Apa

Apa în formă naturală.

Mulți consideră apa (H2O) o substanță destul de neinteresantă, deoarece
este transparentă, inodoră, fără gust și omniprezentă. Este cel mai simplu compus
dintre cele mai comune două elemente reactive din univers, constând din doar doi
atomi de hidrogen atașați la un singur atom de oxigen. Într-adevăr, foarte puține
molecule sunt mai mici sau mai ușoare. Apa lichidă este însă cel mai extraordinar
material care contrazice constituentul său molecular aparent simplu.
Deși o bem, ne ajută la spălare și la gătit (deși probabil nu toate în același timp),
aproape întotdeauna trecem cu vederea relația specială pe care o are cu viața
noastră. Secetele provoacă foamete și inundațiile provoacă moarte și
boli. Reprezintă aproximativ jumătate din masa totală a organismului și, fără ea,
murim în câteva zile. Apa lichidă are importanță ca solvent, solut, reactiv,
catalizator și biomoleculă, care structurează proteine, acid nucleic și celule și
controlează conștiința noastră. H 2 O este a doua cea mai frecventa molecula din
Univers ( in spatele hidrogen, H 2), cel mai abundent material solid și fundamental
pentru formarea stelelor. Există o sută de ori mai multe molecule de apă în corpul
nostru decât suma tuturor celorlalte molecule reunite. Viața nu poate evolua sau
continua fără apă lichidă, motiv pentru care există atât de multă entuziasm despre
găsirea ei pe Marte și pe alte planete și luni. Nu este surprinzător faptul că apa
joacă un rol central în multe dintre religiile lumii.
Apa este cel mai studiat material de pe Pământ, dar este remarcabil să
constatăm că știința din spatele comportamentului și funcției sale este atât de slab
înțeleasă (sau chiar ignorată), nu numai de oameni în general, ci și de oamenii de
știință care lucrează cu ea în fiecare zi. Poate fi extrem de alunecos și extrem de
lipicios în același timp, iar acest comportament „stick / slip” este modul în care
recunoaștem senzația de apă. Dimensiunea mică a moleculei sale afectează
complexitatea acțiunilor și capacitățile sale unice. Multe încercări de modelare a
apei ca o substanță simplă au eșuat. Proprietățile unice ale apei lichide și natura
cameleonică par să se încadreze în mod ideal în cerințele vieții, așa cum nu poate
avea nicio altă moleculă.

Structură.
Apa este o molecula mică cu formula moleculară H2O, formată din doi atomi
ușori de hidrogen atașați fiecare la atomul de oxigen care este mai greu de 16
ori. Fiecare moleculă este neutră din punct de vedere electric, dar polar, cu
centrul de sarcini pozitive și negative, localizate în locuri diferite. Fiecare atom
de hidrogen are un nucleu format dintr-un singur proton încărcat pozitiv,
înconjurat de un „nor” de un singur electron încărcat negativ și atomul de oxigen
are un nucleu format din opt protoni încărcați pozitiv și opt neutroni neîncărcați
înconjurați de un nor 'de opt electroni încărcați negativ. La formarea moleculei,
cei zece electroni se împerechează în cinci "orbital", o pereche strâns asociată cu
atomul de oxigen, două perechi asociate cu atomul de oxigen ca electroni
"externi" și două perechi care formează fiecare dintre cele două legături
covalente identice O-H.
Cei opt electroni externi sunt adesea arătați ca perechi de puncte în

unde perechile de electroni între atomii O și H reprezintă legăturile covalente O-

H, iar celelalte două perechi de electroni reprezintă așa-numitele „perechi
singulare”. Aceste perechi de electroni formează „nori” de electroni care sunt
răspândiți aproximativ tetraedric în jurul nucleului de oxigen pe măsură ce se
resping unul pe celălalt. Acesta este motivul structurii îndoite a apei. Cele opt
încărcări pozitive din nucleul de oxigen (electronegativ) atrag toți acești electroni
relativ în raport cu sarcinile pozitive unice pe fiecare dintre atomii de hidrogen.
Acest lucru lasă atomii de hidrogen parțial denumiți de electroni și, prin urmare,
parțial încărcați pozitiv, iar atomul de oxigen parțial încărcat negativ, adică:

Datorită prezenței acestor sarcini și a naturii îndoite a moleculei, centrul

încărcăturii pozitive (la jumătatea distanței dintre cei doi atomi de hidrogen) nu
coincide cu centrul încărcării negative (pe atomul de oxigen). În apa lichidă, acest
lucru oferă un moment dipol molecular de la centrul de sarcină negativă până la
centrul de sarcină pozitivă, echivalent cu o unitate de sarcină negativă (adică un
electron) separată de o unitate de sarcină pozitivă cu 0,061 nm. Prezența acestui
moment dipol în toate moleculele de apă provoacă natura sa polară.

Apa este mult mai mică decât aproape toate celelalte molecule. Drept urmare, atât
apa lichidă cât și cea solidă (gheața) au densități mari de molecule. Un litru de apă
la temperatura camerei (25 ° C) cântărește aproape un kilogram (997 g) și conține
aproximativ 33 de milioane de milioane de molecule.

Molecula are forma de V. Este adesea reprezentată astfel:

sau

dar este mai bine reprezentată sau chiar

dând o idee mai exactă a formei sale destul de rotunde și indicând, de asemenea,
încărcarea (roz care arată suprafața încărcată negativ și verde, prezentând
suprafața încărcată pozitiv).

Proprietățile apei.

În apa lichidă, lungimea medie OH este de aproximativ 0,097 nm, unghiul

mediu HOH este de aproximativ 106 °, iar sarcina negativă medie a atomului de
oxigen este de aproximativ 70% din cea a unui electron cu fiecare atom de
hidrogen încărcat pozitiv, împărțind sarcina de neutralizare . Moleculele
individuale de apă vor avea valori diferite pentru acești parametri, dependenți de
energia și mediul înconjurător. Sarcinile opuse asupra atomilor de oxigen și
hidrogen determină moleculele de apă diferite să se atragă reciproc. Această
atracție este deosebit de puternică atunci când legătura O-H dintr-o moleculă de
apă se îndreaptă direct către un atom de oxigen din apropiere într-o altă moleculă
de apă, adică atunci când cei trei atomi O-H O sunt în linie dreaptă. Aceasta se
numește „legarea hidrogenului”, deoarece atomii de hidrogen par să țină ambii
atomi de O. Această atracție între moleculele de apă învecinate, împreună cu
densitatea ridicată a moleculelor datorită dimensiunilor mici, produce un efect de
coeziune mare în cadrul apei lichide care este responsabil pentru natura lichidă a
apei la temperaturi ambiante.

Apa grea (D2O) are proprietăți similare, dar nu identice, cu H2O. Atomul de
deuteriu (D) este un izotop stabil al hidrogenului care are un neutron alături de
proton în nucleul său, dublându-și aproape masa atomică.

După cum ştim, apa este un compus chimic al hidrogenului şi oxigenului

cunoscut sub formula chimică H2O. Apa este o substanță absolut indispensabilă
vieții, indiferent de forma acesteia, fiind unul dintre cei mai universali solvenţi.
Comparativ cu lichidele obişnuite care devin mai dense când se răcesc, apa îşi
atinge densitatea maximă la temperatura de 4°C. Sub, dar şi peste această
temperatură, apa are o densitate mai redusă. Acesta este cauza pentru care, de
exemplu, mările şi lacurile îngheaţă de la suprafaţă în jos, iar gheaţa pluteşte pe
apă. Dacă acest comportament al apei ni se pare banal pentru că ne-am obişnuit
cu el, merită menţionat faptul că aproape toate celelalte substanţe chimice sunt
mai dense în stare solidă şi îngheaţă de la fund spre suprafaţă.

Apa are capacitate termică ridicată, cu impact crucial asupra vieţii. Datorită
acestei proprietăţi, organismele vii, compuse în cea mai mare parte din apă, pot să
îşi regleze temperatura corpului. Oamenii trebuie să îşi menţină temperatură între
36,1 şi 37,8 °C. Şi acest lucru este posibil întrucât aproximativ 70% din volumul
corpului unui om adult este apă. De vreme ce capacitatea apei de a acumula
căldură este neobişnuit de mare, chiar şi în condiţiile în care temperatura
exterioară se modifică, schimbul de căldură între corp şi mediu nu duce la
diferenţe majore în temperatura organismului. Acestei calităţi i se datorează şi
stabilizarea temperaturii apei oceanelor. Capacitatea termică a pământului este
mult mai mică decât cea a apei. Astfel, temperatura apei în oceane variază mai
puţin decât cea a suprafeţei uscate. Temperatura în oceane poate fi între -2 şi 35
°C, în timp ce pe continente se înregistrează variaţii de temperatură între -70 şi
+57 °C.

Apa reuşeşte să transporte căldura mai uşor decât oricare alt lichid cu excepţia
mercurului, ceea ce face ca temperatura să fie aproximativ aceeaşi în diferitele
părţi ale organismului. Aceeaşi proprietate a apei este responsabilă şi de
menţinerea relativ uniformă a temperaturii pe verticală, în oceane şi lacuri.
Apa are tensiune superficială ridicată care explică de ce insectele pot merge pe
apă sau cum se formează picăturile şi de ce apa se poate ridica prin trunchiurile
copacilor, sfidând legea gravitaţiei. În stare naturală, apa nu este un bun conductor
al electricităţii, dar mai bun decât alte lichide datorită ionizării proprii şi anume
abilitatea de a reacţiona şi a forma ioni de hidroxid OH- şi hidroniu H3O+. Multe
din aceste proprietăţi neobişnuite ale apei pot fi explicate prin felul în care
moleculele de apă interacţionează între ele.

Apa are o moleculă unică, în forma unui V, cu un atom de oxigen la bază şi doi
de hidrogen la cele două vârfuri. Molecula de apă este polară. Polaritatea este dată
de combinaţia de un atom de oxigen în vârful moleculei cu încărcătură negativă
şi doi atomi de hidrogen încărcaţi pozitiv. Astfel, în două molecule de apă
apropiate, atomii de hidrogen încărcaţi pozitiv vor atrage atomii de oxigen
încărcaţi negativ. Aceasta aşa-numită “legătură de hidrogen” este cauza pentru
care apa are o temperatură de fierbere înaltă şi un punct de evaporare ridicat,
deoarece ruperea legăturilor de hidrogen necesită energie în plus. Asta explică
totodată şi capacitatea ridicată de acumulare a căldurii.

Apa este un minunat solvent universal datorită polarităţii moleculei de apă şi a

tendinţei acesteia de a forma legături ale hidrogenului cu alte molecule. Apa
dizolvă unele substanţe anorganice şi organice care conţin atomi capabili de a
forma legături de hidrogen cu moleculele de apă.

Apa are capacitatea de a dizolva foarte multe substanţe. În natură, apa nu este
chimic pură. Apele naturale conţin cantităţi variate de substanţe, de la gaze şi
săruri dizolvate, la substanţe organice şi bacterii. Apa este o parte vitală în multe
din procesele metabolice ale organismului: este solventul universal al materiei vii,
fiind cadrul molecular în care se desfăşoară procesele vieţii.

Particularităţile apei:

- Punct de topire: 0 °C
- Punct de fierbere: 100 °C

- Densitatea maximă la 4°C: 1 g/cm3

- Tensiunea superficială la 20°C: 72,75 mJ/m2

- Masa moleculară: 18,01 g/mol

- Neelectrolit: apa pură nu conduce curent electric

Apa ca solvent

Apa este cel mai important dintre toti solventii utilizati in tehnica
sau aparand in natura. Apa dizolva electroliti (acizi, baze si saruri), formand
solutii in care acesti compusi sunt ionizati. De asemenea apa dizolva numeroase
substante, atat anorganice cat si organice, care contin atomi capabili de a forma
legaturi de hidrogen cu moleculele H 2O.

Numeroase reactii au loc in solutie apoasa. Printre acestea au o

deosebita, insemnatate reactiile biochimice din organismele vii, care la un loc
constituie viata.
Solvatare. Hidratare. Solubilitatea se datoreste formarii unor
legaturi slabe, intre moleculele schitului si ale solventului. Fenomenul se
numeste solvatare, iar cand solventul este apa, hidratare. Hidratarea se
datoreste fie formarii unor legaturi de hidrogen, in cazul substantelor
neionizate, fie unor atractii ion-dipoli; cand solutul este compus din ioni.
In solutiile compusilor ionici, ionii de semn contrar raman, intr-o
mare masura, despartiti (nu formeaza perechi sau asociatii de ioni), in primul
rand din cauza constantei dielectrice mari a apei. Acesta nu este insa
singurul factor care determina solubilitatea mare a electrolitilor in apa. Unele
lichide a caror constanta, dielectrica este mai mare decat a apei nu sunt
solventi buni pentru electroliti. Solubilitatea in apa a compusilor ionici este
determinata de puterea mare a acesteia de a solvata ionii. Fiecare ion se
inconjoara de-o atmosfera de molecule de apa. Moleculele apei, datorita
momentului lor electric (μ = l,84 D) sunt orientate, in cazul cationilor, cu
oxigenul (polul negativ) spre ion, iar in cazul anionilor cu un atom de
hidrogen spre ion, in aceste interactiuni solut-solvent, se degaja calduri de
hidratare considerabile; de acelasi ordin de marime cu energiile de retea .
Un ion se solvateaza cu atat mai puternic (numarul de molecule
legate si caldura degajata sunt cu atat mai mari) cu cat volumul ionului este
mai mic si sarcina electrica mai mare.

Bibliografie
1. C.D. Nenitescu; Chimie Generala – Ed. Didactica si
Pedagogica, Bucuresti

3. Enciclopedia de Chimie Vol. I, Ed. Stiintifica si Enciclopedica,

Bucuresti, 1983

4. Paul R. O’Connor, Joseph E. Davis, Jr., Edward L. Haenisch,

W. Keith MacNab, A.L. McClellan; Chimie Experiente si principii
– Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1983

5. How Water’s Properties Are Encoded in Its Molecular Structure and

Energies, disponibil la adresa
http://www1.lsbu.ac.uk/water/water_sitemap.html, accesat la data de
09.12.2019.

6. Water Structure and Science, disponibil la adresa

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5639468/, accesat la
data de 09.12.2019.