PREPARATE DERMATO-COSMETICE

Dorinţa de a arăta cât mai frumos este comună din cele mai vechi timpuri atât femeilor cât şi
bărbaţilor. În acest scop au fost folosite întotdeauna reţete, preparate şi practici cosmetice mai mult sau
mai puţin secrete. Progresele ştiinţei au contribuit la lămurirea factorilor care intervin în fiziologia pielii,
la apariţia unor materii prime noi, a unor sortimente noi de produse cosmetice, a unor aparate şi
procedee cosmetice noi.
Cosmetica sau cosmetologia este disciplina care se ocupă cu îngrijirea şi înfrumuseţarea
externă a corpului cu ajutorul unor preparate sau tratamente.
Prin produs cosmetic se înţelege orice substanţă sau preparat destinat să fie aplicat pe diferite
părţi ale corpului în scopul spălării, protejării şi menţinerii lui, pentru a modifica aspectul estetic sau a
corecta mirosurile corporale.
Prin tradiţie în farmacii se prepară creme, emulsii, loţiuni utilizate în scop cosmetic şi de
igienă. Formularele farmaceutice cuprind uneori şi formule de produse cosmetice. Pentru conceperea,
prepararea şi elaborarea acestor produse este nevoie de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice. Unele dintre
aceste produse sunt foarte apropiate de anumite medicamente şi din acest motiv trebuie făcută diferenţa
dintre produse cosmetice şi medicamente. In general nu se admite ca produsele de igienă să fie
prezentate ca având proprietăţi preventive sau curative faţă de anumite maladii. De asemenea, produsele
de igienă nu pot să conţină substanţe puternic active.Elemente de morfologia şi histologia pielii
Pielea este un înveliş continuu, membranos, conjunctivo-epitelial, care acoperă corpul în întregime,
continuându-se cu semimucoasele şi mucoasele cavităţii naturale. Ea nu este un simplu înveliş, ci este
un organ cu o activitate vitală complexă, asemănător altor organe
Morfologia pielii
Suprafaţă pielii. Pielea este cel mai mare organ al corpului, cu o suprafaţă totală medie evaluată între
1,5-2 metrii pătraţi la adult şi 0,2 metrii pătraţi la nou-născuţi. Suprafaţă pielii este netedă, catifelată,
onctuoasa şi uşor umedă. Ea este brăzdată de o serie de depresiuni, unele aparenţe , denumite pliuri sau
cute, altele minuscule.
a) Pliurile sau cutele pielii, pot fi mai evidente (grosolane), cum sunt pliurile inghino-genitale,
submamare, interfesiere; unele sunt mai discrete, că cele situate pe faţă de flexiune a articulaţiilor; altele
sunt reprezentate de o serie de şanţuri fine scurte şi profunde, sunt cele mai numeroase şi sunt vizibile cu
ochiul liber pe toată suprafaţă corpului, acestea prin întretăierea lor delimitează suprafeţele romboidale,
constituind cadrilajul normal al pielii. Pe suprafaţă palmară şi plantară se observă o serie de şanţuri
curbe, juxstapuse care delimitează mici proeminente regulate, denumite creşte papilare.
b) Depresiunile infundibuliforme (porii), corespund glandelor sudoripare, mai greu de distins cu ochiul
liber, iar altele foliculului pilosebace, care sunt mult mai aparente.
Suprafaţă pielii, cu excepţia palmelor şi plantelor, este acoperită cu peri, unii voluminoşi, alţii foarte fini,
de-abia vizibili.
Greutatea. Sub raport ponderal pielea reprezintă cca. 6% din greutatea totală a corpului, greutatea ei
fără ţesutul adipos subcutanat este 4 kg, iar împreună cu ţesutul adipos subcutanat între 5-20 kg.
Epidermul separat cântăreşte cca. 0,50 kg.
Grosimea, pielii variază între 1-4 mm. Ea diferă în funcţie de regiuni: 4 mm la nivelul palmelor şi
plantelor, este foarte subţire 0,20- 0,50 - 1 mm în zona pleoapelor şi pe faţă internă a coapselor.
Grosimea pielii mai variază cu sexul şi vârstă, fiind mai subţire la femei, copii şi bătrâni.
Elasticitatea, este foarte mare, datorită structurii sale speciale, în fragment de piele de 2/3 mm suportă o
greutate de 2 kg fără să se rupă. Prin întindere lentă (gravitate) poate avea loc o rupere a fibrelor elastice
din derm, iar că urmare apariţia vergeturilor.
Culoarea pielii, este în funcţie de bogăţia în pigment melanic şi de vascularizatie; ea variază după sex,
vârstă, zona geografică. Din punt de vedere cosmetic se deosebesc trei tipuri principale: pielea albă,

1
brună (neagră) şi galbenă. În general copii şi femeile au o culoare mai deschisă a pielii decât adulţii şi
bătrânii.
Culoarea galbenă proprie pielii se datireaza stratului cornos, cea albă este dată de prezenţa keratohialinei
din stratul granulos din structura dermului, iar cea brună datorită prezenţei melaninei.
Histologia pielii
Din punct de vedere histologic, pielea se compune dintr-o zona superficială de natură epitelială, numită
epiderm,o porţiune mai profundă de natură conjunctivovasculara, derm; mai profund se află hipodermul
sau ţesutul celuloadipos subcutanat, care unestetegumentul cu organele abiacente. În hipoderm se găsesc
glandele anexe: sudoripare, şi aparatul pilosebaceu.
Epidermul. Reprezintă stratul exterior al pielii, are o grosime care variază între 6-36 um pe faţă, 1 mm
pe palme şi tălpi; 0,06 mm în zona pleoapelor. Din punct de vedere morfologic, epidermul prezintă o
dublă structura : stratul viabil malpighian şi ţesutul cornos al celulelor moarte. Ele se prezintă că o bandă
sinuoasă, neregulată, care prezintă la suprafaţă o serie de şanţuri, care corespund depresiunilor ce se
observă cu ochiul liber.
Epidermul este alcătuit din mai multe straturi de celule suprapuse:
- stratul bazal, germinativ
- stratul spinos
- stratul granulos
- stratul lucid
- stratul cornos
Stratul bazal germinativ. Este stratul cel mai profund, alcătuit dintr-un rând de celule cilindrice, dispus
pe o membrană bazal densă, care desparte dermul de epiderm. Membrană celulelor din stratul bazal
prezintă la intervale regulate anumite îngroşări în partea orientată spre derm, iar în partea centrală un
nucleu.Prin diviziunea mitotică, activă, a celulelor stratului bazal rezultă celulele care migrează în stratul
superior. Celulele noi rezultate se divid din nou şi evoluează înspre exterior, se maturizează şi îşi
modifică dimensiunile( celulele din stratul bazal au 6 um iar cele din stratul granulos ajung la 20 um).
Printre celulele stratului bazal sunt intercalate celule cu cu aspect clar, cu fine prelungiri dendritice,
denumite melanocite. Acestea au rolul de a secretă melanină (pigmentul melanic); ele conţin pe lângă
granulatii de melanină şi organite celulare abundente, în special mitocondrii.
Stratul spinos. Este denumit încă stratul filamentos, akantos sau mucos al lui Malpighi şi reprezintă
prima treaptă morfologică distinctă a diferenţierii celulelor epidermale. El este alcătuit din 6-20 de
rânduri de celule poligonale voluminoase, celulele sunt unite prin numeroase filamente sau punţi
intracelulare( tonofilamente), care prezintă o îngroşare centrală. Reunirea mai multor îngroşări produce
efectul de desmosomi, prin care fiecare celulă se conectează la celulă învecinată din epiderm. Din cauza
acestui aspect fibrilar, stratul malpighian mai poartă denumirea de strat filamentos, iar prezenţa acestor
punţi intercelulare explică rezistenţă deosebită a pielii de la acest nivel.
În celulele situate în partea exterioară a stratului spinos apar mici granule sferice cu diametrul de 200 -
300 nm, cu o structura densă şi lamelară, ce reprezintă precursorii granulelor de keratohialina.
Observaţii recente de diviziune celulară, au demonstrat că şi în stratul de celule filamentoase are loc
procesul de multiplicare a celulelor.
Stratul granulos. Este alcătuit din 1-5 rânduri de celule, de formă romboidală, cu nucleu vizibil. Şi în
această zona sunt prezente punţile intercelulare, însă nu sunt atât de evidente datorită unei dispoziţii mai
strânse a celuleor. Caracteristic pentru această zona, este prezenţa în citoplasmă celulelor a granulaţiilor
bazofile de keratohialina, substanţă cu o mare afinitate faţă de coloranţi.
Acest strat este foarte fragil, la nivelul lui putându-se produce uşor dezlipiri epidermice.
Stratul lucid. Este un strat omogen, constituit din celule fusiforme, clare, omogene, anucleate, care
conţin elaidina (granulatii fine de grăsime), care conferă pielii aspectul refringent, lucios caracteristic.
Celulele acestui strat sunt puternic acidofile, ceea ce explică afinitatea faţă de coloranţii acizi. Stratul

2
lucid, denumit şi stratul barieră sau zona barieră, este mai evident la palme şi plante. Stratul granulos şi
lucidum formează împreună stratul precornos.
Stratul cornos. Reprezintă stratul cel mai extern al epideremei, compus din celule moarte,plate,
incolore, complet cheratinizate, dispuse unele peste celelalte. Celulele cornoase prezintă un înveliş
periferic de keratină, iar în interiorul lor conţin o grăsime fluidă, unite într-o masă compactă. Stratul
cornos prezintă două zone; cea superioară formată din foiţe uşor disociabile, celule care nu prezintă nici
o coeziune între ele, de aceea se exfolieaza mereu. Acest proces abia vizibil reprezintă descumatia
fiziologică. Descumarea stratului cornos, de pe suprafaţă pielii se face fără să afecteze grosimea stratului
cornos care rămâne constant în pielea normală, ea are loc sub formă unor grupuri, în plăci cu dimensiuni
de la 0,25 mm la câţiva milimetrii. Celulele dispuse sub această zona exfoliabila, sunt aderenţe, datorită
faptului că prin cornificare, din citoplasmă şi nucleul celulelor moarte, rezultă o substanţă lipicioasă
aderenţa care asigura celuleor o anumită legătură .
Această zona aderenta (bazală) a stratului cornos, reprezintă zona keratogena, în care s-a pus în evidenţă
cantităţi mici de dezoxiribonucleaze şi ribonucleaze.
Procesul de cornificare, este inegal în zonele corpului, întreagă suprafaţă produce cca. 2 metrii pătraţi
material cornos, ceea ce revine în jur de 0,5-1 g zilnic. El este mai intens pe plante, palme şi pielea
păroasă a capului, unde în acelaşi interval de timp se produce de 5-10 ori mai mult material cornos decât
în alte zone ale corpului( 35 g/ metru pătrat/ zi pe palme, 1,7 g pe frunte, 0,3 g pe coapse, şi 0,2 g pe
braţe). Stratul cornos este format din 26-23 rânduri de celule.
Stratul cornos constituie o zona de protecţie a pielii datorită impermeabilităţii sale pronunţate. Această
proprietate este imprimată de structura specifică a celulelor cornoase, care au o membrană foarte dura,
rezistenţă şi un schelet intern format din fibre proteice compacte.
Membrană externă a celulelor cât şi interiorul acestui complex edificiu( sisteme de pachete fibrilare)
conţin proteine ( compuşi cu grupări disulfice, esteraze nespecifice; în afară de elementele de baza,
celulele cornoase mai conţin granule de melanină sau resturi ale mitocondriilor. La protecţia pielii
concura şi coeziunea celulelor epidermei, legate între ele prin desmozomi cât şi prin forţe de natură
fizico-chimică, care concura la legarea membranelor celulare în zona malpighiana. Forţă de coeziune
dintre celule creşte proporţional cu intensificarea procesului de cornificare, în care se presupune că în
interiorul membranelor se acumulează substanţe cu rol de ciment.
Această conferă celulelor din zonele definitiv keratinizate o rezistenţă marcată faţă de agenrii chimici
energici, care nu pot scinda legăturile disulfitice. În zona keratogena, unde procesul de cimentare este
foarte slab, se produce hidroliză chiar cu agenţi slabi,cum sunt acidul clorhidric, ureea, etc.
În ceea ce priveşte procesul de reinoire a epidermului, acesta este marcat de intervalul necesar că o
singură celulă a stratului bazal, să străbată epidermul până la suprafaţă. Rothberg şi colegii au arătat cu
ajutorul glicocolului marcat, că în epidermul normal, această corespunde unei perioade de 26-38 de zile.
Acest proces morfobiologic ce are loc în celulele care migrează din stratul bazal până la suprafaţă
stratului cornos, poartă denumirea de keratinozare. În acest proces o celulă iniţială cu lăţimea de 6 um,
ajunge în stratul cornos la 30 um.
Din punct de vedere al irigatiei, epidermul nu dispune de vase de sânge, alimentarea lui se efectuează
prin capilarele din derm; el include terminaţiile servilor sensitivi, canalele şi porii glandelor sudoripare
şi ai foliculilor piloşi.
Dermul ( Corium, Cutis, Corion). Este un ţesut conjunctiv, format dintr-o reţea de fibre proteice,
elemente celulare şi substanţă fundamentală.
Fibrele proteice sunt constituite în majoritate , 90% din colagen, 10% elastina şi mici cantităţi de
reticulină.
Elementele celulare sunt reprezentate de celule fixe (mastocite, celule pigmentare, plasmocite) şi celule
migratoare provenite din vasele sanguine ( limfocite, granulocite, monocite).

3
Substanţă fundamentală, ocupă spaţiul dintre celule şi fibre, ea este constituită din mucopolizaharide
( acid hialuronic) şi o substanţă proteică.
Dermul este constituit din două straturi: dermul papilar şi dermul reticular.
Stratul papilar ( dermul superficial) este subţire şi este separat de epiderm printr-o linie sinuoasă, care
prezintă nişte proeminente, denumite papile, dispuse în regiunile cu sensibilitate mai mare. Papilele
conţin terminaţiile nervoase şi sunt denumite corpusculi tactili.
Dermul reticular (corionul) sau dermul propriu-zis, cuprinde 4/5 din grosimea dermului. Este un ţesut de
rezistenţă a pielii datorită prezenţei în structura lui a unui număr mare de fibre colagene groase, dispuse
tangenţial şi perpendicular pe suprafaţă pielii, alcătuind o adevărat reţea. Fibrele care compun dermul
sunt de trei tipuri: fibre conjunctive, fibre reticulare, fibre elastice.
Fibrele conjunctive, sunt izolate sau dispuse în grupuri şi sunt alcătuite din colagen.
Colagenul este o substanţă albuminoidă, o scleroproteină, care formează majoritatea masei proteice din
ligamente, tendoane, oase, cartilagii şi piele. Macromoleculă de colagen este constituită din trei lanţuri
polipeptidice, fiecare lanţ conţinând 1000-12000 aminoacizi ( 30% glicină, 22% prolina şi
hidroxiprolina), cu greutate moleculară cuprinsă în jur de 100000.
În piele există permanent o cantitate de colagen solubil, mai mare în pielea tânăra şi mai mică în pielea
persoanelor în vârstă. Conţinutul în colagen solubil, poate fi utilizat drept un indicator pentru
determinarea vârstei pielii; odată cu înaintarea în vârstă, metabolismul pielii devine mai lent şi
sintetizarea colagenului scade cantitativ. Dermul îmbătrâneşte, îşi pierde mult din elasticitate, iar pielea
întinsă prin mişcări musculare nu-şi mai revine la starea iniţială formând riduri.
În derm se găsesc asemenea organele de simt ale pielii ( corpusculi tactili), organele de simt pentru
temperatura, terminaţiile nervoase ale nervilor senzitivi. Rolul principal al dermului, este de a asigura
nutriţia epidermului prin bogată vascularizatie pe care o posedă. Dermul este traversat de arteră cutanata.
Hipodermul. Reprezintă stratul cel mai profund al pielii, el este alcătuit dintr-un ţesut conjunctiv lax, în
ochiurile căruia se găsesc celulele grăsoase, grupate în lobuli, care constituie paniculul adipos.
Prezenţa unui mare număr de celule cu conţinut de grăsime, permite că hipodermul să acţioneze că un
ţesut tampon( pernă) între piele şi ţesuturile din profunzime; el este în mare parte responsabil de
motilitatea mecanică a pielii. Hipodermul datorită stratului adipos, este un bun izolant care asigura
termoreglarea.
În hipoderm se găsesc glomerulii glandelor sudoripare, foliculii piloşi, elemente de vascularizatie şi în
unele regiuni muşchi pielosi.
Fiziologia pielii
Pielea a fost socotită mult timp că un simplu înveliş protector al organismului faţă de mediul ambiant;
astăzi, ea este considerată că un adevrat organ, dotat cu multiple funcţii. Dintre acestea se menţionează
funcţiile elementare care se referă la cele îndeplinite de epiderm( keratinogeneza, melanogeneză) şi
funcţiile de ansamblu pe care le are pielea cu celelalte organe şi sisteme( funcţie secretorie, funcţie de
termoreglare, rolul pielii în procesele imunologice şi hematopoeză, funcţia termoreceptoare).
Funcţiile elementare ale pielii. Funcţia epidermului
Keratinogeneza ( funcţia keratinopoetica)
Este procesul în care are loc formarea keratinei, componentă principala a celulelor stratului cornos.
Pielea îndeplineşte această funcţie printr-o continuă înlocuire a celulelor din stratul cornos cu noi celule
care migrează de jos în sus.
Procesul începe la nivelul celulelor stratului germinativ; celulele responsabile de această specifică sunt
keratinocitele.Acestea se diferenţiază din celulele bazale şi în etapele morfogenezei din diferitele zone
ale epidermului, pierd organitele celulare ( nucleii şi mitocondriile), se deshidratează, transformându-se
în celule moarte, fără nucleu, turtite, cu pereţii alcătuiţi dintr-o substanţă rezistenţă- keratină.

4
Keratină este o macromoleculă care face din proteinele simple fibrilare( care se găsesc în piele, par
unghii, ţesut de susţinere şi oase) şi anume din grupul eterogen de substanţe numite scleroproteine, din
care mai fac parte colagenul şi elastina.
Din punct de vedere chimic, keratină se caracterizează printr-un conţinut mare de diaminoacizi şi
aminoacizi cu sulf ( cistină, cisteină, tirozină, etc), din care predomină cisteină care-i conferă rigiditatea.
Melanogeneza
A două funcţie specială a epidermului este melanogeneză sau pigmentogeneză, care este proprietatea
pielii de a formă melanină( pigmentul melanic), o substanţă granulora de culoare brun închisă.
Structura melanocitelor. ( Caracteristicile melanocitelor) Biosinteză melaninei, are loc în celulele
specializate din structura epidermului denumite melanocite, care în majoritate sunt localizate în zona
membranei bazale. Melanocitele de recunosc ( diferenţiază) uşor (faţă) de celulele malpighiene alături
de care se găsesc în stratul bazal, prin faptul că sunt dendritice ( prezintă formaţiuni asemănătoare
degetelor care se extind la distanţe mari în mediul înconjurător), citoplasmă lor este clară şi nu prezintă
desmozomi. Nucleul lor este rotund şi are o membranadubla: cea aexterna are o formă neregulată
datorită numeroaselor granule de malanina ce adera de ea şi cea internă mai groasă decât cea externă.
Dendritele melanocitelor pot veni în contact cu mai multe celule malpighiene, ceea ce demonstrează că
din punct de vedere anatomic melanocitele sunt singurele celule capabile să formeze şi să distribuie
melanină în stratul epidermial.
Numărul melanocitelor pe o suprafaţă dată este legat de formă lor şi de lungimea dendritelor ( Staricco
şi Pinkus 1957). În cazul când pe milimetru pătrat se găsesc peste 1000 de melanocite, ele au dendrite
scurte şi invers.
Numărul variază de la o regiune cutanata la altă, dar nu diferă esenţial în raport cu sexul sau rasă.
Deosebirea dintre persoanel cu piele de culoare foarte deschisă şi cele cu piele brună nu constă în
numărul melanocitelor ci în distribuţia lor, capacitatea de sinteză şi cantitatea melaninei.
Melanogeneză are loc în melanozomi, din precursori cromogeni-incolori ( proprigment) cum este
tirozină care sub care acţiunea tirozinazei ( enzima oxidativă- cuproproteina sintetizată de ribozomi),
trece în 3, 4 dihidroxifenilalanina (DOPA), care în continuare sub influenţă unei alte enzime oxidative,
dopaoxidaza trece în 5, 6 dihidrochinona ( DOPA- chinonă), iar apoi printr-o serie de produşi
intermediari se ajunge la indol - 5,6 chinonă, care se cuplează cu un substrat proteic formând
melanoproteina.
Melaninele naturale naturale se găsesc sub formă de melanoproteine, în care melanină este puternic
legată de proteine, acestea neputând fi îndepărtate din acest complex prin tratemente energice ( hidroliză
prelungită la temperaturi înalte).
Factorii care influenţează melanogeneză. Melanogeneză este influenţată de o serie de factori dintre
care cei mai importanţi:
- sistemul nervos, în special cel simpatic;
- glandele endocrine, influenţează îndeosebi, prin o serie de hormoni care stimulează melanogeneză, iar
alţii o inhibă. O acţiune de stimulare o are retrohipofiza, prin hormonul melanostimulator ( HMS), iar o
acţiune inhibitoare manifestă suprarenalele. Hormonul tiroidian stimulează pigmentogeneză,
hipertiroidismul este însoţit de malanodermie prin hipersecretie ( boală Basedow), în timp ce în
hipotiroidism (mixoderm) apare o paloare caracteristică ( hiposecretie);
-lipsa unor vitamine : A, C, PP, provoacă o hiperpigmentare;
- unele metale ( arsenul, cuprul, calciul, magneziu) stimulează pigmentogeneză, până când altele
( mercurul, aurul) o inhibă;
- radiaţiile solare, razele x, stimulează producerea alaninei.
S-a constatat că intensitatea coloratiei diferită a pielii nu se datorează atât gradului de densitate al
melanocitelor, cât variabilităţii funcţionale ale acestora în producerea melaninei( hipercromism), fie din
potriva printr-o diminuare sau chiar dispariţia pigmentului cutanat( hipo sau acromii).

5
Melanină joacă un rol în fotoprotectia dermului, melanocitelpr revenindu-le rolul de a capta o anumită
cantitate de radiaţii care n-au putut fi reţinute de stratul cornos.

Functiile pielii corelate cu fiziologia generala

Functia secretorie
Este reprezentată de secreţia sudorală şi a sebumului. Glandele pielii după structura lor anatomică sunt
de două feluri: glande holocrine,cum sunt cele sebacee, şi glande ecrine şi apocrine că cele de tip
sudoripar.
Glandele sudoripare sunt anexele cutanate cele mai numeroase, se întâlnesc pe majoritatea suprafeţei
corporale, numărul lor variază între 100- 600 pe centimetru pătrat, densitatea maximă este atinsă în
palme,plante, obraji, frunte. Ele au formă tubulară şi sunt constituite dintr-un canal cilindric spiralat
( canalul excretor) care străbate până în dermul profund unde ia o formă spiralată formând glanda
secretorie (glomerulul).
Glandele ecrine,sunt foarte numeroase aproximativ 3 milioane, sunt mai mici decât cele apocrine şi
sunt răspândite pe toată suprafaţă corpului, cu excepţia regiunilor axilare, perimamelonare, pubiene,
unde se găsesc glande apocrine. Canalul sudoripar se deschide la suprafaţă pielii printr-un mic orificiu,
porul sudoripar, de 2-4 um.
Glandele sudoripare ecrine ( glandele sudoripare propriu-zise), au o secreţie incoloră, inodoră care se
ridică prin canal sudoripar, fiind eliberată la suprafaţă pielii. Secreţia ecrina sau hipotona, conţine mult
mai puţini electroloti decât plasmă din care derivă. Compoziţia sudorii ecrine este variabilă şi constă din
ioni de electroliţi,uree, aminoacizi, mici cantităţi de glucoză şi probabil ceva lipide. Cantitatea normală
de clorură de sodiu a sudorii ecrine este cuprinsă între 10-100 uEq/litru, pH-ul secretiei ecrine este
acid( pH= 3,9 - 5,6).
Secreţia glandelor ecrine este merocrina, adică celulele secretă fără a se distruge.
Secreţia sudorală ecrina este corelată cu temperatura corpului, a mediului ambiant, glandele ecrine
răspund şi la o serie de alţi stimuli ( lumina ultravioletă, stressul emoţional, etc), factori care acţionează
printr-un mecanism nervos, glandele ecrine aparţinând enervaţiei sistemului nervos simpatic.
Transpiraţia ecrina este un proces continuu şi imperceptibil, de unde ea mai este denumită şi "
perspiratio insensibilitis".
Glandele sudoripare "apocrine" posedă celule secretorii tot sub formă de spirală, că şi cele ecrine dar
sunt mai mari şi mai puţin numeroase. Conţinutul lor secretor se varsă printr-un canal excretor care se
deschide într-un folicul pilos sebaceu şi nu direct la suprafaţă pielii. Aceste glande se întâlnesc în
deosebi în axile şi pliurile inguinale,zona genitală şi anală. Secreţia apocrină este intermitentă, slab
alcalină, pH= 6,9, fapt care poate favoriza dezvoltarea unor mocroorganisme la nivelul axilelor, pliurilor
inghinale.
La om secreţia acestor glande produc mirosul specific individului. Secreţia apocrină iniţial inodoră este
descompusă rapid de flora bacteriană de la suprafaţă pielii, dând naştere la produşi odorizanţi. Exudatul
apocrin este indor, alb-gri, slab gălbui, vâscos, uşor opalescent. Secreţia glandelor apocrine este
holomerocrina, adică celulele glandulare se distrug parţial în timpul secretiti. Din punt de vedere
histologic secreţia apocrină, ar avea originea în citoplasmă.
Secreţia sudoripară în general se evaluează la aproximativ 1 litru în 24 de ore, putând ajunge în cazul
unor eforturi fizice mari la 10 litri. Ea conţine 99% apă, 1% substanţe solubile anorganice, în special
NaCl, KCl, substanţe organice azotate( uree, creatinină, amoniac, etc), acid lactic, acizi graşi
volatili( acid butiric, acid formic, acid caprilic).
În stare fiziologică, secreţia sudoripară se face prin excitaţia directă a cetrilor nervoşi pe cale umorală
( creşterea temperaturii sângelui în stările febrile, acumulare de CO2) sau printr-o acţiune
reflexă( ridicarea temperaturii ambianţe şi senzaţiile de căldură recepţionată de terminaţiile periferice ale
nervilor senzitivi) fiind calea cea mai obişnuită a reflexului sudoral.

6
Există centrii sudorali ( scoarţă, bulb, măduva) de la care pleacă impulsuri centrifuge pe calea nervilor
sudorali, care excită glandele sudoripare, atât prin intermediul acetilcilinei şi subtantelor
colinergice( pilocarpină) cât şi a celor adrenergice ( adrenalină, noradrenalină).
Glandele sebacee
Glandele sebacee îndeplinesc funcţia de secreţie a sebumului, care formează majoritatea stratului gras ce
acoperă pielea şi părul.
Glandele sebacee sunt glande cu secreţie externă, de tip holocrin, adică secreţia sebumului se datorează
dezintegrării celulelor glandulare. Glanda sebacee este dispusă de obicei în triunghiul constituit din firul
de par, muşchiul erector al părului şi suprafaţă profundă a epidermei, constituind ceea ce se numeşte
foliculul polisebaceu. Glandele sebacee se găsesc pe cea mai mare parte a corpului în asociere cu cu
foliculii părului, dar pot există şi separat.
Glanda sebacee este formată din mai mulţi lobuli (accini) care sunt delimitaţi la exterior de o membrană
bazală. Faţă internă a acestei membrane prezintă un rând de celule (strat germinativ) care da naştere
celulelor sebacee superioare, acesta în timpul evoluţiei lor acumulează lipide, devin de câteva ori mai
mari decât mărimea lor normală,se dezagregă elimina sebumul, prin conductul sebaceu principal, în
canalul pilar. Nu toate glandele sebacee au legătură cu canalul pilar, o parte din ele se deschid direct la
suprafaţă pielii. Eliminarea sebumului în canalul pilar are loc datorită contracţiei muschiului erector al
părului, acţionat de sistemul neurovegetativ iar din canalul pilar datorită presiunii hidrostatice de-a
lungul firului de par. Reînoirea permanentă a celulelor sebacee este asigurată de diviziunea care are loc
la periferia accinilor.
Numărul şi volumul glandelor sebacee care însoţesc firul de par diferă în funcţie de zona corporală. Se
pot întâlni mai multe glande sebacee dispuse în formă de coroana în jurul unui fir de par. Numărul
glandelor variază între 400-1000 centimetrii pătraţi în zona capului (scalp), frunte, obraji, barbie,
toracele superior, umeri, regiunea genitală. Cele mai mici, uneori rudimentare, sunt glandele ataşate
firelor de par subţiri, pe membre şi abdomen. Glandele sebacee lipsesc pe palme şi tălpi.
Grăsimile care se formează în glandele sebacee provin o parte din lipidele din sânge, iar o altă parte din
transformarea glicogenului existent în celulele bazale ale glandei. Sebumul apare astfel la suprafaţă
pielii sub formă unei secreţii grase de consistentă variabilă în raport cu temperatura mediului ( este mai
fluidă la temperaturi mai ridicate şi mai vâscoasă la temperaturi mai joase).
Sebumul reprezintă, secreţia pură a glandelor sebacee, constituit dintr-un amestec complex de lipide,
alcătuit din fosfolipide, trigliceride, ceruri, acizi graşi nesăturaţi,colesterol, alţi steroli şi substanţe.
Analiză componentelor sebumului a fost dificilă datorită impurificării sebumului cu componente ale
grăsimii de la suprafaţă pielii ( a cărei compoziţie diferă) şi a degradării enzimatice pe care-l suferă
acesta pe parcursul traversării conductului sebace.
F.J. Ebling şi V.R. Wheathley, prin studiile întreprinse menţionează următoarea compoziţie a sebumului.

Tabel I Compoziţia sebumului

COMPONENTE %
Trigliceride 20-40
Acizi graşi liberi 10-30
Ceară 14,00
Colesterol 2,00
Esteri colesterolici 2,00
Steroli 0,40
Squalene 5-10
Parafine 2-10
Dioli 2,00
Alte substanţe 2-5

7
R.E. Kellum, a demonstrat că sebumul pur izolat din glandele sebacee, conţine toţi acizii graşi sub formă
de triglicerde, care ulterior se scindează în digliceride, monogliceride şi acizi graşi liberi, sub influenţă
enzimelor lipolitice din conductul sebaceu şi de la suprafaţă pielii, secretate, de mocroorganisme.
În comedoame şi filamentele seboreice unde abundă Corynebacterium acnes care secretă o enzima
lipolitica, lipoliză este completă, iar în zonele prezenţa lui este mai redusă, predomină trigliceridele şi
acizii graşi liberi sunt prezenţi într-o cantitate mai mică.
N. Nicolaides, discuta originea componenţilor principali din sebum. El menţionează că acizii graşi liberi
sunt din domeniul C8- C22 şi cuprinde acizi saturaţi, nesăturaţi, proveniţi în special din scindarea
digliceridelor, monogliceridelor.
Sebumul este o componentă cu o puternică acţiune iritantă asupra ţesuturilor, datorate în principal
acizilor graşi liberi. S-a constatat că injectarea intradermică a unei suspenii diluate de acizi graşi liberi
izolaţi din sebum, determina apariţia unei intense papule inflamatorii, pe când injectarea sebumului din
care au fost îndepărtaţi acizi graşi, a dat o reacţie inflamatorie mai slabă,
În ceea ce priveşte acţiunea acizilor graşi, F. J. Ebling a demonstrat că acizii graşi liberi cu lungimea
lanţului C8-C14, determina o reacţie inflamatorie mai puternică decât cei cu lang mai lung sau mai scut,
deoarece au o mare capacitate de penetrare a barierei epidermice.
În afară de lipide, o altă componentă care abundă în glandele sebacee din pielea umană este glicogenul.
Lipidele şi glicogenul se găsesc într-un raport invers; pe măsură ce creşte cantitatea de lipide, glicogenul
scade, ceea ce demonstrează posibilitatea transformării în evoluţia glandelor sebacee a glucidelor în
lipide.
Secreţia sebacee care alcătuieşte filmul lipidic al pielii are următoarea compoziţie.

Tabel II . Compoziţia lipidelor

COMPONENTE %
Trigliceride 5,5-37,5
Acizi graşi liberi 2,2- 56,0
Mono şi digliceride 3,0-13,5
Ceruri 12,3-25
Squalen 1,3-17,3
Esteri colici 1,5-4,5
Steroli liberi 0,70-20
Colesterol 3
Substanţe neidentificate 5-12

Conţinutul total în lipide de la suprafaţă pielii, apreciat prin determinări fizico-chimice este
0,017y/centimetru pătrat pentru pielea grasă şi 0,005 y/cm pătrat la pielea uscată.( K. Schrader, 1974).
S-a constatat că în filmul lipidic de la suprafaţă pielii în zonele în care glandele sebacee lipsesc
(palme, plante)- squalenul se găseşte în concentraţie mică, fiind prezenţa în schimb o cantitate mai mare
de colesterol, în tim ce în zonele unde predomină glandele sebacee, acest raport este invers. Se pare că
squalenul este produs în mare cantitate de glandele sebacee, el constituie precursorul colesterolului, din
filmul lipidic de la suprafaţă pielii umane normale.

8
Imbatranirea tesutului conjunctiv al pielii

Odata cu inaintarea in varsta , pielea capata un aspect pliat, isi pierde din elasticitate si devine mai
sensibila la actiunea agentilor externi. In aceasta perioada au loc modificari ale unor componente
principale ale tesutului conjunctiv al pielii, colagenul, elastina si mucopolizaharidelor.
Procesul de imbatranire a pielii reprezinta un complex de reactii chimice de oxidoreducere, de
aminari si dezaminari, de scaderea potentialului la nivelul diferitelor reactii, de interventia produsilor de
catabolism etc. sau in ultima instanta de modificarea turnoverului metabolic al majoritatii compusilor
biochimici.
In acest proces mai intervin reactii enzimatice, neurohormonale.
Teorii in legatura cu imbatranirea dermului. Odata cu inaintarea in varsta are loc imbatranirea
macromoleculei de colagen, process prin care majoritatea autorilor inteleg o scadere a cantitatii de
colagen solubil, concomitent cu o crestere a fractiunii insolubile. Molecula de colagen isi pierde
stabilitatea relativa si capata o sensibilitate marita ceea ce modifica capacitatea sa functionala cat si
interrelatiile cu substanta fundamentala. O consecinta imediata este scaderea capacitatii de hidratare si
cresterea rezistentei mecanice a fibrelor proteice (Bailey si Shimokomaki 1971) .
Cercetariile efectuate ,,in vitro” de catre Bailey si Shimokomaki (1971) , au demonstrat ca
imbatranirea macromoleculei de colagen se datoreaza unor compusi care se formeaza si care poseda
obligatoriu intru altele o grupare aldehidica, un grup terminal formil. In baza acestor date se pot
considera agenti de imbatranire : aldehida glicerica si piruvica, rezultata din metabolismul
glucidic;aldehida glicolica rezultata din metabolismul protidic;acroleina si aldehida crotonica, produsi ai
metabolismului lipidic. In ,,vivo” se mentioneaza ruperea legaturilor dintre lanturile polipeptidice, care
elibereaza aceste grupari reactive. Cresterea colagenului insolubil in detrimentul celui solubil, a fost
confirmat prin studii efectuate cu izotopi marcati,efectuate de Mc Gavack si Kao (1960) si Ninni si
colab. (1967) . Autorii mentioneaza ca fractiunea insolubila a colagenului creste odata cu inaintarea in
varsta, fiind la 100 mg piele uscata si delipidata: 44,1 mg la copilul prematur, 63,7 mg la nou-nascut si
75,1 mg la adult.
Turover-ul metabolic al fibrelor de colagen,se modifica in sensul ca el scade de la suprafata
pileii inspre profunzime, intensitatea fenomenului de imbatranire a colagenului din piele se manifesta
diferit chiar si in functie de zona corporala;asa de exemplu in pielea de pe brat degradarea este mai
evidenta decat in pielea de pe coapsa.
Apar modificari si in compozitia mucopolizaharidelor, in perioada embrionara predomina acidul
hialuronic pana cand la adult condroitinsulfatul B. Raportul acestor componente este 14:1 in primul caz
si 2:1 la adult. Rolul acidului hialuronic in piele fiind acela de a forma complecsi care contribuie la
hidratarea fibrelor de collagen,pe masura ce cantitatea de acid hialuronic scade, fibrele de colagen
formeaza fascicule groase care devin rigide, hidratarea fiind astfel din ce in ce mai diminuata.
Alte cercetari in legatura cu imbatranirea colagenului, pornesc de la premiza unei tendinte de
retractie a polimerilor in directia energiei libere minime. Ca o consecinta a acestei retractii se produce o
apropiere a gruparilor reactive a lanturilor polipeptidice cu formarea de noi legaturi directe
interpeptidice,apropierea lanturilor polipeptidice indeparteaza apa dintre macromolecule,ele devenind
astfel rigide. Pe masura avansarii procesului de imbatranire,ca urmare a apropierii lanturilor
polipeptidice in fibra de colagen, apa este tot mai mult indepartata si din ce in ce mai multe grupari
reactive ramase libere pot crea punti de hidrogen intre lanturi. Rol important in acest proces, revine
hidroxiprolinei din colagen aminoacid care participa la formarea puntiilor de hidrogen. Rigiditatea
macromoleculei de colagen,care decurge din apropierea si legarea excesiva a lanturilor polipeptidice,
face ca fibra sa-si piarda din capacitatea de adaptare la conditiile mediului inconjurator(variatii de pH,
agenti nocivi etc) .

9
 Se mai mentioneaza faptul ca odata cu inaintarea in varsta , apar modificari a unor procese
enzimatice participante la metabolismul componentelor fundamentale din tesutul conjunctiv al pielii;asa
de exemplu scaderea activitatii protocolagenprolinhidroxilazei, UDP-galactoztransferazei si UDP-
glucoztransferazei.
Aceasta descrestere a activitatii diferitelor enzime reflecta, in general un decline in
metabolismul colagenului,ca o consecinta a imbatranirii fibroblastilor.
La procesul de imbatranire a dermului mai concura si factori externi cum ar fi razele
solare;pielea expusa timp indelungat in cursul vietii la soare imbatraneste mai repede decat cea
neexpusa. Efectul razelor de soare asupra pielii se traduce si prin modificari cantitative ale unor
aminoacizi din macromolecula din colagen, scaderea continutului in tirozina, histidina si fenelanina
(Cooper, Davidson 1966) . Cercetarile electronoptice si biochimice, au demonstrat aparitia unei mase
amorfe care prezinta caracteristicile elastinei (Smith si colab. 1962; Banfield si colab. 1963).
Tabloul de ansamblu al modificarilor ce apar la nivelul tesutului conjunctiv,a fost comparat cu
o imagine similara create de un agent stresant,cu mentiunea ca in acest caz transformarile sunt
ireversibile. In acest tablou dermul este reprezentat de un gel in care sunt cuprinse fibrele de colagen si
substanta fundamentala; macromoleculele acestui gel ar fi normal neorientate,posibilitatea de orientare
aparand odata cu actiunea factorului stresant in directia liniilor de forta. In timpul actiunii stresante,
spatiile interfibrilare se reduce , apare o deshidratare brusca si o expulzare a substantei fundamentale
interfibrilare. Revenirea la starea initiala este in functie de intensitatea stresului.

Ridurile

Reprezinta modificari ale suprafetei pielii,datorate schimbarilor ce au loc in fiziologia si

biochimismul pielii, traduse prin pierderea elasticitatii,tonicitatilor muschilor,cresterea sensibilitatii la
actiunea diferitilor agenti externi si aparitia unui aspect pliat al pielii.
Ridurile apar ca o consecinta a procesului inevitabil si ireversibil al imbatranirii pielii, care are
drept substrat degenerescenta progresiva a tesuturilor de sustinere a pielii. Ele nu sunt numai apanasul
batranetii ,ci pot sa apara si mai repede,sub influenta unor factori de care trebuie sa se tina cont pentru a
le amana pe cat posibil.
Se disting doua tipuri de riduri :
-riduri de plisare (incretire)cum sunt pliurile care coboara de la nas la buze,pliurile gatului si ale
fruntii.
-riduri de lasare (surpare, prabusire) cum sunt ,,ridurile laba de gasca’’ (a comisurilor
buzelor,pleoapei inferioare) , ridurile obrajilor, gatului,barbiei.
In ceea ce priveste ordinea in care apar ridurile,s-a observat ca intai isi fac aparitia ridurile
verticale si orizontale ale fruntii, apoi cele de la ochi denumite,,laba gastii’’ . Mai tarziu incep sa se
contureze doua cute care pornesc de la nas si se prelungesc pana la coltul gurii. La o varsta mai inaintata
apar si mici riduri verticale deasupra buzei superioare si incep sa se increteasca pleoapele.
Factorii care contribuie la aparitia ridurilor . Factorii mai importanti care favorizeaza
aparitia ridurilor sunt :
/ Contractura exagerata, repetata a muschiilor fetei,care determina o solicitare excesiva a
muschiilor fetei(pielosi sau mimicii) . Regiunile care rideaza mai intai sunt :ochii, gura, nasul, fruntea,
barbia, zone in care muschii sunt mai fregvent solicitati.
/ Starile sufletesti,influenteaza favorabil sau nefavorabil asupra activitatii pielii si poate grabi
sau intarzia formarea ridurilor. Starile sufletesti depresive repetate pot predispune la aparitia unor cute

10
adanci de multe ori definitive , pana cand buna dispozitie, rasul spontan, au efecte deosebit de favorabile
prin activarea circulatiei,mai buna hranire a pielii. Starile sufletesti sunt exteriorizate pe fata prin
solicitarea muschiilor mimicii, care prin activitatea lor imprima diferitele stari :durerea, tristetea,
severitatea, bunatatea, rautatea etc ; in starile sufletesti depresive actioneaza aproximativ 60 muschi,pe
cand in timpul rasului sunt solicitati doar 13 muschi.
Unele personae prin o serie de gesticulari, cum sunt incretirea fruntii, clipitul exagerat
etc,contribuie la formarea precoce a ridurilor. Totalitatea ridurilor produse prin solicitarea si contractarea
excesiva a muschilor fetei , prin exagerarea mimicii, poarta denumirea de riduri de expresie.
/ Slabirea prea accentuata,face ca pielea sa fie lipsita de suportul plastic,care da fetei si corpului
formele elastice,indeosebi pentru sexul frumos, grasimea subcutanata find aceea care mentine netezimea
pielii. In curele de slabire tesutul adipos dispare intai la nivelul fetei si mai tarziu la restul corpului.
/ Tulburarile generale ale organismului, cum sunt cele nervoase, ale tubului digestiv, isi pun
amprenta asupra pielii,asupra muschilor mimicii prin fenomene de durere, tristete sau alte efecte ale
unor stresuri.
/ Expunerea nerationala la soare,determina o dezhidratare a pielii, care devine aspra , lipsita de
suplete,ceea ce favorizeaza aparitia ridurilor. Helioterapia trebuie facuta in mod rational, incepand cu
cateva minute si ajungand la maximum 2 ore.
/ Lumina puternica, constringe ochiul la reflexe ce determina formarea unor cute cunoscute sub
denumirea de ,,laba gastii” . Prevenirea acestor efecte negative a luminii se poate realiza prin purtarea
unor ochelari corespunzatori , iar persoanele care obisnuit poarta ochelari prescrisi de meducul
oftalmolog nu trebuie sa-i neglejeze. Ridurile din zona ochilor pot aparea si in cazul utilizarii unor surse
de lumina slabe pentru citit.
Tot din categoria factorilor de mediu mai mentionam si vantul,caldura excesiva,umiditatea,
uscaciunea, poluarea atmosferei etc,fata de care pielea trebuie protejata. Protectia pielii contra factorilor
externi trebuie facuta si pentru pielea persoanelor tinere care practica sporturi in aer liber.
/ Lipsa ingrijirii tenului,sau ingrijirea neadecvata,in functie de natura lui. In acest sens se vor
evita utilizarea pe tenul uscat al solutiilor hidroalcoolice,solutii astringente, degresante (sapunuri , apa
calda) . Pentru tenul gras se vor evita utilizarea unor deshidratante puternice , cum este glicerina, care
absoarbe apa din tesuturi,nu se vor face abuz de degresante care pot indeparta de pe piele stratul de
grasime, supunand glandele sebacee la o activitate suplimentara. Mai mentionam aici folosirea abuziva a
unor creme cu saruri de bismuth , de mercur , care ususca , ofileste si rideaza pielea. De asemenea
abuzul de farduri , pudre in special pe tenurile uscate accentueaza uscarea si hidratarea ei. Pielea uscata
se rideaza mult mai usor ,fiind mai subtire comparabil cu cea grasa care se rideaza mai greu.
/ Modul defectuos de viata,influenteaza negativ prin nerespectarea orelor absolut necesare
pentru odihna ; excesul de alcool , tutun , cafea , duc la aparitia cearcanelor apoi a ridurilor pe pleoape
care imprima figurii un aspect obosit ,cutele din jurul ochilor devenind din ce in ce mai adanci.

HIDRATAREA DERMULUI
Procesul de hidratare a demului este strans legata de una din componentele principale ale
dermului,substanta fundamentala,care umple spatiile intercelulare si interfibrilare ale tesutului
conjunctiv din derm. Substanta fundamentala este o dispersie coloidala,de consistenta unui gel
constituita din:substante ce provin din fluxul sanguine (apa,ioni,substante proteice);compusi
metabolici;produsi rezultati din metabolismul tesutului conjunctiv , dintre care mai importanti sunt
polizaharidele.
Una din functiile principale ale substantei fundamentale,este aceea de a lega si elibera
apa,electrolitii si de a favoriza difuziunea dinspre vase catre tesuturi si schimbul invers de la tesutul
conjunctiv spre restul organismului.

11
 Un rol important in acet proces,ii revine acidului hialuronic, recunoscut prin capacitatea lui de
hidratare; mucopolizaharidele sulfatate (condroitin sulfatul B) nu au capacitatea de a lega apa,el
actioneaza in special ca un schimbator de ioni , fixand si eliberand electrolitii.
Substanta fundamentala a tesutului conjunctiv functioneaza ca un rezervor pentru excesul de apa
din organism si actioneaza ca un reglator de urgenta a apei. S-a constatat ca fata de alte organe pielea
castiga sau pierde apa in cantitatea cea mai mare , iar in perioada de reechilibrarea organismului pielea
este ultimul organ in care cantitatea de apa recapata valoarea initiala.
Capacitatea de hidratate a dermului, creste odata cu scaderea gradului de polimerizare a acidului
hialuronic , sub influenta enzimei specifice hialuronidaza. In urma acestui process are loc o scadere a
vascozitatii substantei fundamentale, prin trecerea ei din starea de gel in starea de sol, favorizand
totodata cresterea permeabilitatii si difuzibilitatii intradermice.
Continutul in apa a pielii se exprima prin factorul natural de hidratare(Natural Moisturizing
Factor – NMF) , care caracterizeaza starea normala, de sanatate a pielii. Continutul mediu in apa al
dermului este 71,5% , din care 39% este legata in tesutul conjunctiv iar 32,5% se afla in substanta
fundamentala. Cea mai mare cantitate din apa, cca. 80% participa la schimburile hidrice, iar 20% este
legata,fixata si nu participa la aceste procese.
Pielea persoanelor tinere contine o cantitate mai mare de apa legata decat a celor de varsta
medie sau inaintata. Odata cu inaintarea in varsta scade si capacitatea de hidratare a tesutului
conjunctiv, datorita tendintei acestuia de a ceda relative usor cantitati mai mari de apa.
- Dupa cunoasterea aspectelor legate de anatomofiziologia organului cutanat, a biochimismului
acesteia, precum si a unor aspecte ale procesului de imbatranire a pielii, trebuie sa se ia masurile
necesare ingrijirii igieno-cosmetica a pielii. Majoritatea autorilor si tratatelor de specialitate sunt
de parere ca se impune cu strictete o ingrijire riguroasa zilnica a pielii, care consta in curatirea
generala a intregii suprafete corporale, tonifierea, hranirea, protejarea ei.
- Pentru ingrijirea fetei este insa important sa se cunoasca cu exactitate tipul de ten, in
vederea aplicarii masurilor cele mai adecvate si eficiente.
-
- Diagnosticul cosmetic al pielii
- Diagnosticul cosmetic al pielii se poate face in cabinetele de specialitate, in care se
efectueaza diferite examene, si anume:
- -vizual, prin care se urmareste coloritul pielii, imperfectiunile pielii, forma fetei in vederea
alegerii machiajului corespunzator, reliefarea ridurilor si gradul de imbatranire;
- -cu lupa, pentru a scoate in evidenta unele aspecte ascunse, care nu sunt sesizate cu ochiul
liber (granulatia, pistrui, hidratarea pielii, gradul de imbatranire etc. );
- -prin palpare, care are drept scop determinarea elasticitatii si rezistentei pielii, gradul de
hidratare, tonicitatea;
- -cu lampa Wood, care emite radiatii ultra violete, ce produc o fluorescenta diferita asupra
suprafetei expuse. Pielea normala prezinta o fluorescenta violacee, cea deshidratata are o
fluorescenta slaba iar cea hidratata o fluorescenta puternica;
- -determinarea gradului de aciditate sau alcalinitate, cu ajutorul pH-metrului, in vederea
utilizarii unor produse care ca readuca pielea la valoarea ei normala (pH 5,5).
- Prin aceste examinari se reliefeaza: starea de hidratare, aspecte ale culorii pielii (culoarea
ideala este roz stralucitor), finetea (pielea normala are o granulatie fina, este neteda, uniforma,
pielea grasa se descuameaza), modul de functionare a glandelor sebacee (debit marit, normal sau
diminuat), imperfectiuni ale pielii (efelide, cicatrice etc.), gradul de imbatranire etc.
- O examinare mai sumara in vederea determinarii tipului de ten, se poate face si printr-
un autodiagnostic (autoidentificare), care se poate efectua prin mijloce simple si anume:

12
- -aplicarea pe fata a unei rondele de hartie de filtru sau o foita de hartie subtire, care
privita apoi in transparenta poate prezenta pete grase ceea ce denota un ten gras;
- -cu ajutorul lupei, privindu-ne in oglinda, cand se examineaza natura fiecarei portiuni
de fata separat;
- -se trag cateva linii pe piele, apasand usor cu partea neascutita a unui creion
dermatograf, daca urma lasat de creion este o adancitura avem indicatii asupra unui ten uscat,
inrosirea deasupra liniei denota tenul gras, tenul normal nu prezinta nici o reactie.
- Inainte de a se efectua aceste determinari a tipului de ten, fata se curata de orice
impuritati, prin spalare cu apa si sapun, dupa care se lasa in repaus aproximativ trei ore pentru ca
pielea sa-si recapete aciditatea normala.
-

- Principalele tipuri de ten

- Tipurile de ten se clasifica dupa mai multe criterii:
- -dupa continutul in lipide, distingem: ten normal, uscat si gras care poate fi uleios, asfixic
si ten mixt sau combinat;
- -dupa continutul in apa (starea de hidratare a pielii), deosebim: tenul normal hidratat,
hiperhidratat si deshidratat;
- -dupa unele tulburari fiziologice sau afectiuni, care influenteaza aspectul normal al
tenului, distingem: tenul casectio, cuperozic, pletoric, acneic, ridat, imbatranit (pielea senila).
-
- Tipurile de ten dupa continut in lipide
- Tenul normal (eudermic, eu = bine), sau pielea sanatoasa, se caracterizeaza printr-un
aspect placut, pielea este neteda cu pori foarte mici (foarte putini vizibili), este supla, catifelata;
ea poate fi comparata cu suprafata unei piersici intinsa, de culoare roz.
- Acest ten are o circulatie buna, pielea nu este nici prea grasa si nici prea uscata, nu prezinta pete,
fara puncte negre sau veruci etc. Nu lasa pete dupa aplicarea unei foite de hartie.
- Acest tip de ten se intalneste mai rar la persoanele adulte, el este prezent in schimb la cele tinere
care nu prezinta tulburari nervoase, hepatice, digestive, cu un metabolism echilibrat.
- Acest ten trebuie pastrat timp cat mai indelungat, printr-un tratament corespunzator, iar procesul
de imbatranire cat mai mult indepartat.
- Tenul uscat (pielea sebostatica). Se intalneste frecvent la persoanele blonde sau roscate. El
se caracterizeaza prin pori mici, epiderma subtire, este fragil, iritabil, predispus la formarea de
riduri. El reactioneaza nefavorabil la variatiile de temperatura, este foarte snsibil, la frig (iarna se
remarca aparitia pe fata a unor pete rosietice din loc in loc), la lotiuni alcoolice, creme
deshidratante, sapun etc. Acest tip de ten nu lasa pete grase pe foita de hartie, nici chiar picaturi
de transpiratie. Pielea este fina, transparenta, intnsa, cu tendinta spre cuperoza, lipsita de vitalitate
iar de la 50 de ani in sus prezinta un aspect pergaminat.
- Tenul uscat se datoreaza unei insuficiente secretorii a glandelor sebacee si sudoripare.
- Se disting doua categorii de ten uscat:
- -ten alipic (ten uscat din lispa de grasime), are tendinta de a se rida, este foarte sensibil, se
irita cu usurinta la utilizarea alcoolului si sapunului;
- -ten deshidratat (ten uscat din lipsa de grasime).
- Pielea deshidratata este brazdata de riduri, prinsa intre degete nu are turgor, este lipsita de
suplete si elasticitate. Uscarea pielii este determinata de factori interni, cum sunt predispozitia
congenitala (tradusa printr-un numar redus de glande sebacee sau o secretie deficitara) tulburari
ale glandei tiroide, nervoase, tulburari ale circulatiei, unele boli interne si factori externi, dintre
care se mentioneaza climatul uscat, bai de soare prelungite, vant etc., utilizarea abuziva a

13
 sapunurilor, a unor creme cosmetice cu mercur, bismut, folosirea unor deshidratante cum este
alcoolul, glicerina.
- Procesul de deshidratare poate fi superficial, cand apa din tesuturi (stratul cornos) se
pierde datorita lipsei peliculei grase protectoare, care permite evaporarea apei din stratul
superficial sub influenta factorilor externi (fizici, chimici) sau profunda, datorata tulburarilor
nervoase, endocrine, cardiace, in metabolismul celular al apei (cand organismul nu este in masura
sa retina apa in organism).
-
- Deshidratarea mai poate surveni si in timpul bolilor insotite de febra, diaree, in cazul
curelor de slabire nerationala, a dezechilibrului suprarenal (cand eliminarea apei este mai mare
decat absorbtia) dezechilibru tiroidian, lipsa vitaminelor A si F, varsta, surmenaj etc.
- Tenul gras, se caracterizeaza printr-o secretie crescuta a glandelor sebacee, ceea ce
imprima pielii un aspect lucios si unsuros in special pe frunte, aripile nasului si barbie.
- Datorita continuului ridicat in sebum, porii sunt dilatati, iar suprafata pielii are aspectul
unei coji de portocala; testul cu foita de hartie este pozitiv, prezentand pete persistente de
grasime.
- Acest tip de ten se intalneste mai frecvent la femeile brunete si prezinta unele avantaje in
sensul ca se rideaza mai greu, imbatraneste mai incet decat pielea uscata sau mixta.
- Tenul gras prezinta insa si unele neajunsuri si anume:
- -reprezinta o insensibila tranzitie de la pielea grasa la pielea seboreica;
- -este terenul favorabil aparitiei comedoanelor sau chiar al acneei;
- -este lipsit de suplete si fragezime din cauza eforturului la care sunt supuse glandele
sebacee;
- -modifica pH-ul normal al pielii cu tendinta spre alcalinizare, ceea ce micsoreaza
capacitatea de autodezinfectie si aparare a pielii fiind expusa infectiilor stafilococice in cazul in
care nu este ingrijita corect;
- -pastreaza mai greu machiajul iar culoarea apare galbui, din cauza keratinei care
predomina in stratul superficial.
- Tenul gras se poate subdivide in trei categorii, dupa intensificarea secretiei de sebum:
- -ten gras uleios, care la apasare prezinta suprafata neteda, este lucios iar pe fata se
observa picaturi de grasime;
- -ten gras asfixic, caracterizat printr-o piele ingrosata cu suprafata aspra, datorita
excesului de sebum si tesutului cornos dezvoltat. In acest caz porii pielii cat si canalele
pilosebacee sunt obturate de surplusul de grasime, de celulele cornoase care se descuameaza
incomplet si excesul de secretie sudoripara. Datorita acestui proces este impiedicata eliminarea
libera a sebumului, a transpiratiei, circulatia sanguina este stanjenita iar oxigenarea tesutului
cutanat se face incomplet, producandu-se asfixia cutanata. Complexul de procese ce au loc
favorizeaza aparitia comedoanelor, care se transforma in cosuri, pielea trecand de la culoarea ei
normala la cenusiu. Tenul asfixic se intalneste la persoane care n-au beneficiat de ingrijirile
cosmetice adecvate ale tenului gras uleios.
- Tenul mixt (combinat), se intalneste la majoritatea persoanelor intre 15-25 ani, el
reprezinta o combinatie a tenului gras dispus in anumite zone (frunte, nas, barbie), iar restul fetei
(pleoape, obraji, gat) prezinta caracteristicile tenului uscat. (Fig. 7).
- Tenul mixt se intalneste la bolnavii de ficat, la cei care abuzeaza de unele alimente
(bauturi alcoolice, zahar, mezeluri, branzeturi fermentate) sau datorita unor poluari atmosferice.
El poate primi calitatile normale printr-un tratament diferentiat si un regim alimentar echilibrat.
-
- Tipurile de ten dupa continutul in apa, sau starea de hidratare a pielii

14
- In mod normal pielea contine cca. 70 % apa (10-2 % in stratul cornos) care provine din
alimentatie si din reactiile ce au loc in organism, reglate pe cale nervoasa si de sistemul endocrin.
Lucrarile lui Durek-Reynoll, arata ca fixarea apei in spatiul intracelular al tesuturilor se datoreaza
prezentei glicoproteinelor polimerizate, substante de baza a mezenchimului care poate da stari
fizice intermediare d la sol la gel. In aceasta grupa se incadreaza urmatoarele tipuri de ten:
- Tenul hidratat normal, cu piele fina, supla si elastica (elasticitate normala), fara riduri. Se
intalneste indeosebi la copii si persoane cu stare de sanatate perfecta, care isi ingrijesc in mod
corespunzator tenul si il feresc de agenti fizici sau chimici agresivi.
- Tenul hiperhidratat, imprima fetei trasaturi neuniforme, este usor deformat cu edeme si
pungi sub ochi. Acest ten se intalneste la persoanele care au unele afectiuni cardiovasculare sau
renale, in care au retentii de apa in tesuturi, sau poate fi determinat de expunere la ploi reci, vant
sau persoane care traiesc in climat rece.
- Tenul deshidratat, se intalneste in special la persoanele in varsta, datorita eliminarii apei
in cantitati mai mari decat cea absorbita. Deshidratarea tenului poate fi cauzata de foctori
multipli: tulburari nervoase, lipsa vitaminei A si F, afectiuni insotite de febra, factoriexterni (ger,
vant, zapada, soare, caldura uscata din incaperi), abuzul de sapun, utilizarea solutiilor degresante,
ingrijiri cosmetice necorespunzatoare.
-
- Tipurile de ten dupa unele tulburari fiziologice sau afectiuni care influenteaza tenul
- In aceasta grupa se disting urmatoarele tipuri:
- 5.2.5. Tenul casectic. Prezinta functiile pielii diminuate, chiar atrofiate, hranirea pielii este
insuficienta; pielea este subtire, uscata, aspra, palida (alb-galbuie), lipsita de elasticitate, se
descuameaza si in majoritatea cazurilor are aspect de pergament. Datorita faptului ca pielea este
subtire, prezinta o stare de usturime si prurit. Starea de subnutritie a pielii se datoreaza unor
tulburari (de ordin nervos, cardiace etc. ) care afecteaza matabolismul pielii, influentand negativ
procesul de regenerare.
- 5.2.6. Tenul cuperozic, este datorat cuperozei, afectiune care se caracterizeaza printr-o
roseata usoara pmeilor si a nasului; in final pe fata apar (vinioare rosietice) datorita dilatarii
vaselor capilare ale fetei. In general cuperoza este insotita de eritroza, cand vasele capilare sunt
mai putin vizibile, dar apar pe un fond eritematos. Procesul de instalare a cuperozei este foarte
lent, el ia nastere datorita unei dilatatii permanente a capilarelor fetei, ca urmare a diminuarii
elasticitatii peretilor vasculari sau a unor pusee congestive repetate.
- 5.2.7. Tenul pletoric, se caracterizeaza prin piele groasa, aspect carnos, fata este
congestionata permanent sau la cel mai mic efort; prezinta o pilozitate crescuta si pori dilatati.
Denumirea lui deriva de la plethore, care inseamna cantitate excesiva, surplus. Acest ten se
intalneste la persoane care prezinta unele tulburari in metabolismul proteinelor sau al glucidelor.
- Tenul senil. Fenomenul de imbatranire al pielii apare la unele persoane de timpuriu printr-
o uscaciune exagerata a pielii, aparitia ridurilor, edeme in special la ochi. In aparitia acestui tip de
ten intervin actori multipli cum sunt: ereditatea, diferite afectiuni, tulburari functionale ale
glandelor cu secretie interna, abuzul de farduri, tretamente cosmetice neadecvate, varsta inaintata
etc.
-
-
-
-

-
-

15
 - . Ingrijirea zilnica a tipurilor fundamentale de ten
-
-
- Pentru ingrijirea tenului se va tine cont de tipul lui, efectuand o serie de operațiuni care se
succed într-o anumita ordine: curatirea (demacherea) tonifierea și hidratarea, nutritia pielii și
protecția ei, utilizand preparatele corespunzatoare.
-
- Tenul normal
- Tenului normal cu pielea fina, fiziologic echilibrata, trebuie sa i se acorde o atenție deosebita.
- Dimineața, se va spala cu apa care sa nu fie dura (calcaroasa) sau bogata în clor care pot irita
fata. Se utilizeaza în acest scop apa moale, calduta sau rece (apa de ploaie, fiarta și racita, apa
minerala), sau apa obișnuită în care s-a dizolvat o lingurita de borax la un litru apa sau 5 g
tinctura benzoe. O atenție deosebita trebuie acordata utilizarii exagerate a sapunurilor care pot
degresa pielea, obligand glandele sebacee la o activitate suplimentara, pentru inlocuirea
sebumului, ceea ce determina ridarea și ofilirea prematura a pielii.
- În general nu se recomanda utilizarea sapunurilor decât odată de doua ori pe săptămâna, iar dacă
totuși suntem obligați sa le utilizam acestea trebuie să fie de buna calitate, neutre sau acide. În
locul sapunului, pentru curatire se pot utiliza emulsii sau creme demachiante.
- Seara, tenul normal se demachiaza cu crea sau lapte demachiant, urmata de stergerea fetei cu o
lotiune calmanta și tonica obtinuta din plante (flori de musetel, tei, nalba) sau lotiuni ușor
astringente a caror continut în alcool nu trebuie sa depaseasca 20%.
- Aceasta piele nu necesita neapărat utilizarea unor creme hrănitoare (doar preventiv cel mult de
doua ori pe săptămâna); în cursul nopții porii vor fi lăsați liberi pentru a nu împiedica respirația
normala. Fata se recomanda să fie stears în general cu prosopul prin apasari ușoare și nu prin
presari puternice; prosoapele trebuie să fie schimbate la câteva zile, să fie fierte fără detergenti,
uscate și apoi călcate. Prin prevenirea formarii ridurilor din jurul ochilor, în fiecare seara se va
utiliza numai pe aceasta portinune o crema grasa pe baza de lanolina, colesterol. Acest ten poate
beneficia de masti cosmetice și masaj.
-
-
- Tenul uscat
- Dat fiind lipsa de grăsime, în aceste cazuri este contraindicat utilizarea sapunurilor, apa calda sau
dura și cremele pe baza de stearati care usca tenul. Cele mai indicate pentru curatirea tenului
uscat sunt creme grase, lotiuni grase, lapte demachiant.
- Curatirea tenului uscat se va face diferentiat pentru cel lipsit de grăsime (alipic) și tenul
deshidratat.
- Pielea alipica, dimineta se spala cu apa la temperatura camerei (apa de ploaie, apa minerala say
apa la care s-a adaugat borax) sau o soluție apoasa de sorbitol 15%g. Se mai poate curati fata cu
creme, emulsii demachiante grase, se clateste fata cu apa la temperatura camerei; urmează
aplicarea unei creme grase sau semigrase. Se recomanda să se aplice o crema hidratanta iar în
ziua următoare o crema nutritiva, care vor fi pastrate pe fata o oră. Dacă se pudreaza fata, se
aplica un strat ușor, caci excesul de pudra usuca fata. Curatirea de seara se face cu crema sau
lapte demachiant.
- În lipsa acestor preparate se poate curati fata cu unt de cacao, pe care îl trecem pe fata, acesta se
topește la temperatura corpului și inglobeaza impuritatile și fardul;pielea rămâne astfel curata,
supla și moale. În continuare se aplica lotiuni tonice din soluții extractive (musetel, nalba,
galbenele), apoi creme grase pe baza de lanolina, lecitina, ulei de avocado, care se mențin pe fata
de 3-4 ore sau toată noaptea.

16
- Pe tenul alipic se mai aplica săptămânal masti cu caolin, galbenus de ou, fructe, miere, preparate
din lapte, sau cataplasme cu ulei de germeni de porumb, ulei de măsline cu vitamina A etc. Se vor
efectua masaje cu creme semigrase, la care se asociaza sucuri naturale de castraveti, lamaie,
morcovi. Baile de aburi, se vor efectua mai rar dar, se pot aplica comprese umede cu infuzii de
musetel, după care se aplica masajul facial.
- Tenul uscat deshidratat. În acest caz se va avea în vederea rehidratarea permanenta a lui. Aceasta
piele fiind mai hiperkeratinizata, se va utiliza pentru emolierea ei apa moale, sau se va trata apa
cu bicarbonat de sodiu sau borax. Se vor evita utilizarea sapunului, solutiilor alcoolice astrigente.
- Seara, demacherea se face cu emulsii U/A, se vor aplica comprese cu infuzii din plante (nalba,
musetel, coada soricelului) apoi, se vor aplica creme hidratante cu un continut mare de apa sau
emulsii hidratante și vitaminizante, care rămân și peste noapte.
- După spalarea de dimineața cu apa, se aplica lotiuni tonice sau infuzii din plante, după care
pielea se obduce cu o crema hidratanta și hrănitoare.
- Pentru tenul uscat deshidratat se recomanda aplicarea saptamanala a mastilor cosmetice
hidratante cu sucuri naturale din plante, morvovi, castraveti, produse din lapte, galbenus de ou.
Laptisorul de matca, mierea, incorporate în creme, lotiuni sau masti, mențin pielea supla și
catifelata. Odată la trei săptămâni, se recomanda bai de aburi timp de 10 minute, cu flori de
musetel sau salcie, cu rezultate bune. Compresele calde din infuzii de plante, se pot aplica la 2-3
zile cu scopul de a inmuia pielea, urmata de fiecare data de aplicarea de creme hidratante.
-
- Tenul gras
- Pentru ingrijirea acestui ten se are în vedere utilizarea unor preparate care sa asigure o curatire
mai profunda și o închidere a porilor dilatati. Datorită intolerantei la sapun a unor persoane,
utilizarea acestora se va face de 2-3 ori pe săptămâna.
- Seara, se curata fata cu apa și sapun de borax dar, cele mai bune sunt emulsiile demachiante
speciale pentru tenul gras (nu se recomanda cremele cu continut ridicat în grăsime, care
accentuaza seboreea provocand aparitia punctelor, a cosurilor). Tot pentru curatirea fetei se poate
utiliza un preparat natural, obținut din amestecarea unui albus de ou cu zeama de lamaie
(rezultata dintr-o jumătate de lamaie) și de 15 g de alcool adaugat treptat în picaturi. Se mai
utilizeaza așa numita „faina cosmetica” în compozitia careia intra: 20 g tarate, 5 g malai și 2,5 g
borax sau 70 g tarate, 20 g malai și 10 g bicarbonat de sodiu. După curatirea fetei se clateste fata
cu apa calduta.
- În continuare pentru seara, se va degresa fata în funcție de toleranța cu lotiuni alcoolice (40-50%
alcool) ușor degresante, cu rezorcinol, sulf, acid salicilic, camfor sau soluții astringente cu alcool.
Se mai poate folosi și spirtul camforat, care în plus este și un bun dezinfectant (nu se recomanda
utilizarea solutiilor puternic degresante, cu continut mare de alcool, glicerina, benzina, soluția
Hoffman, decât cu avizul medicului). Pentru închiderea porilor ușor dilatati (pori mici), se pot
aplica alternativ comprese cu apa calda și apoi rece, sau lotiuni astringente mai puternice (cu
alaun) dacă porii sunt mai puternic dilatati. Se obduce fata apoi cu o crema semigrasa cu stearati
hidratata, prin masare iar în jurul ochilor se aplica o crema grasa.
- Dimineața, se face o simpla spălare cu apa, urmata de utilizarea unei creme cu stearati și pudraj,
care au rolul de a absorbi din excesul de grăsime și a estompa luciul pielii.
- Tenul gras poate beneficia și de masti cu efect ușor degrasante, absorbante, emoliente, cu caolin,
tarate, albus de ou, drojdie de bere etc. Măștile se aplica reci iar dacă pielea nu se degreseaza
suficient se aplica calde. Cu bune rezultate se utilizeaza și măștile din fructe proaspete de capsuni,
caise, piersici, mere, pere.
- În afara de masti se pot aplica și comprese timp de 5-10 minute, obtinute prin infuzare din
patlagina, cimbru (3-5%). Se mai efectuaza și vaporizari (odată pe luna), apoi se freaca pielea cu

17
 o perie moale și un sapun acid pentru indepartarea sebumului. Se extrag punctele negre și se
aplica o masca astringenta. În cazul în care tenul gras prezinta puncte minuscule albe, dure
(asemănător unor perle mici), acestea se extrag în cabinetul cosmetic, fiind o operațiune mai greu
de efectuat.
- Dimineața se aplica o crema de zi care constituie un suport pentru aplicarea pudrei. Pentru a
proteja pielea de eventualele infectii microbene, se recomanda ca prosopul de fie schimbat la
doua zile, curatirea acestuia să se facă prin fierbere în apa (fără adaosuri cu detergenti), iar
calcatul să se facă cu fierul fierbinte. În ingrijirile zilnice stergerea fetei se face numai prin
tamponari cu prosopul.
- În fiecare seara zona din jurul ochilor predispusa mai ușor la formarea ridurilor, se obduce cu o
crema grasa pe baza de lanolina, iar ochii se sterg cu o infuzie de flori de musetel sau albastrele.
În zonele grase ale tenului mixt (aripile nasului, zonele dintre sprancene, barbia) nu se va aplica
un exces de crema.
- Tenul mixt beneficiaza lunar sau chiar săptămânal de aplicarea unor masti diferentiate pe zone și
anume - o masca pentru piele uscata (obraji, gât) și o formula pentru pielea grasa (frunte, nas,
barbie); după indepartarea mastii se pulverizeaza fata cu apa minerala. Pentru indepartarea
celulelor moarte, lunar se aplica curatirea prin gomaj, iar de la 30 ani se preconnizeaza masajul în
vederea activarii circulatiei și a unei mai bune hranirii a tesuturilor.
-
- Tenul acneic
- In afara de recomandarile medicului dermatolog, se va avea în vedere respectarea unei igiene
riguroase zilnice, și anume:
- - dimineața și seara se spala fata cu apa și sapun acid sau cu sulf, se sterge apoi prin tamponari cu
servetele de hârtie care se arunca sau prosop care trebuie schimbat zilnic, Se curata fata cu o
lotiune degrasanta și antiseptica. Peste zi se protejeaza fata cu o crema de zi slaba, peste care se
aplica un strat subtire de pudra care poate sa conțină eventual 1% sulf sau sulfamida;
- - săptămânal se va proceda la eliminarea punctelor negre, operariune care este procedata de o
emoliere a pielii prin bai de aburi cu mustele 8-10 minute sau prin masarea fetei 5 minute cu ulei
caldut.
- Pentru activarea circulatiei, tonifierea pielii, curatirii în profunzime și dezobturarea canalelor
foliculare, se recomanda masaje de tip special (vibrator, petrisaj, framantat). Pielea degradata,
ofilita, se perie dimineața cu o perie mole, se clateste cu apa calduta și se sterge cu o lotiune ușor
astringenta, se aplica apoi o crema de zi. În general pentru tenul gras se recomanda odată pe luna
un tratament la un cabinet de specialitate.
- În cazul unui ten seboreic mai accentuat, pe lângă măsurile mentionate se recomanda lunar masti
calde după care se aplica comprese reci, precedate de obicei în bai de aburi.
-
-
- Tenul gras asfixic
- Necesita aceleași ingrijiri ca și tenul gras, în plus se va avea în vedere activarea circulatiei și
hranirea tesuturilor cu preparate naturale cum sunt compresele cu infuzii din flori de tei,
sunatoare, frunza de manta, marar sau suc de castraveti; la aceste extracte se pot adauga 5-10

18
 picaturi de tinctura benzoe. În același scop se efectuaza zilnic un masaj superficial cu glicerolat
de amidon la care se adauga puțina sare, apoi fata se spala cu apa calda și rece.
-
- Tenul mixt
- În ingrijirile zilnice trebuie să se țină seama de caracteristicile acestui ten, pentru a aplica
preparate specifice fiecarei regiuni și să se facă apel la un regim alimentar adecvat.
- Pentru ingrijirea zilnica se vor aplica tratamente duble, pentru pielea uscata și pentru pielea
grasa. Pe portiunile respective, se pot utiliza produse neutre, cum sunt tonice fără alcool ușor
astringente și calmante, cold-creme, creme nutritive, dar nu grase.
- Curatirea se face cu o crema sau lapte demachiant, apoi se va sterge fata cu un tampon de vata
imbibat cu o lotiune din flori de tei, nalba, musetel sau cu o lotiune tonica. Sapunul ușor acid sau
neutru se folosește o singura data pe săptămâna.
- Indepartarea manuala a punctelor negre se face în condiții de asepsie, cu degetele invelite cu un
tifon steril sau cu tirecomedon; după aceasta operațiune se sterge fata cu spirt camforat sau o alta
lotiune dezinfectanta și se aplica o masca calmanta pe baza de drojdie de bere, caolin, galbenus
de ou (mai recomandabile sunt măștile pe baza de ihtiol). Tot săptămânal se poate aplica (o
singura data) o crema cu sulf. Produsele cu sulf vor fi folosite cu prudenta, la persoanele blonde
în special, care nu tolereaza aceasta substanta. Nu se recomanda aplicarea pe acest ten a fondului
de ten care abtureaza porii.
- Tenul hiperhidratat
- În acest caz se respecta aceleași norme ca și la intretinerea tenului uscat alipic, în plus se
preconizeaza aplicarea zilnica de comprese caldute cu apa sarata saturata și masaje ușoare, care
favorizează eliminarea de apa din tesuturi.
-
- Tenul deshidratat
- Se respecta aceleași norme ca pentru tenul uscat în vederea asigurarii unui aport crescut de apa.
Rezultatele bune se obțin în cazul unei deshiratari superficiale (pierderea apei la nivelul
epidermei), în care caz se demachiaza fata cu o emulsie pe baza de lanolina, se sterge apoi cu o
lotiune tonica, sau se pulverizeaza cu infuzii de plante, și se aplica o crema hidratanta semigrasa.
- După demacherea de seara se practica comprese cu infuzii din plante sau apa minerala, se obduce
fata cu creme grase cu extracte de plante sau fructe care sa activeze circulatia.
- Persoanele cu acest ten se recomanda sa ingereze lichide în cantitati mari, se vor aplica masti
hidratante, emoliente cu infuzii, sucuri de morcovi, pulpe de fructe etc. Se preconizeaza masajul
manual, electric sau sub vapofor, pentru o mai buna hidratare.
-
- Tenul cuperozic
- Necesita ingrijiri cosmetice asemănătoare cu acelea ale tenului uscat. Curatirea fetei se face
(seara cât și dimineața) cu emulsie demachianta, urmata de lotionari numai cu infuzii de musetel,
flori de tei, nalba. Se vor evita total lotiunile și sapunurile alcaline. După spălare cu infuzii din
plante \9musetel, flori de tei), sau apa minerala și demachierea se obduce pielea cu o crema
astringenta.

19
- Se aplica și creme cu efect calmant și decongestiv, fiind contraindicate baile de aburi și dusurile
alternative calde-reci. Pentru protecția fetei se recomanda ca în toate anotimpurile să se aplice o
crema grasa hidratanta, hrănitoare, urmata de o pudrare ușoară a fetei.
- În afara de aceste recomandări se va respecta un regim alimentar adecvat, fără excitante (alcool,
condimente, muraturi, carnuri conservate etc.) și bogat în vitamine; se vor evita factorii care pot
agrava aceasta afectiune (expuneri prelungite la soare, schimbari bruste de temperatura, frig la
picioare etc.).
-
- Tenul pletoric
- Se acorda ingrijiri asemănătoare tenului gras, adică o curatire mai profunda o data sau de doua
ori pe luna, datorită depunerilor accentuate de proteine și glucide în piele. Se va respecta un
regim alimentar fără exces de proteine, dulciuri, grăsimi, se vor practica sporturi în aer liber, care
produc o transpiratie abundenta prin care se elimina toxinele.
-
- Tenul casectic
- Pentru aceste cazuri se va aplica un tratament de hranire, revitalizare și tonifiere.
- Seara, se curata fata cu emulsii pentru ten uscat, urmata de aplicarea de infuzii tonice. Se vor
efectua masaje zilnice cu creme grase hidratante care contin substante bioactive, sucuri sau pulpe
de fructe (capsuni, portocale, piersici) și creme nutritive.
-
- Tenul senil
- În cadrul tratamentelor care se efectuaza pentru acest ten se va avea în vedere activarea
circulatiei, rehidratarea și revitalizarea tesuturilor, pentru a diminua ridurile existente și a întârzia
instalarea definitiva a semnelor senilitatii.
- Seara, se demachiaza fata numai cu lapte demachiant fără a folosi apa și sapunul. Se sterge fata
cu o infuzie din plante, după care se aplica o crema antirid care se păstrează și peste noapte.
- Dimineața, se recomanda comprese cu infuzii tonice și masaj al fetei cu pulpa de fructe, care
favorizează hranirea și rehidratarea, se utilizeaza apoi o crema hidratanta. Machiajul se face
discret pentru a nu scoate în evidenta ridurile.
-
- Ingrijirea gatului
- Concomitent cu ingrijirea fetei, se va proceda și la ingrijirea gatului. Ridurile de pe gât apar
destul de timpuriu chiar și la persoanele tinere, pielea din aceasta zona fiind foarte fina și este
adeseori neglijata.
- Demachierea fetei este obligatoriu să se continue cu cea a gatului. Curatirea pielii gatului se face
cu apa și sapun fără a face însă abuz de sapun; temperatura apei să fie potrivita, dacă este prea
fierbinte moleseste tesuturile și dregreseaza pielea, care în general este uscata în aceasta zona.
Dacă este uscata se renunța la utilizarea sapunului, demachierea se recomanda să se facă cu o
crema sau lapte demachiant.

20
- După demachiere, se aplica lotiuni tonice și apoi crema. Și în aceasta zona se poate aplica o
curatire mai profunda prin gomaj.
- Pentru intretinerea, intarirea muschilor gatului și intarzierea aparitiei ridurilor zilnic se vor
efectua câteva miscari de masaj sau se pot trece pe piele cuburi de gheață invelite în tifon, după
care se unge pielea cu crema grasa. Un efect benefic asupra pielii și muschilor are și jetul de apa
rece al dusului.
- Dacă pielea gatului este deshidratata se vor aplica comprese cu infuzii de nalba, urmata de masaj
cu o crema hidratanta. Se apica și masti cosmetice care contin sucuri de fructe, miere de albine,
substante biologice active, faina de în.
-
-
-
-
- 7.Operatiuni principale pentru intretinerea igieno-cosmetica a fetei
-
-
-
-
- Pentru intretinerea corecta a tenului, pe langa diagnosticul exact si cunoasterea
principalelor tipuri de ten, este necesar sa se cunoasca modul cum se aplica diferitele forme
farmaceutice de uz cosmetic. Printre operatiunile principale mentionam: demachierea, tonifierea,
hranirea, hidratarea si protectia.
-
-
-
- 7.1 Demachierea ( Curatirea)
-
-
- Reprezinta operatiunea de indepartare a impuritatilor mecanice ce se depun in timpul
zilei. A produselor de secretie, portiuni de cellule moarte, in vederea asigurarii vitalitatii,
prospetimii si supletei pielii.
- Demachierea se efectueaza zilnic, seara si dimineata si in timpul zilei ori de cate or se aplica un
nou fard. Se mai efectueaza si ca operatiune premergatoare altor tratamente cosmetice ( masti,
masaje, bai de abur etc.). Fiecare seara trebuie deci sa se incheie prin curatirea fetei, care se face
in mod stiintific, cu mijloacele cele mai adecvate.
- Alegerea preparatelor pentru demachiere se face in functie de natura tenului si anume:
- pentru tenul normal, se foloseste o emulsie A/U sau U/A sau o lotiune cu maxim 10-20% alcool;
apa moale sau dedurizata;
- pentru tenul uscat, se aplica o emulsie care trebuie sa contina in mod obligatoriu o substanta
grasa care hraneste pielea;
- pentru tenurile grase, seboreice, se pot aplica demachiante cu o capacitate mai mare de curatire
(emulsii spumoase “detergente”) sau apa si sapun daca pielea suporta.
- Preparatele demachiante nu trebuie sa penetreze pielea, cid oar sa dizolve, sa antreneze secretiile,
resturile de fard, secretiile pielii, praful etc. Dintre preparatele de demachiere sunt preferate
emulsiile (lapte demachiant) cu lanolina pentru tenul uscat si cele pe baza de stearati, pentru tenul
gras.

21
- Curatirea se face cu un tampon de vata, care se aplica cu preparatul de 2-3 ori pan ace tamponul
de vata ramane curat, dara a face economie de material. Demachierea incepe cu buzele care se
sterg prin miscari circulare cu un tampon de vata imbibat cu demachiant, gura fiind usor
intredeschisa. In continuarea operatiunii de demachiere, se curate ochii, stergand intai cu un
tampon imbibat cu apa rimelul de pe gene si apoi cu alte tampoane pe care se toarna demachiant
se sterge pleoapa superioara (pornind de la sprancene spre gene), apoi din coltul intern al ochiului
spre cel extern, dupa care se demachiaza genele si pleoapa inferioara. Se recomanda in timpul
demchierii sub pleoapa inferioara sa se aplice un tampon de vata dreptungiular umezit, iar daca
ochii sunt puternic machiati sa se utilizeze o crema cu un continut de vaselina.
- Pentru restul fetei demachiantul se intinde uniform pe fata si se curate prin miscari usoare de jos
in sus (de la barbie spre ureche, de la aripile nasului pana la tample si apoi fruntea). Gatul si
decolteul vor fi demachiate prin miscari de dute-vino.
- Demachierea se efectueaza printr-un masaj usor pentru a incorpora murdaria in demachiant, se
asteapta cateva minute, dupa care se curate fata cu un tampon de vata inmuiat intr-o solutie
extractive din flori.
-
- 7.2 Gomajul
-
- O curatire mai profunda se realizeaza prin procedeul numit gomaj, recomandat in special pentru
tenurile grase uleioase asfixice si celor deshidratate. Gomajul are drept scop indepartarea de pe
suprafata pielii a celulelor moarte si a asurplusului de sebum, favorizeaza respiratia cutanata.
- Preparatele utilizate pentru curatirea prin acest procedeu au consistenta unor paste, care se intend
pe fata si se maseaza in special pe portiunile grase. Preparatele utilizate pentru gomaj pot fi
constituite din:
- albus de ou amestecat cu faina de malai;
- carbonat de calciu, amestecat cu crema pe baza de stearati (se maseaza cu prudenta pentru a nu
irita tenul);
- 20-30 g flori de tei se fierb in 500 ml apa pana scad la jumatate, in solutia extractiva obtinuta se
adauga 2-3 lingurite de faina de malai cernuta.
- Cu aceste preparate se maseaza fata timp de 5 minute prin miscari circulare, gomajul pentru
tenurile grase se face dup ace in prealabil s-a facut o baie de aburi.
- Tenurile uscate deshidratate se pot curati prin gomaj utilizand un mucilage de flori de tei
amestecat cu tarate de gau sau o pasta de cartofi fierti zdrobiti si amestecati cu suc de rosii pana
se obtine o consistenta de pasta. Aceste preparate se aplica calde pe fata si gat, se mentin timp de
15 minute. Un alt preparat care se poate utilize se obtine din flori de musetel maruntite si
amestecat cu capsuni sau fragi; pasta rezultata se mentine pe fata 20 de minute dupa care se
indeparteaza prin miscari circulare. Aceasta operatiune se efectueaza imediat dupa demachiere.
- Gomajul pentru tenurile grase se poate efectua saptamanal, iar pentru cel uscat odata pe luna.
Gomajul este contraindicate pentru tenurile acneice.
- Indiferent de preparatul utilizat, dupa gomaj fata se spala cu o infuzie obtinuta din flori.
-
-
- 7.3 Peeling
-
- Peeling-ul este o metoda de utilizare mai profunda a pielii, prin care se indeparteaza stratul
superficial al pielii, pentru a-i imbunatati aspectul inestetic al cicatricelor, inclusive a celor lasate
de acne. Operatiuna se efectueaza sub supravegherea medicului sau intr-n cabinet de cosmetica.

22
- Aceasta operatiune de gomaj, se efectueaza cu ajutorul unei crème cu rezorcinnol, acid salicili,
acid tricloracetic, fenol etc. In prealabil se face un test de tolerant, dupa care se aplica pe fata timp
de 5 zile o crema pe baza de rezorcina. In ziua a 5-a pielea incepe sa se intinda sis a se usuce, iar
in cea de a 6-a zi se descuameaza (decojeste) timp de cateva zile. Pielea ramasa dupa acets
tratament este foarte fina, sensibila sin u trebuie expusa variatiilor de temperature, radiatiiloe
solare, inpemperiilor, existand riscul aparitiilor ridurilor.
-
-
-
- 7.4 Dezincrustarea electrica
- Este o alta metoda de curatire in profunzime care se efectueaza cu ajutorul “galvanodermului” un
aparat prevazut cu doi poli (pozitiv si negative), prin care circula un current continuu (principiul
de functionare a unui current galvanic).
- Dezincrustarea se bazeaza pe actiunea curentului galvanic asupra unei solutii de carbonat de
sodium, care saponifica sebumul din piele, transformandu-l intr-o combinatie solubila in apa, usor
de indepartat.
- Procedeul consta in deplasarea pe suprafata pielii a unui tampon (burette, pasla) imbibata cu o
solutie de carbonat de sodium care se leaga la polul negative al aparatului. La locul de aplicare a
electorzilor se produce o hipereremie, activarea circulatiei, care favorizeaza hranirea pielii.
Curentul galvanic diminua edemele, mareste capacitatea de regenerare a pieliisi a tesuturilor din
profunzime.
- Aceata metoda se recomabda pentru tenurile seboreice cu pori dilatati, comedoane, acne. Ea se
efectueaza odata pe luna, nu mai des pentru ca poate produce o accentuare a secretiei de sebum.
Se face dupa o baie de aburi.
-
-
- 7.5 Tonifierea
-
- Este operatiunea ce se aplica dupa demachiere, cu scopul de a stimula functiile biologice ale
pielii, circulatia, avand totodata un effect tonic asupra muschilor. Ea se aplicasi in cazul tenurilor
uscate. Unii autori sunt de parere ca inaintea tonifierii sa se utilizeze o crema nutritive intrucat
lotiunea tonica datorita efectului slab astringent pe care-l poate manifesta, inchide porii
ingreunand absortia cremei.
-
-
- 7.6 Hranirea pielii
-
- Este operatiunea prin care se asigura substantele nutritive necesare metabolismului celular. In
acest scop se utilizeaza emulsii, creme de fata nutritive, care se aplica dupa demachiere si
tonifiere, in fiecare seara atat pe fata cat si pe gat prin masaj usor. Preparatele trebuie sa contina
in compozitia lor ingrediente de buna calitate, inofensive, sa fie adecvate tenului, pentru a-i
asigura fragezimea si a intarsia formarea ridurilor. Acestea sunt absolut indispensabile tenului
uscat pe care se mentin si in timpul noptii inlocuind secretiile grase naturale ale pielii; pe tenurile
grase se aplica numai in cursul zilei.
-
-
- +
-

23
- 7.7 Protejarea
-
- Este cea de a patra operatiune din masurile de ingrijire a tenului si consta in aplicarea de crème
protectoare dimineata dupa curatirea si lotionarea fetei. Tot in scop de protectie se aplica un strat
fin de puda, absolut necesara in cazul tenului gras, datorita calitatii ei de a absorbi grasimea.
Pudrarea se poate practica sip e tenurile uscate daca inainte se aplica o crema grasa.
-
-
- 7.8 Masajul facial
-
- Masajul este un procedeu complexde operatiuni care consta din miscari executate in mod
systematic cu mana sau cu aparate speciale, asupra diferitelor portiuni ale corpului. Cuvantul
masaj deriva de la “mas”care in limba araba inseamna a pipai. Masajul a fost practicat din cele
mai vechi timpuri de chinezi, romani, egipteni, greci.
- Masajul are o serie de efecte positive asupra pielii dar si asupra organismului in general:
- un efect de curatire, prin faptulca indeparteaza surplusul de sebum si a stratului de cellule moarte
de la suprafata pielii;
- stimuleaza activitatea glandelor sebacee si sudoripare contribuind astfel la refacerea mantalei
acide a pielii, favorizand nutritia printr-un aflux local de sange;
- mentine tonusul pielii si elascticitatea mischilor impiedicand formarea de depozite de tesut
adipos sub piele;
- favorizeaza respiratia cutanata, mareste activitatea vitala a elementelor din zonele profunde ale
pielii.
- Masajul se efectueaza cu scop preventiv si curative, pentru a mentine vitalitatea muschilor pielii
si elasticitatea dermului. El se poate face de specialisti sau prin automasaj, in care caz nu se pot
efectua toata gama miscarilor, ci numai unele din ele.
- Masajul nu se recomanda cand pielea prezinta diferite afectiuni (acne, eczema) sau leziuni
deschise.
- Masajul se efectueaza prin miscari specifice: miscari de mangaiere, care sunt miscari superficiale
de jos in sus; miscari energice, care actioneaza asupra zonelor mai profunde ale pielii, pentru
indepartarea excesului de sebum; miscari vibratorii, care se efectueaza manual sau cu ajutorul
aparatelor electrice.
-
-
-
-
- 8. Masti cosmetice
-
-
- Sunt preparate utilizate din timpuri indepartate, cand se considera ca ünele pamanturi au puteri
miraculoase”. La romani ele erau denumite “Vultus domesticus” (fata de casa), iar la francezi “Le
masque au marie” (masca pentru barbate).
- Mastile cosmetice sunt preparate fluide sau paste, constituite din amestecuri speciale de diferite
substante, care se aplicate pe piele si mentinute un timp determinat exercita o actiune emolienta,
absorbanta a impuritatilor, tonifianta, hidratanta.
- Ele stimuleaza circulatia sanguina, inched porii, regenereaza tesuturile, atenueaza ridurile.
- Cosmetica moderna apeleaza frecvent la acest mijloc atribuindu-le si un efect psihologic pe
langa alte multiple avantaje (de curatire, de reimprospatare, intinerire etc.).

24
- Matile trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- - sa fie usor de aplicat si de indepartat;
- - sa formeze paste moi omogene, fara particule dure (grunji), fara miros;
- - aplicate pe fata sa se usuce repede sis a formeze un strat adherent capabil sa se curete si sa se
detaseze fara a produce vreo senzatie de durere, partile reziduale de pe piele sa se indeparteze cu
usurinta cu un tampon de vata si apa calda;
- - sa nu fie iritante, toxice;
- - sa produca o curatire semnificativa a pielii;
- - sa produca in final o senzatie placuta de destindere.
-
1. Materii prime utilizate la prepararea mastilor
2.
- La prepararea mastilor se utilizeaza diferite substante in functie de natura tenului: produce
naturale, semisintetice si sintetice.
- Ceruri
- Parafina. Ceara. Se aplica in stare topica; ele formeaza prin racier un strat isolator care nu
permite sa se elimine transpiratia abundenta, rezultate din temperature cerei. Se poate aplica la
cca. 50-60° C, temperature ce nu poate fi suportata in cazul uleiului sau apei. Aplicata pe pielea
uscata produce o transpiratie abudenta, ceea ce constituie un efect foarte util, favorabil.
- Oul integral sau separate. Albusul este utilizat pentru tenurile grase, actiunea poate fi completata
prin ados de caolin, suc de lamaie. Galbenusul de ou se aplica pentru tenure uscate, el se dilueaza
in momentul utilizarii cu ulei vegetal pana la consistenta unei emulsii. Se mai pot asocial la ou,
sucuri de fructe, zeama de lamaie.
- Uleiuri vegetale sunt mult mai intrebuintate pe tenurile uscate. Se utilizeaza ulei de floarea
soarelui, masline, germeni de porumb, migdale dulci. Uleiul se aplica caldut (sub forma de
comprese) pentru a inmuia stratul cornos al pielii si pentru a usura indepartarea diferitelor
impuritati. Se mai poate asocial cu amidon, malai, tarate etc., cand rezulta preparate cu
consistenta de pasta.
-
- Hidrocoloizii
- Din aceasta grupa se utilizeaza gume, gelatina, cazeina, carbopolul 934, polivinilpirolidona,
carboximetilceluloza sodica. Acestea prezinta avantajul ca formeaza filme uniforme care se usuca
repede.
- Se intrebuinteaza mult silicate naturali care formeaza masti de consistenta pastelor. Aici se
incadreaza mastile si impachetarile cu namol care contin un procent ridicat de paticule solide.
Aceste produse se livreaza in diferite ambalaje, care se amesteca cu apa in momentul
intrebuintarii. Se recomanda ca acestea sa fie presterilizate prin incalzire sau prin adios de
conservanti potriviti, deoarece aceste produce naturale pot fin contaminate cu microorganisteme.
Aceste masti dupa aplicare se intaresc, se contracta producand un efect de astrigenta mecanica.
- Se folosesc in special caolinul colloidal, bentonita, argila de China (daca acestea prezinta o
anumita coloratie ea poate fi corectata prin asociere de caolin sau prin adios de oxid de zinc sau
dioxid de titan)
-
- Caolinul este un material de baza mult intrebuintat la prepararea mastilor, care se preteaza
pentru un ten normal, uscat sau gras, datorita calitatilor sale emoliente, calmante, sicative, in plus
are capacitatea dea a forma cu apa peste care se intend uniform. Caolinulpentru masti trebuie sa
aiba o puritate care sa corespunda scopurilor cosmetice.
-

25
- Bentonita este un silicat natural cu o mare afinitate fata de apa, poseda proprietati tixotrope.
Unele sorturi pot absorbi 50% din volumul lor apa, proprietate care poate creste prin asocierea
unor mici cantitati de oxid de magneziu sau alte substante sau alte substante care sa posede un pH
asemanator. Bentonita furnizeaza geluri a caror consistenta pot varia in functie de concetratie; la
concentratie de 6% se obtin geluri de consistenta glicerinei, la 20% rezulta geluri de conistenta
lanolinei.
-
- Sucuri de legume si fructe. Se utilizeaza diferite sucuri proaspat preparate:
- sucul de castraveti obtinut din castraveti rasi sis torsi pentru tenure deshidratate;
- suc de fragi, capsuni, cu ctiune tonica;
- suc de gutui cu efecte astrigente si tonice, efficient pentru tenure grase;
- suc de morcovi, cu efecte calmante, emoliente, pentru tenure uscate si iritate.
-
- Infuzii din plante, obtinute din musetel, flori de tei, nalba, cu actiune calmanta,
decongestionata, recomandate pentru tenuri uscate, irritate. Solutii extractive din patlagina,
levantica, albastrele, cu efecte astringente, pentru tenure grase cu pori dilatati si din hamamelis
(vasoconstrictoare) pentru tenure cuperozice.
-
- Alte substante. In afara substantelor mentionate anterior, pentru prepararea mastilor se mai
utilizeaza diferiti acizi organici: acid acetic (stimulente tonic, antipruriginos), acid tartaric
(astringent, diminua transpiratia abundenta), acid citric (antiseptic, astringent, antipruriginos si
usor decolorant), acid salicilic (antiseptic). Se mai asociaza in mastile cosmetice ihtiolul in solutie
de 2% (antiseboreic, antiacneic), tintura benzoe (usor astringenta, decoloranta, calmanta) este
totodata si un bun conservant, oxidul de zinc, dioxid de titan, carbonat de magneziu etc.
-
-
- 8.2 Clasificarea mastilor cosmetice
-
- Se face dupa diferite criterii: consistenta, temperature de aplicare, scop etc.
- Consistenta, se diferentiaza in masti: fluide (vascozitate redusa, care prezinta avatjul ca se aplica
usor, se usuca rapid si produc o tensiune a pielii, ceea ce are importanta pentru netezirea pielii;
paste (masti cu vascozitate mare), care contin cantitati importante de caolin.
- Temperatura de aplicare. In general mastile se aplica reci, cu exceptia celor cu parafina (ca
atare sau amestecate cu alcool cetilic), care se aplica calde. Prin racier masca formeaza un strat
impermeabil prin care nu patrunde transpiratia, astfel hidrateaza pielea si indeparteaza murdaria.
- Natura materialelor utilizate, se disting masti pe baza de ceara, hidrocoloizi, argile etc.
- Scopul urmarit dupa care criteriu pot fi:
- masti de curatire, cu rolul de a absorbi murdaria, excesul de sebum, celulele moarte. In aceste
masti pot fi utilizate, caolinul, bentonita, amidonul, oxidul de zinc, carbonatul de magneziu;
- masti hidratante, cu rol de a completa necesarul de apa a pielii. Acestea se recomanda pentru
tenurile uscate si deshidratate;
- masti calmante, formate pe baza de caolin, amidon, in care se asociaza infuzii din plante, suc de
morcovi, caimac etc. acestea se recomanda pentru tenure irritate, congestionate. In aceste cazuri
sunt foarte bune mastile pe baza de tarate de grau sau faina de malai associate cu miere de albine;
- masti tonice, recomandate pentru tenure ofilite, ridate de timpuriu. Ele au in compozitie sucuri de
fructe cu actiune revitalizanta (de fragi, piersici, capsuni, struguri). Efectul tonic mai poate fi
completat prin adaosul a unor cantitati foarte mici de camfor, mentol, infuzie de menta;

26
- masti astringente si sicative, preparate pe baza de substante astringente cum sunt caolinul,
carbonatul de calciu, carbonatul de magneziu, si diferite infuzii din plante cu efecte astringente,
sucuri de fructe. Ele se aplica pe tenure grase cu pori dilatati cu hipersecretie sebacee;
- masti nutritive, emoliente, cu efecte de regenerare a epidermei, intarzierea aparitiei ridurilor. In
compozitia lor intra galbenusul de ou, cold-crème cu vitamine, cazeina. Se recomanda pentru
tenure uscate lipsite de grasime;
- masti antirid, constituite pe baza de albumine extrase din ser de bovine sau proteine de laptele de
vaca (lactalbumine, lactoglobuline). Aceste masti de mentin timp mai indelungat pe fata (6-8 ore)
unde formeaza un film fin si subtire.
1. Masti pentru tenul normal si uscat
2.
- Tenul normal suporta bine aproape orice tip de masca si in special cele care concomitant cu
operatiunea de curatire poseda si un efect de inviorare si de hidratare.
- Tenul uscat si sensibil reactioneaza favorabil la mastile emoliente si hidratante, care in fara de
umiditate asigura tenului grasime si substante calmante. In acest caz se utilizeaza foarte mult
caolinul in asociere cu amidon, crème (cold-crème), produse vegetale (extracte din plante, infuzii
etc.) ca in formula:
- Caolin 80,0 g
- Amidon 10,0 g
- Cold-crema 20,0 g
- Alcool cetilic 2,0 g
- Ulei de ricin 5,0 g
- Apa (infuzii) q.s
- Preparare: se amesteca caolinul si amidonul, se adauga treptat apa. Separate se incalzeste uleiul
de ricin pe baia de apa impreuna cu alcoolul cetilic, aproape de racier se amesteca cu cold-crema.
Se adauga apoi primul amestec peste al doilea si se omogenizeaza.
- O alta masca pe baza de caolin, pentru ten uscat, cu efecte calmante contine in formula si
camfor:
- Caolin 50,0 g
- Talc 10,0 g
- Camfor 0,50 g
- Cold-crema 3,0 g
- Infuzie de musetel q.s
- (macerat de alteea)
- Preparare: se amesteca caolinul cu talcul, se adauga infuzie (maceratul), apoi crema si la sfarsit
camforul dizolvat intr-o mica cantitate de alcool.
- Mastile pe baza de ceruri sunt foarte indicate pentru tenure uscate si deshidratate. Ele sunt
constituite din amestecuri de parafina, ceara, cu puncte de topire corespunzatoare sau amestecuri
de parafina, ceara, lanolina, cetaceu, unt de cacao etc. aceste substante solide la temperature
camerei, se topesc inainte de intrebuintare si se aplica la 50-60°C (sau se incearca inainte de
utilizare pe mana, pentru a-i determina temperature de suportabilitate si pentru a evita arsurile).
Amestecul topit se aplica cu o pensula lata (de la barbie spre tampla, dla buza superioara spre
urechi, de la nas spre urechi, de la mijlocul funtii spre tample, de sub barbie pe gat in jos) 2-3
straturi si se acopera fata cu o bucata de material (panza sau tifon, matase) pentru a mari efectul
caldurii asupra pielii. Se va evita zona pleoapelor si sprancenele. Dupa 15-20 minute, se scoate
masca cu ajutorul unei lopatele, desprinzand mai intai marginile, apoi se prinde masca de la
barbie si se trage in sus. Resturile de parafina ce au ramas se indeparteaza printr-o compresa
fierbinte.

27
- Prin racier masca formeaza un film bariera, isolator, impermeabil pentru apa si ser. Transpiratia
abundenta care se formeaza imbiba tesuturile, antreneaza impuritatile din orificiile foliculare,
catifeleaza si intinde pielea. Obtinerea unor preparate care se pot aplica uniform, se pot realize
din amestecuri solide tixotropice, obtinute din ceruri la care se asociaza mici cantitati de bentonita
(1-1,5%):
- Parafina 60.0 g
- Ceara 13.0 g
- Alcool cetilic 5.0 g
- Ulei mineral 20.00 g
- Bentonita 1.40 g
- Alcool izopropilic 0.60 g
- Preparare: se topesc primele patru componente; bentonita se tritureaza cu o mica cantitate de
apa, se adauga alcoolul izopropilic si se adauga hidrogelul peste baza grasa.
-
1. Masti pentru ten gras
2.
- La conceperea mastilor pentru tenul gras se are in vedere caracteristicile acestui ten si efectele pe
care trebuie sa le obtinem: astringenta, sa fie abosrbante si in mai mica masura degresante. In
aceste cazuri se utilizeaza mult mastile cu hidrocoloizi cum sunt: gume (tragacanta, guma
Arabica), gelatina, PVP, carboximetilceluloza sodica. Filmul ce-l formeaza aceste macromolecule
poate fi plastifiat cu ajutorul glicerinei, propilenglicolului sau sorbitol. In aceste formule se
asociaza si substante astringente si antiseptice cum sunt oxidul de zinc, dioxidul de titan, camfor:
- Gelatina 10.0 g
- Caolin 5.0 g
- Guma tragacanta 2.20 g
- Glicerina 2.50 g
- Gelatina 2.30 g
- Oxid de zinc 2.0 g
- Apa la 100.0 g
-
- Preparare: se tritureaza guma tragacanta cu glicerina, se adauga treptat o parte din apa. Separate
se imbiba gelatina cu apa calduta, 15-30 minute, apoi se dizolva pe baia de apa. Peste oxidul de
zinc fin pulverizat se adauga treptat amestecul de gelatina si guma. La aceasta formul se poate
asocial si miere de albine, inlocuind 5% din apa cu miere. Aceasta masca are efect emollient.
- Alaturi de substantele formatoare de geluri se asociaza si caolin recunoscut pentru calitatile sale
emoliente, sicative, calmante:
- Gelatina 10.0 g
- Caolin 5.0 g
- Oxid de zinc 3.0 g
- Dioxid de titatn 2.0 g
- Camfor 0.05 g
- Apa 50.0 g
-
- Preparare: se imbiba gelatina cu apa calduta, se lasa in repaus 30 minute apoi se dizolva prin
incalzire pe baia de apa. Se adauga caolinul si se omogenizeaza bine, iar amestecul rezultat se
adauga peste pulberile fin pulverizate. La sfarsit se adauga camforul dizolvat intro mica cantitate
de alcool. Masca se incalzeste inainte de intrebuintare si se aplica calduta. Are efecte emoliente,
astringente, antiseptice.

28
 - Alte formule au drept componenta de baza caolinul la care se mai asociaza alte componente cu
diferite efecte astringente, calmante sau absorbante:
- Caolin 30.0 g
- Glicerina 3.0 g
- T-ra benzoe 4.0 g
- Apa la 100.0 g
-
- Preparare: se tritureaza caolinul cu glicerina, se adauga tincture de benzoe si apoi apa. Se poate
asocial in formula si ulei odorant 1%. Masca are efecte calmante si usor astringente.
-
-
1. Masti pentru ten patat, pistruiat
2.
- In aceste cazuri se utilizeaza masti cu substante generatoare de oxigen (peroxide de magneziu,
apa oxigenata) alaturi de alte componente:
- Caolin 80.0 g
- Acid salicilic 2.0 g
- Lactate de aluminiu 0.50 g
- Peroxide de magneziu 20.0 g
-
- Preparare: se amesteca uniform substantele, se adauga treptat un amestec format din parti egale
de suc de lamaie si apa pana se obtine o pasta de consistenta convenabila.
-

PROPRIETATILE CREMELOR COSMETICE

Substanţele active care traversează pielea pot fi absorbite diferit, în funcţie de proprietăţile
fizico-chimice şi de o serie de factori biofarmaceutici : forma farmaceutică, vâscozitatea, temperatura
pielii, afinitatea dintre substanţa activă şi vehicul.
Principalele acţiuni urmărite prin aplicarea unguentelor sunt : menţinerea hidratării normale,
revitalizarea pielii,creşterea conţinutului în elemente minerale, proteine şi curăţirea pielii. Aceste
obiective se realizează prin utilizarea unguentelor, denumite şi creme cosmetice( cremor = smântână).
Prin crème se înţeleg unguente de tip emulsie cu un conţinut de cel puţin 10% apă. Unguentele
sunt geluri tixotrope cu limită de curgere şi comportare plastică.
Cremele cosmetice trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de calitate :
- să fie inofensive pentru piele, să nu irite pielea
- să nu conţină substanţe toxice
- să asigure o resorbţie corespunzătoare
- să aibă o bună conservare, să nu râncezească
- să aibă un pH apropiat de cel fizilogic 6-6,5
- să aibă o afinitate cutanată
Clasificarea cremelor cosmetice se face după mai multe criterii :
1. după compoziţie : - creme emoliente sau coldcreme
- creme pe bază de lanolină
- creme acide
- creme nutritive cu substanţe bioactive
2. după scopul folosit : - creme nutritive
- de demachiat

29
 - contra ridurilor
- antisolare
- de bronzat
- revitalizante
- creme de zi sau de noapte
3. după modul de preparare : - creme obţinute prin amestecare
- prin saponificare
- prin emulsionare
4. după procentul de grăsimi : - creme uscate
- creme semigrase
- creme grase
- creme indiferente

COLDCREMELE

Coldcremele sunt preparate cosmetice emoliente pe bază de ceară de albine care conţin o
cantitate însemnată de apă. Sunt denumite şi cerate. Cantitatea mare de apă pe care o conţin produce o
senzaţie de răcorire, de unde şi denumirea de coldcreme( cold= rece). Sunt indicate pentru întreţinerea
pielii normale şi uscate fiind utilizate ca şi creme de zi şi noapte.
Ingredientul principal al coldcremelor este ceara de albine, iar prepararea lor se face prin
topirea cerii în uleiul vegetal, după care se încorporează apa, încet, sub continuă triturare. Se obţine o
emulsie A/U. Aceste unguente au la bază amestecuri de ceară, stearină, ulei vegetal, cetaceu, borax, iar
pentru produsele superioare diferiţi emulgatori lipofili. În unguentele emoliente rezultă o pseudoemulsie,
datorită proprietăţilor slab emulgatoare a cerii de tip A/U, care se desface pe piele şi permite evaporarea
apei producând o senzaţie de răcoare. Consistenţa unguentului depinde de reacţia dintre borax şi acidul
cerotic liber din ceară, cu care formează săpunul de sodiu, care acţionează ca emulgator U/A şi va
emulsiona apa. Cantitatea de ceară necesară pentru cremele normale poate varia între 5-16%. Cremele
cu cantitate mai redusă de ceară sunt mult mai moi, consistenţa lor putând fi crescută prin adaos de
parafină solidă sau alcool cetilic. Cremele cu un conţinut sub 45% apă sunt emulsii A/U, iar peste
această valoare sunt emulsii U/A. Prin adăugarea altor excipienţi la sistemul ceară - ulei – apă se poate
schimba aspectul, consistenţa, capacitatea de întindere, emolienţa. Adăugarea de lanolină poate
determina creşterea capacităţii emoliente, dar are tendinţa de a subţia crema, uleiurile vegetale măresc
emolienţa dar au tendinţa de a face unguentul grunjos, cetaceul în proporţie de până la 5% duce la
creşterea emolienţei, a strălucirii şi a opacităţii cremelor. Alcolul cetilic 1% provoacă creşterea
emolienţei şi uneori îmbunătăţeşte stabilitatea.
Parafina măreşte consistenţa. Cremele au strălucire, se întind uşor şi au proprietăţi de curăţire.
Ca tehnică de lucru se disting 3 etape principale:
 topirea ingredientelor,
 emulsionarea
 răcirea.
Atenţie deosebită se va acorda procesului de emulsionare şi răcire a unguentului. Temperatura
optimă pentru emulsionarea iniţială este de 70-75%, adăugarea apei se face relativ încet, excesul de apă
trebuie evitat deoarece favorizează emulsii multiple. După emulsionare amestecul se răceşte încet,
amestecîndu-se până la temperatura de 40-45 grade când se adaugă parfumul.

Exemple de coldcreme:

30
 Rp. Ceară albă 17 gr
Stearină 17 gr
Parafină lichidă 56 gr
Apă distilată 10 gr
Ulei de lavandă 2 pic
Preparare: ceara, stearina şi uleiul de parafină se topesc pe baia de apă. Omogenizarea se poate
face în 2 moduri: amestecul se triturează continuu până la consistenţa semisolidă când se adaugă în
porţiuni mici apa încălzită la 40 grade, iar după răcire se adaugă uleiul de lavandă până la omogenizare.
- amestecul se lasă în mojar să se solidifice, se omogenizează treptat toată masa, se
adaugă apa şi apoi uleiul de lavandă.

Rp. Ceară 5g
Ulei de parafină 45 g
Parafină 10 g
Borax 2g
Apă 30 g
Parfum q. s

Coldcremă cu stearină:
Rp. ceară 145 g
cetaceu 85g
stearină 100 g
ulei de parafină 450 g
apă 180 g
parfum 3g.

Coldcremă cu colesterol:
Rp. ceară 4g
colesterol 1g
cetaceu 5g
ulei de parafină 30g
vaselină 35g
apă 30 g
parfum 2 pic.

Coldcremă:
Rp. ceară 8g
cetaceu 5g
vaselină 10g
ulei de parafină 50g
apă 30g
borax 4g
nipagin 0,2g
parfum 2 pic.

Coldcreme cu diferite substanţe active.

31
 Pentru corectarea ridurilor şi pentru a preveni atrofierea ţesuturilor şi degenerarea pielii, se
utilizează creme nutritive şi revitalizante. Acestea conţin substanţe biologice active, naturale, sintetice şi
fitoterapeutice ca: vitamine, hormoni, proteine, aminoacizi, produse apicole, fermenţi, gerovital, produse
care influienţează direct procesele vitale stimulând funcţiile pielii.
Rp./ lanolină 25 g
Unt de cacao 70 g
Cetaceu 5g
Ulei de parafină 10 g
Borax 0,10 g
Apă 25 g
Vitamina A 1 fiolă
Vitamina E 1 fiolă

Coldcremă contra pistruilor:

Rp. bismut subnitric 5g
precipitat alb de mercur 5g
coldcremă 90g
Preparare: se triturează cele 2 pulberi şi se adaugă coldcrema preparată după una din
formulele menţionate anterior.

Coldcremă cu camfor:
Rp. / ceară 3g
Cetaceu 3g
ulei 40g
lanolină 5g
apă 40g
parfum 3 pic.
Camforul se dizolvă în ulei, separat se topesc substanţele grase şi se adaugă camforul şi se
amestecă până la răcire.

UNGUENTE CU STEARAŢI

Cremele de acest tip sunt produse tradiţionale care pot fi utilizate fie ca o cremă pentru mâini,
fie ca o cremă de bază pentru machiaj.
Unguentele cu stearină intră în categoria cremelor de zi denumite şi creme evanescente( care
dispar în piele), sau creme de lapte.Sunt indicate tenurilor normale şi grase, nu sunt indicate tenurilor
uscate deoarece pot provoca descuamări şi înroşiri ale pilii.
Caracteristica acestor preparate constă în aceea că au un aspect opac, sidefat, moale şi se întind
uşor pe piele. Cremele evanescente sunt emulsii de tipul U/A şi în mod obişnuit conţin 15 – 30% fază
uleioasă.
Ca materie primă se utilizează acidul stearic sau stearina şi o substanţă cu reacţie alcalină, din
reacţia cărora, prin saponificare, se obţine săpunul de stearină, emulgatorul U/ A. Cremele cu stearaţi
sunt neutre dacă saponificarea acidului stearic este totală, sau grase dacă saponificarea este parţială.
Exempu clasic de creme de zi este următorul:
RP./ Acid stearic 15g
hidroxid de potasiu 0,7g,
glicerină 8g
apă 75g

32
 conservant şi parfum qs.
Cremă cu stearat de potasiu:
Rp./ stearină 20g
carbonat de potasiu 2,5g
glicerină 40g
apă 100g
borax 1g
Preparare: se încălzeşte apa, boraxul, carbonatul de potasiu şi glicerina. Separat se topeşte
stearina la care se adaugă prima soluţie încălzită, se agită puternic la cald până la completa degajare a
bioxidului de carbon, se amestecă până la răcire şi se parfumează. Crema se răceşte prin agitare la
temperatura de 40 de grade duă care se lasă să se răcească la temperatura camerei timp de 48 de ore.

Cremă de lapte, sau cremă cu stearat de amoniu:

Rp./ stearină 10g
glicerină 15g
borax 0,5 g
apă 70g
sol. Hidroxid de amoniu 4 g
parfum 0,5g.
Preparare: apa, glicerina şi stearina se încălzesc la 75 grade, se adaugă sol de amoniac,
amestecând energic, se adaugă boraxul dizolvat în apă, iar la sfârşit parfumul.
Cremele se pot altera, râncezesc, capătă un miros dezagreabil, îşi schimbă culoarea sau scot
apa din sistemul de emulsie. De aceea se prepară la nevoie, se păstrează în borcane bine închise, la loc
răcoros. Alcoolul cetilic în proporţie de 0,5 – 1% îmbunătăţeşte stabilitatea cremelor cu stearaţi. Ca
stabilizanţi se pot folosi emulgatori neionici.

CREMELE ACIDE

Există 3 motive pentru care se pot prescrie creme acide:

1. pentru crearea unui mediu oportun stabilităţii unui ingredient esenţial
2. când se solicită un produs acid pentru a-l proteja de invazia de microorganisme
3. pentru menţinerea eutrofiei cutanate, a pH- ului normal acid al pielii
Pentru obţinerea cremelor acide se utilizează sucuri de fructe proaspete care au un conţinut
ridicat de vit.C, încorporate în unguente emulsii de tipul A/ U, sau U/ A. Se poate utiliza acidul lactic
sau alţi acizi care conferă aciditate preparatului.

Creme demachiante sau de curăţire

Sunt utilizate pentru curăţirea pielii sau a produselor de machiaj, a prafului şi produse de
secreţie de la suprafaţa pielii.
Trebuie să îndeplinească anumite condiţii:
 să cureţe pielea,
 s-o destindă şi să o învioreze,
 să se lichefieze la temperatura corpului
 să-şi menţină consistenţa la temperatura camarei.
Utilizarea se face seara înainte de culcare prin aplicarea cu un tampon de vată. Se spală apoi
cu apă şi se aplică o cremă nutritivă. Sunt indicate pentru tenuri uscate şi normale.

33
 Cremele demachiante sunt de 3 tipuri:
- creme fluide,
- creme emulsionate A/ U,
- creme emulsionate U/ A.
Calitatea fundamentală a cremelor de curăţire trebuie să fie îndepărtarea sebumului de la
suprafaţa pielii.

Cremele cu vaselină se utilizează pentru curăţat şi demachiat. Prin amestecarea cu colesterol 1

– 5% se obţine vaselina colesterinată sau eucerina, care se foloseşte cu rezultate bune pentru îngrijirea
tenurilor uscate şi normale atât în cursul zilei cât şi seara, urmând ca înainte de culcare să fie îndepărtată.
Preparate cu vaselină:

Cremă cu vaselină pentru demachiat:

Rp./ ulei de parafină 50g
vaselină 40g
tinctură de benzoe 0,5g.
Această cremă se aplică uşor pe piele, se foloseşte pentru îndepărtarea fardului.

Vaselină camforată:
Rp./ camfor 15g
parafină 15g
vaselină 70g.
Se utilizează pentru calmarea pruritului sau pentru vindecarea crăpăturilor pielii produse de
frig.

Cremă cu vaselină pentru masaj:

Rp./ unt de cacao 10g,
ulei de parafină 20g,
alcool cetilic 5g,
apă 10g,
vaselină 60g.

Unguente emoliente cu lanolină

Sunt indicate în special pentru îngrijirea tenurilor uscate şi normale. Se folosesc seara la
culcare şi după 1-2 ore se şterg pentru a permite pielii să respire. Pot fi utilizate şi pentru tenurile uscate
în timpul zilei înaintea aplicării pudrei.
Rp./ lanolină 30g,
vaselină 35g,
ulei de parafină 10g,
apă 25g,
parfum

Unguente revitalizante folosite pentru a preveni atrofierea ţesuturilor subcutanate şi pentru

corectarea ridurilor conţin substanţe biologice active naturale sau sintetice ca: vitamine, hormoni,
aminoacizi, produse apicole, colagen, extracte de placentă. Aceste preparate trebuie să aibă o puritate
desăvârşită, să-şi păstreze în timp activitatea, bazele folosite să favorizeze pătrunderea în piele şi să

34
stimuleze procesele vitale. Printre materiile prime folosite sunt: lecitina, vitaminele( A, B,D,E,C,F,H
Acid pantotenic), hormoni estrogeni, progestativi şi androgeni. Dintre produsele apicole menţionăm
lăptişor de matcă, propolisul.

Creme pentru albire pielii

Pentru albirea tenului şi redarea strălucirii se folosesc produse ce conţin precipitat alb de
mercur. Prearatele de acest tip urmăresc să amelioreze aspectul pielii când aceasta este pătată, acţionând
prin albirea pigmentului fixat în piele, prin reducerea formării lui şi prin redarea strălucirii pielii.
Formulele includ:
 agenţi de acoperire: subnitrat de bismut, oxid de zinc, caolin,bioxid de titan
 agenţi de oxidare: perhidrol,hipocloritul de sodiu
 agenţi de albire: precipitat alb de mercur, hidrochinonă
Precipitatul de mercur are şi acţiune antiseptică. Preparatele cu hidrochinonă au dezavantajul
că se colorează datorită oxidării.

Unguente hidratante posedă pe lângă un efect emolient şi un efect de refacere a conţinutului

normal în umiditate al pielii. Un efect hidratant posedă glicerina, ureea, iodura de potasiu şi acidul lactic.

Preparate contra pistruilor şi petelor.

Pistruii sunt pete mici rotunde care apar mai ales primăvara datorită unei pigmentări anormale
sub acţiunea razelor solare. Există posibilitatea de prevenire şi atenuare a pistruilor. Măsuri de prevenire:
se va evita expunerea la soare, seara înainte de culcare se va şterge faţa cu următoarea soluţie:
Rp./ clorură de amoniu 0,5g
apă de sulfină 10g
apă de hamamelis 20g
apă de roze 70g.
În cursul zilei se aplică următoarea cremă:
Rp./ perborat de sodiu 17g
acid citric 8g
coldcremă 75g.
Se lasă pe piele 1 oră apoi se şterge şi se pudrează cu următoarea pudră:
Rp./ peroxid de magneziu 40g
talc 50g
oxid de zinc 20g.

Se utilizează creme ce conţin ca substanţe: perborat de sodiu, perhidrol, peroxid de magneziu,

săruri de bismut şi mercur şi acizi citric, salicilic, boric, fosforic. Pentru tenurile uscate şi normale se
utilizează creme grase cu lanolină, coldcreme în care se încorporează substanţele active. Pentru tenurile
grase se recomandă loţiunile:
Rp sulfat de zinc 1g
acid citric 0,5g
apă oxigenată 100g.
Se utilizează seara la culcare de 2-3 ori pe săptămână.
Rp./ hidrochinonă 5g
acid fosforic 1g
alcool dil.
apă aa 50g.

35
 CREME DERMATO -COSMETICE cu apa termala
La Roche Posay.

În inima satului francez La Roche-Posay se află o apă termală cu proprietăți

beneifice pentru piele. La Roche-Posay este un mic sat aflat în centrul regiunii franceze
La Vienne. Acesta este faimos datorită apei sale termale bogate în Seleniu care are efecte
benefice în special aspura pielii.

Apa termală La Roche-Posay este o apă unică. Este derivată din apa de ploaie filtrată prin stânci
calcaroase groase,cu rezerve naturale de Seleniu precum și din apa de adâncime, de peste 1700 de ani,
care curge prin argilele din perioada Cenomanian. Este extrem de rară prin conținutul său excepțional de
Seleniu. Acest oligo-element este implicat în mecanismele esențiale de apărare ale pielii împotriva
radicalilor liberi, responsabili pentru o serie de afecțiuni și dezechilibre.

Ceea ce mai face apa termală La Roche-Posay remarcanilă este stabilitatea

componentelor sale, în esență minerală care respectă echilibrul fiziologic cutanat. Forte
pură, are un pH foarte apropiaat de cel neutru. Protejată împotriva tuturor formelor de
poluare de la captarea ei până la utulizare, nu este procesată în nici un fel. Toate
componentele sale rămân intacte, iar proprietățile neschimbate.

Bioderma

AVENE

URIAGE

CREME DERMATO -COSMETICE diferite

EUCERIN

CAUDALIE

36
 Creme fotoprotectoare

Lumina solară obişnuită conţine atât raze ultraviolete care produc insolaţia cât şi raze UV care
produc pigmentarea sau bronzarea pielii. Acţiunea razelor UV se manifestă în funcţie de cantitatea şi
lungimea lor de undă. Sensibilitatea faţă de UV variază considerabil de la o persoană la alta, cele blonde
sunt mai sensibile faşă de cele brunete, bărbaţii mai sensibili decât femeile, copii mai sensibili decât
adulţii. Pentru a fi eficace preparatele antisolare aplicate pe piele trebuie să absoarbă complet razele UV
medii care produc insolaţia, şi să permită penetrarea UV lungi care activează cel mai mult
pigmentarea( care produc bronzarea). Un preparat fotoprotector se compune din: o substanţă
activă( ecran, filtru), un vehicul, subst. auxiliare, conservanţi, antioxidanţi. Sunt preparate utilizate
prevenirea insolaţiei. Ele se prezintă sub formă de creme, uleiuri, pudre, spray- uri. Subst. activă are
rolul de a acţiona ca un filtru de protecţie, care să absoarbă sau să reflecte total sau parţial razele UV,
împiedicându-le să ajungă în contact cu pielea. Cele care opresc total razele UV se numesc ecran, iar
cele care opresc parţial se numesc filtru

37
 Psoriazisul
1. Psoriazis în plăci. Cea mai întâlnită formă de psoriazis, psoriazisul în plăci provoacă leziuni
roşiatice ale pielii acoperite cu solzi epiteliali argintii. Psoriazisul în plăci poate să apară peste
tot pe suprafaţă corpului, inclusiv în zona organelor genitale şi în ţesutul moale din interiorul
cavităţii bucale.
2.Psoriazis al unghiilor. Psoriazisul poate afecta atât unghiile de la mâini cât şi pe cele de la
picioare, provocând discoloratii la nivelul unghiilor şi creşterea anormală a acestora. Cazurile
severe de psoriazis pot duce la fărâmiţarea unghiilor.
3. Psoriazis al scalpului. Psoriazisul scalpului se manifestă sub fomă unor zone roşiatice,
acoperite cu solzi epiteliali argintii. Psoriazisul scalpului accentuează apariţia mătreţii.
4. Psoriazisul declanşat de o infecţie bacteriană. Acesta apare de regulă la persoanele mai
tinere de 30 de ani. Acest tip de psoriazis nu se manifestă prin pete de dimensiuni atât de mari
că în cazul psoriazisului clasic, plăcile tegumentare ne fiind atât de groase.
5. Psoriazisul invers. Psoriazisul invers afectează în principal zona axilei, cea din jurul
organelor genitale şi de sub san. Acesta se manifestă prin apariţia unor pete roşiatice şi
netede. Este frecvent la persoanele supraponderale.
6. Psoriazisul pustular. Această formă mai rară de psoriazis poate apărea generalizat la
nivelul corpului sau pe zone restrânse, pe mâini, picioare şi degete. Pustulele se usucă după o
zi sau două însă pot reapărea la câteva zile sau săptămâni.

3.3 Cauze
Cauza exactă rămâne necunoscută. Poate fi o combinaţie de factori, inclusiv predispoziţie
genetică şi factorii de mediu. Este comun pentru psoriazis să fie găsit la membri ai aceleiaşi
familii. Sistemul imunitar este gândit să joace un rol major.Psoriazisul, în general, are o
perioadă de erupţie tipică, alernând cu perioade de remisie, debutând cel mai adesea între 15
şi 35 de ani. Circa 75% din persoanele cu psoriazis se îmbolnăvesc înainte de a împlini 40 de
ani. Printre altele, atacurile pot fi provocate de tensiune nervoasă, stres, boală, răni, intervenţii
chirurgicale, tăieturi, conctact cu iedera otrăvitoare, infecţii virale sau bacteriene, arsuri solare,
vreme rece, abuz de droguri sau alcool sau utilizarea medicamentelor antiinflamatorii
nonsteroidiene, litium, clorochină şi beta-blocanţi, un tip de medicaţie prescris frecvent pentru
bolile cardiace şi pentru hipertensiune.
Cauza de bază a acestei boli nu este cunoscută, dar ar putea fi rezultatul unei utilizări greşite
a grăsimii; psoriazisul este o boală rară în ţările unde dieta este săracă în grăsimi. Cercetări
arteriale indică, de asemenea, şi un rol al sistemului imunitar în psoriazis.
Persoanele cu HIV sau SIDA au adesea psoriazis sever. Acumularea de toxine într-un colon
bolnav a fost legată şi ea de dezvoltarea psoriazisului.

3.4 Simptome
Simptomele caracteristice psoriazisului sunt prezenţa plăcilor cutanate hipercheratozice, leziuni
cutanate reliefate lucioase şi roşii cu localizare predominant la nivelul coatelor şi genunchilor.
Există mai multe tipuri de psoriazis, astfel că simptomele variază că şi severitate şi complcicatii
de la un caz la atul.
Simptomele cele mai frecvent întâlnite în psoriazis sunt următoarele:
- zone tegumentare roşii, reliefate ( plăci cutanate) care prezintă cruste lucioase la suprafaţă.
Plăcile cutanate pot acea diferite localizări, dar cel mai frecvent sunt regăsite la nivelul
coatelor, genunchilor, scalpului, mâinilor, picoarelor şi regiunii sacrale inferioare. Aproximativ
90% dintre persoanele cu psoriazis au leziuni cutanate de acest fel.

38
- zone mici, sângerânde, rezultate din descumarea leziunilor cutanate ( poartă numele de
semnul Auspitz);
- cruste subţiri sau îngroşate cu localizare la nivelul scalpului;
- prurit ( mâncărime), în special în fazele acutizate ale bolii, cu predilecţie la nivelul leziunilor
cu localizare în pliurile cutanate ( sub sâni, în axile, feşe);
- modificări ale unghiilor sunt regăsite la aproximativ 50% dintre pacienţii cu psoriazis. Dintre
acestea amintim:
a) pete mici unghiale şi periunghiale;
b) îngălbenirea unghiilor de la picioare şi rareori a unghiilor de la mâna;
c) desprinderea unghiei din patul unghial ( de la rădăcina) ;
d) rar, depozite fine subunghiale de ţesut cutanat
Alte simptome, mai rar regăsite la persoanele cu psoriazis, sunt:
- plăci cutanate cu localizare în oglindă ( bilateral, de exemplu la ambele coate sau ambii
genunchi);
- leziuni cutanate asemănătoare picăturilor de apă. Acest timp de leziune apare cel mai
frecvent în psoriazisul secundar , infecţiilor stereptococice faringiene şi poartă denumirea de
psoriazis gutos. Acest tip de psoriazis este întâlnit în proporţie de 10 % din totalul cazurilor de
psoriazis.
- atralgii ( dureri articulare), artrite cu redoare articulară ( umflarea articulaţiilor cu reducerea
mobilităţii acestora), şi edeme periarticulare. Acest timp de psoriazis poartă denumirea de
artrită psoriazică şi este întâlnită la aproximativ 5-10 % din totalul perosoanelor cu psoriazis.
Fenomenul Koebner poate apărea la unele persoane cu psoriazis care au folosit o injurie
( arsură, expunere exagerată la soare, tăietură), la nivelul enei regiuni cutanate neatinse de
psoriazis. Acest fenomen constă în apariţia leziunilor psoriazice caracteristice,
la aproximativ câteva zile până la 2 săptămâni de la injuria acută. Deoarece acest fenome este
destul de frecvent întâlnit în practică medicală,persoanele cu psoriazis sunt sfătuite să evite pe
cât posibil injuriile tegumentare şi expunerea excesivă la soare.

Tratament
Tratament - Generalităţi
Se ştie că în prezent nu există nici un tratament curativ ( care vindecă boală) pentru psoriazis.
Pe de altă parte, există mai multe tipuri de tratament care pot ameliora simptomele, precum
unguentele speciale, fototerapia sau meidicatia orală. Majoritatea cazurilor de psoriazis sunt
uşoare şi nu necesită pentru tratament decât folosirea anumitor unguente (tratament local).
Formele severe sunt greu de tratat şi deseori necesită administrarea tratamentului oral
medicamentos. Psoriazisul, indiferent de tipul acestuia, este o boală recidivantă ( revine la un
anumit interval de timp). Scopul tratamentului este reducerea creşterii accentuate a ţesutului
cutanat ( plăcilor) şi a inflamaţiei secundare acesteia. Tratamentul psoriazisului se realizează
în funcţie de tipul şi gravitatea bolii. Pe lângă componentă fizică ( afectare cutanata,
articulară), trebuie să luăm în calcul şi componentă de ordin psihic ( frustrare sau depresie
secundară aspectului fizic neplăcut), astfel că în unele cazuri poate fi necesar tratamentul
psihiatric ( psihoterapie, medicaţie antidepresivă).

Tratamentul iniţial
Tratamentul formelor uşoare de psoriazis ( plăci cutanate delimitate la câteva regiuni corporale
izolate, fără complicaţii), începe cu utilizarea unor unguente special create pentru a menţine
pielea moale şi hidratata. Majoritatea produselor folosite în tratamentul psoriazisului uşor pot fi
procurate fără prescripţie medicală şi sunt administrate fără probleme deosebite:

39
- creme, loţiuni, unguente, folosite pentru hidratarea corespunzătoare a pielii;
- şampoane, uleiuri, sprayuri, folosite în tratamentul plăcilor psoriazice apărute la nivelul
scalpului;
- unguente pentru tratarea leziunilor psoriazice unghiale;
- expunerea limitată la soare.
Este foarte importantă profilaxia factorilor agravanti ai psoriazisului. Dintre aceştia amintim:
- evitarea stresului;
- evitarea pe cât posibil a injuriilor tegumentare, în special a arsurilor ( inclusiv a arsurilor
solare);
- evitarea şi tratamentul corespunzător al infecţiilor;
- reducerea consumului de alcool;
- folosirea raţională a unor substanţe medicamentoase ( antiinflamatoriilor non-steroidiene,
agenţii beta blocanti sau săruri de litiu, ce pot agrava simptomatologia psoriazisului).

Tratament de întreţinere
Unele unguente şi creme pot fi folosite singure sau în combinaţie cu fototerapia ( terapia cu
raze ultraviolete) în tratamentul de întreţinere al psoriazisului uşor, necomplicat ( cu leziuni
cutanata răspândite pe mai puţin de 20% din totalul suprafeţei corporale). Trebuie să
menţionăm că tratamentul local (topic) sub formă unguentelor, cremelor sau lotiunilor este mai
eficient în unele cazuri decât în altele. În cazul în care simptomele nu se ameliorează după
administrarea tratamentului local, medicul specialist va opta pentru un alt tratament sau o
combinaţie între mai multe tratamente.
În cazul în care tratamentul implică fototerapia ( expunerea de scurtă durata la razele
ultraviolete de tip B, cunoscute sub numele de UVB), este necesară supravegherea medicală
de specialitate pentru a evita astfel posibile reacţii adverse care po apărea secundar folosirii
acestui tip de terapie ( leziuni, arsuri cutanate). Expunerea la la razele ultraviolete ( fototerapie
cu UVB) este frecvent utilizată în tratamentul psoriazisului şi are rezultate bune în ameliorarea
simptomelor cutanate. Fototerapia este folosită în anumite doze, de 3 ori pe săptămâna, de
cele mai multe ori în combinaţie cu tratamentul topic ( smoală) şi este extrem de bine tolerată
de majoritatea pacienţilor. O combinaţie între fototerapia cu raze ultraviolete de tip A ( PUVA) şi
Psolaren este de asemenea folosită în tratamentul psoriazisului şi are efecte benefice. Există
anumite substanţe medicamentoase, fotosensibilizatori, precum Methoxsalenul, care poate fi
administrat oral sau topic ( în unguente ), înaintea expunerii la UVA. Tratamentul este efecutat
în cure de 2-3 ori pe săptămâna şi majoritatea pacienţilor obţin o îmbunătăţire a stării clinice
( diminuarea, dispariţia plăcilor cutante), după aproximativ 19-20 de şedinţe de fototerapie.
Medicaţia topica folsita în tratamentul psoriazisului, include următorii agenţi regăsiţi în diferite
loţiuni şi unguente:
- compuşi ai vitaminei D, precum Calciferolul;
- topice cu corticosteroizi ( substanţe cu efect puternic antiinflamator);
- retionozi precum Tazarotenul;
- anumite tipuri de smoală şi anthralin.
Tratamentul psoriazisului prin împachetări corporale constă în administrarea locală a unor
unguente, geluri, sau loţiuni, cu efect puternic de hidratare, după care se realizează
împachetarea zonei respective cu folii din material sau plastic. Acest tip de tratament ajută la
menţinerea unei hidratări adecvate şi creşte eficientă tratamentului topic.
Medicaţia biologică, constă într-un tratament relativ nou care foloseşte medicamente, precum
Alefaceptul sau Efalizumbaul, care au că efect blocarea selectivă a răspunsului imun cu rol
determinat în apariţia leziunilor din boală psoriazică.

40
Tratament în cazul agravării bolii
În cazul în care psoriazisul este sever ( leziunile tegumentare - plăcile cutanate cheratozice
acoperă mai mult de 20% din suprafaţă corporală), medicul specialist dermatolog va
recomandă instituirea tratamentului medicamentos sistemic. Această include administrarea
orală de retinoizi, Metotrexat ( medicament imunosupresiv) în combinaţie cu tratamentul topic (
ungunete, loţiuni, creme sau expunere la razele ultraviolete).
Există o anumită rezervă în folosirea tratamentului medicamentos sistemic în rândul copiilor
diagnosticaţi cu psoriazis, deoarece nu există suficiente argumente ştiinţifice cum că acest tip
de tratament are beneficii notabile la acesta vârstă. Copii au o tolerabilitate scăzută la
administratea medicatiti imunosupresive iar efectele secundare sunt frecvente ai au o gravitate
relativ mare. În unele cazuri, mai rar, substanţele medicamentoase pot fi administrate prin
injecţii subcutanate sau prin folosirea plasturilor transdermici ( eliberează gradat substanţă
activă medicamentoasă care se absoarbe de la nivelul tegumentului). Tratamentul
psoriazisului poate dura pe tot parcursul vieţii, astfel că uneori consilierea psihologică ajută la
ameliorarea simptomelor şi oferă sprijinul pshihic necesar.
De reţinut!
Este foarte posbil că pacienţii diagnosticaţi cu psoriazis să încerce mai multe tipuri de
tratament până să găsească tratamentul cel mai eficient în tratarea bolii, de aceea este
important că fiecare pacient să efectueze regulat consulturi medicale de specialitate pentru a
găsi tratamentul cel mai eficient. Un studiu recent a arătat că educaţia corespunzătoare,
diminuarea stresului şi tehnicile de relaxare musculară pot aduce un anumit beneficiu în rândul
persoanelor cu psoriazis. Combinarea acestor elemente terapeutice la planul iniţial de
tratament, poate obţine o reducere semnificativă a disconfortului, anxietăţii şi stresului asociate
evoluţiei şi tratamentului bolii.
Tratamentul psoriazisului are în unele cazuri şi anumite efecte secundare. Persoanele cu
psoriazis sever sau complicat pot necesită tratament îndelungat, uneori pentru întreagă viaţă.
De aceea, sunt recomandate controalele medicale regulate pentru combaterea acestor efecte
nedorite s eventual pentru schimbarea tratamentului cu unul mai bine tolerat.

Tratament ambulatoriu
Tratamentul ambulator ajută la ameliorarea simptomelor din psoriazis. Această constă în
utilizarea regulată a unguentelor, lotiunilor, uleiuriolor de baie, sampoanelor sau sapanurilor
speciale. Este indicată şi terapia cu UVB (raze ultraviolete de tip B), prin utilizarea lămpilor
speciale care pot fi foliste şi acasă.
Îngrijirea corespunzătoare a pielii, include următoarele:
- îngrijirea adecvată a pielii cu păstrarea unei hidratări corespunzătoare, prin aplicarea de
creme şi loţiuni cu un conţinut mare de apă;
- îndepărtarea cu grijă a crustelor plăcilor cutanate, cu evitarea lezării tegumentelor. Este
recomandată hidratarea adecvată a plăcilor cutanate înainte de îndepărtarea crustelor, pentru
a evita apariţia eroziunilor, accentuarea inflamaţiei şi edemului la acest nivel.
- efectuarea regulată şi raţională a tratamentului de expunere la raze ultraviolete;
Alte indicaţii utile în tratamentul psoriazisului includ:
- protecţia adecvată a pielii cu tratarea infecţiilor care pot apărea la acest nivel;
- îngrijirea adecvată a scalpului prin utilizarea regulată a sampoanelor speciale. Pacienţii cu
psoriazis trebuie să trateze scalpul pentru a stopa căderea părului şi nu firul de par.

41
- îngrijirea corespunzătoare a unghiilor în special a unghiilor de la mâini, cu evitarea tehnicilor
agresive de manichiură care pot favoriza apariţia sau agravarea leziunilor caracteristice din
psoriazis;

Tratament medicamentos
Medicaţia topica ( cu administrare locală), folosită în tratamentul pacienţilor cu psoriazis
include:
- corticosteroizi, folosiţi cel mai des în tratamentul local al psoriazisului;
- calciferolul, un compus al vitaminei D3;
- retinoizi, cel mai des utilizat fiind Tazarotenul şi Acitretinu;
- smoală şi athralinul, treptat înlocuite cu alte tratamente precum Calciferolul şi Tazarotenul.

Medicaţia orală include:

- retinoizii;
- Mtetotrexatul;
- Ciclosporina;
Ciclosporina şi Mtetotrexatul sunt 2 medicamente imunosupresive ( inhibă sistemul imun) şi
sunt folosite doar în formele grave de psoriazis, datorită efectelor adverse severe ( infecţii,
apariţia unor tumori).

Tratamentul biologic include anumite substanţe care pot fi injectate şi care modifică selectiv
răspunsul sistemului imun ( responsabil de apariţia bolii). În prezent, există mai multe studii
medicale care dovedesc eficientă acestui nou tip de tratament în boală psoriazică. Dintre
aceste medicamente amintim:
- Alefacept, Efalizumab şi Etanercep care au fost aprobate de Administraţia Internaţională
pentru Alimente şi Medicamente în tratamentul psoriazisului moderat şi sever;
- Etanercept, Infliximab( Remicade) şi Adalimumab, aprobate pentru tratamentul artritei
psoriazice.
Majoritatea medicamentelor cu administrare sistemică ( oral sau injectabil) au efecte
secundare grave, precum toxicitatea hepatică şi renală, dezvoltarea unor tumori (cancere).

Tratament chirurgical
Tratamentul chirurgical este rar folosit în psoriazis. Chirurgia este utilă în cazurile în care există
leziuni grave, mutilante apărute la nivelul unghiilor. În acest caz se poate realiza excizia
chirurgicală a unghiei.

Alte tratamente:
Fototerapia cu raze ultraviolete este utilă în tratamentul psoriazisului. În cazul în care este
folosită această metodă, este necesar controlul medical dermatologic, pentru a exclude
apariţia unor leziuni cutanate maligne ( recomandat de cel puţin 2 ori pe an).
Acestea includ:
- extracte de plante
- vitamine
- diete speciale
- metode de reducere a stresului
- climatoterapia ( expunerea raţională la soare şi apă de mare)

42
Un tratament psoriazis naturist este bazat pe folosirea plantelor, ierburilor şi uleiurilor naturale
obţinute din anumite plante cu efecte benefice asupra corpului uman. Aceste plante sunt
faimoase Aloe Vera, Jojoba, ovăzul, uleiul de floarea soarelui şi cel de măsline, printre multe
altele.
Aceste plante se folosesc de cele mai multe ori în obţinerea unui unguent care se aplică pe
zonele afectate de psoriazis, devenind astfel obiectul unui tratament psoriazis naturist extern
eficient şi rapid. În afară acestor plante care se folosesc pentru aplicarea cutanata, există şi
anumtie diete care pot fi folosite într-un tratament psoriazis naturist, diete care să ajute la
curăţarea hepatică, ajutând astfel la combaterea surselor psoriazisului şi la tratarea eficientă a
acestei afecţiuni.
Cel mai bun tratament pentru psoriazis este tratamentul bazat pe plante de la marea
moartă, cu un efect foarte eficient într-un timp foarte scurt.
DERMATITA

• Dermatită de contact - Este o iritatie a pielii, cauzată de contactul cu o substanţă

străinǎ organismului. Printre substanţele care provoacă frecvent dermatitǎ de contact se
numără: plante, metale, soluţii de curăţare, aditivii cosmetici, parfumurile, produse
chimice industriale, aditivi şi latexul. Dermatită nu este contagioasǎ şi nu existǎ
posibilitateaca această sǎ devinǎ malignǎ.
• Dermatită atopicǎ - Dermatită atopicǎ este o boalǎ de piele foarte frecvenţa, care
afectează un procent mare din populaţia lumii. Acesta este numitǎ şi eczemǎ, iar semnele
distinctive ale bolii includ erupţii cutanate şi prurit. Este o afecţiune care se transmite ȋn
familie.
• Dermatită numularǎ – Este o formǎ de dermatitǎ ȋn care pacienţilor le apar
leziuni pe piele, de mǎrimea unei monede, de obicei localizate pe membrele superioare şi
inferioare.
• Dermatită seboreicǎ - Este o formă foarte comunǎ de inflamaţie a pielii, apare sub
formă unor pete gălbui, localizate pe diferite porţiuni ale pielii de pe scalp, fătǎ, urechi,
şi, ocazional, ȋn alte pǎrti ale corpului.
• Neurodermatita - Acest tip de dermatitǎ, se dezvoltă atunci când un factor a creat
o senzaţie de mȃncǎrime într-o anumită zona a pielii. Aceastǎ iritatie poate duce la leziuni
cauzate de scǎrpinarea în mod repetat. Locaţiile comune unde apare acest tip de dermatită
includ glezna, ȋncheietura mȃinii, antebraţul precum şi zona din spatele gȃtului.
• Dermatită de stazǎ - Poate apǎrea atunci cȃnd se acumuleazǎ lichid ȋn ţesuturi, ȋn
special la persoanele care suferǎ de insuficientǎ circulatorie perifericǎ. Lichidul
suplimentar interfereazǎ cu capacitatea sângelui de a hrăni pielea, afecţiunea poate evolua
astfel spre ulceraţii şi eritem.
• Dermatită periorală - Acest tip de dermatitǎ poate lua formă acneei rozacee,
acneei adulte sau dermatitei seboreicǎ, implicȃnd pielea din jurul gurii sau a nasului.
1.3.Cauze ale dermatitei
• Dermatită de contact:
- Cauciucul
- Metalele

43
- Parfumurile şi cosmeticele
- Plantele
- Neomicină şi bacitracina
- Produsele de curǎtare.
• Dermatită atopicǎ:
- Pielea uscatǎ
- Un sistem imunitar slǎbit
- Factorii genetici.
• Neurodermatita:
- Pielea uscatǎ
- Iritatia cronică
- Eczemă
Dermatită seboreicǎ:
- Stresul
- Afecţiunile neurologice, cum ar fi boală Parkinson.
• Dermatită de stazǎ:
- Venele varicoase
- Obezitatea
- Alte afecţiuni cronice sau infecţii recurente care afectează circulaţia la nivelul
picioarelor.
• Dermatită perioralǎ:
- Produsele de machiaj
 Tratamentul cu corticosteroizi.
 Dermatita de contact poate să apar la orice vârstă,dar cel mai frecvent apare la
persoanele de vârstă medie.Aproximativ 3.000 de substanţe chimice pot cauza
apariţia dermatitei de contact.Acestea sunt în special în
detergenţi,solvenţi,îmbrăcăminte,medicamente,cosmetice,uleiuri,bijuteri, materiale
de construcţii. Apă fierbinte şi detergenţii se numără printre cei mai frecvenţi
factori iritanţi.Cauza dermatitei de contact este certificată prin testare patch sau
epicutana.Această constă în în aplicarea pe suprafeţe cutanate mici timp de 48 ore
a unui set de substanţe cu intenţia de a reproduce în miniatură dermatită de
contact.Locul de aplicare cl mai convenabil este pe pielea spatelui.Cel mai des se
aplică un set de 20 subsante ,cunoscute a cauza mai frecvent dermatită de contact.
 Factorii de risc:
 • folosirea de detergenţi sau orice substanţă iritantă care modifică hidratarea
tegumentului
 • expunerea constanţa la apă fierbinte
 • arsurile
 Simptome:
 Cele mai frecvente simptome în această afecţiune se manifestă printr-o erupţie
cutanata pruringinoasa alcătuită din mici proeminente,băşicuţe sau

44
 umflături,senzaţie de arsură în ochi sau mucoase.Alte semne ale bolii
sunt:roşeaţa,prurit,mâncărime,crăpături şi fisuri ale tegumentului,zone de culoare
roşu intens,umede(în cazur severe).
 Diagnostic:
 În dermatită de contact apare o erupţie care în general se dezvola în 2 zile de la
expunerea la alergen.La persoanele cu sensibilitate mare la alergen,poate apărea
doar în câteva ore.Zona afectată se inroeste ,se umflă şi se formează mici vezicule
pruriginoase.Acestea se umplu mai întâi cu lichi clar,apoi se sparg,lăsând să se
vadă o piele susceptibilă la infecţii bacteriene. Mâncărimea poate fi de la minimă
la severă.Erupţia atinge maximum după 5 zile ,în general şi dispare cam în 1-2
săptămâni.Istoricul bolii şi aspectul eruptiilor cutanate orientează medicul şi
pacientul spre diagnosticul de dermatită de contact. Deseori localizarea dermatitei
este sugestivă pentru contactul cu un anumit alergen.
 Tratament:
 În prinipiu dermatită de contact se poate tratat la domiciliu şi fără medicamente.
Însă trebuie urmate indicaţiile medicului dermatolog,dar pentru a trata şi preveni
apariţia acestei probleme se mai pot face următoarele:
 • Păstrarea unei igiene corporale cât mai bine;
 • Uscarea pielii prin tamponare,decât prin frecare;
 • Folosirea de uleiuri de baie în locul săpunului;
 • Reducerea temperaturii apei,astfel incatsa fie apă călduţă când e flosita
pentru baie sau în alte scopuri;
 • Evitară substanţelor chimice şi a materialelor ce cauzează erupţie cutanata;
 • Folosirea exclusivă a unguentelor, cremelor şi a lotiunilor recomandate;
 • Aplicarea de unguente sau crema pe mâini de 6-7 ori pe zi; pentru alte părţi
ale corpului se aplică de 2 ori pe zi, mai ales după baie;
 • Purtarea de mănuşi de piele pentru muncile casei sau grădinărit;
 • Folosirea unor loţiuni uleioase şi hidratante pentru a restabili echilibrul
pielii: Eucerin,Aquafor cetaphil;
 • Îndepărtarea inelelor înainte de efectuarea muncilor casnice;
 Tratamentul dermatitei de contact trebuie să fie personalizat în funcţie de substanţă
declanşatoare, severitatea simptomelor, vârstă şi condiţia medicală a
pacientului.Medicii specialişti recomandă pentru tratamentul dermatitei de contact
creme, unguente sau loţiuni pentru aplicare locală:
 Fluocinolon d (D.C.I. fluocinolon acetonid şi dexpantenol, corticosteroid de uz
dermatologic).
 Betaderm (D.C.I. betamethasonum, corticosteroid de uz dermatologic).
 Fucidin H (D.C.I. acid fusidic şi hidrocortisonum, corticosteroid în combinaţie cu
antibiotice).

45
 Cultivate (D.C.I. fluticosonum propionat indicat pentru tratamentul manifestărilor
inflamatorii şi pruriginoase ale dermatozelor sensibile la corticosteroizi,cum
sunt:eczeme inclusiv eczemă atopica, infantilă şi numulară, psoriazis(exclusiv
psoriazis eritrodermic), neurodermatoze, dermatite seboreice, dermatite de
contact).
 Ultralan (D.C.I. fluocortolonum,corticosteroid de uz dermatologic).
 Acestea pot conţine preparate cu steroizi pentru a reduce inflamatia sau lubrifianţi
pentru a păstra umiditatea tegumenului.Pruritul poate fi ameliorat prin aplicarea
unei paşte făcute din apă şi bicarbonat de sodiu sau sare,loţiuni calmante sau a unei
creme cu hidrocortizon (Locoid,Unguent cu hidrocortizon),care are acţiune
antiimflamatoare,antialergică,antipruriginoasă.Nu trebui folosit alcool în
cazulleziunilor eruptive deoarece pot agrava pruritul.
 În cazurile severe de dermatită de contact,pot apărea pustule,secreţii şi prurit
intens.În cazul suprainfecţiilor,trebuie consultat un medic care să examineze
aceste zone.În unele dintre aceste cazuri nu pot fi folosiţi corticosteroizi
topici.Poate fi vorba de o infecţie la acest nivel.
 Alte medicamente:
 • antihistaminice cu efect de sedare diphenhidramina, hidrxizina reduce
pruritul dar nu este eficientă în absenţa altor tratamente;
 • antibiotice pentru suprainfectii bacteriene;
 • antihistaminice fără efect de sedare:cetirizina,claritin.
 Remedii naturiste pe baza de plante au fost folosite de secole în tratamentul
afectiuniilor cutanate, inclusiv al dermatitei de contact.Unul dintre remediile
homeopatice frecvent indicate pentru a reduce pruritul asociat cu dermatită este
Rhus toxicodendron, care se administrează intern de 3-4 ori pe zi. Printre cel mai
des recomandate în tratamentul dermatitei de contact sunt:
 • aloe vera (Aloe barbadensis)-diminuează iritatia cutanata; se aplică sub
formă de gel pe zona implicată;
 • gălbenelele (Calendula officinalis)- au acţiune antiseptică şi
antiinflamatorie; se aplică pe zona afectată sub formă de loţiune, unguent sau
crema;
 • brusturele (Arcticum lappa)- reduce inflmatia şi întăreşte sistemul imunitar;
se administrează intern sub formă de tintura sau ceai.
 Dermatită de contact nu este contagioasă pentru alte persoane , însă pentru
profilaxia acestei afecţiuni trebuie evitat contactul cu orice substanţă iritantă care a
cauzat anterior dermatită, iar pielea trebui protejată de insolaţie şi arsuri.
 Dermatită atopica
 Dermatita atopica reprezintă o afecţiune cutanata inflamatorie, care creează o
senzaţie intensă de prurit(mâncărime), cu evoluţie cronică. Se apreciază că 10-20
% dintre copii şi 1-3 % între adulţi suferă de dermatită atopica,iar prevalenţa bolii

46
 este în continuă creştere mai ales în ţările dezvoltante. Dermatita atopica afectează
în mod caracteristic prima copilărie , dar poate debuta la toate grupele de vârstă 60
% din cazuri apar înainte de primul an de viaţă şi până la 85 % din cazuri
debutează până la 5 ani. Ultimele decade au înregistrat o prevalenţa în continuă
creştere pentru dermatită atopica. În Europa de Vest 20 % din copii dezvoltă
dermatită atopica,dintre care 15 % sun afectaţi sever. Preznta dermatitei atopice
creşte riscul de a dezvoltă astm bronşic. Dermatită atopica afectează sever calitatea
vieţii, impactul fiind mai sever decât cel determinat de prezenţa psoriazisului şi
egal cu cel determinat de instalarea diabetului zaharat.
 Cauze:
 Dermatita atopica este considerată o afecţiune multifactorială ,a cărei expresie
clinică depinde de interacţiuni complexe:
 • anomalii imunologice
 • predispoziţie ereditară
 • tulburări ale metabolismului lipidic epidermic
 • factori neuroendocrini.
 Factorii de risc:
 • factori alimentari - lapte de vacă, ouă, alune, peste, fructe de mare, soia;
 • stres emoţional
 • factori fizici – termperaturi extreme;
 • aeroalergeni – acarienii din prafu de casă;
 • agenţi infecţioşi- Staphylococcus aureus, Pytirosporum;
 • factocri de contact – substanţe care usucă pielea (astringente), parfumuri,
detergenţi, agenţi de curăţare ce conţin alcool, săpunuri dure;
 • imbracainte strâmtă şi abrazivă , din lână sau materiale sintetice.
 Prevenţie:
 • Este importantă păstrarea spaţiilor de locuit a uni temperaturi constante,nu
foarte ridicată şi asigurarea unei umidităţi potrivite a aerului (de evitat extremele:
atmosfera prea uscată sau pea umedă);
 • Băi dese, de scurtă durata, fără săruri;
 • Evitarea lânii, parfumurilor, balsamurilor de rufe, săpunurilor care usucă
pielea, sau a altor iritanţi;
 • Nivelurile ridicate de stres şi anxietate se corelează cu o scădere importantă
a capacităţi de refacere a barierei cutanate.De aceea este important că pacienţi să
îşi acorde timp suficient pentru relaxare şi odihnă,iar vacanţele într-o zona c climă
caldă şi uscată au de multe ori efecte benefice;
 • Este foarte important să fie eliminaţi factorii ce determina xeroză (uscăciune
cutanata), cum ar fi spălatul excesiv. Pielea trebuie menţinută emoliata şi suplă.
Aplicarea frecvenţa a unui agent emolient conferă o stare de bine pentru piele şi o
protejează fiind cea mai importantă măsură în ratamentul drmatitei atopice. Se

47
 recomandă folosirea întotdeauna a unor săpunuri blânde,neiritante sau a unor
uleiuri de baie lubrifiante;
 • Aplicarea dermatocorticoidului recomandate de medic se fac ideal după
baie, pe leziuni, de 2 ori pe zi. Şi aplicarea agenţilor emolienti se face tot dupa
baie, ideal I primele 3 minute pentru a “captura” apă în piele;
 • Stabilitatea emoţională a pacientului este foarte importantă în controlul
bolii.În unele cazuri este necesară apelarea la un psiholog sau chiar la iniţierea unei
terapii (mediamentoase,hipnoză,masaj,etc),pentru diminuarea şi controlul
anxieatii/depresiei;
 • Spitalizarea de scurtă durata poate fi necesară uneori,conducând la o
ameliorare rapidă prin schimbarea temporară a microclimatului şi a stării
emoţionale,rupând astfel cercul vicios “mâncărime – scărpinat”(“itch - scrath”);
 • Nu se recomandă apelarea la terapii naturiste ,leacuri băbeşti,produse
“miraculoase”de provenienţă exotică,ce pot agrava leziunile şi complică
diagnoosticul şi tratamentele viitoare.
 Simptome :
 Simptomul primar şi dominant al dermatitei atopice este
pruritul(mâncărimea) ce declanşează frecvent un cerc vicios: pruritul conduce la
grataj (scărpinat) , ce determina modificări cutanate care în final vor scădea pragul
de sensibilitate la stimuli (hiperreactivitate cutanata), care declanşează pruritul. La
copii pruritul determina frecvent intrerupri în somnul de noapte,cu o iritabilitate
marcată secundară insomniei,datorată senzaţiei de prurit.Caracteristică clinică o
reprezintă tegumentele uscate(xerotice).
 Manifestările clinice în dermatită atopica sunt variabile,iar aspectul leziunilor că şi
distribuţia lor sunt dependenţe de vârstă.Astfel se descriu 3 faze ale dermatitei
atopice:
 • Infantilă (între2 luni şi 2 ani) în care leziunile au un caracter
acut(papulovezicule şi zone zemoide),situate mai ales la nivelul
capului(scalp,obraji),gâtului,trunchiului şi fetei de extensie a extremităţilor.


 • A copilăriei (între 4 şi 10 ani de viaţă),în care leziunile sunt mai puţin acute
şi mai puţin umede,şi sunt frcvent localizate în zonele flexoare(pliurile
gâtului,cotului,genunchiului,încheietura mâini).Sunt frecvente papulele
uscate,excoritiile,lichenificările şi edemul în jurul ochiilor.
 • Adolescntului şi adultului –leziunile sunt în principal plăci uscate
,lichenifiate,hiperpigmentate situate în ariile de flexie şi în jurul ochiilor.La adult
sunt frecvnt intallnite doar manifestări reziduale: dermatită persistenţa a mâinilor,
dermatita pleoapelor, dermatită retroauriculara.


48

 Diagnostic:
 Diagnosticul în dermatită atopica este prin excelenţă clinic,nu xistă nici un
marker de laborator specific pentru dermatită atopica.Trăsăturile esenţiale pentru
stabilirea diagnosticului de dermatită atopica include pruritul şi modificările
eczematoase cu un aspect tipic,legat de vârstă şi cu o evoluţie cronică sau
recurentă.
 Complicaţiile în dermatită atopica sunt în principal infecţioase cutanate
(bacteriene,virale,fungic) datrita uni sensibilităţi cutanate crescute la diverşi agenţi
infecţioşi. De asemenea,se poate întâlni drept complicaţie o dezvoltare staturo-
ponderală deficitară (prin regimuri alimentar greşite,privative ) . Nu sunt rare nici
complicaţiile locale sau sistemice ale terapiilor specifice dermatitei atopice ( în
special ale corticoterapiei ) . Nu sunt de neglijat nici complicaţiile în dezvoltarea
neuropsihică şi emoţională ca şi impactu negativ al bolii asupra relaţiilor
intrafamiliale.
 Din punct de vedere evoluativ, trebuie amintit că dermatită atopica este o
boală cu evoluţie cronică şi uneori imprevizibilă,marcată în mod tipic de acutizări
ce se pot produce în ciuda unor îngrijiri optime.Majoritatea cazurilor de dermatită
atopica cunosc o ameliorare sau chiar disparitiae la vârstă adultă. Sunt iinsa
posibilă reapariţia intermitentă a bolii pe tot parcursul vieţii ,frecvent în condiţii de
stres fizic sau emoţional.Este de asmenea important de menţionat că 50 % din copii
cu dermatită atopica dezvoltă fie astm bronşic,fie rinită alergică.

 Tratament :
 Tratamentul pentru dermatită atopica este complex şi determina de recurentă
bolii. Tendinţa de ameliorare apare odată cu înaintarea în vârstă. Această cuprinde
evitarea factorilor declanşatori ai leziunilor, controlarea pruritului,suprimarea
inflamaţiei,refacerea barierei cutanate şi înlăturarea anxieatii. Mijloacele sistemice
de tratament includ agenţii imunomodulatori, corticoterapia sistemică,
antihistaminicele, fototerapia şi sunt folosite în cazuri atent selectate de dermatită
atopica (severe, refractare la tratamente topice, etc).

 1.Tratament pentru puseu
 Corticosteroizii topici reprezintă prima linie de tratment pentru leziuni
active. Dermatocorticoizii (Flucidin H, Fluocinolon D, Fucicort) sunt folosiţi în
tratarea leziunilor de dermatită atopica pentru a asigura o remisie rapidă a
afecţiunii şi a scădea durata folosirii mediamentelor. După aplicarea
dermatocorticoidului, pruritul ( mâncărime sau senzaţia de mâncărime ) dispare în
3 -5 zile la copii cu dermatită atopia formă uşoară sau moderată şi în maxim 14 zile
la copii cu dermatită atopica severă , chiar şi cu o singură aplicare pe zi. Astfel,

49
 tratamentul acţionează în principal asupra ţesutului lezat, având efect redus asupra
celui sănătos. Cremele cu corticosteroizi opresc inflamarea. În timpul puseurilor şi
apicate numai pe zonele inflamate, acestea almeaza şi redu leziunile şi senzaţiile
mâncărime. În anumite ţări , cremele cu cortizoni sunt privite cu rezerve din cauza
presupuselor efecte secundare: retenţie de apă, dereglarea orelor de somn, etc, însă
aceste fenomene se dezvoltă doar în corticoseroizi administraţi oral. Sub formă
unei creme, cortizonul rămâne la suprafaţă pielii. Cu toate acestea trebuie evitată
aplicarea în zonele fără leziuni, deoarece crema poate subţia pielea şi o poate slabi.
Alegerea modalităţii de tratar se face în funcţie de aspectul leziuniilor. Unguentul
favorizează pătrunderea substanţei în piele şi este eficient pentru tratarea leziunilor
uscate, aspre sau care prezintă coji. Se recomandă folosirea cremei pentru leziunile
acute şi subacute sau pentru zonele unde părţi ale pielii se ating sau se freacă unele
de altele (axile, zona inghinală, interdigitală, cot, articulaţia pumnului, etc).
Produsele de tip loţiune sau lapte se folosesc pentru leziunile care sunt însoţite de
mici vezicule pline cu lichid. Lotiunea şi laptele sunt potrivite pentru pielea
copilului mic şi sunt indicate spre folosire în perioadele călduroase şi umede.
 Tratamentulcu antibiotice se face doar la recomandarea medicului.
 Fototerapia are efectul de a stimula sistemul imunitar, însă poate fi folosită
doar la copii peste 12 ani. Radiaţiile ultraviolete au un rol antibacterian, reducând
colonizarea cu Stafilococ auriu. Tratamentul cu ultraviolete A1 (UV/A1) sunt utile
în timpul episoadelor acute, în timp ce ultravioletele B (UVB) se pot folosi în
fomele moderate ale bolii.
 Antihistaminicele pot fi utile pentru controlul mâncărimii şi ameliorarea
calităţii somnului. Cel mai frecvent antihistaminic folosit cu difenhidramina.
Acesta reduce pruritul, dar poate determina somnolenţă. Cea mai bună alegere este
administrară lui înainte de culcare. Clorfeniramina este un antihistaminic care
cauzează somnolenţă mai uşoară decât difenhidramina, iar loratadina ( Claritinul)
determina mai puţină somnolenţă decât ambele. Hidroxizina este un alt
antihistaminic adiministrat pentru prurit.
 Corticosteroizi sistemici (Prednison, Metilprednison) se vor utiliza doar la
recomandarea medicului, în cazuri severe pentru obţinerea dispariţiei temporare a
manifestărilor bolii. Este indicată scăderea rapidă şi progresivă a dozelor, urmată
de un tratament local intensiv de menţinere. Asocierea terapiilor se va realiza în
funcţie de severitatea formei clinice şi de momentul de agravare sau remisie.

 2.Tratament pentru remisie
 Dermatită atopica poate prezenţa perioade de remisie, în special în
adolescenţă. Remisia este perioada în care boală nu se manifestă,astfel încât
simptomele se diminuează treptat până la dispariţia completă. În această perioada
este foarte important să adopţi măsuri care să împiedice recidivă. Fără un tratament
adecvat dermatită atopica poate reapărea. De aceea trebuie evitate substanţele

50
 iritante, alimentaţia posibilă alergenă, imbracaminea sintetică iar pentru a hidrata şi
a evita uscăciunea pielii trebuie folosite emoliente.
 • Emolientele ajută la restabilirea funtiei de barieră a pielii, reducând
pierderea de apă şi pătrunderea iritanţilor în tegument.
 • Evitarea substanţelor iritante (de ex: detergenţii,apă clorinată în piscine)
constituie una din principalele măsuri terapeutice care nu implică remedii
farmaceutice.
 • Pentru a evita transpiraţia abundenţă se recomandă menţinerea unui climat
uscat,cu o temperatura moderată şi evitarea eforturilor fizie excesive.
 • În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, trebuie evitat hainele din material
sintetic,lână, etc.
 • Alimentaţia este un alt aspect care trebuie luat în considerare pentru a opri
manifestările atopiei. Identificarea alergenilor alimentari şi de mediu impune
eliminarea acestora pe cât posibil.
 • Spălatul excesiv poate determina uscăciune cutanata. Curăţarea pielii trebuie
să fie blanda, folosind soluţii hipoalergenice şi neiritante cu un pH apropiat de cel
al pielii normale. Baia trebuie să fie de scurtă durata şi se recomandă folosirea
uleiurilor de baie şi a formulelor special emoliente de spălare pentru a evita
deshidratarea pielii. Emolientele se vo folosi imediat după spălare deoarece
pătrund mai bine în pielea umedă.
 În dermatită atopica trebuie să se apeleze la medicul specialist.Un pas important în
prevenirea şi tratarea dermatitei atopice este hidratarea pielii. Produsele cu apă
termală sunt folosite cu succes în acest scop, dintre care:
 Gama Avene Trixera este creată de medicii dermatologi pentru protejarea tenului
foarte uscat şi a pielii sensibile atopice, prin refacerea barierii cutanate, calmarea
iritatiilor şi eliminarea senzaţiei de uscăciune şi mâncărime. Formulă are baza mult
apreciată apă termală, la care se combină beneficiile unor ingrediente precum
ceramidele, omega 3, omega 6, şi glicerină. Gelul de curăţare emolient avene
trixera este un produs pentru curăţarea zilnică delicată a pielii foarte uscate.
Balsamul emolient avene trixera este un tratament de uz zilnic, intens hidratant,
pentru îngrijirea pielii foarte uscate şi atopice, care calmează imediat pielea şi
întăreşte barieră cutanata. Crema emolientă avene trixera tratează uscăciunea
moderată şi severă, reduce iritatia şi calmează senzaţia de mâncărime, datorită
glicinei şi a apei termale.
 La Roche-Posay a creat gama de produse pentru corp Lipikar în urmă cu 20 de
ani.Exprtiza Lipikar pentru piele uscată, este demonstrată de numeroase teste
clinice dermatologice. În timpul fazei de mâncărime şi scărpinat sau în cazurile de
uscăciune intensă a pielii Lipikar Basam AP ajută la refacerea pielii, întăreşte
barieră protectoare a pielii şi reduce senzaţia de mâncărime. În timpul fazei de
remisie pentru piele uscată Lipikar lapte de corp cu o textura cremoasa şi
relipidanta ajută la hrănirea pielii şi reinstaurează confortul cutanat. Pentru piele

51
 intoleranţă Lipikar Sydnet gel de curăţare ,oferă o igienă delicată, optimă pentru
pielea sensibilă a bebeluşilor ,iar Lipikar Surgras gel de curăţare îmbogăţit cu
10% agenţi relipidianti ajută la refacerea barierei naturale de protecţie chiar în
timpul duşului.
 În funcţie de cauza, amploarea şi stadiul uscăciunii cutanate, gama Atoderm
de la Bioderma propune o serie de produse de igienă şi îngrijire: Atoderm Gel
spumant şi Atoderm săpun pentru curăţarea zilnică a pielii atopice stimulând
sinteză de lipide în barieră cutanata ; Atoderm balsam stimulează procesul de
auto-reparare a barierei cutanate şi reduce mâncărimile; iar Atoderm zinc crema
previne şi calmează simptomele de uscăciune asociate cu iritatie.
 Gama AtopiControl de la Eucerin facilitează controlul dermatitei atopice,
atât în faza asimptomatică (produse pentru îngrijire de baza), cât şi în cea
simptomatică (produse pentru îngrijire activă).Gama AtopiControl conţine
ingrediente active de origine naturală care formează un complex de calmare a
pielii, ce întrerupe ciclul pielii atopice- iritatie,prurit, grataj, infecţie, perturbarea
funcţiei de barieră de protecţie a pielii. Acest complex este alcătuit din acizi graşi
omega 6 care regenerează barieră cutanata, licochalchone A care are un efect
antiinflamator,decandiol cu efect antibacterian şi methoxy-propanediol,care reduce
pruritul.Produsele au o tolerabilitate foarte bună la nivelul pielii atopice, fiind
potrivite atât pentru bebeluşi şi copii, cât şi pentru adulţi. Nu conţin coloranţi,
conservanţi, parabeni, parfum sau corticosteroizi, pentru a preveni riscul apariţiei
unor reacţii alergice. Produsele din gama AtopiControl sunt: loţiune de corp, ulei
de dus, crema pentru faţă şi spray anti-prurit.
 Gama Ivahidra de la Ivatherm conţine produse care se refac în funcţie de
protecţie a pielii hidratând pielea usata atopica. Crema hiratanta pentru corp
Ivahidra pentru piele sensibilă, uscată cu tendinţa atopica are un rol trofic, de
refacere a barierei cutanate cu limitarea xerozei cutanate şi a pruritului. Conţine
aquaphiline (extras de panseluţe sălbatice), unt de karite, glicerină, Alphabisabolol
şi apă termală Herculane. Aquaphiline stimulează hidratarea epidermei din interior
prin stimularea sintezei de aquasporine şi a depozitelor de aid hialuronic. Untul de
karite este bogat în acizi graşi şi fitosteroli având un efect de hidratare şi catifelare
a pielii. Alphabisabolul este un binecunoscut antiinflamator,reduce sensibilitatea şi
reactivitatea cutanata. Apă termală Herculane este bogată în săruri minerale şi
oligoelemente indispensabile (Fe, Cu, Zn, Fl, Mg) având proprietăţi calmante şi
antiiriante asupra pielii sensibile. Gelul de dus Ivahidra este un gel de dus
nondetergent, emolient, cu pH apropiat de cel a pielii. Conţine agenţi hidratanţi şi
antiinflamatori printre care: aquaxyl care stimulează sinteză de acid hialuronic ,de
ceramide şi de calmiskin agent antiinflamator care reduce eritemul şi pruritul,
îmbunătăţind starea de comfort. Crema hidratantă şi gelul de spălare Ivahidra
bogate în apă termală Herculane sunt ideale pentru hrănirea, refacerea şi hidratarea

52
 pielii sensibile, pentru orice zona uscată, faţă şi corp, atât nou-născuţi, copii cât şi
adulţi.

 Dermatită seboreică


 Este o formă de dermatită care prezintă leziuni tegumentoase eritemoase sau
de culoare gălbuie, care sunt localizate la nivelul pielii bogate în glande sebacee
(scalpul, pielea regiunii genitale, axilă, submamara sau pielea fetei). Dermatită
seboreică este determinată de o secreţie excesivă a glandelor seboreice sau
blocarea canalelor excretoare şi acumularea subtegumentara de sebum. Afectiuna
din punct de vedere medical, nu este gravă, ina este extrem de supărătoare, atâta
din punct de vedere estetic cât şi social (cel mai frecvent leziunile se găsesc la
nivelul capului, afectând încrederea în sine şi implicit relaţiile cu cei din jur), cât şi
din punct de vedere al evoluţiei, această boală fiind una cronică, cu recăderi
periodice. Boală apare de regulă odată cu pubertatea şi evoluează în pusee, cu un
vârf în jurul vârstei de 40 de ani. Există însă şi o formă ce apare la copii.
 Se estimează că mătreaţă, formă cea mai uşoară a acesteia este prezenţa la
aproximativ 15 -20 % din populaţie. Bărbaţii sunt mai frecvent afectaţi decât
femeile (deoarece activitatea glandelor sebacee este controlată de hormonii
masculini). În cazul scalpului diferenţa între mătreaţă simplă şi dermatită seboreică
este reprezentată de prezenţa în cazul eczemei seboreice a unor zone roşiatice pe
scalp, adică mai simplu spus, dermatită seboreică este o mătreaţă mai severă, pe un
fond de piele roşie însoţită de senzaţia de mâncărime.
 Cauzele dermatitei seboreice nu sunt complet elucidate. Printre factorii asociaţi cu
această afecţiune sunt:
 stres, surmenaj, odihnă insuficientă;
 afecţiuni neurologice;
 spălare rară sau exagerată cu şampon;
 ciupercă Malassezia (Pityrosporum) ovale care trăieşte în mod natural la nivelul
pielii.Ideea că această afecţiune este implicată în patogenia dermatitei este
susţinută de faptul că afecţiunea este ameliorată de utilizarea cremelor ce conţin
agenţi antifungici;
 obezitate;
 temperatura mediului ambiant, fie excesiv de caldă şi umedă, fie excesiv de rece şi
uscată;afecţiuni imunologice precum infecţia cu HIV/ SIDA- dermatită seboreică
severămedicamente: o serie de medicamente au fost raportate că determinând
leziuni asemănătoare cu dermatită seboreică: arsenic, metildopa, sărurile de aur,
neurolepticele şi cimetidina;

53
 tulburări neurologice: dermatită seboreică este uneori asociată cu o serie de
tulburări neurologice, cum ar fi boală Parkinson, paraliziile faciale, epilepsia;
 factori fizici: variaţiile sezoniere de temperatura şi umiditate influenţează evoluţia
bolii, astfel că temperaturile joase, iarnă sau umiditatea crescută asociată cu
temperatura ridicată agravează boală.

 Simptome:
 Dermatită seboreică se manifestă prin leziuni eritematoase (roşii) însoţite de
scuame având caracter gras, localizate pe pielea capului, obraji sau pe toracele
superior şi care apar oe un fond tegumentos gras, cu pori foliculari dilatati ( teren
seboreic). Una dintre caracteristicile dermatitei seboreice este mătreaţă,
caracterizată prin descuamarea pielii scalpului, însoţită uneori de prurit. Numeroşi
pacienţi cred că apariţia acestor scuame fine, albe se datorează uscării pielii şi
utilizează mai rar şamponul, ceea ce favorizează acumularea scuamelor. Inflamatia
care urmează agravează simptomele. Cazurile mai grave de dermatită seboreică se
caracterizează prin prezenţa unor scuame grase pe fondul unor plăci eritematoase.
Pacienţii acuză prurit şi senzaţii de arsură în regiunile fetei afectate de dermatită
seboreică. Netratată, scuamele se pot îngroşa, devenind galbene şi grase. Uneori
apare o suprainfectie bacteriană.
 În general, la toţi indivizii cu această afecţiune pielea este sensibilă la
substanţe iritante,la expunerea la soare sau căldură, toate acestea precum şi stările
febrile sau tratamentele agresive topice putând duce la declanşarea unui puseu sau
diseminarea unor leziuni deja existente. În funcţie de vârstă există mai multe
elemente caracteristice:
 La sugari apar plăci roşii sau de culoarea pielii acoperite de scuame sau cruste cu
caracter grăsos ( aşa numitele "cruste de lapte"),localizate pe scalp. Există cazuri în
care scalpul este afectat în întregime ("calotă seboreică"), precum şi cazuri în care
crustele se întind şi pe frunte,sprâncene, obraji şi gât. Nu apare căderea părului şi
de regulă leziunile nu sunt însoţite de mâncărime. Dermatită seboreică la sugar este
de obicei autolimitata, astfel încât se vindecă fără tratament în câteva săptămâni
până la câteva luni, însă uneori este necesar şi tratamentul.
 La adulţi există mai multe forme atât localizare cât şi că aspect. Prototipul
leziunilor de dermatită seboreică la adult sunt petele roşii, scuamoase, frecvent
însoţite de mâncărime, cu scuame groase gălbui. Localizările frecvente sunt
scalpul, sprâncenele, tâmplă, zona periorală superioară (mustaţă la bărbaţi), retro şi
intraauriculara ( în spate şi în ureche). Mătreaţă este o formă uşoară a acestei
afecţiuni. Alte localizări sunt: toracele superior (anterior şi posterior), axilele şi
zona pubiană.
 Diagnosticul se pune după o anamneză atentă şi un examen fizic minuţios.
În unele cazuri poate fi necesară biopsia cutanata. Dermatită seboreică este în
general cronică, aşadar nu există o strategie terapeutică care să vindece afecţiunea.

54
 Cu toate acestea există tratamente care pot controla eficient semnele şi simptomele
bolii. Igienă pielii este esenţială în controlul dermatitei seboreice. Se recomandă
spălarea cu un gel spumant special pentru a îndepărta excesul de sebum şi crustele
din zonele afectate. Radiaţiile UV au de asemenea un efect benefi.
 Tratament:
 În general, tratamentul dermatitei seboreice este focalizat pe diminuarea şi
dispariţia scuamelor şi crustelor, inhibarea coloniilor de fungi (antifungic) şi
scăderea eritemului (roşeţii) şi mâncărimea (antiinflamatoare). Trebuie ştiut că, în
afară formei sugarului,dermatită sboreica este o boală cronică, adesea fiind
necesar un tratament de întreţinere de lungă durata.
 Tratamentul în funcţie de localizare:
 Dermatită seboreică a pielii capului poate fi tratată cu şampoane
antimatreata ce pot conţine substant antifungice că : piritionat de zinc (Medikt
Ictamo Şampon este indicat persoanelor cu iritaţii, prurit şi în creşterea secretiei de
sebum la nivelul scalpului. Conţine ihtiol alb care are priorităţi antiinflamatoarii,
antibacteriene şi reduce secreţia excesivă de sebum şi zinc piritionat care reduce
înmulţirea fungilor şi dezinfectează pielea scalpului), ketoconazol (Nizoral),
ciclopirox (Stieprox şampon cu un puternic efect antifungic şi antiinflamator),
piroctonon olamina (Foltene şampon anti-mătreaţă),sulfură de zinc sau de seleniu
(Şampon Selsun Blue,antifungic local). Astfel de şampoane trebuie aplicate pe
scalp şi lăsate să acţioneze 5- 10 minute înainte de spălare. Trebuie ştiut că fiecare
persoană reacţionează diferit la aplicarea de substanţe pe piele, unii pot avea
rezultate favorabile într-un timp scurt, alţii pot să nu răspundă deloc la o anumită
substanţă. Astfel, dacă nu apare nici o îmbunătăţire în 6 săptămâni, se recomandă
schimbară şamponului cu altul cu o substanţă activă diferită. De asemenea cei ce
suferă de această afecţiune trebuie să crească frecvenţa spălării scalpului şi să evite
folosirea produselor de coafare (spray, gel sau crema). După ce afecţiunea este
controlată, frecvenţa utilizării sampoanelor medicale poate fi redusă la 2 ori pe
săptămâna sau în caz de necesitate. Soluţia 1% de terbinafina
(antifungic,acţionează prin distrugerea fungilor ce determina afecţiuni ale pieli)
este de asemenea eficiena în tratamentul dermatiti seboreice ce afectează scalpul.
Dacă scaplul este acoprit cu scuame dense, acestea pot fi îndepărtate prin aplicarea
unui ulei cald pe scalp şi spălarea după câteva ore cu un şampon ce conţin gudron,
produs secundar rezutat din procesarea cărbunelui care calmează mancarinea şi
încetineşte turnover-ul celulelor, adică procesul de rennoire a pielii.(Neutrogena T,
Gerovital Plant) o alternativă este aplicarea pe durata nopţii a unui produs
keratolitic ce conţine gudron, apoi acoperirea scalpului cu o folie de plastic,urmată
de samponare dimineaţă. În cazul unei inflamaţii, tratamentul constă în aplicarea
de fluocinolon acetonid pe întreg scalpul, umezit în prealabil, acoperit pe timpul
nopţii cu o folie de plastic, apoi şamponat dimineaţă. Tratamentul poae fi repetat în
fiecare seară până la dispariţia inflamaţiei, apoi efectuat de 1-3 ori pe săptămâna

55
 sau în caz de necesitate. Soluţiile, loţiunile sau unguentele cu corticosteroizi
(Diprosalic unguent şi loţiune ce conţine betametazona şi acid salicilic, are acţiune
antiinflamatorie, antipruringinoasa, bacteriostatică şi fungicidă precum şi
proprietăţi keratolitice) pot fi utilizate de 2 ori pe zi, timp de 1-3 săptămâni în locul
aplicării de fluocinolon acetonid. Tratamentul poate fi întrerupt odată cu dispariţia
pruritului şi a eritemului. În continuare, se utilizează şampoanele antimatreata.
Pacienţii trebuie sfătuiţi să utilizeze cu moderaţie steroizi topici puternic, deoarece
excesul poate duce la atrofia pielii.
 Medicamnetele antiinflamatoare reprezintă tratamentul convenţional al
dermatitei seboreice a adultului localizate la nivelul scalpului şi se începe cu un
inhibitor de calcineurina.Inhibitorii de calcineurina topici (unguent tacrolimus,
crema pimecrolimus) au acţiune fungicidă şi antiinflamatoare fără risc de atrofie
cutanata, aşa cum se întâmplă cu steroizii topici. Pentru a apărea efecte favorabile,
este necesar un ratament de cel puţin o săptămâna.

 O altă metodă de tratare a deratitei seboreice a pielii capului o constituie
şamponul crema pentru dermatită seboreică recidivantă Bioderma Node D.S
indicat în stări peliculare severe (mătreaţă) datorită acţiunii cheratolitice şi
cheratoreglatoare: limitează formarea şi facilitează eliminarea scuamelor (acid
salicilic, ihtiol, ulei hidrolat de cade), antifungice: elimina şi previne proliferarea
fungilor (climbazol, pirocton olamina, zinc pirition) şi antiinflamatoare: calmează
pruritul,eritemul asociat eiminand riscul apariţiei inflamtiilor (zinc prition, ihtiol).
Şamponul cu uree DermoCapillaire de la Eucerin este de asemenea indicat în
tratarea dermatitei seboreice a pieli capului deoarece reduce prezenţa factorilor
naturali de hidratare (uree, lacăt), iar polidocanlolul calmează scalpul şi senzaţia de
prurit.
 Agenţii keratolici cum sunt acidul salicilic sau gudronul, se găsesc sub diverse
forme şi ajută la eliminarea scuamelor specifice dermatitei seboreice. În cazul în
care afecţiunea persistă se pot folosi concomitent mai multe produse (Antifungice,
keratolitice,etc).
 Leziunile de la nivelul fetei şi trunchiului, odată pus diagnosticu corect se
tratează cu creme antifungice ( ketoconazol 2%, itraconazol, miconazol,fluconazol,
econazol, bifonazol, climbazol, ciclopirox) aplicat o dată pe zi de preferat seară,
dacă este necesar tratament de lung durata. Antifungicile sunt utilizate pentru a
îndepărta agentul etiologic al dermatitei seboreice, Pytirosporum ovale (Malassezia
furfur). Se vor evita unguentele grase,soluţiile alcoolice şi se va reduce frecvenţa
spălării cu săpun. În anumite cazuri, medicul dermatolog poate recomandă creme
cu corticosteroizi topici pentru perioade scurte (nu este de preferat a se folosi pe o
durata foarte lungă,mai ales la nivelul fetei). Corticosteroizii au proprietăţi
antiinflamatoare fiind utili mai ales atunci când dermatită seboreică este mai severă
şi asociată u inflamatia. Fluocinolon acetonid (Fluocinolon d crema),

56
 betametazona(Beloderm unguent), desonidele sunt exemple de corticosteroizi
topici care pot fi folosiţi în tratamentul dermatitei seboreice. Unguentul pe baza de
fluocinolon acetonid se aplică în strat subţire pe zonele afectate de 2-3 ori pe zi,
timp de 1-3 saptaani. Fluocinolon acetonid nu are numai efect antiinflamator,dar
combate şi pruritul.

 Ciclopiroxolamina crema 1%, metronidazolul şi terbinafina luate oral reprezintă un
potenţial tratament. Sunt multe produse cu ciclopirozalamine de exemplu Kelual de
la Ducray.
 Tratamentul cu produsele pe baza de apă termală de Herculane (Ivamat
-crema hidratantă,crema matifianta, Ivapurgel spumant că şi Ivadrmaseb) constituie
o opttiune serioasă care şi-a dovedit din plin eficacitatea. Ivadrmaseb crema se
aplică pe zonele cu probleme (aripile nasului, frunte, eventual barbie),iar înainte de
aplicarea cremei pielea trebuie spălată cu Ivapur gel spumant.
 O altă opţiune ar fi crema Kerium de la Roche Posay care neutralizează
petele roşii,camleaza pielea descuamată şi întăreşte sistemul natural de apărare al
pielii.
 În cazul leziunilor de la nivelul pleoapelor se recomandă comprese calde
pentru eliminarea scuamelor (ţinute peste pleoape 5-10 minute) şi folosirea de
şampon pentru bebeluşi odată sau de mai multe ori pe zi pe sprâncene şi gene.
Tratamentul medicamentos va fi iniţiat de către medicul dermatolog în funtie de
gravitate şi extindere.
 Tratamentul formei sugarului de regulă nu este necesar, deoarece afecţiunea
este autolimitata în acest caz. Pielea scalpului se va emolia adecvat (cu uleiuri de
bebeluşi, uleiuri vegetale, minerale, vaselină), urmat de masajul blând al scalplui
cu o perie moale (pentru îndepărtarea scuamelor). Apoi scalpul se va spală cu
şampon blând ( "de bebeluşi"), după samponare eliminându-se scuamele cu o altă
perie moale (ex. o periuţă de dinţi moale). În cazul formelor mai grave, la sugar pot
fi adăugate keratolitice (ex.acid salicilic-Bioderma Node K Şampon stimulează
eliminarea plăcilor scoamoase aderenţe, limitează reapariţia lor, calmează iritatiile
şi mâncărimea), creme sau şampoane antifungice sau corticosteroizi topici cu
potenţa redusă. Tratamentul ideal pentru îndepărtarea crustelor este reprezentat de
o crema keratoregulatoare, emolientă recomandată de specialişti cum ar fi de
exemplu ADCDerm Badysquam de la Bioderma ce ajută la eliminarea scuamelor
din dermatită seboreică a sugarului, denumită şi "cruste de lapte".
 În ceea ce priveşte tratamentul formelor severe de dermatită seboreică, se
poate recurge la tratamentul cu isotretinoin (Roaccutane). Isotretinoin este un
retinoid, derivat de vitamina A, cu ol în reducera secretiei de sebum şi proprietăţi
antiinflamatoare. Isotretinoin este foarte eficacee în tratarea acneei severe şi s-a
dovedit util şi în tratarea dermatitei seboreice. Însă datorită efectelor adverse,
isotretinoin este indicat doar în cazuri selecţionate. Isotretinoin nu are un

57
 mecanism complet elucidat însă se pare că scade numărul glandelor sebacee,
reducând în acest fel şi cantitatea de sebum. În tratamentul dermatitei seboreice se
începe cu o doză de atac care se menţine timp de 4 săptămâni pentru a induce
remisiunea, apoi doză se reduce în funcţie de individ. Trebuie menţionat faptul că
acest medicament are destule precauţi şi cotraindicatii. Înainte şi după iniţierea
tratamentului cu isotretinoin, este indicat că pacintul să-şi moniterizeze funcţia
hepatică (transamilazele) şi lipidele sanguine. De asemenea pacienţii trebuie să-şi
monitorizeze glicemia. Totodată isotretinoin este complet contraindicat în sarcina ,
deoarece este teratogen.
 Tratamentele alternative câştigă din ce în ce mai mult teren. Un exemplu îl
reprezintă uleiul din arborele de ceai, un ulei originar din Australia. Acest
tratament poate să fie eficient şi bine tolerat folosit zilnic sub formă de şampon 5
%. Alte remedii naturale împotriva dermatitei seboreice :
 Decoct cu tărâţe de grâu. O parte de tărâţe se adaugă la 5 părţi de apă, la care se
adaugă o linguriţă de tinctura de propolis 30-40 % şi o linguriţă de miere de albine.
Cu acest amestec se masează zonele afectate sau pielea scalpului.
 O altă reţeta spune că o linguriţă de miere polifloră şi un cartof crud ras fin
(jumătate de pahar) se omogenizează şi se aplică pansament direct pe zonele
afectate şi se înveleşte capul cu o folie de plastic. Se stă între jumătate de ora şi
chiar până a două zi după care se spală cu un şampon delicat.
 Masajul capilar cu ulei de măsline, nuca de cocoş sau germeni de grâu ajută la
tratarea dermatitei seboreice. Uleiurile se pot folosi în amestec sau individual. Se
folosesc 4-5 linguri de ulei, se încălzesc uşor şi se masează scalpul după care se
acoperă părul cu un prosop fierbinte. Lăsaţi să acţioneze cel puţin jumătate de ora
după care se clăteşte cu apă călduţă în care aţi adăugat sucul de la jumătate de
lămâie, masând bine.
 Infuzie din frunze de dafin se obţine adăugând o mâna de frunze de dafin într-un
litru de apă clocotită. Se lasă la infuzat 20 de minute, după care se strecoară şi se
aplică pe scalp .Aşteptaţi o ora de la aplicare până să va spălaţi pe cap.
 Iaurtul cel făcut în casă, se poate aplică pe scalp dacă este la temperatura camerei.
Se infrasoara capul într-un prosop şi se lasă să acţioneze timp de 15-20 de minute,
apoi se clăteşte părul cu apă din abundenţă.
 Pentru clătirea părului puteţi folosi un amestec de apă cu oţet de mere sau suc de
lămâie în proporţie de 1:1.


58