UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ A

BANATULUI „REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN TIMIŞOARA

FACULTATEA DE MANAGEMENT ȘI TURISM RURAL
MANAGEMENT ÎN ALIMENTAȚIE PUBLICA ȘI AGROTURISM

ECONOMIA TURISMULUI

Conf. Dr. Anda MILIN

Andreea Elisabeta PEPA

Timișoara
2019
 ASPECTE TEORETICE PRIVIND
TIPURILE SI FORMELE DE TURISM
 Forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă
asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentaţie, agrement) ce alcătuiesc
produsul turistic, precum şi modalitatea de comercializare a acestuia.

În practica turistică există o serie de criterii şi posibilităţi de grupare a formelor de turism:

a)în funcţie de locul de provenienţă sau originea turiştilor, se distinge:
• turismul intern practicat de populaţia unei ţări în interiorul graniţelor naţionale;
• turismul internaţional rezultat al deplasării persoanelor în afara graniţelor ţării lor
de reşedinţă. Turismul internaţional se subdivide în turism emiţător (outgoing), de
trimitere sau pasiv, care se referă la plecările turiştilor autohtoni peste graniţă, şi
turism receptor (incoming) – de primire sau activ – care cuprinde sosirile de turişti
din alte ţări pentru petrecerea vacanţei în ţara primitoare.
b)după modalitatea de comercializare a vacanţelor, se disting următoarele forme de turism:
• turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestaţiei, respectiv
a tuturor sau principalelor servicii legate de călătorie şi sejur. Această angajare se
realizează prin intermediul contractelor (voucher-ul, biletul de odihnă şi tratament)
sau a altor tipuri de înţelegere convenite între turist şi agenţia de voiaj sau alţi
organizatori de vacanţe (hoteluri, companii aeriene).
• turismul pe cont propriu, numit uneori şi neoganizat, nu presupune angajarea
prealabilă a unor prestaţii turistice. Vizitatorul hotărăşte singur asupra destinaţiei,
duratei deplasării, perioadei de realizare a acesteia, mijlocul de transport,
modalităţilor de agrement.
• turismul semiorganizat (mixt) se caracterizează prin îmbinarea trăsăturilor
specifice celor două forme deja prezentate.
c)în funcţie de gradul de mobilitate a turistului se poate vorbi de:
• turism itinerant sau de circulaţie, caracterizat printr-un grad de mobilitate ridicat,
în care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri, cu şederi scurte (1-2 zile)
în acelaşi perimetru.
• turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea vacanţei
în aceeaşi localitate, indiferent de durata acesteia.
d)din punct de vedere al periodicităţii sau frecvenţei de manifestare a cererii se distinge:
• turism continuu (permanent) organizat pe întreaga durată a anului calendaristic (de
exemplu turism cultural, de afaceri);
 • turism sezonier legat de existenţa anumitor condiţii naturale sau evenimente
culturale, artistice, sportive. El se grupează în: turismul de iarnă, turismul de vară,
turismul de circumstanţă (ocazional).
e)după mijlocul de transport folosit, formele de turism pot fi grupate în:
• drumeţii;
• turism rutier;
• turism feroviar;
• turism naval;
• turism aerian.
f)în funcţie de motivaţia deplasărilor, se pot distinge următoarele forme ale circulaţiei
turistice:
• turismul de agrement este o formă frecvent întâlnită, oferind un bun prilej de a
cunoaşte locuri noi, istoria şi obiceiurile lor; din acest punct de vedere, el se
interferează cu aşa-numitul turism cultural;
• turismul de odihnă şi recreere are un caracter mai puţin dinamic, cu un sejur ceva
mai lung, legat de o anumită localitate cu particularităţi specifice;
• turismul de tratament şi cură balneară este o formă specifică a turismului de
odihnă care a luat o amploare mare nu atât ca urmare a dorinţei de a preveni
anumite îmbolnăviri, cât, mai ales, creşterii surmenajului şi a bolilor profesionale
provocate de ritmul vieţii moderne. Din această cauză, el este legat mai mult de
anumite staţiuni cunoscute pentru proprietăţile lor terapeutice, pentru apele
minerale, termale, pentru nămoluri, situate într-un climat de cruţare;
• turismul sportiv constituie o altă formă a circulaţiei foarte agreată de anumite
categorii ale populaţiei. Practic el poate acoperi toate categoriile de sporturi, de la
cele nautice, sporturile de iarnă până la alpinism, vânătoare, pescuit;
• turismul ştiinţific are un caracter ocazional, referindu-se la participarea la
congrese, la vizitarea unor obiective industriale, zone agricole, a unor obiective
hidroenergetice. Din punct de vedere ştiinţific un interes aparte îl prezintă
vizitarea unor peşteri, rezervaţii naturale, monumente ale naturii;
• turismul de cumpărături (shopping tourism) determinat de deplasările ocazionale
în alte localităţi (ţări) în vederea achiziţionării unor produse în condiţii mai
avantajoase decât cele oferite pe plan local (naţional) sau a unor produse pe care
nu le oferă piaţa locală.
g) după caracteristicile socio-culturale ale cererii se disting următoarele forme de turism:
• turismul particular (privat) se adresează unor persoane cu venituri ridicate, care,
de regulă, dispun de o a doua reşedinţă cum ar fi case de vacanţă la munte sau la
mare. Aceste persoane şi atunci când apelează la turismul organizat se deplasează
cu mijloace proprii de transport şi recurg la servicii deosebite şi forme de cazare
cu un grad de confort mai ridicat;
• turismul social este un turism de masă, agreat de persoanele cu posibilităţi
financiare relativ limitate. Aceşti turişti solicită forme ieftine de cazare şi mijloace
de transport în comun, sau cel mult închiriate, unde pot beneficia de unele reduceri
la tarifele de transport. În aceeaşi categorie se încadrează şi cei care solicită bilete
prin sindicat;
• turismul pentru tineret constituie o formă particulară a turismului social,
adresându-se, cu precădere, categoriilor tinere ale populaţiei. Această formă de
turism apelează la tabere de creaţie, cantonamente, vacanţe la preţuri medii şi
submedii, fiind utilizate mijloacele de transport mai ieftine, forme suplimentare de
cazare, pensiuni;
• turismul de afaceri este acea formă de turism practicată de angajaţi sau de alte
categorii de persoane, în interes de serviciu, în interiorul sau în afara ţării de
reşedinţă, incluzând: participarea la întâlniri de afaceri, târguri şi expoziţii,
conferinţe şi reuniuni.
h)după categoria de vârstă şi ocupaţia turiştilor, formele de turism pot fi:
• turism pentru tineret;
• turism pentru populaţia activă;
• turism pentru pensionari.
După caracteristicile geografice ale zonelor în care sunt amplasate şi de categoria
valorilor turistice existente, satele turistice se grupează în:
- etnofolclorice
- de creaţie artistică şi artizanală
- peisagistice şi climatice
- viti-pomicole
- pescăreşti şi vânătoreşti
- pastorale
- pentru practicarea sporturilor de iarnă
 Caracterizarea unor forme moderne de turism

În structura circulaţiei turistice, în funcţie de motivaţia deplasării, în practica turistică

internaţională şi, chiar şi în ţara noastră, s-au produs mutaţii importante, în principal, în
sensul diversificării obiectivelor călătoriilor şi al modificării priorităţilor în topul preferinţelor
turiştilor.
Turismul de afaceri este acea formă de turism practicată de angajaţi sau de alte
categorii de persoane, în interes de serviciu, în interiorul sau în afara ţării de reşedinţă,
incluzând: participarea la întâlniri de afaceri, târguri şi expoziţii, conferinţe şi reuniuni.
Turismul de afaceri deţine, astăzi, în lume, circa 20% din totalul călătoriilor internaţionale şi
aproape ¼ din totalul încasărilor turistice, având cote diferite de la o ţară la alta, în funcţie de
dotarea turistică şi nivelul de dezvoltare economică.
Din punct de vedere al conţinutului, formele turismului de afaceri se structurează în:
• turism general de afaceri se referă la activitatea persoanelor ce lucreză, pentru o
scurtă perioadă de timp, în afara locului de muncă obişnuit (ex. reprezentanţi
vânzări, ziarişti);
• turismul de reuniuni este determinat de participarea la un eveniment de tipul
întâlnirilor, conferinţelor, simpozioanelor, colocviilor, congreselor şi este
considerat una dintre cele mai obişnuite forme ale călătoriilor de afaceri;
• târgurile şi expoziţiile se definesc prin prezentări de produse şi servicii, destinate
unui public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizitatorul.
Ca formă de turism, ele stimulează călătoria a două categorii de persoane:
expozanţi şi vizitatori;
• călătoriile stimulent îmbracă forma unor vacanţe scurte, dar de un nivel de confort
foarte ridicat, oferite anumitor categorii de angajaţi şi, frecvent, familiilor
acestora, cu accent pe distracţie, relaxare, ca recompensă pentru performanţele
deosebite obţinute în activitatea profesională.
Turismul urban se referă, în general, la petrecerea timpului liber, a vacanţelor în
oraşe, pentru vizitarea acestora şi pentru desfăşurarea unor activităţi de natură foarte diversă,
cum sunt: vizite la rude, întâlniri cu prietenii, vizionarea de spectacole, expoziţii, efectuarea
de cumpărături. Turismul urban, prin motivaţia sa foarte diversă, deţine o pondere însemnată
în structura circulaţiei turistice.
 Turismul cultural presupune vizitarea, în scopul satisfacerii nevoilor culturale şi
spirituale, a monumentelor de artă şi arhitectură, locurilor istorice, muzeelor, galeriilor de
artă. Turismul cultura, prin natura motivelor sale, prin locul de desfăşurare şi modul de
organizare, se integrează celui urban şi se interferează – în acest perimetru – cu cel de loisir şi
cel de afaceri. Produsul turistic cultural se constituie prin sinteza a două grupe distincte de
elemente: cele culturale – dorinţă, obiectiv, ghid şi cele turistice – mijloace de transport, de
primire, de găzduire şi de alimentaţie.
Turismul rural se referă la toate activităţile ocazionate de petrecerea unei perioade
de timp determinate în mediu rural, mijlocul de găzduire putând fi atât gospodăria ţărănească
– pensiune, fermă agroturistică – cât şi echipamente turistice de factură generală: hanuri,
hoteluri rustice, popasuri.
Agroturismul presupune şederea în gospodăria ţărănească – pensiune, fermă –
consumarea de produse agricole din gospodăria respectivă şi participarea, într-o măsură mai
mare sau mai mică, la activităţile agricole specifice.

Delimitarea formelor de turism este deosebit de importantă din punct de vedere

teoretic si practic şi oferă elemente de fundamentare ştiinţifică a deciziilor cu privire la
dezvoltarea şi diversificarea ofertei turistice, alinierea ei la modificările intervenite în
structura cererii.
La fel ca şi circulaţia internaţională a bunurilor substanţiale, circulaţia turistică
cuprinde o diversitate de produse, grupate în forme de turism-clase categoriile tipice
activităţii turistice. Circulaţia turistică de concretizează către anumite bazine turistice. La
scară europeană ţările se împart în două mari grupe: ţări preponderent emiţătoare de turişti-
ţările nordice şi ţări preponderent receptoare de turişti-cele sudice.
Aceste forme de turism s-au delimitat ca o rezultantă a preocupării de clasificare,
după anumite criterii, a circulaţiei turistice pornind de la complexitatea şi eterogenitatea
acesteia şi de la varietatea posibilităţilor de acces a consumatorilor la produsul turistic.
Delimitarea clară a conţinutului fiecărei forme de turism prezintă importanţă pentru
identificarea comportamentului vizitatorului în materie de consum şi cheltuieli şi a
responsabilităţilor şi obligaţiilor organizatorilor de vacanţe (agenţiile de voiaj şi touroperatori
în speţă) sau a prestatorilor de servicii cum sunt societăţile de transport, hoteluri, restaurante
etc.
Există numeroase modalităţi de clasificare a acestor forme de turism, conform experienţei
internaţionale, între acestea enumerându-se următoarele:
 • motivul de călătorie
• gradul de mobilitate a turistului
• originea sa
• periodicitatea plecărilor în vacanţă
• caracterul voiajelor
• modalitatea de comercializare
În mod curent turismul de divide după locul de provenienţă a turiştilor în două forme
generale:
• turism naţional (intern)
• turism internaţional (extern)
Ambele forme de turism prezentate mai sus prezintă un număr de particularităţi,
existând o interdependenţă care are ca scop promovarea în ansamblu a activităţii turistice,
fapt cât se poate de obişnuit, pentru că se oferă aceeaşi bază materială de primire atât
turiştilor interni, cât şi celor externi, văzuţi şi trataţi ca solicitanţi simultani de servicii
turistice.

Formele fundamentale ale turismului

Turismul intern şi internaţional reprezintă două forme de exprimare ale aceluiaşi
fenomen, raportul dintre ele fiind net în favoarea celui intern, cu valori diferite de la ţara la
ţară. În cazul ţărilor bogate din punct de vedere al patrimoniului turistic precum Franţa, Italia,
Spania, turismul intern deţine 70-80 % din totalul vacanţelor, iar în ceea ce priveşte cele mai
puţin dotate ca Germania, Olanda proporţia turismului intern este ceva mai redusă
aproximativ 60 % (în România raportul a fost de 50 %)
Urmărind curentele turistice internaţionale care se produc într-o zonă delimitată ca suprafaţă,
se poate reda următoarea clasificare a turismului internaţional:
• turism receptor (de primire sau pasiv)
• turismul emiţător (de trimitere sau activ)
Raportul dintre numărul plecărilor şi cel al sosirilor de turişti în şi din străinătate
determină situarea unei ţării într-o categorie sau alta , iar din punct de vedere economic
influenţează aportul de valută al activităţii turistice şi implicit echilibrul balanţei de plăţi.
Unul din cele mai complexe şi mai de importanţă majoră criterii de clasificare a formelor de
turism este tipul de comercializare a vacanţelor, de angajare şi de plată a prestaţiei turistice.
Sub aspectul avantajelor şi dezavantajelor se pot sublinia următoarele aspecte:
turismul organizat şi cel semiorganizat oferă posibilitatea unei planificări a acţiunilor
anterioare voiajului, asigurând utilizarea raţională a capacităţii de cazare şi mijloacelor de
transport, o mai bună evaluare a resurselor de muncă, inclusiv certitudinea încasărilor.
Totodată cu ajutorul acestor forme se stimulează mişcarea turistică în ansamblu, se
atenuează caracterul sezonier al manifestării cererii. Din punctul de vedere al turistului,
opţiunea pentru un sejur organizat înseamnă certitudinea primirii condiţiilor de confort
promise, a serviciilor corespunzătoare-respectiv o prioritate în obţinerea acestora, buna
gospodărire a bugetului de vacanţă. Principalele dezavantaje ale turismului organizat şi într-o
anumită măsură a celui semiorganizat, ia formă pentru organizatorul de vacanţe sau cel ce
prestează serviciile, în încasări pe zi-turist mai reduse datorită sistemului de facilităţi
practicate, cu obligativitatea respectării a condiţiilor contractuale. În ceea ce priveşte turistul,
solicitarea unui aranjament organizat îi îngrădeşte libertatea de mişcare în sensul acceptării şi
participării la un program ce nu răspunde în totalitate dorinţelor sale şi al îndeplinirii unor
cerinţe legate de modalităţile de plată.
Turismul pe cont propriu reprezintă în special pentru prestatorii de servicii avantajul
unor încasări medii pe zi-turist mai mari ca urmare a eliminare a sistemului de reduceri dar şi
diversităţii serviciilor, mai ales cele complementare, cerute de turişti. Această formă asigură
în acelaşi timp valorificarea mai bună a potenţialului turistic, prin orientarea turiştilor către
toate zonele de atracţie, pentru vizitator fiind create condiţii de organizare a vacanţei după
bunul plac, fapt ce duce la o mai bună mobilitate a cestuia precum şi vizitarea unor mai multe
locuri intr-un spaţiu mai scurt. Totuşi există şi inconveniente care decurg din sezonalitatea
accentuată a manifestării cererii şi a exprimării ofertei - de aici apare şi o suprasolicitare în
anumite perioade a bazei materiale a turismului (capacităţi de cazare, alimentaţie, agrement,
mijloace de transport) cu efecte negative asupra economiei. Din punctul de vedere al
turistului apare imposibilitatea satisfacerii cererii sau al satisfacerii ei la nivel redus. În plus
această ofertă trebuie să acopere în paralel şi cerinţele turismului organizat, acesta având de
obicei prioritate.
O altă clasificare a turismului este cea după gradul de mobilitate a turistului. Turismul
intern sau internaţional poate să-şi satisfacă cererea de servicii turistice fie rămânând un timp
cu durată variabilă într-o zonă turistică ceea ce adus la definirea noţiunii de turism de sejur,
cu un gard de mobilitate redus, fie sub forma unor de plasări continue, pe itinerare stabilite în
prealabil sau ocazional, cu opriri şi rămâneri scurte în diferite localităţi de pe traseele
traversate, ceea ce a dus la turismul itinerant, cu un grad de mobilitate ridicat.
 Din punctul de vedere al frecvenţei, se distinge turism continuu (pe întreaga perioadă
a anului calendaristic; turism balnear, cultural sau de afaceri) şi turism sezonier care se
împarte în:
• turism de iarna
• turismul de vară
• turismul de circumstanţă
Folosind drept criteriu de clasificare tipul mijlocului de transport ce se utilizează în
efectuarea călătoriei, formele de turism se pot grupa în:
• drumeţie cuprinzând deplasările pedestre cu scop recreativ şi de îngrijire a
sănătăţii, excursiile montane etc.
• turismul rutier – cicloturismul, motociclismul respectiv automobilismul
• turismul feroviar – una din cele mai vechi forme de călătorie practicate
• turismul naval - croaziere, turismul nautic – excursii cu caiac, bărci cu motor pe
diferite trasee fluviale
• turismul aerian – practicat pe distanţe lungi şi foarte lungi
Având în vedere că turismul are mai tot timpul un caracter activ, el se practică în
funcţie de anumite motivaţii, de cele mai multe ori având amprente tipic individuale.
Motivaţia este un criteriu deosebit de important în ceea ce priveşte departajarea
formelor turistice:
• turismul de agrement
• turismul religios ce constă în pelerinajele credincioşilor la lăcaşurile de cult
• turismul de odihnă şi recreere
• turismul de tratament şi cură balneomedicală
• turismul sportiv
O serie de forme de turism nu mai puţin importante, dar mai puţin întâlnite sunt şi cele
ce urmează : turism de cumpărături – ce rezidă în deplasările ocazionale în alte localităţi cu
dorinţa de a cumpăra diferite produse, turismul tehnic şi ştiinţific – se referă la vizitarea cu
caracter documentar a unor obiective industriale sau agricole etc.
În funcţie de caracteristicile socioeconomice ale cererii şi ale clientelei o clasificare a
formelor turistice se face în felul următor:
• turism particular
• turismul social
• turismul de tineret
• turismul de afaceri şi congrese
 Activitatea turistică, datorită complexităţii şi multiplelor abordări pe care le suportă,
se mai poate clasifica şi în funcţie de următoarele criterii:
a) după motivele călătoriei.
• loisir, recreere şi vacanţă (odihnă);
• vizite la rude şi prieteni;
• afaceri şi motive profesionale;
• tratament medical;
• religie/pelerinaje;
• alte motive.
b) după gradul de mobilitate al turistului di stingem:
• turismul de sejur (lung/rezidenţial; mediu; scurt).
• turismul itinerant (de circulaţie);
• turism de trenzit
c) în funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii
• turismul particular;
• turismul social;
• turismul de masă.
d) după modul de angajare al prestaţiilor turistice distingem:
• turismul organizat;
• turismul neorganizat;
• turismul mixt.
e) după vârsta participanţilor:
• turismul pentru preşcolari;
• turismul pentru elevi;
• turismul pentru tineret (18-31 ani);
• turismul pentru adulţi (31-60 ani);
• turismul pentru vârsta a III-a.