Evreii Lui Stalin
Evreii Lui Stalin
Evreii Lui Stalin
Din păcate, în contextul actual, rar se aduce în discuţie cel mai mare genocid al
secolului XX, dar urmările acestuia se simt şi în ziua de astăzi.
La foarte scurt timp, CEKA a devenit cea mai largă şi brutală instituţie de
securitate şi, având în vedere urmaşii acesteia - o serie lungă care cuprinde
OGPU, NKVD şi KGB - serviciile secrete sovietice au fost motorul celui mai
mare genocid al istoriei moderne. Au închis, torturat sau omorât mai mult de 30
de milioane de ruşi şi/sau est-europeni. Chiar şi istoricii sovietici din perioada
post-stalinistă stabilesc un număr care variază între 20 şi 40 de milioane de
morţi.
O particularitate însă, care de cele mai multe ori este trecută cu vederea într-un
mod (şocant de) natural, este că evreii, care formau undeva la 5% din populaţia
Rusiei la acea vreme, aveau poziţii de putere însemnate în fazele incipiente ale
regimului bolşevic. Nume precum Lenin, Troţki şi subiectul acestui articol,
Genrikh Yagoda, cel care a fondat primul şi cel mai mare instrument de ucidere
sistematică în masă, numită Administraţia Generală a Lagărelor de muncă
forţată, sau mai cunoscut şi sub numele generic de gulag. Alte persoane
importante din cercul lui Yagoda, care au creat şi au administrat gulagurile,
Aron Solts, Lazar Kogan, Naftaly Frenkel, Matvei Berman şi Yakov Rappoport
erau de asemenea evrei. Conform unor statistici, în 1934 38,5% din cei care
ocupau poziţii de putere erau de origini evreieşti.
Istoria acestei organizaţii este extrem de complexă, dar un lucru cert iese în
evidenţă, deasupra tuturor. În variile sale manifestări, organizaţia a adus un
genocid care s-a extins nu numai la vieţile umane distruse, ci şi la întreaga
ordine socială şi culturală: întregi straturi sociale au fost distruse - fermieri,
minorităţi etnice, burghezi, intelectuali, artişti şi dincolo de formele concrete, de
foamete, sărăcie şi execuţii, bolşevicii au urmărit instaurarea unei noi ordini.
Acest lucru nu se putea face în lipsa unui sistem bine pus la punct, iar acest
sistem nu putea fi elaborat fără oamenii cu predispoziţia necesară, iar din păcate
regimul nu a dus lipsă de aceştia, de la turnători, executori, judecători, gărzi şi
chiar stânga progresistă occidentală de la acea vreme care a fost decepţionată de
această mişcare şi care a blocat orice tentativă a occidentalilor de a se implica în
oprirea masacrului din est.
Genrikh Yagoda este fără dar şi poate una dintre cele mai reprezentative figuri.
A fost născut într-o familie de evrei din Rybinsk pe 7 noiembrie 1891. În 1907,
a fost sub influenţa politică a lui Yakov Sverdlov, un bolşevic proeminent al
acelui timp. S-a căsătorit cu nepoata acestuia, Ida Averbach.
După Octombrie Roşu din 1917, Yagoda a devenit membru CEKA. Pe vremea
aceea, liderul organizaţiei era Felix Dzerzhinsky, care în 1918 a declarat:
„suntem pentru teroarea organizată - acest lucru trebuie spus pe faţă. Teroarea
este o necesitate absolută în timpul revoluţiei. Scopul nostru este să luptăm
împotriva inamicilor guvernului sovietic şi a noii ordini a vieţii. Judecăm rapid
şi în majoritatea cazurilor trece doar o zi de la arestarea criminalului până la
sentinţa finală. Când sunt confruntaţi cu dovezi, majoritatea criminalilor admit;
şi ce confesiune are o greutate mai mare ca cea a criminalului însuşi”.
Lev Kamenev, membru proeminent al Comitetului Central, numit şi Politburo,
a dezvăluit: „nu există nicio măsură luată de guvernul sovietic care să fi putut fi
pusă în aplicare fără ajutorul CEKA. Acesta este cel mai bun exemplu de
disciplină comunistă”.
''Când noi bolşevicii vrem să facem ceva, închidem ochii la tot ce-i în jur''
Acesta este contextul care a dus la formarea gulagurilor, un sistem mai complex
şi mai bine pus la punct pentru instaurarea terorii sistematice. De asemenea,
Stalin a ordonat ca aceste lagăre de concentrare să nu fie doar pentru
„reabilitare”, ci şi pentru muncă forţată. Elaborarea cadrului operaţional a fost
începută de Vladimir Menzhinski, şeful OGPU. Însă, Menzhinski era şeful
acestei organizaţii doar cu numele, majoritatea operaţiunlor fiind conduse de
Yagoda.
Aceste eşecuri ale lui Yagoda au făcut ca, pe 25 septembrie 1936, Stalin să
trimită o telegramă membrilor de la Politburo prin care ordonă înlocuirea lui
Yagoda de la cârma NKVD-ului.
Anul următor, Yagoda cade victima sistemului pe care l-a perpetuat. Este acuzat
de spionaj, furt şi corupţie şi este arestat în martie 1937. Bineînţeles, în stilul
clasic bolşevic, aceste acuzaţii erau falsificate. A fost găsit vinovat în martie
1938 şi a fost executat la scurt timp după aceea. Soţia sa a fost, de asemenea,
executată în acelaşi an.
Sever Plocker, care vorbeşte despre acest caz, a pus problema: „dar noi, evreii?
Un student israelian termină liceul fără să fi auzit măcar de numele „Genrikh
Yagoda”, cel mai mare criminal evreu al secolului XX”. Acesta mai adaugă şi că
„evreii activi în aparatele oficiale de teroare comunistă (în Uniunea Sovietică
sau afară) şi pe care câteodată le-au condus, nu au făcut acest lucru ca evrei, ci
ca stalinişti, comunişti sau oameni sovietici. Aşadar, găsim uşor să le ignorăm
originea şi „să facem pe proştii”: ce avem noi în comun cu ei? Dar să nu îi
uităm. Viziunea mea e diferită. Găsesc inacceptabil atunci când o persoană care
face lucruri uimitoare este considerată parte din poporul evreu, dar atunci când
aceasta face lucruri îngrozitoare nu este considerată. Chiar dacă nu vrem să
recunoaştem, nu putem evita originea călăilor care au făcut parte din maşina de
ucis sovietică”.
Este extrem de mult de discutat pe seama acestui subiect încă foarte puţin
explorat. Ramificaţiile şi amploarea genocidului nu pot fi însă supraevaluate,
moştenirea comunistă simţindu-se şi astăzi în ţările din fostul bloc sovietic.
Distrugerile, la toate nivelurile, de la vieţi omeneşti la impunerea regulilor
stricte de cenzură, la înfometare şi privare de drepturi elementare au dus la
formarea celui mai draconic regim al istoriei contemporane. Acest lucru a putut
avea loc cu oamenii potriviţi. Întrebarea rămâne: cum de acest genocid este încă
ignorat, când „discuţiile despre elefantul din sufragerie” ar fi trebuit să fie, în
mod normal, în centrul atenţiei.