PROCEDURI SPECIALE - Drept procesual penal

1.Notiunea si necesitatea procedurilor speciale.

"Procesul penal este activitatea reglementata de lege, desfasurata de organele competente, cu

participarea partilor si a altor persoane, în scopul constatarii la timp si în mod complet a faptelor ce
constituie infracţiuni, astfel ca orice persoana care a savârsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit
vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala."

Pentru a se putea atinge scopul procesului penal legiuitorul a instituit o serie de norme juridice
cuprinse in codul de procedura penala si în legile speciale, norme ce sunt menite a disciplina
desfasurarea procesului penal.

Ţinând cont de nevoia de unitate în reglementarea normelor aplicabile desfasurarii procesului

penal exista la momentul actual o serie de dispozitii aplicabile în toate cauzele penale deservite
justitiei, norme ce formeaza procedura comuna în dreptul procesual penal.

Procedura comuna se aplica nediferentiat în marea majoritate a cauzelor penale deoarece este
necesara normarea desfasurarii procesului penal si respectarea dreptului la egalitate în fata legii
penale.

În unele cazuri însa procedura obisnuita nu este suficient de eficace si nu poate alcatui cadrul
optim pentru aflarea adevarului si instrumentarea cauzelor. De aceea legea penala a instituit anumite
reglementari derogatorii de la procedura comuna, norme ce se aplica în mod limitat în functie de cauza
în discutie. Rolul lor este de a mentine functional mecanismul justitiei fara a aduce atingere libertatilor
garantate de lege si fara a influienta justa solutionare a cauzei. Aceste derogari sunt numite proceduri
speciale.

Pentru a putea constitui o procedura speciala normele derogatorii trebuie ca prin continut,
sistematizare si mod de aplicare sa formeze un complex de norme cu caracter complementar si
derogatoriu, ceea ce presupune ca, procesul penal se desfasoara dupa normele comune numai în
masura în care nu exista dispozitii speciale care au prioritate1.

În dreptul procesual penal român procedurile speciale sunt limitative ca numar si au o arie
restrânsa de aplicare. Ele sunt folosite în realizarea tragerii la raspundere penala dar si în rezolvarea
pe cale jurisdictionala a unor aspecte adiacente sarcinilor fundamentale ale procesului penal.

Procedurile speciale nu sunt instituite aleatoriu ele fiind impuse de anumite împrejurari bine
determinate în lege cum ar fi : elementele speciale determinante în ceea ce priveste persoana
infractorului, imprejurarile în care s-a înfaptuit infractiunea sau caracterul infractiunilor.

1
Gh.Theodoru, L.Moldovan, Drept procesual penal, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979,
p. 335.
 Cu toate acestea trebuie retinut faptul ca nu orice element ce tine de aceste considerente poate
duce la instituirea unei proceduri speciale. Spre exemplu existenta unei boli a inculpatului poate sa
aiba implicatii în desfasurarea procesului penal - amanarea executarii pedepsei, obligarea de a fi
efectuata o expertiza - dar nu poate sa duca la aplicarea unei proceduri speciale existente si cu atât mai
putin nu poate sa duca la crearea unei proceduri speciale.

De retinut este faptul ca normele speciale, desi au continut si sistematizare proprie, sunt doar
derogari partiale de la normele ce reglementeaza procedura comuna nefiind posibil ca printr-o norma
din cadrul unei proceduri speciale sa se aduca atingere unui drept fundamental sau sa se incalce grav
regulile de desfasurare a procesului penal. Aceste norme juridice constituie categoria procedurii
obisnuite sau de drept comun, care disciplineaza procesul penal în vederea realizarii scopului sau1.

Un alt element ce trebuie luat în considerare este aplicabilitatea acestor proceduri speciale. Nu
poate fi niciodata acceptata aplicarea discretionara a unei proceduri speciale în functie de elemente
subiective existente de la o cauza la alta. Procedurile speciale se aplica în toate cauzele penale care
prin analiza obiectiva pot intra în aria de aplicare a unei proceduri bine determinate.

Procedurile speciale sunt un complex de derogari cu o întindere variabila dar care pastreaza
întotdeauna un caracter complementar si derogatoriu. De aceea oriunde procedura speciala nu
reglementeaza expres anumite situatii va fi aplicabila procedura obisnuita. De asemenea daca o
anumita situatie este reglementata atât de procedura obisnuita cât si de procedura speciala
reglementarile derogatorii se vor aplica cu prioritate.

Legislatia în vigoare nu cunoaste o reglementare atât de larga a unei proceduri speciale încât sa
elimine aplicarea oricarei norme din procedura obisnuita, astfel încât nu ne vom putea afla niciodata
în fata unei cauze care sa se solutioneze exclusiv pe baza normelor derogatorii si fara aplicarea macar
minimala a dispozitiilor comune.

Trebuie retinuta regula conform careia orice cauza se solutioneaza prin aplicarea tuturor
dispozitiilor comune incidente atât din partea generala cât si din partea speciala a codului de procedura
penala la care, în probleme anume reglementate în procedura speciala, se adauga în completare
dispozitiile speciale.

Deci aplicarea dispozitiilor din procedura speciala nu elimina ci completeaza dispozitiile

comune din codul de procedura penala iar orice cauza solutionata doar pe baza dispozitiilor
derogatorii nu va putea fi considerata instrumentata corect si complet.

Aceasta regula este prevazuta în codul de procedura penala care indica în art. 466 ca infractiunile
flagrante "se urmaresc si se judeca potrivit dispozitiilor prevazute în acest capitol care se completeaza
cu dispozitiile din prezentul cod."

Tendinta pe care legea procesual penala o îmbratiseaza în ceea ce priveste aceste proceduri
speciale este aceea de reducere pentru pastrarea unitatii de reglementare procedurala.

1
A.Boroi,stefania-Georgeta Ungureanu, N.Jidovu, I.Magureanu,Drept procesual penal,Ed.All
Beck,2004,p.406.
 Reglementarile existente înainte de 1 ianuarie 1969 cuprindeau un numar considerabil mai mare
de norme derogatorii, norme ce au fost eliminate prin modificarile codului de procedura penala român.
Astfel au fost eliminate proceduri speciale aplicabile infractiunilor contra avutului obstesc precum si
procedurile privitoare la infractiunile contra securitatii statului.

2.Consideratii generale privind procedurile speciale

Procesul penal este definit de o activitate reglementata de lege, desfasurata de organele

competente, cu participarea partilor si a altor persoane, în scopul constatarii la timp si în mod
complet a faptelor ce constituie infracţiuni astfel ca orice persoana care a savârsit infractiunea sa fie
pedepsita potrivit vinovatiei sale si nici o persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala1.

Pentru atingerea scopului sau, procesul penal este reglementat de un ansamblu de norme
juridice cuprinse în Codul de procedura penala, norme care asigura o desfasurare unitara a acestuia
si care alcatuiesc ceea ce este cunoscut sub denumirea procedura de drept comun2.

Sunt însa anumite situatii când, datorita unor particularitati, se impune adoptarea si a altor reguli
care deroga de la cele de drept comun, tocmai pentru atingerea scopului legii penale si procesual
penale, reguli ce compun procedurile speciale3.

Normele respective, cu toate ca nu constituiue decât derogari de la normele de drept comun, au

totusi un continut si o sistematizare proprie.

Deci, în aceste cazuri se aplica dispozitiile procedurale de drept comun, cuprinse în partea
generala si partea speciala a codului de procedura penala, la care se adauga aceste dispozitii speciale,
derogatorii.

În cazul în care anumite situatii sunt reglementate atât de procedura comuna, cât si de cea
speciala, dar diferit, se aplica procedura speciala.

Procedurile speciale, în sistemul actual al normelor juridice procesual penale, sunt putine la
numar. Acestea pot fi întâlnite în cauzele privind tragerea la raspundere penala (proceduri speciale
propriu-zise), cât si în realizarea, pe cale jurisdictionala, a unor aspecte adiacente sarcinilor
fundamentale ale procesului penal (alte proceduri speciale, auxiliare)4.

În functie de modul de reglementare, procedurile speciale propriu-zise sunt proceduri în care

se aplica, în principal, normele derogatorii de la procedura obisnuita (procedura de urmarire si
judecarea infractiunilor flagrante) si proceduri unde se aplica, în principal, normele procedurale de
drept comun, completate cu

1
I.Neagu, Tratat de procedura penala, Ed. Pro 1997, p. 1.
2
I.Neagu, Drept procesual penal, Ed. Academiei, Bucuresti ,1989, p.662, N.Volonciu, Tratat
de procedura penala, Partea speciala, Ed. Paideia, vol.II, p. 440.
 3
V.Dongoroz, S.Kahane, G.Antoniu, C.Bulai, N.Iliescu, R.Stanoiu, în Explicatii teoretice ale
Codului de procedura penala român, vol.II, Partea Speciala, Ed. Academiei, 1976, p. 361.
4
I.Neagu, Drept procesual penal, Bucuresti, Ed. Academiei, 1989, p.662, N.Volonciu, Drept
procesual penal, Bucuresti, 1972, p.502, 503, V.Dongoroz, op.cit., vol.II, p. 361.

normele derogatorii (procedura în cauzele cu infractori minori).

Celelalte proceduri speciale, auxiliare, apar în anumite situatii speciale, întâlnite fie în cursul
procesului penal, fie în faza de dupa executare (procedura reabilitarii judecatoresti, procedura de
reparare a pagubelor în cazul condamnarii sau al arestarii pe nedrept, procedura în caz de disparitie
a înscrisurilor judiciare, asistenta juridica internationala în materie penala).

De precizat ca normele speciale, desi se caracterizeaza printr-un continut si o sistematizare

proprie, sunt doar derogari partiale de la normele de drept comun.

În sistemul actual, cel al codului adoptat în 1968, cu modificarile ulterioare, s-a observat
tendinta reducerii reglementarilor speciale, ca de altfel si în sistemele de drept ale mai multor tari,
în ideea realizarii unei unitati a normelor procedurale.

Însa, exista rezerve cu privire la aceasta tendinta de reducere a reglementarilor speciale mai ales
în cazul procedurilor cu infractori minori.Procedurile speciale sunt impuse de anumite situatii
particulare speciale, de axemplu în cazul minorului un rol deosebit jucându-l starea sa psihica.Pe de
alta parte, existenta unor reglementari speciale poate fi interpretata si ca o preocupare a legiuitorului
pentru asigurarea unor garantii procesuale suplimentare, în desfasurarea procesului penal1.

3.Clasificarea procedurilor speciale

A. În literatura de specialitate, clasificarea acestor proceduri s-a facut dupa diverse

criterii.Astfel, dupa obiectul cauzelor ce trebuie rezolvate si care cad sub incidenta procedurilor
speciale, acestea se împart în proceduri speciale propriu-zise si alte proceduri speciale (auxiliare)2.

a) Sunt considerate proceduri speciale propriu-zise cele în care sunt rezolvate aspecte privind
tragerea la raspundere penala a celor care savârsesc infractiuni. În cadrul acestor proceduri, obectivul
cauzei penale îl constituie lamurirea problemelor legate de existenta raportului juridic procesual
principal3. Din aceasta categorie fac parte: procedura de urmarire si judecare a unor infractiuni
flagrante, procedura privind tragerea la raspundere penala a persoanei juridice, procedura în cauzele
cu infractori minori si procedurile speciale cu reglementari în forme procesuale simplificate
prevazute în legi speciale.

Normele procedurilor speciale propriu-zise au o sfera de aplicare limitata la o anumita categorie

de infractiuni, aceste norme constituie doar derogari partiale de la ansamblul normelor de procedura
obisnuita. De aceea, sub aspectul normelor pe care le contin, în doctrina, procedurile speciale
propriu-zise, au fost împartite în doua categorii4: proceduri în care se aplica, în principal, norme
derogatorii de la procedura obisnuita (procedura de urmarire si judecare a unor infractiuni flagrante,
 1
I.Neagu, A.Crisu, A.Ciobanu, A.Zarafiru, Drept procesual penal, Curs selectiv pentru licenta,
Ed.All Beck, Bucuresti 2003, p. 206
2
I.Neagu, op. cit., 1998, p. 694
3
Idem
4
I.Neagu, op. cit., 1998, p. 695, N.Volonciu, op. cit., vol. II, p. 441

procedura privind tragerea la raspundere penala a persoanei juridice etc.) si proceduri în care se
aplica, în principal, normele procedurii obisnuite completate cu normele derogatorii din procedura
speciala (procedura cu infractori minori).

b) Procedurile speciale auxiliare au ca scop rezolvarea unor aspecte adiacente raportului juridic
procesual principal în curs de desfasurare sau deja încheiat1 si, potrivit actualei reglementari, sunt
urmatoarele:procedura darii în urmarire, procedura reabilitarii judecatoresti, procedura repararii
pagubei în cazul condamnarii sau a luarii unei masuri preventive pe nedrept, procedura în caz de
disparitie a înscrisurilor judiciare, asistenta judiciara internationala1.

B. Dupa izvorul de consacrare, procedurile speciale pot fi clasificate în proceduri reglementate

de Codul de procedura penala si proceduri speciale reglementate de unele legi speciale2 (exterioare
Codului de procedura penala). Cele reglementate de Codul de procedura penala sunt procedurile
speciale propriu-zise privind infractiunile flagrante, tragerea la raspundere penala a persoanei
juridice si cele pentru cauyele cu infractori minori, precumsi procedurile auxiliare, mai putin
procedura extradarii. În schimb, cele exterioare Codului de procedura penala sunt prevazute în legi
speciale cu reglementari în forme procesuale simplificate, cum ar fi, de exemplu: procedura de
urgenta de urmarire si judecare pentru unele infractiuni de coruptie, procedura extradarii si altele.

4. Procedurile speciale prevazute de codul de procedura penala

4.1. Urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante. Procedura urmaririi si judecarii unor
infractiuni flagrante este reglementata în titlul IV al Codului de procedura penala în vigoare în
capitolul I "Urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante".

Conform prevederilor legale este considerata infractiune flagranta infractiunea descoperita în

momentul savârsirii sau imediat dupa savârsire precum si infractiunile al caror faptuitor este urmarit
imediat dupa savârsire de catre persoana vatamata, martorii oculari sau strigatul public ori este gasit
în apropierea locului comiterii infractiunii cu arme sau obiecte de natura a-l considera participant la
infractiune. În cazurile de mai sus orice persoana are dreptul de a-l prinde pe faptuitor în vederea
aducerii lui în fata autoritatilor.

Procedura speciala este aplicabila infractiunilor flagrante pedepsite prin lege cu închisoare de cel
putin 1 an si de maxim 12 ani precum si formele lor agravate savârsite în municipii, orase, târguri,
mijloace de transport sau orice alt loc aglomerat.
 Procedura nu se aplica infractiunilor savârsite de minori datorita caracterului special pe care îl
instituie calitatea faptuitorului.

O aplicare speciala a prevederilor din Titlul IV capitolul I C.proc.pen intervine în cazul

infractiunilor pentru care punerea în miscare a actiunii penale se face numai la plângerea prealabila a
persoanei vatamate. În acest caz daca infractiunea este flagranta constatarea ei se va face respectând
dispozitiile referitoare la urmarirea si judecarea infractiunilor flagrante însa continuarea urmaririi
penale si a judecarii cauzei se va face cu aplicarea prevederilor speciale doar daca persoana vatamata
va depune plângerea prealabila în termen de 24 de ore de la constatarea infractiunii. În acest sens
organul de cercetare penala are obligatia de a chema partea vatamata si a o intreba daca întelege sa
faca cererea în termenul aratat. În caz contrar se vor aplica prevederile de ordin general din codul de
procedura penala.

În ceea ce priveste faza de urmarire penala legea stabileste anumite derogari de la procedura
comuna derogari ce privesc constatarea infractiunii, retinerea si arestarea învinuitului sau a
inculpatului, continuarea cercetarii dupa restituire precum si verificarea lucrarilor de cercetare penala.

În art. 467 C.proc.pen. se prevede ca organul de cercetare penala sesizat trebuie sa consemneze
într-un proces verbal cele constatate cu privire la fapta savârsita precum si declaratiile învinuitului si
ale celorlalte persoane ascultate. Organul de cercetare penala are obligatia de a strânge si alte probe
pe care le considera importante pentru justa desfasurare a procesului. Procesul verbal se va citi
învinuitului si celorlalte peroane ascultate cu mentiunea ca acestea pot face obiectii sau completari
apoi va fi semnat atât de catre organul de cercetare cât si de învinuit si persoanele ascultate. Procesul-
verbal, odata încheiat, este si actul de începere a urmaririi penale.

În cazul infractiunilor flagrante învinuitul este obligatoriu retinut pe o durata de 24 de ore. Daca
se considera ca arestarea învinuitului este necesara procurorul poate solicita luarea acestei masuri de
catre judecator. Masura arestarii preventive nu va putea depasi 10 zile calculate de la data expirarii
ordonantei de retinere. Atunci când procurorul considera ca exista suficiente dovezi pentru a fi pusa
în miscare actiunea penala da rechizitoriul prin care pune în miscare actiunea penala si dispune
trimiterea în judecata. Dosarul trebuie trimis instantei competente înainte de expirarea mandatului
de arestare. Datorita caracterului derogatoriu ce se impune în cazul acestei proceduri daca trimiterea
în judecata nu a fost dispusa în termen de 3 zile de la emiterea ordonantei de retinere cauza va
continua sa fie rezolvata prin aplicarea dispozitiilor din procedura obisnuita referitoare la arestarea
învinuitului sau inculpatului cuprinse în art. 146 si urm. C.proc.pen.

În situatia în care judecatorul a dispus arestarea preventiva iar procurorul a dispus restituirea
cauzei organului de cercetare penala acesta este obligat sa continue cercetarea si sa restituie dosarul
procurorului în termen de maxim 3 zile de la data la care a fost dispusa masura arestarii preventive.
Prelungirea cercetarii pe o perioada mai mare de 3 zile duce la judecarea cauzei în concordanta cu
procedura obisnuita. O problema în ceea ce priveste procedura speciala survine în materia asistentei
juridice obligatorii pe perioada retinerii învinuitului. Parerile instantelor în aceasta problema sunt
împartite astfel încat o parte a instantelor rezolva aceasta problema în mod afirmativ considerând ca
asistenta juridica obligatorie este aplicabila în acest caz1 în vreme ce majoritatea instantelor considera
ca daca cercetarea penala se face în timp ce învinuitul este retinut fara
 1
Tribunalul Judetean Vâlcea, dec.penala nr. 319/1971, în RRD nr. 1/1972, p. 131.

sa fie pusa în miscare actiunea penala împotriva sa dispozitiile codului de procedura penala în materia
asistentei juridice obligatorii nu sunt aplicabile1.

Din prevederile art. 470 C. proc. pen. rezulta faptul ca procurorul solutioneaza dosarul în cel mult
2 zile de la data la care i-a fost înaintat. Analizând dosarul procurorul poate sa dispuna fie trimiterea
în judecata fie scoaterea de sub urmarire penala sau încetarea urmaririi penale ori restituirea cauzei.
În cazul în care se dispune trimiterea în judecata procurorul da rechizitoriu prin care pune în miscare
actiunea penala si dispune trimiterea în judecata cu propunerea de arestare preventiva a inculpatului.
Daca însa procurorul constata existenta unuia din cazurile prevazute de art. 10 alin. (1) lit. a-e dispune
scoaterea de sub urmarire penala iar daca sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) lit. f,h,i,j, dispune
încetarea urmaririi penale.

Când urmarirea penala nu a fost completa sau nu s-au respectat dispozitiile legale garante ale
aflarii adevarului procurorul va restitui cauza organului care a efectuat urmarirea penala spre
completare sau unui alt organ de urmarire în vederea completarii sau refacerii urmaririi penale. În
cazul restituirii cauza nu se va mai judeca potrivit procedurii speciale urmând ca rezolvarea ei sa fie
facuta dupa dispozitiile procedurii obisnuite. În cazul în care se constata ca cercetarea a fost efectuata
de un organ necompetent procurorul va trimite cauza organului competent în concordanta cu art. 268
C. proc. pen.

De asemenea în cazul restituirii procurorul va trebui sa decida asupra mentinerii sau revocarii
masurilor preventive care sunt de competenta sa precum si asupra masurilor de siguranta sau
asiguratorii luate în cursul urmaririi penale sau, daca este cazul, sa ia asemenea masuri.

Daca procurorul decide ca dovezile din dosar sunt concludente si trimite cauza spre judecare se
va trece la faza a doua a procesului penal: faza de judecata.

Judecata cuprinde etape procesuale procedurii comune diferentele în cazul infractiunilor flagrante
constând doar în modul realizarii etapelor procesuale.

Competenta de judecata este cea obisnuita nefiind desemnata o instanta speciala care sa judece
infractiunile flagrante. În art. 471 alin. 2 se prevede ca ministrul justitiei poate desemna una sau mai
multe judecatorii care sa judece aceste cauze dar numai în cazul municipiilor împartite în sectoare.
Alineatul 2 nu prevede o derogare de la regulile generale de competenta, judecatoria desemnata de
ministrul justitiei nu devine o instanta speciala cu delimitarea unei anumite competente ci doar
capata caracterul unei instante specializate în solutionarea acestor cauze pentru o mai rapida
înfaptuire a justitiei. În ceea ce priveste masurile pregatitoare sedintei de judecata art. 472 C. proc.
pen. prevede masuri speciale impuse de specificul infractiunilor flagrante. Astfel, presedintele
instantei va fixa termenul de judecata în 5 zile de la primirea dosarului si totodata va dispune
aducerea cu mandat a martorilor si a partii vatamate. Inculpatul este adus la judecata si de asemenea
în cazurile în care este arestat presedintele instantei trebuie sa ia masuri pentru asigurarea asistentei
juridice. Celelalte parti la proces

1
Tribunalul Suprem, s. pen., dec. pen. 2902/1971, în culegerea de decizii pe anul 1971, p. 455.
nu se citeaza dar se pot prezenta si participa la judecata, presedintele având îndatorirea sa stabileasca
identitatea acestora. Participarea procurorului la judecata este obligatorie conform alin. 3 art. 472 C.
proc. pen. De asemenea în faza masurilor pregatitoare instanta are datoria sa verifice daca în cauza
sunt întrunite conditiile prevazute în art. 466 C. proc. pen. iar atunci când constata ca nu s-au
îndeplinit aceste conditii, are obligatia de a continua judecata cu aplicarea regulilor procedurii
obisnuite. Momentele procesuale prevazute de procedura obisnuita de judecata în prima instanta sunt
aplicabile si în cazurile infractiunilor flagrante cu derogarile prevazute în art. 473 C. proc. pen.
Articolul 473 C. proc. pen. prevede ca judecata se face pe baza declaratiilor inculpatului, martorilor
prezenti, a persoanei vatamate daca este de fata si a lucrarilor din dosar. Nu poate fi amânata judecata
în vederea audierii martorilor absenti. În schimb instanta poate dispune din oficiu sau la cerere
administrarea de probe noi pentru acest lucru putând acorda termene care în total nu pot depasi 10
zile. Instanta trebuie sa dispuna asupra starii de libertate a inculpatului atunci când se desesizeaza
pentru incompetenta, retine cauza pentru a fi judecata conform procedurii obisnuite sau amâna
judecarea cauzei pentru administrarea de probe noi. Potrivit art. 475 C. proc. pen,, instanta este
obligata sa se pronunte asupra cauzei în aceeasi zi în care s-au încheiat dezbaterile sau cel mai târziu
în urmatoarele 2 zile, si trebuie sa redacteze hotarârea în cel mult 24 ore de la pronuntare. Inculpatul
care se afla în stare de detinere este în mod obligatoriu adus la pronuntare. Când instanta pronunta
pedeapsa închisorii iar inculpatul a fost pus anterior în libertate instanta poate dispune arestarea
acestuia. În caz de achitare sau de încetare a procesului penal, ori o pedeapsa cu închisoarea cel mult
egala cu durata retinerii si arestarii preventive sau daca pronunta pedeapsa amenzii, instanta îl pune
de îndata în libertate pe inculpatul arestat preventiv. Punerea în libertate a inculpatului arestat este
obligatorie si în cazurile prevazute de art. 350 alin. 3 C. proc. pen.

Datorita caracterului derogatoriu al procedurii în cazul infractiunilor flagrante precum si datorita

dezideratului de a solutiona rapid aceste cauze actiunea civila va fi examinata de catre instanta numai
daca persoana vatamata este prezenta si se constituie parte civila iar pretentiile acesteia pot fi
solutionate fara amânarea judecatii. Daca solutionarea actiunii civile nu duce la amânarea cauzei
instanta examineaza din oficiu actiune civila în cazul în care persoana vatamata este fie o persoana
lipsita de capacitatea de exerctiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsa, fie este o unitate dintre cele
la care se refera art. 145 C. pen. În toate celelalte cauze solutionarea actiunii civile se va face pe
calea actiunii separate care este scutita de taxe de timbru. În ceea ce priveste caile de atac termenul
de apel cât si cel de recurs este de 3 zile de la pronuntare.

Dosarul cauzei se va înainta instantei competente în 24 ore de la declarea apelului sau recursului
iar judecarea se va face de urgenta.1 În cazul în care infractiunile care se urmaresc si se judeca
potrivit acestei proceduri speciale se

1
Gh.Nistoreanu, M.Apetrei, C.Silvia Paraschiv, Drept procesual penal, Ed. Europa Nova,
Bucuresti, 1996, p. 313

afla în concurs ori în stare de indivizibilitate sau de conexitate cu alte infractiuni carora li se aplica
procedura obisnuita, modul de solutionare al fiecarei cauze în parte este prevazut de art. 478 C. proc.
pen. Astfel în alin. (1) al acestui articol se prevede ca în cazul unui concurs de infractiuni când
procedura speciala se aplica numai unora dintre infractiunile în cauza se procedeaza la disjungerea
lor, urmarirea si judecarea infractiunilor facându-se separat. Când apar situatii de indivizibilitate
sau conexitate, daca procedura prevazuta pentru infractiunile flagrante se aplica doar unora dintre
fapte ori unora dintre infractori si disjungerea nu este posibila, urmarirea si judecarea se fac potrivit
procedurii obisnuite.1 De asemenea în art. 38 alin. 3 C. proc. pen. se prevede ca în cazul de
indivizibilitate prevazut în art. 33 lit. c) C. proc. pen. cauzele vor fi întotdeauna reunite.

4.2. Procedura în cauzele cu infractori minori. Institutia minoritatii cunoaste în dreptul penal o
reglementare proprie, deoarece prin tragerea la raspundere penala a minorilor, având în vedere
capacitatea psihica a acestora, se urmareste, mai mult decât în cazul celorlalte categorii de infractori,
reeducarea lor si prevenirea savârsirii de fapte antisociale.

Potrivit art. 99 C. proc. pen., minorii sub 14 ani nu raspund penal, cei care au vârsta între 14 si
16 ani raspund penal numai daca se dovedeste ca au savârsit fapta cu discernamânt, iar minorii care
au împlinit vârste de 16 ani, raspund penal.

În urma abrogarii Decretului nr. 218/1977 (prin Legea nr. 104/1992), s-a revenit la aplicarea
normelor din Codul penal, conform carora, fata de minorii infractorise poate lua o masura
educativasau se poate aplica o pedeapsa.

Reglementarii penale privind institutia minoritatii îi corespunde si o reglementarepe plan

procesual penal, prin instituirea unei proceduri speciale de de urmarire si judecare a infractorilor
minori. Aceste dispozitii specialese justifica prin faptul ca minorul nu are maturitate psihica,
dezvoltarea intelectuala si experienta necesara pentru folosirea eficienta a drepturilor procesuale
acordate de lege.

Prin instituirea acestei proceduri, s-a urmarit sa se asigure minorilor un plus de garantii
procesuale care sa-si dovedeasca eficienta în îmbinarea laturii respective cu latura educativa a
procesului penal.

Potrivit art. 480, urmarirea si judecarea infractiunilor savârsite de minori, precum si punerea în
axecutare a hotarârilor privitoare la acestia, se efectueaza potrivit procedurii obisnuite, cu
completarile si derogarile prevazute în art. 481-493 si sectiunea IV1 a Capitolului I din Titlul IV al
Partii generale.

Urmarirea penala în cauzele cu infractori minori se desfasoara dupa procedura obisnuita

completata cu doua dispozitii speciale, prevazute în art. 481 si art. 482 la: -chemarea unor persoane
la ascultarea minorilor;

-obligativitatea referatului de evaluare.

Judecata în cauzele cu infractori minori se desfasoara conform procedurii obisnuite, care se

completeaza cu dispozitiile speciale.

Derogarile in cazul judecarii minorilor de instanta se refera la: compunerea instantei, persoanele
chemate la ascultarea minorului, desfasurarea judecatii si apararea exercitata în cazul inculpatului
minor, cuprinse în art. 483-486.
 Daca se stabileste ca minorul poate sa raspunda penal, fata de el se poate lua o masura educativa
sau i se poate aplica o pedeapsa.

Masurile educative care pot fi luate fata de minori sunt: mustrarea, libertatea supravegheata,
internarea într-un centru de reeducare si internarea într-un institut medical-educativ.

Când instanta apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru îndreptarea
minorului, îi va aplica o pedeapsa.

4.3. Procedura privind tragerea la raspundere penala a persoanei juridice. Modificarile aduse
Codului penal prin Legea nr. 278/2006 referitoare la raspunderea penala a persoanei juridice au
impus modificari în aceasta materie si în Codul de procedura penala. Datorita nuantarii necesare în
ceea ce priveste tragerea la raspundere penala a persoanei juridice s-a considerat necesara
introducerea în Titlul IV al Codului de procedura penala a unei proceduri speciale ce vizeaza
persoana juridica în întelesul dat acestui termen de catre codul penal în vigoare. Ca si în cazul
urmaririi si judecarii unor infractiuni flagrante dispozitiile codului de procedura penala se aplica în
cazul infractiunilor savârsite de persoanele juridice cu anumite completari si derogari. În capitolul I
din Titlul IV al Codului de procedura penala sunt prevazute completarile si derogarile aplicabile
persoanelor juridice.

Actiunea penala în ceea ce priveste persoanele juridice are ca obiect tragerea la raspundere penala
a persoanei juridice ce a savârsit o infractiune. Persoana juridica este reprezentata în mod obisnuit de
catre reprezentantul sau legal în ceea ce priveste îndeplinirea actelor procesuale si procedurale.
Reprezentantul legal nu va putea îndeplini actele procedurale si procesuale în numele persoanei
juridice daca împotriva sa s-a început urmarirea penala pentru aceeasi fapta sau pentru fapte conexe.
În acest caz persoana juridica fie isi numeste un mandatar fie acest mandatar este desemnat de organul
de urmarire penala sau de instanta competenta. Acest mandatar este desemnat din rândul practicienilor
în insolventa autorizati potrivit legii. Acestor practicieni2 li se aplica prevederile art. 190 alin. (1), (2)
si (4)-(6) privitoare la cheltuielile judiciari si sumele cuvenite martorului, expertului si interpretului.
Consideram ca trimiterea la art. 190 C. proc. pen. dovedeste faptul ca practicianul în insolventa este
asimilat în ceea ce priveste sumele ce-i revin categoriei de participanti la procesul penal din care fac
parte expertul si interpretul.

O alta problema ridicata de introducerea raspunderii penale a persoanei juridice este aceea a
competentei teritoriale.

Din dispozitiile art. 4793 C. proc. pen. se poate pune concluzia ca, competenta
1
Gh.Nistoreanu, M.Apetrei, Drept procesual penal, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1996, p. 313
2
N.Jidovu, Drept procesual penal, Edtia 2, Ed. C.H.Beck, Bucuresti, 2007, p. 588.

teritoriala este alternativa, ea fiind determinata fie de locul unde a fost savârsita infractiunea, fie de
locul unde se afla sediul persoanei juridice sau locul unde locuieste persoana vatamata sau locul
unde aceasta îsi are sediul.1 Citarea persoanei juridice se face la sediul acesteia în cazul în care este
cunoscut iar daca sediul este fictiv sau persoana juridica nu mai functioneaza la sediul declarat citatia
se afiseaza la sediul consiliului local în a carui raza teritoriala s-a savârsit infractiunea. Aceasta
dispozitie nu e aplicabila atunci când noul sediu este cunoscut. Citarea se face la locuinta
mandatarului sau la sediul practicianului în insolventa atunci când persoana juridica este reprezentata
de unul dintre acestia.

Daca în cursul urmaririi penale sau în cursul judecarii exista motive temeinice care duc la
presupunearea ca persoana juridica a savârsit o fapta prevazuta de lega penala judecatorul la
propunerea procurorului sau instanta de judecata poate dispune o serie de masuri preventive. Aceste
masuri vor fi luate doar cand sunt necesare pentru asigurarea bunei desfasurari a procesului penal. Art.
4795 enumera în alin. (1) lit. a-e masurile preventive ce pot fi luate în cursul urmaririi penale sau a
judecatii. Daca au foat luate aceste masuri preventive instanta poate obliga persoana juridica la
depunerea unei cautiuni care nu poate fi mai mica de 5000 de lei. Cautiunea se va restitui la data
ramânerii definitive a hotarârii de condamnare, pronuntata în cauza atunci când persoana juridica a
respectat masurile preventive sau în cazul în care s-a dispus achitarea persoanei juridice, încetarea
procesului penal, sau o solutie de netrimitere în judecata. Daca nu se respecta masurile preventive
cautiunea nu se restituie facându-se venit la bugetul statului la data ramânerii definitive a hotararii de
condamnare. Masurile preventive pot fi dipuse de catre judecator prin incheiere motivata data în
camera de consiliul cu citarea persoanei juridice si cu participarea obligatorie a procurorului. Masurile
preventive se dispun pe o perioada de cel mult 60 de zile cu posibilitatea prelungirii daca se mentin
temeiurile care le-au determinat. Încheierea prin care s-au luat masurile preventive poate fi atacata cu
recurs în 3 zile de la pronuntare sau de la comunicare în functie de prezenta sau absenta celor interesati
la momentul pronuntarii.

Masurile preventive se vor revoca din oficiu sau la cerere când nu mai exista temeiuri care sa
justifice mentinerea acestora. Dispozitiile alin. (4)-(6) se aplica în mod corespunzator.

Împotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia pot fi luate masurile
prevazute în art. 183 referitoare la aducerea silita.

De asemenea fata de persoana juridica se pot lua masuri asiguratorii. Masurile asiguratorii sunt
luate în vederea asigurarii confiscarii speciale, repararii pagubei produse prin infractiune sau garantarii
executarii pedepsei amenzii. Organul judiciar are obligatia de a comunica organului care a autorizat
infiintarea persoanei juridice si organului care a înregistrat persoana juridica atât inceperea urmaririi
penale, a punerii în miscare a actiunii penale si a trimiterii în judecata a persoanei juridice cât si o
copie de pe dispozitivul hotarârii de condamnare la pedeapsa amenzii.

Comunicarea este necesara în vederea efectuarii mentiunilor corespunzatoare.

1
N.Jidovu, Drept procesual penal, Editia 2, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2007, p. 589.

Organele care au autorizat infiintarea si care au înregistrat persoana juridica au de asemena

obligatia de a comunica organului judiciar în copie certificata si în termen de 24 de ore de la data
înregistrarii orice mentiune cu privire la persoana juridica. Abaterea de la aceasta dispozitie se
sanctioneaza cu amenda judiciara de la 500 de lei la 5.000 de lei. Persoana juridica are obligatia de
a comunica intentia de fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare, lichidare sau reducere a capitalului
social în termen de 24 ore organului judiciar.
 Amenda judiciara aplicabila organelor care au autorizat si înregistrat persoana jurididca este
aplicabila si persoanei juridice care nu si-a respectat obligatia de informare. Daca instanta decide ca
persoana juridica se face vinovata de savârsirea unei infractiuni aceasta nu poate initia fuziunea,
divizarea, dizolvarea sau lichidarea în intervalul de timp dintre ramânerea definitiva a hotarârii de
condamnare si executarea pedepselor. În cap. IV1 din titlu III al Codului penal sunt prevazute
pedepsele aplicabile persoanei juridice. Astfel singura pedeapsa principala aplicabila persoanei
juridice este amenda. Aceasta are un minim special de 5.000 lei si un maxim special de 600.000 lei
atunci când legea prevede pentru infractiunea savârsita de persoana fizica pedeapsa inchisorii de cel
mult 10 ani sau amenda si un minim special de 10.000 lei si maxim 900.000 lei atunci când legea
prevede pentru infractiunea savârsita de persoana fizica pedeapsa detentiunii pe viata sau închisoare
mai mare de 10 ani. Art. 4799 C. proc.pen. prevede normele aplicabile punerii în executare a acestei
pedepse. Astfel persoana juridica este obligata ca în termen de 3 luni de la ramânerea definitiva a
hotarârii de condamnare sa depuna recipisa de plata integrala a amenzii la instanta de executare.
Atunci când persoana juridica nu poate achita integral amenda în termenul prevazut de lege aceasta
poate cere instantei de executare plata amenzii în rate lunare pe o durata de cel mult 2 ani. Persoana
juridica va fi supusa executarii silite a creantelor fiscale în cazul în care nu-si îndeplineste obligatia
de plata a amenzii sau a unei rate lunare în cazul platii esalonate a amenzii. Persoanei juridice i se
pot aplica si o serie de pedepse complementare prevazute în acelasi capitol din codul de procedura
penala.

Aceste pedepse complementare privesc dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activitatii sau
a uneia dintre activitatile persoanei juridice, închiderea unor puncte de lucru, interzicerea participarii
la procedurile de achizitii publice , precum si afisarea si difuzarea hotarârii de condamnare. Ducerea
la îndeplinire a pedepselor complementare precum si supravegherea executarii lor sunt prevazute in
art. 47910-47915 C. proc. pen. Articolul 47910 specifica modalitatile de punere în executare a pedepsei
complementare de dizolvare a persoanei juridice. Conform acestui articol o copie de pe dispozitivul
hotarârii de condamnare se comunica instantei civile competente care va deschide procedura de
lichidare si va desemna lichidatorul iar o alta copie se va comunica organului care a autorizat
infiintarea persoanei juridice si organului care a inregistrat persoana juridica pentru a lua masurile
necesare. Remunerarea lichidatorului se face de regula din averea persoanei juridice iar în caz de
imposibilitate din fondul de lichidare constituit potrivit legii. În ceea ce priveste punere în executare
a pedepsei complementare a suspendarii activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice,
Codul de procedura penala prevede ca o copie de pe dispozitivul hotarârii de condamnare se va
comunica la data ramânerii definitive a hotarârii organului care a autorizat persoana juridica si
organului care a înregistrat-o pentru a lua masurile necesare.

În cazul în care instanta dispune pedeapsa complementara a închiderii unor puncte de lucru se va
aplica procedura prezentata în cazul suspendarii activitatii persoanei juridice. Art. 47912 prevede ca în
cazul în care instanta decide aplicarea pedepsei complementare a interzicerii de a participa la
procedurile de achizitii publice o copie de pe dispozitivul hotarârii de condamnare se va comunica la
data ramânerii definitive a hotarârii de condamnare organului care a autorizat infiintarea si organului
care a înregistrat persoana juridica pentru a lua masurile necesare si de asemenea o copie de pe
dispozitivul hotarârii se va comunica oficiului registrului comertului pentru efectuarea formalitatilor
de publicitate în registrul comertului, ministerului justitiei pentru efectuarea formalitatilor de
publicitate în registrul national al persoanei juridice fara scop patrimonial si altor autoritati care tin
evidenta persoanei juridice pentru efectuarea formalitatilor de publicitate. Instanta poate de asemenea
sa dispuna afisarea sau difuzarea hotarârii de condamnare caz în care un extras al acestei hotarâri se
va comunica în vederea afisarii în forma, locul si pentru perioada stabilita de instanta, persoanei
juridice.

Un extras al hotarârii de condamnare poate fi comunicat persoanei juridice si în scopul difuzarii

lui în forma stabilita de instanta si prin mijloace de comunicare audio-vizuale desemnate de aceasta.
Persoana condamnata trebuie a înainteze instantei de executare fie dovada începerii executarii afisarii
fie dovada executarii publicitatii hotarârii de condamnare în termen de 30 de zile de la comunicare
dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executarii ori dupa caz de la executare. si în cazul acestei
pedepse complementare o copie sau un extras al hotarârii de condamnare va fi comunicat organului
care a autorizat si înregistrat persoana juridica pentru a se lua masurile necesare. În caz de neexecutare
cu rea credinta a pedepselor complementare instanta de executare dispune fie dizolvarea persoanei
juridice fie dupa caz suspendarea activitatii sau a uneia dintre activitatile persoanei juridice pâna la
punerea în executare a pedepsei complementare a afisarii sau difuzarii hotarârii de condamnare dar nu
mai mult de 3 luni.

Daca aceasta ultima masura nu este suficienta pentru ca persoana juridica sa puna în executare
pedeapsa complementara se va dispune dizolvarea persoanei juridice. Sesizarea instantei în caz de
neexecutare cu rea credinta a pedepselor complementare se face din oficiu de catre judecatorul delegat
al instantei de executare ori de catre organele carora li s-a comunicat hotarârea definitiva de
condamnare.

Persoana juridica va fi citata la judecata iar participarea procurorului va fi obligatorie. Instanta se

va pronunta prin sentinta dupa ce va asculta concluziile procurorului si persoana juridica condamnata.

4.4. Darea în urmarire. Procedura darii în urmarire este un alt caz în care legiutorul a considerat
necesar sa se deroge de la procedura obisnuita de judecata. Capitolul 21 din Titlul IV al C. proc. pen.
în care se trateaza problema darii în urmarire a fost introdus prin art. 1 punctul 29 din ordonanta de
urgenta a guvernului nr. 60/2006. Darea în urmarire este necesara pentru identificarea, cautarea,
localizarea si prinderea unei persoane în scopul aducerii acestuia în fata organelor judiciare sau punerii
în executare a hotarârii judecatoresti. Articolul 4931 C. proc. pen. alin. 2 prevede ca darea în urmarire
este posibila în cazul în care nu s-a putut executa un mandat de arestare preventiva, un mandat de
executare a unei pedepse privative de libertate, masura educativa a internarii într-un centru de
reeducare, masura internarii medicale, sau masura expulzarii deoarece nu a putut fi gasita persoana
fata de care s-au luat aceste masuri. De asemenea darea în urmarire este posibila în cazul în care
persoana a evadat din starea legala de retinere sau detinere a fugit dintr-un centru de reeducare sau a
fugit din unitatea unde executa masura internarii medicale. Un alt caz în care se poate dispune darea
în urmarire este acela al depistarii unei persoane urmarite international despre care exista date ca se
afla pe teritoriul României. Darea în urmarire poate fi solicitata de organul de politie care a constatat
imposibilitatea executarii mandatului de arestare preventiva, a mandatului executarii unei pedepse
privative de libertate, a masurii educative a internarii într-un centru de reeducare, a masurii internarii
medicale ori masurii expulzarii. În cazul în care persoana a evadat darea în urmarire se solicita de catre
administratia locului de detentie, centrul de reeducare sau unitatea medicala, în care se executa masura.
Daca situatia premisa este aceea a unei persoane urmarite international darea în urmarire se solicita de
catre procurorul competent potrivit legii. Inspectoratul general al politiei române este organul
competent sa dispuna prin ordin darea în urmarire. Ordinul trebuie comunicat în cel mai scurt timp
organelor competente sa elibereze pasaportul pentru ca acestea sa poata refuza eliberarea pasaportului
sau sa ridice provizoriu pasaportul pe durata masurii, organelor de frontiera pentru darea în consemn,
precum si celui în fata caruia urmeaza a fi adusa persoana data în urmarire si parchetului competent
care supravegheaza activitatea de urmarire. În aceste ultime doua cazuri ordinul de dare în urmarire se
comunica în copie. Odata emis ordinul de dare în urmarire, acesta impune anumite obligatii organelor
statului: structurile competente ale Ministerului Administratiei si Internelor sunt obligate sa puna în
executare imediata ordinul si sa desfasoare la nivel national activitatile pe care acesta le impune.
Institutiile publice au obligatia sa sprijine în limitele legii activitatea de urmarire ale organelor de
politie. În cazul urmaririi unei persoane arestate preventiv activitatea organelor de politie este
supravegheata de procurori anume desemnati din cadrul Parchetul de pe lânga Curtea de Apel în a
carui circumscriptie se afla sediul instantei competente ce a solutionat în fond propunerea de arestare
preventiva. În situatia în care mandatul de arestare preventiva este emis într-o cauza de competenta
Parchetului de pe lânga ICCJ supravegherea urmaririi este efectuata de procurorii anume desemnati
din cadrul structurii care efectueaza sau a efectuat urmarirea penala. În celelalte cazuri în care persoana
urmarita nu e arestata preventiv urmarirea este supravegheata de procurori anume desemnati din cadrul
Parchetului de pe lânga Curtea de Apel în a carui circumscriptie se afla sediul instantei de executare
ori al altei instante competente potrivit legii speciale. Darea în urmarire nu permite efectuarea oricarui
tip de activitate care sa duca la prinderea persoanei urmarite. Activitatile permise în cadrul acestei
proceduri sunt prevazute în art. 4933 C. proc. pen. Conform acestui articol pentru identificarea,
cautarea, localizarea precum si prinderea persoanelor date în urmarire urmatoarele activitati pot fi
efectuate respectand conditiile prevazute de lege: a) interceptarea si înregistrarea convorbirilor sau
comunicarilor efectuate prin telefon, sau prin orice mijloc electronic de comunicare precum si alte
înregistrari b) retinerea si predarea corespondentei si a obiectelor c) perchezitia d) ridicarea de obiecte
si înscrisuri e) punerea sub supraveghere a conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora. Aceste
activitati sunt permise în cadrul procedurii urmaririi dar sub conditia existentei unei autorizari
prealabile. În cazul în care darea în urmarire a fost dispusa deoarece nu s-a putut executa mandat de
arestare preventiva, mandatul de executare a unei pedepse privative de libertate, o masura educativa a
internarii într-un centru de reeducare, masura internarii medicale, masura expulzarii precum si în cazul
în care persoana a evadat, activitatile prevazute de litera a-c pot fi desfasurate doar cu autorizarea
instantei de executare. În cazul în care darea în urmarire are ca obiect depistarea unei persoane urmarite
international aceleasi masuri pot fi dispuse cu autorizarea unui judecator al instantei competente
potrivit legii speciale. Ridicarea de obiecte si înscrisuri precum si punerea sub supraveghere a
conturilor bancare precum si a conturilor asimilate acestora pot fi efectuate cu autorizarea procurorului
care supravegheaza activitatea organelor de politie însarcinate cu efectuarea urmaririi. Procurorul daca
considera necesar poate dispune sa i se transmita înscrisuri, documente bancare, financiare sau
contabile. Daca în cazul retinerii si predarii corespondentei si obiectelor, a perchezitiei si a ridicarii de
obiecte si înscrisuri sunt aplicabile prevederile legale fara nici un fel de derogare în ceea ce priveste
celelalte doua activitati Codul de procedura penala prevede modalitatea de efectuare a acestora în art.
4934-6 C. proc. pen. Astfel interceptarea si înregistrarea convorbirilor sau comunicarilor se va face
doar daca aceasta este singura modalitate prin care se poate duce la îndeplinire activitatea de
indentificare, cautare, localizare si prindere a persoanei date în urmarire sau daca prin utilizarea altor
mijloace aceste activitati ar fi mult întârziate. Aceasta masura nu poate fi luata decât pe durata necesara
interceptarii si înregistrarii dar nu mai mult de 30 de zile si poate fi reînoita pentru motive temeinice,
fiecare reînoire neputând depasi 30 de zile iar durata totala a acestora neputând depasi 120 de zile.
Autorizarea se da în camera de consiliu de catre presedintele instantei iar în lipsa acestuia de catre
judecatorul desemnat de acesta. Actul prin care se da autorizarea este o încheiere motivata care va
cuprinde obligatoriu motivele pentru care a fost încuvintata masura, persoana, mijlocul de comunicare
sau locul supus supravegherii precum si perioada pentru care s-a dispus interceptarea. Procurorul poate
personal sa procedeze la efectuarea interceptarilor sau poate dispune ca acestea sa fie efectuate de
organul de urmarire penala. Persoanele care se ocupa de suportul tehnic al înregistrarilor sunt obligate
sa pastreze confidentialitatea acestor înregistrari în caz contrar încalcând normele penale. În cazul în
care obtinerea autorizarii ar aduce grave prejudicii activitatii de urmarire, printr-o ordonanta motivata
înscrisa în registrul special prevazut în art. 228 alin. 11 C. proc. pen. poate dispune cu titlu provizoriu
interceptarea si înregistrarea convorbirilor pe o durata de cel mult 48 de ore. În 48 de ore de la expirarea
termenului provizoriu procurorul este obligat sa prezinte judecatorului, în vederea confirmarii
ordonantei, suportul pe care au fost fixate interceptarile precum si un proces verbal rezumativ.
Judecatorul, analizându-le, se va pronunta prin încheiere motivata data în camera de consiliu în cel
mult 24 de ore. Daca ordonanta e confirmata si se cere o prelungire a masurii interceptarii judecatorul
va dispune autorizarea pe mai departe. Daca ordonanta nu este confirmata se va dispune încetarea de
îndata a înregistrarilor iar cele deja efectuate vor fi sterse sau distruse de catre procuror, acest lucru
fiind consemnat într-un proces verbal ce va fi transmis în copie judecatorului. În cazul în care
interceptarile au fost efectuate cu autorizarea judecatorului procurorul este obligat sa dispuna încetarea
imediata atunci când nu mai exista motive temeinice si sa comunice acest lucru instantei. Convorbirile
si comunicarile care nu corespund scopului pentru care au fost interceptate si înregistrate se arhiveaza
la sediul parchetului în locuri speciale în plic sigilat cu asigurarea confidentialitatii. Acestea pot fi
consultate la cerere de catre procurori, judecatori sau completul investit cu solutionarea cauzei. Dupa
ce persoana urmarita este prinsa acestea vor fi sterse sau distruse de catre procurori si se va întocmi
un proces verbal care sa certifice acest lucru. În cazul în care convorbirile sau comunicarile contribuie
la identificarea, localizarea sau prinderea persoanei date în urmarire acestea vor fi certificate de catre
procurorul care supravegheaza activitatea organelor de politie implicate în urmarirea persoanei. Dupa
ce persoana data în urmarire e prinsa procesele verbale de redare a convorbirilor sau comunicarilor
precum si suportul pe care acestea sunt fixate se transmit judecatorului care a emis autorizarea si se
arhiveaza la sediul instantei, dupa care suportul poate fi consultat numai cu încuviintarea presedintelui
instantei. Daca în convorbirile sau comunicarile interceptate si înregistrate sunt date certe si utile
privitoare la pregatirea sau savârsirea altor infractiuni ele sunt certificate si transmise împreuna cu
suportul pe care sunt fixate parchetului competent. Acestea pot fi folosite drept probe. Înregistrarilor
în mediul ambiental, localizarii sau urmaririi prin GPS ori prin alte mijloace electronice de
supraveghere li se aplica aceeasi procedura ca si interceptarilor si înregistrarilor convorbirilor sau
convorbirilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare. Art. 493 6
C.proc.pen. prevede ca în cazul în care este necesar identificarii, localizarii persoanei urmarite
procurorul poate dispune punerea sub supraveghere a conturilor bancare si conturilor asimilate, durata
acestei masuri nu poate depasi 30 de zile dar poate fi reînoita pentru motive temeinice cu câte 30 de
zile pâna la un maxim de 120 de zile în aceeasi cauza. Este important de precizat ca aceste prevederi
sunt aplicabile în cazul în care masura este dispusa cu privire la aceeasi persoana în momentul în care
nu mai exista motive pentru mentinerea masurii, procurorul este obligat sa dispuna încetarea imediata
a masurii de supraveghere. Urmarirea unei persoane se poate finaliza fie prin prinderea persoanei
urmarite fie prin disparitia temeiurilor care au justificat-o. Revocarea urmaririi va fi dispusa prin ordin
de IGP si se va transmite în copie parchetului competent care supravegheaza activitatea de urmarire a
persoanei date în urmarire si organelor competente sa elibereze pasaportul precum si organelor de
frontiera. Se poate observa ca între procedura ce cârmuieste începerea urmaririi si procedura revocarii
acesteia este o simetrie necesara ce poate fi dusa la îndeplinire doar printr-o colaborare eficienta între
organele statului. În momentul în care se dispune revocarea, procurorul este obligat sa dispuna
încetarea activitatilor de supraveghere daca acestea sunt înca în desfasurare.

4.5. Procedura reabilitarii judecatoresti. Codul Penal în Titlul VII al partii generale consemneaza
reabilitarea printre cauzele care înlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii alaturi de
amnistie, gratiere, prescriptie, lipsa plângerii prealabile si împacarea partilor. Alineatul 1 din art. 133
C. proc. pen. prevede ca realilitarea face sa înceteze decaderile si interdictiile precum si incapacitatile
care rezulta din condamnare. Tot art. 133 prevede ca reabilitarea nu are ca urmare obligatia de
reintegrare în funtie, rechemarea în cadrele permanente ale fortelor armate sau redarea gradului militar
pierdut si nu are efecte asupra masurilor de siguranta exceptând interzicerea de a se afla în anumite
localitati. Reabilitarea are doua forme. Reabilitarea de drept prevazuta în art. 134 C. pen. si reabilitarea
judecatoreasca prevazuta în art. 135 C. pen. Reabilitarea de drept a persoanei fizice intervine în cazul
condamnarii la amenda sau pedeaspa închisorii care nu depaseste un an, daca în decurs de trei ani
condamnatul nu a savârsit nici o alta infractiune. Reabilitarea persoanei juridice are loc daca aceasta
nu a mai savârsit nici o infractiune în decurs de 3 ani de la executarea pedepsei amenzii sau a unei
pedepse complementare. Reabilitarea judecatoreasca nu poate fi acordata decât la cerere de catre
instanta de judecata. Condamnatul poate fi reabilitat în cazul condamnarii la pedeapsa închisorii între
1 si 5 ani dupa trecerea unui termen de 4 ani la care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate.
Daca condamnatul a executat o pedeapsa între 5 si 10 ani poate fi reabilitat dupa trecerea unui termen
de 5 ani la care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate. În ceea ce priveste condamnarea
la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani precum si a pedepsei detentiunii pe viata comutate sau
înlocuite cu pedeaspa închisorii comdamnatul poate cere realibilitarea dupa trecerea unui termen de 7
ani la care se adauga jumatate din durata pedepsei pronuntate iar în cazul pedepsei detentiunii pe viata
jumatate din durata pedepsei cu închisoarea. Normele de procedura în cazul reabilitarii judecatoresti
sunt prevazute în art. 494-503 C. proc. pen. Conform prevederilor procedurale competenta în aceasta
cauza revine fie instantei care a judecat în prima instanta cauza fie instantei corespunzatoare în a carei
raza teritoriala domiciliaza condamnatul. Persoanele care pot introduce cererea de reabilitare sunt
condamnatul pe timpul vietii si sotul sau rudele apropiate dupa moartea acestuia. Sotul sau rudele pot
de asemenea sa continue în instanta procedura de reabilitare pornita de condamnat înainte sa decedeze.
Cererea trebuie sa contina în mod obligatoriu adresa condamntului precum si adresa persoanei care
face cererea când aceasta nu e persoana condamnata, condamnarea pentru care se cere reabilitarea,
fapta pentru care a fost pronuntata condamnarea, localitatile unde condamnatul a locuit precum si
locurile de munca detinute de acesta între momentul executarii pedepsei si momentul executarii
cererii, iar în cazul în care executarea pedepsei a fost prescrisa, între momentul ramânerii definitive a
hotarârii si momentul introducerii cererii, temeiurile cererii, indicatii pentru identificarea dosarului
precum si orice alte date necesare solutionarii cererii. Condamnatul este obligat sa anexeze la cerere
actele doveditoare pentru îndeplinirea conditiilor reabilitarii. În ceea ce priveste masurile
premergatoare presedintele instantei trebuie sa fixeze un termen, sa dispuna citarea petitionarului si a
persoanelor a caror ascultare o considera necesara, sa ia masuri pentru aducerea dosarului în care se
gaseste hotarârea de condamnare si sa ceara o copie de pe fisa cu antecedentele penale ale
condamnatului. Dupa acest moment cererea poate fi respinsa pentru lipsa conditiilor de forma sau
poate fi solutionata. În cazul în care este respinsa aceasta solutie poate fi datorata fie introducerii
cererii înainte de termenul legal, fie lipsei adresei condamnatului coroborata cu lipsa acestuia la
termenul de înfatisare, fie lipsei uneia dintre celelalte elemente ale cererii coroborat cu necompletarea
acestora în termenul legal. În cazul în care a fost respinsa ca precoce ea poate fi repetata dupa
împlinirea termenului. În cazul respingerii pe alte motive cererea de reabilitare poate fi repetata
oricând.

Daca cererea îndeplineste conditiile de forma se trece la solutionarea ei. La termenul fixat instanta
asculta persoanele citate, concluziile procurorului si verifica daca sunt îndeplinite conditiile de fond
ale cererii de reabilitare. Conditiile necesare pentru admiterea reabilitarii sunt prevazute de codul penal
în art. 137 din partea generala. Potrivit acestui articol pentru a se admite reabilitarea condamnatul nu
trebuie sa fi suferit vreo noua condamnare în perioada prevazuta de lege în art. 135 C. pen., trebuie
sa-si asigure existenta prin munca sau alte mijloace oneste, sa aiba o conduita buna si sa fi achitat în
întregime cheltuielile de judecata si despagubirile civile la care a fost obligat.

Daca din datele existente la dosar instanta nu poate considera în mod indubitabil ca au fost
îndeplinite conditiile de reabilitare poate cere completarea materialului de la dosar sau poate sa ceara
relatii referitoare la conduita condamnatului organelor competente. Daca deasemenea cel condamnat
dovedeste ca din motive obiective nu a putut achita despagubirile civile si cheltuielile de judecata
instanta poate acorda reabilitarea sau poate acorda un termen de maxim 6 luni pentru achitarea
acestora în totalitate sau în parte. În cazul în care este vorba de o obligatie solidara instanta trebuie sa
fixeze suma ce trebuie achitata de condamnat sau de mostenitorii acestuia pentru a se putea acorda
reabilitarea. Indiferent de ceea ce decide instanta cu privire la cererea de reabilitare nu vor fi afectate
prin aceasta drepturile acordate partii civile prin hotarârea de condamnare.

În mod simetric daca se poate cere reabilitarea este permis sa se ceara si anularea reabilitarii.
Anularea poate fi ceruta de catre procuror la instanta care hotaraste si cu privire la cererea de reabilitare
înaintata de condamnat. Cererea de anulare va urma aceeasi procedura ca si cererea de reabilitare
procedura ce a fost prezentata succint mai sus.

Hotarârea instantei prin care s-a decis referitor la acordarea reabilitarii este supusa cailor de atac.
Hotarârea prin care instanta rezolva cererea de reabilitare va fi supusa apelului iar hotarârea instantei
de apel va fi supusa recursului.

Dupa ramânerea definitiva a hotarârii de reabilitare instanta va dispune sa se mentioneze acest

lucru pe hotarârea prin care s-a pronuntat condamnarea pentru care s-a dispus reabilitarea.

4.6. Repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul condamnarii pe nedrept sau al
privarii ori restrângerii de libertate în mod nelegal. O alta procedura speciala prevazuta de C. proc.
pen. se regaseste în capitolul 4 al Titlului IV sub denumirea de "repararea pagubei materiale sau a
daunei morale în cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii de libertate în mod nelegal". Aceasta
procedura a fost modificata prin art. I pct. 219 din Legea nr. 281/2003. Repararea pagubei este
prevazuta în 3 cazuri statuate în art. 504 C. proc. pen. Astfel, are dreptul la repararea pagubei persoana
care a fost condamnata definitiv iar în urma rejudecarii s-a pronuntat o hotarâre definitiva de achitare.

Este important de retinut ca aceasta reparatie nu se poate acorda daca cele doua hotarâri nu sunt
definitive. Mai poate beneficia de repararea pagubei si persoana care a fost privata de libertate dupa
ce în cauza a intervenit prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei. Un ultim caz în care se poate
acorda repararea pagubei este acela al persoanei care în timpul procesului penal a fost lipsita de
libertate sau i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
 De precizat ca restrângerea libertatii sau privarea de libertate în mod legal pe parcursul procesului
penal prin metodele prevazute de legea penala si procesual penala nu da dreptul la repararea pagubei
deoarece în aceste cazuri paguba nu exista. Pentru existenta pagubei este necesar sa existe un element
de nelegalitate care sa creeze un prejudiciu persoanei careia i s-au încalcat drepturile. Privarea sau
restrângerea de libertate în mod nelegal trebuia sa fie stabilita. Modurile prin care se poate stabili
sunt : ordonanta procurorului de revocare a masurii nelegale, ordonanta procurorului de scoatere de
sub urmarire penala sau de încetare a urmaririi penale datorita faptului ca exista autoritate de lucru
judecat, hotarârea instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate sau hotarârea
definitiva de achitare ori hotarârea definitiva de încetare a procesului penal deoarece în cauza este
incident art. 10 alin. 1 lit. j C. proc. pen. (autoritate de lucru judecat).

Actiunea pentru repararea pagubei are ca titular persoana care a suferit preju-

diciul material sau moral iar dupa moartea acestuia titulari pot fi persoanele care se aflau în întretinerea
sa. Aceste persoane pot continua actiunea pe care cel îndreptatit a pornit-o înainte de deces. Termenul
în care poate fi începuta actiune pentru repararea pagubei este de 18 luni de la ramânerea definitiva a
hotarârii instantei sau ordonantei procurorului. Daca actiunea este introdusa mai târziu de acest termen
va fi respinsa ca tardiva. Este inadmisibila si cererea care a fost introdusa înainte ca hotarârea sau
ordonanta sa ramâna definitiva deoarece ramânerea definitiva a hotarârii sau ordonantei este o conditie
pentru nasterea dreptului la actiune.

Actiunea este scutita de taxa judiciara de timbru. Este important sa se precizeze ca cel îndreptatit
nu se va adresa instantei penale ci va chema statul în judecata civila. Competenta de judecata este a
tribunalului în a carui raza domiciliaza reclamantul. Statul va fi citat prin Ministerul finantelor publice.

În cazul în care persoanei care a initiat actiunea i se acorda repararea pagubei fie de o instanta
interna fie de o instanta internationala statul român este obligat sa initieze o actiune în regres
împotriva celui care a provocat situatia generatoare de daune. Este necesar ca referitor la actiunea în
regres sa fie facute 2 precizari. În primul rând actiunea are caracter obligatoriu initierea ei nefiind
lasata la latitudinea statului. Obligativitatea actiunii izvoraste din necesitatea sanctionarii persoanei
vinovate având atât un rol sanctionator cât si unul preventiv.

Realitatea raspunderii obligatorii pentru faptele cauzatoare de daune poate limita existenta
acestor situatii în rândul organelor statului care le pot cauza. O a doua precizare este forma în care
a fost cauzata situatia generatoare de daune. Pentru a exista premisa actiunii în regres cel ce se face
vinovat de crearea ei trebuie sa fi actionat fie cu rea credinta fie din grava neglijenta. În cazul ipotetic
în care s-a actionat în alta forma decât cele prevazute de art. 507 C. proc. pen. statul nu va avea o
actiune în regres împotriva celui care a generat situatia ce a dus la condamnarea statului.

4.7. Procedura în caz de disparitie a înscrisurilor judiciare. Pe parcursul procesului penal este
posibil sa existe situatia în care un înscris judiciar sa se piarda, sa fie distrus, sa fie degradat sau sa fie
sustras. Pentru aceasta premisa si luând în considerare necesitatea refacerii acestui act Codul de
procedura penala a instituit o procedura speciala asimilata care sa duca la rezolvarea problemelor
aparute în ipoteza disparitiei înscrisului judiciar.
 Pentru initierea acestei proceduri este necesara realizarea cumulativa a unor conditii în ceea ce
priveste înscrisul disparut. Astfel înscrisul judiciar disparut trebuie sa fie reclamat de un interes
justificat si refacerea lui sa nu fie posibila prin procedura obisnuita. Daca aceste conditii au fost
îndeplinite cumulativ se poate trece la realizarea procedurii speciale. Primul pas în aceasta procedura
este constatarea disparitiei înscrisului. Constatarea poate fi facuta fie de organul de urmarire penala
fie de presedintele instantei la care se gaseste înscrisul. Disparitia înscrisului se va consemna alaturi
de masurile întreprinse pentru gasirea lui într-un proces verbal. Acest proces verbal are atât un rol
constatator cât si rolul de declansare a procedurii speciale. Numai pe baza acestui proces verbal se
poate trece la aplicarea dispozitiilor din C. proc. pen. referitoare la înlocuirea sau reconstituirea
înscrisului.

Trecerea la urmatoarea etapa, aceea de înlocuire sau reconstituire a înscrisului este marcata fie
prin ordonanta procurorului fie prin încheierea data de instanta. Încheierea prin care instanta decide
modalitatea de refacere a înscrisului disparut se va da fara citarea partilor si nu este supusa niciunei
cai de atac. Instanta are posibilitatea daca considera necesar sa citeze partile pentru a fi prezente la
pronuntarea încheierii.

Competenta în cazul disparitiei înscrisurilor judiciare difera dupa cum cauza este în curs de
solutionare sau este definitiv solutionata. În cazul în care cauza este în curs de solutionare competenta
în ceea ce priveste aplicarea procedurii speciale revine fie organului de urmarire penala la care se afla
cauza spre rezolvare fie instantei de judecata la care se afla cauza spre solutionare. Daca a fost definitiv
solutionata competenta revine instantei la care dosarul se gaseste în conservare. În cazul în care
constatarea se face de catre un organ necompetent acesta este obligat sa trimita toate materialele
necesare înlocuirii sau reconstituirii catre organul competent potrivit art. 510 C. proc. pen.

În momentul în care toate etapele mentionate mai sus au fost duse la îndeplinire se poate trece la
refacerea înscrisului disparut. Modalitatea refacerii depinde de existenta unor copii oficiale de pe acel
înscris. În cazul în care aceste copii exista se poate proceda la înlocuirea lui. Organul competent are
obligatia de a lua toate masurile necesare a intra în posesia copiei oficiale a actului disparut. În
momentul în care intra în posesia acestei copii va trebui sa elibereze o copie certificata persoanei care
a predat copia oficiala. Copia oficiala va tine locul înscrisului original pâna la momentul gasirii
acestuia. De regula în practica înscrisurile oficiale sunt întocmite în mai multe exemplare pentru a
putea fi înlocuite în cazul disparitiei sale fiind astfel usurata munca organului judiciar.

Daca însa nu exista nici o copie oficiala organul competent va trece la reconstituirea înscrisului
sau dosarului disparut. Daca este cazul sa fie reconstituit un dosar disparut acest lucru se va efectua
prin reconstituirea fiecarui înscris pe care îl continea. Pentru a duce la bun sfârsit reconstituirea se pot
folosi orice mijloace de proba: pot fi ascultati martori, partial se pot face expertize noi toate acestea
numai daca sunt cerute de corecta reconstituire a înscrisurilor disparute.

Dupa ce s-a finalizat actiunea de reconstituire propriu-zisa rezultatele acesteia se vor constata prin
ordonanta procurorului sau prin hotarârea instantei în acest caz partile fiind citate. Hotarârea instantei
poate fi atacata cu apel iar hotarârea din apel poate fi atacata cu recurs ambele cai de atac fiind supuse
regulilor de procedura obisnuite.
 4.8. Asistenta judiciara internationala. Pe fondul cooperarii internationale tot mai frecventa între
statele lumii si în materie penala s-a simtit nevoia unei forme de colaborare între statele suverane care
sa consolideze lupta comuna împotriva fenomenului criminal. În acest sens statul român a considerat
necesar sa ratifice o serie de tratate pentru asigurarea unui cadru juridic stabil în ceea ce priveste
asistenta juridica internationala. În materie penala asistenta juridica internationala se infaptuieste prin
doua modalitati: forme de asistenta cu caracter informativ si forme de asistenta cu caracter procesual.

În ceea ce priveste formele cu caracter informativ scopul lor este acela de informare între state
pentru un management mai bun în ceea ce priveste politica penala. Acest tip de asistenta ajuta
îndeosebi la prevenirea infractiunilor si se manifesta pe baza conventiilor si tratatelor prin transmiterea
de date statistice, mesaje privind activitatea infractionala, copii sau extrase de pe hotarâri de
condamnare , buletine cu caracter informativ precum si fise de antecedente penale. Un rol important
în acest tip de cooperare îl are interpolul organizatie care numara 124 de state membre.

Formele cu caracter procesual vizeaza cooperarea internationala pe care statele o acorda în cursul
desfasurarii procesului penal. În concret aceasta colaborare se manifesta prin îndeplinirea unor acte
procedurale sau predarea ori comunicarea unor astfel de acte care sunt necesare statului ce le primeste
pentru rezolvarea anumitor cauze penale.

În sistemul intern de drept se prevad prin legi speciale si prin codul de procedura penala anumite
proceduri speciale în ceea ce priveste asistenta internationala în materie penala. Aceste norme îsi vor
gasi aplicarea numai în cazul în care ele nu contravin dispozitiilor din tratatele internationale la care
România este parte.

În codul de procedura penala sunt prevazute trei proceduri speciale care vizeaza cooperarea
internationala: comisia rogatorie, recunoasterea hotarârilor nepenale sau a altor acte judiciare straine
si rejudecarea în caz de extradare.

În art. 513 C.proc. pen. se precizeaza ca asistenta judiciara internationala în materie se va efectua
conform dispozitiilor din legile speciale coroborate cu prevederile codului de procedura penala daca
prin conventiile internationale nu se prevede altfel.

Intrarea în vigoare a legii nr. 704/ 2001 a dus la abrogarea prevederilor codului de procedura
penala în materia comisiei rogatorii prin art. 40 pct. 6 din legea speciala.

si în cazul recunoasterii hotarârilor penale sau a altor acte judiciare straine majoritatea normelor
edictate în codul de procedura penala au fost abrogate prin aparitia unei legi speciale, de data aceasta
legea nr. 302/2004. Prin aceasta lege art. 519-521 C. proc. pen. au fost abrogate, singura norma înca
în vigoare în codul de procedura penala în aceasta materie referindu-se la executarea dispozitiilor
civile. Asadar conform art. 522 C. proc. pen. executarea dispozitiilor civile dintr-o hotarâre
judecatoreasca penala straina se face conform regulilor prevazute pentru executarea hotarârilor civile
straine.

În ceea ce priveste rejudecarea în caz de extradare C. proc. pen. prevede ca în cazul în care se
cere extradarea unei persoane care a fost judecata si condamnata în lipsa instanta româna poate
rejudeca în prezenta cauza daca condamnatul o cere. Procedura rejudecarii este cea de rejudecare
dupa admiterea în principiu a cererii de revizuire procedura reglementata în art. 405-408 C. proc.
pen.