Economie - Curs 1

INTRODUCERE ÎN TEORIA
ECONOMICĂ

- Etape de evolutie in stiinta economiei;

- Obiectul de studiu al economiei; Metode.
- Activitatea economică şi rolul acesteia;
- Nevoi, trebuinte: clasificare, caracteristici;
- Resurse economice: definire, clasificare; Legea
raritatii resurselor: consecinte, cauze.
- Curba/frontiera posibilitatilor de productie; Modificari
ale curbei.
- Bunurile economice: definitie, clasificare.

Sef – lucrari Dr. Ec. Ing. Stoenoiu Carmen - Elena

1
Bibliografie:
1. Bodea, G., Ban, I., Economica, Editura Risoporint, 2010, Cluj-Napoca.
2. Ciobanu, Gh., (coordonator), Microeconomie, Editura Imprimeria Ardealul, 2005, Cluj-Napoca.
3. Bodea, G., (coordonator), Aplicatii de Micro si Macroeconomie, Editura Risoporint, 2005, Cluj-
Napoca.
4. Lupan Mariana (Luntraşu) coord. – Globalizarea: viziuni, contexte, tendinţe, Ed. Economică,
Bucureşti, 2005.
5. Stiglitz Joseph – Globalizarea, speranţe şi dezilizii, Ed. Economică, Bucureşti, 2003.
6. Muresan D., Tasnadi A., Valeanu I.N., Rogojanu A., Suta Selejan S., Ciulbea G., Paiusan R.,
Hristache D., Cretu A., Dobrescu M., Balanica S., Schiopu G., Doctrine economice,
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro
7. Whitehead G., Economie, Editura Sedona, Timisoara, 1997.
8. Dobrota N. (coordinator), Economie politica-aplicatii, Editura Economica Bucuresti, 1997.
9. Dobrota N. (coordinator), Economie politica, Editura Economica Bucuresti, 1995.
10. Abraham-Frois G., Economie politica, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994.
11. Samuelson P. Econiomics, McGrow-Hill Book Company New-York, 1982. 2
 Etape de evolutie in stiinta economiei1:
I. Primele reflectii au aparut in antichitate in: Babilon, Egipt, China, India, Grecia si Roma. Au fost gasite
documente scrise care cuprind idei economice care au reprezentat primele forme ale cunoasterii. Desi aceasta
perioada are ca si unica forma de cunoastere pe cea religioasa in interiorul ei gasim o serie de reflectii
economice care au valabilitate pana in zilele noastre, despre:
- bani = mijoc de masurare a valorii si instrument necesar pentru realizarea schimbului;
- marfa = bun care are doua carcateristici cheie: utilitate si valoare;
- proprietatea = poate fi individuala si sociala;
Intalnim pe scriitorii greci Platon si Aristotel care prin ideile lor economice si filosofice au influentat curentele
de gandire viitoare.

II. In evul Mediu il intalnim pe cel mai mare ganditor al acelor timpuri - Toma D’Aquino care desi a studiat
economia de pe o pozitie religioasa crestina a contribuit la dezvoltarea gandirii economice prin ideile sale
proprii despre “pret just” si “profit”.

III. In sec. XVI-XVIII apare o adevarata revolutie in gandirea economica ca urmare a mercantilismului care a
luat amploare in special in statele din Europa. Conform acestei teorii s-a dezvoltat conceptul de “imbogatire a
natiunilor” plecand de la ideea ca puterea economica a unui stat va creste atunci cand exporturile sunt
superioare importurilor.
1Ciobanu, Gh., (coordonator), Microeconomie, Editura Imprimeria Ardealul, 2005, Cluj-Napoca, p.2-7.
3
In Franta il intalnim Jean Babtiste Colbert, care a deținut și funcția de controlor general al finanțelor Franței în
timpul lui Ludovic al XIV-lea, si care prin pozitia pe care o ocupa a demarat o serie de măsuri protecționiste
pentru dezvoltarea industriei și comerțului, ca mijloc de promovare a exportului si astfel de crestere a tezaurului
in aur. Tot in Franta Antonie de Montchrestein este cel care a dat numele acestei științe prin lucrarea sa intitulată
„Tratat de economie politică”, publicată în 1615.

In Spania, mercantilismul este cunoscut sub denumirea de bulionism. Aici intalnim masuri protectioniste pentru
interzicerea iesirii din tara a metalelor pretioase si masuri de cresterea exporturilor pentru intrarea de aur si argint
in tara. Principalii sustinatori sunt: Ortiz, Olivares și Mariana.
In Anglia si Olanda mercantilismul a fost denumit comercialism datorita pronuntatei orientari comerciale si aici
fiind regasita inclinatia spre sustinerea comertului exterior pentru a se asigura prosperitatea. Principalii sustinatori
ai mercantilismului sunt: Wiliam Petty, Thomas Mun, Gregory King. Prin intermediul lui Wiliam Petty a ramas
cunoscuta formulă prin care se exprimă legătura dintre cei doi factori ai avuției: „munca este tatăl, iar pămantul
este mama avuției”.
IV. In a doua jumatate a secolului al XVIII-lea apar primele semne ale liberalismului, care este considerat a fi cea
mai importanta etapa pe care a cunoscut-o in dezvoltarea sa economia ca stiinta. Liberalismul marcheaza trecerea
de la economia agrara la cea industriala si de la economia nationala la economia internationala. In aceasta
perioada intalnim pe: Francois Quesnay cu lucrarea “Tableau economique” (1758), Adam Smith cu lucrarea
“Wealth of Nations” (1776), Robert Thomas Malthus cu lucrarea “Essay on the Principle of Population” (1798),
David Ricardo cu lucrarea “Principles of political economy and taxation” (1817). 4
V. Liberalismul nu a fost unanim acceptat si nici generalizat la nivelul intregii lumi. Astfel pe masura ce
capitalismul liberal se dezvolta s-au observat unele defecte care au dus la necesitatea de dezvoltare de noi
modele de organizare economica si sociala. Marxismul este curentul care s-a dezvoltat si care prin
intermediul lui Karl Marx au fost aduse argumente impotriva sistemului capitalist, care produce tensiuni
interne si care conduce la distrugere. Acesta sesizeaza imperfectiunile legate de proprietatea privata, de
exploatarea fortei de munca de catre capitalist, sustinand necesitatea transformarii sociale a economiei si a
societatii.

VI. In sec. XIX-lea se dezvolta liberalismul neoclasic (marginalismul) care preia si dezvolta elemente din
gandirea liberala, acesta considerand ca obiectivul principal al statului este asigurarea dezvoltarii şi bunăstarii
prin întărirea concurenţei libere dintre cetăţeni. Se considera ca statul trebuie sa se implice doar ca un
regulator al pieţei (prin emiterea de norme si vegherea pentru aplicarea corecta). Interventia statului pentru
reglarea societăţii este văzută ca un abuz de putere şi o limitare a libertăţii individuale, care este considerat a
fi bunul suprem al ordinii capitaliste. In anii ’80 acest tip de ideologie, a reuşit prin doi politicieni de marcă
(Margaret Thatcer şi Ronald Reagan, urmaţi apoi de Helmuth Kohl) să se impună ca o ideologie de succes.
Adeptii acestui current au fost: Hermann Gossen cu lucrarea “Laws of human relations” (1854), Stanley
Jevons cu lucrarea “Theory of political economy” (1871), Carl Menger cu lucrarea “Grundsätze der
Volkswirtschaftslehre” (1871), Alfred Marshall cu lucrarea “Principles of Economics” (1890).

5
VII. In sec. XX apare o noua revolutie data de curentul Keynesist (de la initiatorul ei John Maynard
Keynes). Problema care l-a preocupat a fost modalitatea de finantare a economiei britanice pe timp de
razboi. Se considera ca Keynes a revolutionat gandirea economica cu lucrarea “The General Theory of
Employment, Interest and Money” (1936).
Conform acestui curent apar o serie de teorii precum: inexistenta unei tendinte naturale a economiilor de
piata capitaliste de a corecta socurile economice; existent a doua tipuri de someri: voluntari si involuntari
(oamenii care îsi cauta de lucru si nu îsi gasesc, si accepta salariul minim pe economie); incapacitatea de a
mentine forta de munca ocupata pe deplin se datoreaza unei lipse a cheltuielilor publice; insuficienta
cheltuielilor publice se datoreaza unui deficit de investitie de capital privat pe plan intern, etc.

VIII. Din anii 1970-1980 stiinta economica intra in etapa neoliberalismul institutional urmărește
minimizarea influențelor statului asupra evenimentelor economice. Neoliberalismul susține că, chiar și într-
un sistem anarhic de state raționale autonome, cooperarea poate ieși prin construirea de norme, regimuri și
instituții. Sustinatorii acestei teorii sunt: Robert O. Keohane și Joseph S. Nye care in lucrarea “Putere si
interdependenta: politica mondială în tranziție” sustin interdependenta complexa intre state. Acestia
formuleaza 3 ipoteze ale gandirii realiste: statele sunt unitati coerente si actori dominanti in relatiile
internationale; forta este un instrument dominant si eficient al politicii; exista o ierarhie in politica
internationala.

6
 Obiectul de studiu al economiei
In timp obiectul de studiu al economiei s-a schimbat de mai multe ori:
• “Bogatia” – initial s-a considerat ca trebuie gasit raspuns la “cum definim bogatia?” si s-au facut demersuri
pentru a afla: continutul, modalitatea de realizare, mijloacele de sporire si mecanismele de repartizare in
societate;
• Mercantilisti acestia au spus ca “banii si metalele pretioase” este raspunsul;
• Fiziocratii definesc bogatia ca fiind bunurile care pot fi consumate fara a se afecta sursa reproductiei lor
continue, considerand ca aceasta s-ar regasi in productia agricola;
• Liberalii clasici englezi definesc bogatia ca fiind toate bunurile marfa pe care le detine o societate,
introducand formula factorilor de productie (natura, munca si capitalul)
• Liberalii clasici francezi considera bogatia ca fiind toate utilitatile care exista in societate, acestia
adaugand la cei 3 factori pe al 4-lea, adica intreprinzatorul;
• “Fortele productive ale natiunii” – reprezinta pentru protectionisti germani subiect de interes, ei sustinand ca
prin consum bogatia dispare si natiunea devine saraca. Astfel in opinia lor concentrarea ar trebui sa se axeze
pe fortele capabile sa perpetueze productia si sa ofere o productie tot mai mare (trecand astfel la identificarea
activitatilor utile ce pot contribui la fortele productive ale natiunii).
• Socialistii pun in centrul atentiei omul, ei propunand indreptarea studiilor spre identificarea celor mai
echitabile “mecanisme de repartizare sociala” a bogatiei. Ei sustin ca economia trebuie sa urmareasca
asigurarea bunastarii atat la nivelul societatii cat si la nivel individual al fiecarui cetatean.
• Curentul Marxist a demonstrat ca relatiile economice dintre oameni nu sunt intamplatoare, ele fiind
guvernate de legi si fenomene care determina miscarea, sensul si finalitatea unei actiuni in economie. 7
• Neoclasicii care sunt ulterior preluati prin gandirea neoliberala au pus accentul pe satisfacerea nevoilor
fiecarui individ. Ei considera ca obiectul de studiu al economiei este comportamentul uman, respectiv
individul care are nevoi nelimitate in contradictie cu resursele de care dispune care sunt limitate (in timp si
spatiu).
Astfel studiul economiei presupune analiza fenomenelor si proceselor economice, a comportamentului
oamenilor. Daca ne referim la o modalitate prin care se pot trata comportamentele umane si consecintele
acestora atunci putem sa spunem ca economia are si rol politic. Daca am cunoaste mecanisme economice fara
sa avem posibilitatea sa intervenim atunci nu am putea face schimbarea care uneori este atat de necesara si care
duce spre progres, adica mai buna functionare a economiei.

Economia politica este stiinta care studiaza realitatea existenta in economie si care propune solutii practice
conforme cu fenomenul studiat.

Economia = ansamblul activităților economice derulate de o comunitate umană în vederea

producerii și consumării bunurilor necesare satisfacerii trebuințelor;

Activitatea economică:
 parte a activității umane;
 obiectiv: obținerea bunurilor economice; 8
 Metodele folosite in economie:

 Abstractizarea = procedeul prin care cercetatorul retine numai ceea ce este esential,
repetabil si relativ stabil in realitatea studiata, tendintele miscarii, laturile principale,
ignorand ceea ce este aleatoriu sau intamplator;
 Metafizica = separarea obiectului cercetat din contextual real si studierea separata pentru a
vedea ceea ce are in individualitatea sa cu ajutorul analizei;
 Analiza = descompunerea mintala a intregului in elemente componente pentru a fi studiate
separate;
 Dialectica = descoperirea mintala si stabilirea legaturilor cauzale determinate de realitatea
insasi, intelegerea legii care guverneaza fenomenul si intelegerea mecanismelor miscarii pe
plan economic;
 Rationamentul = presupune folosirea logicii individuale bazate pe cunostintele detinute,
demonstratia legaturilor cauzale (met. ale rationam.: inductia = de la particular la general si
deductia = inversul inductiei).
9
 Activitatea economică şi rolul acesteia
• Activitatea umană (munca) se regaseste ca formă fundamentală de manifestare a omului si are ca
scop satisfacerea nevoilor, a trebuintelor.
• Activitatea economica = un subsistem, o componenta a activitatii umane, alaturi de cea politica,
culturala, religioasa, educativa etc. care are ca obiectiv producerea de bunuri economice.
• Activitatea economica presupune existenta unor piete (a bunurilor de consum, a capitalurilor, a
factorilor de productie etc.) si a unor actori sau agenti economici.
Dupa functia principala si natura resurselor pe care le utilizeaza, agentii economici sunt clasificati
astfel:
1. Gospodariile = ansamblul consumatorilor, veniturile lor ca urmare a remunerarii muncii, a
capitalului, alte surse (prodfactori) etc.;
2. Intreprinderile = cei care vand si/sau cumpara bunuri si servicii non-financiare;
3. Administratiile publice = administratia centrala de stat, colectivitatile locale si organismele de
securitate sociala. Resursele provin din prelevari asupra veniturilor obtinute de agentii economici
(impozite si taxe);
4. Institutiile financiare = colecteaza capitalurile disponibile din economie si le pun la dispozitia
celor care au nevoie de ele. Veniturile provin din dobanzi nete si comisioane.
5. Organisme/asociatii cu scop non-lucrativ (sindicate, partide, organizatii de cult religios) = produc
servicii non-marfa (non-profit).
10
 Criterii - Activitatea economica
1. In functie de natura activitatii exista urmatoarele sectoare in economie:
 Primar: industria extractiva, silvicultura, agricultura;
 Secundar: industria prelucratoare;
 Tertiar: serviciile.
2. In functie de specificul activitatii economia cuprinde mai multe ramuri:
 industria
 agricultura
 constructiile;
 transporturile;
 comertul, etc.
Activitatea economica este intr-o miscare continua datorita actiunii permanente a unor factori
diversi (tehnici, economici, politici, sociali, etc.) de acea se spune ca evolutia ei nu este nici
liniara si nici continua. Pe baza actiunii acestor factori se observa ca indicatorii
macroeconomici au miscare oscilatorie in care apar atat perioade de crestere, de stagnare sa
regres. Ciclicitatea care apare la nivelul unei economii arata de fapt dezechilibrele care apar
pe plan economic intre productie si consum, dintre cerere si oferta ca urmare a actiunii
agentilor economici si consumatorilor pe piata. 11
• Diviziunea muncii şi creşterea interdependenţelor dintre activităţi permit ca structura economiei
contemporane să fie abordată atât în plan vertical cât şi în plan orizontal.

• În cadrul structurii verticale sunt utilizate trei concepte:

• a) microeconomia, care studiază comportamentul agenţilor economici primari (individuali) pe diferite tipuri
de pieţe şi care are ca obiective principale formularea răspunsurilor la întrebările: cum se formează preţurile
bunurilor; ce se produce în societate; cum se distribuie veniturile participanţilor;

• b) macroeconomia, care reprezintă partea din teoria economică referitoare la ansamblul unei economii
naţionale şi care încearcă să explice fluctuaţiile agregatelor macroeconomice de-a lungul timpului;

• c) mondoeconomia, cercetează legăturile, interdependenţele dintre economiile naţionale, care apar ca verigi
primare, privite la scară planetară.

• În plan orizontal, analiza structurii economiei naţionale este efectuată atât pentru a surprinde structurile
tehnologice, de ramură şi cele teritoriale ale acesteia, cât şi pentru elaborarea soluţiilor vizând corectarea
disproporţiilor şi decalajelor existente.

• Omul desfăşoară activitatea de producţie într-un cadru determinat în condiţiile utilizării unor resurse limitate.

• Apare astfel necesitatea de a studia activitatea economică atât în funcţie de amploarea sa (nivel de crestere, de
dezvoltare), cât şi din perspectiva finalităţii (rezultate posibile). Scopurile propuse trebuie ierarhizate pe diferite
perioade, iar comportamentul omului se impune a fi evaluat în relaţia sa cu tehnica şi societatea.
12
• Prima şi cea mai de seamă preocupare a societăţii, care presupune existenţa mai multor
fiinţe umane, este supravieţuirea prin convieţuire.

• În sensul cel mai general, trebuinţele reprezintă cerinţe obiective ale vieţii umane, ale
existenţei şi dezvoltării indivizilor, grupările sociale, statele, naţiunile, societatea în
ansamblul ei.

• Fiecare manifestare a individului, însuşire sau instinct, devine necesitate, trebuinţă,

nevoie. Atunci când trebuinţele omului nu sunt satisfăcute, el este şi rămâne în dezacord cu
trebuinţele lui, adică în dezacord cu sine însuşi.

• În sens economic, nevoile umane reprezintă cerinţe materiale şi spirituale, de bunuri şi

servicii, de mediu ecologic etc. ale vieţii şi activităţii oamenilor. Satisfacerea lor înseamnă
consum de bunuri şi servicii şi asigură existenţa şi dezvoltarea purtătorilor acestor nevoi -
indivizi, grupuri sociale, naţiuni, societatea în ansamblul ei.

13
• Acţiunile inregistrate in economie au ca subiect agentul economic, care reuneste oamenii
in structuri proprii si le defineste raporturi de munca (sarcini), iar ca obiect raporturile
dintre nevoi şi resurse.

• Dezvoltarea societăţii nu este posibilă decât în condiţiile respectării unor corelaţii cu

volumul, structura şi dinamica resurselor.

• Totodată, raporturile respective au o determinare subiectivă în sensul că prin voinţă,

pasiune, motivaţie, mod de înţelegere, psihologie etc., agentul economic îşi pune amprenta
asupra oamenilor.

• Intalnim astfel relaţia dintre nişte nevoi nelimitate şi nişte resurse disponibile pentru
satisfacerea lor limitate.

• Resursele reprezintă totalitatea elementelor pe care omul le poate folosi în activitatea

sa pentru a-şi satisface trebuinţele. 14
 Criterii de clasificare a nevoilor umane

1. Din punctul de vedere al individului care are un caracter tridimensional (fiinţă biologică,
produs al societăţii şi fiinţă raţională), nevoile pot fi grupate în:
a) nevoi naturale sau fiziologice (aer, apă, hrană, îmbrăcăminte şi căldură);
b) nevoi sociale, care izvorăsc din convieţuirea oamenilor în societate, din relaţiile dintre ei în activitatea pe
care o desfăşoară, de comunicare, nevoi resimţite de aceştia ca membri ai diferitelor socio-grupuri;
c) nevoi raţionale, care decurg din necesitatea unui nivel ridicat de instruire şi gândire, menit să asigure un
comportament superior, raţionalitate, eficienţă în cadrul oricărei activităţi umane.

2. Din punctul de vedere al rolului lor în existenţa şi dezvoltarea oamenilor, nevoile se

clasifică astfel:
a) nevoi primare (fundamentale sau de bază): alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, locuinţă, odihnă,
sănătate etc.;
b) nevoi superioare (complexe sau elevate): cunoştinţe ştiinţifice, educaţie, cultură, artă, informaţie etc., a
căror satisfacere duce la pregătirea şi perfecţionarea profesională a oamenilor, la o calitate umană
superioară, cu efecte pozitive asupra nivelului de dezvoltare a societăţii.
15
3. Din punct de vedere al subiecţilor purtători, se disting:
a) nevoi individuale;
b) nevoi de grup;
c) nevoi generale ale societăţii.

4. Din punct de vedere al factorului timp, există:

a) nevoi zilnice sau curente;
b) nevoi periodice;
c) nevoi temporare;
d) nevoi permanente;
e) nevoi tradiţionale.

16
 Caracteristicile nevoilor umane

• a) Nevoile au caracter dinamic, în sensul că, de la o perioadă la alta a progresului

societăţii, apar noi nevoi sau trebuinţe, au loc modificări în structura şi nivelul calitativ al
cerinţelor de consum; se dezvoltă, totodată, mijloacele materiale de satisfacere a
trebuinţelor. Astfel, în structura trebuinţelor, de astăzi, ale oamenilor se includ, pe lângă
alimente, îmbrăcăminte, încălţăminte, locuinţă, sănătate şi numeroase alte nevoi privind
transportul, comunicaţiile, comerţul, turismul, instrucţia, educaţia, cultura, arta, protecţia
mediului, informaţia, organizarea socială, protecţia socială, sau nevoi de turism, de
televizor, de calculator electronic etc.

• b) Nevoile sau trebuinţele umane trebuie privite ca sistem, adică în interrelaţie, ţinând
seama de locul şi importanţa fiecăreia, de legăturile şi influenţele reciproce; satisfacerea
corespunzătoare sau nonsatisfacerea unora se reflectă, direct sau indirect, în calitatea şi
comportamentul factorului uman, în randamentul muncii, în desfăşurarea activităţii
economice.
17
• c) Nevoile depind de nivelul de instruire şi cultură; la categoriile sociale cu un nivel ridicat de
pregătire; educaţie şi cultură, structura nevoilor este mai diversificată, cuprinzând în pondere mare
nevoi mai elevate – de literatură de specialitate, cultură, spectacole, muzică, turism etc.; dimpotrivă,
la categoriile sociale cu grad scăzut de instruire şi cultură predomină masiv trebuinţele primare.

• d) Nevoile sunt regenerabile sau reproductibile, în sensul că starea în care o nevoie sau alta este
satisfăcută durează numai un anumit timp, după care se manifestă din nou, adică se reproduce;
corespunzător acesteia, producţia de bunuri materiale şi servicii trebuie să fie continuă, să aibă, deci,
loc reluarea procesului de producţie, a activităţii economice.

• e) Nevoile au caracter complementar, deoarece satisfacerea uneia generează o alta; de exemplu,

nevoia de autoturism, odată satisfăcută, dă naştere la nevoia de benzină, de ulei, de loc de parcare
sau de garaj etc.;

• f) Nevoile sunt concurente, în sensul că unele se extind, iar altele se restrâng, având loc şi
substituirea unora prin altele: de pildă, nevoia de transport cu autobuzul se poate restrânge prin
apelarea la metrou; nevoia de informare prin citirea unui ziar poate fi restrânsă sau înlocuită prin
nevoia de televizor sau radio etc.
18
Daca nevoile reprezinta dorinte, aspiratii, asteptari prin trebuinte intelegem nevoile
constientizate, intelese si folosite ca mobil pentru atingerea lor.
Aparitia, evolutia si satisfacerea trebuintelor economico-sociale are la baza legi obiective:
- 1. Interactiunea trebuintelor = desi acestea sunt numeroase si diverse ele in relitate nu
sunt independente. De multe ori cauza unei trebuine se regaseste intr-o alta trebuinta (ex.
stingerea foamei presupune obtinerea hranei);

- 2. Elasticitatea trebuintelor = trebuintele au intensitate diferita si scari graduale de

satisfacere. Limitele satisfacerii depind de cele mai multe ori de factorii naturali si de cei
istorico-sociali.

- 3. Raportul invers proportional dintre intensitatea cu care se manifesta si nivelul de

satisfacere = intensitatea este mai mare la inceput iar pe masura satisfacerii aceasta scade in
timp ce nivelul de satisfacere este in crestere. Atunci cand nivelul de satisfacere este mic
intensitatea cu care se mainifesta este mare (ex. cand nu avem aces la un bun pe care ni-l
dorim intensitatea este mare iar nivelul este mic, cu cat acesta creste si putem sa mancam de
exp. indestulator cu atat intensitatea cu care ne dorim acel bun scade putand duce la
saturatie, iar daca depasim acest nivel chiar la repulsie). 19
- 4. Substituirea trebuintelor pentru satisfacerea lor = acestea nu sunt numai complementare dar
si uneori concurente, uneori o trebuinta poate suprima o alta, respectiv o poate inlocui.

- 5. Reproducerea trebuintelor = caracteristica care ne spune ca desi o trebuinta a fost stinsa prin
satisfacerea ei dupa un interval de timp ea reapare cu regularitate. Astfel la oameni apare
satisfacerea sistemica sau obiceiul (nivelul de obisnuinta) in special la nivelul trebuintelor
fiziologice care pot provoca suferinte atunci cand satisfacerea nu poate fi realizata la acelasi nivel.

- 6. Cresterea si diversificarea trebuintelor = este ca urmare a evolutiei, acestea diversificandu-se

sistematic prin: aparitia de noi trebuinte, cresterea numarului, cresterea volumului, modificarea
structurii sau cresterea continutului calitativ.

- 7. Amplificarea si diversificarea posibilitatilor de satisfacere = ca urmare a aparitiei si a

reaparitiei unei trebuinte a aparut si necesitatea de diversificare, de folosire in cantitate mai mare
sau de inlocuire a unui bun cu altul mai performant pentru satisfacerea aceleiasi trebuinte.

20
 Resursele economice: definire, clasificare

• Resursele economice reprezintă totalitatea elementelor care pot fi utilizate pentru

producerea de bunuri materiale şi servicii destinate satisfacerii nevoilor.

• Prin comparatie cu trebuintele care au inregistrat permanent o crestere si diversificare

bunurile si resursele se constata ca au un caracter limitat.

• Legea raritatii resurselor presupune ca volumul, structura si calitatea acestora se

modifica mai incet decat volumul si intensitatea trebuintelor.

Resursele economice pot fi clasificate in functie de modul de aparitie:

a) Resurse primare = create de natura;
b) Resurse derivate = acumulate sau create de om.

21
Din categoria resurselor primare intalnim:
a) resurse umane - potenţialul de muncă, de creaţie ştiinţifică şi tehnică existent: populaţia
aptă de muncă, structura ei de calificare, nivelul de pregătire profesională, cultură şi
educaţie;
b) resurse naturale: aerul, apa, solul, bogăţiile subsolului, fondul forestier şi cinegetic şi
resursele derivate (obţinute prin activitatea oamenilor) cum sunt: mijloacele de
producţie sau capitalul de lucru, adică maşini, utilaje, instalaţii, materii prime, material
consumabile etc.

Din categoria resurselor derivate intalnim:

a) Resurse materiale – capitalul tehnic (masini, utilaje, constructii, mijloace de transport);
b) Resurse financiare – de care dispune populatia, intreprinderile si statul;
c) Resurse inovationale – cunostinte, experienta stiintifica, tehnologii, etc.
d) Resurse informationale – informatii rapide care permit agentiilor economici sa ia decizii
si sa actioneze.
22
Din punct de vedere al duratei folosirii sau a disponibilitatii, resursele naturale sunt:
a) neregenerabile sau epuizabile (zăcăminte de combustibili fosili, minereurile
metalifere şi minereurile nemetalifere);
b) regenerabile (fondul funciar, forestier, cinegetic, apă, aer - ca factori de mediu
pentru viaţa şi activitatea oamenilor).

Din punct de vedere al posibilităţilor de recuperare sau de reutilizare în procesele de

producţie şi de consum, resursele naturale regenerabile pot fi grupate în:
a) recuperabile;
b) parţial recuperabile;
c) nerecuperabile.

23
 Consecinte ale rarității

• nimeni nu-şi poate satisface toate trebuinţele;

• una şi aceiaşi nevoie este satisfăcută în grade diferite de la un individ
(societate) la altul;
• posibilitatea folosirii unei anumite resurse pentru satisfacerea unor
trebuinţe diferite;
• oamenii iau decizii legate de alegerea între diferitele alternative
posibile de folosire a resurselor;
• utilizarea raţională şi eficientă a resurselor economice disponibile
reprezintă o cerinţă obiectivă a oricărei economii şi pentru fiecare
agent economic.

24
 Cauzele rarității

• naturale;
• tehnice (tehnologice);
• economice;
• instituţionale;
• religioase.

Munca = proces conştient prin care omul se diferentiaza, în care sunt concentrate
cunoştinţe, deprinderi, experienţe (capacităţi) prin care are loc transformarea şi
anticiparea.

25
 Curba/frontiera posibilităților de producție

Curba (frontiera) posibilităților de producție arată toate combinațiile maxime din cele două
bunuri care pot fi produse cu stocul existent de factori de producție.
26
 Modificări ale frontierei posibilităților de producție

Creșterea, respectiv diminuarea Perfecționări ale tehnologiei de

volumului de resurse fabricație a bunului Y

Perfecționări ale tehnologiei de

27
fabricație în cazul ambelor bunuri
 Bunurile economice

• Prin combinarea factorilor naturali cu cei derivati avem ca rezultat

bunurile economice.

• Bunurile economice au proprietatea de a satisface o trebuinta umana,

ele fiind utile omului.
Modalitate de diferentiere
Bunuri libere Bunuri economice

• sunt limitate/rare;
• sunt nelimitate;
• generează costuri de producție;
• nu generează costuri de producție.
• au ca trăsături: utilitatea, raritatea și
transferabilitatea;
28
 Clasificarea bunurilor
 bunuri de subzistenta sau consum
1. Dupa funcția sociala pe care o indeplinesc  bunuri de producție sau bunuri de capital
(mijloace de prductie)
2. Din punct de vedere al realitatii fizice  bunuri material-obiectuale
 bunuri non-obiectuale
 bunuri durabile (de folosinta indelungata)
3. Din punct de vedere al duratei de funcționare  bunuri nedurabile (care se consuma integral
la o singura intrebuintare)
4. Din punct de vedere al consumului  bunuri substituibile sau concurente (consumul
unuia exclude consumul altuia)
 bunuri complementare (consumul unui bun
presupune si consumul altui bun)
 bunuri alternative
5. Dupa relațiile reciproce dintre bunuri  bunuri pereche
 bunuri simultane
29
 Conditii pentru ca bunurile sa existe
• Existenta unei trebuinte;
• Proprietatea unor mijloace de realizare a unui bun;

• Constientizarea de catre om a caracteristicilor pe care bunul le detine;

• Efortul pentru realizarea si suportarea costurilor de productie;
• Disponibilitatea si posibilitatea obtinerii si utilizarii bunului.

Un lucru care nu indeplineste ultima conditie de mai sus, ci numai pe toate celelalte,
este considerat un bun potential, el nefiind un bun real sau efectiv.

30
Va multumesc pentru atentie!

31
Economie - Curs 2

ORGANIZAREA ECONOMICĂ A SOCIETATII, SISTEMUL

ECONOMIEI DE PIATA

- Probleme fundamentale ale organizarii;

- Economia de mărfuri
- Piața: concept, tipologie
- Economia contemporană de piață
- Marfa
- Teoria cardinală și teoria ordinală a utilității
- Utilitatea individuală, totală și marginală

1
 Organizarea afacerii
Firma reprezintă o entitate care angajează factori de producţie (resurse) şi produce bunuri
şi servicii pentru a le vinde consumatorilor, altor firme sau instituţiilor guvernamentale.

Piaţa influenteaza indirect activitatea firmelor, deoarece aceasta permite accesul bunurilor
si serviciilor tuturor agentilor economici regland astfel cerea si oferta prin intermediul
pretului de vanzare.

Astfel un agent economic are posibilitatea să renunţe la producţia unui bun care nu se vinde
şi să înceapă producţia altuia.

Economistul Adam Smith observă că pe piaţă firmele sunt conduse de o “mână invizibilă“
spre un scop care nu a făcut parte din intenţiile lor.

În contrast cu “mâna invizibilă” a pieţei este mâna vizibilă, a managerului de firmă, care,
de asemenea, îi coordonează activitatea.
2
• Obiectivul firmelor, după opinia celor mai mulţi economişti, este să obţină un profit cât mai mare.
Pentru aceasta este nevoie de o buna organizare.
• Firmele diferă între ele din foarte multe puncte de vedere: ce produc, câţi angajaţi au, ce venit au,
cu ce costuri realizează produsele, unde sunt amplasate (localizate), ce relaţii au cu guvernul, câte
impozite plătesc, etc..

• Alte patru diferenţe între firme sunt:

a) statutul juridic al firmei = firme patronale (familiale), firme parteneriale (asociaţii) şi corporaţii
(societăţi comerciale).
b) modul de integrare al firmelor = integrarea pe orizontală, care constă în asocierea unor firme în
aceleaşi domenii de activitate, în stadii de producţie sau de comercializare identice ori similare, în
scopul limitării concurenţei, reducerii costurilor medii, creşterii eficienţei economice, rezultatul fiind
de regulă apariţia unui cartel; integrarea pe verticală constă în combinarea ori fuzionarea unor
firme care operează în diferite stadii ale producţiei, fie în calitate de ofertant, fie ea cea de client,
inclusiv prin cumpărarea acţiunilor unor firme, rezultatul în acest caz fiind un holding. 3
c) organizare internă = toate afacerile au componente structurale şi operaţionale.
Structura organizatorică a unei firme reprezintă specificarea activităţilor care trebuie realizate
şi modul în care aceste activităţi se corelează între ele.
Pentru aceasta este nevoie de mai multi pasi:
- pasul unu: determinarea „cine ce face şi cum“, persoanele cu sarcini comune pot fi grupate
împreună;
- pasul doi: departamentarea sau sectorizarea. Aceasta se poate face pe criteriul produs,
proces, clienţi, zone geografice.

d) modul de luare a deciziilor = înţelegerea responsabilităţii şi autorităţii, delegare şi

raportare, centralizare şi descentralizare.
În toate firmele cu mai mult de o persoană, indivizii implicaţi trebuie să ajungă la un acord
referitor la responsabilitate şi autoritate. Responsabilitatea este obligaţia de a îndeplini sarcina
stabilită. Autoritatea este puterea de a lua decizii necesare îndeplinirii sarcinii.
Delegarea începe cu desemnarea unui manager (director), sau a unui consiliu de administrare a
firmei care la rândul său are un preşedinte ce poate fi şi director general. Delegarea continuă
atunci când directorul stabileşte o anumită sarcină pentru subordonat, care la rându-i, pe lângă
responsabilitatea de a o îndeplini are şi obligaţia de a raporta executarea. Odată4 cu
responsabilitatea, se delegă şi autoritatea necesară.
 Caracteristicile firmelor in functie de statutul acestora

• Firma patronală (familială) este deţinută de un individ care îşi investeşte capitalul, ia
toate deciziile, încasează întregul profit şi este legal responsabil pentru toate datoriile
firmei. Fiind unic responsabil pentru toate obligaţiile faţă de terţi, firma patronală are
răspundere nelimitată. Pentru a-şi achita datoriile, firma îşi pune în joc proprietatea
personală (casă, automobil, pământ etc.).

• Parteneriatul sau asocierea este o formă de realizare a afacerii care este deţinută fie
de doi sau mai mulţi coproprietari, denumiţi parteneri, care împart între ei profitul,
fiecare din parteneri fiind legal responsabil pentru toate obligaţiile şi datoriile firmei.
Partenerii pun împreună capitalul necesar, iau decizii împreună, împart profitul între ei
şi răspund împreună faţă de datoriile asocierii.

5
Parteneriatul (asocierea) poate fi privit ca un patronat având mai mult decât un proprietar.
Partenerii pot contribui în mod neproporţional la constituirea capitalului de înfiinţare a
firmei, pot cădea de acord să aibă responsabilităţi diferite în luarea deciziilor şi pot conveni
cote diferite de participare la împărţirea profitului.

O formă hibridă de organizare a parteneriatului este societatea în comandită simplă

(parteneriat limitat). În cadrul acestei forme, asociaţii sunt diferenţiaţi în ceea ce priveşte
drepturile şi responsabilitatea lor, în funcţie de cota de capital investit. În timp ce
participanţii majoritari au răspunderea nelimitată, partenerii minoritari o au limitată, nu
participă la managementul firmei şi nu intră în raporturi contractuale cu terţii în numele
firmei.

Corporaţia (societatea comercială pe acţiuni) este o entitate care poate să facă în numele
său afaceri ca şi o firmă cu un singur patron sau sub forma unui parteneriat. Capitalul
corporaţiei este deţinut de mai multe persoane, care au faţă de creditori răspundere limitată
la suma investită. Acţionarii participă la luarea deciziilor şi împărţirea profitului în firmă în
funcţie de cota de participare la capitalul social, respectiv de numărul de acţiuni deţinute.
6
• Societăţile cu răspundere limitată (SRL), foarte răspândite în România şi în alte ţări
europene, precum şi cele în comandită pe acţiuni sunt forme specifice ale
parteneriatului. Raspunderea la SRL este in limita capitalului depus iar la societatea pe
actiuni in limita valorii actiunilor detinute.

• În multe cazuri, intre firmele au loc fuziuni prin unire sau prin absorbţie (preluare).
Fuziunea prin unire a societăţilor este procedeul de concentrare prin care două sau mai
multe societăţi, de regulă de importanţă echivalentă, dispar din punct de vedere juridic
pentru a se uni într-o singură şi nouă întreprindere.
Fuziunea prin absorbţie are loc în momentul în care o singură întreprindere de mai mari
dimensiuni încorporează o alta mai mică.

Fuziunea internaţională a societăţilor comerciale este modul de concentrare a societăţilor

comerciale din ţări diferite de natură să dea naştere la conflicte de legi foarte complexe.

7
• Holdingul reprezintă o companie care deţine cea mai mare parte (sau totalitatea) acţiunilor
a două sau mai multe companii subsidiare (filiale), ceea ce îi conferă posibilitatea de a
controla activitatea acestora, fiecare filială îşi păstrează identitatea şi forma de organizare
precum şi pieţele de aprovizionare şi desfacere, legăturile dintre compania principală şi cele
subsidiare derulându-se numai în domeniul financiar şi investiţional. Prin dreptul de control
poate influenţa în conformitate cu interesele sale speciale, strategia şi tactica celorlalte
societăţi. Constituirea unei societăţi de tip holding îi dă posibilitatea acesteia să controleze
mai multe societăţi cu capital total mult mai mare decât cel propriu.
• Din punct de vedere al asumării responsabilităţilor, întâlnim holding industrial şi holding
financiar.
• Holdingul industrial răspunde nevoilor marilor grupuri industriale de a încredinţa unui
stat major redus ca dimensiuni conducerea filialelor lor de exploatare (ex. Peugeot S.A.,
Michelin etc.).
• Holdingul financiar (se mai numeşte şi grup financiar) grupează, în general, un mare
număr de firme din sectoare învecinate sau diferite, al căror punct comun principal îl
constituie apartenenţa la aceeaşi direcţie financiară. 8
• Societăţile transnaţionale se constituie din unirea a două sau mai multe societăţi pe
acţiuni, cu sediile în ţări diferite şi de naţionalităţi diferite. Ele sunt entităţi economice
formate din unităţi legate între ele prin relaţii de proprietate sau de altă natură, care
operează în două sau mai multe ţări, după un sistem coerent de luare a deciziilor (într-unul
sau mai multe centre), permiţând elaborarea unor politici şi a unor strategii comune, în
cadrul cărora una sau mai multe din respectivele unităţi exercită o influenţă importantă
asupra activităţii celorlalte, în special, pe linia utilizării resurselor, asumării
responsabilităţilor, folosirii informaţiilor.
• Prin natura organizării lor, prin investiţii directe sau de portofoliu, prin zonele de comerţ
liber, care sunt, totodată, zone investiţionale, societăţile transnaţionale îşi desfăşoară
activitatea pe mari spaţii, intensificând procesul de internaţionalizare a capitalurilor.
• Acţionând în cele mai diverse domenii, societăţile transnaţionale îşi concentrează în ultimul
timp tot mai mult atenţia asupra sferei financiar-valutare (îndeosebi în domeniul creditelor
private, mai ales al acelora cu dobânzi variabile), asupra programelor spaţiale, a cercetării
ştiinţifice şi tehnice, în general, asupra sectoarelor de vârf.
9
 Economia de mărfuri

Forme de organizare a activității economice:

• Economia naturală = formă de organizare a activităţii economice în care fiecare

producător realizează întreaga gamă de bunuri de care are nevoie pentru satisfacerea
trebuinţelor sale, astfel încât schimbul nu este necesar.

• Economia de schimb = formă de organizare socială a activităţii economice în care

producătorii se specializează fiecare în confecţionarea unui bun (sau game reduse de
bunuri), astfel încât, pentru satisfacerea trebuinţelor individuale, aceştia trebuie să
schimbe între ei produsele create.
Caracteristici:
• o specializarea producătorilor;
• o libertatea economică;
• o monetizarea economiei;
10
 Elemente de diferentiere a celor doua tipuri de economii
Caracteristici Economie naturală Economie de schimb

relaţii cu terţii închisă (autarhică) deschisă

scop producţie autoconsumul schimbul(vânzarea)

produsul muncii bunuri mărfuri

dimensiune producţie unicate, serie mică serie mare, producţie de

masă
dimensiune unităţi redusă (gospodăria, mari (fabrica)
economice atelierul)
limita producţiei propriile trebuinţe piaţa (nevoile tuturor)

activităţi de bază agricultura industria

11
Caracteristici Economia naturală Economia de schimb

resurse de bază regenerabile neregenerabile

nivel tehnic redus ridicat (şi în progres)

schimbul ocazional, izolat generalizat

diviziunea muncii naturală socială (economică)

dispersia activităţilor ridicată redusă (concentrare)

aşezare tipică rurală urbană

comunicaţii rudimentare dezvoltate

12
 Economia de mărfuri:

 economia simplă de mărfuri —> exclusiv resursele producătorului

 economia de mărfuri dezvoltată —> muncă salariată şi capital propriu
 economia de mărfuri dezvoltată —> muncă salariată şi capital atras

Economiile contemporane:

 economie liberă
 economie centralizată (de comandă)
 economie mixtă

13
 Economia contemporană de piață
• Economie liberă, prezinta urmatoarele trasaturi:
o predomina proprietatea privata, alaturi de celelalte forme de proprietate;
o exista centre economice de productie si consum, legatura dintre ele realizandu-se prin
intermediul pietei;
o exista mai multi poli ai puterii economice;
o intreprinderile de productie joaca rolul essential in economie;
o activitatea statului este globala dar indirecta;
o puterea publica protejeaza sistemul, respectand logica economiei de piata.

• Economie centralizată (de comandă, planificata sau de control), prezinta urmatoarele caracteristici:
o predomina proprietatea colectiva (de stat) in care exista monopolul statului asupra intregii
activitati;
o conducerea se realizeaza unitar de la centru catre unitatile subordinate, conform unui plan
national unic. Intreaga activitate functioneaza pe baza unui sistem de comanda in care sunt
transmise directive prin intermediul organelor statului, considerat unic decident.
o are loc centralizarea birocratica prin folosirea parghiilor administrative;
o se inregistreaza actiuni ale puterii de tip totalitar care stabilesc obiectivele economiei;
o intreprinderile au un rol minor in economie, autonomia lor fiind limitata. 14
• Economie mixtă, este o economie care prezinta variante care preiau trasaturi din cele 2
forme mentionate anterior, al caror grad de descentralizare difera de la caz la caz.

Modele contemporane ale economiei de piata:

• modelul (neo) american intalnit in: SUA, Canada, Marea Britanie, Australia, Noua
Zeelanda;
• modelul economic german intalnit in: Germania, Olanda, Elvetia, Austria;
• modelul japonez (nipon) intalnit in: Japonia;
• modelul scandinav intalnit in: Danemarca, Norvegia, Suedia;

Pe langa acestea exista si asa zisele economii zonale:

• economiile de tip sud-vest European: Italia, Franta, Spania, Portugalia;
• economiile de tip sud-american : Argentina, Brazilia, Mexic;
• economiile “tigriilor asiatici”: Hong Kong, Taiwan, Singapore, Coreea de Sud, Thailanda,
Indonezia. 15
 Modele contemporane:
 modelul anglo-saxon (neo-american)

 modelul renan (economia socială de piaţă)

 modelul scandinav

 modelul nipon

 modelul sud-american
 ş.a.

16
 Modelul (neo) american - trasaturi

• Ultraliberaism, libertatea totala de actiune si de a intreprinde ceva, datorita

dereglementarilor si restrangerii barierelor economico-social-politice;
• Existenta proprietatii private in cea mai mare parte a economiei (aproape exclusiv) si
existent unei piete libere;
• Inclinatia spre consum;
• Individualismul, ca norma comportamentala definitorie;
• Accent marit acordat prezentului, care permite existenta unui castig facil si rapid, fapt ce
permite preferarea bursei si dezvoltarea acesteia in detrimentul bancii;
• Caracterul hegemonic, unde totul a devenit marfa, tot mai multi indivizi se identifica prin
limba, universul si mijloacele de informare fiind proprii acestui stil de viata;
= model deschis, democratic, cu vocatie universalista.

17
 Modelul economic german - trasaturi

• Se bazeaza pe ordoliberalism, specific Scolii de la Freiburg (de unde tendinta spre echilibru
general);
• Obiectivele sunt construite spre realizarea fericirii si bunastarii collective, conform unei politici
inspirate din doctrina economiei sociale de piata;
• Exista o relatie speciala intre piata si interventia statului care transforma economia de piata in
economie sociala de piata;
• Perceptie relativ umanista a fenomenului saraciei si preocuparea pentru asistenta sociala si grija
intreprinderii pentru soarta personalului;
• Centru de greutate este dinspre individ spre natiune;
• Accent pe eficienta maxima si pe preocuparea pe termen lung, ceea ce face ca institutia de baza
este banca si nu bursa;
• Accent pe nationalism in politica economica si sociala, orientarea spre valori: rigoare,
disciplina, eficienta, spirit comunitar, Securitate cu privire la interesele private.
18
 Modelul economic japonez (nipon) - trasaturi

• Caracter special acordat relatiilor dintre stat, intreprindere si familie;

• Intreprinderea este vazuta ca o comunitate, remuneratia se face in functie de rezultate,
dar si de vechime;
• Deciziile au caracter de grup, exista un grad ridicat de sindicalizare a intreprinderii;
• Simtul disciplinei si preferinta pentru reguli precise si clare, harnicie si recunoasterea
autoritatii;
• Dezvoltarea economica nu este privita in absenta statului, acesta nestingerind-o;
• Accentul in viata economica se pune pe exporturi si investitii straine;
• Orientarea spre indicatori de randament, eficienta, precizie, calitate, fiabilitate;
• Adaptabilitate crescuta la nou.

19
 Modelul scandinav - trasaturi

• Incearca sa evite extremele, el realizand oarecum un compromise intre socialism si

communism incercand sa inlature elementele daunatoare si sa preia partea buna;
• Incearca sa preia performantele economice de la capitalism si egalitatea in
repartitie de la socialism;
• Economia de piata 95% este proprietate privata;
• Exista interventionalismul statal prin care 2\3 din economie sunt indirect
controlate de oamenii statului;

20
 Piața
Dezvoltarea pieţei a avut loc concomitent în trei direcţii aflate în interdependenţă, şi
anume:
• în spaţiu
• cantitativ
• structural (diversificarea bunurilor)

Trăsături definitorii:
• spaţiu economico-geografic:
• loc de întâlnire al agenţilor economici;
• loc de manifestare şi întâlnire a cererii cu oferta;
• loc de încheiere al tranzacţiilor (afacerilor);
• locul de formare a preţului;
• loc de manifestare a concurenţei.
21
 Tipuri de pieţe
• Dupa spaţiul (economico-geografic) in care se regasesc:
o pieţe locale şi regionale;
o pieţe naţionale;
o pieţe internaţionale şi piaţa mondială;
• Dupa modul de manifestare a concurenţei:
o piaţă cu concurenţă perfectă;
o piaţă cu concurenţă imperfectă;
o piaţă de monopol.
• După natura bunurilor care formează obiectul tranzacţiilor există următoarele
categorii de pieţe:
o piaţa bunurilor finale - piaţa mărfurilor cu existenţă fizică sau corporale
(agricole şi manufacturate), piaţa serviciilor.
o piaţa resurselor şi factorilor de producţie - piaţa pământului, piaţa muncii şi
piaţa capitalului fizic.
o piaţa financiar-valutară - piaţa capitalului financiar, piaţa creditului bancar şi
piaţa valutară. 22
 Marfa

• Marfa = bun economic fără valoare de întrebuinţare pentru producătorul său dar util
pentru non-producătorul acestuia şi care trece de la producător la consumator prin
intermediul schimbului pe piaţă.

In dezvoltarea sa istorica economia de schimb a cunoscut doua etape:

• Productia simpla de marfuri = bunurile (marfurile) sunt realizate de producatori
individuali exclusiv pe seama fortei de munca din propria gospodarie;
• Productia de marfuri dezvoltata = in care apare munca salariata si atragerea de capita de la
terti.

23
 Bun economic

întruneşte concomitent condiţiile următoare:

- rezultat al activităţii economice
- poate satisface o trebuinţă sau alta (deci este util)
- conştientizarea de către om a însuşirii respective (naşterea dorinţei)
- caracterul limitat al cantităţilor disponibile în raport cu totalul trebuinţelor (raritatea)
- necesitatea depunerii unui efort pentru obţinerea sa
- disponibilitatea şi accesibilitatea obţinerii şi folosirii

Bunuri publice

Bunuri care sunt în egală măsură accesibile şi pot fi utilizate deopotrivă de către toţi membrii
societăţii. Folosirea acestora nu este exclusivă şi, ca urmare, rivalitatea este – ca regulă
generală – exclusă. Costul excluderii este foarte ridicat, în timp ce cheltuielile suplimentare
pentru folosirea lor de încă o persoană sunt nule sau extrem de reduse (exemple: drumuri
publice, poduri, faruri etc.).
24
 Bunuri private
Bunuri care fac obiectul aproprierii şi folosirii individuale (şi ca urmare oferta
se reduce odată cu consumul acestora de către un subiect sau agent economic).
Costul excluderii relativ redus, iar costurile folosirii de către un utilizator
suplimentar sunt semnificative.

Marfa
• bun economic fără valoare de întrebuinţare pentru producătorul său dar util
pentru nonproducătorul acestuia şi care trece de la producător la
consumator prin intermediul schimbului pe piaţă.

25
 Mod de determinare bunuri
• determinare existenţială - constituie entităţi concrete
(identificabile şi măsurabile).

• determinare economică - sunt purtătoare de relaţii

economico-sociale. Pentru a le produce agenţii economici intră
în mod obiectiv necesar în relaţii cu natura, ca şi unii cu alţii.
Mişcarea acestora generează alte raporturi între oameni: ei îşi
împart (repartizează) bunurile produse, le schimbă şi abia apoi
acestea ajung în sfera consumului. În această mişcare a lor
bunurile sunt obiect al relaţiilor de proprietate.
26
 Etapele analizei comportamentului consumatorului:
• 1) studierea preferințelor de consum;

• 2) luarea în considerare a constrângerilor bugetare;

• 3) determinarea combinației optime pentru consumator;

Existenta omului este legata nemijlocit de consumul de bunuri. Alegerea unui bun in detrimental altui bun se va face tinand cont
de bugetul disponibil (resurse banesti) si de satisfactia (bucuria) pe care o va aduce acel bun.

Treptat s-a ajuns la studiul utilitatii pe care un bun il confera consumatorului.

Astfel utilitatea este definita ca fiind:

“capacitatea pe care o au anumite bunuri de a satisface diversele nevoi ale omului”1

“proprietate a unui obiect de a produce placere sau fericire ori de a preveni durerea, raul sau nefericirea”2

1 Jean-Baptisste Say, Traité d’ économie politique, Librairie Deterville, Paris, 1942, p.1-4.

2 Jeremy Bentham, An Introduction to the Principles Of Morals, 1789.

27
 Utilitatea
• Utilitatea economică desemnează capacitatea unui bun economic (reală sau presupusă) de
a satisface o dorinţă (trebuinţă) umană.
Permite:
- aprecierea capacităţii de a satisface o trebuinţă;
- reflecta importanţa pe care un individ o atribuie unui bun, unei anumite cantităţi dintr-un
bun;
- aprecierea utilităţii are un caracter preponderent subiectiv, dar are la bază şi elemente
obiective ;
- perceperea acestor caracteristici obiective are însă un pronunţat caracter individual.
Utilitatea individuală (ui) este descrescătoare, respectiv utilitatea fiecărei unităţi adiţionale
este mai mică ca a celei precedente: u1 > u2 > … > un.
Descreşterea utilităţii individuale are legătură cu acea legitate a evoluţiei trebuinţelor,
conform căreia intensitatea de manifestare a unei nevoi scade pe măsură ce aceasta este
satisfăcută continuu în mod corespunzător.
28
 Conditii:
Pentru ca ceva să fie util este necesar ca el să îndeplinească anumite condiţii şi
anume:
• Existenţa (sau imaginarea) unei relaţii între calităţile unui bun şi o anumită
trebuinţă;
• Cunoaşterea acestor proprietăţi utile (sau credinţa în existenţa lor);
• Capacitatea de punere în valoare, de folosire a respectivelor proprietăţi utile;
• Aprecierea utilităţii nu este globală;
• Nu apreciem utilitatea în general ci utilitatea fiecărei unităţi (doze), adică utilitatea
individuală: Utilitatea individuală este înţeleasă ca fiind satisfacţia procurată de o
singură unitate, de o anumită doză dintr-un bun într-o unitate de timp.

29
 Teoria cardinală și teoria ordinală a utilității
Utilitatea economică
• reprezintă nivelul satisfacției pe care o resimte un individ prin consumul unei cantități determinate
dintr-un bun sau din mai multe bunuri economice la un moment dat;
• are un caracter subiectiv.

• Conform teoriei cardinale a utilității, fiecărui nivel de utilitate i se poate asocia un număr.
Exemplu: daca raportul dintre nivelele de utilitate a doua cosuri de bunuri este de 2:1 aceasta ne
spune ca un individ prefera de 2 ori mai mult un cos de bunuri comparativ cu celalalt.

• Conform teoriei ordinale a utilității, pentru a analiza preferințele consumatorilor este suficientă
doar ordonarea lor.
Exemplu: Daca q1 ne indica o anumita cantitate de mere iar q2 ne indica o anumita cantitate de cirese
si daca un consumator cumpara 15 kg din q1 si 2 kg din q2 aceasta ne spune ca acest consumator
prefera merele in locul cireselor.
30
 Axiomele teoriei ordinale a utilității
• 1). pentru fiecare cuplu de cate 2 produse (q1, q2) exista numai trei posibilitati: q1>q2;
q1<q2; sau q1=q2; (unde: semnul “>” inseamna mai mult preferat, semnul “<“ inseamna
mai putin preferat si semnul “=“ semnifica in egala masura).
Din aceasta axioma rezulta ca orice consumator are posibilitatea sa ordoneze un grup de
produse in functie de preferintele proprii;
• 2). pentru un anumit consumator este valabila doar una dintre cele 3 variante, adica
q1 este preferat lui q2, bunul q2 este preferat lui q1 sau ambele bunuri sunt preferate in
egala masura. Aceste relatii exprima principiul reflexivității. Aceasta ordonare sa face in
functie de utilitatea bunului si este pusa in evidenta de relatia de tipul: U1>U2 daca q1>q2;
U2>U1 daca q2>q1 si U1=U2 daca q1=q2
• 3). daca se are in vedere un grup de 3 produse (q1, q2, q3) si daca sunt adevarate
relatiile q1>q2 si q2>q3 atunci este adevarata si a treia relatie q1>q3. Acesta este
principiul tranzitivității.
• 4). principiul non-saturației - consumatorii preferă întotdeauna o cantitate mai mare
uneia mai mici. Exp. Daca avem 3 cosuri cu urmatoarele produse: 1 mar si 1 protocala, 2
mere si 2 portocale si 3 mere si 3 portocale, orice consumator va alege al 3-lea cos. 31
 Utilitatea individuală, totală și marginală
• Utilitatea totală satisfacţia pe care o obtine consumul mai multor doze (unităţi) sau a
tuturor dozelor (cantităţilor) disponibile dintr-un anumit bun sau din mai multe bunuri
într-o unitate de timp.

UT   ui
UT   uij
j i
• Utilitatea individuală este înţeleasă ca fiind satisfacţia procurată de o singură unitate, de
o anumită doză dintr-un bun într-o unitate de timp.

• Utilitatea marginală reprezintă satisfacţia suplimentară, sporul de utilitate (totală),

obţinut ca urmare a consumului unei cantităţii suplimentare dintr-un bun dat. Se
determină fie prin măsurarea modificării (sporului) utilităţii totale, fie prin însumarea
utilităţilor individuale ale unităţilor adiţionale consumate.
32
 Functii ale utilitatii

• dacă funcția utilității este discretă Δx = 1, atunci:

• dacă funcția utilității este continuă Δx→0, atunci:

33
 Exemplu (teoria cardinală):

Unități (doze) din Utilitatea totală Utilitatea marginală

bunul X, (x) U(x) Umg(x)
1 150 15
2 250 100
3 320 70
4 360 40
5 370 10
6 370 0
7 360 -10

34
35
• Utilitatea marginală finală (limită) exprimă satisfacţia procurată de
ultima unitate (doză) disponibilă sau dorită dintr-un bun oarecare.

• Evoluţia utilităţii (individuale, marginale şi finale) – în forma în care a

fost prezentată în cele de mai sus – exprimă relaţiile care se stabilesc
între trebuinţele şi dorinţele indivizilor şi utilitatea fiecărei unităţi
(doze) consumată succesiv dintr-un bun economic şi dă conţinut legii
utilităţii marginale descrescătoare (sugerată, se pare, pentru prima
dată de către Goessen) .

36
 Legea I a lui GOSSEN

• Intensitatea unei nevoi descrește progresiv, până la saturare, pe măsură ce

respectiva nevoie este satisfăcută în mod continuu și neîntrerupt.

Curbele de indiferență și rata marginală de substituție

• Măsurarea efectivă a utilității nu este importantă.

• Pentru a explica alegerile unui consumator, este suficientă o ordonare a

preferințelor acestuia.

37
 Exemplu (teoria ordinală):

Coș de consum Alimente Îmbrăcăminte

(produse) (kg.) (buc.)
A 20 30
B 10 50
D 40 25
E 35 42
G 10 15
H 10 40

38
B(10;50); H(10;40); G(10;20); A(20;30); E(30;40); D(40;20).
Consumatorul prefera cosul de consum A tuturor combinatiilor aflate in dreptungiul portocaliu, iar combinatiile
din dreptunghiul verde vor fi preferate lui A.

39
Cosurile de consum B, A si D ofera aceeasi satisfactie. E va fi preferat combinatiilor aflate pe curba UT1.
Combinatiile aflate pe curba UT1 vor fi preferate cosurilor de consum H si G.

40
 Curbele de indiferență
Curbele de indiferență reprezintă locul geometric al diferitelor combinații care conferă
consumatorului același nivel de utilitate.

Panta curbei de indiferență

Dată fiind funcția de utilitate:

• UT = UT(x,y)
• și o anumită curbă de indiferență, atunci:

unde (𝑈𝑇)′𝑥 = 𝑈𝑚𝑔𝑋 respectiv (𝑈𝑇)′𝑦 = 𝑈𝑚𝑔𝑌

41
 Trăsături ale curbelor de indiferență

• Curbele de indiferență au înclinație descendentă.

• Două curbe de indiferență nu se intersectează.

• Curbele de indiferență sunt convexe în raport cu originea.

42
43
 Rata marginală de substituție
• Rata marginală de substituție cuantifică la ce cantitate dintr-un bun este dispus un consumator să
renunțe pentru a obține o cantitate suplimentară dintr-un alt bun, astfel încât nivelul total de
utilitate să rămână același.

• RMS reprezintă panta în diferite puncte la o curbă de indiferență.

• De-a lungul unei curbe de indiferență RMS ia valori din ce în ce mai mici.

Constrângerea bugetară și optimul de consum

• Analiza preferințelor nu explică în totalitate comportamentul consumatorului.

• Constrângerile bugetare legate de prețurile bunurilor și venitul consumatorului restrâng

posibilitățile de consum ale unui individ.
44
 Dreapta bugetului
• Dreapta bugetului redă toate combinațiile maxime ce pot fi achiziționate din două bunuri,
în condițiile utilizării integrale a venitului disponibil alocat în acest sens.

Constrângerea bugetară

• Fie x cantitatea achiziționată dintr-un bun X (alimente) și y cantitatea achiziționată din

bunul Y (îmbrăcăminte).
• PX = prețul unitar pentru alimente și
• PY = prețul unitar pentru îmbrăcăminte

• Prin urmare, x·PX este suma plătită pentru a achiziționa toată cantitatea de alimente, iar
y·PY reprezintă suma plătită pentru îmbrăcăminte.

45
 Funcția dreptei bugetului

Funcția dreptei bugetului poate fi

descrisă astfel:

Punctele de intersecție cu axele:

46
 Reprezentarea grafică a dreptei bugetului
PX = 1€ PY = 2€ V = 80€

Cosul de consum Alimente X Imbracaminte Y

(Kg.) (Buc.)
A 0 40
B 20 30
C 30 25
D 40 20
E 60 10
F 70 5
G 80 0

47
Panta dreptei bugetului

48
 Panta dreptei bugetului

• Panta funcției bugetului măsoară prețul relativ al celor două bunuri.

• Panta este egală cu raportul negativ al prețurilor celor două bunuri.

49
Efectele modificării bugetului consumatorului

50
Efectele modificării prețului de vanzare pentru produsul X

51
 Optimul consumatorului

• Cumpărătorul dorește maximizarea utilității totale, în condițiile constrângerilor

bugetare date.

Coșul de consum optim trebuie să îndeplinească două condiții:

• 1. să se afle pe dreapta bugetului;
• 2. să confere consumatorului cea mai mare utilitatea totală posibilă, adică să
reprezinte combinația cea mai dorită de consumator.

52
In punctul B nu are loc maximizarea utilitatii.
Combinația aferentă punctului D(100, 22.5) nu poate fi achiziționată cu bugetul existent.

53
 Optimul consumatorului

• Panta curbei de indiferență:

• Panta dreptei bugetului:

54
 Optimul consumatorului

• Utilitatea totală este maximă, atunci când rata marginală de substituție egalează
raportul prețurilor celor două bunuri.

55
 A II-a lege a lui GOSSEN

• Consumatorul își va maximiza utilitatea, dacă își va folosi bugetul astfel încât raportul
dintre utilitatea marginală și preț să fie același pentru fiecare bun.

Efectele modificării bugetului asupra optimului consumatorului

• Bun normal: un bun în cazul căruia, o creștere a bugetului, duce la o creștere a cantității
cerute.

• Bun inferior: un bun în cazul căruia, o creștere a bugetului, duce la o diminuare a

cantității cerute.
56
Curba de venit-consum (bun normal)

57
Curba de venit-consum (bun inferior)

58
Va multumesc pentru atentie!

59
Economie - Curs 3

TEORIA CERERII

- Definitia cererii; Principii de baza;

- Factorii care o influenteaza;
- Curba generala a cererii; Extinderea si contractia cererii;
- Modificarea cererii. Curbe regresive
- Elasticitatea cererii în funcție de prețul mărfii
- Elasticitatea cererii în funcție de alți factori
- Efectul de venit și de substituție

1
 Scurt istoric
La sfarsitul sec. XIX-lea au fost inregistrate doua evenimente majore:
• criza de supraproductie la sfarsitul anilor ‘70, ca urmare a unei elasticitati prea mare a
ofertei datorata cresterii productivitatii, criza care a permis intelegerea ca volumul
crescand al ofertei poate fi acoperit doar de cresterea cererii;
• cresterea exporturilor care a dus la cresterea fluxului de aur catre Europa, ca rezultat al
dezvoltarii mijloacelor de transport si a cailor de comunicatie. Aceasta a stimulat cererea
si implicit productia.

In anul 1890 Alfred Marshall a subliniat rolul pe care il joaca cererea in sistemul
economic, el demonstrand ca cererea are o mobilitate mai mare in raport cu productia
(oferta) printr-un exemplu simplu:
“cumparatorul poate decide pe loc daca doreste sa inlocuiasca berea cu vinul, in timp ce
trecerea de la productia de bere la cea de vin presupune cativa ani.”1
1Alfred Marshall, Priciples of Economics, apud. Orio Giarini, W.R. Stahel, Limitele certitudinii, Editura EdImpres-Camro, Bucuresti, 1996, p.271.

2
• Mai tarziu, John Maynard Keynes (1929-1933) a continuat cercetarile cu privire la
studiul cererii pe fondul crizei de supraproductie si a subliniat rolul consumului
individual si a celui neproductiv in economie sustinand ca in momente de
supraproductie efectele unei crize pot fi diminuate nu prin reducerea ofertei si prin
stimularea cererii. Astfel el a sustinut ca in aceste momente este necesara interventia
statului in economie prin cresterea cheltuielilor publice si prin stimularea investitiilor.

• Analiza cererii şi ofertei scoate în evidenţă faptul că „planurile” cumpărătorilor şi

„planurile” vânzătorilor se modifică o dată cu schimbarea preţurilor. De aceea, este
util să se cunoască măsura în care se schimbă aceste planuri, ca răspuns la modificarea
condiţiilor economice.

3
 Conceptul de cerere
• In literatura de specialitate cererea este definita ca fiind cantitatea dintr-o anumita marfa, bun economic
ce se poate cumpara intr-o perioada de timp data, la pretul pietei.2

• Cantitatea ceruta este o marime care se determina intr-un anumit moment de timp, la un nivel dat al
pretului, considerand ceilalti factori constanti.

• Cererea individuala poate fi definita ca fiind acea cantitate dintr-un bun pe care un consumator doreste
sa o cumpere aflandu-se in anumite conditii: de loc si de pret.

• Cererea totala poate fi definita ca fiind intreaga cantitate ceruta dintr-un bun obtinuta prin insumarea
cererilor individuale pentru bunul respectiv de la toti consumatorii (conform tabel).
Pret (euro) C1 C2 Ct
15 2 - 2
12 3 5 8
10 6 3 9
Unde: C1 – cererea primei gospodarii; C2 – cererea celei de-a doua gospodarii;
Ct – cererea totala

• 2Ciobanu Gheorghe si colaboratorii, Microeconomie, Editura Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca, 2005, p.88. 4
 Cererea

Cererea individuală a unui consumator se determină pe baza curbei de preț-consum.

Să presupunem că prețul bunului X se reduce, astfel încât să avem: P0 > P1 > P2

5
 Factorii care determina cererea

 dorinţa sau voinţa de cumpărare - care depinde, la rândul ei, de

intensitatea trebuinţelor şi aprecierea utilităţii bunurilor, precum şi de
anticipările privind evoluţia veniturilor şi preţurilor

 capacitatea sau posibilităţile de cumpărare - ce depinde de nivelul

venitului disponibil şi nivelul preţurilor.

6
 Trăsături ale curbei cererii
• Nivelul de utilitate se modifică de-a lungul curbei cererii.
• În fiecare punct de pe curba cererii, consumatorul își maximizează utilitatea în condițiile
restricțiilor bugetare date.

Funcția cererii

Reprezintă cantitatea dintr-o marfă pe care agenții economici sunt dispuși și pot să o cumpere
la un anumit preț și la un moment dat pe piață.
CX = f (PX ,V,PY , a)
Unde:
• PX – prețul bunului X;
• V – venitul consumatorului;
• PY – prețul altor bunuri (substituibile sau complementare);
• a – alți factori: preferințele, publicitatea, factori sociali, religioși etc.
7
 Curba cererii

• Variabila dependentă pe abscisă (QX)

• Variabila independentă pe ordonată (PX)

8
 Legea cererii
Legea cererii - principiu conform căruia, dacă celelalte condiţii nu se schimbă, cantitatea dintr-un bun cerută
de cumpărători tinde să crească atunci când preţul scade sau tinde să scadă atunci când preţul creşte.
Concluzie:
• atunci când preţul unui bun sau serviciu scade, iar preţurile celorlalte bunuri sau servicii nu se modifică,
oamenii vor să înlocuiască în consum bunurile mai scumpe cu bunuri mai ieftine;
• oamenii se simt puţin mai bogaţi atunci când preţul unui bun sau serviciu scade, iar preţurile celorlalte
bunuri şi servicii nu se modifică. În acest caz, oamenii folosesc puterea de cumpărare suplimentară pentru a
cumpăra cantităţi mai mari de bunuri şi servicii – incluzând şi bunul sau serviciul al cărui preţ a scăzut.
Axiome:
• la o reducere a prețului, are loc o creștere a cantității cerute dintr-un bun;
(↓ P => ↑ Q)
și
• la o creștere a prețului, are loc o scădere a cantității cerute din respectivul bun.
(↑ P => ↓ Q).
9
 Modificarea cantității cerute (Deplasarea de-a lungul curbei cererii)
Curba cererii - reprezentarea grafică a relaţiei dintre preţul unui bun şi cantitatea din acel bun
cerută de cumpărători.

Preţ carne de pui Cantitatea

(lei/kg) cerută
de carne de pui
(mil. kg/an)
80.000 2
60.000 3 A
40.000 4 B
20.000 5

10
Modificarea cererii (Deplasarea paralel cu curba cererii)
O schimbare a cantităţii dintr-un bun pe
care cumpărătorii sunt dispuşi şi pot să
o cumpere ca rezultat al modificării
preţului bunului respectiv, celelalte
condiţii rămânând neschimbate
presupune o deplasare dintr-un punct în
altul de-a lungul curbei cererii.

O schimbare a cantităţii dintr-un bun pe

care cumpărătorii sunt dispuşi şi pot să
îl cumpere, ca rezultat al modificării
altor condiţii ale pieţei decât preţul
acelui bun presupune la fel o deplasare a
curbei cererii.
11
 Modificarea preţurilor altor bunuri

Efectele creşterii preţului salatei verzi asupra cererii de varză

12
• Cantitatea ceruta - cantitatea dintr-un bun pe care cumpărătorii sunt dispuşi şi pot să
o cumpere de-a lungul unei perioade de timp (nu se confundă cu cantitatea dorită).

• Celelalte conditii nu se schimba - schimbarea preţului unui bun este numai unul
dintre factorii care afectează cantitatea pe care oamenii sunt dispuşi să o cumpere.
Este probabil ca oamenii să cumpere mai multe bunuri şi servicii atunci când
veniturile lor reale cresc, deşi preţurile bunurilor şi serviciilor nu se modifică.

• Bunuri substituibile - o pereche de bunuri pentru care creşterea preţului unuia

conduce la creşterea cererii pentru celălalt.

• Bunuri complementare - pereche de bunuri pentru care creşterea preţului unuia

conduce la scăderea cererii pentru celălalt.
13
 Curba cererii totale
• Reprezintă cantitatea totală cerută de toți consumatorii unui bun la un anumit nivel de preț,
la un moment dat.
• Curba cererii totale se determină prin agregarea, pentru fiecare nivel de preț a cererilor
individuale.

14
 Elasticitatea cererii

 Măsurarea elasticităţii se face cu ajutorul unui coeficient (ec), calculat ca raport între
modificarea (variaţia) procentuală a cererii (ΔQ%) şi modificarea (variaţia)
procentuală a factorului avut în vedere (ΔF%):
 Mărimea acestui coeficient ne arată cu cât s-a modificat cererea la o modificare
(variaţie) cu un procent a unui anumit factor de influenţă.

ec  ΔQ%
ΔF% Cauza: Efect:

• prețul bunului X (PX) • cantitatea cerută

• venitul consumatorului din X (Q)
(V)
• prețul altor bunuri, Y
(PY)
15
 Factori determinanti

 În funcţie de principalii factori avuţi în vedere se poate vorbi de elasticitatea

cererii în funcţie de:
 preţ
 venitul consumatorilor, şi
 preţul altor bunuri (elasticitate încrucişată)

16
 Elasticitatea cererii în funcție de preț

Elasticitatea cererii in functie de pret ne arată modul în care se modifică cererea ca

urmare a variaţiei preţului, în condiţiile în care ceilalţi factori de influenţă rămân
nemodificaţi (ipoteza caeteris paribus).
Elasticitatea cererii in functie de pret se determina cu ajutorul coeficientului de
elasticitate al cererii definit ca raport intre modificarea relative (%) a cantitatii cerute
si modificarea relativa (%) a pretului.
• Cu cât se modifica cererea (cantitatea) dintr-un bun atunci cand are loc schimbarea
cu 1% intr-un sens sau altul a pretului.
ΔQ
ecp = 
ΔP q
q 100
Q %  Q% q0 q p0
100 ecp     
q0 P% p p q 0
p 100
P%  100 p0
p0
• Dacă funcția cererii este continuă (ΔP → 0) atunci:
17
Elasticitatea cererii în funcție de preț

18
a) cerere rigidă b) cerere inelastică

p p
C C

Δp Δp
p p

q q q
Δq
Δp Δp
C

q q
Δq Δq
c) cerere de elasticitate d) cerere elastică
unitară
19
 Elasticitatea cererii în funcție de preț

• Dacă EQ/P > 0, bunul este normal Valoare

Tipul de coeficient Relaţii reciproce
elasticitate
o dacă EQ/P → infinit, cererea este perfect elastică;
Perfect elastică +∞ ΔQ% → +∞,
o dacă EQ/P > 1, cererea este elastică; ΔP% → 0 dar ΔP% ≠
o dacă EQ/P = 1, cererea este isoelastică, de 0
elasticitate unitară; Elastică (1, +∞) ΔQ% > ΔP%
Elasticitate unitară 1 ΔQ% ≈ ΔP%
o dacă EQ/P > 0 și < 1, cererea este inelastică;
Inelastică (0,1) ΔQ% < ΔP%
o dacă EQ/P = 0, cererea este perfect inelastică. Perfect inelastică 0 ΔQ% = 0 când
(rigidă) ΔP%≠0,
adică Δq=0, Δp≠0
• Dacă EQ/P < 0, bunul este Giffen

20
 Elasticitatea cererii în funcție de preț,
în cazul unei funcții liniare a cererii
Elasticitatea – în cazul unuia şi
aceluiaşi produs – nu este
identică în toate punctele de pe
curba cererii
p

.
A

. . B
C
a b c
q 21
 Elasticitatea cererii in functie de venit

• ne arată modul în care se modifică cererea ca urmare a variaţiei veniturilor

consuma-torilor produsului în cauză, în condiţiile în care ceilalţi factori de
influenţă rămân nemodificaţi.

Modificarea cererii funcţie de venit

p0 -V +V
C1
C2 C0
q2 q0 q1 q 22
 Coeficientul elasticităţii cererii funcţie de venit (ecv):

 se determină ca raport între variaţia procentuală a cererii (ΔQ%) şi respectiv a

venitului (ΔV%):
Q%
ecv 
V%
q
100
v Q% q 0 q v 0
V%  100 ecv    
v0 V % v 100 v q 0
v0

• ne indică cât s-a modificat cantitatea cerută la o variaţie de un procent în venitul

consumatorilor.
23
 Modificarea cererii în cazul bunurilor substituibile

px py
Cx0 Cx1
py1

pxi
py0
Cy
qx0 qx1 qx qy1 qy0 qy

Py↑ → Cy↓ → Cx↑

24
Modificarea cererii în cazul bunurilor complementare

px py
Cx1 Cx0
py1

pxi py0
Cy
qx1 qx0 qx qy1 qy0 qy

25
Cerere elastica - situaţie în care cantitatea cerută se modifică cu un procent mai mult decât
preţul şi, prin urmare, dacă preţul scade, venitul total creşte.
Cerere inelastică - situaţie în care cantitatea cerută se modifică cu un procent mai mic decât
preţul şi, prin urmare, dacă preţul scade, venitul total scade.
Cerere cu elasticitate unitară - situaţie în care preţul şi cantitatea cerută se modifică cu
acelaşi procent şi, prin urmare, dacă preţul scade, venitul total nu se schimbă.

26
 • Cerere perfect inelastică - situaţie în care curba cererii este o linie verticală.
• Cerere perfect elastică - situaţie în care curba cererii este o linie orizontală.

Graficul (a) reprezintă o curbă a cererii care este o dreaptă verticală. Indiferent de valoarea preţului,
cantitatea cerută este 600 bucăţi. Aceasta este o cerere perfect inelastică.
Graficul (b) reprezintă o curbă a cererii perfect elastică sub forma unei drepte orizontale. Peste preţul
de 50.000 lei nu se poate vinde nici o unitate dintr-un bun. La acest preţ ofertanţii pot vinde oricât de
mult dintr-un bun, fără să reducă din preţ. 27
 Tipologia cererii

• Bunuri cu cerere elastica sunt acele bunuri la care modificarea pretului cu un procent
determina modificarea cantitatii cerute cu mai mult de un procent dar in sens opus
(cresterea pretului cu 1% determina scaderea cantitatii cerute cu mai mult de 1%).
Aceasta cerere va avea un volum valoric al incasarilor totale calculate ca produs intre pret
unitar si cantitate in scadere.
Cererea elastica este specifica bunurilor pentru care exista substituenti (de exemplu untul
cu margarina).
• Coeficientul de elasticitate a cererii in functie de pret este supraunitar avand o valoare
cuprinsa intre 0 si infinit. De exp. O crestere a pretului laptelui cu 5% (de la 2,5 lei la
2,62 lei) va determina o scadere a a cererii de la 100 tone la 92 tone (deci o scadere de
8,6%).
• Daca P1<P0, atunci Q1P1>Q0P0 si daca P1>P0 atunci Q1P1<Q0P0
• Un caz particular al bunurilor cu cerere elastica este al bunurilor cu cerere perfect
elastica. Aceste bunuri la modificarea semnificativa a pretului genereaza o reactie a
cererii care tinde spre infinit.
28
• Bunuri cu cerere inelastica sunt acele bunuri la care cererea se modifica cu mai putin de
un procent in conditiile modificarii pretului cu un procent (De exp. scade pretul de la
11 lei la 10 lei iar cantitatea inregistreaza o scadere de la 9 kg. la 8,5 kg.).
• Coeficientul de elasticitate pentru aceste produse este cuprins intre 0 si 1;
• In aceasta categorie intra bunurile care sunt esentiale si pentru care nu exista
substituenti (ex. Electricitate, transport, incaltaminte etc.).

• Bunuri cu cerere de elasticitate unitara sunt acele bunuri a caror cerere creste sau scade
in aceeasi proportie in care creste sau scade pretul, volumul valoric al vanzarilor
ramanand neschimbat.
• Aceste bunuri au coeficientul de elasticitate 1.
• Aceasta cerere este caracteristica bunurilor de folosinta indelungata (mobilier,
aparate de uz casnic etc.).
• Exp. Cresterea pretului la masini de spalat de la 2.000 lei la 2.200 lei va determina
o reducere a cererii de la 4.000 buc la 3.600 buc (adica tot cu 10%). 29
• Bunuri cu cerere atipica sunt acele bunuri care sunt considerate inferioare, de tip Giffen,
dar si bunuri care se cumpara doar pentru satisfacerea unor ambitii sau vanitati.
• Cresterea pretului determina cresterea cantitatii cerute, respectiv scaderea pretului
determina scaderea cererii.
• Coeficientul de elasticitate al cererii in functie de pret ia valori negative;
• Exp. Cresterea cererii pentru cartofi pe fondul cresterii pretului la carne.

30
 Consecințele modificării prețului
• VT – venitul total al unei firme
Tipul de cerere Scăderea prețului Creșterea prețului
elastică VT crește VT scade
unitar elastică VT = constant VT = constant
inelastică VT scade VT crește

Cerere elastica Cerere inelastica

Pret Q QP Pret Q QP
10 9 90 10 10 100
9 12 108 9 10,5 94,5
7 18 126 11 9,5 104,5

31
• Elasticitatea cererii in functie de pret este influentata de urmatorii factori:
• Cu cat ponderea consumului in totalul veniturilor unei familii este mai mare cu atat
elasticitatea cantitatii cerute fata de pret este mai mare;
• Cu cat gradul de substituibilitate este mai ridicat cu atat elasticitatea cererii in functie de pret
este mai mare.

• Intre bunuri pot sa existe relatii de:

• Substituitibilitate – atunci cand cantitatea ceruta din unul din bunuri se modifica direct
proportional cu schimbarile de pret intervenite in pretul celuilalt bun;
• Complementaritate – atunci cand cantitatea ceruta dintr-un bun se modifica in sens contrar
modificarii pretului unui alt bun;
• Dependenta – atunci cand unul din bunuri nu poate fi utilizat fara existenta celuilalt (exp.
Existenta tonerului implica existenta imprimantei);
• Indiferenta – atunci cand intre doua bunuri nu exista nici o legatura in privinta utilizarii (de
exp. stiloul si pasta de dinti).

32
 Elasticitatea cererii în funcție de alți factori
Elasticitatea încrucișată – valabila pentru doua bunuri care pot fi substituibile sau complementare
arata variatia relativa a cererii pentru un bun ca urmare a variatiei relative a pretului unui alt bun,
bunuri intre care exista o relatie.
• Valoarea coeficientului de elasticitate incrucisata a cererii ia valori pozitive atunci cand bunurile
sunt substituibile sau negative atunci cand bunurile sunt complementare.
• Exemplu:
• Bunuri substituibile: untul si margarina. Creste pretul la unt scade cererea si creste cererea la margarina;
coeficientul de elasticitate este pozitiv.
• Bunuri complementare: o caseta si un casetofon. Scade pretul pentru casete si creste cererea pentru casetofoane.
Coeficientul de elasticitate este negativ.

33
 Coeficientul de elasticitate încrucişată (ecxy)

 ne arată cu cât s-a modificat cererea pentru o marfă (x) ca urmare a unei variaţii de
un procent a preţului unei alte mărfi (y).

 valori pozitive ale acestui coeficient: bunuri substituibile,

 valori negative: bunuri complementare
 o valoare a indicatorului apropiată sau egală de zero: bunuri independente

34
Efectul unei creşteri a venitului consumatorilor asupra cererii de
carne de pui

La un anumit nivel al venitului consumatorului,

curba cererii este reprezentată de C1.
Dacă venitul consumatorului creşte, el vrea să
cumpere mai multă carne de pui la orice preţ, în
condiţiile în care ceilalţi factori ai pieţei nu se
modifică. În acest caz, curba cererii pentru carne
de pui se deplasează spre dreapta.
La un preţ de 60.000 lei/kg, cantitatea cerută de
carne de pui va fi 3 milioane tone/an (punctul B)
şi nu 2 milioane tone/an (punctul A).
La un preţ de 20.000 lei/kg, cantitatea cerută de
carne de pui va fi 5 milioane tone/an (punctul D)
şi nu 4 milioane tone/an (punctul C).

35
36
• Schimbarea gusturilor (preferinţelor) consumatorilor
Uneori, preferinţele consumatorilor se schimbă rapid – de exemplu, în cazul muzicii sau
modei vestimentare. În acest caz, curba cererii se deplasează frecvent. Alteori,
preferinţele consumatorilor se schimbă greu, dar schimbările sunt de durată – de
exemplu, oamenii acordă în prezent mai multă atenţie compoziţiei alimentelor pe care le
consumă, astfel încât a crescut cererea pentru alimente cu conţinut scăzut de colesterol.
• Schimbarea anticipaţiilor consumatorilor
Dacă oamenii anticipează că preţul unui bun va creşte relativ la preţurile altor bunuri,
sau dacă anticipează o creştere a costului de oportunitate al achiziţionării bunului
respectiv, ei îşi măresc volumul achiziţiilor din acel bun înainte ca schimbarea preţului
să aibă loc.
• Atitudinea consumatorilor faţă de risc
Unii indivizi au adversitate faţă de risc, astfel încât cererea lor pentru asigurări este
mare. Alţi indivizi acceptă riscul, astfel încât cererea lor pentru jocuri de noroc este
mare.

37
 Efectul de venit și efectul de substituție

O diminuare a prețului unui bun are două efecte:

• Efectul de substituție (ES)

Consumatorii vor fi înclinați să achiziționeze o cantitate mai mare din bunul relativ
mai ieftin și una mai mică din bunul care a devenit relativ mai scump.

• Efectul de venit (EV)

La o diminuare a prețului unui bun, are loc creșterea puterii de cumpărare a

consumatorilor.

38
 Efectul de substituție (ES) și Efectul de venit (EV) – bun normal (X)

Bunuri normale - bunuri

pentru care cererea creşte
atunci când veniturile
consumatorilor cresc.

39
 Efectul de substituție (ES) și Efectul de venit (EV) – bun inferior,
non-Giffen (X)

Bunuri inferioare - bunuri

pentru care cererea scade
atunci când veniturile
consumatorilor cresc.

40
 Bunurile Giffen
• Denumirea de bunuri Giffen provine de la Robert Giffen care in urma cu un secol a observat ca
exista un tip special de bunuri a caror cerere se modifica in acelasi sens cu modificarea preturilor.

• De regula in aceasta categorie se inscriu bunurile inferioare a caror cerere creste in conditiile
cresterii generale a nivelului preturilor.

• Exemplul dat de Giffen este cel al cresterii cererii pentru cartofi pe fondul cresterii generale a
nivelului preturilor. El sustine ca oamenii vor renunta la o anumita cantitate de carne (considerate
bun superior in combinatia cartofi-carne) si vor consuma mai multi cartofi. Afirmatia de sus este
adevarata atunci cand cresterea preturilor se realizeaza in conditiile in care nivelul veniturilor
ramane constant sau se inregistreaza chiar o scadere.

• Daca relatia pret-cantitate ceruta este de determinare inversa relatia venit-cantitate este una
directa, adica orice efectul de venit poate fi, teoretic, atât de mare încât să-l depășească pe cel de
substituție.
41
Efectul de substituție (ES) și Efectul de venit (EV) – bun inferior,
Giffen (X)

42
 Concluzii

• Curba de preț-consum => Curba cererii

• Funcția cererii CX = f (PX ,V,PY , a)
• Legea cererii: ↓ P => ↑ Q și ↑ P => ↓ Q
• Cererea totală = Σ cererilor individuale la fiecare nivel de preț;
• Elasticitatea cererii:
• în funcție de preț;
• în funcție de venit;
• încrucișată;
• Efectul de venit și de substituție

43
Va multumesc pentru atentie!

44
Economie - Curs 4

TEORIA OFERTEI

- Definitia ofertei; Principii de baza;

- Factorii care o influenteaza;
- Curba generala a ofertei; Extinderea si contractia ofertei;
- Modificarea ofertei. Curbe regressive
- Elasticitatea ofertei

1
 Scurt istoric
• Includerea resurselor (materiale si umane) in cadrul procesului de transformare in
scopul satisfacerii unor trebuinte sau nevoi individuale sau colective are ca rezultat
realizarea de bunuri, servicii sau informatii, care pentru societatea care le realizeaza
reprezinta oferta proprie de care dispune.

• In decursul anilor stiinta economica a incercat sa identifice rolul pe care il joaca “oferta”
in realizarea avutiei si respectiv dezvoltarea economica a societatii.

• Asfel la inceputul anilor ‘80 a aparut ca urmare a curentului neoliberal teoria conform
careia ne aflam in “economia ofertei” respectiv se recunostea rolul ofertei in
dinamizarea productiei, a productivitatii si a reducerii costurilor.
• Conform acestei teorii s-a identificat legatura care exista intre oferta de factori de
productie, oferta de servicii si profitul realizat.
2
 Definitia ofertei
 cantitatea dintr-o marfă pe care agenţii economici sunt dispuşi şi pot să o realizeze şi/sau vândă
în funcţie de preţ, la un moment dat, pe o anumită piaţă;
 o relaţie (funcţie) preţ-cantitate strict delimitată în spaţiu şi timp, poate fi:
O = f (p)

 nu reprezintă o anumită cantitate concretă ci ansamblul cantităţilor care se produc (oferă) la

diferite nivele posibile de preţ.

• In sens general prin oferta se intelege cantitatea dintr-un bun economic pe care un producator o
realizeaza si doreste sa o vanda pe piata intr-o anumita perioada de timp si la un anumit nivel al
pretului.
• Exista in literatura de specialitate o distinctie intre “oferta” si “cantitatea oferita”. Prin cantitatea
oferita se intelege o marime determinata dintr-un bun pe care producatorul la un moment dat
doreste sa o vanda la un anumit nivel al pretului.
3
Relaţia dintre ofertă şi preţ poate fi exprimată astfel:
- cu cât nivelul preţului pentru un produs este mai redus, cu atât mai mică va fi (de regulă)
cantitatea pe care producătorii sunt dispuşi să o ofere şi, invers,

- cu cât va fi mai ridicat nivelul preţului, cu atât va fi mai mare (tot de regulă) cantitatea pe
care producătorii sunt dispuşi să o ofere.

P
O
p1 B

p0
A
q0 q1 Q
4
S-a constatat de-a lungul timpului ca marimea ofertei este determinata de o serie de factori
de ordin obiectiv si subiectiv:
1) Din perspectiva producatorului:
• Pretul factorilor de productie. Cresterea pretului la factorii de productie care determina
cresterea costului unitar poate duce la urmatorul comportament al ofertei:
a) cresterea pretului de vanzare a bunului care presupune diminuarea cererii, deci scaderea profitului;
b) mentinerea constanta a pretului de vanzare care are ca efect scaderea profitului.
• Pretul bunului oferit pe piata proprie si pe alte piete;
• Tipul de piata si forma de concurenta care exista pe aceea piata;
• Marimea profitului total si unitar;
• Rata profitului pe economie (comparatie intre rata profitului bunului produs si cea a
altor bunuri);
• Dobanda, privita ca si cost in cazul creditelor dar si ca si venit posibil in cazul in care ar
dori ca suma investita sa o puna la banca;
• Climatul social si politic existent in mediul in care isi desfasoara activitatea. 5
2) Din perspectiva consumatorului (indirect):
• Pretul produsului oferit (pretul mare duce la scaderea cererii, ceea ce determina pe
producator sa reduca productia, adica cantitatea oferita);
• Marimea venitului nominal al consumatorului si puterea de cumparare a banilor;
• Existenta unui raport favorabil intre pret – utilitate – calitate;
• Existenta bunurilor substituibile, pretul acestora si modificarile care intervin in nivelul
preturilor acestor bunuri;
• Oferta de bunuri complementare si evolutia preturilor acestora.

3) Din perspectiva comuna producator-consumator:

• Modificarea numarului de consumatori, de producatori, si modificarile aparute in
preferintele acestora;
• Concurenta dintre producatori si tipul de piata pe care actioneaza;
• Concurenta intre consumatori;
• Politica statului privind importurile, investitiile si dezvoltarea economica.
6
 Oferta
Oferta poate fi:
• Individuala – atunci cand se refera la cantitatea produsa si vanduta de catre un singur
agent economic;
• Totala (agregata) - atunci cand se refera la ansamblul cantitatilor dintr-un bun ce se
produce si comercializeaza la un moment dat intr-o ramura sau sector de activitate.
Intre cantitatea oferita si nivelul pretului unui bun exista o relatie de determinare directa in
cadrul careia factorul independent il reprezinta pretul unitar al bunului luat in studiu iar
factorul determinant este dat de cantitatea oferita.
În condițiile unei concurențe perfecte:
• P = VM = Vmg
• Vmg = Cmg (condiția generală de maximizare a profitului)
• P = Cmg
7
8
9
 Funcția ofertei

• Oferta reprezintă cantitatea dintr-o marfă pe care agenții economici sunt dispuși să o
vândă la fiecare nivel de preț, la un moment dat pe o anumită piață.
OX = f(PX ,Fi ,RPri ,a)
Unde:

• PX – prețul produsului respectiv, X;

• Fi – prețul factorilor de producție (costurile de producție);
• RPri – profitul înregistrat în alte ramuri;
• a – alți factori;

10
 Legea ofertei

Legea ofertei este data de relatia in care modificarea pretului reprezinta cauza modificarii
cantitatii cerute (in acelasi sens).
• la o reducere a nivelului prețului, are loc o reducere a cantității oferite dintr-un bun;
↓ P => ↓ Q
și
• la o creștere a prețului, are loc o creștere a cantității cerute din respectivul bun;
↑ P => ↑ Q).
• o crestere a nivelului pretului la care poate fi vandut un bun atrage dupa sine intrarea pe
piata bunului respectiv si a unor noi producatori.

11
 Curba ofertei

Curba ofertei este o curba ascendenta crescatoare orientata in directia SV-NE, care face
legatura dintre cantitatea oferita (pe abscisa) si pretul pretul oferit (pe ordonata) si ne
arata relatia de proportionalitate intre pret si cantitatea oferita.

Variabila dependentă pe
abscisă (QX)
Variabila independentă pe
ordonată (PX)

12
 Curba ofertei de carne de pui

Preţ carne de pui Cantitatea

(lei/kg) oferita de carne
de pui
(milioane kg/an)
80.000 4
60.000 3 A
40.000 2 B
20.000 1

Pe măsură ce preţul creşte, cantitatea oferită de carne de pui creşte, dacă ceilalţi factori ai pieţei nu
se schimbă. Creşterea preţului este un stimulant pentru crescătorii de pui să mărească efectivul de
pui, dar, totodată, creşterea costului de oportunitate al creşterii puilor limitează producţia de pui. 13
 Deplasarea de-a lungul curbei ofertei

Graficul (a) reprezintă frontiera posibilităţilor de producţie pentru un sat, care îşi poate aloca resursele pentru
producţia de roşii şi carne de pui. În orice punct, înclinaţia frontierei arată costul de oportunitate al producerii unei
unităţi suplimentare de carne de pui, măsurat în termenii cantităţii de roşii care s-ar fi produs utilizând aceeaşi
cantitate de factori de producţie. Din forma frontierei reiese că unele gospodării au un avantaj comparativ în
producerea de roşii, iar alte gospodării au un avantaj comparativ în producerea cărnii de pui. Cum frontiera
devine mai abruptă pe măsură ce creşte cantitatea de carne de pui produsă, costul de oportunitate creşte –
grafic (b). Curba ofertei are o înclinaţie pozitivă, deoarece pentru a deplasa mai multe resurse dinspre producţia
de roşii spre cea de carne de pui este nevoie de un stimulent – sub forma unui preţ mai mare – care să acopere
14
creşterea costului de oportunitate al producţiei de carne de pui.
 Deplasarea curbei ofertei

• Modificarea cantităţii oferite - O schimbare în cantitatea unui bun pe care

producătorii sunt dispuşi şi pot să o vândă, rezultată din modificarea preţului acelui
bun, celelalte condiţii rămânând neschimbate - o deplasare de-a lungul curbei ofertei.

• Modificarea ofertei - O schimbare în cantitatea unui bun pe care producătorii sunt

dispuşi şi pot să o vândă, rezultată din modificarea unui factor de influenţă a ofertei,
altul decât preţul bunului - o deplasare a curbei ofertei.

15
Schimbarea ofertei de carne de pui

Anumite modificări ale condiţiilor pieţei

(schimbări tehnologice, schimbarea
preţurilor inputurilor, schimbarea preţurilor
altor bunuri sau schimbarea anticipaţiilor)
pot determina creşterea sau scăderea ofertei
de carne de pui.
De exemplu, o nouă metodă de producţie,
care permite reducerea costurilor,
deplasează curba ofertei din poziţia O1 în
poziţia O2. O creştere a preţurilor
inputurilor, celelalte condiţii rămânând
neschimbate, deplasează curba ofertei din
poziţia O1 în poziţia O3.

16
 Alți factori determinanți

• Costurile de producţie - care depind, la rândul lor, pe de o parte, de preţul factorilor de

producţie şi, pe de altă parte, de tehnologia de fabricaţie, de combinarea prodfactorilor;

• Profiturile înregistrate în alte ramuri – determinate şi de nivelul şi evoluţia preţurilor

pentru alte produse, ca şi de posibilităţile de diversificare a producţiei, respectiv de
deplasare în alte ramuri de activitate.

• Natura produsului – gradul de perisabilitate a produsului, şi respectiv posibilităţile şi

cheltuielile de stocare a produsului;

• Situaţia economico-financiară a firmei;

• Anticipările producătorului (în special referitoare la preţ);

• Factorul timp (perioada de timp analizată);

17
 Factorul timp

Văzut prin prisma posibilităţilor efective de modificare a volumului producţiei (ca

fundament al modificării ofertei):

o perioada ultrascurtă (instantanee, de piaţă) – ofertă rigidă;

o perioada scurtă - gradul de elasticitate a ofertei depinde de gradul iniţial de ocupare

a capacităţilor de producţie);

o perioada lungă - oferta perfect elastică (creşterea capacităţilor de producţie prin noi
investiţii).

18
 Capacitatea de producţie

• Capacitatea de producţie - producţia maximă ce poate fi realizată prin

folosirea integrală a dotărilor şi a timpului de lucru (determinată de cel
mai puţin productiv utilaj).

• Gradul de folosire a capacităţii de producţie – raportul dintre volumul

producţiei şi capacitatea de producţie

19
Oferta totală (a pieței)

20
 Elasticitatea ofertei
 Modul în care se modifică cantitatea oferită dintr-o marfă oarecare (oferta), ca urmare a
modificării factorilor ce o determină (influenţează).

 Problema elasticităţi constă în esenţă a compara modificările intervenite în ofertă cu cele

care le-au determinat şi a stabili care dintre ele sunt mai mari.

 Măsurarea elasticităţii se face cu ajutorul unui coeficient (eO) calculat ca raport între
modificarea (variaţia) procentuală a ofertei (ΔQ%) şi modificarea (variaţia) procentuală a
factorului avut în vedere (ΔF%):

e O  ΔQ%
ΔF%
 Mărimea acestui coeficient ne arată cu cât s-a modificat oferta la o modificare (variaţie)
cu un procent a unui anumit factor de influenţă.

21
Elasticitatea – în cazul unuia şi aceluiaşi produs – nu
este identică în toate punctele de pe curba ofertei
p

. C

.
A
. B

a b c
q
22
 Factorii determinanti ai ofertei

 În funcţie de principalii factori avuţi în vedere se vorbeşte de

elasticitatea ofertei în funcţie de:
 preţul mărfii
 preţul prodfactorilor (input-urilor)
 costul de producţie
 profit, şi
 preţul altor bunuri

23
 Elasticitatea ofertei in functie de pret

• Elasticitatea ofertei în funcție de preț ne arată cu cât se modifică oferta ca urmare a

variaţiei preţului cu 1%, în condiţiile în care ceilalţi factori de influenţă rămân nemodificaţi
(ipoteza caeteris paribus).

Unde:
EQ/P – coeficientul de elasticitate al ofertei in functie de pret;
Q0 – cantitatea oferita din bunul respectiv, la momentul initial;
P0 – pretul initial de vanzare al bunului;
ΔQ – modificarea absoluta a cantitatii oferite;
ΔP – modificarea absoluta a pretului de vanzare.
Elasticitatea ofertei poate fi simpla sau incrucisata. 24
 Tipuri de elasticitate a ofertei (funcţie de preţ):
In functie de nivelul coeficientului de elasticitate al ofertei fata de factorul de influenta luat in
considerare bunurile care fac obiectul ofertei se clasifica in bunuri: cu oferta elastica, elasticitate
unitara, oferta inelastica, oferta perfect elastica si oferta perfect inelastica.

Tipuri de elasticitate Valoare coeficient de Relaţii reciproce

elasticitate
perfect elastică +∞ Δ%Q→+∞,
Δ%P→0 dar ΔP%≠0
elastică (1, +∞) Δ%Q>Δ%P

elasticitate unitară 1 Δ%Q = Δ%P

inelastică (0,1) Δ%Q<Δ%P

perfect inelastică (rigidă) 0 Δ%Q=0 când Δ%P≠0

25
 Elasticitate a ofertei în funcţie de preţ

Oferta perfect inelastica Oferta perfect elastica Oferta unitara

26
 Elasticitatea ofertei în funcţie de alţi factori

• ne arată modul în care se modifică oferta ca urmare a variaţiei cu 1% a unui alt factor decât
preţul produsului în cauză, în condiţiile în care ceilalţi factori de influenţă rămân
nemodificaţi.
p
O1
O0
p1 O2
p0
p2

q
q*
27
 Elasticitatea incrucisata
• Elasticitatea incrucisata a ofertei unui bun in functie de pretul altui bun reprezinta marimea
procentuala a modificarii cantitatii oferite din bunul X sub influenta modificarii pretului unui bun
Y cu un procent.

• Acest tip de elasticitate se analizeaza separat deoarece oferta pentru bunurile pentru care exista
substituenti si pentru bunurile complementare evolueaza diferit de oferta bunurilor care nu pot fi
substituite sau care au o relatie de complementaritate cu alt bun.

De exp.: Modificarea pretului la benzina in sensul reducerii de la 4,5 lei/litru la 4,27 lei pe litru
(aprox. 5%) poate determina o sporire a ofertei pentru produsul substituent, motorina de la 250 tone
la 325 tone (adica de 30%).
Coeficientul de elasticitate incrucisata a ofertei de motorina in raport cu pretul benzinei este in acest
caz 6, adica modificarea cu o unitate a pretului benzinei va determina o modificare de 6 ori mai
mare si de sens opus a cantitatii de motorina oferita spre vanzare, producatorii fiind stimulate sa
ofere mai mult combustibil, in conditiile cresterii preturilor.
28
In analiza factorilor care determina elasticitatea ofertei unui bun este importanta examinarea
perioadei scurse de la modificarea pretului acelui bun.

Exista trei perioade care se analizeaza:

• Perioada foarte scurta de timp (perioada pietei) – perioada extrem de scurta de la

modificarea pretului bunului X, datorita cresterii cererii, perioada in care nu este posibila
sporirea ofertei; Aici intalnim oferta perfect inelastica.

Ex. Avem pe piata un produs perisabil: peste proaspat. Pe termen foarte scurt nu se poate
spori oferta cu acest produs pentru ca sa raspunda unei cresteri a cererii, iar aceasta va duce
la cresterea nivelului pretului.

29
• Perioada scurta de timp – in aceasta perioada cresterea pretului ca urmare a cresterii
cererii poate fi urmata de o sporire a ofertei intr-o oarecare masura, insa doar in
anumite limite si cu un consum suplimentar de resurse.
Ex. Conform exemplului anterior pe termen scurt oferta de peste va spori insa nu in mod
semnificativ deoarece firmele existente pe piata nu vor investi in noi vase de pescuit (ca
solutie pentru cresterea cantitati de peste oferita);

• Perioada lunga de timp – in aceasta perioada timpul este suficient pentru asigurarea
unei oferte elastice. Sporirea productiei nu se va datora unor evenimente conjuncturale
si va fi ca rezultat al unor investitii care determina modificarea cantitati si are ca scop
largirea capacitatii de productie.
• Ex. Pe termen lung daca cererea persista comportamentul producatorului se modifica in
sensul ca el va investi in noi factori de productie, respectiv acest termen va permite
adaptarea ofertei la noile conditii ale pietei.
30
 Deplasarea curbei ofertei

• variaţia cu 1% a unui alt factor decât preţul produsului în

cauză;

Cazuri atipice
• oferta de forţă de muncă
• produsele agricole

31
 Fenomenul de contractie si extindere

Ca si cererea si oferta este supusa fenomenului de contractie sau extindere;

• Extinderea ofertei = se refera la o marire a ofertei pe piata datorita preturilor crescute.
• Contractia ofertei = miscarea ofertei determinate de scaderea pretului.
Extinderea sau contractia ofertei datorita factorilor de influenta este cunoscuta sub numele
de elasticitate a ofertei.

32
Importanta cunoasterii elasticitatii pietei:

• are rol deosebit in procesul decizional al agentilor economici deoarece in functie

de evolutia pretului fiecarui bun, venitul incasat depinde de elasticitatea ofertei;
• rol in dimensionarea costurilor - daca se modifica costul de productie: costul de
productie scade → cantitatea oferita creste;
• gradul de substitutie al factorilor de productie → cu cat este mai mare, de la
producerea unui bun la productia altor bunuri, cu atat va fi mai mare elasticitatea
ofertei bunului oferit;
• posibilitatea de stocare a bunurilor determina o relatie pozitiva dintre coeficient de
elasticitate – oferta – pret;
• este dependenta de factorul timpul: perioada scurta → factorii de productie nu pot
fi schimbati → cantitatea oferita (creste) in anumite limite;
• este dependenta de taxe si impozite: daca cresc → oferta scade. Producatorii
primesc subventii → oferta creste.
33
 Cazuri atipice:

 oferta de forţă de muncă

 produsele agricole

 constrângerile financiare

34
Va multumesc pentru atentie!

35
Economie - Curs 5

PRETUL SI ECHILIBRUL PIETELOR

- Notiuni introductive
- Mecanismul mainii invizibile
- Aplicarea teoriei cererii si ofertei
- Interdependenta pietelor
- Ajustarea echilibrului microeconomic
- Consecinte ale interventiei statului in economie
- Rolul pretului de echilibru
 Preţul
 reprezintă suma de bani pe care o primeşte vânzătorul unui bun economic de la
cumpărătorul acesteia.
 expresia bănească a valorii mărfurilor.

Preţul - funcţii economice:

 calcul şi evidenţă (permite comensurarea mărfurilor);

 recunoaşterea valorii mărfii şi stimularea economică a producătorului (prin recuperarea
costurilor de producţie şi asigurarea unui profit);
 distribuirea şi redistribuirea veniturilor etc.
 Tipuri de preţuri:
 după modul de formare există:
- preţuri libere (de piaţă)
- preţuri administrate, care pot fi după caz:
• preţuri de transfer sau
• preţuri administrate de stat
 funcţie de piaţa pe care se formează (geografic localizată) avem preţuri:
- interne (după caz, locale şi naţionale)
- externe (internaţionale şi mondiale)
 din punctul de vedere al momentului la care se referă:
- preţuri la vedere
- preţuri la termen
 după conţinutul (structura) economic:
- preţuri de livrare (cu ridicata)
- preţuri cu amănuntul
 altă determinare privind conţinutul economic:
- preţurile factorilor
- preţurile pieţei
 posibilităţile de comparaţie în timp:
-preţuri curente
-preţuri constante (sau comparabile)
 gradul de mobilitate:
-preţuri fixe
-preţuri variabile (flexibile sau ajustabile)
 modul de stabilire:
-preţuri determinate
-preţuri determinabile
 condiţii de formare:
-preţ de bursă
-preţ de licitaţie
-preţ negociat
-preţ de catalog (fix)
 tarifele
 preţul director
 Formarea preţului:

 Preţul se stabileşte pe piaţă, pe baza înţelegerii cumpărătorului cu vânzătorul, ca purtători

ai cererii şi ofertei
 este un rezultat al pieţei (determinat de piaţă):
P = f (C,O)

• dacă preţul este o variabilă independentă, mişcarea sa face ca cererea şi oferta să se

modifice în sens invers una faţă de alta;

• la orice nivel s-ar situa preţul, cererea şi oferta satisfăcute vor fi egale. S-ar părea că pe
piaţă domneşte echilibrul în orice împrejurare.

 pentru piaţă cea mai mare importanţă o are raportul dintre întreaga cantitatea cerută şi
respectiv oferită la diferite nivele de preţ, adică raportul dintre cererea şi oferta totală.
 Echilibru

• Echilibrarea ofertei si cererii pe o piaţă competitivă are loc la preţul la care forţele
cererii şi ofertei sunt în balanţă. Acesta este preţul la care cantitatea cerută este exact
egală cu cantitatea oferită, sau grafic la intersecţia curbei cererii şi ofertei în punctul E.

La un preţ deasupra punctului de echilibru cantitatea pe care producatorii doresc să o

vândă, să o ofere va excede cantitatea pe care consumatorii vor dori să o cumpere,
producând un surplus de bunuri şi exercitând o presiune în bloc asupra preţurilor.
Similar, un preţ mai mic decât preţul de echilibru va genera o stare de insuficienţă şi
cumpăratorii vor fi dispuşi să cumpere la preţuri mai mari, preţul urcând astfel către
preţul de echilibru.

• Echilibru = O condiţie în care planurile cumpărătorilor se suprapun pe piaţă cu

planurile vânzătorilor, astfel încât, la un preţ dat, cantitatea cerută dintr-un bun este
egală cu cantitatea oferită.
• Oferta si cererea interactioneaza in determinarea pretului la care vânzatorii sunt
dispusi sa ofere acea cantitate de bunuri pe care cumparatorii o doresc si sunt dispusi
sa o cumpere.

• Ele se gasesc in relatie de cauzalitate reciproca, una reprezentand, in raport cu cealalta,

deopotriva, cauza si efect. Sensul lor poate fi lamurit numai considerandu-le parti ale
unui tot organic.

• Cand prin interactiunea dintre cerere si oferta se determina, pentru un bun oarecare,
atat pretul cat si cantitatea ceruta si oferita, atunci piata bunului respectiv se gaseste in
echilibru.

• Cantitatea si pretul la care piata unui bun se echilibreaza se numesc cantitate de

echilibru si pret de echilibru.
• Grafic, echilibrul pietei se stabileşte în punctul de intersecţie a curbei cererii cu
curba ofertei:

Corespunzător acestui echilibru va rezulta:

- volumul tranzacţiilor
- preţul de echilibru.
 Preţul de echilibru

 un preţ al cărui variaţie diminuează volumul schimburilor, deci acela la care

cantitatea tranzacţionată este cea mai mare, când cererea şi oferta satisfăcută
corespunde celui mai mare volum de vânzări şi cumpărări posibile pe piaţă;

 nu este un preţ unic, ci preţul la care şi în jurul căruia se realizează cel mai mare
volum al tranzacţiilor individuale;

 nu este imuabil.
Daca P > Pe→ QO > QC =
surplus (exces) de oferta

Daca P <Pe = surplus (exces)

de cerere sau penurie
Exemplu: Pretul de echilibru - pretul la care cererea satisfacuta este egala cu oferta
satisfacuta.

Pret Cerere Oferta Starea pietei - exces Caracteristici

de cerere de oferta
35.000 1.000 4.000 3.000 Cerere mica, oferta mare, pret mare cu tendinta de
reducere
30.000 1.500 3.500 2.000 Cerere mica, oferta mare, pret mare cu tendinta de
reducere
25.000 2.000 3.000 1.000 Cerere mica, oferta mare, pret mare cu tendinta de
reducere
20.000 2.500 2.500 echilibrata echilibrata Pret de echilibru, cerere si oferta in echilibru
15.000 3.000 2.000 1.000 Cerere mare, oferta mica, pret mic cu tendinta de crestere
10.000 3.500 1.500 2.000 Cerere mare, oferta mica, pret mic cu tendinta de crestere
5.000 4.000 1.000 3.000 Cerere mare, oferta mica, pret mic cu tendinta de crestere

* Pretul de echilibru orienteaza activitatea agentilor economici, cu conditia ca acesta sa se formeze liber pe piata.
Echilibrul pietei
Exemplu: Sa presupunem urmatoarea situatie:

Pret / Kg Numar Kg. Numar Kg. Surplus (+) Schimbarea

[RON] oferite cerute sau lipsa (-) de pret ceruta
pe luna pe luna pentru
stabilirea
echilibrului
5 120.000 20.000 +100.000 Scade
4 110.000 40.000 +70.000 Scade
3 90.000 60.000 +30.000 Scade
2.5 78.000 78.000 0 Nu se schimba

2 60.000 90.000 -30.000 Creste

1 20.000 130.000 -110.000 Creste
 Analiza tabelului

• La pretul de 5 RON/kg, avantajele sunt pentru ofertanti si dezavantajele pentru

cumparatori. Oferta este deci mai mare decat cererea, fapt pentru care pretul reactioneaza
prin scadere. Din treapta in treapta, se ajunge cu pretul la 2,5 RON/Kg, unde se stabileste
echilibrul dintre cerere si oferta pentru bunul in discutie.

• La echilibru, curbele ofertei si ale cererii sunt in balanta, iar pretul si cantitatea nu are
tendinta de schimbare. Daca pretul bunului in discutie este mai mare sau mai mic decat
pretul la echilibru, fortele pietei actioneaza in directia atingerii echilibrului. La pretul de
echilibru intentia cumparatorilor coincide cu intentia vanzatorilor. Deci, in echilibru,
decizia cumparatorilor nu este influentata de surplusul de cerere, iar decizia vanzatorilor
nu este influentata de surplusul de oferta. Absenta surplusului de oferta ca si surplusului
de cerere asigura stabilitatea pretului de echilibru. In aceste conditii piata bunului
respectiv este in echilibru.
Modificarea cererii si a ofertei si iesirea din echilibru
 Mecanismul mainii invizibile

Definitii:
• pret de echilibru microeconomic: pretul la care cantitatea ceruta este egala cu cantitatea
oferita dintr-un bun dat;
• cantitatea de echilibru: cantitatea dintr-un bun care este vanduta/cumparata la pretul de
echilibru microeconomic;

Notatii:
• exces de oferta (diferenta dintre cantitatea oferita si cea ceruta la un pret dat);
• exces de cerere (diferenta dintre cantitatea ceruta si cea oferita la un pret dat).
• Modificarea in cerere. Sa presupunem ca previziunea pietei sugereaza o crestere a pretului la bunul in
discutie. Cumparatorii vor reactiona crescand cererea din bunul respectiv in prezent, pentru a-l stoca, in
scopul de a evita un pret mai mare in viitor. Curba cererii se va deplasa spre dreapta luand forma C1 C1. La
pretul de 2,5 $ cantitatea ceruta va depasi cantitatea prevazuta a fi oferita, rezultand o lipsa de 42.000 Kg.
Aceasta cantitate rezulta din diferenta dintre punctul a si E1. In acest caz, piata da informatii ofertantilor ca
cererea creste si cumparatorii sunt dispusi sa plateasca mai mult pentru bunul respectiv daca il vor gasi pe
piata. Din aproape in aproape pretul va ajunge la o noua valoare de echilibru (E2), respectiv de 3,3 $ si la o
cantitate de echilibru de 100.000 Kg.
• Modificarea in oferta. Daca, datorita factorilor de influenta, se produce modificare la oferta, de exemplu
descreste, curba ofertei se va deplasa spre stanga, cantitatea de bun oferit scade, iar pretul va creste.
Presupunem ca ceilalti factori nu se modifica. Descresterea in oferta se reflecta in deplasarea curbei acesteia
spre stanga, luand forma O1O1. La pretul de echilibru de 2,5 $, ofertantii sunt dispusi sa ofere numai 50.000
Kg. pe luna. La acest pret, cumparatorii isi mentin cererea de 78.000 Kg / luna. Rezulta o lipsa de oferta de
28.000 Kg., cantitate ce rezulta din diferenta dintre punctul b si E1. Acest fapt duce la cresterea pretului.
Cand acesta ajunge la 3 $/Kg. se stabileste echilibrul, oferta egaleaza cererea, iar punctul de echilibru este
acum E2. Cantitatea de echilibru va de 62.000 Kg /luna.
• Modificarea si a ofertei si a cererii. Cand intervin modificari atat in cerere cat si in oferta pentru
bunul in discutie, curbele acestora se vor deplasa simultan spre stanga sau spre dreapta. De pilda,
daca curba ofertei se deplaseaza spre stanga si cea a cererii spre dreapta, se va modifica si pretul si
cantitatea de echilibru. Punctul de echilibru va fi acum E4. Noul echilibru este la pretul de 3,80
$/Kg., la cantitatea de 80.000 Kg / luna.
• Prin confruntarea dintre cerere si oferta se determina pretul pe piata, care, pentru oricare
bun, tinde permanent spre un nivel de echilibru ce reflecta egalarea cererii cu oferta.

• Prin modificarea continua a cererii si ofertei, tendintele care se manifesta sunt si de

crestere a pretului (cand cererea creste sau oferta scade), si de scadere a pretului (cand
cererea scade sau oferta creste).

• Evident, in ambele cazuri, conditiile ofertei ori cererii fiind considerate constante.
 Aplicarea teoriei cererii si ofertei
• Cererea si oferta reprezinta elementele de baza ale mecanismului pietei si se folosesc in
diverse domenii.
Exemplu:
• Pentru a intelege mai bine mecanismul de functionarea a economiei de piata, vom
descrie comportamentul agentilor economici in functie de cresterea pretului la titei si la
derivatele acestuia.
• De la inceputul secolului al -lea si pina in anul 1973, consumul de titei a crescut.
Aceasta sporire a fost conditionata de pretul mai scazut la titei in comparatie cu pretul
altor tipuri de combustibil. In aceasta perioada agentii economici isi organizeaza
activitatea pornind de la existenta unor resurse abundente de titei, accesibile utilizatorilor
la un pret relativ scazut.
• Incepind cu anul 1973, a intervenit o schimbare brusca a pretului la titei. Aceasta
modificare a fost conditionata de cresterea pretului la titei de la 2,90$ la 9 $/baril in anul
1978. O crestere dramatica a pretului (de la 12 $ la 30 $ pe baril) a avut loc in anii 1978-
1980.
• Agentii economici au raspuns la cresterea pretului prin incercarea de limitare a
consumului de titei. De exemplu, cresterea pretului la benzina i-a determinat pe
consumatori sa solicite masini cu consum redus de combustibil.
• Socul pretului la produsele de titei au orientat producatorii de automobile spre
conceperea unor masini mici; spre folosirea tot mai larga a energiei solare la incalzitul
imobilelor; spre identificarea solutiilor alternative la consumul de petrol.
• Scaderea cererii de masini cu un consum mare de benzina a scos in prim - plan
problema restructurarii activitatii firmei, confectionarii produselor mai adecvate
cerintelor pietei. In conditiile economiei de piata, cine intarzie cu restructurarea
activitatii sufera pierderi enorme.
• Astfel, ’’General Motors’’ - cel mai mare producator american de automobile, a
inregistrat in perioada iulie - septembrie 1980 pierderi cifrate la 567 milioane de dolari.
 Teoria cererii si ofertei se poate utiliza si in alte situatii

• analiza influentei sistemului de impozite si taxe asupra producatorului si

consumatorului;
• analiza impactului generat de implicarea statului in economie prin fixarea preturilor sau
utilizarea preturilor minimale, prin utilizarea taxelor si tarifelor pentru reglarea
importului etc.

Exemplu:
In anul 1999 intr-o economie s-au realizat 3000 mii tone de benzina la un pret de 5 lei
litru. De la 01.01.2000 guvernul a decis sa impoziteze fiecare litru de benzina vindut cu
0,50 lei. Ce suma va fi obtinuta in buget in anul 2000 in urma introducerii impozitului? Pe
umerii cui va cadea povara impozitului?
• Pentru a da raspuns la aceste intrebari vom prezenta grafic situatia de pe piata benzinei
in anul 1999. Presupunem ca in anul 1999 piata se afla in echilibrul E0.
Introducerea impozitului de 0,50 lei deplaseaza curba ofertei in sus. Dupa introducerea impozitului, se instaleaza
un nou echilibru E1 cu coordonatele Q1 = 960 tone, P1 = 5,30 lei. Venitul bugetului de la impozit va fi 960000 x
0,30 = 288000 lei. Conform situatiei de pe grafic 0,30 lei din impozit ii achita consumatorul, iar 0,20 lei –
producatorul.
Prin urmare, marimea poverii impozitelor ce poate reveni consumatorului ori producatorului depinde de pozitia
curbelor cererii si ofertei. Cu alte cuvinte, teoria cererii si ofertei ne arata ca impozitul poate fi utilizat de catre
stat ca parghie economica in reglarea vietii economice.
Impactul unei taxe asupra chiriilor percepute
pentru închirierea locuinţelor

Iniţial, chiria de echilibru este 3 milioane

lei/lună. Introducerea unei taxe de 1 milion
lei/lună pentru
fiecare locuinţă închiriată determină deplasarea
curbei ofertei în poziţia O2.
Noul echilibru pe piaţă este E2.
În cele din urmă, proprietarii de locuinţe suportă
cea mai mare parte din povara taxei – chiria
creşte numai la 3,25 milioane lei.
Dacă proprietarii ar încerca să transfere asupra
chiriaşilor o parte mai mare din povara taxei,
numărul chiriaşilor s-ar diminua şi mai mult.
 Interdependenta pietelor

• Pietele din economie se afla intr-o stransa interdependenta, asa incat echilibrul sau
dezechilibrul de pe o piata se transmite, prin canale specifice, pe toate celelalte piete;
• Fie n piete, fiecare cu cererea Ci, respective oferta Oi, care se echilibreaza la pretul de
echilibru pi.

Legea Walras ne spune ca: daca in economie exista echilibru general si daca cele “n” piete
comunica complet liber intre ele, atunci, daca cele “n” piete sunt in echilibru, si a “n-1”
piata, care comunica, de asemenea, complet liber cu toate celelalte, si va fi in echilibru.

𝑛 𝑛 𝑛
𝑖=1 𝐶𝑥𝑝𝑖 = 𝑖=1 𝑂𝑖𝑥𝑝𝑖 𝑖=1 𝐶𝑖 𝑥𝑝𝑖 +𝐶𝑛+1 𝑥𝑝𝑛+1 = 𝑖=1 𝑂𝑖 𝑥𝑝𝑖 +𝑂𝑛+1 𝑥𝑝𝑛+1
𝑛
Cunoscand ca 𝑖=1 𝐶𝑖 𝑥𝑝𝑖 = 𝑖=1 𝑂𝑖𝑥𝑝𝑖 𝐶𝑛+1 𝑥𝑝𝑛+1 =𝑂𝑛+1 𝑥𝑝𝑛+1
 Ajustarea echilibrului microeconomic

• Prin ajustarea echilibrului microeconomic se intelege refacerea echilibrului pietei, atunci

cand apar dezechilibre, fie ca urmare a variatiei pretului, fie ca urmare a variatiei cererii
si/sau ofertei.

Exista doua modalitati teoretice de ajustare a echilibrului microeconomic:

• metoda Walras: daca, la un pret dat, p0, qN = qC(p0) – qO(p0)> 0, atunci pretul va creste
pana cand qN = 0; daca qN < 0, atunci pretul va scadea pana cand qN = 0
 ajustarea Walras se face prin intermediul preturilor

• metoda Marshall: daca, la o cantitate data, q0, pN = pC(q0) – pO(q0)> 0, atunci cantitatea
va creste pana cand pN = 0; daca pN < 0, atunci cantitatea va scadea pana cand pN = 0
 ajustarea Marshall se face prin intermediul cantitatilor
 Statul poate interveni in stabilirea / influentarea pretului de echilibru

• Interventie directa:
• stabilirea unor preturi minime: stimularea ofertei → exces de oferta;
• stabilirea unor preturi maxime: plafon pret → stimularea cererii → exces de cerere
→ efecte negative: statul la coada, piata neagra etc.
• Interventie indirecta:
• achizitii de stat → cererea creste pentru un anumit bun;
• majorarea venitului consumatorilor prin scaderea impozitelor → determina o
crestere a cererii de bunuri;
• acordarea de subventii producatorilor → creste oferta producatorilor;
• reducerea/cresterea taxelor si impozitelor → determina cresterea / scaderea
importurilor → cresterea sau scaderea ofertei producatorilor.
 Consecinte ale interventiei statului

Daca pretul fixat, este sub pretul de echilibru → exces de cerere:

cantitatea ceruta > cantitatea oferita
Ca urmare a acestei situatii apare necesitatea luarii de masuri administrative, de ordin
social din partea statului (sub forma de interventia statului prin reglementari speciale).

Exemplu:
Pentru un produs alimentar de baza unii producatori nu isi acopera costul productiei iar
aceasta obliga statul sa acorde subventii → apare un pret fixat de stat → efort bugetar
suplimentar va duce la cresterea impozitelor (deoarece statul are nevoie de bani) → scad
veniturile populatiei si profitul agentilor economici → presiuni sociale ale consumatorilor
datorate de venit mic sau produse in cantitate insuficienta.
 Cand oferta scade (curba ofertei se deplaseaza spre
stanga), pretul de echilibru creste iar cantitatea de
echilibru se reduce.

Cand oferta creste (curba ofertei se deplaseaza spre

dreapta), pretul de echilibru scade iar cantitatea de
echilibru creste.
 Rolul pretului de echilibru

• se formeaza liber pe piata, in functie de evolutia raportului celor doua forte ale pietei -
cererea si oferta;
• echilibreaza si regleaza oferta si cererea totala la volumul maxim al vanzarilor;
• este un pret unic, dat, impus agentilor economici de piata, care se adapteaza lui prin
intermediul cantitatii;
• este dinamic, evoluand in functie de modificarile care apar in raportul dintre cerere si
oferta;
• face selectia producatorilor, eliminandu-i pe cei neeficienti;
• asigura realizarea optima a intereselor vanzatorilor si cumparatorilor si, deci, maximizarea
profitului si a satisfactiei;
• pentru ca reflecta alocarea si utilizarea eficienta a factorilor de productie, el este un punct
de atractie pentru agentii economici, fiind apreciat ca “nordul busolei economice”;
• permite autoechilibrarea pietei unui bun economic in functie de pretul de echilibru al
altora (substituenti, factori de productie etc).
 Surplusul consumatorului, surplusul producătorului, surplusul total

• Suma tuturor câştigurilor pe care consumatorii de pe o piaţă le realizează în urma

cumpărării se numeşte surplusul consumatorului.
• Suma tuturor câştigurilor pe care producătorii de pe o piaţă le realizează în urma
vânzării se numeşte surplusul producătorului.
• Prin însumarea surplusului consumatorului şi al producătorului obţinem surplusul
total sau bunăstarea totală obţinute în urma tranzacţiilor de pe acea piaţă.
 Eficienţa pieţei libere
• Când pe o piaţă nu există exces de cerere sau ofertă acea piaţă se află în echilibru.
• Atunci când o alocare a resurselor pe o piaţă maximizează bunăstarea totală spunem că
acea alocare este eficientă. Economiştii judecă alocările alternative ale resurselor prin
prisma criteriului eficienţei şi anume dacă aceste alocări maximizează sau nu bunăstarea
totală.
O alocare maximizează bunăstarea totală dacă:
• Utilitatea marginală a ultimei unitaţi consumate este egală cu costul marginal al ultimei
unităţi produse. În cazul în care costul marginal al ultimei unităţi ar fi mai mare decât
utilitatea marginală a acesteia (pentru fiecare unitate produsă dincolo de Q), presupunând
situaţia când consumatorii şi producătorii ar fi obligaţi să tranzactioneze la preţul P*,
atunci surplusul consumatorului şi al producătorului ar fi negative şi ar reduce surplusul
total.
• Utilitatea totală a unităţilor consumate este mai mare sau cel puţin egală cu costul total al
unităţilor produse. Această condiţie spune că, într-o alocare eficientă, unităţile de bun
consumate sunt alocate consumatorilor care le preţuiesc cel mai mult şi sunt produse de
producătorii cu cele mai mici costuri sau, cu alte cuvinte, că surplusul total este pozitiv.
• Orice unitate de bun produsă sau consumată dincolo de punctul în care utilitatea
marginală este egală cu costul marginal va reduce bunăstarea consumatorilor sau/şi
producătorilor şi va reduce surplusul total. Cu alte cuvinte, o alocare este eficientă dacă
nu putem îmbunătăţi bunăstarea totală consumând sau producând mai mult din bunul
respectiv.
• Alocarea de echilibru a resurselor pe pieţele libere, prin tranzacţii voluntare între
cumpărători şi vânzători este o alocare eficientă.
• Se observa că, în punctul de echilibru E, utilitatea marginală a ultimei unităţi cumpărate
este egală cu costul marginal al producerii celei de a Q unităti (ambele egale cu EQ). Ca
urmare, echilibrul pieţei libere este o alocare eficientă.
În această alocare piata:
• alocă bunurile oferite acelor consumatori care le apreciază cel mai mult, apreciere
măsurată prin sumele pe care aceştia sunt dispuşi să le plătească pentru a le obţine;
• alocă cererea de bunuri acelor vânzători care le produc la cel mai mic cost;
• surplusul total este maximizat.
 Impozitarea
• Toate guvernele lumii percep taxe şi impozite pentru a-şi asigura veniturile necesare
funcţionării.
• Care categorie ar trebui să plătească acest impozit? Producătorii? Consumatorii? Pentru a
răspunde la aceste întrebări, trebuie să arătăm cine plăteşte impozitul atunci când acesta:
a) este plătit de producători; b) este plătit de consumatori.
Economiştii folosesc termenul de incidenţă a impozitării pentru a defini modul în care se
distribuie în realitate efectul impozitelor între participanţii de pe o anumită piaţă.
În funcţie de modul în care sunt percepute, impozitele pot fi grupate în două categorii mari:
în sumă fixă şi impozite ad valorem.
• Impozit in suma fixa - un impozit în sumă constantă pe unitatea de bun produs sau
consumat. Exemplu: impozitul pe benzină care este perceput ca o sumă fixă pe fiecare
litru sau impozitul pe ţigari, bautură etc.
• Impozit ad valorem se percepe pe valoarea bunului produs sau consumat. Exemplu: Taxa
pe valoarea adăugată este un exemplu de astfel de impozit.
Guvernul decide să perceapă acciza de la producător. Ca urmare, pentru fiecare litru de
benzină vândut, producătorul va plăti la administraţia financiară o sumă (T).
• Atunci când guvernul impune acciza asupra producătorilor de benzină, oferta acestora
scade: grafic oferta se deplasează în sus cu o mărime egală cu nivelul accizei (T). Această
deplasare reflectă faptul că preţul minim la care producătorii sunt dispuşi sa vândă fiecare
litru nu mai este costul marginal (reflectat în oferta iniţială Of), ci include şi acciza
(Of+T).
• Ca urmare a acestei reduceri a ofertei, noul preţ de echilibru va deveni Pc, iar noua
cantitate tranzactionată va fi Qt. Pretul Pc este noul preţ pe care cumpărătorii de benzină
vor trebui să îl achite pe litru. Din acest preţ producătorii trebuie să plătească o sumă T
guvernului; de aceea producătorilor le rămâne efectiv, pe litru, numai Pc-T=Pp.
Cu alte cuvinte, acciza plătită guvernului este acoperită de:
• a) o creştere a preţului plătit de consumator de la P* (cât era în absenţa taxei) la Pc;
• b) de o scădere a preţului reţinut de producător de la P* la Pp.
 Efectele accizei şi, în general, ale oricărui tip de impozit sunt:

• O scădere a cantităţii tranzacţionate (de la Q* la Qt). În plus, are loc o creştere a preţului plătit de
consumator şi o scădere a preţului reţinut de producător. Producătorii transferă asupra consumatorilor o parte
din acciză sub forma unei creşteri în preţ, dar această creştere nu este egală cu mărimea accizei. Atât
producătorii cât şi consumatorii plătesc efectiv o parte din acciză, chiar dacă impozitul este perceput numai
de la producători.
• O reducere a surplusului consumatorului (în exemplu nostru de la AEP* la AMPc). Bunăstarea
consumatorului scade pentru că plăteşte un preţ mai mare şi consumă mai puţine unităti de produs.
• O reducere a surplusului producătorului (de la P*EQ* la PpNQt). Surplusul producătorului scade deoarece
acesta reţine un preţ mai mic pe unitatea de produs şi vinde mai puţin.
• Transferă statului (Guvernului) o parte din surplusul consumatorului şi producătorului. (TxQt, adică aria
PcMNPp). Partea din aceast transfer suportată de consumatori sub forma unei creşteri de preţ este dată de aria
PcMRP*. Partea din venitul total suportată de producător sub forma unei scăderi în preţ este aria P*RMPp.)
• O reducere a bunăstării totale. În exemplul nostru surplusul total scade de la AEO (cât era în absenţa taxei) la
AMNO. Beneficiul marginal pentru consumator al ultimei unităţi tranzactionate (Qt) este mai mare decât
costul marginal al producerii ei. Prin urmare alocarea rezultată este ineficientă: există câştiguri care nu sunt
valorificate datorită introducerii acestui impozit. Pierderea de bunăstare datorată limitării schimbului mutual
avantajos este, aria PEN.
Accize percepute consumatorului

Accize percepute producătorului

• Atunci cand acciza este suportata de consumator cererea (şi nu oferta) este cea care
descreşte cu nivelul accizei. Această scădere reflectă faptul că preţul maxim pe care
consumatorii sunt dispuşi să îl plătească pe fiecare unitate este preţul initial minus nivelul
accizei.
• Scăderea cererii determină o scădere a preţului de echilibru, care devine Pp. Preţul pe
care consumatorii îl achită efectiv este însa Pp+T=Pc, adică acelaşi cu cel din exemplul
anterior. În concluzie, nu contează cui îi este destinat impozitul, efectele acestuia sunt
aceleaşi.
• Partea din impozit suportată de producător nu este însă în mod necesar egală cu cea
suportată de consumator. În anumite cazuri, producătorii pot transfera o parte mai mare
din taxă auspra consumatorilor. În altele consumatorii sunt cei care plătesc mai puţin, iar
producătorii mai mult.
 Concluzii

• incidenţa impozitelor (taxelor) nu depinde de categoria de agenţi economici

(consumatori, producători, angajatori, angajaţi) asupra căreia acestea sunt impuse
(de la care sunt colectate) în mod oficial;

• incidenţa impozitelor depinde de elasticitatea cererii şi, respectiv, a ofertei. Partea

cea mai inelastică a pieţei suportă cea mai mare parte a taxei;

• pierderea de bunăstare cauzată de impozitare, depinde şi ea de elasticitatea cererii

şi, respectiv, a ofertei.
 Subvenţiile

O subvenţie este opusul unui impozit. În cazul în care consumul sau producerea unui bun
sunt subvenţionate, guvernul plăteşte consumatorilor sau, respectiv, producătorilor fie o
anumită sumă de bani pe unitatea de produs (subvenţie pe cantitate) fie un procentaj din
valoarea bunurilor consumate sau produse (subvenţia ad valorem).
• Subvenţiile agricole sunt cea mai frecventă formă de subvenţionare. Aceste subvenţii
urmăresc teoretic să reducă volatilitatea preţurilor produselor agricole, să crească
veniturile fermierilor şi să facă produsele agricole naţionale mai competitive pe pieţele
internaţionale.
• Majoritatea ţărilor dezvoltate subvenţionează agricultura. În Japonia subvenţiile reprezintă
50% din valoarea producţiei agricole. Cu alte cuvinte, în Japonia, din fiecare yen câştigat
de fermieri din vânzarea produselor, 0.5 este plătit de către Guvern (în fapt, de
contribuabili). În Uniunea Europeană, subvenţiile reprezintă 35% din valoarea producţiei
agricole, iar în Statele Unite 25%.
Să presupunem că, în 2005, Ministerul Agriculturii acordă o subvenţie de S lei pe fiecare kilogram de carne de
pasăre viu vândut către abatoare de catre agricultori. Fară această subvenţie preţul de echilibru al unui
kilogram de carne de pasăre ar fi P*, iar cantitatea de echilibru Q*. Cu subvenţie, deoarece guvernul plăteşte
fiecărui agricultor S lei pe kilogram, curba ofertei de carne de pasăre translatează în jos (creşte) cu valoarea
subvenţiei. Cu alte cuvinte, agricultorii sunt dispuşi să vândă un kilogram de carne de pasăre la costul
marginal minus valoarea subvenţiei.

Efectul unei subvenţii acordată producătorului

Concluzii ca urmare a subvenţiei:
• Cantitatea vândută creşte la Qs, iar preţul plătit de consumatori scade la Pc. Producătorii încasează şi
subvenţia de la guvern, prin urmare preţul pe care ei îl primesc pentru fiecare kilogram de carne de pasăre
este de Pc+S=Pp, mai mare şi el decât preţul fără subvenţie.
• Atât producătorii cât şi consumatorii beneficiază de efectul subvenţiei: consumatorii consumă mai mult la
un preţ mai mic şi producătorii vând mai mult la un preţ mai mare. Prin urmare surplusul producătorului şi
surplusul consumatorului cresc. Surplusul producătorului creşte cu aria P*ESPp devenind OSPpp.
Surplusul consumatorului creşte şi el cu aria P*EVPc, devenind AVPc. Vă întrebaţi probabil cum se poate
ca ariile P*ESPp şi P*EVPc să aparţină atât surplusului consumatorului cât şi al producătorului? Aceste arii
reprezintă doar un mod de a măsura bunăstarea.
• Cu toate că atât producătorii cât şi consumatorii beneficiază de pe urma subvenţiei, totuşi bunăstarea
totala scade. De ce? Banii câştigaţi de producători şi consumatori sunt plătiţi de guvern (de fapt, de către
contribuabili). Guvernul plăteşte S*Qs, adică aria PpSVPc, producătorilor. Observaţi că nu tot acest
dreptunghi este transferat producătorilor şi consumatorilor de carne de pasare. O parte din el, şi anume
triunghiul SEV nu este transferat nimănui, şi reprezintă pierderea de bunăstare generată de subvenţie. Care
este sursa acestei pierderi? În figura se poate observa că, pentru orice kilogram de carne de pasăre produs
peste cantitatea Q, costul marginal al fiecărei unităti este mai mare decât beneficiul marginal pe care
consumatorii îl atribuie fiecăreia dintre aceste unităţi. De aceea, aceste unităţi nu ar fi trebuit niciodată
produse, pentru că valoarea atribuită lor de consumatori nu acoperă costul de producţie şi nu ar fi fost
niciodată consumate dacă nu ar fi fost subvenţia. Producerea lor reprezintă o risipă de resurse. Suma
transferată de guvern trebuie scăzută din calculul bunăstării totale, deoarece reprezintă doar un transfer şi
nu o creştere de bunăstare.
• Ceea ce rămâne este surplusul total iniţial (ariile AEP* şi PEO) minus pierderea de
bunăstare (aria SEV). Cu alte cuvinte subvenţia a redus bunăstarea totală a societăţii.
Valoarea subvenţiei pentru contribuabilii care o plătesc reprezintă mai puţin decât creşterea
de bunăstare a producătorilor şi consumatorilor.
• Subvenţiile generează şi alte tipuri de probleme. O subvenţie acordată, să zicem, de
guvernul ungar producătorilor de carne de pui va afecta negativ producătorii români pentru
că producătorii unguri vor putea vinde puiul pe piaţa românească sub cost.
• Deşi subvenţia este practic un cadou făcut din banii contribuabililor unguri consumatorilor
români, totuşi guvernul român se va simţi obligat să protejeze producătorii autohtoni
oferind la rândul său subvenţii producătorilor români.
• Subvenţiile pot produce o escaladare a subvenţionării agriculturii, ceea ce ar duce la
ineficienţă pe scară largă şi ar genera o risipă de resurse.
• În ultimile decenii subvenţiile au devenit poate cel mai important obstacol în calea
comerţului liber, înlăturarea lor fiind extrem de dificilă din punct de vedere politic, atât pe
plan intern cât şi internaţional. Aceasta înseamnă că, pe lânga resursele risipite pentru
finanţarea lor, ţările mai suferă un alt tip de pierdere: renunţă la câştigurile generate de
comerţul liber şi specializarea conform avantajului comparativ.
 Taxele vamale
Efectele taxelor vamale când nu există industrie autohtonă
Să prespunem că Statele Unite, o piaţă mondială importantă, impun o taxă vamală T, în valoare absolută pe
unitate de produs, pe camerele digitale introduse în ţară. Să presupunem că toate camerele digitale cumpărate
de americani sunt produse în afara ţării.
• În acest caz, oferta se deplasează în sus, vertical, cu nivelul taxei T (scade). Noul preţ şi cantitate de
echilibrul sunt Qt şi Pt.
• Surplusul consumatorului scade cu P*EMPt, noul surplus fiind măsurat de aria PtMA.
• Surplusul producătorului nu va fi de această dată inclus în calculul bunăstării totale deoarece acesta este
obţinut de producătorii străini. Aria PtMNPt reprezintă veniturile guvernului american obţinute din această
taxă. Această arie este formată din transferul unei părţi a surplusului consumatorilor (PtERP*) şi a unei părţi
a surplusului producătorilor străini (P*RNPt).
• Ca şi în cazul impozitelor, taxa vamală este suportată atât de producătorii străini, cât şi de consumatorii
autohtoni. Care este efectul total asupra bunăstării naţionale? Consumatorii americani pierd P*EMPt din
surplusul lor, dar o parte din acest surplus, respectiv PtERP*, este transferat guvernului.
• Ceea ce nu este transferat, aria MER trebuie comparată cu câştigurile pe care guvernul le obţine de la
producătorii străini, P*RNPt. A priori, nu putem spune care din aceste arii este mai mare.
• Dacă MER< P*RNPt, atunci taxa vamală creşte bunăstarea naţională (în detrimentul bunăstarii ţării exportatoare).
• Dacă însă MER> P*RNPt, atunci bunăstarea naţională scade.
În general, cu cât oferta este mai inelastică decât cererea, cu atât mai probabil este ca tariful să crească bunăstarea totală şi
invers.
Efectul unei taxe vamale când nu există industrie autohtonă (piata mare)
Efectul unei taxe vamale când nu există industrie autohtonă (piaţă mică)
Caz cu totul diferit îl reprezintă ţările ale căror pieţe nu constituie o parte importantă a
pietei mondiale (ţări mici). Cantitatea importată de aceastea fiind relativ mică, ele nu pot
influenţa preţul mondial. Aceste ţări cumpără toată cantitatea importată la preţul mondial
de echilibru, Pm. Curba ofertei pe astfel de pieţe mici, ca România, este orizontală la
nivelul preţului mondial.
Să presupunem acum că guvernul României
introduce o taxă vamală pe camerele digitale. Preţul
la care consumatorii români achiţionează camerele
digitale după introducerea tarifului devine Pi. Aşa
cum se poate observa din figura, pierderea din
surplusul consumatorului, PiMRPt este întotdeauna
mai mare decât veniturile vamale colectate de la
producătorii străini, adică aria PiMNPt. Pentru
pieţele mici ca România şi în absenţa industriei
autohtone, tarifele vamale duc întotdeauna la o
pierdere de bunăstare. Motivul pentru care aceste
măsuri de politică comercială sunt adoptate se
datorează faptului că, deseori, guvernul urmăreşte
alte obiective decât maximizarea bunăstarii totale.
 Efectele taxelor vamale când există industrie autohtonă
• Ce se întâmplă însă atunci când produsele asupra cărora sunt percepute taxe vamale sunt
fabricate şi de către producători autohtoni? Să analizăm de exemplu cazul taxelor vamale
percepute în România pe autoturismelor importate.
• Oferta mondială este orizontală la preţul mondial (Pm). Oferta naţională are forma obişnuită. Să presupunem
că maşinile importate sunt identice cu cele fabricate autohton şi, iniţial, nu există taxe vamale. Prin urmare,
nici un consumator nu va plăti mai mult de Pm pe o maşină autohtonă, deoarece cu aceşti bani poate
cumpăra o maşină din import. În consecinţă, toate maşinile se vând la preţul de echilibru Pm şi Q* maşini
sunt cumpărate. Dintre acestea, Qn sunt produse de producătorii naţionali, iar (Q*-Qn) sunt importate.
Surplusul consumatorului este AEPm, iar surplusul producătorilor naţionali este PmFB.
Să presupunem acum că Guvernul introduce o taxă vamală T aplicată maşinilor din import. În această situaţie:
• Oferta mondială devine Of+T, noul preţ de echilibriu Pm+T, iar noua cantitate de echilibru Q’. Efectul taxei
vamale este acela că preţul maşinilor pentru cumpărătorii români creşte, iar cantitatea de maşini cumpărată
scade.
• Prin urmare, surplusul consumatorului scade cu aria Pm’E’EPm şi devine AE’Pm’. Numărul maşinilor
importate scade iar numărul celor vândute de producătorii naţionali creşte la Qn’.
• Surplusul producătorilor autohtoni creşte cu aria Pm’GFPm, devenind aria Pm’GB. Guvernul încasează aria
haşurată din mijloc, (Q’-Qn’)*T, sub forma veniturilor din taxă.
• Deşi guvernul câştigă venituri, iar producătorii naţionali au şi ei de câştigat, totuşi bunăstarea totală scade.
Cele două triunghiuri negre de pe laterala veniturilor guvernului reprezintă pierderile de bunăstare.
Consumatorii pierd mai mult decât câştigă guvernul şi producătorii autohtoni.
• Deşi au ca efect reducerea bunăstării generale, taxele vamale de acest gen sunt folosite frecvent, pe motiv de
protejare a industriilor autohtone. Anumite industrii au foarte mult de câştigat din protecţionismul tarifar şi
se constituie în grupuri de influenţă extrem de puternice în favoarea acestuia.
Va multumesc pentru atentie!
Economie - Curs 6

AGENTII ECONOMICI IN ECONOMIA DE PIATA

- Firma: tipologie, caracteristicile si functiile firmei;

- Dimensiunea firmei;
- Factorii de productie: elemente generale;
- Combinarea prodfactorilor. Functiile de productie;
- Optimul producatorului;
- Productivitatea factorilor de productie.

1
 Întreprinzătorul (antreprenorul)

Initiatorul unei afaceri, cel care realizeaza combinatii (tehnologii) noi, produse noi,
descopera noi debusee, noi resurse sau surse de materii prime, realizeaza o noua
organizare a productiei.

- Reformeaza / revolutioneaza productia (activitatea).

Unitate economica, firma, intreprindere

• Asociere sub o conducere unica a diferiti prodfactori pentru un anumit scop lucrativ,
intr-o organizatie distincta si independent;
• Rezultat al diviziunii sociale;
• Veriga de baza a activitatii economice;
• Unitate fizica si juridica.

2
 Notiuni introductive

• Orice activitate economica are ca la baza acoperirea unei trebuinte. Aceste trebuinte se
gasesc intr-o transformare permanenta.
• Fiecare agent economic indiferent de forma de organizare doreste obtinerea de profit.
• Acesta poate fi realizat doar prin identificarea nevoilor care pot fi satisfacute prin
intermediul produselor pe care acesta are posibilitatea de a le produce utilizand cat mai
eficient resursele de care dispune.
• Firma este considerata a fi – in acceptiune juridica – un atribut prin care se identifica un
agent economic, constand in utilizarea unei denumiri care va fi folosita de acesta in
toate tranzactiile care au ca obiect activitatiile sale.
• Exista o diferentiere mai recenta care se face intre firma individuala (persoana fizica
autorizata) si firma sociala (societatile comerciale).

3
 Tipologia firmelor
Firma de afaceri este alcatuita dintr-un grup de persoane care sunt organizate potrivit unor cerinte
juridice (Legea societatilor comerciale nr.31/1990), economice, tehnologice si manageriale, care are
ca scop desfasurarea unor activitati economice in scopul obtinerii de profit.

Forme de societati comerciale:

• Societate in nume colectiv (S.N.C.)
• Societate in comandita simpla (S.C.S.)
• Societate pe actiuni (S.A.)
• Societate in comandita pe actiuni (S.C.A.)
• Societete cu raspundere limitata (S.R.L.)

Orice societate comerciala care doreste sa functioneze in Romania trebuie sa organizeze intr-una din
formele mentionate mai sus.
4
 Criterii de clasificare a societatilor
1. Dupa prevalenta factorului subiectiv asupra celui obiectiv, avem:
• Societati de persoane (S.N.C.)
• Numar redus de asociati
• Aportul la capital poate fi si in creante
• Societati de capitaluri (S.A.)
• Numar de actionari nelimitat de lege
• Aportul la capital nu poate fi si in creante
• Societati intermediare (toate celelalte).
2. Dupa structura capitalului social:
• societati pe actiuni (S.A. si S.C.A.)
• societati cu parti de interes (S.N.C. si S.C.S.)
• societati cu parti sociale (S.R.L.)

5
 Criterii de incadrare a societatilor la nivel global

1. Dupa criteriul de ramura:

• Sectorul primar (agricultura, silvicultura, industrie miniera);
• Sectorul secundar (industrii prelucratoare: metalurgie, siderurgie, constructii
de masini, electrice etc si constructii);
• Sectorul tertiar (transport, comert, servicii financiar-bancare, publicitate);
• Sectorul cuaternar ( cercetare, servicii tehnologice).

2. Dupa criteriul institutional – agentul economic reprezinta o unitate

institutionala cu autonomie de decizie in exercitarea functiilor sale (capital public,
privat, mixt).

6
 Caracteristicile firmelor de afaceri

• actioneaza intr-un spatiu geografic delimitat, in care au loc activitati economice

ce presupun producerea de bunuri tangibile sau intangibile destinate unor
trebuinte umane;
• apartin unui segment de piata unde desfasoara tranzactii economice;
• dispun de centre de decizie proprie in care este stabilit: modul de alocare a
resurselor, limitele de fixare a preturilor, distributia veniturilor;
• semneaza acorduri de colaborare (contracte) cu diversi colaboratori, sa cumpere
sau sa vanda produse/servicii la o anumita valoare si la un anumit termen de
incasare/plata;
• este entitate sociala - deoarece desfasoara 3 activitati diferite: de cumparare de
bunuri necesare desfasurarii activitatii, de prelucrare sau transformare si de
vanzare a bunurilor sau serviciilor proprii;
• este entitate rationala – activitatea pe care o desfasoara are un scop bine definit;
7
 Functiile firmei
• Functia de cercetare – dezvoltare – se ocupa cu activitatea de studiere, concepere si elaborare permitand
firmei sa se ocupe de actiuni legate de viitor in domeniul tehnic, tehnologic si organizatoric (cercetare,
proiectare, pregatire tehnologica, realizare prototipuri, dezvoltare capacitate de productie etc.);
• Functia de productie – se ocupa de activitatea principala a firmei acea de a crea valoare prin folosirea
tuturor factorilor de productie (presupune lucrari de prelucrare, transformare si realizare a produselor
finite);
• Functia comerciala – are in vedere activitatea de aprovizionare si vanzare care se realizeaza prin
intermediul pietei, intervenind atat in aval cat si in amonte (selectarea furnizorilor si identificarea
clientilor);
• Functia financiar – contabila – prin intermediul celor doua componente se ocupa de obtinerea si alocarea
rationala si eficienta a fondurilor (activitatea financiara) si inregistrarea si evidentierea clara, corecta si
completa a operatiunilor care cuprind tranzactii economice pe care firma le-a derulat;
• Functia de personal – salarizare – se ocupa cu evidenta resursei umane (a angajatilor), organizarea de
concursuri pentru noi angajari, instruire si promovare pe de-o parte (activitatea de personal), iar pe de alta
parte de calcularea salariilor si a tuturor drepturilor de natura salariala precum si calcularea si retinerea la
sursa a contributiilor sociale si a impozitului pe venituri din salarii sau assimilate salariilor datorat de catre
firma (activitatea de salarizare);
• Functia de management – cuprinde activitati de conducere a firmei si de reprezentare facilitand
participarea la intruniri care au ca scop mentinerea de contacte cu partenerii de afaceri, participarea la
targuri, expozitii si promovari de produse, asigurarea unei imagini favorabile a firmei (pe piata, la nivelul
unor organisme economice sau administrative ale statului, asociatii non-profit etc.).
8
 Dimensiunea firmei
• La intrebarea: Care este dimensiunea firmei care sa ofere desfasurarea activitatii cu riscuri
minime si profit convenabil?, este greu de raspuns.
• Din analiza contextului economic dat de economia contemporana, se observa ca a crescut
numarul si importanta firmelor mici.
• Firma mica si mijlocie se defineste la modul general, astfel:
• capitalul social este detinut de o singura persoana, sau de un numar restrans de persoane;
• aria in care isi desfasoara activitatea este, in principal, locala;
• volumul activitatii pe care-l desfasoara nu este dominant in ramura de activitate;
• in general managerul este si proprietarul afacerii;
• numarul de angajati este mai mic de 250 de pers. (exceptie SUA unde numarul maxim in unele domenii
este 1500 pers. si UE unde in anumite tari este 500 pers.);
• Incasarile anuale se incadreaza sub limita de 75 mil. euro in UE iar in SUA de 17 mil. USD in constructii si
de 1 mil. USD in agricultura.
• Firma mare poate lua forma corporatiilor si parteneriatelor si apare de regula in urma fuziunii
firmelor mici si mijlocii (fuziune pe orizontala =din aceeasi industre; fuziune pe verticala =
activitatea desfasurata in diferite etape ale aceleiasi productii; fuziune conglomerate = firme cu
activitati distincte in domenii diferite).
9
 Avantaje si dezavantaje firme mici si mijlocii:

Avantaje:
• sunt mai mobile, putandu-se adapta mai usor, cererii de pe piata (profilul de activitate
se poate schimba mult mai usor);
• sunt puncte de pornire pentru produse noi sau servicii, experienta dobandita
permitand dezvoltarea sau restrangerea activitatii;
• sunt uneori protejate si incurajate in dezvoltarea lor de sistemele legislative din
tarile dezvoltate.
Dezavantaje:
• existenta unor bariere de intrare pe anumite piete;
• imposibilitatea de a folosi sume mari pentru reclama, publicitate, studiul pietei,
dimensionarea optima a productiei etc.;
• accesul la credite este ingreunat (exp. in Franta si Germania se acorda pe termen
lung credite cu dobanda preferentiala in scopul stimularii iar pe termen scurt cu
dobanzi mult mai mari decat celorlalte companii). 10
 Cadru legal in Romania intreprinderi mici si mijlocii
In Romania conform reglementarilor prevazute in legea nr. 346/2004 avem specificat ce intra in categoria
IMM:
• microintreprinderi: acele intreprinderi care au de la 0 pana la 9 salariati (inclusiv) si cel putin unul dintre
indicatorii „cifra de afaceri anuala neta”, respectiv „active totale”, este mai mic decat plafonul de 2
milioane de euro (inclusiv) echivalent in lei.
• intreprinderi mici: acele intreprinderi care au intre 10 si 49 de salariati (inclusiv) si cel putin unul dintre
indicatorii „cifra de afaceri anuala neta”, respectiv „active totale”, se incadreaza in plafonul de cel mult 10
milioane de euro (inclusiv) echivalent in lei.
• Intreprinde mijlocii: cele care au intre 50 si 249 de salariati (inclusiv) si cel putin unul dintre indicatorii
„cifra de afaceri anuala neta”, respectiv „active totale”, se incadreaza in plafonul de cel mult 50 milioane de
euro (inclusiv) echivalent in lei pentru cifra de afaceri anuala neta si respectiv in plafonul de cel mult 43
milioane euro (inclusiv) pentru activele totale.

Societatea isi va pierde calitatea de intreprindere mica, mijlocie sau microintreprindere daca
are loc depasirea plafoanelor in doua exercitii financiare consecutive.
11
 Cadru legal in Romania intreprinderi mari

Criteriile pentru marii contribuabili sunt:

- volumul obligatiilor bugetare datorate, pondere 40%;
- volumul veniturilor din exploatare, pondere 30%;
- volumul cheltuielilor cu personalul, pondere 15%;
- volumul activelor imobilizate, pondere 15%.

Prin exceptie, este inclusa in aceasta categorie o firma nou infiintata care face o
declaratie pe proprie raspundere ca va realiza investitii a caror valoare in lei sa fie
echivalentul a minimum 10 milioane euro.

12
 Avantaje si dezavantaje firme mari:
Avantaje:
• capital social mare care permite desfasurarea unor afaceri de mari dimensiuni;
• posibilitatea de marire a capitalul social mult mai rapida, prin emisiunea si vanzarea de actiuni;
• pot garanta mult mai usor creditul sau imprumutul contractat, datorita dimensiunii lor, iar
corporatiile pot emite obligatiuni;
• accesul la credite poate fi garantat cu patrimonial cat si cu renumele de care se bucura ca firma
mare;
• activitatea pe care o desfasoara se va intinde pe perioade mari de timp, beneficiind astfel de retea
stabila de furnizori, imagine stabile pe piata, client stabili etc.;
• dobanda platita pentru creditele contractate se recupereaza mai usor, deoarece este inclusa in
pretul de vanzare a mai multor produse;
• isi permit sa investeasca in cercetare – dezvoltare ca urmare a fondurilor de care dispun;
• nevoia de securitate si nevoia de informare este mult mai usor satisfacuta, datorita posibilitatilor
create si dezvoltate prin structura proprie;
• isi permite mult mai usor sa-si creeze retele de distributie proprii si sa efectueze cheltuieli legate de
desfacere (design ambalaj, testare, reclama, distribuirea de esantioane etc.).
13
 Dezavantaje firme mari

• Uneori deciziile sunt greu de luat - chiar daca proprietarii au acelasi scop, de a creste
profiturile obtinute din afacere, de multe ori solutia este diferita, si de aceea deciziile
sunt greu de luat. Acest lucru poate fi periculos, deoarece în afaceri se spune ca lipsa
unei decizii poate aduce prejudicii mai mari decât o decizie proasta. Pe de alta parte
punctele de vedere diferite pot fi un motor al progresului, însa nu este intodeauna
valabil.
• Trebuie sa împarti profitul si cu altii – iar uneori aceasta nu este motivant;
• Schimbarile de crestere (extindere) sau de miscorare a activitatii nu pot fi demarate
rapid, datorita pe de-o parte a reorganizarii productiei dar si datorita numarului de
angajati;
• Uneori sunt greu de controlat datorita structurilor de organizare greoaie sau lente;

14
 Factorii de producție
• Factorii de productie – cuprind toate elementele care sunt necesare pentru realizarea
procesului de producție, acestia fiind considerati resurse pentru firma.
• Combinarea factorilor de producție se face în vederea obținerii de rezultate
economice.

• Factorii de producție (prod-factorii):

• Munca
• Natura
• Capitalul
• Informația
15
 Combinarea prod-factorilor
• Factorii de productie (prod-factorii) – ansamblul elementelor si conditiilor necesare oricarui
proces de fabricatie, pentru ca acesta sa se desfasoare conform scopurilor agentului economic.
Acestia sunt considerati resurse (intrari), indicatori de efort care procesate in sistem (mediul
intern firmei) determina iesiri (rezultate sau efecte).
• Combinarea prod-factorilor – modalitate de alaturare cantitativa, structural-functionala si
calitativa a cel putin 2 factori, in scopul obtinerii de bunuri, al maximizarii efectelor obtinute si
al minimizarii efortului facut de utilizator.
• Combinarea prod-factorilor este privita si ca problema de alegere si decizie – respectiv ia in
considerare raritatea resurselor si posibilitatile reale de utilizare a unor prod-factori.
• Combinarea prod-factorilor trebuie sa respecte anumite conditii:
• Adaptabilitatea – capacitatea de prod-factorilor de a dobandi o structura care sa concorde cu mediul;
• Complementaritatea – conform insusirii lor prod-factori au capacitatea de a complete sau intregii
aportul altor factori;
• Substituibilitatea – capacitatea de inlocuire a unui prod-factor cu unul sau mai multi sau cu parti ale
acestora, pentru functionarea intregului;
16
 • Functionalitatea – capacitatea prod-factorilor de a corespunde necesitatii si utilitatii pentru
care au fost creati (desfasurarea unor procese, activtati etc.);
• Divizibilitatea – capacitatea prod-factorilor de a se imparti sau separa in parti componente
pentru a se putea transmite spre prelucrare doar a unor parti componente cerute;
• Mobilitatea – capacitatea prod-factorilor de a putea fi mutati sau realocati dintr-o locatie
spre o alta locatie in functie de necesitate.
• Datorita multitudinii de activitati existente in economie (pe care le poate desfasura un agent
economic) si datorita formelor diferite pe care le pot imbraca prod-factorii putem spune ca orice
combinare a prod-factorilor va lua in considerare si anumite criterii de rationalitate economica
specifice.
• Astfel functia de productie va duce la numeroase forme de alaturare a prod-factorilor in functie
de specificul activitatii agentului economic.
• Astfel functiile de productie existente intr-o intreprindere depind de gradul de divizibilitate a
prod-factorilor, acestea impartindu-se in doua mari forme:
• Functii de productie continue: clasice (cu randament crescator al factorilor pe prima portiune si
descrescator pe a doua portiune) si neoclasice (cu randament descrescator al factorilor);
• Functii de productie necontinue sau discontinue (cu factori nedivizibili si nesubstituibili).
17
1. Munca – exercitarea de catre om a unei actiuni de transformare a factorilor materiali ai productiei cu
scopul obtinerii de bunuri si servicii. Este considerate a fii un factor primar si activ al productiei deoarece
permite inzestrarea cu bunuri de capital necesare desfasurarii activitatii. Prin intermediul “muncii” se asigura
contactul direct dintre oameni care permite realizarea comunicarii in cadrul diviziunii muncii si este in acelasi
timp si mijlocul economic de satisfacere a nevoilor individuale si generale. Eficienta utilizarii muncii
(productivitatea muncii) depinde de calitatea capitalului uman implicat si de performantele capitalului
tehnic. Consumul factorului de productie “munca” se poate determina atat fizic (ca timp de munca necesar
pentru realizarea unui bun) cat si valoric (ca suma cheltuielilor facute de un agent economic pentru angajare).

Tendinte in evolutia factorul de productie – Munca

• Utilizarea tot mai redusa (in scadere) a proceselor care necesita munca manuala;
• Folosirea tot mai frecventa a proceselor automatizate sau semiautomatizate;
• Rationalizarea si economisirea timpului de munca si implicit a factorului uman pentru cresterea
productivitatii;
• Sporirea proceselor care fac apel tot mai mult la abilitati intelectuale si de creativitate.
18
2. Natura – factor de productie care cuprinde urmatoarele elemente: solul, subsolul,
relieful, hidrografia si clima.
• Principalul element constitutiv al acestui prodfactor este pamantul care are anumite
proprietati: este nesubstituibil, nereproductibil, limitat ca intindere si imobil.
• Consumul factorului natural se cuantifica numai valoric prin suma necesara pentru
obtinerea, utilizarea, cumpararea sau arendarea lui.
3. Capitalul – totalitatea bunurilor eterogene si reproductibile create prin munca si
folosite pentru realizarea altor bunuri si servicii destinate vanzarii pe piata.
• Exista mai multi termeni legati de notiunea de capital:
• Capital tehnic – factor de productie derivat reprezentat de bunuri de capital;
• Capital in functiune – acel capital folosit ca factor de productie in circuitul economic care cuprinde:
etapa de transformare a capitalului lichid in capital real productiv (prin cumpararea de bunuri de pe
piata); etapa de folosire productiva a capitalului real; etapa de transformare a acestuia avand ca
rezultat realizarea produselor finite.
• Rotatia capitalului – posibilitatea de transformare a acestuia din bani – bunuri – bani;
• Viteza de rotatie – timpul necesar trecerii unui bun sau complex de bunuri prin toate stadiile
aprovizionare, prelucrare si vanzare.
19
1. Dupa modul in care se consuma capitalul tehnic se studiaza prin intermediul a doua categorii:
capital fix si capital circulant.
A. Capitalul fix – acea parte a capitalului real formata din bunuri de folosinta indelungata,
caracterizate prin:
• Participare la mai multe cicluri de productie;
• Consumare treptata si inlocuire dupa un anumit timp de utilizare (datorita uzurii – fenomen de depreciere
progresiva si cumulativa a caracteristicilor tehnice, functionale si economice ale acestor bunuri de capital,
ajungandu-se la scoaterea lor din functiune);
In categoria capitalului fix include urmatoarele bunuri: cladiri si orice alte constructii, utilaje,
echipamente, instalatii, mijloace de transport etc.
Uzura poate fi:
- Uzura fizica – determinata ca urmare a folosirii in timp a elementelor de capital fix si de actiunea
factorilor naturali care determina imbatranirea sau deteriorarea. Procesul prin care se recupereaza
treptat valoarea mijloacelor fixe utilizate in procesul de productie poarta numele de amortizare.
Marimea amortizata in decursul unei perioade (trim., an) poarta denumirea de amortizare cumulata
sau amortisment. Necesitatea si scopul pentru care se calculeaza amortizarea este pentru a se
include treptat pe cheltuiala (esalonat) valoarea de intrare a mijloacelor fixe (pentru asigurarea
sumelor necesare inlocuirii lor). 20
 - Uzura morala (involuntara) – este determinata de anumite aspecte care tin de progresul tehnic
si de piata, respectiv de aparitia de mijloace fixe noi sau cu caracteristici tehnice, functionale
sau economice superioare celor existente.
Exista uzura morala:
• de gradul I – atunci cand pe piata exista bunuri similare (cu cele deja existente la agentul economic) din punct
de vedere al randamentului, dar mai ieftine;
• de gradul II – atunci cand pe piata exista bunuri similare calor detinute de firma dar cu un randament superior.
B. Capitalul circulant – acea parte a capitalului real care participa si se consuma intr-un singur
ciclu de productie (materii prime, materiale auxiliare, materiale consumabile, semifabricate etc.), iar
pentru un nou ciclu este necesar inlocuirea lui.

4. Informatia – este o resursa care poate fi folosita in diverse domenii tehnic, economic, psiho-
social care este considerata a fi factor de productie deoarece prin intermediul cunoasterii avem acces
la informatii care ne permit luarea de decizii. Astazi informatia permite agentului economic sa
introduca in activitatea pe care o desfasoara schimbari care sa-l influenteze pozitiv: elemente de
inovare, posibilitati de crestere a calitatii, competitivitatii, eficientei, in diverse activitati pe care le
desfasoara: aprovizionare, desfacere, productie etc.
21
• Pe langa cei 4 prod-factori enumerati anterior se adauga si tehnica plus managementul
si abilitatea intreprinzatorului (conducatorului).
5. Tehnica este considerata a fi un prodfactor activ deoarece face referire la resursa
tehnologica si operationala de care dispune o organizatie si cuprinde: brevete, licente,
proiecte si programe. Se considera ca utilizarea tehnicii avansate faciliteaza progresul
care permite dezvoltarea laturii creative a omului.

6. Managementul si abilitatea intreprinzatorului – sunt elemente care sunt considerate

a fi de baza intr-o organizatie, putand sa asigure succesul sau esecul organizatiei.
Fara aceasta functie in conditiile economiei de piata nu se poate vorbi nici despre evolutie
cantitativa a factorilor de productie, nici despre calitativ – structurala.
Se poate spune ca sistemul economic functioneaza bine atunci cand toti factorii de
productie sunt repartizati si utilizati rational, el accentuand rolul mecanismelor pietei
(libera initiativa, concurenta, independenta, capacitate de autoreglare).
22
 Clasificare prod-factori
1. Dupa origine avem prod-factori:
•Primari (proveniti din natura)
•Intermediari (rezultati din procesele de productie).
2. Dupa tipul actiunii factorilor de productie:
•Directi (contribuie la obtinerea de rezultate economice: materiile prime);
•Indirecti (contributia lor se vede prin intermediul altora: progresul tehnic prin mijloacele de productie).
3. Dupa capacitatea de divizare a factorilor de productie:
•Factori divizibili (apa, energia etc)
•Factori indivizibili (utilajele si instalatiile).
4. Dupa posibilitatea de inlocuire a factorilor de productie:
•Substituibili (care se pot inlocui: capitalul si munca etc.);
•Nesubstituibili (energia electrica pentru functionarea unor aparate).
5. Dupa modalitatea de participare la procesele de productie:
•Integral consumabili (materii prime, energia electrica etc.);
•Partial consumabili (utilaje, cladiri).
23
 Funcția de producție

Funcția de producție redă cantitatea maximă pe care o întreprindere poate să o producă cu diferite
combinații de prod-factori, în condiții tehnico-organizatorice date.

• Funcția de producție pentru doi factori de producție, în condiții tehnologice date:

Q = f(L,K),
Aceasta functie de productie masoara eficienta relativa a prod-factorilor, optiunile pentru
substitutie si aportul fiecaruia factor de productie implicat in realizarea rezultatelor (iesirilor).
Unde:
Q = output-ul/producția; L = munca, K = capitalul;
Functia data se considera omogena de gradul n daca:
f(rL, rK) = rn ∙ f(L, K)
Unde:
n – constanta si r – un numar real pozitiv.
24
 Funcția globala de producție de tip Cobb-Douglas
𝑄 = 𝐴 ∙ 𝐿𝛼 ∙ 𝐾𝛽
Unde: Q – productia; A – coeficient de concordanta/proportionalitate intre factorii de productie
(A>0); L – munca; K – capital fix.
• α – coeficientul de elasticitate a producției în raport cu factorul muncă;
Δ%𝑄 Δ𝑄/𝑄
α= =
Δ%𝐿 Δ𝐿/𝐿
• β – coeficientul de elasticitate a producției în raport cu factorul capital;
Δ%𝑄 Δ𝑄/𝑄
β= =
Δ%𝐾 Δ𝐾/𝐾
Coeficientii α si β (parametrii pozitivi) arata cu cate procente creste productia atunci cand factorul
implicat (L sau K) sporeste cu 1%.
Cunoscand relatiile: Q = f(L,K) si f(rL, rK) = rn ∙ f(L,K) si inlocuind in functia Cobb-Douglas
avem: Q(rl, rK) = 𝐴 ∙ r𝛼𝐿𝛼 ∙ r𝛽𝐾𝛽 = r𝛼+𝛽 Q(L,K),
Rezulta: - daca 𝛼+𝛽 = 1, avem randamente de scara descrescatoare;
- daca 𝛼+𝛽 < 1, avem randamente de scara crescatoare;
- 0 < 𝛼+𝛽 < 1, avem randamente de scara descrescatoare.
25
 Randamentele de scara
Economiile de scară și dezeconomiile de scară se referă la proprietatea economică a producției care afectează
costurile, atunci când cantitatea tuturor factorilor de producție crește într-o anumită măsură. Dacă costurile cresc
proporțional, nu apar economii de scară; dacă costurile cresc într-un procent mai mare, apar dezeconomii de
scară; dacă costurile cresc într-o măsură mai mică, apar randamente pozitive.

Cresterea dimensiunii firmei poate spori profitabilitatea acesteia ca urmare a economiilor realizate in procesele de
aprovizionare, desfacere, transport, a economiilor tehnologice, de marketing, de publicitate etc. Dimpotriva, extinderea
dimensiunii firmei este limitata in conditiile unor randamente de scara descrescatoare, care conduc la cresteri de costuri si
pierderi de eficienta – asa-numitele dezeconomii de scara. Se explica, astfel, cauza faptului ca intr-o serie de domenii de
activitate unde posibilitatile realizarii economiilor de scara sunt in general limitate, predomina firmele mici si mijlocii.
26
 Perioadă scurtă și lungă de timp

Termen scurt:
• Interval de timp în care cantitatea din cel puțin un factor de producție rămâne
constantă;
• Acești factori de producție vor fi denumiți ficși.

Termen lung:
• Perioadă de timp necesară pentru ca toți factorii de producție să devină variabili.

27
 Productivitatea factorilor de producție

Producția pe termen scurt

• capitalul rămâne nemodificat, fix;
• munca este singurul factor de producție variabil;

Productivitatea medie

• Productivitatea medie a muncii reprezintă numărul de unități de bunuri ce revine

la o unitate de muncă.

𝑄
WML =
𝐿

28
 Productivitatea marginală

• Productivitatea marginală a muncii indică sporul de producție

înregistrat prin utilizarea unei unități suplimentare din factorul de
producție muncă.

Δ𝑄
WmgL =
Δ𝐿

29
Legătura dintre producție, productivitate medie și marginală

30
31
 Legătura dintre producție, productivitate medie și marginală

Observații:

• Dacă Wmg = 0, producția, Q, este maximă.

• Dacă Wmg > WM, productivitatea medie (WM) crește.
• Dacă Wmg < WM, productivitatea medie (WM) scade.
• Dacă Wmg = WM, productivitatea medie (WM) ia valoarea maximă.

32
 Legea randamentelor descrescătoare

• Pe măsură ce se utilizează unități suplimentare dintr-un factor de producție, se

atinge un anumit prag începând cu care sporul de producție devine din ce în ce mai
mic (Wmg scade).
o Pentru niveluri scăzute ale forței de muncă, productivitatea marginală crește
datorită specializării.
o Pentru niveluri ridicate ale forței de muncă, productivitatea marginală scade
din cauza ineficienței.

33
 Productia pe termen lung

Dreapta izocostului
• Ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pe care consumatorul le poate realiza cu
aceeaşi cheltuială formează izocostul producţiei.
CT = K x PK+L x PL

Unde: K şi L sunt cantităţile consumate din factorii de producţie (munca si capital)

• Daca impartim relatia de mai sus la PK, obtinem:

K=(- PL/ PK)L+CT/ PK

Unde: PL / PK = reprezinta panta izocostului.

34
Dreapta izocostului

Daca resursele producatorului cresc, dreapta

izocostului se va deplasa la dreapta (va creste);
in caz contrar va scadea (la stanga) 35
 Curba de izoproductie sau izocuanta
• Locul geometric al tuturor combinațiilor dintre diferite cantităţi din doi factori de
producţie care asigură acelaşi nivel al producţiei poartă numele de izocuantă (curbă de
izoproducție).
• Ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pentru care firma obţine aceeaşi
producţie se numeşte curba de izoproducţie sau izocuanta.

Panta izocuantei este rata marginala de substitutie tehnica (Rmgst) - preţul relativ la care un producător este
dispus să înlocuiască un factor de producţie cu altul astfel încât producţia să nu se modifice.
−Δ𝑄 PmgL
Rmgst = =
Δ𝐿 PmgK 36
 Optimul producătorului
Producția pe termen lung
• Ambii factori de producție (munca și capitalul) sunt variabili.
• In punctul de tangenţă dintre curba de izoproducţie şi izocuanta. In punctul de optim (E).
−Δ𝑄 WmgL P𝐿
→ panta curbei de izoproductie = panta izocostului → Rmgst = = =
Δ𝐿 WmgK P𝐾

37
 RISCURILE ECONOMICE

• Trăim într-o lume dominată de incertitudine, fiind confruntaţi zi de zi cu nevoia de a

face alegeri care ne pot influenţa viitorul pe direcţii nebănuite.
• Nimic nu e mai cert decât incertitudinea ce prevalează asupra consecinţelor oricărei
decizii şi activităţi economice.
• Orice întreprindere, orice acţiune, este supusă riscului unui eşec total sau parţial, aceasta
este însăşi natura vieţii economice într-o lume în care viitorul rămâne "marea
necunoscută". In acelaşi timp, riscul este – ca regulă generală - condiţia oricărui succes.
• Atunci când facem planuri pentru viitor nu avem de ales între diferite certitudini ci între
un spectru de posibilităţi (probabilităţi) pe care le estimăm.

• Incertitudinea exprimă o stare de nesiguranţă cu privire la viitor, nesiguranţă ce are

ca sursă fie caracterul obiectiv impredictibil al unui proces economic, fie caracterul
incomplet, aproximativ, al cunoştiinţelor (informaţiilor) existente la un moment dat.

38
• Riscul se poate caracteriza prin posibilitatea descrierii unei legi de
probabilitate pentru rezultatele scontate şi prin cunoaşterea acestei legi de
către agenţii economici. Din acest punct de vedere riscul ar reprezenta
incertitudinea "cuantificabilă".

• În realitate cele două noţiuni: risc şi incertitudine se întâlnesc combinate în

proporţii diferite.

• La modul cel mai general, riscul, aşa cum este definit în Dicţionarul
explicativ al limbii române, reprezintă "posibilitatea de a ajunge într-o
primejdie, de a avea... de suportat o pagubă". A risca înseamnă "a(-şi) pune
în primejdie viaţa, onoarea, etc.; a (se) expune unui pericol posibil", dar şi
"a participa la o acţiune nesigură".

39
 Trăsături definitorii aplicabile riscului economic

• riscul are în vedere o "posibilitate", o anumită situaţie care s-ar putea ivi, care poate
deveni în viitor o realitate sau nu (legătura cu factorul timp – viitorul – este evidentă).
• suportarea unei pagube ca urmare a apariţiei unui eveniment viitor (care a fost avut în
vedere sau nu), mai exact ca o materializare a consecinţelor manifestării sale.
În literatura economică riscurile economice sunt definite în moduri diferite:
• Ioan Popa riscul reprezintă "posibilitatea ca într-o tranzacţie să nu se înregistreze
profitul (câştigul) scontat sau să apară o pierdere, ca urmare a evoluţiei nefavorabile a
factorilor de care depind performanţele unui agent economic".
• Costin Kiriţescu riscurile economice reprezintă o "eventualitate a unui eveniment care
poate provoca pierderi unei entităţi sau economiei în general“
• dicţionar de management: "posibilitatea de apariţie a unor factori şi împrejurări mai
puţin cunoscuţi sau necunoscuţi, controlabili sau necontrolabili, cu acţiuni aleatoare,
care pot avea influenţe negative asupra rezultatelor unei activităţi economice".
40
Noţiunea de riscuri economice este una complexa si include:
(1) o idee de pericol sau de primejdie – este un factor de temut;
(2) o idee a costului strâns legată de precedenta – mărimea acestui cost se face în termeni
care arată gravitatea riscului;
(3) o idee de măsură posibilă a evenimentului şi care se exprimă în termeni care arată
frecvenţa;
(4) în sfârşit, o idee de prezentare deliberată a unui pericol determinat (oportunitate de eşec,
de insucces, de nereuşită) în vederea obţinerii unui avantaj.

41
 Trăsături generale – risc economic
• riscul este legat de lipsa totală sau parţială a unor informaţii (cunoştinţe), în special datorită
incertitudinii ce planează asupra viitorului;
• existenţa anumitor factori perturbatori, cunoscuţi sau nu, previzibili sau imprevizibili,
estimabili/măsurabili sau nu;
• posibilitatea (eventualitatea) ca aceşti factori să se manifeste în viitor într-o anumită direcţie
producând anumite consecinţe (riscul are în vedere acele direcţii care pot determina consecinţe
negative);
• în cazul în care aceştia se manifestă în mod sigur vor provoca schimbări ale condiţiilor iniţiale şi
vor influenţa rezultatele activităţii economice (în sensul nerealizării totale sau parţiale, absolute
sau relative, a obiectivelor urmărite);
• determină consecinţe patrimoniale pentru care partea prejudiciată nu poate trage la răspundere pe
nimeni;
• afectează cu intensităţi şi în forme mai mult sau mai puţin diferite atât indivizii cât şi orice
activitate economică la orice nivel, fiind o permanenţă a vieţii economico-sociale.
42
 Principalele forme de risc
• a) Risc al deprecierii inflaţioniste – atunci cand moneda de plata stabilită în cadrul unei
tranzacţii s-a depreciat din cauza inflaţiei suma încasată de vânzător reprezintă o putere de
cumpărare inferioară aceleia pe care respectiva monedă o avea la data încheierii
contractului. Diferenţa constituie o pierdere efectivă de substanţă economică.
• b) Risc al preţului - consecinţă a fluctuaţiei preţurilor în condiţiile în care plata preţului se
face ulterior negocierii acestuia. În ipoteza creşterii preţului unei mărfi în perioada dintre
momentul contractării şi acela al plăţii vânzătorul pierde diferenţa; în ipoteza inversă
pierde cumpărătorul.
• c) Riscuri contractuale - au în vedere posibilitatea ca anumite obligaţii contractuale
asumate de către parteneri să nu fie îndeplinite, parţial sau în totalitate, sau să fie
îndeplinite cu întârziere.
• d) Risc al convertibilităţii - constă în imposibilitatea, la un moment dat, a convertirii unei
valute în alta, din cauza anumitor obstacole neprevizibile, legale sau de fapt.
• e) Risc al transferului valutar - constă în imposibilitatea, la un moment dat, a transferului
unei sume în valută dintr-o ţară în alta, din cauza apariţiei anumitor obstacole legale sau de
fapt neprevăzute ( ca şi în cazul riscului convertibilităţii, şi riscul transferului valutar se
poate transforma în condiţii similare în risc valutar).
43
• f) Riscul valutar - are în vedere eventualitatea unei pierderi ca urmare - după caz - a
devalorizării sau deprecierii valutei de contract, respectiv a revalorizării sau reaprecierii
acestei valute, care s-ar produce în intervalul de timp dintre data încheierii contractului
sau acordului şi data încasării sau plăţii în valută. Pentru vânzător sau creditor, riscul
valutar constă în eventualitatea scăderii puterii de cumpărare a monedei în care este
exprimată creanţa, ca urmare fie a unui proces de depreciere, fie a unei devalorizări.
Pentru cumpărător sau debitor riscul valutar se materializează în ipoteza plăţii la scadenţă
a sumei datorate într-o valută a cărei putere de cumpărare a crescut pe pieţele valutare.

44
 Tipologia riscurilor

• Din punct de vedere al subiectului acţiunii factorilor de risc, vorbim de riscuri care
afectează:
a) persoane (deces, accidente, boală, etc.)
b) bunuri (furt, distrugere, etc.)
c) activitatea economică.

• Dacă se are în vedere activitatea economică la nivelul unui agent economic, riscurile pot fi:

a) riscuri interne, care ţin de activitatea economică propriu-zisă a agentului respectiv

(core business risks).
b) riscuri externe, care ţin de mediul în care îşi desfăşoară activitatea agentul economic
(environmental risks).

45
Riscurile interne au loc in raport cu funcţiile firmei, principalele categorii sunt legate de:
• aprovizionare-desfacere (contracte neîncheiate sau încheiate cu întârziere; imposibilitatea
asigurării resurselor necesare din punct de vedere cantitativ, calitativ şi/sau a oportunităţii;
îngustarea pieţei etc.);
• producţie/tehnologie (incompatibilitatea tehnologiilor proprii cu cele noi; folosirea unor
tehnologii depăşite tehnic şi/sau economic; "îmbătrânirea" produselor);
• cercetare-dezvoltare (nelansarea la timp a unor colaborări sau programe proprii în
domeniu; dezvoltarea unor teme şi direcţii de cercetare neconforme cu cerinţele pieţei;
neobţinerea unor rezultate concrete în urma derulării programelor de cercetare şi/sau
obţinerea lor cu întârziere şi/sau sub nivelul scontat);
• activitatea financiară (insuficienţa resurselor proprii, decalaje în timp între încasări şi plăţi
care nu pot fi acoperite din alte surse, imposibilitatea atragerii unor resurse externe firmei
etc.) ;
• gestiunea resurselor umane (grevă, incompetenţă);
• logistică (legate de comunicaţiile interne şi externe ale firmei).
46
Riscuri externe pot fi grupate în:
• riscuri politice - se referă la schimbările care pot modifica radical mediul social-economic în
care firma îşi desfăşoară activitatea. În relaţiile internaţionale o noţiune foarte frecvent
utilizată este cea de risc de ţară (country risk), care desemnează riscul politic într-o anumită
ţară şi este evaluat de instituţii specializate. O altă noţiune folosită este cea de riscuri
instituţionale; ele sunt întâlnite în perioadele de tranziţie când are loc un proces de
restructurare a sistemului instituţional, proces care aduce în sine incertitudine sporită.
• riscuri contractuale
• riscuri conjuncturale - se referă la schimbări ce apar în condiţiile pieţei, deci în afara sferei de
control a firmei respective (aici se includ în principal riscul de preţ şi riscul valutar).

In cadrul riscurilor externe se poate evidenţia în funcţie de aria de acţiune: un risc economic
general, determinat de factori care influenţează piaţa naţională în ansamblul său, şi un risc specific
ramurii de care aparţine firma respectivă. Totodată putem avea în vedere şi un risc internaţional.

47
• Din punctul de vedere al posibilităţilor de cunoaştere a modului de manifestare şi
efectelor lor, riscurile pot fi grupate în: riscuri cu consecinţe cunoscute cu certitudine;
riscuri cu consecinţe cunoscute, dar incerte, consecinţe care la rândul lor pot fi: limitate
sau nelimitate; riscuri cu consecinţe parţial cunoscute (cele cunoscute pot fi certe,
limitate sau nelimitate); riscuri cu consecinţe necunoscute.
• În funcţie de posibilitatea de apariţie putem vorbi de riscuri cu frecvenţă ridicată
(posibilitatea mare de apariţie), cu frecvenţa intermediară şi riscuri cu frecvenţă scăzută.
Dacă avem în vedere şi modul în care se modifică în timp sau spaţiu această frecvenţa
relativă de apariţie putem aprecia că există riscuri cu evoluţie ascendentă, riscuri în
diminuare şi riscuri constante. De asemenea, se poate vorbi de riscuri permanente (care
există şi se manifestă în orice moment şi în orice loc) şi riscuri aleatoare (care cuprinde
acele riscuri care apar şi se manifestă numai în anumite condiţii şi în special numai în
anumite perioade de timp).

48
Va multumesc pentru atentie!

49
Economie - Curs 7

PIATA SI TIPURILE DE PIATA

- Cadrul general al concurentei;

- Concurenta perfecta;
- Formarea pretului pe piata cu concurenta perfecta;
- Maximizarea profitului.

1
 Concurenţă - abordare teoretică

• Pieţele există ori de câte ori oamenii se întâlnesc spre a cumpăra şi vinde mărfurile şi
serviciile lor.
• Relaţiile dintre agenţii economici care acţionează pe aceeaşi piaţă cu scopul de a-şi realiza
propriile interese, sunt relaţii de concurenţă.

• Pentru a putea vorbi de concurenţă trebuie să plecăm de la următoarele premise:

o preţurile se formează liber pe piaţă;
o nici un agent economic nu trebuie să îngrădească libertatea de acţiune a altui agent
economic;
o fiecare agent economic trebuie să respecte legislaţia existentă - concurenţă loială, în
caz contrar putem vorbi de concurenţă neloială;
o pe piata exista numeroşi agenţi ai cererii şi ai ofertei.

2
• Una din cele mai importante elemente ale pietei si totodata trasatura esentiala a economiei
de piata este concurenta.

• Privita ca model de comportament al participantilor pe piata, concurenta este apreciata ca

fiind:
- proces de confruntare prin care se urmareste imbunatatirea situatiei;
- mod eficient de repartizare a resurselor, prin intermediul preturilor de pe piata;
- calea cea mai buna de satisfacere a intereselor tuturor;
- modalitate prin care producatorii sunt interesati permanent sa introduca progresul
tehnic si sa creasca productivitatea.

Concurenta nu este un concept exclusiv economic. Si in afara vietii economice o regasim,

aceasta fiind principala sursa de stimulare.

3
 Concurenţa

 rivalitate Are la baza:

 întrecere  problema cooperării
 competiţie
 concurs  câmp de acţiune specific
 joc
 luptă Condiţii:
 conflict
 raritate
 război
 libertate economică

4
• Privita ca rivalitate intre indivizi, concurenta apare intodeauna cand cel putin doua parti se
lupta pe ceva ce nu pot obtine cu toti (datorita raritatii).
• Concurenta presupune existenta rivalitatii in si prin activitatea economica pentru atingerea
unor obiective ce nu pot fi realizate de toti. Apar astfel grupuri rivale care doresc si cauta
sa obtina in acelasi timp o parte cat mai mare din ceva care este insuficient in raport cu
dorintele tuturor. Fiecare participant va cauta sa obtina cantitati cat mai mari din bunul
dorit in defavoarea celuilalt.
• Astfel a aparut necesitatea ca piata sa aiba un mecanism propriu care sa poata transmite
participantilor acceptarea si intelegerea unor “reguli” fundamentale ale jocului,
competitiei sau concursului (au aparut negocierile care fac confruntarile posibile si permit
acceptarea de conditii pentru ambele parti).
• Concurenta presupune si realizarea si mentinerea libertatii economice. Aceasta lasa
fiecaruia libertatea de a produce si a vinde ce doreste si in conditiile pe care acesta le
considera profitabile.

5
In teoria economica, concurenta apare definita tinandu-se cont de 3 elemente:
• Politici sau strategii comerciale ale firmelor – mijloace, modalitati sau initiative prin
care firmele incearca sa ocupe sau sa-si imbunatateasca pozitia pe piata;

• Structura de piata – numarul si puterea agentilor economici participanti, grad de

diferentiere a produsului, fluiditatea pietei, mobilitatea factorilor de productie etc. ;

• Proces sau mecanism economic – legaturile numeroase care se stabilesc intre

actiunile subiective ale agentilor economici si cadrul obiectiv in care acestia se
manifesta.

Fiind un mijloc de expansiune si de dominatie economica, concurenta permite pe de-o

parte existenta unor agenti economici care dispun de potential ridicat si astfel in conditii de
avantaj concurential sa-si sporeasca capacitatea de productie, oferta de marfuri, cucerirea
de piete noi, iar pe de alta parte subordonarea altor agenti economici in mod direct prin
nivelul achizitiilor pe care acestia le efecteaza.
6
Avantajele pe care le confera concurenţa:
• o bună alocare a resurselor - nevoile oamenilor sunt mai bine satisfăcute;
• stimularea progresului tehnic – achizitii de noi tehnologii si echipamente;
• cresterea eficientei economice – se asigura selectia participantilor;
• reducerea preturilor – ca urmare a existentei mai multor producatori, de aici
preocupari pentru reducerea costurilor si profituri mai mici;
• îmbunătăţirea calităţii bunurilor şi serviciilor oferite pe piaţă;
• egalizarea treptata si relativa a conditiilor de productie.
Economiştii vorbesc deseori despre «structura» unei pieţe. Prin aceasta ei înţeleg
numărul şi puterea cumpărătorilor şi a vânzătorilor.
In anumite sectoare de activitate ca de exemplu, producţia de ciocolată, trei sau patru
firme autohtone şi câţiva producători străini satisfac întreaga cerere care există pe
piaţă. In schimb pe piaţa titlurilor de valori sunt mulţi cumpărători şi vânzători.
7
 Instrumente ale luptei de concurenta
• Rivalitatea concurentiala se desfasoara din punct de vedere economic prin: pret, calitate,
“service” (reparatii sau servicii post garantie), combinatii ale acestora, sau prin alti
factori pe care cumparatorii ii apreciaza ca fiind importanti.
• Se considera ca in procesul concurential apar atat instrumente de natura economica cat
si cele de natura neeconomica sau extraeconomica.
Instrumente de natura Instrumente de natura extraeconomica – practici
economica – practici care care presupun:
presupun::
- Concurenta directa prin pret; Eludarea cadrului legislativ

- Concurenta indirecta prin pret; Presiuni morale

- Concurenta in afara pretului. Specularea unor situatii critice

Lansarea de informatii “dishonest"
Discreditarea firmelor rivale prin mijloace de publicitate

Spionaj economic,
Falsificarea produselor etc. 8
• Concurenta directa prin pret – pret de oferta diferit in functie de cantitatea ceruta.
Cresterea cantitatilor oferite/vandute determina costuri mai mici de productie si permite
coborarea pretului.
• Concurenta indirecta prin pret – vanzatorii ofera cumparatorilor anumite avantaje
care nu au legatura cu reducerea pretului dar au efecte similar:
• Facilitati la vanzare – vanzarea pe credit comercial, vanzarea in rate cu dobanzi mai reduse,
reduceri la plata transportului, sau transport si instalare gratuita, asistenta tehnica gratuita,
consultanta, pregatire personal pentru cumparatorii care sunt firme etc.;

• Facilitati post-vanzare – pe perioada de garantie, service, sau facilitati asociate: reparatii la

domiciliul clientului, transport gratuity in cazul imposibilitatii repararii la domiciliu etc.

• Facilitati generale – finantarea totala sau partiala a unor campanii promotionale realizate de
client, sustinerea unor campanii de reclama si publicitare de catre producatori si de care
beneficiaza si clientii;

9
• Concurenta in afara pretului – acele eforturi care au ca scop cresterea vanzarilor, intr-o
alta maniera decat prin pret sau facilitati directe. Aceste practice sunt intalnite in
intreprinderile existente in tarile dezvoltate.
Aceasta presupune:
• modernizarea permanenta a produselor: lansarea de noi produse sau variante imbunatatite,
care au ca diferenta: calitatea, design-ul, parametrii tehnico-functionali, modul de prezentare
etc.;
• diferentierea produselor – prin folosirea numelui de marca;
• reclama si publicitatea – campanii promotionale orientate spre consumatorii finali;
• vanzari personale si personalizate;
• relatii cu clientii – informari periodice sau asigurarea unor termene de livrare mai mici
pentru comenzi efective;

10
 Concurenţa economică - sinteză:

 formă a concurenţei în câmpul economic;

 caracter raţional şi impersonal;
 întemeiată pe un spirit (şi comportament) competitiv rational;
 concretizată în strategii comerciale, în utilizarea anumitor tehnici şi
instrumente;
 cauza imediată este raritatea;
 expresia unor interese economice opuse;
 mecanism de realizare a echilibrului, de alocare a resurselor
(regulatorul pieţei şi activităţilor).

11
 Criterii de clasificare pentru delimitarea formelor de concurenta
1) Dupa calitatea agentului economic in cadrul unei tranzactii:
• Concurenta intre vanzatori;
• Concurenta intre cumparatori;
• Concurenta intre vanzatori si cumparatori.

2) Dupa localizarea geografica a pietelor:

• Concurenta pe piete locale;
• Concurenta pe piete regionale;
• Concurenta la nivelul economiei nationale;
• Concurenta la nivel international si mondial.

3) Dupa forma de concurenta (onestitatea mijloacelor prin care se deruleaza

procesul concurential):
• Concurenta loiala;
• Concurenta neloiala.

12
• Onestitatea mijloacelor prin care se deruleaza procesul concurential poate fi legat si de
interventia statului in domeniul protejarii concurentei.
• In general prin legislatia unei tari se prevad ce masuri sunt luate pentru protejarea
agentului economic impotriva unor practici care contravin concurentei loiale.
• Astfel in legislatie se defineste ce se intelege prin concurenta neloiala, respectiv care
sunt practicile care sunt incadrate in aceasta categorie.
• Uneori in mod eronat se considera ca concurenta neloiala este o concurenta care nu
respecta legea. In acest sent exista si o alta clasificare:
• Concurenta legala – dusa cu mijloace legale;
• Concurenta nelegala – dusa cu mijloace nelegale;
• Concurenta interzisa – exclusa.

Astfel uneori pot exista metode perfect legale dar care sa fie neloiale, iar incadrarea in
practici nelegale este uneori discutabila (ceea ce poate considera judecatorul neloial poate
fi apreciat altfel de catre societate – vezi cazul vanzarilor cu premiu).
13
4) Dupa metoda de desfasurare a concurentei:
• Concurenta dusa cu mijloace economice (prin pret sau prin produs);
• Concurenta dusa cu mijloace extraeconomice (prin persuasiunea cumparatorilor, crearea
de bariere prin diverse intelegeri intre agentii economici etc.).

5) Dupa scopul urmarit si comportamentul concurential:

• Concurenta activa sau ofensiva – cand agentul economic actioneaza ducand o politica
pentru cresterea cotei de piata;
• Concurenta pasiva sau defensiva - cand agentul economic actioneaza pentru pastrarea
pozitiei pe piata, deciziile sale apar ca reactie la actiunea celorlati.

Concurenta exista in realitate prin toate formele sale de manifestare, legaturile stabilite
intre diverse forme sunt extrem de complexe generand astfel uneori imagini partiale, de
aceea realitatea concurentei trebuie inteleasa doar prin compunerea tuturor acestor
imagini.
14
Concurenţa - forme

15
 Varietăţi de structuri de piaţă

• Concurenţa perfecta - o structură a pieţei caracterizată de existenţa unui

număr mare de firme mici, de omogenitatea produselor şi de intrarea
liberă (pe) şi ieşirea liberă de pe piaţă a firmelor.
• Monopol - o structură a pieţei în care există o singură firmă care vinde un
singur produs şi care este protejată de intrarea rivalilor pe piaţă.
• Oligopol - o structură a pieţei în care există un număr mic de firme,
dintre care cel puţin câteva sunt mari în raport cu mărimea pieţei.
• Concurenţă monopolistică – un numar mare de ofertanti care fabrica
produse diferentiate.
16
 Concurenţa perfectă
• Concurenta perfecta poate fi regasita in notiunea clasica de concurenta, adica in forma sa
de libera concurenta.
• Concurenta libera presupune negarea monopolului – aceasta existand si manifestandu-se
in cadrul unei piete libere.
• Opozitia fata de interventia statului (acesta avand doar rol de “jandarm”, in asigurarea si
pastrarea conditiilor minime necesare desfasurarii concurentei) si fata de orice amestec al
factorilor exogeni in interiorul procesului economic.
• Apare libertatea economica care se regaseste in libera initiativa si actiune si presupune
aceesul liber la resurse (inclusiv la informatii) si la piata.
• Piaţa cu concurenţă perfectă este un model teoretic, de care se aproprie însă multe
pieţe reale: bursa, piaţa muncitorilor necalificaţi etc.
• Studiul acestei pieţe ne este util, deoarece ne ajută să înţelegem mai bine modul în care
funcţionează celelalte structuri de piaţă, plecând de la aceasta.
17
Spiritul liberei concurente consta in:
• Forta mortice care pune in miscare oamenii – interesul individual (comportament individualist);
• La baza spiritului si comportamentului se afla – existenta proprietatii private;
• Comportamentul concurential este de rivalitate, competitie libera, si neingradita. Principiul
fundamental: “laissez faire, laissez passer” – inteles in sensul atribuit de catre: Locke, Hume si Smith:
“orice lege este rea pentru ca orice lege este o restrangere a libertatii”.

Concurenta inteleasa astfel este concurenta loiala, adica cel mai bun ar trebui sa castige.
Mecanismul concurentei libere asigura selectia pe criterii economice si maximum de
eficienta.
Comportamentul concurential are la baza rationalitatea economica (maximizarea castigului
pentru detinatorii de resurse).

Echilibrul economic in conditiile liberei concurente este unul stabil, rezultat al actiunii
fortelor naturale si sociale ale pietei. Mecanismele proprii determina ordinea economica
spontana, capacitatea de auto-organizare si reglare (“mana invizibila” de care aminteste Adam Smith in
lucrarea sa, Avutia Natiunilor).
18
Concurenta perfecta este atunci cand pe piata sunt indeplinite urmatoarele conditii si
caracteristici:
• atomicitatea cererii şi a ofertei - aceasta înseamnă că pe piaţă avem numeroşi producători
şi consumatori care nu pot influenţa piaţa;
• absenţa barierelor la intrarea şi la ieşirea pe/de pe piaţă - orice producător/consumator
poate intra şi ieşi de pe piaţă când doreşte. Firmele intră pe piaţă atunci când obţin profit şi
ies de pe piaţă atunci când înregistrează pierderi.
• omogenitatea produselor - produsele oferite de producători şi achiziţionate de
consumatori sunt identice;
• transparenţa perfecta - fiecare producător/consumator dispune de aceeaşi informaţie în
ceea ce priveşte evoluţia pieţei pe care acţionează. Nici un cumpărător sau vânzător nu ştie
mai mult decât altul despre ce se întâmplă pe piaţă;
• perfecta mobilitate a factorilor de producţie - factorii de producţie (munca şi capitalul) se
pot deplasa cu uşurinţă de la o firmă la alta, într-o perioadă scurtă.

Primele 2 condiţii de mai sus exprimă că, această piaţa este pură, în timp ce ultimele 3 arată
că aceasta este perfectă. 19
 Formarea preţului în concurenţă perfectă
Pe piaţa cu concurenţă perfectă preţul se formează liber prin confruntarea cererii şi a ofertei.
• Fiecare firmă nu are nici o putere de decizie asupra preţului bunului pe care îl produce.
Datorită concurenţei, omogenităţii produselor şi a ponderii foarte scăzute în ansamblul
pieţei, ea este obligată să practice preţul stabilit pe piaţă.

• Din această cauză firma consideră preţul ca o variabilă exterioară care i se impune ; deci
firmele pe această piaţă sunt primitoare de preţ (price-taker) → cererea unei firme in
concurenta perfecta este perfect elastica.

• Este un rezultat al pieţei (determinat de piaţă) conform functiei: P = f (C,O)

20
 Echilibrul pieţei

• situaţie în care cantitatea de mărfuri cerută egalizează la cel mai ridicat nivel posibil
oferta de marfă, iar
• preţul corespunzător punctului de echilibru reprezintă preţul de echilibru.

Din punct de vedere grafic, punctul de echilibru corespunde întotdeauna punctului de

intersecţie a curbei cererii totale cu curba ofertei totale.

Corespunzător acestui echilibru va rezulta:

• cantitate de echilibru;
• preţul de echilibru.

21
(a) Echilibrul pieței pe perioadă ultrascurtă

22
(b) Echilibrul pieței pe perioadă scurtă

23
Renta consumatorului și a producătorului

24
Excesul de ofertă

25
Excesul de cerere – penuria de bunuri

26
Modelul "pânzei de păianjen"

• Cererea reprezinta dorintele solvabile ale

consumatorilor, factor care determina productia,
iar pretul este instrumental prin care dorintele
sunt transmise producatorilor.
• Daca pretul va fi ridicat firmele vor creste
volumul productiei pentru a-si maximiza profitul.
• Daca oferta individuala se modifica complet
indiferent de modificarile celorlalte oferte atunci
oferta totala va creste iar pretul pietei posibil sa
inregistreze o scadere (nivelul ofertei superior
cererii).
• Se impune o noua adaptare a ofertei. Aceasta
reactive de tatonare a ofertei se repeat pana se va
ajunge din nou la un echilibru stabil.
• Acest echilibru presupune revenirea automata a
pietei la echilibrul initial sau atingerea altui punct
de echilibru, in cazul existentei unor factori
perturbatori.

27
 Fluctuatia preturilor pe piata pana la atingerea echilibrului

Presupunem ca pretul estimate de producatori este p0, sub cel de echilibru. Productia realizata este q0, situata la un nivel
superior cererii. Avem exces de oferta (supraproductie), ceea ce duce la scaderea pretului. Productia realizata ca sa fie vanduta
se va tranzactiona la un pret p1. Firmele isi ajusteaza productia in functie de acest pret, rezultand cantitatea q1. Aceasta acum
este inferioara celei solicitate de piata, iar rezultatul este cresterea pretului la nivelul p2, s.a.m.d. 28
 Modificarea echilibrului datorita scaderii pretului la materii prime

Concluzie:

• O se deplasează la O’

• Exces de ofertă la nivelul prețului P1

• Echilibru pentru P3, Q3

29
 Modificarea echilibrului datorita cresterii venitului consumatorilor

Concluzie:
• Cererea se deplasează la
C’
• Exces de cerere la nivelul
lui P1
• Echilibru pentru P3, Q3

30
Modificarea echilibrului la modificarea venitului si scaderea pretului la materii prime

Venitul crește și prețul materiilor

prime se diminuează.

31
 (c) Echilibrul pe perioadă lungă

Pe termen lung, firmele obțin

doar profit normal.

• P = Cmg = min CTM

32
 Maximizarea profitului în concurența perfectă

• Q optimă (Pr → max): de unde: Vmg = Cmg

• în concurenta perfectă: Vmg = VM = P

• de unde rezultă: P = Cmg

33
 Pe termen scurt
Existenţa profitului pe termen scurt atrage şi alte firme pe această piaţă, ceea ce conduce la
creşterea ofertei şi deplasarea curbei ofertei către dreapta:

34
 Pe termen lung
Echilibrul pe termen lung se stabileşte la acel nivel al producţiei Q2 pentru care venitul
marginal, preţul, costul marginal şi costul mediu sunt egale, iar costul unitar este minim; în
aceste condiţii, profitul este zero.

35
 Concurenta perfecta pe termen scurt

• Profitul une firme poate fi scris, astfel:

Π = VT - CT,
unde : Π-profitul; VT-venitul total; CT-costul total VT=P*Q. unde : P-pretul; Q-
productia.

• Venitul mediu (Vm) poate fi calculat ca fiint venitul total raportat la productie.
VT PQ
Vm = = =P
Q Q

• Plecand de la relatiile de mai sus, putem spune ca:

Vm = P.

36
 Venitul marginal

Venitul marginal ne arata cum se modifica venitul total daca productia creste cu o unitate.
ΔRT dRT
Vmg = sau Vmg =
Q dQ

Intre venitul marginal si cel mediu exista aceeasi relatie ca intre toate variatiile medii si
marginale, adica :
• venitul marginal este pozitiv şi venitul total creşte;
• venitul marginal este negativ şi venitul total scade;
• venitul marginal este constant si venitul total este constant.

In cazul nostru P este constant → Vm = P = constant → Vm = Vmg = P

37
 Maximizarea profitului
Π = RT - CT.
Prima derivata:
dΠ dRT dCT
= −
dQ dQ dQ

0 = Rmg – Cmg → Rmg = Cmg

A doua derivata:
dRmg dCmg
− <0
dQ dQ

dCmg dCmg
0− <0 → >0
dQ dQ
Profitul este maxim in concurenta perfecta pe termen scurt, atunci cand Vmg = Cmg, iar Cmg este crescator.
P = Rmg = Rm = Cmg

Pe termen scurt: P = Vm = Vmg = Cmg in concurenta perfecta.

38
Va multumesc pentru atentie!

39
Economie - Curs 8
PIATA DE MONOPOL

- Definitia si ipotezele modelului;

- Cauzele existentei monopolului;
- Cererea si curba veniturilor unui monopol;
- Venituri totale, venituri medii, venituri marginale;
- Echilibrul pietei de monopol pe termen scurt;
- Ineficienta alocarii resurselor. Evaluarea pierderii nete cauzate de existenta monopolului;
- Tehnici monopoliste de stabilire a pretului
- Reglementarea monopolurilor naturale
- Monopsonul si monopolul bilateral.

1
 Definiția și particularitățile monopolului

Monopolul se caracterizează prin:

• 1) o singură firmă oferă pe piaţă un anumit produs la mai multi cumparatori;
• 2) produsul respectiv nu poate fi substituit;
• 3) bariere la intrarea pe piață

Monopolul pur este un model teoretic, întrucât în practică este imposibil ca o firmă să
întrunească toate criteriile menţionate anterior.

Din această cauză pe piaţă întâlnim de cele mai multe ori firme care au putere de
monopol, care constă în capacitatea firmei de a influenţa preţul şi de a deţine o cotă de
piaţă foarte mare.
2
 Cauzele monopolului

a) Concentrarea progresiva a productiei si eliminarea producatorilor mai puțin

performanți (monopol natural);
• La monopolul natural dimensiunea minima eficienta este apropiata de volumul total pe care piata
poate sa-l absoarba.
• Raportul dintre dimensiunea minima eficienta si cererea pietei poate fi influentat de politica
protectionista a statului prin impunerea de restrictii de import.

b) Realizarea unor inovatii sau crearea unui produs nou determina ca intreprinderea sa fie
distribuitor unic pe piata (dreptul de proprietate asupra anumitor factori de producție –
monopol inovational sau tehnologic);
• Este rezultatul procesului concurential, aceasta perioada de monopol inovational putand fi prelungita
prin acordarea de brevet inventatorului, ceea ce ii permite sa produca si sa comercializeze in
exclusivitate pe o perioada limitata de timp un produs sau un proces;
• Acordarea brevetelor se face pentru a incuraja realizarea de inventii. Fara perspectiva protectiei o
firma sau un inventator nu este dispus sa investeasca timp si resurse in activitatea de cercetare-
dezvoltare;
3
c) Existenta unor obstacole de reglementare sau legislative la intrarea concurentilor pe piata
(monopol legislativ);
• Pentru prestarea unor servicii publice (gaz, energie electrica, televiziune prin cablu, posta, telefonie etc.)
statul poate acorda licente, ceea ce confera firmei beneficiare anumite drepturi, uneori de exclusivitate,
de a presta anumite servicii, aceasta fiind obligate sa puna serviciul la dispozitia tuturor consumatorilor;

• Prin acordarea acestor licente statul practic limiteaza unele firme, impunand bariere de intrare artificiale
unor firme in respectiva ramura.

d) Dreptul de proprietate asupra unor factori naturali cu calitati deosebite (terenuri fertile,
zacaminte bogate, cai de transport favorabile, inaccesibile altor firme etc.).
• Pe termen scurt, firmele se pot afla in situatia de monopol, existand riscul patrunderii si altor firme;

• Pe termen lung, nici o firma nu este la adapost de concurenta interna sau externa. Orice deschidere la
import, create prin eliminarea unor restrictii tarifare sau netarifare va genera concurenta eliminand
situatia de monopol.

4
Existenta monopolului nu inseamna dominatie absoluta asupra pietei.
Conditia esentiala a existentei si mentinerii monopolului: absenta substitutelor.
Cuvantul monopol este oarecum “ambigu” deoarece fiecare firma poate fi un vanzator
unic, in functie de cat de larg sau de restrans definim nevoia de satisfacut.

Observații:
1) Pentru a vinde mai mult, monopolistul trebuie să reducă prețul.
2) Vmg < Pret
3) Comparativ cu piața cu concurență perfectă: Un producător putea vinde orice cantitate
suplimentară la același nivel de preț.
Vmg = P

5
• Piaţa monopolistă este situată, în privinţa formării preţurilor şi a interrelaţiei cerere
ofertă, la distanţa cea mai mare de piaţa cu concurenţă perfectă, fiind opusul categoric al
acesteia.
• În limba greacă, monopol înseamnă un singur vânzător. Dar acesta poate fi,
concomitent, şi unic producător în ramură. În acest caz, o singură întreprindere fabrică
şi vinde întreaga cantitate de bunuri de un gen anume, oferta ei fiind egală cu oferta
pieţei.
• Cumpărătorii bunului sunt, însă, în număr mare, cererea purtând atributul atomicităţii.
Pentru a avea poziţie de monopol, întreprinderea unică trebuie să producă un bun
nesubstituibil (neînlocuibil) şi, în plus, produsul ei să nu fie concurat pe piaţa internă de
un bun identic creat de o firmă străină. Dacă ultimele două condiţii nu sunt îndeplinite,
întreprinderea unică este doar monopol aparent.
• Monopolul, ca firmă unică, are posibilitatea de a hotărî independent şi volumul
producţiei pe care îl fabrică, şi preţul de vânzare al bunului, în vreme ce întreprinderea
care funcţionează în concurenţă perfectă avea şansa să decidă doar asupra cantităţii de
bunuri. 6
• Monopolul stabileşte, de regulă, un preţ ridicat, superior celui format în ipoteza
concurenţei perfecte, şi obţine un plus de profit în fiecare moment. El sustrage, în acest
fel, de la cumpărătorii produselor lui o parte din valoarea care le aparţine, fără
contraprestaţie efectivă.
• Preţul ridicat este viabil, întrucât monopolul stabileşte volumul producţiei şi al ofertei la
un nivel mai redus decât cel existent în ipoteza concurenţei perfecte. Monopolul alege o
anumită corelaţie, optimă, între ofertă şi preţ, aşa încât să-şi adjudece un profit mai mare
decât profitul obişnuit.
• Fixarea ofertei şi a preţului de către monopol nu este totuşi o operaţiune arbitrară şi nu
înseamnă încălcarea unor limite de ordin economic, cum sunt: capacitatea de plată a
cumpărătorilor; valoarea echipamentelor din dotare, care impune o anumită dimensiune a
producţiei; conjunctura economică generală (starea de progres, stagnare ori declin a
activităţii economice la scara ţării), care determină modificări periodice ale ofertei şi
preţului. Politica monopolului este elastică, şi nu rigidă. În această elasticitate se include şi
practicarea unor preţuri diferite pentru acelaşi bun vândut pe diverse pieţe (preţuri
7
discriminatorii), adică pe piaţa internă şi pe piaţa internaţională.
 De ce există monopolurile ?

Monopolurile există datorită barierelor de intrare pe piaţă, care pot fi determinate de:
• Guvern - atunci când statul acordă facilităţi unei singure firme în ceea ce priveşte
dreptul de a produce un anumit bun (monopol legal);
• Costul ridicat de producţie - datorită acestui cost ridicat firmele nu pot intra pe piaţă,
ca de exemplu: transportul feroviar (monopol natural);
• Inovaţii - atunci când o singură firmă deţine o anumită inovaţie fiind singura capabilă
să producă un anumit bun (monopol inovaţional).

Diferenţa fundamentală între monopol şi o firmă care acţionează pe o piaţă cu

concurenţă perfectă, constă în faptul că:
• monopolul poate influenţa preţul pe piaţă;
• nu există diferenţă între cererea către firmă şi cererea către piaţă.
8
 Formarea preţului în cazul monopolului

• O firmă care deţine monopolul pe piaţă pe care acţionează poate stabili fie preţul pe
piaţă, fie cantitatea care poate fi achiziţionată de consumatori.

• Preţul nu mai este fixat în afara firmei, ca în concurenţă perfectă, ci de firmă şi este o
variabilă care descreşte odată cu cantitatea produsă (curba cererii este descrescătoare), iar
cantitatea care va fi cumpărată la acest preţ este stabilită de consumatori.

• Există însă posibilitatea ca firma să stabilească cantitatea care poate fi cumpărată de pe

piaţă iar consumatorii decid preţul pe care îl vor plăti pentru această cantitate. Cea mai
cunoscută accepţiune cu privire la modul de stabilire a preţului este cea din întâi, adică
preţul este stabilit de firmă, însă cea de a două s-a dovedit a fi mai interesantă din punct
de vedere analitic.

• Profitul monopolului este maxim, atunci cand Vmg = Cmg.

9
Costurile totale, veniturile totale și profitul în condiții de monopol

• Curba cererii exprima

cantitatea totala pe care
cumparatorii o solicita
corespunzator fiecarui pret si
arata cantitatea de produse pe
care firma - monopol este
capabila sa le vanda pe piata
respectiva;
• Cantitatea pe care o poate
vinde monopolistul nu este
independenta de pretul la care
se vand produsele;
• Monopolistul poate alege orice
combinatie cantitate-pret ce
apartine curbei cererii;

10
Grafic, optimul monopolului eficient se reprezintă astfel:

Producţia optimă şi profitul maxim

apar, deci, când:

Vmg = Cmg (venit marginal=cost

marginal)

P > Vmg (preţul>venitul marginal)

P > CM minim. (preţul> costul

mediu minim)

11
 Relația venit marginal – preț

• Vmg = VTQ′ = (P Q)’

dP dQ P Q dP
• Vmg = Q+ P = x x xQ+P
dQ dQ Q P dQ
dP Q
• Vmg = - P ( x )+ P
dQ P
dQ P
• dar Ecp = x
dP Q
1
→ Vmg= P – P x
Ecp
1
→ Vmg= P (1 - ) → în conditii de monopol Vmg< P!!!
Ecp

12
 Echilibrul pe o piață de monopol

• Monopolistul
reprezintă întreaga
ofertă de pe piață și
controlează complet
vânzarea bunului în
cauză.
• Maximizarea
profitului are loc
atunci când venitul
marginal egalează
costul marginal.

13
 Echilibrul pe o piață de monopol pe termen scurt si lung
Pe termen scurt
• Firma de monopol alege productia (QM) care corespunde egalitatii Vmg = Cmg, daca:
• la acest nivel veniturile acopera costurile variabile sau pretul este cel putin egal cu costul variabil mediu (P
≥ CVM);
• Daca P < CVM, firma va parasi piata iar pierderile se vor situa la nivelul costurilor fixe;
• Un nivel al productiei inferior lui QM va tenta firma de monopol sa-si mareasca productia,
deoarece profiturile marginale sunt pozitive;
• Un nivel al productiei superior lui QM va duce la profituri marginale negative (Vmg < Cmg) si
deci reducere de profit.
• Pentru ca costul marginal (Cmg) este intotdeauna pozitiv, firma de monopol fiind interesata de
maximizarea profitului, va produce intotdeauna in acea zona in care venitul marginal este pozitiv,
adica acolo unde cererea este elastica.
Pe termen lung:
• Daca pe termen scurt firma-monopol sufera pierderi, ea va opera pe piata atata timp cat isi poate
acoperi costurile variabile;
• Va parasi piata (ramura de activitate) daca nu va gasi un nivel al productiei la care pot fi
acoperite costurile;
14
 Condiția de maximizare a profitului

• Ne propunem să rescriem condiția de echilibru (Vmg = Cmg) într-o formă mai ușor
aplicabilă.
Vom avea:
• Vmg = Cmg
1
• P 1− = Cmg
𝐸𝑐𝑝
𝐶𝑚𝑔
• P= 1
1−𝐸
𝑐𝑝
Conditii:
• în condiții de monopol: P > Cmg;
• în condițiile unei piețe cu concurență perfecta: P = Cmg.

Cu cât cererea este mai elastică (coeficientul de elasticitate a cererii in functie de pret (Ecp)
ia valori ridicate), cu atât prețul va fi mai apropiat de costul marginal.
Când Ecp ia valori mici, prețul diferă de costul marginal.
15
 Ineficiența alocării resurselor în cazul monopolului

Indicele Lerner:
P − Cmg
L=
P

• Cu cât “L” ia valori mai mari (între 0 și 1), cu atât puterea unui monopolist este mai
mare.

• L poate fi exprimat cu ajutorul elasticității cererii în funcție de preț:

P − Cmg 1
L= =
P 𝐸𝑐𝑝

16
 Puterea de monopol

• Pornind de la relația de maximizare a profitului:

𝐶𝑚𝑔
P= 1
1−
𝐸𝑐𝑝

• Când Ecp ia valori mari (elasticitate ridicată), diferența dintre preț și costul
marginal este mică.
• Când Ecp ia valori mici (elasticitate redusă), diferența dintre preț și costul
marginal este mare.

17
Elasticitatea cererii și puterea de monopol

18
 Costurile existenței monopolului
• Existența monopolului presupune vânzarea unei cantități mai mici la un preț
mai mare comparativ cu piața cu concurență perfectă.

Pierderea netă de
bunăstare

19
 Tehnici monopoliste de stabilire a preturilor (discriminari de preturi)

• Monopolul clasic (nediscriminant) – nu doreste sa-si creasca productia, deoarece pentru a

vinde cantitati suplimentare ar trebui sa reduca pretul.
• Pretul va fi stabilit in limita constrangerilor impuse de elasticitatea cererii fiind o variabila
de decizie, firma poate actiona asupra pretului, nefiind obligata sa practice acelasi pret
pentru toate cantitatile vandute sau pentru toti clienti;
• Daca se observa ca anumiti client sunt dispusi sa plateasca mai mult pentru o anumita
cantitate decat alti clienti, atunci spunem ca monopolul este stimulat sa opereze o
discriminare prin preturi.
• Discriminarea prin pret apare atunci cand producatorul cere preturi diferite pentru cantitati
din acelasi produs, din anumite motive care nu sunt asociate cu diferentele de costuri.
• Se considera deci discriminatorii diferentele de pret care nu se datoreaza diferentelor de
costuri ci evaluarilor diferite ale cumparatorilor aceluiasi produs.
20
Cu cat o firma-monopol poate practica pe o piata mai multe nivele ale pretului cu atat mai mare este
abilitatea firmei monopol de a creste veniturile si profitul pe seama consumatorilor.
1. Monopolul perfect discriminant (discriminare de rangul I) – atunci cand firma – monopol vinde
fiecare unitate a produsului sau a serviciului in mod distinct si reuseste sa identifice pretul
maxim (pretul de rezerva al consumatorului) pe care un consumator este dispus sa-l plateasca
pentru fiecare cantitate, aceasta putand incasa pentru fiecare cantitate vanduta acel pret
corespunzator de pe curba cererii; In aceasta situatie firma are o libertate de actiune nelimitata,
adica dreptul si posibilitatea de a practica preturi diferite pt. toti clientii. Venitul marginal in
cazul discriminarii perfecte este egal cu pretul platit pentru fiecare cantitate, confundandu-se cu
curba cererii.
2. Discriminarile intre cantitatile consumate (discriminare de rangul II) – este o strategie de
discriminare in care pretul bunului variaza in functie de cantitatea cumparata. Firma-monopol
va acumula o parte din surplusul consumatorilor, rezultat in cazul facturarii la un pret unic,
determinandu-i sa plateasca primele unitati mai scump decat urmatoarele. Firma acorda rabaturi
comerciale marilor consumatori, pretul mediu fiind astfel redus daca clientul cumpara o
cantitate importanta.
21
3. Discriminare de rangul III – cand firma monopol va avea relatii comerciale cu
consumatori care se deosebesc intre ei printr-o caracteristica observabila care poate fi
considerata in relatie cu cererea fata de bunul oferit, fiecare segment de consumatori
reprezentand o piata distincta pentru firma – monopol. In categoria caracteristica
observabila putem include: varsta, profesia, localizarea in spatiu, etc. Cand firma monopol
dispune de informatii suficiente asupra curbelor cererii totale pe fiecare din piete, ea poate
practica preturi diferite pentru fiecare din grupurile de consumatori.
Discriminarea prin pret sporeste profitul firmei – monopol fara sa oblige pe nimeni sa
plateasca mai mult decat este dispus sa plateasca.
Aceasta tehnica de a practica preturi diferentiate poate crea reactii puternice din partea celor
discriminati.
Obiectivul firmei este de a gasi tehnici care sa separe cumparatorii care accepta preturi
ridicate de cei care accepta preturi scazute si de a oferi preturi reduse acelora care altfel n-ar
achizitiona produsul.

22
• Firma – monopol nu va putea actiona asupra costurilor de la un anumit volum al vanzarilor, dar
poate sa repartizeze vanzarile intre diferite piete, astfel incat venitul marginal obtinut pe aceste
piete sa fie la fel.

Profitul firmei – monopol va fi:

Pr (QA, QB) = QA P(QA) + QB P(QB) – CT (QA + QB) = VT (QA) + VT(QB) – CT (QA + QB)
Unde:
VT (QA) – veniturile totale obtinute de la produsul A;
VT(QB) – veniturile totale obtinute de la produsul B.
Firma va incerca sa-si maximizeze profitul prin determinarea exacta a cantitatilor oferite pe fiecare
din aceste piete.
Ca si conditie va fi:
VmgA (QA) = Cmg (QA + QB)
VmgB (QB) = Cmg (QA + QB)
Punctul de optim: Venitul marginal realizat pe ambele piete trebuie sa fie egal cu costul marginal
aferent productiei totale. 23
 Reglementarea monopolurilor naturale
Monopolul natural – apare in industriile unde procesul de productie prezinta ca si caracteristica un randament
crescator oricat de mare ar fi piata.
• Se considera ca d.p.d.v. tehnico-economic modalitatea cea mai buna este de a exista o singura firma pe piata,
in aceasta ramura de activitate.
• Daca firma ar imparti piata cu inca o alta firma care sa dispuna de aceeasi tehnologie, atunci cererea ce li se
adreseaza ar fi mai mica, iar costul mediu al fiecareia ar fi mai ridicat din cauza volumului de productie mai
scazut;
• Astfel prezenta celor doua firme ar fi ineficienta.
• Aceasta situatie apare atunci cand costurile fixe reprezinta o pondere insemnata in total costuri prin comparatie cu costul
variabil
• Exemplu: in cazul producerii de energie hidroelectrica – costul instalatiilor tehnice necesare pentru realizarea unei centrale
este mai mare decat costurile variabile ulterioare de functionare a centralei. In aceasta situatie ponderea considerabila a
costurilor fixe duce la un cost mediu care va fi descrescator, iar pentru modifcarea lui trebuie realizarea unui volum mare de
productie care sa permita cresterea costului variabil mediu si respective diminuarea costului fix mediu pe unitatea de produs.
• Echilibrul care ne arata profitul maxim al unui monopol nereglementat apare atunci cand avem egalitate intre
venitul marginal si costul marginal.
• Chiar daca in aceasta situatie existenta monopolului ar fi benefica societatii, datorita nivelului scazut al
costului mediu, prin obiectivul acestuia (acela de maximizare a profitului) monopolul natural ca orice
monopol determina o pierdere neta pentru societate.
24
 Monopsonul si monopolul bilateral
Monopsonul – apare atunci cand pe piata cererea este reprezentata de un singur cumparator
(o singura forta), iar oferta de un numar mare de producatori.
Aceasta situatie se intalneste pe piata fortei de munca cand intr-o zona avem o singura intreprindere care
angajeaza forta de munca de o anumita calificare (ex. regiuni miniere unde minerii pot fi angajati de o singura
intreprindera miniera);
• Alte situatii: piata laptelui neprelucrat sau a ciupercilor proaspete cand avem o singura intreprindere
care cumpara aceste produse;
• In aceasta situatie monopsonul dominand piata va actiona astfel incat sa-si maximizeze
avantajele:
• Va decide sa achizitioneze cantitatea optima dintr-o marfa (acea cantitate care sa-i permita, prin
prelucrare si/sau vanzare, obtinerea de profit maxim;
• Costul marginal al factorului de productie este costul total (sau variabil) suplimentar datora
achizitionarii unei noi unitati din factorul de productie respectiv.
• Venitul marginal al factorului de productie este venitul total suplimentar datorat achizitionarii unei noi
unitati din factorul de productie;
• Monopsonul mareste cantitatea achizitionata dintr-un factor de productie variabil pana
cand costurile suplimentare sunt mai mici decat veniturile suplimentare datorate folosirii
in productie a unei noi unitati din factorul respectiv.
25
Punctul de optim al monopsonului

• Interesul monopsonistului este de a plati cat mai

putin, pretul este dat de oferta corespunzatoare
cantitatii optime achizitionate, QM.
• Daca cererea ar fi reprezentata de mai multe
firme VmgFP ar reprezenta curba cererii.
• Echilibrul pietei s-ar situa la intersectia curbelor
ofertei si cererii (VmgFP), cantitatea
corespunzatoare fiind QC, iar pretul PC.
• Monopsonistul profita de faptul ca este singurul
cumparator si plateste un pret mai mic PM.
• Diferenta dintre venitul marginal corespunzator
cantitatii optime si pretul de monopson
reprezinta un surplus, exploatarea sau jefuirea
monopsonista (sageata din reprezentarea
grafica).
26
 Piaţa tip monopson
Piaţa tip monopson este opusul pietei monopoliste.
• Ea se caracterizează prin existenţa unui singur cumpărător (pentru o materie primă
oarecare), într-o zonă economică, şi numeroşi vânzători ai bunului fabricat, la scara ţării.
• Putem admite, de pildă, că în câmpia Bărăgan funcţionează o singură fabrică de zahăr, care
prelucrează materia primă cumpărată de la o mulţime de producători mici şi mijlocii.
• Unică fiind în zonă, ca producător şi cumpărător, fabrica poate stabili preţul de achiziţie
pentru sfecla de zahăr sub nivelul celui din piaţa cu concurenţa perfectă.
• Cultivatorii materiei prime sunt obligaţi să accepte acest preţ (deşi fabrici de zahăr
amplasate în alte zone ale ţării ar fi dispuse să plătească mai mult), întrucât diferenţa
pozitivă de preţ nu acoperă cheltuielile suplimentare de transport.
• Ca urmare a preţului redus de cumpărare a materiei prime, fabrica din Bărăgan produce
zahărul la costuri reduse şi realizează profituri mai mari decât cele obişnuite, deşi ea vinde
produsul la un preţ format într-un cadru concurenţial. 27
• Întreprinderea cu poziţie de monopson poate să se aprovizioneze la preţuri avantajoase şi cu forţă
de muncă, dacă în zona ei de activitate lipsesc alte ramuri industriale care să ofere locuri de
muncă. Profiturile obţinute devin, astfel, şi mai mari, căci costul mediu coboară, inclusiv din
cauza minusului de salariu plătit.
• Teoretic, putem considera că fabrica de zahăr din Bărăgan este şi singura din ţară. În acest caz, ea
fixează un preţ de monopol la bunul produs, care, împreună cu costul redus de fabricaţie, asigură
un profit neobişnuit de ridicat. Alternativa aici tratată se poate desemna prin termenii monopson -
monopol.
• Când într-o zonă oarecare funcţionează
• două unităţi cumpărătoare, într-o ramură dată, există duopson,
• dacă funcţionează trei (sau mai multe) există oligopson.
În astfel de situaţii, alături de concurenţa fiinţând pe piaţa de vânzare a produsului fabricat (de mai multe
unităţi) apare şi o concurenţă – limitată – pe pieţele de aprovizionare cu factori de producţie.
• În viaţa economică sunt posibile şi cazuri în care se reunesc monopsonul (sau oligopsonul) cu
monopolul (ori oligopolul), în sfera circulaţiei propriu-zise a mărfurilor (nu într-o formă pură). O
firmă, sau mai multe, cumpără aproape toate bunurile produse, de un fel anume, şi apoi le vinde la
numeroşi clienţi, difuzaţi adesea în întreaga lume.
28
 Monopolul bilateral

Monopol bilateral – atunci cand pe piata atat oferta cat si cererea este reprezentata de cate o
intreprindere (sau o forta).

Exemplu: daca oferta de pe piata muncii este data de catre o singura intreprindere care
angajeaza o anumita calificare, fiind singurul angajator si oferta este monopolizata de un
sindicat, spunem ca avem monopol bilateral.

• Din punct de vedere al vanzatorului optimul este in punctul in care costul marginal (cmg)
este egal cu venitul marginal (Vmg).
• Pentru determinarea venitului marginal avem curba cererii care in conditiile unei
concurente perfecte curba cererii cu care se confrunta vanzatorul ar fi Vmgcumparator

29
Monopolul bilateral
• Din punct de vedere al cumparatorului
optimul este in punctul in care costul marginal
al factorului de productie este egal cu venitul
marginal al prod-factorului;
• Pentru calcularea costului marginal ne
folosim de curba ofertei, dar pentru ca exista
un singur producator nu exista o curba a
ofertei; Daca ar fi mai multi producatori curba
ofertei ar coincide cu curba costului marginal.
• Cantitatea optima este in punctul in care
Cmgcumparator = Vmgcumparator
• Din analiza graficului se observa ca societatea
doreste sa vanda 60 unitati la pretul de 80
u.m., iar cumparatorul vrea sa cumpere 75
unitati la pretul de 45.
• Partea hasurata ne arata intervalul de
negociere a fiecarei parti;
• Rezultatul final depinde de forta de piata a
participantilor, de abilitatile de negociere a
fiecarei parti. 30
 Piaţa duopolistă
• Piaţa duopolistă se caracterizează prin prezenţa într-o ramură a două întreprinderi mari;
ele pot fi de aceeaşi talie ori inegale şi pot produce (indiferent de talie) bunuri omogene
ori neomogene. Aceste întreprinderi furnizează întreaga producţie a ramurii, iar numărul
cumpărătorilor este foarte mare.
• Întreprinderile duopoliste iau decizii referitoare atât la cantitatea de bunuri produsă, cât şi
la preţ. Concomitent, fiecare întreprindere reacţionează la deciziile celeilalte, pentru că
încercarea unităţii A, de exemplu, de a modifica preţul şi volumul producţiei, afectează
inevitabil interesele unităţii B, segmentul de piaţă pe care ea îl deţine, cifra de afaceri şi
profitul. Cauza reacţiilor reciproce rezidă în procentul ridicat pe care o întreprindere îl
deţine în oferta totală a pieţei.
• Teoretic, există trei cazuri ale reacţiilor sau comportamentului firmelor:
• ambele firme sunt agresive;
• una din firme este agresivă, iar cealaltă pacifistă;
• ambele firme sunt pacifiste.
31
 Ambele firme sunt agresive
• considerăm că firmele produc bunuri de calitate egală. Ambele firme fiind agresive, fiecare vrea
să domine, să câştige un supliment de piaţă în dauna celeilalte, uzând de două arme: reducerea
preţului şi creşterea ofertei. Dacă întreprinderea A reduce preţul, ea câştigă clienţi, în dauna
întreprinderii B. Aceasta din urmă procedează la fel, pentru a-şi redobândi poziţiile pierdute.
Înclinaţia spre dominaţie determină întreprinderea A să recurgă la o nouă reducere de preţ, la care
răspunde iarăşi cu aceeaşi monedă întreprinderea B.
• După reacţii repetate, întreprinderea mai puţin eficace poate ajunge în situaţia în care costul său de
fabricaţie este mai mare decât preţul de vânzare. Ea începe să înregistreze pierderi, apărând astfel
perspectiva falimentului, a absorbţiei sale de către cealaltă unitate etc.
• Întrucât reducerea preţului este deosebit de distructivă şi păgubitoare, se apelează, de regulă, la
creşterea ofertei în vederea lărgirii pieţei. Această creştere, practicată repetat de cei doi agenţi
economici agresivi, conduce inevitabil la suprasaturarea pieţei cu mărfuri, la scăderea preţului şi
în final la pierderi, cel puţin pentru una din întreprinderi. Perspectiva falimentului, a absorbţiei ori
a unirii de „bună voie” a rivalilor nu este exclusă nici atunci când se „mânuieşte” oferta. Efectul
se produce, însă, într-un interval de timp mai îndelungat, deoarece oferta nu se poate modifica tot
atât de frecvent şi drastic precum se modifică preţul. Indiferent dacă se procedează la reducerea
preţului ori la creşterea ofertei, în ipoteza agresivităţii ambelor întreprinderi, piaţa şi producătorii
32
se află în dezechilibru.
 Una din firme este agresivă, iar cealaltă pacifistă.

• În această ipoteză apare relaţia specifică dintre un dominant şi un dominat. Dacă se

renunţă la războiul preţurilor, când unitatea agresivă sporeşte producţia, cea pacifistă
acceptă de „bunăvoie” să o reducă. Presupunând cererea constantă, pentru un anume
interval de timp, piaţa va fi în echilibru, căci oferta nu se modifică, iar cererea câştigată
de unul dintre parteneri egalează cererea pierdută de celălalt.
• Echilibrul pieţei este dublat, însă, de o distribuire inegală a masei profitului, realizat la
scara ramurii. Întreprinderea agresivă îşi maximizează profitul şi înregistrează sporuri
de profit, în vreme ce întreprinderea pacifistă obţine un profit sub cel obişnuit şi în
scădere. În plus, înaintarea agresivului şi retragerea pacifistului pot provoca, într-un
moment anume, reducerea producţiei firmei secunde sub nivelul care asigură profit.
• În final, absorbţia sau falimentul nu sunt excluse nici în ipoteza aici tratată.
33
 Ambele firme sunt pacifiste

• Întrucât tendinţa de a domina nu se manifestă la nici un partener, putem admite că

fiecare întreprindere (renunţând la arma preţului) începe prin a-şi stabili producţia la un
nivel care îi asigură maximizarea profitului, fără a ţine seama de ceea ce face cealaltă.
• În acest caz, piaţa poate evidenţia că s-au produs mai puţine sau mai multe mărfuri decât
se cereau. Dacă s-au produs mai puţine, cele două întreprinderi vor spori treptat
producţia, până când piaţa se echilibrează, oferta devenind egală cu cererea. Dacă s-au
produs mai multe mărfuri decât se cereau, întreprinderile vor scădea treptat producţia,
până când apare echilibrul pieţei. În ipoteza a treia, echilibrul pieţei nu este permanent,
dar există tendinţa de mişcare către realizarea lui, prin comportamentul ambelor unităţi.
• Acest comportament pacifist şi cooperant pare a fi mai eficace economic şi social decât
comportamentul specific primelor două ipoteze.

34
Va multumesc pentru atentie!

35
Economie - Curs 9
PIATA CU CONCURENTA IMPERFECTA

- Forme de manifestare concurenta imperfecta

- Piata cu concurenta monopolistica:
- Trasaturi caracteristice;
- Echilibrul pe termen scurt
- Echilibrul pe termen lung
- Piata de oligopol:
- Definire, trasaturi si tipologie;
- Fundamente formale;
- Strategii de actiune a firmelor;

1
 Notiuni introductive
• Concurenţa imperfectă se caracterizează prin pierderea anumitor trăsături ale
concurenţei perfecte, fiind gasita in acele ramuri de activitate in care ofertantii detin,
intr-o anumita masura, controlul asupra pretului marfurilor pe care le produc.
• Piaţa cu concurenţă imperfectă este un ansamblu de pieţe care au unele trăsături
comune, dar se şi deosebesc între ele.
Din acest ansamblu fac parte:
• piaţa monopolistă,
• piaţa duopolistă,
• piaţa oligopolistă,
• piaţa monopolistică,
• piaţa tip monopson şi
• piaţa reglementată de stat.
În fiecare din aceste pieţe, vânzătorii ori cumpărătorii pot să hotărască sau să influenţeze,
în grade diferite, nivelul preţului.
2
Pe piata cu concurenta imperfecta nu avem neaparat o firma care sa detina controlul absolut asupra preturilor
produselor proprii, ci doar ca aceasta poate practica un anumit pret cu un anumit motiv.

Exemplu1: piata bauturilor racoritoare care este dominata de companiile Coca-cola si Pepsi. Daca pe piata
pretul unei cutii de sifon ar fi de 75 centi, Pepsi ar practica fie un pret de 70 fie unul de 80 centi, fara ca
profiturile sa-i fie afectate in mod major. Aceasta nu ar putea practica insa un pret de 40$ sau 10 centi
deoarece ar insemna sa dea faliment.
Observam astfel ca in concurenta perfecta firma dispune de o libertate in stabilirea pretului. Aceasta
libertate insa difera de la o ramura la alta.

Exemplu: in unele sectoare forta monopolului este foarte mica.

• Daca vorbim de desfacerea cu amanuntul a calculatoarelor, o diferenta de pret de cateva procente are un
efect semnificativ asupra vanzarilor.
• Daca avem in vedere sectorul distributiei energiei electrice, modificarea cu 10% a tarifelor are efect redus
asupra vanzarilor pe termen scurt.
Pe piata cu concurenta imperfecta intalnim rivalitatea spre deosebire de piata cu concurenta perfecta unde o
firma poate vinde atat cat doreste la un pret care predomina pe piata.
1Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus, Economie, Editura Teora, 2001, pag.189. 3
 Cauzele imperfectiunii pietei
Concurenta imperfecta are la orgine doua cauze principale:
• Atunci cand se obtin economii de scara din productia de serie si cand costurile unitare se pot diminua,
numarul ofertantilor de pe o anumita piata tinde sa fie mai mic; In aceasta situatie firmele mari pot sa
produca bunuri mai ieftine decat cele produse de firmele mici, ceea ce duce la disparitia de pe piata a
firmelor mici;
• Atunci cand patrunderea pe piata se realizeaza cu dificultate datorita:
• unor “bariere de intrare” date de anumite legi si reglementari adoptate de stat, care au ca scop
final limitarea numarului de concurenti;
• unor demersuri costisitoare (date de tehnologia necesara, structura costurilor care pana la urma
determina numarul de concurenti care pot coexista in respectiva ramura).

Cand economiile de scara predomina, cel putin o firma va fi tentata sa-si mareasca productia si
astfel va ajunge sa produca o parte semnificativa din acel produs, in acea ramura. In acest moment
concurenta va deveni imperfecta, putand exista situatia ca o singura firma sa domine piata, sau
piata sa fie controlata de mai multi ofertanti importanti.

4
 Barierele de intrare
Barierele de intrare = factori care fac dificila patrunderea pe piata a altor firme.
Desi diferentele de cost sunt principalul factor determinant al structurii pietei, barierele de intrare pot contribui si ele la
cresterea gradului de concentrare. Cand barierele de intrare sunt inalte, numarul firmelor dintr-un anumit domeniu este
scazut, iar concurenta nu este acerba.
Exemple de bariere de intrare: economiile de scara, restrictii impuse de lege, costuri mari de patrundere pe piata,
publicitatea si diferentele dintre ofertele firmelor concurente.

Restrictii impuse de lege

Uneori statul restrictioneaza concurenta in anumite ramuri de activitate prin: necesitatea de a folosi brevete, restrictii de
intrare pe piata, taxe si contingente vamale etc.
Brevetul – se acorda unui inventator cu scopul de a-i permite unui inventator sa utilizeze temporar si exclusiv un produs
sau un proces.
Restrictii la intrare pe piata – iau forma unor licente pentru anumite servcii publice (telefon, gaze naturale, tv, cablu etc.).
Prin licente statul acorda dreptul exclusive de a presta un serviciu, obligand in schimb firma sa-si limiteze profitul si sa
puna acel serviciu la dispozitia tuturor consumatorilor.
Restrictii la import – pentru a tine la distanta concurenta straina de piata interna.
Contingent vamal = tratament tarifar favorabil = reducerea sau exceptarea de la plata taxelor vamale pentru un anumit
volum de marfuri puse in libera circulatie). 5
Costurile de intrare ridicate
Este un obstacol de ordin economic care nu permit tuturor investitorilor accesul.
Exemplu: pe piata industriei constructoare de aeronave – costul foarte mare al proiectarii si testarii noilor
aparate poate sa descurajeze pe cei care vor sa patrunda pe aceasta piata. In general sunt putine firme care sa
dispuna de 10-15 mld $ cat se considera ca ar costa urmatoarea generatie de avioane.
Pe langa aceste costuri exista si costuri cu caracter nematerial, care uneori pot fi foarte costisitoare. Exemplu
pentru a realiza un program informatic chiar daca o firma dispune de resurse suficiente uneori pentru a-si
vinde produsul este nevoie de o vasta campanie promotionala. Atunci cand programul pe care-l concuram
cunoaste o mare accesibilitate in randul utilizatorilor intrarea pe piata respective este si mai dificila.
Publicitatea si diferentierea produselor
Publicitatea are rolul de a-i informa pe consumatori de existenta unui anumit produs si de a-i fideliza fata de
anumite marci bine cunoscute (crescand astfel puterea producatorului).
Diferentierea produselor, prin ele insele sau prin publicitate pe scara larga poate fi o bariera de intrare, aceasta
contribuind la cresterea puterii producatorilor din ramura respectiva. Ea are si rolul de a-i descuraja pe
potentiali concurenti. Uneori cererea pentru anumite produse este atat de mica incat nu poate suporta numarul
mare de firme producatoare al caror scop este sa-si diminueze costurile. Astfel diferentierea favorizeaza
concentrarea activitatii la nivel de ramura.
6
 Strategii de interventie
Abordand problema concurentei imperfecte Milton Friedman – laureat al Premiului Nobel,
considerat cel mai de seama economist al timpurilor noastre, scria: “Din trei rele trebuie aleasa una:
monopolul privat nereglementat, monopolul privat reglementat de stat sau interventia directa a
statului”.
Principalele strategii prin care statul poate controla efectele concurentei imperfecte sunt:
• Politica antitrust – principala posibilitate de limitare a puterii de piata – consta in adoptarea de
legi care sa interzica anumite tipuri de comportament (incheierea de intelegeri intre firme in
vederea fixarii preturilor) sau limitarea sferei de actiune a anumitor structuri de piata (monopoluri
pure sau oligopoluri cu grad inalt de concentrare).
• Incurajarea concurentei – masuri prin care statul stimuleaza rivalitatea sanatoasa intre firme.
Aceasta presupune ca obstacolele la intrare sa fie cat mai mici, incurajarea firmelor mici, si
neprotejarea pietei interne de concurenta straina.
• Reglementarea – tehnica de control care permite agentiilor specializate sa supravegheze nivelul
preturilor, al productiei, precum si intrarea sau iesirea firmelor din ramuri reglementate (servicii
publice si transporturi). 7
• Proprietatea de stat asupra monopolurilor – s-a considerat ca producerea anumitor
bunuri si servicii (distributia apei, gazului, energiei electrice) este mai bine sa se faca de
catre o singura firma. Problema care s-a dezbatut a fost daca acea firma trebuia sa
apartina statului sau sa faca obiectul unor regementari speciale. Majoritatea tarilor cu
economie de piata au ales varianta reglementarilor, inregistrandu-se in ultimii ani in
multe state privatizarea acelor companii detinute de catre stat.
• Controlul preturilor majoritatii bunurilor si serviciilor – tehnica folosita in perioada
razboiului pentru a preveni anumite fenomene inflationiste si pentru a mentine preturile
practicate in ramurile cu grad ridicat de concentrare la un nivel mai scazut.
• Impozitele – au avut uneori rolul de a atenua efectele distribuirii veniturilor. Aplicand
impozitele asupra monopolurilor statul poate reduce profitul acestor firme, atenuand
astfel efectul social generat de monopol.

Primele 3 strategii formeaza esenta politici economice modern vizavi de marele capital,
urmatoarele au fost applicate in practica dar se regasesc mai rar in tarile cu economie de
piata moderna (exemplu SUA).
8
 Concurenţa monopolistică
Concurenta monopolistica – un numar mare de ofertanti care fabrica produse diferentiate.
Acest tip de concurenta monopolistica seamana cu concurenta perfecta prin faptul ca numarul
ofertantilor este mare, nici unul neavand controlul absolut asupra pietei si se deosebeste prin aceea
ca produsele vandute nu sunt identice.

Exemplu: pretul mare la un produs care se vinde aproape de locatia de domiciliu si mai mic intr-o
locatie mai indepartata. Cand pretul produsului este sufficient de mare sau diferenta este
semnificativa cumparatorul nu va mai cumpara din apropiere si se va deplasa locatie mai indepartata
(aceasta este diferentierea in functie de amplasament).

La fel exista diferentierea prin calitate, caracteristici sau chiar prin diferenta de perceptie.
Exemplu: majoritatea calculatoarelor personale compatibile IBM pot rula aceleasi programe chiar
daca sunt realizate de firme diferite. Industria calculatoarelor personale este o ramura in care avem
concurenta monopolistica, deoarece fiecare producator sustine ca modelul fabricat de el este mai
fiabil, mai rapid sau chiar mai mic decat al concurentilor. 9
 Gradul de concentrare
• Puterea de piata – gradul de control pe care o firma sau un grup de firme il exercita asupra nivelului pretului
si productiei dintr-o anumita ramura de activitate.
• Rata de concentrare – partea de piata sau oferta totala dintr-o ramura ce revine unui grup limitat de firme
(de exemplu primele patru).
• Factorii determinanti ai gradului de concentare sunt:
• Tehnologia si costurile;
• Barierele de intrare;
• Interactiunea strategica (fiecare firma incearca sa cunoasca din timp cum va reactiona rivalii la deciziile pe care le va lua).
• De regula:
• firmele din ramurile de activitate economica unde predomina un grad mare de concentrare prezinta simptomele
caracteristice concurentei imperfect;
• ramurile care produc anumite bunuri (tigari, frigidere, autovehicule, aluminiu, becuri, sapun, constructia de furnale,
prelucrarea carnii etc) au ca si caracteristica ca, cele mai mari doua firme controleaza cel putin 50% din piata de
desfacere;
• raportul dintre cheltuielile de cercetare-dezvoltare si valoarea vanzarilor este maxim, firmele incercand sa-si domine
rivalii prin tehnologie;
• profitul in ramurile cu grad mare de concentrare este ceva mai mare decat in ramurile cu grad de concentrare mai redus.

10
 Caracteristici - concurenţa monopolistică
Concurenţa monopolistică se aproprie cel mai mult de concurenţa perfectă şi de monopol, fiind
opusul oligopolului.
Această piaţă se caracterizează prin următoarele trăsături:
• atomicitatea cererii şi a ofertei, astfel încât fiecare ofertant deţine o cotă mică din piaţă;
• intrare şi ieşire de pe piaţă este relativ liberă, în sensul că există mici cheltuieli legate de accesul
pe piaţă;
• diferenţierea produselor, acestea diferă unele de altele. De exemplu, covrigii de la patiseria de pe
strada X au mai puţină sare decât cei de pe strada Y. Diferenţierea face posibilă concurenţa, atât
prin preţ, cât şi prin alte mijloace, cum ar fi reclama, perioada de garanţie etc;
• transparenţa este mare, dar nu perfectă.
• atât producătorii, cât şi consumatorii suportă cheltuieli de informare. De exemplu, dacă doriţi să
cumpăraţi cei mai buni covrigi din oraşul în care locuiţi, trebuie să pierdeţi timp şi bani pentru ai
căuta şi identifica.

11
 Piața cu concurență monopolistică
• Se aseamana cu concurenta perfecta prin 3 aspecte:
• Numarul vanzatorilor si al cumparatorilor care este mare;
• Intrarea si iesirea pe si de pe piata sunt libere;
• Firmele nu pot influenta pretul pietei.

• Puterea pe piață deținută de fiecare firmă depinde de gradul de diferențiere al produselor. Pe aceasta
piata produsele nu sunt identice. Daca cautam pe rafturile magazinelor vedem ca produsele de pe raft
difera (ex. la cerealele pentru micul dejun avem mai multe marci, la sampoane etc.) dar nu atat de mult
pentru a nu intra in concurenta unele cu altele.

Exemple pentru acest tip de piață:

• firmele producătoare de pastă de dinți;
• săpun;
• șampon;
• deodorant;
• creme de ras etc.
12
 Formarea preţului pe piaţa cu concurenţă monopolistică
• Datorită faptului că produsele sunt diferenţiate firmele îşi stabilesc pe termen scurt preţul.
Din această cauză piaţa monopolistica seamănă cu monopolul numai că, cererea la nivelul
unei astfel de firme este mai elastică.

• Pe termen lung, datorită existenţei profitului pe termen scurt, pe piaţă vor intra mai multe
firme ceea ce va determina o deplasare la stânga a curbei cererii la nivelul unei firme până
când profitul va dispărea (preţul devine egal cu costul total mediu).

• Pe pietele cu concurenta monopolistica, in punctul de echilibru pe termen lung, pretul este

mai mare decat costul unitar, insa profitul economic tinde spre zero.
Concurenta monopolistica favorizeaza aparitia unui excedent de produse noi, iar eliminarea
diferentierilor dintre produse poate duce la diminuarea costurilor si, deci la reducerea
preturilor.

13
Piața cu concurență monopolistică

14
 Piața cu concurență monopolistică
Pe termen scurt
• Cererea are pantă negativă – produsele sunt diferențiate.
• Cererea este relativ elastică – există bunuri substituibile
• Vmg < P
• Maximizarea profitului are loc atunci când Vmg = Cmg.
• Există posibilitatea înregistrării unui profit economic.
Pe termen lung
• Existența profiturilor atrage noi firme în ramură, fără a exista bariere în acest sens.
• Cererea firmei scade de la nivelul inițial la DLR.
• Atât producția, cât și prețul la nivel de firmă vor scădea.
• Producția la nivel de ramură va crește.
• Nu se mai înregistrează profit economic (P = CTM).
• P > Cmg – există o anumită putere pe piață dat de gradul de diferențiere al
produselor.
15
 Notiuni introductive - oligopol
În dezvoltarea istorica a studiilor teoretice cu privire la oligopol se disting doua faze:
• primei faza - denumita si traditionala – se ocupa de studiul concurentei si a monopolului. Deoarece
problemele decizionale ale oligopolului sunt mult mai complexe decât cele ale întreprinderii monopoliste
sau ale celei concurentiale, protagonistii acestei faze, folosind un instrumentar de lucru foarte simplificat, au
sfârsit prin a reduce piata oligopolista la un caz particular al pietei monopoliste. Între acestia la loc de frunte
s-au situat Augustin Cournot (1801-1877), F.Y. Edgeworth si H. von Stackelberg caruia îi si datoram o
prima clasificare a formelor de piata. Premisa de baza de la care au pornit ei a fost urmatoarea: fiecare
întreprindere adopta decizii de productie presupunând ca rivalii sai potentiali nu-si modifica nivelul lor de
productie.
• A doua faza începe cu scoaterea în evidenta a inconsistentei ipotezelor simplificatoare proprii teoriei
traditionale si a cunoscut, la rândul ei, doua directii de actiune:
• Prima directie – consta in aplicarea teoriei jocurilor în studiul comportamentului oligopolului,
îndeosebi dupa publicarea în anul 1944 a cartii „Theory of Games and Economic Behaviour” a marelui
matematician J. von Neuman s a economistului O. Morgenstern.
• A doua directie – foloseste calea elaborarii unor modele de comportament ale oligopolului cât mai
apropiate de situatia reala. Se disting, în aceasta privinta, contributiile aduse de economistul italian
Sylos Labini si a americanilor J. Bain si F. Modigliani.

16
 Teoria jocurilor
• Viata economica – abunda de interactiuni strategice intre anumite firme rivale.
• Pentru a analiza rezultatul acestor interactiuni se apeleaza la teoria jocurilor.
• Teoria jocurilor – presupune analiza situatiilor cu doi sau maimulti decidenti care au
obiective contradictorii.
• Pricipiile teoriei jocurilor au fost formulate de catre J. von Neumann si O. Morgenstern in
lucrarea “The Theory of Games and Economic Behavior” (Teoria jocurilor si
comportamentul economic) – fiind utilizate in anii ‘50 la elaborarea strategiilor de aparare
in cazul izbucnirii unui razboi nuclear.
• Ulterior teoria jocurilor a fost utilizata de economisti pentru a studia interactiunile care
apar la nivelul duopolurilor, conflicte dintre sindicate si conducerea firmelor, politici
comerciale ale statelor, acorduri internationale legate de mediul inconjurator etc.

17
Aplicand teoria jocurilor la pietele cu concurenta imperfecta s-a constatat:
• atunci cand numarul firmelor oligopoliste creste, pretul si volumul ofertei la nivel de
ramura tind sa fie egale cu pretul si oferta de pe pietele cu concurenta perfecta;
• daca firmele decid sa colaboreze in loc sa se concureze, pretul si volumul ofertei se
apropie de pretul si oferta pietelor de monopol;
• In multe situatii oligopolurile nu pot ajunge la un echilibru stabil. Interactiunile
strategice dintre firme pot provoca dezechilibre prin: lansarea de amenintari,
simularea unor actiuni, declansarea unor razboaie in randul preturilor, capitularea
unor firme in fata altor firme mai puternice etc.
• Teoria jocurilor ne ajuta sa intelegem mai bine conflictele, politica, si chiar viata
noastra de fiecare zi.
• Ea ne atrage atentia ca in anumite situatii trebuie sa avem un comportament
imprevizibil.

18
 Oligopolul

• Termenul de oligopol provine din două cuvinte din limba greacă «oligos», care înseamnă
mulţi şi « polein », care înseamnă vânzare.

Această piaţă se caracterizează:

• printr-un un număr mic de producători - aceasta înseamnă că producătorii pot influenţa atât
piaţa cât şi deciziile celorlalţi producători şi din această cauză firmele au un comportament
strategic;
• prin atomicitatea cererii – pe această piaţă există numeroşi cumpărători;
• prin bariere de intrare pe piaţă, de exemplu : costul mare de intrare (în cazul industriei
• producătoare de automobile), brevete de invenţie (produsele anumitor industrii, cum ar fi
aluminiul, produse chimice şi electronice);
• prin omogenitatea produselor (oţel, aluminiu) sau diferenţierea acestora (automobile,ţigări,
telefonie mobilă); 19
• prin faptul că, firmele care acţionează pe această piaţă pot încheia înţelegeri şi în
acest caz putem vorbi de:
• Cartel - un grup de firme care şi-au păstrat autonomia decizională, dar se înţeleg cu privire la
preţ şi la segmentul de piaţă pe care fiecare firmă trebuie să-l deţină (de exemplu OPEC);
• Trust - un grup de firme care nu şi-au păstrat autonomia decizională, ceea ce înseamnă că
firmele în cauză au fuzionat (de exemplu trustul Rompetrol). In urma înţelegerilor dintre firme
acestea acţionează ca un monopol.
• concurenţa pe această piaţă se desfăşoară prin:
o intermediul preţurilor;
o publicitate;
o acordarea de facilităţi consumatorilor.

20
 Criteriile de clasificare a firmelor oligopoliste
1. După natura activităţii sau caracteristicile producţiei ori ale serviciilor:
• Oligopoluri care domină piaţa produselor omogene (petrol, oţel, cafea);
• Oligopoluri care domină piaţa produselor neomogene (industria auto).
2. După gradul de cooperare şi a forţei de concurenţă.
• Oligopoluri fără coordonare
• Oligopoluri cu coordonare parţială
• Oligopoluri complet coordonate
Oligopolurilor fără coordonare - firme care dispută piaţa fără nici un fel de înţelegere prealabilă, strategie,
tactică economică sau comercială. Astfel, apar trei tipuri de relaţii concurenţiale:
a. relaţii de confruntare agresivă – se bazează pe războiul economic în care se folosesc ca arme preţurile de
achiziţie a factorilor de producţie, cantitatea produsă şi publicitatea
b. relaţii hiperconcurenţiale – specifice firmelor care produc bunuri uşor diferenţiate şi se manifestă prin calitate
şi forţă inovatoare.
c. relatii înlănţuite – specifice ramurilor cu mai multe firme care intră în raporturi economice încrucişate
determinate de raporturile între ele, în special datorită specializărilor relativ restrânse din cadrul ramurii.
Oligopolurilor cu coordonare parţială - intre firme se stabilesc fie raporturi de subordonare faţă de o firmă
lider, fie raporturi de înţelegere, coordonare voluntară.
Oligopolurile complet coordonate înţelegerea îmbracă forma unui acord scris (secret sau public). Coordonarea
prin acest acord poate avea ca obiect înţelegerea privind preţul mediu de vânzare, delimitarea pieţelor, etc.
21
 Piața de oligopol

Trăsături:
• Există un număr restrâns de producători/ofertanți (price seeker), dar cu o forta
economica mare.
• Produsele pot sau nu să fie diferențiate.
• Există bariere de intrare pe piață ca producator.

Piața de oligopol se întâlnește în domenii cum ar fi producția de:

• automobile;
• oțel;
• aluminiu;
• produse petroliere;
• computere etc.

22
 Oligopolul

Bariere de intrare
• Economii de scară;
• Existența unor patente;
• Accesul la o anumită tehnologie de fabricație;
• Cheltuielile cu publicitatea;

Măsuri strategice
• Acapararea unei cote de piață cât mai mare;
• Controlul asupra unui factor de producție important;

23
 Echilibrul pe o piață cu concurență de oligopol

• în cazul pieței cu concurență perfectă, de monopol sau monopolistică, producătorii

nu au fost nevoiți să ia în considerare reacția competitorilor;
• în cazul unui oligopol, deciziile asupra cantității și a prețului de vânzare trebuie să
ia în calcul și reacția celorlalți competitori;
• atunci când este atins echilibrul, nicio firmă nu are interesul să schimbe prețul sau
cantitatea oferită.
• se pornește de la premisa că fiecare concurent ia în calcul deciziile firmelor rivale.

24
 Echilibrul Cournot-Nash

• Fiecare firmă acționează în vederea maximizării profitului, considerând producția și

oferta celorlalte firme date.

Duopol:
• există doar două firme;
• bunul este omogen;
• oferta celeilalte firme este considerată ca fiind dată (fixă, constantă);
• producția primului concurent, cea care maximizează profitul, va scădea pe măsură
ce crește cantitatea estimată a fi oferită de cel de-al doilea concurent.

25
 Echilibrul Cournot-Nash (exemplu)

Se dă o funcție liniară a cererii:

• Cererea pieței este dată de P = 30 – Q, unde Q = Q1 + Q2
• Cmg1 = Cmg2 = 0
Curba de reacție a primei firme:
• Venitul total, VT1 = P∙Q1 = (30 – Q)Q1 = 30Q1 – (Q1 + Q2)Q1 = 30Q1 – Q12 – Q2Q1
• Vmg1 = 30 – 2Q1 –Q2 Vmg1 = Cmg1 = 0
• Curba de reacție a firmei 1: Q1 = 15 – 1/2Q2
• Curba de reacție a firmei 2: Q2 = 15 – 1/2Q1

Echilibrul Cournot-Nash:
• Q1 = 15 – 1/2(15 – 1/2Q1) = Q1 = 10 = Q2
• Q = Q1 + Q2 = 20 buc. P = 30 – Q = 10 u.m.
26
Echilibrul Cournot-Nash (exemplu)

27
 Formarea preţului în oligopol

• Comportamentul firmelor care acţionează pe această piaţă este unul strategic,

deoarece fiecare firmă îşi concepe acţiunile în funcţie de comportamentul celorlalte
firme.
• Din această cauză modificarea preturilor este o decizie comună a firmelor
oligopoliste. Pentru a înţelege mai bine, vom presupune că pe piaţa «x» există trei
firme, iar produsele oferite sunt omogene.
• Dacă una din cele trei firme îşi va reduce preţul, scopul fiind acela a-şi mari vânzările,
celelalte firme vor face acelaşi lucru pentru a se putea menţine pe piaţă.
• Acest tip de comportament poate fi considerat un «război al preţurilor», care nu este
întotdeauna cel mai bun, deoarece preţul poate scădea până la nivelul la care devine
egal cu costul unitar, iar profitul dispare.
• Dacă pe piaţă există în schimb un leader, acesta va stabili fie nivelul preţului, fie
cantitatea de bunuri pe care o va realiza.
28
• Un mod frecvent de a rezolva problema este cel al întelegerilor între întreprinderi. Practica a pus
în evidenta doua tipuri de întelegeri: cartelul si principiul pretului director.

Situația prețului director

• Reprezintă situația în care în cadrul unei industrii există un producător important și un număr de
firme mai mici.
• În acest caz, firma dominantă va fixa prețul, astfel încât să-și maximizeze profitul, în timp ce
ceilalți ofertanți îl vor prelua.
• Principiul pretului director (conducator) este o forma de manifestare a concurentei imperfecte în
care o întreprindere de mari proportii fixeaza pretul de vânzare, iar celelalte firme o urmeaza
pastrându-si în schimb deplina libertate în alegerea produsului, activitatea promotionala a
vânzarilor, folosirea canalelor de distributie, etc.
• Daca marfa este omogena, pretul fixat de marea întreprindere va fi identic pentru toate.
• Daca, în schimb, produsul este diferentiat, preturile vor fi diferite dar vor gravita în aceeasi directie, astfel încât,
diferentele de pret între întreprinderi sa se mentina nealterate.
29
Echilibrul în condițiile unei firme lider

30
 Cartelul
Cartelul – organizatie care este formata din mai multe firme independente, care realizeaza produse similare si
care conlucreaza in vederea majorarii preturilor si reducerii productiei.
In prezent, cu unele mici exceptii, legea interzice firmelor sa incheie acorduri secrete in scopul fixarii
preturilor sau impartirii pietelor.
Cu toate acestea firmele sunt tentate sa ajunga la intelegeri tacite. In aceasta situatie ele refuza sa reactioneze la
initiativele concurentilor, fara sa aiba incheiat cu acestia un acord explicit. Cand ajung la intelegeri aceste
firme urmaresc sa practice aceeasi preturi (mari), sa-si mareasca profiturile si sa reduca gradul de risc al
afacerilor pe care le fac.
Trăsături:
• 1) Acorduri privind cantitatea și prețul de vânzare.
• 2) Nu presupune un acord între toate firmele.
• 3) De regulă au caracter internațional (OPEC - Organization of the Petroleum Exporting Countries).
• Odată cu adoptarea legislaţiei cu privire la concurenţă şi protejarea acesteia, în ţările dezvoltate, cu
economie de piaţă, cartelurile, cea mai cunoscută formă de oligopol cooperant au devenit ilegale.
• Astfel că, în timp ce în Statele Unite acestea sunt ilegale, cartelurile naţionale sunt frecvente în Japonia unde
afacerile se desfaşoară în cadrul unui sistem de concurenţă controlată.
• Pentru a descoperi aceste practici considerate ilegale, multe ţări aplică politica de clemenţă. Prin această
metodă, agenţii economici implicaţi în carteluri, care decid sa pună capăt acestor practici şi să furnizeze
31
dovezi esenţiale pot beneficia de imunitate sau de reducerea sancţiunii.
Echilibrul în condițiile OPEC

• CT este curba cererii totale

pentru petrol, iar Oi este oferta
țărilor din afara OPEC.
• Cererea de petrol cu care se
confruntă țările OPEC este dată
de diferența dintre cele două.
• Cantitatea care determină
maximizarea profitului OPEC
este determinată de egalitatea
dintre Cmg și Vmg OPEC.
OPEC va vinde această cantitate
la prețul P*.

32
• Cel mai ilustrativ exemplu modern de cartel este OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol ).
• Dacă în anii ’70 organizaţia a fost foarte eficientă pe piaţa petrolului, reuşind să controleze oferta globală şi
preţurile (de exemplu în anii 1973 – 1974, în numai şase luni, preţul mondial la petrol a crescut de la 2,5$ la
11$ pe baril, pentru a ajunge la începutul anilor ’80 la aproximativ 34$ pe baril ), după 1980 influenţa
acestuia a început să se erodeze. Prin urmare, ponderea în producţia mondială de petrol a ţărilor membre
OPEC a scăzut de la 53,5% în 1973 la 34% în 1993. Cu toate acestea, ele continuă să deţină controlul
asupra unei părţi inseminate din această piaţă.
• Deşi există opinii conform cărora un cartel odată constituit tinde să se comporte asemănător monopolului,
din cele prezentate mai sus putem concluziona că aceste înţelegeri sunt greu de menţinut pe termen lung.
• “ Pericolul” destrămării lor în timp vine din mai multe direcţii:
– profiturile substanţiale însuşite de membrii cartelului exercită o puternică atracţie pentru alţi producători, iar prevenirea
intrării lor pe piaţă devine imposibilă pe termen lung în absenţa unor bariere naturale la intrare;
– diferenţele de costuri fac mai dificil un acord asupra preţurilor, mai ales în cadrul oligopolurilor diferenţiate;
– tentaţia unor firme de a ieşi din înţelegerea stabilită şi de participa la competiţie este cu atât mai puternică cu cât ele
dispun de un avantaj de cost şi interesul individual îl domină pe cel comun;
– cu cât numărul firmelor este mai mare, cu atât acceptarea unor concesii este mai dificilă.

33
 Caracteristicile pieţelor economice
Caracteristici Concurenţa perfectă Concurenţa Oligopol Monopol
monopolistică
Număr de Multe firme ofertate Multe firme ofertante. Câteva firme ofertante, Un singur ofertant.
firme independente. Nici una Diferente reale sau de diferente putine sau Produse fara
nu poate controla piaţă. perceptive intre inexistente intre substituenti directi
Produse identice. produse. produse.
Controlul Nu există. Piaţa Pe termen scurt preţul O decizie Control
asupra stabileşte preţul. este stabilit de comună la considerabil, de
preţurilor producător. Pe termen nivelul firmelor. obicei reglementat.
lung de piaţă.
Diferenţierea Nu există. Produsele Există. Există si putem avea şi Nu există.
produselor sunt omogene. produse omogene.
Uşurinţa Uşoară Relativ Dificilă Foarte dificilă
intrării/ ieşirii
de pe piaţă
Locul din Pietele financiare Comertul cu Otel, produse chimice, Servicii locale de
economie (Bursa de valori) si amanuntul (benzina, autoturisme, aeronave telefonie, distributie
unde le unele produse agricole. calculatoare personale … curent si gaze
regasim …) naturale, … 34
Va multumesc pentru atentie!

35
Economie - Curs 10
TEORIA COSTURILOR. PROFITUL

- Continutul economic al costului de productie;

- Tipologia si marimea costurilor;
- Relatiile dintre costurile inregistrate pe termen scurt;
- Evolutia costurilor pe termen lung;
- Conceptul de profit. Teorii explicative.
- Masa și rata profitului. Forme și funcții
- Pragul de rentabilitate și pragul de închidere

1
 Conținutul economic al costului de producție

Costul de producţie constituie un criteriu esenţial în fundamentarea deciziilor

întreprinzătorilor privind asimilarea în fabricaţie a noilor produse.

Consumul de:
• forţă de muncă – cantitativ (număr lucrători, timp de muncă) şi valoric (cheltuieli
salariale)
• capital fix = uzură şi valoric (amortizare)
• capital circulant – cantitativ (consumuri specifice) şi valoric (preţ)
• natură – cantitativ şi valoric,
• informaţii – valoric (preţ).

2
• De fiecare dată când alegem să producem un bun sau un serviciu renunţăm la alte utilizări pe care le-am
putea da resurselor consumate. De aceea, costul oricărei resurse productive într-o anumită utilizare este
maximul pe care aceasta resursă l-ar putea produce într-o utilizare alternativă.

• Firmele folosesc o varietate de factori pentru a produce. Unii din aceşti factori, cum ar fi: cantitatea de
materie primă, energia şi cantitatea de muncă folosită pot fi ajustaţi imediat pentru a creşte sau scădea
volumul producţiei.

• In economia de piaţă, întreprinzătorul producător poate utiliza resurse proprii pentru care nu face
cheltuieli către terţe persoane si resurse externe.

• Costul de producţie constituie un indicator esenţial pentru stabilirea preţului cerut de vânzător în procesul
de negociere a mărfii cu agenţii economici cumpărători.

• Costul de producţie este şi un indicator de referinţă al nivelului eficienţei economice. Urmărirea nivelului
real al cheltuielilor de producţie oferă agenţilor economici posibilitatea să cunoască volumul factorilor de
producţie consumaţi şi eficienţa acestor consumuri, comparativ cu normele de cheltuieli prevăzute sau cu
nivelul consumurilor realizate de către firmele concurente.
3
 Tipologia și mărimea costurilor

Costul de producție - expresia monetară (bănească) a consumului total de prod-

factori;
Cost economic = costuri explicite + implicite

• Costul contabil (explicit) - cheltuieli efective pentru procurarea factorilor de

producţie folosiţi la realizarea bunurilor economice (costul propriu-zis al
producţiei).
• Costul economic (explicit + implicit/de oportunitate) – include, pe lângă costul
contabil și echivalentul monetar al consumului din anumiţi factori de producţie
folosiţi cu titlu gratuit.

4
 Exemplu
• O întreprindere își are sediul într-o clădire pentru care nu plătește nici o chirie.
• Costurile privind folosirea spațiului sunt nule?

Costuri nerecuperabile (engl. sunk costs)

• cheltuieli care au fost realizate, dar care nu se mai pot recupera;
• ele nu trebuie să influențeze deciziile întreprinderii;

Exemple:
• O persoană cumpără un bilet la cinema. Ulterior află că filmul nu este atât de
interesant. Ar trebui sau nu ca persoana în cauză să urmărească filmul?
• O întreprindere plătește 500.000 € pentru opțiunea de-a putea achiziționa o clădire.
Prețul respectivei clădiri este 5 mil. €. Între timp, întreprinderea găsește o altă clădire
la un preț de 5,25 mil. €. Care clădire ar trebui achiziționată?
5
 Clasificarea costurilor

• Costuri totale (globale) - exprimă, în formă bănească, consumurile totale de factori

de producţie realizate pentru obţinerea unui volum dat al producţiei
• Costuri unitare – raportul dintre costul total si cantitatea realizata dintr-un produs.
• Costuri medii – media aritmetica dintre costurile totale inregistrate in mai multe
perioade pentru un anumit produs;
• Costuri marginale - creşterea în costul total datorată creşterii producţiei cu o
unitate ;
• Costuri pe termen scurt: fixe şi variabile;
• Costuri pe termen lung: variabile.

6
 Costurile fixe și variabile

Producția totală depinde atât de factorii de producție ficși, cât și de cei variabili.
• Costurile totale = costuri fixe + costuri variabile
• Costurile totale = costuri de producție (CP) + costuri de distribuție (CD)
• Costurile totale = costuri materiale (CM) + costuri salariale (CS)

Costurile fixe - nu se modifică odată cu producția, adică sunt independente de nivelul producției.
Exemplu: combustibilii pentru încălzitul halelor şi birourilor, costurile cu iluminatul, chiriile,
salariile indirecte, dobânzile

Costurile variabile - depind de nivelul producției și se modifică în același sens cu el.

Exemplu: materii prime şi materiale de bază şi auxiliare, semifabricate, combustibili pentru
producţie, energie pentru producţie, apă tehnologică, salarii directe etc.
7
 Costurile medii și marginale

• Costurile medii – costuri pe unitatea de produs (fixe medii, variabile medii, totale medii):
𝐶𝑇 𝐶𝐹+𝐶𝑉
CM = = = CFM + CVM
𝑄 𝑄

• Costul mediu fix (CMF) reprezintă costul fix pe unitate de produs.

𝐶𝐹
CFM =
𝑄

• Costul mediu variabil (CMV) reprezinta costul variabil pe unitate de produs.

𝐶𝑉
CVM =
𝑄

• Costul marginal – sporul de cost determinat de creșterea consumului de factori de

producție pentru a suplimenta producția cu o unitate:
Δ𝐶𝑇 𝐶𝑇1 − 𝐶𝑇0 𝐶𝐹1 +𝐶𝑉1 − 𝐶𝐹0 + 𝐶𝑉0 Δ𝐶𝑉
Cmg = = = =
Δ𝑄 𝑄1 − 𝑄0 𝑄1 − 𝑄0 Δ𝑄
8
Exemplu: O societate comerciala inregistreaza urmatoarele costuri pentru productia unui singur produs in
cantitati diferite.

Costuri Costuri Costuri

Costuri Costuri
Costuri fixe Costuri marginale fixe variabile totale
variabile totale
Productia medii medii medii
Q CF CV CT Cmg CFM CVM CTM
Q1 811.00 122,588.16 171,007.46 293,595.62
Q2 900.00 122,588.16 188,100.00 310,688.16 17,092.54 143.29 209.88 353.18
Q3 1,100.00 122,588.16 228,800.00 351,388.16 40,700.00 122.59 208.45 331.04
Q4 1,300.00 122,588.16 269,100.00 391,688.16 40,300.00 102.16 207.46 309.62
Q5 1,550.00 122,588.16 322,400.00 444,988.16 53,300.00 86.03 207.54 293.57
Q6 1,700.00 122,588.16 348,500.00 471,088.16 26,100.00 75.44 206.43 281.87
Q7 1,900.00 122,588.16 387,600.00 510,188.16 39,100.00 68.10 204.47 272.58
Q8 2,100.00 122,588.16 426,300.00 548,888.16 38,700.00 61.29 203.48 264.77
Q9 2,300.00 122,588.16 464,600.00 587,188.16 38,300.00 55.72 202.48 258.20
Q10 2,500.00 122,588.16 502,500.00 625,088.16 37,900.00 51.08 201.48 252.56
Q11 2,800.00 122,588.16 560,000.00 682,588.16 57,500.00 46.26 200.47 246.73
Q12 3,024.00 122,588.16 601,776.00 724,364.16 41,776.00 42.10 199.48 241.58
9
 Evolutia costurilor fixe unitare si totale
160

140

120
Cheltuieli fixe unitare

100

80

60

40

20

0
Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 Q6 Q7 Q8 Q9 Q10 Q11 Q12
Cantitatea
140.000,00

120.000,00

100.000,00

Cheltuieli fix etotale

80.000,00

60.000,00

40.000,00

20.000,00

0,00
Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 Q6 Q7 Q8 Q9 Q10 Q11 Q12
Cantitatea 10
 Evolutia costurilor variabile unitare si totale
212,00

210,00

208,00
Cheltuieli variabile unitare

206,00

204,00

202,00

200,00

198,00

196,00 700.000,00
194,00
600.000,00
192,00
Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 Q6 Q7 Q8 Q9 Q10 Q11 Q12

Cheltuieli variabile totale

500.000,00
Cantitatea

400.000,00

300.000,00

200.000,00

100.000,00

0,00
Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 Q6 Q7 Q8 Q9 Q10 Q11 Q12
Cantitatea

11
 Evolutia costurilor totale unitare si totale

400,00

350,00

300,00
Cheltuieli totale unitare

250,00

200,00

150,00

100,00

50,00
800.000,00
0,00
700.000,00
Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 Q6 Q7 Q8 Q9 Q10 Q11 Q12
Cantitatea 600.000,00

Cheltuieli totale
500.000,00

400.000,00

300.000,00

200.000,00

100.000,00

0,00
Q1 Q2 Q3 Q4 Q5 Q6 Q7 Q8 Q9 Q10 Q11 Q12
Cantitatea

12
 Relațiile dintre costurile înregistrate pe termen scurt

• Pe termen scurt, costurile fixe rămân nemodificate în raport cu producția;

• Costurile variabile se modifică în raport cu producția;
creșterea output-ului => mai multă forță de muncă => costuri mai mari cu forța de
muncă
Δ𝐶𝑇 Δ𝐶𝑉 𝐶𝑉1 −𝐶𝑉0 𝑃𝐿 𝐿1 −𝑃𝐿 𝐿0 𝑃𝐿 Δ𝐿 1
𝐶𝑚𝑔 = = = = = = 𝑃𝐿 Δ𝑄
Δ𝑄 Δ𝑄 𝑄1 −𝑄0 𝑄1 −𝑄0 Δ𝑄
Δ𝐿

𝑃𝐿
Rezulta: Cmg =
𝑊𝑚𝑔𝐿

• O productivitate marginală scăzută duce la costuri marginale ridicate și invers.

13
Prin urmare:
• Costurile marginale scad mai întâi datorită randamentelor marginale crescătoare
(pentru o producție aflată între 0 și 4 unități)
• Ulterior, costurile marginale cresc, din cauza randamentelor marginale
descrescătoare (pentru o producție între 5 și 11 unități).
• Costurile fixe medii descresc continuu cu nivelul producţiei, reflectând faptul că
acelaşi cost fix este „împărţit” la din ce în ce mai multe unităţi de produs.
• Punctul de minim al costului mediu total se numeşte mărimea optimă pe termen
scurt a firmei.
• Curba costului marginal va intersecta curbele costurilor medii totale şi medii
variabile în punctele de minim ale acestora.

14
Cunoscand urmatoarele valori ale productiei, costurile fixe si viariabile, s-au determinat costurile totale,
marginale si medii.

15
Reprezentare grafica costuri fixe, variabile si totale

- Costurile fixe se mentin

constante indiferent de
cantitatea produsa.
- Costurile variabile cresc fiind
influentate de cresterea de
cantitate.
- Costurile totale se obtin prin
insumarea costurilor fixe si
variabile.

16
Reprezentare grafica costuri marginale si medii
- Costurile fixe medii descresc
continuu cu nivelul
producţiei, reflectând faptul
că acelaşi cost fix este
„împărţit” la din ce în ce mai
multe unităţi de produs.
- Costurile variabile medii
descresc pana intr-un anumit
moment dupa care incep sa
creasca.
- Costurile medii totale,
costurile medii variabile şi
cele marginale descresc şi
apoi cresc (au o forma de U).
- Costul marginal scade şi
creşte mai repede decât scad
şi cresc costurile medii
variabile şi totale.
17
 Evoluția costurilor medii și marginale

Costurile unitare:
• CFM scad continuu;
• Când Cmg < CVM sau
Cmg < CTM, costurile
medii se reduc ;
• Când Cmg > CVM sau
Cmg > CTM, costurile
medii cresc.

18
 Evoluția costurilor medii și marginale

Costurile unitare:
• Cmg = CVM și Cmg
=CTM în punctele de
minim ale costurilor
medii.
• Prag rentabilitate: P =
CTM min
• Prag faliment:
(inchidere) P = CVM
min

19
 Evoluția costurilor pe termen lung
• Dacă pe termen scurt întreprinzătorii pot mări producţia numai în limita
capacităţilor de producţie existente, pe termen lung constrângerile legate de
factorii ficşi dispar.
• Creşterea sau scăderea, pe termen lung, a capacităţii de producţie a firmelor poartă
denumirea de modificare a scarei de producţie. O schimbare în scara de
producţie poate afecta în mod diferit costul mediu pe termen lung, în funcţie de
tehnologia de producţie. Firmele pot avea trei tipuri de randamente de scară.
Costurile medii pe termen lung
• Randamente constante de scară: costurile medii sunt constante
• Randamente crescătoare de scară: costurile medii se reduc.
• Randamente descrescătoare de scară: costurile medii cresc.
20
 Relaţia dintre costurile pe termen scurt şi costurile pe termen lung

Funcţia costurilor medii işi atinge minimul când prima derivată devine
zero. Deci:
Q  CT / Q  CT  1 CT
CM / Q   (CT / Q) / Q  0   0  Q  Cm  CT  0  Cm   CM
2 Q
Q

Deoarece firmele sunt mai flexibile pe termen lung, ele pot produce la costuri medii
mai scăzute decât cele pe termen scurt. De aceea, curba costului mediu pe termen lung
este reprezentată grafic ca o curbă înfăşurătoare a curbelor costurilor medii pe termen
scurt (i se mai spune şi curba-plic).

21
Relația dintre costurile pe termen scurt și cele pe termen lung

Pe termen lung, firmele îşi

pot alege pe ce curbă a
costurilor medii pe termen
scurt să se situeze, adică pot
alege o anumită dimensiune
a firmei care să le
minimizeze costurile
producerii unui anumit nivel
de producţie. Punctele de
tangenţă dintre curbele
costurilor medii pe termen
scurt şi costul mediu pe
termen lung reprezintă costul
minim asociat acelui nivel de
producţie.

22
 Economii de scară
Economii de scară: Δ% CT < Δ% Q

• Atunci când costul mediu pe termen lung scade o dată cu creşterea nivelului producţiei firma
beneficiază de economii de scară sau de economii interne de scară. Atributul de intern are menirea
de a atrage atenţia că astfel de economii se obţin numai la nivelul întreprinderii (în cadrul acesteia), nu
şi la cel de ramură sau de economie naţională. Aceste economii de scară pot fi cu caracter tehnic sau
cu caracter financiar.
• Avantaje tehnice ale fabricării pe scară mare pot fi diverse:

• mai bună specializare a sarcinilor în cadrul întreprinderii şi din folosirea utilajelor moderne din dotarea
tehnică. O întreprindere cu capacitate de producţie mare poate beneficia de lucrători specializaţi în executarea
aceloraşi produse, operaţii etc. Timpul lor de muncă este astfel mai bine valorificat comparativ cu o
întreprindere de dimensiuni mici, obţinând astfel o creştere a productivităţii muncii.

• Avantaje financiare ale fabricării pe scară mare pot fi diverse:

• datorate obţinerii, din partea furnizorilor, a unor reduceri de preţuri, bonificaţii pentru comenzi importante
ş.a. Similar, de la bănci o astfel de firmă poate beneficia de condiţii de credit şi de finanţare mai avantajoase.
• Atunci când costul mediu pe termen lung nu se modifică o dată cu nivelul producţiei, firma are randamente de
scară constante. 23
 Dezeconomii de scară
Dezeconomii de scară: Δ% CT > Δ% Q
Dezeconomiile de scară - pot să aibă loc o creştere a costului mediu pe termen lung o
dată cu creşterea nivelului producţiei. Dezeconomiile de scară sunt generate de
probleme de coordonare ce apar în cadrul organizatiilor foarte mari, cum ar fi:
• dificultăţi manageriale, care se amplifică după ce dimensiunile întreprinderii depăşesc
anumite limite (când canalele de transmitere a informaţiilor se complică foarte mult,
deciziile fundamentându-se tot mai greu, transmiterea lor presupunând un timp
îndelungat etc.);
• gestiunea stocurilor devine, de asemenea, foarte costisitoare dacă dimensiunile
producţiei sunt foarte mari;
• adaptările producţiei la schimbările pieţei se realizează tot mai greu.
Punctul de minim al curbei costului mediu pe termen lung reprezintă dimensiunea
optimă a întreprinderii.
24
 Analiza pragului de rentabilitate şi a gradului de senzitivitate

Pragul de rentabilitate este acel nivel al producţiei pentru care profitul realizat este zero. Să considerăm
următorul grafic simplificat (VT = venit total, CT = cost total, CFT = cost fix total, CVT = cost variabil total):

VT

CT

CVT

CFT

25
Profitul este zero în punctul unde venitul total este egal cu costul total:

Profit = 0 = VT – CT = VT – CFT – CVT = P x Q – CFT – Q x CVM

Deci:
Q(P – CVM) = CFT
Rezultă că nivelul pragului de rentabilitate este:
𝐶𝐹𝑇
𝑄𝑟 =
𝑃 −𝐶𝑉𝑀

Dacă firma care şi-a calculat acest prag de rentabilitate reuşeşte să producă o cantitate
mai mare decât Qr , atunci ea va obţine un profit pozitiv. Dacă însă nu va reuşi să ajungă
cu producţia la pragul de rentabilitate, atunci firma va înregistra pierderi.

26
Concluzii:
• O creştere a costului mediu variabil va determina o creştere a pantei dreptei costului total şi,
în consecinţă, o creştere a nivelului pragului de rentabilitate.
• O creştere a costului fix va determina o deplasare paralelă, în sus, a dreptei costului total şi,
în acest fel, nivelul pragului de rentabilitate va creşte.
Consecinţa: O firmă cu costuri fixe mari şi costuri variabile scăzute va avea un prag de
rentabilitate mai ridicat decât una cu costuri fixe mici şi costuri variabile mari.
In activitatea practica intalnim:
• firmele cu costuri fixe mari utilizează mai mult capital din punctul de vedere al factorilor de
producţie (sunt capital-intensive);
• firmele cu costuri variabile mai mari utilizează mai multă muncă (sunt mai intensive în
factorul muncă).
Deci, firmele cu o capital-intensivitate mai mare îşi vor atinge pragul de rentabilitate la valori
mai mari de producţie, ceea ce constituie un dezavantaj.

27
 Este bine ca o firma sa investeasca în achiziţionarea de capital?
Răspunsul îl dă un alt indicator, şi anume gradul de senzitivitate.

Gradul de senzitivitate - măsoară efectul modificării cantităţilor vândute asupra

profitului firmei.
Formula de calcul - modificarea procentuală a profitului raportată la modificarea
procentuală a cantităţii vândute:
ΔП
ΔП% П0
GS = = ΔQ
ΔQ%
Q0

Dacă, de exemplu, GS = 3, aceasta înseamnă că la o creştere a vânzărilor cu 10%,

profitul firmei va creşte cu 30%.
Dacă vom dezvolta formula de mai sus, vom putea obţine:
Q(P −CVM)
GS =
Q P−CVM −CFT

28
 Concluzii grad de senzitivitate

• o firmă cu costuri fixe mari şi costuri variabile reduse va avea un grad de senzitivitate
mai mare. Cu alte cuvinte, deşi trebuie să producă o cantitate mare pentru a-şi atinge
pragul de rentabilitate, totuşi, o dată acest prag depăşit, profitul acestei firme va creşte
mai repede decât profitul unei firme cu costuri fixe mici şi costuri variabile mari.
• profitul său va scădea mai repede în perioade de recesiune economică, adică atunci
când, se presupune, cantitatea vândută scade sub pragul de rentabilitate. Şi, în plus,
firma devine neprofitabilă la niveluri mari de producţie.
Concluzionând, nivelul pragului de rentabilitate şi gradul de senzitivitate au o mare
influenţă asupra deciziei unei firme care analizează posibilitatea de a se transforma
dintr-o firmă de tip vechi, care foloseşte multă forţă de muncă, într-una de tip nou,
modernă, automatizată, într-un cuvânt, capital-intensivă.
29
• În unele situatii, o firmă nu îşi poate calcula costul mediu variabil şi nici preţul. Aceasta
se întâmplă, de exemplu, atunci când firma nu produce un singur produs, ci mai multe. În
aceste situaţii, nu mai putem folosi formula de mai sus pentru calculul pragului de
rentabilitate.
• Ceea ce putem face este să calculăm pragul de rentabilitate, dar în termeni valorici, de
venituri. Pentru aceasta, este însă nevoie să acceptăm o ipoteză simplificatoare şi anume
că procentul costului variabil în total venit este constant.
• Dacă, în cazul unei firme multi-produs, procentul costului variabil mediu al fiecăruia în
preţ este diferit, atunci – pentru ca ipoteza formulată să rămână valabilă – trebuie ca
procentul fiecărui produs în total total venituri să fie constant.
Daca notăm:
𝐶𝑉𝑇
a=
𝑉𝑇
Deci, CVT = a x VT dar ştim că VT = CFT + CVT (definiţia pragului de rentabilitate).
Deci, VT = CFT + a x VT. Scoţând venitul total, obţinem nivelul pragului de rentabilitate,
exprimat valoric, în unităţi monetare:
𝐶𝐹𝑇
VT =
1−𝑎 30
 Conceptul de profit. Teorii explicative.
• excedentul veniturilor totale peste nivelul costurilor de producţie.
• formă de venit obţinută în urma folosirii factorului capital în cadrul activităţii economice (în sens
restrâns) sau rezultat de ansamblu al acestei activităţi (în sens larg).

Teorii ale profitului

• remuneraţia factorului capital (dobândă);
• recompensă pentru investire;
• retribuirea întreprinzătorului;
• beneficiul organizării şi conducerii (combinarea) unei activităţii economice utile şi eficiente;
• recompensă pentru inovaţie;
• primă pentru asumarea riscurilor de către întreprinzător;
• rezultatul unor dezechilibre pe piaţă sau conjuncturi favorabile producătorului (ofertantului);
• efect al concurenţei imperfecte. 31
 Funcţiile profitului
• stimulează progresul tehnic;
• stimulează asumarea riscului de către întreprinzători;
• stimulează creşterea eficienţei;
• asigură resurse pentru dezvoltare.
Masa profitului
Determinarea condiției de maximizare a profitului:
• Masa profitului (Pr) = Venituri totale – Costuri totale
• Venitul total (VT) = P∙Q
• Venitul marginal – venitul suplimentar determinat de creșterea vânzărilor cu o unitate:
Vmg = ΔVT/ΔQ
• Costuri totale (CT) = CTM∙Q
• Rezultă:
Pr =VT –CT
sau
Pr = P -CTM
32
 Rata profitului
• la capitalul investit: arată profitul obţinut în urma investirii a 100 u.m. în activitatea
respectivă.
𝑅𝑃𝑟(𝐾𝑝𝑝.) = (𝑃𝑟 /𝐾𝑝𝑝.) x 100

• la cifra de afaceri: arată profitul obţinut la 100 u.m. cifră de afaceri (venit total) realizată
în activitatea respectivă.
𝑅𝑃𝑟(𝑉𝑇) = (𝑃𝑟/ 𝑉𝑇) x 100

• la costuri (rata rentabilității): Arată profitul obţinut în urma cheltuirii productive a 100
u.m.
𝑅𝑃𝑟(𝐶𝑇) = (𝑃𝑟 /𝐶𝑇) x 100
33
 Forme ale profitului
• profitul brut (înainte de impozitare): Prb
• profitul net (după impozitare):
Prn = Prb - IPr
Profit normal (obişnuit)
• minimul de câştig considerat satisfăcător pentru ca întreprinzătorii să-şi investească
capitalul într-o anumită ramură, regiune, economie. Este însuşit în general de către toţi
agenţii economici.

VENITUL FIRMEI
COST ECONOMIC TOTAL PROFIT ECONOMIC TOTAL
EXPLICIT IMPLICIT
COST CONTABIL PROFIT NORMAL
PROFIT TOTAL
34
 Profit suplimentar

• câştig (de regulă cu caracter temporar) peste cel obişnuit realizat de către agenţii
economici cei mai eficienţi (peste media ramurii). Stimulent pentru preocuparea
permanentă de reducere a costurilor şi introducerea de noi produse şi tehnologii.

Profit nelegitim (necuvenit)

• câştig rezultat în urma nerespectării cadrului legislativ, al regulilor concurenţiale şi/sau
al controlului pieţei.

35
 Pragul de rentabilitate și pragul de închidere

• Pragul de rentabilitate = nivelul prețului și al producției începând cu care firma obține

profit;

• Pragul de închidere (de faliment) = nivelul prețului și al producție sub care firma este
obligată să își înceteze activitatea

• Exemplul următor se referă la un întreprinzător aflat pe o piața cu concurență perfectă,

P – dat.

36
Producția Costurile Costurile Veniturile Venitul Profitul
(Q) totale marginale totale marginal (Pr)
(CT) (Cmg) (VT) (Vmg) = VT – CT
=ΔCT/ΔQ =P∙Q =ΔVT/ΔQ
0 50 - 0 38 -50
1 100 50 38 38 -62
2 128 28 76 38 -52
3 148 20 114 38 -34
4 162 14 152 38 -10
5 180 18 190 38 10
6 200 20 228 38 28
7 225 25 266 38 41
8 254 29 304 38 50
9 292 38 342 38 50
10 350 58 380 38 30
11 435 85 418 38 -17
37
38
 Maximizarea profitului

• Comparăm:
VT(Q) cu CT(Q)
• Nivelul producției: [0; Q0):

o CT(Q)> VT(Q), pierderi

o Vmg > Cmg, indică

posibilitatea obținerii de
profit prin creșterea
producției.

39
 Maximizarea profitului

Comparăm: Q = 0

VT(Q) cu CT(Q)

De ce este profitul negativ,

atunci când nu se produce nimic?

40
 Maximizarea profitului

Comparăm:
VT(Q) cu CT(Q)

Nivelul producției: (Q0; Q*)

• VT(Q)> CT(Q)

• Vmg > Cmg indică

posibilitatea obținerii de profit
prin creșterea producției.

• Masa profitului crește.

41
 Maximizarea profitului

Comparăm:
VT(Q) cu CT(Q)

Nivelul producției: Q = Q*
• VT(Q) > CT(Q)
• Vmg = Cmg

• Are loc maximizarea profitului.

Pr(Q)=VT(Q) -CT(Q)

[Pr(Q)]′𝑄 = [VT (Q)]′𝑄 - [CT (Q)]′𝑄

→ Vmg = Cmg
42
 Maximizarea profitului

• Comparăm:
VT(Q) cu CT(Q)
• Nivelul producției: peste Q*:
• VT(Q)> CT(Q)
• Cmg > Vmg
• Profitul scade.

43
 Maximizarea profitului

Concluzionând:
!!!Profitul va fi
maxim, atunci
când Cmg = Vmg!!!

44
45
46
47
 Rezumat

• Profitul va fi maxim, când

Cmg = Vmg.
• Atunci când P > CTMmin, întreprinderea înregistrează profit.

• Atunci când CVMmin < P < CTMmin, în ciuda înregistrării unor pierderi,
întreprinderea trebuie să producă mai departe.

• Când P < CVMmin < CTMmin, întreprinderea își va înceta activitatea.

48
Va multumesc pentru atentie!

49
Economie - Curs 11
PROBLEMATICA MACROECONOMIEI

- Piata fortei de munca;

- Piata monetara. Dobanda;
- Piata financiara;
- Rezultate ale activitatii la nivel macroeconomic;
- Venitul, consumul, economiile si investitiile.

1
 Salariul si piata fortei de munca
Angajatii nu sunt un simplu factor de productie abstract, ei sunt oameni cu familii, dorinte
si nevoi, si abia apoi forta de munca.
La nivelul societatii preocuparea se indreapta spre calitatea si volumul factorului de
munca, rata somajului etc.
Piata muncii este o sursa constanta de controverse, conflicte sociale si efervescenta
politica. Ultimul secol a cuprins numeroase conflicte intre posesorii fortei de munca si
detinatorii capitalului in privinta salariilor, a conditiilor de munca si egalitatea
retributiilor.
Modul de formare a salariilor in economia de piata este o preocupare permanenta a
specialistilor.
Economistii considera ca salariul mediu este un indicator reprezentativ al castigurilor
obtinute de forta de munca in general.

2
 Trăsăturile pieţei forţei de muncă
Daca dorim sa analizam dinamica nivelului general al salariilor raportandu-ne la dinamica cererii si ofertei de
munca vedem ca salariile cresc daca oferta de munca scade sau cererea de munca creste.
Pentru a gasi o explicatie la cresterea salariilor putem sa analizam factorii determinanti ai cererii de munca.
Atunci cand am analizat cererea si oferta am vazut ca cererea pentru un anumit factor de productie reflecta
productivitatea marginala a factorului respectiv.
Cererea si oferta fac ca salariul sa fie de exemplu mai mare in SUA decat in Mexic.
Factorii determinanti sunt:
• gradul superior de instruire si pregatire profesionala,
• valoare superioara a capitalului pe cap de locuitor si
• tehnologiile moderne.
O alta caracteristica ar fi: diferente intre angajati in privinta salariului in functie de categoriile profesionale.
• In sectoarele mai mici in care angajatii nu sunt organizati in sindicate (agricultura, comert cu amanuntul) salariul tinde
sa fie foarte mic, in timp ce in marile firme din industrie si comunicatii salariul este de 2-3 ori mai mare.
• Din studii s-a constatat ca exista pe de-o parte diferente determinate de munca prestata iar pe de alta parte diferente
diferente sau deosebiri intre persoane.
3
Componentă a factorilor de producţie, piata de forta de munca poate cunoaste urmatoarele trasaturi:
• 1. segmentată – datorita existentei diferitelor profesii si tipuri de munca (piata medicilor, a profesorilor, a
minerilor, a tamplarilor etc.); Datorita gradului ridicat de specializare putem vorbi in cadrup lietei medicilor
de: chirurgic, neurologi, psihiatrii, cardiologi etc. Posibilitatea de a trece dintr-o parte in alta este imposibila:
exp. de la piata minerilor la piata cercetatorilor in domeniu nuclear.
• 2. imperfectă – din cauza segmentarii pe de-o parte dar si din alte motive (existenta unui numar redus de
firme pentru unele profesii, existenta sindicatelor care reduce competitia pe piata ofertelor, interventia
statului, lipsa de informatii etc.);
• 3. reglementată – datorita legislatiei existente dintr-o anumita tara, care cuprinde conditiile generale de
munca pe care angajatorul trebuie sa le asigure, salariul minim, contractul de munca, contributiile la
asigurarile sociale etc.;
• 4. rigidă – ca urmare a trasaturilor de mai sus, la care se mai pot adauga: mentalitatea oamenilor (datorita
considerentului ca obtinerea unui loc de munca este extrem de important si trebuie mentinut cu orice pret),
mobilitatii geografice reduse (din cauza apartenentei la o anumita regiune geografica, diferentelor de cultura,
religie, limba, restictiilor legislative pe piata internationala;
• 5. schimbări continue – cererea de munca la nivelul unei tari nu este total rigida. Pe termen scurt, aceasta se
manifesta, dar pe termen mediu si lung economia unei tari poate sa se dezvolte, ceea ce duce la aparitia unor
ramuri noi, unde cererea de munca poate fi ridicata mai ales pentru lucratorii cu inalta calificare. 4
 Oferta şi cererea de forţă de muncă

• Relaţiile dintre purtătorii ofertei (populaţia) și cererii de muncă (angajatorii) în condiţiile

reglementărilor existente, prin care se stabilesc nivelul şi condiţiile de angajare (inclusiv
salarizarea) prin intermediul contractelor de muncă (individuale şi colective).
• Oferta de forţă de muncă - volumul total de forţă de muncă ce poate fi depus de
populația activă la un moment dat, în schimbul unui salariu.
Trăsături ale ofertei de muncă
• eterogenitate (abilitate, experienţă, motivație → diferenţierea salariilor)
• eminamente perisabilă (nu se poate stoca!)
• influențată puternic de factori non-economici → mobilitate redusă
• Cererea de forţă de muncă - este o cerere derivată care exprima necesarul de forţă de
muncă salariată ce există la un moment dat, în funcţie de un anumit nivel al salariilor (se
exprimă prin numărul locurilor de muncă); 5
 Factori de influență ai ofertei si cererii de munca

Ai ofertei de muncă Ai cererii de muncă

• nivelul salariilor; • nivelul salariilor;
• volumul populației; • nivelul prețurilor de vânzare a
• ponderea populației active în produselor create de o anumită
totalul populației; firmă;
• condiţiile de muncă şi numărul • nivelul productivității fizice și
mediu de ore de muncă pe valorice a muncii;
lucrător; • condițiile generale ale activității
• existenţa altor tipuri de venituri: economice;
dividende, rente, dobânzi bancare;

6
 Reprezentarea grafică a ofertei de forță de muncă
• Efectul de substitutie – un salariat renunta la o
parte din timpul sau liber in favoarea timpului
de munca suplimentar, prin aceasta urmand sa
obtina un venit salarial mai mare.
• Pe masura cresterii salariului orar anumite
persoane prefer sa lucreze mai mult deoarece
utilitatea marginala a salariului suplimentar
obtinut va excede utilitatea marginala a
timpului liber.
• Efectul de venit – un angajat renunta la timpul
de munca in favoarea timpului liber, atunci
cand nivelul salariului sau ii permite sa aiba o
existenta conform cu aspiratiile sale.
• Marimea efectului de venit si a efectului de
substitutie determina forma curbei ofertei
individuale de forta de munca, angajatii fiind
cei care hotarasc asupra cantitatii si calitatii
fortei de munca oferite angajatorilor.

7
8
• Cererea de forta de munca este nevoia sau necesarul de forta de munca salariata ce exista
la un moment dat sau pentru o anumita perioada de timp in cadrul unui sistem economic,
in functie de un anumit nivel al salariilor.
• Marimea cererii de forta de munca – numarul de locuri de munca disponibile, fluxul
acesteia pornind de la institutii si firme inspre populatie. Cererea de forta de munca este o
cerere derivate deoarece aceasta depinde de cererea de bunuri economice si din realizarea
de investitii motivate tot de cererea existenta de anumite bunuri.
• Formarea cererii de forta de munca – poate fi explicate pornindu-se de la premise ca
piata fortei de munca este o piata imperfect concurentiala. In aceasta situatie curba cererii
de forta de munca coincide cu curba venitul marginal al firmei. O firma va obtine profit
maxim la acea cantitate de forta de munca angajata ce permite realizarea egalitatii intre
costul marginal provenit din angajarea unui lucrator suplimentar si venitul marginal
obtinut de firma pe baza muncii lucratorului nou angajat. Pe masura ce apar noi lucratori
pentru firma va incepe sa se manifeste legea randamentelor marginale descrescatoare.

9
Reprezentarea grafică a cererii de forță de muncă

10
Alfred Marshall, in lucrarile sale, ne spune ca cererea de forta de munca depinde de anumiti factori:
• de capacitatea angajatorului de a inlocui cu un alt tip de munca sau cu un alt factor de productie;
• in cazul unei cereri elastice cresterea salariilor poate determina reducerea ocuparii ca urmare a
efectului de contractie;
• daca cererea pentru un anumit bun este mare salariile pot fi ridicate fara a avea efecte si asupra
ocuparii fortei de munca;
• in cazul existentei unui surplus de munca necalificata, salariile mari ale persoanelor calificate pot
fi compensate de salariile mai mici ale persoanelor necalificate.
Elasticitatea cererii de forta de munca are o mare importanta pentru stabilirea salariilor angajatilor,
dar si pentru stabilirea unor raporturi functionale intre angajatori si angajati (cu cat salariul va fi
mai mic cu atat cererea de forta de munca va fi mai mare).
Pentru ca cererea de forta de munca sa fie consideraa elastica trebuie sa existe urmatoarele:
posibilitatea inlocuirii unui tip de forta de munca cu un alt tip; posibilitatea inlocuirii unor factori de
productie (in special capitalul) cu o anumita cantitate si tip de forta de munca; cererea pentru
produsul final al muncii sa fie la randul sau elastica; costurile cu forta de munca sa detina o pondere
insemnata in structura costurilor totale. 11
 Echilibrul pe piaţa forţei de muncă
Piata fortei de munca este o piata imperfect concurentiala, nivelul salariului nefiind rezultatul raportului dintre
cererea si oferta de munca, ci a unor factori care tin de politica firmelor, interventia statului si a sindicatelor.
In cadrul acestei piete se intalnesc:
• 1. Monopolul – structura a pietei fortei de munca caracterizata prin faptul ca lucratorii de o anumita profesie
se constituie intr-un sindicat, care actioneaza pe piata fortei de munca ca unic ofertant. In cadrul
negocierilor cu patronatul ei sunt reprezentati de un lider, care impune conditiile de munca si de salarizare.
Aceasta apare cand oferta de munca este inferioara cererii formulate de catre firme.
• 2. Monopsonul – acea piata in care cererea de munca este formulata de catre o singura firma. In acest caz,
salariul si numarul de locuri de munca sunt stabilite de patronat, astfel incat profitul firmei sa fie maxim.
Echilibrul pietei se formeaza pornind de la numarul optim de lucratori (firma va angaja lucratori pana cand
profitul sau va fi maxim, Vmg=Cmg).
• 3. Monopolul bilateral – situatie intalnita frecvent pe piata fortei de munca la nivelul unei firme. Aceasta
piata se caracterizeaza prin existenta unei cereri unice, formulate de sindicatul patronatului (sau de
patronat), si a unei oferte unice, exprimate de sindicatul lucratorilor. In aceste conditii salariul va fi decis in
urma unei negocieri colective, iar marimea acestuia va depinde de de puterea de negociere a celor doi
parteneri de dialog.
12
(a) Monopolul

13
 (b) Monopsonul

OL – oferta de munca; CL – cererea de munca;

In punctul Ec avem situatia de echilibru in conditiile de concurenta perfecta, iar in punctul E* avem echilibrul in cazul
monopsonului, locul de intersectie a curbei venitului marginal cu cererea marginala. Salariul pe care monopsonul il
poate acorda este S*, stability de dreapta E*L*.
14
 (c) Monopolul bilateral

S0 – nivelul salariului propus de firma la

inceputul negocierilor;
Smax – nivelul salariului maxim pe care il
poate acorda firma;
Sc – nivelul salariului propus de sindicate
la inceputul negocierilor, denumit si
salariu de propaganda;
Sn – nivelul salariului acceptat de ambele
parti, in urma negocierilor, denumit si
salariu de compromis.

La inceputul negocierilor sindicatele isi afirma exigentele si reclama salariul la un nivel Sc, care este mult mai ridicat decat
cel pe care l-ar putea obtine, si de aceea se numeste salariu de propaganda. Acest salariu le permite grevistilor sa porneasca
negocierile cu o marja confortabila. Pe masura ce greva se deruleaza, rezistenta lucratorilor se micsoreaza, iar exigentele lor
se diminueaza progresiv odata cu reducerea veniturilor proprii, la care trebuie sa peleze pe perioada intreruperii lucrului.
15
 Argumente in favoarea patronatului sau a grevistilor

• Evolutia indicelui preturilor – daca acesta a crescut, sindicatele vor pretinde cresterea
salariului nominal, pentru a nu deteriora standardul de trai. Daca insa, acesta a ramas
nemodificat, patronatul va insista pe mentinerea salariului nominal la acelasi nivel.
• Evolutia situatiei economice si financiare a firmei. Daca firma a cunoscut o situatie de
prosperitate economica materializata in cresterea cifrei de afaceri si a profiturilor,
sindicatele vor cere majorarea salariilor, dar daca intreprinderea a cunoscut o perioada
de criza, de recesiune, patronatul va insista pe mentinerea nivelului salariului.
• Evolutia productivitatii muncii – va duce la o sporire a ratei marginale a salariului,
permitand majorarea tuturor salariilor. Procentele de crestere sunt stabilite cu multa
acuratete atat de lideri sindicali cat si de patronat.
• Nivelul si dinamica salariului din celelalte firme din cadrul aceleiasi branse.

16
 Salariul: concept, forme şi evoluţie
Munca reprezinta cel mai important factor de productie, fara de care activitatea economica nu ar fi
posibila. Partea din veniturile obtinute de o firma care se repartizeaza lucratorilor corespunzator cu
contributia acestora la obtinerea rezultatelor se numeste salariu sau remuneratie.
Salariul – este pretul “inchirierii” fortei de munca. Salariul reprezinta pentru firma un cost de
productie, iar pentru salariat un venit. Firmele cauta sa-si reduca cheltuielile cu salariile pentru a-si
diminua costurile ca sa obtina profituri maxime.
Salariul are doua forme:
• nominal - suma de bani pe care o primeşte un lucrător pentru munca depusă;
• real - indică cantitatea de bunuri şi servicii care se poate cumpăra cu ajutorul salariului nominal.
𝑆𝑁
SR =
𝑃
𝑆𝑁
SR = x100
𝐼𝑝

Indicele de crestere a salariului real (ISR):

𝐼𝑆𝑁
𝐼𝑆𝑅 = x 100
𝐼𝑃
17
Nivelul salariului trebuie fixat in functie de indicatorii interni ai
firmei, in special de nivelul si dinamica productivitatii marginale a
muncii si mai putin in functie de modificarile care intervin in
indicele preturilor bunurilor de consum.

Alte forme ale salariului

• salariul-venit / salariul-cost
• salariul brut / salariul net
• salariul minim
• salariul de rezervare

18
 Factori de influență ai salariului nominal
Nivelul si dinamica salariului nominal depinde de cel putin urmatorii factori:
• raportul dintre cererea şi oferta de muncă;
• cantitatea de munca;
• nivelul de calificare;
• rezultatele obţinute de firmă;
• politicile salariale ale firmelor;
• acţiunile sindicatelor;
• intervenţia statului;
• rata şomajului;
• salariul minim pe economie.
Pe piata muncii nu se poate vorbi de existenta unui singu nivel al salariului, deoarece aceasta ar presupune ca
lucratorii sa aiba: un singur nivel de calificare, putere de munca, responsabilitate, prductivitate, talent etc. O
egalitate intre salarii ar presupune ca slujbele sa fie identice din toate punctele de vedere. Pe piata muncii
exista insa grupuri neconcurentiale organizate pe profesii, care detrmina o diferentiere intre salarii.
19
 Influenta statului asupra salariului
Statul are posibilitatea sa influenteze, in anumite limite, nivelul salariului prin intermediul unor
parghii financiare:
• Stabilirea salariului minim pe economie, adica acel nivel sub care nici o firma nu poate cobori
salariul;
• Blocarea salariilor la nivelul existent, pentru o anumita perioada de timp relativ scurta, atunci
cand statul se confrunta cu o inflatie galopanta. Aceasta blocare are loc la nivelul sectorului
bugetar.
• Indexarea salariilor – cresterea salariilor lucratorilor in cazul cresterii indicelui preturilor, pentru
a asigura o protectie impotriva diminuarii salariului real si a deteriorarii standardului de trai.
• Stabilirea marimii indemnizatiei de somaj – daca aceasta este ridicata multi lucratori vor fi mai
curand interesati sa stea in somaj decat sa-si caute un loc de munca, iar firmele vor fi nevoite sa
acorde salarii mai mari.
• Stabilirea nivelului cheltuielilor cu recalificarea somerilor – daca economia traverseaza o
perioada de restructurare, in ramurile in care se restrange activitatea, apar un numar de
concedieri. Chiar daca in paralel in alte ramuri apare o sporire a activitatii, lucratorii
disponibilizati nu vor fi angajati in noile slujbe, deoarece nu au calificarea necesara. Daca statul
isi asuma responsabilitatea calificarii acestor someri, corespunzator acestor meserii solicitate,
salariile vor creste, dar in limite rezonabile.
20
 Diferentierea salariilor
Diferentierea poate fi ca urmare a:
• Nivelului diferit de pregatire al indivizilor, responsabilitatilor, aptitudinilor
individuale, si atitudinii fata de munca pe care o manifesta fiecare;
• Conditiile existente la locul de munca: necesitatea prestarii unor ore suplimentare,
disponibilitatea pentru lucru in zone mai putin accesibile, gradul de risc la care
este expus acesta, tensiunea psihica la care este supus etc.
• Anumite determinari de natura: lipsei de informare a indivizilor care-si cauta un
loc de munca, in ceea ce priveste oportunitatile pe care le au la dispozitie,
mobilitatii reduse a anumitor segmente ale posesorilor de forta de munca si
discriminarii practicate de angajator.
• Diferentele existente intre salarii pot fi de doua tipuri:
• Diferente de compensare;
• Renta de situatie.

21
I. Diferentele de compensare – se acorda in acele zone ale activitatii economice unde oferta de
forta de munca este mai mica decat cererea. Scopul este de a stimula indivizii sa se angajeze in
domenii unde exista solicitari din partea angajatorilor.
Formele prin care se manifesta diferentele de compensare sunt:
• Prime pentru persoanele care se angajeaza in slujbe mai putin attractive;
• Sporuri pentru lucrul in zilele de sambata si duminica;
• Prime pentru cei ce se angajeaza in slujbe care necesita o perioada lunga de pregatire;
• Sporuri la salar pentru angajatii cu munca de raspundere mare sau cei acre lucreaza in conditii de
risc;
• Sporuri salariale pentru angajatii care se angajeaza in slujbe care solicita stagii suplimentare de
pregatire si un dinamism deosebit al activitatii.
II. Renta de situatie – se acorda in functie de gradul de participare al salariatilor la rezultatele
firmei sau la reusita unei anumite activitati si in functie de aptitudinea indivizilor. Poate fi prin:
venituri suplimentare acordate salariatilor care contribuie la: realizarea profitului firmei prin
activitatea de cercetare concretizata in brevete de inventii si inovatii sauprin contributia la
extinderea pietelor de desfacere; sporuri mari pentru indivizii cu aptitudini deosebite (muzica, arta,
sport etc) si care beneficiaza de un prestigiu in randul publicului. 22
 Originea banilor

Banii = denumire generică pentru toate felurile de monedă şi semne de valoare ce

constituie instrumente acceptate în cadrul schimbului;
• Mărfuri - general
• Mărfuri - metale
• Mărfuri - metale preţioase
• Moneda metalică cu valoare intrinsecă (piese tipizate)
• Moneda metalica fără valoare intrinsecă
• Biletele de bancă (bancnote) integral convertibile
• Bancnote cu convertibilitate limitată
• Moneda fiduciară

https://www.youtube.com/watch?v=kkUR9peE-6k
23
 Funcţiile banilor
1. Instrument de măsură a valorii mărfurilor

P = 5 RON P = 50 RON P = 150.000 RON

2. Mijloc de circulaţie: Marfă(A) – B – Marfă(B)

Cumpărare
Vânzare

3. Mijloc de plată
4. Mijloc de conservare a valorii 24
 Masa monetară (bănească)
Reprezintă totalitatea semnelor băneşti dintr-o economie, de care dispun agenţii economici
non-financiari dintr-o economie la un moment dat, destinate:
• achiziţionării de bunuri şi servicii,
• achitării datoriilor,
• constituirii economiilor în vederea investiţiilor şi a altor plasamente.
Componentele masei monetare

Numerar (monede + bancnote); Monedă de cont (bani scripturali).

http://stirileprotv.ro/stiri/financiar/cum-functioneaza-bitcoin-moneda-virtuala-care-a-ajuns-sa-valoreze-peste-
100-de-dolari.html 25
 Lichiditatea masei monetare
Lichiditatea: capacitatea unui activ monetar de a fi folosit imediat, de a-şi îndeplini în
totalitate funcţiile. Pot fi:
• disponibilităţi monetare: lichiditate perfectă (numerar şi depozite la vedere);
• disponibilităţi semimonetare (cvasimonetare): grade de lichiditate mai reduse (necesită
timp şi/sau costuri de transformare în bani lichizi).
Agregatele monetare în România
M1 - Numerar și conturi curente, M1 – masa monetară în sens restrâns
respectiv depozite la vedere
M2 = M1 + Depozite la termen din bancile comerciale
M1 + Depozite la termen M2 – intermediară
(< 2 ani)
M3 = M2 + alte active cu grade diferite de lichiditate M3 – în sens larg
M2 + Depozite la termen (>2ani) + titluri
de valoare, acţiuni/unităţi ale
fondurilor pe piaţă monetară
M4 = M3 + Economiile la termen, diversele plasamente negociabile, titlurile de valoare ale agentilor economici
M3 + Ec. la tr. si plasamente
26
 Baza monetară
Baza monetară (not. M0 sau B sau H) cuprinde acele elemente care pot fi direct
controlate de banca centrală prin intermediul instrumentelor de politică monetară.
Baza monetară = Numerarul + Rezerve constituite de instituţiile financiare şi de
credit (IFM) la banca centrală
M0 = NA + R

Efectul multiplicator

• Printr-un proces de multiplicare, baza monetară se regăsește în economie sub

forma masei monetare măsurată prin agregatele monetare M1, M2, M3;
• Procesul de multiplicare a banilor este pus în evidență prin intermediul
multiplicatorului monetar (Mm);
• Mm se calculează ca raport între un anumit agregat monetar și baza monetară;

27
 Multiplicatorul monetar

M0  NA R M  NADB

unde:
• 𝑁𝐴 - numerar în afara sistemului bancar;
• 𝑅 = 𝑟 ∙ 𝐷𝐵 - rezervele minime obligatorii;
• 𝑟 – rata rezervelor minime obligatorii;
• 𝐷𝐵 – depozitele bancare;
28
 Teorii monetare
Teoria cantitativă a banilor: cererea de bani dintr-o economie (M) depinde de:
• valoarea producției de mărfuri (PT) (unde: T - volumul tranzacțiilor, iar P – nivelul
prețurilor)
• inversul vitezei de rotaţie (circulaţie) a banilor;
Mxv=PxT
IM x Iv = IP x IT
• Viteza de circulaţie (rotaţie) a banilor numărul mediu de tranzacţii sau operaţiuni
monetare mijlocite de o unitate bănească într-un interval de timp.
• Puterea de cumpărare a banilor cantitatea de mărfuri care pot fi achiziţionate cu o
unitate monetară (sau cu anumită sumă de bani)

29
 Piaţa monetară
• cuprinde ansamblul tranzacţiilor cu monedă rezultate prin confruntarea cererii şi ofertei de
bani corespunzătoare preţului său specific (dobânda).
• urmăreşte compensarea excedentului şi deficitului curent de lichiditate, a disponibilităţilor
(surplusurilor) şi nevoilor temporare de monedă existente la diferiţi agenţi şi subiecţi
economici şi reglarea cantităţii de monedă din economie.
• piaţă a capitalului bănesc pe termen scurt.
Cererea de bani:

mobilul tranzacțional;
mobilul precauției; mobilul speculativ;
(~ valoarea tranzacțiilor) (~ 1/rata dobânzii) 30
 Oferta de monedă
Oferta de moneda - cantitatea de monedă pusă la dispoziţia populaţiei şi agenţilor
economici de către sistemul bancar.
Surse: crearea de monedă de către banca centrală, trezorerie şi băncile comerciale prin
emisiune monetară şi sistemul creditului.

Modificări in oferta monetara

Creșterea Diminuarea
• emisiunea monetară; • retragerea (absorbţia) de monedă;
• acordarea de credite; • rambursarea creditelor;
• diminuarea rezervelor minime obligatorii; • limitarea (plafonarea) creditelor;
• schimbul monedelor străine în monedă • creşterea rezervelor minime obligatorii;
naţională.
• schimbul monedei naţionale în monedă
străină.
31
Echilibrul pe piața monetară

32
 Creditul şi dobânda. Sistemul bancar
Bancile sunt institutii de credit. Ele pun de accord disponibilitatile temporare cu cererile temporare de bani
din economie. Rezulta ca bancile indeplinesc 2 functii: mobilizarea sumelor banesti temporar disponibile si
repartizarea sumelor atrase spre nevoile de depasesc temporar sursele proprii.

33
 Structura sistemului bancar
• Banca centrală sau de emisiune – indeplineste rolul de “banca a bancilor”, ea
supravegheaza si organizeaza relatii monetare-financiare ale statelor pe teritoriul
carora isi desfasoara activitatea.
• Bănci comerciale: - universale;
- specializate:
• bănci de depozit;
• bănci de investiții;
• bănci de economii;
• bănci ipotecare;
• bănci cooperatiste;

34
 Funcțiile băncii centrale
• elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a politicii de curs de schimb;
• autorizarea, reglementarea şi supravegherea a instituţiilor de credit;
• emiterea bancnotelor şi a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;
• stabilirea regimului valutar şi supravegherea respectării acestuia;
• administrarea rezervelor internaţionale ale României;
• menținerea stabilității prețurilor.

Funcțiile băncilor comerciale

• mobilizarea sumelor bănești temporar disponibile în economie;

• acordarea de împrumuturi diferitelor categorii de clienți;
• gestionarea conturilor deponenților;

35
 Mărimea dobânzii
• Dobânda simplă (𝑛 ≤ 1):
D = S0 x d‘ x n
• Dobânda compusă (𝑛 > 1):
Sn = S0 (1+d’)n
Dn = Sn - S0
Unde: D – dobânda, S0 - suma inițială; Sn - suma finală; n – perioada (în ani).

Determinarea profitului bancar

• Câștigul bancar brut: CB = Dî – Dp

• Profit bancar brut: PrB = CB – Chf
𝑃𝑟𝐵
• Rata rentabilității: 𝑟𝐵′ = x100
𝐾𝐵
Unde: Dî – dobânda încasată, Dp – dobânda plătită;
36
 Politici monetare
Politica monetara – ansamblul actiunilor de reglementare si dimensionarea masei monetare din economie.
Instrumentele politicii monetare folosite în prezent în România sunt:
• politica operaţiunilor pe piaţa monetară deschisă (open market operations) – atunci cand se doreste scaderea
lichiditatilor aflate pe piata. Banca centrala lanseaza pe piata o parte din titlurile de credit publice sau private
pe care le detine;
• politica de incadrare a creditului – stabilirea de catre Banca Centrala a unor limite maxime ale creditelor care
pot fi acordate de catre bancile comerciale;
• politica taxei scontului – manevrarea masei monetare in mod indirect, prin tehnica rescontarii titlurilor de
credit (Scontarea = actiunea prin care o banca comerciala rascumpara de la clientii sai titlurile de credit
neajunse la scadenta; rascumpararea se face la valoarea nominala fara a se acorda dobanda pe care ar fi primit-
o daca acestea ar fi ajuns la scadenta);
• politica rezervelor minime obligatorii – utilizeaza ca instrument principal cota de reerva pe care fiecare banca
comerciala este obligata sa o depuna la banca centrala, Cand se doreste cresterea masei monetare, banca
centrala, va reduce ponderea rezervelor obligatorii si invers.

Sursa de informatii:
http://www.bnr.ro/Instrumentele-de-politica-monetara-3327.aspx
https://www.youtube.com/watch?v=zwf8fzOpDkg&index=5&list=PL AfujF0YsQdg031S8oJXS76cDFe_dKs9G
37
 (a) Operațiuni pe piața monetară
• se realizează la inițiativa băncii centrale: au loc săptămânal (cele pe termen scurt), respectiv 3 luni
(pe termen lung);
• se realizează la un nivel al dobânzii numit rata dobânzii de politică monetară;
• ghidează ratele de dobândă din economie;
(b) Facilități permanente
• facilitatea de creditare:
• permite obţinerea unui credit cu scadenţa de o zi de la banca centrală, contra colateral, la o rată
de dobândă predeterminată;
• această rată de dobândă constituie, în mod normal, un plafon al ratei dobânzii overnight a pieţei
monetare;
• facilitatea de depozit:
• permite plasarea unui depozit cu scadenţa de o zi la banca centrală, la o rată de dobândă
predeterminată;
• rata dobânzii facilităţii de depozit reprezintă, în mod normal, pragul ratei dobânzii overnight a
pieţei monetare. Ratele dobânzilor la facilităţile permanente descriu un coridor simetric în
38
jurul ratei dobânzii de politică monetară.
(c) Rezervele minime obligatorii
= disponibilități bănești ale instituțiilor de credit (în lei și în valută) păstrate la BNR
• scopul principal al RMO constituite în lei: control monetar (aflat în strânsă corelație cu
gestionarea lichidității de către BNR) și stabilizarea ratelor dobânzii pe piața monetară
interbancară;
• scop RMO în valută: temperarea expansiunii creditului în valută.

39
 Piața financiară: concept, funcții, clasificare
• Piata financiara – colecteaza disponibilitatile banesti in favoarea solicitantilor prin
emisiunea si plasarea de titluri mobiliare, cum sunt: actiunile, obligatiunile, certificatele
de investitii si alte produse financiare. Poate fi primara si secundara.
• Pe piata financiara primara – au loc emisiuni si vanzari de titluri mobiliare noi.
• Pe piata financiara secundara – apar tranzactii cu titluri emise anterior, la care participa
posesorii de titluri care doresc sa-si recupereze capitalul avansat si posesorii de resurse
financiare, care doresc sa cumpere, adica care doresc sa investeasca.
• Actiunile – titluri de valoare care atesta detinerea unei parti din capitalul social al unei
societati pe actiuni;
• Obligatiunile – titluri de valoare care atesta un imprumut contractat de o persoana
juridica. Valoarea nominala a obligatiunilor se restituie posesorului la scadenta prin
rascumpararea titlurilor de catre emitent. Pe intreaga perioada primesc si o dobanda
anuala de regula fixa dinainte stabilita.
40
 Operatiunile bursiere
• La vedere – atunci cand transferul titlurilor si plata lor se face in momentul efectuarii
tranzactiilor. Clientii pot opera in acest caz cu doua tipuri de ordine:
• La cel mai bun curs – agentii bursieri pot vinde si cumpara la cursul afisat sau negociat;
• La un curs limitat – clinetul precizeaza cursul maxim pentru cumparare si minim pentru vanzare, iar agentii
bursieri indeplinesc aceste cerinte.
• La termen – in cazul in care in ziua tranzactiei se incheie un contract in care se precizeaza
numarul de titluri, cursul si scadenta. Cedarea titlurilor si plata lor se realizeaza la o data
ulterioara (convenita) denumita scadenta.
Operatiunile bursiere favorizeaza speculatiile.
O eventuala crestere a cursului pana la scadenta aduce un castig cumparatorului deoarece el are
posibilitatea sa le achizitioneze la un curs mai mic, conform contractului si sa le revanda la un curs
mai ridicat
Scaderea cursului aduce un castig vanzatorului care, in ziua scadentei le cumpara la un pret mai mic
si apoi le revinde la un curs mai ridicat, conform contractului initial (la termen).
Sporurile de venit obtinute de detinatorii de titluri provin din doua surse: din dividendele anuale sau
dobanzile anuale aduse de titluri si din castigurile de pe urma modificarii cursului.
41
 Rezultate la nivel macroeconomic
Economia naţională
• sistemul integrat al activităţilor economico-sociale desfăşurate într-un cadru statal
determinat.
• cuprinde ansamblul agenţilor şi subiecţilor economici şi a relaţiilor (fluxurilor)
reciproce, a interdependenţelor ce se stabilesc între aceştia în procesul producţiei
(în activitatea economică).
Agenţii economici
• Gospodăriile (familiile, menajele)
• Firmele (producătorii)
• Statul (sectorul guvernamental)
• Străinătatea (restul lumii)

42
 Caracteristici ale unei economii naționale
Potențialul economic:
• teritoriul naţional cu resursele naturale
• resurse umane
• avuţia acumulată (resurse acumulate) - avuţia materială; stocul de cunoştinţe;
resursele şi potenţialul investiţional (resurse financiare)
• potenţialul militar
• potenţialul economic internaţional
• Configurația diviziunii muncii;
• Mecanismul de funcționare;
• Participarea la circuitul economic mondial;

43
 Nivelul de dezvoltare
• exprimă gradul de dezvoltare a aparatului productiv, a capacităţii tehnologice şi nivelul
de valorificare a potenţialului economic al unei ţări.
• aprecierea are la bază o serie de criterii legate în principal de performanţele economice,
cum ar fi:
• mărimea producţiei,
• structurile economice,
• nivelul productivităţii muncii,
• tipologia procesului de reproducţie,
• poziţia în cadrul comerţului internaţional, ş.a.
Decalaje economice
• diferenţe între nivelele de dezvoltare ale diferitelor economii
• pot fi diferenţe:
• cantitative (producţia şi consumul pe locuitor) şi
• calitative (structurile economice, nivelul productivităţii muncii, locul ocupat în
sistemul relaţiilor internaţionale).

44
 Tipologia economiilor naţionale

Nivel de dezvoltare Structuri economice Mecanisme de funcţionare:

economică

• dezvoltate; • agrare; • piaţă liberă;

• mediu dezvoltate; • agrar-industriale; • planificare centralizată
• în curs de dezvoltare; • industrial-agrare; (de comandă);
• slab dezvoltate. • industriale; • mixte;
• stadiu postindustrial

45
 Circuitul macroeconomic

• ansamblul fluxuri economice (reale şi monetare, de venituri şi de cheltuieli) privite

în interdependenţa şi continuitatea lor.
• Sistemul Conturilor Naționale din România (SCN) reprezintă un algoritm
complex de contabilitate, statistică și analiză macroeconomică fiind utilizat ca
instrument de măsurare a rezultatelor economice dintr-o țară.

Actorii vieții economice:

• firmele (întreprinderile);
• gospodăriile (familiile, menajele);
• sectorul guvernamental (administrațiile publice);
• străinătatea (restul lumii).

46
PIB – produsul intern brut = valoarea bunurilor și serviciilor finale realizate într-un an,
de către toi agenții economici naționali și străini cu activitate în interiorul țării.

Fluxul circular al venitului

47
48
49
50
Va multumesc pentru atentie!

51
Economie - Curs 12

INVESTITIILE SI CRESTEREA ECONOMICA

1
 Investiţiile

 Determina cresteri de capital (în principal fix, dar şi circulant)

 Acestea pot fi atat cantitative cat şi calitative:
 realizarea de noi capitaluri fixe, dezvoltarea şi/sau modernizarea celor existente,
creşterea volumului stocurilor de capital circulant, ca şi înlocuirea capitalului fix
uzat;
 economia reală (şi nu economia monetară →plasamentele financiare).

Investitiile pot fi:

 nete (de dezvoltare) - noi capitaluri fixe, dezvoltarea şi/sau modernizarea celor
existente, creşterea volumului stocurilor de capital circulant (creşterea capacităţilor de
producţie; ”economiile”)
 de înlocuire - înlocuirea capitalului fix uzat (menţinerea capacităţilor de producţie;
amortizarea)
 brute – nete + de înlocuire
2
 Efectul multiplicator al investiţiilor
• arată efectul de antrenare al investiţiilor asupra producţiei şi veniturilor: sporul de
venit este superior investiţiei iniţiale realizate.
ΔY >ΔI

Multiplicatorul investiţional

• arată cu cât va creşte venitul ca urmare a creşterii investiţiilor (de regulă cu o

unitate)
∆𝑌 1
𝑘= sau 𝑘 =
∆𝐼 𝑠′

3
 Cresterea economica
 procesul de sporire a producţiei şi veniturilor pe locuitor (şi pe ansamblu) şi pe această cale
îmbunătăţirea gradului de satisfacere a cerinţelor de consum ale populaţiei şi a nivelului de
trai, concomitent cu dezvoltarea potenţialului şi a structurilor economice, cu asigurarea unui
echilibru dinamic a economiei naţionale.
 se fundamentează pe punerea în valoarea şi utilizarea eficientă a resurselor şi factorilor
economici, a potenţialului economic al unei ţări

Observatii:
• există diferențe semnificative din perspectiva nivelului de trai;
• ratele creșterii economice variază semnificativ de la o țară la țară;
• 1 –2% în economiile dezvoltate
• venitul mediu se dublează în 35 de ani;
• 10 -12% în China
• venitul mediu se dublează în 7 de ani;

4
 Productivitatea
• cantitatea de bunuri și servicii produsă de o unitate de muncă într-o oră

Cum influențează productivitatea

muncii lui Crusoe nivelul sau de trai?

Nivelul de trai dintr-o țară depinde de capacitatea țării respective de a produce bunuri și
servicii.
5
 Determinanți ai productivității

Ce factori influențează productivitatea lui Crusoe?

…
 Capitalul (echipamentele) pe angajat
 Capitalul uman pe angajat
 cunoștințele și aptitudinile pe care angajații le dobândesc prin
educație, pregătire și experiență
• Resursele naturale pe angajat
 Japonia?
• Know-how-ul

6
 Creşterea economică

• intensivă
• extensivă

𝑔 = 𝑔𝑒 + 𝑔𝑖

unde: ge - creşterea economică extensivă

gi - creşterea economică intensivă

7
 Creșterea economică și politicile macroeconomice

Cum poate statul să susțină creșterea productivității și a nivelului de trai?

 să promoveze economisirea și investițiile
• arbitraj consum –economisire
• legea randamentelor marginale descrescătoare
• “catch-up effects” –este mai ușor pentru o țară să crească mai repede când pleacă de la un
nivel de trai redus (China)

 atragerea de investiții străine

• investiții străine directe
• investiții străine de portofoliu
• beneficii –costuri?

 susținerea educației
• brain drain
8
 Creșterea economică și politicile macroeconomice
 investiții pentru sănătatea populației
• angajații sănătoși au o productivitate mai mare
• R. Fogel: îmbunătățirea alimentației a generat o creștere a productivității
 garantarea proprietății și stabilitatea politică;
 liberalizarea comerțului
• politici protecționiste (tarife, cote de import)
• comerțul internațional
 sprijinirea activităților de cercetare-dezvoltare;
 gestionarea evoluției populației
• forță de muncă mai numeroasă
• stocul de capital pe angajat
• diferențe între ratele de creștere ale populației
• metode de reducere a ratei de creștere a populației
• încurajarea progresului tehnologic
9
Concluzii

10
 Echilibrul pe piața bunurilor
• economie închisă fără sector guvernamental
Oferta agregata = Cerere agregata
Y=Z
Y=C+I
YD = C + S, unde YD = Y
C+S=C+I
S=I
unde: S = economii private iar I = investitii

• economie închisă cu sector guvernamental

Oferta agregata = Cerere agregata
Y=Z
Y=C+I+G
YD = C + S
Unde: YD = Y – T

⇒ C+S=C+I+G+T
⇒ S + (T - G) = I
Unde: T – G = economii publice
11
 Echilibrul pe piața bunurilor

• economie deschisă

Oferta agregata = Cerere agregata

Y=Z
Y = C + I + G + (E - H)
YD = C + S
Unde: YD = Y – T
C + S = (C + I + G + E – H) – T
S + (T – G) = I + (E – H)
Unde:
S = economii private
T – G = economii publice
I = investitii
E – H = export net

12
 Factorii de
influenta ai Relația dintre mărimea
investițiilor investițiilor și rata dobânzii

• rata dobânzii (–);

• volumul vânzărilor (+);
• relația dintre rata profitului
și rata dobânzii;
• conjunctura economică;

13
 Multiplicatorul investițiilor
Multiplicatorul investitiilor ne arată cu cât crește venitul la o creștere cu o unitate monetară a investițiilor;
• este într-o relație directă cu înclinația marginală spre consum (c’);
• este într-o relație inversă cu înclinația marginală spre economisire (s’);

Y=C+I+G
Y = C0 + c’YD + I + G
Y = C0 + c’(Y – T) + I + G
(1 – c’)Y = C0 - c’T + I + G
1 ′
Y= (𝐶 − 𝑐 T + I + G)
1−𝑐 ′ 0
∆𝑌
𝑘=
∆𝐼
1 1
𝑘= ′ = ′
1−𝑐 𝑠

14
 Acceleratorul investițiilor
Acceleratorul investițiilor = măsoară efectul creșterii venitului asupra investițiilor;
∆𝐾 𝐼𝑡
𝐴= =
∆𝑌 𝑌𝑡 − 𝑌𝑡−1

15
 Elemente de bază privind creșterea economică
• Creșterea economică = sporirea rezultatelor activității economice la nivel
macroeconomic, într-o anumită perioadă.

PIB/capita PPP (USD) în 2014

16
 Măsurarea creșterii economice

• prin indicatori macroeconomici exprimați în mărimi reale și absolute (PIB, PNB, VN):
𝑌𝑛 −𝑌0
𝐺𝑌 = x 100
𝑌0

• prin indicatori macroeconomici exprimați în mărimi reale relative (PIB/loc., PNB/loc.,

VN/loc.):
𝑌 𝑌
−
𝑁 𝑛 𝑁 0
𝑔𝑌 = 𝑌 x 100
𝑁 0

Unde: 𝑔𝑌 – indicator macroeconomic (PIB/loc., PNB/loc., VN/loc.):

• evoluția ritmului mediu de creștere:
𝑛 𝑌𝑛
𝑟𝑌 = − 1 x 100
𝑌0

17
 Evolutia PIB in Romania

Sursa: http://www.insse.ro/cms/ro
18
 Evolutia datoriei publice in Romania

Sursa: http://www.insse.ro/cms/ro
19
 Formele creșterii economice
• extensivă versus intensivă;
• zero versus creștere economică negativă;
• exogenă versus endogenă;
Teorii și modele ale creșterii economice
1. Teoria clasică a creșterii economice:
• element central: factorii de producție, oferta;

2. Teoria keynesistă și postkynesistă:

• element central: componentele cererii de bunuri și servicii;
• Modelul Harrod-Domar;

3. Teoria neoclasică a creșterii economice:

• element central: progresul tehnic exogen;
• modelul Solow-Swan;
20
 Creşterea economică pe termen lung

Oferta de mărfuri
• Cantitatea de factori de producţie - L, K
• Funcţia de producţie: Y = F(L, K)

Cererea de mărfuri (Economie închisă: Y = C + I + G)

• Consumul menajelor (gospodăriilor)
• Investiţiile: I = I(r)
• rata nominală a dobânzii - rata reală a dobânzii
• Cheltuielile guvernamentale
• Yd = Y –(T–Tr)
• Soldul bugetului de stat (T –G): deficitar, echilibrat, excedentar

21
 Modelul lui Solow

Care sunt cauzele diferenţelor de nivel de trai dintre ţări?

• stocul de capital
• creșterea demografică
• nivelul tehnologic
• model dinamic

Robert Solow (n. 1924)

Why Some Countries Are Poor and Others Rich? Explicarea crizei:
https://www.youtube.com/watch?v=9-4V3HR696k https://www.youtube.com/watch?v=j4_tyEl84IQ
22
 Modelul Solow - Swan
• Funcție de producție caracterizată prin randamente de scară constante:
Y = F (K, L)
𝑌 𝐾
𝐿
=F 𝐿
,1
𝑌
y=
𝐿
𝐾
k= 𝐿
Unde: y – productia pe muncitor; k – unitati de capital pe muncitor
y = f (k)
Unde: 𝑓 (𝑘) = 𝐹(𝑘, 1)

• Funcție de producție Cobb-Douglas:

Y = A x 𝑌 = 𝐴 𝐾 𝛼 𝐿𝛽
Unde: 𝛼 + 𝛽 = 1
𝑌 𝑌 𝛼
=𝐴
𝐿 𝐿
y=𝐴 𝑘𝛼
𝑌 𝑌 𝛼
𝐿
=A 𝐿
y = 𝐴𝑘 𝛼

Randamente marginale descrescatoare 23

 Modelul Solow - Swan
• Cererea de bunuri și servicii (economie
închisă fără sector guvernamental):
y=c+i
c = (1 – s)y
𝐶
c=
𝐿
𝐼 𝑆
i= - 𝑠=
𝐿 𝑌
unde:
c – consumul pe muncitor
i - investițiile pe muncitor;
S/Y – rata economisirii.

𝑖 = 𝑠𝑦
Sau
𝑖 =𝑠𝑓(𝑘)
24
 Modelul Solow-Swan
• Rata amortizarii (δ)
∆𝐾 = 𝐼 − 𝛿𝐾
Sau
∆𝐾 𝑠𝑌 𝑠𝑦
= -𝛿= -𝛿
𝐾 𝐾 𝑘

• Rata de crestere a populatiei

∆𝑘 ∆𝐾 ∆𝐿 𝑠𝑦
= − = −𝛿 −𝑛
𝑘 𝐾 𝐿 𝑘
∆𝑘 = 𝑠𝑓 𝑘 − 𝛿 + 𝑛 𝑘
Starea stationara (steady state) – este atunci cand
acumularea de capital/locuitor este zero.
∆𝑘 = 0
Importanța ratei economisirii:
• dacă rata economisirii este ridicată, economia are un nivel ridicat al stocului de capital și al producției in
starea stationara;
• dacă rata economisirii este scăzută, economia are un nivel scăzut al stocului de capital și al producției in
25
starea stationara;
Va multumesc pentru atentie!

26
Economie - Curs 13
INFLATIA

- Definirea și măsurarea inflației

- Principalele cauze ale inflației
- Forme de manifestare a inflației
- Efecte economico-financiare ale inflației
- Măsuri de reducere a inflației și de combatere a
consecințelor ei

1
 Scurt istoric
• Unul dintre cele mai perverse dezechilibre macroeconomice actuale o prezintă inflaţia.
Inflaţia este considerata a fi pericolul (inamicul) numărul unu al dezvoltării şi
progresului economic.
• Termenul de inflaţie a apărut la sfârşitul secolului al XlX-lea şi era asociat cu dereglarea
în circulaţia monetară.

• Inflatia este:
• un dezechilibru macroeconomic între masa monetară și volumul de bunuri și servicii

Forme de manifestare:
• creșterea generalizată a prețurilor;
• scăderea puterii de cumpărare a banilor; 𝑃𝐶 = 𝑀/𝑃 𝑠𝑎𝑢 𝑃𝐶 = 1/𝑃
• rata dobânzii nominale versus reale.
2
 Definirea si masurarea inflatiei
Inflatia reprezinta un dezechilibru macroeconomic, general si de durata, caracterizat prin
dezacordul aparut intre masa monetara - care ajunge sa suprasatureze sfera circulatiei – si
volumul de marfuri si servicii produse (prestate), aflate efectiv pe piata.
In exterior (la nivelul populatiei) se percepe o crestere inegala, dar cumulativa a preturilor si
devalorizarea monetara, manifestata prin scaderea puterii de cumparare a “semnelor”
banesti.
Observatii:
 prin general – intelegem ca nu toate preturile cresc in aceeasi proportie si in acelasi timp,
dar pe ansamblu cresterea (miscarea) ramane ascendenta;
 nu orice crestere a preturilor = inflatie. Uneori nevoia de corelare a diferitelor
produse/grupe de produse, sau eliminarea unor subventii determina o crestere care nu este
asociata inflatiei;
 in trecut inflatia era considerate pur monetara, data de sporirea volumului de moneda, dar
in prezent aceasta are atat o latura materiala cat si functionala. 3
Deoarece inflaţia era considerata un proces monetar, precizarea naturii acesteia se face în
corelaţie cu formele de bani cunoscute în evoluţia societăţii.
a. inflaţie sub forma devalorizării (falsificării) banilor - metale preţioase (separarea conţinutului
nominal al monedelor metalice (mai mare) de conţinutul lor real (mai mic, diminuat prin falsificări
repetate şi pe căi diverse);
b. inflaţie prin banii de hârtie convertibili în aur (atâta timp cât banii de hârtie înlocuiau aurul
monetar mişcarea semnelor valorii oglindea legea circulaţiei bani-aur cu valoare deplină, precum şi
mărirea acestora. Dacă banii de hârtie întreceau propria lor măsură, respectiv, cantitatea de bani
aflată în circulaţie o depăşea sensibil pe acea care rezulta din raportul dintre masa aurului monetar şi
etalonul aur, atunci surplusul de bani de hârtie antrena creşterea preţurilor şi scăderea puterii de
cumpărare a banilor aflaţi în circulaţie);
c. inflaţie prin banii de hârtie neconvertibili în aur şi/sau neconvertibili în general (pe plan
extern) - acum existenţa funcţională a banilor de hârtie o absoarbe pe cea materiala, în condiţiile în
care singurele elemente de stabilitate şi normalitate monetară decurg din cursul forţat al banilor şi
din încrederea populaţiei în buna funcţionare a sistemului monetar, inflaţia poate să apară şi, de fapt,
apare ca un excedent de ofertă monetară.
4
 Natura, conţinutul şi formele inflaţiei in România anilor 1990-2000

• În România, procesul inflaţionist s-a acumulat treptat în anii economiei de comandă,

când sporirea salariilor nominale s-a realizat fără corespondent real în planul producţiei
şi productivităţii.
• Inflaţia a fost un element definitoriu al evoluţiei economiei româneşti la sfârsitul
secolului XX şi începutul secolului XXI, caracterizată printr-o puternică şi dureroasă
criză economică alimentată de folosirea incompletă a capacităţilor de producţie, deficitul
cronic al balanţei comerciale şi de plăţi şi de practicarea şomajului mascat care a generat
plata salariului "pentru simpla prezenţă la locul de muncă".
• Mecanismul oficial al inflaţiei a fost declanşat de masivele creşteri de preţuri după
următorul mecanism:
• apariţia unor bunuri considerate noi, cărora li se fixau totdeauna preţuri mai mari, deşi erau de calitate
mai proastă.
• apariţia şi funcţionarea pieţei paralele (subterane) a reprezentat, de asemenea, un indiciu al
desfăşurării unui proces inflaţionist necontrolat. 5
• Fixarea administrativă a preţurilor bunurilor economice fără o corelare cu mecanismele pieţei, în condiţiile
unei oferte insuficiente a făcut ca potenţialul inflaţionist să se acumuleze şi să nu se manifeste efectiv pe
piaţă. Această situaţie din economie în care piaţa cunoaşte o penurie de produse iar preţurile sunt dirijate
centralizat a fost cunoscută în literatura economică drept inflaţie reprimată caracterizată prin existenţa la
populaţie şi agenţii economici a unor importante economii băneşti, ceea ce înseamnă că există un excedent
de masă monetară peste nivelul dorit, echivalent cu reducerea vitezei de rotaţie a monedei. Această
acumulare de bani se datora faptului că bunurile şi serviciile de consum erau raţionalizate, iar populaţia şi
agenţii economici nu aveau pe ce să-şi cheltuiască veniturile băneşti.
• Ulterior creşterea continuă a inflaţiei a fost un efect al degradării continue a economiei româneşti, indicele
preţului de consum crescând foarte mult. De aici se poate trage concluzia că nivelul de trai al populaţiei din
ţara noastră a fost serios afectat de evoluţiile negative ale economiei, precum şi de măsurile întreprinse
privind privatizarea care nu a fost bine gândită şi de cele mai multe ori nu a fost corelată cu cele mai
potrivite măsuri de protecţie socială.
• Având o economie neperformantă, beneficiind de o monedă fără putere de cumpărare pe piaţa
internaţională, România a avut de ales între a rămâne în urmă din punct de vedere economic şi a se înscrie
în rândul ţărilor ce fac eforturi deosebite pe linia dezvoltării. Susţinerea reformelor a necesitat eforturi pe
linia realizării de excedente comerciale în relaţiile cu ţările dezvoltate economic, condiţie a surplusurilor de
valută necesară finanţării dezvoltării şi stopării inflaţiei.
6
• Cel mai mult, însă, inflaţia în România este explicată, potrivit experţilor U.E., prin politica fiscală
expansionistă şi politica salarială greşită. Politica fiscală reduce mult veniturile populaţiei şi agenţilor
economici ca rezultat al introducerii a numeroase impozite şi taxe, înjumătăţind veniturile şi reducând
posibilităţile de investiţii.
• În ce priveşte politica salarială, nu majorările de salarii reprezintă problema României, ci lipsa articulării lor
cu celelalte componente ale politicii economice, dar mai ales, lipsa unei politici corecte de venituri salariale.
• Însă, politica economică după decembrie 1989 a căzut în capcana realizării expansiunii economice indiferent
de starea balanţei comerciale.
• În România inflaţia trebuie abordată în contextul perioadei pe care o parcurgem şi a obiectivelor care au fost
formulate pentru viitor. Din acest punct de vedere, ceea ce particularizează tranziţia de la economia
hipercentralizată la economia de piaţă este complexitatea şi amploarea problemelor şi dezechilibrelor care se
împletesc cu inflaţia şi criza. Ca urmare, inflaţia nu poate fi abordată după modelul economiilor dezvoltate,
în care, pe de o parte, structurile producţiei materiale, precum şi mecanismele economiei de piaţă s-au creat
şi stabilit în urma unei evoluţii îndelungate, iar pe de altă parte, comportamentul agenţilor economici este
adaptat şi răspunde la mecanismele economiei de piaţă.
• În al doilea rând, dată fiind această trăsătură, lupta contra inflaţiei nu se poate rezuma la pârghiile monetare,
ci trebuie să aibă la bază redresarea producţiei de bunuri şi servicii şi refacerea echilibrului material şi de
piaţă, cererea şi oferta globală. În această abordare, lupta contra inflaţiei se duce atât la nivel macrosocial, de
către autorităţile guvernamentale, cât şi la nivel microsocial, de către întreprinderi. 7
• Menţinerea cererii-globale în sectorul de stat se face prin:
• neplata impozitelor şi taxelor la stat, reducând veniturile bugetare şi, în final, salariile bugetarilor;
• nerambusarea creditelor contractate la bănci, aruncând băncile în faliment, populaţia nemaiputând
recupera banii depuşi;
• neplata furnizorilor şi îndatorarea altor firme, creându-se, astfel, blocajul financiar;
• mărimea cheltuielilor şi generarea pierderilor pentru a se primi ajutoare de la guvern (exemplu, cazul
unor coloşi industriali a RAH Petroşani, Sidex Galaţi, Tractorul Braşov);
• o creştere a preţurilor prin fructificarea unui monopol sau rigidităţii pieţei, (practică la care recurg Conel,
Petrom, Romgaz, RomTelecom, Poşta Română). Băncile îşi acoperă "găurile" provocate de firmele de
stat şi cele pseudoprivate prin dobânzi mari şi împrumuturi de la stat.
• Guvernul va completa veniturile lipsă la buget prin:
• -creşteri de impozite şi taxe;
• - introducerea de noi impozite şi taxe;
• -eliminarea unor facilităţi fiscale pentru firme şi populaţie;
• -împrumuturi pe piaţa internă la populaţie, firme, bănci;
• - reducerea cheltuielilor bugetare şi salarii mici la bugetari.
8
• Toate aceste măsuri au efect inflaţionist pentru populaţie şi efect depresiv pentru firme. Sectorul productiv de
stat, punând în continuare bariere în calea depresiunii, nu va fi afectat prea mult de măsurile guvernului.
Guvernul este campionul monetarismului şi pieţei libere doar când este vorba de populaţie şi sectorul privat.
Pentru interesele sale şi ale monopoliştilor de stat aplică, de fapt, reguli socialiste.
• În consecinţă, restrângerea normală a sectorului productiv de stat, prin blocarea efectelor reglajului global
cerere-ofertă, conduce la menţinerea unei mari cereri de valută pe piaţă şi la împingerea efectelor negative
spre alte sectoare.
• Creşterea accizelor la combustibili este cel mai rău mod posibil de a mări veniturile bugetare, având efecte inflaţioniste similare
deprecierii cursului valutar.
• Şi creşterea dobânzii (dacă se va realiza), pe fondul unui puternic deficit comercial, nu va face decât să compenseze pierderea de
cerere globală datorită inflaţiei, diminuând depresiunea. Dar, în actualele condiţii, generarea expansiunii prin crearea surplusului
de cerere globală nu poate duce, în final, decât la accentuarea inflaţiei pe piaţa valutară, baza depresiunii inflaţioniste.

• Pentru România, existenţa unor diferenţe artificiale, între salarii, create prin distorsiuni administrative şi
chiar legislative, între conducerile multor întreprinderi, chiar nerentabile, şi ceilalţi angajaţi, chiar cu înaltă
specializare, diferenţieri mari în favoarea unor sectoare cum ar fi cel bancar-financiar, regii ale statului sau
ale administraţiilor centrale sau locale, în defavoarea unor industrii, direct productive, de mare tehnicitate şi
altele, reprezintă cauze care alimentează procesul inflaţionist.
• De aceea, în cazul României, politica de reducere a inflaţiei, deşi teoretic bine concepută, nu a dat rezultate
spectaculoase din cauza inconsistentelor din politica monetară şi fiscală.
9
 Evolutia inflatiei in Romania

Sursa: http://www.insse.ro/cms/ro 10
 Trăsături specifice ale inflaţiei contemporane

• proces de depreciere a banilor, prin diminuarea puterii de cumpărare;

• duce la creşterea pe termen lung a tuturor preţurilor;
• reflectă mutaţii structurale în ansamblul sferei circulaţiei bunurilor (excedent al masei
monetare în circulaţie în raport cu oferta de mărfuri);
• se prezinta ca un proces monetar-material (fluxurile monetare şi de credit, le dublează pe
cele reale);
• exprimă un dezechilibru monetar-material;
• disfuncţie acceptată de agenţii economici ca un rău necesar al creşterii economice
(inflaţia moderată, controlată de instituţiile bancare, menţinută în limite suportabile de
salariaţi, oferă şanse de progres general;
• proces structural, care se reflecta la nivel macroeconomic si social (produce restructurari
mari sau mici in structuri economice, mai dureroase sau pozitive).

11
 Cauzele inflaţiei
• inflaţie prin monedă - creşterea excesivă a masei monetare în raport cu cantitatea de mărfuri
existente pe piaţă.
Cauzele care aduc la creşterea excesivă a masei monetare:
• finanţarea necontrolată, prin deficit bugetar, a unor cheltuieli publice; dezvoltarea exagerată a creditului
bancar;
• intrarea în circulaţie activă a unor sume de bani care anterior au fost ţinute în rezervă;
• intrarea masivă de devize, ca urmare a unui excedent al balanţei plăţilor curente;
• creşterea vitezei de rotaţie a banilor;
• o politică salarială nefondată conform criteriilor economice.
• inflaţie prin cerere - existenţa unui dezechilibru dintre cerere şi ofertă ca urmare a creşterii cererii
agregate.
Cauzele care pot duce la exces de cerere:
• scăderea înclinaţiei spre economisire;
• detezaurizarea, determinată şi întreţinută de instabilitate economică şi politică;
• intrarea de devize (excedentul balanţei comerciale etc);
• sporirea cheltuielilor neproductive (a celor militare);
• dezvoltarea excesivă a creditului de consum;
12
• creşterea excesivă a salariilor fără acoperire în bunuri şi servicii; creşterea demografică susţinută.
• inflaţie prin costuri - apare în situaţia în care costurile de producţie cresc independent de
cererea agregată. Dacă firmele sunt confruntate cu o sporire a costului, ele vor răspunde
parţial prin creşterea preţului de vânzare şi parţial prin reducerea volumului activităţii;
Cauzele care pot duce la creşterea costurilor de producţie:
• creşterea preţurilor la materia primă şi sursele energetice;
• creşterea impozitelor şi altor plăţi impuse;
• creşterea mai rapidă a salariilor decât cea a productivităţii;
• costul datoriei-publice;
• devalorizarea monedei naţionale;
• costul importurilor.
• inflaţie structurală - presupune o situaţie gravă perceputa in economie unde cererea şi oferta
agregate se modifică în sens contrar: cererea creşte, iar oferta scade. Ea este considerata ca
avand elemente comune cu inflaţia prin cerere şi cea prin costuri, dar şi componente
specifice: existenţa unor puternice structuri monopoliste, de oligopol şi administrative
birocratice, care au capacitatea de a stimula unele componente ale cererii globale
concomitent cu reducerea altor elemente ale ofertei globale.
13
• Pentru determinarea dimensiunilor procesului inflaţionist, se foloseşte un sistem de
indicatori şi indici, fiecare semnaland o latură a inflaţiei.
• Criteriul cel mai bun de măsurare a procesului inflaţionist este decalajul absolut şi relativ
dintre cererea solvabilă nominală şi oferta reală de mărfuri şi servicii.
• Cererea solvabilă include cheltuielile totale dintr-o ţară (indicator agregat care include toti
consumatorii: individuali, firme, producători de bunuri investiţionale; administraţii publice
şi private pentru bunurile sociale; agentii economici din străinătate (exporturile acestuia)).
• Oferta agregată cuprinde: bunurile materiale şi serviciile produse, respectiv prestate într-
un an.
• Decalajul absolut măsoară excedentul de masă monetară, respectiv volumul de instrumente
monetare în circulaţie, care nu are acoperire în mărfuri necesare şi solicitate de populaţie,
sau în diferenţa dintre cererea absolută nominală şi cantitatea reală de mărfuri şi servicii
puse în circulaţie.
• Decalajul relativ se măsoară ca raport procentual dintre mărimea absolută (mentionata mai
sus) şi masa ofertei reale de bunuri.
14
 Indicii şi coeficienţii măsurării inflaţiei contemporane

• indicele preţurilor (bunurilor) de consum (IPC) – evolutia preturilor unui cos de produse,
considerat relevant din perspectiva cheltuielilor efectuate de o gospodarie tipica, exprimă
modificarea medie ponderată a cheltuielilor pe care o familie de talie medie din mediul urban le
face pentru asigurarea mijloacelor de subzistenţă, în concordanţă cu nivelul şi structura nevoii
sociale istoriceşte determinate:
• Indicele de grup al IPC 
 (Q0  P1 )
• Indicele individual al 𝑃
𝐼𝑝 = 𝑃1
0 preturilor  (Q0  P0 )
preturilor

unde: Q0 - reprezintă structura coşului de bunuri ce reflectă nevoia socială în perioada de bază; P0, P1 - preţul
curent şi cel de bază.

• indicele preţurilor de productie (IPP) – evolutia preturilor in etapele care preced consumul final,
inclusive a preturilor materiilor prime, semifabricatelor si produselor care inca nu au fost trimise
spre desfacere.

15
 • indicele puterii de cumpărare a banilor (IPC) se determină ca raport procentual dintre
puterea de cumpărare a banilor în perioada curentă şi puterea de cumpărare a banilor în
perioada anterioară.

Alte formule cunoscute*:

*Sursa: CLEWI, http://www.forbes.com/sites/scottdecarlo/2013/09/18/cost-of-living-extremely-well-index-the-price-of-the-good-life/#732d719741a4

16
• indicele general al preţurilor (IGP) – masoara evolutia tuturor tipurilor de pret care
functioneaza intr-o economie: atat pentru bunurile regasite pentru consum intr-o gospodarie
cat si componente ale bunurilor ce intra in fluxurile de productie.

• deflatorul PIB, PNB - este calculat prin raportarea PIB sau PNB, calculat în preţurile
curente, la PIB sau PNB, calculat în preţurile perioadei de bază:

PIBinpreturileperioa deicurente
IGP 
PIBinpreturileperioa deidebaza

Rata inflaţiei (R;): R, = (IGP -1) x 100%.

Comensurarea inflatiei are ca scop determinarea ratei inflatiei, prin indicele preturilor
bunurilor de consum (IPC), indicele general al preturilor (IGP), sau deflatorul PIB (DPIB).
Rata inflatiei (Ri) – reflecta modificarea relativa a nivelului preturilor intr-un interval de
timp, iar din punct de vedere mathematic, ea reiese in functie de elementele de calcul:
Ri = IPC – 100%; Ri = IGP – 100%; Ri = DPIB – 100%. 17
 Formele inflaţiei
Forme ale inflaţiei legate de majorarea preturilor:
• inflaţie latentă (târâtoare) – creştere medie a preţurilor cu 3-5% anual;
• inflaţie deschisă (marşantă) - creşterea preţurilor între 5-10% anual;
• inflaţie rapidă - creşterea preţurilor cu peste 10% anual, fiind însoţită de o creştere economică lentă sau
chiar de stagnare şi diminuarea producţiei.
• inflaţie galopantă - preţurile sporesc cu peste 15% anual (efect distructiv aspra circulatiei banesti, finantelor
si creditului, provovand conflicte sociale);
• hiperinflaţia - preţurile cresc cu mai mult de 50% pe luna, formă excesivă de inflaţie, care generează
disfuncţii grave în economia naţională cu efecte sociale negative.
Pe langa inflaţia legată de majorarea preturilor mai există:
• inflaţie echilibrată - concomitent cu creşterea preţurilor are loc creşterea salariilor şi veniturilor;
• inflaţia neechilibrată - creşterea bruscă a preţurilor în unele ramuri, veniturile rămânând neschimbate;
• inflaţie anticipată — situaţia când procesele inflaţioniste sunt prognozate de către stat;
• inflaţie neanticipată - situaţia când procesele inflaţioniste nu sunt prognozate de către stat şi se
caracterizează prin creşterea bruscă a preţurilor;
• inflaţie controlată - situaţia când statul poate încetini sau accelera ritmul de creştere a preţurilor pe termen
mediu;
• inflaţie necontrolată - când statul nu are pârghii reale pentru corectarea inflaţiei. 18
 Factorii si cauzele care genereaza inflatia
1. FACTORII ECONOMICI
• Conjunctura economica: starea generala a evolutiei economice a unei tari intr- perioada data, atat situatia interna cat si
fluxurile economice international si corelatiile dintre ele.
• Criza de materii prime – provocata de limitarea resurselor la scara mondiala si pe de alta parte de cresterea preturilor;
• Cresterea preturilor – tendinta constanta care duce la scaderea salariului real si necesita masuri sporite de protectie
sociala.
2. FACTORII MONETARI SI FINANCIARI
• Cresterea necontrolata a semnelor banesti in circulatie, fara acoperire de marfuri si servicii pe piata;
• Abaterea pretului de la valoare, fara a avea la baza costul de productie;
• Emisiunile “fara fond” de semne monetare;
• Diferentierile dintre participantii la schimburile international, in privinta surselor si tipurilor de credit solicitate de tarile
implicate in asemenea operatiuni;
• Datoriile contractate fata de sectorul public sau fata de cel privat;
• Dificultatile de restituire a imprumuturilor scadente.
3. FACTORII EXTERNI
• Diviziunea internationala a muncii;
• Specializarea inter si intra ramura
• Comertul exterior. 19
In literatura de specialitate distingem cel putin patru cauze care dau nastere la inflatie:
A) Cauza monetara – urcarea preturilor se datoreaza cresterii excesive a masei monetare in
circulatie, in raport cu cantitatea de marfuri si servicii oferite pe piata. In scopul mentinerii sau
suplimentarii profiturilor si ratei acumularii, al finantarii cheltuielilor militare, a scaderii datoriei
publice si a echilibrarii balantei de plati - se emite suplimentar o cantitate de hartie-moneda.
• Inflatia prin cerere – preturile cresc prin intermediul fluxului ascendent al cererii. In mod normal cererea ar
trebui sa stimuleze productia, insa in situatia in care volumul cererii reale nu determina sporirea proportional
a ofertei, se manifesta cresterea preturilor.
• Inflatia prin costuri – cresterea salariilor prin cresterea in paralel a preturilor.
B) Creditul – acesta fiind folosit ca o modalitate de a face fata luptei concurentiale de pe piata.
Agentii economice pentru a-si creste oferta apeleaza la credit. Cresterea posibilitatilor de primire
a unor credite – necesita discernamant, garantii, politici echilibrate. Practic pe calea creditului se
pun in circulatie semen banesti care daca nu-si regasesc echivalentul in marfuri si servicii
corespunzatoare, vor spori artificial masa baneasca existenta, creand presiuni inflationiste.
C) Structura pietelor – structura diferentiata a pietelor existente intr-o economie. Cresterea
nivelului general al preturilor este determinata si de conditiile particulare ale formarii preturilor
in anumite sectoare, ramuri si subramuri ale economiei nationale, deoarece influentele negative
dintr-un domeniu se propaga rapid si in celelalte.
20
D) Speculatiile cu valuta – activitatile de tip speculative la care se adauga comertul de pe “piata
neagra” sunt considerate a fi focare inflationiste. Fata de asemenea practice uneori guvernele
manifesta atitudini uneori nepermis de tolerante, care intretin situatia si propaga transferuri
nejustificate de valori.
Exemplu:
• Cetatenii unei tari aduc – din exterior – bunuri care fie nu se gasesc pe piata interna, fie ca sunt la
preturi accesibile, pe care le vand la preturi de specula. Semnele monetare sunt convertite, de
obicei, in valuta, iar schimbul se continua si de partea cealalta. Prin aceste practice se mentin
conditiile propice de mentinere a inflatiei.
• Transferarea unor sume de bani (mari) in conturile din bancile straine, pentru relizarea unor
scopuri licite.
• Specula pe - piata neagra – in privinta raportului dintr-o anumita valuta si moneda nationala.
Alte cauze generatoare de inflatie: dezechilibrul consum-investitii, datoria publica prea mare
comparative cu mijloacele de finantare, dezacordul cerere – oferta, oferta de moneda prea
abundenta etc.
21
 Mecanisme inflationiste
I. Declansarea inflatiei – in general nu exista tulburari ale activitatii economice care sa nu
poata da nastere, in anumite circumstante, la inflatie (recolta slaba, situatie de razboi,
catastrofe naturale etc.). Dupa intensitatea fenomenului distingem:
• Tensiunea inflationista – prevesteste in sectoarele economice importante un dezechilibru survenit in
raportul dintre cererea si oferta existenta pe piata;
• Presiunea inflationista – o etapa mai puternica care se manifesta asupra preturilor, prin doua
mecanisme:
• Modul de fixare a preturilor si a salariilor poate genera, printr-o corelare defectoasa, tensiuni de tip inflationist,
fiind punctul de plecare al spiralei salarii –preturi;
• Schimburile economice dintre tari permit “transferul” cresterii preturilor prin intermediul comertului
(operatiuni import – export), fiind sursa a inflatiei importate.
• Socul inflationist – difera de celelalte (tensiune si presiune) prin caracterul sau intempestiv, prin
importanta si rapiditatea efectelor sale, diferentiindu-l prin 3 aspecte:
• Cand datorita unei cresteri externe a preturilor, importurile se scumpesc (costurile de productie ridicate
influenteaza pretul bunurilor contractate la import);
• Atunci cand exporturile unui stat sunt mari, ca urmare a unei cereri mari, rezulta un excedent comercial
important atunci cand oferta este putin elastica, care va influenta cresterea preturilor;
• Fenomenul de emigratie puternica care produce rarefierea fortei de munca in tara respectiva, iar rezultatul
poate fi cresterea salariilor angajatilor ramasi in interiorul granitelor.
22
II. Desfasurarea fenomenului inflationist
Aceasta poate fi apreciata dupa indicii preturilor (manifestarile acestora) – se masoara
proportionalitatea dintre cauze si efecte. Dupa ce s-a lansat inflatia devine un proces care se
amplifica, care continua sa se dezvolte, chiar si atunci cand stimulul initial a disparut, acesta fiind
inlocuit de factori derivati. Agentii economici cauta sa prevada evolutia viitoare, sa previna elemente
defavorabile, aparand astfel elasticitatea de anticipare. Viteza de desfasurare a proceselor
inflationiste este alimentata de o serie de elemente: cererea de moneda, revendicari salariale,
conjunctura interna si internationala a momentului etc..
III. Stingerea fenomenului
Inflatia nu are un traseu continuu si nici prestabilit, ea isi poate mari sau incetini viteza in functie de
diversi facori care stau la baza existentei ei.
“Pericolul prelungirii inflatiei nu se datoreaza atat fortei celor ce o sustin in mod deliberat, ci slabiciunii celor care i se opun”, ne
spune Friederich A. Hayek, in lucrarea sa Constitutia libertatii, Iasi, Institutul European, 1998, p.349.

Pentru a se stinge temporar inflatia sau modera pe o perioada indelungata trebuie sa se ajunga la un grad de
normalitate ce presupune: stabilizarea productiei si reorientarea ei in functie de cerere, incetarea investitiilor in
ramurile care anterior au dovedit ca acestea duc la cheltuieli neproductive si atragerea de investitii solide,
indreptarea atentiei spre export, corijarea deficitului balantei comerciale, incercarea de corelare a rezultatelor
nationale cu cele mondiale. 23
 Consecinţele inflaţiei

• influenţează negativ asupra nivelului de consum a populaţiei;

• agravează dezechilibrul dintre ramurile economiei naţionale;
• complică funcţionarea sistemului credito-financiar şi contribuie la extinderea
schimbului de barter;
• influenţează negativ asupra sistemului fiscal;
• depreciază acumulările băneşti ale populaţiei;
• duce la redistribuirea venitului naţional şi la diferenţierea socială a populaţiei;
• inflaţia influenţează rata de ocupare a forţei de muncă (a populaţiei).Intre inflaţie
şi şomaj există, o dependenţă invers proporţională, atunci cand creşte inflaţia
şomajul se reduce, iar cand se micşoreaza inflaţia are loc creşterea nivelului
şomajului.

24
 Mijloacele de combatere a inflaţiei
1) Măsuri contra inflaţiei prin cerere şi ofertă;

Susţinerea ofertei se poate realiza înlăturând cauzele care duc la scăderea producţiei:
• crearea de noi capacităţi de producţie;
• folosirea raţională a resurselor existente;
• înlăturarea nedorinţei de angajare în muncă;
• înlăturarea deficienţelor organizatorice;
• punerea la timp în funcţiune a obiectelor investiţionale;
• asigurarea unor reforme economice coerente;
• încadrarea eficientă în structurile comerţului internaţional.

Excesul dezechilibrat de cerere poate fi temperat prin:

• „amânarea" cererii pe calea reducerii vânzărilor în rate;
• „înghetarea salariilor la bugetari;
• încurajarea economisirii prin dobânzi majorate la depuneri şi prin asigurarea stabilităţii economice şi politice;
• creşterea impozitelor şi taxelor directe care „subţiază" veniturile;
• reducerea cheltuielilor publice;
• ofertarea unor bunuri de folosinţă îndelungată sau de lux, care absorb veniturile populaţiei;
• reducerea creditelor acordate firmelor;
• creşterea ratei dobânzii.
25
Controlul cererii agregate se poate realiza prin doua tipuri de politici economice: politici bugetar-fiscale si
politici monetare.
• Politicile bugetar-fiscale folosesc, de regula, doua instrumente sau parghii de politica economica,
precum: fie reducerea cheltuielilor publice, care constituie o componenta importanta a cererii agregate,
fie cresterea presiunii fiscale, ceea ce reduce masa monetara destinata consumului si investitiilor.
Astfel, atat prin politica restrangerii cheltuielilor publice (guvernamentale), care presupune mentinerea
unor deficite bugetare cat mai mici, cat si prin politica presiunii fiscale, care inseamna o crestere a
impozitelor directe si indirecte, se realizeaza asa-numita 'politica deflationista'. Daca aceleasi parghii se
folosesc in sens invers, respectiv cresterea cheltuielilor guvernamentale si reducerea impozitelor, atunci
se are in vedere reducerea somajului, si constituie parti componente ale unei politici denumite
'reflationiste'.
• Politicile monetare vizeaza controlul masei monetare aflate in circulatie si au drept scop, fie blocarea
(inghetarea) masei monetare, fie reducerea acesteia in corelatie cu nevoile circulatiei. Ambele cerinte se
realizeaza prin combinarea, de catre banca centrala, a urmatoarelor instrumente de politica monetara:
manevrarea taxei rescontului, operatiuni de open-market, variatia cotei rezervelor obligatorii.
Manevrarea taxei de rescont reprezinta un instrument dominant al politicii monetare, datorita efectului
sau asupra volumului creditului ce se poate acorda intr-o economie, deci asupra marimii masei
monetare, daca se are in vedere functia de emisiune a creditului. Manevrarea taxei de rescont genereaza
cresterea sau scaderea costului creditului, prin intermediul dobanzilor, fapt care se reflecta in
micsorarea sau marirea masei monetare din circulatie, in concordanta cu obiectivele de politica
monetara ale bancii centrale. 26
Controlul ofertei agregate consta in sustinerea ofertei din economie, actionand asupra tuturor cauzelor care
conduc la scaderea sau stagnarea productiei nationale. Unele din masurile menite sa ajute la relansarea
ofertei globale sunt contrare celor aplicate pentru restrangerea cererii globale din economie. Uneori
stimularea ofertei globale pe termen mediu si lung nu se poate realiza fara anumite impulsuri pe termen scurt
date cererii globale. Cunoasterea profunda si analiza riguroasa a mecanismului si cauzelor fenomenului
inflationist dintr-o tara pot conduce la adoptarea acelor decizii de politica macroeconomica, care sa
contracareze eficient acest efect al dezechilibrelor din economie - inflatia.
• Intre masurile de sprijinire a ofertei agregate dintr-o economie se pot enumera, ca principale, urmatoarele:
• - ieftinirea creditelor, prin scaderea ratei medii a dobanzii pe piata monetara, si acordarea acestora, cu prioritate,
in scopuri productive si acelor agenti economici care prezinta planuri de afaceri viabile. Consecintele acestei
masuri vor fi, atat o crestere a volumului investitiilor in economie, cat si o punere la timp in functiune a
obiectivelor de investitii;
• - acordarea unor facilitati fiscale, care pot insemna: scutiri sau reduceri de impozite in primii ani de activitate;
reduceri de impozite pentru profiturile reinvestite; scutiri temporare de la plata impozitului pe profit pentru
investitiile de capital strain; aplicarea sistemului de amortizare accelerata a capitalului fix; reducerea taxelor
vamale la unele materii prime provenite din import si inglobate in produsele destinate pietei interne; reducerea
taxelor vamale la unele produse finite provenite din import s.a.
• - reducerea costurilor de productie, deziderat care poate fi realizat prin eforturile si implicarea directa a agentilor
economici. Acestia trebuie sa ia in considerare, atat achizitionarea de factori de productie la preturile cele mai
mici de pe piata (fara a fi insa afectata calitatea acestora), cat si cresterea randamentului acestor factori (cresterea
productivitatii muncii, cresterea eficientei capitalului fix, reducerea consumurilor specifice de materii prime si
materiale, cresterea vitezei de rotatie a capitalului circulant etc.).
27
2) Măsuri contra inflaţiei prin costuri:
• găsirea de înlocuitori la energie şi la materiile prime scumpe;
• politică de salarizare fondată numai pe criterii economice;
• distribuirea raţională a veniturilor pe categorii şi grupuri socio-profesionale;
• blocarea preţurilor etc.
3) Măsuri de factură monetară şi financiară:
• deflaţia - prin care statul urmăreşte blocarea sau temperarea creşterii preţurilor, precum şi majorarea
puterii de cumpărare a monedei prin diminuarea cantităţii de monedă în circulaţie;
• revalorizarea - prin care statul urmăreşte reîntoarcerea monedei naţionale la cursul iniţial, mai mare;
• devalorizarea - adaptarea egală a cursului oficial al monedei naţionale, mai mare, la cel al pieţei, mai
mic (ieftinirea exportului, stabilirea preţurilor pe baza unor criterii care rezultă din adevăratele raporturi
valorice);
• manevrarea taxei scontului sau a ratei dobânzii - ca formă de existenţă a dobânzii, scontul poate fi
folosit ca instrument în lupta împotriva inflaţiei;
• reducerea impozitelor şi taxelor indirecte - s-a constatat că reducerea sau scutirea firmelor de povara
unei fiscalităţi ridicate dă posibilitate statului să încaseze mai mult din această sursă;
• indexarea preţurilor - stabilirea unui raport de interdependenţă cu cel al veniturilor şi al puterii de
cumpărare;
28
• reducerea deficitelor bugetare.
 Politici antiinflaţioniste
• Deşi inflaţia reprezintă un dezechilibru macroeconomic major, caracteristic economiei mondiale
contemporane, cu consecinţe preponderent negative, are dimensiuni diferite de la o ţară la alta,
ceea ce impune găsirea de modalităţi, mijloace şi căi de combatere specifice fiecărei economii
naţionale.
• Pe de altă parte, având în vedere gradul diferit de dezvoltare economică a ţărilor lumii, se
apreciază că strategiile de luptă împotriva inflaţiei trebuie să fie diferite în ţările dezvoltate faţă de
ţările slab dezvoltate deoarece şi obiectivele urmărite sunt diferite.
• Politicile antiinflaţioniste sunt variate şi în continuă diversificare putând fi grupate după mai
multe criterii:
• a. după doctrina economică ce stă la baza fundamentării progreselor antiinflaţioniste;
• b. după intensitatea şi sensul procesului inflaţionist;
• c. după metodele şi instrumentele folosite;
• d. după obiectivele imediate urmărite;
• e. după posibilităţile pe care factorii de decizie le au pentru a anticipa procesul inflaţionist, ca şi calitatea
acestei anticipări. 29
• Indiferent de criteriul ce stă la baza uneia sau alteia dintre politicile antiinflaţioniste, acestea trebuie
astfel concepute încât să acţioneze în direcţia lichidării sau atenuării ecartului inflaţionist fie
dinspre cererea agregată (restrângerea ei), fie dinspre oferta agregată (creşterea ei).
• În ceea ce priveşte mijloacele şi instrumentele de luptă împotriva inflaţiei, acestea pot fi directe, cu
consecinţe imediate asupra nivelului şi dinamicii acesteia (blocajul preţurilor), sau indirecte, de
politică economică, cu impact asupra mărimii şi dinamicii cererii agregate sau ofertei agregate.
• Dacă se au în vedere obiectivele urmărite, imediate sau permanente, măsurile antiinflaţioniste se
împart în:
• 1. Măsuri privind protecţia agenţilor economici împotriva scăderii puterii de cumpărare şi cuprind: indexarea
salariilor şi a altor forme de venituri (pensii, burse, alocaţii) prin care se urmăreşte acoperirea totală sau
parţială a creşterii preţurilor prin sporuri de venituri; creşterea dobânzilor plătite de instituţiile financiar-
bancare pentru economiile păstrate de populaţie; subvenţionarea preţurilor la unele produse şi servicii de
strictă necesitate şi de mare consum etc.
• 2. Măsuri ce trebuie să urmărească refacerea echilibrului economic, creşterea şi diversificarea producţiei de
bunuri şi servicii, creşterea productivităţii muncii şi întărirea concurenţei.

30
• Din rândul primei categorii de măsuri (Măsuri privind protecţia agenţilor economici
împotriva scăderii puterii de cumpărare) se detaşează prin importanţă indexarea
salariilor sau a altor categorii de venituri. Indexarea reprezintă o componentă
antiinilaţionistă, având ca obiectiv compensarea puterii de cumpărare pe care au
pierdut-o salariaţii, şi alte persoane cu venituri fixe. Indexarea (salariilor, pensiilor,
burselor, alocaţiilor de şomaj, într-un cuvânt a veniturilor fixe) reprezintă o tehnică ce
permite evoluţia veniturilor în sensul creşterii preţurilor, pentru a influenţa puterea de
cumpărare a veniturilor. Aceasta presupune fie creşterea veniturilor indexate cu
acelaşi procent de creştere a inflaţiei (indexarea totală) sau cu un procent inferior
(indexare parţială). Indexarea este, în fapt, mai mult o măsură de protecţie socială şi
nu de stopare a inflaţiei.
• Din rândul celei de a doua categorii (Măsuri ce trebuie să urmărească refacerea
echilibrului economic) se detaşează măsurile care au ca obiectiv stoparea inflaţiei,
micşorarea acesteia cu costuri sociale cât mai reduse, fie prin reducerea cererii
agregate, fie prin stimularea ofertei agregate.
31
 Politicile antiinflaţioniste ce vizează controlul cererii agregate

Se derulează cu folosirea unor instrumente fiscale şi monetare adecvate.

• 1. blocajul monetar, adică restricţionarea creşterii masei monetare prin încadrarea
creditului în anumite limite şi politica banilor scumpi (ridicarea ratei dobânzii).
Această austeritate monetară poate da rezultate dacă se aplică pe o perioadă
suficient de mare şi dacă se acceptă un şomaj ridicat.
• 2. blocajul cheltuielilor publice, care conduce la reducerea masei monetare
destinate consumului şi investiţiilor, o reducere a cererii pe piaţă, dar şi la un
şomaj ridicat.
• 3. blocajul veniturilor şi al costurilor salariate, este o altă modalitate de a controla
şi restricţiona cererea agregată. Adesea, această măsură poate lua forma autoritară
a blocajului salariilor, ceea ce poate afecta acordurile dintre patronate şi sindicate.

32
 Politicile antiinflaţioniste ce vizează controlul ofertei agregate
Se realizează pe două direcţii princinale:
• A. Metode de control asupra preţurilor şi veniturilor au ca obiective principale următoarele:
restrângerea influenţei monopoliste asupra creşterii preţurilor şi a veniturilor (vizează acţiunile
patronatului); restrângerea presiunilor privind creşterea salariilor (vizează presiunile sindicale);
îngreunarea fuziunilor de firme (formarea de oligopoluri), care pot lua decizii în direcţia creşterii
preţurilor;
• B. Metode de control pentru stimularea ofertei (producţiei) se folosesc, în principal, următoarele
măsuri: scutiri de impozite şi taxe; încurajarea efectuării de către firme a acţiunilor de cercetare
şi dezvoltare; stimularea de investiţii în direcţia modernizării aparatului de producţie; efectuarea
de cheltuieli pentru perfecţionarea pregătirii profesionale etc. Importante şi consistente sunt acele
măsuri şi pârghii economico-financiare care stimulează creşterea productivităţii factorilor de
producţie şi reducerea costurilor, care conduce la sporirea cererii agregate, însoţită de majorarea
producţiei şi a ofertei pe cale intensivă. De fapt, singura soluţie pentru reducerea sau prevenirea
inflaţiei este obţinerea unei dinamici a productivităţii factorilor de producţie care să devanseze
potenţialul de creştere a costurilor.
33
Va multumesc pentru atentie!

34
Economie - Curs 14

SOMAJUL

- Șomajul și măsurarea lui

- Forme și tipuri de șomaj
- Cauze ale șomajului
- Relațiile inflație-șomaj, creștere economică-șomaj
- Măsuri de diminuare a șomajului și a efectelor sale

1
 Definitie, caracteristici

Somajul este un fenomen economic care ia nastere din crizele sau recesiunile economice.
Somajul survine decalajului dintre cererea si oferta de pe piata locurilor de munca
concretizandu-se in imposibilitatea gasirii unui loc de munca platit de catre persoane
calificate.

• Masurarea somajului este o problema de estimare a proportiilor, structurii, intensitatii si

duratei lui.

• In toate tarile cu economie cu piata concurentiala functioneaza institutii specializate si

sunt aplicate modalitati specifice de intregistrare a somajului, se culeg informatii
sistematici despre: nivelul, marirea sau proportia la un moment dat; intensitatea sau taria
de manifestare; durata medie; structura sau componenta.

2
 Șomajul și măsurarea lui

• șomajul reprezintă excedentul ofertei față de cererea de muncă;

• sunt considerați șomeri, persoanele apte de muncă dar care nu găsesc de lucru (nu se pot
angaja);
Conform I.L.O. (International Labour Organization), șomerul este definit ca o persoană:
 care are cel puțin 15 ani;
 nu are un loc de muncă (adică nu a lucrat nici măcar o oră în săptămâna de
referință);
 este disponibilă pentru un loc de muncă (în următoarele două săptămâni);
 caută activ un loc de muncă.

3
Country '06 '07 '08 '09 '10 '11 '12 '13 '14P '15P '16P '17P '18P '19P
Austria 4.7 4.4 3.8 4.8 4.4 4.1 4.3 4.9 5 4.9 4.9 4.9 4.9 4.9
Belgium 8.2 7.5 7 7.9 8.3 7.1 7.5 8.4 8.5 8.5 8.5 8.4 8.4 8.5
Bosnia and Herzegovina 31.8 29.7 23.9 24.1 27.2 27.6 28.1 27.4 27.9 27.5 26.9 26.4 26.1 25.8 Unemployment rate per country (%)
Bulgaria 8.9 6.9 5.6 6.8 10.2 11.3 12.3 12.9 11.6 11.8 11.3 10.9 10.5 10.3
Croatia 11.1 9.6 8.4 9.1 11.8 13.4 15.8 17.3 16.7 16.7 16.4 16 15.7 15.5
Czech Republic 7.1 5.3 4.4 6.7 7.3 6.7 7 7 6.2 6.1 6.1 6.1 6.1 6.2
Estonia 5.9 4.7 5.5 13.8 16.9 12.5 10.1 8.6 7.7 7.5 7.5 7.4 7.3 7.2
Finland 7.6 6.8 6.3 8.2 8.4 7.7 7.6 8.2 8.6 8.7 8.5 8.2 7.9 7.6
France 8.8 8 7.4 9.1 9.3 9.2 9.9 10.4 9.9 10 10 9.9 9.7 9.5
Georgia 13.6 13.3 16.5 16.9 16.3 15.1 15 14.6 13.4 12.9 12.5 12.3 12.1 12
Germany 10.3 8.6 7.5 7.7 7.1 5.9 5.4 5.3 5 4.7 4.9 5 5.2 5.4
Greece 8.9 8.3 7.7 9.5 12.5 17.7 24.2 27.2 26.3 24.6 23 21.8 21 20.3
Hungary 7.5 7.4 7.8 10 11.2 10.9 10.9 10.2 7.8 7.7 7.5 7.4 7.3 7.2
Italy 6.8 6.1 6.7 7.8 8.4 8.4 10.7 12.2 12.5 12.6 12.5 12.3 12.2 12.2
Latvia 6.8 6 7.4 17.1 18.7 16.2 14.9 11.9 10 10.5 10.8 11 10.5 10.2
Lithuania 5.6 4.3 5.8 13.7 17.8 15.3 13.2 11.8 11.3 10.9 10.5 10.2 10 9.9
Poland 13.8 9.6 7.1 8.2 9.6 9.6 10.1 10.4 9.2 8.4 7.8 7.3 6.9 6.5
Portugal 7.7 8 7.6 9.5 10.8 12.7 15.6 16.5 14.2 13.1 12.1 11.3 10.7 10.1 http://www.ilo.org/global/about-the-
Republic of Moldova 7.4 5.1 4 6.4 7.4 6.7 5.6 5.1 3.4 3.6 3.8 3.9 3.9 4 ilo/multimedia/maps-and-
Romania 7.3 6.4 5.8 6.9 7.3 7.4 7 7.3 7 6.8 6.6 6.5 6.4 6.3
charts/WCMS_336950/lang--en/index.htm
Russian Federation 7.1 6 6.2 8.3 7.3 6.5 5.5 5.5 5.1 5.3 5.4 5.4 5.5 5.5
Serbia 20.8 18.1 13.6 16.6 19.2 23 23.9 22.1 22.2 21.5 20 19 18.2 17.7
Slovakia 13.3 11 9.6 12.1 14.4 13.5 13.9 14.2 13.3 12.8 12.5 12.2 11.9 11.7
Slovenia 6 4.8 4.4 5.9 7.2 8.2 8.8 10.2 9.5 9.5 9.5 9.5 9.4 8.9
Spain 8.6 8.4 11.5 18.1 20.2 21.7 25.2 26.3 24.7 23.6 22.8 22.2 21.8 21.5
Ukraine 6.8 6.4 6.4 8.8 8.1 7.9 7.5 7.2 7.7 7.8 8 8.1 8.2 8
4
United Kingdom 5.5 5.4 5.4 7.8 7.9 7.8 8 7.5 6.3 5.9 5.7 5.5 5.4 5.2
 Apariția șomajului

Şomajul se formează ca urmare a existentei unor fenomene economico-sociale:

• pierderea locurilor de muncă de către o parte din populaţia ocupată;

• creşterea ofertei de muncă prin realizarea de către noile generaţii a vârstei legale
de munca;

• afirmarea nevoii de a lucra a unor persoane apte de muncă dar inactive pana la
acea data.

5
6
 Populatia rezidenta in Romania

Sursa: http://www.insse.ro/cms/ro
7
 Măsurarea șomajului
1. Nivelul (marimea) șomajului reflecta numarul persoanelor care nu lucreaza, in raport cu numarul total al
persoanelor care sunt apte si doresc sa lucreze.
• In expresie absoluta
• Masa somajului sau sau numarul persoanelor care la un moment dat, intrunesc conditiile pentru a fi
incluse in categoria somerilor (numarul persoanelor din populatia activa disponibila neocupata).
M = populaţia activă - populaţia ocupată.
• In expresie relativa.
• Rata somajului este calculata ca raport procentual intre numarul mediu al somerilor si:
- populatia activa,
- populatia activa disponibila,
- forta de munca (populatie ocupata + somaj),
- populatia ocupata,
- populatia ocupata ca salariati.
• Rata şomajului (RȘ) se calculeaza cu urmatoarea formula:
𝑅Ș(𝑃𝑎𝑐𝑡.) = (𝑁Ș / 𝑃𝑎𝑐𝑡.) x 100
sau
𝑅Ș(𝑃𝑎.) = (𝑁Ș /𝑃𝑎.) x 100 8
 Măsurarea șomajului

2. Intensitatea șomajului
• şomaj total: pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii;
• şomaj parţial: diminuarea activităţii depuse de o persoană în special prin reducerea
duratei săptămânii de lucru;

3. Durata şomajului este timpul calculat de la momentul pierderii locului de muncă până
la reluarea activităţii.

4. Structura şomajului: clasificarea şomerilor după diferite criterii: nivelul calificării,

domeniul în care au lucrat, categoria socio-profesională căreia îi aparţin, ramurile de
activitate din care provin, sex, categorii de vârstă, rasă, etc.

9
 Rata somajului in Romania

Sursa: http://www.insse.ro/cms/sites/default/files/com_presa/com_pdf/somaj_bim_noi16r.pdf
10
 Evolutia somajului in Romania

Sursa: http://www.insse.ro/cms/ro
11
 Forme şi tipuri de şomaj
1. conform teoriei economice:
• șomaj clasic – determinat de o ofertă de muncă superioară cererii;
• șomaj keynesian – rezultat dintr-o cerere insuficientă de bunuri;
2. după cauze:
• șomaj voluntar, acel somaj care apare atunci cand oamenii apti de munca nu doresc sa lucreze, deoarece
detin suficiente resurse materiale;
• șomaj fricțional este efectul neutilizarii marginale a folosirii mainii de lucru care determina o persoana sa
nu accepte un post pentru ca salariul primit are o utilitate sub un anumit minim.
• șomaj de inadaptare - este determinat de imposibilitatea unei parti a populatiei active denumita
„tehnofoba”, de a utiliza si a se adapta tehnicilor avansate actuale care presupun abstractie, interactivitate,
viteza de executie si flexibilitate deosebita;
• șomaj de excluziune - reuneste populatia activa in care sunt incluse persoane mai in varsta, mai putin
calificate sau aflate in somaj de timp indelungat, indiferent daca mai primesc sau nu indemnizatia de
somaj;
• șomajul conjunctural sau ciclic: determinat de reducerea activităţii economice generată de crizele
economice sau de recesiune.
• șomajul tehnologic determinat de înlocuirea vechilor tehnici şi tehnologii cu altele noi, mai performante;
• șomajul structural: determinat de neconcordanța între structura pregătirii profesionale și structura
meseriilor solicitate în economie.
12
 Costurile sociale ale somajului

• Costul social al acestui fenomen reprezinta efortul total pe care il suporta populatia,
economia si societatea care sunt afectate de somaj. La nivelul persoanelor apar aspecte de
natura economica, dar si aspecte morale, social-culturale, chiar si politico-militare.

La nivelul economiei si societatii costul social are in vedere aspecte cum sunt:
- irosirea cantitatii de forta de munca,
- diminuarea intensitatii dezvoltarii economice,
- scaderea veniturilor bugetului de stat,
- cresterea cheltuielilor statului pentru intretinerea si functionarea institutiilor publice din domeniul
inregistrarii somajului.

Costurile mari care implica somajul se grupeaza in:

o Costuri directe, evaluate sub forma varsamintelor monetare catre fondul destinat protectiei sociale;
o Costuri indirecte, generate de diminuarea globala a productiei si a veniturilor de care ar putea beneficia
intreaga populatie.
13
In Romania somajul s-a amplificat dupa anii ‘92 datorita:
• capacitatilor de productie nefolosite,
• contextul recesiunii economice profunde,
• strategiei inadecvate de tranzitie la economia cu piata concurentiala.

Astfel trebuie avute in vedere:

- efectul distructiv al dobanzilor asupra investitiilor si implicit al ocuparii,
- rigiditatea salariilor in sensul scaderii acestora,
- eliberarea accentuata a fortei de munca din motive de retehnologizare,
- stagnarea crearii de noi locuri de munca.

14
 Cauzele șomajului

• nivelul salariului sub o anumita limita considerate decenta;

• insuficienţa cererii în raport cu oferta de forță de muncă;

• cererea şi oferta de bunuri in scadere;

• rigiditatea preţurilor şi a salariilor.

15
 Relațiile inflație-șomaj și creștere economică-șomaj

• Curba Phillips (1958)

o relație inversă între rata creșterii salariilor și a șomajului;
o adaptată de Milton Friedman și Edmund Phelps cu introducerea noțiunii de
rată naturală a șomajului;
o de exemplu:
Πt – Πt-1= 1% - 0,12 ut

• Legea lui Okun;

Δ%𝑢 = −0,4(𝑔 − 2,5)
• relația inversă între rata creșterii economice și cea a șomajului;

16
 Măsuri de diminuare a șomajului
Politici de stat:
• politici pasive;
• politici active.
• Politici pasive – se refera atat la indemnizatia de somaj cat si la reducerea numarului
populatiei active prin pre-pensionari care duce la cresterea perioadei de formare a tinerilor.
Multi economisti sustin ca aceasta masura face sa scada presiunea financiara care apasa
asupra persoanelor disponibilizate, fara ca aceasta sa aiba si un efect pozitiv asupra
volumului global al somajului.
• Politicile active se caracterizează prin aceea că pornind de la o situaţie existentă pe piaţa
muncii, de la nivelul ocupării existent, printr-un ansamblu de măsuri, metode, procedee şi
instrumente se urmăreşte sporirea nivelului ocupării. Politicile active au rolul de a interveni
pe piata muncii influentand real nivelul global al ocuparii, prin subventii, in scopul
reducerii costului salarial al firmelor si al promovarii crearii de noi locuri de munca si prin
stagii de formare profesionala.
17
• Politicile active consideră nivelul ocupării ca fiind redus şi prin crearea de noi locuri de muncă pe
bază de investiţii şi prin alte modalităţi cu caracter ofensiv se urmăreşte adaptarea locurilor de
muncă la populaţia activă disponibilă.
Masurile de politici active cu intentie de reducere a somajului au in vedere:
1) Politici de sustinere a cresterii economice – se considera ca una din cauzele principale care dul la
somaj este si insuficienta preocupare a statului pentru o crestere economica vizibila. Se folosesc astfel
mecanisme financiare, monetare si fiscale care sa impulsioneze progresul general, asigurandu-se
conditii propice dezvoltarii economiei de piata.
- Politica fiscala – are rolul de a asigura impunerea diferentiata: pe categorii de venituri/ de persoane,
dupa fazele ciclului economic si in raport cu contributia agentilor economici la gradul de ocupare a
fortei de munca. De exemplu: in perioada de criza statul are sarcina sa reduca taxele si impozitele, in
vederea utilizarii capitalului pentru investitii productive. Rolul final ar fi ca aceasta sa se regaseasca,
cel putin partial, in crearea de noi locuri de munca, in acele sectoare in care exista atat cerere cat si
oferta.
- Politica monetara – are rolul de a revitaliza economia. Prin rata dobanzii care se mentine la valori
reale pozitive, se permite apelarea la credite cu usurinta, de catre intreprinzatori, care doresc sa
contribuie la cresterea nivelului ocuparii fortei de munca.
18
Politicile fiscale şi monetare, numite şi politici de stimulare a cererii, au scopul de a creşte cererea
agregată, deci şi venitul naţional de echilibru. Principalele instrumente ale politicii sunt: cheltuielile
publice, impozitarea şi masa monetară aflată în circulaţie. Dacă şomajul este determinat, spre
exemplu, de o diminuare generală a cererii agregate, este posibil ca o creştere a cererii agregate să
genereze o utilizare suplimentară a forţei de muncă (crescând cheltuielile publice, reducând
impozitele sau crescând oferta de monedă).
Politicile de stimulare a ofertei au drept scop creşterea nivelului potenţial de producţie al unei
economii prin:
• a. Imbunătăţirea circulaţiei informaţiei. Lipsa de informaţie este o cauză posibilă de prelungire a
şomajului din două motive: mai întâi, lucrătorii neangajaţi (şomerii) au nevoie de o perioadă
îndelungată de timp pentru a-şi găsi slujbe adecvate iar necunoscand toate oferta (oportunităţile
existente) nu pot sa-si manifeste disponibilitatea (cererea de loc de lunca).
• b. Scheme de recalificare. Imobilitatea profesională a muncii este un factor important care
determină şomajul structural. Un mijloc de a aborda problema lipsei de mobilitate in randul fortei
de munca constă în finanţarea de către guvern a programelor de recalificare a acelor lucrători fără
un loc de muncă ce doresc să dobândească deprinderi noi.
19
• c. Asistenţa financiară pentru reinstalarea la noul loc de muncă. Imobilitatea geografică
determină, alături de imobilitatea profesională creşterea şomajului structural. Pentru a rezolva
problema, extrem de utilă este furnizarea de informaţii cu privire la facilităţile privind educaţia,
petrecerea timpului liber, calitatea vieţii în alte regiuni din ţară, dar, probabil, mai importantă este
oferirea unui ajutor financiar destinat procurării unei locuinţe, sau pentru a acoperi costurile
mutării.
• d. Asistenţă specială acordată tinerilor care doresc să se angajeze. Procentul ridicat al şomajului
este legat de creşterea şomajului în rândul tineretului. Mulţi adolescenţi părăsesc şcoala fără să fi
învăţat o meserie, fără a avea o experienţă în muncă. Aceste cauze le îngreunează găsirea unui loc
de muncă; cei care reuşesc să se angajeze descoperă foarte repede că locul de muncă ales nu
corespunde aşteptărilor şi îl părăsesc pentru a căuta un post mai adecvat.
• e. Stimulente pentru firmele are reduc programul de lucru şi nu numărul de lucrători angajaţi.
Introducerea noilor tehnologii nu trebuie să conducă la disponibilizarea unor lucrători. Guvernul
poate să încurajeze sindicatele şi firmele pentru a conlucra în scopul reducerii numărului mediu
de ore pe săptămână şi nu a forţei de muncă angajate. Acest ţel poate fi atins prin plătirea unor
subvenţii firmelor care adoptă echipament tehnologic nou şi, simultan, negociază cu sindicatele
reducerea orelor de lucru, şi nu concedierea lucrătorilor.

20
2) Politici de creare de noi locuri de munca – acestea trebuie sa se justifice din punct de vedere al eficientei,
nejustificandu-se o crestere fortata sau arbitrara.
3) Politici de dezvoltare de programe in directia formarii si calificarii somerilor – presupune acordarea de
catre stat si sectorul privat a unor fonduri pentru reconversia sociala a celor vizati. Se au in vedere cursuri de
specialitate care au in vedere cresterea abilitatilor profesionale sau pregatirii in domenii pentru care exista
sanse de gasirea unui loc de munca;
4) Politici vizand masuri pentru populatia ocupata – redistribuirea sarcinilor celor ocupati: rationalizarea
muncii in anumite sectoare care permit aceasta, reducerea timpului de munca, programe de reconversie,
inclusive concedii de recalificare pentru anumiti angajati vizati de eventuale restructurari.
5) Reducerea ofertei de munca – masuri care vizeaza pre-pensionarea, reducerea varstei legale de
pensionare, cresterea duratei de scolarizare a tinerilor.
6) Actiuni generale asupra factorilor pietei muncii - flexibilizarea externa si interna. Flexibilizarea externa
consta in adaptarea efectivelor de lucratori la variatiile mai mici sau mai puternice ale cererii de munca, iar
flexibilizarea interna consta in redimensionarea timpului de lucru, restructurarea proceselor tehnologice,
policalificari anticipate, modificari in grilele de salarizare.
7) Masuri concrete de tipul politicii stop and go - constau in alternarea actiunilor propuse pe plan
macroeconomic (cresterea economica, nivel cat mai inalt de ocupare, stabilitate in sectorul preturilor si
echilibru exterior).
21
 Masuri recomandate in cazuri tipice de somaj

TIP DE SOMAJ ACTIUNE SPECIFICA

CLASIC Reducerea ratei de crestere a salariilor
STRUCTURAL Formarea profesionala si evaluarea nevoilor sociale
FRICTIONAL Imbunatatirea functionarii serviciilor in privinta utilizarii fortei de
munca
KEYNESIAN Stimularea cererii globale

Concluzie: nu exista o singura solutie in cazul somajului, definitiva si unitar valabila in lume. Nu avem de-a
face cu idei pure si perfecte, ci doar programe de ansamblu, correlate si integrate in sistemul politicilor
anticriza. Terapia somajului consta in practici sigure, de durata, care sa stimuleze nu doar cererea de munca ci
in egala masura, o investitie dubla: in elemental uman si in productie.
22
Pe termen mediu şi lung, obiectivul politicilor guvernamentale îl constituie diminuarea sau chiar resorbirea
resurselor de muncă aflate în stare de şomaj. Măsurile în acest domeniu, pot fi grupate în următoarele
categorii: măsuri care privesc direct pe şomeri, măsuri care privesc populaţia ocupată, alte măsuri.
• a. Masuri care privesc direct pe şomeri: măsuri şi acţiuni pentru pregătirea, calificarea şi orientarea celor
care caută un loc de muncă sau pentru reintegrarea celor eliberaţi din diferite ramuri ca urmare a
restructurărilor tehnologice şi economice. De asemenea, un loc important îl ocupă, facilităţile acordate de
stat pentru crearea de noi, întreprinderi şi pentru trecerea la noi forme de angajare. În acest sens, se remarcă
angajarea pe timp parţial sau cu orar redus, angajarea provizorie cu contract de muncă pe durată
determinată, măsuri selective pentru formarea şi angajarea tinerilor etc.
• b. Măsurile care privesc populaţia activă ocupată, au ca scop diminuarea şomajului prin crearea de
posibilităţi suplimentare de angajare care se asigură, în principal, prin "împărţirea muncii" între cei angajaţi
şi crearea de noi posibilităţi de angajare. Aceasta presupune o reîmpărţire a muncii la scara economiei şi
formarea unor noi principii de organizare a muncii şi a producţiei. Protejarea populaţiei ocupate este
realizată, în ultimul timp, şi prin măsurile întreprinse pentru îndepărtarea imigranţilor şi repatrierea lor în
ţările de origine.
• C. Alte măsuri: îmbunătățirea climatului de afaceri;
23
 Bariere pe piata muncii

• Salariul minim impus de catre stat – reprezinta o limita minima inferioara a salariului
impusa prin lege. Acesta impiedica intrarea pe piata locurilor de munca a persoanelor
care sunt dispuse sa lucreze sub acest salar, obligandu-i astfel sa ramana someri.

• Cauze de ordin subiectiv - au ca efect comportamentul retinut al agentilor economici

de a angaja tineri, fie datorita lipsei de experienta, fie pentru ca acestia nu se
incadreaza in disciplina muncii.

• Progresul tehnic pe termen scurt, este generator de somaj, intr-o pondere mai mare
sau mai mica, in functie de capacitatea financiara a tarilor de a asimila noutatile
cercetarii stiintifice.
24
• Criza economica – care presupune stagnari sau scaderi ale activitatii economice, va
duce implicit la sporirea numarului de someri, integrarea acestora facandu-se treptat la
un nivel scazut.

• Modificarile de structura la ramurile si sectoarele de activitate – sub aspectul

diversificarii cererii de bunuri, al crizei energetice, pot duce pe o perioada indelungata
la reducerea cererii de forta de munca;

• Conjunctura economica si politica internationala nefavorabila – pe fondul oscilatiilor

determinate de ritmul cresterii economice, conflicte militare, politici de embargou,
care influenteaza negativ relatiile economice intre state, respectiv importul si exportul.

25
Va multumesc pentru atentie!

26
I. Subiecte cu raspuns liber:
1. Ce intelegeti prin activitate economica? Clasificati activitatea economica dupa cel putin un criteriu.
2. Ce sunt trebuintele? Dar resursele?
3. Clasificati nevoile?
4. Care sunt caracteristicile nevoilor umane?
5. Ce intelegeti prin “Legea raritatii resurselor”? Care sunt consecintele raritatii resurselor?
6. Care sunt factorii de productie? Definiti.
7. Clasificati prod-factorii dupa cel putin 3 criterii.
8. Ce este oferta? Dar cererea?
9. Avantaje si dezavantaje firme mici.
10. Avantaje si dezavantaje firme mari.
11. Tendinte in evolutia factorilor de productie.
12. Care sunt avantajele pe care le confera concurenta?
13. Criterii de clasificarea pentru detlimitarea formelor de concurenta.
14. Care sunt caracteristicile concurentei perfecte?
15. Ce este monopolul? De ce exista?
16. Care sunt cauzele monopolului?
17. Ce intelegeti prin monopolul natural? Dati exemple.
18. Ce intelegeti prin monopson?
19. Ce bariere de intrare pe piata cunoasteti? Definiti-le.
20. Ce intelegeti prin concurenta mopolistica?
21. Ce intelegeti prin oligopol?
22. Enumerati criterile de clasificare a firmelor oligopoliste (comentati).
23. Ce este inflatia? Care sunt cauzele?
24. Ce este somajul? Care sunt consecintele?
II. Subiecte la care se alege o varianta corecta:
1. Economia libera se caracterizeaza prin:
a) intreprinderile de productie joaca rolul esential in economie; activitatea statului este globala dar
indirecta;
b) are loc centralizarea birocratica prin folosirea parghiilor administrative; se inregistreaza actiuni ale
puterii de tip totalitar care stabilesc obiectivele economiei
c) ambele.
2. Economia centralizata se caracterizeaza prin
a) exista centre economice de productie si consum, legatura dintre ele realizandu-se prin intermediul
pietei; exista mai multi poli ai puterii economice; puterea publica protejeaza sistemul, respectand
logica economiei de piata.
b) predomina proprietatea colectiva in care exista monopolul statului asupra intregii activitati; se
inregistreaza actiuni ale puterii de tip totalitar care stabilesc obiectivele economiei; intreprinderile au
un rol minor in economie, autonomia lor fiind limitata.
c) ambele
3. Daca bugetul consumatorului se modifica de la 80 la 40, care va fi efectul in bunurile pe care le va
achizitiona, conform figura:

a) Va creste cantitatea din bunul X si va

scadea cantitatea din bunul Y;
b) Va scadea cantitatea din ambele
bunuri;
c) Va creste cantitatea din ambele
bunuri.

4. In care punct din figura de mai jos vom inregistra optimul consumatorului:

a) A

b) B

c) D

5. Atunci cand cererea dintr-un bun creste cand creste pretul altui bun, avem:
a) Bunuri substituibile
b) Bunuri complementare
c) Bunuri Giffen
6. Atunci cand cererea dintr-un bun scade cand creste pretul altui bun, avem:
a) Bunuri substituibile
b) Bunuri complementare
c) Bunuri Giffen
7. Stabiliti ce tip de cerere este in imaginea de mai jos (initial: Pret = 50.000, Q = 300 buc):
 a) Elastica;

b) Inelastica

c) Unitara

8. Stabiliti ce tip de cerere este in imaginea de mai jos (initial: Pret = 50.000, Q = 300 buc):

a) Elastica;

b) Inelastica

c) Unitara

9. Stabiliti ce tip de cerere este in imaginea de mai jos:

a) Perfect inelastica;

b) Perfect elastica

c) Unitara

10. Stabiliti ce tip de cerere este in imaginea de mai jos:

a) Perfect inelastica;

b) Perfect elastica

c) Unitara

11. Cererea de bunuri la care modificarea pretului cu un procent va determina modificarea cantitatii cerute
cu mai mult de un procent dar in sens opus este:
a) Cerere elastica
b) Cerere inelastica
c) Cerere cu elasticitate unitara
12. Stabiliti ce tip de oferta este in imaginea de mai jos:
 a) Oferta perfect elastica

b) Oferta perfect inelastica

c) Oferta perfect cu elasticitate unitara

13. Stabiliti ce tip de oferta este in imaginea de mai jos:

a) Oferta perfect elastica

b) Oferta perfect inelastica

c) Oferta perfect cu elasticitate unitara

14. Stabiliti ce tip de oferta este in imaginea de mai jos:

a) Oferta perfect elastica

b) Oferta perfect inelastica

c) Oferta perfect cu elasticitate unitara

15. Elasticitatea ofertei unui bun in functie de pretul altui bun reprezinta marimea procentuala a modificarii
cantitatii oferite din bunul X sub influenta modificarii pretului unui bun Y cu un procent
a) Elasticitate incrucisata
b) Elasticitate unitara
c) Elasticitate perfecta.
16. Fenomenul de extindere a ofertei presupune:
a) o marire a ofertei pe piata datorita preturilor crescute
b) miscarea ofertei determinate de scaderea pretului
c) ambele.
17. Fenomenul de contractie a ofertei presupune:
a) o marire a ofertei pe piata datorita preturilor crescute
b) miscarea ofertei determinate de scaderea pretului
c) ambele.
18. Legea Walras legata de interdependenta pietelor din economie ne spune:
a) daca in economie exista echilibru general si daca cele “n” piete comunica complet liber intre ele,
atunci, daca cele “n” piete sunt in echilibru, si a “n-1” piata, care comunica, de asemenea, complet
liber cu toate celelalte, si va fi in echilibru
b) daca in economie exista echilibru general si daca cele “n” piete comunica complet liber intre ele,
atunci, daca cele “n” piete sunt in echilibru, atunci a “n-1” piata, care comunica, de asemenea,
complet liber cu toate celelalte, poate fi in dezechilibru
c) ambele.
19. Legea Walras legata de interdependenta pietelor din economie ne spune:
a) Pietele din economie se afla intr-o stransa interdependenta, asa incat echilibrul sau dezechilibrul
de pe o piata nu se transmite, prin canale specifice, pe toate celelalte piete;
b) Pietele din economie se afla intr-o stransa interdependenta, asa incat echilibrul sau dezechilibrul
de pe o piata se transmite, prin canale specifice, pe toate celelalte piete;
c) ambele.
20. Ajustarea echilibrului microeconomic presupune refacerea echilibrului pietei, atunci cand apar
dezechilibre, care se poate realiza:
 a) Numai prin intermediul preturilor
b) Numai prin intermediul cantitatilor
c) Atat prin intermediul preturilor, cat si prin intermediul cantitatilor.
21. Conform graficului de mai jos, surplusul producatorului se afla in urmatoarea zona:

a) zona data de triunghiul P*EO

b) zona data de triunghiul AP*E

c) zona data de triunghiul OEQ

22. Conform graficului de mai jos, surplusul producatorului se afla in urmatoarea zona:

a) zona data de triunghiul P*EO

b) zona data de triunghiul AP*E

c) zona data de triunghiul OEQ

23. Caracteristicile firmelor de afaceri:

a) actioneaza intr-un spatiu geografic delimitat, apartin unui segment de piata, semneaza acorduri de
colaborare (contracte) cu diversi colaboratori, este entitate sociala, este entitate rationala;
b) actioneaza intr-un spatiu geografic delimitat, semneaza acorduri de colaborare (contracte) cu diversi
colaboratori;
c) nu actioneaza intr-un spatiu geografic delimitat, nu apartin unui segment de piata, nu semneaza
acorduri de colaborare (contracte) cu diversi colaboratori, este entitate sociala, este entitate rationala;
24. Conform funcției globale de producție de tip Cobb-Douglas avem randamente de scara descrescatoare:
a) suma coeficientilor de elasticitate a producției în raport cu factorul muncă si in raport cu factorul
capital = 1
b) suma coeficientilor de elasticitate a producției în raport cu factorul muncă si in raport cu factorul
capital < 1
c) ambele.
25. Conform funcției globale de producție de tip Cobb-Douglas avem randamente de scara crescatoare:
a) suma coeficientilor de elasticitate a producției în raport cu factorul muncă si in raport cu factorul
capital = 1
b) suma coeficientilor de elasticitate a producției în raport cu factorul muncă si in raport cu factorul
capital < 1
c) ambele.
26. Cand are loc cresterea productivitatii medii:
a) Wmg > WM
b) Wmg < WM
c) Wmg = WM
27. Cand are loc scaderea productivitatii medii:
a) Wmg > WM
b) Wmg < WM
c) Wmg = WM
28. Cauzele monopolului sunt:
a) concentrarea progresiva a productiei si eliminarea producatorilor mai puțin performanți;
 b) existenţa unui singur cumpărător
c) prezenţa într-o ramură a două întreprinderi mari
29. Cauze care duc la existenta monopolului bilateral sunt:
a) concentrarea progresiva a productiei si eliminarea producatorilor mai puțin performanți;
b) existenţa unui singur cumpărător;
c) atunci cand pe piata atat oferta cat si cererea este reprezentata de cate o intreprindere.
30. Cauze care duc la existenta monopsonului:
a) concentrarea progresiva a productiei si eliminarea producatorilor mai puțin performanți;
b) cererea este reprezentata de un singur cumparator (o singura forta), iar oferta de un numar mare de
producatori
c) atunci cand pe piata atat oferta cat si cererea este reprezentata de cate o intreprindere.
31. Cauze care duc la existenta unei piete duopoliste:
a) prezenţa într-o ramură a două întreprinderi mari; ele pot fi de aceeaşi talie ori inegale şi pot produce
(indiferent de talie) bunuri omogene ori neomogene;
b) cererea este reprezentata de un singur cumparator (o singura forta), iar oferta de un numar mare de
producatori
c) atunci cand pe piata atat oferta cat si cererea este reprezentata de cate o intreprindere.
32. Cand economiile de scara predomina intr-o anumita ramura a industriei:
a) cel putin o firma va fi tentata sa-si mareasca productia si astfel va ajunge sa produca o parte
semnificativa din acel produs, in acea ramura;
b) cel putin o firma va fi tentata sa-si micsoreze productia si astfel va ajunge sa produca o parte mai putin
semnificativa din acel produs, in acea ramura;
c) firma va mentine constanta productia si astfel va ajunge sa produca o parte mai putin semnificativa din
acel produs, in acea ramura;
33. Oligopolurilor fără coordonare se refera la:
a) intre firme se stabileste un acord scris (secret sau public).
b) intre firme se stabilesc fie raporturi de subordonare faţă de o firmă lider, fie raporturi de înţelegere,
coordonare voluntară
c) firme care dispută piaţa fără nici un fel de înţelegere prealabilă, strategie, tactică economică sau
comercială
34. Oligopolurilor cu coordonare parţială se refera la:
a) intre firme se stabileste un acord scris (secret sau public);
b) intre firme se stabilesc fie raporturi de subordonare faţă de o firmă lider, fie raporturi de înţelegere,
coordonare voluntară;
c) firme care dispută piaţa fără nici un fel de înţelegere prealabilă, strategie, tactică economică sau
comercială.
35. Costurile fixe sunt acele costuri care:
a) depind de nivelul producției și se modifică în același sens cu el;
b) media aritmetica dintre costurile totale inregistrate in mai multe perioade pentru un anumit produs
c) nu se modifică odată cu producția, adică sunt independente de nivelul producției.
36. Costurile variabile sunt acele costuri care:
a) depind de nivelul producției și se modifică în același sens cu el;
b) media aritmetica dintre costurile totale inregistrate in mai multe perioade pentru un anumit produs;
c) nu se modifică odată cu producția, adică sunt independente de nivelul producției.
37. Costul marginal este acel cost care:
a) este acel spor de cost determinat de creșterea consumului de factori de producție pentru a suplimenta
producția cu o unitate;
b) media aritmetica dintre costurile totale inregistrate in mai multe perioade pentru un anumit produs;
c) este determinat ca raport dintre costul total si cantitatea realizata dintr-un produs.
38. Costul unitar este acel cost care:
a) este acel spor de cost determinat de creșterea consumului de factori de producție pentru a suplimenta
producția cu o unitate;
b) media aritmetica dintre costurile totale inregistrate in mai multe perioade pentru un anumit produs;
c) este determinat ca raport dintre costul total si cantitatea realizata dintr-un produs.
39. Relațiile dintre costurile înregistrate pe termen scurt:
 a) costurile fixe rămân nemodificate în raport cu producția iar costurile variabile se modifică în raport cu
producția;
b) costurile fixe se modifica în raport cu producția iar costurile variabile nu se modifică în raport cu
producția;
c) ambele costuri se modifica.
40. Pragul de rentabilitate este:
a) acel nivel al producţiei pentru care profitul realizat este zero;
b) acel nivel al producţiei pentru care profitul realizat este mai mare ca zero;
c) acel nivel al producţiei pentru care profitul realizat este mai mic ca zero.
41. Gradul de senzitivitate masoara:
a) efectul modificării cantităţilor vândute asupra profitului firmei;
b) nivelul producţiei pentru care profitul realizat este zero;
c) ambele.
42. Profitul intr-o intreprindere indeplineste mai multe functii:
a) stimulează progresul tehnic fara a creste eficienţa;
b) stimulează progresul tehnic dar nu asigura resurse pentru dezvoltare;
c) stimulează progresul tehnic, asumarea riscului de către întreprinzători, creşterea eficienţei si asigură
resurse pentru dezvoltare.
43. Factori de influență ai ofertei de munca:
a) nivelul salariilor; volumul populației; ponderea populației active în totalul populației; condiţiile de
muncă şi numărul mediu de ore de muncă pe lucrător; existenţa altor tipuri de venituri: dividende, rente,
dobânzi bancare;
b) nivelul productivității fizice și valorice a muncii;
c) nivelul prețurilor de vânzare a produselor create de o anumită firmă.
44. Factori de influență ai cererii de munca:
a) nivelul salariilor; volumul populației; ponderea populației active în totalul populației; condiţiile de
muncă şi numărul mediu de ore de muncă pe lucrător; existenţa altor tipuri de venituri: dividende, rente,
dobânzi bancare;
b) nivelul salariilor; nivelul prețurilor de vânzare a produselor create de o anumită firmă; nivelul
productivității fizice și valorice a muncii; condițiile generale ale activității economice;
c) nivelul prețurilor de vânzare a produselor create de o anumită firmă.
45. Somerul este o persoană care:
a) are cel puțin 15 ani; nu are un loc de muncă (adică nu a lucrat nici măcar o oră în săptămâna de referință);
este disponibilă pentru un loc de muncă (în următoarele două săptămâni); caută activ un loc de muncă.
b) are cel puțin 18 ani; nu are un loc de muncă (adică nu a lucrat nici măcar o oră în săptămâna de referință);
este disponibilă pentru un loc de muncă (în următoarele două săptămâni);
c) are cel puțin 12 ani; nu are un loc de muncă (adică nu a lucrat nici măcar o oră în săptămâna de referință);
este disponibilă pentru un loc de muncă (în următoarele două săptămâni).
46. Stabiliti care sunt trasaturile specifice inflatiei:
a) proces de depreciere a banilor, prin diminuarea puterii de cumpărare; duce la creşterea pe termen lung
a tuturor preţurilor; reflectă mutaţii structurale în ansamblul sferei circulaţiei bunurilor (excedent al masei
monetare în circulaţie în raport cu oferta de mărfuri); exprimă un dezechilibru monetar-material; proces
structural, care se reflecta la nivel macroeconomic si social ;
b) proces de apreciere a banilor, prin cresterea puterii de cumpărare; duce la creşterea pe termen lung a
tuturor preţurilor; reflectă mutaţii structurale în ansamblul sferei circulaţiei bunurilor (excedent al masei
monetare în circulaţie în raport cu oferta de mărfuri); exprimă un dezechilibru monetar-material; proces
structural, care se reflecta la nivel macroeconomic si social ;
c) proces de apreciere a banilor, prin cresterea puterii de cumpărare; duce la creşterea pe termen lung a
tuturor preţurilor; exprimă un dezechilibru monetar-material; proces structural, care se reflecta la nivel
macroeconomic si social ;
47. Consecintele inflatiei:
a) influenţează negativ asupra nivelului de consum a populaţiei; agravează dezechilibrul dintre ramurile
economiei naţionale; complică funcţionarea sistemului credito-financiar şi contribuie la extinderea
schimbului de barter; influenţează negativ asupra sistemului fiscal; depreciază acumulările băneşti ale
populaţiei;
 b) influenţează pozitiv asupra nivelului de consum a populaţiei; agravează dezechilibrul dintre ramurile
economiei naţionale; complică funcţionarea sistemului credito-financiar şi contribuie la extinderea
schimbului de barter; influenţează negativ asupra sistemului fiscal; depreciază acumulările băneşti ale
populaţiei;
c) nu produce efecte la nivelul economiei.
48. Masuri contra inflatiei prin costuri:
a) găsirea de înlocuitori la energie şi la materiile prime scumpe;
b) revalorizarea - prin care statul urmăreşte reîntoarcerea monedei naţionale la cursul iniţial, mai mare;
c) reducerea deficitelor bugetare.
49. Masuri contra inflatiei de factura monetara si financiara:
a) găsirea de înlocuitori la energie şi la materiile prime scumpe;
b) politică de salarizare fondată numai pe criterii economice;
c) reducerea deficitelor bugetare.
50. Politici antiinflationiste pentru cererea agregata:
a) blocajul monetar, al cheltuielilor publice si al veniturilor şi costurilor salariate;
b) control asupra preţurilor şi veniturilor;
c) control pentru stimularea ofertei (producţiei).
51. Politici antiinflationiste pentru oferta agregata:
a) blocajul monetar, al cheltuielilor publice
b) blocajul veniturilor şi costurilor salariate;
c) control pentru stimularea ofertei (producţiei) si control asupra preţurilor şi veniturilor.

II. Raspuns: Subiecte la care se alege o varianta corecta:

1. a 11 a 21a 31 a 41 a
2.b 12 a 22 b 32. a 42 c
3.b 13 b 23. a 33 c 43 a
4. a 14 c 24. a 34 b 44 b
5a 15 a 25. b 35 c 45 a
6b 16 a 26 b 36 a 46 a
7a 17 b 27 a 37 a 47 a
8b 18 a 28 a 38 c 48 a;
9a 19 b 29. c 39. a 49 c
10 b 20 c 30 b 40 a 50 a
51 c
III. Gasiti un corespondent pentru prima coloana in a doua coloana:
1. Nevoile umane cuprind anumite caracteristici:
1. Caracter dinamic a) În sensul că unele se extind, iar altele se restrâng, având loc şi
substituirea unora prin altele
2. Trebuie privite ca b) În sensul că starea în care o nevoie sau alta este satisfăcută durează
sistem numai un anumit timp, după care se manifestă din nou, adică se
reproduce
3. Sunt regenerabile sau c) Satisfacerea corespunzătoare sau non satisfacerea unora se reflectă,
reproductibile direct sau indirect, în calitatea şi comportamentul factorului uman
d) De la o perioadă la alta a progresului societăţii, apar noi nevoi sau
4. Sunt concurente trebuinţe

2. Legi obiective intalnite la trebuinte:

1. Elasticitatea a) acestea nu sunt numai complementare dar si uneori concurente, uneori o
trebuinta poate suprima o alta, respectiv o poate inlocui
2. Substituirea b) caracteristica care ne spune ca desi o trebuinta a fost stinsa prin
satisfacerea ei dupa un interval de timp ea reapare cu regularitate
3. Reproducerea c) desi acestea sunt numeroase si diverse ele in realitate nu sunt
independente. De multe ori cauza unei trebuine se regaseste intr-o alta
4. Interactiunea trebuinta
d) trebuintele au intensitate diferita si scari graduale de satisfacere. Limitele
satisfacerii depind de cele mai multe ori de factorii naturali si de cei
istorico-sociali

3. Incadrati urmatoarele tipuri de bunuri:

1. bunuri libere a) consumul unui bun presupune si consumul altui bun
2. bunuri durabile b) consumul unuia exclude consumul altuia
3. bunuri substituibile sau concurente c) sunt nelimitate, nu genereaza costuri de productie;
4. bunuri complementare d) de folosinta indelungata

4. Stabiliti caracteristicile firmei in functie de statut

1. Firma patronala a) este o formă de realizare a afacerii care este deţinută de doi sau mai
(familiala) mulţi coproprietari, denumiţi parteneri, care împart între ei profitul,
fiecare din parteneri fiind legal responsabil pentru toate obligaţiile şi
2. Firma in parteneriat datoriile firmei;
sau asociere b) sunt entităţi economice formate din unităţi legate între ele prin relaţii
de proprietate sau de altă natură, care operează în două sau mai multe
3. Holding ţări, după un sistem coerent de luare a deciziilor, permiţând elaborarea
unor politici şi a unor strategii commune;
4. Societati c) o companie care deţine cea mai mare parte (sau totalitatea) acţiunilor a
transnationale două sau mai multe companii subsidiare (filiale), ceea ce îi conferă
posibilitatea de a controla activitatea, fiecare filială îşi păstrează
identitatea şi forma de organizare precum şi pieţele de aprovizionare şi
desfacere, legăturile dintre compania principală şi cele subsidiare
derulându-se numai în domeniul financiar şi investiţional;
d) este deţinută de un individ care îşi investeşte capitalul, ia toate
deciziile, încasează întregul profit şi este legal responsabil pentru toate
datoriile firmei.

5. Diferentiati economia naturala de economia de marfuri

1. economia naturala a) Inchisa, nivel tehnic redus, are ca scop autoconsum, activitatea de
baza agricultura
2. economia de schimb b) Inchisa, nivel tehnic redus, are ca scop autoconsum, activitatea de
baza industria
 c) Deschisa, nivel tehnic ridicat, are ca scop productia de marfuri
activitatea de baza agricultura
d) Deschisa, nivel tehnic ridicat, are ca scop productia de marfuri,
activitatea de baza industria

6. Stabiliti care tip de teorie (cardinala sau ordinala)

1. Teoria cardinala a) Daca raportul dintre nivelele de utilitate a doua cosuri de bunuri este de
3:1 aceasta ne spune ca un individ prefera de 3 ori mai mult un cos de
2. Teoria ordinala bunuri comparativ cu celalalt.
b) Daca q1 ne indica o anumita cantitate de mere iar q2 ne indica o
anumita cantitate de cirese si daca un consumator cumpara 15 kg din q1
si 2 kg din q2 aceasta ne spune ca acest consumator prefera merele in
locul cireselor.

7. Elasticitatii pietei este importanta deoarece influenteaza pin mecanismul propriu activitatea agentului
economic:
1. rol in procesul decizional a) in functie de evolutia pretului fiecarui bun, venitul incasat
2. rol in dimensionarea depinde de elasticitatea ofertei
costurilor b) daca costul de productie scade → cantitatea oferita creste
3. depinde de factorul timp c) daca cresc taxele si impozitele→ oferta scade
4. este dependenta de taxe si d) perioada scurta → factorii de productie nu pot fi schimbati →
impozite cantitatea oferita (creste) in anumite limite
8. Corelati notiunile de mai jos:
1. pret de echilibru a) cantitatea dintr-un bun care este vanduta/cumparata la pretul de
microeconomic echilibru microeconomic
2. cantitatea de b) diferenta dintre cantitatea oferita si cea ceruta la un pret dat
echilibru c) pretul la care cantitatea ceruta este egala cu cantitatea oferita dintr-un
3. exces de oferta bun dat
4. exces de cerere d) diferenta dintre cantitatea ceruta si cea oferita la un pret dat
9. Influentarea pretului de echilibru se poate face de catre stat prin:
1. interventie a) stabilirea unor preturi minime: stimularea ofertei → exces de oferta;
directa b) majorarea venitului consumatorilor prin scaderea impozitelor →
determina o crestere a cererii de bunuri
2. interventie c) acordarea de subventii producatorilor → creste oferta producatorilor
indirecta d) stabilirea unor preturi maxime: plafon pret → stimularea cererii → exces
de cerere
10. Stabiliti tipul de surplus:
1. surplusul a) Suma tuturor câştigurilor pe care consumatorii de pe o piaţă le realizează
producatorului în urma cumpărării;
b) Suma tuturor câştigurilor pe care producătorii de pe o piaţă le realizează
2. surplusul în urma vânzării
consumatorului c) Bunăstarea totală obţinute în urma tranzacţiilor de pe acea piaţă

3. surplus total

11. Efectele unei subventii sau accize sunt:

1. acordarea unei a) Cantitatea vândută creşte iar preţul plătit de consumatori scade;
subventii de stat b) Determina o creştere a preţului plătit de consumator.
2. crestere acciza
12. Efectele unei taxe vamale depinde de existenta industriei autohtone si de tipul de piata, astfel:
1. cand nu exista a) pierderea din surplusul consumatorului, este întotdeauna mai mare decât
industrie autohtona veniturile vamale colectate de la producătorii străini, pierdere de
(piata mare) bunăstare.
 2. cand nu exista b) taxa vamală este suportată atât de producătorii străini, cât şi de
industrie autohtona consumatorii autohtoni, cu cât oferta este mai inelastică decât cererea, cu
(piata mica) atât mai probabil este ca tariful să crească bunăstarea totală şi invers.
3. cand exista c) surplusul consumatorului scade, surplusul producătorilor autohtoni
industrie autohtona creşte, bunăstarea totală scade.
13. Selectati functiile firmei:
1. Functia de a) se ocupa cu activitatea de studiere, concepere si elaborare permitand firmei sa
cercetare – se ocupe de actiuni legate de viitor in domeniul tehnic, tehnologic si
dezvoltare organizatoric;
b) se ocupa cu evidenta resursei umane (a angajatilor), organizarea de concursuri
2. Functia de pentru noi angajari, instruire si promovare pe de-o parte (activitatea de
productie personal)
c) are in vedere activitatea de aprovizionare si vanzare care se realizeaza prin
3. Functia intermediul pietei, intervenind atat in aval cat si in amonte;
comerciala d) se ocupa de activitatea principala a firmei acea de a crea valoare prin folosirea
tuturor factorilor de productie.

14. Selectati functiile firmei:

1. Functia a) se ocupa cu activitatea de studiere, concepere si elaborare permitand firmei sa
financiar – se ocupe de actiuni legate de viitor in domeniul tehnic, tehnologic si
contabila organizatoric;
b) se ocupa cu evidenta resursei umane (a angajatilor), organizarea de concursuri
2. Functia de pentru noi angajari, instruire si promovare pe de-o parte (activitatea de
personal – personal)
salarizare c) cuprinde activitati de conducere a firmei si de reprezentare facilitand
participarea la intruniri care au ca scop mentinerea de contacte cu partenerii
3. Functia de de afaceri, participarea la targuri, expozitii si promovari de produse,
management asigurarea unei imagini favorabile a firmei
d) prin intermediul celor doua componente se ocupa de obtinerea si alocarea
rationala si eficienta a fondurilor si inregistrarea si evidentierea clara, corecta
si completa a operatiunilor care cuprind tranzactii economice pe care firma le-
a derulat
15. Avantaje firmei mici si mijlocii vizavi de firme mari:
1. Firme mici a) nevoia de securitate si nevoia de informare este mult mai usor satisfacuta,
si mijlocii datorita posibilitatilor create si dezvoltate prin structura proprie;
b) posibilitatea de marire a capitalul social mult mai rapida, prin emisiunea si
2. Firme mari vanzarea de actiuni;
c) sunt uneori protejate si incurajate in dezvoltarea lor de sistemele legislative;
d) sunt mai mobile, putandu-se adapta mai usor, cererii de pe piata.
16. Avantaje firmei mici si mijlocii vizavi de firme mari:
1. Firme mici a) sunt puncte de pornire pentru produse noi sau servicii, experienta dobandita
si mijlocii permitand dezvoltarea sau restrangerea activitatii;
b) sunt mai mobile, putandu-se adapta mai usor, cererii de pe piata (profilul de
2. Firme mari activitate se poate schimba mult mai usor);
c) isi permite mult mai usor sa-si creeze retele de distributie proprii si sa
efectueze cheltuieli legate de desfacere
d) accesul la credite poate fi garantat cu patrimonial cat si cu renumele de care se
bucura
17. Dezavantaje firmei mici si mijlocii vizavi de firme mari:
1. Firme mici a) existenta unor bariere de intrare pe anumite piete;
si mijlocii b) imposibilitatea de a folosi sume mari pentru reclama, publicitate, studiul
pietei, dimensionarea optima a productiei etc.;
2. Firme mari c) Uneori deciziile sunt greu de luat - chiar daca proprietarii au acelasi scop, de a
creste profiturile obtinute din afacere, de multe ori solutia este diferita
d) Trebuie sa împarti profitul si cu altii – iar uneori aceasta nu este motivant
18. Dezavantaje firmei mici si mijlocii vizavi de firme mari:
1. Firme mici a) accesul la credite este ingreunat
si mijlocii b) imposibilitatea de a folosi sume mari pentru reclama, publicitate, studiul
pietei, dimensionarea optima a productiei etc.;
2. Firme mari c) schimbarile de crestere (extindere) sau de miscorare a activitatii nu pot fi
demarate rapid;
d) uneori sunt greu de controlat datorita structurilor de organizare greoaie sau
lente.
19. Conditiile de combinare a prod-factorilor:
1. Adaptabilitatea a) capacitatea prod-factorilor de a se imparti sau separa in parti
componente pentru a se putea transmite spre prelucrare doar a unor parti
2. Substituibilitatea componente cerute;
b) capacitatea de inlocuire a unui prod-factor cu unul sau mai multi sau cu
3. Mobilitatea parti ale acestora, pentru functionarea intregului;
c) capacitatea de prod-factorilor de a dobandi o structura care sa concorde
4. Divizibilitatea cu mediul;
d) capacitatea prod-factorilor de a putea fi mutati sau realocati dintr-o
locatie spre o alta locatie in functie de necesitate
20. Conditiile de combinare a prod-factorilor:
1. Adaptabilitatea a) capacitatea prod-factorilor de a corespunde necesitatii si utilitatii
pentru care au fost creati
2. Substituibilitatea b) capacitatea de inlocuire a unui prod-factor cu unul sau mai multi sau
cu parti ale acestora, pentru functionarea intregului;
3. Complementaritatea c) capacitatea de prod-factorilor de a dobandi o structura care sa
concorde cu mediul;
4. Functionalitatea d) capacitatea de a complete sau intregii aportul altor factori;
21. Corelati urmatoarele elemente:
1. Dreapta izocostului a) Ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pentru care firma
obţine aceeaşi producţie
2. Curbă de izoproducție b) Ansamblul combinaţiilor de factori de producţie pe care
(izocuanta) consumatorul le poate realiza cu aceeaşi cheltuială;
c) Preţul relativ la care un producător este dispus să înlocuiască un
3. Panta izocuantei factor de producţie cu altul astfel încât producţia să nu se modifice
22. Instrumente ale luptei concurentiale sunt:
1. Concurenta directa a) acele eforturi care au ca scop cresterea vanzarilor, intr-o alta maniera
prin pret decat prin pret sau facilitati directe;
2. Concurenta indirecta b) avantaje care nu au legatura cu reducerea pretului dar au efecte
prin pret similar;
3. Concurenta in afara c) pret de oferta diferit in functie de cantitate.
pretului
23. Concurenta indirecta prin pret presupune urmatoare facilitati:
1. Facilitati a) pe perioada de garantie, service, sau facilitati asociate: reparatii la
generale domiciliul clientului, transport gratuit in cazul imposibilitatii repararii la
domiciliu ;
2. Facilitati post- b) vanzarea pe credit comercial, vanzarea in rate cu dobanzi mai reduse,
vanzare reduceri la plata transportului, sau transport si instalare gratuita, asistenta
tehnica gratuita, consultanta, pregatire personal pentru cumparatorii care
3. Facilitati la sunt firme;
vanzare c) finantarea totala sau partiala a unor campanii promotionale realizate de
client, sustinerea unor campanii de reclama si publicitare de catre
producatori si de care beneficiaza si clientii.
24. Instrumente concurentiale :
 1. De natura a) modernizarea permanenta a produselor: lansarea de noi produse sau
economica variante imbunatatite, care au ca diferenta: calitatea, design-ul, parametrii
tehnico-functionali, modul de prezentare etc.;
2. De natura b) specularea unor situatii critice, lansarea de informatii false;
extraeconomica c) pret de oferta diferit in functie de cantitatea ceruta. Cresterea cantitatilor
oferite/vandute determina costuri mai mici de productie si permite
coborarea pretului.
d) discreditarea firmelor rivale prin mijloace de publicitate, spionaj economic
25. Stabiliti tipul de piata:
1. Concurenţa a) o structură a pieţei în care există un număr mic de firme, dintre care cel
perfecta puţin câteva sunt mari în raport cu mărimea pieţei;
b) o structură a pieţei în care există o singură firmă care vinde un singur
2. Oligopol produs şi care este protejată de intrarea rivalilor pe piaţă;
c) o structură a pieţei în care există un număr mic de firme, dintre care cel
puţin câteva sunt mari în raport cu mărimea pieţei;
d) o structură a pieţei caracterizată de existenţa unui număr mare de firme
mici, de omogenitatea produselor şi de intrarea liberă (pe) şi ieşirea liberă
de pe piaţă a firmelor.
26. Stabiliti tipul de piata:
1. Monopol a) o structură a pieţei în care există un număr mic de firme, dintre care cel
puţin câteva sunt mari în raport cu mărimea pieţei;
2. Concurenţă b) o structură a pieţei în care există o singură firmă care vinde un singur
monopolistică produs şi care este protejată de intrarea rivalilor pe piaţă;
c) o structură a pieţei în care există un număr mic de firme, dintre care cel
puţin câteva sunt mari în raport cu mărimea pieţei;
d) o structură a pieţei caracterizată de existenţa unui număr mare de firme
mici, de omogenitatea produselor şi de intrarea liberă (pe) şi ieşirea liberă
de pe piaţă a firmelor.
27. Caracteristicile concurentei perfecte:
1. atomicitatea a) factorii de producţie (munca şi capitalul) se pot deplasa cu uşurinţă de la o
cererii şi a firmă la alta, într-o perioadă scurtă;
ofertei b) pe piaţă avem numeroşi producători şi consumatori care nu pot influenţa
piaţa
2. perfecta c) o structură a pieţei în care există un număr mic de firme, dintre care cel
mobilitate a puţin câteva sunt mari în raport cu mărimea pieţei;
factorilor de d) produsele oferite de producători şi achiziţionate de consumatori sunt
producţie identice;
28. Caracteristicile concurentei perfecte:
1. omogenitatea a) factorii de producţie (munca şi capitalul) se pot deplasa cu uşurinţă de la o
produselor firmă la alta, într-o perioadă scurtă;
b) produsele oferite de producători şi achiziţionate de consumatori sunt
2. transparenţa identice
perfecta c) o structură a pieţei în care există un număr mic de firme, dintre care cel
puţin câteva sunt mari în raport cu mărimea pieţei;
d) fiecare producător/consumator dispune de aceeaşi informaţie în ceea ce
priveşte evoluţia pieţei pe care acţionează.
29. Cauzele monopolului
1. monopol a) Existenta unor obstacole de reglementare sau legislative la intrarea
legislativ; concurentilor pe piata;
b) Realizarea unor inovatii sau crearea unui produs nou determina ca
2. monopol intreprinderea sa fie distribuitor unic pe piata (dreptul de proprietate asupra
natural anumitor factori de producție);
c) Concentrarea progresiva a productiei si eliminarea producatorilor mai puțin
performanți.
30. Controlul asupra preturilor exercitat dupa tipul pe piata va fi:
1. Concurenţa perfectă a) Control considerabil, de obicei reglementat;
2. Concurenţa b) O decizie comună la nivelul firmelor;
monopolistică c) Pe termen scurt preţul este stabilit de producător. Pe termen lung de
3. Oligopol piaţă;
4. Monopol d) Nu există. Piaţa stabileşte preţul.
31. Numarul firmelor care se regasesc pe piata in functie de tipul de piata sunt:
1. Concurenţa perfectă a) Câteva firme ofertante, diferente putine sau inexistente intre produse.
2. Concurenţa b) Multe firme ofertante. Diferente reale sau de perceptive intre produse.
monopolistică c) Multe firme ofertate independente. Nici una nu poate controla piaţă.
3. Oligopol Produse identice.
4. Monopol d) Un singur ofertant. Produse fara substituenti directi
32. Stabiliti tipul de monopol:
1. Monopol perfect a) firma – monopol vinde fiecare unitate a produsului sau a serviciului in
discriminant mod distinct si reuseste sa identifice pretul maxim (pretul de rezerva al
(discriminare de consumatorului) pe care un consumator este dispus sa-l plateasca pentru
rangul I) fiecare cantitate, aceasta putand incasa pentru fiecare cantitate vanduta acel
pret corespunzator de pe curba cererii
2. Discriminarile b) cand firma monopol va avea relatii comerciale cu consumatori care se
intre cantitatile deosebesc intre ei printr-o caracteristica observabila care poate fi
consumate considerata in relatie cu cererea fata de bunul oferit, fiecare segment de
(discriminare de consumatori reprezentand o piata distincta pentru firma – monopol.
rangul II) c) este o strategie de discriminare in care pretul bunului variaza in functie
de cantitatea cumparata. Firma-monopol va acumula o parte din surplusul
3. Discriminare de consumatorilor, rezultat in cazul facturarii la un pret unic, determinandu-i
rangul III sa plateasca primele unitati mai scump decat urmatoarele.
33. Stabiliti legatura dintre cele 2 coloane:
1. Piata de tip a) prezenţa într-o ramură a două întreprinderi mari; ele pot fi de aceeaşi
monopson talie ori inegale şi pot produce (indiferent de talie) bunuri omogene ori
neomogene. Aceste întreprinderi furnizează întreaga producţie a ramurii,
2. Piata duopolista iar numărul cumpărătorilor este foarte mare;
b) atunci cand pe piata atat oferta cat si cererea este reprezentata de cate o
3. Monopol bilateral intreprindere (sau o forta)
c) Ea se caracterizează prin existenţa unui singur cumpărător (pentru o
materie primă oarecare), într-o zonă economică, şi numeroşi vânzători ai
bunului fabricat, la scara ţării.
34. Stabiliti tipul de concurenta:
1. Concurenta perfecta a) rivalitatea intre producatori
b) libertate in stabilirea pretului
2. Concurenta c) practicarea unui anumit pret cu un anumit motiv
imperfecta d) o firma poate vinde atat cat doreste la un pret care predomina pe piata
35. Selectati strategiile de interventie a statului pentru a controla efectele concurentei imperfect:
1. Politica a) masuri prin care statul stimuleaza rivalitatea sanatoasa intre firme. Aceasta
antitrust presupune ca obstacolele la intrare sa fie cat mai mici, incurajarea firmelor
mici, si neprotejarea pietei interne de concurenta straina.
2. Incurajarea b) principala posibilitate de limitare a puterii de piata – consta in adoptarea de
concurentei legi care sa interzica anumite tipuri de comportament (incheierea de intelegeri
intre firme in vederea fixarii preturilor) sau limitarea sferei de actiune a
anumitor structuri de piata (monopoluri pure sau oligopoluri cu grad inalt de
concentrare);
c) tehnica de control care permite agentiilor specializate sa supravegheze
nivelul preturilor, al productiei, precum si intrarea sau iesirea firmelor din
ramuri reglementate (servicii publice si transporturi).
 d) tehnica folosita in perioada razboiului pentru a preveni anumite fenomene
inflationiste si pentru a mentine preturile practicate in ramurile cu grad ridicat
de concentrare la un nivel mai scazut.
36. Selectati strategiile de interventie a statului pentru a controla efectele concurentei imperfect:
1. Controlul prin a) masuri prin care statul stimuleaza rivalitatea sanatoasa intre firme. Aceasta
intermediul presupune ca obstacolele la intrare sa fie cat mai mici, incurajarea firmelor
reglementarilor mici, si neprotejarea pietei interne de concurenta straina.
legale b) principala posibilitate de limitare a puterii de piata – consta in adoptarea
de legi care sa interzica anumite tipuri de comportament (incheierea de
2. Controlul intelegeri intre firme in vederea fixarii preturilor) sau limitarea sferei de
preturilor actiune a anumitor structuri de piata (monopoluri pure sau oligopoluri cu
majoritatii grad inalt de concentrare);
bunurilor si c) tehnica de control care permite agentiilor specializate sa supravegheze
serviciilor nivelul preturilor, al productiei, precum si intrarea sau iesirea firmelor din
ramuri reglementate (servicii publice si transporturi).
d) tehnica folosita in perioada razboiului pentru a preveni anumite fenomene
inflationiste si pentru a mentine preturile practicate in ramurile cu grad
ridicat de concentrare la un nivel mai scazut.
37. Avantaje economii de scara:
1. Tehnice a) O întreprindere cu capacitate de producţie mare poate beneficia de
lucrători specializaţi în executarea aceloraşi produse, operaţii etc. Timpul lor
2. Financiare de muncă este astfel mai bine valorificat comparativ cu o întreprindere de
dimensiuni mici, obţinând astfel o creştere a productivităţii muncii.
b) Obţinerea de la furnizori a unor reduceri de preţuri, bonificaţii pentru
comenzi importante ş.a. Similar, de la bănci: condiţii de credit şi de finanţare
mai avantajoase.
38. Dezeconomiile de scară sunt generate de probleme de coordonare care pot fi:
1. dificultăţi a) se amplifică odata ce dimensiunea întreprinderii depăşeşte anumite limite
manageriale (când canalele de transmitere a informaţiilor se complică foarte mult,
2. dificultati de deciziile fundamentându-se tot mai greu, transmiterea lor presupunând un
piata timp îndelungat etc.);
b) gestiunea stocurilor devine, de asemenea, foarte costisitoare dacă
3. dificultati de dimensiunile producţiei sunt foarte mari;
gestiune c) adaptările producţiei la schimbările pieţei se realizează tot mai greu.

39. Stabiliti corelatia intre formele profitului:

1. Profit normal a) câştig rezultat în urma nerespectării cadrului legislativ, al regulilor
(obişnuit) concurenţiale şi/sau al controlului pieţei;
2. Profit b) câştig (de regulă cu caracter temporar) peste cel obişnuit realizat de către
suplimentar agenţii economici cei mai eficienţi (peste media ramurii).
3. Profit nelegitim c) minimul de câştig considerat satisfăcător pentru ca întreprinzătorii să-şi
(necuvenit) investească capitalul într-o anumită ramură, regiune, economie.
40. Trasaturile pietei fortei de munca:
1. segmentată a) datorita legislatiei existente dintr-o anumita tara, care cuprinde conditiile
generale de munca pe care angajatorul trebuie sa le asigure, salariul minim,
2. imperfectă contractul de munca, contributiile la asigurarile sociale etc.;
b) datorita existentei diferitelor profesii si tipuri de munca (piata medicilor, a
3. reglementată profesorilor, a minerilor, a tamplarilor etc.);
c) din cauza segmentarii pe de-o parte dar si din alte motive (existenta unui
numar redus de firme pentru unele profesii, existenta sindicatelor care reduce
competitia pe piata ofertelor, interventia statului, lipsa de informatii etc.).
41. Trasaturile pietei fortei de munca:
 1. rigidă a) mentalitatea oamenilor (datorita considerentului ca obtinerea unui loc de
munca este extrem de important si trebuie mentinut cu orice pret), mobilitatii
2. schimbări geografice reduse (din cauza apartenentei la o anumita regiune geografica,
continue diferentelor de cultura, religie, limba, restictiilor legislative pe piata
internationala;
3. reglementată b) datorita legislatiei existente dintr-o anumita tara, care cuprinde conditiile
generale de munca pe care angajatorul trebuie sa le asigure, salariul minim,
contractul de munca, contributiile la asigurarile sociale etc.;
c) pe termen mediu si lung economia unei tari poate sa se dezvolte, ceea ce
duce la aparitia unor ramuri noi, unde cererea de munca poate fi ridicata mai
ales pentru lucratorii cu inalta calificare
42. Selectati tipul de structura de piata specific pietei fortei de munca:
1. Monopolul a) structura a pietei fortei de munca caracterizata prin faptul ca lucratorii de o
bilateral anumita profesie se constituie intr-un sindicat, care actioneaza pe piata fortei
de munca ca unic ofertant.
2. Monopsonul b) acea piata in care cererea de munca este formulata de catre o singura
firma. In acest caz, salariul si numarul de locuri de munca sunt stabilite de
3. Monopolul patronat, astfel incat profitul firmei sa fie maxim;
c) existenta unei cereri unice, formulate de sindicatul patronatului (sau de
patronat), si a unei oferte unice, exprimate de sindicatul lucratorilor.
43. Stabiliti modalitatile de influenta a statului asupr salariului:
1. Stabilirea a) pentru o anumita perioada de timp relativ scurta, atunci cand statul se
cheltuielilor cu confrunta cu o inflatie galopanta. Aceasta are loc in sectorului bugetar.
recalificarea b) cresterea salariilor lucratorilor in cazul cresterii indicelui preturilor, pentru
somerilor a asigura o protectie impotriva diminuarii salariului real si a deteriorarii
standardului de trai.
2. Blocarea c) daca economia traverseaza o perioada de restructurare, in ramurile in care
salariilor la nivelul se restrange activitatea, apar un numar de concedieri. Chiar daca in paralel in
existent alte ramuri apare o sporire a activitatii, lucratorii disponibilizati nu vor fi
angajati in noile slujbe, deoarece nu au calificarea necesara. Daca statul isi
3. Indexarea asuma responsabilitatea calificarii acestor someri, corespunzator acestor
salariilor meserii solicitate, salariile vor creste, dar in limite rezonabile.
44. Stabiliti corelatia pentru urmatoarele notiuni:
1. Masa monetara a) acele elemente care pot fi direct controlate de banca centrală prin
intermediul instrumentelor de politică monetară (Numerarul + Rezerve
2. Lichiditatea constituite de instituţiile financiare şi de credit la banca centrală);
b) capacitatea unui activ monetar de a fi folosit imediat, de a-şi îndeplini în
3. Baza monetara totalitate funcţiile.
c) totalitatea semnelor băneşti dintr-o economie, de care dispun agenţii
economici non-financiari dintr-o economie la un moment dat, destinate:
achiziţionării de bunuri şi servicii, achitării datoriilor, constituirii
economiilor în vederea investiţiilor şi a altor plasamente.
45. Stabiliti tipul de piata monetara sau financiara:
1. Piata monetara a) cuprinde ansamblul tranzacţiilor cu monedă rezultate prin confruntarea
cererii şi ofertei de bani corespunzătoare preţului său specific (dobânda);
2. Piata financiara b) colecteaza disponibilitatile banesti in favoarea solicitantilor prin emisiunea
si plasarea de titluri mobiliare, cum sunt: actiunile, obligatiunile, certificatele
de investitii si alte produse financiare;
c) urmăreşte compensarea excedentului şi deficitului curent de lichiditate, a
disponibilităţilor (surplusurilor) şi nevoilor temporare de monedă existente la
diferiţi agenţi şi subiecţi economici şi reglarea cantităţii de monedă din
economie.
46. Stabiliti elementele de masurare a somajului:
 1. Nivelul a) numarul persoanelor care nu lucreaza, in raport cu numarul total al
(marimea) persoanelor care sunt apte si doresc sa lucreze;
șomajului b) clasificarea şomerilor după diferite criterii: nivelul calificării, domeniul în
2. Durata care au lucrat, categoria socio-profesională căreia îi aparţin, ramurile de
şomajului activitate din care provin, sex, categorii de vârstă, rasă, etc.
3. Structura c) timpul calculat de la momentul pierderii locului de muncă până la reluarea
şomajului activităţii.
47. Stabiliti tipul de somaj:
1. șomaj voluntar a) reuneste populatia activa in care sunt incluse persoane mai in varsta, mai
putin calificate sau aflate in somaj de timp indelungat, indiferent daca mai
2. șomaj structural primesc sau nu indemnizatia de somaj;
b) determinat de neconcordanța între structura pregătirii profesionale și
3. șomaj de structura meseriilor solicitate în economie;
excluziune c) apare atunci cand oamenii apti de munca nu doresc sa lucreze, deoarece
detin suficiente resurse materiale;
48. Stabiliti tipul urmatoarelor politici de stat pentru diminuarea somajului:
1. politici pasive a) se caracterizează prin aceea că pornind de la o situaţie existentă pe piaţa
muncii, de la nivelul ocupării existent, printr-un ansamblu de măsuri,
2. politici active metode, procedee şi instrumente se urmăreşte sporirea nivelului ocupării;
b) se refera atat la indemnizatia de somaj cat si la reducerea numarului
populatiei active prin pre-pensionari care duc la cresterea perioadei de
formare a tinerilor.
49. Selectati tipul de inflatie:
1. inflaţie prin a) creşterea excesivă a masei monetare în raport cu cantitatea de mărfuri
monedă existente pe piaţă;
b) apare în situaţia în care costurile de producţie cresc independent de cererea
2. inflaţie prin agregată.
cerere c) existenţa unui dezechilibru dintre cerere şi ofertă ca urmare a creşterii
cererii agregate.
50. Selectati tipul de inflatie:
1. inflaţie prin a) presupune o situaţie gravă perceputa in economie unde cererea şi oferta
costuri agregate se modifică în sens contrar: cererea creşte, iar oferta scade.
b) apare în situaţia în care costurile de producţie cresc independent de cererea
2. inflaţie agregată.
structurală c) existenţa unui dezechilibru dintre cerere şi ofertă ca urmare a creşterii
cererii agregate.
51. Selectati corespondentul correct pentru urmatoarele forme ale inflatiei:
1. inflaţia a) situaţia când statul poate încetini sau accelera ritmul de creştere a
neechilibrată preţurilor pe termen mediu;
b) apare în situaţia în care costurile de producţie cresc independent de cererea
2. hiperinflaţia agregată.
c) preţurile cresc cu mai mult de 50% pe luna, formă excesivă de inflaţie,
3. inflaţie care generează disfuncţii grave în economia naţională cu efecte sociale
controlată negative.
d) creşterea bruscă a preţurilor în unele ramuri, veniturile rămânând
neschimbate.
52. Selectati corespondentul correct pentru urmatoarele forme ale inflatiei:
1. inflaţie a) când statul nu are pârghii reale pentru corectarea inflaţiei.
anticipată b) apare în situaţia în care costurile de producţie cresc independent de cererea
agregată.
2. hiperinflaţia c) preţurile cresc cu mai mult de 50% pe luna, formă excesivă de inflaţie,
care generează disfuncţii grave în economia naţională cu efecte sociale
3. inflaţie negative.
necontrolată d) situaţia când procesele inflaţioniste sunt prognozate de către stat.
 53. Factorii care genereaza inflatia:
1. Factori a) Diviziunea internationala a muncii;
economici b) Datoriile contractate fata de sectorul public sau fata de cel privat;
c) Diferentierile dintre participantii la schimburile international, in privinta
2. factori monetari si surselor si tipurilor de credit solicitate de tarile implicate in asemenea
financiari operatiuni;
d) Criza de materii prime – provocata de limitarea resurselor la scara
3. factori externi mondiala si pe de alta parte de cresterea preturilor.
54. Factorii care genereaza inflatia:
1. Factori a) Diviziunea internationala a muncii;
economici b) Specializarea inter si intra ramura
c) Diferentierile dintre participantii la schimburile international, in privinta
2. factori monetari si surselor si tipurilor de credit solicitate de tarile implicate in asemenea
financiari operatiuni;
d) Cresterea preturilor – tendinta constanta care duce la scaderea salariului
3. factori externi real si necesita masuri sporite de protectie sociala.

III. Raspuns: Selectati din a doua coloana un corespondent pentru prima coloana
1). 1d; 2c; 3b; 4a 12) 1b; 2a; 3c 23) 1c; 2a; 3b 34). 1b, d; 2a,c 45) 1a,c; 2b
2). 1d; 2a; 3b ; 4b 13) 1a; 2d; 3c 24) 1a,c; 2b, d 35). 1b; 2a 46) 1a, 2c, 3b
3). 1c; 2d; 3a; 4b 14) 1d; 2b; 3c 25) 1d; 2a 36). 1c; 2d 47) 1c; 2b; 3a
4) 1d; 2a; 3c; 4b; 15) 2a, b; 3c,d 26) 1b; 2c 37). 1a, 2b 48) 1b; 2a
5) 1a; 2d 16) 2c, d; 1a, b 27) 1b; 2a 38). 1a, 2c, 3b 49) 1a; 2c
6) 1a; 2b 17) 1a, b; 2c,d 28) 1b; 2d 39) 1c; 2b; 3a 50) 1b; 2a
7) 1a; 2b; 3d; 4c 18) 1a, b; 2c,d 29) 1a; 2c 40) 1b; 2c; 3a 51) 1d; 2c; 3a
8) 1c; 2a; 3b; 4d 19) 1c; 2b; 3d; 4a 30) 1d; 2c; 3b; 41) 1a;2c;3b 52) 1d; 2c; 3a
9) 1a, d; 2 b, c 20) 1c; 2b; 3d; 4a 31) 1c; 2b; 3a; 4d 42) 1c, 2b, 3a 53) 1c; 2b,c; 3a
10) 1b, 2a, 3c 21) 1b; 2a; 3c 32) 1a; 2c; 3b 43) 1c; 2a; 3b 54) 1d; 2c; 3a, b
11) 1a; 2b 22) 1c; 2b; 3a 33) 1c; 2a; 3b. 44) 1c; 2b; 3a