Lucian Blaga — Zamolxe

1. Reconstituirea vetrei mitice autohtone stă la baza realizării acestei drame de factură
expresionistă. Lucian Blaga caută să reia firul creării mitului lui Zamolxe.

Drama Zamolxe este realizată în spiritul esteticii expresioniste, fiindcă eroul principal este
Zamolxe, cel care a fost considerat zeu, deci un erou arhetipal în împrejurări arhetipale. Tema,
eroii, conflictul, subiectul au în vedere o realitate a mitului, pe care autorul caută să brodeze o
realitate abstractă, pornind de la modul în care erau realizate în Evul Mediu misterele ca formă de
artă dramatică creştină. Aici autorul ţine să precizeze că piesa sa este un mister păgân, fiindcă
această întoarcere spre lumea misterelor ancestrale, a mitului, această raportare la etern era un mod
de a salva valorile sufleteşti, spiritul, spre a da omului o nouă valoare, spre a stabili un nou raport
între om şi Dumnezeu, între om şi univers. De aceea, în mod simbolic, poetul Madura pleacă în
mod misterios la cer şi doar calul său „se întoarce în colb de lună", în noaptea în care s-au auzit
„copite ca de argint", „în noaptea când doar roibul său se întoarce biciuit sălbatec de roiuri de
stele"şi „târăşte în urma lui o harfa ca un mort".

Zemora cântă în mod simbolic un cântec, care vrea să cuprindă mesajul piesei: „Hoinăresc
spre soare;/ Vin frunziş răsfrânt/ el îmi cade-n hartă./ Nu mai ştiu să cânt/.../ Coarde prind să
cânte/ serei în urechi/Picuri cad într-una/peste taine vechi". în spiritul ideilor lui Platon şi al
poeţilor antici, poetul este un mesager al zeilor, vorbele, cântecul nu-i aparţin, ci sunt un mesaj al
cerului.

El, poetul, este omul pur, curat, iar arta este „acelaşi mare Paradis, pe care Dumnezeu 1-a
creat la începuturile lumii". De aceea arta trebuie să-1 înveţe pe om să privească spre Dumnezeu,
spre cer ca spre un pisc al sentimentului şi să-1 îndepărteze de tehnocratism, birocraţie, lumesc-
ludic, să construiască o altă imagine a lumii, un alt mod de a gândi.

Aceste idei ar vrea să le sugereze cele trei apariţii simbolice în peştera unde s-a retras
Zamolxe. Moşneagul care-1 îndeamnă să nu se oprească, fiindcă „atunci când ţii ospăţ cu soarta,/
Cuvine-se să dai şi zeilor din orice băutură". Ar fi un mod de a reprezenta zeul Moş, adică
stratul mitic ancestral anterior creştinismului şi dacilor.

Prin tânărul cu plete lungi şi coroană de spini este reprezentat stratul creştin, iar prin Zamolxe
stratul dac. Cuvintele tânărului ce poartă o coroană de spini, adică Domnul Iisus Hristos:
„Seamăn ghimpi pe Calea laptelui/ şi-aştept să răsară dureri, multe dureri!" nu sunt
edificatoare pentru a sintetiza creştinismul aşa cum nici cuvintele zeului Moş nu sunt
edificatoare pentru mitul Fârtaţilor, pentru stratul arian, pelsag sau al rohmanilor. Sunt multe
asemănări însă între Zamolxe şi imaginea lui Pann din Paşii profetului. Mitul Marele Orb prezent
şi-n poezia De mână cu Marele Orb sugerează nu atât creatorul, demiurgul, cum ar vrea Lucian
Blaga, ci mai ales creaţia care este inconştientă. Pare mai degrabă o reprezentare a dilemei lui
Parmenides din filosofia greacă, din dialogul Parmenides al lui Platon. Creaturile ce par
conştiente ca omul au un comportament esenţial inconştient, iar creaturile inconştiente par a fi
conştiente.

Cel de al treilea personaj simbolic Cel de pe rug, poate sugera martirii, care au venit să
continue sacrificiul de sine al Domnului Iisus Hristos. De aceea mesajul, rostit de el într-o formă
simbolică: „De câte ori te cauţi pe tine/mă găseşti pe mine", ar fi „Cumpătul veşnic treaz"sau
conştiinţa de sine: „Şi iată Cumpătul vine să-ţi aprindă

rugul".

Lui Lucian Blaga i-a lipsit înţelegerea, pe care o are Horia Vintilă în romanul Dumnezeu s-a
născut în exil, şi anume că toate credinţele vechi ale dacilor erau o prefigurare a creştinismului.
De aceea la noi creştinismul a venit în mod firesc, fără acele confruntări, martiriuri şi violenţe
din Imperiul Roman, de la evrei, egipteni, din Orient sau din Occident. De aceea greşeşte când
introduce mitul Marele Orb, care nu aparţine spaţiului nostru spiritual: „Vino, orbule, vino/să-ţi
durez un vad/spre viaţa noroadelor".

Celelalte personaje ca Magul care transformă învăţătura lui Zamolxe într-un mit, într-un chip
cioplit şi Cioplitorul, sunt nereale, fiindcă dacii nu i-au făcut lui Zamolxe un chip cioplit şi nici n-
au cioplit în piatră, n-au turnat în metale chipuri de zei. Dacii au respectat fără să ştie porunca: „Să
nu-ţi faci chip cioplit", pe care au primit-o evreii şi pe care au călcat-o permanent, nu numai că s-
au închinat la viţelul de aur, imagine a lui Satan, la Baal, ci şi azi ei trăiesc pentru valorile
materiale, pentru aur şi aplică pe dos, satanic, Tora — Legea dată lui Moise. Finalul piesei, în
care Zamolxe este ucis cu pietre, bucăţi din propria statuie, pe care a spart-o, este semnificativ în
acest sens. Dacii n-au avut cultul zeilor — demoni ascunşi în statui.

Un nou portal informaţional!

Dacă deţii informaţie interesantă si doreşti să te imparţi cu noi
atunci scrie la adresa de e-mail : [email protected]