5p. Compuși Macroergici
5p. Compuși Macroergici
5p. Compuși Macroergici
Compușii macroergici sunt substanțe chimice care conțin legături la a căror hidroliză se
poate obține multă energie. Energia obținută la hidroliza legăturilor macroergice este folosită
pentru reacțiile endergonice. În ordinea descrescătoare a energiei lor, compușii macroergici
sunt:
1. PEP – acidul fosfoenol piruvic – intermediar al glicolizei
4. Creatin-fosfatul – sintetizat în mușchii din creatină, energia lui fiind folosită pentru
contracția musculară
5. Acil ~ CoA – forma de activare a acizilor grași
.
Caracterul macroergic al acestor compuşi este conferit de factori de ordin structural.
Hidroliza unui compus fosforilat macroergic determină formarea unui compus cu o structură
mult mai stabilă, astfel încît procesul este însoţit de o variaţie semnificativă a energiei libere.Ca
regulă generală, compuşii fosforilaţi sau nefosforilaţi a căror reacţie de hidroliză are o valoare
a lui G’ mai negativă decît – 7,3 kcal/mol pot susţine energetic sinteza ATP din ADP şi Pi.
ATP- acidul adenozin trifosforic
ATP este compus macroergic pentru că :la pH fiziologic grupările fosfat sunt ionizate
și atomii de oxigen din acestea sunt încărcate negativ. Cele 4 sarcini negative ale oxigenului
se resping iar menținerea lor una lângă cealaltă necesită înglobarea unor cantități mari de
energie.
În celulă ATP este întotdeuna asociat cu Mg 2+ , ale cărui sarcini pozitive neutralizează
parțial sarcinile negative ale grupărilor fosfat, complexul Mg- ADP fiind mai stabil decât
complexul Mg ATP, ceea ce favorizeaza hidroliza ATP.
Energia stocată sub forma legăturilor macroergice din ATP este folosită pentru
susţinerea diferitelor procese precum (i) contracţia musculară, (ii) menţinerea unor gradiente la
nivelul membranelor celulare (gradientele de Na+ şi K+ sunt menţinute cu ajutorul Na+/K+-ATP-
azei), (iii) transportul unor metaboliţi de-a lungul membrane, (iv) sinteza de metaboliţi necesari
celulelor, (v) detoxifierea unor substanţe exo- şi endogene etc. Acea parte a energiei eliberate
în urma degradării substratelor energogene, ce nu poate fi stocată sub forma legăturilor
macroergice din ATP se disipează în mediu sub formă de căldură. Celulele organismului
consumă în permanenţă ATP. Consumul nu este însă uniform şi depinde de specializarea
funcţională a celulelor. Datorită faptului că ATP este consumat în continuu el trebuie
resintetizat astfel încît în condiţii fiziologice concentraţia de ATP să rămînă constantă.