Buna Dispozitie - Copii

Iubesc copiii!
Am învăţat enorm de la acei copii, care nu depăşeau 5 ani şi un metru

înălţime, am înţeles că ne naştem frumoşi, buni şi cu simţ al dreptăţii şi al compasiunii, şi
din acel moment respect copiii, considerându-i aproape o altă specie.
Educaţia reuşeşte însă să-i limiteze, să-i inhibe, să-i îndepărteze de sine. Principalii
furnizori de educaţie sunt părinţii. Ar fi minunat dacă şi şcoala ar fi, din păcate însă,
consider că astăzi şcoala nu este decât un mecanism de memorare şi evaluare a acesteia.
Remarc adesea mâhnită că părinţii uită totuşi să transmită câteva lucruri esenţiale
copiilor. Am să încerc în rândurile de mai jos, să amintesc doar câteva.
Părinţii uită să-i înveţe buna dispoziţie. A te simţi bine, a te simţi relaxat se învaţă,
se educă, se cultivă. Noi punem în copiii noştri multe cunoştinţe, dar foarte puţine abilităţi.
Ce minunat ar fi să-i învăţăm pe copii tehnici de relaxare, de meditaţie, aşa cum învaţă de
altfel călugării budişti de mici. Să-i învăţăm că este poate cel puţin la fel de important să
zâmbeşti, ca şi să ai prieteni. Bucuria este un comportament generator de sănătate şi
părinţii ar putea să stabilească împreună cu cei mici, o zi de distracţie! Sau măcar un
moment dintr-o zi! In care să ne bucurăm, să ne simţim bine, să ne amuzăm! Această
rutină a bunei dispoziţii poate să ne salveze de la multe probleme emoţionale şi chiar şi
fizice, dacă ar fi să luăm în calcul studii psiho-somatice.
Părinţii uită să definească emoţiile pe care le resimt copii, pentru că ei înşişi nu ştiu
cum se numesc şi cum să le gestioneze: “Văd că eşti furios. Când eşti furios ai putea să dai
cu pumnii în perna asta, nu să arunci cu jucăriile prin casă!”, “Inţeleg că te-a întristat
faptul că azi colega ta n-a vrut să se joace cu tine, poţi să stai un pic în braţele mele. Dacă
vrei poţi să şi plângi!” Părinţii fac adesea greşeala de a închide emoţiile copiilor sau de a le
ignora, gestionând deficitar şi emoţiile negative şi emoţiile pozitive. Când un copil îi spune
mamei că este trist sau supărat, adesea mamele încearcă să-l scoată din emoţie: “lasă, nu-i
nimic! O să te joci cu altcineva. Hai nu mai fi supărat, îţi cumpăr mâine dinozaurul ăla!”
Copilul nu venise pentru dinozaur, ci ca să împărtăşească mamei suferinţa! Cu o astfel de
atitudine este foarte probabil ca data viitoare când este trist, să nu mai spună! Jobul
părinţilor nu este să evite suferinţa copiilor, ci gestionarea ei, conţinerea ei, adică să ofere
copiilor un spaţiu securizant în care să şi-o manifeste!
Părinţii uită că şi ei pot să nu ştie. Atunci când un copil întreabă ceva, părinţii se
simt datori să vină imediat cu un răspuns, fie el şi greşit. Asta transmite o imagine de
super-erou despre părinţele care ştie tot. Părintele nu trebuie să ştie tot, dar poate să caute
împreună cu copilul, răspunsul – şi nu mă refer la google! Şi la o carte, la un atlas, la un
desen pe care-l putem face împreună, pentru a-i arăta copilului cum să facă, cum să se
ajute singur atunci când nu ştie!
Părinţii uită că uneori copiii vor doar să fie ascultaţi. Am lucrat cu copii de 4, 5 ani
care veneau şi vorbeau enorm, iar eu doar ascultam, activ, atent, prezentă acolo doar
pentru ei! Părinţii mă întrebau ce am făcut pentru că puştiul a zis că a fost minunat şi că
mai vrea să vină: “nimic, am ascultat!” răspundeam adesea. Când un copil vine către
adult, nu cere întotdeauna un răspuns, o soluţie, ci poate să ceară doar ascultare, atenţie,
încredere, or toate acestea nu se dau căutând rapid o soluţie.
Părinţii uită să se simtă bine atunci când petrec timp cu copiii lor. Vreau să precizez
că a petrece timp, nu înseamnă că facem teme, facem baie, facem ghiozdanul sau mâncăm
împreună. A petrece timp cu copilul înseamnă să-l laşi pe el să controleze activitatea,
ritmul, să fiu cu el în felul în care el propune, nu în care părintele îl solicită! Dar acest timp
împreună să facă să lumineze faţa părintelui, nu să-l facă să strâmbe din nas.
Părinţii uită să privească încurajator, încântaţi, surprinşi în mod plăcut ceea ce
copiii fac, spun, realizează, împărtăşesc. Părinţii uită să se bucure de copilul pe care-l au, în
prezenta copilului! Uită să-i mulţumească pentru faptul că-i împărtăşesc cu încredere ceea
ce au ei mai curat.
Părinţii uită promisiunile pe care le fac copiilor! Niciodată să nu promiteti ceva
copiilor şi să nu vă ţineţi de cuvânt. In acel moment, lumea lui se prăbuşeşte, reperele lui
pică şi imaginea adultului capătă insecuritate.
Părinţii uită să spună copiilor: “Iartă-mă, am greşit atunci când am ţipat la tine!”
Sunt prea puţini părinţii care-şi permit să-şi ceară scuze, iar când într-o relaţie nu ne
permitem asta, mă întreb cât de viabilă, funcţională, vie este…
Părinţii uită să spună “te iubesc” sau “sunt mândru/fericit/împlinit că sunt părintele
tău”. Sunt mulţi părinţi care spun că nu transmit astfel de mesaje copiilor ca să nu şi-o “ia
în cap”, argumentând că ei ştiu că sunt iubiţi. Da ştiu, dar uneori este tare bine să o şi auzi!
Umpleţi rezervorul lor de iubire ca s-o poată dărui la rândul lui şi să n-o caute pe unde nu
trebuie!
Părinţii uită să ofere încredere şi speranţă pentru viitorul copiilor lor. Atunci când
copilul visează să descopere lumea, planetele, leacul pentru toate bolile sau elixirul tinereţii,
părinţii iau adesea în derâdere visul lor, transmiţând indirect mesajul că nu-i cred în stare,
că n-au încredere în ei! Şi-atunci toată energia lor vie se risipeşte! Câte vise frumoase nu
mor chiar înainte de a le putea privi senin! Lăsaţi visele frumoase să încălzească imaginaţia
copiilor!
Părinţii uită să ofere intimitate copiilor lor. Vor să ştie tot, să rezolve ei tot, să se
implice ei în tot, handicapându-şi comportamental copiii. Făcând în locul lor, îi privezi de
experienţa care-i ajută să crească, să progreseze, să înveţe. Copiii au nevoie de experienţe şi
bune şi mai puţin bune, ajutându-i astfel să înţeleagă că viaţa este o succesiune de
evenimente mai fericite sau nu! Copiii au nevoie de timp, de un ritm al lor, uneori de
tăcere. Respectaţi tăcerea copiilor, ca pe un moment pe care şi-l oferă lor înşişi.
Părinţii uită că dincolo de teme, haine şi mâncare, există o inimioară mică-mică care
bate agăţându-se de aprobarea şi de privirea, pe care o sper caldă şi binevoitoare, a
părinţilor.

Buna Dispozitie - Copii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Buna Dispozitie - Copii

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Buna Dispozitie - Copii

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Iubesc copiii!

Am învăţat enorm de la acei copii, care nu depăşeau 5 ani şi un metru

S-ar putea să vă placă și