulate până în 1955.
S-a executat o secţiune axială de 20 x 2 m, de la intrare până în sectorul profund, fără a se atinge patul peşterii;
Revista Bistriţei, XVIH, 2004, PP· 7-21
astfel, a fost confirmată succesiunea stratigrafică sesizată şi publicată anterior (Nicolăescu-Plopşor et alii 1957;
Beldiman 1993).
Sondaje restrânse a executat în cadrul sitului şi Al. Păunescu în 1983, 1986 şi 1994, iar explorările
speologice au permis, de-a lungul timpului, recoltarea altor materiale paleontologice şi arheologice.
Deasupra unui pachet de sedimente cantonând resturi consistente databile în paleoliticul mijlociu se
află un nivel subţire atribuit paleoliticului superior (cultura aurignaciană), ca şi mai multe niveluri de vârstă
holocenă, documentând o locuire de slabă intensitate (sezonieră), aparţinând culturilor Starcevo-Criş, Coţofeni
şi celei de-a doua epoci a fierului (Păunescu 2001, p. 264-298).
În nivelul atribuit culturii aurignaciene, gros de 0,10-0,35 m şi ilustrând o locuire sporadică, plasată mai
mult în sectorul de la intrare şi cel central al peşterii, s-au sesizat urmele unei vetre şi s-au recoltat aşchii şi
lame de silex (Nicolăescu-Plopşor et alii 1957; Păunescu 2001, p. 264-298).
Din acest nivel a fost recuperat un obiect unicat, respectiv cea mai veche piesă de podoabă cunoscută până
acum pe teritoriul României; este vorba de un canin de lup perforat. Pentru nivelul aurignacian, atribuit etapei
mijlocii a culturii respective, nu dispunem de date radiometrice (Beldiman 1993; Beldiman 1999, 2001a-b,
2003a-f; Beldiman, Sztancs 2004d; Beldiman, Sztancs 2005).
Din stratul postpaleolitic provin materiale rezultate în urma unei ocupări de scurtă durată a peşterii,
atribuite culturii Starcevo-Criş, probabil fazele III-IV: alături de fragmente de vase ceramice, raportul preliminar
al cercetărilor menţionează descoperirea unei mărgele de mari dimensiuni. După examinarea ei directă,
putem afirma că este vorba de o piesă confecţionată din valva scoicii de origine mediteraneană Spondylus sp.
(Beldiman 1993; Beldiman 1999, 2001a-b, 2003a-f; Beldiman, Sztancs 2004d).
Din nivelul aferent locuirii Coţofeni s-a recuperat recent, prin cercetările întreprinse de speologi, un
pandantiv din corn de cerb (Luca, Roman, Baicoană 1997; Beldiman, Sztancs 2004d; Beldiman, Sztancs 2005).
2.1. Cultura Starl:evo-Criş

Mărgea de Spondylus sp.
Aşa cum deja s-a precizat, cu ocazia săpăturilor efectuate în anul 1955, din nivelul atribuit culturii
Starcevo-Criş, probabil fazele III-rv. aflat în jumătatea dinspre fundul peşterii s-a recoltat material ceramic
fragmentar şi o mărgea mare, întreagă, confecţionată din valva scoicii de origine mediteraneană Spondylus sp.
(Nicolăescu-Plopşor et alii 1957, p. 46-47, fig. 5/4)
În prezent, piesa se păstrează în colecţiile Institutului Naţional de Arheologie "Vasile lărvan" al Academiei
Române, Bucureşti şi poartă numărul de inventar IV 1737 Nr. 150 20.47. Ea ne-a fost pusă la dispoziţie spre
studiu de către Alexandru Păunescu în anul1996.
Mărgeaua (fig. 1/2; fig. 2) se conservă în condiţii excepţionale şi este, probabil, cel mai mare şi mai frumos
artefact de acest gen cunoscut până acum pe teritoriul României. Ea poartă indicativul OPNffi 1 şi aparţine
tipului III D4 (Mărgele pe fragment de cochilie) din tipologia propusă recent în domeniul industriei preistorice
a materiilor dure animale provenind din România (cf. Beldiman 1999).
Piesa are formă generală cilindrică, marginile uşor convexe şi extremităţile concave cu margini rotunjite
prin fasonare, finisare şi utilizare; sectiunile au formă ovală.
Perforaţia, realizată axial, este în secţiune uşor ovală, bitronconică asimetrică, mai amplă la extremităţi
(fig. 2-3).
Etapa debitajului a presupus obţinerea unui fragment de valvă probabil prin tăiere şi abraziune în suprafaţă
pe lespede de gresie (debitaj prin uzură).
Fasonarea s-a realizat prin abraziune multidirecţională, afectând întreaga suprafaţă a piesei.
Finisarea a urmărit înlăturarea striurilor de abraziune specifice operaţiei de fasonare, prin polizare fină pe
substrat flexibil (probabil piele sau material textil). Operaţia a pus foarte bine in evidenţă textura anatomică
multistratificată, specifică valvei de Spondylus sp. (fig. 3).
Perforarea s-a realizat axial, probabil prin rotaţie continuă (rapidă) cu ajutorul sfredelului echipat cu un
vârf litic subţire, aşa cum o indică striurile elicoidale din interior (fig. 3).
Faptul că acest canal are diametru variabil, îngustându-se la partea mezială (unde se observă un prag, la
circa 20 mm de extremitatea distală), denotă că vârful avea circa 20-25 mm lungime şi că perforarea s-a executat
bilateral, începând cu extremitatea proximală (fig. 1/2).
10
Încheierea operaţiei la extremitatea distală a dus la conturarea netă a pragului amintit, datorată unui uşor
decalaj al axelor de perforare (fig. 1/2).
A se vedea materia primă, uneltele de polizare şi de perforare din fig. 4, ca şi reconstituirile «lanţului
operator» al fabricării mărgelelor din fig. 5.
Urmele de utilizare sunt marcate pe suprafeţele externe prin microstriuri dispuse aleatoriu, observabile
cu mijloace optice (lupă, microscop), precum şi prin marginile tocite, rotunjite şi concave ale extremităţilor,
caracteristici morfologice datorate uzurii, prin mişcarea liberă îndelungată pe fibra de ataşare (piele, lână, fibre
vegetale) (fig. 3).
Piesa se purta, probabil, ca element unic fixat pe fibră (atârnată la gât, fixată la mână) (fig. 2/2) sau intra în
componenţa unor piese compozite de tip colier, reunind mai multe elemente de anfilaj din diverse materiale
(mărgele litice, ceramice, metalice, din materii dure animale etc. (Beldiman 1993; Beldiman 1999, 2001a-b,
2003a-f; Beldiman, Sztancs 2004d; Beldiman, Sztancs 2005).
Artefactul, preţios în epocă, a fost procurat, probabil, pe calea schimburilor sau a fost adus direct din
regiunile sud-dunărene, unde a fost confecţionat într-un atelier specializat. Uzura avansată sugerează o
durată de utilizare îndelungată, pe parcursul mai multor generatii ("moştenire de familie"?) (Beldiman 1999;
Beldiman, Sztancs 2004d; Beldiman, Sztancs 2005).
Parametrii morfometrici ai piesei (exprimaţi în mm) sunt următorii: lungime totală 35; extremitatea
proximală 11/10; partea mezială 13/12; extremitatea distală 11,5/11; diametru! perforaţiei la extremitatea
proximală 5,5/5; diametru! perforaţiei la partea mezială 4/3; diametru! perforatiei la extremitatea distală 7/6.
3. Sinteza datelor paleotehnologice. Analogii. Piesele de podoabă ca indicatori ai depunerii sau

abandonului ritual
Trecerea în revistă a datelor etalate in rândurile de mai sus prilejuieşte precizarea unor analogii, dar oferă
şi ocazia discutării aportului pe care artefactele de acest gen îl au în cunoaşterea aspectelor paleotehnologice
legate de obiectele de podoabă din materii dure animale de tipul mărgelelor realizate din fragmente de valve de
lamelibranhiate (stabilirea originii specifice a materiilor prime, procedee de fabricare, mod de utilizare).
De asemenea, se discută şi propune reconstituirea modului de fabricare prin recursul la datele regăsite în
publicatii (fig. 4-5), ca şi modul de utilizare prin ataşarea pe fir (fig. 2/2).
Datele asupra originii mărgelelor preistorice în general, ca şi asupra aspectelor legate de fabricarea
mărgelelor din materiale litice şi din materii dure animale se regăsesc în câteva lucrări recente şi nu ne
propunem a insista asupra acestor aspecte cu ocazia prezentă (cf.; Barge-Mahieu 1991; Beldiman 1999;
Gwinnett, Gorelick 1979, 1981; Roux 2000; Taborin 1974; Taborin 1991; Taborin 1993).
Pentru descoperirile din România a se vedea Comşa 1973; Jurcsâk 1984; Beldiman, Sztancs 2004d;
Beldiman, Sztancs 2005).
Cazul mărgelei confecţionate din valva scoicii Spondylus sp., recuperată prin cercetările efectuate în Peştera
din Bordu Mare de la Ohaba-Ponor şi atribuită culturii Starcevo-Criş este unul aparte. Dincolo de raritatea, la
nivelul culturii respective, în general, a acestui tip de piesă şi valoarea sa estetică deosebită, trebuie arătat că ea
este, fără îndoială, un produs specializat al unui atelier sud-dunărean şi a ajuns, probabil, în regiunile noastre
fie pe calea schimburilor, fie a fost adusă direct din regiunile sud-dunărene de proprietarul său iniţial şi apoi a
fost utilizată timp îndelungat.
Aşa cum deja s-a subliniat, uzura avansată sugerează o durată de utilizare îndelungată, pe parcursul
mai multor generaţii (.,moştenire de familie", situaţie legată de semnificaţia sa specială), comună pieselor din
această materie primă peste tot unde apar în Europa preistorică (Seferiades 1996; Kalicz, Szenâszky 2001).
Avându-se in vedere valoarea particulară, prezenţa sa în peşteră poate fi pusă, eventual, pe seama unui
abandon ritual sau al depunerii votive şi mai puţin in relaţie cu o - prea comună, dar comodă ca explicaţie
imediată - "pierdere".
Dat fiind gradul înalt de dificultate tehnică, durata mare a execuţiei şi, în unele cazuri, dificultatea
procurării materiilor prime sau a produselor finite, mărgelele din materiale litice sau din materii dure animale
sunt mai puţin frecvente în raport cu acelea realizate din material ceramic.
Se cunosc şi descoperiri care atestă producerea artizanală, in serie standardizată a acestor podoabe în
cadrul unor centre specializate, de unde se difuzau pe calea schimburilor; cităm, in acest sens, descoperirile
11
de la Kovacevo, Bulgaria (ateliere pentru producerea brăţărilor şi a mărgelelor din marmură) (Demoule,
Lichardus-Itten 1994).
Existenţa unor centre specializate nu excludea, însă, confecţionarea locală a mărgelelor ceramice sau
litice, în cadrul curent al activităţii domestice din diferite aşezări şi arii culturale.
În aşezările culturii Starcevo-Criş sunt semnalate podoabele de tipul mărgelelor, confecţionate din
materiale diverse: piatră (marmură, gresie, şist, serpentin etc.); ceramică; materii dure animale. Piese realizate
din valvele scoicii Spondylus sp. au mai fost descoperite pe teritoriul României la Dubova- "Cuina Th.rcului",
nivelul 1 Starcevo-Criş (Păunescu 1978; Beld.iman 1999).
Pentru teritoriile ţărilor învecinate amintim descoperirile făcute la: Karanovo, Bulgaria (Hiller, Nikolov
1997, pl. 127/1); Lepenski Vir, nivelul IIIa, Serbia şi Muntenegru (Srejovic 1969, pl. X, XIV). A se vedea, de
asemenea, Seferiades 1996 şi Kalicz, Szenaszky 2001.
Mărgelele mici se întâlnesc, din paleoliticul superior şi până în a doua epocă a fierului (ca să ne limităm
numai la epoca preistorică), într-o gamă tipo-morfo-dimensională largă, fiind realizate din materii prime de
mare diversitate. Ele sunt, încă, prea "mărunte" pentru a stârni, în mediul românesc de cercetare, interesul
unui studiu sistematic; acest demers este îngreuiat, de altfel, şi de situaţia pieselor izolate ca şi a efectivelor,
mici sau mari, diseminate în colecţiilor zecilor de muzee şi alte instituţii din întreaga ţară.
Recuperarea acestei categorii de artefacte în timpul săpăturilor este, de multe ori, anevoioasă sau chiar
imposibilă, mai ales atunci când nu se recurge la sitarea integrală a sedimentelor (de preferat, prin spălare).
Eforturile de acest gen sunt însă încununate de succese, uneori spectaculare, cum este cazul, spre exemplu,
al recentelor descoperiri făcute de colectivul condus de Gheorghe Lazarovici la Petreştii de Jos - "Peştera
Ungurească" (Lazarovici et alii 2004).
Pentru situaţia generală a artefactelor rare şi preţioase în epocă, descoperite în siturile preistorice, în
primul rând acelea întregi, în perfectă stare de conservare, putem viza posibilitatea abandonului ritual sau al
depunerii cu valoare votivă.
Situaţiile de acest gen sunt, fără îndoială, foarte numeroase; în afara cazului mărgelei de Spondylus din
Peştera din Bordu Mare de la Ohaba-Ponor, care face obiectul lucrării noastre, cu acest prilej ne limităm la a
evoca două situaţii semnalate recent prin descoperiri făcute pe teritoriul jud. Hunedoara; este vorba de o piesă de
podoabă realizată pe Conus fuscocingulatus şi de o lingură-spatulă de os, ambele provenind din Peştera Cauce,
satul Cerişor, corn. Lelese, jud. Hunedoara (Beld.iman, Sztancs 2004a şi 2004d; Beldiman, Sztancs 2005).
Această presupunere nu exclude în mod definitiv, desigur, posibilitatea pierderii banale a unor artefacte,
regăsite numai după câteva milenii, cu prilejul săpăturilor arheologice. Cazurile sunt, însă, prea numeroase
pentru a invoca, în mod preferential, o astfel de explicaţie.
4. Concluzii
Descoperirea mai veche în situl plasat în mediul endocarstic de la Ohaba-Ponor a prilejuit sporirea
efectivelor repertoriului obiectelor de podoabă din materii dure animale cu o mărgea realizată din valva
scoicii Spondylus sp., în excelente condiţii de conservare. Ea este, poate, cea mai frumoasă piesa de acest gen
cunoscută până în prezent pe teritoriul României.
Artefactul este analizat cu acest prilej după o tramă metodologică unitară, care ia în calcul toţi parametrii:
materie primă, fabricare, urme de uzură, ipoteze de utilizare.
Aspectele legate de paleotehnologie studiate au vizat atât procedeele de fabricare (debitaj, fasonare),
definite prin recurgerea la soluţii simple, adaptate parametrilor materiei prime prelucrate (percuţia directă,
cioplirea) sau sofisticate (abraziunea multid.irecţională, tăierea transversală etc.).
Foarte expresive din punct de vedere tehnic sunt, în general, dispozitivele de suspendare (perforaţiile), care
documentează aplicarea mai multor scheme operatorii; în paleoliticul superior avem atestată, preponderent,
prepararea prin raclaj, urmată de rotaţia alternativă, executată bilateral; din neolitic, procedeul care se impune
şi se generalizează este rotaţia rapidă, executată cu ajutorul sfredelului, atât unilateral, cât şi bilateral.
Uzura avansată sugerează o durată de utilizare îndelungată, pe parcursul mai multor generaţii ("moştenire
de familie", situaţie legată de semnificaţia sa specială), comună pieselor din această materie primă.
Avându-se în vedere valoarea particulară, prezenţa sa în peşteră poate fi pusă, eventual, pe seama unui
abandon ritual sau al depunerii votive.
12
În sfârşit, publicarea artefactelor de podoabă oferă ocazia unei necesare abordări a problemei circulatiei
unor astfel de bunuri la scară regională şi macro-regională (Seferiades 1996; Kalicz, Szenaszky 2001), ca şi
discutarea modului lor ipotetic de utilizare prin fixarea specifică pe fir; pentru acesta din urmă, în context se
poate releva diversitatea soluţiilor aplicabile (Beldiman, Sztancs 2004d; Beldiman, Sztancs 2005). Numărul
acestor soluţii poate fi augmentat, fără îndoială, prin apariţia a noi descoperiri sau prin studiul comparativ
etnologic sistematic.
Bibliografie
Angelescu, Oberlănder Angelescu, Mircea-Victor; Oberlănder-T'arnoveanu, Irina; Vasilescu, Florela
T'arnoveanu, Vasilescu 2004 (coord.), Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2003. A
XXXVIII-a Sesiune naţională de rapoarte arheologice, Cluj-Napoca, 26-29 mai
2004, CIMEC, Bucureşti
Barge-Mahieu 1991 Barge-Mahieu, HelEme, Fiche Perles neolithiques (6.2.), în Barge-Mahieu,
Bellier, Camps-Fabrer et alii 1991, 12 p.
Barge-Mahieu, Bellier, Camps- Barge-Mahieu, HelEme; Bellier, Claire; Camps-Fabrer, Henriette et alii, Fiches
Fabrer et alii 1991 typologiques de l'industrie osseuse prehistorique (subred. H. Camps-Fabrer).
Cahier N. Objets de parure, Aix-en-Provence
Beldiman 1993 Beldiman, Corneliu, Les dents percees dans le Paleolithique et le Neolithique
de la Roumanie. Approche technologique, in H. Camps-Fabrer, Cl. Bellier,
P. Cattelain, M. Otte, R. Orban dir., Industries sur matieres dures animales.
Evolution technologiques et culturelle durant les temps prehistoriques,
Colloque international (Pre-Actes), Treignes/Oignies-en-Thierache, p. 46
Beldiman 1999 Beldiman, Corneliu, Industria materiilor dure animale în paleoliticul superior,
epipaleolitic şi neoliticul timpuriu pe teritoriul României, teză de doctorat,
Institutul de Arheologie «Vasile Iărvan» al Academiei Române, Bucureşti
Beldiman 2000 Beldiman, Corneliu, Obiecte de podoabă neolitice timpurii din materii dure
animale descoperite pe teritoriul României: brăţări din corn de cerb, BMG,
5-7, 1999 (2000), p. 31-45
Beldiman 2001 a Beldiman, Corneliu, Arta mobilieră paleolitică şi epipaleolitică din România.
De la gest la reprezentare (ms.).
Beldiman 2001 b Beldiman, Corneliu, Arta rnobilieră în paleoliticul superior din Transilvania,
Anale UCDC, 4, p. 88-119
Beldiman 2001 c Beldiman, Corneliu, Studiul industriei preistorice a materiilor dure animale
- istoricul problemei şi evolutia conceptiilor metodologice, Anale UCDC, 4,
p. 49-87
Beldiman 2003 a Beldiman, Corneliu, Arta mobilieră în paleoliticul superior din Dobrogea,
Anale UCDC, 5, p. 23-45
Beldiman 2003 b Beldiman, Corneliu, L'ivoire au Paleolithique superieur de Roumanie, în
V. Dujardin ed., Table Ronde sur le Paleolithique superieur recent. Industrie
osseuse et parures du Solutreen au Magdalenien en Europe, Angouleme
(Charente, France), 28-30 mars 2003, Pre-Actes, Angouleme, p. 46-47
Beldiman 2003 c Beldirnan, Corneliu, Parures paleolithiques et epipaleolithiques de Roumanie
(25 000-10 000 BP): typologie et technologie, în V. Dujardin ed., Table Ronde
sur le Paleolithique superieur recent. Industrie osseuse et parures du Solutreen
au Magdalenien en Europe, Angouleme (Charente, France), 28-30 mars 2003,
Pre-Actes, Angouleme, p. 22-23.
Beldiman 2003 d Beldiman, Corneliu, Bone and antler industry in the Upper Paleolithic of
Romania: projectile points, în H. Luik, L. Maaldre Eds., 4rh Meeting of the
Worked Bone Research Group, !CAZ, Institute of History in Estonia, Tallinn,
26-31 of August 2003, Pre-Actes and Poster, Tallinn, p. 12
Beldiman 2003 e Beldiman, Corneliu, La parure au Paleolithique superieur en Roumanie:
les pendeloques, în M. Otte, M. (ed.), La Spiritualite. Colloque organise par
le Service de Prehistoire de l'Universite de Liege, UISPP, a•m• Commission:
Paleolithique superieur, 10-12 decembre 2003, Pre-Actes, Liege, p. 14
13
Beldiman 2003 f Beldiman, Corneliu, Art mobilier au Paleolithique superieur en Roumanie,
în M. Otte, M. (ed.), La Spiritualite. Colloque organise par le Service de
Prehistoire de l'Universite de Uege, UISPP. a•me Commission: PaJeolithique
superieur, 10-12 decembre 2003, Pre-Actes, Liege, p. 18-19
Beldiman 2004 a Beldiman, Corneliu, Parures paleolithiques et epipaleolithiques de Roumanie
(25 000-10 000 BP): typologie et technologie, în V. Dujardin, ed., Table Ronde
sur le Paleolithique superieur recent. Industrie osseuse et parures du Solutreen
au Magdalenien en Europe, Angouleme (Charente, France), 28-30 mars 2003,
Memoires de la SPF, Paris (sub tipar)
Beldiman 2004 b Beldiman, Corneliu, Art mobilier au Pa.leolithique superieur en Roumanie, în
M. Otte, ed., La Spiritualite.Colloque organise par le Service de Prehistoire de
l'Universite de Uege, UISPP. Beme Commission: Paleolithique superieur, 10-12
decembre 2003, ERAUL, Liege, p. 103-121
Beldiman 2004 c Beldiman, Corneliu, Descrierea materialului arheologic, în Luca, Roman,
Diaconescu 2004, p. 75-79
Beldiman 2004 d Beldiman, Corneliu, Parures prehistoriques de Roumanie: dents percees
paleolithiques et epipaleolithiques (25 000-10 000 BP), MemAntiq, 23,
p. 69-102
Beldiman 2004 e a
Beldiman, Corneliu, La parure au Paleolithique superieuret rEpipaleolithique
en Roumanie: le coquillage (ms.).
Beldiman 2004 f Beldiman, Corneliu, Art mobilier au Pa.leolithique superieur de l'Oltenie,
Roumanie, Anale UCDC, 6 (sub tipar)
Beldiman 2004 g Beldiman, Corneliu, La parure au Paleolithique superieur en Roumanie: les
pendeloques, în M. Otte, ed., La Spiritualite.Colloque organise par le Service
de Prehistoire de l'Universite de Uege, UJSPP. Beme Commission: Paleolithique
superieur, 10-12 decembre 2003, ERAUL, Liege, p. 55-69
Beldiman, Luca, Roman, Beldiman, Corneliu; Luca, Sabin Adrian; Roman, Cristian C.; Diaconescu,
Diaconescu 2004 Dragoş, Cerişor,corn. Lelese, jud. Hunedoara. Industria materiilor dure
animale, în Angelescu, Oberlănder-1ărnoveanu, Vasilescu 2004, p. 85-94,
469-475
Beldiman, Sztancs 2004 a Beldiman, Corneliu; Sztancs, Diana-Maria, Industria materiilor dure
animale în cadrul culturii Starcevo-Criş din sud-vestul Transilvaniei: o
lingură-spatulă descoperită în Peştera Cauce, sat Cerişor, corn. Lelese, jud.
Hunedoara, Corviniana, 8, p. 27-56
Beldiman, Sztancs 2004 b Beldiman, Corneliu; Sztancs, Diana-Maria, Industria preistorică a materiilor
dure animale din Peştera Cauce, în Luca, Roman, Diaconescu 2005
Beldiman, Sztancs 2004 c Beldiman, Corneliu; Sztancs, Diana-Maria, Considerations sur les objets
de parure en matieres dures animales du depot de Hăbăşeşti, dep. d'Iaşi,
Roumanie, în Gh. Dumitroaia (coord.), Cucuteni. 120 ani de cercetări. Timpul
bilanţului, Colocviu internaţional, 21-24 octombrie 2004, Centrul Internaţional
de Cercetare a Culturii Cucuteni, Muzeul de Istorie şi Arheologie Piatra
Neamţ, Rezumate, Piatra Neamţ, p. 28-30
Beldiman, Sztancs 2004 d Beldiman, Corneliu; Sztancs, Diana-Maria, Piese preistorice de podoabă
descoperite în peşteri hunedorene, comunicare prezentată la simpozionul
"Permanenţă şi continuitate în spaţiul cultural hunedorean", Simpozion
organizat de Primăria Municipiului Hunedoara şi Muzeul «Castelul
Corvinilor», Hunedoara, 16 octombrie 2004
Beldiman, Sztancs 2005 Beldirnan, Corneliu; Sztancs, Diana-Maria, Piese preistorice de podoabă
descoperite în peşteri hunedorene, Corviniana, 9 (sub tipar)
Comşa 1973 Comşa, Eugen, Pa.rures neolithiques en coquillages marins decouvertes en
territoire roumain, Dacia, N.S., 17, p. 61-76
Demonle, Lichardus-Itten 1994 Demoule, Jean-Pierre; Lichardus-Itten, Marion, Fouilles franco-bulgares
du site neolithique ancien de Kovacevo (Bulgarie du Sud-Ouest). Rapport
prelirninaire (campagnes 1986-1993), BCH, 118/2, p. 561-645
14
Gwinnett, Gorelick 1979 Gwinnett, A. J.; Gorelick, L., Ancient Lapidary. A Study Using Scanning
Electron Microscopy and Functional Analysis, Expedition, 22, 1, p. 17-32
Gwinnett, Gorelick 1981 Gwinnett, A. J.; Gorelick, L., Beadmaking in Iran in the Early Bronze Age.
Derived by Scanning Electron Microscopy, Expedition, 24, 1, p. 10-23
Hiller, Nikolov 1997 Hiller, St.; Nikolov Vasil (dir.), Karanovo. Die Ausgrabungen im Sudsektor
1984-1992, vol. I-II, Archăologisches Institut der Universităt Salzburg,
Archăologisches Institut mit Museum der Bulgarischen Akademie der
Wissenschaften, Sofia, Salzburg-Sofia
Jurcsâk 1984 Jurcsâk, Tiberiu, Obiecte de podoabă de origine sudică în aşezarea de epoca
bronzului de la Derşida (jud. Sălaj), ActaMP, 8, p. 111-119
Kalicz, Szenâszky 2001 Kalicz, Nândor; Szenâszky, Julia G., Spondylus-Schmuck im Neolithikum
des Komitâts Bekes, Siidostungarn, PZ, 76, p. 24-54
Lazarovici et alii 2004 Lazarovici, Gheorghe et alii, Petreştii de Jos, în Angelescu, Oberlănder
îarnoveanu, Vasilescu 2004, p. 228-231
Luca, Roman, Baicoană 1997 Luca, Sabin Adrian; Roman, Cristian C.; Baicoană, Marin, Materiale
arheologice din peşteri ale judetului Hunedoara (I), Corviniana, 3, p. 17-32
Luca, Roman, Diaconescu 2004 Luca, Sabin Adrian; Roman, Cristian C.; Diaconescu·, Dragoş, Cercetări
arheologice în Peştera Cauce (I) (sat Cerişor, cam. Lelese, jud. Hunedoara).
Cu contributii de Eugen Orlandea, Cosmin Suciu şi Corneliu Beldiman,
Universitatea «Lucian Blaga» Sibiu, Institutul pentru Cercetarea şi
Valorificarea Patrimoniului Cultural Transilvănean în Context European,
Bibliotheca Septemcastrensis rv, Sibiu
Luca, Roman, Diaconescu 2005 Luca, Sabin Adrian; Roman, Cristian C.; Diaconescu, Dragoş, Cercetări
arheologice în Peştera Cauce (II) (sat Cerişor, cam. Lelese, jud. Hunedoara),
Universitatea «Lucian Blaga» Sibiu, Institutul pentru Cercetarea şi
Valorificarea Patrimoniului Cultural Transilvănean în Context European,
Bibliotheca Septemcastrensis V, Sibiu (sub tipar)
Nicolăescu-Plopşor 1957 Nicolăescu-Plopşor, Constantin S., Şantierul arheologic Ohaba-Ponor (reg.
Hunedoara, r. Hateg), Materiale, 3, p. 41-49
Otte 1996 Otte, M. (ed.), Nature et cu/ture. Actes du Colloque international de liege 13-17
dtkembre 1993, ERAUL 68, Liege
Păunescu 1978 Păunescu, Alexandru, Cercetări arhologice de la Cuina Turcului-Dubova
(jud. Mehedinti), Tibiscus, 5, p. 11-56
Păunescu 2001 Păunescu, Alexandru, Paleoliticul şi mezoliticul din spaţiul transilvan. Studiu
monografie, Bucureşti
Piel-Desruisseaux 1986 Piel-Desruisseaux, J.-L., Outils prehistoriques. Forme, fabrication, utilisation,
Paris
Roux 2000 Roux, Valentine (dir.), Cornaline de l'Inde. Des pratiques techniques de
Combay aux techno-systemes de l'Indus, Paris
Seferiades 1996 Seferiades, Michel, La route neolithique des spondyles de la Mediterranee a
la Manche, în Otte 1996, p. 291-358.
Srejovic 1969 Srejovic, Dragoslav, Lepenski Vir. Nava praistorijska kultura Podunavl'u, Belgrad
Sztancs, Beldiman 2004 a Sztancs, Diana-Maria; Beldiman, Corneliu, Piese de podoabă din materii
dure animale descoperite în Peştera Mare, sat Cerişor, corn. Lelese, jud.
Hunedoara, Corviniana, 8, p. 97-109
Sztancs, Beldiman 2004 b Sztancs, Diana-Maria; Beldiman, Corneliu, L'industrie des matieres dures
animales dans le site appartenant a la culture Cucuteni de Mărgineni, dep.
de Bacău, Roumanie, în Gh. Dumitroaia (coord.), Cucuteni. 120 ani de
cercetări. Timpul bilanţului, Colocviu internaţional, 21-24 octombrie 2004,
Centrul International de Cercetare a Culturii Cucuteni, Muzeul de Istorie şi
Arheologie Piatra Neamt, Rezumate, Piatra Neamt. p. 34-35
Taborin 1974 Taborin, Yvette, La parure en coquillage de l'Epipaleolithique au Bronze
ancien en France, Gal/ia Prehistoire, 17, 1, p. 101-179
15
Taborin 1991 Taborin, Yvette, Fiche Perles (6.1.), în Barge-Mahieu, Bellier, Camps-Fabrer et
alii 1991, 4 p.
Taborin 1993 Taborin, Yvette, La parure en coquillage au Paleolithique, XXIX• Supplement
a "Gallia Prehistoire", Paris
Terzea, Beldirnan 2003 Terzea, Elena; Beldiman, Corneliu, Peştera nr. 1 din Ilîmbul Colibii: date
paleontologice şi arheologice, RB 17, p. 33-43
Parure prehistorique en matieres dures animales de Roumanie:

une perle en spondyle decouverte dans le site Peştera din Bordu Mare
(village Ohaba-Ponor, commune Pui, dep. de Hunedoara)
Resume
L'importante station prehistorique en grotte Peştera din Bordu Mare, village Ohaba-Ponor, commune Pui,
dep. de Hunedoara a ete systematiquement exploree d'un point de vue archeologique en 1954-1955 par une
equipe coordonnee par le Praf. Constantin Nicolăescu-Plopşor. Le gisement documente des sequences d'habitat
prehistorique du Musterien, du Paleolithique superieur (l'Aurignacien), du Neolithique ancien (culture
Starcevo-Criş) et de l'Eneolithique final/Periode de transition a l'Âge du bronze (culture Coţofeni).
Pendant les fouilles de 1955 du niveau appartenant a la culture Starcevo-Criş a ete recuperee des tessons
en ceramique et une grande perle tubulaire travaillee en spondyle. ll s'agit d'un objet rare au niveau du
Neolithique ancien du pays et probablement de la plus belle piece de ce type connue jusqu'a rnaintenant sur
le territoire de la Rournanie.
L'artefact (ayant l'indicatif OPNffi 1 et appartenant au type III D3 selon la classification recente de
Beldiman 1999) est tres bien conserve et permet la lecture integrale des details morphologiques et des stigrnates
de fabrication et d'utilisation.
L'ouvrage fait partie de la recente serie de publications qui a pour but la publication systematique des
lots de !'industrie prehistorique des rnatieres dures anirnales (IMDA) de Roumanie et plus precisement de la
parure (voir la bibliographie). La methodologie est celle appliquee dans la these de doctorat de l'auteur second
et c'est inspire de la conception des Fiches typologiques de ]'industrie osseuse prehistorique, edites par Henriette
Camps-Fabrer.
L'analyse des indices de la fabrication (fa~onnage) montre que cette operation a ete realisee par abrasion
multidirectionnelle intense, suivi par un finissage tres soigne. La perforation a ete pratiquee probablement
par foret a l'archet. Les indices de l'utilisation intense cornrne element d'enfilage libre - unique ou dans un
collier (probablement pendant plusieurs generations cornme «heritage de familie») sant l'emoussement et le
lustre brillant specifique des extremites et des surfaces (sur lesquelles on peut observer aussi des rnicrostries
superficielles disposees d'une maniere aleatoire). Les objets de cette sorte sant courarnrnent combinees avec
d'autres pieces d'enfilage, cornrne les perles en cerarnique ou en pierre,les dents percees etc.
La perle provient tres probablernent de la region Sud du Danube, etant travaillee dans un atelier specialise
(voir l' exemple des decou vertes de Kovacevo, Bulgarie). L' ouvrage offre l' occasion de mentionner aussi une a utre
decouverte de cette sorte en Roumanie (plusieurs perles en provenance du site de Dubova- "Cuina Turcului",
niveau 1 de la culture Starcevo-Criş) et dans les regions avoisinantes (Bulgarie, Serbie et Muntenegro ).
Quant aux conditions specifiques de la presence d'une piece pareille dans la grotte on peut envisager
l'hypothese de la deposition votive ou suite a un rituel d'abandon du site.
16
a,...diaa.~atv..
OPN
E
(.)
M
Fig. 1. 1 OPN. Localizarea sitului Pe§tera din Bordu Mare (sat Ohaba-Ponor, corn. Pui, jud. Hunedoara). 2 OPN.
Mărgea de Spondylus sp. (desen).
Fig. 1. 1 OPN. Localisation du site de Pe§tera din Bordu Mare (village Ohaba-Ponor, commune Pui, dep. de
Hunedoara). 2 OPN. Perle en spondyle (dessin).
17
1
Fig. 2. 1 OPN. Mărgea de Spondylus sp. (vederi generale). 2 Reconstituirea modului de utilizare a mărgelei prin
ataşarea axială pe fibră.
Fig. 2. 1 OPN. Perle en spondyle (vues generales). 2 Reconstitution du mode d'attache axiale sur lien.
18
l
E
()
Fig. 3. OPN. Mărgea de Spondylus sp. (vederi de detaliu - textura anatomică a valvei; urme de fasonare şi de
utilizare).
Fig. 3. OPN. Perle en spondyle (vues de detail - texture anatomique du coquille; traces de fa~tonnage et
d'utilisation).
19
2
Fig. 4. 1 Valvă de Spondylus sp. (după Taborin 1974). 2 Lespezi de gresie (polizoare fixe) utilizate la fasonarea
prin abraziune a mărgelelor (după Gwinnett, Gorelick 1981). 3 Perforarea prin rotaţie continuă cu ajutorul
sfredelului armat cu vârflitic (după Piel-Desruisseaux 1986).
Fig. 4. 1 Coquille de Spondylus sp. (d'apres Taborin 1974). 2 Polissoirs fixes en gres utilises pour le fa~onnage des
perles (d'apres Gwinnett, Gorelick 1981). 3 Perforation par rotation rapide a l'aide du foret (d'apres Piel-
Desruisseaux 1986).
20
BLOCK
ROUGH-HEWN SMOOTHING CUTTING SPLITTING PREPARED
BLOCK A FURROW FOR WORKING
~~
tig
~iff
f~
@~ @ ~
SectionD
FACETING PERR>RATION PERFORATION POLISHING FINISHED
PROOUCT
~;:. ~
1
U)
~
«!)0 Flint
z<r
~Iti
i~
~ ~ Sondltone
1
CU:ANING
NUCLEUS AN>
SHAPING SMOOTHING PERFORATION PERFORATION FINISHING
OETACHMENT
' ~
------ --· ----
~
0::
<(ti)
..JO
::><t
zw
zm
<(
ROUGH-HEWN
jjj
PEBBLE
..J
o
::>
z
..J
..J
Fig. 5. 1·2 Reconstituirea «lanţului operator» al fabricării mărgelelor litice şi din materii dure animale (după
Gwinnett, Gorelick 1981).
Fig. 5. 1·2 Reconstitution de la «chaine operatoire» de fabrication des perles en materiaux lithiques/matieres
dures animales (d'apres Gwinnett, Gorelick 1981).
21
Aşezări Coţofeni pe Valea Meleşului. 1.
Matei "După Vii"l. (jud. Bistriţa-Năsăud)
ArpadTATAR
În 1994 apărea în Revista Bistritei articolul domnului George Marinescu, referitor la cultura Cotofeni
(Marinescu 1994, 9-20), în care prezenta în ordine alfabetică localităţile cu descoperiri de acest gen din judeţul
Bistriţa-Năsăud. Articolul era însoţit de o bogată ilustraţie, mai ales a cerarnicii acestei culturi.
În toamna aceluiaşi an ne incepeam noi cercetările de suprafaţă în zona Matei-Vermeş-Corvineşti
Făntânele-Moruţ-Sărăţel, în fiecare localitate găsind noi materiale şi noi aşezări Coţofeni, eşalonate pe toate
fazele ei de dezvoltare.
În acest articol dorim să prezentăm materialele Coţofeni găsite la Matei .,După Vii", în aşezarea descoperită
în 1998 de către bunul nostru prieten, arheologul amator Ion Oltean. Cercetările de teren le-am efectuat uneori
împreună, între anii 1998-2003.
Aşezarea Coţofeni se întinde pe o terasă estică, arabilă, a Văii Meleşului, aceasta având înclinaţie spre
nord, est şi sud. Sursele de apă sunt situate şi azi în aceste direcţii, ele regăsindu-se şi în vest. În jurul aşezării
se întind arături şi la 200 m est de aşezare se află Râtul Mare, partea de hotar cu aşezarea primindu-şi numele
de la situarea sa la nord de vii.
Materialele provenite din aşezare constau din câteva fragmente ceramice decorate, pietre cioplite,
percutoare, zdrobitoare, frecătoare, fragmente de râşnite şi unelte de piatră şlefuită. Cerarnica şi uneltele de
piatră şlefuită, zdrobitoarele-frecătoarele-percutoarele-nucleele, fragmentele de râşniţele au fost inventariate şi
se află în Muzeul Judeţean Bistriţa.
Cerarnica -foarte fragmentară dealtfel şi reconstituibilă doar grafic- poate fi împărţită în acest caz în două
categorii: semifină şi uzuală.
Culorile ei trebuie să fi fost brune şi cărărnizii, degresantul fiind cioburile pisate, mâlul şi doar într-un caz
nisipul fin. Mica e prezentă în toate fragmentele, aceasta fiind una din caracteristicile lutului din zonă.
Dintre formele de vas am identificat doar oala şi amfora.
Unele vase erau doar netezite, altele având slip netezit sau lustruit de diferite grosirni.
Slipul vaselor a fost afectat de acizii din solul galben lutos-nisipos, fiind de obicei căzut şi din cauza
arderii insuficiente.
Decorul cerarnicii constă din incizii oblice, în reţea sau alcătuind romburi, cât şi din impresiuni şi
canelură.
1. Fragment de buză de la o oală din pastă semifină. Diametru aproximativ: 30 cm. Are culoarea brun
închisă pe ambele feţe, e degresat cu cioburi pisate şi are slipul căzut. Decorul constă din incizii oblice subţiri,
paralele şi puţin adânci, care coboară de sub buza decorată cu tăieturi. Nr. inv. 20761. (Fig. 1/1). Analogie găsim
la Budeşti şi Visuia (Marinescu 1994, Pl. VllJ/9; Pl. XVIII/5).
2. Fragment de buză de castron de culoare neagră-cenuşie din cauza slipului căzut, degresat cu cioburi
pisate. Decorul constă din incizii late şi puţin adânci, realizate în formă de V, pornind de sub gropiţa imprimată
pe buză. Nr. inv. 20762. (Fig. 1/17). Formă apropiată găsim la Cugir (Popa 1995, 39, pl. VI/4), decor analog la
Matei (Marinescu 1994, Pl. XIIJ/11).
3. Fragment de perete de vas, negru-cenuşiu la exterior, brun închis la interior, degresat cu cioburi pisate,
având slipul căzut şi fiind decorat cu incizii late şi puţin adînci, dispuse una sub alta în formă de căpriori.
Nr. inv. 20763. (Fig. 1/2). Analogii de decor întâlnim la Archiud, Ardan, Budeşti, Şieu-Cristur (Marinescu 1994,
Pl. J/10, Pl. IJ/10; Pl. VIJ/2; Pl. XI/6).
Revista Bistriţei, XVIII, 2004, pp. 23-28
23
4. Fragment de gât şi de umăr de amforă, din pastă uzuală, de culoare brun închisă-cărămiziu-cafenie la
exterior, brun deschisă la interior, degresat cu cioburi pisate şi mâl, având slipul căzut. Între gât şi umăr este
o canelură. Nr. inv. 20764. Analogii găsim la Budeşti, Ciceu Corabia şi mntânita (Marinescu 1994, Pl.VW8; Pl.
IX/14; Pl. Xll/8).
5. Fragment de gât de vas, din pastă semifină, din cauza căderii slipului având culoare negru-cenuşie pe
ambele feţe, fiind degresat cu cioburi pisate. Nr. inv. 20765. (Fig. 1/3).
6. Fragment de gât de vas, din pastă semifină, cu slip brun închis la exterior, slip căzut în interior, degresat
cu cioburi pisate. Decorul e alcătuit din incizii subţiri, puţin adânci, paralele, care se întretaie în formă de V.
Nr. inv. 20766. (Fig. 1/9). Analogii de decor găsim la Chiochiş (Marinescu 1994, Pl. IX/9).
7. Fragment de gât de vas, din pastă semifină, cu slip brun închis la exterior, slip căzut în interior, degresat cu
cioburi pisate. Decorul constă din incizii subţiri, puţin adânci, paralele, care se întetaie. Nr. inv. 20767. (Fig. 1/7).
Analogie apropiată găsim la Sălcuta (Marinescu 1994, Pl. XX/2).
8. Fragment de perete de vas, din pastă semifină, cu slip subţire lustruit, brun închis la exterior-interior,
degresat cu cioburi pisate. Decorul constă din incizii subţiri, puţin adânci, paralele.Nr. inv. 20768. (Fig. 1/11).
Analogii găsim la Gilău şi Pinticu (Kalmâr 1980, Fig. 13/3; Fig. 17/12; Marinescu 1994, Pl. XIV/13).
9. Fragment de perete de vas, din pastă semifină, cu slip brun închis la exterior, slip brun, căzut în interior,
degresat cu cioburi pisate. Decorul constă din incizii subţiri, puţin adânci şi paralele. Nr. inv. 20769. (Fig. 1/12).
10. Fragment de perete de vas, din pastă semifină, brun închis la exterior, având slip brun, căzut în interior,
degresat cu cioburi pisate. Decor din incizii relativ late, paralele, realizate din stânga în dreapta, mai adânci în
partea dreaptă. Nr. inv. 20770. (Fig. 1/10).
11. Fragment de perete de vas, din pastă semifină, cărămiziu la exterior, brun închis la interior, degresat cu
cioburi pisate, având slipul căzut. Decor din incizii relativ late, puţin adânci, paralele. Nr. inv. 20771. (Fig. 1/14).
Analogii găsim la Archiud şi Viişoara (Marinescu 1994, Pl. I/13; Pl. XVW9).
12. Fragment de perete de vas, din pastă semifină, negru-cenuşiu la exterior din cauza slipului căzut,
cu slip brun închis, căzut în interior, degresat cu nisip fin. Decor din incizii subţiri, puţin adânci, alcătuind
romburi. Nr. inv. 20772. (Fig. 1/13). Fragmente ceramice decorate cu romburi s-au găsit la lăntâniţa, Lechinţa,
Livezile, Matei (Marinescu 1994, Pl. XW9; Pl. XIW4, 10, 14).
13. Fragment de perete de amforă, din pastă uzuală, brun-cărămiziu la exterior, roşu la interior, degresat cu
cioburi pisate, având slipul căzut. Decor din incizii subţiri, puţin adânci, formând o reţea de romburi. Nr. inv.
20773. (Fig. 1/8). Decor apropiat regăsim pe gâtui unui vas de la Livezile (Marinescu 1994, Pl. XIW10).
14. Fragment de gât de vas, din pastă uzuală, negru-cenuşiu la exterior, cărămiziu în interior, degresat
cu cioburi pisate, având slipul căzut. Decorul constă din alveole lunguiete imprimate, umplute probabil cu
materie albă.Nr. inv. 20774. (Fig. 1/16). Ca analogie pentru decor ajunge să amintim un fragment de la Archiud
(Marinescu 1994, Pl. I/15).
15. Fragment de gât de vas, din pastă semifină, brun deschis-negru-cenuşiu la exterior, negru-cenuşiu la
interior, degresat cu cioburi pisate şi având slipul căzut. Decorul constă din alveole lungi şi late. Nr. inv. 20775.
(Fig. 1/18). Ca analogie pentru decor amintim un fragment de la Visuia (Marinescu 1994, Pl. XIX/3).
16. Fragment de fund de vas, din pastă uzuală, brun-negru-cenuşiu la exterior, negru-cenuşiu la interior,
degresat cu cioburi pisate, având slipul căzut. Diametru aproximativ: 8 cm. Nr. inv. 20776. (Fig. 1/4). Analogie
găsim la Ardan, Bistriţa, Pinticu (Marinescu 1994, Pl. W18; Pl. V/1-2; Pl. XIV/15).
17. Fragment de fund de vas, din pastă uzuală, brun deschis-cărămiziu la exterior, având slip căzut, în
interior având slip brun închis, căzut, degresat cu cioburi pisate şi mâl. Nr. inv. 20777. (Fig. 1/5). Diametru
aproximativ: 10 cm. Analogii găsim la Bistrita. Ciceu-Corabia (Marinescu 1994, Pl. V/3, 9, Pl. X/5).
18. Fragment de fund de vas, din pastă semifină, de culoare cărămizie la exterior, neagră la interior,
degresat cu cioburi pisate şi mâl, având slipul căzut. Diametru aproximativ: 14 cm. Nr. inv. 20778. (Fig. 1/6).
Analogie găsim la Sălcuta (Marinescu 1994, Pl. XX/4).
Utilajullitic1 constă din fragmente de nuclee, nuclee, aşchii, fragment de lamă, gratoar pe lamă şi răzuitor
discoidal. Varietăţile de roci sunt gresii, gresie cuarţitică, cuarţit, calcar silicios, jasp, opal şi obsidian. Ele vor
fi prelucrate şi prezentate pe larg într-un alt articol de către un paleolitician.
1
Determinările au fost făcute de prof. dr . Corina Ionescu, geolog la Facultatea de Biologie-Geologie a UBB Cluj,
căreia îi mulţumim şi pe această cale pentru ajutorul acordat.
24
Două gresii cuarţitice cenuşii (nr. inv. 20779-20780) (Fig. 2/4,6), o gresie brun-deschisă (nr. inv. 20781) (Fig.
2/9), una brun închisă (nr. inv. 20782) (Fig. 2/1) şi una brun-roşcată (nr. inv. 20783) (Fig. 2/5), au fost folosite
atât ca nuclee, cât şi ca percutoare-zdrobitoare. Piesa nr. 20783 nu a fost folosită şi ca nucleu. Cu ajutorul
percutoarelor, de pe nuclee s-au desprins diferite aşchii, ce puteau fi apoi transformate în unelte 2 • Un percutor
s-a descoperit la Cuptoare (Maxim 1993, 66, fig. 5/2), alt posibil percutor la Izvoarele (Fenichel1891, 68).
Piesa nr. 20780 a fost folosit şi ca frecător, ele fiind întânite şi la Boarta, Meteş, Poiana Arnpoiului,
(Ciugudean 2000, 31), Cuptoare (Maxim 1993, 66), eventual Şibot (Popa 1995, 55), Şincai (Lazăr 1978, 54),
Ţebea (Harţuche 1969, 442, fig. 6/5-6), Valea Mică (Lipovan 1982, 12), Vălişoara (Fenichel1891, 65).
Râşniţa de granulaţie fină este din andezit bazaltoid (nr. inv. 20784) (Fig. 2/3), cea grosieră ·(nr. inv. 20785)
(Fig. 2/8) e dintr-un andezit simplu şi ambele conţin hornblendă. Râşniţe s-au descoperit la Boarta (Durnitraşcu
& Togan 1971, 427), Câlnic (Roth 1942, Pl. 6/12), Cuptoare (Maxim 1993, 66), Izvoarele (Fenichel1891, 161),
Limba (Ciută & Gligor 1999, 60), Livezile (Herepei 1901), Meteş, Poiana Arnpoiului (Ciugudean 2000, 31),
Şincai (Lazăr 1978, 54), Ţebea (Harţuche 1969, 442, 449), Valea Mică (Lipovan 1982,12).
Tot dintr-un andezit cafeniu cu hornblendă a fost executat un topor plat, cu tăiş sernicircular, aflat în
stare fragmentară. Lungime: 78 mm. Lăţime: 80 mm. Grosime: 15 mm. Nr. inv. 20786 (Fig. 2/10). Analogie găsim
la Ţebea (Harţuche 1969, 442 & fig. 4/24).
Un toporaş dreptunghiular, fragmentar, neperforat, cu tăiş sernicircular, a fost executat din calcar brun-
cafeniu-albicios. Lungime: 46 mm. Lăţime: 45 mm. Grosime: 6 mm. Nr. inv. 20787 (Fig. 2/12). Analogii la
(Roman, 1976, Pl. 9/9; Ciugudean, 2000, Pl. 120/1).
Dintr-o gresie de culoare brun-deschis-cenuşie e executată o dăltiţă cu tăişul ştirbit, având lungimea de 35
mm, lăţimea de 26 mm, grosimea de 10 mm. Nr. inv. 20788 (Fig. 2/7). Analogii la (Roman, 1976, Pl. 10/8).
Dintr-un calcar grezos brun-deschis a fost executată o "cute". Lungime: 56 mm. Lăţime: 44 mm. Grosime:
26 mm. Nr. inv. 20789 (Fig. 2/11). Analogia ei o regăsirn la Geoagiu de Sus, în mormântul4 al tumulului central,
săpat de Horia Ciugudeanu (Ciugudeanu 1977, 45 & fig. 4/1).
Zdrobitorul de cuarţit cenuşiu-alb cu ceafă cilindrică probabil a fost mai întâi un topor trapezoidal plat,
care după ce s-a rupt, a fost refolosit, fiind tocit şi capătul rupt. Lungime: 65 mm. Lăţime: 67 mm. Grosime: 47
mm. Nr. inv. 20790 (Fig. 2/2). Alte zdrobitoare s-au descoperit la Cluj (Kalrnâr-Maxim 1987-1988, 1021, fig. 8/6),
Cuptoare (Maxim 1993, 66), Ulieş (Maxim & Crişan 1995, 753).
O gresie trapezoidală brun-neagră, fragmentară (nr. inv. 20791), cât şi un bazalt negru, trapezoidal (nr. inv.
20792), au fost găsite în aşezare, ele urmând a fi perforate şi purtate ca pandantive.
Ocurenţa rocilor folosite pentru confecţionarea uneltelor sus amintite este în zona Bârgaielor3 , de aici ele
fiind purtate de apele Someşului Mare, Bistfiţei, Şieului către zona dealurilor. Aceste râuri se găsesc la doar
trei-patru ore de mers pe jos de aşezarea noastră, majoritatea pietrelor fiind luate mai mult ca probabil direct
din albiile lor.
S-ar putea, ca nr. 2-3, 10-11, 14-15 să aparţină fazei Coţofeni 1sau pot marca trecerea de la faza 1la faza Il.
Aşa sunt datate şi materialelele de la Cugir "Făgeţel" şi unele materiale de la Şibot "Ţelini" (Popa 1995, 41, n.
38; 55-56). Restul fragmentelor ceramice datează din faza Coţofeni Il.
După părerea noastră, săpăturile arheologice ar fi necesare în acest sit pentru clarificar_ea poziţiei
stratigrafico-cronologice ale materialelor descrise, materiale care adaugă un nou punct la catalogul aşezărilor
culturii Coţofeni din judetul Bistrita-Năsăud.
2
Informaţie de la paleoliticianul Barti Tihamer, care a văzut utilajullitic. Îi multumim şi pe această cale.
3
Informaţiiamabile de la prof. dr. Lucreţia Gherghari, geolog la Facultatea de Biologie-Geologie a UBB Cluj, căreia
îi multumim şi pe această cale pentru ajutorul acordat.
25
Coţofeni Settlements on the Meleş Valley. 1. Matei "Dupa Vii"
(Abstract)
The Aeneolithic settlement was discovered in 1998 by Ion Oltean. During the field researches, we gathered
handmade pottery-some of them decorated-, chipped stones, core fragments, fragmentary stane axes, millstone
fragments, unfinished stane pendants, etc. These materials-excepting the chipped stones and core fragments,
which are still in our property- are now in the County Museum of Bistriţa-iov. nr. 20761-20792.
The stones for the artifacts were gathered probably from the Someşul Mare, Bistriţa and Şieu rivers.
It seems, that a few potsherds (nr. 2-3, 10-11, 14-15) dates from the Coţofeni 1 or Coţofeni 1/11 period, the
other potsherds dating from Coţofeni II period.
Bibliografie
CIUGUDEAN 1977 H. Ciugudean, Noi contribuţii la cercetarea necropolelor tumulare din Munţii
Trascăului şi ai Bedeleului. ActaMN XIV, 1977, 43-56.
CIUGUDEAN 1978 H. Ciugudean, Noi descoperiri arheologice pe teritoriul judeţului Alba (1). Apulum
XVI, 1978, 39-53.
CIUGUDEAN 2000 H. Ciugudean, Eneoliticul final în 'fransilvania şi Banat: Cultura Coţofeni. Timişoara
2000.
CIUTĂ & GUGOR M. Ciută, A. Gligor, O descoperire aparţinând culturii Coţofeni în situl arheologic
de la Limba-În Coastă (jud. Alba). Apulum XXXVI, 1999, 55-80.
DUMITRAŞCU&TOGAN1971 S. Dumitraşcu, G. Togan, Săpăturile arheologice de la Boarta-"Cetăţuie" (jud. Sibiu).
ActaMNVIII, 1971,423-438.
FENICHEL 1891a Fenichel S., Gyertyânosi es wlâdhâzai halomsirokr6l. AE XI, 1891,65-69.
FENICHEL 1891b Fenichel S., A bedeloi "La furcs" hatârbeli tumulusok. AE XI, 1891, 160-163.
HARŢUCHE 1969 N. Harţuche, Cercetări arheologice la Brad (jud. Hunedoara). ActaMN VI, 1969,
439-449.
HEREPEI 1901 Herepei K., Als6feher vârmegye oskora, W1. Nagyenyed, 1901.
KALMAR 1980 Z. Kahnâr, Descoperiri eneolitice la Gilău. ActaMN XVII, 1980, 393-416.
KALMAR-MAXIM 1987-1988 Z. Kalmâr-Maxim, Săpăturile arheologice de salvare de la Cluj-Stăvilar. ActaMN
XXIV-XXV, 1987-1988, 1020-1023.
LAZĂR 1978 V. Lazăr, Aşezarea Coţofeni de la Şincai (judeţul Mureş) (11). Marisia VIII, 1978, 35-56.
LIPOVAN 1982 1. T. Lipovan, Aşezările purtătorilor culturii Coţofeni din Bazinul Arnpoiului (I).
Apulum XX, 1982, 9-32.
MARINESCU 1994 G. Marinescu, Cercetări şi descoperiri arheologice aparţinând bronzului timpuriu
(cultura Coţofeni) în nord-estul Transilvaniei. Revista Bistriţei VIII, 1994, 9-20.
MAXIM1993 Z. Maxim, L' habitation Coţofeni de Piatra llişovei. Banatica 1993, 65-74.
MAXIM & CRIŞAN 1995 Z. Maxim, V. Crişan, Materiale arheologice din judeţul Harghita în Muzeul Naţional
de Istorie al Transilvaniei (1). ActaMN XXXII, 1995, 751-759.
POPA 1995 C. 1. Popa, Contribuţii la cunoaşterea perioadei de tranziţie de la eneolitic la epoca
bronzului pe Valea Cugirului (jud. Alba), Apulum XXXII, 1995.
ROMAN1976 P. Roman, Cultura Coţofeni. Bucureşti 1976.
ROTH1942 Fr. Roth, Das nordische Steinzeitdorf van Kelling. Ausgrabungen der
Forschungsinstituts bei Kelling im Gebiet Bergland. Deutsche Forschung im
Siidosten, 1, 1942, Sibiu, 199-214.
26
18 .
.
.
·->
~.
>cd
27
1 2
3
6
4 5
7 8
9
10 11 12
Fig. 2. Materiallitic din a§ezarea Coţofeni de la Matei "După Vii".
28
Descoperiri Coţofeni
la Oarţa de Sus - Oul Făgetului
CarolKACSO
Materiale Coţofeni erau cunoscute mai de de mult de la Oarţa de Sus [corn. Oarţa de Jos, jud. Maramureş).
Acestea proveneau din aşezarea aflată pe un deal relativ înalt din vestul localităţii, numit de localnici Măgura.
Aici, cu prilejul unor săpături efectuate în anii 1969 şi 1970, au fost puse în lumină, printre altele, urmele unei
locuinţe de tip bordei, din umplutura căreia a fost recoltată o cantitate mare de fragmente ceramice Coţofeni
tipice 1•
Descoperiri ale culturii Coţofeni au apărut şi într-un alt punct al Oarţei de Sus, şi anume pe dealul Oul
Făgetului, ce se găseşte la cea 2 km sud-vest de centrul localităţii, în zona colinară de la liziera pădurii ce se
plasează la hotarul dintre Oarţa de Sus şi Giurtelecu Hododului [jud. Satu Mare). Săpăturile efectuate în acest
punct în anii 1977 şi 1987 au prilejuit dezvelirea parţială a unei bogate aşezări din Bronzul târziu, ce suprapune
depuneri din epoca neo-eneolitică 2 •
Descoperirile neolitice sunt mai numeroase şi mai variate [ceramică, obiecte litice), în timp ce cele ce
aparţin culturii Coţofeni au apărut mai consistent doar în două locuri [secţiunea I [S. I], carou! 1, respectiv
secţiunea III [S. III], caseta B şi sunt formate exclusiv din fragmente ceramice. Ele au fost deja menţionate 3 , fără
a fi însă publicate.
În rândurile ce urmează, sunt puse la dispoziţia celor interesaţi aceste descoperiri. Situaţia stratigrafică
surprinsă în secţiunile I şi III de la Oarţa de Sus-Oul Făgetului este următoarea: stratul de lut galben, lipsit de
urme arheologice, este suprapus de un strat de pământ de culoare cafeniu deschis, cu o grosime de 0,20-0,30
m, în care sunt prezente, fără a fi clar separate, resturile neolitice şi cele eneolitice, ele fiind acoperite de un
strat de pământ cenuşiu, cu o grosime ce variază între 0,50 şi 0,70 m, cu vestigii din epoca bronzului. Diferită
de această situaţie este cea constată în secţiunea Il, aflată la o oarecare distanţă de celelalte secţiuni şi suprafeţe
cercetate, aici fiind sesizate trei straturi ce datează din Bronzul târziu, care aparţin unor aspecte culturale sau
faze evolutive diferite [Suciu de Sus Il, Lăpuş I şi Lăpuş II). Aici nu au fost găsite urme mai vechi, au apărut, în
schimb, câteva fragmente ceramice din epoca romană.
În timp ce o parte însemnată a artefactelor epocii bronzului provine din complexe de locuire, cele neo-
eneolitice au fost descoperite exclusiv în strat. Aglomerarea lor în anumite porţiuni şi lipsa lor din altele poate
indica totuşi faptul că aceste materiale au aparţinut unor complexe [locuinţe sau gropi), care au fost distruse
sau dispersate de locuirile ulterioare.
1
Cercetările de la Oarta de Sus-Măgura din anul 1969 au fost realizate de C. Kacs6, cele din 1970 de E. Comşa şi C.
Kacs6. Descoperirile sunt mentionate, respectiv publicate de D. Popescu, SCIV 21, 1970, 495, nr. 19; idem, Dacia N.S.
14, 1970, 433, nr. 19; C. Kacs6, Marmatia 2, 1971, 370; E. Comşa, Marmatia 2, 1971, 371; M. Babeş, Dacia N.S. 15, 1971,
378, nr. 113; E. Comşa, C. Kacs6, Materiale 10, 1973, 47 şi urm.; P. 1. Roman, Cultura Cofofeni, BiblArh 26, Bucureşti,
1976, 15 ("Oarta"), 83, nr. 171 ("Oarta de Jos"); D. Pop, Angustia 5, 2000, 73 şi urm.; Comşa, Oar{a de Sus, în C. Preda
(coord.), Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României III, Bucureşti, 2000, 212; H. Ciugudean, Eneoliticul final în
'fransilvania şi Banat: cultura Co{ofeni, BiblBanatica 26, Timişoara, 2000, 76, nr. 417. Informaţiile cele mai consistente
cu privire la aceste cercetări sunt furnizate de D. Pop.
2
Cercetări C. Kacs6. Descoperirile se păstrează la Muzeul de Arheologie şi Istorie din Baia Mare (nr. inv. 26202-27605,
27910, 28550-28570).
3
Kacs6, în Situri arheologice cercetate în perioada 1983-1992, Brăila, 1996, 81, nr. 182B; Pop, op. cit., 73; Ciugudean, op.
cit., 76, nr. 418.
Revista Bistri{ei, XVIII, 2004, pp. 29-37
29
O situaţie stratigrafică aproape identică, cu prezente culturale similare, a fost evidenţiată în staţiunea
de la Bicaz-Jgoaie (jud. Maramureş), aflată la aproximativ 2,5 km nord-vest de cea de la Oarţa de Sus-Oul
Făgetului4 •
Din ceramica Coţofeni recoltată la Oarţa de Sus-Oul Făgetului lipseşte în totalitate categoria fină. Doar
puţine fragmente provin din partea superioară a vaselor, din acest motiv, de cele mai multe ori, stabilirea
apartenenţei lor la o anumită formă ceramică nu este posibilă. De asemenea, n-a putut fi decât parţial
reconstituită ornarnentaţia vaselor.
Materiale din S. 1, caroul 1:
1. Fragment din marginea uşor răsfrântă în exterior a unui vas cu gura largă, de culoare cenuşiu
negricioasă, pasta cu mică, arderea bună, ornamentat cu şiruri de impresiuni suprapuse. Pl. 1, 1.
2. Fragment din marginea uşor răsfrântă în exterior a unui vas cu gura largă, de culoare negricioasă, pasta
cu mică şi cioburi pisate, arderea bună, ornamentat cu şiruri de impresiuni suprapuse. Pl. 1, 2.
3. Fragment din marginea rotunjită a unui vas cu gura largă, de culoare cenuşie, cu slipul păstrat parţial
doar pe peretele interior, pasta cu mică, arderea bună, ornamentat cu şiruri de impresiuni suprapuse.
Pl. 1, 3.
4. Fragment de vas de culoare cafeniu-roşiatică, pasta cu mică, arderea bună, ornarnentat cu spaţii
haşurate, întrerupte de un motiv triunghiular, de asemenea haşurat, şi şiruri de impresiuni suprapuse
orizontale. Pl. 1, 4.
5. Fragment de vas de culoare roşiatică în exterior, cenuşie în interior, pasta cu cioburi pisate, arderea
bună, ornarnentat cu linii oblice paralele. Pl. 1, 5.
6. Fragment de vas de culoare cafenie, pasta cu mică, arderea bună, ornamentat cu linii adânci oblice
paralele. Pl. 1, 6.
7. Fragment de vas de culoare cenuşie, pasta cu mică, arderea bună, ornamentat cu şiruri de impresiuni
suprapuse orizontale. Pl. 1, 7.
8. Fragment de vas de culoare cenuşie, slipul căzut în cea mai mare parte, pasta cu cioburi pisate, arderea
bună, ornamentat cu şiruri de impresiuni suprapuse. Pl. 1, 8.
9. Fragment de vas de culoare negricioasă în exterior, roşiatică în interior, pasta cu mică, arderea bună,
ornamentat cu linii adânci oblice paralele. Pl. 1, 9.
10.Fragment de vas de culoare cenuşiu-negricioasă, pasta cu mică, arderea bună, ornamentat cu alveole.
Pl. 1, 10.
11. Fragment de vas de culoare roşiatică în exterior, negricioasă în interior, pasta cu mică, arderea bună.
Ornamentul este în bună măsură şters, probabil că motivul decorativ era în formă de ace de brad. Pl. 1, 11.
12. Fragment de vas de culoare cafenie, pasta cu mică şi pietri cele, arderea bună, ornamentat cu un motiv
în formă de ace de brad. Pl. 1, 12.
13. Fragment de vas cu pereţii subţiri, de culoare cenuşie, pasta cu mică, arderea bună, ornarnentat cu un
motiv în formă de ace de brad. Pl. 1, 13.
14.Fragment de vas de culoare cenuşie, pasta cu mică, arderea bună, ornamentat cu un motiv în formă de
ace de brad. Pl.I, 14.
15. Fragment de vas de culoare cenuşie, pasta cu mică, arderea bună, ornamentat cu linii adânc incizate.
Pl. 1. 15.
16. Fragment de vas de culoare cenuşie, pasta cu cioburi pisate, arderea bună, ornamentat cu irnpresiuni.
Pl. 1, 16.
17. Fragment de fund de vas de culoare roşiatică, pasta cu pietricele, arderea bună. Pl. 1, 17.
18. Fragment de fund de vas de culoare cenuşie, pasta cu cioburi pisate, arderea slabă. Pl. 1, 18.
Materiale din S. ITI, caseta B:
1. Fragment din partea superioară a unui vas de mari dimensiuni, foarte probabil de tip arnforă, de culoare
roşiatică în exterior, cenuşie în interior, miezul de culoare negricioasă, din pastă cu cioburi pisate,
arderea bună, marginea rotunjită, ornamentat cu şiruri de impresiuni suprapuse cu duct uşor oblic, ce
pornesc imediat de sub margine, însoţite de caneluri, de asemenea oblice. Pl. Il, 1.
4
Z. Maxim, Marmatia 7/1, 2003, 7 şi urm.
30
2. Fragment din partea superioară a unui vas de mari dimensiuni, foarte probabil de tip oală, de culoare
negricioasă, pasta cu pietricele şi mică, arderea bună, marginea foarte uşor răsfrântă în exterior şi
crestată, imediat sub ea o bandă de asemenea crestată, ce a fost însoţită, probabil, de o proeminenţă, în
prezent ruptă. Pl. II, 2.
3. Fragment din marginea uşor răsfrântă în exterior a unei străchini sau a unui castron de culoare
negriciosă, pasta cu pietricele, arderea bună, cu ornamentul format din şiruri de impresiuni suprapuse,
orizontale. Pl. II, 3.
4. Fragment din marginea foarte uşor răsfrântă a unui vas cu gura largă, de culoare roşiatic-negricioasă,
pasta cu pietricele, arderea bună, ornamentul constând din nervuri scurte verticale. Pl. II, 4.
5. Fragment de ceaşcă (?) cu pereţii subţiri, slipul căzut, culoarea cenuşie în exterior, roşiatică în interior,
pasta cu pietricele foarte mărunte, arderea bună, ornamentat cu şiruri de impresiuni suprapuse oblice.
Pl. Il, 5.
6. Fragment din marginea răsfrântă în exterior a unui vas cu gura largă, de culoare roşiatic negr1cioasă,
pasta cu cioburi pisate, arderea bună, ornamentat cu şiruri de impresiuni suprapuse orizontale. Pl. II,
6.
7. Fragment de margine rotunjită de la un castron de culoare roşiatică, miezul de culoare neagră, pasta cu
cioburi pisate, arderea bună, ornamentat cu şiruri de impresiuni suprapuse orizontale. Pl. II, 7.
8. Fragment de toartă lată de la un vas de mari dimensiuni, de culoare roşiatic-negricioasă, pasta cu
cioburi pisate, arderea bună, ornamentat cu un motiv în formă de ace de brad. Pl. II, 8.
9. Fragment de vas de culoare negricioasă, pasta cu cioburi pisate, arderea bună, ornarnentat cu un motiv
în formă de ace de brad. Pl. II, 9.
10. Fragment de vas de culoare cenuşie, pasta cu cioburi pisate, arderea bună, ornamentat cu linii incizate
oblice. Pl. Il, 10.
11. Fragment de vas de culoare cenuşie, pasta cu pietricele, arderea bună, ornamentat cu şiruri de
impresiuni suprapuse şi linii adâncite, dispuse în arcade alungite, de asemenea suprapuse. Pl. II, 11.
12. Fragment de vas de culoare roşiatic-negricioasă, pasta cu cioburi pisate şi mică, arderea bună,
ornamentat cu linii adânci oblice, formând iniţial, poate, un motiv în formă de ace de brad. Pl. II, 12.
13. Fragment de vas de culoare negricioasă, pasta cu pietricele şi mică, arderea bună, ornamentat cu linii
adâncite, dispuse oblic sau în unghi. Pl. Il, 13.
14. Fragment de vas cu slipul căzut, în prezent în exterior de culoare negricioasă, iniţial aceasta fiind
roşiatică, pasta cu cioburi pisate, arderea bună, ornamentat cu şănţuiri unghiulare late. Pl. II, 14.
15. Fragment de vas de culoare cenuşie, pasta cu cioburi pisate, arderea bună, ornamentat cu striuri late.
Pl. II, 15.
16. Fragment de vas de mari dimensiuni, de culoare roşiatică, pasta cu pietricele şi cioburi pisate, arderea
bună, ornamentat cu şiruri de impresiuni suprapuse orizontale. Pl. III, 1.
17. Fragment de vas de culoare roşiatică, pasta cu pietricele şi cioburi pisate, arderea bună, ornamentat cu
linii adânci paralele. Pl. III, 2.
crestături. Pl. III, 3.
19.Fragment de vas de culoare gălbuie în exterior, negricioasă în interior, miezul de culoare neagră, pasta
cu mică şi cioburi pisate, arderea bună, ornamentat cu crestături. Pl. III, 4.
20. Fragment de vas de culoare cenuşie, pasta cu cioburi pisate, arderea bună, ornamentat cu caneluri
adânci. Pl. ITI, 5.
21.Fragment de vas de mari dimensiuni, de culoare cenuşie, pasta cu pietricele, arderea bună, ornamentat
cu un motiv canelat în formă de ace de brad. Pl. III, 6.
Materialele prezentate sunt inventariate sub numerele 26249-26257, 27529-27532 şi 27552-27554. Deşi
tipice, ele permit, şi datorită numărului lor scăzut, puţine consideraţii. Formele de vas şi motivele decorative
identificate sunt proprii întregii evoluţii a culturii Coţofeni, din această cauză o datare mai restrânsă este
dificilă. Încadrarea aşezării Coţofeni de pe dealul Oul Făgetului, cel puţin pe baza descoperirilor de până acum,
în faza a doua a culturii pare a fi cea mai probabilă. Având în vedere distanta mică, de aproximativ 2 krn, între
31
aşezările din punctele Măgura 5 şi Oul Făgetului, la acestea adăugându-se menţionata aşezare de la Bicaz-Igoaie,
aflată de asemenea în apropiere, este de presupus că între ele au existat anumite diferente cronologice. Pentru
un decalaj de timp între cele două aşezări Cotofeni de la Oarta de Sus pledează şi faptul că în timp ce în cea
de pe dealul Măgura sunt prezente şi elemente Baden, acestea lipsesc, cel putin în acest stadiu de cunoaştere
a locuirii eneolitice, de pe Oul Făgetului.
Aşezarea de la Oarta de Sus-Oul Făgetului are deocamdată doar o importantă statistică. Alături de alte
descoperiri, ea indică locuirea destul de intensă a zonei colinare a Depresiunii Sălaj în perioada eneoliticului
final de către purtătorii culturii Cotofeni. Este de remarcat că după sfârşitul acestei locuiri, această zonă, dar şi
alte teritorii nordtransilvănene, spre deosebire de regiunile învecinate vestice şi sudice6 , par a fi lipsite complet
de habitat pentru o foarte lungă perioadă.
*
În colecţia Şcolii generale din Oarta de Sus se păstrează numeroase artefacte găsite în diferite puncte din
raza localităţii. Printre acestea se află şi fragmente ceramice Cotofeni. Din păcate, lipsesc indicatiile cu privire
la locul lor de descoperire. Ele provin însă fie din aşezarea de pe dealul Măgura, fie din cea de pe dealul Oul
Făgetului, mai probabilă fiind prima dintre acestea 7• Pentru a oferi cât mai multe documente cu privire la
prezenta Cotofeni în nordul Transilvaniei, prezint şi acest material:
1. Fragment din partea superioară a unui castron de culoare roşiatică, pasta cu pietricele, arderea bună,
cu marginea tăiată drept şi crestată, sub ea aflându-se un şir de impresiuni orizontale. Pl. III, 7.
2. Fragment din partea superioară a unui vas cu gura largă, de culoare roşiatică, pasta fină, arderea
foarte bună, marginea rotunjită şi foarte putin răsfrântă în exterior, ornarnentat cu şiruri de impresiuni
suprapuse orizontale. Pl. III, 8.
3. Fragment din partea superioară a unui vas de mari dimensiuni, de culoare cenuşie în exterior,
negricioasă în interior, marginea rotunjită şi crestată, sub ea o proeminentă de mari dimensiuni alungită
şi crestată, însoţită de linii adânc incizate oblice, dispuse în registre cu duct alternativ al liniilor. Pl. III,
9.
4. Fragment de vas cu peretii relativ groşi, de culoare roşiatică, pasta fină, arderea foarte bună, ornarnentat
cu o bandă haşurată de linii ce se întretaie. Pl. III, 10.
5. Fragment de vas de culoare roşiatică, pasta cu cioburi pisate, arderea bună, ornarnentat cu un brâu
reliefat şi crestat, sub el fiind dispus un şir de impresiuni. Pl. III, 11.
6. Fragment de vas de culoare roşiatică, pasta cu cioburi pisate, arderea bună, ornarnentat cu linii incizate.
Pl. III, 12.
7. Fragment de vas de culoare cenuşie, pasta cu cioburi pisate, arderea bună, ornamentat cu şiruri de
impresiuni. Pl. III, 13.
8. Fragment de vas de culoare cenuşie, pasta cu pietricele şi cioburi pisate, arderea bună, ornarnentat cu
şiruri de impresiuni. Pl. rv; 1.
9. Fragment de vas de culoare cenuşie, pasta cu pietricele şi cioburi pisate, arderea bună, ornarnentat cu
linii adânc incizate. Pl. rv; 2.
linii incizate dispuse în registre. Pl. rv; 3.
11. Fragment de vas cu pereţii subţiri, de culoare cenuşie, pasta cu pietricele, arderea bună, ornarnentat cu
un motiv în forma acelor de brad. Pl. rv; 4.
5
Încadrată in faza Cotofeni Ilb şi inceputul fazei Cotofeni III, v. Pop, op. cit., 76 şi urm.
6
În timp ce descoperirile din Bronzul timpuriu din Cârnpia Tisei sunt demult timp bine cunoscute, cele din zona
Podi§ului Someşan de abia incep să apară. Una din a§ezările recent identificate se află la Şimleu Silvaniei-Observator,
cu materiale de tip Nyirseg §i unele cu analogii in manifestările Bronz timpuriu I şi II din Transilvania centrală, v. I.
Bejinariu, M. Kadar, în In memoriam Nicolae Chidioşan, Oradea, 2003, 49.
7
Desigur, nu poate fi exclusă cu totul posibilitatea existenţei în hotarul localităţii Oarţa de Sus şi a unei alte staţiuni
Cotofeni decât a celor cunoscute până în prezent, de unde ar fi putut fi culese materialele aici menţionate. Aceasta este
totu§i doar o eventualitate teoretică. Pentru provenienţa fragmentelor Cotofeni din punctul Măgura pledează faptul că
în acest punct au putut fi culese mai demult fragmente cerarnice neo-eneolitice de la suprafaţă, in timp ce în punctul
Oul Făgetului la suprafaţă au fost, respectiv sunt prezente doar fragmente din epoca bronzului.
32
12. Fragment de vas de culoare cenuşie, pasta cu cioburi pisate, arderea bună. Vasul a fost ornarnentat
cu un motiv realizat, probabil, din dreptunghiuri incizate haşurate ce alternau cu dreptunghiuri
nehaşurate. Pl. rv. 5.
13. Fragment de vas de culoare roşiatică, pasta cu cioburi pisate, arderea bună, ornamentat cu o reţea de
linii fin incizate întretăiate. Pl. IV, 6.
14. Fragment de vas cu pereţii subţiri, de culoare roşiatică, cu urme de ardere secundară, pasta cu cioburi
pisate, arderea mediocră, ornamentat cu un şir de crestături prelungi. PL. rv. 7.
15. Fragment de vas de culoare cenuşie, pasta cu pietricele, arderea bună, ornamentat cu şiruri suprapuse
de alveole triunghiulare. Pl. rv. 8.
16. Fragment de vas de culoare roşiatică, pasta cu cioburi pisate, arderea bună, ornarnentat cu linii fin
incizate întretăiate. Pl. rv. 9.
17.Fragment de toartă lată de culoare cenuşie, pasta cu pietricele şi cioburi pisate, arderea bună. Pe
margini, din care se păstrează una, toarta a fost ornamentată cu impresiuni dispuse în şir, iar pe mijloc
cu o bandă de linii scurte oblice şi o bandă de linii dispuse în formă de ace de brad. Pl. rv. 10.
COŢOFENI-FUNDE IN OARŢA DE SUS-OUL FĂGETULUI

(Zusannnnenfassung)
Es werden Coţofeni-Funde vorgelegt, die wăhrend der Grabungen in dem Oul Făgetului genannten Hugel,
si.id-westlich von Oarţa de Sus, zum Vorschein kamen. In derselben Ortschaft gibt es noch eine Fundstelle,
u.zw. jene auf dem Hugel Măgura, die ebenfalls solche Funde lieferte.
Die Coţofeni-Siedlung von Oarţa de Sus-Oul Făgetului, die wahrscheinlich in die zweite Phase der Kultur
eingereiht wird, hat einstweilen nur eine statistische Wichtigkeit. Neben anderen Coţofeni-Funde, weisst sie
darauf hin, dcill die nordsiebenbi.irgische Gegend im Endăneolithikum verhăltnismăEig gut bevolkert wurde.
Es werden auch manche Coţofeni-Scherben veroffentlicht, die in der Schulsanunlung in Oarţa de Sus
aufbewahrt werden und entweder aus der Fundstelle Măgura ader aus Oul Făgetului starnmen.
33
fnA'O'
(U/P
1 /g
u
1 111
1 1
1 116
/1
_d.
Pl. 1. Oarta de Sus-Oul Făgetului. Ceramică Coţofeni.
Taf. 1. OaJ1a de Sus-Oul Făgetului. Coţofeni-Keramik.
34
~ 11 5
1 \
Pl. IT. Oarţa de Sus-Oul Făgetului. Ceramică Cotofeni.

Taf. IT. Oarţa de Sus-Oul Făgetului. Cotofeni-Keramik.
35
\ 1 17 la
wo
. ...
o
1 1
1 113
.. =-=--~ .
Pl. m. 1-6. Oar!a de Sus-Oul Făgetului. 7-13. Oar!a de Sus-Măgura sau Oul Făgetului. Ceramică Cotofeni.
Taf. m. 1-6. Oar!a de Sus-Oul Făgetului. 7-130at1a de Sus-Măgura oder -OulFăgetului. Coţofeni-Keramik.
36
1 \
1 13
o
1 ls ~
1 16
10
--=-=--~ .
Pl. IV, Ocuţa de Sus-Măgura sau Oul Făgetului. Ceramică Coţofeni.
Taf. IV, Ocuţa de Sus-Măgura oder -Oul Făgetului. Coţofeni-Kerarnik.
37
"Centru " ŞI. "per11er1e
·r. . " . 1.
Între teorie şi realitate arheologică 1
Profesorului meu Tudor Soroceanu la 60 de ani

Florin GOGÂLTAN
Analiza unui subiect atât de interesant şi de actualitate precum "centru" şi "periferie" se dovedeşte un bun
prilej de-al sărbători pe cel care mi-a oferit primele lectii adevărate de arheologie: Tudor Soroceanu. Acum 20
de ani, într-o perioadă tristă în care interesul multora se limita doar la supravieţuirea fizică, în casa familiei
Soroceanu de pe strada Moţilor din Cluj am găsit o oază de supravieţuire culturală şi căldură sufletească. În
această atmosferă plăcută am avut şansa să împărtăşesc din experienta unuia dintre cei mai buni cunoscători ai
epocii bronzului european. Fie că discutam despre metodologia cercetării, desenam, învăţam limba germană,
ori ascultam poveşti de viaţă, am fost întotdeauna înconjurat de ceea ce multi au cunoscut atât în România cât
şi în Germania: spiritul generos al familiei Soroceanu. Ad multos felicesqve annos Magister!
*
Argument.
Upsa aproape totală a abordărilor de natură teoretică în arheologia românească 2 , face ca o serie de
concepte şi modele să fie interpretate, în cazul în care acestea nu sunt pur şi simplu ignorate sau necunoscute,
după percepţia empirică sau intuitia mai mult sau mai puţin fericită a celui care are curajul să privească mai
departe de materialul arheologic. Situaţia este explicabilă în contextul în care contactul cu literatura şi şcolile
arheologice ce-şi propun modernizarea instrumentarului prin dezbaterile de natură teoretică la noi se află
doar la început 3 • Abordările metodologice sunt şi ele departe de a suplinii ceea ce aş putea denumi ca fiind
"monopol oral" al meseriei noastre.
Un eveniment în peisajul scrisului istoric ardelean este apariţia recentă a unei lucrări, având ca şi
coordonatori pe C. Gaiu şi H. Bodale, ce reuneşte o serie de articole care analizează problema "centrului" şi a
"periferiei" din preistorie până la sfârşitul secolului al XX-lea4 • Pentru a mă referii doar la partea de arheologie
a volumului, am avut plăcerea să constat că o serie de cercetători precum C. Kacs6, G.G. Marinescu, G. Florea,
N. Man, C. Găzdac sau C. Cosma, au primit provocarea de C. Gaiu de a discuta despre un model teoretic a cărui
dezbatere incită astăzi arheologia mondială. Articolul de faţă ar fi trebuit să completeze respectiva lucrare
prezentând situaţia Transilvaniei în epoca bronzului. Aprofundând latura teoretică a modelului "centru-
periferie", am ajuns să argumentez de ce este nevoie de teorie şi în arheologia românească, îndepărtându-mă de
ceea ce mi-am propus să fac iniţial5 • Că am avut dreptate o dovedeşte şi amintitul volum. Departe de a fi critic,
cred că trebuie să privim obiectiv şi să fim de-acord că este nevoie de ceva mai mult decât de-a face "pledoarii"
sau "reflectii" pe marginea unui model teoretic, fără a explica de fapt la ce se referă acesta.
Dacă dorim să aplicăm un model teoretic unei situatii concrete, este normal să începem prin prezentarea
celor care 1-au promovat, în ce constă el, rezultatele la care s-a ajuns, avantajele şi limitele sale. În cele mai
1 Literatura străină pentru a acest articol a fost strânsă, in mare parte, pe parcursul bursei mele Alexander von Humboldt
în cadrul Freie Universităt Berlin, Institut fur Prăhistorische Archăologie (2001-2002). Pentru ulterioare completări
bibliografice le sunt, de asemenea, recunoscător lui Tudor Soroceanu şi Laura Voinescu.
2
Anghelinu 2002, p. 39 sqq.
3 Un demers lăudabilă de a îndruma cercetarea epocii bronzului dincolo de vechile "tipare" este recenta sinteză a
profesorului Alexandru Vulpe din noul tratat Istoria românilor (vulpe 2001, p. 211 sqq.).
4
Centru şi periferie ...
5
Gogâltan 2004, p. 7 sqq.
39
recente sinteze care discută modelul "centru-periferie" pentru epoca bronzului sau epocă fierului A. Harding6
sau K. Kristiansen 7 expun în detaliu toate opiniile necesare înţelegerii mecanismului pe baza căruia se încearcă
reconstituirea relaţiilor interumane în societăţile preistorice. Mesajul lor se îndreaptă spre un cerc larg, de la
studenţi la specialişti, care au la îndemână, în bibliotecile publice sau private, întreaga literatură la care se face
trimitere. Cu greu îmi pot explica atunci de ce la noi există o asemenea reticenţă în prezentarea bibliografiei
unei problematici. Cu excepţia câtorva specialişti care au reuşit cu mari eforturi de-a lungul anilor să-şi
construiască o bibliotecă personală, majoritatea celor interesaţi de arheologie, cu precădere cei mai tineri dintre
noi, se lovesc de lipsa unor referinţe. În mod normal cei care au "carte" ar trebuie să deţine şi acea "parte", dar
din nefericire nu este întotdeauna aşa. Personal prefer să fiu acuzat de lipsa de originalitate şi didacticism decât
de necunoaştere sau, mai rău, de credinţa că prin tăinuirea unor "secrete" dintr-o bibliografie râvnită sunt şi
cel care stăpânesc "adevărul absolut". Aşa stând lucrurile să vedem în continuare ce înseamnă de fapt modelul
"centru-periferie" şi cum a fost acesta aplicat în analiza arheologică 8 •
*
Precizări.
În prima parte a acestui articol de arheologie economică şi socială mi-am propun să discut o serie de
concepte teoretice precum acelea de "sisteme mondiale" ("world systems"), modelele "centru-periferie" ("core-
periphery models"), "centru-periferie-margini" ("core-periphery-margin") sau "teoria sistemului global al
epocii bronzului" ("world systems theory of the Bronze Age"). A trebuit să schimb titlul iniţial al articolului,
anunţat în volumul Centru şi periferie ... ca fiind sub tipar în Revista Bistritei, deoarece am acordat o mai mare
atenţie, decât mi-am propus la început, problemelor de teorie şi metodă. Am considerat de asemenea necesară
prezentarea detaliată a câtorva "studii de caz", pentru a vedea cum a fost folosit modelul "centru-periferie"
pentru unele situaţii concrete şi rezultatele la care s-a ajuns urmărindu-se o astfel de abordare.
Partea a doua a acestui articol este gândită ca o încercare de a aplica modelul teoretic al "centrului" şi al
"periferie" situaţiei din Transilvania epocii bronzului. Tipul de aşezare şi domeniul funerar, ca indicatori ai
organizării sociale, contribuie, în măsura informaţiilor de care dispunem, la completarea imaginii acestei lumii.
În lipsa unor cercetări de amploare care să permită stabilirea caracterului unor aşezări, organizarea complexă a
unei necropole, pentru a nu mai vorbi de relaţia spaţială a descoperirilor într-o micro zonă distinctă, trebuie să
apelăm şi la alte criterii ce contribuie la conturarea organizării sociale. Astfel, plecând de la definirea "bunurilor
de prestigiu" ca insigne ale statutului social, voi încerca să privesc piesele de metal dintr-o altă perspectiva
decât cea "clasică" cu care ne-am obişnuit. Analiza tipologică, cronologică şi corologică va fi astfel înlocuită cu
o interpretare ce-şi propune să investigheze consecinţele sociale rezultate în urma legăturilor unor periferii cu
centrele de civilizaţie, transformările majore ale relaţiilor interumane şi urmărirea mesajului ideologic pe care o
piesă din metal o transmite. Ca un ultim aspect pe care-1 am în vedere este discutarea mecanismului economic
care stă la baza relaţiei materie primă-produs finit şi mai departe natura circulaţiei bunurilor de prestigiu.
*
Teoria sistemelor globale {" World-Systems Theory'}. Centru şi periferie. O teorie a economiei
capitaliste.
Noţiunile de "centru" şi "periferie", cu semnificaţiile lor cele mai diverse, au o lungă istorie în gândirea
europeană9 • Apelându-se la ele s-a explicat, de exemplu, diferenţa între un oraş şi mediul său rural, între state
6
Harding 2000, p. 418 sqq.
7
Kristiansen 1998, p. 50 sqq.
8
Articolul lui D. Gheorghiu, publicat recent in revista Antiquity, se referă la "Centres and peripheries" din perspectiva
dezvoltării şcolilor de arheologie (Gheorghiu 2003, p. 170 sq.).
9
T.C. Champion, in studiul său introductiv la volumul pe care l-a editat referitor la "centru" şi "periferie", face o succintă
prezentare a evoluţiei acestor concepte din secolul al XIX-lea până astăzi (Champion 1989, p. 2 sqq.). Astfel, de-a
lungul veacului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea, răspunsul intelectualităţii "vestice" la explicarea
contrastului existent intre societatea acestei părţi a Europei, mult mai "avansată", şi cea din restul lumii se baza pe
apelul la conceptul de evoluţie socială. Rolul politic, economic, tehnologic şi militar dominant al vestului Europei
40
.,civilizate" şi state .,barbare", între teritorii care au cunoscut o dezvoltare dinamică şi altele care au rămas
la un nivel de subdezvoltare economică, între vestul Europei şi estul său etc. Acest model a fost des adoptat
plecând de la teoria economica-geografică a acelor "Die zentralen Orten", propusă de geografii germani W.
Christaller10 şi A. L6sch 11 , până la analiza structurilor politice contemporane şi dimensiunea lor istorică 12 •
Pe lângă contrastul spaţial. ceea ce va deosebi în primul rând "centrul" de .,periferie" este nivelul economic,
politic, cultural şi implicit mentaP 3 •
Modelul "core-periphery" sau mai exact .,World Systems Theory", aşa cum a fost el aplicat ulterior şi
în arheologie, a fost dezvoltat în anii 70' de unii savanţi care s-au ocupat de istoria economiei, încercând să
explice în ce constă tranziţia spre economia capitalistă modernă. Având ca înaintaşi gânditori precum Oswald
Spengler şi Arnold Toynbee, de numele lui Immanuel Wallerstein se leagă crearea unei teorii cu un mare impact
internaţional asupra unor discipline precum sociologia, economia politică şi istoria 14 • Lucrarea sa din 1974
intitulată "The Modern World-System. Capitalist Agriculture and the Origins of the European World-Economy
in the Sixteenth Century" 15 este una dintre cele mai citate scrieri de după cel de-al doilea război mondial din
domeniul ştiinţelor sociale şi istorice promovate, de şcolile de limbă anglo-americană. Prin prolifica sa operă
ulterioară 16 şi activitatea pe care a desfăşurat-o ca profesor de sociologie în cadrul State University of New York
şi a institutului pe care l-a fondatl 7, a dus la crearea unei şcoli puternice ce îşi propune dezbaterea teoretică a
macro-dezvoltării lumii, cu posibile aplicaţii, aşa cum vom vedea, şi pentru preistoria omenirii.
În conturarea conceptului său de .,World Systems", Wallerstein va apela la teoria marxist-leninistă 18 , respectiv
la noţiunea de "capital" din gândirea lui Marx19 şi la cea de .,exploatare" aşa cum a fost propusă de Lenin 20 • Ceea ce
Fritz Rorig a definit în anii '30 ca .,Weltwirtschaftsystem"21 , iar şcoala franceză a Annale-lor, şi în special Fernand
Braudel. ca .,economie-monde"22 , îi va atrage atenţia lui Wallerstein asupra existenţei unor "macro sisteme",legate
printr-o largă şi dinamică reţea comercială, care va conduce la crearea unei aşa numite "world economy". Această
.,economie mondială" s-ar afla sub puterea politică a unui centru şi nu are o întindere globală. Centrele de putere
vor schimba între ele atât bunuri de prestigiu cât şi produse necesare vieţii cotidiene. Ultimul izvor de inspiraţie
teoretică a lui Wallerstein va fi aşa numita teorie a dependenţei (.,dependencia"), fundamentată, cu precădere, de
către Andre Gunder Franks 23 • Ideea principală este aceea că subdezvoltarea unor regiuni ale lumii este rezultatul
dezvoltării altora prin schimbul inechitabil între centru şi periferie.
Un "world system" sau "world economy" în concepţia lui Wallerstein este, simplu spus, un sistem mondial
de diviziune a muncii. El constă dintr-o reţea de relaţii de producţie şi schimb şi constituie, prin nevoia de
materie primă, o lume autonomă pentru sine. Nereprezentând o unitate politică, conţine mai multe sub sisteme
culturale. Wallerstein distingea în cadrul acestui "world system" trei unităţi structurale distincte, denumite
.,zone": centrul. periferia şi între ele semi-periferia. Ceea ce le separa, în concepţia sa, era disponibilitatea
ar fi fost rezultatul unei conjuncturi de circumstanţe. După cel de-al doilea război mondial. sub influenţa gândirii
marxist-leniniste, unii teoreticieni, precum A.G. Frank (JTank 1967), au argumentat subdezvoltarea .,Lumii a III-a" prin
exploatarea la care a fost supusă de capitalismul european în ascensiune. Această exploatare a fost perpetuată prin
crearea unei diviziuni internaţionale a muncii, preluarea surplusului şi crearea, in centrele dezvoltate, a unei pieţe
pentru produsele tehnologice avansate.
° Christaller 1933.
1
11
Lăsch 1944.
12
Gottmann 1980.
13
Pentru aplicarea acestui model în arheologie, la începutul anilor '70, vezi contribuţia lui B.W. Blouet privind apariţia
unor centre de producţie manufacturată a artefactelor (Blouet 1972, p. 7 sqq.) sau lucrarea lui G.A. Johnson referitoare
la acea "Central Place Theory" Uohnson 1972, p. 769 sqq.).
14
Date sintetice despre viaţa şi opera lui 1. Wallerstein pot fi găsite la Antweiler 1999, p. 253 sqq.
15
Wallerstein 1974. Poate fi consultată şi traducerea în limba germană (Wallerstein 1986).
16
Wallerstein 1980; Wallerstein 1984; Wallerstein 1988.
17
"Fernand Braudel Center for the Study of Economies, Historical Systems, and Civilizations".
18
Despre modelul de interpretare materialist dialectic în arheologie vezi lucrările din volumul editat de M. Spriggs
(Spriggs 1984).
19
Marx 1960.
20
Lenin 1968.
21
Rorig 1933.
22
Braude/1985, voi. 2, p. 216 sqq.
23
Frank 1967.
41
de capital, modernitatea relaţiilor de muncă, dimensiunea cunoştinţelor tehnice, intensitatea schimbului
comercial, modul de viaţă al populatiei şi puterea politică şi militară. Alături de state "centrale" precum, în
secolul al XVII-lea, Anglia, Ţările de Jos şi Franţa, există areale periferice ca estul Europei, nordul Europei sau
America Latină, de unde primele îşi procură resursele. Cele două spaţii nu trebuie văzute doar ca o relatie
geografică, ci reprezintă, din punct de vedere economic, o construcţie interdependentă în care centrul este
legat de periferie, chiar dependent de el, prin materiile prime de care are nevoie. Centrele deţin o tehnologie
avansată şi institutii economice sofisticate capabile să extragă surplusul din periferii. Periferia la rândul ei este
subordonată centrului prin comertul cu bunuri de prestigiu necesar elitelor locale. Un alt element important în
această structură este existenţa unor semi-periferii, aşa numitele zone tampon- "buffer zone", care stabilesc o
legătură între centru şi periferie. Ele se formează prin aculturaţia comunităplor aflate în hinterland-ul imediat
apropiat centrelor. Semi-periferiile servesc atât la integrarea economică şi geografică a celor două unităţi
distincte, cât şi la diminuarea presiunilor politice ce pot apărea de-o parte şi de alta. Zona tampon nu are acces
la oportunităţile politice pe care le-ar putea avea ca parte a centrului (fig. 1/1). Lumea economică este potenţială
în expansiune şi de aceea semi-periferiile pot "decade" din statutul lor iar areale aflate la marginea sistemului
pot deveni la rândullor periferii.
*
Centru şi periferie. Un posibil model arheologic?

Aceastăteorie a istoriei economiei a început a fi dezbătută de către arheologi la relativ scurtă vreme de la
apariţia sa. Wallerstein stabilea momentul formării acelui "modern world-system" în Europa veacului al XVI-lea,
mai exact între 1450-1640. Cum a ajuns atunci ca acest model de dezvoltare al economiei capitaliste să atragă
atenţia arheologilor? Cum poate fi el aplicat realităţilor premoderne?
Terenul fertil implementării de noi concepte a fost pregătit prin apariţia la începutul anilor '60 a
unui curent novator în gândirea arheologică 24 • Şcoala "procesualistă" americană, s-a născut ca o reactie la
"pesimismul" abordărilor tradiţionale pozitiviste şi în urma impactului pe care l-a avut asupra arheologiei
contactul cu domenii de cercetare din cadrul ştiinţelor naturii. Pentru adeptii acestui curent, mai important
decât descriptivismul sau o viziune normativă asupra culturilor arheologice, era crearea unei metodologii
riguroase capabilă să răspundă la întrebări, nu să genereze altele noi. Explicarea proceselor care stau la
baza schimbărilor culturale, a modului prin care omul se adaptează mediului său înconjurător, ar aduce acel
"optimism" de care domeniul nostru de cercetare are atâta nevoie în înţelegerea trecutuluP 5 •
Vechiul concept interbelic al difuzionismului culturaF6 , va suferi o lovitură majoră în Europa prin apariţia
teoriei dezvoltării unor centre autonome de civilizaţie în raport cu Orientul Apropiat 27 • Dacă "New archaeology"
clama, printre altele, necesitatea de a apela la datele 14 C, E. Neustupny28 şi C. Renfrew29 arătau deja că pe baza
acestora există un mare decalaj cronologic între ceea ce a fost stabilit prin "cross-chronology" şi noile datări
absolute. Pentru unii se prăbuşeau astfel repere considerate solide între realităţile cultural arheologice dintre
Europa şi Orientul Apropiat 30 • "Moartea" difuzionismului, ca o explicaţie rezonabilă la conceptualizarea unor
structuri largi, a lăsat un loc gol în peisajul teoretic de care arheologia avea atâta nevoie.
Din câte cunosc la ora actuală 31 , primii care vor apela la ideile economice ale lui I. Wallenstein pentru
preistoria Europei vor fi Susan Frankenstein şi Michael Rowlands într-un articol apărut în 1978 în prestigiosul
24
Binford 1962, p. 217 sqq.
25
Binford, Binford 1968.
° Cel care va impune acest model în cercetarea arheologică va fi V.Gordon Childe. Atât prin lucrări cu un caracter mai
2
special precum cele privind relatia culturii Dimini cu mediile învecinate (Childe 1922, p. 254 sqq.) sau originea toporelor
cu gaură de înmănuşare transversală (Childe 1934, p. 157 sqq.), cât şi a unor sinteze ce priveau naşterea civilizaţiei
europene (Childe 1927) sau Dunărea în preistorie (Childe 1929), Childe va deveni promotorul ideii difuzionismului
cultural, stabilind rolul primordial al Orientului în raport cu civilizaţiile europene (Childe 1939, p. 10 sqq.).
27
Renfrew 1969, p. 1 sqq.
26 Neustupny 1968, p. 19 sqq.; Neustupny 1976, p. 111 sqq.
zo Renfrew 1970, p. 280 sqq.; Renfrew 1973.
'0 Este şi cazul mult discutatelor tăbliţe de lut de la Tărtăria. Vezi Makkay 1990, cu întrega bibliografie şi discutie.
31
Despre acel "prestige exchange mechanism" cu trimiteri la situaţii arheologice concrete vezi şi ITiedman, Rowlands
1977, p. 201 sqq.
42
periodic al Institutului de Arheologie al Universităţii din Londra32 • Scopul acelei lucrări era de a pune în
discuţie structura internă a societăţii europene de la sfâr§itul primei epoci a fierului (Ha D), plecând de la
situaţia arheologică din sud-vestului Germaniei: Heuneburg §i Hohenasperg. Aici cercetările unor savanţi
germani precum G. Kossack 33 dar mai ales W. Kimming 34 , au demonstrat existenţa unor centre princiara de
putere ("Adelsitz", Ftirstensitz", Herrensitz"), care ar fi funcţionat ca §i "burg"-urile din evul mediu. În imediata
lor vecinătate existau acele "Ftirstengraben" având ca inventar un număr mare de bunuri de prestigiu. Apariţia
acestora în morminte a fost interpretată prin prisma existenţei unor relaţii comerciale §i de producţie. A
rămas însă neadecvat explicat modul în care era organizat comerţul §i producţia destinată schimbului §i cum
contribuiau acestea la întreţinerea acelui "principe" (,,Ftirsten"). Se considera astfel că se pierde din vedere acel
mecanism social care controla §i organiza funcţiile economice.
Unele teorii antropologice privind natura schimbului, avansate în anii '60-70, stabileau clar asocierea
puterii politice cu supravegherea accesului la acele bunuri străine ce asigurau statul înalt al unui personaj. Ele
au definit §i demonstrat astfel funcţia economiei bunurilor de prestigiu. Controlul centralizat asupra producţiei
locale de piese de prestigiu duce la o monopolizare crescută a consumului acestora de către elite §i la o minimă
redistribuire a lor membrilor inferiori ca statut sociaP 5• Materia primă era obţinută ca tribut din partea celor
subordonaţi sau în urma unor relaţii comerciale. Schimbul interregional trebuie văzut ca o serie de legături
între potentaţii unor entităţi politice distincte sau, atunci când distanţele sunt apreciabile, ca fiind practicat
de comercianţi specializaţi. Se nă§tea astfel un sistem asemănător celui schiţat de Wallernstein pentru apariţia
economiei capitaliste, în care raportul centru-periferie era un schimb prima value contra added value.
Evaluarea din acest punct de vedere a descoperirilor arheologice din zona Heuneburg-ului, la orizontul Ha
Dl. ar arată o societate ierarhizată: un §ef cu o autoritate supremă ("Paramount chief status"), §efi cu statut de
vasali ("Vassal chief status"), sub §efi (.. Sub-chief status") §i §efi minori ori având statutul unor conducători de
sate ("Minor chiefs ar village chiefs status")36 • Această structură socială este sugerată de cantitatea §i calitatea
bunurilor de prestigiu din morminte. Este vorba de §ase categorii de obiecte care-i individualizează ierarhic:
carele mortuare, harna§amentul cailor, vasele de bronz, hainele, prezenţa pieselor din aur §i a celor din sticlă/
chihlimbar/coral. Piesele funerare descoperite sunt produse manufacturate în centrul de la Heuneburg. În acest
caz distribuţia bunurilor de prestigiu ar reflecta extensia controlului politic al unui §ef dominant cu sediul aici.
Materia primă necesară în procesul tehnologic (fierul, lignitul) era obţinută ca tribut de pe domeniile vasalilor.
Redistribuirea bunurilor de valoare constituia prima responsabilitate a §efului dominat de la Heuneburg către
vasalii săi. La aceasta se adăuga abilitatea sa de a menţine la centru monopolul activităţilor me§te§ugăre§ti
specializate, de a depozita §i mai apoi de a redistribui aceste produse, alături de alte bunuri de prestigiu,
importante periferiilor §i de a organiza fluxul resurselor de pe domeniul său. Prin aceasta se contura imaginea
unui centru având în frunte un §ef dominant la Heuneburg §i a unei reţele de alianţe politice ce acoperea o arie
largă din sud-vestul GermanieP 7 (fig. 2).
Pentru realizarea unor bunuri de prestigiu, dar §i pentru necesităţile cotidiene de la Heuneburg, era
necesară procurarea unor materii prime (cupru, aur, chihlimbar, sare etc.) ce nu puteau fi asigurate de pe
domeniul vasalilor. Descoperirile arheologice ar demonstra existenţa a două situaţii: una în care inventarul
funerar presupune bunuri de prestigiu ce provin în principal de la Heuneburg sau sunt asigurate de relaţiile
de schimb externe pe care potentatul de aici le-a întreţinut; §i alta unde, în morminte, există pe lângă unele
daruri făcute de autoritatea de la Heuneburg §i numeroase piese străine. În acest caz se poate proba poziţia
independentă a defunctului faţă de şeful dominant de la Heueburg, statutul său de partener egal în sistemul de
schimburi inter regional. Acest partener era ales în funcţie de capacitatea sa de a furniza bunuri de prestigiu
sau materia primă necesară redistribuţiei interne în cadrul domeniului Heuneburg. În continuarea studiului
32
Frankenstein, Rowlands 1978, p. 73 sqq.
33
Kossack 1959.
34
Kimming 1968.
35
Ekholm 1972.
30
Frankenstein, Rowlands 1978, p. 84 sqq. •
37 Un alt model de organizare al acestor rezidente a fost propus de Heinrich Hărke. In analiza sa el a plecat de la structura
aşezărilor pe care le-a ordonat cu ajutorul poligoanelor Thissen (Hiirke 1979, Fig. 55). În opinia lui K. Kristiansen cele
două modele nu s-ar exclude, unul reprezentând configuraţia politică şi celălalt structura aşezării (Kristiansen 1998,
p. 266 sq.)
43
lor, S. Frankenstein şi M.J. Rowlands, propun o analiză asemănătoare şi pentru evoluţia ulterioară, în Ha D2-D3,
a domeniului Hohenasperg 38 •
În urma analizei structurii interne a societăţii primei epoci a fierului din sud-vestul Germaniei, plecându-se
de la modelul antropologie al funcţiei economiei bunurilor de prestigiu şi de la interdependenta economică a
"centrului" şi a "periferie" din concepţia lui Wallerstein, s-a ajuns la concluzii extrem de interesante. Dezvoltarea
unor asemenea societăţi s-a aflat în strânsă legătură cu unele civilizatii mediteraneene contemporane. Trebuie
însă precizat că forma particulară de evoluţie pe care ele au cunoscut-o se datorează direct rolului jucat de
sectorul specializat în cadrul unei diviziuni mai largi a muncii centrat pe lumea Mediteranei. Prin acest mod
de-a judeca realitatea arheologică nu este încurajată nici teoria difuzionismului şi nici cea a impactului jucat
de căile comerciale ci, mai de grabă, sugerează o mai mare atenţie acordată dezvoltării structurale a societăţilor
locale prin rolul pe care ele 1-au jucat în reproductia pe un larg spaţiu temporal şi geografic. Nu este suficient
a vedea societăţile tribale periferice ca fenomene independente legate de centre prin mecanismul relatiilor
comerciale, ci trebuie văzut şi modul cwn trasferul bunurilor de valoare este determinat de structura relaţională
care există la nivelul sistemului social local.
Asemenea abordări, ce depăşesc conceptul de comerţ avansat de Wallerstein, se vor concentra mai mult
asupra dezvoltării şi naturii interacţiunilor la lungă distanţă, a capacităţii acestora de a produce transformări
sociale, urmărindu-se în mod diacronic localizarea centrelor de putere 39 •
Calin Renfrew va critica acest concept de "centru" şi "periferie", în care nu vede nimic altceva decât un
difuzionism mascat în care accentul se pune pe schimbul exogen 40 • Lucrările cuprinse într-un volum intitulat
sugestiv "Centre and periphery in the ancient world" apărut la Cambridge în 1987, îşi propun să arate că
acest model este superior faţă de vechea modă a explicaţiei difuzioniste. El reprezintă o soluţie de a scăpa
de ariditatea teoriilor neo-evoluţioniste privind dezvoltarea socială şi de a recunoaşte importanţa contextului
specific al relaţiilor sociale şi politice în care activează actorii de pe scena istoriei 41 • Doar banala invocare a
relatiilor dintre "centru" şi "periferie" ca o explicaţie pentru schimburile observate într-un anumit areal, nu
înseamnă nimic mai mult decât a apela încă o dată la difuzionism. Atunci când sursele documentare sunt
bogate, şi aici este cazul Orientului Apropiat, s-a putut dovedi că marfa comercializată în Mesopotamia era atât
o sursă de profit cât şi un mod de definire a statutului social42 •
De aceea noul model prin care sunt analizate relaţiile de schimb are la bază, aşa cum am văzut la
S. Frankenstein şi M.J. Rowlands, conceptualizarea unei noţiuni precum funcţia economiei bunurilor de
prestigiu. Ca cercul să se închidă, era necesară caracterizarea economiei societăţilor periferice şi descrierea
transformărilor prin care ele au trecut în urma impactului cu centrele de civilizatie. Nevoia de materii prime pe
care acestea o au, se va reflecta la nivelul periferiei prin apariţia unor noi mecanisme de putere 43 • Oportunitatea
de a deţine controlul asupra resurselor de materii prime va duce la o schimbare de atitudine a şefilor locali.
Noi bunuri de prestigiu, integrarea într-un sistem de alianţe etc., va metamorfoza relaţiile sociale prin apariţia
unei ideologii a elitelor.
Acest model va fi aplicat pentru epoca bronzului din Scandinavia de Kristian Kristiansen în volumul citat
mai sus 44 • El consideră că organizarea socială era bazată pe relaţia strânsă între bunurile de prestigiu, comerţ şi
ideologia elitelor. Totul era susţinut de un complex sistem ritual la care doar elitele aveau acces. Pentru sudul
şi o parte a centrului Scandinaviei, materialul arheologic descoperit sugerează o dezvoltare plenară a ideologiei
tribale a elitelor începând mai ales cu perioada a II-a a bronzului nordic (în jur de 1500 a.Chr.). Aceasta
includea pe lângă monumentalele morminte tumulare în sine, folosirea regulată, ca piese de inventar funerar,
a bunurilor de prestigiu (podoabe, arme), depunerile rituale (trompete -Jures, topoare, piese de harnaşament)
sau reprezentările rupestre cu caracter ritual (fig. 3/1-2). Arealele periferice ale Scandinaviei, pentru a putea
fi angrenate într-un sistem de alianţe cu sudul teritoriului, trebuiau să dobândească şi avantaje materiale.
Aliantele şi schimbul erau dependente de capacitatea de a produce un surplus, iar sudul Scandinaviei, prin
38
Itankenstein, Rowlands 1978, p. 98 sqq.
39
40
Renfrew 1986, p. 6.
41
Rowlands 1987, p. 1 sqq.
42
Larsen 1987, p. 47 sqq.
43
O analiză sintetică la Wolf 1982, mai ales p. 97 sqq.
44
44
condiţiile sale naturale (soluri de bună calitate, ape bogate în peşte etc.), era capabil de aceasta. Astfel o serie de
bunuri ca peştele uscat, oile şi vitele luau calea schimbului cu centrul Europei. Ceea ce însă a făcut din sudul
Scandinaviei o zonă foarte bogată, a fost, pe lângă chihlimbar, comerţul cu blănuri arctice şi poate alte produse
precum uleiul şi pieile de focă 45 (fig. 3/3).
Problema "centrului" şi a "periferiei", ca o relaţie structurală esenţială a societăţii epocii bronzului, era
văzută prin prisma poziţiei pe care o anumită zonă o joacă înăuntrul unui larg sistem regional şi a gradul
său de organizare, complexitate şi acumulare. În acest fel sudul Scandinaviei, conectat la sistemul inter
regional european al schimbului, poate fi considerat un centru în comparaţiei cu nordul Scandinaviei. După
Kristiansen ar există în bronzul nordic două tipuri de relaţii "centru-periferie": unul ce este stabilit la nivel
regional, făcându-se astfel distincţia între sudul, centrul şi nordul acestei zone, şi altul la scară locală, în care
un areal central exploatează ideologic, politic şi economic hinterland-ul său 46 • Ca o observaţie interesantă este
faptul că prin relaţiile de schimb, periferiile locale sau regionale au acces la cadrul ideologic al centrelor. La
caracterul special pe care-1 deţin bunurile de prestigiu se adaugă şi contactul cu practici rituale sofisticate.
În acest fel s-ar putea explica larga răspândire a artei rupestre în bronzul nordic, ca o acceptare a ideologiei
sudului Scandinaviei47 •
Pentru a oferi un răspuns la întrebarea în ce constă acel "Bronze-Age world system" Andrew Sherratt,
aşa cum vom vedea mai jos, va descrie ceea ce înţelege el prin sistemul"centru-periferie-margine". Adoptarea
bronzului şi apariţia unor categorii standardizate de artefacte va avea ca efect, printre altele, crearea unei
"common language of consumption and medium of exchange"48 • Acest fapt a făcut ca sistemele de schimb în
epoca bronzului să fie radical diferite de etapele precedente. În opinia sa contactul lumii egeene cu cea siriano-
anatoliană va duce treptat, la sfârşitul mileniului al III a.Chr., la formarea unei relaţii de interdependenţă de
tip "centru-periferie" 49 • Zona dunăreană era prea departe pentru a deveni parte a periferiei. Ea va intra însă
în circuitul schimburilor de bunuri cu lumea anatoliană şi egeeană începând cu ceea ce Sherratt consideră
a fi "Early Bronze Age (2), 1800-1600 BC". Alături de cupru sau aur, caii ar fi fost unul dintre bunurile cele
mai tranzacţionale între Transilvania şi societatea anatoliană. Sherratt se alătură opiniilor formulate de A.
Harding referitor la influenţa civilizaţiei miceniene asupra estului şi centrului Europei5°, accentuând chiar că
aceasta este un mit 51 • Treptat, în funcţie de accesul la sursele de cupru, aur sau cositor, se formează centre ce
vor cunoaşte o dezvoltare diferenţială în comparaţie cu alte zone. Este şi cazul Transilvaniei, şi a Bazinului
Carpatic în general, care va profita de colapsul producţiei cuprifere din centrul Germaniei (zona Harz) şi
va prelua controlul comercial cu lumea nordică pe ruta Vistula-Oder 2• În contrapartidă pentru bunurile de
prestigiu din metal (poate şi textile) s-ar fi primit chihlimbar3 • Această relaţie, după Sherratt, nu este una gen
"centru-periferie" ci caracterizează prin existenţa schimbului la lungă distanţă "marginile". Transformarea
"marginilor" în "periferii" este un proces ce va avea loc mult mai târziu, începând cu Ha C şi D. Acele
Fiirstensitze considerate de către S. Frankenstein şi M.J. Rowlands, precum am văzut mai sus, ca centre de
putere şi distribuţie a bunurilor de prestigiu, sunt în opinia lui Sherratt periferii născute în urma contactului
cu centrele greceşti precum Massalia sau lumea etruscă. Alte periferii se dezvoltă sub influenţă feniciană în
Spania (regatul Tartessos pe cursul inferior al râului Guadalquivir) sau prin fondarea coloniilor greceşti în
Marea Neagră (fig. 4).
Englezul Stephen Shennan, cunoscut şi pentru preocupările sale de teorie a arheologiei54, şi-a dedicat
ultimii ani din viaţă cercetărilor de arheologie minieră. Proiectul său a vizat în special zona Salzburg din
45
Struve 1979, Taf. 72.
46
În bronzul timpuriu nordic un astfel de centru, având în fruntea sa un şef dominant, ar fi existat la Kivik. Faptul este
posibil a fi demonstrat de monumentala constructie funerară de aici şi de mesajul pe care aceasta îl transmite. O ultimă
prezentare monografică la Randsborg 1993, p. 1 sqq.
47
Kristiansen 1987, p. 83 sq.
46
Sherratt 1993a, p. 17 sq.
49
Sherratt, Sherratt 1991, p. 351 sqq.
50
Harding 1984.
51
Sherratt 1993a, p. 25.
52
Schauer 1985, Abb. 19.
53
54
Vezi de exemplu Shennan 1994, p. 1 sqq.
45
Austria, unde săpăturile de la St. Veit-Klinglberg au scos la iveală urmele unei aşezări de mineri din epoca
bronzului55 • În acest contex, analizând problema raportului dintre exploatarea minereului de calcopirită şi
,,Fahlerz" din zona Mitterberg, productia de piese finite şi circulatia lor în Europa Centrală, Shennan constată că
relatiile de natură "centru-periferie" sunt diferite de modelul aşa zis "clasic", în care centrul îşi procură materie
primă din periferiile mai subdezvoltate. Aici centrul detine un surplus de materie primă care este râvnită de
periferie pentru a putea continua modelul competitiei bunurilor de prestigiu56 • Standardizarea greută!ii unor
obiecte din depozitele descoperite în centrul Europei, şi în acest caz acele Spangenbarrren sau colanele oferă
un bun exemplu57 , ar face dovada circulatiei metalului.
Un ultim exemplu de aplicare a modelului "centru-periferie" în arheologie, pe care doresc să-I prezint aici
pe scurt, este "scenariul" propus de K. Kristiansen cu privire la declinul tell-urile epocii bronzului din Bazinul
Carpatic58 • Explicaţiile oferite până în prezent nu ar fi multumitoare59 , fiind necesară dezvoltarea unui cadru
teoretic pentru înţelegerea acestor schimbări. El s-ar baza pe analiza celor două sisteme de organizare socială
care se vor confrunta: unul sedentar, organizat ierarhic, reprezentat de culturile care au dezvoltat aşezările
tell, împotriva altuia bazat pe o societate războinică, pastorală- cultura "mormintelor tumulare". Pentru că voi
analiza această problematică în partea a doua a articolului meu mă mărginesc să prezint acum concluzia la care
a ajuns Kristiansen: "The decline of the Otomani culture was thus the result of a process of indirect centre-
periphery dynamics, leading to the expansion of Tumulus Culture eastwards (and northwards), in a combined
process of small-scale migrations/conquests and interna! cultural change, as the economic underpinnings of
the chiefly settlements were eroded and their northern exchange network was taken over by the new warrior
elites"60 •
Teoria sistemului global al epocii bronzului ("World systems theory of the Bronze Age") 61 •
Aşa cum am văzut mai sus, prezentând conceptia lui Wallerstein privind modelul "centru-periferie"
sau mai larg spus "teoria sistemelor globale" ("World-Systems Theory"), el s-a inspirat din ceea ce E Rorig a
definit ca "Weltwirtschaftsystem" iar şcoala franceză a Annale-lor ca "economie-monde". La baza structurării
unui asemenea sistem, s-a pus un accent deosebit pe analiza "dependentei" unor zone fată de altele şi pe
intensificarea schimburilor comerciale. Unii istorici ai economiei preocupati de analiza rolului şi a structurii
contactelor comerciale pe distante mari, au ajuns ulterior să discute despre existenta unui sistem global încă
din epoca bronzului62 • Datorită schimburilor comerciale intense şi a transferului de tehnologii, conturarea
unui asemenea sistem, părea evidentă la frontiera nord-estică a Orientului Apropiat63 • Poate fi integrat oare şi
bronzul european într-un astfel de sistem?
Pentru K. Ekholm şi J. Friedman, discutând despre relatiile între state puternic dezvoltate şi periferiile lor,
ar exista o distincţie între periferii dependente şi periferii independente. Structurile dependente ar fi acelea
care nu sunt nici centre care domină propriile periferii, dar nici periferii dependente de un centru. Structurile
independente se caracterizează prin "interna! cycles of reproduction that are not connected ta global cycles"64 •
Aplicând această distinctie situatiei bronzului scandinav, K. Kristiansen consideră că sudul şi centrul
Scandinaviei, în raport cu Europa şi nordul Scandinaviei, se află în raport de "dependentă". Comunitătile de
vânători-pescari din nordul Scandinaviei, a căror subzistentă se baza pe sursele locale (peşte şi vânat) eventual
55
Shennan 1995.
M Shennan 1993, p. 62.
57
Ecke/1992.
58
Kristiansen 1998, p. 377 sq.
59
O sinteză asupra cauzelor care au produs abandonarea tell-urilor preistorice din Bazinul Carpatic am publicat recent
(Gogâltan 2003, p. 245 sq.)
60
Kristiansen 1998, p. 378.
61
După cum se poate vedea, traducerea din limba engleză a "World systems theory of the Bronze Age", nu este exactă.
Formula "teoria sistemului global al epocii bronzului" exprimă mai bine în limba română acest concept.
62
Frank 1993, p. 383 sqq., cu bibliografia mai veche.
03
Koh/1987, p. 13 sqq.
64
Ekholm, Friedman 1985, p. 114.
46
pe un oarecare schimb cu pescarii zonei de coastă şi fermieri, s-ar incadra într-o structură independentă 65 •
Aceleaşi noţiuni sunt dezbătute şi de către A. Sherratt, aducându-se şi alte exemple din preistoria Europei66 •
Andrew Sherrat, care s-a ocupat constant de aspectele economice şi sociale ale societăţilor preistorice, şi-a
propus să răspundă, la începutul anilor '90, la întrebarea "what would a Bronze-Age world system look like?"
Adaptând termenul de "world system" propus de Wallerstein, el suprapune această noţiune peste sistemul la
scară largă de "centru-periferie" ce apare în Orientul Apropiat şi Egipt pentru a se răspândi mai apoi de-a lungul
golfului Persic şi a Mării Mediterane şi care a dus la crearea statelor şi imperiilor lumii antice. Termenul de
"centru" se aplică masei largi de consumatori urbani şi centrelor care prodţ1c bunuri manufacturate, iar cel de
"periferie" acelor societăţi mai puţin dezvoltate din punct de vedere politic şi economic, de tip "chiefdoms" sau
state secundare aflate la începutul procesului lor de formare, aflate în "penumbra" centrelot 7•
Precum am văzut la Wallerstein, centrul şi periferia nu sunt singurele structuri ale acelui "world system".
"Semi-periferiile" sunt importante porţi de legătură în funcţionarea sistemului de schimb materie prime -
produse manufacturate. Diferenta între "semi-periferie" şi "periferie", pentru realităţile pre-capitaliste, nu este
întotdeauna uşor de stabilit. Există riscul ca ele să fie tratate împreună, rezultând astfel un uriaş teritoriu de
dependenţă economică şi politică68 • De aceea termenul de "periferie" ar trebui aplicat numai acelor societăţi
care au suferit transformări structurale în urma schimbului cu bunuri de prestigiu. Pentru A. Sherratt ideile
noi, tehnologia şi unele categorii de bunuri, se pot răspândii pe calea comerţului până departe fără a se crea
însă o interdependenţă69 • Cu alte cuvinte există societăţi pentru care obiecte considerate de vecinii lor ca fiind
bunuri de prestigiu nu au aceiaşi încărcătură simbolică şi valoare economică. Ele sunt acceptate din politeţe
ori curiozitate, dar nu vor da naştere unei relatii "clasice" de tip "centru-periferie". Asemenea obiecte mai pot
fi transmise până departe prin mişcări de populaţii, emulaţie sau forme indirecte de schimb. Termenul propus
pentru această a treia zonă a "sistemului mondial" este acela de "margine" ("margin"). Avansat de către Jane
Schneider în cadrul prezentării pe care o face lucrării lui Wallerstein, este înţeles ca un concept distinct de
"periferie". În contrast cu arealele periferice, cele "marginale" nu sunt angajate în procesul competiţional cu
centrele de civilizaţie 70 • Noţiunea este preluată de Sherratt şi dezvoltată pentru a fi aplicată epocii bronzului
european71 • Concluzia ar fi aceea că sistemele mondiale sunt ceea ce defineşte un subset al relaţiei nucleu/
margine, caracterizat la rândul său prin modelul la scaiă largă dintre centru şi periferie 72 • Caracteristica
"marginilor" este aceea că ele sunt dominate mai mult de un fenomen temporal, denumit "evadare" ("escapes"),
decât de o interdependenţă structurală cu centrul. Mai explicit ar fi vorba de transmitere/asimilare în mod
nesistematic al tehnologiilor şi existenţa unor contacte la mare distanţă bazate pe cicluri de schimburi
direcţionate 73 • Astfel ar putea fi descrise procese din preistoria Europei care nu se conformează relaţiei "clasice"
de "centru-periferie".
Pentru K. Kristiansen mileniile II şi 1 a.Chr., ce corespund epocii bronzului şi epocii fierului, marchează
apariţia acelui "European world system". El are la bază două tipuri de interacţiuni şi schimbări ale identităţii
culturale: relaţiile indirecte şi cele directe dintre "centru" şi "periferie". Relaţiile indirecte între "centru" şi
"periferie" se bazează pe: "'peer polity interaction' between regional tradition, leading to the assimilation of
new social and ideologica! value systems, and some changes or imitations in material culture" 74 • Tendinţa
generală este de a integra noile achiziţii în cultura proprie şi, sub presiunea unor noi impulsuri, de a crea
versiuni independente. Este cazul bronzului atlantic sau nordic care remodelează influenţele mediteraneene
pe baza tradiţiilor locale şi astfel le şi integrează 75 • Există situaţii când periferiile îşi menţin independenţa
65
60
Sherratt 1993b, p. 245 sqq.
67
oa Wilkinson 1991, p. 113 sqq.. mai ales fig. 3-11.
60
70
Schneider 1977, p. 21.
71
Sherratt 1994, p. 335 sqq.
72
73
74
75
O sinteză asupra legăturilor dintre civilizaţiile rninoico-rniceniană şi orientală şi bronzul atlantic respectiv nordic poate
fi găsită la Schauer 1984, p. 137 sqq. şi Schauer 1985, p. 123 sqq.
47
sistemului lor social §i economic iar, în anumite privinţe, sunt mai dezvoltate decât centrele 76 • Totu§i ele rămân
dependente, a§a cum este cazul culturilor nordice în raport cu Europa Centrală, în reproducţia socială a elitelor,
menţinerea comerţului §i a schimbului cu bunuri de prestigiu.
Ca exemplu de relaţie directă între .,centru" §i .,periferie", Kristiansen aduce în discuţie cazul fenicienilor în
Peninsula Iberică, a grecilor §i etruscilor faţă de lumea hallstattului târziu ori între romani şi civilizaţiile de tip
La TEme târziu 77 • După el acest tip de relaţii încep să fie caracteristice culturilor periferice de la Marea Neagră,
Balcani, până în Peninsula Iberică, odată cu expansiunea fenicienilor şi grecilor în secolele IX-VI a.Chr. Ele se
caracterizează prin relaţii comerciale directe, când anumite produse manufacturate §i sclavii erau schimbate pe
bunuri de prestigiu. În acest caz periferiile sunt deseori dependente din punct de vedere politic de centre. Ele
se pot prăbu§ii U§Or, §i este cazul.,principatelor" hallstattiene târzii din centrul Europei, dacă nu sunt capabile
să transforme dependenţa lor într-un nou sistem social §i politic bazat pe difuzarea mai departe a transferul de
tehnologii şi practici economice sau de a crea o cultură originală capabilă să reziste în faţa centrului.
Am spus că Wallerstein vedea crearea acelui .,world systems" şi ca rezultat al intensificării relaţiilor
comerciale. Recent, pentru epoca bronzului, o serie de studii au dovedit că societatea era profund afectată de
activitatea comercială §i de schimb, marcând o cezură cu perioadele anterioare 78 • Începând cu mileniul al IT-lea
a.Chr.. a§a cum o demonstrează textele literare, în special cele de la Kultepe, în estul Mări Mediterana §i în
Orientul Apropiat se dezvoltă o reţea comercială largă în care era tranzacţionat cuprul, argintul, cositorul,
textilele sau unele produse alimentare (vin §i ulei)1 9 • Marea Mediterană devine pe parcursul acestei etape
principala cale de legături comerciale între Siria, Cipru, Creta, Egipt. Grecia continentală, Italia80 • Inventarul
salvat de pe celebra epavă de la Ulu Burun face dovada includerii §i a Mării Negre în acest circuit comercial81 •
Pe întregul teritoriu al Europei se dezvoltă, atât pe uscat cât §i pe apă, o densă reţea de căi comerciale prin care
se tranzacţiona chihlimbarul baltic până în lumea miceniană 82 , sau piese finite precum săbii §i rapiere, topoare,
vase de aur §i bronz, podoabe din aur din Grecia §i Bazinul Carpatic până în Scandinavia83 (fig. 5/2). Lingourile
de cupru în formă de "piele de bou" (.,Ochsenhautform") §i variantele lor miniaturizate84 (fig. 5/1), alături de
seceri85 §i alte tipuri de obiecte86 , sugerează apariţia unui sistem de schimburi comerciale premonetare.
*
Audiatur et altera pars. Critica modelului .,centru-periferie" şi a .,teoriei sistemului global al epocii
bronzului".
Am văzut căC. Renfrew a privit încă de la început cu neîncredere modelul.,centru-periferie", considerându-1
nimic mai mult decât un .,difuzionism mascat"87 •
Orientul Apropiat, prin bogăţia surselor literare §i nu în ultimul rând al descoperirilor arheologice, ar
fi putut oferi un bun exemplu în conturarea acelui .,The Bronze Age world-system". Phil Kohl. profesor al
Universităţii din Massachusetts, a observat că în acest caz nu poate fi vorba de un singur .,sistem mondial" ci de
mai multe unităţi mai mici88 • De aceea el atrage atenţia împotriva folosirii abuzive a noţiunii de .,World Systems",
fiind greu de transferat acea .,teorie a dependenţei" realităţilor din alte perioade decât cele moderne89 •
76 De exemplu activitatea minieră §i metalurgică a centrului Europei.

77
78 Vezi mai nou articolele din volumul Handel...; Kristiansen 1998, p. 359 sqq.; Harding 2000, p. 165 sqq .. cu bibliografia
problemei.
79
Klenge/1995, p. 39 sqq.
80 Vezi lucrările din volumul editat de N.H. Gale (Bronze Age 'frade ... ).
61
Bass şi colab. 1989, p. 1 sqq.
82
Harding, Hughes-Brock 1974, p. 145 sqq.
83
O prezentare sintetică la Harding 2000, p. 190 sqq.
64 Mai nou Mihovilic şi colab. 2003, p. 23.
65
Sommerfeld 1994.
00
Lenerz-de Wilde 1995, p. 229 sqq.
87
Renfrew 1986, p. 6.
1111
Koh11987, p. 13 sqq.
69
Kohl1989, p. 218 sqq.
48
Chiar dacă acest model a fost aplicat, precum am văzut, situaţiei de la sfârşitul primei epoci a fierului
din sud-vestul Germaniei, după M. Dietler modelul de tip "World system" nu are nici o relevanta atunci când
analizăm realităţile acestei perioade din vestul Europei. Contacte de tip "colonial" nu pot fi în nici un caz
demonstrate pentru o asemenea perioadă 90 •
Precum am văzut la Wallerstein, intensificarea relaţiilor comerciale ar duce la crearea acelui "world
systems". Dacă unele volume dedicate problemelor schimbului apărute în mediul ştiinţific anglo-american
se concentrează pe dovedirea unor asemenea "sisteme mondiale" şi a relaţiilor între "centru" şi "periferie"91 ,
lucrările a două importante manifestări privind comerţul, schimbul şi căile de comunicaţie, desfăşurate între
1980-1983 respectiv 1992 în Germania, propun o altă abordare 92 • Din perspectiva istoricului economiei, în
forma sa originală, comerţul este văzut ca un schimb direct de produs contra produs 93 •
Berta Stjernquist menţionează însă pentru perioadele istorice vechi patru căi principale prin care bunurile
sunt transferate: 1. darul ca o tranzacţie unilaterală; 2. schimbul bilateral care ar presupune următoarele
variante: schimbul de daruri, tranzacţii bilaterale cu un conţinut fixat în prealabil şi comerţul cu preţul
negociabil; 3. o distribuţie organizată unilateral: o dată după înţelegere şi a doua oară după o comandă specială;
şi în ultimul rând jaful, tributul sau taxele 94 • Dacă o asemenea schemă poate fi îmbunătăţită, ea sugerează
totuşi că distribuţia produselor (comerţul) în pre şi protoistoria ar putea fi pusă în legătură şi cu noţiuni
precum "câştig", "afacere" sau "bogăţie". O astfel de situaţie, chiar dacă nu este obligatoriu, poate conduce
la dobândirea unui statut social superior reflectat în inventarul funerar bogat sau în valoarea darurilor către
zei 95 • În definirea economiei bunurilor de prestigiu s-a apelat la unele analogii etnologice. Dacă schimbul este
o categorie universală de nelipsit în orice societate, forma sa de interacţiune socio-economică îmbracă forme
diferite96 • Aş menţiona aici un singur aspect care poate ridica semne de întrebare asupra generalizării unui
singur model pentru societăţile preistorice. Astfel schimbul poate fi privit şi din perspectiva "reciprocităţii",
aşa cum este analizat potlatch-ul de către Marcel Maus 97 • Darul şi schimbul de daruri sunt în acest caz "fait
social total", având o importanţă religioasă, morală, mitologică, socială, economică etc. Aceasta presupune
obligaţia de a oferi, de a primi şi de a înapoia.
Svend Hansen analizează dintr-o astfel de perspectivă două categorii importante de bunuri de prestigiu
caracteristice perioadei "Urnenfelderzeit" din Europa: armele defensiva şi vasele de bronz98 • Pe baza hărţilor
de răspândire şi a condiţilor de depunere, Hansen ajunge la concluzii interesante pentru discuţia noastră. Din
punctul de vedere al comerţului dispunerea geografică a armelor defensive 99 ar sugera răspândirea lor dintr-un
"centru" spre "periferie" de-a lungul celor mai convenabile căi de comunicaţie: râurile (fig. 6). Comparând însă
respectivele hărţi cu cartarea tuturor depozitelor de bronzuri dintre Rh6ne şi Bazinul Carpatic 100 , este cât se
poate de clar că avem de-a face cu grupe regionale de depunere a unor asemenea categorii de bunuri (fig. 7). În
privinţa vaselor de bronz caracteristice etapelor Br C- Ha A, există două tradiţii diferite de depunere: în centrul
şi nordul Europei (Austria superioară, sudul Germaniei, Boemia, nordul Germaniei, Danemarca) ele apar cu
precădere în morminte, pe când în Bazinul Carpatic se regăsesc doar în depozite 101 (fig. 8/1 ). Pe lângă caracterul
evident religios de tratare al acestor piese, descoperirile din Ha B1 (fig. 8/2) sugerează existenţa unor legături
constante de schimburi de daruri ce leagă Marea Nordului de Bazinul Carpatic. În opinia lui Hansen ,,Als
Trăger eines solchen Netzwerkes kommen dabei nur die sozialen Eliten in Frage, denn sie und nicht (zumeist
randstăndige) Hăndler bestimmen den 'richtigen' Umgang mit Prestigegiltern in rituellen Kontexten" 102 • Pe baza
uo Dietler 1995, p. 89 sqq.

91
Core/Periphery Relations... ; 1i'Ode ...
92
Untersuchungen ... ; Hand el...
93
Sch6nfeld 1995, p. 21.
94
Stjernquist 1985, p. 56 sqq., mai ales p. 64.
95
Hiinsel1995, p. 11.
96
Aspecte generale la Kăhler 1985, p. 13 sqq.; Hesse 1995, p. 31 sqq.
97
Maus 1997.
08
Hansen 1995, p. 67 sqq.
09
Lista localităţilor şi intreaga problematică pe care aceste categorii de piese o ridică la Hansen 1994, p. 11 sqq.
100
Hansen 1994, Beilage 1.
101
Cadrul general al problemei ca şi lista localitătilor se găseşte la Hansen 1994, p. 115 sqq.
102
Hansen 1995, p. 78.
49
analogiilor mediteraneene răspândirea armelor defensiva şi a vaselor de bronz trebuie văzută ca o practică de
schimb a aşa numitelor daruri de ospeţie ("Gastgeschenken")1°3 • Ca o altă modalitate de răspândire a bunurilor
de prestigiu Hansen menţionează şi zestrea primită în momentul căsătoriei. Cum mai funcţionează, dintr-o
astfel de perspectivă, acea economie a bunurilor de prestigiu?
A.F. Harding, în sinteza sa privind societatea europeană în epoca bronzului, aduce serioase critici
modelului "centru-periferie", mai ales aşa cum a fost el propus de K. Kristiansen 104 • Pentru Harding nu încape
îndoială că se poate dovedi existenţa unei circulaţii a bunurilor, dar aceasta nu înseamnă şi dovedirea imediat
a unei relaţii de dependenţă între două areale. Chiar dacă obiectele comercializate au avut un efect important
asupra elitelor, aceasta nu implică totuşi ca legăturile dintre diferite spaţii să fie de "dependenţă" într-un fel
sau altul. O altă obiecţie împotriva acestei teorii a "dependenţei", propusă ca un bun model pentru înţelegerea
lumii epocii bronzului, este aceea că utilizarea unor termeni moderni pentru antichitate nu este potrivită,
iar, în particular, realităţile capitaliste ar trebui separate de cele pre-capitaliste. În plus nu este indicat nici
separarea politicului de aspectul social şi economic, în societăţile preistorice scara valorii nefiind neapărat
judecată în termeni economici. Modelul pe care Antony Harding preferă să-1 adopte este unul care constă în
existenţa mai multor "centre" mici, fiecare având importanţa sa locală, interacţionând cu vecinii săi sau chiar
cu arii mai îndepărtate (fig. 1/2). În acest fel "lumea" epocii bronzului a fost, din perspectiva din care o priveşti,
foarte mare sau foarte mică. Orizontul geografic al celor mai mulţi nu depăşea perimetrul comunităţii. Probabil
ei nu cunoşteau nici originea bunurilor pe care le achiziţionau. Totuşi, prin schimburile de produse la care
participau, făceau parte dintr-un "sistem mondial", ce lega nordul îngheţat de mările calde ale sudului.
În loc de concluzii.
În paginile de mai sus am prezentat sintetic în ce constă modelul economic al "centrului" şi al"periferiei"
propus de 1. Wallerstein şi cum a fost acesta receptat de unii arheologi ai şcolilor anglo-americane. Prin
"studiile de caz" alese am încercat să surprind modul de interpretare al realităţilor epocii bronzului din Europa
prin apelul la acea functie economică a bunurilor de prestigiu. Pentru completarea unor argumente am făcut
trimitere şi la literatura apărută ulterior redactării respectivelor lucrări sau care ar fi trebuit să se regăsescă în
aceste studii. Ar fi fost interesant de urmărit şi modul în care a fost aplicat acest model în cazul altor civilizaţii
sau perioade. Informaţiile sunt mult mai bogate atunci când este abordată, dintr-o astfel de perspectivă, lumea
celtică sau lumea "barbară" de la graniţele imperiului roman. Poate că discuţia va fi reluată şi vom afla, de
exemplu, care sunt obiecţiile de conţinut, şi nu numai de fond, la cartea colegului A. Rustoiu referitoare la
"războinci şi artizani de prestigiu în Dacia preromană" 105 •
Revenind la exemplele pe care le-am discutat mai sus, s-a văzut că nu există o schemă rigidă ce poate fi
suprapusă peste contexte şi situaţii diverse în conţinut şi nivel de dezvoltare. Ca spaţiu teritorial ele au acoperit
doar bronzul nordic, centrul Europei sau Bazinul Carpatic. Mecanismele care au funcţionat aici, în planul
determinărilor sociale, par a fi identice. Pentru a nu complica şi mai mult întreaga discuţie am lăsat acum de-o
parte sisteme mai complexe, ca acea instiuţie a wanax-ului din civilizaţia miceniană, pentru care s-a propus
acelaşi model de "manevrare socială" a elitelor prin redistribuţia bunurilor de prestigiu 106 • Intenţionând să
analizez epoca bronzului din Transilvania din perspectiva organizării sociale şi economice, voi relua atunci
prezentarea teoretică a unor concepte precum acelea de "comerţ", "chifdoms", "putere", "ideologie" etc.
După cum s-a văzut m-am limitat la o poziţie neutră faţă de aceste abordări teoretice, evitând să-i
influenţez astfel, într-un fel sau altul, pe cei interesaţi de cunoaşterea mecanismului care presupune o relaţie
de tip "centru-periferie". Pentru a nu exista doar o viziune unilaterală asupra impactului şi a dimensiunii
sociale pe care bunurile de prestigiu se presupune că au avut-o în societăţile preistorice, am considerat
necesară prezentarea şi altor opinii referitoare la modul de circulaţie a acestor categorii de obiecte. Abordând
103
Bune analogii pot fi găsite la Homer şi este citat în acest sens Donlan 1982, p. 137 sqq.
104
Harding 2000, p. 421 sq.
105
Rustoiu 2002.
100 Dintr-o vastă bibliografie mă limitez să-I citez doar pe ~ight 1995, p. 63 sqq., unde poate fi găsită §i bibliografia mai
veche.
50
o situatie arheologică concretă, fie că este vorba despre diverse artefacte, civilizatii sau chiar o perioadă mai
lungă de timp, nu trebuie a priori să ne decidem pentru folosirea unui model teoretic în detrimentul altuia. Nu
cred că un nou model teoretic exclude neaparat de pe scena interpretărilor arheologice modelele mai vechi.
Prin cunoaşterea lor există o şansă mai mare de a nu fi acuzati de subiectivism 107 • Există o mare varietate de
pespective în arheologie, dar ele nu sunt accesibile decât celor care au curiozitatea de a deschide un manul de
arheologie teoretică. Fără dezvoltarea acestui domeniu de cercetare şi introducerea sa ca materie obligatorie de
studiu, universul cunoaşterii noastre, vorba lui Creangă, nu va depăşii "genunchiul broaştei".
Bibliografia
Anghelinu 2002 M. Anghelinu, De ce nu există teorie în arheologia preistorică din România?
[Pourquoi n'existe pas une theorie dans l'archeologie prehistorique de la
Roumanie?], în Sargetia, XXX, 2001-2002, p. 39-49.
Antweiler 1999 Ch. Antweiler, Immanuel Wallerstein {1930}. Alle Entwicklung ist eingebettet
im kapitalistischen Welt-System, în E+Z - Entwicklung und Zusammenarbeit, 9,
September, 1999, p. 253-255.
Bass şi colab. 1989 G.F. Bass, C. Pulack, D. Collon, J. Weinstein, The Bronze Age shipwreck at Ulu
Burun: 1986 campaign, înA]A, 93, 1989, p. 1-29.
Binford 1962 L.R. Biniord,ArchaeologyasAnthropology, înAmericanAntiquity, 28,1962, p. 217-225.
Binford, Binford 1968 S. Binford, L.R. Binford, New Perspectives in Archaeology, Chicago, 1968.
Blouet 1972 B.W. Blouet, Factors injluencing the evolution of settlement patterns, în Man ... , p.
3-15.
Braudel1985 F. Braudel, Mediterana şi lumea mediterană în epoca lui Filip al II-lea, 1-6,
Bucure§ti, 1985.
Bronze Age '[}ade ... N.H. Gale (Ed.), Bronze Age '[}ade in the Mediterranean. Papers presented at the
Conference held at Rewley House, Oxford, in December 1989, Josered, 1991.
Centre and Periphery... M. Rowlands, M. Larsen, K. Kristiansen (Ed.), Centre and Periphery in the Ancient
World, Cambridge, 1987.
Centru şi periferie ... C. Gaiu, H. Bodale (Coord.), Centru şi periferie. Lucrările colocviului national,
Bistrita 23-25 aprilie 2004, Cluj-Napoca, 2004.
Champion 1989 T.C. Champion, Introduction, în T.C. Champion (Ed.), Centre and Periphery.
Comparative Studies in Archaeology, London, New York, 1989, p. 1-21.
Childe 1922 V. Gordon Childe, The East Relations of the Dimini Culture, în ]ournalHellStud, 42,
1922, p. 254-275.
Childe 1927 V. Gordon Childe, The Dawn of European Civilization 2 , London, 1927.
Childe 1929 V. Gordon Childe, The Danube in Prehistory, Oxford, 1929.
Childe 1934 V. Gordon Childe, Eurasian shaft-hole axes, în ESA, p. 157-164.
Childe 1939 V. Gordon Childe, The Orient and Europe, înA]A, 44, 1939, 10-26.
Christaller 1933 W. Christaller, Die zentralen Orte in Siiddeutschland: Eine ăkonomisch-geographische
Untersuchung iiber die Gesetzmiiftigkeit der Verbreitung und Entwicklung der
Siedlungen mit stiidtischen Funktionen, Jena, 1933 (retipărit 1980}.
Core/Periphery Relations ... C. Chase-Dunn, T.D. Hall, (Eds.), Core/Periphery Relations in Precapitalist Worlds,
Boulder, 1991
Dietler 1995 M. Ditler, The cup of Gyptis: rethinldng the colonial encounter in Early-lron-Age
western Europe and the relevance of World-Systems mode/s, în ]ournal of European
Archaeology, 3, 2, 1995, p. 89-111.
Donlan 1982 W. Donlan, Reciprocities in Homer, în Classical World, 75, 1982, p. 137-175.
Eckel1992 F. Eckel, Studien zu Form- und Materialtypologie van Spangenbarrren und
6senringbarren, Bonn, 1992.
Ekholm 1972 K. Ekholm, Power and Prestige. The Rise and Fali of the Kongo Kingdom, Uppsala,
1972.
Ekholm, Priedman 1985 K. Ekholm, J. Friedman, Towards a global anthropology, în Critique of Anthropology,
5, 1, 1985, p. 97-119.
107
Este binecunoscută critica adusă de şcoala germană de arheologie (Vosteen 1996} acelei "secondary products revolution"
promovată de A. Sherratt (Sherratt 1981, p. 261 sqq.).
51
ITank 1967 A.G. Frank, Capitalism and underdevelopment in Latin Alnerica: historical studies of
Chile and Brazil, New York, 1967.
ITank 1993 A.G. Frank, Bronze Age world syste1n cycles, în Current Anthropology, 34, 4, 1993,
p. 383-429.
ITankenstein, Rowlands 1978 S. Frankenstein, M. Rowlands, The interna/ structure and regional context of Early
Iron Age society in southwest Germany, în BulllnstArchLondon, 15, 1978, p. 73-112.
JTiedinan,Rowlands1977 J. Friedrnan, M. Rowlands, Notes towards an Epigenetic Model of the Evolution of
'Civilisation', în J. Friedman, M. Rowlands (Eds.), The Evolution of Social Systems,
London, 1977, p. 201-276.
Gheorghiu 2003 D. Gheorghiu, Centres and peripheries amongst archaeologists - archaeological
theory after communism, în Antiquity, 77, 295, 2003, p. 170-171.
Gogâltan 2003 Fl. Gogâltan, Die neolitische Tellsiedlungen im Karpatenbecken. Ein Oberblick,
în E. Jerem, P. Raczky (Hrsg.), Morgenrot der Kulturen. Friihe Etappen der
Menschengeschichte in Mittel- und Siideuropa. Festschrift fiir Nandor Kalicz zu
75.Geburtstag, Budapest, 2003, p. 223-262.
Gogâltan 2004 Fl. Gogâltan, Nevoia de teorie?, în Centru şi periferie ... , p. 7-16.
Gottlnann 1980 J. Gottmann, Centre and periphery: spatial variation in politics, Beverly Hills,
London.
Handel ... B. Hănsel (Hrsg.), Handel, Tausch und Verkehr im Bronze- und Friiheisenzeitlichen
Siidosteuropa, în Siidosteuropa-Schriften, 17 -PAS, 11, Munchen-Berlin, 1995.
Hănse/1995 B. Hă.nsel, Handel, Tausch und Verkehr im bronze- und friiheisenzeitlichen
Siidosteneuropa. Einfiihrung, în Hande/. .. , p. 9-19.
Hansen 1994 S. Hansen, Studien zu den Metalldeponierungen wăhrend der ălteren Urnenfelderzeit
zwischen Rhâhnetal und Karpatenbecken, 1-ll, în UPA, 21, Bonn, 1994.
Hansen 1995 S. Hansen, Aspekte des Gabentauschs und Handels wăhrend der Urnenfelderzeit in
Mittel- und Nordeuropa im Lichte der Fundiiberlieferung, în Handel..., p. 67-80.
Harding 1984 A. Harding, The Mycenaeans and Europe, London, 1984.
Harding 2000 A.F. Hard.ing, European Societies in the Bronze Age, Cambridge, 2000.
Harding, Hughes-Brock 1974 A.F. Hard.ing, H. Hughes-Brock, Alnber in the Mycenaean world, în
AnnuBritSchoo/Athens, 69, 1974, p. 145-172.
Hărke 1979 H. Hărke, Settlement 'I}pes and Settle1nent Patterns in the West Hallstatt Province, în
BAR, 57, Oxford, 1979.
fohnson 1972 G.A. Johnson, A test of the utility of Central Place Theory in archaeology, în Man ... ,
p. 769-785.
Kimming 1968 W. Kimming, Die Heuneburg an der oberen Donau, Tiibingen, 1968.
Klenge/1995 H. Klengel, Handel und Tausch in den Schriftquellen des A/ten Orients, în Hande/. .. ,
p. 39-48.
Koh/1987 P. Kohl, The ancient economy, transferable technologies and the Bronze Age world-
system: a view from the northeastern frontier of the Ancient Near East, în Centre and
Periphery. .. , p. 13-24.
Koh/1989 P. Kohl, The use and abuse of world systems theory: the case of the 'pristine' west
Asian state, în C.C. Lamerg-Karlovsky (Ed.), Archaeological Tought in Alnerica,
Cambridge, 1989, p. 218-240.
Kohler 1985 U. Kohler, Formen des Handels in ethnologischer Sicht, în Untersuchungen ... , p.
13-55.
Kossack 1959 G. Kossack, Siidbayern wăhrend der Hallstattzeit, în RGF, 20, Berlin, 1959.
Kristiansen 1982 K. Kristiansen, The formation of tribal systems in /ater European prehistory: northern
Europe 4000-500 BC, în C. Renfrew, M. Rowlands, B.A. Segraves (Eds.), Theory and
explanation in archaeology, New York, London, 1982, p. 241-280.
Kristiansen 198 7 K. Kristiansen, Center and periphery in Bronze Age Scandinavia, în Centre and
Periphery ... , p. 74-85.
Kristiansen 1998 K. Kristiansen, Europe before history, Cambridge, 1998.
Larsen 1987 M.T. Larsen, Commercial networks in the Ancient Near East, în Centre and
Periphery... , p. 47-56.
Lenin 1968 VJ. Lenin, Imperialismul stadiul cel mai inalt al capitalismului, Bucureşti, 1968.
Lenerz-de Wilde 1995 M. Lenerz-de Wilde, Pră1nonetăre Zahlungs1nittel in der Kupfer- und Bronzezeit
Mitteleuropas, în FundberBaden-Wiirttemberg, 20, 1995, p. 229-327.
52
Lăsch 1944 A. LOsch, Die raumliche Ordnung der Wirtschaft, Jena, 1944.
Makkay 1990 J. Makkay, A tartariai leletek, Budapest, 1990.
Man ... P.J. Ucko, R. Tringham, G.W. Dimbleby (Ed.), Man, settlement and urbanism,
Gloucester, 1972.
Marx 1960 K. Marx, Capitalul, 1-4, Bucureşti, 1955-1960.
Mauss 1997 M. Mauss, Eseu despre dar, Iaşi, 1997.
Mihovilic şi colab. 200 K. Mihovilic, B. Terzan, B. Hănsel, D. Matosevic, C. Becker, Rovinj i okolica prije
rima. Rovigno e dintorni prima die romani. Rovinj und seine Umgebung vor den
Rămern, Kiel, f.a. (2003).
Neustupny 1968 E. Neustupny, Absolute Chronology of the Neolithic and Aeneolithic Periods in
Central and South-Eastern Europe, în SlovArch, XVI, 1, 1968, p. 19-60.
Neustupny 1976 E. Neustupny, Absolute Chronology of the Bronze Age in Central Europe, în
Istrazivanja, 6, 1976, p. 111-116.
Randsborg 1993 K. Randsborg, Kivik. Archaeology & Iconography, în ActaArchCopenhaga, 64, 1,
1993, p. 1-147.
Renfrew 1969 C. Renfrew, The Autonomy of the South-East European Copper Age, în PPS, 35, 1969,
p. 12-47.
Renfrew 19 70 C. Renfrew, The 'Ilee-Ring Calibration of Radiocarbon: An Archaeological Evaluation,
în PPS, 36, 1970, p. 280-311.
Renfrew 19 73 C. Renfrew, Before civilisation. The radiocarbon revolution and prehistoric Europe,
London, 1973.
Renfrew 1986 C. Renfrew, Introduction: peer polity interaction and socio-political change, în
C. Renfrew, J.F. Cherry (Eds.), Peer polity interaction and socio-political change,
Cambridge, 1986, p. 1-18.
Rărig 1933 F. Rorig, Mittelalterliche Weltwirtschaft. Bliite und Ende einer Weltwirtschaftsperiode,
Jena, 1933.
Rowlands 1987 M. Rowlands, Centre and periphery: a review of a concept, în Centre and Periphery.. .,
p. 1-11.
Rustoiu 2002 A. Rustoiu, Războinici şi artizani de prestigiu în Dacia preromană [Krieger und
Schmiede im vorromischen Dakien], Cluj-Napoca, 2002.
Schauer 1984 P. Schauer, Spuren minoisch-mykanischen und orientalischen Einflusses im
atlantischen Westeuropa, înfahrbRGZ, 31, 1984, p. 137-186.
Schauer 1985 P. Schauer, Spuren orientalische und agaischen Einflusses im bronzezeitlichen
Nordischen Kreis, înfahrbRGZ, 32, 1985, p. 123-195.
Schneider 1977 J. Schneider, Was there a pre-capitalist world-system?, în Peasant Studies, 6, 1, 1977,
p. 20-29.
Schănfeld 1995 R. Schonfeld, Tausch, Handel und Verkehr in wirtschaftshistorischer Sicht, în
Handel..., p. 21-29.
Shennan 1993 S. Shennan, Commodities, transactions, and growth in the central-european Early
Bronze Age, înfournal of European Archaeology, 1, 2, 1993, p. 59-72.
Shennan 1994 S. Shennan, Introduction: archaeological approaches to cultural identity, în S.
Shennan (Ed.), Archaeological approaches to cultural identity, London, New York,
1994, p. 1-32.
Shennan 1995 S. Shennan, Bronze Age copper producers of the Eastern Alps. Excavations at St. Veit-
Klinglberg, în UPA, 27, Bonn, 1995.
Sherratt 1981 A. Sherratt, Plough and pastoralism: aspects of the secondary products revolution, în
I. Hodder, G. Isaac, N. Hammond (Ed.), Pattern ofthe past. Studies in honor of David
Clarke, Cambridge, 1981, p. 261-305.
Sherratt 1993a A. Sherratt, What would a Bronze-Age world system Jook like? Relations between
temperate Europe and the Mediterranean in }ater prehistory, în fournal of European
Archaeology, 1, 2, 1993, p. 1-58.
Sherratt 1993b A. Sherratt, Who are you calling peripheral? Dependence and independence in
European prehistory, în Trade ... , p. 245-255.
Sherratt 1994 A. Sherratt, Core, Periphery and Margin: Perspectives on the Bronze Age, în C.
Mathers, S. Stoddart (Ed.), Development and Decline in the Mediterranean Bronze
Age, Sheffield, 1994, p. 335-345.
Sherratt, Sherratt 1991 A.G. Sherratt, E.S. Sherratt, ltom Luxuries to Commodities: The Nature of
Mediterranean Bronze Age Trading Systems, in Bronze Age Trade ... , p. 351-386.
53
Sommerfeld 1994 C. Sommerfeld, Gerătegeld Sichel. Studien zur monetăren Struktur bronzezeitlicher
Horte im n6rdlichen Mitteleuropa, Berlin, 1994.
Spriggs 1984 M. Spriggs (Ed.), Marxist Perspectives in Archaeology, Cambridge, 1984.
Stjernquist 1985 B. Stjemquist, Methodische Oberlegungen zum Nachweis von Handel aufgrund
archăologischer Quellen, în Untersuchungen ... , I, p. 56-83.
Struve 1979 K.W. Struve, Geschichte Schleswig-Holsteins. Die jiingere Bronzezeit, Neumiinster,
1979.
'frade ... C. Scarre, E Healy (Eds.), 'frade and Exchange in Preistoric Europe, Oxford, 1993.
Untersuchungen ... Untersuchungen zu Handel und Verkehr der vor- und friihgeschichtlichen Zeit in
Mittel- und Nordeuropa, 1-V, Gi:ittingen, 1985-1989.
Vosteen 1996 M. Vosteen, Unter die Răder gekommen. Untersuchungen zu Sherratts 'Secondary
Products Revolution', Bonn, 1996.
Vulpe 2001 Al. Vulpe, Epoca metalelor, în M. Petrescu-Dîmbovita, Al. Vulpe (Coord.), Istoria
românilor. Vol. !. Moştenirea timpurilor îndepărtate, Bucureşti, 2001p. 211-377.
Wallerstein 19 74 1. Wallerstein, The Modern World-System. Capitalist Agriculture and the Origins of
the European World-Economy in the Sixteenth Century, New York, 1974.
Wallerstein 1980 1. Wallerstein, The Modern World System II: Mercantilism and the Consolidation of
the European World-Economy, New York, 1980.
Wallerstein 1984 1. Wallerstein, The Politics of the World-Economy. The States, the Movements, and the
Civilizations, Cambridge, 1984.
Wallerstein 1988 1. Wallerstein, The Modern World-System III: The Second Era of Creat Expansion of
the Capitalist World-Economy, 1730-1840, San Diego, 1988.
Wallerstein 1986 1. Wallerstein, Das moderne Welt-System, Prankfurt, 1986.
Wilkinson 1991 D. Wilkinson, Cores, peripheries and civilisations, în Core/Periphery Relations ... , p.
113-166.
Wolf1982 E.R. Wolf, Europe and the people without history, Berkeley, 1982.
\#'ight 1995 J.C. Wright, !Tom Chiefto King in Mycenaen Greece, în P. Rehak (Ed.), The Role of
the Ruler in the Prehistoric Aegen. Proceedings of a Panel Discussion presented at the
Anual Meeting of the Archaeological Institute of America New Orleans, Louisiana 28
December 1992. With Additions, în Aegaeum, 11, Liege, 1995, p. 63-80.
Core and periphery. 1. Between theory and archaeological reality

(Abstract)
The fus part of the present study deals with a series of theoretical concepts such as "world systems",
"core-periphery models", "core-periphery-margin" and "world systems theory ofthe Bronze Age". At the same
time it was considered as suitable for the Romanian historiography to present some ,case studies' in ader to
observe how the ,core-periphery' model has been used in specific situations and the results they have arrived
at following such a methodology.
The second part was thought tobe an attempt to apply the theoretical model of ,core' and ,periphery' to the
specific situation of Transylvania in the Bronze Age.
54
~ Ralw mat•ria'-
_ , . Manuf.eturea
Fig. 1. 1. Modelul "centru-periferie" în care lumea egeeo-anatoliană este văzută ca "centru" iar restul Europei ca
"periferie" (după Harding 2000). 2. Alternativa la modelul "centru-periferie" (după Harding 2000).
55
CJ1
Ol
Ur&,h
... ., •••
\..~
p.. / •:ro ... .... ··.,
'?...
/' .,••o
Q
··~
·-·· ... ;;,..__
\.3..,.
·· ·u
i
ulz.·a~
~ \\ • •, •Ali
-.1
9- . •••
Neckar
' .02
ct Eggingen
..,
~
~·
"-'
~ ""
~ Grossengstingen
··· ..
'· • •3
···-...
. .,
... ...
N
~ .JO ... •••

·,
<
··. .. . ~nt~~!.ingen
~ ot; ..... .... •'
. ~
..
·... ........~···· (, \. ..·'
~(>
~
" ·",.
::t
..... '·····················'
H EUNEBURG DOMAIN
o / @ Magda~ene' rg
1/1 · " • PARAMOUNT
.,11 •• -\
::,. ViJeing~ / • VASSAL
···. . ... ·
~ . \ /
. aue,ttheiril. / ... •
•
SUB·CHIEF
LESSEA "
· ·. ,_. . . . .. . .-./ ··.. ··-~= ..-... . . . MINOR
a TUMULUS
o 10km
s SETTLEMENT
Fig. 2. Domeniul Heuneburg în Ha Dl (după Ffankenstein, Rowlands 1978).

2
ffffff
llffft
3
Fig. 3. 1. Ariile de putere ale elitelor în bronzul nordic, reflectate prin prisma depunerile de săbii (după Kristiansen
1987). 2. Depunerile votive de trompete -lures în bronzul târziu nordic (după Kristiansen 1987). 3. Harta
generalizatăcu rata de schimb între blănuri (stânga) şi obiecte de metal (dreapta) între centrul şi nordul
Scandinaviei şi Europa (după Stru~'e 1979).
57
Fig. 4. Hărţile privind ariile ocupate de "centru", "periferie" şi "margini" în Europa şi teritoriile adiacente între
3500-500 a.Chr. (după Sherratt 1993a).
58
Fig. 5. 1. Harta răspândirii lingourile de cupru în formă de "piele de bou" şi a variantele lor miniaturizate (după
Mihovilic şi colab. 2003). 2. Harta răspândirii principalelor obiecte de valoare între Grecia şi Scandinavia
(după Mihovilic şi colab. 2003).
59
~
Fig. 6. Harta de răspândire a armelor defensiva în perioada Br C- Ha A (după Hansen 1995). lătratul reprezintă descoperiri din morminte, cercul umplut depozite, cercul
cu un contur marcat depozitele ce conţin doar arme defensive şi rombul descoperiri izolate sau descoperiri în apă.
~ Fig. 7. Harta de răspândire a depozitelor de bronzuri dintre Rhone şi Bazinul Carpatic în perioada Br C- Ha A (după Hansen 1994).
Fig. 8. 1. Harta de răspândire a vaselor de bronz în perioada Br C- Ha A. :m.tratul reprezintă descoperiri din morminte,
cercul umplut depozite, cercul cu un contur marcat depozitele ce conţin doar vase de bronz, triunghiul
descoperiri izolate §i rombul descoperiri în apă. 2. Harta de răspândire a vaselor de bronz în perioada Ha Bl.
:m.tratul reprezintă descoperiri din morminte, cercul umplut depozite, cercul cu un contur marcat depozitele
ce conţin doar vase de bronz, triunghiul descoperiri în lacuri (după Hansen 1995).
62
Propunere pentru o clasificare a drumurilor
din Dacia romană
Florin FODOREAN
În epoca romană, drumurile au fost clasificate în funcţie de principiul proprietăţii asupra lor şi în funcţie
de modalitatea în care au fost construite. Problema proprietăţii drumurilor era esenţială în a determina cine
era responsabil pentru repararea lor. Acest factor afecta în mod direct nivelul reparaţiilor şi natura (calitatea)
suprafeţelor rutiere.
Din această perspectivă, atât Siculus Flaccus, cât şi Ulpianus, ne informează că existau trei tipuri de
drumuri: 1. drumuri publice: viae publicae; 2. drumuri locale: viae vieinales; 3. drumuri private: viae privatae.
Diferenţele dintre aceste trei tipuri de drumuri sunt descrise de Siculus Flaccus astfel: "Drumurile publice
(viae publicae), construite pe cheltuiala statului, poartă numele celor care le-au construit şi se află în îngrijirea
unor curatores viarum, care trebuie să îşi desfăşoare activităţile prin intermediul unor contractori; pentru unele
drumuri proprietarii terenurilor de-a lungul cărora treceau trebuiau să plătească, din când în când, o sumă
fixă" 1 • De aceea, iniţial, în Italie., sub denumirea de viae publicae au fost incluse toate drumurile construite pe
cheltuiala statului roman, adică Via Appia, Via Flaminia, Via Cassia, Via Clodia, Via Aurelia, Viae Anniae, Via
Traiana etc.
Ulpianus clasifică drumurile în lurarea sa Digestae la titlul XII: De loeis et itineribus publieis 2• Distincţia
principală se face între: 1. viae publicae (itineraque publica) şi 2. viae privatae (itineraque privatap. Criteriul
acestei împărţiri este în teorie simplu: este public un drum atunci când solul pe care îl ocupă este publicum;
toate celelalte drumuri, care trec peste pământuri străine, sunt privatae. Rezultă, deci, în esenţă, că la Ulpianus
criteriul de distincţie între drumul public şi cel privat ţine strict de proprietatea asupra pământului; dacă
pământul este public sau privat, atunci drumul este public sau privat.
Când este pus în practică însă, acest criteriu se complică. În paragraful II, 22 din Digestae, drumurile sunt
împărţite în trei categorii. Pe lângă viae publicae şi viae privatae Ulpianus semnalează şi viae vieinales, adică
acele drumuri care se găsesc în viei sau care duc la viei, dintre care doar unele (quidam) sunt publice. Dar tot
Ulpian precizează că această împărţire teoretică se schimbă. În momentul în care aceste viae vicinales sunt
construite ex collatione privatorum, ele sunt private.
Şi la Siculus Flaccus aceste drumuri locale reprezintă o categorie distinctă. Viae vicinales sunt tot drumuri
publice, dar se află sub jurisdicţia comunităţilor locale. Flaccus precizează: "Există, în plus, drumuri locale
(viae vieinales) care, după ce se ramifică din drumul principal (via publica), traversează diferite regiuni şi se
îndreaptă spre alte drumuri importante (viae publicae). Ele sunt construite şi întreţinute de pagi (comunităţi
locale), unde proprietarii de pământ oferă adesea forţa de muncă necesară construirii lor sau fiecărui proprietar
îi revenea sarcina de a îngriji drumul care trecea peste pământul său ... De-a lungul acestor drumuri publice
circulaţia era liberă" 4 • Aşadar, viae vieinales erau drumuri publice, de vreme ce accesul nu era restricţionat, însă
1
Siculus Flaccus 146 L, cf. Ray Laurence, The Roads of Roman Italy. Mobility and Cultural Change, Routledge Ed.,
Londra-New York 1999, p. 59 (în continuare Ray Laurence, The Roads ... ).
2
Ulpianus, 68, Ad Edictum, D, 43, 8, 2, 21: "\(iam publicam eam dicimus, cuius etiam salum publicum est: non enim sicuti
in privata via, ita et in publica accipimus: viae privatae salum alienum est, ius tantum eundi et agente nobis competit:
viae au tem publicae salum publicum est, relictum ad directum certis finibus latitudinis ab eo, qui ius publicandi habuit,
ut ea publicae iretur commearetur".
3
Termenii via §i iter apar împreună în Digestae fără nici o diferentă de semnificatie. După cum se pare, cu iter publicum
se indica de obicei o via vicinalis, care era mai mică în lătirne decât o via consularis.
4
Siculus Flaccus 146 L, cf. Ray Laurence, The Roads ... , p. 60-61.
63
erau menpnute cu banii particularilor, de către proprietarii de pământ locali. Aceasta nu era singura diferenţă
între drumurile locale şi cele principale, de vreme ce primele nu trebuiau neapărat să conducă undeva, în mod
particular, ci pur şi simplu asigurau accesul spre ferme sau sate. În opoziţie, arterele rutiere principale trebuiau
să lege oraşele sau să se îndrepte spre alte drumuri principale.
Ultima categorie de drumuri este cea a arterelor rutiere private. Accesul pe acestea era restricţionat, de
vreme ce ele nu aparţineau domeniului public. Încă o dată, Siculus Flaccus precizează: "În sfârşit, există
drumuri care trec peste domeniile private şi unde nu este permis accesul tuturor călătorilor, ci doar al acelora
care au nevoie să ajungă la pământurile lor" 5• Totuşi, de multe ori dreptul de a folosi un asemenea drum era
acordat şi altora, cu condiţia ca acele persoane să folosească doar drumul, nu şi terenurile aflate de o parte şi
de alta a căii rutiere.
Juriştii romani fac distincţie intre diferitele tipuri de drumuri private şi dreptul de acces pe acestea.
Ray Laurence aduce ca exemplu un fragment dintr-o inscripţie 6 , unde se precizează că "drumul de jos este
proprietatea privată a lui Titus Umbrenius, fiul lui Gaius. Rugăm cereti permisiunea utilizării acestui drum.
Interzisă pătrunderea cu animale sau vehicule" 7•
Din sursele târzii aflăm că dacă pe un drum era permisă trecerea cu vehicule sau animale de tracţiune,
atunci drumul era considerat actus. Dacă accesul era permis nu numai vehiculelor, ci şi pentru transportul
pietrelor sau lemnului, atunci acel drum era considerat via. În aceste condiţii, diferenta dintre un actus şi o via
era legată de modul în care a fost realizată suprastructura lor, adică o via, spre deosebire de un actus, suporta
greutatea unor vehicule cu încărcături grele. Un actus care avea o suprafaţă mai slabă din punct de vedere
calitativ nu permitea aceeaşi situaţie, pe asemenea drumuri fiind interzise transportul pietrei sau lemnului.
Drumurile private au fost numeroase, dar în general este vorba de tronsoane mici. Viae vicinales aveau
importanţă locală, în timp ce drumurile principale (viae publicae) aveau cea mai mare importanţă. Cele trei
tipuri de artere rutiere se completau reciproc, creând un sistem rutier care nu a lăsat decât foarte puţine regiuni
în afara reţelei de comunicaţii. Din punct de vedere al construirii, reparării sau mentinerii drumurilor, romanii
au creat un sistem omogen de realizare a infrastructurilor rutiere care utiliza banii statului, ai comunităţilor
locale şi ai persoanelor particulare.
Ulpian se referă, pe scurt, la toate diferenţele dintre drumurile publice şi cele private, precizând: "Numim
un drum public atunci când pământul este public. Definitia pe care o dăm noi unui drum privat diferă de
aceea a drumului public. [... ]Înţelegem prin drumuri publice ceea ce grecii numesc drumuri regale şi poporul
nostru drumuri pretoriene sau consulare. Drumurile private sunt acelea pe care unii le numesc drumuri agrare.
Drumurile locale sunt acelea din sate sau care conduc spre sate"8 • Aşadar, Ulpian face distinctie şi între viae
vicinales şi viae militares, indicând şi caracteristicile care le diferenţiază şi precizând că ultimele conduc la
mare, la oraşe sau la alte drumuri militare. Sub denumirea de viae privatae sau agrariae se disting fie drumurile
care sunt trasate in agris (quibus imposita est servitus, ut ad agrum alterius ducant}, fie drumurile care duc ad
agros şi cu ajutorul cărora se ieşea de pe drumurile consulare. Dar această terminologie (viae publicae şi itinera
publica) nu este unică, Ulpianus avertizând că sunt considerate drumuri publice viae publicae, viae praetoriae
şi viae consulares.
În consecinţă, în Imperiul Romane existat o ierarhie a drumurilor. Pe primul loc se situau viae publicae sau
drumurile consulare, folosite pentru călătoriile pe distanţe lungi. Ele erau întreţinute şi reparate de autoritatea
centrală de la Roma. Viae vicinales asigurau accesul spre ferme şi sate, spre teritoriile rurale în general. Viae
privatae asigurau accesul spre proprietăţile particulare.
În istoriografia românească, cea mai recentă încercare de clasificare a arterelor rutiere nord-dunărene
îi aparţine profesorului Nicolae Gudea 9 , care împarte drumurile în trei categorii (de rangul 1, II, şi III) după
modelul aplicat de Gertrude Pascher pentru drumurile din Pa.nnonia Superior10 •
5
Ibidem.
6
CIT, XII, 1831.
7
Ray Laurence, The Roads ... , p. 61.
8
Ulpianus, Digestae 43, 8, 21, cf. Ray Laurence, The Roads .... p. 62.
9
N. Gudea, Porolissum. Un complex daca-roman la marginea de nord a Imperiului Roman. Il. Vama romană. Monografie
arheologică. Contribufilla cunoaşterea sistemului vamal din provinciile dacice, Cluj-Napoca, 1996, p. 104-105.
10
Romische Siedlungen und Stra.ften im Limesgebiet zwischen Enns und Leitha, Viena, 1949 (Der Romische Limes in
6sterreich, Heft XZX).
64
Istoriografia modernă a clasificat drumurile, în general, în funcţie de diferite criterii:
1. din punct de vedere al modului de construcţie: viae silicae stratae, viae glareae stratae şi viae terrenae;
2. în funcţie de caracterul şi rolul lor: drumuri militare, drumuri comerciale, drumuri vicinale
(ramificaţii);
3. în funcţie de intensitatea cu care s-a circulat pe anumite sectoare rutiere, care a avut ca efect creşterea
importanţei unui drum în detrimentul altora, mai puţin circulate şi utilizate: 1. drumuri de importanţă majoră,
principale, de rangul 1 (drumuri militare în primul rând, atât de interior cât şi drumuri de limes, care uneau
castrele între ele şi asigurau mişcarea rapidă a trupelor dintr-un loc în altul; drumuri comerciale în general, căi
de pătrundere a produselor de import şi de ieşire a produselor destinate exportului); II. drumuri secundare,
de rangul II (în general cele care făceau legătura între drumurile principale, între diferite aşezări şi arterele
principale - vile rustice, aşezări rurale, sau drumuri care au căpătat o importanţă economică în timp, care
racordau la sistemul de comunicaţii central cariere de piatră, saline, exploatări de fier sau de metale preţioase);
III. drumurile de mai mică importantă, de rangul III (ramificaţii care asigurau scurtarea distanţelor pe
anumite tronsoane, drumuri construite de proprietarii unor vile rustice pentru a avea acces spre marile centre
comerciale).
Este clar că au existat diferenţe între un tronson de drum sau altul: ori în ce priveşte modalitatea de realizare
a suprastructurii (dale, pietriş, pământ), de care depindea, până la urmă, calitatea şi modul de deplasare, ori în
ce priveşte intensitatea traficului, chiar pe unele sectoare care nu erau neapărat pavate cu dale.
Ceea ce este limpede este că primul tip de clasificare, din punct de vedere al modului de construcţie,
nu se poate aplica decât în cazul în care cunoaştem toate datele referitoare al infrastructura, suprastructura
şi principalele caracteristici tehnice ale arterelor rutiere dintr-o provincie. Pentru Dacia, nu putem aplica o
asemenea împărţire, din cauză că nu cunoaştem încă, în ansamblu, aceste aspecte 11 • Al doilea şi al treilea tip
de clasificare se poate aplica drumurilor din Dacia romană, dar nu separat, ci combinat.
Să vedem aşadar cum putem clasifica arterele rutiere din Dacia romană.
1. În categoria drumurilor principale, de rangul I, trebuie incluse, în primul rând, drumurile militare, cele
care au fost construite imediat după cucerirea provinciei şi care au asigurat deplasarea trupelor şi cantonarea
lor în castre, în interiorul şi pe graniţele Daciei. Toate aceste drumuri se desprind din artera rutieră construită
de Traian în anul100 e.n. de-a lungul Dunării, pe malul sudic. Programul rutier a fost gândit şi aplicat de Traian
imediat după cucerire, mai ales că romanilor nu le era străin întru totul noul teritoriu cuceritt 2• Pe de altă parte,
miliarul descoperit la Aiton este dovada clară a rapidităţii cu care s-au construit drumurile 13 • Dacă la 108 e.n.
se ajunsese cu construirea drumului imperial de la Dunăre până aproape de nordul provinciei, avem toate
motivele să credem că şi celelalte artere rutiere pe care au fost amplasate castrele erau deja construite în anii
108-110 e.n. Dacă acceptăm această conjectură, atunci drumurile principale din Dacia, care au avut la început
un pronunţat caracter militar, sunt (Pl. 1):
1. Lederata-Tibiscum;
2. Dierna-Tibiscum;
3. Tibiscum - Ulpia Traiana Sarmizegetusa- Apulum- Salinae- Potaissa - Napoca- Porolissum;
4. Drobeta-Bumbeşti-Pasul Vâlcan-Sarmizegetusa;
5. Via Alutana: Sucidava- Romula- Acidava- Rusidava- Pons Aluti- Buridava- Castra Traiana- Arutela
- Praetorium- Pons Vetus - Caput Stenarum- Sacidava- Apulum (cu ramificaţia spre est care unea castrele
aşezate de-a lungul Oltului transilvan: Caput Stenarum-Cincşor-Feldioara-Hoghiz-Olteni-Breţcu);
6. Via Transalutana: Flămânda- Putineiu- Băneasa- Roşiorii de Vede- Gresia- Ghioca- Urluieni- Să pata
de Jos - Purcăreni -Apa Sărată- Jidova - Câmpulung- Voineşti- Rucăr- Râşnov- Breţcu;
7. drumul de-a lungul Mureşului: Apulum-Micia-Partiscum;
1
' Se pot vedea, totuşi, ultimele studii despre aspectele tehnice ale drumurilor din Dacia Porolissensis şi Dacia Superior:
Florin Fodorean, Observaţii în legătură cu infrastructura şi suprastructura drumurilor romane din Dacia Porolissensis,
în Revista Bistritei XV, 2001, p. 60-76; Idem, Infrastructura, suprastructura şi principalele caracteristici tehnice ale
drumurilor romane din Dacia Superior, în Apulum XL, 2003, p. 155-177.
11
Mihai Bărbulescu, 'fraian şi "descoperirea Daciei", în voi. Napoca. 1880 de ani de la începutul vieţii urbane, Cluj-Napoca,
1999, p. 32-39; Idem, 'frajan et la "decouverte" de la Dacie, în 'fransylvanian Review X, 2, 2001, p. 59-65.
13
CIL III 1627.
65
8. drumul care lega castrele de pe limesul de nord-vest al Daciei: Bologa-Buciumi-Românaşi-Romita
Porolissum;
9. drumul de pe graniţa de nord a Daciei: Tihău-Ileanda-Căşeiu-Dej;
10. acelaşi drum de pe graniţa de nord, în continuare (de la vest la est) în sectorul Dej-Ilişua-Orheiu
Bistriţei;
11. drumul care lega castrele de pe limesul estic al Daciei: Călugăreni-Sărăţeni-Inlăceni-Odorhei-Sânpaul
Olteni- Breţcu.
Drumul principal (sau imperial, cum a mai fost numit) este o via militaris care a reprezentat axa rutieră
de bază a provinciei Dacia. La fel şi celelalte artere rutiere incluse de noi în categoria drumurilor principale au
avut un rol deosebit în conceptia militar-strategică a provinciei nord-dunărene. Ele legau castrele (via alutana
şi transalutana, drumurile de pe graniţele de nord-vest, nord şi est) şi asigurau buna desfăşurare a traficului
comercial al Daciei cu provinciile vecine, mai ales cu cele vestice (drumul de pe valea Mureşului).
II. În categoria drumurilor secundare, de rangul II, intră, aşa cum am precizat, drumurile care au căpătat
în timp un rol preponderent economic.
În Dacia Porolissensis, acestea sunt (păstrăm numerotarea sectoarelor rutiere în continuarea tronsoanelor
anterior mentionate):
12. drumul pe valea Arieşului spre exploatările aurifere de la Roşia Montană: Turda-Mihai Viteazul-
Corneşti-Moldoveneşti-Buru-Sălciua-Câmpeni-Abrud-Roşia Montană;
13. tronsonul Turda-Buru-Iara-Băişoara;
14. drumul pe valea Someşului Mic în sus, de la Cluj-Napoca la Dej: Cluj-Napoca- Dezrnir-Apahida-Jucu-
Bonţida-Iclozel-Silivaş-Li vada- Băiţa- Bune şti-Gherla- Dej;
15. un drum ce traversa de la vest la est Câmpia Transilvaniei: Cluj-Napoca - Apahida-Căianu-Suatu
Reghin;
16. drumul roman Gherla-Sic (spre exploatările de sare din ultima localitate amintită);
17. drumul roman care de la Napoca se îndrepta spre est, spre Bologa: Cluj-Napoca - Floreşti-Gilău-
Căpuşu Mare-Izvoru Crişului-Bologa;
18. drumul de pe cursul superior al Mureşului: Brâ.ncoveneşti-Cristeşti-Războieni- Cetate.
În categoria drumurilor secundare din Dacia Superior am inclus:
19. artera rutieră care lega drumul de vest (Lederata-Tibiscum) cu drumul de vest (Dierna-Tibiscum):
Lederata - Slatina Nera- Dalboşeţ- Prilipeţ- Prigor- Lăpuşnicel- Iablaniţa- Petnic - Mehadia;
20. un drum paralel cu drumul de vest: Lederata - Zlatiţa - Slatina Nera - Ciclova Română - Arcidava
- Dognecea - Moraviţa- Bocşa - Berzobia;
21. tronsonul Apulum-Arnpelum (prin Miceşti, Şard, lghiu);
22. tronsonul Arnpelum-Alburnus Maior;
23. drumul care lega staţiunea balneară de la Germisara de artera rutieră principală de pe valea Mureşului:
Cigmău-Geoagiu Băi-Săcărâmb-Arnpelum;
24. tronsonul de la Micia spre zona auriferă: Micia-Fizeş-Ruda-Brad-Mesteacăn;
25. tronsonul Apulum-Obreja-lărnăveni-Sărăţeni (de la Apulum pe T'arnava Mică în sus, spre graniţa de
est);
26. tronsonul Apulum-Obreja-Micăsasa-Sighişoara-Odorhei (de la Apulum pe T'arnava Mare în sus, spre
graniţa de est);
27. un drum pe valea Nirajului în sus, de la Ungheni spre castrul de la Călugăreni.
În categoria drumurilor secundare din Dacia Inferior am inclus:
28. drumul Drobeta-Ad Mutrium-Pelendava-Castra Nova-Romula (drum cu orientare vest-est, peste
câmpia romănăţeană);
29. drumul de pe malul stâng al Dunării, între Drobeta şi Sucidava.
Aşa cum am precizat, clasificarea nu poate fi întru totul obiectivă. Spre exemplu, drumul roman în sectorul
Cigmău-Geoagiu Băi poate fi inclus şi în prima categorie, pentru că a fost intens circulat în epoca romană de
o serie de înalte oficialităţi din provincie şi pentru că este un drum pavat cu dale poligonale (via silica strata),
lucru pe care l-am constatat în urma cercetărilor de teren.
66
III. În categoria drumurilor de mai mică importanţă, de rangul TII, am inclus acele sectoare rutiere care au
fost mai puţin circulate în epoca romană §i care sunt jalonate de serie de descoperiri arheologice, dar urmele
unora dintre ele nu se mai păstrează până astăzi, poate §i pentru că multe au fost simple viae terrenae.
În Dacia Porolissensis, acestea sunt:
30. drumurile care legau vilele rustice la reţeaua rutieră principală (spre exemplu: un drum care lega
villa rustica de la Chinteni de drumul de-a lungul Some§ului, §i care probabil avea un traseu care cobora spre
Napoca paralel cu cursul pârâului Chinteni; un drum care lega villa rustica de la Ciumăfaia de acela§i drum pe
valea Some§ului Mic, §i care urma cursul pârâului Bor§a pe direcţia vest-est);
31. ramificaţia Gheorghieni-Dezmir, cu rol în scurtarea distanţei între Potaissa §i Gherla;
32. ramificaţia drumului imperial spre castrul de la Potaissa;
33. un posibil drum de la Turda spre Tureni pe valea Racilor, paralel cu drumul imperial;
34. alte drumuri naturale pe văile pârâurilor, ale căror traseele sunt jalonate de o serie de puncte cu
descoperiri din epoca romană.
În Dacia Superior §i Inferior, am putea include în categoria drumurilor de rangul TII următoarele tronsoane
rutiere:
34. drumurile de legătură între via alutana §i via transalutana: Slăveni-Putineiu (Băneasa), Eno§e§ti-
Urluieni §i Ione§tii Govorei-Pite§ti;
35. tronsonul Bechet-Castra Nova;
36. tronsonul Ad Mutrium-Poiana-Bumbe§ti.
Reţeaua rutieră din Dacia romană a fost extrem de densă. Numai Tabula înregistrează trei drumuri a căror
lungime totală este de 723 de mile romane, adică în jur de 1070 km. În Dacia Porolissensis există circa 775 km de
drumuri care au funcţionat în epoca romană. În Dacia Superior romanii au construit circa 2273 km de drumuri.
În Dacia Inferior lungimea drumurilor romane ajunge la cifra de 1330 km. A§adar din ceea ce cunoa§tem până
în prezent putem aprecia că lungimea totală a drumurilor din Dacia romană este de aproximativ 4378 km (2961
de mile romane). Cifra trebuie privită însă cu precauţie, în sensul că noi suntem de părere că pe lângă aceste
drumuri au mai existat §i altele, drumuri vicinale între diferite a§ezări neurbane, care nu s-au mai păstrat.
Credem deci că până la urmă în Dacia au putut funcţiona circa 5000 de kilometri de drumuri romane.
Din păcate am constatat cu uimire că nu avem decât foarte puţine date în legătură cu lungimea drumurilor
din alte provincii, pe care să le utilizăm aici pentru a putea face o comparaţie în acest sens. Ca termen de
comparaţie, §tim că lungimea drumurilor din Imperiul Roman în timpul lui Traian era de circa 100 000 km 14 •
Mai §tim că Ivan D. Margary a depistat pentru provincia Britannia nu mai puţin de 7400 de mile romane de
drumuri, cu precizarea că ar mai putea exista în aceea§i provincie încă vreo 2000 de mile de artere rutiere
necercetate 15 • După un secol de la cucerirea Africii de Nord de către romani §i sosirea legiunii III Augusta,
Numidia (Algeria) §i Mauretania erau parcurse de 4000 de mile romane (5914 km) de drumurP 6 • În Anatolia
există 1687 de mile romane (2495 km) de drumurP 7• Pe baza hărţii drumurilor romane din Gallia întocmită de
Colin O'Connor în lucrarea sa despre podurile din Imperiul Roman am calculat că reţeaua rutieră principală
din Gallii numără circa 12000 km18 • De asemenea, pe baza unei alte hărţi cu repartizarea principalelor trasee
din Asia Minor, am ajuns la cifra de 15 000 km de drumuri romane pentru regiunea amintită 19 •
În aceste condiţii, cifra pe care am obţinut-o noi privind lungimea reţelei rutiere din Dacia romană, §i
anume 4378 km de drumuri romane principale, secundare §i vicinale, ni se pare rezonabilă, raportată la
suprafaţa provinciei §i militarizarea puternică de care a beneficiat în cele 16 decenii §i jumătate cât a făcut
parte din Imperiu.
14
Victor W. von Hagen, Le grandi strade di Roma nel mondo, Roma, 1978, p. 15.
15
Richard W. Bagshawe, Roman Roads, Shire Publications Ltd., f.l., 2000, p. 9-10.
15
Victor W. von Hagen, op. cit., p. 57-58.
17
Ibidem, p. 115.
18
Calin O'Connor, Roman Bridges, Cambridge, 1994, p. 30, pl. 9.
19
Ibidem, p. 17, pl. 2.
67
Proposition for a Classi.fication of the Roads from Roman Dacia
Abstract
The present paper deals with some aspects regarding the classification of the Roman roads from Dacia.
Starting from the classifications made by the Roman jurists and from the data that we ha ve regarding Dacia, we
divided the roads into three categories: 1. Roads of major importance, main highways (first of ali military roads
inside and on the frontier of the province, which assured the mobility of the Roman military units; commercial
roads, which assured the functionality of the export and import of different products); II. Secondary roads (the
roads which connected the main roads, different settlements, Roman farms, rural settlements, or roads which
gained during time the status of economical roads, which connected to the main road system the quarries
of stone, the salt exploitations and the iron of gold mines); III. Roads of little importance (ramifications-
deverticulae which shortened the distance between different points, constructed, in many cases, by the owners
of Roman farms in order to gain access to the major market centres).
68
PL. 1.
REŢEAUA RUTIERĂ DIN DACIA ROMANĂ N
W*E
s
LEGENDA:
N»rumuri principale
N Drumuri secundare
;\/Retea hidrogralicA
• Localititi
1 Miliarii
~ Poduri
50 o 50km
Ol
co
Drumul roman de pe valea Mureşului
între localităţile Brâncoveneşti şi Războieni-Cetate.
Studiu topografic şi arheologic
Florin FODOREAN
1. Cadrul natural
Între Brâncoveneşti şi Războieni-Cetate drumul roman are un traseu de-a lungul văii Mureşului. Culoarul
Mureşului s-a format ca urmare a adâncirii râului în formaţiuni sedimentare sarmaţiene şi pannoniene. În
partea de nord, el corespunde sectorului adiacent Câmpiei Transilvaniei. La sud se învecinează cu Podişul
'iarnavelor (Pl. 1).
Conform opiniei profesorului Grigor P. Pop, culoarul ar trebui alăturat, ca urmare a prezenţei sale aproape
în totalitate pe stânga râului, dealurilor 'iarnavei Mici. Pe de altă parte, dacă este luat în considerare aportul de
resurse dinspre nord, atunci trebuie ataşat Câmpiei Transilvaniei\
Culoarul Mureşului măsoară aproximativ 65 km, între confluenţa sa cu Arieşul şi cu valea Lutului. Printre
cel mai importante caracteristici orografice şi hidrografice remarcate de profesorul Grigor P. Pop, se numără, în
primul rând, adâncirea sa cu circa 100-150 m faţă de cele două unităţi între care este situat, respectiv Câmpia
Transilvaniei la nord şi Podişul'iarnavelor la sud. Mureşul şi-a creat albia foarte aproape de versantul drept,
pe care l-a sculptat prin acţiunea de subsăpare, aproape pe întregul său traseu, cu excepţia sectorului din aval
şi amonte de 'iargu Mureş (Sântana de Mureş-Moreşti). Consecinţa acestei acţiuni a fost formarea cuestei din
partea de sud a Câmpiei Transilvaniei, care a evoluat în unele locuri până la stadiul unor râpe bine evidenţiate
(Dătăşeni, Lechinţa, Iernut, Oarba de Mureş etc.). Terasele Mureşului s-au dezvoltat pe partea dreaptă. Foarte
bine se pot observa în zona Cheţani.
Din această cauză, lunea Mureşului s-a dezvoltat pe partea stângă a râului, având, în profil transversal,
circa 3,5 km lăţime. Lunea se continuă prin sectorul teraselor următoare (fragmentar prezente şi pe dreapta
Mureşului), începând cu cea de 8-12 m şi până la 110-112 m, cu o largă dezvoltare în unele dintre sectoarele de
culoar, unde formează câmpuri întinse, cele mai bine reprezentate fiind terasele a treia, a parta şi a cincea2 •
În zona domului de la Bogata cursul Mureşului este puternic meandrat, în special pe traseul Sânpaul-
Luduş. Bine puse în evidenţă sunt meandrele de la Ogra, Cuci şi Bogata. Cel de la Bogata înregistrează, conform
lui Grigor P. Pop, mai puţin de 200 m în gâtuirea buclei. Asta înseamnă că popina actuală se va transforma, în
timp, într-un belciug (meandru părăsit).
Profesorul Grigor P. Popa remarcat şi specificitatea reţelei hidrografice tributare MureşuluP. O asemenea
specificitate derivă, se pare, din extensiunea diferită în lăţime a teritoriilor din vecinătate, respectiv Câmpia
Transilvaniei în nord şi Dealurile 'iarnavei Mici în sud. De aceea, în partea sudică, cu excepţia Nirajului, al
cărui bazin hidrografic atinge inclusiv zona montană, în Mureş se varsă o serie de văi nesemnificative. Pe de
altă parte, din partea de nord se varsă în Mureş câteva văi cu bazine hidrografice bine dezvoltate. De aceea, la
intrarea în culoar, râuri precum Pârâul de Câmpie sau Comlodul nu şi-au format conuri aluvionare. Explicaţia
profesorului Pop este că Mureşul are tendinţa continuă de abatere sprre dreapta şi "prin capacitatea sa de
transport, a "măturat" continuu materialul respectiv" 4 •
1
Grigor P. Pop, Depresiunea Transilvaniei, Cluj-Napoca, 2001, p. 204-205.
2
Ibidem ..
3
Ibidem.
4
Ibidem, p. 205.
Revista Bistriţei, XVIII, 2004, pp· 71-87
71
Alăturide specificitatea reţelei hidrografice, Mureşul se remarcă şi printr-o specificitate din punct de
vedere climatle. Izoterma de 9°C este prezentă în lungul culoarului, până în amonte de Iernut, precum şi
izohieta de 600 mrn/an. De asemenea, valorile de altitudine scad de la 329 m în zona de confluenţă a Lutului
cu Mureşul până la 264 m la întâlnirea Arieşului cu Mureşul.
Culoarul Mureşului se remarcă, de asemenea, printr-un potenţial geografic de favorabilitate dintre cele
mai ridicate sub toate aspectele5 • Consecinţa a fost dezvoltarea unei vieţi economico-sociale încă din epoca
romană şi chiar de înainte, dovedind continuitatea multora dintre aşezările culoarului.
Drumul rutier al culoarului a fost doar pietruit până în anul 1960. În jurul anilor '70 au fost realizate
lucrări de rectificare, iar mai recent şoseaua a intrat într-o acţiune de remodernizare 6 •
2. Izvoare antice
Sursele antice nu pomenesc nici un drum pe valea Mureşului.
3. Mentiuni în istoriografia modernă

Vasile Christescu are câteva referiri, în cele două principale lucrări ale sale, la calea rutieră antică de-a
lungul Mureşului: "... al treilea drum, neindicat de itinerarii, mergea de-a lungul Mureşului, de la Veţel-Micia
la Deda" 7• În lucrarea din 1937, istoricul încadrează acest drum în subcapitolul dedicat drumurilor romane
din Ardeal neindicate de itinerarii, prezentându-1 astfel: "... drumul de-a lungul Mureşului de la Micia
(Veţel), staţiunea de intrare din câmpia iazigă în Dacia, pe la Alba-Iulia (Apulum) până la Deda. El trecea prin
localităţile: Veţel, Vintul de Jos, Alba-Iulia, Vintul de Sus, Războieni, Cuşerda, Hadrev, Ciuci, Gheja, Bogata,
Orăşeni, Iernut, Cipău, Ogra, Sânpaul, Ungheni, Cristeşti, Sâncraiu de Mureş, Remetea, prin faţa oraşului Tg.
Mureş, Sfânta Ana, Grădişte, Poca, Voivodeni, Reghinu-Săsesc, Brâncoveneşti, Deda" 8 •
În scurta sinteză din 1936 despre drumurile din Dacia romană, Emil Panaitescu aminteşte vag posibilitatea
existenţei unui drum roman pe valea Mureşului, precizând: "Precum de la Apulum plecau trupe auxiliare, de
alae şi cohortes, spre castrele situate pe ţărmurile Mureşului, Someşului (ramificare din drumul roman de la
Napoca), a Oltului sau ale T'arnavelor, tot astfel de la Apulum pe văile aceloraşi râuri se ramificau drumurile
secundare. O reţea de drumuri şi un sistem militar, condiţionat în primul loc de natura geografică, dar şi de
scopul politic urmărit" 9 • Acelaşi lucru îl pomeneşte şi în articolul din 1938 10 •
Pe harta din TIR L 35 drumul roman apare ca traseu sigur, alături de localităţile cu descoperiri romane
situate în culoarul Mureşului: Cheţani, Gheja, Bogata, Orosia, Cuci, Iernut, Cipău, Sf. Gheorghe, Moreşti,
Cristeşti, T'argu Mureş, Dumbrăvioara, Voivodeni, Reghin, Dedrad şi Brâncovei;J.eşti.
Istoricul Mihail Macrea presupune existenta unui drum roman pe culoarul Mureşului, fiind de părere că
"aşa precum, părăsind la Salinae drumul imperial, un alt drum urca mai departe pe Mureş şi, trecând pe la
aşezarea de la Cristeşti, ajungea la castrul de la Brâncoveneşti" 11 •
Editorii drumului roman dintre Bogata (Turda) şi Războieni-Cetate consideră că drumul care merge pe
valea Mureşului a fost identificat de-a lungul liniei ferate dintre Războieni şi Brâncoveneşti, sub forma unei
fâşii de pietriş dispuse paralel cu drumul feroviar şi vizibilă pe alocuri la suprafaţa solului araP 2 • Potrivit
autorilor, această fâşie de pietriş a fost identificată până în apropierea localităţii Brâncoveneşti.
5
Ibidem.
0
Ibidem, p. 208.
7 V. Christescu, Viata economică a Daciei romane, Piteşti, 1929, p. 103, nota 2, unde autorul mentionează şi localităţile
prin care trecea drumul roman: "Vetel, Dedâts, Vintul de Jos, Alba Iulia, Vintul de Sus, Războieni, Cuşerdea, Hadrev,
Ciuci, Gheja, Bogata, Orăşeni, Katyfalva, lernut, Cipău, Ogra, Sânpaul, Ungheni, Cristur, Sâncraiu de Mureş, Remetea,
prin faţa oraşului Targu Mureş, St. Ana, Grădişte, Poca, Voivodeni, Reghinul săsesc, Brâncoveneşti, Deda".
8 Idem, Istoria militară a Daciei romane, Bucureşti, 1937, p. 109.
0 Emil Panaitescu, Provincia şi Imperiul. Extras din volumul omagial pentru fraţii Alexandru şi Ion 1. Lapedatu, Bucureşti,
1936, p. 11.
10 Jdem, Le grandi strade romane in Romania, în col. Quaderni dell'lmpero. Le grandi strade de/ mondo romana. X., Roma,
1938, p. 21.
11 M. Macrea, V1aţa în Dacia romană, Bucureşti, 1969, p. 154.
12 Mihai Blăjan, Wilhelm Theiss, Paul Vasile Preda, Studiul geologic, arheologic şi tehnic al "Drumului lui Traian".
Tronsonul Războieni-Bogata {Thrda), înApulum 31, 1994, p. 175 şi nota 36.
72
Aceste informatii sunt preţioase pentru reconstituirea traseului, dar nu lămuresc pe care parte a Mureşului
urca drumul roman spre Brâncoveneşti. În TIR L 35 drumul este trasat pe partea stângă a Mureşului, la fel cum
cred şi Mihai Blăjan şi colaboratorii, care "duc" drumul tot pe această parte, în apropierea căii ferate. Numai
că punctele în care au fost sesizate pe teren urmele drumului roman nu sunt numai pe stânga Mureşului, ci
şi pe dreapta, de la Cristeşti spre Brâncovene§ti. Repertoriul arheologic al judeţului Mureş menţionează 29
de puncte unde au fost sesizate la suprafaţă urmele drumului rornan 13 • De la vest spre est, localităţile sunt:
1. Hădăreni (comuna Cheţani): în punctul Irirnul Mare (Nagyirirn), situat pe malul drept al Arieşului, s-au
observat la suprafaţa terenului, pe distanţa de circa 2 krn, urmele arterei rutiere romane care se îndrepta
spre Războinei-Cetate 14 ; 2. Gheja (aparţine oraşului Luduş): în punctele "Doţ", "Morea" şi "Râtul Ianca", pe
malul stâng al Mureşului au fost identificate urmele drumului rornan 15 ; 3. Aţinti§: prin mijlocul localităţii,
prin grădinile unor oameni, trece drumul roman care vine dinspre Ocna-Mureş- Uioara de Sus spre Luduş.
Pe strada principală, de la biserica comunei spre satul Cecălaca, urmele acestui drum au fost identificate pe
distanta de 1 krn, în apropierea unei văi din spatele grădinilor 16 ; 4. Bogata: drumul roman pe valea Mureşului
a fost identificat pe anumite porţiunP 7 ; 5. Orosia (corn. Cuci): între Cuci şi Bogata au fost sesizate urmele
drumului roman pe Mureş 18 ; 6. Cuci: la locul "Urcu§", în hotarul comunei, a fost identificat drumul roman pe
valea MureşuluP 9 ; 7. Iernut: drumul roman între Apulum şi Brâncoveneşti a fost observat la poalele Dealului
FieraruluF0 ; 8. Ogra: în apropierea unei aşezări romane, în punctul "Cipău Mic", în hotarul satului, au fost
identificate urmele drumului roman, pe drumul dintre Cipău şi Ogra. La vest de Ogra, în punctul numit "Furci",
drumul roman trecea pe un loc mai ridicat numit "Drumul de piatră", în spatele cimitirului şi mai departe în
lunea "Horgoş" 21 ; 9. Cipău: urmele drumului roman, numit "Calea lui Traian", au fost semnalate pe teritoriul
crescătoriei de porci 22 ; 10. Sânpaul: au fost sesizate urmele drumului roman care venea de la Alba-Iulia spre
Deda-BrâncoveneştF 3 ; 11. Chirileu: undeva la nordul satului, pe malul stâng al Mureşului, a fost identificat
drumul rornan 24 ; 12. Ungheni: pe aici trecea drumul roman care venea de la Apulurn25 ; 13. More§ti: se susţine
că s-ar fi identificat drumul roman pe valea Mureşului, în teritoriul satului, pe ambele maluri ale râului; 14.
Cristeşti: la 1870 au fost observate urmele drumului roman şi a fost identificată aşezarea rurală, pe malul stâng
al Mureşului, la circa 6 krn de T"argu Mureş 26 ; 15. Nazna (corn. Sâncraiu de Mureş): în perimetrul localităţii, pe
malul drept al Mureşului, au fost sesizate urme ale drumului roman care trecea de la Moreşti spre Sâncraiu
de Mureş; 16. Sâncraiu de Mureş: drumul roman care mergea spre Brâncoveneşti au fost observat pe teren în
dreapta Mureşului, in afara vetrei satului, spre est 27 ; 17. Rernetea: pe malul drept al Mureşului, la nord-est de
1ărgu Mureş, a fost identificat drumul roman care ducea de la Apulum la Brâncoveneşti 28 ; 18. Sântana de Mureş:
au fost sesizate urmele drumului roman care trece de-a lungul Mureşului spre castrul de la BrâncoveneştF 9 ;
19. Chinari: pe malul drept al Mureşului a fost observată o porţiune din drumul rornan 30 ; 20. Glodeni: în
13
Aceste localităti au fost menţionate şi în studiul nostru privitor la drumurile de limes din provincia Dacia Porolissensis:
Florin Fodorean, Dorin Ursuţ, Consideratii teoretice privind drumurile de limes din provincia Dacia Porolissensis, în voi.
Studia archaeologica et historica Nicolao Gudea dicata. Omagiu profesorului Nicolae Gudea la 60 de ani (editori: Călin
Cosma, Dan Tamba, Aurel Rustoriu), Zalău, 2001, p. 311-312.
14
Valeriu Lazăr, Repertoriul arheologic al judetului Mureş, 'îargu Mureş, 1995, s.v. Hădăreni, p. 93 (în continuare
RepMureş).
15
RepMureş, s.v. Gheja, p. 176.
16
RepMureş, s.v. A(intiş, p. 52.
17
RepMureş, s.v. Bogata, p. 82.
16
RepMureş, s.v. Orosia, p. 83.
19
RepMureş, s.v. Cuci, p. 113.
20
RepMureş, s.v. Iernut, p. 155.
21
RepMureş, s.v. Ogra, p. 189.
22
RepMureş, s.v. Cipău, p. 219.
23
RepMureş, s.v. Sânpaul, p. 220.
24
RepMureş, s.v. Chirileu, p. 221.
25
RepMureş, s.v. Ungheni, p. 263.
26
RepMureş, s. v. Cristeşti, p. 102.
27
RepMureş, s.v. Sâncraiu de Mureş, p. 210.
28
RepMureş, s. v. Remetea, p. 260.
29
RepMureş, s.v. Sântana de Mureş, p. 223.
30
RepMureş, s.v. Chinari, p. 234.
73
hotarul satului au fost identificate urmele drumului roman ce venea pe valea Mureşului; 21. Păingeni (corn.
Glodeni): pe malul drept al Mureşului au fost observate urme ale drumului roman, neidentificat în itinerariile
antice, dar sesizat arheologic de V. Christescu; 22. Voivodeni: drumul roman care mergea pe valea Mureşului,
spre castrul de la Brâncoveneşti, a fost identificat pe câteva porţiunP 1 ; 23. Petelea: în hotarul satului, pe malul
stâng al Mureşului, s-au găsit urmele drumului roman care mergea prin Reghin la Brâncoveneşti 32 ; 24. Apalina:
drumul roman a fost identificat în apropierea localităţii, la vest de sat; 25. Reghin: urmele drumului roman care
mergea spre Brâncoveneşti, pe valea Mureşului, au fost identificate în aria municipiului33 ; 26. Dedrad (corn.
Batoş): la nord-est de sat au fost observate urmele drumului roman, numit "Drumul Troianului"; 27. Suseni:
urmele drumului roman care mergea spre Brâncoveneşti au fost identificate în hotarul comunei, pe malul
drept al MureşuluP 4 ; 28. Brâncoveneşti: în punctul de la Pădurea Trandafirilor situat la nord-vest de castru au
fost identificate urmele drumului roman. Venind de la Apulum spre Mureş, în sus până la castru, drumul se
îndrepta prin acest punct în direcţia nord-vest, spre castrul de la Orheiu Bistriţei; 29. Deda: a fost identificat
drumul roman neindicat de itinerariile antice, care mergea pe valea MureşuluP 5 •
Aşadar, pornind de la vest spre est, adică din dreptul localităţii Hădăreni, până la Deda, drumul roman
de pe valea Mureşului a fost semnalat în punctele amintite mai sus. Se poate cu uşurinţă observa că până
la Cristeşti drumul roman este amintit pe partea stângă a Mureşului, deoarece pe partea dreaptă s-a format
cunoscuta zonă de cueste ce însoţeşte marginea sudică a Cârnpiei Transilvaniei, total neprielnică pentru
amenajarea de construcţii rutiere. De la Cristeşti însă, punctele unde au fost sesizate urme ale drumului roman
sunt pe partea dreaptă a Mureşului, pentru că aici lunea se lărgeşte foarte tare pe ambele maluri.
Pe baza informatiilor din istoriografie şi a celor din Repertoriului arheologic al judeţului Mureş putem
confirma existenta sigură a acestui drum pe valea Mureşului, mai ales că poziţia şi traseul lui se încadrează
perfect în cadrul principiilor generale de construire a drumurilor romane, în sensul că este situat în lunea unui
râu, dar ferit de inundatii şi înmlăştiniri. Prezenta lui este demonstrată şi de toponimele întâlnite de-a lungul
traseului său: "Drumul lui Traian", "Drumul Troianului", "Calea lui Traian", "drumul de piatră".
4. Hărti austriece
Pentru sectorul de drum de pe culoarul Mureşului am avut la dispoziţie o hartă militară modernă, realizată
la sfârşitul secolului al XIX-lea, la scara 1:75000. Între localităţile Brâncoveneşti şi Voivodeni apare reprezentat,
pe partea dreaptă a râului Mureş, un drum comunal, care corespunde cu traseul fostului drum roman. Drumul
modern este reprezentat printr-o linie continuă între Reghin şi Voivodeni şi printr-o linie continuă dublată de
o linie întreruptă între Brâncoveneşti şi Reghin şi între Voivodeni şi Glodeni (Pl. 2).
Mai departe, spre sud-vest, la circa 800 m vest de localitatea Sântana de Mureş (Mâros-Szent-Anna) este
reprezentat un drum (Pl. 3) care coboară pe linia curbei de nivel, pe o distanţă de aproximativ 2750 m şi pe
direcţia NE-SV până în dreptul localităţii Remetea (Remeteszeg), la 700 m vest de aceasta. De aici drumul
continuă pe aceeaşi direcţie spre sud-vest, şi după ce parcurge încă 2200 m ajunge la vest de localitatea
Sâncraiu de Mureş (Maros Szt. Kirâly). Până în acest punct, drumul este situat pe partea dreaptă a Mureşului.
De la Sâncraiu de Mureş, calea rutieră de pe harta austriacă, pe care noi o considerăm a fi fostul drum roman,
continuă spre sud-vest şi după ce mai parcurge încă 2300 m tot pe dreapta râului trece de Nazna (Naznânfalva)
şi ajunge în apropiere de Cristeşti. De aici, drumul roman continuă spre Moreşti, după ce trece pe partea stângă
a Mureşului, şi mai departe spre Războieni-Cetate (Pl. 4, Pl. 5).
5. Caracteristici topometrice. Reconstituirea traseului drumului roman

Drumul roman care urcă pe valea Mureşului se desprinde din dreptul castrului roman de la Războieni
Cetate, aflat la nord-estullocalităţii. De aici, calea rutieră romană continuă prin Lunea Mureşului spre Gligoreşti,
pe un aliniament ce măsoară aproximativ 9 km, pe direcţia SV-NE şi pe partea dreaptă a Mureşului. Drumul
31
RepMureş, s.v. Voivodeni, p. 281.
32
RepMureş, s.v. Pete/ea, p. 198.
33
RepMureş, s.v. Reghin, p. 203.
34
RepMureş, s.v. Suseni, p. 247.
35
RepMureş, s.v. Deda, p. 84.
74
roman trece prin partea de sud a satului Gligoreşti, unde a existat cu siguranţă un vicus, în punctul "După Sat".
Deci aici ar fi putut exista un pod roman. Mai departe, calea romană parcurge un nou aliniament de 10 km şi
ajunge la Gheja şi apoi la Bogata. De aici, drumul roman trece pe partea stângă a Mureşului, prin Orosia şi Cuci
şi apoi, având un traseu foarte aproape de calea ferată, ajunge la Iernut. Acest aliniament măsoară circa 8 km
şi este orientat pe direcţia NV-SE. De la Iernut, şoseaua romană îşi schimbă uşor direcţia spre est, trece pe la
sud de localităţile Cipău, Ogra şi Sânpaul şi se îndreaptă spre Chirileu. Acest aliniament măsoară 11 km. Mai
departe, pe aceeaşi direcţie, calea romană ajunge, prin Vidrasău şi Moreşti, la Cristeşti, după ce mai parcurge
încă 9 km şi trece din nou pe partea dreaptă a Mureşului. 36
De la Cristeşti, după ce trece pe partea dreaptă a văii Mureşului, drumul nu îşi mai schimbă direcţia până
la castrul roman de la Brâncoveneşti, aceasta fiind SV-NE. Drumul roman măsoară între cele două localităţi 45
km şi trece, de la sud la nord, prin Nazna, Sâncraiu de Mureş, Remetea, pe la est de Sântana de Mureş, prin
Curteni, Chinari, unde are un traseu foarte apropiat de valea Mureşului. De la Chinari drumul urcă spre Glodeni
şi Voivodeni, iar de aici prin Apalina ajunge în teritoriul oraşului Reghin. Mai departe, calea rutieră romană
se îndreaptă spre Suseni după care ajunge la castrul roman de la Brâncoveneşti, situat la NE de localitate, pe
partea dreaptă a râului Mureş.
Pe data de 6 mai 2003 am efectuat o cercetare de teren în zona Iernut-Cipău, cu scopullămuririi traseului
drumului roman de pe valea Mureşului între cele două localităţi amintite. La ieşirea din Iernut spre Cipău, la
circa 2 km est de Iernut, la sud de Mureş şi de drumul actual, am identificat în arătură o dâră de pietriş foarte
împrăştiată. Nu putem preciza care este lăţimea exactă a acestei urme, însă credem că este vorba de drumul
roman de pe valea Mureşului. Mai bine s-a putut observa la suprafaţă acelaşi drum lângă gara de la Cipău,
unde am urmărit traseul drumului roman pe o distanţă de circa 250 m. Calea rutieră, cunoscută de localnici
cu numele de "drumul lui Traian", are o lăţime aproximativă de 6-7 m (Pl. 6, Pl. 7). În arătură am identificat
ceramică romană, iar la suprafaţă pietre de râu care au alcătuit suprastructura căii rutiere antice (Pl. 8).
6. Puncte cu descoperiri romane de-a lungul drumului

La Războieni-Cetate, locul unde se ramifică din drumul imperial calea rutieră romană care urcă pe valea
Mureşului, a funcţionat în epoca romană o importantă aşezare militară şi civilă, pe malul drept al Mureşului,
probabil Salinae, în legătură cu exploatările de sare aflate pe malul stâng al Mureşului. Castrul se află în partea
de vest a vetrei actuale a localităţii, în dreapta drumului spre Unirea, pe o terasă puţin ridicată numită "Cetate".
În castru a staţionat trupa de călăreţi ala Batavorum milliaria. La 250 m est de castru, în vatra localităţii,
lângă şcoala elementară, s-au descoperit substrucţii de ziduri, fragmente de cărămizi şi vase terra sigillata
şi un fragment de cărămidă cu literele IM 37 • De pe "Cetate" sau din apropiere provin numeroase obiecte şi
monumente, fragmente de statui de bronz şi statui de piatră, monumente funerare, lei funerari, un sarcofag,
o placă de marmură cu reprezentarea Eponei şi un altar dedicat lui Hercules Magusanus. De asemenea, în
punctul numit "Măcinica", situat la 500 m SE de castru, s-a descoperit un mormânt de epocă romană, de
înhumaţie, cu sarcofag din cărămidă 38 •
Mai departe, pe traseul aceluiaşi drum, o altă aşezare romană importantă este cea de la Lunea Mureşului.
Aici, la est de sat, pe înălţimea "F'antâna de Piatră", pe lângă "Valea Bună", s-a găsit o mare cantitate de ţigle
romane dintr-o aşezare mai întinsă şi substrucţii de clădiri. În acest punct s-au descoperit ştampile ale
legiunii V Macedonica, un vas roman, un coif de bronz. În vechea bisericuţă de lemn se află un altar votiv
adus de la Turda, închinat de către un centurion allegiunii V Macedonica lui Jupiter Optimus Maximus. Pe
platoul "Deasupra Viilor", situat laN-NE de sat, s-a mai identificat o întinsă aşezare romană, reprezentată prin
substrucţii de clădiri, fragmente de cărămizi şi olane, bolovani de râu, lespezi de gresie, ceramică.
În continuare, drumul roman ajunge în hotarul satului Gligoreşti (corn. Luncani, jud. Cluj), unde există
cinci importante puncte cu descoperiri romane: "Holoame", "După Sat", "După Moară", În Bere" şi "Între
Pâraie" 39 • Descoperirile de pe "Holoame" pot fi puse direct în legătură cu drumul roman de pe valea Mureşului.
36
La cercetare au participat şi colegii mei de la Facultatea de Geografie, Nelu Fodorean şi Titus Man, cărora le multumesc
încă o dată pentru că mi-au pus la dispozitie aparatul GPS.
37
Repertoriul arheologic al judetului Alba (red. Vasile Moga, Horia Ciugudean), Alba Iulia, 1995, s.v. Războieni, p. 153-154.
36
D. Tudor, Oraşe, târguri şi sate în Dacia romană, Bucureşti, 1968, p. 206 (în continuare D. Tudor, Oraşe ... ).
39
Cristian 1. Popa, Harta arheologică a satului Gligoreşti (comuna Luna, judetul Cluj), înActaMP 23, 1, 2000, p. 63.
75
În acest pl.l.Il,ct se consideră că a existat o statia romană. În punctul "După Sat", la 100 m vest de sat, pe o
mică ridicătură, s-au descoperit temelii de ziduri romane, cărămizi ştampilate (una cu ştampila LVM), olane
şi fragmente cerarnice. Se crede că aici a funcţionat o villa rustica sau un post de pază la trecerea peste Arieş.
De asemenea, pe malul stâng al Arieşului, pe ridicătura "Furnicar", s-au găsit mari cantităţi de ţigle şi olane
romane, în legătură cu drumul roman de pe valea Mureşului 40 • Şi descoperirile de monumente sculpturale de
la Luncani trebuie puse în legătură cu una din aşezările rurale de aici. În pereţii bisericii romanice (din sec.
Xlll) s-au descoperit şase monumente funerare şi două inscripţii fragmentare, toate inedite 41 • Aspectul lor
rudimentar precum şi dimensiunile reduse îl fac pe colegul nostru Sorin Nemeti să creadă că ele pot proveni
dintr-o aşezare rurală, aceasta fiind probabil una din aşezările de la Gligoreşti, situată la doar câţiva kilometri
de Luncani 42 • De la conacul din localitate se cunosc doi pereti de aedicula despre care s-a spus că provin din
colecţia Kemeny. Piesele au fost însă descoperite încastrate (după O. Floca şi W. Wolski) în zidurile conacului,
ceea ce nu infirmă însă posibilitatea ca ele să fi fost aduse aici de la Potaissa 43 • În localitatea Luna au fost
semnalate şapte inscripţii şi o bază de statuie care însă provin cu certitudine din Potaissa de unde au fost aduse
la castelul contelui Moise J6sika 44 •
Lângă Gligoreşti, în comuna Cheţani, s-au descoperit fragmente ceramice romane şi diverse obiecte, toate
de pe locul vechiului târg comunal. Se pare că şi aici a existat o aşezare rurală romană45 • Şi la Cheţani şi la
Hădăreni se văd în hotarul satului urmele drumului roman.
Drumul roman de pe Mureş racorda la sistemul de comunicaţii al Daciei şi mica aşezare rurală romană de
la Gheja. Aici s-a descoperit ceramică uzuală, terra sigillata, un cap din teracotă şi două brăţări din bronz 46 •
În continuare, la Bogata, care făcea şi ea parte din teritoriul Potaissei, a existat o altă aşezare rurală romană
exact pe traseul drumului roman de pe valea Mureşului, cu numeroase urme romane identificate în mai multe
puncte. Se pare că aici a mai functionat şi un post de pază roman, deţinut de legio V Macedonica, după cum
arată ştampilele pe cărămizi (CIL m 8066 e) 47 •
Mai multe aşezări rurale au funcţionat probabil pe teritoriul satului Cuci, aşa cum indică descoperirile de
ceramică romană în mai multe puncte şi sondarea a două cimitire de incineraţie în urnă din epoca romană48 •
La sud-vest de Cuci, la Orosia, a existat o altă mică aşezare rurală romană 49 •
La Iemut se înregistrează mai multe puncte cu descoperiri romane. În punctul "Bideşcutul Mare", pe o
terasă înaltă deasupra cursului vechi al Mureşului, azi înmlăştinit, cu bogate izvoare de apă şi bune conditii
de locuire, s-au descoperit fragmente cerarnice romane şi un pilum. Într-un alt punct, numit "Hulpişti", pe un
mic promontoriu situat la vest de localitate, în stânga Mureşului, la circa 350-400 m de "Fundul Bedeelor", s-au
găsit fragmente cerarnice romane şi un altar anepigrafic. Ceramică romană s-a mai aflat în alte două puncte,
la "Staţiunea de cercetări şi producţie legumicolă", situată în stânga şoselei lemut-Lechinţa, şi în punctul
"Toţăghi". De asemenea, în punctul "Dealul fierarului" ("Kovâshalom") s-au descoperit cărămizi, fragmente
cerarnice şi monede imperiale romane (Severus Alexander, Gordian al ill-lea, Gallienus, Aurelian, Maximianus
Herculius, Maxentius şi Licinius), iar la poalele lui se mai vedeau urmele drumului roman. În punctul "La
Cânepişti", situat pe malul stâng al Mureşului, a funcţionat o villa rustica, iar în apropiere, la circa 250 m, s-a
descoperit necropola aşezării, care a funcţionat şi după retragerea aureliană 50 •
Un important punct cu descoperiri romane este cel de la nord de Iemut, la Lechinta de Mureş. Aici, în
punctul "Podei", situat la vest de sat, pe un promontoriu cu o poziţie dominantă, se află o aşezare de epocă
40 D. Tudor, Oraşe ... , p. 207; TIR L 34, p. 61; Mihai Bărbulescu, Din istoria militară a Daciei romane. Legiunea V
Macedonica şi castrul de la Potaissa, Cluj-Napoca, 1987, p. 50; Repertoriul arheologic al judeţului Cluj, Cluj-Napoca,
1992, s.v. Gligoreşti, p. 229-230, nr. 3, 4, 5 (V. Vasiliev).
41 Cercetări de teren inedite Sorin Nemeti.
42 Sorin Nemeti, Irina Nemeti, Florin Fodorean, Territorium Potaissae, în RB XVII, 2003, p. 72.
43 O. Floca, W. Wolski, Aedicula funerară în Dacia romană, in BMI 3, 1973, p. 14, nr. 34.
44 CIL III1, 892, 887, 894, 898, 897, 903, 910; V. Wollmannn, Monumente sculpturale romane de la Potaissa văzute de F. f.
Neigebaur, Fodor A. şi M. J. Ac.kner, în Potaissa, 1, 1978, p. 42-43.
45
RepMureş, s.v. Cheţani, p. 93.
48 D. Tudor, Oraşe ... , p. 275; RepMureş, s.v. Gheja, p. 175.
41 RepMureş, s.v. Bogata, p. 81.
48 Rep Mureş, s.v. Cuci, p. 111, 113.
49
RepMureş, s.v. Orosia, p. 114.
50 D. Tudor, Oraşe ... , p. 207; RepMureş, s.v. lernut, p. 151-155.
76
romană. S-au descoperit unne de locuinţe şi fragmente ceramice. Într-un alt punct, numit "Săli§te", situat tot
la vest de sat, la circa 500 m de "Podei", delimitat spre sud de malul drept al Mureşului, spre nord de pârâul
Comlodului, s-a descoperit ceramică romană. În apropierea acestui punct, pe locul grădinii fostului CAP, a
fost descoperit şi cercetat un cimitir roman plan, cu opt morminte de incineraţie in urne, datat in sec. III e.n.
Necropola a aparţinut aşezării romane de pe "Sălişte" 51 •
O mică aşezare romană s-a localizat intre Cipău şi Ogra (jud. Mureş), în punctul numit "Cipăul Mic", pe
unde trecea drumul roman. Această regiune făcea parte din teritoriul Potaissei.
Mai departe, pe acelaşi drum, în teritoriul localităţii Moreşti se înregistrează numeroase puncte cu
descoperiri romane. În punctul "Podei", care este un platou de formă triunghiulară, situat pe malul drept al
Mureşului, pe terasa a doua, s-a cercetat o necropolă romană de incineraţie, cu 15 morminte ce aparţin unui
cimitir plan. Tot în acest punct a existat o aşezare rurală romană, unde s-au descoperit fragmente ceramice
bogate, precum şi un post de pază roman, după cum sugerează cărămizile ştampilate descoperite aici, ce au
aparţinut legiunii XIII Gemina. În punctul"Cetate" (sau "Cetăţuia"), care este de fapt vârful platoului "Podei",
situat în colţul de vest, săpăturile arheologice au scos la iveală tencuială de mortar şi câteva fragmente de
cărămizi care trădează prezenţa unei construcţii, încă neidentificate. Tot aici s-au descoperit şi fragmente
ceramice romane. Într-un alt punct, numit "Citfalău", situat la circa 1 krn est de "Podei", s-a cercetat o villa
rustica ce avea două încăperP 2 • Tot aici s-a mai descoperit un grânar ce aparţinea fermei romane. Cele două
monede descoperite, o fibulă, obiectele din fier şi ceramica romană permit datarea vilei în a doua jumătate a
sec. II e.n.
Un alt punct important pe harta arheologică a culoarului Mureşului este localitatea Cristeşti. Aşezarea
romană de aici este cunoscută în literatura de specialitate încă din secolul trecut. În mai multe puncte s-au
înregistrat descoperiri cu caracter roman. În punctul numit "Cetatea de pământ" ("Făldvâr), pe stânga râului
Mureş, intre malul râului şi calea ferată,la est de comună, la circa 6 krn SV de 1ărgu Mureş, s-a cercetat aşezarea,
identificată prin descoperirea de cărămizi romane şi ţigle, blocuri de piatră. Aşezarea s-a dezvoltat pe ambele
maluri ale Mureşului. Aici a existat un atelier de olărit, cercetat in anul2000 53 • Presupunerea că aici ar fi existat
un castru roman nu a fost până acum confirmată, chiar dacă s-a descoperit o cărămidă ştampilată cu numele
trupei Al(a} Bos(poranorum} şi o diplomă militară datând din 8 iulie 158 e.n. 54 • Dacă acceptăm interpretarea
Nicoletei Man, care crede că acea clădire descoperită în 1972 reprezintă termele castrului auxiliar, atunci
aşezarea de la Cristeşti nu este una civilă, independentă de existenţa presupusului castru, ci chiar vicus-ul
militar situat pe teritoriul castrului auxiliar. Tot aici, pe malul stâng al Mureşului, in punctul"Lutărie" ("Cariera
de pietri§"), pe un bot de deal, la est de comună, spre T"argu Mureş, pe a doua terasă a Mureşului, s-au descoperit
ţigle romane şi un mormânt roman. Repertoriul descoperirilor arheologice din aşezare (diplomă militară, altare
votive şi monumente funerare ridicate de cadre militare, cărămizi ştampilate) o fac pe Nicoleta Man să încline
spre varianta existenţei aici a unui vicus militaris, strâns legat de viaţa castrului.
De la Cristeşti se ramifica un drum spre Ungheni care continua mai departe pe valea Nirajului spre castrul
roman de la Călugăreni, iar drumul de pe valea Mureşului, de-a lungul căruia a fost amplasat şi cimitirul
aşezării, traversa în acest punct râul, trecând pe partea dreaptă.
Mai departe, la Nazna şi Sâncraiu de Mureş, ca şi la Remetea, urmele drumului roman au fost sesizate pe
malul drept al Mureşului. Drumul continuă tot pe partea dreaptă a Mureşului, trecând prin Chinari, Glodeni
şi Voivodeni, pentru a intra apoi in pe teritoriul actualului oraş Reghin. Din împrejurimile acestui oraş se
menţionează ca descoperiri mai mulţi denari romani imperiali precum şi un tezaur compus din peste 600 de
monede romane de argint 55 •
De la Reghin drumul roman trece prin Suseni şi apoi se îndreaptă spre castrul roman de la Brâncoveneşti.
Castrul este situat pe cursul superior al Mureşului, în partea dreaptă a râului, la 11 krn nord de Reghin şi
la circa 41 km nord de T"argu Mureş, în marginea nordică a localităţii, în curtea (grădina) castelului feudal.
Castrul a constituit, in concepţia strategică militară romană, un important pilon defensiv, ca punct de apărare a
sectorului estic de pe cursul superior al Mureşului, închizând eficient accesul pe valea Mureşului. Obiectivul
51
D. Tudor, Oraşe ... , p. 274; RepMureş, s.v. Lechinta. p. 161-169.
52
RepMureş, s.v. Moreşti, p. 264-266.
53
Nicoleta Man, Aspecte privind caracterul aşezării romane de la Cristeşti, în RB XV, 2001, p. 117.
54
IDR 1, Dipl. XVI, p. 118-119.
55
RepMureş, s.v. Reghin, p. 202-203.
77
apartine provinciei Dacia Porolissensis 56 • La circa 150 m nord-vest de castru se întinde pe mai multe hectare
aşezarea civilă, fiind descoperite şi cercetate resturi din nouă locuinte, un atelier pentru producerea ceramicii,
o fântână şi o poqiune din drumul de acces spre castru. În anul 1997 s-au efectuat săpături arheologice pe
platoul "Vagott", situat dincolo de pădurea "Rozsas", la circa 1,5- 2 km E-NE de castrul roman. S-a putut astfel
identifica o aşezare rurală romană şi urmele drumului roman care se îndrepta prin acest punct spre castrul
de la Orheiu Bistritei. Într-un alt punct, numit "Sălaş" ("Szalas"), într-o pădure de la nord de castru, au fost
decoperite cărămizi şi Ugle romane.
Mai important este că în timpul săpăturilor arheologice din anii 1984 şi 1985, în fata atelierului de
ceramică din aşezarea civilă de lângă castru a fost decopertată şi cercetată o portiune din drumul de acces spre
castru, care se desprindea din artera principală Brâncoveneşti - Orheiu Bistritei. Deci, acest drum reprezintă
ramificatia drumului de pe valea Mureşului spre castrul roman de la Brâncoveneşti. Drumul are lăţimea de
2,50 m şi este acoperit cu un strat subtire de prundiş, iar la margine de află, din loc în loc, bolovani şi piatră de
râu de dimensiuni mai mari. Autorii cercetării arheologice au descoperit pe suprafata drumului, împrăştiate,
numeroase fragmente ceramice romane, un ac de argint cu cap globular, o aplică de bronz, cuie de fier şi o
monedă romană de bronz, nedeterminată.
7. Concluzii
Drumul roman măsoară, între castrul de la Războieni-Cetate şi cel de la Brâncoveneşti, aproximativ 90
km.
Pe prima portiune, între Războieni şi Bogata, drumul roman are traseul pe partea dreaptă a văii Mureşului
şi o orientare generală V-E, după care, între Bogata şi Cristeşti artera rutieră trece pe partea stângă. Mai departe,
în ultimul sector, între Cristeşti şi Brâncoveneşti, calea rutieră romană trece din nou pe partea dreaptă, având
o orientare generală SV-NE. Cel putin în două puncte au existat poduri în epoca romană: la Gligoreşti, pentru
a trece Arieşul, şi în apropiere de Cristeşti, pentru ca drumul să poată fi trecut de pe partea stângă pe partea
dreaptă. Calea rutieră a avut o importantă mare, aceea de a lega aşezările şi castrele de pe valea Mureşului.
The Roman Road Alongside the Valley of Mureş

between the Localities Brâncoveneşti and Războieni-Cetate.
Topographical and Archaeological Study
Abstract
The present study tries to establish which was the route of the Roman road alongside the valley of
Mureş between the localities Brâncoveneşti and Războieni-Cetate. We used first the data from the modern
historiography. Several historians and Romanian scholars have mentioned the presence of a Roman road
alongside the valley of Mureş. We also used the informations from some Austrian maps, which contains
numerous topographical details. Vasile Christescu, Emil Panaitescu, Mihail Macrea, Mihai Blăjan, Wilhelm
Theiss and Paul Vasile Preda are some historians that offer detalis in their books and articles about the route
of this important Roman road. We also were able to consult the archaeological repertories, in which there
are mentions 29 localities where is attested the presence of the Roman road. From West to East these are: 1.
Hădăreni: in the point called Irimul Mare (Nagyirim), on the right side of the river Arieş, were discovered at
the surface of the terrain, on a distance of 2 kilometers, the tracks of the Roman road, which connected the
military camp from Războieni-Cetate with the Roman camp from Brâncoveneşti; 2. Gheja: in the points "Dor',
"Morea" and "Râtul !anca", placed on the left side of the river Mureş, were identified parts of the Roman road;
3. Atintiş: the Roman road passes through the middle of the locality; 4. Bogata: the Roman road alogside the
56 D. Protase, Andrei Zrinyi, Castrul roman şi aşezarea civilă de la Bmncoveneşti (jud. Mureş). Săpăturile din anii
1970-1987, în Marisia XXIII-XXIV, 1994, p. 75-169; ldem, Inscripţii şi monumente sculpturale din castrul roman de
la Brâncoveneşti, în EphemNap 2, 1992, p. 95-96; RepMureş, s.v. Brâncoveneşti, p. 84-88; Andrei Zrinyi, Mihai Petică,
Cercetări arheologice pe limesul estic al Daciei romane. Săpăturile din anu/1997 de la Brâncoveneşti (jud. Mureş}, în
Marisia XXVI, 2000, p. 327-330.
78
valley of Mureş was identified in several points; 5. Orosia: between the villages Cuci and Bogata was identified
the Roman road; 6. Cuci: in the point called "Urcuş" was identified at the surface of the terrain the Roman road
on the valley ofMureş; 7. Iemut: the Roman road between Apulum and Brâncoveneşti was observed at the base
of the hill called "Dealul Fierarului"; 8. Ogra: close to a roman settlement, in the point called "Cipău Mic", in
the territory of the village, were identified the tracks of the Roman road, on the road between Cipău and Ogra;
9. Cipău: the roman road, called "Calea lui Traian", were identified in the territory of the village; 10. Sânpaul;
11. Chirileu: somewhere at the North of the village was observed the Roman road, on the left side of the river
Mureş; 12. Ungheni; 13. Moreşti; 14. Cristeşti: in the year 1870 were observed the tracks of the Roman road.
In the same period was identified the rural settlement from the Roman era, on the left side of Mureş, at 6 km
South of T'argu Mureş; 15. Nazna: in the perimeter of the locality, on the right side of Mureş, were identified
the tracks of the Roman road that passes thorugh Moreşti and continues to Sâncraiu de Mureş; 16. Sâncraiu
de Mureş; 17. Remetea: on the right side of Mureş was identified the Roman road, at North-East from T'argu
Mureş; 18. Sântana de Mureş; 19. Chinari; 20. Glodeni; 21. Păingeni; 22. Voivodeni; 23. Petelea; 24. Apalina;
25. Reghin; 26. Dedrad: at North-East was identified the Roman road, called "Drumul Troianului"; 27. Suseni:
the tracks of the Roman road were observed in the territory of the village, on the right side of the river Mureş;
28. Brâncoveneşti: in the point from the "Forest of Roses", placed at North-West from the Roman military camp
of Brâncoveneşti, were identified the tracks of the Roman road; 29. Deda.
We structured our study in seven parts.
The first one contains geographical, geomorphologic, climatic data about the valley of Mureş and its ro le in
the landscape of the Transylvanian plate. Next we mentioned that there are no antique sources containing data
on this road. Beside that, there are severa! mentions in the books and articles published by modern researchers
and historians. These were analyzed in the third part of the study. We used some Austrian maps, which present
the route of the Roman road. These were discussed in the fourth part of the article. Then, in the fifth part, we
tried to see which are the main topographic characteristics of the route of the Roman road alongside the valley
ofMureş.
The sixth part presents the point with archaeological discoveries, ali of them from the Roman era. The
final part is, practically, the conclusion of the study. The Roman road measures, between the Roman military
camp from Războieni-Cetate and that from Brâncoveneşti, approximately 90 km. In the first sector, between
Războieni and Bogata, the Roman road was constructed on the right side of Mureş. Then, in the second sector,
between the localities Bogata and Cristeşti, the road passes on the left side of Mureş. We think that the Roman
placed at Gligoreşti a bridge over the river Arieş. In the last sector, between Cristeşti and Războieni-Cetate, the
road passes again on the right side of the river Mureş.
79
~
o
" &\
f\ Q
Pl. 1. Culoarul Mureşului între Glodeni şi Hădăreni (după Grigor P. Pop. Depresiunea Transilvaniei, Cluj-Napoca, 2001, p. 180-181, fig. 11).
Pl. 1. The valley of Mureş between Glodeni and Călugăreni (after Grigor P. Pop, Depresiunea Transilvaniei, Cluj-Napoca, 2001, p. 180-181, fig. 11 ).
Pl. 2. Culoarul Mureşului şi drumul modem de pe partea dreaptă a râului, între localităţile Brâncoveneşti (Maros-
Vecs) şi Voivodeni (Vajda-Szt.-Ivâny).
Pl. 2. The valley of Mureş and the current road an the right side of the river, between the localities Brâncoveneşti
(Maros-Vecs) and Voivodeni (Vajda-Szt.-Ivâny).
81
Pl. 3. Culoarul Mureşului şi drumul modern de pe partea dreaptă a râului, între localităţile Voivodeni (Vajda-Szt.-
lvăny) şi T"argu Mureş (Maros-Vâsârhely).
Pl. 3. The valley of Mureş and the current road on the right side of the river, between the localities Voivodeni
(Vajda-Szt.-lvâny) şi T"argu Mureş (Maros-Vâsârhely).
82
Pl. 4. Traseul drumul roman pe partea stângă a Mureşului, între localităţile Cristeşti şi Luduş (Maros-Ludas).
Pl. 4. The route of the Roman road on the left side of the valley of Mureş, between the localities Cristeşti şi Luduş
o:>
w (Maros-Ludas).
84
Pl. 6. Drumul roman de la Cipău, cu urme de pietriş în arătură.
Pl. 6. The same Roman road from Cipău, with traces of gravei at the surface of the soil.
85
Pl. 7. Suprastructura drumului roman de la Cipău.
Pl. 7. The superstructure of the Roman road from Cipău.
86
Pl. 8. Urme de pietri§ din suprastructura drumului roman de la Cipău.
Pl. 8. Traces of gravel from the superstructure of the Roman road from Cipău.
87
Piese romane de bronz din Dacia
Sorin NEMETI
Intentia noastră este de a prezenta o serie de piese de bronz romane descoperite în diverse puncte pe
teritoriul Daciei, în castre auxiliare sau viei militari aferenţi sau în aşezări rurale, aflate în colecţii particulare 1 •
Organizarea materialului se va face în funcţie de funcţionalitatea pieselor şi astfel putem distinge următoarele
categorii: 1. obiecte de podoabă, II. piese de echipament militar şi harnaşament şi III. piese utilitare (fragmente
de vase de bronz, accesorii de mobilier}.
Războieni - "Cetate" (jud. Alba).

În raza comunei Războieni - Cetate, la vest de vatra actuală, pe o terasă puţin ridicată, este localizat un
castru roman unde era campată ala 1 Batavorum milliaria. Din sondaje mai vechi şi descoperiri întârnplătoare
a ieşit la lumină o bogată varietate de materiale romane care certifică existenţa acolo a castrului şi aşezării
civile aferente (Repertoriul Alba 1995, 153-154}. Cercetări arheologice sistematice recente au permis schiţarea
planimetriei edificiului militar şi obţinerea de indicii în ce priveşte stratigrafia sitului (Cronica 2001, 203}.
Pentru a întregi tabloul descoperirilor dorim să prezentăm o serie de bronzuri mărunte descoperite în această
zonă.
1. Obiecte de podoabă.
1. Fibulă cu două nodozităţi (Doppelknopffibeln}, varianta II (capul fibulei lăţit, două nodozităţi pe corp,
piciorul terminat într-un buton, portagrafa lată, parţial ajurată}. (p. V1}. Bronz. Fragmentară, lipseşte acul
fibulei. Dimensiuni: 6, 9 x 1, 8 cm. Analogii: Chirilă, Gudea, Lucăcel, Pop 1972, pl. XCIV4; Protase 1976, 62, pl.
XXIX/2; Husar 1999, 180-181, pl. VI/4-13. Datare: prima jumătate a secolului IT d. Hr.
2. Fibulă puternic profilată, varianta cu o nodozitate pe corp (pl. 1/2). Bronz. Fragmentară, păstrată doar
partea superioară a corpului romboidal al fibulei. Dimensiuni: 2, 5 x 1, 5 cm. Analogii: Gudea 1989, 594-595,
pl. CLXXXIII; Mitrofan, Cociş 1995, 441-442, pl. IW19-26, 28; Cociş 1989-1993, 265, pl. 1, II 1 3-18; Chirilă,
Gudea, Lucăcel, Pop 1972, 87, pl. XCW 1, 3; Datare: prima jumătate a secolului II d. Hr.
3. Fibulă puternic profilată (pl. V3}. Bronz. Fragmentară, se mai păstrează doar portagrafa şi un buton.
Dimensiuni: 2, 5 x 2, 4 cm. Analogii: Cociş, Ardevan, Pintea 1992, 327, nr. 3, pl. W23; T6kacs, Cociş, Rustoiu
1995, 454, nr. 16, pl. IIV16; Cociş 1989-1993, 271, nr. 10, pl. V10. Datare: prima jumătate a secolului II d. Hr.
4. Fibulă cu genunchi, cu resortul închis într-o casetă (pl. V4}. Bronz. Fragmentară, lipseşte acul fibulei.
Dimensiuni: 3, 1 x 2,1 cm. Analogii: Gudea 1989, 599-600, nr. 4-26, pl. CLXXXVI; 600-601, nr. 1-5, 7-28, pl.
CLXXXVII; Mitrofan, Cociş 1995, 436, nr. 49-51, pl. VI/49, VII/50, 51; Takacs, Cociş, Rustoiu 1995, 436, pl. IV/
22-24; Bărbulescu 1994, 144, pl. 32/5; Chirilă, Gudea, Lucăcel, Pop 1972, 89, nr. 19, 20, pl. XCV/1, 2; Protase,
Gaiu, Marinescu 1997, pl. LXXIIV7; Cociş, Ardevan, Pintea 1992, 328, nr. 53-60, pl. IV/53-60. Datare: al treilea
sfert al secolului II - secolul III d. Hr.
5. Fibulă cu genunchi, cu resortul închis într-o casetă (pl. 1/5). Bronz. Fragmentară, lipseşte piciorul cu
portagrafa şi acul fibulei. Dimensiuni: 2 x 1, 5 cm. Analogii şi datare ca pentru piesa anterioară (nr. 4}.
6. Fibulă cu corpul în formă de T, varianta fără buton, corpul dintr-o bară lăţită spre cap (pl. V6}. Bronz.
Fragmentară, lipsesc acul, bratele şi piciorul fibulei. Dimensiuni: 3 x 1, 2 cm. Analogii: Gudea 1989, 617, nr, 20,
1
Cu această ocazie piesele vor fi donate Muzeului National de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca (piesele de la Războieni
-Cetate şi Apahida], Muzeului de Istorie Gherla (piesele de la Gherla) şi Muzeului de Istorie Turda (piesele de la Poiana
- "Izvorul Lişca").
89
pl. CXCIII/20; Protase, Gaiu, Marinescu 1997, pl. LXXIV/2; Cociş, Ardevan, Pintea 1992, 329, nr. 73, pl. V/73;
Mitrofan, Cociş 1995, 437, nr. 65-67, pl. IX/65-67. Datare: prima jumătate a secolului III d. Hr.
7. Fibulă cu corpul plat, varianta cu corpul traforat (pl. I/7). Bronz. Fragmentară, lipsesc acul şi un fragment
din partea dreaptă a corpului fibulei. Dimensiuni: 3, 2 x 2, 6 cm; Analogii: Gudea 1989, 619, nr. 5-9, pl. CXCV 15-9;
Cociş, Ardevan, Pintea 1992, 329, nr. 67, pl. V/67; Mitrofan, Cociş 1995, 437-438, pl. X/70. Datare: al treilea sfert
al secolului II- prima jumătate a secolului III d. Hr.
8. Mărgea din bronz, turnată (pl. I/8). Dimensiuni: 1, 8 x 1, 5 cm;
9. Mărgea din bronz, turnată (pl. I/9). Dimensiuni: 1, 4 x O, 9 cm.
10. Mărgea din bronz, turnată (pl. I/10). Dimensiuni: 1, 2 x O, 8 cm. Analogii pentru piesele 8, 9, 10: Gudea
1989, 716, pl. CCXLIV/ 31-62.
11. Frunze din tablă de bronz cu urme de aurire. Se păstrează trei frunze fragmentare (a, b, c), un fragment
având şi inelul de bronz pe care erau prinse (b). (pl. 11 11 a, b, c). Dimensiuni: a) 3, 5 x 3, 1 cm; b) 4, 7 x 2, 9
cm (cu inelul deprindere); c) 3, 1 x 2, 1 cm. Pe fragmentul a) se poate observa urma unde frunza se prindea de
inelul de bronz, astfel că putem reconstitui aproximativ ansamblul compus din două asemenea frunze lipite
de un inel de bronz. Asemenea grupuri de câte două frunze erau probabil aranjate, cu ajutorul unei sârme
care trecea prin inelele de prindere, într-o cunună. Cununa de frunze de bronz aurit putea împodobi - ca un
accesoriu lucrat aparte - o statuie de bronz sau putea face parte dintr-un inventar funerar ca în cazul frunzei
din foaie de aur de la Dierna (Orşova) (Florescu, Miclea 1979, 38-39).
II. Piese de echipament militar şi harnaşament.

12. Buterolă din tablă de bronz. (pl. III12). Se păstrează intactă doar partea dorsală a piesei cu un mic
orificiu pentru asamblare. Partea frontală este distrusă, dar se mai vede o decoratie în formă de nervură pe
mijlocul piesei. Dimensiuni: 3, 6 x 3, 2 x O, 7 cm. Analogii: Gudea 1989, 589, pl. CLXXX/13 (aceaşi formă),
pl. CLXXX/12-16 (diferite tipuri de buterole).
13. Garnitură de centură cu decor traforat (pl. III13). Bronz. Fragmentară. Dimensiuni: 4, 1 x 2, 5 cm.
Analogii: Găzdac 1995, 411, nr. 16, 25, pl. 3 116, 25; Gudea, Chirilă, Matei, Bajusz, Tamba 1992, pl. 22.
14. Cataramă cu ureche deprindere rectangulară (pl. III14). Bronz. Dimensiuni: 3, 3 x 2, 2 cm. Analogii:
Găzdac 1995, 411, nr. 28, pl. 3/8; Gudea, Chirilă, Matei, Bajusz, Tamba 1992, pl. 9/11.
15. Cataramă de chingă rectangulară (pl. III15). Bronz. Dimensiuni: 4, 9 x 2, 8 cm. Analogii: Găzdac 1995,
413, nr. 69, pl. 7/69.
16. Capăt de curea (Riemenendbeschlăge) (pl. III16). Bronz. Dimensiuni: 5, 8 x O, 9 cm. Analogii: Gudea
1989, 657, nr. 31-34, pl. CCXIII31-34; Oldenstein 1976, 249, nr. 311-314, pl. 361311-314.
17. Pandantiv în forma "sâmburelui dublu de migdală". (pl. 11/17). Bronz. Fragmentar, lipseşte urechea de
prindere. Dimensiuni: 3, 7 x 1, 4 cm; Analogii: Chirilă, Gudea, Lucăcel, Pop 1972, pl. CXVII/1-2; Găzdac 1995,
414, nr. 89-91, fig. 10/89-91.
18. Pandantiv cu corpul traforat (pl. III18). Bronz. Fragmentar, lipseşte o parte din corpul pandantivuJ.ui.
Dimensiuni: 2, 9 x 2, 4 cm. Analogii: Gudea 1989, 672-673, pl. CCXX/7-20 (pandantiv cu balama, tipul XIII).
19. Aplică de centură cu corp patrulater traforat cu motive în formă de pelta. (pl. III 19). Bronz. Fragmentară,
lipsesc două dintre colturile aplicii. Dimensiuni: 3, 1 x 2, 9 cm.
20. Aplică de centură cu corp patrulater traforat cu motive în formă de pelta. (pl. III 20). Bronz. Fragmentară,
lipseşte un colt şi un fragment din extremitatea stângă. Dimensiuni: 3, 1 x 2, 9 cm. Analogii pentru piesele 19
şi 20: Gudea 1989, 644, nrr. 34, pl. CCVI/34; Rusu 1991, 107, pl. XIIII7, 8.
21. Aplică cordiformă (pl. III 21). Bronz. Fragmentară, lipseşte un nit şi extremitatea inferioară a piesei.
Dimensiuni: 3, 2 x 2, 1 x O, 6 cm. Analogii: Chirilă, Gudea, Lucăcel, Pop 1972, 73, pl. LXXIII/5 a-b, LXXIV/5;
Gudea 1989, 651, pl. CCX/27.
22. Aplică cu corpul în formă de "scut" simplu (pl. III 22). Bronz. Dimensiuni: 3, 2 x 1, 5 cm. Analogii:
Gudea 1989, 646-647, pl. CCVIII/1-12; Găzdac 1995, 414, nr. 92-95, pl. 11/92-95.
23. Aplică cu discul circular bombat, cu decor flora! (pl. III 23). Bronz. Fragmentară, lipseşte capătul
nitului. Dimensiuni: 1, 8 x O, 9 cm. Analogii: Gudea 1989, 631, pl. CC/32-34.
24. Aplică cu discul circular bombat (pl. 11/24). Bronz. Dimensiuni: 2, 2 x 2 cm. Analogii: Gudea 1989,
636-637, pl. CCII/1-23.
90
25. Aplică cu corpul în formă de pară, cu buton terminal (pl. IW25). Bronz. Fragmentară,lipsesc capetele
niturilor. Dimensiuni: 3, 1 x 1, 6 cm. Analogii: Gudea 1989, 650, nr. 26-42, pl. CCIX/26-42; Găzdac 1995, 415,
nr. 107-112, pl. 12/107-112.
26. Aplică cu corp patrulater, cu protuberante (pl. IIV26). Bronz. Fragmentară. Dimensiuni: 3, 1 x 2, 2 cm.
27. Distribuitor de curele fix (pl. III/27). Bronz. Are forma unei verigi ornamentate cu proeminente
tronconice şi cubice, decorate la rândullor cu motive cruciforme emailate. Curelele se prindeau cu ajutorul
unor carabiniere în spaţiile libere. Fragmentar, se păstrează puţin mai mult de jumătate din piesă, care avea
un diametru interior de circa 5, 5 cm. Dimensiuni păstrate: 6, 6 x 4, 9 cm; grosimea verigii: O, 7 - O, 8 cm;
protuberanţele au dimensiunile de 1, 7 x 1, 2 x O, 8 cm. Analogii:??; pentru decorul emailat al protuberanţelor
]sac, Cociş 1995, 103-138, nr. 54.
28. Carabinieră (pl. Ill/28). Bronz. Fragmentară, se mai păstrează parţial cârligul de prindere a carabinierei
pe inelul de joncţiune. Dimensiuni: 2, 7 x 1, 5 cm. Analogii: Găzdac 1995, 412-413, nr. 54-57, pl. 6/54-57.
29. Distribuitor de curea (pl. III/29). Bronz. Întreg. Suprafaţa ext~rioară decorată cu două caneluri.
Dimensiuni: 1, 4 x 1 cm. Analogii: Gudea 1989, 592-593, nr. 12-15, pl. CLXXXIV12-15.
30. Distribuitor de curea de formă patrulateră (pl. III/30). Bronz. Întreg. Suprafaţa exterioară este împărţită
în trei registre. Dimensiuni: 1, 7 x 1, 5 cm. Analogii: Gudea 1989, 592, pl. CLXXXII/5.
III. Piese utilitare.

31. Ataş de vas (ampulla) (pl. III/31). Bronz. Fragmentar. Partea care se ataşează vasului este de formă
lanceolată, urechea de prindere are secţiune circulară. Dimensiuni: 5, 2 x 3 cm. Analogii: Chirilă, Gudea,
Lucăcel, Pop 1972, pl. CXVI/4; Găzdac 1995, 410, nr. 3-4, pl. 2/3-4.
32. Cheie cu capul rotund şi găurit, corpul alungit şi partea activă plată (pl. IIV32). Bronz. Fragmentară.
Dimensiuni: 6, 4 x 2, 5 cm. Analogii: Gudea 1989, 686-687, pl. CC.XX:VII/18; Gudea, Matei 1982, 202, nr. 28-31,
pl. IV/28-31.
33. Cheie - inel; varianta cu partea activă derivând din picior şi profilată, subvarianta cu dantura dreaptă
(pl. IIV33). Bronz. Întreagă. Dimensiuni: 2, 9 x 2, 4 cm. Analogii: Gudea, Matei 1982, 200, nr. 17-18, pl. Ill/17-18.
34. Mâner de casetă (pl. Ill/ 34). Bronz. Fragmentar, se mai păstrează jumătatea din dreapta a mânerului în
formă de peşte stilizat împreună cu unul din cuiele de fixare din bronz. Dimensiuni: 5, 6 x 4, 3 cm; lungime
cui: 3, 9 cm. Analogii: Găzdac 1995, 410, nr. 6, pl. 2/6; Bărbulescu 1994, 137, pl. 29/8.
35. Mâner în formă de buton 1 picior de casetă (pl. IV/35). Bronz. Fragmentar, lipseşte cuiul de fier.
Dimensiuni: 3 x 1, 8 cm.
Dimensiuni: 2, 5 x 2, 2 cm.
Dimensiuni: 2, 8 x 1, 9 cm. Analogii pentru piesele 36, 37 şi 38: Gudea 1989, 694-695, nr. 12-16, 26-30, pl.
CC.xx:xn, 12-16, 26-30; Diaconescu, Opreanu 1987, 56, nr. 13; Chirilă, Gudea, Lucăcel, Pop 1972, pl. CXVlll/1.
38. Capăt de cui ornamental în formă de pion de şah (picior de casetă sau mâner-buton) (pl. IV/38). Bronz.
Fragmentar, lipseşte cuiul de fier. Dimensiuni: 1, 5 x 1, 5 cm.
Fragmentar, lipseşte cuiul de fier. Dimensiuni: 2, 8 x 1, 4 cm.
Fragmentar, lipseşte cuiul de fier. Dimensiuni: 3, 1 x 1, 5 cm. Analogii pentru piesele 39, 40 şi 41: Chirilă,
Gudea, Lucăcel, Pop 1972, CXVTIV10; Gudea 1989, 695, nr. 1-11, pl. CCXXXIIV1-11; Diaconescu, Opreanu
1987, 55, nr. 9; Protase, Gaiu, Marinescu 1997, pl. LXXX/12, 13.
41. Nit cu cap bombat decorat cu motiv floral (pl. IV/41). Bronz. Fragmentar, lipseşte cuiul. Dimensiuni: 1,
9 x 1, 6 cm. Analogii: Gudea 1989, 704, pl. CCXXXIX/57-58.
Gherla (jud. Cluj).

În raza oraşului Gherla, la circa 1 km sud-vest de oraş, în triunghiul cuprins între Someşul Mic, Canalul
Morii şi şoseaua Cluj-Napoca - Gherla, se află ruinele unui castru roman. Castrul, garnizoană a unităţii ala
II Pannoniorum, a furnizat de-a lungul timpului o serie de descoperiri interesante iar planul său este astăzi
91
cunoscut în urma cercetărilor arheologice (Repertoriul Cluj 1992, 212-214). Din zona castrului şi a vicus-ului
militar aferent provin şi piesele prezentate în continuare.
II. Piese de echipament militar şi harnaşament

42. Capăt de curea (pl. IV/42). Bronz. Fragmentar, lipseşte vârful piesei. Dimensiuni: 4, 3 x 1, 2 cm.Analogii:
Gudea 1989, 657, nr. 25-37, p. CCXIJ/25-37.
43. Aplică romboidală emailată cu protuberanţe circulare (pl. IV/43). Bronz. Fragmentară, se păstrează doar
partea centrală a piesei. Se pot observa trei rânduri de caneluri, de formă rombică, adânc incizate. Presupunem
că în şănţuiri era încrustat email, acum dispărut. Dimensiuni: 4, 4 x 4 cm. Analogii: Chirilă, Gudea, Lucăcel,
Pop 1972, 72, 74, pl. LXXIII/1, LXXIV/3; Găzdac 1995, 413, nr. 76, pl. 9/76.
44. Aplică cu disc, cu cercuri incizate concentric şi protuberanţe (pl. IV/44). Bronz. Fragmentară. Faţa
discului este împărţită în trei registre concentrice, odinioară umplute cu email. Dimensiuni: 3, 6 x 3, 5 cm.
Analogii: Gudea 1989, 635, nr. 52-54, pl. CCI/52-54.
45. Aplică cu corpul în formă de pară, cu buton terminal (pl. IV/45). Bronz. Fragmentară,lipsesc capetele
niturilor. Dimensiuni: 3, 5 x 2, 3 cm. Aceleaşi analogii ca pentru piesa nr. 25.
46. Carabinieră (pl. IV/46). Bronz. Fragmentară, se mai păstrează partial cârligul deprindere a carabinierei
pe inelul de joncţiune. Dimensiuni: 2, 2 x 1 cm. Aceleaşi analogii ca pentru piesa nr. 25.
47. Clopoţel (tintinnabulum) (pl. IV/47). Bronz. Fragmentar. Dimensiuni: 5, 7 x 3, 2 cm. Analogii: Găzdac
1995, 413, nr. 72, pl. 8/72; Bărbulescu 1994, 137, pl. 29/3.
III. Piese utilitare

48. Cheie -inel (pl. IV/48). Bronz. Fragmentară, lipseşte partea activă a cheii şi o parte din verigă.
Dimensiuni: 2, 5 x 1, 2 cm. Aceleaşi analogii ca pentru piesa nr. 34.
Poiana- "Izvorul Lişca" (apartine municipiului Turda, jud. Cluj).

La circa 3 km sud-vest de vatra fostului sat Poiana, în apropierea izvorului numit "Lişca", au fost semnalate
urmele unor construcţii romane. Descoperirile de piatră, ţiglă, ceramică, monede şi materiale sculpturale au
condus la identificarea în acest loc a unei aşezări rurale romane (Repertoriul Cluj 1992, 403). Din aceeaşi zonă
provin şi o serie de piese mărunte din bronz databile în epoca romană.
/. Obiecte de podoabă
49. Fibulă cu capul în formă de ancoră (pl. V/49). Bronz. Fragmentară, se mai păstrează doar capul fibulei.
Dimensiuni: 4 x 2, 8 cm. Analogii: Gudea 1989, 597-598, nr. 15-21, pl. CLXXXV/15-21; Cociş, Ardevan, Pintea
1992, 329, nr. 65, pl. IV/65; Mitrofan, Cociş 1995, 435, nr. 42, pl. V/42; Cociş 1989-1993, 279, nr. 55, pl. V/55.
Datare: începând cu mijlocul secolului II până în prima jumătate a secolului III d. Hr.
50. Fibulă cu genunchi, cu resortul închis într-o casetă (pl. V/50). Bronz. Fragmentară, lipseşte acul şi
extremitatea portagrafei. Dimensiuni: 3, 4 x 2, 1 cm. Analogii şi datare ca pentru piesele nr. 4 şi 5.
51. Fibulă cu corp plat, varianta cu corpul traforat (pl. V/51). Bronz. Fragmentară. Dimensiuni: 2, 4 x 2, 2
cm. Analogii şi datare ca pentru piesa nr. 7.
52. Fibulă cu corpul în formă de T, varianta fără buton, corpul dintr-o bară lăţită spre cap (pl. V/52). Bronz.
Fragmentară, lipseşte acul fibulei. Corpul e decorat cu două rânduri paralele de incizii. Dimensiuni: 4, 4 x 2, 6
cm. Analogii şi datare ca pentru piesa nr. 6.
53.Fibulă cu piciorul întors pe dedesupt, varianta cu capul fără buton (pl. V/ 53). Bronz. Fragmentară,
lipseşte acul şi piciorul fibulei. Dimensiuni: 2, 5 x O, 5 cm. Analogii: Gudea 1989, 607, nr. 1-9, pl. CXC/1-9;
Cociş 1989-1993, 282-283, pl. VIII/68-73, IX/74-80; Protase, Gaiu, Marinescu 1997, pl.LXXIV/7; Cociş, Ardevan,
Pintea 1992, 329, nr. 80, pl. VI/80. Datare: începând cu prima jumătate a secolului III d. Hr.
II. Piese de echipament militar şi harnaşament

54. Pandantiv circular traforat (pl. V/54). Bronz. Întreg, se păstrează şi urechea de prindere. Pandantivul
are aspectul unei roţi cu patru spite, unite într-un tambur central. Marginea exterioară este ornamentată cu
protuberanţe, care marchează de asemenea şi locul urechii de prindere. Dimensiuni: 5, 4 x 5, 3 cm. Analogii:??
92
55. Aplică de centură cu corp patrulater traforat cu motive în formă de pelta. (pl. V/55). Bronz. Întreagă.
Dimensiuni: 3, 1 x 2, 9 cm. Analogii ca pentru piesele nr. 19 şi 20.
56. Aplică cu corp patrulater traforat, varianta cu corp dreptunghiular (pl. V/56). Bronz. Întreagă.
Dimensiuni: 4 x 1, 2 cm. Analogii: Gudea 1989, 644, nr. 40, p. CCVV40; Oldenstein 1976, 252-253, nr. 388-402,
pl. 41 1388-402.
57. Aplică cu corp patrulater simplu, plat (pl. V/57). Bronz. Fragmentară, lipsesc capetele niturilor.
Dimensiuni: 5, 8 x 2, 1 cm. Analogii: Gudea 1989, 640-641, nr. 41-53, pl. CCIV/41-53; Oldenstein 1976, 256, nr.
746, pl. 59.
58. Aplică (pl. V/58). Bronz. Întreagă. Dimensiuni: 2, 9 x 1, 4 cm. Analogii: Protase, Gaiu, Marinescu 1997,
pl. LXXVV7.
59. Verigă cu profil triunghiular (pl. V/59). Bronz. Întreagă. Dimensiuni: diametrul exterior 2, 2 cm,
diametru! interior 1, 2 cm. Analogii: Chirilă, Gudea, Lucăcel, Pop 1972, pl. CXIll/2-24; Protase, Gaiu, Marinescu
1997, pl. LXXVIW14-28; Gudea 1989, 707-713, pl. CCXLI/14-78, CCXLII/1-61, CCXLIW1-19.
III. Piese utilitare

60. Cheie cu capul rotund şi găurit, corpul alungit (pl. V/60). Bronz. Fragmentară, lipseşte partea activă.
Dimensiuni: 5, 7 x 2, 3 cm. Aceleaşi analogii ca pentru piesa nr. 33.
61. Cheie- inel; varianta cu partea activă derivând din picior şi profilată, subvarianta cu dantura rotundă
(pl. V/61). Bronz. Fragmentară, lipseşte o parte din inel. Dimensiuni: 2, 6 x 2, 2 cm. Analogii: Gudea, Matei
1982, 200-201, nr. 19-21, pl. Ill/19-21; Chirilă, Gudea, Lucăcel, Pop 1972, 80, nr. 25, 26, pl. CIX/5, 5a; Gudea
1989, 682, nr. 9-11, pl. CCXXVV9-11
62. Piesă de broască (pl. V/62). Bronz. Fragmentară. Dimensiuni: 4 x 1, 4 cm. Analogii: Gudea 1989, 688-
689, nr. 10, 12-18, pl. CC:XX:Vlll/10, 12-18; Chirilă, Gudea, Lucăcel, Pop 1972, pl. CIX/1-3, 3 a.
63. Greutate conică de la "firul cu plumb" (pl. V/63). Bronz. întreagă. Dimensiuni: 2, 1 x 1, 6 cm.
Apahida "Păduriţa" (jud. Cluj).

Punctul este cunoscut datorită săpăturilor lui G. Teglâs din anul1900, care a descoperit aici substrucţii de
clădiri
romane şi un bogat inventar (Repertoriul Cluj 1992, 32). De aici provine şi piesa ilustrată mai jos:
64. Fibulă cu corp triplu (pl. VV64). Bronz. Fragmentară, lipseşte acul fibulei. Dimensiuni: 5, 4 x 1, 8 cm.
Analogii: Gudea 1989, 618, nr. 9-11, pl. CXCIV/9-11. Datare: secolul TII d. Hr.
Se adaugă o serie de piese care, datorită stării fragmentare sau lipsei analogiilor, nu au putut fi identificate.
Războieni- Cetate
65. Toartă(?) (pl. VV65). Bronz. Fragmentară. Dimensiuni: 5, 2 x 1, 2 cm.
66. Piesă bronz (pl. VV66). Întreagă. Dimensiuni: 6, 4 x O, 7 cm.
67. Verigă din bronz în formă de picătură (pl. VV66). Fragmentară, lipseşte extremitatea inferioară.
Dimensiuni: 3, 7 x 2, 4 cm.
68. Pandantiv cu corp patrulater (?) (pl. VV68). Bronz. Fragmentar. Dimensiuni: 2, 8 x 1, 7 cm. Analogii:
Gudea 1989, 646, pl. CCVll/36.
Gherla
69. Piesă bronz (ataş de vas?) (pl. VV69). Fragmentară. Dimensiuni: 3, 5 x 2 x 2, 1 cm.
70. Piesă bronz (fragment de fibulă în formă de T?) (pl. VV70). Dimensiuni: 2, 7 x 2, 1 x 1, 3 cm.
Poiana "Izvorul Lişca"

71. Piesă bronz (aplică cu corpul alungit ?) (pl. VV71). Dimensiuni: 4 x O, 8 cm.
Dintre piesele prezentate se remarcă cele provenite din mediul militar, respectiv laturile din zona castrelor
de la Războieni-Cetate şi Gherla. Garnizoane ale unor trupe de cavalerie, aceste castre au furnizat o bogată
varietate de piese de echipament militar şi harnaşament. Dintre piesele mai interesante remarcăm fibula cu
două nodozităţi., familiară mediului norico-pannonic (asemenea piese apărând în reprezentări figurate chiar pe
93
monumente funerare provenite din Războieni-Cetate). De asemenea, o descoperire unică o constituie frunzele
de bronz aurit, care provin probabil dintr-o coroană. Dintre piesele funcţionale se remarcă distribuitorul de
curele cu protuberanţe emailate, care reproduce un decor similar cu cel al "fibulei britannice" din castrul de la
Căşei. Astfel, piese mărunte din bronz- ca fibula cu două nodozităţi şi distribuitorul de curele cu protuberanţe
emailate - confirmă informaţiile istorice despre prezenţa elementelor celtice la Război~ni-Cetate. Eşantionul
de piese mărunte de bronz de la Poiana -"Izvorul Lişca" completează imaginea noastră despre această aşezare
rurală romană situată între Războieni - Cetate şi Potaissa (Turda) în apropierea traseului drumului imperial
(Nemeti, Nemeti, Fodorean 2003, 70). Aici predomină obiectele de podoabă (fibule variate care sunt produse
şi circulă din prima jumătate a secolului II până la mijlocul şi a doua jumătate a secolului III d. Hr.), piese
utilitare, dar nu lipsesc nici aplicile care aparţin în general echipamentului soldaţilor.
Bibliografie:
Bărbulescu 1994 M. Bărbulescu, Potaissa. Studiu monografie, Turda
Chirilă,
Gudea, Lllcăcel, Pop 1972 E. Chirilă, N. Gudea, V. Lucăcel, C. Pop, Castrul roman de la Buciumi, Cluj
Cociş 1989-1993 S. Cociş, Fibule romane din Muzeul de Istorie al'fransilvaniei, ActaMN, 26-30, I/1:
269-291.
Cociş, Ardevan, Pintea 1992 S. Cociş, R. Ardevan, Rodica Pintea, Fibule romane din Dacia Porolissensis. !.
Gherla, înActaMP, XVI, 1992: 321-338.
Cronica 2001 Cronica cercetărilor arheologice din România. Campania 2000, Bucureşti.
Diaconescu, Opreanu 1987 Al. Diaconescu, C. Opreanu, Bronzuri romane din castrul de la Gilău, SCIVA, 38, 1:
52-71.
Florescu, Miclea 1979 R. Florescu, 1. Miclea, Tezaure transilvane la Kunsthistorisches Museum din Viena,
Bucureşti.
Găzdac 1995 C. Găzdac, Bronzuri romane de la Gherla, ActaMN, 32, 1: 401-430.
Gudea 1989 N. Gudea, Porolissum. Un complex arheologic daca-roman la marginea de nord a
Imperiului roman, Zalău (ActaMP, XIII).
Gudea, Matei 1982 N. Gudea, Al. V. Matei, Chei romane în Muzeul de Istorie şi Artă Zalău, ActaMP, VI:
23-38.
Gudea, Chirilă, Matei, Bajusz, N. Gudea, E. Chirilă, Al. Matei, I. Bajusz, D. Tamba, Raport preliminar privind
Tamba 1992 săpăturile arheologice şi lucrările de conservare şi restaurare executate la Porolissum
în anii 1988-1991, înActaMP, XVI: 143-185.
Husar 1999 A. Husar, Ce/ţi şi germani în Dacia romană, Cluj-Napoca.
Isac, Cociş 1995 D. !sac, S. Cociş, Fibule din castrele romane de la Gilău şi Căşeiu. O analiză în
context stratigrafic, în EphemNap, V. : 103-138.
Mitrofan, Cociş 1995 I. Mitrofan, S. Cociş, Fibulele romane de la Micăsasa, ActaMN, 32, I: 431-450.
Nemeti, Nemeti, Fodorean 2003 S. Nemeti, Irina Nemeti, F. Fodorean, Territorium Potaissae, RB XVTI, 69-75.
Oldenstein 1976 J. Oldenstein, Zur Ausriistung romischer Auxiliareinheiten, BerRGK, 57: 49-285.
Protase 1976 D. Protase, Un cimitir dacic din epoca romană la Soporu de Cîmpie, Bucureşti.
Protase, Gaiu, Marinescu 1997 D. Protase, C. Gaiu, Gh. Marinescu, castrul şi aşezarea civilă de la Ilişua (jud.
Bistriţa-Năsăud), RB X-XI: 27-110.
Repertoriul Alba 1995 Repertoriul arheologic al judeţului Alba, ed. V. Moga, H. Ciugudean, Alba Iulia.
Repertoriul Cluj 1992 I. H. Crişan, M. Bărbulescu, E. Chirilă, V. Vasiliev, Iudita Winkler, Repertoriul
arheologic al judeţului Cluj, Cluj-Napoca.
Rusu 1991 M. Rusu, Paleocreştinismul din Dacia romană, în EphemNap, I, : 89-112.
Takacs, Cociş, Rustoiu 1995 Mathilda Takâcs, S. Cociş, A. Rustoiu, Fibulele din colecţiile Muzeului Orăşenesc
din Aiud, înActaMN, 32/1, : 451-461.
Des pieces romaines en bronze de Dacie

Resume
a
On presente quelques pieces romaines en bronze trouvees en Dacie romaine, Războieni -"Cetate",
Gherla, Poiana- "Izvorul Lişca" et Apahida- "Păduriţa". Ils' agit, precisement, des fibules romaines, pieces
d'equipment et de harnachement et toute sorte des pieces utilitaires.
94
2 3
~
('
~--/ ... .
·.. I
---
1 4 5
6 7
~
~ Q
@
9 10
11
o b c
Pl. 1
95
12 13 14
17
16
o
o
u
18 19 20
;. ,--~. 23
.
. .
21 22 0ij)24
Pl. 2
96
25 26
28
27
.. ,·.
:~~
. ..
. ...... .
Os29 .
'-(Qj. . 30
lGl :·~·::::.'
g .
31
32
34
33
Pl. 3
97
35 36
! .
.
.
Q
\f:!!!fj) 38 41
~.:
.,
'
42 44
43
45 ·:::.-_:
·_.·:::·::-~~:·
.... :·~ ·.
.::-\~.~
46
49 47
Pl. 4
98
51
50
54
53
52
56
w ..
60
59
61
Pl. 5
99
64
68
67
66
70
69 71
Pl. 6
100
Reprezentările
lui Marsyas
pe monumentele funerare din Dacia romană
Silvius Ovidiu CHIŞ
În acest articol abordăm studiul monumentelor funerare cu reprezentări ale lui Marsyas din Dacia romană
cu scopul de a determina valoarea simbolică pe care aceste reprezentări o aveau pentru locuitorii Daciei
romane.
Marsyas este un silen originar din Asia Mică. Unele legende îi atribuiau inventarea naiului, altele spuneau
că ar fi găsit instrumentul aruncat de Atena. A învăţat să cânte foarte bine şi l-a provocat la întrecere pe Apollo.
Marsyas a fost înfrânt şi, drept pedeapsă, a fost legat de un copac şi jupuit. Moartea lui a fost jelită de satiri şi
de nimfe, din ale căror lacrimi ar fi izvorât fluviul Marsyas. 1
În reprezentările artistice Marsyas poate fi tânăr sau bătrân, bărbos sau ras; cele mai timpurii referinţe la
mitul său în artele vizuale sunt o statuie a lui Myron şi o serie de vase attice din a doua jumătate a secolului V.
î. Hr., care îl înfăţişează pe ~arsyas cu Atena sau în timpul concursului cu Apollo. Monumentele din secolul
V. î. Hr. nu arată semne ale furiei atribuită de Platon şi autorii mai târzii lui Marsyas, dar artiştii perioadei au
putut fi atraşi către ideea valorii autodistructive a atractiei către flaut. 2
Reprezentările mitului din secolul IV î. Hr. sunt mult mai narative decât cele ale secolului precedent.
Tipurile iconografice stabilite pentru mit în secolul IV î. Hr. au avut o importantă constantă pentru arta elenistică
şi pentru cea romană imperială. Reprezentările lui Marsyas cântând continuă să accentueze nestăpânirea
caracterului satirului, iar reprezentările pedepsei folosesc imaginea satirului răsucit sau iconografia italică a lui
Marsyas legat de arbore. Contributia majoră a artei elenistice a fost crearea imaginii lui Marsyas spânzurat. 3
Reprezentările romane sunt copiate după cele greceşti şi elenistice, preluând ambele tipuri de reprezentări
fie satirul myronian ori cel spânzurat şi repertoriul mai larg de figuri şi de scene asociate cu tradiţia artelor minore.
Un rol de bază în dezvoltarea şi transmiterea modelelor imperiale au avut atelierele artizanale ce au dezvoltat noi
compoziţii bazate pe motivele iconografice mai timpurii şi pe figuri asociate cu alte mituri şi teme. 4
Artiştii perioadei imperiale au fost interesaţi de proprietăţile narative ale scenelor, folosind detalii precum
flautul aruncat sau blocul de jupuit pentru a deschide imaginea, şi atribute specifice pentru a întări diferenţele
dintre caracterul protagoniştilor. Inovaţiile compoziţionale includ alăturarea episoadelor individuale într-o
singură compoziţie, sau scene în care Marsyas este izolat, fiecare având şi o calitate moralizatoare. 5
Mitul lui Marsyas a fost popular în perioada romană şi el apare pe un număr important de monumente.
Apariţia acestei teme pe monumentele funerare a fost legată de ideile neopitagoreicilor, dar nu avem dovezi
clare în acest sens. Povestea a fost folosită ca un topos pentru ambiţia nemăsurată în perioada imperială.
Încercările de a interpreta mitul în termeni largi simbolici, precum victoria civilizaţiei asupra naturii sau
asupra barbarilor nu poate fi susţinută de tratarea ei în literatură sau artă. 6
În Dacia avem patru monumente cu reprezentări ale lui Marsyas, distribuite astfel: Alba-Iulia-1 (nr. 1);
Pătrânjeni-1 (nr. 2); Sarmizegetusa-1 (nr. 3); Sântimbru-1 (nr. 4). Toate monumentele sunt coronamente în
formă de trunchi de piramidă.
1
UMC, VI/1, s. v. Marsyas, ( Anne Weis), p. 366-367; R. E. s. v. Marsyas, col. 1988-1992; D. A. • IV/2, s. v. satyri, sileni
(Georges Nicole), p. 1100.
2
UMC, VI/1, s. v. Marsyas (Anne Weis), p. 376.
3
Ibidem, p. 376-377.
4
Ibidem, p. 377.
5
Ibidem, p. 377.
6
Ibidem, p. 377-378.
Revista Bistriţei, XVIH, 2004, pp. 101-103
101
Marsyas apare asociat cu Attis, bocitoare (nr. 1), cu Attis şi "eros funerar" (nr. 3), cu Attis şi decor vegetal
(nr. 4) sau singur. În trei cazuri Attis şi Marsyas apar asodaţi pe acelaşi monument. Se mai remarcă concentrarea
acestor monumente în zona Sarmizegetusa-Apulum.
Pentru pitagoreici lupta lui Marsyas şi a lui Apollo simboliza intrecerea între lira cu şapte corzi şi flaut.
Lira redă ecoul muzicii sferelor, eliberează sufletul de grijile materiale şi îi aduce aminte de cerurile unde
vieţuia înainte de a coborâ în materie, ale cărei pasiuni sunt redate de sunetul flautului. Marsyas este simbolul
atmosferei agitate de vânt, iar Apollo al eterului luminos. 7 Supliciul lui Marsyas senw.ifică soarta sufletelor
vinovate, suspendate în aerul ceţos, soartă opusă celei a sufletelor pure, care se ridică spre sferele planetare
simbolizate de lira cu şapte corzi a lui Apollo. 8
Lucia Marinescu considera că mitul lui Marsyas semnifică salvarea sufletului uman după îndeplinirea
întregii serii de munci la care este supus. 9
Mihai Bărbulescu interpretează mitul lui Marsyas ca fiind o aluzie la suferinţa umană în această lume. 10
Considerăm că imaginea lui Marsyas pe monumentele funerare este un simbol al suferinţei omului în
această lume. Supliciul său semnifica soarta sufletelor care se ataşaseră prea mult de valorile lumii materiale,
suflete ce atârnau în bătaia Vânturilor până când se curăţau de resturile materiale ale lumii de jos.
Catalogul pieselor
Alba-Iulia
1. Coronament în formă de trunchi de piramidă. Calcar. Dim: 59X37x30 cm. Muz. Alba Iulia inv. 93.
Partea superioară e lucrată în formă de capitel. Faţa anterioară prezintă o femeie (bocitoare) pe feţele
laterale - Attis ţinând un pedum şi Marsyas cu mâinile ridicate.
Bibl: H . Daicoviciu în Apulum, 7/1, 1968, p. 335-336, nr. 6, pl III/4-6; Lucia Ţeposu-Marinescu, Funeray
monuments fron Dacia Superior and Dacia Porolissensis, BAR International Series, Oxford, 1982, p. 186, nr. 6,
pl. XXIX
Pătrânjeni (jud. Alba)

2. Coronament în formă de trunchi de piramidă.
Pe una dintre laturi apare figura lui Marsyas cu braţele legate deasupra capului.
Bibl: V. Wollmann în Apulum, 15, 1977, p. 676, pl rv.
7
Fr. Cumont, Recherches sur le symbolisme funeraire des romaines, Paris, 1966, p. 17-20.
8
Ibidem, p. 303.-304.
9 Lucia Ţeposu-Marinescu, Funerary monuments in Dacia Superior and Dacia Porolissensis, BAR International Series 128,
Oxford, 1982, p. 45.
10
M. Bărbulescu în Omaggio a Dinu Adameşteanu, Cluj-Napoca, 1996, p. 13-144.
102
Sarmizegetusa
3. Coronament în formă de trunchi de piramidă. Piesă pierdută.
În faţă e redat Marsyas cu braţele ridicate, iar pe feţele laterale un geniu înaripat şi Attis.
Datare: sec II d. Hr.
Bibl: H. Daicoviciu înApulum, 7/1, 1968, p. 340, nr. 19; D. Alicu, C. Pop, V. Wollmann, Figured monuments
from Sarmizegetusa, BAR International Series 55, 1979, p. 165, nr. 479, pl. CUI.
l
1
Sântimbru (jud. Alba)

4. Coronament în formă de trunchi de piramidă. Calcar. Dim: 105x36 cm. Muz. Aiud ..
Monumentul este decorat pe patru feţe, încadrate de chenare. În faţă este reprezentat Marsyas cu braţele
ridicate, pe latura posterioară este o decoraţie vegetală, iar pe feţele laterale e reprezentat Attis.
Datare: sec II d. Hr.
Bibl: H. Daicoviciu înApulum, 7/1, 1968, p. 334, nr. 12, pl. IV/3-6; Al. Popa, Cultele egiptene şi microasiatice
în Dacia romană (Diss.), Cluj-Napoca, 1979, p. 96, nr. 43; Lucia Ţeposu-Marinescu, Funeray monuments in
Dacia Superior and Dacia Porolissensis, BAR International Series 128, Oxford, 1982, p. 187, nr. 19, pl. XXIX.
103
Petrografia materialului litic
din
castrul roman Ilişua
Marius HORGA
Localizarea geografică
Materialullitic studiat provine din zona castrului de la Ilişua (situat în apropierea localităţii cu acelaşi
nume), care se află la o distanţă de 22 km spre nord-est de oraşul Dej. Castrul este plasat pe platoul "Măgura"
sau "Cetate" de la marginea sud-estică a localităţii Ilişua, în versantul stâng al văii Ilişua, afluent pe dreapta al
râului Someşul Mare.
Localitatea Ilişua este situată în partea de nord-vest a judeţului Bistrita-Năsăud, parte ce reprezintă o
treaptă mai cobmâtă fată de regiunile muntoase ale Ţibleşului (Fig. 1). Relieful este modelat în formaţiunile
sedimentare ale Podişului Someşan, uşor înclinate spre valea Someşului Mare. Savu (fide Chintăuan, 1997)
include Podişul Someşan în zona depresiunilor periferice de contact. În cadrul acestuia sunt cuprinse Dealurile
Suplaiului, cu un relief intens fragmentat, brăzdat de văi cu defilee tăiate în formatiuni miocene. Formatiunile
sedimentare s-au dezvoltat pe roci magmatice şi metamorfice afectate de o serie de mişcări tectonice care au
generat actualul edificiu structural.
OZagra
mşuao
•
Ocna Dejului O o 10
•379
Fig. 1. Localizarea geografică a castrului roman de la Ili§ua.
105
Date arheologice
Materialul arheologic analizat şi anume fragmente de râşniţe din epoca romană a fost descoperit în cadrul
săpăturilor efectuate în zona castrului de la Ilişua, începând din anul1978, odată cu redeschiderea şantierului
arheologic şi în prezent face parte din colecţia Complexului Muzeal Judeţean Bistriţa-Năsăud. Materialul
litic este inedit, nefiind studiat până în momentul de faţă. Probele litice ne-au fost puse la dispoziţie prin
bunăvoinţa arheologului dr. Corneliu Gaiu. Menţionăm că datele arheologice necesare studierii materialului
litic au fost preluate după Protase et. al1997.
Situ! arheologic de la Ilişua cuprinde castrul roman propriu-zis şi aşezarea civilă (vicus). Castrul în
discuţie constituie unul dintre puţinele castre auxiliare romane din Dacia care a avut şansa de a fi fost cercetat
metodic cu destul de mult timp în urmă, intrând în literatura de specialitate după mijlocul secolului al XIX-lea,
datorită săpăturilor întreprinse de Torma (Protase et. al1997).
Castrul de la Ilişua, împreună cu castrul de la Căşei (situat la 7 km spre nord-vest de oraşul Dej) reprezentau
principala bază defensivă romană în partea nordică a Daciei, în zona Munţilor Ţibleş, unde au existat burguri
şi turnuri de pază spre zona locuită de barbari.
În timpul existenţei sale, castrul de la Ilişua a înregistrat, pe acelaşi amplasament, trei faze: două de
pământ şi una de piatră. În faza 1-a s-a construit castrul mic de pământ, de formă rectangulară. Construit la
repezeală, acest prim castru de pământ poate fi datat între anii 106-107 şi 118-119 d. Hr, moment în care a avut
loc staţionarea şi stabilirea aici a cohors II Britannica, sau o vexilaţie dfn legiunea a XIII-a Gemina, amândouă
atestate epigrafic. Pe am plasamentul castrului au fost descoperite urmele unor aşezări mai vechi: câteva bordeie
şi două morminte de incineraţie de la sfârşitul epocii bronzului, respectiv o ceramică hallstattiană (Protase et.
al1997). La aşezarea romanilor în zonă, perimetrul castrului nu era locuit.
Castrul mare de pământ (faza a Il-a) a fost ridicat concomitent sau imediat după desfiinţarea castrului
mic de pământ şi avea formă aproape pătrată. Castrul mare de pământ a fost construit la începutul domniei
lui Hadrian, de către trupa de cavalerie ala 1 Tungrorum Frontoniana, staţionată anterior în Pannonia, alcătuită
din elemente etnice romanizate, pentru care vechiul castru devenise neîncăpător. Sfârşitul castrului mare de
pământ este marcat de un incendiu general.
Componentele structurii defensive ale castrului de piatră (faza a III-a) coincid ca traseu cu cele ale
castrului mare de pământ din faza a II-a. Sfârşitul existenţei castrului s-a datorat unui incendiu general, care a
dus la întreruperea vieţii şi activităţii militare de aici, acest lucru nemaiîntâlnindu-se, în general, la alte castre
auxiliare din Dacia romană.
Aşezarea civilă (vicus) se situează în imediata apropiere a castrului, spre sud, sud-vest şi sud-est. În
perimetrul aşezării au fost identificate cuptoare de ars vase, urmele unor clădiri din lemn şi din piatră, termele,
precum şi un drum cu o lăţime de 6 m, alcătuit din straturi groase de prundiş, de-a lungul căruia se pare că
erau înşirate construcţiile din vicus.
Probe şi metode
Analiza petrografică şi mineralogică a fost efectuată asupra unui număr de 14 probe. Dintre acestea,
probele R1-R11 provin din zona castrului de la Ilişua, în timp ce probele M1-M4 au fost studiate ca probe
martor, cu scopul de a găsi ocurenţa utilizată de vechii pietrari şi au fost prelevate din zona masivului eruptiv
de la Ciceu, din apropierea localităţii Ciceu-Corabia, judeţul Bistriţa-Năsăud.
Studiile s-au axat pe stabilirea caracteristicilor macroscopice şi microscopice ale probelor (microstructură
şi microtextură), determinarea compoziţiei mineralogice, definirea petrografică a rocilor, respectiv pe
identificarea ocurenţelor (surselor) de materii prime folosite.
Analiza petrografică şi mineralogică s-a realizat prin:
- microscopie polarizantă pe secţiuni subţiri (microscopie polarizantă prin transmisie), tehnica utilizată
permiţând stabilirea caracteristicilor fiziografice şi a compoziţiei minerale. S-au utilizat în acest scop un
stereomicroscop Nikon şi un microscop polarizant prin transmisie de tip Jenapol.
- Difractometrie de raze X, cu scopul de a identifica cu mai multă precizie minerale a căror caracteristici
optice nu sunt specifice. Aparatul folosit este difractometrul Bruker D8 Advance, cu anticatod de cupru,
utilizând fascicul monocromatic.
În urma coroborării caracteristicilor macroscopice cu analizele microscopice şi difractometrice s-au definit
tipurile de roci şi s-a stabilit mineralogia acestora. Pe baza datelor menţionate se pot face paralelizări cu rocile
colectate din perimetru, pentru a stabili ocurenţele folosite la confecţionarea râşniţelor.
106
Studii mineralogice şi petrografice
Studiile petrografice şi mineralogice s-au efectuat asupra unui număr de zece probe şi anume fragmente
de râşniţe romane (încadrabile cronologic în secolele II-III d.Hr), notate Rl, R2, R3, R4, R5, R6, RB, R9, R10,
Rll, găsite în silul arheologic de la Ilişua. Fragmentele de râşniţă reprezintă elementul "catillus" (Fig. 2, 3, 4, 5)
şi au fost confecţionate toate din acelaşi tip de rocă magmatică, asemănătoare celei care se găseşte în masivul
Ciceu.
Structura vulcanică de la Ciceu este amplasată în apropierea localităţii Ciceu-Corabia din judeţul Bistriţa
Năsăud, la 20 de km nord-est de oraşul Dej. Destul de recent s-a dovedit că este alcătuită din roci piroclastice
riodacitice, de tipul ignimbritelor (Mârza şi Mirea, 1991; Seghedi şi Szakacs, 1991).
Pentru a argumenta ocurentele folosite de vechii pietrari la confecţionarea râşnitelor, au fost colectate
probe de roci ignimbritice din zona masivului eruptiv de la Ciceu, din dealul Măgura Ciceului (probele M1,
M2, M3, M4), ale căror caracteristici structurale, texturale şi de compoziţie mineralogită sunt asemănătoare
celor din care au fost confecţionate râşniţele.
Fig. 2. Proba Rl. Fig. 3. Proba R3.
Fig. 4. Proba R4. Fig. 5. Proba RB.
Descrierea râşnitelor
Macroscopie
Roca din care au fost confecţionate râşnitele prezintă o culoare cenuşie, uneori cu tentă verzuie sau
albicioasă, la unele probe existând pigmentări de culoare roşie, datorate prezenţei oxizilor de fier, respectiv
pigmentări de culoare gălbuie date de alterarea argilică. Roca analizată este dură, are o structură cu aspect
porfiric, în care se disting cu ochiul liber fenocristalele de cuarţ şi de feldspat (minerale felsice), alături
de lamele de biotit (mineral mafic). Textura este poroasă, cu aspect vacuolar, în care vacuolele eliptice, cu
107
dimensiuni milimetrice la centimetrice, orientate pe direcţia de curgere a materialului vulcanoclastic, pot să
conţină minerale ca zeoliţi ± minerale argiloase ± celadonit. Râşniţele confecţionate din ignimbrit riodacitic
prezintă la suprafaţă o culoare cenuşie-deschisă, care constituie rezultatul alterării rapide a sticlei vulcanice şi
al feldspaţilor plagioclazi.
Microscopic, ignimbritul riodacitic evidenţiază o structură vitrofirică (cristalo-vitroclastică). Într-o masă
vitroasă apar cristale de cuarţ, plagioclazi şi subordonat feldspaţi potasici, biotit. rar hornblendă, ca minerale
principale, alături de zircon, apatit, alanit, piroxeni, magnetit şi ilmenit ca minerale accesorii, în timp ce în
goluri a cristalizat cuarţul cu habitus prismatic, granular sau fibros, cristobalitul, lusatitul şi heulanditul (Fig.
6 şi 7). Masa fundamentală, în general sticloasă, manifestă uneori tendinţe de devitrifiere şi este constituită din
sarduri (adesea sudate], poncii tasate respectiv deformate şi foarte rar obsidian (Fig. 8-14).
Textura rocii are aspect fluidal, având cristaloclastele şi vitroclastele orientate, ceea ce indică o curgere a
unei mase încă neconsolidate, în curs de sudare.
Mineralele leucocrate sunt reprezentate de cuarţ şi feldspaţi. Cuarţul, cu o participare apreciabilă, se află
sub formă de cristale corodate magmatic de către masa fundamentală sticloasă, sau resorbite magmatic, intens
fragmentate şi fisurate. Cuarţul conţine incluziuni de minerale accesorii ca apatit şi incluziuni bifazice de tip
lichid-gaz. În masa rocii s-au întâlnit cristale de cuarţ cu o slabă anomalie optică, provocată de o presiune
orientată, formată local în timpul exploziei magmatice, precum şi agregate de cuarţ de origine metamorfică.
Feldspaţii potasici apar numai sporadic şi sunt reprezentati de sanidin, anortoclaz şi uneori ortoclaz.
Cristalele de feldspaţi potasici pot fi idiomorfe, hipidiomorfe sau xenomorfe, sunt afectate de coroziune
magmatică şi intens fisurate.
Feldspaţii plagioclazi, foarte abundenţi la nivelul rocii, se întâlnesc sub formă de cristale hipidiomorfe,
idiomorfe sau ca fragmente angulare xenomorfe, ca rezultat al fragmentării. În mod obişnuit sunt proaspeţi,
maclaţi şi uneori corodaţi magmatic. Unele cristale prezintă structuri zonare normale sau recurente. Dintre
fenomenele mai deosebite observate la plagioclazi menţionăm cristale cu zona centrală afectată termic, sau
prezenţa unor neomogenităţi optice sub acţiunea unor metasomatoze alcaline şi chiar a unor supracreşteri.
Plagioclazii conţin incluziuni de apatit şi zircon. Uneori, la contactul cu masa fundamentală vitroasă se
observă zone de reacţie.
Ca minerale melanocrate se întâlnesc biotitul şi foarte rar hornblenda. Biotitullamelar formează adesea
cristale tabulare, care uneori mulează vitroclaste sau cristaloclaste. În mod obişnuit, prezintă pleocroism
accentuat de la crem la brun închis. Rareori se observă slabe deferizări, cu separări marginale de oxizi.
Lamelele de biotit sunt adesea corodate şi fragmentate, iar orientarea lor este conformă cu direcţia de curgere a
masei fundamentale, accentuând caracterul fluidal.
Amfibolul este reprezentat de Mg-hornblendă. Uneori se remarcă resorbţia magmatică, cu formarea unei
benzi înguste de oxizi de fier. Alanitul apare sporadic şi prezintă pleocroism accentuat.
lgnimbritul riodacitic conţine o gamă variată de xenolite magmatice (litoclaste de riolit, riodacit, dacit,
granodiorit, obsidian], metamorfice (cuarţit, gnais) şi sedimentare, reprezentate de litoclaste de roci sedimentare
care au suferit uneori o metamorfoză termică marginală (argile, gresii, siltite]. Pe fondul rocii apar rar zone în
care se observă transformări de tip argilizare (illitizare].
60.0 28
Fig. 6. Difractograma pulberii colectate dintr-un gol al rocii. Proba R6. Q - cuarţ, F - feldspat, H - heulandit, C
- cristobalit.
108
H
QF
200 :no 40.0 60.0 28

Fig. 7. Difractograma pulberii colectate dintr-un gol al rocii. Proba RlO. Q- cuart, F - feldspat, H - heulandit, C
- cristobalit.
Fig. 8. Ignimbrit riodacitic (proba R4). Structură vitrofirică. Fenoclaste de plagioclazi şi cuarţ într-o masă
fundamentală formată din sarduri sudate. lN; 45 x.
Fig. 9. Ignimbrit riodacitic (proba R4). Idem fig. 8. N+, 45x.
109
Fig. 10. Ignimbrit riodacitic (proba R8). Structură vitrofirică. Fenoclaste de plagioclazi, cuarţ şi biotit într-o masă
fundamentală formată din sarduri sudate. 1N; 45 x.
Fig. 11. Ignimbrit riodacitic (proba R9). Structură vitrofirică şi textură fluidală. Fenoclaste de plagioclazi şi cuarţ
într-o masă fundamentală formată din sarduri sudate. 1N; 45 x.
110
Fig. 12. Ignimbrit riodacitic (proba R9). Idem fig. 11. N+, 45x.
Fig. 13. Ignimbrit riodacitic (proba R11). Structură vitrofirică. Fenoclaste de plagioclazi şi cuarţ într-o masă
fundamentală formată din poncie şi sarduri sudate. 1N; 45 x.
111
Fig. 14. lgnimbrit riodacitic (proba Rll). Idem fig. 13. N+, 45x.
Descrierea rocilor colectate din masivul Ciceu

Din punct de vedere macroscopic, ignimbritul riodacitic are o culoare cenuşie, uneori cu tentă albicioasă,
verzuie, albăstruie sau cafenie, unele probe prezentând pigmentări de culoare cărămizie sau brună, datorate
oxizilor de fier. Roca ignimbritică analizată este dură şi are o structură cu aspect porfiric, în care se disting cu
uşurinţă fenocristalele de cuart şi de feldspat (minerale felsice), :.alături de lamele de biotit (mineral mafic).
Textura poroasă are un aspect vacuolar, în care vacuolele eliptice, cu dimensiuni milimetrice la centimetrice,
orientate pe direcţia de curgere a materialului vulcanoclastic, pot să conţină minerale zeolitice.
La suprafata ignimbritului riodacitic se observă o culoare cenuşie-deschisă, care constituie rezultatul
alterării rapide a feldspatilor plagioclazi şi a sticlei vulcanice.
Microscopic, roca studiată denotă o structură vitrofirică (cristalo-vitroclastică). Astfel, în masa vitroa~ă
apar cristale de cuarţ, plagioclazi şi subordonat feldspaţi potasici, biotit, ca minerale principale, alături de
zircon, apatit, alanit, ca minerale accesorii, iar în goluri a cristalizat cuarţul cu habitus prismatic (mai rar),
microgranular (obişnuit) sau fibros (calcedonie) precum şi lusatit, cristobalit, clinoptilolit. Masa fundamentală,
în general sticloasă, manifestă uneori tendinte de devitrifiere şi este constituită din sarduri (adesea sudate),
respectiv poncii tasate şi deformate (Fig. 15, 16).
Textura rocii ignimbritice evidenţiază un aspect fluida!, cu cristaloclastele şi vitroclastele orientate, ceea
ce indică o curgere a unei mase încă neconsolidate, în curs de sudare.
lgnimbritul riodacitic studiat cuprinde o gamă variată de xenolite magmatice (fragmente de masă
fundamentală), metamorfice (cuarţit) şi sedimentare, reprezentate de litoclaste de roci sedimentare care au
suferit uneori o metamorfoză termică marginală (argile, gresii, silturi, siltite).
112
Fig. 15. Ignimbrit riodacitic (proba M4). Structură vitrofirică. Fenoclaste de plagioclazi, cuarţ şi biotit într-o masă
fundamentală formată din sarduri sudate. 1N; 45 x.
Fig. 16. lgnimbrit riodacitic (proba M4). Idem fig. 15. N+, 45x.
Concluzii
Determinările de natură petrografică şi mineralogică întreprinse asupra rocilor folosite ca râşniţe în
epoca romană, provenite din castrul roman de la Ilişua au permis încadrarea acestora la marea grupă a rocilor
magmatice.
Analiza petrografică a fragmentelor de râşnite de la Ilişua (probele Rt-Rtt) au condus la identificarea
tipurilor de roci utilizate. Râşniţele au fost confectionate din roci vulcanice şi anume din ignimbrit riodacitic.
Determinarea ocurenţelor de materie primă utilizată la obţinerea râşniţelor este posibilă datorită evidenţelor
macroscopice şi microscopice. Sursa materiei prime este masivul ignimbritic de la Ciceu. A fost identificată
113
o varietate de culoare cenuşie, uneori cu tentă verzuie sau albicioasă, la unele probe existând pigrnentări de
culoare roşie, datorate prezenţei oxizilor de fier, respectiv pigmentări de culoare gălbuie, date de alterarea
argilică. Roca analizată este dură, are o structură cu aspect porfiric, în care se disting cu ochiul liber fenoclaste
de cuart şi de feldspaţi, alături de lamele de biotit şi mai rar hornblendă fero-magneziană. Textura este poroasă,
cu aspect vacuolar, vacuolele eliptice având dimensiuni de la milirnetrice la centimetrice.
Râşniţele confecţionate din ignimbrit riodacitic prezintă la suprafaţă o culoare cenuşie-deschisă, ca
rezultat al alterării rapide a sticlei vulcanice şi a feldspaţilor plagioclazi. Caracteristicile acestei roci (structură
şi textură, compoziţia mineralogică, fenomene de alterare, tipurile de xenolite prezente) sunt aproximativ
identice cu cele ale probelor martor (notate cu M1, MZ, M3, M4), colectate din cariere situate în zona masivului
eruptiv de la Ciceu, de vârstă badenian inferior. Se poate afirma că ignimbritul riodacitic de la Ciceu constituie
materia primă utilizată la obţinerea râşniţelor de către meşterii pietrari din epoca romană de la Ilişua.
Bibliografie
Chintăuan 1997 I. Chintăuan, Bistriţa-Năsăud - Natura şi monumentele sale, Ed. Carpatica, Cluj-
Napoca.
Protase, Gaiu, Marinescu1997 D. Protase, C. Gaiu, G. Marinescu, Castrul roman şi aşezarea civilă de la Ilişua (jud.
Bistriţa-Năsăud), RB X-XI, pp. 27-110, Bistriţa.
Mârza, Mirea1991 I. Mârza, O. Mirea, Le massif eruptif de Ciceu (Dej) - considerations petrographiques
et vulcanologique. Geological Formations ofTransylvania, Romania, vol. No 3. The
volcanic tuffs from The Transylvanian Basin, Romania, p. 147-158, Cluj-~apoca.
Seghedi, Szakacs 1991 I. Seghedi, Al. Szakacs, "The Dej tuff" from Dej-Ciceu area: some petrographical,
petrochemical and volcanological aspects. Geological Formations of Transylvania,
Romania, vol. No 3. The volcanic tuffs from The Transylvanian Basin, Romania, p.
135-146, Cluj-Napoca.
Petrography of the lithic material in the Roman military camp of Ilişua

Abstract
Archaeological material assigned to severa! epochs was discovered in the Roman military camp of Ilişua
(Bistrita-Năsăud county); this study concerns the fragments of Roman grinders consisting of lithic material.
The petrographical and mineralogical study was performed by using transmission polarising microscopy
(on thin sections) and X-ray diffraction. Based on the results of our investigations, the raw material used for
obtaining the Roman grinders was assigned to the magmatic rocks. The petrographical analysis of samples
R1-R11 indicates that volcanic rocks of the rhyodacitic ignimbrite-type were used; the source of the raw
material was identified as being the ignimbritic massif from Ciceu, of a Lower Badenian age, located in the
neighbourhood of Ciceu-Corabia locality (Bistriţa-Năsăud county).
114
Sacrificii şi practici rituale ·
în aşezarea daco-romană
de la Stupini (Bistriţa-Năsăud)
Corneliu GAIU
Prezenţa,în cadrul unor aşezări ori locuri neconsacrate, de schelete umane sau înhumări de animale au
primit interpretări extrem de variate - de la simple accidente sau debarasarea de stârvuri, la conturarea unor
manifestări cultice şi practici sacrificale sau la asimilarea cu practici funerare consacrate.
Trebuie remarcat de la început că astfel de practici nu sunt specifice doar unei anumite populaţii sau
perioade istorice, într-o variantă sau alta, astfel de tratamente au fost constatate încă din neolitic, în medii şi
spaţii culturale diverse. Chiar şi în lipsa unor analize comparative a tuturor acestor descoperiri se remarcă
câteva tipuri conturate de tratamente, care aduc argumente pentru una sau alta dintre ipotezele formulate
şi care pentru spaţiul traco-getic au fost cu acribie analizate de către Valeriu Sârbu în consistente studiP.
La data analizelor sale lipseau descoperiri similare din perioada de după cucerirea romană. Săpăturile de la
Archiud "Hânsuri" au consemnat prezenţa într-un "câmp de gropi" din secolul IV p.Chr de schelete umane şi
animale urmând aceleaşi cutume ca şi cele înregistrate în mediul dacic-preroman 2 , iar descoperirile recente
din aşezarea daco-romană de la Stupini dovedesc că asemenea practici nu au fost abandonate, chiar dacă
nu mai au frecvenţa înregistrată în perioadele anterioare. În ambele staţiuni situate în nord-estul Câmpiei
Transilvaniei au fost practicate atât ÎD;humări de schelete umane cât şi de animale, în speţă câini, în gropi de
formă circulară.
În aşezarea de la Stupini "Fanaţele Archiudului" au fost înregistrate câteva zeci de locuinţe şi anexe
gospodăreşti, într-o aşezare întemeiată prin strămutarea unei comunităţi autohtone după cucerirea traianică şi
în care locuirea se întinde, pentru acest orizont, până în veacul al IV-lea. Prin elementele de cultură materială
se constată, pe de o parte continuitatea unor tradiţii de factură dacică atât în formele de locuire cât şi printr-o
serie de tipuri ceramice perpetuate din olăria autohtonă, pe de alta preluararea masivă a formelor de viaţă şi a
culturii materiale romane provinciale3 •
Dacă în privinţa organizării habitatului, activităţilor economice şi relaţiilor de schimb la care respectiva
comunitate concură, cercetările arheologice au pus în evidenţă numeroase aspecte şi artefacte, în privinţa
sistemului de credinţe şi practici magica-religioase, neidentificarea încă a cimitirului aşezării, datele pozitive
sunt în cea mai mare măsură absente.
S-au găsit totuşi câteva complexe care pot fi încadrate în sfera practicilor rituale şi pe care dorim să le
aducem în atenţia celor interesaţi, urmând ca o tratare exhaustivă a descoperirilor să fie întreprinsă în studiul
monografie, în pregătire.
1
V. Sârbu, Credinte şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor, Galati-Brăila 1993; idem, Sacrificii
ritua/e de animale Ia traco-geto-daci, daciiliberi şi daco-romani (secolele XI î.H- II d.H), în ArhMold 16, 1993, p 87-120;
idem, Sacrificii umane şi practici funerare insolite în arealul tracic în Hallstatt şi La Time, în Istros 7, 1994, p 83-121;
idem, Credinţe şi practici funerare şi sacriftciale la geto-daci (sec. V a.Chr- I p.Chr), în Istros, 10, 2000, p 159-189.
2
C. Gaiu, Habitat şi manifestări ritua/e în secolul W p.Chr Ia Archiud, în RB, 12-13, 1999, p 267-316; idem, în C.Opreanu,
Transilvania Ia sfârşitul antichităţii şi în perioada migrapilor, Cluj-Napoca, 2003, p 73-124.
3
C. Gaiu, Aşezarea daco-romană de la Stupini, în D.Protase (sub redactia) Napoca- 1880 de ani de Ia începutul viepi
urbane, Cluj-Napoca, 1999, p 84-96; idem, Provincia profundă- imaginile unui sat daco-roman în lumea arheologiei, în
C.Gaiu, H.Bodale (sub redacţia) Centru şi Periferie, Bistriţa, 2004, p 77-93.
http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro 115

Înmormântări şi ritualuri sacrificale
În perimetrul cercetat din staţiunea de la "Fănaţele Archiudului" au fost surprinse mai multe depuneri
funerare sau cu caracter ritual aparţinând unuia sau altuia dintre nivelele de locuire care s-au succedat în acest
perimetru. Dar în acest context ne vom referi doar la descoperirile legate de orizontul daco-roman.
În secţiunea S24 din anul 2000, s-a conturat groapa unei locuinte rectangulare, L49 , cu podeaua aflată la
-0,60 m faţă de nivelul de călcare actual, având laturile de 3,30 x 3,10 m. În umplutura şi pe podina locuinţei
erau dispersate fragmente ceramice de factură romană provincială între care şi mai multe fragmente de oale
lucrate cu mâna şi un fragment de fructieră de sorginte dacică. Pe podina locuinţei, în zona centrală a acesteia,
era depus pe un fund de vas, resturile unui schelet de matur incomplet - doar craniul şi părţi din trunchiul
acestuia. Lângă scheletul uman zăcea un schelet de câine depus la adâncimea de -0,85 m, pe direcţia S-N,
culcat pe partea dreaptă (fig. 1). La săparea complexului au apărut urme ale unei gropi în care s-au depus
cadavrele deşi, cel mai probabil, înmormântările s-au practicat după abandonarea locuinţei, neexistând dovezi
privind practicarea, în acest caz, a unor "sacrificii de fondare" 4•
.
.
'
' .
Fig. 1 Înhurnare umană şi de. câine în locuinta L49 de la Stupini "Fânaţele Archiudului"
4 V. Sârbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor, Galaţi-Brăila, 1993, p 34-35.
116
În marginea S-E a terasei pe care s-au efectuat investigaţii arheologice au fost reperate alte două complexe
în care s-au făcut înmormântări.
În groapa G59 , de formă circulară, cu diametru! gurii de 1,10 m, săpată în formă de căldare, cu adâncimea
maximă de 0,90 m, au fost găsite resturile unui schelet uman cu oasele dezarticulate, în poziţii neanatomice,
cu cranul aşezat pe fundul gropii, restul scheletului împrăştiat la diverse adâncimi. În umplutura gropii s-au
mai aflat câteva fragmente ceramice, de oale şi Krausengefăss.
În groapa G68 , aflată în apropierea celei anterioare, cu suprafaţa circulară având un diametru de 1,20 m,
săpată în formă de căldare, cu fundul albiat, situat la -0,90 m, erau depuse două schelete (fig. 2/a-b)- un bărbat
şi o femeie după conformaţia oaselor. În umplutura gropii se găseau şi o serie de fragmente ceramice cărămizii
şi cenuşii, inclusiv unele fragmente cu decor lustruit caracteristice orizontului postroman.
Scheletul 1 era depus în poziţie chircită, culcat pe partea stângă, cu capul orientat înspre SV, cu braţele
aduse sub bărbie. Fără inventar.
Scheletul2, întreg, aşezat pe dreapta şi dispus invers în poziţie chircită, spate în spate şi parţial încălecat,
cu mâinile întinse pe lângă corp şi oasele picioarelor ridicate pe peretele gropii. Fără inventar.
În s14' între m 13,5 şi 14,7 a fost identificată o groapă, GtO' cu gura circulară având diametru! de 1,30 m,
în formă de căldare cu adâncimea de 1,65 m de la nivelul solului actual. Pe fundul gropii se afla un schelet
de câine culcat pe partea stângă, cu capul către nord şi spinarea urmând marginea gropii (fig. 3/a-b). În jurul
scheletului erau aruncate părţi dintr-o oală cenuşie fină, decorată pe umeri cu motive în zigzag lustruite.
În umplutura gropii au fost antrenate bucăţi de chirpic, pietre, fragmente ceramice cărămizii şi cenuşii
zgrunţuroase şi urme de arsură. Scheletul uman depus în vecinătatea gropii aparţine orizontului din a doua
jumătate a secolului V şi nu are nici o legătură cu groapa în care s-a inhumat animalul. Alte câteva morminte
orientate N-S, cum este cazul celui de mai sus, sau V-E au fost reperate în perimetrul cercetat, la distanţe de
zeci de metri unele de altele.
După cum rezultă din descrierea acestor complexe, în staţiunea de la "Fânaţele Archiudului" există o
destul de mare varietate de descoperiri atipice: schelete umane întregi sau dislocate înhumate în gropi de
provizii abandonate, înmormântare dublă în groapă circulară, schelet de câine pus în acelaşi tip de complex sau
însoţind un individ inhumat în groapa unui bordei. Descoperiri asemănătoare au fost înregistrate într-un număr
semnificativ de locuri pentru a nu le include în zona accidentalului sau ca simplă debarasare de "hoituri", fără
a exclude posibilitatea ca în unele situatii să se fi procedat în acest mod.
Atât în cazul depunerilor de cadavre umane cât şi de animale, gropile nu diferă de restul gropilor de
provizii din aşezare ca situare în teren, ca formă sau în ce priveşte modul în care au fost umplute după
abandonare, cu resturi menajere, cenuşă şi bucăţi de pietre şi chirpic. Doar în cazul gropii G10 , vasul alăturat
scheletului de câine pare a fi fost spart intenţionat.
Nici în cazul descoperirilor de la Stupini, ca şi în restul complexelor aparţinând acestei categoriP, depunerile
nu respectă reguli în ce priveşte dispunerea înhumaţilor (orientare, poziţie) şi tratamentul aplicat cadavrelor.
Lipsa pieselor de inventar este o altă caracteristică comună majorităţii gropilor circulare cu înhumări
umane 6 şi care şi în cele trei complexe de la Stupini, a fost constatată. În două dintre cazuri scheletele nu au
fost depuse în întregime, pentru ca în cazul mormântului dublu ele să fie complete. Asocierea înhumărilor
de oameni cu depuneri rituale de animale în aceleaşi complexe sau independent, apare atât în lumea dacică
la Borduşani, Căscioarele, Şura Mică, Brad, Răcătău 7 , în mediul dacilor liberi la Bucureşti-Tei 8 şi în teritoriul
fostei provincii romane, în "câmpul de gropi" din secolul IV p.Chr de la Archiud "Hânsuri" 9 , pentru a nu
enumera decât acele locuri în care animalul preferat era câinele.
În toate cele trei complexe cu înhumări umane, scheletele au aparţinut unor persoane mature, la Stupini
"Fânaţele Archiudului" nefiind identificate schelete de copii 10 • Însă, fără o analiză antropologică nu se pot
5
Idem, Istros 7, 1994, p 91.
6
Idem, Credinte şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor, Galati-Brăila, 1993, p 32 şi anexa 19; idem,
Istros 7, p 100.
7
Ibidem, p 86 sqq.
8
D.V.Rosetti, Bucureştii de odinioară, Bucureşti 1959, p 29-30.
9
C. Gaiu, RB, 12-13, p 269 sqq.
10
În complexe cu înhumări în gropi circulare din lumea geto-dacică, scheletele de copii deţin o pondere de peste 60%.
V.Sârbu, Istros 7, p 91; A.Rustoiu, Al.Comşa, C.Lisovski-Cheleşanu, EphemNap, 3, 1993, p 93.
117
preciza nici vârsta şi nici sexul persoanelor îngropate şi nici dacă acestea au murit prin violenţă sau de moarte
naturală.
Cu exceptia unor gropi comune cu un mare număr de schelete aruncate în dezordine şi unde, ca la
Berea11 sau Orlea 12 , poate fi vorba de masacrarea unor indivizi străini de comunitate, în general se întâlnesc,
ca şi la Stupini, gropi cu înmormântări simple, duble sau triple în care anumiţi indivizi sunt tratati după
reguli separate de cele practicate în ritualul cultic regulat. Despre categoriile de persoane care nu beneficiază
de înmormântări în locurile consacrate s-au formulat mai multe supoziţii, fără a se ajunge la o explicaţie
satisfăcătoare a fenomenului. Una dintre ipoteze pune asemenea fenomene pe seama sacrificiilor practicate în
lumea barbară şi pe care izvoarele o confirmă şi în cazul geto-dacilor13 • O altă explicaţie, întărită şi de scheletele
incomplete sau având oasele în poziţii neanatomice, ar putea fi oferită de practicile de expunere/descompunere
a cadavrelor şi înhumarea lor după o anumită perioadă de timp 14 • Se mai vorbeşte şi de tratamentul aplicat unor
"marginali", indivizi care pentru anumite considerente au fost excluşi din comunitate- aşa numitele morminte
de exilare 15 •
Iănă de curând s-a considerat că înmormântările umane în contexte nefunerare (locuinţe, gropi, şanţuri)
încetează o dată cu instalarea autorităţilor romane la nord de Dunăre, fenomen explicat prin decapitarea
sacerdoţiului dacic care patrona asemenea ritualurP 6 • O seamă de descoperiri izolate sau chiar unele mai
consistente, păstrând aceleaşi caracteristici, au fost dovedite atât în mediul dacilor liberi din sec. II-III
(Bucureşti-TeP 7 , Săbăuani "Izlaz" 18), cât şi în orizontul post provincial (Archiud "Hânsuri" 19 VoevodenF 0 ,
ErneF 1), ceea ce demonstrează că practicile sacrificate sau ritualurile de această factură dăinuiesc în mediul
autohton şi după cucerirea romană.
La fel, sacrificiile rituale de animale se bucură în mediul dacic de aceeaşi notorietate, dovadă numeroasele
descoperiri cu depuneri de animale întregi sau parţiale, care erau sacrificate în cadrul unor ritualuri şi
manifestări cu caracter magico-religios 22 • Între animalele sacrificate câinele ocupă un rol distinct, la geto-daci
acest animale formând aproximativ 50% din totalul speciilor înhumate 23 , iar în mediul carpic şi cel al culturii
Chilia-Militari rămâne aproape singura specie înregistrată 24 • Înhumări de câini în gropi circulare au fost
identificate, de altfel, în mai multe complexe de la Archiud "Hânsuri" din secolul al IV-lea 25 , la aproximativ 5
km de staţiunea de la Stupini. O altă statiune romană în a cărui nivel postaurelian au fost practicate înhumări
de câini în gropi circulare, este cea de la Stolniceni-Vâlcea26 , după cum depuneri de aceeaşi natură persistă şi
în mediul Sântana de Mureş-Cerneahov27 • Despre motivele care au concurat la preferarea câinelui în ritual urile
11
Vl.Zirra, StComSatuMare 4, 68-69, fig. 56.
12
E.Comşa, Apulum 10, 1972, p 65-78.
13
V. Sârbu, Istros 10, 2000.
14 Idem, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor, Galaţi-Brăila 1993, p 31-34.
15 V.Sârbu, Istras 7, 1994, p 99 cu bibliografia.
16 M. Babeş, "Devictis Dacis".La conquete trajane vue par l'archeologie, în Civilisation greque et cultures antiques
peripheriques, Bucureşti 2000, p 331 sqq.; V.Sârbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-
dacilor, Galaţi-Brăila, 1993, p 36.
17 D.V.Rosetti, op.cit.
16
V. Ursachi, Carpica, 1, 1968, p 160.
19
C. Gaiu, RB, 12-13, p 269 sqq.
20 M. Petică, Marisia, 8, 1978, p 82, pl LIX-LXI.
21 într-o groapă circulară, cercetată in anul2004, care se datează in sec. IV p.Chr, au fost inhumate două persoane mature.
Complexul a fost prezentat in cadrul expoziţiei deschise la Muzeul judeţean Mureş in luna noiembrie.
22 V. Sârbu, ArhMold 16, 1993, p 87-120.
23 V. Sârbu, Credinţe şi practici funerare, religioase şi magice în lumea geto-dacilor, Galaţi-Brăila, 1993, p 49.
24 Gh. Bichir, Cultura carpică, Bucureşti, 1973, p 137-142; idem, Geto-dacii din Muntenia, Bucureşti, 1984, p 83-84; M.Negru,
Gr.Schuster, D.Moise, Militari-Câmpullui Boja-un sit arheologic pe teritoriul Bucureştilor, Bucureşti, 2000, p 161.
25 C. Gaiu, RB, 12-13, 1999, p 267 sqq; D. Bindea, Câteva observaţii zooarheologice cu privire la gropile rituale descoperite
la Archiud, în RB, 12-13, p 317-327.
26 Gh.Bichir, Thraco-Dacica 9, 1988, p 104-106, M.St.Udrescu, Unele date despre "mentalitatea rituală" în secolele III-W
e.n., gropile rituale cu câini de la Stolniceni-Râmnicu-Vâlcea, în Istros 6, 1992, p 267-270.
27 V.Palade, Aşezarea şi necropola de la Bârlad-Valea Seacă (sfârşitul sec. al III-lea - a doua jumătatea a sec. al V-lea).
Bucureşti 2004, p 77-83, 180.
118
magica-religioase şi funerare şi atributele cu care acestea era înzestrat în credinţele diverselor populaţii s-a
discutat pe larg 28 ceea ce ne scuteşte să revenim asupra acestui aspect.
Complexele de la Stupini "Fănaţele Archiudului" în care s-au practicat înhumări de oameni şi animale se
datează în faza târzie a locuirii romane, cea de după mijlocul secolului al III-lea, eventual în primele decenii
ale secolului următor. În favoarea acestei datări pledează o serie de fragmente ceramice antrenate în umplutura
gropilor şi care prin pastă, modelaj şi forme aparţin repertoriului ceramicii romane târzii: vase cu decor lustruit,
Krausengefăsse, găsite împreună cu ceramică cărămizie sau cenuşie de cea mai bună factură provincială
romană, după cum nu lipsesc nici unele fragmente ceramice lucrate cu mâna. Alături de celelalte elemente
înregistrate în săpăturile de până acum, se degajează concluzia că aşezarea a fost populată de către autohtoni,
care în domeniul credinţelor şi practicilor magica-religioase rămân ataşaţi de unele manifestări şi ritualuri cu
adânci rădăcini în lumea geto-dacică, care probabil primesc un impuls de reactivare odată cu destructurarea
socio-administrativă de după retragerea aureliană, pentru că lipsesc dovezi concludente ale intruziunii de daci
din afara provinciei în cadrul aşezării.
Sacrifices et pratiques rituelles dans l'habitat

daco-romain de Stupini (Bistriţa-Năsăud)
Resume
Les fouilles au lieu-dit "Fănaţele Archiudului" (fânaţ = le pn3) ont mene a la decouverte complexes (fosses
et habitations), ou, apres leur abandon, l'on a pratique l'inhumation de cadavres humains et animaux, liee aux
pratiques magiques et religieuses insolites appartenant ou culte.
Dans trois des fosses a provisions abandonnees, on a fait les decouvertes suivantes : dans la fosse G59 , on
a enterre un individu aux os desarticules, depose d'une maniere incomplete dans le remplissage de la fosse ;
dans une autre, G68 , deux squelettes mis dos-a-dos, gisaient accroupis au fond de la fosse, et, dans la fosse G10 ,
on a depose un squelette de chien couche du cote gauche et oriente vers le N-S.
Dans la fosse d'une habitation abandonnee on a depose un squelette incomplet d'adulte, dant le crâne etait
situe dans la partie inferieure d'un pot. Aupres de lui gisait un squelette de chien, couche sur la cote droit.
De telles pratiques connues aussi par les Daces et les Getes avant la conquete romaine, represente des
sacrifices ou des traitements appliques a des individus exclus par la communaute. De la meme fagon les
inhumations de chiens dans le cadre de !'habitat temoignent de la persistance des croyances et rituels magiques
pour proteger le foyer ou les recoltes, perpetues jusqu'a l'epoque romaine tardive chez les Daco-Romains de
l'ancienne province la Dacie, aux III-eme et IV-eme siecles p.Chr.
28
V. Sârbu, ArhMold 16, p 109; C.Gaiu, RB, 12-13, p 282-283; D.Meniel, Les Gaulois et les Animaux. Elevage, repas et
sacrifice, Paris, 2001, p 103.
119
b
120
b
Fig. 3 Schelet de câine din groapa G10 de la Stupini
121
Monede cu defecte de batere
şi imitaţii de secol IV p.Chr. în tezaure din Banat
Nicolae GUDEA,
Cristian GĂZDAC
Statutul politic al teritoriului fostei provincii Dacia râmâne în continuare un subiect care ridică numeroase
discuţii.
Acest studiu este focalizat pe regiunea sud-vestică- Banat- a teritoriului menţionat mai sus (vezi harta).
Această regiune are o caracteristică particulară faţă de celelalte regiuni în ceea ce priveşte cadrul circulaţiei
monetare pentru perioada de după abandonarea Daciei de către administraţia şi armata romană. 1
Pe de o parte, o cantitate mult mai mare de monede - atât tezaure cât şi descoperiri izolate - emise în
secolul IV p.Chr., mai ales din a doua jumătate, a fost descoperită în această regiune (Chirilă, Gudea, Stratan
19 74). Pe de altă parte, trebuie menţionată prezenţa în tezaure a unor monede de bronz cu aspect diferit.
Ele diferă de modelul original fie datorită greşelilor de batere (cazul monedelor incuse sau rebuturile) fie cu
legende ilizibile şi imagine schematizată- monede cunoscute sub termenul de "imitaţii".
Analiza unor astfel de piese este subiectul acestui studiu.
Monedele (catalog nr. 1-5) prezintă greşeli de batere. Ele pot fi grupate în două tipuri: rebuturi şi monede
incuse.
Prima categorie este reprezentată de moneda bătută de două ori (catalog, nr. 1) şi de cea bătută peste un
revers anterior (catalog, nr. 2).
În cazul celor trei monede incuse (catalog, nr. 3-5), doar aversul a fost imprimat, iar ca urmare a acestui
procedeu de batere, reversul este, în fapt, un avers în negativ. Două dintre aceste monede prezintă un portret
al unuia din fiii lui Constantin 1. Pe una dintre monede se poate încă citi, parţial, numele CONSTANS (catalog,
nr. 4). pe alta CONSTAN (catalog, nr. 5) în timp ce pe a treia legenda este ştearsă (catalog, nr. 3).
Pe baza reversului, care prezintă tipul "Felice temporum reparatio"- călăreţul căzând (abreviat aici FTR
- FH). monede au fost emise în a doua jumătate a secolului IV p.Chr.
Nu avem nici o certitudine că aceste monede sunt fie emisiuni ale unor monetării oficiale, fie imitaţii. Cu
excepţia erorilor menţionate, aceste monede prezintă un design, dimensiune şi greutate care nu diferă de cea
a monedelor originale.
Următoarele 24 de piese prezentate în acest studiu aparţin categoriei "imitaţii". Datorită calităţii scăzute
a designului sunt cunoscute şi ca "imitaţii/ copii barbare". Toate aceste monede prezintă aceiaşi tehnică de
fabricare. Ele sunt produse prin batere şi nu prin turnare. Legendele sunt ilizibile iar literele sunt alcătuite din
bare verticale, care uneori prezintă nodozităţi la capete. Doar în puţine cazuri apare litera "O" cu un punct în
mijloc. Totodată, alte litere ca "S", "N", "D" apar inscripţionate invers.
Imaginilea, atât cele de pe avers cât şi cele de pe revers, sunt realizate din linii şi puncte.
În ceea ce priveşte bustul împăratului, părul este realizat prin linii drepte sau uşor curbate, producând
astfel un aşa-numit stil "perie"; diadema de perle apare ca două şiruri paralele de puncte. Trăsăturile feţelor
1
Pentru caracteristici ale circulaţiei monetare în secolul IV p. Chr. în diferite regiuni ale României, vezi Moisil 2002,
79-108 şi hărţile 1-4.
123
sunt schematizat gravate prin linii puternic profilate şi puncte. La rândul ei, cuirasa este realizată fie prin linii
drepte, fie curbe. Când meşteşugarul a încercat să ilustreze o fibulă care să prindă drapajul mantalei, aceasta
apare ca un cerc puternic profilat (vezi catalogul şi planşele).
Reversul este realizat prin aceiaşi tehnică a liniilor- drepte şi curbe- şi a punctelor mici şi mari.
Chiar dacă, la prima vedere se observă o netă diferenţă între piesele genuine şi imitaţii, totuşi, în cazul
celor din urmă se poate identifica tipul monetar pe care I-au imitat.
Din totalul de 24 de piese de imitaţie, 22 copiază tipul "Felice temporum reparatio- călăreţul căzând".
Celelalte 2 piese, una imită tipul "Victoriae laetae principi perpetuus- două Victorii stând faţă în faţă, ţin un scut
pe un altar", iar cea de a doua tipul "Gloria Romanorum". Pe baza descoperirilor din alte regiunii ale Imperiului
Roman, se pare că a existat un fenomen foarte larg răspândit în imperiu, din Britania la gurile Dunării, de a
imita această serie a tipului "călăreţ căzând" (Vasic 1978, 127; Brickstock 1987; Reece 1996, 343)
În ceea ce priveşte metalul, toate piesele sunt făcute din bronz şi până la o analiză metalografică este
imposibil de făcut o comparaţie a aliajului metalui monedelor originale şi a imitaţiilor. Dimensiunile Clanului
monetar al pieselor respective sunt similare cu cele ale originalelor. În cazul în care diametru} diferă, se
datorează coroziunii. Cel mai prezent flan monetar este "aes 3", în timp ce 6 piese aparţin modulului "aes 2".
Şi în cazul greutăţii, imitaţiile sunt similare originalelor. Această observaţie se aplică chiar şi în cazul modului
mai mare "aes 2", care sunt mai grele decât cele de modul "aes 3".
După cum s-a menţionat anterior, acest fenomen al copierii monedei de bronz în secolul IV p.Chr. nu se
întâlneşte numai în România ci şi în multe alte părţi ale teritoriului fostului Imperiu Roman. 2 S-a demonstrat
că motivul principal a producţiei pe scară largă a acestor imitaţii de secol IY, mai ales din perioada 348-360
p.Chr., a fost retarifarea monedei şi schimbările din sistemul denominal (King 1996, 243), precum şi lipsa
aprovizionării cu monedă oficială- vezi mai jos cazul Britaniei.
Prezenţa acestor piese speciale ne permit stabilirea unor concluzii.

În ceea priveşte tehnica de producţie, dacă în cazul monedelor rebut avem cazuri de greşeli de batere, în
cazul imitaţiilor, acestea au fost produse cu perechi de ştanţe fabricate chiar de către meşteşugar după monede
originale.
Modul de expunere a legendei şi stilul literelor indică un gravor iliterat, care, probabil, se baza la rândul
lui că şi cel care va folosi moneda-imitaţie era la Jândul său iliterat sau că nu va acorda atenţie design-ului
monedelor respective. Pe aceiaşi direcţie, un posibil răspuns poate veni din analiza proporţiei monedă originală/
imitaţie în cadrul tezaurelor. Tezaurelor descoperite în aria studiată indică următoarea situaţie: Moldova Nouă
"Flotaţii"- 5000: 12 3 ; Jupa- 900: 1; Orşova 1- 724: 1; Orşova II- 1203: 1; Dalboşeţ- 300: 2. Ca analogii pot
fi citate tezaure descoperite în alte regiuni ale Imperiului Roman cum sunt cele de la Kecel (Ungaria) 66: 4,
Izmir (Turcia) 2257: 13. Faptul că aceste imitaţii reprezintă o proporţie mică în cadrul tezaurelor sugerează că
proprietarii erau fie atenţi la calitatea reprezentării de pe monedă, fie producţia acestor imitaţii a fost foarte
scăzută în aceste regiuni. 4
Datarea acestor monede speciale ridică câteva semne de întrebare. Deşi piesele originale ale acestor
imitaţii au fost emise între 319-361 5 , este cunoscut faptul că monedele-imitaţie au un statut de terminus post
quem (Boon 1988, 102ff; Lallemand 1994, 107). Totuşi, există unele argumente care pot sugera perioada de
emitere şi circualţie ale acestor exemplare. Astfel, perioada largă de emitere a originalelor (319-361 p.Chr.) şi
2 Mattingly 1933, 202, pl. XVIII/ 16-23; Kent 1957, 61-68, pl. XII/13. Reprezentările sunt similare- imagini schematizate
-cu legende alcătuite din litere ilizibile. O imitaţie care diferă uşor a fost publicată de L.P. Healey (Hea/ey 1973, 22). În
cazul acestei monede, imaginile sunt de bună calitate dar legendele sunt totuşi alcătuite din semne care încearcă să treacă
ca litere. Pentru prezenţa imitatiilor de bronz de secol IV în tezaure de la Dunărea de Jos vezi Moisil 2002, 100-101.
3 Prezenţa monedelor "imitatii barbare" incuse, rebătute în tezaurul de la Moldova Nouă au fost de asemenea semnalate
în Gudeo, Ardevan, Toma 1997, 83-84.
4 Totodată, trebuie luat în considerare şi faptul că numărul acestor imitatii poate fi mult mai mare dar cei care au venit în
contact cu asemenea piese- fie în tezaure, fie ca descoperiri izolate- nu au făcut diferenta între original şi copie.
5 Pentru tipul "Victoriae laetae principi perpetuus" vezi RIC VII; pentru tipurile ITR- FH şi "Gloria Romanorum" vezi RIC
VIII.
124
cantitatea abundentă de monede originale cu aceste tipuri monetare- în special tipul FTR- FH (Hendy 1985,
469; King 1996, 27ff) ·,la care se adaugă faptul că aceste imitaţii au fost găsite în tezaure- care se încheie cu
monede emise fie în aceiaşi perioadă, fie într-una foarte apropiată- sugerează ipoteza că imitaţiile au fost emise
în aceiaşi perioadă (evident, nu la aceiaşi dată!) sau foarte curând după apariţia în circulaţie a originalelor. 6
În acelaşi timp o altă problemă ridicată de prezenţa acestor imitaţii este cum privim aceste exemplare?
Sunt ele "monede de criză" sau monede false?
În general, până la sfârşitul secolului III p.Chr. au existat situaţii când copii după originale erau emise
în perioade în care unele regiuni nu erau aprovizionate - sau aprovizionate neregulat - cu monedă de la
monetăriile oficiale. Ca o măsură la aceste situaţii, ateliere locale au fost înfiinţate şi monedele bătute scoase
pe piaţă. Aceste tipuri de monede au fost denumite de cercetători ca "monedă de necesitate sau criză"/
Bineînţeles, au existat şi falsurile monetare, mai ales cele de argint.
Situaţia monedelor analizate în acest studiu este una specială! În Britania, masiva copiere a tipului FTR
- FH are o cauză precisă: lipsa aprovizionării cu monedă începând cu 354 p.Chr. până la influxul de monede
valentiniene. Cauza lipsei aprovizionării cu monedă fiind una de natură politică, Constantius II a încercat să-1
izoleze economic pe Iulian pentru a împiedica revolta acestuia (Brickstock 1987, 42-43). Situaţia este complet
diferită pe continent unde monetăriile centrale şi orientale au emise acest tip monetar - în fapt unicul ca
nominal de bronz pentru această perioadă- în cantităţi abundente cauzate de declinul standardului de greutate
fapt ce a dus la stoparea producerii nominalului cel mai mic de bronz (1/120 din libră), iar nominalul mai mare
de bronz este bătut la aceiaşi greutate ca cel mijlociu (1/72 din libră) (King 1993, 29).
Astfel, ipoteza unei lipse a aprovizionării cu monedă oficială în regiunea Dunării de Jos trebuie exclusă,
ca urmare, aceste imitaţii pot fi considerate monede false deoarece au fost produse cu intenţia de a frauda. Un
argument în plus ar putea fi considerat şi aspectul stilistic. În cazul copierii masive a tipului FTR- FH, vezi
Britania, calitatea gravurii deşi mai schematizată este mai apropiată calitativ de original (Brickstock 1987, p.
18) decât stilul exemplarelor analizate aici. În cea ce priveşte legendele aversului şi reversului, în primul caz
majoritatea legendelor pot fi citite, iar literele sunt scrise în poziţii "normale", doar arareori apar semene în
loc de litere (Brickstock 1987, p. 18). În cazul pieselor discutate în acest studiu lectura legendelor este practic
imposibilă, iar în multe situatii legendele sunt compuse din linii verticale şi orizontale amestecate cu litere.
Această constatare nu este surprinzătoare. Faptul că în perioada respectivă autorităţile se confruntau cu
copierea monedei romane pe scară largă este demonstrată chiar de surse literare. Astfel, în anul 359 p.Chr.,
Codex Theodosianus menţiona funcţionari care trebuiau să controleze calitatea şi cantitatea monedelor
transportate de negustori: "Orice persoană prinsă că topeşte banii sau îi transportă în alte regiuni cu scopul de
a-i vinde să fie pus sub acuzaţia de sacrilegiu şi să primească pedeapsa capitală [... ]. Decretărn ca porturile şi
punctele vamale de pe ţărmuri şi drumuri [... ]să aibă persoane plasate de guvernatori [cu scopul de a controla
banii] ... Nici un negustor să nu transporte pe spatele animalelor mai mult de o mie de folles ... Negustorii nu
au voie să exporte toate categoriile de banii, ci doar acei bani care se pot transporta şi care se folosesc şi
public ... Este ilegal pentru oricine să folosească bani interzişi datorită faptului că preţurile au fost stabilite pe
bani utilizaţi public şi nu tranzacţionaţi ... Dacă cineva este prins cu bani interzişi, averea sa va fi confiscată de
fise ... " (Codex Theodosianus 9, 23, 1-3).
Anumite ipoteze pot fi emise despre locul unde au fost produse aceste exemplare monetare. În ciuda
faptului că legenda este ilizibilă, pe unele piese apar în exergă "semne" asemănătoare abrevierilor SIS şi CONS
de pe monedele originale. Acest aspect poate indica faptul că imitaţiile au fost bătute în acele regiuni în care
monedele emise la Siscia şi Constantinopolis erau cele mai frecvente, astfel că gravorii le-au folosit ca model
pentru imitaţii 8 • Un argument în favoarea acestei ipoteze pot fi considerate monedele din colecţia Muzeului
Naţional din Belgrad (Vasic 1978, 120-130, pl. XXVI-XXXI) şi Muzeului Naţional din Zagreb (Demo 1984, 192,
195, 196). Piesele din colecţiile acestor muzee prezintă acelaşi design schematizat al reprezentărilor monetare
6
Pentru opinii similare vezi Mattingly 1933, 200; Tudor 1946, 348; Ravetz 1964, 222, Kent 1957, 65; Healey 1973, 22;
Brickstock 1987, p. 42-44.
7
Pentru discutii şi bibliografie privind acest tip de monede vezi Găzdac, Alfoldy-Găzdac 2001, 137-154.
8
Imitaţiile din tezaurele din Balcani sugerează un anumit model care a fost copiat. În unele cazuri s-a considerat că
imitaţiile au avut ca prototipuri monede emise la Thessalonica {Vasic 1978, 126).
125
ca şi cel de pe exemplarele analizate în acest studiu. Practic, aria principală de aprovizionare cu monedă de la
cele două monetării menţionate mai sus este astăzi Europa de sud-est. Un argument indirect în favoarea acestei
afirmaţii- copierea după monedele emise de monetăriile din zonă- este faptul că exemplarele FTR- FH din
Britania sunt imitate după originalele emise la monetăriile din vest: 'freveri, Lugdunum, Arelate (Brickstock
1987, p. 43).
Totuşi, nu avem nici o evidenţă pentru a afirma dacă aceste imitaţii au fost produse pe teritoriul Imperiului
Roman sau undeva dincolo de graniţele acestuia. 9 Recent s-a sugerat chiar ipoteza că asemenea imitaţii puteau
fi emise de către goţii care locuiau pe teritoriul actual al Rusiei de sud şi Ucrainei (Lazarov 2002, 88). Faptul
că legendele indică gravori iliteraţi ar sugera existenţa unor ateliere monetare din afara Imperiului nu este un
argument solid, deoarece exemplare similare au fost găsite în diverse regiuni ale Imperiului cum ar fi Britania
(Ravetz 1964, 221) Galia, Egipt (King 1996, 242), Pannonia şi Moesia (Vasic 1978, 115ff).
Un aspect important pe care îl relevă aceste monede speciale şi tezaurele în care au apărut este statutul
politic al regiunii în care au fost descoperite. Este ştiut faptul că Constantin I a extins din nou autoritatea
romană peste o parte a teritoriului, care până la Aurelian a constituit provincia Dacia. 10 Pe moment, nu există
vreo sursă care să menţioneze cât de îndelungată a fost această nouă autoritate romană pe acest teritoriu.
În această privinţă, poate că aceste monede-imitaţii şi tezaurele respective pot să ajute într-o anumită
măsură. Perioada în care aceste imitaţii au fost emise - secolul IV p.Chr. - este cunoscută ca una cu inflaţie
ridicată când moneda de bronz este folosită în tranzactii ca şi cantitate de metal. Ca atare, atât prezenţa acestor
imitaţii de bronz după originale din acelaşi metal şi faptul că apar tezaure de astfel de monede (de bronz)
indică prezenta pe teritoriul analizat - Banatul - a unor comunităţi care încă folosesc în tranzacţii moneda de
bronz, în timp ce în afara ariilor controlate de autoritatea romană descoperirile de tezaure constau în monede
şi obiecte de aur şi argint. Cu excepţia sitului Tibiscum, celelalte locuri de descoperire a unor asemenea tezaure
sunt localizate lângă Dunăre 11 • Acest lucru pare să sugereze că, în fapt, dacă nu întreaga regiune a Banatului,
cel puţin malul stâng al Dunării era încă sfera economică a Imperiului Roman în a doua jumătate a secolului
IV p.Chr.
ODD COINS IN THE 4™ CENTURY BRONZE HOARDS FROM THE BANAT REGION
(Abstract)
The English version of this study will be published in Ephemeris Napocensis, XIII, 2003.
Bibliografie
Benea 1996 D. Benea, Dacia sud-vestică în secolele III-W, Timişoara, 1996.
Boon 1988 G. Boon, Counterfeit coins in Roman Britain, în Coins and theArchaeologists (eds. R.
Reece, J. Casey), 2"d edition, London, 1988, p. 102-188.
Brickstock 1987 R.J. Brickstock, Copies of the Fel Temp Reparatio Coinage in Britain. A study of their
chronology and archaeological significance including gazetteers of hoards and site
finds, BAR, BS 176, Oxford, 1987.
Chirilă, Gudea, Stratan 1974 E. Chirilă, N. Gudea, I. Startan, Drei Miinzhorte aus dem Banat 4 ]h. Beitrăge zur
Continuitătsfragen, Timişoara, 1974.
Demo 1984 Z. Demo, O nekim primjerima imitiranja antickog novca na osnovi nalaza iz
slavonsko-srijemskog prostora, în Areheoloska Istrazivanja u Istocnoj Slavoniji 1
Baranji, Zagreb, 1984, p. 175-199
Gudea, Ardevan, Toma 1997 N. Gudea, R. Ardevan, N. Toma, Tezaurul monetar de la Moldova Nouă (sec W
p.Chr.), înAB, V, 1997, p. 83-112.
Găzdac, Alfoldy-Găzdac 2001 - C. Găzdac, A. Alfoldy-Găzdac, The Roman law against counterfeiting between
theory and practice: the case of Roman Dacia, înActaMN, 38/1, 2001, p. 137-154.
9
Pentru o concluzie similară vezi Vasic 1978, 131; Moisi/2002, 100.
10 Pentru discuţii recente asupra revenirii autorităţii romane pe malul stâng al Dunării vezi Benea 1996, 1B4ff).
11 Totuşi, aria de circulaţie a acestor c6pii în vestul României a fost probabil mai largă după cum pare să sugereze
descoperirea izolată de la Săcuieni Uudeţul Bihor), catalog nr. 23.
126
Healey 1971-1972 L.P. Healey, Was the coinage reform of Constans and Constantius II a failure?, în
SAN, II, 1971-1972, p. 22-34.
Hendy 1985 M. Hendy, Studies in the Byzantine monetruy economy, c. 300-1450, Cambridge, 1985.
King 1993 C. King, The fourth century coinage, în L'«inflazione>> nel quarto secolo d.C., Roma
1993, p. 1-87.
King 1996 C. King, Roman copies, în Cain finds and cain use in the Roman world (SFMA 10},
Berlin, 1996, p. 237-263.
Kent 1957 J.P.C. Kent, Barbarous copies of Roman coins: their significance for the British
historian and archaeologist în Limes Studien. Vortrage des 3. Internationalen Limes-
Kongresses in Rheinfelden/ Basel1957, Basel, 1959, p. 61-68.
Lallemand 1994 J. Lallemand, Les moules monetaires de Saint-Mard (Virton, Belgique) et les
moules des monnaies imperiales en Europe: essai de repertoire, în Un quartier de
l'agglomeration Gallo-Romaine de Saint-Mard (Virton), Leuven, 1994, p. 141-177.
Lazarov 2002 L. Lazarov, Barbaska imitatia na rumska bronzova moneda od N b, în BMNV, 32-33
(47-48), 2002, p. 86-88.
Mattingly 1933 H. Mattingly, Fel Temp Reparatio, in NC, XIII, 1933, p. 182-202.
Moisil2002 D. Moisil, The Danube Limes and the Barbaricum {294-498 A.D.), în Histoire &
Mesure, XVII, 3/4, p. 79-120.
Ravetz 1964 A. Ravetz, The Fourth-Century Inflation and Romano-British Cain Findsn în NC, 7'h
series, IV; p. 201-231.
Reece 1996 R. Reece, The interpretation of site-finds, în Cain finds and cain use in the Roman
world (SFMA 10}, Berlin, 1996, p. 341-355.
RIC VII The Roman Imperial Coinage. Vol. VII. Constantine and Licinius (AD 313-337},
London, 1966.
RIC VIII The Roman Imperial Coinage. Vol. VIII. The Family of Constantine 1 (AD 337-364},
London, 1981.
Vasic 1978 M. Vasic, A Nth and Vth centuries hoard of Roman coins and imitations in the
collection of the National Museum in Belgrade, în Sirmium VIII, Rome-Belgrade,
1978, p. 113-132.
CATALOG (fotografiile monedelor sunt la scara 2:1)

Monede rebut
1. Bronz; flan 3; D: -; G: 2.76 gr.; Loc de descoperire: Radimna (judeţul Caraş Severin)
Av: D N CONSTAN- TIVS; D N CONSTA; Două busturi cu diademe de perle, drapate şi cuirasate, dreapta.
Bustul din dreapta este bătut doar pe jumătate.
Rv: FEL TEMP ... Călăreţ căzând, priveşte spre soldatul cu lancea; Exergă: CONS?; Reversul de pe partea
dreaptă nu a fost bătut.
Observaţie: Batere dublă pe un singur flan, atât pe avers cât şi pe revers.
2. Bronz; flan 2; D: 22.3 x 19.3 rnm; G: 3.32 gr.; Loc de descoperire: Moldova Veche (judeţul Caraş Severin)
Av. D N CONSTANTIVS D N CONSTA. Bust drapat şi cuirasat, cap gol, dreapta. Litera A în spatele
bustului. Apare un A întors datorat unei a doua bateri.
Rv: Tipul "FTR- FH". Legend FEL TEMP REP FEL TEMP RE. Imagine de bună calitate. În cârn pul monedei:
1. Exergă: distrusă, dar apare SIS întors în vârful imaginii ca rezultat al celei de a doua bateri.
Observaţie: Moneda este rebătută pe partea stângă cu aceiaşi pereche de ştanţe.
Monede incuse
3. Bronz; flan 3; D: 17 x 15.9 mm; G: 1.60 gr.; Loc de descoperire: Pojejena (judeţul Caraş Severin)
Av: Legenda ştearsă; Bust diademat, drapat şi cuirasat, dreapta.

Rv: Aversul în negativ.
127
4. Bronz; flan 3; D: 16.7 gr.; G: 1,25 gr.; Loc de descoperire: Pojejena (judeţul Caraş Severin)
Av: D N CONSTANS- P F AVG; Bust diademat, drapat şi cuirasat, dreapta.

5. Bronz; flan 3; D: 15.8 x 14.2 mm; G: 1.75 gr.; Loc de descoperire: Radimna Uudeţul Caraş Severin)
Av: D N CONSTAN ... ; Bust diademat, drapat şi cuirasat, dreapta.

Monede false
6. Bronz, flan 3; D: 17.5 rnm; G: 1.35 gr.; Loc de descoperire: Dubovac (Banatul sârbesc); Inv. Nr. 77,
Muzeul Banatului
Av: Legenda ilizibilă: m ... HHHHT•. Bustul împăratului: cu cască şi cuirasă, dreapta; portret realizat din
linii şi puncte.
Rv: Tipul "Victoriae laetae"- două Victorii stând faţă în faţă, ţin un scut pe un altar. Legenda ilizibilă: ...
AHNNNII; Imaginea este realizată prin linii verticale şi orizontale puternic profilate, pe scut apare litera T,
Exergă: HH.
7. Bronz; flan 2; D: 18.6 mm; G: 2.90 gr.; Loc. de descoperire: Dalboşeţ (judeţul Caraş Severin)
Av. Legenda ilizibilă: IHOHSTH. Bustul împăratului: părul capului este bine gravat prin linii paralele şi
curbe; trăsăturile feţei sunt realizate din linii corodate, iar drapajul din linii drepte. Fibulă circulară reprezentată
pe umărul stâng. Literă în spatele bustului: V? U?. Bordură de puncte.
Rv: Tipul "Gloria Romanorum". Legenda ilizibilă: .. .DDC. Imaginea este puternic corodată. O siluetă
schematizată a împăratului stă frontal, capul întors spre stânga. Împăratul ţine un standard cu chrismonul pe
drapel. Bordură de puncte.
Observaţie: Atât aversul cât şi reversul sunt bătute deplasat de axul monedei.
8. Bronz- fragmentar; flan 3; D: 16.5 mm; G: 1.37 gr.; Loc de descoperire: Moldova Nouă, Flotaţii (judeţul
Caraş Severin)
Av. Literele legendei sunt reprezentate prin linii verticale şi paralele cu capetele îngroşate. Capul
împăratului: diadema de perle este reprezentată ca două linii paralele; părul în stilul "perie"; trăsăturile feţei
sunt reprezentate schematic prin linii şi puncte.
Rv: Tipul "FTR- FH". Literele legendei sunt reprezentate ca linii verticale şi paralele cu capetele îngroşate.
Imagine relativ bine gravată; exerga distrusă. Bordură de puncte legate.
9. Bronz; flan 3; D: 16.6 mm; G: 1.68 gr.; Loc de descoperire: Moldova Nouă, Flotaţii (judeţul Caraş Severin)
Av. Legenda corodată. Capul împăratului: diadema de perle bine reprezentată; părul în stilul "perie";
trăsăturile feţei
sunt corodate.
Unele dintre ele arată ca ni. Imagine relativ bine gravată; Exergă: •IZI•. Bordură de puncte legate.
10. Bronz; flan 3; D: 17 mm; G: 1.60 gr.; Loc de descoperire: Moldova Nouă, Flotaţii (judeţul Caraş
Severin)
Av. Literele legendei sunt reprezentate ca linii verticale şi paralele cu capetele îngroşate. Capul împăratului:
Diadema de perle reprezentată prin puncte; părul în stilul"perie"; trăsăturile feţei sunt reprezentate schematic
prin linii şi puncte.
128
Imagine relativ bine gravată. Exergă: •IZHI•. Bordură de puncte legate.
11. Bronz; flan 3; D: 16.7 mm; G: 1.75 gr.; Loc de descoperire: Moldova Nouă, Flotatii Uudeţul Caraş Severin)
Av. Literele legendei sunt reprezentate ca linii verticale şi paralele cu capetele îngroşate. Unele dintre
semen se aseamănă cu "0", "S" întors. Capul împăratului: diadema de perle reprezentată prin puncte; părul în
stilul "perie"; trăsăturile feţei sunt reprezentate schematic prin linii şi puncte puternic profilate.
Imagine relativ bine gravată. Exergă: •IZIS. Bordură de puncte legate.
12. Bronz; flan 3; D: 16.5 mm; G: 1.83 gr.; Loc de descoperire: Moldova Nouă, Flotaţii Uudeţul Caraş Severin)
Av. Literele legendei sunt reprezentate ca linii verticale şi paralele cu capetele îngroşate. O literă se
aseamănă cu "0". Capul împăratului: diadema de perle reprezentată prin puncte; părul în stilul "perie";
trăsăturile feţei sunt reprezentate schematic prin linii şi puncte.
Rv: Tipul "FTR- FH". Legenda distrusă. Imagine relativ bine gravată. Exergă: SI în poziţie oblică.
13. Bronz- fragmentar; flan 3; D: 16.7 mm; G: -;Loc de descoperire: Moldova Nouă, Flotaţii (judeţul Caraş
Severin)
Av. Literele legendei sunt reprezentate ca linii verticale şi paralele cu capetele îngroşate. Unele dintre
semne seamănă cu I ISI, în spatele capului. Capul împăratului: diadema de perle reprezentată prin puncte;
părul în stilul "perie"; trăsăturile feţei distruse.
Rv: Complet corodat.
14. Bronz- fragmentar; D: -; G: -;Loc de descoperire: Moldova Nouă, Flotaţii (judeţul Caraş Severin)
Av. Legenda distrusă. Capul împăratului se vede parţial: diadema de perle reprezentată prin puncte; părul
în stilul "perie"; trăsăturile feţei schematizate realizate prin linii.
Rv: Se păstrează doar silueta soldatului cu lance .
.15. Bronz; flan 3; D: 16.5 mm; G: 2.37 gr.; Loc de descoperire: Moldova Nouă, Flotatii Uudeţul Caraş Severin)
Av. Literele legendei sunt reprezentate ca linii verticale şi paralele cu capetele îngroşate. Legenda apare
ca III o III - IIIIOSI. Capul împăratului: diadema de perle reprezentată prin puncte; părul în stilul "perie";
trăsăturile feţei sunt reprezentate schematic prin linii şi puncte puternic profilate.
Unele dintre semne seamănă cu mr. Imagine relativ bine gravată. Exergă: IISIS. Bordură de puncte legate.
16. Bronz; flan 3; D: 15.7 mm; G: 1.28 gr.; Loc de descoperire: Moldova Nouă, Flotaţii Uudeţul Caraş Severin)
Av. Legenda distrusă. Capul împăratului: diadema de perle reprezentată prin puncte; părul în stilul
"perie"; trăsăturile feţei sunt reprezentate schematic prin linii şi puncte.
Unele dintre semne seamănă cu IHON. Imagine relativ bine gravată. Exergă: distrusă.
17. Bronz; flan 2; D: 20.9 mm; G: 3.25 gr.; Loc de descoperire: Moldova Nouă, Flotatll Uudeţul Caraş Severin)
Av. Legenda ilizibilă: IIONCIIDIU. Bustul împăratului: diadema de perle redată prin două linii paralele de
puncte mici; părul bine redat prin linii curbe şi paralele; faţa prelungă realizată prin linii puternic profilate, la
fel şi drapajul. Fibulă circulară reprezentată pe umărul stâng.
129
Rv: Tipul "FTR- FH". Legenda ilizibilă: N(întors)DB E • OZOII. Imagine bine gravată. Exergă: fără litere
sau semne.
18. Bronz; flan 3; D: 15.6 rnrn; G: 1.97 gr.; Loc de descoperire: Orşova: tezaur 1(judeţul Caraş Severin)
Av. Legenda ilizibilă: 11-II... T. Bustul împăratului: diadema de perle redată prin două linii de puncte; părul
bine redat prin linii curbe şi paralele; faţa prelungă redată prin linii puternic profilate, cuirasa realizată prin
linii dure. Fibulă circulară reprezentată pe umărul stâng.
Rv: Tipul "FTR - FH". Legenda ilizibilă: 11-11. Imagine foarte schematizată realizată prin puncte şi linii
frânte. Exergă: SI.
19. Bronz; flan 2; D: 20.9 mm; G: 3.25 gr.; Loc de descoperire: Tibiscum-Jupa (judeţul Caraş Severin)
Av. Legenda ilizibilă: IIZHNO-IIVZIII. Bustul împăratului: diadema de perle reprezentată prin două şiruri
de puncte mici; părul bine redat prin linii curbe şi paralele; faţa prelungă redată prin linii puternic profilate, la
fel şi drapajul. Fibulă circulară reprezentată pe umărul stâng.
Rv: Tipul "FTR- FH". Legenda ilizibilă: EEITENHOR · IIINII. Imagine relativ bine gravată. În câmp stânga
r. Exergă: OZNIII•.
20. Bronz; flan 2; D: 21 mm; G: 4.57 gr.; Loc de descoperire: Tibiscum-Jupa (judeţul Caraş Severin)
Av. Legenda ilizibilă: ... NOCDZVIG. Bustul împăratului: diadema de perle reprezentată prin două linii de
puncte mici; părul bine redat prin linii curbe şi paralele; faţa prelungă redată prin linii puternic profilate, la fel
şi drapajul. Fibulă circulară reprezentată pe umărul stâng.
Rv: Tipul "FTR- FH". Legenda ilizibilă: ... NQPE-OZE. Imagine relativ bine gravată. În câmp left r. Exergă:
distrusă.
21. Bronz; flan 3; D: 15.3 mm; G: 0.95 gr.; Loc de descoperire: Dalboşeţ (Banatul sârbesc); Muzeul Banatului;
Inv. No. 264
Av. Legenda ilizibilă: 11111. Linii verticale cu capete îngroşate. Bustul împăratului: diadema de perle
reprezentată prin două linii de puncte; părul bine redat prin linii curbe şi paralele; faţa prelungă redată prin
linii puternic profilate, cuirasa realizată prin linii dure.
Rv: Tipul "FTR- FH". Siluetele soldatului cu lance şi a călăreţului care cade.
22. Bronz- fragmentar; flan 3; D: -; G: -;Timişoara (judeţul Timiş)
Av. Legenda ilizibilă: .. .1111 .... Bustul împăratului: diadema de perle reprezentată prin două linii de puncte;
părul bine redat prin linii curbe şi paralele; faţa prelungă redată prin linii puternic profilate, cuirasa realizată
prin linii dure. Fibulă circulară reprezentată pe umărul stâng.
Rv: Tipul "FTR- FH". Siluetele vagi ale soldatului cu lance şi a călăreţului care cade.
23. Bronz; flan 2; D: 22.1 x 19.3 mm; G: -;Loc de descoperire: Săcuieni (judeţul Bihor)
Av. Legenda ilizibilă: DN COMII-VIICAVHO. Bustul împăratului bine reprezentat, aproape aceiaşi calitate
a desenului ca cea de pe moneda originală.
Rv: Tipul "FTR- FH". Legenda ilizibilă: IITEMPP.ABATI. Imagine bine redată. În câmp stânga r. Exergă: IZI•.
24. Bronz; flan 2; D: 22.4 mm; G: 4.50 gr.; Loc de descoperire: Radimna (judeţul Caraş Severin)
Av. Legenda ilizibilă: IIMVI- D N T H T. Bustul împăratului: diadema de perle redată prin două şiruri de
puncte mici; părul bine redat prin linii curbe şi paralele; faţa prelungă redată prin linii puternic profilate, la fel
şi drapajul. Fibulă circulară reprezentată pe umărul stâng. Literă în spatele bustului: II
130
Rv: Tipul "FTR- FH". Legenda ilizibilă: ... NQPE-OZE. Imagine relativ bine gravată. Exergă: •IZHZI•
25. Bronz, flan 3; D: 16.7 mm; G: 2.04 gr.; Loc de descoperire: Radimna (judeţul Caraş Severin)
Av: Legenda iligibilă: TIIII...IIIIII Bustul împăratului: diadema de perle reprezentată prin două linii de
puncte; părul bine redat prin linii curbe şi paralele; faţa prelungă redată prin linii puternic profilate, cuirasa
realizată prin linii dure.
Rv: Tipul "FTR- FH". Legenda ilizibilă: IIIIIII. Imagine foarte schematizată realizată prin puncte şi linii
frânte. Exergă: distrusă.
26. Bronz, flan 3; D:- G: 1.86 gr.; Loc de descoperire: Radimna (judeţul Caraş Severin)
Av: Legenda ilizibilă: ... III ... Bustul împăratului: diadema de perle reprezentată prin două linii de puncte;
părul bine redat prin linii curbe şi paralele; faţă prelungă redată prin linii, cuirasa realizată prin linii dure.
Fibulă circulară pe umărul stâng.
Rv: Tipul "FTR - FH". Legenda distrusă. Imaginea este foarte schematizată redată prin linii frânte şi
puncte. Exergă: distrusă.
Av: Legenda ilizibilă: IIPIOII I III. Bustul împăratului: diadema de perle reprezentată prin două linii de
puncte; părul bine redat prin linii curbe şi paralele; faţă prelungă redată prin linii, cuirasa realizată prin linii
dure.
Rv: Tipul "FTR - FH". Legenda distrusă. Imaginea este foarte schematizată redată prin linii frânte şi
puncte. Exergă: distrusă.
Av: Legenda ilizibilă: IMII .... Bustul împăratului: diadema de perle reprezentată prin două linii de puncte;
părul bine redat prin linii curbe şi paralele; faţă prelungă redată prin linii, cuirasa realizată prin linii dure.
Rv: Tipul "FTR- FH". Legenda ilizibilă: .. TII - 110. Imaginea este foarte schematizată redată prin linii
frânte şi puncte. Exergă: ... SI
Av: Legenda ilizibilă: IIIIOV-DIAII. Bustul împăratului: diadema de perle reprezentată prin două linii de
puncte; părul bine redat prin linii curbe şi paralele; faţa prelungă redată prin linii puternic profilate, cuirasa
realizată prin linii dure. Fibulă pe umărul stâng.
Rv: Tipul "FTR- FH". Legenda ilizibilă: ... - HOl. Imaginea este foarte schematizată redată prin linii frânte
şi puncte. Exergă: ... SI
131
2
Pl.1 6
132
7
10
11
12
Pl. 2
133
13
14
15
16
17
18
Pl. 3
134
19
20
21
22
23
Pl. 4
135
24
25
27
28
29
Pl. 5
136
Â Fortificatii în uz în secolullV p.Chr. Fortificaţii
t
• construite în timpul Tetrarhiei
l!!il Fortificatii reparate în timpul Tetrarhiei PJ Turn de secol IV p.Chr.
e ~m + Locuri de descoperire a imitatiilor analizate
......
w
'l
Aşezări şitipuri de locuinte
din bazinul Târnavei Mari între sec. III-X. d. Hr.
Gheorghe BALTAG
Consideraţii generale
Acest studiu abordează cronologic perioada cuprinsă între ultimele decenii ale sec. al III-lea şi ultimele
decenii ale sec. al IX-lea. În textul lucrării această lungă perioadă de timp a fost împărţită în două subperioade:
subperioada secolelor III-VII, de la retragerea aureliană (271) până în prima jumătate a sec. al VII-lea, cînd se
menţin unele elemente ale culturii materiale de tradiţie romană şi germană târzie şi subperioada secolelor
VII-X, din a doua jumătate a sec. al VII-lea până la primele raiduri maghiare în spaţiul transilvănean (±900),
când dispare ceramica cenuşie de traditie romană şi germană târzie, apare o cultură materială total diferită şi se
generalizează ritul incineratiei ca urmare a pătrunderii slavilor în zonele mai joase ale provinciei.
Întreaga literatură arheologică românească acceptă azi ideea dispariţiei civilizaţiei urbane prin abandonarea
oraşelor romane şi a generalizării formelor de viaţă rurale în fosta provincie Dacia, după retragerea trupelor
şi administraţiei romane. 1 O civilizatie oarecum comparabilă cu cea romană nu s-a mai refăcut pe teritoriul
Transilvaniei decât târziu, în perioada medievală, între cele două mari perioade istorice, desfăşurându-se
"lunga noapte a migratiilor prefeudale" de aproape 1000 de ani. Fenomenele decăderii şi dispariţiei oraşelor
romane au fost suplimentar însoţite de distrugerea treptată a reţelei stradale din interiorul provinciei şi de o
extindere a suprafeţelor împădurite, în urma încetării activităţilor de defrişare organizată, întreţinută în trecut
de statul roman. 2 Analizând distributia spaţială a urmelor culturii materiale, în special descoperirile de monede,
K. Horedt a afirmat expansiunea culturii şi civilizaţiei romane în sec. II-III d.Hr. pe tot teritoriul provinciei. Se
crede că această situaţie s-a mentinut neschimbată şi în cursul sec. III-IV întrucât vestigiile culturii materiale
post-romane acoperă, în linii mari, teritoriul locuit în timpul romanilor.
După perioada hunică însă, în următoarele cinci secole, în Dacia a avut loc o "revanşă" a pădurilor
în detrimentul civilizatiei, întrucât teritoriul locuit s-ar fi micşorat şi s-ar fi restrâns la jumătatea vestică a
provinciei intracarpatice. Conform acestei ipoteze partea de vest şi centrală a Transilvaniei sunt considerate
zone mai favorabile habitatului, având soiuri de calitate, temperaturi medii anuale de 8°C şi precipitaţii anuale
medii de 600 mm. S-a constatat în felul acesta o preferinţă pentru teritoriile din jurul Clujului, de pe valea
Mureşului mijlociu, în special "cotul Mureşului de la Ocna-Mureş la Teiuş" şi "împrejurimile Mediaşului" din
bazinul Târnavei Mari. Trebuie să observăm că toate aceste teritorii se află situate sub altitudinea medie de 500
m.
În contrast cu "zona favorabilă" s-ar afla o "zonă ostilă" habitatului uman din Transilvania, situată la
altitudinea medie de peste 500 m, având un regim de precipitaţii anuale medii de peste 700 mm, temperatură
medie anuală de sub 7°C şi soiuri argiloase de calitate inferioară. Această "zonă ostilă" habitatului se referă
mai ales la jumătatea estică a provinciei intracarpatice, acoperind aproape trei pătrimi din Podişul T'arnavelor,
acolo unde geografic se află o mare parte din bazinul mijlociu şi întreg bazinul superior al T'arnavei Mari.
Este adevărat că marea majoritate a descoperirilor cu caracter funerar din Transilvania se concentrează în
partea sa centrală şi de vest şi se ştie că germanii târzii au preferat un spaţiu relativ triunghiular din centrul
Transilvaniei, situat aproximativ între Tg.Mureş, Aiud şi Cluj, o zonă cu păşuni bogate, necesare creşterii de
1
Zaharia 1977, 106; Teodor 1981, 12; Horedt 1982,9-10.
2
Horedt 1982, 9-20.
Revista Bistrilei, XVIII, 2004, ep. 139-193
139
vite mari, ocupaţie principală la vechii germani. Călăreţii turanici avari, ca şi cei bulgari, s-au concentrat de
asemenea pe zona zăcămintelor de sare de la baza munţilor Apuseni, între Ocna-Mureş, Thrda şi Ocnişoara.
Un document din "Annales Fuldenses", datând din anul 892, demonstrează clar că salinele din această zonă
fuseseră deja preluate de la avari de către bulgari în cursul sec. al IX-lea. 3
Însă, pe măsură ce s-au extins cercetările asupra spaţiului răsăritean al Transilvaniei, s-a putut observa că
afirmaţiile lui K.Horedt şi-au pierdut parţial valabilitatea. Amplele cercetări arheologice, dublate de cercetări
de teren intensive, desfăşurate în special în bazinele mijlociu şi superior al Tarnavei Mari, la Sighişoara (MS).
Albeşti (MS), Cristuru-Secuiesc (HG). Filiaş (HG), Eliseni (HG), Simoneşti (HG) etc., au scos la iveală un
mare număr de aşezări din perioada migraţiilor, amplasate atât pe valea principală, cât şi pe văile secundare
ale bazinului. Dacă în domeniul descoperirilor funerare situaţia rămâne esential nemodificată, în domeniul
descoperirilor de aşezări tabloul habitatului prefeudal, cel putin pentru Transilvania de sud, se cere în mare
parte rectificat. 4
În acelaşi timp, analizând distribuţia geografică a celor două mari categorii de descoperiri din bazinul
T"arnavei Mari, se poate remarca situatia paradoxală a concentrării majorităţii descoperirilor funerare în
jumătatea de vest a bazinului, în timp ce majoritatea aşezărilor se află masate în jumătatea de est. Dacă nu este
rezultatul unui deficit de cercetare această situatie ciudată lasă deschisă calea unui larg evantai de interpretări.
( fig.l: fig.2)
Aşezările descoperite în bazinul Tarnavei Mari îşi găsesc analogii şi se înscriu, în linii generale, în datele
oferite de cercetarea arheologică şi de teren de pe întreg teritoriul carpato-dunărean. La rândullor, locuinţele
descoperite sunt în cea mai mare parte adâncite în sol, de tipul bordei sau semibordei, de formă patrulateră, cu
o singură încăpere, iar instalatiile de încălzire cele mai utilizate sunt vetrele, cuptoarele de piatră şi cuptoarele
scobite în peretele locuinţei.
În literatura de specialitate din ultimele decenii s-au făcut încercări forţate de atribuire etno-culturală
pe baza tipurilor de locuinte şi de instalatii de încălzire cu care acestea erau dotate. Cea mai mare parte a
cercetătorilor a fost de acord că vatra de lut simplă sau cu gardină din pietre "are o origine dacică" şi se
răspândeşte în celelalte regiuni, pornind din zonele Carpato-Dunărene. 5 Tot de origine locală, daco-illirică, ar
fi fost şi cuptorul scobit în peretele locuinţei, fiind cunoscut din perioada romană, existent şi în aria culturii
Sântana de Mureş - Cerneahov, "deşi nu este exclus ca acest tip de cuptor să fi fost reintrodus pe teritoriul
României şi de unele grupuri de slavi, care I-au adoptat ca o influenţă venită in sud. '16 În schimb, cuptoarele
scobite în calupuri de lut cruţat în interiorullocuintelor au fost "introduse de unele grupuri de slavi veniţi din
zona Rugului apusean în cursul sec. al VI-lea". 7 Tot slavii ar fi introdus în teritoriul Carpato-Dunărean stâlpii de
susţinere a acoperişului locuinţelor întrucât: "bordeiul autohton are ca specific tălpile de lemn în care se fixează
elementele verticale". 8 De asemenea, vetrele portative cu marginea ridicată (cirimne) "reprezintă o moştenire
daci că, dar şi un aport slav".
Într-o fină discordantă cu aceste afirmaţii, K.Horedt a considerat că dimpotrivă, în Transilvania perioadei
slave "construcţiile cu stâlpi au fost folosite doar în mod excepţional, cum o dovedeşte raritatea găurilor de
stâlpi. Prin aceasta se manifestă deosebirea esenţială dintre casele germanice ale sec. al VI-lea (cu stâlpi n.n.) şi
bordeiele slove ale secolelor următoare (fără stâlpi n.n.)". "Tot atât de caracteristică (pentru atribuire n.n.) este şi
folosirea de cuptoare de piatră în formă de potcoavă, care erau plasate, de obicei, în colţul de nord. Bordeiele (cu
cuptoare de piatră n.n.) se vor atribui, prin urmare, în exclusivitate grupei Mediaş şi vor fi considerate în general
ca slave". 9 În contrast cu această opinie, Szekely Zoltân ne asigură că originea cuptoarelor din locuinţele
prefeudale este romană, ele fiind utilizate încă din sec. al IV-lea şi în aria culturii Sântana de Mureş-Cerneahov
şi a culturii Bratei, în timp ce "vatra simplă a fost adusă de slavi. "10
3
Horedt 1982, 18.
4
Harhoiu 1987, 138-139.
5
M.Comşa 1978, 114; Teodor 1981, 13.
6 M.Comşa 1978, 115; vezi şi Stanciu 1998-1999, 127-130.
7
M.Comşa 1978, 115; Cosma 1996, 273.
8 M.Comşa 1978, 115; Cosma 1996, 272.
9 Horedt 1986, 94; aceeaşi opinie la M.Comşa 1959, 93.
10
Szekely 1974-1975, 45-46; Szekely 1988, p.191.
140
Toate aceste contradicţii dovedesc, pe de o parte, cât de nesigur este terenul atribuirilor etno-culturale
pe astfel de baze şi, pe de altă parte, arată absenţa unor lucrări de analiză statistică aplicată pe loturi mari de
locuinţe, anexe, instalaţii de încălzire, din perioada prefeudală, care să fixeze odată pentru totdeauna parametrii
tehnici ai acestor categorii de descoperiri: dimensiunile medii ale locuinţelor (care apar fie de 3,00 m, fie de
3,50 m, fie de 4,00 m la diverşi autori), adâncimea, numărul precis al gropilor de stâlpi pe subperioade istorice,
forma, dimensiunile şi tipurile de instalaţii de încălzire şi analiza modificărilor survenite în aceste domenii
de-a lungul perioadei migraţiilor funcţie de fluctuaţiile ciclice ale climei, care au la bază ciclicitatea activităţii
solare, aşa cum o dovedesc cercetările de climatologie efectuate mai ales în S.U.A., Europa Occidentală şi fosta
U.R.S.S., după cel de-al doilea război mondial.
O astfel de abordare am încercat noi în capitolul care urmează, unde analiza statistică abordează datele
tehnice oferite de un lot de 190 de locuinţe, 66 de anexe de gospodărie şi anexe comunitare şi 158 de instalaţii
de încălzire din toate subperioadele istorice ale mileniului migraţiilor, punând la dispoziţia cercetării tabele
statistice precise, utilizabile de specialiştii viitorului. Datele despre locuinţe, anexe şi instalaţii de încălzire au
provenit din cele 5 mari situri arheologice cercetate şi parţial publicate, situate în bazinele mijlociu şi superior
al râului iarnava Mare: aşezarea nr. 1 de la Bratei (SB) (sec. IV-VII d.Hr.), care prezintă trei faze de locuire:
Bratei 1 (a)- sec. IV, Bratei 1 (b)- sec. V-VI, Bratei 1 (c)- sec. VI-VII, 11 aşezarea nr. 2 de la Bratei (sec. VI-VIII
d.Hr.), cu două faze: Bratei 2 (a)- sec. VI-VII, Bratei 2 (b)- sec. VII-VIII, 12 aşezările de la Sighişoara, Dealul
Viilor (MS) cu trei faze de locuire (sec. III-IV, V-VI, VII-IX d.Hr.), 13 aşezările de la Sighişoara- Albeşti (MS), cu
trei faze de locuire (sec. VII-VIII, IX-X şi X-XI d.Hr.), 14 aşezările de la Filiaş (HR) "Pământul pădurii mari", cu
două faze de locuire (sec. VI-VII, VII-IX d.Hr.). 15
Pe de altă parte, lucrarea de faţă abordează analiza unui număr de 97 de situri arheologice din perioada
sec. III-X d.Hr., repertorizate în bazinul iarnavei Mari, propunându-şi să stabilească principalele tipuri de
aşezări, tipuri de habitat şi modificările survenite în peisajul habitaţional de-a lungul întregii perioade istorice
menţionate. Credem că numai prin introducerea unor criterii precise, matematice, în analiza tuturor datelor
oferite de cercetarea arheologică, se vor elimina treptat contradicţiile care domină actualmente în cercetarea
perioadei migraţiilor de la noi. Pentru moment, suntem obligaţi să observăm din nou faptul că limitarea analizei
numai la aceste aspecte ale habitatului legate de tipurile de aşezări, arhitectura locuinţelor şi anexelor, tipurile
de instalaţii de încălzire etc., nu oferă criterii sigure de atribuire etno-culturală, întrucât ele sunt expresia unor
soluţii tehnice şi mai puţin a unor obiceiuri etnice, fiind, în consecinţă, prezente pe spaţii largi la majoritatea
popoarelor din centrul şi sud-estul Europei în perioada marilor migraţii.
1. Tipuri de aşezări din bazinul Târnavei Mari între sec. III-X. Distributia geografică.
Problema aşezărilor fortificate din sec. IV-VII d.Hr.
Tipuri de aşezări. Amplasare geografică. Structură internă.
Pentru perioada cronologică studiată aici în zona bazinului iarnavei Mari există o singură formă de aşezare:
aşezarea rurală. Funcţie de amplasarea în peisajul geografic, s-a postulat existenţa a trei categorii de aşezări
rurale: aşezări deschise, amplasate pe terase joase, pe maluri de apă, aşezări deschise, amplasate pe terase mai
mult sau mai puţin apărate natural şi aşezări pe înălţimi, cu urme de fortificare. Mai mult de 90% din totalul
aşezărilor descoperite şi studiate aparţin primelor două categorii. Totuşi, raportul dintre cele trei categorii
variază funcţie de perioada istorică. Pentru prima perioadă istorică (sec. III-VII) există următoarea situaţie: din
cele 51 de situri repertorizate, 45 au fost aşezări deschise, amplasate pe terase joase pe maluri de apă, două au
fost aşezări deschise, amplasate pe terase înalte, protejate natural, iar 4 au fost aşezări pe înălţimi, cu sau fără
urme de fortificaţii, având de obicei niveluri mai vechi de locuire, în general din antichitatea preistorică. Prin
comparaţie, pentru cea de-a doua perioadă istorică (sec. VII-X. d.Hr.), situaţia se prezintă relativ diferit: din cele
46 de situri repertorizate, 43 au fost aşezări deschise amplasate pe terase joase, pe maluri de apă, iar trei au fost
aşezări amplasate pe terase, protejate natural. Nu s-au semnalat, deocamdată, cetăţi sau aşezări fortificate în
11
Bârzu 1994-1995, 239-295.
12
Zaharia 1994-1995, 297-356.
13
Baltag 1982, 44-49.
14
Baltag 1994, 75-79; Baltag 2000a, 169-178.
15
Szekely 1988, 169-198.
141
bazinul T'arnavei Mari, care să aparpnă perioadei sec. Vll-X d.Hr., nici fenomenul de reutilizare sau de locuire
în incinta unor mai vechi fortificatii din epocile anterioare.
Funcţie de perioada cronologică, analiza a pus în evidentă anumite modificări în distribuţia geografică a
aşezărilor din bazinul T'arnavei Mari. Pentru prima perioadă istorică (sec. III-VII) se constată o relativă preferinţă
pentru firul văii principale şi pentru bazinele mijlociu şi superior ale T'arnavei Mari. Majoritatea aşezărilor
deschise din această perioadă se află pe valea principală a T'arnavei Mari. Tot pe valea principală se află şi
aşezările de înălţime menţionate. Din cele 51 de situri databile în sec. III-Vll, 31 se află în bazinul superior,
majoritatea fiind amplasate chiar pe firul văii principale, iar 20 se află în bazinele mijlociu şi inferior. Pentru
cea de-a doua perioadă istorică (sec. VII-X) se constată o dispersarea aşezărilor pe văile secundare ale bazinului
şi o reducere a habitatului de pe valea principală. Din cele 46 de situri aparţinând acestei perioade, majoritatea
se află pe văile secundare, având preferintă pentru bazinele mijlociu şi superior şi numai 7-8 sunt amplasate
pe firul văii principale. (fig.1; fig.Z)
Se poate observa cu uşurinţă că aşezările din sec. III-Vll sunt amplasate pe traseele vechilor drumuri
romane care, probabil, au fost parţial utilizate în toată perioada romană târzie până în sec. al Vll-lea. Majoritatea
aşezărilor acestei perioade se află pe traseul drumului principal care în vechime realiza legătura dintre castrul
de legiune de la Apulum şi castrele aflate pe limesul de la baza munţilor Harghita, precum şi pe traseele
ramificaţiilor secundare ale acestui drum, pe valea pârâului Goagiu şi pe valea pârâului Niko, din bazinul
superior al T'arnavei Mari, ambele ramificatii ducând spre nord, spre castrul de la Inlăceni.
Cu destulă certitudine se poate afirma că, cel puţin până la invazia hunică, vechiul drum roman principal
a continuat să fie utilizat. Stau mărturie în această direcţie aşezările de pe valea principală datate în sec. III-
VII: T'arnăvioara (SB) "Cetate", Bratei (SB) "aşezarea 1 a-b", Laslea (SB) "Unghiul Prodului", Sighişoara (MS)
"Podmoale- aşezarea postcastrum", Sighişoara "Dealul Viilor", Bodogaia (HG) "Kerekdomb", Cristuru-Secuiesc
(HG) "Felso Lak", Filiaş (HG) "Kovesfold", Rugăneşti (HG) "Pali Tag", Porumbenii Mici (HG) "Galath şi Bolhas
Hidja", Porumbenii Mari (HG) "Varfele şi Cseresnyeskert", Mugeni (HG) "Vizlak", Beteşti (HG) "Koleskert",
Dejuţiu (HG) "Kerekhely şi Intravilan", Lutita (HG) "Intravilan", Tăureni- (HG) "Lunea lui Zsolt", Odor hei (HG)
"Cădişeni, Locul satului şi T'argul de vite" etc.
După invazia hunică, în cursul sec. al V-VII se poate constata o modificare a traseelor de circulaţie, o
reorientarea intereselor comerciale şi politice spre sud, sud-est. Vechea arteră de circulatie est-vest de pe valea
principală începe acum să fie abandonată şi nu va mai fi reutilizată decât în Evul mediu. Începând de acum
se conturează un nou traseu strategic şi comercial care a traversat în diagonală Transilvania de-a lungul sec.
V-VI. Este vorba de un drum sud-est- nord-vest, care pornea din zona Buzăului, traversând Carpaţii prin Pasul
Buzăului şi îndreptându-se spre nord, nord-vest, aşa cum o demonstrează descoperirile de tezaure şi obiecte
de metal preţios databile în sec. al V-lea, de la Buzău, Chiojd, Crasna, Braşov, Feldioara, Buneşti, Sighişoara,
Mediaş, Velţ, Turda, Apahida, Someşeni, Şimleul-Silvaniei şi Tăuteni. 16
Începând din a doua jumătate a sec. al VII-lea se poate observa o reorientare generală a habitatului
manifestată prin deplasarea aşezărilor de pe valea principală şi de pe vechile trasee ale drumurilor romane şi
postromane către văile secundare, mai ales către cele de pe versantul stâng al T'arnavei Mari. Este clar că după
prăbuşirea regatului gepid, traseul care traversa Transilvania în diagonală a fost şi el treptat abandonat. Acest
lucru poate fi dovedit şi prin faptul că expediţia kaganului Baian împotriva slavilor din Câmpia Munteniei
(578-579) a fost obligată să ocolească Transilvania, deşi teoretic avarii erau stăpânii ţinutului intracarpatic, în
calitate de moştenitori ai regatului gepid. 17
Această deplasare a aşezărilor în afara căilor principale de circulaţie poate fi interpretată fie ca o reorientare a
circuitelor comerciale către sud, fie ca o retragere către zone mai sigure. Constatăm astfel că majoritatea aşezărilor
din sec. Vll-X se deplasează către spaţiul de păduri şi păşuni situat la sud de T'arnava Mare. În acest spaţiu avem
principalele aşezări din perioada prefeudală târzie, descoperite în bazinele mijlociu şi superior: Albeşti (MS) "La
Cetăţea", Criş (MS) "Valea Cioranului", Sighişoara (MS) "Valea Dracului", "Aurel Vlaicu", lfuâul Cânepii", Daia
(MS) "Hanfau", "Păşunea Dăii", Saschiz (MS) "Etzung", Cloaşterf (MS) "La glimee", Buneşti (BV) "Fundătura lui
Kraus", Filiaş (HG) "Pământul Pădurii Mari", Cristuru-Secuiesc (HG) "Vârpataka" şi "Soskut" etc.
16
Horedt 1958b, 79, fig. 23; Harhoiu 1998, 157-149.
17
Horedt 1958a, 64-65; Horedt 1960, 719-720.
142
Structura internă a aşezărilor
Aşezăriledin perioada prefeudală se prezintă sub forma unor cătune sau sate cu locuinţe din lemn şi
pământ, care ocupă o suprafaţă precisă, numită în termeni uzuali "vatra satului". Vatra satului cuprinde în
mod obişnuit totalitatea construcţiilor de locuit împreună cu anexele şi dependinţele locuinţelor individuale,
anexele şi dependinţele comunităţii şi gropile rituale. La toate acestea s-ar mai putea adăuga grădinile şi
loturile agricole individuale deţinute de membrii comunităţii în vatra satului. Date suficient de relevante s-au
putut obţine numai cu privire la primele 3-4 categorii structurale, întrucât nivelul actual de dotare tehnică
din arheologie nu poate pune în evidenţă prezenţa unor grădini sau loturi destinate agriculturii. Cu privire la
acestea s-a emis ipoteza că ar fi fost amplasate fie printre locuinţe, fie în exteriorul spaţiului de locuit, în spatele
locuinţelor.
FUncţie
de numărul locuinţelor şi a anexelor existente intr-un nivel de locuire al unei aşezări, se pot
aprecia patru categorii de aşezări:
a) aşezări mici care conţin între 8-10 locuinţe;
b) aşezări mijlocii care conţin 10-20 de locuinţe;
c) aşezări mari care conţin între 20-40 locuinţe;
d) aşezări foarte mari cu peste 40 de locuinţe dintr-un singur nivel.
Majoritatea aşezărilor descoperite şi cercetate în bazinulT'arnavei Mari se înscriu în categoriile aşezărilor
mici şi mijlocii. S-a putut observa şi faptul că aşezările mari şi foarte mari sunt puţine (aşezarea de la Bratei
1 are 56 de locuinţe, databile larg în sec. IV-VI d.Hr.) şi că se află amplasate aproape exclusiv pe traseul văii
principale.
Funcţie de ordonarea spaţială a locuinţelor şi a anexelor unei aşezări prefeudale, s-au putut distinge mai
multe tipuri de aşezări:
a) aşezări cu locuinţe dispersate, fără o ordine aparentă în spaţiu, sau cu o ordine pe care cercetarea (în
general parţială) nu a putut s-o surprindă;
b) aşezări cu locuinţe ordonate sub forma unor cercuri, elipse sau semicercuri (pe mal de apă). prezentând
un spaţiu central rezervat, nelocuit;
c) aşezări cu locuinţe concentrate în "cuiburi" de câte 3-5locuinţe;
d) aşezări cu locuinţele ordonate în şiruri, prezentând un început de structură stradală.
Cele mai multe aşezări descoperite şi cercetate în bazinul T'arnavei Mari se înscriu în categoria celor cu
locuinţe dispersate (Bratei 2 a, b, Sighişoara- Dealu Viilor (sec. III-VII), Filiaş "Pământul pădurii mari" etc.
Locuinţe grupate în "cuiburi" au fost clar surprinse numai în nivelul timpuriu al aşezării de la Sighişoara
- Dealu Viilor, unde s-a pus în evidenţă cel puţin un "cuib" format din trei locuinţe mari cu arhitectură identică
şi cu inventar asemănător, databile în sec. III-IV. Există însă un număr relativ mare de aşezări cu locuinţe
ordonate în cercuri, semicercuri, elipse, cu un spaţiu central rezervat. Astfel de situaţii au fost bine precizate în
aşezarea de la Bratei 1, unde au fost surprinse două ordonări (ringuri) de locuinţe în formă de cerc sau elipsă,
cu spaţii centrale rezervate, având o suprafaţă de aprox. 952 m.p., ceea ce corespunde unui cerc cu diametru
de aproape 40 de m. 18 (fig.3; fig.4)
Situaţii similare, dar databile în sec. VII-VIII, au fost surprinse în primul rând în aşezarea de la Albeşti "La
Cetăţea", unde au existat două ordonări de locuinţe în formă de elipsă. Prima ordonare a cuprins o grupare de 20
de locuinţe şi anexe organizate în forma unei elipse cu axa mare de aprox. 40 de m şi axa mică de aprox. 25 m.
Cea de-a doua ordonare de acest fel a cuprins un număr de 15locuinţe şi anexe, amplasate sub forma unei
elipse cu axa mare de aprox. 45 m şi axa mică de aprox. 35 m, având o locuinţă mai mare într-o poziţie uşor
avansată către spaţiul central rezervat.
Şi în aşezarea de la Dealul Viilor, în nivelul de sec. VII-VIII d.Hr. există o grupare de 10 locuinţe şi anexe,
amplasate în formă elipsoidală, rezervând un spaţiu central de aprox. 20/10 m. Si aici au fost găsite două
locuinţe adiacente ce păreau să prefigureze o locuinţă cu două încăperi.
O altă situaţie din aceeaşi categorie a fost observată în timpul unei cercetări de teren efectuată la sud de
Sighişoara, în zona "Aurel Vlaicu", în punctul "La Glimei" unde, în arătura proaspătă, au apărut urmele unui
18
Bârzu 1994-1995, 224, fig. 1.
143
grup de 5-6 locuinte organizate în semicerc pe mal de apă, rezervând un spaţiu central cu diametru! de aprox.
15 m. 19
Analizând cele două grupări circulare de locuinte de la Albeşti "La Cetăţea", care sunt de fapt două
sate aproximativ din aceeaşi perioadă şi care se află la mică distanţă unul de altul, fără a fi însă obligatoriu
contemporane, s-a observat că fiecare dintre ele reprezentau structuri economice complexe, relativ autonome.
Astfel, în fiecare grupare au fost găsite şi cercetate mai multe cuptoare izolate de gospodărie, într-un caz fiind
vorba de 4 cuptoare grupate câte două în gropi mari, amplasate în acelaşi "cartier", mai multe pietre de râşniţă
din tuf vulcanic sau din micaşisturi, dintre care o râşniţă completă, păstrată "in situ", aflată în centrul unei
mici gropi-atelier, mai multe locuinţe-ateliere de redus minereul de fier, cu amprentele micilor cuptoare şi cu
fragmente de zgură şi de lupe de fier etc.
Cel de-al patrulea tip de organizare spaţială a locuinţelor din perioada prefeudală este ordonarea acestora
în şiruri, care marchează începutul unor structuri stradale. Acest tip de sat cu locuinte înşirate s-a putut
observa la Albeşti în nivelul aparţinând sec. IX, unde am surprins un grup de 6-7 locuinţe înşirate pe două
rânduri, cu un culoar de 8-10 m între ele. De asemenea, Szekely Zoltân menţionează o dispunere în şiruri în
aşezarea de la Eliseni "Cimitirul calului" (Lo temeto). 20
Aşezări de înălţime, posibile fortificaţii cu niveluri de locuire din sec. W-Vll.
Există în bazinul iarnavei Mari cel puţin trei situaţii care se încadrează în această categorie. Este vorba
de aşezarea de la Şeica Mică (SB). de pe "Dealul Cetate" (Burg), aşezarea de la iarnăvioara (SB - Proştea Mică)
din punctul numit "Cetate" (Burg) şi aşezarea de la Porumbenii Mici (HG) de pe "Dealul Galath". Toate acestea
sunt de fapt aşezări de înăltime pe suprafaţa cărora există urme clare de fortificare şi asupra cărora s-au efectuat
cercetări arheologice în general parţiale şi incomplete, lucru care a produs interpretări divergente printre
specialiştii perioadei, întrucât nu este clar de când datează elementele de fortificare.
Aşezarea de la Şeica Mică (sec. VI-VII)
Această aşezare de înălţime se află amplasată între Capşa-Mică şi Şeica-Mică, aproximativ la jumătatea
distanţei dintre cele două localităţi, pe un promontoriu alungit, numit Cetate (Burg), orientat sud-nord, având
o lungime de 650 m şi care barează partial valea iarnavei Mari în acel punct. Este vorba de un bot de deal cu
pante foarte abrupte spre vest, cu o diferenţă de nivel de 30-40 m deasupra luncii iarna vei Mari, fortificat cu mai
multe rânduri de şanţuri şi valuri. K.Horedt a efectuat aici săpături în 1962 (10 secţiuni) şi a studiat structura
fortificaţiilor de aici. Cercetările au pus în evidentă 6 linii de întărituri paralele, care barează promontoriulla
anumite intervale şi o serie de întărituri laterale. Există un nivel de locuire preistorică, care începe în epoca
bronzului (cultura Wietenberg) şi continuă în perioada Hallsttatului târziu (Ha.C), după care urmează o
locuire Latene târzie care ocupă extremitatea nordică a platoului, dincolo de linia a 4-a de fortificaţie. Cea mai
importantă fază de utilizare aparţine perioadei sec. VI-VII d.Hr., perioadă în care se crede că a fost utilizat întreg
platoul, întrucât ceramica de tip Moreşti se află răspândită peste tot. Tot în relaţie cu această aşezare fortificată
a fost pus şi tezaurul de monede şi obiecte de metal preţios databil în sec. V-VI d.Hr. , descoperit în 1856 în zona
comunei Micăsasa (SB). În concluzie, autorul săpăturilor afirmă că la Şeica Mică avem o cetate Hallstattiană,
amplificată şi locuită în sec. VI-VTI de populaţia gepidică. 21
Aşezarea de la Tărnăvioara (Proştea Mică- SB). (sec. IV)
Această aşezare se află situată la nord de oraşul Copşa-Mică, pe malul drept al iarnavei Mari, pe un
promontoriu dominant, numit Cetate (Burg). Aici există un platou superior, parţial distrus de alunecările de
teren şi o zonă inferioară terasată, ambele cu urme de fortificare şi de locuire încă din antichitatea preistorică. 22
Cercetările începute în 1958 au pus în evidenţă mai întâi o locuire preistorică şi un mormânt de înhumaţie
feminin, databil în epoca romană sau imediat postromană după alţi autori-2 3
În toamna anului 1974 au fost efectuate săpături arheologice de către un colectiv format din J.Winkler şi
M.Blăjan, care au pus în evidenţă un nivel Latene târziu, un nivel roman- postroman şi un al doilea mormânt
de înhumaţie feminin datat de M.Blăjan în sec. al IV-lea pe bază de ceramică şi câteva mărgele de sticlă salvate
19 Baltag, Amlacher 1994, 182.

20 Szekely 1988, 190.
21 Horedt 1964, 187-204, fig. 1-2.
22
Blăjan 1994, 221-231, fig. 1-2, 3.
23 Protase 1966, 124-125; Lupu 1961, 153-163; Diaconescu 1!195-1996, 83-108.
144
din inventar. Cu privire la sistemul de apărare se menţionează că acesta ar fi constat dintr-o circumvalaţie cu
valuri înalte de 2 m şi şanţuri exterioare. Valurile au suprapus nivelul dacic şi nivelul roman şi, în concluzie,
fortificaţia ar fi aparţinut perioadei postromane (sec.IV). Această fortificaţie îşi încetează existenţa "la venirea
goţilor sau odată cu raid urile hunice". 24
Aşezarea de la Porumbenii Mici "Dealul Galath" {HG). (sec. VI-VII).
Dealul Galath, aflat la sud de Porumbenii Mici, ocupă o poziţie dominantă în peisaj, fiind vizibil de la
mari depărtări în bazinul mijlociu şi superior aliarnavei Mari. Pe platoul superior al acestui deal se află o mare
aşezare fortificată cu valuri şi şanţuri, ale cărei începuturi se situează în epoca bronzului. Săpăturile principale
au fost realizate între 1956-1962 de un colectiv format din K.Horedt, Szekely Zoltan şi Şt.Molnar. Platoul
dealului Galath este înconjurat aproape în întregime de o circumvalaţie de tip val cu şanţ interior şi este barat
suplimentar de un mare val transversal, aplicat în zona centrală, care separă platoul în două părţi: o parte mai
înaltă, cu o acropole situată la nord şi o parte mai joasă şi mai plată, situată la sud. Actualmente această zonă de
la sud de marele val transversal a fost distrusă de intervenţia unei sonde de foraj. Primul şi cel mai vechi nivel
de locuire aparţine culturii Wietenberg. Locuirea a fost reluată apoi în perioada romană şi continuată, probabil,
în perioada postromană (sec. II-IV), fiind ulterior reluată în sec. VI-VII d.Hr. după cum o dovedeşte ceramica
de tip Moreşti existentă din abundenţă aici. Există importante divergenţe privind datarea fazelor de fortificare
şi atribuirea etnică a fazei prefeudale din sec. VI-VII. K.Horedt consideră că marele val transversal datează din
epoca bronzului, iar circumvalaţia datează din sec. VI-VII şi ar fi aparţinut populaţiei germane târzii, retrasă
în aceste zone de pe T'arnava Mare după prăbuşirea regatului gepid. 25 Szekely Zoltân afirmă însă că marele
val transversal ar data dintr-o perioadă ulterioară migraţiilor, întrucât în umplutura şanţului există fragmente
ceramice prefeudale, iar circumvalaţia din sec. VI-VII a fost realizată de "populaţia locală din sec. VI-VII alături
de care mai dăinuiau unele elemente gepidice". 26 Pe considerentul că gepizii nu ar fi avut astfel de fortificaţii
pe teritoriul locuit de ei în perioada regatului şi alţi cercetători susţin opinia lui Szekely Zoltân. 27 • Trebuie
făcută din nou observaţia că toate săpăturile arheologice efectuate asupra acestor obiective au fost parţiale şi
incomplete, de unde şi concluziile relativ divergente, lăsând deschisă calea oricăror ipoteze şi interpretări. Unii
cercetători maghiari (Istvân Bona, Benko Elek etc) consideră că toate aceste fortificaţii au fost realizate în epoci
anterioare perioadei migraţiilor şi au fost reutilizate de gepizi în sec. VI-VII d.Hr. fără nici un fel de intervenţie
amplificatoare ulterioară, ipoteză susţinută şi de o serie de cercetători români. 28 Fortificate sau nu în sec.
IV-VII aceste situri fac parte în mod sigur din categoria aşezărilor pe înălţimi. Totuşi, o reluare a
cercetărilor cu mijloace moderne ar putea să pună capăt acestor speculaţii.
Trebuie să precizăm însă că în bazinul superior al T'arnavei Mari există un număr mult mai mare de
fortificaţii absolut necercetate şi necunoscute. Începând de la vest spre est avem o puternică fortificaţie
de pământ, situată pe o mare înălţime, între Aţel (SB) şi Dupuş (SB), numită "Cetatea din Hodoschwald",
menţionată pentru prima dată de C. Goos în 1876.
Există apoi o fortificaţie de pământ la Filiaş (HG) numită "Kâdâratasa". 29 Această fortificaţie se prezintă
ca o incintă relativ patrulateră cu laturile lungi de 140 m şi cu laturile scurte de aprox. 70-80 m şi se află
amplasată în pădure, la circa 700 m distanţă deasupra marii aşezări de la Filiaş ("Pământul pădurii mari"). care
are 4 niveluri preistorice, un nivel roman post-roman şi mai multe niveluri prefeudale, databile larg în sec.
VI-IX d.Hr. Această apropiere lasă deschisă posibilitatea existenţei unui complex de tipul "aşezare cu cetate
de refugiu", o astfel de fortificaţie fiind utilizabilă în toate perioadele istorice în care a funcţionat aşezarea de
la bază. Acest tip de complex se conturează, de altfel, şi în cazul fortificaţiei de la Porumbenii Mici (Dealul
Galath), care a avut la bază, la circa 1,5 km nord, trei aşezări cu niveluri databile larg în sec. IV-VI d.Hr. şi care
trebuie să fi constituit hinterlandul fortificaţiei de pe vârful dealului. Este vorba de aşezările din punctele
"Telek", "Bolhas-Hidjy-Dombja" şi "Sas-Tava". 30
24
Blăjan 1994, 230.
25
Horedt 1969, 129
26
Szekely 1985-1992, 128.
27
Diaconescu, Oprean 1988, 587
28
Nestor 1964, 398.
29
Szekely 1970, 311-312; Benko 1992, 197, fig. 30.
30
Benko 1992, 65-66, fig. 5.
145
Într-o situaţie asemănătoare s-ar putea să fie o bună parte din fortificaţiile de pământ cu val şi şanţ
descoperite în bazinul superior al T'arnavei Mari, încă necercetate arheologic, dar care merită a fi menţionate.
Astfel, vechea cetate dacică de la Porumbenii Mari (HG) "Văr" de pe valea pârâului Vagâs, amintită anterior,
aflată la est de localitate, prezintă în afară de nivelul dacic cunoscut şi un nivel medieval timpuriu pus în
evidentă prin sondaje şi datat larg în sec. X-XIIT d.Hr. 31 La Simoneşti (HG), în mijlocul pădurii, la aprox. 4 km.
sud-est, în apropierea pârâului "Szărăs ret patak", la hotarul cu localitatea Cădaciu Mare se află o fortificatie
denumită Vărhegy sau Kadicsa Vara. 32 Un val adânc înconjoară această fortificaţie relativ patrulateră cu laturile
de aprox. 200 x 200 m, aflată pe un vârf de deal cu pozitie dominantă. Cetatea nu este cercetată şi nu este datată.
La Şoimuşul Mic (HG) în pădure, la 1,5 km nord-est de localitate, se află o fortificaţie de tipul "bot de deal
barat'', numită Vărhegy" sau "Tărăkvăr". Barajul s-a realizat pe latura de nord-vest acolo unde este legătura cu
restul formaţiunii deluroase. Suplimentar există o terasare relativ semicirculară care asigură parţial laturile de
nord şi nord-est, înconjmând în felul acesta o incintă relativ ovală de 150 x 120 m. Acropolea are un platou oval
care măsoară aprox. 55 x 25 m. În apropierea fortificaţiei s-a precizat existenta unei aşezări din epoca bronzului
şi din perioada dacică târzie. Nu s-au efectuat cercetări în incinta fortificaţiei. 33
O altă realitate ce trebuie menţionată este existenta de aşezări aflate în imediata apropiere a unor chei,
pasuri, defilee şi puncte obligatorii de trecere, foarte adesea dublate de prezenta unor mici cetăti de pământ,
de obicei vârfuri de deal circumvalate sau barate. În zona Sighişoarei avem două astfel de situatii mai clare şi
mai bine păstrate: "Cetăţeaua" de la Albeşti şi "Cetăţuia" din Păşunea Dăii. Ambele sunt amplasate în defilee şi
au la bază sau în imediata apropiere, vechi aşezări cu multiple niveluri de locuire. Exemplul cel mai elocvent
rămâne "Cetăteaua" de la Albeşti care a avut o primă fază de fortificare în perioada dacică, fiind amplificată
ulterior în perioada medievală (sec. XIII), perioada din care datează majoritatea vestigiilor descoperite pe
platoul superior al fortificaţiei. O serie de fragmente ceramice găsite într-o alveolare care a scăpat procesului
drastic de nivelare aplicat de constructorii medievali, demonstrează că mica fortificatie dacică a fost reutilizată
ca punct de observatie, strajă şi mică rezistenţă în aproape toate perioadele istorice care se regăsesc în aşezarea
arheologică de la bază.
2. Arhitectura locuinţelor din sec. III-X din bazinul Târnavei Mari

Considerapi generale
Apreciem că în zona noastră există două tipuri principale de locuinţă prefeudală: locuinta de suprafaţă
(tipul1) şi locuinta adâncită în sol (tipul2). Tipul1 este prezent sporadic doar în perioada sec. III-VII, iar din a
doua jumătate a sec. al VII-lea se generalizează, fără exceptie, locuinta adâncită în sol.
Locuinţa perioadei prefeudale este simplă, monocelulară, adâncită în sol, având în general o formă
patrulateră (rectangulară sau trapezoidală) în plan. Excepţie partială de la aceste reguli au făcut locuintele
de suprafaţă, interpretate în majoritatea cazurilor drept ateliere 34 şi locuinţele de formă specială - o locuinţă
poligonală cu şase laturi databilă în sec. III-IV de la Sighişoara -"Dealu Viilor" şi o locuinţă cu două încăperi
adiacente de la Albeşti "La Cetăţea" databilă în sec. VII-VIIT d.Hr.
Prin consens caracterul de locuinţă al unei construcţii prefeudale este conferit de prezenta unei instalaţii
de încălzire amplasată în mod obişnuit într-unul din colturi sau, mai rar, pe mijlocul unei laturi sau, şi mai rar,
în mijlocul încăperii. Instalatiile de încălzire specifice perioadei studiate aici sunt următoarele: vatra simplă,
vatra cu gardină de pietre, cuptorul de piatră scund ("pietrarul scund") şi cuptorul de piatră înalt. În afară de
acestea mai apar cuptorul excavat sau scobit într-unul din peretii locuinţei, care mai este numit şi "cuptor
menajer" sau "cuptor de pâine" şi care este o instalaţie polivalentă, de încălzire şi de gospodărie şi, extrem de
rar, cuptorul scobit în bloc de lut "rezervat", care apare numai în câteva cazuri în bazinul T'arnavei Mari în
locuinte databile în sec. VI-VII. d.Hr. (Bratei)
Locuinta adâncită în sol, cu profunzimi variabile, este forma dominantă a construcţiei de locuit din această
perioadă. Această locuinţă prezintă o parte subterană, aflată sub nivelul de călcare din vechime, care este o
31 Ferenczi, Ferenczi 1981, 387-403; Benko 1992, 114, fig. 8.

32 Horedt, Szekely, Molnar 1962, 635-636; Benko 1992, 147, fig. 14.
33
Benko 1992, 97, fig. 6.
34
Bârzu 1994-1995, 241.
146
groapă patrulateră cu adâncimi variind între 0,40 şi 1,20 m şi o parte elevată, aflată deasupra solului, care
cuprinde pereţii şi acoperişul locuinţei. Materialele utilizate la realizarea unei astfel de construcţii au fost în
esenţă: lemnul şi lutul simplu sau în amestec cu diverse materiale organice, paiele, trestia şi/sau stuful. Nu s-au
constatat construcţii din cărămidă sau piatră, construcţii amenajata pe tălpi de piatră sau construcţii având
substrucţia din piatră sau cărămidă legată cu lut sau mortar, nicăieri în toată această perioadă. Pentru susţinerea
structurilor aflate deasupra solului au fost utilizaţi în mod obişnuit stâlpii verticali ("furcile"). Cercetarea a pus
în evidenţă prezenţa unor gropi de stâlpi amplasate de obicei la colţurile locuinţei, fie în interiorul gropii, fie
în exterior. Cele mai frecvente sunt locuinţele care au doi - trei stâlpi, dar există multe locuinţe cu 4 gropi de
stâlpi sau cu 8-9 gropi de stâlpi (un caz). În mod excepţional există locuinţe cu câte două gropi de stâlpi perechi
amplasate pe axa longitudinală.
Totuşi, o mare parte din locuinţele perioadei prefeudale, în special cele din sec. VII-X d.Hr., nu prezintă
nici un fel de urme de stâlpi. Suprastructura acestor locuinţe trebuie să se fi sprijinit fie pe un sistem de stâlpi
verticali ale căror urme nu s-au mai păstrat din diverse motive, fie pe tălpi de lemn aşezate în exteriorul gropii
sau chiar în interior, în locaşuri special amenajata care au putut fi surprinse uneori în săpătură. Pe aceste tălpi
se puteau fixa elementele verticale necesare sustinerii pereţilor şi acoperişului.
Pereţii locuinţelor erau construiţi fie din bârne suprapuse orizontal şi îmbinate la colţuri după principiul
jumătăţii de lemn (avem astfel de situaţii la Sighişoara - "Dealu Viilor" şi la Albeşti - "La Cetăţea"), fie din
nuiele împletite pe o structură de pari verticali peste care erau aplicate straturi de lipitură de lut. Resturile de
lipitură de lut se păstrează în cazul locuinţelor incendiata sub forma fragmentelor de chirpic sau lipitură de lut
ars pe care se află de obicei amprentele nuielelor sau bârnelor. În interiorul unor locuinţe apar uneori platforme
de lut cruţat, de obicei în apropierea instalaţiilor de încălzire, considerate laviţe.
Intrarea în locuinţe era amenajată în mod obişnuit în colţul opus instalaţiei de încălzire. Intrarea se poate
preciza în cazul în care săpătura surprinde un mic coridor în pantă ("gârlici"), în situaţia în care se păstrează
treptele de coborâre fixate uneori prin lespezi de gresie, sau când există o mică platformă din lespezi amenajată
în exteriorul locuinţei, la nivelul de călcare din vechime.
Analiza locuinţelor din sec. III-VII d.Hr. Date statistice.
Analiza locuinţelor din acest nivel s-a realizat pe un lot de 54 de locuinţe descoperite la Bratei 1 (a, b)
-sec. IV-Vl 35 şi la Sighişoara- Dealul Viilor nivelul de sec. III-Vll. 36
Forma. Din cele 54 de locuinţe analizate 53 au avut formă patrulateră, rectangulară sau trapezoidală, o
singură locuinţă, fiind hexagonală, a făcut excepţie de la această regulă. Astfel de locuinţe hexagonale apar în
aşezările de înălţime din perioada Latene târziu. 37
Dimensiuni. Dimensiunile medii ale laturilor locuinţelor descoperite la Bratei 1 (a, b) sunt următoarele:
latura 1: 294,91 cm; latura 2: 329,06 cm. Valoarea medie minimă pentru latura 1 este de 268,91 cm, iar valoarea
maximă pentru latura 1 este de 320,92 cm. Valoarea minimă pentru latura 2 este de 298,14 cm, iar valoarea
maximă este 359,97 cm.
Dimensiunile medii ale locuinţelor descoperite la Sighişoara - Dealul Viilor sunt: latura 1: 278,24 cm;
latura 2: 300,29 cm; latura 3: 336,18 cm; latura 4:359,41 cm. Valorile medii minime pentru latura 1: 236,59 cm;
latura 2: 258,15 cm; latura 3: 286,55 cm; latura 4: 305,39 cm. Valorile medii maxime pentru latura 1: 319,88
cm; latura 2: 343,44 cm; latura 3: 385,80 cm; latura 4: 413,43 cm. Spre deosebire de situaţiile de la Bratei 1(a,b)
aici nu au fost incluse în calcul cele două locuinţe de suprafaţă care, datorită formei şi dimensiunilor speciale,
distorsonează valorile.
Valorile medii absolute ale locuinţelor de la Bratei 1 (a, b) la un prag de semnificaţie de 99% sunt
următoarele: latura 1: 298,9142 cm; latura 2: 329,0571 cm. Lungimea maximă constatată pentru latura 1: 470
cm; lungimea maximă constatată pentru latura 2 este 570 cm. Lungimea minimă constatată pentru latura 1 este
220 cm; lungimea minimă pentru latura 2 este de asemenea de 220 cm.
Valorile medii absolute pentru locuinţele de la Sighişoara - Dealul Viilor la acelaşi prag de semnificaţie
statistică sunt următoarele: latura 1: 278,2353 cm; latura 2: 300,2941 cm; latura 3: 336,1765 cm; latura 4:
359,4118 cm. La Sighişoara- Dealul Viilor lungimea maximă constatată pentru latura 1 este 375 cm, latura 2:
35
Bârzu 1994-1995, 240-246.
36
Blatag 1982,44-45, fig.1-4.
Informaţii arnabile FI. Costea- Săpături în zona Racoş (BV), în aşezare dacică de înăltirne.
37
147
400 cm; latura 3: 460 cm; latura 4: 475 cm. Lungimea minimă constatată pentru latura 1: 200 cm; latura 2: 210
cm; latura 3: 250 cm; latura 4: 250 cm.
Adâncimea locuinţelor. Adâncimea medie pentru locuinţele de la Bratei 1 (a, b) este de 49,94 cm. Valoarea
medie minimă admisă pentru adâncimea locuinţelor de aici a fost de 40,37 cm, valoarea medie maximă este de
59,52 cm. Adâncimea medie absolută admisă la un prag de semnificaţie statistică de 99% a fost de 49,942857
cm. Valoarea maximă a adâncimii a fost de 100 cm, iar valoarea minimă de 15 cm.
Adâncimea medie pentru locuinţele de la Sighişoara- Dealul Viilor a fost de 53,82 cm. Valoarea medie
minimă admisă a fost de 39,35 cm, valoarea maximă fiind de 68,29 cm. Adâncimea medie absolută a fost de
53,82353 cm, adâncimea maximă constatată fiind de 100 cm, iar adâncimea minimă de 30 cm.
Gropi de stâlpi. Din lotul de 35 de locuinţe studiate în aşezarea de la Bratei 1 (a, b) 14 au prezentat de la
una până la patru gropi de stâlpi. Dintre acestea 5 au prezentat o singură urmă de groapă, 5 au prezentat câte
două urme de groapă, două au prezentat câte 3 urme de groapă de stâlp şi alte două au prezentat 4 urme de
gropi de stâlpi.
Din lotul de 19 locuinţe studiate din aşezarea de la Sighişoara- Dealu Viilor, 17 au prezentat de la una
până la patru gropi de stâlpi. Dintre acestea două au prezentat câte o singură urmă de groapă, 6 au prezentat
câte două urme de gropi, 4 au avut câte trei urme de gropi şi 5 au avut câte 4 urme de gropi. La acestea mai
trebuie adăugată locuinţa hexagonală databilă în sec. III-IV care nu a fost integrată în calcul datorită formei
speciale şi care a avut 4 urme de gropi de stâlpi de tipul "perechi", aflate la distanţă de 1 m câte două pe axa
longitudinală şi o groapă centrală.
Instalaţii de încălzire. Particularitatea celor 35 de locuinţe studiate de la Bratei 1 (a, b) este absenţa totală
a oricărei instalaţii de încălzire în interior. Situaţia se prezintă puţin diferit la Sighişoara - Dealu Viilor unde
în locuinţele databile în sec. III-IV lipsesc de asemenea instalaţiile de încălzire sau sunt rare, dar în locuinţele
databile în sec. V-VI apar vetre simple sau cu gardină de pietre (9 cazuri) sau cuptoare de piatră scundă de
formă dreptunghiulară sau în formă de potcoavă (trei cazuri).
Tipuri şi variante de locuinţe din sec. III-VII (Fig. 5)
Tipul1-locuinţă de suprafaţă, de formă patrulateră, lipsită de instalaţie de încălzire, având podea amenajată
(lut bătătorit). Detalii de constructie: o urmă de groapă de stâlp pe axa longitudinală în interior şi urme de bârne
orizontale amplasate de-a lungullaturilor lungi. Locuinţa avea o suprafaţă de aprox. 30 m.p. fiind prezentă în
săpătură ca o platformă masivă de lipitură de lut.
Tipul2-locuinţa adâncită în sol este predominantă şi este prezentă în 6 variante şi o sub-variantă:
a) locuinţă patrulateră, fără instalaţie de încălzire şi fără urme de stâlpi;
b) locuinţă patrulateră, fără instalaţie de încălzire, având 2 urme de stâlpi pe colţurile unei laturi;
c) locuinţă patrulateră, fără instalaţie de încălzire, având 3-4 urme de stâlpi la colţuri;
d1) locuinţă patrulateră (dreptunghiulară sau trapezoidală), fără instalaţie de încălzire, având câte 2 gropi
de stâlpi perechi amplasate la mijlocullaturilor scurte şi urme de bârne orizontale de-a lungullaturilor
lungi. Această variantă "cu gropi perechi" constituie o particularitate a zonei T'arnavelor (şi, poate,
a Transilvaniei). Pentru perioada sec. VII-X prezenţa ei a fost constatată în continuare în mai multe
aşezări, dar în spaţiul slav de la vest, nord şi nord-est de România această variantă lipseşte (vezi şi: P.
Salkovsk:y: Hauser in der friihmittelalterlichen slawischen Welt, Nitra 2001).
d2) locuinţă de forma unui hexagon alungit, fără instalaţie de încălzire, având câte două gropi perechi pe
mijlocullaturilor scurte şi o groapă de stâlp în zona centrală, fiind o subvariantă a lui d1;
locuinţă partulateră dotată cu instalaţie de încălzire (vatră cu gardină sau cuptor scund de piatră),
având 3-4 gropi de stâlpi amplasate la colţuri;
e) locuinţă patrulateră (dreptunghiulară), dotată cu vatră cu gardină şi cu cuptor de gospodărie scobit
în perete, având două urme de gropi de stâlpi amplasate pe axa longitudinală şi pereţii din bârne
suprapuse la colţuri, pornind de la nivelul interior de călcare.
Analiza locuinţelor din sec. VI-VII. Date statistice
Analiza a fost realizată pe un lot de 35 de locuinţe datate astfel de autori în aşezările de la Bratei: Bratei 1
(c)- 24 de locuinţe 38 şi Bratei 2 (a)- 11locuinţe. 39 (Ipoteşti- Cândeşti).
38
Bârzu 1994-1995, 245-246.
39
Zaharia 1994-1995, 301-307; 311-312.
148
Forma. Toate cele 35 de locuinţe de la Bratei 1 (c) şi Bratei 2 (a) sunt de formă patrulateră, rectangulară
sau trapezoidală.
Dimensiuni. Dimensiunile medii ale laturilor locuinţelor de la Bratei 1 (c) au fost următoarele: latura 1:
312,13 cm; latura 2: 347,38 cm. Valoarea minimă admisă pentru latura 1 a fost de 285, 10 cm, iar pentru latura
2 de 317,47 cm. Valoarea maximă admisă a fost pentru latura 1: 339,15 cm, iar pentru latura 2: 377,28 cm.
Valorile medii absolute ale laturilor locuinţelor la un prag de semnificaţie de 99% sunt: latura 1: 312,125 cm;
latura 2: 347,375 cm. Lungimea maximă constatată pentru latura 1: 349 cm, pentru latura 2: 520 cm; lungimea
minimă constatată pentru latura 1 a fost de 220 cm, iar pentru latura 2: 282 cm.
Dimensiunile medii ale laturilor locuinţelor de la Bratei 2(a) au fost: latura 1: 322,09 cm; latura 2: 366,73
cm. Valoarea medie minimă admisă pentru latura 1: 266,55 cm; pentru latura 2: 305,42 cm.Valoarea medie
maximă admisă pentru latura 1: 377,63 cm, iar pentru latura 2: 428,03 cm.
Valorile medii absolute ale laturilor locuintelor: latura 1: 322,0909 cm; latura 2: 366,7272 crn. Lungimea
maximă constatată pentru latura 1 a fost de 390 cm, iar pentru latura 2 de 462 cm. Lungimea minimă pentru
latura 1 a fost 216 cm, lungimea minimă pentru latura 2: 264 cm.
Adâncimea. Valoarea medie a adâncimilor locuinţelor de la Bratei 1 (c) a fost de 60,29 cm. Valoarea medie
minimă admisă a fost de 51,89 cm, iar cea maximă de 68,69 cm. Valoarea medie absolută pentru adâncimi a
fost de 60,291667 cm. Cea mai mare adâncime a fost de 90 cm, iar cea mai redusă de 40 cm. Valoarea medie
a adâncimilor locuinţelor de la Bratei 2(a) a fost de 65,41 cm. Valoarea medie minimă admisă a fost de 49,39
cm, iar cea maximă de 81,43 cm. Valoarea medie absolută a adâncimilor a fost de 65,409090 cm. Cea mai mare
adâncime a fost 97 cm, iar cea mai mică de 48 cm.
Gropi de stâlpi. Din cele 24 de locuinţe de la Bratei 1 (c) analizate aici, 7 au prezentat de la 1 până la 4
gropi de stâlpi: trei locuinţe au avut o singură groapă de stâlp, două locuinţe au avut câte două gropi, o locuinţă
a avut câte trei gropi de stâlpi şi o locuinţă a avut 4 gropi de stâlpi.
Din cele 11locuinţe de la Bratei 2 (a) numai trei au prezentat urme de gropi de stâlpi: o locuinţă a avut o
singură groapă de stâlp, o locuinţă a avut două gropi de stâlpi şi o altă locuinţă a avut trei gropi de stâlpi.
Instalaţii de încălzire. Din cele 24 de locuinţe de la Bratei 1(c) 14 au fost dotate cu vetre cu gardine de
piatră, 9 au avut cuptoare de piatră scunde şi una a avut cuptor în bloc de lut rezervat. Două dintre aceste
locuinţe au prezentat câte două instalaţii de încălzire de acelaşi fel.
Din cele 11 locuinţe de la Bratei 2 (a) o locuinţă a fost lipsită de instalaţie de încălzire, 7 locuinţe au fost
dotate cu vetre cu gardină de piatră şi trei locuinţe au avut cuptoare de piatră scunde.
Analiza locuinţelor din sec. VII-X. Date statistice
Analiza s-a efectuat pe un lot de 91 de locuinţe provenind de la 4 aşezări cercetate prin săpături sistematice
în bazinul iarnavei Mari: Bratei 2(b)- 11 locuinţe; 40 Sighişoara- "Dealu Viilor"- 20 locuinţe; 41 Albeşti- La
Cetăţea- 29locuinţe 42 şi Filiaş- "Pământul pădurii mari"- 31locuinţe. 43
Forma. Toate cele 91 de locuinte studiate au prezentat o formă patrulateră, rectangulară sau trapezoidală,
fără excepţie.
Dimensiuni. Dimensiunile medii. ale laturilor locuintelor de la Bratei 2 (b) sunt latura 1: 360,45 cm; latura
2: 399,27 cm. Valoarea medie minimă admisă ca şi caracteristică pentru latura 1: 280,56 cm, pentru latura 2:
307,54 cm. Valoarea medie maximă admisă pentru latura 1: 440,35 cm, iar pentru latura 2: 491,01 cm. Valorile
medii absolute la un prag de semnificaţie de 99% sunt: latura 1: 360,4545 cm; latura 2: 399,2727 cm. Lungimea
maximă constatată pentru latura 1: 522 cm, latura 2: 574 cm. Lungimea minimă constatată pentru latura 1: 260
cm, latura 2: 270 cm.
Dimensiunile medii ale laturilor locuintelor de la Sighişoara- Dealul Viilor: latura 1: 271,25 cm; latura 2:
301,25 cm; latura 3: 323,25 cm; latura 4: 344,15 cm. Valoarea minimă admisă drept caracteristică a fost: latura
1: 230,22 cm, latura 2: 271,05 cm, latura 3: 297,36 cm, latura 4: 315,78 cm. Valoarea maximă admisă a fost
latura 1: 312,28 cm; latura 2: 331,45 cm; latura 3: 349,14 cm; latura 4: 372,52 cm.
Valorile medii absolute ale laturilor: latura 1: 271,2500 cm; latura 2: 301,2500 cm; latura 3: 323,2500 cm;
latura 4: 344,1500 cm. Dimensiunile constatate pentru fiecare latură în parte: latura 1: minima: 100,00 cm;
40
Zaharia 1994-1995, 321-328.
41
Baltag 1982, 49-50.
42
Baltag 1994, 76-77; Baltag 2000a, 170-171.
43
Szekely 1971, 144-156.
maxima: 380,00 cm; latura 2: minima: 200,00 cm; maxima: 390,00 cm; latura 3: minima 260,00 cm, maxima:
400,00 cm, latura 4: minima 270,00 cm, maxima: 450,00 cm.
Dimensiunile medii ale loturilor locuinţelor de la Albeşti- "La Cetăţea".
Dimensiunile medii ale laturilor: latura 1: 284,83 cm; latura 2: 302,59 cm; latura 3: 324,83 cm; latura 4:
336,55 cm. Valorile medii minime admise sunt la latura 1: 268,04 cm; latura 2: 283,00 cm; latura 3: 303,42 cm;
latura 4: 312,49 cm. Valorile medii maxime admise au fost: latura 1: 301,62 cm; latura 2: 321,98 cm; latura
3: 346,23 cm; latura 4: 360,61 cm. Valorile medii absolute ale laturilor locuinţelor de la Albeşti- La Cetăţea:
latura 1: 284,8276 cm; latura 2: 302,5862 cm; latura 3: 324,8276 cm; latura 4: 336,5517 cm. Ltlngimea maximă
constatată pentru latura 1: 360 cm; latura 2: 380 cm; latura 3: 400 cm; latura 4: 425 cm. Lungimile minime
constatate: latura 1: 230 cm; latura 2: 240 cm; latura 3: 250 cm; latura 4: 250 cm.
Dimensiunile medii ale loturilor locuinţelor de la Filiaş
Dimensiunile medii ale laturilor: latura 1: 332,90 cm; latura 2: 375,48 cm. Valoarea minimă admisă drept
caracteristică este: latura 1: 306,60 cm; latura 2: 349,89 cm. Valoarea maximă admisă a fost: latura 1: 359,21 cm;
latura 2: 401,08 cm. Valorile medii absolute: latura 1: 332,9032 cm; latura 2: 375,4839 cm. Lungimea maximă
constatată: latura 1: 440 cm; latura 2: 480 cm. Lungimea minimă constatată: latura 1: 250 cm; latura 2: 260
cm.
Adâncimile. Bratei 2 (b)- Adâncimea medie pentru locuinţele de aici a fost de 64,18 cm. Valoarea medie
minimă a fost de 49,13 cm, valoarea medie maximă a fost de 79,24 cm. Adâncimile medii absolute: 64,1818 cm,
cu o maximă de 88 cm şi o minimă de 35 cm.
Sighişoara- "Dealu Viilor"- Adâncimea medie este de 57 cm. Valoarea medie minimă admisă este de
50,01 cm. Valoarea medie maximă este de 63,99 cm. Adâncimea medie absolută este de 57,00 cm, având o
maximă de 90 cm şi o minimă de 40 cm.
Albeşti - "La Cetăţea" - Adâncimea medie este de 54,31 cm. Valoarea medie minimă admisă este de
46,81 cm. Valoarea medie maximă este de 61,81 cm. Adâncimea medie absolută este de 54,31034 cm, având o
maximă de 95 cm şi o minimă de 35 cm.
Filiaş- "Pământul pădurii mari"- Adâncimea medie a fost de 48,35 cm. Valoarea medie minimă admisă
este de 39,07 cm; valoarea medie maximă este de 57,64 cm. Adâncimea medie absolută este de 48,35484 cm,
cu o maximă de 100 cm şi o minimă de 15 cm.
Gropi de stâlpi. Bratei 2 (b) - Din cele 11 locuinţe studiate numai 5 au fost prevăzute cu câte una până la
patru gropi de stâlpi: o locuinţă cu o singură groapă, o locuinţă cu două gropi de stâlpi şi trei locuinţe cu câte
4 gropi de stâlpi.
Sighişoara- "Dealu Viilor"- Din cele 20 de locuinţe studiate numai 8 au fost prevăzute cu câte una până
la patru gropi de stâlpi: două locuinţe au avut câte o groapă de stâlp, 4 locuinţe câte două gropi de stâlpi, o
locuinţă a a vut trei gropi de stâlpi şi o locuinţă a avut 4 gropi de stâlpi.
Albeşti- "La Cetăţea"- Din cele 29 de locuinţe studiate numai 7 au fost prevăzute cu gropi de stâlpi: patru
locuinţe au avut câte trei gropi şi trei locuinţe au avut câte patru gropi de stâlpi.
Filiaş- "Pământul pădurii mari"- Din cele 31 de locuinţe studiate la nici una nu s-a precizat prezenţa sau
absenţa gropilor de stâlpi.
Instalaţii de încălzire. Bratei 2 (b) . Din cele 11locuinţe studiate una a fost lipsită de instalaţie de încălzire,
7 au avut vetre cu gardină de piatră, iar trei au fost dotate cu cuptoare de piatră înalte.
Sighişoara- "Dealu Viilor". Din cele 20 de locuinţe cercetate 4 au fost dotate cu vetre cu gardină de piatră,
una a fost dotată cu cuptor scobit în peretele locuinţei, iar 15 au avut cuptoare de piatră înalte. Dintre acestea
există trei situaţii de locuinţe cu câte două instalaţii de încălzire: o locuinţă cu vatră şi cuptor scobit în peretele
lateral şi două locuinţe cu cuptoare de piatră şi cuptoare scobite în peretele locuinţei.
Albeşti- "La Cetăţea". Din cele 21 de locuinţe studiate toate erau dotate cu cuptoare de piatră înalte. Există
două situaţii de locuinţe cu câte două instalaţii de încălzire: cuptoare de piatră înalte dublate de cuptoare
scobite în peretele locuinţelor.
Filiaş- "Pământul pădurii mari". Din cele 31 de locuinţe cercetate 28 au avut cuptoare de piatră înalte şi
3 au fost dotate cu vetre cu gardină de piatră. Din totalul de 31 de locuinţe, 4 au avut câte două instalaţii de
încălzire: cuptoare de piatră dublate de cuptoare scobite în peretele locuinţei.
Tipuri şi variante de locuinţe din sec. VII-VIII din bazinul1ărnavei Mari (fig. 5)
Pentru această perioadă există 4 variante de locuinţe adâncite în sol (tipul2).
150
a) locuinţă patrulateră, fără urme de stâlpi, dotată cu instalaţie de încălzire sub formă de cuptor de piatră
înalt, amplasat obişnuit lângă colţul de nord, având uneori o platformă de lut cruţat {laviţă) ce porneşte
din apropierea cuptorului;
b) locuinţă patrulateră, dotată cu instalaţie de încălzire sub formă de cuptor de piatră înalt, având 3-4
urme de stâlpi la colţuri;
c) locuinţă patrulateră (dreptunghiulară), dotată cu cuptor de piatră înalt şi cu cuptor de gospodărie
scobit în perete, având 3-4 urme de stâlpi amplasate la colţuri;
d) locuinţă patrulateră (dreptunghiulară) cu colţuri ascuţite, dotate cu cuptor de piatră cu bolta încheiată
uneori cu o tavă de lut. Prezintă particularitatea unor pereti din bârne suprapuse orizontal ce pornesc
de la nivelul exterior de călcare, precum şi prezenţa de "gropi perechi" amplasate pe mijlocullaturilor
lungi (pe axa scurtă).
Analiza locuinţelor din sec. IX. Date statistice

Singura aşezare din bazinul T'arnavei Mari în care a fost identificat un nivel databil în sec. IX, este aşezarea
de la Albeşti - La Cetăţea. Locuinţele din acest nivel se deosebesc de cele anterioare mai întâi prin faptul că
au dimensiuni ceva mai reduse şi apoi prin faptul că în acest nivel reapar instalaţiile de încălzire din secolele
III-VTI: vatra mică cu gardină de pietre şi cuptorul de piatră scund.
Analiza statistică s-a realizat pe un lot de 9 locuinte descoperite în aşezarea de la Albeşti. 44
Forma. Toate cele 9 locuinţe din acest nivel au formă patrulateră, fiind pătrate, dreptunghiulara sau uşor
rombice, cu colţuri rotunjite sau ascuţite.
Dimensiunile. Dimensiunile medii ale laturilor locuinţelor sunt: latura 1: 270,56 cm; latura 2: 280,00 cm;
latura 3: 294,44 cm; latura 4: 304,44 cm. Valorile medii minime admise sunt: latura 1: 234,27 cm; latura 2:
242,38 cm; latura 3: 263,38 cm; latura 4: 274,93 cm. Valorile medii maxime admise drept caracteristice sunt:
latura 1: 306,85 cm; latura 2: 317,62 cm; latura 3: 325,51 cm; latura 4: 333,96 cm. Valorile medii absolute ale
laturilor sunt: latura 1: 270,5556 cm; latura 2: 280,00; latura 3: 294,444 cm; latura 4: 304,444 cm. Lungimile
minime constatate sunt: latura 1: 200,00 cm; latura 2: 225,00 cm; latura 3: 265,00; latura 4:275,00 cm. Lungimile
maxime constatate sunt latura 1: 320,00 cm; latura 2: 350,00 cm; latura 3: 350,00 cm; latura 4: 355,00 cm.
Adâncimea. Adâncimea medie a locuinţelor a fost de 44,44 cm. Valoarea minimă admisă drept caracteristică
este de 37,35 cm, iar valoarea maximă admisă este de 51,54 cm. Adâncimea medie absolută este de 44,444 cm,
cu o maximă de 55,00 cm şi o minimă de 35,00 cm.
Gropi de stâlpi. Din cele 9 locuinţe studiate în acest nivel numai două au prezentat urme de gropi de stâlpi:
o locuinţă a avut patru gropi de stâlpi de tipul "gropi perechi", iar o altă locuinţă a prezentat 9 urme de gropi
de stâlpi dispuse relativ simetric în interiorul gropii în grupuri de câte două pe colţuri şi câte una în spaţiile
intermediare pe mijlocullaturilor.
Instalaţii de încălzire. Din cele 9 locuinţe descoperite două au fost dotate cu vetre cu gardină de pietre şi 7
au avut cuptoare de piatră mici, scunde.
Tipuri şi variante de locuinţe din sec. IX (fig. 5}
Pentru perioada sec. al IX-lea există, de asemenea, 4 variante de locuinţe, majoritatea având dimensiuni
ceva mai reduse în comparaţie cu situaţia din secolele anterioare:
a) locuinţă patrulateră cu colţuri ascuţite, dotată cu instalaţie de încălzire sub formă de vatră cu gardină de
pietre, lipsită de urme de gropi de stâlpi;
b) locuinţă patrulateră cu colţuri ascuţite, dotată cu cuptor de piatră scund în colţul de nord. Suprastructura
s-a sprijinit pe un cadru de tălpi de lemn montat în interiorul gropii locuinţei la nivelul podelei;
c)locuinţă patrulateră cu colţuri ascuţite, dotată cu cuptor de piatră scund, uşor extins în exteriorul
perimetrului, având câte 2 "gropi perechi" amplasate pe mijlocullaturilor lungi;
d) locuinţă patrulateră cu colţuri ascuţite, dotată cu vatră cu gardină de pietre, având un sistem de 9
stâlpi de secţiune specială (jumătăţi de trunchiuri) amplasaţi simetric pe 3 dintre laturi. În apropierea
vetrei nu existau urme de stâlpi.
44
Baltag 2000a, 174-175, pl.III, 1-3.
151
Analiza raportului dintre suprafaţa locuinţelor şi prezenţa sau absenţa gropilor de stâlpi
Sec.III-VII d.Hr.
Bratei 1 (a, b)- a fost analizat lotul de 32 de locuinte adâncite prezentate anterior, eliminându-se din calcul
cele trei locuinte de suprafaţă. Aceste locuinte au prezentat în total 18 gropi de stâlpi. Functie de suprafata
locuibilă a fiecărei locuinţe a existat următoarea ierarhie:
a) locuinţe mici, cu suprafaţa de sub 7 m.p., din care patru locuinţe au avut suprafaţa între 4,84 şi 5,60
m.p., patru locuinţe au avut suprafaţa între 6,00 şi 6,84 m.p;
b) locuinţe mijlocii şi mari, a căror suprafaţă s-a situat între 7,23 şi 14,96 m.p. Dintre acestea 4locuinţe au
avut suprafeţele între 7,23 m.p. şi 7,80 m.p., 6locuinţe au avut suprafeţele între 8,32 m.p. şi 9,85 m.p.,
5locuinţe au avut între 10,05 m.p. şi 10,94 m.p., trei locuinţe au avut între 11,08 m.p. şi 11,90 m.p. şi
alte 6 locuinţe au avut între 12,26 m.p. şi 14,96 m.p.
Analiza a stabilit că nu există o relaţie direct proporţională între mărimea suprafeţei locuinţelor şi prezenţa
stâlpilor de susţinere a acoperişului. Astfel, locuinţa nr. 28 de la Bratei 1(a,b), care a avut cea mai mică suprafaţă
(4,84 m.p.) a fost prevăzută cu 4 stâlpi de susţinere amplasaţi în cele patru colţuri, în timp ce locuinţele nr. 27,
9, 2 şi 1, care au prezentat cele mai mari suprafeţe, fiind situate între 12,53 şi 14,96 m.p., nu au fost prevăzute
cu nici un stâlp de susţinere. La Bratei 1 (a, b) spre deosebire de situaţia de la Moreşti, nu s-au constatat locuinţe
care să prezinte mai mult de 4 stâlpi. Aici, ca de altfel şi în celelalte aşezări de pe iarnava Mare, lipseşte sau
este foarte rar, sistemul de 6 stâlpi amplasaţi simetric, câte 3 pe laturile lungi ale locuinţelor, "de tip Moreşti".
Sighişoara - "Dealu Viilor"
A fost analizat un lot de 17 locuinţe adâncite care au prezentat un total de 45 de gropi de stâlpi, scoţându
se din calcul cele două locuinţe de suprafaţă ca fiind de excepţie. Locuinţele mici din acest nivel au fost în
număr de 5: trei locuinţe au avut între 5,28 m.p. şi 5,72 m.p., iar 2locuinţe au avut între 6,00 m.p. şi 6,60 m.p.
Locuinţele mijlocii au fost de asemenea în număr de 5: trei locuinţe cu suprafeţele între 7,83 m.p. şi 8,82 m.p. şi
două locuinţe între 9,90 m.p. şi 10,89 m.p. Locuinţele mari au fost în nr. de 7 şi au avut suprafaţa locuibilă între
11,37 m.p. şi 17,81 m.p.: două locuinţe aveau între 11,37 m.p. şi 12,04 m.p., două locuinţe între 13,30 m.p.
şi 14,76 m.p. şi trei locuinţe între 15,68 m.p. şi 17,81 m.p. Majoritatea locuinţelor (16) din acest nivel au avut
între 1-4 gropi de stâlpi şi numai o singură locuinţă nu a fost prevăzută cu gropi de stâlpi. Nu se poate preciza
un raport direct proporţional între mărimea locuinţelor şi prezenţa unui număr mai mare de stâlpi, întrucât aici
gropile de stâlpi au fost distribuite uniform indiferent de suprafaţa locuinţei. Deoarece cele mai multe gropi de
stâlpi se aflau distribuite în "zona" locuinţelor mici şi mijlocii, trebuie să concludem, totuşi, că şi aici, ca şi la
Bratei 1 (a, b) există mai degrabă un raport invers proporţional între mărimea locuinţelor şi prezenţa stâlpilor
de susţinere a acoperişurilor.
Secolele VII-X
Albeşti- "La Cetăţea"
Din acestă aşezare a fost analizat un lot de 29 de locuinţe adâncite care au prezentat un număr total de 24
de gropi de stâlpi. Locuinţele aşezării se pot împărţi în felul următor:
a) locuinţe mici şi mijlocii, cu suprafaţa cuprinsă între 6,00 şi 9,45 m.p, care se eşalonează în felul următor:
trei locuinţe cu suprafaţa între 6,00 m.p. şi 6,75 m.p., 5locuinţe cu suprafaţa între 7,02 m.p. şi 8,16 m.p.
şi 5 locuinţe cu suprafata între 8,40 şi 9,45 m.p.
c)locuinţe mari cu suprafata cuprinsă între 9,60 m.p. şi 14,41 m.p., eşalonate astfel: 4locuinţe între 9,60
şi 10,88 m.p., ?locuinţe cu suprafaţa între 11,20 m.p. şi 12,00 m.p. şi 5locuinţe cu suprafaţa între 12,25
şi 14,41 m.p.
Spre deosebire de situatiile prezentate anterior, la Albeşti "La Cetăţea" există un raport direct proporţional
între creşterea suprafaţei locuinţelor şi prezenţa gropilor de stâlpi pentru susţinerea acoperişurilor. În cadrul
locuinţelor mici şi mijlocii cu suprafaţa aflată între 6,00 şi 9,45 m nu a existat decât o singură locuinţă prevăzută
cu gropi de stâlpi (B13 cu suprafaţă de 8,40 m.p.). Toate celelalte gropi de stâlpi au aparţinut locuinţelor mari
a căror suprafaţă se situează între 9,60 şi 14,41 m.p. Dintre acestea, 4locuinţe au avut câte trei gropi de stâlpi
(cu suprafaţa între 11,20 şi 12,00 m.p.) şi două locuinţe (cele mai mari, cu suprafaţă între 12,25 şi 14,41 m.p.)
au avut fiecare câte 4 gropi de stâlpi.
152
Din nivelul corespunzător sec. VII-IX au fost analizate 16 locuinţe adâncite prevăzute cu un total de 14
gropi de stâlpi. FUncţie de suprafaţa locuibilă aceste locuinţe se eşalonează în felul următor:
a) locuinţe mici, cu suprafaţa situată între 5,60- 7,50 m.p.- 4locuinţe;
b) locuinţe mijlocii, cu suprafaţa situată între 8,05-10,56 m.p- 9locuinţe;
c) locuinţe mari, cu suprafaţa situată între 11,78 -12,24 m.p.- 3 locuinţe.
La Dealu Viilor s-a constatat o situaţie relativ similară cu cea de la Albeşti- "La Cetăţea", existând o relaţie
direct proporţională între creşterea suprafeţei locuinţelor şi sporirea numărului de stâlpi pentru susţinerea
acoperişurilor. Dintre cele 16locuinţe primele 10, în ordinea mărimii suprafeţelor (între 5,60 şi 9,35 m.p.). au
avut în total 4 gropi de stâlpi, câte una sau maxim două gropi la o locuinţă, în timp ce următoarele 6 locuinţe
de talie mijlocie şi mare au prezentat în total 10 gropi de stâlpi, amplasate de obicei câte două sau patru gropi
la o locuinţă.
3. Arhitectura anexelor. Anexe individuale. Anexe ale comunităpi

Consideraţii generale
Majoritatea anexelor descoperite şi studiate sunt gropi de provizii. Aceste gropi sunt de dimensiuni relativ
reduse, au formă ovală sau rotundă în plan şi pereţii drepţi sau uşor înclinaţi. Se apreciază că aceste gropi au
fost utilizate pentru păstrarea proviziilor (cereale etc.), fiind de fapt aşa numitele "gropi humuite", utilizate
în spaţiul carpato-dunărean din neolitic până în sec. al XIX-lea. După deteriorarea pereţilor aceste gropi erau
umplute cu deşeuri menajere şi din acest motiv o serie de autori consideră că termenul de groapă menajeră ar fi
impropriu, iar practicarea unor gropi pentru depozitarea deşeurilor ecologica în acele perioade ar fi exclusă. 45
În umplutura acestor gropi se află, în mod obişnuit, straturi alternative de pământ suprapuse de straturi
cu cenuşă, cărbuni, fragmente de vase ceramice, fragmente de chirpic, argilă arsă, pietre, oase de animale sau
schelete întregi, diverse obiecte de piatră, argilă, os, metal, întregi sau fragmentare, care pot fi utilizate pentru
încadrarea cronologică.
Aşa cum s-a spus, gropile de provizii sunt de dimensiuni modeste şi, în funcţie de amplasament, se împart
în două categorii: a) gropi de provizii amplasate în interiorul locuinţelor sub nivelul podelei; b) gropi de provizii
amplasate printre locuinţe, în spaţiul dintre acestea. O categorie aparte de anexe o constituie gropile mai mari,
având aproape dimensiunile unor locuinţe şi prezentând în multe cazuri urma unor gropi de stâlpi în imediata
apropiere. Este clar că în acest caz este vorba fie de adăposturi pentru animale, fie de anexe de gospodărie cu
destinaţii diverse, greu de precizat astăzi.
Anexe ale locuinţelor individuale din sec. III-VII. Date statistice
Analiza statistică a gropilor de provizii din sec. IV-VI a fost efectuată pe un lot de 23 de gropi cercetate în
aşezarea de la Bratei 1 (a, b) şi pe un lot de 16 gropi cercetate în aşezarea de la Sighişoara- Dealu Viilor (nivelul
de sec. III-VII).
Bratei 1 {a, b)
Dimensiuni. Dimensiunile medii ale gropilor de provizii de aici sunt următoarele: axa mare: 133,74 cm;
axa mică: 91,65 cm. Valoarea medie minimă admisă drept caracteristică la un prag de semnificaţie de 99% este
pentru axa mare: 101,78 cm, iar pentru axa mică: 74,89 cm. Valoarea medie maximă admisă pentru axa mare
este de 165,70 cm, iar pentru axa mică este de 108,41 cm. Dimensiunea maximă constată pentru axa mare este
de 310,00 cm, iar pentru axa mică de 50,00 cm. Dimensiunea minimă pentru axa mare este de 145,00 cm, iar
pentru axa mică de 50,00 cm.
Adâncimea. Adâncimea medie constatată pentru gropile de la Bratei 1 (a, b) este de 52,17 cm. Valoarea
minimă admisă drept caracteristică este de 40,22 cm, iar valoarea maximă este de 64,12 cm. Adâncimea maximă
constatată a fost de 98,00 cm, iar adâncimea minimă a fost de 18,00 cm.
Gropi de stâlpi. La două din cele 23 de gropi de provizii a fost constatată prezenţa a câte unei gropi de stâlp
în apropiere. Acestea sunt: groapa nr. 17 cu dimensiunile 180 x 130 crn şi adâncimea de 0,23 m şi groapa nr. 9
cu dimensiunile 180x 100 cm şi adâncimea de 0,40 m.
45
Andrifoiu, Rustoiu 1997, 69-70
153
Particularităţi. Groapa nr. 12 de formă conică în secţiune, foarte adâncă, a conţinut fragmente de vase
ceramice, un os de animal mare şi un schelet întreg de animal mic- probabil iepure. Groapa nr. 19 a fost arsă,
având umplutură cenuşoasă, fiind probabil o instalaţie de foc. 46
Forma. Toate gropile de provizii descoperite şi cercetate în această aşezare au fost de formă ovală sau
rotundă.
Dimensiuni. Dimensiunile medii ale gropilor sunt următoarele: axa mare: 151,88 cm; axa mică: 124,25
cm. Valoarea medie minimă admisă drept caracteristică a fost de 78,59 cm pentru axa mare şi de 69,11 cm
pentru axa mică. Valoarea medie maximă admisă a fost pentru axa mare de 225,16 cm, iar pentru axa mică de
179,39 cm. Dimensiunea minimă constatată pentru axa mare a fost de 70,00 cm, iar pentru axa mică 50,00 cm.
Dimensiunea maximă constatată pentru axa mare a fost de 370,00 cm, iar pentru axa mică 275,00 cm.
Adâncimea. Adâncimea medie constatată a fost de 61,88 cm. Valoarea minimă admisă drept caracteristică
a fost de 34,55 cm. Valoarea maximă admisă a fost de 89,20 cm. Adâncimea maximă constatată a fost de 180,00
cm. Adâncimea minimă a fost de 25,00 cm.
Gropi de stâlpi. La două din cele 16 gropi descoperite la Sighişoara- Dealu Viilor a fost constatată prezenta
a câte două gropi de stâlpi în imediata apropiere. Acestea sunt groapa nr. 10 cu dimensiunile 165 x 150 cm şi
adâncimea de 180 cm, având în compoziţie deşeuri ale unui atelier de olărie aflat în apropiere şi groapa nr. 12
cu dimensiunile de 300 x 260 cm şi adâncimea de 0,40 cm. Această groapă reprezintă o excepţie, neputând fi
tratată ca groapă de provizii sau pentru deşeuri. Ea a putut aparţine unui şopron, unei magazii sau unui adăpost
pentru animale.
Anexe ale locuinţelor individuale elin sec. VII-VIII d.Hr. Date statistice
Analiza statistică a anexelor din sec. VII-VIII s-a realizat pe un lot de 11 gropi descoperite în aşezarea de
la Albeşti şi pe un lot de 9 gropi descoperite şi cercetate în aşezarea de la Sighişoara- Dealu Viilor, nivelul de
sec. VII-VIII.
Albeşti -"La Cetăţea"
Forma. Forma gropilor a fost fără excepţie ovală sau rotundă.
Dimensiuni. Dimensiunile medii constatate sunt: axa mare: 130,91 cm, axa mică: 116,36 cm. Valoarea
minimă admisă statistic pentru axa mare a fost de 77,80 cm, iar valoarea maximă a fost de 184,02 cm. Valoarea
minimă pentru axa mică a fost de 74,00 cm, iar valoarea maximă a fost de 158,72 cm. Dimensiunea maximă
constatată pentru axa mare a fost de 260,00 cm, iar dimensiunea minimă de 50,00 cm. Dimensiunea maximă
pentru axa mică a fost de 200,00 cm, iar dimensiunea minimă a fost de 50,00 cm.
Adâncimea. Adâncimea medie constatată la Albeşti a fost de 52,27 cm. Valoarea minimă admisă a fost de
42,63 cm, iar valoarea maximă admisă a fost de 61,91 cm. Adâncimea maximă constatată a fost de 70,00 cm,
iar a~âncimea minimă de 30,00 cm.
Gropi de stâlpi. Nu s-au constatat.
Particularităţi. Majoritarea gropilor descoperite aparţin categoriei "gropi de provizii" transformate ulterior
în depozite de deşeuri menajere. Două dintre ele (groapa nr. 3 şi groapa nr. 5) au fost găsite în interiorul
locuinţelor. Acestea au formă aproape rotundă în plan şi adâncime de 0,55-0,60 m. O groapă de mică adâncime
a conţinut o Iâşniţă "in situ" şi poate fi considerată un mic atelier pentru măcinarea cerealelor. De asemenea,
există două gropi cu dimensiuni atipice: groapa nr. 7 (260 x 200 x 55) şi groapa 10 (190 x 190 x 70 cm) care ar
putea fi încadrate în categoria anexe cu destinatii diverse: şoproane, magazii, adăposturi.
Forma. Forma gropilor în plan a fost fără excepţie ovală sau rotundă.
Dimensiuni. Dimensiunile medii ale gropilor: axa mare: 96,67 cm; axa mică: 63,89 cm. Valoarea minimă
admisă drept caracteristică pentru axa mare: 56,34 cm, iar pentru axa mică: 43,38 cm. Valoarea maximă admisă
pentru axa mare: 136,91 cm, iar pentru axa mică: 84,39 cm. Dimensiunea maximă pentru axa mare a fost de
160,00 cm, iar pentru axa mică de 95,00 cm. Dimensiunea minimă pentru axa mare a fost de 95,00 cm, iar
pentru axa mică de 40,00 cm.
Adâncimea. Adâncimea medie pentru aceste gropi a fost de 41,67 cm. Valoarea minimă admisă drept
caracteristică a fost de 14,85 cm, iar valoarea maximă de 68,49 cm. Adâncimea maximă constatată a fost de
100,00 cm, iar adâncimea minimă de 15,00 cm.
46
Bârzu 1994-1995, 269
154
Particularităţi.Majoritatea gropilor descoperite sunt gropi de provizii transformate în gropi menajere. O
excepţie ar putea reprezenta groapa nr. 2, care datorită formei şi conţinutului ar putea fi o groapă rituală.
Anexe ale locuinţelor individuale din sec. IX de la Albeşti. Date statistice
Analiza statistică a anexelor din sec. IX-X s-a realizat pe un lot de 7 gropi descoperite şi cercetate în
aşezarea de la Albeşti "La Cetătea".
Forma. Din cele 7 gropi cercetate 5 au avut formă ovală sau rotundă, iar două au fost de formă
dreptunghiulară, în acest caz utilizându-se pentru calcule lungimea şi lăţimea gropilor.
Dimensiuni. Dimensiunile medii ale gropilor sunt: axa mare: 112,86 cm; axa mică: 84,29 cm. Valoarea
minimă admisă drept caracteristică pentru axa mare este de 65,88 cm, iar pentru axa mică este de 51,07 cm.
Valoarea maximă admisă pentru axa mare este de 159,83 cm, iar pentru axa mică de 117,50 cm. Dimensiunea
maximă pentru axa mare este de 160,00 cm, iar dimensiunea minimă este de 60,00 cm. Dimensiunea maximă
pentru axa mică este de 120,00 cm, iar dimensiunea minimă este de 50,00 cm.
Adâncimea. Adâncimea medie pentru gropile de la Albeşti este de 45,71 cm. Valoarea medie minimă
admisă drept caracteristică este de 29,32 cm. Valoarea medie maximă este de 62,11 cm. Adâncimea maximă
constatată este de 60,00 cm şi adâncimea minimă a fost de 25,00 cm.
Particularităţi. Majoritatea gropilor descoperite au fost din categoria gropi de provizii. Există însă două
gropi de formă patrulateră şi conţinut de excepţie, care au avut următoarele dimensiuni: groapa nr. 6 - 140 x
60 x 50 cm cu conţinut cărbunos, cu deşeuri de incineraţie şi cu obiecte: fragment de cercei cu protuberanţe
sferoidale; groapa nr. 7 - 160 x 80 x 55 cm care a conţinut deşeuri de incineraţie.
Anexe ale comunităţii
În categoria anexe ale comunităţii au fost incluse patru categorii de monumente prezente în aşezările
din bazinuliarnavei Mari în perioada sec. III-X: a) cuptoare şi ateliere de olar; b) cuptoare de pâine izolate; c)
ateliere de fierar cu cuptoare de redus minereul de fier şi d) vetre libere, printre locuinţe.
a) Cuptoare şi ateliere de olar
Cele mai importante cuptoare de olar au fost descoperite la Sighişoara- Dealu Viilor (trei cuptoare databile
în sec. IV), la Bratei 1 (a, b) un cuptor databil în sec. V-VI şi la Mugeni (HG) "Vizlak" un cuptor din sec. III-V.
Sighişoara- "Dealu Viilor". Atelierul cu cuptor nr. 1. Atelierul cu cuptor descoperit în 1981 este compus
din groapa atelier şi groapa cuptorului propriu-zis, ambele alcătuind un singur ansamblu. Groapa atelierului
era orientată nord-sud, având o formă relativ patrulaterală, cu colţuri rotunjite, adâncită în sol 0,60 m. Ea a
ocupat o suprafaţă de aprox. 10 m.p., având intrarea amenajată pe latura de sud, sub forma unor trepte cruţate.
Dimensiunile gropii au fost de aproximativ 3,20 x 3,10 m şi a fost prevăzută cu 6 stâlpi de susţinere amplasaţi
simetric pe laturile lungi. Spre nord groapa atelierului a prezentat o prelungire îngustată, ca un culoar, care
făcea legătura cu gura cuptorului şi care avea forma unei gropi ovale cu dimensiunile de 180 x 200 cm şi
adâncimea de 105 cm. Groapa de la gura cuptorului şi cuptorul propriu-zis au fost protejate suplimentar de un
şopron sprijinit pe doi stâlpi ale căror urme au fost sesizate în săpătură.
Cuptorul- săpat în peretele lateral al gropii - s-a păstrat parţial şi era de tipul "cuptor cu pilon median".
Placa-grătar, care nu s-a păstrat, era susţinută de acest pilon median care avea o lăţime de 40 cm şi o lungime
de 115 cm şi împărţea în două cavităţi relativ egale camera de ardere şi vatra focarului cu dimensiunile de
135 x 165 cm. La înălţimea de 0,55-0,60 m se pot observa urmele locaşului circular în care a fost încastrată
placa-grătar. De la acest nivel începea camera de ardere a vaselor care trebuie să fi avut înălţimea de 0,60-0,70
m, pereţii săi fiind parţial păstraţi. În groapa atelier au fost găsite deşeuri ceramice şi calupuri de lut cenuşiu,
pietrificat, folosit în trecut ca materie primă. Cuptorul s-a datat larg în sec. IV-V. 47
Atelierul cu cuptor nr. 2. Acest atelier era compus dintr-o groapă ovală foarte adâncă, tronconică în
secţiune, cu dimensiunile 340 x 280 cm şi adâncirnea de 170 cm şi un cuptor săpat în peretele lateral.
Cuptorul- a fost săpat în lut, în peretele de nord al gropii şi era de tipul "cu pilon central". Era prevăzut
cu gură de alimentare (praefurnium) din lespezi de gresie de formă rectangulară, aşezate vertical şi orizontal,
avea o vatră ovală cu dimensiunile 115 x 90 cm, un pilon central cu înălţimea de 90 cm, o placă rotundă, arsă
până la vitrificare, prevăzută cu perforaţii şi o cameră de ardere păstrată parţial până la înălţimea de 0,60-0,70
m. Pe latura de vest atelierul cu cuptor nr. 2 a prezentat o serie de urme de gropi de stâlpi care arată că întreaga
instalaţie era protejată de un şopron cu acoperiş într-o singură pantă.
47
Baltag 1982, 47, fig. 5; fig. 6.
155
Cuptorul de olar de la Bratei 1 (a, b)
Cuptorul descoperit la Bratei a fost mai simplu, având o groapă de alimentare a focului şi două camere
separate printr-o placă intermediară susţinută de mai mulţi stâlpi sau suporţi de formă conică ce făceau
corp comun cu vatra. Suporţii şi placa- grătar au prezentat o crustă subţire de argilă vitrificată. Nu se dau
dimensiunile. S-a propus o datare în sec. IV-V. 48
Ateliere de redus minereul de fier (Albeşti "La Cetăţea" sec. VII-VIIIr 9
Aceste ateliere sunt de fapt locuinte adâncite în sol până la 0,60 m, dotate fără exceptie cu cuptoare de
piatră de dimensiuni mijlocii în interiorul cărora au fost descoperite mari fragmente de zgliră şi deşeuri specifice
unei activităţi de reducere a minereului de fier. Fiecare locuinţă a prezentat una sau două amprente ale micilor
cuptoare de redus minereul de fier sub forma unor suprafeţe circulare puternic înroşite cu dimensiunile de
0,20-0,25 m, aflate pe podeaua locuinţelor.
B1 (1987) Albeşti "La Cetăţea". Atelier de redus minereul de fier. În apropierea cuptorului de piatră a fost
găsită amprenta unui cuptor de redus minereul de fier cu diametru! de 0,21 m. Dimensiunea locuinţei-atelier:
4,50 cm x 3,50 cm, adâncimea 0,55 m. Cuptorul de piatră a avut dimensiunile: 120 x 100 x 60 cm.
B1 (1991) Albeşti "La Cetătea". Locuinta atelier de redus minereul de fier. În partea opusă cuptorului
de piatră au fost găsite două amprente ale unor cuptoare de redus minereul. În umplutura gropii au existat
cantităţi de zgură şi deşeuri specifice. În apropierea cuptorului a fost găsită o groapă mică, patrulateră, cu
cenuşă şi deşeuri.
Dimensiuni: 3,50 x 3,30 x 0,50 m. Cuptorul de piatră: 1,20 x 1,15 x 0,50 m. Amprentele cuptoarelor de
redus minereu: cuptorul nr. 1:0,25 m diametru!, cuptorul nr. 2:0,30 m diametru!.
Cuptoare izolate aparţinând comunităţii.
Albeşti- "La Cetăţea".
1. Două cuptoare de pâine cu groapă comună de deservire. Groapa cuptoarelor a fost de formă ovală în plan
cu dimensiunile de 1,40 x 2,00 m şi adâncimea de 0,60 m.
a) Cuptorul nr. 1 - cuptor de formă ovală - cu vatră din lespezi de gresie, a fost realizat prin scobire
în malul gropii de deservire. Dimensiunile vetrei ovale au fost de 1,00 x 0,90 m. Deschiderea gurii
cuptorului era de 0,40 m. Grosimea arsurii pereţilor a fost de 0,05-0,010 m.
b) Cuptorul nr. 2- cuptor de formă ovală- cu vatră din lespezi de gresie, cu dimensiunile vetrei de 1,20 x
1,36 m, iar gura cuptorului de 0,40 m.
2. Două cuptoare de pâine cu groapă comună de deservire. Groapa cuptoarelor a avut o formă neregulată
în plan, relativ rotundă, cu o latură rectilinie. Dimensiunile gropii au fost 3,50 m x 3,20 m x 0,50 m.
a) Cuptorul nr. 1 - cuptor de formă rotundă în plan- cu vatră din lespezi de gresie, realizat prin scobire
în peretele lateral al gropii. Dimensiunile vetrei 1,15 x 1,10 m. Gura cuptorului de 0,55 m, grosimea
arsurii peretilor de 0,08-0,10 m.
b) Cuptorul nr. 2 -cuptor de formă relativ rotundă în plan- cu vatră din lespezi de gresie, realizat de
asemenea prin scobire în peretele gropii. Dimensiunile cuptorului: 1,00 x 1,05 m, gura cuptorului fiind
de 0,50 m, iar grosimea arsurii peretilor de 0,08 m.
Bratei 1 (a, b)
a) Cuptor de gospodărie (de pâine), cu groapă distrusă din vechime. Vatra cuptorului era amenajată
direct pe nisip, având o arsură cu profunzime de 18 cm. Au existat mai multe refaceri ale cuptorului.
Dimensiunile vetrei au fost: 1,00 x 1,30 m. Lăţimea gurii cuptorului era de 0,30 m. Înălţimea boltei era
de 0,60 m.
b) Cuptor de gospodărie izolat cu dimensiunile vetrei de 1,10 x 1,10 m.
c) Cuptor de gospodărie izolat cu dimensiunile de 1,10 x 1,20 m.
Vetre libere existente printre locuinţele descoperite la Bratei 1 (a, b)
a) Vatră de formă ovală aflată în apropierea unei locuinţe, amenajată într-o mică groapă, având gardină de
pietre. Vatra a fost pavată cu cioburi şi a avut dimensiunile: 1,04 x 0,98 m.
b) Vatră izolată cu gardină de pietre. Dimensiuni: 1,65 x 0,80 x 0,10 m. 50
48 Bârzu 1994-1995, 268.

49
Baltag 1994, 76-77.
156
4. Instalaţii de încălzire din locuinţe. Principalele tipuri şi evoluţia lor
Principalele tipuri de instalaţii de încălzire din această perioadă sunt: vatra simplă, vatra cu gardină de
pietre, cuptorul de piatră scund, cuptorul de piatră înalt şi cuptorul menajer sau de pâine, scobit în peretele
locuinţei. În mod excepţional a fost semnalată prezenta unui cuptor în bloc de lut rezervat specific ariei Ipoteşti
Cândeşti, în aşezarea de la Bratei 1 (a, b). 51 (fig.6)
a) Vatra.
Cea mai simplă instalaţie de încălzire prezentă încă din preistorie în locuinţele din bazinulT'arnavei Mari
este vatra. Vatra poate fi simplă sau amenajată special. Vatra simplă este amprenta lăsată de un foc făcut pe
podeaua locuinţei fără nici un fel de amenajări suplimentare.
Vatra amenajată special are de obicei formă ovală, mai rar patrulateră. În mod obişnuit ea constă dintr-un
strat de lut aplicat direct pe podea. Vatra mai poate fi realizată dintr-un strat de pietre de râu, strat de cioburi
lipite cu lut sau strat de lespezi de gresie. Ea mai poate fi amenajată pe un mic "postament", uşor deasupra
nivelului podelei sau într-o alveolare, groapă, sub nivelul podelei. Începând din sec. VI-VII d.Hr. încep să
devină frecvente vetrele înconjurate cu o gardină înaltă din pietre de râu care mai târziu se vor transforma în
cuptoare de piatră;
b) Cuptorul de piatră.
Este instalaţia de încălzire prezentă în aproape fiecare locuinţă începând din a doua jumătate a secolului
al VII-lea şi până la sfârşitul perioadei prefeudale studiate aici. El a fost descris ca un "cub" construit din dale
de gresie şi pietre de râu, fără vreun liant, după unii autori 52 sau cu liant (lut) după alţi autori. Trebuie să
facem precizarea că în interiorul acestor cuptoare noi nu am găsit fragmente de lut ars, dar este foarte posibil
ca lipitura de lut să nu subziste unor arderi repetate şi să se fi transformat într-o pulbere roşiatică, vizibilă de
multe ori printre pietrele cuptoarelor.
În marea majoritate a cazurilor aceste cuptoare de piatră sunt găsite deranjate sau răvăşite şi din această
cauză este dificil de stabilit forma şi dimensiunile exacte ale acestor instalaţii. S-a admis existenţa a două forme
principale: cuptorul de piatră în formă de "casetă", care are o formă relativ patrulateră şi cuptorul de piatră
în formă de "potcoavă". Cuptorul în formă de "casetă" are laturile realizate din mai multe rânduri sau straturi
de dale mari de gresie aşezate pe cant, delimitând în felul acesta o vatră relativ patrulateră. Deasupra lui era
aşezată fie o placă mai mare de piatră, fie o "tavă" de lut. Acesta este în mod obişnuit cuptorul scund ale cărui
laturi nu depăşesc 1,10 m şi înălţimea sa nu trece de 0,50 m. În aşezarea de la Sighişoara- Dealu Viilor este
prezent mai ales în locuinţele databile în sec. III-VII d.Hr. 53
Cuptorul în formă de potcovă este cel mai frecvent. El este un cuptor construit din lespezi de gresie şi pietre
de râu şi are o formă relativ circulară în plan şi tronconică în elevaţie, formând de fapt un mic "turn". Diametru}
acestei construcţii este în medie de 1,30 m, iar înălţimea este de 0,80-0,90 m. Un exemplar de excepţie găsit
întreg într-o locuinţă databilă în sec. VII-VIII de la Albeşti a avut dimensiunile 1,55 x 1,45 x 1,00 m, fiind
cel mai mare cuptor descoperit intact de noi. Cu privire la originea cuptorului de piatră au existat mai multe
ipoteze emise în ultimele 4-5 decenii. Aşa cum s-a menţionat anterior, iniţial s-a afirmat că acest cuptor, care
lipseşte din locuinţele perioadei dacice şi perioadei romane, ar fi fost introdus în zonele noastre de către slavi
începând din sec. al VII-lea. Ulterior s-a descoperit că el apare sub formă de "cuptor scund" începând din sec.
al IV-lea în anumite zone, cum este şi zona Sighişoarei şi a bazinului superior alT'arnavei Mari, deci cu câteva
secole anterior invaziei slave. În consecinţă s-a făcut afirmaţia că acest tip de cuptor este de origine romanică. 54
(vezi şi supra) Noi credem însă că acest cuptor, atât de prezent în aproape toate locuinţele din sec. VII-X d.Hr.
reprezintă acea soluţie tehnologică firească şi optimă ca răspuns al comunităţii umane la modificările climatice
survenite pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a mileniului migraţiilor.
c) Cuptorul scobit în peretele locuinţei. 55
Acest tip de cuptor este o instalaţie de foc cu funcţionalitate multiplă. El este în primul rând un cuptor
menajer (de gospodărie), utilizat pentru prepararea hranei, mai ales pentru copt pâinea. În acelaşi timp el
50
Bârzu 1994-1995, 268.
51
Bârzu 1994-1995, 244.
52
Zaharia 1994-1995, 312.
53
Baltag 1982, 48, fig.7.
54
Szekely 1985-1992, 132.
55
Baltag 1982, 48, fig.8; fig. 9, 13-14.
157
este şi o instalaţie de încălzire, spaţiul din jurul şi de deasupra lui putând fi amenajat pentru odihnă în
anumite condiţii. Cuptorul scobit sau excavat este realizat prin scobirea unei cavităţi ovale în plan cu o boltă
joasă,aflându-se în cele mai multe cazuri, dar nu totdeauna, complet în afara locuinţei, numai gura cuptorului
rămânând în interior. Vatra acestui tip de cuptor era realizată fie prin aplicarea unui strat de lut, fie prin
aplicarea unui strat de lespezi subţiri de gresie perfect îmbinate. În aşezarea de la Albeşti "La Cetăţea" au fost
găsite mai multe gropi - anexe de gospodărie - care aveau câte două cuptoare de acest fel utilizate probabil
pentru copt pâinea comunităţii.
Dimensiunile instalapilor de încălzire din sec. III-X. Date statistice

a) Vatra cu gardină de pietre
Analiza statistică s-a realizat pe un lot de 22 de vetre cu gardină de pietre databile în sec. III-VII d.Hr.,
provenite din aşezările de la Bratei 1 (c ), Bratei 2 (a, b) şi Dealul Viilor.
Dimensiunile medii ale vetrelor descoperite au fost: axa mare: 71,5909 cm; axa mică: 58,5454 cm,lungimea
maximă constatată pentru axa mare a fost de 100 cm; lungimea maximă constatată pentru axa mică a fost de
100 cm. Lungimea minimă constatată pentru axa mare a fost de 42 cm şi lungimea minimă pentru axa mică a
fost de 40 cm. Au fost omise ca atipice din acest calcul cele două vetre foarte mari descoperite printre locuinţe
în aşezarea de la Bratei 1 (c ): V1- axa mare de 180 cm; axa mică de 170 cm; V2- axa mare de 140 cm; axa mică
de 84 cm, care trebuie să fi fost vetre ale comunităţii.
b] Cuptorul de piatră înalt.
Analiza s-a realizat pe un lot de 48 de exemplare descoperite în aşezările de la Bratei 1 (c ): 6 exemplare;
Dealu Viilor: 10 exemplare; Albeşti "La Cetăţea": 33 de exemplare. Cuptorul de piatră înalt este un patrulater
neregulat cu latura mare medie de 112,6041 cm şi latura mică medie de 98,9583 cm. Lungimea maximă
constatată pentru latura mare a fost de 180 cm, iar lungimea minimă a fost de 90 cm. Lungimea maximă a
laturei mici a fost 145 cm, iar lungimea minimă a laturei mici a fost de 75 cm.
c) Cuptorul de piatră scund.
Analiza s-a realizat pe un lot de 7 exemplare, descoperite în nivelul de sec. IX al aşezării de la Albeşti "La
Cetăţea", deşi astfel de cuptoare există şi în sec. IV-VI. Dimensiunile medii ale cuptorului scund sunt: latura
mare: 95,7142 cm; latura mică: 89,2857 cm. Lungimea maximă constatată pentru latura mare a fost de 100 cm;
lungimea minimă constatată pentru latura mare a fost de 80 cm. Lungimea maximă constatată pentru latura
mică a fost 100 cm, iar lungimea minimă constatată pentru latura mică a fost de 70 cm.
Situapa instalapilor de încălzire. Analiza pe secole.

Secolele III-VII
Analiza s-a realizat pe un lot de 54 de locuinţe cu sau fără instalaţii de încălzire din aşezările de la Bratei 1
(a, b) şi Sighişoara-Dealu Viilor. Este vorba de 35 de locuinţe de la Bratei şi 19locuinţe de la Dealu Viilor. Cele
35 de locuinţe despre care s-au oferit informaţii complete din aşezarea de la Bratei 1 (a, b) au particularitatea
de a nu fi fost dotate cu instalaţii de încălzire în interior. Nici măcar o singură locuinţă din cele descoperite
la Bratei 1 (a, b) nu a prezentat instalaţie de încălzire. Autoarea descoperirilor susţine că nu s-au găsit "nici
măcar vetre exterioare" 56 aşa cum se întâmplă şi în alte aşezări contemporane, deşi această informaţie trebuie
preluată cu reţinere întrucât în aceeaşi lucrare sunt prezentate mai multe cuptoare şi vetre comune descoperite
în spaţiul dintre locuinţe (vezi supra). O situaţie oarecum similară există în aşezarea de la Sighişoara- Dealu
Viilor în cazul locuinţelor databile în perioada timpurie (sec. III-IV), care nici ele nu prezintă instalaţii de
încălzire, precum şi în aşezarea de la Ţaga (CJ) punctul "Hrube" în nivelul timpuriu datat în sec. al IV-lea. 57
Situatia cea mai elocventă este oferită însă de aşezarea de la Moreşti (MS) unde locuinţele din sec. al VI-lea sunt
lipsite de instalaţii de încălzire.În aşezarea de la Dealu Viilor pentru aceeaşi perioadă de timp încep
să apară vetrele cu gardină de pietre şi cuptoarele de piatră scunde. Din totalul de 19 locuinţe analizate din
această aşezare, 9 au fost dotate cu vetre cu gardină de piatre, trei au avut cuptoare de piatră scunde, o locuinţă
a avut două instalaţii de încălzire (vatră şi cuptor excavat) şi 6 locuinţe nu au avut nici un fel de instalaţie de
încălzire.
56
Bârzu 1994-1995, 244.
57
Protase 1987-1988, 444-445.
158
Secolele VI-VII
Analiza s-a realizat pe un lot de 35 de locuinţe provenite din aşezările de la Bratei 1 (c ) şi Bratei 2 (a).
Principalele tipuri de instalaţii de încălzire constatate aici sunt vatra cu gardină de pietre şi cuptorul de piatră
scund. În mod excepţional la Bratei 1 (c) a fost descoperit un cuptor în bloc de lut "cruţat" sau "rezervat". Din
cele 35 de locuinţe analizate o locuinţă nu a avut instalaţie de încălzire, 21 de locuinţe au fost dotate cu vetre
cu gardină de pietre, 11 locuinţe au avut cuptoare de piatră scunde, două locuinţe au avut numai cuptoare
excavate în peretele locuinţei şi o locuinţă a avut cuptor realizat în bloc de lut rezervat. 58
Secolele VII-VIII
Analiza s-a efectuat pe un lot de 91 de locuinţe cu următoarea provenienţă: 11locuinţe de la Bratei 2 (b),
20 de locuinţe de la Sighişoara- "Dealu Viilor", 29 de locuinţe de la Albeşti "La Cetăţea" şi 31 de locuinţe de
la Filiaş "Pământul pădurii mari". Pentru această perioadă există o singură locuinţă despre care s-a raportat că
ar fi fost lipsită de instalaţie de încălzire. În rest, un număr de 11 locuinţe au fost dotate cu vetre cu gardină de
pietre, 80 de locuinţe au avut cuptoare de piatră înalte şi au existat 10 cuptoare scobite în peretele locuinţei.
La Sighişoara - Dealu Viilor au existat trei locuinţe cu câte două instalaţii de încălzire, la Filiaş au fost patru
locuinţe cu câte două instalaţii, iar la Albeşti au existat două astfel de locuinţe, de obicei fiind vorba de cuptoare
de piatră înalte dublate de cuptoare excavate în peretele locuinţei.
Secolul IX
Analiza s-a efectuat pe un lot de 9 locuinţe descoperite la Albeşti "La Cetăţea". Dintre cele 9 locuinţe două
au fost dotate cu vetre cu gardină de pietre şi 7 au avut cuptoare de piatră scunde. Cuptoarele acestea erau în
formă de "casetă" sau de "potcoavă", având dimensiuni evident mai reduse faţă de cele din locuinţele databile
în sec. VII-VIII din aceeaşi aşezare. Nu s-au constatat cuptoare excavate în peretele locuinţelor şi nici cuptoare
izolate existente în afara locuinţelor.
5. Evolutia instalapilor de încălzire din locuintele perioadei sec. III-X din bazinul Târnavei Mari
Aşa cum s-a văzut anterior, o analiză atentă pune în evidenţă modificări substanţiale ale tipurilor de
instalatii de încălzire din interiorul locuinţelor, schimbări substanţiale de la o etapă la alta de-a lungul perioadei
migraţiilor. După publicarea rezultatelor cercetărilor de la Bratei 1 s-a observat absenţa instalaţiilor de încălzire
din locuinţele perioadei timpurii. În etapa timpurie din aşezarea de la Bratei 1 au fost cercetate integral sau
parţial un număr de 61 de locuinţe (5 locuinţe databile în sec. al IV-lea şi 56 databile în sec. V-VI). Dacă la
acestea se adaugă 5 locuinţe databile în sec. III-IV din aşezarea de la Sighişoara- Dealu Viilor, despre care ştim
cu siguranţă că nu au avut instalaţii de încălzire, obţinem un număr de 66 de locuinţe din perioada timpurie a
migraţiilor care nu au prezentat nici un fel de instalaţii de încălzire. Începând însă din sec. IV-V la Sighişoara
- Dealu Viilor şi din sec. VI-VII la Bratei 1 (c) şi Bratei 2 (a) constatăm apariţia tot mai frecventă a vetrelor cu
gardină de pietre (21 de situaţii sigure) şi a cuptoarelor de piatră scunde (11 situaţii sigure), la care mai trebuie
adăugat un cuptor în bloc de lut rezervat şi două cuptoare excavate în peretele locuinţei.
Totalmente diferit se prezintă situaţia începând din a doua jumătate a sec. al VII-lea când putem observa
generalizarea cuptoarelor de piatră înalte şi dispariţia aproape totală a locuinţelor lipsite de instalaţii de
încălzire. Din totalul de 102 locuinţe studiate aparţinătoare nivelului de sec. VII-VIII, provenite din cele
patru mari aşezări de pe valea T'arnavei Mari, 80 au avut cuptoare de piatră înalte, 11 au avut vetre cu gardină
de pietre, 10 au avut câte două instalaţii de încălzire şi numai o singură locuinţă a fost lipsită de instalaţie
de încălzire. Această proporţie se menţine în linii mari neschimbată în cursul sec. al IX-lea cu menţiunea că
în această perioadă observăm revenirea la cuptoarele de piatră joase prezente în trecut în locuinţele din sec.
III-VII d.Hr.
După cum am mai afirmat, fenomenul generalizării cuptoarelor de piatră în locuinţele din perioada mai
târzie, a fost iniţial pus în relaţie cu "invazia slavă" din sec. al VII-lea, considerându-se că slavii ar fi introdus
în regiunile noastre mai calde instalaţiile de încălzire specifice zonelor mai reci de unde au migrat. Ulterior
cercetarea a pus în evidenţă existenţa cuptoarelor de piatră scunde încă din sec. al IV-lea, mai ales în spaţiul
Transilvaniei şi al Moldovei.
În aceste condiţii a devenit evident că modificarea tipurilor de instalaţie de încălzire nu a fost rezultatul
vreunei migra ţii sau "mode" aduse din afară, ci a fost răspunsul tehnic la modificările climatice pe care cercetarea
58
Bârzu 1994-1995, 243-246; Zaharia 1994-1995, 301-307.
159
de specialitate din domeniul climatologiei le-a pus în evidenţă în special după cel de-al doilea război mondial.
Mai întâi cercetătorii din fosta U.R.S.S. au stabilit cu aproximatie existenţa unor fluctuatii climatice în mileniul
migratiilor: "deplasările triburilor nomade din stepele Eurasiei începând din ultimele secole ale primului mileniu
î.Hr. şi până în prima jumătate a mileniului al doilea d.Hr. pot fi puse în legătură cu prelungirea perioade/ar
secetoase"; 59 Cercetarea sovietică a stabilit, de asemenea, că perioada sec. IV-IX d.Hr. a fost o perioadă "rece şi
umedă". "In această perioadă stepele aride ale Eurasiei au fost acoperite cu iarbă bogată care a permis populaţiilor
nomade să se dezvolte economic, determinând şi o creştere demografică. În schimb, în sec. al X-lea d. Hr. s-a
produs o schimbare de climă în sensul creşterii temperoturii, apariţiei secetei în stepă, ceea ce a produs distrugerea
păşunilor şi scăderea apelor Volgăi şi a nivelului Mării Caspice". 60
Pe de altă parte în Europa occidentală s-au efectuat ample cercetări cu privire la fluctuaţiile climei de-a
lungul primului mileniu d.Hr., studiindu-se evoluţia gheţarilor din Alpi şi stratigrafia mlaştinilor alpine. 61
S-a stabilit în acest fel că "în perioada romană {aprox. sec. 1 -V d.Hr.) a avut loc o retragere a gheţari/ar alpini,
ceea ce ar corespunde unei perioade de încălzire a climei ("optim climatic'') care a durat aproximativ 400 de
ani." Cercetarea arheologică confirmă aceste observaţii climatologice, remarcându-se absenţa instalaţiilor de
încălzire din locuinţe aproximativ în această perioadă de "optim climatic".
În continuare, între anii 400-750 d.Hr. climatologia a stabilit aparitia unui "puseu glaciar", o expansiune
a gheţarilor alpini ca expresie a agravării climei şi, în consecinţă, Europa a parcurs în această perioadă o
"microeră glaciară". Pe plan arheologic aceasta corespunde aproximativ cu perioada în care se fac simţite
modificări importante în sistemul de încălzire a locuinţelor, prin dispariţia treptată a locuinţelor lipsite de
instalaţii de încălzire şi prin generalizarea cuptoarelor de piatră înalte începând din a doua jumătate a sec. al
VII-lea, care vor ajunge la dimensiuni maxime în cursul sec. al VIII-lea (observaţii personale asupra locuinţelor
din sec. VII-Vlli de la Sighişoara- "Dealu Viilor" şi Albeşti "La Cetăţea").
Începând din sec. al-IX lea d.Hr. climatologii au precizat o nouă schimbare prin apariţia unei perioade de
încălzire a climei, apărând acum cel de-al doilea "optim climatic" al perioadei migratiilor care a atins un nivel
maxim în decursul sec. al XI-lea. Începând de pe la mijlocul sec. al XII-lea şi până în a doua jumătate a sec. al
XIV-lea îşi va face apariţia o nouă perioadă de răcire a climei europene, deci o nouă "microeră glaciară", care,
însă, nu intră în sfera preocupărilor noastre. 62
Principalele aspecte ale modificărilor climatice şi influenţa lor asupra habitatului transilvănean în perioada
migraţiilor
Prima perioadă de "optim climatic" (sec. I î.Hr.- sec. V d.Hr.) s-a manifestat printr-o puternică încălzire
a climei Europei Continentale, cu ierni calde şi veri foarte calde şi secetoase, cu un climat asemănător cu cel
mediteranean de astăzi. Este perioada în care se constată că locuinţele din Transilvania au fost, în general,
lipsite de instalatii de încălzire în interior, vatra exterioară fiind instalaţia predilectă atât pentru locuinţele din
aşezările dacice din Latime final, pentru locuinţele daca-romane din sec. II-IV; precum şi pentru locuintele
din aşezările perioadei regatului gepid (sec. V-VI)- vezi cazurile aşezărilor de la Ţaga (CJ)- (sec. IV-V d.Hr.);
Bratei 1 (a, b)- (sec. V-VI); Moreşti (MS)- (sec. VI) şi din nivelele corespunzătoare sec. III-IV din aşezarea de
la Sighişoara- "Dealu Viilor".
Totuşi suntem obligati să observăm că în zonele de răsărit ale Transilvaniei microclimatul zonal mult mai
rece a obligat la o mai intensă utilizare a vetrelor în interiorul locuinţelor şi a determinat apariţia unor forme
incipiente de cuptoare scunde de piatră, ambele instalatii fiind constatate în mai multe aşezări ale culturii
Sântana de Mureş, sau în unele zone ale culturii daca-romane târzii sau "culturii Sf.Gheorghe". În bazinul
mijlociu al T'arnavei Mari le-am întâlnit în multe locuinţe din nivelul databillarg în sec. IV-VI din aşezarea de
la Dealu Viilor.
59
Gumilev 1967a, 1, 53-66.
60
Gumilev 1967b, 100.
61
Le Roi Ladurie 1983, Il, 27-33.
62 Le Roi Ladurie 1983, Il, 29-30, cu următoarea bibliografie: BRIER, G. W. Some statistica] aspects of long tenn jluctuations
in solar and atmospheric phenomena (ANYAS, voi. 9, art. 1, 1961, 173-187); LAMB, H.H. Climatic change within
historical time (ANYAS, voi. 95, art. 1, 1961, 124-161}; LAMB, H.H. The early medieval warm epoch and ist sequel
- Polaeogeography, palaeoclimatology, palaeoecology- 1, 1965, 13-27; LAMB, H.H. The changing climate, London, 1966;
MANLEY, G. Possible climatic agencie in the development of post-glacial habitats - Proceedings of the Royal Society, B.
voi. 16, 1965, 363-375.
160
Începând din sec. al V-lea până în sec. al VIII-lea, climatologii occidentali au precizat apariţia unei "microere
glaciare" manifestate printr-o răcire treptată a climei, ajungându-se la un moment dat(sec. VIII) la o climă cu
două anotimpuri: veri scurte şi reci şi ierni foarte lungi şi foarte reci, climat asemănător cu cel al Scandinaviei
de astăzi. Această înrăutăţire a climei corespunde cronologic, în linii mari, cu fenomenul social numit "invazia
slavă", fenomen în cadrul căruia mase mari de oameni s-au deplasat spre sud ocupând spaţii largi din centrul
şi sud-estul Europei, cu urmări dramatice asupra civilizaţiei şi culturii materiale din aceste zone.
În cadrul aşezărilor acestei perioade se constată, între altele, fenomenul dispariţiei locuinţelor lipsite de
instalaţii de încălzire (acest fenomen se produce în bazinul mijlociu aliarnavei Mari, mai ales după anul600)
şi generalizarea treptată a cuptoarelor de piatră înalte. Aceste cuptoare îşi amplifică acum volumul, ajungând
la dimensiuni maxime în a doua jumătate a sec. al VIII-lea, aşa cum se poate clar observa în locuinţele de la
Sighişoara- "Dealu Viilor" şi Albeşti "La Cetăţea" unde au fost găsite cuptoare ce conţineau mai multe zeci de
kg. de piatră (gresie şi piatră de râu).
Începând cu sec. al IX-lea "microglaciaţiunea" diminuează treptat până la apariţia unui nou "optim
climatic", al cărui moment maxim de manifestare va fi în sec. al XI-lea. În aşezarea de la Albeşti "La Cetăţea"
modificările climatice din această perioadă (sec. IX-XI) au fost evidenţiate în transformările tipurilor de instalaţii
de încălzire. În locuinţele databile larg în sec. IX se constată reapariţia cuptoarelor de piatră scunde şi a vetrelor
cu gardină de piatră, pentru ca apoi, în sec. X-XI, să observăm generalizarea unor vetre simple, fără gardină,
cuptoarele de piatră dispărând complet pentru cel puţin un secol, adică până în sec. al XII-lea, când vor reapare
în ultimul nivel de locuire al aşezării.
Iată, aşadar, cauzele reale care se află în spatele fenomenului modificării tipurilor, formelor şi dimensiunilor
instalaţiilor de încălzire din mileniul migraţiilor. Fără îndoială că aceste date nu trebuie absolutizate, în
practica arheologică observându-se variante regionale ale instalaţiilor de încălzire, în funcţie de microclimatele
regionale.
În bazinul'f"arnavei Mari am avut avantajul de a fi lucrat pe loturi mari de locuinţe din toate sub-perioadele
mileniului migraţiilor, concentrate pe o zonă geografică relativ restrânsă, cu microclimate stabile şi precizabile:
zona de răsărit a bazinului, cu un microclimat pronunţat continental (mult mai rece) şi zona de vest, mult mai
caldă, cu un microclimat cu puternice influenţe pannonice, pătrunse pe valea Mureşului, dinspre Câmpia
Pannonică, în aceeaşi situaţie aflându-se bazinele inferior şi mijlociu al Mureşului şi bazinul Someşului. De
aici au rezultat acele diferenţe constatate între jumătatea de vest a bazinului T'arnavei Mari, unde în sec. V-
VI predomină încă locuinţele cu vetre exterioare (Bratei 1 -a, b) şi jumătatea de est a bazinului unde, pentru
aceeaşi perioadă, apar locuinţe dotate cu vetre sau cuptoare scunde începând chiar din sec. al IV-lea.
6. Principalele elemente de habitat din spatiul intracarpatic. Analogii privind aşezările şi

tipurile de locuinţe
Principalele aşezări prefeudale de mai mare suprafaţă cercetate în spaţiul intracarpatic, în afara celor din
bazinul T'arnavei Mari sunt, în ordinea cronologică a descoperirii: aşezarea de la Moreşti (MS) - "Podei" şi
"Cetate"; aşezarea de la Comana de Jos (BV)- "Gruiul văcarului"; aşezarea de la Ţaga (CJ)- "Hrube" şi aşezarea
de la Ocniţa (BN) - "La Ştefălucu".
Aşezarea de la Moreşti.
Săpăturile
au fost conduse de K.Horedt între anii 1951-1956.63 Aşezarea de la Moreşti a reutilizat şi/sau
a amplificat linii mai vechi de fortificaţii, intrând în felul acesta în categoria aşezărilor fortificate gepidice
asemănătoare cu cele de pe valea T'arnavei Mari din sec. VI-VII. Această aşezare a aparţinut populaţiei gepidice
dţn perioada regatului, alături de care poate fi întrevăzută şi prezenţa populaţiei autohtone în locuinţele mai
simple şi cu inventar mai modest.
Dispunerea locuinţelor în spaţiul aşezării fortificate pare să fi fost de tip dispersat, deşi în zona nordică a
aşezării de pe "Podei" poate fi întrevăzut un aranjament de tip circular cu spaţiul central neocupat, în timp ce
în zona sudică a acestei aşezări se poate observa o dispunere in "cuiburi" de câte trei locuinţe.
Au fost cercetate 48 de locuinţe, majoritatea de tip bordei sau semi-bordei, de plan patrulater, cu colţurile
rotunjite, cu dimensiunea minimă de 2,70 x 2,80 m şi dimensiunea maximă de 5,60 x 6,20 m, adâncimea
63 Horedt 1979, 13-18.
161
locuinţelor variind între 0,75-1,60 m. Marea majoritate a locuinţelor a fost prevăzută cu stâlpi de susţinere a
acoperişului, de la doi stâlpi aflaţi pe axa longitudinală până la 17 stâlpi (situaţie de excepţie constatată la o
locuinţă- atelier). Cele mai multe locuinţe de la Moreşti au prezentat un sistem propriu de şase stâlpi, patru
dispuşi la cele patru colţuri ale locuinţei şi doi amplasaţi suplimentar pe mijlocullaturilor lungi, denumit de
noi "sistemul Moreşti cu 6 stâlpi".
La fel ca la Bratei 1 (a, b), locuinţele de la Moreşti au fost lipsite de instalaţii de încălzire, situaţie care ar
putea sugera o datare mai timpurie (sec. V-VI).
Aşezarea de la Corn ana de Jos (BV) "Gruiul văcarului"
Săpăturile arheologice s-au desfăşurat între anii 1974-1976 şi au fost conduse de un {;Olectiv format din
I.Glodariu, Fl. Costea şi I.Ciupea. 64
Aşezarea se află lângă Comana de Jos, pe o movilă ovală (grui), aflată în lunea Oltului şi care pare să fi avut
în antichitate regim de insulă. Au fost descoperite şi cercetate 33 de locuinţe dintr-o aşezare prefeudală care
supra punea un nivel LatEme. Locuinţele prefeudale au fost de tipul bordei sau semibordei, de formă patrulateră,
cu colţuri rotunjite, cu adâncimi variind între 0,30-1,10 m. Referitor la forma locuinţelor există în această
aşezare trei excepţii de la regula formei patrulatere: o locuinţă de formă pentagonală şi două locuinţe de formă
relativ ovală. Dimensiunile minime ale laturilor locuinţelor obişnuite au fost de 2,20 x 2,50 m, iar dimensiunile
maxime de 3,50 x 4,00 m, media laturilor înscriindu-se între 2,85-3,25 m. Majoritatea locuinţelor (31) nu au
prezentat stâlpi de susţinere a acoperişului, cele două locuinţe care au avut stâlpi au manifestat o preferinţă
pentru sistemul de doi stâlpi amplasaţi aproximativ pe axa longitudinală pentru a susţine un acoperiş înalt în
două pante. Toate locuinţele aşezării au fost echipate cu instalaţii de încălzire care erau de două tipuri: cuptoare
de piatră înalte şi cuptoare scobite în peretele locuinţei (în text autorii folosesc termenul cam impropriu de
"cuptor cruţat"). Cuptoarele de piatră sunt în general mari, cu dimensiuni variind între 1,10 x 1,25 m şi 1,50 x
1,60 m, majoritatea înscriindu-se într-o medie de 1,20 x 1,30 m. Cuptoarele scobite în peretele locuinţei aveau
vetre ovale cu dimensiuni medii de 0,60 x O, 70 m. Ca o particularitate de construcţie a cuptoarelor de piatră se
notează prezenţa unui cuptor de formă patrulateră realizat din ţigle sau cărămizi romane aduse de undeva din
apropiere (B28), situaţie unică deocamdată pentru această perioadă.
Dispunerea locuinţelor în spaţiul aşezării relevă şi aici aranjamente de tipul "cerc" sau "ring", existând
două astfel de cercuri, unul mai larg şi altul mai restrâns, având fiecare spaţii centrale libere nelocuite, situaţie
absolut similară cu cea de la Bratei 1(a-b) şi din aşezarea de la Albeşti "La Cetăţea" din nivelul sec. VII-VIII
d.Hr.
Aşezarea de la Comana de Jos a fost datată în sec. VIII-IX pe baza ceramicii şi prin analogie cu alte aşezări
ce prezintă materiale asemănătoare (Şura Mică- SB). Ceramica majoritară a fost lucrată la roată rapidă, iar
lipsa principalelor forme şi decoruri de tip slav (alveole, crestături), i-a determinat pe autori să declare că
"aşezarea aparţine populaţiei româneşti din sec. VIII-IX d.Hr." 65 Putem constata că o serie de forme de vase
şi chiar decoruri de la Comana de Jos îşi au bune analogii în zona nord-vestică a României -vezi aşezarea de
la Lăpuşel (MM), 66 deşi acolo ceramica este lucrată la roată lentă. Suntem obligaţi totuşi să observăm că în
ilustraţia lucrării "Comana de Jos 1980" desenele vaselor nu pun în evidenţă canelurile specifice vaselor lucrate
la roată rapidă.
Aşezarea de la Ocniţa (BN) comuna Teaca.
Aşezare aflatăîn hotarul satului Ocniţa în punctul "La Ştefălucu", având mai multe niveluri preistorice,
un nivel roman- postroman (sec. III-IV}, un nivel databil în sec. al VI-lea, cu ceramică de "tip Moreşti" din care
s-au cercetat 5 locuinţe şi un nivel datat în sec. VII-VIII, din care au fost cercetate două locuinţe. Cercetările
s-au desfăşurat în anul1992 şi au fost conduse de Corneliu Gaiu. 67
Secolele III-IV. Aşezarea daca-romană se desfăşoară pe mai multe hectare de-a lungul pârâului Valea
Lupului, fiind o aşezare deschisă, pe mal de apă. S-au descoperit şi cercetat 7 locuinţe şi un număr egal de
anexe, în general gropi menajere de formă ovală sau circulară, toate complexele având inventar sărac. Au fost
puse în evidenţă trei locuinţe de suprafaţă marcate în săpătură prin mase de chirpic şi arsură şi patru locuinţe
de tip bordei cu adâncimi variabile între 0,60- 1,00 m. Din planul general de săpătură reiese că locuinţele au
64
Glodariu, Costea, Ciupea 1980, 23-25.
65
Glodariu, Costea, Ciupea 1980, 93-97.
66 Stanciu 1994, 301-308.
67
Gaiu 1994, 50-52.
162
fost de formă patrulateră, iar din text reiese că locuinţele de suprafaţă au fost dotate cu vetre simple ca instalaţii
de încălzire. Anexele au avut formă circulară în plan şi adâncirni variabile între 1,20-1,80 rn.
Secolul VI. d.Hr. Din aşezarea aparţinând acestei perioade s-au dezvelit 5 locuinţe de tip bordei sau
sernibordei, adâncite în sol între 0,30-0,75 rn. Toate locuinţele cercetate integral au avut formă patrulateră, cu
colţuri rotunjite. Dimensiunile locuinţelor au variat între 2,90 x 3,20 rn (minime) şi 4,20 x 4,50 rn (maxime),
majoritatea fiind dotate cu vetre cu gardină înaltă de piatră alcătuită din bolovani de râu sau lespezi de
gresie. O singură locuinţă (cea mai mică) a fost prevăzută cu patru gropi de stâlpi amplasate la colţuri pentru
susţinerea acoperişului. Datarea generală a nivelului în cursul sec. al VI-lea s-a realizat pe bază de ceramică,
fiind menţionată descoperirea unui fragment de "tub de scurgere", aparţinând unei căni specifice ceramicii
gepidice din sec. al VI-lea.
Secolele VII-VIIIDin acest nivel au fost cercetate şi publicate două locuinţe. Ambele au avut formă patrulateră
cu colţurile rotunjite, cu dimensiunile: 2,80 x 3,10 m şi 2,80 x 3,80 m, una fiind dotată cu vatră cu gardină de
pietre şi cealaltă cu un cuptor de piatră cu diametru! de aprox. 1,00 rn. Urme ale unor gropi de stâlpi au fost
descoperite pe laturile şi la colţurile uneia dintre locuinţe. Adâncirnile au variat între 0,50-0,60 m iar datarea
în sec. VII-VIII s-a făcut pe baza ceramicii lucrate cu mâna şi la roată, descoperită în locuinţe. Alte aşezări
descoperite în zona Bistriţa-Năsăud (Coasta, Dipşa, Stupini) oferă informaţii arheologice asemănătoare.
Aşezarea de la Taga (Cf) "Hrube"- sec. IV-VI şi VII-VIII d.Hr.
Aşezarea din punctul "Hrube" se află la 3 km. sud-vest de Ţaga, fiind amplasată pe o terasă în pantă uşoară
de pe malul stâng al pârâului Tistaşului. Este o aşezare deschisă, nefortificată. Au fost descoperite şi cercetate
zece locuinţe serniadâncite şi o locuinţă de suprafaţă databile în sec. IV-VI d.Hr. şi 16 locuinţe serniîngropate
databile în sec. VII-VIII.
Locuinţele databile în sec. IV-VI sunt de formă patrulateră, cu colţuri rotunjite, fiind adâncite în sol
0,60-0,85 m. Suprafaţa locuinţelor variază între 8 şi 10 m.p., ceea ce presupune existenţa unor laturi de
aprox. 3,00 m lungime. La majoritatea locuinţe.lor s-a constatat prezenţa gropilor de stâlpi amplasaţi de
obicei la colţuri dar şi în sistemul "câte trei pe o latură" constatat la Moreşti. Instalaţiile de încălzire sunt
absente în toate cele 11 locuinţe şi autorul presupune că vor fi existat vetre portative în fiecare locuinţă,
fără a fi găsit vreun exemplar. Locuinţa de suprafaţă a fost patrulateră de aprox. 3,00 x 4,00 rn, adâncită în
sol 0,25-0,30 rn. Anexele aşezării au fost mai multe gropi de provizii cu secţiune tronconică şi un cuptor
de gospodărie cu vatră ovală. Nu se dau datele tehnice ale anexelor.
Cele 16 locuinţe databile în sec. VII-VIII au fost (probabil) patrulatere, fiind dotate toate cu cuptoare de
piatră sau (mai rar) cu vetre de foc cu gardină de piatră. Majoritatea ceramicii din sec.VII-VIII descoperită în
locuinţe a fost considerată de autori ca fiind lucrată "pe roata cu tura ţie rapidă" ,68 însă la o privire mai atentă,
în urma analizei întregului material cerarnic, s-a dovedit că majoritatea ceramicii era de fapt lucrată la roată
lentă şi numai o mică parte din totalul cerarnicii de la Ţaga a fost lucrată la roată rapidă. 69
7. Situaţia habitatului din nord-vestul României - zona Tisei superioare

Întrucât în interiorul spaţiului intracarpatic siturile din perioada migraţiilor sunt puţine şi parţial cercetate,
singurele care au fost săpate în proporţie de peste 50% fiind aşezările de la Moreşti şi de la Bratei, am considerat
necesar să prezentăm sumar şi datele oferite de grupul de cercetători de la Cluj-Napoca, care se ocupă de partea
de nord-vest a României sub conducerea lui I.Stanciu de la Institutul de arheologie şi istoria artei Cluj-Napoca.
Zona este în general mai puţin cunoscută şi ne-am oprit asupra aşezărilor de la Lazuri (SM) "Lubi tag" şi
Lăpuşel (MM).
Aşezarea slavă timpurie de la Lazuri "Lubi tag" sec. VI-VII
Cercetările s-au efectuat în anii 1977 şi 1993-1995. Aşezarea se află pe o terasă uşor supraînălţată, într-o
zonă mlăştinoasă situată la aprox. 2 km. nord-vest de comuna Lazuri. Cercetările din 1993-1995 au scos la
iveală 5locuinţe şi mai multe anexe (cuptoare menajere şi gropi) ordonate, după toate aparenţele, într-un "cerc"
sau "ring" cu spaţiul central liber. Este vorba de locuinţe aproape pătrate, cu colţuri rotunjite, adâncite în sol
0,40-1,00 m, adâncirnea medie pentru majoritatea locuinţelor fiind de 0,55 rn. Dimensiunile minime au fost
68
Protase 1987-1988, 443-450.
69
Stanciu 2000, 159.
163
3,50 x 3,70 m, iar dimensiunile maxime 4,60 x 4,60 m. Gropile de stâlpi sunt prezente în toate cazurile, fiind
amplasate la colţurile locuintei, în interior, existând şi două situaţii de gropi de stâlpi amplasaţi suplimentar
la mijlocullaturilor formând un sistem de 6 stâlpi. Locuinţele au fost dotate cu instalaţii de încălzire de tipul
cuptor scobit în bloc de lut cruţat în interiorul locuinţei şi cuptor scobit în peretele locuinţei. Cuptoarele în
blocuri de lut cruţat au avut formă cvasipatrulateră cu latura medie de 1,10 m, fiind amplasate de obicei în
colţul de nord al locuinţelor. Cuptoarele scobite în peretele locuinţei prezintă o formă circulară sau ovală
în plan, cu diametru! mediu de 1,25 m şi cu o vatră din lut. Inventarul ceramic slav timpuriu şi prezenţa
vălătucilor şi "pâinişoarelor" din lut în fiecare locuinţă au fost argumente pentru atribuirea aşezării de la Lazuri
unei comunităţi de slavi timpurii pătrunşi în sec. VI-VII în bazinul superior al TiseF0
Aşezarea de la Lă.puşel (MM) punctul "Ciurgău". 71
Este o aşezare deschisă, nefortificată, aflată pe prima terasă a râului Lăpuş, pe mal de apă. Săpăturile
desfăşurate între anii 1992-1993 a pus în evidenţă un mic grup ("cuib") de trei locuinţe şi mai multe anexe
(gropi menajere etc.). Două dintre locuinţe au fost adâncite în sol aprox. 0,40 m, iar cea de-a treia a fost locuinţă
de suprafaţă. În general locuinţele au fost patrulatere, prezentând urme de gropi de stâlp în interior (un caz
a avut sistemul de 6 gropi de tip Moreşti, amplasate la colţuri şi pe mijlocul laturilor lungi) sau în exterior,
într-o relaţie mai greu de precizat. Locuinţele au avut ca instalaţii de încălzire vetre cu gardină de piatră (două
situaţii) şi cuptor de piatră (o situaţie). Locuinţele semiadâncite au avut dimensiunile minime 2,00 x 3,55 m şi
3,10 x 4,50 m, iar locuinţa de suprafaţă a avut dimensiunile 2,50 x 3,50 m. Se datează larg pe baza materialului
ceramic în sec. VIII-IX. Majoritatea ceramicii de aici este lucrată la roată lentă şi roată medie şi prezintă unele
asemănări cu ceramica de la Comana de Jos.
Concluzii.
Prima concluzie care se poate desprinde din analiza datelor oferite de cercetarea arheologică asupra
structurilor habitaţionale din bazinul T'arnavei Mari între sec. III-X d.Hr. se referă la aspectul exclusiv rural
al habitatului acestei perioade. Acum nu mai există aşezări urbane, nu mai există construcţii de piatră legată
cu mortar, nu mai există nici măcar construcţii la care piatra să fie parţial utilizată pentru fundaţii sau tălpi.
Locuinţele acestei perioade au fost realizate exclusiv din lemn şi pământ, piatra nemaifiind utilizată decât la
construirea instalaţiilor de încălzire: cuptoare de piatră sau vetre cu gardină.
Cea de-a doua concluzie se referă la aspectul predominant deschis, nefortificat, al aşezărilor întrucât mai
mult de 95 % dintre acestea sunt amplasate pe maluri joase de apă. Trebuie, totuşi, operată o distincţie între
cele două perioade mari din "mileniul migraţiilor". Pentru perioada sec. IV-VII s-a putut preciza existenţa unor
aşezări de înălţime cu urme mai vechi de fortificare, amplasate în special pe marele traseu est-vest, de-a lungul
văii principale: Şeica Mică (Cetate, Burg), T'arnăvioara (Cetate, Burg), Porumbenii Mici (Galath) şi foarte probabil
Sighişoara (Cetate, Burg) unde au apărut în diverse săpături urme de locuire şi obiecte databile în perioada sec.
IV-VI. 72 Începând din a doua jumătate a sec. al VII-lea toate aceste aşezări de înălţime nu mai prezintă nici un
fel de urme de locuire şi că, în general, şi aşezările de înălţime şi fortificaţiile dispar. Pe teritoriul T'arnavei
Mari nu s-au semnalat nici fortificaţii de tip "burgwall" specifice sec. IX-X, ca efect al influenţelor moraviene
pătrunse în Transilvania de vest şi nu există nici monumente creştine medievale timpurii de tip "biserică
sală" sau "biserică rotundă" ("Rotonda ecclesia, Kerekegyhâz"), caracteristice mai ales pentru centrul şi vestul
Bazinului Carpatic în sec. IX-Xl. 73
O altă observaţie care se impune priveşte dinamica distribuţiei spaţiale a aşezărilor de pe teritoriul bazinului.
În raport cu perioadele anterioare (perioada romană, post romană, gepidică şi post gepidică- sec. ITI-VII), când
habitatul s-a concentrat în primul rând pe traseul drumului principal, de pe valea principală, începând din a
doua jumătate a sec. al VII-lea majoritatea aşezărilor s-au deplasat către spaţiul de păduri şi păşuni din arealul
văilor secundare ale bazinului.
Analiza structurii habitatului din bazinul T'arnavei Mari a pus în evidenţă existenţa unor aşezări mari,
concentrate mai ales pe firul văii principale (Bratei 1 şi 2, Sighişoara-Dealu Viilor etc.) şi a unor aşezări mijlocii
70 Stanciu 1998-1999, 115-266

71 Stanciu 1994, 267-322.
72 Pe dealul Cetăţii au fost găsite o cataramă de bronz şi o fibulă de bronz cu placă semicirculară şi picior rombic, precum
şi ceramică cenu§ie fină lustruită.
73 Heitel1984, 93-115
164
şi mici amplasate în special pe văile afluenţilor sudici ai bazin ului începând mai ales din a doua jumătate a sec.
VII. În acelaşi timp, pe fiecare vale secundară a bazinului s-a precizat existenţa unor aşezări mai mari, cu mai
multe niveluri de locuire, care acoperă uneori cronologic toată perioada sec. III-X şi a mai multor aşezări mici,
cu un singur nivel de locuire, răsleţite de-a lungul râurilor. Această situaţie oferă imaginea unor comunităţi agro-
pastorale care pendulează într-o microzonă în cazul nostru pe o vale sau pe mai multe văi apropiate, existând
unul sau mai multe "centre" în care se revine permanent şi care prezintă urme clare de continuitate de locuire.
Este greu de precizat în stadiul actual al cercetării dacă peste această continuitate de locuire se suprapune şi o
continuitate etnică. Deocamdată arheologia nu poate demonstra prezenţa unei populaţii autohtone, romanice şi
creştine, în spaţiul intracarpatic mai ales dincolo de a doua jumătate a sec. al VII-lea. Spre deosebire de situaţia
din teritoriile extracarpatice, unde în aproape toate aşezările prefeudale cercetările au pus în evidenţă prezenţa
unui număr relativ mare de obiecte de port şi de podoabă cu simboluri creştine, uneori lucrate chiar la nordul
Dunării, cum este cazul aşezărilor de la Dodeşti-Vaslui, Botoşana-Suceava, Ruginoasa-Iaşi, Davideni-Neamţ,
din Moldova sau Olteni-Teleorman, Bucureşti-Străuleşti de pe teritoriul Munteniei, în spaţiul Transilvaniei şi
în special în bazinul T'arnavei Mari astfel de descoperiri sunt mult mai rare. Aici există două obiecte creştine
mai elocvente care ar putea fi atribuite populaţiei locale: donariul de la Biertan (sec. IV) şi matriţa pentru turnat
bijuterii cu simboluri creştine de la Cristuru-Secuiesc, databilă în sec- V-VIF 4
În privinţa amplasării locuinţelor în spaţiul aşezărilor prefeudale s-a putut observa următoarea evoluţie: în
sec; III-IV predomină aşezările cu locuinţe aparent dispersate, fără o ordine precizabilă, observându-se uneori
tendinţa de grupare în cuiburi de câte trei-patru locuinţe, cum este cazul aşezării din nivelul timpuriu de la
Sighişoara-Dealu Viilor. Pentru sec. V-VI şi VII-VIII se constată apariţia unor aşezări circulare (sate rotunde),
în care locuinţele erau dispuse în cercuri, elipse sau semicercuri, având un spaţiu central liber. Nu este exclus
ca în cadrul acestor dispuneri circulare să existe grupuri sau cuiburi de locuinţe. Sistemul este clar precizat
în aşezarea de la Bratei 1 (a-b) şi nu este exclus să fi existat şi în aşezarea gepidică de la Moreşti. Pentru sec.
VII-VIII acelaşi sistem de dispunere a locuinţelor a fost evidenţiat la Albeşti - La Cetăţea, unde există două
"sate rotunde" pe acelaşi platou, la Sighişoara-Dealu Viilor şi Comana de Jos-Gruiul Văcarului, din zona de
sud a Transilvaniei, bazinul Oltului. Satele rotunde sunt o realitate care coexistă în această perioadă cu satele
dispersate şi cu aşezările dispuse în şiruri. În sec. al IX-lea, mai puţin cunoscut, micul sat de 8-9 locuinţe de
la Albeşti era dispus în şiruri cu un interval de 8-10 m între ele. Dispunerea în cercuri sau semicercuri pare să
fie un element de continuitate zonală transmis din vechime la multe din aşezările databile în sec. VII-VIII din
estul Transilvaniei. Acest sistem este însă utilizat pe spaţii mai largi, la multe populaţii de crescători de vite,
fiind constatat şi în aşezările de slavi timpurii din nord-vestul României,7 5
Aşa cum s-a menţionat în arhitectura perioadei prefeudale predomină locuinţa monocelulară,
patrulateră, construită exclusiv din lemn şi pământ, adâncită în sol 0,40-1,00 m. Analiza valorilor absolute ale
dimensiunilor acestor locuinţe permite reconstituirea unui "model mediu absolut" de locuinţă pentru fiecare
perioadă istorică:
Sec. III-VId. Hr.

Dimensiunile medii absolute ale locuinţelor:
l.Latura medie absolută = 316,235 cm
2. Suprafaţa medie absolută = 10,00 mp
3.Adâncimea medie absolută= 58,88 cm
Sec. VI-VII d. Hr.
l.Latura medie absolută= 337,05 cm
2.Suprafaţamedie absolută= 11,36 mp
Sec. VII-VIII d. Hr.
2.Suprafaţa medie absolută= 11,94 rhp
74
Teodor 1981, 105, fig. 13.
75
Stanciu 1998-1999, 115-266.
165
Sec. IX d. Hr.
2. Suprafaţa medie absolută = 8,24 mp
Diferitele tipuri şi variante de locuinţe din perioada migraţiilor se definesc şi funcţie de tipurile de
instalaţie de încălzire. Principalele tipuri de instalatii de încălzire au fost: vatra simplă, vatra cu gardină,
cuptorul de piatră scund, cuptorul de piatră înalt şi cuptorul scobit în peretele locuintei. Diferenţa esenţială
între cuptorul de piatră scund şi cuptorul de piatră înalt constă in volumul aproape dublu de piatră utilizată
în construirea celui din urmă. În perioada de început a migraţiilor s-a constatat că, în general, locuinţele erau
lipsite de instalaţii de încălzire in interior, vetrele sau cuptoarele fiind amplasate în spaţiul dintre locuinţe. Pe
măsură ce se trece în a doua jumătate a mileniului s-a putut observa generalizarea cuptoarelor realizate dintr-o
cantitate din ce in ce mai mare de lespezi de piatră şi bolovani de râu, volumul maxim al acestor cuptoare fiind
atins în sec. al VIII-lea. Începând din sec. al IX-lea cuptoarele de piatră îşi micşorează volumul, iar în sec. al XI-lea
se generalizează din nou vetrele simple sau cu gardină. Aşa cum am precizat aceste modificări ale formelor
şi dimensiunilor instalaţiilor de încălzire reprezintă răspunsul comunităţilor umane la modificările climatice
din perioada migraţiilor. Piatra a fost şi este materialul optim pentru realizarea unei instalaţii de încălzire,
având densitate foarte mare în raport cu cărămidă sau ţigla şi o mare inerţie termică. Instalaţii de încălzire mari
(adevărate sobe din piatră de râu) au mai fost observate încă în urmă cu 60-70 de ani în locuinţele din zonele
premontane de la granita dintre Oltenia şi Banat. O astfel de sobă din piatră, odată încălzită, conserva o căldură
relativ constantă timp de aproximativ o săptămână. În concluzie, tipul de habitat agro-pastoral prefeudal este
bine documentat în toată Transilvania intracarpatică, in nord-vestul României şi in general in tot Bazinul
Carpatic. 76
Pornind de la analiza densităţii locuitorilor Transilvaniei în diverse perioade istorice Kurt Horedt a ajuns
la concluzia că în perioada prefeudală spaţiul intracarpatic ar fi putut adăposti un număr de maximum 100.000
de locuitori, acest lucru însemnând o densitate de 1-2 locuitori/km 2· Pe baza unui astfel de calcul rezultă că
pe teritoriul iarnavei Mari ar fi putut să trăiască în diverse perioade din mileniul migraţiilor între 3.600 şi
7.200 de locuitori. Dacă acceptăm că pe intreg teritoriul bazinului numărul maxim al aşezărilor omeneşti
dintr-o perioadă dată nu putea depăşi cifra de 100, rezultă că un sat prefeudal mediu putea avea între 40-70
de locuitori şi un număr de 15-20 locuinţe. Prin urmare, un sat mediu din sec. IV-VI din bazinuliarnavei Mari
avea aproximativ 20 de locuinţe dispuse circular, cu un spaţiu central liber în care erau ţinute animalele, cu
vetre şi cuptoare mari, comune, pentru prepararea hranei, amplasate printre locuinţe, având de asemenea in
proprietate comună şi uneltele agricole. O aşezare obişnuită din sec. VII-VIII avea de asemenea 20-25locuinte
dispuse circular în cadrul cărora s-au putut distinge 1-2 locuinte cu câte două cuptoare mari pentru pâine şi
1-2 locuinţe atelier de fierar pentru redus minereul de fier şi prelucrarea metalului. Chiar dacă în secolele
ulterioare apare un nou mod de dispunere a locuinţelor ar fi greşit să se tragă concluzia că sistemul satelor
rotunde dispare. Un sat rotund medieval databil în sec. al XIV-lea a fost pus în evidenţă prin săpăturile de la
Zimnicea şi Coconi din Ţara Românească. 77
O ultimă concluzie se referă la dispunerea habitatului din bazinul iarnavei Mari pe mai multe "etaje
altitudinale". Un prim etaj altitudinal poate fi situat intre 250-350 m altitudine medie reprezentând spaţiul
de 1-3 km lăţime, care formează lunea iarnavei Mari. Acesta este "habitatul principal" unde se concentrează
majoritatea aşezărilor din sec. III-VII. Începând din a doua jumătate a sec. VII-lea se constată o deplasare a
aşezărilor spre spaţiul văilor secundare ale bazinului, pe traseul văii principale rămânând câteva aşezări mari
cu necropolele aferente. Aşezările din fâşia de teritoriu de aproximativ 10 km lăţime, străbătută de afluentii
sudici ai bazinului iarnavei Mari, precum şi fâşia de aproximativ 5-6 km lăţime, străbătută de afluentii nordici,
formează "habitatul secundar", aflat în general la altitudinea medie de 400-500 m. Dincolo de altitudinea medie
de 500 m există un "habitat tertiar", necercetat şi necunoscut în momentul de faţă. În partea de sud a bazinului
el acoperă zona superioară a afluenţilor sudici , împreună cu platourile din fundul văilor la care se adaugă fâşia
de teritoriu de 5-6 km lăţime aflată pe cumpăna apelor dintre iarna va Mare şi Valea Hârtibaciului, fâşie care are
76
Balint 1991, 69-87; 'frugly 1996, 125-150.
77
Constantinescu 1972, 67, fig. 36; 70, fig. 37.
166
o lungime de aproximativ 90 km, ajungând până aproape de Sibiu, numită de saşi "Unter dem Wald".7 8 Acest
teritoriu a fost considerat de unii istorici ca fiind identic cu «Silva Blachorum et Bissenorum». Această zonă a
fost abandonată de locuitori în sec. al XIX-lea, dar este foarte posibil să fi fost locuită şi în perioada prefeudală.
Din această zonă provine de fapt "donariul" de la Biertan. Nu ştim când s-a produs retragerea populaţiei în
zonele mai înalte, fenomen pe care Kurt Horedt l-a pus iniţial sub semnul întrebării: "Presupusa retragere a
populaţiei autohtone (. .. )în munţi, în epoca prefeudală (... ) nu-şi găseşte, deocamdată, un sprijin în materialul
arheologic. "79
Un grup de savanţi de la Cluj (C. Daicoviciu, E. Petrovici, I.I.Russu etc) au postulat încă din anii '50-'60
ai secolului trecut o retragere a populaţiei autohtone în zonele mai înalte şi mai izolate începând încă de la
sfârşitul sec. al IV-lea, în urma turburărilor grave produse de invazia hunică. 80
Pe de altă parte, pentru teritoriile extracarpatice M. Comşa a propus o retragere temporară a populaţiei
slava-romanice în zonele mai ferite şi mai înalte începând de la sfârşitul sec. al VTI-lea, explicând în felul acesta
dispariţia subită a culturii Ipoteşti-Ciurel-Cândeşti: "În preajma anului 680 populaţia romanică de la Dunăre,
susţinută viguros timp de trei secole prin capetele de pod romana-bizantine din stânga Dunării până la căderea
limesului în 602, împreună cu populaţia slavă mai veche, ajunsă în aceste regiuni încă din sec. al VI-lea, cu care
convieţuise mai bine de un secol şi jumătate, s-a văzut nevoită să se retragă vremelnic din regiunile ameninţate,
în zonele apărate natural, mai greu accesibile migratorilor." 61 După alţi autori acest fenomen de retragere ar fi
avut loc deja în primele decenii ale sec. al VII-lea când, datorită "marilor invazii slave din primii ani ai domniei
lui Heraklios", populaţia slava-romanică din Muntenia se va retrage o parte spre zona montană şi o altă parte
"spre bălţile din Lunea Dunării". 82
Trebuie menţionat din nou faptul că fenomene asemănătoare, manifestate prin dispariţia temporară
din anumite regiuni a culturii materiale romanice, au avut loc aproximativ în aceeaşi perioadă de timp şi în
provinciile vestice ale Imperiului Roman (Gallia, Hispania), fără ca populaţia romanică să fi dispărut efectiv.
CATALOGUL DESCOPERIRIWR. SEC. III-X

1. ALBEŞTI (MS)
a) "Intravilan" (sec. IV)
Două
monede imperiale romane din bronz: un follis emis (probabil) de Constantius II şi follis emis de
Constantin cel Mare. Descoperirile provin de pe un teren aflat în apropierea staţiei CFR Albeşti. (Lazăr 1995, 41)
b) "Şcoala Generală Albeşti" (sec. IV)
Necropolă de înhumaţie Sântana de Mureş. Au fost descoperite 7 morminte de înhumaţie cu inventar
sărac, majoritatea jefuite din vechime. Sondaje 1979, 1981- Gh. Baltag, R. Harhoiu.
c) "La Cetăţea" (sec. VII-IX, IX, XI-XII) .
Punct situat pe "Valea Albeştiului" la 3 km sud de centrul comunei Albeşti pe o terasă înaltă, aflată la
marginea masivului păduros ce se dezvoltă în partea de sud a bazinului Târnavei Mari. Aşezarea este situată
într-o zonă de păşune dominată de un deal tronconic pe al cărui vârf se află o fortificaţie circumvalată
("Cetăţeaua") datând din perioada dacică şi medievală timpurie (sec. XIII). Săpăturile (1987-1997) au scos la
iveală 45 de complexe arheologice (locuinţe, ateliere, cuptoare, gropi rituale etc) databile în sec. VII-VIII, 12
complexe arheologice (locuinţe, gropi rituale, gropi menajere) databile în sec. IX şi 15 complexe arheologice
(locuinţe, anexe, gropi menajere) databile în sec. XI-XII. În nivelul de sec. IX se remarcă prezenţa unei ceramici
cu particularităţi tehnologice şi decorative ("decor cu furculiţa") cu posibile analogii doar în bazinul superior
al T'arnavei Mari (Filiaş (HG), Oţeni (HG)). (Baltag 1994; Baltag 2000, 169-186)
d) "Valea Hotarului" (sec. VII-IX)
Punct situat la 3 km est de Albeşti, la confluenţa lărâului Hotarului (numit pe unele hărţi "lărâul
Naghirok"), care formează hotarul natural dintre corn. Albeşti şi corn. Vânători (MS). Aici, între şoseaua
internaţională şi T'arnava Mare, există vestigiile unei aşezări cu nivel roman-postroman şi prefeudal (sec. VII-IX).
6
i Fbpacostea 1993, 79.
79
Horedt 1951, 215.
80
Daicoviciu 1967, 16; Daicoviciu 1968, 95.
81
Comşa 1974, 318.
82
Madgearu 1997, 119.
167
Ceramica prefeudală este lucrată la roată lentă din pastă nisipoasă, brun-roşcată, decorată cu caneluri late,
orizontale, distanţate. (Baltag 1979, 101, pl. LXIV, fig. 5, 6; Baltag, Amlacher 1994, 189, pl. CXX, fig. 7-9;
Lazăr 1995, 43)
2. ANDREENI (HG) (Magyarandrăsfalva)

a) "Tanorok" (sec. III-IV)
Punct aflat la sud-est de localitate, pe malul stâng al Ffuâului Goagiu (Gâgy), în care se află urmele unei
aşezări cu nivel databil în perioada migraţiilor timpurii.
b) "Temeto" (sec. III-IV)
Punct aflat la sud-est de sat, în apropierea punctului anterior, pe malul drept al Ffuâului Goagiu în care se
află urmele unei aşezări databile în perioada migraţiilor timpurii (Benkă 1992, 108, fig. )
3. ARCHITA (MS) (Arkeden)

a) "Grădinile lui Schenker" (sec. VII-IX).
Punct intravilan situat pe malul stâng al Ffuâului Zoltan care traversează localitatea, în spatele fostului
sediu CAP, la 100 m sud de Biserica Evanghelică. Aici se află urmele unor aşezări cu mai multe niveluri
între care şi un nivel prefeudal, cu ceramică brun-roşcată, lucrată la roată lentă, decorată cu benzi de incizie
orizontale vălurite. (Soroceanu, Lazarovici, Amlacher, Mureşan 1977, 57-58, pl. C, a, b; Baltag, Amlacher 1994,
172-173, pl. XXXVII, fig. 8-10)
4.AŢEL (SB)
a) Descoperire izolată" (sec. III-IV).
Tezaur de monede şi bijuterii de argint şi bronz, conţinând 375 de monede de argint şi bronz databile de
la Elagaballa Gordian III, 4 fibule de argint dintre care 3 de tipul cu ancoră şi una de tip arbaletă, cu "butoni
mici", premergătoare fibulelor cu butoni ceapă, un colier de sârmă împletită de argint, două inele simple şi
două brăţări cu capetele deschise şi îngroşate. Pe baza monedelor tezaurul se datează la mijlocul sec. III, însă pe
baza fibulei arbaletă s-a propus o datare la sfârşitul sec. III şi începutul sec. IV. (Crişan 1959, 353-369, Protase
1966, 73-74, Horedt, 1982)
5. AVRĂMEŞTI (HG) (Szentabrahăm)

a) "KirălyrtW' (sec. IV)
Aşezare aflată pe malurile Ffuâului Goagiu lângă confluenta cu Ffuâul Kolb6s conţinând materiale ceramice
de tip Sântana de Mureş-Cerneahov.
b) "Lok" (sec. IV)
Aşezare aflată pe malurile Ffuâului Goagiu conţinând materiale ceramice de tip Sântana de Mureş-
Cerneahov. (Benko 1992, 208, 240)
6. DETEŞTI (HG) (Betfalva)
a) "Koleskert" (sec. III-IV)
Punct aflat la sud de localitate pe malul drept al unui afluent al T'arnavei Mari, conţinând materiale
ceramice databile în perioada migraţiilor timpurii. (Benkă 1992, 54)
7. BIERTAN (SB) (Bierthan)
a) "La Chinedru" (sec. IV)
Punct aflat la 5 km sud de localitate în zona masivului păduros de la cumpăna apelor dintre T'arnava Mare
şi Valea Hârtibaciului. Aici au fost descoperite întâmplător în 1775 mai multe obiecte paleocreştine:
1. "donarium" format din "tab ula ansata" din bronz, cu inscripţie latină din litere ajurate, dispuse pe trei
rânduri: EGO ZENO/ VIVS VOT/ VM POSVI/;
2."chrismon" discoidal din bronz având în interior decupată crucea monogramatică a lui Hristos;
3.fragmente de vase liturgice din bronz- cană şi castron. Piesele au apartinut unui posibil lăcaş de cult
din lemn şi demonstrează existenta unei comunităţi creştine din sec. al IV-lea, după cei mai mulţi autori
fiind vorba de daco-romani.(Protase 1966, 144-145, fig. 48; Popescu 1976, 387-389, pl. 6, fig. 1; Horedt
1979, 341-346; Horedt 1982, Harhoiu, EAIR, 179, fig. 45)
168
8. BOARTA (SB)
a) "Pârâul Zăpozii-Şoivan" (sec VII-IX)
Punct aflat la ieşirea din localitate spre satul Buia (SE), pe o terasă a Dealului Zăpozii pe malurile Iărâului
Calba. Aici s-a descoperit un cimitir de incineraţie încadrat în "grupa Mediaş", format din 35 de morminte
dintre care două morminte de înhumaţie. (Săpături Sever Dumitraşcu şi G. Togan 1965-1968). (Dumitraşcu,
Togan 1971, 423-437; Dumitraşcu, Togan 1974, 43-107).
9. BODOGAIA (HG) (Als6boldogfalva)

a) "Kerekdomb" (sec. IV)
Aşezare aflată la extremitatea de nord-est a localităţii, conţinând materiale ceramice databile în sec. IV.
b) "Hago" (sec. VII-IX)
Aşezare aflată la 1 km nord-est de localitate cu materiale ceramice databile în sec. VII-IX.
c) "Zsâkalja" (sec. VII-IX)
Aşezare aflată la 2 km nord-est de localitate pe malurile Iărâului Szurduk, afluent nord-estic al T'arnavei
Mari, conţinând materiale ceramice databile în sec. VII-IX. (Benko 1992, 50)
10. BRATEI (SB)
a) .~ezarea nr. 1" (sec. IV-VII)
Aşezarea nr. 1 a fost descoperită în 1960 pe o terasă largă de pe malul stâng al T'arnavei Mari, aflată la
aproximativ 1 lan est de localitate. Pe această terasă se află de fapt amplasate toate siturile arheologice de la
Bratei. Cercetările în aşezare s-au derulat în trei etape: 1961-1963, 1970-1972- conduse de I. Nestor şi 1976-1977
- conduse de E. Zaharia şi L. Bârzu. Au fost descoperite 79 de locuinţe, 44 de gropi menajere, 3 cuptoare
dintre care un cuptor de olar şi două vetre mari, printre locuinţe. Cronologic aşezarea conţine trei faze: a,
b,c. "Faza a" (sec. IV) a conţinut 5 locuinţe de formă patrulateră, adâncite în sol, fără instalaţii de încălzire,
având în inventar ceramică cenuşie şi roşie de tradiţie romană, piepteni de os cu mâner în formă de clopot,
fibule de bronz de tipul cu piciorul întors pe dedesupt. Se apreciază că această fază a fost contemporană cu
cimitirul de incineraţie nr. 1. "Faza b" (sec. V-VI) a conţinut 45 de locuinţe dintre care 6locuinţe de suprafaţă.
În planul general al aşezării aceste locuinţe erau dispuse în cercuri largi cu spaţiu central liber. Şi din aceste
locuinţe au fost absente instalaţiile de încălzire în interior. Datarea "Fazei b" s-a făcut pe baza următoarelor
obiecte: vârfuri de săgeţi de fier şi os, de tip bunic, cercei de bronz cu cub poliedric masiv, fibule de bronz cu
placă triunghiulară şi picior rombic, piepteni bilaterali de os, ceramică cenuşie fină cu decor lustruit. Pentru
datarea "Fazei c" (sec. VII) au existat relativ puţine elemente. În această fază se constată modificări majore în
cultura materială: dispariţia ceramicii cenuşii şi generalizarea unei ceramici brun-roşcate, lucrată cu mâna sau
la roată lentă, din pastă de proastă calitate, precum şi apariţia instalaţiilor de încălzire în interiorul locuinţelor:
cuptoare de piatră şi/sau vetre cu gardină.
b) "Cimitirul nr. 1" (sec.IV-V)
Cimitirul nr. 1 a fost descoperit în 1959 în punctul "La Zăvoi" situat la circa 1 lan de Bratei pe aceeaşi terasă de
pe malul stâng al îarnavei Mari. Săpăturile au început în 1960 (I. Nestor, E. Zaharia, L. Bârzu) şi s-au derulat de-a
lungul a patru campanii (1960, 1961, 1966, 1969). Au fost descoperite 364 monninte de incineraţie în gropi arse şi
nearse. Din cele 364 de gropi 270 au avut groapă arsă de formă albiată, rotundă, şi "în cruce". Restul de gropi sunt
gropi nearse de formă ovală, rotundă, în formă de sticlă, cu secţiune conică sau în trepte. Gropile au conţinut cenuşă,
cărbuni, fragmente ceramice, pietre arse şi nearse, oase de animale, ustensile, podoabe şi piese de port (fibule de
bronz şi fier de tipul cu piciorul întors pe dedesupt, catarame, piepteni de os, mărgele) şi monede databile în sec.
IV Cea mai mare problemă a acestui cimitir o constituie absenţa oaselor umane calcinate în interiorul acestor gropi,
lucru care ridică importante semne de întrebare privind caracterul funerar al descoperirilor.
c) "Aşezarea nr. 2" (sec. VI-VIII)
Vestigiile aşezării nr. 2 au fost descoperite la 3-400 m est de aşezarea nr. 1, pe aceeaşi terasă de pe malul
stâng al 1ărnavei Mari între albia râului şi şoseaua Media-Sighişoara. Au fost descoperite şi cercetate 22 de
locuinţe adâncite în sol de formă patrulateră, care erau prevăzute cu instalaţii de încălzire sub formă de
cuptoare de piatră sau vetre cu gardină. Au fost stabilite două faze cronologice: o fază timpurie (sec. VI-VII)
care aparţine "culturii Ipoteşti-Cândeşti" (11locuinţe) şi o fază târzie (sec. VIII) care aparţine "culturii Dridu"
(11 locuinţe). În prima fază domină ceramică lucrată la roată rapidă şi cu mâna iar în cea de-a doua fază se
generalizează o ceramică nisipoasă, lucrată la roată lentă.
169
d) "Cimitirul nr. 2" (sec. VII-VIII)
Cimitirul conţine 210 morminte de incineraţie şi 34 morminte de înhumaţie. Funcţie de ritualul depunerii
mormintele au fost clasificate în 5 grupe principale: morminte în groapă (64), morminte în groapă şi urnă(53),
morminte în urnă (45), morminte în groapă cu ofrande ceramice (18), morminte în groapă şi urnă cu ofrande
ceramice. Mormintele conţin resturi de incineraţie: oase calcinate, cenuşă, cărbuni, fragmente ceramice şi
obiecte de inventar: cuţite de fier, amnare, vârfuri de săgeţi, cercei, mărgele, aplice de bronz, ceramică. Forma
gropilor este diferită: ovală, rotundă, de pungă, de lighean. Mormintele de înhumaţie nu au orientare creştină,
având aproximativ acelaşi inventar ca mormintele de incineraţie. La marginea cimitirului s-a aflat şi un mormânt
de avar cu cal, precum şi un mormânt de cal. Cimitirul este inclus în "grupa Mediaş", de incineraţie slavă, de
K. Horedt dar considerat autohton de E. Zaharia.
e) "Cimitirul nr. 3" (nepublicat) (sec. VI-VII)
Cimitirul conţine 300 de morminte de înhumaţie aparţinând populaţiei gepidice din sec. VI-VII, cu
morminte de cai îngropaţi separat. Majoritatea mormintelor au fost jefuite din vechime. Scheletele erau
orientate vest-est şi au conţinut un inventar bogat: fibule digitate de bronz şi argint, catarame bizantine cu
cruce, cercei, cruciuliţe de metal, coliere, inele, diademe de argint, săbii, vârfuri de săgeţi, vârfuri de lance. Ca
ofrandă erau depuse vase mici din ceramică fină arsă cenuşiu, negru sau roşu, cu decor lustruit sau ştampilat.
f) "Cimitirul nr. 4" (nepublicat) (sec. IV-VII sau sec. IV-XII?)
Cimitir ipotetic de incineraţie situat în aria aşezărilor nr. 1 şi nr. 2, printre locuinţe, conţinând morminte
de incineraţie în groapă cu rit şi ritual asemănător cu cel al cimitirului nr. 1. O serie de gropi au avut în inventar
fibule de bronz, piepteni bilaterali din os, cercei de argint, mărgele, ceramică. Nu se precizează prezenta oaselor
umane incinerate în aceste posibile morminte.
g) "Descoperire izolată" (sec. V).
Mormânt de copil- M1/1964- mormântul a fost descoperit la marginea de nord a aşezării nr. 2, a fost
orientat vest-est având în inventar: o pereche de cercei de argint cu cub poliedric masiv, o pereche de ace de
aur cu cap poliedric, trei perle neperforate, câteva perle de argint rotunde şi alungite, un piepten bilateral de
os, 0 cataramă de argint cu placă ovală, neornamentată, decorată cu X la baza spinului, două brăţări de argint
cu capete îngroşate, un inel de argint cu capete suprapuse, două catarame mici de argint cu placă ovală pentru
încălţăminte, având baza spinului decorată cu crestături orizontale.
h) "Descoperire izolată" (sec. V)
Grupul de morminte de la marginea de sud a cimitirului nr. 2 (M1/1967, M2-3/1968).
M1/1967- mormânt de înhumaţie orientat nord-sud, având în inventar o cană din ceramică cenuşie cu gura
trilobată, un cuţit de fier şi trei perle de sticlă albastră. Ofrandă de carne: părţi de cerb şi de căprioară.
M2/1968- mormânt de femeie, parţial distrus. Orientat vest-est, având în inventar o pereche de cercei de
bronz cu cub poliedric masiv, două fibule de bronz cu placă triunghiulară şi picior rombic cu decor reliefat.
M3/1968- mormânt de femeie, parţial distrus. Orientat sud-vest-nord-est, având în inventar două fibule de
bronz turnate cu placă triunghiulară şi picior rombic, decorate cu incizii în zig-zag.
i) "Descoperiri izolate, din zona carierei de nisip de la Bratei" (sec. IV-VI)
1.fibulă de bronz argintat de tipul cu placă semicirculară şi picior rombic. Placa e prevăzută cu butoni
canelaţi (sec. IV).
2.mormânt de înhumaţie din zona cimitirului nr. 3. orientat vest-est, în decubit dorsal, mâinile pe lângă
corp. Inventar: pieptene bilateral de os, cu decor incizat şi vas mic bitronconic cu gât înalt din ceramică
fină, brun-roşcată, decorat cu reţea de romburi lustruite (sec. IV).
j) Piesele salvate din arealul cimitirului nr. 3 în anii '60 -'70.
Aceste piese provin din mormintele distruse de nisipărie şi atestă o fază mai veche a cimitirului gepidic
de la Bratei.
1. Pereche de fibule digitale din bronz aurit cu picior rombic terminat cu figură zoomorfă stilizată. Piciorul
şi placa sunt decorate cu cercuri punctate, dispuse asimetric. Sunt databile în a doua jumătate a sec. VI.
(Bârzu 1991,211, fig. 2; Teodor 1992, 133-134,150, fig. 9,4)
2.F~b~lă digitată cu cinci butoni din argint aurit cu picior rombic terminat cu figură zoomorfă. Placa şi
p1c1orul ~unt ornamentate cu spirală î.n formă deS. Piciorul prezintă două protuberanţe laterale cu celule
rotunde.m car.e sun~ m~n~ate almandme. Rama plăcii capului şi rama plăcii piciorului sunt ornamentale
cu benzi de tnunghmn mellate. Se datează în prima jumătate a sec. VI. (Bârzu 1991, 213, fig. 3, 9)
170
3.Brăţară masivă din argint cu capete îngroşate, databilă în sec. VI. (Bârzu 1991, 213, fig. 3, 5)
4.Cataramă cu placă din metal alb, parţial aurit. Veriga cataramei cu spin "cap de vultur" şi cu două figuri
zoomorfe stilizate afrontate, la cele două capete. Placa patrulateră ornamentată în tehnica cloisonnee,
având un câmp central cu 12 celule patrulatere umplute cu pastă de sticlă roşie şi un chenar cu 27 de
celule triunghiulare umplute cu pastă de sticlă verde. Se datează în sec. VI. (Bârzu 1991, 212, fig. 2, 3)
5. Pereche de cercei din bronz aurit, de mari dimensiuni, cu cub poliedric masiv. Cuburile sunt ornamentate
cu romburi în relief şi cercuri granulate. În interiorul cuburilor se află o pastă de sticlă galbenă. Databil
în sec. VI-VII. (Zaharia 1962, 623-631; Zaharia 1971, 269-287; Nestor, Zaharia 1973, 191-201; Bârzu
1973; E. Zaharia 1977; Blăjan, Togan 1981, 87-92; Bârzu 1991, 211-214; Bârzu 1994-1995, 239-295;
Zaharia 1994-1995, 297-356; Harhoiu 1998, 167, pl. LXXXIX/A, 10-11; Zaharia EAIR, 202-204)
11. BUNEŞTI (BV)

a) "În faţa Glimeii" (Vuer dem Becheln) (sec. V)
Punct situat la 1,5 km sud de Buneşti, pe drumul spre Viscri (BV) într-o zonă cu mai multe formaţiuni
geologice numite "glimei" (coline mici). De aici provine un colan de aur aparţinând probabil unui mormânt
distrus. (Goos 1876, 203-264; Horedt 1941, 9, pl. I, fig. 10; Harhoiu 1998, 168, pl. XCII)
b) "Fundătura lui Kraus" (sec. VII-IX şi IX-X)
Punct situat în imediata apropiere a punctului menţionat anterior. Aici, pe un platou de pe malul stâng al
fălâului Viscri se află o aşezare cu mai multe niveluri de_locuire între care şi două niveluri prefeudale, databile
în sec. VII-IX şi IX-X. (Baltag, Amlacher 1994, 174)
12. CECHEŞTI (HG) (Csekefalva)
a) "Lok" (sec. IV)
Punct aflat pe malul drept al fălâului Goagiu, imediat la sud de localitate. Aici există vestigiile unei aşezări
cu nivel databil în sec. IV, aparţinând culturii Sântana de Mureş-Cerneahov.
b) "Papret" (sec. IV şi VII-IX)
Punct aflat imediat la nord de sat, pe malul stâng al fălâului Goagiu. Aici există vestigii ale unor aşezări cu
nivele de locuire databile în sec. IV şi VII-IX.
c) "Peto-Szoge" (sec. IV)
Punct aflat la aproximativ 1 km nord de Cecheşti în apropierea drumului principal. Aici există vestigiile
unei aşezări din sec. al IV-lea, cultura Sântana de Mureş.
d) "Szolo-Alja" (sec. IV)
Punct situat imediat la nord-est de sat, pe cursul superior al unui afluent nord-estic al fălâului Goagiu. Aici
există vestigiile unei aşezări cu nivel de sec. IV (Sântana de Mureş) (Benko 1992, 72, fig.)
13. CHEDIA MARE (HG) (Nagykede)

a) "Intravilan" (sec. IX-XI)- descoperire izolată de fragmente ceramice în interiorul localităţii.
b) "Verofeny" (sec. IX-X) . . A
Punct aflat imediat la est de localitate unde au fost găsite vestigiile unei aşezări cu mvel databilm sec.
IX-X. (Benko 1992, 122, fig.)
14. CLOAŞTERF (BV)
a) La Glimee" (sec. IV-VI şi VII-IX)
Pun~t aflat la 1 km sud de localitate la baza unei mlci coline de pe malul stâ~g al ~ulm Cloaşt~rf. ~ci
A • • •
se află aşezare cu mai multe niveluri între care ~i două niveluri prefeudale databile larg m sec. IV-VI ŞI VII IX.
0
(Baltag, Amlacher 1987-1988, 100-101, pl. VIII, fig. 4-8)
15. COPŞA MICĂ (SB)

~o~~d~~:~:~:r;ei~;~:~ă~e(~:~r~~~us (317-326), descoperită în 1944 între Copşa Mică şi Mediaş. (Horedt
195Ba, 31, fig. 13, Protase 1966, 163)
16. CORUND (HG)
a) "Descoperire izolată" (sec. VI) t al' te pri·n presare Primul tipar reprezintă un tip
. · de harnac::amen re Iza · -
Două tipare pentru piese avance ~ t t" Cel de-al doilea tipar are forma ova1a,
caracteristic avarie în formă de cruce cu suprafata bogat ornamen a a.
171
câmpul ornamentat fiind înconjurat de o nervură perlată, iar suprafata interioară fiind împăqită în două
jumătăţidistincte. (Horedt 1958a, 95, fig. 13, 7, fig. 13, 6)
17. CRISTURU SECUIESC (HG) (Szekelykeresztur)
a) "Felso-Lok" (sec. IV)
Punct aflat la limita nordică a localitătii, pe malul drept al Fâiâului Goagiu (Gagy-patak) unde s-a descoperit
o aşezare cu mai multe niveluri de locuire. Săpăturile din 1977-1978 (Szekely Zoltân, l. Molnâr, Ughy Istvân)
au scos la iveală 4 locuinţe din sec. IV databile prin fibule de bronz şi fier cu piciorul întors pe dedesupt şi cu
pandantiv-lunulă din argint. (Benkă 1992, 181-182, pl. XVI, fig. 2-6)
b) "Intravilan" (sec. VI-VII)
Cu prilejul unor lucrări edilitare a fost descoperit un mormânt gepidic de înhumaţie din care s-au salvat o
cataramă din bronz de tip Sucidava şi un vârf masiv de lance de fier (0,28 m lungime). Ulterior în aceeaşi zonă
a mai apărut un grup de morminte lipsite de inventar. (Benkă 1992, 173, pl. XVI, fig. 12-13)
c) "Vârpataka" (Valea Caldă) (sec. VII-VIII)
Punct aflat la 1 km sud-est de localitate, pe malul stâng al !arnavei Mari. Aici s-a descoperit o aşezare cu
mai multe niveluri între care şi un nivel databil în sec. VII-VIII. Săpăturile din 1971-1973 (Szekely Zoltân) au
scos la iveală 8 locuinţe adâncite în sol, cu cuptoare de piatră şi o valvă de tipar pentru bijuterii de tradiţie
bizantină. Benko E. susţine că aici există şi ceramică databilă în sec. IX-X. (Szekely Zoltan 1973, 222-223; Benkă
1992, 184-185)
d) "Csorgo" (sec. VII-VIII)
Punct aflat la 3 km nord-vest de localitate pe malul unui afluent al Fâiâului Goagiu. Aici există urmele unor
aşezări cu mai multe niveluri între care şi un nivel databil în sec. VII-VIII. (Benkă 1992, 180-181, fig.)
e) "Fenyo-Alja" (Poala Bradului) (sec. VII-IX)
Punct aflat la 1 km sud-est de localitate, pe malul stâng al !arnavei Mari, la confluenţa dintre Fârâul Cetăţii
şi Fâiâul Sărat (S6s-Patak). Aici, pe un pinten dominant, se află o aşezare de înălţime cu mai multe niveluri
între care şi unul databil între sec. VII-IX. Săpăturile din 1965-1969 şi 1975 (Szekely Zoltân, l. Molnâr) au scos
la iveală 5 locuinte adâncite, databile în sec. VII-IX. Benko E. susţine existenta unui nivel databil în sec. IX-X.
(Szekely 1972, 126-127; Szekely 1974-1975b, 59-65; Benkă 1992, 184-192)
18. CRIŞ (MS)

a) "Descoperire izolată" (sec. IV)
~i~ punct ~epreciza~ provine un denar de argint de la Constantius II, emis la Sirmium în anul342, probabil
aparţmand unm tezaur p1erdut. (Lazăr 1975, 379-381; Lazăr 1995, 116)
b) "Valea Ciorănelului" (sec. IV; sec. VII-IX)
. Punct ~at la .aproximativ. 2,5 km sud de localitate, într-o microdepresiune izolată. Aici există aşezări cu
mal multe mvelun m:re :are Şl un nivel databil în sec. IV pe versantul drept al văii şi un nivel databil în sec.
VI~-1~ pe versantul stang m punctul "Făntâna de piatră". De asemenea, la baza promontoriului "Podul Bisericii"
ex1sta fragmente ceramice databile în sec. X-XI. (Baltag, Amlacher 1987-1988, 101-102, pl. XI, fig. 1. 1o)
19. CRIŢ (BV)
a) "Intravilan" (sec. VI-VII)
Descoperire izolată pe teritoriul satului: două inele de cataramă din bronz şi două perle d h'hl' b
(Horedt 1941 124 pl XXI r· 5 6 c 11 e c 1 1m ar.
• • · , 1g. , ; sa any 1956, 198, fig. 113; Horedt 1958b, 90, fig. 14)
20. CURCIU (SB)
a) "La Cruce" (sec. IV)
Punct aflat pe teritoriul localităţii unde a fost semnal t" 0 · ·
un nivel databil în sec. rv. (Radu 1971 , 483 ) a a aşezare cu mal mveluri de locuire între care şi
21. DAIA (MS)

a} "La Lac" (sec. IV-VI şi VII-IX)
Punct aflat în depresiunea intradeluroasă numW p- -.. "
Aici există vestigiile unei aşezări importante .a " alşun~a Dau ' la aproximativ 1 krn nord de localitate
prefeud 1- (B 1 cu mai mu te ruveluri între car · d - · 1 ·
a a. a tag, Amlacher 1994, 176-177, pl. XCIII, fig. _ e ŞI oua ruve uri din perioada
6 71
172
b) "Cânepişte" [Hanfau) (sec. VI-VII şi IX-X)
Punct aflat la marginea estică a localităţii, în zona ultimelor locuinţe, pe o terasă de pe malul stâng al
ffirâului Şaeş care străbate localitatea. Aici există urmele unei aşezări din sec. VI-VII şi ale unei posibile
necropole de incineratie din sec. IX-X. De aici provine un vas globular din ceramică portocalie aflat în colecţia
MMS. (Baltag, Amlacher 1994, 175-176, fig. 7)
22. DANEŞ (MS)
a) "Unghiul lui Schmiedt" (sec. VII-VIII)
Punct aflat la 3 km sud de localitate, pe malul drept al Iărâului Criş, unde există vestigiile unei mici aşezări
cu mai multe niveluri între care şi un nivel databil în sec. VII-VIII. (Baltag, Amlacher 1994, 174)
23. DUMBRĂVENI (SB)
a) "Intravilan" (sec. VI)
Tipar masiv pentru aplici avarice de bronz, cu contur semicircular ale cărei capete se prelungesc în linii
drepte. (Horedt 195Ba, 95, fig. 13, 8)
b) "Intravilan" (sec. VII-IX)
Cu prilejul unor lucrări edilitare din 1959, în centrul localităţii, pe locul actual al clădirii Poştei şi
Telefoanelor au fost descoperite mai multe urne funerare de incineratie databile în sec. VII-IX azi dispărute,
documentând prezenţa unui cimitir aparţinând "grupei Mediaş" în acest loc (informaţii G. Togan, Mediaş)
24. EUSENI (HG) (Szekelyszenterszebet)
a) "6csvere" (sec. IV)
Punct aflat la 2 km sud de localitate, pe malul drept al unui mic afluent estic al pârâului principal. Aici
există vestigiile unor aşezări cu mai multe niveluri de locuire între care şi un nivel databil în sec. IV. (Benko
1992, 149)
b) "L6 Temeto" (sec. VI-VII şi VII-IX)
Punct situat la 800 m nord de localitate, pe malurile Iărâului Eliseni. Aici există o aşezare cu mai multe
niveluri între care şi două niveluri prefeudale. Săpăturile arheologice din 1967, 1970-1971 (Szekely Zoltân, 1.
Molnâr), au dus la descoperirea a 10 locuinţe databile larg între sec. VI-IX. (Szekely 1974-1975b, 58-59, 65-66;
Benko 1992, 202-203, fig.)
25. FILIAŞ (HG) (Fiatfalva)

a) "Felhâgo" (sec. IV)
Punct aflat la 1 km sud de localitate, pe malul stâng al unui afluent estic al T'arnavei Mari. Aici se află
vestigiile unei aşezări cu mai multe niveluri, dintre care şi unul databil în sec. IV. (Benko 1992, 194)
b) "Komjâca" (sec. VII-VIII)
Punct aflat la 2 km sud de localitate, pe malul drept al unui afluent estic al T'arnavei Mari. Aici se află
vestigii unor aşezări cu mai multe niveluri, între care şi un nivel prefeudal. (Benko 1992, 194)
c) "Nagyerdo-Foldje" (Pământul Pădurii mari) (sec. IV-VII şi VII-IX)
Punct aflat la 1 km est de localitate, în bazinul superior al unui afluent estic al T'arnavei Mari. Aici se
află vestigiile unor aşezări de mari dimensiuni, cu multiple niveluri de locuire între care şi două niveluri
prefeudale. Săpăturile arheologice din 1962-1964 (Szekely Zoltân, 1. Molnâr) au scos la iveală 41 de bordeie
cu cuptoare de piatră. Elemente de datare din nivelul timpuriu: vârfuri de săgeţi de tip hunic, iar din nivelul
târziu: inel de buclă din bronz şi fragment de fi bulă digitată din bronz. Tot aici s-a descoperit un vas decorat cu
"impresiuni alungite" de tip Albeşti. (Szekely 1970; Benko 1992, 195, Pl. XVII, fig. 1-8, pl. XVIII, fig. 1-16)
26. FIRTUŞU (HG) (Firtosvâralja)
a) "Descoperire izolată" (sec. VI-VII)
Pe platoul de la baza muntelui Firtuş a fost descoperit în 1831 un tezaur de mari dimensiuni alcătuit din
câteva mii de monede de aur, din care s-au mai păstrat puţine piese. După unele relatări se pare că tezaurul a
conţinut piese de aur (aureii) începând de la Aurelianus până la Heraclius Constantinus (610-641). Au fost în
mod sigur identificate 16 piese: Teodosius 1 (o piesă); Honorius (o piesă); Valentinian ITI (o piesă); Theodosius
Il (4 piese); Marcianus (o piesă); Pulcheria, soţia lui Marcianus (o piesă); Leon I (2 piese); Zenon Isaurus (o
piesă); Anastasios 1 (o piesă); Iustin I (o piesă); Mauritius Tiberius (o piesă); Heraclius Constantinus (o piesă).
173
Se presupune că tezaurul a aparţinut iniţial gepizilor, după care a trecut în proprietatea avarilor. (Horedt 1958a,
32; Protase 1966, 164)
27. GOAGIU (HG) (Gagy)
a) "Keiiilet" (sec. III-IV şi VII-IX)
Punct situat la sud de localitate, pe malul drept al unui mic afluent al Iărâului Goagiu. Aici se află urmele
unei mici aşezări cu două niveluri prefeudale de locuire. (Benkă 1992, 79, fig.)
28. HETUR (MS)
a) "La Şipote" (sec. IV)
Punct intravilan, aflat pe malul drept al pâiâului care traversează localitatea. Aici există urmele unei
aşezări cu ceramică cenuşie lustruită, databilă în sec.lV. (Baltag, Amlacher 1987-1988, 103)
b) "La Podul Pipeanului" (sec. IV-VI şi VII-IX)
Punct aflat la 500 m nord de localitate la baza promontoriului numit "Dealul lui Pătroi". Aici se află
vestigiile unor aşezări cu mai multe niveluri, între care şi două niveluri prefeudale. (Baltag 2000b,174)
29. LASLEA (SB)
a) "Unghiul Prodului" (sec. IV)
Punct aflat la 2,5 krn nord de Laslea, pe malul stâng al T"arnavei Mari. De aici provine un tezaur de monede
romane. Descoperit în 1964, compus din 28 de piese, încadrabile cronologic între domnia lui Augustus şi a
lui Valentinian I (364-387). Este un tezaur mixt, compus din 4 denari de argint şi 24 de monede de bronz. A
conţinut 4 monede din sec. al IV-lea şi îngroparea lui a fost pusă ipotetic în relaţie cu deplasarea gotilor în
spaţiul intracarpatic. (Chirilă 1972, 31-34)
30.~CiU\V(SB)
a) "Valea Viilor" (sec. VII-IX)
Punct aflat la 1,5 km est de localitate. Aici, pe o terasă de pe malul drept al pâiâului principal se află o
aşezare cu nivel prefeudal databil în sec. VII-IX. (Baltag 2000b, 174)
31. MEDIAŞ (SB)
a) "Baia de nisip" (sec. IV)
Punct aflat pe malul stâng al T"arnavei Mari, la vest de localitate. De aici provin mai multe obiecte databile
în sec. IV:
1. Urnă amforoidală de tip carpic provenind probabil din necropolă carpică de incineraţie distrusă. (Horedt
1958b, 15, fig. 1)
2.Pieptene de os cu mâner în formă de clopot cu decor animalier, provenit, probabil, din mormânt de
înhumatie de tip Sântana de Mureş distrus. (Horedt 1941, 122, fig. 21,2; Horedt 1982, 210, fig. 46, 1)
3.1nel de aur (imitaţie romană) databil în sec. IV.
b) "Descoperiri izolate" (sec. V-VII)
l.Din punct neprecizat de pe teritoriul localităţii provine un cercei de aur cu cub poliedric masiv şi verigă
torsadată databil în sec. V. (Harhoiu 1998, 179, pl. XC/G)
2.Monedă de bronz de la Tiberiu III (698-705) descoperită în 1931 în împrejurimile oraşului. (Horedt
1958a, 106)
c) "Teba-În nisipărie" (sec. VI)

Mormânt dublu (bărbat-femeie) având în inventar pieptene bilateral de os, 2 cercei cu cub poliedric masiv,
un tub de argint pentru ace, mărgele policrome. (Comşa, Ignat 1971, 345-351)
d) "Dealul Furcilor" (sec. IX-X)
Punct aflat pe malul drept al T"arnavei Mari, pe teritoriul localităţii. Aici s-au salvat mai multe urne de
incineraţie şi morminte de înhumaţie, aparţinând unui cimitir din "grupa Mediaş". (Horedt 1965)
32. MEDIŞORU MARE (HG) (Nagymedeser)

a) "BorsofOld" (sec. IV)
Descoperire izolată a unor monede romane de bronz. O monedă de bronz de la Constantius II (323-361) şi două
monede de la Valentinian I (364-375), care au făcut parte dintr-un posibil tezaur pierdut. (Protase 1966, 166)
174
b) "Temeto-Hag6" (sec. VI-VII şi VIII-IX)
Punct aflat la 500 m sud de localitate, pe cursul superior al Iărâului Ar6k. Aici a fost descoperită o aşezare
cu multiple niveluri, între care cele mai importante sunt nivelul din sec. VI-VII şi VIII-IX. Szekely Zoltân afirmă
şi prezenta unui nivel din sec. al IV-lea. (Szekely 1985-1992, 129-134; Benko 1992, 123-126)
33. MEDIŞORU MIC (HG) (Kismedeser)

a) ,.Amburus" (sec. VIII-IX)
Punct aflat la 1,5 km sud de sat, pe malul drept al Iărâului Goagiu. Aici s-a repertorizat o aşezare cu mai
multe niveluri între care şi un nivel din perioada prefeudală. (Benko 1992, 92, fig.)
34. MEŞENDORF (BV)
a) "Descoperire izolată" (sec. V)
Din împrejurimile localităţii provine o monedă de aur (solidus) de la Theodosius I (379-395). (Goos 1876,
134; Horedt 1958a, 33; Protase 1966, 166; Harhoiu 1998, 198)
35. MUGENI (HG) (Bogoz)
a) "Vizlak" (sec. III-V)
Punct aflat pe malul drept al T"arnavei Mari în imediata apropiere a localităţii. Aici există aşezări cu mai
multe niveluri între care şi un nivel databillarg în sec. III-V. Săpături Ferenczi Istvan şi Ferenczi Geza 1960-
1962. (Protase 1966, 119-120; Ferenczi, Ferenczi 1978, 785)
36. MURENI (MS) (Szederies)
a) "Diikeres" (sec. VII-IX)
Punct aflat la est de localitate, pe malul stâng al Iărâului Archita, vis-a-vis de statia CFR Mureni. Aici există
o aşezare cu mai multe niveluri între care şi un nivel prefeudal databillarg între sec. VII-IX. (Baltag, Amlacher
1994, 179, pl. XCVII, 5, 8, 9)
37. OCNA SIBIULUI (SB)

a) "Dealul Taberei" (Taborhegy) (sec. IV-V)
Descoperire izolată- monedă de aur "aureus" de la Honorius. (Gooss 1876, 336; Horedt 1958a, 34; Protase
1966, 167; Harhoiu 1998, 198, CXXII)
b) "Lab" (sec. VII-IX)
Punct aflat pe un platou de la marginea de sud a localităţii balneare. Aici a fost cercetat un cimitir de
incineratie aparţinând "grupei Mediaş", conţinând 118 morminte de incineraţie şi 18 morminte de înhumatie.
O mare parte din urne contineau resturi de la doi indivizi; bărbat-femeie. Autorul săpăturilor (D. Protase)
datează cimitirul în sec. VIII-IX. (Protase 1965, 153-159; Plopşor, Wolski 1975, 165, 248)
38. ODORHEI (HG) (Udvârhely)

30 de monede databile în sec. al IV-lea de la Constantin cel Mare până la Valens, din bronz, argint şi aur,
probabil din tezaur pierdut. (Ackner 1857, 101; Ferenczi, Ferenczi 1973, 336-351)
b) "Târgui de vite" (sec. V)
Punct intravilan de unde au provenit doi cercei aparţinând probabil unui mormânt distrus. Piesele au fost
cumpărate în 1874 de la Odorhei şi se află în colectia MMS.
1. cercei de argint cu cub poliedric;
2.cercel mic de bronz cu capetele ascuţite. (Horedt 1977a, 256, 268; Harhoiu 1998, 181, pl. LXXXIX,
B/1-2)
c) "Descoperire izolată" (sec. VI)
Din punct neprecizat provine un mormânt cu craniu deformat artificial, databil în sec. VI-VII. (Horedt
1977, 255-256)
d) "Intravilan" (sec. IV-VI)
Cu prilejul lucrărilor de canalizare de pe teritoriul municipiului au fost găsite fragmente ceramice care
dovedesc prezenta unor aşezări din perioada romană târzie şi gepidică. (Ferenczi, Ferenczi 1973, 351)
175
39. OŢENI (HG) (Oczfalva)
a) "Bontapatak" (sec. VIII-XI)
Punct aflat la circa 1 km vest de localitate, pe malul drept al T'arnavei Mari, la confluenţa Iăr.îului Bonta
cu T'arnava Mare. Aici există urmele unei aşezări cu mai multe niveluri între care şi un nivel prefeudal databil
larg de autori între sec. VIII-XI. Se remarcă prezenta unei ceramici imprimate de tipul .. cu furculiţa" descoperită
şi la Albeşti, precum şi un decor realizate din impresiuni cu un vârf ascuţit rotund, ordonate în zigzag-uri
orizontale largi. (Ferenczi, Ferenczi 1967, 43-53)
40. PORUMBENII MICI (HG) (Kisgalarnbfalva)
a) "Telek" (sec. IV-VI)
Punct aflat pe malul stâng al unui afluent sudic al T'arnavei Mari, imediat la ieşirea din localitate spre sud-
vest, pe drumul care duce la Dealul Galat. Aici există vestigiile unei aşezări cu mai multe niveluri între care şi
un nivel databil în sec. IV-VI. (Benkă 1992, 84)
b) "Bolbas-Hidja-Dombja" şi "Sas-Tava" (sec. IV-VI)
Puncte aflate la 250 m sud de localitate, pe malul stâng al Iăr.îului Bolhas, afluent sudic al T'arnavei Mari.
Aici există două suprafeţe cu vestigiile unor aşezări databile în sec. IV-VI. (Benkă 1992, 85)
c) "Dealul Galat" (sec. IV-VII)
Punct aflat la 2,5 km sud de localitate, pe platoul unui deal care domină valea T'arnavei Mari. Aici există
urmele unor aşezări de înălţime fortificate începând din epoca bronzului (Wietenberg) cu valuri şi şanţuri.
Se presupune că elementele de fortificare au fost reutilizate şi/sau amplificate ulterior, în perioadele romană
(sec. II-III), post romană (sec. IV) şi gepidică târzie (sec. VI-VII). Asupra datării acestor elemente de fortificare
au existat controverse. K. Horedt afirmă că fortificaţiile de pe Dealul Galat au fost preluate şi amplificate
de gepizi după prăbuşirea regatului. Szekely Zoltân afirmă că aici a existat o fortificaţie a populaţiei locale
alături de puţinii gepizi care mai dăinuiau în Transilvania în sec. VI-VII. I. Nestor, !.Bonă, M. Comşa, Benko E.,
consideră că platoul dealului nu a fost fortificat decât în epoca bronzului, în celelalte perioade utilizându-se
vechile fortificaţii preistorice. Săpături între 1956-1960 (K.Horedt, Szekely Zoltân, 1. Molnâr) au scos la iveală
locuinţe şi instalatii de foc cu obiecte din perioadele romană, postromană şi gepidică. Din perioada romană se
remarcă un denar de la Vespasian, un leu funerar, un inel de argint cu piatră şi un inel de aur, ornamentat cu
două triunghiuri granulate. (Szekely 1959, 523-531; Horedt, Szekely, Moln6.r 1962, 633-640; Protase 1966, 124;
Szekely 1985-1992, 127-128; Benkă 1992, 86-87, fig. 5)
41. ROADEŞ (BV)

a) "Faţa lacului" (sec. IV)
Punct aflat la 2 km est de localitate, pe malul drept al Iăr.îului Ciorii. Aici există o aşezare cu mai multe
niveluri între care şi un nivel din sec. IV. cu ceramică cenuşie cu decor lustruit şi cu borcane mici, lucrate cu
mâna, cu alveole adânci la bază. (Baltag 2000b, 152)
42. RUGĂNEŞTI (HG) (Rugonfalva)
La marginea cimitirului vechi al bisericii reformate din localitate s-au descoperit în 1971 două morminte
de înhumaţie cu inventar bogat, încadrabile în cultura Sântana de Mureş cu influenţe sarmatice. (Horedt 1982,
124-125, fig. 50-51; Benko 1992, 131)
b) "Pali Tag" (sec. IV)
Punct aflat la extremitatea de nord-est a localităţii. Aici există vestigiile unei aşezări cu nivel de locuire
databil în sec. al IV-lea. (Benkă 1992, 132)
43. SASCHIZ (MS)
Din punct nedeterminat de pe teritoriul satului provine o aplică elicoidală pentru centiron de ofiţer,
databilă în sec. IV. (Diaconescu 1995-1996, 83-108)
b) "Pârâul Etzung" (sec. VII-IX şi IX-X)
Punct aflat la 3,5 km sud-est de localitate, pe cursul superior al Fârâului Etzung, afluent vestic al pârâului
principal (Saubach). Aici se află vestigiile unor aşezări cu multiple niveluri, între care şi două niveluri
prefeudale, databile larg în sec. VII-X. (Baltag, Amlacher 1994, 180, pl. CI şi pl. CII, fig. 6, 7, fig. 1-8)
176
44. SELEUŞU MARE (MS)
a) "În Tău" (sec. VII-X)
Punct aflat la 4 km nord de localitate pe cursul superior al Ifuâului Seleuş. Aici există vestigiile unor
aşezări cu mai multe niveluri între care şi un nivel prefeudal databil în sec. VII-IX. (Baltag, Amlacher 1994,
181, pl. CIII, fig. 7, 8)
45. SIGHIŞOARA (MS)

Din zona castrului roman aflat la 3 km est de Sighişoara (Podmoale, Burgstadl), provine o monedă din
timpul lui Diocletian (Horedt 1958a, 38; Protase 1966, 169)
b) "Descoperire izolată" (sec. IV)
Din zona castrului roman de la Podmoale provine o fibulă de bronz de tipul cu piciorul întors pe dedesupt
databilă în prima jumătate a sec. Iv. (Diaconu 1971, 221-251)
c) "Descoperire izolată" (sec. IV)
Din cetatea Sighişoara lângă "Casa cu cerb" provine o cataramă ovală de bronz cu prag la spin probabil din
mormânt distrus. (Baltag 2000, inedit)
d) "Descoperire izolată" (sec. V)
Din punct neprecizat provin doi cercei de aur cu cub poliedric masiv şi o cataramă ovală din argint cu
spinul decorat cu crestături la bază, astăzi la Muzeul Naţional din Budapesta. (Harhoiu 1998, 187, pl. LXXXIX/
c 1,2,3)
e) "Heqeş" (sec. VI)
Punct intravilan situat pe o vale secundară de pe malul stâng al T'arnavei Mari, actualmente cartier al
oraşului. Aici s-a descoperit cu prilejul unor lucrări edilitare un mormânt de înhumaţie cu craniul deformat
artificial, având în inventar un pieptene bilateral de os rău conservat. (Horedt 1977, 267, 20; Hica-Câmpeanu,
Mureşan 1978, 761-763)
f) "Bendorf' (sec. VI)
Punct aflat la 5 km sud-vest de Sighişoara, pe o vale secundară de pe malul stâng al1ărnavei Mari (Valea
Beşa sau Valea Stejereni). Aici cu prilejul unor amenajări rutiere din 1904 a fost descoperit un mormânt de
înhumaţie (femeie) având în inventar doi cercei mari de bronz cu cub poliedric masiv şi o mare cantitate de
boabe de grâu carbonizat.
g) ,,Aurel Vlaicu -La grajduri" (sec. IV-VI şi VII-IX)
Punct aflat la 4,5 km sud de Sighişoara, pe o vale secundară (Hundsbach). Aici, în zona grajdurilor fostului
CAP, pe ambele maluri ale pârâului principal au fost găsite vestigii ale unor aşezări cu mai multe niveluri,
databile în perioada postromană (sec. IV-VI) şi prefeudală (sec. VII-IX). (Baltag, Amlacher 1994, 181-183, pl. CV
1-7, pl. CVI, 2-9)
h) ,,Aurel Vlaicu-La Glimei" (sec. VII-VIII)
Punct aflat la 3 km sud de Sighişoara, pe malul drept al Ifuâului Hundsbach. Aici există urmele unei
mici aşezări formată din 5-7 locuinţe dispuse în semicerc pe marginea apei, databile în sec. VII-VIII. (Baltag,
Amlacher 1994, 182)
i) "Dealul Viilor" (sec. III-VII, VII-IX şi XI-XII)
Punct aflat la extremitatea de nord a Sighişoarei, în apropierea Întreprinderii de Produse Ceramice
SICERAM. Aici, pe malul drept al T'arnavei Mari se află o aşezare de mare suprafaţă, cu multiple niveluri,
cercetată începând din 1976. În 1986 au fost descoperite şi cele trei necropole din perioada prefeudală aflate
la 350 m est de aşezare. Săpături arheologice în aşezare 1976-1986, Gh. Baltag şi Radu Harhoiu. Săpături în
necropolă 1986-2002, Radu Harhoiu, Antal Lukacs, M. Boroffka etc.
1. Aşezările
Din perioada sec. III-VII au fost descoperite şi cercetate peste 40 de complexe arheologice: locuinţe, anexe,
ateliere de olar, cuptoare şi vetre izolate, gropi rituale. În inventarul locuinţelor timpurii (sec. III-IV) există
ceramică cenuşie şi roşie de tradiţie romană, vase de provizii şi obiecte: monede romane de argint fragmentate,
fibule de argint, bronz şi fier, piepteni de os cu mâner semicircular şi piepteni bilaterali etc. În inventarul
locuinţelor mai târzii (sec. V-VII) există ceramică cenuşie şi neagră de tip Moreşti, căni cu tub de scurgere, vase
mici bitronconice, ceramică cu decor lustruit şi ştampilat etc.
177
Din perioada sec. VTI-VTII au fost cercetate exhaustiv peste 60 de complexe arheologice, locuinţe, anexe,
cuptoare şi vetre izolate, gropi rituale. Locuinţele din această perioadă sunt dotate cu instalaţii de încălzire din
piatră, de dimensiuni mai mari. Ceramica descoperită manifestă trăsăturile specifice perioadei, existând un
procent mare de ceramică lucrată cu mâna, alături de ceramica lucrată la roată rapidă şi lentă. În sec. al VIII-lea se
generalizează o ceramică nisipoasă la roată lentă, de calitate mai bună. În inventarul locuinţelor există unelte,
vârfuri de săgeţi, catarame, din fier etc. locuirea de la Dealu Viilor se întrerupe la sfârşitul sec. al VIII-lea şi se
reia în sec. al XII-lea pe acelaşi teritoriu. (Baltag 1979, 76-106; Baltag 1982, 44-49; Baltag, Harhoiu 1980)
2. Necropolele
Cimitirul nr. 1 (sec. III-IV). Cimitir carpic format din 5-7 morminte de incineraţie cu urne amforoidale
documentate la Mediaş-Baia de nisip sau la Şopteriu-BN.
Cimitirul nr. 2 (sec. IV). Cimitir de tip Sântana de Mureş conţinând aproximativ 26 de morminte de înhumaţie,
databile pe baza fibulelor de bronz şi fier cu piciorul întors pe dedesupt, piepteni bilaterali de os, fragmente de
pahar de sticlă, ceramică cenuşie lustruită, canelată. Majoritatea mormintelor erau jefuite din vechime.
Cimitirul nr. 3 (sec. VI-VII). Cimitir gepidic conţinând aproximativ 15 morminte orientate vest-est,
majoritatea jefuite din vechime.
j) "Lângă Podmoale" (sec. IV şi VII-IX)
Punct aflat la 300 m sud de castrul de la Podmoale, pe pantele nordice ale unei coline care domină zona.
Aici există vestigiile unor aşezări cu multiple niveluri de locuire, între care două niveluri prefeudale: sec. IV
cu ceramică neagră lustruită şi sec. VII-IX, cu ceramică gălbuie nisipoasă, funduri de vase cu ştampilă. (Baltag,
Amlacher 1994, 183, pl. CVII, 5-7; pl. CVIII, fig. 1-5, 6-9)
k) "Valea Cânepii" (Hanfau)-"În fundătură" (sec. VII-VIII)
Punct aflat pe Iărâul Cânepii, la sud de Sighişoara, la baza unei vechi fortificaţii, astăzi distrusă, figurând
pe hărţile SKV sub numele Henyeschburg = Cetate păgână. Pe un platou semicircular de pe cursul superior al
Iărâului Cânepii există vestigiile unor aşezări cu mai multe niveluri, între care şi un nivel prefeudal databil în
sec. VII-VIII. Sondaje Gh. Baltag în 1989. (Baltag, Amlacher 1994, 184, pl. CVX, 5-7)
1) "Valea Dracului" -"La podul de beton" (sec. VII-VIII)
Punct aflat la sud-est de Sighişoara, pe malul drept al Iărâului Valea Dracului, la limita pădurii. Aici există
vestigiile unei aşezări cu multiple niveluri, între care şi un nivel databil în sec. VII-VIII. Săpături arheologice
în zonă I.F.Pascu 1995, material nepublicat. (Baltag, Amlacher 1994, 185, pl. CXI, 5-9)
46. SIMONEŞTI (HG) (Simenfalva)
a) "Intravilan" (sec. VIII-X)
Punct aflat pe teritoriul localităţii, în apropierea bisericii reformate, unde s-au constatat vestigii prefeudale
databile larg de descoperitor în sec. VIII-X. (Benk61992, 143)
b) "Csere-Alja" (sec. VII-VIII)
Punct aflat la 500 m nord-est de localitate, pe malul drept al Iărâului Betlen, afluent estic al pârâului
principal (Nyiko). Aici există urmele unor aşezări cu multiple niveluri de locuire între care şi un nivel databil
în sec. VII-VIII. Săpături arheologice Szekely Zoltân şi 1. Molnâr, 1965-1968. Au fost descoperite 28 de locuinţe
adâncite în sol, fără urme de stâlpi, cu cuptoare de piatră în colţul de nord-est. Ceramica este lucrată cu mâna,
vase înalte decorate cu alveole pe buză sau lucrată la roată lentă, decor benzi în val şi caneluri distanţate. În
inventar: cuţite de fier, unelte agricole, fusaiole. (Szekely 1988, 169-198; Benk61992, 146, pl. 21, fig. 1-5; pl. 22,
fig. 1-11, pl. 23, fig 1-6, pl. 24, fig. 1-8.
c) "Poiana Îngustă" (sec. VIII-IX)
Punct aflat în hotarul comunei. Aici există urmele unor aşezări databile în sec. VIII-IX: ceramică nisipoasă,
buze teşite, umeri boltiţi, forme zvelte, decor benzi de striuri, benzi în val, caneluri distanţate. Nu au ştampile
pe fund. (Szekely 1988, 169-198)
47. SLIMNIC (SB)
a) "Sârbu" (sec. V)
Descoperire izolată la sud-vest de punctul "Sârbu", mormânt de femeie, orientat vest-est, cu inventar
bogat: doi cercei de argint cu cap poliedric, colier cu 170 perle de sticlă, pereche de fibule de argint aurit cu cap
de vultur, cataramă de fier cu inel oval, fusaiolă de piatră, 4 mici obiecte din sârmă de argint împletită. (Harhoiu
1998, 187-188, pl. XC/E, 6-9)
178
48. STEJERENI (MS) (Beşa, Peschendorf)
a) "În Ment" (sec. IV şi VII-VIII)
Punct aflat la aproximativ 2 km sud de localitate, pe malul drept al pârâului principal. Aici există o mică
aşezare cu două niveluri prefeudale. (Baltag, Amlacher 1987-1988, 106, pl. XIX, 3-9)
b) "Calea Strâmtă" (sec. VII-IX)
Punct aflat la aproximativ 3 km sud de localitate, pe malul drept al pârâului principal. Aici există vestigiile
unei aşezări cu mai multe niveluri, între care şi un nivel prefeudal. (Baltag, Amlacher 1987-1988, 106, pl. XX,
3-5)
c) "În Poieni" (sec. IV şi VII-VIII)
Punct aflat vis a vis de "Calea Strâmtă" unde există vestigiile unei aşezări cu mai multe niveluri de locuire,
între care şi două niveluri prefeudale. (Baltag, Amlacher 1987-1988, 106)
d) "Haltsken" (Poarta fânatei) (sec. IV şi VII-VIII)
Punct aflat la 4 km sud de localitate, pe malul drept al pârâului principal, în zona unei mici fortificaţii,
care controla un punct obligatoriu de trecere din perioada medievală. Aici există o aşezare (parţial distrusă
de amenajarea unui pod de beton) cu nivel de locuire databil în sec. IV şi cu un nivel databil în sec. VII-VIII.
(Baltag, Amlacher 1994, 186, pl. CXII, 1-9)
49.ŞAEŞ (MS)
a) "În Wosen" (sec. VII-VIII)
Punct aflat pe malul stâng al Iărâului Şaeş, la 400 m sud de localitate, sub pădure. Aici, pe o terasă arabilă,
aflată deasupra luncii pârâului există o aşezare cu mai multe niveluri de locuire, între care şi un nivel databil
în sec. VII-VIII. (Baltag, Amlacher 1994, 188, pl. CXVII, 7-8)
50. ŞAPARTOC (MS) (Sârpatak)
a) "Intravilan" (sec. VII-VIII)
Punct aflat în apropierea bisericii catolice din centrul localităţii. Aici, în grădinile gospodăriilor există
urme ale unor aşezări cu mai multe niveluri de locuire, între care şi un nivel prefeudal. (Baltag, Amlacher 1994,
189)
b) "Pârâul Pietros" (sec. VII-VIII)
Punct aflat la 800 m nord de localitate, pe malul drept al pârâului principal. Aici, în apropierea unui izvor,
există vestigiile unei aşezări cu mai multe niveluri de locuire între care şi un nivel prefeudal. (Baltag, Amlacher
1994, 188-189, pl. CXIX, 6-7)
51. ŞEICA MICĂ (SB)

a) "Descoperire izolată" (sec. V)
Dintr-un mormânt de înhumaţie distrus, aflat pe malul stâng al 'iarnavei Mari, între Şeica Mică şi Micăsasa,
provin două piese descoperite în 1856: o fibulă digitală din argint aurit şi un cercei de aur cu cub poliedric
decorat cu almandine. (Harhoiu 1998, 189, pl. CliC 1,2)
b) "Descoperire izolată" (sec. V-VI)
Din punct nedeterminat provine un tezaur compus din 80-100 solidii de la Theodosius II (408-450) până
la Iustin I (518-527). S-au păstrat până astăzi 20 de piese: 16 piese de la Theodosius Il, 2 de la Zenon, o piesă
de la Anastasios şi o piesă de la Iustin I. Atât tezaurul cât şi cele două piese de port (fibule) par să fi făcut parte
din aceeaşi descoperire. (Horedt 1958a, 37; Horedt 1964, 187-204; Protase 1966, 169)
c) "Cetate (Burg)" (sec. VI-VII)
Punct situat între Şeica Mică şi Copşa Mică. Aşezare fortificată cu mai multe niveluri de locuire (preistorie,
Wietenberg, Hallstatt, Latime, perioada romană, sec. II-III şi perioada gepidică târzie, cu ceramică de tip Moreşti
răspândită peste tot). Promontoriu} se află în lunea Târnavei Mari şi a fost fortificat în mai multe etape cu
valuri şi şanţuri transversale şi longitudinale. K. Horedt susţine că tezaurul descris anterior provine din această
aşezare. (Horedt 1964, 187-204)
52. ŞOIMUŞU MARE (HG) (Nagysolymos)

Punct aflat în jumătatea sudică a localităţii, pe malul drept al pârâu lui principal. Aici au fost găsite vestigiile
unei aşezări databile în sec. rv. (Benkă 1992, 129)
179
b) "Peterkovacs" (sec. III-IV şi VII-VIII)
Punct aflat la 800 m sud de localitate, pe malul stâng al pâ.Iâului principal. Aici există vestigiile unei
aşezări cu mai multe niveluri de locuire, între care şi două niveluri prefeudale. (Benkă 1992, 130)
c) "Kerlo-Mege" (sec. IV)
Punct aflat la 3 km sud-vest de localitate, în stânga şi în dreapta drumului care duce spre localitatea
Vidacut. Aici există urmele unei aşezări databile în sec. Iv. (Benkă 1992, 131}
53. ŞOIMUŞU MIC (HG) (Kissolyrnos)

a) "Bogar-Hagja" (sec. IV)
Punct aflat la 400 m sud de localitate, pe malul stâng al pâ.Iâului principal. Aici există vestigiile unei
aşezări cu mai multe niveluri de locuire, între care şi un nivel databil în sec. Iv. (Benkă 1992, 98)
54. TĂRCEŞTI (HG) (Tarcsafalva)

a) "Csere-Alja" (sec. IV)
Punct aflat la 1 krn nord de localitate, pe malul drept al pâ.Iâului principal. Aici există urmele unei aşezări
cu nivel de locuire databil în sec. IV. (Benkă 1992, 244)
b) "Gazâllomâs" (sec. IV)
Punct aflat la 100 m nord de ieşirea din localitate, pe malul stâng al pâ.Iâului principal. Aici există urmele
unei aşezări cu nivel de locuire databil în sec. Iv. (Benkă 1992, 244)
c) "Palffi-Oldal" (sec. IV)
Punct aflat în imediata apropiere a punctului anterior, pe malul drept al pâ.Iâului principal. Aici există
urmele unei aşezări cu nivel databil în sec. Iv. (Benkă 1992, 244)
d) "Ret" (sec. VII-VIII)
Punct aflat la extremitatea sudică a localităţii. Aici există vestigiile unei aşezări situată pe malul stâng al
pâ.Iâului principal, cu mai multe niveluri de locuire, între care şi un nivel prefeudal. (Benkă 1992, 244)
55. TÂRNAVA (SB) (Proştea Mare)
Fibulă de bronz cu butoni ceapă "mari şi rotunzi", descoperită în 1958, provenind probabil din mormânt
distrus. (Horedt 1982, 214, fig. 52, 5)
b) "Descoperire izolată" (sec. VII-VIII)
1. Varf de lance din fier cu tub de înrnănuşare şi secţiune romboidală (L: 0,36 m)
2.Jumătatea inferioară a unui cercei de bronz ornamentat cu triunghiuri granulate. (Horedt 1941, 124, 25,
fig. 4,7; Horedt 1958a, 101-102)
c) "Im-Kessel" (sec. V)
Fragment de fibulă digitată, descoperit întâmplător în condiţii necunoscute. Este vorba de piciorul cu
placă rombică al unei fibule digitate din bronz argintat, databil în sec. V. (Csallany 1961, 199, nr. 120, pl. CCXII,
2; Harhoiu 1998, 191, CI/B)
d)"Palamor" (sec. VII-VIII)
Punct situat la marginea de nord-vest a localităţii, lângă cimitirul ortodox. Aici, în 1973, a fost descoperit
un cimitir de incineraţie care face parte din "grupa Mediaş". Săpăturile executate de M. Blăjan în 1974 au scos
la iveală 30 de morminte de incineraţie şi un mormânt de înhumaţie, având în inventar o cataramă bizantină,
care îl datează în prima jumătate a sec. VII, putând fi vorba de un mormânt germanie târziu. Împreună cu cele
21 de morminte descoperite în 1973, cimitirul de la T'arnava a conţinut un număr total de 52 de morminte.
(Horedt 1976, 45)
56. TÂRNĂVIOARA (SB) (Proştea Mică)

a) "Burg (Cetate)" (sec. III-IV)
Punct aflat la 1 km nord-vest de localitate, pe malul drept al T'arnavei Mari, unde există o aşezare fortificată
pe vârf de deal. De aici provin două morminte de înhumaţie databile în sec. III-IV:
l.Mormânt de înhumatie descoperit în 1958. Mormânt de femeie orientat sud-sud-vest-nord-nord-est.
Mâinile aşezate de-a lungul corpului, având în inventar: fibulă de argint în formă de T, cu butoni sferici,
formă premergătoare a fibulei cu butoni-ceapă, decorată cu triunghiuri niellate, inel de argint cu piatră
preţioasă, două mărgele în formă de pepene din foiţă de aur, mâner de bronz al unui vas terminat în
180
cap de şarpe, un disc subtire de bronz, un fragment de zăbală, o verigă de fier, o fusaiolă de lut şi două
monede romane: un denar republican (229-217 î. Hr.) şi un antoninian de la Filip Arabul sau Gordian III
(238-244). Moneda imperială datează mormântul în a doua jumătate a sec. III, dar tipul de fibulă împinge
datarea în jurul anului 300. S-a menţionat şi posibilitatea ca o bună parte din piese să nu aparţină de fapt
mormântului, fiind antrenate. (Lupu 1961, 153-163; Protase 1966, 124-125; Horedt 1982, 42-43, pl. 13,
fig. 2; Diaconescu 1995-1996, 88)
2.Mormânt de înhumaţie distrus (sec. IV). Mormânt de femeie din care s-au recuperat trei fragmente
de vase din ceramică cenuşie sau brun-negricioasă şi neagră lustruită şi trei mărgele de sticlă albă şi
albastră, databile în sec. IV prin analogie cu alte descoperiri similare de epocă. (Blăjan 1994, 225-227)
57. VELŢ (SB)

a) "Descoperire întâmplătoare" (sec. V)
Din punct neprecizat, dintr-un mormânt de înhumaţie, de femeie, provin următoarele piese:
pereche de fibule din tablă de argint cu placă semicirculară şi picior rombic, decorate cu almandine
montate în aur. O fibulă este fragmentară. O pereche de cercei de aur cu cub poliedric masiv decoraţi
cu almandine, o cataramă ovală din aur cu spin şi cinci perle de chihlimbar. (Harhoiu 1998, 194, pl.
LXIX, 1-5)
58. VULCAN (MS)
a) "Intravilan" (sec. VII-VIII)
Punct aflat la intrarea în localitate, pe o terasă de pe malul stâng al pârâului principal. Aici există urmele
unei aşezări cu mai multe niveluri între care şi un nivel databil în sec. VII-VIII.
Bibliografia
Ackner M. J. 1845: Abhanddlungen iiber Monumente, Steinschriften, Miinzen und Itinerarien aus
der Romerzeit mit besonderer Hinsicht auf Dacien. Ein Beitrag zur Archaologie
Siebenbiirgens, AVSL, A.F. I, Band 3, 1845, 3-44.
Ackner M. J. 1857: Die romischen Alterthiimer und deutschen Burgen in Siebenbiirgen, MCC, Wien,
1857, 10, 68.
Andriţoiu, 1997: Andriţoiu, 1., Rustoiu, A. Sighişoara-Wietenberg. Descoperiri preistorice şi aşezarea
dacică, Bucureşti 1997.
Bâlint, Cs. 1991: Die Spiitawarenzeitliche Siedlung van Eperjes (Kom. Csongrad), Varia Arch. Hung.
1991, 7-102.
Baltag, Gh. 1979: Date pentru un studiu arheologic al zonei municipiului Sighişoara, Marisia, IX,
1979, 75-106.
Baltag, Gh. 1982: Locuinte, ateliere şi instalatii de foc din sec. IV-VIII în aşezarea de la Sighişoara
Dealu Viilor, R.M.M., 2, 1982, 44-50.
Baltag, Gh. 1987-1988: Baltag, Gh., Amlacher, E. Contributii la problema continuitătii în zona 7ărnavelor,
A.I.I.A. XXVIII, 1987-1988, 97-138.
Baltag, Gh. 1994: Baltag, Gh., Amlacher, E. Noi contributii la repertoriul arheologic al zonei 7ărnavei
Mari, Marisia, XXIII-XXIV, 1994, 171-173.
Baltag, Gh. 1994: Aşezarea de la Albeşti-Sighişoara. Elemente inedite de cultură materială din sec. IX-
X, RB VIII, 1994, 75-79.
Baltag, Gh. 2000a: Consideratii generale privind aşezarea de la Sighişoara-Albeşti. Noi elemente inedite
în cultura materială din sec. VIII-X d. Hr., Marisia, XXVI, 2000, 169-186.
Baltag. Gh. 2000b: Sighişoara înainte de Sighişoara. Elemente de demografie şi habitat în bazinul
mijlociu al7ărnavei Mari din preistorie până în sec. XIII, Ed. Oscar Print, Bucureşti
2000.
Bârzu, L. 1973: Continuitatea populatiei autohtone în Transilvania în sec. W-V. Cimitirul nr. 1 de la
Bratei, Bucureşti 1973.
Bârzu, L. 1979: Continuitatea creatiei materiale şi spirituale a poporului român pe teritoriul fostei
Dacii, Bucureşti 1979.
Bârzu, L. 1994-1995: La station no.l de Bratei, Dep. de Sibiu (IV-VII siecles) - DaciaN.S, XXXVIII-XXXIX,
1994-1995, 239-295.
Benko, E. 1992: A kozepkori Kerestur-Szek regeszetitopografiaja, Budapest 1992.
181
Berciu, 1. 1957: Descoperiri din epoca feudalismului timpuriu în raionul Alba-Iulia, MCA, IV, 1957,
335-360.
Bierbrauer, V. 1994: Archăologie und Geschichte der Goten vom 1-7 Jh, FROHM:mELALTERLICHE
STUDIEN, Jahrbuch des Instituts Fhi.hmittelalterforschung der Universităt Munster,
28, 1994.
Blăjan, M. 1981: Blăjan, M., Togan, G. Descoperiri arheologice fortuite la Bratei (SB), StComSibiu,
21, 1981, 87-92.
Blăjan, M. 1994: Aşezareafortificată dela 1ărnăvioara, EphernNap, IV, 1994,221-231.
Bona, 1. 1976: Der Anbruch des Mittelalters. Gepiden und Langobarden im Karpatenbecken, Corvin
Verlag, 1976.
Bona, 1. 1988: Daciat61 ErdăelvtHg. Anepvandorlas kora Erdelyben {2 71-896}, ERDELYTORTENETE,
1988, 107-234.
Chirilă, E. 1972: Chirilă, E., Gudea, N., Moldovan, Gh. Tezaure şi descoperiri monetare din Muzeul
municipal Sighişoara, Sighişoara, 1972.
Chirilă, E. 1982: Chirilă, E., Gudea, N. Economie, populaţie şi societate în Dacia intracarpatică în
primul secol după abandonarea Provinciei. {275-380}, ActaMP, V 1982, 123-154.
Comşa, E. 1959: Despre tipurile de locuinte din cuprinsul aşezării din sec. IX-XII de la Garvăn, SCIV,
X, 1959, 1, 101-116.
Comşa, M. 1960: Istoria României, voi. I. 1960, 728-754.
Comşa, M. 1968: Sur ]'origine et J'evolution de la civilisation de la population romane et ensuite proto-
roumain aux VI-X siecles sur le territoire de la Roumanie, DaciaNS, XII, 355-380.
Comşa, M.1970: Contribution ala question de la penetratian des Slaves au sud du Danube durant les
VI-VII s. d'apres quelques donnees arch. de la Dobroudja, CIAS, 1, val. III, 322-330.
Comşa, M. 1971: Comşa, M., lgnat, D. Graber aus dem 6. fh. In Medias, DaciaNS, XV. 1971, 345-351.
Comşa, M. 1974: Unele consideraţii privind situaţia de la Dunărea de Jos în sec. VI-VII, Apulum, 12,
300-318.
Comşa, M. 1978: Tipuri de locuinţe din sec. VIII-X din sudul Munteniei, Ilfov-File de Istorie, Buc.
1978, 110-115.
Comşa, M.1982: Ostliche Elemente im Karpaten-Balkan Raumen în 7-8 fh., Beitrage zur Ur und
Fri.ihgeschichte, 2, Berlin, 11-40.
Comşa, M. 1987: Slawen undAwaren aufrumănischen Boden ihre Beziehungen zu der bodenstăndigen
romănischen und spăteren friihrumănischen Bevălkerung în Die Vălker
Siidosteuropas im 6. bis 8. fahrhundert, Mi.inchen-Berlin, 1987, 219-230.
Constantinescu, N. 1972: Coconi. Un sat din Câmpia Română din epoca lui Mircea cel Bătrân. Studiu
arhelologic şi istoric. Buc. 1972
Cosma, C. 1996: Consideraţii privind aşezările rurale şi tipurile de locuinte din Transilvania sec. VIII-X,
EphemNap, 6, 1996, 261-278.
Costea, FI. 1996: Repertoriul arheologic al jud. Braşov, I-II, Braşov 1996.
Csallany, D. 1961: Archălogische Denkmăler der Gepiden im Mitteldonaubecken {454-468 u.z}, Arch.
Hung., XXXVIII, Budapest 1961.
Curta, FI. 1994·1995: Curta, FI., Dupoi, V. Ober die Biigelfibel aus Pietroasele und ihre verwandten,
DaciaNS, XXXVIII-XXXIX, 1994-1995, 217-238.
Daicoviciu, C. 1967: Die Herkunft des rumănischen Volkes im Lichte der neusten Forschungen und
Ausgrabungen, Si.idosteuropa Studien, IX, 1967, 3-21.
Daicoviciu, C. 1968: Originea poporului român după cele mai noi cercetări, în Unitatea şi continuitate în
istoria poporului român (red. D. Berciu). Buc. 1968, 38-91.
Dankanits, A. 1959: Dankanits, A., Ferenczi, 1. Săpăturile de la Ciumbrud, MCA, VI, 1959, 605-612.
Diaconescu, Al. 1989: Diaconescu, Al., Oprean, C. Câteva puncte de vedere în legătură cu societatea
autohtonă în epoca daca-romană târzie şi în perioada migraţiilor, AIIA, XXIX, 1989,
571-595.
Diaconescu,Al. 1995·1996: Ornamenta dignitatis. Însemne de grad şi simboluri ale statutului social la elitele
autohtone după retragerea aureliană", Viaţă privată, mentalităţi colective şi
imaginar social în Transilvania, Oradea-Cluj, 1995-1996, 83-108.
Diaconu, Gh. 1971: Ober die Fibeln mit umgeschlagenem Fuss im Dazien, DaciaNS, XV. 1971, 221-251.
Diaconu, Gh. 1979: Despre denumirea şi cronologia unor culturi din Dacia traiană şi extracarpatică în
mileniul I e.n., SCIV, 30, 4, 1979, 547-549.
Diaconu, P 1993: Sur les necropoles danubiennes (VI-X siecles), DaciaNS, XXXVII. 1993, 291-300.
182
Dolinescu-Ferche, S. 1984: La culture Jpoteşti-Ciurel-Cândeşti (V-VII siecles). La situation en Valachie, DaciaNS,
XXVIII, 1984, 117-147.
Dumitraşcu, S. 1971: Dumitraşcu, S., Togan, G. Săpăturile de la Boarta {SB), ActaMN, Vlll, 1971, 423-425.
Dumitraşcu, S. 1974: Dumitraşcu, S., Togan, G. Cimitirul de la Boarta-Rîmul Zăpozii, Şoivan, StComSibiu,
18, 1974, 43-107.
Ferenczi, G. 1967: Ferenczi, G., Ferenczi, 1. Săpături cu caracter informativ realizate de Muzeul
Odorhei intre 1962-1965, STUD. ŞI MAT, Tg. Mureş, 2, 1967, 43-53.
Ferenczi, G. 1973: Ferenczi, G., Ferenczi, 1. Cercetări de topografie arheologică în bazinul superior al
Târnavei Mari, (I), MCA, X, 1973, 335-346.
Ferenczi, G. 1976: Ferenczi, G., Ferenczi, 1. Săpăturile de la Mugeni, Acat:MN, 13, 1976, 241-255.
Ferenczi, G. 1978: Ferenczi, G., Ferenczi, 1. Cercetări de topografie arheologică în bazinul superior al
Tâmavei Mari între 1957-1978, ActaMN, 15, 1978, 85-99.
Ferenczi, G. 1981: Ferenczi, G., Ferenczi, 1. Săpături noi în cetatea dacică de pământ de la Porumbenii
Mari, ActaMN, 18, 1981, 387-403.
Fiedler, U. 1992: Studien zu Griiberfeldern des 6. bis 9. ]ahrhunderts an der unteren Donau, 1,2; Bonn
1992.
Gaiu, C. 1994: Săpăturile arheologice de la Ocni[a, corn. Teaca, jud. BN, în RB VIII, 1994, 49-53.
Giurescu, C.C. 1966: intelesul topicului Pamng. Date despre agricultura românească în Carpaţi în evul
mediu, în "Omagiu lui Al. Rosetti", Buc. 1966.
Giurescu, C.C. 1976: Retragerea la pădure, nu retragerea la munte, MN, 3, 13-16.
Glodariu, 1. 1974: Ein grab aus dem 5. ]ahrhundert in Slimnic, Germania, 52, 1974, 483-489.
Glodariu, 1. 1980: Glodariu, 1., Costea, Fl., Ciupea, 1. Comana de jos. Aşezările de epocă dacică şi
prefeudală, Braşov, 1980.
Godlowski K. 1970: The Chronology ofthe late Roman and early migrations periods in Central Europe,
Krakow, 1970.
Gooss, C. 1876: Chronik der archiiologische Funde Siebenbiirgens, AVSL, 7, Band XIII, 1876, 203-264.
Gumilev, L.N. 1967a: New data on the History ofthe Khazars, AASH XIX, 1-2, 1967, 73-93.
Gumilev, L.N: 1967b: Roli climaticeschih caledanii v Istorii narodov stepnoi zoni Evrazii, în Istoria S.S.S.R.,
1967, 1, 53-66.
Harhoiu, R. 1980: Die Kontinuitiit im gebiet des heutigen Rumiinien. Das Norddonau liindische Gebiet
im 5. ]ahrhundert und seine beziehungen zum Spatromischen Kaiserreich, în "Die
Vtilker an der mittleren und unteren Donau im fiinften und sechsten Jahrhundert",
Bd., 4, Wien, 1980, 101-114.
Harhoiu, R. 1982: Harhoiu, R., Baltag, Gh. Vestigii ale epocii post-romane la Sighişoara-Cătunul Viilor,
Documente recent descoperite şi informatii arheologice, Acad. de Ştiinte Soc. şi
Pol., Buc. 1982, 40-47.
Harhoiu, R. 1987: Romaniei şi migratori in Dacia 'Jiansilvană in sec. IV-V. A.R.M.S.I., 12, 1987, 137-149.
Harhoiu, R. 1990: Chronologische Fragen der Volkerwanderungszeit in Rumanien, DaciaNS, XXXIV;
1990, 169-208.
Harhoiu, R. 1992: Semnificaţia tezaurelor din sec. al V-lea de pe teritoriul României, în SCIVA, 4, 1992,
425-431.
Harhoiu, R. 1998: Die friihe Volkerwnaderungszeit in Rumanien, Buc. 1998.
Hica-Câmpeanu, 1. 1976: Das Griiberfeld aus dem 4. fh. Von Palatka {Kr. Cluj), Dacia XX, 1976, 23-36.
Hica-Câmpeanu, 1. 1978: Hica-Câmpeanu, 1., Mureşan, A. Un mormânt din sec. al VI-lea de la Sighişoara,
Marisia, VIII, 1978, 761-763.
Hica-Câmpeanu, 1. 1979: Ritualuri funerare în Transilvania in sec. IJJ-V, ActaMN, 16, 1979, 157-168.
Heitel, R.R. 1983: Unele consideraţii privind civilizaţia din Bazinul Carpatic in cursul celei de-a doua
jumătăţi a sec. al IX-lea în lumina izvoarelor arheologice, SCIVA, 34, 2, 1983, 93-
115.
Horedt, K. 1941: Volkerwanderungszeitliche Funde aus Siebenbiirgen, Germania, 25, 1941, 121-126.
Horedt, K. 1941·1942: Eine lateinsche Jnschrift des 4. fahrhunders aus Siebenbiirgen AISC, IV 1941-1943,
10-16
Horedt, K. 1950: Pătrunderea şi aşezarea slavilor în Transilvania, RIY, 1, 1950.
Horedt, K. 1951: Ceramica slavă în Transilvania, SCIV. 2, 1951, 189-232.
Horedt, K. 1953: Cercetări arheologice în regiunea Hoghiz-Ungra-Teiuş, Materiale 1, 1953, 785-820.
Horedt, K. 1958a: Contribuţii la istoria Transilvaniei, Buc. 1958.
Horedt, K. 1958b: Untersuchungen zur friihgeschichte Siebenbiirgens, Buc. 1958.
183
Horedt, K. 1962: Horedt, K., Szekely, Z., Molnar, 1. Săpăturile de la Porumbenii Mici, Materiale, 8,
1962, 633-641.
Horedt, K. 1964: Aşezarea fortificată de la Şeica Mică, SCIV; 15, 2, 1964, 187-204.
Horedt, K. 1965: Un cimitir din sec. IX-X de la Mediaş, SUBB. Hist, 1965, 2, 7-25.
Horedt, K. 1966: DieAnsiedlungvon Blandiana, Rayon Orăştie, amAusgang des ersten Jahrthaunsends
u.Z., DaciaNS, X, 1966, 261-289.
Horedt, K. 1967: Unele probleme privind răspândirea culturii Sântana de Mureş-Cerneahov în
România, SCIVA, 18, 4, 1967, 575-592.
Horedt, K. 1968: DasAwarenproblem in Rumănien, StudZV, 16, 1968, 103-119.
Horedt, K. 1969: Befestige Siedlungen des 6. fh. aus Siebenbiirgen în Siedlung, Burg und Stadt-
Detsche Akademie der Wiessentschaftler zu Berlin, Band 25, Berlin 1969.
Horedt, K. 1976: Die Brandgrăberfelderder Mediaşgruppe aus dem 7.-9. Jh. in Siebenbiirgen, Zeitschift
fur Arch. 10. 1976, 35-57.
Horedt, K. 1977: Der Ostlicher Reittergrăberkreis in Siebenbiirgen, DaciaNS, XXI, 1977, 251-268.
Horedt, K. 1979: Moreşti. Grabungen in einer vor und friihgeschichtlichen Siedlung in Siebenbiirgen,
Buc. 1979.
Horedt, K. 1979a: Die Stădtischen Siedlungen Siebenbiirgens in spătrămischerzeit, Sargetia, 14, 1979,
203-217.
Horedt, K. 1982: Siebenbiirgen in spătrămischerzeit, Buc. 1982.
Horedt, K. 1986: Siebenbiirgen in Itiihmittelalter, Bonn, 1986.
Iliescu, VI. 1971: Părăsirea Daciei în lumina izvoarelor literare, SCIV; 22, 1971, 3, 425-442.
Kovacs, 1. 1912: A Marosszentanai nepvandorlask6r temetO, Dolg. Cluj 3, 1912, 250-367.
Kovacs, 1. 1915: A mar6ssvasarhely osk6ri telepnyomok es nepvandorlask6r temetO, Dolg. Cluj 6,
1915, 226-423.
Krassowska, W. 1965: Dos Urngrăberfeld in lvanka pri Dunaji, SlovArch, 13, 1, 1965, 163-182.
Lazăr, V. 1976: Cultura Cotofeni în jud. Mureş, Marisia, 6, 1976, 27-35.
Lazăr, V. 1995: Repertoriul arheologic al jud. Mureş, Buc. 1995.
Le Roi Ladurie 1983: Histoire du Climat depuis ]'an Mii, vol. II, Ed. Flammarion, Paris 1983.
Luca, C. 2001: Luca, C., Măndescu, D. Rituri şi ritualuri funerare în spapul extracarpatic în sec.
VIII-X, Brăila, 2001, 21-29.
Lupu, N. 1967: Lupu, N. Mureşan, A. Sondajul de la Rîmul Hotarului, StComSibiu, 13, 1967, 175-183.
Madgearu,AJ. 1997: Continuitate şi discontinuitate culturală la Dunărea de Jos în sec. VII-VIII, Ed.
Universităţii Bucureşti, 1997.
Marinescu, G. 1987: Marinescu, G., Miriţoiu, N. Die Karpische Nekropole von Şopteriu, Gem Urmeniş,
Kreis BN, DaciaNS, XXXI, 1-2, 1987, 107-118.
Mitrea, 1. 1978: Aşezarea prefeudală de la Izvoare-Bahna (Il). Contribuţii la arheologia epocii de
formare a poporului român, Carpica, X, 1978.
Mitrea, 1. 1980: Regiunea centrală a Moldovei între Carpaţi şi Siret în sec. N-IX, Carpica, XII, 1980,
55-142.
Mitrea, 1. 1981: Principalele rezultate ale cercetărilor arheologice din aşezarea de la Davideni (sec.
V-VII), MemAntiq 8, 1981, 65-92.
Mitrofan, 1. 1968: Mitrofan, 1., Moldovan, Gh. Castrul roman de la Sighişoara, ActaMN, 5, 1968, 99-109.
Mitrofan, 1. 1981: Inscriptiile de la lămul Hotarului, ActaMN, 18, 1981, 99-110.
Mitrofan, 1. 1990: DACIA, 34, 1990, 129-138.
Nestor, 1. 1961: L'etablissment des slaves en Roumanie a la lumiere de quelques decouvertes
archeologiques recentes, DaciaNS, 5, 1961, 429-449.
Nestor, 1 1964: Les donnees archeologiques et le probleme de la formation du peuple roumain, RRH,
3, 1964, 83-423.
Nestor, 1., Zaharia, E. 1973: Nestor, 1., Zaharia, E. Raport preliminar despre săpăturile de la Bratei, jud. Sibiu
{1959-1972), Materiale, 10, 1973, 191-201.
Oancea, D., Swizewski, C 1987: Oancea, D., Swizewski, C. Caractere de geografie umană şi economică. Populaţia.,
în Geografia României, III, Ed. A. R.S.R., Buc. 1987, 33-39.
Oprean, C. 1993: Elemente de cultură materială dacice şi daca-romane târzii (sec. III-IV), EphemNap
III, 1993, 235-259.
Papacostea, S. 1993: Românii în veacul al XIII-lea între cruciată şi imperiul mongol, Buc. 1993.
Plopşor, Wolski 1975: Nicolaescu, Plopşor D., Wolski, W. Elemente de demografie şi ritual funerar la
populaţiile vechi din România, Buc. 1975.
184
Popescu, D. 1956: Cercetări arheologice în Transilvania, Buc. 1956.
Popescu, D. 1976: Inscripţiile greceşti şi latine din sec. IV-XIII descoperite în România, Buc. 1976.
Protase, D. 1965: Cimitirul slav de la Ocna Sibiului, în "Omagiu lui P. Constantinescu-Iaşi", Buc.
1965, 153·159.
Protase, D. 1966: Problema continuităţii în Dacia în lumina arheologiei şi numismaticii, Buc. 1966.
Protase, D. 1987·1988: Aşezarea autohtonă din sec. IV-VI de la Taga-Cluj, AIIA, XXVIII, 1987·1988, 443·
451.
Radu, D. 1971: Descoperiri arheologice pe teritoriul satului Curciu (SB}, ActaMN, VIII, 1971, 483-484.
Roskâ, M. 1942: Erdely Regeszeti repertoriuma, I, Cluj 1942.
Rusu, M.1971: Note asupra relaţiilor culturale dintre slavi şi populaţia romanizată din Transilvania
în sec. IV-X, Apulum, IX, 1971, 713-726.
Someşan, L. 1941: Vechimea şi evoluţia agriculturii româneşti în Tansilvania, Braşov 1941.
Soroceanu, T. 1977: Soroceanu, T., Lazarovici, Gh., Amlacher, E., Mureşan, A. Contribuţii la repertoriul
arheologic al jud. Mureş, Marisia, VII, 1977, 57-65.
Stanciu, 1. 1994: Sondajele din aşezarea prefeudală de la Popeni-Cuceu (S]). Câteva observaţii cu
privire la ceramica prefeudală din Transilvania, ActaMP, XVIII, 1994, 135-155.
Stanciu, 1. 1994a: Stanciu, 1., Matei, 1. Aşezarea prefeudală de la Lăpuşel (MM), EphemNap, IY, 1994,
267-322.
Stanciu, 1. 1998·1999: Aşezarea slavă timpurie de la Lazuri-Lubi Tag. Contribuţii la cunoaşterea sec. VI-v7I
în zona Tisei Superioare, StComSatuMare, XV-XVI, 1998-1999, 115-266.
Stanciu, 1. 2000: Despre ceramica medievală timpurie de uz comun lucrată la roată rapidă în aşezările
de pe teritoriul României (sec. VIII-X), ArhMed, III, 2000, 127-168.
Szekely, z. 1959: Săpăturile arheologice de la Porumbenii Mici, Materiale, V. 1959, 523-530.
Szekely, Z. 1962: Săpăturile arheologice de la Porumbenii Mici (raionul Odorhei, reg. l\11\M),
Materiale, VIII, 1962, 25-33.
Szekely, z. 1969a: Materiale ale culturii Sântana de Mureş în sud-estul Tronsilvaniei, Aluta, 1, 1969, 7-114.
Szekely, Z. 1971: Slavii şi populaţia băştinaşă în sud-estul Transilvaniei, Aluta, 3, 1971, 129-139.
Szekely, z. 1971a: Unele probleme ale cercetării epocii feudale timpurii din sud-estul Transilvaniei,
Aluta, 3, 1971, 141-165.
Szekely, z. 1971b: Raport preliminar asupra rezultatelor săpăturilor efectuate în aşezările din sec. VII-
VIII-IX e.n. de la Filiaş şi Poian în "Sesiunea de comunicări ştiinţifice a muzeelor de
istorie", II, 1971, 144-156, Buc 1971.
Szekely, z. 1971c: Elements byzantins dans la civilisation materielle des VI-VIII siecles dans le Sud-Est
de la Tfansylvanie, DaciaNS, XV. 1971, 353-358.
Szekely, z. 1971d: Unele probleme ale cercetării epocii feudale timpurii în sud-estul Transilvaniei,
Aluta, 3, 1971, 141-165.
Szekely, Z. 1974-1975a: Sud-estul Transilvaniei în sec. VI-XIII e. n., Aluta, 6-7, 1974-1975, 57-71.
Szekely, z. 1974-1975b: Aşezări din sec. VI-IX e.n. în sud-estul Transilvaniei, Aluta, 6-7, 1975-1976, 35-55.
Szekely, z. 1976·1977: Contribuţii la problema fortificaţiilor şi formelor de locuire din sud-estul Transilvaniei,
Aluta, 8-9, 1976-1977, 52-72.
Szekely, z. 1988: Aşezări din sec. VII-VIII din bazinul superior alTarnavei Mari, SCIVA, 39, 2, 1988,
169-198.
Szekely, Z. 1985·1992: Cercetări arheologice la Porumbenii Mici, Marisia, XV-XXII, 1985-1992, 121-128.
Teodor, D. Gh. 1968: Contribuţii la cunoaşterea culturii Dridu pe teritoriul Moldovei, SCIVA, 19, 1968, 2,
227-278.
Teodor, D. Gh. 1970: Elemente şi influente bizantine în Moldova în sec. VI-XI, SCIVA, 21, 1970, 1, 97-128.
Teodor, D. Gh. 1978: Teritoriul est carpatic în veacurile V-XI e.n. Contribuţii arheologice şi istorice la
problema formării poporului român, Iaşi 1978.
Teodor, D. Gh. 1980: Unele consideraţii privind încheierea procesului de formare a poporului român,
ArhMold, 9, 75-84.
Teodor, D. Gh. 1981: Romanitatea carpato-dunăreană şi Bizanţul în veacurile V-XI, Iaşi 1981.
Teodor, D. Gh. 1984: Civilizaţia romanică la est de Carpaţi în sec. V-VII e.n. (aşezarea de la Botoşana
Suceava}, Buc. 1984.
Teodor, D. Gh. 1984a: Continuitatea populaţiei autohtone la est de Carpaţi. Aşezările din sec. VI-XI de la
Dodeşti-Vaslui, Iaşi 1984.
Teodor, D. Gh. 1992: Fibule <digitate> din sec. VI-VII în spaţiul carpato-dunăreano-pontic, ArhMold, XV.
119-152.
185
Teodor, D. Gh. 1993: Unele consideraţii privind originea şi cultura anplor, ArhMold, XVI, 205-213.
Teodor, D. Gh. 1994-1995: Quelques considerations sur la population daco-romaine et ancienne roumaine au
nord de Bas-Danube aux W-X siecles, DaciaNS, 38-39, 1994-1995, 357-363.
Teodorescu, V. 1993: Teodorescu, V., Dupoi, V., Peneş, M., Lichiardopol, D., Panait, G. Staţiunea
arheologică Budureasca, jud. Prahova. Complexele daca-romane şi străromâneşti,
Materiale, XVII, 2, 365-387.
Trugly, S. 1996: A Komaromi avar telep, ComArchHung, 1996, 125-149.
Wolfram, 1990: Histoire des Goths, Paris, 1990.
Zaharia, E. 1962: Sondajele de la Bratei {1959}, Materiale, VIII, 1962, 623~631.
Zaharia, E. 1967: Săpăturile de la Dridu. Contribuţie la arheologia şi istoria perioadei de formare a
poporului român, Buc. 1967.
Zaharia, E. 1971: Donnee sur l'Archeologie des W-XI siecles sur le territoire de la Roumanie; la culture
Bratei et la culture Dridu, DaciaNS, XV, 1971, 269-287.
Zaharia, E. 1977: Populaţia româneascCi în 'fransilvania în sec. VII-VIII. Cimitirul nr. 2 de la Bratei,
Bucureşti 1977.
Zaharia, E. 1994-1995: La Station no. 2 de Bratei, Dep. de Sibiu (VI-VIII siecles}, DaciaNS XXXVIII-XXXIX,
1994-1995, 297-356.
Siedlungen und Wohnungstypen

aus dem Grosskockler Tai 1Tarnava Mare im 3.·10. Jhd.
Zusammenfassung
Die vorliegende Arbeit zeigt die geograsfische Verteilung der 97 Siedlungen, die durch systematische
Ausgrabungen zum Vorschein kamen und untersucht die technischen Daten der dabei gefundenen 190
Wohnhauser systematisch, sowie 66 Anlagen und 158 Heizvorrichtungen in den vier Ortschaften: Bratei, (SB}
- (4.-8. Jhd.}; Sighişoara, Dealul Viilor (MS}- (3.-8.Jhd.), Albeşti (MS)- (7.-8.Jhd.); (9.-10.; 10-11 Jhd.) und Filiaş
(HR) - (6.-9. Jhd.).
1. Wohnhaustypen. Die innere Struktur (Bild 1 und 2)
Nachdem die romischen Staedte aus Dazien verschwanden, enstanden nicht befestigte lăndliche
Siedlungen. Ausnahme macht der Grosskockler Raum, wo es drei Siedlungen gibt, die auf Bergruecken
liegen und Befestigungsanlagen besitzen: Şeica Mică (SB), 1ărnăvioara (SB) und Porumbenii Mici
(HR). Diese stammen aus dem 4.-7. Jhd. In der Zeitspanne zw. dem 7. und 10. Jh. findet man keine
Siedlungnen mehr, die sich auf Hoehen befinden; die Siedlungen dieser Zeit sind auch nicht mehr
befestigt.
Zwischen dem 3. und 10. Jhd. wird das Haupttal als Siedlungsraum bevorzugt, wobei die meisten
Niederlassungen eine west-ostliche Ausrichtung haben und entlang der Romerstrasse liegen.
Zwischen dem 7.-10. Jhd. sind die meisten Siedlungen in den sudlichen Nebentălern zu finden. Was
die Anordnungen der Wohnungen innerhalb der Siedlungen betrifft, konnen zwei Moglichkeiten
erkannt werden: Streuwohnungen, also Wohnungen ohne sichtbare Anordnung und solche, die
kreisfOrmig angeordnet sind und einen freien Plate umgeben, ader reihenweise angeordnete (Bild 3
und 4).
2. Wohnarchitektur fBild 5)
Die Wohnungen aus dieser Zeitspamnne sine[ aus Holz und Lehm gebaut. Ihre Form ist viereckig, mit einer
Seite von etwa drei Metern. Es gibt zwei Haupttypen: 1. ebenerdige Wohnungen und 2. Grubenhăuser.
Der erste Typus kommt selten vor und ist nur zwischen dem 3. und 7. Jhd. aufweisbar. Der zweite 'I}rpus
wiegt vor und erscheint in mehreren Varianten, abhăngig von der Anzahl der verwendeten Pfostenspuren,
bzw. von der Existenz ader dem Fehlen der Heizquellen (Bild 5).
3.Architektur der Anlagen. Anlagen der Wohnungen. Gemeinschaftliche Anlagen. Die hauptsăchlichtsten
Anlagen waren Vorratsgruben, entweder innerhalb der Wohnung ader um diese herum; der Form nach
sind sie oval ader rund, klein (etwa 0,80 cm im Durchmesser). Es gab aher auch grossere Gruben, die
warscheinlich als Tierunterkunft gal ten. - Die gemeinschaftlichen Anlagen waren Werkstătten, Kerarnikofen
und Ofen flier die Bearbeitung der Eisenerze.
186
4.Heizungsmi:iglichkeiten und ihre Entwicklung fBild 6)
Die wichtigsten Heizmi:iglichkeiten waren: Herd 1 Feuerstelle (einfach oder mit Steinumrahmung);
Steinofen (niedrig oder hoch) und der in der Hausmauer ausgehoehlte Ofen. Der Lehmofen ist sehr selten
zu finden. Zwischen dem 3. und 7. Jhd. sind die meisten Wohnungen ohne innere Heizung. Heizanlagen
befinden sich im ,.Hof. Zwischen dem 7. und 10. Jhd. sind die Steinherde allgemein verbreitet und es gibt
keine Wohnungen ohne Ofen mehr. Urspri.inglich werden hierfi.ir ethnische Erklărungen gegeben. Die
Slawen brachten im 7. Jh. den Steinofen nach Transilvanien (Kurt Hored).- Der Autor der vorliegenden
Arbeit vertritt die Meinung, dass die Klimaverănderungen in der Zeit der Vi:ilkerwanderungen die
Ursache fi.ir die Verbesserung der Heizanlagen waren. Die Klimatologen haben bewiesen, dass zwischen
dem 1. und 5. Jhd. eine Wăremperiode und zwischen dem 6. und 10. Jhd. eine Kălteperiode herrschte.
Schlussendlich macht der Autor einen Unterschied zwischen den Siedlungen und Grabstătten, die sich
in einer Hi:ihe von 250- 350 Meter im Haupttal der Kockel befinden (Haupthabitat) und jenen Siedlungen
in einer durchschnittlichen Hi:ihe zwischen 350 und 450 Metern liegen und als Nebenehabitat anzusehen
sind: diese befinden sich in den si.idlichen Nebentăclern der Grossen Kockel. Schliesslich gibt es die
Nebenti:iler, die noch hoeher liegen - im Durchschnitt zwischen 450-550 Metern, also an der Waldgrenze
(unter dem Wald), bekannt auch unter dem Namen ,.silva blachorum et bissenorum". Diese Zone gilt
als terziăres Siedlungsgebiet, die gegenwărtig archălogisch wenig erforscht, aber entdeckungswi.irdig
ist.
187
-
......
O)
O) Slrlţeni
LEGENDA
/N
•••••· vechile drumuri romane(~. 11-1111
- • fostele castre de pe limesul râ..;ăriteun
IB • necropole şi morminte izololc
® - aşezAri
•
Vclţ@ •
m
• ®
o 4 R 12 km
Slimni.:
EB@
Fig. 1 Distribuţia geografică a aşezărilor din bazinul Târnavei Mari în sec. IV-VII.
LEGENDA
61 - necropole şi morminle izolate
1
® · qez!ri
WALD
uE~
\)~~~~
o 4 8 12 km
.....
OJ
ce Fig. 2 Distributia geografică a aşezărilor din bazinul Târnavei Mari în sec. VII-X.
o
o
o
o
o •
o
Q A
o B
Fig. 3 Sate rotunde din aşezarea de la Bratei I (sec. V-VI) (A) şi de la Sighişoara Dealu Viilor (sec. VII-Vlll) (B).
190
Fig. 4 Sate rotunde din aşezarea de la Albeşti- La Cetăţea (sec. VII-VIII)
191
......
c.c
N
TIP
i
• ~")
SEc. a.
uD DO a. b. c,. cit.
~ e. f
-
SE~Ir~ ! "1
.... -
1( ...--3m.
a. 1 b. 1 c. d.
~c.,T~P' [J 1
D o D 1
a. b. e. el.
Fig. 5 Tipuri şi variante de locuinte din sec. III-X din aşezările de pe valea 1ărnavei Mari.
Fig. 6 Tipuri de instalatii de încălzire din locuinţe (sec. III-X) - 1. vatra simplă; 2. vatra cu gardină de pietre; 3.
cuptorul de piatră scund; 4. cuptorul de piatră înalt; 5. cuptorul scobit în peretele locuinţei ("cuptor de
pâine").
193
Descoperiri medievale timpurii
în Cluj-Napoca, str. V. Deleu
Ioan Marian TJPLIC,

Sorin COCIŞ,
Valentin VOIŞIAN
Cercetările arheologice privitoare la istoria medievală timpurie a Clujului au fost şi sunt încă destul de
mult legate în special de cercetarea necropolelor descoperite cu diverse ocazii. Din aceste motive informaţiile
cele mai multe sunt despre practicile funerare şi mai puţine despre artefactele şi modul de viaţă al acestor
comunităţi. Aşa cum s-a întâmplat în majo!itatea oraşelor transilvane ce au o istorie mai îndelungată,
dezvoltarea urbanistică a dus la distrugerea a numeroase urme de viaţă specifice unor perioade istorice trecute.
Descoperirile medievale asupra cărora ne vom opri sunt la rândul lor rezultatul unor cercetări comandate
de necesităţile de dezvoltare urbanistică, dar ele se alătură altor descoperiri similare ce creionează tabloul
comunităţilor ce au locuit pe teritoriul de astăzi al oraşului Cluj-Napoca în cursul secolelor XI-XIII.
Aria în care s-au desfăşurat cercetările arheologice în perioada anilor 1992-1994 se află în zona centrală a
oraşului actual, în apropiere de Parcul Caragiale (fig. 1), pe un teritoriu ce a aparţinut în evul mediu mănăstirii
dominicanilor şi care ulterior a intrat în posesia ordinului franciscan. Nu insistăm asupra acestor date deoarece
ele au fost inserate într-un raport arheologic preliminar publicat de colectivul de cercetare 1 • În urma a trei
campanii de cercetare au fost puse în lumină două etape de locuire: una romană şi una medievală, fiecare
având mai multe faze de locuire. În cele ce urmează ne vom referi strict la fazele de locuire aparţinând evului
mediu şi la materialul numismatic şi ceramic rezultat din acest nivel.
Primul nivel de locuire medievală a fost dezvelit în partea de nord a camerei c, unde, pe podeaua ultimei
faze a clădirii romane (-0,94 m) a fost aşezată o vatră de formă neregulată realizată din bolovani. Materialul
descoperit constă numai din fragmente ceramice decorate cu unghia şi fragmente de la căzănele de lut, fapt
ce îndreptăţeşte datarea în cursul secolelor XI-XIF. A doua fază de locuire medievală este atribuită perioadei
secolelor XIV-XV şi este demonstrată de groapa din camera a, în colţul de NV al acesteia, care a distrus
parţial zidul de vest al clădirii C1 şi din care s-au recoltat fragmente ceramice databile în sec. XIV-XV: ceramică
cenuşie lustruită, ceramică ornamentată cu rotiţa, unele având pe fund şi ştampile de olarP (sic!). Considerăm
că existenţa acestor ştampile de olar - de fapt este vorba despre un singur fragment - sau mărci de olar este
accidentală în lotul ceramicii din acest complex, ea provenind din altă locaţie. Ne permite să datăm ceva mai
timpuriu - sec. XIII-XIV - o parte din materialul ceramic aparţinând celei de a doua faze de locuire medievală,
având în vedre faptul că atât structura pastei, cât şi arderea, grosimea relativ mare a pereţilor şi urmele de la
roată cu turaţie medie indică o apartenenţă mai timpurie şi mai ales că nu foarte departe de locaţia acestei gropi
au mai fost scoase la lumină alte materiale ceramice aparţinând secolelor XIII-XIV4 • Nu putem să oferim mai
multe informaţii legate de relaţiile stratigrafice, decât cele pe care ni le prezintă şi profilul publicat în raportul
preliminar menţionat 5 , din care rezultă că în cea mai mare parte nivelul medieval timpuriu a fost distrus de
intervenţii ulterioare.
1
S. Cociş, V. Voişian, A. Paki, M. Rotea, Raport preliminar privind cercetările arheologice din strada Victor De/eu în Cluj-Napoca.
I. Campaniile 1992-1994, în: ActaMN, 32/1, 1995, p. 635-652.
2
Ibidem, p. 639.
3
Ibidem.
4
1. H. Crişan, M. Bărbulescu, E. Chirilă, V. Vasiliev, 1. Winkler, Repertoriul arheologic al judeţului Cluj, 1992, p. 130. (mai
departe RepCJ).
5
S. Cociş, V. Voişian, A. Paki, M. Rotea, Raport preliminar, p. 651, fig. 10.
195
Descrierea materialului ceramic.
Materialul ceramic descoperit provine dintr-o groapă "menajeră" aflată în camera a (fig. 2), de lângă o vatră
de foc descoperită în camera c (fig. 2), din stratul arheologic de cultură şi constă în special din fragmente de
oale-borcan fără toarte, fragmente de "căldări de lut" şi câteva piese provenind de la vase cu gât înalt (grafic
1). Pe lângă fragmente ceramice de diferite dimensiuni au fost descoperite şi 7 vase întregi sau întregibile,
autorii raportului preliminar încadrându-le în cursul secolelor XIV-XV, dar publicând greşit alături de acestea
şi un fragment de fund de vas cu ştampilă - sau marcă de olar - ce provine de la alt vas, după cum rezultă şi
din numerele de inventar: F 27011 pentru vasul întreg şi F 27012 pentru fragmentul de fund de vas (fig. 3, r').
Acest fragment cu ştampilă de olar provine cu siguranţă din stratul de secol XI-XII, unde mai există încă unul
(nr. inv. F 27248), ambele asemănătoare cu cele descoperite în lotul provenit din vatra de foc (nr. inv. F 27123
şi F 27149).
Cea mai mare parte a materialului ceramic este lucrat la roata cu turaţie medie, fiind confecţionat dintr-o
pastă compactă, ce conţine ca degresant nisip cu bob mic şi mijlociu, uneori şi pietricele şi având culoarea
cenuşie sau cenuşie-neagră. Ceramica provenind din groapa "menajeră" este lucrată la roata rapidă şi are
culoarea cărămizie sau neagră.
Ca tipuri de vase întâlnim: oala-borcan cu sau fără toartă, căldări de lut, vase de tip ploscă şi vase cu gura
lobată (vezi grafic 1) 6 • Motivele ornamentale constau din incizii în lutul moale înainte de ardere, iar în funcţie
de amplasare se disting două zone: cea a umerilor vaselor, unde se constată o abundenţă a motivelor decorative
(linii în val, incizii cu unghia, cu beţişorul) şi cea a mijlocului vasului, unde întâlnim linii orizontale simple
sau grupate în registre. Fragmentele de căldări de lut provin fie din vatră, fie din stratul de cultură, având o
culoare care variază de la cenuşiu la negru, fiind toate din tipul ce are buza îngroşată şi trasă spre interior.
• fragmente oale
borcan
•fragmente oale
ploscă ulcioare
O fragmente
găletuşe de lut
Grafic 1. Repartipa fragmentelor ceramice pe tipuri de vase
O fragmente vase
cu gura lobată
• vase întregi
Un interes deosebit îl ridică ceramica descoperită lângă vatra de foc din camera c (fig. 3-4), dar, din păcate,
nu putem preciza dacă este vorba despre o vatră de foc interioară sau exterioară, deci în interiorul unei locuinţe
sau în afara ei, deoarece acest lucru nu reiese din documentaţia de şantier la care am avut acces. Descoperiri de
locuinţe medievale timpurii pe teritoriul Transilvaniei au fost şi sunt permanent semnalate 7 , dar, considerăm
noi, lipseşte o publicare exhaustivă pe paliere cronologice a acestora. În lipsa unor aşezări databile în secolele
XI-XIII cercetate prin săpături arheologice metodice, discuţia în domeniul arheologiei mediului rural transilvan
al secolelor menţionate se poartă în special pe marginea ceramicii.
În lipsa unor date mai concrete considerăm că în cazul nostru avem de a face cu o locuinţă de tip adâncit,
aşa cum sunt majoritatea locuinţelor în secolele XI-XII, care a fost distrusă de intervenţii ulterioare, datorate
construirii în perioada medievală târzie şi modernă a tramei stradale în această zonă, dintre Parcul Caragiale
şi Piaţa Muzeului.
6
Pentru teoria analizei ceramicii vezi E. S. Teodor, Studiu de morfologie analitică numerică, aplicat ceramicii uzuale
din perioada de migraţiune a slavilor, Bucureşti, 1996; T. Woebs, Burg Bietigheim. Archăologische Burgenforschung am
Beispiel, Bietigheim-Bissingen, 2000, p. 62 sqq.
7
Gh. Anghel, înApulum, VW1, 1968, p. 471-480; L. Mărghitan, Cercetări arheologice pe vatra oraşului Deva, Deva, 1971,
p. 67-68; P. Iambor, Şt. Matei, înActaMN, XVI, 1979, p. 613; R Popa, N. Chidioşan, în Materiale, XVI, 1986, p. 231; Gh. Anghel,
H. Ciugudean, înApulum, XXIY, 1987, p. 189; N. M. Simina, înActaMN, 32/1, 1995, p. 476-478 etc.
196
În cea mai mare parte ceramica din această locaţie constă din fragmente provenind de la oale borcan,
câteva dintre ele fiind ştampilate (fig. 3/l, r), dar există şi un fragment ce prezintă un interes deosebit (fig. 4/a),
deoarece provine de la un vas de tip ploscă, având un gât pseudo-canelat şi fiind lucrat la roata rapidă, în timp
ce majoritatea ceramicii este lucrată la roata cu turaţie medie. Analogii pentru fragmentele ceramice provenind
de la oale borcan (fig. 3/a, d, f, i-k, n, p, r) găsim la Vinţu de Jos- Podei6, Ciugud9 , MoreştP 0 , Clujl\ Dăbâca 12 şi în
numeroase alte locaţii din Transilvania, teritoriile extra-carpatice 13 şi chiar pe o arie geografică destul de largă,
după cum o demonstrează şi descoperirile din Austria 14 • O analogie pentru oala ploscă (fig. 4/a)- sau urcior -o
găsim la Breaza 15 , unde autorul cercetărilor o datează în secolul al XI-lea16 • Cele două mărci de olar (fig. 3/l, r')
îşi găsesc analogii foarte bune în descoperirile din aşezarea de secol XI-XII la MoreştP 7 , din necropola de secol
X-XI de la Orăştie-Dealul Pemilor X2 18 , din necropola de la Halimba19 ş.a.
Un alt lot de ceramică provine din stratul de cultură şi el este compus în majoritate din fragmente provenind
de la oale borcan, dar câteva sunt şi de la căldări de lut şi de la un urcior (fig. 5/a-g, fig. 6/a-i, fig. 7/a-i, 1-m, fig. 8/
a-c, e-g). Toate acestea îşi găsesc analogii în aceleaşi locaţii ca şi ceramica descoperită pe vatra de foc, dar alături
de aceste fragmente aparţinând unui orizont de secol XI-XII, au fost găsite şi câteva piese (fig. 7/j-k, n-o, fig. 8/d)
care provin de la o oală cu toartă, o oală borcan, un urcior, un vas întreg cu gura lobată şi de la un vas cu gura
largă. Aceste din urmă materiale se datează în cursul secolelor XIII-XV şi aparţin nivelului medieval târziu.
Din cadrul ceramicii medievale timpurii merită atenţie fragmentele de vas din fig. 5/d şi f, primul datorită
decorului realizat prin incizare a unei linii frânte, iar cel de al doilea datorită repetării decorului de sub umărul
vasului şi pe interiorul buzei acestuia. Vasul cu toartă (fig. 7/n) îşi găseşte analogii în ceramica de la Moreşti,
aşa numita B-Keramik, atât ca decor cât şi ca formă. Decorul este unul realizat cu rotita sau prin împunsături
succesive realizate cu un obiect cu secţiune poligonală. Prezenţa masivă a decorului realizat prin impresiuni
cu unghia, coroborat cu forma clasică a oalei fără toarte, cu corpul bombat, permite o încadrare cronologică tot
în cursul secolelor XI-XII. Apariţia decorului realizat cu rotita (fig. 5/d, f, fig. 7/n, fig. 8/c), a alternanţei de benzi
de linii cu benzi de linii în val (fig. 8/b), precum şi a fragmentelor de căzănele de lut, ne permite să împingem
datarea acestei ceramici în cursul secolului al XII-lea şi eventual la începutul secolului al XIII-lea. Datare ce
este susţinută şi de moneda de la Ştefan II (1114-1131) (fig. 10/d) descoperită în stratul din care au fost scoase
şi fragmentele ceramice menţionate mai sus.
Prin urmare, putem spune că materialul ceramic descoperit lângă resturile ve trei de foc de pe str. Deleu din
Cluj-Napoca se datează larg în cursul secolelor XI-XII, fiind încadrabil aşa-numitei ceramici de tip "Ciugud",
sau ceramicii zise "arpadiene" sau, conform tipologiei lui K. Horedt, variantei B-keramik de la Moreşti, iar
cele din stratul de cultură aparţin în linii mari aceleiaşi perioade cronologice, dar având şi unele trăsături ce
permit împingerea limitei superioare spre secolul al XIII-lea. Deşi s-a încercat destul de mult atribuirea unor
valenţe etnice acestei ceramici de tip "Ciugud", în general ceramica secolelor XI-XIII nu a avut, decât în mod
excepţional, particularităţi etnice.
Apariţia în cursul secolului al XI-lea şi apoi în a doua jumătate a secolului al XII-lea a aşa numitelor căldări
de lut 20 , respectiv a ceramicii coloniştilor saşi2t, reprezintă asemenea situaţii de excepţie, iar respectivele
8
N. M. Simina, op.cit., p. 483, fig. 3, fig. 4.
0
1. Berciu, în: Materiale, IV. 1954, p. 350-356.
10
K. Horedt, Moreşti, Bd. 2, Grabungen in einer mittelalterlichen Siedlung in Siebenbiirgen, Bonn, 1984, p. 24, abb. 11, p.
25, abb. 12.
11
Istoria României. Transilvania, Cluj-Napoca, 1997, pl.IX/8.
12
Şt. Pascu şi colab, în:ActaMN, V, 1968, p. 172-174.
13
V. Spinei, Moldova în secolele XI-XIV, Bucureşti, 1982, fig. 10-13; Idem, Realităţi etnice şi politice în Moldova meridională
în secolele X-XIII. Români şi turanici, Iaşi, 1985, p. 215-217, fig. 43-45.
14
Vezi S. Felgenhauer-Schrniedt, Zur Keramik des. 9.-11. fh. Aus Niederostereich, în: Budapest Regisegei, XXXVII, 2003, p.
29-38.
15
Th. Năgler, Cercetările din cetatea Breaza (Făgăraş), în: StComSb, 14, 1969.
16
Vezi şi Istoria României. Transilvania, pl.IX/1.
17
K. Horedt, Moreşti, p.
16
Cercetări inedite, 1. M. Ţiplic, Z. K. Pinter.
19
Torok, Gy., Die Bewohner von Halimba im 10. und 11. fahrhundert, Budapest, 1962, p. 85, abb. 27, 517.
20
Pentru acestea vezi P. Diaconu, Cu privire la problema căldărilor de lut în epoca feudală timpurie (sec. X-XII), în: SCIV,
VII, 1956, p. 421 sqq; 1. Fodor, Der Ursprung der in Ungarn gefundenen Tonkessel, în: AAASH, 29, 1977, 3-4, p. 323 sqq;
L. Antal, în: SCIVA, 35, 1984, 4, p. 320 sqq.
197
materiale au putut avea într-o perioadă foarte scurtă unele caracteristici etnice22 • Nu trebuie decât să menţionăm
arealul geografic în care ceramica de tip "Ciugud" este utilizată pe parcursul secolelor XI-XII- din zona pruto-
nistreană şi până în Austria de astăzi şi din Ucraina subcarpatică şi pană la Dunăre -, pentru a fi evident că
orice încercare de atribuire etnică este sortită unui eşec lamentabil. R. Popa a fost cel care a demonstrat cel mai
bine în istoriografia românească imposibilitatea utilizării ceramicii secolelor XI-XII ca element de departajare
etnică a unor comunităţF • 3
Tocmai datorită insistenţei cu care au fost căutate particularităţi care să permită o oarecare atribuire etnică
pe baza materialului ceramic au apărut şi numeroasele denumiri zonale pentru acelaşi tip de ceramică- Ciugud,
B-Keramik, Dridu, Dridu(Blandiana)-Alba Iulia, arpadiană etc.-, fapt ce a dus la crearea unor cronologii paralele
şi, în consecinţă, extrem de greu de utilizat. Considerăm că mai oportună ar fi utilizarea unui termen generic
-tip dunărean sau balcano-dunărean -care ar acoperi şi geografic întreaga zonă de răspândire 24 • Utilizarea
acestui termen generic este oportună şi în cazul existenţei unor cronologii zonale şi care ar reliefa, pentru
Transilvania, nu existenta unor comunităti diferite din punct de vedere etnic, ci, aşa cum spunea şi R. Popa,
cultura materială transilvăneană din secolul al XI-lea şi până la mijlocul secolului al XIII-lea 25 •
Un ultim lot de ceramică este cel descoperit în aşa-numita "groapă menajeră" şi din cadrul acestuia fac parte
7 vase întregi (fig. 9/a-d, fig. 10/a-c). Forma vaselor, decorul realizat din benzii de linii simple sau împunsături
cu rotita, precum şi forma buzelor, lipsa mărcilor de olar de pe fundul vaselor ne indică o perioadă cronologică
cuprinsă între secolele XIII-XIV. Analogii pentru decorul realizat cu rotita se găsesc la Moreşti 26 , la Vintu de Jos
- PodeP 7 , iar pentru forma buzelor vaselor în Ungaria 28 •
Datorită ariei geografice întinse, precum şi a omogenitătii tipurilor de decor este destul de greu de realizat
o datare mai strânsă pe baza ceramicii, această datare fiind posibilă doar în cazul asocierii ei cu descoperiri
monetare, dar şi acestea trebuie să provină din situatii stratigrafice clare. La Cluj-Napoca, str. V. Deleu, au fost
descoperite 7 monede, dintre care una în apropierea vetrei de foc, iar celelalte în diverse niveluri ale stratului
medieval.
Descrierea materialului numismatic.

Materialul numismatic constă dintr-un număr de şapte monede descoperite în stratul de cultură (6) şi
lângă vatra din camera c (1). Piesele au fost determinate pe baza lucrării fundamentale a lui L. Rethy pentru
emisiunile monetare ale UngarieF 9 , cu excepţia a trei dintre ele care datorită stării de conservare nu au putut
fi determinate.
1- Ungaria, denar, Albrecht (1437-1439)?. CNH, II, 134.
2 - Ungaria, denar, ?.
3- Ungaria, obol, Ştefan II (1114-1131). CNH, I, 88.
4- Ungaria, denar, Albrecht (1437-1439)? sau Ioan de Hunedoara (1446-1453)?. CNH, II, 134 sau 156.
5- Ungaria, obol, Vladislav I (1440-1444). CNH, II, 145 A.
6-7- Ungaria, denari, ?.
Deşi a fost găsită o monedă şi în apropierea vetrei de foc, din cauza stării de conservare ea nu a fost utilă
în datarea mai precisă a materialului ceramic descoperit. Celelalte monede sunt în majoritatea lor emisiuni
21 Th. Năgler, Aşezarea saşilor în Transilvania, Bucureşti, 1991, p. 110 sqq.

22 R. Popa, La începuturile evului mediu românesc. Tara Hategului, Bucureşti, 1988, p. 66.
23 R. Popa, Tara Hategului, p. 67.
24 în acest sens a se vedea C. Stana, Die Entwicklung der Keramik vom 8. bis zur Mitte des 11. ]ahrhunderts in Mittelmi:ihren,
în: Slawische Keramik vom 8. bis zum 11. ]ahrhundert in Mitteleuropa, Internationale Tagungen in Miculcice, Brno,
1994, p. 265-286; Idem, Bemerkungen zur Keramik des sog. Donautypus, în: Internationale Tagungen in Miculcice, II,
Brno, 1995, p. 85-95; S. Felgenhauer-Schmiedt, Zur Keramik, p. 31-32.
25 R. Popa, Tara Hategului, p. 66-68.
26 K. Horedt, Siebenbiirgen in Friihmittelalter, Bonn, 1986, p. 142, abb. 57/8, p. 143, abb. 58/1.
27
N.M. Simina, op.cit, p. 483.
2a z. Bencze, Besz6mol6 R6kospalota-Ujmajor teriileten 1995-1997 kozott folytatott regeszeti felt6r6sok kozepkori
eredm{myeir6l, în: z. Bencze, F. Gyulai, T. Sabjan, M. Takacs, Egy 6rp6d-kori veremh6z felt6r6sa es rekonstrukci6ja,
Budapest, 1999, p. 61, fig. 31/3.
29 L. Rethy, Corpus Nummorum Hungariae, I, Budapest, 1899 (mai departe CNH, I).
198
aparţinând secolului al XV-lea şi sunt legate de nivelul medieval târziu din care fac parte şi unele structuri din
zid. În concluzie, cu excepţia monedei de la Ştefan II (1114-1131), nu avem descoperiri monetare care să vină
în sprijinul unei datări mai strânse a ceramicii descoperite în stratul medieval timpuriu.
Interpretare istorică.
Descoperirile de material ceramic databil în secolele XI-XIII pe raza municipiului Cluj-Napoca sunt extrem
de importante în încercările de a§ezare pe o hartă arheologică a aşezărilor aferente necropolelor cercetate
arheologic în ultima sută de ani. Descoperirile de locuinte din vatra veche a Clujului (Piaţa Muzeului, Str. V. Deleu)
împreună cu monede de la jumătatea secolului al XII-lea, creionează existenţa unei comunităţi relativ active
din punct de vedere economic §i care se înscrie într-o listă de astfel de a§ezări cercetate ceva mai intens la
Cenad, Dăbâca, More§ti, Cluj-Mănă§tur, Moldovene§ti, Alba-Iulia şi în cadrul cărora ceramica are puternice
similitudini, evoluând de la tipurile de vase §i decor caracteristice secolelor X-XI - dimensiuni relativ mici,
decor realizat din benzi de linii simple, profile relativ drepte - spre o ceramică de mai mari dimensiuni, cu
umerii mai dezvoltati §i profilaturi mai complicate, în cursul secolelor XII-XIII, în cadrul căreia principalul
motiv decorativ este a§a-numitul biâu zimţat §i decoraţia realizată· cu unghia.
În ceea ce prive§te atribuirea etnică pe baza ceramicii, după cum am arătat §i mai sus, este deosebit de
hazardată fără alte informaţii suplimentare. Pornind de la datele furnizate de descoperirile funerare de pe raza
ora§ului Cluj-Napoca putem presupune pentru secolele X-XIII existenta unor comunităţi eterogene din punct
de vedere etnic §i chiar confesional, dar destul de omogene din punct de vedere al culturii materiale, micile
diferenţieri fiind date de ritul de înmormântare.
Early Medieval Discoveries in Cluj-Napoca, str. V. Deleu

Abstract
The new discoveries concernind the 11 lh.-12 1h C. are most important for the medieval settlement of Cluj
because they bring some informations about the characteristics of the people which lived during 11 lh.-13Lh C.
in this settlement. In 1992-1994 was made archaeological excavations in Cluj oldest part, excavations what
revelead some roman artefacts and buildings but medieval artefacts and small traces from a house, also.
We have two type of discoveries: pottery and coins. The first type are two kind of pottery: early medieval
(111h.-121h C.- fig. 3-8) and late medieval (14th.- 151h C- fig. 9-10). From the second type the most important
discovery is a cain from King Stephan II (1114-1131) which is important because put it in relation whit the
pottery we allowed to make some chronological remarks.
199
Fig. 1. Amplasamentul săpăturii
Fig. 1. Locations of archaeological excavation
, .....
~~ 1!111 ~-.iMI
"....
.c:':N-
~---W.~
._"..".
....... tiMp . . . . .
:.,-::_ ..... CII tttM
a"..,.._"'·~
('1 _ _ ...,__,
Fig. 2. Planul general al săpăturii cu localizarea vetrei şi a gropii "menajere"

Fig. 2. Locations of the points with medieval discoveries
200
w.
• ...."
r
5 Ql o~
/f;~~ o~ ·&f
--·----
o IIIJ-
Fig. 3. Cluj-Napoca, str. V. Deleu: a-r. ceramică din camera c de lângă vatra de foc- sec. XII.
Fig. 3. Cluj-Napoca, str. V. Deleu: a-r. medieval pottery from chamber c - 121h. C.
201
a
- ----
0 lii)IMI
-==::- -
o !IOrrm
Fig. 4. Cluj-Napoca, str. V. Deleu: a-e. Ceramică din camera c de lângă vatra de foc.
Fig. 4. Cluj-Napoca, str. V. Deleu: a-e. medieval pottery from chamber c.
202
c-
c
Fig. 5. Cluj-Napoca, str. V. Deleu: a-g. ceramică din stratul medieval timpuriu- sec. XI-XII
Fig. 5. Cluj-Napoca, str. V. Deleu: a-g. medieval pottery- 11 th.-12Lh. C.
203
c
-- 60rrm
- -==-
6 50I'MI
Fig. 6. Cluj-Napoca, str. V. Deleu: a-i. ceramică din stratul medieval timpuriu- sec. XI-XII
Fig. 6. Cluj-Napoca, str. V. Deleu: a-i. Medieval pottery- 11 lh.-121h. C.
204
Fig. 7. C1uj-Napoca, str. V. De1eu: a-i, 1-n. ceramică din stratul medieval timpuriu- sec. XI-XII; j-k, o. ceramică de sec.
XIV-XV.
Fig. 7. C1uj-Napoca, str. V. Deleu: a-1, 1-n. medieval pottery- 111h.f1zlh. C.; j-k, o. medieval pottery -141h.-151h. C.
205
~--·-0;
- !Onm
~ .. d
..... \]
50 ITt'fl
d
!iO rTYn
--
Fig. 8. Cluj-Napoca, str. V. Deleu: a-b, e-g. ceramică din stratul medieval timpuriu- sec. XI-XII; c-d. ceramică de sec.
XIV-XV
Fig. 8. Cluj-Napoca, str. V. Deleu: a-b, e-g. medieval pottery- 11 th.f12lh. C.; c-d. medieval pottery- 14lh.-151h. C.
206
---
11 .,.,...,.
---
O I!Dmn
Fig. 9. Cluj-Napoca, str. V. Deleu: a-d. ceramică sec. XIII-XIV:

Fig. 9. Cluj-Napoca, str. V. Deleu: a-d. medieval pottery -13th.-14th. C.
207
---
o 50"""
-=-~
O 60rrm
- 51lmm
Fig. 10. Cluj-Napoca, str. V. Deleu: a-c. ceramică sec. XIII-XIV; d-d'. obol sec. Xll.
Fig. 10. Cluj-Napoca, str. V. Deleu: a-c. medieval pottery -13th.-14th. C.; medieval cain (obol)- 12th. C.
208
ISTORit;
Mărturii ale breslei stănarilor
aflate în patrimoniul
Muzeului de istorie Sighişoara
Adriana ANTIHI
Consideratii generale
În secolul al XIV-lea, economia Transilvaniei este în continuă ascendenţă, fapt confirmat, între altele,
de numeroase menţiuni documentare privind organizaţii de breaslă, ridicarea la rang de oraş a numeroaselor
aşezări: Cluj (1323), Braşov (1343), Sebeş (1345), Sibiu (1346) şi altele. Sighişoara nu face excepţie de la acest
proces de emancipare fiind la rândul ei mentionată ca oraş "Civitas de Seguswar"- în anul1367. 1
Documentul care dă o adevărată măsură a dezvoltării economice din Sighişoara- ca de altfel pentru toate
oraşele din Transilvania de Sud - este acela care consemnează reînnoirea statutelor de breaslă. Astfel în anul
1376 s-au reînnoit statutele din 4 oraşe transilvane Sibiu, Sighişoara, Sebeş şi Orăştie. Aceste statute pomenesc
pentru aceste oraşe prezenţa a 25 de branşe meşteşugăreşti şi a 19 bresle. 2 La 1376 Sighişoara este al doilea
ca importanţă în cadrul scaunelor săseşti după Sibiu. Importanta sa şi dispunerea reşedinţei la întretăierea
drumurilor comerciale face ca Sighişoara în secolul XIV să obţină privilegiul de a deţine 2 târguri anuale, unul
înainte de Postul Mare şi al doilea în duminica de după Rusalii, iar în 1493 privilegiul de a ţine al treilea târg
la sfârşitul lunii octombrie. 3
Prosperitatea economică a breslelor explică ponderea crescândă a acestora în viaţa socială şi administrativă
a oraşului. Astfel apare prima menţiune documentară asupra meşteşugului de stănar în Transilvania în
anul 1393 la care dată unul dintre membrii consiliului orăşenesc din Sighişoara poartă numele de Andreas
Toppengiesser. În traducere acest nume înseamnă "turnător de căni". 4
În acest secol, al XIV-lea, meşterii stănari erau foarte puţini; de abia în secolul XVI atât ştirile documentare
cât şi obiectele materiale încep să se înmulţească. Astfel între anii 1542-46 Iakob Sigmett din Sighişoara învaţă
acest meşteşug la Sibiu. Se deduce deci că anii obligatori de ucenicie trebuie să fi fost 3.
Între anii 1539-84 apar în oraşul Sighişoara 18 meşteri stănari. 5 Acest lucru demonstrează dezvoltarea
acestui meşteşug şi că breasla cositorarilor era una din breslele importante din Sighişoara. În sprijinul acestei
afirmatii stă pildă până astăzi falnicul turn al stănarilor. Înalt de 25m are înfătişarea cea mai arhaică dintre toate
turnurile construite în Cetate. Contemporan cu zidul Cetătii, Turnul şi-a schimbat de mai multe ori înfăţişarea
de-a lungul timpului, fiind mereu adaptat tehnicii de luptă. Transformările succesive i-au modelat o expresie
stranie: pe o bază dreptunghiulară se ridică un trunchi pentagonal, deasupra căruia se lărgeşte susţinut de
console robuste un etaj octogonal prevăzut cu metereze şi guri de aruncare. Pentru secolul al XVI-lea când
breasla stănarilor este legalizată apar şi normele de organizare aşa cum prevăd statutele de breaslă ale stănarilor
din Sibiu (1549, 1568).6 Acestea sunt următoarele:
- un meşter nu are voie să aibă decât o singură calfă şi un singur ucenic;
- sărbătorile nejustificate sunt pasibile de pedeapsă;
1
Ştefan Pascu, Meşteşugurile din Transilvania până în secolul XVI, Ed. Academiei, Buc., 1954, p. 53.
2
Ştefan Pascu, op.cit.
3
Gernot Nussbăcher, Din cronici şi hrisoave, Ed. Kriterion, Buc., 1987, p. 37.
4
Anamaria Haldner, Colecţia de cositoare. Catalog, Sibiu, 1972, p. 3, 4.
5
Ibidem.
6
A. Haldner, op. cit., p. 4.
211
- fiecare meşter este obligat să-şi marcheze produsele cu o ştampilă proprie;
- salariile plătite calfelor trebuie să fie aceleaşi în toate atelierele;
- acelaşi lucru în ce priveşte preţurile de vânzare ale produselor.
Privilegiul de breaslă din 1580 întărit în anul 1602 de principele Transilvaniei Sigismund Bathory
menţionează şi alte prevederi cum ar fi:
- nici o persoană afară de membrii breslei, nu are voie să importe obiecte de cositor;
- repararea vaselor vechi este strict interzisă. 7
Deşi breslele de stănari apar în mai multe oraşe ca Sibiu, Sighişoara, Braşov, Mediaş, Cluj, Bistriţa, ele nu
ajung atât de puternice ca breasla argintarilor, dulgherilor, armurierilor, etc. În unele oraşe ca Braşov, ei fiind
integraţi breslei aurarilor.
Epoca de apogeu a productiei de cositor este secolul XVII şi merge până la sfârşitul secolului XVIII când
acest meşteşug decade datorită concurenţei faianţei şi sticlei manufacturiere locale sau importate. Astfel
cana cilindrică sau uşor tronconică de băut va fi treptat înlocuită în secolul XVIII de căni din sticlă şi faianţă
manufacturieră, mult mai uşor de mânuit şi mai puţin scumpă.
Procedeele de prelucrare a obiectelor de cositor erau destul de simple. Metalul topit era amestecat cu un
procent de plumb pentru rezistenţă, era turnat într-un tipar de ghips, gresie, nisip sau metal format dintr-o
manta şi un nucleu. Răcirea trebuia să aibă loc în mod egal pe toată suprafaţa piesei. Pentru a se îndepărta
asperităţile şi a deveni o suprafaţă lucie piesa era prelucrată la strung. În cazul cănilor care erau formate din
mai multe părţi (corp, capac, toartă, buton, şarnieră) acestea erau prelucrate separat şi apoi îmbinate şi lipite
cu liant de cositor, la cald. 8
Tehnica turnării şi decorării cositorului

Decorarea se realizează
prin procedee variate în raport de specificul, complexitatea modelului şi a
suprafeţelor afectate. Gravarea, inci zarea, sgrafitarea, executate cu mâna liberă, cu burinul (dăltiţă) sau la strung
erau procedee specifice decorării corpului. Adesea, pentru obţinerea unor decoraţii de efect erau folosite toate
trei tehnicile. Prin ciocănire se obţineau suprafeţe geometrice, iar prin ştanţare se realizau frizele de palmete.
Tehnica de decorare prin turnare, în relief este specfică numai toartelor şi plachetelor. Procedeul gravării cu
acizi este mai rar folosit, cu ajutorul lui se obţineau reliefuri plate.
Mărcile reprezintă criteriul esenţial de identificare a meşterului şi centrului de producţie. În toate perioadele
istorice marcarea cositoarelor a avut un caracter universal şi obligatoriu. Marcajul garanta cumpărătorului
că metalul prelucrat nu avea efect nociv. Marcarea avea un statut juridic bine determinat şi funcţiona sub
auspiciile autorităţilor oraşului. Piesele nemarcate erau considerate ilicite şi autorii sau negustorii care le
puneau în circulaţei erau pedepsiţi. Mărcile erau aplicate în locuri discrete, de obicei pe umărul toartei sau
pe capac la interior, iar pe farfurii pe bordură sau pe revers. Ele apar fie sub forma a două scuturi cu iniţialele
meşterului şi respectiv cu stema oraşului, fie un singur scut în care erau reprezentate iniţialele meşterului
alături de stema oraşului. Din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea apar reprezentate şi mărcile de calitate
cu roza sau "Justiţia", cu inscripţii de meşter sau oraş, fiind întâlnite în general cu inscripţia "FEINZINN" sau
"PROBZINN".
Colecţia de cositoare a Muzeului de Istorie Sighişoara

Această colecţie cuprinde 6 căni de vin (din centrele Mediaş, Braşov,Sighişoara), un platou mare şi 3
farfurii din centre din afaraTransilvaniei (posibil Austria). În prezentul material ne vom referi la două piese de
deosebită valoare şi anume intrumentul de ştanţat (secol XVII-XVIII) şi cana de cositor din anul1714 aparţinând
Gimnaziului evanghelic din Sighişoara:
Instrumentul de ştantat (nr.inv.10.573) folosit probabil pentru decorarea toartelor sau a unor părţi din cana
de cositor sau recipiente din cositor. Pe rola din alamă se vede anul 1719 si literele TB legate într-o ligatură.
De rolă sunt două prinse două braţe din fier care se înmănuşează într-un mâner din lemn strunjit refăcut
7
A. Haldner, op. cit., p. 5.
8
Ibidem.
212
după 1900.Rola din alamă a instrumentului are gravată pe suprafata ei pe cei patru evanghelişti. (Dimensiuni:
L=66cm; diameteul rolei=6,5cm; lăţimea rolei=2,5cm). Aceste imagini, ce apar frecvent în evul mediu explică
importanţa lor pentru omul medieval, calea cea mai sigură ce duce la găsirea şi lămurirea tainelor lumii.
Fiinţele erau luate ca simboluri ale personajelor sacre. Astfel cei patru evanghelişti îşi aveau simbolurile lor:
Marcu -leul, Ioan- acvila, Matei- omul, Luca- viţelul, patru făpturi care împreună îl simbolizau pe Hristos în
cele patru momente decisive ale vieţii lui. Iisus "s-a născut ca om, a murit sacrificat asemenea viţelului biblic,
a înviat ca un leu şi s-a înălţat la cer asemenea acvilei în zbor". 9 Fiind vorba de o piesă fără analogie urmează ca
în viitorul apropiat prin cercetarea la muzeele cu colectie mai mare de cositoare să ne elucidăm asupra utilităţii
acestui instrument şi perioada în care s-a folosit.
Cană de vin din cositor (nr.inv. 747) de formă cilindrică uşor tronconică, cu trei registre incizate,
delimitate de un biâu în relief. Toarta-decor prin turnare având şarniera cu decor mască. Pe toartă este marca
oraşului Sighişoara si literele de meşter MGT, la talpa cănii trei picioare decorate cu măşti, capacul cănii cu
buton în forma unui delfin. Pe fundul cănii câteva înscripţii incizate: MGT GYMN SCHASSBURG.
Dimensiuni:
- diametrul tălpii 13,5cm;
- diametrul gurii 9cm;
- înălţimea totală 33cm;
- înălţimea corpului 28,5cm.
Inscripţia în limbă latină ne transmite ca această cană a fost dăruită de elevi gimnaziului rectorului şcolii
Mathias Găldner,al cărui retorat se întinde pe perioada 1713-1714. 10 Inscripţia în trei registre relatează:
1. FELICITER ILLUCESENS GENETIIACON 1SYDV.ANNO MDCCXVIV die 24 Febr. VIRI 1 Per. EXIMII.
Nec. Non . DOC. TISSIDINI
II. DINI MATTH. GOLDNERI GYMNASII SCHAESB: /RECTORIS sume INDUSTRII sweii maie hoc
ALTQALT 1COIIDECORARE VOLEBANI. DISCIPVLI SEQVENTES:
III. GEORG: BRANDISCH OT h GII HUS MICH. SCHULI: Precf: MAR: KELP: Mich: Schuffert/ Mich:
GYNESCH: DAN. KOELLER: Mich: DORNER: MAR: GREGORI: IUC: HAE: Mich. WINER: MICH: VNG.
AR:/ IOH: HEDRICH: ST:GOTIIRADI: Ioh. HENRICH: FR: FRANK: AND: VNGAR: GEORG FABRIT: IOH:
POLDNER11 •
În concluzie putem spune că până în secolul al XVI-lea producţia atelierelor a stat sub amprenta stilului
gotic. Piesele se caracterizau printr-o construcţie masivă, sobră în care de cele mai multe ori singurul ornament o
constituia însăşi forma lor. Iănă la jumătatea secolului al XVII-lea meşterii au abordat un repertoriu ornamental
cu elemente caracteristice Renaşterii: scene şi figuri mitologice, biblice, decoraţii vegetale şi geometrice etc. În
secolul al XVIII-lea încep să apară elementele baroce.
Expresie de simplitate şi nobleţe, a unei mentalităţi sociale dispărute, cositorul transilvănean rămâne în
primul Iând un document reprezentativ pentru un anumit nivel de cultură şi civilizaţie a burgurilor medievale
transil vănene.
9
Ovidiu Drîmba, Istoria culturii şi civilizaţiei, Ed. Ştiinţifică, Buc., 1990, p. 665.
10
Schdssburg. Bild einer Sie~enbiirgischen Stadt, Rautenburg Verlag, 1998, p. 172.
11
Traducerea aproximativă: In mod fericit care străluceşte în anul1714 din 24 februarie, bărbat prin exemple excepţinale,
cel mai cult Mathias Golneri, rector al Gimnaziului de o mare pricepere o ofrană doreau a dedica elevii ce urmează: (şi
continuă registrul trei cu numele elevilor).
213
Foto 1. Instrumentul de ştanţat
Foto 2. Instrumentul de ştanţat (detalii)
214
Foto 3. Cană de vin din cositor
215
Nobilimea transilvăneană din epoca principatului.
Probleme istoriografice
Ionuţ COSTEA
Istoriografia generală despre nobilime remarcă numeroase convergenţe de natură tematică sau
metodologică, dar prezintă la fel de evidente defazaje între diversele spaţii naţionale. O mult mai amplă si
sistematică aplecare spre astfel de studii mărturiseşte în spaţiul Europei centrale istoriografia poloneză, care
prin numerele tematice organizate în revista "Acta Poloniae Historia" (1977, 1981, 1988) a sondat realităţile
nobiliare din varii perspective: mobilitate şi structură socială, raporturile cu monarhia, economia domanială.
Similarităţile dintre istoriografiile naţionale se disting într-o predilecţie a cercetărilor de genealogie şi heraldică
sau prin larga abordare a biografiilor istorice, ilustrând activitatea unor personalităţi exponenţiale (Esztehazy,
Zrinyi, Teleki).
Cercetările consacrate nobilimii s-au născut într-o efervescenţă barocă târzie care situată în prelungirea
umanismului tardiv a transferat de la popoare la indivizi şi grupuri sociale dorinţa de a-şi demonstra originea
ilustră. Istorismul nu a fost doar o temă programatică a resurecţiei naţionale, ci şi un element ce configura
prestigiul social. Dreptul istoric al popoarelor se proiectează la nivelul grupurilor sociale (originea hunică,
în maghiarii cuceritori sau la relaţia cu Sfântul Ştefan) şi asupra familiilor nobiliare care câştigă prestigiu
prin mărturia unei ascendente cât mai adâncă în timp. In acest spirit s-au afirmat preocupările legate de
istoria nobilimii transilvănene la începuturile secolului al XVIII-lea. Cu resurse dinspre istoria instituţiilor
cu grade diferite de cuprindere geografică, istoria nobilimii se deschide către studiul genealogiilor şi cel al
heraldicii. A fost un trend istoriografic dominant în perimetrul Europei centrale, transmis dinspre istoriografia
austriacă celei maghiare, poloneze sau românilor din Transilvania şi Ungaria. Aceste preocupări de studiere a
istoriei unei familii, a prezentării genealogiei acesteia şi a însemnelor sale nobiliare, sau a unui grup de familii
circumscris unei diviziuni politico-administrative, comitate, principate şi regate, ori reprezentate în anumite
oficii şi demnităţi distinge două etape majore. Intr-o primă fază se constată eforturile solitare şi erudite a câte
unui nobil din rândurile familiilor aristocratice doritor de a reliefa rolul eroic jucat de familia sa în trecut. Cea
de a doua fază, se caracterizează printr-un efort sistematic de reconstituire a genealogiilor şi proprietăţilor
familiilor de seamă din trecut prin studii şi cercetări organizate într-un cadru instituţional.
Debutul cercetărilor cu privire la nobilimea transilvăneană l-a făcut lucrarea lui Mik6la Lâszlol, tipărită la
1731, avea dimensiuni reduse, doar 58 de pagini şi făcea referire numai la 43 de familii. Aproape la distanţă de
un secol au apărut lucrările lui LehoczkF şi Wagner Kăroly 3 cuprinzând informaţii şi despre familiile nobiliare
ardelene. Acestea, ca lucrări de pionerat, erau sumare şi cu multe inexactităţi.
Spiritul romantic al cercetărilor istoriografice s-a manifestat în rândurile transilvănenilor, mai ales a
nobililor, printr-o atracţie şi fascinaţie remarcabile în descoperirea documentelor istorice. Erudiţia secolelor
anterioare a dovedit în veacul al XIX-lea un program, la început ilustrat de eforturi individuale, apoi orientat
şi coordonat de pe poziţii instituţionale, mai largi, culturale (Muzeul Ardelean, Asociaţia pentru literatură
şi cultură a românilor ardeleni), şi speciale, prin asociaţiile profesionale înfiinţate, asociaţii ale istoricilor,
cu diviziuni cuprinzând cercetări de genealogie şi heraldică. In acest climat, s-au remarcat contribuţiile lui
Jozsef Kemeny, rămase în manuscris, reprezentând o bază fundamentală cercetărilor legate de istoria familiilor
nobiliare, a nobilimii transilvănene în general. Efortul său de colectare şi transcriere a diplomelor şi actelor
1
L.Mike, Historia genealogico-transilvanica, 1731.
2
A.Lehoczky, Stenmatographia nob.familiar. Reg.Hun., Bratislava, 1796.
3
K.Wagner, Collectanea genealogico-historica, Pesta, 1802.
217
privilegiale, de a le ordona problematic şi geografic, Privilegia, Donataria, Diplomatica, în funcţie de comitate
şi alte subdiviziuni administrative, se dovedeşte meritoriu, cu toate inadvertentele şi falsurile operate, care dau
fiori istoricilor. Informatiile cuprinse în acest fond documentar deschid direcţii de investigare arondate istoriei
sociale a principatului, a structurilor economice şi a institutiilor constitutionale, politice, administrative şi
juridice ale Transilvaniei. 4
La mijlocul secolului al XIX-lea a fost tipărită contribuţia lui Kovari Laszlo5 , una mai cuprinzătoare,
dedicată în exclusivitate familiilor nobiliare transilvănene, oferind date despre înnobilări, originea familiilor,
insemnele nobiliare şi tabele genealogice cu informaţii asupra demnităţilor şi oficiilor deţinute, a căsătoriilor
realizate, a perioadei de viaţă a membrilor familiilor, pentru aproximativ 200 de familii. Cartea lui Kovari
mărturiseşte un exerciţiu critic propriu istoricului specialist, apelând la surse primare şi secundare. Pentru
redactarea lucrării autorul s-a documentat, consultând scrierile, câte erau, ale înaintaşilor, dar cercetarea s-a
întregit prin investigarea colecţiilor de documente rămase inedite prezente în bibliotecile ardelene nobiliare. A
cercetat oraţiile funerare ale lui Verestoi Gyărgy, imprimate la Cluj în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea,
pe acelea ale preoţilor protestanţi şi ale iezuiţilor, deopotrivă. A consultat colectia lui Kemeny Jozsef, cele 16
volume cu transcrieri de documente privilegiale şi donaţii, pe cea a canonicului Fancsali Daniel, Tholdalagi
Lâszlo, biblioteca şi manuscrisele lui Mike Sândorfi şi biblioteca şi colecţia Teleki, la fel cu manuscrisele lui
Apar Peter. 7 Precizarea surselor documentare, a categoriilor de izvoare, care permiteau realizarea unei istorii a
familiilor nobiliare ardelene a deschis drumul cercetărilor critice.
Desigur, opera de cea mai largă cuprindere, însumând un dictionar al familiilor nobiliare din întreaga Ungarie
a constituit-o monumentala lucrare a istoricului Nagy Ivân, care întregea şi istoria nobilimii din Transilvania.
Apariţia acestei lucrări a stârnit orgoliul şi sensibilitatea unor personalităţi din rândurile românilor ardeleni,
provocând ambiţia realizării unui corpus similar. El avea să fie tipărit în ultimul deceniu al secolului sub
semnătura lui Ioan Puşcariu şi auspiciile Asociaţiei transilvane pentru literatură română şi cultura poporului
român. 8
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea asistăm la o instituţionalizare a cercetării istoriografice din
Ungaria şi Transilvania, Erdely Muzeum, Astra, Universitatea din Cluj, comisiile istorice înfiinţate la nivelul
comitatelor, revistele de specialitate care s-au tipărit au însemnat şi pentru istoria nobilimii o nouă consacrare.
Astfel, dacă din punct de vedere metodologie nu se sesizează schimbări semnificative, genealogia, heraldica şi
istoria familiilor deţinând pe mai departe atenţia cercetătorilor, studiile erau valorifica te în revistele asociaţilor
de genealogie ("Genealogiai Fuzetek") şi heraldică ("Turul"). Numeroase articole, studii, note, editări de
diplome şi acte privilegiale cu referire la Transilvania şi nobilimea de aici au văzut lumina tiparului în noile
publicap.i. Ilustrativ a fost cazul lui Gyărgy Petrovay care prin cercetări sustinute a dat la iveală contribuţii
semnificative privind familiile nobiliare din Maramureş şi Bereg. Tot în reviste, sub formă serială, a apărut şi
lucrarea specială, cuprinzând prezentarea comiţilor din Transilvania, a lui Lazar Miklos, tipărită apoi, la 1889,
într-o carte. 9 Este în primul rând o carte de istorie instituţională şi a vieţii politice, dar şi a istoriei nobilimii, a
familiilor din care au provenit şi pe care le-au ilustrat aceşti demnitari. Cercetările acestuia s-au oprit şi asupra
familiei Măcicaş de Tincova, o lucrare rămasă în manuscris şi ataşată arhivei familiei. 10
Ca urmare a atmosferei efervescente instaurată prin dezbaterile comisiilor de istorie comitatense se remarcă
preocupări de istorie locală. Un exemplu sugestiv este lucrarea preotului reformat Băjthe Odăn 11 circumscrisă
nobilimii comitatului Hunedoara, o carte ce a însumat aproape 10 ani de cercetări. Lucrarea are o importanţă
aparte deoarece zona Hunedoarei, cu districtul Haţegului, regrupa o comunitate românească numeroasă. Tot cu
un caracter local, la nivelul Banatului, a comitatului Severin, a Banatului de Caransebeş şi Lugoj se circumscriu
contributiile documentare şi istoriografice ale lui Pesty-Ffigyesy.
4 J.Kemeny, Diplomatarium 'fransilvanicarum Supplementum, Appendix Diplomatarii Transilvaniei, B.A.R. Cluj-Napoca.

5 L.Kovâri, Erdely nevezetessebb csaladai, Cluj, 1854.
6 Mike Sândor, Collectio Genealogicae Nobilitatis 'fransilvanicae, Biblioteca Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, Mss.
Latine, A. 421.
7
L.Kovâri, p. 3-6.
8 Ioan Puşcariu, Date istorice privitoare la familiile nobile române, I-II, Sibiu, 1892-1895.
9 M.Lâzar, Erdely foispanjai (1540-1711), Budapesta, 1889.
10 Arhivele Naţionale Direcţia Cluj, Fond Familia Măcicaş de Tincova, cutia XXII.
11 O.Bojthe, Hunyadmegye sztrigymelleld reszenek es nemes csaladainak tărtenete, Budapesta, 1891.
218
lnsă, cea mai importantă contribuţie pentru istoriografia românească rămâne lucrarea lui Ioan Puşcariu,
Date istorice privitoare la familiile nobile române. Activitatea de Ioan Puşcariu 12 pentru
diversă desfăşurată
resurecţia naţiunii române din Transilvania s-a concretizat şi prin ilustrarea argumentelor programului politic.
In acest sens capătă substanţă eforturile istoricului de a pune în evidenţă o elită românească prezentă şi afirmată
în trecutul Transilvaniei şi a Ungariei. Preocupările sale în această direcţie au fost declanşate în momentul
dietelor de la Sibiu (1862), prin anchetele întreprinse la nivelul protopopiatelor, aprofundate mai pe urmă prin
studierea documentelor arhivistice. Metoda sa de elaborare se regăseşte în contextul corpusurilor închinate
istoriei familiilor din Ungaria scoase la lumină prin stăruinţa lui Nagy lvan în acei ani. Contribuţia sa dedicată
familiilor nobile româneşti a rămas unică în istoriografia românească. Organizată în două părţi, ordonând
familiile şi datele despre ele după un criteriu politica-administrativ, în prima parte, includea materialul
anchetei din 1862 şi extrasele din colecţiile de documente şi enciclopediile editate până atunci. Cea de a doua
parte, incompletă şi modestă faţă de cele 13 tomuri ale contemporanului său Nagy lvân, prezenta cele aproape
5000 de familii nobile în ordine alfabetică a numelor şi "predicatelor".
Intuind necesitatea fundamentării cercetării şi a discursului istoriografic în general şi studierea nobilimii
în mod special pe surse primare, Ioan Cavaler de Puşcariu alături de exemplul pe care i-l oferise maramureşanul
Mihalyi de Apşa, s-a oprit la editarea unui volum de documente referitor la boierii din [ara FăgăraşuluP 3 , o zonă
pe care o cunoştea şi de care era legat.
Cu toate că se admite într-o manieră covârşitoare importanţa nobilimii comitatense, în schimb cercetătorii
s-au ocupat într-o mică măsura de istoria sa socială şi culturală. La începutul secolului XX şi în prima sa
jumătate nobilimea a constituit un subiect istoriografic mai ales din perspectiva angajării membrilor săi
marcanţi în viaţa politică, în timp ce studiile concentrate asupra istoriei sociale s-au oprit la câteva familii
importante şi s-au străduit pentru o cât mai exactă reconstituire a genealogiilor acestora. Desigur, au fost şi
excepţii, cum este cazul istoricului lstvân R. Kiss, care a reconstituit structura nobilimii în jurul anului 1800
într-o carte intitulată Ultimele insureqii nobiliare 14 • Un alt istoric cu preocupări în istoria românilor ardeleni a
fost Andrei Veress care prin bogata sa activitate istoriografică şi prin cercetările sale de bibliografie şi-a adus o
contribuţie reală la studierea istoriei ţărilor române, a relaţiei acestora cu Transilvania în secolul XVI şi XVII.
Istoricul maghiar s-a remarcat mai cu seamă prin colecţiile de documente publicate, documente care jalonează
relaţiile politice, dar în egală măsură fundamentează cercetările relaţiilor culturale româna-maghiare. Spre
activitatea de publicare a documentelor l-a îndreptat formaţia sa, fortificată la Universitatea din Cluj, dar şi ca
bursier al Institutului paleografic din Viena, unde a deprins o solidă pregătire în ştiinţele auxiliare ale istoriei.
Interesul pentru istoria principatului a cunoscut-o alături de profesorul său Ludovic Szâdeczky. Angajat spre
sfârşitul secolului al XIX-lea ca arhivist al bibliotecii universitare clujene, s-a exersat în activitatea de adunare
şi transcriere de documente de-a lungul a numeroase stagii de cercetare în arhivele din Ungaria, Austria,
Germania, Italia, Polonia şi Rusia. 15 Prodigioasa sa activitate nu a fost pe deplin fructificată din diverse motive
în epocă. Numeroase manuscrise au rămas inedite. Printre acestea se află şi colecţia de documente dedicată
boierilor şi nobililor de origine românească din Transilvania din epoca principatului. Publicarea unor acte
cu referire la nobilimea românească din Transilvania nu era inedită pentru istoric, volumele sale închinate
relaţiilor dintre ţările române şi principat evidenţiind câteva diplome de înnobilare sau scrisori cu privire
la statutul acestei nobilimi din diversele zone ale principatului. Sistematizarea acestora şi publicarea unei
lucrări comprehensive despre problematica nobilimii româneşti din Transilvania a rămas un deziderat pe care
vremurile nu 1-au făcut posibil în ciuda stăruinţelor şi strădaniilor istoricului. 16
Preocupările de studiere sistematică şi instituţională apărute şi consacrate de comisiile comitatense de
istorie, valorifica te în publicaţii speciale sau în revistele de genealogie şi heraldică au constituit suportul editării
12
N.Josan, Ioan Puşcariu, viata şi activitatea, Teza de doctorat, UBB Cluj-Napoca, 1990, p. 172-173.
13
Ioan Puşcariu,Ftagmente istorice despre boierii din Tara Făgăraşului, Sibiu, 1907.
14
lstvan R.Kiss, Az utolso nemesi felkeles, 1-11, Budapest, 1909-1911.
15
L.Demeny, De l'activite historiographique d'Andre Veress, în RRH, VI(1967), 1, p. 23-38.
16
Biblioteca Academiei de Ştiinţe Maghiare, Fond Endrei Veress, Boieri şi nemeşi români din Ardeal şi Ungaria, Mss.
541, scrisoare A.Veress către G.Moisil din 8 dec. 1935, Budapesta: "Dar trebuie să ne grăbim până voi putea copia tot în
tăcere, după ce aici sunt proscris ca un renegat şi trădător de patrie care lucrează pentru Valahi!"; într-o altă scrisoare,
din Budapesta, 15 febr. 1936, scria: "Aş fi deci de părere să faceti apel direct la MS Regelui ori directorului Fundatiilor
Regale, domnul profesor Rosetti ca să putem scoate opera cât mai curând posibil."
219
unor corpusuri ce valorificau contribuţii disparate şi secvenţiale. Ilustrativă, în acest sens, a fost iniţiativa
lui Sândor Imre de a grupa în două volume o serie de descrieri heraldice extrase din documente şi figurate
cu ajutorul lui K.Sebestyen Jozsef. Acoperind un secol de istorie a Transilvaniei (primul volum 1551-1629;
volumul doi 1630-1660) efortul lui Sândor Imre a fost selectiv în faţa unei oferte extrem de bogate, de peste
1500 de acte cu blazon de care dispunea. 17 Iniţiativa sa circumscrie o cercetare bibliografică, dar şi arhivistică
prin consultarea şi investigarea surselor primare şi secundare disponibile. 18 Angajamentul istoricului s-a
rezumat doar la o cuprindere deopotrivă a însemnelor heraldice, în tonul preocupărilor din epocă, oferind
pentru istoricul contemporan un instrument util şi pertinent de analiză.
Istoriografia românească interbelică remarcă cercetările lui Ştefan Meteş de o mare suprafaţă care au avut
în atenţie teme circumscrise problematicii istoriei elitei româneşti, atât a celei laice cât şi a celei ecleziastice. 19
Studiile sale asupra boierimii din Făgăraş au prezentat o abordare diversă privind statutul juridic şi social,
tipologia boierilor, aspecte demografice, obligaţiile economice şi militare de-a lungul secolelor XVII şi XVIII.
Complexitatea cercetărilor lui Ştefan Meteş a rezultat şi din varietatea geografiei asupra căreia s-a oprit,
intrând în atenţia istoricului Zarandul, Chioarul, comitatele nobiliare şi părnântul săsesc. Viaţa economică,
structurile agrare, instituţiile juridice şi relaţiile culturale ale românilor transilvăneni cu cei de peste Carpaţi au
constituit orizontul preocupărilor istoricului. Investigaţiile sale, descriptive şi reproduc ti ve a surselor primare,
a documentelor de arhivă, probează o erudiţie caracteristică istoriografiei critice, a asimilării şi exersării
abilităţilor de paleograf, de bun cunoscător al ştiinţelor auxiliare ale istoriei. Insistenta cu care a zăbovit asupra
structurilor de civilizaţie românească din Transilvania şi Ungaria, pe alocuri într-un ton polemic, au rămas
tributare angajamentului unei istoriografii naţionale şi parohiale.
Cercetarea nobilimii din Maramureş începută prin editarea surselor istorice, a diplomelor de înnobilare, de
către Mihalyi de Apşa, sau prin elaborarea unor studii de caz privind evoluţia unor familii de seamă, G.Petrovay,
ori cuprinderea datelor despre acestea în lucrări de sinteză apărute la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la
începutul celui următor, a continuat la mijlocul veacului XX cu tipărirea cărţii lui Joodi PaF0 • Medic ca formaţie
intelectuală, acesta s-a dovedit un sistematic şi asiduu cercetător al arhivelor comitatului Maramureş. Rodul
preocupărilor sale s-a concretizat într-o lucrare de editare şi prelucrare primară a protocoalelor de anchetare a
nobilităţii întreprinsă de Maria Tereza între anii 17 49 şi 1769. Investigarea lui Joodi Pal este semnificativă pentru
studierea nobilimii locale, comitatensă, din epoca premodernă prin informaţiile abundente, directe despre
înnobilările sau recunoaşterea şi reconfirmarea acestora în secolul al XVII-lea. Altfel, lucrarea nu depăşeşte
modelul consacrat în istoriografia timpului: cercetătorul nobilimii a fost magnetizat de o atare tematică datorită
originii sale nobiliare; introduce în mediul istoriografic izvoare inedite; elaboratul istoriografic se limitează la
reproducerea izvoarelor arhivistice, analiza propriu-zisă rezumându-se la repere genealogice şi observaţii cu
privire la organizarea fondurilor arhivistice.
Între 1950 si 1980 nobilimea a fost larg neglijată pentru epoca premodernă în beneficiul istoriei economice
şi sociale a ţărănimii, domenii în care s-au obţinut rezultate remarcabile. De-a lungul acestei perioade istoricii
nobilimii au favorizat în primul rând nobilimea de curte, o grupare politică prin excelenţă şi care a regrupat
între rândurile sale pe principalii protagonişti ai luptei politice. Studii aplicate şi în profunzime asupra micii
nobilimi, precum acela întreprins de Ferenc Makay 21 sau asupra unor categorii semi-nobiliare, boierimea din
Făgăraş, studiu ce aparţine lui David Prodan 22 (ambii istorici remarcându-se în principal prin contribuţiile lor
la studiul istorie ţărănimii) rărnân o excepţie.
Studiul dedicat de David Prodan boierimii a fost comprehensiv, fie din punctul de vedere al concepţiei
istoriografice, cunoscând o tratare în contextul structurilor sociale făgărăşene, fie din perspectiva metodei
17
Sândor lmre, Czimerlevelek, 1 (1551-1629), Kolozsvar, 1910, p. III.
18
Ibidem, 1, p. III-IV; Il, p. III-V.
19 S.Meteş, Boierii ostaşi din [ara Oltului în veacul al XVIII-lea, Cluj, 1942; ldem, Contribuţie nouă la istoria românilor din
[ara Făgăraşului în veacul al XVII-lea, Bucureşti, 1942; ldem, Contribuţie nouă privitoare la voievozii români din Ardeal
şi părţile ungureşti, Cluj, 1922.
20 Joodi Pal, Cercetarea calităţii de nobil în comitatul Maramureş. Anii 1749-1769, ediţie îngrijită de Vasile luga de Sălişte,
cu prefaţă de Nicolae Edroiu, Cluj-Napoca, 2003 (prima ediţie în limba maghiară apărută la 1943 în Sighet).
21 Ferenc Makay, A s6k nemes orszaga, în "MalyU.sz Elemer Emlekkonyv", Budapesta, 1984, p. 290-292 şi Parasztnemesi
gazdalkodas Szentgalon 1700-1848, Budapest, 1983.
22
David Prodan, Boieri şi vecini în Tara Făgăraşului în sec. XVI-XVII, în AIIC, VI, 1967.
220
de analiză aplicată acestui grup de privilegiati. De-a lungul a două secole istoricul a reconstituit evoluţia
şi transformările statutului juridic, procesul social-juridic care a însemnat o reconfigurare a privilegiilor şi
libertăţilor boiereşti, funcţiile, obligaţiile şi caracteristicile boierilor, militare, economice şi administrative în
cadrul domeniului princiar. Considerând statutul boierului similar celui de nobil la origini, bucurându-se de
aceleaşi privilegii, scutiri şi libertăţi, a constatat adaptarea la care a fost supus în epoca principatului: "La o
extremă elemente din compunerea ei- a cetei boierilor, (n.n. I.C.) - se ridică în nobilime, asimilându-se cu
nobilimea Transilvaniei, schimbându-şi unii şi confesiunea, limba chiar, înglobându-se în nobilimea maghiară,
iar la cealaltă extremă trece limitele nobilimii, căzând în libertinat sau chiar în iobăgie. Masa boierimii însă se
va menţine, va dăinui, va evolua, supravieţuind tuturor încercărilor." 23 Identificând dreptul de stăpânire asupra
pământului cu fondul statutului privilegiatului, David Prodan a trasat o direcţie fundamentală în investigarea
elitei româneşti medievale şi premodeme. Această viziune se acomoda şi exigenţelor ideologice ale epocii
interesată de dihotomia dintre stăpâni şi supuşi. Desigur, studiul lui Prodan este unul erudit, fără concesii
meseriei şi profesiei istoricului, bazat pe analiza şi interpretarea unor surse edite şi inedite. Mai ales utilizarea
urbariilor, a instrucţiunilor şi a inventarelor domeniului fiscal, i-au oferit perspectiva unei reconstituiri
cuprinzătoare ce nu mai accentua istoria "eroică" a individului şi a familiei sale, ci pe aceea a grupului social în
întregul său. Fascinat de istoria românilor ardeleni s-a arătat interesat de soarta elitei din Făgăraş, românească
în proporţie majoritară. Din acest motiv istoria boierimii capătă semnificatii profunde pentru cercetarea şi
afirmarea conştiinţei naţionale la românii din Transilvania în secolele următoare. Astfel, se desprinde o opoziţie
între boier şi nobili, una etnică, în timp ce boierul rămâne român, cel care a devenit nobil adoptă confesiunea
reformată sau catolică, limba şi condiţia maghiarului. Păstrată în termenii argumentaţiei şi analizei istorice la
Prodan, această observaţie a constituit una dintre obsesiile istoriografiei româneşti. In fapt, a fost o condiţie
apriorică, o prejudecată a istoricului, o expresie a conştiinţei istoricului modem instruit, educat şi cultivat în
limitele acestui tip de solidaritate. In termenii unei istorii naţionale româneşti nobilimea din Transilvania în
epoca premodemă, similar în istoria naţională maghiară, cu aristocraţia Ungariei din veacul al XVIII-lea, capătă
insemnele unui grup centrifug, înstrăinat. Detaşarea de această judecată etnocentrică arată nobilimea ca o
structură socio-culturală fundamentală pe o solidaritate complexă constituită din privilegii de natură juridică,
economică, politica-administrative, şi un stil specific de viaţă.
Curentul istoriei locale şi regionale a căpătat o expresie sugestivă în contextul istoriografiei cu privire la
Transilvania în anii '70 prin contribuţia Mariei Szentgyorgyi dedicată societăţii din ţinutul Chioarului în epoca
premodemă. 24 Analiza întreprinsă s-a dezvoltat pe baza unor surse istorice arhivistice inedite, dar la fel de
pertinente au fost şi observaţiile formulate în legătură cu structura socială a Chioarului. Autoarea a insistat în
demersul său asupra condiţiei nobiliare receptată în diversele sale formule de manifestare (de iure, de facto),
asupra originii acestui grup social şi a modalităţilor de împrospătare şi augumentere de-a lungul timpului.
Maria Szentgyorgyi a subliniat importanţa structurilor semiprivilegiate în condiţiile transformării Chioarului
în domeniu fis cal, princiar, a nobilimii condiţionare, a puşcaşilor şi darabanţilor care au predominat numeric în
zonă. In schimbul serviciilor militare şi a obligaţiilor fiscale şi de altă natură prestate faţă de oficialii cetăţii, aceste
categorii seminobiliare au beneficiat de privilegii similare cu ale nobililor, dar cu valoare numai în domeniul
Chioarului. Extrem de sistematică şi nuanţată în analiza evoluţiei societăţii din acea regiune, contribuţia are o
dublă semnificaţie istoriografică. In primul rând, alături de boierii şi vecinii din Ţara Făgăraşului a lui D.Prodan,
constituie un exerciţiu şi un model necesar reconstituirii istoriografice contemporane cu referire la Transilvania.
In al doilea rând, in fundamentum, oferă o deschidere spre înţelegerea în contextul evoluţiei principatului a
unei istorii sociale comparate, impunerea unei diversităţi a structurilor sociale. Ambele orizonturi ale cărţii
subliniate mai sus au rămas pe mai departe o provocare pentru istoriografia românească şi, în general, pentru
cei cu preocupări referitoare la spaţiul ardelean.
Istoriografia, mai veche sau mai nouă, focalizată pe nobilimea transilvăneană sau diri. spaţiul fostului regat
medieval maghiar, din secolul al XVII-lea, a insistat cu precădere asupra aristocraţiei, a magnaţilor şi a familiilor
lor. 25 Monografiile consacrate unor reprezentanţi exponenţiali ai nobilimii ataşează o componentă socială
23
Ibidem, p. 41.
24
Szentgyorgyi Maria, Kovar videknek t6rsadalom, Budapesta, 1972.
25
Istvân Gyorgy T6th, Le monde de la petite noblesse hongroise au XVI/le siecle, în "Revue de l'histoire moderne et
contemporaine", 1, 1999, p. 171-184, vezi bibliografia pentru istoriografia maghiară recentă.
221
globală printr-o raportare şi relaţionare cu epoca in care au trăit. Dar, mai ales, au reţinut atenţia reconstituirile
pozitiviste şi narative care intenţionau redarea trecutului cu acurateţe şi acribie la nivelul genealogiilor, a
posesiunilor şi a celorlalte aspecte economice legate de domeniul nobiliar. 28 Doar în ultimii ani, prin eforturile
programatice, instituţionale, promovate de către Central European University din Budapesta, s-a constatat o
decongestionare tematică, teritorii precum istoria culturală şi viaţa cotidiană a nobilimii sau istoria familiei din
epoca premodernă, din perspectiva unor strategii sociale (copilăria, educaţia, căsătoria), au reţinut atenţia prin
câteva contribuţii remarcabile şi novatoare pentru istoriografiile Europei Centrale. 27
Mai multe motive au determinat canalizarea cercetărilor istorice spre familiile aristocratice. Intr-o primă
ipostază, arhivele documentare a numeroase familii n-au supravieţuit, ori unde au făcut-o, o parte rărnân
inaccesibile, sau nu sunt prelucrate într-o formă adecvată cercetării; alte ori ele au un caracter fragmentar.
Rebecca Gates-Coon, într-o monografie despre familia Eszterhazy atrage atenţia asupra caracterului dispersat
al arhivei.2 8 Dezmembrarea Imperiului Habsburgic şi bombardamentele din cel de-al doilea război mondial au
condus la fragmentarea fondului şi la distrugerea unei părţi a acestuia. Descoperirea şi utilizarea izvoarelor
inedite este circumstanţială, adesea ţine de şansa şi norocul cercetătorului care în cele mai numeroase cazuri
se confruntă cu faptul ca sunt dispersate, în varii fonduri şi instituţii, sau chiar cu o distrugere deliberată
a lor. Confruntările militare care au traversat continentul în ultimul secol, dar şi cele din epoca modernă,
au contribuit din plin la decimarea arhivelor familiale sau a altor instituţii furnizoare de acte cu referire la
nobilimile europene. În acest perimetru putem remarca şi afirmarea ideologiilor ostile, o prezenţă opresoare
în cadrul Uniunii Sovietice şi în "lagărul" ţărilor din răsăritul continentului de-a lungul a peste patru decenii
de stăpânire comunistă, până la dezintegrarea blocului sovietic, la 1989. Astfel de cercetări nu au întrunit o
dezvoltare continuă şi instituţionalizată. Aliniamentele ideologiei marxiste au fost principala barieră în calea
cunoaşterii nobilimilor din Europa răsăriteană. In acest spaţiu geografic trebuie să mai remarcăm suportul pe
care istoria l-a oferit legitimării naţiunilor, ceea ce a constituit de multe ori o barieră în cercetarea unui segment
social considerat "înstrăinat" sau cuceritor şi opresor. Spre exemplu, iniţiativa lui Ioan Cavaler de Puşcariu 29 ,
meritorie şi unică în istoriografia transilvăneană românească, îşi are resorturile în campania din jurul lui 1860,
în conjunctura Dietelor de la Sibiu, pentru prima dată un organism politic reprezentativ dominat de români.
Problema nu este specifică doar istoriografiei româneşti, ea se regăseşte şi în cazul maghiarilor şi polonezilor,
predispuşi să schimbe miturile originilor scitice şi sarmatice cu orgoliul unor naţiuni dezvoltate în limitele
elitelor sociale, cu "naţiunile nobiliare", superioare, predestinate să domine politic şi cultural, creatoare de
stat şi gestionarea vieţii instituţionale. Această paradigmă naţională a făcut ca o anumită parte a aristocraţiei
maghiare să nu retină atenţia istoricilor fiind considerată "în afara sentimentelor patriotice" 30 • In Europa
Centrală pe seama nobilimii s-a pus tendinta belicoasă care domină societatea şi, de asemenea, predilecţia
pentru regimurile autoritare şi despotice, aici aristocraţia barând drumul burgheziei spre afirmare în viata
politică, burghezia fiind considerată ca promotorul democraţiei. Desigur, în lumina cercetărilor recente care au
insistat pe o prelungire a structurilor politice şi sociale aristocratice în întreaga Europă în secolul al XIX-lea se
exclude explicaţia de mai sus pentru evenimentele şi fenomenele localizate aici. 31
Prejudecăţile ideologice nu au constituit singurele cauze, cercetările aprofundate asupra micii nobilimi
suferind de o "sarăcie" a surselor. Pentru aristocraţia şi nobilimea care stăpâneau ţărănime dependentă sunt
26 F.Deak, Egy magyar faur a XVII. szazadban, Budapest, 1888;V.Biro, Altorjai grof Apor Istvan es kora, Koloszvâr, 1935;
idem, Az Erdelyi fejedelmi hatalom fejlodese, Koloszvâr, 1917; Nicolae Edroiu, Cercetări genealogice privind boierimea
făgărăşană: Ioan Cavaler de Puşcariu şi Andrei Veress, în vol. "Nobilimea românească din Transilvania", coord. Marius
Diaconescu, Satu Mare, 1997, p. 277-289; Kovacs Andras, Preocupări ale cercetărilor genealogice maghiare, în
"Arhiva Genealogică", Iasi, 2001; Ioan Aurel Pop. Genealogie şi istorie: o familie boierească din Tara Făgăraşului
în secolele XV-XVII, în vol. "David Prodan - Puterea modelului", Cluj-Napoca, 1995, p. 38-54; Tudos S.Kinga,
Szekely fănemesi eletmod a XVII. Szazad altonyan, Budapesta- Kolozsvâr, 1998; A.A.Rusu, Ctitori şi ctitorii în
Tara Haţegului până la 1700, Satu Mare, 1997.
27 Istvân Gyiirgy T6th, Uteracy and ~tten Culture in Early Modern Central Europe, Budapest, 2000; Peter, Katalin(ed.),
Beloved Children. History ofAristocratic Childhood in Hungary in the Early Modern Age, Budapesta, 2001.
28 Rebecca Gates-Coon, The Landed Estates of the Esterhazy Princes: Hungary during the Reforms of Maria Theresia and
]oseph II, Baltimore and London, 1994.
29 1. Puşcariu, Date istorice privitoare la familiile nobile romane, I-II, Sibiu, 1892-1895.
30
Rebecca Gates-Coon, p. XX.
31
J.Dewald, p. 14-15.
222
disponibile o cantitate considerabilă de izvoare pentru secolul al XVIII-lea. Administrarea domeniilor a produs
o serie de surse istorice, corespondenţa lor a fost extinsă, oferind numeroase şi diverse sugestii. Din contră, mica
nobilime nu s-a aflat sub controlul seniorilor. Prezervându-şi cu asiduitate imunitatea fiscală ei au fost doar în
mod excepţional recenzaţi de autorităţi, iar posesiunile şi supuşii şi-i conduceau, când îi aveau, viva vocae. Pe
de altă parte, marea lor majoritate erau analfabeţi, ceea ce le bloca posibilitatea redactării unor jurnale sau de
a întreţine corespondenţă privată. In lumina acestor observaţii apare conjuncturală posibilitatea cercetătorului
de a se apropia de o lume, într-o mare măsură, inaccesibilă. Întâmplător, norocoasa supravieţuire a surselor
deschide calea cercetătorului către o apropiere de membrii micii nobilimi a căror experienţă este examinată
în detaliu. Exemplul clasic, în acest sens, este remarcabilul studiu intreprins de Otto Brunner32 despre viaţa
şi ethosul unui membru a ceea ce se cheama Ritterstand (cavaleri sau mica nobilime) din Austria de Jos, pe
numele său Wolf Helrnhard von Hohberg (1612-1688).
În acelaşi perimetru se înscrie cercetarea şi studiul lui Katalin Peter despre Miklos Eszterhazy, un nobil
cu originea în mica nobilime, dar care prin căsătoriile contactate, prin averea şi influenţa ce-a acumulat-o
a deţinut cea mai importantă demnitate în regat, fiind desemnat palatin la 1626. 33 De asemenea, se impun
câteva studii semnificative în ce priveşte istoria politică şi instituţională a nobilimii. Pentru epoca premodernă,
această tendinţă se focalizează pe relaţiile dintre configurarea statelor moderne, proces în plină desfăşurare,
şi elita socială tradiţională, care adesea apare în ipostaza victimei inevitabile, integrată într-un proces istoric
vectorial. Tematica raporturilor dintre puterea centrală, suveran, şi nobilime/stări, a rămas mai departe deschisă
cercetătorilor care-şi centreză investigaţiile pe unul sau altul din termenii aduşi în discuţie. Într-o manieră
tradiţională se remarcă analiza lui Szadeczky despre viaţa la curtea lui Mihail Apafi, sau studiile din anii '80
întreprinse despre curtea lui Gabriel Bethlen. Remarcabile, par, în acest context, cercetările lui Zs.TrocsanyP 4
şi L.MakkaP 5 cu resurse dinspre sondarea ideologiei şi a istoriei culturale. In urma unor cercetări de anvergură,
sistematice şi de lungă durată, circumscrise istoriei instituţiilor centrale ale principatului, s-a remarcat
activitatea şi contribuţiile istoriografice ale istoricului Zs.Trocsanyi. Descrierea fondurilor arhivistice ale
principatului, a principalilor demnitari şi oficiali civili şi militari, a cancelariei, a consiliului princiar şi dietei
sub raportul competenţei, a prerogativelor şi funcţiilor deţinute au constituit încheieri de maximă semnificaţie
pentru istoria Transilvaniei din epoca premodernă. Investigarea şi analiza regimului de stări prin conturarea
raporturilor dintre principe şi reprezentanţii stărilor în dietă a deschis o problematică de istorie politică şi
socială convergentă instituţiilor centrale ale principatului. Observaţiile sale legate de originea demnitarilor
civili şi militari, de construirea carierelor în oficiile curţii princiare şi ale statului, oferă date esenţiale pentru
istoria nobilimii, atât a aristocraţiei cât şi a nobilimii comitatense. Lucrările sale de reconstituire a instituţiilor
centrale ale principatului au o deschidere dinspre istoria dreptului, dar şi spre o prezentare structurală a
vieţii politice. O istorie a vieţii politice care nu se limitează la aspectele de suprafaţă, la date, ·evenimente
şi confruntări militare, ci la raporturile instituţionalizate, profunde, dintre principalii protagonişti, principe
şi stările privilegiate. În Europa Centrală dezbaterea articulează temele majore ale discursului istoriografic.
Raporturile noilimii cu monarhia absolutistă, relaţiile de la curtea princiară reţin atenţia prin cartea de sinteză
a lui O.Subtenly36 , dar şi prin studii circumscrise politica-teritorial, Austriei Habsburgice la începuturile
modernităţii, studiu întreprins de Karin J.MacHardy37 , ori realităţilor Prusiei sondate de Klaus Deppermann38 ,
In aceleaşi circumstanţe se încadrează prezenţa studiilor din anii '80 în revista "Geschichte und Gesellschaft",
pornind de la dezbaterea iniţiată de Karl-Georg Fabei! 9 despre transformările nobilimii din Europa Centrală
în epoca premodernă şi modernă, cercetările aduc în atenţie o problematică specifică, dezvoltată în mod
tradiţional în acest spaţiu, Războiul de 30 de Ani, interogat din perspectiva evaluării prosperităţii, a economiei
32
Otto Brunner, Adeliges Land/eben und europaeischer Geist, Salzburg, 1949.
33
Katalin Peter, Miko/ Eszterhazy, Budapest, 1985.
34
Zs.Trocsanyi, Erde/y kozponti kormanyzata 1540-1690, Budapest, 1980.
35
L.Makkai, Gabor Beth/en et la culture europeene, "Acta Academiae Scientiarum Hungariae", 28(1982), p.37-71.
36
O.Subtelny, Domination of Eastern Europe. Nativ Nobilities and Foreign Absolutism, Gloucester, 1986.
37
Karin J.MacHardy, The Rise of Absolutism and Noble Rebellion in Early Modern Habsburg Austria, 1570-1620, în
"Comparative Studies in Society and History", 34(1992), p. 407-438.
38
Klaus Deppennann, Der preussische Absolulismus und der Ade/, în "Geschichte und Gesellschaft", 8(1982), p. 139-153.
39
Karl-Georg Faber, Mitteleuropaeischer Adei im Wmdel der Neuzeit, în "Geschichte und Gesellschaft", 7(1981), p. 276-296.
223
domaniale 40 , dar concomitent se regăsesc şi ca un ecou al noilor preocupări legate de istoria culturală a nobilimii
prin studiul lui Rainer A.Muellern, a cărui interogaţie "Aristokratisierung des Studium?", va constitui un punct
de reper pentru cercetările ulterioare.
Istoriografia românească prezintă în anii '90 ai secolului trecut trenduri ilustrate încă în discursul istoric
anterior. Temele supuse cercetării s-au circumscris preocupărilor tradiţionale, interesate de reconstituirea în
termeni absolup a realităţilor nobiliare din epoca premodernă, prin apelul la o metodologie erudită, tipică
ştiinţelor auxiliare ale istoriei, fără un dialog şi comunicare cu noile achiziţii disciplinare din perimetrul
ştiinţelor sociale. Istoricul contemporan nu se diferenţiază de cel al secolului al XIX-lea prin nimic altceva
decât prin expansiunea informaţiei. Ca şi atunci, perspectiva pozitivă a istoricului erudit se dezvoltă în
binomul istoric-editor de documente.
Se distinge între istoricii români cu preocupări în istoria nobilimii Transilvaniei din perioada premodernă,
prin studiile, articolele şi cărţile publicate A.A.Rusu. Consacrat de cercetări asupra evului mediu transilvănean,
editor de documente cu o deschidere metodologică ce pune în discuţie actele juridice, textele narative, dar şi
observatiile rezultate în urma săpăturilor arheologice, istoricul A.A.Rusu s-a detaşat printr-o viziune proprie
asupra evoluţiei nobilirnii de origine română. Teza sa principală, configurată în studii anterioare, a fost reluată
într-o carte recentă consacrată ctitorilor şi bisericilor din Ţara Hategului, A.A.Rusu remarcă afirmarea unui
oportunism42 , în variante politice, sociale şi confesionale la nobilimea românească, determinând integrarea în
nobilimea regatului şi, în final, în nobilimea maghiară. Pentru istoric "Secolul al XVII-lea a încheiat o serie de
evolutii etno-confesionale ale celei mai mari părţi a nobilimii hategane .... Aceste grave metamorfoze reprezintă
capătul drumului pe care s-au angajat strămoşii lor, cu două-trei secole înainte. Au rămas vorbitoare de limbă
română comunităţile nobililor mărunti. Prăpastia între cele două extreme ale nobilimii locale s-a accentuat.
Dar, chiar dacă cei din urmă erau sensibili apropiati de condiţia ţărănească, ei ţineau să-şi marcheze diferenţa
măcar prin port şi nume de botez specifice." 43 Dincolo de discuţiile legate de destinul nobilimii haţegane, al
elitei sociale româneşti din Transilvania în general, istoricul are o încheiere extrem de profitabilă, stimulativă şi
încurajatoare pentru noile cercetări: "Cercetarea istorică are menirea nu să argumenteze la nesfârşit acceptarea
ori respingerea acestei categorii sociale pentru istoria poporului român, ci să o reconstituie ca realitate,
înţelegându-i apoi destinele şi locul." 44
Sudul Transilvaniei, în prelungirea Hategului, Ţara Făgăraşului s-a arătat un spaţiu geografic cu o maximă
atractivitate pentru istorici, de la studiile de istorie a structurilor sociale şi istoria muncii ale lui David Prodan,
până la recentele investigaţii ale Saroltei Solcan subsumate demografiei istorice. Cercetătoarea operează cu
instrumentele demografului, un demers util istoriografiei româneşti, circumscriind istoria familiei făgărăşene,
cu informaţii despre familiile boiereşti, o structură socială seminobiliară, din punct de vedere etnic eminamente
românească. Compararea comportamentului familial în lumina determinaţiilor confesionale şi sociale din
secuime, sudul Transilvaniei (domeniul Blajului) şi Ţara Făgăraşului, deşi cu secvente cronologice mai mult
sau mai puţin apropiate, o conduc spre concluzii convergente unor investigaţii asupra identităţii sociale a
grupurilor privilegiate din Transilvania: «Investigarea documentelor secolului al XVII-lea demonstrează cum
modelul de familie adoptat de individ reflectă dorinta acestuia de a se integra în comunitatea socio-culturală
din care făcea parte.»45
La fel, nobilimea bănăţeană şi-a găsit în C.Feneşan46 un remarcabil istoric, într-o investigare dedicată
editării izvoarelor diplomatice şi a celor narative, dar şi ca valorificator prin analiza şi interpretarea acestora
în studii şi articole speciale. Preocupat în special de sfârşitul secolului al XVII-lea şi instaurarea dominatiei
habsburgice în regiune între 1686 şi 1701, a încercat reconstituirea strădaniilor nobilimii de a-şi recâştiga
privilegiile, poziţiile sociale şi patrimoniul stăpânit înainte de 1658 în comitatul Severin. 47
411 Heiner Haan, Prosperitaet und Dreissigjaehriger Krieg, in "Geschichte und Gesellschaft", 7(1981), p. 91-118.
41 Rainer A.Mueller, Aristokatisierung des Studium? Bemerkungen zur Adelsfrequenz an sueddeutschen Universitaet im 17.
]ahrhundert, in "Geschichte und Gesellschaft", 10(1984), p. 31-46.
42
A.A.Rusu, Ctitori şi biserici, p. 27.
43
Ibidem, p. 31.
44
Ibidem, p. 32.
45 Sarolta Solcan, Confesional şi social În viata familiei din secolul al XVII-lea, in "Confesiune şi cultură În evul mediu." In
Honorem Ion Toderaşcu, Editura Universităpi "Alexandru Ioan Cuza", Iasi, 2004, p. 142.
48 C.Feneşan, Documente medievale bănăţene {1440-1653}, Timişoara, 1981.
224
Studiilor lui C.Feneşan asupra Banatului i se alătură cercetările lui V.Achim, dedicate problemelor
confesionale. Pătrunderea catolicismului şi a Reformei şi reacţiile nobilimii româneşti din zonă au marcat
evoluţia instituţională şi au provocat metamorfoze individuale semnificative. 48 Problemelor de istorie politică
şi de istorie instituţională, de istoria bisericii şi vieţii confesionale din principat li s-au alăturat cercetările
de istoria culturii, o abordare care străbate secolul al XX-lea şi se prelungeşte în contribuţii de sinteză în
deceniul actual. In acest sens se remarcă lucrarea lui Doru Radosav 49 care observă fundamentarea actului
cultural la românii din Banat în secolul al XVII-lea pe premise sociale şi confesionale. Avem de-a face cu o
nobilime comitatensă numeroasă care a deţinut principalele poziţii în structura administrativă civilă şi militară
a comitatelor bănăţene dar şi a târgurilor din aceea zonă, din rândurile lor recrutându-se exponenţii cei mai de
seamă ai culturii profesate în limba română. Sondarea culturii umaniste din Banat a adus în discuţie interogarea
unor destine nobiliare (Gheorghe Buitul, Mihail Halici) a căror formaţie şi exprimare au pus în evidenţă un
set de valori specific nobilimii din principat. Circumscrise de autor istoriei culturii, istoriei ideilor şi vieţii
intelectuale din secolul al XVII-lea, contribuţiile mai vechi sau mai noi ale lui Doru Radosav sunt convergente
istoriei nobilimii din principatul Transilvania.
O direcţie de cercetare a nobilimii în istoriografia românească s-a profilat ca urmare a sondării realităţilor
confesionale din Transilvania la începuturile modernităţii. Abordare unor tematici dedicate istoriei bisericii
ortodoxe, pe fundalul dialogului dintre Reformă şi ortodoxie, a deschis calea problematicii interogării statutului
social al preoţimii româneşti. Beneficiind de sugestiile lui David Prodan care a încadrat şi descris preoţimea
între supuşii domeniali privilegiati, în ultimele decenii s-au afirmat contribuţiile Anei Dumitran. Cercetătoarea
s-a oprit în câteva rânduri la evidenţierea unor diplome de înnobilare pentru preoţii «valahi», dar a încercat să
circumscrie printr-o cercetare asiduă asupra arhivelor şi evoluţia generală a nobilimii româneşti din principat,
în special al nobilimii mici cu un rol militar preponderent. Concluziile la care Ana Dumitran a ajuns în unele
cazuri par, paradoxal, contradictorii. Intr-un studiu despre înnobilarea preoţilor considera că numărul lor era
redus, acordarea diplomelor privilegiale fiind mai degrabă excepţională. 50 Pe de altă parte, ce-i drept, doar într-
o notă, pe care e posibil să nu şi-o asume cu un caracter concluziv, observa în hotărârile dietale «că fenomenul
înnobilărilor preoţilor români a luat proporţii îngrijorătoare» 51 • Cercetările Anei Dumitran constituie datorită
efortului documentar prin investigarea arhivelor inedite, sugestii importante din perspectiva istoriei sociale, a
studierii nobilimii româneşti din epoca principatului.
In urma excursului istoriografic întreprins, desigur survolarea a implicat şi omisiuni, se desprind câteva
observaţii :
l.Multiculturalismul Transilvaniei s-a exprimat printr-o panoramă istoriografică convergentă, dar mai ales
istoriografiile în limba română şi maghiară au avut în atenţie problemele nobilimii. Se constată o simetrie
a discursului istoriografic dezvoltat în contextul unor determinări ideologice şi instituţionale simetrice.
Deschiderile au adus în ambele istoriografii noi problematici şi nuanţări interpretative şi analitice cu
evidente diferenţe de profunzime datorate formaţiei şi profesării meseriei din partea istoricilor.
Z.Istoria nobilimii din Transilvania a remarcat mai multe stagii ale cercetării: a) etapa romantică, cercetări
individuale, animate de un puternic spirit partizan familial; b) etapa instituţională, în cadrul unor
societăţi academice şi univerităţi. In general, aceste etape au fost dominate de investigaţii concentrate
asupra istoriei genealogice şi heraldice, a biografiilor excepţionale şi a eroismului unor familii
nobiliare.
47
Idem, Comitatul Severinului la sfârşitul secolului al XVII-lea, în "Tibiscum", VII(1988), p. 188-226; idem, Caransebeşul
la începutul celei de a daua stăpâniri Habsburgice {1688), în "Revista istorică", VII(1996), nr. 1-2, p. 73-85.
48
Viorel Achim, Catolicismullo românii din Banat în evul mediu, în "Revista istorică", VII(1996), nr. 1-2, p. 41-55; vezi
si Violeta Barbu, Les residences jesuites dans la premiere moitie du XVIIe siecle a l'oues de la 1hmsylvanie. Strategies
missionnaires, în voi. "Ethnicity and Religion in Central and Eastern Europe", edited by Maria Crăciun, O.Ghitta, Cluj-
Napoca, 1995,p. 157-164.
49
Doru Radosav, op. cit.
50
Ana Dumitran, Botond Gudor, Innobilarea românilor in epoca principatului autonom al 'Ifansilvaniei şi semnificaţiile
sale religioase, in "Mediaevalia Transilvanica", III(1999), 1-2, p. 27-42.
51
Ibidem, p. 41; Ana Dumitran, Privilegiile acordate preoţilor romani de principii ca/vini ai Transilvaniei, în voi. "Confesiune
şi cultura în evul mediu" In Honorem Ion Toderascu, Editura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi, 2004, p. 72,
nota 5.
225
3.Secolul XX a însemnat o nouă dinamică a cercetării nobilimii din Transilvania, atât sub raport tematic
cât şi metodologie. Discursul istoriografic a fost traversat de câteva direcţii principale:
a. Istoria vieţii politice a constituit o direcţie majoră de investigaţie aducând în atenţie realităţile
centrale ale principatului (curtea princiară), raporturile dintre principe şi stări (Zs. Trocsanyi),
relaţiile dintre principe şi nobilii de seamă ai ţării, precum şi dimensiunile unei istorii regionale,
cum ar fi monografia Chioarului în cazul Mariei Szentgyorgyi. Viaţa politică a cunoscut şi o cercetare
structurală din perspectiva istoriei instituţiilor în abordarea lui Zs.Trocsanyi dedicată instituţiilor
centrale ale principatului. Nu în ultimul rând, contribuţii recente au dezbătut istoria ideilor politice
şi a ideologiei princiare transilvănene, surprinzând ideile principale care au articulat discursul
politic nobiliar: libera electio, dreptul natural, ius resistendi, pactul social etc. (Wittman, B.Kalman,
G.Murdock).
b. Istoria socială şi istoria muncii a fost o direcţie de cercetare ilustrată într-un mod magistral de istoricul
David Prodan. In elaboratele sale, ample cronologic şi profund augumentate documentar, investigaţia
a condus la sondarea ierarhiei sociale a domeniului fiscal şi nobiliar la scara întregii Transilvanii,
precum şi realizarea unor studii monografice dedicate boierilor din Ţara Făgăraşului.
c. Istoria bisericii şi a vieţii confesionale a reprezentat o problematică care a dobândit o valoare simbolică
în disputele politice şi ideologice dintre popoarele Transilvaniei. Reforma, Contrareforma şi ortodoxia
au constituit repere fundamentale pentru definirea identităţii transilvănenilor, de aceea a atras în mod
special atenţia istoricilor din perspectiva cercetărilor de istorie instituţională, a misionarismului şi
strategiilor de convertire, a confesionalismului şi confesionalizării, a disciplinei sociale (A.A.Rusu,
Katalin Peter, Ana Dumitran, G.Murdock).
d. Istoria culturii a sondat formarea culturilor în limbile vernaculare, istoria învăţământului, a formaţiei
intelectuale, istoria cărţii şi circulaţia ideilor, aportul curţii princiare de la Alba Iulia la dezvoltarea
culturii în Transilvania (D.Radosav, R.Varkonyi Agnes, G.Klaniczay L.Makkai etc.).
e. Biografia şi istoria familiilor a rămas mai departe o direcţie de cercetare cu o foarte mare atractivitate
pentru istorici, dar a însemnat concomitent şi o angrenare a interpretărilor în contextul noilor achiziţii
metodologice, a discursului interdisciplinar. De la biografia şi istoria unor familii exponenţiale, care
a continuat să preocupe, s-a constatat aprofundarea unor grupuri largi, a nobilimii comitatense, sau a
familiilor cu o relevanţă la nivelul instituţiilor locale (Katalin Peter, L.D.Ţigău etc.).
f. Ultimele două decenii în care istoriografiile română şi maghiară au evoluat în afara constrângerilor
politice directe au consemnat noi deschideri de cercetare, o compatibilizare tematică la nivelul
istoriografiei generale. Teritorii noi au intrat sub lupa cercetătorului nobilimii transilvănene,
antropologia istorică, demografia, istoria vieţii cotidiene, a loisirului, ceremonialul şi funcţiile sale
sociale în cazul nobilimii (Katalin Peter, Ildiko Horn, Sarolta Solcan).
4. Cercetările asupra nobilimii din Transilvania au beneficiat de o constantă semnalată la nivelul
investigării surselor arhivistice inedite, a literaturii speciale, a editării documentelor, într-o prelungire
a preocupărilor din deceniile anterioare. Valorificarea unor astfel de fonduri documentare arhivistice
răspândite în instituţiile din Transilvania şi Ungaria în studiile de istorie a nobilimii înseamnă o
dezvoltare extensivă a procupărilor de cercetare, dar şi o profesionalizare a istoricilor în condiţiile
transformărilor instituţionale petrecute în ultimele decenii în România şi Ungaria (D.Prodan, C.Feneşan,
Maria Ursuţiu etc.).
226
Ipostaza justiţiară a împăratului Iosif al II-lea
în sensibilitatea colectivă turdeană
în secolul al XVIII-lea
Petre DIN
Studiile privind imaginarul nu puteau lipsi din perimetrul istoriografic. Faptul este normal dacă acceptăm
ideea că istoricul cercetează evenimentele şi le conferă interpretare pe baza formaţiei intelectuale şi viziunii
asupra realităţii.
În istoriografia românească tema ipostazei justiţiare a lui Iosif al II-lea s-a bucurat de o tratare sumară,
astfel că până în prezent nu există o lucrare de ansamblu care să trateze unitar această problemă. În general
istoriografia noastră până la 1918 a fost prin excelenţă una militantă servind realizării obiectivelor de interes
naţional, iar în perioada comunistă ideologia marxist-leninistă a deplasat importanţa factorului creator în istorie
dinspre personalităţi spre masele populare. Subsumat acestui context nefavorabil, o asemenea modalitate de
investigare a trecutului a fost aplicată pe scară redusă în istoriografia românească.
Spiritul novator adus de evenimentele din decembrie 1989 a făcut posibilă orientarea şcolii istorice
româneşti spre o nouă direcţie istoriografică - şcoala mentalităţilor elibe:Iând-o de balastul copleşitor al
evenimenţialului orientându-se spre om în diversitatea manifestărilor sale. Istoria nouă (La nouvelle histoire)
grupată în jurul revistei Les Annales creată în 1929, la Strasbourg, având ca reprezentanţi importanţi: Lucien
Febvre, Mare Bloch, Jacques Le Goff, J. Delumeau etc, a imprimat cercetări istorice o dimensiune globală privind
fenomenul istoric punând în evidenţă "manierele în care oamenii societăţilor trecute văd, percep şi imaginează
cosmosul, lumea care-i înconjoară, cum se văd pe ei înşişi, şi unii pe alţii, precum şi sistemele de valori în
funcţie de care îşi modelează atitudini, comportamente, reacţii unii faţă de ceilalţi, ca şi faţă de provocările
mediului natural, social sau politic". 1
Eroul justiţiar si-a întemeiat carisma pe arta de a hipnotiza mulţimile şi de a le asocia sentimente de fanatism
religios prin care individul îşi găseşte liniştea şi devine aprioric capabil să-şi jerfească viaţa în favoarea crezului
său. Gustave Le Bon, a surprins trăsăturile liderului carismatic: "cu gesturi, formule, cuvinte evocatoare de
imagini, el influenţează sensibilitatea colectivă şi atinge vointa mulţimilor. Ceea ce el vizează nu e inteligenţa,
ci acea regiune a inconştientului unde germinează emoţiile generatoare de gânduri." 2
Studiul îşi propune şă releve impactul excepţional al ipostazei justiţiare a împăratului Iosif al II-lea în
sensibilitatea colectivă turdeană. Unul din atributele mitice propuse de mentalitatea tradiţională este acela de
personaj justiţiar. În percepţia colectivă, împăratul austriac avea capacitatea de înfrânge adversarii poporului,
de a face dreptate celor nedreptăţiţi, garantul armoniei sociale, cel care reabilitează valorile morale şi personajul
care respectă drepturile legitime ale popoarelor integrate imperiului. 3
Ancorarea sensibilităţii colective în acest spaţiu mitic ce a întreţinut devotamentul şi fidelitatea faţă de
împărat este argumentat prin numeroasele petiţii înaintate suveranului austriac. Ele sunt un indiciu clar al
portretului tip al bunului monarh, apărător al comunităţii, garant al prosperităţii şi justiţiar al celor mulţi,
cărora le înţelege condiţia şi caută să o îmbunătăţească. Petiţiile reflectă şi dimensiunea mitică a suveranului
ce-şi protejează supuşii, identificându-se până la con topire cu problematica disperată a celor mulţi. Un exemplu
în acest sens este oferit de plângerea lui Ioan Czirdis din Mezo Csân din comitatul 1\uda prin care solicită
împăratului o rezolvare favorabilă doleanţei sale.
1
Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalităţi colective şi imaginar social. Istorie şi noile paradigme ale cunoaşterii, Presa
Universitară Clujeană Mesagerul, Cluj-Napoca, 1996, p. 40-41.
2
Gustave Le Bon, La Psychologie politique et la defense sociale, Paris, Flammarion, 1910, p. 137.
3
Claudia Magris, Il milo habsburgica nella letteratura austriaca modernă, Torino, 1982, p. 38.
Revista Bistrilei, XVIII, 2004, pP. 227-232
227
Părintească Cucernicie
,La vremea în care se ridica în acest principat al Transilvaniei oastea de grăniceri români, eu, Preaauguste
Împărate, am fost cel dintâi în împlinirea datoriei şi poate, din zel faţă de Maiestatea Voastră Sacratisimă, cu
toate puterile mele, cu toate strădaniile mele şi cu toată mvna mea şi am însufleţit plebea ca să ia armele, ba
chiar eu însumi am luat armele şi doream să-ţi slujesc până la <ultima> picătură de sânge şi <mai> doresc şi
acum. Fraţii mei, de fapt, sunt înarmaţi şi slujesc cu armele Maiestăţii Voastre Sacratisime, însă fiindcă pe mine
singurul dintre fraţi, vrea să mă silească <a-i> fi iobag un nemeş ungur, Kendeffi Pal, mi-am luat înapoi armele
ce-mi fuseseră date cândva. Mai apoi, zisul domn mi-a luat doi boi preţuiţi la 100 de florini, un taur de treizeci de
flori ni <şi> o vacă de 20 de florini; <şi> nemulţumindu-se cu atât, a avut grijă să fiu aruncat în temniţă şi m-a
ţinut colo o lună întreagă zicându-mi că el vrea să mă păstreze de iobag. Acum <însă> mă sloboade bucuros,
numai să fiu în stare să-mi procur arme.
<De aceea>, rog cu toată umilinţa pe Maiestatea Voastră Preasfântă să se învrednicească în temeiul râvnei
ce i-am arătat-o, apune să mi dea arme şi să fiu mângâiat pentru cele luate de zisul domn.
Această dărnicie nu voi înceta niciodată să o cinstesc prin rugăciunile <mele>. Al Maiestăţii Voastre
Sacratisime preaplecat supus Ioan Czirdis din Meză Csan în vestitul comitat Turda. 4
Termenii uzitaţi de această petiţie semnifică cu certitudine o propensiune a comunităţii româneşti faţă de
Iosif al II-lea perceput în maniera pozitivă ca fiind instanţa terestră supremă, care dorea binele supuşilor săi.
Credinta în împăratul justiţiar inocula sensibilităţii colective iluzia realizării tuturor doleanţelor social-politice.
Ea corespundea unei acute nevoi colective securizante, necesitate cu atât mai evidentă într-un climat de profunde
schimbări impuse de suveranul austriac. Limbajul utilizat de petiţionar decodifică percepţia sumbră a adversarului
intern, nobilimea maghiară, ale cărei abuzuri (privarea de libertate, confiscarea de vite ale celui în cauză) sugerează
imaginea unei puternice forte ostile interesului obştesc. Dar clişeul negativ al alterităţii maghiare este invocat
tocmai pentru a pune în relief imaginea pozitivă a "Maiestăţii Sale Sacratisime" Iosif al II-lea, iubitor de dreptate
şi adept al unei justiţii infailibile. Împăratul, asemenea unui personaj exemplar, "Maiestatea Sa Preasfântă" deţine
atributul de recunoaştere a mitului - întruchipând abilităţi precum apărător al valorilor tradiţionale de ordine şi
justiţie, compasiune pentru cei defavorizati, calităţi care favorizează solidaritatea celor opresaţi în jurul persoanei
sale. Suveranul simbolizează, aşadar, aspiratia comunităţii româneşti spre emancipare de sub regimul stărilor
politice şi exponentul fidel al celor mulţi, virtuţi care-I propulsează în spaţiul mitului.
Am asistat la metamorfoza personajului istoric Iosif al II-lea într-un simbol concret, mitul împăratului
justiţiar creat în jurul persoanei sale, unde figura suveranului a ajuns să fie colportată şi receptată de diversele
comunităti etnice şi sociale în funcţie de propriile interese. Ca urmare, în sensibilitatea iobagului obişnuit
împăratul semnifică personajul istoric ancorat în universul mizeriei supuşilor săi, care vine în contact cu cei
mulţi, le intră în casele modeste, are bunăvoinţa de a li se adresa în limba lor, promiţându-le că va căuta solutii
problemelor expuse şi va încerca să le asigure o finalitate favorabilă. Prin asemenea atitudini se conturează
în sensibilitatea colectivă a celor opresati speranţe într-o viitoare îmbunătăţire a condiţiei lor, iar imaginea
împăratului va fi tot mai mult înconjurată de dimensiunea mitică, carismatică.
Prin politica de "deschidere" a Curţii Vieneze, impactul deosebit al călătoriilor lui Iosif în Transilvania
şi Banat, atitudinea de simpatie şi bunăvoinţă a împăratului arătată supuşilor opresati a născut încrederea şi
speranţa în împărat ca instanţă ultimă pe deasupra autorităţilor locale.
Părintească Cucernicie!
Părinţii noştri, oameni de liberă strămutare, veniţi din părţile de dincolo de Olt, mai exact din satul Ilyen,
mai întâi pe moşia Kerebă aflătoare în comitatul Tâmava, mai apoi în satul Nagy Ilelend şi în comitatul Turda,
au fost lăsaţi să practice muncile localnicilor liberi, dar, mai apoi fiind siliţi să îndure corvezile iobăgeşti, în cele
din urmă chiar au fost supuşi jugului iobăgesc, sub care jug noi gemem şi acum.
Prin urmare, implorăm în genunchi pe Maiestatea Voastră Preasfântă ca, în temeiul conţinutului acestei
scrisori de cercetare adăugată aici, să se învrednicească să ceară să fim sloboziţi cu cea mai mare îndurare din
sus-zisul iobăgesc şi să fim repuşi în starea noastră veche şi liberă dinainte.
Această îndurare împărătească păstrond-o veşnic în pieptul nostru, nu vom înceta niciodată, până la
moarte, să ne rugăm lui Dumnezeu pentru o viaţă lungă şi fericită a Maiestăţii Voastre.
Ai Maiestăţii Voastre în veci credincioşi supuşi Kiron Kirilla, Vaszilye lgna, On Gyorge şi Kiron Mihăilla. 5
4
Directia Judeteană a Arhivelor Naţionale Cluj, Fond Comitatul Thrda, nr. 3383 11773, f.2
228
Documentul este semnificativ sub aspectul perspectivei regenerării condiţiei existenţiale a suplicanţilor, a
posibilităţii instaurării justiţiei absolute. Această perspectivă mesianică devenea virtuală doar prin intervenţiile
salvatoare ale împăratului justiţiar. Creionarea imaginii întunecate a prezentului (abuzurile slujbaşilor fiscali
ai stăpânului de pământ, transformarea petiţionarilor din oameni liberi în condiţie iobăgească) prezintă
atributele unui regim detestabil şi iminenta sa schimbare, graţie personalităţii Salvatorului. Fiind o perioadă
a disensiunilor şi a confruntărilor, nevoia justiţiarului devine un imperativ care sintetizează aspiraţiile unei
dreptăţi echitabile în raport cu cea a autorităţilor locale. Justiţiarul întruchipează în sensibilitatea populară
personajul ce are posibilitatea instaurării bunăstării şi fericirii tuturor supuşilor, opus unui prezent arbitrar şi
injust generat de nobilimea maghiară.
Limbajul suplicanţilor enunţă o viziune eliberatoare, speranţa într-o lume mai bună, ceea ce dovedeşte
propagarea credinţei în împăratul justiţiar Perspectiva mesianică primeşte un spor de autenticitate prin
vehicularea unor formule precum: "Implorăm în genunchi pe Maiestatea Voastră Preasfântă .... .. să se
învrednicească să ceară să fim sloboziţi cu cea mai mare îndurare din sus-zisul iobăgesc", "nu vom înceta
niciodată, până la moarte, să ne rugăm lui Dumnezeu pentru o viaţă lungă şi fericită a Maiestăţii Voastre",
termeni care conferă sensibilităţii colective speranţe într-un viitor mai bun datorită rolului excepţional al
bunului împărat. Prin devoţiune şi fidelitate, suplicanţii creează o puternică coeziune în jurul Salvatorului şi
în schimbul acesteia, personajul mitologic trebuia să le ofere o rezolvare favorabilă la doleanţele exprimate.
Iată de ce putem aprecia în Iosif al II-lea subiectul credinţei în împăratul justiţiar care a întreţinut speranţele şi
aspiraţiile celor opresaţi în momentele de criză.
Tentaţia colectivă a îmbunătăţirii condiţiei existenţiale prin apelul la împăratul justiţiar arată amploarea
deosebită a acestui fenomen, rezultat al mesajului protector al celor umili, părinte al patriei, dar şi rezultat al
colportării ideilor regeneratoare la nivelul sensibilităţii celor mai diverse structuri sociale. Astfel, încrederea
ţărănimii în suveranul deţinător absolut al dreptăţii atinge cote înalte. În 1779, locuitorii din satul Bala din
comitatul Turda înaintează o petiţie împăratului în care vor reclama comportamentul abuziv al domnilor de
pământ.
Preasfântă Maiestate Cezaro-crăiască
Domn foarte îndurător <şi> foarte binevoitor!
Să îngăduie Preasfânta Voastră Maiestate să înfăţişăm din genunchi judecăţii voastre preaauguste
preaplecatele noastre plângeri, după cum urmează:
În primul rând. Domnii noştri pământeni pretind de la noi astfel de servituţi pe domeniile lor încât să
nu mai putem să supravieţuim nici măcar noi înşine nicidecum să plătim contribuţia regească a Preasfintei
Voastre Maiestăţi. Pretind de la noi corvoadă şi totuşi ei deţin întreg teritoriul satului nostru, niciodată nu l-am
subîmpărţit în conformitate cu curţile noastre. Iar contribuţia o plătim la fel cu ceilalţi săteni bine situaţi.
Să răsplătească Dumnezeu bunăvoinţa Preasfintei Voastre Maiestăţi, iar noi rămânem până la moarte în
suflet cu o recunoscătoare credinţă. Ai Preasfintei Voastre Maiestăţi preaplecaţi şi în veci credincioşi supuşi,
locuitorii satului Bala din Comitatul de Turda. 6
Textul decodifică ideea că dimensiunea justiţiarului specifică spiritului mitic a constituit motivul esenţial
al petiţiilor îndreptate către Iosif al II-lea, de unde supuşii români aşteptau rezolvarea dezideratelor socio-
economice. Împăratul justiţiar a fost un mit mobilizator care se afla în imaginarul românesc, argumentul
acestui fapt fiind mulţimea petiţiilor către Curtea Vieneză percepută ca o instanţă salvatoare şi o întruchipare
a voinţei de a realiza libertatea socială a celor opresaţi. Conştientă de realitatea socială (numeroase abuzuri în
îndeplinirea obligaţiilor sociale enumerate în text), comunitatea opresată l-a investit pe împărat cu rol salvator
şi mesianic. Limbajul utilizat exprimă profund necesitatea îmbunătăţirii condiţiei existenţiale, o preocupare
pentru impunerea unor obligaţii sociale suportabile, limitarea abuzurilor nobilimii şi ale autorităţilor locale.
Această ipostază justiţiară acordată împăratului justifică credinţa în "bunul suveran" ce se angajează în acţiuni
de revigorare a speranţelor celor umiliţi, acţiuni ce corespund orizontului de aşteptare românesc.
Plângerile ţăranilor au semnificaţia unui act de celebrare a "cultului" împăratului care s-a exprimat
în imagini şi reprezentări simbolice ce tind să supradimensioneze sentimentul devoţiunii faţă de împărat.
Discursul celor opresaţi poartă amprenta reformismului habsburgic, fapt pentru care solicitările lor
5
Directia Judeteană a Arhivelor Naţionale Cluj, Fond Comitatul Thrda, nr. 3522 11773, f.3
6
Directia Judeteană a Arhivelor Nationale Cluj, Fond Comitatul Thrda, nr. 6778 11779
229
sunt formulate într-un cadru legalist şi dinasticist. Sperantele într-o mai bună gestionare a problemelor,
reconcilierea dintre opresaţi şi opresori sunt legate de angajarea lui Iosif al II-lea în această direcţie oferind
astfel legitimitate revendicărilor socio-economice. Justiţia este bună, "drepturile" sunt date de "luminăţia
sa împăratul", însă nobilimea este vinovată prin nerespectarea lor. Ţăranul este capabil să facă mai corect
distinctia dintre "legal" şi "ilegal", e mai conştient de nedreptăţi şi caută soluţii pentru depăşirea injustiţiei.
Încălcarea drepturilor sale, piedicile care i se pun în căutarea ei, consecinţele acestui demers, bătaia,
închisoarea, îi întăresc spiritul de răzvrătit şi credinta deja câştigată că împăratul le va face dreptate. Prin
asemenea gesturi, românii conştientizează că au un protector în împăratul Iosif al II-lea, iar intervenţiile
sale în soluţionarea unor plângeri va colporta mesajul împăratului justiţiar la nivelul celor mai diverse
structuri sociale. Pe acest fundal plin de abuzuri nobiliare, gesturile de bunăvointă ale suveranului au întărit
convingerea că românii se află în prezenta salvatorului şi justiţiarului îndelung aşteptat, contribuind astfel
la mitizarea persoanei imperiale.
Formulele utilizate de petiţionari, dincolo de limbajul adecvat acestei situaţii, denotă indiscutabil
prestigiul mitic al suveranului protector şi încrederea în capacitatea acestuia de a soluţiona favorabil doleanţele
exprimate. "Să îngăduie Preasfânta Voastră Maiestate să înfăţişăm din genunchi judecăţii Voastre preaplecatele
noastre plângeri", "Să răsplătească Dumnezeu bunăvoinţa Preasfintei Voastre Maiestăţi, iar noi rămânem până
la moarte în suflet cu o recunoscătoare credinţă". Dincolo de tonul stereotipizat cerut de respectarea ierarhiilor
sociale, formulele utilizate exprimă sentimente de respect şi loialitate faţă de "bunul împărat" dar şi de aşteptare
mesianică sedimentate în mentalul colectiv ţărănesc.
Împăratul întruchipează spiritul justiţiar care rezidă din acţiunile ce urmăresc protejarea celor mulţi, situaţi
de multe ori în împrejurări disperate. Voinţa sa are valoare cutumiară şi petiţionarul se angajează să o respecte.
Percepem aici, funcţionând, valenţele mitice ale împăratului justiţiar şi salvator. Solicitările petiţionarului
sunt legitime, suveranul le cunoaşte, ceea ce măreşte posibilitatea ca augusta persoană să le rezolve în mod
favorabil. Şi pe această cale era reconfirmată relaţia "sacră" dintre împărat şi supuşii săi români. Indiferent dacă
realitatea a fost sau nu pe măsura credinţei, a loialităţii faţă de împărat, o dată mitul constituit, orice atribute
care i se conferă nu fac decât să-i sporească gradul de autenticitate şi soliditate.
Numeroasele intervenţii imperiale în favoarea supuşilor români vor întări convingerea că se află în prezenţa
justiţiarului îndelung aşteptat, contribuind astfel la supradimensionarea imaginii mesianice şi la mitizarea
persoanei imperiale. Cum s-a putut observa şi din documentele anterioare, plângerile reprezintă un indiciu
sigur al prezenţei împăratului justiţiar în gândirea populară. Autoritatea suveranului se exercită mai ales în
domeniul justiţiei. În virtutea obligaţiilor contractuale el trebuie să împartă corect dreptatea şi să devină factor
de decizie politică şi eroul exponenţial.
Augustului Împărat şi Coregent
Domnitor înzestrat de la natură cu clemenţă,
Locuitorii moşiilor Also şi Felsoszaltsua, Bedello, Torotska, Poss6.ge şi ce numită în limba poporului Vallye
din comitatul de Turda cer în genunchi să înfăţişeze în faţa Augustului 'fron în ce fel anume sunt ei apăsaţi de
către stăpânii lor pământeni cu povara de nesuportat a robotelor şi prin tot felul de jecmăniri nelegiuite până
acolo încât nu pe nedrept să deplângă starea lor ajunsă acolo, unde cândva se situa cea a egiptenilor care în
robia israelită au trebuit să înalţe trei cetăţi foarte mari, în timp ce spun: "Ce oare este mai jalnic decât să aşezi
mereu, fie vară fie iarnă, în slujba altuia fără nici o răsplată a muncilor tale şi să păzeşti lucrurile pe care acela
le are acasă, dobândite sub felurite pretexte cu mână violentă stând astfel sub ameninţarea preacruntelor bătăi
cu vergile ?"
Cer cu plecăciune să li se dea cu cea mai mare îndurare leac de uşurare pentru atât de marile lor poveri,
<ca unii> care făgăduiesc că sunt gata pentru orice slujbe ale Majestăţii Sale Sacratisime, numai să poată să
scape de împricinatul comite şi de ceilalţi baronU
Textul decodifică ideea că imensa speranţă a românilor ardeleni în "împăratul justiţiar" era alimentată de
limbajul extrem de binevoitor la adresa instanţei salvatoare habsburgice. Rezolvarea favorabilă a solicitărilor
exprimate era posibilă deoarece suveranul era perceput ca fiind Părintele Patriei, justiţiarul celor defavorizati
şi protectorul comunităţii româneşti. Apelul insistent al petiţionarilor s-a datorat indiscutabil fascinaţiei
promisiunii rezolvării doleanţelor exprimate.
7
Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Cluj, Fond Cornitatul Thrda, nr. 41181 1774, f.l
230
Analiza acestui fenomen istoric, credinta în "împăratul justiţiar" ne ajută să reconstituim sensul acţiunii
reformatoare a împăratului şi imaginea sa în mentalul colectiv ardelean. Majoritatea iobăgimii conştientiza
caracterul acestei schimbări radicale, că bulversarea pozitivă a societăţii este rezultatul voinţei împăratului.
Ecoul schimbărilor din Transilvania colportează manifestări premonitorii ale unei îmbunătăţiri a condiţiei
existenţiale, căci acţiunea salvatoare, justiţiară, aparţine suveranului "bun". Cu cât în lumea rurală se
răspândea un zvon că împăratul ar fi poruncit legi în favoarea poporului iar nobilimea i se împotriveşte, cu atât
se motivează mitul împăratului rebel în faţa ordinii sociale nedrepte.
Mentalitatea epocii evidenţiază în profunzime ideea împăratului justiţiar. Din toate manifestările
împăratului în contactul direct cu supuşii săi şi din petiţiile înaintate augustului suveran, rezultă în mod
logic dorinţa acestuia de a înlocui vechile structuri justiţiare nobiliare cu justiţia obiectivă a împăratului.
Interesantă este şi hermeneutica discursului petiţionarilor care situează la cei doi poli opuşi "Maiestatea Sa
Sacratisimă" şi "împricinatul comite şi ceilalţi baroni". El reflectă tensiunea dintre modelul real, imperfect
(nobilimea maghiară şi patriciatul săsesc) şi nostalgia perfecţiunii (împăratul). Pentru a reface acest echilibru
sensibilitatea celor opresati este favorabilă împăratului, investindu-1 cu atributele mitice ale personajului
justiţiar şi salvator. Cuvintele de încurajare rostite de suveran, atitudinea plină de bunăvoinţă, sentimentele
ironice faţă de nobilime, toate erau de fapt menite să fortifice încrederea supuşilor în împărat şi să ofere "lumii
de jos" speranţe într-o viitoare schimbare. Indiscutabil că prin asemenea gesturi comunitatea celor opresaţi
percep în persoana suveranului personajul protector şi justiţiar, contribuind astfel la conturarea profilului
mesianic şi la mitizarea persoanei imperiale.
Răspunsul împăratului justiţiar nu a ezitat şi el s-a situat în întâmpinarea orizontului de aşteptare românesc.
După examinarea petiţiilor Iosif al II-lea trimite memoriul guberniului din Sibiu, ordonând să facă dreptate
celor opresaţi. Ca urmare contele Carol Teleki la 15 iunie 1779 face cunoscută porunca crăiască a împăratului,
juzilor supremi ai nobililor şi Tablei Comitatului Turda.
În numele Sfintei Maiestăţi Cezaro-crăieşti şi Apostolice,
Arhiduce al Austriei, Mare Principe a/Transilvaniei şi comite al secui/ar
Preavestitule, aleşilor şi nobililor, frate demn de respectul nostru şi binevoitori/ar, sănătate şi creşterea
harului cezaro-crăiesc.
Ne sunt transmise de către Domniile Voastre în anexă jalbele unor suplicanţi în număr de 52, în legătură
cu năpăstuirile înşirate pe larg în ele, înaintate Preasfântului împărat al Romanilor, cu scopul şi cu serioasa
dispoziţie ca, fiind ascultaţi chiar şi reclamaţii -precum şi alţi interesaţi, să cerceteze realitatea celor înfăţişate
şi, în măsura în care se va constata că plângerile sunt drepte, să fie socotite încă neaplanate fie prin împăciuire
fie prin altă modalitate; iar pe aceia care vor fi găsiţi că au fost reduşi la starea iobăgească în chip nedrept şi
împotriva opreliştii legilor, să poruncească să li se dea asistenţă fiscală înaintea celorlalţi, în temeiul conţinutului
circularelor şi să le facă dreptate înainte de toate, fiecăruia în felul său, atât acestora cât şi celor lezaţi şi păgubiţi
pe nedrept în oricare alt fel pentru a-şi găsi îndestulare.
Pe deasupra, acolo unde se va fi descoperit că au fost impuse corvezi care depăşesc prevederea punctelor de
reglementare sau a înţelegerilor făcute între stăpânul de pământ şi iobagii săi, aşa cum este înfăţişat peste tot, să
trimită pe viitor propoJtiile corvezilor şi serviciilor. În ceea ce priveşte trecutul însă, să dea cuvenită satisfacţie şi
să aducă uşurare celor lezaţi pentru corvezile impuse în chip nelegiuit şi stoarse pe orice cale în chip necinstit.
Iar cât priveşte ocuparea, semnalată de unele comunităţi săteşti, a unor terenuri care serveau la păşunatul
oilor şi sustragerea de la iobag de către stăpânul de pământ a altor beneficii carei se cuvin aceluia în conformitate
cu punctele înţelegerii, după ce se va fi verificat şi se va fi aflat adevărul relatării, să pună să fie restituite lucrurile
dobândite pe nedrept şi să se îngrijească cu rovnă ca nu cumva iobagul să fie privat în vreun fel de beneficiile ce
i se cuvin în sensul aceloraşi puncte ale înţelegerii.
Acolo unde vor fi descoperit că relatarea reclamaţiilor este lipsită de temei şi se va fi aflat că nu se poate
da ascultare doleanţei suplicanţilor, dacă se vrea să rămână neştirbite legile şi regulile de îndrumare, să-i
lămurească pe aceştia în legătură cu acest lucru aşa cum se cuvine şi să aibă grijă ca nu cumva suplicanţilor să
li se aducă vreun afront din partea stăpânilor de pământ sau a oricăror altora, din pricina plângeri/ar înaintate
Preaaugustului împărat.
Dacă veţi face aşa, Maiestatea Sa Preasfântă mai sus pomenită vă va rămâne binevoitoare. Din Guberniul
Crăiese al Marelui Principat al Transilvaniei, Sibiu, în ziua de 15 iunie a anului 1779.
231
Carol, conte Teleki
Porunca croiască a Împăratului către Preavestitul, Aleşii şi Nobilii, Comite Suprem, juzii supremi ai nobililor
şi vicecomiţi precum şi către întreaga Tablă Continuă a Vestitului Comitat de Turda, fratelui nostru demn de
respect şi binevoitor la Turda.
Porunca Gubemiului ca să fie cercetate şi să li se aducă îndreptare celor 52 de suplici anexate Preasfântului
Împărat, după ce vor fi ascultaţi reclamanţii. Datată 19 iunie 1779. 8
Analizând tematica propusă de document, observăm că el se centrează pe un discurs mitologic, al
"împăratului justiţiar", o mitologie care nu corespunde în totalitate realităţilor transilvănene. Discursul
mitologic este o istorie reclădită şi idealizată, centrată pe figura unei personalităţi oneste şi virtuoase, Iosif al
Il-lea, acceptată de sensibilitatea ţărănimii ca fiindu-le mult superioară. El se situează pe deasupra intereselor
mărunte ale nobilimii şi autorităţilor locale simbolizând un refugiu din interiorul disensiunilor sociale în
arhetipurile eterne ale figurilor mitice. Acest discurs ce depăşeşte retorica îngustă a lucrurilor comune
prin refuzul de a se integra moralei nobilimii are şi o funcţie internă precisă, favorizează exercitarea unei
magistraturi justiţiare şi morale imperiale ale cărei efecte sunt impunerea liniştii şi moderaţiei. 9 Finalmente
este important că mitul " împăratului justitiar" corespunde aşteptărilor unei comunităţi opresate, ceea ce
denotă temperamentul justitiar dominant al suveranului.
Asemenea gesturi de clemenţă imperială şi simpatia arătată maselor de români au avut un impact puternic
în sensibilitatea ţărănimii, iar persoana împăratului va fi înconjurată de aura sa mitică, carismatică. Numeroasele
interventii salvatoare în sprijinul românilor aflati în permanente disensiuni cu nobilimea sau patriciatul săsesc
vor inocula mentalului colectiv, atributul mitic al împăratului justiţiar. Pe acest fundal tensional, asemenea
gesturi au întărit convingerea generală că se află în prezenta salvatorului îndelung aşteptat. Asistăm astfel la
conturarea profilului mesianic şi la mitizarea augustului suveran Iosif al II-lea.
Summary
The Myth is not a history in exactness way, of the precision that scentific spirit claims from history.
Because the myth involves a turning to good account, persuasion in certain values, is touched by what we
called "partyprinciple (spirit)". The involvement of the"partyspirit"in the myth is the key in understanding the
myth "the good-hearted emperor".
The collective mintal doesn't reflect the objectiveness of historical fact, but the way in which they perceive
the main character- the emperor. The collective (total) image points out (emphasizes) for us, the solidarity
between the emperor and the rest of the world, their desire to integrate stable as possible in an imperfect world
emphasizes an undenible order. In his name Horea rase at the head of his peasants in 1784, struggled against
Napoleon at Arcole, making real wonders in dinasty, defence (protection), threatened by enemies and their
direct oppressors, the hungarian aristocrats. The ungratefulness against them was easily disconsider because
in front of daily occurrence oppression for ordinary people,was present not the emperor but the hungarian
administration and aristocracy, whom they suspected by dishonesty and hostility against the monarchy. Two
centuries of history where the most important was the "House of Austria" had the gift of modofing deeply the
collective sensibility, infiltrating in roumain mintal "the good-hearted emperor". They perceive in the "House
of Austria" a higher way of civilization where in center is the pure emperor, who for them was higher than
Austria. He was the single support in attenuation of their suffering provoked by the aristocrats oppression.
8
Directia Judeţeană a Arhivelor Nationale Cluj, Fond Comitatul Thrda, nr. 67311 1779
9
Monique Segre (sub directia sa), Mituri, rituri, simboluri in societatea contemporană, Editura Amarcord, Timişoara,
2000, p.231
232
The Myth ofthe Good Emperor under Joseph II
in the collective sensibility of the Romanians in Transylvania
Petre DIN
The recent changes that occurred in the social, politica! and economic field (the collapse of the comunist
regime, the establishment, the liberal democracy and market economy demonstrate that a society cannot set
itself entirely free from the myth because some of the essential characteristics of the behaviour: the exemplary
model and the embodiment of some messianic expectations, are universally valid to any human condition.
When Jung entitled one of his books "The Man in Search ofthe Saul", he asserted that the modern world, found
in a crisis after the rup ture of Christianity was searching for a new myth which would allow it to recover a new
spiritual source and to render its creative forces.
The attempt ţo define the myth troubled the sensibility of many generations of great men. Each of them
wanted to find the solution of the problem by appealing to the methodology, the information and the affectivity
of the epoch. The myth is a "symbolic narrative" which clarifies complicated existentialsituation, starting from
an exemplary paradigm, which found itself in" illo tempore". The chronology of the myth places itself in the
period of the beginnings and the present is the moment of a perpetua! possible actualityl. 1 have considered
that a myth may be:
l.a concept/an image (an imaginary construction) capable of evoking emotions of the people' s beliefs in
an instinctive manner. 2
2.a history which has a prescriptive, explanatory, orderly (deforming/interpreting the reality) role. 3
The conclusion of the last research in the mythical field focuses on the idea that in situation of economic,
social and politica! or cultural crisis, a new way of symbolic thinking is reactivated, way of thinking which
appeals to a fundamental imagistic background. The individual's orientation towards the symbol and the myth
may be interpreted also as a reaction of self-defence.
The recrudescence of the archetypal images within the totality of collective manifestations bears the mark
of the social changes. In these conditions, the primordial world found in the symbolic imagination is far richer
than the ideologic symbolism of any historical moment and due to its projection in contemporaneity it can also
generate the development of the civilization.
Liviu Maior, reffering to the mytical atmosphere created around the Austrian emperor, emphasizes that
the peasants were convinced that their emperor lived in Vienna surrounded by an extraordinary luxury. They
also believed that he had good intention concerning them but there were the nobles who prevented him from
practicing this plan in the daily reality. This may explain the peasants'hostility towards the royal advisors and
the landlords as well as their attachement to the emperor. 4
The myth can be regarded from severa! hypostases as a paradigm of the exemplary human behariour,
the saving hero and the justiciary spirit. These hypostases may manifest themselves in the tradional societies
as well as in the modern ones. It is to such a pluridimentional reality, that the politica} myth of Joseph II
coresponds. The people of the modern times are tempted to focus a good part of their aspirations and religious
passion towards politics. This change stresses the metamorphoses of ideologies into mythologies in which a
great number of politicalleaders have heroic and divine characteristics.
1
A. Reszler, "Mythe and utopie", in Revue europeene des sciences sociales, tam. 18, 1980, pp. 75-76
2
Ernst Cassirer, The myth ofthe state, New-Haven, Yale Univ. Press, 1946, pp.47-48
3
Raoul Girardet, Mituri şi mitologii politice, translated by Daniel Dimitriu, Iaşi, 1997, p.4
4
Liviu Maior, Alexandru Vaida Voievod între Belvedere si Versailes, Cluj, 1993, p.16
Revista Bistritei. XVIII, 2004, pp. 233-242
233
The modern and contemporary political history creates a series of charismatic character in a typological
diversity. Starting from the Enlighted prince, reaching the "duke" and the "fuhrer", one may notice an unlimited
exaggeration concerning the leaders which is also manifested through the cult of personality - the genius of
the Carpathians and the great steersman being only a few exemples 5 • E. Kantorowicz emphasized the fact that
the king, as a symbol of authority and power, was the result of the union between two corps in the collective
imagination: a visible material one which was horn and died, and an invisible, perfect, inffailible and immortal
one6 • Raoul Girardet notices that the birth of the political myth (regardless of its forms of manifestation, the
myth of the good emperor or the saving hero) apears in the moment when the social trauma turns into a
psychological trauma, being always linked to the intensity of angst and incertitudes.
The myth of the good emperor enjoyed a special attention in the Czech, Slovak and Polish historography
and was considered to be a nai:ve monarchy or a peasant monarchy. The dominant explanation may be that
there was a pressure exerted through ideological suggestion. This coding of the myth in a manipulation of
the peasentry's wishes towards peaceful objectives for power exerted by the Viennese Court is a unilateral
approach which ignores the changes that occurred in the structure of the state power. These changes consist
in the Josephinist reform and the echo in the conscience of the peasentry which can render a possitive or a
negative value to the emperor's discuorse/ The myth does not represent only an imperial slogan but also the
peasants'adhrence to it. More than that, the myth is also a link of communication between the emperor and
the conscience of the peasentry who have the posibility of expresing their consent concerning the salutary
interventions made by the state power. Thus, the peasant rebelions which were dominant in this region during
the medieval and premodern period reflect the mythical projection of the 'good' emperor who is always close
to his people and willing to solve their problems.
In the following lines I will be trying to reconstruct the mechanism that stands at the hasis of the myth.
The myth of the "good emperor" is horn out of a background, preexistent at the level of a conscience belonging
to the Romanian traditional society and attached to a specific manner of perception and valorization of power.
It is considered to be a supreme instance and the master (the emperor) represents the mandatory of Good's
power on earth. Over this sensibility the official propaganda of the Viennese Court overlaps; it wants the
same thing: to get the subjects'obedience and trust in order to maintain peace and tranquillity in the empire.
Some subtle methods make possible the configuration of feelings at the level of the mentality of some other
peoples. By being cultivated they will finaly turn into a dynastic patriotism. There were several methods that
contributed to the cultivation of the dynastic patriotism in the Romanian conscience: through school, church,
army, administration and through the attempt to settle the reports between the serfs and the nobles 8 • As a result
the enligthed politict of the empress Maria Tereza and of her son, Joseph II overlaps the pre-existent Romanian
background which is also faithful to the trust in the kindness of the monarchy.
From a psychological point of view, the myth exists due to the membres of a traditional society who act
in a climate of expectation, tension and fear, searching for a protector against the hostile universe (nature, the
social system). As a rule, this protector is chosen from their community (the village). He may be the landlord
they work for or the sovereign himself. Such a traditonal society, or a rustic civilization was characteristic for
Ardeal during the XVIII-th century. It represents a society which, under those circumstances, was searching for
a defender, a legitimate rescuer who would offer the solution of getting out of the social-politica! misery. It is
to this horizon of expectation that the trust of the Transylvanian peasants coresponded to their monarch. The
soveiegn is associeted to the symbol of light; he was the one who succeeded in restoring the order, who was
meant to resolve a major desideratum and who determined the regression of the evil forces 9 •
Within the traditional world still dominated by a collective thinking and whose members do not have their
own system of thinking and do not perceive the reality in all its complex forces, the invention of the myth is
a natural fact. Paraphrasing G. Cocchiara who asserted that "before being discovered, the savage was invented
5 Raoul Girardet, Mythes and mythologies politiques, Paris, Seuil, 1986, pp. 63-96
6 E.K. Kantorowicz, Les deux corps du roi, Essai sur la theologie politique and Hayen Age, Paris, 1989
7 Iosif Wolf, Studii şi interpretări istorice, Ed. Dacia Cluj, 1987, p. 189
8 T.Nicoară, 'fransilvania la începutul timpurilor moderne {1680-1800}. Societate rurală şi mentalităţi colective, P.U.C.,
1997,pp.339-396
9 Raoul Girardet, op. cit., p.15.
234
first" 10 by the people of the XVI - XVIll-th century according to their moral, politica! and social concerns, one
can reach the conclusion that the myth of the "good emperor" was created by the Romanians in Transylvania
during the XVIII-th century, as an answer to their hopes and politica! actions meant to obtain their own rights.
However they became encroached on by the Hungarian nobles. From this point of view the birth and function
of this myth in the Romanian collective sensibility becomes a natural fact.
The myth of the good emperor crystallized in a short period of time, almost at the sarne time with the
establishment of the Habsburgic domination in the area close to the Middle Danube.
This crystalization was due to the ideas spread by the late crusade: the take over of the territories conquered
by the Thrks in the South-East of Europe. In order to emphasize the solidarity of the conquered peoples to
the imperial discourse, he held a discourse in which they declared themselves the rescuers of the people
conquered by the Thrks 11 • From this chronological segment up to the fission of the monarchy, the Habsburgic
empire promoted a politics based on the dynastic patriotism which provided the cohesion and stability of the
empire and of the regions it governed.
The imperial mythology, once crystallized, reaches the acme during the reign of Joseph II (1780-1790). In
the history of the politica! relations between Viena and the Romanians fromTransylvania, Joseph II became the
representative of the epoch. Defining consequences of the Josephinism, David Prodan noted: "No crowned head
of the monarchy has ever succeded in enjoining, in such a considerabile manner, the syrnphaty of a nation,
none of them managed to impose the emperor's ideas on the popular masses in such a lasting manner" .12
A mythical atmosphere was created around Joseph II, emphasiaing him as the saving hero. In the absence
of a masculine heir, Carol VI imposed Maria Tereza on the imperial throne through the Pragmatic Sanction,
not willing to cover, however, the void of legitimacy. This background of expectation full of hopes required the
birth of a prince within the royal family. Being pious and a good Catholic, the sovereign Maria Tereza said her
prayers to Saint Joseph, the protector of pregnant women. The child horn on the 13-th ofMarch 1741 was a boy,
to the relief of the political circles in Vienna and of the empress herself. He got the name Joseph II and became
the heir of the Habsburgic throne. 13
The empress herself joined this horizon of expectation and more than that she expected to give birth to a
prince in order to provide dynastic cohesion in the Habsburgic family.
The birth of the prince caused frenesy within the Austrian collective sensibility. In order to celebrate
this event, Vienna was highly lighted; the nobles and craftsmen'houses were decorated with inscriptions that
praised Joseph's birth and represented the Vienneses wishes. Out of the multitude of the exarnples 1 have
chosen one in order to demonstrate the frarne of mind existent in the collective mantality. A tailor's lodgings
were decorated with an indispensable part of the masculine clothes blearning the inscription: "The enemies
can guess now/ because Austria is wearing trousers." 14
Gestures of grandeur and spiritual grace towards this event could be decoded in the following verses
written in the Jewish Square:
"All over this Jewish Square
Every Christian is glad
Because a new prince is horn
As the greatest treasure." 15
An ardent follower of the enligthed despotism, Joseph II considered that his mission as a politicalleader
was to provide his subjects happiness. Animated by the typical German pragmatism, the sovereign showed his
hostility towards the non-working nobles but manifested an unusual sympathy towards the peasants from all
over the empire. The sincere attachment towards his people, expressed several times by Joseph II, appeared
in his letters from 1765. "Politics has one hasis and this is the people because they provide soldiers and pay
the taxes. This is why the mission of the state, that meaned of the prince, is to defend the people against the
10
Apud Mircea Eliade, Mituri, vise, mistere, Ed. Ştiintifică, 1931, Bucureşti, p. 140.
11
T. Nicoară, op. cit., p.lO
12
David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Ed. Dacia, Cluj, 1984, p. 137.
13
Victor Lucien, Tapie, L'Europa du Marie Thereze, Paris, 1969, p.SO
14
Apud T. Nicoară, op. cit., p. 376
15
Ibidem
235
privileged classes. They must not take advantage of two hundred peasants for a treacherous prince. The special
privilegs and rights of the orders and the privileged classes represented an impediment, that is why they must
be withdrawn" 16 •
A major dimension of the myth created arround his person is given by his many journeys. In many
situations he traveled incognito under the name of count Falkenstein, accompanied by a general, a general staff
officer and secretaries to whom he dictated the results of his experiences.
Joseph II's first journey in Transylvania took place in 1773 and had a political aim: the inspection of the
border and the analysis of the complex problematics existent in Transylvanian space. The emperor's journey
determined a true enthusiasm in the Romanians'spirits. Within the collective sensibility, it was perceived as an
extraordinary fact, which determined the pro notary of Medias, Mihail Conrad van Heydendorff, the emperor's
companion and interpreter, to write in his memoirs: "it is at last the moment around this year (1773) when we
were happy to recei ve the monarch. The country was restless due to this event in which it did not know how
to cope, because no citizen had the privilege to see his sovereign because no Austrian sovereign has been in
the country since Vladislav Il, except king Ioan Zapolya, the region of Ardeal has not had an Hungarian king
or another crowned head." 17
The atmosphere evoked by Heydendorff in his memoris betrays emotion, expectation and respect towards
the sovereign. Ali these things represented confuse tendencies in the collective mantality of the people in Ardeal.
The soldiers from the garrison welcomed the emperor with the proper ceremony. Thousands of inhabitants
who stood along the route welcomed the emperor on their knees, some of them rejoicing, othres crying; many
of them raised written petitions which were taken by the emperor himself. Joseph II learned a few Romanian
expressions in order to talk to his subjects and respond to their wishes. 18
His gestures of good will as well as the few words spoken in Romanian contributed to the spreading and
receptivity of the emperor's image who was also perceived as an expected justiciary character. This assertion is
justified because the thing that dominated the Romanians'sensibility during the XVIII-th century is represented
by the feeling of their uncertainty. The material and psychological uncertainty is the result of the oppression
caused by the privileged classes (the Hungarian nobles, the Saxon and the Szekler Patricians). Many episodes
during the first imperial journey denoted the affinity between the emperor and his Romanian subjects. Due to
a border conflict between the Armenian village Dumbraveni and Sara village, the emperor stopped the carriage
and gat informed about this conflict. The Romanian priest carne to welcome the prince dressed in his clerical
clothes.. together with the peasants, men and woman. Drawing near, Joseph II told them: "stand up, stand up
I will take care of it" 19 (the only Romanian words spoken by The emperor). Specific to the imperial world are
his stately port, his patience and interest manifested during all his meetings with the peasants, as well as the
emperor's gratitude towards the oppressed ones.
The Romanians'wishes were numerous and pressing. Joseph II was addressed many petitions whose
contents reflected the inequalities which the Romanians had to bear.Before reaching Mediaş the emperor was
welcomed by some priests who were not united and by their rector with a petition in which they demanded
the return of their church taken by the united priests (Greek-Catholics). Josef talked whith the priests into
Romanian asking them questions and using Heydendorff as an interpreter. The emperor gave them a favorable
answer, which pleased the Romanians who knelt20 •
The mythical character's legitimacy was given by the special qualities which he owned. The emperor stopped
to listen to the people's troubles, took the complaints he himself, addressed them encouraging words promising
that he would solve their problems. Concerning Joseph Il's relations with the privileged classes, Heydendorff
noticed: "His Majesty did not notice the Hungarian magnates and nobles; on the contrary, he shows a lenient
opinion about the Saxons and his merciful manifestations towards the plebs astonished them completely". 21
The emperor to whom they had the chance to talk and meet; thus he was convinced that he was in front
of the emperor so long expected. On a more general plan, Joseph II's concern stressed their doubt about the
16 Van Arneth, Maria Therezia und foseph Il: Ihre Corespondez, tom III, Wien, 1868, pp.335-361
17 Michael Conrad von Heydendorff, Bucureşti, 1983, p. 75
18
Ibidem, p. 2-3
19
Ibidem, p. 2-38
20
Ibidem, p. 38
21 Michael Conrad van Heydendorff, Eine Selbstbiografilee translated by T.V Păcătian, Cartea de aur , 1, Sibiu, 1902, p. 85
236
local administration, the landlords and strengthened their trust in the "good emperor". This visit awoke the
peasants'belief and hopes in the possibility of improving their own condition. On the other hand, the nobles
and all sorts of civil servants manifested anxiety about the new reforms which could jeopardize their privileges
and social conditions. 22
His second journey in Banat and Transylvania was set out in the summer of 1783 on the background of a
climate of intense expectation. The abolition of serfdom in Bohemia and Hungary in 1781 and the spreading of the
rurnors that these measures would be taken in Transylvania increased the popular horizon of expectation. During his
journey there was the sarne crowd who assailed hirn with their complaints. "They were all received by the emperor
himself who expected them in the waiting room solving the unimportant problems on the spot. In what concems
the more complicated ones, the petitioner was invited into the room where the emperor asked hirn about the abject
of his complaint. Due to the fact that the petitioners grew in number the emperor did not have time to listen to all
their problems but, however, he took all this written complaints himself; a gardian would take the petitions in the
emperor's study and then they were sent to Vienna were they were exarnined and solved. The most of the petitioners
were Romanian peasants who carne to see the emperor in order to complain" 23 •
Being in Brasov, on June the 8lh 1783 - the Whit Sunday, the emperor listened to the mass in the Roman-
Catolic Church. Afterwards, he went to the Lutherans'big church where he listened to the vicar's (Preidt's)
sermon for about ten minutes. To the people's surprise, he went to the Ortodox Church, Saint Nicholas from
Scheii Braşovului. This was an exemple of applying the Edicts of Tolerance from 1781.
The emperor's journey impressed the collective sensibility this time too. Masses of serfs were expecting
the decree of the reforms fulfilled in the others regions of the empire while the nobles were confronting
themselves with an acute feeling of insecurity due to the reforming intentions manifested by the emperor. It
is easy to understand the persistency of the emperor's constant and intense image in the peasants mentality;
they expected from him the fulfillment of all the individual and national wishes belonging to the Romanians
of Transylvania. The sarne mythical prestige surrounded the emperor during all his journeys, emphasizing the
metamorphosis of a historical personality into a mythical character.
The emperor's gestures and actions generated important changes in the peasanty's mentality. Thy feel that
they are not anymore at the nobles disposal. The noble is powerful but he has a leader above him. The emperor
himself, seen as a favorable authority to the peasants. The emperor's reforms favourized the Romanian element
subjected to injustices by the privileged classes and it transmitted the idea of agreat trust in Joseph Il.
Joseph II made his last trip in Transylvania in 1786. He visited the offices, archives, jails, he discussed
with the Bruckenthal government and the general commandment. According to Heydendorff, the emperor was
cald and indifferent towards the authorities and not very talkative with the Romanians. On this occasion, the
emperor, despite the deficiencies in the state administration, did not make any changes arnong the incompetent
civil officers. The imperial kindness and understanding strengthened the Romanians'conviction in a general
and happy change for their fu ture. As a results of his journeys in Transylvania ali the state institutions became
milder and the peasants got courage and boldness. Thus in 1773 the peasants around Panticelled by a soldier,
Iosif Deac , attacked and robbed the castle of the administrative leader Inczeali. The latter declared on the
occasion of Joseph II's journey that "the emperor is the lunatic of Romanians". As a result the Romanians beat
and forced him to swear faith to the emperor. 24
The Romanians'belief in "the good emperor" represented the instrument through which Vienna acquired
a dominant power of a different nature than that of a feudal hierarchy. The emperor's popularity is increased
not only by the direct contact made during his journey but also by the reformist initiatives. They welcomed
the Romanian horizon of expectation. The creation of this myth is the result of three reforms: the Tolerance
Edict about the right of cohabitation on the royalland (fundus regius) and the abolition of serfdom through the
imperial patent on August zznd 1785.
The edict of religious tolerance from 1781 stipulated that every religion had the right to manifest itself
freely and each community including more than one hundred families had the possibility of building its own
church and school. This motivated even more the Romanians'gratitude towards their benefactor, the emperor
David Prodan, Răscoala lui Horea, voi I, Editura Ştiintifică şi Enciclopedică, Bucureşti, pp. 70-71
22
23
T.V. Păcătian, Cartea de Aur, I, Sibiu, 1902, p. 85
24
David Prodan, op. cit., p. 73
237
Joseph II. As a results, echoes appeared within the orthodoxism. The rector, Moise Moga, began the "protocol
of the comrnands" in 1782 with hymns of praise and gratitude addressed to the emperor. They reflected the
attach.ment of the Romanian communities who had the possibility of practicing their own religious belief.
"With happiness to Joseph II
For this Romanians thank
And they render Joseph, the Romanians' emperor, happiness,
Because he was merciful and took pity on them
He allowed the Romanians to have
Churches, priest, teachers
That is why the whole people thank him
By saying this with gratitude
O sweet Joseph emperor
We thank God continuously
And pray to Him for your empire
And we will always stand
And five our lives for your empire" 25
Another favorable iniliative for the Romanians, the decree of cohabitation recognized the Romanians'equal
rights with the Saxons' on the royalland, the right of property, of the acquisition of properties in towns, the
establishment of guilds. The equal rights obtained by the Romanians according to the emperor's law of zznd
of march 1784 was considered unbearable by the Saxons. "I wish with ali my heart not to live any longer" 26 ,
ejaculated Von Hannenheim, the imperial advisor when he heard about the decree of cohabitation. The
abolition of the politica! nations, of their autonomy as well as the implementation of the decree of cohabitation
were favorable to the Romanians. Their century-old situation of "tolerated" people ceased to function and they
joined the social body of the Habsburgic empire.
The decree of cohabitation stirred the anger of the governor ofTransylvania as well, Samuel von Bruckenthal
, coinitiator of the Theresian reforms. He made attempts to lessen the social and political-economic rights that
the Romanians enjoyed."As long as the Romanians do not reach a culturallevel equal to that of the Saxons, as
long as they do not assimilate the Saxons'habits and customs, their interference does not bring any gain to the
whole" he reproached to the emperor27 • This argument did not modify the course of the reforms and due to the
emperor's law of 13 1h of July 1784, the Saxons as a privileged nation were declared abolished and the wealth of
the Saxon University was entrusted to the Hungarian Imperial House.
On the zznd of August 1785 Joseph II decided to abolish the serfdom and to replace the term of serf with
that of a colonist, their subjects having the possibility of moving from one nob le to another without being forced
to serve the nobles courts. The latters were forbidden to drive the serfs away from the lands that they owned
without judicial verdict and more than that they were not allowed to drive the serfs away from one village
to another 8 • The abolition of serfdom, a fascinating idea, captured the whole sensibility of the Romanians
in Transylvania."Their emperor in whom they believed and whose goodwill they never doubted, gave them
the wished satisfaction: the social freedom. This can, be noticed in the answers formulated by the villages of
Giurgiu on the occasion of the imperiallaw in the autumn of 1785. Although the serfdom was a perpetua! duty
tied to the land so that the serf could not leave, it was finally abolished. We were serfs for a long time but we
have been made free men by the emperor for a few weeks". 29
It is obvious that due to such gestures the Romanians became aware of their protector, the emperor himself.
His goodwill actions were spread at the level of the largest social structures. Joseph II's messages of goodwill
towards the Romanians was received as such in the collective sensibility. The collective memory retained these
gestures, transformed them into hyperboles, spread and amplified them contributing thus to the redimension
of the messianic profile and the creation of Joseph II's mystical character.
25 Ioan Lupaş, Istoria bisericească a românilor ardeleni, Editura Dacia, Cluj 1995 p119
26 Mathias Bemath, Habsburgii şi începuturile formării naţiunii române, Ed. Dacia, Cluj, 1984, p. 247
27
Ibidem, p 248
2& David Prodan, Problema iobăgiei în 'fransilvania 1700-1848, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 172
29 Ibidem, p. 180
238
The belief in the emperor's justiciary spirit enjoyed a high popularity within the Romanian village. In his
agitations in preparing the rebellion Horea often appealed to "the emperor's will and order", according to a
circular addressed to the judge of Ponor. The document called the peasantry from this village and that from
Bucium, Lupşa and Megina to a gathering in Câmpeni, stressing that this call was made according to "the
emperor's will" 30 • This call had a strong echo in the Romanian peasantry's soul, increasing thus their hope in
a social emancipation.
From an ontologica! point of view, this fact is not surprising at all since one of the characteristics of the
peasantry's mentality- which was maintained until1907- represented the belief in the "good emperor". The
conviction so necessary in the myth that "si le roi savait", if the king knew, then the abuses and the injustices
would end, has its origin in the mystical dimension created around the sovereign's character, perceived as the
"God's anointed". Perceived in suck a hypostasis the emperor was considered tobe good and fair, guaranteeing
the legality which was often broken by the Hungarian and Saxon nobles.
Horea's audiences to the Viennese emperor nourished the creation of the spirit around Joseph Il. During
the last audience to the emperor, on the 1'1 of April1784, according to the legend spread by Horea at this return,
the emperor stirred the masses to revolt through the words "tut ihr das" (do this by yourselves). These worlds
were attributed to the emperor by a Hungarian noble's late letter from Ribita (18th April1830). He asserted that
he had received the information from captain Solder31 who was present at Horea's audience.
The peasantry often invoked Joseph II's image as well as that of his mother, the empress Maria Theresa, in
1784. Thus, in Vulpeni, on the 4th of November 1784, the peasants destroyed thirty-eight houses of nobles and
townspeople shouting "vivat Maria Theresa". In order to rally the participants to the revolt, Horea showed them
a diploma with the emperor's signature and a golden cross with the emperor's image in the medallionY
Even after the defeat of the revolt, the imperial clemency referred to the participants. Joseph II interfered
in order to diminish the thirst for revenge against the Wallachians. In this respect he entrusted the investigation
of the causes which determined the revolt to a mixed commission made of civilians and military led by the
count Jankowics and the general Papilla: "He ordered them to leave aside all the ordinary instances". He urged
the govemor Bruckenthal to make the nobles understand that "the emperor cannot keep his army ready for the
war against his subjects". The investigation cornmission led by count Jankowich and general Papilla created
the image of the good and protective emperor within the collective mentality. These goodwill gestures are the
cause of the hopes within the Romanians'collective mentality and the emperor's image was more and more
surrounded by its mythical and charismatic halo.
The belief and the certainty in the "good emperor" were so intense that not even after the clash with the
harsh reality of the defeat of the revolt and the horrible execution of its leaders, the myth did not disappear. It
survived being nourished permanently by the imperial discourse, by the Viennese reforming spirit and Joseph
II's saving interventions in the support of the Rornanians confronted with the Hungarian nobles' opression.
The institution of the military border created by the Habsburgs represented another unifying factor in the
creation of Joseph II's mythical image. The collective sensibility perceived that through the establishement of
the border regiments the Romanians acquired a common consciousness and had the possibility of having land
and the chance of a social equality with the other inhabitants of the country. This perception strengthened their
hopes and the belief in the "good emperor". The following lines were written by Nicolae Stoica, a participant to
the military confrontations of the empire and they constitue a good example in this respect:
"Plebs we are 1we live from alms
materna! concern 1and safe in its turn
The emperor's good deeds 1may they increase
Joseph, the emperor 1the well known traveller
Saw us as a nation 1with low education
Found us in the mountains 1and lost in the valleys
When he saw us all 1he didn't hesitate at all
To make us his own nation 1used in certain situations
To guard him and to serve 1be praised as we deserve
30
Ioan Lupaş, Împăratul Iosif al II-lea şi răscoala tăranilor în Transilvania, Bucureşti, 1935, p. 17
31
Ibidem
Nicolae Densuşianu, Revolupa lui Horea în Ardeal şi Ungaria, Bucureşti, 1984, p. 213
32
239
Unflinching in the faith 1and fighters till death
Working as his soldiers 1being praised with honours
1 feellike a son 1Convinced till 1 die
That Austria's high 1and what it diserves best
Is this hymn from myself'. 33
The verses belong to a popular gender of the epoch, the carnp songs. Beyond the value of the author's
verses, they reveal the strong impact of the military border on the Romanian collective sensibility. Referring to
this, the historian Toader Nicoară from Cluj stated the following: "The military condition (that of the frontier
guard) will become synonyrn with the noble condition in the Romanians' social imagination, nourishing the
drearns and hopes of emancipation from the servile categories (serfs) and in a more general plan of the hope of
emancipation for the Romanians from Ardeal." 34 This perception has its origins at the Viennese Court and in its
efforts to modemize the out-dated institutions and to render Transylvania a constitutional background.
The Romanian frontier guards proved their abilities during the Napoleonic wars when they and the Serbian,
Czech, Slovak regirnents fought for the emperor's cause and against his enernies. Their participation in the battle
under the Habsburgic flag strengthened the mythical perception of power and stressed the significance of the "good
emperor" for the Romanian peasants who becarne soldiers in his army. Joseph II's contemporary expressed the
truth in his assertion: "Ali the Romanian serfs rnight have enrolled in the arrny if it had been allowed to them." 35
The testirnony made by the notary of Mediaş Heydendorff is crucial for the emperor's image, the latter having
mythical qualities in the collective sensibility. Such imperial initiatives and many others had a strong impact upon
the peasantry's mentality. The Romanians becarne aware of their rescuer who, under these circumstances, was the
emperor himself. His goodwill acts were spread at the level of ali the social categories. On this background, the
emperor's image was surrounded by his mythical and charismatic halo.
If at the level of peasant mentality the myth of the "good emperor" was perceived intuitively through
its spreading and mental contarnination, within the intellectual elite the myth is rationally perceived at the
spirituallevel, too. Because of the bad relations with the Popa, the emperor stopped the Romanian youngmen's
journey to Rome and favourized their studies in Vienna. As a result, the Romanian intellectuals assumed
the imperial discourse especially when it welcomed their own horizon of expectation. The schools in Blaj
and frontier guard schools grew in number. The number of the intellectuals was continuously increasing; the
public offices becarne accessible to the Romanians and Romanian officers developed their activities within
the frontier guard regiments. Ali these achivements are the result of the emperor's reforrning politics. The
Romanian intellectuals praised him and considered him the people's greatest benefactor.
In this respect the politica} verses, which explain the role of the royal eagle, are significant for the imperial
mythology. They were published in the preface of the "Molitvenic" printed at Blaj in 1784:
"The coat of arms with two heads hoisted
The sceptre and the apple with two swords united
The sign of the imperial power shows
That this one to the emperor belongs
To Joseph the Great loved by his nation
To this rescuer and great apparition
May God keep him sound and healthy
And through him to make us happy." 36
The text emphasizes through simple verses of a profound syrnbolism, which, as in the King Sun's case,
have the sarne mythological symbols. The sun with its shining rays suggests a protective structura that secured
the triumph of the good over the evil. On a more general plan, the document suggests the triumph of the
imperial idea considered to be a liberating and a benefactor one.
33 Nicolae Bocşan, Manuscrise bănăţene din secolul XVIII-lea, in "Studii de limbă, literatură, folclor" IY, Reşita, 1978,
pp.423-424
34 Toader Nicoară, 'Ii'ansilvania la începuturile timpurilor moderne {1680-1800}. Societate rurală şi mentalităti colective,
Presa Universitară Clujeană, 1997, p. 368
35 Mathias Bernath, op. cit., p. 17
36 1. Bianu, N. Hodos, Bibliografia românească veche, Bucure§ti, 1910, tomul Il, p. 291, tom II, Blaj, 1801, p. 201-202
240
The elite and the intellectuals enjoyed the emperor's reforming politics. They were granted ranks and
titles, assigned estates and aristocratic diplomas. These goodwill gestures towards the Romanian elite suggested
the imperial kindness through the spreading of rumours. The intellectuals dedicated odes and elegies to the
emperor motivating thus the myth of the good emperor:
"Through Joseph II
Our nation condernned to thraldom
Gets rid now of its long serfdom
Gaining finally its freedom". 37
Gheorghe Şincai was entranced by the emperor's image "who animated the Romanians and made me
prosper. 38 Another example, which attested the presence ofthe myth in the Romanian mentality, was represented
by the "Preface" written by Gheorghe Şincai in The Great Catechism: "Having shown his mercy for so many
years our emperor Joseph II ordered the governor of the Great Principality to build schools where children
could learn in their own language and write and count or aritmetics and the Christian learning so that they
were not only good sons of their country but also true Christians." 39
Samuil Micu spoke in praise of the emperor: "Since Leopold's reign the Romanians have been improving
their condition; Maria Theresa was a «merciful mother» and the emperor Joseph II surpassed all because,
among other things, he was a merciful emperor, fair to the poor and a good father: he abolished serfdom which
was a sort of heathen slavery." 40
Within the same mythical atmosphere, the emperor was invoked at the level of the popular creation as the
supreme judge of last instance. The popular tradition asserts that in Transylvania there existed a petition in
verses. It refers to the emperor as a supreme instance of justice:
"Our dear emperor,
Consider this in a fair manner
Four days we are working
On the fifth one we are fishing
On the sixth one we are hunting
And the seventh celebrating
Emperor consider thus
If it is fair for us
To pay taxes, fees and tasks." 41
"Our August dear Heighness
Come and give us our justice
We beg thus your Majesty
We cannot set ourselves free
From the Szklers' great opression
And Hungarians' exploatation."42
Joseph II's health problems had reprecussions within the Romanian sensibility. On the 10th of February
1790 the Romanian Ortodox bishop ordered the rectors to urge the priests from "al over the country to pray
together three days for the emperor". It was the priests' obligation to urge the people "to pray with all their
hearts for his reighness'recovery and help".
The emperor's death on the 20th of February 1790 had a strong impact upon the Romanian sensibility; the
Romanians saw in the august emperor the saving and the justiciary character. It is significant, in this respect,
the message sent on the 23'd of March 1790 by the bishop to the Romanian priests from Ardeal; he urged them
37
A. Bitaj în "Dacoromania" III, 1923, p. 764-766
38
Gheorghe Şincai, Cronica Românilor, Bucureşti, 1969, p. 267
39
Bibliografia româneasca veche, Il, p. 261
Samuil Micu, Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor, tom II, Blaj, 1601, pp. 201-202
40
41
E. Dăianu, Vorbe bune, Calendarul nostru pe anul1919, Camloşul Mare, 1916, p. 56-60
Ioan Lupaş, Revoluţiunea lui Horea, in "Studii, conferinte şi comunicări istorice", Bucureşti, 1927, p. 330-331
42
241
that on the znd, Jnl, and 4th of March "they should say a mass and a requiem in order to remind of our emperor
and each church should toll the bells three hours a day." 43
The pain within the Romanian collective sensibility contrasted with the one existent within the Hungarian
sensibility. The Hungarian officials hesitated to make public the emperor's death in order not to trouble the
atmosphere of happiness created by the revocation of his orders (except the edict of religious tolerance and
abolition of serfdom). There organized parties ali over the country and people were exultant. In March 1790
new disposals were given regarding the ordinary mourning in Hungary but according to a Saxon historian:
"There were black coats which were seen everywhere but not sad faces." 44
"Revocatio erdinationum" and the emperor's death affected the Romanians from Ardeal painfully. They
realized that their hopes in a social status were destroyed and they had lost an emperor who strove to abolish
the injustice. The emperor's image remained vivant in the Romanians' affective memory for a long time. In order
to emphasize the plastic images which reflected the belief in the emperor I will follow the formulae through
which a Romanian representative addressed to the emperor. "Our complaints which, under the domination
of the Glorious and August House of Austria, were highly diminished and lately under our emperor, the great
Joseph II disappeared completely, have become so difficult. Through our emperor's death, the Great Joseph
IT, the High House of Austria has already given us schools, seminars, foundations and donations due to our
bishops; it gave us diplomas, restrictions and rezolutions regarding the Romanians' appointment in public
positions so that during Joseph II's reign they had equal rights with the other nations." 45 This text is the most
relevant document that attests the fact that, although Joseph II had died, his myth passed from the transient
age-old atmosphere to a spiritual, eternal one.
The moment of Supplex Libellus Valachorum is one of the many moments when the Romanians
remembered the emperor's kindness. In their mentality the emperor was "that happy emperor, the justiciary
prince, our Great Joseph II who understood the man's pure and simple rights, who saw the injustice and the
opression and was convinced that the Romanian nation was more numerous and useful during time of peace
and war than the other nations in the Province and allowed the Romanians to enjoy the same rights and
benefits exactly as the other nations in the Principality." 46
The meaning of this text refers to the tendency manifested by the Romanian community towards Joseph's
II personality. Due to the lack of normality and stability, the Habsburg sovereign was seen as an exceptional
character, different from the other subjects chosen by the Providence and endowed with high vertues. His
initiatives matched the Romanian horizon of expectation. The Romanians'special receptivity to "the emperor's
kindness" was undoubtly determined by the promise which he made regarding the solving of ali their social
and politica! wishes. This is the reason why the spreading of this illusion determined a kind of "veneration" of
the Habsburgic emperor within the collective sensibility. Due to such perceptions crystallized in the Romanian
sensibility, the emperor's image becarne surrounded by his mythical and charismatic halo.
The text decodes the idea that the emperor became an ideal lider of state who was considered the element
of cohesion of the Romanian community around the empire. He was the mediator between the different social
interests, a justiciary spirit due to his concern in protecting the others, a superpotence factor which determined
the Romanians' prosperity and integrity.
The Romanian loyalty towards the dinasty and the emperor was the result of some events experienced at
the level of politica} imagination and of the mythical episode represented by Joseph II's reign. The emperor's
meeting with his subjects took place at the level of imagination. Each of them took notice of the missing
elements. In order to modernize the empire, the emperor needed the Romanians to convince the social classes
to adhere to this purpose. In their turn, the Romanians needed their "good" emperor in order to survive the
difficult situation in which they were considered a tolerated nation. Thus, the belief in the "good emperor"
becarne a huge syrnbol, which nourished the Romanians' hopes of social and national emancipation in
Transylvania.
43 Idem, Contribuţii la istoria politică a românilor ardeleni in secolul al XVIII-lea în "Studii, conferinte şi comunicări
istorice", Bucureşti, 1927, p. 330-331
44 Zenovie Păclişanu, Luptele politice ale românilor ardeleni 1790-1792, Bucuresti, 1923, p.5
45
Ibidem, p.15
46 David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984, p. 504
242
Demonul naşterii în mitologia românilor
(avestiţa, striga sau samca)
Irina NEMETI
Pericolele care înconjoară momentul naşterii au fost personificate în mitologia românească de Avestiţa,
Striga sau Samca, personaj din familia demonilor duşmani omului. Ca toate momentele de trecere din ciclul
vieţii, naşterea este şi ea marcată de apariţia fiinţelor "celeilalte lumi" care întrupează de fapt bolile specifice
mamei şi pruncului.
Catalogul numelor demonului naşterii trebuie alcătuit diferenţiat în funcţie de speciile literare în care
numele sunt menţionate. O primă categorie o constituie textele descântecelor populare ca şi credinţele legate
de naştere şi momentele imediat următoare. În acest caz sunt menţionate doar câteva nume: A. Avestiţa,
Avezuha, Aripa Satanei; B. Baba Coaja; M. Mamarca; R. Rău, Răutatea copiilor, Răul copiilor; S. Striga, Strâga,
Samca, Sanca, Sauca, Spasmă, Spurcata, Strigoaie; Ş. Samca; T. Talpa Iadului.
O altă categorie cuprinde răvaşele-amulete folosite pentru protecţia mamei şi copilului. Mai precis, este
vorba de liste lungi de nume (în diverse variante) scrise în finalul Legendei Sfântului Mihail sau a Minunilor
Sfântului Sisoe. Acestea sunt numele secrete ale Avestiţei, cunoaşterea lor protejând casa unde sunt scrise, ori
pe purtătoarea amuletei, de puterile malefice ale demonului: A. Avestita, Avezuha, Aveziha, Avizuha, Avizoia,
Avezuia, Avaruza, Avesa, Abaroca, Atana, Aspra; B. Brano, Berzebuti; C. Cadachia, Cadar, Cripa, Chieva,
Cilipina, Clicoda; D. Dezano, Dezana; F. Fumaria, Feroca, Frango, Feti, Fosfor; G. Grobina, Grăbina, Glubina,
Glipina, Glapeca, Gripa, Grapa, Grompa, Giropa, Gara, Goia, Giona, Ghiana, Gluviana, Genpa; H. Hapar, Hamba,
Humba, Huba, Haba, Hubiba, Huliba, Hulila, Hluchica, Hlubic, Hatav; l. Iuza, Igra, Isprava; L. Lepiha, Liba,
Labra, Lioha, Linicoida, Luţifer; M. Miha, Muha, Muza, Merana; N. Nazarana, Nazara, Nacara, Nicara, Nicor,
Nicozda, Nadarca, Nadaria, Navadaria, Navodaria, Năvodar, Naconta, Nevaţa, Năfruţa, Nervuza, Necauza,
Necorânda, Necorinda, Nesuca, Nesatora; O. Ogarda, Oaleda; P. Petasia, Petia, Pesia, Perţi, Perştita, Pabirano,
Paha, Puha, Praha, Pliaştia; S. Samca, Salomia, Salomnia, Solnomia, Salmona, Silina, Slina, Sina, Stana, Sarda,
Scarmila, Scornana, Scarbola, Scorcoila, Slalo, Suduca; T. Tiha, Tia, Tihana, Tisavia, Teohola; V. Văstiţa, Văsiţa,
Viniţa, Valnomia, Vezena, Vielftava; Z. Zano, Zaea, Zezaia, Zalina, Zurina, Zolobina, Zuza, Zira, Zliha, Zlia,
Zlie, Zoiţat.
Etimologia. Catalogul cuprinde numele secrete ale Avestiţei, apelative legate de caracterul său specific
precum şi numele altor personaje mitologice cu care uneori se confundă. Nu toate numele pomenite pot fi
explicate etimologic, multe dintre ele fiind doar variante derivate din alte nume ale aceluiaşi personaj ori nume
pur şi simplu inventate pentru crearea unui efect sonor, aşa numitele "sing-song words".
Numele Avestiţa este de origine sud-slavă: în bulgară vestica înseamnă "vrăjitoare", iar în sârbă viestica este
numele dat femeilor-vampir, înzestrate cu puteri diabolice care le permit să să se metamorfozeze în diverse
animale, să zboare etc. Numele Văstiţa, Văsiţa- din textele folclorice româneşti- sunt probabil mai apropiate
de numele slave care le-au generat2• În mitologia românilor, răspândirea numelui Avestiţa acoperă în special
zonele sudice ale ţării fiind destul de rar menţionat în Transilvania şi Moldova.
1
B. P. Hasdeu, Etymologicum Magnum Romaniae, Il, Bucureşti, 1974, p. 688-690; idem, Cuvinte elin bătrâni, II, Bucuresti,
1879, p. 281-282; S. F. Marian, Naşterea la români, Bucureşti, 1995, p. 24-25; T. Pamfile, Mitologie românească,
Bucureşti, 1997, p. 134, 210-213; D. Cantemir, Descriptio Moldaviae, ed. Bucureşti, 1965, p. 240, 243; A. Fochi, Datini şi
eresuri populare la sfârşitul secolului al XIX-lea, Bucureşti, 1976, p. 263; M. Gaster, Studii de folclor comparat, Bucureşti,
2003, p. 51.
2
B. P. Hasdeu, Etymologicum ... , p. 689; 1. A. Candrea, Folclorul medical român comparat, Iaşi, 1999, p. 189
243
Apropiat ca formă este numele Avezuha, cu toate derivatele sale, la originea căruia se plasează grecul
Abyzou, nume care apare în listele greceşti de nume ale diavolitei Gellou, ce insoteau Legenda Sfântului Mihail
sau Legenda Sfântului Sisinou~. Nu excludem posibilitatea ca apropierea numelor Abyzou-Avizou şi Viestica să
fi dus la formarea numelui Avestiţa.
Samca este de asemenea un nume de origine sud-slavă. În paleoslavă 1amac:o înseamnă "femeie" iar
în bulgară senka se traduce prin "duh", "umbră"; forme ale acestui nume apar însă şi la ucrainieni pentru a
denumi femeia cât şi un demon feminin. Este posibil ca românii să fi preluat numele de la ucrainieni dată fiind
şi frecventa sa mai mare în Moldova. Numele samca se mai atribuie şi bolilor pe care se crede că le cauzează
acest personaj, cât şi unor plante utilizate în tratarea acestor boli4 •
Striga este un nume cu etimologie latină. Romanii numeau astfel strigoii precum şi demonii care sugeau
sângele copiilor iar numele se va impune în lumea clasică fiind preluat şi de greci. În creştinismul bizantin
numele se va perpetua, O'tptyyat fiind folosit împreună cu yeÂ.Â.oul)ec; pentru a denumi duhuri feminine
cât şi femeile vrăjitoare. Probabil pe filieră bizantină numele va pătrunde şi la slavii de sud care îl folosesc
acordându-i aceleaşi semnificatii (sporadic apare şi la slavii occidentali). În mitologia romanică, Striga antică
va genera o întreagă familie de nume care vor denumi atât strigoii şi demonii, cât şi femeile fermecătoare 5 • În
folclorul românesc se observă, ca şi în cazul numelor Avestita şi Sarnca, o preferinţă zonală a Strigei. În acest
caz este vorba de Transilvania şi Banat, numele fiind însă folosit, mai rar, şi în Moldova 6 •
De origine latină sunt şi numele Dezana, Zano care se apropie de etimologia numelui Dzâna-Zâna, derivat
din numele zeiţei Diana7•
Unele dintre nume, ca şi Avezuha pe care l-am menţinat deja, sunt transliterări ale numelor diavoliţei
Gellou din listele care însoţesc legendele bizantine. Astfel, Cadachia a fost derivat din 'AlitKta ("Ucigaşa").
Petasia apare întocmai ca şi Iluaat.a- "Cea care poate zbura", "cea înaripată" şi probabil că din acelaşi nume a
rezultat şi apelativul românesc Aripa Satanei. Muha, Miha sunt transcrieri ale numelui Muîa-"Musca", insectă
în care demonul se metamorfozează. Silina vine de la l:TtA.Ttvoua, nume apropiat de l:TtA.ftVTt, ceea ce reaminteşte
implicarea lunii în imaginarul sinistru, vrăjitoresc. Este de asemenea posibil ca Mamarca să fi fost derivat din
MapJ.Lapou- "Inimă împietrită" 8•
Salmona este o adaptare a numelui inteleptului Solomon, regele mag reputat exorcist a cărui figură
mitologică se confundă cu cea a Sfântului Sisoe, personaj extrem de important în mitologia diavolitei ucigătoare
de copii9•
Salomia şi celelalte variante asemănătoare sunt nume derivate de la numele Salomeei, fiica lui Irod.
Legătura Avestitei cu personajele care compun "Ceata lui Irod" a dus la includerea ei printre Irodiade - Zâne
rele, duşmane creştinilor. Acesta este şi motivul pentru care unul din numele ei este cel al Salomeei.
Numele Baba Coaja a fost împrumutat de la un personaj similar, cunoscut în zona etno-folclorică a
Bucovinei.
Strigoaie pare a fi de asemenea un nume împrumutat de la Strigoi, grup mitic care cuprinde atât personaje
feminine cât şi masculine şi care este înrudit cu toate categoriile de demoni malefici. Este posibil însă şi ca
acest nume să ilustreze caracterul morbid şi funest al Avestiţei.
3 P. Perdrizet, Negotium perambulans in tenebris. Etudes de demonologie Greco-Orientale, Paris, 1922, p. 18.
4 I. A. Candrea, op. cit., p. 189; L. Şăineanu, Studii folklorice, Bucuresci, 1896, p. 169-171; G. Dem. Teodorescu, Poezii
populare române, Bucureşti, 1985, p. 75.
5 DA 1, 2, Paris, 1887, p. 925 (E. Saglio); J. C. Lawson, Modem Greek Folklore and Ancient Greek Religion. A Study in
Survivals, London, 1910, p. 179-183; Anca 1. Ionescu, Lingvistică şi mitologie. Contribuţii la studierea terminologiei
credinţelor populare ale slavilor, Bucureşti, 1978, p. 131; idem, Mitologia slavilor, Bucureşti, s. a., p. 173, 216; M. Eliade,
Ocultism, vrăjitorie şi mode culturale, Bucureşti, 1997, p. 95, 101-102; W. Behringer, în Magia şi vrăjitoria în Europa din
Evul Mediu pînă astăzi, Bucureşti, 1997, p. 68.
6 D. Cantemir, op. cit., p. 243; T. Pamfile, Boli şi leacuri la oameni, vite şi păsări- după datinile poporului român adunate
din comuna Tepu (fecuciu), în Din vieaţa poporului român. Culegeri şi studii, XIII, Bucureşti, 1911, p. 45-46; A. Gorovei,
Folclor şi folcloristică, Chi§inău, 1990, p. 272.
7 S. Puşcariu, Limba română, II, Bucureşti, 1959, p. 81.
6 P. Perdrizet, loc. cit.
e Irina Nemeti, S. Nemeti, Dal Re Salomone al Santo Sisoe. Ereditii antiche nella magia cristiana, în Orbis Antiquus. Studia
in honorem Ioannis Pisonis, Cluj-Napoca, 2004, p. 924-928.
244
Zalina este unul din numele proprii ale Zânelor şi Henei Cosânzeana10 •
Numele formate din substantive comune reflectă personalitatea diavoliţei, trăsăturile sale specifice. Aripa
Satanei ilustrează calitatea ei de a zbura (fiind probabil, aşa cum am arătat, o traducere a numelui Petasia)
dar mai ales caracterul ei diabolic. Aceeaşi interpretare trebuie acordată şi numelui Talpa Iadului precum
şi numelor Lupfer, Berzebuti pe care le-a împrumutat din nomenclatura Diavolului. Răul, Răutatea copiilor,
Spasmă ilustrează efectele acţiunilor ei asupra copiilor. Aspra, Spurcata sunt de fapt epitete pe care oamenii i
le acordă în conformitate cu caracterul ei specific.
Textele folclorice nu precizează genealogia Avestiţei. În legende ori descântece nu apare nici o precizare
cum că ar fi fiica ori sora cuiva, doar se menţionează uneori că ar fi sluga Satanei. Ea este integrată în marea
familie a forţelor demonice, fiind extrem de apropiată de imaginea Mortii şi a Diavolului.
Mitologia ei trebuie reconstituită în special pe baza legendelor apocrife. Descântecele sunt surse de
asemenea importante dar ele rezumă de regulă, naraţiunea mult mai extinsă a legendelor, dând impresia că
sunt rezultatul incantării părţilor mai reprezentative ale legendelor.
Avestita Aripa Satanei, Rugăciunea Sfântului Arhanghel Mihail prezintă în linii mari acelaşi scenariu
mitologic. Naratorul este Sfântul Iosif, Sfântul Sisoe ori însuşi Sfântul Mihail. Spaţiul în care se plasează
actiunea este unul sfânt: Muntele Sionului, Muntele Elionului, Vefleemul Judeei. La fel este şi momentul în
care se petrece acţiunea: naşterea lui Isus Christos. Naratorul povesteşte cum Sfântul Mihail a întâlnit o fiinţă
drăcească cu înfăţişare monstruoasă care venea din fundul Iadului deoarece auzise Bunavestire şi mergea să o
chinuie pe Fecioara Maria. Arhanghelul o opreşte, o împunge cu suliţa, spada sau o bate cu un bici de foc până
o sileşte să-i spună felul în care intră în casele oamenilor, chipurile pe care le ia precum şi numele pe care le
poartă. Supunându-se puterii Arhanghelului, Avesita îi dă o carte, un zapis în care sunt scrise numele ei şi jură
că nu se va apropia de casa în care se află această carte 11 •
Similare sunt şi scenariile variantelor Legendei Sfântului Sisoe (Minunile Sfântului Sisoe). Melintia
(Meletine) era sora sfântului. În timp ce acesta se afla la război ori la vânătoare, Avestiţa (alteori Dracul) îi
mănâncă sau îi ucide rând pe rând copiii surorii sale (şase, opt) imediat după naştere. Însărcinată din nou,
Melintia se ascunde de demon într-un stâlp de marmură, turn sau castel. Reuşeşte să nască în siguranţă dar
când Sisoe şi ceilalţi fraţi vin să o viziteze, demonul reuşeşte să se strecoare în iatacul pruncului nou născut
luând formă de muscă, umbră, sămânţă de mei ce intră în copita calului Sfântului. Astfel, fură şi ultimul
prunc şi fuge cu el în abisul mărilor. Sisoe şi fratii lui o urmăresc şi o găsesc în ascunzătoarea ei. Sfântul o bate
până îi dă înapoi copiii surorii lui şi apoi o obligă să-i dezvăluie chipurile pe care le ia şi numele ei care sunt
douăsprezece şi jumătate, nouăsprezece etc. Demonul promite apoi că nu se va apropia niciodată de casa unde
sunt scrise aceste nume ori numele Sfântului Sisoe12 •
Textele descântecelor precum şi o serie de credinţe populare legate de naştere completează imaginea
Avestiţei. Cum se prezintă deci personalitatea demonului naşterii?
Avestiţa, Striga sau Samca este personaj bine individualizat în mitologia românească. Oamenii cred că ea
este însăşi Diavolul, Necuratul, Dracul sau o variantă feminină a acestuia, fiind numită "Diavolul cu chip de
femeie" sau "drăcoaică". Exclusiv în descântece, ea este prezentată făcând pereche cu un personaj masculin:
"Şamca şi Şămcoiul", "Samca cu Samcoiul", "Strigoaica şi Strigoiul" 13 •
Ea are o "specializare" clară, aceea de a provoca toate bolile şi relele care ameninţă femeia gravidă, naşterea
propriu-zisă, lehuzele şi copiii nou-născuţi. Avestita omoară copiii în pântecele mamei lor, imediat după naştere
sau chiar şi mai târziu, fiind foarte periculoasă pentru copii până la împlinirea vârstei de şapte ani. Provoacă
frigurile, epilepsia, boli respiratorii, deficiente fizice şi psihice diverse. Se crede despre copiii care mor în
somn, fără nici un semn vizibil de boală, că sunt victimele ei. Tot ea chinuie copiii nelăsându-i să doarmă sau îi
fură de lângă mamele lor. Numele bolilor pe care le provoacă funcţionează şi ca nume ale ei: "samca", "sanca",
10
Irina Nemeti, Calea Zânelor. Moşteniri antice în mitologia românilor, Cluj-Napoca, 2004.
11
T. Pamfile, Mitologie românească ... , p. 210-211; B. P. Hasdeu, Etymologicum ... , p. 688-689; M. Gaster, Literatura populară
română, Bucureşti, 1983, p. 260.
12
M. Gaster, op. cit., p. 261-263; N. Cartojan, op. cit., p. 184.
13
A. Fochi, op. cit., p. 261-262; G. Dem. Teodorescu, op. cit., p. 75; A. Ratiu, Românii de la est de Bug, Bucureşti, 1994, p.
102-105, 144-145; S. Fl. Marian, Vrăji, farmece şi desfaceri. Descântece poporane române, Bucureşti, 1996, p. 169-170,
184.
245
"spasmă", "rău", "răul copiilor". Maleficiile ei se exercită şi asupra mamei pe care o chinuie împiedicând-o să
nască sau prelungind foarte mult travaliul ori mai târziu, după naştere, când poate cauza febra pauperală sau
lipsa lapteluP 4 •
Puterea ei de a cauza boli este de origine diavolească şi funcţionează asemeni vrăjilor, a magiei negre fiind
rezultatul "meşteşugurilor văzute şi nevăzute" ale demonuluP 5 •
Avestiţa este un duh înaripat care se deplaseză în văzduh; uneori ia chiar forma unui vânt şi astfel ajunge
în locuinţele oamenilor. Foarte frecvent, ea îşi schimbă înfăţişarea, calitatea de a se metamorfoza fiind subliniată
de legende. Acestea ne prezintă o varietate de chipuri pe care poate să le ia: muscă, păianjen, lăcustă, cărăbuş,
broască, cioară, găină, pisică, câine, capră, porc, bob de mei, umbră, nălucă, săgeată, femeie, babă. Descântecele
confirmă metamorfozările animale prezentând-o cu patru picioare, cu blană de urs. Se remarcă faptul că
niciodată nu se transformă în păsări sau animale care au fost integrate în simbolistica creştină - porumbel,
miel, oaie, viţeP 6 • Transformarea în animal este specifică tuturor duhurilor "celeilalte lumi", lume aflată într-o
legătură permanentă şi ambiguă cu cea în care se duc sufletele morţilor şi de unde vin, când se nasc, sufletele
copiilor. Avestiţa se integrează în acest spaţiu mitic aşa cum o demonstrează corporalitatea sa animală cât mai
ales activitatea sa principală, aceea de a aduce moartea copiilor care tocmai au venit în lumea umană.
Locuinţa ei se află în fundul Iadului, în abisul mărilor, în locuri pustii. Toate aceste coordonate o plasează
în afara geografiei creştine, aşa cum este şi firesc dată fiind natura ei diavolească.
Iconografia Avestiţei ne prezintă un personaj monstruos. Textele o descriu ca fiind înspăimântătoare la
vedere, având părul lung până la pământ, mâini de fier, unghii ca secerile, ochi de foc şi scoţând foc pe gură. Pe
lângă înfăţişările animale variate pe care le ia, Avestiţa mai apare şi ca umbră, nălucă, ori femeie bătrână cu "o
mână moale şi un picior asemenea" 17 • Infirmitatea unor membre, în special a unui picior, indică o legătură certă
cu lumea morţilor precum şi puterea de a călători între lumi. Acest detaliu, ca şi membrele animale, o apropie
de alte "babe monstruoase" ale mitologiei româneşti, cum sunt Marţolea şi Joimăriţa, cu atribuţii înrudite. Pe
icoane, este reprezentată la picioarele Sfântului Sisoe, imaginea ei fiind identică cu cea a Dracului.
Asocierile cu alte personaje se leagă de existenţa unor atribuţii sau a unor caracteristici comune ori
dimpotrivă, ilustrează elemente absolut contrastante din acelaşi scenariu mitologic.
De comun acord, toate sursele folclorice o asociază cu Diavolul, a cărui slugă ori întruchipare este.
Toată mitologia ei, onomastica ilustrează din plin esenţa diabolică a personalităţii Avestiţei. În legende,
ei i se contrapun Sfântul Mihail sau Sfântul Sisoe, doi sfinţi cavaleri, luptători împotriva Diavolului şi
răului. Tot în antiteză apare şi Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, cea al cărui fiu a adus oamenilor
mântuirea de puterea Diavolului. Tocmai de aceea Avestiţa încearcă să împiedice naşterea pruncului Isus.
După unele credinte, puterea ei funcţiona înainte de naşterea Mântuitorului şi a încetat complet imediat
după aceasta 18 •
În descântece, locul Fecioarei Maria din Legenda Sf. Arhanghel Mihail, ori al Meletinei din Minunile
Sfântului Sisoe, este luat de Ileana Cosânzeana ai cărei copii sunt răpiţi imediat după naştere, unul câte unul,
de Striga19 • Asocierea cu Ileana Cosânzeana, stăpâna Zânelor, este completată de legăturile multiple pe care
demonul naşterii le are cu Zânele. O parte din numele sale secrete sunt împrumutate din nomenclatura acestora
(Zalina, Dezana, Zano etc). Bolile pe care le cauzează sunt totodată şi apanajul Zânelor, ca de altfel întreg
momentul naşterii - în care ele îşi pot face simţită prezenta periculoasă. De asemenea, comună în mentalitatea
tradiţională este şi reprezentarea sub forma vântului.
Din marea categorie a Zânelor, cea mai apropiată de mitologia Avestitei este Irodiada şi alaiul ei de Irodiese,
fiicele lui Irod, Zânele duşmane creştinilor. Textele unor descântece se prezintă similare ca scenarii, fie că este
vorba de Avestiţa, fie de Irodiada20 •
14
A. Fochi, op. cit., p. 262-263.
15
T. Pamfile, Mitologie românească ... , p. 211.
16 S. FI. Marian, Naşterea ... , p. 24; B. P. Hasdeu, Etymologicum ... , p. 689; 1. A. Candrea, op. cit., p. 189.
17
B. P. Hasdeu, loc. cit.; A. Fochi, op. cit., p. 262.
16 1. Taloş, Maria Ver.gine nell'immaginario popolare rom eno în Religiosita popolare tra antropologia e storia delle religioni
[coord. Ileana Benga, B. Neagotă), Cluj-Napoca, 2002, p. 161.
19
T. Pamfile, Boli şi leacuri.. ,. p. 45-46.
20 L. Şăineanu, Studii..., p. 169.
246
Tot în descântece, Samca are o pereche masculină - Sămcoiul, la fel Striga - Strigoiul, care însă nu
este menţionat niciodată separat şi nici nu apare în vreun alt tip de surse21 • Aceleaşi descântece o includ
printre Strigoi, Moroi, Zmei şi Zmeoaice, Zburători, fiinte demonica, malefice, legate de lumea duhurilor şi
morţilor22 •
Obiceiurile şi actele rituale specifice legate de Avestiţa, au caracter apotropaic şi profilactic urmărind să
împiedice apropierea ei de mame şi copii ori vindecarea bolilor pe care le cauza.
Foarte frecventă era folosirea amuletelor - mici cărticele ori simple file de hârtie - pe care se scria Legenda
Sf. Mihail, Minunile Sf. Sisoe etc., urmate de lista finală de nume ale demonului. Uneori, era reprezentată şi o
scenă - Arhanghelul străpungând-o pe Avestita cu sabia sau suliţa. Aceste amulete se puneau la gâtui viitoarei
mame, în pătuţul copilului sau erau înlocuite prin scrierea pe un perete a numelor secrete. Uneori, amulete
purtau numele avestiţa sau samca. Ele erau scrise de oameni bătrâni, tinerii ferindu-se să o facă pentru a nu
fi loviti de furia diavoliţei. Destul de frecvent, le scriau şi preoţii. Rolul lor era acela de a preveni apariţia
demonului dar puteau fi folosite şi ca tratament. Ca orice fel de leac, aceste amulete se plăteau, de regulă cu
bani.
Funcţiune apotropaică aveau şi icoanele care reprezentau pe Sfântul Sisoe cu Avestiţa, Sfântul Mihail
străpungând pe Avestiţa, Sfântul Haralambie, Sfântul Sterian.
Mecţiunile provocate mamei sau copilului se tratau prin incantarea unor descântece. Textul acestora
se prezintă de regulă ca o naraţiune sau ca o poruncă adresată demonului de a părăsi trupul celui bolnav.
Descântatul este dublat de un set de gesturi cu conotatii magice care pun în mişcare un întreg arsenal de
"produse farmaceutice". Se descântă utilizându-se ceaiuri ori tincturi din plante ce poartă nume ca samca,
sânca, sâncoi, sâncuţă, cu floare de bujor, miere etc 23 •
Mecţiunile provocate mamei sau copilului se tratau prin incantarea unor descântece. Textul acestora
se prezintă de regulă ca o naraţiune sau ca o poruncă adresată demonului de a părăsi trupul celui bolnav.
Descântatul este dublat de un set de gesturi cu conotatii magice care pun în mişcare un întreg arsenal de
"produse farmaceutice". Se des cântă utilizându-se ceai uri ori tincturi din plante ce poartă nume ca samca,
sânca, sâncoi, sâncuţă, cu floare de bujor, miere etc.
Analogii pentru mitologia acestui personaj cât şi a obiceiurilor legate de el, pot fi semnalate în spaţiul
bazinului răsăritean al Mediteranei, extinzându-se în Europa estică 2 '.
Prototipul legendelor menţionate îl constituie textul bizantin Legenda Sfinţilor Sisynios şi Sinedoros care
este fidel tradusă în varianta românească Minunile Sfântului Sisoe, singura diferenţă constând în faptul că
diavoliţa Gellou a fost înlocuită cu Avestiţa 25 • Legende similare există la grecii moderni, slavii balcanici, ruşi,
ucrainieni, ba chiar şi la egipteni şi abisinieni. Evreii au şi ei o legendă asemănătoare care relatează povestea
demonului Lilith şi a celor trei îngeri - Sanoi, Sansanoi şi Samangluf2 6 • Scenariul mitic al acestei legende
pare să fi fost elaborat în mediul iudea-creştin pentru a supravieţui apoi, în diverse variante, în aria ortodoxă.
Realizarea sa se bazează însă pe mai multe concepte comune ale unui vast substrat mitic al antichităţii târzii,
cu rădăcini în diversele demonologii ale lumii mediteraneene. Iconografia cavalerului combatant împotriva
demonilor atât de longevivă - din antichitate până în epoca modernă -ca şi obişnuinţa universală de a purta
talismane împotriva relelor şi maleficiilor, au asigurat supravieţuirea acestui fenomen 27 • El se prezintă la nivel
narativ printr-o legendă a unui sfânt ce învinge o diavoliţă iar la nivel ritual prin confecţionarea şi purtarea
amuletelor însoţite de incantarea descântecelor inspirate din legendă.
Avestiţa (Samca, Striga) se înscrie într-o mare familie de astfel de demoni. Personaj compozit, cu o
etimologie complexă de origine slavă, greacă şi latină, ea se originează însă în tradiţia antică. Gellou greacă
21
Nu putem afirma că este vorba de un personaj distinct ci mai degrabă enumerarea forţelor demonice în textul
magic s-a extins adăugându-se toate duhurile posibile pentru ca succesul vindecării să fie asigurat.
22
S. F. Marian, Vrăji..., p. 178, 184.
23
B. P. Hasdeu, op. cit., p. 688; T. Pamfile, Mitologie românească ... , p. 210; M. Gaster, op. cit., p. 268; S. FI. Marian,
Naşterea ... , p. 24; 1. A. Candrea, op. cit., p. 269.
H M. Eliade, Meşterul Manole, Iaşi, 1992, p. 253.
25
P. Perdrizet, op. cit., p. 16-18; J. C. Lawson, op. cit., p. 178.
26
M. Gaster, Studii de folclor. .. , p. 46-51.
27
A. Cosentino, La tradizione de! Re Salomone carne mago ed essorcista, în Gemme gnostiche e cultura elenistica (coord.
A. Mastrocinque), Bologna, 2002, p. 51.
247
care a supravieţuit în mitologia creştină bizantină, alături de Striga romană, prototipul strigoilor şi vrăjitoarelor
medievale, revalorizată şi ea prin intermediul culturii greco-bizantine, au conlucrat la naşterea demonului
naşterii în mitologia românească 28 •
IL DEMONE DELLA NASCITA NELLA MITOLOGIA DEI RO MENI

(AVESTIŢA, STRIGA O SAMCA)
Riassunto
Avestiţa e il demone che minaccia le donne durante il parto: le spaventa, le tormenta, propria le uccide.
Le sono attribuite diverse malattie specifice alle puepere ed anche ai neonati. Nella mitologia romena lei e
chiamata anche Striga e Samca, la diffusione dei questi nomi essendo differenziata nelle diverse zone abbitate
dai romeni. Cosi, nelle zone del sud del paese e preferito il nome Avestiţa, il nome Samca e piu diffuso in
Moldavia mentre i romeni di Transilvania e Banat preferiscono il nome Striga.
In questo articole abbiamo fatto uno studio monografico sulla questa immagine mitica prendendo in
discussione l'etimologia, la genealogia, la mitologia, le associazioni, !'iconografia del demone delia nascita,
puoi i costumi ed i gesti magici e rituali specifici. Alla fine abiamo fatto un elenco delle analogie per questo
personaggio e le sue radiei culturali.
28 J. c. Lawson, op. cit, p. 176-183; G. B. Pellegrini, Rumeno lele. Nota etimologica, in Ricerche balcano-danubiane, 1992,
p. 232; G. Manganaro, Documenti magici delia Sicilia dai III al VI secolo d. C., in Studi 1brdoantichi, VI, 1989 (1995), p.
24, nota 31; DA, 1, 2, Paris, 1887, (E. Saglio).
248
Copilul şi Legea.
Societatea românească transilvăneană la sfârşit de secol XVIII,
început de secol XIX
Luminita DUMĂNESCU
Dacă ar fi să ne gândim că fiecare poveste de viaţă include o poveste a copilăriei n-ar trebui să căutăm prea
mult pentru a găsi sursele necesare reconstituirii universului copilăriei în spaţiul transilvan. Un univers al
copiilor de altădată, cu bucuriile şi necazurile lui, cu tot arsenalul de jocuri, întâmplări, chipuri dragi şi icoane
rămase în mintea celor care, de-a lungul timpului, ne-au lăsat însemnări despre viaţa lor.
Însemnări avem, şi încă destule. O istorie a copilăriei sau măcar o anumită abordare a acesteia pentru
spaţiul românesc nu avem încă. Vin însă cu putere, încercând sa-şi facă loc în spaţiul ştiinţific românesc, noile
abordări- de istorie a mentalităţilor, antropologice- rămase într-un con de umbră până nu demult, poate şi din
cauza modului tradiţional de a scrie şi a "citi" istoria.
Ideea realizării acestui capitol de istorie a pornit atât din dorinţa de a întregi oarecum istoria familiei
transilvănene, asupra căreia s-au aplecat în ultima vreme cu toată seriozitatea specialişti din mai toate domeniile
de cercetare cât şi, mai ales, din curiozitatea pe care mi-a trezit-o parcurgerea unei lucrări celebre, cea a lui
Thomas Robert Malthust, care m-a făcut să-mi pun o serie de întrebări referitoare la percepţia copilului în
spaţiul românesc. Pornind de la concepţia lui despre faptul că oamenii ar trebui să se înmulţească numai atât
cât le-ar permite resursele, oferindu-le şi soluţiile (aspru înfierate dealtfel atât de contemporani săi cît şi de-ai
noştri) care să limiteze numărul naşterilor, m-am întrebat care a fost la noi atitudinea fată de naştere, sarcină,
graviditate, copil şi familie de-a lungul timpului. Cum au perceput aceste lucruri oamenii simpli, anonimii
istoriei, dar şi cum au fost ele receptate la nivelul elitelor, ce fel de imagine au proiectat acestea faţă de un
subiect atât de sensibil. Imboldul major a venit însă pe parcurs când, datorită unor aspecte conjuncturale
favorabile şi personale, subiectul mi-a devenit apropiat şi m-a determinat să îl privesc nu numai cu ochii minţii
ci şi cu cei ai sufletului. 2
Prezentul articol este doar începutul din ceea ce se doreşte a fi prima istorie a copilăriei pentru spaţiul
transilvănean românesc şi se construieşte pe baza legislaţiei oficiale aplicabile în Transilvania înainte de
intrarea în vigoare a Codului Civil General austriac.
M-a interesat să descopăr dacă acesta a făcut sau nu obiectul unei legislaţii distincte şi, prin urmare,
am procedat la o inventariere a surselor care să răspundă acestei probleme. Prin urmare, ca şi metodă de
lucru, am încercat interpretarea unor decrete şi ordonanţe imperiale şi guberniale (emise în perioada 1780
-1834), pentru a descoperi dacă această problematică era deja una distinctă la începuturile modernităţii lumii
româneşti transilvănene.
Copilăria este, prin excelenţă, locul în care se întâlnesc şi interferează ştiinţele, locul de acţiune al
medicinei, psihologiei, dreptului. Acest "mister insondabil" a fost catalogat drept "una dintre acele zone limită
în care publicul şi privatul se întâlnesc şi se înfruntă cu violenţă". 3
La fel ca în marea majoritate a societăţilor tradiţionale şi în societatea românească din Transilvania viaţa
individului se desfăşura după reguli bine stabilite de către "forţe" aflate undeva mai presus de voinţa sa.
1
Thomas Robert Malthus, Eseu asupra principiului populaţiei sau o trecere în revistă a efectelor sale trecute şi prezente
asupra fericirii umane, împreună cu o cerectare a perspectiveleor referitoare Ia îndreptarea sau modelarea relelor pe care
acesta le provoacă, Bucureşti, 1991.
2
Lui Alexandru, lumina mea, "împreună" cu care am strâns materialul acestui capitol de istorie în vara lui 2003.
3
Philippe Aries, Istoria Vieţii Private, vol. VIII, p. 128.
249
Statul, prin legislaţia sa, dar mai cu seamă Biserica, prin normele sale scrise sau nescrise, îşi asumau rolul de
îndrumare, de modelare şi corijare a omului în efemera sa viaţă pământească. Dincolo de rolul modelator, rolul
coercitiv al ambelor autorităţi -laică şi religioasă- îşi va arăta şi el efectele în planul vieţii individuale.
În perioada la care mă refer, cele două institutii se află în plin proces de câştigare a autorităţii supreme
în stat, în fond asupra supuşilor. Legislaţia cu privire la viaţa de familie şi copii reflectă pregnant interferenţa
intereselor celor două puteri.
Biserica a fost implicată în toate cele trei momente majore din viaţa individului: naştere, căsătorie, moarte.
Pornind de la păcatul originar în care vina bărbatului este minimalizată, creştinismul pune accent pe predispoziţia
omului spre păcat, spre greşeală. Conform unei juste aprecieri "s-a îndepărtat responsabilitatea lui Dumnezeu
prin împovărarea omului" 4 • Biserica, în calitatea acesteia de intermediar între om şi puterea divină, a ţinut cu
orice preţ să normeze momentele fundamentale ale vieţii. Pe acest teren dogmele şi canoanele bisericeşti s-au
întâlnit cu interesele puterii laice, cu care fie s-au armonizat pe moment, fie s-au ciocnit cu putere. Funcţiile
statului au fost considerate ca ţinând de partea materială a vieţii (politică, economică, socială) dar cum într-o
societate tradiţională, profund creştină, subordonarea individului nu se putea face fără colaborarea cu puterea
spirituală, a fost necesară realizarea acelei comuniuni stat-biserică, un "dualism" care a dăinuit timp de secole
în ciuda tuturor disensiunilor dintre cei doi mari actori implicaţi.
Într-o lucrare recentă, în care Jack Goody face o incursiune în timp pentru a analiza familia europeană,
creştinismul este considerat ca fiind unul dintre factorii care a dat familiei europene principalele sale
caracteristici, desigur, cu deosebirile de rigoare între creştinismul apusean şi cel răsăritean. 5 Numai că,
impunerea de către biserică a diferite norme privitoare la căsătorie şi familie, norme adoptate şi acceptate
până la urmă într-o măsură mai mare sau mai mică de locuitorii întregii Europe creştine, a generat ulterior
o mişcare de rezistenţă. Reforma este o primă astfel de opozitie, mai ales protestantismul abandonând mare
parte din restricţii. Un al doilea mare moment care a marcat ruptura de vechile norme religioase este mişcarea
de secularizare înţeleasă în acest context ca o scădere a influenţei Bisericii, trecerea problemelor familiale sub
autoritatea curţilor laice, accentul tot mai mare pus pe teoriile şi ideologiile seculare. 6
În Transilvania sfârşitului de secol XVIII, început de XIX politica absolutismului luminat dusă de împăraţii
habsburgi, dar mai cu seamă de către Iosif al II-lea, a însemnat şi amestecul statului în legislaţia ecleziastică
pe probleme matrimoniale. Decretul imperial privind reglementarea regimului căsătoriilor în Transilvania,
dat publiciăţii la data de 6 martie 1786 constituie momentul suprem al intromisiunii puterii absolutiste în
chestiunile legate de viaţa matrimonială, ce ţineau până atunci exclusiv de controlul bisericii. Aşa cum vom
avea ocazia să constatăm legea va ceda autorităţilor laice controlul exclusiv al căsătoriilor. Articolul I al acestui
Decret stipulează: "căsătoria întru sine, ca un contract sau legătură politicească socotită, precum şi cele ce
curg din această legătură şi îndreptările ce se cuvin celor ce se leagă pre sine cu căsătoria şi datoriile, puterea
şi lucrarea toată de tot şi numai dintru această mnduială de acum înainte vor avea şi judecăţile cele despre
aceasta la judecăţele noastre cele politiceşti vor trebui să meargă ... "7
Mai mult decât a stabili noi reguli, de această dată civile, în conformitate cu care să se realizeze această
uniune, decretul vorbeşte despre pedepsirea preoţilor care nu vor ţine seamă de noile reglementări depăşindu
şi, prin continuarea vechilor practici, atribuţiile.
După moartea lui Iosif al II-lea Guberniul a abrogat Legea căsătoriilor din 1786, restituind bisericilor
ortodoxă şi greco-catolică unele prerogative în privinţa vieţii matrimoniale. Codul civil general austriac, elaborat
în 1811 dar intrat în vigoare în Transilvania în 1853, acordă autorităţii laice competente în problemele legate de
raporturile de familie, moştenire, tutelă, drepturi şi obligaţii matrimoniale, Bisericii revenindu-i obligaţia de a
ţine evidenţa protocoalelor de stare civilă şi de a rezolva toate problemele legate de încheierea căsătoriei.
Dacă Codul civil reflectă accentuarea laicizării dreptului dar şi o recunoaşterea a atribuţiilor puterii
ecleziastice în validarea căsătoriei şi a actelor vieţii matrimoniale în general şi legislaţia bisericeasă va include în
normele şi reglementările sale elemente ce ţin de dreptul laic, făcând cu atât mai funcţional acest "dualism".
4 Sorina Paula Bolovan, Rlmilia în satul românesc din 1fansilvania, a doua jumătate a secolului al XIX-lea, începutul
secolului XX, Cluj, 1999, p. 63.
5
Jack Goody, Rlmilia europeană, o încercare de antropologie istorică, Polirom, 2003, p.21.
6
Ibidem, p. 25.
7
Decretul lui Iosif al II-lea în 62 de puncte, din 6 martie 1786, publicat prin Guberniul Transilvaniei, prin care se
reglementează regimul căsătoriilor în Transilvania, B.A.R., Cluj-Napoca, CRV 941.
250
Aşa cum am mai afirmat o istorie a copilului nu se poate scrie fără a ţine cont de o istorie a familiei, iar
sursele folosite pentru acest proiect se supun acestei logici. Principala greutate pentru un cercetător al acestor
surse constă tocmai în a descoperi în noianul de prevederi referitoare la viaţa de familie acel mic mănunchi
reprezentat de referirile speciale la copii. Nu ne putem aştepta ca ele să degaje vizibil o anumită atitudine faţă
de această mică "fiinţă socială" dar putem spera ca măcar să creionăm un discurs legitim cu privire la aceasta.
Aflată de secole în grija "celui de sus" asemeni unei societăţi tradiţionale specifice, lumea transilvăneană
vede încetăţenindu-se treptat reguli noi, atât laice cât şi ecleziastice, menite să aşeze viaţa indivizilor într-o
nouă relaţie cu Dumnezeu şi cu lumea. Şi dacă voia autorităţilor bisericeşti, ortodoxă şi greco-catolică, se face
mai uşor auzită şi împlinită nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul hotărârilor laice care pătrund mai greu sau
adesea nu pătrund deloc în rândul comunităţilor, mai ales a celei rurale. O dovadă o constituie desele referiri
la sancţiunile ce urmează a fi aplicate în cazul nerespectării legilor.
Un prim decret identificat, din data de 19 iunie 1872, publicat de Guberniul Transilvaniei sub numărul
5123, făcea cunoscută, tocmai prin interdicţia ce o conţinea, o veche şi larg răspândita· p~actică, aceea a
botezului pruncului de către moaşă, imediat după naştere. 8 Acest botez empiric, în afara cazuril!Jr de primejdie
de moarte când chiar biserica încuraja a se face pentru a salva sufletul micuţului, era considerat o "batjocură".
Probabilitatea ca un nou născut să moară era destul de mare în epocă, mortalitatea infantilă atingând cote mari
în Transilvania9 , ca de altfel în întreaga Europă a secolului XVIIJ.1° Trecerea în lumea de dincolo necreştinat
era de neconceput într-o societate profund religioasă ca aceea din zorile modernităţii (de altfel şi astăzi se
menţin, în mare parte, în sensibilitatea comună, aceleaşi vechi credinte, motiv pentru care, de regulă, fiecare
loc unde vin pe lume copii, asistaţi medical, dispune şi de o mică capelă unde se oficiază serviciul divin în
caz de necesitate). Se prea poate însă ca şi sărăcia şi taxele uneori greu de suportat 11 , ca şi ritualul costisitor al
unui botez în Biserică să-i fi determinat pe părinţi ca, sub pretextul acestui mereu prezent pericol (moartea) să
recurgă la această formă de încreştinare a fiilor lor. Însăşi mai marii bisericii se străduiesc, prin scrierile lor, să-i
înveţe pe enoriaşi cum trebuie făcut botezul în astfel de cazuri pentru ca acesta să fie considerat valid.
Acelaşi decret face lumină şi în cazul copiilor ai căror părinţi, din varii motive, ajung fie să se despartă
fie să se lase de "pravoslavnica credinţă". Primele cuvinte ale articolului, cu referire la copiii ce sunt "în vârsta
cunoştinţei binelui şi a răului" ar putea face cititorul să-şi imagineze că ar urma o formulare de genul "sunt
liberi să-şi aleagă credinţa" însă, libertatea de alegere este încă în faşă iar cuvintele legiuitorului sunt "aceşti
copii în legea cea pravoslavnică trebuie să se crească".
De altfel, la puţină vreme după publicarea acestui decret, pentru a depăşi stadiul empiric al moşitului, mai
ales în lumea rurală, se organizează cursuri speciale de moaşe, pentru românce, în limba maternă, mai întâi la
Sibiu (1783) şi apoi la Turda şi ClujY
Tot cu referire la botez, dar de data aceasta cu menţiuni speciale la adresa copiilor evrei, apărea în 9 august
1787 la Sibiu un decret care interzicea moaşelor sau doctorilor să boteze copii evrei, indiferent care ar fi fost
pericolul. "De-acum înainte să nu indrăznească nici un felcer sau doctor mueresc, nici o moaşă, sub pedeapsa
de 4 galbeni sau prinsoare de o jumătate de an, nici întru o primejdie, copii cei de ovrei, măcar şi pă vremea
naşterii dându-să înainte vreo primejdie a boteza şi mai vârtos pentru aceia că copiii unii ca aceştia sunt a
părinţilor aşa dar numai în voia lor stă a-i boteza sau a nu-i boteza ". 13 Documentul interzice astfel o practică
ce pare frecventă din moment ce a fost necesară intervenţia directă a împăratului, un abuz din partea moaşelor
care, probabil din necunoaşterea obiceiurilor evreieşti sau din rea credinţă aplicau botezul fiilor unor oameni
8
Ordonanta Guberniului Transilvaniei prin care se opreşte botezarea copiilor de către moaşe, Sibiu, 1782.
9
Luminita Dumănescu, Satul transilvănean din perspectivă demografică. Studiu de caz - Parohia Greco-catolică
Mărgău, 1836-1890 în Populaţie şi Societate. Studii de demografie istorică a Transilvaniei, sec. XVIII-XX, coord.
Ioan bolovan, Corneliu Pădurean, PUC, 2003.
10
M. L. Bacci, The Population of Europe, Oxford, 2000
11
Samuil Clain, Teologie dogmatică şi mora/icească despre taina botezului, după învăţătura buni/ar credincioşi dascăli
întocmită cu mărtuirii din Sfânta Scriptură, SS Părinţi şi din Tfădania bisericii întărită, spre învăţătura clerului celui
tânăr românesc, Blaj 1801.
12
Gheorghe Brătescu, Istoria medicinei româneşti, Bucureşti, 1972, p. 168.
13
Ordonanta Guberniului Transilvaniei pe baza Decretului lui Iosif al II-lea din 19 iunie 1787, nr. 8587, prin care se opreşte
botezarea copiilor de evrei fără voia părinţilor şi se recomandă pregătirea unor moaşe evreice, în Culegerea întp.o nouă ediţie
a 46 de decrete ale lui Iosif al Il-lea, decrete aulice şi ordonanţe gubemiale din anii 1786-1788, B.A.R. CJ, CRV 922, f. 18 v.
251
pentru care credinţa are o cu totul altă semnificaţie. De altfel, documentul stipulează clar că autorităple trebuie
să se ocupe de organizarea unor cursuri de moşit pentru femeile evreice care, odată ce au deprins această artă
să le vină în ajutor suratelor lor în credinţă şi astfel să pună capăt acestor abuzuri: "să aveţi grijă, prin mijlocirea
voastă şi muerile jidoveşti, spre meşteşugul şi învăţătura moaşelor a deştepta şi a-i îndrepta, pentru ca şi ele să
înveţe meşteşugul moaşelor şi apoi îşi pot face şi la Universităţi examenul şi apoi să vor înmulţi şi de neamul lor
moaşe ca acestea".
Un document care valorifică un decret îndeobşte foarte cunoscut şi apreciat în lumea românească, este
Ordonanta Guberniului Transilvaniei, în 10 puncte din data de 29 noiembrie 1781, pe baza Decretului lui Iosif
al II-lea din 8 noiembrie 1781, în şase puncte generale privind toleranţa confesiunilor necatolice din Ungaria
şi alte zece puncte referitoare special la Transilvania. 14 Pe lângă precizările legate de statutul Bisericii Ortodoxe
din Transilvania, raporturile dintre aceasta şi biserica unită, Decretul, cunoscut ca şi "Edictul de toleranţă"
impune o serie de reguli noi referitoare la botezul copiilor. Astfel, articolul II statuează modul în care vor fi
crescuţi (a se citi botezaţi) copiii rezultaţi din căsătoriile mixte confesional. În cazul în care sotii aparţin unor
"legi primite" băieţii rezultaţi dintr-o asemenea uniune urmează a fi botezaţi şi deci crescuţi în religia tatălui
iar fetele în cea a mamei; în cazul apartenenţei unuia dintre soţi la o religie tolerată (suferită) şi mai ales dacă
tatăl este acesta, se impune atunci ca şi copiii săi, indiferent de sex, să fie crescuţi în conformitate cu normele
acestei religii. Cu totul alta este situaţia dacă mama aparţine religiei primite - ea îşi va creşt~ doar fiicele în
pilda învăţăturior bisericii sale, băieţii urmând a îmbrăţişa religia tatălui. Iată aşadar o situaţie complexă de
care trebuia să ţină seama toate autorităţile, dar mai ales cele bisericeşti, care erau obligate să refuze oficierea
botezului sau a vreunui alt serviciu religios la cei categorisiti de altă religie. Articolul III stipulează că această
hotărâre se aplică şi în cazul copiilor născuţi din cupluri de confesiune catolică (pravoslavnica credinţă) sau a
celor trecuţi la unire.
Decretul nu relevă aşadar o grijă în creştere faţă de copil cât, mai ales, face dovada iosefinismului care,
marcat de pragmatismul epocii, în dorinţa de a-şi subordona biserica, acordă libertate de cult şi ortodocşilor
din Imperiu, fără a clătina însă fundamental bazele catolicismului.
Această împărţire religioasă, după sex cum i-am putea spune, se poate să fi avut drept scop menţinerea în
echilibru a celor două religii importante din Transilvania.
Într-o formă oarecum mascată, atitudinea faţă de copii transpare într-un alt decret din 26 august 1783, prin
care se aduc precizări privind pedepsirea părinţilor cu copii nelegitimi. Din păcate colecţiile de documente la
care se face referire în Repertoriul actelor fie sunt de negăsit (cea de la Biblioteca Episcopiei Ortodoxe Oradea)
fie sunt incomplete (cea de la Academia Română, filiala Cluj, dat a fi sub cota CRV 730). Rândurile care s-au
păstrat însă, fac următoarea precizare: "feţele care din nelegiuită împreunare a rdnduielilor fac copii, mai mult
să nu se pedepsească nici prin judecătorii cei din afară nici prin cei bisericeşti ca până acuma". 15
Totuşi, în spiritul politicii populaţioniste, este greu de crezut că acest decret viza o încurajare a naşterilor
nelegitime, cu atât mai mult cu cât, adulterul şi dovada cea mai limpede a acestuia, naşterea unor copii în afara
căsătoriei, se numără printre principalele motive acceptate în cazurile de divorţ, atât la populaţia românească
(vezi lucrarea Familia în satul românesc din Transilvania a Sorinei Paula Bolovan) cât şi la comunităţile de
alte confesiuni (un studiu interesant în ceea ce priveşte populaţia reformată vezi la Kolumban Zsuzsanna). 16
Probabil că o astfel de lege înlocuia nişte prevederi existente, considerate perimate, cu unele mai progresiste,
în acord cu influenţa luminilor.
De o importanţă covârşitoare pentru Transilvania este Decretul lui Iosif al II-lea în 62 de puncte, din 6
martie 1786 prin care se reglementează regimul căsătoriilor, urmat, în acelaşi an (12 octombrie) de Rânduiala
Divorţurilor. Considerat a fi dovada cea mai clară a imixtiunii statului până în cele mai mici detalii în legislaţia
eclesiastică referitoare la problemele matrimoniale, acest act atribuia autorităţilor laice controlul exclusiv al
căsătoriilor, limitând drastic competenta bisericii.
14 Se găseşte, sub acest titlu, la Arhivele Statului, Cluj-Napoca, Fond Blaj, doc. nr. 645.
15
Culegerea într-o nouă editie a 50 de decrete ale Mariei Terezia şi Iosif al II-lea şi ordonante guberniale din anii
1777-1785, B.A.R., CRV 730, f. 5v.
16
Kolumban Zsuzsanna, Aspecte privind ciclul vieţii familiale în dioceze reformată Odorhei, la sfârşitul secolului al XIX-lea,
în Populaţie şi societate. Studii de demografie istorică a 'fransilvaniei, sec. XVIII-XX. coord. Ioan Bolovan, Corneliu
Pădurean, PUC, Cluj-Napoca, 2003, pp. 239-282.
252
În ceea ce priveşte cercetarea noastră documentul interesează din cel puţin trei puncte de vedere: în
primul rând se face referire la condiţiile speciale ce trebuie puse şi îndeplinite în cazul minorilor dornici, din
diverse motive, a încheia o căsătorie. Din acest unghi este interesant felul în care este tratată problema vârstei:
sunt consideraţi minoreani toti cei care "sunt încă supt grija părintească sau supt tutori", fără a se specifica vreo
vârstă anume. Mai târziu, printr-o serie de legi noi, se face precizarea că nu se pot căsători băieţii sub 14 ani şi
fetele mai mici de 12 ani, asta înainte de intrarea în vigoare a Codului civil austriac, cod care statua pragul de
24 de ani pentru băieţi ca şi vârstă majoră iar fetele ieşeau din minorat odată cu încheierea căsătoriei. Nu se
specifică dacă sunt minore şi "fetele bătiâne", rămase necăsătorite şi la o vârstă de 30 de ani(!?!).
Revenind asupra Decretului din 1786, acesta dă posibilitatea căsătoriei minorilor care au acordul tatălui
sau tutorelui sau, în lipsa acestora, a forurilor de judecată. Cinci articole fac referire la paşii care trebuie urmaţi
într-o astfel de situaţie: în primul rând este necesar acordul tatălui de familie sau, dacă acesta a decedat, a
tutorelui. Dacă tatăl refuză să aprobe această căsătorie timpurie, invocând motive temeinice, minorul trebuie să
apeleze, printr-o persoană majoră, la autorităţile mireneşti, apoi la cele judecătoreşti pentru a-şi expune cazul
şi a cere acordul refuzat de tată sau tutore. Cei din urmă trebuie să fie prezenţi la o astfel de înfăţişare pentru
ca, ascultând amândouă părţile, autoritatea să dea verdictul corect. În cazul în care minorul nu are nici tată,
nici tutore el trebuie obligatoriu, fără nici un alt pas intermediar, să se prezinte în faţa forurilor de judecată
pentru a obţine (sau nu) în orice caz pentru a-şi revendica dreptul de a se căsători înainte de a ieşi din minorat.
Punerea totală de acord a ambelor părţi - tutore şi judecător - este necesară în cazul în care şi tatăl şi bunicul
dinspre tată au decedat.
În general astfel de situaţii sunt des întâlnite şi acceptate de către societate deoarece, la polul opus, se află
concubinajul, o situaţie considerată scandaloasă pentru societate.
Acest decret este important şi din perspectiva ce o oferă asupra instituţiei tutelei. Deşi legea nu formulează
menţiuni speciale despre acest lucru, prezentarea suitei de paşi ce trebuie urmaţi în lipsa tatălui natural (fie
mort, fie decăzut din drepturile sale) indică foarte limpede care este procedura într-o astfel de situaţie.
Dacă tatăl este mort sau "de bună voie sau din altă pricină cu temei legea i-au scos de supt purtarea de grijă
a lor" tutorele legal este bunicul dinspre tată, aşa cum lasă să se înţeleagă articolele III şi VII ale prezentului
decret. În situaţia în care şi acesta este mort legea este cea care va hotărâ cui îi va fi încredinţat copilul spre
creştere până la vârsta majoratului.
În al treilea rând documentul stabileşte, cel puţin partial, obligaţiile ce revin părţilor contractante ale unei
căsătorii în cazul disoluţiei acesteia şi a existenţei copiilor. Articolul 48 al Decretului lasă în seama tatălui
copiii rezultaţi din căsătoria, considerată prin divorţ, nestatornică. Deşi se face precizarea că "se va tăia din
averea amândurăra părţilor pentru ţinerea şi creşterea pruncilor" la prima vedere poate mira încredinţarea
copiilor către tată, fără a lua măcar în calcul cealaltă alternativă şi fără a se face vreun fel de referire la posibila
neputinţă a tatălui de a se ocupa de creşterea acestora (financiară sau de altă natură). Dealtfel această neputinţă
este una reală atâta vreme cât, bărbaţii divorţaţi (sau rămaşi văduvi) invocă imposibilitatea de a se ocupa
concomitent şi bine şi de copii şi de gospodărie şi de procurarea celor necesare traiului, motiv pentru care
recăsătoria, de cele mai multe ori cu o fată mult mai tânără, contractată la scurtă vreme după pronunţarea
divortului, este soluţia ideală pentru aceşti bărbaţi.
Cât priveşte recuzarea drepturilor mamei de a se ocupa de copii trebuie menţionat că ne aflăm, ca şi
mentalitate, în plină perioadă romantică, când femeii nu îi sunt recunoscute decât două roluri: femeia cinstită,
victimă a persecuţiilor, purtătoare a moralităţii şi femeia perfidă, cauză a tuturor relelor şi scandalurilor. 17
Jucând prost primul rol, din moment ce se ajunge la divorţ, conform perceptelor epocii ea cade în acea situaţie
scandaloasă, ruşinoasă, care nu-i permite, în ciuda tuturor aspiraţiilor, de a avea măcar dreptul, egal cu cel
al bărbatului, de a-şi revendica copii născuţi dintr-o căsătorie nestatornică. Restricţiile juridice, cum ar fi şi
aceea de a nu se căsători imediat- bănuim 9, 10, luni- după divorţ, "pentru ca nu cumva să fie rămasă grea cu
bărbatul de care tocmai s-a despărţit" (art. 61) îi impun acesteia, aşa după cum aprecia şi Stephane Michaud,
statutul de "fiinţă iremediabil absentă, fiind veşnic ţinută sub tutelă". 18 Reglementările ulterioare, respectiv
Codul civil general austriac, dat la 1 ianuarie 1812 cu aplicare imediată în toate ţările de limbă germană dar
care în Transilvania va intra în vigoare abia la 1 septembrie 1853 stabileşte, la paragraful 142, că dacă soţii
17
Stephane Michaud, "Femeia" in vol. Omul romantic, coord. F. Furet, Polirom, 2000, p.107.
18
Ibidem, p. 9.
253
sunt separaţi sau divortap şi nu cad de bună voie de acord asupra problemei la care dintre ei să rămână copiii,
atunci "tribunalul va dispune, fără să îngăduie un proces, ca, copiii de sex bărbătesc să fie îngrijiţi şi crescuţi
de mamă până la vârsta de patru ani împliniţi iar cei de sex feminin până la vârsta de şapte ani de plini", dacă
alte motive (respectiv cauzele divortului) nu impun o măsură deosebită. 19 În sarcina tatălui rămân cheltuieleile
cerute de educaţie. Totuşi, dacă tatăl nu dispune de mijloacele necesare sau dacă moare, mama trebuie, prin
lege, "să se ocupe întâiu de toate de întreţinerea copiilor şi de educaţi unea lor în general". Dacă şi mama este în
afara posibilităţilor sau dacă moare atunci bunicii din partea tatălui preiau obligaţiunile părinţilor iar în lipsa
acestora, bunicii materni. Codul arată aşadar o grijă deosebită faţă de aceste vlăstare, un interes crescând al
statului ca, prin reglementări clare, lipsite de echivoc şi care să nu lase posibilitatea interpretării într-o manieră
care să favorizeze una sau alta dintre părti, să asigure celor mici posibilitatea de a creşte în condiţii aproape de
normalitate şi în cazul disoluţiei familiei.
În general, temerea de a nu lăsa pe drumuri copiii rezultaţi din familiile destrămate face ca referirile la
aceştia, deşi laconice, să dea viaţă acelui sentiment care se cheamă protecţie (a autorităţilor) faţă de micuţi.
Formulările de genul "când amândouă părţile cer despărţanie şi pruncilor lor celor mai înainte născuţi dintru
acea căsătorie nici o stmmbătate nu li se va face" sunt cele mai frecvente în astfel de cazuri. Acest cuvânt
- strâmbătate - face referire, fără doar şi poate, la asigurarea confortului material din moment ce articolele
anterioare dovedesc că nimeni nu făcea caz, la acea dată, de asigurarea confortului psihologic al acestora.
Paragraful 59 precizează limpede că nimeni "nici un paroh, pastor sau popă, sub gloaba pierderii dregătoriei
sale", să nu cunune persoane divorţate fără a se asigura mai întâi că "partea cea mnduită pentru prunci este
neatinsă", adică neafectată de noul aranjament matrimonial.
După moartea lui Iosif al II-lea Guberniul Transilvaniei a abrogat legea căsătoriilor restituind celor două
biserici o parte din prerogativele anterioare în materie de viaţă matrimonială.
În spiritul politicii populaponiste a Habsburgilor dar şi în virtutea spiritului pragmatic, reformator al lui
Iosif al II-lea, Pravila de Obşte asupra faptelor cele rele şi a pedepsirii lor din 1787, în fapt un nou cod penal
al Imperiului, vine să descurajeze, printre altele, prin aplic<>.rea unor pedepse drastice, practica abandonului
copiilor ca şi cea a întreruperii sarcinii. Faptul că aceste două categorii de rele: stricarea şi lepădarea pruncului
şi respectiv aruncarea şi părăsirea copiilor sunt enumerate printre cele mai grave şi care aduc atingere vieţii
omului şi siguranţei trupului face trimitere atât la frecvenţa fenomenului cât şi, după părerea mea, la apariţia
unor metode contraceptive care, cel puţin deocamdată, limitează numărul naşterilor. Fenomenul ar fi astfel
similar restului Europei unde, conform cercetărilor întreprinse, s-a demonstrat răspândirea acelor practici care
inhibă, omoară produsul de concepţie. Sărăcia, numărul mare al copiilor, ruşinea de a fi "rămas grea" fără a-
şi fi pus mai înainte pirostriile, rezultatul unei relaţii în afara mariajului legitim sau dovada ibovnicului, mai
ales în cazul văduvelor, ca şi lipsa adevăratelor mijloace contraceptive preventive, le va fi determinat şi pe
femeile transilvănene de la începutul secolului XIX să încerce, nu fără a-şi pune în pericol propria viaţă, să
scape fie de o gură în plus, fie de dovada vie a ruşinii lor. Dacă aceasta este o nouă atitudine faţă de viaţă, dacă
înseamnă un pas înainte pe calea modernizării moravurilor unei societăţi profund religioase rămîne de aflat
la capătul unei analize extrem de serioase şi de bine documentate şi care trebuie să depăşească cadrul îngust
propus de cercetarea de faţă. Cert este că, din moment ce sunt luate măsuri pentru prevenirea şi, mai ales,
pentru pedepsirea unor astfel de situaţii, trebuie să ne aşteptăm ca frecvenţa fenomenului să fi fost cel puţin
îngrijorătoare, dacă nu în creştere.
Paragraful 112 al Pravilei nu lasă loc nici unei interpretări: orice femeie care ştie că este însărcinată,
indiferent din ce motive sau în ce împrejurări săvârşeşte "păcatul" de a renunţa la sarcina sa se face vinovată
de ucidere. Pedeapsa pentru această faptă constă în închisoare, după cum glăsuieşte articolul113: "pedeapsa
lepădării de pruncu este prinsoare vremelnică în spiţa dintâiu, dară tare şi cu lucru publicu". Mai mult decât
atât, femeile măritate care recurg la astfel de gesturi trebuie, conform aceluiaşi articol, închise în condiţii mai
grele şi supuse la cele mai de jos treburi publice.
Că fapta era una foarte gravă, ce aducea atingere nu doar vieţii persoanelor ci şi comunităţii o demonstrează
precizarea conform căreia, împreună cu cea care este direct inculpată sunt consideraţi vinovaţi şi deci
supuşi pedepsei, şi cei care i-au făcut cunoscute acesteia mijloacele prin care putea să iasă din acea situaţie
nefericită, din moment ce îşi doreşte să scape de copil, ca şi cei care "cu acest scopusu au agonisit aceste
19 Apud Decret imperial privind reglementarea regimului căsătoriilor în Transilvania, Sibiu, 1786, BARCN, CRV 941 art. 58.
254
mijloace sau măcar în ce chip au dat ajutoru cu ştirea sa să fie făcută această împreună vinovăţie, la cererea
femeii vinovate sau fără cererea ei". 20 Pedeapsa pentru aceşti complici este tot "prinsoare vremelnică în spiţa
dintâia, dar mai uşoară şi cu lucru publicu". Se face de asemenea precizarea că pedeapsa trebuie înăsprită
(nu se specifică însă şi în ce fel) dacă se va dovedi "cum că împreună vinovatul a stricării de zămislire au
fost tatăl" (art. 115). Iată aşadar o prevedere care incriminează deopotrivă, atât femeia cât şi pe bărbatul
acesteia care a ştiut, ba mai mult decât atât a contribuit la ducerea la finalitate a acestui act criminal. Această
incriminare a ambilor soţi este firească dacă ne gândim că atât legislaţia civilă cât şi cea bisericească statuau
ca scop al căsătoriei şi deci o primă datorie conjugală a soţilor, acela de a perpetua specia umană, deci de a
naşte copii.
Trebuie de asemenea specificat că, aflată încă în zorii modernităţii, societatea românească, în
tradiţionalismul său, nu ajunsese încă să se bucure de protecţia şi ajutorul oferit de societăţile caritabile
materne, care să intervină pe lângă mamele aflate în dificultate şi de a le opri de la a-şi abandona, sau
mai rău, a-şi ucide copiii, născuţi sau nenăscuti. Astfel de societăţi abia luau naştere în Occidentul
mult mai avansat pe calea modernizării, fiind de amintit în acest context celebra Societate de Caritate
Maternă fondată în Franta la 1788 de către doamna Fougeret, care viza tocmai prevenirea abandonului
copiilor. Mamele nevoiaşe erau ajutate în primii doi ani de viaţă ai micuţilor cu absolut tot ce era necesar
întreţinerii acestora. Se miza pe legătura profundă ce se stabilea între mamă şi copil în această perioadă
lipsită de griji materiale, legătură care, deşi diferită de dragostea faţă de copil de mai târziu, într-un alt
registru sentimental, era totuşi de natură să ofere o alternativă viabilă la metoda descotorosirii de copil
prin abandonare. 21 La noi functionau în schimb orfelinate, cele mai cunoscute fiind Orfelinatul Terezian
din Sibiu şi Orfelinatul din Cluj. 22
Revenind, potrivit noului cod criminal, în spaţiul Imperiului Habsburgic părăsirea copilului, indiferent
când, unde şi sub ce pretext are loc, este aspru pedepsită, "măcar ce scopusu să-I fi îndemnat la aceasta şi fără
de osăbire de au urmat moartea pruncului părăsitu sau n-au urmat" (art. 117). Articolul face referire la "orice
prunc viu în vârsta la care el este neputinciosu de a se ajuta".
Următoarele paragrafe fac deosebire între două categorii de cazuri: primul, în care copilul a fost abandonat
(aruncat) în intenţia clară de a-l omorî, practic părintele nelăsându-i nici o şansă de salvare "pitulându-1 câtu
să nu se fi putut vedea dela oamenii cei pe acolo trecători nici să se fi putut auzi plânsoarea lui". În acest caz
legiuitorul considera fapta similară celei de omor, pedeapsa fiind practic identică, respectiv închisoare în
condiţii grele însoţită de muncă în beneficiul comunităţii.
În cea de-a doua situaţie, când copilul a fost lăsat la drumul mare tocmai în ideea că cineva se va îndura
de el şi-l va lua, în cazul stabilirii făptaşului, pedeapsa instituită era "prinsoare vremelnică în spiţa dintâiu dar
mai uşoară şi cu lucru public" (art. 117-118).
Este de făcut o precizare în legătură cu acest des menţionat "lucru public"; în spiritul politicii iluminista
tot omul, indiferent de conditie sau de tarele pe care le are, trebuie să muncească pentru că munca, alături de
învăţătură, îl înnobilează pe om.
Prevederile acestui nou cod criminal erau aşadar de natură să combată ceea ce Philippe Aries numea
"malthusianism demografic", respectiv reducerea voluntară a naşterilor observabilă cam peste tot în secolul
XVIII. Chiar dacă fenomenul nu era aşa de răspândit ca, să zicem, în Franţa secolului XVIII, unde natalitatea
scade sub 20 la mia de locuitori - cea mai joasă înregistrată - el dă totuşi de gândit iar factorii de decizie se
văd nevoiţi să contracareze, în spiritul politicii populaţioniste a Habsburgilor, practica pruncuciderii, sub orice
formă. Deşi este foarte greu, dacă nu chiar imposibil de precizat care este dimensiunea cantitativă a acestor
practici, sursele pe care le avem la îndemână ne permit totuşi să constatăm existenţa lor. Avem astfel o mărturie
de la 1758 (anterioară deci epocii de care ne ocupăm dar relevantă), conform căreia femeia Irina a lui Trifon din
20
Pravila de obşte asupra faptelor celor rele şi a pedepsirii lor. traducere românească a lui Ioan Budai Deleanu, Cluj, 1811,
art 114.
21
Pentru mai multe detalii vezi studiul lui Stephane Michaud, "Femeia" in Omul romantic, cood. Fr. Furet, Polirom, 2000,
pp. 103-133.
22
Pentru mai multe informatii referitor la numărul acestor aşezăminte vezi A.Rădutiu, L. Gyemant, Repertoriul izvoarelor
statistice privind Transilvania, 1690-1847, Edit. Univers Enciclopedic, 1995; de asemenea vezi Lucia Protopopescu,
Contribuţii la istoria învăţământului din 'fransilvania 1774-1805, Bucureşti, Edit. Didactică şi pedagogică, 1966 sau o
sursă de epocă, Lucas Ioseph Marienburg, Geogrophie des Grossfurstenthums, 1-11, Sibiu, 1813.
255
Vărarea, după ce a fost bătută zile în şir şi torturată, a recunoscut că şi-a omorât copilul nou născut. Pedeapsa
a constat în tăierea capului cu securea. 23
Aşadar, noul Cod criminal face dovada modernismului prin eliminarea pedepsei cu moartea. Principiul
medieval "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte" îşi pierde valabilitatea în societatea pe cale să se nască.
Deşi Pravila nu face referire specială la acest aspect se pare, conform istoricilor demografi, că un alt procedeu
de limitare a numărului copiilor într-o societate în care avortul şi infanticidul se pedepseau drastic, uneori
chiar cu moartea, era asfixierea copiilor în pat, în timpul somnului. Graniţa dintre accidental şi intenţiona!,
atât de subţire şi poate din acest motiv atât de speculată în mediile săteşti tradiţionale, face ca adeseori acest
gest să fie considerat un semn al neglijenţei, al indiferentei, lipsei până la urmă a sentimentului de afecţiune.
Cele mai expuse riscului de a fi omorâte erau fetele care, în scara de valori a timpului, nu preţuiau mare lucru,
în primul rând pentru că, plecând cel mai adesea din familie prin căsătorie, împreună cu dota aferentă, slăbeau
averea acesteia. Se credea deci că fetele aduc sărăcie, iar în popor mai peristă încă vorba că "atunci când ţi
se mărită fata îţi arde casa". Apoi, într-un mediu "ostil şi violent" onoarea fetelor era mereu pusă în pericol,
accidentele de acest fel dezonorând întreaga familie iar pierderea onoarei, dacă ar fi să o cităm pe Arlette Farge,
este comparabilă cu moartea: "pierderea unui bun material, a unui patrimoniu este întotdeauna recuperabilă
printr-un mijloc sau altul, cea a onoarei sau a vieţii, niciodată". 24
A existat dintotdeauna, chiar şi în societatea tradiţională, sentimentul acut că trebuie ajutaţi, în primul
rând, cei aflaţi în dificultate. Dacă se întâmpla ca aceştia să fie copii cu atât mai puternic se manifesta grija
comunităţii locale, cu concursul autorităţilor. O dovedeşte din plin un act emis de guvernatorul Banffy din
Sibiu, la data de 14 aprilie 1789, act ce se dovedeşte a fi destul de grăitor vis-a-vis de problema copiilor orfani,2 5
Conform acestui document, în Transilvania se înfiinţase la această dată un fond pentru susţinerea materială a
acestor copii. Suma iniţială a provenit, se pare, direct de la împăratul Iosif al II-lea, sumă la care s-au adăugat
ulterior diferite contribuţii ale celor cu stare. Actul în discuţie stabileşte o serie de dispozitii cu privire la
administarea acestor capitaluri. Se dispune astfel ca averea acestor copii, care se pare că a fost înglobată spre
administare în cadrul acestui fond, să fie păstrată, pe cât posibil, nemicşorată, toate cheltuielile urmând a se
face din capitalul acumulat de la diverşii depunători. Numai în cazul în care acest capital se dovedeşte a fi
insuficient pentru traiul zilnic şi alte necesităţi şi doar dacă nu se găsesc urgent alte mijloace de trai atunci, cu
voia dregătoriilor locale, administratorii fondului pot să cheltuiască din averea copilului, o parte sau la nevoie
toată, pentru rezolvarea necesităţilor stringente. Se admite de asemenea a se umbla la aceste averi dacă "ar
putea ei înşişi chivemisi prin mai mare cheltuială, viaţă mai statornică, lângă care trebue foarte tare şi mare
priveghială şi pază avut" pentru ca averea să nu se risipească în zadar.
În cadrul aceluiaşi proiect care vizează protejarea orfanilor se înscrie un document mai târziu, de la 1791,
din timpul domniei lui Leopold al II-lea, care vorbeşte despre orfani şi tutorii acestora. Documentul, mult mai
temeinic elaborat decât anterioarele în acelaşi domeniu, reglementează situaţia orfanilor în funcţie de statutul
social al acestora. Astfel se instituie măsuri speciale pentru orfanii proveniţi din familii nobiliare, pentru cei
din familiile burgheze ca şi pentru copiii ţăranilor. Le vom analiza pe rând tocmai pentru a evalua diferentele.
În primul rând se instituie o regulă nouă, conform căreia, toţi orfanii aflaţi sub tutore necesită protecţia
legii. Obligatiile tutorilor, darea de socoteală, suspiciunea şi provocarea de daune deşi fuseseră stabilite înainte,
acestea nu erau totuşi în măsură să protejeze copilul, motiv pentru care se aduc o serie de îmbunătăţiri. În ceea
ce-i priveşte pe orfanii nobili, dacă domiciliul şi averea lor se află în comitate sau scaune secuieşti, avuţia lor
va fi administrată de către funcţionarii superiori prin intermediul unor subordonati foarte bine aleşi. Aceşti
subordonaţi sunt însărcinaţi cu descoperirea orfanilor de pe teritoriul lor după care trebuie să raporteze
tribunalului superior faptul că pe acel teritoriu a rămas un orfan de viţă nobilă. Dacă din neglijenta sau greşeala
acestora orfanul ar fi păgubit functionarii publici vor fi traşi la răspundere de către inalta judecată şi vor trebui
să plătească despăgubirile. •
Dacă domiciliul şi respectiv averea orfanului se află în provincie, atunci vor trebui aleşi tutori. In cazul în
care copiii au rămas fără ambii părinţi, tutorele va fi ales din partea tătălui sau a mamei, în functie de legătura
ZJ Virgil Şotropa, Răboaje din 'frecut în Arhiva Someşană, nr. 3, 1924, p. 78.
24 Arlette Farge, "Onoarea, necesitate privată şi publică" în "Istoria Vieţii Private" voi. VI, p. 338.
2s Ordonanta Guberniului Transilvaniei din 14 aprilie 1789,prin care se reglementează administrarea averii orfanilor,
B.A.R. CJ, CRV 891.
256
de sânge. Dacă nu se găseşte o rudă care să îndeplinească toate conditiile, atunci va fi ales un străin. Toate
acestea se vor face însă numai în cazul în care, prin testament sau alt document, părinţii nu au numit ei înşişi
tutorele, care să respecte legile şi să-şi îndeplinească sarcina. La instituirea tutelei funcţionarii au obligaţia
de a evalua valoarea moştenirii şi eventualele datorii sau revendicări. Apoi, cu ajutorul rudelor sunt aleşi doi
martori care, sub jurământ, declară că cele ce sunt scrise sunt adevărate şi semnează actele. Averile imobiliare
care nu mai sunt necesare sau sunt în paragină vor fi vândute iar banii vor fi depuşi într-un cont special. Toate
cele rămase, inclusiv banii, sunt încredinţate spre administrare tutorelui, împreună cu documentele care atestă
toate aceste lucruri. Thtela este încredinţată, conform documentului "numai acelor persoane ce se vor dovedi
buni gospodari şi la care siguranţa şi protecţia orfanilor este asigurată. Anual se vor trimite persoane speciale
pentru a se lămuri de buna gospodărire a averii orfanilor". 26 La fiecare sfârşit de an tutorii erau obligaţi să dea
socoteală în faţa adunării generale despre situaţia orfanilor iar în caz de neglijenţă sau proastă administrare
tutorii erau traşi la răspundere. Dar, pentru că tutorele "nu poate manevra averea orfanilor fără să depună efort
şi să-şi neglijeze propria avere se cuvine răsplată, adică 1/6 din averea administrată dar fără dobânda acesteia,
acesta fiind un motiv de stimulare pentru buna gospodărire".
Atunci când orfanii ajung la vârsta majoră trebuie să depună o cerere de eliberare de sub tutelă la consiliul
de judecată, care anulează drepturile tutorelui acesta fiind obligat să dea socoteală pentru toţi anii în care a fost
administratorul averii, să plătească eventualele pagube şi să înmâneze fostului protejat toate documentele ce le
deţine privitoare la averea acestuia.
În cazul în care doar unul din părinţi a decedat procedura este mai simplă; părintele rămas în viaţă primeşte
tutela, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii, având drept de administrare a averii chiar şi în cazul recăsătoriei dar
fără participarea părintelui vitreg, care nu are nimic de a face cu averea copilului aflat sub tutelă. 27
În cei priveşte pe orfanii burghezi aceştia se vor afla sub protecţia şi administraţia funcţionarilor publici
care au obligaţia "de a-i şcoli, de a-i învăţa o meserie pe fiecare după aptitudinile de care dă dovadă". 28
Situaţia se schimbă însă când vine vorba despre copiii ţăranilor. Dacă în cazul nobililor legiuitorul face uz
de toate instrumentele care îi stau la dispoziţie pentru a asigura protectia acestor copii, pentru orfanii ţăranilor
acelaşi legiuitor proclamă doar că "vor fi în grija moşierilor de care aparţin, care vor denumi tutori care să
răspundă de aceşti orfani şi care sunt răspunzători doar în faţa moşierului". 29 Trebuie spus aici că, dacă din
punct de vedere contemporan legea pare de-a dreptul discriminatorie în epocă lucrurile nici nu ar fi putut să
stea altfel. Într-o societate tradiţională în care regulile nescrise făceau ordinea, cel puţin în lumea rurală, ar fi
fost imposibil de intervenit cu o legislaţie inaplicabilă. Ca să nu mai vorbim de distanţele greu de parcurs care
lăsau lumea satului în vechea şi neschimbata ordine tradiţională.
Iată aşadar că trebuie mers până în detaliu cu inventarierea unor astfel de situaţii, tocmai pentru că
aceleaşi reguli nu se extind asupra tuturor supuşilor şi nu este de ajuns, atunci când se descoperă un document,
a se invoca doar regulile generale, trebuind căutate în substrat tocmai excepţiile care fac din societatea
transilvăneană una atât de complexă.
Revenind la instituţia tutelei mai trebuie adăugat că aceleaşi prevederi de la 1791 sunt reluate într-un alt
document din 1834 publicat la Braşov 30 drept pentru care nu voi mai stărui asupra lui, însă voi insista asupra
altui decret, publicat de către Guberniul Transilvaniei la 14 aprilie 1789 care reglementează căsătoria minorilor
aflaţi sub tutelăY Contrar celor afirmate în titlu, documentul nu stabileşte reguli noi referitoare la căsătoria
minorilor aflaţi sub tutelă, aceasta putându-se încheia cu respectarea condiţiilor Legii căsătoriilor din 1786, cât
are de-a face cu vestirea drept nestatornice a căsătoriilor deja încheiate fără a ţine seama de reglementările în
vigoare. Aceasta este fără doar şi poate o dovadă a faptului că legile date nu sunt întotdeauna şi respectate, cel
puţin nu de către toată lumea. Aşadar "de s-ar căsători vreun sărac de părinţi care n-au ajuns anii cei legiuiţi
26
Despre orfani şi tutorele acestora în Koziyazgatasi biv6sag. Kataskavi biv6sag. Ovszagos leveltav, 172 3-1909, Budapesta,
1910, pp.448-546.
27
Paragraful11.
28
Paragraful 12.
29
Paragraful13.
30
Rânduială privitoare la tutelă- înştiinţarea magistratului din Braşov, din 8 nov. 1834, prin care se reamintesc obligaţiile
tutorilor cu privire la administrarea averii orfanilor, Arhiva Bisericii Negre, Braşov, T.f.60.III, S. rv: 19.
31
Ordonanta Guberniului Thmsilvaniei în 3 puncte, pe baza decretului aulic din 5 martie 1789, nr.2590, prin care se
reglementează procedura căsătoriei minorilor aflaţi sub tutelă, B.A.R. CJ, CRV 890, f. 5r..
257
(orfan}, cu voia purtătoriului de grijă, celui ce are stăpânire peste dânsul, adecă cu voia tutorelui lui şi fără de
ştire şi învoiala judecătorească, fiind unul ca acesta şi cununat prin popa căsătoria una ca aceasta pentru aceia
trebuie să rămână întru nimic şi netrebuincioasă pentru că s-au făcut fără ştirea şi învoiala judecăţii". Odată
căsătoria stricată trebuie parcurse o serie de etape pentru ca cei doi să se căsătorească legal. Astfel, contractul
cel vechi trebuie să ajungă la "stăpânirea politicească" cea care decide dacă şi în ce fel vor fi pedepsiţi minorii
şi tutorii lor pentru ,Jucru împotriva pravilelor de judecată". Apoi, conform celui de-al treilea punct, "când s-ar
ruga amândoaoă părţile cele căsătoritoare la judecată pentru învoire şi slobozenie şi judecata de bine ar face a
le da slobozenia şi învoirea sa, atuncea fiind împiedecările acele care sunt în contractul cel de căsătorie cuprinse
soverşite şi dezlegate şi a doua oară trebuie iarăşi să se cunune ...iar preoţii în protocoalele cele de căsătorie să o
scrie cu toate pricinile sale împreună cu numele mirelui şi mireasii".
Dată fiind procedura aşa de compexă nu poţi să nu te întrebi de ce se complicau oamenii să eludeze legea,
având în vedere că mai devreme sau mai târziu bieţii miri tot trebuia să dea socoteală pentru această mare
îndrăzneală. La urma urmei, judecătorul putea sau nu să aprobe cererea de căsătorie a unui orfan minor, şi în
cele mai multe din cazuri o aproba de teama concubinajului, pe când, în cazul acestor căsătorii făcute fără voia
autorităplor toate părple implicate, inclusiv preotul care oficiase actul religios, sunt pasibile de sancţiuni şi o
foarte probabilă respingere a cererii întârzia te de căsătorie. Totul rămâne încă la latitudinea judecătorului, totul
depinde de atitudinea sa binevoitoare sau făţişă. Sigur, după cum s-a putut vedea, documentul în cauză ţine
mai puţin de creionarea unei atitudini faţă de copil cât mai ales de legislaţia şi litigiile matrimoniale. Însă, atâta
vreme cât avem de-a face cu o legislaţie care nu este destul de explicită în privinţa minoratului ca şi vârstă,
consider necesar a lua în calcul aceste referiri pentru că, nu-i aşa, la 12 sau 13 ani încă putem vorbi despre
copilărie.
Dacă ar fi să trasăm câteva concluzii privind atitudinea faţă de copil pe baza acestor surse legislative
atunci am putea spune că avem de-a face cu o preocupare în creştere a autorităţilor faţă de aceste "fiinţe
sociale". Fie că face referire direct la copil, fie că face trimitere la cei ce ar trebui să se ocupe fără prilej de tăgadă
de acesta, legislaţia dovedeşte că lumea copilului nu era chiar o "terra incognita" aşa cum s-a apreciat multă
vreme. Chiar dacă precumpănitor aceste trimiteri trebuie extrase din context, ele totuşi există şi vorbesc de la
sine despre interesul autorităţilor de a nu lăsa nerezolvate probleme care ţin atât de viaţa de familie cât şi de
interesul comunitar. De la legislaţia cu privire la botezul copiilor, care trebuia să ţină cont de o serie întreagă
de principii şi norme noi sau căsătoria acestora (pentru că atâta vreme cât vorbim despre căsătoria unora de 11,
12 ani putem vorbi despre copii) până la regulile speciale referitoare la tutelă sau problemele orfanale, avem
de-a face deci cu o intervenţie directă a statului în viaţa copilului, intrevenţie care normează dar şi pedepseşte
nerespectarea normei. Nu este de ajuns ca toate acele norme să fie date; ele trebuia şi aplicate iar abaterile
despre care am avut ocazia să constatăm că există au făcut obiectul unei legislaţii distincte.
Grija faţă de copil transpare şi din Codul criminal, cod care ocroteşte, fără doar şi poate, viaţa, atât a celor
mici cât şi a celor mari. Pedepsele instituite pentru avort ca şi pentru pruncucidere şi care au fost analizate
până acum doar din prisma politicii populaţioniste, pot divulga şi o anumită sensibilitate faţă de o problemă în
devenire pentru o societate tradiţională, aceea a contracepţiei voluntare.
258
Testamentul mecenatului Nicolae Simu
Daniela DETEŞAN
Nicolae Simu 1 (1772-1842), funcţionar regesc în Arad, a fost unul dintre testatorii în folosul culturii
române ardelene din secolul al XIX-lea. Donaţia pe care a lăsat-o Capitlului greco-catolic din Blaj s-a constituit
în a doua mare fundaţie a Transilvaniei moderne, după cea a doctorului Simion Ramonţai, averea ei cifrându-se
în anul1904la suma de 45.400 coroane (vezi Anexe, Tabelul nr. 1). Interesul pentru fundaţia lui Nicolae Simu
a rămas în actualitate mai ales prin mini-scandalul iscat în presa vremiF datorită tergiversării reglementărilor
fondurilor administrate de clericii blăjeni.
Mecenatul transilvănean Nicolae Simu s-a născut la Ciufud, lângă Blaj, într-o familie săracă, "din părinţi
de conditie plebei" 3 • A urmat cursurile şcolilor din Blaj chiar dacă era de credinţă neunită, urmând exemplul
a nenumăraţi elevi ortodocşi din Ardeal însetaţi de cunoaştere. După un an şi jumătate a fost nevoit să plece,
regăsindu-1 în slujba baronului Forai, fostul viceşpan 4 al comitatului Arad. La reşedinţa acestuia a învăţat limba
maghiară, primind o recomandare pentru a intra în administraţie pe postul de "intendent de case" 5 • Pe plan
profesional Nicolae Simu a avansat în funcţia de "crăiese ofiţir de transport" 6 la nou înfiinţatul "crăiese oficiolat
al transportului de plutire pentru transportarea căsii pe Murăş şi Tisa" 7• De aici se va pensiona -la desfiinţarea
oficiului- cu o pensie de două sute şaizeci de florini de argint pe an.
Stabilit la Arad, el a reuşit să strângă o avere destul de mare pe care intenţiona să o lase în scopuri
de binefacere. Avea două planuri: din toată avutia lui să creeze un fond din care un tânăr militar român
transilvănean să studieze la Institutul Terezian din Viena (nerealizat) si să intemeieze o şcoală pentru creşterea
fetelor orfane.
Iniţiativele lui Nicolae Simu pun în evidentă factura unui iluminism întârziat, care promova dobândirea
de cunoştinţe şi dezvoltarea sistemului şcolar românesc. Aceleaşi deziderat de educare a maselor şi implicit de
progres material şi spiritual a făcut obiectul testamentelor prepozitilor şi canonicilor blăjeni de la Inochentie
Micu Klein până la Ioan Micu Moldovan.
Pentru biografia lui Simu, şi aşa săracă în date şi puţin cunoscută până acum, articolele lui George Barit
şi Constantin Papfalvi din Gazeta de 1fansilvania 8 sunt o sursă de nepreţuite şi foarte fertile sugestii. Căci, cu
toată modestia, Nicolae Simu este în epocă o figură de mecenat notoriu, recunoscut pentru preocupările sale
culturale. Încă din anul1836 el a depus 1.000 de florini în caseria cetăţii Arad pentru leafa clopotarului bisericii
greco-catolice. De asemenea, a donat o casă cu curte în valoare de 1.000 florini bisericii uniţilor din Hunedoara,
prin intermediul vicarului de Haţeg, Constantin Papfalvi. A lăsat apoi, în urmă, un testament- alcătuit din anul
1839- de 8.000 de florini pentru edificarea unui Institut pentru tinerele fete orfane.
1
Sim sau Szim, despre el vezi Constantin Diaconovich, Enciclopedia română, voi. III, Sibiu, 1900, p. 292; George Bariţ şi
contemporanii săi, voi. Il, Bucureşti, 1975, p. 283, 285, 289, 302; Idem, voi. IV, Bucureşti, 1978, p. 194, 196, 206, 209,
244, 249; George Bariţ, "Fideicommissum", in Gazeta de Transilvania, VIII (1845), nr. 30, Braşov, p. 115-116; Constantin
Papfalvi, "Din Transilvania", in Gazeta de Ttansilvania, VIII (1845), nr. 55, Braşov, p. 216; Idem, "Daturi din testamentul
lui Nicolae Simu", in Gazeta de Ttansilvania, VIII (1845), nr. 64, Braşov, p. 253-254; George Bariţ, "Transilvania" in
Gazeta de Transilvania, VIII (1845), nr. 95, Braşov, p. 377; Idem, "Copie după testamentul lui Nicolae Simu", in Foaie
pentru minte, inimă şi literatură, IX (1846), nr. 5, p. 37-39.
2
Vezi articolele din Gazeta de Ttansilvania menţionate mai sus.
3
C-tin Papfalvi, "Daturi din testamentul lui Nicolae Simu", în Gazeta de Ttansilvania, VIII (1845), nr. 64, Braşov, p. 253.
4
Vicecomite
5
C-tin Papfalvi, "Daturi din testamentul ... ", p. 253.
6
FUncţionar regal de transport
7
Birou regal de transport al caselor pe Tisa şi Mureş. Vezi C-tin Papfalvi, "Daturi din testamentul ... ", p. 253.
8
Vezi supra, nota 1.
259
Testamentul mecenatului Nicolae Simu (vezi Anexe, Documentul nr. 1)- reprezentativ prin scopurile sale
culturale- este un document cvasi-inedit. A fost scris de autor în limba maghiară, legalizat la 16 mai 1839 şi
publicat şapte ani mai târziu în revista braşoveană Foaie pentru minte, inimă şi literatură de redactorul George
Barit (vezi Anexe, Documentul nr. 2). Documentul cuprindea şase puncte şi era autentificat prin semnătura şi
pecetea personală a lui Nicolae Simu. Acesta testa întreaga sa avere (în valoare de opt mii de florini de argint),
Capitlului Bisericii Catedrale din Blaj pentru a o folosi în chip de fundaţie, pentru şcoli şi scopuri culturale.
Condiţiile puse de testator erau următoarele: 1) tipărirea de cărţi în limba română, pentru luminarea naţiei;
din orice domeniu, de orice autor, la tipar aveau întâietate cărţile cu alfabet latin, 2) distribuirea gratuită de
cărţi la şcolile săteşti, 3) finanţarea unei publicaţii în limba română, asemănătoare celor din Braşov (aluzie la
foile lui George Bariţ!), 4) ridicarea unui institut pentru creşterea şi educarea fetelor române orfane. Puteau
beneficia de fondurile acestei fundaţii doar românii din "clasa cea de obşte", din "clasa celor mai de jos români".
Clauzele stipulate de Nicolae Simu în testamentul său dezvăluie activitatea constantă a autorului, şi-n general
a intelectualilor ardeleni (preoţi, negustori, învăţători, profesori, funcţionari civili, etc.), pentru împlinirea
idealului naţional iluminist. Ideile luminării - preocuparea pentru culturalizarea maselor prin tipărirea de
cărţi sau ziare în limba română, înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin, libertatea religioasă, dezvoltarea
învăţământului - s-au resimtit în cultura română până târziu, la mijlocul secolului al XIX-lea, imprimând
Transilvaniei o evoluţie particulară.
Testamentul lui Nicolae Simu reflectă cu fidelitate mişcarea de idei social-politică, culturală şi religioasă
a vremii. Datorită condiţiilor istorice specifice în care se desfăşura viaţa social-politică din Transilvania,
intelectualitatea se vedea nevoită să urmărească emanciparea oamenilor prin educaţie şi cultură. În acest scop
prioritară era organizarea şi dezvoltarea învăţământului în limba română, distribuirea de cărţi şi imprimarea
unor foi publice în limba română. Au fost momente decisive în dezvoltarea culturii româneşti ardelene, clipe
de căutare, dar şi de manifestare a unor strălucite latenţe. Revirimentul şcolar din 1830, editarea publicaţiilor
braşovene Gazeta de Transilvania şi Foaie pentru minte, inimă şi literatură, începuturile etno-folcloristicii
ardelene, constituie verigi hotărâtoare în procesul de "renaştere culturală".
Fiind pentru multă vreme deputat dietal în Arad - numit direct de împărat - Nicolae Simu era conectat
la evenimentele politice desfăşurate în principatul transilvan. Ceea ce l-a preocupat mereu era găsirea celor
mai eficiente mijloace practice (măsuri pentru promovarea limbii româneşti, difuzarea publicaţiilor proprii,
dezvoltarea reţelei de şcoli, încurajarea culturii) - pentru apărarea cauzei naţionale. Într-adevăr, dacă scrutăm
paginile testamentului lăsat de oficialul arădean, constatăm că ele se referă la diverse măsuri practice destinate
creşterii culturale a naţiunii române din Ardeal.
Fondul creat prin testament de Nicolae Simu completa nesfârşita listă a fundaţiilor administrate de
Casa Centrală Archidiecezană din Blaj. Dintre cele o sută şaptezeci şi şase 9 de fonduri şi fundaţii existente
în anul 1898 enumerăm doar câteva: fondul Basilitan, fundaţia lui Ioan Bob, Dimitrie Căian junior, Petru
Maior, Gavril Pop, Constantin Alutan, George Vlassa, Parteniu Moldovan, Constantin Papfalvi, Ioan Vancea, dr.
Simion Ramonţai, Alexandru Sterca Şulupu, etc. Toate acestea, indiferent de felul administrării lor- parohiale,
protopopeşti-vicariale sau diecezane- aveau în patrimoniu bunuri mobile (depuneri bancare, împrumuturi,
hârtii de valoare, titluri de stat) şi imobile (case parohiale, biserici, pământ, păduri bisericeşti, lunci, fânaţe,
etc.).
Custodele donaţiei lui Nicolae Simu era reprezentat de Capitlul Mitropoliei de Alba Iulia şi Făgăraş, care
avea sediul la Blaj. Acestuia îi revenea sarcina de-a manipula şi conserva documentele, hârtiile de valoare şi
banii încredinţaţi de testator. Fondul Simu era administrat după normele generale ale Capitlului metropolitan
blăjean stabilite pentru gospodărirea fondurilor şi fundaţiilor publice archidiecezane.
Din păcate unii clerici din Blaj erau recunoscuti pentru felul defectuos de-a folosi sumele primite sub formă
de fundaţii. Aşa s-a întâmplat între anii 1851-1852 10 , când, din bursa Simion Ramonţai dedicată celor mai tineri
învăţăcei, toti capitularii Blajului şi-au trimis la studii în străinătate câte un nepot - de obicei înstărit.
Un mini-scandal stârnit în presa epocii în jurul fundaţiei lui Nicolae Sinm a readus în atenţie suspiciunile
legate de proasta gestionare a resurselor fundaţiilor cultural-şcolare. Comentarii pe această temă se regăsesc în
9 Vezi fondul Biblioteca Centrală Blaj, colecţia "Fondurile şi fundaţiunile archidiecesane", doc. Decisiunile Sinodului
Archidiecesei greco-catolice de Alba Iulia şi Făgăraş tienutu in resiedintia archiepiscopeasca din Blasiu in anii 1896,
1897, 1898, p. 13, 17, 8-9.
to George Bariţ şi contemporanii săi, voi. IY, Bucureşti, 1978, p. 194.
260
corespondenta particulară a lui Timotei Cipariu şi Atanasie Şandor cu George Bariţ. De asemenea, redactorul
Gazetei de Transilvania a vorbit public despre "afacerea Simu", făcând aluzii străvezii la tărăgănarea lucrurilor
în legătură cu transpunerea donatiei Simula Blaj. În articolul "Fideicomissum" din Gazeta de Transilvania 11 ,
într-o corespondenţă datată Ungaria, 8 aprilie 1845, purtând semnătura D.M, înainte de-a pomeni numele lui
Simu şi donaţia în cauză, corespondentul lăuda frumuseţea morală a instituţiei numite fideicomissum, al cărei
rost era executarea testamentelor în mod prompt şi cinstit. Se specifica apoi suma dăruită: 10.000 de florini,
din care Capitlul din Blaj n-a primit încă nimic.
Se pare că nimeni nu putea oferi informatii clare, actualizate, despre soluţionarea chestiunilor legate
de resursele donate de mecenatul arădean. Nici măcar cei trei executori testamentari - canonicul blăjean
Constantin Papfalvi, protopopul şi preotul greco-catolic Vasilie Moldovan sau asesorul de Notarialgericht Ioan
Szergel! Asupra fundatiei Nicolae Simu se păstra tăcerea nu se ştie din ce motiv. Totuşi, aflăm că, la insistenţele
Capitlului din Arad, Constantin Papfalvi a adus de la Blaj suma de 10.000 de florinP 2• Din acesti bani- pentru
o mai mare siguranţă- s-au cumpărat hârtii ale statului. De asemenea, a fost făcut public faptul că 3.000 de
florini se aflau în păstrarea magistrului Aradului. Despre restul banilor nu se ştiau prea multe. Doar că 1.800
de florini se aflau într-un loc nesigur.
Mai multe oficialităţi ardelene au fost rugate în mod oficial sau particular să ajute la clarificarea averii
lui Nicolae Simu. Printre ele, şi Teodor Serb - administrator al comitatului Caraş, jude suprem al oraşului
Arad şi asesor al comitatului Cenad. Fruntaşul politic din Banat i-a comunicat lui Atanasie Şandor că o parte
din capitalul fundaţiei Simu era depusă în Arad iar cealaltă va veni peste o lună. Situaţia de confuzie, mister
şi aluzii fine creată în jurul fondului Nicolae Simu nu a fost eludată. O gamă variată de factori au contribuit
probabil la crearea acestei stări de lucruri.
Scrisoarea adresată de Nicolae Simu episcopului greco-catolic Ioan Lemeni (Vezi Anexe, Documentul nr.
3) datată 20 iunie 1839, cuprinde rugămintea testatorului către înaltul prelat blăjean de-a intermedia transferul
banilor fundaţiei către custodele donaţiei, prin intermediul executorilor testamentari. Tema principală a
scrisorii răzbate din subtextul comentariilor, din atitudinea celui care se confesează, din proiectele şi acţiunile
propuse şi întreprinse de el.
Perspectivele deschise prin iniţiativa lui Nicolae Simu favorizează înfiinţarea şi dezvoltarea unui
învăţământ funcţional, naţional-românesc, care urmărea emanciparea oamenilor prin educaţie, ajungerea la
conştiinta de sine, descoperirea valorilor umane. Chiar dacă în jurul fundaţiei Simu a planat incertitudinea,
testamentul deputatului va rămâne, şi un urmaş credincios îi va căuta mormântul şi va scrie, cu mână pioasă,
cuvintele care se potrivesc aproape vieţii tuturor celor vrednici în lume: Voluit, quiescitP 3
Anexe
Documentul nr. 1
Arhivele Statului, Direcţia Judeteană Cluj, colecţia Ioan Micu Moldovan privind procesullemenian {1810
-1938), nr. fond: 898, doc. nr. 21: "Fundaţia Nicolae Simu (Arad): Testamentul lui Nicolae Simu"
Arad, 16 mai 1839
Spre veşnică mărire a Preasfintei Treimi, Amin!

Învins 14 fiind despre aceea, cum că temeiul cel mai sigur al fericirii fieştecării natii este buna creştere şi
cunoscând cât de rămasă e natia noastră întră această parte de alte natii ale Înălţatului Tron al Austriei, am
hotărât, prin testamentul din 16 maiu anul acesta făcut, precum alăturata aici parie a testamentului arată, că
toată averea mea, după moarte-mi, neavând următorii, să se deie în pret şi, întemeindu-se un capital, să se
11
George Bariţ, "Fideicommissum", în Gazeta de 'fransilvania, VIII (1845), nr. 30, Braşov, p. 115-116.
12
George Bariţ şi contemporanii săi, voi. rv, Bucureşti, 1978, p. 244.
13
S-a străduit, acum odihneşte în pace (lat.).
14
Convins
261
depună la măritul Capitulum 15 de lege grecească unită a bisericii catedrale din Blaş, în chip de veşnică fundaţie
naţională a naţiei româneşti, voind după următoarele condiţii a se păstra şi administra:
1. Din vreme în care măritul Capitulum va primi capitalul mai sus numit, îndată se va îngriji ca la locuri
cu securitate, pe lângă procent legiuit, să-1 aşeze.
2. Dorind ca folosul bunei creşteri, mai cu seamă între românii săteni, să se întindă, spre care sfârşit
neapărată trebuinţă cunosc a fi ca tipărirea cărţilor în limba naţională, cuprinzătoare de orice ştiinţă ce ar folosi
românilor, pe cât s-ar putea să se uşureze, pentru aceea hotărăsc ca suma interesului ce va aduce acest capital
pe tot anul să se întoarcă spre tipăritul cărţilor care măritul Capitulum le va judeca de folos, atât pentru cultura
limbii româneşti, care îi caracterul naţiei, cât şi pentru buna creştere sau luminarea naţiei, de oricari autori,
fără de nici o deosebire a religiii, compuse, cari n-ar fi în stare cu a sale cheltuieli, sau prin cale prenumeraţiei
le pute tipări, luându-se în deosebită privinţă ca, pentru introducerea literelor strămoşeşti, cărţile cele cu litere
latina-strămoşeşti scrise să aibă întâietate de a se tipări.
3. Dintre cărţile cu cheltuiala acestei fundaţii tipărite sau şi cumpărate care se vor judeca a fi de lipsă
pentru şcoli, câte se vor pute, pe seama celor mai sărmane şcoli săteşti în dar să se împartă, iară din pretul ce
din vinderea celorlalte exemplare se va strânge, care totdeauna măritul Capitulum îl va mărgini, cevaşi parte
potrivită, în chip de dar, lucrătorului pentru lucru şi pentru de a da mai mare îndemn de a scrie să se deie,
adăugându-se partea care va întrece din preţul cărţilor la fundaţie.
4. De cumva spre cărţi aşa folositoare nu s-ar putea întrebuinţa toată suma interesului pe tot anul, se va
putea sprijini şi o redactie de foi publice în limba românească, precum cele de acum din Braşov sunt întocmite,
după cum măritul Capitulum va judeca.
5. Fiindcă veche dorintă am avut ca, spre ridicarea unui institut pentru creşterea fetitelor române, să-mi
păstrez toată averea, cărora dându-se învăţături în limba naţiei, să-şi capete cultura potrivită cu a lor chemare,
ca să fie mame bune, ştiind cum că mamele sunt cele dintâi şi fireşti crescători a născuţilor, şi numai pentru
neajungere capitalului de a pute aşe un institut a ridica, spre mai sus atinsul sfârşit, mi-am mărginit cugetul.
De cumva, cu vreme, s-ar afla vreun făcător de bine care să voiască aşe un institut de creştere a întemeia, să se
întoarcă şi aceasta a mea fundaţie spre acelaşi sfârşit. Iar de nu va fi să se intemeieze aşe un institut nicicând,
necunoscându-se mai mult de lipsa de a se tipări cărţi, în bună voie va fi măritului Capitulum, fundaţia aceasta
oricând spre alt mai mare folos ce se va cunoaşte, însă numai pentru clasa românilor celor mai de jos, a o
întoarce.
6. Măcar că numita fundatie, ca o proprietate singură a naţiei româneşti, voiesc a se privi, ci pentru aceea
măritul Capitulum la nimeni altul, decât episcopului diecezei Făgăraşului, cărui ratiile în tot anul le va aşterne,
cu dare de seamă şi responsabilitate va fi insărcinat.
Care spre mai mare şi veşnică statornicie, cu subscrierea numelui şi punerea pecetului le întăresc.
Nicolae Szim mpr.

Crăiese pensionar: Gherăt mpr.
L.S Şi ales cetăţean în Arad
15 Din lat. Capitulum = Capitol, corporatie de clerici cu caracter sacerdotal, în biserica romană.
262
Documentul nr. 2
George Bariţ, "Copie după testamentul lui Nicolae Sim", în Foaie pentru minte, inimă şi literatură, IX (1846),
nr. 5, p. 37-39.
37
... fU.IT u m•'l'e.lwl, eCTe o Uft. uice- .... ne aenn.pr,nn•P" O<ieAua.1ai ; Toan,
pia .....,..,. de a•e.1am ~.T.aT, upe c.w•· amn.1ea inima de me.tan:x0.4Î(I, mi dP~t'nn
........ aOJeiaml ai .ea a·ue Tpe.ee Jlic•pi'li· idea aacl aieul ue-rpenTe +D ciorap'loTaTe,
~ +aorpeopilldepe hm anellCHI, ·mi no•l• .y.a c.Yan8.1 nanpel. :'
ihe oeCTe o•Tina,. oenTpw •n om ••pe a• De .ta miezu aoaail, n.,eaap"lom de.ta
tp •i .,...nT. Ka 'I'OaT'J, p.r.one 'le oaeam Tic mana, .-z.p-. a ne ..... sioa a11n"L deAa
• Dt 'lpe'le nimi• a Bedepee, dap acndan. npioal. upe rwen 40 'IH1:u a~eAa .epi·
tpemee cat mai sine npiUIIl!.l ne .aioei, mi 'tÎpe& COIDDU8i , WÎ .,ndpt"Dnp'LID .._._
1f .r-nTOpcep"~>m tap'l>m .to m'Ln'Lc:Tipe, aude nQacYp'l> oope Tepau ADI Ceaep. ·•
M odiJ.DÎp'Lm OIII,ÎO .,a •oiwop1S.t •e d'L rp.
A.leaeaodpecu.
ICIDpa Dp'I.IBCTÎÎ .fD ..Jl& dp11mf.l11i.
Ceapa -r-n'leoace a da ollleaTe.wop o
IO.IOp.. •aDTBCTÎB.. , dap +D •afl.& DO&CTp'l>.
RODIE DliD'L 1'ECTA!\IEN'fb..t A.~l
cope p-.c'lopÎT o .tamin-. powaTia-. BeCTea
NIKO.lAE Cll\1. •)
10pooiepea .aioi. DeCTe D1SJ&ÎD B'LUp'Lm
..unspind •• o crea dcrl'Lp1'&T'L, aa o .,._ Cnpe &e'laiu nn.pipe • upea~. Tpeiml.
uie, upe c'L aopince .JD deeca.+nnoi'lime Amin.
a ~:ooa"'iAop 11e aaooep anaOTe.te. Aool 'lSD ~nBinc oz,iiad decnpe a~ee. ••ma,. Te·
r.ton p•aiooc c'lo nza .teno,y"nd•ce n·.,n. m"''"' qe.• mal cinp, a ~pictipPI• •ie\(Jt!·
orpo 011p1SnzeAe dec..,.l:ne de a.tanT, wi ~D· npit Mf!Îl e a•aa •pewepe. mi Kanocnnd
nAI,&.Tand•c-. DllJ&ÎD, apenn. o paz."'o nieziw'L ll'LY e de p'LIMC'Io aaaia noatrp'fo .fDTP'a-
ne p'Lm'lowiue.te anei zidipi •e ce aede ne 'leftft"'o nap'l'e de UTe D.ÎI a +D'Io.IJ&&TIU•I
BOAC"l"'Jo,; n.noi deodaT'I. &JYLT•T•ndac-. d"aclS- 7p0n a A•cTpief, am xO'l"Lp.TaT npin oreen-
npa melllapi.top 'le.top mal +Da.tll,l, Ba IJO men'l' din 10. Maia anu • .,.~ .,...,., npe·
8D bÎ~decTQ., de BtopdHI&... .tamÎD"'o oewt.'pB ••m a.t,.npan a'li •1. aapie • Tecramean~
~,Y"OTe.Aai, '1'8pnapÎ.IO IU'hD'LCTipeJ, OOTe'lt• .aal apaT"lo, 1no TOa'I"L anepH mea d•D'Io mop-
.ae TOioi•lu mi c'l'iLn'le..tO din C~aU."'• -foR ape- nml, de'aftnd • .,....'tOpi. '0'10 ce dea .fn npe&&,
me •Je o napTe a n'hd11pei p'lomac-. .fD am- wi +nTemeinc1ace an aaniTaA c,. ce ~enH
•JI"''• ..,.'lea c-. ce au~· •n 11eT •iopoc, ace• .la m-.pinA halTU . • ,. ~ rpo-IBac...
menea lUI zuiepeT&I doO,.pTil'l: ~· x.iape.aop pin •'·.icepi•iJ aaTedpue dio S.toa +&
n.toaTi11e. ~tin de BEI"IDÎII'Io Nodaq.ie DaiiÎOD8A'Ii 6 Da•
Am nozn de mwĂft opT p-KLpinÎI· wi niel pom'loaemf. aoind d1m,. apnn.T6pe aoa·
aollind .t•oa, clap ni'IJ odaft a'le6 opiae- dil&il a' ce nwYpa oii admioicTpa c
AeuJU n• mia .-.an aTY.n imapecie. T-J..
upea a'lemil 'leTLJ&I 11nde JYI>~na odan .:, .11\o apeo d&l. orpel p1.ndBpl c'Ai aopliiT .,_..
sl'On'IOTIJ.t DpDit'AOp; +D1'indepeta U.t"riJa.Uilj lin;e-n. derope &'letr -retrnmewr a .uJ N~ Cim.
cinrapn-reKa .nrn'L 'le ee .y.n'LAil• me.tnoxo· upe al ·~ de namepo 1'p41lci.laan. Ce •·
.tia,. ne II.T.moii.te 11Pp...-i. mi CI' n'I>JHHl a •.n. dB a.. iinJj'1o a ce DIJUIKI tul fte'I'IJ.I aflp.
: 4noft .JD aTmOC<»t'p'lo. 11a •n .. nu apan- Ped.
263
38
1. Din apt>mN _.n aape m.. p. sanin.l \. Ot! aamwa CDJH! ftJttli ama eo.eoO.
Ra npimi uuin.AI.t mal cac namir, .fDdnn. TOape OI c'ap DITK .fDYpeBIÎnlţa YOiln . .
ce sa "nrpiali, &a ce'.1 ame1.e .ta .toltapi u ma inHpecusi ne 'I'OT :anu, ce aa an.
ce11piTaTe ne .t1oon npooreny Aer,tiaiT. cnpiarini mi o pedasnie de .al au.ai'le ..
2. Dopind n .o.1ocu 1111nei apemepl .eimsa ponn.oeacn. npe11m 'le.te de a -
mal "' ceam1o .fDYpe porn'IJDÎI nTenl n ce din Bpamoa ~DT +nroamire, dam. . .
-fDTinlh., . cnpe ••pe
c..,.p,ui'r nea~pan nn.p. aaniu.e Bl 1udeEa.
7peB•inJ&'It unoca a •i, la Tim.pipM ~p 5. Q)iind11o nese dopinl,l.'L am aou. a.
ui.top .fD .AÎMIIa DIJ!iOaa,n,, IHpÎDzeTOape cnpe p-.diRapM 11n11i iocTinr nenps lpt'"
de opi '18 U!ÎÎDil'lt 'le ap •o.loCÎ pOm1oDUOp, UJep&a oMTine.,op pom'Lne C'b'ml D'loapel
ne nT c'ap asna e1o ce 1m1pe1.e, aeDTp• Toan. abepeil. B'Lpopa d,t.nd•ee .fnn.JP-
a'feea xOT1opec•, sa e~ma inTepee~A•l, 'le 'I'IIpl -fD .. imla ft81lÎPi CT.'mJ RalleTe Sa.tT•
na ada'le a'ICCT &aniTa.l ne TDT anu , C'lo P"' norpioin 11 1 Aop acmape. •• CT. •ie
ce +nTI'•p1.1o cnpe TÎn'lopin.t npijÎ.top, Ropto lftllffiP. BIDO, miind &Imn mame.te C'I.DT 'lef
rn'Lp. lianiT1A .te aa msdeu de •o.toc aru dinn.l tui •ipe!!Jl 1pecnropl a a"r.CQni.wp
ne11Tpl u ..nspa o~im&il ponn.uwt. npei ••- c'Li, wi namal nenTp• nea•an1,1cpea s.anÎ'ft.
paliTepu DBl!,Îel I'I.T wi oenTplS ••na lp& ..IS.III dr a DIT&R Rmll lin iDCTfnT 8 p1odiG8,
IJ!epe ca6 .tlminapea .D&lliei, de opl Kapil cnpe mal cac aTÎncu •:e>"LpmiT mlam m'ltp-
.3B1'opl ....,.. de IIÎ'fi o deo~:eJJip!l a pe.ai· JJioiso nqe'I"U, - de llliiDIUl n upeme c'ap
t,tid aomtlllce, aapil n'ap •i +n eTape •• a a•Aa npeu •"LnTopta de ni ne, 18pMe ce
ca.1e ae.&'r~ ~i apin &a.tee npeoamopa- BO&aCI.'L &Wl\ IR Înc:riuT de 11tpeUJe'pe 8 .f.O•
~iei ue niT•a '1În1opi. - ..n.diOfJ .,.. o- TerneH\, c'J. cr. .f.nTo:tps'h Wl n'le~tcT'L a me-a
..
..... o; ...
-~= ~"-' '·~-·-o#':;-~ ·-J.,,_.,,,.__ . •
ceain npiBÎRJI,t.~ • D811TP•·ofDYpOdl'lepee ••ndauie enp.s aw.eau.t ~pmiT; eap dens

.titepuop CTp'lomQlllrwi, a...pui.te e&e..te •• na •i c-. ce .J-RTcmeeze atua 110 inCTiTn' ni'll
AiHpe .tarino•cTp'loiOOUJeWl c1pice ce a1a'lt a1ood, ne Gllnoclli1.ndace mai muT de .AinC1>
,.aTmieTaTe de a ce Tin'ltpi. de a ce Tiillopi IT.p[!T, .flb GIDa aoe na •i o
3. PinTpe J'J,pg,i.te 11 le.ATIÎIUa l'le· m1or. 11nnin.t •andaqiea a'JI!&Cn. opi ll'lond
mit •andau,il 'l'in'lapire. Uli wi atmn'l»pne, cnpe BAT mni mapt' !I>O,toc 'Je ce Ba luniJU,!t.
zape "Ce aop •ldesa a .i de .. inC"'o nPnTp• .foC'I. n1mat nt:>nTpa a.tacn pOtn'loni.top •uMop
ciO_.i. l'ltTe ce uop 01ree. o• ~ma 'Ce.1op mal df' soc, a o _,.nroap'l~>.
mai c.Topmaae eao.1i 1:1.Tt>UJi .f" dap c'lt ~
.fD08p1"1t. .. j)'lo din OpeJ&I.I, '18 dia BÎGd~!pU. &. M'~»upa"' n'lmim ••nd~,~&ic sa o upo·
'le.topa.ta.n'l! ecemuape co 11 upior,te. &ape. npienTe ciorap.. a a~icl pom'Lneu!1 soeu
1'0Tde11na m'ltp. DDÎ1'11A _. ... Ba m..,pr,aioi, 'le- a ~ npiai , 'li oens-p1 &"'ee& m1op. lauif'U
BilW1 aap-re no-rpioin +" ain df' dop aaTO· .u nimeni aATU dea'I»T enic&.ooul5i die'ledi
p11.lll, nenps .111pu tui rwn7p11 de a da CJ)~on.pawuaJ, a1opsi pou,iîAe .fn TO'I' anaA
mai ma pe .f<ndemn de a ~1pie, c'L c:e dee, .. e aa •m~pae, 11 dape de CMIII'f> wi pecno•
aa'lt0r1o8dlce uap'rea aape. aa otnpP.1te din eo1ai.tirate aa •i +nc'lop'linaT.
opeaaA lrLpl&iAop .ta ••nda&&it>. liape eope mal mape wi &e4oÎ&'L t.-n.
264
~· •• clatKpiepM. a1mle.llf mi nlne· Aa dftpe'I'N . . . ., OJille
ToaT •el npoii!T n. n 'n•in~J.
W aelllftual .ee +Dnpeca. El n.rrr noni.1, wl uo:r 4peţrl!
· Apld. 1.. Mal• 1839~ OpT 'IC Tp~n .. n di~11:
(.1. It) ··' • Niaeae Cim m; · t-. · Am wi dpt!DTf.A de a Ut\fe
lp; aene. TIIP"• .... mi unc DennaT ne n POI'OmH•.
'11'1'1tJ&Nil .p Aplld. · ··Ama • .,e h oroaan
'14! .l aoep. lUi ...........
De Rllp-rlde • • "' ..mt oan.1
15Dd.l epl si'lii ••uo "'..,.•
B O B P r T 8 ~~. Dc:rnp "' n med .a .......,
TOl' nDdlam II'IIN odan.
K8 oaiaierpi .aa aiii'I>DT.
·_'line •f"'& .. minii a .....,
Kam o ~ an. aoepeca. Bie _,a11111 u n:T enu. ' .
K'l>nd din mam'l> mi din T&'l'ro
~ din neamu 'lloa~; Pide.(IT, pideul ...,. n. u.lt•t: :
rrwnrr.li1J.11 n 'l'p1oiAcn.1
C.n aoep, III' c:1on'l' mina.
••.we ••e ea Da,. a. cta.- II08JI 'SOMn 1
lDl .. .,.....,..
n.Drl • t
BOtpe&eft .:
'!\'a md CII>D'I' nl&l' .._.T ppn.
Ue appau nowre 'lrw~ . · r. ao..
li-.'11 oi .aCT'WI u c' ..,..._
c~ aoltp, mi 11• .u..pau.,
~· • ml - ed c:apie
DIN APXJBA A.ABINEl
Nl•T odll'l'' ami •i 11pez.,., (8pdltpe.)
It' •a om npoC'I' nnea Q -.l.e
Jll n'l'pe oameoT alnOQn. · .t' ~
Dap aa•ma mi 'o l'IIIIO&e
Dai .,..,. aoepf l"He1Bf: ·. .AIIt. la .eu de r,..l. L"laa01 (planum)
El pt.c:api u. momonoae, caaai0.1. O +niadepe ele •"'tmnie oa-
Niu nndemT ftlld ft-:~ min .;a Amepiu L'la~o~: rambaa mi
lh V ai"W ID 'IO&ah: Havane • '
Owrr aoep,. ari '·' ,A\1'~ .,ti•,.peme: ..ia•e_,.m~' necl ce ...... ~_....
lktd• ' ,... f t rm. ....... nn.na...ad •"P"" il ei· a· ra,....;
U....-r n•.- am +nrpooa'l' 1 ..ll.inp, (uosod) ·•• ra:p"' libfor. .
A...m m'ap 10&1 uea OMCb. .lirnB'I·, ,· O. npi~:~d-J.. .U...1 ·."' caloa-.
Rell'l'pl 'lie.u. de.u caT.
Il• dea pt'l'l'.l aoepieJ
AOIMMI!: aopae, loqaela•.
F.t ne nacni'IT nO'I' n "1 ;..._, Aei Aeinr, a aeorezt ao.1ei;' .leiT. no.aeil'.
K....r n u-ru mhue.al•l · . M,
.1'poanu
K1.'lf
'*
am ~-·
lledllJ!f: ei, IID 'IOGli Il Mliar• <~li•go). ·Ape ·IDaianpl: mapa·
C'JaDT soep, ad n• pp.n. eenpl, (.M ~~emel) ••apiait.
J>auimt' 'li~.· n•T ~-·••~ ·M..n~. modfrne;--C A ct m1tchpi,' mo:
(fe aoepT n. peetld'nJI' •' , · depe. nmaua.
265
Documentul nr. 3
Arhivele Statului, Direcţia Judeteană Cluj, colecţia Ioan Micu Moldovan privind procesul Jemenian {1810
-1938}, nr. fond: 898, doc. nr. 21: "Fundaţia Nicolae Simu (Arad): Scrisoarea adresată episcopului Ioan Lemeni
de Nicolae Simu"
Arad, 20 iunie 1839
Prealuminate şi Preasftnţite Doamne Episcop,

Domn mie Preaîndurat!
După dorinţa mea, Prealuminatei Măriei tale, de a pune puţina avere-mi cu care Dumnezeu m-a dăruit
pe altariul dulcii frăţii, am aşezat prin testament precum din autentica parie subalăturată se vede: ca după
moarte-mi, toată averea mea să se deie în pret şi, făcându-se un capital să se depună la măritul Capitulum al
Catedralei Bisericii din Blaş, pe lângă care şi eu cea dintâiu dulceaţă a ştiinţelor am fost norocos a gusta, în
chip de veşnică Fundaţie, care după înţelesul alăturatelor aici subalăturate condiţii să o administreze. Prin
descoperirea cugetelor mele, în şirul condiţiilor atinse nu la altă ceea aţânta m-am sârguit decât la binele
ce ar putea izvorî naţiei din măcar cât de puţină sprijoană publică, ce se va putea întemeia din prea îngusta
mea avuţiuţă, care în preţul banilor de acum umblătoriu ca la 8000 de fiorinţi în argint; după ajutorul a Celui
Totputernic, nădăjduiesc că se va ridica pentru aceea măritului Capitulum, nicicum ai prescrie nu voiesc ca
fundaţia aceasta după a sa mai adâncă prevedere să nu-i fie în voie deplină, spre alt mai mare folos decât la care
am aţântat eu cu a mea pricepere a o întrebuinţa, însă tot numai pentru clasa cea de obşte a românilor, precum
aceasta şi în pontul a 5 le am atins.
Iară de Prealuminata Mărirea ta, umilit mă rog ca cu părintească îndurare, să binevoieşti a-mi mişloci, ca
Prealăudatul Mărit Capitulum, pe lângă cuprindere a şi păstrarea mai sus numitelor documenturi, să binevoiască
a se însărcina cu luarea în grijă pentru de a primi la vremea sa de la ştiuţii executori a testamentului capitalul,
spre întemeierea zisei fundaţii, rugându-mă de înduratul răspuns pentru de a putea şti primită-mi este cererea
sau nu, precum şi despre aceea cum prin reverendissimul domn Constanţiu PapfalvP 6 parochul şi vicariul de la
V[ajda] Hunyad 17 dăruinţă care am făcut cu lăsarea unui fond cu casă preţuit în 1050 fiorinti [va]lut pe seama
parohiei greco-catolice de acolo, Prealuminatei Măritei tale înştiinţată este sau nu? Pe lângă trimiterea scrisorii
cuprinzătoare de aceea dăruinţă, Preaînaltei graţiei a Măriei tale, pe lângă sărutarea Dreptei şi descoperirea
aceii mai fierbinţi a inimiei mele poftă, ca Dumnezeu, spre a naţiei noastre fericire încă mulţi ani să se trăiască,
de pururea recomânduit ră.mânâd,
Al Prealuminatei Mărirei tale prea aplecat şi umilit serv,

Nicolae Szim mpr
oficier pensionat
Tabel nr. 1: Sumele* înregistrate în fondul Nicolae Simu între 1842-1904
Anul Fonduri intrate Fonduri ieşite Fonduri active Fonduri pasive Cheltuieli în
scopul fondului
1842 8.000 fiorini
1895 21.750 fi.
1896 1.320 fi. 46 cr. 1.338 fl. 0,66 cr. 22.421 fl. 56 cr. 17 fl. 54 cr. 851 fl. 66 cr.
16
Constantin Papfalvi (1804-1892) canonic blăjean originar din satul Popfalău, lângă Cluj. Urmează Liceul greco-catolic
din Blaj şi Facultatea teologică. Între 1825-1833 este profesor la Blaj, după care pleacă în comitatul Hunedoarei, ca
paroh, apoi ca vicar foraneu al Hategului. Din 1887 este mare prepozit al Arhiepiscopiei şi Mitropoliei de Alba-Iulia şi
Făgăraş. Date biografice despre Constantin Papfalvi se găsesc în Augustin Bunea, Constantin Papfalvi, în voi. Discursuri.
Autonomia bisericească. Diverse, Blaj, 1903, p. 109-140; George Bariţ şi contemporanii săi, coord: Ştefan Pascu şi Iosif
Pervain, voi. rv, Bucureşti, 1978, pp. 1-36.
17
Hunedoara.
266
1897 21.898 fi.
1898 904 fi. 20 cr. 886 fi. 37 cr. 22.522 fi. 98 cr. - 850 fi.
1904 45.500 coroane
* Datele au fost preluate de la Arhivele Statului, Direcţia Judeţeană Cluj, fondul Biblioteca Centrală Blaj, colecţia
"Fondurile şi funda ţiunile archidiecesane", doc. Decisiunile Sinodului Archidiecesei greco-catolice de Alba Iulia
şi Făgăraş tienutu in resiedintia archiepiscopeasca din Blasiu in anii 1896, 1897, 1898, p. 13, 17, 8-9 şi C-tin
Diaconovich, Enciclopedia română, vol. III, Sibiu, 1900, p. 292.
http://cimec.ro / http://complexulmuzealbn.ro 267

Date privind istoricul familiei Boiu din Sighişoara.
Testamentele lui Zaharia Boiu senior
Mihai ADONIS
Prezentul articol se doreşte a fi o modestă completare adusă istoricului familiei Boiu din Sighişoara, familie
care a avut un aport considerabil în plan religios, şcolar şi cultural pentru românii din Transilvania în general,
şi pentru cei din oraşele Sighişoara şi Sibiu în special.
Zaharia Boiu senior (tatăl) (1800 - ?) a trăit în secolul al XIX- lea şi a fost preot paroh ortodox al oraşului
Sighişoara. Pe lângă munca sa de preot a desfăşurat o vie şi fructuoasă activitate în domeniul cultural, mai
ales în cel al învăţământului românesc. Dovadă în acest sens a stat şcoala românească confesională, pe care
a reuşit să o organizeze cu eforturi materiale şi financiare considerabile, în Cetatea Sighişoara, în anii 1860-
18611. Fiul său, Zaharia Boiu junior (1834-1903), unul dintre primii absolvenţi români ai Gimnaziului german
din Sighişoara (1854) a avut un destin oarecum diferit de cel al tatălui său. Sprijinit la un moment dat de către
mitropolitul ortodox al Transilvaniei Andrei Şaguna, Zaharia Boiu jr. ajungea profesor la Institutul teologic-
pedagogic din Sibiu (1861-1870), iar mai apoi preot paroh la biserica ortodoxă din Sibiu-Cetate (1863-1895) 2 •
Pentru noi este foarte important să accentuăm faptul că în istoria culturală a românilor din Sighişoara au
existat două persoane cu numele de Zaharia Boiu. Sighişoara este legată mai mult de numele lui Zaharia Boiu
tatăl, ale cărui preocupări religioase şi pedagogice au premers activitatea didactică şi religioasă de mai târziu
a lui Zaharia Boiu junior, la Sibiu, or~ul unde va şi muri, la vârsta de 69 ani. Legăturile acestuia din urmă cu
Sighişoara au continuat şi după stabilirea sa definitivă în Sibiu (1861).
Tema lucrării noastre o constituie semnalarea existentei şi prezentarea a două testamente, unul olograf,
altul autentic, întocmite de Zaharia Boiu senior în anul1867, respectiv 1878. Nu ne-am propus în această etapă
a cercetării noastre analiza critică a acestora sau compararea lor cu alte testamente ale secolului al XIX-lea din
Transilvania. Anexele I-II şi III-IV ale prezentului articol redau forma originală şi cea în transcriere a celor două
documente.
În luna mai a anului 1999 au fost donate Muzeului de Istorie din Sighişoara, de către domnul Dumitru
Benone Mehedin (care la acea vreme locuia pe str. Bastionului nr. 2 din Cetatea Sighişoara), un număr de 16
manuscrise şi imprimate, unele redactate în limba română, altele în limba maghiară sau germană. După spusele
domnului D. B. Mehedin acestea au fost descoperite de către domnia sa în podul casei din Str. Bastionului nr. 2
(Cetate), casă care fusese cumpărată pe la 1950 de către familia Dragoş-Moldovan, bunicii sotiei sale. Cele 16
manuscrise şi imprimate găsite în anul1999 sunt păstrate astăzi în Arhiva Muzeului de Istorie din Sighişoara.
Acestea sunt:
• Testamnetul olograf al lui Zaharia Boiu senior; Sighişoara, 1867;
• Un certificat de bacalaureat imprimat, pe numele lui Moldovan Demeter, emis la Ordoheiu-Secuiesc
(Szekely- Udvârhely) în data de 30 iunie 1868;
• Un certificat militar emis la T'argu Mureş (Mar6svasarhely)la data de 8 octombrie 1868 pe numele
lui D. Moldovan, de către K. K. Erzherzog Heinrich 62 Linien Infanterie Regiment Ergănzungs Bezirks
1
Aurel Stoicoviciu, Monografia Bisericii Ortodoxe Române din Corneşti, manuscris, Sighişoara, 1956, p.15.
2
Pentru mai multe informatii privind viata şi activitatea lui Zaharia Boiu jr. vezi: Vasile Niţu, Zaharia Boiu, în Profiluri
mureşene, voi. 1, Tg. Mureş, 1971, p. 200; Dicponarulliteraturii române de la origini până in prezent, Bucureşti, Ed.
Academiei R. S. R., 1979, pp. 110-111; Bibliografia românească modernă {1831-1918), voi. 1 (A-C), Bucureşti, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984, pp. 399-401; Mircea Opritiu, Ion Mariş, Mic dicponar de personalităţi care s-au
născut, au trăit şi au creat ori au avut legături cu meleagurile sibiene, roscico/ul 1 (A şi B), Biblioteca Astra, Sibiu, 1996
ş.a.
Revista Bistriţei, XVIII, 2004, pP. 269-280
269
Commando (Regimentul nr. 62 de infanterie cezaro-crăiesc Arhiducele Heinrich, Comandamentul
regional auxiliar);
• Testamentul autentic al lui Zaharia Boiu senior; Sighişoara, 1878;
• Coperta faţă a volumului Seminţe din agrullui Christos. Cuventări Bisericesci pe tote duminecile,
prasnicele şi serbătorile de pres te an, precum şi la casuale bisericesci publice şi private, de Zacharia Boiu,
Asesor consistorial, protopresbiter, membru coresp. al Academiei Române, fost professor seminarial şi
paroch al bisericei ort. din Sibiu - cetate, etc. În trei tomuri. Cu binecuvântare archierească. Tomul II.
Cuventări la prasnicele şi serbătorile de preste an precum şi la casuale bisericesci, Sibiu, 1899, Tipariul
tipografiei archidiecesane, Editura autorului;
• Necrologullui Zaharia Boiu junior (fiul) (1834-1903)- imprimat- "Institut de intreprinderea pompei
funebre, concesionat din oficiu, a lui Fritz Elges, Tipografia Archidiecesana în Sibiu"; Sibiu, 6 noiembrie
st. n. 1903;
• O adeverinţă imprimată a Oficiului protopresbiterial Sighişoara prin care se adeverea că suma de 25
coroane din parohia Cohalm (Rupea) a fost oferită fondului de pensii al Oficiului casei arhidiecezane
din Sibiu; 20 septembrie 1907;
• O carte de vizită imprimată cu numele lui Gheorghe Gociman şi soţia, din Predeal?, funcţionar C. F. U.;
1909;
• Un program imprimat al Concertului Societăţii Academice "România Jună" din Viena, cu o menţiune "la
pian d-ra Aurora de Barbu"; 10 mai 1912, 3 p.;
• O broşură cu Alt. de lege XVI din 1913 despre regularea competinţelor dela şcolile primare populare
cu caracter communal şi confesional. Traducere de Dr. Ion Mateiu, Sibiu, 1913, Tiparul tipografiei
arhidiecezane, 34 paragrafe, 19 p.;
• O carte poştală semnată de către "Severa şi ai săi" din Reghin pentru Demetriu Moldovan, protopop la
Sighişoara; 17 februarie 1917;
• Matricola Protopresbiteratului Sighişoara pe numele preotului paroh din Criş (jud Mureş astăzi)- Ierofteiu
Viscreanu din Archidieceza ortodoxă română de Alba Iulia şi Sibiu, emisă la Criş în 7 decembrie 1922;
• Matricola Protopresbiteratului Sighişoara pe numele preotului paroh din Şoard (jud Mureş astăzi) -Ioan
Dan din Archidieceza ortodoxă românâ de Alba Iulia şi Sibiu, emisă la Şoard în 7 decembrie 1922;
• Necrologullui Sever de Barbu (1860-1932), Sighişoara, 28 decembrie 1932;
• O fotografie alb-negru (14x23cm) cu Zaharia Boiu jr. la maturitate.
Înainte de prezentarea celor două testamente mai sus amintite am dori să explicăm, pe scurt, noţiunea
juridică de testament.
Testamentul este un act unilateral, revocabil, care produce efecte din momentul morţii testatorului şi prin
care acesta dispune cu titlul gratuit de toate bunurile sale (legatul universal), de o fracţiune din ele (legat cu
titlu universal) ori de unul sau mai multe bunuri determinate (legat cu titlu particular). 3
Ca şi în zilele noastre un testament din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, era un act solemn
şi putea fi de trei tipuri: olograf, autentic şi mistic (secret). Testamentul olograf era scris în întregime, datat şi
semnat de către testator. Testamentul autentic era testamentul căruia autoritatea judecătorească (sau notarul) îi
conferea autenticitate, conform dispoziţiilor legale. Testamentul mistic era o formă intermediară între cele de
mai sus. Acesta era semnat de testator, strâns, sigilat şi prezentat tribunalului, care punea pe el o supraapreciere
autentică, testamentul rămânând secret până la moartea testatorului. 4
În Ungaria şi Transilvania Codul Civil austriac a fost introdus în anul1853, iar după 1867, data de la care
Ungaria a obţinut drept propriu de legiferare, acest cod a fost completat şi modificat cu o serie de legi, decrete
şi ordonanţe elaborate în statul maghiar, între anii 1867-1917. În ceea ce priveşte succesiunea testamentară,
Codul Civil austriac a făcut distinctia între testament (act de ultimă voinţă, prin care într-una din dispoziţiile
finale se făcea referire la moştenitori) şi codicil (act în care se cuprindeau alte dispoziţii, nefăcându-se
numire de erezi). Această deosebire a avut o importantă practică, testamentul ulterior scotându-1 din vigoare
3
Istoria dreptului românesc, voi II, partea a doua, coordonator Ioan Ceterchi, Bucureşti, Ed. Academiei R. S. R., 1984, p. 157;
Codul Civil, Bucureşti, Ed. AII, 1993, art. 802 şi art. 858.
4
Dumitru V. Firoiu, Istoria statului şi dreptului românesc, Bucureşti, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1976, p. 200.
270
pe cel anterior, în timp ce la codicil nu exista un asemenea efect. Dreptul maghiar nu a recunoscut această
distincţie.
În Transilvania celei de a doua jumătăţi a veacului al XIX-lea testamentele private au fost scrise şi redactate
în prezenţa martorilor, chemaţi să constate în persoană faptul că testatorul nu a fost înşelat sau dus în eroare,
martorii trebuind să dovedească pe act că testatorul a subsemnat testamentul în prezenţa lor, iar în cazul în
care aceştia nu ştiau carte, trebuia să se facă "citirea" şi nu "arătarea" testamentului. 5 În această categorie se
încadrează şi cel de al doilea testament al lui Zaharia Boiu senior (1878).
Testamentul olograf al lui Zaharia Boiu senior datează din anul 1867, după cum se poate observa şi din
inscrisul aflat pe exteriorul hârtiei pe care a fost scris: "Testamentul nostru din anul1867 făcut". Alcătuit în
urmă cu 137 de ani, acest testament prezintă o serie de caracteristici, care se cuvin a fi semnalate. Textul este
scris într-o grafie latină, cu cerneală de culoare neagră, în limba română şi numără 31 de rânduri pe foaia întâi
recto, 32 pe foaia întâi versa şi 3 rânduri pe foaia a doua recto. Scrisul de pe foia întâi recto şi versa este identic
şi aparţine lui Zaharia Boiu senior. Textul de pe foaia a doua recto este diferit în privinţa formei literelor şi a fost
adăugat probabil în anul 1878, când Zaharia Boiu sen. încheie testamentul autentic la un notar. Hârtia, uşor
îngălbenită, pe care a fost scris textul, este o hârtie de bună calitate, având lăţimea totală de 42cm şi lungimea
de 34cm. Caligrafia cuvintelor scrise de Zaharia Boiu sen. este una relativ uşor descifrabilă, fiind folosite în text
pe lângă literele latine, cifrele arabe şi semnele de punctuaţie.
Informaţiile de ordin istoric şi genealogie cuprinse în acest testament olograf sunt deosebit de valoroase şi
însemnate pentru noi, pentru istoricul familiei Boiu din Sighişoara.
Formula de început este una pur creştină, invocându-se numele Sfintei Treimi: "In Numele Tatalui, si al
fiului, si al S. Duhu" după care urmează textul propriu-zis al testamentului. Aflăm acum că "subscrisii capi de
familia Boiu din Sigisioara" se aflau în 1867 în cel de al 44-lea an al căsătoriei, ceea ce însemna că Zaharia
Boiu sen. s-a căsătorit în anul 1823. Soţii Boiu "fiindcă ora mortii atotpamanteanu este nesciuta [... } puţina
avere castigate de noi cu insus munca manilor nostre [... ] renduim cele urmatore [...}."Din rândurile 11-14 ale
testamentului cunoaştem că Zaharia Boiu senior s-a născut în anul1800 şi era în 1867 preot paroh şi protopop
ortodox (greco-oriental) al oraşului Sighişoara. Soţia sa, "protopreoteasa Ioanna Palusian" s-a născut în anul
1806, iar căsătoria celor doi a avut loc la Sighişoara în 13 februarie 1823. În urma acestei căsătorii s-au născut
6 copii din care 5 erau căsătoriţi în anul 1867: Elena (născută în anul 1824 şi căsătorită a doua oară, cu Ioan
Nyerges); Marinca (născută în 1828 şi căsătorită cu Ion Boian); Zacharia (născut în 1834, căsătorit cu Caliopi
Demian); Dumitru (născut în 1836, căsătorit cu Carolina); Maria (născută în 1841 şi căsătorită cu Ioan Ciceiiu)
şi Ioana (născută în 1847 şi necăsătorită).
Cei cinci copii care erau căsătoriţi "sa romana multiemiti cu ajutoriul ce pene acum s-au impartasit dela
noi mult putinu, precat ne-au fost putintia parinteasca, iar Ioanni, carea pene acum nou avut dela noi inca
alte decat crescerea i daruim via de peste pod, care este intre vecini: fohan Schenauer si Cararea Viilor[... ]" cu
menţiunea că· dacă unul dintre soţi va muri, cel în viaţă va folosi via în comun cu Ioana, mezina familiei. 6
Într-o altă dispoziţie a testamentului se precizează că "[ ... ] bucatele ce vor fi in anul cand se va templa
moartea unuia din noi: cucuruzu, vinu, slanina si hainele de pat si de inbracaminte sa nu se iaie la impartiala
ci se remana la partea remasa in veduvie". Se poate lesne observa că testatorul prin dispoziţia aceasta dorea
o oarecare siguranţă materială pentru cel rămas în viaţă, prin transmiterea foloaselor bunurilor mobile ale
familiei.
Este probabil ca o altă parte a "averii" familiei Boiu să fi constat la acea vreme şi în bani, din moment ce se
indică în testament: plata unei datorii de "200 f M. C.la D. Vagner Batrinu", "ingroparea cuviincioasa" a celui
mort şi nu în ultimul rând împărţirea "dupa legi, luund toti 6 frati parte egal indreptatita unu ca alt; de sine
intielegandu-se, ca partea veduvita are dreptu de a lua inainte, apoi copii toti 6, a lor intocma se impartiasca".
Dacă până acum testatorul a dispus de partea bunurilor mobile, către sfârşitul testamentului se
consemnează "averea statatoare", care se compunea în anul1867 din: casa cu grădina, via din Venchi şi locul
de curte din Corneşti "cu piatra de zid uit care va fi cam la 15 stenjeni". Zaharia Boiu sen. mai preciza aici, ca
şi o întărire a celor menţionate în rândurile de mai sus ale testamentului, că "averea mişcătoare ce va fi toto se
va imparti".
5
Ibidem, p. 201.
6
Testamentul olograf a/lui Zaharia Boiu senior, manuscris, 1867, foaia întâi recto.
271
În finalul testamentului remarcăm că cele scrise în această formă, au constituit vointa finală a testatorului
în ceea ce priveşte averea sa şi din "iubirea cea parintească rogam pe toti fii, se se invoiasca si sa subscrie ca
lege [... ]". Formula de încheiere este din nou una religioasă ''[. .. ] Binecuvantare cereasca, pogorata in urma
Binecuvantarilor parintesci".7
Cuvintele "Zacharia Boiu Parochu şi Protap Sigis. Gr. Or. Tata" şi semnătura acestuia, alături de numele
"Ioana Boiu nascuta Palusian. Muma" se află înscrise în finalul testamentului olograf din anul1867.
Deşi este relativ simplu ca şi formă de exprimare şi alcătuire, acest testament ne oferă o primă înţelegere
a faptului că în oraşul Sighişoara, în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea au existat două persoane cu
numele de Zaharia Boiu, unul fiind tatăl, iar cel de al doilea fiul. Zaharia Boiu sen. s-a căsătorit în Sighişoara la
13 februarie 1823 cu Ioana Palusian, cu care a avut 6 copii: Elena, Marinca, Zacharia, Dumitru, Maria şi Ioana.
Zaharia Boiu jr. s-a căsătorit cu Caliope (1840-1933), fiica negustorului grec Damianos, participant la mişcarea
eteristă şi refugiat în Transilvania, la Sighişoara, unde şi-a întemeiat o familie. 8
Cel de al doilea testament al lui Zaharia Boiu sen. a fost autentificat la Sighişoara în data de 6 iunie 1878
de către Horsia Agoston, notarul regal al oraşului liber-regesc Sighişoara. Hârtia pe care a fost scris testamentul
este o hârtie tip, cu număr de înregistrare, stema regatului Ungariei în partea superioară la mijloc şi titlu (act
notarial), imprimate în limba maghiară la tipografia Binder & Horeth din Sighişoara. Grafia latină, cu cerneală
neagră a textului cuprinde 21 rânduri pe prima pagină, 27 pe cea de a doua, 30 pe a treia şi 29 rânduri pe pagina
a patra.
Pe pagina 1 primele 3 rânduri sunt tipărite, iar apoi urmează textul manuscris, 15 rânduri introductive în
limba maghiară şi 6 în limba română. Pagina 4 include doar 1 rând în limba română şi 28 în limba maghiară9 , un
timbru de autentificare de 50 crăiţari (otven krajcz6r). Ştampila oficială a notarului regesc Horsia Agoston din
Sighişoara, cu stema regatului Ungariei în centru şi semnătura notarului certifică autenticitatea documentului
cuprins în cele 4 pagini manuscrise. Credem că scrisul din acest document aparţine notarului Horsia Agoston.
Forma literelor cuvintelor din testament este total diferită de cea din primul, multe dintre acestea având diverse
accente fonetice, specifice limbii maghiare scrise. Dimensiunile hârtiei sunt: lăţime 42cm, lungime 34cm, iar
scrisul este uniform pe toate cele 4 pagini, care sunt numerotate, prin imprimare, în partea superioară. Acest
act notarial a fost redactat şi autentificat în 2 exemplare, unul la testator, altul la notar şi a fost înregistrat la nr.
55/1878.
În cele 15 rânduri introductive ale testamentului autentic, scrise în limba maghiară, notarul regal Horsia
Agoston ne comunică că acest testament este scris la dorinta lui Zaharia Boiu senior, preot paroh greco-oriental
(ortodox) la Sighişoara şi a soţiei sale Ioana, născută Palusian, locuitori ai oraşului Sighişoara, în cartierul
Corneşti, la casa cu nr. 63. Martori la încheierea şi autentificarea acestui act au fost Olteanu Vasile, picher şi
Moldovan Mihaela, învăţătoare la o şcoală "poporală" din oraş 10 •
Soţii Boiu dispun "din liberă vointia, in privintia averei[... ] pentru casulu martei[... ]". Cele 5 paragrafe
numerotate ale testamentului cuprind cele 5 mari dispozitii ale testatorului, dispozitii pe care le redăm în
rândurile de mai jos. În prima dispoziţie, Zaharia Boiu sen. "donezu şi legatuiescu sociei mele de casatoria
foanna Boiu, nascuta Palusian, tate vestmintele, bucatele, cari vor remane dupa mine, si intrega mea parte din
vinia, ce o posedam ambii, si este cuprinsa in cartea funduaria a comunei urbane Sighisiora nr. prot. 204 nr.
curg. 3, nr. tap. 5985, 5986, 5987 şi 5988 si dispunu ca deca voiu muri eu inaintea soeiei mele, aceste avere[... ]".
Bunurile intrau în exclusiva proprietate şi posesie a lui Ioana Boiu doar la moartea soţului ei. A doua parte din
averea familiei se împărţea după prevederile legale între copii: Marinca, Zaharia jr., Dumitru, Maria şi Ioana.
Numele celui mai mare copil al soţilor Boiu, Elena, nu mai este menţionat în acest testament (probabil murise
în intervalul de timp 1867-1878)),11 A doua dispozite a testamentului cuprinde exact aceleaşi prevederi ca şi
prima, dar este valabilă în cazul în care soţul, Zaharia Boiu sen., va muri înaintea soţiei sale, Ioana. Dispoziţia
7
Testamentul olograf a/lui Zaharia Boiu senior, manuscris, 1867, foaia întâi versa.
8 Mircea Opriţiu, Ion Mariş, Mic dicţionar de personalităţi care s-au născut, au trăit şi au creat ori au avut legături cu
meleagurile sibiene, Rlscicolul 1 {A şi B), Biblioteca Astra, Sibiu, 1996.
9 Ţin să mulţumesc şi pe această cale domnului Nagy VLlmos (Sighişoara) pentru ajutorul acordat la traducerea textului
din limba maghiară în limba română.
10 Testamentul autentic al lui Zaharia Boiu senior, manuscris, 1878, pag. 1.
11
Ibidem, pag. 2.
272
a treia din testament rezumă primele două dispoziţii testamentare: "Prin urmare, oricarele dintre noi va mori
antaiu - celu remasu in vietia are se capete in eschisiva sa proprietate tote vestmintele si bucatele nostre cum si
intrega vinia de sub nr. prot. 204 nr. curg. 3, nr. top. 5985, 5986, 5987 şi 5988."
De o atenţie aparte se bucura în acest testament mezina familiei Boiu, Ioana, care între timp se căsătorise
şise numea Moldovan. Aceasta moştenea, în momentul morţii părinţilor săi, cu drept exclusiv de proprietate,
via amintită mai sus la numere cadastrale din cartea funciară a oraşului Sighişoara.
Ultima dispoziţie prevedea ca "Ceea/altă avere, ce va remane dupa moartea nostra a amendorora, (afara
de vini a legata fii ei nostre joanna marit. Moldovan u, sub p. IV), sa se imparta, dupa subtragerea passiveloru intre
toti fiii nostri: Zacharia, Marinca, Dumitru, Maria şi foanna in parti egale. "12
Cele cinci dispoziţii ale testamentului lui Zaharia Boiu sen. din anul 1878 sunt relativ diferite de cele
cuprinse în testamentul olograf din anul1867. Prevederile testamentare, trecute în acest testament de mâna
notarului regal Horsia Agoston ne permit înţelegerea situaţiei materiale şi financiare a soţilor Zaharia (78 ani)
şi Ioana Boiu (72 ani), care au dispus prin propria lor voinţă de averea lor, care era moştenită după moartea
celor doi, de către cei 5 copii.
Testamentul consemnează faptul că unul dintre martori era analfabet (Vasile Oltean) şi că părţile testatoare
şi martorii şi-au prezentat acordul şi înţelegerea lor faţă de dispoziţiile testamentare şi au dovedit sub
semnătură proprie că erau în deplinătatea facultăţilor mintale. Martorii, Mihaela Moldovan şi Vasile Oltean,
au asistat alături de testatorii Zaharia şi Ioana Boiu, la scrierea testamentului de către notar. Pentru emiterea
acestui act oficial, notarul a avut următoarele cheltuieli: 4 forinţi pentru taxa de timbru, 1 forint deplasarea, 1
forint întocmirea actului, 70 crăiţari scrisul actului. În total, onorariul notarului regal pentru acest testament
a fost de 6 forinţi şi 70 crăiţari. Totodată notarul Horsia Agoston certifica faptul că un exemplar din acest act
notarial rămânea la el şi era identic cu cel original.
În finalul testamentului se află timbru} de 50 de crăiţari prin care s-a autentificat testamentul, ştampila
oficială a notarului şi semnătura acestuia, 13 elemente care ofereau putere deplină aplicării dispoziţiilor
testamentare ale lui Zaharia Boiu senior. Credem că prezenţa celui de al doilea testament a anulat dispoziţiile
testamentare din primul. Ar fi interesant de urmărit în timp şi de cercetat aplicarea celor 5 dispoziţii
testamentare ale lui Zaharia Boiu senior şi consecinţele acestora asupra evoluţiei ulterioare a familiei Boiu.
Cele două testamente ale lui Zaharia Boiu senior pot fi calificate drept o sursă preţioasă de informaţii în
ceea ce priveşte atitudinea în faţa morţii a unui preot român ortodox din cea de a doua jumătate a secolului
al XIX-lea. Problemele ridicate de aceste două documente se includ cu succes în sfera mentalităţilor şi a
sensibilităţilor legate de fenomenul morţii.
"Testamentul chiar dacă este în mod paradoxal un document prin excelenţă subiectiv, dezvăluind eul
interior în resorturile sale cele mai intime şi mai profunde, el devine pentru istoric unul dintre documentele
cele mai obiective. Realizat înaintea momentului final, sau chiar în circumstanţe care preced agonia, el oferă
bilanţul atitudinilor celor mai sincere, pentru că nimeni nu trişează cu propria sa moarte". 14 Putem considera
cele două testamente drept două mărturii care ne îndrumă asupra gesturilor în faţa morţii ale unui om cu o
pregătire teologică, care a înţeles pe deplin faptul că moartea este un dat al vieţii.
Prezentarea celor două documente reprezentative pentru istoricul familiei Boiu din Sighişoara a permis
printre altele, înţelegerea mai exactă a numelui Zaharia Boiu în istoria oraşului Sighişoara din secolul al XIX-lea.
Am considerat necesar să redăm acest aspect mai puţin cunoscut al istoriei românilor din Sighişoara pentru
a aduce clarificările necesare asupra celor două persoane care au purtat acelaşi nume - Zaharia Boiu, dar care
au avut destine şi cariere în două oraşe diferite- Sighişoara şi Sibiu. Datele importante cuprinse în cele două
testamente au permis reliefarea unei imagini mai complete asupra celui care a fost Zaharia Boiu senior, despre
care informaţiile sunt destul de puţine.
În finalul acestui articol ne exprimăm speranţa unor cercetări mai amănunţite şi mai complexe privind
istoricul familiei Boiu din Sighişoara, analize care să dezvăluie şi alte aspecte inedite sau mai puţin cunoscute
din istoria românilor sighişoreni.
12
Ibidem, pag.3.
13
Ibidem, pag. 4.
14
Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalităţi colective şi imaginar social. Istoria şi noile paradigme ale cunoaşterii, Cluj-
Napoca, Presa Universitară Clujeană/Mesagerul, 1996, pp. 105-107.
273
Data About the History of Boiu Family from Sighişoara.
The Wills of Zaharia Boiu Senior
Summary
The author of this article presents the two wills of Zaharia Boiu senior discovered in the year 1999 in
Sighişoara Fortress. One of these wills was written by Zaharia Boiu in 1867 and the second was written and
legalized for Zaharia Boiu senior by the royal notary Horsia Agoston from Sighişoara (second half of 19th
Century).
These wills are very important and valuable for the history of mentalities and for understanding the
attitude towars death in 19lh Century in Transylvania.
274
275
-
~
~
~ ~~~~~~-~~~~~,~~----·---~
276
'
ţ
(
ţ r"l
oh
"
~
"'
j:l...
277
ANEXAm
Testementul olor:m.f al lui Zahqrig Boiu senior (186Zl
Foaia 1 recto
"Sigisiora diua anu 1867.

In Numele Tatalui, si al Fiului, si al S. Duhu!
Noi subscrisi capi de familia Boiu din Sigisiora cu dara lui Dumnedieu ajungend intrai 44le an al casatorii
nostre nevedem acum ajunsi la marginea ace stii vieti trecatore; si fiind ca ora morti atotpaminteanu este nesciută,
si pentru ca fiilor nostri cei pene acum cu noi bine pociuiti putina avere castigata de noi cu insus munea manilor
nostre, ce va ramanea de noi se nu le fie causa de ciarta, si diferintia intre ei, renduim cele unnatoare:
Zacharia Boiu Parochu si Protopopu Sigisiori Gr. Or. nascut in anul1800.
Sotia mea Protopreoteasa Ioanna Palusian nascuta in anul1806. Casatoriti 1823. 13 febr. -.
Fii nostri
1. Elena, nascuta in anul1824. Casatorita cu Ioan Njerges, intra 2 a Casatorie a ei.
2. Marinca, nascuta in 1828. Castorita cu Ion Boian.
3. Zacharia, nascut 1834. Casatorit cu Caliopi Demian.
4. Dumitru, nascut 1836. Casatorit cu Carolina.
5. Maria, nascuta 1841. Casatorita cu Ioan Ciceiiu.
6. Ioanna, nascuta 1847, pena adi inca necasatorita.
Toti cei 5 Casatoriti se remana multiemiti cu ajutoriul ce pene acum sau impartasit de la noi mult putinu,
precat neau fost putin tia parinteasca.
Iar Ioanni, carea pene acum nou avut dela noi inca alte decat "crescerea", i daruim via de peste pod, care
este intre vecini: Johan Schenaur, si Cararea Viilor.
Cu aceia insa: ca pene traim unu din noi, via se remana in posesiunea si dojdea de penaci a veduvitului sau
a veduvitei, iar lucru si folosu se fie dinpreuna cu ia.
Foaia 1 verso
Mai departe, bucatele ce vor fi in anul cand se va templa martea unuia din noi: cucuruzu vinu slanina si
hainele de pat si de inbracaminte senuse iaie la impartiala, ci se ramana la partea ramasa in veduvie; apoi
ceilalta avere remase dupe ce din totu se va plati detoria de 200 f M. C.
ce este la D. Vagner batrinu 1de nu sar putea pene atuncea plati 1mai intei se se plateasca si îngroparea
cuviincios, apoi se se impartiasca dupe legi, luund toti 6 frati parte egal indreptatita unu ca alt; de sine
intieleganduse, ca partea veduvita are dreptu de alua inainte, apoi copii toti 6 alor intocma se impartiasca.
In sfarsit, pdrtea remase in veduvie cu al sau pote face ce va vrea.
Avera statatore este pene adi: casa cu gradina. Via din Venchiu. Si Locu de Curte din Cornesci cu piatra de
Zid uit care va fi cam la 15 stenjeni. apoi ceialalta avere miscatore ce va fi tata se va imparti.
Aciasta vointie a nostre, din iubirea cea parinteasca rogam pe toti fii nostri, se se in voiasea si se subscrie,
ca lege ca si si fameliei nostre, spre odihna sufletilor nostre, iar lor la toti frati binecuventarea cereasca, pogorita
in urma binecuventarilor parintesci.
Anu Luna Diua si Locu deasupra.
Zacharie Boiu Parochu si Protap.

[semnătura] Sigis. Gr. Or.
Tata
Ioana Boiu nascuta Palusian
Muma
278
Foaia 3 recto
In diua 14/26 Maiu 1878

Sau facut Testament nou prin D. Horsea
Notariul regescu.
ANEXA IV
Testamentul autentic al lui Zaharia Boiu senior f187Bl
Foaia 1 recto
Nr. de înregistrare 55/1878
Act notarial
Au apărut în faţa mea, subsemnatul Horsia Agoston, notar regal din Sighişoara, în locul, În anul, în
luna şi
în ziua subscrise, părţile următoare: Boiu Zacharia preot paroh greco-oriental al oraşului Sighişoara şi
soţia născută Palusianu joana, locuitori ai oraşului Sighişoara, în cartierul Corneşti la" casa cu nr. 63- din care
următorii[...] şi Olteanu Vaszilie, picher de drumuri şi Moldovanu Michaila, învăţătoare,la o şcoală "poporală",
locuitori ai Sighişoarei, invitaţi ca martori, cu înţelegerea ambelor părţă şi în faţa sus numiţălor martori şi a mea
personal au făcut cunoscut după cum unnează testamentul: Subscrisii soei de casatoria Zacharia şi joanna Boiu
dispunemu, din libera nostra vointia, in privintia averei n6stre pentru casulu mortei, urmat6riele:
IEu Zacharia Boiu, parohu şi protopopu romanu gr. or. in Sighisi6ra,
Foaia 1 verso
prin acesta dau, Donezu şi legatuiescu sociei mele de căsătoria joanna Boiu nascuta Palusianu, tote vestmintele,
bucatele, cari voru remane dupa mine, şi intrega mea parte din vinia, ce o posediemu ambii, şi este cuprinsa
în cartea funduaria a comunei urbane Sighisiora nr. prot. 204 nr. curg 3. nr. top. 5985, 5986, 5987 şi 5988 şi
dispunu ca deca voiu mori eu inaintea sociei mele, acesta avere, aci specificată, adeca vestmintele, bucatele şi
intreg6 mea parte din vinia aci cercuscrisa să treca, după moartea mea, in eschiva proprietate si possessiune a
numitei mele socie johanna Boiu nascuta Palusianu. Ceea/alta avere, ce ar remane după mine, să se imparta
intre toţi fiii nostri: Marin ca, Zacharia, Dumitru, Maria şi joanna, După dispusetiunile legei.
II Asemenea si eu joanna Boiu, nascuta Palusianu, dispunu ca decă voiu mori eu inaintea sociului meu, tate
vestmintele, bucatele şi intrega mea parte din viia susu
Foaia 2 recto
cercuscrisa, se remana in eschisiva proprietate şi possessiune a soei ului meu Zacharia Boiu Senior, era ceealalta
avere, ce sar ' tiene de remasulu meu, să se imparta intre toţi fiii noştri mai susu numiti, după desposetiunilei
legei, adeca in parţi egale.
III Prin urmare, oricarele dintre noi va mori mai antâiu - celu remasu in vietia are se capete in eschisiva sa
proprietate tote vestmintele şi bucatele nostre cum şi intrega vinia de sub nr. prot. 204, nr. top. 5985, 5986, 5987
şi 5988.
W În fine eu, Zacharia Boiu şi eu joanna Boiu nascuta Palusianu dispunemu impreuna, ca dupa martea nostra
a amendorora, vinia nostra mai susu amintita, cuprinsa în cartea fund. a Sighisi6arei nr. prot. 204, nr. top.
5985, 5986, 5987 şi 5988 să o capete, calegatu, fiia nostra foanna maritata Moldovanu cu dreptu de eschisiva
şi deplina proprietate. __ _
279
V Ceealalta avere, ce va remane după moartea nostra a amendorora, (afara de vinia legata fiiei nostre foanna
marit. Moldovanu, sub. p. IV), s6 se imparta, dupa subtragerea passiveloru intre toţi fiii nostri: Zacharia,
Marinc6, Dumitru, Mari6 si
Foaia 2 versa
Joanna în părţi egale. __
În prezenţa voită a notarului, în mersul cauzei, părţile şi martorii au fost prezenţi şi cu acordul şi cu
intelegerea lor, subsemnatul, adică părţile, martori, Boiu, Pa.lusianu Joanna, sub semnătură proprie, în prezenţa
subscrişilor, care au dovedit că sunt de faţă, se menţionează că părţile au fost în deplinătatea facultăţilor
mintale.
Emis în Sighişoara în 1878, mai, 26. Zacharie Boiu, s. k. Parohu şi Protopopu gr. or. Joannâ Boiu, nasc.
Palusianu, altalam Michaila Moldovanu s. k. martor de nume la scris, Oltyân Vasilie s. k. martor şi supraveghetor
la scriere.
Horsea Ăgoston, notar regal, onorariu şi taxa pentru emiterea actului: 4 forinti pentru timbru, cheltuieli de
deplasare 1 forint, întocmirea actului 1 forint, pentru scris 70 kr. (crăiţari), total6 forinţi şi 70 kr.
Eu certific că această copie cu nr. 55/1878 este identică şi corespunde cu cea originală, pe care o mărturisesc
şi care se află în păstrare la mine, cu timbrul de 1 forint.
Emis în Sighişoara, în 1878, iunie, 6.
Cheltuieli:
1. legalizare 70 la:
2. timbru 50 kr.
3. scriere 70 la:
Total 190 kr.
Ştampila notarului Semnătura notarului
Horsea Agoston
Notar regal la Sighişoara
280
O dezbatere în presa vremii:
starea bisericii unite din Ardeal- viziunea lui Bariţ
Ciprian GHIŞA
1. Preliminarii
Presa din perioada 1832-1850 era la începuturile sale. În 1838 apăreau la Braşov foile lui Bariţ, iar în
1847 se tipărea la Blaj primul număr din Organiulluminării condus de Cipariu. Unul din subiectele dezbătute
în paginile lor au fost problemele bisericeşti privind Biserica Unită, cu o tematică foarte diversă: ştiri despre
activitatea episcopului, despre vizitaţiile canonice, despre manifestările organizate la Blaj cu ocazia diferitelor
sărbători oficiale, ca şi ziua de naştere a împăratului, date despre schimbările la nivelul protopopilor sau
consistoriului, despre problemele matrimoniale, informaţii privind evoluţia Bisericii Catolice în general, la
Roma dar şi în alte state europene- Spania, Portugalia, Germania sau Polonia, articole menite a combate diverse
defecte ale comportamentului uman privite şi din prisma moralei creştine 1 . Acestora li ~e adaugă şi o serie de
articole de analiză a stării în care se afla Biserica Unită din Ardeal. Cele care au deschis această cale au fost
recenzia critică asupra Şematismului din 1842 semnată sub protecţia anonimatului, A.B.C., şi celebrul articol
al lui Simion Bărnuţiu din decembrie 1842, Săborul cel Mare al episcopiei Făgăraşului. 2 Acestea apăreau însă
într-un context foarte bine definit. În 1842 izbucnise conflictul între episcopul Lemeni şi grupul de profesori
din jurul lui Simion Bărnuţiu provocat de o serie de motive care nu sunt încă pe deplin lămurite datorită
insuficientei studieri a tuturor categoriilor de surse legate de acest subiect atât de controversat: disensiunile
în legătură cu necesitatea convocării soborului cel mare, opoziţia episcopului faţă de acest lucru, acuzele de
încurajare de către elita blăjeană în frunte cu arhiereul a limbii maghiare în detrimentul limbii române şi
de pasivitate în conducerea luptei naţionale, acuzele legate de guvernarea cu caracter despotic a episcopiei
de către Lemeni şi de administrare proastă a fondurilor, divergenţele legate de problema celibatului clerical.
Acestora li se adaugă şi numeroase aspecte colaterale dezbaterii principale, provocate de tensiuni provenite din
relaţiile personale dintre cei direct implicaţi, de interpretările uneori iraţionale ale anumitor gesturi sau replici
şi de reacţiile duse până la extrem ale unora din cei angajaţi în acest imens scandal numit generic "procesul
Jemenian". 3
1
Aceste articole din urmă sunt rodul strădaniilor intelectualilor perioadei de a ridica poporul din starea de înapoiere în care
se afla. Pentru aceasta era nevoie în primul rând de o viaţă morală cât mai bună. Bariţ şi colaboratorii săi au identificat
printre principalele probleme: credinţa oamenilor în superstiţii, consumul excesiv de alcool sau defăimarea. Existenţa
perspectivei moralei creştineşti din acest tip de discurs se datorează şi pregătirii teologice a autorilor. Între astfel de articole
amintim: George Bariţ, Credinţa deşartă (Superstiţia), în Foae pentru minte, inimă şi literatură, an rv, 1841, nr. 9, p. 68-
71, nr. 10, p. 73-78; Moise Sora Noak, Defăimarea, în Foae pentru minte, inimă şi literatură, an VI, 1843, nr. 12, p. 94-95;
George Bariţ, Asupra vinars-rachiului, în Foae pentru minte, inimă şi literatură, an VITI, 1845, nr. 18, p. 148.
2
A.B.C., Pentru Schematismul clerului din episcopatul Făgăraşului şi încă ceva, în Foae pentru minte, inimă şi literatură,
an V, 1842, nr. 26, p. 201-205; Simion Bărnuţiu, Săborul cel Mare al episcopiei Făgăraşului, în Foae pentru minte, inimă
şi literatură, an VI, 1843, nr. 4-5.
3
Vezi: Coriolan Suciu, Preambule la procesullemenian, în Cultura Creştină, an XVIII, iun.-iul. 1938, nr. 6-7, p. 384-388,
aug.-sept. 1938, nr. 8-9, p. 501-520, oct.-nov. 1938, nr. 10-11, p. 640-663, dec. 1938, nr. 12, p. 730-745, an XIX, ian.-febr.
1939, nr. 1-2, p. 56-69; George Bogdan-Duică, Viaţa şi ideile lui Simion Bărnuţiu, Ed. Cultura Naţională, Bucureşti, 1924,
p. 46-65; Octavian Bârlea, Metropolia Bisericii Române Unite proclamată în 1855la Blaj, în Perspective, an X, 1987, nr.
37-38, iul.-dec., p. 51-105; Ioan Chindriş, Simion Bărnuţiu. Suveranitate naţională şi integrare europeană, Cluj-Napoca,
1998, p. 19-22; Marcel Ştirban, Episcopul Ioan Lemeni {1832-1850} şi problemele epocii sale, în Sargeţia, 2001-2002, an
XXX, p. 417-423; George Bariţ, Părţi alese din istoria Transilvaniei pe 200 de ani în urmă, voi. 1, ed. Il, Braşov, 1993, p.
574-581.
281
Care a fost poziţia lui Bariţ în acest conflict? El nu a acţionat în mod direct şi nici nu a luat partea lui
Bărnuţiu. Gazeta 1Tansilvaniei nu a publicat multe date despre proces şi nici nu a comentat în mod deschis
situaţia de la Blaj. 4 Tonul său era însă favorabil partidei episcopale. Tocmai de aceea George Bogdan-Duică îl
acuza pe Bariţ de subiectivism şi de neseriozitate în tratarea acestui subiect. 5 Bariţ nu a fost însă de acord cu
cele întârnplate la curtea episcopală şi nici cu poziţia de forţă pe care au abordat-o Bărnuţiu şi partizanii săi.
Era chiar nemulţumit că episcopul nu a reacţionat mai energic pentru liniştirea spiritelor. 6 Desigur, părerile
sale pot fi justificate prin faptul că s-a simţit poate dator faţă de episcopul Lemeni pentru ajutorul pe care i l-a
acordat constant în anii precedenţi: în conflictul său cu canonicul Baziliu Raţ; cu ocazia mutării sale la Braşov;
acceptul dat pentru a se căsători; în conflictul lui Bariţ cu secretarul magistratului din Braşov, George Kaiser;
prin intervenţiile vlădicului pe lângă autorităţi pentru a nu înăspri cenzura asupra ziarelor sale. 7 Bariţ a fost
însă o personalitate mult mai moderată decât Bărnuţiu, iar ceea ce combate el de fapt, este maniera în care s-au
pus problemele şi escaladarea până la un nivel nepermis a conflictului şi nu ideile în sine. Această atitudine
este dovedită de faptul că a publicat totuşi în Foae pentru minte, inimă şi literatură atât recenzia foarte dură la
Şematismul blăjean din 1842 cât şi articolul lui Bărnuţiu legat de soborul cel mare. Nu a realizat el care va fi
efectul publicării lor? Într-o scrisoare adresată episcopului Lemeni în 17/29 decembrie 1842, Barit spunea că a
publicat respectiva recenzie crezând că ea era cunoscută de episcop şi aprobată de acesta. 8 Greu însă de crezut
că un om de talia lui Bariţ putea fi atât de naiv, mai ales că era informat de creşterea tensiunilor la Blaj. De altfel,
în legătură cu articolul lui Bărnuţiu va recunoaşte chiar el peste câteva decenii cât de puternice au fost urmările
acestuia. 9 Apoi, chiar în timpul desfăşurării procesului lemenian, Bariţ publica în Gazeta de 1Tansilvania o
serie de articole în care se comenta mai mult sau mai puţin critic situaţia Bisericii şi a şcolii românilor uniţi
ardeleni. Ele nu sunt foarte multe, dar sunt semnificative şi puteau contribui la accentuarea tensiunii, chiar
dacă unele au fost scrise ca reacţii la o serie de comentarii apărute în presa maghiară. 10 Se poate însă afirma
că poziţia lui Bariţ este explicabilă prin încercarea sa de ziarist de a menţine o linie cât mai obiectivă faţă de
4
Prima menţiune datează din anul 1844, când este relatată adunarea consistorială din 24 martie în care s-a citit
documentul primit de la primatul Ungariei şi s-a dezbătut problema profesorilor şi a elevilor implicati în evenimentele
din Blaj. Sunt amintite şi discutiile legate de convocarea soborului şi de starea financiară. Tonul de ansamblu este
favorabil episcopului. Vezi: Gazeta 'fransilvaniei, an VII, 1844, nr. 27, p. 105. O altă luare de poziţie este din martie 1845
în care este salutată trimiterea a trei dintre profesori în parohii: Simion Bărnutiu, IosifPop şi Dimitrie Boer. Vezi: Gazeta
Transilvaniei, an VIII, 1845, nr. 21, p. 81, nr. 30, p. 117. Este amintită apoi prezenta la Blaj a episcopului Vasile Erdelyi
pentru a ancheta situaţia. Vezi: Gazeta 'fransilvaniei, an VIII, 1845, nr. 33, p. 129, nr. 37, p. 145, nr. 39, p. 154, nr. 43, p.
170-171. Sinuciderea profesorului Iosif Pop este relatată cu regret în şirul tragicelor evenimente de la curtea episcopală.
Gazeta Transilvaniei, an VIII, 1845, nr. 35, p. 137. În final a fost anunţată şi prezenta celei de-a doua comisii de anchetă,
cea condusă de episcopul Gaganet în octombrie 1845. Gazeta Transilvaniei, an VIII, 1845, nr. 84, p. 334. În final, în
aceeaşi serie de articole trebuie inclusă şi publicarea conspectului în legătură cu veniturile episcopiei, ca o dovadă că
nu au fost administrate în mod fraudulos fondurile. Gazeta Transilvaniei, an VIII, 1845, nr. 103, p. 409-411.
5 George Bogdan-Duică, op. cit., p. 64-66. Opinia sa este datorată şi poziţionării istoricului deschis de partea partidei lui
Simion Bărnutiu.
6 Vezi în acest sens o scrisoare a lui Barit trimisă către Timotei Cipariu în 5 martie 1845. George Bariţ şi contemporanii
săi, voi. VII. Corespondenţa trimisă, coord. Ştefan Pascu, Ed. Minerva, Bucureşti, 1985, p. 31-32. Elocvente sunt în acest
sens şi comentariile sale în articolele amintite din Gazeta Transilvaniei (nota 4}.
7 Vezi: George Bariţ şi contemporanii săi, voi. VII. Corespondenţa trimisă, p. 23-29; George Bariţ şi contemporanii săi.
Voi. X. corespondenţă trimisă, coord. Carnii Mureşan, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003, p. 27-28; Coriolan Suciu,
Blajul, Braşovul şi Bariţiu, în Cultura Creştină, 1925, nr. 9, p. 317-321; George Em. Marica, Opera istorică a lui Bariţiu
- Publicaţiile de orientare istoriografică din ultima perioadă a vieţii, în Studii de istoria şi sociologia culturii române
ardelene din secolul al XIX-lea, voi. III, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1977, p. 143; Iosif Pervain, Studii de literatură română,
Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1971, p. 381-384.
6 George Bariţ şi contemporanii săi, voi. VII. Corespondenţa trimisă, p. 26.
9 George Bariţ, Unnările primei publicaţiuni a lui Simion Bămuţiu, în Observatoriul, an IV; 1881, nr. 6, p. 21-22, nr. 7, p. 25-26.
10 Vezi: articolele în legătură cu şcolile săteşti: O plânsoare veche, în Gazeta Transilvaniei, an VI, 1843, nr. 40, p. 157;
Gazeta 'fransilvaniei, an VI, 1843, nr. 62, p. 245-246; articolul Biserica şi şcoala din Gazeta 'fransiivaniei, an VII, 1844,
nr. 16, p. 61-62; sau articolul Studenţii, şcoalele şi moralitatea noastră, în Gazeta Thmsilvaniei, an IX, 1846, nr. 27, p.
106. Bariţ deplânge faptul că românii, uniţi şi neuniţi beneficiază de prea puţine şcoli. El acuză de asemenea clerul de
incultură şi pentru că nu au interes să încurajeze sătenii să-şi dea copiii la şcoală, fiind mânati de propriile interese
materiale. Combate şi sărăcia preoţilor şi dascălilor, dar şi proasta administrare la nivel parohial a veniturilor, atât cât
erau. Face şi apel pentru deschiderea de preparandii pe lângă seminarii.
282
evenimentele dintre 1842-1846, dar în acelaşi timp, de a menaja pe cât posibil Biserica şi ierarhia ei în acele
momente de criză.
George Bariţ va reveni asupra subiectelor principale ale dezbaterii principale din timpul procesului
lemenian, convocarea soborului cel mare, starea clerului şi modul de conducere a Bisericii, într-o serie de
articole publicate în Foae pentru minte, inimă şi literatură începând cu anul 1846, adică din momentul în care
conflictul de la Blaj se afla la finalul său. Este vorba de 4 articole: Sobor bisericesc în 1846; Protopopii în 1846;
Icoana preotului în 1847; şi Episcopul în 1848. Ele reprezintă şi subiectul principal al articolului de faţă, fiind
ilustrative pentru viziunea lui Bariţ asupra a ceea ce trebuia să fie făcut pentru a îmbunătăţi starea Bisericii
Unite din Ardeal. Nevoia exista şi trebuia dezbătută, pentru a se putea identifica soluţiile cele mai bune pentru
rezolvarea ei.
2. O intrare târzie în scenă: George Bariţ

Primul articol este cel intitulat Sobor bisericesc. 11 Comparaţia cu cel al lui Simion Bărnuţiu din 1842 se
impune de la sine. Ambele luări de poziţie s-au datorat conştientizării necesităţii de a aduce în atenţia publică
problema soborului cel mare convocat atât de rar în prima jumătate a secolului XIX. Tonul lui Bariţ este însă
mult mai moderat: "simţ că nu era nici datorinţa, nici chiemarea mea a atinge acest obiect din sfera teologilor,
o fac totuşi pentru că timpul ne cere aceasta cu tot adinsul". Este necesară lămurirea pentru publicul larg a
scopului "adunărilor bisericeşti pe care le numim soboră sau sinode" 12 , o problemă care este cunoscută doar
de un cerc mult prea restrâns de teologi. Acestora şi canoniştilor le-ar reveni sarcina de a publica şi în limba
română acele aspecte lămuritoare din istoria bisericii şi din dreptul canonic referitoare la "soboare", cuvânt
cunoscut doar din tipicuri şi cazanii. Atât Bariţ cât şi Bărnuţiu au încercat o retrospectivă pentru a arăta că
soboarele mari convocate anual erau o practică obişnuită a Bisericii românilor. Dacă Bărnuţiu se mărgineşte
să puncteze că soborul cel mare a fost convocat în Biserica românilor ardeleni şi înainte de unire, oferind
exemplul unui hrisov de la Gheorghe Rakoczi către Simion Ştefan 13 , Bariţ coboară până în epoca sinodului
apostolilor de la Ierusalim pentru a demonstra că până şi aceştia au simţit nevoia "a se aduna la un loc pentru a
se sfătui". El continuă argumentarea istorică prin enumerarea câtorva canoane sinodale care susţin convocarea
bianuală a soborului: canonul 37 apostolesc, canonul 5 al sinodului de la Niceea, şi hotărâri ale sinoadelor
ecumenice 6 şi 7. 14 Bariţ deschide apoi o perspectivă mai largă asupra soboarelor în Biserica românească în
general, menţionând convocarea lor în Transilvania, Moldova şi Ţara Românească pentru alegerea de episcopi
şi mitropoliţi şi amintind în mod special sinodul de la Iaşi din vremea lui Vasile Lupu în care au fost combătu te
erorile patriarhului Constantinopolului Kiril Lucharis. El insistă apoi pe cazul Transilvaniei, aducând ca dovadă
pentru convocarea acestora Aprobatele din 1579, documentul din 1643 al lui Gheorghe Rakoczi către Simion
Ştefan (ca şi Bărnuţiu) şi condica mitropoliei Bucureştilor care aminteşte de soborul de alegere a lui Iosif ca
mitropolit în 1680. 15 Acest discurs nu este însă original: el urmează pas cu pas subcapitolul Săborul mare a
Episcopiei Făgăraşului din Istoria bisericii românilor a lui Petru Maior. 16 Dacă Bărnuţiu aminteşte chiar de la
început numele lui Petru Maior şi recomandă tuturor "preoţilor adevăraţi" cele două cărţi ale acestuia, Bariţ nu
face nici o referire la ilustrul său înaintaş sau la opera lui.
După unirea cu Biserica Romei ambii autori arată că soboarele cele mari s-au ţinut cu regularitate "până
în zilele episcopului Atanasie Rednic", spune Bărnuţiu, respectiv, "până cătră anii 1770, ba şi mai încoace",
spune Bariţl 7 , ambii urmând specificarea făcută de Petru Maior. 18 Un punct comun este şi menţionarea unei alte
instituţii tradiţionale: soborul cel mic al celor 12 protopopi, socotit în ambele articole ca un fel de reprezentantă
a soborului general şi ca un for de asistenţă pentru episcop în activitatea sa. 19
11
George Bariţ, Sobor bisericesc, în Foae pentru minte, inimă şi literatură, an IX, 1846, nr. 14, p. 108-112.
12
Ibidem, p. 108.
13
Simion Bărnuţiu, Săborul cel Mare al episcopiei Făgqraşului, în Ioan Chindriş, Simion Bămuţiu. Suveranitate naţională
şi integrare europeană. O hermeneutică de texte, Cluj-Napoca, 1998, p. 63.
14
George Bariţ, Sobor bisericesc, p. 109.
15
Ibidem, p. 110.
16
Petru Maior, Istoria bisericii românilor, Ed. Viitorul românesc, Bucureşti, 1995, p. 175-176.
17
Simion Bărnuţiu, Săborul cel Mare al episcopiei Făgăraşului, p. 63; George Barit, Sobor bisericesc, p. 110.
18
Petru Maior, Istoria bisericii românilor, p. 176.
19
George Bariţ, Sobor bisericesc, p. 110; Simion Bărnuţiu, Săborul cel Mare al episcopiei Făgăraşului, p. 64.
283
O altă asemănare, parţială însă, este exprimarea unei poziţii antimonahale, acuzând rolul negativ jucat de
călugări în decăderea autorităţii clerului de mir şi implicarea lor tot mai mare în conducerea Bisericii. Diferenţa
majoră este că Bărnuţiu s-a exprimat violent şi aplicat pe cazul călugărilor de la Blaj care au înlocuit pe cei
12 protopopi din jurul epicopului, în timp ce Bariţ făcea o remarcă cu caracter general aplicat la "Biserica
răsăriteană, cât şi la cea apuseană", fără referire directă la cazul Bisericii Unite din Ardeal. 20
Bărnuţiu îşi continua discursul său cu atacul împotriva iezuiţilor care au activat în jurul scaunului
vlădicesc de la Blaj, condarnnând influenţele negative venite dinspre Biserica romană: educaţia primită
de studenţii români la Roma la Propaganda, apariţia instituţiilor după model latin, consistoriul şi capitlul.
Îl condarnnă vehement pe episcopul Bob, punându-1 în opoziţie cu Inochentie Micu şi cu Grigore Maior,
consideraţi modele de ierarhi tocmai pentru că apăraseră tradiţiile instituţionale şi autonomia Bisericii Unite.
Pornind de la constatarea că neconvocarea soborului cel mare a însemnat distrugerea chiar a bazei juridice
a Bisericii, Bărnuţiu reia în discuţie şi probleme colaterale, precum condiţiile în care a fost săvârşită unirea
cu Biserica Romei, starea de decădere a şcolilor săteşti sau nevoia de a se reacorda divorţul în caz de adulter.
Abordarea are astfel un caracter radical, acuzator, revoluţionar şi îl situează pe autor pe o poziţie ireconciliabilă
cu cei grupaţi în jurul episcopului Lemeni. 21
Discursul lui Bariţ se distanţează de toate aceste aspecte. Nu se spune nimic de Inochentie Micu, de
Grigore Maior. Nu este amintită deloc influenţa latină negativă şi nici rolul jucat de iezuiţi. În plus, apariţia
consistoriului este prezentată ca o evoluţie normală, în vreme ce tonul folosit este unul pozitiv: "aceste adunări
de 12în zilele noastre s-au făcut cu totul de prisos după ce se organizară consistore stabile administrative şi
judecătoare, se ridică şi o grea neîndemână, de a chema toties quoties pe câte 12 protopopi din ţinuturi şi mai
vecine şi mai depărtate la scaunul episcopesc." Consistoriul este prezentat ca un "tribunal bisericesc stătătoriu,
un sfat totdeodată a episcopului", implicat inclusiv în diferite probleme administrative. 22
Bariţ ridică însă adevărata întrebare: "soboarele mari generale diecezane mai sunt trebuitoare şi dacă îşi
au scopul lor în zilele noastre?" 23 El arată că în Occident au fost multe voci care au negat necesitatea acestei
instituţii, în timp ce în Orient, fără a fi negate, au fost înlăturate în practică, întreaga putere concentrându-se
în mâinile episcopilor. Care sunt principalele obiecte ale activităţii sinoadelor? Bariţ menţionează aspectele
dogmatice, care rămân o problemă importantă în ciuda împuţinării certurilor religioase din ultimii 100 de
ani, pentru a combate eventualele "eresuri noi" ce ar mai putea apărea. ,,Soborul se ocupă însă şi de disciplină,
de legiuirile şi administraţiile bisericeşti". 24 Obiecţia care se aduce este aceea că morala creştină şi disciplina
bisericilor sunt obiecte ale activităţii "episcopilor şi sfaturilor lor'. Însă, morala creştinilor a decăzut, disciplina
nu e respectată, iar învăţăturile lui Cristos au fost uitate, pentru că episcopii nu pot să rezolve toate problemele
singuri: "pentru că episcopii încă au numai câte doi ochi şi pentru că vizitaţiile lor nu pot suplini privegherea
mai multora, căci la timpuri de vizitaţie (când acelea se pot face) creştinii sunt aşa vicleni, încât se silesc a arăta
episcopi/ar tot numai laturile cele sărbătoreşti, iar lenea, negrija, prădăciunea averilor comunale bisericeşti
să ascunde supt şapte văluri." 25 Iar Bariţ ridică toate aceste semne de întrebare legate de eficienţa vizitaţiilor
canonice tocmai în timpul păstoririi celui care a săvârşit cele mai multe vizitaţii din vremea lui Grigore Maior
încoace! Apoi continuă arătând că este practic imposibil ca un episcop singur să se poată ocupa de toate
problemele şi nevoile clerului şi credincioşilor, de aspectele financiare şi şcolare, mai ales în condiţiile în care
teritoriul eparhiei este atât de mare. ,,Au nu este aceasta o sarcină cu totul apăsătoare?", se întreabă retoric
autorul. Bariţ nu neagă faptul că ar putea exista un episcop de excepţie care ar fi capabil să îndeplinească toate
aceste însărcinări, însă ceea ce pune el în discuţie este un principiu şi nu un caz particular. 26
În final, mai ridică două probleme fără să le ofere şi un răspuns concret: poate suplini episcopul singur
legificările disciplinare pe care Pravila nu le-a stabilit?; şi implicarea mirenilor în conducerea Bisericii,
20 Simion Bărnuţiu, Săborul cel Mare al episcopiei Făgăraşului, p. 64-65; George Bariţ, Sobor bisericesc, p. 109.
21 Simion Bărnuţiu, Săborul cel Mare al episcopiei Făgăraşului, p. 67-68. Pentru întreaga problematică a acestui articol,
vezi: Remus Câmpeanu, Biserica Română Unită între istorie şi istoriografie, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca, 2003, p. 7-10.
22 George Bariţ, Sobor bisericesc, p. 110-111.
23 Ibidem, p. 111.
24
Ibidem, p. 111.
25
Ibidem, p. 111-112.
26
Ibidem, p. 112.
284
aspect care a dus la acuzele conform cărora cei care susţin convocarea soboarelor doresc să restrângă puterea
episcopilor şi pe care Barit le respinge fără echivoc. Ca o concluzie, el arată că nu a dorit să determine dacă
soboarele trebuie să aibă putere de a legifera sau doar un rol consultativ, dar este sigur că ele sunt de "neapărată
trebuinţă". 27
Articolul despre sobor are o continuare imediată în numărul următor al Foii pentru minte, inimă şi literatură,
în care Bariţ se opreşte asupra drepturilor şi îndatoririlor protopopilor. 28 Aceştia sunt "întâiul sau primul popă",
având o denumire şi o poziţie diferită de cea a chorepiscopilor din primele veacuri, fiind "un feliu de vicari sau
inspectori, priveghitori mai deaproape în locul episcopilor asupra unui număr mai mic de preoţi şi de poporeni" .29
"Protopop, carele însămnează preotul cel dintâiu" scria şi Petru Maior în Istoria bisericii. 30 Sursa de inspiraţie au
fost încă o dată cărţile lui Maior, iar de această dată Barit afirmă acest lucru în mod deschis: "protopopul Petru
Maior atât în cartea sa titulată Protopapadikia cât şi în Istoria bisericească au înşirat datorinţele şi cădinţele
protopopilor în mai multe punturi; noi le contragem după cum urmează." 31 La nivelul denumirii, Bariţ se arată
contrariat de folosirea cuvântului "archidiaconus", care nu acoperă întregul sens al termenului ,.protopop",
însemnând de fapt ,.întâiul dia con al unei episcopii sau mitropolii". Autorul afirmă apoi că nu doreşte să se
implice în polemica referitoare la sursa drepturilor protopopilor (episcopul sau dreptul tradiţional de alegere al
preoţimii), scopul său fiind doar de a arăta care sunt "datorinţele şi drepturile" lor în condiţiile în care ei sunt
cei care îl ajută pe episcop în conducerea diecezei, fiindu-i locţiitori. 32
După această introducere urmează lista acestor drepturi şi îndatoriri în 9 puncte: 1 - dreptul şi datorinţa
de a vizita sau cerceta canoniceşte bisericile din protopopiatul lor; 2 - ei trebuie să cerceteze moravurile
credincioşilor, cunoştinţele lor despre dogme (crezul), rugăciuni şi porunci; 3- dreptul de a priveghea asupra
purtării preoţilor, de a ţine un protocol anual care îl va putea ajuta şi pe episcop care vine în vizitaţie; 4
- protopopii şi soboarele lor pot pedepsi pe preoţi; 5 - au autoritate de a judeca în "tribunalul" lor şi cauzele
matrimoniale; 6 -dreptul de a da carte de recomandare candidaţilor la preoţie şi introducerea noului preot
în parohie; 7 dreptul de a alege pe episcop; 8 - dreptul de a lua o taxă de la preoţi; 9 - nu pot fi schimbaţi din
funcţie direct de episcop, fără ca vina lor să fie dovedită prin judecată. 33 Sunt o formă prescurtată a celor 14
drepturi enumerate de Maior în Istoria bisericii românilor, listă care este cea mai apropiată de cea a lui Bariţ şi
a celor 31 de puncte enumerate în Protopapadichie. 34
Interesante sunt comentariile pe care Barit le face în cazul fiecărui punct în parte. La punctul 1, la
enumerarea lucrurilor care trebuie verificate de protopop în parohii, include şi proprietăţile lor, ceea ce îi oferă
ocazia de a se întreabă de ce tocmai acestea aduc cele mai neînsernnate venituri. Condamnă apoi lăcomia şi
pe curatorii ce fură din veniturile Bisericii, demni "de ocne şi de înferaf' şi de numele de "furători". De ce nu
sunt ei pedepsiţi? "Pentru că Dumnezeu nu bate cu varga?" Protopopii trebuie să acţioneze mai decis în ajutorul
episcopului în acest domeniu. 35
La punctul 2 afirmă cu tristeţe că sunt foarte mulţi oameni care nu cunosc nici măcar Tatăl Nostru sau cele
10 porunci, încât se miră cum de nu ajung toti nişte hoţi, în timp ce la punctul 3 condamnă comportamentul
uneori nedemn al preoţilor, consumul de alcool şi abuzurile în săvârşirea Sfintelor Taine. 36
Punctele 4, 5, 6, şi 8 îi dau ocazia să arate cum a decăzut puterea protopopilor de-a lungul timpului, fără
să folosească însă un ton acuzator. Bariţ doar constată scăderea autorităţii protopopilor în judecarea preoţilor
aflaţi în subordine, în problemele matrimoniale, în numirea de preoti în parohii sau în colectarea unei taxe
de la preoţi. Vina o poartă în viziunea lui Barit chiar protopopii care s-au dovedit slabi în activitatea lor şi
"au silit pe episcopi să ia acest drept la sine". Unde se concentrează acum toate aceste prerogative care au
27
Ibidem, p. 112.
28
George Barit, Protopopii, în Foae pentru minte, inimă şi literatură, an IX, 1846, nr. 15, p. 113-117.
29
Ibidem, p. 113.
30
Petru Maior, Istoria bisericii românilor, p. 196.
31
George Barit, Protopopii, p. 114.
32
Ibidem, p. 113.
33
Ibidem, p. 114-117.
34
Petru Maior, Istoria bisericii românilor, p. 197-219; Petru Maior, Protopapadichia, ed. îngrijită de Ioan Chindriş, Ed.
Clusium, Cluj-Napoca, 1997, p. 60-132.
35
George Barit, Protopopii, p. 115.
36
Ibidem, p. 116.
285
aparţinut protopopilor? În mâna episcopilor. 37 Diferenta faţă de textul lui Petru Maior este din acest punct de
vedere majoră. Maior identifica direct vinovatul în persoana episcopului Ioan Bob, folosind expresii de genul:
acesta "s-au ispitit să despoae pre protopopi şi săboarele lor de puterea carea o au ... "38 Barit rămâne moderat,
scopul său direct exprimat fiind doar de a aduce în atenţie aceste probleme, pe care el consideră necesar să fie
cunoscute. La final spune: "de am greşit sau nu că m-am încercat a aduce şi aceste câteva punturi în circulape,
urma va alege." 39
Bariţ a combătut de multe ori în articolele sale incultura preoţilor, slaba lor pregătire sau abuzurile în
administrarea Sacramentelor şi a veniturilor parohiei. Însă în articolul Icoana preotului40 Bariţ revine pe planul
teoretic şi îşi propune să surprindă în contrast imaginea preotului bun cu cea a "nepopii", să creioneze "icoana
preotului cum trebuie acela să fie" Y El începe arătând încrederea deosebită pe care românii o au în clericii
lor, pe care îi denumesc "dulce", "părinte", ca nişte fii faţă de tatăl lor. De aceea, românii au tot dreptul să aibă
pretenţii mari faţă de aceştia. Trăsăturile fundamentale ale clericului model sunt: iubirea de adevăr, iubirea de
Dumnezeu şi de oameni mai presus decât a celorlalţi creştini. Din această iubire, spune Bariţ, decurg: blândeţea,
îndurarea, preocuparea pentru îmbogăţirea cunoştinţelor. Preotul trebuie să corespundă învăţăturilor pe care
el însuşi le dă poporului, pentru a anihila zicala: "fă ceea ce spune preotul, dar te fereşte de ceea ce face el".
Preotul bun ştie să se lapede de sine fără să îşi dispreţuiască personalitatea, e gata să se jertfească la nevoie,
este demn, curat, îngrijit, dispreţuieşte moda, îşi alege cu grijă prietenii şi nu are niciodată timp de pierdut. 42 Pe
lângă toate acestea, Bariţ insistă asupra a trei puncte: preotul bun luptă contra superstiţiilor (frica de draci, de
zmei, pricolici, strigoi, "serbarea unor zile idoleşti îngroşătoare de lenea poporului", descântecele, închinarea
la diferite creaturi); "preotul înţelept cunoaşte şi înaintează cu spiritul veacului", fiind interesat de ştiinţe care
evoluează mereu şi de filosofie dacă aceasta corespunde cu "moralul evangheliei"; şi nu în ultimul rând, preotul
bun se fereşte de orice ceartă religioasă, "urăşte orice sfâşiere şi mai grea între biserici, cum ar urî sfâşierea
cămeşei lui Hristos", fiind conştient de faptul că poporul care abia cunoaşte rugăciunile nu ştie nimic despre
disputele dogmatice. De aceea, preotul trebuie să respecte orice confesiune şi să se ferească de ,Jnşelători ce
cu evlavie prefăcută înşeală oamenii, sau peste fanatici care se războiesc zeci de ani pentru un singur cuvânt,
pentru un şi sau altul asemenea neînţeles din evreeşte sau caldeeşte sau elineşte". Aceşti fanatici sunt doar
nişte oameni lacomi după bani sau putere şi mărire lumească. 43 Apelul său la lupta împotriva superstiţiilor
nu este o noutate ci o constantă de-a lungul muncii sale jurnalistice, ca şi îndemnul său adresat preoţilor de
a fi mereu deschişi la cuceririle ştiinţei şi filosofiei moderne, perfecţionându-se mereu în "spiritul veacului".
De asemenea, nu este nou nici apelul său la stingerea disensiunilor între confesiuni, condamnate şi acum în
termeni destul de duri şi la depăşirea unor bariere dogmatice neînţelese de masa mare a credincioşilor. Acesta
este sensul acelui "şi" cu referire directă la Filioque. "Românii din Ungaria şi Transilvania, dezbrăcându-se de
ruşinătorul fanatism, de micile certe rituale şi de oricare interes căutat supt steamătul celor 4 punturi ... ", spunea
Barit şi într-un alt articol al său din 1846 în care îndemna apoi la unirea Bisericilor româneşti. 44
37
Ibidem, p. 116-117.
36 Petru Maior, Istoria bisericii românilor, p. 210-211.
39
George Bariţ, Protopopii, p. 117.
4° George Bariţ, Icoana preotului, în Foae pentru minte, inimă şi literatură, an X, 1847, nr. 10, p. 77-80, nr. 10 supliment, p. 81-82.
41 O comparaţie interesanta se poate face între acest articol al lui Bariţ şi o predică a lui Demetriu Laday rostită în acelaşi
an, dar publicată în Organulluminării în 1848 cu titlul de Dregătoriile unui preutu care creionează la rândulsău portretul
ideal al unui cleric: conştient de importanţa dregătoriei sale, devotament total pentru atingerea scopului - mântuirea
sufletelor încredinţate spre păstorire, fără să urmărească interesul personal, să fie exemplu bun în pietate, virtute,
blândeţe, înţelepciune dată de învăţătură, respectarea legilor şi serviciu în slujba oamenilor, a şcolii şi a instituţiilor
publice. Marea sa sarcină este lupta contra stricării şi surpării moralităţii, combătând păcatul, nu pe păcătos. Una din
datoriile sale principale este de a combate necredinţa şi neştiinţa, deoarece doar prin învăţătură şi creşetere cuviincioasă
se poate asigura un viitor strălucit naţiei. Vezi: Organulluminării, an II, 1848, nr. 63, p. 358, supliment la nr. 65, p. 369-
370, supliment la nr. 70, p. 398. Un comentariu relativ la acest text a fost realizat şi de Nicolae Albu. Vezi: Nicolae Albu,
Istoria şcolilor româneşti din 'fransilvania între 1800-1867, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971, p. 44.
42 Ibidem, p. 78-79, 81-82.
43
Ibidem, p. 79-80.
44 George Bariţ, Ungaria- greco-catolicismul şi greco-răsăritenismul, în Gazeta 'fransilvaniei, an IX, 1846, nr. 47, p. 186-
187. Relativ la această problemă vezi şi: Nicolae Bocşan, Naţiune şi confesiune în Transilvania în secolul XIX: cazul
mitropoliei române, în Etnie şi confesiune în 'fransilvania: secolele XIII-XIX, coord. Nicolae Bocşan, Ioan Lumperdean,
286
În contrapondere, "cine este nepopă?" Este acela care se comportă ca un zilier care munceşte mecanic pentru
a obţine sursele de venit necesare pentru a trăi, "încât nimeni nu-l înţelege şi serviciul bisericesc devine numai o
maşinărie". Este acela care "se îmbuibă din veniturile bisericii pe care le consideră o iesle împlută pe sama sa",
este ignorant, reticent faţă de orice e nou, leneş în cercetarea Scripturii şi a canoanelor, este fariseu trufindu-se cu
credinţa sa pentru a-şi acoperi defectele în ochii lumii. Este acela care acuză mereu nereligiozitatea oamenilor
exagerând mult lucrurile, folosindu-se de ei ştiind că ar da mult pentru răscumpărarea păcatelor, în schimb
fiind îngăduitor în spovedanie cu cei cu adevărat păcătoşi, pentru a nu-şi scădea veniturile. Însă "aşa adânc nu
cade nici un preot care ştie pentru ce s-a preoţif'. 45
Sunt două portrete care poartă în sine un mesaj direct, percutant, realist şi în acelaşi timp foarte modern
şi actual. Buna conduită a unui cleric îl va apăra, spune Bariţ, de "tonul lumii de acum", gata de a-şi bate joc de
"statul clerical", în timp ce "hula lumii îi afectează doar pe cei care s-au degradat ei înşişi în ochii lumii". 46
După ce a tratat problema soborului cel mare, a protopopilor şi a prezentat portretul preotului model, Barit
s-a oprit într-un articol complex şi de mari dimensiuni asupra ierarhului ideal, cu îndatoririle şi drepturile sale,
pe care l-a intitulat simplu, EpiscopulY El doreşte să realizeze "o icoană a episcopului" inspirată şi din ideile
"unor prea lăudaţi scriitori ai veacului nostru", fără să-i numească însă pe aceştia. El se adresează "publicului
creştinesc" şi nu episcopilor, pentru ca să cunoască "dregătoria episcopală după a ei originară chiem are". 48
Barit îşi exprimă şi dorinţa de a lămuri câteva probleme legate de institupa episcopală, pentru a depăşi pereţii
seminariilor "şi a răspândi lumina şi în afară şi în această privinţă, căci lumina nu trebuie a se ţine supt masă,
ci totdeauna a se pune deasupra ca să lumineze tuturor." 49
În introducere, este prezentată originea instituţiei episcopale. Cei 12 apostoli au "ordinaf' prin punerea
mâinilor episcopi. Aceştia erau ajutaţi de presbiteri şi aveau ca îndatoriri: învăţarea credincioşilor; administrarea
Sfintelor Taine; apărarea legilor ecleziastice; legislator atunci când se aduna împreună cu ceilalţi presbiteri
sau episcopi în sinod. Titlurile de patriarh, exarh, mitropolit, arhiepiscop erau necunoscute apostolilor
şi îşi au originea în imitarea rangurilor laice folosite în Imperiul Roman. Prima problemă asupra căreia se
opreşte este transformarea în unele cazuri a episcopului în "despof', sens pentru care foloseşte şi cuvântul
slav "vlădică". Condamnă astfel practica de a face legi şi de a le schimba de către aceeaşi persoană. Episcopii
înţelepţi, spune Bariţ, se pot lămuri din Faptele Apostolilor că Isus Cristos nu a dorit ca Biserica creştină să
fie organizată despotic, ci a cerut deplină egalitate între "mădulariile" ei. Sarcina cea mai grea a episcopilor
derivă din cuvintele Domnului: "mergeţi şi predicaţi Evanghelia!". Este reluată aici constatarea că foarte mulţi
credincioşi nu pricep Scriptura, nu cunosc rugăciunile şi poruncile, trăind astfel în "noroiul păcatelor', "în
deplină întunecime spirituală, în orbie". 50
Aşadar,cum trebuie să fie episcopul cel bun: să fie ca un părinte; să îi privească pe preoţii care îi sunt
subordonaţi ca pe ajutoarele sale şi pe sine ca pe cel dintâi dintre ei; trebuie să fie bun şi tolerant; să pătrundă
spiritul veacului, să nu aibă "nici o teamă de lumină, de care fug numai diavolii, iar el o ţine aprinsă pe masă
ca să lumine tuturor'; trebuie să cunoască bine turma, să fie prevăzător şi să analizeze bine situaţia înainte de
a acţiona pentru a putea deosebi "lupii de oi, pe farisei, saducei şi cărturari de cei care strigă Osana, pe filosofii
care ştiu împăca religia cu filosofia de toţi pseudo-procopsiţii"; să fie model de purtare înţeleaptă, cuvioasă
şi religioasă şi să nu se poarte "cu ton de domnitor' în mijlocul subordonaţilor săi, pentru a nu înstrăina pe
Ioan Aurel Pop, Ed. Fundaţia celor 3 Crişuri, Oradea, 1994, p. 140-142. Trebuie făcută însă şi observaţia că Bariţ a avut
în alte articole şi poziţii mai nuanţate în care a explicat în ce constă unirea cu Roma pornind tocmai de la cele patru
puncte, într-o viziune tradiţioanală inspirată de modelul florentin, lăsând să se întrevadă propriile convingeri legate de
justetea actului unirii. "Unip la cele patru punturi cu Biserica Apusană a Romei" spune Bariţ, arătând apoi că unirea nu
a însemnat stricarea ritului răsăritean, lucru pentru care a militat chiar şi papa Benedict XIV, care ar fi spus că "unirea
cu răsăritenii s-a făcut şi s-a întărit aşa ca greşelile contrarie credinţei catolice să se smulgă, iar nicidecum nu s-au lucrat
ca respectabilul rit răsăritean să paţă vreo scădere." Vezi: Gazeta de Ttansilvania, an VI, 1843, nr. 52, p. 205. Poziţii
similare vezi şi în: George Bariţ, Politica şi relegea greco-răsăriteană în Răsărit, în Gazeta de Ttansilvania, an VII, 1844,
nr. 58, p. 229.
45
George Bariţ, Icoana preotului, p. 78-79.
46
Ibidem, p. 78.
47
George Bariţ, Episcopul, în Foae pentru minte, inimă şi literatură, an XI, 1848, nr. 1, p. 1-5, nr. 2, p. 13-15, nr. 3, p. 17-21.
48
Ibidem, p. 3.
49
Ibidem, p. 2.
50 Ibidem, p. 3.
287
nimeni; să nu insufle frică, pentru ca oricine să se poată apropia pentru un sfat, mângâiere sau iertare; cei răi
să se teamă de blândele dar serioasele sale mustrări; să nu fie trufaş şi să nu se îmbrace cu pompă, cu veşminte
luxoase; să nu încerce să îşi sporească puterea peste ceea ce este reglementat de Biserică; să aibă o relaţie bună
cu statul, "căci el pricepe cum că nimic nu strică aşa de mult cauzelor bune decât împărecherile ce s-ar isca
între Biserică şi staf'; să fie drept în judecată; trebuie să ştie să-şi umple util puţinul timp liber pe care îl are, cu
somn, masă cumpătată şi cu cititul unor "cărţi bune ca să nu rămâie de propăşirea veaculuf'; să se ştie feri ca
în jurul său să nu se "formeze vreo camarilă de oameni lingari, curteni neruşinaţi, vântoşi, împroşcători .. .luători
de mită", care îl amăgesc şi înstrăinează pe cler şi pe popor. 51
Îndatoririle sale sunt: el este păstor şi inspector al diecezei; priveghează la pacea şi unitatea Bisericii, la
păzirea de către toţi a canoanelor şi constituţiei ecleziastice; trebuie să cerceteze starea morală şi religioasă
a populaţiei; trebuie să înveţe, să predice, urmând exemplele Sf. Vasile cel Mare sau al Sf. Ioan Gură de Aur,
aceasta fiind şi cea mai grea sarcină a sa, putând "arunca sămânţa" şi prin epistole, circulare şi vizitaţii canonice;
trebuie să judece conform dreptului canonic, alegând cauzele pe care le poate judeca personal de cele pe care le
discută împreună cu consistoriu; în problemele mai complexe, noi, dar şi în cele legate de relaţiile cu celelalte
confesiuni sau cu statul, episcopul trebuie să convoace sinodul, formulând împreună canaane şi statute noi;
are contacte oficiale; trebuie să explice lămurit din istorie şi Scriptură semnificaţia, scopul şi folosul datinilor
şi ceremoniilor bisericeşti, pentru a le putea schimba pe cele inutile; trebuie să revizuiască ceea ce e vechi,
cărţile, traducerile, pentru mai buna înţelegere de către cler şi popor a mesajului divin; trebuie să tipărească
cărţi bisericeşti şi scolastice ieftine pentru cler şi tinerime. 52
Bariţ ia în discuţie şi alte probleme colaterale, atunci când dezbate raporturile dintre episcop şi consistoriul
său, care trebuie să fie format din "bărbaţi înţelepţi, teologi şi jurişti buni, drepţi şi necorupţi" şi nu din "păpuşe
jucătoare după fluierul lui". În acest fel, orice responsabilitate nu cade doar pe umerii episcopului ci se împarte
tuturor. Autorul ridică şi problema eventualei puteri cu caracter absolut monarhie a episcopului, necesară
dacă în consistoriu s-ar forma o majoritate "duşmănoasă, împătimită, coruptă". Ea trebuie evitată, pentru că nu
este acordată nici de Evanghelii şi nici de fu.ptele Apostolilor. Episcopul are la dispoziţie alte mijloace pentru
a controla consistoriul - recomandă diplomaţia pe baza Scripturii, canoanelor, tradiţiei. O altă soluţie este
convocarea sinodului. 53
Dezbătând problema necesităţii revizuirii cărţilor bisericeşti, Bariţ abordează alte 2 teme de maximă
importanţă: problema limbii naţionale şi cea a existenţei a două confesiuni pentru români. În primul caz
susţine folosirea limbii naţionale în Biserica proprie, fiind o pierdere de timp ca un popor să înveţe altă limbă
doar pentru a-L putea astfel sluji pe Dumnezeu, spunând apoi că este o hulă să predici unui popor într-o
limbă pe care acesta nu o înţelege. 54 Avem de-a face cu încă o luare de poziţie a lui Bariţ în controversele
politice legate de introducerea limbii maghiare în uzul Bisericilor româneşti din Ardeal şi care au fost reluate în
apropierea revoluţiei de la 1848 cu un nou avânt. Desigur, textul articolului nu face menţiunea directă asupra
situaţiei concrete din Ardeal, însă contextul în care el scrie nu lasă urme de îndoială. În acest sens, Bariţ afirmă
că episcopul trebuie să îi considere ca duşmani pe "toţi contrarii serviciului dumnezeesc în limba naţională".
Aceste cuvinte vin într-o epocă în care mulţi preoţi predicau încă în limba maghiară în biserică.
A doua problemă este dezbătută într-o notă de subsol. 55 Textul este de o ironie tristă, lăsând să se întrevadă
gustul amar pe care Bariţ îl simţea legat de împărţirea românilor în cele două confesiuni: "dacă o politică fină
... voi ca românii să se dezbine supt două numiri de uniţi şi neuniţi, pe care ei le înţeleg tot cât mahomedanii
dezbinarea lor în suniţi şi şiiţi, pentru care vărsară atâta sânge, rămâie românii tot dezbinaţi cum sunt, să nu se
apropie în dogme nici de cum", ţinând 2 episcopi şi un număr dublu de preoţi. Soluţia împăcării ar rezida în
discutarea dogmelor. Bariţ exprima în aceste rânduri însăşi condiţia principală a oricărei reconcilieri: rezolvarea
divergenţelor dogmatice. Observaţia sa, chiar dacă nu a fost ea scopul în sine al argumentului, vine într-o epocă
plină de planuri de refacere a unităţii Bisericii româneşti total nerealiste şi care nu luau în considerare aspectul
dogmatic al acestui act- vezi toate proiectele de reunificare bisericească ale anului 1848. Bariţ observă apoi că
51
Ibidem, p. 3-5, 13-15, 21.
52
Ibidem, p. 3-5, 13-15, 17-19, 21.
53
Ibidem, p. 14-15.
54
Ibidem, p. 19-20.
55
Ibidem, p. 19.
288
toate cărţile utilizate de uniţi şi de neuniţi au rămas neschimbate în conformitate cu modelele lor greceşti. El
cere revizuirea lor, crearea unor traduceri comune pentru realizarea unor cărţi pe care le-ar putea folosi ambele
confesiuni. Cum ar fi posibil aceasta? Bariţ afirmase deja că tipărirea şi traducerea cărţilor bisericeşti ţine de
rit şi nu de dogmă. Or, spune el, "papii niciodată nu ziseră greco-uniţilor: schimbati ritul!, ci tocma din contră îi
opriră să nu-l schimbe; anume papa Ben edict XIV spusese ... ut omnes catholici sint, non, ut omnes latini fiant
est necessarium. Adică cerea de la ei numai crederea celor patru punturi alt nimic." Poziţia tradiţional greco-
catolică este evidentă. Principiile de bază ale unirii cu Biserica Romei nu împiedicau schimbările la nivelul
ritului care ar fi putut servi apropierii dintre cele două confesiuni şi prin ea problemei naţionale în sine.
3. Concluzii
Aceste patru articole surprind prin complexitatea şi varietatea ideilor puse în discuţie. Ele nu sunt
neapărat originale, deoarece s-au regăsit în toată perioada anterioară, acea a procesului lemenian. În plus, Bariţ
le-a mai exprimat deschis în foile sale de-a lungul anilor, dar nu într-o formă sistematică, ci aplicat în diferitele
sale luări de poziţie faţă de multitudinea de situatii pe care trebuia să le comenteze. Acum, ele apar însă ca
un tot unitar, completându-se reciproc, arătând viziunea lui Barit asupra acestor problematici, trădând faptul
că ele erau rodul unei meditatii interioare profunde a intelectualului braşovean asupra stării Bisericii Unite
în particular şi a Bisericii româneşti în general. Din text, se poate observa cu uşurinţă faptul că Barit discută
aceste subiecte de pe poziţia unui fost cleric greco-catolic, care nu a întrerupt nici un moment legătura cu
Blajul, cu episcopul Lemeni şi cu foştii săi colegi. Aşa se explică publicarea acestor articole abia în anii de după
terminarea practică a conflictului dintre episcopul Lemeni şi gruparea lui Bărnuţiu.
Se poate observa şi diferenţa majoră dintre discursul lui Bariţ şi cel al lui Bărnuţiu. Ea nu constă neapărat
la nivelul conţinuturilor. Am arătat că Bariţ preia direct numeroase idei din cărţile lui Petru Maior, fiind astfel
pe aceeaşi platformă ideatică cu fostul profesor de filosofie de la Blaj. Ceea ce diferă este tonul şi maniera
generală de a pune problemele. Bărnutiu este revoluţionar, luptător, radical, frontal, urmărind un ţel concret şi
imediat. Barit este moderat, cumpătat, diplomat, urmărind un scop mai general şi stăpânit de spiritul modern în
înţelegerea misiunii clericilor56 • Deşi are şi el numeroase apeluri la situaţii concrete, Barit doreşte să provoace o
dezbatere publică, teoretică, în care să se implice cât mai multe persoane, care să aibă impact asupra masei de
intelectuali, obţinându-se astfel implicarea lor în acţiunea necesară de îmbunătăţire a situaţiei Bisericii. El nu
acuză în mod direct persoane şi nu propune un program de revendicări, chiar dacă acestea reies din rândurile
scrise în mod mai mult sau mai puţin explicit. Lasă la latitudinea cititorilor să tragă concluziile, să descopere
vinovaţii, să ia atitudine. Bariţ nu evită problemele, le cunoaşte şi le identifică foarte bine, însă nu a putut
fi de acord cu maniera de a le susţine a lui Bărnuţiu şi înaintea acestuia a lui Petru Maior. Bariţ este un om
practic, raţional, care a observat că lupta directă şi fără menajamente poate fi dăunătoare interesului general,
care cuprinde nu doar Biserica Unită ci naţiunea întreagă. În 1845 Barit scria: "iată dară că întâmplările de
acum dintre T'arnăvi se pot oglinda foarte bine în cele ce au însemnat Petru Maior la a. 1813 în Istoria bisericii
românilor şi soarta neodihniplor era prorocită oareşicum în decretele copiate în aceeaşi istorie de la anii 1758
până la 1781; dar profesorii şi tap partizanii lor n-au priceput nici duhul în care pe atunci lucra călugării ce
avuseră altă educape şi alte mijloace şi tot nu reeşia la nimic, nici glasul vremilor noastre nu-l auziră." 57
56
Vezi şi: George Em. Marica, Ideologia generaţiei române de la 1848 din Transilvania, Ed. Politică, Bucureşti, 1968, p.
74-75.
57
Gazeta de 'fransilvania, an VIII, 1845, nr. 21, p. 81.
289
Primăvara lui 1848 văzută de
sighişoreanul Friedrich Csech von Sternheim
Nicolae TEŞCULĂ,
Gheorghe GAVRILĂ
1.1 Saşi, maghiari şi români în preajma lui 1848

Continuatoare a revoluţiei franceze de la 1789, revolutia de la 1848-1849 reprezintă, prin complexitatea
manifestărilor ei şi prin extinderea geografică (de la Mediterană la Marea Baltică, de la Atlantic la Carpaţi), o
ridicare de proporţii la scară europeană.
Izbucnind în diferite zone ale imperiului a impregnat aceste provincii cu ideile revoluţiei franceze,
antrenând în mişcarea sa categorii sociale din cele mai diverse. Organizati sau nu, paşnici sau violenţi,
revoluţionarii paşoptişti au marcat o nouă viziune politică prin stabilirea legăturilor, pe de o parte, între
democraţie şi republicanism şi pe de altă parte, nationalism. A fost forma care a permis răsturnarea regimurilor
absolutiste care se consolidaseră după 1815 în Europa centralăl.
Amploarea evenimentelor de la 1848-1849 a lăsat o vie impresie la nivelul conştiinţei colective,
participanţii la evenimente s-au aplecat să-şi scrie memoriile, lăsând posteritătii o suită de lucrări cu rol
documentar important istoricilor care se ocupă de analiza momentelor revolutionare. Între aceste lucrări se
află şi pe cea a sighişoreanului Friederich Csech van Sternheim "Peripeţiile anului 1848" găsită doar fragmentar
şi în traducere 2
Ne aflăm într-o epocă când politica absolutistă dusă de Metternich era viu contestată fiind perioada când la
nivel european proliferează societăţile secrete care au drept scop înlăturarea regimului absolutist şi instaurarea
unei societăţi bazată pe liberalism şi democraţie.
Asupra acestei stări de fapt opreşte memorialistul arătând cu degetul asupra politicii promovate de
Metternich care: "". îşi risipeşte şi în Ardeal seminţele ei dezastruoase. Pe de o parte a încurajat cu mvnă,
între diferitele naţiuni, pentru a opri năzuinţele mai libere şi independente ale maghiarilor, gelozia naţională
provocată de aceştia, care guvernului din Viena i-a venit tocmai bine. Pe de altă parte a tărăgănat învederat
în ultimele diete prin uneltele sale partidul curtean fosika realizarea unui «urbariu» uman [...]şi a respins cu
viclenie fiind sprijinit de un partid de regalişti cumpărat sau adus de partea sa de un egoism mărginit orice
îndrumare spre civilizaţia apuseană"3 •
Legat de nobilimea maghiară asupra acesteia îşi aruncă înverşunarea arătând că: "s-a folosit în libertate
deplină de privilegiile mari pe care i le-a oferit statul feudal medieval al lui VerbOczi cu întregirile ulterioare ale
dietelor. Pe când aristocraţia superioară şi-a risipit bogatele venituri, asemenea regilor în orgoliu şi înfumurare la
con ace şi în oraşe îndepărtate[. .. } aruncându-se în datorii pentru a maimuţării un lux francez, fără să se poată
măsura în general în privinţa culturii cu nobilimea din apusul Europei". Îşi continuă acuzele arătând existenta
vechilor stări de lucruri medievale au creat o disproportie între restul populatiei şi nobilimea maghiară: "Poziţia
nobilimii faţă de celelalte elemente populare cu timpul a devenit, afară de privilegiile expresiv acordate, foarte
nedreaptă. După sistemul vechi de feud şi război, nobilimea fusese investită cu feudul regal în schimb de prestaţii
însemnate. Din acestea făceau parte obligaţia de a presta în timp de război servicii militare atât personal cât şi
1
Liviu Maior, 1848-1849. Români şi unguri în revolupe, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 24.
2
În acest sens vezi: Nicolae Teşculă, Gheorghe Gavrilă "Marea Adunare Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848 într-o
descriere inedită a unui memorialist sighişorean" în RB XVII, 2003, pp. 201-206.
3
Julius Holitzer Din însemnările lui Friederich Csech van Stemheim despre evenimentele din jurul anului 1848, mss. p. 4.
291
prin oşteni, călăreţi anume înarmaţi şi întreţinuţi de fiecare nobil în parte, de a sprijini hrănirea armatei regale,
găzduirea regelui în călătorii. Vasalii care aparţineau feudelor regale (donateones}, la început, nu stăteau în
acele raporturi de iobăgie ca după suprimarea răscoalelor ţărăneşti din 1437 şi 1514, ci aveau dreptul de a
schimba domiciliul şi un drept mărginit de proprietate privitor la <sesiunile> (porţile) lor de pământ cu locuinţe.
Cu munca lor trebuiau să asigure traiul şi obligaţiile grele de război ale nobilimii, dar nu să devină sclavii acestei
clase. Când însă au apărut armatele permanente de lefegii, nobilimea ştia să se sustragă în toate privinţele prin
dispensarea de recrutare şi prin scutire de impozite,- de obligaţia sa principală de servicii de război. Aceste
sarcini au fost trecute asupra celorlalte elemente ale poporului asupra saşilor şi grănicerilor militarizaţi şi mai
ales asupra iobagilor, dbr de acum fără nici o despăgubire şi răsplată"4 •
Se apropie apoi de saşi arătând că deşi aveau "vechea lor constituţie democrată" măsurile birocratice
şi centralizatoare ale Vienei au pervertit şi dezbinat pe saşi: ,,Astfel de măsuri birocratice au avut ca scop o
centrali zare absolutistă condusă de funcţionari străini şi de pământeni cumpăraţi. Ele au luat saşilor tot curajul
de viaţă şi au strecurat între ei interese egoiste, invidie demoralizare şi imoralitate, certuri şi dezbinări. Preoţimea
trăia numai prebendeleor, beneficiilor din veniturile bisericeşti şi dijmelor şi nu se ocupa de educaţia poporului.
Poporul de la ţară <ţărănimea>, după apariţia exterioară cuvioasă şi relativ cultă, era stricată, demoralizată
printr-un încuibat. Acest egoism i-a sacrificat înmulţirea neamului, dragostea sentimentele intime chiar şi religia,
trupul său ca şi convingerea. Tăranul sas n-a vrut altceva decât să devină bogat..." şi nu a lucrat unui stăpân
străin astfel că apar căsătorii din interes care " ... s-au încheiat numai rareori din afecţiune cordială, din sinceră
iubire nu! Curtea s-a însurat numai cu curtea şi livada s-a măritat cu holda învecinată. Urmările acestei stări au
fost multe căsătorii fără copii sau nenorocite, nesfârşitele procese matrimoniale, adulterele chiar şi omoruri şi alte
crime îngrozitoare". La fel s-a întâmplat şi la oraş unde statutele breslelor a determinat ca tinerii germani care
veneau să înveţe nici nu au fost acceptaţi pentru că lor nu li " ... s-au admis dreptul de meşter ... " fiind nevoiţi
"... să se stabilească în oraşele ungureşti din Ardeal, unde au fost bucuros văzute devenind în curând ca germani
maghiarizaţi periculoşi concurenţi economici". Însă arată că în ultimii ani (este vorba de anii 40 ai secolului
al XIX-lea) s-a produs o trezire din letargie prin mişcarea intelectuală care determină asociaţionismul specific
epocii" ... de la 1841 încoace, în care ungurii au început lupte împotriva limbii germane în 'Ifansilvania, a urmat
o mişcare vie intelectuală, deşteptată de bărbaţi ca: f. Geltsch Bedeus, St. L. Roth, Wilhelm Lăw, G.P.Binder,
G.D. Teutsch, Gem şi alţii, care se dezvoltă şi creşte îmbucurător şi înălţător prin întemeierea şi înflorirea vie a
<Societăţii pentru cunoaşterea patriei> cu secţiile pentru istorie, limbi şi folclor'' 5 •
Despre români vorbeşte că sunt lipsiti de drepturi şi se află majoritatea într-o stare de iobăgie, formând
majoritatea populaţiei. "Românii, care la număr au întrecut cu mult pe fiecare din naţiunile stăpânitoare, s-au
aflat, cu excepţia celor de pe pământul saşilor şi a unui număr mic din judeţul Hunedoara precum şi a celor de
la graniţa militară românească, în stare de iobagi, în robie, condamnaţi de o lege învechită feudală şi barbară,
din fire de o hărnicie mai puţin stăruitoare şi persistentă decât saşii şi nu aşa de vioi, înfocaţi şi energiei ca
ungurii şi secuii [...].Dacă aceste dispozitiuni ale statutelor [breslelor n.n.J nu s-au aplicat cu toată rigoarea faţă
de secui şi unguri[... ] ca concetăţeni recunoscuti prin constituţia ţării[... ], faţă de săracii români s-au executat
atât mai consecvent şi sever. Românilor, în fine, nu le-a mai rămas pentru câştigarea traiului decât agricultura
şi creşterea vitelor".
Se observă că au cunoştinţe despre limba română când arată: " limba română, fiica celei latine, ca şi
franceza, spaniola şi italiana, însă cu toată armonia şi cu toate elementele ei bogate şi frumoase de formare, încă
puţin cultivată şi prin literele chirilice cu o înfăţişare stranie[... ] a rămas restrânsă numai la biserică" 6 •
Referitor la starea românilor acuză stările privilegiate care au făcut" ... să ţină 1.200.000 de oameni, trei cincimi
din toată populaţia transilvăneană în barbarie dură şi grosolănie, în lipsă de lumină, de civilizaţie şi cultură ... '".
Observăm cunoaşterea profesională a realităţilor ardelene, fiind un individ profund impregnat de ideile
liberale militând pentru progres şi modernizare care să ducă la o schimbare profundă a realităţilor din
Europa.
4
Ibidem.
5
Ibidem, pp. 6-7.
6
Ibidem, p. 8.
7
Ibidem, p. 10.
292
1.2. Evenimentele revoluţionare din martie 1848 de la Tabla regească din Tg. Mureş
Izbucnirea revoluţiei maghiare a făcut ca ecourile ei să se resimtă foarte rapid şi în Transilvania, unul din
centrele revoluţionare fiind Tg. Mureş unde era sediul Tablei regeşti a Transilvaniei, în jurul căruia gravitau
tineri jurişti care îşi efectuau practica de cancelişti şi care erau puternic impregnaţi de ideile liberale.
Tabla regească era cel mai important for de judecată al locuitorilor din comitate scaunele şi districtele
transilvane şi din părţile anexate (comitatul Satu Mare, Crasna, Solnocul de Mijloc, Solnocul Interior, Zarand,
Arad şi Maramureş). Numele instituţiei era Tabla Regească judiciară din Transilvania şi părţile anexate (Inclyta
Tabula per Magnum Transilvanias Principatum). Creată prin desprinderea din consiliul principelui în anul
1542 activitatea ei fiind apoi reglementată prin diverse legi din secolele XVII şi XVIII sediul instituţiei este
stabilit la Tg. Mureş, unde va funcţiona din 1754 până în 1890 cu excepţia anilor 1786 şi 1790 când a fost
mutată la Sibiu8 •
Tabla regească era singurul for care putea emite, în Marele Principat diplomă de avocat. Absolvind cursurile
Academiei de drept din Sibiu, sau cursurile superioare ale Liceului piarist din Cluj şi a colegiului reformat din
Tg.Mureş, absolventul în drept intra ca practicant, cancelist la Tabla regească fiind repartizat unui protonotar.
Aici continuă studiul legilor ţării, participă la cursurile juridice ale secretarului general de şedinţă şi în practică
prin participarea la dezbaterile Tablei şi prin pregătirea actelor. In mod obişnuit după trei ani se putea obţine
dreptul de a practica avocatura, teoretic, juristul putând ocupa un post în administraţia Transilvaniei sau îşi
putea deschide o cancelarie avocaţială9 •
La această Tablă regească îşi efectua practica juridică şi tânărul Friedrich, unde îi avea colegi printre alţii
pe: Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian, Ioan Buteanu, Francisc Micaş, Ioan Moldovan ca să amintim doar pe
câţiva din practicantii la Tabla Regească 10 •
Aici Sternheim observă atmosfera care domina în cadrul tinerilor cancelişti "cu toată brutalitatea necioplită
a celei mai mari părţi a canceliştilor unguri, totuşi m-am simţit atras de ei prin francheţea şi sinceritatea lor
caracteristică, prin sentimentul lor al demnităţii şi al libertăţii şi prin opoziţia lor făţişă faţă de legile rigide şi
în vechile "11 •
În această atmosferă liberală ajunge prin intermediul lui Urhâzy Gyorgy vestea despre izbucnirea revoluţiei
de la Pesta ceea ce face ca la 22 martie canceliştii maghiari scriu o petitie care doreau să o înainteze împăratului
de la Viena. În petiţie cereau înfiinţarea gărzii naţionale, convocarea dietei care să legifereze uniunea, uşurarea
sarcinilor poporului, desfiinţarea iobăgiei etc. 12
Legat de aspect Sternheim relatează: "Prin urmare şi canceliştii maghiari ai Tablei regale din Tg.Mureş au
vrut să înainteze, în delirul lor de libertate ministrului, căruia nici nu i-au fost subordonaţi, o petiţie iscălită
de toţi canceliştii şi de întregul personal al tablei cerând în ea, în sentimentul tineresc al bucuriei pentru zorile
unui timp frumos, acordarea bunurilor celor mai măreţe ale celor mai libere constituţii generala libertate şi a
robotelor, publicitatea şi procedura orală a judecătorilor curţii cu juraţi, gardă naţională, desfiinţarea graniţei
secuieşti şi reconstituirea libertăţii secuilor, întrebuinţarea trupelor pământene /indigene/ numai în interior, în
fine uniunea Ardealului cu Ungaria"13•
Această petiţie este dată spre semnare şi canceliştilor saşi şi români, primii refuzând politicos arătând că
nu pot face nimic fără împuternicirea celor de acasă 14 • ·
Astfel este argumentată poziţia saşilor prezenţi la Tabla regească care:" ... au fost invitaţi în mod deosebit
şi urgent să adere la această petiţie, aceştia au recunoscut mărinimia punctelor din petiţie numai referitor
la unirea Ardealului cu Ungaria a evocat între ei contrazicere şi respingere directă, căci cu drept cuvânt au
văzut primejduită foarte serios prin acest punct independenţa naţiunii săseşti[... } pământul saşilor în unna
8
Liviu Moldovan "Tabla regească din Transilvania" în Revista arhivelor, voi. XXXVTI, anul LII, nr. 2, Bucureşti, 1973, pp.
197-200.
9
Grigore Ploieşteanu "Cancelişti români târgu-mureşeni în revolutia de la 1848" în Studii şi cercetări de ştiinte sociale,
Bucureşti, 1977, p. 29.
10
Ibidem, p. 33.
11
Julius Holitzer, op. cit., p. 10.
12
Grigore Ploieşteanu, op. cit. pp. 37-38.
13
Julius Holitzer, op.cit, p. 11.
14
Grigore Ploieşteanu, op. cit, p. 39.
293
uniunii 1Tansilvaniei cu Ungaria ar fi ajuns în categoria unui judeţ şi oraşele lor în rfmdul oraşelor ungureşti. Pe
deasupra limba lor, statutul lor municipal ar fi fost lăsate în voia dispoziţiei radicalilor maghiari, care deja de
atunci nu vroiau să audă decât de o unire necondiţionată, poziţia lor determină reacţia radicalilor maghiari care
i-au defăimat considerondu-i: ... mâţe blânde, fricoşi, făţarnici, reacţionari, prudenţi şi Peciovici după banul
Croaţie supus casei de Habsburg" 15•
În data de 25 martie 1848 este convocată la Tg.Mureş o adunare pentru discutarea de către cancelişti a
punctelor cerute. Dacă saşii refuză semnarea, în rândul românilor apar divergente, totuşi Iacob Elek arată că
petitia a fost semnată de Avram Precup, Vasile Buteanu, Ion Pinciu, Petru Roşea, Avram Iancu şi Alexandru
Papiu Ilarian 16 •
Silviu Dragomir în monografia sa dedicată lui Avram Iancu arată că această petipe a fost semnată de nouă
cancelişti români, între ei fiind Alexandru Papiu Ilarian, Avram Iancu şi Samuil Porupu 17 •
Sternheim arată că: " marea parte a românilor văzând iscăliţi pe protonotari au semnat acum şovăind şi în
lipsăde curaj moral determina ţi /decişi/ la aceasta prin autoritate şi voind să descarce opiniunea mânioasă, care
începuse să se trezească împotriva lor, de la ei asupra saşilor, petiţia şi au pus panglica tricoloră în pălăriile lor.
O excepţie a făcut cancelistul Avram Iancu, care mai târziu s-a făcut cunoscut în altă privinţă "18 •
Tot legat de pozitia canceliştilor români vis a vis de semnarea petitiei Ioan Oras Rusu arată că: "[juraţii
români] de lângă Tabla regească după mai multe dezbateri pro şi contra în urmă se învoiră şi participând la acea
conferinţă au subscris petiţiunea tinerimei maghiare însă numai sub condiţiunile următoare:
a. să se şteargă iobăgia fără nici o dezdăunare nici din partea ţăranilor nici din partea statului, ci după
dreptate ţăranii ar avea drept de a pretinde dezdăunare de la aristocraţii unguri pentru nedreptăţile din
secole prin care le-au uzurpat drepturile cele neînsemnate omeneşti[. .. ]
b. se vor respecta şi garanta toate naţionalităţile şi limbile din Ungaria şi 1Tansilvania că-ci se va realiza o
egalitate deplină politică şi civilă"19 •
Vorbind despre adunare Ioan Oras spune: " ... sub conducerea slabului Uzahany George cu flamuri
naţionale maghiare a pornit şi parcurs toate striadele oraşului ţinând în mai multe puncte oraţiuni bombastice
şi strigând din toate puterile să trăiască uniunea. Ajungând condactul în piaţ, Urhazi cu mai mulţi maghiari
s-a suit pe fântâna cea din piaţ după ce între două flamuri naţionale maghiarii au ţinut o vorbire grandioasă
în privinţa dorinţelor naţionale maghiare, au citit mai multe puncte din acele dorinţe, după care acea mulţime
striga din toate puterile să trăiască [... ]. În seara aceleiaşi zile s-au făcut apoi un conduct cu torte prin toate
stradele oraşului ţinându-se vorbiri şi cântări maghiare"20 •
Participant ca spectator tânărul Friedrich arată:" ... peste 400 de maghiari, purtători de torte, au luat parte la
alai şi strigătele lor [Eljen]/să trăiască/, pe care le-au adus lui Kossuth, Wesselenyi, Bathyany. libertate, egalitate,
fraternitate au răsunat înălţător prin străzile sărbătoreşte luminate ale oraşului. Alaiul l-a deschis cu un mare
drapel tricolor cancelistul român Constantin juon din Braşov, pe jumătate sas. Mulţi cancelişti purtau bandeliere
tricolore, alţii pene lungi tricolore în pălărie. O mulţime mare care abea s-a putut cuprinde cu privirea s-a ataşat
cortegiului care a pornit de la tabla regală. În piaţă în jurul fântânii are loc discursul lui Berzenczei care arată
trecutul glorios al Ungariei şi starea deplorabilă în care se află la 1848, lăudând deşteptarea în "zorile unui
timp mai fericit" prin Szechenyi şi Kossuth "oratorul a încheiat cu poezia lui Alexandru Petăfi <Talpra magyar,
ni a haza>. O salvă de aplauze frenetice şi nesfârşite din mii de guri a urmat. În depărtări a răsunat refrenul:
<<Eskiisziinte, eskiisziinte, hogy rabok tov6.bb nemlesziinlo>. După care cortegiul s-a pus în mişcare, pe strada
Pakos în jos, pe strada Regală în sus. Peste tot fâlfâiau steaguri tricolore. Fănă că bunii târgu- mureşeni ar fi uitat
de tot că se mai găsesc în Transilvania, într-o ţară sub a cărei legi fundamentale au trăit mai bine de un viac în
pace şi bună înţelegere şi care avea forte latente pentru a se ridica independent prin muncă paşnică la treapta
celei mai înfloritoare ţări a Europei"21 •
15
16
Grigore Ploieşteanu, op. cit, p. 39.
17
Silviu Dragomir Avram Iancu, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1998, p. 19.
16
Julius Holitzer, op.cit., p. 12.
19
Ioan Oras alias Rusu "Memorii" in Avram Iancu în memorialistică, ediţia Pompiliu Teodor, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,
1972, p. 215.
20
Ibidem, pp. 216-217.
21
Julius Holitzer, op.cit, p.14.
294
~
au intrat iar în dreptul lor obişnuit de a înviora noaptea în oraşul Tg. Mureş cu lătratul şi urletul lor. In drum
.
În această notă - ironică prezintă şi sfârşitul adunării la orele 11 seara când: "Lămpile s-au stins, iar câinii
spre casă prin străzile şi uliţele întunecate şi noroioase unii entuziaşti pentru libertate şi-au mai răcorit ardoarea
febroasă şi în ciuda discursului bubuitor al lui Berzenczi stelele încă tot mai străluceau ca şi altă dată pe cer
peste oamenii buni şi răi" • 22
După ce îşi dă examenul" ... i-am zis tablei regale bun rămas şi ne-am întors fiecare în patria sa ... "23
1.3. Primăvara lui 1848la Sighişoara

La 1848 pe teritoriul sudic al Transilvaniei existau 205.000 de români şi 172.000 de saşi împărţiţi în 9
scaune şi două districte. 24
La nivelul populaţiei săseşti se simţea de asemenea nevoia de schimbare, de modernizare a Universităţii
saxone, în rândul tinerilor intelectuali saşi manifestându-se atât idei li~erale cât şi de factură conservatoare,
ambele însă nu au atins o formă extremă de reprezentare. Exponenţii celor două curente doreau menţinerea
autonomiei săseşti; cât şi a drepturilor etnice şi militare pentru modernizare însă varia doar mijlocul practic
de acţiune. După epoca "anilor liniştiţi" (1805-1830) pentru saşii ardeleni urmează aşa numita epocă de "viaţă
nouă"(1830-1840) când sub influenţa, liberalismului german şi austriac, apar instituţii, asociaţii economice şi
culturale totul culminând cu înfiinţarea în 1840 a "Asociaţiei pentru cunoaşterea trecutului Transilvaniei" 25 •
Un alt fenomen care se observă este acela al apariţiei unor publicaţii în cele două mari centre rivale ale
saşilor: Sibiul şi Braşovul.
La Sibiu în jurul publicaţiilor "Siebenbiirger Bote" (1792-1862 şi "Transsylvania" se grupează mişcarea
conservatoare cuprinzând marile familii patriciene sibiene care aveau funcţii în administraţia austriacă. În acest
sens menţionăm pe Joseph Benigni von Mildenburg, Eugen von Friedenfeld, Ludwig von Rosenfeldd, Joseph
Bedeus von Scharberg care militau pentru respectarea status-quo-ului, fidelitatea faţă de Austria şi promovarea
egalei, îndreptăţiri a românilor. Dar erau şi tineri jurnalişti ca Jacobus Rannichter, Heinrich Schmitd care îşi fac
studiile la Academia de drept din Sibiu şi sunt promotorii unui liberalism moderat de factură germană văzând
în uniunea cu Ungaria a Transilvaniei pierderea identităţii naţionale 26 •
În Braşov avem gruparea liberală a jurnaliştilor saxoni adunaţi în jurul publicaţiilor lui Johann Gott
("Blăter fur Geist, Gemuth und Vaterlandskunde - 1833-1856; "Siebenburger Wochensblatt" cu suplimentul
său "Satellit der Siebenbiirger Wochenblatts, etc.) 27 •
Printre autorii articolelor amintim spirite tinere ca sighişoreanul Georg Daniel Teutsch (1817-1893) dascăl
şi după 1850 rector la gimnaziul din Sighişoara, autor a numeroase articole, un spirit pragmatic şi un bun
organizator fiind unul dintre cei mai remarcabili episcopi a bisericii Evanghelice din Transilvania, apoi Stefan
Ludwig Roth, care prin atitudinea sa moderată ajunge o victimă a revoluţiei de la 1848-1849, Peter Lange
care conducea prima Casă de economii din Transilvania, Karl Maager negustor şi administrator al comunităţii
oraşului Braşov etc. Toţi, spirite tinere care excluşi de la o carieră funcţionărească vădeau un interes major
faţă de reformele liberale. La aceştia se mai adaugă Anton Kurtz şi Leopold Maximilian Moltke care nu erau
transilvăneni şi nu aveau conştiinţa marcată de mentalitătile locale 28 •
Animozitatea dintre cele două oraşe săseşti ajunge în preajma lui 1848 la cote maxime. Sibiul era sediul
comesului, tot aici se ţineau şedinţele universităţii saxone şi tot aici se aflau exponenţii conservatorismului
22
Ibidem.
23
Ibidem.
24
Teodor Pavel "Interferenţe revoluţionare în primăvara anului 1848" în Civilizatia medievală şi modernă românească,
Cluj-Napoca, 1985, p. 323.
25
Ela Cosma "Liberalism versus conservatorism la saşi la 1848-1849 cu privire introductivă asupra liberalismului german
şi austriac" în Transilvania între medieval şi modern, Coordonator praf. univ. dr. Carnii Muresanu, Centrul de Studii
Transilvane, Fundaţia Culturală Română, 1996, pp. 63-71 (în continuare "Liberalism ... ").
26
Idem "L'attitude des Saxons â l'egard de l'union de la Traqnssylvanie â la Hongrie" în Transsylvanian Review, voi. VII,
nr. 2, 1998, p. 83 (în continuare "L'attitude ... ").
27
Idem "Liberalism ... ", p. 72.
26
Idem "Editorul Johann Gătt şi presa săsească din Braşov în anii revolutiei de la 1848-1849" în Identitate şi alteritate.
Studii de imagoiogie, II PUC Cluj-Napoca, 1998, p. 212-213 (în continuare "Editorul Johann Gătt ... ").
295
moderat care militau pentru mentinerea drepturilor săseşti, loialitatea fată de Habsburgi şi egala îndreptătire a
românilor. Braşovul era un centru comercial infloritor şi aici ideile liberale erau la ele acasă 29 •
Declanşarea revolutiei maghiare va determina ieşirea la iveală a animozitătilor dintre cele două curente,
problema centrală fiind legată de uniunea cu Ungaria.
Ziarele lui Gott din Braşov militau pentru o participare activă. Grăitor este articolul publicat de G.D. Teutsch
în "Blătter" la 4 aprilie unde se cerea înarmarea populară, alegerea unui nou reprezentant al tării din ansamblul
populatiei, egalitatea în fata legii, impozite proportionale cu veniturile, separarea administratiei de justitie,
modernizarea meşteşugurilor, elaborarea unui nou cod penal, dieta să fie aleasă pe baza unirii Transilvaniei cu
Ungaria 30 •
Dar aceste dispute nu au o tentă radicală şi liberalii braşoveni acceptau uniunea doar cu conditia predării
integritătii pământului crăiese şi a institutiilor sale. 31
Divergentele dintre cele două oraşe sunt reflectate şi la nivelul Sighişoarei unde atitudinea după cum arată
Carl Gollner era marcată atât de pozitia geografică a scaunului, cât şi de scrisoarea sosită de la scaunul Odor hei
la 3 aprilie în care se cerea acceptarea unirii. Functionarii inalti ai oraşului în frunte cu primarul Karl Csech
van Sternheim (tatăl lui Friedrich) vedeau în uniune întărirea statului ungar şi ruperea imperiului în două,
iar tinerii intelectuali Carl Gooss şi G.D. Teutsch (cei care vor reprezenta oraşul la dieta din 29 mai) vedeau în
acceptarea uniunii înlăturarea birocratiei din conducerea universitătii saxone. Sub presiunea acestora la 13
aprilie oraşul Sighişoara, la fel ca şi Braşovul se pronuntă în favoarea uniunii 33 • De altfel în celelalte scaune
săseşti se glumea pe seama Sighişoarei arătând că aici G.D. Teutsch l-a detronat pe bătrânul Sternheim şi a
proclamat republica 32 •
Ajuns în oraş cancelistul Friedrich arată: "Mi-am văzut oraşul natal - cum se schimbase În aspectul său
spiritual. Totul răsufla de politică, petiţii, dezbateri, adunări, exerciţii ale gărzilor naţionale. În curând am
fost introdus În subiectele discuţiilor zilnice. Tot ce era tânăr se vedea chemat să întâlnească lumea şi să dea
bătrânilor sfaturi bune şi să le impună hotărâri.
Punctul cardinal al discuţiilor a fost «problema unirii». Eu m-am declarat din cauzele sus amintite deja la
Tg.Mureş împotriva ei. Însă spre mirarea mea am aflat că majoritatea din intelectualii oraşului meu natal erau
pentru o uniune condiţionată prin care naţiunii săseşti i s-ar fi garantat toate drepturile".
Un rol mare în luarea deciziei după cum arată Sternheim a revenit lui Carl Gooss senior care: "Prin
cuvântările sale, ţinute parte în adunări publice ale orăşenilor, parte În cercurile particulare ale Sighişoarei între
persoanele de mare autoritate şi multă influenţă Goos înţelegea să unească partidele care stăteau deja faţă în
faţă În ceartă aprigă cu privire la «uniune»"33 •
De altfel Goos a fost atât de aprig în convingerile sale încât în 1849 văzând că îi sunt năruite sperantele
s-a sinucis. Spre deosebire de el G. D. Teutsch şi-a reconsiderat poziţia ajungând să se opună revolutiei
maghiare 34 •
Aceste adunări, întruniri vor face ca la 3 aprilie 1848 în "Blăter" să fie publicat un memoriu înaintat de
comunitătile Sighişoara şi Rupea Universitătii saxone, urmat la trei zile de un apel semnat de negustorii şi
intelectualii din Sighişoara în care se cerea întrunirea saşilor pentru precizarea poziţiei care trebuie luată,
unde să se mai voteze reprezentarea în dietă proportional cu numărul populatiei, egalitatea tuturor categoriilor
sociale la împărtirea funcP,ilor, introducerea impozitului pe venit, infiintarea gărzii nationale, recunoaşterea
constituţiei municipale etc. Autorul acestui apel a fost G.D. Teutsch care punea deschis problema desfiinţării
iobăgiei şi sufragiul universal 35
La dieta de la Cluj din 29 mai din cei 22 de delegati saxoni care trebuiau să se prezinte au participat doar
15, cinci fiind cei care s-au opus total uniunii, însă datorită atmosferei de teroare în final toţi au votat pentru
uniune 36 •
29
Idem, Liberalism ... ", p. 74.
30
Idem "Editorul Johann Gi:itt ... ", p. 217.
31
Idem "L'attitude ... ", p. 84.
32 Cari Gollner Die Siebeniirger Sachsen in der Revolutionsjahren 1848-1849 Kriterion Verlag, Bucureşti, 1967, p. 100.
33
34
Ibidem, p. 26.
35
Cari Gollner, op. cit., pp. 56-57.
36
Ela Cosma "L'attitude ... " p. 86.
296
În această atmosferă frământată de înfiinţarea primei gărzi naţionale pe Teritoriul Crăiese, iniţial şi
românilor li s-a permis să intre în ele, astfel că la Rupea din 430 de gardişti, 162 erau români şi 308 erau
saşP 7 •
Şi
la Sighişoara, se înfiinţează o gardă cetăţenească, formată din patru companii şi o ceată liberă, împreună
formând în jur de 900 de persoane sub comanda maiorului Karner. 38
Însă organizarea ei a fost un măr al discordiei. Dar mai bine să lăsăm textul să vorbească: "Deja la prima
alegere de ofiţeri pentru garda naţională funcţionarii trimiseră un vot de neîncredere printre ostenelile duşmanilor
lor, aşa numiţii teologi /profesorii liceului/, nici un jurist nu fusese ales la vreun post de ofiţer {...]. Închipuiţi-vă
un oraş cu o clasă «colegială>> de funcţionari «aleşi>> de popor, îmbătmniţi însă în birocraţie şi conduşi sub
tutela fantomei cuvântului de «responsabilitate>> spre sus şi a suspendării plăţii salariului, pe lângă aceasta o
reprezentantă a oraşului numita «comunitate>>, care, având un capital intelectual foarte mic şi integmndu-se în
baza legii, cooptării şi nepotism ului, era aplecată spre interese mici, egoiste şi a urmat calea oricărui conducător
ambiţios care ştia să arate lucrurile pe poftă ... " apoi îşi continuă acuzele la adresa acestor alegeri făcute pe
baze clientelare arătând că a apărut " ... o clică de adevăraţi burtă verzi, duşmană şi celei mai mici jertfe, nu
prea bogată în bărbăţie personală, ca să ţină piept curajoasă şi îndrăzneaţă primejdiilor şi prea incultă decât
să năzuiască la un bun mai mare prin sacrificare binelui mai mic, acest lucru a făcut ca ofiţerii gărzii civile să
fie aleşi din rândul câtorva familii foarte întinse şi încuscrite ale oraşului [care n.n] ştiau să ridice prin diferite
uneltiri pe scumpii lor domnişori, veri şi cumnaţi la oficii şi ranguri {... ]-şi să dea la o parte «O ipse>>-fireşte, pe
toţi funcţionarii civili ca nedemni de încredere:J 9•
De altfel pregătirea era foarte proastă pentru că timp de " .. . 160 de ani n-a fost război în ţară şi un timp
îndelungat - 35 de ani - în care nimeni nu s-a gândit la vreun exerciţiu militar" garda naţională "Din turnuri
şi cămări de arme şi slănină s-au scos arcurile, puşti şi archebuze, săbii şi lănci, s-au croit piei şi s-au turnat
gloanţe, s-au confecţionat în sfârşit pe cheltuiala oraşului o mulţime de lănci şi anume fierarii din localitate au
avut atâta patriotism să le fabrice oraşului lor necioplite şi prost lucrate pe pret de două sau trei ori mai mare
decât bieţii ţigani40 •
Această apărare făcută în pripă şi pe bază de clientelism va determina în toamna lui 1848 o adevărată
spaimă, datorată unui zvon privind un presupus atac al secuilor. Atunci analizându-se la cald s-a observat slaba
înzestrare şi friabilitatea sistemului de apărare al oraşului, mai ales că cu câţiva ani în urmă municipalitatea a
hotărât dărâmarea unor turnuri ale cetăţii 41 •
Despre starea de spirit din cetate, aceasta era alimentată de zvonuri, lumea fiind tot mai avidă de ştirile
noi: "Ce aglomeraţie şi înghesuială era seara în fiecare zi de poşta în faţa oficiului poştal. Cum stăpâneau când
strigăte tari, când şoptiri tainice pasiunea mulţimii înfierbântate. Expeditorul poştal abea se putea mişca ca să
înmâne năvălitorilor ziarele cerute. Dar îndată ce le aveau în mână nenorociţii erau înconjuraţi de mulţimea
lacomă de ştiri, care voia să-şi potolească setea de ştiri la izvorul literelor din ziare".
În această atmosferă, mentalitatea revoluţionară îşi făcea tot mai simţită prezenţa: "astfel creştea din zi în
zi agitaţia, emoţia şi enervarea maselor. Toţi voiau să aibă parte la dezbateri şi hotărâri ... "42 •
Cu toate ca nu dispunem de textul original, diri traducere se degajă o cunoaştere profundă a realităţilor
transilvănene, a problemelor puse în martie la T"argu Mureş, întregind apoi imaginea asupra evenimentelor
care au bulversat şi micul burg ardelean Sighişoara, unde după cum vedem disputele anti/pro uniune s-au
manifestat la fel de pregnant ca şi în marile oraşe săseşti - Braşov şi Sibiu.
37
Cari Gollner, op. cit., p. 34.
36
Schiissburg. Bild ein siebenbiirgischen Stadt, Herausgegeben von Heinz Brandisch, Heinz Heltmann und Walter Lingner,
Wort und Welt Verlag, Innbruck, 1994, p. 18.
39
40
Ibidem.
41
În acest sens vezi: "Die Belagerung Schaessburgs in Oktober 1848" în Siichsisches Hausfreund, 1852, pp. 27-35.
42
297
Autonomia saşilor transilvăneni
şi circumscrierea sa juridică
până în epoca neoabsolutistă
Lorand MADLY
Coloniştii proveniţi din spaţiul german, împinşi pe de o parte de condiţiile nefavorabile existente în
regiunile lor de baştină, pe de altă parte "chemaţi" de către regalitatea ungară care dorea ca prin aducerea
lor să îmbunătăţească viaţa economică şi socială în regat (ad retinendam coronam), s-au aşezat în sudul
Transilvaniei, în secolul al 12-lea, pe aşa-numitul fundus regius sau pământ regesc. Coloniştii amintiţi
proveneau din mai multe regiuni ale actualei Germanii, aveau deci o structură eterogenă, dar documentele
îi amintesc tot mai mult sub aceeaşi denumire - saxones - din care derivă ulterioara denumire de saşi. De-a
lungul evoluţiei lor, organizarea politică pe care au alcătuit-o a beneficiat de o largă autonomie fată de puterea
centrală, manifestată prin numeroase drepturi- ca de exemplu cel la numirea şi retribuirea funcţionarilor
proprii, ţinerea unei adunări reprezentative proprii (Universitatea săsească). dublate de numeroase privilegii
pe plan economic.
Considerarea lor ca pe un grup unitar şi compact nu a fost numai un artificiu care provenea din cancelaria
regală; aceasta a tinut de un interes printre cele mai înalte ale statului ungar, dar a reprezentat şi o dorinţă a
saşilor, de dorit a se consacra printr-o diplomă care să acorde şi garanteze drepturi şi privilegii comune. Acest
lucru s-a întâmplat după nu multă vreme de la intervalul în care au avut loc colonizările, prin emiterea unei
bule, care a primit denumirea de Andreanum - fiind emisă de regele Andrei al II-lea - sau "bula de aur a
saşilor".
Înainte de toate, acest document important, pe care s-a clădit ulterior întreg edificiul de drepturi ale
saşilor, şi care a fost întărită şi confirmată de nenumărate ori, a consacrat unitatea saşilor- prin formula "unus
sit populus", aşezaţi pe acelaşi teritoriu delimitat de Orăştie şi Drăuşeni, plasându-i sub aceeaşi jurisdicţie,
reprezentată de un judecător suprem, numit de către rege, şi care, împreună cu ceilalţi judecători aleşi liber,
trebuiau să judece exclusiv conform dreptului consuetudinar local, în cadrul proceselor putând fi aduşi doar
martori din cadrul aceleiaşi jurisdicţii, nefiind permisă în nici o situaţie vreo influenţă din partea altor sisteme
de drept asupra deciziilor. Ca instanţă superioară, de apel. era recunoscută cea regală. 1 S-a consacrat de
asemenea şi alegerea liberă a comitelui Sibiului (care mai târziu va deveni comesul saşilor). care putea fi ales
numai dintre saşi. 2
Ca orice asemenea act, diploma amintită prevedea, pe lângă drepturi, şi obligaţii. Impozitul trebuia să
se plătească global, constând din suma de 500 mărci de argint, care trebuia adusă de către un delegat regal,
întreţinut pe perioada perceperii în virtutea obligatiei de găzduire (descensus). Din punct de vedere militar,
pentru conflictele din interiorul ţării saşii trebuiau să furnizeze 500 de soldaţi, pentru campanii conduse de
către rege în afara ţării 100, iar pentru campanii conduse în afara ţării de către alţi conducători militari supuşi ai
regelui 50 de soldaţi, existând posibilitatea de a angaja mercenari, care a şi fost folosită deseori în practică. 3 Pe
lângă acestea, saşii mai aveau sus amintita obligaţie de găzduire, foarte costisitoare pentru vremea aceea, însă
numărul găzduirilor era limitat- pentru rege erau prevăzute trei iar pentru voievodul Transilvaniei două. 4
1
Dirk Moldt, unus sit populus et sub un o iudice ... Bemerkungen zum "Goldenen Freibrief' der Siebenbiirger Sachsen
[observaţii asupra bulei de aur a saşilor], în Zeitschrift fiir siebenbiirgische Landeskunde, 1999, tom 2, p. 206.
2
D6sa Elek, Erdelyhoni jogtudom6ny (ştiinţa dreptului transilvănean), Cluj 1861, voi. I., p. 43.
3
Dirk Moldt, op. cit., p. 207.
4
D6sa Elek, op. cit., p. 44.
299
Privilegiile consemnate în diploma amintită mai prevedeau şi alegerea liberă a preoţilor, dreptul la o
pecete proprie- fapt care în sistemul juridic şi administrativ al regatului presupunea o poziţie de independenţă
pronunţată -, precum şi prelevarea gratuită a unei cantităţi mici de sare anual, necesară pentru nevoile
consumului propriu. 5
Prevederile bulei de aur a saşilor corespundeau întrutotul cerinţelor timpului respectiv şi consacrau
drepturile şi privilegiile, dar şi obligaţiile teritoriului pe care s-au aşezat saşii, care primeau prin acest act
o puternică independenţă, marcată prin subordonarea directă faţă de rege. Structura tipic feudală prevedea
astfel ca obligaţii importante (servitium) pe cea militară, cea fiscală şi descensus-ul, iar printre drepturi
(libertas) putem aminti dreptul de proprietate exclusivă asupra terenurilor, unitatea de jurisdicţie, dreptul de
a alege funcţionarii şi preoţii, peste care se adaugă mai multe înlesniri fiscale şi comerciale. 6 Pentru păstrarea
integrităţii teritoriului, regele se obliga să nu doneze către nobili posesiuni aflate pe fundus regius 7 ; astfel de
acte puteau fi oricum atacate în virtutea dreptului de rezistenţă.
Bula de aur, temelia drepturilor şi privilegiilor colective ale saşilor transilvăneni oferea o serie de libertăţi,
putându-se afirma că punea de fapt bazele unui stat în stat, în maniera în care acest lucru putea fi reglementat
şi semnifica în dreptul feudal.
În cadrul Principatului Transilvaniei aflat sub suzeranitate otomană, începând din 1541, care în ceea ce
priveşte afacerile interne, avea la bază "colaborarea fraternă" dintre naţiunile şi stările privilegiate, fiecare
dintre acestea avea un cuvânt de spus în conducerea principatului iar legile puteau fi puse în aplicare numai cu
acordul celor trei naţiuni. 8 În virtutea acestui principiu, saşii aveau să trimită în Dietă 7 reprezentanţi cu drepturi
depline, consacrându-se şi interdicţia întreţinerii de contacte separate cu puteri străine, de pildă trimiterea de
soli fără acordul celorlalţi, precum şi apărarea prin eforturi comune a ţării împotriva duşamnilor. 9
O altă etapă importantă în construcţia edificiului juridic al saşilor transilvăneni a fost redactarea unei
legislaţii (Statutele municipale săseşti) proprii în anul 1583, care reprezenta o sinteză originală între dreptul
consuetudinar şi cel roman, care va fi baza juridică a reglementării raporturilor de drept civil şi penal intern
timp de aproape trei secole, până în momentul introducerii codului civil şi penal austriac la mijlocul secolului
al19-lea. 1°Chiar dacă conţinea mai puţin reglementări de drept public, legislaţia amintită consacră caracterul
unitar al pământului regesc din punct de vedere juridic (fiindcă până atunci existau numeroase culegeri de
legi, aşa-numitele statute, specifice fiecărei jurisdicţii locale), dar plasează pe saşi la nivel de egalitate cu
maghiarii din Transilvania care aveau de asemenea o legislaţie proprie şi unitară. De fapt este vorba de încă o
recunoaştere a independenţei ori autonomiei fundului regiu.
O altă serie de schimbări în statutul şi poziţia saşilor transilvăneni ca entitate a dreptului public, a survenit
odată cu intrarea Transilvaniei sub stăpânire habsburgică. Bazându-se cel puţin pe comunitatea de limbă,
persoane importante şi influente din Iândurile saşilor, bucuiându-se de asentirnentul tuturor, au sprijinit
ascensiunea habsburgilor spre poziţiile de conducere în Transilvania. Consacrarea noii stăpâniri s-a făcut prin
aşa-numita Diplomă Leopoldină din anul 1691, care avea valoarea unei veritabile constituţii, rărnânând în
vigoare până în anul1848.
În general, am putea spune că Diploma Leopoldină este mai mult un act care confirmă realităţile poli tico-
juridice existente la acea dată în Transilvania. Chiar primul paragraf prevede păstrarea neschimbată a situaţiei
religiilor recepte şi a stărilor privilegiate, nefiind posibilă introducerea de noi categorii privilegiate. 11 Totodată,
sunt reconfirrnate toate donatiile, privilegiile, titlurile, etc. către persoanele fizice ori juridice, făcute de regii
Ungariei, este decretată păstrarea neatinsă a tuturor legiuirilor existente- Aprobatele şi Compilatele, Tripartitul
lui Werbâczy şi Statutele Municipale Săseşti. Pentru ocuparea posturilor vor avea prioritate "transilvănenii
5
Dirk Moldt, op. cit., p. 208.
6 Friedrich Schuller von Libloy, Siebenbiirgische Rechtsgeschichte, (istoria dreptului transilvănean), Sibiu, 1867, vol. I,
p. 115
7
D6sa, op. cit., p. 44.
6 Quellen zur Geschichte der Siebenbiirger Sachsen 1191-1975. (Izvoare pentru istoria saşilor transilvăneni) Koln-Wien,
1981, p. 105. În continuare Quellen ...
9 Ibidem, p. 106.
10 Despre Statutele Municipale Săseşti vezi Lorând Mâdly, Statutele municipale săseşti din 1583. Geneza lor istorică şi
prevederile penale, în ActaMN, 37-38, 2000-2001, p. 259.
11 Textul parţial al Diplomei în Quellen ... , p. 167 şi urm.
300
genuini, adică maghiarii, secuii şi saşii, fără a se ţine seamă de religie". De asemenea, se promite şi eliberarea
mai cu seamă a saşilor de sub povara cheltuielilor legate de găzduirea unor funcţionari, furnizarea de cai
precum şi de încartiruiri.
Mai târziu, politica dusă de Iosif al II-lea în Transilvania urmărea o linie centralizatoare şi avea ca scop
desfiinţarea sistemului de privilegii feudale şi înlocuirea acestuia cu o organizare izvorâtă din principiile
absolutismului luminat, demersuri dublate de o politică de promovare a catolicismului. Pentru sistemul de
organizare şi administrare proprie a saşilor de pe fundus regius, aceste realităţi prevesteau evenimente nefaste,
care s-au concretizat prin intervenţii din partea Vienei care aveau drept scop limitarea drepturilor şi privilegiilor;
una dintre măsurile concrete a fost luată în 1784, prin suspendarea vechii "constituţii" transilvănene care
garanta drepturi largi pentru saşii ardeleni, mai apoi înlăturarea drepturilor administrative ale Universităţii
săseşti. Opoziţia claselor privilegiate care aveau în Transilvania un cuvânt greu de spus a determinat în cele
din urmă revocarea măsurilor luate, care a avut ca efect o reîntoarcere la vechile reglementări, de dinaintea
epocii lui Iosif al II-lea. În scurt timp însă, puterea centrală a început să facă demersuri, desigur mult mai
timide decât înainte, în sensul centralizării. Pentru reglementarea în acest sens a realităţilor de pe pământul
regesc au fost emise "Regulaţiile" sau "punctele regulative" în anii 1795, 1797, dar cele mai importante
în 1805.12 În ultimul an amintit, au fost decretate măsuri privind administraţia oficială, care prevedeau ca
alegerea funcţionarilor înalţi să se facă cu o bază electorală mai largă, la alegerea acestora putând participa
toate comunităţile scaunelor şi districtelor. Pentru o mai mare stabilitate şi reducerea frecvenţei alegerilor s-a
decis ca juzii orăşeneşti sau juraţii să fie aleşi din doi în doi ani, nu anual cum era până atunci, reducându-
se şi numărul juraţilor. Adunările scăunale nu mai puteau fi ţinute mai frecvent decât de două ori pe an, iar
atribuţiile lor au fost precis delimitate. Pe plan judiciar, instanţele săteşti puteau judeca numai pricinile care
cădeau sub procedura judecăţii orale şi care se puteau finaliza prin împăcare, celelalte cazuri urmând a fi
discutate de instanţele suprapuse. Dreptul de judecată al clerului în probleme matrimoniale a fost restabilit.
O altă schimbare pozitivă a fost faptul că a fost desfiinţat postul de primar provincial iar autoritatea asupra
întregii "naţiuni" a fost transferată comesului. Acestuia din urmă i-au fost stabilite şi prerogativele, printre care
executarea înaltelor ordine politice, juridice şi economice, supravegherea activităţii magistraţilor, încercarea
de a mări veniturile publice, să oprească eventualele abuzuri, să facă cel puţin o vizită pe an în provincie, în
mare, să "promoveze binele general prin toate mijloacele şi forJele". În afară de acestea, în afară de sesiunea
ordinară a Universităţii, comesul avea dreptul să o convoace şi în luna maiY Cu greu s-ar putea spune dacă
aceste intervenţii au avut mai mult un impact pozitiv sau unul negativ. În orice caz, peste toate felurile în care
au fost privite, au reprezentat o adaptare a prevederilor de drept public privitoare la realităţile de pe pământul
crăiese la noile condiţii din Imperiul Habsburgic.
Evenimentele din 1848-49 au pus Transilvania şi pe locuitorii acestei provincii în faţa unor probleme
noi şi dificile. Izvorâtă din elanul Vormarz-ului, mişcarea revoluţionară maghiară, puternic reprezentată şi în
Transilvania, urmărea unirea necondiţionată a acesteia cu Ungaria, primul pas spre alcătuirea viitorului stat
naţional ungar. Pentru numeroşi saşi, uniunea însemna un atentat la adresa autonomiei teritoriale a pământului
regesc- a Sachsenlandului- fiind pusă în pericol existenţa sa. Pentru alţii însă, a reprezentat o idee demnă de
susţinut. Din acest motiv, până în momentul izbucnirii războiului civil, saşii au avut în mod oficial o poziţie
favorabilă, dar extrem de indecisă în problema Uniunii.
Peste nu multă vreme, escaladarea tensiunilor care aveau ca punct central însăşi această dispută sus
amintită a dus la izbucnirea războiului civil, unul dintre cele mai sângeroase conflicte din istoria Transilvaniei,
la care saşii au stat alături de români în lupta împotriva revoluţionarilor maghiari, pentru apărarea integrităţii
monarhiei, din partea căreia îşi vedeau asigurată în continuare poziţia privilegiată. Lupta a cauzat şi de partea lor
numeroase pierderi umane şi materiale, precum şi suferinţe cauzate de devastări, întreruperea comunicaţiilor
şi fluctuaţiile preţurilor.
Ca mulţumire adusă loialităţii saşilor transilvăneni, tânărul şi recent instalatul împărat Francisc Iosif I a
emis din Olmiitz, la 21 decembrie 1848, un manifest către "poporul nostru credincios al saşilor" 14 •
12
Ibidem, p. 197.
13
Extrase din textul punctelor regulative din anul1805 în Ibidem, p. 197 §i urrn.
14
Textul rnanifestului este cuprins în IT Teutsch, Geschichte der Siebenbiirger Sachsen, Sibiu, 1910, voi III., p. 260 §i
urm.
301
În expunerea documentului se aminteşte fidelitatea saşilor, arătată într-un moment marcat de atâtea
încercări, fidelitate dovedită prin faptul că aceştia şi-au părăsit îndeletnicirile normale pentru a aduce sacrificii
coroanei, pentru apărarea drepturilor acesteia. Ca răspuns la aceste sacrificii, Coroana s-a arătat dispusă a da
curs cererilor făcute la Viena de către deputaţii saşi, a căror soluţionare este în interesul Gesamtstaat-ului, fiind
în concordanţă cu promisiunile făcute de tânărul împărat la urcarea pe tron.
Pe baza principiului "egalei îndreptăţiri şi dreptului de liberă determinare a popoarelor', se promitea
subordonarea nemijlocită a naţiunii săseşti faţă de Coroană, legătura "intrinsecă" a acesteia cu Monarhia,
inclusiv prin legătura nemijlocită a "autorităţii centrale naţionale" cu Ministerul, precum şi reprezentarea
naţiunii prin deputaţi proprii în Reichstagul austriac. Se mai menţionează în document, că Ministerul a fost
însărcinat să se pună în legătură oficială cu comitele saşilor şi cu Universitatea, pentru ca problemele şi petiţiile
primite de către acestea şi înaintate către Minister ori împărat să fie rezolvate corespunzător. De asemenea,
modalităţile de alegere şi trimitere a deputaţilor saşi în Reichstag urmau a fi stabilite prin reglementări
ulterioare. În încheiere, împăratul dădea "loialei noastre naţiuni săseşti o dovadă dăinuitoare a îndurării şi
graţiei
imperiale, şi aşteptăm de la aceasta, ca în legătura stmnsă cu inima şi cu cele mai înalte interese ale
Monarhiei, să recunoască liniştitoarele garanţii ale înjloririi, întăririi şi creşterii sale".
Manifestul din 21 decembrie a fost urmat de un rescript din ziua următoare, care stabilea că problemele
administrative aflate până atunci în jurisdicţia autorităţilor ţării să fie preluate de comesul saşilor, problemele
care trec de această sferă căzând în atribuţiile Ministerului. Instanţa superioară de apel a Universităţii urma să
fie inalta Curte de la Viena, unde urmau să fie angajaţi şi saşi. Universităţii i s-a cerut să înainteze propuneri
pentru noua organizare iar baronul Geringer (sas ca origine) a fost numit însărcinat imperial în Transilvania15 ,
dar preluarea funcţiei de către acesta nu a mai avut loc datorită ofensivei începute de trupele revoluţionare
maghiare şi a evenimentelor care au evoluat altfel decât era prevăzut.
Cel mai important document al revoluţiei de la 1848-49 a fost aşa-numita constituţie octroiată de la
Olmi.itz, din martie 1849, care reprezenta de fapt una din cuceririle mişcărilor revoluţionare. Având un caracter
democratic, ea prevedea numeroase drepturi şi libertăţi pentru popoarele monarhiei şi a fost primită destul
de bine de către acestea. Încă în primul capitol este enumerată componenţa Imperiului Austriac, în care intra
şi "Marele Principat al Transilvaniei, incluzând pământul saşilor ... ", în continuare fiind stabilite problemele
care cad în jurisdicţia ţărilor componente şi cele care sunt de atribuţia puterii centrale. Paragraful 70 dispune
ca problemele care cad în atribuţiile ţărilor componente să fie discutate în adunări locale, iar paragraful 74,
referitor exclusiv la Transilvania, consacră independenţa acesteia faţă de regatul Ungariei şi principiul egalei
îndreptăţiri a naţiunilor ca principiu fundamental al viitoarei organizări. În alineatul 2 al amintitului paragraf
se promite şi menţinerea drepturilor naţiunii săseşti în cadrul constituţiei imperiale. 16
Această lege fundamentală reprezenta astfel încă un pas înainte spre menţinerea şi consolidarea
autonomiei saşilor în Transilvania; împreună cu manifestul şi rescriptul emise anterior au constituit bazele
acestei autonomii în perioada următoare. Din păcate însă, lucrurile au luat o altă întorsătură. La 14 aprilie
1849, la Dieta de la Debreţin s-a proclamat independenţa Ungariei şi ruperea acesteia pe vecie de Casa de
Austria, după care a urmat o puternică ofensivă a trupelor revoluţionare aflate sub conducerea lui Bem, ceea ce
a determinat o bulversare a unei situaţii existente şi cu tendinţe de stabilizare, provocând numeroase temeri.
Ofensiva, chiar dacă a fost puternică, a fost înfrântă prin ajutorul militar primit din partea Imperiului Rus,
sfârşind prin depunerea armelor la Şiria, în august 1849- moment din care începe tranziţia spre noua epocă,
cea neoabsolutistă, caracterizată la început prin starea de asediu şi prin politica de represalii dusă de Haynau,
dar şi prin numeroase speranţe ale unei reveniri la ordinea constituţională.
Perioada imediat următoare capitulării de la Şiria a trezit aceste puternice speranţe şi în rândurile saşilor,
în condiţiile în care ei au început să beneficieze, datorită poziţiei loiale avute, dar şi datorită cooptării lor
în procesul de reorganizare în Transilvania, de o serie de avantaje, ca de exemplu un împrumut substanţial
pentru refacerea distrugerilor din anul anterior dar şi numeroase posturi în administraţie. Împărţirea provizorie
a Transilvaniei făcută de către autorităţile militare austriece în şase districte militare a favorizat de asemenea
poziţia deosebită a saşilor. Districtul militar al Sibiului, care cuprindea şi scaunele Braşovului şi pe cel filial al
15
Ibidem, p. 261.
18 Extrase din textul constituţiei în Spira Gyorgy, A nemzetisegi kerdes a 48-as forradalom Magyarorszagan (problema
naţionalităţilor în Ungaria revoluţiei din 1848), Bp., 1992., passim.
302
BistriţeP 7 , adică teritoriile locuite de saşi, avea în fruntea sa un comandant militar asistat de un comisar civil,
asemenea celorlalte districte militare; în cazul Sibiului, comisarul civil era însuşi comesul Salmen, care şi-a
păstrat titlul. Mai mult, în documentele oficiale se putea folosi până în anul1851 denumirea de "Sachsenland",
pentru districtul militar amintit, împreună cu menţinerea în funcţie a vechii organizări scăunale şi a
funcţionarilor proprii. 18 Astfel, pentru primii ani ai neoabsolutismului se părea că saşii sunt cei care beneficiază
de toată graţia şi binefacerile noului regim, iar ei făceau tot posibilul pentru a lărgi chiar aceste privilegii.
Universitatea întrunită în decembrie 1849 a început să facă propuneri privind reorganizarea ţării, intenţia
fiind crearea unui Sachsenland complet autonom, direct supus Coroanei, idee puternic susţinută şi în presă.
În acest sens, vii discuţii a suscitat ideea apărută în cadrul Universităţii de a exclude comunităţile româneşti
din cadrul pământului regesc, dat fiind faptul că la acea oră românii alcătuiau aici majoritatea. Dorinţele
Universităţii, în care a prevalat ideea de a păstra neatinsă vechea componentă teritorială au fost înaintate
către împărat şi Ministerul de interne, dar răspunsurile au fost nefavorabile fiindcă se considera că o poziţie
de autonomie pronunţată a saşilor ar contraveni principiului de bază al organizării Monarhiei- acela al egalei
îndreptăţiri. Oricum, în această perioadă se constată tendinţa de îndepărtare faţă de principiile constituţionale
din partea puterii; constituţia din martie, din cauza faptului că încercările sale de punere în aplicare generau
tot mai multe complicaţii, a fost abandonată - prin patenta din 31 decembrie 1851 (Sylvesterpatent), care
marchează începutul propriu-zis al neoabsolutismului, moment din care încep intervenţii directe ale puterii
în viaţa internă a Transilvaniei, care au cauzat multe neajunsuri atât saşilor cât şi românilor, care, ca naţiuni
loiale, în această perioadă marcată de stare de asediu şi represalii, au avut de suferit la fel ca şi cei care au luptat
împotriva coroanei. Pentru saşi nu mai exista la acest moment nici o speranţă a înfăptuirii Sachsenlandului
autonom mult dorit, din contră, intervenţiile care au urmat - chemarea comesului Salmen la un post în Viena
şi suspendarea Universităţii, au determinat ca din anul1852 saşii să fie complet lipsiti de o viaţă politică, fiind
desfiinţate toate posibilităţile în acest sens, dar şi Universitatătii i-a fost răpit dreptul de a judeca, ceea ce a
însemnat sfârşitul autonomiei pe plan judecătoresc. Situaţia ce s-a instaurat în acest moment a durat până la
sfârşitul neoabsolutismului, şi chiar dacă în perioada liberală au avut loc unele încercări de revigorare a vietii
politice şi de continuare a eforturilor în direcţia autonomistă, toate acestea au fost înfrânte prin noua politică
a autorităţilor de după 1867, care prin intervenţii sistematice au desfiinţat şi ceea ce mai rămăsese din vechile
drepturi şi privilegii ale saşilor.
Putem afirma că în epoca modernă, drepturile colective ale saşilor se bazau încă pe un sistem de drepturi
şi privilegii de sorginte feudală, care începeau să intre tot mai mult în conflict cu noile principii de organizare
politica-statală, de la concepţia de stat modern a absolutismului luminat şi până la ideea de stat naţional. Din
acest motiv, din momentul în care s-a considerat că autonomiile largi, de tip stat în stat, nu mai corespund
cerinţelor timpului, s-a trecut la măsuri uneori sistematice, alteori mai timide, care aveau drept scop eliminarea
acestora. Din păcate însă, existenţa colectivă a saşilor transilvăneni era apărată şi chiar definită prin aceste
străvechi reglementări ale libertăţilor, a căror desfiinţare în timp a avut ca efect şi erodarea treptată a existenţei
saşilor transilvăneni ca şi colectivitate.
17
Vezi memoriul ministrului de interne Alexander Bach din octombrie 1849, MOL D-3. 1. d. (1849).
16
Vezi cererea Universităţii din 15 decembrie 1850, MOL D-3. 5. d. (1850), f. 572.
303
Impactul legislaţiei şi politicii şcolare maghiare dualiste
asupra eparhiei greco-catolice de Gherla
1867-1918
Mirela ANDREI
Regimul politic aşa-zis "dualist" a debutat în plan legislativ, în partea maghiară a monarhiei bicefale, cu o
lege cu caracter general, de factură liberală, dar cu nedisimulate accente naţionaliste, cunoscută sub numele de
"legea naţionalităţilor" (sau articolul de lege nr. XLIV), care acorda drepturi egale cetăţenilor, doar în calitatea
lor de membrii ai naţiunii maghiare şi sub nici o formă a celorlalte naţiuni, a căror existenţă nu era recunoscută.
Legea proclama, aşadar, existenţa în Ungaria a unei singure naţiuni, "una şi indivizibilă", care îi includea pe
toţi cetăţenii ţării indiferent de origine, limbă sau naţionalitate. Limba maghiară era decretată limba oficială a
statului, limbile naţionalităţilor putând fi utilizate numai în limitele prevăzute de lege, în anumite sectoare:
parţial în administraţie şi justiţie, atât cât să faciliteze "posibilităţile practice ale guvernului", în biserică şi
învăţământul confesional, dar numai în măsura în care să nu fie periclitată "unitatea statului" 1 •
Învăţământul elementar din Ungaria dualistă s-a organizat în baza "legii naţionalităţilor" şi a legii nr.
XXXVIII/1868 2, care adăuga alte principii moderne, adoptate din sfera politico-economică a liberalismului, la
cele introduse deja de legislaţia şcolară neoabsolutistă (generalizarea, obligativitatea şi gratuitatea) precum:
libertatea învăţământului, planul unic de învăţâmânt, indiferent de susţinătorul şcolii, în scopul uniformizării
procesului educativ-instructiv, învăţământul de stat etc. astfel, obiectele de învăţământ obligatorii pentru
toate tipurile de şcoală elementară erau: religia şi morala, citirea şi scrierea, exerciţii de gramatică, calculul în
minte şi în scris, cântarea şi exerciţii corporale (gimnastică), ştiinţele naturii cu aplicare practică în orele de
economie, accentul fiind pus pe grădinărit, iar pentru clasele superioare a 5-a şi a 6-a erau prevăzute geografia
şi istoria patriei, cunoştinţe de drept şi datoriile civile3 • Deşi, la o primă vedere legislaţia amintită poate părea
a fi una generoasă, inspirată de ideile liberalismului şi prin urmare în ton cu spiritul epocii moderne, în fond
ea conţinea germenii fenomenului ce avea să ia amploare mai târziu: maghiarizarea agresivă prin intermediul
şcolii 4 •
Potrivit legislaţiei menţionate, alături de stat, aveau dreptul să înfiinţeze şcoli, prin urmare să fie aşa-numiţi
"susţinători de şcoli" şi confesiunile religioase, comunele politice, societăţi sau asociaţii, chiar particulari, cu
condiţia să dispună de resursele economice pentru a le putea susţine material. Limba de predare în şcoală
era stabilită de instituţia sau comunitatea care o înfiinţa, care avea dreptul şi de a fixa planul de învăţământ
în limitele prescrise de lege, să aleagă manualele şcolare, să numească învăţătorii şi să le fixeze salariile,
care de asemenea exercita şi controlul asupra şcolii şi învăţătorilor. Susţinătorii de şcoală aveau, în acelaşi
timp, obligaţia de a ridica sau renova edificiile şcolare, de a asigura mobilierul necesar desfăşurării procesului
instructiv-educativ (bănci, scaune, catedra etc.), a materialului didactic (hărţi, tablouri, mape, rechizite de
scris, manuale şcolare), lemnele pentru foc, salariul dascălilor.
1
T. V. Păcătian, Cartea de aur sau luptele politice naţionale ale românilor de sub coroana ungară, Sibiu, 1904, voi. IV,
pp. 429-798, apud Mircea Păcurariu, Politica statului ungar faţă de biserica românească din 'fransilvania în perioada
dualismului 1867-1918, Sibiu, 1986, p. 15.
2
Date cu privire la continutul acestei legi oferă Nicolae Bocşan, Valeriu Leu în Şcoală şi comunitate în secolul al XIX-lea.
Circularele şcolare bănăţene, Cluj-Napoca, 2002, pp. 31, 34-35, 38.
3
Leonora Feştilă, Contribuţii la istoricul învăţământului elementar din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şcolile elementare de stat
şi comunale între 1868-1918, Cluj-Napoca, 1984, teză pentru obtinerea gradului didactic 1, p. 21.
4
Ibidem, p. 38.
Revista Bistriţei, XVIII, 2004, ep. 305-313
305
Legislatia şcolară dualistă stipula pentru spatiul maghiar, în funcţie de sustinătorul material al şcolii,
funcţionarea a trei tipuri de şcoli elementare: de stat, comunale şi confesionale. Se preciza că şcolile
elementare de stat pentru instrucţia "poporală" vor fi înfiinţate, acolo unde se va considera necesar, de
Ministerul cultelor şi instrucţiunii publice, avându-se, desigur în vedere şi solicitărilor autorităţilor locale
şi recomandările inspectoratelor şcolare. Întreţinerea materială a acestora cădea în totalitate în sarcina şi
bugetul statului, limba de predare, fiind în mod necondiţionat maghiara. Relativ puţine la început, numărul
lor va spori mai ales după ce a avut loc reorganizarea administrativă a comitatelor în 1876, cuprinzând
treptat până spre sfârşitul secolului XIX aproape toate localitătile cu populaţie maghiară majoritară sau cel
puţin mai numeroasă • 5
Şcolile comunale aveau să se înfiinţeze în comunele unde confesiunile nu întreţineau şcoli confesionale,
în forma stipulată de lege, precum şi în alte situaţii prevăzute de aceiaşi legislatie. Acelea erau considerate
drept instituţii publice, care trebuiau frecventate de toti copiii de vârstă şcolară, fără deosebire de religie.
Sustinerea lor materială revenea în comun statului şi comunei politice. Aceasta trebuia să suporte cheltuieli
necesitate de întreţinerea localurilor de şcoală, a mobilierului, procurarea de rechizite şi manuale şcolare,
plata salariilor dascălilor etc. Pentru aceste şcoli statul acorda comunei dreptul de a introduce o contribuţie
deosebită pe cetăţeni şi proprietari în cuantum de până la 5% din impozitul anual, sumă care putea să acopere
o parte, foarte redusă însă, din cheltuielile pentru şcoaJăS. Numărul acestor şcoli va înregistra o uşoară creştere
după 1879, urmare a intrării în vigoare a primei legi Trefort, pentru ca apoi, în contextul declanşării actiunii
sistematice de maghiarizare forţată a naţionalităţilor nemaghiare din Ungaria, creşterea numărului acestor
şcoli să se accelereze 7• Pentru început s-a pus mai puţin accentul pe limba de predare, lăsându-se a se înţelege
că aceea putea fi şi una nemaghiară 8 • În vicariatul Rodnei, spre exemplu, primele şcoli comunale infiintate
au folosit ca limbă de predare, limba română, astfel încât la o primă vedere ceea ce le diferenţia de şcolile
confesionale era numărul sporit de ore de limbă maghiară. Un alt element de diferenţiere consta în faptul că
şcolile comunale erau din punct de vedere administrativ în subordinea inspectoratelor regeşti, institutii de
factură maghiară, nu în cea a bisericii. Alte deosebiri substanţiale nu existau, chiar programa şcolară fiind
foarte asemănătoare, cu exceptia numărului de ore de limbă maghiară 9 •
Indiferent de categoria din care făcea parte, şcoala elementară era organizată pe două cursuri: cel obişnuit
constând în cursuri zilnice, cu clase pentru elevii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani şi şcoala de repetiţie, ce
trebuia urmată de copiii cu vârsta între 12-15 anP 0, părinţii fiind obligaţi să-i lase să frecventeze şcoala, în caz
contrar ei erau pedepsiţi, de la simpla mustrare din partea comitetului parohial sau a senatului şcolar până la
amenzi cuprinse între 50 cr. şi 4 fl., cuantumul fiind stabilit în funcţie de numărul de zile absentat oo elevi şi
de repetarea abateriPl. De frecventarea şcolii erau scutiţi doar elevii debili, care puteau prezenta în acest sens
un certificat medical. Dacă unii elevi se găseau în imposibilitatea materială de a frecventa şcoala, susţinătorul
de şcoală trebuia să îi ajute 12 • Legea dispunea ca timpul de prelegere să fie de cel putin opt luni la sate şi nouă
luni la oraşe, începutul anului şcolar să fie pe 15 septembrie, cu posibilitatea ca toamna, pe timpul culesului,
să se dea vacante de cel mult 14 zile. Încheierea anului şcolar trebuia să se facă la începutul lunii iunie, pentru
ca în prima jumătate a acesteia să se poată ţine examenele de încheiere.
Referitor la şcoala repetiţională, se prevedea ca în timpul anului şcolar să se aloce două jumătăţi de
zile, miercurea şi sâmbăta după-masă pentru desfăşurarea procesului instructiv, cu accent pe deprinderile
economice şi grădinărit. Elevii din şcoala repetiţională aveau a se instrui câte două ore pe zi, în zilele alocate,
pe timp de vară şi câte cinci ore pe zi în timp de iarnă (noiembrie- martie)1 3 • Legea stabilea şi "zilele de ferii"
(vacanţă): duminicile şi sărbătorile legale de peste an, iar de Crăciun şi Paşte se puteau da vacanţe a câte 10-11
5
Ibidem, p. 37.
6
Ibidem, p. 38.
7
Ibidem, pp. 65, 69.
8
Ibidem, pp. 69-70.
9
Mircea Păcurariu, op. cit., p.133.
10 Nicolae Bocşan, Valeriu Leu, op.cit., p. 36; Leonora Feştilă, op. cit., p. 21.
11 Arhivele Nationale, Directia Judeteană Bistrita Năsăud (de acum se va utiliza ANDJBN), fond Vicariatul Rodnei, dos.
1029/1909, f. 19 V.
12
Ibidem, f. 19 r.
13
Ibidem, f. 19 v.
306
zile, pentru Rusalii fiind prevăzute 3 zile de vacanţă 14 • De aceste vacanţe beneficiau şi dascălii, care în cazuri
de boală sau alte situaţii aveau dreptul şi la concedii, dar care să nu depăşească mai mult de opt zile pe an15 •
Inspecţia şcolară era încredinţată patronului şcolii, astfel în şcolile de stat şi cele comunale acest drept îi
revenea Ministerului de cult şi instrucţiune publică, exercitat prin intermediul funcţionarilor săi, aşa-numiţii
inspectori regeşti, în timp ce în şcolile confesionale inspecţia se realiza de către anumite organe bisericeşti, care
aveau atribuţii bine definite în acest domeniu. În ceea ce priveşte întreaga administrare a şcolii, gestionarea
bunurilor acesteia sau a fondurilor şcolare acolo unde existau, legea prevedea înfiinţarea senatelor şcolare.
Din nefericire însă, promiţătoarele principii inspirate de liberalism, care au stat la baza întocmirii acestei
legislaţii şcolare, aveau să fie completate ulterior cu alte legi care anulau caracterul modern al celei din
1868. Acestea puneau accentul pe dezvoltarea cu precădere a învăţământului în limba maghiară, condiţie
fundamentală a reuşitei procesului de maghiarizare a naţiunilor nemaghiare din arealul teritorial al guvernelor
budapestane, proces în care s-au angajat cu toată forţa instituţiile politice şi civile maghiare.
Punerea sub semnul întrebării a existenţei şcolilor confesionale şi a individualităţilor naţionale s-a agravat
cu prima lege şcolară Trefort, din 1879, care stipula obligativitatea predării limbii maghiare în şcolile a căror
limbă de predare nu era maghiara, începând cu clasa a II-a 16 şi însuşirea acesteia de către dascălii aflaţi în
funcţiune, în următorii patru ani în cadrul unor cursuri de specializare, iar pe viitor prin studierea ei sistematică
în şcolile pedagogice 17 • Ministerul de cult şi instrucţiune publică se arăta "binevoitor" şi venea în întâmpinarea
învăţătorilor de alte naţionalităţi, care nu ştiau limba maghiară şi prin lege erau obligaţi ca într-un termen
relativ scurt să o înveţe, acordându-le anumite facilităţi şi încurajându-i prin diverse măsuri, în acest sens.
Astfel s-au organizat pentru timpul vacanţei cursuri suplimentare de limbă maghiară. Consistoriul scolastic din
Gherla îi anunţa pe vicarii, protopopii şi preoţii din dieceză în 25 iunie 1885 că, dascălii, doritori a frecventa
respectivul curs, deschis în anul amintit la Cluj, Zalău şi Sighet aveau să primească şi o diurnă de 70 creiţari pe
zi din partea statului, cheltuielile de călătorie, urmând a fi suportate de comunele bisericeşti 18 •
Tendinţele de transformare a întregului sistem şcolar în principalul instrument al procesului de maghiarizare
a naţionalităţilor din Ungaria s-au agravat cu 1883 (a doua lege Trefort), care prevedea introducerea limbii
maghiare în şcolile medii, adică în gimnazii şi şcoli reale şi cu cea din 1891, cunoscută sub denumirea de legea
azilelor sau a grădiniţelor de copii. Aceasta avea drept obiectiv familiarizarea copiilor naţionalităţilor, de la o
vârstă fragedă cu limba maghiară, proiectul urmărind înfiinţarea a numeroase grădiniţe, atât în mediu urban,
cât şi în cel mral, ce urmau a fi frecventate de copiii între 3 şi 6 anP 9 •
În seria măsurilor guvernamentale, care vizau subminarea învăţământului confesional al naţionalităţilor
nemaghiare din Ungaria dualistă, s-au înscris şi ordinaţiunile ministeriale privind interzicerea "strictă" a
unor cărţi şi manuale şcolare. Începută prin articolul de lege XXVIII din 1876 politica de trecere la "index"
a unor cărţi, în special a manualelor destinate şcolilor elementare care aveau autori nemaghiari, a lovit şi în
învăţământul românesc, retranşat sub protecţia bisericii. O simplă trecere în revistă a titlurilor interzise, în
special cărţi de istorie sau geografie, precum şi a unor scurte comentarii pe marginea acestora demonstrează
intenţia clară de a da manualului şcolar caracteristici care să-1 transforme într-un mijloc de educare şi formare
a tinerei generaţii, indiferent de naţionalitate, în spiritul conceptelor de stat şi cetăţean maghiar.
Ordinaţiunea nr. 21.596 din 5 iulie 1886 20 , semnată de ministrul instrucţiunii, Trefort, "oprea" dreptul
de folosire a unui anumit număr de cărţi româneşti, dintre care menţionăm: "Istoria universală" aparţinând
dr. George Popa din Arad 21, "Geografia Ungariei" şi "Elemente de geografie generală", aparţinând dr. Nicolae
Pop din Braşov, 1877, "Introducere în geografie" de Ioan Tuducescu din Arad, 1811 22 • Interzicerea acestora se
14
Ibidem.
15
Ibidem, dos. 885/1902, ff 18-19 r. De mentionat că scopul "principal şi singur" al acestei legi era acela ca "pruncul" de
limbă maternă nemaghiară să-şi însuşească limba maghiară in aşa fel încât "corespunzător împrejurărilor de viată să-şi
poată exprima cugetele[ ... ] să poată ceti fluent şi scrie corect ungureşte".
16
Vezi Nicolae Bocşan, Valeriu Leu, op. cit., pp. 45-46; Mircea Păcurariu, op. cit., pp.136-142.
17
Ibidem, dos. 534/1885, f. 33 r.
18
Informatii mai detaliate referitoare la aceste legi în Mircea Păcurariu, op. cit., pp. 142-147.
19
ANDJBN, fond Vicariatul Rodnei, dos. 552/1886, f. 23 r.
20
Ibidem. "... încât istoria cu intentiune o arată intr-o lumină falsă şi astfel stârneşte concepte false, sentimente contrar
statului ... "
21
Ibidem.
22
Ibidem.
307
întemeia pe faptul că toate "cuprind aserţiuni contrare cu starea faptică a ţării şi romanizează numele comitatelor
şi a oraşelor". Din motive asemănătoare erau oprite de la a mai fi utilizate în şcoli şi mapa "Magyarorszâg
Szerbvajdasâg es Temeisibănsâg Erdelyi .. ", întocmită şi desenată de A. J. F. Toth, acuzată că reproduce cu culori
diferite Ardealul şi Banatul de odinioară, precum şi împărţirea după regimente a graniţei militare, fiind astfel
contrară "dreptului public şi faptic al patriei". Interzisă era şi mapa "Schulwand von Europa" desenată de L. Holler,
pentru că Ungaria nu era arătată ca un stat de sine-stătător23 •
Numărul cărţilor, a manualelor şi a mapelor româneşti, maghiare şi germane utilizate în şcolile confesionale
din Transilvania va creşte de acum de la un an la altul. În anul1906, potrivit ordinului ministerial nr. 17095
din 29 martie 1906, transmis în dieceza Gherlei prin ordinaţiunea consistorială nr. 4233 din 12 mai acelaşi an,
semnată de episcop, acestea totalizau un număr de 148 titlurF 4• Dintre cele româneşti considerăm intereesant
să menţionăm căteva titluri şi câţiva autori: "Almanachul românului pe anul1891" (Bucureşti, 1891); Dimitrie
Bolintineanu: "Viaţa lui Ştefan cel Mare" (Bucureşti, 1863) şi "Legende noi" (Bucureşti, 1862); cărţi de
"cetire", unele editate la Bucureşti; Ceontea Tivadar- "Compendiu de geografie universală" (ediţia a III, 1884);
Dreghiciu Melentin- "Istoria Ungariei în compendiu", 1874; Florentin M. C.- "Notiţe din istoria românilor",
Bucureşti; Gusti Dimitrie- "Retorica"; Laurean Treboniu: "Atlas geografic după L. Bonnefant, acceptat pentru
şcolile române din ordinea M. S. Carol I Domnul Românilor" (Paris, Budapesta, 1868) şi "Istoria românilor din
timpurile cele mai vechi până în zilele noastre" (Bucureşti, 1873); 1. M. Moldovan- "Istoria Ardealului pentru
şcoalele poporale"; Papiu P. Ioan- "Legendariu sau Carte de citit pentru şcoalele româneşti" (Gherla, 1874);
Petru Maior- "Istoria pentru începutul românilor în Dacia" (Budapesta şi Gherla, 1883) etc. (vezi doc. 6 din
anexa documentară).
Se observă cu uşurinţă că printre cărţile şi manualele interzise, primul loc îl deţin manualele tipărite la
Bucureşti sau de români din regatul României, apoi cele care conţin în titlu român, românesc sau fac referire
la istoria, geografia, tradiţiile românilor ardeleni şi nu în ultimul rând cele care au autori dezirabili autorităţilor
maghiare. Considerăm, de asemenea, interesant de precizat că din numărul de 148 titluri, 96 sunt cărţi
româneşti, 29 germane, restul fiind scrise în limba maghiară. Politica de interzicere a manualelor şi a cărţilor
româneşti nu se va opri aici. Ordinaţiunea consistorială ţinută la Gherla în 6 aprilie comunica întregului cler
şi corp didactic diecezan ordinul ministerial din 13 februarie acelaşi an, care oprea începând cu următorul an
şcolar două metodici, aprţinând lui V. Gr. Borgovan: "Îndreptar teoretic şi practic pentru aritmetica din şcoala
poporală în folosul preparanzilor, a învăţătorilor, a institutorilor şi a altor bărbaţi de şcoală" şi "Îndreptar
teoretic şi practic pentru geometria din şcoala poporală ... "25 • Cu toate că acestea au fost aprobate de comisia
scolastică arhidiecezană din Blaj în 24 noiembrie 1884, ministerul instrucţiunii, arogându-şi dreptul de a
interveni şi în afacerile şcolare de natură confesională, le interzicea pe motiv că au fost editate în alt stat26 şi
prin acest fapt loveau în articolul de lege din 1898. articolul de lege XXVIV1907 interzicea anumite tipuri de
cărţi din bibliotecile şcolare, acordând inspectorilor regeşti dreptul de ale examina periodic, chiar şi pe cele ale
şcolilor confesionale 27 •
Politica deznationalizantă, desfăşurată prin intermediul şcolii, atingea apogeul cu articolele de lege din
1893 şi 1907. Acestea vizau, în numele reglementării salarizării dascălilor din şcolile "poporale" comunale şi
confesionale în conformitate cu necesităţile timpului, impunerea unor condiţii materiale greu de îndeplinit
de către comunele politice sau confesiuni, mai ales în cazul celor mici şi cu posibilităţi economice extrem de
limitate. Imposibilitatea alocării dascălilor cuantumul minim fixat de lege crea premisa dorită de stat, aceea
de a contribui la plata salariului, ceea ce aducea cu sine pericolul transformării respectivei şcoli comunale sau
confesionale într-una de stat. Legea era un pas sigur spre etatizarea şcolilor elementare, însă cu preţul pierderii
caracterului national pentru şcolile nemaghiare din Ungaria. Articolul de lege XXVI din 1893, cunoscut şi sub
denumirea de legea salarizării dascălilor era publicat în dieceza de Gherla prin decizia consitorială nr. 7346
din 29 noiembrie 1893 28 •
23
Ibidem, dos. 973/1906, ff. 13-15.
24
Ibidem, dos. 991/1907, f. 7 r.
25 Ibidem. V. Gr. Borgovan funcţiona atunci ca profesor de pedagogie la Şcoala normală de institutori în Bucureşti, iar
manualul a fost editat, fireşte, în România.
26
Ibidem, dos. 1049/1910, f. 5 r.
27
Ibidem, dos. 707/1894, ff. 52-53.
26
Ibidem, f. 52 r.
308
Conform§ 1, cuantumul salariului anual al unui învăţător definitiv dintr-o şcoală comunală sau confesională
trebuia să fie de minim 300 fl., "locuinţă onestă", uzufructul unei grădini de cel puţin 14 iugăr. Învăţătorului
adjunct îi revenea, potrivit legii, 200 fl. pe an locuinţă şi de asemenea dreptul de a folosi 14 iugăr de grădină29 •
Locuinţa învăţătorului "ordinar", trebuia să aibă cel puţin două camere pavimentate, o bucătărie şi o cămară,
iar învăţătorul adjunct cel puţin o camară pavimentată. În cazul în care susţinătorii de şcoală nu puteau pune
la dispoziţia învăţătorului o locuinţă corespunzătoare sau o grădină, aveau obligaţia de a asigura echivalentul
în bani a acelora, pentru un an întreg. Problema locuinţei învăţătorilor din şcolile comunale şi confesionale s-a
aflat de altfel şi în atenţia legii învăţământului din 1868, reiterată în articolul de lege XXVIII/1876, care stabilea
aceleaşi condiţii în privinţa aceasta 30 , dar care se pare că nu au fost respectate, fiind necesare noi intervenţii
din partea statului în acest sens.
Alături de aceste "competinţe" articolul de lege XXVI/1893 stipula obligaţia introducerii aşa-numitului
"cvincvinal de vechime" în valoare de 50 fl. pe an 3t. Acesta era un spor salarial care se adăuga la cei 300 fl.,
acordându-se învăţătorilor ordinari şi adjuncţi care puteau face dovada continuităţii în învăţământ timp de
cinci ani de zile. Se puteau acorda în total cinci "cvincvinale", suma lor maximă putându-se ridica până la 250
fl. anual 32 • Astfel învăţătorii, care în momentul intrării în vigoare a legii din 1893 erau aplicaţi deja, aveau să
primească primul "cvincvinal" la 1 octombrie 1898 33 • § 10 al legii şcolare din 1893 atrăgea atenţia patronilor de
şcoli (comune politice, confesiuni) că, cuantumul salarial stabilit nu putea fi scăzut sub nici o formă în viitor şi
interzicea desfiinţarea vreunei "staţiuni dăscăleşti" din numărul de două sau mai multe existente într-o şcoală,
pentru ca astfel să se poată asigura o salarizare corespunzătoare pentru un număr mai mic de dascălP 4 • Desigur,
pentru ca un învăţător să beneficieze de efectele materiale ale legii trebuia să dovedească cu documente şcolare
că dispune de calificarea pedagogică necesară şi că stăpâneşte bine limba maghiară.
Susţinătorii şcolilor aflate în atenţia acestei legi erau datori să asigure până în 25 iunie 1894 salariul
minimal stabilit, iar în cazul în care se aflau în imposibilitatea financiară de a asigura integral noua retribuţie
dăscălească erau îndemnaţi să apeleze la ajutor din partea statului până cel târziu pe 25 septembrie 1894 35 •
De asemenea, susţinătorii de şcoală care s-ar fi văzut puşi în situaţia de a nu putea asigura "cvincvinalele"
erau sfătuiţi să se adreseze până la sfârşitul lunii iunie 1898 la ministrul de cult şi instrucţiune publică 36 •
Generozitatea guvernului maghiar oferită prin această prevedere nu era altceva decât un calcul rece, o strategie
perfidă care în fapt viza desfiinţarea a încă câtorva şcoli confesionale. Dacă ajutorul de stat destinat întregirii
salariului învăţătorilor depăşea suma de 60 fl., respectiv dacă acesta cumulat şi cu un ajutor financiar pentru
acordarea "cvincvinalului" atingea suma de 90 fl., ministrului de resort îi revenea dreptul de a apoba aplicarea
respectivului învăţător, precum şi destituirea luP 7•
Cu toate ameninţările proliferate de legislaţia şcolară a Ungariei dualiste şi inflexibilitatea manifestată
de guvernele maghiare în aplicarea ei, nu de puţine ori, fie s-a încercat eludarea anumitor prevederi de către
cei ce trebuiau să o respecte necondiţionat (susţinători de şcoală, senate şcolare, dascăli). fie nu existau
toate premisele care să facă posibilă transpunerea ei în practică. Dovadă a acestei situaţii stau ordinaţiunile
ministeriale sau circularele Consistoriului episcopal din Gherla, care readuc în atenţia personalului didactic în
special anumite puncte din legile învăţământului din Ungaria. Ordinaţiunea ministrului de cult şi instrucţiune
publică nr. 28.352 din 21 aprilie 1899 atrăgea atenţia, pe calea Consistoriului gherlean, factorilor responsabili
din comunităţile săteşti şi învăţătorilor "poporali" în legătură cu neglijarea claselor a 5-a şi a 6-a "respectiv
omiterea cultivării şcolarilor amăsurat planului de învăţământ". Era creată "o stare ilegală pentru că astfel
unele obiecte determinate ca obligatorii în p. 11, respectiv 55, art. de lege 38 din 1868 (precum sunt istoria,
geografia generală, drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti, ştiinţele naturale şi economia) [... ] rămân afară din cadrul
29
Ibidem.
30
Ibidem. A se vedea şi Nicolae Bocşan, Valeriu Leu, op. cit., p. 46.
31
ANDJBN, fond Vicariatul Rodnei, dos. 707/1894, f. 52 r.
32
Ibidem, f. 53 r.
33
Ibidem, f. 52 r.
34
Ibidem, f. 52 v.
35
Ibidem, f. 53 r.
36
Ibidem, f. 53 r.-v.
37
Ibidem, dos. 820/1899, f. 19 r.
309
învăţământului elementar poporal şi cu acest defect învăţământul poporal elementar nu poate să corespundă
chemării sale"38 .
Aceste concluzii erau exprimate de ministrul de cult maghiar pe baza datelor primite din Transilvania
despre starea şcolii "poporale" pe anul şcolar 1897-1898, de unde a putut sesiza şi alte defecţiuni ale
învăţământului elementar printre care slaba frecvenţă şcolară în general, precum şi nefrecventarea şcolii de
repetiţie generală şi a celei repetiţională de economie. În consecinţă decreta ca în toate şcolile elementare,
indiferent de caracterul avut, să se desfăşoare conform legii din 1868 "întreg cursul legal de şase ani", iar
cele două şcoli repetiţionale să funcţioneze conform ordinaţiunii privind organizarea acestora elaborată în
anul1896 sub nr. 60.764 39 •
Insuccesele înregistrate la nivelul Transilvaniei în aplicarea articolului de lege XVIII din 1879 şi dezamăgirea
produsă de constatarea acestui fapt, transpar şi din conţinutul ordinaţiunii nr. 30.332 40 din 5 iunie 1902 a
ministerului maghiar de cult şi instrucţiune publică. Aceasta era transmisă în dieceza greco-catolică de Gherla
de către episcopul Ioan Szabo prin circulara nr. 6217 din 8 iulie 1902 dispunând "inspectoratelor cercuale"
împlinirea cerinţelor ei.
Adresată în primul rând consistoriilor episcopale şi inspectoratelor şcolare regeşti şi prin intermediul lor,
antistiilor şcolare şi învăţătorilor, ea cerea executarea strictă a legii din 1879. Ministrul de resort îşi asuma
eşecul aplicării legii din 1879 şi căuta explicaţii viabile, exprimându-şi opinia potrivit căreia "cauza nereuşitei
propunerii limbii maghiare este a se cerca în dotarea slabă a posturilor docenţiale- pe baza legii din 1893, art.
XXVI,§ 16." El propunea drept soluţie "întregirea salariului la 800 coroane şi acoperirea cvincvenalelor" 41 • Însă
în vederea formării unei imagini cât mai reale asupra realităţilor existentente în şcolile elementare comunale
şi confesionale şi pentru a putea decide măsurile adecvate, ministrul solicita forurile competente în materie
şcolară, la nivel regional sau local, să examineze temeinic, cu ocazia vizitaţiunilor şcolare, câteva aspecte care
puteau contribui la clarificarea respectivei stări de lucruri. Mai întâi, inspectorii şcolari trebuiau să se convingă
dacă învăţătorul stăpânea limba maghiară, verbal şi în scris, suficient de bine pentru a o putea preda elevilor. În
caz contrar inspectorul pe baza documentelor învăţătorului trebuia să verifice unde şi când a obţinut calificarea
în limba maghiară, toate datele autentice referitoare la această problemă urmând să fie incluse în protocolul
vizitaţi unii şcolare 42 •
Plecând de la§ 4. al legii în discuţie, care preciza că limba maghiară trebuia inclusă în rândul disciplinelor
obligatorii din cadrul şcolilor "poporale publice" şi în funcţie de care s-a stabilit planul de predare al limbii
maghiare în şcolile cu limba de propunere nemaghiară43 , ministrul cultelor şi instrucţiunii publice solicita
inspectoratelor regeşti să examineze rezultatul menţionatei prevederi, respectiv numărul de ore prevăzute
pentru predarea limbii maghiare şi dacă acesta se respectă întocmai 44 • Dacă inspectoratul găsea acel rezultat ca
fiind nemulţumitor, trebuia să identifice şi cauza. În cazul în care se consta că respectiva şcoală era deficitară
în privinţa "şcolarizării neregulate" sau a insuficienţei mijloacelor de învăţământ, inspectorul trebuia să ceară
antistiei comunale şi senatului şcolar remedierea situaţiei. Însă, dacă starea nesatisfăcătoare a lucrurilor se
datora neglijenţei învăţătorului, inspectorul trebuia să-i "reflecteze pre neglijenţi spre împlinirea conştiincioasă
a datorinţelor legale". Atât situaţiile deficitare constatate, cât şi dispoziţiile date în privinţa remedierii lor de
către inspectorii şcolari aveau să fie înscrise în protocolul de "vizitaţiune scolastică" 45 •
Cinci ani mai târziu, preconizata mărire salarială pentru învăţătorii şcolilor elementare confesionale avea
să se materializeze într-o lege şcolară, cunoscută şi sub numele de legea Apponyi, care desăvârşea campania
legislativă lansată de statul maghiar împotriva autonomiei confesionale şi a învăţământului desfăşurat în
38
Ibidem, f. 19 v.
39
Ibidem, dos. 885/1902, ff. 18-19 r.
40
Ibidem, f. 18 r.
41
Ibidem, f. 18 v.
42 Ibidem. Potrivit acestui plan în şcoala elementară cu un singur învăţător erau alocate "pentru deprinderi verbale şi
mentale" 9 ore de predare în limba maghiară, iar pentru învătarea cititului şi scrisului în limba maternă o ore pe
săptămână, în şcolile cu doi învăţători 15, respectiv 13 ore pe săptămână, în şcolile cu trei învăţători 17-19 ore, în cele
cu patru învăţători 20 respectiv 25 ore, iar în cele cu cinci învăţători 18 respectiv 24 ore.
43
Ibidem, f. 19 r.
44
Ibidem.
45 Ibidem, dos. 991/1907, ff. 21-25 r.; Nicolae Bocşan, Valeriu Leu, op. cit., pp. 52-53; Mircea Păcurariu, op. cit., pp. 152-156.
310
limbile materne ale naţionalităţilor din Ungaria. Articolul de lege XXVII din 190746 , "despre raportul de drept
al şcoalelor poporale comunale şi confesionale şi a competinţele învăţătorilor" de la acestea, intrat în vigoare
cu data de 1 iulie, urmărea, fără nici un fel de dubii, transformarea şcolilor confesionale în şcoli de stat.
Astfel, §§-le 2 şi 3 ale legii din 1907 fixau patru clase de salarizare, în funcţie de "relutul de cuartir", cu
remuneraţii minimale cuprinse între 1000-1200 coroane, salar care avea să fie luat în calcul pentru stabilirea
pensiei învăţătorilor. Se preciza şi faptul că în acest salar puteau fi socotite şi "competinţele" cantorale, acolo
unde docentele îndeplinea şi funcţia de cantor. 47
Legea mai decidea şi acordarea unei locuinţe corespunzătoare fiecărui învăţător, care în mod obligatoriu
trebuia să se constituie din "două chilii pavimentate, culină, cămară şi superedificatele cele mai de lipsă,
mai departe se pofteşte grădină de 400° sau în lipsa acesteia 20 coroane anual" 48 • În absenţa locuinţei şcolii,
comunitatea avea obligaţia de a-i plăti învăţătorului, anual, "relut de cuartir". Constatăm, aşadar, că, condiţiile
referitoare la locuinţa dascălului sunt cele stipulate în precedenta lege a salarizării, cea din 1893, însă sesizăm
o diferenţă majoră în privinţa "relutului de cuartir". Cuantumul acestuia se stabilea, de asemenea, pe categorii
( în funcţie de întinderea şi prosperitatea satelor ?), precum urmează: în comunele politice de clasa I - 600
coroane, în cele de clasa II-a- 420 coroane, de clasa a III-a- 360 coroane, de clasa a IV-a- 300 coroane, iar în
cele neclasificate - 200 coroane 49 •
Potrivit acestei clasificări, Năsăudul intra în clasa a III-a, alături de Beclean, Ocna Dejului, Dragomireşti,
Baia Sprie, Vişeul de Sus, Crasna, Lăpuşul Unguresc, Şomcuta Mare, Rodna Veche, Şimleul Silvaniei etc.
Celelalte parohii din vicariat nu erau împărţite în clase 50 •
La salariile de bază ale învăţătorilor, mai sus prezentate, se adăugau "cvincvinalele", care se acordau în
aceleaşi condiţii, prevăzute în legea din 1893, dar care creşteau de la cinci la şase. Cuantumul lor era: la 5 şi
10 ani- 200 coroane, la 15 şi 20 ani -100 coroane, la 25 şi 30 ani- 200 coroane, însă aceste venituri nu se luau
în calcul la stabilirea pensieP 1•
Scopul fundamental al celei de-a doua legii Apponyi din 1907 era desconspirat prin conţinutul §-lui 12.,
care aducea în atenţia susţinătorilor de şcoli "poporale" faptul că erau datori să asigure, pe cont propriu sau cu
ajutor de la stat, "competinţele" minimale până la 30 iunie 1910. Ajutorul de stat îl puteau solicita până cel mult
pe 30 septembrie 1910. Comuna bisericească care nu ar putea respecta termenele menţionate, respectiv nu va
putea asigura singură salariul învăţătorului, aferent clasei din care făcea parte, dar nici nu va solicita în timp
optim ajutorul de stat, îşi va pierde dreptul de a mai susţine şcoală. Pentru a îndulci oarecum tonul, dar fără
a mai putea camufla intenţiile vădite ale actului normativ, în cauză, se făcea, totuşi, precizarea că respectivul
drept putea fi reacordat în condiţiile în care comuna îşi manifesta dorinţa de a înfiinţa o şcoală nouă cu ajutor
de stat52 • Autorul legii sfătuia comunităţile bisericeşti, ca pentru a evita asemenea situaţii să găsească din timp
soluţia cea mai adecvată pentru asigurarea retribuţiei docenţiale, prescrisă de lege.
Acordarea ajutorului de stat pentru completarea salariului dascălului, acolo unde comunitatea era prea
săracă pentru a-l putea asigura integral, venea în urma unor demersuri complicate. Mai întâi comunitatea în
cauză trebuia să depună o cerere, în acest sens, la comisia administrativă comitatensă. Aceasta avea obligaţia,
înainte de a expedia cererea la minister, să verifice dacă credincioşii respectivei comunităţi plătesc, pentru
acoperirea salariului, repartitie în valoare de cel puţin 5% din darea directă către stat, dacă şcoala care cere
ajutorul corespunde în toate privinţele cerinţelor legii, dacă învăţătorul are calificarea necesară, dacă ştie să
vorbească, să scrie şi să-i înveţe pe şcolari limba maghiară.
Pentru a demonstra justeţea cererii şi îndeplinirea tuturor condiţiilor care recomandau o şcoală la obţinerea
ajutorului de stat, comisia trebuia să alcătuiască şi să trimită la Budapesta un dosar complex, prevăzut cu 19
46
ANDJBN, fond Vicariatul Rodnei, dos. 991/1907, f. 21 r. "Pentru comunele politice ce cad în clasa 1 şi a II- a a relutului
de cuartir 1200 coroane, pentru cele din clasa a III-a 1100 coroane, pentru cele din clasa a IV-a ori cari nu sunt înşirate
în nici o clasă 1000 coroane".
47
Ibidem.
48
Ibidem, f. 21 v.
49
Ibidem.
50
Ibidem, f. 21 r.
51
Ibidem, f. 21 v.
52
Ibidem, f. 22 r.-v.
311
piese documentare, conpnând diverse acte referitoare la şcoală şi învăţător53 • Odată satisfăcute exigentele legii,
atât de şcoală cât şi de învăţător, pentru acordarea ajutorului de stat mai trebuiau împlinite alte două conditii. În
primul rând predarea compunerii, geografiei şi istoriei patriei, a drepturilor şi datorintelor cetăţeneşti, în şcolile
care solicitau menponatul ajutor, trebuia să se facă în limba maghiară, în al doilea rând manualele şi rechizitele
de învăţământ folosite trebuiau să fie, exclusiv, cele aprobate de Ministerul de cult şi instrucpune publică.
De asemenea respectivele şcoli aveau obligatia de a folosi numai formulare de tipărituri în limba maghiară
("ziare şcolare de progres, de absenti" etc.), care trebuiau completate în limba maghiară, inclusiv în şcolile
confesionale, dacă acelea beneficiau de ajutor de stat. Singura concesie făcută sustinătorului de şcoală era aceea
că avea dreptul de a face consemnările, pe lângă limba maghiară, şi în limba de predare folosită în şcoală 54 •
De altfel, § 19 din articolul de lege XXVII/1907 dispunea ca limba maghiară să fie predată după un plan de
învăţământ stabilit de Ministerul cultelor şi instrucţiunii publice în toate şcolile cu limba de "propunere"
nemaghiară, fie că respectiva şcoală a solicitat sau nu sustinere financiară din partea statuluP 5 •
Chiar şi la o simplă citire "pe diagonală" a textului legii, devine o evidentă incontestabilă faptul că aceasta
urmărea maghiarizarea ultimelor fărâme de învăţământ comunal şi confesional. Un exemplu elocvent al
perfidiei legislatorului maghiar îl constituie § 18, conform căruia comunele bisericeşti puteau decide asupra
limbii de "propunere" în şcolile lor, însă în cazul în care în şcoala respectivă "sunt şcolari cu limba maternă
maghiară până la 20, ori dacă numărul acelora formează 20% din toti elevii înscrişi", pentru ei trebuia utilizată
ca limbă de predare, limba maghiară. Dacă cel putin jumătate dintre elevii înscrişi la acea şcoală aveau ca
limbă maternă, maghiara, atunci era obligatoriu ca aceasta să fie folosită ca limbă de "propunere". Desigur,
susţinătorii de şcoală puteau, dacă considerau necesar, să asigure pentru elevii care nu ştiau maghiară,
desfăşurarea instructiunii şi în limba lor maternă. Se mai preciza că în toate şcolile repetitionale limba de
predare era cea maghiară 56 •
O altă prevedere a legii, care atenta, în mod vizibil la individualitatea şi autonomia natiunilor nemaghiare
din Ungaria era aşa-numitul jurământul de credinţă ..fată de patrie" şi constitutie a tuturor învăţătorilor, desigur,
inclusiv din învăţământul confesional. Aceştia, încadrati în rândul functionarilor publici, în caz de "ilegalităp"
deferiti tribunalelor civile, erau obligati la prestarea respectivului jurământ, care îi punea în ipostaza de a nu
putea întreprinde nici o actiune cu caracter national, ce putea fi uşor catalogată ca un act "antipatriotic" şi
pedepsită ca atare.
Capitolul IV, §§-le 22-29 consta într-o enumerare a delictelor disciplinare pedepsele aferente. Delicte
erau considerate: neglijarea "propunerii" limbii maghiare, utilizarea manualelor interzise de guvern, dacă
se urmăreau tendinte contrare statuluP7, purtarea imorală, provocatoare de scandal public, tratarea dură a
elevilor, neascultare sau nerespectare a autoritătii superioare etc. 58 Dacă un învăţător de la orice tip de şcoală,
în urma judecării sale pe cale disciplinară era găsit vinovat şi demis din oficiu din cauzele enumerate, aplicarea
noului învăţător, fie că beneficia de întregire de salar, fie că nu putea fi făcută numai cu aprobarea ministrului
de cult şi instructiune publică59 • O a doua demitere la aceeaşi şcoală, din motive asemănătoare, putea atrage
după sine închiderea şcolii şi înfiinţarea în locul ei a unei şcoli de stat60 •
Motivati de dorinta ca cititorul să-şi formeze o imagine cât mai corectă şi reală vizavi de această lege şi
implicatiile ei în destinul şcolilor comunale şi confesionale din Ungaria, menţionăm şi faptul că această lege
impunea obligatia îmbunătătirii stării materiale a edificiului şcolar. Localul de şcoală trebuia să corespundă
unor standarde ridicate, ceea ce presupunea noi şi mari eforturi materiale din partea comunităţii, la care în
multe situatii nu s-a putut angaja. Aceste condiţii materiale greu de îndeplinit confirmau, considerăm noi,
obiectivul prioritar urmărit de legea apponiană: desfiintarea învăţământului confesional.
53
Ibidem, f. 22 v.
54
Ibidem, f. 23 v.
55
Ibidem.
56 Ibidem, f. 24 r. "Tendinţă contrară statului se priveşte îndeosebi orice faptă care se îndreaptă în contra constituţiei
patriei, a caracterului naţional, al unităţii, al independentei, a integriăţii teritoriale, mai departe în contra întrebuinţării
stabilite prin lege a limbii statului şi în contra emblemei, insignelor şi sindardului statului".
57 Ibidem, ff. 23 v., 24 r.
58
Ibidem, f. 24 r.
59
Ibidem, f. 24 v.
60
Ibidem, f. 23 r.
312
De altfel, capitolul III din lege, § 17 oferă cheia de înţelegere a întregului articol de lege. Decretând ca
principal scop al tuturor şcolilor elementare, fără diferenţă de patronaj spiritual şi susţinere materială, limbă
de predare etc., "creşterea pruncilor în spirit patriotic", cel de-al doilea normativ şcolar al anului 1907 dispun~a
că fiecare dascăl are datoria "de a dezvolta şi întări în spiritul copiilor simţui alipirii către patria maghiară". In
acest sens ministrul dota toate şcolile cu emblema maghiară, steag şi "icoanele din istoria maghiară, statorite
cu ascultarea autorităţii susţinătoare de şcoală". Acestea trebuiau să fie aşezate în toate şcolile, indiferent
de caracterul lor, la intrarea principală, cât şi în sălile de învăţământ 61 • În vederea îndeplinirii amintitei legi
şi atingerii obiectivului fundamental propus de aceasta, Consistoriul episcopal din Gherla trimitea, în 14
noiembrie 1908, planul de învăţământ după care se va face predarea limbii maghiare în toate clasele "cursului
de toate zilele" din şcolile "poporale" elementare cu limbă de propunere nemaghiară, astfel încât la finalizarea
celor patru clase elevul să ştie scrie şi citi în ungureşte. Totodată, fie din dorinţa de a nu da nici un motiv de
desfiinţare a şcolilor confesionale aflate în subordinea sa, fie dintr-un prea mare acces de obedienţă faţă de
guvernul maghiar, Consistoriul recomanda înfăptuirea tuturor dispoziţiilor planului de învăţământ la şcolile
"poporale" nemaghiare 62 • Pentru ajutorarea învăţătorilor, în special a celor "mai putin versati în cunoaşterea şi
aplicarea metodei potrivite" în predarea limbii maghiare, Consistoriul a cerut "prelucrarea unui încheptar în
folosirea planului de învăţământ al limbii maghiare în şcolile cu limbă de propunere nemaghiară". Respectivul
îndreptar avea să fie trimis tuturor inspectorilor regeşti 63 •
Forurile ecleziastice din Gherla au solicitat în mod repetat 64 , imediat după publicarea legii şcolare din 1907,
protopopilor, preoţilor şi senatelor şcolare să găsească căile de a asigura salariile docenţiale prescrise de aceasta,
fie din mijloace proprii, fie recurgând la ajutorul de stat. Consistoriul dispunea şi dotarea corespunzătopre a
şcolilor cu mobilierul şi rechizitele şcolare cerute de legile şcolare din 1868 şi 1907, precum şi adaptarea
cât mai grabnică a edificiilor şcolare în conformitate cu menţionatul articol de lege. În caz de nesatisfacere a
tuturor prevederilor legii care viza prosperarea şcolilor, responsabili se făceau protopopii, preotii şi senatele
şcolare65 • De asemenea, Consistoriul episcopala atenţionat senatele şcolare, acolo unde susţinătorul de şcoală
nu putea găsi singur mijloacele necesare pentru a plăti integral noua remuneraţie a dascălilor, să recurgă la
forma ajutorului de stat în timpul prevăzut de lege, respectiv până la 30 septembrie 191066 •
Legea şcolară XXVII/1907, care a dat lovitura de graţie multor şcoli confesionale româneşti din
Transilvania, a fost completată în anii ce au precedat primul război mondial cu alte articole de lege, menite a
desăvârşi într-un timp cât mai scurt procesul desfiinţării învăţământului confesional din Ungaria dualistă. Pe
această linie s-a înscris şi articolul de lege XLVI/1908 67 , care în numele principiului modern şi democratic al
gratuităţii învăţământului elementar, viza, în fapt, reducea drastic taxele conexe procesului de învăţământ (taxa
de înscriere 68 în şcoala repetiţională sau economică, taxa de "didactru" ?, "absolutor liber de timbru" 69 , tot fără
nici o taxă trebuiau eliberate şi "absolutoriile" pentru elevii şcolilor repetiţionale, orice fel de testimonii cerute
de elevi etc.), unele stipulate în legea din 1891, care puteau constitui mici surse de venituri pentru şcolile
confesionale. Se făcea precizarea că dacă în termen de şase luni de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi
nu se sistau toate taxele enumerate sau cele de altă natură, şcoala respectivă va fi închisă şi în locul ei statul
va ridica o alta, susţinătorului confesional al şcolii în cauză, retrăgându-i-se pentru totdeauna dreptul de a mai
susţine şcoală.
61
Ibidem, dos. 1029/1909, f. 2 r.
62
Ibidem, f. 2 v.
63
Ibidem, dos. 1029/1909, f. 25 r. Este vorba de circularele consistoriale 9842/1907 şi 4618/1909.
64
Ibidem, f. 12 r.-v.
65
Ibidem, f. 11 r. Acest îndemn se regăseşte în circularele episcopale 9842/1907, 4918 şi 9961/1909, 2297 şi 9872/1910.
66
Ibidem, dos. 1049/1910, ff. 5-6 r.
67
Ibidem, f. 5 v. Era acceptată doar taxa de înscriere în şcoala elementară cotidiană, în valoare de 50 fileri, care putea fi
utilizată numai în scopul dotării bibliotecii şcolare.
66
Ibidem, f. 6 r. Se preciza că "absolutorul" pentru cele şase cursuri ale şcolii elementare (calificativul sau un fel de foaie
matricolă) trebuia să fie trades şi în limba maghiară.
69
Ibidem, f. 5 v.
313
Învăţământul elementar din vicariatul greco-catolic al Haţegului
şi impactul legislaţiei şcolare dualiste (1868-1900).
Problema localurilor şcolare
Camelia Elena VULEA
Graţie iniţiativelorvicarului Ştefan Moldovan şi eforturilor ulterioare depuse de întreaga ierarhie a Haţegului
initiate, sub atenta îndrumare a Ordinariatului lugojan, în anii '50 s-au făcut primii paşi înspre organizarea unei
reţele de şcoli elementare în satele haţegane. Prin donatii ale credincioşilor s-a cumpărat pământ, pe alocuri
s-au edificat imobile noi ori s-au închiriat, au fost plătiţi învăţători, creând premisele necesare conturării unui
sistem şcolar care, în momentul instaurării formulei politice a dualismului, se prezenta într-o formă relativ
închegată, conservată cu mari eforturi şi modificări nefavorabile minime, până spre ultimii ani ai secolului al
XIX-lea.
Abia pornită la drum, poticnindu-se la tot pasul, şcoala va avea de înfruntat noi greutăţi ivite după
instituirea noului regim politic al dualismului, dificultăţi care vor duce la mentinerea impresiei generale în
ceea ce priveşte ritmul lent, greoi de evoluţie a şcolii hategane. O dată cu instaurarea dualismului, susţinerea
învăţărnântului românesc apare condiţionată de folosirea limbii oficiale 1 • În noua conjunctură, nici o şcoală
nu se va înfiinţa de către guvernul budapestan, iar tentativele de substituire a şcolilor confesionale cu cele de
stat sau comunale se vor accentua, favorizate şi de conţinutul legii învătământului din 1868, ale cărei efecte
se vor face simţite mai cu seamă în protopopiatul Jiului, unde s-a înregistrat un rapid proces de înlocuire a
acestora cu cele de stat. Acţiunile de acest gen s-au bucurat de sprijinul nemijlocit al inspectorului şcolar
regesc care îşi avea sediul la Deva. Anual, cu ocazia inspectiilor efectuate în teritoriul supus jurisdicţiei sale, în
care era înglobat şi Hategul, acesta semnala lacunele existente în dotarea şcolilor, starea clădirilor, salarizarea
învăţătorilor şi frecvenţa neregulată. Prin comparaţie cu realitatea descrisă de rapoartele periodice ale vicarilor,
preoţilor şi învăţătorilor aceştia prezentau o situaţie mult deformată. Constatarea unor lipsuri atrăgea după
sine informarea ordinariatului asupra problemei, însoţită de un ultimatum pentru remedierea lor. În cazul
în care nu se dădea curs dispoziţiilor, asociate celor sosite de la episcopie, inspectorul înainta Ministerului
Cultelor şi Instrucţiunii Publice, propunerea de sistare a şcolilor şi de înfiinţare imediată a uneia de stat.
Secondat îndeaproape de pretor şi judele comunal, care încercau să convingă comunitatea de avantajele
şcolii de stat, inspectorul insista cu precădere pe degrevarea sătenilor de obligaţia sustinerii financiare a
acesteia. Cu toate că, la iniţiativa preoţilor şi dascălilor, sătenii şi-au pus în mişcare toate resursele pentru a
împiedica dispariţia şcolii confesionale, formulând numeroase plângeri contra juzilol' local!, îndreptate către
episcopie, de la care sperau ajutor, organizarea şcolilor comunale sau de stat a devenit realitate, diminuând
numărul instituţiilor confesionale româneşti în câteva comunităti din Ţara HaţeguluF. Începând cu anul1876 3
prerogativele inspectorului regesc s-au extinş, prin dob%ndirea dreptului de-a verifica planurile de învăţământ,
manualele şcolare folosite şi materialele didactice ex'i;tente în dotarea şcolii. Nu întotdeauna acesta trecea cu
vederea realizările în domeniul şcolar. Astfel, cu ocazia inspecţiilor din toamna anului 1898, din lunile iunie
1
Carnelia Elena Vulea, Luminta Wallner Bărbulescu, Vizitaţiuni canonice în Tara Haţegului {1852-1885}, Presa
Universitară Clujeană, 2003, p. 71.
2
Ibidem.
J Celor prevăzute în prima lege şcolară a dualismului, li s-au adăugat dreptul de a verifica planurile de învătământ,
manualele şcolare şi materialul didactic, putând propune ministerului chiar interzicerea unor manuale considerate
necorespunzătoare, ceea ce a dus, adeseori, la îngrădirea activităţii şcolare şi a dat naştere unor abuzuri.
Revista Bistriţei, XVIII, 2004, pP. 315-323
315
şi octombrie 1899, pe lângă observaţiile ocazionale de lipsurile constatate, inspectorul a reţinut şi aspectele
pozitive care se regăseau în starea edificiilor şcolare noi, corespunzătoare 4 •
În faţa ofensivei dualismului, în Transilvania s-a vehiculat ideea şcolii populare mutare, organizată peste
diferenţele confesionale pentru a salva învăţământul românesc 5, în condiţiile în care confesionalismul a fost tot
mai des supus criticii în mediile intelectualităţii româneşti. În această perioadă a crescut rolul şcolii în societate
şi s-a întărit funcţia sa naţională, devenind treptat un factor de coeziune a comunităţii româneşti. Schimbarea
înregistrată în anul 1867 nu a mai găsit societatea românească nepregătită. Deşi raporturile cu statul s-au
modificat, prin reducerea posibilităţilor de dialog cu Viena 6 , Biserica beneficia acum de o infrastructură bine
organizată, dobândită odată cu autonomia instituţională.
În intervalul cronologic jalonat de două din· legile şcolare de maximă importantă pentru evoluţia
sistemului educativ, 1868-1879, şcoala haţegană nu a cunoscut modificări spectaculoase. Lipsurilor materiale
şi a personalului didactic calificat, li s-au asociat şi rigorile unei legi care s-a dovedit a fi extrem de rigidă faţă
de învăţământul elementar românesc. Anticipând oarecum viitoarele prevederi ale legii din 1868, guvernul
transilvan a emis în 24 aprilie 1868 dispoziţia cu nr. 1524 prin care erau trasate câteva direcţii pentru
sistematizarea şcolilor din comitatul Hunedoara 7, impunându-se susţinerea celor existente şi organizarea
altora acolo unde nu existau. Pentru a se putea face paşii necesari în acest sens, era necesară o informare exactă
asupra situaţiei, misiunea căzând în sarcina vicarului care va avea obligaţia de a expedia episcopiei anual astfel
de conspecte.
Instituirea formulei politice a dualismului a adus şi reorganizarea pe baze noi a învăţământului prin
articolul de lege XXXVIII din 1868 a lui Iosif Ei:itvi:is 8 • Pe lângă prevederile referitoare la obligativitatea
frecvenţei, introducerea unor pedepse pentru părinţii reticenţi, stabilirea obiectelor de studiu, se consacra
şi dreptul neîngrădit al comunei bisericeşti de a înfiinţa şcoli elementare confesionale sau comune, în cazul
în care resursele financiare nu permiteau întreţinerea unei şcoli separate. Concluzionând, statul permitea în
continuare existenţa şcolilor confesionale autonome, iar comunelor bisericeşti li se admite dreptul de a alege
învăţătorul şi de a-i fixa salarul, de a stabili manualele şi modul de desfăşurare a procesului de învăţământ, dar
cu condiţia identificării resurselor necesare susţinerii lor. Apărea posibilitatea solicitării unui ajutor de la stat,
însă, în acel moment, şcoala trecea sub controlul acestuia, devenind şcoală comunală. Pentru a corespunde
legii, un local şcolar trebuia să îndeplinească câteva condiţii, şi anume, să fie luminos, aerisit, spaţios şi
bine întreţinut. Se recunoaşte o oarecare autonomie a Bisericii în problemele şcolare, dar statul îşi rezervă
dreptul de supremă inspecţie prin organele sale. Astfel, constrângerilor privind dimensiunile edificiului
şcolar- se stabilea numărul maxim de elevi admişi a studia într-o sală, precum şi spaţiul ce revenea fiecăruia 9
- li se adăuga dreptul inspectorului şcolar de a verifica frecvenţa, durata cursurilor, dar şi dacă localul era
corespunzător. Numirea primului inspector şcolar pentru comitatele Zarand şi Hunedoara10 era comunicată la
1 iulie 1869 prin decizia cu nr. 7 a ministerului competent, în persoana lui Szeremley Lajos, în timp ce postul
de inspector şcolar secundar revenea lui Iuliu Bardoşi. Începându-şi activitatea încă din 1868-1869, inspectorii
vor descrie o situaţie mai întunecată decât era în realitate, propunând drept remediu transformarea şcolilor cu
probleme în şcoli comunale. Ca atare, prin articolele legii, se instituia o dublă supraveghere a şcolii: din partea
autorităţilor ecleziastice şi a statului.
4 Arhivele Nationale. Directia Judeteană Hunedoara-Deva (in continuare ANDJHD), fond Vicariatul greco-catolic al
Haţegului, 2/1898 f. 3-4; 2/1899 f. 214-219; 2/1900 f. 153-154.
5 V. Popeangă, Şcoala românească din Ti'ansilvania în perioada 1867-1918 şi lupta sa pentru unire, Bucureşti, 1974,
pp. 13-16.
6 Liviu Maior, "Contributii la istoria raportului Biserică-putere in Transilvania (1867-1918)", in Convergenţe europene,
Cluj Napoca, 1993, p. 175.
7
ANDJHD,fond cit., 2/1868 f. 57-58.
8 Colecţiunea legilor din anu/1868, Buda, 1868, pp. 192-230; Din istoria învăţământului hunedorean, Deva, 1973, pp. 105-107;
V Popeangă, Şcoala românească din părţile Aradului în perioada 1867-1918, Arad, 1976, pp. 5-10; Simion Retegan, Sate
şi şcoli româneşti din Ti'ansilvania Ia mijlocul secolului al XIX-lea {1867-1875), Cluj Napoca, 1994, pp. 15-16.
9 Colecţiunea legilor ... , p. 200: articolul 27 preciza că .,Edificiile şcolare edificande din nou au să se redice în loc sănătos,
să fie uscate şi amăsurot numărului pruncilor (numărul pentru una şcoală 60 de prunci şi pentru fiecare prunc cel puţin
un loc de 8-12 petiore) să fie prevăzute cu un număr îndestulitor de saloane de instrucţiune de largi, luminoase şi uşor de
ventilat".
10 ANDJHD, fond cit., 2/1869 f. 7'.
316
Legea ascundea şi o capcană, prin înfiinţarea şcolilor de stat şi comunale, întreţinute de către comunitate
dar aflate sub controlul statului din partea căruia vor primi o serie de favoruri refuzate şcolilor confesionale 11 •
În ceea ce priveşte şcolile confesionale, soarta acestora era lăsată în seama realităţilor economice săteşti, a
preocupării manifestate de către cler, învăţători şi populaţie, dar şi la bunul plac al comisiilor comitatense
nou-create - destinatarele rapoartelor lunare expediate de către inspectorul şcolar - şi a funcţionarilor locali
care vor eluda adeseori prevederile legii. Măsurile nefavorabile şcolii săteşti româneşti nu se opreau aici. Deşi se
încadra cadrului general de evoluţie a învăţământului, articolul15 12 conţinea germenii unor viitoare dispoziţii
de sistare a unor şcoli confesionale. Se condiţiona existenţa unei şcoli de îndeplinirea tuturor condiţiilor
referitoare la dimensiunile localului şcolar, a numărului maxim de elevi admis pentru un învăţător, la predarea
materiilor cerute. Neremedierea defectelor constatate atrăgea, după trei avertismente din partea Ministerului
Cultelor şi Învăţământului, înaintate la interval de câte o jumătate de an, propunerea de transformare a şcolii
în şcoală comunală. Pe deplin justificată de principiile funcţionării corespunzătoare a unei şcoli moderne,
limitările impuse şi aplicarea diferenţiată făceau ca măsura să fie imposibil de îndeplinit de către comunităţile
confesionale.
Sancţionată în decembrie 1868, noua reglementare şcolară a fost adusă la cunoştinţa clerului şi corpului
didactic din episcopia de Lugoj printr-un amplu circular, din 10 martie 1869 13 , în care erau explicate cele mai
importante articole şi care urmărea să orientez activitatea ulterioară a clerului. Sesizând corect pericolele pe
care legea le masca în spatele unor prevederi aparent favorabile şcolii româneşti autonome, episcopia concepea
un plan detaliat destinat prezervării intereselor Bisericii greco-catolice, a cărui îndeplinire revenea vicarilor şi
protopopilor, în coînţelegere cu preotii. Astfel, aceştia trebuiau să se deplaseze în fiecare comună şi să obţină
din partea credincioşilor angajamentul că vor veghea şi pe viitor asupra şcolilor confesionale, nu doar din
punct de vedere financiar, ci şi prin asigurarea acestora cu învăţători calificaţi. Acolo unde nu era posibilă
înfiinţarea unei şcoli greco-catolice se preconiza să se caute colaborarea locuitorilor de confesiune ortodoxă,
iar organizarea acestor şcoli comune să se încerce a se face fără a prejudicia autonomia lor. Orice dovadă de
permisivitate din partea autorităţilor competente era interpretată ca un factor favorizant pentru observaţiile
critice ale reprezentantului Ministerului de Culte şi Instrucţiune Publică.
Efectele legii întârzie să se manifeste cu o frecvenţă sporită, determinând cercurile episcopale lugojene să
solicite clerului şi învăţătorilor "ca să daţi to[a]tă silinţa''~ 4 în îndeplinirea prevederilor legale. Cererea era pe
deplin justificată în condiţiile în care, în data de 17 martie 1869 15 , Ministerul de Culte şi Instrucţiune Publică
scria Lugojului că, aşa cum rezulta din rapoartele primite, cele mai multe şcoli nu corespund articolului de lege
XXXVIII din 1868 în ceea ce priveşte durata cursurilor, frecvenţa, dotarea cu rechizite, obiectele predate, dar
şi starea generală 16 de degradare a localurilor şcolare. Astfel că, în şedinţa din 11 ianuarie 1872 17 , Consistoriul
lugojan cerea preoţilor să-i determine pe credincioşi să mărească edificiile şcolare, cerere repetată în 28 iulie
1872 18 ca urmare a avertismentelor venite din partea ministerului. Reacţia episcopiei la aceste observaţii nu s-a
lăsat mult aşteptată şi s-a materializat în cereri adresate preoţilor în vederea întocmirii unor informări exacte,
anuale 19 , referitoare la şcolile existente, la starea şi dotarea lor, date de natură să contribuie la conturarea
unei conduite a Lugojului în raporturile sale cu autorităţile civile centrale. Se solicită chiar expedierea spre
Ordinariat a planurilor şcolilor existente spre a fi revăzute şi refăcute acolo unde era cazul. "Spre înflorirea
şcolilor poporale cari cu tot dreptul se pot numi tinda Bisericii, neapărat se recere un edificiu de şcoală, înzestrat
şi adaptat după cerinţele artei pedagogice şi prevăzut cu to[a]te rechizitele de învăţământ prescrise prin lege."
11
S. Retegan, op.cit., p. 15.
12
Colecţiunea legilor ... , p. 197.
13
ANDJHD, fond cit., 2/1869 f. 39-42.
14
Ibidem, 2/1869 f. 3-4.
15
Ibidem.
16
Ioachim Lazăr, "Aspecte privind învătământul elementar în satul Ostrov din Ţara Hategului în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea", în Sargepa, XXI-XXIY, 1988-1991 pp. 386-387.
17
16
Ibidem, 2/1872 f. 10-13.
19
Ibidem, 2/1872 f. 10-13; 3/1873 f. 6; 8/1874 f. 1, 2, 4, 5, 7, 11, 12, 15, 17, 18, 19; 2/1875 f. 18-19, 39-59; ANDJHD, fond
Protopopiatul greco-catolic Lupeni, 6/1878 f. 6•; Arhivele Naţionale. Direcţia Judeţeană Arad (ANDJA), fond Colecţia
Ştefan Crişan, 6/1844-1872 f. 84, 88, 92, 102', 104', 106, 108', 110', 112; 7/1873-1903 f. 5', 7, 17, 86'.
317
Ca atare, în circularul din 29 iulie 1875, se recomanda achiziţionarea 20 unei colecţii de planuri pentru zidirea
de şcoli destinate a cuprinde între 80-360 de elevi, colecţie editată în urma dispoziţiilor emise de la minister.
În 18 martie 1876 se comunicau noi dispoziţii venite de la minister cu privire la modalitatea de urmat atunci
când se concepeau documentele necesare construirii unei şcolFl, urmate de hotărârea, favorabilă şi şcolii
elementare româneşti, de a impune fiecărei comune să asigure edificiul şcolar2 2 contra incendiilor. Plătită din
fondurile comunei bisericeşti 23 , acest tip de asigurare a fost încheiat treptat pentru toate şcolile, cu precădere la
Reuniunea de Asigurare din Blaj, mai ales după înfiinţarea sa în anul1896 de către mitropolitul Victor Mihaly
de Apşa 24 • O serie de îndrumări vizau păstrarea curăţeniei în şcoală, anexe, curte pentru a preveni izbucnirea
unor epidemiF5 •
Într-o perioadă de aproape 30 de ani de la vizita întreprinsă de Şt. Moldovan, adică între 1852-1880,
în vicariatul Haţegului, se înregistrează în continuare sate lipsite de edificii şcolare sau dascăli, cu educaţia
susţinută adesea de preoţi. Rapoartele anuale redactate de către vicari, inventarele parohiilor, protocoalele
redactate cu ocazia desfăşurării unor vizitaţiuni canonice, constatările prilejuite de sinoadele vicariale atestă
faptul că şi acum comunităţile veghează asupra imobilelor şcolare, susţinându-le prin contribuţii în bani şi
în natură, se angajează să asigure plata învăţătorilor cu care încheie contracte. Ca şi în anii precedenţi, unele
comune- VaideF 6, Băieşti, Coroieşti 27 , Măţieşti 28 , Paroş-Peştera 29 - îşi trimit copii la şcoala grănicerească din
Râu Alb sau la şcoala de stat din Sălaşul Superior deoarece posibilităţile economice nu le permiteau întreţinerea
unei şcoli separate. Construită între anii 1868-1872 din lemn, cu trei încăperi, şcoala de stat din Sălaşul
Superior s-a mărit în anul1876 prin adăugarea unui încăperi din cărămidă, construită pe cheltuiala statuluP0 •
A fost frecventată, în paralel cu şcoala din Râu Alb, de către copiii din Paroş-Peştera31 -unde edificiul existent
în anii 1850-1872 se ruinase -, Măţieşti 32 , iar din anul 1876 şi de către cei din Sălaşul Inferior 33 • Continuă să
se perpetueze sistemul şcolilor comune sau centrale prin asocierea a două sau mai multe localităţi. Astfel, la
Ciula Mare funcţiona şcoală centrală şi pentru Ciula Mică3 4, Vălioara 35 şi Boiţa 36 , la Păclişa se afiliaseră Cârneşti
şi Toteşti 37 , iar Hăţegel îşi trimitea copiii la Densuş, începând din anul 1877 38 • Concluzionând, în vicariatul
greco-catolic al Haţegului, în 1879, anul elaborării statutelor şcolare în dieceza Lugojului, primele din toată
provincia ecleziastică de Alba Iulia şi Făgăraş, şi înaintea sancţionării celei de a doua legi şcolare cu urmări
asupra organizării învăţărnântului elementar românesc, coexistau şcoli confesionale, comunale, de stat şi şcoala
zo ANDJHD, fond Protopopiatul ... , 6/1878 f. 6•; Circulare diecezane 1875-1889, circularul nr. 763 din şedinţa consistorială
din 29 iulie 1875, p. 28.
21 Circulare diecezane 1875-1889, circularul nr. 587 din 18 martie 1876, p. 11-12.
22 Ibidem, decizia ministerială din 16 mai 1876 nr. 10430 comunicată clerului şi credincioşilor din Episcopia Lugojului
prin circularul cu nr. 715, emis în şedinţa Consistoriului din 8 iulie 1876, p. 24.
23 ANDJHD, fond Vicariatul ... , 2/1903 f. 316, 508; 2/1904 f. 51, 101, 181, 737-740; 2/1905 f. 183, 187, 201, 205-506, 421-422;
2/1906 f. 35-36, 47-48, 53-54, 250-255, 256-257, 261-262; 1/1907 f. 50-51, 52-54, 55-56, 57-62, 63-64, 65-66, 67-68,
69-73, 219-222, 223-224, 225-226, 230-235, 236, 237-238, 259-262, 263-264; 2/1908 f. 346-349, 350-362, 363, 364-365,
366-371, 372-373, 384-385, 394-395, 416-425, 426-427, 450-451.
24 Unirea, Blaj, an X, 14 februarie 1900, nr. extraordinar.
25 Circulare diecezane 1875-1889, circularul nr. 368 emis în şedinţa consistorială din 23 aprilie 1879, p. 17-19.
26 ANDJHD,fond cit., 5/1874, f. 5; 21878 f. 79-81; 2/1879 f. 193.
27 Ibidem, 4/1877 f. 26-29; Dieceza Lugojului. Şematism istoric, Lugoj, 1903, p. 433.
28
Ibidem, 1/1901 f. 150.
29 Ibidem, 2/1875 f. 18-19; 54, 55; 2/1879 f. 193.
30 Ibidem, 2/1875 f. 18; 4/1878 f. 61-64; 2/1879 f. 160-163; Dieceza Lugojului ... , p. 454.
31 Ibidem, 3/1873 f. 6; 4/1878 f. 71, 75; 1/1901 f. 157; Dieceza Lugojului ... , p. 449; ANDJA,fond cit., 6/1844-1872 f. 88.
32 ANDJHD, fond cit., 1/1876 f. 82; Idem, fond Parohia greco-catolică Sălaşul de ]os, 1/1898 f. 1'.
33 ANDJHD, Vicariatul ... , 4/1878 f. 55', 59'; Iacob Radu, Istoria vicariatului greco-catolic al Haţegu/ui, Lugoj, 1913, p. 310;
Dieceza Lugojului ... , p. 453.

34 ANDJHD, fond cit., 2/1875 f. 40.
35 Ibidem, 2/1875 f. 57; 4/1877 f. 40; 4/1878 f. 49; Dieceza Lugojului ... , p. 466.
36 Ibidem, 4/1878 f. 80'.
37 Arhiva Episcopiei Române Unite Lugoj (AERUL), fond Episcopia greco-catolică Lugoj, Protocolul vizitaţiunii canonice
din 1882, în pachet dac. Protocoale botezaţi, cununaţi, repauzaţi, vizitaţiuni canonice 1882, f.n.
38 ANDJHD, fond Vicariatul ... , 2/1879 f. 91; AERUL, Ibidem; Camelia Elena Vulea, Luminita Wallner Bărbulescu, op.cit., p. 368.
318
grănicerească de la Râu Alb 39 , în edificiu propriu de piatră. În 1040 din cele 26 de parohii haţegane funcţionau
şcoli confesionale, majoritatea în clădiri închiriate sau în casa parohială, adeseori improprii procesului educativ,
atât în ceea ce priveşte dimensiunile, cât şi dotarea şi pentru care comuna plătea între 10-20 fl. pe an, aşa cum
era cazul celor din Lunea Cernei41, Ciula Mare 42 , Subcetate 43 , Păclişa4 4, Fărcădinul Superior45 cu Fărcădinul
Inferior46 , Thştea47 , Şerel 48 • Şcoli de lemn pe fundament de piatră, cu o sală de clasă şi o încăpere pentru
învăţător, acoperite cu praştilă, dar lipsite de anexe, se ridicaseră doar în Densuş 49 , Răchitova50 şi ŞteP 1 • Aceeaşi
structură se regăseşte la şcoala de stat din Sălaşul Superior şi la cele patru şcoli comunale din Silvaşul Inferior 52
şi Silvaşul Superiors 3 , în timp ce la Băieşti, şcoala comunală organizată din 1869 54 şi cea de la Sântămărie Orlea,
organizată în 1872 55 , îşi desfăşurau cursurile într-un edificiu închiriat.
Caracterul provizoriu al educaţiei în unele locuri, unde cursurile se desfăşurau în casa preotului sau
în case închiriate, implica lipsa de continuitate 56 , dovadă că rapoartele anuale surprindeau absenţa oricărei
forme de învăţământ în anumite perioade. Relatările preoţilor, învăţătorilor şi ale vicarilor surprind şi cauzele
stagnării învăţământului, identificate mai ales în situaţia materială grea a satelor şi în indiferenta răuvoitoare
a administraţiei locale.
Şi în acest segment cronologic vicarii depun eforturi constante pentru a convinge populaţia să susţină
fragilul sistem şcolar care începuse a se contura în Ţara Haţegului, prin înfiinţarea de şcoli şi dotarea cu
bunuri mobile şi imobile care să le permită supravieţuirea, numirea, prin concurs public, de personal didactic
calificat, căruia săi asigure venituri corespunzătoare. Oamenii continuă să se manifeste entuziast faţă de cauza
şcolară prin angajamente semnate în faţa vicarului şi a preotului local prin care se obligă să ridice local şcolar
corespunzător. Anul1877 punctează semnarea a două asemenea documente de către comunitatea din Şere!S 7
39
ANDJHD,fond cit., 2/1879 f. 210.
40
Din această statistică am omis şcoala grănicerească de băieţi şi pe cea comunală de fete din oraşul Haţeg, asupra cărora
vom reveni într-un studiu aparte.
41
ANDJHD,fond cit., 2/1675 f. 42; 4/1877 f. 35; 2/1879 f. 203; Dieceza Lugojului ... , p. 445.
42
Ibidem, 8/1874 f. 5, 12; 2/1875 f. 40; Dieceza Lugojului ... , p. 431, ANDJA,fond cit., 6/1844-1872 f. 106; 7/1873-1903 f. 17.
43
Ibidem, 2/1875 f. 52; Dieceza Lugojului ... , p. 462.
44
Ibidem, 2/1679 f. 53; Dieceza Lugojului ... , p. 448.
45
Ibidem, 2/1879 f. 202.
46
Funcţiona în casa parohială care se afla într-o stare foarte slabă- vezi Ibidem, 2/1875 f. 59.
47
Ibidem, 2/1875 f. 58; 2/1879 f. 85, 90; Dieceza Lugojului ... , p. 464-465.
48
Ibidem, 2/1675 f. 55; 1/1877 f. 22; 1/1687 f. 1; Dieceza Lugojului ... , p. 456.
49
Şcoala din Densuş se pare că, în ceea ce priveşte raportul dintre numărul elevilor şi spaţiul destinat fiecăruia,
corespundea prevederilor legii. Având 11 metri lungime, 6 în lăţime şi 3 înălţime, şcoala era una dintre cele mai mari
din Ţara Haţegului. Era în stare bună în anul 1672, dar în 1876, într-un raport al preotului George Densuşianu către
vicarul Beniamin Densuşianu, se sublinia necesitatea efectuării unor reparaţii.- vezi ANDJA, fond cit., 6/1644-1672
f. 104'; ANDJHD, fond cit., 8/1874 f. 11; 2/1878 f. 72; AERUL, fond cit., protocolul vizitaţiunii canonice efectuate în
anul 1682 de către episcopul Victor Mihaly de Apşa în pachet doc. Protocoale botezaţi, cununaţi, repauzaţi, vizitaţiuni
canonice 1882, f.n.; Camelia Elena Vulea, Luminita Wallner Bărbulescu, op.cit., p. 375.
50
Şcoala din Răchitova se pare că a început a se ridica în anii '70, înainte ţinându-se în casă închiriată -vezi ANDJHD,
fond cit., 8/1874 f. 7; 2/1675 f. 44; 1/1901 f. 159; ANDJA, fond cit., 7/1873-1903 f. 5'.
51
Construcţia şcolii din Ştei ar fi inceput in anul 1871, cu cheltuiala comunei, din lemn pe fundament de piatră şi având
două încăperi. Cu ocazia vizitei desfăşurate, in 10 octombrie 1877, de către vicarul Beniamin Densuşianu, se nota faptul
că una dintre camere nu era terminată, scop pentru care, un an mai târziu, comuna dona venitul de pe cele trei luni de
cârciumărit şi dobânda imprumutului de stat- vezi ANDJHD, fond cit., 8/1874 f. 23; 2/1875 f. 51; 2/1876 f. 2, 168-169;
2/1879 f. 88, 217, 2/1887 f. 13-14, Iacob Radu, op.cit., p. 327; Dieceza Lugojului ... , p. 461; ANDJA,fond cit., 6/1844-1872
f. 112.
52
În Silvaşul Inferior a funcţionat şcoală confesională, in local inchiriat, între anii 1866-1670 când se transformă in şcoală
comunală, iar din 1877 in şcoală de stat- vezi ANDJHD, fond cit., 2/1875 f. 18, 49; 2/1879 f. 215; 2/1901 f. 164; Dieceza
Lugojului ... , p. 457.
53
Aici a funcţionat şcoală confesională intre anii 1866-1875 când s-a deschis şcoală comunală, iar din anul1679 şcoală
de stat- vezi ANDJHD, fond cit., 2/1675 f. 50; 1/1901 f. 165; Iacob Radu, op.cit., p. 459.
54
ANDJHD,fond cit., 2/1879 f. 192'; Iacob Radu, op.cit., p. 166; Dieceza Lugojului ... , p. 428.
55
Iacob Radu, op.cit., p. 320; Dieceza Lugojului ... , p. 455.
56
Camelia Elena Vulea, Luminita Wallner Bărbulescu, op.cit., p. 72.
57
ANDJHD, fond cit., 1/1667 f. 1-4.
319
şi cea din Fărcădinul Inferior58 , unde se preconiza edificarea unei şcoli centrale pentru Fărcădinul Superior cu
filiile Găuricea şi Crăguiş, dar şi în alte localităţi în care acum se încheie aşa-numitele "instrumente dotaţionale".
Obiectiv însemnat al programului naţional în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea, construirea de şcoli
confesionale va avea de înfruntat rigorile legii din 1868 care, adeseori, se vor dovedi imposibil de atins în
condiţiile unei economii rurale precare, aflată în imposibilitatea de a identifica resursele necesare unui astfel
de demers.
Comparativ cu perioada precedentă, Haţegul prezintă avantajul existentei unei reţele şcolare menite
să contribuie la sporirea numărului cunoscătorilor de carte, chiar dacă nu toţi copiii de vârstă şcolară au
fost cuprinşi în şcolile confesionale. Putem afirma că toate comunele erau racordate sistemului şcolar fie el
confesional sau de stat, în mod direct ori prin afiliere şi asociere în vederea sustinerii unei şcoli. Aşa cum
rezultă din rândurile de mai sus, acest progres ascunde însă şi un aspect negativ care constă în faptul că,
urmare a noilor norme legislative, unele şcoli confesionale şi-au închis porţile în favoarea celor comunale sau
de stat.
Noua lege a învăţărnântului a fost însoţită şi de abuzuri ale inspectorilor şcolari care au trecut la acţiuni
de persuadare a oamenilor în vederea sprijinirii deschiderii şcolilor de stat, argumentând, în mod fals, că în
aceste condiţii ei vor fi scutiţi de la contribuţiile financiare pentru sustinerea acestora. În paralel au procedat
la închiderea localurilor de şcoală prin dispunerea unor măsuri care au avut drept scop transformarea şcolilor
confesionale în şcoli comunale sau de stat, sancţionarea învăţătorilor, adoptând o atitudine arbitrară în relaţia
cu senatele şcolare nou înfiinţate. Astfel, încălcând flagrant legea care prevedea închiderea unei şcoli doar
după trei admonestări înaintate guvernului diecezan, la interval de jumătate de an, fără ca acesta să întreprindă
măsurile necesare care să conducă la remedierea situaţiei, în anul 1876, inspectorul şcolar a dispus sistarea
şcolii confesionale din Sălaşul Inferior59 • Beneficiind de sprijinul notarului cercual Solyom, a luat cheile şcolii
şi a îndemnat pe credincioşi să-şi trimită copiii la şcoala de stat din Sălaşul Superior sub ameninţarea că
"cine nu va da copilul la şcoala comunală din Sălaşul Superior va fi pedepsit aspru", ulterior fiind înaintată
chiar propunerea de vindere a localului şcolii confesionale. În faţa acestei atitudini ostile, vicarul Beniamin
Densuşianu a propus închirierea unei case ca şi soluţie tranzitorie care să permită continuarea procesului de
învăţământ, în paralel cu demersurile pe care le face pe lângă episcopie şi vicecomitele Hunedoarei. În vederea
stabilirii cauzelor care au dus la închiderea şcolii şi a găsirii unei rezolvări favorabile, în 29 ianuarie 1880,
vicarul s-a deplasat în comună. Cei prezenţi au arătat că închiderea şcolii a fost posibilă şi datorită lipsurilor
pecuniare care nu le-au permis să termine lucrul la edificiul şcolar, lipsă cauzată de pierderea dreptului de
crâşmărit şi păşunat 60 • Deşi oamenii s-au împotrivit vânzării şcolii, judele local nu a ţinut seama de această
dorinţă şi a înstrăinat-o 61 anulând, astfel, orice şansă de a se mai redeschide şcoală confesională. În decursul
aceluiaşi an se pare că edificiul a şi fost demolat fără a se preciza ce s-a întâmplat cu banii obţinuţi în urma
vânzării sau cu rechizitele din dotare 62 • Cu toate că oamenii au promis că vor ridica alta, din material solid63 ,
memoria documentelor nu reţine ca acest lucru să se fi întâmplat până în anul1918.
Ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, perioadă care coincide cu anii de păstorire a episcopului
Victor Mihaly de Apşa, au marcat o oarecare îmbunătăţire a direcţiilor de dezvoltare a învăţământului din
episcopie şi vicariat, paralel cu sporirea averii materiale a parohiilor şi a preoţilor. Împrejurările care au favorizat
această evoluţie se regăsesc în preocuparea evidentă faţă de educaţia elementară confesională ameninţată cu
dispariţia, prin substituirea cu învăţărnântul de stat. Vizând obţinerea de date despre starea şcolilor, tipărirea
chestionarului intitulat '~ătare despre starea şcolii gr[eco] cat[alice] din parohia .. .'16\ formarea, la nivel
diecezan, a unei comisii de trei membrii65 cu însărcinarea de a întocmi un program de revigorare a procesului
58 Ibidem, 1/1877 f. 26; 2/1912 f. 91-92, 96-97.

59 Gazeta 'fransilvaniei, an 39, nr. 7, 6 februarie/25 ianuarie 1876; Ioachim Lazăr, Beniamin Densuşianu {1839-1915} Din
viata şi activitatea sa, Deva, 2002, p. 147; ANDJHD,fond cit., 2/1876 f. 70-75; 4/1878 f. 55, 59.
60
61 Ibidem, 2/1880 f. 3; 3/1880 f. 15-16.
62 Ibidem, 2/1880 f. 5, 9, 214-215, 222-223.
63 Ibidem, 2/1882 f. 28-29.
64 Circulare dicezane 1875-1889, circulara nr. 32/1875, p. 25.
65 Comisia era compusă din canonicul lector Mihail Nagy, inspector şcolar diecezan Gavril Pop, canonic şcolar şi Ioan
Boroş, vicenotar consistorial.
320
de instruire, elaborarea statutelor şcolare în anul 1879, anticipează oarecum comisia instituită de conciliul
provincial de la Blaj din 1882, prezidată de episcopul Lugojului, cu menirea de a găsi solutii în conformitate
cu prevederile legilor şcolare din 1868 şi 1876, în vederea îndepărtării pericolului iminent al înlăturării
jurisdicţiei ecleziastice asupra şcolilor confesionale66 • Ansamblul măsurilor promovate în domeniul şcolar de
către episcopul Victor Mihaly a rezultat din necesitatea evidentă a reformării sistemului educativ, pe urmele
hotărârii primului conciliu provincial din 1872, care statua obligaţia Bisericii de a conduce şi de a veghea asupra
învăţământului elementar67 • În această perioadă, Episcopia greco-catolică a Lugojului a preluat cu hotărâre
rolul de apărătoare a autonomiei şcolare în raporturile cu statul, insistând pentru constituirea senatelor şcolare,
îndemnând clerul şi pe credincioşi să susţină cu toate puterile şcolile confesionale.
Această perioadă a coincis cu o serie de legi menite să extindă controlul statului asupra învăţământului
naţionalităţilor, contribuind la fortificarea caracterului naţional al şcolii elementare româneşti. Primei legi
Trefort i-au urmat norme legislative 68 care au continuat linia politică inaugurată în 1868, încălcând adeseori
prevederile legii naţionalităţilor din acelaşi an şi subminând autonomia confesională. Legea salarizării
învăţătorilor, sancponată în anul1893, a confirmat încă o dată evoluţia aceasta prin dreptul rezervat ministerului
de a dispune sistarea şcolii confesionale în momentul solicitării unui ajutor din partea statului. Paradoxal, însă,
legea nu a avut efectul scontat deoarece, în perioada imediat următoare, multe comune, impulsionate de noile
prevederi şcolare, au ridicat edificii corespunzătoare şi s-au îngrijit de dotarea învăţătorilor.
În pofida acestor împrejurări vitrege, pentru zona Haţegului, putem remarca un fapt remarcabil dacă avem
în vedere nu doar cadru legislativ din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea, ci şi condiţiile vitrege în
care şcoala haţegană şi-a făcut debutul şi apoi a evoluat, condiţii dominate de o economie săracă, şi anume
că nici o şcoală confesională care a funcţionat în perioada anterioară nu a mai fost substituită cu şcoli de stat
sau comunale. Singura prefacere, de altfel nesemnificativă pentru ansamblul peisajului şcolar pe care nu îl
modifică esenţial, a fost transformarea, din anul 1882, a şcolii comunale din Băieşti în şcoală de stat69 • Putem
afirma că avem de a face cu un status-quo, care se justifică prin conservarea stării anterioare anului 1879,
deoarece nici şcoala confesională nu a reuşit să câştiga teren în localităţile în care se organizaseră deja şcoli
comunale sau de stat. Cert este că, rapoartele anuale înaintate de preoţi şi de către vicari între 1880-1899 70 ,
evidenţiază fără nici o îndoială că toate cele 10 şcoli confesionale continuau să existe, alături de cele patru şcoli
de staf 1, una grănicerească şi cea comunală din Sântămărie Orlea. Astfel, funcţionau şcolile centrale din Ciula
Mare, Fărcădinul Superior, Densuş, Păclişa- care va fi transferată la Toteşti în decursul anilor 1879-1881 72 ,
Lunea Cernei, precum şi cele din Subcetate, Thştea, Şerel, Ştei şi Răchitova. Acestora, din 1882-1887, li s-a
adăugat şi Cârneşti, comunitatea edificând şcoală proprie, modificând profilul instituţional al vicariatului prin
ridicarea la 11 a numărului şcolilor elementare confesionale.
În ceea ce priveşte starea edificiilor, aceasta rămâne un obiectiv central al programului fixat de autorităţile
ecleziastice, mai pregnant conturat după 1868 şi care s-a tradus în numeroase circulare emise de vicari şi de
66
AERUL, fond cit., dac. nr. 41/1882 în pachet dac. Protocoale pentru copii/1882, f.n.
67
Conciliul Provincial Prim al Provinciei Bisericeşti Greco-Catolice Alba Iulia şi Făgăraş ţinut la anul 1872, Blaj,
1886, p. 167; Ioannes Dominicus Mansi, Sacrorum Conciliorum. Nava et Amplissima Collectio, Tomus Quadragesimus
Secundus, Synodi Orientales, 1865-1874, Paris, MDCCCCX, col. 601.
68
Din istoria învăţământului hunedorean, p. 108; Constantin Voicu, Biserica strămoşească din Transilvania în lupta pentru
unitatea spirituală şi naţională a poporului român, Sibiu, 1989, pp. 96-98; Istoria României, Bucureşti, 1998, p. 408;
l. Gh. Stanciu, Şcoala şi pedagogia în secolul al XIX-lea, Bucureşti, 1983, p. 73 şi urm.
69
Iacob Radu, op.cit., p. 166; Dieceza Lugojului ... , p. 428; ANDJHD,fond cit., 4/1899 f. 18; 1/1901 f. 150; 4/1903 f. 16-19.
70
ANDJHD,fond cit., 2/1880 f. 40, 118-131, 134-140, 179-181, 193-194, 299, 304; 2/1881 f. 91-93, 95, 97, 99, 101, 103, 105,
109, 127, 129-135; 2/1883 f. 66, 73, 77, 85, 104-106, 109, 149; 1/1884 f. 43; 2/1885 f. 36; 2/1886 f. 113, 120, 133, 173,
175-176, 179, 181, 185-188, 192; 3/1886 f. 44, 49, 55; 2/1887 f. 45, 70, 78, 98, 186, 188-190; 4/1887 f. 101; 2/1888 f. 76,
78-82, 84, 87, 89; 2/1889 f. 134; 2/1890 f. 11, 71-72, 74, 76, 78-79, 81-82, 84-85; 2/1891 f. 10-13, 15, 17-22, 39; 2/1892 f.
14-17, 19, 25, 32-34, 37, 40; 3/1892 f. 175, 189, 199, 201; 1/1893 f. 21-26; 2/1893 f. 56, 60-62, 65, 69, 71, 73, 79; 2/1894
f. 80-81, 100; 4/1894 f. 17; 2/1895 f. 31, 40, 50; 2/1896 f. 111, 121, 129, 135, 138, 144, 159; 4/1896 f. 11; 2i1897 f. 38, 73,
83, 95; 5/1897 f. 18, 30-31; 2/1899 f. 4, 5, 6, 7, 251, 330-331, 332-333, 334, 336-338, 343-344-348, 396; 4/1899 f. 18, 34,
38, 47, 51, 55, 63, 67, 71, 75, 84, 88, 92, 96, 100, 104, 107, 112, 116, 120; 2/1900 f. 80, 84, 94, 97-98; 4/1900 f. 12-14;
ANDJHD, fond Parohia greco-catolică Şerel, 1/1898 f. 9; ANDJA,fond cit., 7/1873-1903 f. 56-59.
71
Sălaşul Superior, Silvaşul Superior, Silvaşul Inferior, Băieşti.
72
Camelia Elena Vulea, Luminita Wallner Bărbulescu, op.cit., p. 383; ANDJHD, fond Vicariatul ... , 1/1901 f. 156, 169.
321
episcopia lugojană. Astfel, circularul vicarial din 8 iulie 188073 , cerea senatelor şcolare ca, pe timpul vacanţei
de vară, să se îngrijească de amenajările necesare, iar de la Ordinariat, în mod repetat şi imperativ, se solicita
infiintarea de noi şcoli acolo unde nu existau 74 • Aşa cum atestă proiectele de buget şi listele de cheltuieli, an
de an erau investite mici sume de bani pentru mentinerea în stare bună a imobilelor şcolare existente prin
efectuarea unor reparapi, curăţirea sălii de clasă şi văruirea pereţilor75 •
Impresionează hotărârea cu care populatia s-a mobilizat, astfel încât în decurs de 20 de ani, şcoala
hategană a cunoscut un ascendent spectaculos prin zidirea a zece edificii noi, în concordantă cu prevederile
legii. Era un fapt fără precedent pentru această zonă aflată mereu în coada listei în ceea ce priveşte realizările
pe tărâm şcolar. Astfel, comunitătile din CârneştF 6 , Ciula Mare 77 , Densuş 78 , Fărcădinul de Sus 79 , Lunea Cernei,
Răchitova 80 , Ştei 8 \ Subcetate, Toteşti 82 şi Thştea83 au reuşit să construiască imobile şcolare noi, de cărămidă sau
piatră, compuse din sala de curs, camera învătătorului, cămară şi culină, situatie constată şi de către inspectorul
73
74
Ibidem, 2/1880 f. 190-191; 1/1882 f. 27-28; 2/1882 f. 78-79; 1/1893 f. 17-20; 2/1898 f. 43-44, 45-46; 2/1900 f. 66-67, 112;
1/1901 f. 62; 2/1902 f. 240; 2/1903 f. 204; 2/1904 f. 137-138; 2/1905 f. 35; 5/1908 f. 38.
75
Ibidem, 2/1887 f. 43, 44; 2/1899 f. 208; 2/1902 f. 132, 135, 144, 145, 148, 161, 172, 178.
76
Încă din anul 1880, cu ocazia reorganizării şcolii centrale din Păclişa, comuna Cârneşti a solicitat dreptul de a-şi organiza
şcoală proprie. La cererea înaintată în 9 septembrie 1880, prin intermediul raportului vicarial cu nr. 363, Ordinariatul
răspundea în 16 septembrie, condiţionând satisfacerea acestei revendicări de respectarea articolul 43 din Statutele şcolare
diecezane, adoptate în anul1879, care specifica obligaţia unei comunităţi de a asigura un salar de 200 fl învăţătorului, pe
lângă edificarea, în decurs de patru ani, a unui local de şcoală corespunzător. Aceleaşi condiţii erau impuse şi colectivităţii
din Toteşti. Demersurile în această direcţie au avut de înfruntat şi atitudinea curatoratului care în anul1886 încă nu încheiase
contractul, astfel că edificiul şcolii a fost gata abia în anul1888, cu cheltuiala comunei bisericeşti, contribuţia credincioşilor şi
o donaţie de 100 fi. din partea împăratului. Documentul de înfiinţare a noii şcoli confesionale a fost semnat în 14 octombrie
1880 dată de la care, se pare, că s-a şi separat, funcponând în casă închiriată până în anul şcolar 1884/1885 când s-a luat
decizia suspendării temporare a cursurilor în vederea finalizării localului. Prelegerile şcolare nu se reluaseră nici în anul
1886/1887, lucrările nefiind terminate.- vezi AND]HD,fond cit., 2/1880 f. 216-217; 2/1882 f. 127; 2/1883 f. 139; 2/1885 f. 88-
89; 2/1886 f. 111-112; 2/1887 f. 122, 134, 170, 195; 4/1899 f. 24; 1/0901 f. 162; 2/1902 f. 237; 2/1903 f. 204; 2/1904 f. 137-138;
2/1905 f. 35; 1/01907 f. 57-58; 2/1907 f. 374-375; 2/1908 f. 221-222; 5/1908 f. 38; 2/1909 f. 20-21; 2/1913 f. 20-21.
77
Ibidem, 1/1901 f. 145-146; 2/1901 f. 130.
78
Înaintat în 5 decembrie 1897, protocolul şedinţei senatului şcolar din Densuş a primit aprobarea Ordinariatului cu condiţia ca
sala de curs să aibă o lungime de cel puţin 5 metri şi o lăţime de 4 metri.- vezi- Ibidem, 2/1909 f. 62-63, 66-67
79 Problema edificării unei şcoli noi în Fărcădin s-a ridicat încă din 1892 când vice-comitele de Hunedoara a fost solicitat să
trimită planul propus pentru viitoarea şcoală, lucrare aproximată la 800 fi., acesta dând dovadă de lipsă de solicitudine.
Dimpotrivă, în 10 noiembrie 1892, se adresa Ordinariatului cerând acordul ca pe locul unde se află vechea şcoală să se
ridice o şcoală comunală, iar fondul şcolar să treacă de la comuna bisericească în posesia comunei bisericeşti. Sesizând
tactica vice-comitelui, de intimidare, şi cunoscând prevederile legii, Consistoriul a refuzat, îndemnând curatoratul
să suporte costul din surse proprii pentru a nu fi nevoiţi să mai ceară ajutor străin. Răspunzând acestor impulsuri,
comuna s-a angajat ca, după terminarea bisericii, să înceapă lucrul la şcoală, împreună cu Fărcădinul Inferior, Găuricea
şi Crăguiş, respingând ideea şcolii comunale. Banii necesari se vor aduna prin repartitie asupra credincioşilor şi din
casa comunei bisericeşti. Deşi pe parcurs s-au ivit o serie de piedici - identificarea unui teren adecvat, dificultăţi în
strângerea banilor din repartitie, insuficienţa mâinii de lucru, subscrierea celor din Fărcădinul Inferior şi Crăguiş la
şcoala de stat şi refuzul de a mai contribui financiar la proiectul iniţial- acestea nu au stopat lucrările, iar în anul1900
oamenii se puteau mândri cu şcoală nouă, corespunzătoare.- vezi- Ibidem, 2/1899 f. 134-135, 136-137, 140, 141-142,
145, 148, 151-152, 153-154, 155-156, 160-161, 168-170, 172-173, 174-175, 176, 178-180, 184, 189, 190-191, 192-193,
196-197, 197, 261-262, 263-264, 281-282; 2/1900 f. 61-62, 73; 3/1900 f. 117; 2/1901 f. 15; 2/1905 f. 20.
80 Scundă şi întunecoasă, necorespunzătoare numărului de elevi, şcoala din Răchitova se afla, în anii 1894-1898, în
pericol de a fi închisă. Pentru a evita substituirea şcolii confesionale cu şcoală de stat, în 1899, locuitorii s-au angajat să
ridice local corespunzător.- vezi- Ibidem, 2/1894 f. 38; 2/1898 f. 119; 2/1899 f. 116; 5/1899 f. 19.
81 Lucrul la noua şcoală trebuia să înceapă în 25 aprilie 1898 dar mai întâi era nevoie ca vechea şcoală să fie demolată.
Este motivul pentru care, în 10 aprilie 1898, se cerea autorităţilor ecleziastice competente, concesie de a organiza, în
mod exceptional, examenele de sfârşit de an şcolar în data de 19 aprilie. Lucrările la această şcoală au beneficiat şi de
o donaţie a împăratului, în valoare de 100 fi., expediaţi de la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice în data de 25
noiembrie 1887. -vezi Ibidem, 2/1887 f. 85; 2/1889 f. 43-45; 2/1898 f. 11.
82 Cumpărată cu suma de 1250 fi. în anul1880 de la un localnic, cu bani luaţi şi din fondul şcolar al vicariatului, zece ani
mai târiu şcoala avea nevoie de unele reparaţii la acoperiş, încheiate în anul 1899. Din 1881 a devenit şcoală centrală
pentru Păclişa şi Cârneşti, în urma demersurilor iniţiate de către comună în anul1880.- vezi Ibidem, 2/1880 f. 218-219,
226-227, 234-235; 2/1881 f. 84, 103; 3/1891 f. 2-3; 3/1896 f. 78-79; 2/1899 f. 289; 2/1900 f. 94; Dieceza Lugojului ... , p. 463.
322
şcolar regesc cu ocazia vizitei84 din iunie 1899. Doar în Subcetate nu se reuşise ridicarea şi a locuintei destinată
învăţătorului. Această situaţie a făcut ca, la începutul secolului al XIX-lea, doar într-o singură comunitate,
Şerel 85 , învăţătorul să mai fie nevoit a-şi exercita meseria în casă închiriată, de lemn. Realizate din resursele
proprii ale comunelor bisericeşti, cu aportul nemijlocit al credincioşilor86 , noile localităţi şcolare au solicitat la
maximum bugetul comunităţilor, necesitând sume cuprinse între 500 şi 4300 coroane87 •
Insuficienţa fondurilor, neglijenta sau chiar nepăsarea preoţilor şi a oamenilor88 , precum şi lipsa dE
cooperare a autorităţilor civile89 şi-au spus cuvântul, determinând mari întârzieri în finalizarea proiectelor,
amânarea dotării şcolii cu toate rechizitele sau nerespectarea planului iniţial de construcţie care includea
şi locuinţă pentru învăţător. Neglijarea angajamentelor iniţiale au convins comunele să solicite Episcopiei
prelungirea termenului de predare a lucrării90 sau chiar întreruperea prelegerilor şcolare pentru ca în timpul
lucrărilor să nu fie nevoiţi să plătească şi salariul învăţătorului 91 •
Chiar dacă ultimii ani ai secolului al XIX-lea nu au mai cunoscut deschiderea de şcoli de stat sau comunale
în defavoarea celor confesionale, nu înseamnă că asemenea tentative nu au existat din partea autorităţilor
civile. Starea deplorabilă a şcolilor elementare din Şerel, Tuştea şi Răchitova, găzduite în clădiri mici, scunde şi
întunecoase, improprii procesului de învăţământ şi în totală contradicţie cu stipulaţiile legale, a făcut ca asupra
acestora să se exercite presiuni în vederea închiderii. Astfel, cu ocazia inspecţiei desfăşurate în Şerel, în decembrie
1898, inspectorul a informat ministerul de resort asupra condiţiilor mizere din şcoala locală, semnalând şi o serie
de alte nereguli92 în ceea ce priveşte frecvenţa şi purtarea actelor oficiale. Răspunsul primit de la minister era
favorabil acordării unui ajutor de stat, conform legii XXVI din 1893, ceea ce ar fi restrâns autonomia şcolii, creând
premisele extinderii controlului statului. Pus în faţa acestei situaţii, Consistoriul93 a acţionat rapid, cerând vicarului
să supravegheze îndeaproape mersul lucrurilor în sensul remedierii lipsurilor prin extinderea şi renovarea şcolii.
Demersul hotărât al vicarului Nicolae Nestor a avut drept consecinţă obţinerea, din partea populaţiei, a unei
declarapi 94 cum că doresc să păstreze şcoala confesională românească, pe care o vor susţine, angajându-se să
închirieze un local corespunzător până în momentul în care vor dispune de mijloace pentru construirea unui
edificiu propriu95 , ceea ce vor face la începutul secolului al XX-lea. Într-o situaţie similară s-a aflat şcoala din
Răchitova, chestiunea fiind rezolvată prin ridicarea uneia noi96 • Atitudinea răuvoitoare a juzilor locali a ameninţat
existenţa şcolii din Tuştea care a reuşit să-ţi păstreze caracterul confesional.
97
Astfel, apreciem evoluţia şcolii elementare confesionale din Ţara Haţegului ca fiind una pozitivă. În
condiţiile unei legislatii ostile şi a unei economii rurale grevată de lipsuri materiale grave, şcoala românească a
dat dovadă de o mare mobilitate şi de o sporită capacitate de adaptabilitate la nou, contribuind la prezervarea
caracterului şi a specificului naţional. Cu mari eforturi şcoala haţegană a crescut gradual, într-o încercare de
racordare la ritmul general de evoluţie a şcolii moderne.
83
Şcoala din Thştea funcţiona în local propriu încă din anul1880 când comuna bisericească a cumpărat casa lui Abraharn
Lorincz cu suma de 115 fi. Ulterior, edificiul a fost supus unor mici reparatii şi îmbunătăţiri. Anul 18(.1-i d dJu~
incheierea unui contract prin care comunitatea se angaja să ridice şcoală noua de cărămidă, cu banii pe care biserica
locală ii avea la banca Haţegana şi prin repartitie pe credincioşi. Proiectul prevedea, de fapt, renovarea vechii şcoli şi
lărgirea acesteia prin construirea unei săli noi de clasă.- vezi Ibidem, 2/1880 f. 116, 271; 2/1882 f. 9, 64; 2/1884 f. 85-86;
2/1886 f. 41; 2/1894 f. 56, 85.
84
Ibidem, 2/1899 f. 214-217.
85
În 1896 preotul Beniamin Suciu a incercat să-şi convingă enoriaşii să cumpere casa închiriată de la Veres Pal pe seama
şcolii dar fără succes. Starea clădirii a creat, în urma vizitei inspectorului şcolar regal din 1899, pericolul pierderii
caracterului confesional al şcolii.- vezi Ibidem, 2/1880 f. 263-264; 4/1887 f. 32-35; 2/1896 f. 95; 2/1900 f. 43-44, 46-47.
86
Ibidem, 2/1897 f. 57-58; 2/1898 f. 16-18, 40; 4/1899 f. 24.
87
Dieceza Lugojului ... , pp. 430-431, 436, 439, 445, 451, 463.
66
ANDJHD.jond cit., 2/1887 f. 81; 2/1898 f. 72-73; 2/1899 f. 155.
89
Ibidem, 2/1898 f. 62.
90
Ibidem, 2/1898 f. 72-73, 75.
91
Ibidem, 2/1887 f. 172-174; 3/1888 f. 68; 6/1888 f. 28.
92
Ibidem, 2/1899 f. 214; 2/1900 f. 39-40.
93
Ibidem, 2/1900 f. 42.
94
Ibidem, 2/1900 f. 43-44.
95
Ibidem, 2/1900 f. 43-44, 46-47.
96
Ibidem, 2/1894 f. 38, 119; 2/1899 f. 116-117; 5/1899 f. 19.
97
Ibidem, 2/1880 f. 112-113; 2/1881 f. 14, 111; 2/1882 f. 9, 17, 64, 66, 106; 2/1884 f. 85-86; 2/1886 f. 41.
323
Jurnalul predicatorului Gustav Friedrich Kinn
din timpul epidemiei de holeră din Reghinul-Săsesc,
din anul1873
Dorin-Ioan RUS
Epidemia de holeră din anul 1873 din Reghinul-Săsesc a fost, alături de marele incendiul de la 1848 şi
evenimentele din toamna anului 1944, unul din cele mai triste momente din istoria acestui oraş. Din cei 5507
locuitori, s-au îmbolnăvit 358\ iar 250 (130 bărbati şi 120 femei) şi-au găsit sfârşitul în perioada 21 iulie-16
septembrie 1873 2 •
Predicatorul Fr. Gustav Kinn a lăsat posteritătii jurnalul său din acele zile, păstrat actualmente în
manuscris la arhiva transilvană din Gundelsheim/Neckar3• Limbajul pe care îl foloseşte este destul de uşor,
ceea ce a înlesnit traducerea textului german, cu toate că apar multe expresii în dialectul local precum şi
numeroase greşeli de ortografie. Sunt descrise telegrafic evenimentele importante din fiecare zi, redând doar
numele şi vârsta decedatului, remarcile cu privire la starea de spirit din cadrul acestor familii fiind prea putine.
După cum se observă, Kinn îşi începe jurnalul cu prima sa participare directă la eveniment abia la 5 zile după
izbucnirea epidemiei, pe 27 iulie, şi "iese din scenă" odată cu stingerea acesteia, pe 16 septembrie.
Redăm în traducere din limba germană aceste însemnări ale predicatorului Gustav Fr, Kinn.
27 iulie seara am fost chemat la primul bolnav de holeră, să-i dau Sfânta Împărtăşanie. El s-a declarat a nu
fi pregătit şi n-a mai avut loc.
28 iulie dup-amiaza am mers la un alt bolnav (Sofia, văduvă Belger}, iar Sfânta Împărtăşanie n-a mai avut
loc, căci bolnavul şi-a pierdut cunoştinţa.
29 iulie înainte de masă l-am îngropat pe Michael Filp, de 66 de ani.
30 iulie înainte de masă am îngropat-o pe Sofia, văduvă Belger, de 44 ani; dup-amiază pe Sofia Orendi, de
78 de ani; Eduard Michael Wermescher de 13 ani; fohann Konnert de 14 ani.
31 iulie dup-amiază am îngropat-o pe Sofia Filp, născută Oberth, 62 de ani, soţia lui Michael Filp.
1 au~ust înainte de masă, l-am îngropat pe Daniel Broser, de 23 de ani.
2 au~ust înainte de masă Sfânta Împărtăşanie la Konnert (mare jale pe soţia şi copiii lui). Sfânta
Împărtăşanie la johann Mosier şi nora sa Regina Kriecher, dup-amiază am îngropat-o pe Regina Brenner,
născută Schwab, 22 de ani; aproape n-a fost nimeni la înmormântare din cauza marii spaime faţă de numărul
mare de decese din aceste zile. Fraţii mai mici ai răposatei trebuiră să ajute la transportarea sicriului. După
aceasta Sfânta Împărtăşanie la Michael Morascher, unul din bărbaţii puternici a fost zărit de către moarte, iar
soţia sa şi îngrijitoarea lor aveau o durere de nedescris.
3 august (duminica) la ora 7 dimineaţa am auzit că tatăl meu a primit o lovitură; la ora 7 jumătate la botez,
la 8 îngroparea Luizei Lutsch, de 55 ani şi a fiului ei Michael Lutsch de 33 de ani; n-am să uit niciodată jalea
soţiei şi tatălui plecate asupra acestei duble pierderi; abia am fost în stare să ţin cuvântul de îngropăciune. La
ora 9 liturghie; eu am predicat fără o pregătire adecvată din Petru 5, 6-11 "Urmările pericolului trupesc care ne
ameninţă pe noi şi ai noştri"; acponează 1} frica şi groaza, 2} precauţia şi deşertăciunea; 3} conducerea spre
bine. După predică Sfânta Împărtăşanie la zi. La ora 12 se merse din nou la oameni şi urmă înmormântarea
1
Friedrich Birthler jun., Die Choleraepidemie zu Sachsisch-Regen im fahre 1873, Extras din Anuarul Societăţii de Ştiinţe
Naturale din Sibiu, 1873, p. 7, tabel A
2
Ibidem, p. 8, tabel B.
3
Aufzeichnungen van der Choleraepidemie i.f. 1873 durch Prediger Gustav Itiedrich Kinn, în Siebenbiirgische Bibliothek/
Archiv, Siichsisch-Regen, Band 7, A 2244, Nachlass H. Czoppelt, A VIII, 169.
Revista Bistriţei, XVIII, 2004, PP· 325-329
325
lui ]ohann Kloos, 15 ani, cu o cuvântare, Sofia Kaiser, 71 de ani, cu o cuvânatre, Katharina văduvă Hănig de 61
de ani, Susanna Kirscher văduvă Grăf de 60 de ani, Michael Maroscher de 53 de ani, cu un drum, apoi Georg
Hermann, 52 de ani, apoi Georg Klementis, Luisa Gunesch, căsătorită Arz, de 30 de ani (jale mare pe soţul şi
pe cei doi copii, de ţi se rupe inima}, ]ohann Măsler, 65 de ani şi nora sa Regina Kirscher, de 27 de ani, cu o
cuvântare în mers. După aceste 12 Sfinte Împărtăşanii la Gretzer văduvă Ballo. Azi am avut de îngropat 12
decedaţi, am ţinut 4 predici de înmormântare, am predicat înainte de masă în biserică , am făcut un botez şi 2
Sfinte Împărtăşanii.
4 au~ust la ora 7 am îngropat-o pe Herminne Birthler, de 1112 ani şi pe ]osef Weifi de 43 de ani. După
aceea Sfânta Împărtăşanie la Regina Schobel, pe care n-am mai ţinut-o pentru că ea şi-a pierdut cunoştinţa,
după aceea Sfânta Împărtăşanie la Ester Schăn, văduvă Reitiger. Dup-amiază îngroparea Anei Meir, văduvă
Gottschling, de 59 de ani, şi a lui Samuel Adlef, de 74 de ani, cu o cuvântare. Seara Sfânta Împărtăşanie la
Katharina Schăn văduvă Kirsch.
5 au~ust la ora 7 îngropată Katharina Morascher, văduvă Keller, de 72 de ani; dup-amiază începând cu
ora 2: Ester Schăn Reitiger, de 55 de ani; Ana M. Teutsch, născută Schwab, de 55 de ani, cu cuvântare, ]ohann
Michael Haltrig, de 13 ani, cu cuvântare (n-a decedat din cauza holerei), Regina Schobel, de 72 de ani; Maria
Filp, văduvă Teutsch, de 38 de ani (total 5 decese, dar unul nu de holeră). Spre seară, Sfânta Împărtăşanie la
Broser.
6 august de dimineaţă Sfânta Împărtăşanie la Broser,[... ], la ora 7 îngroparea Sofiei August, văduvă Belger,
de 45 de ani (n-a decedat de holeră). Comisia sanitară a interzis suflătorilor să mai cânte la înmormântare, de
aceea nu s-a mai cântat în timpul acestora. Sfânta Împărtăşanie la ]ustin Theil, Sfânta Împărtăşanie la Samuel
Kroner, Sfânta Împărtăşanie la Samuel Lutsch (întreaga familie, formată din 6 persoane, a primit taina). Sfânta
Împărtăşanie la Teutsch, unde s-au împărtăşit şi ginerele şi fiica. Oamenii sunt foarte descurajaţi, deoarece
holera progresează într-un mod îngrozitor. Se poate spune chiar, că evoluţia nu durează mai mult de 12 ore,
aproape nici unul nu poate fi salvat de aceea care au avut cu-adevărat holeră. Sfânta Împărtăşanie la Anna
M. Măss, Sfânta Împărtăşanie la Luise Heiter văduvă Miihsam; Sfânta Împărtăşanie la Ester Kinn. La orele 3-4
se merge la decedaţi, şi sunt înmormântaţi ]ulia Kaiser, văduvă Teil, de 22 de ani; [... ] Măsler [...]; Regina
Wennescher, de 17 ani, cu un drum; ]osef Regius, de 71 de ani (fiica lui ]ohann Măsler, îngropat pe 3 august), cu
un drum; apoi Graeser văduvă Bal/o, de[ ... ]ani.
7 au~ust dimineaţa la ora 6, Sfânta Împărtăşanie la G. Kaiser, apoi Sfânta Împărtăşanie la Anna Birthler,
văduvă Kainzel. La ora 8 îngroparea Katharinei Filp, născută Măsler, de 38 de ani, cu fiul ei ]ohann de 17 ani.
După aceasta, Sfânta Împărtăşanie la Katharina Gottschling, născută Maroscher, după care la Reginne Renner,
născută Hănig. Dup-amiază la ora 2 Sfânta Împărtăşanie la Georg Kirsch, la ora 4 înmonnântarea lui Karl
Konnert, 36 de ani, a Katharinei văduvă 1-fugner, născută Kirscher, de 58 de ani, a Katharinei Burger, născută
Filip, cu un drum; apoi a lui ]osef Theil, de 29 de ani. De astăzi este ordinul Magistratului, că li se interzice
oamenilor participarea la înmormântări. Voci din comunitate, pe care eu le preiau, se declară nemulţumiţi de
această decizie. Am impresia că la aceştia există mai multă gingăşie asupra femeilor sensibile, ca şi cum ar fi
fost luată în considerare agitaţia oamenilor.
8 au~ust ora 7 dimineaţa. Sfânta Împărtăşanie la Regina Keinzel, născută Wermescher, apoi la[. .. ] Lebhard,
văduvă {... ] apoi[... ] Grăser născută [... }. După aceea, la ora 8, îngroparea Sofiei Czenn, Teutsch, 72 de ani,
apoi a lui ]ohann Weifi, 6 ani, dup-amiază Sfânta Împărtăşanie la Regina Giiddert, văduvă Schuller, ora 4
înmormântarea Annei Maria Măss, de 29 de ani, Regina Renner născută Hănig 42 de ani, Annei Broser, născută
Wermescher de 54 de ani, ]ohann Broser, de 27 de ani, Georg ltomm, 53 de ani, Reginei Kondert Teutsch, de 56
de ani şi a nepoatei ei Luise Krauj3 de 17 ani, într-o tură. După aceea ]ohann Schwab de 23 de ani, Katharina
Gottschling născută Maroscher de 27 de ani, Georg Weiss de 32 de ani şi Sofia Capesius într-o tură, în sfârşit
Georg Kirsch, 30 de ani. După înmormântări, Sfânta Împărtăşanie la [... ] Fall născută Wermescher. A fost o
imagine tristă, 7 cadavre unul lângă altul încărcate pe car. Au mers foarte puţini oameni în cortegiu. Aproape
fiecare avea unul acasă. •
9 au~ust. La ora 6,30 Sfânta Împărtăşanie la Georg Krauss; după aceasta a fost făcută Sfânta Impărtăşanie
la două femei în biserică. La ora 8 înmormântarea lui Pried. Klementis, 4 ani (tatăl a fost îngropat pe 3, mama
zace bolnavă. Cortegiul funerar a fost compus din 2 frăţiori şi două surioare ale decedatului); ]ohann Galter,
de 61 ani, Katharina Schuller Altenberger 42 de ani, într-o tură. Apoi Georg Kaiser, 64 de ani (cu cuv~ntare)
şi Găttfert din spital într-o tură. Apoi Maria Hennann, văduvă Kinn, 54 de ani şi Ester Broser, 28 de am, într-o
326
tură. După înmormântări Sfânta Împărtăşanie la Samuel Gottschling (soţul Katharinei Morascher, îngropată
ieri). La ora 4 dup-amiază înmormântarea Reginei Lusan, de 37 de ani (nu de holeră), Regina Keinzel, născută
Wermerscher, 58 de ani, într-o tură. Michael Wermescher, 54 de ani (au rămas mulţi copii trişti) şi Robert Lutsch
1 112 an într-o tură. Anna Schuller văduvă Keinzel, 43 de ani. În sfârşit, Regina Schobel născută Grăf, 23 de ani
într-o tură. E seară.
10 august (Duminica}, dimineaţa la ora 7 îngroparea Sofiei Schwarz, văduvă Orendi, 64 de ani. Pentru
predica în biserică dată Sfânta Împărtăşanie unui bărbat şi unei femei. Dup-amiază la ora 4 înmormântaţi:
Samuel Gottschlimg, 35 de ani (soţul Katherinei Maroscher, îngropată pe data de 8 a acestei luni şi fiu al Annei
Maria Gottschling, îngropată pe data de 4}. Ester Mosier 53 de ani cu fiul ei fohann Moslerde 30 de ani (din
această casă, şi decedaţi în timpul holerei: tatăl, mama, fiul, nora şi fiica) - într-o tură. Apoi Samuel Theil, 45 de
ani, ]ohann Schuller, 19 ani, Regina Theil, născută Regius (au rămas mulţi copii), într-o tură. În sfârşit, Mosier
{... ], Keinzel {... ]de[... ] ani. Georg Krauss de 53 de ani şi{... ] {... ]de{... ] ani, într-o tură.
11 august. Holera pare să fi dat înapoi. Azi dimineaţă Sfânta Împărtăşanie la Anna Maria Măss, 54 de ani.
Dup-amiază la ora 3 înmormântarea lui fohann Wachner, 45 de ani, apoi a lui fohann Rosler, 64 de ani. La ora
6, îngroparea lui Adolf Seibriger, de 18 ani, nu a decedat din cauza holerei.
12 au~st. Dimineaţa la ora 7 îngroparea Mariei Schimelbach născută Schuster. Dup-amiază la ora 3
îngroparea Annei Maria Măss, 54 de ani (mamai Annei Maria Măss, îngropată pe 8 august), a Reginei Groj3,
născută Miihsam de 43 de ani, într-o tură, apoi a lui ]ohann Leonhardt, de{ ... ] ani şi a lui 1l: Filp de 37 de ani,
într-o tură.
13 august. La ora 7 dimineaţa îngroparea Sofiei Haltrig, născută Schneider, de 31 de ani. Apoi a Annei
Maria Wermescher, născută Heinrich, de 48 de ani şi a lui Georg Gustav Binder, de 3 ani, într-o tură. Dup-amiază
la ora 4 îngroparea Sofiei Fall, născută Wermescher (sora Reginei Keinzel, îngropată pe 9 august}, de 38 de ani
şi a Annei Maria Kloos, de 12 ani, într-o tură.
14 august. Dimineaţa la ora 7 îngroparea lui ]ohann Rosler de 43 de ani. Dup-amiaza Sfânta Împărtăşanie
la [... ] Eckardt, născută Fleischer. La ora 5 îngroparea Sussanei Hermann, născută Ffomm, de 73 de ani şi a
Mariei Wagner născută Ffomm, de 64 de ani (ambele surori).
15 august. Dimineaţa la ora 7 îngroparea Sofiei Teutsch, căsătorită Hameridner, de 53 de ani; la amiază
Sfânta Împărtăşanie la{. .. ]{... ] (fată de pe deal care a venit cu mama ei la târg).
16 august. Înainte de masă, la ora 10, îngroparea Katharinei Scneithofer, născută Foy, de 61 de ani (nu a
decedat de holeră).
17 august. Dup-amiază Sfânta Împărtăşanie la Regina Kugler căsătorită Laszlo.
18 august. Dup-amiază la ora 4 îngroparea Emiliei Kosch, căsătorită Broser, de 19 ani şi a Reginei Keinzel,
văduvă Adleff, de 55 de ani, într-o tură, apoi a lui Daniel Teutschlănder, de 42 ani.
19 august. Nimic.
20 august. Dup-amiaza la ora 8 îngroparea Reginei Laszlo, născută Kugler, de 31 ani.
21 august. Dup-amiaza la ora 5 îngroparea Sofiei Keinzel născută Wellmann, 31 ani; apoi a lui ]ohann
Morascher, de 14 ani şi a Reginei Goddert, văduvă Schuller, 52 de ani, într-o tură.
22 august. Dup-amiază Sfânta Împărtăşanie la {. .. ] Schwab şi la johann Depner. Dup-amiază la ora 4
înmormântarea Katherinei Klein, văduvă Filp, de 60 de ani (n-a decedat din cauza holerei); apoi a Reginei
Schwab, văduvă Schuller, de 29 de ani (sora lui ]ohann Schwab, îngropat pe 8 august). Apoi a Herminei Wagner,
de 5/uni (nu a decedat de holeră).
23 august. Dup-amiază la ora 5 îngroparea Karolinei Bir6, născută Waldhiiter, de 25 de ani (a fost îngropată
la cerere în cimitirul reformat).
24 au~st. Dup-amiaza la ora 5 îngroparea lui Karl Bogner, de 47 de ani, apoi a lui ]ohann Miiller, 24 ani.
25 august. Dimineaţa la ora 7 îngroparea fatherinei Ffank, văduvă Mosier, 47 de ani, apoi a lui ]ohann
Schuller Pal, de 65 de ani. Dup-amiaza la ora 5 îngroparea lui Samuel Wilhelm Kreisel, 72 de ani.
26 august. Dimineaţa la ora 6 Sfânta Împărtăşanie la Michael Keintzel. Dup-amiaza la ora 5 îngroparea lui
Samuel Kaiser, de 52 de ani şi apoi a Louisei Urban, născută Theil, de 28 de ani.
27 au~st. Dup-amiază la ora 5 îngroparea [... ][...]fată în casă din Ideciu de Sus, apoi a lui Michael
Keinzel, de 53 de ani.
28 august. Dimineaţa la ora 8 îngroparea Matildei Schatz, 25 de ani. Dup-amiază la ora 5 îngroparea lui
Eduard Arz, de 8 luni, a Terezie Alzner, născută Adleff, 29 de ani.
327
29 august. La ora 8 îngroparea Katharinei Kloos, căsătorită Scherlinger, 40 de ani.
30 august. Nimic.
31 august. Sfânta Împărtăşanie la{... ] Birthler.
3 septembrie. Sfânta Împărtăşanie la{... ] Kaiser.
13 septembrie. Este reintrodusă clopoţirea la înmormântări.
15 sevtembrie. Dup-amiaza la ora 6, îngroparea lui Szasz, de {... ] de ani.
16 septembrie. Ora 3 dup-amiază, îngroparea lui Arnold Kraus, de[ ... ] de ani.
Scrisorile adresate soacrei din Sighişoara au fost cuprinse mai târziu în memoriile preotului Kinn, intitulate
Drei Generationen, nepublicate şi preluate mai târziu de la autor de către Helmutt Czoppelt, care le-a înserat în
lucrarea sa, încă nepublicată, Chronik der Stadt Săchsisch-Regen in Siebenbiirgen/ Rumănien, voi. 14 •
2 august. La cererea Voastră, Vă comunic: holera a izbucnit cu o nouă putere. Astăzi au fost expuse la noi,
la evangheliei, toate cele 6 cadavre. 3 bolnavi, la care am fost astăzi, n-au supravieţuit până seara. Gottfried
avusese miercuri un mic abces, dar 1-a trecut cu bine, din fericire. Noi suntem sănătoşi. HannP şi cea mică 6 sunt
bine. De-ar fi Hanni iar complet sănătoasă, cred că s-ar face cu puţină străduinţă. Vă mulţumesc pentru urări.
Multe salutări la toţi. Gusti.
3 August. ora 11 înainte de masă. Suntem cu toţii sănătoşi. Părintele 7 a primit azi dimineaţă o lovitură, aşa
că am predicat eu în locul lui. În legătură cu deceda ţii despre care scriam ieri: am avut chiar ieri o înmormântare,
pe ceilalţi îi îngropăm azi. Azi dimineaţă la ora 7 am îngropat doi (mamă şi fiu}, apoi am ţinut slujba. La ora 12
au început iar clopotele să bată; dup-amiază am, avut încă 10 (spun zece) de îngropat. Deci ar fi în total12. Pe
mâine dimineaţă sunt deja doi decedaţi. Gusti.
Reghinul-Săsesc, 4August 873, ora 11 înainte de masă. Ieri a fost o zi îngrozitoare. Face o impresie groaznică
asupra oamenilor când se merge prin întregul oraş pentru a-i aduna la înmormântare. Ieri am îngropat 12
oameni, am predicat la liturghia de dimineaţă, am ţinut 4 predici de îngropăciune, am botezat un copil; am
împlinit două Sfinte Împărtăşanii. Azi dimineaţă am îngropat deja doi oameni, dup-amiază ne mai aşteaptă doi.
Părinte] eeste ceva mai bine, noi suntem sănătoşi. Probabil că Hanni se va ridica pe picioare în zilele următoare.
Vă salutăm de mii de ori. Domnul să Vă aibă în pază. Gusti.
Reghinul-Săsesc, 5 August ora 1O, înainte de masă. Suntem bine. Hanni va fi cum vrea Dumnezeu, poimâine
e pe picioare. Şi părintele e mai bine. Se pare că ieri holera s-a liniştit puţin: am avut doar 4 morţi - da, acum
se spune doar patru - azi am îngropat deja unul, dup-amiază ne aşteaptă încă cinci, trebuie că sunt şi mulţi
bolnavi. Dumnezeu ştie dacă va avea vreun sfârşit. Slavă Domnului că nu mi-am pierdut curajul în acest foc
încrucişat. Rămâneţi cu bine, poate ne vedem iarăşi sănătoşi. Gusti.
Reghinul-Săsesc, 7 august, ora 10 înainte de masă. Ieri am îngropat 7 morţi; totuşi, printre aceştia doar
6 au fost bolnavi de holeră; ieri am dat Sfânta Împărtăşanie la 14 persoane, totuşi nu foarte bolnavi; oamenii
încep să se pregătească în cadrul familiei. Caii părintelui stau înhămaţi în grajd, când mă cheamă, alerg. Rînă
aseară au fost anunţate doar doi morţi pentru astăzi, în această noapte s-au mai adăugat 3, astăzi îngropăm 5.
Azi dimineaţă am îngropat o mamă cu fiul ei de 14 ani. Este multă tristeţe aici. Hedwig a avut astăzi un abces
dureros. Părintele este mai bine. Noi suntem bine. Gusti. Rînă aseară am îngropat 35 de morţi de holeră 8 •
Reghinul-Săsesc, 8 august 873, ora 11 30• Acum s-a suspendat muzica şi clopoţitulla înmonnântări. Mergem
cu carul până în faţa morgii, apoi luăm pe rond cadavrele şi le ducem până la cimitir, ne urcăm pe car şi ne
ducem în altă direcţie. Ieri am îngropat 6, azi înainte de masă deja doi, dup-amiază ne aşteaptă 12. De efort n-a
murit nimeni, totuşi au fost bântuite multe case bune. Moaşa noasstră, Schobelin, a decedat, a doua, pe care
am chemat-o, are holeră, o a treia n-am adus, la sfatul medicului, pentru că se spune că aceasta face clismă la
bolnavii de holeră. Hanni a stat pe picioare puţin dup-amiază. Noi suntem sănătoşi.
Reghinul-Săsesc, 9 august 873, ora 10 45 • N-am putut scrie azi mai devreme. Azi am îngropat 7 morţi, dup-amiază
mai sunt încă 6 sau 7. Ieri au fost 14. Noi suntem bine, Hanni s-a ridicat acum puţin. Gusti.
4 H. Czoppelt, Chronik der Stadt Si:ichsisch-Regen in Siebenbiirgen /Rumi:inien, Siebenburgische BibliothekJArchiv,

Nachlaft Czoppelt, A VIII, 169, Săchsisch-Regen, Band 4, I, p. 192/193.
5
Sotia sa
6 Fiica nou născută
7 Este vorba de preotul bisericii evanghelice din Reghin, Johannes Kinn
8 Notă aflată pe versa.
328
Reghinul-Săsesc, 10 august 873, ora 11 30• Ffmă ieri seară am avut în total68 de decedaţi de holeră (în 14
zile). Azi dimineaţă a fost una fosta preoteasă din Ideciu. Dup-amiază am mai avut nouă. Hanni s-a ridicat iar
puţin. Suntem bine, toţi. Gusti.
Reghinul-Săsesc, 11 august 873, ora ff1° înainte de masă. Azi am îngropat un mort şi am botezat-o pe
Ernestine. Dup-amiază au fost mai mulţi morţi. De câteva zile holera s-a liniştit puţin. Este începutul sfârşitului
sau doar un armistiţiu? Cine ştie. Oh, Tu, Mamă, pe unde vii? Nu! De mii de ori, nu! Holera n-a încetat încă.
Dacă cineva din noi se îmbolnăveşte, atunci vin, mai repede nu. Dacă supravieţuim- apoi mai vedem. Mulţumită
Domnului, noi suntem sănătoşi cu toţii. G.
Reghinul-Săsesc, 13 august 873, ora 11 30 • Poate să fie ceva mai bine cu holera: ieri am avut 5 morţi. Azi
înainte de masă am avut 3, dup-amiază 2, deci ar fi 5. Cu cei de azi sunt 90 de persoane, pe care le-am îngropat
în 16 zile, făcând abstracţie de aceea care n-au murit de holeră. Părintelui i-a revenit boala. Noi suntem cu toţii
sănătoşi. Ernestine se comportă bine. Pa. Gusti.
Reghinul-Săsesc, 14 august 873, înainte de masă. Suntem încă bine, deşi ieri am încercat cu castraveţi şi
mămăligă cu bmnză, căci carnea ne-a stat în gât. Pe azi ni s-a anunţat doar un mort, pe care l-am îngropat deja,
dar pe dup-amiază s-au adăugat 3, deci vor fi 4 pe azi. Voi ce faceţi, sunteţi sănătoşi? Dumnezeu să vă păzească
de holeră, e un lucru îngrozitor. Gusti.
Reghinul-Săsesc, 15 august 873, înainte de masă. Se pare că se îmbunătăţeşte situaţia cu holera. Ieri am
avut trei decese, azi doar unul, pe mâine ne este declarat deja unul. Bolnavi sunt încă mulţi. Poate trece. Noi
suntem sănătoşi. Gusti.
Aici se încheie ultima însemnare a predicatorului Kinn cu privire la epidemia de holeră de la Reghin,
cu mult timp înaintea stingerii complete a bolii. S-a numărat printre supravieţuitorii acelor zile, atât el cât şi
familia lui.
O diârio do padre Gustav Fr. Kinn

durante a epidemia de c6lera em Reghin {1873)
Resuma
A epidemia de c6lera do ano 1873 foi um dos mais tristes acontecimentos da hist6ria de Reens. Dos 5507
habitantes da cidade 358 ficaram doentes, dentre estes 250 (130 homens e 120 mulheres) morreram entre os
dias 21 de julho e 16 de setembro de 1873.
329
Investiţii străine
în Transilvania, Banat şi Maramureş
în perioada dualismului austro-ungar
RobertNAGY
În studiul de faţă am încercat să reflectăm asupra rolului capitalului străin în dezvoltarea economică a
zonei noastre. De la început trebuie să precizăm faptul că nu am pretins la perfecţiune, dar am încercat să
prezentăm pe lângă cele mai importante tendinţe şi procese economice principalele ramuri ale economiei
în care s-au efectuat investiţii străine importante. N-am încercat să prezentăm toate investiţiile efectuate,
am ales numai cele considerate mai importante de către noi. Am încercat să ne concentrăm asupra
Transilvaniei istorice, dar am amintit şi unele platforme industriale şi linii de căi ferate din Banat, Crişana
sau Maramureş.
Istoria economică a regiunii este un teren cercetat dar multe teme aşteaptă încă cercetători pricepuţi s-o
abordeze. În privinţa stadiului cercetărilor referitoare la investiţiile străine efectuate în economia Transilvaniei
în perioada 1667-1914, putem constata faptul că abordarea acestei probleme nu a constituit o prioritate. Au
apărut studii şi cărţi sub numele cercetătorilor clujeni Egyed .Ăkos şi Vajda Lajos despre evoluţia industriei
şi construcţiilor de căi ferate din zonă, scrieri în care apar date şi despre investitori. 1 Vajda Lajos s-a ocupat
special şi cu soarta unor întreprinderi ca a celei din Vlăhiţa, reflectând şi asupra rolului jucat de capitalul
austriac în industrie. 2 Tot el a scris o lucrare şi despre istoria mişcărilor muncitoreşti în siderurgia şi industria
minieră din Transilvania până în 1916, în care a prezentat şi rolul capitalului străin în acest sector industrial,J
În afară de acestea a publicat şi studii care vizau special investiţiile străine. 4 Iosif Adam a publicat un studiu
în 1960 special despre capitalul străin în industria Transilvaniei în prejma primului război mondial. 5 Istoria
StEG-ului bănăţean a fost prelucrată amănunţit de Rudolf Grăf. 6
În ceea ce priveşte cadrul mai larg al acestor investiţii, cercetătorii maghiari Sândor Vilmos şi Lederer
Emma s-au ocupat cu procesul de industrializare în Ungaria epocii dualiste. Sândor Vilmos a scris marea
sinteză despre evoluţia industriei Ungariei în perioada 1667-19007• În această lucrare a evaluat procesul de
industrializare efectuată în această perioadă şi a reflectat asupra capitalului străin investit. O altă generaţie de
istorici ai economiei a cărei exponenţi au fost Berend Ivân şi Rânki Gyărgy au continuat demersurile începute
de Sândor Vilmos, dar într-o manieră mai mult analitică, decât cantitativă. 8 Tot ei împreună cu Szuhay Mikl6s
1
Egyed Akos, Falu, vâros, civilizaci6. Tanulmanyok a jobb6gyfelszabaditas es a kapitalizmus tărteneter61 Erdelyben
1848-1914 (Sat, oraş, civilizatie. Studii despre abolirea iobăgiei şi istoria capitalismului din Ifansilvania 1848-1914}.
Kriterion Konyvkiad6, Bukarest, 1981, şi Vajda, La jos, A nagyipar helyzeter61 Erdelyben a XX. sz6zad els6 eveiben(Despre
situaţia industriei din Transilvania la începutul secolului XX), în A kolozsv6ri Bolyai Tudomanyegyetem {1945-1955),
Ăllami Tani.igyi es Pedag6giai Konyvkiad6, Kolozsvâr, 1956.,
2 Vajda, Lajos, A szentkeresztb6nyai vasgyartas tortenete(Istoria metalurgiei din Vlăhiia}, Politikai Konyvkiad6, Bukarest, 1983,
3 Vajda Lajos, Erdelyi b6ny6k, koh6k, emberek, szazadok. Gazdasag-, tarsadalom- es munkasmozgalomtortenet a XVII.
szazad masodik felet61 1918-ig (Furnale, mine, oameni şi secole din Ardeal. O istorie economică şi socială din a doua
parte a secolului al XVIII-lea până la 1918}, Politikai Konyvkiad6, Bukarest, 1981.
' Vajda Lajos, Capitalul străin în industria minieră şi metalurgică a Transilvaniei{1867-1900}, ActaMN, IX/1972.
5 Iosif Adam, Contribuţii privind capitalul străin în industria Ifansilvaniei în preajma primului război mondial, în Revista
de istorie, 33, nr.2.
6 Rudolf Grăf, Domeniul bănătean al StEG 1855-1920. Editura Banatica, Reşita. 1997.
Sândor Vilmos, Nagyipari fejl6des Magyarorszagon 1867-1900{Istora industriei mari din Ungaria 1867-1900}, Szikra,
Budapest, 1954.
6 Berend Ivân-Rânki Gyorgy, Magyarorszag gyaripara 1900-1914 (Istoria industriei din Ungaria 1900-1914}, Szikra,
Budapest, 1955.
331
În afară de aceste legi, care au favorizat investiţiile, au existat fenomene independente de politica economică
a statului maghiar. Dintre acestea, crizele financiare şi de supraproductie au avut cel mai mare impact asupra
intensităţii investiţiilor.
Prima criză de acest gen s-a declanşat la 9 mai 1873 odată cu prăbuşirea bursei de la Viena. În urma
acesteia sistemul bancar austriac şi cel ungar a suferit o mare lovitură, investiţiile au fost sistate. După perioada
de stagnare dintre 1873 şi 1880 a început una de relansare, care a fost întreruptă, însă, de doi ani (1886-1888)
de stagnare cauzată, pe de o parte de căderea bursei de la Paris în 1882, pe de altă parte supraproducţia de
cereale din 1886. Cauza principală a acesteia din urmă a fost tariful vamal de protecţie şi tarifele de transport
mărite, impuse de Germania în 1880 pe produsele agricole originare din Monarhia Austro-Ungară, care au avut
ca rezultat războiul vamal dintre statul dualist şi România (1886-1893). agravând şi mai mult situaţia existentă.
Această criză însă nici pe departe n-a fost atât de gravă precum cea precedentă. 21 Perioada următoare a fost una
de dezvoltare intensivă, care, în 1900, a fost întreruptă de o nouă criză de supraproducţie care a avut punctul
de maximă depresie în 1903. O nouă perioadă de ascensiune a început în a doua parte a anului 1906, care a
determinat o creştere economică până în 1912. 22
Alternanta acestor perioade de depresie cauzate de crize financiare sau de supraproducţie cu perioade de
maximă dezvoltare i-a influenţat pe capitaliştii străini în intenţiile lor de a investi în economia maghiară. De
exemplu, dacă în perioada 1867-1873 anual s-au construit 585 krn de cale ferată, în perioada de depresie 1874-1880
în total s-au dat în folosinţă numai 118 km în tot cuprinsul regatului.2 3 Rezultate asemănătoare putem remarca
şi în perioada de depresie 1900-1903, când faţă de ultimii doi ani ai secolului al XIX-lea, lungimea liniilor de
căi ferate construite a scăzut de la 100 de km în 1898la numai 23 în 1902.
Ramurile economice şi locul exact al investitiilor

Obiectivul investitorului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost realizarea unui profit cât mai
sigur şi mai mare. Sectorul cel mai sigur, spre care s-au îndreptat investitorii străini a fost construirea căilor
ferate. Forţa de atragere a capitalului străin a stat în faptul că statul a garantat cu 5% a capitalului investit
profitabilitatea liniei, dacă veniturile anuale nu atingeau acest nivel. Dacă statul ungar în 1870 a plătit 1 milion
de florini drept garanţie, în perioada 1871-1873 a atins mai mult de 8 milioane anual, iar în 1874 15,8 milioane
de florini,2 4 Drept urmare s-a declanşat o "febră" a căilor ferate, în urma căreia au fost construite şi principalele
linii din Transilvania.
Dacă până la Ausgleich, Oradea (1858). Arad(1858) şi Timişoara(1857) au devenit staţii terminale ale
liniilor de căi ferate construite dinspre vest, pe teritoriul fostului Principat Transilvan n-a apărut nici măcar o
linie de interes local.
Transilvania are trei coridoare naturale prin care ţine contactul cu regiunile vestice: Valea Someşului,
Valea Crişului Repede şi Valea Mureşului. Dintre aceste trei linii, cele două din urmă au fost preferate şi de
guvernul revoluţionar maghiar din 1848. 25 După instaurarea regimului neoabsolutist, a început cursa diferitelor
grupuri de interese pentru întâietatea liniei din sudul, respectiv din nordul Transilvaniei. Miza era mare: linia
din nord ar fi pornit din Oradea şi ar fi trecut prin Cluj, Ai ud, Mediaş, Sighişoara şi ar fi avut ca punct terminal
oraşul Barşov. Linia din sud ar fi pornit din Arad şi avea să treacă prin Alba Iulia, Sibiu, cu punctul terminal
la Thrnu Roşu. 28
21
Sândor Vilmos, op. cit., p. 339-340.
22 Berend Ivân-Rânki Gy6rgy, Magyarorsz6g gy6ripara az imperializmus els6 vil6gh6boro el6tti id6szak6ban 1900-1914
(Industria Ungariei în perioada de dinante de primul război mondial1900-1914}. Szikra, Budapest, p. 16,46.
23
Sândor Vilmos, op. cit., p. 210.
24 Berend T. Ivân-Szuhay Mikl6s, op. cit., p. 51-52.
25 Majdân Jânos, A vasutepitesek mint a moderniz6ci6 el6feltetelei Erdelyben (Construcţiile de căi ferate. Condiţiile
premergătoare ale procesului de modernizare din 'fransilvania). În Hanâk Peter-Nagy Mariann (coord.), Hid a sz6zadok
felett. Tanulm6nyok Katus Iiiszl6 70. sziiletesnapj6ra(Pod peste secole. Omagiu lui Katus L6szl6 din ocazia împlinirii
vârstei de 70 de ani). University Press, Pecs, 1997, p. 257.
26 Egyed Akos, A vasuth616zat kiepii/ese Erdelyben es hatasa a gazdas6gi eletre. A vasutak kulturtortenetenek egyes kerdesei
(Construirea reţelei de căi ferate din 'fransilvania. Unele probleme ale istoriei culturale a căilor ferate). în Idem, Palu,
varos, civiliz6ci6. Tanulmanyok a jobb6gyfelszabadit6s es a kapitalizmus tarteneter61 Erdelyben 1848-1914 (Sat, oraş,
civilizaţie. Studii despre abolirea iobăgiei şi istoria capitalismului din Transilvania 1848-1914}. Kriterion K6nyvkiad6,
Bukarest, 1981, p. 150.
334
Aceste linii însă au fost construite numai după instaurarea dualismului austro-ungar. În această perioadă
au fost atinse de calea ferată oraşele: Cluj, Braşov, Sibiu, Alba Iulia, T'argu Mureş, Sighişoara, Mediaş. Tot în
această perioadă a fost realizată şi linia Debreţin-Valea lui Mihai-Carei-Satu Mare-Buştina-Sighetu Marmaţiei.
Linia Oradea-Braşov cu o lungime de 603 km, linia din Valea Mureşului de 290 km şi linia din nord-est de 150
km au fost construite de societăţii particulare, cu un capital majoritar de provenienţă externă. 27
În perioada de depresie de după căderea bursei de la Viena, din 1873, nu s-a construit nici un kilometru de
cale ferată în Transilvania. Cu anul1881 au început lucrările pe linia Apahida-Dej, care au însemnat începutul
primului val al construcţiilor de căi ferate locale din regiune. În această primă fază (corespunzătoare anilor 80)
au fost realizate liniile Căilor Ferate de Interes Local din Valea Someşului (Szamosvălgyi H.E. V), precum şi linia
care străbate Câmpia Transilvaniei între Bistrita şi Luduş. În a doua fază, în anii 90 au început construcţiile de
căi ferate de interes local în sudul Transilvaniei, în urma cărora au fost realizate liniile dintre Sibiu şi Făgăraş,
Sibiu-Cisnădie, Sibiu-Vintu de Jos, Sibiu-Agnita-Sighişoara. O trăsătură aparte a acestei faze a constituit-o
apariţia liniilor înguste (Sibiu-Sighişoara, Alba Iulia-Zlatna). În a treia fază (a doua jumătate a anilor 90 şi
începutul secolului XX) au fost legate de căile ferate şi bazinele intracarpatice din estul Transilvaniei. Linia
Sfântu Gheorghe-Miercurea Ciuc-Gheorgheni-Deda-Reghin a deschis şi această zonă ·pentru comerţ. 28 Toate
aceste linii au fost construite cu ajutorul capitalului străin.
Un alt sector care a reprezentat o mare atracţie pentru investitorii străini a fost industria. Între primele
ramuri putem număra cea forestieră şi de prelucrare a lemnului. A existat o epocă de înflorire a acesteia bazată
pe plutărit, dar adevărata dezvoltare s-a realizat paralel cu extinderea reţelei de căi ferate. Zonele colinare au
beneficiat şi în acelaşi timp au suferit de pe urma extinderii acestei industrii.
Resursele de metale feroase şi neferoase precum şi cele de cărbune au atras investitorii din partea austriacă
a Monarhiei dar şi pe cei francezi, englezi, belgieni şi germani. Dacă zona Banatului Montan bogată în cărbune,
minereu de fier şi de metale neferoase a fost aproape monopolizată de StEG-ul franca-austriac, Hunedoara
şi Valea Jiului au rămas terenuri libere concurenţei diferitelor societăţi. În aceste două regiuni au apărut
investitori străini încă din anii 50, dar zona auriferă Abrud-Zlatna-Roşia Montană numai cu anii 80 a devenit
ţinta preferată a capitalului străin.
Pe lângă aceste zone preferate, au apărut mine şi furnale şi în puncte mai izolate ca Bălan (cupru), Vlăhita
(minereu de fier şi industria siderurgică), împrejurimile Baraoltului (lignit), Cristian de lângă Barşov (cărbune),
Aghireş (cărbune). Bihor (bauxită). În afară de industria extractivă şi cea siderurgică trebuie să amintim şi cea
constructoare de maşini, care s-a dezvoltat şi în afara perimetrelor siderurgice, ca de exemplu în oraşele Arad,
Timişoara, dar au functionat uzine de acest gen şi la Cluj, Braşov, Sibiu, Oradea.
Nici industria uşoară şi cea alimentară n-a fost evitată de capitalul străin, în aceste ramuri însă unităţile de
producţie s-au concentrat în oraşe. În industria alimentară majoritatea fabricilor de spirt şi morile cu abur la fel
au funcţionat în mediul urban, numai fabricile de zahăr au fost legate de zona de producţie a sfeclei de zahăr.
Investitii în industrie
Mineritul, siderurgia şi industria constructiilor de maşini
StEG-ul
Prima investiţie majoră a capitalului străin s-a realizat în vecinătatea Transilvaniei istorice în Banatul
Montan. Istoria complexului StEG a fost scrisă deja de Rudolf Grăf2 9 , aşa că nu insistăm asupra evoluţiei societăţii
în perioada de dinainte de dualismul austro-ungar. Încercăm să reconstituim originea şi caracterul capitalului
investit. Societatea austriacă de căi ferate K. K. priv. Osterreichische Staatseisenbahngesellschaft (StEG) a luat
fiinţă la Paris în decembrie 1854, a preluat linia de cale ferată, aproape de finalizare Marchegg-Pesta-Seghedin-
Timişoiara-Baziaş şi în anul1855 a cumpărat domeniile bănăţene ale coroanei cu o suprafaţă de 133.168 ha. 30
Rolul dominant la fondarea societăţii a avut Societe Generale du Credit Mobilier, aceasta fiind întemeiată de
fraţii Isaac şi Emile Pereire. Această societate, asociindu-se cu băncile S. G. Sina şiArnstein&Eskeles din Viena
27
Majdân Jânos, op. cit., p. 260.
26
Ibidem, p. 265-266.
29
Vezi Rudolf Grăf, Domeniul bănăţean al StEg 1855-1920. Editura Banatica, Reşiţa, 1997, 370.
30 Rudolf Graf, op. cit., p. 50-51, şi Fiildi Tarnâs, op. cit., p. 27, la Sândor Vilrnos, op. cit., p. 124 apare anul1854 ca data de
cumpărare.
335
au format societatea StEG. Tot Credit Mobilier împreună cu Credit Foncier precum şi un grup financiar vienez
format de conţii Chotek, Louis Haber, Sch6ller, Schnapper, Springer şi baronul Sina au întemeiat în 1863
institutul de credit K k. priv. allgemeine ăst. Boden-Kreditanstalt (Inst. de credit c. c. priv.). 31 Să nu-l confundăm
cu societatea K.k. priv. ăsterreichische Credit-Anstalt fiir Handel und Gewerbe (lnst. de credit austriac pentru
comert şi industrie) înfiinţată de grupul financiar din jurul casei Rotschild la 31 noiembrie 1855. 32
Societatea StEG, în urma unor investiţii substanţiale(până-n 1880 28.531.624 de florinijl 3 a transformat
această regiune în cea mai importantă zonă industrială a Regatului Ungar de dinainte de "Ausgleich", iar după
1867 şi-a păstrat poziţia în continuare, rămânând una dintre primele două zone de acest gen.
Asociaţia de Minerit şi Siderurgie din Braşov
O altă grupare austriacă a fondat în 1858 (regulamentele de bază au fost votate în 13 aprilie 1859 34) Asociaţia
de Minerit şi Siderurgie din Braşov S. A.(Kronstădter Bergbau und Hiitten Aktien Verein). Între proprietari
găsim multe nume sonore, ca baronii Louis şi Maurice Haber, contele Otto Chotek, printii Maximilian şi Egon
Fiirstenberg. Creditanstaltul a fost institutul prin care a fost finanţată această întreprindere.
Societatea a cumpărat în comitatul Caraş minele de minereu de fier, furnalele şi atelierele de prelucrare a
Fraţilor Hoffman şi al lui Maderspach Karoly din Rusca Montană, Ruschiţa, Oţelu Roşu şi Luncani. 35 Totodată
au ajuns şi în posesia atelierelor metalurgice de la Vlăhiţa şi Filia precum şi a minelor care-i asigurau materia
primă: Lueta, Doboşeni, Biborţeni, Vîrghiş, Racoş. Din cauza restrângerii alarmante a pădurilor de fag, mangalul
a devenit tot mai scump şi astfel societatea a fost nevoită să cumpere mine de cărbune brun şi lignit în zona
Baraolt precum şi minele de huilă din Holbav. Pentru administrarea acestora au întemeiat asociaţia Kronstădter
Schurfverein A. G. cu un capital de bază de 384 000 de florini (128 bucăţi de acţiuni de o valoare nominală de
câte 1000 de florini fiecare). Acţionarii acestei societăţi au fost proprietarii Asociaţiei de Minerit şi Siderurgie
din Braşov dar şi unele persoane din anturajul său chiar din interiorul StEG-ului precum contele Ludwig
Breda, membru în consiliul directoral. 36
Trebuie să mai amintim şi faptul că societatea braşoveană a cumpărat în 1858 şi minele de cupru şi uzina
de prelucrare din Bălan. Cu toate aceste investiţii societatea avea un capital de bază de 11 milioane de florini,
fiind cel mai mare complex metalurgic din Transilvania istoricăY În 1867 a fost al patrulea mare producător de
fontă din Regatul Ungar. A avut 7 furnale mari în sudul Transilvaniei: Valea Loznei, Luncani, Ruschiţa, Vlăhiţa,
anual produceau 6 000 tone de fontă, care era prelucrată în uzinele şi atelierele din Oţelu Roşu, Rusca Montană
şi Vlăhiţa. Din cauza faptului că nu dispunea de minereu de fier corespunzător în cantităţi necesare, furnalul
de la Ruschiţa cu o capacitate de 10 000 de tone pe an a avut o exploatare de numai 30 %. Minele şi uzinele erau
echipate prost, tehnica şi tehnologia era veche, la aceste probleme se adăuga şi faptul că unităţile de exploatare
şi de productie erau împrăştiate într-un teritoriu vast, din Caraş până în Ciuc.
După finalizarea liniei de cale ferată Simeria-Petroşani, societatea a investit în exploatarea zăcămintelor de
fier din zona Ghelari şi Teliuc. În anul1868, în localitatea Călan, aflată pe linia de cale ferată mai sus amintită
au început lucrările de constructii a două mari furnale, care au fost finalizate în anul 1870 respectiv 1875.
Aceste obiective industriale au fost cele mai reuşite investiţii ale societăţii braşovene, au reprezentat tehnica de
ultimă oră în materie de siderurgie. În şedinţa generală a actionarilor din 15 mai 1878 au modificat statutul de
bază a societăţii, au ridicat capitalul de bază la 3 632 000 florini. 38 După luarea în arendă în 1879 a minelor de
huilă ale statului din Valea Jiului, avea un număr de 2327 muncitori. 39 În urma intrării în funcţiune a furnalelor
de la Călan, cu o producţie de 21 457 tone în 1880, societatea a devenit al doilea mare producător de fontă
din Regat, imediat după StEG-ul din Banat. Cu toate acestea din cauza tehnologiei de prelucrare înapoiată (în
31
Rudolf Grăf, op. cit., p. 57-58.
32
Ibidem, p. 57.
33
34 Arhivele Statului din Ungaria (în continuare ASU), Z390 Kalâni bânya es koh6mu(Societatea minieră şi siderurgică de
la Călan), fasc. 1, nr. 76.
35 Barabâsi Lâszl6, Bai6nb6nya tortenete (Istoria oraşului Bălan), ediţie proprie, Miercurea Ciuc, 1995, p. 43.
36 Vajda Lajos, A szentkeresztbanyai vasgy6rt6s tOrtenete (Istoria metalurgiei feroase din Vlăhita}, Politikai Konyvkiad6,
Bukarest, 1983, p. 39.
37
Barabâsi Lâszl6, op. cit., p. 42-43.
38 ASU, Z390, fasc. 1, nr. 35.
39
Sândor Vilmos, op. cit., p. 158-159.
336
afară de Călan), complexul braşovean s-a aflat pe a treia poziţie în cea ce priveşte venitul realizat (1 111 400
de florini). Pe planul mineritului de cărbune a ocupat a patra poziţie cu cele 93 100 tone, ceea ce a reprezentat
5,4% din producţia naţională în anul 1879. 40
Dacă în 1880 societatea a reuşit să se menţină pe aceste poziţii, în continuare a acumulat datorii mari.
În adunarea generală actionarilor din 28 iunie 1888 au încercat să relanseze societatea pe o linie ascendentă,
ridicând capitalul de bază la 4 milioane de florini. 41 Cu toate acestea datoriile au crescut, societatea n-a putut
plăti înapoi, astfel fiind pusă în situaţia de a vinde minele de cărbune din Valea Jiului societăţii de minerit din
Salg6tarjan, după care unităţile de producţie din comitatele Caraş şi Hunedoara au trecut în proprietatea unei
societăţi nou-înfiinţate: Societatea de Minerit şi Siderurgie din CălanY Acţionarii principali ai acestei societăţi
erau investitori germani. În urma retehnologizării s-a mărit producţia în asemenea măsură încât aceasta a
devenit pe lângă Societatea Siderurgică Rimamurany-Salg6tarjan şi StEG, a treia societate din industria
siderurgică al Ungariei. În cadrul acestor trei societăţi plus Societatea Siderurgică de Stat (Allamkincst6ri
Vasmuvek) au funcţionat 57% din furnalele existente, au produs 80% a fontei şi 96% al oţelului fabricat anual
pe plan naţionalY
Revenind la societatea braşoveană, trebuie să amintim că în 1870, respectiv în 1878 a pierdut minele şi
atelierele siderurgice din Bălan şi din Vlăhiţa. Ultima şedinţă extraordinară a actionarilor Asociaţiei Miniere
şi Siderurgice de la Braşov s-a ţinut în data de 20 decembrie 1897, la care a participat şi inspectorul executor. 44
Decăderea acesteia avea cauze multiple: pe de o parte distanţele mari existente între unităţile de producţie,
care nu au dispărut odată cu finalizarea principalelor linii de căi ferate. De exemplu dacă între Valea Jiului şi
oraşul Braşov în 1873 a existat legătură, zona Ruschiţei a fost conectată numai în 1908la reţeaua de căi ferate.
Pe de altă parte tehnologia învechită, şi perioada de stagnare dintre 1873 şi 1880 au subminat situaţia financiară
a societăţii. Cu toate acestea a fost prima încercare, cu caracter capitalist, de a unifica industria extractivă şi
siderurgică existentă în interiorul Transilvaniei în perioada respectivă.
Societatea Minieră Uricani-Valea Jiului S. A.
O altă investiţie de anvergură realizată
de capitalul străin a fost Societatea Minieră Uricani-Valea Jiului
S. A. (Urikany-Zsilvolgyi K6szenb6nya Rt.). În 1890 a apărut o societate întemeiată de parlamentari şi burghezi
maghiari pentru construirea liniei de cale ferată Petroşani-Lupeni, care în acelaşi timp a luat în arendă pe 70
de ani şi minele societăţii Transsylvania şi a lui Blau Lazăr din zonă. Societatea a preluat numele de Societatea
Minieră Jiu-Uricani S. A. (Zsili-Urikanyi K6szenb6nya Rt.). În această perioadă a apărut în zonă un grup, format
din burghezi francezi, în spatele căruia a stat Credite Lyonnais, care a pus mâna pe minele Societăţii Miniere din
Zona Jiului (Zsili K6szenb6nya-T6rsulat). În anul următor aceste două societăţi au fuzionat, formând Societatea
Minieră Uricani-Valea Jiului S. A. Avea un capital de bază de 8 milioane de florini, care a fost ridicată la
10 milioane în anul 1896. Interesele investitorilor francezi au fost reprezentate de Banca de Credit (Magyar
Altal6nos Hitelbank). 45
Cel mai important centru al societăţii a devenit oraşul Lupeni, unde producţia a început în luna iulie a
anului 1892 odată cu deschiderea liniei de cale ferată Petroşani-Lupeni. Această linie a fost construită deja
după apariţia celei de-a doua legi pentru căile ferate locale şi astfel constructorii au beneficiat de un ajutor
substanţial din partea statului. 46 Societatea a construit staţii de purificare a cărbunelui şi în 1899-1900 o
cocserie în Lupeni. Aceasta din urmă avea în 1903 o capacitate de producţie de 31100 toneY Au construit două
termocentrale, prima în 1894 în Petroşani iar a doua în 1897 în Lupeni. Avea cele mai performante instalaţii
40
Ibidem, p. 161, 178, 239.
~~ ASU, Z390, fasc. 1, nr.36.
42
Nagy Robert, Rolul capitalului german în modernizarea economiei Transilvaniei în epoca dualistă, în Teodor Pavel
(coord.), Tradiţie şi modernizare în societatea transilvăneană 1850-1918, Accent, Cluj-Napoca, 2003, p. 140-141.
H Berend T. lvân-Szuhay Mikl6s, op. cit., p. 99.
44
ASU, Z390, fasc. 1, nr. 5 Hotărârea Judecăroriei din Deva
45
46
ASU, Z299, fasc.l
47
Krizk6 Bohus, Az Urikriny-Zsilvolgyi Magyar K6szenbrinya Rt. lupenyi brinyatelepenek rovid ismertetese (O scurtă
prezentare a platformei miniere din Lupeni a Societăţii Miniere Maghiare Uricani-Valea jiului S.A.), Budapest, 1903,
p. 56.
337
de mină din Transilvania, au electrificat transportul, au construit în propriul atelier locomotive electrice de
mină. 48 Aici a fost construit prima centrală turbo-generatoare în Regatul Ungar în anul1902. 49
În 1903 societatea avea 1506 angajati, pentru care a construit locuinţe, a infiintat magazine alimentare,
spitale, şcoli şi conducte de apă potabilă. 50 Producţia de cărbune a crescut de la 17 615 tone în 1892la 304 551
în 1902 şi 643 000 în 1913. Această societate a fost cel mai mare producător de cărbune brun şi huilă din Valea
Jiului şi al treilea pe plan naţional.
A doua societate ca şi capacitate de producţie din zonă era cea de la Salg6tarjân. După ce încă din anul
1899, prima dată după 13 ani de creştere a început o diminuare a cererii de pe piata de cărbune şi guvernul
şi-a declarat intenţia de a favoriza aparitia şi a altor societăti de minerit pe plan naţional pentru o concurenţă
sănătoasă, cei mai mari producători, între care şi societatea noastră au simţit nevoia formării unei alianţe.
Primele patru societăţi producătoare de cărbune brun şi huilă din Regatul Ungar: Societatea Minieră de la
Salg6tarjân, Societatea Generală Ungară de Minerit de Cărbune (Magyar Altalanos K6szenb6.nya Rt.), Societatea
Minieră din Ungaria de Nord şi Societatea Minieră Uricani-Valea Jiului au format un cartel. Astfel au încercat
eliminarea concurenţei interne. 51 Cunoscând acest fapt nu-i de mirare că societatea din Valea Jiului a adus
venituri substanţiale investitorilor. Profitul realizat a crescut paralel cu producţia: dacă în 1900 au realizat un
extraprofit de 520000 koroane, în 1910 a crescut la 1325000 de koroane. 52
Pe planul industriei cărbunelui mai putem aminti şi societatea belgiana-ungară Societe belga-hongroise
de charbonages din Bruxelles, întemeiată în 1892, cu un capital de 5,4 milioane de franci pentru preluarea şi
exploatarea minelor de cărbune de la Aghireş şi Cristian. În anul 1900 minele de lângă Aghireş erau deja în
proprietatea societăţii cu caracter belgian Compagnie de Mines de 7ransylvanie. 53
În 1889 a apărut şi capitalul englez în mineritul carbonifer. Scopul societăţii The Danube Collieries and
minerals Co. Ltd din Londra, cu un capital de 150000 lire sterline a fost exploatarea unor resurse de huilă şi
antracit din Caraş-Severin. 54
Tot în această zonă au cumpărat şi au deschis mine de cărbune societăţile germane Montan und Industrie-
Gesellschaft şi Deutsche Bergbau-Gesellschaft din Berlin în perioada 1900-1910. Pe lângă acestea Cari Iteiherr
von Schossen şi Max Ulrich&Comp. din Magdeburg şi fratii Guttrnann au cumpărat terenuri de exploatare în
zonă. Cei din urmă au avut mine la Berzasca şi Drencova, cărbunele extras fiind transportat cu şalupele proprii
pe Dunăre.
În Bihor societatea vieneză Bernhard Rosenfeld a deschis mine de cărbune. 55 Pe lângă aceste societăţi au
apărut şi altele, ca Societatea Bihoreană de Minerit de Cărbune şi Electricitate S. A. fondată în 1900 cu un capital
de 2,4 milioane de koroane, investiţie germană aflată în zona de influenţă a societăţii A. G. fiir Montanindustrie 56 ,
cu o producţie de 55878 tone în anul 1913. Societatea Minieră Clujeană (Kolozsvari K6szenb6.nya Rt.) era o
investiţie franceză cu o producţie de 33818 tone în 1913 iar Societatea Minieră Braşoveană era o investitie
olandeză cu o producţie de 7314 tone în acelaşi an. 57
Dintre toate societăţile cu capital străin, care au avut mine de cărbune în Transilvania şi Banat, după
cantitatea extrasă în 1906, StEG-ul era pe primul loc (cu 374000tone), urmată imediat de Societatea Carboniferă
Uricani-Valea Jiului (379000), celelalte producând laolaltă cantitatea realizată de ultima. 58
În ceea ce priveşte extractia minereurilor de fier şi prelucrarea acestora, pe lângă societatea din Călan nu
putem neglija nici uzina de la Nădrag şi cea de la Vaşcău. Dintre acestea, după mărime şi productie anuală,
48 Erdely Tortenete, Akademiai Kiad6, Budapest, 1988, voi. III., p. 1549.

•9 Berend Ivân-Ranki Gyorgy, Magyarorsz6g gy6ripara 1900-1914, Szikra, Budapest, 1955, p. 181.
50
Krizk6 Bahus, op. cit., p. 36-50.
51 Sandor Vilmos, op. cit., p. 417.
52 Vajda La jos, A nagyipar helyzeter61 Erdelyben a XX. sz6zad els6 eveiben, în A kolozsv6ri Bolyai Tudom6nyegyetem {1945-
1955}, Allami Tantigyi es Pedag6giai Konyvkiad6, Kolozsvâr, 1956, p. 294.
53 Dery Kâroly, Magyar B6nyakalauz, 1900, p. 98.
55 Vajda Lajos, A nagyipar helyzeterăl Erdelyben a XX. sz6zad elsă eveiben, în A kolozsvâri Bolyai Thdomanyegyetem
(1945-1955), Allarni Tantigyi es Pedag6giai Ktinyvkiad6, Kolozsvâr, 1956, p. 293.
57 Berend Ivan-Ranki Gyorgy, op. cit., p. 187.
58 B6ny6szati es Koh6szati Lapok (Revista de Montanistică şi Siderurgie), 1906, voi. 43, p. 846-849.
338
chiar dacă în 1906 a fuzionat cu societatea siderurgică din Borsod (Borsodi Acel es Aceszerszamgyar Rt.), cel din
urmă a fost a treia societate privată din Transilvania, Banat şi Maramureş. 59
Societatea Siderurgică de la Nădrag (sau Jdioara/Jidovar) a fost întemeiată în 1846 de investitorul austriac
Franz Klein din Zeptau. Societatea a devenit în 1873 societate pe actiuni cu sediul la Viena şi avea un capital
de bază de 579 000 florini 60 • Au funcţionat două furnale, care au fost alimentate cu minereul de fier extras
din minele proprii şi cu mangalul produs în pădurile (tot proprii), cu o suprafaţă de 21 000 iugăre cadastrale
şi anual au produs 1700 tone de fontă. Pe lângă furnale au funcţionat şi ateliere de purificare a fontei şi de
fabricarea uneltelor. În 1865 au înfiinţat un laminor, care în 1890 avea o producţie de 2480 tone. În 1873 au pus
în funcţiune un gater cu abur şi o maşină de fabricat cuie. În 1880 în mine şi în uzine au muncit 587 persoane.
În acelaşi an preţul produselor societăţii atingea 578533 florini 61
Între timp capitalul de bază a crescut la 1,5 şi apoi la 1,8 milioane de koroane şi paralel cu aceasta şi
numărul muncitorilor la 1645, iar în 1900 producţia anuală a atins 3744 tone de fontă şi 1360 tone de oţel. 62
În 1879 a fost membru al cartelului siderurgic şi a luat parte şi la semnarea următorului acord de acest gen
în 1897. În urma acestei înţelegeri societatea de la Nădrag beneficia de 2% din contingentul de produse, cel
de la Călan cu 11% iar StEg-ul cu 15%. După ce în urma luptei acerbe cartelul siderurgic maghiar a reuşit s-o
determină pe cea austriacă la concesii substanţiale, s-a semnat o nouă înţelegere în 1902 la care a aderat şi
societatea de la Nădrag. 63 Acest complex siderurgic, chiar şi după ridicările succesive de capital a rămas sub
influenta familiei fondatoare Klein. Pe parcursul perioadei a rămas o societate mijlocie, chiar mică faţă de StEG
sau Călan, dar a reuşit să-şi păstreze poziţia ocupată pe piata ungară.
Cea ce priveşte uzinele din Valea Crişului Alb şi a Crişului Repede principalul investitor a fost contele
austriac (cu domiciliul în Praga) Waldstein, care în 1880 avea trei furnale în valea superioară a Crişului Alb, în
Moneasa, şi Zimbru, care produceau în ani buni 1900 tone de fontă. La aceste furnale au muncit 276 persoane
în 1875. Tot acest investitor a luat în arendă şi uzina de la Vaşcău al episcopiei romana-catolice de Oradea.
Unităţile de producţie aflate în administrarea contelui au funcţionat în condiţii deplorabile. Nu s-au efectuat
investiţii în retehnologizare, beneficiarul a exploatat dar n-a investit aproape nimic în aceste uzine. Nu a fost în
conditii mai bune nici furnalul de la Pietros al Episcopiei greco-catolice de Oradea(perioada episcopului Iosif
Pap de Szilagyi) arendată pentru austrieci, care a produs anual 500 tone fontă. În urma crizei financiare din
1873 asistat producţia. 64
Industria constructoare de maşinii şi vehicule de circulatie
Dacă StEG-ul bănăţean a reprezentat complexul industrial ideal însăşi prin bogăţia de materii prime,
nivelul infrastructurii şi al tehnologiei de fabricatie, Fabrica de Maşini, Vagoane şi Turnătoria Weitzer Jânos din
Arad (Weitzer fanos Gep-, Vagongyar es Vasăntăde Rt.) era uzina tipic orăşenească, aflată într-un centru urban
important, în plină dezvoltare, care atingea nivelul tehnic al marilor societăţi.
Apariţia acesteia este strâns legată de ordinul guvernamental din anul 1894 (care de fapt a dat formă
legală unei tendinte mai vechi a statului ungar), după care societăţile aflate sub influenţa statului erau obligate
la cumpărarea produselor interne, iar pe cele care au primit subventii de la stat, la înzestrarea unităţilor de
producţie ale acestora cu maşini şi echipamente fabricate în ţară. Drept urmare a acestui ordin, marii industriaşi
austrieci prezenti pe piaţa ungară, dacă doreau să vândă şi în continuare produsele lor aici, au fost nevoiţi să
intemeieze aşa numite "uzine-gemene" pe teritoriul Regatului Ungar.
Prima uzină de acest gen a fost întemeiată cu trei ani înainte de naşterea acestei legi, în 1891, sub numele:
Fabrica de Maşini, Vagoane şi Thrnătoria Weitzer Jânos din Arad. Uzina a fost întemeiată de proprietarii fabricii
de vagoane din Graz, Grazer Waggon- und Maschinenfabriks A. G. Vormals foh. Weitzer. Iniţial avea un capital
de bază de 2,4 milioane de koroane, care în 1900 a fost ridicată la 4,5 milioane. Principalii acţionari ca Johann
Weitzer, Karl Neufeld, Alfonz Huze şi Alexander Schreiber erau în acelaşi timp şi principalii actionari ai fabricii
de la Graz. Aceasta avea un capital de bază de 4 milioane de koroane, care n-a fost mai mare decât al uzinei de
'
9
Ibidem, p. 294. şi Berend Ivân-Rânki Gyărgy, op. cit., p. 203.
60
Sândor Vilmos, op. cit., p. 166, 570.
61
Sândor Vilmos, op. cit., p. 166, 178.
62
Ibidem, p. 426.şi Berend Ivân-Rânki Gy6rgy, op. cit., p. 122.
63
Berend Ivân-Rânki Gy6rgy, op. cit., p. 91-92.
64
339
la Arad. Mai trebuie precizat faptul că Karl Neufeld era membrul consiliului directoral al fabricii de locomotive
din Viena (A. G. Lokomotivfabrik Wlen) şi al fabricii de celuloză din Turda, Alfonz Huze la Wiener Elektrizitătsg
esellschaft, iar Alexander Schreiber la ăsterreichische Schuckert Werke.
Amândouă uzine aveau legături cu Wlener Bankverein, dar n-au stat sub influenţa acestuia. Între membrii
consiliului directoral al societăţii arădene putem regăsi pe Tisza Istvân (prin Banca Ungară de Comert şi
Industrie, care era institutul financiar prin care s-a desfăşurat întemeierea) şi pe Hieronymi Kâroly, preşedintele
societăţii de căi ferate ungare de stat (MAV). 65 Prezenţa acestora a garantat continuitatea comenzilor, astfel încât
uzina n-a avut probleme de piaţă. S-a specializat pe fabricarea vagoanelor, a echipamentelor şi a maşinilor
agricole. La cumpăna secolelor a produs vagoane de persoane şi de marfă, vagonete pentru linii forestiere şi
miniere, automotoare, automobile, dar şi piese de poduri, cazane şi echipamente pentru combinate chimice.
Numărul muncitorilor a crescut de la 400 în 1891la 1734 în 1900, iar preţul echipamentelor produse la 12
milioane de koroane. 66
Dacă sfârşitul secolului al XIX-lea a adus ascensiunea uzinei, începutul secolului XX a adus o decădere
generală a industriei, ca urmare a crizei de supraproducţie industrială declanşată în 1900, care a rezultat
reducerea capitalului de bază a societăţii în 1901 cu 410000 koroane.
După ameliorarea situaţiei, la 22 iulie 1906 s-a format primul cartel de vagoane din Ungaria. Înţelegerea a
fost semnată de marile uzine de la Budapesta: Ganz, Danubius, Schlick, precum şi uzina de vagoane din Gyor
şi din Arad. Cotele erau împărţite astfel: 36,5% pentru Ganz, 23% pentru Gyor, 22% pentru Arad, 11,5% pentru
Schlick şi 7% pentru Danubius. 67 Aşadar fabrica arădeană se afla pe locul trei pe plan naţional în fabricarea
vagoanelor. Fabrica lui Weitzer însă avea şi un privilegiu în cazul Căilor Ferate Unite Arad-Cenad S. A. (Aradi es
Csan6di Egyesiilt Vasutak Rt. ), unde avea o cotă de 50%. În acelaşi an au mai aderat la înţelegere şi alte societăţi,
dar fondatorii cartelului şi-au rezervat dreptul de producţie a vagoanelor de călători şi de marfă, nou-veniţii
acordâdu-li-se doar dreptul la producţia vagoanelor pentru liniile înguste, cu o cotă de 50%. 68 După aceste
înţelegeri uzina de la Arad n-a mai avut probleme de desfacere a produselor şi a rămas una dintre primele mari
producătoare de vagoane şi utilaje de transport din Ungaria.
Tot în Arad a apărut şi prima fabrică de automobile de pe teritoriul Regatului Ungar. Societatea MARTA
(Magyar Automobil Rt.-Automobilul Maghiar S.A.). A fost întemeiată în 1908 cu un capital de bază de 2 milioane
de koroane, de societatea franceză Societe Anonyme Westinghouse. Municipalitatea a avut un rol hotărâtor la
fondare, prin acordarea a 300000 de koroane şi a terenului necesar construirii halei de producţie. După primii
ani de experimentare uzina a fost echipată cu maşini-unelte noi şi s-au construit încăperi mai mari. A avut
235 muncitori, care au asamblat autoturisme şi camionete echipate cu motoare cu benzină, cu o putere de
30 de CP. S-au mai fabricat şi motoare electrice şi cu benzină cu 150 respectiv 90 CP pentru motovagoane. 69
Primele produse ale uzinei au fost 10 autobuze, care au început istoria transportului urban cu autobuze la Arad
(şi în acelaşi timp în Ungaria). Pe lângă camionetele mai sus amintite, începând cu anul 1912 au mai produs
automobile pentru poştă şi taximetre (primele 50 pentru oraşul Londra şi alte 50 pentru Budapesta).'0 Astfel
societatea a devenit prima firmă care se ocupa exclusiv cu fabricarea automobilelor pe lângă fabrica de vagoane
din Gyor şi uzina Rock din Budapesta, fiind astfel una dintre primele trei producătoare din Regatul Ungar.
Industria prelucrării lemnului, a hârtiei, chimică şi uşoară

În afară de extracţia cărbunelui, siderurgia şi industria construcţiilor de maşini, exploatarea pădurilor
şi industria de prelucrare a lemnului a fost ramura preferată al investitorilor străini. La începutul perioadei,
pădurile din Transilvania erau în proprietatea comunităţilor locale (fostele domenii grănicereşti, sau pur şi
simplu comunale) sau a moşierilor. Acest fapt n-a constituit o problemă pentru negustorii de lemne, dar înainte
65 Sândor Vilmos, op. cit., p. 441-442.

66 Vajda Lajos, A nagyipar helyzeter61 ErcJelyben a XX. sz6.zad els6 eveiben, în A kolozsvâri Bolyai Tudomânyegyetem
(1945-1955), Allami Tanugyi es Pedag6giai Ki:inyvkiad6, Kolozsvâr, 1956, p. 295-296 şi Sândor Vilmos, op. cit., p. 571.
67 Berend Ivân-Rânki Gyi:irgy, op. cit., p. 96.
68
Ibidem, p. 96.
69 Vajda Lajos, A nagyipar helyzeter61 Erdelyben a XX. sz6.zad els6 eveiben, în A kolozsvâri Bolyai Thdomânyegyetem
(1945-1955), Allami Tanugyi es Pedag6giai Ki:inyvkiad6, Kolozsvâr, 1956, p. 296.
70 Berend Ivân-Rânki Gyorgy, op. cit., p. 214.
340
de perioada dualismului, distantele mari dintre locul exploatărilor forestiere şi piata lemnelor a împiedicat
orice încercare de a lărgi productia. A existat un plutărit infloritor pe râul Mureş 71 , însă acesta a avut limitele
sale, numai în anotimpuri ploioase (primăvara şi toamna) au putut transporta un volum mai mare de bârne de
conifere. Industria de prelucrare s-a concentrat în Arad şi Seghedin.
În anul finalizării liniei de cale ferată Oradea-Braşov a fost întemeiată prima companie mare de prelucrare
a lemnului în centrul Ungariei: Societatea Forestieră Ungara-Germană S.A. (Magyar Nemet Erdăipari Rt.).
Fondatorii societăţii au fost Philip Gotz, proprietarul firmei vieneze GOtz Ch.&Ph., Albert Ellendt, directorul
băncii Mitteldeutsche Creditbank, Wilhelm Kirsner, tot director al unei bănci germane şi Fack Henrik, un
consilier financiar maghiar. Societatea a avut un capital de bază de 2 milioane de florini. Tot acest Grodel a
unit unităţile productive din Transilvania în 1892 în societatea Industria Forestieră Ardeleană S.A. (Erdelyi
Erdăipari Rt.). cu un capital de bază de 2,8 milioane de koroane. A stat în cercul de influenţă al Băncii Anglo-
Austriece. Capitalul investit însă a fost multiplul capitalului de bază: 7,5 milioane, din care 4,3 milioane în căi
ferate. Societatea a avut 95000 iugăre cadastrale de păduri şi 2-3000 de muncitori. 72
Desigur se pune întrebarea, cum s-a ajuns în posesia acestor păduri? Modalitatea era simplă: în cazul
pădurilor comunale (a secuilor) dacă zece proprietari au cerut lichidarea composesoratului şi măsurarea părţii
lor de teren împădurit, autorităţile au avut obligatia să satisfacă cererea şi astfel întreprinzătorii au putut
cumpăra vaste terenuri de la ţărani. Convingerea acelor zece sau mai multi tărani-proprietari n-a fost grea (cu
băutură şi presiunea autorităţilor locale).
La sfârşitul anilor nouăzeci societatea forestieră a baronului Leopold Popper(întemeiată în 1892 cu un
capital de bază de 6,4 milioane de koroane) a fost sanată de Banca Comercială şi de Uinderbank. În urma
tranzacţiilor în anul 1900 a apărut Societatea Forestieră "Unio", cu un capital de bază de 4,7 milioane de
koroane (investiţie germană).
Cu participarea actionarilor germani şi maghiari ai societăţii siderurgice de la Călan s-a înfiinţat în 1898
o societate forestieră pentru exploatarea pădurilor societăţii braşovene de siderurgie, cu numele de Societatea
Forestieră din Caraş S. A. (Krass6i Erdăipari Rt.f 3 Acţiunile însă au fost cumpărate de o firmă vieneză Bayersdorf,
care la rândul ei le-a vândut băncii Berliner Bank şi astfel şi pădurile societăţii braşovene au ajuns în mâinile
investitorilor germani. Societatea avea un capital de bază de 2 milioane de koroane.
Un alt episod al pătrunderii capitalului german în industria forestieră din Transilvania s-a desfăşurat în
jurul pădurilor fostului regiment de graniţă de la Năsăud. Pădurile comunitare au fost luate în administraţia
statului. Imediat s-a constituit o societate pentru comercializarea lemnului, la Cluj (Fakeresked6 Rt), dar casele
de economii, care au finantat firma au dat faliment în 1894. Sanarea caselor de economii a fost întrebuintată
unui grup de mari bănci. Drepturile de exploatare forestieră au fost preluate de societatea forestieră din
Bistrita-Năsăud (Beszterce-Nasz6di Faipari Rt.), având un capital de bază de 1,2 milioane de koroane. În urma
tranzacţiilor, majoritatea acţiunilor au ajuns în mâna mai sus -amintitelor firme, prima dată la familia aristocrată
Bayersdorf iar după aceea la banca Berliner Bank. În 1900 firma avut un număr de 329 muncitori.
În 1896 a fost întemeiată o altă societatea forestieră, cu capital austriac, Societatea Forestieră de la Călăţele
S.A. (Kalotaszegi Erdăipar Rt.) cu un capital de bază de 2,9 milioane de koroane şi 397 muncitori.' 4 Familia
austriacă Bayersdorf, împreună cu Banca Anglo-Austriacă şi Casa Centrală de Economii şi Consemnatiuni din
Ungaria (Magyar Orszagos Kăzponti Takarekpenztar) a avut acţiuni şi în societatea Industria Lemnului din
Joseni S.A. (Alfalui Faipari Rt.). cu un capital de bază de 3,6 milioane de koroane/ 5
Fiind parte integrantă a industriei lemnului, şi în industria mobilei s-au efectuat investitii străine, mai ales
după apariţia primelor linii de căi ferate. Capitalul străin a preferat mai ales producerea mobilelor cu tehnica
răsucirii. Aceste produse au avut o piaţă externă relativ largă. Dacă în primul deceniu de după Ausgleich
investitorii au preferat zona nord-nord-vestică a Ungariei, în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea au apărut
71
Vezi despre plutăritul pe Mureş: Magyari Andrâs, Kornyezet es e/etforma kălcsănhatiisa. A marosi tutajoz6.s tortenetehez
(Mediu şi mod de viaţă. Date despre istoria plutăritului pe Mureş), în Em/ekkonyv ]ak6 Zsigmond sziiletesenek nyolcvanadik
evfordul6j6.ra (Omagiu profesorului ]ak6 Zsigmond cu ocazia împlinirii a vârstei de 80 de ani), Kolozsvâr, 1996, editat de
Asociaţia Muzeului Ardelean, p. 377-385.
72
MagyarCompass, 1901-1902. voi. 2, nr.182.
73
Sândor Vilmos,op.cit, p. 425.
74
Ibidem, p. 429, 575.
75
Magyar Compass, 1909-1910, voi. 349. p.
341
şi în zona noastră fabrici de acest gen, ca de exemplu cel de la Ineu. În 1893 actionarul principal al societătii
Weitzer din Arad a întemeiat o fabrică de mobilă în care au muncit 200 de persoane. Au produs mobilă prin
metoda răsucirii, materia de bază (lemnul de fag), fiind procurată din pădurile de fag ale societăţii, din jurul
comunelor T'arnăvita şi Brad (Munţii Zarandului)/6
Pe lângă industria mobilei, toate fabricile importante de hârtie şi de celuloză din Transilvania au fost
întemeiate sau preluate de investitorii străini. Fabrica de hârtie din Petreşti a fost înfiinţată în 1857 de către
burghezi saşi din Sibiu, dar după câtiva ani I-au oprit. Numai după preluarea acesteia în 1871 de către firma
austriacă Neusiedler A. G. Fiir Papierfabrikation a început din nou productia. Cu o investiţie de 500000 de
florini a fost reconstruită şi bine echipată. 77 În urma dezvoltării uzinei capitalul de bază s-a mărit la 3 milioane
de florini în 1891. 78 Fabrica a devenit una dintre cele mai mari din Regatul Ungar.
Dacă societatea vieneză Neusiedler a investit în sudul Transilvaniei, un membru al familiei de bancheri
Schăller din Viena (Friedrich) a întemeiat în 1890 o fabrica de celuloză în Thrda cu numele de Fabrica de
Celuloză din Thrda S. A. (Tordai Cellul6zegyar Rt.). Capitalul de bază era de 300000 de florini şi iniţial s-a
planificat prelucrarea a 25000 m3 de materiallemnos cu 60 de muncitorU 9 Investiţia totală a atins suma de 1
milion de florini, iar numărul muncitorilor a crescut la 250. Maşinile şi echipamentul uzinei au fost puse în
functiune cu ajutorul a trei motoare cu abur cu o putere totală de 300 CP. 80 Uzina a produs celuloză înălbită
pentru piaţa austriacă şi italiană. În anul1906 a produs în valoare de 900000 de koroane. 81
A treia mare uzină de acest tip a fost întemeiată la Braşov. Istoria acesteia începe cu 1857, când cetăteanul
braşovean Georg Ti.irk asociind cu firma f.L.&A. Hessmainer din localitate, a cumpărat vechea manufactură de
hârtie a oraşului şi a transformat-o într-o fabrică modernă. Însă după moartea lui Turk, din cauza conducerii
proaste (propriul fiu) în 1881 fabrica a dat faliment. 82 În locul acesteia a fost înfiinţată în 1888 Fabrica da
Celuloză din Braşov S.A. (Brass6i Cellul6zegyar Rt.). Fabrica era una dintre uzinele nou-întemeiate de Banca de
Credit, care la rândul ei a stat sub influenţa grupului Rotschild. Avea un capital de bază 1,5 milioane de koroane
şi 326 muncitori. În 1913 capitalul de bază era ridicată la 2,25 milioane de koroane. 83 Uzina a beneficiat de
ajutoare şi subventii din partea statului. 64 Produsele sale erau căutate pe piata germană. 85
Pe lângă aceste fabrici de hârtie şi celuloză, care au prelucrat materialullemnos extras din pădurile din
zonă, a functionat la Arad o uzină de celuloză care prelucra paie de grâu, producând semifabricate pentru
industria hârtiei (celuloză). Fabrica de prelucrare a materialelor păioase (Magyar Szalmaanyag-gyar Rt.) a fost
întemeiată de mai sus amintita societate austriacă Neusidler A. G. fiir Papierfabrikation. Unitatea de productie
a fost construită în anul1896 şi a intrat în functiune în anul următor. În primul an de functionare a avut 60-70
de muncitori şi a prelucrat 2700 tone de paie de grâu şi a produs 900 tone de celuloză în valoare de 135 000
florini. 86
O altă ramură a industriei strâns legată de exploatarea pădurilor era cea a distilării lemnului. Asemenea
uzine au fost întemeiate mai ales de investitorii germani la sfârşitul anilor nouăzeci. În 1894 s-a întemeiat cu
un capital de bază de 1,4 milioane de koroane societatea Uzina Chimică "Union" S. A. ("Union" Vegyeszeti Gyar
Rt.), la Slatina de Mureş (în actualul judet Arad), având filiale la Praga şi la Franzendorf. Mai târziu sediul s-a
mutat la Fiume (Rijeka). Actiunile societăţii au fost plasate în Germania. 87
78 Az arodi kereskedelmi es iparkamara jelentese a keriiletet kepez6 Arad-, Bekes-, Csanâd- es Hunyad megyek tov6bb6 Arad
sz. ldr. varos 6ltal6nos gazdasagi, kereskedelmi, ipari es forgalmi viszonyair611897-ben (Raportul Camerei de Comerţ şi
Industrie de la Arad din anul1 897, in continuare C.C.I.Ar.}, Arad, 1898, p. 69-71.
n A Brass6i Kereskedelmi es Iparkamara jelentese keriilete kozgazdasagi viszonyair61 az 1878-1879. evekre (Raportul
Camerei de Comerţ şi Industrie din Braşov pe anii 1878-1879, in continuare C.C.l.Br.), Brass6, 1880, p. 312-313.
78 Magyar Compass, 1891-1892, p. 554.
79 A kolozsvari kereskedelmi es iparkamara jelentese keriilete kozgazdasagi viszonyair61 az 1890. evben (Raportul camerei
de comerţ şi industrie din Cluj pe anul1890 in continuare C.C.l.Cj.), Kolozsvâr, 1891, p. 57.
80 C.C.I.Cj., 1891, p.187.
81 C.C.I.Cj., 1906, p. 111.
82 Gelleri M6r, A magyar ipar uttor6i. Elet es jellemrajzok (Pionierii industriei maghiare. Biografii), Dobrovszky es Franklin,
Budapest, 1887, p. 216.
83 Sândor Vilmos, op. cit., p. 576, Berend lvân-Rânki Gyorgy, op. cit., p. 152.
114 ASU, K269 (Ministerul de Finante), fasc 391, nr.424, Aprobarea acordării ajutoarelor şi subvenţiilor de stat.
85 C.C.I.Br., 1892, p. 79.
88 C.C.I.Ar., 1897, p. 44, 74.
87 Sândor Vilmos, op. cit., p. 431.
342
O altă societate de acest gen a fost cea de la Reşiţa (Re si cai Rlleparl6 Rt.) înfiinţată cu un capital de
2,5 milioane de koroane în 1906 de StEG, împreună cu firma elveţiană Holzverkohlungs-Industrie A. G.
Konstanz. 88
O ramură aparte a industriei chimice era industria sodei, a cărei material de bază era sarea. În 1868
investitori elveţieni au întemeiat societatea ungară Industria Chimică S.A. (Magyar Vergyiipar Rt.). Produsul
principal al societăţii a fost sada caustică, care era fabricată în uzina de la Bocicoiu Mare (Maramureş). Însă
a putut onora numai 8% a cererii existente pe piaţa ungară. În astfel de condiţii s-a planificat extinderea
producţiei în 1892. Dar numai după ce a ajuns în cercul de interese al Băncii de Schimb şi de Scont şi-a
putut permite începerea demersurilor necesare întemeiării unei uzine noi la Ocna de Mureş. Pentru aceasta,
societatea a cerut de la statul ungar subvenţii asemănătoare celor pe care-I primesc fabricile de zahăr.
Totuşi noua uzină a fost construită şi echipată de societatea belgiană Solvay et. Co. şi societatea austriacă
ăsterreichische Vereinfiirchemische und metallurgische Produktion, Aussig. Uzina a fost întemeiată cu un capital
de bază de 3 milioane de koroane, firma austriacă având 1/3 din acţiuni. În 1900 a avut 148 muncitori. 89
O altă ramură a industriei chimice este industria petrochimică. Fabrica de asfalt şi uleiuri de la Brusturi
(Tatarosi Aszfalt es Olajgyar Rt.) a ajuns într-o criză financiară în urma căruia a fost sanată de Banca Ungară
de Comerţ şi Industrie precum şi de societatea germană A.G. fiir Montanindustrie. Acţiunile eliberate pentru
mărirea capitalului de bază ale societăţii au fost vându te în străinătate. Pe lângă această tranzacţie, uzina a luat
un împrumut de 2,4 milioane coroane de la societatea germană mai sus amintită şi 2 milioane de coroane de la
Prima Casă de Economii de la Pesta. În 1900 a vândut mina de cărbune de la Budoi (Bihor) societăţii de minerit
şi de electricitate din Bihor (Bihari Szenbclnya es Villamossagi Rt.)9° Aceasta din urmă a fost întemeiată cu un
capital de 2,4 milioane de coroane, tot de investitori germani cu participarea unor burghezi maghiari. 91
Pe lângă industria chimică, cea a zahărului era un teren preferat al capitalului străin. În 1888 Banca de
Credit a fondat cu un capital de 3 milioane florini societatea Industria Ungară a Zahărului S.A. (Magyar
Cukoripar Rt). Guvernul pe lângă subvenţiile obişnuite a dat şi un împrumut fără dobândă de 900000 de florini.
Principalul acţionar al societăţii a fost casa bancară Bleichroder, dar a avut acţiuni şi Disconto-Gesellschaft din
Berlin. 92 Această societate a întemeiat două fabrici de zahăr, prima la Szerencs şi a doua la Bod în Ţara Bârsei.
Fabrica de la Bod a avut probleme de aprovizionare şi de forţă de muncă. Agricultorii din zonă n-au arătat
prea mult interes în cultivarea sfeclei de zahăr, aşa că a trebuit să transporte sfeclă şi din zona Teiuş-Alba
Iulia, iar în cea ce priveşte forţa de muncă în 1898 au adus anual 300-400 muncitori sezonieri din Ungaria
Superioară încă din anul deschiderii fabricii 93 Problemele au rămas aceleaşi şi în primii ani ai secolului XX,
suprafaţa cultivată cu sfeclă de zahăr n-a putut fi extinsă şi în zona Trei Scaune din imediata apropiere al Ţării
Bîrsei din cauza tarifului mare pe linia de cale ferată Braşov-Trei Scaune. 94 Această problemă s-a rezolvat şi
fabrica a devenit cel mai mare complex de acest gen din Transilvania. La începutul secolului XX a avut deja
910 angajaţi., iar în 1912 numărul lor a crescut la 1218. A funcţionat cu o tehnologie cehă, ridicând producţia
de la 87344 de q la 144624 în perioada 1900-1912. 95
În industria textilă şi cea a pielăriei nu putem vorbi de prea multe investiţii în regiunea noastră. Dacă
în urma legilor de sprijinire al industriei la sfârşitul anilor optzeci au apărut fabrici de textile importante în
zonele vestice şi nord-vestice ale Ungariei, prin plaiurile noastre nu putem sesiza un asemenea proces. Cele
mai importante fabrici de textile rămân cele ale saşilor transilvăneni, ca uzina de postavuri al lui Scherg din
Braşov. 96 Ca excepţie a apărut în 1905 Prima Fabrică de Textile din Timişoara S. A.(Els6 Temesvari Textilgyar Rt.),
88
Magyar Compass, 1909-1910, p. 448, 629, 647.
89
Sândor Vilmos, op. cit., p. 431,582.
90
Ibidem, p. 433.
91
Berend T. Ivân-Rânki Gytirgy, op. cit., p. 187.
92
Wiener Moszk6, A magyar cukoripar fej/6dese, Budapest, 1902, voi. II, p. 848. Apud Sândor Vilmos, op.cit., p. 447.
93
Sândor Vilmos, op.cit., p.448 şi în A magyar szent korona orszâgainak ktizgazdasâgi âllapota az 1898. evben. A
kereskedelmi es iparkamarâk jelentesei a kereskedelemiigyi miniszterhez.[Situatia economică a ţărilor Coroanei Ungare
din anul 1898. Rapoartele Camerelor de Comert şi Industrie pentru ministrul comertului(în continuare R.C.C.I.p.m.)],
Budapest, 1899, p.117-11B.
94
R.C.C.I.p.m., 1901,p. 166-167
95
Erdely Ttirtenete, voi. III., p. 1558.
96
Berend lvân-Rânki Gyiirgy, op. cit., p. 241.
343
întemeiată de firma vieneză Singer und Ca. Nahmaschinen A. G., angajând 200 de muncitori. O altă investiţie
a capitalului austriac la Timişoara s-a efectuat în jurul Fabricii de încălţăminte ,,1\Irul", întemeiată în 1901
de industriaşul austriac Fănkel din Mădling. Fabrica avea 900 de angajati. Au existat intentii de investiţie în
industria uşoară: proprietarii firmeiAnglo-Hungarian Mills Ltd., fondată în 1902, au planificat construirea unor
fabrici de postavuri în Arad şi în Cluj, dar din motive încă necunoscute s-au răzgândit. 97 Trebuie să precizăm
că şi aceste firme au primit sau ar fi primit subventii şi ajutoare de la stat ca şi celelalte societăţi nou-înfiinţate
în domeniu. 98
Capitalul străin investit în construcpile de căi ferate din Transilvania

După revoluţia din 1848 regimul neoabsolutist, din cauze economice şi militare a început să facă demersuri
în problema construirii unei reţele de căi ferate în zona Transilvaniei. În ceea ce priveşte interesele din spatele
acestor demersuri, putem constata că pe lângă interesul Monarhiei şi cele locale au început să se manifeste
unele grupuri de interese de la Viena. Pe plan local două grupări regionale se luptau: Sudul şi Nordul.
Pe de o parte Timişoara, prin Camera de Comert şi Industrie fondată în 1850, a cerut în repetate rânduri
construirea unei linii până la Timişoara şi prelungirea acestuia până la Dunăre precum şi prelungirea liniei
de la Caransebeş până la Braşov. Primul tren a sosit în oraş în noiembrie 1857, din direcţia Marchegg-Pesta-
Seghedin. În afară de acest plan, începând cu 1863 a susţinut şi linia Oradea-Braşov, Oradea-Timişoara.
Împotriva acestor idei s-a manifestat oraşul Sibiu, care în această perioadă a avut o influenţă mare la
guvernul de la Viena. A cerut în repetate rânduri construirea liniei Arad-Alba Iulia-Sibiu-Turnu Roşu.
Pe de altă parte Clujul, Oradea şi Braşovul au cerut linia Oradea-Cluj-Braşov, la care s-a raliat aristocraţia
transilvană, comercianţii români braşoveni şi burghezia săsească din zonă. 99 Faţă de celelalte linii planificate
aceasta ar fi trecut chiar prin mijlocul zonei şi astfel ar fi avut un impact mai mare decât celelalte tronsoane,
care ar fi atins numai zonele periferice ale Transilvaniei. Politica neoabsolutistă însă a favorizat Banatul şi
sudul Transilvaniei.
Dacă în primii ani ai epocii, Viena a practicat finanţarea constructiilor de căi ferate din bugetul de stat sau
din împrumuturi de stat, la mijlocul deceniului al şaselea, odată cu agravarea situaţiei financiare a statului a
abandonat această practică.
În 1855 societatea STEG, pe lângă domeniul de 133168 de ha din Banat, a ajuns şi în posesia liniei de
cale ferată în mare parte finalizată Marchegg-Pesta-Seghedin-Timişoara şi a autorizaţiei liniei Timişoara-Baziaş,
Baziaş-Oraviţa. Societatea franca-austriacă a reprezentat interesele familiei Rotschild. 100 Linia a fost deschisă
în 1858. În 1856 statul a predat şi linia Szolnok-Debreţin-Episcopia Bihorului-Oradea, aflată în construcţie,
precum şi Societatea de Căi Ferate din Zona Tisei (Tiszavideki Vasuttarsasag) aflată în sfera de influenţă a băncii
vieneze Creditanstalt. Primul tren a sosit la gara din Oradea în aprilie 1858, iar la Arad în luna octombrie ale
aceluiaşi an (linia Szolnok-Bekescsaba-Chitighaz-Arad).
Aşadar părţile vestice şi sud-vestice au ajuns la legături de cale ferată în perioada neabsolutismului, fapt
ce a pus amprenta asupra dezvoltării în viitor a acestor teritorii.
Linia Arad-Sibiu a trebuit să mai aştepte încă un deceniu până la finalizare. Pe acest tronson primele lucrări
au început în 1864la iniţiativa statului, care a încercat să atenueze urmările secetei catastrofale din acelaşi an.
A trebuit să treacă încă un an, ca statul să elibereze toate autorizaţiile necesare pentru grupul financiar vienez
condus de fraţii Fi.irstenberg. Acest grup a construit şi linia Simeria-Petroşani. În asemenea condiţii nu e de
mirare că linia a fost deschisă numai la 22 decembrie 1868. Dacă aceste linii au favorizat intrarea părtilor atinse
în contact cu celelalte regiuni ale Imperiului, n-au contribuit la dezvoltarea zonei noastre în acelaşi măsură ca
liniile construite în perioada dualismului.
97 Magyar Compass, 1909-1910, voi. Il., p. 448, 629, 647.

98 ASU, K269, fasc. 387, nr 407.
99 Egyed Akos, A vasuth616zat kiepiilese Erdelyben es ha tasa a gazdas6gi eletre. A vasutak kulturtărtenetenek egyes kerdesei
(Construcţiile de căi ferate din Transilvania şi influenţa acestora asupra vieţii economice. Unele probleme ale istoriei
căilor ferate), în Egyed Akos, Falu, vâros, civilizâci6. Tanulmânyok a jobbâgyfelszabaditâs es a kapitalizmus tărtenetebâl
Erdelyben 1848-1914. Kriterion, Bucureşti, 1981, p. 150.
1oo Foldi Tamâs, A magyarorsz6gi vasutepites a kiilfăldi nagyt6ke profitforrosa. 1867-1900, în Pach Zsigmond Pâl-Sândor
Pal, 7bnulm6nyok a kapitalizmus tărtenetehez Magyarorsz6gon. 1867-1918. Szikra, Budapest, 1956, p. 27.
344
Dup2 instaurare<: regimului dualisL construcţiih: rh- cili ferate au intra: mtr-u noua et3.pa. m pnvm!a
evoluţie1 economice. putem identifica mai multe etape: I. 1867-1873 până la căderea bursei de la Viena, care
a fost urmată de o a II-a etapă de stagnare 1873-1880, după care a urmat o nouă etapă a III. de înflorire între
1880-1914.
Prima etapă a perioadei dualiste a fost marcată de zelul pentru întemeierea unor noi societăţi în toate
sectoarele economiei. Era "Griinderzeit", când investitorii, profitând de pacea internă, în speranţa unor
investiţii bune au sosit în zona noastră. Politica economică liberală a permis afluxul capitalului străin în
economia Regatului Ungar. Statul a garantat pentru investitori un venit de 6-9% şi în cazul în care investiţia
nu era profitabilă. În asemenea condiţii în timpul ministeriatului lui Mik6 Imre (ardelean) au fost eliberate
autorizaţiile pentru construirea liniilor de căi ferate: Oradea-Cluj-Braşov, Arad-Timişoara, Capşa Mică-Sibiu,
Războieni-T'argu Mureş, Carei-Satu Mare, Satu Mare-Sighetu Marmaţiei.
Linia Arad-Alba Iulia a fost construită de societatea Prima Cale Ferată Ardeleană (Elsă Erdelyi Vasut), a
cărei acţionari principali erau mai sus amintitii fraţi Egon şi Emil Fi.irstenberg precum şi Otto Chotek, Louis
Haber, toţi capitalişli vienezi. Statul ungar a intrat în afacere (pe lângă garantarea venitului) cu 2820172 florini.
Societatea a avut un capital de 14000000 de florini. Linia cu o lungime de 211 km a fost construită între 1866
şi 1868, de firma de construcţii al fraţilor Klein din Viena.
Legea pentru construirea liniei Oradea-Cluj-Braşov a fost semnat de regele Franz Josef la 6 decembrie 1868,
chiar dacă lucrările de pregătire au început mai devreme. Legea prevedea pe lângă construirea liniei principale
şi realizarea ramificaţiilor Războieni-T'argu Mureş, Teiuş-Alba Iulia, Capşa Mică-Sibiu.
A fost întemeiată o societate Calea Ferată Orientală (Keleti Vasut}, concesionarea a fost câştigată de Charles
Waring, membru al firmei constructoare de căi ferate Waring and Eckersley. Contractul a prevăzut 614000 de
florini pe un kilometru, care, având în vedere lungimea totală de 485 km, astfel avea să fie cea mai scumpă cale
ferată construită vreodată în statul dualist. Linia însă n-a fost construită de Charles Waring ci de Banca Anglo-
Austriacă de la Viena, care a preluat lucrările. Tronsonul ar fi trebuit predat circulaţiei la 11 octombrie 1872,
dar nu s-a finalizat decât la 1 iunie 1873. Pe lângă problemele tehnice, care au intervenit din cauza alunecărilor
de teren, afacerea s-a transformat într-un mare scandal financiar a cărui detalii voi prezenta într-un capitol
aparte.
În această perioadă au fost date în folosinţă şi liniile Arad-Timişoara, Carei-Satu Mare-Buştina, Buştina
Sighetu Marmaţiei, Vălcani-Periam. În cinci ani de zile s-au construit 1106 km de linie de cale ferată, fiind
perioada cea mai înfloritoare a acestui sector. Nici înainte nici după această epocă nu s-a construit atât de
mult.
S-a realizat legătura dintre Arad şi Alba Iulia, Oradea-Cluj-Braşov, precum şi Alba Iulia-Teiuş, Războieni
T'argu Mureş, Sătmarul şi Maramureşul a intrat într-o legătura mai strânsă cu celelalte centre comerciale şi
economice ale zonei şi ale imperiului dualist.
Această perioadă de înflorire a fost urmată de una de stagnare, ca rezultat al crizei financiare declanşată
de căderea bursei de la Viena în anul1873. Sute de instituţii financiare au dispărut în câteva luni. Astfel s-a
instaurat o criză nemaiîntâlnită până atunci.
Guvernul ungar a luat în considerare situaţia financiară şi a limitat la minim eliberarea autorizaţiilor
pentru construirea de căi ferate. Astfel în 1874 a fost aprobată numai linia Timişoara-Or§ova şi nici în următorii
ani nu s-a revigorat acest sector. Criza a luat sfârşit în jurul anului 1880. 101
În această perioadă de recesiune s-au construit în tot cuprinsul regatului 326 km de linie de cale ferată.
În 1874 s-a dat în folosinţă tronsonul Voitec-Bocşa, în 1876 Timişoara-Caransebeş, în 1877 Arad-Iăncota şi
Iăncota-Ineu, în 1878 Caransebeş-Orşova şi în 1879 Braşov-Timişu de Sus (Predeal). Faţă de perioada anterioară
a fost o recesiune. Majoritatea liniilor s-au construit în zona Aradului şi în Bantul montan şi numai una în
Ardeal. Cu toate acestea, noi zone economice au intrat în contact feroviar cu piaţa imperiului şi s-a realizat şi
joncţiunea cu reţeaua de căi ferate a Regatului Român la Predeal şi la Orşova (Varciorova).
Din cauza abuzurilor şi delapidărilor descoperite, în această perioadă s-a modificat concepţia despre
modalităţile de construcţii şi de funcţionare a căilor ferate. Statul a început să naţionalizeze şi să răscumpere
liniile principale. Prima acţiune de acest gen s-a desfăşurat în 1876 cu naţionalizarea Căii Ferate Orientale
101
Matlekovics Sândor, Magyarorszag kozgazdasagi es kozmiivel6desi 6.l!apotet ezereves f~Jnn6116sakor (Starea economică şi
culturală al Ungariei în anul mileniului), voi. II. Budapest, lll98, p. 798, an
345
(tronsonul Braşov-Timişul de Sus a fost construit deja de stat), în 1884 a răscumpărat Prima Cale ferată
Ardeleană, după care în 1891 liniile STEG-ului. 102 Trebuie menţionat faptul că în cazul societăţii îmemeiată
în 1856 cu un capital de acţiuni de 77 milioane de florini, nwnai un sfert din acţiuni au rămas în proprietatea
investitorilor austrieci, celelalte trei sferturi au fost achiziţionate de grupmi financiare franţuzsşti.tcJ
După 1880 a început o creştere economică lentă, care s-a simtit şi pe planul constructiilor de căi ferate. în
acast an s-a aprobat construirea liniei Carei-Zalău, a apărut Calea Ferată de pe Valea Someşului, şi tronsoane ca
şi Cll!ansebeş-Hateg, Targu Mureş-Reghin, Marghita-Şimleu Silvaniei, Oradea-Săcuieni, Oradea-Diosig.
In relansarea acestor construcţii au avut un rol hotărâtor interesele locale. Comunităţi.le din zonele
până atunci neatinse de nici o linie de cale ferată, au conştientizat faptul că fără aceste căi de transport şi de
comunicatii au numai de pierdut. Iniţiatorii principali au fost moşierii şi instituţiile economice locale. Au
mobilizat resursele locale disponibile pentru construirea liniilor. Dar cu toate acestea majoritatea capitalului a
fost furnizată de institutii de credit din Monarhie şi din străinătate. Acest proces a fost înlesnit şi de guvernul
maghiar prin legislatia economică favorabilă investitorilor.
Jo'inantarea
Dacă în Ungaria propriu-zisă, în constructia căilor ferate, persoanele importante ale vieţii financiare au
participat cu sume destul de reduse, din cauza faptului că nu-şi puteau permite investitii pe lungă durată,
în Transilvania situaţia era şi mai gravă. Faţă de Ungaria, în zona noastră nu s-a dezvoltat un grup de mari
comercianti de grâne care să investească în alte domenii ale economiei între care şi în construcţiile de căi ferate.
Acest fapt se datorează în primul rând condiţiilor geografice şi istorice. Numai părţile vestice au fost propice
unei culturi pe scară largă a grâului, care putea fi comercializată în părţile austriece ale Imperiului. Pe lângă
aceasta, simplul fapt că Transilvania a fost cea mai estică zonă, a îngreunat trimiterea produselor ardelene pe
pieţele statului dualist. În asemenea conditii nu putem vorbi de aşa numitul "selfsustainement".
Politica statului ungar în materie de căi ferate a fost determinată de faptul că puterea politică a fost în mâna
aristocratiei maghiare aflată în strânse legături cu burghezia austriacă. Astfel interesul major a fost înlesnirea
construirii liniilor în concordanţă cu cerinţele marii moşii, adică transportul produselor agricole în masă pe
piata comună a Monarhiei.
Între condiţiile capitaliste căile ferate au fost construite prin două modalităti de finan~al'e: de stat sau de
capitalul privat. Alegerea n-a fost deloc uşoară. În acest caz interesele aristocraţiei maghiare şi ale burgheziei
austriece nu s-au potrivit. Realizarea unei retele de căi ferate de stat ar fi fost ideal pentru marea moşie pentru
că astfel ar fi putut controla mai bine lucrurile. Sistemul privat a fost agreat de investitorii austr1eci conduşi de
familia Rotschild, care a văzut concurentă într-o retea de stat.
Ministrul de fin;inţe ungar L6nyay Menyhert a favorizat constructiile de stat, fată de cele private. Pentru
finanţarea lucrărilor a încercat să facă rost de bani prin lansarea unor bilete de împrumut feroviar. Prima dată s-
a adresat casei Rotschild, dar aceştia, din interese economice nu au intrat în afacere. După acest eşec, ministrul
ungar a ajuns la un acord cu firme frantuzeşti şi germane. Rotschilzii însă au folosit toată influenta pentru a
îngreuna împrumutul. Omul lor cel mai influent a fost politicianul de remarcă Trefort Agoston, care a fost
implicat în mai multe afaceri ale casei Rotschild. 104
Hi.nă la urmă, guvernul a fost nevoit să dea concesii casei bancare de la Viena, după care aceştia au preluat
intermedierea afacerii, dar problemele apărute în decursul acestuia au dus la diminuarea rolului statului în
constructiile de linii de căi ferate din Regatul Ungar. Dintre cele 25 de concesii eliberate între 1868 şi 1872,
numai 7 au fost date pentru stat şi aceştia erau linii de importantă secundară. 105
Chiar dacă liniile de stat, administrate de Căile Ferate Ungare de Stat (MA V) au reprezentat interesele marii
moşii, capitalul străin n-a fost exclus nici din aceste afaceri. Capitalul necesar pentru construirea acestor linii a
fost procurat tot prin împrumuturi de stat, de pe pietele financiare din străinătate. Aceste împrumuturi au fost
102 Egyed Ăkos, op. cit., p. 157.

1oJ Kiiver Gyiirgy, Jparososd6s agr6rorsz6gban. Magyarorszag gazdas6glăf'lenete 18.48-191 ~- ~ondol~t,_Budap~st. .1982, p. ~1.
1o4 Lederer Emma, Az ipari kapitalizmus kezdetei Magyarorszagon (Inceputunle capJtalismulw mdustnal m Ungarw),
Kozoktatâsi.igyi Kiad6vâllalat, Budapest, 1952, p. 96.

105 Fiildi Tamâs, op. cit., p. 35.
346
iniermediate de Wiener llankverein, Banca Anglo-Austriacă, Banca Franca-Austriacă, Banca Franca-Ungară,
Janca Anglo-Ungară. Aceste bănci au luat parte şi la executarea lucrărilor de construcţii.
Capitalul străin a jucat un rol hotărâtor la toate liniile construite după 1867. Acest capital a apărut sub
mai multe forme: ca proprietar al concesiilor, ca întreprinzător în construcţii, ca acţionar al societăţilor de căi
îerate, ca intermediar al tranzacţiilor.
La finanţarea constructiilor, pe lângă capitalul austriac, a jucat un rol important şi capitalul german, englez,
francez, belgian şi cel italian. Rolul principal însă a revenit celui austriac: dintre cele 21 de bănci care au fost
implicate în construcţii de căi ferate, 15 s-au aflat în sfera de interese a capitalului austriac. Între aceştia trebuie
să menţion~m pe pnmii trei: Banca Franca-Austriacă, Banca Anglo-Austriacă şi Creditanstaltul (Rotschilzii).
Cu toate acestea trebuie stabilit un lucra foarte important: în spatele capitalului austriac a stat capitalul străin
\nvestit în băncile de la Viena. La sfârşitul epocii dualiste 80% a capitalului străin investit în părple austriece
au fost reinvestite pe teritoriul Regatului Ungar. 106
Pe lângă investitorii străini, a luat parte în aceste afaceri şi aristocraţia maghiară prin marile familii, ca
Zichy, L6nyay, Esterhă.zy, Forgâch, Andrâssy, Bânffy, Festetich, Podmaniczky, precum şi marea burghezie în
formare prin persoana lui Wahrmann M6r, Deutsch Bernât, Brull Miksa.
Capitalul investit între 1867 şi 1872 era de 519 milioane de florini, din care 433,5 milioane în liniile private
iar 85,5 milioane în ale statului. Având în vedere faptul, că investitorii interni au participat cu sume modeste,
putem trage concluzia că în liniile private au fost investite 350-400 milioane de florini de către străini. 107
Desigur se pune şi întrebarea, oare de ce a fost atrasă această sumă importantă în acest sector? În prima
perioadă, concesiile date pentru contrucţiile de căi ferate au fost acordate pe o perioadă de 90 de ani şi statul
a garantat investitorului un venit anual de 6-9 %. În cazul în care afacerea n-ar fi realizat profitul mult dorit,
statul plătea o dobândă de 5% din buget. 108
În astfel de condiţii acest sector a fost împânzit de burghezi străini şi magnaţi unguri, de bănci cu un
capital imens şi de speculanţi fără bani, de întreprinzători în construcţii şi de gentry care "aranjau" la minister
concesiile. Omul politic mai sus amintit, Trefort Agoston, el însuşi interesat în acest sector, a rostit următoarele
cuvinte: "Fiecare zi în care nu se construieşte cale ferată, reprezintă o pierdere reală pentru ţară." 109
Parlamentul maghiar în perioada 1867-1872, anual a aprobat 4-5 concesii de cale ferată. Procurarea
autorizaţiei n-a fost urmată de începerea lucrărilor de construcţii ci de un şir de speculaţii. Concesiile au fost
vândute pe bani frumoşi pentru investitori. Statul a plătit drept dobândă în 1870 1 milion de florini, între 1871
şi 1873 anual 8 milioane, iar în 1874 15,8 milioane. În aceste condiţii nu-i de mirare, că au apărut persoane
dubioase, care au încercat să profite de ocazie.
Căile Ferate Orientale (Keleti Vasut)

Cel mai mare scandal financiar în sectorul feroviar s-a declanşat tocmai în jurul construirii liniei Oradea-
Cluj-Braşov. Cererile pentru autorizaţii au fost depuse încă în 1862 de două grupări, de Uniunea Economică
Ungară (Orszagos Magyar Gazdasagi Egyesiilet) şi de un consorţiu condus de con ţii ardeleni Zichy Odan şi
Tholdalagi Ferenc. Autorizaţiile însă nu au fost eliberate din două motive: în primul rând din cauza lipsei
de capital şi în al doilea rând cancelarul transilvan Nâdasdy Ferenc prin ţinerea în suspans a putut şantaja
aristocraţia antihabsburgică.
Imediat după instaurarea regimului dualist au apărut cinci firme, între care şi consorţiu} familiilor Bânffy
şi Kârolyi protejat de ministrul transporturilor şi al muncilor publice ardeleanul Mik6 Imre. 110 Dar Hollân Erno,
secretarul de stat al lui Mik6, fără cunoştinţa şefului său, a eliberat autorizaţiile pe numele întreprinzătorului
englez Charles Wauing. Această persoană, oficial a fost membrul al firmei de construcţii engleze Warring
106
The Cambridge Economic History of Europe, redactat de Peter Mathias-Sidney Pollard,Cambridge-New York-New
Rochellc-MelLoume·Sydney, 1989, voi. VIII., cap. XII., p. 856.
107
Foldi Tamâs, op.cit. ,p. 48.
'
08
Ibidem, p. 36. şi Berend T. Ivân-Rânki Gyiirgy, A magyar gazdasag szaz eve, Kossuth Konyvkiad6, Kozgazdasâgi es Jogi
Kiiuyvkiad6, Budapest. 1972, p. 33.
109
Schbnberger Ludwig, Die Ungarische Ostbahn. Ein Eisenbahn- und Finanzscandal (Calea ferată orientală. Un scandal
financiar), Wien, 1873, p. 9-10.
110
Lederer Emma, op. cit., p. 113.
J47
& Eckerseley, în realitate a fost stromannul casei bancare belgiene Bischofsheim E- fi1rs~'l .. 11 ir pmcurarea
autorizaţiilor a avut un rol important un anumit domn Nemeskery Kiss Mikl6s, un prieter.. speciai ai lui L6nyay,
care pentru acest "serviciu" a primit aproximativ 4-5% din suma de constructii a liniei, sumă care trebuia
împărţită cu secretarul de stat mai sus amintit. În urma acestor acţiuni Charles Warring a primit autorizaţiile
pentru construcţia liniei de cale ferată Oradea-Cluj-Braşov. În autorizaţii figura o su:r:ă im-onsil la costuri,
614 000 florini pe milă, cu o asigurare de stat de 7,5%, adică 46750 florini pe milă. Warring a predat aceste
autorizaţii Băncii Anglo-Austriece, care a început formarea unei societăţi pe actiuni. Acţiunile au fost plasate în
Paris, Bruxelles, Amsterdam şi în Germania. În fotoliile consiliului directoral au stat politicienii şi aristocraţii
de seamă ale vremii.
Însăşi fondarea Societăţii Căii Ferate Orientale (Keleti Vasutt6rsas6g) a fost o mare afacere. Cu un capital
nominal de 75 milioane de florini, costurile de întemeiere au ajuns la 7,3 milioane, adică 91250 florini pe milă.
Întemeietorii au profitat şi în urma agioului de argint 112 : plăţile au fost efectuate în monede de argint, care au
fost luate ca şi cum ar fi fost de bancnote iar diferenţa a fost dirijată în conturi personale. 113 Astfel s-au îmbogăţit
"întemeietorii" societăţii.
Numai după aceste tranzactii au început lucrările de constructie a liniei. Linia a fost împărţită pe patru
tronsoane, dar pentru că garanţiile erau de aceeaşi sumă pe fiecare milă, lucrările au început pe tronsonul unde
erau nevoie de cele mai mici investiţii. Au apărut costuri necalculate, la care sumele au fost transferate de
Banca Anglo-Austriacă. Warring a cerut sume necalculate şi când banca a refuzat transferul acestora englezul
a sistat lucrările. Societatea a reziliat contractul şi au inceput cercetările, care au scos la iveală faptul că din
capitalul de pornire doar 5 milioane mai există (12%) şi din cele patru tronsoane nici unul nu este finalizată.
Primul tronson era pe punctul de finalizare, al doilea era realizat pe jumătate iar la celelalte două tronsoane
încă nici n-au început lucrările.
Capitalul a dispărut înainte ca linia să fie construită. Cauzele erau multiple. Pe lângă cele scrise mai sus,
Warring s-a autopremiat cu 2 milioane pentru lucrările de pregătire, a plătit din capitalul de construcţie unele
lucrări care după contract ar fi trebuit finanţate de el. A încercat să-şi acopere sumele delapidate pe seama
salariilor muncitorilor, astfel a rămas dator cu salarul pe două săptămâni a 20000 de muncitori.
După acest eşec englezul a trebuit să renunţe la afacerile din Ungaria şi a plecat în Imperiul Otoman unde
a continuat afacerile dubioase. Lucrările de constructii au continuat din capitalul disponibil şi după terminarea
acestuia societatea a cerut şi a primit dreptul de a elibera acţiuni garantate de stat. Din cauza "renumelui"
câştigat, eliberarea de acţiuni s-a dovedit a fi un eşec. Societatea a cerut un credit de amanet pe obligaţiunile
disponibile de la un grup bancar (Banca Franca-Austriacă, Banca Franca-Ungară şi Vereinsbank), cu condiţia de
a plăti cele 15,2 milioane împreună cu dobânda într-un an de zile. Această afacere realizată tocmai în 1873 era
destinată falimentului. Dar a fost garantată de stat, care după falimentul societăţii a trebuit să ia împrumuturi
de la casa Rotschild.
Nici lucrările tehnice n-au fost de o calitate ideală. Schimbări majore s-a efectuat pe tronsonul Cluj-
Războieni, unde, în pofida cererilor înaintate de municipalitatea oraşului 1\uda în loc de Cluj-Pata-Turda,
linia a fost condusă pe tronsonul Cluj-Apahida-Valea Florilor-Câmpia Thrzii. Constructorii au motivat faptul
cu problemele tehnice care pot apărea pe tronsonul Pata-Boju-Thrda din cauza terenului alunecos. Aceste
argumente însă erau prea uşoare, cauza reală a fost interesul moşierului John Paget care avea mari terenuri în
Câmpia Turzii şi în acelaşi timp era membrul consiliului directoral al societăpi. 114 Primele probleme tehnice
au apărut în zona Stanei, unde numai cu 1000 de muncitori au reuşit să taie muntele în decursul a mai multor
luni. Nici în zona Valea Florilor n-a fost mai uşor, unde din cauza terenului umed au avut loc mai multe
alunecări de teren.
Cu toate acestea statul a protejat societatea până în anul1876, când a preluat toate datoriile societăţii şi a
schimbat acţiunile în argint ale acesteia pe obligaţiuni de stat în aur cu o dobândă de 5o/o. Astfel a ajuns linia
în administrarea Societăţii Căilor Ferate Ungare (MAV). 115
111
Schonberger Ludwig, op. cit., p. 11-12.
112 După 1848 bancnotele eliberate de Banca Naţională ale Austriei s-au depreciat faţă de florinul de argint, astfel că la
schimbarea bancnotelor în monede de argint trebuia plătit o sumă mai mare decât valoarea nominală a bancnotelor,
acest plus a fost agioul de argint, care a funcţionat până-n 1878
113
Foldi Tamăs, op. cit., p.40-41.
114
Egyed Akos, op. cit., p.154.
115 Foldi Tamăs, op. cit., p. 44.
Căile ferate locale
Începând cu 1880 suntem martorii a două tendinţe interesante: pe de o parte statul ungar a început să preia
principalele linii în administrarea Societăţii de Căi Ferate Ungare (MA. V.), pe de altă parte prin legea XXXI din
acelaşi an a încercat să câştige încrederea capitalului străin pentru investitii în căile ferate locale. În timpul
discuţiilor efectuate pe marginea proiectului de lege, în parlamentul ungar un deputat a declarat "Trebuie să
recunoaştem faptul, că fără atragerea capitalului străin nu putem să realizăm mare lucru în construcţiile de căi
ferate locale". Tot în acest spirit a fost formulată şi votată legea IV din 1888, care nu a impus plata garanţiei,
ca în cazul căilor ferate de interes major, dar a autorizat pe ministrul de comerţ la împărţirea a 300000 şi
după 1894 a 400000 de florini pentru ajutorarea acestor societăţi. În cazul Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi
Maramureşului vezi lista, cu denumirile societăţilor de căi ferate locale care au primit ajutor116 :
Şibot-Cugir Luduş-Bistriţa
Vinţu de Jos-Thrnu Roşu Carei-Şomcuta Mare

Arad-Cenad Sibiu-Sighişoara
Huedin-Călata Oradea-Vaşcău
Braşov-Trei Scaune Zona Năsăudului

Alba lulia-Zlatna Oraviţa-Bocşa-Reşiţa
Vanători-Odorhei Petroşani-Lupeni
Caransebeş-Haţeg Valea Someşului

Valea Tîrnavei Mici Satu Mare-Bicsad
Timişoara- Buzi aş Satu Mare-Baia Mare
Timişoara-Lipova- Rodna Sălaj
Timişoara-Sănnicolau Mare Thrda-Câmpeni-Abrud
În afară de subvenţiile guvernamentale, au avut dreptul să ajute aceste societăţi şi poşta, comitatele şi alte
oficialităţilocale.
Cauza principală ale acestei tendinţe era faptul că şi după naţionalizarea liniilor principale şi introducerea
noilor tarife, mult mai avantajoase transportului de mărfuri, multe dintre zonele ţării erau încă izolate.
Fiindcă până la această dată majoritatea liniilor principale deja au fost construite, investitorii germani,
care au început să preia iniţiativa pe pieţele de capital ale dublei monarhii s-au îndreptat spre liniile de căi
ferate de importanţă locală.
După intrarea in vigoare în 1880 a noii legi despre căile ferate locale, a apărut Banca Ungară de Căi
Ferate care a încercat să profite de noile înlesniri. Banca a fost întemeiată de grupul financiar franca-austriac
Bontoux, dar au avut acţiuni şi grupuri germane ca fakob Landau din Berlin, casa bancară Sulzbach Gebriider
din Frankfurt am Main, dar n-a avut o viaţă lungă. 117
În această perioadă în Germania au functionat deja unele societăţi care s-au profilat pe construirea şi
administrarea căilor fearate locale, ca Lenz&Co, Ostdeutsche Eisenbahn Gesellschaft, Allgemeine Deutsche
Kleinbahn-Gesellschaft, Vereinigte Eisenbahn-und Bertiebsgesellschaft. În urma eşecului Băncii Ungare de Căi
Ferate, investitorii germani au încercat să se alieze, astfel s-a născut în 1888 banca Eisenbahn-Rentenbank,
cu participarea a două case bancare din Frankfurt, a mai sus amintitei Sulzbach şi Erlanger şi a băncii
Lănderbank.
După un an, cu participarea Băncii Ungare de Comerţ de la Pesta, s-a deschis un birou pentru administrarea
liniilor aflate în proprietatea lor cu o lungime de 4714 km. Biroul s-a format după modelul birourilor de profil
din Germania. În fruntea instituţiei a stat Gerhardt Gusztâv, cel mai bun specialist al vremii din Ungaria. După
o perioadă, Banca Comercială de la Pesta a ieşit din afacere, înfiinţându-şi propriul birou. Astfel la societatea
condusă de Gerhardt au rămas numai căile ferate aflate în sfera de influenţă a băncilor din Frankfurt am M. şi a
116
ASU, K269, fasc. 439.
117
Făldi Tamâs, op. cit.,p. 115.
349
Drezdner Bankului (a cărei capital de bază era de 231 milioane de mărci). Societatea avea în administrare 2874
km de cale ferată. 118
În 1892 sub tutela Băncii Ungare de Comert s-a format Societatea Căilor Ferate Locale Ungare S.A.
(Magyar HelyilkdekU Vasut Rt.). Partenerii au fost: liinderbank, Nationalbak fiir Deutschland, precum şi casa
bancară Erlanger. Banca avea un capital de pornire de 4 milioane de florini, din care 50% capital străin şi 50%
capital autohton. Banca a practicat următoarea politică financiară: a eliberat obligatiuni pe pieţele financiare
internaţionale şi banii obpnuti i-a împrumutat societăţilor constructoare de linii de căi ferate locale. La sfârşitul
anului 1899 a eliberat obligaţiuni cu o valoare de 37,8 milioane de koroane. 119
Pe lângă aceste instituţii financiare s-a mai implicat şi Uniunea Bancară din Budapesta (Budapesti
Bankegyesiilet Rt.). Banca a fost un institut de credit neînsemnat înainte de recapitalizarea făcută de casa
bancară Erlanger în anul 1894. Dacă în cazul Societăţii Căilor Ferate Locale pe lângă interesele investitorilor
germani au avut un cuvânt şi investitorii unguri din Banca de Comerţ, putem considera Uniunea Bancară ca
fiind o simplă sucursală a casei Erlanger. 120
Cei mai mari investitori germani în căile ferate locale au fost Eisenbahnrentenbank Fiunkfurt a. M. cu 47,8
milioane de coroane investite, Centralbankfiir Eisenbahnwerte Berlin cu 38,7 milioane de coroane, Lokalbahn
A.G. din Munchen cu 20,8 milioane de coroane, Eisenbahnbank Itankfurt a. M. cu 11,5 milioane de coroane şi
Vereinigte Eisenbahn und Betriebsgesellschaft Berlin cu 7 milioane de coroane. 121
În privinta prezenţei predominante a capitalului german putem lua ca exemplu cazul Societăţii de
Cale Ferată Locală Carei-Şomcuta Mare (Nagyk6.roly-Somkuti H.E. V.Rt.). Din acţiunile societăpi în valoare de
4782000 koroane au fost plasate pe piaţa de capital german acpuni în valoare de 3400000 de koroane. 122
În aceste condiţii, nu e de mirare că majoritatea liniilor de căi ferate locale din Transilvania, Banat, Crişana
şi Maramureş au fost construite cu ajutorul investitorilor germani. Acţionarii majoritari la societăple de căi
ferate locale, ca de exemplu Braşov-Trei Scaune sau V'anători-Odorhei au fost investitorii germani. În şedinţele
consiliilor de acţionari au luat parte în arnândouă cazuri reprezentanţii investitorilor germani: ai casei Erlager
din Frankfurt a. M., precum şi ale băncii feroviare Eisenbahn-Rentenbank din acelaşi oraş german. 123 Societăţile
au încercat să practice o politică de atragere a călătorilor şi a comercianţilor pentru a-şi mări numărul de
persoane şi volumul de marfă transportată.
În cazul societăţii braşovene conducerea a încercat reducerea tarifelor de călători prin introducerea
motovagoanelor, în urma căruia s-a mărit atât numărul de călători de la 419858 în 1903 la 922967 în 1908, cât
şi venitul încasat de la 89680 la 188894 de koroane. În prima perioadă au folosit motoare cu abur, la sfârşitul
perioadei au introdus cele cu benzină şi electromotoare. 124
La sfârşitul perioadei dualiste pe teritoriul Regatului Ungar au fost construite 10922 km de căi ferate locale
pe lângă cele 10000 km de căi ferate principale. Administrarea acestora în majoritatea cazurilor a fost predată
statului, care nu a naţionalizat, ci numai a administrat. În astfel de situape au ajuns şi liniile Carei-Şomcuta
Mare, Satu Mare-Ardud şi Sighişoara-Agnita.
Se pune şi problema costurilor de constructii ale acestor căi ferate locale. Faţă de căile ferate de importanţă
majoră, acestea au fost realizate cu sume mult mai modeste. Au folosit materiale mai ieftine, de exemplu la linia
Satu Mare-Baia Mare podurile feroviare au fost construite din lemn de stejar, dar nici calitatea lemnului folosit
ca suport de şine n-a fost cea mai bună. În astfel de condiţii nu-i de mirare că societăţile constructoare nu au
cheltuit mult. Vă dau ca exemplu cheltuielile de constructii ale unor linii de căi ferate locale din Transilvania,
Banat, Crişana şi Mararnureş : 125
118 Haich Kâroly., A helyierdelai vasutakr61 (Depre căile ferate locael), Budapest, 1910, p. 96.
119
Foldi Tamâs, op. cit., p. 118.
120
Ibidem, p. 120.
121 Artur Lorenc, Die Eisenbahnpolitik Ungarns, Heidelberg, 1909. p. 103.
122 Dr. F.S. Omar, Deutsche Milliarden in Gefahr,P!utus, 1906, Ill.,9, p. 154.
123 ASU, K-269 Penzugyrniniszterium(Ministerul de Finante), fasc. 401.
124
Haich Kâroly, op. cit., p. 59.
125 Szterenyi J6zsef, Iparfejlesztes, Budapest, 1902, p.819.
350
Cheltuieli în florini Lungimea totală a
Societatea Costul liniei în florini
peunkm liniilor
Petroşani-Lupeni 43743 18,057 790000
Sibiu-Turnu Roşu 41087 31,637 1300000
Timişoara-Sânnicolau Mare 37608 61,055 2300000
Valea Someşului (Apahida- 36704 209,329 7700000
Dej-Jibou-Baia Mare)
Alba Iulia-Zlatna 33764 38,270 1300000
Vânători-Odorhei 32413 35,624 1160000
Avrig-Făgăraş 31352 51,988 1630000
Arad-Cenad 30861 324,940 10030000
Pişchi (S imeria )-Hunedoara 30816 15,044 470000
Braşov-Trei Scaune 27010 118,470 3200000
Sibiu-Cisnădie 26441 5,897 160000
Sălajului 24064 127,940 3100000
Oradea- Beiuş-Vaşcău 23715 117,155 2800000
Luduş-Bistriţa 23688 92,237 2200000
Carei-Şomcuta Mare 23015 85,440 200000
Tîrgu Mureş-Reghin 20949 32,459 680000
Satu Mare-Baia Mare 17803 56,171 1000000
Sebiş-Moneasa 15610 21,135 330000
Acest episod se încadrează într-un proces mai larg. La începutul secolului XX., cele mai profitabile căi
ferate locale au fost deja construite, ceea ce a însei1UJ.at că liniile construite după această perioadă erau tot
mai puţin profitabile. Astfel s-a întâmplat că dintre acele 86 de linii care, în urma unor contracte au intrat în
administrarea M.A.V.-ului, 41 nu atingea un venit anual de 2500 koroane pe un km. Dacă scădem din această
sumă cele 2200 de koroane de cheltuieli de menţinere pe un km, nu rămâne prea mult. 126 Cu toate aceastea, cu
luarea în administrare ale acestor linii, în condiţiile unei perioade scurte de stagnare economică generală care
a început în 1896, societatea de stat a reuşit să-şi menţină creşterea constantă a veniturilor.
Aşadar, putem constata faptul că, investitorii germani, în afară de unele cazuri (Stroussberg) au venit cu
intenţii serioase, desigur în speranţa unui profit realizabil. În atragerea investitorilor a avut un rol important
legislaţia economică ungară, care a înlesnit (câteodată lăsând breşe de intrare a unor persoane dubioase) şi în
acelaşi timp a garantat afacerile investitorilor cu sume serioase.
În cazul investitiilor străine se pune şi problema urmărilor pozitive şi negative ale afacerilor realizate.
Prima realizare, indiscutabil pozitivă, ale acestor investiţii a fost apariţia liniei de transport şi comunicaţii sau a
unei uzine, întreprinderi, care a facilitat dezvoltarea economică şi socială a regiunii respective. Desigur se pune
şi problema că împreună cu efectele pozitive ale deschiderii spre o lume mult mai dezvoltată, au apărut şi cele
negative, dar aceste două lucruri se pare că sunt inseparabile în încercările de modernizare ale oricărei epoci
istorice. Ca urmare a investitiilor străine efectuate în acest sector, numai 4% a capitalului investit era de origine
autohtonă. Astfel s-a putut întâmpla că anual au fost plătiţi 24,5 milioane de koroane drept dividente pentru
acţionarii străini, adică 77% din venitul anual al societăţilor de căi ferate private şi locale din Regatul Ungar. 127
Important este că dacă punem în balanţă urmările pozitive şi cele negative, cele pozitive au dominat, în urma
cărora această regiune a Europei a reuşit să se încadreze în noua linie de dezvoltare economică şi socială.
126
Szab6 Jenă, Helyi erdelai vasutaink jov6je.Kiilonlenyomat a Kozgazdasagi Szemle 1903. evi januari fiizeteb61 (Viitorul
căilor ferate locale. Extras din Revista Economică numărul din ianuarie 1903}, Budapest, 1903, p. 23.
127 Artur Lorenc, Die Eisenbahnpolitik Ungarns, Heidelberg, 1909. p. 467.
351
Modernitate şi arhaism în lumea năsăudeană
în secolul al XIX-lea şi începutul secolului xx
Virgil MUREŞAN
Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 adusese pentru populaţia românească a Transilvaniei
răspunsul final al problemei naţionale; entuziasmul, visul împlinit, minunea nesperată şi viitorul deschis tuturor
aspiraţiilor vechi şi noi lăsau, undeva în spate, învăluite în umbră, multiplele probleme social-economice şi
spiritual-culturale pliate toate pe fundalul greu penetrabil al imaginarului şi mentalităţilor colective specifice
fiecărui grup etnic şi social. Românii, maghiarii, saşii, evreii îşi aveau în trecut realitatea unei convieţuiri şi
separări, acalmii şi violenţe pe cât de izvorâte din imediatul naţional-economic, social, juridic, etc., pe atât
dintr-o multitudine de imagini colective ale unora asupra altora, şi ale tuturor asupra situaţiei în sine.
Dacă pentru naţiunea română în ansamblul său, evenimentul a adus împlinirea cunoscută, anii imediat
următori - cu greutăţi inerente sfârşitului războiului şi edificarea unui nou stat, au lăsat să iasă la suprafaţă
stări de spirit încărcate de regret şi "nostalgii" pentru realitatea dispărută 1 • Anumite spaţii ale Transilvaniei
au cunoscut înainte de 1918, o existenţă marcantă din perspectivă simbolic-naţională atât de influentă încât
dispariţia ei va face posibilă starea de spirit amintită.
Din această categorie face parte şi spaţiul socio-uman intrat în istoriografie ca graniţa năsăudeană, unde
trecutul s-a dovedit într-o măsură însemnată a avea întâietatea sa naţională şi culturală asupra prezentului
interbelic acuzat de "cosmopolitism", urmărirea doar a jntereselor personale- individualism" toate acestea pe
fondul dispariţiei liantului societăţii româneşti ardelene antebelice- naţionalismuF.
Năsăudul deceniilor doi şi trei apărea contemporanilor ca "o simplă amintire a celui de pe vremea
ungurilor", când multe dintre aspiraţiile împlinirii profesionale şi naţionale îl aveau ca punct de reper, prezentul
sub tăvălugul naţionalizării şi uniformizării trimiţând "graniţa ca formă regională, mai ales, şi chiar ca expresie
"etnografică" în amintirea comună a tuturor.
Această stare de spirit o găsim prezentă, răspândită în întreaga societate năsăudeană şi, ca o consecinţă a
mutaţiei treptate a centrului de interes a românilor de aici înspre oraşul Bistriţa începând cu sfârşitul secolului
al XIX-lea, contribuţia decisivă având-o în acest sens formarea comitatului Bistriţa-Năsăud cu centrul la Bistriţa,
Năsăudul păstrând totuşi şi în perioada interbelică, aproape nediminuată, dimensiunea sa şcolară.
Pentru aceasta încercăm să trimitem discursul nostru înspre evenimentele de început ale procesului de
modernizare ale acestei lumi rurale, încadrabil de altfel în contextul transilvan şi imperial, cu caracteristici
ce vor fi evidenţiate, proces care prin intermediul rezultatelor sale materiale şi spirituale a dus la apariţia
unei societăţi adunate în jurul instituţiilor sale militare, eclesiastice, şcolare şi bancare din a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, toate pe un fundal în care ideea naţională a oferit tuturor şi în primul rând elitelor, baza
oricărei obiectivări politice, sociale şi juridice.
Cum centrul acestei comunităţi - Năsăudul - a fost în diferitele sale etape istorice, un centru militar,
eclesiastic, judecătoresc, şcolar sau bancar, fără să fie unul meşteşugăresc sau industrial, am urmărit, în
principal, trei aspecte ale modernizării specifice: învăţământul şi creditul, pentru ca discursul public să ofere
locul de regăsire al tuturor acestora, aşa cum oamenii locului - ,,intelighenţia" secolului XIX - a înţeles să
răspundă diferitelor propuneri ale modernităţii provenite fie din interiorul acestei lumi, fie din exteriorul ei .
Situat geografic şi politic într-un spaţiu de graniţă permanentă, Districtul Rodnei sau Districtul Năsăudului
se afla, începând cu unirea religioasă de la finele secolului XVII şi început de secol XVIII, într-un proces de
modernizare generală când lentă, când accelerată, în funcţie de contextul general al imperiuluP.
1
V. Mihardea, Odobescu la Năsăud, în Studii şi Cercetări Etnoculturale, voi. VIII, Bistrita 2003, p 16-23.
2
Idem, op.cit., p 22.
Revista Bistriţei, XVIII, 2004, pe. 353-364
353
Dacă de o modernitate economică, bancară şi a mijloacelor de transport nu poate fi vorba până în a doua
jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea, trecerea de la structura civilă, la cea militară
şi, în primul rând trecerea de la organizarea acestei lumi în jurul unor obişnuinţe ale unui timp ancestral şi
anistoric la cea a lumii militare imperiale cu toate caracteristicile sale, ne va permite să plasăm, la cumpăna
anilor 1763-1764, începutul unei modernizări şi formarea unei identităţi care, cu transformările inerente, va da
acestei lumi şi elementele de rezistenţă la numeroasele puseuri de alteritate ale timpului istoric.
Trecerea de la structurile sociale civile ale graniţei la cele militare au găsit, după cum arată documentele 4 ,
comunităţile în discuţie, divizate între dorinţa de a refuza oferta imperială şi rămânerea în cadrul vechilor
structuri săteşti, cu obişnuintele aferente- opţiune să spunem a unei ,.tabere conservatoare" şi, cea de a accepta
amintita ofertă cu beneficiile sale, care era îmbrăţişată de elementele tinere aflate deja în contact cu realităţile
militare5 •
Exponenţii primei orientări având în frunte una dintre cele mai ancestrale instituţii ale satului românesc
- Bătrânii satului- par a nu ceda eforturilor de convingere şi constrângere ale autorităţilor austriece, astfel încât
acestea se văd silite să schimbe elementele potrivnice - juzii satelor cu tineri subofiţeri ai regimentului nou
înfiinţat. În acest sens, raportul comisarului imperial Siskovich de la 1766- vorbeşte despre aceşti bătrâni ce au
fost în cele din urmă ,.într-un mod blând" făcuţi să renunţe, cu această ocazie, şi la ,.purtatul bărbilor"- arătând
că într-o societate militară nu ar fi tocmai potrivit acest lucru 6 •
Tot pentru această perioadă, opţiunea conservatoare/tradiţionalistă este prezentă fie prin instigarea
la emigrare în Moldova, pusă la cale de aceeaşi ,.bătrâni ai satelor", fie de forme violente de împotrivire la
militarizare cum a fost şi evenimentul intrat în istorie sub numele de Revolta de la Salva, condusă de un astfel
de bătrân al satului- Tănase Todoran 7 •
Trebuie să vedem în aceste reacţii, atât incertitudinea firească legată de un nou început, de această
dată militar, fundamentat de autoritatea centrală, despre a cărei acţiuni oamenii locului nu aveau amintiri
tocmai pozitive- privilegiile acordate şi reconfirmate de către regii maghiari pe parcursul secolului al XV-lea
fiind mereu puse în discutie şi încălcate de saşii bistriţeni, astfel încât noile acorduri puteau să aibă aceeaşi
finalitate, iar această reţinere din partea conducerii comunităţilor îşi va dovedi în viitor partea ei de adevăr
-cât şi ,.spaima" acestei instituţii conducătoare în faţa pierderii unor influenţe şi avantaje deţinute din timpuri
străvechi în lumea satului şi, chiar atingeri ale propriei imagini la fel de ancestrale, cum este obligaţia de a
renunţa la purtatul bărbiilor 8 •
Întâlnirea însă, a acestei societăţi cu istoria, permite apropierea propriei imagini existente, construită până
atunci pe o bază de sensibilităţi specifice lumii medievale şi a unor vecinătăţi conflictuale atât de marcante
între două spaţii naţionale şi socio-juridice diferite, de o normalitate specifică unei lumi rurale aflate într-un
moment de răscruce. Astfel, dacă informaţiile pe care de deţinea Generalul Baron Siskovich, referitoare la ,.acei
români", erau în sensul unui popor, în genere, ,.dedat la lucruri extreme, fluctuant în decizii şi nestatornic" 9
-starea de fapt sesizată la faţa locului fiind cea a unei societăţi orientată pragmatic, care în opţiunea de a trece
la starea militară ţine cont de favorurile ce provin din aceasta.
Dacă în situaţia satelor năsăudene militarizarea a însemnat totuşi o continuitate şi o întărire a privilegiilor
şi libertăţilor de sorginte medievală, în cazul celor de pe Valea Bârgăului şi a Şieului, aflate până la 1784 în
trecerea la starea militară, a adus şi pentru ele libertăţile şi privilegiile amintite. Observăm astfel, adiacente
acestor mutaţii demografice şi a statutului socio-juridic, şi o concentrare a elementului românesc într-o
3 Vezi rolul jucat de unirea religioasă de la finele secolului XVII şi începutul celui de-al XVIII-lea în procesul de
modernizare al societăţii româneşti ardelene, în Istoria Românilor, val. VI, Bucureşti 2002, p 527-586.
4 Din raportul Gen. Baron Siscovich din 21 august 1736 cu privire la situaţia din ţinutul Regimentului II de Graniţă; în
I.Sigmirean, A, Onofreiu, Istoria judeţului Bistriţa-Năsăud în documente şi texte, Bistriţa 2001, dac. 46, p 120-121.
5 Mathias Bemath, Habsburgii şi începuturile formării naţiunii române, Cluj-Napoca, 1994, p 181-182.
6
Ibidem.
7
Ibidem.
8 Acţiunile de laicizare, concretizate aici §i de acţiunile împotriva mănăstirilor §i călugărilor ortodocşi de la Parva,
mutaţiile în spaţiul habitatului- prin aducerea locuitorilor din partea muntoasă §i deluroasă înspre centrullocalităţilor,
mutarea unor localităţi în alte locaţii (ex. Nepos).
9 Din raportul Gen. Baron Siscovich din 21 august 1736 cu privire la situaţia din ţinutul Regimentului Il de Graniţă în loc.
cit., Bistriţa 2001, dac. 46, p 120.
354
comunitate de interese, ce va rezista deselor încercări administrativ-politice ale istoriei de durată lungă, într-o
variantă specifică, devenită una din caracteristicile de bază ale acesteia 10 •
Pentru Magistratul oraşului Bistriţa aceşti iobagi români nu reprezentau la 1760 altceva decât "vagabonzi
toleraţi care niciodată n-au avut drepturi sau vreo proprietate fie ea de orice natură". Astfel, noul statut al granitei
militare a fost fără îndoială elementul de atracţie şi de legătură pentru comunitatea şi epoca în discuţie 11 , începând
acum formarea, pe baze militare şi confesionale, a unei geografii naţionale, unitare, legate treptat de tot mai
multe realităţi economice, comerciale, administrativ-politice şi, cum vom vedea în continuare, în primul rând
cultural-educaţionale, ce vor da acestui spaţiu o nouă identitate. Fără să facem recurs mereu la istoria generală a
Imperiului sau a Transilvaniei- toate aceste transformări sunt oferite de situaţia întregului imperial, ca politică a
acestuia, îmbrăţişată de populaţia românească în vederea rezolvării unor multiple probleme, într-o vreme în care
ideea naţională modernă a secolului al XIX-lea şi discursul public românesc era la început de existenţă 12 •
Dar să vedem ce a însemnat şi din punct de vedere material, al geografiei localităţilor, această nouă
dimensiune militară. Pentru aceste începuturi avem însemnările unui ofiţer de origine italiană al Regimentului
II de Graniţă, Antonio Cosimelli care, foarte probabil, la comanda conducerii militare, ne oferă literaturizat şi
simbolic, imaginea unui început civilizator. Aici comandantul regimentului, Carol Enzemberg, se înfăţişează
posterităţii ca un prim organizator al unei geografii aflată "pradă" sălbăticiei; lupta cu pădurile şi apele pentru
exploatarea şi transportul lemnului; repararea unor vechi drumuri şi amenajarea altora noi, strămutarea
locuinţelor răsfirate spre centrul comunelor şi, mai ales, subsidiar, suflul nou care face toate acestea posibile
- trezirea acestei lumi la Marea Istorie.
Şcoala şi fondurile grănicereşti

Lăsându-ne conduşi istoriografic şi documentar spre ceea ce se va desprinde pe parcurs a fi dimensiunea
principală a modernităţii de aici- şcoala- avem consemnat pentru secolele XVII şi XVIII, existenţa unor şcoli
mici pe lângă bisericile de lemn ale satelor unde, preoţii, diecii şi cei care ştiau ceva carte, erau purtători de
cuvânt ai educaţieP 3 , în această perioadă singurele posibilităţi ale populaţiei rurale în discuţie pentru a se
instrui erau şcolile celorlalte naţiuni.
Fără a avea ambiţia de a epuiza toate raţiunile locale şi la nivel mediu şi superior, naţionale şi grănicereşti
militare, în constituirea unui sistem şcolar de învăţământ naţional- observăm pe cea dintâi, de altfel prezentă
în întreaga Transilvanie, de care ne vorbesc documentele. Dacă raţiunile militare, în sensul de a avea o
populaţie care să facă faţă cerinţelor noilor obligatii, o să le vedem ca hotărâtoare din punctul de vedere al
strategiei imperiale, pentru elitele româneşti, realitatea intrării târzii într-o economie ocupată de "ceilalţi",
natura "moşiei" mereu neîndestulătoare, a făcut ca posibilitatea devenirii prin învăţământ să apară ca unica
posibilitate de a accede la modernitate pe calea militară, a sistemului administrativ de stat, a profesiunilor
libere şi a învăţământului eclesiastic 14 • Găsim aici, în faza incipientă, natura elitei româneşti pentru întreg
secolul al XIX-lea care, pe de o parte va face posibil discursul social-juridic şi naţional din a doua jumătate a
secolului amintit, dar va şi menţine, obişnuintele lucrurilor practice a economiei, într-un ritm allentorii agrare
tradiţionale, unui comerţ mereu în devenire, iar ca şi înfăţişare generală, o modernitate economică situată
mult în spatele celei intelectuale purtătoare a unui discurs naţional exemplar- încadrat celui central şi sud-est
european de secol XIX 15 •
10
Această comunitate, să-i spunem de destin istoric, poate fi extinsă fără să ieşim din discursul istoriografic evident până
la limita istoriei noastre recente.
11
Refuzul magistratului Bistriţei de a accepta Biserica românească în oraşul Bistriţa în anul1760, în I. Sigmirean, A. Onofreiu,
op.cit., p 120 documentul 45.
12 Pentru formarea elitelor româneşti din Transilvania sec. al XVIII-lea vezi R. Câmpeanu, Elitele româneşti din Transilvania,
Cluj-Napoca 2000. Adunată în jurul drepturilor sociale şi juridice, lumea grănicerească va consolida pe parcursul
secolului XIX această unitate de interese, astfel încât, orice justificare documentară în mentinerea acestei autonomii
acum nationale - contine invariabil această Istorie militară fondatoare, în timpul revolutiei de la 1848-49, în pragul
înfiinţării districtului Năsăud.
13
Nicolae Drăgan, Virgil Şotropa, Istoricul şcoalelor Năsăudene, Năsăud 1913,p 10.
14
Adrian Onofreiu, Simion Lupşan, Districtul Năsăud 1861-1876. Contribuţii documentare, Năsăud, 2003.
15
Într-o scrisoare adresată redactorului Gazetei Transilvaniei, vicarul năsăudean Macedon Pop făcea o radiografie exactă
a acestei stări de fapt: "noi ce ne-am înmulţit pe o moşioară de nu ne putem aproviziona ... dacă nu vom avea şcoli mai
355
În vizita la Năsăud în anul1906, Nicolae Iorga vedea în clădirea Liceului Gimnazial "cea mai frumoasă clădire
de acest fel a românilor din Ardeal", în vreme ce Năsăudulla aceea dată decăzuse şi din statutul de opid (târg), fiind
categorisită drept Comună Mare după desfiintarea Districtului Năsăud şi noua împărţire administrativă.
Având cursurile deschise la 3-5 octombrie 1863, Gimnaziul Năsăudean răspundea, după aproape un veac,
dorintei elitelor grănicereşti de a avea un gimnaziu încă din primul deceniu al existentei granitei militare la
1770 16 şi reprezenta, pentru comunitatea celor 44 de comune grănicereşti, cea mai însemnată realizare pe
planul învătământului şcolar şi, cum vom vedea, va aduna între zidurile sale atât o bună parte a spiritualitătii
şi culturii acestei lumi, precum, în acelaşi timp, şi priceperea acesteia în exercitiul financiar de administrare
şi inmultire a averilor grănicereşti. Cladirea Liceului Gimnazial - ce se vede şi astăzi - a fost finalizată în
anul1889 şi a costat Fondul Central Şcolar suma de 119.996 florini v.a. în vreme ce, venitul total al acestuia
pentru anul1890 însemna 75.510 florini v.aY. La această dată o sumă de 37.264, respectiv 49,3% proveneau
din "interese" de capital şi din plasamente, fie în actiuni de stat sau private, fie în sistemul bancar, Institutia
Fondurilor efectuând operatiuni financiare de natură modernă.
La baza Fondurilor Grănicereşti, spun documentele, a stat suma de 7.790 florini şi 59 crăiţari, acceptată
de împărăteasa Maria Teresa, ca scutire de impozite pentru mobilizarea grănicerilor în tabăra militară a anului
1763. Fără să intrăm într-o analiză detaliată a acestor fonduri, amintim doar că în număr de trei, ele aveau
sarcina să administreze şi să înmulţească întreaga avere grănicerească, fiecare având propriul "bazin colector"
şi propria destinatie. Astfel, întâiul fond înfiinţat, cel de Provente, avea în primele decenii de existentă ca şi
bază a veniturilor sale valorificarea drepturilor "regaliene" (crâ.şmărit, morărit, vânat şi pescuit)1 8 , operatiuni de
mică economie rurală ce s-ar putea regăsi şi în anii evului mediu.
ffină în anii revoluţiei de la 1848-49, conducerea regimentului a promovat o serie de măsuri de natură
economică pentru a înmulţi aceste venituri, astfel că, în timpul amintit, pe teritoriul întregului regiment
existau un număr de 43 de joagăre şi 160 de mori de măcinat, în vreme ce încă cel mai important venit din
drepturile de regali, era obţinut din arendarea cârciumărituluP 9 , iar ca activitate economică pe primul loc se
situau veniturile din transportul lemnului cu plutele 20 , pe Someş, activitate care în 11 ani aduce fondului o sumă
de 455.892 florini, în vreme ce veniturile tuturor drepturilor regaliene pentru anii 1764-1861 aduceau 970.000
florini. La aceste venituri s-au adăugat de-a lungul timpului şi diferitele taxe aferente familiilor de grăniceri şi
pentru diferite activităţi economice şi comerciale, însă toate având ca provenienţă mica economie rurală, în
care elementele de modernitate nu sunt prezente. Această realitate nu exclude însă rolul acestei institutii ca
şi creuzet, în care, modernitatea specifică a apărut sub forma principală a sistemului şcolar central Năsăudean
sau a celui local. Mai mult, găsim institutia fondurilor, pe lângă capitalizarea începând cu mijlocul secolului al
XIX-lea, a unor sume importante în sistemul de stat sau privat şi, mai târziu, în cel bancar de unde proveneau
dobânzile anterior amintite, efectuând ele însele operatiuni de natură bancară pentru a răspunde unor cerinte
sflciale. Astfel, încasările anuale ale fondurilor şcolare locale erau îngreuna te şi de împrumuturile cu dobândă la
persoane private, care aveau dificultăti în rambursarea sumelor la timp. Găsim la aceşti nevoiaşi aceeaşi natură
a împrumuturilor ce o vom regăsi şi în cazul debitorilor la băncile năsăudene, aceştia împrumutând din banii
fondului, fie pentru cumpărarea unor bunuri mobile sau imobile, de cele mai multe ori, fie pentru cumpărarea
de alimente, fondurile văzându-se nevoite să vândă prin executie silită bunurile celui ce împrumuta 21 •
Însă aceste operaţiuni, să-i spunem moderne, de plasare a banilor sub formă de acţiuni, fie în sistem de
stat sau privat, fie de împrumut la persoane fizice pentru a obţine dobânzi, a avut şi ea limite pronunţate,
deoarece, găsim la 1888 Fondul Şcolar Central depinzând în bună măsură de veniturile provenite din drepturile
regaliene, deoarece răscumpărarea acestora de către stat a redus substanţial veniturile sale, încât comitetul
administrativ a fost nevoit să ia decizia desfiinţării fostelor şcoli triviale din Zagra, Telciu şi Sângeorz 22 • Astfel,
înalte şi industriale, ... o meserie, un servit la jurisdicţiunea civilă pentru care acum suntem complet nepregătiţi, vom fi
peste puţin timp cei mai săraci". A. Onofreiu, S.Lupşan, op.cit., p 20.
16
Lazăr Ureche, op.cit. , p 109.
17 Lazăr Ureche, op.cit., p 45
18 Vasile Bhichigean, Statul grăniceresc, în Arhiva Someşană, nr. 9, Năsăud 1928, p 121.
19 Lazăr Ureche, op.cit., p 17.
20
21 Idem, op.cit., p 128-130.
22 Idem, op.cit., p 102.
356
avem în cadrul Instituţiilor Fondurilor, atât elemente de modernitate, legată cum am văzut de modalităţile
de înmulţire a banilor pe calea operaţiunilor bancare, cât şi de arhaism prin dependenţa acestora de vechile
drepturi regale de sorginte medievală.
Întorcându-ne la Gimnaziul din Năsăud, provenienţa socială a elevilor care i-au urmat cursurile, atestă
provenienţa acestora din rândul "micilor economi", adică a agricultorilor, pe tot intervalul1863-1918, dar se
constată în acelaşi timp şi o tot mai diversă provenienţă socială, pe măsura cerinţelor societăţii şi a intrării sale
în modernitate 23 spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor.
Astfel, dacă în anii 1880-1881 din cei 182 de elevi înscrişi aici, 112 erau fii de asemenea "proprietari de
pământ", şi doar 70 fii ai "intelighenţei" ; anul1916-1917 arată prin stratificarea profesională a părinţilor şi
drumul parcurs de această societate spre modernitate, astfel, din cei 283 de elevi înscrişi, 116 erau fii de ţărani,
89 fii de intelectuali, 21 fii de pensionari şi rentieri, 20 fii de mici industriaşi, 16 fii de dregători publici, 15 fii
de comercianţi şi mici întreprinzători, 3 fii de funcţionari inferiori şi 3 fii de dregători privaţF 4 •
Totodată, numărându-se între cele două licee gimnaziale ale românilor din Ardeal, în pofida izolării sale
geografice, a dificultăţii căilor de comunicaţie - cel puţin până la apariţia căii ferate în anul 1906 - gimnaziul
Năsăudean arăta o provenienţă geografică largă, între 60-65% elevi provin din fostul comitat Bistriţa-Năsăud,
în timp ce restul, din Solnoc-Dăbâca, Cluj, Mureş-Turda, Banat-Partrium şi Bucovina, mai cu seamă în perioada
de început a sa 25 •
Lipsa exclusivismului greco-catolic atestată de 2.429 de elevi ortodocşi, 251 mozaici, 202 romano-catolică,
63 de reformaţi, 38 evanghelici-luterani şi 14 unitarieni, la un număr de 12.235 elevi pentru perioada dintre
1863 şi 1918, precum şi deschiderea programei de învăţământ către specialităţi neumblate de învăţământul
românesc cum ar fi pictura şi muzica vocală şi instrumentală, reprezintă elemente de modernitate indiscutabilă,
nu doar pentru românii năsăudeni ci şi pentru românii din întreaga Ungarie.
Creditul
Mijlocul secolului XIX aduce pentru populaţia săsească şi maghiară din Transilvania, apariţia sistemului
de credit, ceea ce a permis o completare necesară a vieţii economice-comerciale şi meşteşugăreşti existentă din
timpul de început al medievalităţii Transilvaniei. Să spunem că acumulările materiale şi cele de obişnuinţe
economice au căpătat începând de acum noi posibilităţi de înmulţire. Luând cazul populaţiei săseşti, aceasta
dispunea la începutul secolului al XX-lea de un număr de 220 institute de credit pentru un număr de 227
comune săseşti ale Ardealului- aproape fiecare localitate având propria instituţie bancară, având cea mai bine
închegată organizare de aici, direcţionată spre necesităţile reale ale economiei rurale şi a dezvoltării culturii
poporuluF6 în timp ce pentru cele 44 de localităţi foste grănicereşti, anul1939 arăta un număr de 13 instituţii
bancare27 • Fără să beneficieze de activităţi economice şi meşteşugăreşti, să le spunem de sorginte medievală,
societatea românească consemnează ca şi debut al acestor activităţi apariţia sistemului de credit, discursul
publicistic, având din nou rolul de a direcţiona societatea rurală, spre lumea bancară şi invers, pentru ca în cele
din urmă, decalajul menţionat să fie ameliorat. Cauzele paşilor mărunţi care s-au făcut în această direcţie sunt,
potrivit presei, fie nepriceperea ţăranului de a lucra cu banca şi căderea lui în mâna agenţilor de bancă evrei şi
maghiari care luau interese de peste 60% şi chiar de 300%, fie în dezinteresul băncilor pentru lumea rurală care
nu putea să acceseze decât împrumuturi mici, specifice economiei proprii şi depuneri de aceeaşi natură 28 •
Fără a minimaliza aceste stări de fapt, cauzele trebuie văzute în tinereţea economiei şi a sistemului de credit
românesc, în imposibilitatea de a avea până la 1873- data apariţiei Băncii "Aurora" la Năsăud 29 - un ţăran cu
23
Idem, op.cit, p 118; Keith Hitchins, Afirmarea naţiunii: mişcarea naţională românească din Transilvania 1860-1914,
Bucureşti 2000, p 121-211.
24
L. Ureche, op.cit., p 118.
25
26
27
A. Onofreiu, Istoricul cooperoţiei de credit din jud. Bistriţa-Năsăud, Bistrita 2004, p 102.
28
Gazeta Bistriţei, 3 noiembrie 1931, an XI, nr. 25.
29 În 1868 profesorii Liceului din Năsăud organizează o societate de ajutorare reciprocă pentru a nu ajunge "în caz de
strâmtorare materială la mâna cămătarilor". Societatea s-a dovedit a fi de mare folos şi a dat prilejul să se pună în
circulatie ideea înfiinţării la Năsăud a unei case de împrumut şi păstrare, în Monografia Societăţii de Împrumut a băncii
,,Aurora", Cluj 1923, p 5.
357
deprinderi şi obişnuinţe bancare, iar după această dată, în câteva decenii, fără ca economia, meşteşugurile şi
comerţul să cunoască o mare amploare -un întreprinzător priceput în aceste demersuri. Dar să vedem ce istoric
de obişnuinte bancare ar fi putut să aibă un debitor sau un creditor din acest spaţiu rural.
Iănă la apariţia primei bănci, banca "Aurora" din Năsăud la 1873, a doua bancă a românilor din Transilvania,
după Bănca "Albina" de la Sibiu înfiinţată cu un an în urmă, am putea observa câteva posibilităţi de a accede
la anumite sume de bani, în afara celor menţionate aparţinând evreilor, maghiarilor şi saşilor; astfel se puteau
accesa anumite sume de bani cu dobândă redusă fie la nivelul instituţiei militare, fie, mai târziu, la cel al
Fondurilor Şcolare Comunale 30 • Fără a putea şti pentru ce activităţi erau împrumutaţi aceşti bani - biletele de
bancă de la "Aurora"- ne dau destinaţia de secol XX a acestora, pliate pe necesităţile imediate şi condiţionate
ale lumii rurale. Majoritatea împrumuturilor luate de ţărani se îndreptau spre zona neproductivă acestea
folosindu-se, fie pentru achiziţionarea de bunuri mobile şi imobile, fie pentru evenimente esenţiale din viaţa
fiecăruia- nunţi, botezuri, înmormântări, fie pentru a plăti credite luate de la altă bancă 31 •
Presa prezenta această situaţie duplicitară vorbind pe de o parte de succesul acestei relaţii sub forma
obligaţiilor achitate de către "bă\.râna Aurora" de "aproape fiecare moşie ţărănească de pe Valea Someşului şi de
dobânzile scăzute luate de aceasta, de fondurile notate de aceasta pentru "scopuri culturale şi de binefacere", de
ajutorul întins mereu instituţiilor culturale prin avansări de sume importante, fără dobândă 32 • Pe de altă parte,
o rubrică constantă ca prezenţă în anii Marii Crize Economice, "Starea materială a plugarului", arăta marile
greutăţi ale ţăranului "îndatorat la bănci într-o măsură mult mai mare decât a fost chiar înainte de război", care
aveau ca si cauza, nu banca, ci nepriceperea ţăranului în accesarea unor "împrumuturi nesocotite" cum ar fi
"cheltuielile de înmormântări" 33 •
Cererile de creditare ale Băncii Aurora atestă această din urmă constatare, destinaţia sumelor împrumutate
se îndreaptă spre achiziţionarea de bunuri imobile, mobile sau pentru alte nevoP 4 • Aceste "alte nevoi" nu sunt
altceva decât cumpărarea de alimente, furaje sau evenimente importante din viaţa socială şi de familie ca: nunţi,
botezuri, înmormântări sau chiar plata unor împrumuturi accesate la alte bănci. Luate pentru a fi rambursate într-un
interval de 3-6 luni, au existat mai mereu cereri pentru prelungirea acestei perioade până la 1 an sau 2 ani, iar
provenienţa sumelor necesare rambursări provenea din vânzarea ,cel mai des, a unor animale sau alte bunuri ale
gospodăriei. Aceeaşi presă abundă de "execuţiile silite" ale celor aflaţi în imposibilitatea de rambursare a sumei,
ceea ce arată dificultăţile relaţiei dintre sistemul bancar şi lumea rurală, dacă nu chiar eşecul ei.
Soluţiile propuse s-au rezumat în principal la o serie de sfaturi în sensul dobândirii unor obişnuinţe
de "cruţare" a banilor, la care "ceilalţi", evreii, saşii, maghiarii- sunt atât de pricepuţi, precum şi domolirea
utilizării "peste măsură sau necumpătul în băuturi spirtoase" care este văzută ca "cea dintâi pricină a
sărăciei" 35 • La aceasta se adaugă şi critica tinerei generaţii, mai ales cei de la oraşe, care face cheltuieli prea
mari destinate achiziţionări elementelor de vestimentaţie a "ultimei mode" iar, pentru a ajuta această lume cu
învăţături referitoare la civilizaţia bancară, Banca "Aurora" distribuie în comune, ziare, reviste, broşuri, cărţi
de gospodărie 36 •
Limitarea economică este relevată şi de încercările Băncii "Aurora" de a se ocupa cu afaceri extra-bancare
într-o perioadă când aceasta era o tendinţă a tuturor băncilor româneşti din Transilvania pentru a-şi spori
veniturile. Urmând această modă, conducerea băncii încearcă să comercializeze lâna cumpărată de la ţăranii
de aici, însă calitatea acestuia se dovedeşte a fi inferioară cererii, lâna a fost caracterizată ca fiind prea aspră, iar
cumpărarea unor cantităţi mari de alimente pentru desfacere la Năsăud, a întâmpinat greutăţi datorate sărăciei
şi numărului redus al populaţieP 7 •
Oraşul număra în anul 1930, 3512 locuitori şi avea cea mai mare parte a populaţiei cu număr de active
- 397 de persoane cu îndeletniciri agricole, 310 salariati dintre care 133 în instituţiile publice. Undeva, mult
30 Lazăr Ureche, op.cit., p. 129-130.

31 Gazeta Bistritei nr. 23, 25 octombrie 1927.
32 Revista Bistritei nr. 10, 10 mai 1929.
33 Revista Bistrifei nr. 2, an IX, ianuarie 1929. •
34 Arhivele Naţionale, Filiala Judeţeană Bistriţa-Năsăud, Fond Banca "Aurora" Năsăud 1873-1952, Societatea de Imprumut
şi Păstrare, fond. Nr. 67, dosar 11887-1921; dosar 11/173.
35 Revista Bistritei nr. 1, anI, 4/7 ianuarie 1903.
36 Gazeta Bistritei, nr. 26-27, an XI, 14 decembrie 1931.
37 Monografia Societăpi de Împrumut şi păstrare ,,Aurora" din Năsăud 1873-1923, Cluj 1923, p. 54-55.
358
în urmă, cu 47 de reprezentanţi se numără sectorul ucenicilor şi practicanţilor 38 • Dacă anul amintit arăta o
astfel de situaţie, întoarcerea în secolul XIX pentru a căuta modernitatea în afara celei militare, administrative
şi culturale, îşi pierde mult din tentaţie, însă oraşul cu oamenii, clădirile, viaţa socială şi istoria sa nu lăsau
indiferenţi călătorii. În zestrea sa urbanistică se numără sediul Băncii "Aurora", sediul localului Rahova -la a
cărui etaj se afla "Casina" veche de peste 75 de ani, ca şi club al intelectualilor unde se citea presa, se discutau
evenimentele zilei, se juca biliard, prezente indiscutabile ale unei modernităţi mondene şi elitare. Exista apoi
sediul Societăţii "Regna" moştenitoarea pădurilor grănicereşti 39 , clădirea Liceului Gimnazial "George Coşbuc"
bucurându-se şi ea de cea mai mare apreciere şi admiraţie, Al. Odobescu văzând în ea o apariţie "prea vastă
şi prea impunătoare pentru un târguşor mai mic decât Curtea de Argeş", iar Nicolae Iorga vedea în aceeaşi
realizare "cea mai frumoasă clădire de acest fel a românilor din Ardeal" 40 • Mai exista aici berăria unde localnicii
se strâng la "Batalion" -în limbajul grăniceresc, unde alături de vin consumau şi ape minerale locale ca "Hebe"
de Sângeorz-Băi sau "Carpatica" de Parva 41 •
Nici apariţia Băncii "Aurora" nu poate fi sustrasă dependenţei de această veche lume grănicerească,
actualmente aparţinând învăţământului, deoarece fondatorii acesteia nu sunt nimeni alţii decât profesorii şi
învăţătorii din localitate care, văzând lipsurile financiare şi beneficiile ce ar decurge din această întreprindere,
pun banii în comun pentru înfiinţarea acesteia la 1873 42 • Fără a face excepţie de la menirea general acceptată de
către toate instituţiile de credit din Ardeal, aceea de a ajuta la "propăşirea materială şi spirituală a poporului",
banca "Aurora" a fost mereu poziţionată de către localnici, într-o postură simbolică alături de Banca "Albina"
de la Sibiu în acest sens între 1881-1923 aceasta contribuind pentru scopuri culturale şi de binefacere cu suma
de 195.896lei43 •
Anul 1899 aduce şi apariţia celei de a doua bănci la Năsăud, Banca "Mercur", care va contribui şi ea
financiar pentru scopurile culturale şi de înfrumuseţare a Năsăudului. În anul1926 prima bancă aloca, acestui
scop, dintr-un beneficiu net de 1.036.695lei, suma de 76.908lei dintre care pentru înfrumuseţarea Năsăudului
61.000, urmând Liceul "George Coşbuc" cu 5000 lei44 • De remarcat că sume diverse de bani, mergeau şi spre
alte institutii de învăţământ ale românilor din Ardeal sau pentru sprijinirea studenţilor năsăudeni aflaţi la
studii în marile centre universitare din Transilvania sau Imperiu 45 •
Cum am văzut în partea de început al studiului, perioada medievală, prelungită până spre finalul secolului
XIX, a însemnat pentru Districtul Năsăudean, în diversele sale forme de administraţie, şi Magistratul Săsesc
al Bistriţei, o vecinătate încărcată cu toate conflictele inerente celor două lumi naţionale, aflate pe poziţii atât
de diferite economic şi socio-juridic încât, însemnările de început de secol XX, atestă o ameliorare în această
privinţă 46 • La 1912, spunea un contemporan, oraşul avea o tot mai pronunţată viaţă românească, apăruseră ziare
româneşti, existau avocaţi, doctori, ofiţeri, o bună parte a acestora venind din vecinătatea năsăudeană, mai
mult, legăturile dintre cele două entităţi distincte cu o lungă istorie, se înmulţesc după înfiinţarea Comitatului
Bistriţa-Năsăud, când noul centru administrativ stabilindu-se inevitabil în oraşul Bistriţa, românii din întregul
spaţiu, inclusiv cel al fostului regiment grăniceresc, vor gravita înspre acesta, Năsăudul rămânând totuşi centrul
învăţământului din această parte a Transilvaniei.
Pentru a completa această realitate, la 1891 apare la Bistriţa, revista "Minerva" apoi între 1898-1902
"Revista Ilustrată", iar pe plan politic, Partidul Naţional Român, ce avea o puternică organizaţie în comitat, se
stabileşte şi el la Bistriţa 47 • La aceste apariţii se adaugă cele economice şi comerciale, Bistriţa având în acest
38
Gazeta Bistriţei
39
I.P.Ţuculescu, Trei zile la Năsăud, în Studii şi Cercetări Etnoculturale, 8, 2003, p 51.
40
I. Naghiu, Nicolae Iorga şi Năsăudul, p 12-15; 1943 în revista "Plaiuri Năsăudene" nr. 2-3, p 3.
41
I.P.Ţuculescu, op.cit., p 51.
42
Monografia Societăţii de Împrumut şi Păstrare ,,Aurora" din Năsăud, p 3.
43 Monografia Societăţii de Împrumut şi păstrare ,,Aurora" din Năsăud 1873-1923, Cluj 1923, p 54-55.
44
Gazeta Bistriţei, an VII, nr. 11, 15 mai 1927; Anul1908 găsea banca "Aurora" din Năsăud pe locul11 în Transilvania în
rândul băncilor româneşti după capitalul social deţinut, în Anuarul Băncilor române, anul 9, Sibiu 1908.
45 Monografia Societăţii de Împrumut şi Păstrare ,,Aurora" din Năsăud, p 53-54.
46 Zidurile înconjurătoare ale cetăţii Bistriţei au fost dărâmate de habsburgi în deceniul 7 al secolului XIX, ceea ce face
ca, alături de dispariţia drepturilor seniorale şi a desfiinţării sistemului breslelor, oraşul, asemenea tuturor oraşelor
transilvănene, să se deschidă colonizării populaţiilor limitrofe ale suburbiilor.
47
I. Sigmirean, A. Onofreiu, op.cit., documentul 104. Câteva aprecieri asupra mutării centrului politic şi cultural al
românilor din Cornitatul Bistrita-Năsăud, de la Năsăud la Bistrita la începutul secolului XX, p 178.
359
sens o supremaţie evidentă cu 628 întreprinderi industriale şi meşteşugăreşti, cu o populaţie românească de
6000 de locuitori din cei 15.000 totali ai urbei, cu 37 de oficii publice de stat şi particulare ce aveau peste 400
de funcţionari, 34 avocati din care 14 români, 26 medici din care 8 români, 216 meseriaşi şi comercianţi români
şi 100 de ofiţeri din Garnizoana Bistriţa 48 • La această situaţie a anului 1929, Năsăudul oferea la 2.276 de români
din 3512 locuitori, 5 avocaţi, un singur medic şi foarte puţini meseriaşi 49 •
Tot de la Năsăud venea şi cel ce va fonda cunoscuta publicaţia "Revista Bistriţei", G. Onişoru care ajunsese
profesor de drept administrativ şi de istoria dreptului românesc la Universitatea din Cluj şi, deşi revista apărea
la Bistriţa, cele mai multe studii erau despre trecutul Ţării Năsăudului 50 • Cu trei ani mai devreme, tipograful
George Mateiu venit şi el din satele grănicereşti (Salva). fost coleg de şcoală a poetului George Coşbuc, înfiinţează
alături de alţi tineri entuziaşti "Reuniunea Meseriaşilor Români din Bistriţa", care şi-a adus contribuţia sa la
emanciparea şi cultivarea conştiinţei naţionale a meseriaşilor români. Anul1904 îl găseşte pe acesta deschizând
şi prima tipografie românească din oraş.
Această nouă direcţie avea să influenţeze şi creditul năsăudean, atras de populaţia românească a cârn piei,
astfel că Banca "Aurora" va hotărî deschiderea unei sucursale la Bistriţa în anul1923, această cerinţă a pieţei
departe de a nu fi fost corectă, va atrage după sine şi cererea românilor din valea Bârgăului de a se deschide şi
aici o sucursală 51 •
Începutul de secol XX creionează tot mai mult imaginea unui Năsăud care oferă în mare măsură punctul
de reper, factorul uman şi istoria fondatoare a naţiunii române din această parte a Imperiului, apărut în anumite
conjuncturi politico-militare, dezvoltat pe baza unei realităţi militare şi maturizat în cadrul uneia culturale şi
de învăţământ, care nu este altceva decât moştenirea testamentară pe care această mică societate românească
a secolului XIX, compactă şi unită în jurul unei comunităţi de interese militare, naţionale şi şcolare, o lasă
secolului al XX-lea. În umbra acestui tablou de sorginte elitară, totuşi, societatea rurală a rămas ataşată
aceloraşi obişnuinţe sociale ale timpului istoric pe care politicul, socialul şi chiar naţionalul, le atinge doar
prin reprezentanţi.
Ajungem astfel, în preajma punctului de plecare al acestui demers, şi sperăm a fi şi reuşit urmând o
cale documentară coerentă şi logică, să punctăm devenirea istorică a acestui spaţiu socio-uman totuşi atât de
specific în istoria Transilvaniei şi, fără a face recurs la o lungă listă de nume de personalităţi cunoscute pe
care acest spaţiu le-a răsfirat în întreg spaţiul românesc, să oferim imagini de modernitate şi tradiţional aşa
cum acesta, prin intermediul şcolilor, economiei şi creditului, regimentului, le-au lăsat moştenire oferindu-şi
istoriografiei propria identitate.
Elite: Discurs public · discurs privat

Ffulă acum prezentând laturile materiale ale societăţii grănicereşti de secol XIX, ne oprim asupra acelor
reprezentanti ai noii epoci - un grup fără îndoială elitar care, la întâlnirea dintre marile idei europene ale
drepturilor şi libertăţilor naţionale şi individuale, cu nevoile imediate ale societăţii locale şi ale elitei în discuţie,
au reuşit să emită spatiului public local, transilvănean şi imperial, un discurs complex majoritar naţional-social
şi juridic, justificat de anacronismele stărilor de fapt de aici şi justificant în raport cu "ceilalţi", dar nu mai
puţin pentru el însuşi, această categorie socială aflându-se în plin proces de afirmare în această perioadă.
Cum este cunoscut, distanţele care separau această clasă elitară şi, să spunem restul societătii, în cazul de
faţă lumea rurală, era destul de redusă pentru întreaga societate transilvăneană românească deoarece mai mult
de 90% aparţineau spaţiului rural. Mai mult, dacă în cazul românilor având ca centru de orbitare Braşovul,
Sibiul, Blajul, am putea vorbi de deosebiri caracteristice între mediul urban şi rural, românii năsăudeni au
gravitat în jurul Năsăudului ce avea statut de opid (târg) până după realizarea dualismului austro-ungar la
1867, respectiv comună-mare după această dată, pentru a deveni abia în 1925 oraş. Iar cum am văzut acest opid
a fost un centru militar şi de învăţământ până la desfiinţarea regimentului în 1851, un centru administrativ
religios şi la fel de învăţământ în timpul existenţei Districtului Năsăud 1861-1876 iar apoi până la 1918 acesta
48 Gazeta Bistritei, an XI, 2 februarie 1931.

49 Gazeta Bistritei, an IX, nr. 5, 27 februarie 1929;1. Sigmirean, A. Onofreiu, op.cit., doc. 2.
50 Victor Moldovan, Memorii, p 48- bazele revistei sunt puse împreună cu George Mateiu.
51 Monografia Societătii de Împrumut şi Păstrare •.Aurora" din Năsăud, 1923.
360
rămâne doar cu învăţământul şi creditul păstrând, indiscutabil totuşi, până la începutul secolului al XX-lea
poziţia sa de centru cultural al românimii din această parte a Transilvaniei.
Am văzut de asemenea, cum cerinta economică şi constrângerea ei au dus la apariţia în proporţie
covârşitoare a elitelor de profesiuni liberale, învăţători, profesori, preoţi, aceştia fiind din nou o caracteristică
a populaţiei româneşti din Transilvania. Astfel, luând doar pe cei care au urmat învăţământul mediu, superior
sau pe meserii- din sectorul instituţional al burselor Fondurilor grănicereşti- observăm că, dintr-un total de
372 de bursieri ai învăţământului superior un număr 29 au urmat Teologia, 67 au urmat Filosofia, 90 au urmat
Ştiinţele Juridice, 75 Medicina, pentru ca la Politehnică, Montanistică şi Silvicultură, Agronomia şi Academia
Comercială, să totalizeze împreună abia 70 de bursieri5 2 •
Ca urmare, discursul public încadrat totuşi în marile direcţii ale epocii s-a împărţit între aceştia, iar
diferenţele de număr între cei ce urmează universităţi din prima categorie şi cei din a doua, se echilibrează
abia după 1900, când observăm că din 25 de bursieri ai Academiei Comerciale, 18 au urmat aceste cursuri
după începutul de secol XX, iar ceilalţi 7 în imediata lui vecinătate 53 • Vedem aici întâlnirea mesajelor din
presa vremii cu noile nevoi imediate ale societăţii româneşti şi, în cele din urmă, cu realităţile aferente - o
orientare a învăţământului către profesiunile practice, fără de care atât învăţământul, creditul, societate rurală
în ansamblul săi, ar fi fost expuse în continuare la perpetuarea unor obişnuinţe economice tradiţionale ce
trebuiau depăşite pentru a reduce decalajele ce o despărţeau. 54 •
Luând bursierii primei categorii, vom observa o situaţie în bună măsură inversă, astfel că, în vreme ce
Teologia avea un număr de 29 de bursieri, toti cu studii făcute în deceniul al IX-lea al secolului XIX, ştiinţele
juridice aveau din 90 de bursieri, 38 cu studii în secolul al XX-lea, iar medicina din 75 avea 35 de bursieri
pentru secolul amintit 55 • Fără îndoială ca o statistică a bursierilor învăţământului mediu şi pe meserii ar atesta
aceeaşi realitate. Însă rolul fondului de stipendii nu trebuie absolutizat şi singularizat în efortul financiar oferit
tinerilor merituoşi de a face studii, existând cu siguranţă în fiecare localitate tineri care urmau studii medii,
universitare sau pe meserii, a căror susţinere aveau alte provenienţe. Astfel, la Ilva Mică avem 9 bursieri ai
Fondului de Stipendii pentru mai bine de o jumătate de secol (1861-1919) în vreme ce pentru un singur an,
1891, avem 4 bursieri, iar în 1914, 2 bursieri pentru gimnaziile superioare.
Astfel, la nivel local, vedem că procesul de laicizare pentru spaţiul învăţământului- trecerea treptată către
profesiile liberale, pentru sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX şi un început de dominare
al celui practic pentru secolul ultim menţionat, discursul public urmând natural calea celor care îl elaborau.
Pentru perioada regirnentului de graniţă, acesta poartă amprenta ofiţerilor şi ai oamenilor bisericii şi se află
pentru spaţiul în cauză într-o perioadă de geneză politică, socială şi naţională, găsind societatea rurală de aici
gravitând tot mai mult în jurul noului centru- Năsăudul- unde, şcolile sale, instituţia vicarială, judecătoria şi
sediul Regimentului oferă pentru această perioadă de început- creuzetul viitoarelor clase conducătoare 56 • Aici,
la Năsăud, era depozitată şi întreaga arhivă, memoria acestei societăţi, pregătită cum s-a văzut până acum, să
ofere viitoarelor încercări ale istoriei, punctul de reper, justificarea unităţii.
Noua identitate militară acum apărută, ocupă primul loc în justificarea menţinerii unităţii şi autonomiei
fostelor comune grănicereşti după desfiinţarea regimentului. Fruntaşii locali, prin vocea vicarului Macedon
52
Lazăr Ureche, op.cit., p 180-194.
53
Aceeaşi situatie o găsim şi la studiile notariale unde, din 118 cursanţi, unul singur este atestat pentru sfârşitul de secol
XIX, restul de 17 pentru secolul XX.
54
Revista Bistriţei, în numărul său de debut de la 1903, reflecta această nouă directie generală spre care trebuia să se
îndrepte întreaga comunitate rurală de aici "Vom stărui ca toti fruntaşii noştri să se intereseze de afaceri obşteşti în
comune, în cercuri administrative, în comitat, să se intereseze din afacerile bisericeşti, şcolare şi mai ales de cele
economice, Revista Bistriţei 4/17 ianuarie 1903, nr. 1, an 1, iar 2 săptămâni mai târziu scria "Cultura unui popor este
condiţionată de starea lui materială, starea materială însă este ajutată de progresul în cultură", Revista Bistriţei, an 1,
18/31 ianuarie 1903.
55
Lazăr Ureche, op.cit. p 180-194.
56
Referitor la această clasă conducătoare şi la provenienta ei din propriul sistem de învăţământ se spunea că, toate
instituţiile de învăţământ ce există astăzi, se numărau între cele mai bune din patrie, considerându-se că "aceste
institute au fostu şi mai înainte şi suntu şi de prezentu frecventate din partea tinerimii acestui Districtu, în numeru
corespunzătoriu şi, considerându că şi pe timpulu graniţei s-a îngriji tu pentru cultivarea intelectuală a populaţi unei, se poate
afinna cu totu dreptulu că poporulu din acestu Districtu, în genere, este intelectualminte, mai înaintatu decât în multe alte
jurisdicţiuni ale patriei" în A. Onofreiu, S. Lupşan, Districtul Năsăud 1861-1876, Contribuţii documentare, p 571.
361
Pop. vorbeau în preajma anului 1860-1861, nu doar de cei 88 de ani de existen~ă a organizării militare, de
fondurile comune apărute atunci, ci chiar şi de reglementarea "relaţiilor de familie şi de posesiune pe o bază
comună", ceea ce în caz de dispariţie a acestei entităp naţionale şi administrative, ar duce la o stare "nenaturală
şi urmată de urmările cele mai triste", nu doar pentru aceasta ci şi pentru liniştea întregii regiuni5 7 •
Ne apropiem, la mijlocul secolului al XIX-lea de maturizarea discursului public şi dacă dimensiunea sa
naţională era obligatorie epocii, se observă existenţa şi a celui ec9,nomic atunci când se vorbeşte de condiponările
"moşiei puţine şi neîndestulătoare", care în lipsa unor şcoli mâi înalte şi industriale, a unei meserii sau a unui
serviciu la "jurisdictiunea civilă" pentru care se arată populaţia la nivelul anului 1851 era nepregătită "vom fi
peste puţin timp cei mai săraci" • 58
Nepropunându-ne o lungă listă cu reprezentanţi ai elitelor de aici - aceasta ocupând conţinutul unor
studii aplicate subiectului5 9 , sesizăm doar cum această categorie, purtătoare aşa cum spun documentele a
voinţei unanime a lumii grănicereşti şi formată pentru perioadă de înfiinţare a Districtului Năsăud la 1861 din
reprezentanţi ai armatei 60 , bisericii şi ai avocaţilor. Aşa a fost şi cazul delegaţiei pe care fruntaşii Năsăudului
consideră necesar să o trimită la Viena pentru a justifica şi lupta cu argumentele militare, naţionale şi istorice
pentru înfiinţarea unui district autonom românesc delegaţiile din care făceau parte doi reprezentanţi ai armatei
şi doi avocaţi 61 aşa cum mai târziu, la cumpăna secolului XIX cu al secolului al XX-lea, Partidul Naţional
Român înfiinţat la 1882, fiind cel care va acapara discursul public, va avea în rândurile sale şi la nivel local
- reprezentantii ştiinţelor juridice cu noii reprezentanţi ai economicului. Desigur, am putea să vedem şi în
exemplul săteanului negustor din Rodna Veche, ce deţinea magazin, birt, fierărie, lăptărie şi comercializa toate
acestea în "tot ţinutul ... până la Moldova" 62 , un reprezentant al unei pături burgheze rurale- iar exemple de
acest fel existau foarte probabil şi în alte localităţi - dar îndrăznim să încadrăm şi această realitate burgheză
în limitele specificului local, care s-a tradus în principal prin eforturi financiare limitate. Această stare de fapt
era remarcată şi de vizitatorul nostru de început Al. Odobescu cu privire la altă dimensiune a modernităţii
-petrecerea timpului liber- aplicată anului 1894. Aflat la Sângeorz-Băi pentru a se bucura de clima şi apele
de aici, acesta constată că "confortul lipsea aproape în întregime în camere închiriate", negăsindu-se un "dulap
pentru lenjerie şi haine" şi care să aibă şi oglindă 63 • Băile la rândullor aveau o "instalaţie destul de primitivă,
dând totuşi "oricui ocazia să se simtă bine", se mai găseau aici hotel, restaurant, promenadă, izvoare, muzică,
"... dar toate acestea în proporţii şi condiţii umile şi ardeleneşti ca la fraţii de dincolo".
Astfel dacă pentru perioada premergătoare înfiinţării regimentului documentele emise de ,.fruntaşii"
din districtul românesc făceau referire la încălcarea drepturilor şi libertăţilor medievale de către Magistratul
Bistriţean prin trecerea românilor năsăudeni- oameni liberi- în tabelele de iobagi 64 ale anului 1754-55, cele
din a doua jumătate a secolului XIX, după desfiinţarea regimentului, actualizează această dispută - de data
aceasta în joc fiind averile grănicereşti asupra cărora saşii bistriţeni aveau din nou pretenţii.
Revenind la purtătorii de discurs şi la natura acestuia, treptata ameliorare după anii memorandişti ai
problemei naţionale, şi datorită măsurilor luate de guvernul maghiar la unele cerinţe ale epocii- şi menţionăm
aici nevoia, corect sesizată de acesta, a unei apropieri între cele două naţiuni majoritare ale Transilvaniei
- naţiunea maghiară şi cea română mutaţia aşa cum s-a văzut şi anterior se produce la nivelul discursului
public dinspre amintita dimensiune socio-juridică şi naţională înspre cea economică. Această mutaţie nu va
avea loc fără urmări dintre cele mai însemnate pentru această comunitate rurală, mai ales fără atingeri ale
57
S. Lupşan, A. Onofreiu, op.cit., p 78-79.
58 Helmut Klima, Guvematorii Transilvaniei, 1774-1867, 1943, p 68, scrisoare adresată de vicarul greco-catolic al Năsăudului
Gazetei Transilvaniei la 1851, atunci când structurile militare ale graniţei dispărând, necesităţile noi ale timpului au fost
corect sesizate de către elita locală.
59 Remus Câmpeanu, Elitele româneşti din Transilvania veacului al XVIII-lea, PUC 2000, Liste cu reprezentanţii
intelectualităţii româneşti de aici- vezi Lazăr Ureche, op.cit., p 180-195; sau pentru întreaga Transilvanie şi Banat vezi
Cornel Sigmirean, Istoria formării intelectualităţii româneşti din Transilvania şi Banat în Epoca Modernă, Cluj-Napoca
2000
60 După desfiinţarea graniţei militare, în locul Regimentului II de Graniţă din Năsăud, apare Regimentul 50 de Linie, iar ulterior
Regimentul de Linie nr. 63, conform Valeriu Şotropa. Districtul grăniceresc năsăudean, Cluj-Napoca, 1975, p 260-261.
61 Este vorba de George Li că şi Ioan Purceilă - căpitani şi Vasile Naşcu şi Ioachim Mureşan - avocaţi.
62 I.P. Ţuculescu, op.cit. p 53.
63 V. Mihordea, Odobescu la Năsăud, în ,.Vatra", an II, 1936, nr. 4-5, aprilie-mai, p 104 .
64 S. Lupşan, A. Onofreiu, op.cit., p 12-13.
362
poziţionării sale simbolice în acel vârf al românimii ardelene - şi avem în vedere aici analizata mutare a
centrului de interes odată cu secolul al XX-lea de la Năsăud la Bistriţa. Profesionalizarea discursului naţional
şi acapararea sa în bună măsură de către Partidul Naţional Român a ajutat în acest sens societatea românească,
prin noii reprezentanţi ai elitei economice şi financiare, să stabilească direcţiile de urmat pentru a aduce
ruralul în toate neajunsurile şi nepriceperile sale vis-a-vis de modernitate la o apropiere cu celelalte naţiuni de
aici, indiscutabil aflate pe o treaptă superioară. Astfel, incursiunile în istoria secolului al XVTII-lea şi în a celui
de al XIX-lea, vor avea tot mai mult ca şi motivate consemnarea istoriografică, societatea începând să-şi pună
pe hârtie propriul trecut65 •
Dacă perioada în care dimensiunea naţională apare a fi dominantă, discursul este îndreptat înspre cele
două naţiuni- săsească şi maghiara- noua orientare deschide drumul conturării unuia dominat de imaginarul
economic în primul rând. Astfel, vecinătatea conflictuală cu saşi bistriteni va urma această cale, Năsăudul
şi Bistriţa aflându-se în competiţie în ceea ce priveşte drumul de fier. Presa săsească din Bistriţa evidenţia
eforturile saşilor bistriţeni de a împiedica construcţia căii ferate de la Bethlen la Năsăud şi de a o aduce fie de
la Borgo în sus către Vatra Domei, fie din Iad (Livezile) peste Strâmba la Ilva Mică 66 •
Aceste două dispute ce ţin fie de averile grănicereşti, fie de .modernitatea căilor de comunicaţie, punctează
epoca cu noile sale cerinţe de natură economică, făcând trecerea definitivă a discursului public dinspre socio-
juridic şi naţional spre noile cerinţe economice şi comerciale.
Am văzut anterior atunci când am prezentat creditul pe o bază de însuşiri morale negative cum ar fi
"lăcomia" şi "priceperea rea" a evreilor de a câştiga bani din "neagră cămătărie", duce la sărăcirea şi mai
accentuată a ţăranului român nepriceput. Comerţul oferă prilejul întregirii acestui tablou al evreului cămătar şi
"şper!ar" care domină urbanul şi ruralul românesc de dincoace şi dincolo de Carpaţi. Astfel, dacă evreii aflaţi
la Dorna, pe care aceştia o populează aproape în întregime, sunt numiti în partea locului "jidani, oameni faini",
cei din apropiere de Sângeorz, "un sat mare de peste 3030 de locuitori români" sunt văzuţi ca şi "o duzină de
evrei împerciunaţi, ignobili şi desgustători" 67 •
Cortcurenţa dintre cele două etnii pe tărâmul comerţului îmbracă acelaşi tipic ca şi în cazul creditului,
unde apariţia Băncilor româneşti şi a cooperaţiei din mediul sătesc aveau a-i salva "pe cei căzuţi în cursele
jidanului" 68 aici, meşteşugurile şi înfiinţarea unor Reuniuni de Consum în fiecare comună, precum şi
sprijinirea unei noi clase de comercianţi, urma să rezolve problema. Exemplul întreprinzătorului din Rodna
Veche, care pentru a combate evreii pripăşiţi pe acolo, desfăşura o activitate comercială "soră cu apostolatul",
vădeşte această realitate 69 • Şi această stare de fapt avea să se întindă şi pe întreaga perioadă interbelică, fără ca
protagoniştii, în pofida diferenţei numerice, să facă schimb de locurF 0 la 1921 pâraiele ce curgeau prin mijlocul
Năsăudului ducând încă "murdăria jidovească" într-un oraş de 3512 locuitori din care 419 erau evrei, aceştia
ocupând o mare parte a străzilor principale cu magazinele lor 71 • Nici amintitul timp liber nu scapă de prezenţa
ameninţătoare a acestora, făcându-se apel la proprietarii de hoteluri şi restaurante să nu urce preţurile în
perioada estivală deoarece în această situaţie "doar jidanii şi îmbogăţiţii de război vor putea petrece aici" 72 •
Astfel, societatea năsăudeană - fostă grănicerească - creionează la nivelul discursului public şi privat
- fie că avem în vedere documentele oficiale, fie presa, corespondenta sau însemnările de călătorie - două
imagini ale unor vecinătăţi distincte. Una de natură, să-i spunem, externă, originată în timpurile de început
ale medievalităţii având ca protagonişti pe saşii bistriţeni, iar cealaltă de natură internă care are în prim plan
65
Apar astfel, începând cu micile publicaţii ale Liceului Grăniceresc, scrierile istoriografice ale lui Virgil Şotropa, Nestor
Şimon.
66
S. Lupşan, A. Onofreiu, O. Brumă, O.Dan, E. Dănilă, Ilva Mică. Repere Monografice, Bistriţa 2003, p 119.
67
V. Mihardea, Odobescu la Năsăud, în "Vatra", an Il, 1936, nr. 4-5, aprilie-mai, p 104 ; Referitor la prezenţa populaţiei
evreieşti în mediul rural românesc şi ocupaţiilor acestora vezi A. Oişteanu, Imaginea evreului în cultura română,
Bucureşti 2004.
68
Revista Bistritei, nr. 41, anI, 24 octombrie 1903.
69
I.P.Ţuculescu, 7rei zile la Năsăud, în Studii şi Cercetări etnoculturale, voi. VIII, Bistriţa 2002.
7
° Fără să avem o estimare precisă pentru toate localităţile, a numărului de evrei de aici, statisticile arată la rubrica "alţii"
un număr de 1401 reprezentanţi pentru întreg Districtul Năsăud pentru anul1850-1851, I. Sigmirean, A. Onofreiu,
op.cit., doc. 5, p 46.
71
Gazeta Bistriţei, nr. 9, anI, 19 martie 1921.
72
ldem, nr. 15, anI, 11 iunie 1921.
363
populaţia evreiască aşezată aici în secolele de sfârşit ale acesteia. În timp ce primii au parte de respectul şi teama
cuvenite unei naţiuni cu un puternic ascendent de civilizaţie şi sunt văzuti ca o amenintare permanentă la
adresa autonomiei, drepturilor socio-juridice şi de proprietate ale foştilor grănicerF 3 , cea de a doua- populatia
evreiască, acaparând în bună măsură sectorul micilor meşteşuguri şi comerţul rural 74 - este văzută ca un
duşman intern tot mai pronunţat, aceasta pe măsură ce discursul public se îndreaptă către sfârşitul secolului al
XIX-lea către realitătile şi necesitătile economice şi comerciale ale acestei lumi româneşti.
73
Într-o scrisoare adresată vicarului năsăudean Grigore Moisil, de către I.Florian de la Braşov, ce contine sfaturi referitoare
la buna organizare a viitorului District Năsăudean, acesta spunea că: "districtul Năsăudului e expus ca la o probă de
foc", "neamtul va urmări că oare românii vor fi în stare a se guverna pe sine? Şi probă de foc este Năsăudul". S. Lupşan,
A. Onofreiu, op.cit. p 31.
74
Numărul inaugural al Revistei Bistritei creiona o asemenea stare de fapt spunând că " ... jidani, poloni, ruteni ... , care,
parte speculând cu deosebite negoaţe, parte ca lucrători dibace la deosebite stabilimente, fabrici, etc, se aşază printre
poporul nostru şi prin sârguinfă, apucături şi cu deosebire cruţând fac parale, cu parale cuprind pământ, ajung la starea
materială ... ". Tot în Revista Bistriţei, nr. 9, an 1, 28 februarie 1903, se vorbeşte de "fenomenul" instalării străinilor
datorită mijloacelor băneşti în centrul (unor) localităţi şi migrarea populatiei româneşti spre extremităti, dându-se
exemplu comuna Năsăud şi Borgo Prund.
364
Campanii electorale comitatense şi dezbateri congregaţionale
în comitatul Arad între anii 1895-1913
Lucian PETRAŞ
În perioada postmemorandistă, interzicerea activităţii Partidului Naţional Român a adus în faţa fruntaşilor
români din Arad problema găsirii unor forme organizatorice alternative menite să ofere un cadru de acţiune
mişcării politice româneşti şi, în acelaşi timp, să ferească conducătorii partidului de măsuri represive
guvernamentale cum ar fi anchete, amenzi, procese, condamnări sau chiar închisoare. Soluţia pentru care
optează gruparea arădeană, fără a risca să intre sub incidenta ordonanţelor ministrului Hieronymi Kâroly, este
înfiinţarea unui club politic menit să-i reunească pe membrii români din adunarea comitatului.
Clubul comitatens arădean a fost creat la sfârşitul anului 1895. S-a urmărit ca acest organism să fie o formulă
politică capabilă a promova interesele populaţiei româneşti regăsite în perimetrul comitatului. În contextul
interzicerii de către guvernul maghiar a funcţionării P.N.R., clubul congregaţional românesc era cadrul legal
permis de autorităţi de unde putea începe o nouă etapă în activitatea partidului naţional. Era inaugurată, în
felul acesta, descentralizarea activităţii P.N.R. prin direcţionarea luptelor politice la nivel de comitat, lupte duse
în adunarea comitatului şi conduse de clubul comitatens. Congregaţia comitatului a devenit pentru românii
arădeni un mic parlament. Acesta era locul unde reprezentanţii românilor criticau realităţile judeţene, dar se
pronunţau şi asupra sistemului politic maghiar, combătând adesea guvernarea despotică a autorităţilor.
Adunarea comitatensă era compusă din două categorii de membrii. Jumătate dintre aceştia erau virilişti, ei
fiind numiţi dintre locuitorii care plăteau statului cota cea mai mare de impozit. Cealaltă jumătate a deputaţilor
intra în adunare în urma votului exercitat de alegătorii cercurilor electorale. Structura etnică a congregatiei
era preponderent maghiară, fapt favorizat de situaţia materială superioară a maghiarilor care le conferea
posibilitatea ocupării majorităţii locuitorilor viriliste. Cea mai mare parte a românilor din adunare pătrundea
aici în urma alegerii lor în campaniile electorale. Chiar dacă nu au constituit niciodată o majoritate, ponderea
lor a crescut continuu în adunare până în anul1904. Buna organizare la nivel teritorial a clubului comitatens
s-a repercutat în campaniile pentru congregaţia comitatului din 1895, 1898, 1901 şi 1904, prin obţinerea de
către români a unor rezultate tot mai bune.
Revenirea românilor în adunarea comitatului se produce în anul 1895. Decizia este luată în conferinţa
alegătorilor români fruntaşi din comitatul Aradului, ţinută la 9/21 octombrie 1895, unde se hotărăşte întocmirea
listelor de candidaţi pentru fiecare cerc electoral în parte\ Alegerile ţinute la 7 noiembrie st.n. se vor solda
cu alegerea unui număr de 25 de români în congregaţia comitatului, acestora adăugându-li-se viriliştii de
naţionalitate română 2 •
Un alt moment favorabil activizării electoratului românesc 1-a constituit alegerile pentru membri
congregaţiei desfăşurate la 2/14 noiembrie 1898. În urma acestora, românii au obţinut victorii în 23 de cercuri
electorale, numărul deputaţilor naţionali aleşi crescând la 52 de persoane3 • Capacitatea organizatorică şi
combativă a românilor este testată din nou la alegerile din 9 noiembrie 1901. Pregătirea lor a fost o preocupare
distinctă a partidului naţional comitatens care se organizează în 35 de cercuri electorale, desfăşurarea
campaniei electorale propriu-zise, beneficiind de o supraveghere zonală a membrilor comitetului central: pe
linia Mureşului responsabil era Ioan Suciu; de Zărand, Cintei, Şimand, Chişineu, Socodor, Otlaca (Grăniceri),
1
Aradul permaneJă în istoria patriei, Bucureşti, 1978, p. 327 ; Vasile Popeangă, Aradul centrul politic a/luptei naponale
din perioada dualismului {1867-1918), Editura Facla, Timişoara,1978, p. 131 ; Arhivele Nationale Direcţia Judeţeană
Arad, Fond Roman Ciorogariu, roia 3, dosar 7, p .4-5.
2
Tribuna poporului, nr.210, 7/19 noiembrie 1898, p. 1021
3
Ibidem, nr. 186,3/15 octombrie 1898, p. 906; nr. 209, 5/17 noiembrie 1898, p. 1017; nr 210, 7/19 noiembrie 1898, p. 1023.
365
Pilu, Gyula, Vărşand, Şepreuş, Talpoş răspundea M.Veliciu; pentru Şiria, Sântana, Covăsânţ a fost numit
Ioan Russu-Şirianu; de Curtici şi Macea se ocupa Sever Ispravnic; la Pecica şi Semlac era responsabil Roman
Ciorogariu 4• Atenta mobilizare în fiecare cerc electoral în parte a determinat rezultate considerabile, numărul
aleşilor fiind de peste 70 de persoane 5 . A urmat campania electorală din 17 noiembrie 1904, românii obţinând
44 de mandate, la care se adăugau 51 de mandate ale viriliştilor români desemnaţi în virtutea censului 6•
Succesul electoral obpnut de românii din comitatul Arad este unul dintre cele mai mari în comparaţie
cu situaţia din celelalte comitate ale Transilvaniei. Rezultatele înregistrate la Arad au fost estompate însă de
factori devianţi, cum ar fi amestecul autorităţilor în desfăşurarea alegerilor. A fost folosită o gamă largă de
mijloace în vederea influenţării rezultatelor: ameninţări ale funcţionarilor comunali asupra capilor comunităţii
româneşti, mobilizarea şi folosirea jandarmilor în jurul secţiilor de votare, falsificarea listelor cu votanţi sau
votarea pe bază de procură, coruperea cu bani sau băutură a alegătorilor, nu în ultimul, rând numirea şefilor
comisiilor electorale exclusiv dintre maghiari, ei favorizând tacit genul de manevre mai sus menţionate. Au
fost consemnate cazuri când s-a împiedicat exercitarea efectivă a dreptului de a vota, cum a fost în anul1898
la cercul electoral Boroşineu, unde preşedintele comisiei electorale Molnâr Imre ordonă jandarmilor arestarea
alegătorilor români conduşi de preotul Bălan 7 •
Forţarea rezultatelor s-a făcut şi prin eludarea prevederilor legale privitoare la constituirea circumscripţiilor
electorale şi fixarea numărului de mandate aparţinătoare fiecărui cerc electoral. Legislaţia valabilă în 1903
admitea constituirea unui cerc electoral în cazul în care avea un număr minim de 200 alegători. Realităţile
locale arată neaplicarea întotdeauna a acestei prevederi. Este cunoscută existenţa unor cercuri electorale ca
Kispereg cu 171 de votanţi, Iratoş cu 46 de votanţi, Olari cu 138, Gyula-Vărşand cu 128 votanţi. Numărul
maxim de votanţi pentru un cerc electoral era stabilit la 600, cifră depăşită în cercurile electorale Ineu - 638,
Buteni- 777, Şebiş- 745, Halmagiu- 714, V'arfurile- 1190. Autorităţile nu optează în acest caz pentru divizarea
acestora în mai multe cercuri pentru a evita creşterea numărului cercurilor cu majoritate românească. Cadrul
legal prevedea şi faptul că acele comune, care aveau cel puţin 200 de alegători deveneau cercuri electorale
distincte. Cu toate acestea, comune, cum ar fi F5ncota - cu 311 alegători, Şimand - cu 228, Otlaca (Grăniceri)
- cu 205, Şiclău - cu 222, Ineu - cu 200, Buteni - cu 358 de alegători, nu au făcut obiectul transformării lor în
cercuri electorale distincte. Distribuirea numărului de mandate în interiorul comitatului reflectă o repartitie
discriminatorie. Astfel la Iratoş 11 alegători delegau un reprezentant în adunarea comitatului, iar la V'arfurile
122 de alegători trimiteau tot un deputat 8 .
Obstrucţionarea pătrunderii naţionalităţilor în congregaţia comitatului este continuată în primăvara
anului 1904, când, într-o şedinţă congregaţională, se decide mărirea numărului membrilor din congregaţie la
300 de virilişti şi 300 de membri aleşi. Se stabilea o nouă arondare a cercurilor electorale pfii:J. care se realiza o
micşorare a cercurilor electorale comitatense cu majoritate românească şi, în acelaşi timp, avea loc o sporire a
cercurilor controlate de maghiari 9 •
Privind retrospectiv asupra obstacolelor care îngrădeau reprezentarea cât mai mare a românilor în adunarea
comitatului, trebuie remarcat efortul şi consecventa conducătorilor partidului comitatens, precum şi a electoratului
român din teritoriu în aceste campanii electorale. Românii au reuşit să se călească şi să acumuleze experienţă cu
prilejul acestor lupte electorale, lupte care au constituit adevărate şcoli politice, deoarece au educat electoratul şi
I-au pregătit pentru reintrarea în activitatea parlamentară de la începutul anului 1905.
Noi alegeri pentru congregaţia comitatului Arad au loc în 24 octombrie 1907. În cele 43 de cercuri electorale
au fost vacante 150 de locuri cu mandate de de 6 ani şi unul cu mandat de 3 ani.Clubul comitatens al P.N.R. a
cunoscut o micşorare a numărului de membrii, întrucât în locul celor 40 de deputaţi congregaţionali români,
cărora le-a expirat mandatul, au fost alese în 1907 doar 27 de persoane.
4 ANDJA, Fdond R. Ciorogariu, rola 3, dosar 7, p. 20-21

5 Tribuna poporului, nr. 202, 30 octombrie/12 noiembrie 1898, p. 1203.
Stelian Mânclrut, Mişcarea naţională şi activitatea parlamentară a deputaţilor Partidului Naţional Român din Transilvania
între anii 1905-1910, Fundaţia culturală Cele trei Crişuri, Oradea, 1995, p. 52; 'llibuna poporului, nr. 214, 13/26 noiembrie
1904, p. 3; nr.211, 7/12 noiembrie 1904, p. 1; nr. 210, 6/19 noiembrie 1904, p. 3; ANDJA, Fond R. Ciorogariu rola 10,
dosar 21, p. 226-227.
7 'llibuna poporului, nr. 208, 4/16 noiembrie1898, p. 1013.
8 Ibidem, nr. 219, 29 noiembrie/12 decembrie 1903, p. 1
9 Ibidem, nr. 211, 7/20 noiembrie 1904, p. 1.
366
Campaniile electorale comitatense din anii 1910 şi 1913 vor aduce însă o micşorare abruptă a celor aleşi pe
listele partidului, realitate ce a avut efecte negative asupra combativităţii şi eficienţei românilor în dezbaterile
adunării comitatului. S-a remarcat o scădere a interesului electoratului românesc faţă congregaţia comitatului,
fapt ce a determinat eşecul înregistrat la alegerile comitatense de către Partidul Naţional Român. Clubul
român comitatens al Partidului Naţional Român a înregistrat o scădere a capacităţii organizatorice, fenomen
ce s-a datorat unui complex de factori: transferul treptat al puterii decizionala de la Mihai Veliciu (retras
din viaţa politică în 1909 datorită stării de sănătate precare). N.Oncu, R.Ciorogariu spre o nouă conducere
locală coagulată în jurul lui Vasile Goldiş, Ştefan Cicio-Pop, Iustin Marşieu, Romul Veliciu; atenţia predilectă
acordată activităţii parlamentare şi evenimentelor de pe scena politică ungară de către Ştefan Cicio-Pop şi
Vasile Goldiş, în detrimentul impulsionării acţiunilor politice din comitat; criza internă a partidului generată de
disputa grupărilor din jurul ziarelor" Tribuna" şi "Românul", care a scindat simpatizanţii partidului naţional;
avantajele materiale conferite de congruă preoţilor şi de legislaţia şcolară învăţătorilor, i-au făcut acum mai
rezervaţi în faţa sprijinirii cauzelor nationale şi ca urmare intelectualitatea satelor nu mai asigura eficienta
comunicare dintre lideri şi poporul de rând.
La alegerile ţinute în 22 noiembrie 1910, 25 de români au obţinut dreptul de reprezentare în congregaţia
AraduluP 0 , numărul total al membrilor care urmau să activeze în numele partidului naţional ridicându-se la
43 11 , dacă luăm în calcul şi viriliştii. Cu liste naţionale s-au obţinut victorii în cercuri ca Pecica, Cermei, Şiria,
Chişineu, Cintei, Comlăuş, Otlaca (Grăniceri). dintre cei aleşi cu nume sonore putând fi amintiţi: Vasile Goldiş,
Sever Bocu, R. Ciorogariu, N. Oncu, Sever Ispravnic.
Totuşi, în multe ţinuturi covârşitor româneşti au fost aleşi candidaţi străini: la Ineu, Sebiş, Buteni, Iosăşel,
V'arfurile, Hălmagiu, precum şi în cercurile de pe Valea Mureşului. La Agriş, cerc electoral format din patru
comune, - Agriş, Măderat, Mâsca şi Galşa - lista electorală cuprindea 581 de alegători, dintre care 490 erau
români, 83 de electori erau etnie de maghiară, slovacă şi evreiască, restul fiind repausaţi. Contrar evidentei
majorităţii româneşti, reuşita a revenit candidaţilor administraţiei. Acest fapt se datorează în principal
preşedintelui comisiei de votare, care a închis alegerea înainte ca electorii favorabili candidatilor naţionali să-şi
poată exprima opţiunea de voP 2• Aceeaşi obstrucţionare s-a înregistrat şi la Sâmbăteni. Aici fluxul accesului
la urnă a fost îngreunat de interogatoriul la care erau supuşi alegătorii români, în scopul dezvăluirii intenţiei
de vot de către membrilor comisiei . Mulţi dintre cei cu opţiuni favorabile partidului naţional şi-au pierdut
calitatea de alegători. Ei nu au putut să-şi exercite acest drept, deoarece li s-a refuzat înmânarea buletinului
de vot sub pretextul neconcordanţei existente între vârsta actuală a alegătorului şi cea consemnată pe lista
electorală în anii din urmă când aceasta a fost întocmită 13 •
Apelul la astfel de stratagema nu a fost necesar la Sebiş. Aici, deşi a existat o listă naţională, ea nu a
fost sprijinită de preoţii şi învăţătorii celor 17 comune care compuneau respectivul cerc electoral. Lipsiţi de
conducători, alegătorii au fost lăsaţi pradă coruperii cu alcool, după care, sub îndrumarea jandarmilor, aceştia
au fost conduşi la urne, unde au votat pe buletine cu candidaţii maghiarP 4• În condiţii cu totul diferite s-a
desfăşurat alegerea de la Pecica, remarcându-se corectitudinea membrilor comisiei electorale, lipsa oricăror
presiuni sau piedici din partea administraţiei. Scrutinul s-a încheiat cu succesul candidaţilor partidului
naţional care întrunise 196 din cele 317 voturi exprimate 15 •
Numărul membrilor Partidului Naţional Român prezenţi în adunarea comitatului s-a restrâns mai mult în
urma eşecului înregistrat la alegerile comitatense din 1913. Voturile acordate la 21 octombrie au decis succesul
următorilor naţionalişti români la Otlaca (Grăniceri): Mihai Veliciu, George Popovici, Cornel Iancu şi Iustin
Marşieu. Administraţia nu a avut aici candidaţi. Victoria efectivă în faţa unei liste oficioase a fost consemnată
doar la Cintei. Aici au fost aleşi Cornel Ardelean şi Ioan Mladin. Alţi câţiva români au pătruns în congregaţie
datorită includerii lor alături de candidaţii administraţiei. Deputatul parlamentar Ştefan Cicio-Pop şi Sava
Raicu, directorul băncii "Victoria", au fost aleşi pe listele viceprefectului de Şiria Farag6 Istvân. Situaţia este
similară şi în cazul aleşilor români din cercurile Cermei, Gyula-Vărşand, Pecica- română, Semlac şi Petriş. Cele
10
Tribuna, nr.227, 14/27 octombrie 1917, p.1-2; nr. 241, 23 noiembrie 1910, p. 5.
11
Românul, nr. 228, 18/31 octombrie 1911, p. 2.
12
Tribuna, nr. 243, 25 noirmbrie 1910, p. 3-4.
13
Ibidem
14
Ibidem, nr. 244, 26 noiembrie 1910, p. 5-6.
15
Ibidem, nr. 243, 25 noiembrie 1910, p. 4.
367
32 de circumscripţii, unde iniţial partidul naţional a avut candidaţi, au desemnat 112 deputaţi comitatenşi, 18
dintre ei fiind românP 6 • Lor li se alătură 15 virilişti, astfel că în anul1913 numărul total al românilor care au
dobândit accesul în congregaţia comitatului Arad a fost de 33. Alegerile congregationale din 1913 au evidenţiat
potenta organizatorică scăzută a conducerii executive a partidului comitatens, preoţii şi învăţătorii au refuzat
din nou colaborarea, iar pactizarea unor lideri cu reprezentanţii administraţiei a conferit competiţiei electorale
un caracter mai mult formal.
Cei selectaţi la alegeri să reprezinta populaţia participau la dezbaterile organizate cu prilejul sesiunilor
congregaţiei comitatului Arad. Competenţele acestei congregaţii erau mai ales administrativ-fiscale, dar şi
politice, dacă ţinem seama de atitudinile politice luate de grupările aflate în componenţa congregaţiei care
adesea făceau declaraţii cu privire la diferitele aspecte înregistrate în viata politică a statului ungar. Congregaţia
Aradului funcţiona în sesiuni ordinare convocata la intervale de 5-6 luni, precum şi în sesiuni extraordinare,
atunci când soluţionarea unor chestiuni urgente nu putea aştepta următoarea sesiune ordinară. Atribuţia de
bază a deputaţilor era de a vota proiectul de buget anual propus de conducerea comitatului, de a aproba
taxele şi impozitele suplimentare cerute de necesitătile fiscale, de a alege functionarii comitatenşi din teritoriu.
Congregaţia răspundea interpelărilor şi adreselor venite din partea unor deputaţi dietali sau din partea
congregaţiilor altor comitate care solicitau uneori precizarea poziţiei faţă de anumite chestiuni politice de
interes general.
Dezbaterile din adunare puneau faţă în faţă în lupta de idei, pe de o parte grupul membrilor majoritari
al căror partid se afla la guvernare, iar de cealaltă parte a baricadei se situau membrii congregaţionali ai căror
partide se găseau în opozitie parlamentară. Românii, care au fost întotdeauna minoritari, votau uneori alături
de opoziţie. Atunci când chestiunile abordate vizau direct populatia românească, ei aveau o atitudine solitară
şi votau unitar, deşi votul lor nu avea puterea de a învinge majoritatea maghiarilor care într-o astfel de situaţie
erau împreună, dincolo de diferenţele apartenenţei lor politice. Naţionaliştii Ioan Suciu, Ştefan Cicio-Pop,
I. Russu Şirianu, Vasile Goldiş beneficiază de un cadru propice formării lor ca buni oratori, experienta pozitivă
acumulată aici urmând să o valorifice după anul1905 în dezbaterile parlamentului ungar.
Unul din obiectivele care au animat activitatea deputaţilor români din congregaţie a fost folosirea
limbii române ca limbă protocolară alături de limba maghiară. În şedinţa membrilor partidului naţional din
congregaţia comitatensă a Aradului, ţinută în 28 ianuarie st.n. 1900, Mihai Veliciu introduce în dezbatere
chestiunea reutilizării limbii materne ca limbă protocolară în adunarea judeţeană. Se constituie o comisie
alcătuită din Roman Ciorogariu, Şefan Cicio-Pop şi Ioan Suciu, care avea sarcina de a studia legislaţia şi actele
aflate în arhiva comitatului. În baza acestei documentării urma să se ceară congregaţiei refolosirea limbii
române în actele protocolare ale comitatuluP 7• Concluziile comisiei sunt prezentate în şedinţa membrilor
români ai congregaţiei din 26 ianuarie st.n. 1902. Se propune interpelarea vicecomitelui în această chestiune.
În caz de refuz, se trecea la strângerea adeziunilor din adunare, în conformitate cu prevederile legii nr. 44 din
1868. Era nevoie de cel puţin 1/5 din semnăturile deputaţilor pentru a se obţine reactivarea limbii române ca
a doua limbă protocolară 18 • Interpelarea vicecomitelui este făcută de Mihai Veliciu în şedinţa congregaţiei
din 26 ianuarie 1903. Liderul românilor din adunare arată că utilizarea limbii române ca limbă protocolară
datează din 1861, iar după adoptarea legii cu privire la egala îndreptăţire a naţionalităţilor, paragraful doi al
acesteia intră în vigoare în congregaţia arădeană din data de 11 ianuarie 1869. Vicecomitele refuză însă să
aplice dispoziţia din ianuarie 1869 19 •
Atitudinea autorităţilor comitatului îi determină pe liderii români să înceapă acţiunea de adunare a
semnăturilor de adeziune prin care- în conformitate cu articolul2 al legii 44 din 1868 20 - scrierea actelor adunării
comitatense se putea face şi în limba română. Subiectul este abordat din nou la şedinţa congregaţiei din aprilie
1903, dar nu se ajunge la un consens cu majoritatea maghiară. Demersul românesc a fost totuşi important,
16 Românul, nr. 222, 10/23 octombrie 1913, p. 1-2; nr. 208, 7 octombrie 1913, p. 6
11
ANDJA, Fond R. Ciorogariu, roia 3, dosar 7, p. 14-15.
16 Ibidem, p. 24-25.
19 'fribuna poporului, nr. 10, 18/31 ianuarie 1903, p. 1.
20 Articolul de lege 44 din anul 1868, aliniatul 2: "Procesele verbale ale juristdictilor vor fi redactate în limba oficială
a statului, ele pot fi însă, pe lângă aceasta, şi în toate acele limbi, care vor fi cerute de cel putin a cincea parte a
corporapunii ori comisiunii reprezentative a jurisdicpunii ca limbă a proceselor verbale. În cazul de divergente în
diferite texte, textul maghiare cel normativ."
368
deoarece se încadra efortului revendicativ general al naţionalităţilor din statul ungar care doreau respectarea de
către partidele maghiare a acelor drepturi minimale dobândite după perfectarea pactului dualist.
Scandalurile de corupţie şi fraudă apărute la nivelul comitatului au fost prilejul unor dezbateri aprinse
pentru membrii adunării. Ei au combătut aceste practici necinstite regăsite în statul ungar şi de care, de fapt,
nici o societate modernă nu a fost străină. În această serie se înscrie cazul de delapidare a fondurilor destinate
îngrijirii orfanilor din comitat. Personajul central al evenimentului a fost Krivany Jânos, casier la sedria orfanală.
În decursul de 10 ani acesta a reuşit să sustragă fonduri în valoare de 300.000 de florini. Descoperirea furtului
în vara anului 1898 stârneşte protestul opiniei publice şi a unei părţi însemnate a deputaţilor comitatenşi.
Comitele suprem Fabian Laszlo convoca în august 1898 o şedinţă extraordinară a adunării judeţene pentru a
analiza situaţia creată de acest scandal. Mihai Veliciu şi Ştefan Cicio-Pop, în luările lor de cuvânt, au condamnat
frauda cerând pedepsirea tuturor vinovaţilor, nu doar a lui Krivany, ci şi a demnitarilor din fruntea comitatului
care se făceau responsabili de a nu fi controlat utilizarea banilor destinaţi orfanilor 21 . Ministrul de interne
trimite doi anchetatori guvernamentali cu misiunea de a cerceta cazul de la Arad 22 , suspendându-1 până la
finalizarea anchetei pe vicecomitele Szatmary Gyula şi pe alţi patru funcţionari comitatenşi 23 • Jânos Krivany
primeşte în anul1901 o condamnare de 9 ani închisoare 24, dar efectele furtului se vor prelungi în timp datorită
măsurilor luate pentru acoperirea prejudiciului comis în dauna statului.
Discuţiile şi deciziile congregaţiei arădene au atins şi teme al căror grad de interes depăşea graniţele
comitatului. Deputaţii au avut prilejul să facă declaraţii politice faţă de guvernele ungare, să răspundă adreselor
unor deputaţi dietali sau solicitau, alături de congregaţiile altor comitate, demararea anumitor iniţiative
legislative în Dieta ungară. Membrii adunării judetene sunt chemaţi în 1899 să acorde un vot de încredere noului
guvern Szell Kâlmân, ocazie cu care fiecare grupare din congregaţie şi-a exprimat opinia faţă de noul cabinetul
venit la putere. Acest guvern a lansat în martie o declaraţie de politică internă sub lozinca "Dreptate, justiţie,
adevăr", fără însă să prezinte repere sigure privitoare la o viitoare atitudine faţă de popoarele nemaghiare 25 •
Românii arădeni observă aceste carenţe ale programului guvernamental şi nu doresc să subscrie la adresa de
încredere, mai ales că toate guvernele precedente s-au dovedit insensibile faţă de nevoile naţionalităţilor26 •
În noiembrie 1900 Fabian Lâszlo părăseşte postul de comite suprem, funcţia fiind preluată de Urban lvan.
Acesta din urmă, cu prilejul jurământului de instalare, ţine un discurs-program bine primit de audienţă, vorbind
pe larg şi despre chestiunea naţionalităţilor. Alături de liberali şi independişti, românii fac şi ei declaraţii la
ceremonia de investire a comitelui. Preşedintele clubului comitatens român, Mihai Veliciu, ţine o cuvântare în
care îşi exprimă nemulţumirea faţă de neaplicarea în statul ungar a legislaţiei privitoare la naţionalităţi, mai
ales a legii cu privire la egala îndreptăţire a naţionalităţilor 27 , pe care noul reprezentant al guvernului promite să
o respecte. Evoluţia ulterioară a evenimentelor va arăta îndepărtarea comitelui suprem de discursul-program.
În ianuarie 1901 el supune la discuţie adresa secuilor din comitatul Trei Scaune, care solicitau adeziunea
pentru revizuirea legii XLIV din 1868 sub motivul că după 33 de ani de la adoptare, era nevoie de refacerea ei
pentru a corespunde noilor realităţi ale vremii. Prin M. Veliciu, 1. Suciu şi Ştefan Cicio-Pop, românii combat
demers1,1l revizuirii legii. Declară că deşi prevederile legii nu au fost aplicate decât 6-7 ani ea trebuie menţinută
în actuala formă, deoarece deşi nu oferă libertăţi îndestulătoare pentru naţionalităţi, acordă totuşi un minimum
de drepturi acestora 28 •
Criza guvernamentală din vara anului 1903 provoca în final demisia premierului Szell Kâlmân 29 •
Congregaţia arădeană întâmpina noul guvern al contelui Kuhen - Hedervâry Kâroly cu o adresă de încredere.
În discuţiile legate de adresă, deputaţii români nu vor să acordo votul de încredere, fiind sceptici în privinţa
promovării de către noul executiv a unei politici favorabile naţionalităţilor. Ioan Russu-Şirianu remarcă
21
Tribuna poporului, nr.153, 13/25 august 1898, p. 746.
22
Ibidem, nr.149, 6/18 august 1898, p. 727.
23
Ibidem, nr.152, 12/24 august 1898, p. 741.
24
Ibidem, 19 februarie 1901, p. 2
25
Mândruţ, op.cit, p. 27.
26
1fibuna poporului, nr. 50, 13/25 martie 1899, p. 1-2.
27 ANDJA, Fond R. Ciorogariu, roia 3, dosar 7, p. 16; 1fibuna poporului, nr. 200, 26 octombrie/a noiembrie 1900, p. 3; nr.
201, 28 octombrie/10 noiembrie 1900, p. 2; nr. 202, 29 octombrie/11 noiembrie 1900, p. 1.
28
1fibuna poporului, nr.9, 17/30 ianuarie 1901; nr. 10, 17/30 ianuarie 1901, nr. 12, 2/20 februarie 1901.
20 Teodor V. Păcăţeanu, Cartea de aur, voi VIII, Sibiu, 1915, p. 117
369
promisiunea premierului de a continua politica guvernului precedent, aceasta însemnând nimic favorabil
pentru naponalităp 30 • ·
Luna octombrie a anului 1903 aducea în atentia membrilor congregapei unul din subiectele fierbinţi ale
scenei politice austro-ungare, problema armatei comune. Parlamentul ungar solicitase la începutul anului 1903
modificări în statutul armatei comune: limbă de comandă maghiară, simbolistică militară proprie, pregătirea
cadrelor ofitereşti într-o retea de învătărnânt proprie 31 • La Arad această temă este discutată în urma adresei
oraşelor Seghedin şi Cluj. Congregaţia arădeană era îndemnată să înainteze o adresă proprie Dietei ungare în
vederea iniţierii procedurii legislative de constituire a armatei naţionale. Dezbaterea avea loc după emiterea
în septembrie 1903 a ordinului de la Chlopy de către Franz Josif şi în care împăratul-rege refuză orice alterare
a caracterului unitar şi comun al armatei austro-ungare 32 • Poziţia românilor în congregape va fi în spiritul
ordinului de la Chlopy, ei resping dezideratul militar vehiculat la Budapesta, deoarece putea deveni unul din
mijloacele maghiarizării forţate a naţionalităţilor din Ungaria. Prin deputatul S. Secula, se arată că românii
nu sunt pentru maghiarizarea armatei, "pentru spargerea unităţii ei, căci pe această armată unitară se
întemeiază forţa monarhiei, şi prin urmare şi siguranţa popoarelor sale" 33 •
Alături de adresa celor două oraşe, în şedinţa din noiembrie 1903, se dezbate şi adresa comitatului
Sepuş prin care congregaţiile sunt solicitate să ceară Dietei revizuirea legii electorale (legea XXXIll din 1874).
Modificarea urma să se facă în sens restrictiv, astfel ca în decurs de 30 de ani doar cetăţenii care vorbesc şi
scriu ungureşte să beneficieze de dreptul de a alege şi de a fi ales 34 • Deputaţii români percep în acest demers ca
o încercare de desfiinţare a drepturilor electorale ale naţionalităţilor, cărora urma să li se blocheze accesul în
organul legislativ al ţării. Propunerea celor din Sepuş cădea într-un moment în care ideea participării la viaţa
parlamentară a statului ungar începea să fie îmbrăţişată din nou de către români. Astfel, arădenii, susţinători
marcanti ai neoactivismului, nu puteau subscrie unei astfel de adrese.
Chestiunea acordării votului de încredere faţă de guvernul aflat la putere devine subiectul abordat în
şedinţele din septembrie 1911 şi martie 1912, discuţiile fiind purtate atunci în privinţa guvernului condus
de Kuhen - Hedervâry Kâroly, pentru ca in octombrie 1912 membrii congregaţiei să analizeze moţiunea ce
urma să fie trimisă noului guvern condus de către Ladislau Lukâcs. Oratorii care au exprimat punctul de
vedere al P.N.R. în această problemă au fost Vasile Goldiş, Iustin Marşieu, Ştefan Cicio-Pop, Cornel Iancu35 • Ei,
alături de reprezentanţi ai grupării justhiste, au condamnat politica promovată de aceste guverne maghiare,
refuzând să voteze alături de majoritatea membrilor în favoarea adreselor de încredere. Vasile Goldiş vedea cele
două guverne ca fiind exponentele unei majorităţi parlamentare rezultată în urma fraudei şi abuzului electoral
şi drept urmare nu le putea sprijini. Soluţia pentru rezolvarea crizei politice era adoptarea grabnică "fără
amânare a legii electorale pe baza sufragiului universal egal, direct, secret, cu vot pe comune, in cercuri,
alcătuite pe temeiul egalităţii naţionale intre toate popoarele ţării", această reformă putând asigura - în
opinia lui V.Goldiş- "întărirea şi prosperarea dorită a statului austro-ungar"36 •
Faţă de această serie de poziţii şi atitudini manifestate de români după 1905 în şedinţele congregaţiei se cuvin
câteva consideraţii. Ţinând cont de faptul că P.N.R. era prezent in legislativul ungar prin deputatii săi, critica
sistemului politic maghiar, în paralel cu susţinerea dezideratelor naponale la nivelul adunării reprezentative a
comitatului Arad, devenise inoportună şi mai ales contraproductivă. Menţinerea interesului pentru probleme
aflate în competenta comitetului central al partidului şi parlamentarilor români constituia o prelungire a strategiei
promovate de clubul comitatens român înainte de 1905, când datorită pasivismului congregapa se transforrnase
intr-un mic parlament ai cărui membrii români incercau prin subiectele politice abordate să suplinească deficienţa
nereprezentării parlamentare. Practica nu-şi mai avea însă rostul o dată cu trecerea la neoactivism. După 1905
reprezentanţii P.N.R. din Camera Deputaţilor au dobândit in sfera lor de atributii misiunea promovării intereselor
de ansamblu ale românilor din statul ungar. De aceea mai potrivit era ca atenţia celor din adunarea comitatensă
să se concentreze asupra aspectelor social-economice şi administrative incluse pe agenda de lucru a şedinţelor,
mai ales că priveau direct populaţia majoritară a comitatului.
30 Tribuna poporului, nr. 217, 12/25 iulie 1903, p. 1-2.

31
Mândrut, op.cit., p. 28.
32
Păcăteanu, op.cit., p. 117.
33 Tribuna poporului, nr. 195, 25 octombrie/7 noiembrie 1903, p. 4.
34
Ibidem
35 Românul, nr. 62, 16/29 martie 1912, p. 3-4; nr. 204, 18 septembrie/! octombrie 1912, p. 3-6.
36 Ibidem, nr.189, 29 august/10 septembrie 1911, p. 3.
370
Votarea de taxe şi impozite constituia un obiect de activitate al congregaţiei. Sporirea continuă a cheltuielilor
comitatense genera adâncirea deficitului bugetar, pentru acoperirea căruia se recurgea constant la mărirea
sarcinilor fiscale. Practica aceasta afecta treptat capacitatea de plată a locuitorilor arădeni şi îi aducea tot mai
aproape de insolvabilitate. Românii, majoritari în comitatul Arad, cu o pătură socială mijlocie subdezvoltată
în comparaţie cu cea maghiară, locuiau cu precădere în mediul rural. Baza lor materială precară făcea dificilă
achitarea obligaţiilor faţă de fise. De aceea românii congregaţionali resping constant propunerile de introducere
a unor noi dări suplimentare ce ar îngreuna starea contribuabililor.
Frauda lui Krivany din 1898 adusese comitatului o daună de 300.000 de florini. Acoperirea prejudiciului
s-a făcut prin contractarea unui împrumut dintr-un fond special ce trebuia achitat în timp prin instituirea
unei taxe suplimentare. Trecerea acestei taxe prin congregaţie în octombrie 1898 a atras opoziţia unei părţi
însemnate a membrilor, voturile româneşti împreună cu cele câteva maghiare reuşind să împiedice obţinerea
necesarului de 2/3 pentru aplicarea dării 37 • Hotărârea congregaţiei este anulată prin ordinul ministrului de
interne şi după o nouă dezbatere, în noiembrie 1898, "taxa Krivany'' este adoptată 38 •
În aceeaşi perspectivă se încadrează discuţia ce a avut loc în toamna anului 1911 pe marginea proiectului
constituirii unui fond de pensii al notarilor, fond care urma să fie finanţat prin contribuţia comunelor. Iustin
Marşieu consideră inoportună adoptarea unei astfel de propuneri, deoarece membrii comunităţilor locale
urmau să primească în responsabilitate acest fond prin introducerea unei noi sarcini fiscale. Populaţia era
nevoită să achite acest nou impozit, cu ajutorul căruia trebuia sprijinită financiar o categorie profesională cu
resurse materiale considerabil de mari, în condiţiile în care un notariat aducea venituri anuale între 3000 şi
12.000 de coroane39 •
Antistiile comunale (reprezentanţele comunale) reuneau funcţionarii aflaţi în fruntea comunelor arădene.
Alegerea şi numirea acestora atrăgea adeseori dispute datorită imixtiunii reprezentanţilor comitatenşi zonali.
Dacă în aşezările cu populaţie maghiară compactă disputele erau purtate pentru promovarea în antistii a unora
sau altora dintre favoriţii locali ai partidelor, în satele româneşti ori cu structură etnică mixtă, divergenţele se
datorau protejării candidaţilor apropiaţi administraţiei comitatense. Aceste practici întâlnite la constituirea
antistilor au fost un factor de instabilitate pentru lumea satului, ele fiind întâlnite pe tot parcursul sfârşitului
de secol al XIX-lea şi începutul secolului următor40 • Cel mai grav eveniment se produce la 7 mai 1903, cu ocazia
alegerilor pentru postul de primar în comuna Şepreuş. Au existat doi candidaţi: Ifuv Florea Lica - care avea
sprijinul administraţiei cercului Chişineu prin protopretorul Csukay Gyula- şi Mihai Indricău, ce era favoritul
comunităţii locale. După exercitarea drepturilor electorale de către cetăţeni, la numărarea voturilor, se constată
victoria lui Mihai Indricău. Şeful comisiei electorale decide continuarea votării pentru a forţa schimbarea
rezultatului. Protestele şepreuşenilor atrag însă riposta jandarmilor. Aceştia folosesc armamentul din dotare şi
sunt înregistraţi 6 morţi 41 • Cazul de la Şepreuş devine subiectul central al şedinţei congregaţiei comitatense din
noiembrie 1903. Prin vocea lui Mihai Veliciu, se condamnă atrocităţile de la Şepreuş şi se solicită acordarea
de despăgubiri materiale pentru familiile victimelor. El cere pedepsirea vinovaţilor în frunte cu protopretorul
Csukay, deoarece acesta s-a aflat în secţia de votare şi a avut în subordine plutonul de jandarmi. Conducerea
comitatu lui consideră însă că nu dispune de autoritatea necesară clarificării cruzimilor de la Şepreuş, motivând
limitarea prerogativelor sale datorită autonomiei comunale42 •
Agitaţie a provocat şi alegerea de notar din localitatea Otlaca (Grăniceri), desfăşurată în anul 1913.
Neregulile săvârşite cu această ocazie au determinat protestul românilor din Otlaca, protest exprimat şi
în congregaţie prin intermediul lui Cornel Iancu. Deşi comuna era predominant românească, la alegeri au
candidat trei localnici necunoscători ai limbii române. Cei trei erau protejaţi de către protopretorele N. Mladin
care controla procesul de alegere. Retragerea membrilor reprezentanţei comunale în semn de protest nu a adus
nominalizarea altor candidaţi, câştigător ieşind în final şvabul Jung Peter. Cu toate că comisia de alegere nu mai
37
1hbuna poporului, nr. 186, 30 septembrie/12 octombrie 1898, p. 896.
38
Ibidem, nr. 215, 14/26 noiembrie 1898, p. 1046.
39
Românul, nr. 228, 18 /31 octombrie 1911, p. 3; Tribuna din 31 octombrie 1911, p. 4
4
° Caciora Andrei, Lupta românilor arădeni pentru eliberare naţională în perioada 1895-1905, in Ziridava, VIII, 1977
p. 263-265.
41
Tribuna poporului, nr. 78, 30 aprilie/13 mai 1903, p. 2.
42
Ibidem, nr. 195, 25 octombrie/7 noiembrie 1903, p. 2-3.
371
avea o componentă statutară, iar din procesul-verbal încheiat la finalul votării lipseau semnăturile oamenilor
de încredere, reprezentanţii comitatenşi 1-au validat totuşi pe noul notar43 •
Pe parcursul lucrărilor unei sesiuni a congregaţiei, a cărei durată era de câteva ore, conducerea superioară
a comitatului supunea spre aprobare o multitudine de propuneri, reunite pe lista ordinii de zi, - bugete diverse,
creşteri de taxe şi impozite, măriri salariale, vânzări şi cumpărări imobiliare, afaceri ce constituiau favoruri
făcute unor persoane sau grupuri de interese- cantitatea acestor chestiuni fiind de ordinul sutelor. Naţionaliştii
români ai congregaţiei nu beneficiau de timpul şi datele necesare analizării fiecărui punct al ordinii de zi, motiv
pentru care doar câteva probleme de interes local au fost supuse discutării de către aceştia. Plenul congregaţiei
aproba aproape integral ce i se prezenta, atât din cauza timpului insuficient unei analize obiective a ordinii de
zi, cât şi datorită majorităţii pe care membrii partidelor maghiare o aveau, dar şi pentru că mulţi dintre aceşti
membrii erau beneficiari direcţi sau prin rude ai favorurilor prezentate vizării favorabile 44 •
O atenţie cuvenită s-a acordat eficientei utilizări a fondurilor comitatense cu ajutorul cărora erau finanţate
proiectele destinate dezvoltării şi menţinerii funcţionale a infrastructurii edilitare. Comitatul acorda sume
importante de bani, în baza contractelor încheiate, unor societăţi antreprenoriale ce aveau ca obiect de activitate
construcţia şi reparaţia de drumuri. Deşi acumulau profituri considerabile, aceste consorţii nu-şi onorau
corespunzător obligaţiile contractuale. Întreţinerea acestor căi de comunicaţie lăsa mult de dorit, multe fiind
aproape inutilizabile. Acesta a fost raţionamentul care a stat la baza propunerii venite din partea românilor
comitatenşi, prin intermediul lui Cornel Iancu. El solicita trecerea sarcinii de îngrijire a drumurilor săteşti
împreună cu fondurile aferente pe seama comunelor, părerea oratorului fiind că sătenii ar avea un interes mai
mare să întreţină într-o stare bună aceste căi de acces 45 •
Una din iniţiativele membrilor români, încununate cu succes, a fost cea legată de lupta împotriva
alcoolismului. Flagelul alcoolismului afecta starea de moralitate publică şi de sănătate, mai ales a locuitorilor
din mediu rural unde acest fenomen era foarte răspândit. Congregaţiei i se aduce la cunoştinţă, prin Ştefan
Cicio-Pop, hotălârile reprezentanţelor comunale din Cuvin şi Şiria privitoare la închiderea cârciumilor în zilele
de duminică şi la sărbători. Prin voturile exprimate în congregaţie s-a acordat aprobarea pentru executarea
acestor hotălâri 46 • Se conturau astfel condiţii favorabile combaterii alcoolismului, în cursul anului 1911 pe
ordinea de zi a adunării au fost incluse cererile unui număr de alte 15 comune care cereau aprobări în acest
sens 47 •
Competenta şi profesionalismul de care trebuiau să dea dovadă funcţionarii în activitatea desfăşurată în
teritoriu înregistra lipsuri, dându-se dovadă adeseori de neglijenţă în administrarea bunurilor. Situatia aceasta
aducea prejudicii avuţiei publice a comitatului. Un astfel de caz, sesizat de către Ştefan Cicio-Pop, a fost
consemnat în zona Hălmagiului. Administraţia cercului a primit sub formă de donaţie din partea unui cetăţean
un lot de pământ intravilan, pe care mai apoi a fost construit sediul administraţiei locale. Culpa funcţionarilor
a fost aceea de a nu fi perfectat actele de intabulare, astfel încât în baza actului de donaţie să fie realizat
transferul de proprietate în beneficiul administraţiei. Ştefan Cicio-Pop solicită stabilirea răspunderii materiale
a celor vinovaţi de această neglijenţă, deoarece, acumulând datorii, respectivul donator îşi pierde o parte din
proprietăţi, printre care şi terenul oferit administraţiei, acestea fiind scoase la licitaţie. În acest context fondurile
investite pentru ridicarea clădirii preturii cercului Hălmagiu urmau să fie pierdute 48 •
În final, rezumând evoluţia vieţii politice din comitatul Arad în perioada 1895-1913, remarcăm acoperirea
de către liderii locali ai Partidului Naţional Român a unei largi palete de preocupări. Într-o perioadă în care
funcţionarea P.N.R. a fost intrezisă de către guvernul maghiar, iar partidul nu avea reprezentanţi în organismul
legislativ al Ungariei, arădenii au realizat descentralizarea activităţii P.N.R., constituind clubul comitatens al
partidului naţional cu rol de partid politic local. Luptele politice au fost direcţionate la nivel de comitat prin
antrenarea populaţiei în alegerile pentru congregaţia comitatului şi participarea efectivă la disputa ţinută cu
ocazia sesiunilor forului administrativ-local. Românii din congregaţia comitatului Arad au combătut abuzurile
şi actele de corupţie ale administraţiei locale, s-au promunţat în plenul şedinţelor pentru respingerea adreselor
43 Românul, nr. 63, 1 aprilie 1913, p. 3-4.

" Ibidem, nr. 206, 21 septembrie/4 octombrie 1916, p. 1-2; nr. 189,28 august/10 septembrie 1911, p. 2-4.
45 Ibidem, nr. 228, 18/31 octombrie 1911, p. 3; 7iibuna, 31 oct 1911, p. 4.
46 7iibuna, nr. 79, 20 aprilie 1911, p. 3-4.
47 Ibidem, 31 octombrie 1911, p. 4.
48 Românul, nr. 62, 16/29 martie 1912, p. 4.
372
de modificare restrictivă a legii naţionalităţilor, legii electorale şi împotriva formării armatei naţionale maghiare,
au militat pentru introducerea limbii române ca limbă protocolară. Demersurile liderilor români arădeni au
contribuit la afirmarea, iar apoi la mentinerea Aradului ca unul din principalele centre ale vieţii politice din
Transilvania, statut pe care Aradul şi-1 va păstra până la unirea din anul1918.
Regional Electoral Campaigns and Congregational Debates in the County of Arad

between 1895-1913
Summary
Summarizing the politicallife's evolution from the county of Arad between 1895-1913, we may notice the
large variety of concerns that localliders of the Romanian National Party had . In the period, when the working
of the Romanian National Party was forbidden by the Hungarian gouvernment and the party didn't have
reprezentatives in the legislative organism of Hungary, the inhabitans from Arad realized the descentralization
of the Romanian National Party activity, forming the regional county club of the national party that had the role
of the local politica} party. The politica} fights were directed, ata county level, by the population's stimulation
in the elections for the county's congregation and the effective participations to the dispute that took place at
the local administrative forum's sessions. The Romanians from the county's congregation of the Arad county
have fought the abuses and the acts of corruption of the local administration, they have pronunced themselves,
at their meetings, for the rejection of the Hungarian national army, they have fought for the introduction of the
Romanian language as a formallanguage. The approaches of the Romanian leaders from Arad have contributed
to the recognition and than to the maintaining of Arad as one of the main centers of the political life from
Transylvania, a statute that Arad will keep it until the unification from 1918.
373
Activitatea Comisiei Judeţene Năsăud
de verificare a membrilor Partidului Muncitoresc Român.
Mărturii documentare (1949-1950)
Adrian ONOFREIU
Congresul Partidului Muncitoresc Român din 21-23 februarie 1948 (care consfinţea unificarea cu
Partidul Social Democrat) a hotărât începerea imediată a verificării tuturor membrilor săi. Încă din 1947 se
stabilise întreruperea primirii de noi membrii, ca urmare a pătrunderii de elemente" descompuse, carieriste,
duşmănoase, legionare, etc.". Factorul extern, reprezentat de acutizarea conflictului sovieto-iugoslav, în a doua
parte a anului 1947 a contribuit în mod esenţial la declanşarea acţiunii de "epurare" a membrilor de partid. De
altfel, în perioada 1949-1951 toate partidele comuniste vor trece la epurarea activului şi ai masei de membrii,
ceea ce va determina o scădere procentuală semnificativă a numărului acestora.
În vara anului 1948 încep la nivel organizatoric pregătirile pentru verificări. În iunie 1948 Plenara C.C.
al P.M.R. ia hotărârea cu privire la primirea de noi membrii, decizie care va influenţa calitatea de membru de
partid. În cele din urmă, în octombrie 1948 Comitetul Central şi Biroul Politic hotărăsc începerea acţiunii. În
procesul de verificare a membrilor de partid, s-a constituit la 28 iulie 1948 Comisia Centrală de Verificare.
"Directivele" acesteia "pentru uzul preşedinţilor comisiilor de verificare" vor constitui cadrul general de
activitate al comisiilor judeţene.
Criteriile de excludere cuprindeau încadrarea în categorii în funcţie de segmentul vizat:
1. elemente burgheze, capitaliste, exploatatoare, pentru că pe de o parte independenţa lor economică
putea slăbi receptivitatea lor la promisiunile demagogice ale partidului, iar pe de altă parte, era un
nonsens să fie primit în partid "duşmanul de clasă";
2. cei care au avut legături cu duşmanul de clasă şi uneltele lui "elemente şovine şi antisovietice", membrii
ai organizaţiilor burgheza-naţionaliste, "cei care se solidarizează cu duşmanul de clasă în acţiunea lor
împotriva partidului şi regimului";
3. cei consideraţi imorali şi deficitari din punct de vedere al profilului etic;
4. social-democraţii de "dreapta" care s-au dovedit a fi "spărgătorii unităţii clasei muncitoare", atitudine
îndreptată împotriva P.S.D. 1
Acţiunea începe pe 7 iunie 1948. Se stabileşte un plan de prelucrare a activelor judeţene. La 28 iulie 1948,
se constituie Comisia Centrală de Verificare. Operaţiunea va fi minuţios pregătită, fiind implicaţi, la nivel
organizatoric, un foarte mare număr de activişti de partid de la centru şi din teritoriu.
Primul segment verificat a fost activul de partid din comitetele judeţene, comitetele de plăşi, conducerea
organizaţiilor de masă şi a aparatului de stat. Apoi a urmat verificarea individuală a membrilor de partid.
Plenara de încheiere a lucrărilor Comisiei de Verificare a membrilor de partid se va desfăşura între 15-17
mai 1950. Lucrările de verificare au durat 19 luni şi se dovediseră o "reuşită atât pentru partid cât şi pentru
membri". 2 În acelaşi timp rezultatele au contribuit la clarificarea poziţiilor dominante în interiorul partidului,
prin întărirea rolului grupării conduse de Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Începută în anul 1949, la nivelul judeţului N~s~_ud, 3 activitatea Comisiei judeţene de verificare se va
desfăşura până în prima parte a anului 1950. Conform directivelor de la centru, au fost verificaţi membrii
1
Almira Enuţă, Restructurarea Ebrtidului Muncitoresc Român {1948-1952), în Anul1948. Institutionalizarea comunismului,
Analele Sighet, 6, Fundaţia Academia Civică, 1998, p. 105.
2
Ibidem, p. 111.
3
Denumirea din perioada 1925-1950.
Revista Bistritei, XVIII, 2004, pP. 375-395
375
activului judeţean, apoi cei de la nivelul structurilor subordonate (plăşi, oraşe, comune] iar în final, s-a trecut
la verificarea tuturor membrilor de partid.
Cronologic, la 21 februarie 1949 s-a constituit Comisia judeţeană de verificare, care în perioada 1-26 martie
a verificat 26 de membrii ai Comitetului Judeţean, din care 24 au fost confirmaţi şi 2 excluşi. 4
După verificarea activiştilor judeţeni în perioada 11 martie-16 aprilie, s-a trecut la verificarea individuală
a membrilor de partid din birourile organizaţiilor de masă, a şefilor de instituţii, Consiliul Sindical Judeţean,
Uniunea Femeilor Democrate din România, Uniunea Tineretului Muncitor, Frontul Plugarilor, Uniunea Populară
Maghiară, Comitetul Democrat Evreiesc, Asociaţia Română de strângere a Legăturilor cu Uniunea Sovietică. 5
În perioada 3-14 mai au fost verificaţi membrii comitetelor de plasă, iar între 27-28 aprilie, membrii din
aparatul administrativ şi şefii de instituţii. Au fost create la nivelul judeţului 5 subcomisii de verificare, care
şi-au început activitatea la 16 iunie 1949. La acestea s-a adăugat şi sucomisia nr. 6, pentru şantierul naţional al
tineretului Salva-Vişeu.
Activitatea acestor subcomisii s-a concretizat în verificarea până la 14 decembrie, a 7126 de membrii de
partid din 192 organizaţii de bază, din care au fost excluşi 1222. 6
Concluziile verificării la nivelul judeţului arătau că s-a realizat în parte obiectivul principal al verificării,
acela de a elimina din partid elementele duşmănoase, oportuniste, partidul s-a întărit şi şi-a îmbunătăţit
compoziţia socială. "În urma completării activului de partid cu tovarăşi noi, s-a îmbunătăţit şi componenţa
activului, a aparatului de partid cu 12,2%, a conducerii organizaţiilor de masă cu 19% şi a aparatului
administrativ cu 61,4.7
La 15 martie 1950, Comisia judeţeană de Verificare şi-a încheiat lucrările şi s-a format un colectiv de
verificare compus din 3 membrii activi şi 2 supleanţi, care au avut ca atribuţii: rezolvarea problemelor
neterminate; judecarea apelurilor primite după încheierea lucrărilor; cercetarea cazurilor sesizate ulterior;
verificarea membrilor de partid neverificaţi. Acest colectiv a întocmit un raport asupra încheierii lucrărilor de
verificare a colectivului de verificare din judeţul Năsăud, potrivit căruia au fost verificaţi 105 membrii de partid
din 54 organizaţii de bază, dintre care: au fost confirmaţi 63; excluşi cu fapte: 29; excluşi pentru neprezentare:
13. În total au fost verificaţi un număr de 7564 membrii de partid din judeţul Năsăud. 8
La nivelul oraşului Bistriţa, rezultatele s-au concretizat în situaţii statistice, grupate pe anumite "teme". Ca
număr total, au fost verificaţi un număr de 1050 membrii de partid, din care, după originea socială: muncitori:
219; ţărani săraci: 293; mijlocaşi: 79; chiaburi: 33; mici burghezi: functionari, 149; intelectuali, 61; meseriaşi,
174; negustori, 42. Din punct de vedere al naţionalităţii, erau: români, 781; evrei, 63; maghiari, 178; slavi,
1; alţii, 27. Pe sexe, repartiţia era următoarea: bărbaţi, 808; femei, 242. Din punct de vedere al momentului
încadrării în partid, perioada 23 august 1944- 6 martie 1945 cuprindea 17 membrii, iar perioada de după 6
martie 1945, 1033 de membrii. Iar apartenenţa politică înainte de unificare prezenta următoarea situaţie: P.C.R.:
714; P.S.D.: 336. 9
Din totalul membrilor de partid verificaţi, au fost confirmaţi 779. 10 Motivele pentru excluderea celorlalţi
membrii de partid au fost: nu s-a putut verifica trecutul: 41; informatori şi provocatori: 11; crime şi jafuri în
U.R.S.S.: 3; exploatatori şi speculanţi: 47; activitate legionară: 17; alte categorii de fascişti activi: 37; descompunere
morală: 7; abateri grave de la linia partidului: 27; activitate duşmănoasă după 10 martie 1946: 37.U
Datele sumare statistice la nivelul oraşului Bistriţa oferă o imagine a motivării acţiunii, a criteriilor după
care s-a desfăşurat şi a rezultatelor acesteia.
Pentru a înţelege mai profund contextul, caracteristicile, modul de desfăşurare şi rezultatele la nivelul
întregului judeţ, redăm în continuare câteva din documentele de sinteză, care ilustrează modul de desfăşurare
a fenomenului.
4 Directia judeteană Bistrita-Năsăud a Arhivelor Nationale, fond Comitetul judeţean P.C.R. Năsăud- Comisia de verificare,
dosar 1, fila. 36; în continuare A.N.B. fond ... d .... ).
5
Ibidem, f. 43-47.
6
Ibidem, f. 142.
7
Ibidem, f. 161.
8
Ibidem, f. 193.
9
A.N.B., fond Comitetul judeţean P.C.R. Năsăud, dosar 4/II, f. 93).
10
Ibidem, f. 92.
11
Ibidem, f. 94.
376
Documentele au caracter inedit şi, sperăm noi vor contribui la clarificarea unei acţiuni interne a Partidului
Muncitoresc Român cu influente covârşitoare atât asupra membrilor de partid cât şi a evoluţiei societăţii
româneşti în ansamblu.U
Document nr. 1. 1949 iunie 7, Bucureşti. Instrucţiunea C. C. al P.M.R. privind verificarea membrilor de
partid.
După verificarea activului de partid, conform hotărârii Biroului Politic al C.C. al P.M.R. începe
verificarea membrilor de partid.
Această acţiune are o importanţă deosebită, ea având menirea de a consolida partidul nostru, prin
descoperirea şi înlăturarea elementelor duşmănoase, a elementelor străine de clasă, promovarea elementelor
muncitoreşti şi a ţăranilor săraci în organele de conducere, prin analiza în spirit critic şi autocritic a întregii
lor activităţi şi a metodelor folosite, verificarea membrilor de partid va trebui să ducă la o întărire politică şi
organizatorică a partidului nostru.
În vederea unei bune desfăşurări a acestei acţiuni, Comitetele judeţene vor lua următoarele măsuri:
1 1) Convocarea activului judeţean şi a subcomisiilor de verificare (de comun acord cu preşedintele
comisiei judeţene de verificare) pentru duminică 12 iunie anul curent orele 10 dimineaţa în adunare unde
un delegat al C.C. va prelucra importanţa verificării membrilor de partid pe baza Hotărârii Biroului Politic
al Comitetului Central.
Şedinţa va dura în total2 ore din care 1-1 1/.1 ore va fi expunerea, restul timpului fiind folosit la întrebări
şi răspunsuri.
La această adunare vor participa:
membrii Comitetului Judeţean,
Comisia Judeţeană de Verificare,
Subcomisiile de verificare,
Instructorii judeţeni şi membrii secţiilor judeţene
Membrii Comitetului Judeţean Provizoriu şi al reşedinţei de judeţ,
Membrii de partid din conducerile judeţene ale organizaţiilor de masă,
Conducătorii instituţiilor de stat, membrii de partid,
Comitetele de sector P.M.R.
- Membrii de partid din comitetele de sector ale organizaţiilor de masă, acolo unde sunt,
- Birourile de plasă P.M.R. ( afară de o persoană care rămâne la sediul de plasă),
- Preşedinţii comitetului provizoriu de plasă,
- Comitetele de partid din întreprinderile mai importante din judeţ,
- Secretarii organizaţiilor de bază din întreprinderile mai mari din oraş.
Adunarea va fi condusă de secretarul Comisiei Judeţene P.M.R.
2) Duminică 12 iunie, după masă, vor fi convocaţi în şedinţă, pentru citirea şi prelucrarea Instrucţiunilor
pentru verificarea membrilor de partid mai multe persoane.
Prelucrarea va fi făcută de delegatul C.C. sau preşedintele Comisiei Judeţene de Verificare.
II Comitetul Judeţean P.M.R., împreună cu Comisia Judeţeană de Verificare, vom alcătui un plan pentru
prelucrarea cu toţi membrii de partid a importanţei verificării.
Aceste adunări vor avea loc între 14 iunie şi 4 iulie, în ordinea în care va începe verificarea în
organizaţiile de partid din judeţ.
Pentru a face expunerea vor fi alese persoane capabile din activul Comitetului Judeţean de Verificare
şi care vor fi pregătiţi în seminarii.
În oraşe se vor face adunări în întreprinderi (în întreprinderile mari pe secţii), instituţii şi cartiere, care
să nu aibă mai mult de 500 de participanţi, cu cei supuşi verificării şi participanţi.
Se vor invita şi nemembrii de partid dintre muncitori, funcţionari, tehnicieni, mici meseriaşi, etc.
cinstiţi, ataşaţi partidului, evidenţiaţi în producţie, în munca sindicală sau în altă activitate în cadrul
organizaţiei de masă.
Adunarea va fi condusă de delegatul Comitetului Judeţean, care va face expunerea şi prezentarea
membrilor subcomisiei de verificare.
În comune se vor face adunări cu membrii de partid şi invitaţii indicaţi din comuna respectivă.
12
Datorită faptului că am urmărit fenomenul în ansamblu său: motivaţii, criterii de acţiune, rezultate, am omis prin
paranteze( ... ] numele persoanelor implicate în acţiune. De asemenea am păstrat exprimarea autorilor care arată nivelul
lor de instruire.
377
Invitaţii vor fi nemembrii de partid, muncitori agricoli, muncitori de la gospodăriile agricole de stat
şi
S.M.T., ţărani săraci şi mijlocaşi, reprezentanţii organizatiilor da bază din comună etc., cinstiţi ataşaţi
partidului, evidenţiaţi în acţiunile de însămânţare, de colectare de expropriere a moşiilor etc.
Membrii subcomisiei vor fi prezenţi într-o singură adunare, după care îşi vor începe lucrările, urmând
ca delegaţii Comitetului Judeţean, care vor conduce celelalte adunări din plasă să-i prezinte în absenţa lor.
Comitetul Judeţean trebuie să se îngrijească de buna pregătire a acestor adunări de partid, asigurând
participarea tuturor celor convocaţi, pavoazarea sălilor cu lozinci potrivite, şi ca ele să se desfăşoare într-o
atmosferă partinică.
În acest sens se va urmării ca întrebările şi discuţiile ce vor avea loc, să contribuie la lămurirea
tovarăşilor şiprietenilor asupra caracterului şi importantei acestei actiuni.
Lista invitaţilor va fi verificată de instructorii Comitetului Judeţean de sector sau de comitetul de
plasă.
m. După instalare, subcomisia de verificare îşi va începe imediat activitatea, conform instructiunilor
Comisiei Centrale de Verificare.
Comitetul Judeţean, prin organele sale, va lua măsuri de pregătire a fiecărei organizaţii de bază, care
este supusă verificării.
În acest scop va lua măsuri de a repartiza câte o persoană verificată din comitetul judeţean, al sectoarelor
şi plaselor pentru fiecare organizaţie de partid din întreprindere sau comună, în vederea sprijinirii şi
controlării pregătirii membrilor de partid şi a celorlalţi muncitori sau ţărani muncitori pentru verificare.
În acest sens persoana delegată va urmării ca:
a) toţi membrii de partid şi invitaţii stabiliti să fie prezenti la şedinţa de verificare.
b) Să creeze o atmosferă tovărăşească, de încredere, menită să întărească unitatea partidului printre
membrii de partid şi printre ceilalti muncitori
c) Prin participarea sa la şedinţele în care se face verificarea, să cunoască oamenii, activitatea
organizatiei de bază, pentru a sesiza organele superioare de partid asupra elementelor care trebuie
înlocuite, ca şi asupra acelora care trebuie promovate.
d) Să controleze lista invitaţilor pentru ca să nu fie excluse acele persoane nemembre de partid,
necesare verificării membrilor de partid.
e) Să nu se amestece în atribuţiile subcomisiilor.
În pregătirea membrilor de partid pentru verificare se va urmării ca aceştia să-şi analizeze activitatea
şi atitudinea ca membrii de partid faţă de sarcinile pe care partidul le-a pus.
În întreprinderi se va accentua asupra atitudinii de muncă, participării în întrecerile socialiste, a
măririi productivităţii, a disciplinei, a antrenării celorlalţi muncitori.
În comune se va insista asupra atitudinii şi activităţii persoanelor după prelucrarea rezoluţiei C.C. din
3-5 martieu, poziţia faţă de chiaburi, faţă de gospodăria colectivă.
De asemenea în ambele cazuri se va urmării ca membrii de partid să-şi analizeze comportarea lor faţă
de îndatoririle esenţiale ale unui membru de partid, să-şi ridice nivelul politic, să-şi plătească cotizaţia
regulat, să îndeplinească conştiincios sarcinile primite.
Comitetul organizaţiei de partid va convoca elementele cele mai bune şi devotate din organizaţia de
bază, pentru a le instrui asupra modului în care trebuie să lămurească pe membrii de partid şi pe ceilalţi
muncitori cinstiţi, de la om la om, asupra importanţei verificării şi atitudinii pe care trebuie să o aibă în faţa
subcomisiei.
Se va insista totodată asupra combaterii şi demascării elementelor duşmănoase, care ar încerca să facă
diversiuni, să deruteze şi să împiedice în orice fel buna desfăşurare a verificării.
Agitatorii vor fi controlaţi şi îndrumaţi zilnic.
Comitetul organizatiei de partid va lua toate măsurile pentru ca şedinţele organizatiei de bază în care
se va face verificarea membrilor, să decurgă într-o atmosferă tovărăşească.
Biroul organizaţiei de bază, sub controlul comitetului de organizaţie, va întocmi lista nemembrilor
de partid, muncitori, funcţionari, tehnicieni, activişti sindicali, evidenţiaţi în producţie, în munca
organizaţiei de masă, sau în comune a ţăranilor săraci şi mijlocaşi, a responsabililor sindicali, cinstiţi şi
devotaţi, evidenţia ti în acţiunile organizate de partid, care vor fi invitati a lua parte la şedinţele de verificare,
responsabilul organizatoric al organizaţiei de bază având sarcina de a îi convoca.
De asemenea comitetul de organizaţie şi birourile organizatiei de masă vor lua măsuri de pavoazare a
sălilor de şedinţă, cu drapelele roşii, după posibilităţi şi lozinci ce se vor indica de Comitetul Judeţean.
u Rezoluţia privind ,.transformarea socialistă a agriculturii" din 3-05 martie 1949.
378
Membrii comitetului organizaţiei de partid vor participa la şedinţele de verificare ale organizatiei de
bază, orânduindu-se astfel încât să nu împiedice îndeplinirea celorlalte sarcini.
Pentru mai buna cunoaştere a cadrelor a metodelor de muncă, a vieţii organizatorice şi politice a
organizaţiei de bază, Comitetul Judeţean va delega persoane din sectiile judetene, din comitetul de sector,
de plasă şi secţiile lor, pe baza unui plan, care să asigure atât participarea la şedinţa de verificare, cât şi
îndeplinirea celorlalte sarcini de partid.
Comitetul judetean va mobiliza corespondentii de presă din întreprinderi, institutii şi comune, pentru
a informa imediat presa centrală şi locală asupra mersului acţiunii de verificare.
Materialul ce se va publica în presă, în legătură cu verificarea va fi controlat în prealabil de biroul
judeţean şi de comisia judeţeană de verificare.
Membrii comitetului judeţean, în colaborare cu comisia judeţeană de verificare, vor urmării pe toată
durată verificărilor în judeţ cum se desfăşoară ele, urmărind realizarea planului, starea de spirit din judeţ,
cum este potrivită verificarea de oamenii munci, ce manifestări au avut loc din partea duşmanului cât şi ce
forma concrete au avut ele.
Comitetul judeţean va raporta la 10 iulie în scris Comitetului Central, cum s-au desfăşurat adunările
de prelucrare şi starea de spirit, iar apoi la fiecare 1 ale lunilor următoare, cum au decurs şedinţele de
prelucrare, rezultatele obţinute, atmosfera politică etc.
Atragem atenţia comitetului judeţean asupra răspunderii sale, pentru buna îndeplinire a acestei sarcini,
de o deosebită importanţă pentru partidul nostru.
COMITETUL CENTRAL AL P.M.R.
(A.N.B., fond Comitetul judeţean P.C.R. !-;ăsăud, dosar. 59, filele 245-249).
Document nr. 2. 1949, iunie 14, Bistriţa. Raport al Comisiei judeţene de Verificare
despre felul cum a decurs prelucrarea în legătură cu verificarea membrilor de partid.
În urma instrucţiunilor primite de la C.C. al P.M.R. în legătură cu verificarea membrilor de partid,
pentru ca prelucrarea să aibă un rezultat cât mai pozitiv şi pentru ca materialul să fie bine însuşit, a fost
convocat în ziua de 12 iunie anul curent Biroul şi Comitetul Judeţean, activiştii secţiilor judeţene, Birourile
plaselor P.M.R., Comitetul Provizoriu al Sfatului Judeţean şi al oraşului Bistriţa, preşedinţii Comitetelor
Provizoriu al Sfatului Judeţean şi al oraşului Bistriţa, preşedinţii comitetelor provizorii din plase,
responsabilii organizaţiilor de masă - membrii de partid - preşedinţii sindicatelor muncitoreşti din oraş,
secretarii organizaţiilor de bază din oraş, secretarii organizaţiilor de bază din întreprinderile din judeţ, şefii
de instituţii din oraş, responsabilii Comitetului de Partid de pe şantierul Salva- Vişeu, precum şi comisia de
verificare împreună cu persoanele propuse în subcomisia de verificare a membrilor de partid.
În total au participat un număr de 130 de persoane.
În vederea tinerii acestei şedinţe s-a pregătit o sală pavoazată cu tablouri şi lozinci adecvate scopul
şedinţei cu un număr de 12 persoane care au fost însărcinaţi cu paza localului. Intrarea în sala de şedinţe
s-a făcut pe baza invitaţiei, care invitaţii s-au ridicat la intrarea în sală.
Şedinţa a început la orele 10,30 şi a fost deschisă de către secretarul judeţenei P.M.R. arătând scopul
şedinţei, arătând activitatea vechiului Comitet Judeţean şi lipsurile acestuia precum şi activitatea noului
Comitet Judeţean după verificare şi sarcinile ce stau în faţă.
S-a prelucrat problema verificării membrilor de partid, arătându-se importanţa verificării şi felul cum
trebuie să-şi ducă comisiile şi subcomisiile de verificare activitatea lor practică pentru ca în urma verificării
partidul să iasă întărit.
După prelucrare au urmat discuţii unde mai multe persoane au luat cuvântul.
Printre problemele ridicate au fost:
- că verificarea este un act istoric în viaţa partidului şi ca atare trebuie să dăm toată importanţa ca
verificarea să reuşească în cele mai bune condiţii.
- să dăm concursul şi ajutorul nostru la subcomisiile de verificare pentru ca acestea să-şi ducă la
îndeplinire cu succes sarcinile încredinţate.
- s-a ridicat problema cum se va proceda la verificarea cu membrii de partid care nu au o situaţie clară,
sau care activează foarte slab.
s-a ridicat problema ca în activitatea lor comisiile de verificare să fie vigilente pentru ca să demaşte
toate elementele necorespunzătoare infiltrate în rândurile partidului sau cele cu influenţe străine.
De asemenea s-au mai pus câteva întrebări în legătură cu activitatea practică a comisiei de verificare.
Arătăm că discuţiile nu au fost luate decât de un număr mic de persoane.
379
După aceasta a urmat instalarea comisiilor, subcomisiilor de verificare care vor activa în judeţul
Năsăud. În urma instalării subcomisiei de verificare, şedinţa s-a ridicat cu intonarea Internationalei.
Tot în cursul zilei de 12 iunie pentru orele 16 p.m. a fost convocat biroul şi comitetul judeţean, activiştii
secţiilor Judeţenei, birourile plaselor, comisia şi subcomisiile de verificare în sala de şedinţe a partidului
unde au fost preluate rezultatele comisiei de verificare din judeţul Năsăud cu părţile pozitive precum şi
lipsurile din activitatea comisiilor. După aceasta au fost citite şi prelucrate instrucţiunile C.C. al P.M.R. în
legătură cu verificarea membrilor de partid şi principiile după care se va face verificarea.
În urma prelucrării instrucţiunilor au urmat discuţii unde persoanele care au participat au ridicat o
serie de probleme în legătură cu procedarea practică a verificării. În problemele ridicate au fost diferite
cazuri ca de exemplu:
- comisiile de verificare să fie vigilente pentru ca în activitatea lor să analizeze cu obiectivitate şi în
acelaşi timp cu membrii de partid devotaţi să poată elimina din rândurile partidului toate elementele
duşmănoase care n-au ce căuta în partid.
- s-a pus întrebarea care va fi principiul de verificare al acestor membrii de partid care sunt refugiaţi
din Bucovina şi Basarabia, precum şi alte probleme practice.
După aceasta a luat cuvântul delegatul Comisiei Centrale de Verificare care a arătat că discuţiile făcute
în urma prelucrării instrucţiunilor de verificare au fost mai mult în ceea ce priveşte probleme practice
atingându-se în mică măsură probleme de fond. De asemenea a accentuat din nou importanţa verificării şi
principiile fundamentale după care trebuie să se conducă subcomisiile de verificare în activitatea lor, dând
exemple vii de o importanţă deosebită.
În concluzie în urma prelucrării temeinice s-a putut vedea că prin participarea la discuţii a persoanelor
prezente s-a creat o stare de spirit sănătoasă, privind cu încredere conducerea partidului nostru şi măsurile
luate pentru verificarea tuturor membrilor de partid.
Pentru desfăşurarea acţiunii de verificare a membrilor de partid în judeţ, în colaborare cu comisia de
verificare s-a întocmit un plan de prelucrare a importanţei verificărilor cuprinzând toate organizaţiile de
bază din judeţ.
Bistriţa. 14 iunie 1949.
(Ibidem, d. 55, f. 110-112).
Document nr. 3. 1949, decembrie 2, Bistriţa. Raport de activitate al Comisiei judeţene de Verificare.
Despre acţiunea de verificare a membrilor de partid.
Munca de verificare în judeţul Năsăud s-a început în următoarele condiţii.
Din punct de vedere economic: este un judeţ cu regiuni muntoase, populaţia aproape în întregime se
ocupă cu agricultura. Suprafaţa arabilă a judeţului care este peste 70 mii ha, în mare parte dă randament
slab, în afară de plasa Lechinţa şi o parte din plasa centrală care are pământ mai bun, unde predomină
elementul mijlocaş, dând astfel o bună parte a recoltei de cereale din judeţ şi în mai mică măsură producţia
de vin care este specificul plasei Lechinţa.
Judeţul în ceea ce priveşte alimentarea populaţiei cu cereale este deficitar.
Cele 2 G.A.S. din Lechinţa şi Iad cu trei secţiuni din judeţ, folosind- mai ales în timpul sezonului de
munca câmpului - o mulţime de ţărani săraci din acele regiuni, care sunt colonişti.
Populaţia judeţului de altfel este săracă, deşi în 33 sate şi comune aproape în întregime fost săseşti, azi
sunt colonişti mai ales moţi din regiunile din jur, care în general posedă între 6-8 iugăre de pământ, însă în
mare parte sunt lipsiţi de atelaje, care sunt ajutaţi de către Staţia de Maşini şi Tractoare, din care avem una
singură cu sediul la Bistriţa, astfel campaniile agricole de multe ori rămân în urmă din aceste cauze.
Ocupaţia principală a populaţiei pe lângă agricultură este pomicultura şi exploatările de pădure de
către I.P.E.l.L., unde sunt folosiţi în special în sezon ţărani săraci din regiunile Bârgăului şi a Rodnei.
În mai mică măsură se caracterizează judeţul şi prin creşterea vitelor şi oilor.
Industrii în judeţ nu se găsesc, şi ca atare nici proletariat propriu-zis, numai în mică măsură la fabrici
de cherestea Ilva Mică cu peste 300, Valea Mare cu 130, Bistriţa - Bârgăului la fel şi Susenii - Bârgăului cu
câteva zeci de muncitori şi Fiadul cu 80 de lucrători din care marea majoritate sunt semiproletari, şi ca atare
sunt şi muncitori necalificaţi.
Este o singură mină de pirită la Valea Vinului, unde lucrează peste 70 muncitori, care de altfel are o
instalaţie veche.
În partea de nord-vest a judeţului populaţia muncitoare este antrenat în bună parte la construirea linie
ferate Salva Vişeu care a avântat populaţia din acele regiuni atât din punct de vedere economic cât şi cultural.
380
În judet în ceea ce priveşte situaţia economică a ţăranilor nu se poate vorbi de un număr mare de
chiaburi, numai despre un procentaj mic în acele regiuni unde pământul este mai roditor, şi care s-au
îmbogăţit în urma exploatării de pădure a celor 44 comune grănicereşti din trecut, care vor să folosească şi
azi influenta şi prestigiul lor din trecut faţă de ţărănimea muncitoare.
Oraşul Bistriţa cu peste 14.000 locuitori are specific funcţionăresc, mic burghez cu mici negustori şi
meseriaşi cu populaţia adăpostită din alte regiuni, în locul saşilor care s-au refugiat aproape în întregime
cu trupele fasciste şi a ungurilor care pe lângă marele număr de saşi şi dintre ei s-au refugiat mulţi,
neîntorcându-se nici în ziua de azi.
Câteva fabrici mici ca fabrica de mezeluri şi de sobe constituie industria din oraş, astfel cu proletariatul
redus la număr faţă de populaţia pestriţă a oraşului Comitetul Judeţean întâmpină greutăţi, deşi în ultimul
timp a crescut influenţa lui.
Alimentaţia ţărănimii muncitoare din judet cu mărfuri industriale până la reorganizarea cooperativelor,
a mers greu din cauza elementelor sabotoare şi nepotrivite strecurate în mişcarea cooperatistă care au
compromis această organizaţie de masă în multe locuri. În urma măsurilor luate se simte o îmbunătăţire
serioasă în acest domeniu la care a mai contribuit în mare măsură extinderea şi la plase a comerţului de stat
şi aprovizionarea lor cu cantităţi de mărfuri.
Acţiunea întreţinută de partidul nostru în legătură cu ridicarea producţiei, prin întrecerile socialiste în
special în sectorul industrial sunt organizaţi în întreprinderi, însă cu rezultat mai slab în fabrici de cherestea
în afară de Bistriţa - Bârgăului care este în frunte. Izvorul slăbiciunilor sunt acolo că aceste fabrici lucrează
cu semiproletari, care sunt mai greu de organizat.
La fel se simte slăbiciunea la G.A.S. unde conducerea nu este potrivită. Avem prea puţini membrii de
partid în cadrul gospodăriei cum a fost la Lechinţa, la Iad cu 16, iar la secţiuni cum sunt Sângeorzul - Nou
numai 3 şi la Dipşa nici un membru de partid.
Din punct de vedere politic: până în ultimul timp a fost caracterizat prin influenţa spiritului naţionalist
şi şovin care mai persistă într-o oarecare măsură şi cauza populaţiei amestecate în multe locuri din punct de
vedere naţional şi a multor partide burgheze şi fasciste existente în special între 1940-1944.
Tot judeţul în afară de partea de sud-vest încă din timpul lui Maria Terezia trăieşte sub influenţa
grănicerismului fiind favorizaţi de toate regimurile până în 1944 acele 44 comune care au avut în exploatarea
lor toate pădurile din judeţ sub aşa zisa formă cooperatistă însă sub conducerea unor clici de politicieni a
tuturor timpurilor.
Pe lângă aceste favoruri ale satelor grănicereşti în special în timpul dictaturii lui Carol II, regiunea
Bârgăului, a plasei Năsăud şi mai puţin plasa Rodna au fost infectate serios de politică legionară, pe lângă
partidele Gogiste şi a liberalilor.
În timpul ocupaţiei hortiste elementele mici burgheze şi intelectualitatea rămasă pe loc în mare parte
au servit cu credinţă acest regim. A fost favorizată în mod special populaţia maghiară, care avea un număr
redus de 5.000 suflete, faţă de 140 mii locuitori pe care îi avea judeţul.
În această perioadă şi-au ridicat capul saşii care predominau în oraş şi cele 33 sate săseşti din jur. S-au
înfiinţat partidele fasciste, semi-fasciste şi premilitari săseşti şi maghiare ca Wolskbund, Grupul Etnic German,
recrutări de esesişti dintre saşi, sindicatele naţionaliste de regimul hortist ca " Nemzeti Munka Kozpont",
"Hivatas Szervezet" partidul lui Salasi, Imredi, Erdelyi Magyar Part", Lovesz Egylet cu combinaţie de instructaj
de partizani şi contra partizanilor, de care a fost ferită doar o mică parte din aceste două naţionalităţi
Un alt aspect ca la un judeţ de graniţă din 1940-1944 au fost trecerile de frontieră cu scop de spionaj
de diferite feluri.
După eliberarea Ardealului de nord la 23 august 1944 datorită specificului dinainte de 1944 a prins
rădăcini influenţa maniştilor în special, a liberalilor în mai mică măsură, mai ales în acele regiuni, care erau
cuibul legionarilor până în 1940 ca plasa Năsăud, Bârgău, Rodna în special, plasa Centrală, inclusiv oraşul
în mai mică măsură.
Această influenţă a fostelor partide istorice s-a menţinut un timp şi după alegerile parlamentare din
1946. Acest lucru este documentat şi prin înscrierile făcute în partid, unde în 1945-1946 s-au încadrat
numai o mică parte a muncitorilor industriali, iar restul membrilor s-au încadrat numai în partea a doua a
anului 1947.
Datorită acestor fapte şi condiţii lupta de clasă în judeţ a fost mai slabă, la care a mai contribuit
existenţa şi a unor organizaţii subversive, recrutate din elemente duşmane în frunte cu câţiva intelectuali, fii
de chiaburi şi deblocaţi din armată, foşti legionari notorii, care au terorizat populaţia de munte în regiunea
Năsăud, Rodna şi Bârgău în special, unde ei au fost încuibăriţi în păduri.
Socotind nivelul cultural redus în general a ţărănimii muncitoare şi neştiinţa de carte în general30-35% în
unele cazuri chiar peste 60% a membrilor de partid în special în satele de colonişti, reactiunea a avut un teren
favorabil de a-i influenta sau teroriza chiar o bună parte din ţărănimea săracă, mai ales cea mijlocaşă.
381
Influenţa partidului nostru care a crescut mai ales după alegerile pentru marea Adunare Naţională
din martie 1948 şi a măsurilor luate de atunci a scos terenul de sub piciorul reactiunii in bună măsură,
contribuind la această muncă întărită a organizaţiilor de partid, a organelor administrative şi în ultimul
timp acţiunea de verificare, prin care s-au descoperit o mulţime din elementele duşmănoase strecurate in
partid.
În aceste condiţii şi cu experienţa câştigată de Comisia Judeţeană cu ocazia verificării activului de
partid, am inceput munca de verificare a membrilor de partid in ziua de 12 iunie, adică efectiv la 16 iunie
1949.
Pe baza instrucţiunilor C.C. şi a Comisiei Centrale de Verificare, Comisia Judeţeană şi-a fixat ca
obiective principale următoarele sarcini:
1) Pregătirea temeinică a terenului (pe membrii de partid şi nemembrii cinstiţi) pentru verificare
prin prelucrarea importanţei verificărilor in fiecare organizaţie de bază pe linei organizatorică in
colaborare cu Comitetul Judeţean.
2) Înarrnarea persoanelor din subcomisii cu instrucţiunile necesare verificării, coordonarea acestor
munci pe baza unui plan şi ajutorarea lor in muncă.
3) Prin colaborare strânsă cu Comitetul Judeţean şi a organizaţiilor de partid, asigurarea mobilizării
membrilor şi nemembrilor pentru şedinţele de verificare, precum şi a maselor largi a oamenilor
muncii pentru a venii in ajutorul verificărilor.
4) Eliminarea din partid a elementelor duşmănoase, de tot felul strecurate in partid şi promovare
de cadre noi capabile şi devotate partidului, precum şi îmbunătăţirea compoziţiei sociale a
partidului.
5) Ridicarea nivelului de conştiinţă, a combativităţii şi a vigilenţei membrilor de partid faţă de
duşmani, ridicarea nivelului politic şi îmbunătăţirea muncii de partid in general cu contribuţia
acţiunii de verificare, mai ales dezvoltarea spiritului critic şi autocritic a membrilor.
În urma sarcinilor primite in legătură cu verificarea membrilor de partid, Comisia Judeţeană a făcut un
instructaj cu verificarea membrilor de partid, Comisia Judeţeană a făcut un instructaj de 3 trei zile cu cele
5 subcomisii, impletit cu seminar pentru a preda şi însuşi de către subcomisii toate instrucţiunile şi felul
cum trebuie judecate şi aplicate in practică. Subcomisiile instruite şi-au inceput munca efectivă în ziua de
16 iunie 1949, pe următoarele raze de activitate: oraşul Bistriţa, plasa Centrală, Năsăud, Bârgău şi Rodna.
Au rămas descoperite plasa Lechinţa şi Şieu, unde a fost instalată la 9 septembrie 1949 o subcomisie nouă,
iar la Şieu subcomisia nr. 4 după ce a terminat plasa Bârgău.
lvindu-se intre timp problema verificării şantierului a fost instalată o nouă subcomisie în ziua de 15
septembrie 1949.
Munca la început a mers greu din lipsa de experienţă a membrilor din subcomisii, unde din 21 de
membrii am avut numai 3 cu activitate de partid ca activişti, restul a fost scos direct din câmpul muncii.
Pentru ajutorarea lor mai ales a celor mai slabe sau cu regiuni grele din punct de vedere politic Comisia
Judeţeană a dat ajutor, stând pe lângă subcomisie 2-3 săptămâni în permanenţă.
Număr iniţial de verificat am avut 5897 care figurau pe baza statisticilor subsecţiei de carnete şi
evidenţă, care dosare au fost puse după alfabet, iar cu ocazia clasificărilor pe organizaţii de bază am găsit
1200 dosare între care figurau elemente chiabureşti, puşcăriaşi, excluşi din partid fără aprobarea Comitetului
Judeţean şi fără forma statuare şi o mulţime de membrii inactivi de la înscrierea lor în partid.
Aceste dosare numai în mică măsură au fost completate cu referinţe, ceea ce a îngreunat munca de
verificare, deşi din cauza slăbiciunilor comisiei judeţene, subcomisiile n-au strâns referinţele necesare
pentru dosar bazându-se mai mult pe cele arătate verbal de colectivul care era prezent la verificare. Aceste
lipsuri în bună parte au fost lichidata numai de la 1 septembrie încoace, după şedinţa de instructaj din
Cluj.
Întrebările formulate de subcomisii au fost slabe, nelegate de viaţa celui supus verificării, în mai
multe cazuri la început-chiar nepotrivit din punct de vedere politic- cum a fost problema religiei, frontului
antisovietic, sau unele probleme de morală în legătură cu viaţa particulară.
Aceste lipsuri s-au datorat nestudierii dosarelor în mod suficient înainte de verificare în unele cazuri
n-au avut nici autobiografie la început care fapt s-a întâmplat şi la subcomisie unde preşedintele era un fost
activist sau membru al Comisiei Judeţene. Neavând întrebările necesare şi specifice vietii celor verificaţi,
întrebările au fost născocite la repezeală. Astfel subcomisiile n-au putu duce problemele până la capăt.
Atitudinea persoanelor la început a fost rigidă, iar metodele mecanice de a intra direct în miezul problemei,
care a creat o atmosferă de rezervă la şedinţele de verificare, mai ales că membrii din subcomisii luau parte
la întrebări foarte rar.
382
În urma experienţei câştigate şi cu îndrumările Comisiei Centrale atât studierea dosarelor cât şi
formularea întrebărilor precum ducerea până la capăt şi clarificarea problemelor celor supuşi verificării
s-a îmbunătăţit simţitor. S-au observat slăbiciuni în unele cazuri la toate 5ubcomisiile de a analiza adânc
contrazicerile din actele membrilor şi clarificarea lor, ce a determinat pe membrul de partid respectiv, de a
nu scrie adevărul în actele lui de partid, ca ascunderea apartenenţei politice din trecut, perioada frontului
în adeziune, atitudinea în timpul războiului etc. La felia completarea dosarelor încă sunt slăbiciuni, de a nu
documenta problemele specifica ridicate s-au descoperite cu ocazia verificărilor cu referinţe sau declaraţii
necesare, care probleme nici în chestionar nu sunt clarificate suficient.
Mobilizarea membrilor de partid şi a nemembrilor la şedinţele de verificare la început au fost făcute de
către subcomisii din lipsă de ajutor din partea Comitetului Judeţean. Pregătirea terenului s-a făcut pe linia
organizaţiei însă în multe cazuri la plase au fost lăsaţi să prelucreze importanta verificării persoanelor slab
pregătite din punct de vedere politic din birourile de plasă, în urma cărora nici efectul prelucrării n-a dat
rezultatul dorit.
Delegaţii Comitetului Judeţean pe lângă subcomisii la început nu am avut şi din lipsa Comisiei Judeţene
de Verificare care n-a reuşit să dea cadre în completare, astfel şi Comitetul Judeţean a lucrat cu un număr
redus de activişti.
Îndrumătorii în primele două luni au fost folosiţi de către subcomisii însă nu în toate cazurile în mod
organizat de a face şedinţe pentru a explica problemele cum să ducă munca de lămurire şi să aibă sarcini
concrete în legătură cu mobilizarea. Mai ales n-au fost folositi numai în puţine cazuri de a da rapoarte
asupra muncilor depuse în urma cărora subcomisiile s-ar fi putut orienta mai bine la verificarea membrilor
din organizaţiile de bază respective.
Astfel nici masele muncitoare fără de partid n-au fost frământate, ori deloc, ori prea puţin asupra
ajutorului pe care ar fi putut să-I dea subcomisiilor. La aceste lipsuri au mai contribuit şi împodobirile slabe
ale clădirilor şi a sălilor unde s-au ţinut şedinţele de verificare, care ar fi contribuit la deşteptarea interesului
oamenilor muncii faţă de verificare.
În urma ajutorului primit de Comisia Centrală şi a analizei slăbiciunilor încet au fost lichidata multe din
aceste slăbiciuni, mai ales după ce am avut delegaţi din partea Comitetului Judeţean la fiecare subcomisie.
Frecvenţa membrilor şi nemembrilor la şedinţe în general a fost 85-100% cu excepţia satelor Budacul
de Jos, Buduş din plasa Centrală, organizaţia Naţionalizarea din oraş, Romuli, Telciu din plasa Năsăud,
Dumitriţa şi Şieu din plasa Şieu, Ilva Mică fabrică şi sat din plasa Rodna şi satul Sângeorzui-Nou din plasa
Lechinţa, unde şedinţele trebuiau să fie amânate pentru neprezentarea membrilor şi nemembrilor numai
între 15-30%.
Greutăţi mai mari am avut la rămăşiţe, care în majoritatea lor au fost membrii inactivi sau elemente
compromise şi greu s-au prezentat sau deloc la şedinţele de verificare.
În toate aceste comune arătate, pe lângă lipsa de mobilizare şi lămurire a mai contribuit la frecvenţa
slabă şi neprezentarea şi influenţa reactiunii, cum a fost Sângeorzul-Nou unde 27 membrii vechi din
1945 colonişti au refuzat să se prezinte la verificare din cauză propagandei duse de doi chiaburi contra
colectivizării şi a neregulilor din reforma agrară, la Telciu şi llva Mică la fel unde au dus propagandă şi
elementele compromise dintre membrii de partid care nu s-au prezentat la verificare şi elemente reacţionare
fără de partid cu lozinca "că şi aşa se schimbă roata". În general s-au întâmplat aceste lipsuri acolo unde în
raza de activitate a organizaţiei de bază în trecut s-a făcut politică fascistă pe de o parte, iar pe de altă parte
terenul a fost lucrat din trecut de către unele elemente duşmănoase care locuiesc în sat sau în apropiere.
Într-o bună măsură au fost determinate şi de munca câmpului, cu care membrii de partid erau ocupaţii tot
timpul.
În ceea ce priveşte mobilizarea nemembrilor deşi din punct de vedere numeric a corespuns
instrucţiunilor, însă n-au fost peste tot destul de bine selecţionate ci în colaborare cu delegatul plasei şi a
biroului de organizaţie de bază. Unele subcomisii şi delegaţi au făcut greşeli că au avut prea mare încredere
în secretarul organizaţiei de bază în unele locuri, împreună cu care au pregătit aceste liste, cum a fost la
Tiha - Bârgăului şi organizaţia de bază nr. 2 din plasa Năsăud, şi astfel cei chemaţi au fost invitaţi de a lua
apărarea unora sau chiar a secretarului de organizaţie de bază. Am avut şi cazuri unde unii membrii sau
nemembrii nechemaţi au reuşit să pătrundă la şedinţele de verificare, cum a fost la organizaţia de bază nr.2
din Năsăud şi Mijlocenii- Bârgăului cu scopul de a lua apărarea unor elemente cu trecutul mai greu. Aceste
lipsuri s-au întâmplat mai ales la început.
Comisia Judeţeană de Verificare.

(Ibidem,d. 2, f. 19- 26).
383
Document nr. 4. 1950, februarie 15, Bistrita. Raport privind activitatea Subcomisiei de Verificare Nr. I din
oraşul Bistrita în perioada 16 iunie 1949-15 februarie 1950.
Subcomisia de verificare nr. 1 a avut ca rază de activitate oraşul Bistriţa pentru a verifica cele 22
organizaţii de bază din oraş.
Pentru a cunoaşte mai bine condiţiile în care s-a efectuat verificarea membrilor de partid în oraşul
Bistriţa- este necesar să aruncăm o privire asupra trecutului politic, a situaţiei economice şi culturale din
oraşul Bistriţa.
Înainte de război - oraşul Bistriţa - era în majoritate locuit de saşi, care în timpul ocupaţiei hortiste
au desfăşurat o propagandă hitleristă prin organizaţia Wolksbund şi N.S.DA.P. 14 Această propagandă a
contribuit la faptul că toţi saşii s-au refugiat în 1944 cu trupele fasciste în Germania. Astfel că înainte de
1944 oraşul Bistriţa propriu-zis n-a fost un factor politic aşa însemnat cum era regiunea Năsăudului sau
Valea Bârgăului.
Totuşi influenţa mai mare au avut-o Naţional Ţărăniştii şi după aceea fracţiunea lui Vaida.
Începând din anul1933-1934 a luat fiinţă mişcarea legionară, care a format multe cuiburi legionare în
cartierul Hrube. Au făcut demonstraţii de stradă şi au ridicat o troiţă legionară în parcul oraşului. În această
mişcare au fost înscrişi majoritate intelectuali şi funcţionari.
În perioada F.R.N15 • au fost înscrişi majoritatea funcţionarilor. În timpul ocupaţiei hortiste pe lângă
organizaţiile hitleriste ale germanilor s-au organizat Erdelyi Magyar Port unde era înscrisă majoritatea
populaţiei maghiare. În 1942 ia fiinţă partidul Szalasi care a reuşit să încadreze şi muncitori în această
organizaţie. Partidul Imredist a fost condus de către prefect şi subprefect, unde au fost înscrişi majoritatea
funcţionarilor. A existat şi organizaţia Lovesz Egylet care ţinea şedinţe şi făceau în mod regulat ieşiri la
poligonul de tragere - aici au participat în majoritate funcţionari.
Oraşul Bistriţa a fost eliberat de glorioasele trupe sovietice în ziua de 14 octombrie 1944. În anul în
toamna anului 1944 şi începutul lui 1945 a început să organizeze P.C.R.-ul în Bistriţa în majoritate din
cetăţeni maghiari şi evrei.
Vechii P.S.D.-işti au organizat P.S.D. în care au început să recruteze şi o serie de elemente duşmănoase
care au căutat un refugiu pentru a-şi ascunde activitatea lor murdară din trecut.
În anul 1945 începe să se organizeze Frontul Plugarilor. În anul 1946-1947 s-a organizat P.N.L.-
Tătărăscu fără să se poată înscrie mulţi membrii.
Concomitent cu organizarea partidelor democratice s-a organizat şi reactiunea în frunte cu P.N.Ţ.
- Maniu şi apoi Brătieniştii. În aceste două partide mai ales la Maniu şi-au găsit refugiul toate elementele
antidemocratice, ofiţeri deblocaţP 6 , legionari, preoţi, profesori etc. În fruntea lor în oraşul Bistriţa era un
avocat care făcea parte din conducerea organizaţiilor subversive Sumanele Negre. Şedintele de comitet ale
oraşului judeţean se ţineau în casa unui preot, iar sediul acestei organizaţii a fost pe strada 26 Ianuarie. În
primăvara anului 1946 s-a organizat plecarea la congresul P.N.Ţ. de la Năsăud cu camionul unde au fost
antrenaţi o serie de tineri din cartierul Hrube. De asemenea organizaţia P.N.Ţ. a reuşit să-şi plaseze oamenii
lor în fruntea Siguranţei şi Poliţiei. Centrul maniştilor era cartierul Hrube şi Peste Podul Budacului unde
erau şi cele mai multe semne cu ochiul.
Liberalii Brătienişti au desfăşurat o activitate mai slabă având o popularitate mai redusă ca ţărăniştii.
Având în vedere specificul judeţului cu un trecut politic pronunţat naţionalist, leagăn de legionari,
sumanele negre etc. în 1948 a început să se regrupeze mişcarea legionară înfiinţând un comitet judeţean
unde au intrat şi trei membrii de partid (şi preşedintele Federalei). Această organizaţie a avut sediul în
oraşul Bistriţa şi a fost distrusă de organele securităţii.
Economic.
Oraşul Bistriţa nu este un oraş industrial, populaţia se ocupă cu diferite meserii, alţii cu agricultura iar
restul sunt funcţionari la diferita instituţii. Înainte de război era în floare comerţul.
După naţionalizarea întreprinderilor a început să lucreze fabrica de piele cu circa 60 de lucrători, unde
producţia merge bine, fabrica de teracotă cu 70 de muncitori, unde în ultimul timp s-a îmbunătăţit producţia
în urmă demascărilor făcute, fabrica de mezeluri cu 25 de lucrători şi R.A.T.A. 17 cu 40 de lucrători.
Începând cu anul1947-1949 au fost înfiinţate 3 cooperative de producţie: Croitorul cu 60 de lucrători,
Încălţămintea cu 80 de lucrători şi Tamplarul cu 70 de lucrători. Producţia s-a îmbunătăţit la aceste
cooperative după excluderea unui fost fascist din fruntea cooperativei.
14 Partidul Democrat Naţional Socialist al Muncitorilor Germani.

15
Frontul Renaşterii Naţioanle.
16 Concediaţi din armată.
17 Regia Autonomă de Transport Auto.
384
Au luat fiinţă 3 magazine de stat cu 200 de salariati unde munca merge in bune condiţii.
De asemenea este in Bistrita o Gospodărie Agricolă de Stat cu 35 de angajati permanenti şi unde
lucrează mai multe sute de zilieri.
Există în Bistrita o Statiune de Maşini Agricole unde producţia în 1949 a fost depăşită câştigând steagul
intrecerilor pe regiunea Ardealului.
Nivelul de trai al populaţiei este mulţumitor în raport cu 1946 când s-au făcut chiar demonstraţii de
foame pe stradă. Mulţi dintre cetăţeni sunt angajati la diferite institutii de unde primesc salarii şi cartele. De
asemenea lucrează multi angajati zilieri la Aprozar, G.A.S 18 , Întreprinderile Comunale.
Situatia sanitară in oraşul Bistriţa este mulţumitoare, nu s-au semnalat epidemii sau boli contagioase,
de asemenea şi gradul de cultură este mai mare ca la organizatiile de la sate, însă am găsit şi membrii de
partid in proporţie de 5% care nu ştiu carte.
Cum s-a organizat partidul în oraşul Bistriţa.

După intrarea trupelor sovietice eliberatoare reactiunea a incercat să pună mâna pe unele posturi de
conducere.
În oraşul Bistrita înainte de 1944 n-a existat o mişcare ilegală de partid afară de unele acţiuni al
Ajutorului Roşu, aşa că pentru inceperea unei organizatii de partid s-au trimis persoane din alte localităţi.
La început în partid în1945 s-au înscris o serie de muncitori, mici meseriaşi, functionari care au activat
la şedinţele de partid, au avut ca sarcini de a recruta membrii de partid au dus muncă de şablonare şi
propagandă.
Pe lângă elementele cinstite şi muncitoare, din lipsă de vigilentă s-au strecurat în partid şi unele
elemente duşmănoase ajungând chiar in posturile de conducere şi care apoi au inlesnit încadrarea in partid
a altor elemente dubioase. În 1946 a început încadrarea basarabenilor în partid, de asemenea s-au încadrat
unele elemente afaceriste care sub denumirea de membru de partid au făcut afaceri.
Înainte de alegerile din 1946 erau numai două celule în oraşul Bistrita plus două organizaţii ale C.F.R.
care erau in localitate, cu care s-a muncit în campania electorală. Abia după alegeri au început să se înscrie
mai mulţi membri de partid. Aşa că în martie 1947 la desfiinţarea Regionalei erau 5 organizaţii de cartier în
Bistriţa care înglobau şi membri de partid din instituţii.
Înscrieri mai masive cu membrii de partid şi mai ales elemente functionăreşti - şi aici a fost o lipsă
că nu s-au făcut verificări temeinice primindu-se membrii în bloc (prefectura, primăria) - s-au făcut după
stabilizarea din august 1947 văzându-se realizările partidului şi după ce a fost demascat Maniu şi alungat
Tătărăscu din guvern.
Pe lângă faptul că nu s-au verificat acele elemente care s-au încadrat atunci în partid, pe de altă parte nu
s-a dus o politică justă de atragerea elementelor sărace şi muncitoare din cartierele oraşului multe elemente
cinstite au rămas în afara partidului. Acestui fapt se datorează că în organizatia de cartier compoziţia socială
este slabă, astfel în organizaţia a V-a avem: 5 muncitori, 10 functionari şi intelectuali, 17 mici meseriaşi. În
organizaţia 1-a 14 muncitori, 23 funcţionari intelectuali, 4 militari.
În etapa de dezvoltare a partidului în oraşul Bistriţa au fost o serie de piedici puse de către elementele
reacţionare. Astfel conducerea reformei agrare a fost lăsată pe mâna unor elemente duşmănoase regimului
şi care au sprijinit pe cei înstăriţi fiind nevoite multe familii de moţi să se întoarcă înapoi în judeţele lor
neprimind pământ.
Altă greutate în dezvoltarea partidului a fost că în cartierul Hrube, unde au pornit legionarii nu s-a dus
nici o muncă pentru a lămurii cetăţenii şi care în timpul alegerilor din 1946 au stat sub influenţa completă
a reactiunii de unde au şi plecat delegati la Congresul P.N.Ţ. Năsăud.
O altă greutate în creşterea influenţei partidului a fost faptul că în fruntea oficiului C.A.S.B.P9 (o
problemă importantă în oraşul Bistriţa) unde Y-a sunt absenteiste a fost pus un fost legionar, un afacerist care
sprijinea elementele reacţionare şi nemulţumea astfel populaţia săracă.
Eforturile făcute de partid pentru a întării influenţa partidului.

Abia începând din 1948 a început partidul să-şi câştige mai multă influenţă şi membrii de partid au
inceput să facă o viaţă de partid mai organizată. S-a intensificat munca politică prin prelucrarea Rezoluţiei
Plenare a II-a prin C.C. şi a Biroului Informativ asupra situaţiei din P.C.I. care prelucrări s-au făcut în mod
organizat în toate organizaţiile de bată. S-a prelucrat de asemenea problema colectării în toate organizaţiile
de bază din oraş, au fost pregătiţi îndrumători şi trimişi pe comune cu prelucrarea acestor probleme.
18
Gospodărire Agricolă de Stat.
19
Casa Autonomă a Statului pentru Bunurilor Inamice.
385
S-a început a se scoate din organizaţiile de bază o serie de elemente duşmănoase strecurate în partid.
Au fost trimişi în judecată şi condamnaţi o serie de elemente afaceriste care folosind poziţia lor în aparatul
de stat au făcut afaceri mari. Astfel populaţia muncitoare a văzut că cei ce fură din bunul poporului îşi
primesc pedeapsa cuvenită.
S-au făcut schimbări în conducerea organizaţiilor de masă. A început să se îmbunătăţească şi compoziţia
aparatului de stat fiind încadrati o serie de elemente provenite din cârn pul muncii şi schimbarea conducerii
aparatului de stat.
Odată cu unificarea partidelor muncitoreşti Partidul Muncitoresc Român s-a întărit însă au pătruns în
P.M.R. o serie de elemente mic burgheze, altele duşmănoase.
Duşmanul de clasă a încercat prin diferite metode să împiedice creşterea influenţei partidului, astfel în
1948 conducerea FederaleF0 au sabotat în aşa fel încât am avut 44 de cooperativa cu deficit de judet şi prin
aceasta au căutat să nemulţumească populaţia impotriva regimului.
Altă manevră a duşmanului a fost că la Serviciul L.S.M.C.F.R. 21 Bistriţa un basarabean a sustras din
obiectele şi mărfurile ce le reveneau muncitorilor şi le vindea pe negru la Cluj, de asemenea încasa bani
şi lua saci de la muncitori pentru a le aduce grâu, şi nu le-a adus nimic şi nici banii n-au fost restituiti.
O altă manevră a duşmanului a fost că înainte de alegerile din 1948 că la distribuirea biletelor de votare
de la primărie s-au pus doi funcţionari reacţionari, care cu ocazia înmânării biletelor făceau propagandă
imperialistă.
Avem cazuri unde din lipsă de vigilentă au ajuns în conducerea institutiilor elemente necorespunzătoare.
Toate aceste manevre ale duşmanului şi piedici puse de reacţiune au fost demascate de către organizaţiile
de partid şi partidul nostru s-a întărit mai ales după verificarea membrilor de partid când aceste elemente au
fost demascate influenţa partidului a crescut mult.
Verificarea membrilor de partid.

Au fost verificaţi în total în oraşul Bistriţa 1050 membrii de partid dintre care au·fost confirmati 779,
au fost excluşi pentru fapte 227, excluşi pentru neprezentare 44 şi anulati 1.
Au fost propuse pentru sanctionare 6 persoane. Au fost propuşi pentru promovare 60 de membrii
pentru a fi ridicaţi în munci de răspundere. Dintre aceştia majoritatea lor sunt deja folosiţi în munci de
partid, administrative, la organizatii de masă.
La şedinţele de verificare ale celor 22 de organizaţii de bază din oraşul Bistriţa au participat un număr
de 350 membrii de partid.
Prin excluderile făcute s-au întărit în mod considerabil organizaţiile de bază din Bistriţa reuşind a
scoate din partid duşmani înfocaţi ai regimului care s-au strecurat în partid cu intenţia de a submina pe
dinăuntru partidul. Astfel au fost excluşi: informatori -11; crime şi jafuri- 3; exploatatori- 47; alte categorii
de fascişti- 37; descompunere morală- 7; activitate legionară - 17; abateri de la linia partidului - 27;
activitate duşmănoasă- 37; anulati- 41; neprezentare- 44.[ ... ]
După ce am fost instalaţi în subcomisie am început prelucrarea asupra importanţei verificării membrilor
de partid de către activiştii judeţenei după un plan bine stabilit. Acolo unde s-a făcut bine prelucrarea
importantei verificărilor cum a fost organizaţia de bază C.F.R. I.P.E.I.U 2 şi Justitia în acele organizatii de bază
şi membrii de partid s-au prezentat cu curaj în fata subcomisiei de verificare, şi am primit ajutor pentru
demascarea elementelor duşmănoase strecurate în partid.[ ... ]
Au fost însă la unele organizaţii de bază unde prelucrarea nu s-a făcut destul de temeinic şi mai ales
în organizaţiile de cartier unde n-au fost destul de instruiti şi folositi agitatori pentru că responsabilul pe
oraş al agitatorilor a plecat în concediu şi n-a lăsat pe nimeni care să se ocupe de instruirea agitatorilor în
legătură cu verificarea membrilor de partid.
Aşa au organizaţiile de bază Cartier VI, Naţionalizarea, Cartier VII şi Cartier IV unde am fost nevoiţi de
2 ori să amânăm pentru o seară şedinţa de verificare în care timp s-au tinut şedinţe cu agitatorii pentru a-i
instrui de felul cum trebuie să dea ajutor subcomisiei de verificare.( ... ]
În ultimul timp înainte de a intra în şedinţa de verificare cu 3-4 zile am ţinut şedinţe cu biroul
organizaţiilor de bază unde am trasat sarcini agitatorilor şi au pregătit mai temeinic şedinţele.
La începutul muncii de verificare mobilizarea membrilor de partid la şedinţe s-a făcut direct de către
subcomisie prin secretarii şi birourile organizaţiilor de bază. Aceasta a fost o lipsă a noastră căci n-am putu
° Federala Năsăudul cu reşedinţa în Bistriţa, grupând cooperativele de producţie, achiziţii şi desfacerea mărfurilor şi
2
cooperativele de credit din judeţ.

21
Serviciul de intretinerea căilor ferate.
22 Întreprinderea Pentru Exploatarea şi Industrializarea Lemnului.
386
face controlul de felul cum se mobilizează membrii la şedinţe şi am avut un caz la organizaţia I Cartier şi
din cauza secretarului organizatiei de bază care nu s-a ocupat efectiv de mobilizarea membrilor, din 35 nu
s-au prezentat decât 10 la şedinţe şi am fost nevoiţi să amânăm şedinţa. De asemenea a mai fost greşeala că
n-am respectat totdeauna instrucţiunile primite de la Comisia Centrală de verificare de a anunţa cu trei zile
înainte pe membrii de şedinţele de verificare.
În ultimul timp am colaborat mai strâns cu secţia organizatorică şi mobilizările s-au făcut în condiţii
destul de bune. Astfel am avut în organizaţiile unde mobilizarea a fost 100% cum a fost organizaţia de bază
Justiţia. I.P.E.I.L., P.T.T., Cartier rv. Mai slab a fost Cartier VI şi Cartier Il.
În ceea ce priveşte completarea chestionarelor la început un membru din subcomisie care a dat
îndrumările necesare însă mai târziu ne-am format un colectiv din 7 membri care i-am instruit şi apoi ne-au
ajutat la completarea chestionarelor. Aici am avut unele lipsuri căci membrii însărcinaţi cu această n-au fost
destul de atenţi la completarea deplin a chestionarelor astfel că au rămas unele chestionare necompletate la
unele întrebări. Datorită acestui fapt am avut şi patru chestionare care s-au dat unora care n-au avut acte de
partid şi am anulat chestionarul.
În legătură cu completarea chestionarelor a fost o lipsă de vigilenţă din partea unor persoane din
colectivul de completare a chestionarelor căci o persoană fără să întrebe pe nimeni a dus acasă şi 1-a
completat un secretar de organizaţie de bază.
Aceste lipsuri în şedinţele ţinute le-am analizat şi pentru a îmbunătăţii munca am organizat în aşa fe!
încât o persoană din subcomisie a participat la completarea chestionarelor.
Dosarele primite de la secţia de cadre au fost în majoritatea cazurilor fără autobiografii şi cu referinţe
puţine, de multe ori dosarul cuprindea o singură adeziune şi în unele cazuri chiar nesemnată de nici un
propunător. Astfel când am ţinut şedinţe cu biroul organizaţiei de bază le-am trasat ca sarcină să ne strângă
autobiografii şi referinte şi am reuşit să completăm în majoritatea lor pentru verificare. Am avut şi unele
lipsuri pentru că în 2 sau 3 cazuri neprimind autobiografiile la unele femei n-am mai aşteptat auto biografia
şi am supus-o la verificare, primind autobiografia ulterior. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu referintele pe
care le-am cerut după verificare însă au rămas dosare cu câte 1 sau 2 referinţe.
După ce am adunat materialul necesar am studiat dosarele şi ne-am formulat întrebările pentru şedinţe.
L-a început n-am studiat dosarele în colectiv aşa că în unele cazuri am scăpat din vedere probleme care ne-ar
fi ajutat la verificarea mai amănunţită a persoanelor. Aşa a fost cazul unei persoane când numai în timpul
verificării am observat că a avut adeziunea falsificată în ce priveşte locul naşterii, arătând în adeziune că
este născut în Moldova în realitate fiind născut în Basarabia.
Secretarul subcomisiei scotea notele biografice şi apoi luam dosarul individual fiecare din subcomisie
pentru a-şi formula întrebările. În urma şedinţei care s-a ţinut la Cluj cu preşedinţii din subcomisii am
început să studiem dosarele în mod colectiv.
Înainte de intrarea în şedinţă am verificat individual4 persoane pentru a fi cooptati în subcomisie. Aici
am avut o greşeală căci la început la organizatia de cartier I am verificat 4 persoane însă la şedinţa colectivă
a reieşit că numai pe unul îl putem coopta şi am mers mai departe cu verificarea şi am mai verificat încă 4
persoane. Apoi a fost cooptată o învăţătoare al cărei dosar nu l-am studiat destul de amănunţit şi când am
verificat a doua seară pe soţul ei a reieşit că este avocat şi că are 15 ha de pământ.
La şedinţa următoare am cooptat altă persoană în subcomisie arătând în mod politic motivele
schimbării.
De asemenea în organizaţia VI-a din cei patru verificati numai o persoană a corespuns şi am fost
nevoiţi să verificăm în două seri numai noi trei în subcomisie până la a 14 persoană când am găsit unul
corespunzător care l-am cooptat.
O altă lipsă a noastră a fost la început în legătură cu prelucrarea problemei verificărilor care se făcea de
către preşedintele subcomisiei, când am accentuat prea mult vorbind numai despre faptul că în partid s-au
strecurat şi elemente duşmănoase şi n-am arătat că verificarea are ca scop ca întărirea fiecărui membru de
partid încât persoanele n-au avut curaj suficient în şedinţele de verificare. În urma şedinţelor cu colectivul
subcomisiei am analizat acest lucru şi în prelucrările ulterioare am arătat şi celălalt scop al verificării.
O lipsă a noastră a fost că n-am folosit din plin pe cele două persoane cooptate şi la început nu le-am
dat nici îndrumările necesare şi nici n-am prelucrat cu colectivul care este misiunea lor. După ce s-a arătat
această lipsă am explicat pe larg care este misiunea celor două persoane cooptate şi la sfârşitul verificării
organizaţiei respective când am ţinut şedinţa de hotărâre le-am citit care sunt instrucţiunile cu elementele
care trebuie excluse din partid.
De la persoanele cooptate în subcomisie la început am primit un ajutor mai putin însă după ca am
prelucrat cu ei au pus întrebări, ne-au dat ajutor.
La şedinţele de hotărâre am primit ajutor de la 2 persoane cooptate.
387
Cum au decurs şedinţele de verificare.
La începutul verificărilor neavând experienţă şedinţele de verificare au decurs într-o atmosferă prea
încordată din cauză că n-am prelucrat destul de temeinic importanţa şi felul cum trebuie să decurgă
verificările iar pe de altă parte întrebările au fost puse prea rigid şi nu întotdeauna au fost legate de viaţa
persoanelor respective. Mai târziu întrebările au fost puse într-un spirit mai tovărăşesc şi legate de viaţa
persoanei care era sub verificare.
Au fost şedinţe de verificare care au decurs destul de bine unde persoanele au pus întrebări, au luat
cuvântul la discuţii cum a fost organizaţia Cartier 1şi Il, Justiţia, I.P.E.I.L. Magazinul de Stat înscriindu-se câte
7-8 persoane la cuvânt, însă am avut cazuri la unele organizaţii de bază cum a fost Cartier VI, VII, V şi Sfatul
Comunal unde am fost nevoiţi să aducem persoane din alte organizaţii de bază pentru a ne da ajutor.
Datorită unor cazuri mai grele n-am putut ţine şedinţa în mână şi a durat două trei ore fapt care a mers
în detrimentul muncii. De asemenea au fost cazuri când o serie de duşmani strecuraţi în partid au încercat
să transforma şedinţele în tribună de apărare şi lipsa noastră a fost că n-am putut să ţinem destul de bine în
mână aceste şedinţe.
Intelectuali în general au avut o atitudine de rezervă şi n-au venit cu destul curaj în faţa subcomisiei,
ei însăţi lansând zvonul că intelectuali vor fi daţi afară din partid
Nici subcomisia n-a mers în toate problemele cu întrebările şi cu dezbaterea lor până la capăt astfel că
uneori ne-am mulţumit cu răspunsul primit fără să insistăm asupra acelei probleme.
Am avut mult de combătut zvonul lansat de duşmani că cei excluşi din partid îşi vor pierde serviciul
din câmpul muncii, aceste probleme s-au ridicat chiar în şedinţe.
Au fost multe cazuri când persoanele care la şedinţele de organizaţie de bază nu luau niciodată cuvântul
la şedinţele de verificare au fost destul de activi.
Ajutorul primit din partea membrilor a fost cam slab, cauza principală a fost că aceştia n-au fost
lămuriţi dinainte care este misiunea lor
Mobilizarea nemembrilor de partid s-a făcut de către biroul organizaţiei de bază iar lista a fost revizuită
în prealabil de către subcomisie. În general am observat că la primele şedinţe veneau nemembrii de partid
iar la restul mai lipseau mai ales la organizaţiile de bază unde şedinţele durau peste 7 zile.
În ceea ce priveşte participarea activiştilor la şedinţele de verificare în oraş a fost în putine cazuri.
Ajutorul primit de la secţia organizatorică la început a fost mai slab, noi făceam mobilizările, noi ne
adunam materialul necesar pentru dosare, noi am lucrat pentru completarea chestionarelor.
Abia în ultimul timp am primit ajutor din partea secţiei organizatorice în legătură cu planificarea celor
400 de dosare ale necunoscuţilor, ni s-a dat ajutor la mobilizarea persoanelor la şedinţe colaborarea a fost
mai bună ca la început.
Probleme mai importante care s-au ridicat la şedinţe au fost: sabotajul făcut de conducerea Federalei
etc.
În general verificarea membrilor de partid a fost bine comentată în rândurile populaţiei mai ales după
anunţarea confirmărilor şi a excluderilor din partid.
A fost o lipsă a subcomisiei că nu ne-am organizat în aşa fel munca încât să putem da rezultatele
mai din vreme încât am avut organizaţii de bază care au primit rezultatele după 2 sau chiar 3 luni de la
verificare.
De asemenea după darea rezultatelor la Sfatul Judeţean s-au prezentat doi oameni de serviciu de la Sfat
la subcomisie pentru a se înscrie în partid, şi un alt nemembru care a participat la şedinţele de verificare şi-a
făcut un abonament la ziarul Scânteia.
O altă lipsă a subcomisiei a fost că nu la toate organizaţiile de bază am pregătit temeinic şedinţele de
darea rezultatelor şi nu întotdeauna am demascat suficient elementele duşmănoase care au fost excluse
din partid. Aşa am avut cazuri când cel exclus s-a ridicat şi a spus că nu este de acord cu hotărârea
subcomisiei.
Privind munca depusă de subcomisie putem afirma că în bună măsură am reuşit să scoatem duşmanul
care s-a strecurat în partid.
În această muncă am avut şi unele lipsuri şi greutăţi. N-am putut mai ales în ultimul timp să lucrăm
în mod organizat după un plan bine stabilit, datorită faptului că s-au găsit o serie de persoane neverificate
iar altii au sosit ulterior din alte judeţe. Pe de altă parte în ultimul timp s-a observat la noi o delăsare în
muncă.
La începutul verificărilor neavând experienta necesară au fost scăpate unele elemente, fiind nevoită
Comisia Judeţeană de verificare să revină asupra calităţii de membru şi să hotărască excluderea lor.
În decursul muncii am avut greşeala că n-am făcut la timp caracterizările care fapt a îngreuna!
munca.
388
Ce s-a constatat în verificarea organizaţiilor de bază.
În urma muncii de verificare am constatat că în bună măsură activitatea de partid s-a dus în oraşul
Bistriţa. În majoritatea membrilor de partid au un plan de lucru cu sarcini concrete, şi am găsit organizaţii
de bază unde la şedinţele de grupă responsabili controlau felul cum membrii şi-au îndeplinit sarcinile luate
faţă de partid. Aşa este organizaţia Sfatului, Magazinul de Stat, Justitia, Cartierul III şi IV.
De asemenea organizaţiile de bază ţin de două ori pe lună şedinţe de organizaţii, mai slab este în
această privinţă organizaţia RATA, care datorită specificului muncii şedinţele se ţin în mod neregulat.
Şedinţele de grupă la instituţii se ţin în mod regulat după un plan stabilit, însă la cartier nu se face un
control serios din partea biroului organizaţiei de bază asupra tinerii şedinţelor de grupă.
În general frecvenţa la şedinţele de organizaţie de bază din oraş variază între 7Q-90% însă am constatat o
lipsă că birourile organizaţiilor de bază nu ţin o evidenţă când o persoană se mută dintr-o organizaţie în alta,
rărnânând câteva luni fără să fie încadrat şi fără să activeze în o organizaţie de bază. Astfel au fost 200 de persoane
care existau în oraş însă nu erau încadrati în nici o organizaţie de bază şi nu duceau muncă de partid.
O parte pozitivă a muncii organizaţiilor de bază în oraşul Bistriţa a fost buna organizare şi mobilizarea
membrilor şi nemembrilor de partid la muncile voluntare care s-au făcut în oraşul Bistriţa cum a fost clădirea
uzinei electrice şi podurile Budacului şi Jelna precum şi clădirea Aparatului Administrativ. 23
De asemenea s-a observat în ultimul timp că tot mai mulţi membrii de partid sunt antrenaţi în acţiunea
de vindere a ziarelor şi broşurilor pe stradă în zile de sărbătoare. Tot o parte pozitivă a muncii de partid în
Bistriţa este antrenarea populaţiei la participarea rriitingurilor, demonstraţiilor.
S-a putut constata că munca agitatorilor în unele organizaţii de bază este bine instruită, au sarcini
concrete de exemplu: un îndrumător răspunde de munca de lămurirea şi cu mobilizarea cetăţenilor la
munci voluntare pe o stradă de la un nr. la altul, însă am găsit agitatori care nu-şi cunoşteau menirea şi
sarcinile ce-i revin unui agitator.
S-a constatat în urma verificării că munca de partid n-a mers destul de bine în unele organizaţii de
bază din cauză că componenţa organizatorică a acestor organizaţii de bază n-a fost destul de justă. Astfel la
organizaţia de bază Naţionalizarea au fost cuprinşi membrii de partid de la Comcar 24 fabrica de marmeladă,
fabrica de mezeluri şi fabrica de teracote. Acelaşi lucru a fost la organizaţia de bază Cooperaţia unde erau
înglobaţi membrii de partid de la Cooperativă Munca, Federala şi Cooperativa Încălţămintea.
S-a mai constatat o lipsă prin faptul că la fabrica de piele Cometa unde sunt circa 60 muncitori şi
numai 5 membrii de partid.
O lipsă serioasă am putut constata în ceea ce priveşte ridicarea nivelului politic a membrilor de partid,
astfel au fost organizaţii de bază unde se studia istoria, alţi membrii participau la cursurile serale - aceasta
era la organizaţia de întreprinderi şi instituţii - însă am găsit organizaţii de bază cu nivel politic redus mai
ales la nivel de cartier, unde unele persoane nu cunoşteau uneori nici statutul. Acest nivel scăzut se observă
şi în şedinţele de partid unde puţine persoane iau cuvântul s-au se înscriu la discuţii pentru a venii cu
propuneri pentru îmbunătăţirea muncii.
Nu s-a dus o muncă destul de temeinică în ceea ce priveşte combaterea misticismului. Mai avem încă
persoane membrii de partid înapoiaţi, care stau sub influenţa acestei propagande.
O altă problemă importantă este aceea că trebuie dusă o muncă temeinică împotriva manifestărilor
naţionaliste şi şovine.
S-au mai constatat lipsuri la unele instituţii unde conducerea nu lua în considerare organizaţia de
partid şi nu exista nici o colaborare între conducerea instituţiei şi conducerea organizaţiei de bază.
În această direcţie trebuie atrasă atenţia conducerilor instituţiilor să colaboreze cu organizaţie de partid
şi să considere partidul ca for coordonator.
În urma muncii de verificare a reieşit o· altă lipsă cât se poate de serioasă şi anume: lipsa de vigilenţă
reuşind astfel a se strecura în partid şi în conduceri elemente duşmănoase şi care au căutat apoi să saboteze
munca de partid şi să lovească în partid dinăuntru.
Se poate da ca exemplu în această direcţie organizaţia de bază Cartier II compusă din 69 membrii unde
au fost excluşi 23, acest fapt se datorează că Comitetul Judeţean trebuia să fie mai vigilent la încadrarea în
partid a elementelor din cartierul Hrube care a fost focarul legionarilor din Bistriţa.
Cei mai mulţi duşmani s-au strecurat în următoarele organizaţii de bază: Cartier V - 15 excluderi,
Cartier II- 23 excluderi, Sfat Judeţean II -13 excluderi, Cartier VI- 15 excluderi.
Din lipsurile constatate în munca de verificare noi trebuie să tragem învăţăminte şi să fim mai vigilenţi
pentru că duşmanul foloseşte diferite metode de a sabota şi de a lovi în partid şi în clasa muncitoare.
23
Prefectura.
24
Formă asociativă de organizare a colectării şi vânzării cărnii.
389
Să avem o grijă permanentă de cadrele de partid de persoanele care s-au dovedit a fi devotate şi au
muncit pentru partid.
Să ne gândi.m mai bine şi mai profund când propunem o persoană in munca de răspundere şi trebuie
să aplicăm teza lui Stalin care spune omul pofiivit la locul potrivit.
În această privinţă au fost şi lipsuri, de exemplu secretarul organizaţiei de bază de la Cartierul II care
trăieşte in cercuri de elemente nesănătoase cu care chefuieşte venea la şedinţe turmentat.
O altă învăţătură putem trage că organizaţiile de partid trebuie să facă o muncă de control a sarcinilor
date şi felul cum s-au realizat ele pe teren.
Trebuie să fim vigilenţi pentru a păstra unitatea partidului şi să lovim fără cruţare în aceia care încearcă
să ducă o acţiune de dezbinare a organizaţiei de partid.
Trebuie să întărim spiritul de vigilenţă şi combativitate a persoanelor noastre, să controlăm sarcinile
trasate şi să dăm ajutor persoanelor prin critică tovărăşească şi la timp.
Verificarea membrilor de partid a fost o muncă de partid frumoasă însă a fost o sarcină grea.
În tot timpul am fost mândrii de sarcina de cinste ce ne-a încredinţat-o partidul.
Cu toate lipsurile avute şi slăbiciunile în muncă arătate în raport, am căutat, după posibilitatea
noastră să ne îndeplinim conştiincios această sarcină dată de partid, şi am reuşit în bună măsură să întărim
organizaţia de partid.
Din lipsurile avute am învăţat mult şi în măsura in care le-am observat, şi ne-au fost sesizate am căutat
să le lichidăm. În acest sens am primit ajutor preţios din partea Comisiei Judeţene de Verificare, care ne-a
criticat, însă putea să ne controleze mai des şi să ne dea un ajutor mai eficace prin critica adusă.
Dacă în urma verificărilor am putut vedea o parte din manevrele mârşave ale duşmanului de clasă, apoi
sarcina noastră de acum înainte este de a lovi mai cu hotărâre în el, de a păstra ca lumina ochilor unitatea
Partidului şi de a muncii neintrerupt pentru a apăra cauza păcii, în fruntea căreia stă falnicul şi invincibilul
popor sovietic în frunte cu genialul conducător de popoare din întreaga lume Josif Vissarionovici Stalin.
Noi ne luăm această sarcină şi o vom îndeplini.
(Idem, fond Comitetul judetean P.C.R. Năsăud- Comisia de verificare a membrilor de partid, d 12, f. 4-24).
Document nr. 5. 1950, februarie 20, Bisfiiţa. Raport cuprinzând constatările Comisiei Judeţene de
Verificare privind oraşul Bistriţa.
În oraşul Bistriţa au fost verificaţi în total1050 membrii de partid cuprinzând 22 organe de bază. Dintre
aceştia au fost excluşi cu motive 227, excluşi pentru neprezentare 44 şi 41 au fost anulaţi. Au fost confirmaţi
ca membrii de partid în total 779 membrii.
În ce priveşte compoziţia naţională a membrilor de partid-avem următoarea situaţie: 576 români, 43
evrei, 146 maghiari şi 14 alte naţionalităţi.
În urma verificării membrilor de partid, s-a putut constata, că elementul proletar - este în mai mică
măsură - printre membrii de partid în oraşul Bistriţa, având numai un total de 293 muncitori şi 32 ţărani.
Restul sunt: 257 funcţionari, 58 intelectuali, 84 mici meseriaşi, 55 casnice.
În urma excluderilor făcute- s-a îmbunătăţit compoziţia socială a partidului- fiind excluse din partid
elementele burgheze ca negustori, intelectuali, funcţionari, etc.- în total191.
De asemenea a mai fost verificat în oraşul Bistriţa organizaţia de bază a Securităţii şi Miliţia -în total
89 membrii. Dintre aceştia au fost excluşi 14 membri.
Înainte de război oraşul Bistriţa era în majoritate locuit de saşi, care in timpul ocupaţiei hortiste au
desfăşurat o propagandă hitleristă - fiind organizaţi în partide fasciste, ceea ce a contribuit la faptul, că în
1944 să se retragă cu trupele fasciste in Germania. Aşa că inainte de 1944 în oraşul Bistriţa propriu-zis nu a
fost un focar politic aşa insemnat cum era de pildă Năsăudul şi Bârgăul.
Totuşi influenţa mai mare au avut-o Naţional Ţărăniştii conduşi de Victor Moldovan fost deputat
manist şi după aceea fracţiunea de Vaida condusă de avocatul Thdor Dan.
Prin anul1934-1937 familia Scridon a incercat să organizeze mişcarea Gogo-Cuzistă fără să dea rezultate
mari.
Începând din anul1934 a luat fiinţă mişcarea legionară, care a format mai multe cuiburi în cartierul
Hrube. Se făceau demonstraţii pe stradă şi au ridicat o troiţă legionară in parc. În această mişcare au fost
înscrişi majoritatea intelectuali şi funcţionari.
în timpul ocupaţiei hortiste - pe lângă organizaţiile hitleriste ale germanilor, s-a organizat partidul
..Erdely Magyar Part", unde era înscrisă majoritatea populaţiei maghiare. În 1942 ia fiinţă partidul lui Szalasi
- care a reuşit să încadreze şi muncitori in această organizaţie,
Partidul Imredi a fost condus de către prefect, unde au fost înscrişi majoritatea funcţionarilor.
390
in toamna anului 1944 şi începutului lui 1945, a început să se organizeze P.C.R.- ul în oraşul Bistriţa,
în majoritate din tovarăşi maghiari şi evrei.
Vechii P.S.D.-işti au organizat P.S.D. - ul unde pe lângă elementele mici meseriaşi, au încadrat şi
duşmani care au căutat un refugiu pentru a-şi ascunde activitatea lor murdară din trecut.
in anul 1945 începe să se organizeze EP. sub conducerea tovarăşului Melaniuc Ioan- muncitor
conştient pentru ca mai târziu să ajungă în fruntea acestei organizatii- chiaburul Dr. Buduşan, ca preşedinte
al organizaţiei judeţene, dând posibilitatea la o serie de elemente reactionare de a se încadra în această
organizaţie.
În anul1946-1947 s-a organizat Partidul Liberal (Tătărăscu)- sub conducerea lui Oanea- fost deputat
brătienist, Partenie Ioan fost prefect liberal, Cosmuta Octavian pe atunci primar al oraşului, fără însă să se
poată înscrie mulţi membri.
Concomitent cu organizarea partidelor democratice - s-a organizat şi reactiunea în frunte cu P.N.Ţ.
Maniu şi apoi Brătieniştii. În aceste două partide - mai ales la Maniu - şi-au găsit refugiul toate elementele
antidemocrate, ofiţeri deblocaţi, legionari, preoţi, profesori, etc. În fruntea lor în oraşul Bistrita era avocatul
Cornel Pop - care făcea parte din conducerea organizaţiei subversive Sumanele Negre. Şedinţele de Comitet
se ţineau în casa preotului Petrinjei, iar sediul organizaţiei orăşeneşti a fost pe strada 26 Ianuarie în casa
lui Siminic. În primăvara anului 1946 s-a organizat plecarea la Congresul P. N. Ţ. din Năsăud, cu camionul,
unde au fost antrenati o serie de tineri din cartierul Hrube. De asemenea organizaţia P. N. Ţ. a reuşit să-şi
plaseze oamenii lor în fruntea Siguranţei şi Politiei ca Gherman şi Olteanu (azi arestaţi).
Centrul maniştilor era cartierul Hrube şi peste Podul Budacului, unde erau şi cele mai multe semne
cu ochiul
Liberalii Brătienişti au desfăşurat o activitate mai slabă, sub conducerea lui popa Deac având o
popularitate mai mică.
Având în vedere specificul judeţului cu un trecut politic pronunţat naţionalist, leagăn de legionari
Sumanele Negre etc. în 1948 a început să se regrupeze mişcarea legionară înfiinţând un Comitet Judeţean,
unde au intrat şi trei membrii de partid (şi preşedintele Federalei). Această organizatie a avut sediul în
oraşul Bistrita şi a fost distrusă de organele Securităţii.
Oraşul Bistrita nu este un centru industrial, populaţia se ocupă cu diferite meserii, unii cu agricultura
iar restul sunt functionari la diferite instituţii.
După naţionalizarea întreprinderilor au început să lucreze fabrica de piele, fabrica de teracotă, fabrica de
mezeluri şi R.A.T.A. S-au înfiinţat în Bistriţa 3 cooperative de producţie a croitorilor, tâmplarilor şi pantofarilor.
În 1948 a luat fiinţă o Gospodărie Agricolă de Stat şi Centru de Staţiuni şi Maşini.
După intrarea trupelor sovietice eliberatoare reactiunea a încercat să pună mâna pe unele posturi de
conducere ajungând popa Castan care a fost legionar în postul de primar, Thdor Dan şef de poliţie etc. care
dovedea că reactiunea era puternică.
În oraşul Bistrita înainte de 1944 n-a mai existat o mişcare ilegală de partid afară de unele acţiuni
ale Ajutorului Roşu condus de Traian Banciu, aşa că pentru începerea unei organizatii de partid s-a trimis
tovarăşi din alte localităţi ca Gluvacov, Lungu, Teodoru.
La început în partid în1945 s-au înscris o serie de muncitori, mici meseriaşi, funcţionari care au activat
la şedinţele de partid, au avut ca sarcini de a recruta membrii de partid au dus muncă de şablonare şi
propagandă.
Pe lângă elementele cinstite şi muncitoare, din lipsă de vigilentă s-au strecurat în partid şi unele
elemente duşmănoase ajungând chiar în posturile de conducere şi care apoi au înlesnit încadrarea în
partid a altor elemente dubioase. Astfel s-a înscris printre primii un fost legionar în poliţia lui Antonescu
care a ajuns în Comitetul Judeţean şi preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici. În 1946 a început
încadrarea basarabenilor în partid. De asemenea s-au încadrat unele elemente afaceriste care sub denumirea
de membru de partid au făcut afaceri.
Înainte de alegerile din 1946 erau numai două celule în oraşul Bistrita plus două organizaţii ale C.ER.
care era în localitate, cu care s-a muncit în campania electorală. Abia după alegeri au început să se înscrie
mai multi membrii de partid. Aşa că în martie 1947la desfiintarea Regionalei erau 5 organizatii de cartier în
Bistrita care înglobau şi membrii de partid din instituţii.
Înscrieri mai masive de membrii de partid şi mai ales elemente functionăreşti, şi aici a fost o lipsă
că nu s-au făcut verificări temeinice primindu-se membrii în bloc (Prefectura, Primăria) - s-a făcut după
stabilizarea din august 1947 văzându-se realizările şi după ce a fost demascat Maniu şi alungat Tătărăscu
din Guvern.
Pe lângă faptul că nu s-au verificat acele elemente care s-au încadrat atunci în partid, pe de altă parte nu
s-a dus o politică justă în atragerea elementelor sărace şi muncitoare din cartierul oraşului multe elemente
391
cinstite au rămas în afara partidului. Acestui fapt se datorează că în organizaţia de cartier compoziţia socială
este slabă, astfel în organizaţia V-a avem: 5 muncitori, 10 funcţionari şi intelectuali, 17 mici meseriaşi. În
organizaţia 1-a 14 muncitori, 23 funcţionari intelectuali, 4 militari.
O lipsă în organizarea muncii de partid în oraşul Bistriţa a fost faptul că nu a fost creat un comitet
orăşenesc de partid care să se ocupe efectiv de îndrumarea şi controlul organizaţiei de bază din oraşul Bistriţa,
lăsându-se această muncă pe seama unui instructor al secţiei organizatorice. În 1947-1948 a ajuns să se ocupe
cu această muncă de îndrumare şi control a organizaţiei de bază din oraş un fost legionar notoriu în prezent
exclus din partid. Acesta a făcut o serie de greşeli cum a fost cazul în timpul unificării a celor două partide nu
a chemat şi nu a încadrat în organizaţia de bază o serie de muncitori din fostul P.S.D. care au rămas pe din afara
partidului, încadrând în schimb elemente duşmănoase respectiv un fost legionar şi un fost manist.
În etapa de dezvoltare a partidului în oraşul Bistrita au fost o serie de piedici puse de către elementele
reacţionare. Astfel conducerea reforma agrare a fost lăsată pe mâna unor elemente duşmănoase regimului
şi care au sprijinit pe cei înstăriţi fiind nevoite multe familii de moti să se reîntoarcă înapoi în judeţele lor
neprimind pământ. În 1947 ajunge ca secretar al reformei agrare la comisia judeţeană un fost conducător
de garnizoană legionară iar preşedinte al comitetului oraşului de reformă agrară un fost agent informator al
serviciului maghiar contraspionaj.
Altă greutate în dezvoltarea partidului a fost că în cartierul Hrube, unde au pornit legionarii nu s-a dus
nici o muncă pentru a lămurii cetăţenii şi care în timpul alegerilor 1946 au stat sub influenţa completă a
reactiunii de unde au şi plecat delegaţi la congresul P.N.Ţ. Năsăud.
O altă greutate în creşterea influenţei partidului a fost faptul că în fruntea oraşului C.A.S.B.I. (o
problemă importantă în oraşul Bistriţa) unde % din case sunt absenteiste, a fost pus un fost legionar un
afacerist care sprijinea elementele reacţionare şi nemultumea astfel populaţia săracă.
Abia începând în1948 a început partidul să-şi câştige mai multă influenţă şi membrii de partid au
început să ducă o viaţă de partid mai organizată. S-a intensificat munca politică prin preluarea Rezoluţiei
Plenare a Il-a a C.C. şi a Biroului informativ asupra situaţiei din P.C.I. care prelucrări s-au făcut în mod
organizat în toate organizaţiile de bază, s-a prelucrat de asemenea problema colectărilor în toate organizaţiile
de bază din oraş, au fost pregătiţi îndrumători şi trimişi pe comune cu prelucrarea acestor probleme.
S-a început a se scoate din organizaţiile de bază o serie de elemente duşmănoase strecuraţi în partid.
Au fost trimişi în judecată şi condamnaţi o seria de elemente afaceriste care folosind poziţia lor în aparatul
de stat au făcut afaceri mari: furt de la fabrica de sobe, s-a sabotat producţia la fabrica de sobe. Astfel
populaţia muncitoare a văzut că cei ce fură din bunul poporului îşi primesc pedeapsa cuvenită.
S-a făcut schimbări în conducerea organizaţiilor de masă. A început să se îmbunătăţească şi compoziţia
aparatului de stat fiind încadrati o serie de elemente provenite din câmpul muncii şi schimbarea conducerilor
aparatului de stat, în urma acestor schimbări a crescut mult influenţa partidului.
O dată cu unificarea partidelor muncitoreşti Partidul Muncitoresc Român s-a întărit însă au pătruns în
P.M.R. o serie de elemente mic burgheze altele duşmănoase, care s-au înscris în P.S.D. pentru a-şi ascunde
trecutul pătat şi în urma verificărilor au fost excluşi din partid.
Duşmanul de clasă a încercat prin diferite metode să împiedice creşterea influente partidului, astfel în
1948 conducerea Federalei a sabotat în aşa fel încât au avut 44 cooperativa cu deficit în judeţ şi prin aceasta
au căutat să nemulţumească populaţia din judeţe împotriva regimului.
O altă manevră a duşmanului a fost că la serviciul C.F.R. Bistriţa un basarabean a sustras din obiectele
şi mărfurile ce le reveneau muncitorilor şi le vindea la negru în Cluj, de asemenea încasa bani şi lua saci de
la muncitori pentru a le aduce grâu, nu le-a adus nimic nici banii n-au fost restituiţi.
O altă manevră a duşmanului a fost, înainte de alegerile din 1948, la distribuirea biletelor de vot la
primăria oraşului, au fost puşi doi funcţionari reacţionari care cu ocazia înmânării biletelor de vot făceau
propagandă imperialistă.
Mai sunt cazuri unde din lipsă de vigilentă au ajuns în conducerea instituţiei elemente necorespunzătoare
şi duşmănoase.
Toate aceste manevre ale duşmanului şi piedici puse de reactiune au fost demascate de către organizaţiile
de partid, iar partidul nostru s-a întărit mai mult după verificarea membrilor de partid, când aceste elemente
au fost demascate şi excluse crescând mult influenta partidului.
În urma muncii de verificare am constatat că în bună măsură munca de partid s-a dus în oraşul Bistriţa.
În majoritate membrii de partid au un plan de lucru şi sarcini concrete şi am găsit organizaţiile de bază unde
la şedinţele de grupă responsabilii controlau felul în care sunt îndeplinite sarcinile luate faţă de partid. Aşa
este organizaţia sfatului, Magazin de stat, Justiţia, Cartierul III şi N. În organizaţiile de bază se ţin de două
ori şedinţe pe lună, mai slab este în această privinţă organizaţia R.A.T.A. care datorită specificului muncii
şedinţele se ţineau în mod neregulat.
392
Şedinţele de grupă la instituţii se ţine în mod regulat după un plan stabilit însă la organizaţiile de
cartier nu se face un control serios din partea biroului organizaţiei de bază asupra tinerii şedinţelor de
grupă.
În general frecvenţa la şedinţele organizatiei de bază din oraş este între 70-90% însă am constatat o
lipsă că birourile organizaţiei de bază nu tin o evidenţă când o persoană se mută dintr-o organizaţie în alta,
rămânând câteva luni fără să fie încadrat, fără să activeze în vreo organizaţie de bază. Astfel au fost vreo 200 de
persoane care existau în oraş şi nu erau încadrati în nici o organizaţie de bază, nu duceau muncă de partid.
O parte pozitivă a muncii organizaţiilor de bază în oraşul Bistriţa a fost buna organizare şi mobilizare
a membrilor şi nemembrilor de partid la muncile voluntare care s-au făcut în oraşul Bistriţa cum a fost
clădirea uzinei electrice, Podul Budacului şi Jelna şi clădirea aparatului administrativ.
De asemenea s-a observat în ultimul timp că tot mai mulţi membrii de partid sunt antrenaţi la actiunea
de vânzare a ziarelor şi broşurilor pe stradă în zilele de sărbătoare. Tot o parte pozitivă a muncii de partid în
oraşul Bistriţa este antrenarea populaţiei la participare, la mitinguri şi demonstraţii.
S-a putu constata că munca agitatorilor în unele organizaţii de bază este destul de bine organizată,
se ţin şedinţe cu ei şi au sarcini concrete de exemplu: un agitator răspunde cu munca de lămurire şi cu
mobilizarea cetăţenilor la munci voluntare pe o stradă. Astfel de cazuri am găsit mai mult la agitatorii de
întreprinderi şi instituţii.
Au fost însă agitatori din organizaţiile de bază cartier unde în lipsă de instruire nn cunoşteau nici
sarcina ce revine unui agitator. Aceasta se datorează faptului că responsabilul agitatorilor din organizaţiile
de cartier a fost toată vara în concediu şi n-a lăsat pe nimeni care să se ocupe de agitatori din această cauză
agitatorii au dat un ajutor mai slab în munca de verificare.
Munca de partid în unele organizaţii de bază n-a mers destul de bine din cauză că componenţa
organizatorică a acestor organizaţii de bază n-a fost destul de justă. Astfel la organizaţia de bază Naţionalizarea
au fost cuprinşi membrii de partid de la Comcar, fabrica de marmeladă, fabrica de mezeluri şi fabrica de
teracote. Acelaşi lucru a fost la organizaţia de bază Cooperaţia unde erau înglobaţi membrii de partid de la
Cooperaţia Munca Federală, Coopera tia Încălţămintea.
S-a mai constatat o lipsă prin faptul că la fabrica de piele Cometa unde sunt circa 60 muncitori şi sunt
numai 5 membrii de partid.
O lipsă serioasă am putu constata în ceea ce priveşte ridicarea nivelului politic a membrilor de partid,
astfel au fost organizaţiile de bază unde se studia istoria, alţi membrii participau la cursurile serale- aceasta
am găsit la organizaţiile de întreprinderi şi instituţii- însă au fost organizaţii de bază cu nivelul politic redus
mai ales cele de cartier unde membrii de partid nu cunoşteau nici statutul. Acest nivel scăzut se observă
şi în şedinţele de partid unde puţine persoane luau cuvântul s-au se înscriau la discuţii pentru a veni cu
propuneri de îmbunătăţire a muncii.
Nu s-a dus o muncă destul de temeinică în ce priveşte combaterea misticismului. Mai avem încă
persoane membrii de partid înapoiaţi care stau sub influenţa acestei propagande.
O altă problemă importantă este că trebuie dusă o muncă temeinică împotriva manifestărilor
naţionaliste şi şovine aşa a fost cazul la fabrica de teracote unde existau divergenţe între muncitorii români
şi maghiari, fiind alimentate aceste divergenţe de unele elemente duşmănoase. Aceste elemente au fost
excluse din partid.
A fost cazul unde membrii de partid au avut atitudine duşmănoasă faţă de Uniunea Sovietică. S-au
mai constatat lipsuri cum că în unele instituţii conducerea nu lua în considerare organizaţia de partid şi nu
exista nici o colaborare între conducerea instituţiei şi conducerea organizaţiei de bază. Aşa a fost cazul la
P.T.T. unde fostul diriginte în prezent exclus nu vroia să stea de vorbă cu secretarul organizaţiei de bază fiind
un element muncitor. Tot aşa a fost la Sfatul Comunal unde fostul primar n-a participat la nici o şedinţă
de partid, nu s-a sfătuit niciodată cu biroul organizaţiei de bază ci din contră îşi avea formată o gaşcă de
elemente dubioase cu care se consfătuia.
În această direcţie trebuie atrasă atenţia conducerilor instituţiilor să colaboreze cu organizaţia de partid
şi să considere partidul ca for conducător.
În urma muncii de verificare a reieşit o altă lipsă cât se poate de serioasă şi anume lipsa de vigilenţă,
reuşind astfel a se strecura în partid şi în posturi de conducere elemente duşmănoase şi care au căutat apoi
să saboteze munca de partid şi să lovească în partid dinăuntru. Se poate da ca exemplu în această direcţie
organizaţia de bază Cartier IL Compusă din 69 de membrii unde au fost excluşi 23. acest fapt se datorează
faptului că Comitetul Judeţean trebuia să fie mai vigilent la încadrarea în partid a elementelor din cartierul
Hrube care a fost focarul legionarilor în Bistriţa.
Lipsa de vigilenţă s-a dovedit în ce priveşte strecurarea basarabenilor în partid. Aceştia încă în 1946
ştiau că prezenţa lor în partid este dubioasă şi primul a căutat să falsifice adeziunea ( locul naşterii ), iar
393
după ce a ajuns el în partid a introdus un lant întreg de basarabeni care apoi s-a dovedit a fi duşmănoşi
partidului şi Uniunii Sovietice, prin faptul că unii dintre ei ajungând în munci de răspundere.
Cei mai multi duşmani s-au strecurat în următoarele organizatii de bază Cartier V, 15 excluderi, Cartier
II 23 excluderi, Sfatul Judeţean 2-13 excluderi, Cartier VI 15 excluderi.
O totală lipsă de vigilentă s-a constatat în organizaţia de bază a III-a unde a fost însărcinat ca responsabil
cu studiul istoriei un învăţător, fost conducător legionar în prezent exclus din partid.
La propunerea elementelor în munci de răspundere nu s-a tinut cont de capacitatea şi devotamentul
persoanelor făcându-se greşeli.
S-a mai constatat o lipsă căci unii dintre membrii care erau încadrati în diferite organizatii de masă
n-au activat în cadrul acestor organizaţii, iar unii dintre ei nici nu şi-au înscris soţiile la U.F.D.R. sau copiii
în organizatia de tineret.
Rămâne ca o sarcină principală a Comitetul de partid şi conducerii organizaţiilor de bază să-şi
mărească vigilenta revoluţionară să demaşte orice manifestare a duşmanului de clasă în cadrul partidului
şi în afară de partid iar după deschiderea portilor partidului să fie bine verificate elementele care îşi vor
înainta candidatura de membrii de partid.
(Ibidem, d. 4, f. 38-48).
Document nr. 6. 1950, august 12, Bistriţa. Prelucrarea rezoluţiei Comitetului Central P.M.R privind
încheierea acpunii de verificare a membrilor de partid.
Prelucrarea rezolutiei s-a făcut în cele 27 de organizatii de bază între 1 şi 5 august.
Frecventa la aceste adunări a fost de 60%. În unele organizatii de bază ca: G.A.S., Steaua Roşie,
Nationalizarea, frecvenţa a fost între 84 şi 93%, iar la organizaţiile de bază Comitetul Provizoriu oră§enesc,
organizaţia IV-a Cartier, organizaţia VII-a Cartier şi Comitetul Provizoriu Judeţean 1 frecvenţa a fost între 48
şi 53%. La aceste prelucrări au luat parte şi nemembrii de partid în număr de 74.
După prelucrare au urmat discutii, unde s-au înscris la cuvânt atât membrii de partid cât şi nemembrii de
partid.
În cadrul acestor discuţii persoanele au luat o poziţie autocritică fată de lipsurile pe care le au şi
totodată şi-au luat angajamente ca aceste lipsuri să fie înlăturate pe viitor.
În general se poate spune că prelucrarea acestei rezoluţii în oraşul Bistriţa, a avut rezultate bune, caz
concret: cu încasarea cotizaţiilor în oraş, unele organizaţii de bază care în trecut, cotizaţia a fost achitată în
proportie de 70-80% acum cotizaţia s-a achitat 100%. De asemenea această îmbunătătire se poate observa şi
la frecvenţa organizatiei de bază.
În urma demascării elementelor duşmănoase, rămase în partid după verificare, cu ocazia prelucrării
exemplu: agentul agricol de la Suplai, comitetul judetean a luat măsuri de reverificare a acestora în vederea
excluderii lor din partid.
Greutătile principate întâmpina te în această muncă a fost şi faptul că în domeniul rural muncile agricole
sunt în plină desfăşurare, iar ţăranii lucrează până noaptea târziu. În sectorul industrial şi în instituţii o
parte din persoane sunt în concediu, aceste greutăţi nu înlătură nicidecum lipsa care consta în aceea că nu
am totul în vederea unei mobilizări totale a membrilor de partid, pentru cunoaşterea acestui document de
importanţă istorică, în munca de întărire a organizaţiei de partid.
Faţă de aceste lipsuri Comitetul Judeţean a luat următoarele măsuri:
1) în organizaţiile de bază unde la prelucrare au participat sub 50% din numărul membrilor,
prelucrarea să se facă din nou cu toată organizaţia de bază.
2) Acolo unde la prelucrarea numărul membrilor de partid a fost peste 50% în aceste organizaţii
rezoluţia să fie prelucrată numai cu acei care au lipsit fiind în mod special convocati.
Prelucrarea va fi făcută de secretarul organizaţiei de bază, sau un membru de birou.

Cu agitatorii s-a prelucrat sarcina ca să se discute în grupuri cu membrii de partid şi nemembrii de
partid cinstiţi, problemele prevăzute în rezoluţie.
Privind rezultatele prelucrării Comitetului Central putem spune că aceasta a contribuit la creşterea
simtului de răspundere a membrilor de partid.
Exemplu: în organizatia de bază Fiad unde sunt arătate sarcinile concrete pe care fiecare membru de
partid trebuie să le aibă.
Prelucrarea acestei rezolutii a dus la:
1} întărirea vigilentei membrilor de partid împotriva elementelor duşmănoase rămase în partid
după verificare ca în ultima instanţă, aceştia să fie demascaţi şi înlăturaţi. Exemplu: demascarea
394
agentului agricol din organizaţia de bază Suplai.
2} Prelucrarea rezoluţiei a dus la întărirea spiritului de vigilenţă asupra duşmanului din afara
partidului care va încerca să se strecoare în partid odată cu primirea de noi membrii cu scopul de
a lovi partidul în interior. Exemplu: în unele organizaţii de bază unde atât membrii de partid cât şi
nemembrii de partid şi-au luat angajamente de a fi vigilenţi împotriva duşmanului de clasă
3) Prelucrarea a dus la ridicarea nivelului ideologic al membrilor de partid şi la adâncirea cunoştinţelor
asupra statutului, legea de bază a P.M.R.
4} O adâncă înţelegere de către membrii de partid a rezoluţiei plenare a C.C. mai sus amintită a
dus la întărirea activităţii organizaţiei de bază în ceea ce priveşte îndeplinirea la timp a muncii
de recoltare şi colectării, lărgirea activităţii organizaţiilor de bază la sate în vederea colectivizării
agricole.
Exemplu: întreprinderile din judeţul nostru care şi-au luat angajamente ca planul de stat pe luna
august să fie îndeplinit până la 23 august.
Legat de cele de mai sus o justă înţelegere a problemelor prevăzute în rezoluţie au adus la creşterea
prestigiului partidului în rândul maselor la intrarea legăturii partidului cu partidul muncitor, condiţia
principală în lupta pentru construirea socialismului în ţara noastră, pentru asigurarea păcii în lumea
întreagă, împotriva monştrilor omenirii, imperialiştii anglo-americani.
Bistriţa, 12 august 1950.
(ldem, fond Comitetul judeţean P.C.R. Năsăud, d. 74, f. 179-180}.
Zusammenfassung
Der Verfasser stellt 6 unveroffentliche Dokurnente dar, die iiber die Oberpriifungstii.tigkeit der Mitglieder
der Rurnii.nischen Arbeitspartei ( R.A.P.) irn Kreis Năsăud Zwischen den Jahren 1949-1950 berichten.
Diese Dokurnnete bieten ein Bild iiber die Beweggriinde und Kriterien nach dern dieses Unternehmen
durchgefiihrt wurde ubd welche Ergebnisse es erhielt. So trii.gt es zur Aufklă.rung einer inneren Mossnahme
der R.A.P. bei, die eine tiefgreifbare Auswirkung bei den Parteirnitgliedern und iiber die Entwicklung der
riirnanischen Gesellschaft im allgemeinen hatte.
395
Rt;Ct;NZII
COLIN O'CONNOR, ROMAN BRIDGES,
Cambridge, Cambridge University Press, 1994. Pp. XVII+275,
153 illustrations, 11 maps, 14 tables, ISBN 0-521-39326-4. *
Professor of civil engineering at the University of Queensland, expert in bridge construction, Calin
O'Connor wrote an interesting book concerning the bridges of the Roman Empire. As we can observe, the
author is fascinated by the modality in which the Romans constructed bridges and roads. He outlines, at the
beginning of the book (p. 1), that the Romans are "the world's first major bridge builders".
The book is structured in 10 chapters: 1. Introduction, p. 1-3; 2. Roman roads and their history, p. 4-34;
3. Builders ofthe roads and bridges, p. 35-43; 4. Roman technology, p. 44-62; 5. Masonry bridges, p. 63-131;
6. Timber bridges, p. 132-149; 7. Roman aqueducts, p. 150-162; 8. Design and construction of Roman arches,
p. 163-175; 9. Analysis of Roman arches, p. 176-186; 10. The Roman achievement, p. 187-188, followed by
Appendices, p. 189-192, Appendix tables, p. 193-204, Works cited, p. 205-210 and Index, p. 211 sqq.
As it is normal, Calin O'Connor discusses in Introduction the problems related to the Roman road system,
which, evidently, determined the localiton of the bridges. The author presents in detail the main routes from
Italy, Britain, the Rhine and Danube provinces. Then he continues with the description of the main Roman road
from Greece, Thrkey, Egipt and the East. So, it is obvious that this opening chapter is very important, because
the author establishes the routes of the main roads along which many bridges were constructed. The author
wanted to link the construction of the bridges with the construction of the roads. This solution is good, because
it outlines the relation between roads and bridges and, of course, gives the bridges a better historical context.
The maps with the roads of the main provinces are based on those from the books of Raymond Chevallier1 and
Victor W. van Hagen 2•
The next two chapters (3 and 4) are focussed on Roman builders, technology and building materials. The
largest chapter of the book is Chapter 5, Masonry bridges, a survey of these bridges throughout the Roman
world. O'Connor describes the bridges geographically, beginning with Rome and its vicinity. Then he presents
the bridges from the southern Italy and the islands, central Italy and northern Italy. After that the author
analises the bridges from Gaul, Spain and Portugal, Africa and the East. As the author outlines, this chapter
has three objectives: to list existing bridges, to identify where they may be found and to describe the more
important ones. Timber bridges are discussed separately in Chapter 6; the bridges of Britain are discussed in
Chapter 7, because most (if not all) bridges in Britain have a timber superstructure. The author presents all the
bridges of Rome across the river Tiber: Pons Mulvius on the Via Flaminia, Pons Aelius, Neronianus, Agrippae,
Aurelius, Fabricius and Cestius, Aemilius, Sublicius and Probi. In the section dedicated to the bridges from
Spain and Portugal is described, of course, the famous Puente de Alcantara, one of the greatest of ali Roman
bridges, built over the River Tagus, in Spain.
In chapter 6 Calin O'Connor discusses the aspects regarding the timber bridges. He observes that these
structures were especially common in Roman Britain, but timber bridges were built extensively throughout the
Roman world. Two bridges are discussed in detail: the bridge constructed by Caesar across the Rhine and the
bridge built by Apollodorus of Damasc across the Danube, during the emperor Trajan. The author uses the work
of Caesar (De Bello Gallico 4.17) and manages to present a good reconstruction of this bridge, which was built
in 10 days. Of course, Calin O'Connor discusses in detail the way in which the Romans built the longest bridge
from the Roman Empire, that across the Danube.
In chapter 7 O'Connor analises the aqueducts bridges, observing that these were extremely well
constructed.
* Although this book appeared in 1994, only now 1have the chance to review it, and that grace to my colleague and friend
from the United States, Ioana Rusu, who sent me this book. 1 want to thank her kindly for her effort.
1 Les voies romaines, Paris, 1972.
2
Le grandi strade di Roma ne/ mondo, Roma, 1978.
Revista Bistriţei, XVIII, 2004, fJP. 397-400
399
In the final chapters (8, 9 and 10). the author discusses about the design and construction of Roman
arches. In chapter 8 O'Connor elucidates the rules developed and applied by Roman in order to built arches.
These rules are used in the next chapters, where the author makes modern analises to see if they are correct.
The book also contains a glossary of technical terms and appendices listing 330 masonry bridges, all
organized geographically, 34 timber bridges and 94 aqueduct lines, as well as a list of works cited.
This volume represents a comprehensive account of bridges and bridges building in the Roman world,
useful for the scholars that study the Roman roads or other aspects regarding the Roman civilization.
Florin FODOREAN
400
W Dubrovnik a Classical City State
This pa per intends to present the F. R. Carter's book and the history of the aristocratic re public ofDubrovnik
and its relationship with the Turks up to the beginning of the 18th century. The paper consists of three parts.
The Introduction provides general information about the Republic of Dubrovnik. The second part provides
short overview of its history with an emphasis on the relationship with Ottoman Empire. The second part
also discusses the status as a vassal state held by Dubrovnik arguing that the special status they enjoyed
during the time interval1400-1700 had few important causes. The main causes consisted in: the geographical
position, the trade interests of both the Ottomans and Christian powers and the wise diplomacy of the Ragusan
leadership/government who knew how to obtain a privileged position between the two sides. The last part
briefly discusses the main ideas and concepts promoted in Carter's book. 1
Introduction: Dubrovnik a city-state

Dubrovnik is a port city situated on a southern end of the eastern Adriatic coast. Originally the city was
built on a small island (Astarea). Later it expanded and annexed the surrounding territory that connected it to
the rnainland. The origins of the city date from the Antiquity, but it was in the early medieval era, in the times
of the Slavic conquest of Balkan Peninsula, when there appeared inforrnation about the city. Nevertheless,
even if the Romanie population most likely founded the <;;ity, by the 12 1h century the Slavic cornponent was
dominant, and the city grew to have a Slavic character.
Throughout the centuries, the city annexed adjacent territories and created a politica! unit. Thus formed,
the City-State of Dubrovnik developed into an aristocratic Republic with interna! an organization over the
time. It became rnost similar to those of other Adriatic Republics, such as Venice, etc. Dubrovnik is the Slavic
name, and Ragusa its Italian one. Although both forms were used, rnost of the official docurnents recorded only
Ragusa, or similar narnes such as Rausa or Raugia. The inhabitants were known as Ragusans,
In spite of being a second rate Adriatic port (in comparison to Venice), Dubrovnik's function as a mediator
between large regions of the Balkans and Levant, and regions of western Europe respectively, rnanaged to
assure its growth and prosperity. 2
The Turkish-Ragusan Relationship Before 1500

In spite of rnilitary efforts- engaged by the Christian powers- the Ottomans conquered the Balkan Peninsula
in the 14th and 15 1h century and disrupted Ragusan economic and trade network. 3 Moreover, the dissolution of
Hungarian Kingdom after the battle of Mohacs, changed the 'externa}' policy of the city. The Thrkish-Ragusan
relationship closely followed the rise in Ottoman power. The emergence of this new power in the Balkans
hinterland and the inability of Hungarian Kings to secure the further existence of the Republic re-oriented
the policy toward the Thrks. In order to assure its independent existence and economic interests, Dubrovnik
established some relationships with the new Thrkish State. The first official contact was in 1392, when the
Ottomans conquered the surrounding land. After this, the Ragusan relationships were followed by perrnission
given in 1397 to trade and settle in Ottornan territories freely. Later it was enforced by Sultan Murad's Charter
of 1430. StiU, this charter did not provide Ragusan merchants with special privileges, nor did it put Dubrovnik
1
Francis W. Carter, Dubrovnik (Ragusa) a Classic City State (London and New York: Seminar Press, 1972). The Introduction
of the book states that SSEES was gathering scholars E, SE, and Central Europe and from different research discipline
in order to teach the students history, geography, law, economic and other social sciences. The book was written in this
stream. Carter was a professor in the department of geography at UCL and SSEES.
2
Jbid. pp.548-552.
3 For the scale of Ragusan Balkan trade before Ottoman conquest see Carter, Dubrovnik (Ragusa) a Classic City-State,
pp. 214-284.
401
in any kind of politica! dependency toward the Parte. Its contents only regarded the protection of merchants
and freedom of trade. 4
The Thrkish invasion of Serbian Despotate in 1439 and the fall of Smederevo, led to further demands by
the Sultan regarding Dubrovnik: submission and payment of an annual tribute. Mter long negotiations, in 1448
the Republic was placed under Ottoman protection, and an annual tribute was negotiated at 1,500 ducats. In
return, the Ragusan state received politica! protection and economic privileges. 5 Although the Christian counter
offensive of 1444 nullified this agreement, in 1458 Dubrovnik was forced to resume its vassal status. This time
the tribute was set at 1,500 ducats. Furthermore Christian defeats also brought with them a rise in tribute, 1469
(fall of Bosnia in 1463) to 5,000. The highest tribute (15,000 ducats) registered in 1480. 6 Mter the death of
Mehmed the Conqueror, and ascendancy of a new Sultan Bayazid, favorable to Ragusans, in 1481 the tribute
was finally settled at 12,500 ducats, an amount tobe paid by the Republic until1703.7 This increase in tribute
can be compared with the tribute paid by the Romanian principalities in the same period that experienced the
same demand at the end of the 15th century.
The last two decades of the15th century brought radical improvements to the Thrkish-Ragusan relationships
due to Venetian aggressive attitude towards the Ottomans. The Ragusan leadership looked for the protection of
the Ottoman Thrks in order to avoid Venetian assaults and to benefit from the economic perspectives offered
by the Ottoman Empire. The pro-Thrkish attitude, dominated, with short interruptions, Dubrovnik's policy
until the 18th century. It also seems that in the 14th and in the 15th century the Ottomans preferred to have
vassal states, which could be transformed into Thrkish provinces. This was the case of the two Romanian
Principalities and of Transylvania, too. The anti-Ottoman resistance performed by Moldavia and Wallachia, the
threat coming from the Hungarian kingdom and Poland determined the Ottomans to consider this vassalage
system applicable to some provinces. There also existed a second interest to shape this policy. The Ottomans
who permanently had to face the aggressiveness of the Christians preferred to use the strategic position of
Dubrovnik in order to secure the trade outlet on the Adriatic for the Balkans. 8 The presence of merchants had
good contacts both with Christian and Muslim world. The trade became a source of income for the Ottoman
State. The trade stimulated production and enabled the population to pay their taxes. Therefore in-between
the 15th and the 16th century, following improvements in politica! relations with Ottoman State, Dubrovnik
merchants began rebuilding their lost trade "empire". Furthermore, the Ottoman conquest of Syria (1516) and
Egypt (1517) opened these new, rich markets to Ragusan merchants. Consequently, they bound even more the
Republic to its new protector.
The Republic ofDubrovnik between 1500-1700

The 16th century was a period in which the Ottomans were expanding in Central Europe on the direction of
Istanbul-Adrianopol- Sofia- Belgrade- Buda- Vienna.9 The Ottomans managed to conquer a part of Hungary,
made Transylvania independent principal vassal to the Turks, and conquered other territories. Despite its being
an Ottoman vassal state (from 1458), and since 1526 only norninally under the Habsburg' sovereignty, as Kings of
Hungary, Dubrovnik managed to have a distinct position. The city functioned as a quasi-independent, self-goveming
state, which tried to maintain a 'neutrality' between Christians and Ottomans. This position was strengthened by the
17 the century although they had to pay large amounts of money to both parts in order to preserve it.
The neutrality was accepted due to the mediator of the Ragusan merchants played between the West and
the East. This was a special case, during a time of major wars (1538-1540 and 1570-1573), when acting as a
4
Information provided by Dornogoj Mandunic
5 Inforrnation provided by Dornagoj Mandunic: Economic privileges granted to Ragusan rnerchants by charter of 1442.
Included: 2% taxon sold goods, Ragusan subjects were tobe tried by their own judges by their own laws and in case of
death of Ragusan rnerchant in sultan lands, his property will be assigned to the Dubrovnik governrnent, and not to the
sultan.
6 The tribute was raises in 1471 at 10,000; 1477 at 12,500;
7 This rises in tribute reflected Dubrovnik involvement in various, anti Thrkish activities, like, giving asylurn to Skender-Beg
(1461}, crusading plots with Pope Pius II (1463), participation in defense of Venetian Scutari (1471) etc.
8
Sugar p. 173.
9
Murgescu, p. 144.
402
neutral state, and enjoying a privileged position within the Ottoman Empire. Dubrovnik in the 161h and most
part of 17th century enjoyed the times of prosperity and wealth. During those times, Ragusan trade and shipping
flourished, mainly at the expense of the Venetian. This constituted one of the main reasons for the constant
animosities and competition between them. In spite of this, the Venetians were compelled ta accept the raise
of the Ragusan trade. In this way, they could also trade despite the interdiction put by the Ottomans ta their
ships.
Due ta the wars between Venice and later the Christian League and the Ottomans, the period 1542-1572
was called the golden age of Dubrovnik. A network of Dubrovnik consular office (50) covered the whole
Mediterranean, and its merchant colonies spread all over the Balkan Peninsula. The worth of the Ragusan trade
navy, at its height in the 1570's, is estimated at 180 ships, a total of 800,000 ducats. English merchant shipping
in 1582 is estimated at 76,000 tons, while that of the Dubrovnik is estimated at 40,000 tons. 10
Dubrovnik's commercial structure changed despite all this prosperity. Both a shift in major trade routes
from the Mediterranean ta the Atlantic, and also a penetration of new great maritime powers Dutch, England
and France in the Mediterranean brought along the changes in global economic trends. Their slow conquest of
the Levant trade, compelled both Venice and Dubrovnik ta gradually retreat from Mediterranean markets. In an
effort ta compensate for their losses Ragusan merchants concentrated an their Balkan trade. Then they started
ta withdrew from trade entirely and invest their wealth in more secure investments such as Italian banks and
religious foundations. The Ragusan trade navy mainly engaged in transport activity for other merchants who
now faced the ruthless competition of the northern maritime powers.
The Republic's prosperity was mainly during wars (especially 1645-1669 and 1683-1699). One of the
most crucial events in the history of Dubrovnik overshadowed this prosperity: "The great earthquake" of 9th
April1667. Not only did it result in the immediate destruction of almost the entire city but also in the death
of one third of population. Furthermore it was followed by a politica! crisis with the Venetians and the Thrks
that crippled the Republics economic positions. Although over the next few decades, the city was successfully
rebuilt, and its relationship with Ottoman Empire normalized, by 1700 the age of Mediterranean City republics
declined. 11 Dubrovnik's economic and politica! decline is revealed by the fluctuations in the number of consuls
maintained by the city-state. During the second half of the 16th century, at the peak of its power the Republic
maintained more than 60 consuls, at the beginning of 17th century, their number decreased ta 30, and in 1660
only eight remained.
Throughout the entire 18 1h century two major trends are noticed. First, a persistent decline in Dubrovnik
Balkan trade began in the first few decades, and secondly, the revival of its merchant navy beginning in the
middle of the century. The Reasons for the first was the global decline of the Ottoman economy and the
increasing competition of foreign merchants such as the Venetians, Austrians and the French in the Balkan
trade.
A revival of Dubrovnik maritime power and accompanying consular offices, was a direct consequence
of the positive Mediterranean conjecture. It was produced by frequent European wars in the second half of
the century, and the opening of the Black Sea grain market after 1774. Dubrovnik began ta capitalize an its
independence, and Ottoman protection, in order ta take over shipping from the warring parties (France and
England). By 1806 Dubrovnik again maintained about 70 consular offices and the size of its merchant fleet
reached its highest level ever, 280 long distance shipsY During the period of 1793-1806 when all European
powers were engaged in a confl~ct, Dubrovnik's ships completely dominated Mediterranean shipping, producing
enormous revenues. AII of these, however, were just the consequences of positive trends, an which the Republic
had no influence at all. The disappearance of these trends marked Dubrovnik's decline and brought along the
loss of its irnportance as a major Levantine trade center. This repercussion can best be confirmed by the fact
that a majority of the Ragusan ships seldom visited their homeport, Livorno, Alexandria and Black Sea being
their favored destinations.
The destiny of Dubrovnik- as ta the other vassal states - was dependent an the economic interests of the
great powers. A slow decline in power of the Ottoman Empire, and its consequent opening ta the merchants
° Carter, Dubrovnik (Ragusa) a Classic City State, p. 392.

1
11
Ibidem.
12 Carter, Dubrovnik (Ragusa) a Classic City State, pp. 421-442.
403
from other western powers diminished the position of the Ragusan trade. Moreover, the Habsburgs' ambition
to incorporata the city (as Hungarian Kings) put an end of the existence of the republic.
***
The book that was the hasis of this presentation reflects the author's geographical specialisation. The
geographical determinism and the idea of the economic influence upon the development of a territory can be
the main trend. 1 argue that attention was drawn upon the city of Dubrovnik and to the former importance of
the republic. This is due to its unique position, not only as a geographical unit, but also as a politica! unit.
Moreover, the book is built on a concept: the concept of 'city state' 13 or the sea- state. Carter, sometimes, deals
with a second concept (sea-state14 ) used as an alternative for the first one. On the first concept, State because
the Republic was quasi-independent, possessed a small territory and was dependent on commerce. Finally the
concept of city-state prevails and the book is entitled Dubrovnik a Classical City -State. The entire book is built
on the idea of underlining the uniqueness of Dubrovnik, which nowadays is situated on the Croatian's coast,
isolated and dependent on tourism. The situation was reversed in Middle Ages. As a republic, it developed
mainly due to its function as trade and politica! mediator between underdeveloped regions of the Balkans and
Levant
Teodora Daniela SECHEL
13 Carter defined the city state such as the city state a state not too large to prevent its government through the assembled
body of citizens and is applied not to place but to whole body of republic
14 He defines the sea-state such as: a state that established trading posts and strategic colonies at convenient points along
the shore ... combined the uses of economic and politica! power, and united its ports another by the strong persuasion
of trading facilities. Such as a (sea) state could therefore govern itself without excessive decentralisation. To this extent it
was stronger than feudalland-state of the age. The significant examples are Greece, Denmark, Sweden, Anglo-Normand
state, Aragon Byzantine Empire etc.Genoa and Venice
404
ABREVIERI BIBLIOGRAFICE
AAH = Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae, Budapest.

ACMIT = Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice, Secţiunea pentru Transilvania, Bucureşti.
ActaArchCarp = Acta Archeologica Carpathica, Krak6w.
ActaArchHung = Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae, Budapest.
ActaMN = Acta Musei Napocensis, Cluj-Napoca.
ActaMP = Acta Musei Porolissensis, Zalău.
ActMuz = Activitatea Muzeelor, Cluj.
AE = L'Annee Epigraphique, Paris.
AIIA (Cluj-Napoca) = Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie, Cluj-Napoca.
AISC = Anuarul Institutului de Studii Clasice, Cluj (Sibiu).
Alba Regia = Alba Regia. Annales Musei Stephani regis. Szekesfehervâr.
Analele Banatului = Analele Banatului, Timişoara.
ANRW = Aufstieg und Niedergang der rămischen Welt. Geschichte und Kultur Roms im Spiegel
der neueren Forschung. Herausgegeben von Hildegard Temporini und Wolfgang Haase,
Berlin - New York.
Antiquity = Antiquity. A Quarterly Review of Archaeology, Cambrige-London.
Apulum = Apulum. Buletinul Muzeului Regional Alba Iulia.
ArchAustr = Archaeologia Austriaca, Wien.
ArchErt = Archaeol6giai Ertesită, Budapest.
ArhMold = Arheologia Moldovei, Iaşi.
ArchMed = Arheologia Medievală, Reşita-Brăila.
AVSL = Archiv des Vereins fur Siebenbiirgische Landeskunde, Hermannstadt.
Banatica = Banatica. Muzeul Judeţean Caraş-Severin, Reşiţa.
BAR = British Archaeological Reports, Oxford.
BCŞS = Buletinul Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti, Alba Iulia.
BMI = Buletinul Monumentelor Istorice, Bucureşti.
Bonner Jahrb = Bonner Jahrbiicher, Bonn.
BerRGK = Bericht der.Rămisch - Germanischen Kommission des Deutschen Archii.ologischen
Institutes, Frankfurt am Main.
Britannia = Britannia. A journal of Romano-British and kindred studies, London.
BSNR = Buletinul Societăţii Numismatice Române, Bucureşti.
CCAR = Cronica Cercetărilor Arheologice din România, Bucureşti.
CerArh = Cercetări Arheologice, Bucureşti.
CIL = Corpus Inscriptionum Latinarum, Berlin.
Colloquia = Colloquia. Journal of Central European History, Cluj-Napoca.
CommArchHung = Communicationes Archaeologicae Hungaricae, Budapest.
Crisia = Crisia. Muzeul Ţării Crişurilor, Oradea.
Cumi dava = Cumidava. Muzeul Judeţean Braşov, Braşov.
DA = Ch. Daremberg, Edm. Saglio, Dictionnaire des Antiquites grecques et romaines, Paris,
I-V (1877:1919).
Dacia (N.S.) =Dacia. Recherches et decouvertes archeologiques en Roumanie, Bucureşti, I-XII
(1924-1948); Nouvelle serie: Revue d'archeologie et d'histoire ancienne, Bucureşti.
DolgCluj = Dolgozatok az Erdelyi Nemzeti MU.zeum Erem- es Regisegtârâbol, Kolozsvâr.
EDR = Ephemeris Dacoromana. Annuario delia Scuola Romena di Roma, Roma.
EphemNap = Ephemeris Napocensis, Cluj-Napoca.
ErdMuz = Erdely Muzeum, Kolozsvâr.
FI = File de Istorie, Muzeul Judeţean Bistrita-Năsăud, Bistriţa.
FolArch = Folia Archaeologica, Budapest.
IDR = Inscripţiile Daciei romane. Bucureşti.
Istros = Istros. Studii, comunicări, note. Brăila.
JAME = A Nyiregyhâzi J6sa Andrâs Muzeum Evkănyve, Nyiregyhâza.
JOAI = Jahreshefte des bsterreichisches Archii.ologischen Institutes, Wien.
JRGZM = Jahrbuch des Romisch-Germanischen Zentralmuscums zu Mainz, Mainz.
405
Klio = Klio. Beitrii.ge zur alten Geschichte, Leipzig - Wiesbaden - Berlin.
Ki:ilner Jahrb = Ki:ilner Jahrbiicher, Ki:iln.
Latomus = Latomus. Revue d'etudes latines, Bruxelles.
Materiale = Materiale şi cercetări arheologice, Bucureşti.
Marisia = Marisia. Studii şi materiale. Arheologie, istorie, etnografie. Muzeul Judeţean Mureş, Tg. Mureş.
MAGW = Mitteilungen des Antropologischen Gesellschaft in Wien, Wien.
Marmaţia = Marmaţia. Muzeul Judeţean Maramureş, Baia Mare.
MN = Muzeul Naţional, Bucureşti.
PamArch = Pamatky Archeologicke, Praga.
PBF = Prăhistorische Bronzefunde, Munchen.
Potaissa = Potaissa. Studii şi comunicări, nuda.
PPS = Procedeedings of the Prehistoric Society, Cambridge.
PZ = Prăhistorische Zeitschrift, Berlin.
RB = Revista Bistriţei. Muzeul Judeţean Bistriţa.
RevMuz = Revista muzeelor, Bucureşti.
Sargeţia = Sargeţia. Acta Musei Devensis, Deva.
SCIV(A) = Studii şi cercetări de istorie veche (şi arheologie). Bucureşti.
SJ = Saalburg Jahrbuch, Bad Homburg.
SlovArch = Slovenskâ Archeologia, Bratislava.
StComSibiu = Studii şi comunicări. Muzeul Brukenthal, Sibiu.
StCI = Studii Clasice, Bucureşti.
StCom Caransebeş = Studii şi comunicări. Muzeul judeţean de etnografie şi istorie locală Caransebeş (din
1986-Tibiscum).
StComSatuMare = Studii şi comunicări. Muzeul Judeţean Satu Mare, Satu Mare.
Thraco-Dacica(TD) = Thraco-Dacica. Institutul de Tracologie, Bucureşti.
Tibiscus = Tibiscus. Muzeul Banatului, Timişoara.
UPA = Universitătsforschungen zur Prăhistorischen Archăologie, Bonn.
WienerPZ = Wiener Prăhistorische Zeitschrift, Wien.
ZfA = Zeitschrift fiir Archăologie, Berlin.
Ziridava = Ziridava. Studii şi cercetări, Arad.
406

Revista Bistritei 2004 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Bistritei 2004 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Revista Bistritei 2004 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud

Culegere computerizată şi desene: Elena PLENICEANU

Orice corespondenţă referitoare la publicaţia Toute corespondance sera envoyee a l'adresse:

Sorin NEMETI, Piese romane de bronz din Dacia ..................................................................................... 89

Virgil MUREŞAN, Modernitate şi arhaism în lumea năsăudeană în secolul al XIX-lea

Lucian PETRAŞ, Campanii electorale comitatense şi dezbateri congregaţionale

RECENZII ....................................................................................................................................... 397

Abrevieri. ..................................................................................................................................................... 405

1. Introducere. Obiectivele studiului

Revista Bistriţei, XVIH, 2004, PP· 7-21

2.1. Cultura Starl:evo-Criş

3. Sinteza datelor paleotehnologice. Analogii. Piesele de podoabă ca indicatori ai depunerii sau

Parure prehistorique en matieres dures animales de Roumanie:

Revista Bistriţei, XVIII, 2004, pp. 23-28

Fig. 2. Materiallitic din a§ezarea Coţofeni de la Matei "După Vii".

Revista Bistri{ei, XVIII, 2004, pp. 29-37

COŢOFENI-FUNDE IN OARŢA DE SUS-OUL FĂGETULUI

Pl. IT. Oarţa de Sus-Oul Făgetului. Ceramică Cotofeni.

Profesorului meu Tudor Soroceanu la 60 de ani

Revista Bistriţei, XVIII, 2004, pp. 39-62

Centru şi periferie. Un posibil model arheologic?

76 De exemplu activitatea minieră §i metalurgică a centrului Europei.

uo Dietler 1995, p. 89 sqq.

Core and periphery. 1. Between theory and archaeological reality

~ .JO ... •••

· ·. ,_. . . . .. . .-./ ··.. ··-~= ..-... . . . MINOR

Fig. 2. Domeniul Heuneburg în Ha Dl (după Ffankenstein, Rowlands 1978).

Revista Bistriţei, XVIII, 2004, pp. 63-69

Revista Bistriţei, XVIII, 2004, pp· 71-87

3. Mentiuni în istoriografia modernă

5. Caracteristici topometrice. Reconstituirea traseului drumului roman

6. Puncte cu descoperiri romane de-a lungul drumului

The Roman Road Alongside the Valley of Mureş

Războieni - "Cetate" (jud. Alba).

Revista Bistriţei, XVIII, 2004, pp. 89-100

II. Piese de echipament militar şi harnaşament.

III. Piese utilitare.

Gherla (jud. Cluj).

II. Piese de echipament militar şi harnaşament

III. Piese utilitare

Poiana- "Izvorul Lişca" (apartine municipiului Turda, jud. Cluj).

II. Piese de echipament militar şi harnaşament

III. Piese utilitare

Apahida "Păduriţa" (jud. Cluj).

Poiana "Izvorul Lişca"

Des pieces romaines en bronze de Dacie

Silvius Ovidiu CHIŞ

Revista Bistriţei, XVIH, 2004, pp. 101-103

Pătrânjeni (jud. Alba)

Sântimbru (jud. Alba)

Fig. 1. Localizarea geografică a castrului roman de la Ili§ua.

Revista Bistriţei, XVIII, 2004, pp. 105-114

Fig. 2. Proba Rl. Fig. 3. Proba R3.

Fig. 4. Proba R4. Fig. 5. Proba RB.

200 :no 40.0 60.0 28

Fig. 9. Ignimbrit riodacitic (proba R4). Idem fig. 8. N+, 45x.

Descrierea rocilor colectate din masivul Ciceu

Petrography of the lithic material in the Roman military camp of Ilişua

Revista Bistriţei, XVIII, 2004, pp. 115-121